Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Secretele nopții
Secretele nopții
Secretele nopții
Cărți electronice365 pagini5 ore

Secretele nopții

Evaluare: 4.5 din 5 stele

4.5/5

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

Adam Hardesty are o problemă foarte gravă: un jurnal care conține cele mai adânc păzite secrete ale familiei sale a fost furat, iar el este victima unui șantaj care i-ar putea ruina reputația și viitorul. Însă în timpul investigației privind presupusul vinovat, Adam descoperă cadavrul unei femei, celebre pentru calitățile sale de medium. Singurul fir care ar putea duce la dezlegarea misterului este o listă cu ultimii vizitatori ai victimei, iar cel mai probabil suspect este o tânără văduvă pe nume Caroline Fordyce. Adam nu ezită să o confrunte, fără însă să prevadă că rezultatul întâlnirii va fi total neașteptat – atracția ciudată și total nepotrivită, în opinia lui, pe care o simte față de frumoasa femeie.

Însă nici Caroline nu este ceea ce pare – are propriile secrete și ar face orice să evite un scandal care ar putea să o expună, chiar dacă asta înseamnă să se alăture căutărilor făcute de enigmaticul domn Hardesty în lumea obscură a mediumurilor, șarlatanilor și ucigașilor. Și pe măsură ce misterul se adâncește și pericolul se apropie tot mai mult de ei, Adam și Caroline trebuie să-și păzească nu numai secretele, ci și propria viață...

LimbăRomână
Data lansării14 iun. 2016
ISBN9786067412550
Secretele nopții
Citiți previzualizarea

Citiți mai multe din Quick Amanda

Legat de Secretele nopții

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru Secretele nopții

Evaluare: 4.333333333333333 din 5 stele
4.5/5

3 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Secretele nopții - Quick Amanda

    prolog

    În timpul domniei reginei Victoria...

    O impresionantă demonstrație a puterilor parapsihice

    de Gilbert Otford,

    corespondent Flying Intelligencer

    De curând, doamna Fordyce, renumita autoare, a făcut o tulburătoare demonstrație a puterilor sale parapsihice, în fața unei restrânse audiențe private, compusă în întregime din doamne.

    Cele care au participat la acest eveniment au descris o scenă fascinantă. Camera era întunecată în cel mai teatral mod. Doamna Fordyce stătea singură la o masă luminată de o singură lampă. Din acea poziție, a început să răspundă la întrebări și să facă remarci de cea mai personală natură despre multe dintre persoanele prezente.

    După acea demonstrație, toată lumea a fost de acord că doar existența unor puteri parapsihice extraordinare putea explica această stranie capacitate a doamnei Fordyce de a răspunde corect la întrebările puse. Acuratețea uimitoare a remarcilor sale despre persoanele din cameră, pe care nu le cunoscuse înainte, a produs o puternică impresie.

    Apoi, doamna Fordyce a fost asaltată cu cereri pentru organizarea unor ședințe de spiritism. De asemenea, i s-a sugerat să i se adreseze domnului Reed, președintele Societății de Cercetări Spiritiste, pentru a obține permisiunea de a fi testată la Wintersett House, sediul societății. Ea a refuzat toate aceste invitații, declarând categoric că nu vor mai avea loc demonstrații ale puterilor sale.

    Cei care studiază astfel de fenomene susțin în unanimitate faptul că folosirea unor asemenea capacități parapsihice solicită foarte mult nervii care, după cum a orânduit natura, sunt mai fragili în cazul femeilor decât al bărbaților.

    Domnul Reed mi-a declarat că preocuparea pentru sănătatea nervilor săi este singurul motiv pentru care o femeie cu astfel de talente ar ezita să susțină demonstrații. El a explicat că delicatețea înnăscută a sentimentelor și modestia, trăsături definitorii ale unei doamne adevărate, determină oricare femeie, înzestrată deopotrivă cu calități parapsihice autentice și cu bun-simț, să aibă reținerii în fața ideii de a-și demonstra puterile într-o ședință publică.

    capitolul 1

    Chipul mediumului mort părea o ceață fantomatică sub vălul de nuntă însângerat.

    În timpul vieții, fusese chiar drăguță. Rochia de seară, lungă, grea, de un albastru întunecat era boțită în jurul picioarelor zvelte, acoperite de ciorapi albi. Vătraiul de fier folosit pentru a-i sparge capul fusese aruncat în apropiere.

    Adam Hardesty traversă camera mică și întunecată, dorindu-și să treacă de invizibila barieră creată de mirosul ciudat și de răceala morții. Se lăsă pe vine lângă trupul ei și ridică lumânarea.

    Prin vălul străveziu, zări strălucirea mărgelelor albastre înșirate pe colierul de la gâtul lui Elizabeth Delmont. O pereche de cercei asortați îi atârnau la urechi. Pe podea, lângă degetele ei palide, inerte, se afla un ceas de buzunar. Cadranul fusese spart, limbile rămânând înțepenite pentru totdeauna la miezul nopții.

    Scoțându-și propriul ceas din buzunarul pantalonilor, verifică ora. 2.10. Dacă acel ceas de pe covor fusese spart în timpul luptei violente care părea să fi avut loc în încăpere, Delmont fusese omorâtă cu puțin peste două ore înainte.

    Pe corsajul strâmt, din dantelă, al rochiei albastre se găsea o broșă neagră, de doliu, decorată cu email. Broșa arăta ca și cum ar fi fost prinsă intenționat acolo, ca o parodie nemiloasă a respectului funerar.

    Luă broșa și o răsuci pentru a se uita pe partea cealaltă. Flăcăruia pâlpâitoare a lumânării lumină o mică fotografie: portretul unei femei blonde, acoperite cu un voal de nuntă și îmbrăcată într-o rochie de mireasă. Nu părea să aibă mai mult de 18 sau 19 ani. Ceva din tristețea și resemnarea de pe chipul ei frumos, fără urmă de zâmbet, sugera că nu aștepta cu nerăbdare viața de femeie căsătorită. Sub poză, o șuviță încolăcită din părul ei ondulat și blond era închisă sub un cristal fațetat.

    O studie un moment îndelungat pe femeia din fotografie, memorând fiecare detaliu vizibil în minuscula poză. Când isprăvi, puse cu grijă la loc broșa pe corsajul lui Delmont. Poliția ar putea-o considera un indiciu important.

    Ridicându-se, se răsuci încet pe călcâie pentru a cerceta camera în care fusese ucisă Elizabeth Delmont. Locul arăta ca și cum o furtună violentă se abătuse asupra sa, lăsând în urmă doar rămășițe care să-i dovedească trecerea. Masa mare din mijlocul camerei era răsturnată, scoțând la iveală un ciudat mecanism aflat dedesubtul ei. Fără îndoială, Delmont apelase la acel mecanism ascuns pentru a determina plutirea și înclinarea acelui obiect greu, din lemn. Surorile credule considerau asemenea manifestări drept semne ale prezenței spiritelor.

    Două sertare fuseseră construite în laterala mesei, chiar sub suprafața acesteia. Amândouă erau deschise. Adam se apropie și le închise pentru a vedea ce se întâmplă. După cum se așteptase, închise fiind, nu mai puteau fi observate. Își plimbă degetele de-a lungul marginii mesei pătrate, căutând și alte sertare inteligent ascunse. Nu mai găsi nici unul.

    Câteva scaune erau împrăștiate neglijent prin cameră. Diverse obiecte ciudate zăceau în dezordine pe covor – un flaut, o trompetă, câteva clopote și o pereche de clopoței muzicali.

    O tijă telescopică, o tăbliță de ardezie și câteva lacăte zăceau claie peste grămadă lângă un șifonier deschis. Ridică un lacăt și îl cercetă la lumina lumânării. Îi fură necesare doar câteva secunde pentru a descoperi arcul ascuns prin care putea fi descuiat.

    Lângă un scaun se afla un braț de un alb cadaveric, care părea să fi fost amputat din cot. Mâna cu o formă grațioasă încă mai era atașată. O împinse cu vârful pantofului. Concluzionă că era din ceară, modelată cu grijă până la unghiile albe și liniile din palmă.

    El era un sceptic care n-avea deloc răbdare cu moda actuală a cercetărilor spiritiste. Totuși, era pe deplin conștient de faptul că, atunci când va apărea în ziare știrea morții mediumului, mulți oameni vor crede că Delmont a fost ucisă de spiritele periculoase pe care ea le chemase de pe lumea cealaltă.

    Când era vorba de scandaluri, el avea o singură regulă, inviolabilă: Nu te implica în ele. Ultimul lucru pe care și-l dorea era ca moartea lui Delmont să devină o știre de senzație în ziare, dar erau slabe șanse ca acest lucru să fie evitat acum. Tot ce putea face era să încerce să-și țină numele cât mai departe de zvonurile vehiculate în presă.

    Cercetă cu minuțiozitate camera de spiritism, gândindu-se că acesta era locul cel mai probabil din casă unde mediumul și-ar fi ascuns secretele. Descoperi încă trei compartimente ascunse, unul în perete și două în dușumea, dar nu găsi nici o urmă a jurnalului.

    După ce termină, urcă scările spre dormitorul lui Elizabeth Delmont, unde verifică metodic toate sertarele și garderobul.

    Efortul fu inutil. Singurul lucru interesant a fost un mic catalog cu titlul Secretele mediumurilor. Nenumăratele obiecte oferite spre vânzare includeau părți de corp artificiale, menite să simuleze manifestări fantomatice, oglinzi false și o invenție ciudată, din fire și scripeți, capabilă să creeze impresia de levitație. Firma le garanta clienților potențiali că toate tranzacțiile vor fi strict confidențiale și se vor face cu o discreție totală.

    La parter, străbătu un hol întunecat, intenționând să iasă din casă pe ușa de la bucătărie. Făcuse tot ce putuse. Îi era imposibil să cerceteze fiecare centimetru al casei, în speranța de a mai găsi și alte compartimente sau dulapuri secrete. Când trecu pe lângă salonul semiîntunecat, zări un birou în mijlocul a tot felul de piese de mobilier greu.

    Intră în cameră, traversă covorul cu un model roșu și negru și deschise în grabă sertarele. Jurnalul nu se afla în nici unul, dar, într-un ungher, dibui o coală de hârtie mototolită, cu o listă de nume și adrese. Data din ziua precedentă și în partea de sus paginii era scris „ora 9".

    Cercetă lista vreme de câteva secunde, până când își dădu seama că, foarte probabil, avea în față lista numelor celor care participaseră la ultima ședință de spiritism a lui Elizabeth Delmont. Unul dintre acestea era subliniat cu o linie groasă. I se păru vag cunoscut, dar nu reuși să-l asocieze cu o persoană. Ceea ce, în sine, era enervant. Avea o memorie bună. Un asemenea talent îi fusese necesar pe vremuri, când vânduse bârfe și diverse secrete ale oamenilor pentru a-și câștiga existența. Acum, se învârtea în cercuri mai elevate, dar unele lucruri nu se schimbaseră. Nu uitase niciodată un nume, un chip sau un zvon. Deținerea de informații îi dădea puterea de a răzbi în jungla orbitoare și înșelătoare a înaltei societăți, așa cum îl ajutase să supraviețuiască pe străzile Londrei, în tinerețe.

    Se concentră asupra numelui subliniat, încercând să-și aducă aminte o imagine ori o impresie, ori chiar o frântură neînsemnată de bârfă. O amintire trecătoare i se ivi în minte. Era aproape sigur că Julia sau Wilson pronunțaseră în treacăt acel nume. Avea legătură cu un articol dintr-un ziar. Nu Times, era sigur de asta. Îl citea, conștiincios, în fiecare zi.

    Decise că era vorba despre o știre dintr-un ziar mai puțin respectabil. Genul de ziar care relata cu predilecție întâmplări senzaționale – crime violente și scandaluri sexuale murdare –, pentru a vinde cât mai multe exemplare.

    Nu-i acordase atenție la momentul respectiv, deoarece persoana menționată nu făcea parte din lumea relativ mică a celor bogați și privilegiați, care constituiau domeniul lui de interes.

    Un fior de electricitate fantomatică făcu să i se ridice părul de pe ceafă.

    „Doamna Fordyce. Corley Lane numărul 22."

    De data aceasta, nu-i va mai uita numele.

    capitolul 2

    Gentlemanul misterios purta o pelerină invizibilă, croită din intrigă și umbră. Văzându-l în ușa micului ei studio, Caroline Fordyce se gândi că avea ceva oarecum palpitant, chiar puțin înfricoșător. Anticiparea, curiozitatea și o stranie senzație de vigilență o cuprinseră.

    Era aproape ora 9 dimineață, și nu-l mai întâlnise niciodată în viața ei pe Adam Grove. Se gândi că o doamnă înzestrată cu respectul firesc pentru maniere nu i-ar fi permis niciodată să intre în casă și, în mod sigur, nu la o oră așa de matinală. Dar o respectare prea exagerată a conveniențelor face viața prea monotonă. Era cazul să știe că doar în ultimii trei ani, fusese chinuitor de prudentă în privința manierelor, iar lucrurile fuseseră extrem de plictisitoare aici, pe Corley Lane numărul 22.

    — Vă rog, luați loc, domnule Grove. Caroline se ridică de la biroul ei și se opri în fața ferestrei care dădea spre grădină, așezându-se în strălucirea caldă a soarelui dimineții care acum lumina fața vizitatorului ei. Menajera mi-a comunicat că ați sunat pentru a discuta o problemă de o importanță covârșitoare pentru amândoi.

    Într-adevăr, cuvintele „o importanță covârșitoare îi atrăseseră atenția și o determinaseră să-i ceară doamnei Plummer să-l conducă pe Grove în biroul ei. „Ce vorbe delicios de amenințătoare, gândi ea fericită. Cuvintele „o importanță covârșitoare" vibrau practic de promisiunea unui Incident Senzațional.

    Oamenii nu o căutau niciodată la Corley Lane, numărul 22 pentru a-i aduce vești de „o importanță covârșitoare", dacă nu o lua în calcul pe fata cea mică a negustorului de pește care o sfătuise în șoaptă pe doamna Plummer să miroasă bine somonul înainte de a-l cumpăra, săptămâna trecută. Fata îi explicase că tatăl său tratase peștele cu o substanță menită să estompeze mirosul de putrefacție și îi mărturisise că ea nu dorea să fie responsabilă cu otrăvirea tuturor celor din casă.

    — Ca și cum eu m-aș fi lăsat păcălită de o astfel de escrocherie, rostise doamna Plummer, din fiecare cuvânt răzbătând disprețul.

    Acestea erau știrile de o importanță covârșitoare în această casă.

    „După toate probabilitățile, acest vizitator surpriză matinal va descoperi curând că a greșit adresa și va duce altcuiva vestea de o importanță covârșitoare", gândi Caroline. Dar, până atunci, dorea să profite din plin de acest moment care o scotea din rutină.

    — Mulțumesc că ați acceptat să mă vedeți atât de repede, doamnă Fordyce, spuse Adam Grove din ușă.

    „Dumnezeule!" gândi ea. Vocea lui era irezistibilă, joasă și profundă, plină de o siguranță masculină. Un alt fior o străbătu. Dar, de data aceasta, un fior de precauție. Simți că Grove era un bărbat înzestrat cu o voință formidabilă, genul de om obișnuit să-și atingă toate obiectivele, probabil cu orice preț.

    Inspirația lovi cu forța fulgerului unei furtuni de vară. Adam Grove era exact ce căutase toată dimineața aceea. Era perfect.

    Aruncă o privire hârtiei și stiloului de pe birou, întrebându-se dacă putea îndrăzni să își ia notițe. Nu dorea să-l alarmeze pe Grove sau să-l determine să plece prea rapid. Avea să-și descopere greșeala suficient de repede și se va duce la adresa corectă. Până atunci însă, era o ocazie specială și nu intenționa să o rateze. Poate că nu va observa dacă își va nota câteva observații în timpul conversației.

    — Bineînțeles că m-am simțit obligată să ascult vestea dumneavoastră de o importanță covârșitoare, domnule, spuse ea îndreptându-se cât se poate de firesc spre scaunul din spatele biroului.

    — Nu v-aș fi deranjat la această oră, dacă motivul vizitei mele nu ar fi fost atât de presant, o asigură el.

    Așezându-se, Caroline întinse mâna după toc în timp ce îi adresă un zâmbet încurajator.

    — Luați loc, vă rog.

    — Mulțumesc.

    Îl urmări cum traversează micuța încăpere, îndreptându-se spre scaunul indicat de ea. Când trecu prin dreptul luminii, ea se uită cu atenție la haina și la pantalonii cu o croială scumpă. Degetele i se încleștară în jurul tocului.

    „Fii atentă!" își zise ea. Omul acesta venea din cealaltă lume; nu din cea nevăzută, care reprezenta sursa unui asemenea interes din partea cercetătorilor în domeniul parapsihologic, ci dintr-o sferă mult mai periculoasă a societății. Locul unde cei bogați și puternici fac toate regulile și îi exploatează pe cei pe care-i consideră inferiori. Cu trei ani în urmă, avusese o experiență dezastruoasă cu un bărbat care se învârtea în cercurile privilegiate. Atunci, învățase o lecție pe care își propusese să n-o uite niciodată, oricât de misterios și de interesant se dovedea a fi domnul Adam Grove.

    Îl studie, străduindu-se ca acest lucru să nu fie foarte evident. Grove era zvelt și bine făcut ca bărbat. Gesturile îi erau controlate și reținute, dar pline de grație. Privindu-l, aveai impresia că putea reacționa rapid în cazul unui pericol, dar că atât tăria, cât și voința lui erau perfect controlate. Umplea atmosfera din încăpere cu o energie și o vitalitate masculină imposibil de ignorat. Fără îndoială, era modelul perfect pentru personajul lui Edmund Drake.

    Scrise repede „Debordează de vitalitate masc.", cu dezinvoltură, ca și cum ar fi schițat o listă de cumpărături.

    Se hotărî să-și noteze câte ceva și despre stilul vestimentar. Era deopotrivă elegant și distins, dar totuși destul de diferit de moda masculină actuală, care punea accent pe combinații năucitoare pentru ochi, cum ar fi cămășile cu buline și pantalonii în carouri.

    Grove era îmbrăcat din cap până-n picioare în nuanțe de gri foarte închis. Cămașa reprezenta singura excepție. Era de un alb imaculat. Gulerul era purtat după noua modă, ușor deschis, și părea să fie mult mai comod decât închis până la gât. Cravata avea un nod clasic perfect.

    Nu era de mirare că avusese atâtea probleme încercând să se decidă cum să-l îmbrace pe Edmund Drake. Fusese tentată să-l îmbrace cu o pereche de pantaloni în dungi îndrăznețe și cămăși cu imprimeuri strălucitoare, pe care le observase la toți bărbații mondeni, în ultima perioadă. O vestimentație atât de îndrăzneață era total nepotrivită pentru Edmund. El trebuia să exprime amenințare și să aibă o aură de o hotărâre absolută. Bulinele, dungile și carourile nu i se potriveau absolut deloc. Scrise fără să privească spre hârtie: „Pantaloni și haină gri-închis".

    Grove ședea pe fotoliu, în fața căminului.

    — Constat că v-am întrerupt corespondența de dimineață. Îmi cer scuze din nou.

    — Nici o problemă, domnule. Îi adresă un zâmbet liniștitor. Îmi notam doar câteva idei pentru a nu omite niște detalii de care urmează să mă ocup mai târziu.

    — Înțeleg.

    Se gândi că și părul lui Grove se potrivea personajului Edmund Drake. Avea o nuanță foarte apropiată de negru, cu foarte puțin argintiu la tâmple. Era tuns scurt și pieptănat pe spate. Nu cedase modei actuale a mustăților și bărbilor scurte, dar se zărea o umbră neagră, care îi acoperea fața. Își dădu seama că nu se bărbierise în dimineața aceea. Ce ciudat!

    Îmbrăcămintea și tunsoarea lui Edmund Drake nu erau singurele lucruri care trebuiau schimbate pentru a face ca personajul să pară mai amenințător. Își dădu imediat seama că greșise atunci când se hotărâse să îl descrie ca fiind arătos. Acum îi era foarte clar că fața lui trebuia să aibă trăsături la fel de ascetice, de dătătoare de fiori ca ale lui Adam Grove. Într-adevăr, Drake trebuia să devină bărbatul modelat de focurile fierbinți, rafinatoare ale unui trecut aspru și întunecat. Mâzgăli cuvintele: „Trăsături aspre".

    Din locul unde stătea, Adam nu putea vedea pe deasupra biroului sofisticat, sculptat în stil rococo, pentru a distinge ce scrisese ea, dar Caroline simți că el o observa. Se opri și îl privi, zâmbind larg. Și îngheță imediat, când văzu că nerăbdarea și inteligența rece îi transformaseră ochii în oglinzi de un verde întunecat.

    Foarte atentă și din nou fără a privi spre hârtie, mâzgăli cuvintele: „Ochi ca smaraldele. Strălucesc în întuneric?"

    — Alte notițe pentru dumneavoastră, doamnă Fordyce? întrebă el brusc.

    Ușoara arcuire a gurii lui nu avea nici urmă de politețe.

    — Da. Îmi cer scuze.

    Puse grăbită stiloul deoparte. Acum, că el stătea în lumină, putea observa semnele profunde de oboseală care îi înconjurau gura și îi atingeau colțurile ochilor. Era încă dimineață. Care putea fi cauza acestui subtil aer de extenuare?

    — Doriți o ceașcă de ceai? întrebă ea amabilă.

    El păru ușor surprins de propunere.

    — Nu, mulțumesc. Nu intenționez să stau mult.

    — Înțeleg. Probabil că ar trebui să-mi spuneți care este motivul vizitei dumneavoastră.

    — Prea bine. Se opri pentru a se asigura că îl urmărește cu toată atenția. Cred că ați auzit despre o femeie pe nume Elizabeth Delmont.

    Pentru un moment, ea fu nedumerită. Apoi, își aminti numele.

    — Mediumul din Hamsey Street?

    — Da.

    Ea se rezemă de spătar. Dintre toate subiectele posibile, acesta era ultimul la care s-ar fi așteptat. Deși părea că întreaga țară era fascinată de spiritism, mediumuri și studiul puterilor parapsihologice, pur și simplu nu-și putea imagina cum de un bărbat ca Adam Grove era interesat de asemenea lucruri.

    — Am întâlnit-o, spuse ea încet. Din întâmplare, am participat la o ședință de spiritism acasă la doamna Delmont, seara trecută, împreună cu mătușile mele. Ezită. De ce întrebați?

    — Elizabeth Delmont a murit.

    Șocată, îl fixă cu privirea preț de câteva secunde.

    — Poftim?

    — A fost ucisă la puțin timp după ședința de spiritism de seara trecută, adăugă el mult prea calm.

    Ucisă. Înghiți anevoie. Sunteți sigur?

    — Eu însumi i-am găsit trupul la puțin timp după ora două în dimineața aceasta.

    Dumneavoastră i-ați găsit trupul? Avu nevoie de câteva clipe pentru a-și reveni după șocantul anunț. Nu înțeleg.

    — Cineva i-a spart capul cu un vătrai.

    Caroline simți cum în stomac i se formează gheață. Se gândi că decizia de a primi în casă un gentleman care susținea că descoperise trupul unei femei ucise se putea dovedi a nu fi una dintre cele mai fericite. Aruncă o privire spre clopoțelul care atârna lângă birou. Poate că ar trebui s-o cheme pe doamna Plummer.

    Dar, cu toate că începuse să îndrepte pe furiș mâna spre șnurul clopoțelului, pentru a o alerta pe menajeră, cedă în fața celui mai mare viciu al ei, curiozitatea.

    — Pot să vă întreb ce căutați în casa doamnei Delmont, la acea oră târzie?

    De îndată ce rosti acele cuvinte, își dădu seama de gravitatea greșelii sale. Căldura i se ridică în obraji. Era un singur motiv pentru care un bărbat bogat și evident viril, ca Adam Grove, ar fi venit la Elizabeth Delmont la ora două dimineața.

    Doamna Delmont fusese o femeie foarte frumoasă, cu o siluetă seducătoare și o atitudine senzuală, care, cu certitudine, îl captivaseră pe domnul McDaniel, bătrânul văduv care fusese unul dintre participanții la ședința de aseară. Fără îndoială, mediumul avusese un efect similar asupra multor gentlemeni.

    — Nu, doamnă Fordyce, Elizabeth Delmont nu a fost amanta mea, spuse Adam de parcă i-ar fi citit gândurile. De fapt, până azi-noapte, nu am întâlnit-o niciodată. Când am găsit-o, era mult prea târziu pentru a mai face cunoștință.

    — Înțeleg. Se luptă să-și alunge roșeața din obraji și încercă să adopte o atitudine mai degajată. La urma urmei, se presupunea că este văduvă, o femeie cu ceva experiență de viață. Iertați-mă, domnule Grove. Discuția asta a luat o întorsătură destul de ciudată. Habar n-aveam că doamna Delmont a murit.

    — „Ucisă" a fost cuvântul pe care l-am folosit. Adam o studie gânditor. Ați afirmat că discuția asta a luat o turnură neașteptată. Spuneți-mi, care credeați că este motivul vizitei mele?

    — Ca să fiu pe deplin sinceră, am crezut că ați greșit adresa, recunoscu ea.

    — Dacă așa stăteau lucrurile, de ce nu i-ați cerut menajerei să verifice acest lucru? întrebă el cu o logică descurajantă.

    — Mărturisesc că am fost curioasă să aflu ce vești aveți. Își deschise brațele larg. Vedeți dumneavoastră, rar ni se întâmplă să fim căutate de oameni care aduc vești despre incidente deosebit de grave. De fapt, nu-mi amintesc să fi existat niciodată un astfel de vizitator, de trei ani de când locuim aici.

    — Să fiți căutate?

    — Cele două mătuși ale mele locuiesc împreună cu mine. Sunt plecate acum, își fac exercițiul de dimineață. Mătușa Emma și mătușa Milly cred foarte mult în plimbările energice și le practică zilnic.

    Adam se încruntă.

    — Nu le-am găsit numele pe lista participanților la ședința de spiritism. Ați spus că v-au însoțit seara trecută.

    Lui Caroline nu-i plăcea cum decurgeau lucrurile. Avea impresia că o interoghează.

    — Da, zise ea precaută. N-au vrut să mă lase să ies singură, seara. Doamna Delmont nu a avut nimic împotriva prezenței lor.

    — De ce ați participat la ședință? Chiar credeați că Elizabeth Delmont putea să comunice cu spiritele?

    Nu se ostenise să-și ascundă opinia usturătoare despre astfel de lucruri. Sarcasmul lui o deranjă și se simți obligată să se apere.

    — Vă amintesc, domnule, spuse ea tăios, că foarte multe persoane eminente, educate și respectate iau în serios spiritismul și alte chestiuni de natură parapsihologică.

    — Niște proști cu toții.

    — Au fost înființate societăți și cluburi pentru a sprijini cercetarea fenomenelor parapsihologice și pentru a investiga cele susținute de mediumuri. Reviste prestigioase cu această tematică apar cu regularitate. Se întinse peste birou și înșfăcă un exemplar din New Dawn, care sosise cu o zi în urmă. Aceasta, de pildă. Este publicată de Societatea de Cercetări Spiritiste, și vă asigur că articolele sunt bine documentate.

    — Prostii documentate. Adam își flutură disprețuitor o mână. Este evident pentru oricare om cu puțină rațiune că aceia care susțin că dețin puteri parapsihologice sunt cu toții niște șarlatani.

    — Aș îndrăzni să afirm că aveți dreptul la o opinie, replică ea. Vă rog să mă scuzați, însă raționamentul dumneavoastră nu presupune o minte deschisă, analitică.

    El zâmbi deloc amuzat.

    — Cât de deschisă este mintea dumneavoastră, doamnă Fordyce? Chiar luați în serios treaba cu spiritele care se mișcă, vorbesc și bat în masă?

    Ea se îndreptă puțin în scaun.

    — De fapt, recent, eu însămi am demarat o cercetare.

    — Și ați întâlnit vreun medium pe care să-l considerați autentic? Doamna Delmont, de exemplu?

    — Nu, recunoscu ea, ezitând să-i dea dreptate. De fapt, nici nu cred că e posibilă comunicarea cu spiritele.

    — Sunt ușurat să aud asta. Îmi confirmă impresia inițială despre inteligența dumneavoastră.

    Ea se uită urât la el.

    — Îmi permit să vă reamintesc, domnule, că domeniul cercetării spiritiste se extinde foarte repede. În ultima vreme, a început să studieze tot felul de fenomene, nu doar invocarea spiritelor. Deși nu cred că mediumurile pot să comunice cu stafiile și spiritele, nu pot nega toate tipurile de puteri parapsihologice.

    Ochii lui verzi se îngustară foarte puțin la colțuri, iar privirea îi deveni amenințătoare.

    — Dacă nu credeți că mediumurile pot contacta lumea spiritelor, atunci de ce ați participat la ședința de spiritism din casa doamnei Delmont, seara trecută?

    Nu mai încăpea nici o îndoială, chiar o interoga. Își aruncă din nou privirea spre șnurul clopoțelului.

    — Nu e nevoie s-o chemați pe menajeră ca să vă salveze, spuse el sec. Nu vreau să vă fac nici un rău. Dar doresc să capăt niște răspunsuri.

    Ea se încruntă.

    — Vorbiți ca un polițist, domnule Grove.

    — Liniștiți-vă, doamnă Fordyce. Îmi dau cuvântul că nu am nici o legătură cu poliția.

    — Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, de ce vă aflați aici? Ce doriți?

    — Informații, răspunse el scurt. De ce ați luat parte la ședința de spiritism?

    — V-am zis, fac un studiu al fenomenelor parapsihologice, spuse ea. În ciuda opiniilor dumneavoastră, este un domeniu de cercetare legitim.

    El clătină din cap dezgustat.

    — Scamatorii și jocuri de salon. Nimic mai mult.

    Ea decise că era prea târziu să mai pună întrebări personale. Își împreună mâinile deasupra biroului, intenționând să pară fermă și autoritară.

    — Îmi pare foarte rău să aflu că doamna Delmont a fost ucisă, rosti ea pe un ton impasibil. Dar mă tem că nu reușesc să înțeleg de ce vă interesează împrejurările în care a murit. Dacă dumneavoastră și doamna Delmont nu vă cunoșteați, ăăă, intim, așa cum mi-ați spus, ce căutați în casa ei la ora două dimineața?

    — Cred că este suficient să vă spun că aveam motivele mele să o caut pe Elizabeth Delmont la ora aceea și că acele motive erau extrem de presante. Acum, că este moartă, nu-mi rămâne decât să descopăr identitatea criminalului.

    Ea se simți șocată.

    — Doriți să-l prindeți de unul singur?

    — Da.

    — În mod sigur, asta e treaba poliției, domnule.

    El ridică din umeri.

    — Bineînțeles că vor investiga și ei cazul, dar mă îndoiesc că-l vor prinde pe făptaș.

    Caroline își desprinse mâinile și apucă din nou tocul.

    — Foarte interesant, domnule Grove. Apoi, scrise pe hârtie: „Hotărât și îndârjit". Să

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1