Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Capcanele dorintei
Capcanele dorintei
Capcanele dorintei
Cărți electronice340 pagini4 ore

Capcanele dorintei

Evaluare: 5 din 5 stele

5/5

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

SERIA „PEȚITORII PĂCĂTOȘI”
Warren Corry, marchiz de Knightford, a reușit să evite capcana căsătoriei, în ciuda eforturilor verișoarei lui, Lady Clarissa, de a-i găsi soția potrivită. De aceea, atunci când Clarissa îl roagă să aibă grijă de prietena ei, domnișoara Delia Trevor, al cărei comportament ciudat o face să creadă că ar putea fi victima unui vânător de zestre, Warren este convins că acesta nu este decât un alt vicleșug. Dar Delia nu pare să fie în căutarea unui soț, și dialogul bizar pe care îl au la prima întâlnire îl intrigă pe Warren.
Pentru a da de urmele trișorului responsabil pentru moartea fratelui ei, Delia își petrecere serile dansând la balurile înaltei societăți, iar nopțile, deghizată în bărbat, jucând cărți în tripourile londoneze. Dar într-o noapte, Warren o recunoaște. Când o amenință că îi va dezvălui secretul, ea va face tot ce îi stă în putință să-l împiedice să-i zădărnicească planurile, chiar dacă asta înseamnă să înceapă un joc de-a șoarecele și pisica cu enigmaticul nobil libertin.
Warren știe cât de periculoasă este aventura în care Delia s-a avântat orbește și refuză să stea deoparte în timp ce ea poate pierde totul și își poate distruge reputația în încercarea de a-i face dreptate răposatului ei frate. Dar când și Delia, la rândul ei, începe să cerceteze ce se află dincolo de fațada pe care el și-a construit-o cu mare atenție, va alege oare să o țină la distanță? Sau dorința lor arzătoare va exploda într-o dragoste mai puternică decât secretele din trecutul lor?
LimbăRomână
Data lansării24 nov. 2017
ISBN9786063369568
Capcanele dorintei
Citiți previzualizarea

Citiți mai multe din Sabrina Jeffries

Legat de Capcanele dorintei

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru Capcanele dorintei

Evaluare: 5 din 5 stele
5/5

13 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Capcanele dorintei - Sabrina Jeffries

    1.png

    Sabrina Jeffries

    Capcanele dorinţei

    The Danger of Desire

    Sabrina Jeffries

    Copyright © 2016 Sabrina Jeffries, LLC

    Ediție publicată pentru prima dată de Pocket Books,

    o divizie a Simon & Schuster, Inc.

    Alma este marcă înregistrată a Grupului Editorial Litera

    Tel.: 0374 82 66 35; 021 319 63 90; 031 425 16 19

    e-mail: contact@litera.ro

    Ne puteți vizita pe

    www.litera.ro

    Capcanele dorinţei

    Sabrina Jeffries

    Copyright © 2017 Grup Media Litera

    pentru versiunea în limba română

    Toate drepturile rezervate

    Editor: Vidrașcu și fiii

    Redactor: Mariana Petcu

    Corector: Maria Popa

    Copertă: Flori Zahiu

    Tehnoredactare și prepress: Ioana Cristea

    Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

    jeffries, sabrina

    Capcanele dorinţei / Sabrina Jeffries

    trad.: Graal Soft – București: Litera, 2017

    ISBN 978-606-33- 2299-0

    ISBNEPUB 978-606-33-6956-8

    I. Soft, Graal (trad.)

    821.111(73)-31=135.1

    Capitolul 1

    Londra

    August 1830

    Când Warren Corry, marchiz de Knightford, sosi la un micul dejun dat de ducele şi ducesa de Lyons, regretă că stătuse în oraş până la primele ore ale dimineţii. Noaptea trecută fusese atât de bucuros că îşi reluase activităţile distractive, încât băuse suficient coniac să mureze un butoi de heringi.

    O idee proastă de vreme ce ducele şi ducesa deciseseră să organizeze nenorocita de petrecere pe pajiştea însorită a elegantei lor case din Londra. Gura îi era uscată, stomacul îl ardea şi îşi simţea capul de parcă ar fi fost călcat de o turmă de elefanţi.

    Prietenul lui cel mai bun, Edwin, ar face bine să-i fie recunoscător pentru că Warren îşi ţinuse promisiunea.

    – Warren! se auzi strigând dureros de aproape vocea unei femei. Ce faci aici?

    Era Clarissa, verişoara lui, care era şi soţia lui Edwin – şi motivul pentru care Warren se chinuise să se dea jos din pat la ora aceea imposibilă.

    Îşi feri ochii de lumina soarelui pentru a se uita la ea. Ca de obicei, avea înfăţişarea unei zâne delicate. Dar el ştia că nu trebuia să se lase păcălit de acel zâmbet de pisicuţă care tocmai fusese prinsă cu botul în oala cu smântână.

    – Chiar trebuie să strigi aşa?

    – Nu strig, spuse ea. Îşi înclină capul. Iar tu pari bolnav. Deci, trebuie să te fi simţit grozav la clubul St. George aseară. Asta, sau ţi-a fost rău azi-dimineaţă.

    – Eu mă simt grozav întotdeauna.

    Sau cel puţin ţinuse noaptea la distanţă, motiv pentru care stătuse în oraş până târziu.

    – De aceea nu-mi vine să cred că eşti aici. Mai ales când nu este nici Edwin, spuse ea cu subînţeles. Stai puţin – Edwin te-a trimis, nu-i aşa? Fiindcă nu e în oraş să mă însoţească.

    – Ce? Nu. Se aplecă să o sărute pe obraz. Nu poate cineva să vină la un mic dejun ca să-şi vadă verişoara preferată?

    – Poate. Dar nu face asta de obicei.

    Warren luă un pahar de şampanie de la un servitor care trecea cu o tavă pe lângă ei.

    – Ei bine, a făcut asta astăzi. Stai puţin, despre cine vorbim, din nou?

    – Foarte amuzant. Luându-i paharul, Clarissa se încruntă. Nu ai nevoie de ăsta. E clar că eşti afumat.

    Îi luă paharul şi îl puse jos.

    – Ăsta este exact motivul pentru care am nevoie de o băutură care să mă trezească.

    – Schimbi subiectul. Te-a trimis Edwin aici ca să mă spionezi?

    – Nu fi absurdă! Nu mi-a cerut decât să mă asigur că eşti bine. Ştii cum e soţul tău – urăşte să fie la moşie cu fratele tău când tu eşti în oraş.

    Aruncă o privire către talia ei care începea să se îngroaşe.

    – Mai ales când eşti…ştii… în felul ăsta.

    – Ah, Dumnezeule, nu începe şi tu. Îmi ajunge să-i am pe el şi pe Niall pe capul meu mereu îngrijorându-se că păţesc ceva, dar dacă te-a trimis să începi cu asta…

    – Nu, jur. El m-a rugat doar să trec pe aici dacă sunt invitat. Trebuia oricum să fiu în oraş, aşa că mi-am spus ce-ar fi să trec pe la Lyons? Făcu semn cu paharul gol. Ducele comandă întotdeauna o şampanie excelentă. Dar acum, că am băut ceva, o să plec.

    Ea îl luă de braţ.

    – Nu, ai dreptate. Atât de rar apuc să te văd. Mai stai puţin. În curând o să înceapă dansul.

    Ah, da. Clarissa încerca de câţiva ani să-i găsească o soţie, iar în ultimul timp, atât ea, cât şi sora lui Edwin, Yvette Keane, îşi dublaseră eforturile. Probabil pentru că ele aveau o căsnicie fericită, că era ceea ce îi trebuia unui burlac.

    El nu avea chef astăzi de astfel de stratageme.

    – De ce-aş dansa cu o mulţime de domnişoare afectate care consideră că un marchiz este premiul ideal? Sunt prea afumat pentru a evita întrebări voalate despre calităţile pe care le caut la o soţie.

    Încruntarea ei îi dezvălui intenţiile ca şi când le-ar fi rostit cu voce tare.

    – Bine, rămâi un morocănos bătrân, dacă vrei. Dar ai putea dansa cu mine. Încă pot dansa, ştii.

    Fără îndoială. Cu excepţia debutului ei dezastruos, Clarissa fusese întotdeauna foarte plină de viaţă, fără a se lăsa încetinită de ceva atât de nesemnificativ cum ar fi să-l poarte în pântec pe moştenitorul rezervatului şi excentricului lord de Blakeborough.

    Clarissa şi Edwin erau atât de diferiţi, încât Warren se întreba câteodată ce văzuseră unul la celălalt. Dar de fiecare dată când era martorul afecţiunii lor evidente, îşi dădea seama că trebuia să fie ceva mai profund decât personalităţile lor care le cimenta mariajul. Îl făceau gelos.

    Se încruntă. Era absurd. Nu avea de gând să se însoare decât peste multă vreme. Cel puţin nu până când nu era mai în vârstă. Chiar şi atunci, şi-ar dori o văduvă voluptuoasă care i-ar putea îndura… idiosincraziile. Cu siguranţă, nu o fetiţă timidă, bucuroasă să se folosească de el pentru a parveni.

    Sau, şi mai rău, o femeie ipocrită ca mama lui, care să-l critice pentru orice încercare de a se simţi bine. De a uita.

    Clarissa privi către mulţime.

    – Atâta vreme cât eşti aici, eu... hmm... trebuie să îţi cer o favoare.

    La naiba!

    – Ce fel de favoare?

    – Ar face asta Edwin, dacă nu ar fi în Hertfordshire ajutându-l pe fratele meu să se ocupe de proprietatea familiei, ştii, bălmăji ea. Iar Niall…

    – Care e favoarea? insistă el.

    – O ştii pe domnişoara Delia Trevor?

    Domnişoara Delia Trevor? Dumnezeule, oare se va opri Clarissa vreodată din a încerca să-i găsească pe cineva? Din fericire, nu. Bănuiesc că e o debutantă pe care ai luat-o sub aripa ta ocrotitoare.

    – Nu tocmai. Deşi Delia şi-a făcut debutul în societate sezonul acesta, e aproape de vârsta mea… şi îmi este prietenă. Fratele ei a murit anul trecut într-un accident îngrozitor, iar ea şi soţia lui, Brilliana Trevor, nu au rămas decât cu o proprietate înglodată în datorii. Aşa că mătuşa Deliei, Lady Pensworth, le-a adus pe amândouă la Londra pentru sezon.

    – Agatha Pensworth, soţia ultimului baron Pensworth? Femeia care era prietenă bună cu mama?

    – Ea e. V-aţi cunoscut?

    – Cu ceva ani în urmă, înainte să moară mama. Din câte îmi amintesc, era o persoană foarte directă.

    – Nu prea suportă proştii. Şi ţine mult la nepoata ei, de aceea sunt toate în oraş acum.

    – Deci, Excelenţa Sa poate găsi soţi pentru cele două tinere.

    – Da, deşi cred că Lady Pensworth îşi face mai multe griji pentru Delia, de vreme ce soţia răposatului domn Trevor i-a născut deja un copil care va moşteni averea, atâta câtă e. Pentru a o face pe Delia şi mai eligibilă, Lady Pensworth i-a oferit o zestre în valoare de o mie de lire, care ar trebui să tenteze nişte domni eligibili.

    Asta îl puse în gardă.

    – Nu pe mine.

    Ea îşi dădu ochii peste cap.

    – Sigur că nu pe tine. Nu toate lucrurile te privesc întotdeauna pe tine, pentru numele lui Dumnezeu! Are nevoie de cineva cu mult mai tânăr. Are doar douăzeci şi trei de ani, până la urmă.

    „Cu mult mai tânăr?"

    – Stai puţin, nu-s chiar atât de bătrân. Am aceeaşi vârstă cu soţul tău.

    – Adevărat, spuse ea clipind spre el. Şi, ţinând cont de obiceiurile tale nocturne, ai vigoarea unui bărbat mult mai tânăr. Nimeni care te vede într-o lumină obscură nu ar ghici că ai treizeci şi trei de ani.

    El o privi sceptic.

    – Îmi amintesc că mi-ai cerut o favoare, draga mea. Nu pari să o obţii într-un mod prea înţelept.

    – Problema este că îmi fac griji pentru Delia, care este cam distrasă zilele astea. Primeşte mereu misive şi se ascunde pentru a le citi şi adoarme în mijlocul balurilor. Mai rău de atât, spune că nu poate veni la petrecerea noastră de săptămâna viitoare, pe care am organizat-o la moşie în speranţa de a-i face cunoştinţă cu nişte domni eligibili. Ea îl privi atent. Nişte domni tineri eligibili.

    Treizeci şi trei de ani nu era o vârstă înaintată, indiferent de ce spunea limba ascuţită a verişoarei lui.

    – Poate că prietena ta are altă obligaţie.

    Clarissa ridică o sprânceană către el.

    – Corect. Are nevoie de un soţ, iar tu eşti amabil să încerci să-i oferi câteva posibilităţi.

    El îi zâmbi cu subînţeles.

    – Cât e de nerecunoscătoare că nu acţionează conform planurilor tale.

    – Fii serios. Când ai văzut ultima dată o femeie necăsătorită, fără prea multe opţiuni, care să refuze şansa de a participa la o petrecere dată de un conte şi de o contesă cu relaţiile noastre?

    Nu-i plăcea să recunoască, dar avea dreptate.

    – Deci, ce vrei să fac eu?

    – Interesează-te la St. George. Află dacă bărbaţii au auzit ceva despre ea. Dacă ştie cineva vreun ticălos care a încercat... ei bine... să umble după ea pentru zestre.

    Pricepu. Poate că asta nu însemna că voia să-l cupleze cu prie­tena ei.

    Când îşi făcuse debutul acum câţiva ani, Clarissa fusese subiectul atenţiilor unui ticălos, ceea ce aproape că le distrusese viaţa ei şi fratelui ei. Aşa că avea tendinţa de a fi sensibilă în ceea ce priveşte femeile care ar putea să cadă pradă unor vânători de zestre.

    Într-adevăr, auzind vara asta prin ce trecuse – şi înainte de asta, prin ce trecuse sora lui Edwin într-o mai mică măsură –, el devenise mult mai conştient de uşurinţa cu care bărbaţii le vânau chiar şi pe cele mai respectabile femei. De aceea începuse Edwin să frecventeze clubul St. George, şi îl urmase şi Warren – să se asigure că bărbaţii care ţineau la femeile din viaţa lor puteau avea grijă de ele mai eficient într-o societate plină de vânători de zestre şi ticăloşi.

    Totuşi, îi era greu să facă ce-i ceruse Clarissa.

    – Îţi dai seama că dacă încep să întreb la club despre situaţia unei tinere eligibile, membrii noştri vor crede că vreau s-o curtez.

    – Prostii! Toată lumea ştie că preferi prostituatele iubirilor din înalta societate.

    – Îmi plac femeile din înalta societate la fel de mult… atâta vreme cât au soţi neatenţi sau morţi. Face ca lucrurile să fie mult mai puţin complicate.

    Şi erau multe astfel de femei, ceea ce constituia unul dintre motivele pentru care nu voia să se însoare. Avea un stoc de partenere de pat fără a fi nevoit să se lege la cap.

    – Ceea ce vreau eu să spun, zise ea indignată, toată lumea îţi cunoaşte preferinţele. Şi să pui întrebări este scopul clubului St. George, nu-i aşa? Să ofere un loc unde bărbaţii pot afla caracterul diferiţilor pretendenţi?

    – Pentru relaţiile lor cu femei, spuse el tranşant. Nu pentru prietenele femeilor pe care le cunosc.

    Clarissa îl privi cu luare aminte.

    – Nu are nici un bărbat care să o protejeze. Şi mă tem că a găsit pe cineva nepotrivit, motiv pentru care se poartă ciudat. Nu vreau să o văd prizoniera unui mariaj dezastruos. Sau mai rău.

    Amândoi ştiau ce însemna „mai rău", de vreme ce şi Clarissa trecuse prin acelaşi lucru. La naiba! Poate că nu mai era tutorele Clarissei de ceva vreme, dar ea încă ştia cum să apeleze la conştiinţa lui. Şi îl deranja că nu avusese habar ce păţise înainte de a-i fi tutore, că fusese nevoie ca prietenul său să-i atragă atenţia pentru a se lămuri.

    – Mi-ai face o mare favoare, continuă Clarissa. Ştii ceva – ea este aici, aşa că lasă-mă să vă fac cunoştinţă. Poţi să stai câteva minute de vorbă cu ea şi să vezi dacă am dreptate să fiu alarmată. Dacă eşti de părere că exagerez cu îngrijorarea, poţi pleca liniştit, fără să te mai gândeşti vreodată la asta. Dar dacă ţi se pare că aş putea avea dreptate...

    – Bine. Dar îmi rămâi datoare. Şi promit că voi avea grijă să-ţi plăteşti datoria, spuse el zâmbind forţat. În cel mai bun caz, ar trebui să-mi faci cunoştinţă cu o văduvă voluptuoasă, uşuratică şi cu chef de distracţie.

    – Hmm, făcu ea dându-şi ochii peste cap. Trebuie să vorbesc cu cumnatul meu despre asta. Are mai multe astfel de cunoştinţe decât mine.

    – Fără îndoială.

    Cumnatul ei obişnuia să folosească multe „astfel de" modele în picturile sale.

    – Dar pot vorbi cu Keane fără ajutorul tău. Aşa că bănuiesc că îmi poţi promite că nu o să te simţi ofensată dacă îţi refuz invitaţia la petrecere.

    – Exista vreo posibilitate să accepţi? Şocant. Totuşi, speram…

    – Deci, unde este femeia asta pe care vrei să o cunosc?

    Clarissa oftă.

    – Ultima dată când am văzut-o era chiar lângă fântână. Întorcându-se în direcţia aceea, se crispă. Ce naiba fac indivizii aceia cu Delia?

    Urmată de el, ea traversă pajiştea, studiindu-i pe cei spre care se îndrepta: o femeie înconjurată de trei domni tineri care păreau să pescuiască – să pescuiască? – în fântână.

    El îi recunoscu pe bărbaţi. Unul era un beţiv, celălalt un don juan, iar al treilea un cartofor notoriu, pe nume Pitford. Toţi trei erau vânători de zestre.

    Nu era de mirare că verişoara Clarissa îşi făcea griji pentru prietena ei.

    Îşi întoarse privirea către fetişcană, care stătea cu spatele la el şi era îmbrăcată într-o rochie albastră cu verde, cu un şal roz cu galben şi o coafură cu pene ce o făcea să pară cu un cap mai înaltă.

    Pentru prima dată, îşi dori ca noul rege să nu fi ridicat recent obligaţia ca populaţia să poarte doliu după răposatul George al IV-lea. Chiar şi monotonia rochiilor negre şi gri ar fi preferabilă coşmarului culorilor.

    Mai mult decât atât, orice femeie care se îmbrăca în felul acesta nu avea cum să nu fie considerată o prostănacă ridicolă. Oftă. Avea să-i dea ceva bătaie de cap, în cel mai bun caz, sau să se plictisească de moarte, în cel mai rău. Nimic nu-i displăcea mai mult decât o femeie cu un creier cât o nucă, în afară de una care i-ar sta în poală într-un bordel, unde inteligenţa conta prea puţin.

    Când se apropiară, Clarissa întrebă:

    – Ce se întâmplă aici?

    Flăcăul jovial, cu obrajii deja roşii de la prea multă şampanie, spuse:

    – Domnişoarei Trevor i s-a rupt încheietoarea de la brăţară şi i-a căzut în fântână, aşa că încercăm să o recuperăm fără ca ea să-şi distrugă mânecile.

    – Aş prefera să-mi distrug toată rochia decât să vă văd stricându-mi şi mai tare brăţara cu căutarea asta, spuse tânăra cu o voce surprinzător de joasă şi de guturală. Dacă-mi daţi voie, domnilor, o s-o scot singură.

    – Nici vorbă, o luăm noi, spuseră ceilalţi doi luptându-se pe băţul manevrat de beţiv.

    În timp ce făceau asta, reuşiră să o lovească pe domnişoara Trevor în braţ.

    – Au! făcu ea încercând să ia băţul. Pentru Dumnezeu, domnilor…

    Lui Warren îi fusese de ajuns.

    – Daţi-vă la o parte, băieţi.

    Îi împinse la o parte pe fraieri. Suflecându-şi mâneca de la haină cât de mult putu, îşi băgă mâna în fântână şi apucă brăţara. Apoi se întoarse să i-o ofere tinerei.

    – Cred că vă aparţine, domnişoară.

    Când ea îşi îndreptă privirea surprinsă asupra lui, marchizul îngheţă. Avea cei mai minunaţi ochi albaştri pe care îi văzuse vreodată.

    Deşi rochia ei era şi mai penibilă din faţă, în rest tânăra nu era cu nimic ieşită din comun. Înaltă şi suplă, fără sâni pe care să-i iei în seamă, cu un ten acceptabil, un nas ascuţit şi o gură uşor neruşinată. Era o brunetă destul de drăguţă, dar nicidecum o frumuseţe. Şi nu genul lui. Deloc.

    Şi totuşi, ochii aceia…

    Tiviţi cu gene lungi şi negre, străluceau ca stelele pe un cer de noapte timpurie, făcându-l să simtă cum se întăreşte de dorinţă. Complet absurd.

    Până când buzele ei se arcuiră oferindu-i un zâmbet strălucitor care se potrivea cu incandescenţa din ochii ei.

    – Vă mulţumesc, domnule. Brăţara era un cadou de la fratele meu. Deşi mă tem că v-aţi distrus cămaşa recuperând-o.

    – Nicidecum, spuse el ţinând brăţara. Valetul meu este foarte priceput.

    În timp ce luă bijuteria de la el, o expresie ciudată îi apăru pe faţă.

    – Sunteţi stângaci.

    El ridică o sprânceană.

    – Vă felicit că aţi remarcaţi asta.

    – Vă felicit că sunteţi aşa. Şi nu e greu de remarcat, de vreme ce şi eu sunt stângace. Nu sunt mulţi oameni ca noi.

    – Sau, oricum, nu mulţi care să recunoască.

    El nu mai întâlnise niciodată o femeie care ar recunoaşte asta.

    – Adevărat, spuse ea strecurându-şi brăţara în săculeţ, cu o strălucire în privire. Am auzit mereu că e gauche să fii stângaci.

    Ei bine, cu siguranţă nu era o toantă de vreme ce ştia că gauche era cuvântul francez pentru „stânga".

    – Am auzit mereu că ar fi un semn de supunere faţă de diavol.

    – Şi asta, da. Deşi ultima dată când l-am vizitat pe Lucifer, s-a prefăcut că nu mă cunoaşte. Dar dumneavoastră?

    – Îl ştiu doar vorbind la petreceri. Este destul de ocupat zilele acestea. Îi e greu să-mi găsească loc la el în program.

    – Îmi închipui.

    Ignorându-i dinadins pe cei trei bărbaţi care îi priveau uimiţi, ea adăugă:

    – Îi are de tentat pe inocenţi, de ruinat pe cartofori şi de îmbătat pe beţivi. Îşi va găsi el totuşi timp pentru unul ca dumneavoastră, care sare atât de repede în ajutorul unei doamne? Cu siguranţă, nu sunteţi suficient de păcătos pentru a-i atrage atenţia.

    – Aţi fi surprinsă, spuse el sec. În plus, lui Lucifer îi face mai multă plăcere să corupă domni decenţi decât păcătoşi.

    Aceasta trebuie să fi fost cea mai stranie conversaţie pe care o avusese vreodată cu o debutantă.

    – Un punct de vedere excelent. Bine atunci, data viitoare când vă întâlniţi cu el, salutaţi-l din partea mea. Vocea ei deveni mai aspră în timp ce aruncă o privire către cei care îi însoţeau. Se pare că a fost prea zelos în ultima vreme.

    Când bărbaţii se arătară ofensaţi, Clarissa se grăbi să continue:

    – Nu vă temeţi. Diavolul este ocupat doar cât îi permit oamenii să fie, iar noi nu-i vom permite să hălăduie pe aici, nu-i aşa, Warren?

    Ea îşi strecură mâna pe lângă braţul său.

    – Nu, într-adevăr. Ar fi un păcat.

    – Şi aşa sunt şi manierele mele jalnice, spuse Clarissa zâmbindu-i prietenei sale. Nu v-am prezentat. Delia, dă-mi voie să ţi-l prezint pe vărul meu, marchizul de Knightford şi recuperatorul brăţării tale. Warren, ea este prietena mea bună, domnişoara Delia Trevor, cea mai isteaţă femeie pe care o ştiu, în ciuda faptului că e stângace.

    În mod cinic, el se aşteptă ca zâmbetul domnişoarei Trevor să se lărgească pe măsură ce-şi dădea seama ce partidă bună era el. Aşa că fu surprins să vadă că, în schimb, surâde politicos.

    – Este o plăcere să vă cunosc, domnule. Clarissa mi-a spus multe despre dumneavoastră.

    El se uită cu subînţeles la ea.

    – Sunt sigur că v-a spus. Verişoarei mele îi place bârfa.

    – Nu mai mult decât vă place dumneavoastră s-o întreţineţi, din câte am înţeles.

    – Îmi face plăcere să dau bârfelilor subiecte de bârfit.

    – Cu siguranţă că apreciază asta. Altfel, s-ar limita să se amuze pe seama fetelor bătrâne şi nu aş mai avea pace.

    El pufni.

    – Cu greu v-aş considera o fată bătrână, doamnă. Verişoara mea spune că acesta e primul dumneavoastră sezon.

    – Şi ultimul, sper. Cum ceilalţi protestară, ea adăugă: Bine, bine, domnilor. Ştiţi că nu sunt genul monden. Îl fixă pe Warren cu o privire rece. Mă descurc mai bine în compania persoanelor mai puţin elevate. Dumneavoastră, milord, sunteţi mult prea monden şi sofisticat pentru mine.

    – Cumva mă îndoiesc de asta, spuse el.

    – Cred că începe dansul, îi întrerupse Clarissa. Poate că o scoateţi voi la capăt la primul dans.

    El trebui să-şi înăbuşe râsul. De obicei, Clarissa nu era atât de nepricepută la manevrele ei sociale. Părea că ţine mult la fetişcana asta. Începea şi el să înţeleagă de ce. Domnişoara Trevor era destul de amuzantă. Cel puţin atunci când nu îl desconsidera pentru greşelile de moralitate.

    Ceea ce părea ciudat pentru o femeie care se ascundea pentru a se întâlni cu un pretendent nepotrivit, nu-i aşa?

    – Ce idee minunată, spuse el întinzându-i mâna tinerei. Mergem?

    – Staţi puţin, îi întrerupse Pitford. Domnişoara Trevor mi-a promis deja primul dans.

    – Aşa este, îi spuse ea lui Warren, pe un ton uşor provocator. Am promis toate dansurile din după-amiaza aceasta.

    Hmm. Warren se întoarse către Pitford.

    – Lordul Fulkham te căuta mai devreme, bătrâne. Cred că este în salonul de jocuri. Mă duc să-i spun că te găseşte dansând cu domnişoara Trevor.

    Pitford se albi.

    – Eu… păi… nu pot… Asta este... bâigui el făcând o plecăciune către domnişoara Trevor. Iertaţi-mă, doamnă, dar va trebui să-i cedez acest dans Excelenţei Sale. Am uitat că aveam un angajament prealabil.

    Bărbatul se grăbi către poartă cât de repede îi permiteau pantalonii lui strâmţi. Probabil pentru că îi datora lui Fulkham o căruţă de bani.

    Iar plecarea lui Pitford fu tot ce trebui pentru ca ceilalţi doi domni să se scuze, lăsându-l pe Warren singur cu verişoara sa şi cu domnişoara Trevor.

    Zâmbind, el îi oferi din nou braţul prietenei Clarissei.

    – Se pare că puteţi dansa acum. Mergem?

    Spre uimirea lui, femeia obraznică ezită. Dar ştia, fără îndoială, că nu era bine să refuzi un marchiz şi acceptă braţul, deşi nu-l privi, ci se uită sumbru înainte.

    În timp ce se îndreptau către locul unde se dansa, ea spuse cu o voce joasă:

    – Obţineţi întotdeauna ceea ce vreţi, Lord Knightford?

    – Cu siguranţă, încerc. La ce bun să fiu marchiz, dacă nu mă pot folosi de acest privilegiu din când în când?

    – Chiar dacă asta înseamnă să vă luaţi de un biet tânăr şi să-l faceţi să plece de la o petrecere foarte reuşită?

    Se uită lung la ea.

    – Pitford este plin de datorii şi îşi caută o soţie bogată. Cred că ar trebui să-mi mulţumiţi.

    – Ştiu cine este Pitford. Ştiu cine sunt toţi. Nu înseamnă nimic pentru mine. Nu sunt interesată de nici unul dintre ei.

    Trăgând-o spre mulţimea care dansa, marchizul spuse:

    – Fiindcă preferaţi un bărbat pe care l-aţi lăsat acasă? Sau fiindcă aţi pus ochii pe altcineva din oraş?

    Expresia ei deveni prevăzătoare.

    – Pentru un bărbat cu un statut atât de înalt, sunteţi surprinzător de interesat de problemele mele. De ce?

    – Eu doar dansez cu prietena verişoarei mele, rosti el încet. Iar pentru o femeie care nu este „interesată" de cei trei vânători de zestre împreună cu care eraţi, aţi găsit cu siguranţă o modalitate bună de a le atrage atenţia.

    Ea îl fixă cu privirea.

    – Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi.

    – Încheietoarea de la brăţară nu era ruptă, domnişoară Trevor. Văzând-o clipind, înţelese că avea dreptate. Deci, nu mă pot gândi decât că aţi avut alt scop de a o lăsa să cadă în fântână. Când se apropiară în timpul dansului, el îi şopti: Şi dacă nu a fost pentru a le trezi acelor bărbaţi interesul asupra dumneavoastră, va trebui să vă întreb ce alt motiv aţi avea pentru a risca o bijuterie cu valoare sentimentală. M-aţi putea lămuri?

    Capitolul 2

    Slavă Cerului că dansul îi despărţi chiar atunci, dându-i Deliei şansa de a se gândi la un răspuns. Era suficient de rău că marchizul îl gonise pe Lord Pitford; trebuia să insiste şi să-şi bage nasul în viaţa ei?

    Bărbaţii ca el nu fac nimic fără motiv. Ei pur şi simplu nu-i lasă pe ceilalţi să-l afle.

    La fel ca fratele ei, Reynold.

    De tristeţe, i se puse un nod în stomac şi scrâşni din dinţi. Refuza să se gândească la asta acum – la cum îi abandonase într-un mod atât de egoist. Cum îndrăznise să o lase să-i cureţe mizeria, să se asigure că Brilliana şi micuţul Silas erau bine?

    Probabil îşi imaginase că pur şi simplu se va mărita cu un bărbat care ar avea grijă de

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1