Cărți electronice434 pagini8 ore
Jocul
Evaluare: 3 din 5 stele
3/5
()
Informații despre cartea electronică
Războiul Rece a fost purtat și câștigat, iar spionul britanic Tim Cranmer acceptă pensionarea timpurie și se retrage să ducă o nouă viață în Anglia rurală alături de tânăra și seducătoarea lui iubită, Emma. Când însă atât Emma, cât și Larry Pettifer, agentul dublu pe care l-a coordonat două decenii și vechiul lui rival, dispar pe neașteptate, Cranmer se trezește dintr-odată fugar: încearcă disperat să-și evite foștii colegi în timp ce-și caută protejatul strălucit și capricios într-o goană nebună prin Europa, cu o oprire la Moscova în plină criză, până în ținuturile Caucazului de Nord, care se guvernează după alte legi. În condițiile în care viața lui s-a făcut țăndări, tot ce-și dorește este să recupereze câteva cioburi ca să poată merge mai departe.
„Irezistibil... O intrigă sinuoasă ale cărei fire narative se împletesc
tot mai strâns. Dialogurile sunt succinte și alerte, cu o amenințare omniprezentă în subtext. Și un erou care nu se consideră eroic,
ci își înfruntă demonii lăuntrici la fel de aprig pe cât combate
forțele aliniate împotriva lui.“
Time
„Un ritm furibund... Te acaparează de la prima pagină
și nu-ți mai dă drumul.“
Chicago Sun-Times
„Captivant.“
The Christian Science Monitor
John le Carré (pseudonimul lui David Cornwell) s-a născut în 1931
și a studiat la universitățile din Berna și Oxford. A predat la Eton
și a lucrat o scurtă perioadă în cadrul Serviciului de Informații britanic, în timpul Războiului Rece. Timp de peste o jumătate de secol
s-a dedicat în întregime scrisului. Le Carré a fost un fin observator
al condiției umane și al geopoliticii contemporane deopotrivă, iar cărțile sale sunt captivante, incitante și ating atât adevărurile eterne,
cât și problemele aflate la ordinea zilei. De la romanul care l-a făcut celebru în 1963, Spionul care venea din frig (The Spy Who Came in from the Cold), până la cel mai recent bestseller, Pe serviciul adversarului (Agent Running in the Field), din 2019, operele lui Carré au ajuns
nu doar să definească romanul de spionaj, ci au rezistat probei timpului și continuă să fie apreciate de critici și iubite de publicul din întreaga lume. John le Carré a scris 25 de romane și un volum de memorii, cărțile sale fiind publicate în peste 50 de țări, traduse în 40 de limbi
și vândute în peste 60 de milioane de exemplare.
În anul 2019 a fost distins cu prestigiosul Premiu Olof Palme.
John le Carré a murit în 2020.

Citiți mai multe din John Le Carre
Un adevar delicat Evaluare: 4 din 5 stele4/5Războiul spionilor Evaluare: 3 din 5 stele3/5Pe serviciul adversarului Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Legat de Jocul
Cărți electronice asociate
Sambata in care totul s-a schimbat Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sora Evaluare: 4 din 5 stele4/5Un cartier select Evaluare: 5 din 5 stele5/5Necunoscuta Din Tanger Evaluare: 4 din 5 stele4/5Vanatoarea de vrajitoare Evaluare: 3 din 5 stele3/5Lasa lumea in urma Evaluare: 4 din 5 stele4/5X feluri de a muri Evaluare: 4 din 5 stele4/5Micile ticăloase Evaluare: 5 din 5 stele5/5La fel de bogat ca regele Evaluare: 5 din 5 stele5/5Moartea în ungherele liniștite ale vieții Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDrumul spre înalta societate Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCercul Polar Evaluare: 5 din 5 stele5/5Clabuci in cada Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriObscuritas Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriLumea Gândacilor Evaluare: 5 din 5 stele5/5111 Numărul Fierei Evaluare: 4 din 5 stele4/5Ultimul mesaj Evaluare: 4 din 5 stele4/5Locuri intunecate Evaluare: 3 din 5 stele3/5Răfuieli Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPoker cu rechinul Evaluare: 5 din 5 stele5/51793. In Umbra Mortii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Omul nostru din Panama Evaluare: 3 din 5 stele3/5Legea răzbunării Evaluare: 5 din 5 stele5/5Coborârea Evaluare: 4 din 5 stele4/5Al Noualea Mormant Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ancheta Evaluare: 3 din 5 stele3/5Motivul x Evaluare: 5 din 5 stele5/5În întuneric Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriFata Anonimă Evaluare: 5 din 5 stele5/5Prietenie tradata Evaluare: 4 din 5 stele4/5
Cărți recomandate pentru dvs.
Curajul De A Nu Fi Pe Placul Celorlalti Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pacienta Tăcută Evaluare: 5 din 5 stele5/513 Lucruri Pe Care Nu Le Fac Oamenii Puternici Mental Evaluare: 5 din 5 stele5/5Puterea subconștientului. Cum să îți schimbi modul de a gândi Evaluare: 5 din 5 stele5/5Gândește și vei fi bogat Evaluare: 5 din 5 stele5/5Schimba-Ti Atitudinea Ca Sa-Ti Schimbi Viata Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum Să Facem Față Persoanelor Toxice Evaluare: 5 din 5 stele5/5Antrenarea Memoriei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Acolo unde canta racii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Psihologia pozitivă. Ce ne menține fericiți, optimiști și motivați Evaluare: 4 din 5 stele4/5Doctorul memoriei - tehnici simple și amuzante pentru îmbunătățirea memoriei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Arta de a (nu) pierde timpul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Oamenii mari si copilul din ei: Cum sa te intelegi si sa scapi de suferinta Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cum să comunici eficient Evaluare: 5 din 5 stele5/5Jocul vieții și cum să-l jucăm Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să învingi grijile și stresul Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cele 5 Limbaje ale iubirii pentru cei singuri Evaluare: 4 din 5 stele4/5Atomic Habits Evaluare: 4 din 5 stele4/5Mesaje. Ghid practic pentru dezvoltarea abilităților de comunicare Evaluare: 4 din 5 stele4/5ELIBERAREA COPILULUI INTERIOR. Cum sa identifici si sa vindeci traumele copilariei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Memoria Inteligenta Evaluare: 5 din 5 stele5/5OSHO Primul Lucru, Dimineata Evaluare: 5 din 5 stele5/5PSIHOLOGIA ANXIETĂȚII. Cunoașterea lui pentru a înțelege mecanismele de funcționare Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum să-ți creezi relații avantajoase, să câștigi încrederea și să devii influent Evaluare: 5 din 5 stele5/5Life Coaching. 10 pași esențiali pentru a-ți transforma viața Evaluare: 5 din 5 stele5/512 Reguli de viata Evaluare: 4 din 5 stele4/5