Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Nepoftiții: O Povestire Amuzantă A Unei Familii De Vampiri În Zilele Noastre

Nepoftiții: O Povestire Amuzantă A Unei Familii De Vampiri În Zilele Noastre

Citiți previzualizarea

Nepoftiții: O Povestire Amuzantă A Unei Familii De Vampiri În Zilele Noastre

Lungime:
244 pagini
3 ore
Editor:
Lansat:
5 apr. 2021
ISBN:
9788835423492
Format:
Carte

Descriere

Heng Lee începe să se simtă foarte ciudat dintr-o dată, așa că apelează la vraciul locului, care nu e nimeni altcineva decât mătușa sa.
Ea îl supune la câteva teste și ajunge la concluzia că Heng nu are sânge, dar cum le va spune asta familiei lui, și ce vor spune ei când vor afla așa ceva?
Editor:
Lansat:
5 apr. 2021
ISBN:
9788835423492
Format:
Carte

Despre autor

Author Owen Jones, from Barry, South Wales, came to writing novels relatively recently, although he has been writing all his adult life. He has lived and worked in several countries and travelled in many, many more.He speaks, or has spoken, seven languages fluently and is currently learning Thai, since he lives in Thailand with his Thai wife of ten years."It has never taken me long to learn a language," he says, "but Thai bears no relationship to any other language I have ever studied before."When asked about his style of writing, he said, "I'm a Celt, and we are Romantic. I believe in reincarnation and lots more besides in that vein. Those beliefs, like 'Do unto another...', and 'What goes round comes around', Fate and Karma are central to my life, so they are reflected in my work'.His first novel, 'Daddy's Hobby' from the series 'Behind The Smile: The Story of Lek, a Bar Girl in Pattaya' has been followed by four sequels, but his largest collection is 'The Megan Series', eighteen novellas on the psychic development of a young teenage girl, the subtitle of which, 'A Spirit Guide, A Ghost Tiger and One Scary Mother!' sums them up nicely.As Owen puts it:'Born in the Land of Song, living in the Land of Smiles'.


Legat de Nepoftiții

Cărți conex

Previzualizare carte

Nepoftiții - Owen Jones

DEDICAȚIE

Această carte este dedicată prietenilor mei Lord David Prosser și Murray Bromley care, în 2013, m-au ajutat atât pe mine, cât și pe familia mea thailandeză mai mult decât vor realiza vreodată.

Karma îi va răsplăti pe măsură.

CUPRINS

1  Încercările Domnului Lee

2  Suferințele Familiei Lee

3  Pee Pob Heng

4  Convalescența

5  E om? E pasăre? E Pee Pob Heng

6  Heng se întoarce la muncă

7  Heng își diversifică dieta

8  Experimentele lui Heng

9  Casa de oaspeți

10 O nouă afacere de familie

11 Pe urmele hipioților

12 Un respiro

13 Omul liliac. Femeia liliac

14 Comunitatea liliecilor se mărește

15 Primul Consiliu al Liliecilor

Glosar

Tiger Lily din Bangkok

Despre autor

Contact autor:

http://facebook.com/angunjones

http://twitter.com/lekwilliams

Owen@behind-the-smile.org

http://owencerijones.com

Accesați newsletter-ul nostru pentru a avea acces la informații despre cărțile lui Owen Jones adăugând e-mailul dumneavoastră la

http://meganthemisconception.com

1 Încercările Domnului Lee

Domnul Lee, sau, mai bine zis, Bătrânul Lee, așa cum era cunoscut în zonă, se simțea straniu de săptămâni și, pentru că făcea parte dintr-o comunitate atât de mică și de izolată, bineînțeles că toți cei din aproprierea sa erau la curent. Ceruse opinia unei doctorițe din sat, una de tip vechi, nu practicantă a medicinei moderne, și ea i-a spus că temperatura corpului său a luat-o razna din cauza unei afecțiuni a sângelui.

Femeia, vraciul locului, nimeni alta decât mătușa Domnului Lee, nu era sigură care ar putea fi cauza, dar i-a promis că-i dă de cap în 24 de ore dacă îi lasă câteva probe pe care ea să le studieze; el urmând să o viziteze când îl va chema ea. Vraciul îi înmână o bucată de mușchi de pământ și o piatră.

Domnul Lee știu ce avea de făcut, nu era prima oară. Așadar urină pe bucata de mușchi și, după ce horcăi cu putere, scuipă pe piatră. I le înmână solemn, iar ea, atentă fiind să nu le atingă cu mâinile ei ca nu cumva să le contamineze, le înveli separat cu mare grijă în frunze de banan ca să-și păstreze umiditatea pe cât de mult posibil.

Lasă-le o zi să fie stătute și uscate, apoi am să le cercetez să văd de ce suferi.

Mulțumesc, mătușă Da, adică vraci Da. Am să aștept să trimiți după mine și voi veni într-o clipă.

Așteaptă aici, flăcăul meu, nu am terminat cu tine încă.

Da s-a întins spre raftul din spatele ei și a ridicat un vas de lut. I-a scos dopul, a luat două guri pline și a scuipat ultima peste Bătrânul Lee. În timp ce Da incanta o rugăciune către zeii ei, Domnul Lee se gândea că poate uitase de purificare — ura să fie scuipat, mai ales de babe cu dinții stricați.

Alcoolul și rugăciunea te vor păzi până îi dăm de cap, l-a asigurat ea.

Vraci Da se ridică din poziția Lotus pe podeaua de lut a templului, își cuprinse nepotul de după umeri și îl conduse afară, rulând o țigară între timp.

Afară aprinse țigara si trase adânc până simți cum fumul îi umple plămânii. Ce mai face nevastă-ta și drăgălașii tăi copii?

Sunt bine, tușă Da, puțin îngrijorați din cauza stării mele de sănătate. Nu sunt în apele mele de ceva timp, iar eu nu am fost bolnav niciodată după cum bine știi.

Da, noi, din neamul lui Lee suntem puternici. Tatăl tău, fratele meu drag ar fi fost sănătos și acum dacă nu l-ar fi răpus gripa. Puternic ca un bivol era. Tu, te arunci în partea lui, doar că el nu a fost niciodată împușcat. Cred că asta te-a ajuns din urmă, glonțul americanului.

Domnul Lee purtase discuția asta de sute de ori, dar nu reușise să o convingă niciodată, așa că doar clătină din cap și întinzându-i o hârtie de 50 de Baht porni spre casă la ferma lui care se afla la doar câteva sute de yarzi înafara satului.

Deja se simțea mai bine așa că porni cu pas hotărât să-l vadă toată lumea.

Bătrânul Lee avea încredere totală în și mai bătrâna lui mătușă Da, ca oricine altcineva din comunitatea lor, ce consista într-un mic sat cu numai cinci sute de case și câteva duzini de ferme aflate la periferie. Mătușa Da preluase rolul de Vraci al satului când el era încă copil, și nu erau mai mult de o duzină cei care-și aminteau de cel ce fusese înaintea ei. Ei nu avuseseră niciodată un doctor al lor, calificat, cu studii medicale universitare. Asta nu însemna că nu aveau acces la medic, doar că aceștia erau puțini și departe – cel mai aproape se afla în oraș, la 75 de kilometri depărtare, iar ei nu aveau autobuze, taxiuri sau trenuri acolo în munți, în cel mai înalt punct din nord-estul Tailandei. În afară de asta, doctorii erau scumpi și prescriau medicamente scumpe din care se presupune că își trăgeau comisioane mari. De altfel, se afla și o clinică la câteva sate distanță, dar angajații erau o asistentă permanentă și un doctor care era de serviciu o zi la fiecare două săptămâni.

Sătenii precum domnul Lee credeau că era perfect pentru orășeni, dar nu prea de folos pentru cei ca ei. Cum ar fi putut un fermier să-și ia o zi liberă de la muncă, să găsească pe cineva cu mașină care să facă la fel ca să fie văzut de doctorul orașului? Asta dacă ai fi putut găsi pe cineva cu mașină, deși erau câteva tractoare vechi în mai puțin de 10 kilometri.

Nu, gândi el, bătrâna lui mătușă era suficient de bună pentru restul satului cât și pentru el, plus că nu lăsase niciodată pe nimeni să moară dacă nu-i sosise timpul, și nici nu omorâse vreodată pe careva, oricine putea jura asta.

Oricine.

Domnul Lee era foarte mândru de tușica lui, și oricum, nu exista altă alternativă pe kilometri întregi în jurul lui, și categoric nu era nimeni cu atâția ani de experiență în spate… Bine, nimeni nu știa cât de bătrână era în realitate, nici chiar ea, dar probabil nu avea mai mult de o zi peste 90.

Domnul Lee ajunse în fața casei cu toate gândurile astea roindu-i în minte. Dorea să discute situația cu soția sa pentru că, deși în ochii lumii el părea să fie șeful, toate deciziile erau luate de întreaga familie, sau, cel puțin, de toți adulții din familie. Și asta se întâmpla de fapt cu toate familiile, restul era doar de fațadă.

Asta avea să fie o zi de neuitat, căci domnul Lee nu mai trecuse prin nicio criză până acum, iar cei doi copii ai familiei, care nu mai erau deloc copii, aveau dreptul să-și spună părerea. Istoria era pe cale să se scrie și domnul Lee știa asta.

Mud! o strigă pe numele de alint pe care i-l dăduse primul născut pe când nu putea să pronunțe corect mama. Mud, ești acolo?

Da, sunt în spatele casei.

Lee o așteptă câteva momente să vină de la toaletă, dar era atât de cald și așa o nădușeală înăuntru, încât ieși în curte și se așeză la masa mare a familiei umbrită de acoperișul cu iarbă unde mâncau cu toții sau își petreceau împreună timpul liber.

Adevăratul nume al doamnei Lee era Wan, și, deși soțul o alinta Mud de când cel mai mare dintre copii o striga așa, nimeni altcineva nu i se adresa pe numele acesta. Wan provenea din satul Baan Noi, ca și Lee de altfel. Familia ei nu cunoscuse altă viață, pe când cea a domnului Lee venise din China cu două generații în urmă, deși orașul respectiv nu era atât de îndepărtat pe cât s-ar crede.

Ea era tipul obișnuit de femeie a locului. În zilele ei, fusese o fată foarte frumușică, dar fetele nu aveau prea multe oportunități pe atunci, nici nu erau încurajate să fie ambițioase, nu că lucrurile s-ar fi schimbat prea mult pentru fiica ei, chiar douăzeci de ani mai târziu.

Doamna Lee s-a mulțumit să-și caute un soț la ieșirea de pe băncile școlii, așa că atunci când Heng Lee i-a cerut mâna și le-a arătat părinților ei banii din cont, ea a fost încredințată că a găsit o partidă bună, ca orice altă partidă pe care ar fi putut-o găsi în sat. Chiar nu a avut nici cea mai mică intenție să se aventureze departe de prietenii și cunoștințele ei într-un oraș mare doar ca să-și îmbunătățească șansele.

Ajunsese să-l iubească pe Heng în felul ei, deși pasiunea se stinsese de mult din scurta ei viață amoroasă și acum era mai degrabă partener de afaceri decât nevastă, dedicată fiind supraviețuirii lor și a copiilor lor.

Wan nu căutase niciodată un iubit, deși mai fusese cerută de nevastă și înainte și după căsătoria lor. La momentul respectiv fusese furioasă, dar acum își amintea de momentele acelea cu un fel de duioșie. Lee a fost primul și singurul, iar acum, categoric și ultimul, și ea nu avea niciun regret.

Singurul ei vis era să-și vadă nepoții mari, deși nu-și dorea ca proprii copii să se căsătorească prea timpuriu, mai ales fiica ei, așa cum a făcut ea. Știa că vor avea copii așa cum știa că albul e alb și negrul e negru, pentru că ăsta era singurul mod în care puteau să-și asigure siguranța financiară la bătrânețe, si să ducă mai departe numele.

Doamnei Lee îi păsa de familie, statut și onoare, dar nu-și dorea mai multe lucruri materiale decât cele pe care deja le avea. Se descurcase fără atâta timp încât nu mai aveau nicio importanță pentru ea.

Avea deja un telefon mobil și un televizor, dar semnalul era atât de slab încât nu putea face altceva decât să stea și să aștepte ca guvernul să modernizeze rețeaua, lucru ce avea să se întâmple într-o bună zi cât de curând. Nu-și dorea o mașină pentru că nu voia să se ducă nicăieri, plus că drumurile erau foarte proaste. Oricum, nu era doar asta, cei de vârsta și statutul ei au considerat o mașină atât de greu de obținut atât de mult timp, încât au încetat să-și mai dorească una cu decenii în urmă. Cu alte cuvinte, era mulțumită cu o bicicletă și o motocicletă veche ce constituiau flota mobilă a familiei.

Nici domnul Lee nu era avid după aur sau haine scumpe, realitatea de zi cu zi precum creșterea a doi copii din venitul de fermier gonise și ultima dorință de genul ăsta cu mult timp în urmă. Cu toate astea, doamna Lee era o femeie fericită care-și iubea familia și care se resemnase să rămână așa și în locul acela până când Budha o va chema înapoi acasă.

Domnul Lee privi cum nevasta-sa se îndreptă spre el, ea își aranjă ceva pe sub sarong, dar din exterior ceva nu părea în regulă, însă el nu ar fi îndrăznit să întrebe. Doamna Lee se așeză la capătul mesei și își aruncă picioarele într-o parte întocmai ca o sirenă pe stâncă.

Ce răspuns ți-a dat zgripțuroaica?

Hai, Mud nu fi așa, că nu-i chiar așa de rea! Bine, voi două nu v-ați suportat niciodată, dar asta se întâmplă, nu-i așa? Nu a spus niciodată vreun cuvânt rău despre tine, chiar nici treizeci de minute nu au trecut când mă întreba despre sănătatea ta și… a copiilor

"Ești atât de fraier câteodată, Heng. Ea vorbește frumos cu mine și despre mine când are cine să o audă, dar cum rămânem singure mă tratează ca pe un gunoi de fiecare dată. Mă urăște, dar e suficient de prefăcută ca să nu te lase să vezi asta, pentru că știe că îmi vei lua partea. Voi bărbații vă credeți foarte înțelepți, dar nu sunteți în stare să înțelegeți ce se întâmplă sub nasul vostru. Ea m-a acuzat de tot soiul de lucruri de-a lungul anilor, cum că nu țin casa curată, că nu-mi spăl copiii, odată chiar mi-a zis că mâncarea mea miroase a rahat de capră…

Nu ai aflat nici jumătate din ce zice, dar tu nu mă crezi, nu-i așa, propria ta nevastă? Da, poți zâmbi, dar nu a fost amuzant deloc pentru mine în ultimii treizeci de ani, dă-mi voie să-ți spun. Oricum, ce ți-a spus? "

"Nu prea multe, doar m-a consultat, știi tu, ca de obicei. Urinează pe mușchi de pământ, scuipă pe piatră și pe urmă las-o să te scuipe cu alcool din gura ei știrbă. Mă cutremur și acum când mă gândesc. A spus că îmi trimite vorbă mâine când va ști ce am.

Unde sunt copii? Nu ar fi trebuit să fie aici, să ia parte la discuție?"

Nu, nu cred că ar trebui. La urma urmei nu știm nimic clar deocamdată. Sau ai alte idei?

Nu, nu am. Mă gândeam că poate un masaj făcut de chinezoaica tânără m-ar ajuta, dacă o rog să-l facă ușor. A învățat masajul în nordul Tailandei și poate fi brutală câteodată… spun ei. Știi mai ales cu părțile mele sensibile. Poate vor beneficia în urma unui masaj mai blând… ce zici, draga mea?

Da, știu ce vrei sa zici prin masaj gentil. Dar dacă-i pe așa, de ce nu-l rogi pe unchiul tău să te maseze? La ce-ți trebuie o fată tânără?

Știi foarte bine de ce, nu-mi place când mă ating mâinile unui bărbat. Ți-am mai explicat o dată, dar e în regulă, dacă te deranjează nu o să fac masaj.

Uite, nu zic că nu te poți duce! Ceruri, eu nu aș putea să te opresc dacă tu chiar ai vrea să te duci! Dar așa cum spuneai chiar tu, ei zic că ea e un pic mai dură, și ar putea să facă mai mult rău decât bine. Cred că ar fi mai înțelept să nu te duci până nu ai vești de la mătușa ta, atât.

Da, probabil că ai dreptate. Tot n-ai spus unde sunt copiii.

Nu sunt sigură, credeam că s-au întors până acum… Au plecat să vadă de o petrecere de ziua cuiva în weekend sau cam așa ceva.

Familia Lee avea doi copii, câte unul din fiecare, și se considerau foarte norocoși să-i aibă, pentru că se chinuiseră să facă un copil timp de zece ani înainte să aibă băiatul. Copiii aveau douăzeci și, respectiv, șaisprezece ani acum, așa că domnul și doamna Lee își luaseră demult gândul de a mai avea și alții.

De altfel nici de încercat nu mai încercaseră de mult timp.

Copiii erau buni, respectuoși și ascultători și își făceau părinții să fie mândrii de ei, ori cel puțin așa știau părinții lor pentru că erau ca orice alți copiii: nouăzeci la sută cuminți, dar puteau să facă și năzbâtii și aveau gânduri secrete cu care părinții lor nu ar fi fost de acord.

Domnișorul Lee, Den, sau tânărul Lee, abia împlinise douăzeci de ani și terminase școala de aproape doi ani. El, ca și sora sa de altfel, a avut o copilărie fericită, dar începuse să-l neliniștească gândul că taică-su îi planificase deja o viață de muncă grea de acum înainte, nu că n-ar fi muncit din greu până acum, în fiecare zi, înainte de școală și după școală. Avusese timp totuși de fotbal, de tenis și de fetele de la școala de dans în acele vremuri. Totul s-a terminat acum odată cu șansa de a avea o viață sexuala activă, nu ca ar fi avut cu ce să se laude până acum – un sărut fugar, o și mai rară atingere, dar acum nu mai avusese parte de niciun fel de acțiune de vreo doi ani. Den ar fi părăsit orașul într-o clipă dacă ar fi știut ce să facă odată ajuns acolo, dar nu avea niciun fel de ambiție, cu excepția celei de a face sex cât mai des.

Hormonii îl chinuiau atât de tare încât ajunsese de găsea că și unele dintre capre erau atrăgătoare, fapt ce îl înspăimânta de-a dreptul.

Nu îi luă mult până când realiză că dacă voia să aibă o relație cu o femeie va trebui să se căsătorească. Căsătoria, cu riscul de a avea copii, începuse să ii pară o soluție foarte atractivă.

Domnișoara Lee, mai cunoscută ca Din, era o fată foarte frumușică de șaisprezece ani care abia ce părăsise școala în vară. Studiase cu doi ani mai puțin decât fratele ei, lucru destul de obișnuit în zona lor. Dar nu pentru că ar fi fost mai puțin înzestrată, ci pentru că, atât fetele, cât și părinții lor, erau de părere că cu cât fetele își începeau mai devreme viața de familie cu atât era mai bine. De altfel era mult mai simplu să găsească un soț când fata era mai tânără de douăzeci de ani, decât dacă ar fi fost trecută de douăzeci. Din acceptase această înțelepciune tradițională fără prea multe întrebări în ciuda îndoielii mamei ei.

Și ea muncise toată ziua, înainte și după școală, poate chiar mai mult decât fratele ei, deși el nu a fost niciodată în stare să observe asta pentru ca fetele erau roabele muncii peste tot.

Din, totuși, avea fanteziile ei. Visase intrigi romantice în care iubitul ei o ducea în Bangkok, unde el ar fi devenit doctor, iar ea ar fi petrecut ziua întreagă la cumpărături cu prietenele. Și hormonii ei îi jucau feste, dar cultura locului îi interziceau să li se lase în voie și chiar să-și admită sieși. Taică-su, frate-su și chiar mamă-sa i-ar fi tras o mama de bătaie bună dacă ar fi văzut-o zâmbind numai unui băiat din afara familiei lor. Din știa asta și acceptase fără să crâcnească.

Planul ei era să-și caute un soț imediat, sarcină cu care maica-sa deja se oferise să o ajute deoarece amândouă știau că cu cât rezolvau mai repede cu atât erau mai ferite de rușine în ochii lumii.

Fără doar și poate, familia Lee era una tipică comunității din care făceau parte și erau fericiți așa. Își vedeau liniștiți de viețile lor încorsetați în regulile și după standardele locului, chiar dacă cei doi copii visau cu ochii deschiși să fugă la oraș. Problema era că lipsa de ambiție se transmisese de la o generație la alta printre țărani și îi ținea țintuiți de glie, ceea ce era un lucru bun pentru guvern care altfel s-ar fi confruntat cu lipsa forței de muncă, tinerii ar fi dispărut din zonele rurale și în Bangkok, și de acolo ar fi emigrat în țări ca Taiwan sau Oman unde salariile erau mai bune. Totuși, eliberarea de sub presiunea rigidă a celor de-o vârstă era destul de atractivă.

Multe tinere fete luaseră drumul Bangkokului. Unele își găsiseră slujbe decente, dar multe dintre ele sfârșiseră în industria sexului din orașele mari, câteva dintre ele călătoriseră peste graniță și chiar în afara Asiei. Circulau multe povești horror menite să descurajeze fetele în a apuca pe același drum, povești cu efect puternic asupra lui Din și a mamei ei.

Domnului Lee îi plăcea viața pe care o ducea și își iubea familia, deși nu era normal să admită lucrul ăsta în afara casei sale și nu dorea să-i piardă din cauza unei boli ce începuse să îi invadeze corpul încă de când era flăcău.

Bătrânul domn Lee (deși știa că unele din mai puțin respectabile fete din sat îl porecliseră Bătrâna Capră Lee) fusese un idealist în tinerețe și se înrolase să lupte pentru Vietnamul de Nord imediat cum terminase școala. Locuiau exact la granița cu Laos, așadar Vietnamul de Nord nu era foarte departe, și știa de bombele pe care americanii le lansaseră acolo și în Laos si își dorea să aibă și el partea sa în oprirea bombardamentelor. A aderat cauzei comuniste și a plecat în Vietnam să se antreneze pentru luptă. Mulți din cei care se antrenau cu el erau, ca și el, în parte chinezi sătui să-i vadă pe străini amestecându-se în crearea viitorului țării sale. Nu putea înțelege cum americanilor, care locuiau la mii de mile depărtare, le păsa cine era la putere in această uitată parte a lumii. Pe el, de exemplu, nu l-a îngrijorat niciodată ce președinte au votat americanii.

Cu toate astea, soarta a făcut ca domnul Lee să nu aibă ocazia să tragă nici măcar un foc de armă pentru că un șrapnel de la o bombă americană l-a nimerit în timp ce erau transportați de la antrenament pe câmpul de luptă în chiar prima zi când a părăsit baza militară. Rănile lui fuseseră foarte dureroase, dar nu îi puseseră în pericol viața, deși au fost suficient de periculoase ca să fie lăsat la vatră de cum părăsi spitalul. O bucată mai mare de șrapnel

Ați ajuns la sfârșitul acestei previzualizări. Înscrieți-vă pentru a citi mai multe!
Pagina 1 din 1

Recenzii

Ce părere au oamenii despre Nepoftiții

0
0 evaluări / 0 Recenzii
Ce părere aveți?
Evaluare: 0 din 5 stele

Recenziile cititorilor