Un Sărut Păcătos

Un Sărut Păcătos

Dawn Brower

Traducător: Cristina Botîlcă

Monarchal Glenn Press

Un Sărut Păcătos Copyright © 2019 de către Dawn Brower

Toate drepturile rezervate.

Nici o parte din această carte nu poate fi reprodusă sub nici o formă sau prin orice mijloace electronice sau mecanice, inclusiv sistemele de stocare și recuperare a informațiilor, fără permisiunea scrisă a autorului, cu excepția utilizării scurtelor citate într-o recenzie a cărților.

Contents

Mulțumiri

CAPITOLUL UNU

CAPITOLUL DOI

CAPITOLUL TREI

CAPITOLUL PATRU

CAPITOLUL CINCI

DESPRE AUTOR

Pentru toți cei care cred în dragoste la prima vedere... Unii dintre noi sunt îndeajuns de norocoși încât să găsească acea persoană pe care pot conta mereu. Această carte este pentru voi, cei norocoși și binecuvântați cu iubirea vieții voastre.

Mulțumiri

Îi mulțumesc lui Elizabeth Evans—ca întotdeauna, susținerea și dedicarea ta înseamnă mult pentru mine. Mă bucur că ești de partea mea și că ești dispusă să citești tot ce scriu eu. Ești cea mai bună și nu există cuvinte care să descrie cât de mult apreciez tot ce faci pentru mine.

CAPITOLUL UNU

Decembrie 1814

Fulgi de zăpadă ușori cădeau din cerul albastru și luminos și acopereau pământul ca o pătură de un alb nesfârșit. Natalia Benson îi urmărea de la fereastra bibliotecii. Tatăl ei se încuiase în birou cu Louis Fornier, contele Foix. Un om pe care ea îl displăcea și de care se temea—se apropiase prea mult de ea de câteva ori și acest lucru o stânjenise. Și-ar fi dorit ca tatăl ei să nu facă afaceri cu el și Natalia nu înțelegea pe deplin de ce acesta credea în ajutorul contelui. Într-adevăr, averea bărbatului era faimoasă în toată Franța; totuși, avea o latură întunecată. La fel de întunecată precum părul său și ochii-i de cobalt, care păreau uneori la fel de negri precum penele unui corb.

Tatăl ei era vicontele Atherton. Nu ținuse secret faptul că Natalia era un copil ilegitim. Dacă mama ei nu ar fi murit la naștere, el nu s-ar fi deranjat deloc să o revendice ca fiind a lui. Indiferența vicontesei Atherton față de ea era un amestec de dispreț și răceală. Natalia fusese crescută de doici și apoi de o guvernantă. Nu și-a dorit să o trimită la o școală privată. Iar ea se îndoia de faptul că tatăl ei îi pusese deoparte vreo zestre. Soarta ei era un mister și la vârsta de optsprezece ani trebuia să decidă ce va face cu viața ei. Un mariaj nu se afla deloc în capul listei. Nu avea niciun pretendent, nicio perspectivă și nicio reputație de care să se agațe—tatăl ei nu i-ar fi recunoscut niciodată acest lucru din cauza statutului nașterii sale. De fapt, era norocoasă că el s-a deranjat să o educe măcar atât.

Contele Foix se uita la ea atât de fix și atât de senzual, încât ea credea că intențiile lui erau cu adevărat obraznice. Acesta era un alt motiv pentru care întâlnirea lui cu tatăl ei o deranja. Dacă avea legătură cu ea... Ar fi trebuit să fugă și să nu mai privească în urmă. Poate că ar trebui să înceapă să se pregătească pentru acest lucru inevitabil. Se îndoia că mariajul era o opțiune a contelui—nu că acest lucru ar schimba ceva pentru ea. Natalia nu voia să aibă nimic de a face cu el.

— Domnișoară Natalia, o strigă una din servitoare.