Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Granita Dintre Lumi
Granita Dintre Lumi
Granita Dintre Lumi
Cărți electronice369 pagini4 ore

Granita Dintre Lumi

Evaluare: 0 din 5 stele

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

“Granita dintre lumi” de Manuel Savu este un thriller psihologic-spiritual in care personajul principal,
Nicole – o tanara savant cu o puternica afinitate pentru lumea spiritului,

se trezeste fara voia ei in mijlocul unei conspiratii mondiale.

“Pedepsita de Univers” – cum singura a concluzionat,

dupa ce se plansese in repetate randuri de propria-i viata linistita si aparent banala,

ea se confrunta brusc cu servicii secrete, asasini profesionisti, iubiri imposibile si o mare conspiratie care ii pune viata
in pericol la fiecare pas si care ii forteaza limitele psihice aruncand-o intr-o noua paradigma in raport cu tot ceea ce credea
ca stia despre lume si despre natura umana vazuta din perspectiva lumii sensibile,
cu “nevazutul si nestiutul” –

asa cum il numeste unul dintre cei care aveau sa-i schimbe iremediabil viata.

Actiunea cartii urmareste conflictul sau interior – atat psihic, cat si cel spiritual,

in contextul unei lupte crancene pentru supravietuire,
trecutul familiei sale care o ajunge nemilos si complet neasteptat din urma si confruntarea cu iubiri imposibile,
descatusate in cele mai halucinante situatii.

Dilemele personajului sunt dileme existentiale si filozofice comune conditiei umane, dar care se nasc,
cresc si se sedimenteaza in situatii exceptionale, pline de aventura, mister, si erotism.

LimbăRomână
Data lansării2 mai 2022
ISBN9786060713531
Granita Dintre Lumi
Citiți previzualizarea
Autor

Manuel Savu Letras

Manuel Savu a fost preocupat profund in ultimii 30 de ani de arta cunoasterii spirituale si a vindecarii traumelor trecutului – pe care il considera in multe cazuri un factor care actioneaza din spatele constientului si care ne poate controla viata intr-un mod nefericit.Prima sa intalnire cu lumea spiritului s-a materializat chiar in jurul varstei de 6 ani – cand, aflat in casa bunicii sale, a avut spontan prima sa iesire din corpul fizic.Avea sa afle dupa mai bine de 25 de ani ca o astfel de experienta poarta numele de ,,Out Of Body Experience” sau ,,Astral Projection”.Aceste experiente spontane de decorporalizare au durat in jur de un an in perioada copilariei si au revenit in jurul varstei de 22 de ani.Contactul cu lumile non-fizice, nelimitarile de dincolo de limitele ratiunii si ale corpului fizic l-au condus iremediabil,uneori chiar nemilos, pe drumul cunoasterii si al lumilor sensibile si au reprezentat punctul central al devenirii salesi al goanei pe urmele formelor de constiinta, intelegand astfel importanta prezentei sale in lumea fizica dintr-o alta perspectiva.„Sunt un soi de Indiana Jones al lumii spiritului”, glumeste Manuel.

Legat de Granita Dintre Lumi

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru Granita Dintre Lumi

Evaluare: 0 din 5 stele
0 evaluări

0 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Granita Dintre Lumi - Manuel Savu Letras

    Manuel Savu

    Granița dintre lumi

    logotip1

    Copyright

    Granița dintre lumi

    COPYRIGHT 2021 MANUEL SAVU

    COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

    Toate drepturile rezervate.

    ISBN ePub 978-606-071-353-1

    Publicat de Letras

    https://letras.ro/

    Distribuit de https://piatadecarte.net/

    Contact editura: edituraletras@piatadecarte.com.ro

    contact@letras.ro

    Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

    Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

    Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii GRANIȚA DINTRE LUMI, un link către această carte şi către Editura Letras.

    Cuprins

    Granița dintre lumi

    Copyright

    Recenzie de Ionela Mihaela Bucelan

    Biografie

    Recenzie de Ionela Mihaela Bucelan

    Contactul cu primele pagini ale romanului mi-a creat o oarecare confuzie în ceea ce privește definirea timpului și spațiului: un mix de elemente arhaice și moderne, atât în ceea ce privește perspectiva imagistică, dar și în uzitarea elementelor de lexic și adresare.

    Odată cu adâncirea în corpul povestirii, elementele antitetice, atemporale și multidimensionale se înmulțesc și se diversifică, apar personaje contradictorii, implicate în intrigi și mistere surprinzătoare. Evenimentele, experiențele, trăirile și transformările fiecărui personaj, deși aparent disociate, unice și profund personale, converg către conturarea și definirea conceptului de conștiință superioară, nivel ideatic și ideal unde conștiințele multiple se contopesc, atingând etosul demiurgic. Virtuțile originare completează această idee și contribuie la acest construct și fiecare personaj speră cu sălbăticie, crede cu fanatism în propria idee și misiune și iubește cu abnegație, într-o iubire primordială, unică și absolută.

    Narațiunea ne apare în stil web-pânză de păianjen, atât geografic, cât și filozofic, existențial, demiurgic, antropomorfic și în care fluxul de idei este multiplu, complex, centrifug și centripet, în funcție de personaj și de abordarea ideologică a acestuia. Perspectiva autorială omniscientă ne permite substituirea în conștiința și subiectivul personajelor implicate, iar acesta este un artificiu esențial, care asigură cititorului o vizualizare concentrică, la 360°. Această perspectivă, în care punctul originar, de pornire, este și punctul final, de destinație, este parte a tehnicii conștiente și deliberate a autorului, romanul în sine fiind conceput într-o astfel de structură ciclică, pe multiple planuri, unghiuri și nivele. Sunt supuse unei astfel de perspective probleme și aspecte specifice, comune si originare de viață, cum ar fi sexualitatea, instinctele, necesitățile, emoțiile, reacțiile, dar acestea vin să întregească și să se adauge în straturi concentrice componente viziunii autorului și astfel, aspecte filosofice, existențiale, ale credinței și religiozității, ale forțelor fizice si ale celor oculte sunt conturate și cizelate către acel punct unic—incipit și destinație finală.  Din acest unghi, sexualitatea este acel punct unic, iar sexualitatea romanului este una orgiastică, fățișă, primară, originară, indiferentă față de timp și evoluție, față de gen, față de prejudecăți, față de morală, culminând în extravaganțe apoteotice de sexualitate. Abordarea autorului este întotdeauna exhaustivă, iar acesta trece de la perspectiva instinctivă, animalică, la cea profund elevată, complexă, brainiacă, cerebrală, artistică, sofisticată asupra sexualității.

    Romanul este un amestec de mistic și primordial cu avangardism, postmodernism, științifico-pragmatico-placidism, deism și ateism, o suprapunere perpetuă de timp, spațiu, stare, morfoză și metamorfoză, fizic și metafizic. Pe principiul propagării undelor pe suprafața apei, Manuel Savu demonstrează experimental ceea ce ne propune dintru început ca și crez și principiu: granița dintre lumi este o fantasmă teoretică, acolo unde rigorile, teoriile, morala sunt în continuă transformare, se dezlocuiesc, se extind și renasc în același punct, către aceeași finalitate inexorabilă!

    PARIS – septembrie 2007

    Mai mult orbecăind, Nicole îl urmă pe Kassar de-a lungul unui tunel subteran. Pe măsură ce înainta, mintea ei oscila pe furiş între realitate şi imaginaţie – dilatată dureros de ultimele evenimente şi de acel decor bântuit de întunecimi. „Dumnezeule, vin din infern şi mă îndrept spre măruntaiele infernului!", îşi spuse Nicole, respirând cu greutate aerul închis.

    La capătul tunelului îi întâmpină lumina unei torţe ce dezvăluia o scară în spirală cu trepte de piatră.

    ―Mișcă-te! ceru Kassar în timp ce urca scările.

    Nicole se opri un moment, apoi fără un cuvânt urcă treptele în urma lui Kassar.

    Ajunși la capătul scării, Kassar se opinti într-o uşă masivă din lemn cu armături metalice.

    ―Pe aici! porunci el. Când intră în sala mare a castelului, Nicole se pomeni înconjurată de un soi de opulenţă antică. „Coşmarul s-a transformat într-un vis fermecător cu Ali Baba şi palatul fermecat!", gândi Nicole privind uluită în jur.

    În clipa aceea de iluzii încântătoare, realitatea se năpusti oribilă peste ea:

    ―Mamă, Alain! strigă Nicole, simţind că i se înmoaie picioarele.

    Cu nişte resurse nebănuite, o luă la goană în direcţia lor.

    Uşurarea care îi invadă sufletul când îi îmbrăţişă se transformă imediat în tulburare.

    ―Slavă Domnului, sunteţi bine! reuşi ea să spună printre lacrimi şi, pentru o clipă, uită de tot.

    ―Basta! horcăi bătrânul, privind încruntat din capul mesei.

    O linişte de mormânt cuprinse întreaga sală a castelului.

    Închizând ochii, Nicole trase adânc aer în piept, apoi se întoarse spre el. „Ticălos sifilitic!", urlă mintea ei, cuprinsă de o ură de care nu s-ar fi crezut în stare:

    ―Ce vrei de la mine?

    Bătrânul o fixă cu o privire demonică, desprinsă parcă direct din nebunia lui Goya – plină de întunecimi, posedaţi, bufniţe şi vrăjitoare. Când deschise gura, schimonoseala atinse aproape perfecţiunea:

    ―Chiar nu-ţi dai seama că-mi aparţii?

    Ecoul acelor vorbe încă nu se stinsese în mintea lui Nicole şi deja simţea furia crescând în ea.

    Vocea lui Nicole se auzi însă cu o stăpânire de sine pe care nici mama sa n-avea habar că o posedă:

    ―Insist! Ce vrei, de fapt, de la mine?

    ―Pe umerii mei apasă un destin magnific, iar ţie ţi-a fost scris să-l slujeşti! îşi exprimă el delirul, încovoiat parcă de greutatea măreţiei pe care trebuia să o îndure.

    Pentru un moment se aşternu tăcerea. Bătrânul păru să nu observe oroarea de pe chipul lui Nicole. „Cum lucrează diavolul şi nebunia mână în mână!, îşi spuse Nicole, gândindu-se că arătarea aceea demonică era cu adevărat pătrunsă de iluzia unei misiuni pe Pământ. „Cum pot iluziile unui om să pătrundă atât de adânc pe tărâmul umbrelor? Şi cum pot avansa până într-acolo încât să nu ezite să recurgă la crimă?.

    ―Faţa lumii se va schimba! ameninţă bătrânul, spărgând brusc tăcerea. Eu voi aduce acea schimbare, îşi înălţă el vocea horcăită, emanând răutate şi demenţă prin toţi porii. Eu voi conduce omenirea într-o nouă eră!

    ―Alături de mine! răsună un glas, de undeva din spatele ei.

    „Vocea asta...", tresări Nicole, răsucindu-se în direcţia de unde auzise vocea.

    Într-o fracţiune de secundă, imaginea acelei apariţii neaşteptate se transformă într-un meteorit, o minge de foc care se prăvălea ameninţător, absorbită de gravitaţia propriilor creieri. Aproape instantaneu, Nicole se cutremură de forţa colosală a impactului: bărbatul pe care îl iubise stătea rânjind în faţa ei. Bărbatul în braţele căruia suspinase era părtaş la cel mai mare diavolism al tuturor timpurilor.

    #

    PARIS – mai 2007

    Scriitorul Alain Lucevski tresări la auzul soneriei. Rămase în fotoliu savurându-şi coniacul şi ţigara de foi. De pe hol se auzi un dialog scurt.

    ―Monsieur Lucevski? apăru discret femeia de serviciu. Vă caută un domn avocat, continuă ea.

    Scriitorul se trezise de dimineaţă cu o stare neplăcută de încordare, iar acum un avocat îi solicita atenţia.

    ―Să poftească, spuse Lucevski, întrebându-se în continuare ce putea să însemne prezenţa neaşteptatului musafir.

    ―Philippe Moret, se prezentă avocatul când intră.

    ―Cu ce vă pot fi de folos?

    ―Domnule Lucevski, am să fiu scurt, spuse avocatul pe un ton profesional. Reprezentanţii firmei noastre de la Cairo m-au însărcinat să vă înmânez acest plic.

    Lucevski se încruntă nedumerit.

    ―A fost dorinţa domnului Salo, continuă avocatul, ca în cazul decesului domniei sale să primiţi negreşit plicul.

    Scriitorul rămase trăsnit. Pentru o clipă, căută să înţeleagă grozăvia veştii. Încet, mintea sa începu să priceapă vorbele avocatului. Bunul său prieten murise!

    ―Îmi pare rău, am crezut că ştiţi, se scuză avocatul, privind stupefacţia şi durerea de pe chipul lui Lucevski. Aş fi încercat o formulă mai delicată.

    ―Dar nu înţeleg, bătrânul Salo era sănătos tun... sau cel puţin aşa ştiam eu! gândi cu voce tare Lucevski, realizând însă că prezenţa scrisorii reprezenta exact contrariul, dovadă palpabilă că bătrânul se aşteptase la ce-i mai rău.

    ―Domnule Lucevski, sunt dezolat, dar domnul Salo a fost ucis cu premeditare.

    Lucevski auzi ca prin vis vocea avocatului, apoi o uşă închizându-se.

    Pierdu noţiunea timpului. Într-un târziu, simţi durerea.

    „Ucis?!, repetă încontinuu mintea sa. „Cine ar fi dorit să ucidă un om bătrân care niciodată nu supărase pe nimeni? Un om de o delicateţe sufletească ieşită din comun. Un eminent istoric şi un prieten extraordinar. Experimentă o puternică senzaţie de furie, dar aceasta se prăbuşi imediat, vlăguită. Totul era vlăguit în el.

    În cele din urmă, reuşi să se adune şi deschise plicul. Pentru o clipă, rămase nehotărât, apoi începu să citească:

    Dragul meu prieten, dacă vei primi aceste rânduri, înseamnă că eu nu mai sunt printre voi. După această patetică introducere, voi intra direct în subiect.

    Crucea de la Hendaye! Profeţia! Acolo a început totul.

    Când mi-am încheiat cercetările, ţi-am dezvăluit că acest monument conţine informaţii codificate despre ciclul de selectare ce vine odată cu Sfârşitul Timpului. Probabil că îţi pui legitima întrebare: totuşi, ce legătură are acest lucru, care privește viitorul omenirii, cu umila mea viaţă?

    În urmă cu două zile, temerile mele că sunt urmărit s-au transformat într-un adevărat coşmar: Melo, asistentul meu, a fost găsit mort. Asasinat! Nici nu găsesc cuvinte să descriu oroarea şi suferinţa care s-au abătut asupra mea la aflarea veştii.

    Sfidător, asasinul a lăsat la locul crimei un bilet cu un profund iz de nebunie, în care susţine că profeţiile vestesc un om – imaginează-ţi, un om – care, împreună cu o invenţie numită „Pocalul Vieţii", ar urma să joace un rol în evenimentele revelate de profeţii. Iar în final, îndârjit de nebunie, asasinul îmi cere numele acestui personaj imaginar. Aşadar, prietene, biletul este la fel de lipsit de sens precum crima odioasă pe care a înfăptuit-o.

    Nu pot să cred că în ziua de azi nişte profeţii mai pot înflăcăra imaginaţia cuiva până la crimă! Din nenorocire, această minte rătăcită trăieşte cumplita iluzie că eu am dezlegat acest presupus mister.

    Dar ce mai contează dacă citeşti aceste rânduri? Sau poate contează, dragul meu prieten, poate viitorul te va ajuta ca tu să înţelegi mai multe decât am înţeles eu.

    În încheiere, îmi exprim speranţa că într-o zi o să ne reîntâlnim în acea lume minunată pe care am avut privilegiul să o explorăm. Până atunci, o să-mi lipsească discuţiile noastre şi, mai ales, o să-mi lipseşti tu, dragul meu.

    Rămâi cu bine!

    Cu stimă, dragoste şi respect,

    Salo.

    Rămâi cu bine, prietene! spuse sugrumat de emoţie Lucevski.

    #

    Nicole opri maşina în parcarea supraetajată a institutului de cercetări PIPNE (Paris Institute of Physics and Nuclear Engineering). Se uită la ceasul de pe bordul maşinii. Era ora 8:25. Pentru o clipă, rămase cu privirea pierdută în gol. Încă resimţea întâlnirea cu scriitorul Alain Lucevski. Deşi nu se aşteptase să-l întâlnească vreodată, cu o zi în urmă dăduse nas în nas cu el la fântâna din St. Michel. Uimită, se trezise cerându-i un autograf. Din clipa aceea începuse totul. Prinsă într-un plan misterios al destinului, Nicole concepuse fără ştirea ei acea clipă ce avea să elibereze un şir de evenimente tulburătoare în viaţa mai multor oameni.

    „Tot nu-mi vine să cred cum m-a privit!", se gândi Nicole când coborî din maşină, amintindu-şi cu ce intensitate diabolică se cufundase scriitorul în cele mai de nepătruns întunecimi ale minţii ei.

    Scriitorul Alain Lucevski. Un om care o târâse într-un univers magic, plin de imagini, ce se îmbinaseră asemenea unei pânze de păianjen cu propriile ei viziuni. Un om care îi stimulase imaginația până la obsesie.

    Lucevski era un personaj retras. Atitudinea lui nu deriva dintr-un soi de fandoseală existenţialistă, ci mai degrabă îşi avea rădăcinile în copilăria petrecută alături de bunicul său.

    Născut undeva în apropiere de Siberia, Lucevski descoperise încă de mic că bunicul său era un om enigmatic, cu puteri miraculoase şi de netăgăduit. Oamenii din satele învecinate sau chiar de la oraş veneau să fie vindecaţi de tutorele său.

    Când împlinise vârsta de zece ani, micuţul Lucevski aflase că relaţia bunicului său cu „alte tărâmuri, capacităţile acestuia de-a explora lumi necunoscute şi interzise omului obişnuit purtau un nume: şamanism! Iar când majoritatea copiilor primeau prima bicicletă, micuţul Lucevski primea baia salvatoare în „apa oglindirilor magice – mai mult mort decât viu, după o călătorie „de întărire a psihicului în „tărâmul spiritelor. Deşi îl învăţase o mulţime de lucruri despre lumile de dincolo de lumea fizică, bătrânul şaman îl ţinuse departe de procesul înfiorător de iniţiere şamanică.

    ―Puterile miraculoase şi secretele străbunilor nu sunt pentru tine, micuţule, îi spusese într-o zi bătrânul.

    ―De ce, bunicule? întrebase copilul.

    Bătrânul privise cu dragoste chipul inocent al nepotului său şi apoi îi zâmbise. „Te aşteaptă o soartă mare, copile!", şoptise el în gând.

    ―Pentru că aşa este scris în lumea spiritelor.

    După ce împlinise vârsta de cincisprezece ani, Lucevski se confruntase cu o nouă provocare venită din partea bătrânului şaman: „Pleacă! E timpul să-ţi începi călătoria!, îl anunţase, în felul său bizar, omul care îi oferise iubire şi cunoaştere. Fusese ultima oară când Lucevski îl văzuse în lumea asta, pe care bătrânul şaman o numise întotdeauna „de iluzie.

    „Cărţile lui Lucevski mi-au posedat creierii", concluzionă Nicole, recunoscând în secret că era o justificare jalnică pentru slăbiciunea pe care o avea pentru scriitor.

    Cu acest gând, Nicole intră în incinta institutului. Trecu val-vârtej prin holul principal, apoi se aventură prin forfota ce domnea pe culoare. „Drace, aici nu munceşte nimeni", îşi spuse ea, exasperată de acel du-te-vino.

    ―Ei, şefa mea favorită, strigă în urma ei un fizician tânăr cu un aer aiurit.

    ―Linguşitorule, îi aruncă peste umăr Nicole, năpustindu-se în biroul directorului.

    În birou, Gus – directorul institutului – şi colega şi prietena ei Jennifer păreau să leviteze, cufundaţi într-un ritual budist. Nicole nu se lăsă însă păcălită. Gus se potrivea mai degrabă într-un ritual de exorcizare. „Un ritual cu mulţi popi, multe cruci şi, mai ales, multă apă sfinţită", se gândi Nicole. Liniştea şi armonia mincinoasă ce domneau în vizuina lui Gus erau în mod necesar expresia unui diavolism, nicidecum a vreunui misterios proces spiritual.

    Gus era american, la fel ca şi Jennifer. Deşi, în opinia angajaţilor, Gus întruchipa mai degrabă reîncarnarea lui Nero, Nicole ţinea la el.

    Când Nicole aterizase la institut, Gus îi mirosise talentul. Fără să vrea, prin talentul ei, Nicole îşi croise drum în fruntea departamentului de cercetări. Dar cum lucrurile bune aveau şi un revers al medaliei, tocmai calităţile ei o pierduseră. Căci Gus, ahtiat după rezultate precum un morfinoman după heroină, o adusese în preajma colapsului.

    ―‘Neaţa, spuse Nicole, în timp ce se îndrepta spre aparatul de cafea.

    ―În trecut ţi-aş fi răspuns...

    ―...bună dimineaţa, copilul meu de aur! îi luă vorba din gură Nicole, în timp ce îşi turna cafea de la aparat.

    ―Mda, dar astăzi, la fel ca şi ieri sau acum cinci luni, sunt deosebit de nefericit, se lamentă Gus, fără a-şi ascunde proasta dispoziţie. Gaura curului meu nu mai suportă presiunea, declară el. Toţi s-au lăsat greu pe mine... în frunte cu acţionarii acestui institut de căcat.

    ―Dar Gus, ar trebui să te simţi bine, eşti popular, lumea te doreşte, spuse Nicole plictisită.

    ―Sunt un om bătrân, meritam o soartă mai bună, să am parte de puţină linişte. Dar nu a fost să fie aşa.

    ―Gus, nu începe iar!

    ―De un an suntem pe pustiuri! explodă Gus isteric. Un an în care am păpat bani şi nu am fost în stare să inventăm o aspirină.

    „Minunat! Au și început", își spuse Jennifer, făcându-se mică în scaunul în care stătea. Nicole trânti cana de cafea pe masă şi îl înfruntă pe Gus cu o privire rece:

    ―Gus, noi nu facem aici nişte nenorocite de aspirine! Ştii bine că ne ocupăm cu lucruri ieşite din comun, iar astea durează ani sau chiar zeci de ani de cercetări.

    ―Nu am timp zeci de ani, urlă Gus, nu am timp nici măcar un an! Am nevoie de un nenorocit de miracol şi am nevoie de el acum!

    ―Angajează nişte vrăjitori! replică Nicole furioasă. Noi suntem oameni de ştiinţă, Gus! M-am săturat, atinse Nicole apogeul, în timp ce dădea ture prin birou.

    Brusc, Nicole se opri din ture în faţa biroului lui Gus şi continuă pe un ton mieros:

    ―Te previn, Gus, mă simt în preajma unei revelaţii! Din care simt că nu faci parte.

    Se lăsă un moment prelungit de tăcere. Tăcerea fu întreruptă de o bătaie scurtă în uşă, apoi apăru figura zâmbitoare a fizicianului aiurit.

    ―Afară! răsunară la unison glasurile celor doi, apoi se aşternu din nou tăcerea.

    Gus oftă din greu. Îşi trecu mâna prin păr. Avea un aer de mare victimă şi era evident nefericit.

    ―Draga mea, ştiu că nu e uşor şi mai ştiu că în felul tău ai dreptate, toţi avem dreptate, spuse el încet, în timp ce se ridică de pe scaun.

    Gus se îndreptă spre uşă şi se opri în prag. Ezită un moment:

    ―Nicole, tu eşti vrăjitorul meu! apoi ieşi.

    #

    Nicole intră în pub însoţită de Jennifer. Ridică vocea pentru a se face auzită în hărmălaia din jur.

    ―Bună, Hank!

    ―Hei, Nicole, Jennifer, salută barmanul, înclinând discret din cap.

    În timp ce se așezau la masă, Nicole comandă un martini sec, iar Jennifer vodkă cu suc de portocale.

    ―Ei, cineva a avut o zi de căcat? se băgă barmanul în seamă, afişând un zâmbet prietenos.

    ―Poţi paria pe asta, Hank.

    Hank puse băuturile pe masă. Pentru o clipă, Nicole îşi îngădui să se gândească la Lucevski. Cu greu îndepărtă acel gând obsedant, apoi se concentră asupra prietenei sale. Ceva nu era în regulă cu Jennifer:

    ―Jen, e totul ok?

    Jennifer oftă. Ultimele două zile o epuizaseră complet. Mijloacele de liniştire, care dăduseră întotdeauna rezultate, de data asta dăduseră greş. Nu era de mirare, în situaţia aceea.

    ―Jen?

    Jennifer tresări.

    ―Nu ştiu ce să zic, Nicole. Subiectul este prea riscant. Mi-e frică să nu fac o scenă.

    ―Dă-o dracu’ de scenă, spune ce te frământă. Acum chiar că mă îngrijorezi. Dacă te-ai vedea...

    ―Un prieten bun, de fapt, singurul bărbat pe care l-am iubit.

    Jennifer făcu o pauză, înghiţindu-şi izbucnirea de plâns care îi dădea târcoale. Nicole resimţea tulburarea lui Jennifer ca pe o prevestire sumbră.

    ―Nu-mi pot imagina că nu mai e, spuse Jennifer printre lacrimi. A fost ucis!

    Nicole se holbă la Jennifer.

    ―Jen, ce Dumnezeu spui acolo? Şi eu care credeam că este vorba de o bosumflare timidă.

    ―Ţi s-a întâmplat să laşi să treacă ore, zile, până să poţi asimila o veste, un gând, ceva ce părea complet de neînţeles?

    Nicole căzu pentru o clipă pe gânduri, apoi spuse încet:

    ―Da, Jen. Bine ai venit în lumea mea. Spune-mi ce s-a întâmplat, cum de nu mi-ai vorbit niciodată de acest bărbat?

    ―Pentru că m-ar fi durut.

    Jennifer îşi aprinse o ţigară.

    ―Nicole, îmi pare rău. Te-am confruntat, cu atâta brutalitate, cu nebunia asta.

    ―Jen, e în regulă.

    ―Ştii că egiptenii cred că, dacă rosteşti numele morţilor, îi aduci din nou la viaţă? Melo mi-a spus asta. Era obsedat de Egiptul Antic. Ce ironie! continuă Jennifer, încercând să-şi şteargă lacrimile. Ţara pe care a venerat-o atât de mult l-a ucis. Melo a fost găsit asasinat în apartamentul său din Cairo.

    Nicole asculta înmărmurită. Vorbele lui Jennifer pluteau parcă ireale în atmosfera destinsă din pub.

    ―Este complet lipsit de sens, se încrâncenă Jennifer. Toată viaţa nu a avut de-a face decât cu istoria şi arheologia. Întreaga existenţă şi-a dedicat-o acestor căutări. Te rog să mă crezi: era un om extraordinar. Iubea oamenii. Vedea numai partea bună a lucrurilor. Era delicat, bine-crescut, generos până la idioţenie. Cine ar fi putut dori răul unui astfel de om?

    ―Poate că a fost un jaf? se întrebă Nicole.

    ―M-am gândit la asta. Şi totuşi nu a fost un jaf. Am dat telefon la Cairo. Polițiștii m-au asigurat că nu a fost vorba de un jaf. Păreau evazivi, probabil că nu ştiau mare lucru, dar au fost clari când au exclus posibilitatea jafului.

    ―Jen. Îmi pare rău.

    ―O poveste tristă, cu un final şi mai trist. Și totuşi, cel mai frumos lucru pe care l-am trăit.

    Jennifer sesiză întrebarea de pe chipul lui Nicole:

    ―Eram studenţi la Stanford. Am fost împreună un an. Cel mai frumos an din viaţa mea. Până să înţeleg ce se întâmplă, el şi-a încheiat studiile. Eu abia treceam în anul doi. Apoi, totul s-a petrecut foarte repede. A primit oferta – un şantier arheologic în Valea Regilor.

    Jennifer rămase tăcută pentru o clipă, privind undeva în trecut:

    ―Nu mi-a dat nicio şansă, Nicole. Ce puteam să spun? Era atât de entuziasmat. Îşi trăia visul... Egipt!

    În faţa ei, Nicole resimţea suferinţa din spatele acelor vorbe.

    ―Ne-am îngăduit un ultim moment de răgaz, reluă Jennifer visătoare. O săptămână numai noi doi la ferma unei prietene. Emoţiile şi trăirile pe care mi le făgăduisem pe drum au fost spulberate însă de ceva mult mai intens şi frumos. Iată ce a făcut despărţirea de el şi mai grea, până într-acolo încât am fost gata să renunţ la tot şi să-l urmez în Egipt.

    Nicole clătină din cap, copleşită de povestirea lui Jennifer.

    ―Când i-am împărtăşit gândul meu, s-a uitat lung la mine şi a început să plângă. Apoi mi-a spus: „Nu am niciun drept să te fac captivă în visul meu. Iar pentru asta am să plâng şi am să sufăr până când visele noastre se vor întâlni".

    ―Ce trist! spuse Nicole cu lacrimi în ochi.

    ―Adesea m-am complăcut în iluzia că poate într-o zi visele noastre se vor întâlni.

    Jennifer îşi înghiţi suspinul, încercând să nu plângă iar:

    ―Melo obişnuia să spună că visele sunt bunul cel mai de preţ al oamenilor. Spunea că tot ce este frumos în această lume nu este altceva decât visul împlinit al cuiva.

    ―Avea dreptate! spuse Nicole cu privirea pierdută.

    Nicole rămase tăcută.

    ―Să trăieşti o astfel de iubire, chiar şi pentru o clipă, este un

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1