Fericirea Antica: Fericirea Contemporana

Mara Rose-Marie

Fericirea antică – Fericirea contemporană

– Arta de a trăi frumos –

Copyright

Fericirea antică – Fericirea contemporană

COPYRIGHT 2021 MARA ROSE-MARIE

COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN MOBI 978-606-071-225-1

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: edituraletras@piatadecarte.com.ro

contact@letras.ro

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii FERICIREA ANTICĂ – FERICIREA CONTEMPORANĂ, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Fericirea antică – Fericirea contemporană

Copyright

Arta de a trăi în perioada greco-romană

Puterea rațiunii sau Cum să fii, ca să fii fericit

Plăcerea și pacea din suflet

Fericirea, călătoria sublimă spre esența divină din noi

Arta de a trăi în secolul XX

Fericirea și lumea

Avem tot ce ne trebuie pentru a fi fericiți

Bibliografie

Note

ARTA DE A TRĂI ÎN PERIOADA GRECO-ROMANĂ

Ce contează cu adevărat?

Ce este moralitatea?

Ce este fericirea?

În trecut, ce îi făcea pe oameni fericiți? Dar astăzi?

Ne-am pus măcar o dată una dintre întrebările de mai sus și ne-am dorit răspunsuri sau ne-am creionat propriile păreri. Însă ar fi interesant de aflat care au fost ideile marilor gânditori ai lumii, în decursul secolelor, în legătură cu aceste aspecte concrete ale existenței umane, având în vedere că ne raportăm la studii profunde și la oameni dedicați căutării vaste a celor mai potrivite căi de parcurs către fericire, dar și interpretării și analizei competente a conceptelor, minusurilor și plusurilor logice și sensibile din interiorul acestora. Cu alte cuvinte, orice om poate să aibă o opinie, dar cunoscând și ideile desprinse din scrierile marilor filosofi pe acest subiect, ne simțim susținuți sau validați ca gândire sau, dimpotrivă, dispuși să luăm în calcul și alte aspecte.

Ca să vorbim despre toate acestea, ar trebui să începem prin a aminti de perioada în care filosofia, denumită „medicina sufletului", a cunoscut prima sa mare perioadă de înflorire. Filosofia antică a reprezentat întotdeauna unul dintre izvoarele principale de cunoaştere ale omenirii. Este nu numai punctul de plecare al gândirii filosofice, ci şi o sursă de autenticitate şi veridicitate a condiţiei existenţei umane într-un context social şi organizatoric diferit de cel actual.

Cetatea, orașul de astăzi, era locul care, pentru vechii greci, integra instituţiile politice şi juridice, familia, religia, tradiţia, conceptele morale. Curentele filosofice apărute atunci vin pe fondul unei puternice înclinaţii spre ritualuri religioase, pornită de multe ori din presupuneri foarte uşor de contrazis ulterior de cuceririle ştiinţei.

Însă tocmai acest stadiu limpede, neamestecat cu nenumăratele informaţii, descoperiri şi sisteme sociale care vor veni, conferă perioadei antice valoarea unui diamant neşlefuit.

Preţiosul bagaj al gândirii filosofice antice constituie începutul frământărilor umane, ridică primele întrebări, unele dintre ele au și rămas, şi oferă primele interpretări. El este esenţa unui raţionament uman pur, ce reprezintă punctul de plecare sau rădăcina gândirii filosofice.

Ne aflăm încă în perioada în care a-ţi procura o carte era un privilegiu, informaţia circula cu greu, iar singura modalitate de învăţare erau şcolile deschise de cei care se remarcau în cetate. Pe lângă aceste şcoli, existau întâlniri în care se dezbăteau subiecte legate de viaţă şi moarte, celebre în acest sens fiind cele descrise de Platon, avându-l ca personaj principal pe Socrate.

În perioada antică, legătura omului cu natura a fost unul dintre principiile de bază în căutarea adevărului. A trăi în această comuniune însemna a trăi în adevăr, iar a te împotrivi cursului ei era socotit inutil. Oamenii învăţau să accepte fenomenele naturii, să se supună ei şi să îi admire frumuseţea. Se considera că fluxul naturii era în măsură să arate calea bună a vieţii, iar cunoaşterea etapelor şi manifestărilor ei s-a făcut atunci tocmai cu acest scop, acela de a se putea integra fiinţa umană în acest ritm. Apropierea omului de natură poate să echivaleze cu apropierea lui de esenţial, de ceea ce a fost dat. Și a fost dat să fie luat în seamă şi să conteze. Având la dispoziţie şi foarte aproape de el doar natura, omul îşi construia un mod de viaţă simplu, care să îl conducă spre o viaţă fericită cu cele pe care le avea la dispoziţie şi acelea erau toate de care avea nevoie.

Nu putem să nu constatăm diferența uriașă dintre acest principiu și capacitatea la care s-a ajuns, de supunere a naturii prin mijloace științifice dezvoltate în permanență. E vorba de un progres sau nu? Viața ne e mai ușoară inutil, pierzând îndrumarea naturii, după cum spuneau anticii, odată cu câștigarea controlului?

De-a lungul secolelor, lumea s-a îmbogăţit cu nenumărate interpretări şi idei ale marilor filosofi. Scopul însă a rămas acelaşi pentru toţi: dorinţa de a fi fericit.

Ce îl face pe om fericit astăzi? Spre ce aspiră, ce îl bucură, ce îşi doreşte? Mai există asemănări între fericirea antică şi fericirea contemporană? Ce şi cât s-a schimbat în fiinţa umană din Antichitate şi până în prezent, raportat la cea mai mare dorinţă dintotdeauna a omului, fericirea?

Într-o lume actuală invadată de informaţie şi tehnologie, bazată pe competiţie şi pe accentuarea nevoilor materiale, aspiraţia către fericire mai are legătură cu opţiunea personală sau, extrapolând, cu esența naturii umane din noi pe care nu o mai ascultăm, supunând-o? Există pericolul ca fericirea să devină doar nevoia de a ocupa un loc privilegiat în societate și de a demonstra ceva ce, odată demonstrat, nu duce spre fericire? E posibil ca în