Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Tot Ce Nu Ti-am Spus
Tot Ce Nu Ti-am Spus
Tot Ce Nu Ti-am Spus
Cărți electronice187 pagini2 ore

Tot Ce Nu Ti-am Spus

Evaluare: 3 din 5 stele

3/5

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

Nimic din ce se intampla nu e la intamplare. Fiecare om pe care il intalnim in drumul nostru prin viata are un scop. Exista oameni ce apar ca lectii, lectii din care invatam sa nu mai repetam greseli, sa devenim mai buni cu noi si cu cei din jur. Altii apar ca o binecuvantare, cu ajutorul carora ne gasim drumul corect in viata, ne descoperim pe noi insine si, mai important, descoperim ceea ce ne dorim cu adevarat. Exact asta s-a intamplat atunci cand Riana Ryn l-a intalnit pe David Bren.

LimbăRomână
Data lansării29 apr. 2022
ISBN9786060713265
Tot Ce Nu Ti-am Spus
Citiți previzualizarea

Legat de Tot Ce Nu Ti-am Spus

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru Tot Ce Nu Ti-am Spus

Evaluare: 3 din 5 stele
3/5

3 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Tot Ce Nu Ti-am Spus - Nico Bicann

    Nico Bicann

    Tot ce nu ți-am spus

    Volumul 1

    logotip1

    Copyright

    Tot ce nu ți-am spus. Volumul 1

    COPYRIGHT 2021 NICO BICANN

    COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

    Toate drepturile rezervate.

    ISBN ePub 978-606-071-326-5

    Publicat de Letras

    https://letras.ro/

    Distribuit de https://piatadecarte.net/

    Contact editura: edituraletras@piatadecarte.com.ro

    contact@letras.ro

    Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

    Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

    Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii TOT CE NU ȚI-AM SPUS – VOLUMUL 1, un link către această carte şi către Editura Letras.

    Cuprins

    Tot ce nu ți-am spus

    Copyright

    Capitolul 1. Descoperindu-mă

    Capitolul 2. Îndrăgostindu-mă de tine

    Capitolul 3. Nicio întâmplare nu e la întâmplare

    Capitolul 4. Neașteptat și intens

    Capitolul 5. Gânduri despre tine

    Capitolul 6. Sfârșit, dar nu de tot

    Capitolul 7. Oameni prețioși

    Capitolul 8. Plecări

    Capitolul 9. Destinul ne joacă feste

    Capitolul 10. M-am întors, dar nu la tine

    Coincidența este doar modul în care destinul acționează. Nimic din ce se întâmplă nu e întâmplător și fiecare om pe care îl întâlnim în drumul nostru prin viață are un scop. Există oameni ce apar ca o binecuvântare, oameni ce ne deschid ochii și sunt acolo exact când ai nevoie de ei. Alții apar ca o lecție, lecție din care întotdeauna avem ce învăța.

    Dac-ai ști cât am așteptat să întâlnesc pe cineva ca tine... era ultimul gând pe care-l scrisesem în carnețelul unde obișnuiam, în ultimul timp, să-mi scriu trăirile și cugetările. Îl închid și mă urc în avion. Aveam să încep o nouă experiență și voiam să ascult de sfatul bunicii mele și să nu mă mai gândesc la David.

    Capitolul 1. Descoperindu-mă

    Deschid ochii, văd o lumină puternică. Pare că asta-i faimoasa viață, am auzit atâtea despre ea. Aud un nume, Riana Ryn. Cred că așa mă voi numi. Aud și țipete și certuri și, la un moment dat, văd o bătrână ce vine spre mine. Mă ia, mă duce undeva, departe. Adorm.

    E tot ce-mi amintesc. Astăzi am deja 20 de ani. Bătrâna se pare că-mi fusese mamă până acum. Sunt doar eu cu ea aici, într-o casă veche dintr-un mic sătuc. Părinții nu locuiau cu mine, nici nu se iubeau. Rămăseseră împreună pentru a ține familia unită, ceea ce nu reușiseră să facă. Eu țin la ei și sunt recunoscătoare pentru că eram aici, acum. Dar nu-i iubesc. Nu știu cum să descriu iubirea pentru că în familia asta nu-mi spusese nimeni niciodată un simplu te iubesc dar, cu toate astea, nu-mi lipsea nimic. Ei credeau că dacă îmi oferă toate bunurile materiale pe care mi le doream, eram fericită. Dar nu eram. Îmi doream oameni care să mă asculte și să mă strângă în brațe atunci când aveam nevoie. Atât. Și i-am găsit, în prieteni. Pentru mine prietenii sunt familia pe care nu am avut-o niciodată, mereu acolo să te asculte, să fie fericiți pentru tine și reușitele tale și să te încurajeze necondiționat. Se spune că motivația vine de la tine și tu ar trebui să fii mereu mândru de tine și să îți dorești mai mult. Făceam asta, dar aveam zile când simțeam că nu mai pot și îmi doream să fie cineva acolo care să mă împingă de la spate, chiar și cu o vorbă bună. Oricât de puternici ne-am crede noi, este evident că avem nevoie de oameni în viața noastră.

    Familie îți poate fi oricine... oricine te face să te simți acasă.

    Bunica mea era prea în vârstă ca să-mi mai înțeleagă frământările zilnice și, uneori, evitam să-i spun ce mă apasă tocmai ca să nu îi încarc sufletul, deja plin de tristețe, cu alte lucruri negative. Mereu încercam să o protejez și să îi ascund chiar și certurile care se mai iscau între mine și părinții mei.

    Mama era nepăsătoare și nu prea vorbea cu mine, iar de la tata mai primeam câte un apel uneori, să vadă dacă mai trăiesc și să se asigure ca nu cumva să fac vreo prostie, să-i fac de rușine prin sat. De asta îi păsa cel mai mult și trăia doar pentru gura lumii. Singurul sfat pe care îl primeam foarte des de la el era să mă căsătoresc cu un băiat bogat. Înțelegeam că pentru ei nu fusese deloc ușor, chinuindu-se mulți ani să ajungă unde sunt acum și nu doreau ca să trec și eu prin asta, dar rămăsesem cu o învățătură din toată povestea lor, învățătură ce devenise unul din principiile mele în viață. Nici toți banii din lume nu te fac fericit. Ei nu fuseseră fericiți nici când erau săraci, iar acum când aveau bani, nici atât. Dacă înainte își reproșau despre cine câștigă mai mult, acum existau discuții despre cine cheltuie mai mult. Nu-mi doream o asemenea relație pe viitor, sub nicio formă. De la ei învățasem un sigur lucru: așa nu, și, cu cât creșteam, mă depărtam mai tare de ei.

    În viața asta aveam de gând să caut nimic altceva decât fericirea. Îmi doream doar ca atunci când veneam acasă, poate obosită după o zi lungă și dificilă la job, să găsesc două brațe pline de căldură care să mă strângă tare, care să mă întrebe cum mi-a fost ziua și care să-mi ofere liniște sufletească. Ce-ți poți dori mai mult de atât?

    Nu e trist să ai bani. Trist e să ai doar bani.

    Mă uit în oglindă și văd o tipă înaltă, cu părul drept și ochi mari. Sunt studentă și, până atunci, avusesem parte numai de reușite în viața mea. Cu toate astea, am întâmpinat situații dificile și am întâlnit o mulțime de oameni. Oameni care m-au trădat, m-au făcut să mă îndoiesc de mine și mă dezamăgiseră. Dar tot ce trăisem mă ajutase să devin cine sunt astăzi. Mă simt încrezătoare și puternică. O ascultam, mirată, pe bunica mea cum îmi povestea despre... mine. Ea era omul ce mă cunoștea cel mai bine.

    —Fetița mea, mă bucur să-ți văd din nou ochișorii. Ai trecut prin multe.

    —Dar unde am fost? Ce s-a întâmplat?

    —Ai suferit un accident, draga mea și ai fost în comă doi ani. Mă mângâie și văd cum i se scurge o lacrimă pe obrazul plin de riduri. Medicii au spus că nu mai există nicio șansă, că nu vei supraviețui. Dar eu am sperat din prima clipă și m-am rugat zi și noapte.

    Nu-mi aminteam multe lucruri, dar știam cine sunt, știam cine e ea.

    —Cum? De ce nu-mi pot aminti?

    —S-a întâmplat când ieșeai pe poarta liceului. Ai mers să-ți iei diploma și nu te-ai asigurat. Te-a lovit din plin. Liniște-te, îți vei aminti, cu timpul.

    O iau de mână și închid ochii. Mă simțeam extenuată, ca după un lung drum. Îmi tot apăreau imagini cu o cameră. Era o cameră albă, fără mobilier, doar cu o ușă, tot albă și două scaune. Pe unul eram așezată eu și mă uitam speriată.

    —Alo? E cineva? Strig cât pot de tare.

    Nu era nimeni, iar ușa era încuiată. Deși eram curioasă, voiam să scap de acolo și încerc să mă trezesc, ceea ce am și făcut.

    După câteva luni am reușit să mă recuperez și pare că viața mea începea să revină la normal, recăpătând multe din amintirile pe care mi le povestise bunica mea și eu speram să nu le fi pierdut pentru totdeauna.

    Deja pierdusem doi ani, așa că mi-am propus să profit de tot timpul rămas și să fac din următorii ani cei mai frumoși din viața mea. Voiam să am de ce râde la bătrânețe și, mai ales, cu cine. Iubeam să fiu înconjurată de oameni, de oameni buni. Mă fascinau. Știam că sunt foarte rari, iar atunci când îi întâlneam, îi apreciam foarte mult.

    Nu contează cum arăți, bunătatea te face, oricum, cel mai frumos om din lume.

    Toamna și-a făcut apariția fără să-mi dau seama, facultatea urma să înceapă peste câteva zile și decid ca viitoarea mea locuință să fie căminul. Auzisem că e frumoasă viața de student în cămin, că toți sunt prieteni, ca o familie mare. Mă încânta ideea. Fac primul pas, timid, pe holul lung al căminului. Îmi caut camera și intru. Rămân uimită de cum arăta și imediat îmi apare în minte acea cameră albă pe care o visasem. Forma și dimensiunea semănau izbitor.

    Ajunsesem prima, se pare. Încep să-mi aranjez lucrurile când, între timp, intră în cameră două tipe. Una dintre ele era înaltă, cu un păr blond buclat și un fizic de invidiat, iar cealaltă avea un păr brunet și lung și purta o rochie cu flori, ceea ce o făcea foarte drăgălașă.

    —Bună, eu sunt Michelle, spune tipa blondă.

    —Eu mă numesc Anne, zise cea brunetă.

    —Îmi pare bine, eu sunt Riana, dar îmi puteți spune Riri. Păreau destul de dezinvolte față de mine, care încă nu-mi revenisem complet după tot șocul pe care îl trăisem și

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1