Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

S-a intamplat noaptea
S-a intamplat noaptea
S-a intamplat noaptea
Cărți electronice328 pagini6 ore

S-a intamplat noaptea

Evaluare: 0 din 5 stele

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

Primul volum din seria Grupul 9

Sunt în afara legii.
Dar acționează de partea binelui.
Sunt prieteni și își împărtășesc secretele.
Cu toate acestea, nu s-au întâlnit niciodată.
Până când…

S-a întâmplat noaptea
O cursă nebună și înfricoșătoare pe străzile din Oslo, Madrid, Paris, Tel Aviv, Istanbul și Londra.
Și un pariu periculos: lupta împotriva josniciei din lume.

„De 20 de ani, scriu ca să văd lumea în culori… Și ca să mă liniștesc.
La ce bun un scriitor, dacă nu ca să spună poveștile care atrag atenția, ca să pună întrebări? Mi-am pus întrebări la fiecare pagină, în timp ce am desfășurat Ancheta, decis, pasionat ca un reporter. (…)
Aveam obiceiul să mă las antrenat de două personaje. De data asta, sunt nouă, iar eu am făcut tot ce-am putut ca să intru în grupul lor. Și m-au acceptat.
Iar anul acesta nu mai e nevoie să ne luăm rămas-bun de la ei la ultima pagină. Pentru că povestea continuă și e departe de final.
Bun venit în lumea celor nouă!" – Marc Levy
LimbăRomână
Data lansării21 mai 2022
ISBN9786064012999
S-a intamplat noaptea
Citiți previzualizarea

Citiți mai multe din Marc Levy

Legat de S-a intamplat noaptea

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru S-a intamplat noaptea

Evaluare: 0 din 5 stele
0 evaluări

0 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    S-a intamplat noaptea - Marc Levy

    1.

    Prima noapte, Oslo

    La 2 dimineața, ploaia, biciuită de vânt, răpăia pe acoperișurile din Oslo. Ekaterinei i se părea că aude va­luri de săgeți trase de la linia orizontului. În ajun, cerul încă era degajat, însă nimic nu mai semăna cu ziua de ieri. De la fereastra apartamentului său, contempla orașul ale cărui lumini se întindeau până pe țărm. Ekaterina se apucase iar de fumat, însă nu asta o îngrijora cel mai tare, ci faptul că trebuia să se lase iar. Își aprinsese o țigară ca să-și omoare timpul și să-și potolească nerăbdarea. Uitându-se la propria reflexie din geam, constată că trăsăturile îi erau marcate de oboseală.

    Un declic o trezi din gândurile sale și Ekaterina se repezi spre computer ca să citească e-mailul care o aștepta. Nu era niciun text, doar un fișier conținând două pagini dintr-o partitură muzicală. Pentru a le descifra, nu trebuia să fii expert în solfegiu, ci în codare. Așezată comod în fotoliu, Ekaterina se amuză văzând provocarea. Își desfăcu părul, se îndreptă de spate, aruncă o privire spre pachetul de țigări, renunțând să mai fumeze una, și se apucă să decodeze mesajul. Imediat ce-i înțelese conținutul, scrise ca răspuns câteva cuvinte enigmatice.

    — Ce cauți în orașul meu, Mateo? Se presupunea că nu ne vom întâlni niciodată.

    — O să-ți explic la momentul potrivit, dacă ai priceput unde.

    — Unde a fost cam prea ușor, dar nu mi-ai spus când, tastă Ekaterina.

    — Du-te imediat la culcare.

    Mateo nu-i sugera să se bage în pat, ci să întrerupă conexiunea. Paranoia prietenului ei nu se ameliora deloc. Ekaterina se întrebase adesea ce gen de bărbat era Mateo, cu cine semăna, ce înălțime avea, ce greutate, ce culoare a părului... Era blond, brunet, poate roșcat ca ea, dacă n-o fi fost cumva chel. Era și mai curioasă în privința vocii. Vorbea precipitat? Rostea cuvintele apăsat? Cel mai mult la un bărbat o seducea vocea. Dacă era frumoasă, putea să lase în umbră multe defecte; dacă era pedantă, ironică, prea ascuțită, descalifica orice pretendent, chiar și pe unul sublim. Ekaterina avea darul urechii muzicale absolute. Ceea ce era o binecuvântare sau o calamitate, în funcție de circumstanțe. În mod bizar, nu se gândise niciodată la vârsta lui Mateo. Își imagina că ea este decana de vârstă a Grupului, o decană tânără totuși, dar se înșela.

    Ezită puțin cu degetele deasupra tastaturii și sfârși prin a-și împărtăși îngrijorarea:

    — Dacă vremea nu se îmbunătățește, va trebui să ne schimbăm planurile.

    Reacția interlocutorului se lăsă așteptată. Într-un târziu, Mateo îi dădu o informație ce părea să-l preocupe mai mult decât buletinul meteo de a doua zi.

    — Maya nu răspunde.

    — De când? tastă Ekaterina.

    Ecranul rămase inert. Ekaterina înțelese că Mateo pusese capăt brusc discuției lor. Scoase stick-ul USB din computer, întrerupând la rândul ei orice legătură cu serverul-releu care nu permitea să fie localizată. Se întoarse la fereastră și neliniștea îi spori când văzu că ploaia își dubla intensitatea.

    Ekaterina locuia la ultimul etaj dintr-un imobil ce adăpostea cadre didactice din regiune. Un turn dreptunghiular, înalt de 14 etaje, din cărămizi și placaje, înălțat la intersecția dintre Smergdata și Jens Bjelkes Gaten. Pereții despărțitori erau atât de subțiri, că auzeai tot ce se petrece în garsonierele alăturate. Ekaterina putea foarte bine să se lipsească de ceas, recunoștea fiecare oră din zi și din noapte după sunete. Vecinul de palier tocmai închisese televizorul. Trebuie să fi fost 1:30, era momentul să se odihnească puțin dacă voia să aibă mintea limpede la trezire. Stinse veioza de birou și traversă încăperea ca să se bage în pat.

    Însă somnul nu venea. Ekaterina repetă în gând ce urma să facă. Dimineață, la 8, o să se așeze pe terasa de la Theatercaféen, la parterul hotelului Continental, unde, în zilele frumoase, clienții luau micul dejun. Geanta ei o să conțină un echipament electronic ușor, un modem, un analizor de frecvențe, un secvențiator de coduri. Va avea la dispoziție 10 minute ca să spargă și să preia controlul asupra rețelei Wi-Fi a hotelului. Odată terminată treaba, toate telefoanele mobile care se vor conecta la respectiva rețea vor fi la discreția ei.

    ***

    — Nu vă faceți idei greșite, niciun membru al Grupului 9 nu și-ar irosi talentele furând numerele cardurilor de credit sau piratând conținutul e-mailurilor în scopuri criminale. Există trei feluri de hackeri. Cei din categoria Black Hat aleargă după bani; ei sunt răufăcători care operează în lumea digitală. White Hat, adesea foști delincvenți ai internetului, au ales să-și pună experiența în serviciul securității informatice. Majoritatea lucrează pentru agenții guvernamentale sau pentru mari întreprinderi. Hackerii proști sfârșesc întotdeauna prin a fi prinși, cei foarte buni, prin a fi recrutați. Black sau White, cei care excelează formează o castă aparte și poartă un război permanent în care orice lovitură este permisă. Victoria nu implică doar sume importante, de cele mai multe ori e o chestiune de glorie, de onoare sau de ego.

    — Și Ekaterina în care dintre aceste două categorii se încadrează?

    — În niciuna. Ca toți membrii Grupului, Ekaterina este o Grey Hat, o infractoare care lucrează de partea binelui. N-a vânat niciodată altceva decât prăzi grase, iar în ziua aceea se afla pe urmele uneia măricele. Stefan Baron, un individ ticălos și puternic.

    ***

    Baron era un lobbyist bogat, căruia succesele repurtate îi dăduseră aripi.

    După ce servise interesele unor conglomerate petroliere, carboniere și agrochimice, după ce mituise parlamentari și senatori pentru abrogarea unor legi referitoare la mediu, se lansase într-un business și mai profitabil. Din lobbyist devenise „consilier de comunicare politică", sintagmă care desemna de fapt un propagandist fără scrupule, un fabricant de teorii complotiste, de crime imaginare, imputate mereu unor străini care se aflau ilegal în țară, sau de așa-zise măsuri adoptate de guverne ca să primească și mai mulți străini. Baron orchestra cu brio un arsenal de știri false, abil difuzate pe rețelele sociale de către emulii săi, știri menite să-i înspăimânte pe oameni, anunțând dispariția inevitabilă a claselor de mijloc, distrugerea culturii lor și un viitor lipsit de speranță. Teama era capitalul său de lucru. Semăna haos ca să se îmbogățească, făcându-și clienții să tot urce în sondaje până erau aleși.

    Cu astfel de scopuri, începuse un al doilea turneu european. Din capitală în capitală, Baron se întâlnea cu șefi ai unor formațiuni politice mărunte și partide extremiste pentru a descoperi lideri, a le vinde serviciile sale și a-i ajuta să câștige voturi. Orice țară aflată sub tutela unui autocrat devenea o sursă de profit pe termen lung. Dacă ar fi reușit să influențeze continentul, și-ar fi asigurat intrarea în cercul marilor averi planetare. Baron își desfășura campaniile fără menajamente, cu rapiditate și energie, profitând de conflictele mondiale și de tristul lor cortegiu de refugiați.

    Harta Europei atârnată în spatele biroului său căpătase aspectul unui joc de societate în mărime naturală, unde fiecare steguleț înfipt stătea mărturie pentru o victorie recentă. Ungaria, Polonia sau chiar Crimeea, pe care clienții săi ruși o anexaseră după ce Ucraina fusese asediată de miliții. Italia, unde protejatul său triumfase. Nimic nu părea să-i blocheze calea.

    În consecință, cum să-și fi imaginat Baron că un grupuleț de hackeri ar îndrăzni să-l atace? Ekaterina era prima care se îndoia uneori de reușita planului lor. Da, dar... Bunicul ei făcuse parte din Rezistență, pe vremea când lupta de partea binelui părea să aibă și mai puțin succes, însă asta nu-l descurajase. Și nu rumegând astfel de idei avea ea să-și găsească somnul.

    Ekaterina își scoase tricoul și îl aruncă la picioarele patului. De ce să nu domolească tensiunea care o împiedica să doarmă oferindu-și puțină plăcere? Și nu doar ei înseși, ci probabil și vecinului care nu va rata ocazia să-i asculte respirația amestecată cu vuietul ploii ce continua să bată în ferestre.

    Ca în fiecare seară, ultimul ei gând se îndreptă spre cei care își petreceau noaptea afară; era un gând care o trimitea înapoi, la propria tinerețe...

    La vârsta de 10 ani, Ekaterina asistase pentru prima dată la un omor. Se întâmplase într-o fundătură din Oslo, unde se refugiase într-o seară când mama ei se întorsese acasă mai beată decât de obicei. O imagine obișnuită a străzii, când îți petreci viața acolo. La 12 ani, sătulă de insulte, de dezinteresul unei femei care nu o dorise niciodată, Ekaterina plecase definitiv, căutându-și pacea pe băncile din parc, unde dormea ziua, la adăpostul podurilor, unde citea noaptea, și, odată cu primele vânturi reci, în pivnițele unor imobile ale căror încuietori le deschidea cu o dexteritate remarcabilă. La vârsta presupusă a inocenței, Ekaterina își luase zborul. Rămasă de capul ei, învățase foarte repede să scotocească prin pubele ca să se hrănească. Ce conta igiena pentru o fetișcană ce nu văzuse în viața ei o periuță de dinți? Copilăria îi fusese marcată de litania continuă a mamei: „Născută din nimic, ești nimic și n-o să fii niciodată altceva".

    ***

    — Ekaterina a împlinit de curând 36 de ani, este profesoară de Drept la facultatea din Oslo, activistă clandestină și hacker, membră a Grupului 9.

    — Cum a intrat în Grup?

    — Pe noi ne-au adus laolaltă nu atât talentele noastre deosebite în materie de programare, cât poveștile personale și o voință comună care ne-a unit în jurul unui proiect de a cărui amploare nu ne-am dat seama imediat. Dar să revenim la seara aceea de la începutul verii trecute.

    ***

    În timp ce Ekaterina își oferea o plăcere solitară, Mateo reflecta. Înainte de a părăsi centrul de afaceri de la hotelul Continental, își șterse toate urmele din computer, apoi străbătu holul pustiu și aruncă o ultimă privire înainte de a urca în camera lui. Dacă ploaia continua, el era pregătit, nu avea decât să-i trimită un mesaj complicei sale pentru a o anunța că se ocupă el de tot și că ea trebuia să părăsească locul; ei nu-i rămânea decât să-i asculte ordinele, lucru de care Mateo se cam îndoia.

    2.

    Prima zi, Oslo

    În zori, Ekaterina se urcă în tramvai, cu geanta pe umăr. Se întreba dacă tensiunea pe care o simțea avea legătură cu misiunea, cu ideea de a-l vedea în sfârșit pe Mateo sau cu faptul că nu știa de ce încălca el regula stabilind o întâlnire. Dar, în definitiv, se gândi ea, de ce să urmezi regulile când trăiești în afara legii? Coborî la stația Teatrul Național, având de făcut doar câțiva pași până la destinație. Ploaia încetase, dar cerul era încă amenințător, iar terasa udă rămânea închisă. Ocazia era prea frumoasă; fără să ezite nicio secundă, se hotărî să-și asume riscul de a opera din interiorul localului.

    Cafeneaua hotelului Continental avea aspectul unei braserii vieneze. Candelabre mari atârnau de tavanul boltit, luminând un lux cu aer de secolul al XIX-lea. În sala circulară erau vreo 20 de mese. O scară din fier forjat urca spre un palier unde odinioară trebuie să fi stat muzicienii care cântau pentru convivi. Sala se prelungea spre un bar în spatele căruia lambriuri sculptate încadrau o oglindă lată. Ekaterina observă două separeuri. Banchetele din piele neagră, cu spătarele lipite de pereții despărțitori din lemn de mahon ofereau o ascunzătoare perfectă. Trase concluzia că ținta ei va alege una dintre aceste nișe, iar oamenii ce se ocupau de securitate, pe cea alăturată. Ekaterina se așeză la o măsuță de lângă vitrină, aproape de ușă. Cafeneaua nu era deloc aglomerată, doar vreo 10 clienți care luau micul dejun. Ekaterina comandă ceai și ouă Benedict și îi ceru chelnerului parola de acces Wi-Fi a hotelului. După ce bărbatul se îndepărtă, deschise geanta, activă modemul și porni de pe mobilul ei aplicația care-i permitea să-și îndeplinească misiunea. Preluă controlul releului Wi-Fi, creă o copie identică, îi dădu același nume și modifică parametrii rețelei originale pentru a o face invizibilă. Cu această tehnică, hackerii rău intenționați îi prind în cursă pe călătorii din cale-afară de fericiți că beneficiază de conexiune gratuită în locurile turistice. Datele lor sunt sustrase cât ai clipi.

    Ekaterina lăsă smartphone-ul lângă farfurie și începu să mănânce liniștită ouăle.

    10 minute mai târziu, Stefan Baron intră în cafenea pe ușa dinspre holul hotelului. Așa cum presupusese Ekaterina, se așeză în ultimul separeu, iar responsabilul cu securitatea sa, în cel învecinat. Nu peste mult timp, sosi și clientul lui Baron. Dădură mâna. Unul avea o expresie încordată, celălalt, amabilă. Cu ochii la ecran, Ekaterina remarcă ID-urile mobilelor care se conectau la rețeaua ei. Bodyguardul își consulta telefonul, Baron, nu, și nici interlocutorul său. De-acum, era suficient să observe fluxul activității pentru a stabili cui aparținea fiecare aparat.

    Ekaterina își atinse ușor smartphone-ul și le activă microfonul. Totul se desfășura potrivit planului. Aparatura ei înregistra conversația și capta datele lui Baron și ale clientului său secundă de secundă; va trebui să le decripteze apoi, ceea ce o să dureze mai mult, așa că se va ocupa de asta când va ajunge acasă.

    Totul se desfășură conform planului până când agentul de securitate se încruntă la vederea unui pâlpâit pe ecran. Ca o interferență când mobilul său încerca să se reconecteze la rețeaua originală a hotelului. Recopiind numele Wi-Fi, Ekaterina comisese o greșeală măruntă de tastare, ce nu avea să rămână fără consecințe. Bodyguardul se miră că N-ul din centrul cuvântului Continental apărea cu intermitențe. Fenomenul se accentua pe măsură ce modemul ascuns în geanta Ekaterinei pierdea din putere și bateria se descărca.

    Bărbatul se ridică brusc, ocoli bancheta și îi șopti ceva la ureche șefului său. Baron își scoase telefonul din buzunar. Când bodyguardul îl luă și îl închise, Ekaterina îi ceru chelnerului nota de plată. Își strânse geanta lăsată la picioarele scaunului, evitând să întâlnească privirea omului de încredere al lui Baron, care scruta sala. Într-o gară, un aeroport sau pe o esplanadă, e aproape imposibil să reperezi un hacker, dar într-un restaurant treaba e mult mai simplă. Bodyguardul privea atent fețele puținilor clienți. Instinctul nu-l înșelă. Porni spre Ekaterina, iuți pasul când o văzu că se ridică și orice îndoială i se risipi când chelnerul strigă la tânăra femeie care se repezise spre ieșire fără să plătească.

    Cu bărbatul pe urmele sale, Ekaterina traversă Stor­tingsgata și alergă spre scuarul de la Teatrul Național, pentru a ajunge la grădinile patinoarului în aer liber. Ca alergătoare încercată, avea suflu și pas mare. În plus, beneficia de experiența fugii dobândită în zilele adolescenței sale tumultuoase. La rândul său, bodyguardul avea atuul antrenamentului militar și al activităților serioase din trecut.

    Când coborî în goană pe Karl Johans Gate, o arteră cu sens dublu, nu lipsi mult să fie trântită la pământ de o motocicletă. Își pierdu echilibrul, dar se redresă în ultimul moment. Aruncă o privire înapoi și descoperi că urmăritorul ei, aflat încă la distanță, își scosese pistolul. Sângele îi îngheță în vine. Ce putea să conțină mobilul lui Baron pentru ca bodyguardul lui să fluture o armă pe străzile din Oslo?

    De peste 15 ani nu se mai confruntase cu o asemenea amenințare.

    Pe vremea când trăia pe străzi, o mai alergau vânzătorii de la care șterpelise ceva de mâncare și de câteva ori evitase loviturile de cuțit în cursul unor încăierări, dar niciodată nu riscase să se tragă asupra ei! Frica îi readuse întreaga energie, îi trezi vechile reflexe. Trebuia să se piardă în mulțime ca să se pună la adăpost. Însă pe trotuarele străbătute de ea în viteză, pietonii erau rari. O doamnă vârstnică, un muncitor ce încărca niște lăzi în fața unui magazin... Coti pe Rosenkrantz’ Gate, trecu prin dreptul unei băcănii cu delicatese, al unui pub încă închis și ocoli un camion cu marfă. O luă la stânga, pe lângă fațada Teatrului de Nord, închis dimineața.

    Ekaterina alerga din răsputeri, temându-se să n-o înșface o mână de gât, să nu-i pună piedică vreun picior sau, și mai rău, să n-o oprească din goana ei vreun glonț. Ar îndrăzni bărbatul să tragă în plin centru al orașului? De ce nu, dacă arma era prevăzută cu un amortizor? Oare până unde era dispus să meargă pentru a recupera datele pe care ea le furase? Îi veni o idee. Coti iar la stânga, spre Paleet, un centru comercial unde burghezia locală și turiștii se îngrămădeau încă de la deschidere. O puzderie de magazine înșirate pe două niveluri alcătuiau locul ideal în care să dispară. Avea de parcurs peste 100 de metri până acolo. Simți dorința puternică de a se uita înapoi, dar renunță. Experiența într-ale fugii o învățase să nu cedeze tentației. Ca să te uiți în spate, ești obligat să încetinești, și asta te costă secunde decisive, o greșeală pe care o comisese deja atunci când alunecase.

    Ekaterina scoase un urlet războinic ca să-și golească plămânii și să-și facă plinul de oxigen. Zărea deja ușile de la Paleet. Dacă agresorul ei nu o dobora, putea să se zbată, să-i care pumni, să strige „viol". Își pierduse răsuflarea, însă nu și toate resursele.

    Se năpusti în mall și urcă pe treptele scării rulante până la primul etaj, îmbrâncindu-i pe cei care-i stăteau în cale. Pieptul o ardea. Trebuia să se oprească pentru a-și mai domoli ritmul cardiac.

    Sprijinită de balustrada de la primul etaj, examină parterul. O fracțiune de secundă speră că scăpase de omul lui Baron, însă el apăru curând în holul de la intrare și i se adresă agentului de pază. Agentul încuviință din cap și puse mâna pe aparatul de emisie-recepție. Probabil că bodyguardul lui Baron îl convinsese să ceară serviciului de securitate să o caute cu ajutorul ecranelor de supraveghere. Era timpul să pună capăt acestui joc de-a șoarecele și pisica. Bărbatul ridică ochii. Ea îl privi cu suspiciune și intră într-un magazin de haine aflat chiar în spatele ei. El avea să o ajungă din urmă curând, fără îndoială că urca deja pe scara rulantă. Ekaterina înșfăcă o eșarfă scumpă, de 300 de euro. Cine putea să dea atâția bani pe o cârpă? Cu siguranță nu ea, din salariul de profesoară. Așteptă cu eșarfa în mână. Când bodyguardul dădu buzna în magazin, ea îi ieși înainte și se lipi de el. Surprins, el o apucă de

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1