Bucurați-vă de milioane de cărți electronice, cărți audio, reviste și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Anulați oricând.

Solutii-cheie pentru terapeuti. Strategii esentiale, idei si instrumente
Solutii-cheie pentru terapeuti. Strategii esentiale, idei si instrumente
Solutii-cheie pentru terapeuti. Strategii esentiale, idei si instrumente
Cărți electronice493 pagini5 ore

Solutii-cheie pentru terapeuti. Strategii esentiale, idei si instrumente

Evaluare: 5 din 5 stele

5/5

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

În general, clienții vin la terapie dorind să se schimbe, dar adesea ei nu au nicio cunoștință legată de felul în care pot obține o schimbare durabilă. Le revine terapeuților sarcina de a combina diferite instrumente terapeutice și de a elabora o strategie de tratament potrivită fiecărui client in parte. Cartea de față le oferă terapeuților o selecție largă de instrumente, cum ar fi jurnale de comportament, tabele, fișe de lucru, activități, vizualizări, metafore și minilecții, care să se potrivească gamei largi de nevoi și provocări ale vieții cu care se confruntă clienții lor – fie ca este vorba despre stres, anxietate, stres, depresie, furie, procrastinare, stimă de sine scăzută sau regret.

Judith A. Belmont este psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală. Coordonează în Pennsylvania programe de educaţie continuă pentru specialiştii în sănătate mentală. De aceeași autoare, la Editura Trei a mai apărut 103 activităţi de grup. Idei de tratament şi strategii practice.
LimbăRomână
Data lansării21 mai 2022
ISBN9786064013019
Solutii-cheie pentru terapeuti. Strategii esentiale, idei si instrumente
Citiți previzualizarea

Legat de Solutii-cheie pentru terapeuti. Strategii esentiale, idei si instrumente

Cărți electronice asociate

Recenzii pentru Solutii-cheie pentru terapeuti. Strategii esentiale, idei si instrumente

Evaluare: 5 din 5 stele
5/5

1 evaluare0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Solutii-cheie pentru terapeuti. Strategii esentiale, idei si instrumente - Judith Belmont

    1.png

    Editori:

    Silviu Dragomir

    Vasile Dem. Zamfirescu

    Director editorial:

    Magdalena Mărculescu

    Design și ilustrație copertă:

    Faber Studio (Adelina Butnaru)

    Redactare:

    Manuela Sofia Nicolae

    Director producție:

    Cristian ClauDiu Coban

    Dtp:

    RĂZVAN NASEA

    Corectură:

    Irina Mușătoiu

    Dușa Udrea-Boborel

    Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

    Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

    Titlul original: The Therapist’s Ultimate Solution Book

    Autor: Judith Belmont

    Copyright © 2015 by Judith Belmont

    First published in the United States by W.W. Norton & Company, Inc.

    Copyright © Editura Trei, 2021 pentru prezenta ediție

    O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

    Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

    e-mail: comenzi@edituratrei.ro

    www.edituratrei.ro

    ISBN (print): 978-606-40-1084-1

    ISBN (epub): 978-606-40-1301-9

    Introducere

    În calitate de clinicieni, ne desfășurăm activitatea în tot felul de medii și avem de-a face cu o mare diversitate de clienți. Oricare-ar fi mediul în care lucrăm însă există anumiți factori comuni care li se aplică tuturor. În primul rând, clienții noștri caută ajutor pentru problemele lor și se așteaptă de la noi să le oferim competențele care să-i ajute să deblocheze soluțiile. În al doilea rând, avem responsabilitatea de a ne educa pe noi înșine, astfel încât să putem să-i învățăm pe clienții noștri abilități practice de viață. Așa cum un muncitor în construcții are nevoie de un set de scule diverse ca să construiască ceva, tot așa terapeuții echipați cu combinația potrivită de instrumente în trusa lor terapeutică vor putea să creeze un tratament care să abordeze aproape toate nevoile și provocările de viață pe care le au clienții lor. Clinicienii orientați pe soluții, care învață o gamă de strategii psihoeducaționale țintite, ușor de învățat și ușor de predat, vor fi mai flexibili și mai apți să trateze gama de simptome pe care le prezintă clienții lor.

    În general, clienții vin la terapie dorind să se schimbe, dar adesea ei nu au nicio cunoștință în ceea ce privește felul în care să se schimbe. Oferindu-le instrumente sub forma unor deprinderi de viață, clinicienii pot să-i ajute să facă schimbări de viață durabile. Aceste strategii nu sunt nicidecum universal valabile. Cartea de față le oferă terapeuților o selecție largă de instrumente, cum ar fi jurnale de comportament, tabele, fișe de lucru, activități, vizualizări, metafore și minilecții, care să se potrivească gamei de nevoi ale clientului.

    Terapeutul ca profesor. Psihoeducația în tratamentul orientat pe soluție

    Rolul terapeutului nu e doar să asculte, să susțină și să ofere feedback și sugestii, ci și să-i educe pe clienți!

    Abordarea orientată pe soluție presupune adesea să li se ofere clienților o educație generală cu privire la un subiect înainte de a încerca să fie ajutați să se schimbe și să învețe noi abilități. Așa cum un profesor de pian nu se poate aștepta ca elevul să vină la prima lecție știind cum să citească notele muzicale, nici clinicienii nu se pot aștepta de la clienți ca aceștia să vină la terapie cu setul de bază de abilități de care au nevoie ca să facă schimbări de viață sănătoase. Clienții au nevoie de cunoștințe, educație și de strategii dovedite ca să exerseze orice abilități nou-dobândite. De exemplu, e posibil ca ei să nu fi învățat niciodată elementele de bază ale comunicării asertive și să nu poată distinge între afirmațiile agresive și cele asertive. Prin urmare, e posibil să se trezească intrând în relații problematice și să nu aibă nicio idee cum să iasă din ele. Sau e posibil să nu fi învățat niciodată cum să-și separe gândurile de sentimente și, ca urmare, le lipsesc cunoștințele despre felul în care să le deosebească, ducând la simptome de anxietate sau depresie care îi invalidează. Materialele resurse din această carte le oferă clienților multe șanse de a practica abilitățile prezentate în fiecare capitol. Mai mult, din moment ce învățarea de noi abilități necesită exersare, transformarea într-o obișnuință a efectuării temelor pentru acasă dintre ședințe este vitală pentru eficacitatea oricărui tratament psihoterapeutic modern. În definitiv, cât de eficient ar fi să deprinzi mersul pe bicicletă sau să repari mașini doar la modul teoretic, fără foarte multă practică? Nu înveți vorbind despre ceva, ci înveți făcând acel lucru.

    Haideți să folosim din nou analogia cu elevul la pian. După ce acesta vine la primele lecții și îi sunt prezentate elementele de bază ale citirii notelor și portativelor, el trebuie să exerseze între lecții. La fel cum elevul la pian exersează portativele, tot așa clientul în terapie trebuie să exerseze abilitățile învățate în ședință. Atât în cazul elevului la pian, cât și al clientului, faptul că vin la ședințele săptămânale fără să exerseze între ele va duce la un progres foarte limitat. Nu ne-am aștepta ca elevul la pian să înțeleagă conceptele nou-învățate doar dacă vine la întâlnirile programate, deci n-ar trebui să ne așteptăm la asta nici de la clienții noștri. Numai după ce sunt stăpânite abilitățile fundamentale, cu foarte multă practică, elevul la pian și clientul în terapie vor învăța să facă muzică, atât la propriu, cât și la figurat. Această concentrare pe teme este piatra de temelie a multor abordări de consiliere din prezent. Terapia cognitiv-comportamentală, terapia comportamental dialectică și alte abordări moderne folosesc materiale de autoajutorare pentru consolidarea abilităților între ședințe. Doctorii Aaron și Judith Beck, de exemplu, subliniază importanța exersării și a temelor în terapia cognitiv-comportamentală pentru a-i ajuta pe clienți să-și crească eficacitatea autoajutorării.

    O percepție greșită des întâlnită cu privire la abordarea psihoeducațională este aceea că ideea de a-i învăța ceva pe clienți este prea dogmatică și se reduce la a le spune ce să facă sau cum să fie. Din contră însă: dacă le oferim clienților fișe, tabele, activități și exerciții structurate, asta nu le răpește controlul. Mai curând îi ajută să-și dezvolte abilități ca să preia controlul asupra vieții lor și să înceteze de a-l mai ceda într-o atât de mare măsură altora! Îi învață noi soluții la probleme vechi, precum și strategii prin care să genereze noi modalități de gestionare a acestora. În definitiv, instrumentele sunt lipsite de sens dacă nu știi cum să le folosești. Prin urmare, învățarea nu înseamnă anularea autonomiei clienților, ci oferă alegeri atunci când ei nu cunosc alternative. Această abordare proactivă le oferă clienților putere cu ajutorul unor instrumente de viață și îi ajută să gestioneze în mod constructiv schimbarea.

    Așa cum spunea atât de bine Confuncius: „Învață-mă și o să uit, arată-mi și o să îmi amintesc, angrenează-mă și pe mine și o să înțeleg". Psihoeducația are însă limitele ei. Deși instrumentele prezentate pot servi cu siguranță ca strategii utile de gestionare a problemelor, există momente în care comportamentul este atât de înrădăcinat, încât sentimentele și gândurile sunt extrem de rezistente la tratament. În aceste cazuri, tratamentul are loc în mod ideal în timp ce clientul este abordat și medical, cu o îngrijire psihiatrică mai aprofundată. Ca să folosească instrumentele care le-au fost date, clienții trebuie să fie pregătiți atât biologic, cât și psihologic. Aprecierea nevoii de a lucra cu specialiști psihiatri și medici pentru a-l ajuta pe client să devină pregătit să învețe și să se vindece este importantă în orice tratament eficient.

    Relația terapeutică. Baza pentru o schimbare sănătoasă

    Soluțiile orientate pe acțiune la problemele cotidiene nu vor funcționa dacă nu acorzi suficientă atenție stabilirii unei baze de siguranță și respect reciproc cu clienții tăi. Pentru a înflori, tehnicile și strategiile pentru abilitățile de viață au nevoie de un sol bogat de încredere terapeutică și de siguranță. Pionierul psihologiei, Carl Rogers, subliniază importanța relațiilor care nu judecă, caracterizate printr-o „atitudine pozitivă necondiționată" față de client, care trebuie să stea la baza oricărui tratament pentru schimbare. Oamenii nu se vor schimba pentru a-și atinge potențialul maxim dacă nu simt că terapeutul e de partea lor sau că îi place. Nu există niciun substitut pentru preocuparea cu adevărat empatică și o atmosferă de acceptare pentru formarea unei alianțe puternice în care clienții pot fi liberi să crească și să învețe. Această bază este vitală dacă te aștepți ca ei să-și asume riscuri și să-și extindă zonele de confort în timp ce își efectuează temele pentru acasă. Clienții se pot simți în siguranță să învețe să se ajute pe ei înșiși numai dacă au o bază de încredere și empatie. Chiar și fondatorul terapiei rațional emotive, Albert Ellis, cu abordarea lui foarte directivă și directă, accentua importanța relației terapeutice empatice care stă la baza oricărei încercări de a-i ajuta pe clienți să se schimbe.

    Tratamentul orientat pe soluție. Prinderea valului

    Multe dintre instrumentele de tratament din această carte ar putea fi considerate exemple din cel de-al doilea și al treilea val de psihoterapie. Se consideră că terapia cognitiv comportamentală reprezintă cel de-al doilea val al intervențiilor psihologice. Pionierii ei îl includ pe Albert Ellis, a cărui terapie comportamentală rațional emotivă (TCRE) a fost prima teorie expusă formal cu o bază cognitiv-comportamentală din anii ’50, pregătind scena pentru Aaron Beck, care, un deceniu mai târziu, a inventat termenul terapie cognitiv-comportamentală (TCC).

    Al treilea val de tratament încorporează abordarea cognitivă tradițională, în timp ce se deplasează dincolo de ea pentru a include instrumente terapeutice inovative, cum ar fi, de exemplu, tratamentele tradiționale nonclinice, precum practicile de mindfulness și de acceptare. Aceste practici orientale au ajuns să fie integrate în tratamentele cognitiv-omportamentale din noile discipline ale peisajului psihologic de astăzi. Cele mai bine cunoscute sunt terapia dialectic-comportamentală (TDC), inițiată de Marsha Linehan, terapia prin acceptare și angajament (TAA), fondată de Steven Hayes, și terapia cognitivă bazată pe mindfulness (TCBM), un program de opt săptămâni condus de Jon Kabat-Zinn care face educație în ceea ce privește gestionarea depresiei și a stresului, de obicei în mediul spitalicesc. Toate aceste teorii au o natură psihoeducațională și se bazează foarte mult pe exerciții experiențiale și pe materiale de autoajutorare care servesc atât pentru a educa, precum și pentru a vindeca.

    Terapiile cognitive din valul al treilea sunt terapii orientate pe soluție, iar eu, pe parcursul cărții, mă refer adesea la acestea, precum și la diferite strategii TCC bine cunoscute. Scopul pentru care am scris această carte este să ofer strategii „prietenoase cu utilizatorul", orientate pe soluții, pe care clienții să le poată folosi cu ușurință pentru a-și îmbunătăți abilitățile de a se descurca în viața cotidiană. Temele pentru acasă, practicile de restructurare cognitivă și acceptare și tehnicile bazate pe mindfulness sunt, toate, caracteristice acestui al treilea val de tratament psihologic inovativ și experiențial.

    Acest al treilea val a apărut din conștientizarea faptului că tipurile tradiționale de terapie comportamentală și cognitivă nu puteau ajunge la multe populații rezistente la tratament, cum ar fi oamenii cu personalități adictive, cei cu tulburări de personalitate borderline și de alte tipuri și la tulburările de dispoziție cronice. Pentru a înțelege un pic mai bine despre al treilea val de tratament, e util să înțelegem mai întâi primele două valuri ale terapiei moderne. La sfârșitul acestei secțiuni este o diagramă care să te ajute să distingi cele trei valuri ale abordărilor tratamentului psihologic.

    Primul val

    Primul val de psihoterapie se referă la modalitatea terapiei comportamentale (behavioriste), în care erau aplicate principiile condiționării clasice și operaționale pentru tratarea problemelor clinice. B.F. Skinner, Ivan Pavlov și Joseph Wolpe — ale căror lucrări s-au întins de la sfârșitul anilor 1800 până la mijlocul anilor 1900, au fost cu toții pionieri în primul val. Behaviorismul observabil era o reacție la conceptele mentaliste ale lui Freud, care nu erau măsurabile. În terapia comportamentală, acțiunile dezadaptative sunt înlocuite, prin întărire și alte tehnici de condiționare, cu comportamente mai adaptative pe care terapeutul le facilitează în cadrul tratamentului. Pentru a rezolva problemele cotidiene, de exemplu, ar putea fi folosit un sistem de întăriri, cum ar fi utilizarea de diagrame comportamentale și diferite recompense pentru comportamentele pozitive, pentru a-l „condiționa" pe client să aibă răspunsuri și comportamente mai adaptative.

    În timp ce tratamentul psihodinamic se baza pe subiectivitate, tratamentul behaviorist, folosind principiile condiționării, se baza doar pe rezultatele observabile care puteau fi măsurate obiectiv. Tehnicile tratamentului psihanalitic ale lui Freud — cum ar fi fluxul de conștiință, asociația liberă, interpretarea viselor și transferul — au fost înlocuite cu atenția la cauză și efect și principiile întăririi. Ceea ce stă la baza acestei modificări drastice față de psihanaliză era ideea că insight-ul nu era același lucru cu vindecarea, că doar insight-ul nu făcea în realitate mare lucru pentru vindecarea celor mai multe probleme cum ar fi depresia, anxietatea și panica.

    Exemplele de tehnici ale primului val includ antrenamentul de relaxare, desensibilizarea sistematică, economia jetoanelor, modificările comportamentale și biofeedbackul. Deși behaviorismul tradițional a fost înlocuit în cea mai mare parte de behaviorismul cognitiv și de abordările celui de-al treilea val, unele tehnici de tratament din această disciplină au rămas, acestea fiind menite să modeleze schimbările din comportamentul oamenilor din cadrul educațional, instituțional și de tratament. Ceea ce e destul de interesant este faptul că a existat o revenire a interesului față de tehnicile de relaxare și desensibilizare în abordările celui de-al treilea val, conectând abordările behavioriste cu abordările orientale ale mindfulnessului și acceptării. S-ar putea spune că Orientul și Occidentul s-au întâlnit, integrând abordările înțelepciunii antice cu cele mai noi, care au o orientare comportamentală, pentru a trata multe dintre simptomele psihologice obișnuite.

    Al doilea val

    Primul val a pregătit scena pentru cel de-al doilea val al tratamentului behaviorist, care este tratamentul cel mai larg adoptat și mai empiric studiat din lume — terapia cognitiv comportamentală, elaborată formal în anii 1960 de către Aaron Beck. Este, de departe, orientarea psihologică cu cea mai rapidă extindere din întreaga lume.

    Au fost efectuate mii de studii de cercetare pentru a susține eficiența terapiei cognitiv-comportamentale (TCC). TCC s-a dovedit a fi eficientă în tratarea depresiei, anxietății și a altor simptome care rezultă din tiparele de gândire dezadaptative ruminatoare, obsesive și persistente. TCC are la originile sale baza abordărilor behavioriste de tratament și se îndepărtează de teoriile tradiționale ale condiționării prin concentrarea sa asupra gândurilor și sentimentelor, noțiuni pe care behavioriștii tradiționali le respingeau ca fiind prea mentaliste și subiective. Ceea ce este interesant e că Ellis și Beck, pionierii terapiei cognitiv-comportamentale, aveau, amândoi, formare de psihanaliști și au constatat că practica psihanalitică nu-i ajuta pe pacienții lor să interpreteze evenimentele mai exact și nu oferea soluții la multe dintre simptomele pe care le prezentau clienții lor. Principiul care stă la baza abordării cognitiv-comportamentale este că gândurile iraționale și nesănătoase duc la sentimente perturbatoare, cum ar fi stima de sine scăzută, depresia și anxietatea. La rândul lor, aceste sentimente deranjante și dezadaptative duc la comportamente nesănătoase, cum ar fi: retragere socială, relații conflictuale, abuz de substanțe și alte comportamente de autosabotare.

    După ce Ellis și Beck au pus bazele, alți terapeuți TCC au popularizat abordarea prin intermediul diferitelor manuale și cărți de autoajutorare care foloseau practicile TCC. Probabil că expertul TCC cel mai citit în lume este David Burns, care a făcut acest curent accesibil pentru milioane de cititori, prin cărțile sale foarte bine vândute, cum ar fi, printre altele, Feeling Good: The New Mood Therapy (1980), Ten Days to Self Esteem (1993a) și The Feeling Good Handbook (1999). De fapt, în introducerea la cartea sa Feeling Good Handbook, Burns citează cercetarea lui cu privire la biblioterapia de autoajutorare. A constatat că faptul de a le fi dat un exemplar din cartea lui, Feeling Good Handbook potențialilor pacienți de pe lista de așteptare de la clinica lui din Philadelphia a fost mult mai eficace decât efectul placebo. Ba chiar, atunci când li s-au oferit programări pacienților care foloseau biblioterapia, mulți au spus că nu mai voiau tratament, deoarece le scăzuseră simptomele. Atunci când au completat din nou inventarele de dispoziție ale lui Burns, au relatat o depresie și o anxietate semnificativ mai mici decât grupul celor care nu a primit cartea lui cât au așteptat. Mai mult, unele dintre cercetările lui au arătat că grupurile cu biblioterapie au raportat o îmbunătățire a dispoziției și o atenuare a simptomelor la fel de mare ca grupul celor care au făcut doar terapie și nu au avut parte de biblioterapie.

    Aceste cărți „practice" — oferind activități și exerciții pas cu pas atât pentru terapeuți, cât și pentru clienți — au adus TCC în curentul principal de autoajutorare. În timpul ultimei jumătăți de secol, titlurile TCC au început să populeze rafturile de autoajutorare ale librăriilor, făcând ca TCC să fie larg acceptată ca model pentru practicile de autoajutorare pe care milioane de oameni le pot aplica în propriile vieți, chiar și fără să se angajeze în terapie.

    Al treilea val

    În ciuda popularității TCC și a eficacității bine documentate a metodelor sale la o mare diversitate de populații, unii clienți tot au nevoie de mai multe instrumente pentru a depăși rezistența la tratament. Al treilea val a apărut din dificultatea de a ajunge la anumiți clienți cărora le lipseau abilitățile de viață suficiente și abilitățile de a gestiona aspectele cotidiene ale vieții. Populațiile rezistente la tratament, cu ideație suicidară, dependențe, tulburări alimentare, istoric de abuz sau tulburări de personalitate aveau nevoie de ceva mai mult decât putea oferi TCC. Pentru aceste populații greu de atins, practicile TCC au fost combinate cu concepte avându-și originea în gândirea și practicile spirituale orientale, cum ar fi mindfulnessul, acceptarea, reglarea emo­țională, spiritualitatea, dialectica și formarea de abilități practice.

    Una dintre modalitățile de tratament cu cea mai rapidă creștere din prezent pentru clienții la care e greu de ajuns, terapia dialectic-comportamentală (TDC), a fost elaborată de Marsha Linehan. TDC își are originea în activitatea ei cu pacienți suicidari extrem de impulsivi. Dându-și seama că mulți dintre clienții suicidari aveau caracteristicile tulburării de personalitate borderline, ea a elaborat o modalitate de tratament care combină abilitățile bazate pe schimbare din TCC cu abilitățile bazate pe acceptare din mindfulness. Cuvântul dialectică înseamnă opuse, ceea ce stă la baza abordării TDC, care sintetizează și echilibrează emoțiile opuse și conflictuale ce acompaniază nevoia de schimbare versus acceptarea felului în care sunt lucrurile. TDC oferă un program de tratament în mare măsură psihoeducațional, cu multe jurnale zilnice, cartonașe-jurnal și exersarea zilnică a unor abilități și strategii de gestionare care sunt facilitate adesea de ajutorul diferitor acronime și procedee mnemotehnice.

    Alte modalități de tratament din ce în ce mai populare și mai bine documentate ale celui de-al treilea val sunt terapia prin acceptare și angajament (TAA), elaborată de Steven Hayes, și terapia cognitivă bazată pe mindfulness (TCBM), tratamentul de grup de opt săptămâni elaborat de Jon Kabat-Zinn, Philip Barnard, Zindel Segal, Mark Williams și John Teasdale. Toate aceste abordări relativ noi din ultimul sfert de secol sunt unificate prin faptul că subliniază integrarea practicilor TCC cu strategiile de mindfulness și acceptare care se concentrează pe conștientizarea centrată pe prezent. Tabelul de mai jos redă un rezumat al reprezentanților majori și exemple de concepte-cheie din diferite abordări.

    Cum este organizată această carte

    Această carte este concepută să fie la fel de prietenoasă cu tine ca terapeut, exact așa cum soluțiile din această carte sunt concepute să fie prietenoase cu clienții tăi. Fiecare capitol are același format, ca să fie mai ușor de căutat o anumită problemă și de găsit soluții practice de tratament. Structura este după cum urmează:

    Figura I.1. Cele trei valuri ale unui tratament psihologic

    Introducere. Introducerea fiecărui capitol prezintă una dintre cele mai obișnuite zece probleme ale clienților, care constituie punctele pe care se concentrează această carte.

    Ponturi de tratament. Această secțiune oferă un set de ponturi și tehnici de utilizat cu clienții tăi, bazate pe ten­dințele de tratament care sunt populare în prezent, inclusiv abordări TCC și din cel de-al treilea val, mai exact TDC, TAA și TCBM.

    Trusă cu metafore. Pentru fiecare domeniu de probleme, obiectele metaforice reprezintă soluții pe care le poți împărtăși cu clienții tăi. Faptul că-i pui pe clienți să folosească obiecte metaforice ca să-și amintească de idei terapeutice importante oferă o practică foarte eficientă care să-i ajute să-și modifice obișnuințele de gândire și comportament. Eu folosesc elemente din gospodărie și de la birou care pot fi achiziționate ieftin (cum ar fi benzi de cauciuc, care să reprezinte stresul, sau plasturi care să reprezinte vindecarea), precum și obiecte din magazine cu produse foarte ieftine sau din magazinele on-line cu produse inedite, care mă ajută să accentuez concepte psihologice importante. Clienților care au tendința să se enerveze și să vorbească înainte de a se gândi foarte bine, de exemplu, le ofer un indicator miniatural de stop, care are rolul să le amintească să se oprească și să se gândească înainte să reacționeze. Îi îndemn să se oprească și să aștepte, în timp ce se întreabă: „La ce mă gândesc? sau „Care sunt gândurile iraționale? Clienților care se trezesc mult prea adesea în conflict cu partenerii, copiii și alte persoane apropiate le arăt cum funcționează o „capcană chinezească pentru deget"¹, ca să le reamintesc cum faptul de a încerca să demonstreze că au „dreptate îi va bloca în „capcană. Cuplurile pe care le văd se distrează foarte mult cu aceste obiecte și folosesc unul cu altul aceste elemente vizuale, ca să-și amintească să nu se lase prinși în capcana certurilor.

    Folosirea obiectelor metaforice a fost foarte utilă atât în tratamentul individual, cât și în cel de grup și îi pun adesea pe clienți să strângă o trusă metaforică cu diverse obiecte, care să le amintească de lecțiile terapeutice importante. La mine în cabinet, am o rezervă de diferite obiecte din care să aleg atunci când vreau să subliniez anumite idei psihologice. Mulți clienți au spus că ei își țin obiectele sau setul de instrumente pe care le-au strâns în timpul tratamentului în diferite locuri importante, cum ar fi pe blatul de la bucătărie, pe biroul de la serviciu sau în torpedoul mașinii personale, pe post de memento zilnic. Câțiva clienți au construit chiar afișaje decorative cu elementele metaforice, aranjându-le în boluri drăguțe sau înrămându-le în cutii și agățându-le pe perete. Clienții mi-au arătat poze cu felul în care și-au afișat elementele din setul de instrumente metaforice, iar unii mi-au spus că folosesc această activitate cu propriii lor copii, ca să-i ajute să-și strângă propriul lor set de instrumente cu abilități de viață. Clienții care sunt profesori au folosit această activitate cu elevii, atunci când i-au învățat despre deprinderi de viață, cum ar fi gestionarea furiei sau a stresului.

    Idei terapeutice. O listă care enumeră idei orientate pe soluție rezumă fiecare capitol.

    Fișe. La sfârșitul fiecărui capitol există fișe de oferit clienților ca oportunitate de exersare între ședințe. Pot fi folosite și pentru psihoeducație în cadrul ședințelor. (Notă: Toate fișele din carte pot fi descărcate pe site-ul meu web, accesând acest link: http://www.belmontwellness.com/ultimate-solution-handouts/.)

    Resurse recomandate. Ultima pagină a fiecărui capitol oferă recomandări de cărți clinice relevante, resurse de biblioterapie de autoajutorare pentru clienți, instrumente de tratament și site-uri web către resurse care au legătură cu recomandările din capitol.

    Resurse recomandate

    Cărți clinice

    Beck, Judith S., Cognitive Behavior Therapy: Basics and Beyond²

    Belmont, Judith A., 86 TIPS (Treatment Ideas & Practical Strategies) for the Therapeutic Toolbox

    Belmont, Judith A., 103 Group Activities and TIPS (Treatment Ideas & Practical Strategies)³

    Belmont, Judith A., 127 More Amazing Tips and Tools for the Therapeutic Toolbox

    Burns, David D., Ten Days to Self Esteem: The Leader’s Manual

    Harris, Russ, ACT Made Simple: A Quick-Start Guide to ACT Basics and Beyond

    Norcross, John C., Campbell, Linda F., Grohol, John M., Santrock, John W., Selagea, Florin, Sommer, Robert, Self-Help That Works: Resources to Improve Emotional Health and Strengthen Relationships

    Riggenbach, Jeff, The CBT Toolbox: A Workbook for Clients and Clinicians

    Stoddard, Jill A., Afari, Niloofar, The Big Book of ACT Metaphors: A Practitioner’s Guide to Experiential Exercises & Metaphors in Acceptance and Commitment Therapy

    Van Dijk, Sheri, DBT Made Simple: A Quick-Start Guide to Help Clients

    Link-uri

    Association for Contextual Behavioral Science (Asociația pentru Știința Comportamentală Contextuală)

    „Acceptance & Commitment Therapy (ACT)" (Terapia prin acceptare și angajament — TAA)

    http://contextualscience.org/act

    Beck Institute for Cognitive Behavior Therapy (Institutul Beck pentru Terapia Cognitiv-Comportamentală) http://www.beckinstitute.org

    Belmont Wellness: Emotional Wellness for Positive Living (Starea de bine Belmont. Starea de bine emoțională pentru o existență pozitivă) http://www.belmontwellness.com/for-mental-health-professionals/psychoeducational-handouts-quizzes-group-activities/

    The Linehan Institute: Behavioral Tech (Dialectical Behavior Therapy) (Institutul Linehan. Tehnica comportamentală — Terapia comportamental dialectică) http://behavioraltech.org

    Mindfulness-Based Cognitive Therapy (Terapia cognitivă bazată pe mindfulness) http://mbct.com

    Capitolul unu

    Soluția împotriva stresului

    Tensiunea ca motivator

    Ce au în comun să te căsătorești, să ai un copil, să mergi în vacanță, să te alături unei echipe sportive competitive, să vii acasă de sărbători, să te înscrii la studii superioare, să-ți găsești o slujbă nouă, să-ți începi propria afacere, să planifici o aniversare și inclusiv să te pregătești pentru o petrecere?

    Toate aceste evenimente — oricât de mici sau de monumentale ar putea să pară — sunt exemple de factori de stres. Deși stresul are de obicei o conotație negativă, puțini dintre clienții noștri vor să evite acest tip de stres; în realitate, mulți dintre ei tânjesc să fie stresați în felul acesta! Și totuși, mult prea adesea, stresul este privit ca o amenințare nedorită la sănătatea noastră mentală și fizică. Potrivit unui studiu realizat de Institutul împotriva Stresului al Asociației Psihologice Americane (2013), 77% dintre persoanele investigate trăiesc în mod regulat simptome fizice cauzate de stres, 73% au recunoscut că au simptome psihologice provocate de stres și 48% credeau că stresul avea un impact negativ asupra vieții lor. În acest tip de studii, se presupune că stresul ne influențează negativ, iar nu că ne stimulează să ducem o viață mai fericită și mai vibrantă.

    Orice tip de consiliere ar căuta clienții noștri, fie că e împotriva depresiei, a anxietății sau pentru problemele de relație, subiectul stresului se împletește foarte mult cu problemele lor și felul în care să-și gestioneze stresul devine un punct de interes al tratamentului. Gândiți-vă la Natalie, o tânără de 34 de ani, care a venit la consiliere simțindu-se deprimată și experimentând o stimă de sine foarte scăzută. Stresul ei era parțial rezultatul faptului că-și ținea pentru ea gândurile și sentimentele, în timp ce era foarte bună să-i asculte pe alții. Ținea în ea atât de mult din propria ei durere, din amintirile și traumele din copilărie, încât stresul pe care-l simțea o distanța de ceilalți și o făcea să aibă resentimente față de cei apropiați, ducând la și mai mult stres pe măsură ce se acumula tensiunea. Când a învățat că stresul pe care-l simțea i-ar putea oferi motivația de care avea nevoie ca să se deschidă față de cei apropiați de ea cu privire la sentimentele ei de singurătate și de tristețe, a început să-și lase jos garda și, cu cât putea să aibă încredere mai mult în alții, cu atât mai mult îi scădea nivelul de stres. Nivelul ei mare de reprimare i-a dat în cele din urmă impulsul de care avea nevoie să ceară ajutor, nu numai să-l ofere. La început, s-a simțit mai vulnerabilă și mai puțin „în siguranță, deoarece i se părea greu să aibă încredere în alții, dar, pe măsură ce se exprima mai mult, a devenit mai puțin temătoare de reacțiile celorlalți și mai concentrată asupra obiectivului ei de-a avea curajul să-și exprime sentimentele. A început să aibă mai multă încredere în sine, ceea ce ajutat-o în schimb să aibă încredere în alții. Pe măsură ce și-a permis să arate mai multă „slăbiciune și să-și împărtășească gândurile și sentimentele, relațiile ei s-au îmbunătățit și a reușit să fie mai puțin autocritică. Pe măsură ce i-au dispărut tensiunea și stresul, i-a dispărut și depresia. Și-a dat seama că era un semn de curaj să arate că nu era întotdeauna puternică și că tensiunea de a ține înăuntru lucrurile atât de mult timp fusese în realitate un exil autoimpus care probabil că fusese adaptativ în copilăria ei abuzivă, dar acum nu mai era o abilitate de supraviețuire pozitivă.

    Acest exemplu arată importanța de a-ți ajuta clienții să învețe cum să-și folosească stresul ca să-i motiveze, iar nu să-i tragă înapoi. Tensiunea lor devine un avertisment și o motivație de a-și crea o viață mai bună. Terapeuții sunt în poziția unică de-a putea să-i ajute pe clienți să îmbrățișeze stresul ca fiind dezirabil și

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1