Dragoste nesigura. Cum sa nu mai fii gelos si dependent emotional

EDITORI:

Silviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

director editorial:

Magdalena Mărculescu

REDACTARE:

Manuela Sofia Nicolae

DESIGN copertă:

Faber Studio

Foto copertă:

Guliver/Getty Images/© Francesco Carta Fotografo

DIRECTOR PRODUCŢIE:

Cristian Claudiu Coban

DTP:

Vlad Condur

CORECTURĂ:

Irina Muşătoiu

Rodica Creţu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: Insecure in Love: How Anxious Attachment Can Make You Feel Jealous, Needy, and Worried and What You Can Do About It

Autor: Leslie Becker-Phelps, Ph.D.

Copyright © 2014 by Leslie Becker-Phelps and New Harbinger Publications,5674 Shattuck Avenue, Oakland, CA 94609

Copyright © Editura Trei, 2020 pentru prezenta ediţie

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti

Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20

E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-0972-2

ISBN (epub): 978-606-40-1309-5

Nota editorului canadian

Această carte este menită să ofere informaţii corecte şi oficiale despre subiectul tratat. Este vândută înţelegându-se faptul că editorul nu este implicat în oferirea de servicii psihologice, financiare, juridice sau de altă natură. Dacă este nevoie de asistenţă sau consiliere din partea unui profesionist, trebuie apelat la servicii specifice.

Introducere

Şi aţi trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi…

Sau cel puţin aşa ar fi dacă ai fi mai interesantă sau mai atractivă; sau dacă nu ai fi aşa dependentă emoţional; sau dacă ţi-ai da seama ce nu e-n regulă cu tine astfel încât toate relaţiile tale eşuează. Poate că eşti împreună cu partenerul tău de multă vreme, dar te lupţi cu sentimentul că el nu e de ajuns pentru tine şi că nu va putea niciodată să îţi umple golul din inimă. Şi mai ai şi bănuiala că tu eşti o parte din problemă.

Fie că sunt singuri sau implicaţi într-o relaţie, mulţi oameni au convingerea că nu vor fi niciodată fericiţi în dragoste. Ei se simt însinguraţi şi îşi doresc o companie autentică — nu doar un amic cu care să vadă un film, ci un prieten, un confident, un iubit care să îi însoţească de-a lungul celei mai minunate aventuri, pe care o numim viaţă. Ei se tem că partenerul lor o va lua la goană de îndată ce va descoperi „cine sunt eu cu adevărat". Uneori ei simt că partenerii lor apreciază ceea ce fac ei. Dar acest lucru nu este suficient. Ce se întâmplă dacă nivelul performanţei lor scade? Şi mai este şi îngrijorarea omniprezentă dacă persoana de lângă ei le va sta alături în cazul în care şi-ar arăta vulnerabilitatea, solicitând de la acea persoană sprijin, alinare, încurajare.

Dacă te recunoşti în oricare dintre aceste frământări, atunci această carte îţi este dedicată.

În calitatea mea de psiholog clinician, am tratat mulţi oameni, cu diverse variaţiuni pe această temă. De-a lungul timpului, ei şi-au deschis sufletul în faţa mea, povestindu-mi vieţile lor, cu speranţa că lucrurile se vor schimba în bine — şi cred că, pentru mulţi dintre ei, aşa s-a şi întâmplat. Terapia le-a oferit un mod de a găsi dragostea pe care o căutau. I-a ajutat să-şi vindece sufletul şi să aleagă parteneri care le dăruiau dragoste adevărată. Făcând alegeri mai înţelepte, ei şi-au creat ocaziile necesare pentru dezvoltare personală şi vindecare ulterioară. Rezultatul a fost acela că şi-au îmbunătăţit abilitatea de a cultiva relaţii mai fericite, mai sănătoase şi de a se bucura de ele.

Şi tu, ca majoritatea pacienţilor mei, poate că eşti înarmat cu multe informaţii, sfaturi de la experţi sau o „reţetă garantată" a succesului în relaţii. Poate că aceste informaţii provin de la familie şi prieteni, din cărţi şi articole de autodezvoltare sau chiar de la terapeutul tău. Poate că ai încercat să găseşti Partenerul Ideal socializând mai mult, ieşind constant la întâlniri sau perfecţionându-ţi profilul online. Dacă eşti deja într-o relaţie, poate că ai pus în practică afirmarea de sine şi abilităţile eficiente de comunicare, reamintindu-ţi că eşti demn de iubire. Şi totuşi te lupţi cu sentimentul că eşti însingurat şi nedemn de iubire sau cu teama cronică de respingere. Această situaţie are un motiv anume; şi, de asemenea, are o soluţie.

Ca în cazul multor lucruri în viaţă, înveţi despre relaţii din experienţă. Şi, de vreme ce prima ta relaţie serioasă a fost cu aceia care te îngrijeau când erai bebeluş, de acolo ai început să înveţi despre relaţii. Ştiu că acest lucru este un clişeu în psihologie, dar este adevărat. Primele tale lecţii despre cât de disponibili şi grijulii sunt ceilalţi când ai nevoie de ei sau despre cât de demn de iubire eşti tu s-au bazat pe căldura, acceptarea şi încurajarea pe care ţi le-au oferit părinţii sau cei care te-au îngrijit. În timpul primelor luni şi primilor ani ai vieţii tale, ai dezvoltat un anume stil de a stabili legături cu ceilalţi — şi de a te ataşa de ei.

Deşi poate n-ai fost conştient de acest tip de ataşament până în adolescenţă sau până în viaţa de adult (sau poate că şi acum ţi-e neclar), acesta este probabil esenţialmente la fel cu acela cultivat în copilărie. Dacă experienţele tale timpurii te-au făcut să pui la îndoială sentimentul tău de a fi demn de iubire, să simţi teama de a fi respins sau o nepotolită sete de încurajări, atunci probabil că şi acum simţi la fel. Este, de asemenea, posibil ca experienţe dureroase ulterioare să fi intensificat anxietatea ta referitoare la relaţii, anxietate care înainte pândea din umbră. Dar vulnerabilitatea de bază la această anxietate de la nivelul relaţiei de ataşament probabil că s-a dezvoltat în copilărie.

Este important de înţeles că anxietatea de la nivelul relaţiei de ataşament nu este neapărat un răspuns la un stil de parenting explicit abuziv sau vătămător; de fapt, de cele mai multe ori nu este aşa. Mulţi oameni care suferă de anxietate la nivelul relaţiei de ataşament provin din familii iubitoare. Din păcate însă, propriile frământări sau circumstanţe dificile ori traumatice ale părinţilor i-au împiedicat pe aceştia să acţioneze adecvat, chiar dacă şi-au iubit cu adevărat copiii.

Poate te întrebi: De ce rezistă cu încăpăţânare anxietatea mea de la nivelul relaţiei de ataşament de-a lungul întregii vieţi? Pentru a răspunde la această întrebare, gândeşte-te la infinitatea de interacţiuni pe care le-ai avut cu părinţii sau cu alţi oameni care te-au îngrijit în timpul copilăriei, zi după zi, an după an. (Chiar aşa, opreşte-te din citit şi gândeşte-te la acest lucru.) Aceste interacţiuni — deşi nu toate de aceeaşi importanţă — te învaţă în mod implicit modul în care e posibil ca alţii să răspundă la nevoile tale şi cât de demn eşti să fii iubit. Mesajele lor se adună strat peste strat, contopindu-se şi devenind o parte a propriei tale fiinţe. Astfel, e de înţeles că nu e uşor să te schimbi — nu e uşor, dar cu siguranţă e posibil.

O lecţie importantă pe care am învăţat-o practicând terapia este că generarea schimbării seamănă cu grădinăritul. La fel cum grădinarul nu intră în sămânţă şi trage planta afară, nici terapeutul nu intră în viaţa omului şi îl face să se schimbe. Mai degrabă, terapeutul oferă oamenilor ceea ce este necesar pentru ca ei să se dezvolte. Eu ascult oamenii, le împărtăşesc perspectiva mea asupra lor şi a situaţiei lor, îi tratez cu compasiune şi le ofer îndrumare. Drept răspuns (sper acest lucru), ei învaţă să se privească diferit pe ei înşişi; să reacţioneze la propriile probleme în moduri noi, pozitive; să se simtă încurajaţi să rişte să facă schimbarea (necunoscutul sperie într-o anume măsură întotdeauna); şi să fie diferiţi. Dar totul trebuie să se întâmple în ritmul propriu; schimbarea poate fi încurajată, dar nu poate fi forţată.

Un element crucial în cultivarea dezvoltării personale este dobândirea unei conştientizări de sine mai accentuate. Acest lucru implică a fi conştient de propriile gânduri; a-ţi recunoaşte şi trăi conştient propriile emoţii; şi a înţelege de ce acţionezi în modul în care o faci. Aceste sarcini pot fi dificile, mai ales dacă te confrunţi cu aspecte neplăcute sau contradictorii ale propriei persoane. Totuşi ele te fac să apreciezi mai mult strădaniile proprii. Această conştientizare de sine ajută adesea oamenii să simtă mai intens o stare de bine şi, prin ea însăşi, adesea favorizează schimbarea — cum ar fi, de exemplu, prin reducerea anxietăţii de la nivelul relaţiei de ataşament sau prin cultivarea unor relaţii mai sănătoase.

Pe cât de importantă este conştientizarea de sine, pe atât de importantă este recunoaşterea faptului că aceasta se întâmplă în contextul relaţiei tale cu tine însuţi. Iar mulţi oameni sunt foarte duri cu ei înşişi. La fel cum ai avea grijă cu delicateţe de un copil rănit, ajută foarte mult să abordezi şi propria persoană cu compasiune.

Împreună, conştientizarea de sine şi o relaţie pozitivă faţă de sine însuşi reprezintă o forţă considerabilă, pe care eu o numesc conştientizarea de sine compasională. Combinate în proporţiile potrivite, aceste ingrediente sunt ca un fel de substanţă fertilizatoare pentru suflet. Abordarea frământărilor dintr-o relaţie din această perspectivă reprezintă exact tema principală a acestei cărţi.

Cartea Dragoste nesigură explică, folosind un limbaj accesibil, cum au apărut frământările din relaţie; ce anume din acest proces face schimbarea atât de dificilă; şi cum pot fi depăşite aceste dificultăţi, astfel încât să te poţi bucura de o dragoste sigură, durabilă.

Deşi scopul principal al acestei cărţi este acela de a te ajuta să înţelegi ce poţi face tu pentru a găsi fericirea într-o relaţie intimă, ideile prezentate aici pot, de asemenea, să te ajute şi să-ţi înţelegi partenerul mai bine. Uneori, a arunca o privire în lumea partenerului tău este exact ce îţi trebuie pentru a-l trata cu mai multă compasiune, ceea ce ajută mai departe la cultivarea unei relaţii mai sănătoase.

Cartea Dragoste nesigură este împărţită în patru părţi. Prima parte, „Piatra de temelie a tuturor relaţiilor, te ajută să înţelegi frământările din relaţia ta în contextul teoriei ataşamentului. A doua parte, „Descoperirea potenţialului propriu: A fi demn de iubire, deschide uşa schimbării, ajutându-te să identifici obstacolele ce stau în calea cultivării unor relaţii fericite. A treia parte, „Conştientizarea de sine compasională: Antidotul la anxietatea din relaţie, explică modul în care poţi să dezvolţi o relaţie intimă mai sigură folosind conştientizarea de sine compasională, ceea ce înseamnă, în esenţă, a fi conştient de experienţele tale şi, în acelaşi timp, a te raporta la ele cu acceptare şi compasiune. A patra parte, „Înseninarea vieţii tale amoroase, oferă sugestii pentru cum poţi — având baza conştientizării de sine compasionale — să alegi un partener potrivit şi să cultivi o relaţie fericită, sănătoasă.

Deşi poţi citi cartea din scoarţă-n scoarţă pentru a avea o viziune de ansamblu, eu am scris-o ca pe un fel de manual. Poţi, chiar, s-o consideri un fel de ghid pentru un tip special de grădinărit. Nu uita, dezvoltarea se întâmplă în propriu-i ritm. Sarcina ta este să faci ca aceasta să fie posibilă şi să o încurajezi, punându-i la dispoziţie un sol fertil şi substanţele nutritive esenţiale. Pentru a profita cât mai mult de ceea ce are cartea Dragoste nesigură de oferit, citeşte-o încet. Subliniază ideile în care te recunoşti. Scrie notiţe pe margine. Reciteşte anumite secţiuni, dacă e nevoie, poate chiar făcând o pauză când ajungi la o anumită secţiune pentru a lucra la aplicarea noţiunilor de acolo la viaţa ta amoroasă, înainte de a trece mai departe. De asemenea, acordă-ţi timp să te implici în rezolvarea exerciţiilor, în loc de a urmări doar să le „bifezi". Recomand cu hotărâre să îţi faci un jurnal pentru a-ţi nota răspunsurile la exerciţii, pentru a explica în detaliu cunoştinţele dobândite şi pentru a putea să reflectezi asupra lor ulterior. Pentru că fiecare capitol se bazează pe cel anterior, uneori fac referire la exerciţiile din capitolele precedente, cu rugămintea de a le relua înainte de a trece la cele noi.

Atât experienţa mea din practicarea psihoterapiei, cât şi cercetările la care fac referire se bazează în special pe persoane şi cupluri heterosexuale din culturi occidentale, astfel că această carte se aplică în primul rând acestora. Dacă aparţii unei alte culturi sau ai o altă orientare sexuală, e posibil să descoperi că problemele cu care te confrunţi sunt în afara ariei acestei cărţi. În acest caz, vei considera utile informaţiile despre tipurile de ataşament şi despre dezvoltarea conştientizării de sine compasionale, dar probabil va trebui să le suplimentezi, apelând la alte surse relevante.

În cele din urmă ţin să menţionez următorul aspect: vei observa că pe parcursul cărţii folosesc multe exemple din şedinţele de terapie; pentru păstrarea confidenţialităţii depline a pacienţilor mei, fiecare exemplu reprezintă o combinaţie a mai multor persoane, iar numele sunt fictive.

Partea întâi

Piatra de temelie a tuturor relaţiilor

Capitolul 1

Legături timpurii: O bază pentru iubire

Să vezi o naştere înseamnă să fii martorul unei minuni. Nicio mamă nu poate rezista dorinţei de a ţine în braţe, de a mângâia şi de a avea grijă de nou-născutul ei. Aşa începe pentru fiecare persoană o viaţă de relaţii şi iubire.

Bebeluşii au nevoie pentru a supravieţui, la propriu, de cei care îi îngrijesc. Astfel că, mulţumită Mamei Natură, ei sunt înzestraţi cu nevoia de a se conecta cu ceilalţi, având mijloacele necesare pentru a face acest lucru. De exemplu, le place să privească feţele oamenilor, îi pot face pe ceilalţi să aibă grijă de ei cu ajutorul plânsului şi, de obicei, sunt alinaţi când sunt ţinuţi în braţe sau legănaţi. Şi, bineînţeles, bebeluşii sunt atât de drăgălaşi, încât oamenii vor să aibă grijă de ei. Toate aceste aspecte menţin interesul persoanelor primare care îi îngrijesc (de obicei, mama şi apoi tata) în a-i proteja şi a-i creşte. Pe măsură ce copiii mici dobândesc mobilitate, ei au nevoie în continuare de ajutor pentru supravieţuire, ceea ce îi motivează să rămână aproape de mamele lor. Un copilaş care se aventurează puţin mai departe va privi în urmă către mama lui pentru încurajare. În această perioadă timpurie, începând de la naştere, oamenii învaţă pentru prima dată cum îi pot face relaţiile să se simtă în siguranţă şi să îi liniştească dacă sunt tulburaţi.

Oricine a avut experienţa de a interacţiona cu bebeluşi sau copii mici a observat aceste comportamente, însă spre sfârşitul anilor 1950 psihanalistul John Bowlby a început să îşi publice ideile, făcând referire pentru prima dată la aceste comportamente drept semne ale unui sistem de ataşament. El a explicat că motivul acestor comportamente este de a menţine lângă bebeluşi o persoană „mai puternică şi/sau mai înţeleaptă" — o figură de ataşament — astfel încât bebeluşii să poată supravieţui şi să se simtă în siguranţă. Tot Bowlby a propus noţiunea revoluţionară că, pentru ca dezvoltarea copiilor să fie armonioasă, figura de ataşament trebuie să fie o persoană afectuoasă şi disponibilă emoţional (Bowlby, 1961, 1989). Această idee era total opusă faţă de ceea ce erau învăţate mamele în acea perioadă. Filosofia predominantă a acelor timpuri era că o abordare sensibilă, grijulie a copiilor îi va face pe aceştia prea legaţi de mamă, prea dependenţi. În schimb, mamele erau încurajate să menţină o distanţă obiectivă, raţională, chiar şi când copiii lor erau neliniştiţi sau bolnavi (Johnson, 2008).

Ideile lui Bowlby au fost în mare parte respinse, până când cercetările efectuate de Mary Ainsworth în anii 1970 l-au ajutat să demonstreze adevărul teoriilor sale, după cum menţionează Wallin (2007) şi Mikulincer şi Shaver (2007). Studiile lui Ainsworth au arătat că, prin nenumăratele interacţiuni — mai subtile sau mai puţin subtile — cu părinţii, copiii îşi dezvoltă un mod de a se ataşa care pătrunde în esenţa fiinţei lor. Acest mod de a se ataşa devine modelul intern de lucru, care stabileşte ce aşteptări pot avea de la ceilalţi când au nevoie de ei, precum şi felul în care se percep pe ei înşişi. În perioada ulterioară, cercetările au demonstrat că procesul ataşamentului era activ în iubirea amoroasă (Hazan şi Shaver, 1987; Feeney, 2008).

Deşi natura oferă sistemul de ataşament ca mod de a asigura supravieţuirea bebeluşului, legăturile dezvoltate în cadrul acestui sistem sunt resimţite drept iubire — atât în copilărie, cât şi în viaţa de adult. Astfel că nu e de mirare că micuţii caută iubirea părinţilor, ca şi cum viaţa lor ar depinde de acest lucru (ceea ce chiar este adevărat). Adulţii resimt o anxietate aproape la fel de intensă şi o tristeţe dureroasă când relaţia lor principală (şi iubirea pe care această relaţie o oferă) este ameninţată. De asemenea, nu e de mirare nici că acei copii care se neliniştesc repede şi pentru care alinarea părinţilor e problematică tind să se confrunte cu nelinişti similare în viaţa de adult şi nu reuşesc să găsească o stare de liniştire şi siguranţă consecventă, de încredere în relaţiile lor de cuplu.

Principiile de bază ale modului în care relaţionezi

La cine apelezi când eşti foarte tulburat? În acele momente îţi este activat sistemul de ataşament; este ca şi cum ai porni un dispozitiv intern de orientare, pentru care „direcţia corectă" este reprezentată de o figură de ataşament. Când sistemul unui adult funcţionează bine, acesta are un tip de ataşament securizant.