Ebook155 pages1 hour
Cartea mică a religiilor lumii: –
Rating: 0 out of 5 stars
()
About this ebook
Religia continuă să aibă un impact major în lumea noastră. Fie că suntem evrei sau creștini, musulmani sau hinduși, fie că suntem evlavioși sau doar ocazional interesați de spiritualitate, agnostici curioși sau atei convinși, religia pătrunde în viețile noastre ale tuturor. În nenumăratele ei manifestări și forme, atât prin prezență cât și prin absență, ea poate deopotrivă să ne aducă împreună sau să ne dezbine. Faptul că religia există și se manifestă peste tot în jurul nostru, că așa a fost din vremuri imemoriale și va rămâne așa multă vreme de acum încolo este fundamental pentru înțelegerea condiției umane, inclusiv din perspective precum limbajul, muzica, gastronomia etc.
Lucrarea de față reprezintă doar un ghid care cuprinde noțiuni de bază pentru „neinițiați”. Este o invitație într-un tur „în jurul lumii”, cu scurte popasuri „în dreptul” principalelor religii întâlnite. În paginile ei sunt prezentate date istorice, evenimente, principiile credințelor și scurte relatări privind religiile adoptate de mari grupuri de oameni sau chiar populații, întâmplări uimitoare cu diverse personaje pitorești și „fărâme” de informații care poate te vor incita să afli mai multe.
Lucrarea de față reprezintă doar un ghid care cuprinde noțiuni de bază pentru „neinițiați”. Este o invitație într-un tur „în jurul lumii”, cu scurte popasuri „în dreptul” principalelor religii întâlnite. În paginile ei sunt prezentate date istorice, evenimente, principiile credințelor și scurte relatări privind religiile adoptate de mari grupuri de oameni sau chiar populații, întâmplări uimitoare cu diverse personaje pitorești și „fărâme” de informații care poate te vor incita să afli mai multe.
Related to Cartea mică a religiilor lumii
Related ebooks
Mică istorie a religiei Rating: 5 out of 5 stars5/5Profețiile Maya Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDumnezeu nu este mare. Cum otrăvește religia totul Rating: 5 out of 5 stars5/550 de idei pe care trebuie sa le cunosti - Religie Rating: 5 out of 5 stars5/5Filosofia Antică Rating: 5 out of 5 stars5/55 minute pe zi de cultură generală: – Rating: 3 out of 5 stars3/5CUM GANDESTE LUMEA. O istorie globală a filosofiei Rating: 5 out of 5 stars5/5Cartea mică a astrologiei: – Rating: 5 out of 5 stars5/5Codul Cultului lui Hristos: Secretele Inedite Ale Religiilor Abrahamice și Ale Cultului Lui Iisus Rating: 4 out of 5 stars4/5Credință vs Știință Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCalea Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIstoria lumii de la Big Bang pana in prezent Rating: 5 out of 5 stars5/5Civilizația clasică. O istorie în zece capitole Rating: 5 out of 5 stars5/5Geneza Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPsihologie, terapie și meditație Rating: 5 out of 5 stars5/5Dialogul religiilor în Europa unită Rating: 4 out of 5 stars4/5Teoria evoluției: mit sau realitate? Rating: 5 out of 5 stars5/5Introducere în Astrologie Rating: 2 out of 5 stars2/5Moartea: Aspecte psihologice, ştiinţifice, religioase, culturale şi filozofice Rating: 4 out of 5 stars4/5Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta Rating: 5 out of 5 stars5/5Mic dejun cu Socrate. Mari filosofi explicându-ți viața de zi cu zi Rating: 5 out of 5 stars5/51000 De Întrebări Și Răspunsuri. Istoria Lumii Rating: 5 out of 5 stars5/5Cartea mică a marilor expediții: Aventuri în Necunoscut care au schimbat lumea Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIstoria Lumii In Pilule Rating: 5 out of 5 stars5/5Religia Geto-Dacilor: Miturile Antice și Miturile Moderne Rating: 5 out of 5 stars5/5Vietile secrete ale planetelor Rating: 0 out of 5 stars0 ratings365 de zile care au marcat istoria omenirii Rating: 5 out of 5 stars5/5Crăciunul: Obiceiuri și tradiții Rating: 5 out of 5 stars5/5Cartea mică a filosofiei: – Rating: 5 out of 5 stars5/5Lecțiile istoriei Rating: 5 out of 5 stars5/5
Religion & Spirituality For You
Păstorul și consilierea (The Pastor and Counseling) (Romanian): The Basics of Shepherding Members in Need Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsNostradamus. Profețiile complete 2001-2105 Rating: 5 out of 5 stars5/5Mesajul lui Dumnezeu catre lume Rating: 5 out of 5 stars5/5Psihologie, terapie și meditație Rating: 5 out of 5 stars5/5Saltul Magic Rating: 5 out of 5 stars5/5Calea întâlnirii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCodul Cultului lui Hristos: Secretele Inedite Ale Religiilor Abrahamice și Ale Cultului Lui Iisus Rating: 4 out of 5 stars4/5Comorile Întunericului - Volumul I: CRONICILE UNUI VĂZĂTOR Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsÎndrăgostit de două ori Rating: 4 out of 5 stars4/5Cartea Urantia: Dezvaluind misterele lui Dumnezeu, Universului, istoriei lumii, lui Iisus, si ale noastre Rating: 5 out of 5 stars5/5Crăciunul: Obiceiuri și tradiții Rating: 5 out of 5 stars5/5Marile Adevăruri ale Vieții și Alte Povești Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsTestamentele celor doisprezece patriarhi Rating: 5 out of 5 stars5/5Dezvăluirea Adevărului Vostru Sacru, Volumul 1: Realitatea Externă Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFight Back (Romanian edition): Riposteaza Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPuterea profetică a literelor ebraice Volumul I - Mistica ebraică: Puterea profetică a literelor ebraice, #1 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPergamentul și Călăreții din Cartea Apocalipsei: Seria Profeției Creștine, #1 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDe la Credinta la Incredere Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSecretele Sacre ale Vieții și Alte Povestiri Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCredința în Zona de Luptă: O Călătorie de Luptă, Perseverență și Triumf Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPe Calea Iluminismului și Alte Povestiri Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsAceastă viață trecătoare: Reflecții despre destin și poluare, însemnări diverse Rating: 4 out of 5 stars4/5Diaconii (Deacons) (Romanian): How They Serve and Strengthen the Church Rating: 5 out of 5 stars5/5Alege Fericirea. Cum să îți schimbi viața Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPovestea ta adevărată: Ghidul esențial de 50 de zile spre noua ta viață cu Isus (Your True Story, Romanian Edition) Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsSperanța nemuririi: Reflecții despre moarte și supraviețuire Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsForțele de Reflecție și Alte Povestiri Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsBreak Free (Romanian edition): FII LIBER! Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO Volta: de la ratiune inspre emotii Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for Cartea mică a religiilor lumii
Rating: 0 out of 5 stars
0 ratings
0 ratings0 reviews
Book preview
Cartea mică a religiilor lumii - Ross Dickinson
Enjoying the preview?
Page 1 of 1