Iertaţi-mă că m-am născut - Lumea este ca o junglă (Reflecţii, ficţiuni şi poezii existenţiale)

IERTAŢI-MĂ CĂ M-AM NĂSCUT

LUMEA ESTE CA O JUNGLĂ

(REFLECŢII, FICŢIUNI ŞI POEZII EXISTENŢIALE)

Seria Handicapat - 2

FORGIVE ME FOR BEING BORN - THE WORLD IS LIKE A JUNGLE (REFLECTIONS, FICTIONS AND EXISTENTIAL POEMS)

Dr. Constantin M. N. Borcia

Publicat de MultiMedia Publishing

Copyright 2022 Constantin M.N. Borcia

Publicat de MultiMedia Publishing, www.telework.ro/ro/editura

ISBN:

În această carte se află o parte din sufletul meu...

In this book is a part of my soul...

31. Binele şi Răul îşi dispută superioritatea aici pe pământ. Cerul nu este răspunzător, nici de fericirea, nici de nefericirea pe care ne-o aduce destinul. Nu mulţumi cerului şi nici nu-l învinui... Lui nu-i pasă nici de bucuriile, nici de durerile tale. Catrenele lui Omar Khayyam (ediţia a treia) - editura Universul S.A. Bucureşti, 1945, traducere: Al. T. Stamatiad – notiţă introductivă, note şi lămuriri...

Ceea ce n-a avut loc niciodată, poate avea loc mâine. MAURICE MAETERLINCK

În viaţă ni se întâmplă ceea ce se întâmplă unui călător: cu cât înaintează, cu atât obiectele se arată altfel decât erau în depărtare; cu apropierea se prefac oarecum. ARTHUR SCHOPENHAUER

Pentru ce există ceva mai degrabă decât nimic ? Pentru ce este Existentul ?... Ce s-a întâmplat, la începutul timpului, pentru a da naştere la tot ceea ce există astăzi ? JEAN GUITTON

DEDICAŢII

Cartea este dedicată cu deosebită simpatie, consideraţie şi gratitudine domnului NICOLAE SFETCU, domnului dr. GABRIEL SPINEANU, doamnei kinetoterapeut COSTIN CRISTINA, doamnei asistent social MILENA, doamnei infirmiere CÎRSTEA GEORGIANA, doamnei asistent medical FRENŢESCU IULIANA şi doamnei asistent medical DUMITRU AURA - COMPLEXUL SOCIAL DE SERVICII ODĂI (C.S.S. Odăi).

Cartea o mai dedic vecinului şi prietenului meu domnul MOŢOC ILIE şi soţiei sale LUMINIŢA, precum şi doamnelor TRIFU CRISTINA şi MOISE MARIANA.

LE TRANSMIT CELE MAI ALESE GÂNDURI ŞI SENTIMENTE.

FIE CA BUNUL DUMNEZEU SĂ-I BINECUVÂNTEZE.

Celor neştiuţi, vindecătorilor şi făcătorilor de bine, precum şi celor ce vor veni...

Oare câţi oameni au existat, oare câte întâmplări nu au avut loc, despre care nimeni nu mai ştie nimic ?... Aşa a fost şi aşa va fi... Mulţi oameni, multe întâmplări, au existat, au persistat şi apoi au dispărut, ca şi cum nu ar fi existat niciodată ! Alţi oameni, alte întâmplări vor exista, vor persista, iar apoi se vor pierde fără urmă, ca şi cum nu vor fi existat niciodată...

Totul se schimbă, nimic nu este etern...

MULŢUMIRI

Vreau să mulţumesc mamei mele, Niculina A. BORCEA, şi tatălui meu Mihai BORCIA, pentru iubirea şi devotamentul cu care m-au crescut şi educat.

Mulţumesc prof. dr. Iulia I. GEORGESCU, un om deosebit; a fost îndrumătoarea mea de doctorat - un model, pentru mine şi pentru alţii, UN MODEL de cinste, devotament şi dăruire pentru ştiinţă şi învăţământ... Toată gratitudinea...

Mulţumesc domnului Romulus NEGRU, pentru momentele preţioase pe care mi le-a dăruit, cândva; atunci nu eram decât un oarecare, un om ratat, însă eram şi un visător, avid de cunoaştere...

Mulţumesc unchiului meu MIHAI NICOLAE şi mătuşii mele MIHAI ANGELA pentru clipele de fericire pe care mi le-au dăruit, cândva, când eram nu copil inocent...

Mulţumesc cordial domnului Nicolae Sfetcu pentru susţinerea morală, pentru consilierea competentă şi amabilitatea cu care m-a onorat în decursul timpului.

Mulţumesc doamnei Delia Petrescu şi colectivului de la editura Smart Publishing pentru colaborarea deosebită…

Mulţumesc colectivului de la editura şi tipografia Printech; a fost singura editură/tipografie care a acceptat să publice cele 17 cărţi pe care le-am scris cu disperare...

Dr. Constantin M.N. Borcia

Fotografiile au fost preluate fie de pe Free Images - Pixabay, https://pixabay.com/ - toate imaginile de aici sunt din domeniul public, fie din arhiva personală a autorului.

Consilier editorial: Nicolae Sfetcu

Orice asemănare între personajele sau instituţiile care apar în aceste schiţe, poezii sau ficţiuni şi cele din realitate, este întâmplătoare ! Poate fi o coincidenţă uluitoare şi regretabilă !

Reproducerea integrală sau parţială a textului prin orice mijloace, fără acordul scris al autorului sau fără citare este o ilegalitate morală...

Sper să nu fie cazul.

În general, situaţiile sau personajele sau instituţiile care apar în carte sunt... imaginare... Cu câteva excepţii, desigur...

PREFAŢĂ

În legătură cu această carte, doar atât vreau să subliniez şi anume că am selectat din cărţile pe care le-am scris şi publicat până acum, câteva fragmente care mi s-au părut mai importante, pe care le-am revizuit şi le-am ordonat într-un anumit fel, pentru a realiza efectul de integralitate... Am mai adăugat însă şi alte texte noi.

Cartea se intitulează Iertaţi-mă că m-am născut, în amintirea unui căţel şchiop, un căţel bătrân şi amărât, care nu a făcut niciun rău nimănui, singur pe lume, schilodit şi bătut de nişte nenorociţi, şi apoi pentru că, după o viaţă plină de nelinişti, tristeţe, umor, dureri, angoase, plictis şi altele asemenea, am ajuns la concluzia că ar fi fost mai bine să nu mă fi născut. Mereu m-am tot întrebat: pentru ce m-am născut ?

Dar, cu toate astea, dacă totuşi m-am născut, nu am vrut să mă sinucid, dimpotrivă, când am fost bolnav, am luptat cu moartea, pentru viaţă şi mi-am păstrat demnitatea pe tot parcursul vieţii.

Îmi cer iertare aşadar, celor faţă de care am greşit, de cele mai multe ori din cauza neatenţiei mele...

Îi cer iertare Domnului Isus Hristos care a suferit şi pentru mine, pentru păcatele mele, când a fost răstignit pe cruce...

DAR, cartea mai are un subtitlu: Lumea este ca o junglă, DE CE ?

După cum se ştie, "Junglaeste o pădure tropicală sau subtropicală deasă, greu de străbătut, cu numeroase tufișuri și liane, situată adesea în regiuni mlăștinoase. Însanscrităjangala(जंगल) înseamnăpământ necultivat. Circa 6% din suprafața solidă a planetei este catalogată drept junglă." (https://ro.wikipedia.org/wiki/Jungl%C4%83)

Dar, aşa cum am spus şi în poezia de introducere,

„M-am întrebat şi încă mă întreb: cu ce pot să compar această lume,

Lipsită de speranţă, agresivă, rece şi respingătoare ?

Ei bine această lume în care multe se întâmplă,

Mi se pare că este ca o junglă,

Fiecare pas pe care îl faci este o aventură,

Ce poate fi fatală...

Orice pas greşit, lipsit de prevedere,

Şi sufletul din tine, se va pierde în neant şi în uitare..."

Ca şi în junglă, şi în viaţa asta de zi cu zi te paşte nu numai un pericol, te pasc nenumărarte pericole... Este ca şi sfinxul din Teba...

Îmi amintesc de legenda Sfinxului din Teba, de care am aflat, citind o carte captivantă, intitulată Legendele şi miturile Greciei antice, scrisă de către N.A. Kun, pe care am citit-o cândva, cu mulţi ani în urmă…

Un Sfinx înfiorător, zămislit de Tyfon şi Ehidna, se aşezase lângă Teba, pe muntele Sthyngione şi cerea necontenit jertfe noi... Acesta era un monstru cu cap de femeie, cu trup de leu uriaş, având labe cu gheare ascuţite şi nişte aripi nemăsurat de mari. Zeii hotărâseră să rămână lângă Teba până când cineva îi dezlega enigma ce i-o încredinţaseră muzele. Sfinxul silea pe toţi drumeţii care treceau pe acolo să-i dezlege enigma, dar nimeni n-o putea tălmăci şi toţi piereau de o moarte chinuitoare în ghearele lui de fier…

Lăsând la o parte legenda, văd bine că lumea este un Sfinx uriaş, aflat într-o jumglă, iar eu sunt un drumeţ rătăcitor... Sunt oprit şi întrebat, iar dacă voi şti să răspund, voi trece mai departe, dar cu asta nu am scăpat, nu, fiindcă mi se vor pune apoi, alte şi alte întrebări... Dacă nu voi şti să răspund, voi avea de suferit sau poate că voi muri chiar, de ce nu ?...

În fiecare clipă, la orice pas, Sfinxul mă întreabă, mă ţintuieşte cu privirile lui de gheaţă, iar eu răspund...

Şi pe măsura răspunsului meu, voi gusta din paharul suferinţei sau al satisfacţiei sau al morţii...

Pe de altă parte, mai e ceva...

Este o chestie umană, toţi avem câte o junglă în noi, toţi avem dorinţe, nevoi, speranţe, indiferent cât de stranii ar fi ele. Dacă nu te mai gândeşti, suntem chiar creativi, încercând să dezvoltăm aceste fantezii. E ca un fel de poezie. Diane Frolov (https://rightwords.ro/citate/este-o-chestie-umana-toti-avem-cate-o-jungla-in-noi--24162)

*

În cartea precedentă, CUM SĂ SCOATEM BANI DIN PIATRĂ SEACĂ (FICŢIUNI UMORISTICE ŞI FRAGMENTE COMENTATE ) scriam:

„ Am luptat cum am putut, cât am putut, pentru LIBERTATEA GÂNDIRII ŞI A OPINIILOR... SĂ FI LIBER SĂ GÂNDEŞTI, SĂ VISEZI, SĂ GLUMEŞTI – nimic nu mi se pare mai bun şi mai nobil pentru OM !

Aşadar, dacă puteţi să speraţi, speraţi, dacă puteţi fi calmi, fiţi calmi, dacă puteţi să visaţi cu ochii deschişi, visaţi, pentru că ziua de mâine fie va schimba totul, fie nu va schimba nimic, dar cel puţin poate că veţi fi mai puţin stresaţi... probabil. Dacă însă preferaţi să vă enervaţi, să vă înfricoşaţi, să fiţi indiferenţi, sunteţi liber să o faceţi... Nimic nu vă împiedică, sunteţi liber să alegeţi...

Dar după ce aţi ales veţi suporta efectele alegerii...

DAR NICIODATĂ SĂ NU DISPERAŢI, PENTRU CĂ DACĂ VEŢI PERMITE DEPRESIEI SĂ SE MANIFESTE, ATUNCI SUNTEŢI PIERDUŢI !...

Doar atât să mai spun: da, acum sunt handicapat, dar asta nu mă împiedică să sper, să fiu demn, să râd, să citesc, să scriu, să visez şi să mă înalţ pe aripile fanteziei, dincolo de nori, acolo unde se avântă vulturii...

Noi, handicapaţii, nu putem fi învinşi !...

Nici suferinţa, nici indiferenţa, nici uitarea, nici chiar moartea, nu ne va învinge ! În ceea ce mă priveşte, sper că voi muri cu zâmbetul pe buze, cu numele Domnului Dumnezeu, a tatălui meu şi a mamei mele în gând...

Nu au cerut nimic, niciodată, dar mi-au oferit totul, adică iubire...

Da, chiar şi eu, am fost iubit necondiţionat de Domnul Dumnezeu, de tatăl meu şi de mama... În rest, totul e tăcere... "

Mi s-a părut oportun să reiau ceea ce am scris în cartea precedentă, pentru că repetiţia este mama învăţăturii, după cum se spune...

Da, poate că ar fi fost mai bine să nu mă fi născut niciodată, niciodată, niciodată, în acest Univers indiferent şi absurd...

Dar, dacă din întâmplare totuşi m-am născut, cer iertare celor faţă de care am greşit şi mi-au suportat prezenţa...

În altă ordine de idei, am dorit să transmit câteva opinii, câteva informaţii, câteva trăiri, câteva fantezii unor eventuali cititori, cu suflete generoase şi delicate, dispuse să aloce un timp pentru a citi, a gândi şi a visa...

Probabil că îmi fac iluzii... Totuşi încerc...

IERTAŢI-MĂ CĂ M-AM NĂSCUT

Cu ani în urma, pe când lucram la INHGA, obişnuiau să intre în biroul în care îmi desfăşuram activitatea, trei câini: Ursulina – o căţea mare şi blândă, Vulpiţa, care chiar semăna cu o vulpe – o altă căţea blândă şi jucăuşă şi un căţel şchiop şi amărât care era foarte fericit când îl mângâiam şi îi dădeam ceva de mâncare, mă privea cu nişte ochi expresivi, blânzi şi care parcă îmi spunea că suferise mult… Îmi era aşa de drag !

Apoi, când directorul a dat ordinul să se strâgă toţi câinii de către hingheri, după ce m-am bătut cu hingherii, Cuţu Şchiop şi Ursulina şi Vulpiţa au dispărut…

În amintirea lui Cuţu Şchiop am scris această poezie, cu atât mai mult cu cât acum sunt şchiop şi eu…

ÎN AMINTIREA LUI CUŢU ŞCHIOP, UN CĂŢEL BĂTRÂN, NEVINOVAT, NEFERICIT ŞI CARE I-A IERTAT PE OAMENI PENTRU CĂ I-AU PROVOCAT NUMAI SUFERINŢĂ...

A MERS DEMN CĂTRE MOARTE... EU NU L-AM UITAT ŞI NU ÎL VOI UITA NICIODATĂ... A FOST PRIETENUL MEU ŞI AM CĂUTAT SĂ-L MÂNGÂI ŞI SĂ-L AJUT CUM AM PUTUT... ERA ŞCHIOP CA ŞI MINE...

Eu sunt Cuţu, căţelul cel şchiop,

Şi nici un rău nu v-am făcut,

M-aţi bătut, m-aţi schilodit, m-aţi umilit, m-aţi chinuit,

Oameni buni de ce aţi făcut asta, oare ce rău v-am făcut ?

Dar chiar şi aşa eu merg tot înainte,

Sunt singur, sunt străin, sunt bătrân, trist şi abătut,

Dar sunt liber, demn şi mândru că sunt un câine

De voi bătut, umilit şi schilodit...

De vreţi să-mi daţi o bucăţică de pâine

Eu vă mulţumesc, cu drag,

De nu, veţi face cum veţi vrea,

Dar să nu mai daţi în mine vă rog,

Că şi aşa sunt oropsit...

Sunt Cuţu, căţelul cel şchiop,

Spre moarte în linişte mă-ndrept,

Sunt un căţel demn şi liber

Şi mândru că sunt un câine de voi schilodit!

Pe voi, demult v-am iertat,

Sunt Cuţu bătrânul căţel şchiop, bătut, umilit şi chinuit

Şi la nimic bun nu m-aştept,

Oh, voi oameni fără milă,

Făcuţi după chipul şi asemănarea Domnului !...

În acest Univers indiferent, tăcut,

IERTAŢI-MĂ CĂ M-AM NĂSCUT !...

LUMEA ESTE CA O JUNGLĂ

Noaptea se lasă peste vechiul cimitir,

Unde sunt ascunse gânduri multe, multe,

În gropi, în pietre şi în stele…

Uitate vieţi, uitate gânduri…

Fior al morţii care vine

Din veşnicia unei clipe,

Ce trece într–o altă veşnicie…

Iluzii trecătoare, speranţe de o clipă,

Ce au fost şi nu vor mai fi în veci…

Pe morţi şi vii noaptea îi cuprinde

Şi acele pietre pe morminte, ascund,

Uitate vieţi, uitate gânduri…

M-am întrebat şi încă mă întreb: cu ce pot să compar această lume,

Lipsită de speranţă, agresivă, rece şi respingătoare ?

Ei bine această lume în care multe se întâmplă,

Mi se pare că este ca o junglă,

Fiecare pas pe care îl faci este o aventură,

Ce poate fi fatală...

Orice pas greşit, lipsit de prevedere,

Şi sufletul din tine, se va pierde în neant şi în uitare...

Deci haide fără frică, fă-ţi curaj şi umblă,

Dar nu uita că această lume este ca o junglă...

NU NE-AM NĂSCUT PENTRU A MURI,CI PENTRU A SUFERI, PENTRU CĂ TRĂIM ÎNTR-O JUNGLĂ ÎN CARE FERICIREA UNORA ESTE POSIBILĂ NUMAI PE SEAMA SUFERINŢEI ALTORA.

ÎN ACEASTĂ JUNGLĂ, NU EXISTĂ IUBIRE ADEVĂRATĂ CI NUMAI O CONTINUĂ ÎNŞELĂTORIE, O CONTINUĂ MINCIUNĂ, SUB DIVERSE FORME ŞI CU DIVERSE INTERESE.

SINGURA IUBIRE ADEVĂRATĂ, NECONDIŢIONATĂ, ESTE IUBIREA LUI DUMNEZEU PENTRU TINE ŞI A TA PENTRU DUMNEZEU.

CE ESTE DUMNEZEU ?... În sfârşit, să încerc să răspund...

DUMNEZEU ESTE COMPLEXITATEA SUPREMĂ, INTELIGENŢA SUPREMĂ, LIBERTATEA SUPREMĂ...

S-a observat de multă vreme că în natură există o anumită ordine temporală şi spaţială, că există o cauzalitate, o determinare a lucrurilor, o succesiune a evenimentelor, în unele cazuri, o anumită fatalitate sau un destin...

De asemenea a existat întotdeauna o interacţiune între oameni şi natură şi între oamenii înşişi... Toate astea au impuscu necesitate un răspuns la o întrebare fundamentală - ce anume generează sau produce toate astea ?... Şi bineînţeles, de ce ?... Ca urmare s-a impus un răspuns... şi acesta a fost... Dumnezeu !...

A fost imaginat în numeroase feluri...

Ca un bătrân sau ca fiind ceva fără o formă anumită, o fiinţă omniprezentă, atotputernică şi atotcunoscătoare, infinită, absolută, răspândind o iubire profundă şi imaculată, cu o inteligenţă infinită... Unii oameni presupuneau prezenţa lui Dumnezeu în orice lucru, în orice timp şi oriunde... În altă ordine de idei, sunt tot felul de speculaţii, sunt tot felul de interpretări...

Spre exemplu, unele concepţii cosmologice actuale au introdus principiul antropic, care constă în aceea că Universul a fost generat tocmai pentru a permite apariţia şi dezvoltarea complexităţii, a vieţii, a omului, a conştiinţei... Astfel, în anumite scenarii cosmologice, s-a observat că dacă unele constante fizice, spre exemplu viteza luminii în vid, constanta acţiunii minime sau constanta Planck, constanta Hubble, ar fi avut valori mai mici sau dimpotrivă mai mari, Universul ar fi arătat cu totul altfel şi nu ar fi permis apariţia complexităţii, a vieţii, a conştiinţei...

Totul pare a fi astfel aranjat încât în acest Univers să fie posibilă şi mai mult decât atât, să fie necesară apariţia complexităţii !

Aceasta ar fi ipoteza cosmologică bazată pe principiul antropic...

Ceea ce are drept consecinţă ideea că Dumnezeu ar fi o inteligenţă inimaginabilă, o complexitate supremă...

Drept urmare, încercările de a răspunde la întrebarea ce este Dumnezeu, vor fi sortite eşecului pentru că ar trebui să îl definim prin ceva şi mai general, şi mai complex sau ar trebui să-l arătăm, să-l percepem prin simţuri... Ori Dumnezeu, nu este perceput ca fiind ceva material - deşi există şi interferenţe cu lumea materială... Dumnezeu poate fi perceput la un nivel superior şi anume la nivelul spiritual… Pe de alta parte, problema credinţei a fost şi este una destul de importantă... Credinţa poate fi privită din mai multe perspective...

Spre exemplu din perspectiva parapsihologică... Din această perspectivă, credinţa apare ca un fel de contact cu o anumită formă de energie, benefică sau malefică (sunt cunoscute de altfel relatările consemnate în diverse cronici, referitoare la vindecarea miraculoasă a unor bolnavi de către unii sfinţi sau de către persoane care respectă cu stricteţe prescripţiile religiei)...

Credinţa din punct de vedere social şi psihologic, poate fi privită şi ca un fel de adaptare sau de orientare sau ca o modalitate de integrare a individului în mediul natural sau social... Credincioşii se pot orienta în mediul social şi natural într-un anume fel, conform cu preceptele dogmei religioase...

Aceştia au o anumită conduită şi au anumite aspiraţii... Credinţa însă este ceva ce depinde de spiritualitate... Unii oameni pot nega existenţa lui Dumnezeu... Asta este problema lor, treaba lor şi îi priveşte...

Cu toate acestea Dumnezeu există...

Un orb din naştere, poate să afirme că nu crede în existenţa Soarelui, întrucât nu l-a văzut niciodată... Soarele însă va continua să existe, să răsară şi să apună în fiecare zi, indiferent dacă cineva crede sau nu în existenţa lui...

A încerca să definim şi să înţelegem complexitatea supremă şi inteligenţa supremă CU MINTEA NOASTRĂ LIMITATĂ ŞI MODESTĂ, este ca şi cum ai încerca să rezolvi ecuaţii diferenţiale cu ajutorul unui... abac... Sau este ca şi cum ai încerca să ajungi pe Lună cu un... automobil...

Desigur că sunt destui înfumuraţi care pot să spună, puşi pe harţă: vorbeşte în numele dumitale, nu şi în numele meu care sunt un mare înţelept, nu cred că există Dumnezeu, sunt ateu şi nu cred decât în fapte şi judecata corectă... Sunt şi astfel de specimene, desigur, numai că DUMNEZEU există cu toate astea...

Un surd din naştere poate să afirme că tunetul nu există pentru că nu l-a auzit niciodată, dar, cu toate astea, tunetul există şi pentru el şi pentru ceilalţi... Aflaţi stimaţi domni îngâmfaţi, dacă nu v-a dus mintea să vă daţi seama, că atunci când am scris noastră m-am referit la mine, la sufletul meu, la spiritul meu precum şi la cei cu care mă asemăn şi nu la toţi indivizii din lumea asta...

Acum aţi înţeles ? Nu aveţi decât să nu citiţi cartea pentru că nu îmi pasă – în definitiv este opinia dumneavoastră şi are tot atâta importanţă cât are un bolovan de pe fundul oceanului Atlantic...

Pe de altă parte, întotdeauna am fost de părere că trebuie să apelez la Dumnezeu pentru ajutor şi protecţie, cu încredere şi nicidecum cu teamă, nicidecum cu frică... După opinia mea, ar trebui să ne apropiem de Dumnezeu cu multă încredere, cu speranţă, cu iubire curată, atât cât putem avea, nu cu înşelăciune, cu făţărnicie şi diverse interese meschine, să ne apropiem, nu numai fără teamă, dar chiar cu ataşament şi respect...

Ei bine, Dumnezeu nu pedepseşte, ideea de pedeapsă este una pur omenească, la fel ca şi sentimentul de frică, de teamă, de panică, de groază...

NU TREBUIE SĂ UITĂM CĂ, DINCOLO DE INFINIT, DINCOLO DE ABSOLUT, VEGHEAZĂ CINEVA !...

NU TREBUIE SĂ UITĂM CĂ DUMNEZEU NU IMPUNE NICIODATĂ NIMIC,

NU SE IMPUNE NICIODATĂ, NIMĂNUI...

DUMNEZEU OFERĂ ÎNSĂ TOTUL ŞI NU CERE NICIODATĂ NIMIC...

ESTE BUNĂTATEA SUPREMĂ, ÎNŢELEPCIUNEA SUPREMĂ,

SPERANŢA SUPREMĂ...

ESTE CUNOAŞTEREA SUPREMĂ, IUBIREA SUPREMĂ,

ADEVĂRUL SUPREM...

CA URMARE, FIECARE ÎL POATE GĂSI ÎN SINE...

TREBUIE NUMAI CA FIECARE SĂ ÎŞI DESCHIDĂ SUFLETUL !...

IAR CÂND FIECARE ÎŞI VA DESCHIDE SUFLETUL, ATUNCI VA FI BINE,

VA FI SPERANŢĂ, VA FI PACE, VA FI FERICIRE, VA FI FRUMUSEŢE, VA FI PLENITUDINE, VA FI NEMURIRE, IAR MINUNILE VOR AVEA LOC PENTRU TOŢI, ÎN FIECARE ZI...

CONSTANTIN M.N. BORCIA

IERTAŢI-MĂ CĂ M-AM NĂSCUT

(LUMEA ESTE CA O JUNGLĂ)

( REFLECŢII, FICŢIUNI ŞI POEZII EXISTENŢIALE)

" Plecat-am din lume,

Spre cerul albastru,

Sufletu-mi apune

Zburând către astre…

Şi aşa mereu, mereu mă duc,

Mă pierd în timp şi-n noaptea înstelată,

Privirea-mi rătăcită departe îmi arunc,

Sperând ca într-o zi, să fiu ce-am fost odată…"

"Tu rătăcitor ce treci pe drumurile vieţii,

Opreşte-ţi paşii tăi grăbiţi

Şi gândeşte-te o clipă,

La trecut şi viitor, la neant şi infinit…

Demult, demult am fost ca tine,

Şi cândva vei fi ca mine:

Spirit ce se înalţă liber

Înspre cerul nesfârşit !… "

Dincolo de scepticism, dincolo de dogmatism, dincolo de reguli, legi, principii, mai presus de orice, este GÂNDIREA LIBERĂ, neîngrădită de nimeni şi de nimic !

Să fi demn, să râzi, să visezi şi să te înalţi pe aripile fanteziei, dincolo de nori, acolo unde se avântă vulturii...

Dacă vrei să te bucuri pe deplin de existenţă, dacă vrei să trăieşti fericit, atunci să nu îi laşi pe alţii să gândească în locul tău !...

Nu lăsa pe alţii să facă ceea ce poţi face tu cu mintea ta, cu mâinile tale!

Numai printr-o GÂNDIRE LIBERĂ, DESCHISĂ, poate fi cunoscută această existenţă bizară!...

Îndrăzneşte să te serveşti de propria ta inteligenţă ! IMMANUEL KANT

PARTEA I – LIBERTATEA GÂNDIRII

DESPRE MOARTE ŞI SUPRAVIEŢUIRE

(MOARTEA ŞI SUPRAVIEŢUIREA – ÎNTRE CERTITUDINE ŞI IPOTEZĂ)

INTRODUCERE

Despre moarte s-a scris şi se va mai scrie, fără îndoială, moartea fiind inevitabilă, sfârşitul vieţii oricui. Problema este însă dacă moartea este sfârşitul absolut al vieţii unui om sau dacă, după moarte mai urmează ceva, supravieţuieşte ceva din om, altceva desigur decât amintirea sau descendenţii acestuia. Pe de altă parte sunt oameni care nu se interesează deloc de moarte chiar şi atunci când se întâmplă să le moară cineva apropiat. Aceşti oameni sunt profund implicaţi în viaţa de zi cu zi ori au alte preocupări, iar gândul morţii nu îi preocupă... Însă nu se ştie niciodată când această stare psihică poate să dispară şi să îi ia locul cea mai profundă depresie... Studiul morţii este deosebit de complex, de laborios, cere eforturi deosebite şi nu se finalizează întotdeauna cu ceva esenţial: sunt încercări - reuşite sau nereuşite. Totuşi, orice încercare cred că este importantă.

CLASIFICAREA ŞI SEMNIFICAŢIA CONCEPŢIILOR DESPRE MOARTE

Există mai multe concepţii despre moarte sau tanatodoxii (în limba greacă: thanatos - moarte; doxa - opinie), care pot fi clasificate în funcţie de ideea centrală în jurul căreia se dezvoltă argumentarea, astfel (figura 1):

Figura 1 Clasificarea concepţiilor despre moarte

Astfel, se pot defini următoarele concepţii :

a) Inevitabilitatea morţii – multe dintre concepţiile despre moarte sunt de acord că moartea este de neevitat, aceasta putând fi cel mult amânată...

b) Moartea eternă - sunt concepţiile potrivit cărora moartea este sfârşitul absolut al organismului, acesta parcurge o fază de descompunere (rapidă sau lentă) după ce în prealabil parcurge alte câteva etape (agonie, moarte clinică, etc.); ceea ce rămâne în urmă nu sunt decât amintirile, descendenţii, realizările pe plan cultural, social, etc.

Astfel de concepţii sunt, spre exemplu, materialismul, ateismul, realismul, pesimismul, evoluţionismul clasic, ştiinţa clasică… Toate aceste concepţii afirmă că moartea este sfârşitul vieţii, că după moarte nu mai urmează nimic… Cu alte cuvinte se susţine că moartea este eternă, că odată ce un om a murit, el va fi mort pentru totdeauna, nu va mai supravieţui nimic din el, decât, eventual, amintirea lui sau descendenţii lui sau operele create, dar atât şi nimc mai mult - Căci eternă-i numai moartea, ce-i viaţă-i trecător. (Mihai Eminescu, "Memento mori – Panorama deşertăciunilor")…

Câteva cugetări vor lămuri mai bine:

La un copac ( mai ) este nădejde, căci dacă-i tăiat, înverzeşte din nou... Dar omul când moare se duce şi o dată căzut, nu mai există . (Septuaginta)

Toţi merg către acelaşi loc. Toţi au ieşit din pulbere şi toţi se întorc în pulbere. (Septuaginta)

Cei vii ştiu că vor muri, dar cei morţi nu mai ştiu nimic şi nu mai au parte de nici o răsplată, căci pomenirea lor a fost uitată. La fel iubirea lor, la fel ura lor, la fel invidia lor, demult au pierit, şi nici o parte nu mai au în veac de veac, la tot ce se face sub soare. (Septuaginta)

Odată ce omul a murit, tot omul (devine) pulbere şi umbră; nimicul se întoarce în nimic. (Euripides)

După cum nu e nici un bine în moarte, tot aşa, desigur, nu e nici un rău; căci, odată ce nu mai simţim nimic, e ca şi cum nu ne-am fi născut. (Cicero)

Moartea este ultimul hotar al lucrurilor. (Horatius)

Pe toţi ne aşteaptă aceeaşi noapte şi toţi trebuie să mergem o singură dată pe drumul morţii. (Horatius)

Moartea este a nu fi... După mine va fi ceea ce a fost înainte de mine.  (Seneca Philosophus)

Moartea ta este una din părţile ordinei universului, este o parte a vieţii acestei lumi. (Montaigne)

După moartea ta vei fi ceea ce erai înainte de naşterea ta. (Schopenhauer)

( Extrase din Un dicţionar al înţelepciunii , vol. III , Simenschy Th.)

Între nivelul vieţii şi planul morţii există aceeaşi corelaţie ca şi între diferitele niveluri ale lumii fizice. ( Viaţa şi moartea în evoluţia universului - Biberi I.)

" Existenţa este o succesiune de bătălii câştigate. Moartea este prima şi ultima înfrângere". ( Enigma vieţii - Soulier J-P.)

c) "Dincolo de moarte "- conform acestor concepţii moartea nu reprezintă decât o etapă, o fază; are loc separarea corpului fizic de suflet şi spirit. Cu alte cuvinte, moartea este relativă, supravieţuieşte ceva dincolo de moarte...Astfel de concepţii sunt: marile religii (mozaismul, creştinismul, islamismul, budismul), creaţionismul, spiritualismul, idealismul, misticismul... Alături de aceste concepţii se mai poate aminti şi parapsihologia care chiar studiază, printre altele, anumite fenomene exotice cum ar fi viaţa în stadiile terminale...

Aceste concepţii au mai multe variante.

c1) "Lumea cealaltă" - conform acestei variante, după moarte, sufletul este descătuşat de trup şi se găseşte într-o altă lume, lumea de apoi , o lume a spiritelor, în care continuă să existe etern.

c2) "Reînvierea " sau Judecata de apoi - conform acestei variante, se arată că după moarte şi după o selecţie făcută de către instanţele superioare divine, o parte dintre cei care au murit şi care au ajuns la un anumit nivel moral, au respectat anumite reguli de conduită, anumite ritualuri, vor învia, iar ceilalţi , neselecţionaţi , care au păcătuit într-un fel sau altul, nu vor reînvia. Aşadar, după moartea omului, sufletul acestuia se separă de corp şi aşteaptă o anumită dată, un anumit moment în vederea unei aşa-zise judecăţi, când va învia (va fi la fel ca şi mai înainte). Această variantă despre existenţa după moarte se referă, se pare, numai la persoanele care au acumulat o oarecare experienţă în decursul vieţii (dar nu şi la bolnavii mintali, handicapaţi din naştere, nou-născuţi decedaţi la puţin timp după naştere, etc.), aşadar aceia dintre oameni care au ajuns la conştiinţa de sine .

c3) Reîncarnarea sau Metempsihoza - conform acestei variante, se arată că, după moarte şi după ce are loc separarea corpului fizic de corpul spiritual (spiritul) şi apoi, (după ce spiritul petrece un timp în alte planuri existenţiale în care se purifică), este captat de către un alt corp fizic care se naşte, de către un alt organism şi reia apoi experienţa vieţii întrupate sau încarnate conform unui principiu numit karma, potrivit căruia evoluţia în viaţa actuală este condiţionată într-o anumită măsură de viaţa precedentă - respectiv viaţa unei anumite persoane, va fi influenţată, într-un fel sau altul, de tot binele sau de tot răul pe care l-a făcut într-o viaţă anterioară.

În alte variante corpul fizic poate lua, pe lângă forma umană şi forma unui animal sau chiar a unei plante, în funcţie de diverşi factori dependenţi în ultimă instanţă de principiul amintit, respectiv de karma.

c4) Repetarea (eterna reîntoarcere) - variantă referitoare la repetarea identică a vieţii, de nenumărate ori ( în momentul morţii ne întoarcem în clipa naşterii şi ne retrăim viaţa; este aceeaşi viaţă repetată la nesfârşit – Piotr Uspenski); (Peake Antony – "Există viaţă după moarte ?", trad. Bandol Justina, Editura Litera, Bucureşti, 2009).

Nu pot să nu mă întreb însă, nu s-ar putea ca reluarea vieţii la infinit să nu fie totuşi identică, ci să fie… diferită ? De fiecare dată când se naşte, individul va trăi o altă viaţă, oarecum diferită de precedenta... Va exista într-un alt Univers, un Univers Alternativ… Într-un Univers va trăi să spunem… optzeci de ani, va avea dureri, bucurii, realizări, în alt Univers va trăi numai treizeci de ani, dar va avea alte dureri, alte bucurii, alte realizări, apoi în alt Univers, va trăi mai mult sau mai puţin şi va avea o altfel de viaţă… Aceasta ar fi adevărata nemurire… Un individ ar fi de fapt multiplicat la nesfârşit… Ar trăi un număr nedefinit de vieţi într-un număr nedefinit de Universuri Alternative… Întrebarea care s-ar pune în acest caz, este: unde sunt sau ce sunt aceste… Universuri Alternative ? Ei bine, răspunsul la această întrebare este dificil de dat acum… Tot ce se poate spune este că s-ar putea să fie chiar aşa…

d) Nemurirea – este o concepţie care se referă la prelungirea nedefinită a vieţii (o viaţă infinită).

Este de amintit aici, escatologia - o doctrină despre... ultimele speranțe în nemurire ale omenirii în cadrul unei religii sau al unui sistem filozofic. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Escatologie)

Câteva cugetări care exprimă una sau alta dintre variantele concepţiilor Dincolo de moarte pot lămuri mai bine.

Moartea nu e decât despărţirea a două lucruri: sufletul şi corpul. (Platon)

Se întoarce înapoi în pământ ceea ce a ieşit mai înainte din pământ; iar ceea ce a fost trimis din regiunile eterului este primit din nou în spaţiile cereşti. (Lucretius)

Ce este moartea ? sau sfârşitul sau (o simplă) tranziţie.  (Seneca Philosophus)

Va trebui sau să se împrăştie agregatul din care eşti alcătuit, sau să se stingă sufletul tău, sau să plece şi să se stabilească în altă parte.   (Marcus Aurelius)

Cel ce se teme de moarte, se teme de nesimţire sau de altă simţire. Dar dacă nu vei mai avea simţire, nu vei mai simţi nici ceva rău; dar dacă vei căpăta (vreo) altă simţire, vei avea altă fiinţă şi nu vei înceta de a trăi.   (Marcus Aurelius)

( Extrase din cartea Un dicţionar al înţelepciunii , vol. III, Simenshy Th. )

Este nu numai verosimil, ci sigur cum că moartea desăvârşită a intelectului nostru aflându-se faţă cu posibilitatea infinită a eternităţii, după un interval nemăsurabil de lung, dar a cărui lungime este indiferentă, va reapare iarăşi cu aceleaşi funcţiuni şi sub aceleaşi condiţii – şi-n aceasta constă nemurirea sa. (Mihai Eminescu)

(Extras din Cibernetica şi conexiunea inversă, Postelnicu P. ,1981).

Concepţiile acestea denumite Dincolo de moarte se întâlnesc în cultura mesopotamiană, egipteană, indiană, în creştinism, în iudaism şi apoi în cultura europeană, americană, asiatică, africană. Chiar primele religii se pare că susţineau această concepţie…

"Cele mai vechi urme religioase sunt legate de cultul morţilor, care arată, la cei vii, o credinţă în suflet şi în acelaşi timp o teamă de ceea ce ne aşteaptă dincolo. Aceste rituri funerare, profund transformate în religiile actuale, şi-au păstrat rolul de dialog între generaţii şi de omagiu adresat străbunilor." (Odon Vallet, Primele religii, 2007).

NOTĂ – Originea omului şi concepţiile despre moarte

Problema concepțiilor despre moarte este complexă, însă ar trebui corelată cu o altă chestiune și anume cu originea omului... În general sunt trei concepții sau ipoteze legate de originea omului: creaţionismul – este cea mai veche concepţie şi susţine originea divină a omului – Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea SA; evoluţionismul – omul a apărut ca urmare a transformărilor unor organisme inferioare ca urmare a selecţiei naturale; omul este aşadar rezultatul unor modificări genetice naturale care s-au produs de-a lungul milioanelor de ani de evoluţie; intervenţionismul – conform unor ipoteze mai noi, omul a fost de fapt rezultatul unor modificări genetice controlate efectuate de către nişte fiinţe evoluate venite de undeva din cosmos; scopul pentru care au intervenit în evoluţia naturală a omului este neclar (este aşa-numita ipoteză paleoastronautică).

Toate aceste concepţii sau ipoteze despre originea omului au tot felul de variante. Însă ar trebui semnalat că fiecare dintre aceste concepţii au asociate, într-un fel sau altul, o anumită concepţie despre moarte specifică. Astfel, creaţionismul are asociat concepţii despre moarte de tipul "Dincolo de moarte ", în timp ce evoluţionismul are asociat concepţii despre moarte de tipul Moartea eternă ; intervenţionismul are asociat concepţii despre moarte diverse, oscilând de fapt între cele două concepţii precizate...

Şi încă ceva... Cineva m-a întrebat: primii oameni, sau şi mai bine pitecantropii, aveau concepţii despre moarte ?... Şi mai departe, dacă nu aveau, atunci cum au apărut aceste concepţii despre moarte ? De la ce nivel al evoluţiei omului se poate considera că au apărut concepţiile despre moarte ? Sunt evident întrebări dificile, iar răspunsurile sunt greu de dat... Desigur însă că se pot formula diverse ipoteze... Ceea ce ar trebui subliniat este că toate concepţiile despre moarte nu au apărut spontan, au fost rezultatul unor procese care s-au desfăşurat de-a lungul timpului... Este foarte posibil ca pitecantropii să nu fi avut... concepţii despre moarte, tot aşa cum nu au nici alte mamifere, tot aşa cum nu au nici păsările, nici reptilele, nici peştii, nici insectele, cu toate astea, dacă privim cu atenţie comportamentul acestor vieţuitoare nu se poate să nu observăm cum toate aceste vieţuitoare LUPTĂ PENTRU SUPRAVIEŢUIRE, caută să scape de moarte, caută să se înmulţească, şi aşa mai departe...

Poate că aceasta nu este propriu-zis ceea ce am denumit concepţie despre moarte, dar este ceva incipient şi nu numai incipient dar şi fundamental, pe baza căreia s-au generat concepţiile despre moarte... Din această luptă pentru existenţă, din acest instinct de conservare, valabil la toate vieţuitoarele, probabil că de aici îşi au originea şi concepţiile despre moarte...

Tanatodoxia (de la thanatos - moarte; doxa - opinie în limba greacă) reprezintă concepţia despre moarte, fie a unui individ, fie a unui grup social, fie a unei culturi.

Pe de altă parte tanatodoxia indică (aparent paradoxal) forma de vitalitate şi gradul de vitalitate. Prin vitalitate se înţelege o anumită energie a individului sau a grupului social, energie necesară, pentru adaptarea la mediul de viaţă şi la mediul social precum şi pentru a-i asigura acestuia existenţa, respectiv supravieţuirea în diverse condiţii şi solicitări ale mediului de viaţă sau ale mediului social, precum şi pentru a rezista la diverse agresiuni (aceştia reprezentând vectorii sau direcţiile externe de acţiune). Pe de altă parte, vitalitatea permite realizarea aspiraţiilor (şi reprezintă vectorii sau direcţiile interne de acţiune sau care sunt generate din interiorul individului sau grupului social). Astfel concepţiile de tipul "Moartea eternă" indică un optimum de vitalitate, o vitalitate medie la un moment dat, respectiv o vitalitate suficientă. Concepţiile de tipul " Dincolo de moarte " pot indica :

a) fie un exces de vitalitate (vitalitate arhisuficientă) - cazul extrem fiind reprezentat de varianta (d) " Nemurirea " ;

b) fie un deficit de vitalitate (vitalitate insuficientă) - cazul extrem fiind reprezentat de varianta ( c3 ) " Reîncarnarea ".

Ca urmare, individul (sau grupul social) poate invoca: fie o continuare a unor activităţi, pentru eliminarea surplusului de vitalitate (situaţia "a "), fie o amânare a acestor activităţi, pentru refacerea energiei, pe care am denumit-o vitalitate (situaţia b ).

Concepţia despre moarte (tanatodoxia) se poate modifica, la acelaşi individ sau grup social în funcţie de schimbarea vectorilor externi sau interni de acţiune (respectiv în funcţie de schimbarea relaţiilor cu mediul de viaţă sau cu mediul social sau în funcţie de schimbarea aspiraţiilor de moment), după cum este posibil să rămână aceeaşi un timp nedefinit - vitalitatea să rămână aşadar nemodificată. Spre exemplu, în general, introvertiţii (persoanele care sunt preocupate sau obsedate de viaţa lor interioară, dezinteresându-se de lumea exterioară şi care au fie un exces, fie un deficit de vitalitate) au concepţii ale morţii de tipul "Dincolo de moarte, iar extravertiţii (persoane caracterizate prin proiectarea tendinţelor psihice interioare asupra lumii înconjurătoare, aşadar persoane caracterizate prin exteriorizarea sentimentelor, prin sociabilitate şi printr-o vitalitate suficientă) au concepţii ale morţii de tipul Moartea eternă ". Pe de altă parte, tanatodoxia indică şi complexitatea relaţiilor interpersonale din perspectiva concepţiei despre moarte şi de asemenea indică şi disponibilitatea de declanşare a unor fenomene paranormale. Aşadar tanatodoxia (concepţia despre moarte) îndeplineşte două funcţii (în viaţa individului sau a grupului social): o funcţie normală (de tip cibernetic - de autoreglare a individului sau de reglare internă a grupului social la mediu) şi o funcţie paranormală (de tip parapsihologic - de amorsare sau de stimulare a unor facultăţi sau reacţii paranormale). Dar având în vedere marea variabilitate a condiţiilor de mediu şi a vectorilor interni de acţiune (a aspiraţiilor), aceasta conduce şi la variabilitatea tanatodoxiei atât la acelaşi individ sau grup social, ca evoluţie în timp, cât şi la un individ sau grup social la altul. Niciodată nu se va realiza o eliminare a unei concepţii în favoarea alteia sau nu se va ajunge la o supremaţie definitivă a unei concepţii, decât, cel mult, pe o anumită perioadă de timp.

Pe de altă parte, în timpul vieţii se creează conexiuni între aurele bioenergetice sau biocâmpurile indivizilor ce alcătuiesc un grup social (familie, comunitate…). Moartea unui membru al grupului social înseamnă şi destrămarea relaţiilor sau a conexiunilor bioenergetice. Aceasta implică restructurarea sau reorganizarea corpului subtil (sau a aurei bioenergetice) a fiecărui membru din grupul social…

Este de semnalat şi faptul că trebuie făcută o distincţie clară între moartea singulară sau moartea unui individ oarecare şi moartea colectivă sau moartea mai multor oameni… Efectele asupra celor rămaşi în viaţă, sunt diverse, spre exemplu indiferenţă, depresie profundă şi chiar sinucidere…

Şi mai este ceva… Şi anume presimţirea morţii… Sunt unii oameni care presimt fie propria moarte, fie moartea altora. Presimţirea morţii este o calitate sau o capacitate paranormală şi este corelată cu anumite caracteristici ale aurei bioenergetice…

In concluzie, tanatodoxia (concepţia despre moarte) are rolul de adaptor şi reglator sau coordonator energetic la mediu şi de contactor sau excitator (sau declanşator) paranormal.

MODALITĂŢI PERSONALE DE A CONCEPE MOARTEA (CONŞTIINŢA MORŢII)

Modalităţile personale de a concepe moartea sunt aspecte particulare ale concepţiilor despre moarte. Stresul provocat asupra unui individ de moartea unei persoane diferă în funcţie de natura relaţiei interpersonale existente între aceşti indivizi, respectiv de natura interesului care există între aceşti indivizi. În fapt individul îşi formează concepţia despre moarte în primul rând din experienţă, observând moartea altora. În funcţie de caracterul individului, există diferite modalităţi de a concepe moartea (tanatodoxia individuală), printre care pot fi remarcate următoarele.

Ca o atitudine în faţa necunoscutului, individul ignoră ridiculizează ori încearcă să explice moartea.

Individul se resemnează, acceptă moartea ca pe ceva implacabil (de neevitat), îi ajută pe alţii să depăşească situaţii dificile.

Individul se înspăimântă, se îngrozeşte, trăieşte într-o permanentă teroare, într-o permanentă tensiune psihică gândindu-se la moarte.

Individul crede în viaţa de apoi şi în reînviere şi se roagă, acceptând moartea ca pe ceva trecător şi chiar, în urma acestei credinţe, poate face adevărate acte de eroism jertfindu-se pentru diferite cauze sau, paradoxal, pentru a salva alte vieţi.

Individul crede că moartea este o etapă, un sfârşit al unei vieţi, după care urmează o altă viaţă într-o altă reîncarnare.

Individul caută moartea – se sinucide – considerând că viaţa nu merită să fie trăită şi în consecinţă, preferă să moară; sau fiind răpus de oboseală, deziluzie, durere, boală, etc., caută moartea crezând că aceasta va pune capăt stresului vieţii.

Individul are conştiinţa propriei morţi, iar aceasta îi produce sentimente copleşitoare (regret, angoasă, stupoare, etc.) determinându-l să se implice în diferite activităţi religioase.

Individul nu acceptă propria moarte în ciuda tuturor dovezilor provenite din experienţă, angajându-se în diverse activităţi.

Individul deşi are conştiinţa morţii, o detestă.

Individul, în ciuda experienţei, deşi are conştiinţa morţii altora, nu are totuşi conştiinţa propriei morţi şi se comportă în consecinţă (ca şi cum moartea nu ar exista, ar fi o iluzie, ca şi când el ar fi nemuritor).

Individul acceptă moartea cu indiferenţă.

Individul crede că după moarte nu mai urmează nimic, că nimic nu are importanţă în lume,

că totul nu este decât deşertăciune şi se comportă ca atare (distracţii, droguri, comite diferite infracţiuni, mergând până la crimă, etc.).

Între conştiinţa morţii proprii şi conştiinţa morţii altuia există deosebiri dar şi întrepătrunderi, aceste două forme ale conştiinţei morţii fiind, de fapt, subordonate, în ultimă instanţă interesului: al interesului pentru sine şi al interesului pentru altul. În ultimă instanţă, conştiinţa morţii (proprii şi a altuia) se pare că funcţionează ca un reglator al energiei de care dispune fiecare individ.

Dacă această conştiinţă a morţii nu este suficient formată sau cristalizată, este posibil ca reglarea energiei să nu se realizeze eficient şi drept urmare au loc perturbări energetice (respectiv fie pierderi de energie, fie acumulări de energie) ceea ce conduce la disfuncţionalităţi în comportamentul individului şi chiar afectează starea sa de sănătate. Astfel, de exemplu, dacă prin moartea cuiva apropiat, un individ nu se obişnuieşte cu moartea sau nu o înţelege, dacă nu are formată o conştiinţă a morţii, atunci există două opţiuni: fie se sinucide, fie după depresie urmează psihopatia (alterarea personalităţii, boală psihică).

În cartea Despre moarte şi a muri, dr. Elisabeth Kubler - Ross, referindu-se la atitudinea faţă de moarte şi agonie a unor pacienţi, arată că această atitudine are mai multe etape sau stadii şi anume:

- negarea şi izolarea - individul nu acceptă moartea, nu crede că va muri;

- supărarea – individual se întreabă, de ce tocmai eu trebuie să mor ?, apar trăiri negative, cum ar fi neliniştea sau furia, invidia;

- negocierea - individul încearcă să îi convingă mai întâi pe medici, apoi să îl convingă pe Dumnezeu că merită să mai trăiască un timp, sau cel puţin, să fie amânat momentul morţii, altfel spus, se negociază fiecare clipă de viaţă;

- depresia - individul are un sentiment de mare pierdere;

- acceptarea - dacă cineva se obişnuieşte cu ideea morţii proprii şi i se acordă un anumit ajutor, atunci individul nu mai este nici supărat, nici deznădăjduit, iar perspectiva morţii proprii nu îl mai sperie;

- speranţa - sunt unii oameni care speră până în ultimul moment al vieţii; unii oameni îşi spun că vor mai trăi, că totul nu este decât un coşmar, alţi oameni îşi spun că moartea este o iluzie, iar alţi oameni îşi spun că după moarte va urma o altă viaţă…

Mai este de consemnat un aspect referitor la percepţia morţii. Percepţia morţii de fapt stă la baza formării concepţiei despre moarte, împreună cu observaţiile de tot felul, reflecţiile, cunoştinţele primite de la alţi oameni, diverse lecturi, diverse trăiri... Percepţia morţii are o anumită evoluţie - spre exemplu la copii, în primii ani de viaţă, nu se poate vorbi de o percepţie a morţii, (însă copii mai mari percep moartea ca pe un fel de joc - un individ intră în joc, altul iese), abia după un anumit timp, pe la începuturile pubertăţii şi în special în adolescenţă (această vârstă plină de frământări, de întrebări despre viaţă şi despre sfârşitul acesteia) se poate considera propriu-zis de un început al percepţiei despre moarte; apoi în tinereţe, se precizează percepţia şi implicit concepţia despre moarte, urmând ca la maturitate, să se consolideaze, iar la bătrâneţe să se finalizeze în toate amănuntele... Totuşi trebuie spus că în funcţie de diverse întâmplări din viaţa individului (decese în familie, decese ale unor prieteni, diverse boli sau traumatisme etc.), percepţia morţii se poate accentua la diferite vârste sau chiar se poate modifica...

PRESIMŢIREA MORŢII ŞI FRICA DE MOARTE. CURAJUL ŞI DEMNITATEA ÎN FAŢA MORŢII. INDIFERENŢA

În cartea lui N. Zaharia, Taine sufleteşti, apărută în anul 1915, sunt incluse două capitole referitoare la aceste subiecte (respectiv presimţirea morţii şi frica de moarte) care mi s-au părut foarte interesante. Fiind o carte veche şi rară, îmi permit să reproduc în cele ce urmează câteva fragmente.

Referitor la presimţirea morţii (tanatoviziunea).

Uneori această presimţire este vagă. Cineva presimte instinctiv că i se va întâmpla ceva sau, fără a-şi da seama ce anume. (pag. 95).

Trei sunt împrejurările de căpetenie, în cari cineva se gândeşte la moarte: când aude despre moartea rudelor sau cunoscuţilor, când este bolnav şi când este pericol. (pag. 96).

Sunt unele cazuri în care individul simte că va muri în curând, dar nu-şi dă absolut seama de ce anume boală suferă. (pag.98)

În cele mai multe cazuri este vorba de o boală mai îndelungată şi manifestată atât pentru bolnav cât şi pentru cei din jurul lui. Şi este interesant cum unii, fără a se emoţiona prea mult, îşi fac preparativele pentru trecerea în eternul repaos, aşteptându-şi în linişte sfârşitul. (pag. 99).

La alţii, această presimţire este însoţită de halucinaţii vizuale îndeosebi, în care apare o fiinţă deja moartă sau un trimis al ei, pentru a-i duce acolo…

„Adevărul e că sunt unele vise prevestitoare foarte stranii. O persoană mie cunoscută de aproape, a visat într-o dimineaţă că peste mormântul soţului ei şi-au strâns mâna două schelete; iar când s-a deşteptat, a primit o telegramă, în care i se anunţa moartea unui frate al soţului său." (pag.108)

Trecerea de la viaţă la moarte, în cele mai multe cazuri se face relativ încetul cu încetul. Agonia este precedată de întunecarea conştiinţei, aşa încât, când ea începe, bolnavul nu-şi mai dă seama de realitate, iar mişcările lui sunt reflexe. Sunt însă şi multe cazuri în care această inconştienţă lipseşte; iar omul sau moare cu mintea lui lucidă sau ea îi este întunecată de halucinaţii în legătură cu sfârşitul apropiat. În cazuri de acest fel s-ar putea spune că mai mult simte că moare, presimte; căci moartea urmează îndată după această constatare a lui. Pe unii nu-i îndrijorează deloc acest fapt; alţii însă fac sforţări zadarnice ca să scape din ghearele ei. Iar pe când mulţi tuberculoşi mor croind planuri pentru viitor, alţii îşi văd moartea cu ochii şi se îngrozesc sau o primesc cu braţele deschise. (Pag. 110, 111).

În a doua categorie am grupat cazurile de presimţire a morţii complet sănătoşi, însă cari se expun la un mare pericol. Aceştia mor, prin urmare, în urma unui accident fatal pe care l-au prevăzut. Ele s-au observat îndeosebi la militari înainte de a intra în luptă. (pag. 112)

În al treilea grup sunt cele mai misterioase cazuri. Fără ca să fi fost bolnave aunci şi fără ca să se fi aflat în împrejurări deosebite, au fost persoane, care şi-au presimţit şi prevenit moartea. (pag. 114)

Dar dacă sunt cazuri în care unii evită pericolul vag ce-i ameninţă, sunt însă altele în care omul parcă este atras de o forţă misterioasă către un pericol ascuns, în care de cele mai multe ori îşi găseşte moartea. (pag. 115)

Referitor la frica de moarte (tanatofobia).

Dintre toţi, cea mai mare groază de moarte o simt aceia care ştiu că prin ea pierd plăcerile ce le oferă viaţa; iar, pe de altă parte, nu ştiu ce-i aşteaptă după moarte… Pierderea bunurilor vieţii şi temerea de necunoscut, amândouă aceste cauze întrunite fac pe mulţi să se cutremure la ideea morţii.  (Pag. 135)

Îmboldiţi parcă de o putere necunoscută, oamenii luptă fără încetare, pentru satisfacerea unor dorinţe zadarnice şi, prin felul lor conştient sau inconştient de a se purta, dânşii lucrează la grabnica lor distrugere. Raţiunea este aceea care îi călăuzeşte mai puţin în viaţă; frica de moarte rareori le chinuieşte sufletul cât timp sunt sănătoşi, şi tocmai când se află în pragul morţii, dânşii se desmeticesc şi văd că ar fi trebuit să trăiască o altfel de viaţă decât aceea pe care au trăit-o. Târzie constatare ! (Pag. 139, 140)

Francis Bacon, în cartea Eseuri sau sfaturi politice şi morale, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, scria la capitolul Despre moarte, (pag. 17–19), următoarele…

Oamenii se tem de moarte, după cum copiii se tem să meargă prin beznă; şi, după cum această teamă firească la copii creşte, datorită poveştilor, tot aşa se întâmplă şi cu cealaltă teamă.

"Se cuvine să facem observaţia că nu există nici o pasiune atât de slabă în sufletul omului încât să nu supună şi să nu stăpânească frica de moarte; şi, ca atare, moartea nu este un duşman atât de groaznic, de vreme ce omul are cu el atâţia slujitori care pot câştiga bătălia împotriva ei. Dorinţa de răzbunare triumfă asupra morţii; dragostea o dispreţuieşte; onoarea năzuieşte către ea; jalea aleargă spre ea; frica o anticipează; şi chiar, citim că după sinuciderea împăratului Otho, mila (care este ce mai delicat dintre simţăminte) a îndemnat pe mulţi să se omoare şi ei din simplă compasiune faţă de suveranul lor, şi ca să arate că sunt cei mai credincioşi oameni ai săi. Seneca adaugă chiar dezgustul şi plictiseala: Cogita quamdiu eadem feceris; mori velle, non tantum fortis, aut miser, sed etiam fastiosus potest. Cineva poate voi să moară, chiar dacă nu ar fi nici viteaz, nici nenorocit, ci numai din sila de a face mereu unul şi acelaşi lucru. Nu se cuvine în mai mică măsură să observăm cât de puţin sunt afectate sufletele mari de apropierea morţii: ele se arată la fel până în ultima clipă."

Stoicii au făcut, fără îndoială, prea mult caz de moarte şi, prin marile lor pregătiri, în vederea ei, au făcut-o să apară mai înspăimântătoare. (pag. 18).

Este tot atât de natural să mori pe cât este să te naşti; şi poate că atunci când se naşte omul simte tot atâta durere ca şi atunci când moare.

"Moartea mai are şi darul de a deschide poarta către buna reputaţie şi de a stinge invidia: Extinctus amabitur idem (Cel pizmuit în viaţă va fi iubit după moarte)."

Nu trebuie uitat, pe de altă parte,