Spaţiul şi timpul: în tradiţiile româneşti

Avem un loc, azi, numit România, o locuire, românii, şi un timp al acestei locuiri, aproape două milenii dacă includem şi etnogeneza. Aceste două milenii înseamnă un timp „anume”, definit de ritmurile în care se desfăşoară viaţa locuitorilor, de calendarul în care ea este organizată, spiritual, religios, ritualic, domestic, colectiv sau individual, la muncă sau în sărbătoare. Astfel, particularitatea acestei lucrări este dată de caracterul ei nespeculativ, de lipsa comentariului, de faptul că sunt invocate numai formele autentice de expresie a credinţelor populare românești. Mii de reprezentări, credinţe, obiceiuri, încredinţări, ritualuri, superstiţii, rânduieli, reguli, cutume, sunt adunate, ordonate atent, puse în valoare împreună, pe teme legate fie de loc, şi de tot ce se întâmplă în locuire, fie de timp şi de organizarea vieţii în cicluri şi de evenimente care marchează trecerea.

Cartea include peste 400 de fotografii de epocă și contemporane, care ilustrează aspecte fascinante ale vieții țăranului de atunci și de acum.

Prima parte a cărții cuprinde reprezentări ale spaţiului în credinţele populare româneşti și încearcă să ofere o imagine cât mai completă asupra structurilor spaţiale. Distingând, în primul rând, între lumea aceasta şi lumea cealaltă, informaţiile adunate ne prezintă, ca şi în cazul calendarului popular, viziuni (uneori) extrem de diferite despre spaţiul umanizat sau nu, rodul unor concepţii străvechi, cu o vieţuire îndelungată în acest areal cultural. Lumea aceasta este lumea vizibilă, la care au acces şi oamenii, ca fiinţe vii, iar lumea cealaltă este un univers paralel în care oamenii pot ajunge încă din timpul vieţii (celălalt tărâm al basmelor, în care se ajunge prin coborâri sau ascensiuni spectaculoase sau pur şi simplu prin deplasări de lungă durată, în plan orizontal, spre marginile universului.

Credinţele populare sunt grupate pe elemente ce se referă la tradiţii, obiceiuri, practici de propiţiere (pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor), practici apotropaice (apărător de rele şi durere), practici cu caracter oracular, terapeutic, magic, consideraţii despre starea vremii, precum şi, în plus, credinţe legate de originea elementelor discutate, prezentate la începutul articolului.

A doua parte a cărții cuprinde calendarele poporului român și pune în evidență structura elaborată a reprezentărilor populare asupra timpului, sacru sau profan. Acest calendar popular reprezintă o încercare de a aduna la un loc tot ceea ce constituie coordonata temporală a vieţii ţărăneşti, acel când ce caracterizează întregul complex de practici magico‑rituale ce însoţeşte modul de a vedea lumea al omului vechilor societăţi tradiţionale.

 În calitate de sistem de gândire în jurul căruia se așează întreaga arhitectură a mentalului tradițional, calendarul popular se dovedește a fi mai profund decât ar putea părea la prima vedere. Nu este numai o ordonare a timpului, o limitare a momentelor sacre în înșiruirea cotidiană a zilelor profane, o ținere în evidență a curgerii timpului. Rostuind lucrul și viața, calendarul este într-adevăr acea știință a vieții, rânduială a vremii, a ști când să faci sau când să nu faci un lucru. 

Autoarea acestei opere este Antoaneta Olteanu, distinsă profesoară a Facultăţii de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti; asta alături de însuşi poporul român.