Labrador Retriever

Labrador Retriever

Lucian Stan

Conținut

Introducere

Labrador Retriever

Origine și istorie

Vânătorul de pacienți

Portret de rasă

Un cățeluș se mută

Ridicarea unui Labrador Retriever

Formarea respectului

Lipsa de respect față de alți câini

Indisciplină, lătrat și comportament agresiv

Housetraining la căței și câini

Echipamentul general de antrenament

Colier sau ham de piept?

Alegerea lesei potrivite

Tragerea de lesă

Recompense și tratamente

Gesturile și expresiile faciale ale cățelușului

Ghidul de recuperare

Primele comenzi - Șezi!, Jos!, Jos!, Jos!.

Cum să practicați

Locul

Recuperare

Indisciplină

Lătrat excesiv

Teama de a conduce

Încăpățânare

Mai multe informații despre comenzile de bază

Labrador Retriever Training

Antrenament cu clicker

Sporturi pentru câini

Mantrailing

Antrenament de obediență

Treibball

Dogdancing

Tragerea câinelui sport

Canicross

Întărirea pozitivă ca metodă dovedită  Metoda

Tratamente și recompense

Nevoile unui câine

Antrenat la domiciliu

Instruire în domeniul respectului

Inteligență ridicată - ocupația potrivită

Cât de mult exercițiu are nevoie Labradorul?

Activități de iarnă

Angajare fără exerciții fizice?

Capitolul sănătate

Probleme de sănătate la Labrador Retriever

Boli ale ochiului

Boli ale scheletului

Boli musculare

Boli independente de rasă

Diareea

Vărsături

Inflamația urechilor

Intoxicații

Febră

Dulapul cu medicamente

Asigurare de sănătate pentru câine?

Vaccinări

Castrare sau sterilizare

Îngrijirea blănii, a lăbuțelor și a altora.

mai multe informații despre îngrijirea corectă

11. sfaturi pentru achiziție

Dieta potrivită pentru  Labrador Retriever

Hrană uscată sau hrană umedă?

Mâncare gătită acasă

Hrană uscată sau hrană umedă?

Carne, pește sau vegan?

Hrană uscată sau umedă

Varietatea în alimentație

Schimbarea dietei

Dozajul corect

Oferirea de dulciuri

Cuvinte de încheiere

Surse

Introducere

Această rasă de câine este probabil mai bine cunoscută sub numele de Labrador. Totuși, numele corect este Labrador Retriever. Cu toate acestea, acest câine împarte a doua parte a numelui de rasă cu alte câteva rase. Numele Retriever este un termen generic pentru un total de alte șase rase de câini.

Cel mai cunoscut, în afară de Labrador Retriever, este Golden Retriever. Mai puțin cunoscute sunt celelalte patru rase de retriever: Chesapeake Bay Retriever, Curly Coated Retriever, Flat Coated Retriever și Nova Scotia Duck Tolling Retriever. Dar toți au un lucru în comun: bucuria de a recupera. De aici provine denumirea de retriever, deoarece în limba engleză se folosește cuvântul to retrieve. Toate rasele de retriever sunt câini de vânătoare care au fost crescuți pentru a depista vânatul împușcat și a-l aduce vânătorului.

Labradorul Retriever este o rasă minunată printre prietenii cu patru picioare atât de iubiți de oameni. Află de ce este așa și ce fel de câine este Labradorul în acest ghid.

Labrador Retriever

Ați aflat deja de ce Labradorul este un retriever: El trebuie să găsească vânatul ucis de vânător și să i-l aducă acestuia cât mai nevătămat posibil. De aceea, această rasă se mai numește și câine de vânătoare și este crescut exact cu aceste caracteristici. Există adesea o concepție greșită, mai ales în Germania, conform căreia un Labrador Retriever este o încrucișare între un Labrador și un Golden Retriever. Această afirmație nu este, bineînțeles, corectă. Atunci când se vorbește despre un Labrador, se face referire la Labrador Retriever. Termenul Labrador indică doar originea sa.

Origine și istorie

Istoria Labrador Retriever-ului poate fi reconstituită foarte bine, deoarece a fost documentată în detaliu. Labradorul își are originea în Canada. Acolo a fost crescut și antrenat ca un companion de vânătoare. În timpurile moderne, însă, această rasă este extrem de populară și ca și câine de familie. Rasa Newfoundland este strâns înrudită cu Labrador Retrieverul. Aceasta este varianta scurtă a poveștii, pe care o vom aprofunda puțin mai mult în continuare:

Bineînțeles, labradorul Retriever, ca toate celelalte rase de câini, descinde inițial din lup. Evoluția a făcut ca multe rase diferite să se dezvolte. Acestea variază de la câini mici, de buzunar, până la exemplare uriașe care aproape că necesită o remorcă pentru a le transporta.

Labradorul își găsește habitatul original în Canada. Locuința sa se află în nord-estul țării, și anume în Newfoundland sau Labrador. De aici și numele de Labrador Retriever. Cu toate acestea, este încă listat ca fiind o rasă de câine britanic. De ce? Canada a făcut parte din coloniile britanice și încă aparține Commonwealth-ului britanic și, prin urmare, deși Labrador Retrieverul nu a văzut niciodată insulele britanice în dezvoltarea sa, este considerat o rasă de câine britanică.

În plus, deoarece peninsula Labrador face parte parțial din Terranova, această rasă este, de asemenea, strâns înrudită cu Terranova originar din această zonă, deși aceasta din urmă și Labradorul se aseamănă foarte puțin între ele.

Peninsula Newfoundland/Labrador a fost descoperită în 1497 de un navigator italian care a străbătut lumea în numele Coroanei britanice. La acea vreme, însă, ținutul era deja populat de oameni și de câinii lor de mii de ani. Așadar, câinii sunt originari de aici și nu au fost introduși mai târziu de către imigranții europeni.

Cu toate acestea, în această perioadă timpurie, nu se făcea nicio distincție între cele două rase de câini, Labrador Retriever și Newfoundland, existând doar Newfoundland, deși Newfoundland și Labrador aveau diferențe externe considerabile. Terranovașii mari și grei de astăzi erau folosiți pentru a trage săniile, uneori grele, iar Retrieverul mult mai mic și mai ușor (pe atunci numit Câine de apă) era responsabil cu aducerea vânatului vânat sau a plasei de pescuit din apă. Astfel, strămoșii Labradorului pe care îl cunoaștem astăzi erau deja folosiți la vânătoare. Ocupanții englezi de mai târziu ai țării s-au bucurat de acest câine extrem de versatil și prietenos. Au luat cu ei acasă o parte dintre animale și le-au crescut în continuare, iar în 1814 a fost introdusă oficial rasa St. John's Dog. Pe continentul european, această rasă a devenit rapid populară ca și câine de vânătoare și, încă din 1873, câinele St. John's Dog a devenit Labrador.

Tot în acest an, însă, Labradorul aproape că a dispărut de pe suprafața pământului. Din nefericire, nu se cunosc circumstanțele exacte, dar se presupune că motivul a fost fie o epidemie, fie o supraînmulțire. În acel moment, au rămas doar câțiva câini de reproducție pe baza cărora a fost reconstruită rasa. Printre acești supraviețuitori s-a numărat și masculul Labrador negru Avon, născut în 1885. Se crede că toți labradorii din lumea de astăzi descind din acest câine. Așadar, toți ar putea fi înrudiți între ei prin mai multe colțuri.

Primul labrador galben recunoscut oficial este masculul Ben of Hyde. El a trăit între 1899 și 1910. Cu siguranță nu a fost primul cu o culoare de blană deschisă, dar în orice caz a fost primul câine de reproducție înregistrat. În 1903, Labrador Retrieverul a fost admis pentru prima dată la expoziții și prezentat publicului. Din acel moment, popularitatea sa a crescut din ce în ce mai mult. Astfel s-a ajuns ca Labradorul să fie crescut în două varietăți. O linie era destinată expozițiilor și era înzestrată cu o figură compactă. Cealaltă linie a fost crescută pentru munca de câine de vânătoare, având o siluetă zveltă și o greutate mai mică. Prima serie de labradori a fost înregistrată oficial la VDH în Germania în 1966.

Labradorul Retriever este acum una dintre cele mai populare rase de câini din lume. Acest câine frumos a ajuns chiar și la Casa Albă, în calitate de prim câine.

Vânătorul de pacienți

Până în urmă cu câteva decenii, Labrador Retrieverul era foarte puțin cunoscut în Germania. Doar foarte puțini cunoscători de câini știau despre această rasă și erau familiarizați cu caracteristicile acestui câine minunat. Din fericire, situația s-a schimbat, iar Labradorul și-a găsit acum rolul de câine de familie în multe gospodării.

Cu toate acestea, ca și câine de vânătoare, Labrador Retriever a trebuit să se dovedească mai întâi, deoarece comunitatea de vânători avea o mare considerație pentru tradiție și atașament față de rasa de câini pe care o deținuse anterior. Pentru mulți a fost dificil să schimbe rasa de câine de vânătoare atunci când o anumită rasă era deja în familie de mai multe generații.

Cu toate acestea, calitățile excelente ale labradorului au ajuns mai devreme sau mai târziu la vânători și, în cele din urmă, unul sau altul a încercat acest câine. Retrieverii, în general, sunt specialiști extraordinari atunci când vine vorba de a aduce vânatul împușcat la vânător. Scopul aici este de a găsi prada și de a o aduce înapoi cât mai nevătămată posibil. Mai ales atunci când câinele trebuie să intre în apă, Labrador Retrieverul este extrem de dispus să muncească, pentru că nu se teme absolut deloc de apă.

Dar până când prietenul cu patru picioare intră în acțiune, trebuie să aștepte răbdător lângă stăpânul său și, bineînțeles, nu trebuie să scoată niciun sunet, pentru că în acest caz ar speria vânatul care se apropie. În acest timp de așteptare, însă, labradorul observă cu atenție împrejurimile și astfel își amintește unde se află vânatul vânat sau unde a aterizat.

Labrador Retrieverul este, de asemenea, capabil să urmărească vânatul rănit. El va urmări cu perseverență mirosul până când îl va găsi. În plus, un retriever trebuie să fie bine dresat de către conducătorul său. Acest lucru înseamnă că vânătorul își îndrumă câinele către vânatul vânat cu ajutorul anumitor semnale auditive și vizuale.

Toate tipurile de retriever, nu numai Labrador Retriever, sunt foarte potrivite pentru toate aceste sarcini, deoarece toți au calitatea de a face plăcere oamenilor. Această voință de a face pe plac face ca cooperarea dintre om și câinele său să fie mult mai ușoară. În plus, retrieverii sunt dotați cu o așa-numită gură moale. Această circumstanță le permite să recupereze vânatul vânat fără urme de mușcături.

Ca și câine de vânătoare, Labrador Retrieverul a devenit foarte popular, deoarece nu există calități mai bune pe care un astfel de câine le-ar putea aduce cu el.

Portret de rasă

Labradorul Retriever nu este potrivit doar ca și câine de vânătoare, ci și ca și câine de familie, deoarece această rasă este extrem de orientată spre oameni și prietenoasă cu copiii. De asemenea, este foarte activ și dornic să învețe.

Cei mai mulți labradori se găsesc de fapt în gospodării private. Cu toate acestea, înainte de a alege această rasă, nu uitați că este crescută pentru a duce o viață activă, cu multe sarcini.

Labrador Retrieverul este crescut în trei culori. Culoarea originală a blănii este negru. Aceasta este preferată și în cazul în care câinele urmează să fie folosit la vânătoare. Altfel, există labradori galbeni și maro ciocolatiu. Toate cele trei culori pot fi prezente într-un pui al acestei rase.

Blana sa scurtă și groasă are un strat inferior bun pentru a rezista la toate condițiile meteorologice și pentru a proteja câinele. Blana este dură la atingere și, prin urmare, este numită stick coat. Această textură a blănii este tipică pentru rasa Labrador.

Labradorul este de talie medie și are o constituție puternică, cu un cap lat. Înălțimea umerilor trebuie să fie între 56 cm și 57 cm pentru masculi și între 54 cm și 56 cm pentru femele. Ambele sexe au, prin urmare, aproape aceeași mărime și nu pot fi distinse imediat. O caracteristică extrem de tipică a rasei este așa-numita coadă de vidră. Aceasta este deosebit de groasă la bază și devine mai subțire spre vârf. De asemenea, are o blană scurtă, dar groasă.

Conform standardului oficial al rasei, există un singur Labrador, însă de-a lungul deceniilor s-au dezvoltat două linii. Pe lângă clasicul Labrador Retriever, există și labradori care sunt crescuți doar în scop de expoziție.

Așa cum am descris deja la început, aceste animale sunt mai mici și au o constituție mai compactă. Acest lucru le face mult mai musculoase și, de asemenea, mai puternice. Picioarele sunt mai scurte în această linie de spectacol, capul este mai lat și așa-numitul stop, trecerea de la nas la craniu, este clar mai pronunțată. Atunci când se crește această linie, se acordă mai multă atenție aspectului tipic al rasei decât abilităților pe care ar trebui să le aibă un Labrador convențional. De asemenea, sunt mult mai calmi decât omologii lor din linia de lucru și nu sunt aproape deloc entuziasmați de nicio activitate.

Labrador Retrieverii din linia de lucru sunt mai mari și, în mod clar, au picioarele mai înalte. Au o statură zveltă, ceea ce le ușurează mult munca la vânătoare, pentru că sunt mai agili, mai rapizi și nici pe departe atât de leneși, ci participă la viața mediului înconjurător cu multă activitate. Capul unui Labrador din linia de lucru este mai îngust și botul mai lung, însă stop-ul este doar puțin pronunțat. Spatele este mai lung decât cel al câinilor de expoziție, în timp ce adâncimea pieptului este mai mică.

Desigur, acești câini trebuie să îndeplinească cerințele tipice ale rasei în ceea ce privește aspectul lor exterior, dar aici contează și performanța câinelui, care trebuie dovedită prin diverse teste de aptitudine.

Labrador Retrieverul are un simț al mirosului excelent, ceea ce îl face unul dintre cei mai buni câini de căutare, recuperare și aducere. Caracterul său este convingător, cu o natură calmă și prietenoasă, și este, de asemenea, extrem de util. Aceste caracteristici, la rândul lor, sunt cele mai bune pentru a-i găsi o utilizare ca și câine de terapie sau de salvare, de exemplu.

Această rasă este foarte dornică de muncă și este mereu activă. Labradorul este, de asemenea, excelent ca și câine de familie, pentru că este extrem de atașat de copii. Agresivitatea de orice fel este un lătrat (-cuvânt) străin pentru el. Labradorul este foarte sociabil, încrezător și prietenos. În plus, are o voință foarte pronunțată de a-și mulțumi stăpânul sau stăpâna. Această voință de a face plăcere este, de asemenea, prevăzută în standardul rasei. Cu toate acestea, un instinct pronunțat de pază și protecție nu este dorit. În plus, ascuțimea nu își are locul la Labrador.

Prin urmare, un Labrador poate fi ținut bine și de începători. Datorită dispoziției sale calme, el iartă și micile greșeli de dresaj sau de manipulare.

Cu toate acestea, Labradorul ar trebui să aibă o ocupație bună și semnificativă, astfel încât să nu se plictisească. Exercițiul fizic suficient este prima prioritate, pentru că este încă un câine de vânătoare. Bineînțeles, trebuie să aveți grijă să țineți sub control febra vânătorii. Cu toate acestea, Labradorul este mai mult interesat de recuperare și mai puțin interesat să se grăbească după o potențială pradă. Plimbările lungi în natură, combinate cu câteva sarcini pentru cap, sunt exact ceea ce tânjește Labradorul. Și cum ar putea fi altfel - există, desigur, și o versiune mini a Labrador Retrieverului. Acum vă veți întreba cu siguranță: Avem nevoie de așa ceva? În principiu, probabil că nu, dar astfel de așa-numiți câini la modă devin din ce în ce mai populari și de aceea sunt crescuți. În plus, acești labradori mici pot fi ținuți și în apartamente mai mici, deoarece cresc doar până la aproximativ 52 cm înălțime și cântăresc aproximativ 20 kg.

Pentru a produce un pui de mini-labradori, este necesar, în primul rând, să avem părinți deosebit de mici. În plus, se încrucișează o altă rasă, care este, de asemenea, considerabil mai mică. Această procedură nu este foarte ușoară, deoarece caracterul original al labradorului ar trebui, desigur, să fie păstrat și să nu se piardă prin împerecherea cu o altă rasă. Doar afinitatea pentru vânătoare nu este dorită. Aspectul exterior al unui Labrador joacă, de asemenea, un rol important în versiunea mică și, bineînțeles, nu trebuie să devieze. Bineînțeles, pentru Labrador sunt prescrise și diverse obiective de reproducere. Labradorul ar trebui să fie sănătos, capabil și cu un temperament sănătos, precum și să fie conform cu standardul FCI. Pentru a exclude bolile ereditare sau cel puțin pentru a le reduce la minimum, sunt necesare teste genetice adecvate înainte ca un câine să poată fi folosit pentru reproducere. În cazul în care un astfel de test este pozitiv, acest lucru va fi notat, iar reproducerea cu acest câine nu este permisă. De asemenea, părinții nu vor mai fi probabil autorizați pentru reproducerea selectivă. Această metodă este menită să eradicheze pe cât posibil bolile ereditare și defectele genetice. Pentru a menține obiectivul de reproducere a temperamentului tipic de retriever, viitorii câini de reproducție trebuie să treacă un test de temperament în conformitate cu așa-numitul model elvețian. Acesta se efectuează atunci când câinele are aproximativ 13 luni sau când a atins maturitatea sexuală. Deoarece nu doar caracteristicile fizice sunt transmise urmașilor, ci și cele psihologice, acest test de temperament ar trebui să contribuie la păstrarea caracteristicilor tipice ale rasei Labrador. Pe de o parte, ar trebui să fie un câine de familie sociabil și, pe de altă parte, un bun ajutor la vânătoare. Acest test este în general valabil pentru reproducere și este, de asemenea, supus unei dezvoltări constante. Dacă intenționați să vă supuneți câinele la acest test de temperament pentru că ați putea dori să vă împerecheați cu el, ar trebui să îl prezentați personal acolo, deoarece el vă cunoaște cel mai bine. Labradorul dumneavoastră nu va fi ținut în lesă în timpul acestui test, ceea ce înseamnă că se va mișca complet liber.