Oameni de insemnatate cruciala: Socrate, Buddha, Confucius, Iisus
By Karl Jaspers
()
Currently unavailable
Currently unavailable
About this ebook
Iisus, Buddha, Confucius și Socrate au exercitat o influenţă istorică de o incomparabilă cuprindere şi profunzime. Au marcat un tip de fiinţare umană, fără ca ceea ce era inepuizabil în ei să fi putut fi fixat în mod adecvat prin legi şi ideaţii.
În volumul Oameni de însemnătate crucială, Jaspers chestionează imaginea istorică, dezvoltarea spirituală și gândirea celor mai atipice modele existențiale, care au modelat și influențează, și în prezent lumea – Socrate, Buddha, Confucius și Iisus – în încercarea de a dobândi o perspectivă cât mai obiectivă asupra semnificației acestora.
„Fiecare din cei patru îşi află propria măreţie în ceva ce nu poate fi comparat cu ce se găseşte în ceilalţi. Socrate şi Confucius ne arată căi pe care le putem şi noi urma, chiar dacă nu-i vom putea ajunge. Îl urmăm pe Socrate în formularea interogaţiei aflate sub semnul incomprehensibilei instanţe supreme, pe drumul gândirii ce făptuieşte lăuntric, îl urmăm pe Confucius în împlinirea omeniei naturale. Iisus şi Buddha sunt altfel prezenţi. Având mereu în vedere sfârşitul lumii şi Împărăţia lui Dumnezeu, Iisus ne învaţă etosul cu neputinţă de împlinit în lume al Predicii de pe Munte. Buddha ne arată calea ce duce din lume la nirvāna. Amândoi trăiesc în indiferenţă faţă de lume, în temeiul stării-limită în care se înscriu. Practic, ei nu sunt urmaţi decât de foarte puţini oameni – presupunând că aceştia există. Nici în cazul lui Socrate şi Confucius de cele mai multe ori azi substanţa gândiră lor nu va putea fi şi a noastră, dar modul lor de gândire reprezintă o cale pentru noi. În schimb la Iisus şi Buddha nu doar substanţa, ci şi însăşi forma vieţii şi gândirii lor ni se refuză, – ori însă va trebui ca omul să opteze pentru ei asumându-şi şi toate consecinţele ce decurg de aici, fără de care totul n-ar fi decât ceva lipsit de onestitate. Dar întrebarea ce ne-o adresează rămâne, ea, de o însemnătate unică pentru noi. Ştim ceea ce suntem şi facem abia din perspectiva ce-o dobândim asupra noastră înşine stând în umbra lor.
Raportarea noastră filosofică la ei este aceasta: suntem tulburaţi de ceea ce au ei în comun, deoarece împreună cu ei ne aflăm şi noi în Starea fiinţării de om. Nici unul din ei nu ne poate fi indiferent. Fiecare din ei e o interogaţie ce ni se adresează nedându-ne pace”.
Karl Jaspers
Related to Oameni de insemnatate cruciala
Related ebooks
CUM GANDESTE LUMEA. O istorie globală a filosofiei Rating: 5 out of 5 stars5/5Ce este filosofia antica? Rating: 5 out of 5 stars5/5Cartea mică a filosofiei: – Rating: 5 out of 5 stars5/5Filosofia Antică Rating: 5 out of 5 stars5/5Viata buna: O introducere in etica Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMic dejun cu Socrate. Mari filosofi explicându-ți viața de zi cu zi Rating: 5 out of 5 stars5/5Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta Rating: 5 out of 5 stars5/5Dezlegând misterele nașterii și morții... și ale fenomenelor intermediare. O viziune budistă asupra vieții Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsReforma Democratiei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCivilizatia romana moderna neimplinita Rating: 4 out of 5 stars4/5Corectitudinea politica Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsCunoașterea. Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPlaton, Republica: Despre justiție – Dialectica și educația Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPsihologia mulțimilor Rating: 4 out of 5 stars4/5Filosofia felina Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsACEASTĂ PARTE A EDENULUI. Despre originea religiei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMisterul civilizației umane Rating: 5 out of 5 stars5/5Oamenii: Scurta istorie despre cum am stricat totul Rating: 4 out of 5 stars4/5Viata. Marea istorie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIstoria filosofiei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFrontierele cunoașterii Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFilosofii care au influențat dezvoltarea umanității Rating: 0 out of 5 stars0 ratings50 de clasici. Filosofie Rating: 3 out of 5 stars3/5Explicandu-i pe oameni Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMică istorie a religiei Rating: 5 out of 5 stars5/5Utopia. Imaginarul social între proiecție și realitate Rating: 5 out of 5 stars5/5O istorie a emotiilor umane Rating: 5 out of 5 stars5/5Floarea albă de cactus: Aforisme şi anedocte Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDumnezeu nu este mare. Cum otrăvește religia totul Rating: 5 out of 5 stars5/5Destinul, calauza din adancul tau Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Philosophy For You
Platon, Republica: Despre justiție – Dialectica și educația Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsMoartea: Aspecte psihologice, ştiinţifice, religioase, culturale şi filozofice Rating: 4 out of 5 stars4/5Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta Rating: 5 out of 5 stars5/5Logica și gândirea critică în dezvoltarea personală Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsPacea începe în noi Rating: 5 out of 5 stars5/550 de clasici. Filosofie Rating: 3 out of 5 stars3/5Incurcarea cuantică și inconștient colectiv. Fizica și metafizica universului. Noi interpretări. Rating: 4 out of 5 stars4/5Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDezlegând misterele nașterii și morții... și ale fenomenelor intermediare. O viziune budistă asupra vieții Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFilosofii care au influențat dezvoltarea umanității Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsControlează-ți emoțiile: Evită sindromul de burnout Rating: 5 out of 5 stars5/5De ce (nu) suntem fericiți? Rating: 5 out of 5 stars5/5Filosofie: Noțiuni de bază, Volumul 1 Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsÎntreabă un filosof: Răspunsuri la cele mai importante și neașteptate întrebări Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO MINTE LINIȘTITĂ. Învățături budiste pentru dobândirea păcii interioare Rating: 5 out of 5 stars5/5Si nu uita sa fii fericit Abecedar de psihologie pozitiva Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsLibertatea interioara Cum sa ne eliberam de temerile, prejudecatile, si dependentele noastre Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsIncrederea in sine O filosofie Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsRelații distructive Rating: 5 out of 5 stars5/5La drum cu Platon. Ce spun filosofii despre naștere, iubire, copii și ce se mai întâmplă pe drumul vieții Rating: 5 out of 5 stars5/5Eroarea lui Broca Rating: 5 out of 5 stars5/5Întâmplări în irealitatea imediată Rating: 3 out of 5 stars3/5Filosofia felina Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsDragostea. Gene egoiste, chimie sau romantism? Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsFilosofie: Noțiuni de bază, Volumul 2 Rating: 5 out of 5 stars5/5Istoria filosofiei Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsInghite Platon, nu Prozac! Rating: 0 out of 5 stars0 ratingsO scurta eternitate: Filosofia longevitatii Rating: 5 out of 5 stars5/5Coincidențe ciudate în viața ta. Mici evenimente curioase. Presimțirile. Telepatia. Se întâmplă și cu tine? Rating: 0 out of 5 stars0 ratings
Reviews for Oameni de insemnatate cruciala
0 ratings0 reviews