Sfarsitul istoriei si ultimul om

Pe măsură ce tumultosul secol XX se îndreaptă plin de spaimă spre sfârșitul său, prăbușirea comunismului ducând la o transformare a politicii mondiale – Francis Fukuyama ne invită să ne întoarcem împreună cu el la o întrebare care a fost pusă de marii filosofi ai secolelor trecute: există oare o direcție a istoriei omenirii? Și dacă această istorie este direcțională, către ce se îndreaptă ea? Și cum ne raportăm noi la acest parcurs al istoriei?

Dezbaterea acestor grave probleme ale istoriei contemporane este cu atât mai incitantă cu cât autorul a avut privilegiul de a deține funcția de director adjunct al echipei de planificare politică în cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Lucrarea Sfârşitul istoriei şi ultimul om a lui Francis Fukuyama este o profundă şi pasionantă investigaţie socio-politicâ, care depăşeşte intenţiile faimosului său eseu apărut în vara lui 1989. El aduce dovezi că există două forţe copleşitoare care funcţionează în cadrul istoriei omeneşti: „logica ştiinţei moderne” şi „lupta pentru recunoaştere”. Cea dintâi îi face pe oameni să-şi satisfacă o gamă tot mai largă de dorinţe prin intermediul procesului economic; cea de-a doua, „lupta pentru recunoaştere”, este în viziunea autorului chiar „motorul” istoriei.

Tema susţinută cu atâta strălucire de Francis Fukuyama este că, în timp, aceste două forţe au dus, după cum s-a văzut, la prăbuşirea tiraniilor, fie ele de stânga sau de dreapta, şi au obligat societăţi foarte deosebite din punct de vedere cultural să întemeieze democraţii capitaliste liberale la sfârşitul procesului istoric.

Şi atunci se pune marea întrebare: pot oare libertatea şi egalitatea politică şi economică – situaţie existentă la presupusul „sfârşit al istoriei” – produce o societate stabilă, în care omul ar putea fi pe deplin satisfăcut în cele din urmă? Sau, dimpotrivă, condiţia spirituală a acestui „ultim om” al istoriei, care este lipsit de posibilităţile de defulare a dorinţei şi luptei sale pentru supremaţie, va conduce, în mod inevitabil, la revenirea haosului şi a vărsărilor de sânge care au caracterizat istoria?

 Sfârșitul istoriei și ultimul om pare construită cu finețea și detaliul unei opere renascentiste. (Ioana Epure, bookaholic.ro)

 (...) remarcabil este faptul că, dacă în prima parte a cărții filtrul american prin care e privită lumea e destul de iritant – aproape ai sentimenul că Fukuyama încearcă să-ți demonstreze de ce toată lumea ar trebui să-și dorească să trăiască într-o Americă (plus că perspectiva lui asupra comunismului est-european este foarte americană), în a doua jumătate a cărții îți dai seama că tot ceea ce îți spune Fukuyama despre mentalitatea locuitorilor SUA îți dezvăluie ceva despre tine, ca non-american. Explicația motivelor pentru care americanul de rând se implică în politică, importanța politicii ca manifestare a thymosului, care a stat la baza principiilor stabilite de „Părinții Întemeietori”, îți indică chiar unul din lipsurile mari ale societății românești.

O să închei cu un citat din capitolul despre etica muncii, capitol care ar trebui să fie lectură obligatorie pentru fiecare angajat român, indiferent unde și pentru cine lucrează:

„Muncitorul est-german sau sovietic, obligat de activistul de partid să muncească pentru a construi socialismul (…) considera munca drept o povară care trebuia ocolită de câte ori era posibil. Țările Europei de Est care au pornit pe drumul democratizării se confruntă, toate, cu problema refacerii eticii muncii bazate pe interesul personal al individului, după decenii de obișnuință de a trăi pe cheltuiala statului.”

(Ioana Epure, bookaholic.ro)