Despre intelepciunea anticilor

Francis Bacon a fost unul dintre fondatorii sistemului modern al filosofiei politice în rând cu cei mai mari gânditori precum Isaac Newton, John Locke, Immanuel Kant, Thomas Hobbes și Jean Rousseau. Despre înțelepciunea anticilor (De sapientia veterum) a fost publicată în anul 1610. Lucrarea se prezintă ca o încercare de interpretare filosofică a unora dintre cele mai cunoscute mituri antice grecești, fiind redate cu precădere ideile poeților care au pus în circulație aceste mituri. Astfel, sub masca tălmăcirii ideilor filosofice ale unor înțelepți din vremuri străvechi, tălmăcire pe care autorul o consideră anevoioasă și supusă arbitrariului, Bacon își exprimă propriile idei și păreri. În carte, autorul enumera treizeci și unu de fabule antice, sugerând că acestea conțin învățături ascunse pe diverse teme precum morala, filosofia, religia, politica, știința și arta. Două dintre capitolele din carte, „Cupidon sau Atomul“, și „Proteus sau Materia“ sunt considerate o parte importantă a filosofiei științifice a lui Bacon. 

Dintre ideile politice cele mai îndrăznețe și actuale ale cărții amintim: soarta principilor este nestatornică (cap. II); regii trebuie să fie uniţi cu popoarele lor (cap. II); îndelunga obişnuinţă a conducerii îi transformă pe regi în tirani (cap. II); popoarele asuprite de tirani sfârşesc prin a se răscula (cap. II); prin decrete înţelepte şi prin blândeţe se poate redobândi încrederea poporului mai mult decât prin represiuni severe (cap. II); tratatele, promisiunile, jurămintele principilor sunt nesigure şi nestatornice (cap. V); principii sunt cel mai adesea lacomi, ambiţioşi şi de rea-credinţă (cap. V); un război nu trebuie făcut decât din motive temeinice şi pentru apărarea unei cauze drepte (cap. VII); subjugarea popoarelor vecine este condamnabilă şi trebuie să fie evitată (cap. VII); este drept războiul dus pentru dezrobirea unui popor de tiranie (cap. VII).

Dintre ideile despre problemele de filosofia naturii se impune în primul rând aceea despre structura corpusculară a materiei (cap. VI); după care urmează ideea că, despre originea Universului, concepţia filosofică atomistă este cel puţin tot atât de probabilă cât este concepţia biblică creaţionistă (cap. VI); există continuitate între regnurile aparent discontinue ale naturii: uman, animal, vegetal şi fizic, şi că ele sunt deci de aceeaşi esenţă materială (cap. VI); materia este veşnică, cantitatea ei din Univers rămânând neschimbată, iar lumea este pieritoare (cap. XII); naşterea lumii s-a făcut prin trecere treptată de la dezordine la ordine (cap. XII); lumea a luat naştere prin mişcarea naturală a atomilor (cap. XVII) - şi aşa mai departe.

De asemenea, autorul prezintă câteva idei interesante de filosofia religiei, printre care următoarele: războaiele religioase, necunoscute de antici, sunt o pacoste a timpurilor moderne, adusă de creştinism; religia, mai cu seamă cea creştină, este izvor de fanatism, iar fanatismul este izvor de jafuri, măceluri, crime, războaie; deosebirile de credinţe religioase, până şi în sânul aceleiaşi religii, provoacă trădări şi perfidii între persoane între care există legături sfinte, ca acelea ale înrudirii sau ale ospitalităţii; persecuţiile religioase, când sunt împinse până la crime oribile, produc asupra credincioşilor efectul psihologic contrar celui scontat de cei care le provoacă.