VCBVFDGDHMJHGGBF

UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCURE TI FACULTATEA DE TRANSPORTURI MANAGEMENTUL TRANSPORTURILOR

CONVENTIA NATIUNILOR UNITE ASUPRA CONTRACTELOR DE VANZARE INTERNATIONALA DE MARFURI

BALAN MARIUS ADRIAN MASTER ANUL AL II-LEA

VCBVFDGDHMJHGGBF

Conform Codului Civil art.942 contractul este acordul intre doua sau mai multe parti spre a constitui sau a stinge intre ei un raport juridic, iar conform dreptului comercial international un contract de vanzare poate fi considerat un contract universal, dreptul comercial roman completeaza acest concept spunand ca vanzarea internationala se individualizeaza prin functionalitatea sa, iar nu prin structura sa juridica, avand intr-o masura preponderenta, un fond comun cu cel al vanzarii civile, chiar daca se deosebeste de acesta prin natura comerciala si internationala . Ceea ce diferentiaza in mod semnificativ contractul de vanzare interna de cel de vanzare internationala este faptul ca acesta din urma cuprinde, in mod inerent, elemente de extraneitate. Din aceasta cauza contractul de vanzare international este susceptibil a fi reglementat de doua sau chiar mai multe legii aplicabile contractului (lex contractus) care va carmui interpretarea lui, drepturile si obligatiile partilor etc. Pentru a inlatura inconvenientele cauzate de diversitatea legilor nationale s-a recurs la armonizarea si uniformizarea normelor aplicabile. Dintre conventiile internationale elaborate in domeniul vanzarii internationale mentionam Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationale de marfuri incheiata la Viena la 11 aprilie 1980, la care Romania a aderat prin Legea nr 24/1991 . Aceasta Conventie este complinita de Conventia asupra prescriptiei in materie de vanzare internationala de marfuri, incheiata la New York la 14 iunie 1974 si Protocolul de modificare a Conventiei, incheiat la Viena la 11 aprilie 1980, la care Romania a aderat prin Legea nr 24/1992. Un rol insemnat in opera de uniformizare il au regulile Incoterms, elaborate de Camera de Comert Internationala de la Paris. Conventia de la Viena are 101 articole si este impartita in patru parti : -partea Ia cuprinde domeniul de aplicare si dispozitii generale ; -partea IIa formarea contractului; -partea IIIa vanzarea marfurilor si dispozitii generale, obligatiile vanzatorului, obligatiile cumparatorului, transferul riscurilor, dispozitii comune obligatiilor cumparatorului si vanzatorului ; -partea IV a dispozitii finale.

Contractul de vanzare cumparare, considerat ca un caz particular al contractului in sens general, reprezinta documentul cel mai larg raspandit in cadrul relatiilor comerciale internationale, incheiat in special pentru vanzarea cumpararea de obiecte de valoare mare sau mijlocie, marfuri in cantitati mari, prestarea unor tipuri de sevicii deosebite etc. Ca forma se prezinta ca o sccesiune de clauze intr-o ordine asupra careia partile semnatare au cazut de acord. Este de preferat ca aceasta succesiune sa urmareasca derularea in practica a operatiunilor comerciale incepand cu definirea obligatiilor partilor si incheind cu incetarea acestor obligatii.
2

VCBVFDGDHMJHGGBF

Caracterizarea generala a contractului international de vanzarecumparare Contractul de comert international este definit ca vanzarea -cumpararea de marfuri la nivelul careia este prezent un element international. Vanzatorul si cumparatorul sunt in tari diferite si aceste sunt parti la Conventie (art.1 lit.a) iar marfurile trebuie sa fie transportate de la vanzatorul la cumparator. Vanzarea internationala este cel mai adesea, un contract intre doua persoane departate (inter absentes), care se incheie prin corespondenta. Astfel pe langa contractul propriu zis de vanzare cumparare, trebuie incheiat si un conedferftract de transport, contract de asigurare si stabilita modaliatea de plata a contractului. Practica arbitrala internationala a stabilit ca un contract tipic de vanzare international se carcterizeaza prin 5 elemente : a) existenta unui contract de vanzare cumparare care descrie marfurile, modalitatile de livrare si locul unde sunt disponibile marffeurile respective. b) acest contract de vanzare cumparare trebuie completat de un contract de transport incheiat fie de catre cumparator fie de catre vanzator in functie de obligatiile stabilite in contractul de vanzare gdfgdfsg cumparare c) deoarece transportul marfurilor pe apa, cai ferate, cai rutiere, calea aerului implica riscuri referitoare la pierderea sau degradarea marfurilor respective, vanzarea internationala in forma tipica presupune si incheierea contractului de asigurare. Carei parti ii revine obligatia de a incheia contractul de asigurare depinde de intelegerea partilor, dar si de tipul de contract pe care partile le-au incheiat. d) exista anumite conditii impuse de autoritatile de export si import care trebuie indeplinite de vanzator si cumparator. e) contractul trebuie sa prevada modalitati si termenul de plata. Contractul de vanzare internationala de marfuri, desi contine elemente definitorii ale vanzarii din dreptul intern este considerat in literatura de specialitate un contract original, ce se naste si se realizeaza in mediul international, cu finalitate si caracteristici proprii. Criteriul de determinare a caracterului international al vanzarilor il constituie faptul ca partile contractante isi au sediul in state diferite. In functie de obiectul operatiunii comerciale , contractele pot fi : de executare de lucrari, de mandat si reprezentare comerciala, de transport si expeditii internationale, de turism si altele, practicate in relatiile comerciale internationale. O mentiune speciala trebuie facuta in lagatura cu o serie de tehnici de contractare comerciala - leasing, vanzare de licente, franchising, vanzare de know how, consulting engineering, al caror obiect rezulta din continutul operatiunilor respective. Contractele comerciale internationale se incheie si se modifica, de regula, in forma scrisa , cu respectarea conditiilor pentru validitatea conventiilor.
3

VCBVFDGDHMJHGGBF

In procesul tratativelor este foarte important controlul asupra redactarii contractului. Ca atare un obiectiv al negocierilor va fi acela de a se obtine dreptul de a formula primul proiect de contract. In functie de natura tranzactiilor si de interesele lor, partile pot opta pentru un contract lung sau pentru un contract scurt . In redactarea proiectelor de contract partile pot sa utilizeze anumite modele , contracte cadru, conditii generale sau contracte tip. Contractul cadru este un acord de principiu asupra majoritatii clauzelor contractuale cu exceptia unora esentiale, in speta pretul. Lipsit de un astfel de element contractul nu este valabil incheiat si nu produce efecte intre parti decat din momentul in care pretul a fost precizat. Contractul tip este un model de contract standardizat care poate fi completat sau modificat si la care partile fac referinta. Spre deosebire de conditiile generale el este mai frecvent adoptat de comun acord ca un instrument contractual principal sau chiar unic de catre parti. Utilizarea acestora ofera comerciantilor o serie de avantaje, printre care mentionam : simplificarea procesului de negociere si reducerea duratei acestuia, evitarea riscului formularii unor clauze neclare , evitarea riscului omisiunii unor clauze importante si evitarea neintelegerilor cu privire la inerpretarea unor clauze. Conditiile generale sunt toate conditiile prestabilite si destinate a fi inserate intr-un anumit numar nedeterminat de contracte de acelasi tip. Ele sunt cel mai adesea opera unei intreprinderi sau a unui grup, (Incoterms). Contractul de comert international se caracterizeaza prin consensualitate, ca si majoritatea celorlalte contracte, astfel incat se considera perfectat in momentul realizarii acordului de vointa intre subiectii acestuia. Desi forma scrisa nu este necesara pentru insasi existenta contractului ea este indicata pentru o mai buna probatiune in cazul aparitiei unor divergente intre parti. Prin forma scrisa a contractului se precizeaza mai clar continutul acestuia ce confera certitudine momentului incheierii si se usureaza supravegherea modului de executare a obligatiilor contractuale. Necesitatea formai scrise era prevazuta in mod expres, in legislatia din perioada anterevolutionara. In alte tari s-a stabilit in mod expres administrarea formei verbale pentru contractele comerciale internationale cum este cazul in Franta. Finalizarea contractului este incheierea fructuoasa a negocierilor si corespunde cu etapa redactarii definitive a contractului, expresie a cansacrariii acordului de vointa dintre parti. La finalizarea contractului se trec in revista o serie de aspecte legate de elaborarea acestui document. Doctrina si jurisprudenta instantelor de arbitraj opteaza pentru forma scrisa, ca si organismele internationale care functioneaza sub egida O.N.U. Cand contractul se realizeaza in forma scrisa este necesara intocmirea mai multor exemplare, care sunt suplinite de cerere, oferta si acceptare in cazul
4

VCBVFDGDHMJHGGBF

contractelor intocmite la distanta. Ca regula generala contractul comercial international este consacrat printr-un act scris, acest act poate fi foarte simplu sau foarte elaborat si se elaboreaza atatea exemplare cate parti participa la tranzactie, plus cate un exemplar pentru fiecare tert implicat. In ce priveste limba de redactare a contractului, partile pot conveni clauza lingvistica, precizand ca in cazul in care contractul este redactat in mai multe limbi , limba precizata in clauza va prevala la interpretare (de obicei limba engleza). Partile contractului au libertatea deplina sa aleaga limba in care este redactat acesta. Redactarea se poate realiza intr-o singura limba sau in mai multe, daca partile opteaza in acest sens. Limba aleasa poate sa nu aiba nici o legatura cu elementele obiective referitoare la statutul societatii sau al partilor contractante, optandu-se pentru limba de circulatie internationala adecvata domeniului comercial si specificului contractului respectiv, ca de exemplu limba engleza in domeniul contractelor maritime. Prima parte a contractului contine doar titlurile si subtitlurile care apar in contract si au doar caracter explicativ, servind la orientarea in ceea ce priveste structura relatiei contractuale si modul in care s-a manifestat acordul de vointa al partilor. Preambulul este o expunere de motive si are doua functii contractuala si politica. Subiectii din domeniul comertului international se caracterizeaza printr-o mare diversitate si prin faptul ca apartin ordinii juridice nationale din state diferite. In consecinta capacitatea lor juridica este diferita, in functie de legea aplicabila statutului lor juridic Statul, in calitate de subiect la acest tip de contracte are statutul juridic special, subordonandu-se normelor de drept national create de el insusi, dar si unor norme de drept international, la adoptarea carora a participat uneori in calitate de stat suveran. Conceptul consimtamant, semnifica in sens restrans manifestarea vointei juridice a unei persoane in vederea perfectarii actului juridic. In sens larg consimtamantul este un acord de vointa intre doua sau mai multe persoane, care incheie un contract . Cauza reprezinta scopul in vederea caruia partenerii contractului isi dau consimtamantul, fiind necesar sa fie licita si morala in cazul oricarui gen de contract. Aceste conditii se apreciaza in functie de legea aplicabila contractului, intrucat fiecare tara poate interpreta in mod diferit aceste notiuni. Consimtamantul se considera valabil exprimat numai daca a fost exprimat in mod liber si in cunostinta de cauza. Vicierea lui este posibila prin afectarea elementului intelectiv (prin eroare sau prin dol), ori prin atenuarea libertatii de vointa (prin violenta). Particularitatile contractelor comerciale internationale, determina existenta unor elemente de specificitate in raport cu viciile invocabile in celelalte categorii de contracte. Astfel sunt limitate cazurile de eroare substantiala, dar se poate invoca eroarea de drept sau leziunea contractuala, care este proprie acestor contracte.
5

VCBVFDGDHMJHGGBF

Continutul contractului este format din clauzele contractuale care sunt de doua categorii : cele esentiale fara de care contractul nu este valabil incheiat (partile, obiectul, pretul) si alte clauze (durata contractului, reglementarea diferendelor, exonerarea de raspundere etc.). Continutul contractului contine obiectul care desemneaza marfa asupra careia se poarta obligatiile partenerilor. Obiectul contractului semnifica actiunea sau inactiunea la care partile se obliga prin contract. Daca prestatia se refera la bunuri se includ si ele in obiectul contractului. Prestatiile sau obiectul material al contractului pot fi uneori complexe dar indiferent daca consta in a da, a face sau a nu face este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii: - sa fie determinat sau determinabil, ultima alternativa fiind mai mult uzitata in contractele internationale. - sa fie posibil sub aspect material, fizic, juridic - sa fie licit in raport cu ordinea nationala a tuturor statelor cu care are interferenta contractul. Negocierea obiectului contractului consta in identificarea marfii, prin determinarea cantitatii, calitatii, ambalajului si a marcii, precum si in precizarea obligatiilor partenerilor in legatura cu marfa. Denumirea marfii care face obiectul contractului trebuie astfel stabilita incat sa inlature cu desavarsire orice posibilitate de intelegere gresita. Cantitatea marfii se determina prin folosirea unitatilor de masura, in functie de uzantele cu privire la masuri si greutati, de pe piata clientului. Cantitatea marfii se determina, de obicei, la locul din care se face expedierea marfii, dar partile pot sa cada de acord ca stabilirea acesteia sa se faca la locul de destinatie. De asemenea, se poate conveni sa aiba loc o dubla determinare a cantitatii - una la locul de expeditie si alta la locul de destinatie. Calitatea marfii include totalitatea proprietatilor fizice, chimice, organoleptice etc., precum si datele sau calificativele care identifica sau individualizeaza obiectul contractului, definindu-l. Ele trebuie sa corespunda practicii comerciale uzuale ; exista o multitudine de posibilitati de exprimare a clauzei. Calitatea marfii se determina prin mai multe metode : determinarea calitatatii marfii pe baza de descriere este metoda cea mai frecvent utilizata determinarea calitatatii marfii prin mostre determinarea calitatatii marfii pe baza de tipuri si denumiri uzuale determinarea calitatatii marfii prin indicarea marcii de fabrica, a celei de comert sau serviciu determinarea calitatatii marfii pe baza vizionarii marfii determinarea calitatatii marfii prin utilizarea unor formule consacrate In contract trebuie mentionat in mod expres felul ambalajului, daca nu exista intelegeri anticipate vanzatorul este obligat, conform normelor uzitate la livrare, sa
6

VCBVFDGDHMJHGGBF

predea marfa intr-un ambalaj uzual de export. Ambalarea se face in functie de natura marfii si de modul de transport avand functia principala de a proteja marfa. Marcarea ambalajului este o alta cerinta a contractelor externe, avand doua functii de baza : operativitatea in manipularea marfii in timpul transportului si publicitatea comerciala in cazul revanzarii de catre importator. Pretul este elementul esential al contactului si reprezinta obiectul obligatiei cumparatorului importatorului, fiind concretizat intr-o suma de bani determinata sau determinabila. Pretul se inscrie in contract fie pe unitatea de produs, fie ca o suma globala pentru intreaga cantitate de marfa care face obiectul contractului. Prin negociere sau pe baza uzantelor trebuie neaparat precizate unele aspecte legate de pretul marfii, cum ar fi : cantitatea pentru care se calculeaza pretul, valuta in care se va face plata si reducerile de pret pe care le acorda vanzatorul cumparatorului. In practica comerciala se obisnuieste ca pretul platit sa fie acela pe care il are marfa in momentul in care trebuie executat contractul. In comertul exterior livrarea este o componenta esentiala a oricarei vanzari. Ambele parti angajate in tranzactia comerciala acorda o atentie deosebita stabilirii conditiilor legate de determinarea locului si a momentului in care , odata cu trecere marfii de la vanzator la cumparator, are loc si transferarea cheltuielilor si a riscurilor pe care le implica livrarea, acestea fiind denumite conditii de livrare. Conditiile de livrare sunt reglementate conform prevederilor contractului, a regulilor si a uzantelor comerciale. Dintre uzantele generale, cele mai importante sunt cele care se refera la conditiile de livrare si la platiile internationale

Exista practici, uzante, pe baza carora comerciantii incheie si deruleaza intre ei contractele. Cele mai utilizate uzante contractuale ce indica locurile unde sunt disponibile marfurile, precum si intinderea drepturilor si obligatiilor partilor sunt elaborate de Camera Internatioala de Comert (Paris 1936). Aceste drepturi si obligatuni au fost revizuite in: 1953, 1967, 1980, 1990, 2000. Ultima parte a contractului o formeaza anexele care preiau o serie de detalii tehnice, financiare sau juridice. Partea cea mai importanta in realizarea contractelor internationale apartine negocierii clauzelor contractuale, care de ce sa nu recunoastem sunt cele care dau continutul intregului contract, in jurul lor construindu-se contractul propriu-zis. Cele mai utilizate clauze contractuale sunt CIF, FOB si CFR. CIF (Cost Insurrance and Freight ) - port de destinatie Este prima uzanta mai frecventa folosita.
7

VCBVFDGDHMJHGGBF

Termenul CIF- cost, asigurare si navlu, platite pana la portul de destinatie convenit, inseamna ca vanzatorul livreaza marfa navei navlosita de el, achitand navlul pana la portul de destinatie convenit, inclusiv costul asigurarii riscului de pierdere si avariere a marfii pe timpul transportului maritim. Marfa se considera livrata in momentul in care trece balustrada navei, in portul de expediere. Vanzatorul are aceleasi obligatii ca si in cazul uzantei CFR la care se adauga si obligatia de a incheia asigurarea maritima pentru cumparare privitoare la riscul degradarii sau disparitiei marfurilor pe perioada transportului. El mai realizeaza si formalitatile de export. Acest tip de contract poate fi utilizat numai in transporul pe apa al marfii, pe mare sau pe apele interioare. Cand marfurile sunt cumparate in baza unui contract CIF, obligatia vanzatorului este de a: - realiza transportul marfurilor respective in portul de destinatie specificat in contract pe propriile sale cheltuieli; - asigura marfurile pe baza unui contract de asigurare de transport pe mare specificand marfurile transportate, in cadrul acestei uzante, vanzatorul isi indeplineste obligatiile prevazute prin contract atunci cand a remis cumparatorului ori unui agent autorizat de cumparator toate documentele specificate in contractul de vanzare CIF, si anume: - documentele care atesta incarcarea marfurilor care fac obiectul contractului de vanzare-cumparare. Aceste documente cuprind inventarul marfurilor care fac obiectul contractului. - factura comerciala care specifica pretul mafurilor care fac obiectul contractului; - polita de asigurare, care atesta incheierea contractului de asigurare a transportului marfurilor pe apa; - alte documente solicitate de cumparator: certificatul de inspectie, certificatul de - calitate, eliberate de autoritatile competente.

FOB (Free On Board) - portul de incarcare Este cea de-a 2-a uzanta mai frecventa folosita. Termenul FOB urmat de regula de numele portului de incarcare se refera in primul rand la modalitatea de plata, desi este deseori legat si de obligatiile de livrare stabilite intre parti. FOB sau liber la bord inseamna ca vanzatorul si-a indeplinit obligatia de livrare a marfii in momentul in care aceasta a trecut balustrada navei in portul de incarcare convenit. Aceasta inseamna ca toate costurile si riscurile de
8

VCBVFDGDHMJHGGBF

pierdere sau de avariere a marfii, din acest moment, se suporta de cumparator. Aceasta clauza obliga vanzatorul sa indeplineasca formalitatile vamale de export. Contractul FOB cunoaste mai multe variante (care impartasesc in comun modalitatile de plata, transferul riscului si al proprietatii). Practica comertului international a stabilit ca exista trei forme de FOB: a) FOB-ul clasic b) FOB-ul extins c) FOB-ul strict In legatura cu aceastea, Conventia prevede faptul ca vanzatorul, in vederea executarii contractului, trebuie sa predea marfuri a caror cantitate, calitate sau tip si al caror ambalaj sau conditionare sa corespunda celor stipulate in contract. Astfel, criteriul primordial in functie de care se apreciaza indeplinirea de catre vanzator a cerintei conformitatii il reprezinta prevederile contractuale. In lipsa unor atare reglementari in actul incheiat de parti, marfurile sunt considerate conforme cu contractul doar daca indeplinesc anumite conditii secundare. Astfel, ele trebuie sa fie adecvate intrebuintarilor la care servesc, in mod obisnuit, marfuri de acelasi tip, avandu-se in vedere situatia in care marfurile au fost contractate pe baza unei descrieri generale, cumparatorul nefurnizand vanzatorului nici o indicatie cu privire la intrebuintarea pentru care sunt destinate. De asemenea, obligatia este indeplinita daca marfurile sunt adecvate oricarei intrebuintari speciale care a fost adusa, expres sau tacit, la cunostinta vanzatorului, de catre cumparator, in momentul incheierii contractului. Aceasta prevedere permite vanzatorului sa refuze perfectarea acordului de vointa daca este in imposibilitate de a livra bunuri corespunzatoare acelei intrebuintari. In cazul in care contractul a fost negociat pe baza unui esantion sau model prezentat cumparatorului, marfurile livrate trebuie sa posede calitatile acelui esantion sau model. In plus, este necesar ca acestea sa fie ambalate sau conditionate in modul obisnuit pentru marfurile de acelasi tip sau, in lipsa unui mod obisnuit, intr-o maniera adecvata pentru a le conserva si proteja. Cu toate acestea, vanzatorul nu este raspunzator de o lipsa de conformitate pe care cumparatorul o cunostea sau nu o putea ignora la data incheierii contractului, aplicandu-se astfel implicit principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Momentul in raport cu care se apreciaza lipsa de conformitate cu contractul si cu prevederile Conventiei este acela al transmiterii riscurilor catre cumparator, chiar daca aceasta lipsa nu se manifesta decat ulterior, dupa inceperea utilizarii.
9

VCBVFDGDHMJHGGBF

Vanzatorul este, de asemenea, raspunzator de orice lipsa de conformitate care apare dupa momentul indicat anterior in cazul in care garanteaza ca marfurile sa ramana adecvate intrebuintarii lor normale ori unei intrebuintari speciale sau sa pastreze calitatile ori caracteristicile specificate in contract, pentru o anumita perioada de timp. In caz de predare anticipata, vanzatorul are dreptul, pana la data prevazuta pentru predare, sa acopere lipsa de conformitate, fie oferind partea sau cantitatea lipsa sau marfuri noi care sa inlocuiasca marfurile neconforme cu contractul, fie prin repararea oricarei lipse de conformitate a marfurilor, cu conditia sa nu cauzeze cumparatorului nici inconveniente, nici cheltuieli nerezonabile. Totusi, cumparatorul pastreaza dreptul de a cere daune-interese. Conventia prevede insa, si anumite obligatii in sarcina cumparatorului. Acesta trebuie sa examineze marfurile sau sa le supuna examinarii intr-un termen cat mai scurt, din momentul in care au fost puse la dispozitia sa. Ca o consecinta a acestei obligatii, cumparatorul este decazut din dreptul de a se prevala de o lipsa de conformitate daca nu o denunta vanzatorului, precizand natura defectului, intr-un termen rezonabil, calculat din momentul in care l-a constatat sau ar fi trebuit sa-l constate, insa cel mai tarziu intr-un termen de 2 ani de la data la care marfurile i-au fost remise in mod efectiv. In urma decaderii, cumparatorul nu poate cere dauneinterese, marfuri de inlocuire, repararea lipsei de conformitate, sau declararea rezolutiunii contractului si este lipsit de posibilitatea de a reduce pretul, ramanandu-i doar solutia pastrarii marfurilor, in ciuda neconformitatii lor, cu plata pretului. In scopul respectarii bunei credinte in comertul international, Conventia sanctioneaza vanzatorul, care nu mai poate invoca imprejurarea ca cealalta parte (cumparatorul) nu a procedat la examinarea marfurilor, sau nu a denuntat lipsa de conformitate, daca lipsa se refera la fapte pe care vanzatorul le cunostea si pe care nu le-a aratat cumparatorului.

10