Sunteți pe pagina 1din 4

METODE SI TEHNICI DE EFICIENTIZARE A COMUNICARII

DIDACTICE

Procesul de învăţământ se realizează prin şi cu ajutorul comunicarii, fiind,


în ultimă instanţă, un act de comunicare.
Comunicarea conţine prin ea însăşi potenţial educativ, insemnand
transmitere de cunoştinţe, autoreglarea activităţii intelectuale, transmiterea
codurilor caracteristice fiecărei ştiinţe. Intre comunicare şi educaţie exista un
raport de interdependenţă.
Limbajul didactic are caracteristici proprii.
Fiind un proces atât de complex, comunicarea didactică cunoaşte mai
multe abordări şi mai multe definiţii.
În literatura de specialitate nu există un consens asupra conceptului de
comunicare didactică, astfel că se mai utilizează şi cel de comunicare
educaţională sau pedagogică, Din perspectiva educaţiei formale comunicarea
didactică constituie baza procesului de predare şi asimilare a cunoştinţelor în
cadrul instutuţionalizat al şcolii şi între parteneri cu statusuri determinate:
Comunicarea didactică nu este numai o activitate ce pune în relaţie cadrul
didactic şi elevul pentru realizarea unor obiective comune, este şi un proces
psihosocial de influenţare prin limbaje specifice a atitudinilor,
comportamentelor, convingerilor, a componentelor motivaţional-afective şi
volitive.
În comunicarea didactică trebuie să fim precişi, concisi şi expresivi în
acelaşi timp, prin claritatea şi conciziea discursului facilitând atât transferul
cât şi înţelegerea mesajului transmis; informaţiile transmise trebuie adaptate
scopului, obiectivelor didactice şi nivelului intelectual al cursanţilor.
Comunicarea didactică este una evaluativă şi autoevaluativă atât pentru
profesor cât şi pentru elev.
În acest context se evidenţiază raportul dintre limbajele verbal,
paraverbal şi nonverbal utilizate de profesori în corelaţie cu obiectivele
didactice şi cu partenerii elevi. Stilul profesorului defineşte predominanţa
verbal-nonverbal in dialogul educaţional, totusi mimica, gesturile,
paralimbajul sunt extrem de importante, facilitand intelegerea mesajului si
ramanand uneori adanc intiparite in amintirea elevului/studentului si asociate
cu sentimente de admiratie,stima sau dimpotriva,de neplacere , dezinteres
pentru profesor si materia predata.
Pentru eficientizarea comunicarii didactice in primul rand ar trebui sa
avem in vedere eliminarea pe cat posibil a barierelor de comunicare cum ar
fi distorsiunile, inexistenţa unui repertoriu comun între profesor şi
elev/student care duce deseori la perturbarea comunicării. Supraincarcarea
informaţională sau „bombardamentul informaţional” care pune elevul în faţa
unei abundenţe extreme de informaţie poate duce la dezvoltarea unui refuz
faţă activitatea didactica, la confuzii, epuizare fizică şi motivaţională.
Blocarea comunicării prin relaţii reci, birocratice şi alte manifestări, de
asemenea scad randamentul comunicării şi implicit cel şcolar.
De aceea, in acest context, a comunica eficient presupune:
Să informezi inteligibil şi să facilitezi înţelegerea mesajului transmis;
Să dezvolţi gândirea, afectivitatea, motivaţia, voinţa şi personalitatea
elevilor şi studenţilor;
Să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi manifestările
comportamentale ale celor cu care comunici;
Să convingi pe cei cu care comunici.
Invatamantul modern a inceput sa se foloseasca tot mai mult de
metodele interactive si de noile tehnologii.Video-proiectiile,inregistrarile
audio sau video au devenit mijloacele favorite folosite la clasa,si prilejuri de
a interactiona si a comunica mai eficient.
Analiza comparativa a strategiilor traditionale si a strategiilor interactive
de instruire permite a concluziona ca ultimele orienteaza procesul de
învatamînt spre elev, spre nevoile lui interne,
reflectând noile relatii social-culturale si tendintele educationale în
ansamblu. Pentru cercetarea noastra prezinta un interes deosebit diverse
tipuri de clasificari ale strategiilor active de instruire. În legatura cu aceasta
trebuie mentionat faptul ca referitor la problema data nu exista o abordare
unica.
Astfel, I.Albulescu si M.Albulescu , la strategiile active includ:
metodele problematizate;
metodele euristice;
metodele deductive;
discutia;
lucrul în grupuri mici;
brainstorming -ul;
exercitiul;
metodele de cercetare;
lectura independenta.
I.Cerghit examineaza strategiile active într-un plan mai amplu, generalizat,
relevând:
strategiile euristice;
strategiile de cercetare;
strategiile practice.
D.Cavtaraze la strategiile active plaseaza jocurile didactice, în parte, jocurile
cu roluri si imitationale . I.Nicola nu evidentiaza în grup aparte strategiile
active de învatare .Totodata, ele îsi gasesc locul în clasificarea data de autori
dupa tipul strategiei didactice.
Unele cercetări includ şi oferirea de daruri, (De Vito, 1988, apaud, I., O.,
Pânişoară, Polirom, 2006.)
I.Nicola nu evidentiaza în grup aparte strategiile active de învatare .
Totodata, ele se regasesc în clasificarea data de autori dupa tipul strategiei
didactice. Astfel,în sistemul didactic, numit de el expozitiv-euristic, include,
printre altele, si strategiile active de învatare:
· problematizate;
· de cercetare;
· experimentale;
· practice;
· de grup
În structura instruirii algoritmizate autorul integreaza: instruirea
programata, exercitiul.
Ioan Bontas la strategiile active de instruire include:
· experimentul;
· exercitiul;
· lucrarile practice;
· conversatiile;
· instruirea programata .
La strategiile didactice active, de obicei, se refera:
· analiza (dezbaterile situaþiilor concrete, cazurile din viata);
· discutiile în grup;
· jocurile cu roluri;
· trainingurile.
Fiecarei din strategiile existente îi este specific potentialul propriu al
activismului elevilor.
De aici este argumentata pozitia unui sir de cercetatori, de exemplu,
M.Skatkiri, I.Lerner, care insista asupra rationalizarii clasificarii strategiilor
active de instruire în functie de nivelul activismului si independentei
elevului în procesul instruirii.
In concluzie, putem afirma ca folosind un limbaj inteligibil şi adecvat,
bazat pe o comunicare expresivă şi convingătoare, cadrul didactic trebuie sa
incerce să transfere conţinutul predat în mod atractiv, nuanţat, argumentat şi
inteligibil. Apelând la întregul arsenal metodic şi logistic de care dispune si
depăşind simplul şi plictisitorul monolog într-o expunere elevată şi
argumentată va schimba conformismul în participare şi activism.
Facilitarea feed-back-ului este in acest context foarte importanta,
influenţarea devenind astfel bilaterală pentru că in comunicarea didactica,
aşa cum spunea Leon Bloy , nu se ştie “cine dă şi cine primeşte”.

BIBLIOGRAFIE

COSMOVICI, A., LUMINIŢA IACOB, PSIHOLOGIE ŞCOLARĂ,


POLIROM, 1999

JUDE, I.,PSIHOLOGIE ŞCOLARĂ ŞI OPTIM EDUCAŢIONAL, E.D.P.,


BUC., 2002

PÎNIŞOARĂ, I. O., COMUNICAREA EFICIENTĂ, POLIROM

SĂLĂVĂSTRU, DORINA, PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI, POLIROM,


2004

ŞOITU, L, PEDAGOGIA COMUNICĂRII, INSTITUTUL EUROPEAN,


2001