PAHONTU (DATCU) LILIANA ANISOARA -ANUL III 1.1.

DEFINIREA SI IMPORTANTA EVALUARII Evaluarea este o componenta a oricarei activitati umane care tinde spre obtinerea unor rezultate, fapt ce implica necesitatea de a stabili in ce masura rezultatele propuse au fost efectiv obtinute. In sensul cel mai larg, evaluarea are un rol deosebit in viata fiecarei fiinte umane. Omul traieste sub semnul masurii si al comparatiei cu altii si cu sine. In intreaga lui existenta el este permanent evaluat si la randul lui evalueaza pe cei cu care intra in contact. Evaluarea/ valorizarea este o dovada ca persoanele, lucrurile, evenimentele nu ne sunt indiferente, prezinta pentru fiecare dintre noi anumite semnificatii. Avand in vedere ca educatia este o activitate sociala complexa, apare necesitatea ca si aceasta sa fie supusa evaluarii. Evaluarea, intr-o acceptiune larga, se concentreaza asupra eficientei sistemului de invatamant, considerat ca subsistem al sistemului social. Pe baza datelor furnizate de evaluare se sta-bileste daca sistemul educational isi indeplineste functiile pe care le are, daca obiectivele sistemului au fost indeplinite. Evaluarea apare ca o componenta esentiala a activitatii de invatamant, in general, a procesului de invatamant, in special. Procesul de invatamant este un proces cu reglare si autoreglare. Acest lucru este posibil deoarece fluxul informational circula de la comanda spre executie si invers, de la executie spre comanda. Circuitul fluxului informational de la executie la comanda se realizeaza prin intermediul mecanismului conexiunii inverse, secventa importanta a procesului de invatamant care reprezinta in fapt evaluarea. prinde: Evaluarea este punctul final dintr-o succesiune de evenimente care cu stabilirea finalitatilor/scopurilor pedagogice prin prisma comporta-mentelor dezirabile ale elevilor; proiectarea si infaptuirea programului de realizare a scopurilor pro-puse;
masurarea rezultatelor obtinute ca urmare a aplicarii programului;

Pe baza rezultatelor obtinute prin actiunea de evaluare urmeaza sa se adopte decizii de ameliorare a activitatii in etapa urmatoare. Abordata din aceasta perspectiva, evaluarea pedagogica apare ca o ac-tiune manageriala care impune raportarea rezultatelor obtinute in activitatea educativa la un ansamblu de criterii specifice domeniului, cu valoare de etalon, in vederea luarii unor decizii optime cu privire la desfasurarea activitatii in eta-pa urmatoare. Analiza conceptului de evaluare pedagogica imbina perspectiva so-ciologica realizata in termeni de sistem, cu cea psihologica angajata la nivelul procesului de invatamant, vizeaza deopotriva, calitatea sistemului educational, in ansamblul sau, precum si evaluarea diferitelor componente ale sistemului.

Evaluarea de sistem urmareste gradul de realizare w2.2. METODE DE EVALUARE Metodele utilizate in activitatea de evaluare sunt diverse, in ultima perioada facandu-se distinctie intre metodele traditionale, denumite astfel datorita faptului ca au fost consacrate in timp si sunt utilizate cel mai frecvent si metodele complementare care s-au impus in practica scolara mai ales in ultimii ani. 2.2.1. METODE TRADITIONALE DE EVALUARE In categoria metodele traditionale sunt incluse: probele orale; probele scrise; probele practice. Probele orale (chestionarea/examinarea orala) reprezinta metoda de evaluare cel mai frecvent folosita in activitatea instructiv-educativa. Se rea-lizeaza printr-o conversatie intre profesori si elevi, prin care se urmareste a se obtine informatii cu privire la volumul (cantitatea) si calitatea instructiei. Conversatia poate fi individuala, frontala sau combinata. Se recomanda a fi utilizate mai ales in cazul disciplinelor care au ca obiectiv formarea unor capacitati si abilitati dificil de surprins prin intermediul altor metode de evaluare (de exemplu, capacitatea de comunicare verbala). Desfasurandu-se sub forma unei comunicari directe, probele orale de evaluare prezinta o serie de avantaje: permit o verificare directa pe fondul unei comunicari depline (verbala si nonverbala, semantica si ectosemantica) si pe aceasta cale se pot evalua unele aspecte ale comportamentului afectiv-atitudinal; ofera posibilitatea unei evaluari flexibile, adaptata particularitatilor individuale, prin stabilirea tipului de intrebari si a gradului de dificultate a acestora in functie de calitatea raspunsurilor oferite de elevi; permit cunoasterea posibilitatilor de exprimare ale elevilor si siguranta cu care opereaza cu notiunile asimilate, priceperea cu care elaboreaza un raspuns la o intrebare anume; abilitatea de a argumenta o idee, de a respecta logica si dinamica unei expuneri, originalitatea manifestata in abordarea unei probleme; in cadrul unor raspunsuri incomplete, insuficient argumentate se poate interveni cu intrebari suplimentare prin care se solicita precizari, completari, ajutandu-i astfel pe elevi sa exprime mai bine cunostintele insusite; favorizeaza intensificarea interactiunii profesor-elev; realizeaza un feed-back, prompt, rapid, permit corectarea raspun-surilor, restructurarea activitatii de predare-invatare in etapa imediat urmatoare;

 favorizeaza dezvoltarea capacitatii de exprimare a elevilor. Evidentiind avantajele pe care le prezinta probele orale, nu putem trece cu vederea ca ele au si o serie de limite, dintre care retinem: obiectivitatea evaluarii prin probe orale poate fi diminuata din cauza interventiei unei multitudini de variabile: grad diferit de dificultatea a intrebarilor, starea de moment a evaluatorului (atitudine de calm sau nerabdare, irascibilitate, de bunavointa sau indiferenta, incurajatoare sau inhibitoare), starea psihica a elevilor (tensiunea afectiva); caracterul uneori perturbator al intrebarilor ajutatoare care-i obliga pe elevi sa se abata de la forma de raspuns proiectat; posibilitatile limitate de verificare a unui numar mai mare de elevi; consum mare de timp, avand in vedere ca elevii sunt evaluati individual, prin sondaj, nivel scazut de validare si fidelitate. Eficienta probelor orale poate fi diminuata si din cauza unor deficiente ce apar in folosirea lor de catre profesori (16, p. 263-264): examinare sumara, promovarea mai ales a chestionarii frontale sau dimpotriva transformarea ascultarii orale intr-un simplu dialog cu cei numiti sa raspunda si ignorarea clasei, stangacie in utilizarea intrebarilor (mai ales a celor ajutatoare) etc. Pentru a creste valoarea si eficienta probelor orale se impune respectarea catorva cerinte metodologice: imbinarea examinarii frontale cu chestionarea individuala; stabilirea prealabila a continutului care urmeaza a fi evaluat si a elevilor ce urmeaza sa fie chestionati, astfel incat sa se obtina informatii concludente asupra gradului de insusire a cunostintelor predate si a nivelului de pregatire a clasei; intrebarile sa fie formulate de asa maniera incat sa-i oblige pe elevi sa prelucreze materialul, sa selecteze informatia folosita pentru formularea raspunsului si sa o prezinte intr-o forma personala; acordarea unei ponderi sporite intrebarilor care-i determina pe elevi sa efectueze comparatii, clasificari, sa evidentieze relatii cauzale, sa argumenteze, sa explice si sa exemplifice, sa faca generalizari; antrenarea elevilor in corectarea sau completarea raspunsurilor date de elevii chestionati;

 folosirea judicioasa a formelor de "intarire pozitiva", stimularea elevilor la raspuns prin cuvinte de incurajare, prin crearea unei ambiante care sa inlature tensiunea emotionala prezenta mai ales la inceputul examinarii orale; utilizarea ritmica a probelor orale, cresterea frecventei evaluarii fiecarui elev, mai ales a celor care au dificultati de invatare, prevenindu-se astfel situatiile cand elevii invata numai cand apreciaza ca vor fi evaluati sau se sustrag prin diverse modalitati controlului. Examinarea prin probe orale este o modalitate importanta de evaluare. Decizia de a utiliza aceasta metoda trebuie sa aiba la baza ratiuni care tin de: obiectivele urmarite prin evaluare in situatia concreta; natura si specificul disciplinei; natura rezultatelor scolare pe care profesorul isi propune sa le evalueze; tipul de informatie pe care examinatorul doreste sa o obtina prin ras-punsurile elevilor; tipul de evaluare promovat; numarul elevilor ce urmeaza a fi evaluati; timpul si resursele materiale. Probele scrise ocupa un rol de prim rang in verificarea nivelului de pregatire al elevilor. Imbraca forma lucrarilor de control curent, a lucrarilor de control date la incheierea unei unitati de invatare, unui semestru si la examene. Lucrarile scrise de control curent (extemporale) se administreaza la lectia curenta, dureaza 10-15 minute si cuprind un numar redus de intrebari. Urmaresc triplu scop: verificarea modului in care elevii si-au insusit lectia de zi, acoperirea necesarului de note, formarea la elevi a obisnuintei de a invata sistematic. Lucrarile de control la sfarsitul unei unitati de invatare se aplica in cadrul evaluarii formative. Verifica in ce masura obiectivele unitatii (obiectivele de referinta) au fost indeplinite si elevii si-au insusit continuturile esentiale. Ofera informatii privind calitatea demersului didactic si efectele sale exprimate in nivelul de pregatire al elevilor. Lucrarile scrise semestriale (teze). Se pregatesc, de regula, prin lectii de recapitulare si sistematizare si evalueaza un volum mai mare de cunostinte. Se recomanda ca in cazul tezelor sa se formuleze subiecte de sinteza care sa permita sa se verifice posibilitatile elevilor de a prelucra, organiza, sistematiza materia asimilata in alte structuri decat cele folosite in predare si sa abordeze anumite cunostinte din perspective noi, originale, daca este posibil. Evaluarea prin probe scrise prezinta o serie de avantaje care contribuie la eficientizarea procesului de instruire si cresterea gradului de obiectivitate in apreciere:

 permite evaluarea unui numar mare de elevi intr-un timp relativ scurt, reducand astfel timpul alocat verificarii in favoarea predarii si invatarii; face posibila evaluarea tuturor elevilor cu privire la asimilarea aceluiasi continut, ceea ce permite compararea rezultatelor; asigura conditii pentru o apreciere cu grad ridicat de obiectivitate, pe baza unor criterii anterior stabilite (se poate asigura si anonimatul lucrarilor); ofera elevilor posibilitatea de a elabora raspunsul in mod independent, in ritm propriu, demonstrand astfel cunostintele si capacitatile de care dispun: diminueaza starile tensionale care pot influenta negativ performantele elevilor mai timizi sau cu alte probleme emotionale. Comparativ cu probele orale, evaluarea prin probele scrise prezinta si unele dezavantaje: imposibilitatea corectarii unor greseli, clarificarii, completarii imediate a cunostintelor, elevii luand cunostinta de lacunele lucrarilor cu relativa intarziere; imposibilitatea de a orienta elevii, fie si printr-o intrebare supli-mentara, catre un raspuns corect; cand continutul nu acopera decat o parte din materie, exista po-sibilitatea ca intamplarea sa aiba un rol semnificativ cu implicatii importante asupra calitatii probei. Retinem ca probele scrise datorita numeroaselor avantaje pe care le prezinta castiga tot mai mult teren in practica evaluarii. Folosite in combinatii optime cu probele de verificare orala si practica pot conduce la cresterea efi-cientei actului evaluativ. Probele practice se folosesc pentru a evalua capacitatea elevilor de a aplica anumite cunostinte teoretice in rezolvarea unor probleme practice, gradul de stapanire a unor priceperi si deprinderi. Se aplica in special atunci cand se urmareste evaluarea continutului experimental si practic al instruirii, dar ofera si informatii cu privire la insusirea continutului conceptual. Re-prezinta si o modalitate importanta de dezvoltare a unor competente generale si specifice, aplicative. Aprecierea in cadrul acestor probe are un grad ridicat de obiectivitate si este usurata de faptul ca se finalizeaza intr-o serie de produse ce pot fi analizate prin raportare la criterii obiective precise. Pentru ca evaluarea prin probe practice sa fie eficienta se impune respectarea unor cerinte: stabilirea probelor practice relevante in raport cu obiectivele de evaluat; precizarea clara a sarcinilor; asigurarea echipamentelor si aparaturii necesare; stabilirea criteriilor, normelor de evaluare si cunoasterea lor de elevi; folosirea tehnicii rangurilor s.a. Fisa de evaluare este un instrument in care cadrul didactic consem-neaza date factuale cu privire la comportamentul sau modul de actiune al ele-vului (fapte deosebite,

probleme de natura comportamentala, aptitudini ge-nerale sau specifice etc.), pe care apoi le prelucreaza si le interpreteaza. Prezinta avantajul ca profesorul decide asupra comportamentului sau performantelor pe care le considera relevante, semnificative pentru a fi retinute si nu presupune implicarea elevului in completarea fisei. Are si dezavantajul ca solicita un timp considerabil pentru notarea datelor factuale si nu in-totdeauna interpretarea acestora are gradul de obiectivitate dorit.
Fisa de evaluare se poate prezenta astfel:

Clasa _________________ Numele elevului ____________________ Data __________________ Prezentarea evenimentului /faptei __________________ Interpretarea evenimentului (concluzii de natura psiho /pedagogica)

2) Scara de clasificare insumeaza un set de caracteristici (compor-tamente) ce sunt supuse evaluarii, cu participarea directa a elevului. Acestuia i se prezinta o serie de enunturi fata de care el trebuie sa-si manifeste acordul sau dezacordul, avand la dispozitie o scara cu 5 trepte (se foloseste de regula scara lui Likert).
Exemplu: 1. Munca in echipa ma stimuleaza.
Puternic dezacord dezacord neutru acord puternic acord 2. Imi asum cu placere responsabilitatile ce-mi sunt incredintate in cadrul echipei. Puternic dezacord dezacord neutru acord puternic acord

Important este ca profesorul sa redacteze enunturile astfel incat sa permita obtinerea informatiei necesare pentru formularea unei concluzii pertinente cu privire la opinia, atitudinea pe care o are in vedere, iar elevii sa fie constientizati asupra cerintei de a raspunde cu sinceritate. Pentru aceasta este necesara respectarea urmatoarelor cerinte: enunturile sa aiba o structura simpla, sa foloseasca un limbaj accesibil elevilor; fiecare enunt sa prezinte clar pozitii pozitive sau negative; enunturile sa fie astfel gandite incat sa-i furnizeze evaluatorului informatia dorita, sa permita cunoasterea atitudinii sau opiniei ce urmeaza a fi evaluata;

 pe ansamblu, lista trebuie sa cuprinda un numar aproximativ egal de enunturi pozitive sau negative; inainte de aplicarea scarii de clasificare este recomandat ca enunturile pe care aceasta le include sa fie experimentate pentru a avea garantia corectitudinii formularii si accesibilitatii. 3) Lista de control /verificare. Permite cadrului didactic sa constate la elevii sai prezenta sau absenta unor caracteristici sau comportamente, fara ca pe moment sa formuleze judecati de valoare asupra celor inregistrate.
Exemplu, in cadrul unei lectii de abilitati practice, la clasa a IV-a se poate folosi urmatoarea fisa de control: Elevul

a urmat instructiunile de lucru date inaintea activitatii DA NU a respectat etapele ce trebuiau parcurse in elaborarea lucrarii DA NU a folosit corect instrumentele de lucru DA NU a finalizat lucrarea DA NU a lucrat independent, neavand nevoie de ajutor DA NU a sesizat unele imperfectiuni ale propriei lucrari DA NU
Prezinta avantajul ca se elaboreaza relativ usor si permite evaluarea obiectiva a unor abilitati. Un tip aparte de observatie este observatia participativa. Permite cadrului didactic, integrat alaturi de elevii sai intr-o anumita activitate, sa observe performantele si comportamentele acestora din interiorul activitatii. Are efecte pozitive pe linia intensificarii relatiilor profesor-elev. Desi are un caracter subiectiv accentuat, poate sa castige in obiectivitate, cu conditia sa se foloseasca instrumente adecvate si eficiente de urmarire si inregistrare a aspectelor care fac obiectul observatiei.