P. 1
Modul de Formare a Cuvintelor

Modul de Formare a Cuvintelor

|Views: 1,136|Likes:
Published by Andreea Corina

More info:

Published by: Andreea Corina on Jul 24, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/17/2013

pdf

text

original

PROCEDEE INTERNE DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI* INTRODUCERE ÎN STUDIUL FORMĂRII CUVINTELOR 1.

În capitolul precedent am arătat (printre altele) că, graţie mai ales împrumuturilor neologice de origine latino-romanică şi germanică, româna a dobândit prestigiul unei limbi europene de cultură şi de civilizaţie, care este capabilă să exprime absolut orice, începând cu cele mai abstracte idei filozofice şi terminând cu ultimele cuceriri în domeniul tehnicii şi al ştiinţei. La momentul potrivit, am subliniat că necesiţăţile de îmbogăţire a vocabularului sunt satisfăcute nu numai prin recurgerea la împrumuturi din alte limbi, ci şi prin folosirea unor mijloace exclusiv interne, de care urmează să ne ocupăm în capitolul de faţă. Înainte de a studia principalele procedee interne de îmbogăţire a vocabularului românesc (adică derivarea şicompunerea), sunt necesare câteva precizări referitoare la familia lexicală şi la statutul acestui compartiment al limbii pe care ne-am obişnuit să-l numim FORMAREA CUVINTELOR. 2. Unii lingvişti români şi străini includ formarea cuvintelor în morfologie cu care cea dintâi seamănă îndeosebi prin caracterul ei sistematic (atât de vizibil mai ales în domeniul derivării). Astfel, aşa cum, spre exemplu, orice verb românesc se termină la persoana a II-a sing. a indicativului prezent în i plenison, silabic sau foarte scurt (afli, bei, poţi), tot aşa de la aproape orice verb se poate forma, în limba noastră, un nume de agent cu ajutorul sufixului tor (cf.: scriitor, muncitor, alergător etc.). Se poate spune că, în ambele cazuri, avem de-a face cu un număr relativ mic de reguli după care se creează atât noile cuvinte, cât si formele gramaticale ale unui cuvânt supus flexiunii. Alţi cercetători consideră că sistemul de formare a cuvintelor trebuie înglobat în studiul vocabularului, adică al disciplinei lingvistice cunoscute sub denumirea de lexicologie. În sfârşit, nu lipsesc nici cei care văd în formarea cuvintelor o ramură distinctă a lingvisticii, fiindcă ea ocupă, într-adevăr, un loc de tranziţie între vocabular şi structura gramaticală. Considerând (cu rezervele de rigoare) că formarea cuvinteloreste o secţiune a lexicologiei (în sens foarte larg), ne întemeiem pe faptul că aceasta duce la crearea de noi unităţi lexicale pe baza celor care există deja într-o limbă dată. În acelaşi timp, urmăm o concepţie care este, practic, aproape definitiv impusă în învăţământul românesc de toate gradele şi care constă în studierea sistemului de formare a cuvintelor în cadrul vocabularului. 3. În lingvistica românească, importanţa formării cuvintelor a fost adeseori subliniată, arătându-se, pe bună dreptate, că aceasta reprezintă unul din capitolele cele mai importante ale unei limbi, întrucât se poate vedea aici mecanismul însuşi al creaţiei lexicale sau felul în care procedează o limbă pentru a-şi crea elemente noi, dotate cu sensuri noi (cf. Al. Rosetti, ILR 2, p. 327). Dovezi ale atenţiei speciale de care se bucură la noi formarea cuvintelor găsim în elaborarea câtorva teze de doctorat (consacrate îndeosebi derivării), apoi în apariţia celor 6 volume de Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română (SMFC, Bucureşti, 19591972) şi mai ales în elaborarea amplului tratat Formarea cuvintelor în limba română (ai cărui redactori responsabili sunt Al. Graur şi Mioara Avram). Din această lucrare fundamentală, au fost tipărite, până în prezent, două volume deosebit de valoroase, dintre care primul se ocupă de compunere (şi e în întregime redactat de Fulvia Ciobanu şi Finuţa Hasan, Bucureşti, 1970), iar al doilea este consacrat prefixelor, a apărut în anul 1978 şi e opera unui colectiv de 10 cercetători. Aceloraşi autori şi redactori responsabili le mai datorăm vol. al III-lea din FCLR, care este intitulat Sufixele şi care se află în manuscris la Institutul de

bineînţeles. O bibliografie aproape e x h a u s t i v ă (dar numai până în 1970) a domeniului de care ne ocupăm este înregistrată în lucrarea colectivă: Formarea cuvintelor în limba română. contrefaire). „ peste300 de sufixe simple şi 350 complexe (compuse şi dezvoltate)”. latina etc. 1971. deşi este un cuvânt împrumutat. răufăcător sau contraface (format din elementul de compunere contra. 4 din 1983. floral poate fi inclus în familia lui floare. şi pe cele complexe. de obicei. în al doilea rând. manufactură etc. din moment ce provine de la un întreg colectiv de cercetători. Tot aşa. la substantivul mână. Romanian Vocabulary and Etymology. În acest al III-lea tom (care cuprinde două părţi şi care e aproape gata pentru tipar). problemele s u f i x ă r i i în limba română. vezi. manus). . Întrucât ultima problemă este pe larg tratată în partea finală a capitolului Introducere în studiul morfologiei. a da mâna. care studiază. 54 şi 57) am indicat cifra de „aproximativ 500 de sufixe ale limbii române”.). franceza. mânui. CONCEPTUL DE FAMILIE LEXICALĂ Pentru înţelegerea sistemului de formare a cuvintelor şi mai ales a mecanismului derivării într-o limbă oarecare. nr. Formarea cuvintelor şi cultivarea limbii române. de la verbul a face au fost formate mai multe derivate cu sufixe (spre exemplu: făcător. care este. în CTRL. preface. derivate cu prefixe (desface.). a fi mână spartă. aici vom încerca să precizăm. în mod obişnuit. că o familie lexicală înglobează totalitatea cuvintelor formate prin derivare. a avea pe cineva la mână şi multe altele. reface etc.. Despre o definiţie foarte clară şi unanim acceptată nu dispunem nici în cazul de faţă.). dar nu şi împrumuturile neologice manevră. Într-o familie lexicală de acest gen nu trebuie să includem decât derivatele şi compusele create în interiorul limbii respective şi. incluzându-le. familia lexicală a unui cuvânt se stabileşte la nivelul unei singure limbi (de pildă: româna. p. Biblioteca Centrală Universitară (= BCU). derivate parasintetice (cu prefixe şi sufixe în acelaşi timp:prefăcător. Neologismele împrumutate. Bucureşti. făcătură etc. mult mai apropiată de realitate. ce se înţelege printr-o familie lexicală şi. binefăcător. vom spune că din familia lui lexicală fac parte derivatele româneşti mânuţă. în LL. spre exemplu. prefăcătorie etc. Acestei cifre foarte aproximative trebuie să-i preferăm pe cea de mai sus. După părerea noastră.+ face.Lingvistică din Bucureşti. de multă vreme şi în mod foarte serios. după modelul fr. În SINTEZE (p. neîndoielnic. dar florilegiu şi eflora nu sunt în aceeaşi situaţie. înmâna etc. mănuşă. manşetă. pe sub mână. Pentru o bibliografie selectivă a aceluiaşi domeniu (de data aceasta până în 1977). p. manichiură. prin compunere şi prin schimbarea valorii gramaticale de la acelaşi cuvânt de bază. Theodor Hristea.) şi compuse propriu-zise sau cu elemente de compunere: bineface. peste mână. Astfel. de asemenea. 215-220 şi 238-254. dar se admite. în primul rând. Informaţia provine de la Mioara Avram. Referindu-ne. eventual. Cercetare bibliografică (coordonator: Maria Negraru). împrumuturile neologice analizabile. lămurirea conceptului de familie lexicală precum şi studierea structurii morfologice (sau morfematice) a cuvântului sunt de o utilitate indiscutabilă. nu intră în familia lexicală a lui mână nici combinaţiile frazeologice: mână în mână. O precizare care se impune neapărat este că. să arătăm (prin câteva exemple concrete) care sunt elementele din a căror îmbinare rezultă noi cuvinte sau unităţi lexicale. 501. (a căror rădăcină mai îndepărtată este lat. mânuşiţă. sunt inregistrate şi studiate din toate punctele de vedere. dar neanalizabile sau locuţiunile şi expresiile în care intră un cuvânt oarecare nu aparţin familiei lexicale a acestuia.

nu e greu de observat că. dar noul concept (care este un fel de pandant al lui familie lexicală) nu a pătruns încă în terminologia lingvistică. uneori. . vom spune că grupul de sunete în. În mod obişnuit. cât şi a lui leu. port-. tinerime. În continuare vom discuta cât mai detaliat cu putinţă cuvântul tânăr. p. nr. rădăcina nu constituie singură un cuvânt. şi anume: a) Toate sunt înrudite.(de exemplu în tu porţi) şi poart. iar grupurile -et (din tineret). tineresc. florăreasă aparţine aceleiaşi categorii lexico-gramaticale ca şi florar de la care provine. după cum am spus. tinerel. Astfel. port şipurtător) rădăcina comună cunoaşte patru variante. cuvintele citate nu aparţin totuşi unei singure categorii lexico-gramaticale. Aceasta înseamnă că un compus ca gura-leului va fi inclus atât în familia lui gură. iar tinereşte este adverb. şi anume: purt-. deşi cele zece cuvinte diferă mai mult ori mai puţin prin partea lor finală sau iniţială. Toate cuvintele cu sens înrudit şi formate de la aceeaşi rădăcină alcătuiesc. în a cărui familie lexicală intră: tânăruţ. nepurtat. o familie de cuvinte. în timp ce înfloritor este adjectiv în raport cu înflori de la care derivă şi care e verb. într-o altă familie de cuvinte (în care intră purta. pe care. purtat.(în el poartă sau în forma de conjunctiv să poarte). alături de tânăr. b) Deşi intră în aceeaşi familie.şi pe care îl numim rădăcină. întineri e verb. Astfel. acest element comun pe care îl numim „rădăcină” poate fi uşor modificat. purtare.Despre acestea s-ar putea spune că alcătuiesc familia frazeologică a aceluiaşi cuvânt. eţe (din tinereţe) şi -ime (din tinerime) sunt sufixe pe care le numim lexicale sau derivative. ci i se adaugă anumite elemente pe care le numim AFIXE. în funcţie de numărul termenilor care intră în componenţa lor şi care sunt dotaţi cu conţinut noţional. din această cauză.întineritor e adjectiv. tinereşte. l-am şi considerat variantă fundamentală. c) În sfârşit. întineritoretc. tineret. deşi l-am propus în LR XXVI (1977). iar Statu-Palmă-Barbă-Cot va fi încadrat în patru familii lexicale conform cu structura lui foarte complexă.(din întineri) constituie un prefix. După poziţia pe care o ocupă faţă de rădăcină. Referindu-ne la unele dintre cuvintele citate mai înainte. 6. Cuvintele compuse pot să aparţină la mai multe familii lexicale. În cursul flexiunii (adică al declinării şi al conjugării).(pe care o întâlnim chiar în floare). aproape toate au un element comun. 593 şi îl considerăm absolut necesar. tinereţe. elementele adăugate acesteia se împart în două mari categorii. noi părţi de vorbire. întrucât tineret. fără să fie însă şi înlocuit. în raport cu cele de la care porneşte derivarea.(care e prezent numai în forma de singular a cuvântului-bază şi în derivatul foarte rar tânăruţ) apare mult mai frecvent tiner-. în ceea ce priveşte sensul lor lexical. care cunoaşte şi el varianta floar. Într-o situaţie similară se află radicalul flor-. întineri. într-o măsură mai mică sau mai mare. porţ. Cu ajutorul lor se formează noi cuvinte şi. şi anume: unele care sunt plasate înaintea rădăcinii şi se numesc PREFIXE. iar altele care sunt ataşate la sfârşitul ei şi poartă denumirea de SUFIXE. Din examinarea acestor cuvinte rezultă mai multe lucruri. tinereţe şi tinerime sunt substantive. Tot aşa. care este tiner.

). care se întâlneşte şi la unii lingvişti străini şi pe care o considerăm binevenită. Despre adjectivul înfloritor spunem că s-a format de la o temă verbală. în continuare. 39 şi urm. radicalul apare ca element constant în toate formele flexionare ale unui cuvânt. deci o unitate divizibilă. După Valeria Guţu Romalo (vezi Morfologie structurală a limbii române. -ar. Cel format prin adăugarea unui prefix sau sufix se numeşte cuvânt derivat. încânt-a şi altele). la nivelul limbii romăne.(din cânt-a) trebuie considerat. pe când radicalul e o grupare de două morfeme (căl-ător). prefixele şi sufixele nu se adaugă direct la rădăcină. -ar). în cazul lui cărăuşie vom spune ca baza este cărăuş(derivat de la verbul căra + suf. precis specializaţi din punct de vedere semantic […]. Tot aşa. pe când rădăcina este întotdeauna o unitate minimală indivizibilă. este ea însăşi un derivat de la lapte + suf. însă în descânt-a radicalul este descânt-. Prin urmare. DERIVAREA CU PREFIXE . în tema lăptar. termenul rădăcină este sinonim cu cel de r a d i c a l. deşi nu este normal să se folosească doi termeni diferiţi pentru exact aceeaşi realitate lingvistică. ci la aşa-numita temă lexicală. cânt-a etc. în cazul verbelor înfrunzi şi întrista primitivele sunt. în acelaşi timp. fie el derivat sau nederivat. Aceasta e comună tuturor formelor flexionare sau gramaticale ale unui cuvânt şi e formată. de multe ori. Ţinând seama de partea de vorbire care constituie punctul de plecare al derivării. lăptăreasă este derivat prin adăugarea sufixului -easă la tema lăptar. care estebucătar (din bucate + suf. rădăcina poate să coincidă cu radicalul ori poate fi inclusă în acesta din urmă când e vorba de cuvinte formate prin derivare.şi un sufix -ar. Astfel. un segment fonic cum este cânt. Ceea ce este mai important e faptul că. rădăcină şi radical. cioturos. Precum vedem. iar ultimele în substantivale şi adjectivale. cei doi termeni (adică rădăcină şi radical) pot fi folosiţt. picura etc. provine de le o temă nominală (şi anume substantivală). în timp ce bucătăreasă spre exemplu. întrucât aceasta este superioară celei de singular sub raportul frecvenţei. Menţionăm că în cazul lui bucătar ca şi al altor derivate (spre exemplu: dinţat. la rândul ei. Exemplele ar putea fi uşor înmulţite. în a cărei componenţă intră şi rădăcina privită exclusiv ca „morfem independent” sau „unitate morfemică indivizibilă”.(din cal-e). dintr-o rădăcină şi cel puţin un sufix sau un prefix. la care s-a ataşat sufixul -eţe. tot aşa cum în tema de la care s-a format adjectivul străbătător avem rădăcina verbului a bate (în cazul de faţă -băt-) + prefixul stră-. 1968. ceea ce înseamnă că el coincide cu aşa-zisa „temă lexicală”. în cazul derivatului frumuseţe vom spune ca primitivul este adjectivul frumos. Indiferent dacă el coincide cu rădăcina (ca în bat-e. dar nu e cazul. în mod evident frunză şi trist. Astfel. Astfel.există rădăcina lăpt. p. Acceptând această distincţie. RAPORTUL DINTRE RĂDĂCINĂ ŞI RADICAL În majoritatea lucrărilor de specialitate (româneşti şi străine).) derivarea s-a făcut de la forma de plural a primitivelor.) sau nu se identifică cu aceasta (ca în răzbat-e. care este înflori. Bucureşti.Cuvântul care serveşte ca element de bază pentru formarea altor cuvinte se numeşte primitiv sau cuvânt-bază. în mod obligatoriu. temele lexicale pot fi împărţite în verbale şi nominale. iar această temă. -uş). în călători rădăcina este căl. noduros. cărora li sa adăugat prefixul în-. radicalul poate să conţină în plus anumite afixe derivative.

pseudo-. 1. adăugate. se aseamănă cu morfologia. De foarte multe ori. desigur.m. I. În concluzie. Mai clar spus. are întotdeauna şi în orice limbă un caracter sistematic. 2. În foarte multe privinţe. de data aceasta.Ca procedeu principal de îmbogăţire a vocabularului. Deşi aici asemănarea este vizibilă. despre care am spus că. p r e f i x a r e a constituie obiectul de cercetare aproape exhaustivă al unui întreg volum din tratatul Formarea cuvintelor în limba română (vezi şi precizările care se fac mai jos). nu vom insista aici asupra formării cuvintelor cu ajutorul prefixelor. în.adaptabil (împrumutat) ş. vol. după cum va rezulta şi din exemplele care urmează. vezi GLR. mai rar. macro-. Considerarea cuvintelor formate prin prefixare drept compuse se bazează pe argumentul ca prefixele păstrează mai bine legătura cu diverse instrumente gramaticale autonome şi în primul rând cu prepoziţiile. prefixele trebuie puse în aceeaşi categorie cu sufixele şi punctul de vedere funcţional este cel care prevalează. vom spune că orice cuvânt format cu un prefix (adăugat la o temă nominală sau verbală) este derivat. Să se compare. dar în acest caz este nevoie şi de un sufix. precum se ştie. 3. Derivarea cu prefixe a mai fost apropiată şi de compunere sau chiar inclusă în aceasta de către unii cercetători. inadaptabil este o formaţie românească din in. derivarea. ele se valorifică semantic numai în combinaţie cu un cuvânt-bază. în primul rând.+ adj. spre exemplu. la substantivele dragoste şi pătură. Cuvintele formate. care are un caracter şi mai sistematic. şi din lipsă de spaţiu. întrevedea etc. răzgândi este din răs.d. de care nu pot fi separate. se pot forma sute şi chiar mii de cuvinte. Din acest punct de vedere.şi altele de origine grecească şi. De exemplu. Din acest motiv.din verbele întretăia. verbele îndulci şi înroşi provin de la adjectivele dulce şi roşu. foto-. nu compus. De aceea ele nu pot fi considerate elemente de compunere (aşa cum sunt privite micro-.dinîngropa cu acelaşi în din „a băga în groapă” sau prepoziţia între cu prefixul între. în acelaşi timp. indiferent de natura ei. şi cuvinte autonome. Una dintre aceste precizări se referă la toate tipurile de derivare. în cele mai multe cazuri adevăratele prefixe nu sunt. Astfel. adjectivul neciteţ provine din ne. dar vom face câteva precizări pe care le considerăm importante şi care se adaugă celor făcute anterior. 18-23. p. tot aşa cum îndrăgosti şi împături sunt formate cu acelaşi prefix foarte productiv în. radio.+ citeţ (el însuşi un adjectiv derivat). tocmai fiindcă sunt construite după tipare preexistente şi în conformitate cu anumite reguli pe care le-am deprins încă din copilărie. . Alteori. Pentru detalii şi pentru alte aspecte ale raporturilor existente între gramatică şi formarea cuvintelor. a desprinde este format din prefixul des-+ prinde (care e tot verb). cuvintele formate cu ajutorul prefixelor pot aparţine altei clase morfologice decât primitivele. din punct de vedere funcţional.şi cu sufixul -i. cu sufixele.+ gândi. pe baza câtorva modele mai uzuale şi cu ajutorul unui număr relativ mic de afixe. Ca şi acestea din urmă. reducându-se la un număr foarte mic de reguli în comparaţie cu marele număr de cuvinte care există într-o limbă oarecare. prefixele seamănă. cu un prefix şi un sufix se numesc d e r i v a t e p a r a s i n t e t i c e.a. latinească). în general (deci şi prefixarea). Aceasta înseamnă că. cuvintele formate cu prefixe aparţin aceleiaşi categorii lexicogramaticale ca şi baza de la care a pornit derivarea. pe care le înţelegem uşor.

680 de formaţii prefixale analizabile şi semianalizabile. ci chiar în stilurile funcţionale şi (mai rar) în graiurile teritoriale.(din consfătui). Ultima secţiune a volumului conţine 6 studii de sinteză.). croitor. rămâne etc. . şi anume: a) derivate moştenite din latină: închide. întrerupător. care îi stă la bază şi a cărei structură o continuă. ascuţitoare. există în limba română peste 600 de sufixe. o serie de prefixe înrudite).şi altele.sau stră-. b) împrumuturi din alte limbi: deservi. după cum urmează: – Nume de agent (care denumesc pe autorul unei acţiuni. în linii mari. ne-a furnizat un mare număr de neologisme. zăuita şi multe altele. 5. super-..). secerătoare (maşina). cititorul se poate adresa celui de-al doilea capitol din FCLR. care la originea lor mai îndepărtată (latină sau greacă). apoi contra-. consacrat exclusiv acestui tip de formare a cuvintelor în limba română. c) calcuri sau imitaţii după modele străine: demers. nefericit. care ar putea fi clasificate în patru categorii fundamentale. ante. iar cele mai multe provin din limbile apusene şi în special din franceză. Exemple de astfel de derivate: muncitor. Pentru derivarea cu prefixe. dintre care unele sunt foarte vii sau productive în epoca actuală. după cum ştim. începând cu supraprefixarea (sau „cumulul de prefixe”) şi terminând cu originea prefixelor româneşti […]. cuvinte propriu-zise. Alte prefixe au fost împrumutate din slavă (spre exemplu ne. se indică originea şi variantele etimologice sau condiţionate fonetic ale prefixului studiat. se examinează sensurile sau valoriel lui semantice.. se prezintă inventarul de formaţii prefixale. fotbalist şi altele. În fiecare monografie (care cercetează un prefix ori. strămoş. laptagiu. con. menţionăm că unele sunt foarte vechi. pentru că au fost moştenite din latină (de ex. de fapt. şi din acest punct de vedere. stropitoare. cizmar. străluci etc. La sfârşitul fiecărei monografii. deschide. mestecău etc. volumul înregistrază 5. pe care îl întâlnim în străbun. – Nume de instrument: tocător. inter-. Existenţa unui număr atât de mare de sufixe. reclamagiu. care este urmărit nu numai în diversele epoci de dezvoltare ale limbii noastre. DERIVAREA CU SUFIXE Din capul locului vom spune că aceasta este mult mai răspândită decât cea realizată cu ajutorul prefixelor. anti. în care sunt examinate diverse probleme dintre cele mai importante. întrevedea. se fac aprecieri în legătură cu productivitatea prefixului studiat. ceea ce ne permite să clasăm derivatele realizate cu ajutorul lor în câteva categorii mai importante. care. De cele mai multe ori. prefabricat etc. trans. înţărca. se arată care sunt temele la care acesta se ataşează.4. mai rar. pe cel care îndeplineşte o funcţie sau exercită o meserie etc. precum şi productivitatea incontestabilă a unora dintre ele ne îndreptăţesc să afirmăm că româna este o limbă de tip derivativ. sunt. lăutar. În ceea ce priveşte vechimea şi originea prefixelor din limba română.(din antebelic). După cum am văzut. străbate. complotist. extra-.(dinantiinfecţios). sufixele conferă cuvintelor nou-create o anumită valoare semantică şi morfologică. asemenea latinei. adică atâtea câte au putut fi identificate cu ajutorul analizei formale. concetăţean. se precizează clasa morfologică a derivatelor şi se indică repartiţia teritorială şi stilistică a acestora. hiper-. des. nonsens.sau răs-). Dintre prefixele neologice amintim pe: a(din apoetic). urmează 75 de monografii în care sunt studiate pe larg 86 de prefixe româneşti.: în-. După o amplăintroducere (semnată de Mioara Avram şi consacrată problemelor generale ale prefixării). În total. subestima şi d) creaţii interne ale limbii române: dezrobi. semantice şi etimologice.

scăunel. puştan. care (asemenea altor sufixe neologice) poate fi socotit „internaţional”. Exemple: buboi (derivat de la bubă). paşoptist. enie şi -eală sunt sufixe abstracte ş. învăţătură. băieţoi. muncitorime. în limba română contemporană. -al sau -bil din citibil. – D e r i v a t e d i m i n u t i v a l e (al căror sens diferă de cel al cuvintelor de bază prin faptul că obiectele denumite de ele sunt mai mici decât cele obişnuite). englezesc etc. este productiv.– Derivate cu sens colectiv (sau substantive colective): ţărănime. îndrăzneală. . -ian (din eminescian. După clasele morfologice sau părţile de vorbire cărora le aparţin derivatele cu ajutorul sufixelor. mai vechi sau mai noi şi mai mult sau mai puţin productive. -oaie (din leoaie) şi -oaică (din lupoaică. pauperiza. paşoptism. franţuzesc. – Derivate abstracte (prin care sunt denumite însuşiri. vrednicie. măturoi. omenie. Tot sufixe neologice productive ori foarte productive mai sunt: -ist (din bonjurist. prin care înţelegem procedeul de formare a unor cuvinte masculine de la feminine şi invers. -eală etc.d. olandez. zmeoaică etc. -an). pe care spaţiul nu ne permite nici măcar să le menţionăm. cât şi în unele formaţii specific româneşti. porumbişte etc. băieţaş. cum sunt: junimism. şantajist). ţopan. -tor şi giu sunt sufixe de nume de agent. apoi pe că (din româncă. -iş etc. -ar. linguriţă. sunt sufixe colective: -el. gărduleţ. postumitate). acţiuni etc. furculiţă etc. clujean. ţărănismetc. fătoi.). săritură şi multe altele. -et. -ie. format de la prieten). cânepişte. frăsinet. şahist. berlinez. sămănătorism. -easă (din croitoreasă.). O situaţie aparte au sufixele denumite m o ţ i o n a l e. La noi se întâlneşte atât în cuvinte împrumutate (ca realism. Exemple: căluţ. -uţ şi altele sunt sufixe diminutivale. -ime.): răutate. Dintre sufixele aparţinând ultimei categorii. -iza (din nominaliza. mâncabil). caracteristici. inofensiviza) şi multe altele. beţivan etc. exactitate. -ime. – Derivate augmentative (prin care sunt denumite obiecte de dimensiuni mai mari decât ale obiectelor desemnate prin cuvintele-bază). socoteală. sadovenian). spectaculozitate. socialism etc. fiindcă apare în foarte multe alte limbi. ciudăţenie. Astfel.). Mai rare sunt sufixele moţionale cu ajutorul cărora se formează substantive masculine de la feminine (de exemplu răţoi. acestea din urmă se pot clasifica în: a) b) Substantivale (de exemplu: -tor. maioreasă). brădet.. -(ă)tate. Dintre sufixele moţionale menţionăm în primul rând pe -ă (din prietenă. tufiş. -ism. brădiş. arghezian. aproape toate cu valoare peiorativă. derivat de la raţă + -oi sau curcan format de la curcă + suf. -aş. frăţior. românesc. albanez. -os. itate (dinsticlozitate. -an.m. Adjectivale (de exemplu: -ic. – Derivate care indică originea: oltean.a. muţenie. italiancă etc. directitate.). Pentru fiecare dintre categoriile amintite mai înainte există sufixe corespunzătoare. muntean. pentru că se realizează cu ajutorul lor moţiunea.

care constă în suprimarea unor afixe reale sau aparente de la cuvinte preexistente. după cum am văzut. -iza din abstractiza sau ona din concluziona. importanţa pe care o prezintă din diverse puncte de vedere. productivitatea şi. de obicei. în general. presiona şi altele. . Întrucât acest aspect al derivării e mult mai complicat decât toate celelalte şi el nu a fost suficient studiat nici chiar în lingvistica generală. există şi o derivare regresivă sau inversă.: -ui din prăfui. literalmente şi altele.: -eşte din hoţeşte. care sunt. sfătui. constă în adăugarea de afixe). atenţiona. pe care nu le recomandăm).c) Verbale (de ex. realmente. -iş din locuţiunea pe furiş sau mente din actualmente. d) Adverbiale (de ex. împrumutate sau calchiate). ne vom opri asupra lui mai pe larg. relevându-i esenţa. aspectele fundamentale. * Alături de derivarea propriu-zisă sau progresivă (care. excepţiona.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->