Facultatea de Teologie Ortodoxa Justinian Patriarhul Universitatea Bucuresti

Apocalipsa Capitolul I

Profesor coordonator: Diac. Asist. Dr. Cosmin PRICOP Student: Curelescu Dimitrios Mihail Alexander Grupa a IIIa Anul II Pastorala

Introducere
Apocalipsa sau, in traducere din limba greaca, Descoperirea Sfantului Ioan Teologul este singura carte profetica a Noului Testament. Ea este o incununare fireasca a ciclului cartilor sfinte ale Noului Testament. Cartile despre Lege, istorie si morala ofera crestinului informatii in ceea ce priveste intemeierea si evolutia istorica a Bisericii lui Hristos, precum si indrumare pentru viata personala. Apocalipsa insa ofera mintii si inimii increzatoare semne profetice tainice despre soarta viitoare a Bisericii si a intregii lumi. Tipicul Bisericesc nu recomanda citirea ei in timpul slujbelor. Dar tocmai datorita acestui caracter mistic al ei, cartea atrage atentia atat a crestinilor credinciosi, cat si a liber cugetatorilor curiosi. De-a lungul istoriei noutestamentare a omenirii, oamenii s-au straduit sa descifreze semnificatia si sensul vedeniilor enigmatice descrise in ea. Exista si o literatura bogata despre Apocalipsa, incluzand si unele lucrari de-a dreptul absurde care abordeaza originile si continutul acestei carti mistice. Printre asemenea lucrari se remarca recenta carte a lui N.A Morozov, The Revelation in Thunder and Storm. Pornind de la ideea preconceputa ca viziunile descrise in Apocalipsa redau cu precizia unui observator astronomic asezarea stelelor de pe cer, Morozov face unele calcule astronomice si ajunge la concluzia ca exact asa era asezate stelele pe cer la data de 30 septembrie 395. Inlocuind persoanele, faptele si descrierile din Apocalipsa cu planete, stele si constelatii, Morozov se foloseste din belsug de contururile nedefinite si vagi ale norilor prin care inlocuieste numele de stele, planete si constelatii care lipsesc, in scopul de a completa intregul tablou al cerului corespunzator imaginii din Apocalipsa. Morozov reface insusi textul Apocalipsei astfel incat sa se potriveasca intelesului de care el are nevoie. O asemenea atitudine indrazneata si superficiala fata de textului Sfintei Scripturi este justificata de Morozov fie prin greselile si ignoranta copistilor textului, care nu intelegeau sensul astronomic al reprezentarilor, fie prin faptul ca insusi autorul Apocalipsei, datorita ideii sale preconcepute, a facut interpretari fortate in privinta descrierii imaginii cerului si a stelelor. Printre lucrarile patristice de seama in interpretarea Apocalipsei distingem valorosul

Comentariu la Apocalipsa, al Sfantului Andrei, episcop de Cezareea , care face

o sinteza a tuturor punctelor de vedere asupra Apocalipsei din perioada preniceeana (inaintea Sinodului Ecumenic de la Niceea din 325). De asemenea

Despre Sfantul Andrei nu este cunoscut decat faptul ca este autor al acestui comentariu. Se pare ca a trait in secolul al V-lea sau ceva mai tarziu. El citeaza si Parinti din secolul al IV-lea precum Sfantul Grigorie Teologul.

valoaroasa este si Apologia Apocalipsei scrisa de Sfantului Ipolit al Romei (aprox. 230). Despre autorul Apocalipsei Autorul Apocalipsei se numeste pe sine Ioan (Apocalipsa 1, 1; 4, 9). In opinia generala a Bisericii, acesta este Sfantul Apostol Ioan, ucenicul iubit al lui Iisus, care pentru invatatura sa cea mai inalta in privinta a Cuvantului lui Dumnezeu a fost supranumit Teologul. Condeiul sau inspirat ii apartin, de asemenea, a patra evanghelica canonica si trei epistole sobornicesti. Autorul Apocalipsei se numeste pe sine Ioan inca de la inceput, afirmand ca lui i-a fost data Descoperirea de la Iisus Hristos (1, 1). In continuare, salutand cele sapte Biserici din Asia Mica, se numeste iarasi Ioan (1, 4). Apoi, vorbind despre sine, se numeste iarasi Ioan si spune ca a fost in insula ce se cheama Patmos de dragul cuvantului lui Dumnezeu si al marturiei lui Iisus (1, 9). Este cunoscut din vietile apostolilor ca cel care a fost exilat in insula Patmos este in mod sigur Sfantul Ioan Teologul. Catre sfarsitul Apocalipsei, autorul se numeste pe sine inca odata Ioan (22, 8). In versetul al doilea al primului capitol el se numeste martor ocular al lui Hristos (compara 1 Ioan 1, 3). Parerea ca Apocalipsa a fost scrisa de un anume Ioan prezbiterul este cu totul neintemeiata. Faptul ca ar exista o persoana precum Ioan prezbiterul diferita de Apostolul Ioan este mai degraba indoielnic. Unica marturile care ne da dreptul sa vorbim despre Ioan prezbiterul este un pasaj dintr-o lucrare a lui Papias, pastrata de istoricul Eusebiu. De asemenea, cu totul neintemeiata este si opinia potrivit careia scrierea Apocalipsei apartine lui Ioan Marcu, adica evanghelistul Marcu. Cea de a doua dovada ca Apocalipsa apartine Sfantului Ioan Teologul este asemanarea cu Evanghelia si epistolele acestuia, nu numai in spirit, ci si in stil si mai cu seama in cateva expresii caracteristice. Astfel, propovaduirea apostolica este numita aici marturie sau marturisire (Apocalipsa 1, 2; 1, 9; 20, 4, in comparatie cu Ioan 1, 7; 3, 11 ; 21, 24 si 1 Ioan 5, 9-10). Domnul Iisus Hristos este numit Cuvantul (Apocalipsa 19, 13, in comparatie cu Ioan 1, 1-14 si 1 Ioan 1, 1), precum si Mielul (Apocalipsa 5, 6; 17, 14 in comparatie cu Ioan 1, 36). O alta opinie este ca limbajul utilizat in Apocalipsa este distinct de limbajul celorlalte scrieri ale Sfantului Apostol Ioan. Aceasta diferenta se explica atat prin continutul scrierilor, cat si prin conditiile in care au fost scrise. Toate marturiile primare si cele tarzii patristice confima ca autor al Apocalipsei pe Sfantul Ioan Teologul. Papias al ierapolei, discipolul sau, il numeste pe autorul Apocalipsei Batranul Ioan, nume pe care il utilizeaza insusi pentru sine, Apostolul Ioan in epistolele sale (II Ioan 1, III Ioan 1). Marturia Sfantului Iustin Martirul este, de asemenea importanta. Inainte de convertirea sa la crestinism, a locuit o perioada indelungata in Efes, orasul in care a locuit si marele apostol pentru mult timp, unde a si murit. Multi din Sfintii Parinti au citat in opera lor fragmente din Apocalipsa ca dintr-o carte de inspiratie divina care apartine Sfantului Ioan Teologul. Astfel de citate

pot fi gasite in opera Sfantului Irineu al Lyonului, ucenic al Sfantului Policarp al Smirnei, care la randul sau a fost ucenic al Sfantului Ioan Teologul. Sfantul Ipolit, papa al Romei si ucenic al lui Irineu, care a scris chiar o apologie pe seama Apocalipsei; Clement al Alexandriei, Tertulian si Origen il recunosc si ei ca autor al Apocalipsei pe Sfantul Ioan. Canonul 33 al Sinodului de la Cartagina, atribuind Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul, o trece in randul celorlalte carti canonice. Absenta ei din traducerea siriana (Peshito) se poate explica numai prin faptul ca aceasta traducere a fost facuta pentru citirea din timpul sfintelor slujbe, in vreme ce Apocalipsa nu era citita in timpul lor. Canonul 60 al sinodului de la Laodiceea, Apocalipsa este mentionata intrucat continutul de taina al cartii nu permitea sa fie recomandata tuturor, caci ar fi dat nastere la interpretari gresite. Timpul si locul scrierii Apocalipsei Nu avem date precise in ceea ce priveste timpul scrierii Apocalipsei. Totusi, traditia primara sugereaza pentru aceasta sfarsitul secolului I. Astfel, Sfantul Irineu scrie: Apocalipsa a aparut nu cu mult timp inainte, ci aproape de vremea noastra, catre sfarsitul domniei lui Domitian (Contra ereziilor 5, 30). Istoricul bisericesc Eusebiu afirma ca unii scriitori pagani, contemporani lui, mentioneaza si ei exilul Sfantului Ioan pe insula Patmos, pentru marturia Cuvanului lui Dumnezeu, indicand pentru aceasta anul al 15-lea al domniei lui Domitian, adica anul 95 sau 96 d.Hr. Clement al Alexandriei, Origen si Fericitul Ieronim afirma acelasi lucru. Scriitori Bisericii din primele trei secole sunt de aceeasi parere si in prezicerea locului scrierii Apocalipsei: insula Patmos, la care face referire insusi, apostolul, ca loc al primirii revelatiei (Apocalipsa 1; 9, 10). Insa dupa descoperirea traducerii siriene din secolul al VI-lea a Apocalipsei (Pokoke), care contine o adnotare in care Nero este mentionat in locul lui Domitian, multi au inceput sa faca referire la Apocalipsa ca la p scriere din vremea lui Nero, adica anii 60 ai primului secol. Sfantul Ipolit al Romei de asemenea atribuie exilarea Sfantului Ioan, lui Nero, in insula Patmos. In ceea ce priveste locul scrierii Apocalipsei, exista parerea potrivit careia aceasta a fost scrisa totusi in Efes, dupa revenirea apostolului din exil. Prima opinie este mai fireasca: Epistola catre Bisericile din Asia Mica, cuprinsa in Apocalipsa, a fost trimisa neindoielnic din Patmos. Este de aemenea greu de presupus ca Sfantul Apostol Ioan nu a implinit imediat porunca de a scrie ceea ce a vazut (Apocalipsa 1, 10-11). Continutul si alcatuirea Apocalipsei Apocalipsa contine in total douazeci si doua de capitole. Cartea poate fi impartita, dupa continutul ei, in urmatoarele parti: Partea introductiva, in care Fiul lui Dumnezeu i se arata lui Ioan, poruncindu-i sa scrie celor sapte Biserici din Asia Mica (cap 1). Recomandari pentru cele sapte Biserici din Asia Mica: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes. Filadelfia si Laodiceea (cap 2-3) Viziunea cu Dumnezeu sezand pe tronul Sau si Mielul (cap 4-5) Deschiderea celor sapte peceti a cartii tainelor de catre Miel (cap 6-7)

Glasul celor sapte trambite ale ingerilor anunta diverse nenorociri celor ce locuiesc pe pamant la indepartarea celei de-a saptea peceti (cap 8-11) Biserica lui Hristos, intruchipata de femeia invesmantata cu soarele, care se afla in chinurile nasterii (cap 12) Fiara (Antihristul) si ajutorul ei, profetul mincinos (cap 13) Evenimentele pregatitoare inaintea Invierii tuturor si a Judecatii de apoi (cap 14-19) Cantarea de lauda a celor 144.000 de drepti si ingeri care anunta soarta lumii (cap 14) Cei sapte ingeri cu ultimele sapte plagi (cap 15) Cei sapte ingeri care varsa cele sapte cupe ale maniei lui Dumnezeu (cap 16) Judecata desfranatei celei mari care sade pe ape multe si este asezata pe o fiara stacojie (cap 17) Caderea Babilonului - marea desfranata (cap 18) Batalia Cuvantului lui Dumnezeu cu fiara si ostirea ei si nimicirea acestora (cap 19) Invierea tuturor si Judecata de apoi (cap 20) Aratarea cerului nou si a pamantului nou; Noul Ierusalim si fericirea locuitorilor lui (cap 21 si 22, 1-5) Incheiere: intarirea adevarului tuturor celor afirmate si legamantul de a pastra cuvintele acesti carti; binecuvantarea finala ( cap 22, 6-21).

Diviziuni ale paragrafelor din traducerile moderne UBS NKJV NRSV TEV Introducere si salut 1:1-3 Introducere si Prologul Binecuvantare 1:1-3 1:1-2 1:3 Salutul introductiv Salutand cele sapte biserici 1:4-5a 1:4-8 1:5b-7 5:8 Viziunea Fiului Omului 1:9-20 1:9-11 1:12-16 1:17-20 O viziune a lui Hristos 1:9-11 1:12-20 Introducere 1:1-3 Salutul celor sapte biserici 1:4-5a 1:5b-6 5:7 5:8 Prolog 1:1-3

NJB

Cuvantari si salut 1:4-8

1:4-5a 1:5b-7

5:8 O viziune a lui Hristos

Viziune preliminara 1:9-16 1:17-20

1:9-11 1:12-16 1:17-20

Concordante biblice pentru capitolul 1 Apocalipsa 1, 1 2 Petru 3; 3-4 si 8-10: In zilele cele de apoi vor veni cu batjocur batjocoritori

care vor trai dupa poftele lor si vor zice: Unde este fgduinta venirii Lui? C de cnd au adormit parinii toate rmn aa de la nceputul zidirii.. Dar pe aceasta una s nu o uitai, iubiilor; o singur zi inaintea Domnului este ca o mie de ani, si o mie de ani ca o singur zi. Domnul nu intrzie cu fgduina Sa, dup cum socotesc unii c e ntrziere, ci indelung rabd pentru voi, nevrnd El ca vreunul s piar, ci ca toi s ajung la pocina. Dar Ziua Domnului va veni ca un fur.... Marcu 13:32 : Iar despre ziua aceea i despre ceasul acela nimeni nu tie, nici ngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatl. Ioan 5:20 : C Tatl iubete pe Fiul i-I arat toate cte face El i lucruri mai mari dect acestea va arta Lui, ca voi s v mirai.
Apocalipsa 1, 4 Tobit 12:15 : Eu sunt Rafael, unul din cei apte sfini ngeri, care ridic

rugciunile sfinilor i le nal naintea slavei Celui Sfnt". Isaia 11:2 : Duhul lui Dumnezeu se va odihni peste El ,Duhul nelepciunii i al nelegerii,Duhul sfatului i al triei,Duhul cunoaterii i al evlaviei;

Apocalipsa 1, 5 Coloseni 1:18 : i El este capul trupului, al Bisericii; El este nceputul, ntiul

nscut din mori, ca s fie El cel dinti ntru toate. 1 Corinteni 15, 20-21: Hristos a nviat din mori, prg celor adormii. C de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om a venit i nvierea morilor. 1 Timotei 6:15 : Pe care, la timpul cuvenit, o va arta fericitul i singurul Stpnitor, mpratul mprailor i Domnul domnilor,
Apocalipsa 1, 5-6 Exod 19:6 : mi vei fi mprie preoeasc i neam sfnt!" Acestea sunt

cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel". 1 Petru 2:9 : Iar voi suntei seminie aleas, preoie mprteasc, neam sfnt, popor agonisit de Dumnezeu, ca s vestii n lume buntile Celui ce v-a chemat din ntuneric, la lumina Sa cea minunat,
Apocalipsa 1, 7

Matei 24:30 : Atunci se va arta pe cer semnul Fiului Omului i vor plnge toate

neamurile pmntului i vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere i cu slav mult. Matei 25:31-32 : Cnd va veni Fiul Omului ntru slava Sa, i toi sfinii ngeri cu El, atunci va edea pe tronul slavei Sale. i se vor aduna naintea Lui toate neamurile i-i va despri pe unii de alii, precum desparte pstorul oile de capre. Marcu 13:26 : Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere mult i cu slav.

Apocalipsa 1, 7 Luca 21:27 : i atunci l vor vedea pe Fiul Omului venind pe nor cu putere mult

i cu slav. Ioan 19:37 : i iari alt Scriptur zice: "Vor privi la Acela pe care L-au mpuns". Zaharia 12:10 : Iar peste casa lui David i peste locuitorii Ierusalimului voi turna duhul darului i al ndurrii; i ei vor privi la Mine, Cel pe Care L-au batjocorit jucndu-se ; i plngere vor face asupr-I, ca pentru cel iubit, i cu durere se vor vita, ca pentru un nti-nscut.
Apocalipsa 1, 12-13 Exod 28:27 : Vei face i o mant, tot de mtase viinie. Apocalipsa 1, 14 Daniel 7:9-10; 13-14 : M'am uitat pn ce au fost aezate scaunele;iar CelVechi-de-Zile a ezut;mbrcmintea Lui era alb ca zpada,iar prul capului Su era ca lna curat;tronul Su era par de foc,roile Lui erau foc arztor. Ru de foc curgeaieind de dinainte-I;mii de mii i slujeaui mii de miriade i stteau n preajm .Judectorul S'a aezat,crile s'au deschis. Vzut-am n vedenie de noapte;i, iat, cu norii ceruluivenea cineva ca Fiul Omului i a venit la Cel-Vechi-de-Zilei a fost adus n faa Acestuia. i Lui I s'a dat stpnireai cinstea i mpria;Lui i vor sluji toate popoarele i triburile i limbile;iar stpnirea Lui e venic,stpnire care nu se va trece,iar mpria Lui nu va fi nimicit. Apocalipsa 1, 15 Daniel 10:5 : i mi-am ridicat ochii i m'am uitat; i iat un brbat mbrcat n

vemnt de in ; iar mijlocul i era ncins cu aur de Ofir ; trupul i era ca de topaz

;faa lui, ca fulgerul;ochii lui, ca nite fclii de foc;braele i coapsele lui, ca arama sclipitoare;iar sunetul cuvintelor lui, ca un freamt de mulime.
Apocalipsa 1, 16 Evrei 4:12 : Cci cuvntul lui Dumnezeu este viu i lucrtor i mai ascuit dect

orice sabie cu dou tiuri, i ptrunde pn'la despritura sufletului i a duhului, a ncheieturilor i a mduvei, i este judector al simirilor i al cugetelor inimii. Matei 17:1-2 : i dup ase zile, Iisus i-a luat pe Petru i pe Iacob i pe Ioan, fratele acestuia, i i-a dus pe un munte nalt , ei ntre ei. i Sa schimbat la fa naintea lor; i a strlucit faa Lui ca soarele, iar vemintele I sau fcut albe ca lumina.

Apocalipsa 1, 17-18 1 Petru 3:19 : ntru care [duh] pogorndu-Se, le-a propovduit i duhurilor

inuten nchisoare ,
Apocalipsa 1, 19-20 Ioan 1:9 : Lumina era cea adevrat, Care, venind n lume, lumineaz pe tot

omul.

Comentariu Apocalipsa se deosebeste esential de celelalte carti ale Noului Testament, al caror continut este mai cu seama unul de educatiei a credintei si a moralei. Importanta Apocalipsei este evidenta aici prin faptul ca este rezultatul revelatiei directe si al poruncii date sfantului apostol de catre Insusi Capul Bisericii, Domnul Iisus Hristos. Expresia in curand indica faptul ca profetiile Apocalipsei incep sa se implineasca tocmai atunci, imediat dupa ce cartea a fost scrisa., si de asemenea, ca o mie de ani snt ca o zi (II Petru 3, 8) inaintea lui Dumnezeu. Expresia Apocalipsei care se refera la revelatia lui Iisus Hristos, pe care Dumnezeu I-a dat-o, trebuie pusa pe seama naturii umane a lui Hristos,

intrucat El Insusi a vorbit despre Sine in timpul vietii Sale pamantesti ca despre unul care nu stia nimic (Marcu 13, 32) si care primeste descoperiri de la Tatal (Ioan 5, 20). Prin urmare, Apocalipsa are o importanta nu numai din punct de vedere profetic, ci si moral. Fericit este acela ce va citi aceasta carte, caci se va pregati pe sine prin viata sa si faptele credintei pentru eternitate, intrucat trecerea la cele vesnice este aproape pentru fiecare dintre noi in parte. In general, numarul sapte este considerat ca o expresie a plinatatii. Sfantul Apostol Ioan se adreseaza aici doar celor sapte Biserici de care a fost apropiat si pe care le-a cercetat adeseori, el insusi locuind in Efes. Insa, prin aceste sapte Biserici, se adreseaza totodata intregii Biserici crestine. Expresia Cel-ceEste se refera la Tatal, care i-a spus lui Moise: Eu sunt Cel-ce-Este (Iesire 3, 14). Expresia Cel-ce-Era desemneaza Cuvantului care dintru inceput era de la Dumnezeu (Ioan 1, 2). Iar expresia Cel-ce-Vine se refera la Mangaietorul, care totdeauna se pogoara asupra fiilor Bisericii in taina sfantului botez si se va pogora deplin in veacul viitor (Faptele Apostolilor, cap 2) (Sfantul Andrei al Cezareei, Comentariu la Apocalipsa, cap 1). Prin aceste sapte duhuri trebuie in mod firesc sa intelegem pe cei sapte ingeri despre care se vorbeste in cartea lui Tobi (12, 15). Alte interpretari, pe de alta parte, inteleg prin aceasta expresie pe Duhul Sfant, care se arata in cele sapte duhuri ale Sale: duhul temerii de Dumnezeu, duhul cunostintei, duhul tariei, duhul sfatului, duhul intelegerii, duhul intelepciunii, duhul lui Dumnezeu sau duhul evlaviei si al inspiratiei celei mai inalte (Isaia 11, 1-3). Domnul Iisus Hristos este numit Martorul cel credincios , Cel Intai-Nascut din morti si Domnul imparatilor pamantului, in sensul ca El Si-a marturisit inaintea oamenilor dumnezeirea si adevarul invataturii Sale prin moartea Sa pe cruce; peste cei care El are stapanire nu vor gusta moartea, precum s-a intamplat cu cei ce au murit si au inviat inainte, dar vor trai vesnic . De asemenea este Imparat al imparatilor si Domn al domnilor (1Timotei 6,15), egal in putere cu Tatal si de aceasi fire cu El (Sfantul Andrei, cap 1). Imparatia si si preotia, nu trebuie intelese la sensul lor propriu, ci in sensul in care Dumnezeu a fagaduit prin profeti aceste lucruri poporului ales (Iesire 19,6), adica El ne-a facut pe noi, adevaratii credinciosi, cel mai bun si cel mai sfant popor intre popoare, dupa cum preotul sau imparatul sunt considerati a fi astfel in mijlocul oricarui popor. Este descrisa cea de a doua venire a Mantuitorului intru slava, in deplin acord cu descrierea ei din Evanghelii (compara Matei 24, 30 si 22, 31; Marcu 13, 26; Luca 21, 27; vezi Ioan 19, 37) si Judecata finala, pentru a pune in evidenta subiectul principal al cartii.
2

Sfantul Atanasie cel mare talcuieste acest fragment astfel: El a fost numit Cel Intai-Nascuti din morti nu fiindca a murit inaintea noastra, intrucat noi am murit mai intai, ci fiindca suferind moartea pentru noi si desfiintandu-o, a fost cel dintai om care a inviat, ridicandu-se pentru noi cu trupul din morti. De acum inainte, El fiind inviat, noi de asemenea prin El si pentru El vom invia din moarte la timpul potrivit.

Pentru a confirma caracterul ireversibil si inevitabil al producerii celei de-a doua veniri si a Judecatii finale, Apostolul Ioan adauga de la sine : Da! Amin!, apoi doveste adevarul celor confirmate arantandu-L pe Cel ce este Alfa si Omega, inceputul si sfarsitul a tot ceea ce exista; Domnul Iisus fiind singurul care nu are inceput si nici sfarsit, neavand cauza tuturor celor existente. Cat despre mijloacele prin care i-a fost data revelatia, Sfantul Ioan mentioneaza mai intai spatiul unde s-a invrednicit s-o primeasca, adica insula Patmos, una din insulele Sporade din Marea Egee; ca apoi sa mentioneze timpul in care Sfantul Ioan a primit Apocalipsa, dupa cum insusi afirma, pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia lui Iisus, adica pricina dorintei sale de a-L vesti pe Iisus Hristos. Totodata, este descrisa si starea proprie in care se afla Sfantul Ioan, cand s-a invrednicit cu descoperirea cereasca: In duh am fost in zi de

Duminica.
Sunt descrise cele patru viziuni, dupa care se poate imparti continul Apocalipsei: prima vedenie incepe de la capitolul 1, versetul 12, sfarsindu-se cu capitolul 3; a doua vedenie, capitolele 4 pana la 11; a trei vedenie, capitolele 12 pana la 14; iar a patra vedenie, capitolele 15 pana la 22. Revelatia este data catre cele sapte Biserici care alcatuiau mitropolia Efesului, condusa pe atunci de Sfantul Ioan Teologul, care avea locuinta permanenta in Efes. Dar sigur ca in numele celor sapte Biserici revelatia este data intregii Biserici crestine, numarul sapte avand si o semnificatie tainica, simbolizand deplinatatea. In versetele 12-16 este descrisa infatisarea exterioara a Aceluia Care i s-a aratat lui Ioan asemenea Fiului Omului. El statea in mijlocul celor sapte sfesnice, care reprezentau cele sapte Biserici, si era imbracat intr-un vesmant lung pana-n pamant efodul, haina arhiereilor iudei (Iesire 28, 31). Era, asemenea imparatilor, incins cu un brau de aur. De asemenea, glasul pe care apostolul l-a auzit nu a fost trupesc. Albul parului este in general semnul batranetii. Acest semn dovedeste ca Fiul Omului Care s-a aratat este una cu Tatal, ca El este acelasi cu Cel Vechi de Zile, pe care profetul Daniel l-a vazut inaintea sa intr-o vedenie (Daniel 7, 9-10 si 13-14), ca El este acelasi Dumnezeu vesnic, precum e Dumnezeu Tatal. Picioarele lui Hristos sunt apostolii, care sau aprins pentru Hristos in cuptorul ispitelor. Glasul sau era glasul unui judecator inspaimantator, care face sa tremure sufletele tulburate ale oamenilor osanditi. Cele sapte stele pe care Domnul le avea in mana, preinchipuie pe cei sapte reprezentanti ai Bisericilor sau episcopii lor, numiti aici ingerii celor sapte Biserici. De asemenea, toate aceste trasaturi infatiseaza portretul complet al unui Judecator inspaimantator, al unui Mare preot si al unui Imparat, asa cum Domnul Iisus Hristos se va arata intr-o zi pe pamant la cea de-a doua venire a Sa pentru a-i judeca pe cei vii si pe cei morti. Putem deduce ca ucenicul iubit, care isi sprijinise odata capul pe pieptul lui Iisus, nu a recunoscut la Cel Care i se aratase nici macar o singura trasatura familiara.Insa acest lucru nu este surprizantor, intrucat, daca ucenicii nu L-au recunoscut cu usurinta pe Domnul dupa invierea Sa in trupul de slava pe pamant, cu atat mai dificil va fi de recunoscut in stralucitoarea Sa slava

cereasca. Pentru evrei, a avea cheile de la ceva inseamna a avea stapanire asupra acelui lucru. Astfel, cheile mortii si ale iadului semnifica stapanirea noastra asupra mortii trupesti si sufletesti . Prin urmare, Cel care i S-a aratat ii porunceste lui Ioan sa scrie cele pe care lea vazut si cele ce au sa fie, explicandu-i ca cele sapte stele sunt ingerii sau reprezentatii celor sapte Biserici, iar cele sapte sfesnice simbolizeaza chiar cele sapte Biserici. Deoarece Hristos este Lumina cea adevarata (Ioan 1, 9), cei care s-au invrednicit sa se imbogateasca cu stralucirea Lui sunt asemenea sfesnicelor care lumineaza in intunericul vietii acesteia (Sfantul Andrei, cap 2).
3

Bibliografie: Averchie Tausev, Arhiepiscop Apocalipsa Sfantului Ioan (un comentariu ortodox) Sfantul Andrei de Cezareea Comentariu la Apocalipsa lui Ioan Walter Scott Comentariul Apocalipsei si privire de ansamblu profetica Bob Utley Apocalipsa, vol 12

Se poate adauga aici ca Hristos are stapanire asupra mortii si iadului prin aceea ca El Insusi a gustat moartea in trup si s-a coborat la iad cu sufletul ( 1 Petru 3, 19), dar prin invierea Sa le-a biruit pe amandoua (moartea si iadul). Sfintele Slujbe ale Bisericii Ortodoxe sunt pline de aceasta invatatura.De exemplu: O, Doamne, Mantuitorul nostru, Care ai pradat iadul si pe moarte ai calcat... (Octoih, glas 5, Vecernia duminicii, Doamne, strigat-am)