Sunteți pe pagina 1din 4

1

Obiectul si problemele psihologiei scolare 1. 2. 3. 4. Obiectul psihologiei scolare Domeniul si sarcinile psihologiei scolare Locul psihologiei scolare n cadrul stintelor psihologice Necesitatea studierii psihologiei scolare

1. Obiectul psihologiei scolare Psihologia scolar este o ramur aplicativ a psihologiei generale, stiint, care, asa cum desprindem din analiza etimologic a cuvntului psihologie (psychepsihic,suflet, spirit si logos-cuvnt, cunoastere) este centrat pe studierea activittii psihice (regsit n procese, nsusiri, mecanisme si capacitti) n scopul explicrii si optimizrii existentei umane. La rndul ei, psihologia scolar studiaz procesul instructiv-educativ din punct de vedere psihologic n perspectiva mbunttirii activittii profesionale a cadrului didactic si favorizrii autorealizrii personalittii elevului. Principalele probleme care configureaz obiectul psihologiei scolare sunt: a) legile activittii psihice si psihosociale ale elevilor, caracteristicile dezvoltrii acestora de-a-lungul vrstelor scolare; b) formele specifice de manifestare a proceselor, functiilor, nsusirilor, tririlor psihice, n raport cu continuturile nvtrii si cu particularittile nfluentelor educationale (ex. dac n nvtarea matematicii, gramaticii este implicat mai ales gndirea, n nvtarea biologiei, istoriei prioritate au memoria sau natura si consistenta intereselor scolare n raport cu nvtarea disciplinelor obligatorii si a celor optionale); c) studierea teoretico-aplicativ a metodelor de cercetare, a fenomenelor psiho-pedagogice, a celor de cunoastere a personalittii elevilor precum si valorificarea generalizrilor validate n activitatea didactic; d) analiza psihologic a metodelor de predare-nvtare, de educatie; e) evolutia comportamentelor si a variabilelor educationale n relatia profesor-elev, n grupul scolar si la nivelul activittilor cu caracter integrativ (sociale, cultural-artistice, profesionale); f) dinamica si importanta conduitei didactice ca modalitate specific de autoprezentare si totodat de influentare a altora n raport cu competenta profesional; Orict de complete si actuale sunt pregtirea de specialitate si cea metodologic, n mod curent, conduita didactic apeleaz att la dimensiunea intrapersonal, de interioritate psihic a personalittii (dispozitii, inteligenta, etc.) ct si la cea interpersonal (elev-cadru didactic, grup, clas-cadru didactic). O pregtire psihopedagogic institutionalizat devine un argument profitabil n favoarea tezei de evident actualitate profesorul trebuie s fie, prin definitie o personalitate eficient.

2. Domeniul si sarcinile psihologiei scolare Pe fondul obiectivelor enuntate, psihologia scolar are de urmrit un ansamblu de sarcini, dintre care cele mai semnificative sunt: dezvluirea complexittii si dificulttii activittii instructiv-educative, nuantarea acesteia n functie de factori, situatii, nivele de vrst, particularitti individuale (ex. la o admonenstrare a cadrului didactic un elev zmbeste, altul se ncrunt, altul vocifereaz); delimitarea influentelor favorabile activittii scolare, ordonarea si asigurarea succesiunii acestora, n raport cu rolul lor pentru evolutia personalittii elevilor; cunoasterea de ctre fiecare cadru didactic a avantajelor si riscurilor oricrui tip de influent asupra devenirii n plan psihologic a elevilor, de la ncrctura privind programul zilnic, continuturile pe discipline, la metod, cuvnt, atitudine; structurarea unor modele de influent constructiv, lansarea lor n fluxul dezvoltrii psihice a scolarului prin unitti de nvtmnt pilot si valorificarea consecintelor n dinamica aplicrii lor; anticiparea efectelor inteventiilor scolii asupra activizrii potentialului psiho-somatic al elevilor si rezistenta acestora la factori solicitanti (echilibru, stress, oboseal, esec scolar- sunt numai cteva din numeroasele conduite ce se cer actualizate si anticipate); promovarea reusitelor de natur s sporeasc forta mobilizatoare a argumentului potrivit cruia, activitatea didactic din punct de vedere psihologic este un echilibru continuu ntre pregtirea, educatia altora si autopregtire, autoeducatie. 3. Locul psihologiei scolare n cadrul stiintelor psihologice Orientarea interdisciplinar a deschis largi perspective cercetrii stiintifice pentru aprofundarea studiilor comparative si treptat a contribuit la conturarea unor stiinte de granit. Astfel, din analiza interactiunilor psihologiei generale cu stiintele pedagogice s-a constituit un ansamblu de stiinte reprezentat de: psihologia educatiei, psihologia scolar, psihopedagogia special, psihologia orientrii scolare si profesionale. Apoi psihologia scolar si dezvolt problematica apelnd la o serie de concepte, constatri, norme din psihologia copilului, psihologia social, ergonomie scolar, psihosomatic, psihologia clinic si medical, psihoterapie. Psihologia scolar se anunt ca o stiint cu identitate bine delimitat, ce porneste de la psihologia general, interactioneaz cu stiintele mai sus mentionate, este deschis noilor elaborri din teoria informatiei, teoria sistemelor, teoria deciziei, n sensul unificrii sale si consolidrii statutului propriu. Studiind un segment distinct al realittii sociale si anume modul de manifestare a activittii psihice n conditiile procesului instructiv-educativ scolar, psihologia scolar promoveaz concepte, argumente si norme teoretice specifice.

4.

Necesitatea studierii psihologiei scolare

Necesitatea studierii psihologiei scolare se impune din mai multe considerente: a) activitatea de instruire si educare a elevilor nu are o evolutie unidirectional, ci trebuie s se adapteze la o infinitate de reactii, manifestri, triri, relatii interpersonale, generate de unicitatea sistemului psihic uman al protagonistilor implicati si de specificul situatiei concrete n care are loc; b) importanta actiunii n constituirea si activarea mecanismelor tuturor proceselor, nsusirilor, strilor psihice ale elevilor. Numerosi psihologi au ajuns la concluzia c obiectul psihologiei l constituie activitatea cu elementul ei de baz, actiunea, ceea ce a condus la aparitia unei orientri distincte, cunoscut sub denumirea de psihologia actiunii reprezentat de Pierre Janet, Daniel Lagache, Valeriu Ceausu (1978), Henry Gleitman (1987). n acest sens, Paul Popescu- Neveanu arta c asa cum n fizic unitatea de baz este atomul sau cuanta, n chimie molecula, n biologie celula, n ordinea psihocomportamental, unitatea reprezentativ este actiunea. Autorul se refer nu numai la actiunile efective, externe, ci si la cele mintale, intelectuale. n acest sens, Paul Popescu- Neveanu arta c asa cum n fizic unitatea de baz este atomul sau cuanta, n chimie molecula, n biologie celula, La nivelul stiintelor educatiei, pedagogia actiunii este o orientare cu o ndelungat istorie (J.H.Pestalozzi, O.Decroly, I.C.Petrescu, etc). Dup aparitia unei discipline noi, praxiologia, stiint a eficientei actiunii, al crui fondator este T. Kotarbinski, pentru realizarea si desvrsirea personalittii, educatia n si prin stiinta actiunilor bine fcute, eficiente este considerat de reprezentantii contemporani ai orientrii amintite, principalul factor. Pentru c ntelegerea principiilor implicate n situatia concret reprezint o garantie n solutionarea punctelor nodale dar si a celor modificabile le vom analiza pe cele care genereaz sistemul psihic uman si actiunea eficient: principiul ambilateralittii sustinut de faptul c sistemul psihic uman dezvolt concomitent si continuu relatii informationale cu lumea extern si cu propria fiint, ntretinnd la nivelul normalului, un echilibru ntre cunoasterea de sine si cunoasterea realittii; principiul antiredundantei n baza cruia informatia inutil, de prisos, redundant, este selectat, filtrat, ceea ce usureaz stabilirea indicatorilor de identitate, de clasificare, de surprindere a relatiilor esentiale. Antiredundanta contribuie la selectia tririlor luntrice, a motivelor, intereselor, la anticiparea si realizarea scopurilor.

principiul activismului antialeatoriu, orientat mpotriva ntmplriiApelnd la ratiune-forma de organizare intelectual superioar, subiectul devine un factor determinant pentru evolutia sa si chiar de autodeterminare.

Din punct de vedere al activittilor educationale eficiente se impun cu precdere: principiul actiunii pozitive promoveaz necesitatea precautiei, prudentei, n cazul situatiilor care pot evolua spre imprevizibilul negativ si a optimismului pedagogic; principiul actiunii complementare identificabil att n cazul SPU, ct si al situatiilor concrete, educationale este prezent atunci cnd se semnaleaz ntrzieri, restante, absente ntre componentele ansamblului, prin mobilizarea, energizarea celorlalte n scopul acoperirii deficitului si stabilirii echilibrului; principiul utilizrii priorittilor exprim cerinta valorificrii criteriilor ce stau la baza ierarhizrilor, ordonrilor actiunilor n functie de nsemntatea lor. Sunt situatii n care se impune evidentierea unui detaliu, a unui eveniment particular, pentru situatia de ansamblu, acestea fiind prioritare. principiul optimalittii sau a efortului proportional cu efectele atentioneaz asupra necesittii urmririi raportrii eforturilor la natura rezultatelor obtinute. n psihologie, acest principiu se regseste n optimum perceptiv, optimum afectiv, volitiv, motivational, atitudinal.

BIBLIOGRAFIE 1. Dragu, A., Structura personalittii profesorului, E.D.P., R.A.-Bucuresti, 1996; 2. Kotarbinski, T.,Tratat despre lucrul bine fcut (trad.), Ed.Politic, Bucuresti, 1976; 3. Neacsu, I., Educatie si actiune, Ed.tiintific, Bucuresti,1986; 4. Popescu-Neveanu, P., Psihologia scolar, Bucuresti, 1987.