Sunteți pe pagina 1din 2

Biomul mediteranean Vegetatia sclerofila (sempervirescenta, cu frunze mici, tari, groase, pieloase) este tipica pentru subregiunea mediteraneana;

totusi unele formatiuni similare ca aspect se intalnesc dispersat pe glob, pe suprafete destul de mici, in alte cateva locuri cu clima asemanatoare (in California, in Chile, in sudul Africii si in sudul Australiei). Principalele tipuri de vegetatie sunt padurile scunde si tufarisurile xerofile. Vegetatia si fauna mediteraneana Paduri si tufisuri tipic mediteraneene se gasesc in Peninsula Iberica, in sudul Frantei, in Sicilia, Corsica si Sardinia, in regiunile de coasta ale Peninsulei Italice, pe coasta vestica a Peninsulei Balcanice, in sudul Greciei, in extremitatea nord-vestica a Peninsulei Arabice, in Asia Mica si in nord-vestul Africii. Mai la nord se constata abundenta vegetatiei care nu este sempervirescenta si care pune in evidenta o zona de tranzitie, submediteraneana, foarte difuza, deoarece in amestec patrund si specii central-europene, ponderea celor submediteraneene scazand foarte repede spre nord sau odata cu cresterea altitudinii. In Africa si vestul Asiei se trece la o vegetatie de desert, deoarece clima devine prea arida pentru dezvoltarea padurilor. Din partea de vest a bazinului mediteranean si pana in Grecia, esenta dominanta este stejarul verde (inaltimi de pana la 20 m), stejarul de pluta, stejarul de crmz, rocovul, terebintul, sicomorul. Speciile mediteraneene de arar cu frunze cazatoare depasesc limitele zonei: artarul de Montpellier se extinde pana in muntii Jura, sudul Germaniei si Defileul Dunarii, ararul italian, castanul bun. Exista si diverse conifere mediteraneene: mai multe specii de pin, specii sudice de brad. Chiparosul, originar din jumatatea estica a bazinului mediteranean, este acum mult raspandit ca arbore ornamental, indeosebi sub forma horticola, columnara. La altitudini mai mari era raspandit cedrul (de Liban, turcesc, de Cipru, de Atlas) care se mai pastreaza doar pe suprafete restranse datorita exploatarii din trecut. Cedrii Libanului erau renumiti inca din antichitate, fiind mentionati si in Biblie. Se mai intalneste platanul oriental (pe vaile raurilor din pen Balcanica), palmierul pitic, arbusti decorativi (cimiirul), iasomia, mirtul, leandrul, dafinul (laur), arborele lui Iuda. In parterul padurilor si in poieni apar si diverse plante cu flori, unele foarte decorative (ex: ciclama, anemonele). Ca urmare a presiunii antropice indelungate, majoritatea padurilor au suferit modificari importante datorita incendiilor, taierii, pasunatului in padure, fiind adesea inlocuite cu tufarisuri degradate formate fie din speciile care alcatuiau subarboretul fostelor paduri, fie din specii de arbusti, subarbusti si ierburi de locuri deschise. Foarte caracteristice sunt plantele care contin uleiuri volatile, fiind intens aromate, ca cimbrul, rozmarinul si levantica. Padurile scunde si tufarisurile mai mult sau mai putin compacte dezvoltate pe roci silicioase sunt numite maquis (in Franta) sau macchia (in Italia si in Corsica, unde ocupa circa 20% din suprafata insulei). Tufarisurile scunde alternand cu ochiuri de pajisti mai mult sau mai putin degradate pe roci calcaroase sunt numite garrigue in Franta. Principalele specii componente ale tufarisurilor sunt stejarul de crmz, specii de ienupar, ghimpele, iasomia, mirtul, arborasul de mastic. In formatiunile deschise predomina cimbrisorul, isopul, levantica, rozmarinul, salvia si tufe scunde de grozam. Deoarece teritoriile din zona au fost dens populate inca din antichitate, multe animale din fauna spontana au disparut de-a lungul timpului sau si-au restrans foarte mult arealul. Se presupune ca muflonul, intalnit in stare salbatica in insulele Cipru, Rhodos, Sardinia si Corsica si

cerbul lopatar, component al faunei padurilor mediteraneene, ar fi fost de fapt introdusi inca din vechi timpuri din Caucaz si vestul Asiei. In prezent, datorita actiunilor de colonizare desfasurate pe parcursul timpului, aceste specii au ajuns mult dincolo de limitele zonei mediteraneene. Multe animale sunt comune cu cele din padurile nemorale sau sunt specii sau subspecii vicariante ale acestora, ca de exemplu iepurele italian, raspandit in Peninsula Italica si in Sicilia; in Corsica este pe cale de disparitie. Se mai intalnesc: maimute (in muntii din Algeria si Maroc), porcul spinos (N Africii, pen Balcanica si Italica), mangusta egipteana (pen Iberica), geneta (mic carnivor cu blana cenusie), broasca testoasa de uscat (hermanni), vipera cu corn, tarantula, scorpioni, cicadele etc. Alte arii cu vegetatie de tip mediteranean In vestul Californiei, tufarisurile dese cu frunze dure, persistente, sunt numite chaparral. Prezinta o mare diversitate floristica; printre cele mai frecvente sunt: diverse specii de stejari xerofili, salvie, pelin. Aici isi gasesc adapost numeroase pasari, inclusiv unele specii de colibri, si un mic iepure. Spre nord si pe versantii muntilor tufarisurile ajung in contact cu padurile de conifere; in unele locuri se gasesc paduri rare de brad rosu si pin galben cu subarboret de chaparral. Pe coasta chiliana a Americii de Sud, formatiunile de tufarisuri sclerofile poarte denumirea de matorral. Majoritatea speciilor sunt endemice; pe langa arbusti si arbori scunzi se intalnesc si diverse plante ierbacee, unele specii de cactus, palmierul de vin chilian. Vegetatia sclerofila din extremitatea sudica a Africii este cunoscuta sub neumele de fynbos si se remarca printr-o bogatie floristica, mare parte din specii fiind endemice, printre care amintim: proteaceele, ericacee (600 specii), plante cu bulbi s.a. Paduri si tufarisuri sclerofile de tip mediteranean, foarte bogate floristic, cu numeroase specii endemice, apar si in extremitatea sud-vestica a Australiei. Predomina diferite specii de eucalipt cu port arbustiv, formand tufarisuri numite mallescrub. Exista si diverse specii de proteacee, familie de plante specifice emisferei sudice.