Piete de capital - Asist. drd. Florin Duma 1. Locul si rolul pietelor de capital in economia de piata 2.

Organizarea si functionarea pietelor bursiere 3. Principalele categorii de tranzactii bursiere 4. Ratiunea tranzactiilor bursiere 5. Managementul portofoliului de valori mobiliare 6. Bibliografie

2. ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA PIETELOR BURSIERE Asa cum am vazut deja mai inainte, dupa ce titlurile financiare au fost emise pe piata primara de capital, acestea pot fi tranzactionate pe pietele bursiere. Pietele bursiere sunt organizate sub cele doua forme principale; sub forma de burse de valori (fr. bourse, engl. Stock-Exchange) numite si piete sau burse oficiale sau sub forma de piete interdealeri sau de negocieri (engl. Over-theCounter markets, prescurtat OTC), numite si piete "la ghiseu" sau burse electronice (mai recent). De semnalat ca pe langa cele doua forme principale ale pietei bursiere mai exista si pietele bursiere de rang secund (in Franta asa numitele "second marche" sau in Marea Britanie - "Unlisted Securities Markets") care includ conditii foare lejere de admitere la cota, sau/si o terta piata (in Franta "Hors Cote") care nu este deloc reglementata si pe care se tranzactioneaza de regula actiunile cu rentabilitate foarte mare, dar care implica si riscuri pe masura. 2.1 Organizarea si functionarea burselor de valori Bursa de valori este o institutie cu personalitate juridica, unde se intalneste oferta de capital (investitorii) cu cererea de capital (intreprinderile) si care dispune de un spatiu bine delimitat unde cu ajutorul intermediarilor autorizati si a unor mecanisme si procedee specifice se realizeaza negocierile si tranzactiile cu valorile mobiliare admise la cota. Ceea ce defineste in mod special bursa de valori este existenta unui loc determinat, a unui spatiu bine delimitat de negocieri, unde au loc, in exclusiviate, tranzactii cu valori mobiliare. Tranzactiile se executa la bursa de catre agentii de bursa si traditional se desfasurau in ringul bursier. Astazi, datorita mijloacelor electronice si a informaticii nu mai este necesara prezenta efectiva a agentilor in sala de negocieri. Unele burse continua sa pastreze si ringul bursier (cu fascinatia sa caracteristica) dar folosesc si tranzactiile electronice (vezi New York Stock Exchange sau bursa de valori de la Tokyo Tokyo Stock Exchange) sau utilizeaza numai tranzactiile electronice (bursa de valori de la Londra - International Stock Exchange (ISE)) [8] . Esential ramane insa faptul ca toate informatiile de piata in legatura cu preturile si operatiunile sunt centralizate intr-un singur loc - sala de negocieri. Bursele pot fi organizate si administrate de catre stat sau ca societati private. Bursele de stat sunt institutii publice infiintate si administrate de stat. Asemenea burse functioneaza in Franta, Belgia sau Romania. Bursele private sunt infiintate prin asocierea unor persoane fizice si/sau juridice. Bursa trebuie sa elaboreze un Statut si un Regulament, care trebuie sa respecte prevederile legale in vigoare privind piata bursiera si valorile mobiliare din tara respectiva. Bursele pot fi organizate sub forma unor societati pe actiuni dar ele pot imbraca si alte forme, de exemplu societati non-profit. Astfel primele doua burse din lume NYSE si Tokyo Stock Exchange sunt organizate ca si corporatii non profit (not for profit corporation). O bursa privata, in sensul clasic, este cea din Germania. Pe piata bursiera regasim trei mari categorii de participanti. Pe de o parte sunt

cei aflati in cautare de resurse financiare si pe de alta parte cei doritori de plasamente. Insa, pentru ca cele doua categorii sa poata avea acces pe piata bursiera si sa efectueze tranzactiile pe care le doresc, ei trebuie sa apeleze la serviicile unor intermediari. De regula, acesti intermediari sunt firme, asa numitele societati de bursa sau cum mai sunt cunoscute sub numele de firme de brokeraj (sau case de brokeraj). In Romania acestea se numesc Societati de Servicii de Investitii Financiara (SSIF) [9] . In aceasta categorie a societatilor de bursa pot intra doar societati financiare sau, de la tara la tara, si banci. Spre exemplu, in SUA, Japonia sau Romania numai societatile financiare sunt autorizate sa efectueze operatiuni de tranzactionare pe piata secundara de capital, delimitandu-se aici complet activitatile specifice pietei bursiere de cele bancare. Nu la fel stau lucrurile in Germania, unde bancile pot activa pe piata bursiera. Societatile de bursa indeplinesc doua operatiuni importante. Ele pot executa tranzactii cu valori mobiliare in numele, pe contul si riscul clientului si in acest caz avem de a face cu o firma broker. Pe de alta parte, o societate de bursa poate efectua operatiuni de comert cu titluri actionand ca si contraparte in tranzactii - vanzator cand clientul cumpara si cumparator cand el vinde - si in acest caz avem de a face cu o firma dealer. In primul caz, firma broker este remunerata cu un comision calculat asupra rulajului de tranzactii efectuate, iar in al doilea caz, veniturile firmei dealer sunt reprezentate de diferenta de pret (spread). Cel mai adesea insa, societatile de bursa indeplinesc amandoua operatiunile, actionand atat ca intermediar (broker) cat si ca si comerciant de valori mobiliare (dealer), beneficiind astfel de ambele forme de venit. In acest caz avem de a face cu o firma broker/dealer. Societatile de bursa desfasoara efectiv tranzactiile prin agenti de bursa (operatori de bursa). Acestia pot fi profesionisti independenti, dar, de regula, sunt angajati ai societatilor de bursa. In aceasta categorie a agentilor de bursa se include atat intermediarii de bursa (brokerii) cat si comerciantii de titluri (dealers sau traders). Subliniem insa, din nou, ca de obicei un trader efectueaza si activitatea de intermediere, astfel incat gasim aceasta denumire ca cea mai potrivita pentru cel ce efectueaza tranzactiile cu valori mobiliare. Astfel, intr-o societate de bursa regasim urmatoarea structura: cei care efectueaza efectiv tranzactiile executand ordinele de vanzare/cumparare atat ale clientilor cat si in contul societatii, apoi analistii financiari si, in fine, personalul tehnic (ceea ce numim personalul din "back-office"). Traderii efectueaza tranzactii urmarind in permanenta "Ask-ul" [10] si "Bid-ul" [11] afisat pe monitoarele lor pentru a efectua cele mai profitabile tranzactii bazandu-se pe informatii, intuitie si pe sfaturile analistilor. Rolul acestora din urma este de a studia intreprinderile cotate si de a cauta pe toate canalele informatii si de a incerca sa elaboreze modele probabile de evolutie pentru valorile mobiliare care intereseaza pe clienti sau pe firma. Pe scurt, tinand cont de anumite informatii si date mai precise sau mai putin (zvonuri) analistii incearca sa prevada viitoare evolutii ale valorilor mobiliare. Segmentul de "back-office" are un rol care nu este nici el de neglijat - in ciuda faptului ca lucreaza "in spate" - anume de a sutine logistic tranzactiile. In sfarsit, pentru ca bursa sa functioneze corect si "regulile jocului" sa fie respectate, peste tot in lume au fost create organisme de supraveghere a pietelor bursiere, total independente de cei implicati intr-un fel sau altul. Un exemplu este Security Exchange Commision (SEC) care supravegheaza strict principalele burse americane printre care: NYSE, American Exchange si Chicago Board Option Exchange. 2.2 Organizarea si functionarea pietelor OTC Pentru a atrage la tranzactionare valorile mobiliare de la cat mai multe firme si mai ales ale celor care nu satisfac criteriile pentru a fi cotate la bursele traditionale, in multe tari au fost create ceea ce numim pietele interdealeri sau OTC (Over the Counter Markets).

Aceste piete, care au cunoscut o dezvoltare deosebita in SUA sau Japonia, sunt o structura tehnica informatizata bazata pe un sistem electronic de tranzactionare. Aceasta bursa informatizata - cum mai este numita piata OTC este o piata nelocalizata, caracterizata prin lipsa unui spatiu fizic unde sa se intalneasca cei care vand/cumpara valori mobiliare; legaturile dintre traderi si dintre acestia si clientii lor sunt realizate cu ajutorul unei retele de computere interconectate. Traderii obtin informatiile privind oferta/cererea, cursul titlurilor si altele de pe monitoarele computerelor si negociaza direct cu ajutorul acestuia sau prin telefon. Astfel, prin intermediul terminalelor de tranzactionare conectate in regim de acces direct, traderii transmit cotatii de oferta/cerere pentru titluri, acestea fiind disponibile tuturor participantilor pe aceasta piata o data cu introducerea lor in sistem. Aceste piete interdealeri, asa cum arata si numele, sunt create de societatile financiare - care actioneaza ca dealeri - aflate in concurenta. Aici reglementarea tranzactiilor este mai putin ferma si cuprinzatoare si ea este facuta de asociatiile societatilor financiare (dealeri) implicate pe aceasta piata [12] . Pe aceste piete cei care stabilesc cursul valorilor mobiliare sunt formatorii de piata ("market makerii"). Acestia introduc in sistem cotatii ferme de cumparare, respectiv vanzare, independente ale unora de ale altora, ceea ce conduce la o multitudine de posibilitati, dar si la o concurenta accentuata. Desigur cursurile pot varia de la un dealer la altul, spre deosebire de bursele traditionale unde cursul titlurilor este stabilit de agentii de schimb prin confruntare. In ceea ce priveste rolul pietelor OTC, pentru unele companii acestea reprezinta doar o etapa intermediara pentru accesul la bursele de valori oficiale. Cu toate acestea importanta pietelor OTC nu trebuie redusa doar la rolul de "trambulina" pentru bursele de valori. Pietele OTC coteaza de regula un numar mult mai mare de companii dect bursele de valori clasice [13] , sunt foarte "prietenoase" att pentru companiile care listeaza ct si pentru investitori, si pentru multe companii acestea reprezinta segmentul pietei bursiere care li se potriveste cel mai bine. Astfel, o serie de companii decid sa ramna pe aceste piete deoarece apreciaza serviciile oferite precum si comisioanele si costurile de cotare sensibil mai scazute dect la bursele de valori. Ca principal dezavantaj al pietelor OTC trebuie sa admitem ca din cauza reglementarilor mai permisive unele din aceste piete OTC au putut fi teatrul unor tranzactii bursiere frauduloase. Cu toate acestea, n ultimii ani pietele OTC si-au cstigat un loc aproape la fel de important (daca nu chiar mai important n anumite situatii) ca si bursele de valori clasice n ceea ce priveste tranzactiile bursiere. Acest lucru ne ndreptateste sa consideram bursele de valori si pietele OTC ca principalele componente ale pietei bursiere si sa le tratam cu egala importanta. Cea mai importanta piata de acest gen este NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automatic Quotation), care a fost creata in 1971 in SUA. NASDAQ cota la inceputul lui 1995 un numar impresionant de societati: 4902 [14] , dintre care 85 din cele 100 de firme americane cu cresterea cea mai puternica. Capitalizarea bursiera era la acea data de aproximativ 790 miliarde USD. NASDAQ ofera un grad ridicat de lichiditate si competitivitate, precum si o larga deschidere si accesibilitate pentru societatile tinere si in crestere. NASDAQ a fost modelul de inspiratie si pentru creearea altor piete de acest tip: EASDAQ sau RASDAQ. 2.3 Valorile mobiliare cotate si negociate la bursa Valorile mobiliare [15] fac obiectul tranzactiilor efectuate pe pietele bursiere. Acestea reprezinta un capital financiar, numit uneori impropriu capital fictiv [16] . Aceste valori mobiliare sunt titluri de proprietate sau de creanta care confirma faptul ca cel care le are in posesie este titularul unor anumite drepturi: dreptul

asupra unei parti din capitalul emitentului, dreptul de a obtine o parte din veniturile viitoare ale emitentului, dreptul de a participa la procesul de conducere sau alte drepturi. Principala lor caracteristica este negociabiliatea (spre deosebire de activele financiar bancare) ceea ce faciliteaza circulatia si transmiterea lor si mai ales transformarea lor in bani in orice moment pe piata bursiera. O alta caracteristica importanta a valorilor mobiliare este participarea la risc pe care o implica pentru posesorul acestora (ne gandim la riscul afacerilor celui care utilizeaza fondurile respective). Valorile mobiliare au, in general, o valoare nominala determinata la emisiune prin calcule si, ceea ce este mai important, o valoare de piata determinata la bursa, formata prin confruntarea cererii si a ofertei. Aceasta valoare de piata este de fapt cursul titlului respectiv, pretul la care se tranzactioneaza pe piata bursiera. In literatura de specialitate aceste titluri financiare au fost impartite in trei mari categorii: primare, derivate si sintetice. Titlurile primare sau valorile mobiliare in sens restrans sunt reprezentate de actiuni si obligatiuni. Aceste valori mobiliare, pe de o parte, asigura mobilizarea pe termen mediu si lung de fonduri financiare disponibile si dispersate din economie si transformarea acestora fie in capital social pentru firmele emitente, fie in resurse financiare la dispozitia societatii comerciale pentru desfasurarea si dezvoltarea activitatii, iar pe de alta parte, dau dreptul posesorului la o anumita cota procentuala din veniturile banesti ale firmei in care a investit. Actiunile sunt inscrisuri tiparite, de valoare egala, care atesta dreptul de proprietate al posesorilor asupra unei parti din capitalul social al firmei emitente. La emisiune, actiunile au o valoare nominala care rezulta practic din impartirea capitalului social la numarul total de actiuni. Ulterior insa, dupa cotarea si negocierea lor pe piata de capital, ceea ce va conta mai mult va fi valoarea de piata a actiunilor (cursul acestora) determinata de mecanismele pietei. Posesorul actiunilor are mai multe drepturi n functie de tipul de actiuni pe care le poseda. Principalele drepturi pe care aproape toate tipurile de actiuni le ofera (cu unele nuante de la caz la caz) sunt cele patru pe care le prezentam mai jos. Dreptul la dividende, adica asupra unei cote parti din profitul societatii functie de numarul de actiuni pe care-l detine, cota parte numita dividend. Marimea acestuia nu este fixa ea depinzand de hotararile conducerii societatii, mai precis ale AGA n ceea ce priveste acumularea profitului sau/si repartizarea acestuia ca dividend, si in ultima instanta de faptul daca firma a obtinut sau nu profit si care este marimea acestuia. Pentru aceste motive spunem ca actiunile reprezinta valori mobiliare cu venituri variabile. In ceea ce priveste acest drept la dividende, cei care sunt interesati n aceasta forma de venit trebuie sa ia n considerare cu atentie cel putin urmatoarele date privind dividendele pentru a nu avea surprize: . data de declarare, adica data la care compania anunta daca va plati divinde, ct anume, forma sub care vor fi platite(n numerar, noi actiuni sau sub alta forma),data la care urmeaza sa se faca efectiv plata si orice alte informatii despre dividendele pe care urmeaza sa fie distribuite. . data de inregistrare reprezinta acea data anuntata de conducerea firmei cand a fost stabilit de catre AGA ca se vor acorda dividende. Este o data imediat urmatoare datei de declarare a dividendelor si cei care poseda actiuni la acest moment sunt ndreptatiti sa primeasca dividende In acest sens se ntocmeste o lista cu actionarii n drept fie de catre firma, fie de catre registrul

care-i asigura evidenta actinilor si a actionarilor. . data de plata, adica momentul n care se va face plata efectiva catre actionar, dividendele cuvenite fiind trimise fie prin virament n conturile actionarilor, fie prin posta, fie platite la casieria firmei, fie tranfer de noi actiuni (daca dividndul este sub forma de noi actiuni si nu n numerar) etc. . data ex-dividendului, adica perioada situata chiar inaintea datei de nregistrare cnd actiunile se tranzactioneaza fara dividend inclus. Este vorba de o perioada de cateva zile, stabilita de autoritatea de reglementare a pietei din motive tehnice - adica in acesta perioada nu se poate realiza decontarea fizica a tranzactiei, si anume tranferul banilor si inregistrarea noului proprietar si de aceea cel care va primi dividende este vechiul actionar, iar n cazul in care noul actionar le primeste trebuie sa le returneze. Un alt important drept pe care-l confera actiunile este participarea la conducerea societatii, fiecare actiune reprezentand in general un drept de vot in AGA firmei pentru posesorul ei. Exista si exceptii de la aceasta regula atunci cnd, prin Statut, anumite firme au stabilit drepturi privilegiate n privinta numarului de voturi pentru membrii fondatori sau pentru anumiti actionari importanti [17] . Dreptul de vot se exercita prin prezenta la AGA, dar poate fi si delegat unui alt actionar (prin procura), trimis prin corespondenta sau n alte forme prevazute in Statut si n prospectul de emisiune. Actiunile mai confera posesorilor si alte drepturi:

dreptul de preemptiune, adica posibilitatea pastrarii procentului initial detinut de actionar sau daca acesta nu este interesat, acest drept poate fi vndut; dreptul la informatii care poate sa nseamne: rapoarte periodice trimise catre actionari privind situatia financiara, informari directe din partea Consililui de administratie sau a compartimentului special pentru relatiile cu actionarii etc dreptul la recuperarea capitalului investit, adica n cazul unui faliment sau al lichidarii actionarii isi pot recupera teoretic capitalul investit (practic insa acest drept de multe ori nu inseamna mare lucru deoarece, intr-o asemenea situatie, ordinea de onorare a obligatiilor firmei este: salariati, statul , ceilalti creditori si ceea ce mai ramane se mparte la actionari).

Exista o mare varietate de actiuni n functie de drepturile pe care confera posesorului si alte caracteristici insa, cele mai importante si care ne intereseaza n mod deosebit sunt actiunile ordinare si cele preferentiale. Acestea din urma dau dreptul la un dividend fix, prestabilit, indiferent de marimea profitului care va fi realizat de societate, dar nu dau drept de vot posesorului. Actiunile preferentiale se emit pentru perioade limitate de timp si sunt adresate mai ales investitorilor care nu sunt dispusi sa riste prea mult si prefera un venit stabil, chiar daca acesta este mai mic. Pe pietele dezvoltate exista mai multe tipuri de actiuni preferentiale [18] :

actiuni cu o rata fixa si prestabilita a dividendului; actiuni ce confera titularului mai multe drepturi de vot; actiuni ce dau dreptul posesorilor ca n caz de lichidare sa ncaseze partile cuvenite naintea actionarilor obisnuiti; actiuni ce combina drepturile de mai sus.

Indiferent nsa daca este vorba de actiuni obisnuite sau preferentiale acestea mbraca una din cele doua forme:

actiuni la purtator, care nu poarta nici un nume inscris si se pot

transmite fara nici o formalitate; actiuni nominative, care au nscris numele posesorului si se pot transfera numai prin transcrierea tranzactiilor ntr-un registru.

In ultimii ani regasim nsa tot mai mult actiunile intr-o forma dematerializata, ca urmare a informatizarii pe scara tot mai larga a pietelor bursiere si proprietarul respectivelor actiuni primeste doar un extras de cont ca dovada a detinerii respectivelor actiuni. In ceea ce priveste valoarea unei actiuni aceasta se poate exprima sub mai multe forme fiecare cu caracteristicile ei: ca valoare nominala, ca valoare de emisiune, ca valoare contabila sau ca valoare de piata. . Valoarea nominala a unei actiuni se obtine prin raportarea capitalului social la numarul total de actiuni. Aceasta valoare nu nseamna prea multe informatii pentru investitor si are un caracter cel mult orientativ. . Valoarea de emisiune reprezinta pretul la care se vnd actiunile n momentul emisiunii. Aceata valoare este de regula mai mare dect cea nominala deoarece include si cheltuielile de emisiune, dar poate fi si egala sau n anumite cazuri particulare, chiar mai mica. . Valoarea contabila este data de raportul dintre capitalul propriu si numarul de actiuni in circulatie. . Valoarea de piata reprezinta pretul la care se tranzactioneaza acea actiune pe o piata bursiera. Aceasta este valoarea la care investitorii pot sa si procure respectivul titlu financiar de pe piata secundara. Celelalte titluri primare sunt obligatiunile care reprezinta titluri de credit ce exprima un raport de imprumut intre creditor (posesorul obligatiunii) si debitor (emitentul obligatiunii). Asa cum stim, obligatiunea este o creanta ce da dreptul celui care o poseda sa primeasca un venit fix anual sub forma de dobanda. Datorita acestui fapt ele reprezinta valori mobiliare cu venit fix. Rata dobanzii este o cota fixa din valoarea nominala si se numeste cupon. Obligatiunile vor fi rascumparate la scadenta de emitent sau pot fi vandute inainte de scadenta pe piata bursiera. Emisiunea de obligatiuni trebuie sa fie nsotita, ca si n cazul actiunilor, de un prospect de emisiune unde sa se ofere informatii care sa atraga interesul si mai ales sa asigure pe potentialii creditori ca societatea este serioasa si solvabila. Obligatiunile nu dau dreptul de participare la AGA, si nici de a alege sau de a fi alesi in conducerea societatii emitente. Astfel, deosebirea principala ntre posesorii de actiuni si cei de obligatiuni este aceea ca daca primii sunt n fapt proprietarii firmei, ceilalti sunt doar creditorii ei. Emitentii de obligatiuni sunt nu numai societatile comerciale dar si statul sau diverse organisme administrativ teritoriale ale acestuia (n acest caz vorbim de obligatiuni de stat sau bonuri si bilete de trezorie cum mai sunt cunoscute). Acestea sunt instrumente prin care statul mobilizeaza fonduri disponibile att din interiorul tarii ct si de pe pietele financiare internationale. Obligatiunile au cteva elemente caracteristice care unele sunt precizate nca de la emisiune:

valoarea nominala, reprezinta suma pe care emitentul trebuie sa o ramburseze posesorului obligatiunii; volumul total al emisiunii; dobnda (cuponul); scadenta; durata de viata a obligatiunii, adica perioada dintre emitere si scadenta;

pretul de emisiune, adica valoarea la care se pune n circulatie efectiv obligatiunea; acesta poate fi mai mare dect valoarea nominala (supra pari), egal cu aceasta (ad pari) sau mai mic (sub pari) lucru stabilit n functie de conditiile pietei si de urgenta obtinerii fondurilor; modalitatile de rambursare; randamentul obligatiunii, indicator calculat n functie de pretul de emisiune si dobnda anuntata.

Obligatiunile pot fi nominale sau la purtator. Ca si un cazul actiunilor majoritatea sunt la purtator si sunt dematerializate, toate acestea in scopul facilitarii tranzactionarii lor. Obligatiunile vor fi rascumparate la scadenta de catre emitent care va plati si dobnda aferenta, sau pot fi vandute, nainte de scadenta, pe piata bursiera. Avnd n vedere ca pot fi tranzactionate pe pietele secundare de capital, obligatiunile - la fel ca si actiunile - au pe lnga valoarea nominala si un curs la bursa, ce poate fi mai mare sau mai mic dect valoarea nominala n functie de rezultatele si de perspectivele emitentului. Tranzactionarea obligatiunilor pe pietele bursiere, schimbarea proprietarilor, variatia cursului, nu afecteaza cu nimic societatea emitenta care va trebui sa rascumpere la scadenta obligatiunile de la cel care le prezinta si sa achite acestuia si dobnda stabilita. Exista o mare varietate de tipuri de obligatiuni n functie de necesitatile societatilor emitente, dar mai ales din dorinta de a fi ct mai atractive pentru investitori. In acest sens au fost create multime de tipuri de obligatiuni care tin cont de diverse caracteristici ale investitorilor: profilul de risc al acestora, randamentul pe care l asteapta, durata pe care sunt dispusi sa investeasca, scopul urmarit de acestia etc. Din aceasta mutitudine de tipuri de obligatiuni le prezentam succint pe cele mai ntlnite: a) Obligatiuni clasice (obisnuite)care au o scadenta determinata, iar dobnda (fixa) se plateste periodic. b) Obligatiunile indexate sunt acelea la care emitentul se obliga de a le actualiza dobnda (valoarea) n functie de un anumit indice (spre exemplu functie de indicele inflatiei). c) Obligatiuni cu durata de viata variabila si care permit emitentului sau posesorului sa modifice scadenata acestora, adica durata mprumutului. Aceasta poate sa nsemne prelungirea duratei mprumutului sau sau rambursarea nainte de scadenta. Oricare din aceste operatiuni, n functie de cine este solicitata si de sensul ei (prelungire sau scurtare) implica plata unor bonusuri sau penalizari la suma de rambursat. d) Obligatiuni participative, care asa cum le arata si numele dau posibilitatea investitorului de a participa la rezultatele favorabile ale societatii n care a investit. Astfel, pe lnga dobnda stabilita initial posesorul de obligatiuni participative mai primeste sume suplimentare alocate din profitul net sau din rezerve special constituite n acest sens. e) Obligatiuni cu cupon unic sunt acelea la care dobnda nu se plateste periodic ci se capitalizeaza si se plateste o singura data la scadenta. f) Obligatiuni cu cupon zero sunt acelea pentru care nu se plateste distinct dobnda (deci nu au cupon) cstigul investitorului rezultnd din aceea ca sunt emise la un pret subparitate iar la scadenta se ramburseaza la valoarea nominala (cu alte cuvinte dobnda cuvenita mbraca forma unei prime de emisiune). g) Obligatiuni convertibile sunt acelea care ofera posibilitatea investitorului de a le preschimba n actiuni ale societatii emitente. Raportul de conversie, perioada de conversie, precum si alte conditii de conversie trebuie sa fie

prevazute n prospectul de emisiune. h) Obligatiuni rambursabile n actiuni sunt acelea care se amortizeaza prin actiuni ale societttii emitente. i) Obligatiuni rambursabile prin anuitati constante sunt acele obligatiuni la care emitentul va plati investitorului anual o suma constanta (anuitate) care include dobnda aferenta creditului ct si o parte din valoarea mprumutului. j) Obligatiuni rambursabile prin tragere la sorti sunt acela rambursate cu anticipatie de emitent; stabilirea celor care vor face obiectul rambursarii anticipate se realizeaza prin tragere la sorti. k) Obligatiuni "murdare" (junk bonds)- sunt acelea care au atasat un grad de risc foarte mare, deoarece banii mobilizati sunt folositi pentru afaceri a caror reusita este incerta dar cu un profit potential imens. Desigur si nivelul dobnzilor este proportional cu riscul pe care l implica aceste afaceri. l) Obligatiuni ale statului (bilete sau bonuri de tezaur) sunt emise de catre stat si prin acestea se mobilizeaza fonduri la dispozitia statului. Sunt considerate ca fiind cele mai sigure plasamente, deoarece au garantia statului si astfel riscul atasat lor ar fi nul. m) Obligatiuni straine sunt acele titluri emise de catre societati din alte tari dect cea din care se realizeaza mprumutul. n) Euroobligatiunile (eurobonds) sunt acele obligatiuni exprimate n eurovalute, plasate si tranzactionate simultan pe pietele de capital a mai multor tari, de catre un consortiu bancar international. Din aceasta varietate de obligatiuni investitorul va alege acel tip care se potriveste cel mai bine cu profilul si cu trebuintele sale. Lucrul cel mai important pe care trebuie sa l analizeze este gradul de risc al respectivelor titluri si intelegem prin aceasta pericolul ca emitentul sa nceteze plata dobanzilor sau chiar sa nu ramburseze mprumutul. Un indicator principal al acestui risc este rata dobnzii anuntata dar exista si agentii specializate n evaluarea acestui risc. Acestea sunt agentiile de rating pentru obligatiuni (si nu numai) care efectueaza evaluari cu privire la riscul ca societatea emitenta sa nu onoreze obligatiile asumate prin prospectul de emisune. Aceste evaluari iau n considerare mai multi factori derivati din activitatea emitentului, si mai ales ctiva indicatori legati de performantele acestuia: indicatori de profitabilitate, de lichiditate, de ndatorare, de gestiune etc. Concret aceste agentii ofera informatii clare privind bonitatea unui emitent prin acordarea unor calificative acestuia. Printre cele mai cunoscute agentii de rating plan international se numara: Moody's, Standard&Poors, Fitch IBCA etc. Rating-urile de la cele mai cunoscute doua agentii (Moody's si S&P) le prezentam in tabelul urmator [19] : Moody's mai utilizeaza in plus si cifrele 1, 2 si 3 pentru obligatiunile cu rating intre Aa si B pentru a defini cu cat mai multa exactitate si finete gradul de risc al respectivelor titluri financiare. Cifra 1 indica cea mai buna pozitie in cadrul grupei respective de rating (spre ex. Aa1, Baa1 etc) , iar cifra 3 cea mai slaba (spre ex.Aa3,Ba3 etc). Cei de la Standard & Poor's folosesc si ei pentru aceleasi motive semnele algebrice "+" si "-" cu semnificatii evidende. Titlurile sau produsele derivate sunt reprezentate de contractele futures si contractele pe optiuni (options). Toate aceste produse derivate au fost create pentru a diviza riscul si a spori sansele de castig la operatiunile bursiere. Contractele la termen (futures) sunt angajamente ferme intre doua parti de a

vinde sau de a cumpara anumite valori la un pret prestabilit, la o data viitoare. Pentru a deschide o pozitie pe piata acestor produse derivate este necesara constituirea unui depozit minim de garantie. Contractul in care sunt consemnate obligatiile partilor, contractul futures, este negociabil si tranzactionabil pe pietele bursiere unde se fac astfel de operatiuni, astfel incat fiecare din parti poate alege intre a astepta pana la scadenta sau sa vanda contractul unui tert (respectiv sa cumpere de pe piata un acelasi tip de contract). Contractele pe optiuni (options) dau dreptul, dar nu si obligatia, cumparatorului de a vinde sau cumpara anumite valori (pana) la o anumita data viitoare la un pret convenit initial, drept obtinut in schimbul platii unei prime. Optiunile pot fi de vanzare (put options) cand cel care le-a cumparat are dreptul de a vinde in sensul aratat mai sus, respectiv de cumparare (call options). Principalele piete pentru produsele derivate sunt: Chicago Board of Trade (CBOT), European Options Exchange (EOE), London International Financiar Futures Exchange (LIFE). Acestea se caracterizeaza prin existenta unei case de compensatii (clearing house) pentru tranzactii. In Romania, cea mai cunoscuta astfel de piata pentru aceste produse este Bursa Monetara, Financiara si de Marfuri Sibiu. Ratiunea principala a existentei acestor produse este aceea de acoperire a riscurilor (hedging), insa nu este de neglijat nici atractia data de caracterul speculativ al acestor produse. Produsele sintetice (hibrid) rezulta din diverse combinatii ale caracteristicilor a diferite titluri financiare. Pot fi diferite combinatii intre actiuni si obligatiuni (drepturi de subscriere), dar si combinatii de optiuni put si call, sau de contacte futures cu contracte pe optiuni. Tot intre aceste produse sintetice regasim contractele pe indici bursieri sau pe diferite valute. 2.4 Admiterea valorilor mobiliare la bursa Introducerea la bursa a valorilor mobiliare ale unui emitent reprezinta un moment deosebit pentru acesta si, o astfel de operatiune presupune parcurgerea mai multor pasi si indeplinirea catorva conditii. Exista o serie de reguli si regulamente ale pietei bursiere carora emitentul trebuie sa li se supuna. De obicei valorile mobiliare sunt emise pe piata primara si apoi transferate la bursa (exceptie fac actiunile emise pentru majorarea capitalului social ale firmelor deja listate). Desigur avand in vedere cele doua forme principale ale pietei bursiere: bursele de valori si pietele OTC, transferuri de valori mobiliare pot avea loc si de pe piata OTC pe bursa respectand, bineinteles, regulile si conditiile. Etapele care trebuie parcurse si conditiile ce trebuie indeplinite sunt mai stricte si mai exigente pentru listarea la bursele de valori traditionale si mai lejere in cazul pietelor bursiere de tip OTC si de aceea le vom analiza distinct. In cazul burselor de valori procedura si conditiile de admitere la cota difera de la tara la tara si chiar in cazul aceleasi burse in functie de categoria la care se solicita listarea, insa spunem noi nu esential, asa incat credem ca putem creiona sintetic care ar fi acestea:

Firmele care doresc sa fie listate la bursa trebuie in primul rand sa intocmeasca un dosar de admitere si sa plateasca niste taxe pentru examinarea documentelor, si daca este admisa, pentru listarea initiala si ulterior o taxa de mentinere la cota; Titlurile care se doresc a fi listate trebuie sa fie liber transferabile;

Societatea care solicita listarea trebuie sa puna la dispozitia pietei in vederea tranzactionarii un anumit procent din totalul titlurilor chiar de la inceput; Firma respectiva sa existe de cel putin cativa ani (de regula 3-5 ani); Societatea sa fi inregistrat in ultimii ani profituri; Sa existe un numar minim specificat de titluri emise; Activele firmei sau, dupa caz, capitalul social sa fie peste o anumita suma minima ceruta.

Subliniem, din nou, ca in functie de fiecare bursa in parte pot exista si alte proceduri si conditii suplimentare, sau unele din cele enumerate mai sus pot sa nu se regaseasca. Chiar si dupa admiterea la cota, firma respectiva trebuie sa respecte anumite conditii pentru a fi mentinuta Cea mai importanta cerinta este aceea de a furniza bursei orice informatii referitoare la societate care ar putea influenta serios cursul actiunilor si, de asemenea, de a furniza, periodic, atat bursei cat si actionarilor, rapoarte privind situatia sa economico-financiara. In ceea ce priveste admiterea valorilor mobiliare pe piata OTC aici conditiile sunt foarte permisive in raport cu bursa oficiala. Exista eventual conditionari legate de o anumita cantitate minima de titluri care trebuie puse la vanzare publica sau legate de vechimea firmei (sa functioneze de minimum cativa ani). Exista o serie de avantaje pentru care firmele decid sa listeze pe piata bursiera [20] :

Mobilizarea de capital - asa cum am mai aratat, firma va avea acces la resurse financiare la un cost mai redus; Notorietatea - publicitatea implicita pe care o asigura piata bursiera in cercurile de afaceri si in randul publicului, in tara, si adesea si in strainatate; Consolidarea financiara - separarea grupului de investitori pe termen lung de cei minoritari sau de investitorii de conjunctura; Cointeresarea angajatilor - asocierea salariatilor la dezvoltarea afacerii prin distribuirea de actiuni acestora.

Intre eventualele dezavantaje am putea mentiona riscul pierderii controlului societatii, aceasta putand fi, in anumite situatii, obiectul unei oferte publice de cumparare din exterior.

[8] Popa Ioan - "Bursa", vol. I si II, Ed. Adevarul, Bucuresti, 1993 [9] mai cunoscute in general sub denumirea anterioara de Societati de Valori Mobiliare (SVM) [10] cererea (de titluri financiare) (en.) [11] oferta (de titluri financiare) (en.) [12] Popa Ioan - "Bursa", vol. I, Ed. Adevarul, Bucuresti, 1993 [13] vezi doar NASDAQ din SUA sau RASDAQ din tara noastra, care listeaza fiecare mii de companii [14] "Le Monde", 21 februarie 1995

[15] titlurile financiare cum mai sunt cunoscute [16] Aurel Ioan Giurgiu - "Mecanismul financiar al intreprinzatorului", Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1995 [17] a se vedea spre exemplu cazul actionarului grec OTE de la Romtelecom, care desi detine doar 35% din actiuni, i s-a acordat, in cadrul negocierilor, o "actiune de aur" prin care primeste 51% din drepturile de vot [18] Anghelache, Gabriela; Obreja, Carmen - "Piete de capital si tranzactii bursiere", Ed. ASE, Bucuresti, 2000, p.44 [19] Brealey R., Myers S. - "Principles of Corporate Finance", McGraw-Hill, sixth edition, 2000