Hagi Tudose

~ rezumat ~
Barbu Stefanescu Delavrancea

I. La biserica “Sfânta Troiţa”, pe partea stângă a Şoselei Vitan, erau câţiva bătrâni nelipsiţi de pe acolo, mândri tare de biserica lor şi de zugrăvelile ei de pe dinăuntru şi pe dinafară. Când apărea câte cineva care nu era de-al locului, începeau să-i ceară părerea despre biserica lor. Dacă pe trecător îl împingea păcatul să zică ceva de sfinţii uscaţi şi drepţi de pe ziduri, pe dată răspundeau în vârful limbii că numai sfinţii lor sunt sfinţi adevăraţi, nu ca aceia de astăzi, cu ochi de om, cu mâini şi picioare tot de om obişnuit.II. Autorul îşi aminteşte cum l-au judecat şi pe el, ctitorul şi alti trei dintre bătrânii credincioşi bisericii. Intre aceştia se afla şi jupân Hagiul, îmbrăcat într-o scurteică spălăcită şi pătată, pe când ceilalţi erau îmbrăcaţi cu giubele lungi. Ctitorul lăuda de zor picturile bisericii, capul mucenicului Mina, capul archiereului Nicolae…Autorul tăcea şi asculta. Ctitorul continuă, lăudând zugrăveala “Judecăţii de Apoi”, arătând bogaţii nemilostivi care se duc din zgârcenie în focul iadului cu sacii lor cu aur cu tot. La aceste cuvinte, jupân Hagiul întâi lăsă capul în jos, apoi o şterse binişor de acolo. Cei trei bătrâni rămaşi începură a cleveti despre zgârcenia lui Că e plin de galbeni, dar nu dă un sfanţ la cutia milei. Că îşi astâmpără foamea şi setea gustând pe la băcănii câte o măslină, o feliuţă de pastramă, o gură de bragă şi spunând apoi că sunt scumpe şi că sunt vremuri grele, n-are cine să plătească. Apoi se năpustiră să râdă de hainele şi cizmele lui jerpelite, de obiceiul de a-şi cârpi hainele cu bucăţi din ele însele sau de a fuma numai tutun de la alţii. III. Hagiul nu făcea foc în sobă nici pe cel mai mare ger, nu cumpăra şi el un porc la Crăciun sau un miel la Paşte, oricât i-ar fi zis nepoată-sa, Leana. Era săracă şi nu avea pe nimeni altcineva, trăia aciolată pe lângă unchiul său cel zgârcit. De mic copil el fusese tare strângător şi păstrător. Când era şcolar aduna banii pe care îi dădea mama lui ca să-şi ia covrigi. Devenit calfă la găitănărie strângea banii, nu bea, nu se uita şi el după fete, mânca pâine şi bea bragă, de ajunsese slab, galben şi bătrânicios la treizeci de ani. Noroc cu fostul stăpân că îl mai lua la masă ca să-l mai îndrepte. Jupânul îl luase tovarăş, asociat cu el la prăvălie şi se ţinuse de capul lui să se însoare, dar Tudose nu vrusese nicicum, nevasta şi copii însemnau cheltuială: mâncare, haine, şcoală, plimbări…el nu avea de unde… IV. Când i s-a izbândit visul de a rămâne singur stăpân pe prăvălie, nu a mai ştiut de el de fericire. În prima seară, la închidere, s-a ţinut după ucenici, să nu trântească uşile, să nu spargă geamurile, să umble încet cu lacătele. Ajuns la căsuţa lui, cu pereţii cojiţi, prăfuită

Biata Leana sufla de zor să facă ochiuri pe geam şi îi zicea să-i dea bani de lemne. Leana îi făcu o înmormântare cu mare fast. Dar bătrâneţile nu l-au iertat. îl cam lăsase auzul. Când intră iar. îi dădu nepoatei un galben să facă foc. vorbea de unul singur şi uita. spre admiraţia privitorilor. ba să-i taie coada cotoiului. ba să stingă focul şi să ducă cenuşa şi cărbunii înapoi. Leana râvnise şi ea la ciorbă şi ieşise din odaie înghiţind în sec. că stă uşa prea mult deschisă când intră şi se răceşte odaia. Până la optzeci de ani tot a mai rezistat el.şi rece. O văzu că îl priveşte şi bolborosi cu greu să nu se uite. i se părea că gustase din carnea copiilor lui. că pe frigul ăla lemnele erau scumpe… A doua zi. dacă ar fi văzut ce cheltuială se face cu înmormântarea lui…ar fi murit ! . aburindă. a adus lemn sfânt şi l-a vândut bătrânilor. cu steluţe de grăsime deasupra. ce bogat este !”. în pelerinaj. plecă în hagialâc. după ce zăcu trei zile. Şi-a scos şi paralele cheltuite cu hagialâcul. speriată. să închidă ochii. babelor şi văduvelor. Gustă puţin. La şaizeci de ani vându prăvălia şi. la Ierusalim. muncit totuşi de gândul că e bogat şi nu a dat nimic la săraci. spuseră că. pe jumătate îngheţat. fugi afară. Apoi. Şi aşa a trăit Hagiul până la bătrâneţe. că nu a avut şi el o femeie şi un copil. VI. Bătrânii şi ctitorul. la vestea că lăsase în urma lui o avere uriaşă. fără a o lăsa să cheme doctorul. Apoi căzu pe pat. iar Leana. dar în anul acela se pusese o iarnă grea. Dimineaţă îl găsi trântit pe un purcoi de galbeni. ba să ducă fulgii şi bucăţile de carne . tuşea tot mai tare. cu mâinile înfipte în bani. ca să-i dea banii înapoi măcar pe jumătate. câţi are. că simţea că moare. Nu s-a putut stăpâni. dar el nu se îndura. Îl mai auzi în mijlocul nopţii numărând galbenii şi îl compătimi “Săracu’. Seara. dar pe gât avea gustul aurului . să nu-i fure hoţii… V. să nu facă şi o afacere. Hagiul începu să strige. însă. apoi adormi pe veci. ceru o ciorbă de găină. Leana întinse pe pat un ştergar şi puse pe acesta o strachină cu ciorbă caldă. altfel cât ar fi cheltuit el pe lumânări să lumineze prăvălia ! Apoi se gândea numai la bani. Tudose stătea pe întuneric mulţumind lui Dumnezeu că a făcut soarele. unde i-a ascuns. a mai şi câştigat ceva pe deasupra. la locurile sfinte. că ochii fură.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful