Hagi Tudose

~ rezumat ~
Barbu Stefanescu Delavrancea

I. La biserica “Sfânta Troiţa”, pe partea stângă a Şoselei Vitan, erau câţiva bătrâni nelipsiţi de pe acolo, mândri tare de biserica lor şi de zugrăvelile ei de pe dinăuntru şi pe dinafară. Când apărea câte cineva care nu era de-al locului, începeau să-i ceară părerea despre biserica lor. Dacă pe trecător îl împingea păcatul să zică ceva de sfinţii uscaţi şi drepţi de pe ziduri, pe dată răspundeau în vârful limbii că numai sfinţii lor sunt sfinţi adevăraţi, nu ca aceia de astăzi, cu ochi de om, cu mâini şi picioare tot de om obişnuit.II. Autorul îşi aminteşte cum l-au judecat şi pe el, ctitorul şi alti trei dintre bătrânii credincioşi bisericii. Intre aceştia se afla şi jupân Hagiul, îmbrăcat într-o scurteică spălăcită şi pătată, pe când ceilalţi erau îmbrăcaţi cu giubele lungi. Ctitorul lăuda de zor picturile bisericii, capul mucenicului Mina, capul archiereului Nicolae…Autorul tăcea şi asculta. Ctitorul continuă, lăudând zugrăveala “Judecăţii de Apoi”, arătând bogaţii nemilostivi care se duc din zgârcenie în focul iadului cu sacii lor cu aur cu tot. La aceste cuvinte, jupân Hagiul întâi lăsă capul în jos, apoi o şterse binişor de acolo. Cei trei bătrâni rămaşi începură a cleveti despre zgârcenia lui Că e plin de galbeni, dar nu dă un sfanţ la cutia milei. Că îşi astâmpără foamea şi setea gustând pe la băcănii câte o măslină, o feliuţă de pastramă, o gură de bragă şi spunând apoi că sunt scumpe şi că sunt vremuri grele, n-are cine să plătească. Apoi se năpustiră să râdă de hainele şi cizmele lui jerpelite, de obiceiul de a-şi cârpi hainele cu bucăţi din ele însele sau de a fuma numai tutun de la alţii. III. Hagiul nu făcea foc în sobă nici pe cel mai mare ger, nu cumpăra şi el un porc la Crăciun sau un miel la Paşte, oricât i-ar fi zis nepoată-sa, Leana. Era săracă şi nu avea pe nimeni altcineva, trăia aciolată pe lângă unchiul său cel zgârcit. De mic copil el fusese tare strângător şi păstrător. Când era şcolar aduna banii pe care îi dădea mama lui ca să-şi ia covrigi. Devenit calfă la găitănărie strângea banii, nu bea, nu se uita şi el după fete, mânca pâine şi bea bragă, de ajunsese slab, galben şi bătrânicios la treizeci de ani. Noroc cu fostul stăpân că îl mai lua la masă ca să-l mai îndrepte. Jupânul îl luase tovarăş, asociat cu el la prăvălie şi se ţinuse de capul lui să se însoare, dar Tudose nu vrusese nicicum, nevasta şi copii însemnau cheltuială: mâncare, haine, şcoală, plimbări…el nu avea de unde… IV. Când i s-a izbândit visul de a rămâne singur stăpân pe prăvălie, nu a mai ştiut de el de fericire. În prima seară, la închidere, s-a ţinut după ucenici, să nu trântească uşile, să nu spargă geamurile, să umble încet cu lacătele. Ajuns la căsuţa lui, cu pereţii cojiţi, prăfuită

ceru o ciorbă de găină. cu steluţe de grăsime deasupra. aburindă. apoi adormi pe veci. să nu facă şi o afacere. la Ierusalim. fugi afară. însă. Când intră iar. Dimineaţă îl găsi trântit pe un purcoi de galbeni. că nu a avut şi el o femeie şi un copil. babelor şi văduvelor. că pe frigul ăla lemnele erau scumpe… A doua zi. spuseră că. ba să stingă focul şi să ducă cenuşa şi cărbunii înapoi. Seara. dar pe gât avea gustul aurului . Şi-a scos şi paralele cheltuite cu hagialâcul. la vestea că lăsase în urma lui o avere uriaşă. că simţea că moare. Apoi. O văzu că îl priveşte şi bolborosi cu greu să nu se uite. Şi aşa a trăit Hagiul până la bătrâneţe. după ce zăcu trei zile. ca să-i dea banii înapoi măcar pe jumătate. VI.şi rece. ce bogat este !”. a mai şi câştigat ceva pe deasupra. speriată. Biata Leana sufla de zor să facă ochiuri pe geam şi îi zicea să-i dea bani de lemne. dar el nu se îndura. că stă uşa prea mult deschisă când intră şi se răceşte odaia. fără a o lăsa să cheme doctorul. Hagiul începu să strige. Nu s-a putut stăpâni. altfel cât ar fi cheltuit el pe lumânări să lumineze prăvălia ! Apoi se gândea numai la bani. Leana râvnise şi ea la ciorbă şi ieşise din odaie înghiţind în sec. Tudose stătea pe întuneric mulţumind lui Dumnezeu că a făcut soarele. unde i-a ascuns. Bătrânii şi ctitorul. Dar bătrâneţile nu l-au iertat. muncit totuşi de gândul că e bogat şi nu a dat nimic la săraci. la locurile sfinte. în pelerinaj. ba să ducă fulgii şi bucăţile de carne . Îl mai auzi în mijlocul nopţii numărând galbenii şi îl compătimi “Săracu’. i se părea că gustase din carnea copiilor lui. Leana întinse pe pat un ştergar şi puse pe acesta o strachină cu ciorbă caldă. cu mâinile înfipte în bani. să nu-i fure hoţii… V. că ochii fură. Leana îi făcu o înmormântare cu mare fast. îi dădu nepoatei un galben să facă foc. vorbea de unul singur şi uita. câţi are. Apoi căzu pe pat. dacă ar fi văzut ce cheltuială se face cu înmormântarea lui…ar fi murit ! . îl cam lăsase auzul. spre admiraţia privitorilor. pe jumătate îngheţat. Gustă puţin. a adus lemn sfânt şi l-a vândut bătrânilor. Până la optzeci de ani tot a mai rezistat el. ba să-i taie coada cotoiului. La şaizeci de ani vându prăvălia şi. tuşea tot mai tare. dar în anul acela se pusese o iarnă grea. iar Leana. plecă în hagialâc. să închidă ochii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful