Sunteți pe pagina 1din 141

Histologie - curs 1

TESUTUL EPITELIAL

Tesutul epitelial este tesutul cel mai raspandit in organism. Principalele caracteristici:

este format din celule ce au un aspect de mase celulare compacte

spatiile intercelulare sunt foarte reduse (au putina substanta extracelulara)

celulele sunt unite prin jonctiuni

orice epiteliu are doua suprafete: libera (orientata catre mediul extern) si atasata la tesutul conjunctiv, intotdeauna ancorata la el printr-o masa acelulara (bogata in proteine si glicozaminoglicani sulfatati) care formeaza membrana bazala (MB). Diferente intre tesutul epitelial si tesutul epiteloid: tesutul epiteloid are MB dar nu are suprafata libera. Spre exemplu, in corticosuprarenala, apar celule secretorii, atasate prin jonctiuni la MB dar care nu au suprafata libera. Acesta este un tesut epiteloid.

are o mare diversitate de forme si functii:

formeaza invelisuri membranare (epiderm, cavitatile inchise ale organismului: pleura, peritoneu, pericard, peretii cailor de comunicare cu mediul extern: arborele traheo-bronsic, tubul digestiv, caile genito-urinare etc.).

asigura transportul selectiv de molecule intre mediul intern si extern sau intre doua compartimente ale organismului.

intra in structura unor organe solide si a unor glande: tesutul epitelial realizeaza unitatea secretorie si ajuta la formarea sistemului canalicular, deci formeaza parenchimul glandei (parenchimul glandular este format din unitatile secretorii si canaliculele secretorii).

au rol senzorial, in organele de simt (mugurii gustativi, organul Corti, crestele ampulare, aparatul otolitic).

au rol contractil, care prezinta o importanta minora. Acestea sunt populatii aparte de celule epiteliale, care se numesc celule mioepiteliale (un tesut epitelial care prezinta miofilamente contractile in citoplasma) Un tesut epitelial poate realiza una sau mai multe functii. Rolul sau este asemanator cu al membranei celulare, dar relativ la organ si anume: separa selful de non- self si monitorizeaza, controleaza si modifica substantele care il traverseaza. Caracterul ubicuitar al tesutului epitelial este determinat de originea embriologica a sa care este in oricare dintre cele trei foite embrionare:

din ectoderm deriva:

epidermul si derivatele sale (par, unghii)

glandele tegumentare (sudoripare si sebacee)

epiteliul cavitatii bucale, nazale si anale

unele glande endocrine: adenohipofiza

din endoderm deriva:

tubul digestiv si aparatul respirator

parenchimul glandelor anexe digestive

glandele endocrine (paratiroida, tiroida si timusul)

din mezoderm deriva:

corticosuprarenala

endoteliile

mezoteliile

Tesutul epitelial este lipsit de vase sangvine si limfatice (este avascular). Vasele sangvine aflate in tesutul conjunctiv nu traverseaza MB si tesutul epitelial este hranit prin difuziune. Spre exemplu, in cazul epiteliului pluristratificat, celulele aflate in contact cu MB sunt mai bine hranite decat cele aflate la o distanta mai mare de MB. Exista si un epiteliu vascularizat: stria vasculara, care se gaseste in urechea interna, pe

peretele lateral al canalului cohlear. Este bine inervat, prin terminatii nervoase libere, distribuite in mod neuniform, in retea butonata, retea in cosulet sau retea nebutonata. Anumite epitelii nu au terminatii nervoase libere pentru durere, ceea ce permite

efectuarea anumitor manevre fara anestezie (raclarea epiteliului gastric si intestinal pentru biopsie, cauterizarea colului uterin). Tesutul epitelial are capacitatea de regenerare (proces fiziologic prin care sunt inlocuite celulele uzate, prin activitate mitotica neintrerupta a unor celule nediferentiate din epiteliu, numite celule stem). Rata de

inlocuire a unui epiteliu variaza in limite foarte largi: epiteliul intestinal se inlocuieste in 2-5 zile (cel mai rapid) iar epidermul se inlocuieste in 30 zile (cel mai lent). Inlocuirea se poate face in trei moduri:

1. pe seama unor celule bazale izolate, intercalate intre celulele epiteliale. Apare in cazul unor epitelii unistratificate cilindrice (epiteliul trompelor uterine, epiteliul cailor genitale masculine: epididim si canal deferent)

2. pe seama unor celule bazale grupate (de obicei intr-un strat numit strat germinativ)

3. pe seama unor zone numite zone germinative. Apare in cazul glandelor intestinale si al celor gastrice (in

fundul criptelor gastrice apar aceste zone germinative). Metaplazia este procesul de transformare a unui tip de epiteliu intr-un alt tip de epiteliu. Spre exemplu, epiteliul unistratificat se transforma in epiteliu pluristratificat. Metaplazia apare sub actiunea cronica a unor factori nocivi de mediu. Spre exemplu, sub actiunea substantelur toxice din fumul de tigara epiteliul pseudostratificat ciliat din caile respiratorii se transforma in epiteliu pluristratificat si isi pierde functia. Daca

actiunea nociva inceteaza, procesul este reversibil.

EPITELIUL DE ACOPERIRE

Alcatuieste invelisuri membranare, adeseori cu rol de protectie. Poate fi clasificat dupa numarul de straturi in epiteliu simplu (unistratificat) si epiteliu stratificat (pluristratificat) sau, dupa forma celulelor, in epiteliu cilindric (columnar, prismatic), scuamos (pavimentos) sau cubic. Clasificarile nu tin seama de particularitatile functionale. Deci epiteliile pot fi:

simple

pavimentoase (scuamoase)

cubice

cilindrice (columnare, prismatice)

stratificate:

pavimentoase (cheratinizate sau necheratinizate)

cubice

cilindrice

Clasificarea dupa forma celulei se face dupa stratul superficial, in cazul epiteliilor stratificate.

pseudostratificat cilindric

de tranzitie (uroteliu)

Epiteliile pavimentoase simple (scuamoase) Seamana cu solzii pestilor, au nuclei alungiti si turtiti, deci acest tesut apare ca un sir de nuclei turtiti. Acest epiteliu actioneaza ca o bariera simpla permeabila, asigurand un tranzit selectiv de gaze si metaboliti. Ex.: epiteliul alveolei pulmonare, ramura descendenta a ansei Henle, foita parietala a capsulei Bowman. Mezoteliile si endoteliile sunt tot epitelii simple scuamoase. Endoteliul este epiteliul care captuseste orice tip de vas. Mezoteliile intra in structura seroaselor, alcatuind membrana ce captuseste cavitatile inchise ale organismului (pleura, pericard, peritoneu).

Epiteliul simplu cubic Latimea si inaltimea celulelor este aproximativ egala. Nucleul este rotund si situat central de regula. D.p.d.v. functional acest epiteliu este destinat absorbtiei sau secretiei (in functie de sens). Exista si locuri unde are rol de protectie. Exemple: ramura ascendenta a ansei Henle si segmentul distal al tubului urinifer, canalele glandelor exocrine (intralobulare) care se varsa in ducte (canale interlobulare), epiteliul de acoperire al ovarelor.

Epiteliul simplu cilindric Este format dintr-un rand de celule inalte (inaltimea este de 2-3 ori mai mare decat latimea). Nucleii sunt alungiti si ovalari, asezati spre MB (dar exista si cazuri cand sunt asezati central sau chiar apical). Poate avea specializari la nivel apical (cili, microvili, stereocili).

Exemple: tubul digestiv (stomac, intestinul subtire si cea mai mare parte a intestinului gros), caile genitale feminine (trompele uterine si uterul), segmentul proximal al tubului urinifer, glandele exocrine - ductele striate. Functii:

de secretie si absorbtie (absorbtia este marita datorita prezentei microvililor);

de transport al moleculelor de-a lungul celulei (realizat de catre cili)

Epiteliul stratificat scuamos Este alcatuit din mai multe randuri de celule. Doar stratul superficial este scuamos (nucleii sunt turtiti numai la suprafata, in rest fiind rotunzi). Este de doua tipuri:

1. cheratinizat (cornos)

2. necheratinizat (moale)

Deosebirile intre cele doua tipuri apar la nivelul stratului superficial. In cazul epiteliului cheratinizat, celulele de la suprafata acumuleaza proteine (cheratine) si astfel ele isi pierd nucleii. Acesta este cazul epidermului, care este impermeabil pentru apa si are un rol protector impotriva factorilor fizici, chimici si infectiosi. In cazul epiteliului necheratinizat, celulele superficiale au si ele in citoplasma granule de cheratina dar ele isi pastreaza nucleii. Acest epiteliu este localizat in primele segmente ale tubului digestiv (cavitate bucala, faringe, esofag), epiteliul anterior al corneei., epiteliul vaginal. Acest epiteliu are un rol protector dar este permeabil pentru unele molecule mici si pentru apa.

Epiteliul stratificat cubic si cilindric Sunt slab intalnite la adult. La embrion se gaseste frecvent epiteliul stratificat cilindric. Epiteliul stratificat cubic se gaseste la adult in peretii unor ducte interlobulare a unor glande exocrine, in peretele canalului de secretie a glandelor sudoripare, in peretele foliculilor ovarieni. Epiteliul stratificat cilindric se gaseste pe suprafata respiratorie a epiglotei si in conjunctiva palpebrala.

Epiteliul pseudostratificat cilindric Este o forma de epiteliu simplu. Toate celulele au raport direct cu MB, dar sunt de inaltimi diferite astfel incat doar unele ajung la suprafata. Prin urmare, si nucleii ajung la inaltimi diferite. Poate prezenta la nivelul membranei apicale specializari (cili sau stereocili). Epiteliul pseudostratificat cilindric ciliat se mai numeste si epiteliu de tip respirator deoarece se gaseste numai in arborele traheobronsic. Epiteliul pseudostratificat cilindric cu stereocili se gaseste in caile genitale masculine, in epididim si canalul deferent. Stereocilii se vad si la microscopul optic si la cel electronic, fiind putin mai lungi decat cilii.

Epiteliul de tranzitie (epiteliul polimorf sau uroteliu) Epiteliul se mai numeste si uroteliu deoarece se gaseste numai in caile urinare (calice mici, calice mari, bazinet, ureter, vezica urinara, partea proximala a uretrei). Epiteliul se mai numeste si polimorf deoarece este format din celule care au diferite forme (celule din stratul bazal - cubice, celule in racheta, celule umbeliforme - in forma de umbrela). Acest epiteliu este o forma speciala de epiteliu stratificat. Celulele din stratul bazal sunt celule germinative. Celulele in racheta prezinta un pol latit, indreptat spre stratul celulelor umbeliforme si un pol efilat (ingustat) indreptat spre stratul bazal. Celulele umbeliforme sunt uni- sau binucleate si acopera 2-3 celule in racheta. Epiteliul de tranzitie isi modifica forma celulelor si numarul de straturi. Modificarea numarului de straturi se datoreste si faptului ca (probabil) toate celulele acestui epiteliu sunt ancorate la MB. Atunci cand se exercita o presiune, celulele gliseaza unele pe langa altele si se reduce numarul de straturi de celule. Modificarea formei celulare se realizeaza in special la celulele umbeliforme. Prin studii de microscopie electronica s-au observat pe membrana acestor celule “arii dense ale celulelor umbeliforme”. Acestea reprezinta niste invaginari ale membranei care constituie rezerve membranare. Cand celula urinara este goala, ariile se vad clar iar cand celula este plina, ariile dispar, ca urmare a intinderii membranei celulare, proces care se produce cu ajutorul miofibrilelor din citoplasma.

Epiteliul este impermeabil, constituind o bariera osmotica. Aceasta functie este data de organizarea membranei celulare care are o compozitie chimica bogata in sfingolipide.

EPITELIUL GLANDULAR

Reprezinta grupuri de celule epiteliale specializate pentru procese de secretie. Procesul secretor are 4

faze:

1. Asimilare - celula preia din mediul extracelular precursorii de sinteza

2. Sinteza - prelucrarea precursorilor

3. Ambalarea si stocarea - are loc in granule de secretie

4. Secretia propriu-zisa - eliminarea extracelulara a granulelor Glandele pot fi:

exocrine - isi varsa produsii de secretie in mediul extern (cu sau fara ajutorul canalelor de secretie)

endocrine - isi varsa produsii de secretie in mediul intern (preferential in sange)

Histogeneza (geneza tesutului) Se porneste de la o lama epiteliala ce vine in contact cu un tesut conjunctiv tanar (tesut mezenchimal). Aici exista un grup de celule ce formeaza un mugure ce patrunde in tesutul mezenchimal. Evolutia spre glanda exocrina se face atunci cand mugurele pastreaza legatura cu lama iar spre glanda endocrine se face atunci cand mugurele nu mai pastreaza legatura cu lama. Glandele pot fi exocrine, endocrine sau mixte (amficrine). Glanda reprezinta asocierea dintre epiteliul glandular, vase si nervi.

Glandele exocrine Partea lor profunda alcatuieste unitatea secretorie si se numeste adenomerul glandular. El pastreaza legatura cu lama epiteliala prin intermediul canalelor de excretie. El vine in raport cu vase limfatice si sangvine si cu membrana bazala. Clasificarea glandelor exocrine dupa structura se poate face dupa:

numarul de celule din glanda exocrina

aspectul sistemului canalicular

aspectul adenomerului Dupa numarul de celule din glanda, glandele exocrine pot fi unicelulare sau multicelulare. Exista un singur tip de glanda exocrina unicelulara: celula caliciforma (are forma de cupa), care se gaseste in epiteliul respirator sau in epiteliul digestiv. Restul glandelor exocrine sunt multicelulare. Uneori celulele din glanda exocrina se diferentiaza intr-un epiteliu de invelis, ceea ce va duce la formarea unei glande intraepiteliale (in mucoasa nazala). Aceasta contine celule ce formeaza un epiteliu de invelis si celule secretorii, formand mase compacte asociate unui sistem canalicular. Glanda exocrina isi varsa produsii de secretie intr-o cavitate cu sau fara ajutorul canalelor de excretie. Clasificarea glandelor dupa sistemul canalicular se face in simple si compuse. Glandele simple au un canal unic de excretie, neramificat. Glandele compuse au un canal de secretie ramificat. Clasificarea glandelor dupa forma adenomerului se face in glande tubulare, acinoase sau alveolare. Adenomerul tubular poate fi:

unic si drept (glande tubulare drepte)

unic dar ramificat (glande tubulare ramificate)

contort (glande tubulare glomerulare) Adenomerul acinar se aseamana cu cel alveolar, cu precizarea ca cel alveolar are un scurt canal prin care se varsa in canalul excretor, canal care la adenomerul acinar lipseste. Exista si glande tubulo-acinoase si tubulo- alveolare. Pentru definirea corecta a tipului unei glande se folosesc doua adjective: unul referitor la forma canalelor si al doilea referitor la forma adenomerului. Exista astfel urmatoarele tipuri de glande:

glanda simpla tubulara dreapta (glanda intestinala - glanda Lieberkühn)

glanda simpla tubulara ramificata (glandele stomacului - fundice si pilorice si glandele duodenale Brünner)

glanda simpla tubulara glomerulara (glanda sudoripara)

glanda simpla alveolara sau alveolara ramificata (glanda sebacee)

glanda simpla acinoasa (glanda lacrimala)

glanda compusa acinoasa (glanda parotida)

glanda compusa tubuloacinoasa (glandele sublinguale si submaxilare)

glanda compusa tubuloalveolara (glanda mamara) Glandele exocrine mai pot fi clasificate si dupa produsii de secretie in glande seroase, glande mucoase si glande mixte (seromucoase sau mucoseroase) Glandele mucoase secreta mucus. Mucusul contine proteine inalt glicozilate (mucine). Celulele glandelor mucoase au un continut ridicat de glicozil transferaze (necesare glicozilarii proteinelor), care se gasesc in aparatul Golgi. Glandele seroase au o secretie cu aspect apos, care contine protein-enzime. Exemplu: glanda parotida. Glandele mixte pot fi:

seromucoase (glanda submandibulara) - au o secretie predominant seroasa

mucoseroase (glanda sublinguala) - au o secretie predominant mucoasa De asemenea, glandele exocrine mai pot fi clasificate si dupa mecanismul de excretie in glande merocrine, apocrine sau holocrine. Majoritatea glandelor sunt merocrine. Acestea isi elimina produsii prin exocitoza. Glandele apocrine isi acumuleaza produsii de secretie la polul apical si pentru excretie se rupe membrana care se pierde, impreuna cu o parte din citoplasma apicala. Exemple: glanda mamara si glandele ceruminoase, care produc ceara si se gasesc in conductul auditiv extern. In cazul glandelor holocrine, produsii de secretie invadeaza toata celula, ceea ce duce la moartea celulei. Eliminarea produsilor de secretie se va face prin eliminarea intregii celule moarte. Exemplu: glanda sebacee.

Glandele endocrine Isi elimina produsii de secretie in mediul intern: in sange (preferential), in limfa sau in lichidul interstitial. Momentul de eliberare a produsilor de secretie poate fi:

imediat (corticosuprarenala) - glande cu secretie continua

dupa o prealabila perioada de stocare (intracelulara sau extracelulara)

stocarea intracelulara are loc prin granule de secretie

stocarea extracelulara: tiroida depoziteaza produsul de secretie in coloid

Majoritatea glandelor endocrine sunt de origine epiteliala dar exista si glande de origine nervoasa. O

dovada a originii epiteliale este contactul celulelor secretorii cu membrana bazala. Criterii de clasificare a glandelor endocrine:

dupa modul de dispunere a celulelor:

in cordoane celulare, dispuse fie paralel, fie ramificate si anastomozate (ex.: zona fasciculata din corticosuprarenala)

in foliculi - o cavitate (coloid) cu un continut delimitat de un epiteliu secretor (ex.: tiroida)

insule, cuiburi sau gramezi (ex.: insulele Langerhans din pancreasul endocrin)

dupa natura produsilor de secretie:

glande ce secreta polipeptide mici si amine biogene (ex.: celulele ce alcatuiesc sistemul neuroendocrin difuz - APUD)

glande ce secreta proteine si polipeptide mari (majoritatea glandelor endocrine)

glande care secreta steroizi (corticosuprarenala, componenta endocrina a gonadelor)

Histologie - curs 2

1. Polaritatea tesutului epitelial

2. Specializarile membranare

3. Membrana bazala

POLARITATEA TESUTULUI EPITELIAL

Indiferent de localizare, tesutul epitelial indeplineste numeroase roluri. El are proprietatea de polaritate, care este de doua feluri:

polaritatea tesutului epitelial (tisulara)

polaritatea celulei epiteliale (celulara)

Polaritatea tisulara Tesutul epitelial are polaritate datorita rolului de bariera pe care-l indeplineste, separand doua medii cu compozitie diferita. Tesutul epitelial are deci doua suprafete:

1. suprafata libera orientata spre mediul extern sau lumen

2. suprafata orientata spre membrana bazala

Tesutul epitelial este o bariera pentru factori fizici, chimici etc. La unele epitelii, suprafata spre mediul extern are specializari. In cazul tesutului pluristratificat, stratul liber este cel specializat si deci este bine structurat. La epiteliul pluristratificat pavimentos cheratinizat, suprafata libera este reprezentata de cheratina iar celulele specializate se numesc cheratinocite. La epiteliul simplu, spre mediul extern apar specializari membranare.

Polaritatea celulara Polaritatea celulara consta in existenta la nivelul membranei celulelor epiteliale a unor domenii membranare distincte, ce difera intre ele d.p.d.v. biochimic, structural si functional. In mod obisnuit, o celula epiteliala are doua domenii membranare:

1. apical (spre lumenul organului)

2. laterobazal (spre tesutul conjunctiv) Cele doua domenii vin in contact cu compartimente cu continut diferit d.p.d.v. al lichidului extracelular. Elemente de definire a polaritatii

cele doua domenii membranare difera d.p.d.v. biochimic si apare astfel asimetria biochimica a suprafetei membranei (diferenta intre membrana apicala si cea laterobazala).

existenta jonctiunilor stranse (zonulae ocludens) si realizarea contactelor intercelulare ce sunt asigurate prin molecule de adezivitate celulara si dispozitive jonctionale.

dispozitia caracteristica a organitelor celulare si a componentelor de citoschelet in citoplasma.

Asimetria Fiecare domeniu are functii specifice. Domeniile difera atat d.p.d.v. protidic cat si lipidic. D.p.d.v protidic:

Domeniul apical are un set caracteristic de proteine membranare ce cuprinde:

enzime; proteine de transport; canale ionice. Deci, domeniul apical contine setul de proteine ce asigura absorbtia si secretia celulara. Enzima marker a domeniului apical este leucinaminopeptidaza. Numeroase proteine din domeniul apical au atasate si resturi glucidice, care vor forma glicocalixul. Aceasta explica reactia PAS pozitiva.

Domeniul bazal contine:

enzime proteine de transport canale ionice proteine receptoare proteine de adezivitate Existenta receptorilor si moleculelor de adezivitate explica rolul acestui domeniu in recunoasterea si

transcrierea informatiilor si respectiv mentinerea integritatatii structurale. Proteine de adezivitate sunt caderina

E si integrinele care fac parte din glicoproteinele membranare cu activitate dependenta de Ca 2+ . Receptorii sunt

cei pentru insulina, parathormon si EGF (epitelial growth factor). Prin examinarea continutului proteic al celor domenii s-a observat ca exista numeroase similitudini intre enzime. Totusi, enzima marker a domeniului laterobazal este Na + /K + ATP-aza. D.p.d.v. lipidic:

Se constata existenta acelorasi tipuri de lipide in cele doua domenii, dar difera concentratia lor, ceea ce implica diferente functionale si fizico-chimice.

Domeniul apical prezinta o concentratie mare in colesterol si sfingomielina

Domeniul laterobazal prezinta o concentratie mare in fosfatidil colina si fosfatidil inozitol (PC&PI).

Aparitia jonctiunilor ocludens

Jonctiunile stranse separa domeniul apical de cel laterobazal. Integritatea acestor jonctiuni face posibila existenta celor doua domenii. Jonctiunile stranse sunt situate spre polul apical. Interactiunile celulelor epiteliale pot fi de doua tipuri:

1.

cu celule epiteliale adiacente numite interactiuni (contacte) celula - celula

2.

cu matricea extracelulara numite interactiuni celula - substrat. Intre moleculele de adezivitate ce asigura contactul celulelor epiteliale, un rol deosebit il are caderina E

in

cazul interactiunilor celula - celula si integrina in interactiunile celula - substrat.

Cele doua domenii difera si prin tipul de jonctiune prin care se realizeaza contactele:

Domeniul lateral apare complexul jonctional alcatuit dinspre polul apical al celulei spre cel bazal din:

jonctiune stransa

jonctiune intermediara (zonula adherens)

desmozom

jonctiune tip gap Fiecare asigura o functie:

Jonctiunea stransa separa domeniul apical de cel bazal

Zonula adherens si desmozomul sunt jonctiuni de ancorare si asigura integritatea functionala si morfologica a epiteliului (asigura interactiunea celulara).

Jonctiunea gap (nexus) asigura comunicarea intre celulele epiteliale.

Domeniul bazal apar alte doua tipuri de jonctiuni care asigura contactul celula - substrat:

jonctiuni focala

hemidesmozomiul Distributia organitelor celulare in citoplasma

In cazul unei celule epiteliale glandulare exocrine, la microscopul electronic, exista o anume distributie:

1. Reticulul endoplasmic rugos - la polul bazal al celulei

2. Complexul Golgi localizat supranuclear

3. Granule de secretie la polul apical Aceasta repartitie sugereaza succesiunea etapelor din procesul de secretie

1. Sinteza proteinelor incepe in reticulul endoplasmic rugos

2. Se continua sinteza proteinelor in aparatul Golgi

3. Desavarsirea secretiei are loc in granulele de secretie si se incheie prin exocitoza granulelor

Aceasta distributie a organitelor citoplasmatice se datoreaza centrului celular (centrozom). Centrul celular este alcatuit din doi centrioli iar in jurul lor exista o zona din citoplasma densa la fluxul de electroni. Centrul celular se afla la periferia celulei intr-o anumita pozitie. Zona densa la fluxul de electroni reprezinta centrul de formare a microtubulilor. Acestia determina, sub actiunea centriolilor o anume deplasare a organitelor in citoplasma. Microtubulii sunt alcatuiti din tubuline si sunt supusi unor procese de polimerizare si

depolimerizare, fiind niste organite orientate in citoplasma. Organizarea lor se face datorita centriolilor.

Componentele citoscheletului

Filamente intermediare (la celula epiteliala sunt de citocheratina si se numesc tonofilamente)

Microtubuli Distributia componentelor de citoschelet:

1. Microtubulii au o orientare apico-bazala (in lungul celulei). Prin aceasta dispozitie, prin polimerizari si depolimerizari, ei asigura transportul de vezicule dinspre domeniul bazal spre cel apical si invers.

2. Microfilamentele de actina. Actina din citoplasma interactioneaza cu suprafata membranara la mai multe nivele:

formeaza fascicule polarizate si interactioneaza cu domeniul apical formand microvili care cresc suprafata de absorbtie la acest nivel.

formeaza dispozitive jonctionale. Microfilamentele de actina formeaza la nivelul domeniului lateral jonctiuni stranse (ocludens) si intermediare (adherens), iar la nivelul domeniului bazal se organizeaza sub forma de contacte focale.

actina interactioneaza cu moleculele de adezivitate celulara: “citoscheletul se ancoreaza”. Astfel, la nivelul domeniului bazal actina interactioneaza cu integrinele iar la nivelul domeniului apical interactioneaza cu caderina E. Interactiunea dintre caderina E si actina este mediata de catenine (proteine de tip , , ). Interactiunea dintre caderina si actina e datorata Ca 2+ . Caderina E interactioneaza cu actina F si se ancoreaza prin catenine.

Actina interactioneaza cu proteinele membranare de suprafata (Na + /K + ATP-aza). Daca actina interactioneaza cu proteinele membranare de suprafata, ea mentine aceste proteine intr-o anumita zona, asigurand stabilitatea metabolica a celulei epiteliale. Proteine membranare de suprafata sunt anchirina, folina.

Stabilirea si mentinerea polaritatii celulei epiteliale Stabilirea polaritatii celulei epiteliale este un proces complex, determinat genetic, care parcurge mai multe etape. Afectarea unei functii determina aparitia unei disfunctii celulare care va duce la aparitia unei boli. Deci, daca celula epiteliala are polaritate, ea va functiona normal, iar pierderea polaritatii duce la aparitia unei boli.

Stabilirea polaritatii celulei epiteliale necesita 3 etape. Prima etapa consta in formarea de contacte celula - celula si celula - substrat ceea ce va duce (in etapa a doua) la organizarea unui grup de celule epiteliale intr-un monostrat. Realizarea acestor contacte se datoreaza caderinei E. Rolul acesteia a fost studiat experimental (in vitro, in vivo). Ea este implicata in contactul celula - celula. Experimentul s-a realizat pe celule L (celule conjunctive tinere, fibroblaste de sobolan). Celulele L sunt nepolarizate, stabilesc intre ele contacte reduse si contin la nivelul membranei Na + /K + ATP-aza dar ea este distribuita difuz. Membrana celulara nu contine caderina E. In mediul de cultura se introduce ADN complementar pentru caderina E, deci va aparea caderina E. Se constata ulterior formarea de numeroase contacte celulare. Se observa o anume redistribuire a Na + /K + ATP-azei, pe aumite domenii membranare, dar nu se observa redistributia citoscheletului de actina. Acest experiment explica rolul caderinei. Caderina nu este suficienta pentru jonctiune dar este necesara integritatea sa. Caderina E este o glicoproteina integrala. Domeniul sau transmembranar leaga domeniul extracelular (care asigura jonctiunea celula - celula), de domeniul intracelular. Daca se indeparteaza domeniul intracitoplasmatic al caderinei, dispar contactele celula - celula, ceea ce dovedeste necesitatea integritatii proteinei pentru a-si putea indeplini functia. De asemenea, daca molecula sa este fragmentata, ea nu mai reactioneaza cu cateninele si nu mai ancoreaza actina.

A doua etapa consta in organizarea celulelor in monostrat. Acest proces duce la individualizarea celor doua domenii membranare, ceea ce are loc in viata intrauterina. Initial proteinele si lipidele au o dispozitie difuza si apoi se realizeaza o fixare selectiva a proteinelor si lipidelor, proces ce sta la baza remodelarii membranei plasmatice. Pentru remodelare, celula foloseste proteinele din membrana si proteinele din citoplasma (care alcatuiesc impreuna fondul comun de proteine). Fixarea selectiva a proteinelor (deplasarea lor) se poate face prin translatie laterala. Dar aceasta posibilitate este putin probabila. Cel mai probabil este ca aceasta se face prin transcitoza. Generarea celor doua domenii nu este concomitenta. Primul domeniu care apare este cel apical care se realizeaza rapid, necesitand doar initierea contactelor celula - celula. Al doilea domeniu care apare este cel bazal care apare gradat, lent necesitand existenta jonctiunilor stranse celula - celula.

Cea de-a treia etapa consta in reorganizarea citoscheletului de actina.

Implicatiile polaritatii celulei epiteliale in clinica S-au descris mai multe afectiuni cu localizare diferita, in care alterarea integritatii epiteliale nu este cauza dar apare ca o consecinta a bolii. Dintre acestea enumeram: carcinoamele, insuficinta renala acuta prin ischemie, boala Davidson (boala cu microvili inclusi), boala rinichiului polichistic, Pemfigus Vulgaris.

Carcinomul este o tumora maligna a tesutului epitelial. Exista denumiri generice precum adenocarcinom (tumora unei glande). Ele sunt cele mai frecvente (reprezinta 90% din totalul cancerelor). Carcinomul presupune o proliferare necontrolata a celulelor epiteliale. Afectarea polaritatii apare din invazivitatea, metastazarea carcinomului. In transformarea unui tesut epitelial normal intr-un tesut malign intervin caderina E si cateninele. In metastazarea carcinomului, caderina E este exprimata genetic putin, ceea ce duce la scaderea cantitatii de caderina. In aceste cazuri exista si o alterare a cateninelor precum si o modificare in citoscheletul de actina. Prin urmare, sunt afectate contactele celula - celula, ceea ce explica migrarea celulelor (metastazarea lor).

In insuficienta renala acuta prin ishemie celulele renale sunt afectate prin ischemie si se transforma in celule nepolarizate. Termenul de “acuta” arata faptul ca boala se instaleaza rapid. Ischemia inseamna scaderea fluxului sangvin ceea ce duce la scaderea cantitatii de oxigen si substante nutritive. Cele mai afectate sunt celulele tubului urinifer, unde au loc procese de secretie si reabsorbtie, si in special tubul contort proximal unde exista microvili si absorbtia este crescuta. Leziunile determinate de ischemia tubului proximal depind de factorul timp. La doar 5 minute de ischemie are loc o redistributie a lipidelor si proteinelor membranare din celula. In acest caz Na + /K + ATP-aza ajunge in polul apical, integrinele se redistribuie pe toata suprafata celulara. Primele modificari constau in redistributia proteinelor membranare. Daca ischemia continua apar fragmentari ale citoscheletului de actina. Cele doua modificari morfologice duc la aparitia principalelor modificari functionale. Redistributia Na + /K + ATP-azei, care se va gasi atat in domeniul bazal cat si in cel apical, influenteaza cantitatea de molecule absorbite din tubul urinifer. Spre exemplu, in tubul proximal are loc in mod normal o absorbtie crescuta de Na + , strabatand membrana apicala dinspre mediul extracelular spre celula. Daca in domeniul apical apare Na + /K + ATP-aza aceasta va scoate 3 ioni Na + si va introduce 2 ioni de K + , ceea ce va duce la aparitia unui ciclu inutil (o parte este absorbit si o parte se reintoarce in lumen) si va fi afectat numarul ionilor absorbiti. Acest rationament este valabil pentru orice tip de ion. Fragmentarea actinei are consecinte asupra microvililor care isi vor pierde integritatea, ceea ce duce la reducerea absorbtiei. Actina participa si la formarea jonctiunilor iar daca isi pierde integritatea va duce la disparitia jonctiunilor care va duce la deschiderea spatiului intercelular, iar fluidele vor putea trece prin spatiul intercelular. Redistributia integrinelor va duce la disparitia contactelor celula - substrat ceea ce va determina celulele sa cada in lumenul tubului urinifer si astfel este posibila obstruarea lumenului tubului urinifer.

Boala Davidson consta in alterarea citoscheletului de actina care va duce la pierderea microvililor. Boala se manifesta la nou nascut. Atunci cand sunt afectate celulele tubului intestinal are loc reducerea suprafetei de absorbtie, deci scade cantitatea de substante absorbite ceea ce va avea efecte grave asupra copilului: scaderea in greutate si malnutritia, care in final vor conduce la deces.

Boala rinichiului polichistic este o boala determinata genetic, in care tubul renal este inlocuit cu chisturi (formatiuni ovalare care contin lichid). Aceasta va duce la pierderea zonei renale, ceea ce va determina insuficienta renala. Aparitia chisturilor este datorata lipsei polaritatii ca urmare a redistributiei Na + /K + ATP-azei si a EGF.

Pemfigus Vulgaris este o dermatoza (dermato = piele) care apare la adult. Ea are un debut brusc. Pe suprafata de piele sanatoasa, sau pe mucoasa apar bule care dupa spargere formeaza cruste (coji) sangerande. Dintre mucoase, cea mai afectata este cea bucala. Daca are loc o alimentatie deficitara se poate ajunge la casexie (slabire accentuata) care va duce la deces. In aceasta boala afectarea polaritatii nu este cauza. In plasma celor bolnavi exista anticorpi pentru catenine (, , ). Datorita afectarii acestora, se pierd contactele celula - celula, ceea ce favorizeaza aparitia bulelor (spatii intre celule).

SPECIALIZARI MEMBRANARE

Aceste specializari apar atat in domeniul bazal cat si in cel apical. Exista deci specializari membranare la nivelul membranei plasmatice apicale, laterale si bazale.

Specializari ale membranei celulare apicale Ele au diverse roluri: marirea suprafetei de absorbtie (microvilii si stereocilii), transport de molecule si celule (cilii), sau rol senzorial (stereocilii).

Microvilii sunt specializari ce se disting numai la microscopul electronic. Ei reprezinta forme de organizare stabila a filamentelor de actina. In celula epiteliala sunt frecventi si sunt in general scurti. Aceste specializari sunt cacteristice celulelor implicate in absorbtie. Ei apar fie izolati (la distante variabile, avand forma si dimensiuni diferite) fie grupati (acopera intreaga suprafata membranara si au aceeasi forma si acelasi diametru). Microvilii egali, cand sunt grupati au corespondenti in microscopia optica: platoul striat (o zona striata la polul apical cu striatii perpendiculare pe suprafata celulei) si margine in perie (aspect de fire la polul apical). Exista diferente intre platoul striat si marginea in perie. Marginea in perie prezinta microvili mai lungi care au citoscheletul axial mai putin dezvoltat ceea ce permite variatia lungimii lor; ei se rup usor (sunt friabili), ceea ce le da un aspect neregulat. Marginea in perie apare la polul apical al nefrocitului, in segmentul proximal al tubului urinifer. Platoul striat apare la polul apical al enterocitului.

Stereocilii se disting si la microscopul electronic si la cel optic. La microscopul optic se aseamana cu niste cili mai lungi. Studiile de microscopie electronica au aratat ca denumirea este improprie, stereocilii fiind de fapt niste microvili. Ei sunt mai lungi decat microvilii obisnuiti, mai subtiri si adeseori ramificati. Rolul stereocililor depinde de localizarea epiteliului. In unele localizari au rol in marirea absorbtiei (epiteliul cailor genitale masculine: epididim si canal deferent). In epiteliile receptoare din urechea interna (organul Corti, crestele ampulare etc) au rol senzorial.

Cilii apar si in microscopia optica si in cea electronica. Spre deosebire de microvili si stereocili, cilii sunt alcatuiti din microtubuli. Ei reprezinta specializari membranare cu mobilitate, asigurand miscari ondulatorii (in val). Au rol in transportul moleculelor sau celulelor de-a lungul epiteliului. Ex.:epiteliul de tip respirator, epiteliul trompelor uterine.

Specializari ale membranei plasmatice bazale Acestea apar la unele celule epiteliale, adica la cele implicate in transportul transcelular si au rolul de a mari suprafata. Ele apar ca invaginari ale membranei spre citoplasma (in care exista mitocondrii cu axul longitudinal paralel cu invaginatia). Aceste invaginari produc o compartimentare a citoplasmei la nivel bazal. Ansamblul invaginarilor membranei plasmatice bazale se numeste labirint bazal. Datorita acestor invaginari si mitocondriilor exista corespondent in microscopia optica: aspectul striat al citoplasmei la polul bazal. Ex.: tubul urinifer, glandele exocrine (in lobul, in ductele striate). Aceste specializari contin receptori pentru factorii sangvini si se specializeaza pentru jonctiunea celula - matrice extracelulara. Polul bazal se ancoreaza la matrice prin contacte focale (alcatuite din filamente de actina) si prin hemidesmozomi (alcatuiti din filamente intermediare sau tonofilamente). Indiferent de jonctiune, planul de organizare a jonctiunii e similar: in citosol exista proteine de ancorare intracelulare care sunt conectate cu proteine transmembranare prin intermediul carora se face legatura cu proteinele din matricea extracelulara.

Specializari ale membranei plasmatice laterale Au rol in stabilirea interactiunilor celula - celula, asigura adezivitatea simpla, care se realizeaza prin spatiile intercelulare si adezivitatea prin jonctiuni speciale. Spatiile intercelulare contin o retea de glicoproteine care interactioneaza cu domeniile extracelulare a proteinelor transmembranare din membrana laterala a doua celule adiacente. Spatiile intercelulare mai contin lichid ce mediaza schimbul dintre celula epiteliala si matricea extracelulara. Jonctiunile stranse (zonulae ocludens) fac parte din jonctiunile speciale si au rol de a delimita domeniul apical de cel laterobazal. Ele controleaza permeabilitatea spatiului extracelular, impiedicand trecerea libera a moleculelor in spatiul extracelular. Jonctiunile de ancorare mentin integritatea epiteliului. Ele sunt jonctiuni adherens (formate din filamente de actina) sau desmozomi (formate din filamente intermediare). Jonctiunile de comunicare (nexus, gap) asigura o difuzie selectiva a moleculelor intre celulele adiacente. Ele apar in epiteliile embrionare si sunt rare la adult. Exista in doua tipuri de tesuturi: endoteliu si mezoteliu. Desmozomul este caracteristic tesutului epitelial, astfel incat, daca o persoana examineaza o leziune tumorala la microscopul optic si la cel electronic, el nu poate deosebi celula tumorala decat pe baza modificarilor aparute la nivelul desmozomului.

MEMBRANA BAZALA

Este o componenta a matricei extracelulare ce stabileste raporturi constante cu orice tip de proteina. Are in componenta proteine si glicozaminoglicani sulfatati. Caracteristici:

MB are o grosime variabila (aprox. cateva zeci de microni) ce se evidentiaza la microscopul optic, care are o putere separatoare de 0,2. In coloratii uzuale MB nu se vede la microscopul optic. Pentru evidentiere se folosesc metode histochimice. Atfel, prin metoda PAS, datorita continutului ridicat de glucide, MB apare in rosu purpuriu. Prin impregnare argentica cu precipitarea sarurilor de argint, MB este neagra datorita continutului crescut de fibre de reticulina. Cea mai fina MB este cea din epiteliul vezicii urinare, astfel incat pana la aparitia microscopului electronic existenta membranei bazale in raport cu epiteliul era incerta.

MB are un aspect variat: in mod obisnuit apare ca o structura liniara, uneori insa are un aspect ondulat datorita unor proiectii ale tesutului conjunctiv spre epiteliu, proiectii numite papile conjunctive.

MB are o compozitie chimica variata (in functie de localizarea epiteliului). Astfel, in orice MB exista 5 componente chimice majore (permanente) si anume: colagen tip IV (o proteina fibroasa), laminina (glicoproteina), entactina (glicoproteina), heparansulfat, fibronectina (glicoproteina). Colagenul, laminina, entactina si heparansulfatul sunt secretate de celulele epiteliale iar fibronectina este secretata de celulele din matrice. Aceste componente chimice majore sunt secretate de celulele epiteliale sprijinite pe membrana si in parte de celulele conjunctive din matricea extracelulara.

La examinarea prin microscopie electronica de transmisie, membrana bazala are aspect fin, granular, ce are drept corespondent morfologic o retea de fibrina foarte fina.

De la polul bazal al celulelor epiteliale la matricea extracelulara, membrana bazala are trei componente care pot fi evidentiate la microscopul electronic: lamina lucida (rara) care apare ca o regiune electronotransparenta, lamina densa (bazalis) care apare ca o banda electronodensa, lamina fibroreticularis (retea de fibre ce contine un alt tip de colagen, colagen tip III, care se organizeaza formand fibre de reticulina care se vad prin impregnare argentica). Functiile membranei bazale:

reprezinta o interfata de adezivitate intre epiteliu si matricea extracelulara: celulele epiteliale se ancoreaza la membrana bazala care, la randul ei, are contact cu celulele tesutului conjunctiv.

este o bariera permeabila si selectiva. Dintre componentele MB, asigura permeabilitatea GAG sulfatati care, prin multiplele lor sarcini negative, se organizeaza in pori cu diametrul variabil.

controleaza organizarea si diferentierea celulara. Ea mediaza interactiunea dintre receptorii de suprafata, ce apartin celulei epiteliale, si diverse molecule din matricea extracelulara.

Histologie - curs 3

PROCESUL DE CHERATINIZARE

Are loc in epiteliul pavimentos stratificat. Procesul principal consta in sinteza si depozitarea intracelulara a cheratinei, proces ce are loc pe masura ce celula inainteaza dinspre stratul bazal spre cel

superficial. In celulele superficiale se va forma o masa proteica rezistenta si compacta care este bogata in cisteina, deci are un continut mare de sulf. Cheratina este rezultatul a doua procese ce au loc in celula:

1. sinteza de citocheratina (condensarea filamentelor intermediare de citocheratina = tonofilamente)

2. impregnarea citocheratinei cu proteine speciale (cheratohialina si filagrina)

Timpul necesar variaza in raport cu localizarea epiteliului si este cuprins intre 20 si 45 de zile. Prin aceste doua procese se formeaza cheratina moale, care se deosebeste de cea dura (existenta la nivelul derivatelor epidermului - unghii, par). Cheratina moale este saraca in sulf, bogata in grasimi, pastreaza proprietatea de flexibilitate, se poate descuama. Acest epiteliu are doua corpuri: un corp mucos si un corp cornos. El are mai multe straturi: bazal (generator), spinos, granular, cornos (care are doua substraturi: stratul lucidum si stratul cornos propriu-zis). Pe langa cheratinocite, celulele specifice epidermului, care au rol in producerea si depozitarea cheratinei, exista si alte tipuri de celule: melanocite, celule Merkel, celule Langerhans, care au alta origine embriologica decat cheratinocitele. Melanocitele sunt derivate din crestele neurale si au rol in sinteza melaninei. Ele se gasesc in stratul bazal, alaturi de celulele Merkel, care sunt derivate tot din crestele neurale si au rol de receptori tactili. Celulele Langerhans au origine in maduva osoasa hematogena si intervin in procesul imun (recunosc antigenele). Cheratinocitele alcatuiesc cele doua compartimente ale epidermului: compartimentul proliferativ si cel functional. Cheratinocitele sunt si ele de mai multe feluri, in functie de stratul in care se afla: cheratinocite bazale (care se gasesc numai in compartimentul proliferativ), si cheratinocite spinoase, granulare sau cornoase, care alcatuiesc impreuna compartimentul functional. Compartimentul proliferativ este alcatuit din celule cubice sau usor columnare, cu citoplasma bazofila. Exista cantitati mari de poliribozomi, mitocondrii si putin aparat Golgi, ceea ce dovedeste sinteza crescuta de proteine structurale. Cheratinocitele bazale stabilesc jonctiuni desmozomale cu celulele supraiacente (celule spinoase) si hemidesmozomi cu membrana bazala. Aceste cheratinocite prezinta mitoze crescute. La nivelul stratului bazal exista o populatie heterogena de celule. Exista un procent mic de celule stem (celule de origine) care alcatuiesc un rezervor de celule pentru epiderm. Restul celulelor din stratul bazal evolueaza pe linie cheratinocitara (sintetizeaza si depoziteaza cheratina). In aceste celule au loc cele doua procese: sinteza filamentelor de citocheratina (tonofilamente) si sinteza de involucrina (involucrum = invelis). Compartimentul functional este alcatuit din celelalte tipuri de cheratinocite (granulare, spinoase si cornoase). Cheratinocitele din stratul cornos se numesc corneocite. La acest nivel mitozele sunt absente. Au loc doar diferentieri celulare, care se petrec in mai multe etape:

1. Are loc acumularea treptata de citocheratina la nivelul corneocitului unde reprezinta aprox. 50% din totalul proteinelor celulare. Citocheratina are tendinta de a se dispune spre periferia citoplasmei.

2. Citocheratina se insolubilizeaza si se dispune ca un invelis subplasmalemal si va aparea deci o ingrosare a membranei celulare. Acest invelis este maxim la nivelul corneocitelor dar este vizibil de la nivelul

3. Sinteza de cheratohialina debuteaza in cheratinocitul spinos superficial iar cea mai mare cantitate se gaseste in cheratinocitul granular. Cheratohialina se dispune sub forma de granule bazofile care nu au endomembrane.

4. In cheratinocitul spinos superficial incepe formarea de corpi lamelari care sunt delimitati de membrane derivate din aparatul Golgi. La nivelul cheratinocitului granular continutul corpilor lamelari este eliminat la exterior. Acestia contin material fosfolipidic. Eliminarea se face spre stratul cornos, deci materialul fosfolipidic se dispune intre corneocite, formand straturi lamelare. Acest material fosfolipidic are rol de a mentine adezivitatea celulelor si actioneaza ca o bariera pentru apa (impiedica evaporarea apei).

6.

Urmatoarea etapa consta in sinteza cheratinei. Mai intai citocheratina se impregneaza cu cheratohialina si se formeaza -cheratina. -cheratina se combina cu filagrina si rezulta cheratina moale. Acum apar si modificari ale organitelor celulare. Acestea se degradeaza sub actiunea enzimelor lizozomale si dispare si nucleul. Astfel, procesul de cheratinizare este considerat o apoptoza speciala. Dupa procesul de cheratinizare, celula devine o masa proteica inconjurata de corpi lamelari. Acest strat

are mai multe roluri:

asigura rezistenta mecanica

reprezinta componenta epidermului cu rol de bariera: impiedica patrunderea microorganismelor la nivelul epidermului

este impermeabila pentru apa Celulele superficiale se pierd, se descuameaza, fiind celule care acumuleaza o mare cantitate de fosfataza acida. Psoriazisul este o dermatoza eritemato-scuamoasa destul de frecventa. Are loc inrosirea pielii (datorita vasodilatatiei locale) si se formeaza cruste in centru. Boala are perioade de acutizare si perioade de remisiune. Zonele afectate sunt in special zonele supuse unor presiuni (coate, genunchi, incheieturile degetelor). Acutizarile apar in special in perioade de stress. Cauzele acestei boli sunt modificari ale procesului de cheratinizare, in zonele afectate:

1. Are loc extinderea compartimentului proliferativ de la cheratinocitele bazale si la cele spinoase. Prin urmare, apare o populatie de celule mai numeroasa.

2. Are loc reducerea ciclului de viata al celulei din epiderma la aprox. 7 zile fata de 20-45 de zile cat este in mod normal.

TIPURI DE CELULE EPITELIALE

Clasificarea celulelor epiteliale se face in functie de aspectul morfologic, care se afla in stransa legatura cu functia celulei. Astfel exista:

1. celule epiteliale specializate pentru transport

2. celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de molecule

3. celule epiteliale specializate pentru contractie (celulele mioepiteliale)

Celule epiteliale specializate pentru transport Aceste celule poseda mecanisme de transport selectiv de Na + si K + . Ele au pompe membranare cu activitate ATP-azica si anumite particularitati structurale. Prototipul acestui tip de epiteliu este nefrocitul din segmentul proximal al tubului urinifer. Aceasta celula are mai multe particularitati:

La nivelul membranei bazale exista invaginari citoplasmatice dar care nu sunt insotite de membrana bazala. Astfel este marita suprafata activa membranara. La acest nivel se gasesc pompele cu activitate ATP-azica.

La nivelul membranei bazale apar si compartimente, ca urmare a numeroaselor invaginari citoplasmatice. In aceste compartimente exista mitocondrii alungite ce prezinta numeroase criste. Ele realizeaza aportul crescut de ATP necesar pompelor.

La nivelul membranei laterale, in partea sa apicala exista jonctiuni stranse, care impiedica retrodifuzia ionilor pompati (directioneaza fluxul de ioni).

Si la nivelul membranei laterale exista interdigitatii.

La nivelul membranei apicale exista microvili care maresc suprafata de absorbtie. Nefrocitul asigura transportul de Na + din lumen spre mediul intern. Acest proces cuprinde mai multe

etape:

Na + este preluat din lumenul tubului, prin membrana apicala, prin difuziune prin canale ionice, ca urmare a gradientului de concentratie si electric. Ionul de Na + este insotit si de ionul de Cl - si de molecule de H 2 O, prin osmoza.

Ionul de Na + este pompat in mediul intern (sange), insotit de ionul de Cl - si de molecule de H 2 O. Epiteliul tubului urinifer are mai multe roluri:

reprezinta o bariera activa prin care se controleaza concentratia de apa si de ioni.

are loc concentrarea unor medii prin deplasarea apei. In functie de sensul de deplasare al ionilor au loc procese de absorbtie sau secretie. Atunci cand deplasarea se face in sens apico-bazal au loc procese de absorbtie, iar cand deplasarea se face in sens bazo- apical au loc procese de secretie.

Reabsorbtia de ioni are loc in:

nefrocitele din segmentul proximal al tubului urinifer

nefrocitele din segmentul distal al tubului urinifer

celulele din ductele striate

epiteliul tubului digestiv

peretii colecistului Secretia de ioni are loc in:

procesele ciliare - ghemuri de capilare care intra in alcatuirea tunicii medii a globului ocular. Secretia are loc la nivelul celulelor endoteliale ale capilarelor

plexurile coroide - formatiuni din SNC ce reprezinta invaginari ale piamater spre ventriculii cerebrali. Prezinta un ax conjunctiv si un epiteliu de acoperire care secreta ioni. Ele sunt responsabile de secretia lichidului cefalorahidian (LCR). Deplasarea ionilor se face mai degraba prin spatiul intercelular decat transcelular, adica ionii patrund in celula prin membrana apicala si, dupa ce au trecut de zona jonctiunilor stranse, ies prin membrana laterala in spatiul intercelular si ajung pe aceasta cale in mediul intern. Acest traseu este preferabil traseului transcelular datorita consumului mai scazut de energie.

Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretie Se pot secreta:

proteine

amine si proteine mici

glicoproteine

lipide

Celulele epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de proteine Aceste celule se pot gasi in glande exocrine, endocrine sau paracrine. Celulele au polaritate morfologica: citoplasma bazala este bazofila iar citoplasma apicala este acidofila sau bazofila dupa natura proteinei secretate. Cu ajutorul microscopului electronic s-a observat localizarea diferitelor organite dupa cum urmeaza:

la polul bazal - organitele specializate pentru sinteza proteinelor: ribozomi si reticul endopasmic rugos

aparatul Golgi este situat supranuclear

granulele de secretie in zona apicala (apar dense la fluxul de electroni) Proteinele sintetizate pot fi:

enzime digestive (secretate de celulele seroase) - glanda parotida, submandibulara, pancreasul exocrin

proteine plasmatice - hepatocitul, care secreta albumine, globuline, fibrinogen.

hormoni - paratiroida, care sintetizeaza si secreta parathormon. Sinteza proteinelor este continua. Secretia proteinelor poate fi continua sau intermitenta. In cazul secretiei continue celula nu face depozite intracelulare de produs de secretie (hepatocitul). In cazul secretiei intermitente produsul de secretie se acumuleaza in granule de secretie care alcatuiesc depozite intracelulare. Produsul de secretie poate fi eliberat prin canale de excretie (glanda exocrine), intr-un capilar (glanda endocrina) sau in lichidul interstitial (glanda paracrina). Prototipul celulei care sintetizeaza si secreta proteine este celula din acinul pancreatic. Etapele ciclului secretor in celula pancreatica sunt urmatoarele:

Asimilarea aminoacizilor de catre celula epiteliala. Celula poate sintetiza proteine numai pe baza aminoacizilor preluati din mediul intern. Preluarea se realizeaza la polul bazal si se face in mod activ, necesitand un transportor care este specific pentru fiecare tip de aminoacid.

Sinteza lantului polipeptidic la nivelul ribozomilor atasati la reticulul endoplasmic rugos. Moleculele proteice sintetizate vor patrunde in lumenul RE unde va avea loc segregarea (inlaturarea moleculei semnal).

Acumularea in aparatul Golgi. Transportul de la reticulul endoplasmic la fata convexa a cisternelor golgiene se face cu ajutorul veziculelor sau microveziculelor de transport ce iau nastere prin inmugurire din cisternele reticulului endoplasmic. In aparatul Golgi are loc condensarea, agregarea moleculelor proteice.

Formarea granulelor de secretie. Granulele se formeaza prin inmugurirea cisternelor aparatului Golgi. Granulele de secretie devin din ce in ce mai dense la fluxul de electroni pe masura ce se apropie de polul apical al celulei. Granula de zimogen este specifica pancreasului exocrin. Granulele de zimogen contin amestec de protein-enzime active si inactive (amilaza, lipaza, ribonucleaza, colesterol esteraza, tripsinogen, procarboxipeptidaza etc)

Transportul granulelor de secretie. Se realizeaza cu ajutorul elementelor de citoschelet (microtubuli si microfilamente). S-a dovedit experimental ca substantele care distrug citoscheletul au ca efect incetarea migrarii veziculelor. Colchicina duce la depolimerizarea microtubulilor iar citochalazina B afecteaza microfilamentele. Aceste substante determina oprirea granulelor de secretie la nivelul aparatului Golgi. Procesul de migrare este dependent si de consumul energetic, deci o substanta care produce decuplare proceselor de oxido-reducere are ca efect si oprirea veziculelor de secretie. Procesul este independent de intensitatea sintezei proteice. Astfel, cicloheximida, o substanta care blocheaza transferul unui aminoacid de pe ARNt specific pe lantul polipeptidic, ducand la blocarea sintezei proteice, nu afecteaza transportul veziculelor de secretie.

Eliminarea produsului de secretie care are loc prin exocitoza. Exocitoza are loc numai la polul apical si niciodata prin membrana bazala sau laterala. Are loc o interactiune intre proteinele din endomembrana granulelor cu proteinele din membrana apicala a celulei. Apoi are loc o rearanjare structurala a celor doua membrane care vor fuziona. Granula de secretie se deschide astfel spre exterior si continutul sau este eliminat din celula.

Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de amine si polipeptide mici Se mai numesc si celule APUD (Amine Precursor Uptake and Decarboxilation). Notiunea a fost introdusa de Pearse. Aminele pot fi preluate din circulatie de catre celule sau pot fi sintetizate de catre celule din precursori, proces realizat de celulele APUD. Aceste celule au un continut mare in aminoacid decarboxilaza.

Ele sunt celule endocrine sau paracrine, au distibutie difuza si sunt de obicei localizate intraepitelial, fiind izolate sau in grupuri mici. Celulele APUD se gasesc de-a lungul tubului digestiv de la esofag pana la canalul anal si in structura canalelor care se varsa in intestin (canalul coledoc si canalul Wirsung). Aceste celule alcatuiesc axa gastro-entero-pancreatica. Ele se mai gasesc si in epiteliul respirator, in structura glandelor tiroida si paratiroida, in aparatul urogenital si in piele. La microscopul optic citoplasma celulelor APUD este bazofila si celulele sunt greu de diferentiat de restul celulelor. Deci sunt necesare metode speciale de diferentiere:

1. Precipitarea cu saruri de Ag (solutie amoniacala de AgNO 3 ). Celulele pot fi argentafine sau argirofile. Celulele argentafine retin Ag care precipita direct din solutie. Celulele argirofile necesita un reducator din mediul extern pentru a putea retine Ag.

2. Oxidarea cu dicromat de potasiu (K 2 Cr 2 O 7 ) pentru celulele cromafine. Celulele enterocromafine se gasesc in tubul digestiv si se pot oxida cu K 2 Cr 2 O 7 .

3. Metacromazia cu albastru de toluidina dar dupa o hidroliza acida.

4. Fluorescenta indusa de formaldehida.

5. Imunocitochimie - metoda cea mai folosita actual. Se folosesc anticorpi monoclonali cu ajutorul carora se fac determinari foarte precise ale tipului de celule APUD studiate. Se mai pot folosi markeri, prin intermediul carora se pune in evidenta o populatie de celule APUD. Markeri pot fi: enolaza neuronala, specifica sistemului neuroendocrin, dar care se gaseste si in sistemul nervos); proteina PG P9.5 (Protein Gene Product 9.5), care este o proteina solubila ce apare in celulele APUD cu exceptia celor intestinale si careia nu i se cunoaste functia; cromograninele si secretograninele (initial se gasesc in medulosuprarenala) care sunt proteine solubile ce contribuie la descarcarea granulelor de secretie.

6. Hibridizare in situ: celulele sunt identificate dupa continutul in ARNm specific.

In microscopia electronica celulele APUD apar sub doua forme: inchise sau deschise, in functie de raportul polului apical cu lumenul organului. La celulele deschise, polul apical vine in contact direct cu lumenul. Uneori au si microvili. Celulele inchise au polul apical acoperit de o alta celula epiteliala, deci nu intra in raport direct cu lumenul. La celulele APUD organitele sunt slab reprezentate. Concentratia de polipeptide este cuprinsa intre 10 -6 si 10 -9 g/ml. Granulele de secretie sunt aglomerate spre polul bazal al celulei. Granulele de secretie au forma, dimensiuni si densitati la fluxul de electroni diferite. Produsul de secretie este un amestec de substante format din: amine, alaturi de unul sau mai multi hormoni proteici, cromogranine, secretogranine, Ca 2+ si ATP. Eliminarea granulelor se face prin polul bazal atunci cand celula este endocrina sau paracrina dar exista si

cazuri cand eliminarea se face prin polul apical. Eliberarea se face prin exocitoza discontinua, in functie de stimuli.

Actualmente, notiunea de celule APUD a fost inlocuita de conceptul de Sistem Neuroendocrin Difuz. Se numesc sistem neuroendocrin deoarece aceste celule au proprietati care amintesc atat de neuron cat si de celula endocrina clasica. Sub actiunea unui stimul specific, este eliberat mesagerul chimic care actioneaza in vecinatate sau la distanta (caracter de celula endocrina). Celula prezinta activitate electrica ce creste in timpul eliminarii produsului (caracter de celula nervoasa).

Celule epiteliale specializate pentru sinteza si secretia de glicoproteine Sunt celule endocrine sau celule exocrine. Celulele exocrine sunt celulele mucoase: celula caliciforma, celulele gastrice, celulele din acinii mucosi. Celulele endocrine sunt celulele din adenohipofiza care secreta hormoni tropi: proopiomelanocortina (POMC), gonadotropina etc. Prototipul celulelor specializate pentru sinteza si secretia de glicoproteine este celula caliciforma. Ea este localizata intraepitelial. La microscopul optic, in coloratie uzuala (hemalaun-eozina), celula caliciforma are un pol apical dilatat, palid, cu aspect vacuolar (deoarece prin coloratie HE se pierd glucidele) si un pol bazal efilat (ingustat). Prin coloratie PAS, glucidele se pastreaza si poate fi examinat polul apical si platoul striat. In microscopia electronica, dispozitia organitelor explica procesul de sinteza si secretie:

Reticulul endoplasmic rugos se gaseste la polul bazal

Mitocondriile se gasesc intre cisternele RE rugos

Aparatul Golgi se gaseste supranuclear si are o extindere mare

Granulele de secretie se acumuleaza la polul apical pe care il destind, datorita faptului ca sunt foarte multe si mari.

Exista si cativa microvili Procesul de sinteza al glicoproteinelor incepe cu asimilarea aminoacizilor din mediul extern, apoi urmeaza sinteza lantului polipeptidic in ribozomii atasati RE rugos. Lantul trece apoi in lumenul RE rugos unde are loc segregarea, dupa care este transportat prin microvezicule la aparatul Golgi. Aici are loc elaborarea si atasarea componentei glucidice la lantul polipeptidic. De asemenea glicoproteina este apoi sulfatata rezultand o glicoproteina sulfatata. De aici, dupa ambalarea in granule de secretie are loc transportul spre membrana apicala cu ajutorul elemnetelor de citoschelet si apoi exocitoza. Granulele de secretie din celula caliciforma sau alte celule mucoase sunt granule de mucina. Atunci cand are loc fuzionarea endomembranei granulei de secretie cu membrana celulara are loc o modificare a permeabilitatii pentru apa, care va patrunde in granula de secretie si va hidrata continutul acesteia. Astfel se formeaza mucusul. Mucusul este deci mucina hidratata.

Celulele specializate in sinteza si secretia de lipide Pot fi celule endocrine sau exocrine. Celulele exocrine sunt cele din glanda sebacee unde secretia este o mixtura de lipide cu celule dezintegrate. Celulele endocrine sunt celulele care sintetizeaza steroizi: celulele gonadale (celulele Leydig la barbat si celulele foliculare si luteale la femeie), si celulele din corticosuprarenala. Prototipul celulelor specializate in sinteza si secretia de lipide sunt celulele care secreta steroizi. La microscopul optic, in coloratie uzuala, ele au forma poligonala, cu nucleul central, eucromatic. Citoplasma este acidofila si cu aspect vacuolar datorat picaturilor de lipide pline cu precursor al hormonilor steroici (colesterol esterificat). La microscopul electronic se observa un continut mare de reticul endoplasmic neted (REN) si mitocondrii cu criste tubuloveziculare. Nu se cunoaste semnificatia acestor criste mitocondriale speciale. Intre mitocondrii si REN exista stranse relatii functionale si structurale. Relatia structurala este data de faptul ca mitocondriile se afla printre cisternele REN. Relatia functionala este data de cooperarea dintre enzimele REN cu enzimele mitocondriale (unele din enzimele necesare procesului de sinteza apartin REN iar altele apartin mitocondriilor). Astfel, sinteza colesterolului din acetat este catalizata de enzime din REN, transformarea colesterolului in pregnenolona (prima etapa in procesul de sinteza propriu-zisa a hormonilor steroici) este catalizata de enzime mitocondriale iar restul etapelor pana la obtinerea diversilor hormoni steroici se parcurg datorita enzimelor din REN. Celule epiteliale specializate pentru contractie (celulele mioepiteliale) Sunt localizate intre membrana bazala a unei celule epiteliale si membrana bazala (MB) a tesutului epitelial. Se gasesc la nivelul adenomerilor (alveole sau acini) si al ductelor din anumite glande exocrine:

glandele salivare, lacrimale, sudoripare si mamare.

La microscopul optic apar ca niste prelungiri care incercuiesc alveolele, acinii sau ductele. Prezinta putina citoplasma.

La microscopul electronic, in citoplasma se observa:

1. existenta filamentelor intermediare de citocheratina, fapt care atesta originea lor epiteliala

2. existenta proteinelor contractile (actina, miozina si tropomiozina), organizate in mod asemanator cu cele din fibra musculara neteda

3. existenta jonctiunilor gap si a desmozomilor. Jonctiunile gap se formeaza intre celulele mioepiteliale alaturate, fapt care asigura actiunea sincrona a celulelor mioepiteliale. Desmozomii se formeaza intre celulele epiteliale si celulele din unitatile secretorii sau din ducte si astfel se produce o tensiune asupra unitatii secretorii si se ajuta la eliminarea granulelor de secretie.

Histologie - curs 4

TESUTUL CONJUNCTIV

Este alcatuit din:

celule conjunctive

matricea extracelulara (substanta fundamentala si fibre) Matricea conjunctiva extracelulara este un ansamblu de molecule proteice si polizaharidice secretate local de celulele conjunctive si asamblate intr-o retea foarte bine organizata. In trecut s-a crezut ca este o masa inerta cu rol de stabilizare. Acum matricea este considerata un mediu extracelular in care celulele migreaza, prolifereaza, cresc, se diferentiaza, capata forma si functie. Ele au nevoie de macromoleculele matricei conjunctive. Pe macromolecule se fixeaza factorii de crestere si hormonii care formeaza un ansamblu masiv de semnale pentru celulele conjunctive. Toate macromoleculele au un turn-over de reinnoire, deci sunt produse in permanenta si se degradeaza mereu cu ajutorul unor enzime secretate tot de celulele conjunctive. Toate macromoleculele sunt in interactiune cu celulele conjunctive, doar ca unele interactioneaza direct (prezinta receptori specifici pe membrana celulei conjunctive) si altele interactioneaza indirect prin intermediul unor proteine de adezivitate. Dintre receptorii implicati in interactiunea matrice - celula enumeram: integrine, receptori integrine-like si receptorii non-integrine. Proteinele de adezivitate implicate in interactiunea matrice - celula sunt: fibronectina si laminina. Macromoleculele sunt secretate de majoritatea celulelor conjunctive cu exceptia celulelor sangvine mature. Compozitia moleculelor depinde de tipul de celula, de gradul de diferentiere al celulelor si de statusul metabolic al celulei. Componentele de baza ale matricei conjunctive sunt proteinele fibroase, glicozaminoglicanii (GAG) si proteoglicanii. Proteinele fibroase alcatuiesc fibrele matricei conjunctive si structurile de adezivitate. Colagenul intra in compozitia fibrelor de colagen si de reticulina iar elastina alcatuieste fibrele elastice. In componenta structurilor de adezivitate intra fibronectina si laminina si aceste structuri mediaza legatura dintre matrice si celule. Proteoglicanii au o structura ramificata pe cand GAG sunt neramificati. GAG sunt structuri polizaharidice cu o incarcatura negativa mare, data de radicalii sulfat si carboxil. Incarcatura negativa este responsabila de atragerea ionilor de Na + care sunt osmotic activi care vor atrage la randul lor si apa; deci se va realiza o structura de gel puternic hidratat in care faza lichida a gelului este un mediu de vehiculare a hormonilor si metabolitilor pana la nivelul celulei conjunctive. Prin hidratarea matricei de catre GAG si proteoglicani se realizeaza turgescenta tesutului conjunctiv (turgescenta reprezinta umplerea cu apa a unui tesut).

GAG confera matricei rezistenta la compresie iar fibrele conjunctive confera rezistenta la tractiune.

FIBRELE TESUTULUI CONJUNCTIV

Colagenul

Este una dintre cele mai raspandite proteine. Reprezinta 25% din totalul proteinelor structurale si 6% din greutatea corpului (la fel de mult cat cantareste si pielea). Molecula are un aspect de bastonas cu lungimea de 300 nm, diametrul de 1,5 nm si greutatea moleculara de 28500 daltoni. Molecula este formata din trei lanturi care pot fi de tip 1 sau 2 dispuse intr-un triplu helix. Lantul are pe fiecare tur de spira cate 3 aminoacizi, deci in total intr-un lant, exista aprox. 1050 aminoacizi.

La fiecare al treilea aminoacid se repeta glicina. Deci formula generala este:

unde Y

este hidroxilizina si hidroxiprolina iar X este prolina. Compozitia procentuala a colagenului este:

glicina - 33%

prolina - 12%

hidroxiprolina - 12%

= (Y - Gly - X) n ,

Mai apar si alti aminoacizi care fac diferenta intre lanturile 1 si 2 si intre tipurile de colagen. Mai pot fi atasate oligozaharide care se fixeaza la nivelul hidroxilizinei. Deci colagenul este o glicoproteina care, in functie de procentul de oligozaharide, poate da o reactie PAS pozitiva mai accentuata sau mai putin accentuata. Colagenul este de 25 de tipuri care reprezinta combinari ale lanturilor 1 si 2 . Dintre acestea, 15 tipuri sunt foarte bine cunoscute d.p.d.v. molecular si functional, iar din acestea, 5 tipuri sunt cele mai raspandite. Se poate face o clasificare dupa raportul dintre colagen si matrice:

colagen fibrilar, care se organizeaza in fibrile si formeaza fibre de colagen sau reticulina

colagen afibrilar care nu formeaza fibrile deoarece atat la capul amino terminal cat si la cel carboxi terminal prezinta domenii globulare, care impiedica polimerizarea in fibrile.

Tipuri de colagen fibrilar Este colagenul de tip I, II, III, V, IX, X si XI. Colagenul de tip I, II, III, V si XI formeaza fibrile omogene (contin doar molecule de tip I, doar molecule de tip II etc.). Colagenul de tip IX si X formeaza fibrile heterogene. Colagenul afibrilar se va atasa periodic la fibrilele de colagen si va forma retele bidimensionale in structura laminelor bazale (colagenul de tip IV). Fiecare tip de colagen are in componenta tipuri specifice de lanturi 1 sau 2 (in colagenul de tip I avem lanturi 1 (I), in colagenul de tip II avem lanturi 2 (II) etc.).

Colagenul de tip I. Este alcatuit din doua lanturi 1 (I) si un lant 2 (I) sau din trei lanturi 1 (I). Are cea mai larga raspandire (aprox. 90% din tot colagenul). Este localizat in tesutul conjunctiv din piele, tendon, ligament, dentina, sclera, fascia musculara, capsula organului. Este rezistent la intindere si tensiune.

Colagenul de tip II (colagenul cartilajului). Este alcatuit din trei lanturi 1 (II)si se gaseste in cartilajul hialin si elastic, notocord si discurile intervertebrale. El asigura forma si rezistenta la deformare.

Colagenul de tip III. Este format din trei lanturi 1 (III). Se gaseste in stroma conjunctiva a unor organe:

uter, ficat, splina, rinichi, plaman, in structura muschiului neted, a vaselor sangvine si in pielea fetala. El intra in componenta fibrelor de reticulina. Are un rol structural si elasticitar.

Colagen de tip IV. Este format din trei lanturi de tip 1 (IV) sau din trei lanturi de tip 2 (IV). El reprezinta colagenul amorf din laminele bazale ale epiteliilor, endoteliilor vasculare, epiteliilor din glomerulii renali si din cristalin. Are rol de suport si de bariera de filtrare.

Colagen de tip V. Este format din doua lanturi de tip 1 (V) si un lant de tip 2 (V). Este colagenul din laminele bazale ale celulelor musculare striate si netede, laminele bazale ale celulelor Schwann, celulelor gliale si epiteliului placentar. Are rol in principal de suport.

BIosinteza colagenului Cuprinde doua mari etape, etapa intracelulara si etapa extracelulara.

Etapa intracelulara

Formarea veziculelor de endocitoza prin care isi preia prolina si lizina.

Transcriptia si traducerea Lanturile 1 si 2 sunt codificate de gene de pe cromozomii 17 (1 ) si 7 (2 ). Ele sunt copiate pe molecule de ARNm care vor ajunge in citoplasma la nivelul ribozomilor atasati RE. Ribozomii sunt atasati reticulului endoplasmic deoarece se produc proteine de export. Aici are loc traducerea in urma careia rezulta lanturile pro1 si pro2 care sunt foarte lungi si foarte grele (au o greutate moleculara de aprox. 154000 daltoni). Lanturile proau o portiune centrala, colagenica si doua capete necolagenice (capatul amino terminal si capatul carboxi terminal). Cele doua capete alcatuiesc peptidele de extensie. La capatul amino terminal peptida de extensie se numeste peptida semnal. La capatul carboxi terminal peptida de extensie se numeste peptida extra. Peptida semnal va fi scindata enzimatic dupa patrunderea in lumenul RE cu ajutorul unei proteaze. Peptida extra are rol in initierea si controlarea spiralizarii lanturilor in jurul unui ax propriu si in formarea triplului helix.

Modificari postranslationale

Clivarea secventei semnal cu ajutorul unor proteaze din lumenul RE.

Hidroxilarea reziduurilor de prolina si lizina. Procesul este catalizat de doua enzime: peptidil- prolin hidroxilaza si peptidil-lizin hidroxilaza. Se formeaza 3-hidroxi-prolina, 4-hidroxi-prolina, 3- hidroxi-lizina si 4-hidroxi-lizina. In afara de aceste enzime mai sunt necesare vitamina C (care are un rol foarte important), ionii Fe, -ceto-glutaratul si oxigenul.

Glicozilarea polipeptidului, care are loc la hidroxilizina. Se face cu ajutorul enzimelor galactozil transferaza si glucozil transferaza. Se transfera galactoza si glucozil-galactoza la resturile de hidroxilizina.

Formarea triplului helix de procolagen, proces care este initiat de peptida extra (capatul carboxi terminal al lantului pro. Lanturile se spiralizeaza in jurul unui ax propriu iar apoi se spiralizeaza unul in raport cu celalalt si rezulta triplul helix. Intre lanturi apar legaturi covalente si de hidrogen care vor stabiliza molecula nou formata, procolagenul. Aceasta molecula are doar partea centrala organizata in triplu helix, partile laterale fiind paralele si spiralizate doar in jurul axei proprii.

Impachetarea procolagenului in macrovezicule golgiene

Deplasarea macroveziculelor in ectoplasma periferica care se face cu ajutorul microfilamentelor si al microtubulilor.

Exocitoza procolagenului.

Etapa extracelulara

Formarea tropocolagenului are loc din molecule de procolagen care, ajunse in spatiul extracelular, sunt clivate sub actiunea unor procolagen peptidaze. Clivarea are loc la capetele nespiralizate in triplu helix, unde se indeparteaza jumatate din capetele nespiralizate si rezulta astfel tropocolagenul.

In situatia colagenului fibrilar, mai departe va avea loc polimerizarea (asamblarea in fibrile si apoi in fibre). Polimerizarea se desfasoara in felul urmator: la nivelul hidroxilizinei actioneaza o enzima, liziloxidaza care dezamineaza oxidativ hidroxilizina si va rezulta o aldehida reactiva. Apoi se stabilesc legaturi transversale, cross-link-ari, intre moleculele apropiate. Moleculele de colagen se dispun in fibrile cu diametrul intre 20 si 200 nm. La microscopul electronic, fibra de colagen apare ca o miofibrila. Are o periodicitate de 68 nm care curpinde un disc clar si un disc intunecat. In cadrul fibrilei moleculele de colagen se dispun in siruri paralele echidistante. Intr-un sir, intre molecule se gasesc spatii (deschideri, gap-uri) cu largimea de 35 nm. La urmatorul sir apare un defazaj de 68 nm care se va mentine si in sirurile urmatoare. Gapurile se afla la aceeasi distanta o data la cinci siruri. La microscopul electronic gap-urile se vad intunecate deoarece osmiul sau uraniul se fixeaza la capetele moleculelor de colagen si atunci aceste zone devin dense la fluxul de electroni. Celule producatoare de colagen:

la fluxul de electroni. Celule producatoare de colagen:   celulele mezenchimale  fibroblastele 
la fluxul de electroni. Celule producatoare de colagen:   celulele mezenchimale  fibroblastele 

celulele mezenchimale

fibroblastele

miofibroblastele

celulele perineuronale

cementoblastele (intra in radacina dintelui)

odontoblastele (intra in cavitatea pulpara)

osteoblastele

celulele cartilaginoase

unele celule musculare netede

celulele epiteliale

adipocidele

celulele Schwann

celulele gliale Fibrele de colagen sunt formate din colagen de tip I, II, V, IX, X, XI. Ele dsunt cele mai groase fibre ale tesutului conjunctiv si au un diametru de aproximativ 20 m. Ele nu se ramifica si nu se anastomozeaza. Se dispun sub forma de benzi, panglici sau manunchiuri cu fibre paralele care se pot aseza fie in toate directiile formand retele, fie paralel formand tesutul conjunctiv ordonat. Tehnici de colorare:

coloratie universala - hemelaun-eozina - colagenul apare roz;

coloratii topografice:

Van Gieson - colagenul apare rosu;

AZAN - colagenul apare albastru;

Mallory - colagenul apare albastru;

Masson - colagenul apare verde

Fibrele de reticulina

Fibrele de reticulina sunt cele mai subtiri, avand un diametru de 1 m. Se ramifica si se anastomozeaza formand retele. Nu se vad in coloratie HE deoarece exista foarte multe fragmente oligozaharidice care nu fixeaza nici hemalaunul, nici eozina. Fibrele de reticulina se vad in coloratia PAS unde apar rosu violet. Se mai evidentiaza si prin impregnarea argentica deoarece sunt fibre argirofile.

Elastina

Elastina reprezinta 6% din proteinele structurale. Molecula are urmatoarea compozitie:

glicina - 33%:

prolina - 10-13%

putina lizina

50-60% aminoacizi nepolari de genul dezmozinei si izodezmozinei. Molecula are o greutate de 72000 daltoni. Dezmozina si izodezmozina sunt responsabile de caracterul puternic hidrofob al moleculei si de caracterul sau elastic.

Biosinteza elastinei Cuprinde doua etape: intracelulara si extracelulara. Sinteza este realizata de aceleasi celule ca si sinteza colagenului. Etapa intracelulara decurge la fel ca la colagen, doar ca nu are loc hidroxilarea, glicozilarea si spiralizarea. Molecula rezultata se numeste tropoelastina si are un aspect neregulat, rasucit. In etapa extracelulara tropoelastina va polimeriza. Este nevoie mai intai de o dezaminare a lizinei realizata cu ajutorul liziloxidazei. Rezulta astfel aldehide reactive intre care se vor forma punti covalente si necovalente. Puntile covalente mentin distantate moleculele de elastina in polimer, atat in intindere cat si in relaxare. La microscopul electronic are un aspect amorf, astructurat, dens la fluxul de electroni. Sistemul fibrelor elastice este alcatuit din: fibre de elastina, fibre de oxitalan, si fibre de elaunina. Fibrele de oxitalan si cele de elaunina reprezinta precursori ai fibrelor elastice mature, dar ele se gasesc atat in tesutul embrionar, cat si in cel adult. Fibrele oxitalanice se gasesc in zone de maxima rezistenta: in ligamentul alveolo-dentar, in zonula lui Zinn, in dermul pielii. Ele sunt alcatuite din numeroase fibrile de fibrilina (glicoproteina care se sintetizeaza in paralel cu tropoelestina). Fibrele de elaunina se gasesc in dermul pielii, in special in jurul glandelor sudoripare. Sunt alcatuite din microfibrile de fibrilina si cantitati variabile de elastina polimerizata, care se dispune sub forma de spoturi policiclice, disociind microfibrilele de fibrilina. Pe masura ce elastina creste si este eliminata extracelular, microfibrilele de elastina conflueaza si se dispun in mijlocul fibrei. Atunci microfibrilele de fibrilina se dispun radial si atfel se formeaza fibra elastica matura. Fibrele elastice au un diametru de 5 m (intermediar intre fibrele de reticulina si cele de colagen). Ele se ramifica si se anastomozeaza. In coloratie HE apar roz. Cu orceina se coloreaza in brun roscat, cu aldehid- fuxina Gömori in negru, iar cu resorcin-fuxina Weigert in rosu.

Glicozaminoglicani (GAG) si proteoglicani

GAG sunt molecule polizaharidice neramificate formate din unitati dizaharidice repetitive care au pe suprafata lor numeroase sarcini negative date de radicalii sulfat si carboxil. O unitate repetitiva este formata dintr-un glucid aminat (N-acetil-galactozamina sau N-acetil-glucozamina) si un acid uronic. Sarcinile negative au urmatoarele roluri:

Atrag ionii de Na + care vor atrage la randul lor apa si se va realiza structura de gel puternic hidratat.

Sarcinile negative se resping intre ele si prin urmare, moleculele de GAG ocupa un volum mare in raport cu greutatea lor moleculara. In spatii se va gasi faza lichida a gelului, fapt care permite mobilitatea celulelor, proliferarea si nutritia lor.

Marea majoritate a GAG, cu exceptia acidului hialuronic, se leaga covalent de miezuri proteice, formand proteoglicani. Clasificarea GAG se face in 5 clase, in functie de tipul unitatii repetitive, numarul de grupari sulfat si localizarea lor.

1. Acidul hialuronic (hialuronan), format din acid glucuronic si N-acetil-glucozamina. Este singurul nesulfatat, deci sarcinile sale negative vor proveni doar de la gruparile carboxil.

2. Dermatan sulfatul, format din acid iduronic si N-acetil-galactozamina

3. Heparina (heparan sulfatul), format din acid iduronic si N-acetil-glucozamina

4. Condroitin sulfatul, format din acid glucuronic si N-acetil-galactozamina

5. Keratan sulfatul este o exceptie, el fiind format din galactoza si N-acetil-glucozamina.

Acidul hialuronic Are cea mai mare molecula (cuprinde aprox. 50.000 unitati dizharidice). Molecula are un aspect de bastonas cu lungimea de aprox. 1 m. Acidul hialuronic nu se leaga covalent de un miez proteic. Este singurul nesulfatat. Prin urmare sinteza sa nu are loc in aparatul Golgi. De asemenea el nu se epimerizeaza in timpul sintezei. Sinteza sa are loc in membrana celulara, alungirea moleculei facandu-se prin adaugarea de oligozaharidice la capetele reduse. In spatiul extracelular, acidul hialuronic ramane in apropierea plasmalemei, alcatuind glicocalixul. Prin incarcatura negativa mare acidul hialuronic participa la hidratarea mediului extracelular si astfel la migrarea, proliferarea si nutritia celulelor conjunctive. Acidul hialuronic se gaseste in cantitati mari in tesutul embrionar iar la adult se gaseste in corpul vitros, in lichidul sinovial si in gelatina Wharton.

Alti GAG Ceilalti GAG au molecule mai mici (contin aprox. 300 unitati dizaharidice). Ei se sintetizeaza in aparatul Golgi, unde se sulfateaza, se epimerizeaza si formeaza legaturi covalente cu miezuri proteice, dand nastere la proteoglicani.

Sinteza proteoglicanilor Miezul proteic se sintetizeaza la nivelul ribozomilor atasati reticulului endoplasmic rugos. O data cu patrunderea in lumenul RE, la resturile de serina se ataseaza un trizaharid de legatura format din xiloza- galactoza-galactoza. Apoi lantul peptidic impreuna cu trizharidele de legatura este transportat cu ajutorul veziculeleor de transport la aparatul Golgi. Aici, la nivelul trizaharidelor de legatura, se ataseaza multe unitati dizaharidice la fel sau diferite si astfel ia nastere o molecula foarte ramificata.

Tipuri de proteoglicani In matricea cartilaginoasa se gaseste un proteoglican numit agregan. El este alcatuit dintr-un miez proteic la care se ataseaza mai multe unitati de keratan sulfat si condroitin sulfat. Astfel se formeaza subunitatea A. Mai multe subunitati A se leaga necovalent de o molecula de acid hialuronic prin intermediul unei proteine globulare de link-are. Proteoglicanii se gasesc in matricea conjnctiva. Ei sunt alcatuiti dintr-un miez proteic pe care se leaga 3- 5 molecule de GAG de tipul condroitin sulfat, keratan sulfat sau dermatan sulfat. Acesti proteoglicani se ataseaza periodic la fibrila de colagen intervenind in organizarea matricei conjunctive extracelulare. Proteoglicanii atasati membranei celulare sunt alcatuiti dintr-un miez proteic reprezentat de proteine dispuse in plasmalema (proteine integrale). Ele ataseaza la domeniul extracelular 5-8 molecule de heparan sulfat.

Rolul proteoglicanilor Este foarte important deoarece moleculele de proteoglicani au specificitate pentru colagenul individual.

Mediaza adezivitatea celula - celula si celula - matrice.

Mediaza comunicarea intercelulara si comunicarea dintre celula si moleculele matricei extracelulare.

Controleaza coagularea (la nivelul vaselor)

Controleaza metabolismul lipoproteic (la nivelul vaselor)

Controleaza cresterea musculaturii netede

Controleaza cresterea neuritilor (nervilor)

Controleaza permeabilitatea membranei bazale.

MOLECULELE DE ADEZIVITATE

Sunt impartite in doua categorii: glicoproteine structurale (proteine de ancorare) si receptori de membrana. Glicoproteine structurale (de ancorare)

fibronectina

tenasceina

laminina

entactina

thrombospondinina

condronectina

Fibronectina

Este un dimer proteic cu greutatea moleculara de aprox. 400.000 daltoni, format din doua subunitati A si B care au fiecare masa moleculara cuprinsa intre 220.000 si 250.000 daltoni. Fiecare subunitate este formata din trei subunitati repetitive (I, II si III). Unitatea I are intre 45 si 50 de aminoacizi, unitatea II contine 60 de aminoacizi iar in unitatea III se gasesc 90 de aminoacizi. Unitatile I si II alcatuiesc impreuna la capatul amino terminal un locus specific pentru legarea colagenului de tip IV din laminele bazale. Unitatile II si III formeaza impreuna la capatul carboxi terminal un domeniu de legare la proteoglicanii din membrana celulara care au in componenta heparan sulfat. La capatul carboxi terminal dimerul are subunitatile A si B legate prin punti disulfurice. Partea centrala a moleculei contine mai multe unitati de tip I la nivelul carora vor exista radicali -SH liberi ce vor media polimerizarea dimerilor de fibronectina. Prin polimerizarea dimerilor ia nastere forma multimerica a fibronectinei. Forma dimerica se gaseste doar in plasma iar forma multimerica se gaseste in matricea conjunctiva. Domeniile de legare ale fibronectinei

1. un domeniu de legare pentru fibrinogen sau heparina prin care fibronectina are rol in coagulare;

2. un domeniu pentru legarea stafilococului, a gelatinei sau pentru legarea la suprafata celulei;

3. doua situsuri pentru cross-link-are la alte proteine ale matricei conjunctive extracelulare;

4. situsuri pentru asociere proprie;

5. situsuri pentru atasarea de GAG sulfatati.

Histologie - curs 5

Laminina Este un dimer proteic cu masa moleculara de 900.000 daltoni, format din trei subunitati: o subunitate A cu masa moleculara de aprox 400.000 daltoni si doua subunitati B cu masa moleculara de 200.000 - 250.000 daltoni.

Aceste doua subunitati se asambleaza intr-o molecula cu aspect de cruce. Subunitatea A se dispune la capetele globulare ale fiecarui brat scurt. Ea va forma si bratul scurt vertical in totalitate. Va forma domeniul globular de la capatul bratului lung si axul central al bratului lung. Cele doua subunitati B realizeaza portiunile filamentoase ale celor doua brate scurte dispuse intre cele doua domenii globulare. Ele se vor dispune sub forma unui dubluhelix in jurul axului central al bratului lung. Laminina formeaza lamina bazala. Grosimea laminei bazale reprezinta lungimea moleculei de laminina. Molecula prezinta locusuri speciale. La capatul globular al bratului lung exista un locus pentru legarea colagenului. La domeniile globulare ale bratelor scurte se afla situsuri speciale pentru legarea proteoglicanilor, atat a celor cu heparan sulfat cat si a celor cu molecule mici. Roluri:

Organizeaza matricea conjunctiva extracelulara.

Intra in structura laminei bazale.

CELULELE CONJUNCTIVE

Celulele conjunctive, spre deosebire de cele epiteliale nu prezinta polaritate. Ele intervin activ atat in procesul de secretie al matricei cat si in procesul de degradare a acesteia. Celulele conjunctive secreta enzime lizozomale care vor degrada matricea, care se reinnoieste permanent. Cele mai multe celule conjunctive stabilesc contacte cu matricea conjunctiva: contacte directe sau contacte mediate de receptori sau de glicoproteine de adezivitate.

Clasificarea celulelor conjunctive

D.p.d.v. al provenientei

celule fixe - stabilesc contacte stranse cu matricea conjunctiva; componentii au proprietatea de interconvertibilitate (un component se poate transforma in altul), proces care se realizeaza pe orizontala sau pe verticala. Procesul realizat pe verticala nu este reversibil.

fibroblast fibrocit

condroblast condrocit

osteoblast ostocit

celula adipoasa

celula musculara neteda (mai ales in peretii vaselor) - este un miofibroblast cu echipament contractil - microfilamente de actina si miozina.

Celulele libere - nu stabilesc jonctiuni focale cu matricea

leucocitele granulare (neutrofile, eozinofile, bazofile) - trec prin diapedeza prin peretele capilarelor sau venulelor si ajung in tesutul conjunctiv lax.

limfocitele B (devin plasmocite)

limfocitele T circulante

monocitele (devin macrofage)

mastocitele

celulele pigmentare

Limfocitele B ajung prin diapedeza in tesutul conjunctiv lax si reticulat si la acest nivel se transforma in plasmocite, celule care intervin in raspunsul imun mediat umoral (secreta anticorpi). Limfocitele T circulante trec prin diapedeza, ajung in tesutul conjunctiv lax si reticulat. Ele sunt localizate in anumite zone, timodependente, care nu coincid cu zonele ocupate de limfocitele B. La nivelul tesutului conjunctiv lax si reticulat, limfocitele T intervin in imunitatea celulara. Exista mai multe subclase de limfocite T:

Limfocite T h (h de la helper) - limfocite ajutatoare care coopereaza cu macrofagele si cu limfocitele B in raspunsul imun mediat umoral.

Limfocitele K - intervin in apararea antivirala si antitumorala

Limfocitele T de tip citotoxic - au toxicitate specifica

Limfocitele NC de tip granular care intervin in citotoxicitatea nespecifica

Monocitul trece prin diapedeza in tesutul conjunctiv lax, dens si reticulat si la acest nivel se transforma in macrofag. Macrofagele sunt o populatie heterogena de celule dar cu functii comune: de pinocitoza si fagocitoza. Totalitatea macrofagelor din organismul uman alcatuiesc sistemul fagocitar mononuclear (SFM). Despre mastocit s-au emis doua teorii. Prima teorie sustine ca mastocitul provine din bazofile circulante, teorie care a aparut ca urmare a numeroaselor similitudini structurale si functionale care exista intre cele doua celule. Cea de-a doua teorie, cea care este acceptata de majoritatea oamenilor de stiinta in zilele noastre, sustine ca originea mastocitului este in celula stem pluripotenta din maduva rosie hematogena, celula care se va diferentia pe linie mastocitara, dand nastere mastoblastului care ulterior se va transforma in mastocit. Rolul mastocitelor este in reactiile de hipersensibilizare imediata: inflamatii, urticarii, alergii si chiar socul anafilactic. Celula pigmentara are origine nervoasa, in crestele neurale. Este localizata in principal in stroma conjunctiva a irisului (da culoarea lui), in stratul bazal al epidermului si in invelisul epitelial al firului de par. In functie de tipul de pigment, de cantitatea lui si de comportamentul fata de razele luminoase rezulta culoarea

ochilor, a pielii si a parului.

D.p.d.v. functional

Celule implicate direct in producerea si degradarea matricei conjunctive extracelulare - fibroblastul - celula cea mai activa

Celule cu functie metabolica:

adipocitul brun

adipocitul alb

adipocitul hepatic - celula Ito, care intervine in sinteza si depozitarea vitaminei A

Celule reactive (imune)

Celule efectorii:

celule implicate in fagocitoza:

tip microfag: PMN (neutrofile), bazofile, eozinofile

tip macrofag: celule provenite din monocite care formeaza SFM.

celule implicate in raspunsul imun mediat umoral - limfocitele B care se vor transforma in plasmocite si care intervin in secretia de anticorpi sau imunoglobuline.

celule T citotoxice - populatii de limfocite T care secreta perforina ce ataca specific si distruge celulele (intervine in citotoxicitatea specifica).

celule NK de tip limfocitar - sunt limfocite de tip granular cu origine comuna cu limfocitele B si T in celula stem pluripotenta hematogena, celule care au dimensiuni mult mai mari decat limfocitele B sau T. Ele au in citoplasma un continut granular bogat. Ele vor ataca si distruge nespecific diferite celule.

Limfocitele K (killer) - sunt o subpopulatii de limfocite T care ataca si distug celulele care au pe suprafata lor anticorpi, ele intervenind in apararea antivirala si antitumorala.

Celule imune accesorii

macrofagul - incearca sa digere mici cantitati de antigen; activeaza limfocitele T h si coopereaza cu limfocitele B

celule care prezinta antigen - limfocite T h ; ele ajuta macrofagele, contribuie la elaborarea raspunsului imun umoral.

Originea celulelor conjunctive Exista doua celule ce pot fi originea celulelor conjunctive: celula mezenchimala nediferentiata si celula stem pluripotenta hematogena. Celule care se formeaza din celula mezenchimala nediferentiata:

fibroblastul

adipocitul

condroblastul condrocitul

osteoblastul osteocitul

celulele endoteliale (celule epiteliale)

celulele mezoteliale (celule epiteliale) Celule care se formeaza din celula stem pluripotenta hematopoietica

mastocitele

PMN (neutrofilele - au un singur nucleu segmentat in mai multi lobi, eozinofilele, bazofilele)

hematiile

megacariocitele (celule care se vor fragmenta si vor da nastere trombocitelor = plachetele sangvine)

limfocitele care se vor transforma in plasmocite

monocitele care se vor transforma in macrofage si vor alcatui sistemul fagocitar mononuclear, alcatuit din:

osteoclaste

macrofagele libere din tesutul conjunctiv (histiomacrofage)

macrofagele fixe (histiocitele)

Celula mezenchimala embrionara Este prezenta in principal in tesutul embrionar dar si in tesuturile conjunctive adulte in apropierea vaselor de sange. Au originea in mezodermul embrionar sau in mezoectoderm pentru celulele din extremitatea cefalica. Celula are urmatorul aspect la microscopul optic:

celula are 20-30 m, forma neregulata cu prelungiri

nucleul ocupa mai mult de jumatate din citoplasma

blastele au citoplasma bazofila din cauza RE si ribozomilor foarte dezvoltati ca urmare a sintezei intense de proteine

nucleul este rotund sau ovalar si eucromatic (palid colorat)

citoplasma este slab bazofila La microscopul electronic celula mezenchimala apare astfel:

are prelungiri

raportul nucleoplasmatic este supraunitar

nucleul prezinta 1-2 incizuri (identatii). La nivelul lor se dezvolta organitele celulare: RE si mitocondrii

nucleul este incarcat cu eucromatina si are un nucleol excentric

in citoplasma apar grupari poliribozomale bine dezvoltate.

mitocondriile, RE rugos si aparatul Golgi din citoplasma sunt slab reprezentate Celula mezenchimala are urmatoarele roluri

Reprezinta originea celor mai multe celule conjunctive fixe

Secreta matricea conjunctiva extracelulara care este lipsita de fibre in acest stadiu

Induce diferentierea epiteliilor

Fibroblastul Formeaza o familie mare de constituienti celulari: fibroblastele, fibrocitele si miofibroblastele. Fibroblastele Sunt cele mai active si mai raspandite celule ale tesutului conjunctiv. Au originea in celula mezenchimala. Au urmatorul aspect la microscopul optic:

au forma alungita dar neregulata, cu numeroase prelungiri

au raportul nucleo-plasmatic supraunitar

nucleul are forma ovalar-alungita, este palid colorat si prezinta un nucleol evident localizat in zona mai bombata a celulei

citoplasma este puternic bazofila La microscopul electronic apar urmatoarele particularitati:

celula stabileste contacte focale cu matricea dar si jonctiuni gap cu alte celule

in citoplasma se evidentiaza foarte multi ribozomi liberi (poliribozomi) si RE rugos

exista foarte multe mitocondrii, aparatul Golgi este bine reprezentat, cu alte cuvinte, intreg aparatul de sinteza proteica este foarte bine dezvoltat

citoscheletul este de asemenea bine dezvoltat, format din microfilamente de actina si miozina, microtubuli si filamente intermediare de desmina si timetina. Fibroblastele au urmatoarele roluri:

1. Fibroblastul secreta toate macromoleculele matricei conjunctive: tropocolagen, tropoelastina, fibrilina, glicozaminoglicani si proteoglicani precum si toate cele sase proteine de adezivitate.

2. Fibroblastele secreta proenzimele lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, hialuronidazei, glucuronidazei si catepsinei C care intervin in digestia matricei conjunctive.

3. Fibroblastele secreta factorul de proliferare (stimuleaza dezvoltarea microcirculatiei)

4. Fibroblastele intervin in secretia de interferon , care este mult mai activ decat interferonul secretat de macrofage. El intervine in apararea antivirala si antitumorala.

5. Modulatia: fibroblastele sunt interconvertibile atat pe orizontala cat si pe verticala.

6. Nonechivalenta: fibroblastele difera intre ele in functie de tipul de tesut conjunctiv caruia ii apartin si chiar in cadrul aceluiasi tip de tesut conjunctiv, in functie de localizare. O dovada in acest sens avem daca se transplanteaza bucati de derm din pielea palmara sau plantara in pielea de la nivelul trunchiului. Pielea trunchiului se va ingrosa ca urmare a fibroblastelor care sunt diferite si induc diferentele epiteliale

Fibrocitele Sunt celulele in repaus ale tesutului conjunctiv. Ele se gasesc in majoritatea tesuturilor conjunctive. La microscopul optic se observa:

celula are dimensiuni de 15-20 m si are forma fuziforma, cu capetele bifurcate sau trifurcate

au nucleu alungit, hipercrom

citplasma este acidofila La microscopul electronic observam in plus:

nucleul are heterocromatina

in citoplasma aparatul de secretie proteica este slab dezvoltat, deoarece celula este in stare de repaus

sunt bine reprezentate organitele digestiei (lizozomii)

la nivelul membranei plasmatice se observa receptori pentru lipoproteine cu densitate joasa (colesterol). Fibrocitele intervin astfel in metabolismul colesterolului: controleaza depunerea si sinteza lui.

Miofibroblastele D.p.d.v. structural se aseamana cu fibroblastele la care se adauga multe filamente de actina si miozina. Este localizat:

in tesutul de granulatie din apropierea plagilor

in axul vilozitatilor intestinale

in albuginea testiculului

in peretele foliculilor ovarieni

in capsula si septurile splenice Un tip special de miofibroblaste este asa-numitul pericit al lui Rouget, care se afla in peretele capilarelor, intr-o dedublare a membranei.

Mastocitul Cu privire la originea acestor celule s-au elaborat doua teorii, enuntate mai sus (pag. 2). Ele sunt localizate in dermul pielii sau in mucoasa si submucoasa tubului digestiv sau a cailor respiratorii. La microscopul optic mastocitul apare in urmatorul fel:

are forma rotunda sau ovalara cu diametrul de 20-30 m.

nucleul este rotund, excentric, palid colorat, veziculos si prezinta un nucleol evident.

are putina citoplasma si este slab acidofila. Acidofilia este mascata de prezenta in citoplasma a numeroase granule mastocitare. Granulele pot fi ortocromatice (se coloreaza in aceeasi culoare pe care o are si colorantul folosit) sau metacromatice (atunci cand se coloreaza prezinta alta culoare decat colorantul folosit - schimba culoarea colorantului). Se folosesc coloranti cationici de anilina: albastru de toluidina - granulatiile ortocromatice se vor colora in albastru iar granulatiile metacromatice se vor colora in rosu- violet. La microscopul electronic mai observam:

nucleul care aparea palid colorat la microscopul optic aici este incarcat de eucromatina; prezinta un nucleol excentric

citoplasma are organitele comune slab reprezentate, intreaga citoplasma fiind ocupata de granule opace la fluxul de electroni ce au dimensiuni variate (intre 0,2-2 m).

granulele mastocitare au urmatorul continut:

1. proteoglicani cu heparan sulfat (subpopulatie a heparinei cu rol anticoagulant) sau cu condroitin sulfat (mastocitele cu condroitin sulfat se numesc mastocite mucoase)

2. histamina

3. proteaze neutre

4. factorul chemotactic al eozinofilelor, responsabil de socul anafilactic.

membrana celulara prezinta pseudopode cu citoschelet cortical alcatuit din filamente de actina. Acest citoschelet este bine reprezentat.

la nivelul membranei s-au identificat receptori IgE (reagine). Aceeasi receptori se identifica si in membrana bazofilelor

la nivelul membranei mastocitelor se evidentiaza sinteza leucotrienelor, care ajuta la formarea complexului antigen-anticorp [Ag-Ac] pe suprafata mastocitului. Mastocitele au mai multe roluri, in special in reactiile de hipersensibilizare imediata, dintre care cea mai

de temut este socul anafilactic, o urgenta medicala. Intr-un soc anafilactic se realizeaza un edem insotit de bronhospasm. Substante care induc socul sunt veninul de viespe, penicilina sau antitoxina antitetanica. In cazul in care un organism vine in contact pentru prima data cu un astfel de alergogen, se va induce secretia de IgE prin plasmocite. IgE au receptori specifici in membrana mastocitelor si a bazofilelor. La un al doilea contact al organismului cu acelasi antigen, antigenele vor gasi anticorpi deja formati si se vor fixa pe ei. Deci, pe membrana mastocitului vor exista complexe [Ag-Ac], care vor determina doua reactii:

1. degranulare mastocitara cu sau fara mastocitoliza

2. formare de leucotriene in membrana mastocitului

Degranularea mastocitara cu mastocitoliza Este o urmare a faptului ca nou formatele complexe [Ag-Ac] din membrana mastocitara vor declansa un lant de mecanisme dupa cum urmeaza: este activata adenilat ciclaza care va duce la fomarea de AMPc. AMPc activeaza o proteinkinaza care va determina deschiderea unor canale de calciu. Ca urmare a deschiderii canalelor de calciu, creste influxul de calciu fapt care determina fuzionarea granulelor mastocitare intre ele si apoi cu membrana celulara. Astfel granulele isi vor varsa continutul la exterior, fapt care poate sa duca sau nu la degradarea celulei in intregime. Histamina determina cresterea permeabilitatii capilare. Astfel, prin peretele capilar va exista un aflux mare de eozinofile si neutrofile care sunt atrase prin chemostatism pozitiv de catre factorul chemotactic al eozinofilelor care se afla in granulele mastocitare si care acum a fost imprastiat in lichidul interstitial. Neutrofilele si eozinofilele genereaza mastocitoliza in lant care va duce si la eliberarea mai multor granule mastocitare. Alt efect consta in contractia muschilor netezi din peretii bronhiilor si bronhiolelor mergand pana la bronhospasm si moarte daca nu se intervine cu un bronhodilatator puternic: adrenalina.

Formarea de leucotriene in membrana mastocitului Complexul [Ag-Ac] stimuleaza fosfolipaza din membrana celulara care va induce sinteza de acid arahidonic din care se sintetizeaza leucotriene. Leucotrienele pe masura ce se produc se elibereaza in matricea extracelulara. Ele au un rol antagonic histaminei: relaxeaza musculatura neteda. Cam la 1-2 ore dupa reactie, histamina este anihilata prin leucotriene de catre mastocit si prin histaminoxidaza de catre eozinofile. Mastocitele mai sunt denumite si celule paracrine deoarece actioneaza local prin produsul de secretie eliberat in afara celulei.

Macrofagul Are originea in monocitele circulante. Totalitatea macrofagelor formeaza sistemul fagocitar mononuclear care prezinta trei compartimente:

1. compartimentul medular

2. compartimentul sangvin

Compartimentul medular este format din celule stem pluripotente care se diferentiaza pe linie monocitara in monoblast promonocit monocit. Compartimentul sangvin este format din totalitatea monocitelor circulante. Compartimentul tisular este format din doua tipuri de celule:

1. macrofagul liber (histiomacrofag)

2. macrofagul fix (histiocit)

La nivel tisular ele se afla in dermul pielii, in mucoasa digestiva si in cea respi ratorie. Ele se grupeaza de regula in apropierea vaselor de sange.

Histiocitul Este o celula cu dimensiuni intre 10-15 m, cu nucleu tahicromatic, excentric, cu citoplasma acidofila, mai mult sau mai putin omogena.

Histomacrofagul Este o celula cu dimensiunile intre 30-40 m, cu nucleu veziculos excentric, cu nucleol evident. Citoplasma este acidofila si puternic granulata.

La microscopul electronic, histiomacrofagul se prezinta in felul urmator:

nucleu reniform, situat excentric, incarcat cu eucromatina si cu nucleoli evidenti

citoplasma contine organite comune: mitocondrii, RE rugos, complex Golgi, lizozomi

citoplasma mai contine numeroase vezicule clare (pinozomi) sau opace (fagozomi), in functie de tipul antigenului (lichid sau solid).

exista si fagolizozomi si pinolizozomi

exista de asemenea si corpi reziduali Macrofagele au urmatoarele functii:

1. Fagocitoza si pinocitoza. Macrofagul fagociteaza particule mari. Fagocitoza poate fi specifica sau nespecifica. Ea este mediata de receptori.

2. Secreta proenzime lizozomale de tipul colagenazei, elastazei, erochinazei, hialuronidazei sau glucuronidazei. Enzimele intervin in digestia matricei conjunctive.

3. Secreta citokine care activeaza la randul lor alte celule (sunt un fel de secretii paracrine). Dintre citokine, interleukina 1 activeaza limfocitele T h (helper), care vor interveni in cooperarea din cadrul raspunsului imun mediat umoral. Interleukina 1 mai activeaza si celulele cu citotoxicitate specifica sau nespecifica.

4. Secreta interferonii , , . Interferonul este cel mai important, avand rol in apararea antivirala si antitumorala.

5. Secreta factorul de proliferare al fibroblastelor, inducand fibroza in tesuturile in care se gasesc.

Componentii sistemul fagocitar mononuclear

1. Macrofagele de tip histiomacrofag si histiocit din tesutul conjunctiv lax si dens aflat in dermul pielii si mucoasele digestiva si respiratorie.

2. Celulele Kupffer din ficat

3. Macrofagele alveolare, numite celule cu praf sau prafoase, din plaman.

4. Macrofagele din tesutul conjunctiv reticulat din splina, foliculii limfatici, maduva rosie hematogena si timus

5. Macrofagele pleurale si peritoneale din seroasele cavitare

6. Osteoclastele din tesutul osos

7. Celulele gliale din SNC, numite microglii

8. Celulele Langerhans din epiderm.

Plasmocitul Are originea in limfocitele B circulante. Sunt localizate: in dermul pielii, in mucoasele si submucoasele digestive si respiratorii. La microscopul optic plasmocitul apare in felul urmator:

celula ovalara cu dimensiunea de 30 m

nucleu rotund sau ovalar dispus excentric, in jurul caruia se observa un aspect de cadran de ceas sau roata cu spite.

are nucleoli evidenti

citoplasma este abundenta si in cea mai mare parte bazofila; o mica zona din apropierea nucleului ramane mai palid colorata sau acidofila.

in zonele in care citoplasma este bazofila, exista mici vacuole mai palid colorate sau cu tenta acidofila. Aceste zone sunt corpusculii lui Russel (lanturi polipeptidice aflate in trecere prin RE rugos) La microscopul electronic observam:

membrana plasmocitara prezinta microvili

nucleul apare rotund, excentric, cu o alternanta regulata de eucromatina (spatiile dintre spite) si heterocrmatina (spitele rotii)

in citoplasma abundenta se afla RE rugos responsabil de bazofilie. Unde RE rugos lipseste citoplasma este acidofila (in jurul nucleului unde se gasesc aparatul Golgi, mitocondrii si elemente de citoschelet). Rolurile plasmocitului sunt:

Sintetizeaza anticorpi denumiti imunoglobuline. Imunoglobulinele secretate de plasmocit sunt:

IgG - imunoglobulina libera in plasma, fixata pe receptorii specifici de pe suprafata

interveni in procesul de axonizare a antigenelor.

limfocitelor B. Pot

IgM este prezenta pe suprafata limfocitelor B unde se fixeaza pe receptorii specifici.

IgA este secretata de plasmocite in forma dimerica si apoi este transferata celulelor epiteliale din epiderm unde se fixeaza pe receptorii specifici intervenind in procesele de aparare locala la nivelul pielii.

IgD - se fixeaza pe receptorii specifici de pe suprafata limfocitelor B.

IgE (reagine) - are receptori specifici pe mastocite si bazofile si intervine in reactiile de hipersensibilizare imediata.

Raspunsul imun mediat umoral Poate fi de doua feluri: primar sau secundar.

Raspunsul imun umoral primar Organismul vine in contact cu un anumit antigen pentru prima data. Acum limfocitele B se vor blastiza (celula adulta redevine celula tanara) si are raportul nucleoplasmatic supraunitar. Nucleul este eucromatic, activ, citoplasma este bazofila, cu aparatul de sinteza proteica foarte bine dezvoltat. Aceste limfoblaste se vor divide intens si se vor diferentia pe doua linii celulare:

1. linia limfoblaste limfocite cu memorie

2. linia limfoblaste plasmoblaste plasmocite.

Plasmocitele vor sintetiza anticorpi. In raspunsul primar mediat umoral toate aceste evenimente au nevoie de celule imune accesorii (macrofage, limfocite T h ).

Raspunsul imun umoral secundar Are loc la al doilea contact al organismului cu un anumit antigen. In acest caz nu mai este necesara

prezenta celulelor imune accesorii pentru ca exista limfocite B cu memorie care se blastizeaza si rezulta limfoblaste cu memorie care se vor diferentia pe doua linii celulare:

1. linia de limfocite B cu memorie

2. linia limfoblast centrobalst centrocit Centroblastul (centrocitul) este un plasmoblast (plasmocit) dispus in centrul germinativ al foliculului

limfatic secundar.

Neutralizarea antigenelelor poate avea loc dupa cum urmeaza:

1. Direct - prin aglutinare, precipitare, insolubilizare si liza.

2. Prin activarea complementului seric (ansamblu de 15 proteine serice care intervin in distrugerea antigenelor).

3. Prin activarea celulelor care intervin in reactiile de hipersensibilizare imediata.

Celulele pigmentare (melanocitele) Sunt celule care produc pigmenti. Celula melanofora este o celula care depoziteaza pigmentii produsi de melanocite. La microscopul optic celula pigmentara apare in felul urmator:

are aspect de fulg de nea sau floare de gheata

nucleul este rotund si dispus central

citoplasma are granulatii brune care nu necesita coloratie speciala. Granulele se numesc melanozomi. La microscopul electronic mai putem observa in plus:

sinteza de melanina porneste de la aminoacidul tirozina: tirozina 3, 4 dihidroxifenil alanina (DOPA) melanina. Prima etapa a sirului de reactii este catalizata de enzima tirozinaza.

melanozomii cu granule de melanina (pigmentul) pot fi primari, secundari, tertiari sau cuaternari.

melanozomii primari, secundari si tertiari se gasesc in celula pigmentara

melanozomii cuaternari se gasesc in cheratinocite (celulele melanofore)

Trecerea pigmentului din celula pigmentara in cheratinocit se face prin secretie citocrina. Dispersia

pigmentului este data de ACTH.

Histologie - curs 6

Varietati de tesut conjunctiv

Tesuturi conjunctive propriu-zise:

tesuturi conjunctive laxe

propriu-zis

special care este de mai multe feluri:

lamelar

areolar (fenestrat)

spinocelular

tesuturi conjunctive fibroase (dense):

semiordonat

ordonat

Tesuturi conjunctive cu functii speciale

tesut conjunctiv reticulat:

mieloid

limfoid

tesut conjunctiv elastic

tesut conjunctiv adipos

alb

brun

tesut mucoid

tesuturi conjunctive scheletale:

tesut cartilaginos:

hialin

elastic

fibros

tesut osos

lamelar haversian

lamelar trabecular

articulatii

Tesuturi rile conjunctive laxe

1. propriu-zise

2. speciale:

lamelar (fasciile)

areolar sau fenestrat (epiploon)

spinocelular (corticala ovarului, endometru)

Tesutul conjunctiv lax propriu-zis Este tesutul cel mai raspandit in organismul uman:

Formeaza mucoasele impreuna cu epiteliile de acoperire si cele glandulare. In structura mucoaselor el reprezinta corionul.

Il mai gasim in stroma conjunctiva a organelor parenchimatoase (tesutul conjunctiv lax reprezinta scheletul iar umplutura este reprezentata de celulele epiteliale).

Se mai gaseste in axul conjunctivo-vascular al seroasei peritoneale.

in axul conjunctivo-vascular al vilozitatilor intestinale

in adventicea tubului digestiv si a vaselor de sange

in regiunea superficiala a dermului (dermul papilar).

in structura capilarului

in endotenoniu

in peritenoniu

in endomiusium

in perimisium

in endonerv

in perinerv In structura lui se gasesc in proportii egale fibre, celule si substanta fundamentala. Celulele pot fi fixe sau mobile.

celulele fixe sunt fibroblastele si fibrocitele

celulele mobile sunt celule imuno-reactive (mastocitelele, macrofagele, plasmocitele, celulele cu efect citotoxic) sau celule accesorii, provenite din sange (limfocitele T H si macrofagele). Prin aceste celule mobile tesutul intervine in imunitate, in apararea locala atat in RI celular cat si umoral. Fibrelele sunt de toate categoriile (colagen, elastina, reticulina) in proportii aproximativ egale. Fibrele de colagen se dispun in benzi sau panglici. Ele sunt acidofile si se coloreaza in roz. Benzile sunt formate din fibre de colagen dispuse paralel intre ele. Benzile se dispun ulterior in diferite ungiuri fara sa se ramifice sau sa se anastomozeza. Fibrele de elastina se ramifica si se anastomozeaza formand retele cu ochiuri neregulate. Si ele sunt acidofile si se coloreaza in roz. Fibrele de reticulina nu se vizualizeaza in coloratie HE datorita resturilor zaharidice. Ele se pot evidentia prin impregnare argentica sau reactie PAS pozitiva. Aceste fibre sunt ramificate si anastomozate. In ochiurile retelei se dispun celule si substanta fundamentala. Substanta fundamentala are un procent mare de GAG nesulfatati. De asemenea mai contine si PG mai ales cei cu heparan sulfat si cei cu condroitin sulfat, keratan sulfat si dermatan sulfat. Datorita continutului mare in GAG si PG ea se coloreaza palid in HE. Substanta fundamentala mai contine glicoproteine de adezivitate (fibronectina, entactina si tenasceina). Vascularizatia este foarte bogata, se face prin vase de calibru minim (capilare, arteriole, venule). Inervatia este bogata, prin fibre vasomotorii si fibre senzitive, sub forma de terminatii nervoase libere sau terminatii incapsulate.

Tesutul conjunctiv lax lamelar Este bogat in fibre de colagen si elastina dispuse in lamele paralele. Au celule de tip fix (fibroblaste si fibrocite). Se gaseste in fascia superficiala si profunda a muschilor.

Tesutul conjunctiv lax areolar (fenestrat) Este bogat in fibre de colagen care formeaza o retea cu ochiuri foarte largi (de 2-3 ori mai largi decat in tesutul conjunctiv lax propriu-zis). Celulele sunt fixe sau mobile. Se gaseste in epiploon.

Tesut conjunctiv lax spinocelular Se gaseste in corticala ovarului, in jurul foliculilor ovarieni, in endometru si in jurul glandelor uterine. Se caracterizeaza printr-o predominata celulara (celule mezenchimale si fibroblaste). Au putina substanta fundamentala si fibre subtiri de reticulina. Celulele se dispun in vartejuri in jurul formatiunilor foliculare.

Tesuturile conjunctiv dens Tesutul conjunctiv dens semiordonat (fibros) Localizare:

in dermul pielii (in partea profunda - dermul reticular)

in capsulele conjunctive ale organelor

in structura scleroticii si a corneei

in epitenoniu

in epimisium

in epinerv

in structura durei mater

in submucoasa organelor tubului digestiv Organizare: predomina fibrele de colagen si elastina, putina substanta fundamentala si putine celule. Fibrele de colagen sunt organizate in benzi (panglici) care contin fibre de colagen paralele si apoi benzile sunt dispuse in toate directiile si chiar sunt ondulate. Fibrele elastice se dispun si ele in toate directiile ramificandu-se. Ele constituie o pasla pentru fibrele de colagen. Substanta fundamentala este putina si nu se coloreaza in HE datorita prezentei abundente a GAG si PG. Celulele sunt fibroblaste si fibrocite (celule fixe) dar si macrofage, mastocite, plasmocite, neutrofile. Vascularizatia este bogata si se face prin vase de calibru minim. Inervatia este bogata si se face prin fibre vasomotorii si fibre senzitive (terminatii nervoase libere dar mai ales terminatii nervoase incapsulate). Rolul acestui tesut: in general asigura rezistenta la tractiuni.

Tesutul conjunctiv dens ordonat Intra in structura aponevrozelor si tendoanelor. Ambele formatiuni sunt inextensibile si asigura insertia muschiului pe os. Aponevroza este pentru muschii lati iar tendonul este pentru muschii lungi (ai membrelor). Aponevroza Aponevroza poate fi simpla sau compusa. Cele simple sunt alcatuite din 2 foite conjunctive suprapuse iar cele compuse sunt alcatuite din 3 foite conjunctive suprapuse. Organizare: predomina fibrele de colagen care sunt paralele intre ele intr-o foita si sunt perpendiculare pe fibrele din foitele supra si subiacente. Substanta fundamentala este putina si celulele sunt reprezentate de fibroblaste cu forme extrem de variate datorita spatiilor mici dintre fibrele conjunctive. Au o structura avasculara (hranirea se face prin difuziune) iar inervatia este senzitiva si se face prin terminatii nervoase libere. Tendonul Tendoanele primare si secundare se unesc si formeaza tendonul tertiar (compus). Tendonul primar - pe sectiune longitudinala se observa ca fibrele de colagen sunt dispuse paralel in benzi care la randul lor sunt dispuse paralel. Spatiile dintre fibre sunt mici si contin substanta fundamentala si celule. Celulele sunt fibroblaste si fibrocite si se numesc tenocite. Ele au niste prelungiri in forma de aripioare si se mai numesc celule aliforme. Ele apar dispuse metameric, in siruri paralele. Ele sunt extrem de aplatizate si mai au o caracteristica: bigeminismul (doua celule fiice rezultate prin diviziune sunt asezate una langa alta datorita imposibilitatii de deplasara). - pe sectiune transversala tendonul primar are forme ovalare sau poligonale. Aici se observa aspectul celulelor aliforme. Prelungirile lor imbraca fibrele de colagen marind rezistenta. Fiecare tendon primar este invelit la periferie de endotenonium (tesut conjunctiv lax propriu-zis avascular?). Mai multe tendoane primare formeaza tendonul secundar care este invelit de peritenonium, care este foarte bine vascularizat. Hranirea tendonului se face pe seama peritenoniului cu rol de asemenea in cresterea in lungime si in grosime. In peritenoniu se mai gasesc corpusculii incapsulati Pacini. Mai multe tendoane secundate formeaza tendonul compus (tertiar). Epitenoniul inveleste la exterior tendonul compus. Este tesut conjunctiv dens semiordonat. Intre epitenoniu si tendon mai exista o lama de tesut conjunctiv lax iar in afara se afla mezotenonul. Mezotenonul este format din tesut conjunctiv lax si mezoteliul. Mezoteliul este o teaca sinoviala care se dedubleaza din loc in loc si formeaza bursele sinoviale in care se afla lichidul sinovial. Lichidul sinovial contine apa, ioni, proteine, GAG si PG. Jonctiunea-tendon os: se realizeaza diferit in functie de locul unde se insera tendonul (pe diafiza sau pe epifiza). Diferentele se datoreaza osificarilor diferite ale celor doua straturi osoase.

Jonctiunea tendon-diafiza: fibrele de colagen de la nivelul tendonului strabat periostul diafizei si ajung in corticala diafizara unde se intrepatrund cu fibrele de colagen ale osteoanelor .Acestea sunt fibrele lui Sharpey. Jonctiunea tendon-epifiza: intre tendon si epifiza se formeaza un tesut conjunctiv cartilaginos hialin de alunecare. Acest tesut se caracterizeaza prin predominanta fibrelor de colagen, substanta fundamentala calcificata si celule cartilaginoase. Jonctiunea tendon-muschi: Endotenonul se continua cu endomisium, peritenonul cu perimisium si epitenonul cu epimisium. Fibra musculara care ia contact cu tendonul se termina cu prelungiri digitiforme. Fe frontul citoplasmatic al prelungirilor se prind de membrana celulara filamentele subtiri de actina ale ultimului sarcomer. Pe frontul extracelular membrana celulara a prelungirilor digitiforme este dublata de o lamina bazala impreuna cu care formeaza sarcolema. Fibrele de colagen de la nivelul tendonului se prind in portiunile declive ale prelungirilor digitiforme direct pe membrana fibrei musculare in aceste portiuni perforand lamina bazala. Legatura se intareste prin laminina si fibronectina. In jurul fiecarei prelungiri digitiforme se vor localiza circular numeroase fibre de reticulina care vor creste rezistenta jonctiunii miotendinoase. Aceasta jonctiune este foarte activa d.p.d.v. functional. Aici se realizaeaza atat cresterea muschiului cat si a tendonului.

Tesutul conjunctiv elastic Are o raspandire extrem de restransa si anume:

ligamentele galbene de la nivelul cefei

ligamentele articulare

ligamentul suspensor al penisului. Structura: predomina fibrele elastice dispuse in retea, substanta fundamentala, celule conjunctive (in special celule fixe). Elementele elastice le vom gasi insa larg raspandite in peretele vaselor formate din lamele elastice dispuse concentric. Tot elemente elastice apar si in stroma conjunctiva a plamanului dubland peretele alveolar.

Tesutul mucoid Il gasim in:

ordonul ombilical (gelatina Wharton)

in corpul vitros (in camera vitroasa) Contine multa substanta fundamentala, bogata in acid hialuronic, cateva celule mezenchimale si fibroblaste si cateva fibre de reticulina.

Tesutul reticulat Este de doua feluri:

1. mieloid (maduva rosie hematogena)

2. limfoid (in organele limfoformatoare). Organele limfoformatoare sunt:

ggl. limfatici

pulpa alba a splinei

placile Peyer din intestin

amigdale

Organizare: fibre de reticulina care se dispun sub forma unui fibroreticul, celule conjunctive (o parte din ele vor forma citoreticul care se va suprapune peste fibroreticul). In ochiurile celor doua retele se gasesc substanta fundamentala si celule conjunctive libere. Tipuri de celule:

celule reticulare de tip fibroblastoid - aceste celule sunt de fapt un fibroblast cu mai multe prelungiri care se unesc cu prelungirile altor celule prin jontiuni gap. Aceste celule formeaza citoreticulul. Celula are nucleu central eucromatic, citoplasma bazofila si este implicata in secretia matricei conjunctive si a rol structural (formeaza citoreticulul).

celule reticulare de tip histioid - au rol macrofag. Pot fi fixe sau libere si se sclerozeaza de regula in

Rol de fagocitoza si

pinocitoza. De asemenea ele colaboreaza cu limfocitele B si T in realizarea RI umoral si celular. Limfocitele T sunt localizate in zonele timodependente iar limfocitele B sunt localizate in zonele

mansoane perivasculare. Ca aspect structural celulele pot avea

timoindependente.

celula reticulara interdigitale

celule reticulare foliculare dendritice. Ultimele doua clase decelule sunt greu de diferentiat intre ele (doar prin imunofluorescenta si ME). Aceste doua tipuri de celule colaboreaza cu macrofagele in elaborarea RI mediat umoral si celular.

Tesutul adipos Generalitati Celulele se numesc adipocite (lipocite). Tesutul contine pe langa celule si putina substanta fundamentala si putine fibre, in special de reticulina. Celulele adipoase au tendinta de a se aglomera formand lobuli sau paniculi adiposi separati intre ei prin septuri conjunctive de tesut lax. In aceste septuri se gasesc vase de sange si terminatii nervoase adrenergice si colinergice. In cazul tesutului adipos brun exista doar fibre nervoase adrenergice. Adipocitele isi au originea in celula mezenchimala nediferentiata care incepand cu S3 pana in S5 I.U. da nastere adipoblastului apoi preadipocitului si in final adipocitului. La nivelul adipoblastului si preadipocitului s- a detectat enzima -naftil acetat esteraza, care are o actiune crescuta in aceasta celula. Din preadipocit rezulta:

adipocitul alb

adipocitul brun

adipocitul hepatic (celula Ito) care se dispune intre hepatocite si peretele capilarului sinusoid. Ea are rol de sinteza si depozitare a vitaminei A. Adipocitele brune nu pot da nastere adipocitelor albe sau celulei Ito. In perioada copilariei are din nou loc sinteza de adipocite sub actiunea STH, a hormonilor tiroidieni si a insulinei. La pubertate procesul se reia sub actiunea hormonilor sexuali cand apar:

adipocite ginoide (contin estrogeni)

lipoide androide care contin androgeni Marea majoritate a populatiei de adipocite se sintetizeaza la 2-3 ani iar la pubertate aceste celule se hipertrofiaza. Exista doua tipuri de obezitate:

hiperplastica (cresterea numarului de adipocite) apare in primii 2-3 ani

hipertrofica (cresterea volumului adipocitelor) apare la pubertate sau mai tarziu. Tesutul adipos ocupa:

in copilarie

la barbati 15%

la femei 25%

la pubertate

la barbati 25%

la femei 40%

In curele de slabire adipocitul sufera o transformare seroasa, reversibila, devenind o celula de tip

fibroblastoid cu prelungiri. Daca se depaseste capacitatea de incarcare a adipocitelor se incarca fibroblastele si histiocitele.

Tesutul adipos alb Adipocitul alb are diametru de 100-120 m. Adipocitele se organizeaza in lobuli separati de septuri formate din tesut conjunctiv lax ce aduce vase de sange in apropierea adipocitelor. Un capilar corespunde la 2-3 adipocite albe. Tot astfel ajung terminatiunile nervoase adrenergice si colinergice. Celula apare ca un inel cu pecete. Incluziunea lipidica se prezinta ca o picatura unica (tesut unilocular). Citoplasma si nucleul sunt impinse la periferie. Bula se dizolva in parafina si in hidrocarburi benzenice. Citoplasma este acidofila iar nucleul reprezinta pecetea inelului. Tot in tesut se observa numeroase capilare. La ME se observa ca incluziunea nu este invelita de endomembrana si ocupa cea mai mare parte a celulei impingand nucleul la periferie. Nucleul este alungit, eucromatic. Organitele sunt mitocondrii cu criste tubulare si RE neted. Membrana celulara este dublata la exterior de o lamina bazala care la randul ei este dublata de o retea fibroreticulara. Aceasta lamina bazala este comuna pentru mai multe adipocite. Intre adipocite exista substanta fundamentala, fibre de reticulina, capilare si filete nervoase adrenergice si colinergice care se opresc la nivelul laminei bazale unde-si varsa mediatorul, acesta ajungand in celula prin difuziune.

Rolul acestor celule este in metabolismul lipidelor, in lipogeneza si lipoliza. Lipogeneza se face din glicerol si acizi grasi (1 molecula de glicerol si 3 molecule de acizi grasi formeaza 1 molecula de triglicerid). Glicerolul se obtine prin aport exogen sau prin glicoliza iar acizii grasi pot fi sintetizat “de novo” sau provin din sursa endohepatica. Acizii grasi proveniti exogen sunt absorbiti fie direct in circulatia sangvina fie in circulatia limfatica sub forma de chilomicroni. Chilomicronii au diametrul de 3 m, au un miez central format de triglicerid si colesterol esterificat si o parte periferica formata din colesterol liber, proteine si fosfolipide. La nivelul capilarelor chilomicronii se desfac sub actiunea lipoproteinlipazei secerata de celulele endoteliale. Acizii grasi rezultati raman legati de proteine si astfel vor traversa lamina bazala a adipocitului alb si apoi membrana celulara si ajung in citoplasma unde formeaza din nou trigliceride. Depozitele adipoase sunt permanent reinnoite. Cel mai lipogenetic hormon este insulina care permeabilizeaza membrana adipocitului pentru glucoza. Lipoliza este controlata de glucagon.

Tesutul adipos brun In acest tesut exista caroteni (pigmenti) prezenti in citoplasma. Vascularizatia este mai bogata (1 capilar la 1 adipocit). Citocromii sunt numerosi (exista mitocondrii multe). Astfel se explica culoarea bruna. Acest tesut ocupa 5-6% din greutate la nastere. Este intalnit doar in viata fetala si in primele 5 luni de la nastere. El este localizat:

cervical

retrosternal

subscapular

retrosimfizar

in mediastinul profund

in regiunea inghinala. Acest tesut are rol de protectie termica. Organizare: adipocitele brune sunt asezate in paniculi separati de septuri conjunctive formate din tesut conjunctiv lax cu foarte multe vase de sange (1 capilar la 1 adipocit). Terminatiunile nervoase sunt de tip adrenergic. Exista putina substanta fundamentala si putine fibre de reticulina. La MO celula are forma poligonala cu nucleul dispus central. In adipocit exista mai multe bule lipidice care nu conflueaza datorita prezentei unor septuri citoplasmatice. Citoplasma este spumoasa cu numeroase gauri pentru ca si aici se dizolva in parafina incluziunile de lipide. Adipocitul brun este mult mai mic - are un diametru de 30-40 m. La ME se observa perinuclear numeroase picaturi lipidice nedelimitate de endomembrane ci doar separate de septuri citoplasmatice. In restul citoplasmei exista mitocondrii cu criste si REN cu rol in sinteza lipidelor. Membrana adipocitului brun este dublata de o lamina bazala inconjurata de o retea fibroreticulara. Lamina bazala este proprie fiecarui adipocit. Filetele nervoase adrenergice strabat lamina bazala si vin in contact direct cu membrana adipocitului. Cand scade temperatura mediului inconjurator se descarca norepinefrina care va stimula adenilat ciclaza ce duce la crestera cantitatii de cAMP care stimuleaza protein kinaza care va determina ardera acizilor grasi in ciclul Krebs ceea ce duce la formarea de energie. Tot odata este inhibata ATP sintetaza si astfel toata energia formata este disipata sub forma de caldura.

Cursul cuprinde:

TESUTUL OSOS

osul ca material

osul ca tesut

osul ca organ

functiile osului

structura macroscopica a osului

clasificarea macroscopica a osului:

os fibros, imatur

os lamelar, matur

componenetele osoase (2):

matricea osoasa:

este formata din:

lamele

canale vasculare

periost

endost

organizare biochimica:

substanta organica (substanta fundamentala si fibre de colagen)

substanta minerala

celulele, care sunt de doua tipuri:

osteogeneratoare (, , )

osteoclaste

Vascularizatie si inervatie

Histogeneza

osificare intramembranoasa (desmala)

osificare endocondrala

centrii de osificare

placa epifiara

cresterea in diametru

evazarea metafizei

modelare osoasa

remodelare osoasa

Unitatile multicelulare osoase

Unitatile de remodelare osoasa (BMU)

Repararea osoasa, care are trei etape:

etapa inflamatorie

etapa reparatorie

etapa de remodelare

Vindecarea prin calus extern

Vindecarea trabeculara

Vindecarea osoasa primara

Cartilajul

Clasificare

Structura (celule si matrice)

Condron

Cartilajul hialin

Histogeneza

Cresterea cartilajului

Condrocitele (la periferie)

Matricea cartilaginoasa, care este formata din colagen si substanta fundamentala (acid hialuronic si condronectina). Sinteza ei are loc in condrocit

Rolul - in cresterea osului, existand cartilaj primar de osificare si cartilaj secundar de osificare

Cartilajul elastic

Localizare

Aspect macroscopic

Organizare

Origine

Fibrocartilajul

localizare

Organizare

Discurile intervertebrale

Pericondrul

OSUL Oasele sunt organe vii, supuse unor modificari continue. Are rol in locomotie, in sustinere, in protectie, in metabolism. De asemenea, el raspunde la stimuli interni si externi prin remodelare.

Osul ca material Osul este un material complex, foarte rezistent la compresiune, similar betonului armat. El are prin urmare urmatoarele caracteristici:

rezistent dar usor

rezistent la indoire ca stejarul

rezistent la compresiune ca fierul, avand doar 2/3 din greutatea acestuia. Acestea se datoresc urmatorilor factori:

1. constructia lamelara a osului

2. designul tubular

3. intaririi prin reteaua trabeculara

Osul ca tesut Celulele vii sunt inglobate intr-o matrice bogat vascularizata. Din greutatea osului 92% este substanta solida (uscata) iar 8% este apa. Din greutatea uscata, 65% este substanta minerala iar 35% este substanta organica, care reprezinta insa 95% din volum. Celulele reprezinta 3% din volum.

Osul ca organ Osul contine si alte tesuturi: cartilaje, tesut fibros, tesut adipos, tesut vascular, maduva, tesut nervos.

Oasele se modifica in functie de varsta: oasele tinere sunt flexibile, iar oasele batrane sunt rigide si au maduva fibroasa. Forma globala aosului este determinata de factorii genetici. Factorii epigenetici (nutritionali, greutatea, activitatea musculara) au rol in remodelarea osoasa. Functiile osului

1. Sustinere a trunchiului si extremitatilor, alaturi de muschi, ligamente

2. Protectie a creierului, maduvei spinarii, viscerelor toracice

3. Reprezinta mediul specific tesutului hematopoietic

4. Asigura homeostazia ionilor minerali, continand

99% din totalul de Ca 2+ din organism

85% din totalul de fosfor

66% din totalul de magneziu

60% din totslul de sodiu

Structura macroscopica a oaselor Osul este fie compact (80% din masa osoasa), care se gaseste in oasele lungi si late, fie spongios sau trabecular, care reprezinta 20% din masa osoasa. Epifiza este alcatuita din tesut osos compact si din tesut osos spongios. Diafiza este alcatuita din tesut osos compact.

La nivelul craniului straturile se succed in felul urmator: dura mater - tabla interna - diploe - tabla externa. Periostul lipseste la nivelul urmatoarelor structuri;

zona de insertie a ligamentelor, tendoanelor

suprafata patelei

colul femural, subcapsular

astragalul

oasele sesamoide. Clasificarea microscopica a oaselor:

os fibros, imatur, primar, in care fibrele de colagen sunt asezate la intamplare. Nu are o organizare structurala. El poate persista la locul de atasare a ligamentelor si tendoanelor. In acest tip de os numarul de celule este de 4 ori mai mare decat numarul de lamele. Persistenta sa patologica se traduce prin boala Paget (osteozis imperfecta) sau prin sarcom osteogenic

os lamelar care se formeaza pe o formatiune preexistenta, osoasa, mineralizata in prealabil. Este format din osteoane cu diametrul de 250m. Osteoanele reprezinta 2/3 din osul adult, intre ele existand sisteme de lamele interstitiale.

Componentele osoase Sunt in numar de doua: matricea osoasa si celulele. Matricea osoasa Este alcatuita din lamele care sunt in general in numar de 3-7, dar pot ajunge pana la 20 si din lacune , in care se gasesc osteocite care au prelungiri ce patrund in canalicule ce se anastomozeaza. Lamelele (4-20) sunt dispuse concentric in jurul unui canal vascular longitudinal cu diametrul de 50-90 m. Acest canal vascular se mai numeste si canal haversian. Osteonul are un diametru de 200-300 m. Osteoanele pot fi primare, secundare etc. Lamelele sunt si ele de mai multe feluri: lamele T (intunecate sau lamele A (alternanate), alternanad lamelele longitudinale (L) cu cele transversale (T). La periferia osteoanelor secundare exista linia de ciment, care contine mai putin colagen, mai putin fosfor si mai mult sulf. Intre osteoane exista sistemul lamelar interstitial, angular. De asemenea, la periferie mai exista un sistem circumferential intern si extern, in corticala oaselor lungi. Lamelele din sistemul trabecular nu prezinta canale vasculare (haversiene) si se hranesc prin difuziune din spatiul inconjurator. Canalele vasculare sunt de doua feluri: longitudinale si transversale. Canalele longitudinale se mai numesc si haversiene si reprezinta capilare fenestrate sau chiar venule. Ele sunt marginite de celule turtite (mezenchimala, osteoblast in repaus, osteocit in activitate). Aceste celule sun asezate probabil in strat continuu, unite prin jonctiuni gap cu osteocitele din lacune. Aceste celule alcatuiesc bariera os - celule. Canalele transversale sau oblice se mai numesc si Volkmann si nu sunt inconjurate de lamele. Periostul este alcatuit din doua straturi: extern, alcatuit din fibre (Sharpey) si bogat vascularizat si un strat intern, osteogenic, alcatuit din celule. Endostul este alcatuit din celule aplatizate si acopera peretii tuturor cavitatilor osoase din osul spongios precum si canalele vasculare haversiene si Volkmann din osul compact. La osul spongios endostul reprezinta stratul periferic al stromei medulare. Organizarea biochimica a matricei osoase este din substante orgenice si anorganice. Substanta organica intra in alcatuirea fibrelor si a substantei fundamentale. Ea da reactii PAS pozitive, metacromazie (pozitiva sau negativa), este acidofila si se poate evidentia prin incorporare de sulf. Substanta fundamentala este amorfa. Ea contine proteine necolagenice specifice tesutului conjunctiv dar si proteine necolagenice specifice tesutului osos.:osteocalcina, osteopontina, sialoproteina osoasa. Osteocalcina si osteopontina se leaga de hidroxiapatita. Sialoproteina se leaga de celula. Sunt importante 1, 25-dihidroxi vitamina D, cu rol in sinteza proteinelor necolagenice si vitamina K (osteocalcina). Fibrele (colagenul ) reprezinta 90% din totalul de substanta organica. Colagenul este de tip I, fibrele au diametru de 50-70 nm, si o periodicitate de 67 nm, fiind bogat in lizina hidroxilata. Prezinta numeroase legaturi transversale, avand o mare rezistenta mecanica si la agenti acii. Fibrele au un aranjament bine orientat. Ele alcatuiesc lamelele intunecate sau luminoase, existand diferente de orientare si/sau cantitative. Fibrele sunt dispuse helicoidal in raport cu substanta minerala. Pasul helixului se modifica de la o lamela la alta. Substanta minerala reprezinta 65% din totalul de substanta uscata. Ea apara ca depozite submicroscopice de fosfat de calciu care se transforma in hidroxiapatita. La ora actuala exista o disputa cu privire la starea substantei anorganice in os. Nu se stie daca substanta este de la inceput sub forma de cristale sau fosfatul de calciu este amorf in timp ce hidroxiapatita este cristalina. Cristalele de hidroxiapatita sunt de

forma unor bastonase cu lungimea de 40 nm si diametrul de 1,5-3 nm, distribuite pe o lungime de 60-70 nm in lungul fibrelor de colagen. Aranjarea colagenului este astfel facuta incat sa dea nastere unor goluri in interiorul unei retele ordonate. Golurile au dimensiuni de 40 nm / 2,5 nm si aici sunt dispuse cristalele. Substanta anorganica mai contine ioni citrat (la suprafata cristalului), ioni carbonat, substante fosfatice, fluor (inlocuieste

OH). Izotopii radioactivi ai Ca si P pot inlocui

ostomalacie sau rahitism substanta anorganica poate scadea pana la o proportie de 35%. Hidroxiapatita are formula Ca 10 (PO 4 ) 6 (OH) 2 . Celulele Celulele sunt de doua feluri: celule osteogeneratoare (celule osteoprogenitoare, osteoblaste, osteocite) si osteoclastele. Celulele osteogeneratoare sunt de fapt aceeasi tip celula dar in faze functionale diferite.

Celulele osteoprogenitoare () provin din celula mezenchimala primitiva si dau nastere condroblastilor si osteoblastilor. Ele se gasesc la nivelul suprafetelor osoase libere (endost, periost, trabecule, cartilaj calcifiat, metafiza osului in crestere). Osteoblastele in repaus se aseamana morfologic cu aceste celule, fiind cel putin o parte din celulele ce marginesc osul adult.

Osteoblastele () depun osteoidul (matricea osoasa). Ele sunt celule columnare sau epiteloide care se gasesc la suprafata osului si cand sunt inactive au un aspect scuamos. Sunt celule sintetizatoare de proteine, produc factori de crestere care actioneaza autocrin sau paracrin, contin fosfataza acida. Se leaga de osteoblastele vecine prin jonctiuni gap, prezinta receptori pentru hormoni, vitamine, citokine. Spre exemplu, parathormonul actioneaza asupra osteoblastelor care produc factori de stimulare a osteoclastelor. Secreeta procolagenoza din care rezzulta colagenoza care lizeaza osteoidul potentand activitatea osteoclastelor. Au un mic rol in resorbtia osoasa, resorbind o portiune mica de osteoid, dupa care intervin osteocitele.

Osteocitele () se gasesc in lacune, prezinta prelungiri care patrund in niste canalicule si se anastomozeaza cu prelungirile osteocitelor vecine prin jonctiuni gap. Aceste prelungiri formeaza un fel de retea. Osteocitele prezinta o activitate dar redusa. Ele au organite “in regresie”. Se stie ca osteocitele provin din osteoblaste dar transformarea osteocitelor inapoi in osteoblaste este controversata. Osteoclastele au un diametru de 150 m, prezinta cate 50 de nuclei in fiecare celula, si se gasesc in niste lacune speciale, numite Howship. Celulele sunt polarizate: nucleii se afla la polul opus frontului osos iar inspre frontul osos prezinta o margine in perie (margine dantelata) care in repaus dispare. Prezinta numerosi lizozomi primari, cu diametrul de 0,5-3 m care contin fosfataza acida rezistenta la tartrat si divarese enzime proteolitice. In osteoclaste exista o zona numita compartiment subosteoclastic, in care mediul este puternic acid si care este echivalenta unui lizozom secundar. Mediul acid din acest compartiment este obtinut cu ajutorul unei pompe protonice ATP dependenta care pompeaza in zona subosteoclastica protonii obtinuti cu ajurorul anhidrazei carbonice. Acest compartiment este inconjurat de o zona de inchidere. Spre periferie mai exista si o zona “clara” deasupra careia se afla marginea dantelata (in perie) care este bogata in actina si mai este numita si zona filamentoasa. Originea osteoclastelor se afla in precursori comuni cu monocitele si granulocitele, in maduva osoasa. Osteoclastele se obtin prin fuzionarea precursorilor, proces care este dependent de un factor necunoscut. Insa monocitele fuzionate nu au proprietati osteoclastice, desi provin din aceeasi precursori ca si osteoclastele. Receptorii pentru calcitonina inhiba activitatea osteoclastelor dar ele sunt sensibile la factorul de stimulare a osteoclastelor, secretat de osteoblasti la actiunea parathormonului.

Mai este prezent plumbul, strontiul, radiul. In

stabil.

Vascularizatie si inervatie Osul primeste 10 din debitul cardiac. Osul este vascularizat cortical, prin arteriole ce provin din artera nutritiva a osului respectiv, in timp ce vascularizatia venoasa se face centripet, venulele adunandu-se in venele medulare. Venele medulare au o capacitate de 6-8 ori mai mare decat capacitatea arteriala. Sistemul vascular periostal este de rezerva. Hemodinamica este necunoscuta. vascularizatia limfatica are loc la nivelul periostului. Inervatia are loc prin prelungiri nemielinizate ale nervilor in canalele haversiene. Sinapsele sunt de tip adrenergic. Astfel sunt inervate: canalul haversian, periostul si vasele medulare. In maduva se gasesc corpusculi Pacini.

Modelarea osoasa Formarea osoasa are loc la nivel endosteal iar resorbtia osoasa are loc la nivel subperiosteal. De asemenea are loc mentinerea formei conice a epifizelor. La nivelul boltii craniene osteogeneza are loc la nivelul partii externe iar osteoresorbtia are loc in regiunea interna. Aceasta distributir a proceselor asigura forma de bolta si mentinerea ei in concordanta cu cresterea organelor din cavitati.

Modelarea osoasa (organogeneza osoasa) consta in cresterea in lungime, cresterea in grosime (in diametru) si asigurarea formei conice a epifizelor. Acestea au loc prin procese complexe, coordonate, neintelese inca pe deplin, si care mentin toata viata forma oaselor. Prin remodelare osoasa 10% din intreaga masa osoasa a organismului se inlocuieste in fiecare an la individul tanar. Remodelarea osoasa consta in inlocuirea osului primar, fibros, cu os secundar, lamelar organizat in sisteme haversiene (osteoane secundare). Mai intai are loc depunerea osteoidului si apoi mineralizarea acestuia. Un sistem haversian este depus in 4-5 saptamani, in primele zile are loc mineralizarea in proportie de 70% iar apoi, in cateva luni, are loc mineralizarea completa. Mineralizarea este influentata de factori locali sau generali si rezulta osul embrionar. Placa epifizeala (cartilajul de crestere) reprezinta confluenta centrilor primar si secundar. La acest nivel se asigura cresterea in lungime a osului care este adaugat in sens diafizar si erodat in sens epifizar).

Histogeneza (osificarea) Osificarea este de doua tipuri: osificare de membrana (desmala) sau osificare de cartilaj (encondrala). Mai intai are loc depunerea de matrice ideatica(in osificarea encondrala). Apoi are loc indepartarea cartilajului calcificat. Osul nou format este organizat intr-o retea trabeculara spongioasa primara. In zona corticala osul trebuie compactat prin umplerea golurilor si rezulta astfel osul primar, fibros, care nu este lamelar.

Osificarea intramembranoasa (desmala) Areloc la nivelul oaselor frontal, parietal si partial pentru oasele temporale, occipital, mandibular, maxilare, corpii claviculelor. Osificarea se face din tesut conjunctiv primitiv, bine vascularizat ce contine numeroase celule mezenchimale. Aceste celule se transforma in osteoblasti care depun osteoidul care apoi se va mineraliza. Osteoblastele se transforma apoi in osteocite si se obtine osul fibros care este neregulat si contine numeroase fibre de colagen. Osul fibros mai cuprinde si vase de sange, si nu e lamelar. El realizeaza spongioasa primara.

Prin condensarea tesutului conjunctiv aflat la periferie se formeaza periostul si endostul. Mai departe are loc

compasctarea (pentru osul compact) sau

umplerea spatiilor libere (osul trabecular).

Osificarea encondrala Are loc in centrii primari, secundari, la baza craniului, la nivelul coloanei vertebrale, in oasele lungi si la extremitatile oaselor. Centrii de osificare reprezinta modificari ale tesutului cartilaginos prin aparitia unor muguri periostali vasculari. Cartilajul sufera modificari zonale dinspre epifiza spre diafiza. La acest nivel celulele vor fi dispuse pe mai multe zone:

cartilaj de rezerva

zona de proliferare

zona de maturare (celulele cresc)

zona de generare - unde are loc calcifierea matricei in sens longitudinal si nu la nivelul septurilor transversale.

linia de eroziune (frontul de osificare) unde se gasesc vase (anse capilare) si celule mezenchimale nediferentiate care vor da nastere diferitelor celule osoase precum si celule stem hematopoietice. Intr-o etapa ulterioara are loc distrugerea septurilor transversale, care nu sunt mineralizate. In procesul de osificare mai inatai se formeaza osteoblastii care depun osteoidul pe cartilajul calcificat si se formeaza astfel spongioasa primara. Apoi actioneaza osteoclastele si se formeaza spongioasa secundara (lame obtinute prin resorbtie care formeaza osul). Procesul actioneaza de la diafiza inspre epifiza. Apare gulerasul periostal epifizar. Centrii secundari apar dupa nastere la nivelul epifizelor. Sub pericondru nu se depune osteoid.

Unitatile multicelulare ale osului - unitati de remodelare osoasa (BMU) Aceste unitati realizeaza remodelarea osoasa. De asemenea, dupa varsta de un an, ele asigura transformarea osului primar in os secundar. Tot BMU realizeaza lamelele interstitiale.

Repararea osoasa - vindecarea fracturilor

1. Etapa inflamatorie - Hemsitomul formarea coagului fibros, dureaza 3-4 zile

3.

etapa de remodelare - osul lamelar inlocuieste osul primitiv. Remodelarea dureaza ani, uneori pana la 7 ani. Vindecarea se poate face in mai multe feluri:

1. Vindecare prin calus extern - la oasele aparut eprin osificare encondrala, calusul este cartilaginos (dur) iar la oasele aparute prin osificare de membrana, calusul este fibros, care da nastere osului primar.

2. Vindecarea trabeculara - se formeaza os nou pe trabeculele deja existente, atunci cand leziunea este mica.

3. Vindecarea osoasa primara - prin BMU. “Oboseala osoasa” are ca substrat microfisuri la nivelul osului.

Cresterea in diametru Consta in adaugare de os (osificare) la nivel periosteal concomitent cu o resorbtie osoasa la nivel endosteal. Prin acest proces se asigura si cresterea cavitatii medulare. Cresterea in grosime este influentata si de factorii biomecanici.

TESUTUL CARTILAGINOS

Este forma inalt specializata a tesutului conjunctiv. Este un tesut foarte bogat in matrice extracelulara. El formeaza scheletul embrionar axial si al membrelor. Tot tesutul cartilaginos asigura cresterea in lungime a oaselor. Nu contine vase sangvine, limfatice sau nervi, deci se hraneste prin difuziune. Clasificari:

tesut cartilaginos embrionar

tesut cartilaginos permanent care poate fi de mai multe feluri:

tesut calcifiat

tesut necalcifiat care poate fi scheletic sau nescheletic In functie de raportul matrice/celule, tesutul cartilaginos se clasifica in:

tesut cartilaginos hialin

tesut cartilaginos eleastic

tesut cartilaginos fibros Din punct de vedere structural tesutul are doua componente: celulele si matricea extracelulara. Celulele pot fi condrocite (se gasesc in lacune) sau condroblaste. Clasificarea este arbitrara, in functie de cantitatea de matrice din jurul lor. Din punct de vedere fenotipic condrocitul poate aparea ca o precondrocit

(celula

angajata), condrocit diferentiat sau condrocit hipertrofiat. Matricea celulara este si ea de doua

feluri: teritoriala (in jurul lacunei) sau interteritoriala. Condronul este unitatea functionala atesutului cartilaginos si este format dintr-o celula impreuna cu matricea teritoriala aferenta.

Cartilajul hialin Se gaseste in inelele traheale, in laringe, capetele ventrale ale coastelor, pe suprafetele articulare. Este translucid (semitransparent) si de culoare albastrui-gri. Histogeneza Celulele mezenchimale isi pierd prelungirile si se apozitioneaza. Centrele de condrificare secreta matricea, care este o substanta amorfa si fibrele care sunt mascate de matrice. Celulele se vor izola in lacune. La periferie, mezenchimul se condenseaza si se formeaza pericondrul.

Cresterea cartilajului Este apozitionala (pericondrul) sau interstitiala, formandu-se grupurile izogene. De asemenea mai este si cresterea cartilajului epifizal, la oasele lungi. Aspectul la microscopul optic - vezi L.P. Condrocitele Au forma elipsoidala, avand membrana celulara paralela cu marginea lacunei, sau, daca se gaseste mai in profunzimea lacunei, are forma hemisferica sau rotunjita. Celula (celulele) ocupa intreaga lacuna. Prezinta incluzzii de glicogen si lipide, are aparat Golgi si reticul endoplasmic rugos, care sunt mai dezvoltate in perioadele de sinteza. Ele sintetizeaza toate componentele matricei simultan: colagen, proteoglicani, acid hialuronic. La periferie prezinta un invelis matricial pericelular format din proteoglicani, cu aspect de pasla si cu grosimea de 1-3 m. Urmatorul strat este inelul lacunar, format din fibrile de colagen, ca un cosulet. Apoi urmeaza matricea teritoriala formata din condroitin sulfat, avand o grosime de 50 m si cu o structura intens

bazofila. Condrocitele embrionare pot avea un mic

hipertrofic are o sinteteza scazuta de colagen II, proteoglicani si inhibitori de proteaze. Matricea cartilaginoasa Are o structura omogena la microscopul optic. Este bazofila. Se coloreaza metacromatic cu coloranti

cationici, Azur A, albastru de toluidina, care formeaza complexe impreuna cu glicozaminoglicanii (GAG). Nu

se evidentiaza fibrilele colagenice. Ele se pot evidentia dupa digestia GAG cu

este bazofila datorita condroitin sulfatului. Componentele matricei sunt colagenul si substanta fundamentala care este amorfa. Colagenul reprezinta 40% din greutatea uscata a cartilajului. El este de tip II, iar diametrul fibrilelor este de 15-45 nm. Ele nu se asambleaza in fascicule groase, si formeaza o retea in matrice. Colagenul nu exista in

matricea pericelulara. Arhitectura fibrilelor este dictata de conditiile mecanice si in general sunt tangentiale la

pericondru. In cartilajul articular, la suprafata, fibrilele sunt paralele cu

pericondru. Mai exista si alte tipuri de colagen: IX, X, XI. Colagenul de tip IX sau XI se gaseste asociat cu fibre

de colagen de tip II iar colagenul de tip X se gaseste numai in zona de cartilaj hipertrofic. De asemenea mai exista si colagen de tip I si fibronectina care sunt localizate numai in zona hipertrofa, in portiunea inferioara. Substanta fundamentala este un gel cu proprietati speciale. Ea contine proteoglicani (PG) formati dintr- un miez proteic numit “agrecan” si aproximativ 50 GAG (condroitin sulfat, keratan sulfat) atasati agrecanului. Acidul hialuronic leaga apoi aproximativ 100 PG prin proteine de legatura, intre PG fiind o distana de 30 nm. PG se gasesc la distante regulate de-a lungul fibrei de colagen. Cu ajutorul microscopului electronic se poate vizualiza reteaua de PG care apare in elul urmator: fibrile fine, discrete, corespunzatoare lanturilor de GAG si fibrile groase, evidente, corespunzand miezurilor proteice. Agregatele de PG realizeaza un gel puternic hidratat. Apa reprezinta 70-80% din greutatea cartilajului. Ea se depune structurat, in staturi, fiind atasata gruparilor COO - si SO 4 2- . Aceasta structura explica rezistenta la compresie. Condronectina este o glicoproteina fibronectin-like. Ea este incorporata pe suprafata condrocitelor si se leaga de colagenul de tip II si de GAG. Aceasta proteina modifica atasarea celulelor la matricea cartilaginoasa.

si tangentiale la

Matricea teritoriala

Pe suprafata au caveole, microvili. Condrocitul

Cartilajul elastic Localizare: in urechea externa, peretii cailor auditive, trompa lui Eustache, in epiglota, cartilajele corniculate si cuneiforme. Aspectul sau macroscopic este mai opac si galbui, flexibil. Este alcatuit din condrocite similare celor de la tesutul hialin, asezate in lacune izolate sau grupate cate 2-4 in grupe izogene. Matricea este mai putin bogata si prezinta numeroase fibre elastice ramificate. Originea lor este in ariile primare ale tesutului conjunctiv care contin celule conjunctive ramificate si fibre care nu sunt nici colagen nici elastina. Se dezvolta ca in ariile tesutului hialin dar dobandesc caracteristicile tesutului cartilaginos elastic. Tesitul conjunctiv de la periferie da nastere pericondrului. Rolul importantei matricei este demonstrat de experimentul cu papaina.

Fibrocartilajul Se aseamna foarte mult cu tesutul conjunctiv dens regulat. Cele doua tesuturi sunt adesea unul in contnuarea celuilalt, alcatuind ligamentele si tendoanele ce se insera pe os. Localizare: discuri intervertebrale, simfiza pubiana, unele cartilaje articulare. Sinteza in condrocit a componentelor matriciale:

In RER dureaza 10 minute, in aparatul Golgi dureaza 30 minute, iar in granulele secretorii stau 2-3 ore. Condroitin sulfatul si GAG sunt adaugati in aparatul Golgi iar in granulele secretorii exista un material filamentos (colagen) si un material granular (PG). PG sunt secretati ca monomeri si asamblati pe acid hialuronic extracelular. Aceeasi celula cartilaginoasa secreta concomitent toate componentele matricei. Organizarea microscopica se face pe baza unor condrocite dispuse in siruri intre manunchiuri groase de fibre de colagen de tip I. Nu are pericondru si este acidofil datorita colagenului. Condrocitele sunt situate in lacune inconjurate de matrice extracelulara bazofila datorita condroitin sulfatului si keratan sulfatului. Discul intervertebral Vertebrele sunt acoperite de cartilaj hialin iar discul se afla in centru si e format din fibrocartilaj. Nucleul pulpos este derivat din notocord si este format din acid hialuronic si putine celule. Fibrocartilajul este alcatuit din lamele formate din manunchiuri de fibre de colagen de tip I si care se termina in cartilajul hialin al vertebrelor. Lamelele adiacente au directii oblice dar opuse, de aici aparand aspectul penat.

Pericondrul este prezent in toate cartilajele mai putin in cartilajul articular. Este un tesut conjunctiv dens, mai bogat in celule in partea indreptata spre cartilaj. Celulele se diferentiaza in condroblaste . Contine colagen de tip I. Histofiziologia cartilajului

cartilajul are rezistenta crescuta la compresiune

cartilajul ajuta la diminuarea la minim a frecarii in articulatii

cartilajul este responsabil de crestera in lungime a oaselor

cartilajul contine numeroase proteine, vitamina C, vitamina D, calciu, fosfat. Absenta acestor principii din alimentatie duce la rahitism si osteomalacie. Acumularea de matrice fara sa se osifice duce la aparitia unor oase mai usor deformabile sub actiunea diferitelor forte mecanice.

Hipofiza produce STH care este responsabil de aparitia nanismului, gigantismului si acromegaliei.

Imbatranirea

daca celulele cartilaginoase mor atunci cartilajul este invadat de vase sangvine si fagocite si are loc fibrozarea.

extractia cartilajului impiedica angiogeneza

transplantul de cartilaj NU este urmat de rejectie deoarece este nevascularizat si prin urmare nu permite patrunderea limfocitelor si a imunoglobulinelor.

Rolul cartilajului in cresterea in lungime a osului Centrul primar de osificare In centrul tijei modelului cartilaginos, un grup de condrocite se hipertrofiaza , avand modificari ccelulare precis programate:

sinteza de colagen de tip X

sinteza de fibronectina

sinteza de anhidraza carbonica

sinteza de fosfataza alcalina

scaderea sintezei de inhibitori de proteaza

scaderea sintezei de colagen tip II

Scaderea sintezei de PG specifici cartilajului. Ulterior are loc largirea lacunelor si apar modificari ale PG care favorizeaza depunera calciului. Apoi patrund vase sangvine si celule formatoare de osteoid in cartilajul mineralizat (calcificat). Apoi are loc o proliferare a condrocitelor cu dispunerea in coloane paralele. Centrul secundar de osificare Apare la nivelul epifizelor ca urmare a acelorasi modificari in structura tesutului cartilaginos. Centrii avanseaza unul spre celalalt pana nu mai ramane decat placa epifizeala din tesutul cartilaginos (cartilajul de crestere) care va sigura cresterea in lungime a osului.

SANGELE

Are origine mezenchimala. Este alcatuit din organite (elemente figurate) si plasma. Elementele anucleate sunt hematia si trombocitul. Elementele nucleate sunt leucocitele care pot fi granulare (PMN) - neutrofile, eozinofile sau bazofile - sau pot fi agranulare - limfocitele si monocitele. Plasma sangvina contine 90% apa si 10% substante uscate. Substantele organice sunt albumine, globuline, fibrinogen, hormoni si vitamine in cantitati mici. Substante anorganice sunt sarurile minerale si ioni aflati in diverse concentratii. De asemenea mai se gasesc metaboliti: urea, acidul uric, creatinina, glucoza. La fiecare element figurat se vor studia:

numarul

diametrul

forma

organizarea structurala, observata la MO

organizarea ultrastructurala, observata la ME

durata de viata in sangele circulant

originea

functiile indeplinite

Hematia

Numarul Se gaseste in numar de 4 mil. / mmc la femeie si 5 mil. / mmc la barbat. Aceste cifre insa nu sunt fixe. Exista cresteri ale acestor valori (poliglobulii) care pot fi fiziologice sau patologice. Poliglobulie fiziologica se poate intalni:

la altitudini ridicate

la sportivii de performanta

la femeia gravida in ultima perioada de sarcina

la nou nascut (7-8 mil.) dar care scade insa repede. Poliglobulii patologice se intalnesc in:

boli ale sangelui

boli generale Scaderea numarului de hematii se numeste anemie si apare in boli ale sangelui sau in boli generalizate.

Dimensiuni

8,6 m la hematia circulanta

7,5 m la hematia uscata Dimensiunile mari ale hematiilor: macrocite (10 m) sau megalocite (12 m) insotesc anemiile sau alte boli ale sangelui. Diametre scazute (microcite) se intalnesc in anemii. Poate exista si anizocitoza (diametre diferite).

Forma

discocit (forma clasica, fiziologica) - in plan frontal are forma rotunjita iar in plan sagital are forma de disc biconcav (piscot).

sferocit - hemati rotunjite, cu forma de balon

echinocit - au forma de sfera dar membrana celulara emite prelungiri de lungime, forma si grosime egala si situate la distante egale unele de altele. Aceasta forma apare atunci cand concentratia de ATP din celula sau din exterior scade.

stomatocite - sunt celule rotunjite care prezinta o infundatura. Aceasta forma apare cand in mediul extern apare o modificare a pH-ului.

ovalocite - hematii de forma ovalara

acantocite - celulele au forma sferica dar membrana emite prelungiri de lungimi si grosimi diferite asezate la distante inegale. Aceasta forma poate sa devina si ireversibila in unele boli, spre exemplu in ciroza hepatica. De asemenea exista si hematii cu forma ireversibila, patologice:

drepanocitele - hematii in forma de secera

leptocite - hematii turtite Poikilocitoza apare atunci cand hematiile au forme diferite. In mod fiziologic, atunci cand capilarele sangvine au un diametru mai mic de 7 m, pentru ca sa poata trece, hematiile se alungesc foarte mult, deformandu-se iar apoi revin la forma initiala.

Structura si ultrastructura hematiei Hematia circulanta este anucleata (la om). Citoplasma: dispar toate organitele celulare si raman doar microfilamentele si microtubulii care formeaza citoscheletul si mentin forma celulei. Este posibil sa ramana membrana nucleara care va forma inelele Cabat. Tot din nucleu raman resturi de cromatina sub forma de granule bazofile - granulele Jolly. Proteinele sunt proteine structurale si protein enzime. Proteinele structurale pot fi fibroase, alungite si alcatuiesc o pseudoretea cu ochiuri diferite in care se gasesc proteine structurale de forma globulara. Protein enzimele sunt:

lactat dehidrogenaza (enzima a glicolizei anaerobe)

enzime din suntul pentozic - glucozo-6-fosfat dehidrogenaza, 6-fosfogluconat dehidrogenaza

ATPaza

urme de catalaza

anhidraza carbonica - intervine in legarea CO 2

hemoglobina - ocupa 33% din greutatea hematiei care are 40% substanta uscata in total. Este formata dintr- o parte proteica - globina si partea de hem care este alcatuita din protoporfirina IX si Fe 2+ . In formarea Hb (hemoglobinei) exista mai multe etape:

1. Se formeaza globina in RER.

2. Se formeaza protoporfirina IX

3. Se leaga Fe la protoporfirina si se formeaza hemul

4. Se unesc globina si hemul

Hemoglobina este de mai multe feluri:

Hb A1 - 97% din totalul de Hb. Globina este formata din 2 lanturi si 2 lanturi .

Hb A2 - 2% din totalul de Hb. Globina este formata din 2 lanturi si 2 lanturi .

Hb F (fetala) - 1% din totalul de Hb. Globina este formata din 2 lanturi si 2 lanturi . La nastere ea reprezinta 80% din total.

Hb Alc - globina este format adin 2 lanturi si 2 lanturi dar la valina terminala se adauga o molecula de glucoza. Exista boli ereditare determinate de defecte genetice in formarea Hb - secvente gresite de aminoacizi in lanturile ale globinei.

Hemoglobinopatii sunt determinate de defecte genetice in lanturile cel mai frecvent, mai rar in lanturile si foarte rar in amandoua simultan. Hemoglobinopatii determinate de greseli in lanturile :

HbS - inlocuirea acidului glutamic din pozitia 7 cu valina

HbC - inlocuirea acidului glutamic din pozitia 7 cu lizina

HbG - inlocuirea acidului glutamic din pozitia 7 cu glicina

HbE - inlocuirea acidului glutamic din pozitia 26 cu lizina Hemoglobinopatii determinate de defecte in lanturile

HbI - inlocuirea lizinei din pozitia 17 cu acid glutamic Hemoglobinopatiile sunt raspandite diferit: cele cu HbS, HbC sunt mai frecvente in tarile mediteraneene iar cea cu HbG este mai raspandita in Tailanda si Asia de Est. Talasemia este un defect genetic in care celulele (hematiile tinere) au o cantitate redusa de RER, deci se sintetizeaza mai putina globina dar in acelasi timp formarea de hem este normala si astfel Hb va fi mult alterata si redusa in hematii. Talasemia majora este o forma foarte grava cu rata de supravietuire redusa. Talasemia minora permite supravietuirea pana la varsta adulta sau chiar mai mult. Membrana celulara este de natura lipoproteica, sub forma de mozaic. La exterior prezinta glicocalix. A fost prima membrana izolata si cea mai mult studiata pentru ca hematia in mediu hipoton se umfla si se dezintegreaza si rezulta o hematie fantoma, ramanand doar membrana. In mediu hiperton se ratatineaza si emite tepi.

Structura ei este: 30 % lipide, 50-52% proteine, 18% glucide. Pe fata exterioara a membranei se gasesc acetilcolinesteraza si nicotin-amid-dinucleotid. Pe fata interna a membranei se gasesc ATPaza, 3-gliceraldehid dehidrogenaza si proteinkinaza. De asemenea pe fata externa prezinta numerosi antigeni de suprafata, de ordinul trilioanelor, grupati in: antigen A, B.

A (antigen A 1 / A 2 )

B (antigen B)

AB (antigene A, B)

0 (nici un antigen)

aglutinina antiB

aglutinina antiA

nici o aglutinina

aglutinina antiA, antiB

In functie de prezenta sau absenta factorului Rh, indivizii pot fi Rh pozitivi sau Rh negativi. La nou nascut poate aparea icterul hemolitic al nou nascutului. Aceasta se intampla la al doilea copil provenit de la un tata Rh pozitiv si o mama Rh negativ. In timpul sarcinii el primeste de la mama anticorpi anti Rh dezvoltati de mama in timpul primei sarcini, ceea ce determina liza hematiilor.

Durata de viata 120 zile. Hematiile imbatranite ajung in ficat sau splina unde sunt fagocitate de macrofage si sunt apoi atacate de lizozomi care contin hidrolaze acide. Hematia se descompune si se elibereaza Fe care reintra in circulatie si ajunge in maduva rosie hematogena ajutand la formarea de noi hematii. Astfel se realizeaza circuitul Fe in organism.

Originea Este in maduva rosie hematogena, hematopoietica sau hematoformatoare (MRH) care da nastere elementelor figurate ale sangelui. Aceasta se gaseste in oasele late (stern, coxal) si in corpurile vertebrelor.

Functiile Este transportoare de gaze, factorul principal fiin Hb care leaga si dezleaga rapid O 2

sub actiunea

methemoglobin reductazei si CO 2 sub actiunea carboanhidrazei. Se poate forma si o legatura ireversibila in

carboxihemoglobina determinata de legarea monoxidului de carbon - CO.

Trombocitul

Numarul 200.000 - 400.000 / mmc. Cresterea numarului se numeste trombocitoza iar scaderea numarului se numeste trombocitopenie si insotesc boli ale sangelui sau boli generale.

Diametrul Este cel mai mic element figurat al sangelui avand un diametru de 3-4 m.

Forma Este ovalara, in stare proaspata sau cu margine crenelata in stare uscata.

Structura si ultrastructura trombocitului Este anucleat. Citoplasma prezinta doua zone: centrala, intunecata - granulomer, si una periferica, clara - hialomer. Granulomerul Este format din vezicule de diferite marimi si opacitati, inconjurate fiecare de o endomembrana. Unele vezicule sunt organite celulare, foarte putine la numar insa; 2-3 mitocondrii cu rare criste, cativa ribozomi liberi, cateva vezicule golgiene, putin RE, numar mic de lizozomi (granulele ). Veziculele dense au diametrul de 250-300 nm si contin serotonina, epinefrina, norepinefrina, ATP, ADP, ioni Ca 2+ . Veziculele sunt implicate direct in coagulare si contin: tromboxan A 2 , trombospondina, prostaglandine G 2 , H 2 , factorul VIII (Willebrand). Hialomerul Prezinta 3 sisteme canaliculare, de la exterior spre interior:

1. Sistem canalicular deschis - tubi care comunica cu invaginarile membranei plachetare, favorizand schimbul dintre mediul intern si mediul extern.

2. Sistem tubular dens alcatuit din tubi anastomozati asezati ca un inel in hialuromer. Pot fi tubi ai RE.

Exista proteine speciale cu rol in coagulare:

trombostenina

factorul III plachetar

factorul IV plachetar Toate aceste structuri stau asezate pe citoscheletul format din microfilamente de actina si miozina si microtubuli. Citoscheletul are rol de suport, mentine forma celulei, asigura deplasarea sau contractia in formarea cheagului sangvin. Membrana plachetara este lipoproteica, mozaicata, cu glicocalix la exterior. Prezinta frecvente invaginari care comunica cu sistemul canalicular deschis prin intermediul carora se fac schimburi bidimensionale. De asemenea ea poate emite prelungiri sub forma unor valuri ondulate cu ajutorul carora se deplaseaza. La exterior se gasesc receptori pentru factorii plasmatici cu rol in coagularea sangelui.

Durata de viata Variaza de la cateva ore pana la 3-4 zile. Ele parasesc vasul si patrund in tesuturile conjunctive unde sunt fagocitate de macrofage.

Originea Se formeaza in MRH pe linie megacariocitara, provenind din megacariocit care are 60 nuclei. Trombocitele sunt astfel fragmente din citoplasma megacariocitelor.

Functii Plachetele intervin direct in coagularea sangelui. Aderarea trombocitelor are loc in momentul in care se lizeaza peretele vasului. Ele intra in actiune in trei etape:

1. Aderarea la peretele lezat

2. Agregarea la locul leziunii

3. Metamorfoza vascoasa

Aderarea Plachetele se lipesc de endoteliul vaselor langa locul lezat si lipirea este favorizata de colagenul din peretele vasului cu care stabilesc legaturi. Agregarea Reprezinta formarea de grupuri de plachete la locul de lezare. Aceasta este favorizata de colagen si alti componenti din plachete: serotonina, ADP, ATP, tromboxanul A 2 , Ca 2+ . Metamorfoza vascoasa Trombocitele isi modifica forma si structura, acumuleaza apa, endomembranele se rup si continutul veziculelor se raspandeste in toata citoplasma dandu-i un aspect vascos, astructurat. Apoi membrana plachetara se rupe si intreg continutul citoplasmic se raspandeste incepand procesul de coagulare.

Procesul de coagulare Exista mai multe tipuri de factori:

1. tisulari - tromboplastina - factorul tisular principal

2. plasmatici - protrombina si fibrinogenul

3. plachetari - serotonina, ADP/ATP

4. prezenti atat in trombocit cat si in plasma - Ca 2+ , trombostenina Procesul de coagulare are mai multe etape:

1. Intr-o prima etapa tromboplastina va actiona supra protrombinei si o va transforma in trombina.

2. Trombina actioneaza asupra fibrinogenului care se transforma in fibrina care este o masa de fibre cu directii diferite ce formeaza o pseudoretea.

3. Apoi factorii plachetari cu rol contractil (serotonina, Ca 2+ ) contracta masa de fibrina si se formeaza cheagul sangvin

4. Complexul plasminogenul - plasmina asigura hemoliza (trombocitoliza) cheagului sangvin. Acest complex este format din 4 tipuri de molecule:

1. plasminogen

2. plasmina

3. inhibitori ai complexului

Plasminogenul se transforma enzimatic in plasmina si aceasta este influentata de inhibitorii si stimulatorii complexului. Hemofilia este un defect enzimatic, determinat genetic si care impiedica transformarea fibrinogenului in fibrina. Astfel, orice rana poate fi mortala. Plachetele mai au si alte functii decat cele din coagularea sangvina:

Intervin in procesele inflamatorii si elibereaza substante care stimuleaza chemostatismul neutrofilelor la locul de invazie microbiana, neutrofilele fiind primele care actioneaza.

Pot endocita bacterii si virusuri dar nu le pot distruge deoarece au un continut redus de hidrolaze acide.

Pot interveni in procesul imun prin emiterea de substante care stimuleaza producerea de imunoglobuline (in special IgG)

Pot interveni in vindecarea ranilor eliberand substante care stimuleaza miogeneza si angiogeneza (formarea de noi capilare)

Leucocitele

Sangele are matricea extracelulara fluida. El are doua componente: plasma si componenta celulara. Hematiile si plachetele sunt elemente care isi desfasoara functiile fiziologice in spatiul vascular. Leucocitele se afla doar in trecere prin spatiul vascular si au rol doar in tesuturi. Tehnici de studiere a morfologiei si fiziologiei celulelor sangvine:

Tehnica examinarii pe frotiu a sangelui periferic - se vad forma, dimensiunile si aspectele caracteristice ale celulelor, numarul acestora si se pot stabili raporturile intre unele elemente figurate (formula leucocitara). Importanta utilizarii frotiului:

Cu ajutorul lui se poate stabili un diagnostic ipotetic. Diagnosticul cu ajutorul sangelui periferic se face prin hemoleucograma. Frotiul este relativ usor de realizat, sangele periferic fiind usor de prelevat iar un esantion mic da informatii multe. Se pot obtine date orientative pentru diagnostic, chiar cand nu exista nici un semn de boala asa cum este cazul in leucemii sau reactii inflamatorii. Astfel se permite orientarea planului de investigatii: anemia cu hematii mici poate fi determinata insuficienta Fe - anemie feripriva. Dupa tratament se face din nou investigatia prin frotiu. Frotiul este necesar pentru pacientii ce suporta cure agresive de radioterapie si chimioterapie in cazul neoplaziilor (exista aprox. 200 de tipuri de cancer). Exista elemente comune tuturor cancerelor: proliferarea

anarhica a unor celule si

metastaze.

In cazul diagnosticului precoce are loc interventia chirurgicala si tumora este eliminata. In cazul diagnosticului tardiv, cand a avut loc si o metastazare se incearca iradierea pacientului sau chimioterapie. Prin chimioterapie se incearca de fapt intarzierea proliferarii celulelor tumorale, insa aceasta terapie nu este selectiva, actionand si pe celulele indemne. Tesutul hematopoietic din MRH, avand un turn-over crescut, poate fi afectat, ajungandu-se uneori pana la aplazie medulara. De aceea este obligatorie transfuzia de sange periodica la bolnavii aflati sub chimioterapie.

Citometria in flux - foloseste instrumente scumpe, necesita proteine marcate, sau anticorpi marcati. Aceasta tehnica este folosita frecvent in centre de hematologie si transplant de organe. Ajuta la stabilirea compatibilitatii intre receptor si donator. Se ofera informatii despre dimensiuni, granularitatea si fosforescenta celulelor. Tehnica este urmatoarea:

Celulele trec prin fata unui fascicul si se inregistreaza fluorescenta lor. Initial celulele sunt puse in contact cu anticorpi marcati pentru anumite proteine. Avand in vedere faptul ca celulele cu acelasi rol functional prezinta pe suprafata acelasi set de proteine, anticorpii marcati se vor atasa numai la anumite tipuri de celule. Aceasta tehnica poate fi folosita in vindecarea unor leucemii folosindu-se autotransplantul de maduva. Se preleveaza maduva de la pacient (care de obicei prolifereaza anarhic pe o singura linie hematopoietica, mai rar multiclonal) si apoi, cu ajutorul proteinelor marcate si a citometriei in flux se separa celulele stem sanatoase de cele anormale, acestea prezentand antigene de suprafata diferite. Apoi maduva purificata este introdusa inapoi in organismul pacientului. De altfel, cancerele constau de obicei in proliferare monoclonala. In cazul leucemiei linia celulara proliferata creste si sufoca celelalte linii impiedicand dezvoltarea lor. Prin citometria in flux se reactiveaza maduva hematopoietica. In viata oricarui individ se formeaza cateva zeci de celule canceroase, care sunt insa distruse de sistemul imun si pacientii nu se imbolnavesc de cancer.

Neutrofilele

Au originea in MRH. Dupa raportul cu peretele vascular exista doua populatii de neutrofile: circulante si marginale (au tendinta de aderare). Numarul 3.000 - 6.000 / mmc. Durata de viata este de 6 h in sange dupa care trec in tesuturi unde au o durata medie de viata de 4 zile. Au rol in apararea antiinfectioasa, apartinand sistemului fagocitar. In sange ele au stadiul de evolutie final, diferentiat. Ele nu se mai divid si se pot autoelimina, activandu- si programul genetic de autodistrugere. La microscopul optic se calculeaza dimensiunea lor 10 -12 m, raportul nucleu / citoplasma = 1 : 1. Celulele au un singur nucleu care este segmentat. Celulele sunt PMN (polimorfonucleare) avand nucleul lobat. La celulele tinere nucleul este nesegmentat, in banda. Nucleul se va segmenta in 2, 3, 4, sau 5 lobi. Citoplasma prezinta granulatii mici, colorate roz sau rosu-portocaliu si unele granulatii colorate in albastru-violet. Ele sunt raspandite uniform in citoplasma. Se poate vedea un apendice, ca un bat de toba - corpusculul Barr. Distributia granulelor la microscopul electronic arata ca in vecinatatea membranei exista mai putine granule si mai multe structuri ale citoscheletului. In momentul aderarii la endoteliul vascular miscarea neutrofilului este de tip amoeboidal care se face ca urmare a rearanjarii citoscheletului.

Continutul granulelor a fost studiat prin histochimie. Granulele pot fi de doua feluri primare (comune) si secundare (specifice), clasificare care s-a facut dupa afinitatile tinctoriale. Granulele primare sunt azurofile si dau reactii pozitive pentru coloranti azur. Ele contin un set de enzime lizozomale. Granulele specifice nu au aceleasi enzime specifice si au proteine bazice numite fagocitone. Aceste granule asigura capacitatea neutrofilului de a fagocita bacterii. D.p.d.v. functional neutrofilele se clasifica in:

1. celule inactive

2. celule activate. Celulele activate prezinta pe suprafata lor anumite molecule de adeziune cu ajutorul carora se ataseaza

la celulele ce captusesc vasele, migreaza apoi in tesuturi unde ingera particulele straine pe care apoi le digera. Etapele distrugerii microorganismelor:

1. Identificarea microorganismelor prin factori chemotactici care sunt niste compusi chimici pe care celula ii detecteaza ca fiind prezenti in mediu iar apoi are loc raspunsul celular, neutrofilul migrand spre zona din organism unde concentratia factorilor detectati este maxima.

2. Apoi celulele se ataseaza de vas, strabat peretele endotelial la locul de jonctiune intre doua celule endoteliale, distrugand membrana celulara cu enzima numita colagenaza. Neutrofilele trec apoi in tesutul conjunctiv prin miscari amoeboidale si ajung la locul unde concentratia de microorganisme este maxima.

3. Distrugerea, liza microorganismelor.

4. Prelucrarea materialului rezultat din liza.

Atasarea neutrofilelor atat la celulele endoteliale cat si la tesutul conjunctiv se face prin molecule de adeziune care se gasesc fie pe leucocite fie pe celulele epiteliale sau pe celulele tesutului conjunctiv. Exemple

de molecule de adeziune:

ICAM 1 (molecula de adeziune intercelulara - intercelular adhesion molecule)

ELAM 1 (endothelial-leukocyte adhesion molecule) Exemple de factori chemotactici:

peptide scurte, cu radicali N-formil

diferite tipuri de componente ale sistemului complement

mesageri ai mastocitelor?: metaboliti ai acidului arahidonic. Ingestia este precedata de procesul de opsonizare (bacteria este acoperita din loc in loc de proteine de tip Ig sau elemente componente ale sistemului complement). Opsonizarea reprezinta acoperirea unei molecule (particule) bacteriene cu proteine plasmatice recunoscute de receptorii neutrofilului ca semnal pentru ingestie. Rolul opsonizarii este de a reduce mobilitatea microorganismului si de a recunoaste particula antigenica. In momentul recunoasterii, citoscheletul neutrofilului se distruge, si veziculele de fagocitoza sunt internalizate. Ulterior veziculele de fagocitoza fuzioneaza cu granulele neutrofilului si are loc o degranulare

(eliberarea continutului granular spre vezicula de fagocitoza). In acest moment se activeaza productia de radicali liberi care ulterior desfac elementele componente ale microorganismelor ingerate. Pentru neutrofile, degranularea are loc in citoplasma celulei, spre deosebire de bazofile si eozinofile unde degranulare are loc extracelular, uneori cu efecte toxice asupra organismului propriu.

Eozinofile

Se gasesc atat in sange cat si in unele tesuturi. Sunt bine reprezentate in tesuturile ce au contact direct cu mediul extern: aparatul respirator, digestiv, genito-urinar. Numarul este de 450 / l (mmc). Raportul de eozinofile in sange / tesuturi este 1 / 300. Numarul lor creste in infectiile parazitare. Durata de viata este mai mare dacat la neutrofile, fiind de cateva saptamani. La MO se stabilesc dimensiunile de 10-12 m, raportul nucleu / citoplasma este 1 : 1. Nucleul poate fi nesegmentat sau, mai frecvent, are doi lobi iar nucleul are un aspect caracteristic, in forma de desaga. Citoplasma se coloreaza in rosu portocaliu cu eozina iar granulele se coloreaza eozinofil. La ME, granulele au in centru un miez cristaloid caracteristic, diferit de la o specie la alta. D.p.d.v. histochimicgranulele contin:

un set de hidrolaze lizozomale

un set de proteine cationice Rolul functional:

Fagocitoza si liza bacteriana, putin importanta in vivo. S-a experimentat acest lucru pe sobolani, modificandu-li-se formula leucocitara. Li se scot neutrofilele si li se introduce un numar egal de eozinofile. Ulterior, soarecii mor din cauza unor infectii cu germeni obisnuiti. Concluzia este ca unele eozinofile sunt capabile de fagocitoza dar ele nu pot suplini lipsa neutrofilelor.

Apararea in infectiile cu paraziti multicelulari. In infectiile parazitare, celulele sistemului imun detecteaza celulele straine, secreta o serie de molecule implicate in comunicarea intercelulara, numite limfokine care determina elaborarea unui raspuns mai specific fata de acest tip de infectie. Ca urmare, creste numarul de eozinofile, creste concentratia unui anume tip de anticorpi, din familia IgE. Moleculele de anticopri se ataseaza de parazit, recunoscand proteinele de suprafata. Eozinofilele au receptori ce recunosc celalalt domeniu al anticorpului si prin intermediul lui se ataseaza de celula parazitara. Apoi are loc procesul de degranulare care este citotoxic pentru celulele parazitare. Procesul de degranulare se face in spatiul extracelular si prin urmare el poate provoca un raspuns si din partea celulelor proprii ale organismului. Pot aparea astfel asa numitele boli alergice, caracterizate printr-o hipersensibilitate a propriilor celule la actiunea eozinofilelor asupra parazitilor. Aceasta hipersensibilitate se poate manifesta chiar in absenta parazitului si prezenta doar a antigenului.

Bazofilele

Sunt celule cu proprietati asemanatoare cu mastocitele. Numarul lor este intre 15-50 / mmc, aproximativ 100 milioane in total in organism. Au durata scurta de viata. In sange se gasesc sub forma de celule diferentiate, ce nu se divid. La MO se stabilesc diametrul - 12-25 m, raportul nucleu / citoplasma - 1 : 1, forma nucleului, de potcoava la cele tinere sau bilobat la cele adulte. Citoplasma este abundenta, si adesea tinde sa aiba o tenta bazofila. Exista granule foarte neuniforme d.p.d.v. al conturului care se coloreaza cu un colorant bazic si apar in albastru inchis pana la negru. Granulele se suprapun si peste nucleu. Continutul granulelor este hidrosolubil, si de aceea, pe frotiu, la spalare intensa, continutul granulelor se poate dizolva. La ME se vad organitele: aparatul Golgi, RE, mitocondrii si incluziunile - granule de glicogen. Granulele sunt rotunde sau ovale si specifice. Au un continut de histamina, heparina si alti mediatori. Nu au enzime lizozomale. Rolul lor functional este incert. Datorita faptului ca reprezinta o proportie mica din totalul de leucocite adesea exista tendinta de a se considera neimportante. Degranularea lor rapida poate avea insa consecinte grave. In aceste cazuri au loc pusee hipersensibile, cand se elibereaza anticorpi IgE.

Bazofilele au pe suprafata lor receptori pentru IgE. Cand o persoana hiperreactiva produce IgE acestea pe de o parte circula in sange, pe de alta parte se leaga de bazofile. La reexpunerea acelei persoane la acelasi antigen, bazofilele cu anticoprii atasati fixeaza antigenul respectiv, se degranuleaza si astfel se pot produce diferite tipuri de reactii alergice, de la astm bronsic pana la urticarie acuta si chiar soc anafilactic, care este cel mai grav dintre bolile alergice.

Limfocitele

Exista atat in sange cat si in organele limfoide. Ca numar sunt 5-10 miliarde in sange si 2*10 12 in diferite organe limfoide. Durata de viata este lunga deoarece cea mai mare parte sunt recirculate: sange organe limfoide sange organe limfoide sange O particularitate a limfocitelor consta in afinitatea proprie fiecarui limfocit pentru un anume organ limfoid. Pe suprafata limfocitului se exprima un receptor pentru care exista un contrareceptor potrivit in endoteliul organului limfoid. La MO, dupa dimensiuni, se pot distinge 3 categorii de limfocite: mici (cu diametrul 6-8 m), mari (diametrul de 12-18 m) si intermediare cu dimensiuni intermediare. Raportul nucleu / citplasama este de 4 : 1 sau 3 : 1. Forma nucleului este rotunda sau indentata, pozitia lui este excentrica, nucleolul este absent. Nucleul se coloreaza cu colorant bazic si apare in “pata de cerneala”. Citoplasma este ca un inel subtire perinuclear si este albastra ca “cerul senin”. Conform teoriei clasice limfocitele apartin agranulocitelor. Insa azi se considera ca unele limfocite au granule in citoplasma la fel ca unele monocite. S-a stabilit ca exista mai multe populatii celulare: unele se maturizeaza in timus si sunt deci timodependente - limfocitele T. Altele se maturizeaza in maduva osoasa la om - limfocitele B (bone marrow). Acestea din urma, la pasare, se dezvolta in bursa lui Fabricius. Dupa studierea la ME s-a stabilit ca nu exista diferente intre limfocitele B si T in stare inactiva. In stare activata apar mici diferente:

limfocitele T activate au diametrul mai mare decat al celulei inactive, nucleul mai putin condensat, iar in citoplasma apar cateva cisterne ale RE si cativa ribozomi liberi.

limfocitele B activate au dimensiuni mult mai mari decat ale celulei inactive, iar citoplasma este plina cu RER. Aceste celule sunt specializate in sinteza anticorpilor care se face in stadiul final de diferentiere - plasmocitul. Sistemul imun cuprinde milioane de clone (familii) de limfocite. Limfocitele din fiecare familie poseda un receptor de suprafata unic - apartine doar acestei familii. Acest receptor permite legarea unui determinant antigenic specific. Cele doua mari populatii de limfocite sunt limfocitele B, specializate in sinteza de anticorpi, si limfocitele T care participa la raspunsul imun. Diferentierea la MO intre cele doua clase nu se poate face iar la ME exista diferente doar intre formele activate ale limfocitelor, diferente care se evidentiaza prin metode imunocitochimice (identificarea unor markeri de suprafata).

Fenomene de memorie imunologica si toleranta imuna In evolutia limfocitelor exista 3 stadii potentiale in functie de intalnirea cu antigenul pe care il recunoaste. Limfocitele naive nu au avut contact cu antigenul. Prima intalnire cu antigenul poate determina comportament diferit din partea limfoctelor: unele determina raspuns imun specific iar altele nu determina raspunsul imun ci doar prolifereaza intens aparand un set de limfocite denumite limfocite cu memorie biologica. Limfocitele cu memorie, la o alta intalnire cu antigenul respectiv, elaboreaza un raspuns imun prompt, rapid. In cursul elaborarii raspunsului imun pot lua nastere familii de limfocite care recunosc drept straine celulele proprii ale organismului. Lipsa de raspuns a sistemului fata de structurile proprii se numeste toleranta imuna. Mecanismul de instalare e legat fie de distrugerea clonelor autoreactive fie de inactivarea lor. Exista un grup de boli denumite boli autoimune, in care apar defecte ale raspunsului imun, sistemul imun reactionand asupra propriilor structuri. Limfocitele B sintetizeaza anticorpi. Caracteristicile anticorpilor:

Au unul sau doua locuri de legare pentru proteinele straine.

Au domenii ce pot activa sistemul complementului sau pot fi recunoscute de receptorii de pe suprafata fagocitelor. Reprezentantii unei singure familii de limfocite elaboreaza un singur tip de anticorp.

Are forma literei Y, avand doua lanturi polipeptidice lungi (cu masa moleculara mare - heavy H) si doua lanturi polipeptidice scurte (cu masa moleculara mai mica - light L). Zona centrala este o zona balama. Exista 5 clase de anticorpi: IgA, IgD, IgE, IgG, IgM, care difera intre ele prin structura lantului greu. Moleculele de anticorpi sunt fixate pe membrana limfocitului dar sunt si eliberate in circulatie. Orice vaccin induce proliferarea familiei de limfocite care produce anticorpul ce recunoaste antigenul introdus. Limfocitele T cuprind doua subpopulatii: limfocitele T citotoxice si limfocitele T helper, care au pe suprafata receptori ce se aseamana dar cele doua subpopulatii difera d.p.d.v. functional. Limfocitele T citotoxice lizeaza direct celulele infectate (mai ales viral) iar limfocitele T helper faciliteaza producerea de anticorpi de catre limfocitele B si ingerarea si distrugerea celulelor infectate de catre macrofage. Limfocitele T detecteaza si celulele proprii ca fiind nonself. Receptorii limfocitelor T recunosc proteinele straine atunci cand sunt legate de un set de proteine denumite moleculele sistemului major de histocompatibilitate (CMH). Exista 2 clase de complexe de histocompatibilitate: clasa I si clasa II. Cele din clasa I se gasesc pe membrana aproape a tuturor celulelor nucleate. Moleculele CMH II se gasesc pe membrana celulelor ce coopereaza cu limfocitele T. Acest sistem s-a descoperit in cursul cercetarilor pentru refuzul transplantelor. Acest sistem arata ca celulele organismului sunt sanatoase. Limfocitele T citotoxice provoaca moartea celulelor ce poarta pe suprafata o proteina straina legata de moleculele CMH. Moartea celulei este provocata prin doua mecanisme:

1. mecanismul lung

2. mecanismul scurt: limfocitul T elibereaza o proteina care se numeste perforina care polimerizeaza si

formeaza canale transmembranare in membrana celulei tinta. Apoi din citoplasma, prin pori trec cateva enzime ce activeaza verigile finale ale cascadei biochimice. Proteozomul este o “masinarie ce taie”celulele infectate. Limfocitele T helper au mecanism de actiune asemanator ca etape iar rezultatul final consta in eliberarea de molecule semnal de catre limfocitul T helper cat si de catre celula cu proteina straina. Diferenta la acest mecanism este legata de tipul de celule implicate: celule prezentatoare de antigen si de tipul de molecule ce prezinta moleculele straine, care in acest caz apartin CMH II. Dupa natura lor, semnalele chimice se impart in:

substante chemotactice (“cheama” si alte celule)

interleukine (determina proliferarea unor seturi de celule albe) In infectia cu HIV, unele celule infectate pot exprima pe suprafata lor proteine-semnal ce intorc semnalul primit de la limfocitele T citotoxice (ex.:moarte celulara). In cazul camerei anterioare a globului ocular sau a testiculului prezinta continuu un semnal de apoptoza, astfel incat orice celula ajunsa aici moare (“moartea intrusilor”), lucru care este folositor in transplanturi.

Monocitele

Sunt celule aflate in trecere prin sange unde stau 1/2-1 zi. Ele ajung in tesuturi unde isi schimba morfologia (se transforma in macrofage). Exemple: macrofagele din tesutul conjunctiv din ficat, din plaman. Sunt in numar de 300-500 / mmc.

La MO apar ca fiind celule mari, cu diametrul pana la 20 m. Raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 iar nucleul are forma de potcoava. In nucleu eucromatina si heterocromatina alterneaza, dand aspectul de tabla de sah. Citoplasma este bazofila si apare colorata in albastru intens. Uneori exista granulatii mici ce apar roz palid. La ME se observa RE, ribozomi liberi si mitocondrii. Granulele au enzime lizozomale. Rolul fagocitelor mononucleare:

1. secreta diversi compusi (proteici sau neproteici)

2. ingera diferite particule de dimensiuni mari (celule intregi sau resturi celulare)

3. coopereaza cu limfocitele mai ales

Diferente intre neutrofil si macrofag:

macrofagul utilizeaza un set amplu de molecule de adeziune

macrofagul poate fagocita particule dupa ce au fost opsonizate cu mai multe tipuri de anticorpi.

macrofagele se pot deplasa sub actiunea factorilor chemotactici sintetizati de limfocite

macrofagele au receptori pentru manoza (se gaseste in capsula bacteriana) si astfel bacteria poate fi fagocitata fara opsonizare.

HEMATOPOIEZA

Celulele, inainte de a se definitiva au o serie de etape intermediare. Exista multe etape descrise. Celulele sangvine provin din celulele stem din maduva hematopoietica. Celulele stem nu au pe suprafata lor determinanti antigenici. De aceea celulele stem sunt folosite pentru a introduce in organism anumite gene care sunt absente in diverse maladii. Hematopoieza este procesul care asigura formarea si reinnoirea continua a celulelor sangelui periferic. In general se pastreaza un numar relativ constant de celule circulante iar hematopieza permite si ajustarea necesitatilor organismului de anumite tipuri celulare la un anumit moment dat. Astfel, in hemoragii este crescuta sinteza de hematii, in infectii este crecuta sinteza de granulocite etc. Localizarea tesuturilor hematopoietice - la adult este maduva rosie osoasa = maduva rosie hematopoietica (MRH). Hematopoieza este realizata mai intai prin procese de multiplicare a celulelor stem si a celulelor precursoare, apoi urmeaza procesele de diferntiere, cand se intrerup diviziunile iar celulele exprima proteine specifice pe membrana iar in final are loc citodiaboza care consta in eliberarea celulelor mature in circulatie. Hematopoieza este un proces autointretinut. Mecanismele de reglare a hematopoiezei sunt multe si complexe, fiind implicate molecule semnal, factori de crestere etc.

Etapele hematopoiezei

Etapa prenatala Exista mai multe locuri:

etapa mezoblastica (mezenchimala, prehepatica) care dureaza in perioada L1-L3 de viata intrauterina (I.U.). Hematopoieza are loc in insulele sangvine din peretele sacului vitelin. Apar primii precursori ai celulelor liniei rosii, care au doua particularitati: sunt nucleate si contin Hb Gower - embrinara (2 2 ).

etapa hepatosplenica: se suprapune partial peste prima etapa, durand L2-L9 I.U. La un anumit moment este cea mai importanta (in L4-L5 I.U.) dupa care scade ca importanta datorita etapei mieloide. In L3-L4 apar granulocitele iar in L5 apar limfocitele. Precursorii liniei rosii au HbF (fetala) - 2 2 . Productia de HbF scade treptat, la nastere fiind de 2% din totalul de Hb pentru ca mai tarziu sa dispara.

etapa mieloida - debuteza semnificativ la sfarsitul L3 - inceputul L4 I.U. Ea creste ca importanta in a doua jumatate a sarcinii. Precursorii liniei rosii au HbA (adult - 2 2 ). Conceptia actuala asupra hematopoiezei

1. Celula stem are capacitate migratorie asemenea limfocitelor, care au origine in MRH si se gasesc in tranzit in sangele periferic. Dintr-o celula stem rezulta 1000 de celule din sangele periferic.

2. Celula stem pluripotenta are morfologia necunoscuta. Ar fi asemanatoare monocitului sau limfocitului.

3. Celulele stem circulante pot coloniza: ajung din maduva osoasa in splina sau ficat care devin locuri de hematopoieza extramedulara.

4. Celula stem sta la originea tuturor liniilor hematopoietice. Celula stem pluripotenta reprezinta o populatie de celule nediferentiate, capabile de diferentiere in toate liniile hematopoietice.

5. Celulele stem au capacitatea de autoreinnoire. Daca o celula stem se divide, se formeaza doua celule

identice. Una o inlocuiste pe cea de provenienta, inactiva functional iar cealalta prolifereaza dand nastere elementelor figurate. Cu cat sunt mai nediferentiate, cu atat celulele au capacitate mai mare de autoreinnoire. Descoperirea celulelor stem s-a facut la soareci, folosind celule marcate. S-a descoperit ca existau celule ce repopulau ficatul sau splina la soarecii iradiati. S-a observat ca exitau colonii de celule ce erau formate de o

singura celula de origine. Aceste celule ce determinau colonii au fost numite unitati formatoare de colonii (celulele stem sunt deci colony forming units - CFU). Exista multi factori de reglaj ce orienteaza hematopoieza spre o linie celulara. Spre exemplu eritropoietina orienteaza spre linia rosie, granulopoietina duce la formarea de granulocite iar trombopoietina duce la formarea de plachete. Cantitati crescute de eritropoietina duc la stimularea puternica a productiei de eritrocite. Deci, mecanismele de control al diviziunii si diferentierii celulelor stem sunt multe si complexe.

Nomenclatura celulelor stem

Celulele stem ce determina liniile au grad de potentialitate diferit. Spre exemplu unele celule stem pot determina toate liniile (sunt totipotente) si au viata mai lunga si capacitate de autoreinnoire crescuta. Alte celule sunt pluripotente - formeaza mai multe linii dar nu toate, altele sunt bipotente formeaza 2 linii iar altele sunt unipotente, formand o singura linie. Se considera ca prin diviziunea celulei totipotente scade potentialitatea celulei, rezultand o celula stem pluripotenta. Dincolo de maduva spinarii exista doar celula precursoare care si-au pierdut capacitatea de reinnoire, fiind capabile doar de diferentiere. Criterii morfologice generale pentru liniile celulare Se permite astfel incadrarea unei celule intr-o linie celulara si plasarea intr-un anumit stadiu. Aceste criterii sunt:

1. marimea celulalor: cu cat celula este mai tanara, cu atat este mai mare.

2. cu cat nucleul este mai mare cu atat celula este mai tanara

3. cu cat raportul nucleu / citoplasma este mai mare cu atat celula este mai tanara

4. cu cat materialul nuclear este mai eucromatic (mai putin condensat) cu atat celula este mai tanara. Aceasta se explica prin faptul ca o celula tanara transcrie cat mai multe gene pentru a le traduce in proteine.

5. Cu cat in citoplasma sunt mai multi ribozomi si RE cu atat celula este mai tanara. La MO citoplasma este cu atat mai bazofila cu cat celula este mai tanara, datorita prezentei unui numar mare de poliribozomi)

6. Cu cat celula are mai multi nucleoli cu ata ea este mai tanara. Numarul acestora poate varia: 1,2-5.

7. Existenta produsilor caracteristici unei linii celulare: granule (dupa forma, dimensiunea si afinitatea tinctoriala aacestora se poate stabili carei linii granulocitare ii apartine celula). In linia rosie, acumularea Hb in citoplasma determina aparitia acidofiliei. Pe masura inaintarii pe linia celulara scade volumul celulei, scade volumul nucleului care devine mai

compact (se transcrie un numar mai redus de gene pentru proteinele specifice), scade numarul de organite, bazofilia citoplasmei se atenueaza. Astfel:

blast = celula tanara

cit = celula evoluata

meta = dupa

pro = inainte Exemplu: In linia rosie, initial citoplasma este bazofila iar in final este acidofila. In etapa intermediara coexista acidofilia si bazofilia celula fiind policromatofila. In maduva trebuie sa existe un raport fix intre precursorii unei anumite linii.

Seria rosie - eritropoieza

Celula stem proeritroblast eritroblast bazofil eritroblast policromatofil eritroblast acidofil eritrocit. In linia rosie nucleul este rotund. Cantitatea de ARN scade pe parcursul evolutiei datorita scaderii sintezei proteice.

Proeritroblastul

Diametru 20-25 m

Nucleu ocupa 80% din volumul celulr, este eucromatic, prezinta mai multi nucleoli

Citoplasma este intens bazofila

Eritroblastul bazofil

Diametru 16-18 m

Nucleu necondensat, uneori se vad nucleoli, alteori nu; uneori prezinta halou perinuclear

Citoplasma mai putin intens bazofila

Eritroblastul policromatofil

Diametru 15 m

Nucleu destul de condensat (heterocromatina abundenta)

Citoplasma isi modifica nuanta: exista putini ribozomi si apare Hb in citoplasma, deci coexista acidofilia si bazofilia. La ME se observa ca numarul de organite scade foarte mult.

Eritroblast ortocromatofil (aceeasi nuanta cu celula adulta - acidofil)

Diametru 10-12m

Nucleu condensat la maxim (exista doar heterocromatina), nu are nucleoli

Citoplasma contine o cantitate crescuta de Hb care ii determina acidofilia. La ME se observa eliminarea celor mai multe dintre organite. In stadiul final celulele expulzeaza nucleul, membrana celulara se reface si se formeaza reticulocitul.

Reticulocitul

Diametru 7m

Nucleu - nu exista

Citoplasma este diferita de cea a hematiilor adulte prin prezenta catorva resturi de organite Ele raman 12-48 de ore in circulatie dupa care sunt eliminate. Se evidentiaza cu o coloratie speciala - albastru de Crecil stralucitor. Reticulocitele reprezinta 1% din elementele circulante. Un numar crescut de reticulocite arata o anemie.

Pentru seria rosie, maduva nu este un compartiment de depozit, toatee elementele liniei rosii fiind eliberate in circulatie, spre deosebire de celulele granulocitare ce pot stocate in maduva atunci cand organismul le necesita. In maduva, raportul intre precursorii liniei rosii si precursorii linie granulocitarea este invers fata de formula leucocitara, in maduva existande de 3-4 ori mai multi precursori ai granulocitelor decat ai eritrocitelor. Nucleii eliminati de eritroblasti sunt fagocitati de macrofagele din MRH. De aceea exista o asociere intre hematopoieza si aceste macrofage. Timpul necesar este de 20 de ore pentru primele etape, pentru ca ultimele etape sa se desfasoare lent. Seria granulocitara

Celula stem mieloblast promielocit mielocit (neutrofil, eozinofil sau bazofil) metamielocit (neutrofil, eozinofil sau bazofil) granulocit nesegmentat granulocit segmentat.

Mieloblast

Diametru 20 m

Nucleu mare, usor indentat sau oval, isi modifica conturul, are cromatina laxa si multi nucleoli raportul nucleu/citoplasma = 4 : 1,

Citoplasma este putina, are tenta bazofila si nu are granule. Proeritroblastul seamana cu mieloblastul.

Promielocitul

Diametru 10-20 m

Nucleu scade in volum, este compact, se observa cativa nucleoli

Citoplasma este mai multa (volumul celular fiind constant) si se detecteaza primele granulatii (granulele primare, nespecifice, azurofile)

De la acest punct mai departe cele trei linii granulocitare se diferentiaza, dupa cum urmeaza:

Mielocitul neutrofil

Diametru 18 m (celula isi reduce volumul)

Nucleul se compactizeaza mult, are forma ovala, uneori rotund; materialul nuclear este granulat, heterocromatic, uneori prezinta nucleoli, alteori nu; raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 pana la 1 : 1.

Citoplasma are nuanta tranzitorie intre bazofil si acidofil (albastru - rosu); prezinta ambele tipuri de granulatii

Metamielocitul neutrofil

Diametru 12-18 m (volum relativ constant)

Nucleul - conturul sau prefigureaza forma nucleului la neutrofilul segemntat (potcoava), are heterocromatina, nu exista nucleoli, raportul nucleu / citoplasma este 1 :1

Citoplasma isi modifica afinitatea tinctorial (unele sunt tranzitorii iar altele au citoplasam acidofila); apar granulele specifice, secundare.

Neutrofilele nesegmentate

Diametru este mai mic, pana la 16 m

Nucleu in banda sau sub forma de potcoava, nesegmentat

Citoplasma este la fel ca la neutrofilul adult

Din neutrofilul nesegmentat se formeaza neutrofilul segmentat si uneori neutrofilul hipersegmentat.

Mielocitul eozinofil

Diametru 18 m

Nucleu - forma sa prefigureaza forma nucleului viitoarei celule; sinteza proteinelor incepe sa scada, cromatin este mai agregata, uneori are nucleoli, alteori nu; raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 sau 1 : 1.

Citoplasma are culoare tranzitorie (albastru-rosiatic); granulele sunt eozinofile

Metamielocitul eozinofil

Diametru 18 m

Nucleu are forma precis conturata (potcava, rinichi), cromatina este mai compacta; scade raportul nucleu / citoplasma pana la 1 : 1

Citoplasma este acidofila, granulele sunt numeroase cantitativ

Eozinofilul nesegmentat (tanar)

Diametru 16 m

Nucleu cu forma de potcoava, raportul nucleu / citoplasma este 1 : 1

Citoplasma este identica cu cea a eozinofilului matur

Mielocitul bazofil

Diametru 18 m

Nucleu oval sau indentat, cromatina usor impachetata, raportul nucleu / citoplasma este 2 : 1 pana la 1 : 1

Citoplasma are tenta albastruie, moderata cantitativ si apar granule specifice, intens colorate

Metamielocitul bazofil

Diametru 18 m

Nucleu in forma de potcoava, cromatina intens colorata, nucleolii nu se vad; scade usor raportul nucleu / citoplasma

Citoplasma are tenta albastruie si granule specifice in numar mare

Bazofilul tanar nesegmentat Are toate caaracteristicile bazofilului adult mai putin forma nucleului care este alungita, nesegmentata.

Seria monocitara

Celula stem monoblast monocit tanar monocit adult

Monoblastul

Diametru 12-20 m (se pastreaza pe toata seria)

Nucleu este rotund, oval, usor plicaturat, compactat, volumul sau scazand de-a lungul liniei monocitare; raportul nucleu / citoplasma este 4 : 1.

Citoplasma este bazofila, nu se vad granulatii

Monocitul tanar

Diametru 12-20 m

Nucleu cu forma si aspect apropiat de cel adult (plicaturat cu cromatina dispusa in tabla de sah), nucleolul finnd uneori prezent; raportul nucleu / citoplasma 3 : 1 pana la 2 : 1

Citoplasma devine abundenta datorita compactarii nucleului, are tenta bazofila, exista granule fine, azurofile, vizibile la limita de rezolutie a MO.

Seria limfocitara

Celula stem limfoblast limfocit tanar limfocit adult Nu toate etapele de diferentiere au loc in MRH, unele limfocite diferentiindu-se si in timus.

Limfoblastele

Diametru 20 m (celula mare)

Nucleu este mai putin compactat, prezinta 1-2 nucleoli; se pastreaza raportul nucleu / citoplasma de 4 : 1 pe toata linia (caracteristica a limfocitelor)

Citoplasma este putina si bazofila; nu se vad granule citoplasmatice

Limfocitul tanar

Diametru 9-18 m (dupa populatia careia ii apartin d.p.d.v morfologic - mari, intermediare, mici)

Nucleu este dens, fixeaza o cantitate mare de colorant bazic, are rar nucleoli

Citoplasma - nu se identifica prezenta granulelor

Seria trombocitara (plachetara)

Celula stem megacarioblast promegacariocit megacariocit trombocitogen trombocite. Precursorii au talie foarte foarte mare, iar diametrul lor creste pe masura ce se apropie de faza finala. Nucleul este foarte mare si creste in dimensiuni de-a lungul liniei deoarece precursorii isi multiplica numarul de cromozomi fara diviziune. Se obtin celule cu grad inalt de ploidie.

Megacarioblastul

Diametru 50 m

Nucleu cu mai multi nucleoli, cromatina este putin compactata; raportul nucleu / citoplasma este de 4 : 1

Citoplasma este bazofila

Promegacariocitul

Diametru 80 m

Nucleu cu cromatina mai compacata dar oricum laxa, raportul nucleu / citoplasma variaza de la 4 : 1 pana la

1

:

1

Citoplasma cu mici granule azurofile

Megacariocitul trombocitogen

Diametru pana la 160 m

Nucleu lobulat, intens impachetat, colorat bazic, fara nucleoli; raportul nucleu / citoplasma variaza de la 1 :

1 pan la 1 : 12

Citoplasma are o tenta palid albastruie cu granule azurofile distribite uniform

La sfarsitul perioadei de diferentiere megacarioblastele se ataseaza la peretele vascular, membrana lor emite prelungiri plicaturate, trec prin peretele vascular iar fluxul snagvin detaseaza din citoplasma

megacariocitului plachete. Daca cea mai mare parte a megacariocitului

de autodistrugere

Prezenta acestor celule este evidentiata prin frotiu de MRH. Exista un raport considerat normal intre precursori care constituie mielograma (medulograma).

1 mmc MRH contine 70.000 - 100.000 de cariocite.

granulocite:

neutrofile 50-93%

eozinofile 1-7% bazofile - rare

eritrocite - 13-25,5% - la 100 de granulocite

limfocite 1-10 % - la 100 de granulocite

monocite, plasmocite, histiocite - 3-10% - la 100 de granulocite

megacariocite 1-8‰ - la 100 de granulocite Aceste valori sunt variabile.

TESUTUL MUSCULAR

Mecanismele de contractie-relaxare se realizeaza prin interactia intre doua tipuri de proteine. Aceasta interactiune este controlata de oscilatia concentratiei ionilor de Ca 2+ care este mesagerul secund. Exista trei tipuri de muschi:

1. striat scheletic

2. striat cardiac

3. neted

Muschiul striat scheletic

Localizare:

toti muschii somatici

la nivelul organelor interne:

m. cavitatii