Sunteți pe pagina 1din 6

NUVELA ISTORICA

Termenul de "nuvelă" vine din franţuzescul "nouvelle" şi înseamnă "noutate, nuvelă". Trăsăturile
nuvelei:

• dimensiune variabilă, mai mare decât povestirea şi mai redusă decât romanul;

• construcţie epică riguroasă

• un singur fir narativ

• subiect clar determinat

• un conflict consolidat

• intrigă bine evidenţiată

• personaje puţine, dar puternic conturate

• faptele sunt verosimile

• tendinţă de obiectivare prin detaşarea naratorului de subiect şi de personaje

"ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL" de Costache Negruzzi

–nuvelă istorică – nuvelă romantică –

Prima nuvelă istorică din literatura română, "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi
(1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, în primul număr al revistei "Dacia literară",
înscriindu-se într-una dintre direcţiile imprimate de programul acesteia, "Introductie", conceput de
Mihail Kogălniceanu şi anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele,
Negruzzi se inspiră, în principal, din cronica lui Grigore Ureche.

Tema:

Nuvelei ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, în timpul celei de a doua
domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569).

Structura narativă a nuvelei este simetrică şi riguros construită, cu un echilibru solid, fiind
organizată în patru capitole, fiecare purtând un m°to semnificativ pentru conţinutul acestuia:

• "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..." - cuvintele aparţin lui Alexandru Lăpuşneanul, ca răspuns
la îndemnul de a renunţa la tronul
Moldovei, adresat lui de către boierii veniţi să-1 întâmpine;

• "Ai să dai samă, doamnă!..." - este replica văduvei unui boier ucis de Lăpuşneanul, ameninţare
adresată doamnei Ruxanda, soţia domnitorului;

• "Capul Iui Motoc vrem..." - sunt cuvintele mulţimii de ţărani, veniţi la Curtea domnească să se
plângă de asuprirea boierilor, de sărăcie, de foamete, de viaţa lor devenită insuportabilă;

• "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu..." - sunt cuvintele lui Alexandru
Lăpuşneanul, aflat pe patul de suferinţă, ca o ameninţare împotriva celor care-1 călugăriseră.

Compoziţia narativă:

Reuneşte mai multe curente literare: clasicismul, definit de simetrie şi de echilibrul solid al nuvelei;
romantismul, reprezentat atât de psihologia şi tragismul personajului, cât şi de scenele
cutremurătoare; realismul, ilustrat de adevărul istoric al celei de a doua domnii a lui
Alexandru Lăpuşneanul.

Construcţia şi momentele subiectului:

Acţiunea este clarăşi se bazează pe conflictul bine evidenţiatdintre domnitor şi boierii care-1
trădaseră în prima domnie şi-1 siliseră să părăsească tronul Moldovei. Naratorul omniscient şi
naraţiunea la persoana a Hl-a definesc perspectiva narativă a nuvelei. Timpul narativ este
cronologic, bazat pe relatarea în ordine a derulării evenimentelor situate într-un trecut istoric, iar
spaţiul narativ este real, Moldova secolului al XVI-lea. Incipitul este reprezentat de informaţia cu
caracter istoric despre Ştefan Tomşa care ucisese cu buzduganul pe Despot-Vodă. Modalitatea
narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese
distanţarea acestuia de evenimente.

Expoziţiunea:

Sub motoul "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu... ", care este şi primul episod al nuvelei, naratorul
relatează episodul venirii lui Alexandru Lăpuşneanul în Moldova, hotărât să ocupe, pentru a doua
domnie, tronul ţării, fusese izgonit de către Despot-vodă, printr-un complot pus la cale de marii
boieri moldoveni. Acesta, la rândul său, fusese ucis de către Ştefan Tomşa care "acum cârmuia
ţara", Alexandru Lăpuşneanul izbutise să adune oşti turceşti şi venise acum în Moldova cu gândul de
a izgoni "pre răpitorul Tomşa" şi de a-şi lua înapoi scaunul domnesc, "pre care nu l-ar fi perdut, de
n-ar fi fost vândut de boieri". De aici reiese conflictul puternic între fostul domnitor şi boierii
trădători, împrejurările şi succesiunea la tron a domnitorilor, aşa cum sunt ele prezentate de narator,
constituie fapte reale consemnate de istoria Moldovei.

Aceiaşi boieri care-1 trădaseră în prima domnie veniseră acum să îl întâmpine aproape de graniţă:
vornicul Motoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancoc şi Stroici, Aceştia vor să-1 convingă să
renunţe la tron, Heoarece "ţara este liniştită", iar "norodul nu te vrea, nici te iubeşte".

Intriga:
Este bine evidenţiată, Lăpuşneanul fiind hotărât să se instaleze pe tronul Moldovei răspunde
boierilor, cu ochii scânteind "ca un fulger": "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă
iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt".

Desfăşurarea acţiunii:

Boierii încearcă să-1 convingă să renunţe la ocuparea tronului, apelând la formule patriotarde
privind "biata ţară", interesându-se ironic cu ce va sătura el "lăcomia acestor cete de păgâni?". Cu o
ură imensă şi cu o sete de răzbunare nestăpânită, Lăpuşneanul le răspunde cu satisfacţie
nedisimulată: "Cu averile voastre, nu cu banii ţăranilor pre care-i jupuiţi voi. Voi mulgeţi laptele
ţării, dar au venit vremea să vă mulg şi eu pre voi".

Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanul, Motoc cade în genunchi, dar Alexandru nu se lasă păcălit
de tertipurile boierului, pe care-1 ştie "învechit în zile rele", deoarece îl trădase "pre Despot, m-ai
vândut şi pre mine, vei vinde şi pre Tomşa". Cu toate acestea, Lăpuşneanul îi promite să-I cruţe,
pentru că îi e folositor, ba, mai mult, îi făgăduieşte că "sabia mea nu se va mânji în sângele tău".

AI doilea episod are. ca moto "Ai să dai samă, doamnă!... " şi începe cu înscăunarea lui
Lăpuşneanul, care este primit de norod "cu bucurie şi nădejde", însă boierii sunt înspăimântaţi, fiind
conştienţi că poporul "îi urăşte", iar noul domn "nu-i iubeşte".

Prima decizie pe care o ia Lăpuşneanul este aceea de a arde toate cetăţile Moldovei, în afară de
Hotin, cu scopul de a stârpi "cuiburile feudalităţii", apoi trece la pedepsirea aspră a boierilor, le ia
averile şi le taie capetele, "Ia cea mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere [...],
capul vinovatului se spânzura în poarta curţii [...] şi el nu apuca să putrezească, când alt cap îi lua
locul".

Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanul şi fiica "bunului Petru Rareş" înspăimântată de cruzimile şi
crimele înfăptuite de soţul său, îl roagă Să să nu mai verse sânge şi să înceteze cu omorurile. Ea
este impresionată de cuvintele văduvei unui boier ucis, care o ameninţase "Ai.. să dai samă,
doamnă!", pentru că "bărbatul tău ne taie părinţii, bărbaţii şi fratii". Zâmbind, Alexandru-vodă îi
promite pentru a doua zi "un leac de frică".

Prin flash-back, naratorul inserează o scurtă biografie doamnei Ruxanda, cu trimitere directă la
"hronică", din care reiese faptul că, după moartea tatălui său, voievodul Petru Rareş, rămăsese
orfană la o vârstă fragedă, sub tutela celor doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan, care se dovediseră
incapabili să domnească. Ruxanda îi fusese hărăzită lui Joldea, dar Lăpuşneanul îi tăiase acestuia
nasul şi se căsătorise el cu fiica "bunului Petru Rareş", ajungând astfel pe tronul Moldovei, în prima
domnie.

Punctul culminant:

Incepe odată cu al treilea capitol, care are ca moto "Capul lui Motoc vrem...". în acest episod,
secvenţa de la Mitropolie scoate în evidenţă perfidia feroce a personajului. Alexandru Lăpuşneanul
"făcuse de ştire tuturor boierilor" să participe împreună la slujba de la Mitropolie, după care erau cu
toţii invitaţi "să prânzească Ia curte", cu scopul de a împăca pe domnitor cu boierii. Ca niciodată, în
ziua aceea Lăpuşneanul venise la biserică îmbrăcat "cu toată pompa domnească" şi, după ce a
ascultat cu smerenie slujba, "s-a închinat pe la icoane [...], a sărutat moaştele sfântului", a rostit un
discurs emoţionant, în finalul căruia îşi cere tuturor iertare şi îi pofteşte "pre boieri să vie ca să
ospeteze împreună".

Spancioc şi Stroici se sfătuiesc reciproc să nu participe la ospăţul domnesc, dar ceilalţi boieri "se
bucurau de o schimbare" care le dădea nădejdea că vor ocupa iar posturi şi vor aduna noi averi "din
sudoarea ţăranului".

Boierii sosesc la palat însoţiţi fiecare de câte două-trei slugi , "adunându-se boierii, 47 la număr".
Spre sfârşitul ospăţului, descris detaliat de narator, la semnul domnitorului, "toţi slujitorii de pe la
spatele boierilor" scot jungherele şi-i lovesc, iar alţi ostaşi se "năpustiră cu săbiile în ei". Privind
măcelul, vodă râdea satisfăcut, Motoc se silea şi el să zâmbească pentru a-i face pe plac
domnitorului, deşi "simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind", deoarece "patruzeci şi
şepte de trupuri zăceau pe parchet!". Scena este de factură romantică prin violenţa faptelor şi a
imaginilor impresionante.

In acest timp, puţinii slujitori aflaţi în curte, care scăpaseră cu viaţă sărind peste ziduri, "dasă larmă
pe la curţile boierilor", aşa că o mulţime "de norod, tot oraşul" venise la porţile curţii domneşti.
Lăpuşneanul trimite pe armaş să-i întrebe "ce vor şi ce cer" şi-şi exprimă faţă de Motoc pornirea de
"a da cu tunurile în prostimea aceea". Motoc este de acord, deoarece dacă au murit atâţia boieri,
"nu-i vro pagubă c-or muri câteva sute de mojici". întrebată ce vrea, "prostimea rămase cu gura
căscată", deoarece ei veniseră fără un scop anume, se luaseră unii după alţii, ca şi acum când încep
să-şi strige nemulţumirile: "Să micşureze dăjdiile! [...] Sâ nu ne mai jăfuiască! [...] Am rămas
săraci! N-avem bani! Ne i-au luat toţi Motoc!". Şi brusc, toţi ca unul, încep să strige "Capul lui Motoc
vrem!"-Motoc, înspăimântat peste măsură, se lamentează şi se roagă Maicii

Domnului, jurându-se să ridice o biserică, "să postesc cât voi mai ave zile, ă ferec cu argint icoana
ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!"- Imediat însă, în contradicţie cu smerenia
anterioară, îl roagă oe vodă să pună "tunurile într-înşii... Să moară toţi! Eu sunt boier mare; ei sunt
nişte proşti!". Vodă îi răspunde cu sânge rece: "Proşti, dar mulţi, r 1 să omor o mulţime de oameni
pentru un om, nu ar fi păcat?" şi, profitând de această situaţie, Lăpuşneanul îl dă pe Motoc
norodului, care se repede asupra lui şi-1 sfâşie, vodă pedepsind astfel un alt boier trădător, fără ca
sabia Iui să se fi mânjit de sânge, aşa cum îi promisese. Linşarea boierului Motoc este o altă scenă
de factură romantică prin imaginea violentă a mulţimii, care s-a repezit asupra lui ca o "idră cu
multe capete [...] şi într-o clipalăîl făcu bucăţi".

Lăpuşneanul pune apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază în mijlocul mesei, "după
neam şi după ranguri", făcând o piramidă de "patruzeci şi şepte căpăţâne, vârful căreia se încheia
prin capul unui logofăt mare". Când termină, o cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul de frică
promis, însă ea leşină la vederea acestei grozăvii, spre dezamăgirea domnitorului: "Femeia tot
femeie [...], în loc să se bucure, ea se sperie".

Deznodământul:

Coincide cu ultimul capitol, care are ca moto: "De mă voi scula, pre mulţi am să popesc si eu...".
Timp de patru ani Lăpuşneanul îşi respectă promisiunea făcută Doamnei Ruxanda şi nu mai ucide
nici un boier, dar născoceşte tot felul de schingiuiri: "scotea ochi, tăia mâni, ciuntea şi seca pe carea
avea prepus". Era totuşi neliniştit pentru că nu pedepsise pe Spancioc şi Stroici, pe care nu reuşise
să-i găsească, simţindu-se mereu în pericol de a fi trădat din nou de aceştia. Se disting în această
secvenţă o elipsă narativă şi o elipsă temporală, deoarece naratorul nu relatează întâmplările, ci
comprimă în câteva fraze evenimentele celor patru ani.

Vodă se retrage în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăveşte "de lingoare" şi, "în delirul frigurilor", îl
mustră conştiinţa pentru toate cruzimile înfăptuite, de aceea îl cheamă la el pe mitropolitul Teofan,
căruia-i cere să-1 călugărească, lăsând moştenitor Ia tronul ţării pe fiul său, Bogdan. Mitropolitul şi
episcopii, "crezând că se sfârşeşte, îl călugăriră, Puindu-i nume Paisie" şi-1 proclamă pe Bogdan
domn al Moldovei.

Spre seară, presimţind apropiatul sfârşit al lui vodă, au sosit în cetate Stroici şi Spancioc. Trezindu-
se din starea de inconştienţă şi Văzându-se îmbrăcat în rasa de călugăr, Lăpuşneanul se enervează
foarte rău, îşj pierde complet controlul şi-i ameninţă cu moartea pe toţi, inclusiv pe soţia şi pe fiul
său: "M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu! Iar pre căţeaua asta voi
s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţâncul ei". îngrozită de ameninţările lui Lăpuşneanul, Doamna
Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc de a-i pune soţului ei otravă în băutură, fiind încurajată şi de
mitropolit, care-1 numeşte "crud şi cumplit". Scena otrăvirii este-cutremurătoare, deci romantică.
Stroici şi Spancioc se uită cu satisfacţie la suferinţele lui vodă, iar Stroici, cu un cuţit, "îi descleştă
[...] I dinţii şi îi turnă pe gât otrava ce mai era pe fundul păharului", spunându-i cu bucurie: "învaţă
a muri, tu care ştiai numai a omorî". Naratorul descrie în detaliu chinurile îngrozitoare ale
domnitorului care "se zvârcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură, dinţii îi scrâşneau, şi ochii
săi sângeraţi se holbaseră", până când, în sfârşit, "îşi dete duhul în mâinile călăilor săi". Alexandru
Lăpuşneanul, lăsând "o pată de sânge în istoria Moldovei", a fost înmormântat la mănăstirea
Slatina, unde "se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale".

Caracterizarea personajelor*

Alexandru Lăpuşneanul:

Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit din puternice
trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în împrejurări deosebite. Ca
orice personaj principal de nuvelă, Alexandru Lăpuşneanul este foarte riguros conturat,
având puternice trăsături de caracter.

Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit vindicativ
(răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele personajului. în organizarea răzbunării
împotriva boierilor trădători, care constituie unica raţiune pentru care s-a urcat pentru a doua oară
pe tronul Moldovei, vodă schingiuieşte, ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le ia averile profitând de "cea
mai mică greşeală dregătorească, la cea mai mică plângere". Hotărât să-şi ducă la îndeplinire
planul, el este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă voi
nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul
îndărăpt".

Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvenţele ce relevă atitudinea
lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se folosi de perfidia şi ticăloşia Iui în aplicarea planului de
răzbunare, precum şi din cea în care ştie să profite de mulţimea adunată la porţile curţii domneşti
care-1 linşează, reuşind astfel să scape de unul dintre cei mai ameninţători duşmani ai săi,
argumentând "Proşti, dar mulţi [...] să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?".

Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens; vodă, îmbrăcat "cu
mare pompă domnească", a fi comis crime, citează din Biblie, în timp ce pregăteşte cel mai sadic
omor din toate câte comisese - piramida de capete tăiate ale celor 47 de boieri ucişi la ospăţul
domnesc, la care fuseseră invitaţi.

Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul, reieşind indirectdin multele
scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc, ameninţarea cu moartea a propriei familii,
schingiuirea şi omorârea cu sânge rece, ba chiar cu satisfacţie a boierilor etc. Moartea violentă, prin
otrăvirea lui Lăpuşneanul de către chiar blânda lui soţie, este tot de factură romantică.

Caracterizarea directă:

Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a mimiciipersonajului, atât forţa de


disimulare - "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit"-, cât şi
ura permanentă care-i determină comportamentul: "sângele într-însul începu a fierbe".

Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă literară, după
regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un singur om: "Prostimea rămase cu
gura căscată.[...] începu a se strânge cete-cete [...] Toate glasurile se făcură un glas [...] în toate
inimile fu ca o schinteie electrică."

Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru a numi mulţimea
constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi expresii sugestive, ca: "gloata",
"norodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proşti", "mulţime", "idra cu multe capete".

Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de la nimic pentru a
profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică.

In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive, între care
gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.

Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite emblematice pentru


construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă trimite şi către
influenţe clasiciste, iar

Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase


elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Letopiseţul Ţării
Moldovei" scris de Grigore Ureche:

• ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua domnie, între 1564-
1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog
spătarul"; replica lui Alexandru vodă: "De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu îi
iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena ospăţului şi a măcelului de
la curtea domnească, omorârea celor 47 de boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o
turmă făr de nici un păstor au întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai boierii, ce şi
slujitorii. [...] Şi au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au băgat în samă. Şi aşa după
atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima"; descrierea morţii lui Lăpuşneanuleste
preluată în mare măsură de Negruzzi din aceeaşi cronică: "... văzându-să în boală grea ce zăcuse şi
neavându nădejde de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi boierilor, de-1 vor vedea că
ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei leşinându şi mai multu mort decât
viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au
văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va popi şi el pre unii. [...] Roxanda, doamnă-sa,
temându-se de un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în
mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită".

• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui Grigore Ureche,
atunci când relatează prezentarea doamnei Ruxanda: "La moartea părintelui ei, bunului Petru
Rareş, care, zice hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.monastirea
Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi fraţi mai mari, Iliaş şi
Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui
nici o

• jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să".

• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al procesului de


transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de licenţe istorice. De pildă,
Motoc, Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece
fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia.

Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi,


George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura
română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă
sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de observaţie psihologică acută, de atitudini
romantice şi intuiţie realistă".

S-ar putea să vă placă și