P. 1
Cultivarea Legumelor in Sere Si Solarii in Sistem Ecologic Si Conventional

Cultivarea Legumelor in Sere Si Solarii in Sistem Ecologic Si Conventional

5.0

|Views: 9,017|Likes:
Published by Nita Lucia Ada

More info:

Published by: Nita Lucia Ada on Aug 28, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/25/2015

pdf

text

original

Sections

Particularităţile biologice ale plantelor legumicole impun cultivarea lor pe terenurile
cele mai fertile şi cu posibilităţi de exploatare intensivă si raţională în tot timpul anului.
Când se pune problema alegerii terenului pentru o fermă legumicolă se va ţine seama

de36

: factori climatici; factori pedologici; factori social-economici.
Factorii climatici. Vom ţine seama de: temperatura aerului, temperatura solului;
umiditatea aerului; nebulozitatea; precipitaţiile atmosferice; vânturile. Interesează în mod
deosebit temperatura medie anulă; temperatura lunii cea mai caldă; suma precipitaţiilor în luna
cea mai secetoasă; numărul de zile fără îngheţ; epocile calendaristice ale îngheţurilor târzii de
primăvară şi timpuri de toamnă; frecvenţa grindinei etc.

36

Stan, N. şi Munteanu N.Legumicultură, vol.II, Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi. 2001

27

Factorii pedologici. Terenul trebuie să fie pe cât posibil comasat într-un singur trup, să
fie adăpostit de vânturile predominante din regiune37
.
Este recomandabil ca terenul să fie plan sau cu o uşoară pantă spre sud, sud-vest, sud-
est, nesupus inundaţiilor, asigurat cu o sursă sigură de apă pentru irigare, cu pânza de apă
freatică la adâncime mai mare de 2 m, ferit de surse de poluare.
Solul trebuie să aibă grad ridicat de fertilitate, strat arabil profund, conţinut ridicat în
substanţă organică (4-5 % humus), cu textură uşoară (nisipo-lutoasă sau luto-nisipoasă),
structură bună, capacitate bună de reţinere a apei, care se lucrează uşor, se încălzeşte şi se
zvântă repede şi nu face crustă.

Cele mai potrivite sunt solurile de luncă, aluvionare, cu procesul de solificare avansat.
Solurile luto-argiloase sunt indicate într-o măsură mai mică, iar cele nisipoase şi argiloase pot fi
folosite numai după ce au fost fertilizate cu cantităţi mari de îngrăşăminte organice.
Factorii social-economici. Terenul să fie situat cât mai aproape de centrale de desfacere
a produselor, să aibă asigurate căi de comunicaţie practicabile în tot timpul anului (căi ferate,
şosele asfaltate). Dacă producţia este destinată prelucrării pe cale industrială, este bine ca ferma
să fie amplasată în apropierea fabricilor de conserve; să existe posibilitatea asigurării forţei de
muncă necesare; pe cât posibil să fie amplasate în apropierea complexelor zootehnice, pentru a
putea folosi în mod eficient îngrăşămintele organice şi a valorifica deşeurile de produse
legumicole.

În grădina de lângă casă, locul de cultură a legumelor trebuie să fie însorit în cea mai
mare parte a zilei. Poziţia grădinii de legume faţă de punctele cardinale, faţă de construcţiile
existente, trebuie astfel aleasă încât factorii de mediu, în primul rând lumina şi căldura, să fie
prezenţi pe o durată de timp cât mai mare (Suciu Z., 1987).
La amenajarea terenului pentru cultivarea plantelor legumicole trebuie avută în vedere
necesitatea folosirii intensive a solului, posibilitatea practicării unui număr mare de tehnologii şi
mecanizarea procesului de producţie la cât mai multe specii38

.
Amenajarea terenului presupune: nivelarea de bază, amenajarea pentru irigare,
împărţirea în sole şi parcele, trasarea drumurilor şi amenajarea sediului fermei.
Prin nivelarea de bază se asigură terenului o pantă generală de 1-3 %o pe direcţia

rigolelor de udare.

Alegerea terenului destinat culturii legumelor se face în funcţie de plantele cultivate,
modul şi sistemul de cultură.Se aleg de regulă terenurile plane sau cu pante foarte mici,
orientate spre sud-est sau sud-vest, adăpostite de vânturi şi curenţi reci, în apropierea unei surse

37

Ibidem

28

corespunzătoare de apă pentru irigaţii şi cât mai apropiate de căi de comunicaţie modernizate.Se
evită terenurile umede sau pe care bălteşte apa, precum şi cele infectate de boli şi infestate de
buruieni şi dăunători.39

Organizarea teritoriului pe care se amplasează culturile legumicole urmăreşte în
principal concentrarea şi comasarea suprafeţelor, precum şi specializarea producţiei, în funcţie
de destinaţia produselor obţinute.
Culturile succesive reprezintă sistemul prin care pe aceeaşi suprafaţă de teren se cultivă
una după alta două sau mai multe culturi într-un singur an. In cadrul acestui gen de cultură
există o cultură de bază sau principală şi una sau două culturi secundare.
Cultura de bază ocupă terenul o perioadă de timp mai îndelungată, fiind şi cea de la care
se realizează volumul de producţie cel mai însemnat, preponderentă din punct de vedere
economic.Cultura secundară poate fi anterioară sau următoare şi ocupă terenul fie înaintea
culturii de bază, fie după aceasta.
Exemplu : Cultura de bază: tomate timpurii, de vară, de toamnă , culturi succesive :
salată, spanac; sau cartofi timpurii- cultura de bază şi varza de toamnă – cultura succesivă.
Culturile asociate sau intercalate reprezintă sistemul în care pe aceeaşi suprafaţă şi în acelaşi
timp se cultivă două sau mai multe specii. In cadrul acestui sistem se deosebeşte o cultură
principală, cea care prezintă importanţă economică mai mare şi una secundară. Asocierea
culturilor se face de obicei prin dispunerea alternativă a rândurilor sau benzilor culturii
principale cu acelea ale culturii secundare.
Legumele fiind plante foarte pretenţioase faţă de apă şi substanţele fertilizante, sunt cu
atât mai exigente faţă de lucrările solului, care urmăresc reţinerea apei, aerisirea solului şi
mobilizarea rezervelor de substanţe fertilizante.Ca şi la culturile agricole, lucrările solului la
legume se grupează în lucrări de bază şi de pregătire înainte de semănat şi plantat. Specific
pentru culturile legumicole este faptul că lucrările de pregătire a terenului se execută primăvara,
vara şi toamna, în funcţie de epoca de semănat şi plantat, ţinând seama de sistemul şi metoda de
cultură, tipul de sol şi starea vremii. Lucrările se aplică diferenţiat pentru culturile în ogor
propriu, pentru culturile succesive, pentru culturile din sere.
Tehnologia modernă implică40

următoarele lucrări de pregătire a terenului, valabile pentru toate

sistemele de cultură dar aplicate diferit de la cultură la cultură:
-îndepărtarea materialelor de susţinere a plantelor (araci, spalier);
- înlăturarea resturilor vegetale (vreji);

38

Dumitru Indrea; Alex-Silviu Apahidean , Editura: Ceres, Ghidul cultivatorului de legume,2004

39

www.apubb.ro

40

Dumitru Indrea; Alex-Silviu Apahidean , Editura: Ceres, Ghidul cultivatorului de legume,2004

29

- afânarea terenului;
- nivelarea;
- udarea de aprovizionare;
- fertilizarea de bază;
- arătura de toamnă;
- pregătirea patului germinativ în vederea semănatului sau plantatului;
- modelarea terenului prin realizarea unor straturi înălţate (biloane, brazde înalte) pe care se
execută semănatul sau plantatul legumelor şi a rigolelor de dirijare a apei pentru irigat;
- erbicidarea totală înainte de înfinţarea culturilor.
Pentru a putea efectua în mod corespunzător lucrările de irigare şi cele mecanizate este
necesară nivelarea capitală sau de bază şi amenajarea terenului pentru irigaţie.
Nivelarea de bază sau capitală se execută o singură dată, la începutul luării în cultură
irigată a terenului fermei, când se amenajază terenul şi se construieşte sistemul de irigaţie.
Aceasta se execută de întreprinderi specializate care folosesc maşini grele ca: buldozere,
screpere, gredere etc.

Prin nivelarea de bază se asigură terenului o pantă uniformă şi continuă, pe lungimea sa,

de 1-3 %o.

Dacă terenul nu este nivelat, apa este repartizată neuniform în momentul irigării,
atrăgând după sine fenomene negative ca: băltirea apei în unele porţiuni de teren; răcirea
solului; asfixierea plantelor; salinizareasolului; consumul neraţional de apă; crearea unor
condiţii nefavorabile pentru executarea lucrărilor mecanizate.
Inainte de a se trece la cultura legumelor, terenul care a fost nivelat capital se
îmbunătăţeşte prin fertilizarea cu îngrăşăminte organice şi prin culturi de uniformizare.
Lucrări executate toamna: desfiinţarea culturilor anterioare se referă la desfiinţarea
mijloacelor de susţinere a plantelor si înlăturarea resturilor culturilor anterioare în scopul
asigurării unor condiţii optime pentru executarea tuturor lucrărilor de pregătire a terenului.
La unele culturi (tomate timpurii, tomate de vară-toamnă) se ridică, transportă şi
depozitează mijloacele de susţinere, sârme, sfori etc.
După recoltarea unor culturi de producţie ca: varză, ardei, vinete, tomate, bame etc, cât
şi după recoltarea unor culturi semincere de morcovi, mărar, ceapă, spanac etc, rămân pe câmp
tulpini şi vrejuri care, prin înălţime şi densitate, împiedică desfăşurarea lucrărilor pentru
înfiinţarea unei noi culturi. De multe ori aceste resturi vegetale prezintă şi buruieni.
Resturile vegetale diferă de la o cultură la alta prin densitate, înălţime, stare de vegetaţie
(uscate, verzi), stare fitosanitară (infestate d boli, îmburuienate) şi de aceea desfiinţarea lor se

30

face diferit.în cazul când aceste resturi vegetale nu se pot valorifica în hrana animalelor, ele
trebuie să fie încorporate în sol sub formă de îngrăşămân organic, pentru a contribui la refacerea
structurii solului.41

Când aceste resturi vegetale sunt infestate de boli sau conţin un procent mare de
buruieni purtătoare de seminţe, ele trebuie să fie evacuate de pe câmp şi arse sau supuse
fermentării în platforme de gunoi, iar în funcţie de aceste situaţii, există mai multe tehnologii de
mecanizare a lucrării de desfiinţare a resturilor vegetale rămase în câmp.
Când resturile vegetale se valorifică în hrana animalelor (vărzoase, sfeclă roşie etc),
acestea sunt strânse, încărcate în remorci şi transportate în sectorul zootehnic.
Atunci când resturile vegetale nu se valorifică, iar înălţimea lor nu depăşeşte 30-40 cm,
ele se pot încorpora direct în sol prin lucrarea de arătură efectuată cu plugurile cu lăţime
variabilă P2V, P3V şi P5V, care sunt adaptate în acest scop, având lumina mărită sub cadrul
plugului si trupite cu antecormană, cu ajutorul cărora resturile vegetale sunt introduse pe fundul
brazdei în procent de 100% şi apoi acoperite cu pământ curat.
Când înălţimea resturilor vegetale este mai mare de 0,8-1 m, iar tulpina plantelor este
groasă şi se frânge mai greu, ca la semincerii de morcov, mărar, bame, sau la ardei, vinete etc,
este bine ca înainte de arat să se execute tocarea acestora cu maşina de tocat vreji MTV-4 sau cu
maşina de curăţat pajişti MCP-2 în agregat cu tractorul U-650 M. în lipsă, se foloseşte şi
combina CSU. încorporarea în sol a acestor resturi se face cu plugurile cu lăţime variabilă sau
cu lăţime fixă.

Când resturile vegetale sunt infestate de boli ce se pot transmite sau de buruieni
purtătoare de seminţe, si se urmăreşte combaterea lor preventivă, este necesar ca ele să fie
evacuate de pe teren întregi, prin cosire şi apoi încărcate în remorci, sau prin tocare si colectarea
tocării în remorci.

Mobilizarea solului42

se execută imediat după desfiinţarea culturii precedente, cu grapa
cu discuri sau cu cultivatorul în agregat cu tractorul U-650 M, la adâncimea de 10-15 cm, în
raport cu amplitudinea denivelărilor de la cultura precedentă.
Nivelarea de întreţinere sau de exploatare43

are drept scop îndepărtarea denivelărilor
rămase de la cultura anterioară. Această lucrare este obligatorie pe terenurile nivelate capital.
Din cercetări şi observaţii făcute pe parcelele la care nu s-a executat nivelarea de
întreţinere s-a constatat că apa de irigaţie nu este repartizată uniform pe rigole, fapt care dă
naştere la băltiri pe unele porţiuni de teren şi la alimentarea cu o cantitate de apă insuficientă în

41

Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971

42

Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971

43

:Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971

31

alte porţiuni, ceea ce duce la dezvoltarea neuniformă a culturii. în plus, s-a mai constatat şi un
consum mai mare de apă faţă de sola nivelată .
Ca urmare, în aceste condiţii se întârzie executarea la timp a lucrărilor mecanizate de
întreţinere (prăşit, refăcut rigole, combaterea dăunătorilor) sau dacă se lucrează, roţile
tractorului produc şanţuri în zonele unde a băltit apa, iar în cazul când se seamănă pe teren cu
microdenivelări, răsărirea şi dezvoltarea plantelor este neuniformă.
Nivelarea de întreţinere se va efectua după desfiinţarea culturii, înainte de arătura de
toamnă, după ce în prealabil sola respectivă a fost lucrată cu grapa cu discuri. Nivelarea de
întreţinere se poate executa prin 2-3 treceri cu nivelatorul NT-2,8 + U-650M dintre care,
primele două oblic, paralei cu diagonalele terenului, iar ultima paralel cu diagonalele viitoarelor
rigole de udare.

Se mai poate efectua folosind nivelatoare cu reglaje automate de tip tractat ca NM-3,2
sau semipurtat ca NMS-3,2. Cu aceste nivelatoare se reface panta terenului de 1-3 %o care
asigură scurgerea normală a apei pe rigolă. Tot cu aceste nivelatoare se execută şi o
uniformizare a suprafeţei terenului cu deplasări de sol pe distanţe de 10-20 m.
Când prin nivelare se urmăreşte mai mult o finisare a micro-denivelărilor solului în
vederea realizării unei suprafeţe cât mai uniforme, se folosesc utilaje de nivelat mai simple ca:
grapa netezitoare cu colţi reglabili 8 GCN-1,7, grapa stelată GS-1,2 montată după plug, grape
cu discuri echipate cu bare de netezire.
Fertilizarea de bază44

se efectuează cu îngrăşăminte verzi şi cu îngrăşăminte chimice
greu solubile. Cantităţile necesare se stabilesc în funcţie de rezultatele cartării agrochimice, de
specie şi de producţia ce trebuie obţinută la specia respectivă. Din totalul îngrăşămintelor
necesare unei culturi, circa 2/3 se aplică la fertilizarea de bază.
Gunoiul de grajd, fermentat sau semifermentat, se împrăştie pe suprafaţa solului numai
atunci când poate să fie încorporat sub brazdă, prin arătură, în aceeaşi zi, pentru a se evita
pierderile de elemente nutritive. Cercetările întreprinse în acest scop au arătat că întârzierea
încorporării gunoiului de grajd cu două zile, după ce a fost împrăştiat, poate să scadă
eficacitatea acestuia cu 25%, iar întârzierea cu patru zile, o reduce aproape la jumătate
(Marinescu A., 1989).

Gunoiul de grajd trebuie să fie împrăştiat uniform pe suprafaţa solului, iar particulele cu
dimensiunea de cea 60 mm să reprezinte minimum 70%. Nu se admit particule cu dimensiuni
de peste 150 mm. Sub aspect tehnologic, capacitatea de lucru a maşinilor de administrat gunoi
este condiţionată direct de timpul consumat pentru deplasarea agregatului de la platformă la

44

:Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971

32

parcelă şi înapoi şi de timpul pentru încărcarea maşinii.
Pentru reducerea acestor timpi este bine să se amenajeze platforme cu gunoi de grajd la
capetele parcelelor ce urmează să fie fertilizate. Din experienţe a rezultat că platformele pot fi
amplasate la distanţe de până la 2 km faţă de locul împrăştierii. In timpul amenajării platformei
se vor îndepărta corpurile străine (pietre, bucăţi de lemn, sârmă, folie) ce pot dăuna în
funcţionarea maşinilor.

La administrarea gunoiului de grajd trebuie mers pe o formaţiune de lucru în care intră
un încărcător şi minimum două maşini de împrăştiat gunoi de grajd.
Dintre îngrăşămintele chimice, la fertilizarea de bază se folosesc cele cu fosfor şi cu

potasiu.

Pe suprafeţe mari administrarea lor se face cu maşinile MA 3,5, MA-6 în agregat cu U-
650. Când administrarea îngrăşămintelor se face pe suprafeţe mici se pot folosi maşinile MIG-1
sau MIG-300 purtate de tractorul L-445.

Arătura de bază45

se execută imediat după nivelare şi concomitent cu fertilizarea de

bază.

Arătura îmbunătăţeşte structura solului, ajută la pătrunderea rădăcinilor plantelor în
profunzime, pentru a-şi procura hrana dintr-un volum mai mare de sol, încorporează în sol
îngrăşămintele organice şi resturile vegetale şi accelerează descopunerea lor, permite infiltrarea
apei în straturile mai adânci, unde este mai bine păstrată.
Terenul arat toamna se lucrează primăvara mai uşor şi mai bine. Adâncimea arăturii
depinde de specia cultivată şi de însuşirile solului din parcela respectivă. Pentru majoritatea
speciilor legumicole adâncimea arăturii de toamnă trebuie să fie de 28-30 cm. Pe solurile mai
grele şi care au fost irigate prin brazde se recomandă ca arăturile de toamnă să se facă mai
adânc, iar cel puţin la 2-3 ani să se lucreze la 35-40 cm, echipând plugul cu scormonitori.
Odată la 3-4 ani este bine să se facă o aratură adanca deoarece udările şi fertilizările
repetate produc fenomene de impermeabilitate la nivelul straturilor inferioare ale solului. Până
la adâncimea de 50 cm in condiţii de câmp se folosesc subsolierele: SP-3(5) montat pe tractorul
1800 sau cele montate pe tractoarele S-1500 LS şi S-1800 LS. Până adâncimea de 60 cm se
foloseşte maşina de afânat solul MAS-60 în ag gat cu tractorul U-650 M.
Pentru culturile legumicole perene, înainte de înfiinţarea acestora se face aratura cu
pluguri speciale. Arătura este bine să se facă cu plugul reversibil. în lipsa acestuia poate folosi
şi plugul PP-4-30. Se mai folosesc plugurile cu lăţimea va abilă P2V, P3V, P5V.
O cerinţă de calitate a arăturii este ca în final pe sola sau parce respectivă să fie un

45

:Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971

33

număr cât mai mic de şanţuri sau coame, sau dacă poate acestea să lipsească în totalitate.
Direcţia brazdelor arăturii va aceeaşi cu a viitoarelor rigole de udare.
Pentru culturile care se înfiinţează primăvara mai târziu arătura se lasă in brazdă crudă
(negrăpată) pentru ca solul să fie supus variaţiilor de tempertură cu amplitudini mari, care au
loc din toamnă până în primăvară, îngheţului din timpul iernii ce contribuie la distrugerea
multor germeni ai agenţilor pato- geni, iar alternanta cu perioada de dezgheţ, favorizează
formarea structuri glomerulare, care asigură o circulaţie foarte bună a apei şi aerului.
Pentru culturile legumicole care se înfiinţează primăvara cât mai devreme, în epoca
imediat următoare ce timpul permite (mazăre, morcov salată etc.) este recomandat ca arătura de
toamnă să fie obligatoriu grăpata cu grapa stelată GS-1,2 sau GS-1,6. Când necesitatea o cere se
va trece şi cu grapa cu discuri. Prin aceasta se realizează o nivelare a solului şi se creează
condiţii ca primăvara să se pregătească un pat germinativ cât mai uniform şi mai bun pentru
însămânţare.

Pe suprafeţe mici, în grădinile familiale, terenul se poate mobiliza cu ajutorul cazmalei

la adâncimea de 25-30 cm.

Arăturile de toamnă ies din iarnă mărunţite, aşezate şi uşor tasate. Terenurile arate din
toamnă acumulează importante cantităţi de apă din precipitaţii.
La înfiinţarea culturilor legumicole o atenţie deosebită trebuie acordată la pregătirea
patului germinativ în care urmează să se semene. Datorită diversităţii seminţelor de legume, mai
ales în ce priveşte mărimea, este necesară şi o pregătire specifică a patului germinativ care
trebuie să asigure în sol, pentru orice sămânţă: căldură, oxigen şi umiditate. Oxigenul şi căldura
necesare germinării seminţelor se asigură prin afânarea stratului de sol până la adâncimea la
care se introduce sămânţa.

Pentru seminţele mici, terenul trebuie să fie nivelat, măruntit si reavăn, deoarece acestea
se seamănă superficial, la 1-2 cm, pentru ca germenul să poată ajunge la suprafaţa solului
înainte de a se epuiza rezerva de hrană din sămânţă.
Seminţele mai mari se introduc mai adânc, la 3-5 cm. Pentru culturile legumicole care se
înfiinţează primăvara în prima epocă, imediat ce se poate intra pe câmp (mazăre, morcov,
spanac, salată etc), pe teren arat şi nivelat din toamnă, se recomandă folosirea în primul rând a
grapei cu colţi reglabili şi bară de netezire 8-GCN-l,7. O mai bună pregătire a terenului se
obţine prin efectuarea a două treceri. Când arătura de toamnă nu a fost nivelată, iar în primăvară
solul prezintă denivelări mai pronunţate, se recomandă folosirea cultivatorului echipat cu
organe active tip daltă (Combinatoarele C-3,9, C-6,5 sau combinatorul CPGC-4). Cultivatorul
va fi echipat cu grape elicoidale rotative pentru măruntirea solului.

34

Pentru culturile legumicole care se înfiinţează primăvara în etapa a doua, când terenul
s-a mai bătătorit, cât şi pe solurile grele sau argiloase, se recomandă folosirea combinatorului
C-3,9 având montate în loculi roţilor trei grape elicoidale, sau combinatoarele C-6,5 şi CPGC-4.

Pe terenurile lipsite de buruieni, sau care sunt într-o fază de dezvoltare mai mică (2-4
cm), folosirea combinatoarelor se va face în varianta echipată cu cuţite tip daltă, care
prelucrează solul şi-1 mărun-ţesc fără să-1 răstoarne, păstrând în felul acesta şi umiditatea din
sol.

în cazul când primăvara este timpurie şi terenul s-a îmburuienat mai puternic,
combinatorul se echipează obligatoriu cu cuţitul tip săgeată, care pe lângă pregătirea patului
germinativ execută şi distrugerea buruienilor.
Pentru culturile legumicole care se înfiinţează în epoca a treia (plantat tomate, ardei,
vinete, pepeni, bame etc.) se recomandă să se aplice solului una sau două grăpări de întreţinere
la 2-3 cm adâncime cu 8-GCN-1,7, iar la nevoie cu combinatorul C-3,9 la care s-au înlocuit
rotile cu trei grape elicoidale, pentru a se distruge buruienile si a se împiedica formarea crustei
ce ajută la evaporarea apei din sol.

Administrarea îngraşămintelor46

se face primăvara, urmărindu-se ca această lucrare să
fie urmată de grăpat' sau discuit pentru a nu lăsa expuse la soare îngrăşămintele aplicate.
Aplicarea îngrăşămintelor chimice solide sub formă de îngrăşăminte starter sau de
forţare se poate face cu puţin timp înainte de înfiinţarea culturii, când se execută modelarea
solului, folosind în acest scop agregatul de modelat şi fertilizat AMFS-4,5, prevăzut cu
echipamentul de fertilizare EF-6.
în culturile neprăşitoare, administrarea îngrăşămintelor starter se poate face concomitent
cu semănatul, folosind semănătoarea SUP-29M cu echipament de fertilizare EF-29.
Erbicidarea înainte de modelare se face atunci când se folosesc erbi-cide volatile care
necesită încorporarea imediată în sol. Erbicidele se aplică cu utilaje specifice MET-1200 sau
MET-2500 şi încorporează în sol cu combinatoarele C-3,9; C-6,5 şi CPGC-4 sau agregate
complexe care execută concomitent erbicidarea şi încorporarea în sol, formate din com-binator
şi echipamentul EEP-600 montat pe tractor.
Dacă pentru erbicidare se folosesc produse care nu necesită încorporare, erbicidarea se
realizează după modelare, preemergent sau postemergent.

Modelarea terenului47

este lucrarea prin care se realizează un profil al solului sub formă

46

:Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971

47

:Mănescu B. Cultura plantelor (agricultură), Ed. Didactică si Pedagogică,1971

35

de straturi înălţate, despărţite prin rigole prin care să ajungă apa în vederea irigării culturilor
legumicole.

Această lucrare s-a generalizat aproape în toate ţările unde se aplică o legumicultura
intensivă şi pe suprafeţe mari. Modelarea terenului prezintă mai multe avantaje:
-

facilitează folosirea tractoarelor şi a mijloacelor mecanice la executarea

lucrărilor;
-

se realizează o conducere uşoară si corectă a agregatelor printre rândurile de
plante, deoarece tractoarele se deplasează pe rigole;
-

primăvara straturile înălţate se zvântă mai repede permiţând executarea
lucrărilor de înfiinţare a culturilor legumicole mai de timpuriu;
-

în cazul irigaţiei prin aspersiune sau a precipitaţiilor abundente, excesul de apă

se poate scurge prin rigole;
-

se uşurează efectuarea unor lucrări de întreţinere si recoltare deoarece la udarea
pe rigole nu se udă coronamentul brazdelor, putându-se circula pe acestea;
- se uşurează lucrările de recoltare a legumelor rădăcinoase si bulboase.
Până în 1988-1989 modelarea terenului se realiza în tara noastră cu MMS-2,8+U-650,
după două scheme: cu lăţimea la coronament de 94 cm si ecartamentul de 140 cm si cu lăţimea
la coronament de 50 cm si ecartament de 192 cm. Prima variantă se folosea pentru legumele
destinate consumului şi industrializării, iar cea de-a doua pentru culturile semicerc bienale si
pentru unele culturi destinate consumului (ceapa de apă), pe terenuri uşoare.
După 1989 s-a trecut la tehnologia de modelare cu lăţimea la coronament de 104 cm şi
ecartament de 150 cm în funcţie de modul cum este pregătit terenul şi de structura solului,
lucrarea de modelare se poate face după două tehnologii: dintr-o singură trecere sau din două
treceri.

Necesitatea modelării solului apare şi la înfiinţarea culturilor de spanac, salată, lobodă,
ştevie, întrucât se uşurează recoltarea semimecani-zată prin tăiere şi dislocare a plantelor la 2-3
cm sub nivelul solului cu maşina'de dislocat fasole MDF-1,548
.
Pentru culturile care se înfiinţează prin răsad plantat mecanic, modelarea solului se face
din timp, ca până la plantarea cu maşina, solul să se mai aşeze. Dacă plantarea se face când
solul este prea afânat, apare fenomenul de patinare a roţilor care antrenează discurile de plantare
a răsadului.

Pentru culturile care se înfiinţează prin semănat, modelarea solului se face cu un avans
de 2-3 zile în scopul de a se asigura pătrunderea brăz-darelor semănătorii la adâncime reglată.

48

www.scribd.com/doc/Legumicultura

36

Trebuie avut în vedere că suprafaţa coronamentului să fie cât mai bine nivelată.
Modelarea nu se recomandă la mazăre si fasole verde. în situaţia cui-tivării legumelor
pe suprafeţe mici, modelarea terenului în straturi înălţate late de 1,2-1,4 m, lungi de 6-10 m,
despărţite de poteci late de 0,4-0,5 m se poate realiza manual. Se marchează straturile cu sfori,
apoi cu sapa, din zona potecilor, se trage solul pe stratul înălţat, se nivelează cu sapa şi grebla şi
se folosesc aceste straturi pentru plantarea arpagicului, a bulbililor de usturoi, semănat morcov,
pătrunjel, salată etc.

Pe terenurile joase şi umede, pentru evaporarea excesului de apă, se recomandă
modelarea terenului sub formă de biloane (în mod deosebit pentru cultura hreanului, batatului
etc).

La înfiinţarea culturilor legumicole prin semănat cu seminţe mici este necesar ca înainte de
semănat, dacă solul este afânat mai adânc decât este necesar pentru sămânţă, să se execute o
lucrare de lăsare a solului, pentru a crea condiţiile ca semănătoarea să introducă seminţele la
aceeaşi adâncime, în scopul obţinerii unei răsăriri uniforme. Se foloseşte tăvălugul cu suprafaţa
netedă TN-5,5 sau 3TN-1,4. În zilele de toamnă mai călduroase, lipsite de precipitaţii,
legumicultorii încep să pregătească amestecurile de pământ pentru obţinerea răsadurilor
necesare viitoarelor culturi de legume. Pregătirea amestecurilor de pământuri este o verigă
tehnologică absolut necesară pentru speciile legumicole la care înfiinţarea culturilor se face
nemijlocit prin răsad. În scopul obţinerii unui răsad de calitate bună, amestecul nutritiv trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii49
:
*să prezinte un grad optim de afânare şi permeabilitate;
*să aibă capacitate foarte bună de reţinere a apei;
*să se caracterizeze printr-un conţinut ridicat de elemente minerale uşor asimilabile;
*să fie lipsit de agenţi de boli şi de dăunători care produc pagube culturilor legumicole;
*să posede un pH adecvat cerinţelor speciilor la care se foloseşte;
*să aibă culoare închisă pentru a capta radiaţia calorică etc.
Pentru a obţine un amestec nutritiv cu însuşirile prezentate anterior, se folosesc diverse
materiale, atât de natură organică, cât şi de natura anorganică. La pregătirea amestecului nutritiv
se folosesc: mraniţa, turba, pământul de ţelina, pământul de grădină, iar în proporţie mai mică
composturile (menajer, de resturi vegetale etc.), pământul de frunze şi pământul de rumeguş.
Mraniţa 50

. Este un gunoi de grajd foarte bine descompus până la stadiul de pământ, care
se poate obţine în 1 - 2 ani. Prezintă o serie de însuşiri, şi anume: conţinut foarte ridicat de

49

Nicolae Atanasiu,Producerea răsadurilor de legume, Editura: Ceres ,2010

50

Nicolae Atanasiu,Producerea răsadurilor de legume, Editura: Ceres ,2010

37

substanţe nutritive uşor asimilabile de către plante, pH alcalin, culoare neagră (care favorizează
captarea căldurii de la soare), este afânata şi permeabila.
Mraniţa prezintă dezavantajul că are în conţinutul său germeni de boli şi dăunători,
precum şi seminţe de buruieni. Pentru aceasta se impune în mod obligatoriu dezinfecţia pe cale
termică sau chimică, fie a mraniţei, fie a amestecurilor nutritive în compoziţia căror se găseşte
mraniţa.

Turba .Spre deosebire de mraniţa, prezintă marele avantaj că se poate folosi imediat,
nefiind necesară fermentarea şi descompunerea acesteia. Este un material organic care se
formează în condiţii naturale, în aşa-numitele turbării. Se cunosc două feluri de turbă:
-turba neagră (se formează în zonele joase), are aspect prăfos, datorită gradului avansat de
descompunere, culoare neagră, o mare capacitate de reţinere a apei (de 7 - 8 ori volumul sau),
mai săracă în elemente minerale, comparativ cu mraniţa, pH slab acid, afânata şi permeabila;
- turba roşie (se formează în zonele înalte), are aspect fibros, datorită faptului că nu este foarte
bine descompusa, culoarea este mai deschisă (roşcata), capacitate foarte mare de reţinere a apei
(de 10 - 15 ori volumul sau), are pH acid şi de aceea se foloseşte mai puţin în legumicultura, iar
când se foloseşte se tratează cu praf de var 2 - 3 kg/m³ pentru neutralizarea acidităţii51
.
Este liberă de boli şi dăunători şi relativ săracă în elemente nutritive.
Pământul de ţelina . Se obţine de pe terenuri înţelenite cu graminee şi leguminoase perene. Se
recoltează brazde pe o adâncime de 20 cm, care apoi se aşază în platforme de descompunere,
obţinând în 6 - 8 luni un pământ de ţelina bun pentru pregătirea amestecurilor. Are culoare
cenusie-maronie, este foarte bine structurat, are conţinut ridicat în elemente minerale, în special
azot (dar acesta depinde foarte mult de flora existenţa pe terenul de unde s-au recoltat brazdele),
are pH alcalin.

Pământul de grădină. Se poate folosi ca înlocuitor al pământului de ţelina şi spre
deosebire de pământul de ţelina se foloseşte imediat după recoltarea stratului de pământ de la
suprafaţa solului. Poseda aceleaşi însuşiri ca şi pământul de ţelină.
Composturile 52

. Se folosesc mai puţin la pregătirea amestecurilor nutritive şi pot să înlocuiască
mraniţa. Se obţin prin compostarea diferitelor resturi vegetale sau resturi menajere din
gospodăriile populaţiei, timp de 3 - 4 ani. Prezintă culoare închisă, conţinut ridicat în elemente
nutritive, însă o atenţie deosebită trebuie acordată pH-ului şi conţinutului variat în germeni
patogeni, pentru care se recomanda în mod absolut obligatoriu dezinfecţia înainte de folosire.

51

www.scribd.com/doc/Legumicultura

52

Nicolae Atanasiu,Producerea răsadurilor de legume, Editura: Ceres ,2010

38

Pământul de frunze. Se obţine din compostarea frunzelor arborilor care toamnă în mod
obişnuit cad. Se strâng în platforme sau în şanţuri, se răscolesc de mai multe ori, cu care ocazie
se face şi udarea cu must de gunoi de grajd şi în circa 2 ani de zile se obţine un pământ bun. Are
culoare închisă, sărac în elemente nutritive, afânat şi permeabil şi cu pH variabil, în funcţie de
speciile de arbori de la care provine, de aceea trebuie folosit cu multă atenţie.Dintre materialele
anorganice folosite la pregătirea amestecurilor, cel mai cunoscut este nisipul, folosit în scopul
asigurării unui grad de afânare şi permeabilitate corespunzător amestecului nutritiv, evitând
compactizarea acestuia. Cel mai bun nisip este cel de rău, spălat de ape, deoarece nu conţine
oxizi, care ar putea fi toxici pentru plante, şi practic nu lipseşte la pregătirea amestecurilor.
Pregătirea amestecurilor nutritive. Se face manual pentru cantităţi mici şi mecanizat
pentru cantităţi mai mari. Pregătirea manuală se face pe platforme betonate sau pe suprafeţe
plane, bine curăţate.Mai întâi, se stabileşte reţetă de amestec, în funcţie de scopul urmărit şi
unitatea de volum (lopată, găleata, roaba).
În mod obligatoriu componentele se cern înainte de folosire cu ajutorul unor plase de
sârmă cu ochiuri mici aşezate oblic, după care componentele se măsoară în unităţi de volum şi
se aşază în straturi alternative într-o grămadă conică. Tot acum, dacă este cazul, se
administrează îngrăşămintele chimice în scopul sporirii fertilităţii acestuia. Amestecarea se face
prin lopătarea materialelor, începând de la baza grămezii, clădind astfel două grămezi mai mici.
Concomitent se amesteca la fiecare grămadă cu grebla. În final, se reface grămadă iniţială în
care să nu poată să fie ales nici un component, deci să fie o masă foarte bine omogenizata.
Substratul astfel pregătit se dezinfectează pe cale chimică (ex. formalina 3%) sau cu aburi. Se
depozitează în magazii, şoproane, alte spaţii acoperite, unde să fie ferit de umezeală.
Ca timp, pregătirea amestecurilor este bine să se facă din toamnă, în zile însorite, când
umiditatea materialelor nu depăşeşte 40%.Cu 3 - 4 zile înainte de utilizare, amestecul pentru
răsaduri se aduce în spaţii închise pentru a se încălzi.
În funcţie de metoda de cultivare (de înfiinţare) se întâlnesc următoarele sisteme de cultivare a
plantelor legumicole53
:
-culturi prin semănat direct în câmp, practicate la majoritatea speciilor legumicole cultivate
în câmp (morcov, pătrunjel, păstârnac, mazăre, fasole etc.) şi numai la anumite specii în sere şi
solarii (ridichi, mărar, spanac, pătrunjel pentru frunze etc).
-culturi prin răsad, întâlnite la majoritatea speciilor cultivate în spaţii protejate, pentru
culturi extratimpurii şi timpurii (tomate, castraveţi, ardei, vinete) sau chiar pentru unele culturi

53

V.Popescu, Angela Popescu,Cultura legumelor în câmp şi în solarii Editura: MAST,2006,

39

de vară şi toamnă (tomate, castraveţi), cu scopul de a scurta perioadă de vegetaţie la locul de
cultură şi de a folosi cât mai intensiv şi raţional solul şi spaţiile de cultură.
Luând în considerare destinaţia produselor, sistemele de cultivare a plantelor legumicole

pot fi clasificate în:
-

culturi pentru consum în stare proaspătă, fie imediat după recoltare, fie după o anumită
perioadă de păstrare în spaţii special amenajate (rădăcinoase, bulboase, cartof etc);
-

culturi pentru industrializare obţinute după tehnologii speciale, la preţuri mai reduse,
destinate fabricilor de conserve (tomate, mazăre, fasole etc).
În funcţie de eşalonarea producţiei sau perioada când se execută, sistemele de cultivare pot
fi: extratimpurii (la sfârşitul iernii şi începutul primăverii), timpurii (de primăvară),
semitimpurii (de vară), târzii (de toamnă), întârziate (toamna târziu sau pentru postmaturare).
După caracteristicile substratului de cultură54

în care cresc rădăcinile plantelor, se

întâlnesc mai multe sisteme de cultură şi anume:
-

în medii nutritive naturale, cum este solul sau diferite amestecuri de diferite pământuri

fertile naturale;

În medii nutritive artificiale (fară sol), cum sunt soluţiile nutritive apoase care conţin în
anumite raporturi şi diferite concentraţii de macroelemente şi microelemente necesare nutriţiei
plantelor.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->