CĂLĂTORIA „Călătoria lui Brandort descrie noua conştiinţă colectivă legată de vindecare şi de dezvoltarea personală care invadează la ora

actuală întreaga planetă. Cartea reprezintă o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care doresc să se elibereze şi să avanseze pe calea lor spirituală”. Chris James, autoritate internaţională în domeniul puterii vindecătoare a sunetului, compozitor laureat cu multiple premii. „O Călătorie uimitoare, un dar pentru noi toţi”. Jane Seymour, O.B.E. Actriţă, artistă şi autoare a cărţilor: Doi odată şi Când ai gemeni. „Procesul Călătoriei descris de Brandon Bays este o tehnică uluitor de simplă care facilitează vindecarea fizică şi emoţională într-un timp foarte scurt. Tehnica poate fi învăţată şi aplicată practic de către orice om, aproape instantaneu, şi oferă rezultate extrem de profunde, chiar dacă persoana a încercat până atunci alte tehnici care nu au dat randament. Recomand din toată inima Procesul Călătoriei, tuturor oamenilor”. lan Watson, cofondator al Colegiului Lakeland pentru Homeopatie, autor al cărţii un ghid al metodologiilor homeopatiei. „Călătoria oferă o abordare inovativă şi cu totul remarcabilă a accesării resurselor interioare

profunde ce declanşează apoi vindecarea corpului şi a minţii”. Walter, medic, medic şefia Natural Healthlink, director responsabil cu instruirea profesională în cadrul companiei Green Medicine „În timp ce citeam Călătoria, am simţit că am o discuţie intimă cu Brandon. Curajul cu care a depăşit tragedia prin care a trecut, schimbându-şi totodată perspectiva asupra lumii, m-a impresionat profund. La ora actuală citesc din nou cartea”. Becky Robbins, scriitoare şi conferenţiar „Călătoria a reprezentat pentru mine un apel la trezire după un somn de foarte lungă durată şi a generat o serie de schimbări profunde în modul meu de lucru cu pacienţii. Cartea mi-a permis să integrez mai bine ce am învăţat în timpul studiilor de medicină convenţională, oferindu-mi acces la cunoaşterea primordială dirilăuntrul meu”. Birinder Kaur, medic de familie în Marea Britanie „După ce am citit Călătoria, m-am simţit de parcă cineva m-ar fi spălat în interior. Inima mea s-a simţit vindecată şi completă. Simţeam nevoia să dansez, sa cânt şi să sărbătoresc… În sfârşit, mă simţeam eliberată”. Suzy Greaves, ziaristă la The Sunday Times „Călătoria va inspira cu siguranţă milioane de oameni, nu doar pe cei confruntaţi cu provocări fizice, ci şi pe cei care caută eliberarea spirituală”. Candace Pert, autoare a cărţii Moleculele emoţiei Brandon Bays L i Călătoria

Un ghid excepţional pentru vindecarea vieţii tale şi eliberarea ta. Introducere Aceasta este o carte despre libertate, despre libertatea de a-ţi trăi viaţa exact aşa cum ai visat întotdeauna să o trăieşti. Cu toţii avem probleme care ne limitează sau care ne fac să ne simţim prinşi într-o capcană, cum ar fi sentimentele de mânie, de depresie, de durere, anxietate sau teamă. Unii oameni nu reuşesc să îşi definească aceste sentimente, dar simt că viaţa ar trebui să însemne ceva mai mult decât ceea ce trăiesc ei. Alţii se simt pur şi simplu nişte rataţi. Mulţi dintre noi cad pradă dependenţelor, iar unii chiar se îmbolnăvesc de boli grave, care le pun în pericol viaţa. Oricât de gravă ar fi problema cu care te confrunţi şi oricât de mult te-ai luptat cu ea până acum, tu ai posibilitatea să te eliberezi şi să te vindeci, devenind astfel complet. Tu ai capacitatea de a ajunge chiar la rădăcina acestor probleme. La acest nivel, le poţi rezolva şi te poţi detaşa în sfârşit de ele, eliberându-te, astfel încât să îţi poţi trăi viaţa la potenţialul tău maxim, ca expresie plenară a sinelui tău real. După experienţa profund transformatoare prin care mi-am vindecat în mod natural o tumoare în numai şase săptămâni şi jumătate, eu am descoperit o bucurie nesfârşită şi o senzaţie de libertate care nu m-a mai părăsit de atunci. Acesta a devenit darul nepreţuit al vieţii mele.

Am scris cartea de faţă în semn de recunoştinţă profundă faţă de călătoria prin care am trecut. Speranţa mea este că ea va fi un instrument viu care te va inspira să te îmbarci în propria ta călătorie interioară. Iţi doresc să descoperi cu această ocazie bucuria infinită care reprezintă esenţa fiinţei tale. Aceasta este o invitaţie către eliberare. Eşti gata să o accepţi? — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. — Nu putem, Învăţătorule, căci ne e frică. — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. — Nu putem, Învăţătorule, căci ne e frică. — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. Ei au venit. El i-a împins… Iar ei au început să zboare. Libertatea este destinul nostru. Din păcate, noi ne temem să facem pasul care poate restabili în noi acea măreţie ce reprezintă natura noastră reală. Am auzit odată o legendă care spunea că noi ne naştem în această viaţă ca nişte diamante perfect pure, fără nicio zgârietură şi fără niciun defect. Pe măsură ce trecem prin diferite încercări şi greutăţi specifice vieţii, strălucirea noastră interioară devine din ce în ce mai palidă, fiind ascunsă sub un strat de noroi. Când devenim adulţi, noi ascundem acest strat de noroi sub un nou strat strălucitor de ojă. Ne afişăm astfel în faţa lumii exterioare sub această aparenţă fals-strălucitoare şi ne întrebăm de ce nimeni în jurul nostru nu pare impresionat de ea. În timp, mulţi oameni ajung să creadă că acest strat

protector reprezintă însăşi esenţa lor. Drept urmare, ei îşi modelează întreaga identitate personală după chipul şi asemănarea lui. Dacă suntem foarte norocoşi, viaţa ne oferă un dar, un „apel la trezire”. Uneori, din varii motive, noi putem străpunge stratul exterior al învelişului dur pe care ni l-am creat în jurul nostru, apoi şi celelalte straturi de noroi, şi putem surprinde un crâmpei din adevărata noastră strălucire interioară. Dacă suntem încă şi mai norocoşi, noi ne putem petrece tot restul vieţii într-o călătorie de întoarcere acasă, în acest ţinut al frumuseţii şi libertăţii absolute. Descoperim astfel că am fost şi vom rămâne de-a pururi una cu acest diamant interior de o perfecţiune absolută. Aceasta este povestea călătoriei către casă şi a apelului neîncetat al sufletului de a ne recunoaşte propria măreţie interioară. Cartea de faţă este un apel la trezire, o invitaţie să te întorci în sfârşit acasă şi să redevii cel care eşti cu adevărat. Tu eşti chiar ceea ce cauţi. 1 În acea dimineaţă de vară a anului 1992, m-am trezit cu revelaţia că trebuie să înfrunt în sfârşit cauza care mi-a făcut burta să îmi crească atât de mult în ultimele luni. Nu mai puteam rămâne la nesfârşit în faza de negare. O parte din conştiinţa mea ştia că în corpul meu se ascunde o realitate extrem de neplăcută şi că trebuia să îmi fac în sfârşit analizele medicale necesare.

filtrată. Mi-am petrecut întreaga viaţă participând la cele mai variate seminare şi cursuri pe tema autoperfecţionării şi am învăţat tot ce am putut despre vindecarea corpului şi a spiritului. şi peste toate. . în California. Ce mai – viaţa mea reflecta perfect tot ce îmi dorisem vreodată. La urma urmelor. şi făceam sărituri pe o mini-trambulină în fiecare zi. întotdeauna am făcut ceea ce trebuia! Întreaga viaţă am fost extrem de conştientă de sănătatea mea. Călătoream în întreaga lume ţinând seminare şi inspirându-i pe ceilalţi oameni să îşi cultive şi să îşi întreţină o stare de sănătate perfectă. şi respiram astfel zilnic numai aer curat.Nu-mi doream să cred că sunt „bolnavă” sau că ceva „nu este în regulă” în interiorul meu. vegetariene. Mâneam numai alimente vii. datorită activităţii direcţionate către creşterea mea. personală din ultimii ani. întrucât mintea mea era orientată în mod natural către acestea. Aveam o căsnicie în care mă simţeam profund împlinită. încărcat cu aerosoli. Locuiam într-o căsuţă mică pe plaja din Malibu. iar în ultimii 12 ani mi-am luat toate precauţiile necesare pentru a nu mă îmbolnăvi. îmi plăcea munca i pe care o desfăşuram şi mă simţeam recunoscătoare pentru acest lucru. Dar cel mai important lucru. în sensul că nu mă limitam doar să vorbesc despre aceste principii. beam numai apă pură. îmi iubeam la nebunie copiii. Aveam convingerea că îmi trăiesc viaţa la unison cu principiile sănătăţii şi ale bunăstării. nu mai trebuia să îmi focalizez în mod deliberat gândurile asupra afirmaţiilor pozitive.

pusă în faţa unei potenţiale boli grave. Cum era posibil aşa ceva. dar care era renumită pentru faptul că nu se grăbea să le extirpe acestora organele bolnave înainte de a încerca toate celelalte opţiuni. de vreme ce făcusem tot ce trebuia să fac pentru a-mi prezerva starea de sănătate? Stânjenită şi ruşinată. Spre surpriza . Cu toate acestea. Am trecut în revistă cărţile de pe rafturi şi am găsit una scrisă de o femeiechirurg specializată în probleme de sănătate ale femeilor. aşa că am sunat la numărul de telefon indicat la sfârşitul cărţii. nu ştiam de unde să încep şi la cine să apelez mai întâi. eu eram „marea expertă” unanim recunoscută care le preda altora ce trebuie să facă pentru a-şi recăpăta şi menţine starea de sănătate! Şi totuşi. M-am gândit să apelez la ea. Deşi eram conştientă de necesitatea urgentă a unui diagnostic medical corect. La urma urmelor. m-am decis să încerc la librăria locală. Cu toate acestea. mam trezit cu un abdomen atât de umflat încât păream gravidă (ştiam însă foarte bine că nu sunt). Neavând curajul să le telefonez prietenilor mei şi neştiind la cine altcineva să apelez.ci chiar le puneam în practică. acum. nu mi-am putut recunoaşte temerile nici măcar în faţa celor mai apropiaţi prieteni. mă simţeam terorizată de gândul de a mă duce la medic pentru un control „de rutină”. abdomenul meu devenise atât de umflat încât nu-mi mai puteam închide fermoarul la pantaloni! Timp de mai bine de 15 ani m-am ocupat numai de terapii vindecătoare naturiste şi alternative.

în timp ce eu aşteptam terorizată să aud verdictul fatal. spunându-i: „Haideţi. pântecul meu a continuat să se umfle. întregul corp mi s-a acoperit cu o transpiraţie rece. începând cu mult timp înainte de perioada lui normală. În timp ce încercam cu disperare să înţeleg ce îmi spunea. În tot acest timp. mi-am luat iniman dinţi şi i-am spus despre ce este vorba uneia dintre prietenele mele cele mai bune. Am făcut o tentativă tragică de a glumi. pe care am rugat-o să mă însoţească la medic. Este ca şi cum ai fi gravidă în luna a cincea”. ai în pântec o tumoare de mărimea unei mingi de baschet. Mi-a spus atunci. dar lipsită de emoţie: „Brandon. părând să nu se mai termine. aşteptând să îmi vină rândul. nu credeţi că exageraţi puţin? O tumoare de mărimea unei mingi de baschet – nu . Când în sfârşit a terminat. Când am ajuns împreună la biroul doctoriţei. în timp ce valuri succesive de frică mă aduceau în pragul isteriei. iar ciclul meu s-a deranjat complet. cu o voce blândă. am reuşit să aranjez o consultaţie într-un interval de timp de numai şase săptămâni. doamna doctor. În noaptea de dinaintea consultaţiei. mi sa făcut rău la gândul bolii pe care mi-ar putea-o diagnostica aceasta. Catherine. doctoriţa nu mi-a spus practic nimic.mea. În tot acest timp. Examinarea a durat 45 de minute şi a fost extrem de amănunţită. După o oră şi jumătate. asistenta a venit în sfârşit şi ne-a chemat înăuntru. s-a întors liniştită către mine şi m-a privit drept în ochi. totul se învârtea în mintea mea. În timp ce stăteam de vorbă cu Catherine.

zâmbindu-i neîncrezătoare. ea îţi striveşte şi celelalte organe interne. Doctoriţa mi-a răspuns: „Se datorează acestei tumori. În timp ce mergeam pe coridor. a crescut atât de mult încât trebuie să te internezi chiar astăzi în spital. Parcă m-ar fi lovit cu un ciocan în moalele capului! Am mai făcut câteva încercări stupide de a degaja atmosfera. Am înţeles că dorea să-mi ofere răgazul necesar pentru a-mi reveni şi pentru a-mi aduna . Nu ţi s-a întâmplat să îţi pierzi respiraţia în ultima vreme?” I-am confirmat spăşită din cap şi am murmurat că am crezut că acest lucru se datorează unei balonări interioare şi creşterii mele în greutate din ultima vreme. o minge de baschet este cam atât de mare!” I-am indicat cu mâinile mărimea unei mingi de baschet. tonul ei a devenit ferm şi chiar tăios: „Ai fi preferat să îi spun o minge de volei? Uite. pentru a-ţi fi înlăturată pe cale chirurgicală”. indicându-mi exact cât de mult spaţiu ocupa tumoarea]. după care am renunţat şi am întrebat-o dacă pot să-i vorbesc în particular.este cam mult? La urma urmelor. acestei mase din zona pelviană. dar simţindu-mă complet nelalocul meu. împiedicându-te să respiri. punându-i tot felul de întrebări doctoriţei. atât de mare el (mi-a indicat mărimea unei mingi de volei). iar acum îţi apasă pe diafragmă. Fără să răspundă în niciun fel tentativei mele de a o da în glumă. Catherine sporovăia într-una. Şi asta nu e totul: din cauza mărimii ei. De fapt. care s-a extins din această zonă până la nivelul cutiei toracice mi-a atins apoi corpul.

Mă simţeam ca un animal prins în capcană. am luat loc şi am întrebat-o pe doctoriţă ce trebuie să înţeleg exact şi care sunt opţiunile mele reale. Cât timp îmi daţi?” Mi-a răspuns că nu ar trebui să iau în derâdere ce mi-a spus. Eu nu cred decât în vindecarea minţii şi corpului. Cu cât răspunsul ei se prelungea. Îmi desfăşor întreaga activitate în acest domeniu. şi aceasta făcută de urgenţă”. trebuie să aplic ceea ce le spun oamenilor. În cele din urmă. cu atât mai dramatică părea situaţia. mi-a spus ea. dar am nevoie de un anumit timp pentru mine.puterile. Este o hemoragie internă”. De aceea. după care mi-a spus pe un ton ferm. Am întrebat-o: „Ce s-ar întâmpla dacă aş putea opri hemoragia prin hipnoză medicală. deşi nu lipsit de blândeţe şi uşor condescendent: . Când am ajuns în biroul ei particular. Aşa-zisul tău ciclu nu are nimic de-a face cu menstruaţia. I-am spus că nu doresc să îmi risc viaţa. Principala mea grijă este să nu mori în câteva zile din cauza sângelui pe care îl pierzi. încercând să găsesc contraargumente inteligente şi logice pentru tot ce-mi spunea ea. pentru a încerca tot ce ştiu în domeniul autovindecării. „Nu te înţeleg. este operaţia chirurgicală. Nu este vorba doar de mărimea tumorii. Brandon. a trebuit să îi spun doctoriţei: „Nu pot să fac aşa ceva. „Singura ta opţiune. Inima a început să îmi bată nebuneşte. exasperată. Am început să negociez cu doctoriţa. prin homeopatie sau prin alte mijloace naturiste? Cât timp mi-aţi da atunci?" Doctoriţa a scuturat din cap.

Meseria mea este salvarea vieţilor oamenilor. după încă 30 de minute de negocieri intense. aveam la dispoziţie o lună pentru a aplica orice tratament naturist doresc. Mi-a indicat nenumăratele cărţi din rafturile bibliotecii. iar dacă după o lună tumoarea nu avea să dispară complet. Pe de altă parte. îmi pari o persoană onestă. trebuia să mă întorc şi să îi las pe chirurgi să facă ce ştiau ei mai bine. dar tumoarea ta pelviană este prea mare pentru a ne putea gândi la aşa ceva". În cele din urmă. am ajuns la o înţelegere: dacă voi reuşi să îmi opresc hemoragia internă în următoarele două zile. ca şi cum acestea ar fi putut depune mărturie pentru ceea ce dorea să îmi spună. „Dar dacă aţi putea să îmi acordaţi un anumit timp. Oricât de bune ar fi intenţiile tale. am privit-o în ochii ei îngrijoraţi şi mi-am dat seama că îi păsa cu adevărat de mine.„Brandon. cât timp aş avea la dispoziţie?” am continuat să îmi susţin eu cauza. Eu însămi cred în medicina alternativă atunci când diagnosticul o permite. apoi a continuat: „în toate aceste cărţi. Când am ieşit din biroul doctoriţei. iar ţie nu îţi pot salva viaţa decât internându-te chiar astăzi în spital”. nu am dreptul să te las să părăseşti acest birou. trebuia să o sun imediat. am înţeles că nu îmi acorda nicio şansă în ceea ce priveşte procesul . adică să o elimine prin operaţie. dacă simptomele se înrăutăţeau. În schimb. nu există nici măcar un singur caz cunoscut al vreunei femei care să îşi fi vindecat prin alte mijloace o tumoare canceroasă de dimensiunea celei pe care o ai tu.

Dintr-odată.de autovindecare. Am simţit atunci o stare de inocenţă şi de încredere absolută în faptul că voi fi ghidată şi ajutată să descopăr mesajul pe care dorea să mi-l transmită această tumoare pelviană. am ieşit afară. aerul era înmiresmat. Şi-a luat rămas bun de la mine spunându-mi pe un ton atotştiutor: „Ne vedem întro lună”. Toate simţurile mele erau trezite şi sensibile la maxim. ci cum. nu se mai punea problema dacă o să mă vindec. şi m-am simţit de parcă aş fi ieşit dintr-o închisoare. Mi s-a părut că timpul s-a oprit în loc. Cu inima bătându-mi în continuare năvalnic. că avea un mesaj important să-mi transmită şi că voi reuşi să mă vindec într-un fel sau altul. I-am simţit în voce certitudinea că operaţia chirurgicală era destinul meu. Copacii păreau să strălucească în razele soarelui. iar eu mă simţeam incredibil de norocoasă că sunt în viaţă. făcând loc unei stări de calm profund. În acea clipă s-a întâmplat ceva important. am înţeles în acel moment că acea parte a fiinţei mele care a creat tumoarea avea să-şi asume inclusiv responsabilitatea pentru vindecarea ei. Deşi nu ştiam încă în ce urma să constea călătoria vindecării mele. pe fundalul căreia am „ştiut” că am primit un apel la trezire şi că această tumoare era de fapt un dar al vieţii. Orice teamă mi-a dispărut complet. . Deşi nu mi-a plăcut niciodată oraşul Los Angeles. în soarele californian. în acea zi mi s-a părut cel mai frumos loc din lume. Viaţa mi se părea o comoară nepreţuită.

Am simţit atunci o recunoştinţă profundă pentru tot ce am învăţat de-a lungul timpului. dar de-a lungul anilor de practică am avut privilegiul de a ajuta eu însămi foarte mulţi oameni să se vindece cu ajutorul terapiilor recomandate de mine. nu aveam nici cea mai mică îndoială că acest lucru era posibil. ale unor oameni diagnosticaţi cu boli mai grave ca a mea. De aceea. Nu numai că am citit şi am studiat sute de astfel de cazuri. însemna că orice om poate face acelaşi lucru. am simţit că întreaga mea viaţă de până atunci a avut rostul de a mă conduce către acest punct.Aşa a început călătoria vindecării mele. pentru toţi profesorii de la care am învăţat aceste lucruri şi pentru toate cazurile pe care le-am studiat. Ştiam că dacă a existat o singură persoană care a reuşit să se vindece singură la nivel celular. mentale şi corporale pe care le experimentasem până atunci. dând dovadă de un mare curaj. când timpul părea să se fi oprit în loc. Singurul lucru pe care nu îl ştiam . Prin minte au început să îmi treacă cele mai variate gânduri referitoare la tehnicile vindecătoare spirituale. 2 În timp ce continuam să stau sub soarele care strălucea în Los Angeles în acele momente de pace. lăsându-mă inspirată inclusiv de curajul lor. Am înţeles cu această ocazie că experienţele lor au fost un exemplu pe care acum a sosit vremea să îl urmez eu însămi. dar care au reuşit să se vindece singuri.

mi-a spus: „La naiba! Numai o lună?” Pentru un doctor în filosofie şi un erudit de talia lui. Se pare că Don rămăsese fără cuvinte. Don. I-am spus vestea încercând să nu par excesiv de preocupată: „Iţi mai aminteşti de consultaţia medicală pe care mi-am programat-o pentru astăzi. ca să văd de ce mi s-a umflat atât de tare pântecul?” „A. A urmat o pauză interminabilă. Murmurând ceva neinteligibil. se pare că am o tumoare de mărimea unei mingi de baschet. Mă simt cam tulburată şi simt nevoia să prind puţină forţă”. i-a dat telefonul lui Tony. . m-am întors şi iam spus: „Cel puţin. Haide să bem un suc natural de fructe. am obţinut o lună ca să încerc să scap de ea”. cel mai cunoscut profesor în domeniul creşterii personale din America. dar am încercat să par veselă şi încrezătoare. părea că îşi găseşte foarte greu cuvintele. În cele din urmă. da. Cum a mers?” „Ei bine. Dându-mi seama că am rămas scufundată o vreme în gândurile mele şi că prietena mea Catherine se afla încă lângă mine. I-am spus: „Salut. care se afla într-un turneu de seminare cu Anthony Robbins. Ajunsă într-un restaurant naturist. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam la aşa ceva. care era totodată şi şeful meu. Mă simţeam expusă şi prinsă la colţ. mi-a răspuns el. Tone.încă era în ce va consta propria mea călătorie vindecătoare. Din fericire. l-am sunat pe soţul meu. am la dispoziţie o lună.

Dintr-odată. Pe neaşteptate. Am rămas o vreme lângă cabina telefonică. Mi-am dat seama cât de mare este încrederea pe care mi-o acordă. cuvintele au ieşit dintr-odată din mine. după care am închis telefonul. Tony mi-a spus pe un ton încurajator şi blând: „Nu-ţi face probleme. Ne vedem la Masterat" (un seminar care urma să se ţină în Hawaii peste exact o lună). L-am asigurat că o să încep să mă ocup chiar de astăzi de problema hemoragiei. După o pauză lungă în care nu am ştiut ce să spun. Tony i-a dat apoi din nou telefonul lui Don.Nu ştiu dacă ai observat. A urmat o nouă pauză lungă. încă uimită de răspunsul lui Tony şi reflectând la el: „Nuţi face probleme. mi-a răspuns el. dar burta mea a crescut cam mult în ultimele luni” (de fapt. îmbrăcându-mă cu rochii lungi şi romantice. de tip chimono). m-am simţit stânjenită şi mi-am cam pierdut entuziasmul. Brandon. Brandon. dar şi certitudinea . Vei reuşi cu siguranţă…”. Brandon. aşa că i-am spus aproape fără nicio pauză între ele: „Ei bine. în care eu mă aşteptam să primesc un răspuns umilitor pentru mine. eu credeam că am reuşit să ascund destul de bine acest lucru. tocmai mi-a fost diagnosticată o tumoare de mărimea unei mingi de baschet şi am la dispoziţie numai o lună pentru a mă vindeca singură de ea”. căruia i-am transmis pe scurt ce mi-a spus doctoriţa. „Sincer să fiu. am cam observat”. Vei reuşi cu siguranţă.

pentru a-mi opri hemoragia internă. temerile şi simpatia lor greşită.lui în procesul de vindecare rapidă pe care îl poate desfăşura orice corp la nivel celular. am plecat direct acasă. De la farmacie. inclusiv unul pentru oprirea hemoragiei. Peste o zi şi jumătate. nu am la dispoziţie decât o singură lună. fiind absolut siguri că mă voi vindeca. În final. şi m-a sfătuit să renunţ la orice consum de cafeină. Nu-mi pot permite să invit în mintea mea negativitatea bine intenţionată a celor care îşi proiectează asupra mea îndoielile. trebuie să am grijă să nu le vorbesc de boala mea decât celor care ştiu acest lucru şi care au această certitudine. De aceea. Mi-am făcut atunci promisiunea solemnă că nu le voi vorbi despre boala mea decât acelor oameni despre care ştiam fără nicio îndoială că mă vor sprijini într-o manieră pozitivă. aceste lucruri chiar se petrec şi sunt extrem de rapide. m-am dus imediat la farmacia homeopatică locală şi i-am povestit farmacistului despre tumoarea mea. Timpul este foarte preţios pentru mine”. După prânz. Acesta mi-a sugerat câteva remedii homeopatice şi din plante medicinale. unde am practicat un proces simplu de autovindecare neurolingvistică. Mi-am spus în sinea mea: „Are dreptate. La urma urmelor. am rămas surprinsă şi . nu le-am vorbit despre ea decât unui număr de opt oameni. întrucât existau date care conduceau la concluzia că această substanţă poate conduce la creşterea dramatică a mărimii unei tumori.

întrebându-mă unde mă va conduce această călătorie. Pe de altă parte. am continuat să simt în interior acea „cunoaştere” care îmi spunea că voi fi ghidată şi că tot ce trebuia să fac era să AM ÎNCREDERE. ea mi-a răspuns oarecum sceptică. Deşi nu ştiam de unde să încep. Am sunat-o atunci pe doctoriţă. De aceea. nu-mi puteam permite să risipesc nici măcar un singur moment din ea. te rog să mă suni imediat”. fără să uite să mă avertizeze înainte de a încheia conversaţia: „… Dacă vreunul din simptome se înrăutăţeşte. Nu aveam nici . Auzind vestea. Abia după ce am pus telefonul în furcă mi-am dat seama că am reuşit să îmi asigur o lună întreagă în care mă puteam simţi în siguranţă. simţeam o curiozitate şi o deschidere aproape copilăreşti. Mi-am făcut atunci promisiunea că voi accepta toate gândurile care mă vor călăuzi şi că VOI AVEA ÎNCREDERE în direcţia în care mă vor ghida ele. 3 Într-un fel. oricare ar fi rezultatele pe care le voi obţine. eram pe deplin conştientă de faptul că am primit un „apel urgent la trezire” şi că o lună de zile era o perioadă foarte scurtă de timp. M-am relaxat instantaneu şi am oftat uşurată.uşurată să constat că hemoragia a încetat aproape în totalitate (mi-au mai apărut doar câteva pete rare de sânge). Mi-am dat apoi seama că adevărata muncă de vindecare abia acum începea. Miam propus să fac tot ce îmi va sta în puteri. dar totuşi deschisă.

că trebuia să învăţ lecţiile lor. Dacă înveţi lecţia pe care doresc să ţi-o predea boala sau blocajul fizic şi te eliberezi astfel de problemele emoţionale înmagazinate în interiorul celulelor. de asemenea. . iar în final să le rezolv şi să mă eliberez de ele. spiritual şi fizic. se produce o vindecare profundă pe toate nivelele fiinţei: emoţional. ştiam că trebuie să îmi susţin corpul fizic prin toate modalităţile. aveam convingerea absolută că totul se întâmplă cu un scop precis. că procesul de vindecare presupunea eliberarea de toate problemele emoţionale nerezolvate înmagazinate în interiorul tumorii. Ştiam.cea mai mică îndoială că vreunul din aspectele principale ale călătoriei mele vindecătoare urma să constea în învăţarea lecţiei pe care trebuia să mi-o transmită tumoarea mea. Ce nu ştiam încă era în ce constau aceste probleme. Ştiam că trebuia să descopăr toate amintirile emoţionale şi tiparele mentale nerezolvate rămase înregistrate în celulele mele. aplicând cele mai cunoscute terapii de purificare prin alimentaţie pe care le-am învăţat de-a lungul anilor. primul lucru pe care m-am decis să îl fac a fost să îmi purific organismul printr-o dietă adecvată. întrucât acesta urma să elimine o cantitate uriaşă de celule degenerate şi toxice! De aceea. în mod natural. Pe de altă parte. După ani de zile în care am lucrat în domeniul vindecării minţii şi corpului. Aceasta este singura modalitate prin care corpul se poate vindeca singur.

Am început să consum de asemenea anumite plante despre care ştiam că au un rol important în procesul de purificare a organismului. Don se afla în Canada. în speranţa că această vacanţă avea să-mi reveleze ce aveam de făcut în continuare. Dacă până atunci fructele şi legumele proaspete reprezentau doar 65-70% din dieta mea alimentară. Aceste prime măsuri erau terapii fizice. Dimpotrivă. şi purificările la nivelul colonului cu ajutorul clismelor. De aceea. La toate acestea. . neputând renunţa la seminarele pe care se angajase să le ţină. Ştiam însă că adevărata muncă pe care urma să o desfăşor consta în descoperirea emoţiilor înmagazinate în interiorul tumorii. corpul meu să se afle într-o condiţie optimă. astfel încât atunci când purificarea emoţională va fi încheiată. incluzând foarte multe sucuri proaspăt stoarse. uşor de aplicat şi de implementat. dar atunci m-am hotărât să îmi creez o dietă optimă. am adăugat masajele corporale. aşa că am luat un avion şi am plecat la Quebec. declanşând procesul de purificare la nivel fizic.Chiar şi până atunci consumam doar alimente pe care le consideram extrem de sănătoase. am ajuns la concluzia că o mică vacanţă nu ne-ar strica niciunuia dintre noi. de data aceasta m-am decis să măresc acest procent la 100%. În acea vreme. pentru a-mi stimula sistemul limfatic. care să îmi asigure cel mai înalt nivel de energie posibil. m-am decis să îl susţin şi nu am insistat să vină. Am adăugat anumite enzime alimentare şi mi-am amplificat semnificativ consumul de substanţe minerale.

mi-am dat seama că nu voi putea savura rafinata alimentaţie franţuzească din zonă. m-am plimbat împreună cu Don pe străzile liniştite şi pitoreşti ale oraşului. la fructe proaspete şi la minerale coloidale. dar mai ales a ÎNCREDERII că următorii paşi îmi vor fi revelaţi la momentul potrivit. dar i-am reamintit că nu aveam la dispoziţie decât o singură lună şi că era tot ce puteam face pentru a-mi sprijini propriul organism în lupta pe care urma să o ducă. personalitatea numită Brandon. O parte din mintea mea refuza să se împace cu gândul. timp în care am simţit că devin mai lucidă. astfel încât să pot conştientiza următorii paşi pe care îi aveam de făcut. Îmi dădeam intuitiv seama că procesul nu avea nimic de-a face cu mine. o mică vacanţă mi s-a părut cel mai bun lucru cu care puteam să încep. şi că aveam nevoie de foarte mult curaj pentru a mă abandona în întregime în faţa ei şi pentru a mă relaxa. fiind supervizat în totalitate de inteligenţa infinită din interiorul meu. De aceea.Ştiam instinctiv că adevărata călătorie vindecătoare constă în cultivarea liniştii interioare. a deschiderii. Altfel spus. 4 În timp ce stăteam în avionul care mă ducea la Quebec. La Quebec. ştiam că procesul de vindecare depinde în totalitate de acea parte a fiinţei mele care îmi făcea părul să crească şi inima să îmi bată. Copacii mi se păreau plini de . la suc de morcovi. fiind nevoită să mă rezum în continuare la salate. iar simţurile mele se trezesc la viaţă.

mă simţeam mai vie ca oricând. întărindu-mi astfel certitudinea că mă voi vindeca. Din nou. liniştită. chiar dacă vântul era uşor tăios şi rece.energie. Mă simţeam de parcă sufletul meu savura în sfârşit viaţa aşa cum este aceasta în realitate. Mă impresionau pietrele rotunjite cu care erau pavate străzile. Deşi întreaga natură părea că încremenise. „Pur şi simplu mi se pare atât de mare…” Am făcut amândoi o pauză lungă… „Chiar este mare”. Don a recunoscut că nu a dorit să îmi împărtăşească adevăratele sale sentimente. neştiind cât timp am rămas în această stare de linişte. iar mirosurile care ieşeau din micuţele cafenele locale. i-am răspuns eu. Am trăit atunci sentimentul intuitiv puternic că sunt „ghidată”. timpul a părut că se opreşte în loc şi mam simţit învăluită într-o linişte desăvârşită. În ceea ce îl privea pe el însuşi. probabil că păream liniştită şi gânditoare. . întrucât ştia cât de important este pentru mine să mă înconjor doar cu oameni care să mă sprijine într-o manieră pozitivă. Am observat că era el însuşi neobişnuit de tăcut. Din exterior. Mă simţeam binecuvântată pentru toate senzaţiile pe care mi Ie ofereau simţurile. L-am privit pe Don. extrem de variate şi de delicioase. dar în interior aproape că îmi venea să plâng de recunoştinţă pentru această cunoaştere care mi se revela cu atâta putere. dar şi norii care întunecau albastrul senin al cerului. La insistenţele mele. a recunoscut că era speriat.

Fără să pară prea convins. După trei sau patru zile petrecute la Quebec. haide să ne bucurăm de această vacanţă şi de acest oraş atât de romantic”. De aceea. dar cu toate acestea realitatea mi se părea incomprehensibilă. i-am spus: „Şi mie mi-e teamă uneori. nu ai cu cine să te lupţi. aşa că trebuie să îmi reamintesc să fiu deschisă şi să am încredere. chiar dacă eu eram nevoită să consum doar salată. dar ceva din interiorul meu îmi spunea că trebuie să plec. A urmat o nouă pauză lungă… În final. Aceştia locuiau într-o comunitate spirituală din .Nu prea ştiam ce altceva să-i răspund. oricât de îngrijorate ar fi mintea şi personalitatea mea. Nu prea ştiam încotro mă îndrept. starea mea de pace devenea din ce în ce mai profundă. care mă face ca. ceea ce spunea el era evident. În astfel de cazuri. Mi-ar plăcea să îţi pot explica această certitudine liniştită pe care o simt în interiorul meu. Pe măsură ce treceau zilele. La urma urmelor. m-am decis să îi sun pe prietenii noştri. Don a sfârşit prin a-mi asculta sfatul. 5 Pe când mă aflam încă la Quebec. Această cunoaştere interioară este cea care mă susţine de-a lungul acestei călătorii ieşite din comun. iar eu l-am încurajat să se bucure de minunata bucătărie franceză. să «ştiu» în sinea mea că totul va fi bine. am ştiut că a sosit timpul să merg mai departe. Am intrat împreună într-o cafenea. Mark şi Elaine Thomas. deşi îmi sărea în ochi.

nordul statului New York. Mark şi Elaine erau prietenii alături de care Don şi cu mine ne-am pregătit cel mai îndelung în domeniul igienei naturiste. şi aşa mai departe. Am încheiat spunând: „Aşa că acum mă las pur şi simplu ghidată”. acupresurii. şi chiar dacă de atunci au trecut ani. iar noi ne-am orientat către alte aspecte ale procesului de vindecare a minţii şi corpului. inclusiv într-un domeniu numit electronica organismului. am simţit dintr-odată că ei erau cei mai potriviţi oameni pentru mine în acel moment. să fac câteva exerciţii corporale alături de ei şi să le cer sfatul referitor la ce am de făcut în continuare. ştiam că mă vor sprijini trup şi suflet. Când am ajuns. în stilul ei direct şi intuitiv: „Ei. am fost diagnosticată cu…” – şi i-am spus întreaga poveste. ce s-a mai întâmplat? Cu siguranţă se petrece ceva!” „Ei bine. aşa că mi-am propus să îi vizitez. al iridologiei. Şi am crezut-o. Elaine ne-a oferit o ceaşcă de ceai din plante. după care ne-a întrebat pe loc. Intre altele. Mark şi Elaine ne-au fost alături într-o perioadă de mari transformări spirituale şi emoţionale. mie nici măcar nu mi se pare o problemă reală. vindecării cu ajutorul plantelor medicinale. Elaine mi-a răspuns pe loc: „Brandon. Era a doua oară când mi se întâmpla ca cineva care auzea vestea să reacţioneze exact la fel ca . inclusiv primele măsuri pe care le luasem. Brandon”. Nu am nici cea mai mică îndoială că vei reuşi să o scoţi la capăt… că nu vei avea nicio dificultate… că va fi ca o briză… Pur şi simplu ştiu acest lucru… Crede-mă.

i-am răspuns eu.Tony: „Nicio problemă. cine ştie? Poate că acest tip este exact cel pe care mi-l indică indicatoarele care îmi apar . Nu am crezut niciodată până atunci în astfel de semne. am simţit cum mi se ridică părul pe cap. dar de data aceasta mi se părea că ele mă invadează de pretutindeni. mi-am făcut câteva masaje. Cu siguranţă te vei face bine”. mi-a spus el. şi am găsit un specialist în masajul cranianvisceral care lucrează în Santa Monica. „Am făcut câteva cercetări pentru tine. În timp ce mă pregăteam de plecare. Mi se părea evident că universul încearcă să îmi transmită ceva. Era deja a treia oară! De data aceasta. Începeam să cred că oamenii din jurul meu erau un fel de oglindă care reflecta cunoaşterea interioară ce se amplifica în permanenţă în interiorul meu! Această confirmare exterioară a adevărului pe care îl simţeam eu însămi la nivel intuitiv era extrem de reconfortantă. masorul mi-a dat o mică foaie de hârtie pe care notase un număr de telefon. Cât timp am stat la Elaine şi la Mark. „Nu-ţi face probleme. m-am gândit: „Hm. Brandon. eşti foarte amabil”. este foarte aproape. nu?” „Nu. iar Elaine a vorbit cu un specialist în plante medicinale. am convingerea că vei scăpa uşor de tumoare”. Nu este foarte departe de Malibu. indicându-mi acelaşi lucru: TE VEI VINDECA! Luând bileţelul cu numărul de telefon. care mi-a recomandat câteva plante în plus pentru purificarea organismului. Iţi mulţumesc.

De îndată ce ajung înapoi în Malibu. Două minute mai târziu. că era unul din semnele indicatoare pe care mi le-a scos în cale universul. Aceasta şi-a cerut scuze. m-am repezit direct la telefon şi am format numărul de pe bileţel. dar mi-a spus că masorul nu avea nicio zi liberă în următoarea lună. am întrebat-o pe secretară dacă este absolut sigură că nu mă poate programa mai devreme. de parcă m-aş fi aflat în „zona de graţie” de care vorbesc atât de mulţi sportivi. „Da. Domnul doctor are programul complet”. îmi pare rău. Ceva nu părea în regulă. am luat în mână bileţelul cu numărul de telefon şi am simţit cum creşte în mine un sentiment de anticipare. Doream să mă programez peste o lună? O lună? Eu nu aveam la dispoziţie o lună! Nu îmi mai rămăseseră decât mai puţin de trei săptămâni. Până acum totul s-a desfăşurat atât de perfect. De aceea. încă neconvinsă. am pus receptorul în furcă. M-am simţit de parcă mi-ar fi spart cineva balonul cu un ac. Cum era posibil? Fusesem atât de sigură că noul terapeut făcea parte integrantă din călătoria mea. Dezumflată.de-a lungul drumului. Mi-a răspuns secretara terapeutului. am format din nou numărul: „Aş putea vorbi cu domnul doctor?” . De-abia ajunsă acasă. Deabia aşteptam să văd unde mă va conduce acest nou semn indicator. 6 În drumul de la aeroport către casă. am să-i dau un telefon”.

în timp ce îmi luam haina: „Ştii. Trăiesc chiar senzaţia că a început deja. Deşi nu mi-a plăcut niciodată să mă trezesc dimineaţa devreme. vă pot programa pentru oricâte şedinţe doriţi. am sentimentul că vindecarea nu va fi o problemă pentru tine. Am discutat la telefon până la orele 23:00.„Este împreună cu un client”. întrucât mai ai trei săptămâni până la analize. începând de mâine şi până în ziua când trebuie să vă întoarceţi să vă faceţi analizele. Poate părea ciudat. Benjamin mi-a spus. dacă nu vă deranjează să veniţi la ora 7:00 dimineaţa. La sfârşitul primei şedinţe. m-am simţit plină de entuziasm la gândul că făceam ceva pentru vindecarea mea fizică şi fericită că lucrurile au „reintrat în normal”. după care mi-a spus: „Ascultaţi-mă. Vocea de la celălalt capăt al firului a început cu o avalanşă de scuze pentru faptul că mă sună la o oră atât de târzie. În aceeaşi seară. Sunt terapeutul specializat în masajul cranianvisceral pe care l-aţi sunat mai devreme…”. dar trăiesc sentimentul acut că îţi vei rezolva fără dificultăţi problema”. o mantra? . „Numele meu este Benjamin. Ce era asta. am primit un telefon. „Îi puteţi transmite atunci mesajul meu?” „Am să-i transmit că l-aţi căutat”. Am repetat cu voce tare ce mi-a spus. după care mi-am luat rămas bun zâmbindu-i: „Ne vedem mâine”. Voi fi la dumneavoastră la orele 6:45”. la orele 22:45. Puteţi veni atât de devreme?” „Nu-mi pot permite să nu o fac.

„Ştiu”. eram pe deplin conştientă de faptul că deşi am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a mă purifica la nivel fizic. ea mi-a palpat pântecul şi mi-a spus: „Ştii. Simţeam totuşi că: „Trebuie să existe un . aşa că nu m-am apropiat cu nimic de esenţa cauzei care a declanşat tumoarea. nu făcusem încă nimic pentru a mă vindeca la nivel emoţional. trăiesc sentimentul că se va elimina foarte rapid. Într-adevăr. Eram cât se poate de deschisă şi continuam să am încredere că voi fi călăuzită la momentul potrivit. dar nu am simţit nimic în această direcţie. pentru a-mi da seama dacă nu cumva evitam să fac acest lucru. I-am explicat ce se întâmplă şi am fost nevoită să ascult o oră de explicaţii tehnice. Până una alta.Benjamin mi-a dat numele unei terapeute foarte bune în domeniul purificării colonului. Întâmplarea face să fie oncolog. adică medic specializat în cancer. nu am auzit încă nicio „chemare” care să mă direcţioneze către cauza emoţională a tumorii. întrucât eram pe deplin conştientă cât de repede trece timpul! În acea noapte. i-am răspuns eu. În timpul şedinţei. am primit un telefon de la un prieten spiritual foarte drag din San Francisco. Am făcut o scurtă introspecţie. dar că mai ai câteva probleme emoţionale nerezolvate care mai simt încă înmagazinate aici. Am sunat-o imediat şi am reuşit să obţin o programare. din care nu am înţeles nici jumătate. Am avut nevoie de foarte mult curaj şi de mai multă răbdare decât sunt obişnuită să am pentru a continua să am încredere în întregul proces. de care trebuie să te eliberezi”. pe nume Kabir.

aveam posibilitatea să îl revăd pe bunul meu prieten Kabir şi să port cu el una din discuţiile noastre pur spirituale. am o idee! Mi-a spus el. Chiar dacă specialista respectivă nu era chiar atât de fantastică. Ar trebui să vii într-o vizită de două zile. a renunţat să mai vorbească precum un medic şi şi-a reamintit că suntem prieteni. Am adăugat că doresc să ajung la problemele emoţionale reale care au stat la baza tumorii şi să învăţ lecţia pe care doreşte să mi-o ofere această masă din regiunea pelviană. dar ceva din interiorul meu m-a făcut să devin atentă. Peste toate. Dacă nu. . ci că încerc să mă vindec singură înainte de a le da chirurgilor şansa de a mă opera. „Brandon. am putut să spun şi eu ceva. În cele din urmă.motiv pentru care ascult aceste lucruri”. „O să verific dacă am un avion bun. m-am gândit în sinea mea. I-am explicat că nu am intenţia să merg pe calea medicinii tradiţionale. O vizitez eu însumi regulat şi trebuie să recunosc că e fantastică! E ca o magie! Şedinţele ei m-au ajutat să scap de o sumedenie de probleme”. În sfârşit. către finalul conversaţiei. care ne fac amândurora o plăcere atât de mare. Pentru un medic. mi s-a părut că sună destul de melodramatic. o să trag concluzia că nu ne-a fost dat să ne întâlnim acum”. Cunosc o specialistă în eliminarea problemelor emoţionale prin lucrul asupra corpului fizic. mă voi putea duce oricând la un centru local de meditaţie pentru a participa la programele sale.

7 . La acea dată încă nu ştiam cât de importantă se! Va dovedi această decizie. voi avea nevoie de odihnă între două şedinţe. unde mă puteam retrage pentru a medita în linişte. motelul era situat chiar. Fiind medic. De aceea. O anumită parte din fiinţa mea şi-a dat seama instinctiv. că a venit vremea să mă interiorizez şi să mă confrunt cu mine însămi. am luat pe loc decizia spontană (care nu mă caracterizează deloc) să nu mă duc direct acasă la Kabir (Don mă însoţea).În cele din urmă. s-a dovedit că o companie de transport aerian oferea o reducere cu totul specială pentru zborurile la San Francisco peste exact două zile. am aflat încântată că prietenul meu Kabir îmi aranjase deja două programări. fiindu-i aproape imposibil să mă vadă. s-a dovedit că avea el însuşi programul foarte încărcat. fapt care mi-a convenit de minime. m-am gândit că. Mai aveam două săptămâni şi jumătate până la noile analize medicale pe care urma să le fac şi trebuia din nou să merg pe mâna ÎNCREDERII. Imaginându-mi că nu voi rămâne prea mult la San Francisco. pe strada unde se afla centrul de meditaţie. Când am ajuns. întrucât din clipa în care m-am dat jos din avion am avut sentimentul că în San Francisco se va întâmpla ceva foarte important pentru mine. ci să ne cazăm împreună într-un mic motel în apropierea străzii pe care locuia terapeuta. astfel încât să mă pot vindeca mai uşor. Peste toate.

Mi-a deschis o doamnă cu o înfăţişare amabilă. dar reconfortant. . De altfel. Înainte de a începe. Am zâmbit şi am trăit sentimentul că. fiind chiar transmise de la o generaţie la alta. „O. am început să discutăm. Pe pereţi se aflau fotografiile celor doi maeştri cu care studiase Surja. Deşi era specializată în primul rând în arta masajului. sunt pentru copiii care vin aici. În cameră ardea un beţişor parfumat. am alungat orice gând de spaimă şi am sunat la uşă. terapeuta specializată în eliminarea problemelor emoţionale prin intermediul masajului corporal. şi te făcea să te simţi imediat ca acasă. m-am simţit uşor speriată. Jucăriile îi fac să se simtă imediat în siguranţă. ursuleţii se aflau acolo mai mult pentru adulţi. Era puţin bizar. îmi dădeam seama că era o fiinţă foarte spirituală şi că avea aceeaşi sete de cunoaştere ca şi mine. şi că adevărata vindecare nu se poate produce decât atunci când omul se eliberează de aceste amintiri celulare. de fapt. M-am întrebat ce se întâmplă. Aceasta era curată şi caldă. de la bun început şi până la sfârşit. nu sunt puţini nici adulţii cărora le face plăcere să îi vadă”. mi-a răspuns ea. aşa că i-am spus întreaga poveste. I-am explicat astfel că am convingerea fermă că amintirile emoţionale sunt înmagazinate în interiorul celulelor.În timp ce urcam treptele de la apartamentul Surjei. Am întrebat-o de ce existau atâţia ursuleţi din pluş pe scaune. Mi-a vorbit pe un ton foarte liniştitor şi m-a condus către camera în care făcea tratamentele. În cele din urmă.

Pur şi simplu nu doream să cred că sănătatea mea se putea deteriora atât de rapid şi de grav.Dorinţa mea sinceră era să mă confrunt în sfârşit cu aceste amintiri înmagazinate în interiorul tumorii şi speram că Surja mă va putea ajuta. de care a sosit timpul să te eliberezi”. în condiţiile în care eram convinsă că am făcut întotdeauna ceea ce trebuia pentru a mi-o păstra. nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că ar putea fi o problemă gravă de sănătate. Am recunoscut că lucrând eu însămi în domeniul vindecării minţii şi corpului. am sentimentul că este vorba de nişte emoţii mai vechi. Surja m-a oprit şi mi-a spus: „Ştii. am încercat tot ce am ştiut de-a lungul ultimilor 20 de ani. dar cred că am practicat toate terapiile vindecătoare de pe planetă!” „În orice caz. corpul tău nu este de aceeaşi părere! . şi mai ales când mi-am dat seama cât de mult timp m-am cantonat în negare. Personal. Mi se părea că am experimentat «toate tehnicile vindecătoare posibile şi avusesem sentimentul că m-am eliberat de toate problemele mele emoţionale. Am continuat spunându-i Surjei cât de ruşinată m-am simţit când am aflat de mărimea tumorii mele. „Bine. atunci când abdomenul meu a început să se umfle. gândindu-mă că aşa ceva nu mi se putea întâmpla mie. De aceea. eu cred că chiar ai făcut tot ce trebuia. Am admis faptul că sar putea să fi devenit arogantă.

Dat fiind că nu a făcut-o. Dacă mintea mea gânditoare mi-ar fi putut oferi vreun răspuns. iar noi nu făceam nimic din punct de vedere terapeutic.Faptul că problemele tale emoţionale s-au manifestat la nivel fizic arată că eşti în sfârşit pregătită să te confrunţi cu ele şi să te eliberezi!" Ştiam că are dreptate. şi nicidecum de la personalitatea mea. Ştiam instinctiv că toate răspunsurile îmi veneau atunci când mă aflam în această stare de linişte interioară. singura cale pe care mai puteam merge era aceea a încrederii în acea înţelepciune mai profundă care se ascunde în adâncurile fiinţei mele. ochii să îmi strălucească şi . aşa că i-am confirmat din cap. Am continuat să discutăm despre diferite practici terapeutice şi ne-am amuzat împreună amintindune de anumite tehnici ridicole pe care le-am încercat în tinereţea noastră. Au trecut astfel 45 de minute. m-am rugat în sinea mea să am curajul de a mă confrunta cu emoţiile înmagazinate în interiorul tumorii. ar fi făcut-o cu siguranţă până acum. sau cu atât mai puţin de la mintea mea raţională. Ne-am împărtăşit apoi realizările spirituale. aşa că am început să mă simt din ce în ce mai confortabil. făcândumi inima să îmi bată. fără să ne dăm seama că timpul atât de preţios trecea. Înainte de a începe şedinţa propriu-zisă. M-am deschis şi m-am abandonat complet în sinea mea. Era evident că aveam aceleaşi convingeri legate de sănătate. lăsându-mi conştiinţa să se dilate în acea stare de linişte care m-a însoţit tot timpul în decursul călătoriei mele de până atunci.

în acea inteligenţă de care depinde înmulţirea celulelor mele şi care rămâne trează’ân timp ce eu dorm noaptea. m-am simţit conectată cu întreaga realitate. Imaginea pe care o percepeam cu ochii minţii era de-a dreptul înspăimântătoare şi m-a făcut să îmi doresc să ies de acolo. Eram absolut convinsă că aveam să mă . a sinelui meu real. Ştiam că trebuie să am încredere şi să mă abandonez în totalitate în faţa esenţei mele. În acel moment. Când Surja a început să mă maseze. înţelepciunea mea interioară mi-a reamintit că mă aflam aici pentru un motiv foarte limpede. am închis ochii şi am simţit că mă relaxez din ce în ce mai profund. Din fericire. Când am pătruns în interiorul uterului meu. Surja mi-a sugerat: „Ce-ar fi să încerci să pătrunzi cu ochii minţii în interiorul tumorii. cu toate că mintea nu îmi mai funcţionează deloc. m-am decis să o pun în practică. De aceea. M-am scufundat într-o stare de pace interioară şi am simţit din nou că timpul se opreşte în loc. Mi-am spus în sinea mea: „Nu vreau să văd toate acestea”. m-am rugat din nou să am curajul de a privi în faţă ceea ce trebuia să privesc.părul să crească. În timp ce mă masa. că simţurile mele sunt pe deplin trezite. De aceea. totul pe fundalul unei stări de pace care mi se părea infinită. pentru a vedea ce se întâmplă acolo?” Sugestia ei mi s-a părut evidentă şi perfect justificată. nu mi-a plăcut ce am văzut acolo. care a reprezentat întotdeauna adevăratul meu „cămin”.

În timp ce Surja continua să mă maseze. ce ai de pierdut. am continuat să contemplu acea amintire. am simţit o senzaţie puternică de teamă care emana din pereţii ţesuturilor. M-am trezit că repet scena din copilărie. Mi-am spus în sinea mea: „Nu poate fi aceasta cauza. La urma urmelor.confrunt cu o realitate pe care nu o voi putea suporta. Surja mi-a răspuns încurajator: „Probabil că nu întâmplător a scos înţelepciunea corpului tău la suprafaţa conştiinţei tale acea amintire. Instantaneu. Aceasta era adevărata emoţie pe care am simţit-o la vremea respectivă. am simţit o emoţie puternică. dar cu o mişcare încetinită. În mod spontan. de care uitasem demult. chiar dacă mintea ta gânditoare se îndoieşte?” Ascultându-i sfatul. Cunosc totul despre această amintire şi m-am eliberat de mult de ea! Nici măcar nu a fost o problemă atât de mare… Nu are cum să fie cauza unor simptome atât de grave…”. În timp ce mă „plimbam” în interiorul tumorii. am ajuns într-o zonă care mi s-a părut cu deosebire întunecată. uitând mai târziu cât de intensă a fost. mintea mea gânditoare s-a îndoit că aceasta ar fi cauza reală a tumorii. eu zic să urmezi calea care ţi s-a oferit. . cadru cu cadru. am încercat cu sfială să îi împărtăşesc argumentele minţii mele gânditoare. Când mă aşteptam mai puţin. în minte mi-a revenit o amintire a unei traume intense din copilărie. Apropiindu-mă de ea. Deocamdată. şi aşa mai departe.

Pe de altă parte. Era prima dată când îmi permiteam să simt cu adevărat emoţiile naturale pe care nu mi-am permis să le experimentez nici măcar în timpul traumei propriuzise. Din păcate. care m-a întrebat cu blândeţe: „Acum te simţi împlinită?” M-am folosit din nou de înţelepciunea mea interioară pentru a verifica acest lucru şi i-am răspuns: „Nu”. Încă de când eram copil mic. nu mi-am permis să le recunosc nici măcar faţă de mine însămi. Lacrimile au început să îmi curgă pe obraji. afişând un aer curajos şi demn. să îmi iau masca de pe faţă şi să experimentez incredibila vulnerabilitate şi neajutorare pe care le-am simţit în acea perioadă timpurie a copilăriei mele.Încă din copilărie mă specializasem în a-mi masca adevăratele emoţii. Într-o manieră foarte simplă şi curată. simţeam o mare uşurare să pot fi în sfârşit sinceră cu mine însămi. Singura surpriză era intensitatea emoţiilor pe care le-am simţit atunci! La vremea respectivă m-am străduit atât de mult să le acopăr sub preş încât am reuşit să mă conving singură că experienţa nu a fost foarte importantă! I-am împărtăşit câte ceva din ceea ce trăiam Surjei. aşa că „descoperirea” ei nu era o revelaţie propriu-zisă. Nu am uitat niciodată cu adevărat de această amintire. Amintirea mi se părea foarte intimă şi nu doream să îi împărtăşesc foarte multe Surjei în legătură cu ea. . am învăţat că nu este permis să îţi arăţi adevăratele sentimente. am retrăit acum experienţa emoţională pe care am avut-o în copilărie.

Discuţia care s-a desfăşurat în jurul focului de tabără m-a surprins la culme. Cuvintele rămase . aşa că mam gândit să o pun în practică. Eu aveam patru ani şi păream foarte nesigură pe mine. în timp ce eu continuam procesul de prelucrare internă. aşa că m-am decis să o invit pe fetiţă să stea în poala mea. Nu mi-am dat niciodată seama cât de intens a suferit fetiţa de patru ani care am fost cândva în urma acestei experienţe. împreună cu toate celelalte persoane implicate în amintirea ta. astfel încât să se simtă în siguranţă şi protejată. În tot acest timp. În sfârşit. aşa că le masa mai uşor. În jurul lui eram eu şi părinţii mei (care păreau mult mai tineri şi erau îmbrăcaţi în stilul ciudat al anilor 50). Eul meu actual era şi el de faţă. Încearcă să afli astfel de ce s-au comportat celelalte persoane aşa cum au făcut-o şi spune-le ce ai simţit cu adevărat. ea a avut prilejul să spună ceea ce nu a putut face atâţia ani la rând. Lasă-ţi eul din copilărie să vorbească în locul tău. imaginează-ţi un foc de tabără şi aşează-te în jurul lui. Ea părea să ştie instinctiv în ce zone corporale aveam acumulate mai multe tensiuni. Ideea Surjei mi s-a părut din nou bună. Surja continua să mă maseze cu multă iubire. În această atmosferă plăcută.„În acest caz. convinsă că nu aveam nimic de pierdut. purtaţi cu toţii o conversaţie. Mi-am imaginat în faţa ochilor minţii un foc de tabără. Se pare că micuţa avea de împărtăşit o mare durere rămasă neexprimată. ca şi cum scena ar fi reală”.

după care i-am răspuns: „Nu. a celorlalţi copii. care nu mi-ar fi putut oferi decât un răspuns logic şi evident. Când fetiţa a rămas fără cuvinte. Îmi dădeam seama că nu are niciun rost să apelez la mintea mea raţională. Nu ştiam unde să caut. Singurul lucru care mi-e clar este că mai am de rezolvat ceva”.nerostite i-au ieşit pe nerăsuflate pe gură. micuţul meu eu de la vârsta de patru ani a înţeles în profunzime de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat atunci. ce nu m-ar fi putut ajuta cu nimic să mă . m-am întors către părinţii mei şi i-am întrebat de ce s-au comportat aşa cum au făcut-o. iar ei îşi proiectau uneori durerea pe care nu şi-o puteau exprima direct asupra noastră. iar aceasta m-a întrebat din nou dacă mă simt complet liniştită şi împăcată cu ceea ce s-a întâmplat atunci. Am făcut din nou o introspecţie. ca şi cum ar fi aşteptat multă vreme să se poată elibera. În sfârşit. I-am povestit pe scurt Surjei experienţa pe care am trăit-o. În urma acestei experienţe. scoţând la lumină cele mai ascunse sentimente. Am rămas la fel de surprinsă să aflu prin ce treceau la vremea respectivă aceştia. Sora mea s-a înecat la vârsta de patru ani. dar nu-mi dau seama despre ce este vorba. am rămas cu o stare de pace şi de înţelegere reală. Discuţia din jurul focului a continuat până când toată lumea a spus ce avea de spus. pentru prima dată. ochii mi s-au umplut de lacrimi.. Înţelegând în sfârşit cauza durerii lor şi cât de frustraţi şi de neajutoraţi s-au simţit în acea perioadă. se pare că mai e o problemă care mă macină.

De aceea. Era atât de evident. Ştiam că dacă voi primi un răspuns. Actul iertării a fost absolut autentic şi a ieşit din profunzimile sufletului meu. Când tăcerea a devenit omniprezentă. Undeva. Din profunzimile acestei tăceri am auzit cuvintele: „Trebuie să îţi ierţi părinţii”. În timp ce buzele mele rosteau cuvintele de iertare. aceasta era zona din care va proveni acesta. în străfunduri. care de data aceasta mi s-a părut desăvârşită. Gândurile mele au tăcut.vindec. Ochii mi s-au umplut din nou de lacrimi. I-am iertat atunci din toată inima. mi-am imaginat din nou focul de tabără şi pe părinţii mei în jurul lui. . iar eu am simţit iarăşi starea de pace interioară care emana din sufletul meu. Intuiţia mi-a spus că TOTUL S-A TERMINAT! În timp ce stăteam pe masa de masaj. am simţit că îmi explodează inima. De aceea. abandonându-mă în faţa tăcerii spiritului meu. care îmi trecea prin mâini şi prin picioare. dar palpabilă. am simţit o energie subtilă. mintea mea s-a oprit din nou în loc. sau m-ar fi judecat şi mi-ar fi spus că toate acestea sunt prostii. Am fost invadată iarăşi de o stare de pace. Am ştiut imediat că acesta era adevărul. şi totuşi nu-mi trecuse niciodată prin minte. cu inocenţa pe care numai copiii o pot avea. invadându-mi apoi întregul corp. Parcă m-ar fi lovit o piatră în moalele capului. m-am deschis din nou în interior. am ştiut că tumoarea începe să se vindece. împreună cu mine. iar mintea mea s-a lăsat în totalitate pradă tăcerii.

Surja m-a avertizat cu blândeţe că timpul alocat şedinţei se apropie de sfârşit. Trecuseră deja două ore. ci mi se părea mai moale. Este imposibil ca lucrurile să se deruleze atât de rapid”. M-am văzut nevoită să iau un scaun şi să stau jos. M-am dat jos de pe masă. Nu-mi ardea deloc de vorbit.La scurt timp. mintea gânditoare a preluat din nou controlul. ca să văd dacă nu cumva umflătura a dispărut instantaneu. cu mintea sporovăindumi în continuare. Prin minte mi-au trecut gânduri de genul: „La naiba! Se întâmplă ceva – ceva important!” Instinctiv. carnea nu mai era atât de întărită. să mă odihnesc şi să las procesul de vindecare să continue. şi aşa mai departe. mi-am zis în sinea mea. nu . În acea clipă mintea mea raţională a încetat complet cu criticile şi s-a focalizat în totalitate asupra corpului meu. iar Surja mi-a dat un pahar cu apă. am simţit că îmi pierd echilibrul. mi-a sugerat să mă întorc la motel. Mie mi s-a părut de parcă ar fi trecut doar câteva minute! M-am ridicat uşor ameţită. Am aprobat-o în tăcere. „Probabil că visez. În sinea mea. Chiar dacă nu dispăruse. mi-am mângâiat burta. Pur şi simplu. În continuare. spunându-mi lucruri de genul: „La urma urmelor. şi m-am aplecat să îmi iau hainele. să beau puţină supă. aşa că m-am pregătit să cobor de pe masa de masaj. nu s-a întâmplat mare lucru! Bun. În timp ce încercam să îmi pun pantalonii. ai descoperit o amintire veche – şi ce dacă?… Ai mai făcut astfel de lucruri şi înainte… Totul s-a petrecut în imaginaţia ta…”. Mintea mea a luat-o razna.

Simţeam că lucrurile se schimbă rapid în interiorul meu. am reuşit să ajung la maşină. Când mi-am atins cu mâna abdomenul umflat. Era ca şi cum moleculele corpului meu ar fi intrat în vibraţie. dar nu doream să vadă cât de rău îmi este. fără ca eu să trebuiască să mă gândesc la acest proces.noscătoare să mă aşez în patul cu aşternuturi curate şi să mă odihnesc. Timp de trei zile. după care a urmat un somn agitat.înţelegeam ce se întâmplă. Un singur lucru mi-era absolut clar: procesul nu avea nimic dea face cu „eul” meu. Când am ajuns în sfârşit la motel. ci era controlat în întregime de înţelepciunea corpului meu. ca şi cum aş fi fost expusă. acesta mi s-a părut la fel de moale ca o piftie. m-am simţit extrem de recu. Dimineaţa m-am trezit slăbită şi vulnerabilă. transformându-se incredibil de repede. fără să înţeleg nimic din ceea ce mi se întâmpla. . Ajutată de Don. Totul s-a petrecut atât de rapid. lăsând procesul de purificare să continue singur. care înainte era dur. dar! Ştiam că nu pot explica raţional aceste senzaţii. care îmi transforma celulele! Într-o manieră precisă şi ordonată. la fel ca în timpul sarcinii. Îmi era extrem de rău. Singurul lucru pe care mi-l mai doream era să mă odihnesc într-un pat. Procesul de „prelucrare” internă a continuat de-a lungul întregii zile. Corpul meu părea să ştie însă ce are de făcut. Soţul meu Don se afla în camera alăturată. Mă simţeam extrem de dezorientată. m-am simţit slăbită şi dezorientată. cu acordul lor.

desăvârşindu-şi miracolul intern. nu mai avea nimic de comentat. fără să mai facă niciun comentariu. la fel ca un copil mic. Când problema care a stat la baza ei a fost atacată frontal. Îi era evident că lucrurile se desfăşoară aşa cum trebuie. Era ca şi cum mi-aş fi aşezat singură amintirea dureroasă într-un pachet. care a devenit din ce în ce mai mare. recunoscută şi vindecată. Pacea care m-a cuprins era desăvârşită. raţiunea de a exista a acesteia a dispărut. De aceea. pe care l-am înfăşurat apoi într-o cârpă. şi perfect mulţumită de faptul că nu înţelegeam ce se întâmplă în interiorul meu. în timp ce în realitate eu eram aceea care se crampona de ea. mintea mea a tăcut de tot. Am continuat să mă relaxez în acea stare de acceptare omniprezentă. şi tot ce puteam face eu era să mă odihnesc şi să mă abandonez în totalitate.În mod paradoxal. prin minte mi-a trecut gândul că până atunci am crezut că tumoarea era cea care se cramponează de mine. Inteligenţa înţelepciunii mele corporale îşi făcea liniştită treaba. Şi-a îndeplinit scopul şi mi-a transmis mesajul pe care dorea să mi-l transmită. iar ea a început să se vindece. Când am descoperit în sfârşit tiparele emoţionale care stăteau la baza tumorii. Corpul a perceput acest corp străin şi a început să construiască un ţesut în jurul lui. rezolvându-le o dată pentru totdeauna. tumoarea mea s-a pregătit de plecare. În această stare de spirit. fără interferenţele ei. pentru a . Mă simţeam inocentă. pentru a mă proteja astfel de o amintire dureroasă şi de emoţiile asociate cu ea.

Abdomenul meu devenea pe zi ce trece mai plat. făcând aceleaşi greşeli dureroase. dar îmi dădeam seama că nu se va dezumfla complet până la data stabilită. Am rugat câţiva prieteni apropiaţi să mă ajute să repet de încă două ori procesul de prelucrare a amintirilor mele. cu diferenţa că aceştia nu mi-au făcut masaj. aşa că mi-am propus să accelerez întrucâtva procesul de vindecare. mi-am dat seama că nu făceam altceva decât să învăţ diferite aspecte ale aceleiaşi lecţii. Intre timp mă întorsesem în Malibu. iar cunoaşterea interioară mi-a readus la suprafaţă alte amintiri.mă proteja astfel de amintirea dureroasă care m-a marcat de-a lungul atâtor ani. ci mi-au apăsat anumite puncte de acupresură asociate cu organele mele interne. m-am înconjurat din nou de tăcere. Deşi m-am iertat de fiecare dată pe mine însămi şi persoanele implicate. dar în situaţii şi cu persoane diferite. la fel ca un colier de perle. dar asociate cu aceasta. Era ca un şir de amintiri înlănţuite pe acelaşi fir. diferite de prima. deşi fiecare amintire (sau perlă) avea o formă. În ambele ocazii. Totul se petrecea de parcă aş fi avut o singură problemă centrală şi aş fi repetat de-a lungul întregii mele vieţi acelaşi tipar. o mărime şi o . Cel puţin aşa mi se părea mie… 8 Mai aveam doar zece zile până când trebuia să mă întorc în biroul doctoriţei.

amestecată însă cu anticipare şi cu entuziasm. aceasta m-a examinat în profunzime. iar mâinile îmi erau complet rigide. La fel ca şi prima oară. ca să vadă dacă erau maligne sau benigne. ele reprezentau însă aceleaşi perle. Simţeam valuri succesive de teamă. în şedinţa de masaj pe care am ţinut-o împreună cu Surja am reuşit să rup firul pe care erau înşirate toate aceste perle. iar acum acestea se desprindeau de la sine. După toate aparenţele. îmi . În tot acest timp. De aceea. aşa că trebuia să le repetăm. În esenţă. simţeam în interiorul meu o transformare profundă şi o deplasare a energiilor care dura ore întregi. dar că acestea fuseseră contaminate cu alte mostre de sânge. După fiecare proces de purificare. dar nu era încă perfect plată. Cu două zile înainte de întâlnirea programată cu doctoriţa. mi-am simţit din nou inima bătându-mi cu putere. temându-mă de tot ce putea fi mai rău şi aşteptând ca doctoriţa să îmi dea verdictul fatal. Genunchii îmi tremurau. Practic. M-am aşezat din nou pe scaun. încă mai simţeam o anumită presiune în interiorul abdomenului meu. în ziua în care m-am prezentat în biroul doctoriţei. cu singura diferenţă că de data aceasta mi-a explicat ce vedea pe măsură ce progresa. mi-a spus că a trimis analizele de data trecută la un laborator. Burta mea scăzuse dramatic. Intre altele. aşteptând ca aceasta să mă examineze.nuanţă diferite de a celorlalte. amintirile mele asociate cu această temă centrală se disociau singure şi dispăreau din subconştientul meu.

spuneam într-una în sinea mea: „Nu vreau să ştiu nimic din ce a fost data trecută.5 centimetri linia taliei. de la mărimea unei mingi de baschet la aceea a unui pepene galben”. întrucât terapeutul cu care lucram pentru menţinerea sănătăţii mele a desconsiderat din start analizele. În cele din urmă. i-am răspuns eu. mi-am dat seama că ar fi trebuit să le acord ceva mai multă atenţie. Dintr-odată. Practic. La vremea respectivă nu m-am gândit foarte mult la acest lucru. inclusiv o banală infecţie vaginală. Iată. luptându-mă să-mi reţin lacrimile. În timp ce doctoriţa continua să vorbească. O poţi simţi?” „Da”. o pot cuprinde în căuşul palmei. Pe o scară de la 1 la 5. Masa pelviană s-a redus considerabil. spunându-mi că există foarte mulţi factori care pot condiţiona un rezultat pre-canceros. „Sunteţi sigură că este atât de mare? Am întrebat-o eu. din care 5 însemna cancer. doctoriţa mi-a spus: „Trebuie să recunosc că s-a produs o îmbunătăţire dramatică. De atunci. care mi-au ieşit pre-canceroase. este o schimbare radicală! Înainte tumoarea îţi apăsa pe diafragmă. atinge-o cu mâna ta. în timp ce acum a coborât cu 5 centimetri sub această linie. eu aveam 3. Vreau să-mi spui ce se întâmplă acum”. dezamăgită. mi-am adus aminte subit că în urmă cu un an mi-am făcut nişte analize. depăşind cu 7. „Brandon. nu m-am mai gândit la acele analize. Cuvintele ei m-au lovit din nou în moalele capului. .

Aşa se explică de ce abdomenul tău s-a umflat atât de tare în cele şase săptămâni de dinainte de prima consultaţie medicală pe care ai făcut-o. şi imediat după aceea să accepţi operaţia chirurgicală. după care am întrebat-o dacă nu putem discuta din nou în cabinetul ei particular. Fusesem atât de sigură că tumoarea a scăzut mai mult decât atât… În timp ce stăteam alături de ea. Iţi recomand insistent să faci analizele necesare. Nu ai de ce să te simţi dezamăgită. „Este o îmbunătăţire dramatică. A urmat o pauză lungă… „Din păcate. dar trebuie să-ţi spun că tumorile sunt vestite pentru volatilitatea lor. a continuat ea. cuvintele doctoriţei sunau ca o condamnare la moarte. Este evident că ai acţionat corect pentru a te vindeca singură. Trebuie să recunoşti că este o schimbare semnificativă”. aceasta încerca să mă mângâie. Acum gândeşte-te la mărimea unui pepene galben… mi-a indicat din nou mărimea acestuia. nu este suficient de semnificativă. Văzând că eram supărată. Trebuie să priveşti «realitatea» în faţă. Brandon. Brandon.„Gândeşte-te cât de mare este o minge de baschet… mi-a indicat mărimea cu mâinile. Nu există niciun argument care să mă facă să cred că acest lucru nu s-ar putea repeta şi în viitorul apropiat. o tumoare de mărimea unui pepene este . Tot trebuie să faci operaţia chirurgicală”. păstrându-şi însă hotărârea fermă de a mă convinge să accept operaţia chirurgicală. Nu este bine să manifeşti uşurinţă în această privinţă. Mi-am întors faţa ca să nu vadă cum îmi şterg ochii de lacrimi. la urma urmelor.

am continuat să o ascult în tăcere. opunându-se din răsputeri ideii de operaţie. Mi-a tăiat-o însă scurt: „Nu. Am început să-i enumăr toate plantele medicinale. întreaga mea fiinţă îmi spunea un „NU” hotărât. nu! Nu doresc să ascult decât faptele concrete. dar cunoaşterea interioară continua să îmi transmită acelaşi mesaj: „Te vei descurca singură!” La un moment dat. doctoriţa m-a întrebat pe un ton dezinteresat ce am făcut în ultima lună pentru a provoca o schimbare atât de dramatică. Ce ai făcut la nivel fizic? Ce alimente ai consumat? Ce plante medicinale ai luat? În ce fel ţiai modificat dieta alimentară? Ce activităţi fizice ai practicat? Nu doresc să aflu decât faptele reale. . în felul ei avea dreptate. pentru a le trece în fişa medicală”. Tot ce-mi spunea doctoriţa era perfect raţional dintr-un punct logic de vedere.suficient de gravă ca să trebuiască să iei imediat măsuri”. combinate cu sucuri proaspăt stoarse. şi am încheiat spunându-i că nu am consumat decât fructe şi legume nepreparate la foc. enzimele şi mineralele coloidale pe care le-am consumat. Cu siguranţă. în speranţa că mă va asculta cu un interes real. Pe de altă parte. încercând să îi absorb pur şi simplu cuvintele şi să le cântăresc validitatea. fără să mă opun în niciun fel. I-am vorbit despre clismele şi masajele pe care le-am făcut. De aceea. Am început să-i povestesc plină de entuziasm despre călătoria emoţională pe care am făcut-o recent.

acordându-i timpul necesar pentru a-şi duce la bun sfârşit procesul de vindecare. după care i-am spus că aveam convingerea că tumoarea nu va mai reveni la dimensiunea de dinainte şi că mă aflam într-o călătorie a vindecării. faţa ei a căpătat o grimasă neplăcută. altminteri frumoasă. după care mi-a spus sec: „Mă tem că vei fi nevoită că consumi toată viaţa numai crudităţi. dacă eşti de părere că acestea au stat la baza schimbării”. Oare vindecarea depinde numai de alimentele pe care le consumăm şi de medicamentele pe care le ingerăm? Am înţeles că acesta era modelul ei . Am înţeles atunci că nu acesta era medicul de care aveam nevoie. care nu se potrivea deloc cu faţa ei. Dintr-odată.Doctoriţa a notat tot ce i-am spus în fişa medicală. Doctoriţa a rămas şocată. nu m-am mai simţit neajutorată. A încercat să mă convingă cu orice preţ că trăiesc într-o lume a imaginaţiei şi a insistat din nou că singura mea opţiune reală era operaţia. de imaginea de ansamblu a bolii. Mi-a adresat un zâmbet sarcastic. Am plecat. care includea şi aspectele ei emoţionale. întrucât doctoriţa nu era interesată de adevăratele fapte. iar ceva din interiorul meu mi-a spus: „DESTUL!” I-am mulţumit în cuvinte simple şi sincere pentru ajutorul acordat. Eram ferm hotărâtă să îmi respect propriul corp. privind-o cu o combinaţie de compasiune şi dezgust. Ea îşi imagina faptele reale doar din perspectiva fizică! Miam dat seama că nu mai avem ce discuta. întrucât nu aveam o bază comună. Dintr-odată.

În timp ce mă întorceam acasă cu maşina. pentru mine ele erau la fel de reale ca şi schimbările fizice care le-au urmat. care ma ajutat să înţeleg o dată în plus că trebuie să-mi urmez propria cale. la fel cum mecanicii sunt pregătiţi să lucreze exclusiv asupra maşinăriilor. ştiam că acest lucru nu este real. căci nu se referea doar la „atacarea” tumorii din punct de vedere fizic. Norocul meu a constat în lipsa ei de interes faţă de călătoria mea vindecătoare. Aşa fusese educată. Şi totuşi. de-a lungul drumului. Argumentele ei au fost cât se poate de seducătoare şi aproape că m-au convins că nu poţi „repara” un om decât scoţându-i părţile componente. Logic vorbind. uită că oamenii nu sunt exclusiv una cu trupul lor. întrucât aveam numeroşi prieteni şi familia mea. adică un principiu intangibil. ca rezultat direct.despre lume şi că nu era vina ei. căci lipsa de înţelegere a doctoriţei mi-a reactivat în mod evident apelul la trezire. Nu a fost o alegere uşoară. Medicii sunt pregătiţi să lucreze exclusiv asupra corpului fizic. care nu poate fi testat sau eliminat pe cale chirurgicală. care mă . indiferent cât de prostească li se părea aceasta celor din exterior. dar mai presus de toate suntem un suflet. ci îndeosebi la abordarea schimbărilor emoţionale care s-au produs în interiorul meu şi care nu erau vizibile sau palpabile din punct de vedere fizic. dar undeva. Medicii îşi încep activitatea cu dorinţa sinceră de a-i ajuta pe oameni să se vindece. Noi avem un trup. În acel moment m-am simţit foarte singură. m-am simţit din nou recunoscătoare. o minte şi emoţii.

sprijineau. Transformarea spirituală este o călătorie interioară şi reprezintă calea personală a sufletului prin care acesta învaţă şi se eliberează de unul singur. dar o parte din mine se simţea singură. Am înţeles atunci că fiecare om trebuie să îşi urmeze cărarea unică a vindecării şi că nimeni altcineva nu poate face această experienţă în locul lui. .

9 Când am intrat în casă. Sunt convins că te vei descurca de minune. Ştiam că unicul lucru de care aveam nevoie era mai mult timp. gândindu-mă că ar fi dezamăgiţi. mi-a spus ea. Don şi-a adus aminte de programarea mea la medic şi dorea să mă întrebe cum a decurs aceasta. dar i-am răspuns liniştită: „Beck. implorându-mă practic să vin Ia Masterat: „Nu trebuie să faci nimic. m-am simţit încă şi mai singură. La seminar participau câţiva dintre cei mai apropiaţi prieteni ai mei. Nu doream ca aceştia să cunoască adevărul despre boala mea. nu am reuşit să ajung la Masterat. dar de data aceasta am nevoie de . Eşecul meu era evident… Soţia lui Tony. Ne vedem la Masterat”. Este suficient să te prezinţi şi să îl sprijini prin prezenţa ta pe Don”. am găsit un mesaj telefonic de la Don. doream să vorbesc cu el pentru a mă descărca. întrucât nu mă vindecasem în totalitate. sunt foarte emoţionată de apelul tău. Becky. Şi iată. mă sunase cu trei zile mai înainte. Gândindu-mă la Don şi la prietenii mei din Hawaii. Tonul ei implorator m-a impresionat. Pe de o parte. care era în Hawaii şi se pregătea pentru acel seminar de două săptămâni ţinut de Tony Robbins şi numit „Masterat” (am mai vorbit despre el). ca şi cum aş fi dat greş. dar pe de altă parte mă simţeam ruşinată. Vocea lui era plină de entuziasm. Mi-am amintit apoi de prima mea conversaţie cu Tony: „Nu-ţi face probleme.

cu atât mai mult cu cât sufletul meu nu-şi dorea nimic altceva decât să particip la Masterat. Skip mi-a răspuns la telefon cu entuziasmul lui obişnuit: „Bună. Se pare că nu am reuşit să reduc mărimea tumorii decât de la dimensiunea unei mingi de baschet la . aşa că mi-am imaginat că şi această conversaţie mă va ajuta să scap de povara pe care o simţeam pe inimă. Erau cuvinte grele. m-am decis să îl sun pe bunul meu prieten Skip. În ultimii 13 ani am sprijinit foarte mulţi oameni. De-a lungul întregului proces a fost incredibil de aproape de mine. Acum a sosit timpul să mă ocup puţin de mine… Mi-am promis singură acest lucru şi am de gând să mă ţin de promisiune". cum merge?” „Ei bine. aşa că a asistat personal la impresionantul proces de transformare care s-a produs atunci în mine. nu chiar atât de bine cum mi-aş fi dorit. pe care nu obişnuiesc să le rostesc de regulă. Ştiam însă că trebuie să îmi îndeplinesc propria promisiune. El a fost cel care mi-a apăsat punctele de acupresură în timpul celor două şedinţe pe care le-am făcut după ce m-am întors din San Francisco.toată energia mea pentru a o investi în călătoria mea vindecătoare. Brandon. Skip a fost unul din cei opt oameni cărora le-am spus totul despre călătoria mea vindecătoare şi care m-a susţinut cu trup şi i suflet de la bun început. întrucât doream să vorbesc cu cineva apropiat pentru a-i mărturisi „eşecul” meu şi a mă descărca în acest fel. Ştiind că Don nu va fi de găsit în seara aceea decât târziu în noapte.

aceea a unui pepene galben”. I-am povestit apoi întreaga vizită la medic. „Hei, hei! Opreşte-te, Brandon! Vrei să spui că tumoarea s-a redus de la mărimea unei mingi de baschet la cea a unui pepene? Dar este incredibil! Eşti uimitoare, Brandon! Nu înţeleg de ce îţi mai faci probleme. În mod evident, te afli pe calea cea bună. Nu asculta prostiile pe care ţi le-a spus doctoriţa. Iate numai după rezultate! Tu ştii foarte bine înlăuntrul tău că tumoarea nu va mai reveni niciodată la dimensiunile ei de dinainte, ŞTII FOARTE BINE că transformarea a început deja să se producă, doar eram împreună cu tine atunci când s-a întâmplat!” Apoi, plin de răbdare, ca şi cum i-ar fi vorbit pe un, ton umoristic unui copil, a continuat: „Brandon, nu te recunosc! PRIVEŞTE CAT DE MULT AI REALIZAT DEJA! TUMOAREA ESTE PE PUNCTUL DE A SE RESORBI DE TOT BRANDON!!! Este doar o chestiune de timp. Probabil că nu mai ai nevoie decât de o săptămână sau două. În ritmul în care se resoarbe, abdomenul tău va fi perfect plat înainte de a-ţi da seama! De ce îţi faci astfel de gânduri?" Entuziasmul lui de nezdruncinat, dublat de certitudinea lui absolută că mă voi vindeca erau absolut contagioase, fâcându-mă chiar să mă amuz de mine însămi. Eram nevoită să recunosc că are perfectă dreptate. „Ce să spun, Skipper, nu-i uşor să îţi păstrezi firea când un medic îţi spune verde-n faţă că eşti dus cu pluta!”

„Ea este dusă cu pluta! Mi-a spus el, amuzânduse discret. Doctoriţa ta nu ştie intensitatea trăirilor pe care le-ai avut, abandonarea şi încrederea de care ai avut nevoie pentru a-ţi privi în faţă problemele emoţionale care ţi-au declanşat tumoarea. Ea nu ştie absolut nimic despre senzaţia extraordinară pe care ai simţit-o după ce ai scăpat de aceste probleme. Te asigur că străluceşti pur şi simplu, Brandon. Priveşte-te pur şi simplu în oglindă! Nu vreau să mai aud nimic!” Entuziasmul lui era absolut debordant, aşa că m-a cucerit de tot. „Renunţă la doctoriţa aceea, Brandon, a continuat el. Ea, nu ştie cine eşti tu şi de ce eşti capabilă. Ascultă-mă puţin: soţia mea se duce la o doctoriţă grozavă, care îşi are biroul chiar aici, la spitalul Cedar Sinai. Ce-ar fi să-i dai un telefon şi să îţi aranjezi o programare peste două săptămâni, să zicem? Bănuiala mea este că tumoarea ta va dispărea complet până atunci. Ştii foarte bine că Cedar este unul din cele mai bune spitale din ţară. Au echipamente medicale de cea mai nouă tehnologie, pe care medicii le-au folosit inclusiv în cazul lui Jill soţia lui, care a suferit de nişte complicaţii după naştere şi sunt foarte atenţi cu bolnavii. Vrei să dau un telefon la spital? Tu însăţi eşti o capodoperă, Brandon! De aceea, nu ar trebui să îţi faci analizele decât la cei mai buni specialişti! Intre timp, odihneşte-te şi nu-ţi mai face probleme”. Am acceptat, ezitând uşor şi întrebându-mă dacă tumoarea va dispărea într-adevăr până atunci. „Te sun imediat. Să vedem ce rezolv”.

Peste cinci minute m-a sunat din nou, la fel de entuziasmat ca de obicei: „Bună! Te-am programat pentru miercurea de peste două săptămâni. Te asigur că o să-ţi placă la ei. Toată lumea este extrem de amabilă. S-ar putea să fii nevoită să aştepţi vreo două ore, întrucât au foarte multe programări, dar te asigur că va merita". În următoarea săptămână şi jumătate, am urmărit cu încântare descreşterea continuă a mărimii tumorii mele, aşa: cum îmi prezisese Skip. Abdomenul meu a devenit din ce, în ce mai plat. Când m-am dus din nou la masorul meu, acesta mia spus: „Brandon, am sentimentul că nu mai există nimic acolo. Oricând de mult aş apăsa, eu unul nu mai simt nicio tumoare”. Tarapeuta specializată în clisme mi-a spus acelaşi lucru, afirmând că simte intuitiv că m-am eliberat de ani întregi de balast emoţional. În tot acest timp, am continuat să beau ceaiuri din plante medicinale, să consum numai crudităţi, să beau cât mai multe sucuri proaspăt stoarse, să îmi iau mineralele şi să îmi sprijin organismul prin toate mijloacele pe care le cunoşteam. 10 În miercurea în care m-am prezentat la consultaţie, mă simţeam plină de speranţă şi de entuziasm, dar şi uşor speriată. Skip a avut dreptate: a trebuit să aştept peste două ore în camera de aşteptare, între o sumedenie de femei gravide şi de mame cu copiii lor, care aşteptau să fie primite de medici. Am încercat să răsfoiesc

diferitele reviste care erau răsfirate pe masă, dar mintea mea era prea agitată pentru se putea concentra asupra lor. În cele din urmă, o asistentă mi-a strigat numele, după care m-a condus prin mai multe saloane în care am putut vedea tot felul de echipamente medicale de ultimă generaţie. Asistenta m-a rugat să mă schimb, explicându-mi între timp cu mândrie la ce foloseau echipamentele din camera în care ne aflam. „Sunt de ultimă generaţie. Cu ajutorul lor, medicul poate vedea realmente în interiorul organelor tale. Dacă doreşti, el poate întoarce monitorul către tine, astfel încât să poţi privi şi tu ce face. O să vezi că doctoriţa la care te-ai programat este foarte pricepută. Ea îţi va explica în detaliu tot ce vei vedea pe monitor. Această maşinărie este cea mai nouă pe care am primit-o. Mamele însărcinate o adoră pur şi simplu, întrucât le permite să îşi vadă copiii într-un fel de fotografii pe care le face în numai câteva secunde, la fel ca un aparat Polaroid. Foarte multe mame iau acasă aceste fotografii, pentru a le arăta soţilor şi prietenilor copilul lor în faza intrauterină. Dacă doreşti, roag-o pe doctoriţă să îţi dea această fotografie. O va face cu siguranţă. Totul mi se părea foarte tehnic, dar amabilitatea prietenoasă a asistentei mi-a încălzit inima. Când aceasta a plecat, inima a început din nou să îmi bată cu putere. Mă simţeam singură în acel salon încărcat cu echipamente medicale sofisticate, dar reci, aşteptând venirea doctoriţei.

Cinci minute mai târziu, aceasta a intrat pe uşă, fără să poarte halatul alb specific medicilor. Am simpatizat-o, instantaneu. Am sporovăit o vreme împreună, discutând despre cuplul minunat pe care îl alcătuiesc împreună Skip şi soţia sa, Jill, după care am ajuns în sfârşit la scopul vizitei mele. Luasem deja hotărârea să nu îi spun întreaga poveste. Doream să am parte de o opinie sinceră şi obiectivă, bazată pe rezultate strict tehnice, şi nu pe diagnosticul pus de fosta mea doctoriţă. De aceea, am început prin a-i spune: „Am 39 de ani, iar medicul meu ginecolog s-a gândit că ar fi o idee bună să îmi fac o examinare completă cu ultrasunete, pentru a vedea dacă nu mi-a apărut vreo tumoare, dat fiind că la vârsta mea foarte multe femei se confruntă cu aşa ceva…”. M-a întrerupt imediat şi m-a întrebat: „La nivelul uterului, al ovarelor, sau unde?” „Nu mi-a spus exact”, am încercat eu să rămân cât mai vagă. „În acest caz, ce-ar fi să facem o examinare completă? În acest fel, vom obţine o imagine de ansamblu perfectă. Avem un echipament medical pe care l-am achiziţionat recent şi care permite obţinerea unor date corecte şi uşor de interpretat. S-ar putea să nu fie foarte confortabil, întrucât voi fi nevoită să îţi introduc în corp o sondă, dar promit să fiu delicată. În acest fel, vom obţine o imagine completă, din toate unghiurile”. I-am răspuns că exact asta îmi doresc: o imagine cât mai precisă asupra corpului meu, şi că simt dispusă să cooperez în orice fel va considera

timp în care a continuat să mă examineze din toate unghiurile posibile. „Iată. Sunt impecabile”. dar până acum îţi pot spune că am început cu dreptul”. Vom face imediat o analiză mai detaliată a uterului şi a ovarelor tale. Examinarea a decurs exact aşa cum mi-a promis anterior asistenta. astfel încât să îl putem examina mai amănunţit mai târziu”. . va trebui să folosească noul echipament de care mi-a vorbit.necesar. deturnându-mi tot timpul atenţia de la corpul meu şi direcţionând-o către monitor. acesta este ovarul tău stâng… Totul pare în regulă aici. dar eşti perfect sănătoasă! Organele tale parcă ar fi desprinse dintr-un manual de medicină. astfel încât să pot vedea la rândul meu organele pe care mi le descrie. Haide să facem o fotografie. a exclamat: „Nu numai că eşti sănătoasă. sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. în condiţiile în care discutam despre un subiect atât de clinic. mi-a spus pe un ton uimit: „Cred că e prima dată în viaţa mea când nu descopăr nimic nelalocul lui într-un organism examinat. Când a terminat. Ea a întors monitorul către mine. pentru a-mi dovedi că are dreptate. Am continuat astfel vreme de circa 20 de minute. A încercat să mă facă să râd de aspectele mai puţin confortabile. După care a luat fotografiile făcute şi a scos un manual de medicină. Doctoriţa era foarte vorbăreaţă şi a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a mă face să mă simt bine. După primele cinci minute. Mi-a explicat apoi că pentru a obţine o imagine mai detaliată.

eram topleşită de miracolul uimitor ascuns în trupul uman. de acea cunoaştere interioară uluitoare care determină secreţia exactă a cantităţii strict necesare de hormoni de care are nevoie organismul. ca să ies din biroul acela! În timp ce coboram treptele ca să ajung la ascensor. am verificat cu grijă dacă mă vede cineva. ce-i drept. iar ea îl va suna pe medicul tău şi i le va trimite oricând doreşte”. acesta este un uter perfect… Acum priveşte fotografiile tale. ce mai. după care am sărit ultimele trei trepte ca o ştrengărită.„Vezi. de înţelepciunea infinită care ne face inimile să bată şi părul să crească. am rămas şocată cât de scump costa aceasta (la urma urmelor. realizat prin mijloace tehnice de ultimă generaţie). Când m-am întors în salonul de recepţie pentru a scrie cecul pentru analiza medicală. ca poziţie. sunt perfecte din toate punctele de vedere – ca mărime. Organele tale arată exact aşa cum ar trebui să arate. Aş fi fericită să îi transmit diagnosticul şi fotografiile medicului tău. nu a fost decât un diagnostic care a durat o jumătate de oră. La fel ca şi prima dată. Este suficient în această direcţie să îi comunici asistentei mele detaliile. ca proporţie. De-abia aşteptam să termin odată. eram plenar conştientă de darul nepreţuit al vieţii şi mă simţeam profund recunoscătoare pentru el. sunt absolut impecabile… Este remarcabil pentru vârsta ta… Am să-ţi scriu o fişă medicală fără niciun simptom. Când am ieşit din ascensor şi din clădirea spitalului. Mai mult. frumuseţea oraşului Los Angeles m-a izbit din nou. la .

învăţând lecţia pe care trebuia să mi-o predea tumoarea. Brandon. În plus. reprezintă o graţie nesfârşită de care avem parte cu toţii. întrebând dacă cineva îl poate chema pe soţul meu din sala de seminar. „Da. eşti bine?” Don ştia perfect că nu îmi stă în fire să îl sun în timpul şedinţelor. În cazul meu. un mister care nu poate decât să ne copleşească şi să ne umple de veneraţie. şi am sunat imediat la recepţie.momentul potrivit. mă simţeam cea mai norocoasă persoană din lume! 11 În drum spre casă. m-am repezit imediat la telefon. continuând să lucreze în organismul nostru. unde mi s-a spus că sunt atât de sănătoasă încât aş putea servi . nu departe de telefon! „Bună. fără să mă mai gândesc cât este ora în Hawaii. ca să îl pot suna pe Don. De-abia aşteptam să ajung acasă. Ce mai. Culmea. care tocmai îşi termina seminarul de Masterat în Hawaii. Tocmai m-am întors de la spital. Când am intrat pe uşă. am continuat să mă simt ca un mânz care sare pe o pajişte. procesul de vindecare s-a petrecut exact aşa cum m-a avertizat cunoaşterea mea interioară – acea parte din mine responsabilă pentru crearea tumorii şi care a dizolvat-o la momentul potrivit. acesta se afla în salonul recepţiei. mi s-a permis privilegiul uimitor de a participa în mod conştient la acest proces. Această putere uimitoare care rămâne trează în timp ce noi dormim în timpul nopţii.

am reuşit să îmi văd colegii instructori. Abia şase luni mai târziu. care au aflat nu numai că am avut o tumoare. sincer. i-a spus lui Don pe un ton aparent neutru: „Ştiam eu că o să se descurce. Într-adevăr. dar şi că aceasta s-a vindecat în numai şase săptămâni. la următorul program de mas. Când Tony a auzit vestea. care s-au grăbit să mă felicite şi să mă bată pe spate. vestea s-a răspândit ca fulgerul printre toţi participanţii la seminar. Masteratul este un program incredibil. Pauză… Don avea nevoie de ceva timp ca să digere ceea ce tocmai i-am spus. Nu am crezut nicio clipă că ar fi o problemă reală pentru ea. ne-am concentrat cu toţii asupra seminarului.drept model pentru un manual de medicină! Tumoarea a dispărut complet”.terat. spunându-mi: „Incredibil! Brandon. m-am bucurat că am luat decizia de a Ie spune adevărul numai acelor oameni despre care ştiam că vor avea certitudinea că mă voi vindeca. eşti uimitoare!” În acea noapte. S-a petrecut exact lucrul la care m-am aşteptat”. În cele din urmă. în care vorbitori adunaţi din toate colţurile lumii (toţi fiind lideri în domeniile lor profesionale şi titulari autentici ai titlului de maşter) iau cuvântul şi îşi . îndeosebi în acele momente în care am început să mă îndoiesc de mine însămi. când el m-a întrerupt. aceştia mi-au fost cu adevărat alături. Am profitat de moment ca să îi spun întreaga poveste. În final. ascultându-i plini de entuziasm pe ceilalţi participanţi.

Printre vorbitori s-au numărat de pildă generalul Norman Schwazkopf. ca să numesc doar câţiva dintre ei. cu atât mai mult cu cât obişnuia să vorbească extrem de elocvent despre vindecarea la nivel celular. Deepak Chopra. De-abia aşteptam să-l ascult. dr. el a adoptat o viziune mult mai radicală decât a colegilor săi. Mai aveam o jumătate de oră până când dr. John Gray şi Sir John Templeton. el a preferat să se focalizeze exclusiv asupra succesului. dr. Chopra este cel mai cunoscut conferenţiar pe tema vindecării la nivel celular în lumea modernă a vindecării minţii şi corpului. Chopra era programat să ia cuvântul. pe care o explica dintr-o perspectivă strict ştiinţifică. Endocrinolog de mare reputaţie. Nu mi-am imaginat niciodată că nenumăratele cazuri de oameni care au reuşit să se vindece singuri în pofida faptului că niciun medic nu le mai dădea speranţe aveau să devină un model care să mă inspire atât de mult.împărtăşesc cunoaşterea şi expertiza celorlalţi 1000 de participanţi. În loc să studieze eşecurile şi simptomele care conduc la moartea pacienţilor. Discursurile lui mă inspirau întotdeauna în mod deosebit. consacrându-şi întreaga viaţă studierii supravieţuitorilor care au reuşit să se vindece singuri de diferite boli grave. dr. fără să am la acea vreme nicio idee despre influenţa pe care o va avea mai târziu opera lui asupra propriei mele călătorii vindecătoare. am studiat alături de Deepak cu ani de zile înainte de a începe să participăm amândoi la Masterat. Cu siguranţă. . Personal.

a încheiat el cu un zâmbet binevoitor pe faţă. vor afla cu toţii cum se vor putea vindeca. Datorită acestor exemple mobilizatoare. care mi-a spus: „Hei. În acest fel. aşa că i-ai putea inspira perfect pe restul participanţilor. m-am gândit imediat că dacă alţii au reuşit să se vindece. am citit despre oameni care au reuşit să se vindece într-un timp record de cancer la creier. ce-ar fi să urci pe scenă înaintea lui Deepak? Ai zece minute la dispoziţie… în care le poţi spune tuturor ce s-a întâmplat şi cum ai reuşit să te vindeci.De-a lungul anilor. aveam şi eu toate şansele să fac acelaşi lucru. nu am avut nicio clipă vreo îndoială cât de mică a faptului că maş putea vindeca eu însămi. Revenind la seminarul nostru. Cunoscând toate aceste cazuri. dacă va fi vreodată cazul”. Există de pildă un caz uimitor al unei femei care avea un cancer atât de generalizat încât medicii i-au prescris moartea în următoarele trei ore şi care s-a trezit a doua zi dimineaţa fără nicio urmă de cancer în organism. la care s-au adăugat şi pacienţii pe care i-am ajutat eu însămi să se vindece. sau de alte boli cu mult mai grave decât cea pe care am avut-o eu. simţeam o recunoştinţă particulară faţă de acest om şi faţă de opera lui. Brandon. aşa că de-abia aşteptam să urce pe scenă şi să ia cuvântul. Mă şi vedeam în faţa unei săli pline de oameni şi . m-a văzut Tony. la oase. Tu eşti un exemplu viu al lucrurilor despre care urmează să discute Deepak. Auzind ultima lui observaţie. lucrând cu ei de-a lungul anilor. m-am înecat. Chiar atunci.

spunându-le: „Faceţi A, apoi B, C şi D, după care vă veţi vindeca”. De aceea, i-am răspuns pe un ton blând, dar ferm, încercând să nu îi reduc foarte mult entuziasmul: „Ştii, Tone, nu mă simt pregătită să fac acest lucru. Cred că le-aş face mai degrabă un deserviciu. Nu le poţi spune oamenilor:, Faceţi A, B, C şi D, şi vă veţi vindeca’. Lucrurile nu se petrec în acest fel. De fapt, nici măcar nu m-am vindecat eu singură. Întregul proces de vindecare a fost executat de inteligenţa infinită din interiorul meu. Eu am beneficiat doar de binecuvântarea incredibilă care mi-a permis să particip în mod conştient la această experienţă. De aceea, nu mi s-ar părea corect să urc pe scenă şi să Ie vorbesc oamenilor despre experienţa mea”. De-abia mi-am terminat fraza, că ni s-au alăturat alţi participanţi la seminar, care au început să comenteze cu entuziasm despre discursul ultimului vorbitor. M-am folosit de acest pretext pentru a părăsi grupul înainte de a-i da lui Tony şansa de a reveni la subiectul de dinainte. Energia lui era de obicei atât de mare încât nu de puţine ori m-a convins să fac lucruri pe care de fapt nu doream să le fac, iar subiectul despre care îmi ceruse mai devreme să vorbesc mi se părea cu deosebire sacru. Mă simţeam extrem de smerită şi de privilegiată de călătoria vindecătoare pe care tocmai o încheiasem. Eram foarte recunoscătoare pentru ghidarea perfectă care mi-a fost oferită şi nu doream să pretind în faţa altor oameni că sunt o expertă în domeniu şi că deţin toate răspunsurile pentru astfel de cazuri. Dar cel mai important lucru,

nu doream ca oamenii să creadă că vindecarea mea s-a produs datorită principiului „mintea prevalează în faţa corpului”, întrucât eram pe deplin conştientă că nu mintea mea m-a vindecat. A fost o călătorie a descoperirii de sine, a abandonării, a detaşării şi a vindecării cu care mintea mea practic nu a avut nimic de-a face! De altfel, dacă mintea mea ar fi deţinut aceste răspunsuri, ea mi le-ar fi oferit cu mult timp înainte. Din păcate, nu le-a deţinut, aşa că am fost nevoită să caut în locuri mult mai profunde ale conştiinţei mele pentru a afla ceea ce trebuia să ştiu. Cum ai putea explica unui grup format din 1200 de participanţi plini de entuziasm aceste lucruri? Cum să le explici oamenilor că în interiorul nostru există o putere şi o înţelepciune interioară care ne face inimile să bată, celulele să se multiplice şi respiraţia să continue inclusiv în timpul somnului, sugerându-le apoi că este posibil să intrăm în contact cu ea şi că putem avea încredere că ea ne va ghida către descoperirea amintirilor emoţionale înmagazinate în celulele noastre? Cum să le explici apoi ce trebuie să faci după ce ţi-au fost revelate aceste amintiri? Cum să îţi prelucrezi în totalitate sentimentele nerezolvate, eliberându-te în final de ele? Cum le-aş fi putut explica faptul că am fost călăuzită în mod spontan de-a lungul întregului proces şi că atunci când m-am eliberat de blocajul meu emoţional, iertându-i pe toţi cei implicaţi, în organismul meu a început să se petreacă ceva inexplicabil? Că acesta a început să se regenereze singur, producând spontan şi

automat celule sănătoase, fără ca eu să fac ceva în această direcţie? Cum le-aş fi putut explica oamenilor că o tumoare de mărimea unei mingi de baschet poate dispărea de la sine în numai şase săptămâni după simpla rezolvare a problemei emoţionale care stătea la baza ei, fiind înmagazinată în interiorul celulelor sale? Aşadar, am plecat, având grijă să mă ascund privirilor lui Tony, astfel încât acesta să nu mă descopere întâmplător înainte ca Chopra să urce pe scenă. Totuşi, nu pot spune că apelul său nu m-a pus pe gânduri. O parte din mine îmi spunea: „Brandon, această tumoare a fost un dar – nu doar pentru tine, ci şi pentru alţi oameni care ar putea beneficia în urma descoperirilor tale”. O altă parte din mine îi răspundea însă primeia: „Da, dar fiecare om trebuie să îşi parcurgă singur propria călătorie vindecătoare. Nimeni nu poate face acest lucru în locul lui, întrucât este o călătorie personală a descoperirii de sine, unică şi specifică numai lui. Cine sunt eu ca să urc pe scenă şi să le spun oamenilor ce trebuie să facă? Ar fi un gest de aroganţă pură”. Şi astfel, în mintea mea s-a declanşat un conflict care m-a făcut să oscilez între cele două extreme, în timp ce aşteptam ca Chopra să urce pe scenă. Abia când l-am văzut pe acesta în faţa microfonului, mam simţit în siguranţă şi m-am întors în sala de seminar, unde m-am pregătit să îi ascult discursul referitor la vindecarea la nivel celular.

De altfel, l-am auzit de atâtea ori înainte, şi de fiecare dată mi s-a părut la fel de inspirat. De această dată l-am ascultat însă cu alte urechi. Dintrodată, nu mi s-a mai părut o simplă teorie frumoasă, un model posibil, ci o afirmaţie de facto, care îmi era conformată de propria experienţă. Chopra stătea pe scenă şi prezenta dintr-o perspectivă ştiinţifică exact felul în care a dispărut tumoarea mea, afirmând că amintirile stocate în celulele degenerative pot fi scoase la iveală şi neutralizate, proces care generează producerea unor celule noi, sănătoase, care le înlocuiesc pe primele. După o viaţă întreagă de studii referitoare la „supravieţuitorii” care şi-au învins singuri bolile „fatale”, a spus Chopra, el a descoperit că aceştia aveau două lucruri în comun: capacitatea de a intra în contact cu tăcerea fiinţei, adică cu inteligenţa infinită dinlăuntrul lor sau cu înţelepciunea care transcende mintea, şi capacitatea de a se elibera de amintirile stocate la nivelul celulelor lor. Pentru a ilustra ce doreşte să spună, Chopra a prezentat povestea unei femei căreia i s-a făcut un transplant de inimă şi de plămâni şi care a „moştenit” amintirile celulare ale bărbatului care i-a donat organele. Când s-a trezit în urma operaţiei, ea a descoperit că are o poftă nebună de „Menuggets de pui” şi cartofi prăjiţi, deşi aceste produse alimentare nu i-au plăcut niciodată! Investigaţiile ulterioare au relevat faptul că donatorul organelor sale (mort într-un accident de motocicletă) fusese un mare amator de produse de tip Medonalds, dar îndeosebi de Menuggets şi de cartofi prăjiţi.

Mai târziu, femeii i-au venit în minte foarte multe amintiri legate de familia şi de iubitele din trecut ale bărbatului respectiv, stocate în celulele inimii şi plămânilor săi. Ea s-a întâlnit cu membrii familiei sale şi le-a împărtăşit aceste amintiri, care i-au fost confirmate în toate detaliile. Femeia experimenta literalmente vechile amintiri ale donatorului ei, care continuau să trăiască în celulele noii sale inimi. Chopra a explicat foarte elegant că aceste „amintiri- fantomă” se transmit de la o generaţie la alta de celule, după care a afirmat că celulele din diferitele organe ale corpului se regenerează în ritmuri diferite. De pildă, celulele ficatului au nevoie de şase săptămâni pentru a se regenera, în timp ce cele ale pielii au nevoie de numai trei-patru săptămâni. Când a insistat asupra faptului că noi ne „schimbăm” pielea la fiecare trei sau patru săptămâni, mi-am adus aminte de ultima mea excursie în Hawaii, în care m-am bronzat admirabil, bronz care a dispărut însă în numai trei săptămâni. Chopra avea dreptate: mi-am „schimbat” pielea în trei săptămâni! Deepak a continuat afirmând că noi ne schimbăm căptuşeala stomacului în numai patru zile, şi încă şi mai uimitor, că celulele ochilor noştri se schimbă în întregime în numai două zile. Astfel de statistici pur ştiinţifice mi s-au părut întotdeauna greu de înţeles. Dacă eşti la fel ca mine, probabil că te întrebi cum este posibil ca noi să ne schimbăm în totalitate globii oculari în numai două zile! Mi-am amintit apoi de operaţia recentă la ochi pe care a făcut-o mama. Ea s-a internat în spital într-o

zi de luni şi a efectuat operaţia chirurgicală în aceeaşi zi. I s-a deschis partea frontală a ochiului şi i s-a inserat o nouă lentilă, după care partea frontală i-a fost cusută la loc. În aceeaşi săptămână, în ziua de vineri, ea s-a dus din nou la doctor, care i-a dat jos pansamentul de pe ochi. Ochiul ei s-a vindecat complet şi mama a putut vedea perfect peste numai două zile. Într-adevăr, ea şi-a schimbat complet ochii în numai două zile! Mi-am dat astfel seama că ceea ce spunea Chopra nu era doar o teorie ştiinţifică, ci o realitate demonstrabilă oricând. Nu încetez să mă minunez însă nici astăzi cât de uimitoare este inteligenţa infinită care acţionează în interiorul corpului nostru şi cât de rapid îşi poate regenera acesta celulele. Dr. Chopra şi-a continuat discursul punându-şi următoarea întrebare: „Dacă ne putem schimba celulele ficatului la fiecare şase săptămâni, cum se explică faptul că dacă ne îmbolnăvim de cancer la ficat în ianuarie, noi continuăm să suferim de această boală şi în iunie? Teoretic vorbind, ficatul ar fi trebuit să se regenereze singur în acest interval de timp. Celulele sale ar trebui să fie complet schimbate”. Întreaga audienţă părea şocată de această întrebare. Chopra a continuat explicând faptul că în interiorul celulelor noastre sunt stocate vechile noastre amintiri, pe care el le numea „amintirifantomă”. Acestea reprezintă principala cauză a bolilor noastre degenerative. Înainte ca o celulă bolnavă să moară, ea îşi transmite memoria noii

moment în care vindecarea devine posibilă. şi a sugerat că această posibilitate există în fiecare dintre noi. Pentru a întrerupe însă programarea şi pentru a scoate la iveală amintirile celulare. făcând parte integrantă din mecanica cuantică a procesului prin care corpul reuşeşte să se vindece singur. m-am simţit ruşinată. Am trecut recent printr-un proces similar”. El a mai spus că a observat că aceşti oameni realizează acest proces fiecare în felul lui. afirmând că această „programare” poate fi întreruptă. dar şi de-a lungul anilor în care am lucrat cu diferiţi oameni. iar tiparul bolii continuă în acest fel. EI a comparat corpul uman cu un computer. tu trebuie să intri în contact cu acea parte din tine care a creat programarea respectivă. Chopra a sugerat că oamenii care ştiu să intre în contact cu înţelepciunea lor corporală. unii spontan. simt de regulă supravieţuitorii bolilor grave. pătrunzând în interiorul „supei cuantice”. şi eu sunt la fel ca sutele de cazuri pe care le-ai studiat. eliberându-te de ele. În cele din urmă. . iar alţii printr-o alegere conştientă. respectiv cu inteligenţa infinită sau cu înţelepciunea corporală. Dr.celule care se naşte. m-am gândit să mă duc şi să îi spun: „Ştii. gândindu-mă că omul a văzut prea multe ca să mai fie interesat de un caz ca al meu. Chopra a confirmat astfel în teorie ceea ce eu am observat prin experienţa mea directă. Când discursul lui Deepak s-a încheiat.

de kineziologie. Cunoşteam programarea neuro-lingvistică. nu puteam scăpa deloc de această obsesie. beneficiul pe care l-a adus umanităţii prin studiile sale atât de extinse este incomensurabil. iar în urma numeroşilor ani în .Ce nu-mi puteam explica însă era de ce. am continuat să fiu obsedată de provocarea pe care mi-a lansat-o Tony. chiar dacă nu le puteam oferi o cale bătătorită. La urma urmelor. La urma urmelor. ajutându-i astfel să se vindece singuri. de hipnoză medicală şi numeroase alte forme de terapii alternative. Oricum. ci poate fi dovedită şi documentată. nu a venit cu un program pas cu pas pe care să-l prezinte oamenilor. Mă simţeam incredibil de egoistă pentru faptul că le refuzam celorlalţi oameni accesul la experienţa mea. de nutriţie. în urma tuturor acestor ani de studii. în ultimii zece ani am ţinut destule şedinţe particulare în care i-am ajutat pe oameni să se elibereze de diferite probleme emoţionale nerezolvate. Îmi dădeam seama că le puteam oferi cel puţin nişte „indicaţii” referitoare la direcţia în care trebuiau să o apuce pentru a se putea vindeca singuri. fiind eu însămi participantă la Masterat şi lider de seminar. este un doctor în medicină şi bănuiesc că menirea lui este în principal să observe. de iridologie. prezentându-le astfel oamenilor dovezi copleşitoare ale faptului că vindecarea la nivel celular nu este o simplă teorie. Dintr-un motiv sau altul. să stabilească corelaţii şi să noteze rezultatele obţinute. tehnici de condiţionare neuroasociativă. Când m-am întors de la Masterat.

care m-am ocupat cu toată atenţia de pacienţii mei. alcătuit din iarbă. şi mai important încă. vidul interior’ sau. am dobândit o înţelepciune intuitivă care mi-a fost de multe ori de un real folos în şedinţele mele cu ei. supa cuantică’? Nu este suficient să vorbeşti despre această inteligenţă infinită. Mintea mea s-a scufundat atunci complet în acel univers particular. am început să mă întreb când am trăit eu prima experienţă spontană a acestei conştiinţe situate în afara timpului şi dacă orice om ar putea să experimenteze măcar un crâmpei din ea într-un moment sau altul al vieţii sale. prin minte mi-a trecut o amintire de la o vârstă foarte fragedă. Aveam şase sau şapte ani şi îmi aminteam că stăteam întinsă pe iarbă în faţa casei mele. în condiţiile în care mi-am consacrat întreaga viaţă serviciului? Am făcut atunci o introspecţie pentru a afla ce anume mă deranjează de fapt şi mi-am pus următoarea întrebare: „Cum le-aş putea explica oamenilor cum să intre în contact cu ceea ce Chopra numeşte. Instantaneu. cum i-aş fi putut ajuta să se conecteze cu partea cea mai profundă a fiinţei lor. am trăit o experienţă directă. . Personal. Acest fapt m-a făcut să cred că o astfel de experienţă nu poate fi predată altora şi că nimeni nu o poate trăi decât dacă este călăuzit de propriul său suflet! Cum le-aş fi putut explica eu acest mister celorlalţi oameni. ea trebuie experimentată direct”. astfel încât să o experimenteze direct? Fără să vreau. Ce anume mă reţinea în acest caz? De ce ţineam numai pentru mine experienţa mea.

s-a liniştit complet. Din câte mi-am dat seama mai târziu. iar fumul provenit de la ţevile de eşapament era înecăcios. pe stadionul Yankee. Sufletul meu s-a revelat atunci în tăcere eului meu inocent de copil. observându-i segmentele striate. Din pământ ieşea un miros cald şi umed. trebuie să fi trecut cel puţin o oră de când m-am scufundat în acea „stare de vid interior”. când am auzit vocea mamei chemândumă la masă. Am înţeles cu această ocazie că sufletul se revelează adeseori oamenilor. Iarba părea să strălucească într-o lumină de o frumuseţe uluitoare. Era o zi de vară fierbinte în Bronx. perfect concentrată. Mintea mea. M-am trezit scufundată într-un ocean de pace interioară. Iarba era ea însăşi foarte parfumată şi am simţit cum mă scufund din ce în ce mai adânc în micul meu regat. ba chiar şi celulele. de multe ori în momentele cele mai neaşteptate. mi-am adus aminte de un moment în care m-am dus la un meci de baseball. De pildă. Am examinat fiecare fir de iarbă. Maşinile făceau cozi de kilometri în jurul stadionului. aşa că mi-a trecut prin minte: „E o nebunie! De ce fac asta? Toată această agitaţie . Eram în New York City. Mi s-a părut că experienţa nu a durat decât un moment.din pământ şi din insecte. Totul scânteia şi pulsa de viaţă. iar în acel moment de linişte desăvârşită mi s-a părut că timpul s-a oprit în loc. Mi-am adus apoi aminte de alte momente din viaţa mea în care am retrăit acest ocean vast de tăcere interioară. încercând să-şi găsească locuri de parcare.

Era beat şi a început să strige obscenităţi la echipa adversă. s-a enervat şi a început să strige la primul. Într-adevăr. printre miile de copii care alergau încolo şi încoace.numai ca să văd un om cu o şapcă pe cap care loveşte într-o minge!?” „Nu. cunoaşterea interioară mi-a reamintit că la astfel de evenimente se petrece ceva special. aruncând cu floricele de porumb. ca un fel de magie. nu de-asta am venit pe stadion. În timp ce mingea se apropia de prinzător. momentul special a venit. pentru a-l convinge să tacă din gură. Aruncătorul a aruncat mingea. Un puşti de la etajul superior a vărsat nişte bere chiar pe tipul de lângă mine. printre scaunele pe care erau vărsate floricele de porumb şi sub care erau lipite gume de mestecat. Mi-am amintit apoi că am urcat la tribună. mulţimea a tăcut ca prin . Totul părea să se deruleze cu încetinitorul. Un tip de la capătul rândului pe care stăteam şi-a ieşit rapid din această stare de spirit solemnă. dar bărbatul de lângă mine făcea spume la gură… Când jocul a început. printre cutiile vechi de bere aruncate pe jos. situat cu două rânduri mai jos. Există ceva special care se întâmplă la fiecare meci de baseball. Şi astfel a început show-ul… Iar meciul nici măcar nu începuse! M-am întrebat din nou ce caut aici. m-am gândit apoi. Din nou. suportând acest spectacol degradant într-o zi atât de fierbinte. Un alt tip. ceva ce nu pot explica”. mulţimea a făcut linişte şi ne-am ridicat cu toţii ca să cântăm Imnul Naţional. şi că trebuia să rămân. Puştiului i se părea amuzant.

Toate minţile şi toate privirile erau concentrate asupra mingii… şi timpul a părut să se oprească în loc. De pretutindeni se auzeau strigăte de bucurie. iar adevărul ni s-a revelat la unison. ne-am scufundat cu toţii în acelaşi „vid”. râsete şi ţipete… într-adevăr. era magie curată! Era un simplu moment dintr-un joc sportiv oarecare. În acea clipă minusculă de dinainte s-a produs o mare revelaţie. Şi totuşi. Nu-i de mirare că oamenii iubesc atât de mult evenimentele sportive. Pentru o clipă. câtă magie conţinea… Era această magie provocată de acea lovitură a mingii cu bâta? Nu cred.farmec. Întreaga mulţime a devenit o singură inimă şi o singură respiraţie. Prinzătorul era perfect concentrat. Aşadar. Nu există om care să nu fi fost măcar o dată la un meci de cricket sau de fotbal şi care să nu fi trăit experienţa în care timpul se opreşte în loc şi în care mulţimea îşi ţine la . întregul stadion a respirat la unison. Când a lovit-o. încetinind la maxim mişcarea. Întreaga mulţime a explodat într-un extaz generalizat. Şi atunci – POC! Bâta a lovit mingea. şi în acel vid al tăcerii absolute sufletul iese la iveală. gata să lovească mingea. ca un ocean imens care se revelează pe sine… ca o prezenţă nesfârşită… ca o măreţie ce nu poate fi explicată… după care poc! Mingea este lovită. mingea se apropie… totul pare că încremeneşte… minţile oamenilor se opresc complet. Ce anume făcea atunci ca acest moment să fie atât de special? Am revăzut întreaga scenă de mai multe ori în mintea mea.

cu picioarele larg desfăcute. Măreţia interioară a fiecăruia dintre cei de faţă a ieşit la suprafaţă.unison respiraţia. Era ca şi cum Nureyev ar fi pătruns în profunzimile ultime ale sufletului său. şi pentru o clipă ni s-a părut că va continua să se înalţe la nesfârşit. în esenţa pură a geniului. S-a înălţat în aer. Ne-am văzut atunci cu toţii sinele reflectat în oglinda lui Nureyev. Ei ştiu că momentul nu va dura decât o singură clipă. În timpul spectacolului. spectacol care se juca la Metropolitan Opera House şi în care juca Rudolf Nureyev. sfidând legea gravitaţiei. făcând să ţi se ridice părul pe cap. în momentul în care Nureyev a intrat în contact cu geniul lui interior. ca şi cum în piepturile noastre ar fi bătut o singură inimă. dar consideră că merită să suporte tot restul meciului de dragul acestui moment. Prin mulţime a trecut un freamăt de bucurie pură. Prin minte mi-a trecut apoi o altă experienţă. Deşi imposibil de . Din nou. Era ca şi cum. întregul public şi-a ţinut respiraţia la unison. fiecare membru al publicului şi-a recunoscut instantaneu propriul sine. eu cred că – fără să ştie – acesta este momentul magic pe care îl aşteaptă în secret toţi participanţii la astfel de evenimente sportive. La acea vreme Nureyev era deja o legendă vie şi se afla la apogeul carierei sale. moment în care o energie inexplicabilă iese la suprafaţă. Personal. s-a produs din nou un moment în care timpul a părut să se oprească în loc. cea a primei mele nopţi din luna de miere petrecută împreună cu Don. Ne-am cumpărat bilete pentru baletul Romeo şi Julieta. ca şi cum ar fi plutit.

Mă simţeam incredibil de recunoscătoare acestui om pentru contactul său cu sufletul lui. într-o revărsare uriaşă de ovaţii şi de aplauze. L-am chemat la scenă deschisă timp de 43 de minute.explicat. Pe feţele multor spectatori. dar mai ales pentru că mi-a permis să intru în contact cu propriul meu geniu şi să îmi amintesc de sinele meu. cu respiraţia tăiată în faţa unei frumuseţi atât de mari încât să uiţi complet de sine? Nu ai trăit niciodată experienţa unui apus de soare pe malul mării. Nu ţi s-a întâmplat niciodată ca la sfârşitul unui concert excepţional sau al unui spectacol de teatru să te identifici complet cu frumuseţea performanţei artistice. lacrimile curgeau şiroaie. Îmi amintesc perfect acest lucru deoarece din acest motiv eu şi Don am pierdut rezervarea pe care o făcuserăm la restaurant! Mâinile îmi erau vinete. dar nu mă puteam opri din aplaudat. devenind una cu muntele şi cu mişcarea care părea că ştie de la sine ce are de făcut în continuare? . fiind simţit de toţi cei prezenţi. în care timpul a părut să se oprească în loc? Nu ai simţit că îţi ieşi complet din minte atunci când aluneci pe schiuri. Când Nureyev s-a întors pe scenă pentru a face plecăciunea de rigoare. evenimentul a fost incontestabil. uitând în totalitate de egoul tău? Nu ai trăit niciodată această experienţă în mijlocul naturii? Nu ţi s-a întâmplat să te afli pe un vârf de munte. întreaga sală a explodat în aplauze. Întreaga mulţime şi-a recunoscut la unison Sinele. Simţeam cu toţii că nu îi putem mulţumi îndeajuns acestui om minunat.

ca şi cum aceştia ar fi prins o viaţă a lor. şi cum i-aş putea ajuta eu pe oameni să susţină această experienţă o perioadă suficient de lungă de timp pentru a-şi putea declanşa procesul de vindecare? Cum pot fi oamenii ajutaţi să experimenteze direct această nemărginire. esenţa lor. această conştiinţă. fiind atât de captivat de ritm încât ai constatat că mintea nu îţi mai di.recţionează paşii. Poate că ai trăit această experienţă în timp ce dansai. Şi totuşi.Personal. provocarea rămânea: cum puteam să îi învăţ pe ceilalţi oameni să trăiască în mod conştient o astfel de experienţă? Sufletul îşi alege anumite momente în care îşi revelează dimensiunea nemărginită. tăcută şi atât de plenar conştientă de . identitatea lor reală. această prezenţă plină de iubire. nucleul central al fiinţei lor? Cum le-aş putea explica eu că acest sine „real” nu se revelează decât atunci când mintea gânditoare tace? Cum să-i ajuţi pe oameni să înţeleagă că nu trebuie să caute ajutor în altă parte. această stare de pace. nu cred că există om care să nu fi trăit astfel de experienţe într-un moment sau altul al vieţii sale. în exteriorul lor? Că această putere. dar cum putem intra în contact cu el atunci când dorim. Mi-am dat astfel seama cu această ocazie că în viaţa mea au existat foarte multe momente în care m-am scufundat spontan în „Sursa” mea. această unitate în multiplicitate. această iubire eternă? Cum pot fi ei ajutaţi să descopere singuri că aceasta a fost dintotdeauna şi va rămâne de-a pururi realitatea sinelui lor.

mintea sa s-a oprit de tot la un moment dat din viaţa sa. Fără nici cea mai mică îndoială. În astfel de momente adevărul se revelează pe sine şi te ajută întotdeauna să îţi descoperi propriul adevăr interior. prin revelarea acestei măreţii interioare. De pildă. M-am gândit apoi: „Nu există om care să nu fi trăit revelaţia unui crâmpei din acest adevăr măcar o dată în viaţa sa. ci ce poţi face tu pentru ţară”. sau pe Neil Armstrong transmiţând de pe Lună: „Este un pas mic pentru om. ori pe Martin Luther King exclamând: „Eu am un vis…”. sau pe John F. într-o stare de deschidere care să îţi reveleze propria măreţie lăuntrică. dar un pas mare pentru umanitate”. să o indice. era imposibil să îi priveşti pe Torvill şi Dean patinând pe Bolero de Ravel în drumul lor către aurul olimpic fără să trăieşti un moment de tăcere interioară. cuvintele nu pot decât să facă trimitere la ea. dar că experienţa propriu-zisă nu poate fi trăită decât direct. Poate că l-ai auzit pe Winston Churchill afirmând cu atâta pasiune: „Ne vom lupta cu ei pe plaje…”. că în cel mai bun caz. . de uimire absolută.sine – reprezintă adevărata lor natură? Cum i-aş putea ajuta eu să îşi descopere această esenţă pe care numai ei şi-o pot descoperi şi pe care nu o pot experimenta decât personal? Eu ştiam foarte bine că această experienţă nu poate fi descrisă în cuvinte. Acest lucru este absolut sigur”. Kennedy proclamând: „Nu te întreba ce poate face ţara pentru tine. şi fără să sesizezi geniul interior al celor doi.

cerând să fiu călăuzită astfel încât să găsesc o cale prin care să îi pot ajuta şi pe ceilalţi oameni să trăiască experienţa pe care am trăit-o eu. ci şi pe cel emoţional şi spiritual. Este Adevărul care se recunoaşte pe sine. cerând să fiu ajutată să îi învăţ pe oameni . Ştiam perfect acest lucru. miam propus să îmi continui propria călătorie spirituală. Doream să îi ajut să se vindece pe toate nivelele. Cum poate fi recunoscut însă acest Adevăr atunci când doreşti? Mi-am propus să renunţ pentru o vreme la oferirea de consultanţă terapeutică. Călătoria mea a fost de natură spirituală. am continuat să mă rog. singura care poate conduce la vindecare. Necunoscând răspunsurile pe care le căutam. A fost o călătorie a eliberării. Ştiam foarte bine că bolile nu pot fi vindecate în totalitate şi cu uşurinţă decât atunci când problemele emoţionale sunt rezolvate pe acest nivel foarte profund – respectiv pe nivelul sufletului sau al conştiinţei de sine. Consecinţa ei a fost însă vindecarea mea la nivel celular. nu doar pe cel fizic. De aceea. atunci când cineva intră în contact cu geniul său interior.Adeseori. Numai pe acest nivel se poate naşte adevărata libertate emoţională şi fizică. el simte un „da” interior. dar nu le puteam explica oamenilor puterea inexplicabilă a sufletului lor. întrucât aceasta nu poate fi atinsă sau testată. Simţeam că nu îi voi mai putea sluji pe oameni pe nivelul cel mai profund până când nu voi descoperi cum să îi ajut să trăiască experienţa susţinută a sinelui lor real. cu adevărul lui lăuntric.

De aceea. Am trăit atunci o experienţă directă a Sursei. 12 Participam atunci la un curs ţinut de o instructoare spirituală. Nu da drumul la televizor pentru a-ţi distra mintea şi a o face să uite de ea. Sursa a continuat să rămână prezentă în viaţa mea. Pur şi simplu. ori încă şi mai rău. atât de plenară încât de-atunci amintirea ei nu m-a mai părăsit nicio clipă.cum să aibă acces la Sursa lor. nu fugi de ea. Dacă este o emoţie negativă. În timpul unei şedinţe de întrebări şi răspunsuri. Nu-ţi suna la telefon prietenii pentru a-i dispersa energia vorbind despre ea. vei descoperi chiar în esenţa ei starea de pace interioară. opreşte-te şi simte-o. ca un fundal permanent al acesteia. Accept-o în momentul prezent. De atunci. Am pornit din start de la premisa că voi primi acest răspuns. pe când mă aşteptam mai puţin. Câteva luni mai târziu. să i-o pasezi altcuiva. Dacă nu vei încerca să fugi sau să uiţi de ea. răspunsul mi-a fost revelat. Nu alerga la frigider pentru a mânca ceva. Întâmpin-o cu bucurie. Scufundă-te în totalitate în emoţia ta şi fii conştient de ea. astfel încât să o acoperi prin senzaţiile tale fizice. un cursant din sală a pus următoarea întrebare: „Ce trebuie să fac dacă simt o emoţie foarte intensă? Cum îmi pot găsi pacea interioară în aceste condiţii?” Instructoarea i-a răspuns: „Nu te mişca. dacă . dacă îmi era într-adevăr dat să îi ajut în continuare pe ceilalţi oameni.

lăsându-mă să le simt plenar? Mă. ce aveam de pierdut? De fapt. Ştiam că am o problemă emoţională veche. autorii respectivi ne spun să facem ceva la nivel fiziologic. Simţeam tot timpul dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi oameni şi de a le sluji cu orice preţ. Accept-o”. La urma urmelor. Chiar şi medicii prescriu medicamente pentru domolirea emoţiilor foarte intense. M-am decis să încerc. Dacă nu le putem schimba. pe care trebuia la un moment dat să încerc să o rezolv. le-aş accepta pur şi simplu cu seninătate. întotdeauna am mers pe această cale: nu am putut niciodată să accept sau să resping ceea ce spunea altcineva până când nu treceam personal prin experienţa directă a celor afirmate de el. în loc să-mi. las-o să se manifeste şi conştientizeaz-o. Instructoarea noastră ne spunea însă cu totul altceva: „Nu te mişca. Întreb dacă aş descoperi într-adevăr starea de pace de care ne vorbeşte instructoarea chiar în centrul emoţiilor respective”. reformulez’ emoţiile. NU TE MIŞCA. Îmi amintesc că m-am gândit atunci: „Ce idee radicală”. astfel încât să evităm durerea.simţi o emoţie puternică. Fii prezent”. Toate cărţile de autoperfecţionare ne învaţă să ne schimbăm gândurile negative. chiar dacă . Toţi aceşti profesionişti ne învaţă să facem tot ce ne stă în puteri pentru a nu permite adevăratelor noastre emoţii să iasă la suprafaţa conştiinţei. înlocuindu-le cu gânduri pozitive. Ce idee revoluţionară! M-am întrebat atunci: „Şi dacă are dreptate? Ce s-ar întâmpla dacă.

De aceea. m-am gândit că aceasta era oportunitatea perfectă pentru a investiga mai îndeaproape cauza acestui tip de comportament. l-am rugat pe Don să nu mă sune în acest interval de timp. i-am spus că în lipsa lui voi încerca un experiment: mi-am propus să mă retrag timp de cinci zile în izolare şi în loc să aplic alte tehnici pe care Ie cunoşteam. De aceea.aveam apoi eu însămi probleme de sănătate. Dimpotrivă. M-am gândit că această perioadă este ideală pentru a verifica teoria instructoarei mele. aşa că acest lucru nu era ceva nou pentru Don. Înainte ca Don să plece. . consumând alimente sau apelând la alte mijloace. dar doream să încerc această tehnică. trebuie să ne scufundăm în ea şi să o privim în faţă. acesta mi-a promis să mă ajute şi să nu-mi telefoneze. nu ştiam să spun „nu”. I-am explicat lui Don că instructoarea ne-a recomandat să nu fugim de emoţie. Nu ştiam ce urma să se întâmple în continuare. mai participasem şi altădată (şi eu şi el) la diferite retrageri spirituale în care se practica metoda tăcerii. întrucât nu doream să fiu distrasă de la concentrarea mea. pentru a ţine seminarii într-o altă localitate timp de cinci zile. Don urma să plece din nou de acasă. intenţionam să aplic metoda sugerată de instructoarea mea – să mă scufund în inima emoţiei pe care o simţeam şi să descopăr ce se ascunde acolo. Pe scurt. De altfel. Pur şi simplu. să nu vorbim despre ea şi să nu o evităm privind la televizor.

Ştii. Am încercat să alung din nou sentimentul. l-am sărutat în semn de rămas bun. Brandon. Îmi vor lipsi cu siguranţă. nimeni nu poate spune că ne plictisim pe aici”. I-am răspuns cu blândeţe: „Ce-i drept. În timp ce o pregăteam. încercând să alung acel sentiment. atât de romantice de obicei.La plecare. dar nu mi s-a părut una din despărţirile noastre obişnuite. nu ştiu niciodată la cine mă voi întoarce!’ Practic. În timp ce închideam uşa. Semnul părea să mă avertizeze că se va întâmpla ceva important! M-au trecut fiorii. soţul meu mi-a spus: „îmi va fi dor de tine. În timp ce ieşea pe uşă. nu a plecat decât pentru cinci zile… Revino-ţi!” Am încercat să mă adun şi m-am îndreptat către bucătărie ca să-mi fac o salată pentru prânz. şi mi-am dat seama că în sinea lui îmi admira perseverenţa. m-am întors în sufragerie. ca de obicei. ca şi cum ar fi plecat într-o călătorie lungă peste ocean. „Ce prostie! Mi-am spus în sinea mea. tu nu îţi încetezi niciodată creşterea interioară”. Mi s-a părut mai degrabă un fel de adio trist. ca să-i fac semn cu mâna. Brandon! În fond. îmi dădeam seama că o parte a . am simţit un nod în stomac. întotdeauna le spun cursanţilor de la seminarele mele: Când plec de acasă pentru un week-end. izolată şi incapabilă să mai iau legătura cu el. ca un fel de greaţă. lăsându-mă părăsită pe o insulă. îndreptându-mă către balcon. Când maşina lui s-a îndepărtat. criticându-mă singură: „Eşti ridicolă. Îmi plac atât de mult telefoanele tale nocturne. „Nu. nicio şansă!” Mi-a urat noroc.

m-am gândit că ar trebui să mă pregătesc în vederea „marelui experiment” făcându-mi curăţenie prin casă. simţind cum în regiunea stomacului mi se amplifică senzaţia de teamă. Don va lipsi în următoarele cinci zile. Am început aşadar să îmi fac ordine prin casă. Salata nu mi-a satisfăcut deloc papilele gustative. În timpul prânzului. făcându-mă să mă agit şi mai tare. dar o altă parte considera că este mai bine. să dau câteva telefoane urgente prin care să-mi avertizez fiica şi prietenii că nu doresc să fiu deranjată în următoarele cinci zile. De-abia aşteptăm să vorbim cu tine. iar eu mă izolez într-o perioadă de retragere. să am grijă ca nimic să nu-mi distragă atenţia în perioada care va urma. ca şi cum mi-aş fi tăiat orice posibilitate de comunicare cu lumea exterioară. Te rugăm să laşi un mesaj după semnalul sonor”. aşa. pentru a prelungi astfel perioada de timp de dinainte de marea confruntare cu sentimentele mele. Am continuat să tai salata şi legumele. Mesajul mi s-a părut mie însămi extrem de categoric. după care am schimbat mesajul de pe robotul telefonului: „Bună! Ai sunat la Don şi Brandon. distrăgându-mi astfel atenţia de la presimţirea sumbră pe care o aveam. dar ceva din . nu te vom putea suna înapoi decât luni.fiinţei mele încerca să mă ţină ocupată. Am vrut apoi să dau volumul telefonului la minim. De aceea. O parte a fiinţei mele ştia că aceasta nu este decât o tactică de evitare. având grijă ca toate rufele să fie spălate şi toate facturile plătite.

Eram dispusă să îi ajut pe cei care apelau la mine la orice oră din zi şi din noapte. Acest lucru m-a făcut nu o dată să „mă ard”. ce trebuie să fac?” În timp ce stăteam şi reflectam. acestea erau momentele în care mă simţeam cel mai bine – atunci când puteam să ajut pe cineva. tapiţat în culoarea piersicii. În timpul seminarelor ţinute de Tony nu obişnuiam să dorm decât câteva ore pe noapte. Nemaiavând altceva de făcut. Sosise timpul să îmi privesc în faţă problema emoţională. am devenit conştientă de faptul că o forţă interioară mă determina să le aduc servicii tuturor celor care intrau în viaţa mea. M-am aşezat aşadar pe fotoliul meu mare. pentru a-i ajută pe ceilalţi. Am coborât din nou în sufragerie şi m-am decis să încep. Mi-am adus aminte cât de mult îmi plăceau aceste retrageri în trecut şi am încercat să mă conving singură că nici aceasta nu va diferi cu nimic de cele de dinainte. am devenit din ce în ce mai conştientă de sentimentul de teamă profundă care se acumula în interiorul meu. adică să mă epuizez în totalitate lucrând săptămâni la rând. De altfel. m-am amuzat eu însămi de dramatismul lui. dar eu nu o credeam. uneori zi şi noapte.interiorul meu m-a împiedicat. uitând complet de nevoile mele. şi m-am gândit: „Şi acum. moale. Mă simţeam de parcă mintea mea ar fi încercat să mă inducă în eroare. M-am gândit: „Chiar dacă nu le voi putea vorbi. Auzindu-mi propriul gând. vreau cel puţin să le aud vocile”. . Corpul meu nu părea însă să dea crezare cuvintelor mele.

dând tot ce era mai bun în mine. Mi-am adus aminte de un incident care mi-a confirmat o dată în plus profunzimea acestei trăiri. care m-a ţinut la pat zile la rând. dar depăşise de mult toate limitele. tu ai reprimat epuizarea acumulată în celulele tale. să îmi schimb hainele şi să mă întorc la muncă. Toţi terapeuţii pe care i-am consultat mi-au spus exact acelaşi lucru: „Brandon. Cu doi ani în urmă. Au existat chiar nopţi în care m-am limitat să fac un duş. devenind o nevoie obsesivă şi nesănătoasă pentru mine. sau…”. M-am îmbolnăvit atunci de o pneumonie severă. De data aceasta va trebui să aştepţi. Cum vrei să îi ajuţi pe ceilalţi dacă nu eşti în stare să te ajuţi mai întâi . Această nevoie de a-mi ajuta semenii nu era un lucru urât. după ce mă bucurasem de 12 ani la rând de o sănătate perfectă. Incidentul s-a produs după un seminar de 14 zile ţinut de Tony. La sfârşitul seminarului m-am simţit plenar împlinită din punct de vedere emoţional şi spiritual. contribuind din plin la schimbarea în bine a vieţilor participanţilor. dacă doreşti să te vindeci. Dar corpul meu simţea cu totul altceva: „Destul!!” – mia spus el. să te odihneşti şi să te refaci. în timpul căruia mi-am asumat atât de multe sarcini încât nu am putut dormi mai mult de 2-3 ore pe noapte. Am avut atunci convingerea că eforturile mele au fost pe deplin justificate. corpul meu mi-a transmis un semnal de alarmă de genul: „Trezeştete. Mi se părea că întreaga mea identitate este asociată cu serviciul altruist.

şi mai ales ce anume se ascundea în esenţa lui. încetul cu încetul. Am făcut un legământ în tăcere. corpul tău o va face în locul tău!” Am ascultat sfaturile lor şi am ajuns la concluzia că nu îmi pot permite să nu ţin cont de ele. am înţeles că nu mă aflu acolo numai pentru a încerca să-mi rezolv o veche problemă emoţională. Eram în totalitate pe cont propriu. Ceea ce trebuia să descopăr era impulsul care mă mâna de la spate. Nu aveam un maestru care să îmi indice calea şi care să mă ajute de-a lungul ei. Nu aveam de gând să îmi mai . ca şi cum aş fi greşit cu ceva. Întreaga mea identitate era asociată cu imaginea nobilă şi altruistă pe care o aveam despre mine. Cu siguranţă. Procesul nu mi se părea deloc minor. De aceea. o dependenţă şi o obsesie.pe tine însăţi? Dacă nu te vei opri singură. în timp ce stăteam în fotoliul meu de culoarea piersicii. inocentă şi deschisă. ca să mă ţină de mână. Mă simţeam foarte singură. promiţându-mi să nu mă las distrasă de nimic de la acest proiect. mă simţeam ruşinată şi vinovată. Dimpotrivă! Am continuat să aştept aşadar. căci de ’ fiecare dată când îmi luam o vacanţă numai pentru mine. am început să învăţ cum să am mai multă grijă de mine şi cum să îmi creez o viaţă mai echilibrată. serviciul a devenit pentru mine o nevoie. de-a lungul următorilor doi ani. să nu dau şi să nu răspund la niciun telefon. Soţul meu nu era de faţă. Nu mi-a fost deloc uşor. De aceea. ci trebuia să mă confrunt cu una dintre cele mai mari provocări ale vieţii mele: examinarea propriei mele identităţi. fără să ştiu de unde să încep.

Am rămas astfel strângând braţele fotoliului şi conştientizând întreaga energie a fricii. După circa cinci minute am început să transpir. m-am aşezat mai bine în fotoliu. Pentru a-mi calma mintea. voi rămâne absolut singură. Inima a început să-mi bată cu putere la gândul că nu voi mai răspunde la niciun telefon. din scaune şi din pereţi. Intâmpin-o cu bucurie”. Nu te mişca. să nu o evit. dacă cineva avea nevoie de mine?! Mi-am amintit instantaneu de toţi oamenii din viaţa mea care ar fi putut avea nevoie de mine.tolerez această dependenţă. Fără să vreau. cel puţin timp de cinci zile. m-am decis să privesc în faţă această frică. m-am decis să nu mă mişc şi să îmi întâmpin frica cu toată deschiderea. oricât de tare m-ar copleşi. într-un fel de singurătate. mi-am pus întrebarea: „Dacă nu fac niciun serviciu nimănui. Pe măsură ce mă lăsam copleşită de senzaţia de teamă. Nu mi-a fost însă deloc uşor. atunci cine sunt eu?” Am simţit o frică intensă că dacă nu voi mai avea pe nimeni căruia să îi fac un serviciu. Aşadar. De acea. atât de adâncă încât parcă emana din întreaga cameră. Mi-am propus să fac exact ceea ce m-a învăţat instructoarea mea: „Priveşte-ţi în faţă emoţia. Pe scurt. căci meditaţia m-a făcut să îmi privesc şi mai direct teama în faţă. Mâinile îmi transpirau abundent şi simţeam cum sudoarea mi se prelinge pe corp. ci să mă las în totalitate pătrunsă de ea. Parcă toate moleculele camerei vibrau la unison cu această . m-am decis să încep marele experiment cu o meditaţie. am simţit cum mă scufund în interiorul meu.

Şi totuşi. am să mor. am întâmpinat această singurătate cu braţele deschise. Dimpotrivă. De aceea. Nu am mai experimentat niciodată până atunci o singurătate atât de profundă. nu aveam unde să mă ascund de ea. Mi-am respectat însă legământul şi nu m-am mişcat din loc. Am simţit astfel o disperare cum nu mi-aş fi imaginat vreodată că este posibil să simt. Nu am trăit niciodată în viaţă o durere atât de copleşitoare. încă şi mai profund. am conştientizat-o complet şi m-am lăsat purtată în însăşi inima ei. Practic. ce rost mai are să trăiesc? De ce să mai îmi dau osteneala?” Mi-am dorit atunci să renunţ la toate şi să mor. a unei găuri negre în care nu exista absolut nimic. dublată de o asemenea neajutorare şi lipsă de speranţă. . M-am gândit că dacă o să intru în acea gaură neagră. La fel ca în cazul de dinainte. am simţit că mă scufund într-un strat încă şi mai profund al emoţiei. Am trăit senzaţia că: „Dacă nu mai am pe cine să ajut. Tocmai când mi se părea că această disperare mă va sufoca de tot. disperarea exista pretutindeni şi nu mă puteam ascunde de ea. mă simţeam pe marginea unui abis fără fund. Mi-am simţit corpul scăldat într-o transpiraţie rece şi inima cuprinsă de teroare.singurătate. nu m-am mişcat din loc! După o vreme. nu mi-am imaginat nicio clipă cât de dureroasă poate fi această experienţă. Practic. am început să mă scufund din această singurătate într-un alt strat al emoţiei.

M-am aruncat în prăpastie… Am simţit că mă prăbuşesc şi am continuat astfel să cad la nesfârşit. Nu mai doream să continui.Am încremenit. în mintea mea a apărut întrebarea: „Ce s-ar întâmpla dacă nu aş mai putea părăsi niciodată acest loc. În tot acest timp. convinsă că dincolo de ea nu se ascunde decât moartea – sau cel puţin moartea acelei Brandon pe care o cunosc. dacă aş fi blocată pentru totdeauna în el?” În acel moment s-a întâmplat ceva: voinţa mea a cedat şi eu m-am abandonat în totalitate. Şi totuşi. a trecut timpul. Nu doream să intru în acea hrubă care m-ar fi anihilat. Pur şi simplu nu eram dispusă să mă confrunt cu ceea ce se ascundea în acel vid de nepătruns. orice ar fi spus instructoarea mea. Am rămas astfel. fără să simt nici cel mai mic obstacol. fiind dublată de o mare iubire. Dintr-o dată. am devenit rigidă şi am – început să opun rezistenţă. Pacea emana de pretutindeni. Lacrimile îmi curgeau abundent pe obraji şi strângeam puternic braţele fotoliului. De data aceasta. am continuat să nu mă mişc (conform legământului făcut). După o vreme. această teroare intensă m-a epuizat. nu mai ştiam ce să fac! Şi astfel. conştiinţa mea a continuat să se dilate şi m-a cuprins o pace indescriptibilă. încremenită pe marginea prăpastiei. Pe de altă parte. Teroarea pe care o simţeam era copleşitoare. eram incapabilă să mă arunc în prăpastia fără fund. Practic. Era . întreaga cameră vibra la unison cu această frecvenţă a păcii. În cele din urmă.

bucurându-se de libertatea lor. Tot ce exista în cameră părea să vibreze la unison cu această pace strălucitoare. Capătă aripi. Mi-am adus aminte de cuvintele marelui poet sufit Kabir: Calea iubirii nu este Un argument subtil. şi căzând. Acesta este singurul adevăr autentic. Nu este o stare trecătoare. Practic. Iar acesta este nesfârşit. Am înţeles atunci că aceasta trebuie să fie „pacea care depăşeşte puterea de înţelegere a omului”. Simultan. Asta înseamnă „Acasă”. Mă simţeam nelimitată. Acum ştiu cine sunt. În interiorul oricărei . Această iubire şi această libertate au existat dintotdeauna în mine. Poarta care conduce către ea este devastarea. libertate absolută şi iubire nelimitată. Cum reuşesc să zboare? Ele cad. eternă şi atemporală. Eu eram ea. Lucrurile s-au petrecut exact aşa cum ne-a învăţat instructoarea noastră spirituală. respectiv a minţii sale gânditoare.acea iubire care reprezintă însăşi sursa vieţii. un dans al moleculelor şi al spaţiilor dintre acestea. Mi-am dat seama că sunt conştiinţă pură. şi din acel moment nu m-au mai părăsit nicio clipă. aveam sentimentul profund că această pace nu reprezintă o stare trecătoare şi că nu îmi este exterioară. Păsările fac cercuri mari pe cer. ci însăşi esenţa mea. mă prăbuşisem în propriul meu suflet. ca şi cum aş fi inclus în mine întregul univers şi întreaga viaţă.

care m-au împiedicat să mai intru în contact cu sinele meu. Experienţa mi-a reamintit de povestea pe care am relatat-o la începutul cărţii. iar acesta s-a dovedit a fi un diamant impecabil. noi venim pe lume ca un diamant perfect pur.emoţii se află starea cea mai profundă de pace. după care ne minunăm că nimeni nu ne crede! . astfel încât să părem cât mai prezentabili în ochii lumii exterioare. noi spunem: „Acesta sunt eu”. dar în decursul vieţii îl acoperim cu „noroiul” nostru emoţional. Când devenim adulţi. cu singura diferenţă că de data aceasta nu a mai fost o simplă metaforă reuşită. până când am ajuns la miezul meu. Şi nu orice pace. ci o experienţă directă. împiedicândumă să îmi cunosc adevăratul sine. Eu nu am făcut altceva decât să decojesc aceste straturi succesive. noi acoperim acest noroi. atunci când ne prezentăm în faţa lumii. am reuşit să îmi transcend straturile emoţionale care mă limitau. această strălucire falsă nu reprezintă altceva decât un strat de poleială deasupra unui munte de noroi. ci Pacea supremă. cu P mare. În mod spontan. Am auzit de multe ori legenda care spune că atunci când ne naştem. În realitate. cu un strat strălucitor de poleială. Am descoperit astfel în centrul fiinţei mele o strălucire pe care niciun cuvânt uman nu ar putea-o descrie vreodată. Aceste straturi au devenit în timp nişte văluri groase. sufletul meu. de o perfecţiune absolută şi de o frumuseţe indescriptibilă. Şi totuşi. care ne împiedică apoi să îi mai sesizăm strălucirea.

Dacă suntem extrem de norocoşi. a unei crize. printr-un act de graţie. chiar dacă ne-am petrecut întreaga viaţă crezând că suntem una cu straturile succesive de noroi care îl acoperă. Din păcate. căci însăşi natura sa îl face să fie pur şi intangibil în faţa dramelor exterioare ale vieţii. La început ni se pare că ne prăbuşim într-o prăpastie plină cu noroi. noi reuşim să străpungem această suprafaţă falsstrălucitoare. nicio experienţă a vieţii nu îi va mai putea întuneca strălucirea şi nicio critică nu îl va mai putea păta. am înţeles că întreaga lume străluceşte în aceeaşi lumină pură ca şi mine. . realizare pe care nimeni nu mi-o va mai putea lua vreodată. Ne dăm astfel seama că noi am fost întotdeauna una cu acest diamant. identificându-se din nou cu straturile exterioare artificiale. Pentru prima oară în viaţă. Am reuşit să trec de straturile de noroi şi am descoperit spontan diamantul cel pur din inima mea. a unei boli sau a unui alt dar pe care ni-l face viaţa. Acest diamant reprezintă esenţa mea. a unei cărţi pe care o citim. am înţeles în profunzime această legendă. foarte mulţi oameni care trăiesc această experienţă ajung în scurt timp să o uite sau să o ignore. dar sub diferitele ei straturi succesive descoperim din nou diamantul pur care a existat acolo dintotdeauna. Nicio emoţie nu mă va mai putea face să uit de el. în urma unui seminar la care participăm. Odată cu această experienţă. strălucind mai puternic ca niciodată. într-o bună zi. şi a tuturor celorlalţi oameni. la fel cum este şi a ta.

m-am trezit că mă regăsesc tot timpul în această stare de existenţă lipsită de efort. Dintr-odată. ci pur şi simplu pentru că mi se părea natural să le fac. pentru ca să descopăr în final că această iubire şi această preţuire pe care le-am căutat cu atâta disperare au existat dintotdeauna în mine însămi! Ele nu pot fi obţinute.Am continuat să rămân în tăcere de-a lungul celor cinci zile. nu am mai simţit nevoia să ridic telefonul la prima cerere de ajutor care se înregistra pe robotul meu. ajutându-i pe toţi şi încercând să dăruiesc întotdeauna tot ce este mai bun în mine. aprobarea şi admiraţia celor din jur prin serviciile mele. Nu mă mai simţeam obligată să fac ceva pentru a-i ajuta cu orice preţ pe . ele nu mai reprezentau un efort. De ce aş mai fi căutat iubirea în ceilalţi. Nu mai simţeam nevoia să îi slujesc pe ceilalţi pentru a primi în schimb iubirea şi aprecierea lor. ci doar trăite. ci se integrau în mod firesc în existenţa mea. ba chiar şi a sănătăţii mele. După acea experienţă profundă. chiar dacă acest lucru însemna sacrificarea propriilor mele dorinţe şi scopuri personale. Dintr-odată. după ce am realizat că această iubire sunt chiar eu? Ce ironie! Mi-am petrecut întreaga viaţă încercând să câştig iubirea. nu pentru că acestea îmi ofereau ceva sau îmi demonstrau că sunt o persoană bună. mi-am putut vedea liniştită şi împăcată de treburile mele zilnice. conştientizate. fără să mai simt nevoia de dinainte de ami suna prietenii şi clienţii pentru a le oferi ajutorul meu. Astfel scufundată în propria mea iubire.

Dacă eram nevoită să cer vreodată autorul altcuiva sau dacă aveam nevoie de sprijin emoţional. care este la fel de frumos indiferent de direcţia în care curge. Serviciul se naşte din fluxul iubirii. mă simţeam întotdeauna profund ruşinată. Serviciul a devenit dintr-odată un aspect natural al vieţii mele. aprecierea şi aprobarea lor.cei din jur. Îmi era greu chiar şi să accept cadourile materiale pe care mi le făceau din când în când cei dragi. care oferea. care avea grijă de ceilalţi. căci totul curge în acelaşi flux natural. că am eu însămi nevoie de ajutor şi că . Ca să fiu şi mai precisă. Sunt în sfârşit dispusă să admit că nu trebuie să par puternică în faţa celor dragi prin acţiunile mele. am descoperit că este la fel de uşor să primeşti iubirea ca şi să o dăruieşti. ci că trebuie să fiu suficient de puternică pentru a înţelege că nu pot face totul de una singură. la fel ca şi restul vieţii. În trecut eu am fost întotdeauna cea care dăruia. În prezenţa adevăratei iubiri nu contează dacă dăruieşti sau primeşti. La ora actuală sunt în sfârşit capabilă să recunosc că am eu însămi nevoie de ajutor şi că nu deţin toate răspunsurile. A fost o adevărată revelaţie pentru mine. întrucât reprezintă expresia naturală a iubirii dinlăuntrul meu. ci mai degrabă de acţiune executată în prezenţa iubirii. crcându-mi o întreagă identitate în jurul acestui concept de serviciu. pentru simplul motiv că nu mai simţeam dorinţa să obţin în schimb iubirea. nici măcar nu mai poţi vorbi de dăruire sau de primire. Spre uimirea mea. Mi se părea mult mai reconfortant să le dăruiesc eu lor.

cum să îi ajut să îşi reveleze amintirile stocate în celule? Mai mult. Pe de altă parte. pas cu pas. în urma acestui experiment unic am învăţat foarte multe lecţii. adică intrarea în contact cu adevărul. de la sine. iar după descoperirea acestei iubiri nesfârşite. a tăcerii vaste a sufletului lor. după încheierea acestor experienţe. astfel încât şi ceilalţi oameni să poată parcurge această călătorie a descoperirii de sine. Am găsit cheia care permite experienţa directă şi susţinută a inteligenţei . corpul ştie automat ce trebuie să facă şi cum să se repare singur? Cum să-i ajut pe oameni să înveţe să aibă ÎNCREDERE şi să treacă de la acţiune la fiinţă? Am înţeles o dată în plus că nu mi-am asumat deloc o sarcină uşoară. amintiri şi convingeri.Ie sunt profund recunoscătoare celor din jur atunci când îmi oferă sprijinul lor. şi că odată vindecate vechile tipare. fără ca ei să „intervină” în vreun fel? Cum i-aş putea învăţa pe oameni că procesul de vindecare depinde exclusiv de sufletul lor. cum să îi ajut să le rezolve şi să îşi vindece problemele rămase atâta vreme nerezolvate? Cum să îi ajut să pună astfel capăt experienţelor dureroase prin care au trecut? În sfârşit. cum să îi ajut să aibă încredere că organismul lor se poate vindeca în mod natural. nu de mintea sau de acţiunile lor fizice. Aşadar. iar acestea continuă să îmi parvină zilnic. Un singur lucru nu m-a ajutat să înţeleg experimentul: cum să îl traduc într-o metodă simplă. după revelarea amintirilor stocate la nivel celular. ştiam că mi s-a oferit cheia care permite „căderea în vid”.

au participat la tot felul de seminare. miam propus să îi atrag către mine pe toţi cei care. întrucât au încercat totul pentru a-şi vindeca problema emoţională. îşi doreau cu adevărat să se elibereze. oameni care au încercat tot ce le-a stat în puteri. Până la recenta mea experienţă. aşa cum am folosit-o eu. Prin scufundarea în interiorul acestor straturi emoţionale succesive. la fel ca şi mine. Pe scurt. fiind dispuşi să facă tot ce era necesar în acest scop. Pe scurt. la fel ca şi mine. De aceea. oameni care. m-am decis să încerc să aflu răspunsul la această întrebare. Mi-am stabilit în mod clar intenţia de a lucra cu acei oameni care simt că nu mai au nicio speranţă. eu am fost complet „captivată” de nevoia de a-i ajuta pe ceilalţi.infinite a Sursei. care au făcut numeroase meditaţii şi introspecţii şi care s-au tratat ani de zile prin cele mai variate terapii. care mi-a controlat literalmente viaţa. Întrebarea care se punea acum era dacă această cheie va putea fi folosită inclusiv de ceilalţi oameni. continuând să fie consumaţi de vechea lor problemă. dar care nu au obţinut rezultatele scontate. ca şi cum aceasta s-a afla pe pilot automat. 13 Am început prin a mă ruga ca oamenii care se simt blocaţi din cauza unei probleme emoţionale să fie ghidaţi către mine. am reuşit să mă eliberez. Ştiam foarte bine că nu există om care să nu fie prins în capcana unor probleme emoţionale de o .

trădarea. care transcende durerea şi suferinţa. născută chiar din experienţele mele recente. supărarea. Chiar a doua zi am primit un telefon de la buna mea prietenă.natură sau alta. tristeţea. mi-am propus să încep cu membrii familiei mele şi cu prietenii cei mai apropiaţi. aşa cum am făcut eu. dar că nu mai eram interesată de subiectele şi temele pe care le-am abordat în trecut. depresia. teama de pierderea unei persoane dragi. sentimentul de inferioritate sau de nevrednicie. anxietatea. singurătatea. gelozia. etc. absenţa preţuirii de sine. sensibilitatea faţă de critici. decojind straturile emoţiilor lor şi revelându-şi pacea şi iubirea care se află în centrul fiinţei lor. De-a lungul conversaţiei. Pe de altă parte. Nancy. Există nenumărate emoţii negative şi cu toţii le-am experimentat într-un moment sau altul al existenţei noastre. sentimentul de a fi abandonat. M-am întrebat fără să vreau ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar face acest lucru. M-am gândit la câteva dintre cele mai comune: mânia. Doream să abordez o tematică nouă. durerea provocată de pierderea unei persoane dragi. frustrarea. ’ ei şi-ar putea descoperi adevăratul lor sine. aceasta mi-a sugerat să ţinem îm-preună seminarii. disperarea. furia. teama de eşec sau de critici. nu- . Dat fiind că nu încercasem acest proces cu altcineva în afara mea. care m-au condus la o mare transformare interioară. I-am răspuns că eram deschisă în faţa acestei idei. Ştiam că acestea sunt capcanele emoţionale în care cădem cu toţii şi m-am gândit că dacă ceilalţi oameni s-ar scufunda în straturile succesive ale emoţiilor lor.

Nu-ţi pot garanta anticipat că va funcţiona. ce-ar fi să încercăm împreună recentul proces prin care am trecut eu. mam gândit că probabil voi avea nevoie de întreaga mea cunoaştere în domeniul NLP-ului. indicându-le ce au de făcut pentru a-şi urma propria călătorie. Deşi călătoria prin care am trecut eu a fost lungă.mi era foarte limpede ce anume doresc să predau. În acest fel. pentru a vedea unde ne conduce? Spre deosebire de mine. pentru că nu am mai făcut acest lucru cu altcineva. mi-am imaginat că dacă . Nancy a făcut aluzie la anumite probleme emoţionale pe care le avea împreună cu soţul ei. vei putea avansa mai rapid decât am făcut-o eu la vremea mea. Eu nu îmi mai doresc altceva decât să mă ocup de lucrul la nivelul sufletului. Ronald. dar cel puţin sunt dispusă să încercăm. După ce am pus receptorul în furcă. ne-am propus să ne întâlnim chiar a doua zi dimineaţa. Nancy a fost de acord şi mi-a răspuns că de-abia aşteaptă să începem şi să se confrunte în sfârşit cu problema care o măcina de atâta timp. Nancy. dureroasă şi intensă. dar mi-am propus să am încredere în înţelepciunea născută în mine de-a lungul anilor de lucru cu sinele. De aceea. care le-ar putea fi de mare folos celorlalţi oameni. Ceva mai târziu în decursul conversaţiei noastre. dacă eşti şi tu”. De aceea. Singurul lucru pe care îl ştiam clar era că am trecut recent printr-o călătorie spirituală ieşită din comun. i-am spus: „Ascultă. tu vei avea un ghid care să te călăuzească în cazul în care te vei confrunta cu aspecte care te vor înspăimânta prea tare.

Ştia că era o emoţie iraţională şi că nu avea nicio bază reală. Mi-a răspuns că înainte de toate se simte profund mişcată de dorinţa mea de a o ajuta.înţelegi principiul care stă la baza ei. Neam aşezat amândouă pe covorul moale din dormitorul ei şi am întrebat-o dacă este de acord să începem printr-o rugăciune în care să cerem să fim ghidate. iar furia continua să apară din când în când. m-a asigurat că nu acesta era felul ei obişnuit de a fi. măcinând-o. Probabil că voi descoperi anumite instrumente lingvistice cu ajutorul cărora să o ajut pe Nancy să treacă mai uşor şi mai rapid prin straturile succesive ale emoţiei sale decât s-au petrecut lucrurile în cazul meu. Nu dorea decât să afle de unde i-a apărut această emoţie şi să se elibereze de ea. dar m-am simţit obligată să o . s-a simţit profund afectată de o furie generată de gelozie. dar nu se putea împiedica să o simtă. A doua zi. şi-ar putea pierde soţul. de fiecare dată pe neaşteptate. care s-a amplificat în ea. Recent. Era măritată de puţin timp şi se temea că dacă nu va renunţa la această gelozie. lucrurile devin mult mai simple. Mi-a mai spus că era atât de disperată încât era dispusă să încerce absolut orice tehnică. Am asigurat-o că eram fericită să o ajut atât cât mă pricepeam. aşa că nu ştia de unde i-a apărut de data aceasta. Indiferent ce şi-ar fi spus pentru a scăpa de această stare neplăcută. m-am întâlnit cu Nancy acasă la ea. o parte din ea refuza să accepte. Peste toate. Până atunci nu mai experimentase o astfel de gelozie. dat fiind că era prima oară când încercam acest proces cu altcineva.

îmi doream să îi ajut pe amândoi. Nu eram sigură că ea va putea urma exact acelaşi proces. Am întrebat-o unde îşi . permiţându-i să iasă la suprafaţa conştiinţei sale. Am început aşadar exerciţiul. aşa că mi-a spus: „Brandon.avertizez din nou că nu îi puteam oferi niciun fel de garanţii. dar eram dornică să facem o încercare. Pe scurt. dincolo de care nu ştia ce se putea întâmpla. Nancy ştia foarte bine cât de mult am lucrat în trecut în domeniul terapeutic şi ca lider de seminar. nici că va putea obţine exact aceleaşi rezultate ca şi mine. aşa că m-am simţit inspirată. faţa i s-a înroşit puternic. întrucât nu mai ştia ce să facă în faţa izbucnirilor ei iraţionale. sunt sincer deschisă să încerc orice crezi tu că mi-ar putea fi de folos. m-am eliberat în mod spontan de nevoia mea obsesivă de a le fi de folos celorlalţi oameni urmând cuvintele unei instructoare spirituale. Am vorbit mai demult şi cu soţul ei. De aceea. Când emoţia a erupt însă din străfunduri. Aşadar. Am rugat-o pe Nancy să îşi conştientizeze şi să îşi simtă plenar gelozia. tu ai întotdeauna un efect incredibil de profund asupra vieţii celor din jurul tău. Personal. mi-a răspuns ea pe un ton ironic. Entuziasmul şi deschiderea ei interioară erau emoţionante. care m-a rugat să fac tot ce ştiu ca să o ajut. m-am rugat în mod particular pentru eliberarea deplină a lui Nancy. „Până aici. ne-am aşezat împreună şi am început să ne rugăm. Personal. În ultima vreme devenise din ce în ce mai tăcut şi se temea că a ajuns la limita puterilor. Haide să începem”. nicio problemă”.

„Dincolo de ea se află numai durere”. aşa că am întrebat-o rapid ce se ascundea sub el sau dincolo de el. iar corpul a început să îi tremure. Mi-a spus: „De fapt. către nivelul următor. „Unde simţi această durere. Mi-a indicat cu mâna zona pieptului. la nivelul corpului. Îmi puteam da seama că sentimentul era foarte intens. Parcă o vedeam scufundându-se în adâncurile emoţiei sale. A început să plângă deschis. am continuat să o întreb cu blândeţe: „Ce se ascunde dincolo de această emoţie?” Nancy s-a scufundat din nou pe nivelul următor: „Abandonare”. Pe neaşteptate. I-am reamintit să îşi experimenteze plenar trăirile şi să nu le respingă deloc. „Întreabă-te acum ce se ascunde sub această stare de furie oarbă. mi-a spus ea.simte cel mai puternic gelozia. Încearcă să te scufunzi şi mai mult în interiorul acestei stări”. Faţa ei a devenit şi mai roşie. . Pe măsură ce furia se acumula în ea. corpul lui Nancy devenea din ce în ce mai tensionat. în plexul solar”. cel al mâniei. Văzând că îşi acceptă plenar starea. Nancy s-a scufundat pe următorul nivel emoţional. sau dincolo de ea. „Aici. nu este o stare de mânie. cu ochii în lacrimi. ci de furie oarbă!” „Nicio problemă! Accept-o şi simte-o până la ultima ei consecinţă”. la nivel corporal?” am întrebat-o.

A urmat apoi o pauză lungă. iam spus eu. de copil rătăcit de părinţii săi. Ştiam că este esenţial să rămână la nivelul emoţiei pure. Nancy» mi-a spus. gâfâind: „La naiba! Acum m-am scufundat într-o stare cum nu am mai . Până acum s-a descurcat de minune. „Atunci. ca şi cum mi-ar fi fost furată toată iubirea şi prietenia din viaţă”. Mi-am notat ce mi-a spus. Tocmai mă pregăteam să mă asigur că se va întoarce la emoţia pură. când Nancy mi-a spus: „Văd o amintire de la vârsta de opt ani. fără să îşi deturneze atenţia de la ele şi fără să le evite.Înainte de a o putea întreba în ce parte a corpului simte această senzaţie. jucându-se cu prietena mea. Faţa lui Nancy a căpătat o expresie copilărească şi inocentă. Sora mea s-a îndepărtat. postura ei s-a schimbat vizibil: „Mă simt atât de singură. conştientizează plenar această stare. neştiind dacă nu cumva este vorba de o simplă deturnare a atenţiei sale de către mintea ei. Acum trebuie să continue să îşi decojească straturile succesive ale emoţiei”. gândindu-mă: „Vom discuta despre aceste chestiuni mai târziu. Fii prezentă în mijlocul ei”. Mă jucam pe plajă împreună cu sora mea şi cu cea mai bună prietenă a mea. Până atunci. iar faţa ei a devenit din ce în ce mai palidă. m-a întrebat: „Putem vorbi?” „Desigur”. de pierdută”. fiind prezentă şi conştientizându-şi plenar sentimentele. după care i-am spus: „Am notat. iar eu mam simţit complet abandonată. rămâi la emoţia pură a abandonării… Ce se ascunde dincolo de aceasta?” Dintr-odată. Ne vom ocupa mai târziu de această amintire. i-am răspuns eu.

Simt o stare de fericire pură”. ce se ascunde dincolo de acest râs?” „Mă simt de parcă aş fi copil. „Ce simţi?” am întrebat-o. „Îmi vine să râd!” mi-a răspuns ea. aşa că m-am rugat să o pot linişti îndeajuns de mult pentru a o convinge să se scufunde în ea. după care am observat cum se i relaxează. de ce mă temeam?” „Unde simţi această stare?” „La nivelul abdomenului. sincer curioasă. dar de fapt pretutindeni în corp”. „Ce se ascunde dincolo de această fericire?” i „BUCURIE!” Emoţia ei devenise de-a dreptul contagioasă. a unui fel de vid…”. Mi-e frică”. Parcă m-aş afla în faţa unei găuri negre. i-am spus cu blândeţe: „Aruncă-te în această prăpastie”. De acea. Sper că va avea curajul să sară”. . „Este în regulă să-ţi fie frică. aproape sufocându-se de râs. A început literalmente să strălucească. mi-a răspuns ea. spune-mi.trăit vreodată. cât de bine cunosc acest loc! Aşadar. I-am simţit starea de panică. transmiţându-mi-se şi mie. „Mă simt . în timp ce pe faţă îi înfloreşte un zâmbet. Îmi vine să mă joc. „Grozav! Acum. Lasă-te să cazi lin în această stare de vid”. a ajuns şi ea aici. Mi-a răspuns: „Nu pot. „De fapt. începând cu adevărat să râdă. „Perfect! Simte plenar această stare”. Pentru mine a fost o mare încercare. M-am gândit în sinea mea: „O. Nancy a început să tremure din toate încheieturile. după care respiraţia ei s-a oprit pentru o clipă.

Perfect… Acum relaxează-te în această stare. Pe faţă îi puteam citi o stare de pace profundă şi de veneraţie. a esenţei sale. Am continuat să stăm astfel împreună o vreme. Întregul proces a durat numai 15 minute. de parcă aceasta ar exista pretutindeni”. am continuat să o întreb: „Ce se ascunde dincolo de această bucurie?” Dintr-odată. Eram uimită la culme. „Mă simt eternă. corpul lui Nancy a încremenit. în cazul ei procesul nu a durat ore în şir.de parcă aş iradia bucurie. . De aceea. A reuşit! Şi-a realizat propriul sine. bucurându-ne la unison de frumuseţea indescriptibilă a adevărului nostru lăuntric. i-am răspuns eu. iar eu am simţit o prezenţă sacră şi plină de pace care umplea întregul spaţiu al camerei. Brandon”. căci ai ajuns unde trebuie”. şi totuşi Nancy trăia experienţa profundă a sinelui ei real. ci doar un interval de timp de ordinul minutelor! „Perfect. Ceva în interiorul meu mă avertiza că Nancy nu a ajuns încă la capătul călătoriei sale. Stând alături de ea. simţeam şi eu aceeaşi pace imensă. ca şi cum aş fi trecut împreună cu ea prin straturile succesive ale emoţiei sale. i-am spus. nu există cuvinte”. propria conştiinţă nemărginită. Într-adevăr. Sunt una cu eternitatea… Sunt pretutindeni… Sunt una cu totul… Simt una cu Dumnezeu… Sunt o stare de beatitudine… Nu există cuvinte care să descrie această stare. „Ştiu. care nu poate fi descrisă în cuvinte! Şi peste toate. a continuat ea.

Nancy trebuia să îşi prelucreze amintirea care i-a venit spontan în minte în timpul procesului. Când Nancy a început să vorbească. i-am spus lui Nancy să se adreseze din perspectiva acestei stări de pace diferitelor nivele emoţionale prin care a trecut.„Şi acum. În cazul meu. Mi-a spus: „Eu sunt bucurie! Bucuria este de-a pururi esenţa mea. punând astfel capăt întregii poveşti. întrebat-o eu. transmiţându-se amintirii care i-a apărut în minte? Nevenindu-mi altă idee. ci pentru că am descoperit problema care stătea la baza ei şi am rezolvat-o pentru totdeauna. cel al bucuriei. iar ea va apărea instantaneu”. mi-am pus creionul jos. ştiam că nu era suficientă. Cum puteam face ca înţelepciunea născută din această stare nesfârşită de pace să se adreseze diferitelor straturi emoţionale prin care a trecut Nancy. „Dacă această stare de pace. astfel încât Nancy să aibă acces la înţelepciunea care se naşte în mod natural din ea?” Deşi experienţa sinelui său era una profundă. de eternitate. tumoarea a dispărut nu pentru că aveam acces la sufletul meu. Deşi sinele nostru etern şi nelimitat este într-adevăr imens. ce i-ar spune?” am. uluită de înţelepciunea care emana din ea. ce trebuie să fac? M-am întrebat. ar avea ceva de spus stratului anterior. el nu reprezintă încă imaginea de ansamblu a realităţii. Cum pot să transform această stare profundă într-un proces de vindecare. de iubire. . Tot ce trebuie să fac este să îmi focalizez atenţia asupra ei.

Se pare că acesta ar fi cel mai potrivit moment pentru a o rezolva. şi din nou. am constatat o dată în plus că acela era nivelul pe care i-a apărut amintirea din copilărie. Reamintindu-mi de experienţa mea cu Surja.Nu am mai auzit-o niciodată până atunci pe Nancy vorbind în cuvinte atât de simple şi de expresive. am rugat-o pe Nancy să îşi imagineze un foc de tabără . Era ca şi cum cuvintele care îi ieşeau lui Nancy pe gură reprezentau exact antidoturile perfecte pentru durerea pe care a experimentat-o ea. I-am pus aceeaşi întrebare pentru stratul emoţional următor. conducând-o pe Nancy prin acelaşi proces prin care am trecut eu atunci când mi-am vindecat tumoarea”. văzând că adevărul nu numai că descrie în cuvinte pline de înţelepciune ce trebuie făcut. ceea ce a spus a fost atât de inspirat încât mi-au dat lacrimile. M-am gândit în sinea mea: „Se pare că sufletul ei ştie precis şi perfect cum să deruleze acest proces. Era ca şi cum adevărul însuşi ar fi vorbit prin ea. M-am limitat să stau smerită lângă ea. durerea ei anterioară s-a dizolvat în imensa energie şi pace care umpleau întreaga cameră. Când Nancy a ajuns din nou la stratul abandonării. Am continuat astfel. dar chiar dizolvă durerea de pe nivelele emoţionale respective. lăsând înţelepciunea ei primordială să se adreseze tuturor nivelelor sale emoţionale. Când a terminat de vorbit. Sunt convinsă că amintirea din copilărie nu i-a apărut deloc întâmplător pe acest nivel. strat după strat.

De fapt. dacă a spus tot ce avea de spus şi dacă a ascultat tot ce era de ascultat. sau dacă mai avea ceva de împărtăşit surorii sale. Mi-a răspuns că doreşte să îi mulţumească acesteia şi că deşi au avut de-a lungul anilor numeroase neînţelegeri. I-am sugerat de asemenea să vizualizeze în jurul focului şi un mentor în care are o încredere desăvârşită şi în a cărui prezenţă se simte în siguranţă. eliberându-se astfel de ea. rugându-i să îi explice de ce s-au comportat atunci aşa cum au făcut-o. Am întrebat-o din nou dacă se simte pe deplin împlinită. ci doar s-au jucat. Procesul prin care a trecut Nancy nu a fost foarte diferit de al meu. Nancy a rămas astfel cât se poate de surprinsă să audă că intenţia surorii sale nu a fost în niciun caz să-i fure prietena cea mai bună. Când micuţa Nancy le-a spus surorii sale şi celei mai bune prietene a ei cât de rănita s-a simţit atunci când au abandonat-o. Ea a ascultat apoi ce aveau de spus sora şi prietena ei. Sora lui Nancy şi-a cerut sincer iertare pentru durerea pe care i-a cauzat-o prin acţiunile sale. doreşte să îi spună că o iubeşte foarte mult. care i-au explicat ce s-a întâmplat atunci din perspectiva lor.în jurul căruia stau aşezate toate personajele din amintirea ei. cele două fete nu şi-au propus să se ascundă de ea. am întrebat-o pe Nancy dacă se simţea pe deplin împăcată. . Când fetele şi-au spus ce aveau de spus şi chestiunea părea rezolvată. Am pus-o apoi sa discute cu cei din jurul focului. uitând de ea. ea a exprimat o durere nerostită pe care a păstrat-o ani de zile în subconştientul ei.

ochii lui Nancy s-au umplut de lacrimi. Mi-a spus că se simte de parcă şi-ar împacheta într-o valiză toate vechile obişnuinţe. La următoarea relaţie. noi nu reuşim sa ne rezolvăm problema sau să ne învăţăm lecţia. din străfundurile inimii. pornind de la o singură convingere interioară greşită. Jocul ’ este acelaşi. şi simte o furie şi o gelozie inexplicabilă pentru ceva ce nu s-a petrecut niciodată”. „Hm. m-am gândit fără să vreau. ci doar în mintea ei). numai jucătorii diferă! Şi totuşi. Amintindu-mi cât de importantă a fost iertarea în procesul meu de vindecare. după care le împachetează din nou . părăsind apoi relaţia. cu oameni diferiţi şi în conjuncturi diferite. Întotdeauna mă uimeşte să constat cum repetăm noi aceleaşi scenarii. am întrebat-o pe Nancy dacă era dispusă să îşi ierte în totalitate sora. este uimitor cât de similar este acest proces cu ceea ce se întâmplă acum în viaţa ei. Când şi-a iertat în sfârşit sora pentru trădarea pe care a ţinut-o ascunsă în ea atâţia ani la rând (chiar dacă această trădare nu s-a petrecut în realitate. ea îşi deschide valiza şi scoate din ea aceleaşi vechi emoţii şi tipare. fără să fie capabilă să se stabilizeze.Mi-a răspuns simplu: „Da”. soţul ei. Ea se simte trădată de Ronald. toate tiparele negative şi tot bagajul emoţional. Mi-a răspuns sinceră: „Da”. ci continuăm să reiterăm la infinit acelaşi tipar negativ! Am o prietenă care mi s-a plâns odată că trece de la o relaţie la alta.

lăsând energia păcii să dizolve orice durere reziduală. mai întâi peste o zi. pentru a ne asigura că procesul de prelucrare este integrat). ea va avea un motiv real. am rugat-o pe Nancy să îşi lase din nou înţelepciunea interioară să se adreseze celorlalte nivele emoţionale. I-am cerut lui Nancy să privească în viitor. peste o * lună. iar gelozia ei iraţională avea să-l determine pe soţul ei să o abandoneze cu adevărat. nu imaginar. . am practicat ceea ce în NLP se numeşte „integrarea în viitor” (un instrument de verificare prin alte mijloace decât cele ale minţii conştiente. de a se simţi abandonată. M-am gândit în sinea mea: „Cu toţii facem la fel. Nancy mi-a reamintit de această prietenă. Dacă nu avea să se trezească în curând. Şi tot aşa. şi aşa mai departe. Păcat că atunci când ne naştem. pentru a vizualiza cum se va descurca în momentele respective cu vechea ei problemă a abandonării geloziei. În acest fel. După ce procesul de prelucrare a amintirii s-a încheiat. Când a terminat. la infinit… A adăugat că a obosit să nu-şi înveţe lecţiile şi să repete din nou şi din nou aceleaşi greşeli. nu primim un manual de instrucţiuni pentru a şti cum să procedăm în astfel de cazuri”. Durerea provocată de falsa abandonare din copilărie nu mi s-a părut deloc diferită de furia pe care o simţea din cauza aşa-zisei trădări a lui Ronald. peste şase luni. peste un an. apoi peste o săptămână. lucrul de care se temea cel mai tare avea să se întâmple cu siguranţă.şi trece la o nouă relaţie.

cum să te comporţi. dar că va trebui să aibă totuşi grijă să nu îşi imagineze că soţul ei o înşeală pe la spate. emanând lumină şi bucurie. ce fel de relaţie trebuie să cultivi împreună cu Ronald. O lună mai târziu. ca şi cum problema nu ar mai deranja-o atât de tare. i-am dat o foaie de hârtie. Când Nancy şi-a deschis ochii. A scris o vreme. prin care acesta îţi oferă un sfat referitor la ce ai de făcut. Gândindu-mă că eul ei din viitor părea destul de înţelept. şi nu numai despre relaţia mea cu Ronald. Nancy mi-a spus că se simte mult mai senină. mi-a spus că se simte încă şi mai împăcată. mi-a spus cu un chicotit sfios: „Se pare că eul meu din viitor are foarte multe lucruri să îmi spună. iar ea a început să scrie. i-am spus: „Lasă acum înţelepciunea ta din viitor să îţi dea un sfat pentru momentul prezent. iar după ce a terminat. Zece ani mai târziu mi-a spus că se simţea uşoară. O săptămână mai târziu. Nu numai că . problema nu o mai preocupa aproape deloc. Mi-a înmânat apoi scrisoarea şi m-a întrebat: „Ce părere ai?” Am citit-o. dar şi în multe alte privinţe”. Scrie o scrisoare adresată ţie de eul tău din viitor. iar cinci ani mai târziu era pur şi simplu „uluită” de înţelepciunea şi libertatea la care ajunsese. Un an mai târziu se simţea perfect fericită şi liberă. şi aşa mai departe”. să gândeşti. ce trebuie să spui.Când a privit ce se va întâmpla a doua zi. gândindu-mă din nou: „Parcă i-ar vorbi însăşi înţelepciunea eternă. dar încă mai trebuie să îşi reamintească din când în când de vechiul ei tipar. iar şase luni mai târziu nici nu mai putea fi vorba de gelozie.

ca să-şi reamintească astfel cât mai frecvent de diferitele angajamente pe care şi le-a luat.j „Interesant. Brandon. dar când s-a adresat adevăratei probleme. dar a reuşit inclusiv să pătrundă în inima geloziei sale şi să îi rezolve la acest nivel cauza. mi-a spus Nancy două luni mai târziu. Cât de extraordinar a fost acest prim experiment! Nancy nu numai că a reuşit să îşi reveleze principiul pe care îl căutăm cu toţii de-a lungul întregii noastre vieţi: iubirea şi pacea din centrul fiinţei noastre. adică la . Trei zile mai târziu. ca să mă asigur că aşa stau lucrurile. care nu a mai i deranjat-o niciodată!. dar este şi extrem de practică”. nu mi-am amintit nici măcar o dată de fosta mea gelozie. ea şi-a rezolvat pentru totdeauna problema geloziei. dar nu mam simţit încă perfect convinsă. De aceea. când am discutat din nou cu Nancy. I-am mulţumit pentru că mi-a împărtăşit scrisoarea şi i-am sugerat să o lipească pe oglinda de la baie. înmagazinată în adâncurile subconştientului său. aceasta mi-a spus că problema geloziei nu o mai obsedează deloc. respectiv teama de abandonare. Deci este perfect posibil să ajungi la inima unei probleme. m-am gândit eu. Am fost încântată. „Crede-mă. de gelozia a dispărut complet din conştiinţa mea”.este foarte profundă. înainte simţea stări de furie iraţională generate de gelozie. care o făceau să îşi piardă complet controlul. mi-am propus să o sun din nou peste două luni. Am alte probleme pe care trebuie să le rezolv în prezent.

astfel încât corpul nostru să nu mai fie nevoit să facă acest lucru în locul nostru?” Spre deosebire de Nancy. până în . sub forma unei tumori. dacă toţi ar putea ajunge la cauza centrală a durerii lor.incidentele care au declanşat-o. că am putut descoperi astfel amintirile din trecut care au declanşat tumoarea şi că m-am eliberat de ele. vindecându-se. Slavă cerului că am fost ghidată corect. iar eu nu ar fi trebuit să trec prin tot ce am trecut. efectul ei dispare rapid. Ce bine ar fi fost dacă mi-aş fi oferit singură acest „apel la trezire” ceva mai devreme! Poate că atunci tumoarea nu ar mai fi apărut deloc. Eram ferm hotărâtă să îi ajut pe oameni să se scufunde dincolo de problemele de suprafaţă care îi măcinau. Ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar putea face acest lucru. 14 Aşa mi-am început activitatea de consultanţă terapeutică pe baza noilor principii. Peste toate. Dacă reuşeşti să rezolvi cauza centrală a problemei. eu am primit un „apel de urgenţă la trezire”. nici nu am avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a descoperi care era cauza centrală care stătea la baza ei şi care era stocată în celulele sale. eliberându-se chiar ÎNAINTE de declanşarea bolii? Ce s-ar întâmpla dacă ne-am adresa singuri atât de necesarele «apeluri la trezire». astfel încât corpul meu să se poată vindeca în mod natural. Poate că m-aş fi putut elibera înainte de apariţia tiparului care a condus la degenerarea celulelor mele.

Cu toţii avem probleme care ajung uneori să ne controleze în totalitate. fără presiuni profesionale. şi ştiam că era absolut esenţial ca transformarea să se producă la nivelul sufletului. Absolut toţi cei cu care am lucrat au reuşit să treacă cu succes dincolo de straturile succesive ale emoţiilor lor. lucrurile se vor rezolva de la sine. indiferent ce ar fi făcut până atunci pentru a o rezolva.centrul adevăratei cauze emoţionale care stătea la baza acestora. Ştiam foarte bine că gelozia şi abandonarea nu erau singurele probleme emoţionale care ne pot afecta. care se ascunde în spatele durerii pe care o simt. Ei îşi abordează problema numai din perspectiva ei de la suprafaţă. oricât de mult ar încerca. Pentru ca procesul să se poată derula de la sine. fie pretinzând că nu există sau încercând să se convingă singuri că dacă vor repeta anumite afirmaţii pozitive. Între timp. descoperind cu uimire rănile sufleteşti vechi care stăteau la baza durerii lor actuale. fie ignorând-o. Am lucrat împreună cu aceşti oameni pentru eliberarea . Am lucrat astfel cu orice persoană apropiată care era deschisă către revelarea propriului sine şi care îşi dorea cu sinceritate să se elibereze de o problemă emoţională care continua să o macine. am început să lucrez mai întâi cu prietenii mei cei mai apropiaţi şi cu membrii familiei mele. iar ei se întreabă de ce nu reuşesc să scape de problemă. cauza ascunsă continuă să acţioneze din străfundurile subconştientului lor. Foarte puţini sunt însă oamenii care ştiu cum să ajungă la adevărata cauză a problemelor lor.

Scenariul presupune o anumită grafică. dar şi că are o natură relativ critică şi sceptică. cu ajutorul focului de tabără. care mi-a permis să creez un scenariu foarte simplu. care este o expertă în domeniul calculatoarelor. Nu am exclus nici scrisoarea scrisă de eul „din viitor” şi adresată eului lor prezent. despre care ştiam că este nu doar un expert în domeniu. Am creat de asemenea un alt scenariu. aşa că Nancy. Don mi-a spus: „Este impresionant. De-a lungul lunilor care au trecut. mi-a creat un întreg program de calculator. i l-am înmânat lui Don. furie etc. ajutându-mă astfel să îmi creez o imagine mai limpede a întregului proces. De îndată ce l-am scos la imprimantă. teamă. pierderea unor persoane dragi. care poate fi folosit de oricine pentru a se scufunda în straturile şale emoţionale din ce în ce mai profunde. pentru a-i ajuta pe oameni să îşi descopere şi să îşi rezolve problemele emoţionale. un proces complet de iertare şi unul de „integrare în viitor” care să le permită oamenilor să vadă din perspectiva prezentă cum se vor schimba lucrurile în viitor. vinovăţie. Acesta include o discuţie în jurul focului cu persoanele implicate în incidentul de altădată. Bănuiesc că este una dintre cele mai profunde şi mai importante tehnici care se aplică la ora actuală în domeniul vindecării minţii şi corpului. am putut observa apariţia unui tipar din ce în ce mai clar. de la gelozie la resentimente. După ce l-a citit.de tot felul de probleme. Te deranjează dacă o voi aplica şi eu în consultaţiile mele particulare?” . Brandon. rusine.

Eu mă aşteptasem mai degrabă să fie critic şi să îmi caute nod în papură. nu doar în ceea ce priveşte cuvintele alese. ci şi pe alte nivele. Tumoarea a fost pentru mine un dar nepreţuit. nu doar la nivel fizic. i-am răspuns eu.„Nu”. care putea fi folosit într-o manieră cât se poate de pragmatică pentru a-i ajuta pe oameni să îşi parcurgă propria lor călătorie spirituală şi emoţională. Ţineam în mâini un instrument „viu”. Scenariul tău nu este doar remarcabil. dar Don părea sincer impresionat. M-am simţit flatată şi m-am gândit că munca asiduă pe care am depus-o în ultimele câteva luni începea într-adevăr să dea rezultate. În timp ce stăteam împreună pe canapeaua din sufrageria noastră. lăsându-se inspiraţi de ea să îşi . iar eu răsfoiam zecile de pagini ale primei schiţe a „Procesului Călătoriei Emoţionale”. uimită şi şocată de răspunsul lui. dar şi sintaxa şi conţinutul lor. I-am spus cât de recunoscătoare mă simţeam pentru tumoarea pe care mi-a oferit-o viaţa şi la ce libertate profundă ma condus „apelul ei la trezire”. A adăugat: „Ai muncit luni la rând şi se vede. pe care doream să îl transmit şi altora. aşa că m-am rugat ca şi ceilalţi oameni să recunoască imensa înţelepciune care există înlăuntrul lor. am simţit că una dintre cele mai importante piese ale puzzleului pe care încercam să îl dezleg de atâta vreme a ajuns în sfârşit la locul ei. este şi cât se poate de pragmatic”. I-am povestit lui Don viziunea mea legată de „Procesul Călătoriei Emoţionale”.

Această afirmaţie mi se pare cu deosebire adevărată în cazul procesului de vindecare. ci şi să se vindece la nivel fizic. precum şi uimirea pe care mi-o producea de fiecare dată succesul pe care l-am obţinut cu fiecare în parte. I-am spus de asemenea lui Don că ceea ce îmi doream cel mai mult era să lucrez cu oameni care aveau probleme fizice. de dornici să reuşească. Este suficient ca noi să facem un mic efort pentru ca ea să facă tot restul. şi că îmi doream cu ardoare să îi ajut nu doar să se elibereze la nivel emoţional.parcurgă propria călătorie spirituală şi fizică a descoperirii de sine. Toţi cei cu care am lucrat au fost incredibil de deschişi. Am auzit odată un maestru spiritual spunând: „Dacă faci un singur pas către Graţie. de curajoşi. care stau . În urma experienţei pe care am trăit-o cu tumoarea mea. am putut vedea cu ochii mei cât de puternică este metoda de revelare şi de descoperire a amintirilor ’ stocate în interiorul celulelor. Înţelepciunea corpului de-abia aşteaptă să ne ajute să ne eliberăm de vechile noastre probleme. aceasta va face o mie de paşi către tine”. iar rezultatele pe care le-au obţinut au reflectat de fiecare dată măreţia lor interioară. I-am mai spus lui Don cât de mişcată m-am simţit în ultimele luni şi cât de privilegiată mă simţeam pentru că mi s-a permis să îi ajut pe alţi oameni să îşi descopere propriul sine real. Dorinţa sufletului de a ajuta corpul să se elibereze de problemele emoţionale stocate în celulele sale ani la rând nu înceta să mă uimească. blocaje şi boli.

În timpul vizitei la New York. m-am rugat din nou în tăcere să încep să atrag către mine oameni care se confruntau cu probleme fizice şi care doreau să lucreze la nivelul sufletului. Don a plecat la New York pentru a ţine unul din seminarele sale din seria Robbins Research. Aveam convingerea că această experienţă nu avea cum să fie strict personală. faptul că am trecut de vârsta la care pot avea copii nu înseamnă în niciun caz că doresc să-mi fie extirpate organele genitale. De fapt. dar şi la nivel emoţional.la baza bolii. Ruth i-a spus lui Don: „Ştii. Soţul meu a încurajat-o cu căldură să încerce. nu credea în proverbul: „Câinele bătrân nu mai învaţă trucuri noi”. 15 A doua zi. Medicii îi spuseseră că singura ei opţiune era operaţia chirurgicală şi extirparea completă a uterului. o femeie pe nume Ruth l-a sunat şi l-a întrebat dacă o poate ajuta. în condiţiile în care era programată pentru operaţia chirurgicală peste o lună. Era dispusă să încerce orice metodă care ar fi putut-o ajuta să se vindece. mi se pare că acestea stau foarte bine acolo unde sunt!” Auzise de la o prietenă că eu am reuşit să îmi vindec o tumoare mai mare ca a ei şi se întreba dacă Don îi putea da un sfat. De aceea. spunându-i că nu este niciodată prea târziu pentru a învăţa ceva nou şi că el unul s-a convins că omul se . I-a spus că fusese diagnosticată cu o tumoare uterină de mărimea unui grepfrut şi deşi avea peste 60 de ani. Ştiam că ea trebuie să fie valabilă pentru toţi oamenii.

dornici să întreprindă „Călătoria”. Don a uitat să mă sune pentru a mă avertiza că i-a dat femeii numărul meu de telefon. dar nu ai puteao amâna? Mie mi-a luat şase săptămâni pentru a mă vindeca în totalitate şi nu aş dori să urgentăm mai mult lucrurile”. dar sunt programată pentru operaţie peste o lună”. „Înseamnă că este o tumoare benignă (necanceroasă). I-am spus că îi admir curajul şi deschiderea interioară. mi-a răspuns ea. I-a sugerat să mă sune şi să vorbească direct cu mine. Deja începeam să atrag către mine oameni cu probleme fizice.poate vindeca singur. nu este. „Nu. m-a luat prin surprindere. „Înseamnă că nu este niciun pericol dacă amâni operaţia”. nu-i aşa?” „Da”. el o va ajuta atât cât îi va sta în putinţă. Am întrebat-o atunci dacă este dispusă să amâne următoarea consultaţie medicală cu şase săptămâni. . aşa că atunci când aceasta m-a sunat. După ce va auzi povestea direct de la sursă. am fost încântată să vorbesc cu ea. dar ştii cum sunt medicii…”. şi i-am precizat că vindecarea la nivel celular este indiscutabil posibilă. Rugăciunea mi-a fost astfel ascultată. Am întrebat-o ce tip de tumoare are. iar ea mi-a răspuns că medicii consideră că este de tip fibroid. „Bine. Oricum. la numai o zi după ce am făcut-o. cu un puternic accent new-yorkez. „Ştiu că nu îţi cer un lucru minor.

Am recunoscut că ea era prima. dar se pare că nu am reuşit s-o conving pe deplin. Din fericire. La urma urmelor. oricum. se va elibera emoţional de cauza care a stat la baza tumorii sale şi va învăţa lecţia pe care trebuia să i-o predea aceasta. În cazul cel mai rău. Am vorbit la telefon circa 45 de minute. dar am asigurat-o că nu avea nimic altceva de pierdut decât vechile ei tipare limitate şi amintiri traumatice stocate în interiorul celulelor sale. iar la sfârşitul conversaţiei mi s-a părut recunoscătoare. sugerându-i în final să se programeze la o consultaţie cu soţul meu. În cazul cel mai fericit. nu o puteam învinovăţi. De aceea. că vindecarea se poate produce într-un interval de timp atât de scurt.Femeia a ezitat. dar întrucâtva sceptică. În cel mai rău caz. . ar fi putut scăpa de tumoare. S-a dovedit că medicii nu i-au făcut rticiun fel de probleme. nu o consider decât o sumă de cuvinte. am început să-i relatez propria mea poveste. Ruth m-a întrebat dacă am mai încercat acest proces cu o altă persoană care avea o tumoare. Dacă nu ştiu din experienţă directă că o afirmaţie este adevărată. considerând cazul ei mai degrabă de rutină decât o urgenţă. care îi va transmite procesul fizic pe care l-am creat în urma vindecării mele. Ruth s-a decis să îşi amâne operaţia cu două luni şi a stabilit o întrevedere cu Don. nu era urgentă. I-am explicat limpede. încă de la prima mea frază. Şi eu procedez la fel. ar fi pierdut două ore din viaţa ei şi ar fi amânat o operaţie care.

nu eu.Don m-a sunat în seara zilei următoare şi m-a rugat: „Spune-mi din nou cum te-ai scufundat în interiorul tumorii şi cum ai scos la suprafaţă amintirile stocate în ea”. Capsula era ghidată de înţelepciunea corpului lor. procesul le cerea acestora să pătrundă mental într-o capsulă magică ce îi putea transporta în orice parte a corpului lor. Tot ce trebuiau să facă era să lase capsula să îi conducă acolo unde doreau. În acest fel. Am folosit în textul meu un limbaj uşor accesibil pentru minţile celor care nu erau foarte preocupaţi de conştiinţa de sine şi am creat o „Călătorie Fizică” ce îi putea ghida limpede pe aceştia. mă asiguram că cea care lua deciziile nu era mintea lor conştientă. printr-o serie de paşi concreţi. Tocmai terminasem noua versiune scrisă a procesului prin care am trecut în urma şedinţei de masaj. către Sursa lor. Ei îşi puteau accesa şi prelucra amintirile celulare în locurile alese de inteligenţa lor corporală. După ce mi s-a părut suficient de încrezător că va reuşi să se descurce cu aceasta. aşa că nu trebuiau să facă niciun efort personal şi nu trebuiau să se gândească la ceva anume. Încă şi mai interesant mi se pare faptul că îl vei aplica în cazul unei femei care are o tumoare în interiorul uterului!” . i-am spus: „Curios. În esenţă. tu eşti cel care aplică pentru prima dată procesul fizic. ci geniul lor interior. I-am descris în detaliu lui Don noua sintaxă a Călătoriei Fizice şi i-am dat câteva sugestii specifice pentru cazul lui Ruth.

Când ne-am întors acasă. ne-am convins deja de acest lucru. m-am dus în sfârşit la consultaţie. Fundaţia Robbins Research ne-a trimis pe mine şi pe Don în Australia pentru a ţine seminare. Aşa cum iam spus şi eu. cei doi s-au întâlnit încă o dată. Brandon”. a mers foarte bine. nu persoana contează. ci procesul! Din fericire. m-am simţit emoţionată recunoscând accentul new-yorkez înregistrat pe robotul telefonului nostru. dar să nu uităm că are peste 60 de ani şi că nu dispune de cunoaşterea şi de înţelegerea ta. Nu are cum să îi strice. Şi astfel. Sună-mă după ce ai terminat. Voi doi nu veţi fi decât nişte simpli participanţi la acest proces. Nu am mai auzit nimic de la Ruth timp de trei luni. „Ei bine. spunea mesajul. Mi-a spus că mai doreşte o consultaţie. Vreau să ştiu cum a mers”. ce ziceţi. Medicii nu mi-au mai găsit nicio tumoare. Don m-a sunat şi mi-a spus: „în mod surprinzător. ci de inteligenţa infinită din organismul ei. I-am păcălit de data asta. aşa că nu am putut asculta mesajul pe care ni l-a lăsat pe robotul telefonic. „Foarte bine. „Oricum. ci doar o cantitate mică de lichid pe care au drenat-o cu un ac… M-am gândit să vă comunic acest lucru. nu?” . nu are nimic altceva de pierdut decât vechile amintiri emoţionale”. Femeia are multă deschidere pentru o bătrână de peste 60 de ani şi a acceptat să încerce procesul. numai ca să fie sigură că a înţeles totul corect”. Procesul de vindecare nu va depinde nici de tine.„Da. nici de Ruth. Trei zile mai târziu.

le dădeam oamenilor „peşti”. iar entuziasmul şi deschiderea interioară a locuitorilor săi m-au impresionat plăcut. în caz că voi avea nevoie de el. mai precis şi mai „prietenos” (mai uşor de înţeles). Ţara mi s-a părut extrem de tânără. De aceea. Deşi rezultatele pe care le-au obţinut clienţii mei au fost mai mult decât impresionante. M-am gândit adeseori că ar fi mult mai eficient dacă i-aş învăţa pe oameni cum să aplice singuri acest proces. mi-am dat seama că aceşti oameni sunt cei mai potriviţi pentru a învăţa despre „Procesul Călătoriei Emoţionale”. am continuat să lucrez la rafinarea „Procesului Călătoriei Emoţionale”. ţinând cont de tot ce am învăţat în urma lucrului cu alţi oameni. m-am decis să îl iau cu mine în Australia. la ei acasă. scenariul devenea mai limpede. În acest fel. În Australia am petrecut o perioadă realmente minunată. Cât timp am stat acolo. ei nu mai trebuiau să se ducă la un terapeut profesionist. ci puteau aplica procesul de unii singuri. Altfel spus. . practic eu eram aceea care îi ghida de-a lungul procesului.Vocea ei avea o intonaţie amuzată şi oarecum detaşată. Trecuseră 21 de luni de la boala mea şi până atunci nu lucrasem decât în şedinţe individuale. De fiecare dată când lucram cu cineva. Australienii sunt nişte oameni extrem de primitori şi de amabili. aşa că nu puteam spune că l-ar fi învăţat ei înşişi. 16 În timp ce ne pregăteam pentru excursia noastră în Australia. dar nu îi învăţam să pescuiască.

uitând apoi de el. Toţi oamenii au foarte multe probleme emoţionale de rezolvat. făcând ce ştie ea mai bine. Dimpotrivă. m-am întrebat în sinea mea. adică vindecându-le trupul. procesul nu este altceva decât o Călătorie! Nu este un plasture pe care să-l aplici undeva. M-am gândit de asemenea cât de minunat ar fi dacă i-aş putea învăţa pe oameni cum să aplice împreună „Procesul Călătoriei Emoţionale”. ci ar trebui să conştientizăm din ce în ce mai plenar diamantul pur care există în centrul fiinţei noastre. era de preferat ca ei să îşi decojească singuri propriile straturi emoţionale. „Nu ar fi minunat dacă oamenii ar avea la dispoziţie un scenariu cu care să lucreze şi pe care să îl poată împărtăşi celor dragi?”.La urma urmelor. mai bine ar opta pentru a lucra din . natura şiar fi urmat apoi cursul. să descopere astfel tăcerea sinelui lor. Noi nu ar trebui să încetăm nicio clipă procesul de transformare interioară. să aplice iertarea şi să uite astfel pentru totdeauna de vechile lor dureri. Dacă ar fi învăţat să aplice singuri acest proces. „Decât să stea şi să se uite la televizor în fiecare seară. astfel încât să dispună de un instrument cu ajutorul căruia să îşi poată rezolva din mers orice problemă care apare în viaţa lor. eliberându-ne treptat de tot mai multe straturi limitatoare care ne împiedică să ne identificăm cu el. Nu era absolut necesar ca eu să fie prezentă în persoană în timpul călătoriei lor vindecătoare. să îşi rezolve problemele emoţionale. iar dorinţa mea sinceră este ca ei să continue să aplice procesul pentru soluţionarea lor.

oricât de mult ar fi încercat şi la oricâte seminare şi cursuri ar fi participat. Casa acestora este suficient de încăpătoare şi în ea puteau intra cu uşurinţă 16 persoane. de un tipar mental sau de o boală fizică de care nu au reuşit să scape până atunci.când în când cu ei înşişi în vederea unei transformări interioare profunde. Catherine şi Peter. întrucât mă aflam eu însămi la început. Jumătate din cei aflaţi în sală şi-au ridicat mâinile. aşa că am fost nevoită să insist din nou: „Procesul pe care doresc să vi-l predau este adresat celor care . Le-am povestit pe scurt participanţilor propria mea experienţă şi le-am spus că nu doresc să vină decât acei oameni care aspiră sincer să se elibereze de o problemă emoţională care îi apasă. dar nici nu aveam nevoie de mai mult. Numărul lor depăşea cu mult posibilităţile mele. trăindu-şi apoi viaţa ca o expresie a sinelui lor real. În urma acestor gânduri. am lansat o invitaţie publică pentru noul meu seminar. oricâtă terapie ar fi făcut. Nu era un număr foarte mare de oameni. Am adăugat că nu doream să invit la seminarul meu oameni interesaţi doar să înveţe o nouă tehnică. într-o libertate deplină”. m-am decis să ţin serile un mic seminar acasă la bunii mei prieteni. Într-o seară de duminică la sfârşitul seminarului ţinut de Don. Nu aveam decât 16 locuri libere şi doream ca acestea să fie ocupate de oameni care îşi doreau cu ardoare să se elibereze de o problemă care i-a măcinat ani la rând.

Don se afla şi el lângă mine. oferindu-şi imensa expertiză pentru acest prim seminar. aşa că i-am rugat să mă ajute şi să îi asiste pe cei care aplicau pentru prima dată în viaţă noua Călătorie. împiedicându-i să se bucure de fericirea care reprezintă esenţa fiinţei lor. Locurile disponibile s-au ocupat imediat. De aceea. Aşadar. m-am simţit groaznic că trebuie să îi refuz. El se adresează exclusiv celor care doresc să privească tigrul în ochi.aspiră sincer către eliberare. îi rog să vină în salonul alăturat doar pe cei care sunt pregătiţi să facă o astfel de muncă profundă pentru a pune o dată pentru totdeauna capăt unei poveşti neplăcute din viaţa lor". Nu mi-am imaginat niciodată cât de mare este dorinţa profundă a oamenilor de a-şi cunoaşte adevăratul sine şi de a se elibera de vechile cătuşe emoţionale care i-au ţinut înlănţuiţi. Mi s-a părut uşor de gestionat: eram un instructor la fiecare două cupluri care lucrau. adică să se confrunte direct cu vechile lor amintiri şi tipare emoţionale de care s-au temut sau s-au ferit până acum. supravegheate de patru oameni. şi nu celor care doresc să afle ceva nou dintr-o simplă curiozitate. Tocmai terminasem de predat „Procesul Călătoriei Emoţionale” unui cuplu de prieteni apropiaţi din Australia. aveam opt cupluri care aplicau procesul. Doream ca . aşa că puteam răspunde imediat atunci când cineva avea o nelămurire sau avea de pus o întrebare. Privind expresiile dezamăgite ale celor care nu au apucat locuri.

toţi cei prezenţi să ştie că se aflau într-un mediu sigur şi că erau întru totul sprijiniţi. Este suficient ca o singură persoană să se scufunde în această stare de tăcere profundă. Am simţit cum conştiinţa mea se dilată şi umple nu doar spaţiul din cameră. cuprinzând totul în sine. Toată lumea şi-a închis ochii şi am făcut împreună o meditaţie în tăcere. care reflecta energia acumulată în cameră. în care mintea nu mai gândeşte. Mi s-a părut că ne scăldăm cu toţii într-un ocean de iubire. toţi cei 16 invitaţi au sosit mai devreme sau la timp. am simţit în aer o stare de nerăbdare şi de anticipare. Întreaga cameră părea scufundată în tăcere. Mintea mea a devenit extrem de liniştită şi s-a eliberat complet de gânduri. Spre surpriza mea. pentru ca toţi ceilalţi prezenţi să „intuiască” această stare. I-am rugat pe cei prezenţi să facem o scurtă meditaţie pentru a ne linişti energiile şi pentru a ne ancora în momentul prezent. Am citit odată un text . la nesfârşit. Ai fi putut auzi chiar şi căderea unui ac. Mi-am dat atunci seama că această tăcere era contagioasă. M-am trezit în scurt timp în starea de pace profundă care a devenit o constantă în viaţa mea din ultimele luni. iar eu m-am pregătit să iau cuvântul. După câteva minute. După ce ne-am strâns cu toţii. ci se extinde mult dincolo de acesta. dar în aer plutea o luciditate aparte. dar şi foarte multă nervozitate. ancorândune din ce în ce mai profund în prezenţa atotputernică a Sursei. Nimeni nu se mişca. ne-am deschis ochii.

datorită liniştii noastre”. în timp ce eu nu eram decât un simplu participant exterior la acest proces. Nu am uitat să le vorbesc participanţilor inclusiv despre procesul de decojire a straturilor emoţionale. dincolo de care se află un vid teribil şi aparent negru. Satsang înseamnă aşadar „în compania adevărului”. . Sat înseamnă „adevăr”. trăind pentru o clipă o viaţă mai intensă şi mai limpede. Yeats. Ei bine. starea de satsang. După meditaţie. Satsang. le-am povestit participanţilor despre propria mea călătorie vindecătoare. într-o astfel de stare colectivă ne aflam în această seară cu toţii: în prezenţa adevărului. şi cum mi-am dat atunci seama că această inteligenţă lăuntrică era responsabilă pentru orice proces de vindecare. continuam să simt starea de pace în care ne scăldam cu toţii. am ajuns în prezenţa extraordinară a iubirii şi am înţeles că aceasta reprezintă esenţa propriului meu suflet. în care ceilalţi oameni îşi pot privi chipul reflectat.minunat scris de W. Le-am povestit cum. am auzit foarte des un cuvânt sanscrit folosit frecvent pentru a descrie acest fenomen: satsang. Le-am împărtăşit uimirea şi veneraţia pe care le-am simţit atunci când m-am trezit în prezenţa înţelepciunii mele interioare. B. De-a lungul anilor. după ce am trecut de acest „prag”. adică în prezenţa acestuia sau în stare de comuniune cu el. iar sang înseamnă „în compania”. care descrie perfect acest lucru: „Noi ne putem linişti mintea astfel încât aceasta să devină ca apa unui lac. În timp ce le povesteam.

dacă doreşte să facă o demonstraţie pe viu a procesului Călătoriei. cu mult entuziasm. De aceea. înţelepciunea ei ne poate conduce pas cu pas către descoperirea amintirilor emoţionale îngropate în celulele corpului nostru. L-am întrebat apoi pe unul dintre prietenii mei. ci mai degrabă o călătorie de revelare a propriului suflet. Le-am povestit participanţilor de convingerea mea că adevărata vindecare începe întotdeauna pe nivelul sufletului. Numai în acest fel putem ajunge noi la cauza ultimă a problemei cu care ne confruntăm. eliberându-ne astfel pentru totdeauna de ea. căpătând astfel acces la înţelepciunea lor interioară care emană în mod natural din sursa lor. În timp ce le vorbeam oamenilor. noi trebuie să ajungem mai întâi de toate la inima propriei noastre fiinţe. pentru a ajunge la inima unei probleme emoţionale. Ian a consimţit imediat. Odată ce intrăm în contact cu esenţa noastră. .Am continuat spunându-le că am căpătat convingerea că toţi oamenii îşi pot cunoaşte sinele real. Ian avea o frustrare care îl măcina de mult. descoperind astfel cine suntem cu adevărat. al conştiinţei pure. aşa că ne-am decis să începem cu aceasta. până la nivelul corpului fizic. Am accentuat faptul că metoda pe care le-o propuneam nu era un proces de „prevalenţă a minţii asupra materiei”. după care se reflectă de-a lungul straturilor emoţionale succesive care îmbracă acest suflet. Ian. fapt pentru care i-am fost recunoscătoare. am privit adânc în ochii lor şi m-am simţit încurajată de faptul că toţi păreau să înţeleagă ce le spuneam.

Ian a manifestat o anumită rezistenţă. Ian era englez. În finalul exerciţiului. De-a lungul procesului. Ian arăta strălucitor şi părea la fel de deschis ca un copil mic. şi-a amintit şi el un incident din copilărie. pe care el o numea vid. frustrat şi neputincios că nu îşi poate comunica dorinţa de a fi ajutat. în jurul focului de tabără. Când s-a aruncat însă în ea şi a experimentat starea de pace profundă. De aceea. Am observat atunci că ochii multora dintre participanţi s-au umplut de lacrimi. Am privit în jur. el le-a putut transmite în sfârşit părinţilor săi ce a simţit în acel moment. Când procesul s-a încheiat. Foarte mulţi dintre cei prezenţi lăcrimau vizibil. La un moment dat. Când a ajuns în faţa găurii negre. Cu toţii se simţeau incredibil de mişcaţi în faţa transformării profunde la care au asistat într-un timp atât de scurt. după care i-a fost uşor să îi ierte. toţi cei prezenţi păreau să participe împreună cu el la călătoria pe care o făcea. faţa lui s-a luminat gradat şi a început să emane o mare fericire. Camera s-a umplut cu o atmosferă palpabilă de gingăşie şi de compasiune. Ian a ajuns la un strat al neajutorării şi a început să plângă. când s-a simţit abandonat.Deşi ne aflam în Australia. la care se adăuga o mare deschidere . i-am fost cu atât mai recunoscătoare pentru deschiderea lui emoţională şi pentru dorinţa lui de a parcurge toate straturile emoţiei sale în public. şi deci avea o fire uşor rezervată. Pe măsură ce Ian se scufunda din ce în ce mai mult în adâncurile emoţiei sale.

ea o evita şi se întorcea de unde a plecat. de câte ori ajungea în faţa găurii negre. Cu toţii ne temem de necunoscut şi suntem dispuşi să îl evităm cu orice preţ. Am notat acest lucru şi m-am gândit în sinea mea: „Hm. Înainte de începerea procesului. oare nu facem cu toţii la fel? Chiar când suntem pe punctul de a ne elibera. . Abia a reuşit să se mobilizeze şi să vină la acest seminar. Femeia de care vorbesc era diagnosticată cu o depresie cronică şi era atât de afectată încât fusese pensionată medical în ultimii şase ani. În timp ce mă plimbam prin cele două camere ale casei în care erau adunaţi invitaţii. Chiar şi pentru a se da jos din pat dimineaţa trebuia să se lupte cu ea însăşi. chiar cu riscul de a nu ne elibera niciodată de vechile noastre suferinţe”. Momentul era perfect pentru a le sugera oamenilor să îşi ia fiecare exemplarul din scenariu. În acest fel. am discutat cu ea şi femeia mi-a spus că aceasta ar putea fi ultima ei şansă de vindecare. de la terapia psihiatrică la medicamente şi la seminare. Până atunci a încercat absolut totul. O singură femeie părea să aibă dificultăţi în a se scufunda în straturile succesive ale emoţiei sale. să se împartă pe perechi şi să îşi înceapă propria călătorie.interioară. dar nimic nu a funcţionat. supraveghind ce făceau. ceva din interiorul nostru ne opreşte. nu-mi venea să cred văzând cât de profunde erau experienţele lor şi de câte amintiri emoţionale neplăcute s-au eliberat ei. ne blocăm şi ne întoarcem la vechile noastre obişnuinţe.

este singurul lucru pe . Nu-i de mirare că refuză să se arunce în gaura neagră.Vocea ei era complet stinsă. Pur şi simplu nu se putea hotărî să se arunce în gaura neagră. Cât de terorizată am fost atunci! Am simţit instantaneu o compasiune profundă pentru femeia din faţa mea. Când am ajuns în dreptul ei. aruncându-se în ea. De fapt. Când am citit notiţele partenerului ei. Ce faci în continuare? Devii şi mai deprimată din cauza noii frustrări pe care o simţi şi reiei de la capăt întregul ciclu. ca şi cum ar fi stabilit dinainte că va da greş şi de această dată. la anxietate şi la teamă. la dezolare. reflectând lipsa ei de speranţă. motiv pentru care te simţi furioasă şi frustrată. dar ştiam că pentru a se elibera de vechiul ei tipar emoţional. într-adevăr. da. Scenariul este clasic. făcuse deja trei „întoarceri”. dar fermă: „Nu recunoşti acest tipar? Tu treci de la depresie la lipsa de speranţă. pe care îl cunosc foarte bine. va trebui să îşi adune curajul şi să se confrunte cu gaura neagră. Acest ciclu este un prieten vechi. Tot timpul procedezi aşa?” „O. m-am gândit: „Hm. întrucât aceasta este lucrul de care se teme cel mai tare!” Mi-am adus aminte de prima mea experienţă a vidului negru şi de teama mea că voi fi anihilată complet dacă voi cădea în el. la fel ca în toate celelalte încercări pe care le-a făcut de-a lungul ultimilor şase ani. apoi la neajutorare. i-am spus cu o voce blândă. în care acesta a descris straturile emoţionale prin care a trecut femeia. De aceea. la disperare. descrie perfect tiparul depresiei. după care ajungi în faţa acestei găuri negre şi te blochezi.

Când a ajuns din nou în faţa găurii negre. dar dacă doreşti să te eliberezi. să te relaxezi şi să te arunci în ea. până când ajungi în sfârşit la sursă. Am întrebat-o atunci dacă doreşte cu adevărat să se elibereze din acest ciclu. Mi-a răspuns imediat: „Sigur că da. „Ce-ar fi să te relaxezi. având grijă să nu insist foarte mult asupra lor. . nu-mi mai doresc nimic altceva de la viaţă!” „În acest caz. Ori de câte ori ajung în faza de anxietate şi de teamă. să zâmbeşti şi să te arunci senină în această gaură neagră? Am întrebat-o eu. Călătoria nu are nimic de-a face cu lamentările şi cu exprimarea durerii de-a lungul căii. dar nu ştiu ce se va întâmpla cu mine dacă voi face acest lucru”. ci doar cu conştientizarea plenară a emoţiei urmată de scufundarea imediată pe nivelul următor. renunţ. întrucât avea tendinţa să se lase înghiţită de ele şi nu doream ca gândurile negative să îi distragă atenţia. va trebui să AI ÎNCREDERE”.care îl fac. Am ghidat-o astfel din nou de-a lungul straturilor ei emoţionale succesive. „Bine. „Înţeleg. după care devin atât de frustrată încât mă deprim şi mai tare”. Ce crezi că s-ar întâmpla atunci?” „Nu ştiu ce s-ar putea întâmpla”. va trebui să te confrunţi cu gaura neagră şi să te abandonezi în faţa ei. De fapt. i-am spus. m-a anunţat pe un ton de genul: „Ţi-am spus eu!” că s-a blocat din nou.

iar ea a început să plângă cu suspine. Au mai existat încă două cupluri care au simţit o anumită reticenţă şi care şi-au ridicat mâinile pentru a pune întrebări. i-am spus eu. trebuie SA FII una cu el. Important era că a ajuns să ştie ce se ascundea sub acel strat al anxietăţii şi al fricii. să îl experimentezi tu însuţi direct. Ştiam că restul procesului va fi floare la ureche pentru ea. „Mă prăbuşesc… Mă prăbuşesc!” „Continuă să cazi”. iar cei doi au încheiat cu succes procesul. Miam dat seama de mai multă vreme că atunci când sunt scufundată în Marea Tăcere. Atunci când lucrezi cu cineva. de la cineva care a parcurs deja acest proces. I-am dat din nou scenariul partenerului ei. Cei cu care lucrezi se pot „molipsi” atunci de la tine. „Sunt iubire… Sunt Dumnezeu… Este Dumnezeu… Este… Nici nu ştiu ce este… Sunt liberă… Sunt libertate… Sunt frumoasă… Sunt frumuseţe pură…”.„Bine. cei cu care lucrez îşi găsesc mult mai uşor calea către această conştiinţă de sine. . După un scurt moment de confuzie. ochii ei au fost inundaţi de lacrimi. dar eu mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai face acest lucru”. Sursa este o energie într-adevăr contagioasă. femeia a început să tremure din toate încheieturile. nu este suficient să practici procesul. Subit. şi că şi-a dat seama că nu avea nimic de ce să se teamă. A continuat să plângă multă vreme de uşurare şi de extaz. dar s-a dovedit că de fapt nu doreau altceva decât să primească asigurări că fac bine ce fac.

„Ciudat. Trei luni mai târziu. s-o fi întâmplat ceva?” M-am liniştit imediat. nu am dat nimănui adresa mea în acea noapte. nu. ne-am dezvoltat capacitatea de a rezolva prompt aceste provocări. Femeia îmi scria că în noaptea în care a efectuat Călătoria. dar extrem de emoţionante. Cu toţii l-am parcurs deja de mai multe ori. Era al doamnei care fusese diagnosticată cu depresie cronică. era deja mult după miezul nopţii. Această persoană trebuie să îşi fi dat multă osteneală ca să facă rost de adresa mea de acasă”. De atunci şi până în prezent . noi îi putem asista literalmente. fiindu-ne astfel mult mai uşor să îi ajutăm pe cei implicaţi în proces.Am aplicat frecvent acest principiu în şedinţele mele individuale şi la seminarele mele. aşa că suntem familiarizaţi cu provocările care pot apărea de-a lungul lui. după ce am citit cuvintele ei simple. în timp ce mă gândeam fără să vreau: „O. Inima a început să îmi bată cu putere. El îmi permite de asemenea să le ofer asistenţilor mei un antrenament din ce în ce mai avansat. Atunci când lucrăm cu alţi oameni. dar oamenii nu se îndurau să plece. După ce şi-a privit în faţă şi şi-a rezolvat această problemă. Practic. În timp. depresia ei a dispărut ca prin farmec. am recunoscut numele de la sfârşitul ei. Când am deschis-o. ne bucuram cu toţii de liniştea vindecătoare a comuniunii cu prezenţa Iubirii. a scos la iveală o anxietate copleşitoare ascunsă sub masca depresiei. Când seminarul de seară s-a încheiat. am primit o scrisoare din Australia. trecând alături de ei prin acelaşi proces. m-am gândit.

Dacă în trecut trebuia să facă un efort uriaş ca să se dea dimineaţa jos din pat. ei descoperă amintirile stocate în interiorul celulelor lor. Scrisoarea femeii se odihneşte acum într-un teanc alcătuit din sute de scrisori similare. ei se lasă ghidaţi de înţelepciunea lor interioară pentru a descoperi şi pentru a rezolva vechile probleme emoţionale care i-au măcinat. mă simt la fel de emoţionată ca prima oară. Este ca şi cum aş auzi din nou. puterea şi înţelepciunea care există înlăuntrul nostru. În prima zi parcurgem cu toţii Călătoria Emoţională. se ridica imediat din pat şi îşi vedea liniştită de treburi. Ori de câte ori primesc o astfel de scrisoare. fiind de fiecare dată uimită şi inspirată de curajul. pentru prima data cât de uimitoare este Gratia care exista. În cea de-a doua zi. a tuturor. a fost încântată să se întoarcă la muncă după şase ani de absenţă.nu a mai fost depresivă nici măcar o secundă. În continuare. prin care descoperă blocajele ascunse sau locurile rigide din organismul lor. pe care le rezolvă prin practicarea . Participanţii învaţă şi experimentează procesul care stă la baza ei şi intră în contact cu sufletul lor. o călătorie minunată a descoperirii de sine la nivel corporal. acum se trezea dimineaţa devreme. Mai mult. care pot declanşa apoi boli. Învaţă de asemenea tehnica focului de tabără şi integrarea în viitor. într-un dosar uriaş pe care îl ţin ca pe o mărturie a imensei înţelepciuni şi a enormului curaj inerent în sufletul oricărui om. participanţii învaţă să parcurgă Călătoria Fizică. Mai mult.

sau o poţi face mai târziu. Doresc să încep prin a-ţi relata povestea unui bărbat a cărui Călătorie Fizică a fost cu deosebire impresionantă. Jim era un brutar în vârstă de 67 de ani. poţi apela la benzile audio care însoţesc această carte. proprietar al unei mici brutării situată în nordul Angliei. a sosit timpul să afli mai multe despre Călătoria Fizică. Tot ce trebuie să faci este să îţi rezervi două ore împreună cu un prieten în care ai încredere. întrerupând lectura cărţii. eliberându-se de ele. lăsândute ghidat chiar de vocea mea. Nepoata lui a participat la imul din seminarele mele introductive şi i-a sugerat să mă consulte în particular în legătură cu starea sănătăţii sale. De altfel. ea a simţit nevoia să mă avertizeze: „Jim nu este familiarizat cu tot acest limbaj specific vindecării minţii şi corpului.iertării. astfel încât să pună o dată pentru totdeauna capăt acestor amintiri. este o fire încăpăţânată şi sceptică. în secţiunea intitulată „Instrumente”. Când nepoata m-a sunat ca să mă întrebe dacă îl pot primi. după ce o vei termina de citit. de preferinţă unul care a citit la rândul lui această carte şi care este suficient de deschis şi dornic să lucreze cu tine. 17 Acum. că ai învăţat sau ai experimentat direct „Procesul Călătoriei Emoţionale”. Doreşti să trăieşti şi tu experienţa directă a „Procesului Călătoriei Emoţionale”? O poţi face chiar acum. Este din . Dacă nu ai cu cine să lucrezi. Scenariul pe care îl aplic la seminarele mele se află chiar la sfârşitul cărţii.

dar nepoata mea consideră că m-ai putea ajuta”. dar el . M-am pregătit să îi ofer o versiune condensată a poveştii vieţii mele şi am început să-i spun: „Păi. I-am explicat că. pe care i-am detectat-o cu uşurinţă. adeseori. s-a îndreptat direct către sufrageria mea şi s-a aşezat înainte de a avea şansa de a-l invita. Sper să nu vă lăsaţi intimidată de el!” M-am amuzat şi i-am răspuns că voi fi încântată să îl primesc. „Ştiu şi eu… mi-a spus ea. sinceră să fiu…”. nici măcar povestea vieţii mele. Avea un licăr specific în ochi. În stilul lui direct. Jim arăta exact aşa cum mi l-a descris Suzy. l-am privit în faţă. sănătos. Vă asigur că Jim poate fi uneori extrem de încăpăţânat”. Am început deja să îl simpatizez!” Jim a venit Ia Londra cu trenul. oamenii care nu ştiu nimic despre acest gen de lucruri sunt cei cu care lucrez cel mai uşor. doar pentru că aşa l-a sfătuit nepoata lui favorită. Era evident că omul gândea cu mintea lui şi că nu accepta toate prostiile pe care i le spuneau ceilalţi oameni. Mi-a devenit instantaneu simpatic. L-am servit cu un ceai. yorkshirez. „Încăpăţânarea nu este întotdeauna un lucru rău în sine. Ea dovedeşte o voinţă puternică. mia spus: „Nu ştiu cu ce te ocupi. neştiind nimic despre mine. Fără să stea mult pe gânduri. Când iam deschis uşa. ca toţi locuitorii din acea zonă. şi dincolo de privirea lui aprigă se ascundea o lumină interioară. dar el nu a mai aşteptat şi a trecut la subiect. Avea ochii aprigi şi obrajii de un roşu aprins.Yorkshire şi are un temperament destul de aprins.

ca şi cum ar fi dorit să aibă cu mine o conversaţie de la om la om. el s-a lansat imediat în relatarea poveştii vieţii sale: „Cu doi ani în urmă. Acesta mi-a spus să stau jos. ce s-a întâmplat mai departe?” l-am întrebat. a adăugat: „Le-am arătat eu! Le-am arătat tuturor!” Trebuie să recunosc că mi-a trezit interesul la culme. „Şi acesta ce a spus?” . A adăugat că nimeni nu mai poate face nimic pentru mine. aşa că medicul nu mi-a dat mai mult de trei luni de trăit. m-am dus la o consultaţie. cu acelaşi licăr şugubăţ în ochi. curioasă la culme. aşa că trebuie să îmi pun în ordine afacerile. După care. în mod evi. Jim avea un stil absolut captivant de a povesti! „Ei bine. Cu o plăcere evidentă. Îţi poţi imagina aşa ceva? M-a întrebat Jim. m-a privit direct în ochi şi mi-a spus cu o voce cât se poate de gravă că mi-a găsit o tumoare canceroasă de mărimea unui ou într-unul din plămâni. Jim nu avea nevoie de mai mult. Să-mi spună mie un medic că nu mai am decât trei luni de trăit! Ce nesimţire! Eu nu am încă de gând să dau ortul popii! Ştiu că nu mi-a sosit vremea să mor! Chiar dacă am cancer la plămâni nu am de gând să cedez cu una cu două! Ce prostie – la naiba!" „Şi.dent revoltat. Aceasta era mult prea avansată. L-am întrebat ce vrea să spună cu aceste cuvinte.mi-a tăiat-o scurt: „Nu. la medicul meu de familie. nu vreau să ascult povestea vieţii tale! Doresc să îţi spun povestea vieţii mele…”. mi-am găsit un alt doctor”.

adevăr. Avea spiritul trezit şi un simţ al umorului frust. Nu avea niciun fel de educaţie în domeniul sănătăţii. Am citit în mai multe cărţi despre fiziologia celor care supravieţuiesc în urma cancerului. cei mai dificili pacienţi. dar ştia foarte bine că nu trebuie să te iei automat după primul diagnostic.„Mi-a spus că nu mai am decât două luni de trăit!” „Şi tu ce ai făcut?” „Ce puteam să fac? L-am concediat şi pe acesta. „Şi apoi. pe care l-am concediat de asemenea”. Exemplul bătrânului din faţa mea mi s-a părut minunat. Era vestită pentru succesele pe care le-a avut şi pentru faptul că a ajutat şapte oameni cu acelaşi tip de cancer ca şi mine să intre în remisie. ce s-a întâmplat?” „Ei bine… în cele din urmă am găsit o doctoriţă care părea să aibă mai mult bun simţ. care le pun medicilor cel mai greu răbdarea la . dar puternic. Într. căci măcar ştie că este posibil să supravieţuieşti şi să te vindeci în urma acestei boli. Apoi mi-am găsit un alt doctor. a fost primul medic cu care am vorbit şi care nu a fost convins din start că voi muri”. Se pare că una dintre cele mai importante calităţi pe care o au aceştia (şi pe care cercetătorii o consideră principala cauză a supravieţuirii lor) este voinţa lor puternică de a trăi. Il priveam cu o admiraţie neţărmurită pe acest bătrân vajnic de 67 de ard. m-am gândit ce bine ar fi dacă am avea cu toţii această voinţă fantastică de a trăi. M-am gândit că pe ea merită să o ascult. Adeseori. Fără să vreau.

În mod evident. radiaţii etc. Nu s-a răspândit!” Faţa lui era de-a dreptul luminoasă. iar diagnosticul a fost pozitiv. A adăugat cu un chicotit: „Acum două luni am dat întâmplător peste primul medic. Jim mi-a descris diferitele tratamente pe care le-a încercat: chimoterapie. fapt pe care i l-am şi spus. „Şi ce s-a întâmplat în continuare. Îmi vine să le-o relatez oamenilor la seminarele mele.încercare şi care sunt cei mai solicitanţi cu asistentele. nu ai dat ortul popii!” Sinceră să fiu. Tumoarea a intrat în remisie. că nu trebuie să se ia după primul diagnostic care le . Eu aveam în faţă exact acest gen de om. sunt şi cei care reuşesc să supravieţuiască. Jim? L-am întrebat eu. La fel de încăpăţânat cum a început. Jim. În continuare. ca şi cum ar fi văzut o stafie! Fusese absolut convins că am murit cu 20 de luni în urmă! Şi nu am de gând să mă opresc aici! Intenţionez să mai trăiesc o vreme!” Văzându-i spiritul. Când şi-a terminat povestea. A rămas şocat când m-a văzut! S-a albit la faţă. mi-a repetat cu aceeaşi mândrie în voce: „Le-am arătat eu! Acum trei luni am făcut o scanare MRI (scanare cu raze X a ţesuturilor moi). nu am avut nici cea mai mică îndoială că va reuşi. pentru ca ei să afle astfel că este perfect posibil să se implice şi să participe direct la propria îor vindecare. şi nu în metastază. aveam în faţă o imagine a sănătăţii perfecte. şi-a încheiat povestea cu un triumfalist: „Nu mi-a sosit încă timpul!” I-am spus: „Povestea ta e incredibilă. aşa cum se aşteptau medicii.

Mă aflam în prezenţa unui om cu un curaj rareori întâlnit. „O. Vocea lui a devenit o şoaptă. „Atunci de ce ai venit la mine? Mie mi se pare că eu însămi aş avea ce învăţa de la tine. Cu siguranţă.este prezentat. chiar asta şi fac”. aproape vulnerabil. Nu mi-aş dori ca ea să apară într-o altă parte a corpului meu numai pentru că nu mi-am învăţat lecţia pe care trebuia să mi-o predea". În felul meu. Tu eşti un exemplu viu al posibilităţilor ascunse în oameni”. arătând către piept. mi-a spus el pe acelaşi ton stins. ştiu foarte bine. iar faţa lui a căpătat expresia unui copil nevinovat. dar simultan cu o smerenie copleşitoare. ajutându-i astfel să înţeleagă că au posibilitatea să se vindece. felul lui exploziv de a fi s-a liniştit şi Jim a devenit liniştit. A trebuit să mă aplec către el pentru a auzi motivul vizitei sale. Doresc să aflu de ce mi-a apărut ea. „Ştiu că trebuie să învăţ o lecţie importantă în urma acestei boli. Dintr-odată. puţin stânjenit. şi că au libertatea de a opta pe ce cale a vindecării doresc să o apuce. Cuvintele lui m-au uluit. ca şi cum acesta ar fi o literă de lege. Ar trebui să te implici tu însuţi şi să le vorbeşti celorlalţi pacienţi care suferă de boala ta. mi-a şoptit el. Tu eşti un exemplu minunat pentru noi toţi”. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. aproape plângăreţ. tumoarea nu mi-a apărut numai ca să le dovedesc medicilor că se înşeală. „Aş vrea să ştiu de ce… De ce mi-a apărut această chestie”. mi-a răspuns el. El nu se sfia să recunoască în faţa mea că nu deţinea toate răspunsurile şi că spera să îl .

De aceea. o voi face din nou. Eu îi ajut pe oameni să descopere lecţiile pe care doresc să li le transmită bolile lor. Mi-a spus: „O. am convingerea că trebuie să învăţ ceva în urma acestei experienţe. Şi astfel. De aceea. i-am povestit pe scurt propria mea experienţă şi i-am spus în final că aş fi fericită să îl pot ajuta să îşi scoată la lumină vechile amintiri stocate în interiorul tumorii sale. Chiar aceasta este specialitatea mea. nu ai ascultat primul meu apel la trezire. după care mi-a spus liniştit: „Tot nu ştiu cu ce te ocupi. Eram atât de emoţionată de această vulnerabilitate şi de această gingăşie încât nu am reuşit să spun nimic timp de câteva minute. În final. ca şi cum ar fi dorit să îmi testeze sufletul.ajut să descopere lecţia pe care dorea să i-o predea tumoarea lui. astfel încât să înveţe lecţia pe care doreşte să i-o predea aceasta. că motivul pentru care atât de mulţi oameni acceptă să le fie extirpate chirurgical tumorile numai pentru a se trezi peste câţiva ani că acestea le apar în alte părţi ale corpului este acela că nu şi-au învăţat lecţiile. Poate că de data aceasta vei fi mai receptiv’. acesta le spune:. noi nu le vom mai repeta. Hei. Jim m-a privit în ochi. . Cred. dar nu ştiu încă ce”. Jim a fost întru totul de acord cu mine. de asemenea. lor le apare o altă tumoare”. dar am încredere în tine şi sunt dispus să încerc orice”. Convingerea mea sinceră este că dacă ne vom învăţa aceste lecţii. şi deci nu au acceptat cunoaşterea pe care a dorit să le-o ofere în acest fel sufletul lor. Atunci. i-am răspuns simplu: „Perfect.

fiule”. în mintea lui a apărut o amintire foarte vie. Aceasta nu se afla însă acolo. A continuat să o scuture. care nu i-a mai trecut niciodată de atunci. unde a găsito. Cât de divină este această sete! Pe cât de încăpăţânat şi de puternic era. încrederea lui în mine era aproape copilărească. înainte de a apuca să-l întreb ce vede acolo. Aveam în faţă un om care nu ştia absolut nimic despre ansamblul minte-corp. Cum l-ar fi putut ierta pe Dumnezeu pentru . s-a eliberat şi a fugit din şcoală. Jim a intrat în panică.Am început astfel împreună procesul Călătoriei Fizice. Zăcea pe jos. A simţit atunci o furie oarbă împotriva lui Dumnezeu. Avea 16 ani. În acel moment. iar el trebuia să aibă grijă de mama sa. dar care intuia că există ceva mai profund. care trebuie înţeles. într-o perioadă în care Anglia se afla în război. Bombele germane cădeau deasupra întregii ţări. când o bombă a căzut chiar în zona în care locuia el. el a ieşit în stradă. Jim a luat-o în braţe şi a încercat să o trezească. S-a dus direct acasă şi şi-a căutat mama. aparent intactă. Tatăl lui îşi părăsise familia. pe atât de deschis şi de sincer s-a dovedit Jim de-a lungul procesului. În cele din urmă. De îndată ce a ajuns în interiorul plămânului bolnav. frumoasă şi tânără. Mam gândit din nou în sinea mea cât de însetaţi suntem cu toţii de dorinţa de a ne înţelege lecţiile şi de a ne elibera. Jim era la şcoală. ca şi cum ar fi adormit. S-a luptat cu profesorii săi. până când un ofiţer de poliţie a venit şi i-a spus: „E moartă.

De data aceasta. Practic. iar din adâncurile conştiinţei sale a ieşit. era orientată împotriva inamicului. tânărul Jim a ascuns-o lângă inima lui. Cum au putut ucide soldaţii o femeie inocentă? Ce compasiune ar fi putut avea el pentru un popor atât de rău? Toată acea furie imposibil de exprimat şi de rezolvat a ieşit la suprafaţă. Neştiind ce să facă cu ea. El i-a spus lui Jim că sufletul acesteia era perfect împăcat. Se pare că Dumnezeu avea alte planuri pentru mama lui. atât de infinită încât . scoţând-o astfel pentru prima dată din pieptul său şi din celulele sale. Am rămas apoi tăcută. inima acestuia s-a deschis la maxim şi din ea a ieşit la iveală o iertare profundă. ca de obicei în astfel de cazuri. pentru o mică discuţie. Cum iar fi putut ierta vreodată pe acei nazişti infernali? Mama lui nu s-a putut apăra. furia i s-a amplificat şi mai mult.că i-a răpit mama înainte să-i fi venit sorocul? Cum i-a putut face aşa ceva? Ce fel de Dumnezeu era? Ce fel de Dumnezeu face astfel de lucruri? Apoi. nu era implicată în niciun fel în acel război. şi să-i invite pe toţi cei implicaţi în amintirea lui. Când a sosit timpul ca Jim să îl ierte pe Dumnezeu. în plămânul lui stâng. întrucât se afla exact în planul în care trebuia să fíe. I-am cerut apoi să îşi imagineze ce i-ar răspunde Dumnezeu. I-am cerut să vizualizeze un foc de tabără chiar acolo. în timp ce Jim a dat glas furiei sale nerostite timp de 50 de ani împotriva lui Dumnezeu. o înţelepciune nebănuită de el. l-am sugerat lui Jim un lucru pe care nu l-am mai aplicat până atunci. Mai mult. în interiorul plămânului stâng. inclusiv pe Dumnezeu.

Din el emanau o inocenţă copilărească şi o pace nesfârşită. Parcă şi-ar fi scos de pe chip o mască de ciment. care strălucea într-o lumină plină de pace. din inima lui Jim s-a revărsat o compasiune uriaşă. Tu ai fost profesorul meu.numai asistând la acest proces mi s-a oprit respiraţia. arătându-şi pentru prima dată adevăratul chip. când şi-a întrebat înţelepciunea interioară de ce au procedat aceştia cum au procedat. I-am spus cu blândeţe: „Am avut dreptate. Înţelegându-le pentru prima dată punctul de vedere. Când procesul s-a încheiat. În continuare. Ochii i-au licărit din nou. la fel ca diamantele. . iar mamele lor erau la fel de ameninţate cum fusese a lui. Înainte de a se ridica să plece. Apoi din nou. şi nu invers”. Aş dori să fii deschis în faţa posibilităţii ca aceasta să nu îţi mai găsească nicio tumoare”. Nu mai aveam nevoie de cuvinte. Umilinţa şi iubirea lui Jim m-au făcut să îmi doresc să îngenunchez chiar acolo. erau la fel de speriaţi ca şi el. i-am mulţumit pentru vizita pe care mi-a făcut-o şi i-am spus: „Ştiu că urmează să îţi faci o nouă radiografie MRI peste două săptămâni. el s-a adresat naziştilor. Şi asupra lor erau aţintite alte arme. Din el a ieşit la iveală o furie atât de năprasnică încât nu ştiam dacă propria mea inimă o va putea suporta. am rămas tăcută alături de acest om extraordinar. aceasta i-a răspuns prin gura inamicilor săi că nu făceau decât să îndeplinească nişte ordine şi că. iar faţa lui a căpătat o expresie blândă. de fapt.

Eu nu am venit la tine ca să mă vindeci de tumoare. aceasta mi-a spus: „Mătuşa mea se întreabă ce i-aţi făcut unchiului meu. ci ca să aflu de ce mi-a apărut aceasta şi pentru a învăţa lecţia pe care trebuie să mi-o predea ea”. mi-a răspuns el. adică să nu se răspândească. După ce a plecat. I-am răspuns cu aceeaşi blândeţe: „Bine. rămâi totuşi deschis în faţa acestei posibilităţi. de altfel. Nu mai înjură în trafic şi nu se mai enervează atunci când priveşte ştirile la . m-am gândit din nou ce binecuvântare nesfârşită este să poţi face acest gen de muncă. tot ce poţi spera este ca acesta să intre în remisie. Probabil că sunt cea mai norocoasă fiinţă în viaţă. Au trecut trei săptămâni fără să primesc nicio veste de la Jim. mi se pare mai degrabă un privilegiu. Mă simţeam oarecum dezamăgită. Am primit apoi un telefon de la nepoata lui. Spune-le oamenilor că vindecarea la nivel celular este perfect posibilă. Continuă să fii exemplul minunat care eşti deja. oarecum surprins de această sugestie. În cazul cancerului la plămâni. Aşa ceva nu se poate întâmpla. Nu există nicio mărturie a vreunei persoane care a avut acest gen de tumoare şi căreia să îi fi dispărut. Jim s-a transformat într-o pisicuţă! Nu mai face valuri în jur. nici vorbă. Pe un ton de un entuziasm nestăvilit. A fost o onoare pentru mine să lucrez cu tine”. Vezi tu. nu mai ţipă la ajutoarele sale atunci când acestea varsă făina pe jos sau când pâinile nu le ies cum trebuie. tumoarea mea este diferită de a ta. nici măcar nu mi se pare că lucrez.„O. Cine ştie? S-ar putea să fii primul caz de acest fel.

iar cealaltă jumătate atribuie miracolul unui medicament pe care i l-au administrat acum doi ani. Mi-a spus că. . ce s-a întâmplat când i-au făcut lui Jim MRI-ul?” „A. decât o cicatrice de mărimea unui fir de păr”.televizor. mi-am adunat curajul şi am întrebat-o eu: „Apropo. punându-l să facă toate testele care există pe planetă. Văzând că îşi ia rămas bun de la mine. Am râs şi i-am răspuns că simt încântată să aud astfel de veşti. Medicii nu au mai găsit nimic. „Uimitor! Şi ce spun medicii?” „Întregul spital s-a transformat într-un circ. Toată lumea îşi bate capul ca să înţeleagă ce s-a întâmplat. Este primul caz cunoscut în istorie în care o tumoare canceroasă la plămâni a dispărut complet”. da. Din păcate. şi-a adus ea aminte. l-a descoperit pe adevăratul bărbat cu care ştia că s-a căsătorit acum 45 de ani”. Jumătate din medici sunt convinşi că i-au pus un diagnostic greşit. pentru prima dată în viaţa ei. Mătuşa m-a rugat să vă mulţumesc. A devenit incredibil de bun şi de blând. conversaţia se apropia în mod evident de sfârşit. „Şi Jim ce zice?” „îl ştiţi pe Jim… Tratează totul cu umorul lui caracteristic”. îl tratează pe Jim ca pe un cobai de laborator. iar nepoata nu dădea vreun semn că ar pomeni ceva de MRI. după care i-am spus pe scurt ce privilegiu a fost inclusiv pentru mine să lucrez cu unchiul ei. La ora actuală.

Într-adevăr. Circumstanţele exterioare nu fac decât să apese pe buton şi să o activeze. nu maş fi enervat pe el”. a învăţat lecţia pe care dorea să i-o transmită sufletul lui. să scriu această carte la doi ani după vindecarea lui Jim. În cazul lui Jim. Există nenumărate emoţii nerezolvate şi îngropate în subconştientul nostru. sau „E din cauza ştirilor de la televizor”. Foarte mulţi oameni se înfurie şi cred: „E din vina traficului”. După ce am citit scrisoarea. De altfel. dar în realitate aceasta este deja înmagazinată înlăuntrul lor. din fericire. darul a constat în eliberarea de 50 de ani de furie. am primit o scrisoare fericită şi emoţionantă de la Suzy.O săptămână mai târziu. Uneori mi se pare că bolile sunt cel mai mare dar pe care ni-l oferă viaţa. Acest om a optat pentru chimoterapie şi radiaţii. Ei cred că la baza mâniei lor stau factori exteriori. EI trebuia să se elibereze de cei 50 de ani de furie acumulată. Am auzit de asemenea dintr-o sursă . sau „Dacă X ar fi făcut cutare şi cutare lucru. nu-i de colo…”. butonul mâniei nu este singurul de care suferim cu toţii. dar. Medicii continuă să nu poată explica acest miracol. mam gândit: „Toţi oamenii îşi parcurg propria călătorie spirituală şi emoţională. Suzy m-a sunat recent şi mi-a spus că încă se mai fac teste şi cercetări asupra lui. M-am apucat. fiecare în ritmul lui. care i-a permis să îşi reveleze în sfârşit sinele real. iar circumstanţele exterioare nu fac decât să le activeze. în care aceasta îmi oferea noi amănunte referitoare la progresul remarcabil al lui Jim.

de-a lungul întregii sale copilării. Ea se referă la rezolvarea problemelor noastre. Călătoria nu are nimic de-a face cu revelarea anumitor amintiri numai pentru a ne justifica actualul comportament sau cu folosirea lor ca armă pentru a-i învinovăţi pe cei dragi. ci şi asupra familiilor lor. Dispariţia tumorii sale continuă să fie atribuită unui medicament care i-a fost administrat cu doi ani înainte de procesul Călătoriei Fizice pe care a întreprins-o. Rortnie era o mamă în vârstă de 32 de ani. La fel ca mulţi alţi copii . cu inima caldă.independentă că niciun jurnal medical britanic nu a acceptat să publice cazul lui Jim. ci şi asupra familiei sale. Adoptată la vârsta de doi ani şi jumătate. la încheierea poveştilor care ne-au măcinat şi la iertarea celor care ne-au rănit. până când a fost diagnosticată cu o depresie cronică. astfel încât să ne putem continua viaţa într-un mod sănătos. eliberaţi de poverile emoţionale din trecut. 18 Unul din aspectele mele favorite ale lucrului cu oamenii şi ale practicării Călătoriei se referă la efectele vindecătoare profunde pe care le are aceasta nu doar asupra celor implicaţi. a cărei poveste nu diferea cu nimic de cea a altor mii de femei. fizic şi sexual. la vindecarea durerilor. ea a fost abuzată în mod repetat. de familia ei adoptivă şi de prietenii acesteia. Cunosc o femeie a cărei poveste curajoasă mi se pare apogeul absolut al puterii vindecătoare a iertării nu doar asupra persoanei în cauză.

După prima ei Călătorie. era atât de insuportabilă încât a făcut prima dintr-un lung şir de tentative de sinucidere. oricâte somnifere ar fi luat. ce păreau imposibil de rezolvat. A umblat pe la tot felul de medici. mi-a scris o scrisoare emoţionantă. Apoi. ea şi-a amorţit durerea interioară prin intermediul depresiei. s-a gândit să nu mai ia Temazapam pentru a adormi. povestindu-mi uimitoarea revenire prin care a trecut. De aceea. suferinţa ei interioară nu era încă vindecată. La vârsta de 11 ani. Dimineaţa îmi venea să alerg prin casă de bucurie”. care i-au fost luaţi şi duşi într-un cămin de copii. ea nu ştia cum să facă faţă emoţiilor puternice ale traumei insuportabile prin care trecea. a dormit profund timp de opt ore. ea a ajuns pentru prima dată la psihoterapeut. într-o noapte. psihiatri şi spitale. Avea trei copilaşi minunaţi. „A fost absolut minunat. scufundându-se într-un abis al disperării din care nimic nu o putea scoate. În primele zile nu a simţit practic nicio îmbunătăţire. Dimpotrivă. mi-a scris ea. Practic. întrucât autorităţile au considerat-o prea instabilă din punct de vedere emoţional pentru a se ocupa de ei. A luat toate sedativele şi medicamentele anti-depresive imaginabile. dar nimic nu o putea face să renunţe la disperarea ei. La 16 ani. care i-au diagnosticat aceleaşi crize depresive. Ca niciodată. Nu am mai avut coşmaruri. . Ronnie urma încontinuu o spirală descendentă.aflaţi în aceleaşi circumstanţe. Nu putea dormi nici două ore pe noapte.

19 Unul din aspectele cele mai satisfăcătoare pentru mine ale lucrului cu instrumentul Călătoriei este să asist la vindecarea unei întregi familii. Împreună. fiind admirat deopotrivă de către ceilalţi copii şi de către adulţi. şi de atunci nu s-a mai atins de pastile. şi a avut o lungă discuţie cu ea. într-un mediu atât de plin de iubire. procesul de vindecare se poate produce pe toate nivelele. conducându-i pe toţi membrii familiei către o creştere spirituală. fiul ei. şi fratele lui. a fost minunat să o pot îmbrăţişa şi să îi spun că o iubesc şi că am iertat-o pentru tot ce mi-a făcut”. În acest fel. au trecut prin acelaşi proces copleşitor de vindecare prin care a trecut şi Ronnie. Sean. A renunţat să mai ia Prozac. lucru pe care nu îl mai făcuse de doi ani. Şi el. şi a fost minunat să îi vadă jucându-se din nou împreună. şi astfel s-au eliberat cu toţii de ani întregi de dureri emoţionale. S-a dus şi şi-a vizitat mama. Nu contează cât de tineri sau . Au participat cu toţii la o retragere pentru copii unde se practica procesul Călătoriei. mi-a transmis vestea cea mare: şi-a recăpătat copiii înapoi.A început apoi să se privească cu alţi ochi. În final. a fost chiar „vedeta” programului pentru copii. alcătuiesc cu toţii un exemplu perfect care ilustrează faptul că până şi cele mai disperate familii se pot vindeca. „După atâţia ani. A început chiar să zâmbească. afirmând că viaţa ei i se pare din nou completă.

căci toate sufletele aspiră către eliberare. Mai mult. De cele mai multe ori. aşa cum fac adulţii. Ei îşi doresc cu aviditate să se simtă liberi şi au încredere că se vor vindeca cu uşurinţă. procesul lor favorit este Călătoria Fizică. există câte un instructorsupraveghetor la fiecare 2-3 copii. La o retragere pentru copii. în timpul căreia pătrund într-o . ador să lucrez cu copiii. copiii sunt însă cei care îi învaţă pe adulţi cât de uşor este să te eliberezi şi să ierţi durerile din trecut. numită Călătoria Juniorilor. Copiii reprezintă adeseori exemple ideale de deschidere şi de dorinţă de a se vindeca. Am lucrat cu copii care. Ei nu ridică în calea procesului prea multe obstacole sau bariere. s-au dus să se joace pe dealuri sau în grădină. copiii mici îşi descoperă spontan Sursa. bucurându-se de viaţă fără să se mai gândească nici măcar un moment la fosta lor durere din trecut. motiv pentru care transformarea se produce foarte uşor în cazul lor. care obişnuiesc să opună foarte multă rezistenţă. Spre deosebire de adulţi. Personal. De cele mai multe ori. ei au un fel al lor de a-l transforma într-un fel de joc. pe care îi consider marii mei învăţători. copiii nu fac mare „tapaj” din acest proces. Copiii iartă foarte uşor şi nu au nişte identităţi şi nişte egouri suficient de puternice pentru a se crampona de vechile lor tipare şi obişnuinţe limitatoare.de bătrâni sunt aceştia. după ce şi-au încheiat Călătoria. Adeseori. astfel încât pentru ei procesul Călătoriei se derulează în mod natural.

Atunci când ajung în locul dorit. ei primesc odată cu baloanele lor curaj. creativitate. un „înveliş de cristal” care îi ajută să se protejeze de comportamentul necorespunzător al celorlalţi oameni etc. Toţi copiii adoră această parte a procesului. onestitate. care îi ajută să îşi descopere amintirile stocate în celule. iubire. putere capacitatea de a comunica şi de a-şi exprima adevăratele sentimente. pline cu puteri magice. . capacitatea de a cere ajutorul de la oamenii cei mai indicaţi. adevăr. În continuare. După ce le descoperă. cu atât mai mult cu cât nu au studiat niciodată anatomia. oferind descrieri extrem de plastice ale organelor lor interne. preţuire de sine. ei îi invită pe oamenii din amintire să coboare de pe ecran şi să se adune în jurul unui foc de tabără. ca şi cum acesta ar fi proiectat pe un ecran cinematografic. de la început şi până la sfârşit. compasiune. în sânge. rămân profund uimită cu câtă acurateţe reuşesc copiii să îşi descrie organele interne. în oase etc.capsulă magică ce îi transportă în siguranţă în orice parte a corpului doresc (şi pe care trebuie să o vindece). încredere în sine. Ei îşi iau cu ei un erou preferat sau un înger păzitor. Copiii primesc baloane colorate. care i-ar fi putut ajuta în momentul în care s-a desfăşurat incidentul. seninătate. înţelegere. ei aprind nişte torţe mari şi privesc în jur. în ţesuturi. Nu de puţine ori. Ei se pot deplasa astfel oriunde – în organe. ei vizualizează întregul scenariu. bucurie. în artere. De pildă. în vene. simţul umorului.

Este incredibil cât de rapid observă ei schimbările petrecute în organe şi cât de colorate sunt descrierile pe care le oferă. iar copiii învaţă că au resurse interne pe care nu şi le bănuiau şi pe care le vor putea folosi în alte circumstanţe asemănătoare din viitor. La fel ca adulţii. derulându-l însă aşa cum s-ar fi întâmplat el dacă ei ar fi avut acces la tot arsenalul de resurse pe care le-au primit acum. După derularea filmului modificat şi după experimentarea noilor lor resurse interne. Când a ajuns cu ajutorul capsulei magice în interiorul gâtului său . copiii îşi iau torţele imaginare şi privesc din nou ce se întâmplă în organele lor. Acest proces aparent naiv dă rezultate incredibile. După încheierea întregului proces. ei trec apoi printr-un proces de iertare şi spun: „Te iert. ei modifică scenariul filmului aşa cum doresc. copiii îi invită pe oamenii din amintire să coboare din nou de pe ecran şi să se adune în jurul focului de tabără. Folosindu-se de noile lor calităţi. Chiar şi copiii foarte mici par să înţeleagă semnificaţia acestor cuvinte şi nu opun aproape niciun fel de rezistenţă actului de iertare. scoţându-le astfel din pieptul şi din celulele lor. Ei au astfel şansa să dea glas adevăratelor lor sentimente din momentul incidentului. copiii se proiectează pe ecranul cinematografic şi pun întregul film de la început.Astfel înarmaţi cu aceste resurse interioare oferite odată cu baloanele colorate. pentru o mică discuţie. Este în regulă”. Îmi amintesc de un copil care avea dureri de gât înainte să îşi înceapă Călătoria Fizică.

În acest fel. părinţii lui şi-au cerut iertare. el şi-a scos acest spin din piept. dar el nu le-a spus niciodată cât de speriat a fost. pe un ton foarte dulce după care s-a simţit perfect împăcat. Neputând vorbi în timpul procesului Călătoriei Fizice. a intrat în panică. Un alt copil care a participat la retragerea noastră nu mai rostise niciun cuvânt de la moartea unuia dintre părinţi.şi şi-a aprins torţa. În cele din urmă. într-o vacanţă. În final. el. Freya. împreună cu părinţii săi. ci doar au dispărut pentru o perioade foarte scurtă de timp. E în regulă”. acesta părea aspru şi nisipos. copilul s-a eliberat de povară. El s-a pierdut de aceştia şi a crezut că părinţii lui au uitat de el. care s-a produs cu câteva luni în urmă. ci roșu şi moale. Tot în jurul focului de tabără. La discuţia din jurul focului de tabără. După iertare. când şi-a verificat din nou gâtul cu ajutorul torţei aprinse. spunându-le în sfârşit părinţilor săi ce a simţit în timpul acelui incident. La sfârşitul Călătoriei Fizice. copilul şi-a revelat o amintire în care se afla în Spania. durerea de gât i-a dispărut complet. copilul le-a spus la rându lui: „îmi pare rău. constatat că acesta nu mai arăta aspru şi nisipos. instructoarea care coordona . Copilul şi-a dat seama că. părinţii şi-au făcut apariţia. În timpul procesului. de fapt. aceştia nu l-au abandonat nicio clipă. Este interesant faptul că durerea de gât a copilului a dispărut exact în momentul în care el şi-a putut comunica adevăratele sentimente dându-le glas. De aceea. Nu înţelegea limba care se vorbea în jur și nu ştia cum să ceară ajutor.

Freya a profitat de prilej şi l-a pus pe copil să stea în jurul focului de tabără împreună cu tatăl lui şi să îi spună acestuia tot ce nu i-a putut spune la momentul potrivit. el nu şi-a putut lua la revedere de la el. Expertiza şi creativitatea Freyei sau combinat cu scenariul Călătoriei Fizice. Copilul trebuia să-i arate prin gesturi când se afla în interiorul corpului. Băiatul avea o problemă legată de dislexie şi nu se descurca foarte bine la şcoală. Un alt băiat a venit foarte reticent la retragerea pentru copii. după care trebuia să răspundă prin da sau nu la întrebările puse. copilul s-a simţit în sfârşit împlinit. Copilul i-a explicat Freyei că din cauza morţii subite a tatălui său. În mod uimitor. Tatăl lui l-a asigurat că îl va ajuta întotdeauna din cer şi că iubirea lui va rămâne de-a pururi implantată în inima fiului său. În acest caz. nea povestit că a fost chemată la şcoală. i-a spus să îi semnaleze ce se întâmpla prin gesturile sale.programul pentru copii. copilul a continuat să vorbească fluent şi şi-a văzut liniştit de viaţă. Mama lui era una dintre asistentele noastre şi el se simţea oarecum adus cu forţa de ea. În urma procesului. şi i-au permis copilului să îşi încheie cu succes Călătoria. la sfârşitul şedinţei el a rostit primele sale cuvinte după mai multe luni. Mama lui. . ea l-a adus în timpul weekendului la retragerea pentru copii. Distrusă. în speranţa că îşi va putea ajuta în acest fel fiul. care nu diferă foarte mult de un basm pentru copii. Jenny. unde i s-a spus că este puţin probabil ca fiul său să îşi ia examenele.

în speranţa că îl voi putea ajuta să îşi rezolve problema neîncrederii în sine. Miercurea trecută. Încă şi mai surprinzătoare a fost creşterea dramatică a încrederii lui în sine şi talentul de care a dat dovadă la un meci de tenis pe care l-a susţinut în weekendul următor. mi-a scris o scrisoare foarte frumoasă legată de fiul său: …Aş vrea să-ţi povestesc ce s-a întâmplat cu fiul meu. S-a împrietenit în mod deosebit cu o fetiţă de cinci ani. În luna noiembrie. Dar cea mai uimitoare a fost creşterea lui în înălţime.La început. care îl măcina de mult. tatăl unuia dintre absolvenţii Călătoriei Juniorilor. dar în scurt timp el a devenit un exemplu pozitiv pentru toţi copiii mai mici. l-am adus într-un weekend la retragerea pentru copii. Fără nicio excepţie. care s-a produs foarte brusc (iniţial. spre uimirea totală a profesorilor săi. . fapt care a avut un efect pozitiv asupra activităţii sale şcolare. Mary şi cu mine am participat la prima întrunire cu părinţii de la noua lui şcoală. fapt care i-a trezit şi mai mult încrederea în sine. era un copil destul de mic de statură pentru vârsta lui). toţi profesorii mi-au spus că au observat o amplificare dramatică a încrederii în sine a lui Richard. Brett. Jenny ne-a spus că schimbarea care s-a produs cu Nathan a fost atât de dramatică încât pur şi simplu nu-i venea să creadă cât de încrezător în sine a devenit acesta. băiatul şi-a trecut examenele cu note mari. băiatul a opus rezistenţă. pentru care a devenit un mentor. În săptămâna care a urmat. Richard. un fel de frate mai mare.

iar în ele predomină culorile negru. portocaliu şi roz. noi îi punem să deseneze şi să picteze. picturile „de dinainte” sunt triste şi dezolante. De regulă.Când ne-am întors acasă şi i-am spus acest lucru lui Richard. despre libertate. Personajele desenate au zâmbete întipărite pe feţe şi sunt înconjurate de sori mari şi de flori multicolore. un seminar ţinut pentru adulţi. Poveştile legate de copii sunt cu miile şi sunt la fel de miraculoase cum sunt ei în general. pe care sunt scrise calităţile pe care şi le . Întotdeauna îi aduc pe copii la Retragerea pentru Manifestarea Abundenţei. astfel încât aceştia din urmă să înveţe de la copii cât de uşoară şi de miraculoasă poate fi transformarea. însorite. Contrastul este de necrezut! În timpul seminarelor de weekend. Ei primesc în dar baloane colorate reale. şi le povestesc succesele pe care le-au obţinut în urma lucrului cu sinele. La seminarele noastre. înainte şi după lucrul cu sinele. Diferenţa este şocantă. pe care le asemuiesc cu cele ale eroilor lor şi pe care le practică împreună cu ceilalţi copii. Pe feţele personajelor desenate curg adeseori lacrimi. iubire şi iertare. În picturile „de după” predomină de regulă culorile deschise. cum ar fi galben. Copiii le cântă adulţilor cântece inspirate cu versuri create de ei. Operele lor artistice mă emoţionează de fiecare dată la fel de tare. copiii îşi descoperă calităţile interne. acesta a comentat imediat: „S-a întâmplat datorită weekendului petrecut la seminarul lui Brandon”. roşu şi albastru închis. Toată lumea zâmbeşte în aceste imagini.

este imposibil să te îmbolnăveşti. Realitatea este că în fiecare dintre noi există un copil! Interior. astfel încât să nu! Ajungă să îşi creeze acele poveri emoţionale limitatoare care conduc la blocaje fizice şi la boli. Dorinţa mea cea mai vie este ca ei să îşi trăiască viaţa ca pe o expresie a sinelui lor real. Personal. atât de specifice adulţilor. Li se propun de asemenea procese interactive prin care au posibilitatea de a-şi demonstra aceste calităţi eroice. onestitate. iertare etc. În cazul acestor copii. am convingerea că îşi încep viaţa într-o manieră mai sănătoasă şi mă rog ca ei să continue lucrul cu sinele pentru a-şi păstra acest echilibrul interior. 20 În mai multe oraşe în care am organizat seminare ale Călătoriei. amabilitate.doresc: curaj. bunătate. a sufletului tău. distracţie. Ce bine ar fi dacă i-am urma exemplul şi dacă am avea încredere că eliberarea de poverile noastre poate fi cât se poate de uşoară. i-am încurajat pe absolvenţi să formeze grupuri de sprijin care să se întrunească o . iubire. vei găsi instrucţiuni speciale în această direcţie la sfârşitul cartii. ba chiar distractivă! Dacă inima ta simte chemarea de a lucra cu copiii. ador să îi văd pe aceşti „eroi” micuţi plecând de la seminarele noastre convinşi că este cool să fii bun sau generos. Convingerea mea este că dacă îţi trăieşti viaţa ca pe o expresie a sinelui tău real.

Toată lumea îşi pune întrebarea: „Ce se întâmplă în clipa de faţă?”. iar apoi să te întorci la rudele şi la cunoscuţii tăi.dată pe lună. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să simţi că ai crescut din punct de vedere spiritual. iar eu obişnuiesc să îi întreb frecvent pe absolvenţi: „Ce ai prefera. noi ne privim de fiecare dată cu alţi ochi. continuând să îi sprijine pe oameni să se elibereze de celelalte văluri emoţionale care le întunecă „diamantul” interior. Suntem conştienţi că fiecare dintre noi continuă să evolueze şi refuzăm să ne cramponăm de vechile noastre impresii. La întrunirile noastre cu absolvenţii. Ea ne-a povestit că a participat cu trei săptămâni în urmă la un seminar al Călătoriei ţinut la Newcastleunder-Lyme într-un weekend. să te uiţi la televizor timp de două ore. Oricât de mult te-ai strădui să comunici cu ei din noua ta perspectivă. o femeie în vârstă de peste 50 de ani. Aceste întâlniri au devenit extrem de populare. ei continuă să te privească la fel. ceilalţi continuă să se cramponeze de imaginea lor de odinioară pe care au avut-o în ceea ce te priveşte. Una din persoanele care au luat cuvântul pentru a ne împărtăşi povestea ei a fost Anita. în urma căruia nu s-a . iar aceştia să te trateze la fel ca altădată? Deşi tu eşti conştient de faptul că te-ai schimbat. sau să îţi rezervi acest timp pentru a te elibera din punct de vedere emoţional?” Am participat recent la o mare întrunire de sprijin ţinută în Manchester. Este minunat să lucrezi cu alţi oameni care au aceleaşi preocupări ca şi tine şi care doresc să te privească aşa cum eşti cu adevărat.

Abia ieri miam dat seama. atât de natural mi s-a părut procesul”. A suferit ani la rând de dureri cronice de genunchi. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să mă eliberez din punct de vedere emoţional”. care s-au înrăutăţit atât de mult în ultima vreme încât abia dacă se mai putea deplasa. Am căzut şi mam rănit la genunchiul stâng. Iată ce ne-a spus ea: „M-am gândit în sinea mea: poate că Brandon s-o fi vindecat singură. şi în fiecare an care a urmat am fost nevoită să mai renunţ la o activitate care îmi plăcea: mai întâi la dans. Genunchiul meu nu şi-a revenit niciodată. nu m-am aşteptat să obţin vreun rezultat şi nu am observat nicio diferenţă după ce am realizat procesul. Anita a continuat: „Sinceră să fiu. nici măcar după ce am făcut fizioterapie. trebăluind prin grădină şi smulgând buruienile. apoi la drumeţiile pe dealuri. Oricum. cât de uşor să mişc! Înainte nu puteam să îngenunchez deloc. Cu un zâmbet seducător pe faţă. . Ce să mai vorbesc de ghemuit! Genunchii mei s-au vindecat şi eu nici măcar nu mi-am dat seama.aşteptat să obţină vreun rezultat fizic notabil. dar eu nu voi reuşi acest lucru. în anul 1991 mă aflam în Austria şi mergeam printr-o zăpadă adâncă. Şi nu au trecut decât trei săptămâni de când a aplicat procesul! Mai târziu. ea mi-a trimis următoarea scrisoare: Dragă Brandon. a perseverat şi a realizat două Călătorii Fizice. după care mersul a devenit extrem de dificil şi de dureros pentru mine.

ghemuită. o altă persoană din public s-a ridicat şi a luat cuvântul. ţinând pe genunchiul bolnav o stropitoare uriaşă. fără nicio durere. După ce a ascultat povestea Anitei la seminarul de care vorbeam mai devreme. Este minunat să pot dansa din nou şi să mă pot plimba pin sat. procesul de deteriorare a fost atât de accentuat încât. într-un pas alert. mi-am dat seama că nici prin minte nu mi-a trecut să merg încet. Ce bucurie! Oricât de minunată mi s-ar părea vindecarea fizică prin care am trecut. Subit. Era vorba de un . încă şi mai importantă mi se pare cunoaşterea faptului că îmi pot influenţa fiecare celulă din organism. am urcat aproape 1 km pe un deal. Doctoriţa pe care am consultat-o mi-a spus că am artrită la genunchi şi că nu se poate face nimic. mi-am dat seama că trebăluiesc prin grădină de 30 de minute. m-am dus la medic. Când am ajuns din nou la poalele lui. M-a trimis să fac şi mai multă fizioterapie. În timpul seminarului Călătoriei am fost atât de sigură că nu am practicat corect procesul încât ulterior nu am încercat să conştientizez eventualele schimbări care s-ar putea produce. dar fiecare exerciţiu pe care trebuia să îl practic nu făcea decât să îmi inflameze şi mai mult genunchiul. atentă la fiecare pas pe care îl fac. Câteva zile mai târziu. disperată. Nu mai puteam suporta nici măcar greutatea pijamalei peste el. Acum două săptămâni am coborât 80 de trepte şi nu am avut nimic.Anul acesta. Îmi era imposibil să îl mai îndoi fără să simt nişte dureri atroce.

Am văzut la distanţă un semn indicator pe care în mod normal l-aş fi putut citi cu uşurinţă. La vremea aceea suferea de depresie cronică. la vremea respectivă. Abia câteva luni mai târziu şi-a dat seama că nu mai suferă deloc de depresie. aşa că nu m-am mai gândit la această problemă până a doua zi. După o .bărbat pe nume Bill. Este foarte adevărat că atunci când ne întoarcem la viaţa noastră de zi cu zi. am remarcat că vederea mi-a devenit înceţoşată. După seminar. dar de data aceasta am observat că atunci când conduc maşina. numai el nu. La fel ca şi absolvenţii mei. transformarea ni se pare de multe ori atât de naturală încât uităm că au fost perioade în viaţa noastră când ne-am simţit cu mult mai rău! 21 Am trăit şi eu o experienţă similară. „el nu i-a acordat niciun credit”. când scenariul s-a repetat întocmai. Iniţial. mă simt uşor ameţită. Întotdeauna am avut o vedere foarte bună. şi eu continui să practic Călătoria ori de câte ori am vreo problemă fizică sau emoţională. destul de recent. dar care acum mi s-a părut neclar. Cu circa trei luni în urmă. Acesta a întreprins Călătoria în urmă cu un an. a plecat convins că toţi ceilalţi s-au eliberat de problemele lor. Bill a uitat de proces şi şi-a văzut de viaţă. A adăugat că singurul motiv pentru care a venit la această întrunire a fost acela de a-mi mulţumi personal pentru seminarul pe care l-am organizat şi căruia. am crezut că sunt puţin obosită. În continuare.

în mintea mea se instaura un fel de ceaţă.săptămână în care vederea mea nu şi-a revenit deloc. am rămas surprinsă să constat că aceasta m-a condus într-un cu totul alt loc decât mi-am propus iniţial. ştiam foarte bine că cei mai mulţi dintre oameni miar fi spus că este „normal” să nu mai vezi bine după o anumită vârstă. dar inteligenţa infinită a corpului meu m-a condus direct în uter. Am fost convinsă că voi ajunge în interiorul ochilor pentru a descoperi cauza problemei. experienţa din trecut m-a învăţat că înţelepciunea corporală ştie mai bine unde doreşte să meargă. m-am decis să am şi de această dată încredere în ea. Mi-am ajutat familia şi am participat la organizarea înmormântării. Deşi povestea nu părea să aibă vreun sens. şi până acum nu mi s-a întâmplat să constat vreodată că a greşit. De aceea. Nu înţelegeam ce s-a întâmplat şi nu îmi permiteam să simt sau să . Când aveam 19 ani. La vremea respectivă. am descoperit aici o amintire veche ce a continuat să mă deranjeze de-a lungul anilor. Având 43 de ani. Moartea lui m-a devastat din punct de vedere emoţional. toţi cei din exterior au rămas cu impresia că sunt puternică şi că mi-am păstrat integral autocontrolul. dar mi-am spus în sinea mea: „Eu una nu cred în aşa ceva! Cred mai degrabă că este ceva ce refuz să văd!” Când am întreprins călătoria în interiorul corpului meu. m-am decis să întreprind o Călătorie Fizică şi să descopăr care este problema. Ori de câte ori încercam să evoc această amintire. În interior mă simţeam însă complet devastată. tatăl meu s-a sinucis. Ajunsă în pântec.

Mă aflam în partea de nord a statului New York. unde am băut mai multe cocteiluri. aşa că m-am îmbătat rapid. În drumul de întoarcere spre cămin. Aşa că am continuat sa beau la greu.îmi exprim durerea profundă. era o noapte întunecată de toamnă. se amesteca cu o vinovăţie profundă. m-am întors la universitate. Nu eram deloc obişnuită cu alcoolul. Mai târziu. Dimpotrivă. În amintirea mea. dar am simţit că trăiesc într-o lume ireală. Spre deosebire de modul meu obişnuit de a fi. Mă simţeam abandonată. Mă gândeam: „Ce mai contează? Nimic nu are sens”. fără niciun prieten la care să-mi găsesc alinare. am auzit de multe ori că atunci când cineva se sinucide. Fusesem o elevă de nota zece. Amorţeala simţurilor. singură şi părăsită. cu numai două săptămâni înainte de sinuciderea tatălui meu. Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi în cazul meu. mi-am pus o mască veselă şi falsă. membrii apropiaţi ai familiei sale se simt întotdeauna responsabili. în acea noapte m-am comportat sălbatic. numai pentru a uita de durere. Când am ajuns în . Nu i-am spus nimic acestuia despre tatăl meu. După înmormântare. iar acum venisem în acest loc ciudat. care abia reuşea să îmi mascheze disperarea şi durerea interioară. fără să-mi pese de nimic. încercând să par matură şi „stăpână pe situaţie”. Ne-am dus într-un bar. M-am decis să merg la o întâlnire cu un tip pe care abia îl cunoscusem. am intrat într-un magazin de băuturi alcoolice şi am cumpărat împreună încă o sticlă de gin. ca şi cum aş fi putut face ceva ca să îmi salvez tatăl. foarte rece.

Îmi era frig. Acum. Se pare că fusesem dată dispărută şi că mă cautaseră timp de două zile şi jumătate. sufletul meu a considerat că a sosit timpul să privesc în faţă ce s-a întâmplat atunci. întrucât nu mi-am mai amintit nimic din ceea ce s-a întâmplat după aceea. Eram confuză şi complet dezorientată. am băut singură trei sferturi din sticlă. am reuşit însă să îmi privesc în faţă amintirea. mintea mea supra-conştientă a preferat să o blocheze complet. de-a lungul acestor ani. Simţeam un dezgust total faţă de mine însămi. purtam aceleaşi haine ca în noaptea cu pricina şi mă simţeam devastată din punct de vedere emoţional. Am înţeles imediat de ce m-am protejat singură. unde am găsit o sumedenie de note prinse pe panoul de afişaj. În cele din urmă. mi-am croit drum către dormitoare. Împleticindu-mă.camera tipului. Nu erau deloc imagini frumoase. într-o manieră subconştientă. De aceea. de care nu mi-am mai amintit nimic – până la această Călătorie Fizică. dublat însă de sentimentul că „Oricum nu-mi pasă”. Am pierdut două zile din viaţa mea. În timpul procesului Călătoriei Fizice. Probabil că mi-am pierdut cunoştinţa. Nu ştiam cum ajunsesem în pădure. Cred că amintirea celor două zile a fost prea dureroasă pentru a o putea „privi în faţă”. am început să văd flashuri şi să surprind crâmpeie din ceea ce s-a petrecut atunci. m-am trezit mergând prin pădurea de lângă campus. la vârsta de 43 de ani. după care am continuat lucrul cu . Două zile mai târziu.

m-am gândit. m-am aşteptat ca vederea mea să se îmbunătăţească pe loc. Niciodată în viaţă nu am avut o vedere nocturnă atât de acută. Au trecut astfel trei zile. Trei săptămâni mai târziu m-am întors acasă întro noapte. tocmai îmi privisem în faţă o amintire pe care foarte mulţi ani am refuzat să o recunosc. După încheierea Călătoriei mele Fizice. Şi totul pentru o vinovăţie care nu îmi aparţinea. Poate că ar fi trebuit să fiu condusă în interiorul ochilor. . Am uitat apoi de proces şi mi-am văzut de restul treburilor. De data aceasta. Mi-am promis totuşi ca data viitoare când voi face o Călătorie Fizică să mă interiorizez direct la nivelul ochilor. trebuia să mă iert pe mine însămi pentru că mi-am tratat propria viaţă într-o manieră atât de neglijentă.sine şi am practicat intensiv iertarea. ciudat! Celulele ochilor se schimbă» complet în 48 de ore. Practic. „Hm. mi-am dat seama că vederea mea a devenit atât de clară încât puteam vedea la fel de bine ca o pisică. Poate că înţelepciunea infinită a greşit de data aceasta. punând-o chiar în pericol. Am fost norocoasă că am supravieţuit în urma cantităţii uriaşe de alcool pe care am consumat-o în acea noapte. Dintr-o dată. nu al pântecului meu”. Grădina mea nu era iluminată. La urma urmelor. Vederea mea continua să fie înceţoşată şi ori de câte ori mă urcam la volanul maşinii. Dar poate că tocmai acesta a fost scopul. dar nu s-a produs nicio schimbare. vedeam fiecare fir de iarbă şi fiecare frunză de pe jos. deveneam uşor ameţită.

Am observat de asemenea că uneori. vechiul tipar dispare instantaneu. Procesul a fost atât de natural încât nici măcar nu m-am gândit la el. este greu să-ţi mai aduci aminte că ai fost cândva bolnav. dar şi în funcţie de problema pentru care este . care nu şi-au observat propriul progres decât mult mai târziu. În anumite cazuri particulare. De altfel. el nu dispare decât gradat. Conform legii atracţiei. le reamintesc mereu oamenilor care aplică acest proces al Călătoriei Fizice să îşi verifice din când în când starea sănătăţii şi eventualele progrese făcute. În cazul fiecărui proces. Procesul de vindecare diferă nu doar de la om la om. Procesul este cât se poate de natural. ca şi cum ai stinge lumina. acest lucru poate stimula foarte mult procesul de vindecare. ritmul natural al vindecării este asigurat de inteligenţa interioară. Vederea mea era cât se poate de bună de ceva vreme. la fel ca un ventilator care continuă să se învârtă o vreme după ce l-ai oprit. De aceea.A doua zi am observat că nu mai ameţesc atunci când conduc maşina. convingerea mea este că aşa se derulează adeseori lucrurile atunci când aplici Călătoria Fizică. lucrurile s-au petrecut la fel ca în cazul Anitei şi al lui Bill. Contează foarte mult să îţi aminteşti de unde ai plecat şi să constaţi unde ai ajuns. după criterii cunoscute numai de ea (care diferă de la om la om). Şi în cazul meu. vindecarea durează o vreme după derularea Călătoriei. conştientizarea succesului atrage după sine un succes şi mai mare. După ce te vindeci. În altele. dar nu-mi dădusem seama până atunci.

Când te simţi pregătit. de preferinţă unul care a citit această carte. începe să-l aplici. Eventual. Vei găsi procesul Călătoriei Fizice la sfârşitul acestei cărţi. Este foarte important să citeşti mai întâi instrucţiunile. că te-ai familiarizat deopotrivă cu „Procesul Călătoriei Emoţionale” şi cu Călătoria Fizică. Ai grijă să nu fii întrerupt de zgomote sau de alte surse de distragere în timpul procesului. Rezervaţivă împreună două ore pentru a lucra. consideră-l o aventură interioară. înainte de a trece la aplicarea procesului propriu-zis. în secţiunea intitulată „Instrumente”. fără să .aplicat. Dacă nu te deranjează. ulterior. Dacă doreşti să aplici Călătoria Fizică pe care o practicăm noi la seminarele noastre. Dacă nu ştii la cine să apelezi. renunţă în mod spontan la diferite obiceiuri proaste şi convingeri limitatoare pe care le aveau. foloseşte casetele mele audio. citeşte de două ori scenariul. poate că n-ar strica să afli câte ceva despre „efectele secundare” pozitive care pot apărea în urma aplicării acestor procese. el se poate produce instantaneu pentru o anumită problemă şi poate dura mult mai mult pentru o altă problemă. Chiar la aceeaşi persoană. la fel cum ar proceda un copil. Nu există o perioadă de timp universală pentru fiecare vindecare. Foarte mulţi oameni trăiesc o experienţă atât de profundă a Sursei lor interioare încât. 22 Acum. îţi recomand să îţi găseşti un prieten în care ai încredere. pentru a te familiariza cu el.

Noreen a observat că aceşti oameni au ceva „special”. fermecaţi de carisma ei irlandeză şi de spiritul ei viu. . care au vorbit de acest fenomen. care îi împiedică să se bucure de abundenţă în această viaţă). soarta a făcut ca Jerry şi Cathy. Cu cât intră mai frecvent şi mai profund în contact cu sinele lor real. părinţii copiilor.facă nici cel mai mic efort în această direcţie. foarte mulţi participanţi au început să discute cu Noreen. ea a remarcat o anumită „scânteie”. să apeleze la ea pentru a le supraveghea copiii în timpul unui weekend în care doreau să participe la o Retragere a Abundenţei (un seminar organizat de noi cu scopul de a-i elibera pe participanţi de convingerile lor limitatoare legate de bani. Dorind să beneficieze şi ea de acest „ceva” pe care nu îl putea defini. În scurt timp. Ea se consideră extrem de binecuvântată pentru că este doică la doi copii ai unor absolvenţi ai seminarului nostru. o prezenţă plină de iubire care părea să emane din ei atunci când le vorbea. cu atât mai nenaturale şi mai depăşite ajung să li se pară vechile lor tipare distructive. aşteptând cu răbdare ieşirea lui Cathy în timpul pauzelor pentru a-şi alăpta fiul cel mic. Noreen trebuia să stea cu copiii în afara sălii de seminar. foarte vorbăreaţă şi cu inima caldă. La rândul ei. un licăr în ochii lor. Noreen este o irlandeză în vârstă de 50 de ani. Odată. De pildă. ea s-a decis să participe la rândul ei la următorul seminar al Călătoriei. Mai mult. Am avut recent o întrunire cu mai mulţi absolvenţi ai seminarelor noastre.

Mai important însă decât acest lucru. să bârfească cu fetele. ceea ce a trăit a fost atât de intens încât a luat decizia să se consacre de-a pururi acestuia. ea a luat decizia să nu mai facă nimic care ar putea acoperi. Noreen a căutat întreaga ei viaţă această măreţie interioară. a sufletului ei. păta sau murdări vreodată strălucirea imaculată a sufletului ei. pe care ar fi dorit să şi le vindece. „Nu asta fac toţi oamenii? Ajungi acasă de la serviciu. devenind una cu diamantul pe care l-a descoperit în centrul fiinţei sale. ea a făcut legământul să i se devoteze de-a pururi. ducând o viaţă simplă şi pură. lui Noreen i-a plăcut întotdeauna să bea. obişnuia să se ducă la pub. Aici. Tot ce-şi dorea Noreen era să rămână pentru totdeauna în prezenţa acestuia. Noreen a suferit din cauza unor dureri acute şi cronice de spate. astfel încât să nu mai uite niciodată de el. ea dorea să afle sursa acelei „energii” pe care o simţea la toţi participanţii care îşi treziseră sinele real. Până atunci.Ani la rând. să fumeze şi să bea. nu a cunoscut niciodată o altă viaţă (după cum avea să îmi povestească mai târziu). La urma urmelor. De altfel. Altfel spus. adeseori până spre dimineaţă. ea a experimentat o Călătorie Emoţională senzaţională. distrânduse la culme. ce irlandez nu face acest lucru? Serile. După ce a experimentat-o direct în propria ei inimă. Noreen s-a înscris aşadar pentru următorul nostru seminar. această iubire care se află în inima tuturor oamenilor. . iar după ce a trecut prin toate straturile succesive ale emoţiilor sale şi a ajuns în prezenţa Sursei.

Acestea au dispărut în mod spontan după ce Noreen . făcând-o să se simtă murdară. Spre surpriza ei. De aceea. De aceea. a simţit dintr-odată nevoia să consume alimente mai sănătoase. ci aveau un gust neplăcut. devenind vegetariană. Dintr-odată. nici chiar rarele ocazii în care s-a mai dus nu i-au oferit satisfacţia de altădată. ea nu a mai simţit nevoia de a bea. Starea de mulţumire nu o mai părăsea practic niciodată. indiferent dacă muncea sau se distra. Ori de câte ori încerca să consume carne. De altfel. Ţigările nu i se mai păreau aromate. Spre uimirea ei. berea a început să i se pară la fel de dizgraţioasă ca şi urina. după care te duci la pub.mănânci ceva. Noreen a constatat că ţigările îi provoacă o stare de scârbă. Încă şi mai surprinzător. care să-i confere mai multă energie. Culmea este că nu a făcut niciun efort pentru a renunţa la toate fostele ei plăceri de altădată. ca să te distrezi cu prietenii!” După ce a parcurs procesul Călătoriei. Până atunci. întrucât fumul şi întunericul din cârciumi nu mai erau pe placul ei. Nici gustul lor nu mai era cel de altădată. ea constata că nu o poate înghiţi. când se putea bucura atât de intens de propria ei companie. a renunţat treptat la ea. dar după ce a descoperit starea naturală de relaxare interioară ea nu a mai avut nevoie de ele. nu a mai simţit nevoia să meargă serile la crâşmă. fumatul şi băutura o făceau întotdeauna să se simtă mai relaxată. Noreen s-a simţit atât de împăcată în sinea ei încât nu a mai simţit nevoia să caute tovărăşia altor persoane pentru a se simţi bine.

Cu această ocazie. Prin comparaţie cu această mare realizare. întotdeauna mi s-au părut extrem de plicticoşi acei oameni care au tot timpul grijă de sănătatea lor fizică. uită-te la mine: am devenit exact ca ei! Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. nu fumează şi nu beau alcool… întotdeauna mi s-au părut nişte ciudaţi. La ora actuală. râzând: „Brandon. O altă absolventă a seminarului nostru a fost Suzy.şi-a recunoscut sinele real. niciodată nu mi-am dorit să fac parte integrantă din această categorie de oameni. a renunţat cu uşurinţă la fostele ei obiceiuri distructive. ea a găsit ceea ce a căutat toată viaţa ei. prin care nu a încercat de-a lungul vremii decât să îşi umple golul interior. dar de când am . Noreen mi-a povestit mai târziu că a găsit în interiorul ei o lumină pe care dorea să o onoreze şi să o protejeze. De aceea. Noreen a descoperit un diamant nepreţuit. pe care nu mai era dispusă să îl acopere. Cunoşti tipul: cei care beau tot timpul apă plată. care fac exerciţii fizice. Prin el. Aceasta mi-a spus odată. Pe scurt. care mănâncă numai mâncare pentru iepuri. Iar acum. faptul că nodului pe care îl avea la un sân şi durerile cronice de spate i-au dispărut cu desăvârşire i s-a părut de-a dreptul minor. ea îşi petrece adeseori timpul liber ajutându-ne la organizarea seminarelor de weekend şi consideră că cea mai mare bucurie a vieţii sale este să îi ajute şi pe ceilalţi oameni să îşi descopere pacea din interiorul lor. ea a înţeles ce vor să spună aceia care afirmă că trupul este templul sufletului.

să simt nevoia de a avea cu adevărat grijă de corpul meu. . Altfel spus. şi nu întunericul nostru. pentru prima dată în viaţa mea. Dacă nu îţi întinzi aripile. neîncetând să mă minunez de dorinţa sufletului nostru de a coopera cu noi. am început. de ce nu am fi? Tu eşti copilul lui Dumnezeu. Noi ne temem cel mai mult să nu devenim excesiv de puternici. tu o îndrăgeşti fără să vrei şi devii din ce în ce mai puţin dispus să o întuneci prin acţiunile tale. de fabulos?” De fapt. Auzindu-i cuvintele. de talentat. pentru ca cei din jur să nu se simtă stânjeniţi în preajma ta. Noi ne întrebăm adeseori: „Cine sunt eu ca să fiu atât de strălucitor. Menirea noastră este să strălucim în toată plenitudinea noastră.decvare. nu ajuţi cu nimic această lume. Reducerea propriilor puteri. Cu adevărat. am zâmbit şi am privit-o în ochii ei sănătoşi şi vii. nu reprezintă în niciun caz un act de nobleţe. de sublim.participat la seminarul tău intitulat “Fără ego” (un seminar pentru avansaţi). Marieanne Williamson a descris perfect acest lucru: Teama noastră cea mai profundă nu este cea de ina. întoarcerea la iubire. Lumina noastră este cea care ne înspăimântă cel mai tare. Am început să mă iubesc sincer şi doresc să am grijă de mine exact aşa cum aş face cu o altă fiinţă pe care o iubesc”. Noi ne naştem în această lume pentru a manifesta slava lui Dumnezeu înlăuntrul nostru. Atunci când începi să îţi experimentezi lumina interioară. În cartea ei. tu nu mai doreşti să o acoperi cu un paravan. aşa cum fac în mod natural copiii. sufletul nostru nu ne doreşte altceva decât tot ce este mai bun pentru noi.

noi îi vom ajuta şi pe ceilalţi să se elibereze de teama lor. nu doar în unii dintre ei. noi le vom permite şi celorlalţi oameni să facă acelaşi lucru. fără să încercăm vreodată să descoperim CAUZA PROFUNDĂ care se ascunde în spatele acestuia! Spre exemplu. consumul de alcool sau de droguri. Dacă ne vom elibera de propria noastră teamă. Experienţa m-a învăţat că acest lucru este cu deosebire adevărat în cazul dependenţelor. o persoană care are probleme cu greutatea corporală încearcă să şi-o ţină sub control prin schimbarea dietei alimentare sau prin adoptarea unui program de exerciţii fizice. 23 Lumina nu este singura noastră calitate pe care o acoperim sub un paravan. dar nu stă să se întrebe: „Ce anume mă determină să mănânc în exces”? . noi încercăm să ne ascundem inclusiv sentimentele reale. noi suntem învăţaţi să privim în faţă doar COMPORTAMENTUL DE SUPRAFAŢĂ generat de o dependenţă (cum ar fi alimentaţia excesivă. Dacă vom lăsa lumina din interiorul nostru să strălucească. Acestea sunt un mijloc de autodistrugere care ascunde de multe ori în spate o problemă emoţională profundă cu care nu dorim să ne confruntăm.Ea se manifestă în egală măsură în toţi oamenii. furtul din magazine. În societatea occidentală. cumpărăturile obsesive.). jocurile de noroc etc. Adeseori. Ea încearcă astfel să îşi schimbe comportamentul.

Aceasta nu-şi dă seama că înainte de a se îngrăşa a avut o problemă pe care a îngropat-o în subconştient. Singura mea problemă este că nu mă pot opri din mâncat”. dar nu ne întrebăm ce emoţie sau ce problemă încearcă să aline hrana pe care o consumăm. Ori de câte ori aud aceste cuvinte. În continuare. Aceasta continuă să acţioneze nestingherită în ei. eu îi invit adeseori pe participanţi să încerce următorul experiment. oamenii nu au succes cu noile lor diete alimentare decât pentru o perioadă scurtă de timp. ce problemă are persoana în cauză. îmi pun întrebarea ce se ascunde în spatele lor. amintiţi-vă ce s-a întâmplat cu câteva momente înainte de a simţi. la seminarele noastre. refuzând să se confrunte cu ea. De ce? Deoarece ei nu au încercat să rezolve cauza profundă care a stat la baza comportamentului lor. Nu de puţine ori. diferite persoane din sală ridică mâna şi spun: „Eu nu am o problemă emoţională. dar refuză să o privească în faţă. în timpul seminarelor noastre. Această hrană ne amorţeşte capacitatea de a simţi. după care încep să se îngraşe din nou. Le spun: „închideţi ochii… Acum amintiţi-vă un moment recent în care aţi mâncat ceva fără să vă fie cu adevărat foame. De aceea. impulsul’ de a mânca… (aştept apoi ca participanţii să îşi conştientizeze acest impuls)… Bun. Foarte puţini oameni pot spune că mănâncă într-adevăr pentru că le este foame.Cel mai adesea. Noi auzim de multe ori înjur expresia: „mâncare pentru alinare”. deplasaţi-vă acum şi mai mult .

La un seminar recent ţinut la Londra. Avea exact această problemă. nu îi veţi putea descoperi niciodată cauza profundă şi nu o veţi putea rezolva”. este vorba de o emoţie extrem de puternică şi foarte profundă. ascunzând-o în spatele unor mese copioase. De îndată ce aceasta începe să le „dea târcoale”. astfel încât să uite din nou de ea.în timp. eu le spun întotdeauna oamenilor: „Treziţi-vă! Dacă veţi identifica problema emoţională pe care încercaţi să o evitaţi. oamenii se reped la frigider şi încearcă să o evite. Cel mai adesea. Singurul lucru pe care şi-l dorea era să îşi rezolve o dată pentru totdeauna această problemă. În urma aplicării procesului Călătoriei. este vorba de un sentiment de gol interior. Dacă o veţi evita însă în continuare. de singurătate. Era obeză şi ne-a spus că s-a luptat toată viaţa cu tot felul de diete. ea a descoperit că la baza . De regulă. Atunci când le predau procesul Călătoriei. o veţi putea rezolva o dată pentru totdeauna cu ajutorul instrumentului pus la dispoziţie de către noi (Procesul Călătoriei Emoţionale). cu câteva secunde înainte de apariţia respectivului impuls… Ce aţi simţit cu adevărat chiar înainte de a simţi nevoia să consumaţi un aliment”. de disperare sau de anxietate copleşitoare. Nu-mi este deloc greu să descopăr expresia uimită de pe feţele celor mai mulţi dintre participanţi atunci când aceştia descoperă ce au simţit chiar înainte de a li se face subit „foame”. o femeie în jur de 30 de ani a ridicat mâna.

femeia a venit la una din întrunirile noastre cu absolvenţii. Nu îşi dădea însă seama de ce se simţea atât de ruşinată şi de speriată. Uluită. dar mi-am dat seama că a fost ceva de proporţii. I-am sugerat atunci să pornească de la premisa că în spatele sentimentelor ei se ascundea o motivaţie profundă şi să ţină cont de acest lucru pe măsură ce îşi va continua Călătoria Emoţională. În timpul procesului.comportamentului ei se ascunde un sentiment puternic de rusine şi de teamă. ea a avut pentru prima dată acces la aceste amintiri reprimate. În timpul Procesului Călătoriei Emoţionale. Această perioadă îi era complet ştearsă din memorie. O lună mai târziu. La fel ca în cazul multor oameni care trec . Ne-a povestit cu această ocazie că înainte de aplicarea Călătoriei nu a reuşit niciodată să îşi amintească ceva din perioada de dinainte de a împlini zece ani. Slăbise deja 12 kilograme! Plină de entuziasm. i-am citit pe faţă o uşurare enormă. Femeia era cu adevărat uimită. şi-a deschis ochii şi ne-a spus că nu a bănuit niciodată ce anume se ascundea în spatele poftei ei continue de mâncare. întrucât aceste procese de purificare sunt considerate private la seminarele noastre. a fost prima participantă care şi-a ridicat mâna pentru a ne împărtăşi povestea ei de succes. Nu am întrebat-o ce anume a descoperit. care s-a reflectat imediat într-o relaxare corporală totală. Spre finalul exerciţiului. mi-am dat seama că femeia a descoperit o problemă extrem de supărătoare şi foarte profundă.

În timpul procesului. îmi împlinesc propria profeţie şi dau greş. Această teamă apare de regulă atunci când ajung acasă şi încep să mă relaxez.portamentuî bărbatului care a abuzat-o. ea şi-a rezolvat complet această problemă. la aceasta se mai adaugă două sau trei. s-a simţit eliberată. În timpul exerciţiului focului de tabără. Şi astfel. Ne-a spus că nu se consideră alcoolic. pe care mintea ei l-a blocat în totalitate de memoria ei conştientă. bărbatul şi-a descoperit o amintire din copilărie în care tatăl lui i-a spus că . a doua zi dimineaţa mă trezesc cu o stare de mahmureală. unde nu dau un randament prea bun. Cum s-ar spune. Deşi nu a putut ierta com. Apoi. mi-a spus că slăbea în continuare. iar de pe inimă i s-a luat o mare povară. era vorba de un abuz sexual extrem de traumatic. el a deschis ochii şi a spus: „Acum îmi văd întregul tipar comportamental. De atunci. pentru a-mi amorţi aceste sentimente. problemă cu băutura. Acest lucru îmi dă o stare de spirit şi mai proastă. Ultima dată când am auzit veşti de la ea. Mi-e frică de eşec. astfel încât atunci când ajung acasă îmi înec amarul în şi mai multă băutură. În mod evident. Un alt participant la unul din seminarele noastre avea o. adică nu obţin rezultatele pe care mi le doresc. Deşi mintea mea conştientă îmi spune să nu fac acest lucru. nu mă pot abţine şi îmi iau o bere. dar în fiecare seară obişnuieşte să consume 3-4 beri. ciclul se reiterează la infinit”.prin experienţe similare. În urma aplicării procesului de descoperire de sine. ea i-a iertat cu toată sinceritatea sufletul. după care mă duc la slujbă.

Când l-am văzut peste ceva timp. pentru a-l exprima plenar. cu toţii ne dorim să intrăm în contact cu acest geniu interior. şi-a căutat şi şi-a găsit o slujbă nouă. în loc să trateze doar simptomele exterioare. Acesta i-a explicat că pe măsură ce îmbătrâneşte. de oameni care au reuşit să se elibereze de dependenţele lor prin rezolvarea cauzei emoţionale care a stat la baza acestora. Spre uimirea lui. a tuturor. Mi-a spus că a renunţat nu doar la băutură. în el s-a dat o bătălie continuă. îşi găseşte adevărata linişte numai stând în biserica locală. În ultima vreme a început însă să îl supere ceva.este un ratat şi că nu va realiza niciodată nimic în viaţă. Mai mult. ci şi la fumat. în spatele stării de mulţumire şi de pace pe care o simţea în biserică el a început să descopere o . mai bună decât cea precedentă. undeva în spate. Acestea au fost doar două exemple din cele câteva mii pe care Ie cunosc. Ei au reuşit să scoată la lumină libertatea şi măreţia care reprezintă esenţa noastră. 24 Indiferent de vârsta pe care o avem. iar faţa îi strălucea literalmente. cu toţii intuim că înlăuntrui nostru există o măreţie şi o lumină ieşită din comun. Procesul Călătoriei Emoţionale a fost cheia care i-a condus către eliberare. În sinea noastră. Noreen (prietena noastră despre care am mai discutat) stătea odată de vorbă cu un bătrân irlandez. De atunci. un fost călugăr catolic în vârstă de 87 de ani. burta umflată din cauza berii îi dispăruse.

La sfârşit. Haide să facem împreună un mic exerciţiu”. Există şi alte metode prin care putem face acest lucru şi pe care le putem practica în orice moment al vieţii. Noreen i-a spus cu blândeţe: „Arthur. Aceasta l-a făcut să devină din ce în ce mai reticent în faţa ideii de a se duce la biserică pentru rugăciunea lui zilnică. Noreen l-a întrebat: „Bine.stare din ce în ce mai accentuată de teamă. Scufundarea prin straturile emoţionale succesive nu reprezintă singura modalitate de a avea acces direct la pacea şi libertatea specifică Sursei noastre. Bătrânul a urmat-o pe Noreen şi s-a aşezat într-un fotoliu confortabil. el şi-a deschis ochii şi a spus: „Oare de ce nu ne învaţă aşa ceva în biserică? Au trecut atâţia ani. Arthur?” Bătrânul a roşit şi i-a răspuns în şoaptă: „De moarte… cred”. Experienţa m-a învăţat că dacă ai trăit o dată trezirea spirituală plenară. Cu toţii ne dorim să ne întoarcem „acasă”. Sursa ta continuă să te . din ochi i-au ţâşnit lacrimi. este imposibil să mai scapi de această amintire. vino cu mine în sufragerie. cu toţii ne dorim să ne aducem aminte cine suntem cu adevărat. şi nu am ştiut niciodată că există aşa ceva!” Indiferent de vârsta pe care o avem. Când fostul călugăr a trecut de gaura neagră şi a ajuns la starea de pace. Noreen a început să îl ghideze de-a lungul straturile succesive ale fricii sale de moarte. dar de ce ţi-e frică.

nemaidorind să faci nimic care te-ar putea îndepărta de el. Dacă te simţi confortabil. de preferinţă unul care a citit această carte. o poţi încerca chiar acum. după ce toţi participanţii au trăit experienţa directă a scufundării în Sursă. Este vorba de o tehnică străveche de autointerogare. Ea nu mai este dispusă să te lase în pace! Dacă ai călătorit o dată până acasă. chiar şi numai pentru o singură clipă. Odată trăită experienţa directă a sinelui. Rezervă-ţi o oră în care să nu te poată întrerupe nimeni.obsedeze. Dacă doreşti. Roagă un prieten. În a doua zi a seminarului nostru. oricât de mult ai continua să călătoreşti prin lume. La modul ideal. ea ar trebui practicată împreună cu un partener. trecând succesiv prin straturile emoţionale. Unul din procesele cele mai eficiente este totodată şi foarte simplu. noi explorăm şi alte mijloace prin care putem avea un acces rapid sau spontan la esenţa fiinţei noastre. Marea majoritate a celor care îl practică rămân de fiecare dată uimiţi cât de profundă este experienţa Sursei. cu atât mai mult cu cât – aşa cum spuneam – procesul este extrem de uşor de aplicat. până când vei sfârşi prin a te îndrăgosti complet de el. practicată de mii de ani în mănăstirile budiste tibetane şi indiene. toate celelalte metode devin mult mai uşor accesibile. Le recomand însă întotdeauna oamenilor să aleagă ca primă opţiune cufundarea în conştiinţa lor. dorul de casă te va urmări pretutindeni. Adevărul fiinţei tale va continua să te cheme la el. Prietenul tău îţi va . închide ochii. să se aşeze lângă tine.

Este posibil ca la un moment dat să simţi o stare de dilatare interioară atât de vastă şi o tăcere atât .” Cei care au deschiderea sinceră şi dorinţa arzătoare de a afla cine sunt cu adevărat sfârşesc însă prin a-şi revela din ce în ce mai mult sinele profund. om de afaceri etc. Trebuie să îţi doreşti cu adevărat să afli răspunsul şi să ai încredere că acesta îţi va parveni.pune o întrebare simplă. Spre deosebire de tine. mamă. ca şi cum ar asculta cuvintele lui Dumnezeu. prietenul tău trebuie să stea cu ochii deschişi. marea majoritate a oamenilor răspund numind rolurile pe care le joacă în viaţă: „Sunt profesor. La început. prietenul tău ar trebui să te asculte cu toată atenţia. apoi te va întreba pentru a treia oară: „Cine eşti tu?” Şi aşa mai departe. În continuare. în cuvinte sau nu. după care te va întreba din nou: „Cine eşti tu?” Continuă să te relaxezi şi focalizează-ţi întreaga atenţie asupra răspunsului primit din interior. În acest fel. partenerul tău îţi va spune: „Mulţumesc”. şi lasă răspunsul să iasă la suprafaţa conştiinţei tale. ancorat în propria ta luciditate. fără să îl cenzurezi în niciun fel. Exprimă verbal acest răspuns. La modul ideal. iar tu trebuie să fii cât mai relaxat şi mai deschis. Partenerul tău îţi va spune din nou mulţumesc. Apoi dă-i glas cu voce tare. la fel ca un copil. El va începe prin a-ţi pune întrebarea: „Cine eşti tu?” Rămâi cu ochii închişi. el va fi plenar „prezent” în experienţa ta şi va crea astfel „spaţiul sacru” necesar pentru ca tu să îţi poţi începe procesul.

Practic. La sfârşit. respectiv încă 15-20 de minute. oricât de ciudat ţi s-ar părea răspunsul. aerul. Lasă Sursa să îşi reveleze natura în . nu îl cenzura. întreaga viaţă trecea prin el – inclusiv sonda de petrol! De aceea. chiar dacă pe moment ţi se par stupide. Primul partener a zâmbit şi i-a spus: „Mulţumesc… Cine eşti tu?” Nu am mai ascultat restul procesului. să ai încredere în primele cuvinte care îţi trec prin minte şi să le exprimi verbal cu sinceritate. Secretul acestui exerciţiu este deschiderea interioară. La unul din seminarele noastre. partenerul trebuie să îţi mulţumească pentru el şi să te întrebe din nou: „Cine eşti tu?” El trebuie să continue să îţi pună această întrebare şi să aştepte răspunsul tău non-verbal până la încheierea exerciţiului. iar celălalt i-a răspuns: „Sunt o sondă de petrol”. Unul din cei doi parteneri l-a întrebat pe celălalt: „Cine eşti tu?”. indiferent cât de ridicole ţi s-ar părea. puteţi schimba rolurile între voi.de mare încât să nu mai poţi răspunde nimic la întrebarea: „Cine eşti tu?” În acest caz. rămâi liniştit şi savurează-ţi experienţa. îmi amintesc că am trecut pe lângă un cuplu care lucra. Chiar dacă răspunsul tău este non-verbal. chiar în momentul în care apar. Trebuie să fii la fel de deschis ca un copil mic. cel care a simţit că este o sondă de petrol a realizat că este inclusiv petrolul. Este posibil ca anumite răspunsuri să nu îşi reveleze adevărata semnificaţie decât mai târziu. solul şi tot restul creaţiei. dar ştiu că la sfârşit.

Nu de puţine ori. Mă odihnesc apoi în această prezenţă infinită care îmi aduce întotdeauna lacrimi în ochi şi mă recunosc astfel pe sine. acest principiu simplu. Personal. oricât de ocupată aş fi. pe care îl vei experimenta ca pe un flux continuu de conştiinţă pură. mintea tace. dar foarte profund. tu poţi experimenta conştiinţa infinită şi eternă care apare întotdeauna atunci când mintea tace. în mod liber. atunci când aplici această tehnică. dar foarte eficient. poate fi aplicat inclusiv în viaţa de zi cu zi. În astfel de momente. iar teama nu mai poate exista. Intre altele. Exerciţiul este extrem de simplu. Te vei ancora astfel puternic în momentul prezent. dar eficient. nu apuc bine să rostesc aceste cuvinte că mi se şi revelează sinele real. sub forma unei prezenţe conştiente care include totul în sine. Luciditatea interioară nu poate fi distrasă de .maniera sa magică şi misterioasă. îmi rup întotdeauna câteva momente pe zi pentru a mă relaxa şi pentru a-mi pune întrebarea: „Cine sunt eu?” De cele mai multe ori. lasă-ţi întreaga fiinţă să se focalizeze asupra sarcinii pe care trebuie să o duci la bun sfârşit. căci mintea ta nu mai este distrasă de gânduri. Ori de câte ori ai ceva de făcut. fiind în totalitate prezent în ea. Dacă te vei scufunda în activitatea ta. Acţiunea pe care o realizezi curge de la sine. „Cine eşti tu?” De altfel. de o simplitate perfectă. rolul de ascultător se dovedeşte la fel de copleşitor ca şi cel care oferă răspunsurile la întrebarea. este exerciţiul meu favorit.

Personal. O altă metodă prin care îţi poţi experimenta sinele este meditaţia. ea nu m-a ajutat cu nimic să mă „trezesc” sau să realizez plenar cine sunt. dacă ai deja o metodă specifică de meditaţie. Este o stare de conştiinţă vie. tu ştii că eşti una cu întreaga lume. Pentru mulţi oameni. Mulţi cititori care citesc această carte au învăţat probabil diferite „metode” specifice de meditaţie. Pacea de care vorbesc eu în această carte transcende în . ci însăşi esenţa stării de luciditate. în care te simţi conectat cu tot ceea ce există. ca o ceată de maimuţe agitate. Eu nu mă refer aici la acele meditaţii în care te concentrezi asupra unei mantre sau asupra unui cuvânt. am practicat meditaţia timp de mai bine de 20 de ani. nici la cele în care îţi focalizezi mintea asupra diferitelor senzaţii corporale. Am auzit adeseori spunându-se că meditaţia este o perioadă de timp pe care ţi-o rezervi pentru a-ţi contempla gândurile şi pentru a-ţi pune ordine în ele. Această libertate interioară nu are nimic de-a face cu somnolenţa. Ea nu este o stare de tip „zombi”.acţiune. De aceea. ea reprezintă o perioadă de timp în care mintea lor o ia razna. şi deşi mi s-a părut întotdeauna relaxantă şi liniştitoare. ci doar de gânduri. În ea. de prezenţă pură. Foarte mulţi oameni care practică meditaţia confundă starea de transă (autohipnoză) cu libertatea interioară a sinelui suprem. sărind de la un subiect la altul. te rog să nu o confunzi cu cea pe care ţio descriu eu aici. ea devine izvorul din care se nasc geniul şi inspiraţia. strălucitoare. Dimpotrivă.

nicio mantra şi nicio metodă. poţi lăsa această prezenţă să se dilate la nesfârşit în faţa ta… Las-o apoi să se dilate în spatele tău… Apoi în părţile laterale. . aşanumitul extaz de care vorbesc misticii. Găseşte o poziţie confortabilă. Personal. lasă-le să vină şi să plece.totalitate mintea. ci doar cu masa infinită a oceanului. Dacă preferi. Doreşti să încerci o meditaţie „fără metodă”? Iată în continuare descrierea meditaţiei pe care eu o numesc „şederea”: Rezervă-ţi 20-30 de minute. până când devine un spaţiu necuprins care te înconjoară din toate părţile. Ea reprezintă o energie a iubirii din care se naşte o bucurie fără seamăn. la fel ca nişte valuri care se ridică la suprafaţa oceanului. de linişte perfectă. Dacă prin minte continuă să îţi apară gânduri. în care să nu poţi fi deranjat. obişnuiesc să numesc meditaţia de care vorbesc în această carte: „şederea”. după care se resorb în el. întrucât nu este altceva decât o relaxare şi o resorbţie în sursa ultimă a conştiinţei. Ea nu are la bază niciun gând. Tratează-ţi gândurile ca pe nişte nori efemeri care acoperă pentru o vreme cerul fiinţei tale. Începe prin a-ţi pune întrebarea: „Cine sunt eu?” Ingăduie-i prezenţei infinite care transcende cuvintele să ţi se reveleze… Scufundă-te în această experienţă. Simpla întrebare: „Cine sunt eu?” este adeseori suficientă pentru a revela această prezenţă atotputernică. a fiinţei pure. Nu te identifica cu ele. inclusiv dedesubt şi deasupra… Scufundă-te în totalitate în acest ocean nesfârşit de conştiinţă pură.

Atunci când mă scufund în ea. Participanţii numesc diferite calităţi. realizez de regulă mult mai multe lucruri.descoperindu-l apoi din nou. Inevitabil. obişnuiesc să rămân astfel oricât de mult doresc. Continuă să fii conştient de prezenţa ta care umple întregul spaţiu şi lasă acţiunile zilei să se integreze în mod natural în acest context. pe care le notez pe o tablă mare din faţa sălii de curs. dar cu un efort mai mic. ca şi cum o putere mai mare ar acţiona prin mine. Ţie ce calităţi ţi-au apărut atunci când ei efectuat exerciţiul de mai sus? Iată cum arată de regulă o tablă de la seminarele noastre. după ce o completez cu toate calităţile enumerate de participanţi: . această prezenţă conştientă are o inteligenţă înnăscută care permite integrarea mult mai armonioasă a evenimentelor. dar nu mai puţin de 20 de minute. în această conştiinţă pură. am grijă să nu interferez cu ea. Personal. De aceea. Scufundă-te în această mare infinită de linişte. acţiunile mele se derulează fără efort. obişnuiesc să îi întreb ce calităţi par să se nască în mod natural din Sursa pe care au conştientizat-o. Rămâi în această stare de dilatare până când un impuls interior îţi spune că experienţa s-a încheiat. după ce toţi participanţii încheie procesul numit „Cine sunt eu?”. După părerea mea. După ce ieşi din starea de meditaţie şi deschizi ochii. întreaga tablă se umple cu aceste calităţi sublime. 25 La seminarele mele. rămâi deschis şi lucid. În acest fel.

pace. respect. curiozitate. unitate. compasiune. . după care se găseşte întotdeauna cineva care să răspundă: „Pe toate!” „Absolut corect” – le spun eu. Îi întreb apoi câte dintre aceste calităţi au experimentat în timpul acestui weekend. fluiditate. seninătate. iertare. De aceea. afecţiune. vibraţie. După umplerea tablei. vastitate. de bucurie. bunătate. vindecare. în care oamenii reflectează la întrebarea mea. joc. vitalitate. gingăşie. împlinire. puritate. sincronicitate. existenţă pură. totalitate. energie pură.Libertate. putere. vei primi ca premiu următorul dar!” Atunci când te afli în contact cu sursa. entuziasm. abundenţă. simplitate. abandonare de sine. umor. divinitate. ai intrat în contact cu mine. nesfârşire. amuzament. ea îţi face un cadou sub forma uneia dintre aceste calităţi. eternitate. spontaneitate. înţelegere. deschidere. luciditate. înţelepciune. desfătare. linişte. acceptare. Aceasta este maniera ei de a-ţi comunica faptul că te afli în contact cu ea. tăcere. Este ca şi cum ţi-ar spune: „Bravo. frumuseţe. Ori de câte ori Sursa doreşte să îţi atragă atenţia asupra ei. absenţa efortului. graţie. curaj. fericire. Aceasta este maniera în care esenţa ta îţi comunică faptul că te afli pe calea cea dreaptă. încredere. smerenie. obişnuiesc să le cer participanţilor să privească aceste calităţi şi să se impregneze literalmente cu ele. inspiraţie. echilibru. simţi automat o stare de fericire. de pace etc. râs. Urmează de regulă o pauză lungă. claritate. pasiune. bucurie. uşurinţă. absenţa fricii. viaţă. adevăr.

vei constata că ele se înşiruie ca perlele pe un şirag. tu îţi vei putea conduce întreaga viaţă la unison cu ea. Dacă experimentezi vreuna din calităţile specifice Sursei. majoritatea participanţilor au o viaţă relativ . În acest fel. sufletul tău te poate ghida de la o experienţă la alta. Corpul tău nu este altceva decât un barometru al sufletului. Dacă vei urma aceste „firimituri” (aceste indicii pe care ţi le lasă Sursa). urmând fără abateri planul sufletului tău. Dacă vei urmări momentele din viaţa ta în care ai simţit sau ai manifestat aceste calităţi (compasiune. Dacă doreşti să ştii în ce măsură te afli pe calea cea dreaptă. verifică-ţi starea corporală. până la sfârşitul vieţii. ei ar constata că ele îi conduc în mod explicit pe calea pe care trebuie să meargă.Ori de câte ori restabileşti contactul cu Sursa. te poţi felicita: înseamnă că te afli la unison cu ea. aceasta îţi dă un indiciu. la fel cum am fost ghidată eu atunci când mi-am propus să mă vindec de tumoarea mea. bunătate. deci pe calea cea bună. 26 Nu toţi cei care doresc să participe la seminarele noastre şi să practice Călătoria au probleme emoţionale sau de sănătate majore. indicându-ţi astfel că Sursa nu te-a părăsit niciodată. De fapt. Foarte mulţi oameni îşi spun: „Tare mi-aş dori să ştiu ce am de făcut în viaţă”. Dacă ar căuta aceste indicii. luciditate). care transcende conflictele de idei şi confuzia specifică dialogului mental interior.

ceva încă şi mai important decât tot ce am realizat”. Altfel spus. Ei constată că realizările exterioare simt plăcute. Foarte mulţi oameni de succes vin la seminarele noastre pentru a-şi face o „curăţenie generală internă”. pentru creştere şi pentru învăţare. dar simt că mai este ceva. să te maturizezi. De fapt. Ei se simt deja sănătoşi şi consideră că duc o viaţă împlinită şi de succes. trebuie să creşti. După ce au căutat măreţia în lumea exterioară şi după ce şi-au dat seama că le mai lipseşte ceva.ordonată şi lipsită de provocări semnificative. . Aceştia sunt oamenii care aspiră cel mai sincer să îşi trezească sinele real şi să îşi descopere sursa fiinţei. Succesul are tendinţa să atragă după sine un succes şi mai mare. unul din cele mai bune indicii ale succesului este recunoaşterea onestă a faptului că întotdeauna există loc pentru mai bine. de la locul de muncă sau cu ei înşişi. devenind astfel mai liberi. După părerea mea. nu asta căutau! Aceşti oameni devin de multe ori căutători spirituali cu o mare ardoare. mai sănătoşi şi mai vii în relaţiile lor de familie. dar nu şi suficiente. dar pentru a putea continua să ai succes. ei participă la aceste seminare pentru a se putea bucura de un succes încă şi mai mare. în speranţa că vor găsi aici adevărul care îi va elibera. o casă la ţară sau o slujbă bine plătită – oamenii să gândească astfel: „Am obţinut tot ce am crezut că îmi doresc. Se întâmplă frecvent ca după ce obţin o realizare importantă – o familie perfectă. ei îşi orientează atenţia către interiorul lor.

chiar dacă mintea lor conştientă nu înţelege încă ce se întâmplă. sufletul lor este pregătit. să îl trăiască direct şi să devină o expresie a lui. Viaţa nu se rezumă la atât”. directorul unei companii de mare succes cu sediul lângă Manchester. Personal. să îl cunoască. Ceva în interiorul lor doreşte cu ardoare să se trezească. chiar dacă totul îţi merge bine. Eu pornesc întotdeauna de la premisa că dacă sau hotărât să întreprindă Călătoria sau să citească această carte. Tot ce ştiu ei este că există ceva mai măreţ şi că doresc să experimenteze acest ceva. De multe ori.Această sete de a şti cine eşti reprezintă din punctul meu de vedere cea mai profundă aspiraţie a omului. dar mai există ceva. să descopere adevărul şi să îşi reveleze propria măreţie interioară. dar se vor îndrăgosti pentru totdeauna de el şi nu vor mai dori să îl părăsească niciodată. Nu există nimic care să se compare cu ea. mă simt profund onorată să îi cunosc pe toţi cei care vin la şedinţele mele de consultanţă sau la seminarele noastre. sufletul pare să-ţi şoptească: „Da. întrucât ştiu că sufletul lor îi cheamă acasă. Un astfel de om este Geoffrey. iar cei mai norocoşi dintre ei nu numai că şi-l vor revela. sau îşi programează şedinţe private de consultanţă cu mine. Mulţi oameni aflaţi în această situaţie vin şi participă la seminarele noastre. Când a venit prima dată la mine pentru . aceşti căutători nici măcar nu realizează ce caută. Ei vin ca să îşi descopere sinele real. Uneori.

Când a venit la mine. se temea să vorbească în public şi se simţea extrem de ruşinat atunci când trebuia să îşi ţină prezentările în faţa comitetului director. Mi-a explicat cât de penibil se simte. îmi pierd cu totul firea”. avea aerul unui om sigur de el. să nu poată lua cuvântul în faţa propriilor lui subalterni. îl deranja faptul că deşi era directorul unei companii de succes. Se pare că aceasta este chiar mai mare decât frica de moarte! I-am explicat de asemenea că stânjeneala pe care o simte este cât se poate de firească şi de comună. pentru un „acordaj subtil”. Foarte mulţi oameni i-ar invidia viaţa: are o fiică frumoasă. întreaga lui viaţă pare să se îndrepte în direcţia cea bună. genul omului de succes. o casă splendidă şi o carieră de succes. Practic. „Ştiu că sunt un lider bun. căci cel puţin tu reuşeşti să ţii . atunci când trebuie să iau cuvântul în public. dat fiind succesul companiei şi faptul că era directorul ei executiv. mi-a spus el. o soţie minunată. Şi totuşi. I-am spus: „De vreme ce oamenii se tem de vorbitul în public mai mult decât de moarte. Geoffrey m-a asigurat de la bun început că totul merge perfect în viaţa lui şi că nu a venit decât ca să-şi pună în ordine anumite aspecte minore din viaţă. te poţi considera în fruntea plutonului. Chiar rezultatele companiei indică acest lucru. De pildă. Ne-am amuzat împreună. iar eu i-am explicat că în Statele Unite s-a făcut un sondaj care a revelat că principala temere de care suferă americanii este teama de a vorbi în public. dinamic.o şedinţă privată de consultanţă.

Cu această ocazie. L-am asigurat apoi că voi face tot ce-mi va sta în puteri pentru a scoate la iveală ce se ascundea în spatele acestei temeri. înţelepciunea infinită dinlăuntrul lui. geniul lui interior. dar mi-a spus că doreşte să se elibereze complet de orice blocaj. Înainte de a începe lucrul propriu-zis. Omul a venit să scape de temerea lui cea mai puternică şi se aştepta să facă acest lucru în numai o jumătate de oră! Obişnuit cu performanţa. .discursuri în prezenţa altor oameni. fizic şi spiritual – şi să fie cât mai profundă cu putinţă. Înainte de a începe. aşa că va trebui să terminăm până la orele 2:00. dorea să obţină rezultatul cel mai bun în timpul cel mai scurt. chiar dacă era vorba de propria lui creştere personală! Iam zâmbit şi i-am promis că voi face tot ce-mi va sta în puteri. mi-am reamintit că deşi Jeoffrey s-a prezentat la mine pentru a-şi vindeca teama de a vorbi în public. astfel încât să se poată elibera în sfârşit de ea. Am fost de acord cu el şi i-am răspuns că mi-am propus eu însămi să mă eliberez de orice factor din viaţa mea care mi-ar putea împiedica mersul înainte. Jeoffrey şi-a consultat ceasul şi m-a informat că trebuie să prindă un avion şi să participe mai târziu la o şedinţă. am făcut rugăciunea pe care o fac întotdeauna atunci când lucrez cu un client nou: m-am rugat ca vindecarea să se producă pe toate nivelele fiinţei sale – emoţional. Alţii se tem de acest lucru mai mult decât de orice altceva”. Mi-a zâmbit. în urma lucrului cu sine el va primi mult mai mult: îşi va cunoaşte sinele real.

În cele din urmă. uluit de frumuseţea interioară pe care a descoperit-o şi de imensitatea comuniunii cu restul creaţiei. tatăl lui îi spunea: „De ce ai greşit la cele cinci întrebări?” Oricât de mult ar fi încercat. căruia îi şiroiau lacrimile pe obraji. A rămas în tăcere. De îndată ce a intrat în contact cu această înţelepciune infinită. eu ştiam că ceva din interiorul lui îşi dorea să se „trezească” şi să afle cine este cu adevărat. În faţa lui s-a derulat din nou filmul copilăriei sale. a reuşit. l-am sfătuit să se detaşeze de mintea conştientă şi să îşi conştientizeze doar emoţiile. Considerând că aceste comentarii l-ar putea împiedica să avanseze. Chiar dacă aducea acasă rezultatele unui test la care luase punctajul 95 din 100. ca şi cum ar fi dorit să-şi confirme cât de bine se descurca. Identitatea lui de om realizat îşi spunea cuvântul chiar şi în timpul acestui proces spiritual. Ştiam că dincolo de acest simptom emoţional exterior (teama de vorbitul în public) se ascundea o dorinţă arzătoare de eliberare spirituală. Experienţa a fost cutremurătoare pentru amândoi. amintirile din copilărie care trebuiau rezolvate i-au venit imediat în minte. Pe măsură ce s-a scufundat de-a lungul straturilor emoţionale succesive. cu toate scenele în care a simţit că nu va fi niciodată suficient de bun pentru tatăl său. profund zguduit de prezenţa iubirii infinite din inima lui. . de pace şi de adevăr. Aveam în faţă un bărbat îmbrăcat impecabil.Deşi el nu era conştient de acest lucru. Jeoffrey nu a încetat să facă tot felul de comentarii. cu o cămaşă perfect călcată şi cu o cravată de mătase.

Şi-a privit din nou ceasul şi şi-a dat seama că va ajunge la timp ca să prindă avionul. ţineam un seminar la Newcastle-under-Lyme. chiar o mare revelaţie. După ce a încheiat Procesul Călătoriei Emoţionale şi şi-a rezolvat problema cu tatăl său. care încerca să îşi mulţumească tatăl. Mi-am dat imediat seama că bărbatul care a intrat pe uşa cabinetului meu cu doar două ore în urmă nu ar fi putut spune niciodată aşa ceva. Spre surpriza mea.oricât de mari ar fi fost realizările sale. în sala de seminar a intrat chiar Jeoffrey. în pofida realizărilor sale. . i se părea tot timpul că nu va câştiga niciodată respectul şi preţuirea tatălui său. deşi nu mă aşteptam să poată veni. Ori de câte ori se ridica să le vorbească directorilor săi. Jeoffrey şi-a dat seama cu o claritate absolută ce se ascundea în spatele fricii sale de a vorbi în public. Jeoffrey şi-a regăsit în sfârşit pacea interioară. Faţa lui arăta ca aceea a unui copil inocent. dar s-a gândit să anuleze întrunirea din după-amiaza aceea. Aflată în această stare de spirit. A recunoscut imediat că dorinţa de a-şi lua câteva momente pentru el şi de a-şi savura propria fericire era ceva absolut nou pentru el. Vechea lui teamă că: „Nu voi fi niciodată suficient de bun pentru el” ieşea din nou la iveală. dar şi a incapacităţii sale de a le câştiga respectul propriilor lui subalterni. schilodindu-i psihicul. el se simţea din nou copilul de odinioară. Două săptămâni mai târziu. dat fiind programul lui încărcat. M-am bucurat sincer să îl revăd.

Întreaga sală a izbucnit în aplauze. chiar a câştigat un turneu. Din. În urma şedinţei noastre nu numai că i-a dispărut complet teama de a vorbi în public. m-am gândit în sinea mea: „Nu este uimitor faptul ca până şi un om de afaceri care toată viaţa lui nu s-a focalizat decât asupra realizărilor materiale poate cunoaşte această pace supremă şi această iubire infinită?” .În timpul şedinţei de întrebări şi răspunsuri. A vorbit elocvent şi i-a inspirat pe toţi cei de faţă. ochii lui emana pur şi simplu o lumină interioară. dar de atunci s-a simţit atât de „integrat” încât până şi jocul lui de golf s-a îmbunătăţit dramatic. Am vorbit fluent şi liber. Jeoffrey a ridicat cu mândrie mâna şi a luat fără frică cuvântul în faţa unei săli cu peste 100 de participanţi. De fapt. motiv pentru care a venit pentru o consultaţie privată la mine. după care Jeoffrey a adăugat: „Când m-am dus să îmi iau trofeul. Atunci mi-am dat seama că teama de a vorbi în public m-a părăsit pentru totdeauna”. m-am gândit în sinea mea. ca şi cum vorbitul în public ar fi fost un proces la fel de natural pentru el ca şi încheierea la şireturi. am ţinut un discurs de acceptare. Fără sa vreau. l-am privit în ochi şi am regăsit în ei acel licăr pe care îl văd la toţi cei care s-au trezit din punct de vedere spiritual şi care şi-au realizat propriul sine. Jeoffrey le-a mărturisit participanţilor că a suferit anterior de o teamă viscerală de a vorbi în public. „Ce transformare”. Când s-a aşezat la loc. la numai două zile după şedinţă.

el a avut un succes economic uriaş. El şi-a găsit sinele real. Un alt bărbat a venit la un seminar pe care l-am ţinut la Birmingham. reamintindu-i că acelaşi geniu care l-a mânat pe el continuă să existe în interiorul lui. el a găsit o comoară nepreţuita pe care nimeni nu i-o va mai putea lua vreodată. la vârsta de 40 de ani. În mod paradoxal. l-am privit pe Jeoffrey ca pe un om „realizat”. ca şi cum ar fi fost acoperit de nori. ci una pozitivă.Pentru prima dată. Alan s-a simţit proiectat într-unui din momentele vieţii sale când avea un succes nebun şi când totul părea să îi meargă în plin. Pe la 40 de ani. Toate acestea continuau să zacă nefolosite în interiorul lui. Cazul lui era oarecum opus celui al lui Jeoffrey. singura persoană invitată a fost chiar el. pentru că actualul Alan a uitat cine . la 60 de ani. A trebuit chiar să apeleze la ajutorul unui prieten pentru a plăti taxa seminarului. În jurul focului mai era Alan la vârsta actuală şi un mentor pe care l-a invitat. făcând milioane de lire sterline. Acum. amintirea care i s-a revelat cu această ocazie nu a fost una negativă. Alan. şi-a pierdut întreaga avere. care i s-a părut foarte întunecat. În mod evident. Tânărul Alan i-a ţinut atunci un discurs fulminant. pe orice punea mâna se transforma în aur şi nimic nu părea să îl poată opri. la fel ca şi calităţile pozitive care i-au permis să devină milionar la vârsta de 40 de ani. La exerciţiul focului de tabără. Practic. În timpul Călătoriei Fizice pe care a întreprins-o sa produs un eveniment neaşteptat. Capsula magică l-a condus în interiorul ochiului său.

El şi-a uitat propria măreţie interioară. când avea un mare succes. Procesul i-a reamintit ce înseamnă să fie în contact cu Sursa lui.este. A fost pentru prima dată după mulţi ani când s-a simţit din nou integrat. în interiorul tău!” Actualului Alan nu i-a trecut niciodată prin minte că succesul de care s-a bucurat cândva nu s-a datorat unor circumstanţe interioare. El şi-a reamintit de scânteia contactului cu sinele său real. i-am văzut în ochi un licăr tineresc. De mult timp nu mai crezuse că acest lucru ar putea fi posibil. cu propriul său geniu interior. tânărul Alan l-a implorat să îl recunoască. ci propriului său geniu interior. Alan nea declarat că se simte eliberat de statutul de victimă neajutorată pe care l-a adoptat în ultimii ani. care i-a permis cândva să obţină un succes atât de uriaş. Am fost sigură că aşa trebuie să îi fi strălucit ochii cu 20 de ani în urmă. spunându-i: „Sunt încă aici. De cele mai multe ori. În final. 27 Experienţa m-a învăţat că procesul Călătoriei nu se încheie odată cu un singur exerciţiu al Călătoriei Fizice sau Emoţionale. A fost prima dată în ultimii zece ani când lui Alan i-a trecut prin minte gândul că ar putea avea din nou succes. devenind prizonierul propriei sale convingeri. la unison cu destinul lui. acest proces nu reprezintă decât începutul unui proces de eliberare din chinga vechilor straturi emoţionale şi . Privindu-l cum se pregăteşte de plecare. După ce a trecut prin procesul Călătoriei.

libertatea nu are hotare. Ea are propria ei manieră de a ne indica ce nu suntem. Incendiile s-au extins atât de mult încât au ars 280 . pură şi neatinsă de dansul vieţii exterioare. Libertatea noastră interioară atrage către suprafaţa conştiinţei noastre toate aspectele care nu sunt încă eliberate şi ne spune: „Acest aspect este binevenit. În urma acestui proces. toate celelalte convingeri greşite pe care trebuie să le elimine şi toate vechile traume de care trebuie să se elibereze.de aprofundare a libertăţii interioare. Dorinţa neobosită a Sursei este aceea de a ne elibera. atrăgându-ne în acelaşi timp din ce în ce mai profund în adevărata noastră esenţă. el simte nevoia să se pună din ce în ce mai mult la unison cu ea. eu nu mi-am dat seama că acesta va fi doar începutul unei vieţi întregi în care procesul de eliberare nu va înceta nicio clipă. Practic. De pildă. Dimpotrivă. colinele din Malibu au fost devastate de incendii de pădure. atunci când am trăit experienţa tumorii. În tot acest timp. proces care durează o viaţă întreagă. Probabil îţi mai aminteşti de ştirile de la televizor sau de articolele din ziare pe această temă. în toamna anului 1993. Sursa rămâne liniştită şi imuabilă. Prin însăşi natura ei. dar tu nu eşti una cu el”. Sursa îi revelează toate celelalte văluri care i-au mai rămas şi pe care trebuie să le ridice. să devină o expresie vie a ei. Nimeni nu ajunge la Sursă pentru a se stabili definitiv în ea. La circa un an şi jumătate după ce mi-am vindecat tumoarea.

una câte una. Directorul acestuia a venit la mine şi mi-a spus: „Cred că ar trebui să te uiţi la ştiri. iar . nu părea să existe vreo posibilitate ca ele să poată trece de autostradă şi să aprindă inclusiv casele de pe coastă. Nimic nu părea să aibă vreun sens. care se aprindeau de parcă erau nişte chibrituri. casele tuturor prietenilor mei. în timp ce casa mea se afla pe plajă. Nu mi-am putut vedea propria casă. Incapabilă să ajung la ei. nu-i aşa? Poate că ar trebui să verifici dacă totul este în regulă acolo. Îmi doream din suflet să pot face ceva pentru ei. Părea iadul pe pământ. Ai o casă în Malibu. cărora le-am transmis iubirea mea. Părea un film de groază prost şi aproape că mă aşteptam să văd genericul la sfârşit. Frumosul meu oraş. Malibu. Ştiam că foarte mulţi dintre ei suferă intens la ora actuală.de case. Imaginile păreau suprarealiste. La acea vreme mă aflam în New York. aşa că m-am gândit la toţi prietenii mei. m-am decis să sting televizorul şi să mă rog pentru toţi oamenii care şi-au văzut peste noapte viaţa dată peste cap. Reporterii afirmă că lucrurile au scăpat de sub control şi că flăcările au atins o înălţime de 26 de metri”. din care ieşeau flăcări. M-am uitat la ştiri într-o stare de şoc. De aceea. Gândindu-mă că nu ajut pe nimeni stând astfel hipnotizată în faţa micului ecran. într-un studio de televiziune. Am rămas liniştită pe canapea şi m-am uitat cum flăcările înghit. dar flăcările acopereau numai dealurile. m-am simţit neputincioasă şi singură. era acoperit de un fum negru. lăsând sute de oameni fără un acoperiş deasupra capului.

ştiind că nimeni din familia mea nu se afla acasă. După ce mi-am terminat rugăciunile. Tăcerea generală a început să mă deranjeze. De aceea. pentru a mă asigura că niciunul din membrii familiei mele nu se afla în casa din Malibu. fără să mă mai pot gândi la ceva. M-am dus direct la studioul de televiziune. ca şi cum s-ar fi decis care dintre ei avea să îmi dea . Când am ajuns acolo. toată lumea s-a oprit din ceea ce făcea şi m-a privit într-un mod ciudat.rugăciunea era singurul lucru care mi-a venit în minte. La vremea aceea nu mai aveam animale de casă. în mintea mea a apărut un uşor sentiment de îngrijorare. Ştiam de asemenea că Don se află la un seminar în Santa Fe. m-am simţit liniştită. iar zgomotele sunt continue. M-am decis să fac rapid o verificare mentală. În acea noapte am dormit prost. „pentru orice eventualitate”. Am crezut că am întârziat. pentru o clipă. După ce am făcut acest lucru. şi la faptul că s-a mutat recent la opt mile depărtare de Santa Monica. M-am gândit mai întâi la fiica mea. m-am decis să o sun pe fiica mea şi pe logodnicul ei pentru a mă asigura că erau în regulă. sentimentul interior de îngrijorare a continuat să îmi dea târcoale. iar a doua zi dimineaţa m-am trezit cu o migrenă cumplită. căci de regulă toată lumea este agitată. Kelley. am rămas împietrită îhtr-o linişte atemporală. Pe acest fundal. l-am rugat pe director să mă lase să plec mai devreme. Şi totuşi. Ca să îl alung. Doi dintre cei de faţă au avut un schimb de priviri. împreună cu logodnicul ei.

Mintea mea a început pe neaşteptate să cânte un cântecel pe care îl auzisem la unul din centrele spirituale în care obişnuiam să mă retrag. căci totul se va rezolva”. Cuvintele cântecului sunau astfel: „Ai încredere. simţeam o linişte interioară profundă. ca şi cum maş fi eliberat subit de o mare karma negativă. Mă simţeam incredibil de uşoară şi de senină. cuvintele sunau ridicol. înţeleg că trebuie să dau un telefon la agenţia de voiaj”. În sfârşit. nu mai era nimic de adăugat. m-am simţit ca şi cum o mare povară mi-ar fi fost luată de pe inimă. În contextul de faţă. în mod ciudat. fără posibilitatea de anulare. Era o zi mohorâtă de toamnă. unul dintre ei a luat cuvântul şi mi-a spus: „Brandon. în timp ce mă îndreptam către hotel pentru ami face bagajele. Altă pauză… „Bun. mirosurile prea pătrunzătoare. Am sunat la agenţia de voiaj. Deşi aveam un bilet de avion pentru o altă dată. zgomotul din trafic asurzitor. cred că ar trebui să îţi rezervi un zbor către casă… Casa ta tocmai a ars… îmi pare rău… Aş vrea să ştiu ce să-ţi spun”.vestea. în circumstanţele date cei de la agenţie au fost de acord să mi-l schimbe pentru o cursă . Nimeni nu a mai zis nimic. dar mie mi se păreau potrivite. dar culorile naturii mi s-au părut excesiv de intense. aşa că am continuat să le cânt. De altfel. Cu toate acestea. Am părăsit studioul şi am simţit din plin vântul tăios şi rece din New York. A urmat o pauză stânjenitoare… „Ai asigurare?” „Nu… Nimeni nu şi-a făcut asigurare pe casă în Malibu. Este prea scumpă pentru casele de pe plajă…”.

nu de alta. dar o doamnă foarte amabilă mi-a acceptat rezervarea şi m-a trecut la clasa întâi. dar au existat foarte multe jafuri”. au continuat să îmi răsune în minte. nu? Poliţia a făcut filtre şi nu îi lasă să treacă decât pe cei care pot dovedi că sunt rezidenţii unor case care au ars. dezastrul care cu o zi înainte mi se păruse atât de suprarealist. Când am ajuns la aeroport nu mai existau bilete la clasa a doua. În drumul către casă. ca şi cum ar fi făcut parte dintr-un film prost. Devastarea era atât de totală încât mi s-a oprit respiraţia. Când ne-am apropiat de locul în care s-a aflat fosta noastră casă. Toţi cei care doresc să treacă trebuie să dovedească acest lucru. mi-am dat seama că hainele din bagajele mele erau practic singura mea proprietate actuală. avertizându-ma însă că avionul va fi foarte aglomerat. Ai carnetul de şofer la tine. mi s-a părut dintrodată cât se poate de real. Cuvintele cântecului: „Ai încredere. Când am ajuns pe aeroportul din Los Angeles. Eram o femeie de 40 de ani şi singura mea proprietate era o valiză cu numele meu pe ea… Culmea este că situaţia nu mi s-a părut chiar atât de rea. căci totul se va rezolva”. ca să mă pregătesc pentru ceea ce va urma. am inspirat adânc aerul în piept. Nimic nu m-ar fi putut . soţul meu m-a întâmpinat şi mi-a spus: „Cred că cel mai bine ar fi să ne ducem direct acasă.curentă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi văzând generozitatea acestei străine într-o perioadă în care chiar aveam nevoie de alinare. În timp ce conduceam de-a lungul autostrăzii Pacific Coast Highway.

doream să fiu plenar conştientă de tot ceea ce simt. dar m-am simţit profund liniştită şi smerită. Mi se părea o neruşinare ca oamenii să profite de pe urma dezastrului prin care trec semenii lor. La urma urmelor. Tot ce mai rămăsese din casa noastră era un morman de scrum care încă mai fumega pe alocuri. Dimpotrivă. iar plasticul se amestecase cu metalul topit. Don ma avertizat să fiu atentă.pregăti însă. Eventualele vase care scăpaseră neatinse din dezastru fuseseră furate (existau indicii în acest sens). Eram conştientă că trăiesc un moment sacru. părând incredibil de vii prin comparaţie cu ruinele din spatele lor. acesta era singurul lucru care conta. în mine s-a născut un sentiment inexplicabil de recunoştinţă: Mi-am dat seama cât de norocoasă sunt pentru că aveam o relaţie atât de plină de iubire cu soţul şi cu fiica mea. Când am intrat în fosta noastră bucătărie. întrucât podeaua arsese. M-aş fi aşteptat să izbucnesc în lacrimi. Nu doream să suprim sau să refulez nicio emoţie pe care aş fi putut-o simţi. Atunci. jefuindu-i şi furând de la ei. de o valoare nepreţuită. care rămăseseră – în mod paradoxal – intacte. Nu mai rămăseseră decât câteva lemne cât de cât intacte. Nimic din ruina care rămăsese nu mai îmi aducea aminte de căminul din care am plecat cu câteva zile . Restul nu erau decât „obiecte materiale”. ce ascundeau rămăşiţele a 18 ani de viaţă de familie. Frigiderul şi maşina de spălat vase se topiseră complet. precum şi florile din faţa casei. în condiţiile în care aceştia nu mai aveau practic nimic.

până când am găsit o cană intactă. Era ca şi cum mi s-ar fi lăsat pretutindeni semne şi m-am distrat la gândul că limonada pe care o voi pregăti de data aceasta va fi uriaşă. Pe ea erau înscrise cuvintele: „Ai încredere. Am continuat să scormonesc împreună cu Don printre ruine. pe care erau inscripţionate cuvintele: „Când viaţa îţi oferă lămâi. Ne-am simţit amândoi fericiţi când l-am găsit. Am mai găsit un nasture din metal pe care mi-l dăduse odată un maestru al meu. cu atât mai mult cu cât fotografiile erau practic neafectate de flăcări. M-am întors surprinsă şi m-am trezit faţă în faţă cu . M-am amuzat împreună cu Don. pentru a vedea dacă nu mai putem găsi şi alte mici obiecte intacte. lucru pe care nu mi l-aş fi imaginat niciodată când am venit aici. Într-un mod de necrezut. fiecare moment mi se părea preţios şi încărcat de semnificaţie. Era o cană pe care o cumpărasem chiar de la centrul spiritual în care am învăţat şi cântecelul care mă obseda. căci totul se va rezolva”. Subit. descoperind că priveliştea către ocean este mult mai bună acum. fă-ţi o limonadă”. întrucât nu mai existau pereţi care să ne împiedice să o privim. În continuare. am auzit o voce în spatele meu.în urmă. care să ne aducă aminte de fostul nostru trecut. care nu mă părăsise. pe care hoţii o scăpaseră din vedere. chiar dacă erau şifonate. care rămăsese astfel intact. M-am amuzat în sinea mea şi mi-am dat seama că toate acestea erau indicii ale Graţiei divine. un dulap greu din metal căzuse peste albumul nostru de nuntă.

ceea ce simt la ora actuală este o stare de recunoştinţă profundă”. L-am privit pe reporter în faţă şi i-am răspuns: „Sinceră să fiu. „Perfect. m-am gândit cât de greu trebuie să fie să fii reporter. „Bine. Ştiţi.o cameră uriaşă de televiziune. „Recunoştinţă!? Cum vă puteţi simţi recunoscătoare într-un asemenea moment?” M-am oprit în sfârşit din scurmat. nu. abia am ajuns…”. mi-a pus întrebarea corectă. M-am întors şi lam privit pe reporter direct în ochi. atât timp cât ne lăsaţi să ne continuăm treaba aici. nu mă simt nici ca o supravieţuitoare”. dar cum vă simţiţi ca supravieţuitori ai acestui dezastru”. atunci cum vă simţiţi?” În sfârşit. În cele din urmă. „Foarte bine. nu mă simt deloc ca o victimă”. i-am răspuns liniştită: „Mă simt recunoscătoare pentru că sunt mai conştientă ca oricând cât de mulţi oameni ar accepta să le fie arse zece case în schimbul iubirii de care am eu parte în viaţa mea: al relaţiei pe care . I-am răspuns totuşi cu blândeţe reporterului: „Sinceră să fiu. Fără să vreau. Un reporter (aproape că) mi-a băgat un microfon în gură şi m-a întrebat: „Vă deranjează dacă vă pun câteva întrebări?” Speriată şi uluită. mi-a spus el. „Păi. i-am răspuns: „Hm. cum vă simţiţi ca victime ale acestui dezastru?” Nu-mi venea să cred auzind o întrebare atât de lipsită de bun simţ într-un moment ca acesta.

o am cu soţul meu şi al binecuvântării de a fi atât de apropiată de fiica mea”. am adăugat: „Acesta nu este un dezastru! Dacă vrei să vezi un dezastru. dar cum vă puteţi simţi recunoscătoare ştiind că locuinţa dumneavoastră a fost singura casă de pe plajă care a ars? Nu vă întrebaţi:. Dimpotrivă. Reporterul a oprit camera. Arătând către mormanul de ruine. am totuşi o viaţă întreagă înainte. lasă-mă să îţi spun povestea acestei case. iar adevărul vorbeşte prin gura ta. „Ascultă. Nu îi poţi spune unui tânăr de 18 ani: „Vai. şi tot ce mai avea pe lume era casa ei. am vorbit cu un pompier care mi-a spus că a fost aici în . te simţi smerit şi vulnerabil. Chiar dacă am 40 de ani şi nu am avut asigurare pe această casă. De aceea. sunt înconjurată de oameni care mă iubesc şi am o carieră în domeniul căreia mă simt privilegiată să lucrez. Cu zece minute înainte să apari. ce dezastru. I-am răspuns liniştită: „Sinceră să fiu. după care m-a întrebat cu seriozitate dacă într-adevăr aşa simt. De ce tocmai eu? De ce tocmai casa mea?’” L-am văzut că îi face semn cameramanului să pornească din nou camera. Îi spui: „Ai o viaţă întreagă în faţa ta„. Te afli la început de viaţă şi nu ai decât aceste două valize". Avea lacrimi în ochi. Ea nu îşi mai vede niciodată copiii. „Bine. în astfel de momente nu-ţi arde să inventezi poveşti. Exact aşa mă simt eu acum. nu consider că acesta este un dezastru”. Acesta este un dezastru! Eu una am 40 de ani. vrei nu vrei”. du-te la bătrâna de 80 de ani care locuieşte în partea de sus a dealului.

Pompierul mi-a spus literal:. de o făcea atât de specială. pompierii au avut timp să intervină şi au salvat celelalte case care urmau. a părăsit în linişte locul. Fiind camera mea de meditaţie. „Am construit recent această cameră. dacă a fost nevoie ca locuinţa mea să fie sacrificată pentru ca celelalte case să poată fi salvate. Părea sincer uluit. Pompierii nu au putut face nimic. îţi pot spune că preţul mi se pare prea mic prin comparaţie cu beneficiile obţinute". Mi-a mai spus însă un lucru. Din cauza acestei camere misterioase care a oprit flăcările. i-am răspuns eu. care sufla cu peste 100 de kilometri pe oră. reporterul a rămas fără cuvinte. ale vecinilor noştri. în timpul construcţiei. mai puţin acea cameră. Pompierul de care vorbeam mai devreme a trecut mai târziu din nou pe la noi şi m-a întrebat ce anume avea acea cameră. Scânteile au venit din partea opusă a autostrăzii. Nu îmi explic de ce focul s-a oprit în faţa acelei camere. întrucât era construită în întregime din lemn. nici colegii lui. De aceea.momentul în care a izbucnit focul. încă şi mai interesant: întreaga casă a ars din temelii. nu pot decât să trag concluzia că din ea a emanat o anumită graţie protectoare. nu au putut ajunge la un răspuns logic. Nu-mi pot explica nici eu misterul opririi flăcărilor. În faţa acestui răspuns. . iar casa a ars în cinci minute. am plasat fotografiile maeştrilor din mai multe tradiţii spirituale chiar în interiorul zidurilor. Nici el. din cauza vântului puternic. De aceea. care este camera mea de meditaţie. dar dacă focul s-a oprit în faţa acestei camere.

A scuturat apoi din cap şi mi-a spus: „Nu prea cred eu în lucrurile astea paranormale. Dar mai presus de orice. fiica mea şi capacitatea de a câştiga suficienţi bani pentru a ne hrăni. asta am simţit la vremea respectivă. care este practic lipită de a noastră. iar mai târziu pentru a ne construi o altă casă. „Tot ce vă pot spune este că dacă flăcările ar fi aprins casa vecinului dumneavoastră. ele s-ar fi extins cu rapiditate şi ar fi cuprins toate casele de pe plaja Malibu. În intervalul de timp care s-a scurs.Acesta este singurul răspuns pe care ţi-l pot oferi. dar ca pompier. iar pentru acest lucru mă simt recunoscătoare”. Chestiile astea te pot face să cazi pe gânduri…”. Povestea mi s-a părut o dovadă a Graţiei care a acţionat plenar în cazul de faţă. De altfel. a rămas intactă. pot să vă spun că nu am mai văzut niciodată aşa ceva. ceea ce îmi rămăsese era tot ce îmi doream cu adevărat de la viaţă: soţul meu. reuşisem să mă instalez împreună cu Don într-un apartament nou din Malibu. la sud de . Nimeni nu le-ar fi putut opri”. Eu una nu am căzut deloc pe gânduri. 28 Viaţa îmi rezerva însă o lecţie extrem de profundă legată de adevărata natură a iubirii. Cel puţin. Important este că locuinţa vecinului nostru. simţeam o stare de abundenţă interioară. Totul s-a întâmplat la un an după incendiul care ne-a distrus casa. întrucât eram binecuvântată cu singurul lucru care contează în viaţă: iubirea.

am lucrat împreună cu Don în afara Statelor Unite. În acel an am primit ajutoare pline de generozitate de la foarte mulţi oameni. În timpul vizitei. Singurul lucru care a rămas în urma acestei anihilări a identităţii mele a fost o conştiinţă pură. ca şi . Graţia a continuat să ne ajute să ne refacem viaţa. De aceea. Într-un fel sau altul. care m-a făcut să simt că identitatea mea. Don a scris o scrisoare adresată Serviciului de Venituri Interne (fiscul american) în care cerea să ni se accepte o reeşalonare a plăţilor impozitelor pe care le aveam de plătit. Lecţiile nu conteneau să se succeadă în viaţa mea: la început a fost tumoarea. inclusiv de la străini pe care nu i-am cunoscut niciodată. am trăit o experienţă spirituală cutremurătoare. Mobilarea noii noastre case ne-a luat fiecare bănuţ pe care îl aveam pus deoparte. aşa că la ora actuală încercam împreună să ne refacem viaţa. luând-o de la zero. care strălucea pretutindeni şi în toate. timp de aproape două luni.dezastru. Incendiul a fost absolut devastator din punct de vedere financiar. mi s-a părut că văd totul cu alţi ochi. În tot acest timp. Călătoria cu avionul ne-a permis o escală în India. Când m-am întors acasă. din cauza circumstanţelor prin care treceam. apoi incendiul. iar acum această vizită la un maestru spiritual care m-a făcut să simt o sete insaţiabilă de a învăţa tot ce puteam despre adevărata natură a Sursei. dar avea vedere către ocean. Apartamentul era situat pe dealuri. tot ceea ce consideram eu a fi „eul” meu (egoul) să se facă praf şi pulbere. aşa că i-am făcut o vizită unui maestru de acolo.

continuam să văd totul în acea lumină nouă. „Grozav. .cum aş privi pentru prima oară în viaţă. reflectând astfel strălucirea mea interioară. obosită după lungul drum. Totul strălucea în faţa mea. am răsfoit rapid mormanul. purtând date diferite. nu eram deloc pregătită pentru ce aveam să citesc. m-am întrebat dacă acest miros mi s-a mai părut vreodată atât de glorios. viaţa mea nu avea să mai fie niciodată aceeaşi. După ele. Probabil că i-au răspuns în sfârşit lui Don şi ne-au acceptat planul de reeşalonare”. fiind ca un mesaj de bun venit din partea casei atunci când mă întorceam dintr-o călătorie mai lungă. Aşteptându-mă să primesc veşti bune. Când am deschis larg uşile glisante ale apartamentului către balcon. Pe masa din bucătărie se adunase un morman de scrisori primite şi nedeschise. Şocată. iar planta mea de apartament că vibrează de viaţă. În timp ce îmi târam cu greu bagajele în noul meu apartament. Ce nu ştiam la ora aceea era că evenimentele care mă aşteptau în Malibu aveau să oglindească întru totul experienţa trăită în India. copacul meu din jad mi se părea că străluceşte. m-am gândit eu. de data aceasta m-am simţit obligată să deschid aceste scrisori. să văd dacă am primit vreo veste bună de la cineva. De pildă. Această imagine îmi era extrem de familiară. inspirând aerul cu miros specific al oceanului. Deşi de regulă îi las facturile lui Don. Printre celelalte scrisori se aflau şi cinci plicuri groase cu antetul IRS (fiscului american). Înainte de a începe să despachetez.

am continuat să răsfoiesc mormanul de scrisori şi am găsit una de la fiica mea. incapabilă să mă mai gândesc la ceva. Cuvintele ei mi se păreau . mai recente.m-am gândit fără să vreau: „Trebuie să fie o greşeală. iar ochii mi sau umplut de lacrimi. Kelly. Simpla vedere a scrisului ei mi-a încălzit pe loc inima. ci una între doi prieteni speciali. Din nou. În speranţa că voi găsi un mesaj mai prietenos. „Don. Relaţia dintre noi nu a fost niciodată una dintre o mamă şi fiica ei. ar trebui să te uiţi la astea”. aşa că am rupt complet plicul. Ne cereau veniturile noastre în proporţie de sută la sută şi ne îngheţau toate conturile bancare! „Cum este posibil ca guvernul să îţi ia chiar şi capacitatea de a-ţi pune mâncare pe masă. Am rămas aşezată pe scaunul din bucătărie. arzând de nerăbdare să îi citesc mai rapid scrisoarea. precum şi de capacitatea noastră de a ne împărtăşi chiar şi cele mai ascunse secrete. Cum pot să facă aşa ceva? La urma urmelor. dar pe un ton din ce în ce mai solicitant. inima mea s-a oprit în loc. am deschis pe rând şi celelalte plicuri. Oare oamenii aceştia nu-şi dădeau seama că îmi luau tot ce aveam? M-am simţit de parcă mi-ar fi căzut cerul în cap. Conţineau aceleaşi cuvinte. Am fost întotdeauna mândră de încrederea şi de respectul reciproc pe care ni le-am purtat. Ea a fost întotdeauna sufletul meu pereche. tocmai ne-a fost distrusă casa într-un incendiu!” Convinsă în continuare că este vorba de o greşeală. în condiţiile în care ai pierdut totul?” m-am întrebat.

care nu părea să aibă niciun sens. Nu exista niciun semn precursor care să mă facă să o anticipez. Kelley îmi scria că în absenţa noastră în viaţa ei s-au petrecut nişte schimbări dramatice. ea şi-a dat seama că influenţa lui Don şi a mea a fost prea puternică de-a lungul timpului. l-am întrebat: „Cine este? Ce vrei să spui prin. Nu ştia când va fi dispusă să reia acest contact. Pur şi simplu nu-mi puteam imagina ce i-am făcut sau ce i-am spus ca să o determinăm să facă un gest atât de drastic. m-am îndrăgostit de o altă femeie’?… Cine este?” . aşa că a luat decizia să întrerupă deocamdată orice contact cu noi. A părăsit casa în care locuia şi nu ne-a lăsat niciun număr de telefon şi nicio adresă. El şi-a pierdut firea şi mi-a spus că trebuie să „revin cu picioarele pe pământ” şi să „mă trezesc la ceea ce se întâmplă în jurul meu” – şi nu doar în privinţa situaţiei noastre financiare. Scrisoarea ei a venit „din senin”. Revizuindu-şi viaţa. Două zile mai târziu stăteam în dormitor împreună cu Don. neştiind ce să mai facem şi la cine să apelăm. şi fără vreun ban pentru a angaja un avocat care să ne ajute în legătură cu problema cu IRS-ul. temperamentul altminteri calm al lui Don s-a aprins. într-o stare de şoc total. Gândindu-mă că este o persoană pe care o cunosc.incredibile. Trăiam amândoi sentimentul acut că solul de sub picioarele noastre se surpa. Chiar nu mi-am dat seama că se îndrăgostise de o altă femeie? Cum puteam fi atât de oarbă? Am rămas cu gura căscată. Din cauza tensiunilor.

Don încă îmi făcea inima să îmi bată cu putere atunci când îi auzeam maşina parcând în faţa casei. Încă în stare de şoc şi incapabilă să gândesc coerent. Am fost tot timpul convinsă că numele de Don şi Brandon vor rămâne de-a pururi gravate în piatră şi că . A trecut atâta timp. adăugând că suntem un exemplu pentru foarte multe cupluri. dar încă îndrăgostiţi unul de celălalt… De fapt. l-am întrebat: „Este o relaţie fizică?” Mi-a adresat o privire de gen: „Chiar trebuie să îţi scriu pe litere? După care mi-a răspuns pe un ton răstit: „Ce crezi că am vrut să spun prin expresia. fiecare în balansoarul lui. iubirea lui Don a fost singurul lucru din viaţa mea de care nu m-am îndoit niciodată. am trăit o poveste intensă de iubire”. cum nu vezi decât în poveşti şi în basme. Este cât se poate de serioasă. Eram convinsă că ne iubeam atât de mult. Am discutat deja cu ea să ne căsătorim". Am fost atât de convinsă că am parte de o iubire „legendară”. în luna august a anului trecut.„O femeie pe care am cunoscut-o la aniversarea vârstei de 50 de ani. Aveam atâta încredere în Don. iar eu nu am sesizat niciun semn. aşa cum vedeam pretutindeni în jur. Nu era o căsnicie de convenienţă. o poveste intensă de iubire’? Nu a fost o aventură de o noapte. Chiar şi maestrul indian a făcut un comentariu referitor la raritatea unei devoţiuni atât de mari precum aceea pe care ne-o purtam noi doi. Eram consternată. De câte ori nu mi-am imaginat bătrâneţea ţinându-mă de mâini cu Don. Brandon. Căsnicia noastră părea atât de vie. De atunci.

soţul care mă părăsea. Cuvintele pur şi simplu nu descriau corect realitatea. IRS-ul. Simţeam pur şi simplu că mă prăbuşesc în gol. Nu existau pereţi de care să mă sprijin. Tot ce am crezut întreaga mea viaţă mi-a fost luat şi nu mai aveam nimic de care să mă agăţ. la fel cum îl iubeam şi eu pe el.nimeni nu le va putea şterge vreodată. De aceea. nu puteam decât să trag concluzia că ceea ce auzeam acum era o greşeală. viaţa mea a început să reflecte întocmai experienţa pe care am trăit-o în India: că egoul meu (identitatea pe care mi-o cunoşteam) a fost făcut ţăndări! De data aceasta. Nimic nu mai era aşa cum ştiam eu. niciun sol pe care să aterizez. Conversaţia dintre noi s-a focalizat în continuare asupra aspectelor mai lumeşti ale relaţiei lui Don. La început tumoarea. lipsa de bani. ba chiar şi capacitatea mea de a supravieţui – era făcută zob! Oare chiar nu exista nimic sigur şi durabil în această lume? Simţindu-mă în continuare la fel de lucidă şi de prezentă. apoi incendiul. de proprietară a unui cămin. şi anume că Don mă iubea mai mult decât îşi iubea propria viaţă. cu sentimentul că întreaga lume pe care o cunoşteam se prăbuşise şi se făcuse bucăţi. identitatea mea socială – de mamă. M-am îndreptat apoi către sufragerie. de soţie devotată şi iubită. am urcat treptele către bucătărie ca să . revelându-mi astfel toate indiciile pe care – în naivitatea mea – le-am ignorat de-a lungul timpului. dispariţia lui Kelley – oare mai trebuia să mă aştept la ceva? Aşa cum spuneam mai devreme.

îmi iau un pahar cu apă. DACĂ TE VEI FOLOSI AŞA CUM TREBUIE DE EL. Chiar în timp ce citeam aceste cuvinte. Conţinea un citat pe care ni-l dăruise bunul meu prieten Robbie. În mintea mea s-a făcut tăcere şi am simţit cum în interiorul meu se naşte o decizie importantă: decizia de a avea încredere. indiferent ce s-ar întâmpla! Era o decizie de a şti cu siguranţă că ceea ce mi se . Dintr-odată. mi-am dat seama de adevărul pe care îl conţin ele. reţinându-mi în totalitate atenţia: „Conştientizează faptul că tot ceea ce îţi oferă pe neaşteptate viaţa reprezintă un dar de la Dumnezeu. tot ce puteam face era să am încredere că aceste evenimente se vor dovedi în final un dar care îmi va folosi. Am citit de trei ori bileţelul. Cuvintele m-au frapat. indiciile Graţiei divine sunt pretutindeni în jurul meu. Dacă te vei folosi aşa cum trebuie de el. Ca de obicei când mă aflu în mijlocul unei catastrofe. CONŞTIENTIZEAZĂ FAPTUL CĂ TOT CEEA CE ÎŢI OFERĂ PE NEAŞTEPTATE VIATA REPREZINTĂ UN DAR DE LA DUMNEZEU. NUMAI LUCRURILE IREALE PE CARE ŞI LE DOREŞTE IMAGINAŢIA TA ÎŢI POT FACE NECAZURI. dacă voi şti să mă servesc de el. timpul s-a oprit în loc. Cuvintele lui mi-au pătruns adânc în inimă. Adevărul din mine a. recunoscut Adevărul din ele. În timp ce treceam pe lângă uşa frigiderului. Deşi nu înţelegeam ce mi se întâmplă. DARUL ÎŢI VA FI DE MARE UTILITATE. darul îţi va fi de mare utilitate. mi-a sărit în ochi vin bileţel prins pe ea. Numai lucrurile ireale pe care şi le doreşte imaginaţia ta îţi pot face necazuri”.

ea m-a învăţat că eu nu sunt una cu căsnicia mea. folo. Vie şi luminoasă. Această iubire este eternă. Mă simţeam îmbrăţişată de ea. În sfârşit. în această stare de abandonare. m-a învăţat că eu nu sunt una cu relaţiile mele. ea m-a învăţat că eu nu sunt totuna cu corpul meu. camera în care mă aflam s-a umplut cu o prezenţă a iubirii care a invadat fiecare colţişor. Posesiunile apar şi dispar. m-a învăţat că eu nu sunt una cu posesiunile mele materiale. când mi-a trimis în dar trădarea lui Don. la fel şi relaţiile. prezenţa iubirii se afla pretutindeni şi nu exista niciun loc în care m-aş fi putut duce şi în care să nu o regăsesc. dar noi suntem una cu această iubire care rămâne prezentă inclusiv atunci când tot restul a dispărut. Când mi-a trimis în dar scrisoarea lui Kelley.sindu-se de viaţa mea ca de o sală de clasă. Când mi-a trimis în dar tumoarea. m-a învăţat că nu sunt una cu banii şi cu capacitatea mea de a supravieţui. chiar dacă nu îi puteam înţelege deocamdată misterul. Pe de altă parte. Când mi-a trimis în dar răspunsul de la IRS. Ca urmare a acestei decizii. Ca de obicei. care continuă să rămână prezentă inclusiv atunci când toate celelalte lucruri dispar din viaţa mea.întâmplă este un dar de la Dumnezeu. îmi dădeam seama că această iubire era esenţa mea. Când mi-a trimis în dar incendiul. şi orice altceva în viaţă. Eu sunt una doar cu această iubire infinită. m-am abandonat în totalitate. Corpurile se nasc şi mor. ca şi cum m-aş fi scăldat într-un ocean de iubire. Ea este singura iubire . Sursa îmi oferea o lecţie importantă.

El a observat că fiecărei scene îi corespund pe nisip două seturi de urme de paşi: unul era al lui şi celălalt al lui Dumnezeu. în urma mea nu există decât un singur set de urme de paşi. Doamne. Am observat însă că ori de câte ori am avut necazuri mari în viaţă. care a continuat să rămână prezentă atunci când tot restul mi-a fost răpit. În acel moment. el s-a întors către Dumnezeu şi l-a întrebat: „Doamne. Supărat. Cum se face. Cu această ocazie. că ori . A observat cu această ocazie că tuturor momentelor cu adevărat grele din viaţa sa le corespundea un singur set de urme de paşi pe nisip. singurul lucru care nu apare şi dispare. singura noastră comoară. el s-a uitat din nou în spate.reală. la urmele de paşi. După ce şi ultima scenă din viaţă i-a trecut prin faţa ochilor. nu mă vei mai părăsi niciodată. Se făcea că mergea pe o plajă împreună cu Dumnezeu. singura valoare pe care merită să o preţuim şi cu care merită să ne căsătorim. Mi-am propus atunci să îmi transform viaţa într-un imn continuu de recunoştinţă şi de abandonare în faţa acestei iubiri. am făcut un legământ cu mine însămi să îi rămân credincioasă acestei iubiri eterne de-a lungul întregii vieţi care mi-a mai rămas. mi-ai spus odată că dacă mă decid să te urmez. Pe cer îi apăreau proiectate scene din viaţa sa. mi-am adus aminte de frumoasa poveste intitulată „Urmele de paşi”: Un om a avut odată un vis.

În acest timp. stârnind astfel tot felul de . nu ale tale. m-ai părăsit?” Domnul i-a răspuns: „Copilul Meu drag. aşa că m-a rugat să îi acord timp pentru a se clarifica. Don a venit la mine şi mi-a spus ceea ce. ştiam deja: că mă iubea în continuare foarte mult şi că trăia o stare de confuzie. În acelaşi timp. să nu pătez în niciun fel frumuseţea iubirii pe care chiar am împărtăşit-o împreună. În aceste momente cumplite din viaţa mea. Am acceptat. mi-am promis solemn să nu îmi sun prietenii şi familia. Nu ştia cum să înţeleagă această stare. Pentru prima dată în viaţa mea. În momentele tale grele. Am luat decizia să separ suferinţa de frumuseţea celor 20 de ani de viaţă trăită în comun. Eu te iubesc prea mult ca să te părăsesc vreodată. urmele de paşi pe care le-ai văzut întipărite pe nisip erau ale Mele. ci eram una cu ea. Nu mai eram doi. Ştiam că exista posibilitatea ca el să mă părăsească. Mai târziu. am făcut un legământ secret cu mine însămi ca orice s-ar întâmpla şi oricât de dureros ar fi pentru mine. această poveste a căpătat sens pentru mine.de câte ori mi-a fost cu adevărat greu în viaţă. purtându-mă în braţele ei şi îmbrăţişându-mă. dar m-am hotărât atunci să nu las cei 20 de ani de „iubire legendară” să fie pătaţi de durerea şi suferinţa din acele ultime momente. Sursa mea se afla alături de mine. onorând astfel cei 20 de ani de căsnicie şi de iubire pe care i-am trăit împreună. nici povestea lui de iubire cu Karen. căci în acele momente team purtat în braţe”.

În sine. ca o lecţie pe care mi-o preda Dumnezeu. deşi mă scăldam în permanenţă în această iubire infinită. nu mă părăsea niciodată. Şi totuşi. am ţinut totul în mine. Momentele pe care le trăiam mi se păreau prea sacre şi prea personale. Era ca şi cum m-aş fi odihnit într-un ocean al iubirii în care peştii simbolizau evenimentele din viaţa mea. cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Această iubire nu putea fi atinsă de emoţiile mele sau de circumstanţele din viaţa mea. Iubirea continua să rămână prezentă în viaţa mea atunci când mă trezeam. conştientizândumi în permanenţă emoţiile şi scufundându-mă de fiecare dată în acest ocean infinit de iubire care mă înconjura din toate părţile. pentru a le permite celor din jur să îşi proiecteze asupra lor judecăţile lor critice. la fel cum nici eu nu mai eram dispusă să o părăsesc pe ea. viaţa mea continua. oceanul nu era afectat de ceea ce făceau peştii în interiorul lui. De aceea. cel puţin am avut puterea să rămân la fel de sinceră cu el. Deşi îmi erau greu să rămân „deschisă” în timp ce bărbatul cu care eram căsătorită de 20 de ani îşi trăia în prezenţa mea povestea de iubire „la distanţă” cu o altă femeie. Don mi-a promis că o să fie sincer cu mine şi că îmi va spune tot ce se întâmplă în inima lui. când mâneam. când dormeam. Don era cel mai bun prieten al meu şi ştiam că el este singura persoană pe care .bârfe şi atrăgându-i pe ceilalţi în drama mea sub pretextul că simt nevoia de a mă confesa cuiva. Practic.

Totuşi. iar Karen se ducea cu el. I-am trântit telefonul în nas şi am simţit cum furia mea . Cred că a fost pentru prima dată în căsnicia noastră când Don a trăit o astfel de experienţă alături de mine. În mod paradoxal. onestitatea lui m-a reconfortat. Din oceanul de linişte în care mă scăldam. În timp ce îl ascultam pe Don vorbindu-mi pe tonul acela prefăcut.mă pot baza în această perioadă extrem de dureroasă din viaţa mea. Mi s-a părut că Adevărul a căpătat o voce a lui. făcândumă să mă gândesc că atât timp cât vom păstra această comunicare deschisă şi clară. care nu semăna cu nimic din ceea ce experimentasem vreodată până atunci. Don a continuat să plece în călătorii de afaceri. o voce interioară a început să strige în mintea mea: „NU E ADEVĂRAT!” Deşi enormă. Între noi se interpusese un văl. Cu siguranţă. Puterea lui mi se părea nimicitoare. mi-am dat seama că îmi ascunde ceva. La primul telefon pe care mi l-a dat. cel puţin vom avea parte de adevăr. iar adevărul nu ne mai însoţea. a fost pentru prima dată în viaţa mea. erupând ca un vulcan. Nu era ca şi cum „eu” aş fi fost furioasă. mi-a vorbit deschis despre sentimentele lui. fără să se prefacă în niciun fel. Mi-a spus că încă nu ştia cum să procedeze şi unde îl vor conduce toate acestea. ci ca şi cum Adevărul din mine s-ar fi înfuriat din cauza minciunii pe care o auzea. furia mea mi se părea impersonală. am simţit cum iese la suprafaţă un val de furie. la următorul telefon.

A ajuns apoi la nivelul pieptului. ca şi cum aş fi pierdut pe cineva foarte drag. dar a fost urmată de un nou val de linişte. Totul prezentă la acest spectacol!” Subit. făcându-mă să transpir şi să mă înroşesc toată. mi-am acceptat pe deplin durerea. Flacăra alb strălucitoare mi-a purificat întregul corp. care a început să îmi ardă în interiorul corpului. ca un vulcan pe punctul de a exploda. Mintea mea a continuat să repete: „Nu-i adevărat!” Mi-am adus aminte că am făcut o tumoare pentru că nu mi-am acceptat propriile sentimente şi m-am decis ca de data ca să nu îmi mai reprim în niciun fel emoţiile. după care a apărut un nou val emoţional. m-am aşezat pe perna mea de meditaţie. Valul a fost . iar în final a ieşit prin creştetul capului meu. ea a urcat în regiunea abdominală. permiţându-i să se manifeste până la capăt. A urmat apoi un nou val de emoţie. Şi de această dată. emoţia a luat forma unei dureri cum nu am mai trăit vreodată în această viaţă. Mi-am vizualizat atunci furia luând forma unei flăcări alb strălucitoare.interioară continuă să se acumuleze în mine. Din pântec. dar scufundată într-o linişte profundă şi într-o senzaţie de libertate deplină. Durerea aproape că ma strivit. De data aceasta. „Nu mai am de gând să îmi creez singură o altă tumoare! Voi sta aici şi voi lăsa furia să se exprime plenar iar eu voi fi întru. extrem de fierbinte. În continuare ancorată în Sursă. a luat forma anxietăţii. Am rămas astfel transpirată. De această dată. am simţit o durere la baza coloanei vertebrale şi în regiunea pântecului. apoi al gâtului.

Nu aş fi crezut niciodată că simpla permitere a emoţiei pure să se manifeste prin corpul meu poate fi atât de dureroasă. aceasta se epuizează de la sine într-un interval de 5-7 zile. nu există durere. sau şi mai rău. Nu există durere atât de mare care să necesite un interval mai lung de atâta pentru a se manifesta pe deplin. Cu tot acest proces dureros. apoi un nou val. prezenţa iubirii dinlăuntrul meu nu a fost afectată în niciun fel. am rămas într-o stare de puritate perfectă. Durerea s-a epuizat singură. Chiar şi în toiul suferinţei cele mai profunde. până când a trecut. Mai târziu. A urmat din nou un moment de tăcere. pornind de la convingerea greşită (indusă de societate) că adevărata durere trebuie să durere mult mai mult. Era ca şi cum corpul . dar am învăţat cu această ocazie că dacă o accepţi şi îi permiţi să se manifeste în totalitate. în numai şase zile. În final.atât de intens încât m-am încovoiat în poziţia fătului. care să nu se epuizeze de la sine într-un interval de maxim şase zile. toate emoţiile imaginabile şi-au croit drum atunci prin corpul meu. ea a continuat să mă însoţească. aveam să aud în anmnite cercuri spirituale pe care le-am frecventat că dacă te abandonezi în totalitate în faţa durerii. La sfârşit. Ea este prelungită doar de incapacitatea noastră de a o accepta. am rămas cu o stare de pace care nu m-a mai părăsit până astăzi. timp în care am slăbit cinci kilograme. Practic. oricât de intensă ar fi. de cultivarea ei conştientă. Procesul a durat şase zile.

dar ştiam că avea dreptate. iar dacă doreşti să ne vedem de drum. Mi-a spus: „Ştiu că o să ţi se pară o prostie. Aşa cum spuneam. . Nu mă lăsa însă să mă zbat între aceste două extreme”. chiar dacă „eu” eram întru totul identificată cu iubirea din interiorul meu.meu trebuia să treacă prin acest proces prelungit şi dureros de eliberare. I-am răspuns că poate are dreptate. aşa că mi-a promis că acolo va lua o decizie. această iubire a rămas alături de mine. l-am privit în ochii lui întristaţi. Tocmai urma să plece la un seminar ţinut la Hawaii. întrucât îl forţam să ia o decizie înainte ca el să fie pregătit să o ia. Dacă doreşti să rămânem căsătoriţi. Nu îmi dădeam seama în ce fel. În timp ce ieşea pe uşă. dar doresc să ştiu încotro urmează să mă îndrept. i-am spus lui Don: „Trebuie să te hotărăşti. fac de dragul tău. dar asta simt”. îngăduie-mi să simt şi eu acest lucru. chiar dacă toţi ceilalţi m-au părăsit. în timp ce drama vieţii a continuat la rândul ei. că doreşte să se retragă în tăcere şi să se lămurească. dar am trăit tot timpul sentimentul că tot ce fac. de asemenea. Era evident că şi el trecea prin cea mai grea perioadă a vieţii lui. În final. Eu una sunt dispusă să accept orice decizie doreşti să iei. La fel s-au petrecut lucrurile şi în următoarele două luni: iubirea a continuat să rămână prezentă. iar după ce am închis uşa în urma lui ceva din interiorul meu mia spus că are într-adevăr dreptate. Nu ştiu ce înseamnă acest lucru. Mi-a răspuns că mai are nevoie de timp.

Epuizasem durerea şi suferinţa. căci nu am mai practicat de ceva vreme. Când m-am întrebat în sfârşit ce simt. Vicki mi-a spus: „Hm. Poţi să treci pe la mine chiar astăzi. am auzit distinct cuvântul: „trădare”. De aceea. m-am gândit că Vicki m-ar putea ajuta. Am trecut prin straturile emoţionale succesive aproape instantaneu. şi dacă tot îmi doream să rezolv problema trădării. Încă din momentul în care am spus: „Nu-i adevărat”. dar nu îmi conştientizasem pe deplin sentimentul trădării. În fiecare dimineaţă. fiind o problemă curentă. Ştiam că aveam nevoie de o Călătorie Emoţională „de zile mari”. la trezire.Cât timp Don a rămas în Hawaii. am observat că ceva mă râcâie în interiorul intestinelor mele. Trebuia să îmi recunosc toate emoţiile şi numi puteam imagina de ce actuala emoţie nu încetează să mă sâcâie. iar problema ta nu este deloc una minoră”. pentru a-i spune în sfârşit cuiva ce se întâmpla. am simţit fiori prin tot corpul. întrucât nu ştiu ce va urma. îmi simţeam abdomenul arzând. aşa cum mi se întâmplă de fiecare dată înainte de a începe o Călătorie interioară. iar când am ajuns la momentul cu focul de tabără. Adu cu tine şi scenariul Călătoriei Emoţionale. Brandon. am continuat să mă scufund în luciditate şi în iubire. care continua să mă bântuie. Vicki mi-a răspuns imediat: „Sigur. În timp ce m-am aşezat alături de ea pentru a începe procesul. Când a auzit despre ce este vorba. nu cred că fetiţa în vârstă . m-am gândit că a sosit momentul să o sun pe prietena mea Vicki.

i-am răspuns eu. apoi a spus ceva ce m-a luat pe neaşteptate: „Eu am fost cea care m-am trădat pe mine însămi. „Nu ştiu ce să zic. În realitate. m-am gândit: „Ce uimitor! Pe de o parte. mă aflu scufundată în continuare în oceanul infinit de iubire. ea nici nu îl cunoştea pe acesta”. Slavă cerului că am făcut această Călătorie . iar pe de altă parte încă mai am probleme vechi de rezolvat. Fără să vreau. am ştiut că basmul (legat de povestea mea de iubire „legendară”) s-a terminat şi m-am trezit pentru prima dată la realitate. Oricum. ci cel al unui eu mult mai timpuriu al meu. ce surpriză a urmat! Am constatat cu această ocazie că nu egoul meu din prezent se simţea trădat şi atât de supărat. Doamne. eu am fost cea care am inventat toată această poveste. Văzând că povestea de iubire s-a sfârşit. nu are ce să strice dacă o las să vorbească”. Tânărul meu eu a început să plângă. el a fost cuprins de un sentiment profund de dezamăgire şi de pierdere. Când fetiţa din mine a aplicat în sfârşit iertarea. Am crezut că basmele se adeveresc şi te-am urât pentru că mi-ai dovedit contrariul. Cred că acest arhetip nu mi-a apărut degeaba în acest moment.de şapte ani din interiorul tău ar trebui să vorbească cu Don. trăind apoi într-un basm”. De aceea. Se pare că la vârsta de şapte ani mi-am făcut o promisiune să îl întâlnesc pe „Făt Frumosul meu” şi să trăim fericiţi împreună „până la adânci bătrâneţi”. La urma urmelor. eul meu de la acea vârstă se simţea profund trădat de acest eşec al meu.

Nu mi-am dat seama la vremea respectivă. nici partenerul de cuplu. nici familia. în timpul căruia mi-am descoperit menirea vieţii. Tu eşti iubirea pe care o căutai. nici casa şi nici posesiunile materiale. Nimeni şi nimic nu îţi poate oferi acest gen de iubire absolută. iar acum. Până la urmă. Din fericire. nici cariera. Am descoperit cu adevărat ce înseamnă bucuria pură şi mi-am revelat sinele meu divin. am înscris-o în inima mea şi am făcut tot ce mi-a stat în puteri ca să mi-o împlinesc. sinele nostru divin”. s-a dovedit că Don a avut dreptate. Cu zece ani în urmă. iar eu am fost liberă să îmi continui astfel viaţa. şi implicit măreţia din mine. nici serviciile aduse altor persoane. dar el a fost cel care a contribuit la îndeplinirea dorinţei mele cea mai arzătoare. Iată cum sunau cuvintele pe care mi leam spus la acea vreme: „Menirea vieţii mele constă în a fi bucurie pură şi în a mă ajuta pe mine însămi şi pe cei din jur să ne descoperim propria măreţie interioară. Don . pentru prima dată. În fiecare zi mi-am stabilit ca scop principal această intenţie. am participat la un seminar ţinut de Tony Robbins. În final. dorinţa mea supremă s-a împlinit. pentru simplul motiv că ea reprezintă însăşi esenţa ta. m-am simţit din nou completă şi eliberată.Emoţională!” Când totul s-a terminat. Am rămas prietenă cu Don până în momentul prezent. între timp am învăţat lecţia pe care mi-a predat-o Sursa: nimic nu îţi poate oferi acest gen de iubire infinită. şi de atunci nu am mai acordat acestei chestiuni niciun gând. Am reţinut această menire. el s-a decis să se însoare cu Karen.

am plâns amândouă de fericire şi de iubire. care a participat cu această ocazie la primul ei seminar despre Călătorie. ţinut la Londra. De la plecarea lui din viaţa mea. Acum am ajuns în sfârşit liberă să îmi folosesc întreaga iubire pentru a sluji umanitatea şi pentru ai ajuta pe oameni să se trezească faţă de Libertatea şi de Iubirea din ei. am avut privilegiul să fiu de faţă când ea a dat naştere minunatei mele nepoate. Până acum. iar un an mai târziu. mi-am putut consacra în sfârşit tot timpul Adevărului pe care doresc să-l slujesc. am descoperit ce este şi ce nu este iubirea. Pe măsură ce lucrurile au căpătat proporţii. o fetiţă pe nume Claire Grace.nu a fost decât un vehicul prin care Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune. Un an mai târziu. ţinând pretutindeni seminarii despre Călătorie. am simţit nevoia să îmi iau un partener de afaceri. am auzit în sfârşit veşti de la Kelley. îmi trăiesc adevărata menire. am făcut un turneu în jurul lumii. foarte lent şi foarte delicat. Prin intermediul lui şi al evenimentelor care s-au derulat în viaţa mea. Când ne-am văzut. De atunci. La ora actuală. Intre timp. mi-am consacrat o mare parte din energia şi din devoţiunea mea lui Don şi carierei lui. Ce nu mi-am dat seama multă vreme a fost faptul că Don m-a ajutat să mă eliberez pentru a-mi îndeplini astfel menirea. Acesta este motivul pentru care scriu astăzi această carte – faptul că m-am eliberat în sfârşit să fac ceea ce a constituit întotdeauna dorinţa cea mai arzătoare a inimii mele. între noi s-a înfiripat o .

poveste de iubire. Până la urmă, m-am măritat cu Kevin în luna mai a anului 1998, în Maui. Angajamentul lui de a sluji Adevărul este la fel de mare ca al meu. La fel ca şi mine, ştie şi el că iubirea nu poate fi dăruită sau primită, întrucât noi suntem deja una cu ea. Şi totuşi, este o mare desfătare să te bucuri de viaţă împreună cu o altă persoană în mijlocul acestui ocean de iubire. În ultimă instanţă, viaţa este adevărata călătorie.

29 Instrumentele Călătoriei Notă importantă Trebuie să fi terminat de citit această carte înainte de a începe procesul propriu-zis al Călătoriei. Este esenţial să fi înţeles pe deplin ce înseamnă acest proces şi să fi citit experienţele descrise, pentru a înţelege mai bine diferitele aspecte ale procesului înainte de a începe lucrul cu tine. Instrucţiuni procesului generale pentru aplicarea

Aşa cum probabil ţi-ai dat seama până acum, procesele descrise în această carte pot fi extrem de puternice, conducând la trezirea inimii şi la multă smerenie. De aceea, este foarte important să onorezi acest proces rezervându-ţi doua ore într-un mediu în care să nu poţi fi întrerupt. Inchide-ți telefonul mobil şi creează-ţi în jur un „spaţiu sacru”, în care să nu exişti decât tu şi partenerul tău. Cel mai bine este să lucrezi cu cineva care a citit aceeași carte, care înţelege şi susţine procesul şi care doreşte cu adevărat să te ajute. Este foarte util să citiţi amândoi scenariul procesului de cel puţin două ori, astfel încât să vă familiarizaţi cu el şi să nu aveţi surprize legate de cuvintele folosite sau de conţinutul lor. Sfatul meu este să începi cu o rugăciune rostită mental (sau cu afirmarea unei intenţii).

Vizualizează-te pe tine şi pe partenerul tău ca fiind deja compleţi, deschişi ca nişte copii, oneşti şi având încredere în sine şi în acest proces. De asemenea, ia-ţi angajamentul de a-ţi sprijini partenerul cu aceeaşi iubire şi cu acelaşi respect pe care ţi le acordă el. În final, păstraţi amândoi câteva momente de linişte. Instrucţiuni Emoţională referitoare la Călătoria

Pentru început, citeşte şi urmează Instrucţiunile Generale. Notează pe o foaie de hârtie întrebările şi păstrează la îndemână un creion sau un pix. În timpul Călătoriei Emoţionale este esenţial să te fereşti de gândurile tale analitice, de dialogul mental interior, şi să îţi focalizezi întreaga atenţie asupra emoţiilor pure pe care le simţi în interiorul corpului tău. Conştientizează plenar ceea ce simţi, numeşte emoţia respectivă, apoi treci la sentimentul următor. Conştientizează-l şi pe acesta la fel de plenar, cât mai intens cu putinţă, apoi treci la sentimentul următor. Treci astfel de la un nivel emoţional la altul, până când ajungi în sfârşit la Sursă. Acest proces nu are nimic de-a face cu dialogul mental interior şi cu mintea analitică. De aceea, nu trebuie să îţi explici de ce simţi ceea ce simţi, ci doar să conştientizezi plenar aceste sentimente, trecând apoi la stratul emoţional care urmează. Este ca şi cum ai decoji succesiv o ceapă, până când

ajungi în centrul ei, care în cazul de faţă reprezintă Sursa fiinţei tale. Instrucţiunile te sfătuiesc ca ori de câte ori vezi „…”, să faci o pauză pentru a-i acorda partenerului tău suficient timp ca să experimenteze răspunsul la întrebarea ta. „Suficient timp” poate însemna pentru unii 10-15 secunde, iar pentru alţii între 45 de secunde şi un minut. Este important să înţelegi că scopul procesului este de a simţi cât mai intens emoţiile, şi de îndată ce le experimentezi plenar, de a trece la stratul următor. Nu este deloc necesar (nici indicat) să stărui prea mult asupra unei emoţii, scufundându-te prea adânc în ea. De asemenea, nu este recomandabil să o descrii în detaliu şi să îi povesteşti partenerului tău cum ai ajuns să o simţi. Pentru a avea acces la sentimentele tale, fără a interfera cu procesele mentale, scanează-ţi corpul şi conştientizează unde simţi cel mai puternic emoţiile. La început, procesul poate începe cu o senzaţie extrem de subtilă. Focalizează-ţi atenţia asupra ei şi urmăreşte să o intensifici. Fii pregătit pentru orice, căci emoţia poate deveni extrem de puternică. Păstrează-ţi atenţia focalizată asupra emoţiei din interiorul corpului. Apoi, pur şi simplu treci dincolo de ea. La un moment dat, este posibil să te simţi golit de orice simţire. Starea poate fi descrisă ca o „amorţeală” sau ca o confuzie, un fel de „nu mai ştiu nimic”, o gaură neagră sau un vid, ori chiar ca un fel de blocaj total.

Această etapă face parte integrantă din proces. Toată lumea trece prin acest strat emoţional. Personal, îl numesc „zona necunoscută”. El reprezintă poarta care conduce către Sursă. Dacă partenerul tău experimentează acest strat, descriindu-l printr-una din expresiile de mai sus, încu- rajează-l să se relaxeze plenar, să pătrundă în el şi să treacă mai departe. Dacă partenerul tău are dificultăţi în a pătrunde în acest vid interior, apelează la secţiunea intitulată „Rezolvarea problemelor care pot apărea”. Vei găsi aici instrucţiuni detaliate care îţi vor explica cum poţi ajuta pe cineva care se teme sau care opune rezistenţă în faţa „zonei necunoscute”. Dacă partenerul tău a citit la rândul lui cartea de faţă, el va înţelege mai uşor aceste instrucţiuni pe măsură ce i le vei citi. Teama de necunoscut este absolut naturală. De aceea, linişteşte-ţi partenerul şi asigură-l că se află pe calea cea bună. Invaţă-l să se relaxeze şi să se abandoneze în faţa acestui strat emoţional, trecând astfel mai departe prin el. De îndată ce va trece de „zona necunoscută”, partenerul tău se va simţi probabil mult mai bine, ca şi cum o mare povară i s-a luat de pe piept. Este important în această etapă să continui să îl ghidezi de-a lungul celorlalte straturi emoţionale rămase, până când ajunge la Sursă. Momentul experimentării Sursei este indicat de sentimentul de vastitate şi de prezenţă aflată deopotrivă în interiorul şi în exteriorul corpului (de omniprezenţă).

ca şi cum s-ar produce o dilatare sau o fuziune a fiinţei individuale cu restul existenţei. Abia când senzaţia experimentată devine extrem de spaţioasă. În această stare de dilatare. Dacă pe unul din aceste nivele. lumină. întrucât după ce va trece de „zona necunoscută”. dar pe care nu le-a putut exprima. pace. fericire. râs. Este . dar excluzând nivelul de pornire. emoţia se transformă în existenţă (conştiinţă) pură. putem vorbi de o realizare autentică a Sursei. Dacă partenerului tău nu îi apar amintiri legate de persoane. apoi urmează mai departe scenariul. partenerului tău îi apar amintiri legate de persoane. Scopul exerciţiului Focului de Tabără este de a-i permite eului mai tânăr să se elibereze de toate emoţiile pe care le-a experimentat la vremea respectivă. proiectând această stare de nemărginire pe fiecare strat emoţional succesiv. Toate aceste emoţii trebuie rostite cu voce tare. Dacă partenerul tău a început să stimă această stare de dilatare.. libertate etc. partenerul tău va începe să folosească cuvinte precum iubire. lasă-l să se bucure de ea circa 30 de secunde. alege pentru acest exerciţiu nivelul pe care s-a manifestat emoţia cea mai intensă.Este foarte important să înţelegi acest lucru. notează acest nivel cu un asterisc (*). Acesta este nivelul pe care se va desfăşura mai târziu exerciţiul Focului de Tabără. mulţumire. înainte de „zona necunoscută”. dar este totuşi posibil ca el să localizeze în continuare aceste sentimente în interiorul corpului său.

el trebuie să se simtă complet golit de orice resentiment. întreabă-l dacă este pregătit de iertare. el ar trebui să se simtă din ce în ce mai uşor . practici împreună cu partenerul tău exerciţiul Integrării în Viitor. Înţelepciunea superioară a partenerului tău ştie exact. mentorul (o fiinţă cu o înţelepciune superioară) îi va da un răspuns care i se potriveşte persoanei în cauză. dând glas acestor sentimente. şi deci nu s-a eliberat încă definitiv de povară. Scopul acestui exerciţiu este de a-i permite acestuia să verifice în ce măsură vindecarea produşă va continua să evolueze în timp. Aici nu mai trebuie să notezi nimic. Dacă partenerul tău s-a eliberat de povara sa emoţională şi se simte din nou complet. ci doar să îi citeşti partenerului tău scenariul. Prezenţa mentorului este necesară pentru a lămuri toate eventualele întrebări care pot apărea de-a lungul acestui proces. ori de câte ori apar îndoieli întreabă mentorul şi cere-i lămuriri. partenerul tău nu se simte încă pregătit de iertare. Pentru ca acest act să fie unul autentic. ce trebuie să se întâmple (mentorul este doar o imagine pe care o creează ea). pune-l să îşi întrebe mentorul: „Ce trebuie să se întâmple pentru a putea ierta în sfârşit?” De regulă. Dacă.foarte important ca eul mai tânăr să se elibereze de povara sa. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. se dovedeşte că eul mai tânăr nu a spus tot ce avea de spus. dintr-un motiv sau altul. De aceea. Cel mai adesea. Cu fiecare nou interval de timp care trece (dar nu mai mult de şase luni – un an).

De aceea. dintr-un motiv sau altul. Acestea sunt . Fă o baie fierbinte. La sfârşit. acesta reprezintă un indiciu că procesul de vindecare prin iertare (din timpul exerciţiului Focului de Tabără) nu a fost complet. oferă-i un pahar cu apă sau o ceaşcă de ceai. ori chiar dezorientat pentru scurt timp. Uneori. această stare de spiril nu se schimbă. spune-i să păstreze scrisoarea la vedere. revino împreună cu partenerul tău la acest exerciţiu şi întreabă mentorul ce mai trebuie să se întâmple pentru ca iertarea să fie definitivă. atunci când actul de iertare este foarte profund. La sfârşit. La modul general. este posibil să te simţi uşor vulnerabil sau fragil. reluaţi împreună Integrarea în Viitor. consumă o supă caldă şi hrănitoare sau dormi puţin. În final. problema emoţională dispare (este vindecată). acordă-ţi un anumit timp pentru a integra mai bine cele întâmplate. dă-i partenerului tău o foaie de hârtie şi un creion şi pune-l să îşi scrie o scrisoare adresată sieşi de către eul său viitor. nu este necesar ca el să „vadă” viitorul. ci doar să îşi conştientizeze starea de spirit din viitor. Dacă aţi terminat toate aceste procese. Dacă este necesar. Dacă. schimbaţi rolurile. lăsându-se inspirat de ea.şi mai eliberat de povara problemei emoţionale pe care şi-a rezolvat-o. În acesl scop. după încheierea procesului. Dacă aţi terminat din nou exerciţiul Focului de Tabără. astfel încât să o poată reciti zilnic.

Acordă-ţi timpul necesar pentru a-ţi reveni complet. nu stai să o analizezi şi nu o regurgitezi din nou. Procesul este similar cu cel de vindecare fizică prin aplicarea unui tratament naturist: la început. care urmează să fie eliminate. Dimpotrivă. care corespund proceselor de vindecare declanşate în interiorul corpului. le sugerez întotdeauna cursanţilor mei să se oprească. nu trebuie să te sperii. este recomandabil să nu conduci imediat maşina şi să nu practici activităţi care presupun o concentrare susţinută. să respire profund şi să rămână ancoraţi în momentul . Personal. şi abia după eliminarea lor gradată din corp urmează starea de uşurare propriu-zisă. dacă vomiţi o mâncare stricată pe care ai consumat-o. Şi aceste indicii sunt tot pozitive.simptome fireşti. Ele nu reprezintă altceva decât emoţii reziduale toxice puse în mişcare de procesul de vindecare. toxinele simt eliberate în organism. consideră că aceste simptome sunt indicii pozitive care confirmă faptul că vindecarea a început să se producă. De aceea. Dacă te simţi dezorientat sau uşor ameţit. nu insista asupra lor. nu te speriat şi lasă-le să treacă de la sine. Adeseori. care se simte mai rău. sau chiar să experimentezi emoţii puternice apărute din neant. La urma urmelor. se poate întâmpla ca în zilele următoare să îţi aduci aminte de tot felul de scene asociate cu amintirea pe care ţi-ai vindecat-o. nu-i aşa? Procedează la fel şi cu emoţiile reziduale! Astfel. dacă în conştiinţă îţi apar emoţii din trecut. De aceea.

Emoţiile în stare pură vin şi trec. . el nu poate păţi nimic. Singurul lucru care le poate face să rămână stocate în organism este povestea pe care şi-o spune mintea în legătură cu ele. El a ajutat deja mii de oameni să se elibereze de multe probleme emoţionale. Nu ai observat niciodată acest lucru la copiii mici? Acum plâng. emoţiile reziduale vor trece de la sine. Ai încredere în înţelepciunea ta superioară şi în acest proces de vindecare. În acest fel. Singurul lucru care se poate întâmpla este ca partenerul tău să simtă nişte emoţii foarte puternice deja stocate în organismul său. Onorează-ţi astfel propria fiinţă şi lasă corpul să se vindece în timp. analizarea lor sau ascultarea dialogului mental interior care face comentarii pe marginea lor. ei trec mai departe. După ce le simt. acum râd. Chiar dacă partenerul tău se opreşte în mijlocul procesului şi îşi deschide ochii. dovedindu-şi astfel singuri cât de importante sunt acestea.prezent. Notă importantă Procesul de trecere succesivă prin diferitele straturi emoţionale nu are niciun fel de efecte negative. Nicio emoţie nu poate dura mai mult de câteva momente dacă este lăsată în pace. căci nu a făcut altceva decât să experimenteze propriile sale emoţii. Ei nu simt nevoia să se cramponeze de emoţiile lor.

care inventează poveşti legate de emoţii. pentru a te familiariza astfel cu procesul.De aceea. porneşte de la premisa că emoţiile sunt ceva sănătos. Singurul lucru nenatural este analiza minţii. Unii oameni spun: „Mă tem să deschid această Cutie a Pandorei”. emoţiile simt ceva natural şi sănătos. care încearcă să te convingă să crezi povestea ei legată de emoţia respectivă. indiferent cât de puternică este emoţia pe care o simţi. Mai devreme sau mai târziu. aceasta va trece la fel cum a apărut. Tot ce trebuie să faci atunci când simţi o emoţie intensă este să te opreşti. Citeşte apoi de câteva ori instrucţiunile specifice Călătoriei Fizice. Instrucţiuni referitoare la Călătoria Fizică Începe prin a citi Instrucţiunile Generale şi cele referitoare la Călătoria Emoţională. Este preferabil să nu aplici Călătoria Fizică decât după aplicarea Călătoriei Emoţionale. În sine. În acest fel. atunci când treci de la un nivel emoţional la următorul. De aceea. ea va dispărea de la sine. să respiri profund şi să o conştientizezi. . conştientizează faptul că te afli într-o siguranţă perfectă. Singura Cutie a Pandorei pe care o poţi deschide constă în ascultarea propriei tale minţi. învinovăţind întotdeauna pe cineva. Capacitatea de a simţi face parte integrantă din fiinţa umană. vei fi trăit deja experienţa Sursei. Dacă nu te vei crampona de ea.

Se întâmplă de multe ori ca el să fie atât de scufundat în proces încât să nu îşi poată descoperi pe loc resursele emoţionale necesare. lasă-ţi partenerul să îşi parcurgă propria sa Călătorie unică. este bine să îi oferi personal nişte sugestii. accentuează-le. fă o pauză. Foloseşte-ţi în acest scop bunul simţ şi ai încredere în capacitatea ta de a-i face sugestiile cele mai potrivite. Personal. folosesc întotdeauna următoarele resurse emoţionale: preţuirea de sine. este foarte util să respiri la unison cu partenerul tău. Ori de câte ori vezi „…”. De asemenea. îi vei cere partenerului tău să îşi creeze nişte „baloane cu resurse”. Acest lucru nu reprezintă o problemă. De aceea. Atunci când îl ghidezi de-a lungul procesului. Unii nu văd nimic. dar simt o anumită textură sau trăiesc intuitiv sentimentul că ştiu ce se întâmplă în interiorul lor. Unii oameni nu au o capacitate de vizualizare foarte bună. Când vei ajunge la exerciţiul Schimbării Amintirii. creativitatea în comunicare. vorbeşte-i pe un ton cât mai blând şi mai liniştitor. Alţii pot auzi cuvinte care descriu acest lucru. Important este să simţi sau să devii conştient de ceea ce se întâmplă în interiorul corpului tău.Călătoria Fizică se poate derula extrem de uşor şi poate fi citită la fel ca un basm sau o meditaţie ghidată. sau doar imagini metaforice ale acestora. În astfel de cazuri. Alţi oameni văd literalmente imagini anatomice corecte. Nu te grăbi şi nu forţa lucrurile. . Niciun om nu seamănă cu altul. Dacă citeşti cuvinte scrise cu majusculă.

Porneşte de la premisa că el reprezintă o aventură minunată. De aceea. Dacă lucrezi cu copii cu vârste de până la 14 ani. foloseşte-le. În sfârşit. Exerciţiul Focului de Tabără nu diferă cu nimic de cel practicat în cazul Călătoriei Emoţionale. aceasta li se pare un fel de basm şi un joc cât se poate de plăcut. Sursa. După încheierea procesului Călătoriei Fizice. capacitatea de a trece de orice obstacol. Dacă eşti de acord cu aceste resurse. simţul umorului. Celor mai mulţi copii.înţelepciunea. puterea interioară. ai încredere în tine şi în acest proces. îţi sugerez să nu aplici decât Călătoria Fizică. capacitatea de a lua măsurile concrete necesare. reciteşte cu atenţie instrucţiunile din secţiunea respectivă. acordă-i partenerului tău tot timpul necesar pentru a-şi conştientiza transformările petrecute în interiorul corpului. protejând astfel persoana în cauză. este bine să îl întrebi pe copil care sunt calităţile eroului său preferat şi să comentezi unele dintre ele. iubirea de sine. inima trezită. . cum ar fi iubirea. capacitatea de a cere ajutor. Experienţa este adeseori minunată. încrederea în sine şi scutul de cristal care îndepărtează emoţiile negative ale celorlalţi oameni. Înainte de a începe. compasiunea. simţul umorului. Instrucţiuni pentru lucrul cu copiii Începe prin a citi toate instrucţiunile precedente.

adeseori mult mai rapid decât al tău. acordă-le timpul necesar pentru a descrie cât mai detaliat aceste imagini. De aceea. pentru a le introduce în interiorul baloanelor. E în regulă”. este foarte important să porneşti de la premisa că accesul lor la resursele imaginaţiei şi ale creativităţii este foarte rapid.rează-i copilului resursele interioare pe care le consideri cele mai potrivite. De aceea.. Adeseori. Copiii foarte mici nu înţeleg încă foarte clar conceptul de iertare. În timpul exerciţiului de Schimbare a Amintirii. onestitatea. ai grijă să ţii pasul cu ei! Mentorul este înlocuit în acest caz cu un erou preferat. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. apelează la acestea. acordă-i copilului cât de mult timp doreşte pentru a deveni conştient de schimbările petrecute în . copilul va deveni conştient de resursele sale interioare posibile încă înainte de a începe procesul. în loc de „Te iert”. sugerează-le să spună: „îmi pare rău.capacitatea de a se exprima. Căci toţi copiii ştiu ce înseamnă un astfel de erou şi au încredere în puterea şi în înţelepciunea lui. În acest fel. De aceea. Ei se pot îmbarca în capsula magică şi pot ajunge într-o anumită zonă a corpului lor chiar înainte ca tu să fi terminat de citit instrucţiunile. Dacă ai discutat cu el despre calităţile eroului său preferat înainte de proces. suge. Atunci când lucrezi cu copiii. copiii percep imagini foarte vii legate de ceea ce se întâmplă în interiorul corpului lor.

În cele mai multe cazuri. iartă uşor şi se debarasează rapid de vechile lor probleme. întrucât ei se prind imediat în joc. Călătoria Fizică a copiilor nu durează mai mult de 11-18 minute. • Mai presus de orice. . 30 Schema procesului Călătoria Emoţională – Privire de ansamblu • Aminteşte-ţi să ÎI ACORZI PARTENERULUI TĂU TOT TIMPUL NECESAR pentru a-şi identifica şi pentru a experimenta plenar sentimentele. lasă-i să se bucure de imaginaţia lor. copiii sunt nerăbdători să se urce din nou în capsula magică pentru a se plimba cu ea. fii receptiv la ritmul copilului cu care lucrezi. • AI ÎNCREDERE în spusele partenerului tău şi consideră-le PERFECTE. sunt dornici să termine cât mai repede. indiferent ce îţi descrie el. Copiilor le place de regulă acest joc. AI ÎNCREDERE ÎN TINE ÎNSUŢI ŞI ÎN ACEST PROCES. De aceea. inclusiv să deseneze imagini de „dinainte” şi de „după” ale lucrurilor pe care le-au simţit. În plus. Dacă simt această nevoie. Ai încredere în el şi în acest proces. Mulţi copii adoră această parte şi pot fi extrem de plastici în descrierile lor. De multe ori.organismul său. înainte de a trece mai departe. după încheierea procesului.

„În ce zonă corporală se manifestă ea?” „Respiră la nivelul ei… Experimenteaz-o plenar… Las-o să se intensifice. 1. Începe prin a-ţi întreba partenerul în ce constă problema lui emoţională. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău suficient timp pentru a experimenta plenar emoţia în stare pură. Spune: „Simte plenar această emoţie…”. Noteaz-o în tabelul pregătit dinainte (vezi pagina 218).Procesul Călătoriei Emotionale Citeşte lent şi cu atenţie. . Ori de câte ori vezi „…”.

Dumnezeu. dar acestea trebuie să evoce nemărginirea ei. Dacă partenerului tău i-au apărut una sau mai multe persoane asociate cu o anumită emoţie. Sursa poate fi descrisă în diferite feluri. pune întrebarea: „Există oameni pe care îi asociezi cu această emoţie?” Dacă da. „Ce simţi acum?… (emoţia pe care o simte partenerul tău ar putea să fie cu totul alta decât cea la care te aşteptai tu)”. nelimitat. cu această tăcere. nu mai pune această întrebare pe nivelele emoţionale care urmează. vid. iubire. vastitate etc. PE TOATE NIVELELE. eternitate. Dacă a simţit-o plenar. luciditate. 3. În continuare. Partenerul tău trebuie să NUMEASCĂ emoţia pe care o simte.Lasă-i partenerului tău suficient timp pentru a experimenta PLENAR emoţia. conştiinţă pură. pace. tăcere. TRECI MAI DEPARTE. prin cuvinte de genul: libertate. Acesta este nivelul pe care va trebui să se desfăşoare exerciţiul Focului de Tabără. un asterisc (*). „Rămâi deschis şi întreabă-te: ce se ascunde sub această emoţie (dincolo de ea)?” „Treci dincolo de această emoţie…”. în dreptul emoţiei respective. Continuă să îţi ghidezi partenerul de pe un nivel emoţional pe altul. dar nu-i permite să se cramponeze de ea. până când ajunge la Sursă. 2. cu această . notează în tabel. Lasă-l să se odihnească pe acest nivel timp de 1530 de secunde. spune: „Ştiind că eşti una cu această nemărginire.

continuă cu proiectarea Sursei pe celelalte nivele emoţionale. continuă cu punctul 6. De data aceasta nu trebuie să notezi nimic (vezi fişa cu Integrarea în Viitor. cu mult respect şi cu o mare .iubire pură. 216). pag. Dă-i partenerului tău o foaie de hârtie şi un creion şi pune-l să îşi scrie o scrisoare adresată sieşi din viitor. Începe exerciţiul Focului de Tabără (vezi Fişa Exerciţiului Focului de Tabără de la pagina următoare). Repetă întrebarea de la punctul 3 pentru fiecare din nivelele succesive. până când ajungi pe nivelul de plecare. Vindecă aceste nivele. 4. Mulţumiţi-vă reciproc pentru procesul pe care tocmai l-aţi încheiat. În tot acest timp. 8. 6. dacă această (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa) ar avea ceva să îi spună (ultimului nivel emoţional). Lasă-l să scrie oricât de mult timp doreşte. continuă să îi transmiţi binecuvântări în tăcere. 7. cu această? (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa). repetând întrebarea de la punctul 3. ce i-ar spune ea?" Aşteaptă răspunsul… Apoi spune: „Permite-i (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa) să vindece (ultimul nivel emoţional) ". Citeşte Integrarea în Viitor. 9. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. 5. într-un ritm moderat. După încheierea exerciţiului. până când ajungi la nivelul Focului de Tabără (nivelul marcat anterior cu un asterisc).

sau pe care doar ţiai dori să o cunoşti. spre exemplu: tata. într-o atmosferă de linişte eternă şi de iubire necondiţionată. Poate fi o persoană pe care o cunoşti. vizualizează în preajma focului de tabără toate persoanele implicate în problema ta emoţională… Mai trebuie să vină cineva lângă acest foc de tabără?… (pune-l pe partener să răspundă la această întrebare). Păstraţi atmosfera creată şi schimbaţi rolurile între voi. mama. imaginează-ţi că lângă el stai tu. sau pur şi simplu cineva născut din imaginaţia ta. Important este să te simţi în siguranţă în prezenţa lui. Imaginează-ţi un foc de tabără. un înţelept. În continuare. Imaginează-ţi că lângă acest foc stă eul tău mai tânăr. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar răspunsul la întrebările tale. cum ar fi un sfânt. pentru a te putea referi în mod specific la persoanele respective. În continuare. o persoană iubită etc. Dacă simţiţi nevoia.). Intrebă-ţi eul . Călătoria Emoţională – Exerciţiul Focului de Tabără Citeşte lent şi cu atenţie instrucţiunile care urmează.iubire. cel din prezent… Lângă tine se află un mentor în a cărui înţelepciune divină ai mare încredere. Ori de câte ori vezi „…”. Poţi vedea focul de tabără?… Ţi-l poţi imagina pe eul tău mai tânăr?… Dar pe cel din prezent?… Dar pe mentor?… Cine se mai află lângă foc?… (notează numele indicate. beţi un pahar cu apă.

întreabă-l: căreia dintre aceste persoane ai dori să i te adresezi mai întâi? …). persoana iubită etc. tata. persoana iubită etc.mai tânăr căreia dintre aceste persoane ar dori să i se adreseze? (UNA sau DOUA)… (Dacă partenerul numeşte două persoane. Toţi cei de faţă se află sub protecţia acestui foc de tabără protector. pentru fiecare din persoanele indicate: 1. Ingăduie-i acum să dea glas acestei dureri. Dacă (mama.) a făcut tot ce a ştiut mai bine ţinând cont de resursele pe care le-a avut la vremea respectivă. 2. persoana iubită etc. 6. tata. astfel încât (mama. . Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul).) ar putea răspunde nu de pe nivelul personalităţii sale. tata.lungă). ci de pe cel al sufletului său. 3. Simte mentorul tău nevoia să adauge ceva?… (aşteaptă răspunsul). 5. spunând tot ce are de spus. al acceptării şi al iubirii necondiţionate. ce ar spune ea / el?… (aşteaptă răspunsul). îngăduie-i să răspundă (pauză pentru răspuns). Pune-i partenerului tău toate întrebările care urmează (1-11).) să poată asculta ceea ce trebuie să asculte… (pauză. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). Probabil că eul tău mai tânăr a experimentat foarte multă durere în trecut. Ştiind că (mama. 4.

Permite-le apoi să fuzioneze cu focul. Dacă da. Ce i-ar răspunde (mama. spune: Iartă-i acum pe toţi cei implicaţi. Dacă eul tău mai tânăr se simte pregătit. Te iert pentru durerea pe care mi-ai provocat-o. În încheiere.) eului tău actual. persoana iubită etc. 10. Ce are de spus eul tău actual la cele spuse de (mama. persoana iubită etc. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). repetă întrebările de la 1 la 11 pentru cea de-a doua persoană. tata. 11. Dacă eul tău actual se simte pregătit. 8. care reprezintă sursa vieţii… Apoi întoarce-te către eul tău mai tânăr şi spune-i: „Iţi promit că nu va mai trebui să treci niciodată printr-o astfel de experienţă dureroasă. Transmite-le binecuvântarea ta. 9. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul.)?… (aşteaptă răspunsul). întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). întrucât nu ai avut acces la resursele de care dispun eu acum. De acum înainte. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). . Mai are cineva ceva de adăugat?… (aşteaptă răspunsul).7. tata. de pe nivelul sufletului său?… (aşteaptă răspunsul). În continuare. Dacă da.

Călătoria Emoţională – Exerciţiul Integrării în Viitor Citeşte rândurile care urmează într-un ritm moderat. a 12 fiind: „Dacă ai nevoie să fii iertat. cea emoţională şi cea fizică. deschideţi inima şi lasă să intre toată iertarea. Pe fiecare nivel rămas. dacă (Sursa) ar avea ceva să îi spună (ultimului nivel emoţional) ce i-ar spune?"… Aşteaptă răspunsul… Apoi spune: „Permite-i (Sursei) să îl vindece (ultimul nivel emoţional). această linişte deplină această iubire pură. La ambele călătorii. Ed. Te iubesc şi te voi proteja întotdeauna”… Imbrăţişează acum eul mai tânăr şi fuzionează cu el. permiţându astfel să se maturizeze şi să crească în urma iertării tale. fă o pauză . E drept că în carte sunt menţionate 11. Intoarce-te către mentor şi mulţumeşte-i pentru prezenţa lui… Acum întoarce-te în momentul prezent. sunt de fapt 12 puncte specifice focului de tabără. această (descrierea folosită de partener pentru Sursă). După terminarea tuturor nivelelor emoţionale. pune următoarele întrebări „Ştiind că eşti această nemărginire. continuă cu exerciţiul Integrării în Viitor. însă în cursuri se folosesc 12. ierţi pe toată lumea implicată şi pe tine însuţi.poţi avea oricând doreşti acces la aceste resurse..). pentru a continua procesul pe celelalte nivele emoţionale. Ori de câte ori întâlneşti „…”.” (n.

plin de încredere şi uşor?… Ce îţi spui?… Ce faci?… Ce ar spune (Sursa) dacă vechea ta problemă emoţională ar încerca să scoată din nou capul la lumină?… Cum te-ai descurca?…" „În continuare.mite-i partenerului tău să experimenteze procesul.scurtă şi per. „După ce ai aflat tot ce ai aflat. Cum arăţi?… Cum te simţi în ceea ce te priveşte?… Eşti conştient că nici măcar o moleculă din cele pe care le-ai avut acum un an nu mai există în corpul tău?… Că ai un corp în întregime nou?… îţi mai poţi imagina vechea ta problemă dându-ţi târcoale?… Ar fi posibil aşa ceva?… Ce spune (Sursa ta) în această privinţă?… Ţi se pare de domeniul trecutului vechea ta problemă?…" . Ce simţi?… în legătură cu tine… cu viaţa ta… Ştiai că în acest moment 70% din celulele tale s-au reînnoit deja? Eşti aproape un alt om… Ce s-ar întâmpla dacă vechea ta problemă ar încerca să se manifeste din nou?… Cum te-ai descurca?…” „În continuare. după ce ai experimentat tot ce ai experimentat. vizualizează-te peste un an. Cum arăţi?… Ce îţi spui?… Ce acţiuni întreprinzi?… Ce simţi?…” ’ „În continuare. Cum se simte corpul tău?… Te simţi eliberat. vizualizează-te peste o zi… Cum te simţi?… Ce faci?… Ce spui?… Ce simţi?… Dar mai presus de toate. vizualizează-te peste o lună. vizualizează-te peste şase luni. Nu trebuie să notezi nimic. vizualizează-te peste o săptămână. cum te simţi în ceea ce te priveşte?…” „În continuare.

cum vor evolua tendinţele pe care le-a declanşat prin acest proces.„În continuare. mai înţelept decât tine. Călătoria Emoţională – Scrisoare către tine * Deschide uşor ochii. Lasă acest eu să îţi scrie o scrisoare. să te ghideze în prezent! Dacă eşti pregătit. dar rămâi în contact cu eul tău din viitor. Ce sfat i-ar da aceasta eului tău actual?… Ce convingeri noi te-ar putea ajuta cel mai mult în momentul prezent?… Ce acţiuni pe care le-ai putea întreprinde ţi-ar fi cel mai utile?… Ce ţi-ai putea spune zilnic. Te simţi cumva atât de eliberat de vechiul tău tipar încât acesta ţi se pare ireal?… Cum te descurci?… Ce simţi în legătură cu tine şi cu viaţa ta?…” „În continuare. Cum te simţi?… Se mai manifestă vreodată vechiul tău comportament?… Cum se simte corpul tău?… Ce simţi în legătură cu viaţa?…” „În continuare. Lasă acest eu să îi adreseze eului tău din prezent o scrisoare. rămâi conectat cu eul tău din viitor – cu Sursa ta de peste zece ani. pentru a-ţi schimba atitudinea în bine?…” „Deschide-ţi uşor ochii. ce fel de acţiuni trebuie să întreprindă. dar rămâi conectat cu eul tău din viitor. vizualizează-te peste cinci ani. dându-i sfaturi practice despre ceea ce trebuie să creadă. poţi deschide ochii". vizualizează-te peste zece ani. cum trebuie să se comporte. dându-ţi sfaturi practice despre cum să fii… ce să crezi… ce să faci… ce să-ţi spui… ce să le spui celorlalţi… ce să faci zilnic… Lasă eul tău din viitor. ce trebuie să îşi spună sieşi şi ce .

Spune-i: PERFECT! Ai mai trecut prin acest tipar de-a lungul vieţii tale… . spune-i că acesta este doar un alt nivel emoţional şi că trebuie să continue. PARTENERUL SE SIMTE BLOCAT Dacă partenerul tău îţi spune că se simte blocat sau că nu mai simte nimic. Lasă eul tău din viitor. să te ghideze acum! Dragul meu sine. Călătoria Emoţională problemelor care pot apărea – Rezolvarea 1. ce trebuie să facă zilnic etc. mai înţelept decât tine.trebuie să le spună celorlalţi oameni.

dincolo de ea… 2. nu-i spune niciodată că a greşit cu ceva! Spune-i: PERFECT! Ţi-ai petrecut întreaga viaţă încercând să eviţi acest loc! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai zâmbi şi dacă te-ai relaxa. abandonându-te în faţa acestui vid interior?… Acesta este locul pe care l-ai evitat întreaga viaţă… Fii curajos şi treci în sfârşit prin el… Mă întreb ce anume străluceşte dincolo de acest întuneric?… Fii atent la strălucirea de dincolo… . S-ar putea să ai o surpriză… încearcă să treci (să te laşi condus) prin această emoţie. acceptând faptul că te simţi blocat… Aceasta este poarta care te va conduce către cel care eşti cu adevărat… Ce se ascunde dincolo de acest nivel?… Rămâi deschis şi curios.Conştientizează plenar faptul că te simţi blocat (sau că nu înţelegi ce se întâmplă)… Respiră profund în interiorul acestei emoţii… În ce zonă corporală simţi acest blocaj (sau acest vid interior)?… Intensifică această emoţie! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai zâmbi şi dacă te-ai relaxa. la fel ca un copil. GAURA NEAGRĂ (VIDUL) Felicită-l pe partener pentru că a ajuns pe acest nivel! Linişteşte-l întotdeauna.

spune-i: Ce se întâmplă în corpul tău acum?… Acest sentiment poate fi la fel de discret ca o şoaptă… În ce constă acest sentiment?… 3. AI ÎNCREDERE ÎN TINE ÎNSUŢI ŞI ÎN ACEST PROCES. ZÂMBEŞTE ŞI BUCURĂ-TE DE EL. nu în corpul lui. 4. DIFICULTĂŢI ÎN CONŞTIENTIZAREA EMOŢIILOR: Dacă partenerul tău are DIFICULTĂŢI ÎN CONŞTIENTIZAREA EMOŢIILOR SALE şi dacă VORBEŞTE PREA MULT. spune-i să NU mai vorbească. Cei zece paşi ai Călătoriei Fizice . ca un copil. Roagă-l să se pună din nou la unison cu ceea ce simte în interiorul corpului. RELAXEAZĂ-TE. S-ar putea să ai o surpriză plăcută…După câteva secunde. este posibil ca această senzaţie să fie extrem de subtilă… Cum poţi să descrii această senzaţie?… MAI PRESUS DE ORICE.Rămâi deschis şi curios. Spune-i: Intensifică senzaţia pe care o simţi în interiorul corpului… Conştientizeaz-o plenar – în ce zonă corporală se manifestă ea?… Respiră profund în interiorul ei… Acest sentiment poate fi la fel de discret ca o şoaptă… Ce se petrece în corpul tău chiar acum?… Fii foarte atent. întrucât această poveste se află în mintea lui.

Vizualizarea schimbărilor produse în regiunea corporală afectată. Mulţumeşte-i partenerului tău şi roagă-l să îţi împărtăşească ce a simţi de-a lungul procesului. 2. 1. 7. împreună cu mentorul său. către conştiinţa de veghe. către: a) locul în care a început ea.Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. repetă paşii 2-8. 10. 6. Dacă partenerul tău s-a îndreptat către o altă zonă corporală. 5. Faceţi apoi amândoi câţiva paşi. b) o altă zonă corporală. Ghidează-ţi partenerul de-a lungul Exerciţiului Focului de Tabără. Pune-l să exploreze regiunea corporală în care a ajuns 4. Îmbarcarea în capsulă şi călătoria înapoi. şi să pornească într-o călătorie a descoperirii 3. Descoperirea emoţiei şi a amintirii sau persoanelor asociate cu ea. . Ghidează-ţi partenerul înapoi. beţi un pahar cu apă şi schimbaţi rolurile între voi. 9. Ghidează-ţi partenerul către Sursă. Ori de câte ori întâlneşti „…”. Spune-i să se îmbarce în capsula magică. Ghidează-ţi partenerul de-a lungul Procesului Amintirii. 8. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări.

păşeşte pe treapta nr. Aşează-te într-o poziţie confortabilă. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări. înainte de ultima treaptă. şi RELAXEAZA-TE… Ascultă vocea mea. cea de sus… Păşeşte apoi pe treapta nr. Când te simţi pregătit. te scufunzi din ce în ce mai adânc în interiorul Sursei. potrivit naturii sale… treapta 1… Scufundă-te complet în Sursa ta. Ori de câte ori întâlneşti „…”. 8… Cu fiecare nouă treaptă. Perfect… în continuare. Continuă acum cu treptele 7… 6… 5… Relaxează-te din ce în ce mai profund… 4… 3… Dilată-te din ce în ce mai mult… 2… În continuare. în sinele tău… (lasă-ţi partenerul să . 10. 9… apoi pe treapta nr. închide ochii… Conştientizează fotoliul în care stai… Ascultă sunetele din jur… Simte-ţi respiraţia care pătrunde şi iese uşor din pieptul tău.Călătoria Fizică – Scufundarea În Sursă Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. lasă-ţi conştiinţa să se dilate înainte… apoi în spate… apoi în părţile laterale… sub tine… deasupra ta… Scufundă-te în nemărginire… Lasă-ţi sinele să crească şi să devină nelimitat. conştientizează fotoliul în care stai şi aerul pe care îl respiri… Simte cum acestea TE FAC SA TE RELAXEZI… din ce în ce mai profund… Eşti din ce în ce mai relaxat… şi te scufunzi în Sursă… Imaginează-ţi că ai în faţă o scară în spirală. care coboară în jos… O poţi vedea?… O poţi cel puţin simţi?… (dă-i timp partenerului tău să răspundă).

sau să vizualizezi treptele termometrului. 1 corespunde nivelului cel mai profund al conştiinţei tale. iar 10 conştiinţei tale de veghe. că ştii cine controlează acest proces. imaginează-ţi că ai în faţă o uşă… În spatele acesteia există o lumină pură… Este lumina Fiinţei tale. ori doar să simţi intuitiv că te afli pe un anumit nivel al lui… Deci. nu este nicio problemă… încearcă să îl simţi… îl poţi simţi?… (acordă-i timp să răspundă). pe ce treaptă a termometrului te afli?… (lasă-l să răspundă)… Poţi coborî această treaptă cu o unitate?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Acum. o persoană profund spirituală. imaginează-ţi un termometru cu zece gradaţii (trepte / niveluri). în a cărui înţelepciune poţi avea o încredere desăvârşită . Călătoria magică Fizică – Călătoria cu capsula În continuare. pe ce nivel crezi că te afli în momentul de faţă?… Este posibil să auzi un anumit număr. pe ce treaptă ai dori să te afli?… Scufundă-te din ce în ce mai adânc în interiorul Sursei tale. a Sursei tale… Natura acestei lumini este iubirea cea mai pură… Dincolo de această uşă se află de asemenea mentorul sau maestrul tău. Dacă nu poţi vizualiza termometrul. iar 10 conştiinţei tale de veghe plenar trezite. Dacă 1 corespunde nivelului cel mai profund de identificare cu Sursa.rămână scufundat în Sursă timp de 15-30 de secunde). cu acordul liber al conştiinţei tale… În continuare.

căci capsula este ghidată de înţelepciunea corpului tău… Lasă această înţelepciune să te conducă acolo unde doreşte… Când ajungi. în muşchi sau în ţesuturi. Este posibil ca aceasta să difere de destinaţia la care te aşteptai tu. PAGINA URMĂTOARE. trage frâna de mână şi spune-mi că ai ajuns… (aşteaptă)… CONTINUĂ CU FIŞA PROCESULUI DE DESCOPERIRE. fără ca acestea să aibă de suferit… Ai intrat în capsulă?… Perfect… Acum. imaginează-ţi că în faţa ta se află o capsulă magică (sau o navetă spaţială)… Este vorba de un vehicul special. În continuare. care te poate conduce în orice parte a corpului tău. apasă pe butonul verde şi lasă capsula să te conducă până la prima destinaţie. las-o să te ghideze. indiferent cât de mare sau de mică. . De aceea. deschide uşa şi păşeşte în lumina propriului tău sine… Salută-ţi mentorul… (dă-i timp)… Ai trecut de uşă?… Perfect… Ti-ai salutat mentorul?… Foarte bine. şi care ştie exact unde trebuie să meargă… Ea poate pătrunde în organele tale. în vene.şi în a cărui prezenţă te poţi simţi protejat şi în siguranţă… Când te simţi pregătit.

sau să îţi laşi cunoaşterea intuitivă să îţi vorbească… (pauză lungă)… Există vreo regiune din această zonă care îţi atrage atenţia?… Cum arată?… Indreaptă-te către ea… Cum te face să te simţi?… Dacă din ea ar emana o emoţie. imaginează-ţi în faţă o uşă care îţi permite accesul în interior. având amândoi torţe aprinse în mâini… Ce vezi?… Ce simţi sub tălpi?… Cum poţi descrie zona în care te afli?… Ţi se pare că te afli în interiorul unui organ (sau în exteriorul lui)?… (dacă partenerul tău se află în exteriorul organului spune-i: „Atunci. împreună cu mentorul tău. nu este nicio problemă)… Perfect… Acum ieşi din capsula magică. dacă partenerul tău nu ştie încă unde se află.Călătoria Fizică – Procesul de Descoperire Îţi dai seama unde te afli?… (lasă-l să răspundă. Pătrunde împreună cu mentorul tău în interiorul organului / muşchiului sau articulaţiei”)… în continuare. ce emoţie crezi că ar fi?… (lasă-l să răspundă)… Dacă ar trebui să dai un nume acestei emoţii. ce nume i-ai da?… Trăieşte plenar această emoţie… Respiră în interiorul ei… Întreabă-te: „Când am mai simţit această emoţie?” Priveşte hainele şi încălţările pe care le porţi… îţi amintesc acestea de ceva anume?… îţi poţi da seama ce vârstă ai?… Cine mai este de faţă? . ridicaţi amândoi torţele… Ce vedeţi?… Există neregularităţi care îţi sar în ochi sau care diferă de restul zonei?… Nu te grăbi… Continuă să te plimbi prin zonă şi priveşte cu atenţie în jurul tău… Nu trebuie neapărat să vezi ceva cu precizie… Este suficient să simţi.

chiar aici. Conştientizează doar faptul că poţi avea oricând doreşti acces la filmul acestei amintiri… Ai proiectat filmul pe ecran?… Perfect… În continuare. repetă paragraful anterior. Natura acestui foc de tabără este iubirea necondiţionată şi pacea. De fapt. plasează întregul film pe un ecran. aşteptând să priviţi scenele proiectate pe ecran… Când te simţi pregătit. imaginează-ţi că stai în jurul unui foc de tabără împreună cu mentorul tău. dar deocamdată nu te grăbi să îl derulezi. Dacă nu i-a venit în minte nicio amintire. Dacă tot nu îi vine în minte nicio amintire. tu şi mentorul tău vă umpleţi de iubire şi de pace. el reprezintă însăşi Sursa ta… În timp ce staţi aici.… îţi vine în minte vreo amintire din trecutul tău?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Dacă partenerului tău i-a venit în minte o amintire. treci direct la Fişa Exerciţiului Focului de Tabără (pagina 213) şi pune-ţi partenerul să îi invite în jurul focului pe toţi cei pe care îi asociază cu această emoţie. Călătoria Amintirii Fizică – Procesul Vindecării Acum. treci la Fişa Procesului Vindecării Amintirii (pagina următoare). La sfârşit. în interiorul acestui organ. lângă acest foc. că ai descoperit amintirea sau seria de amintiri legate de. proiectează filmul amintirii. anunţă-mă… (acordă-i partenerului tău suficient timp)… Descriemi ce s-a întâmplat în filmul amintirii tale… (acordă-i .

încurajează-l în această direcţie. anunţă-mă că filmul s-a terminat… (acordă-i din nou partenerului tău suficient timp)… Cum s-au petrecut de data aceasta lucrurile?… Oferă-mi o scurtă descriere… Perfect. întreabă-ţi eul actual sau mentorul ce fel de resurse consideră că AR FI FOST UTILE pentru ca eul tău mai tânăr să se descurce mai bine în incidentul pe care tocmai l-aţi vizionat împreună… (acordă-i partenerului timpul necesar pentru a se gândi şi pentru a-ţi da un răspuns. Acum. în final. Probabil că eul tău de odinioară doreşte să le spună celorlalte personaje implicate câteva cuvinte pe care nu le-a putut rosti la vremea respectivă şi pe care acestea trebuie să le asculte.timp să îţi răspundă)… Roagă-ţi acum eul tău din trecut (mai tânăr) să coboare de pe ecran şi să vi se alăture în jurul focului de tabără ţie şi mentorului tău. În final. notează resursele pe care le enumeră). Acum. . derulează din nou filmul amintirii şi vizualizează CUM S-AR FI PETRECUT LUCRURILE dacă la vremea respectivă ai fi avut acces la resursele respective… La sfârşit. roagă-ţi eul mai tânăr şi celelalte personaje implicate în filmul amintirii tale să coboare de pe ecran. oferă-i eului tău mai tânăr un mănunchi de ba-loane care conţin toate aceste resurse sau emoţii pozitive. Stând în continuare liniştiţi în jurul focului de tabără.

Pune-i partenerului tău toate întrebările care urmează (1-11). chiar aici.Călătoria Tabără Fizică – Exerciţiul Focului de Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. Probabil că eul tău mai tânăr a . al acceptării şi al iubirii necondiţionate. astfel încât să te poţi referi în mod specific la fiecare dintre aceste personaje). Poţi vizualiza focul de tabără?… II vezi lângă el pe eul tău mai tânăr?… Dar pe cel actual?… Dar pe mentorul tău?… Cine mai este prezent lângă foc?… (notează numele indicate. Dintre toate persoanele implicate în această amintire. în interiorul organului sau ţesutului… Natura acestui foc este iubirea necondiţionată şi pacea eternă. Imaginează-ţi un foc de tabără. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări. împreună cu mentorul tău… în continuare. Toţi cei de faţă se află sub protecţia acestui foc de tabără apărător. pentru fiecare din persoanele indicate: 1. Ori de câte ori întâlneşti „…”. adu-le în jurul focului şi pe celelalte persoane implicate în amintirea ta… Mai trebuie să vină cineva?… (lasă-l să răspundă). cui ai dori să te adresezi (UNA sau DOUA persoane). ştiind că şi ceilalţi vor auzi ce ai de spus? … Căreia dintre aceste două persoane ai dori să i te adresezi mai întâi?… (lasă-l să răspundă). Stai în jurul acestui foc.

8. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). ce ar spune ea / el?… (aşteaptă răspunsul). persoana iubită etc.experimentat foarte multă durere în trecut. Ştiind că (mama. persoana iubită etc. Îngăduie-i acum să dea glas acestei dureri.) a făcut tot ce a ştiut mai bine ţinând cont de resursele pe care le-a avut la vremea respectivă. persoana iubită etc. Mai are cineva ceva de adăugat?… (aşteaptă răspunsul). 7. 10. persoana iubită etc.) să poată asculta ceea ce trebuie să asculte… (pauză lungă). 4. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. astfel încât (mama. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă . spunând tot ce are de spus. 2. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul).) ar putea răspunde nu de pe nivelul personalităţii sale. Simte mentorul tău nevoia să adauge ceva?… (aşteaptă răspunsul).) eului tău actual. tata. îngăduie-i să răspundă (pauză pentru răspuns). persoana iubită etc. 5. ci de pe cel al sufletului său. tata. tata. 3. 6. 9. de pe nivelul sufletului său?… (aşteaptă răspunsul). Dacă (mama. tata. Dacă eul tău mai tânăr se simte pregătit. Ce i-ar răspunde (mama. Ce are de spus eul tău actual la cele spuse de (mama.)?… (aşteaptă răspunsul). tata.

Te iubesc şi te voi proteja întotdeauna”… îmbrăţişeazăţi acum eul mai tânăr şi fuzionează cu el. Dacă eul tău actual se simte pregătit. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). În continuare. Permite-le apoi să fuzioneze cu focul.răspunsul). Transmite-le binecuvântarea ta. Dacă da. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima şi în totalitate?… (aşteaptă răspunsul). fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). permiţându-i astfel să se maturizeze şi să crească în urma iertării tale şi cu ajutorul resurselor oferite. repetă întrebările de la 1 la 11 pentru cea de-a doua persoană. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. Dacă da. spune: Iartă-i acum pe toţi cei implicaţi. 11. De acum înainte. Te iert pentru durerea pe care mi-ai provocat-o. În încheiere. poţi avea oricând doreşti acces la aceste resurse. În continuare. care reprezintă sursa vieţii… Apoi întoarce-te către eul tău mai tânăr şi spune-i: „îţi promit că nu va mai trebui să treci niciodată printr-o astfel de experienţă dureroasă. întrucât nu ai avut acces la resursele de care dispun eu acum. lasă focul de tabără să dispară… în cadru nu aţi mai rămas decât tu şi mentorul tău… Luaţi-vă din nou torţele şi luminaţi locul de jur împrejur… Ce vezi acum? S-a schimbat ceva?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Mai doreşte să-ţi comunice ceva organul sau ţesutul în cauză?… (acordă-i timp)… .

fericit şi plin de viaţă. cu inimile pline de recunoştinţă. La sfârşit. Te simţi plin de energie… 5… 6… 7… Devii din ce în ce mai relaxat. Călătoria Fizică – Călătoria spre Casă. În continuare. iar la sfârşit vei deschide ochii şi te vei simţi mai bine ca oricând. fără ca tu să te mai gândeşti în mod conştient la el. aşa cum procedează de altfel tot timpul. treci la Fişa Călătoriei spre Casă. ştiind că vei putea face din nou această călătorie ori de câte ori vei dori… Indreaptă-te acum către poarta casei… Aici vei găsi din nou termometrul… Pe ce treaptă te mai afli?… E minunat… Acum revino pe treapta 1… Voi număra în continuare până la 10. întoarce-te în capsula magică împreună cu mentorul tău şi revino în locul din care ai plecat. 1… 2… 3… 4… îţi poţi întinde membrele.Ştiind că procesul de vindecare va continua de la sine şi că acea parte a fiinţei tale care îţi face inima să bată. gata să revii la conştiinţa de veghe. profund recunoscător pentru călătoria vindecătoare pe care tocmai ai întreprins-o în interiorul corpului tău… 8… Te simţi plin de viaţă… 9… Nu deschide ochii DECÂT atunci când toate părţile fiinţei tale se . mulţumeşte-i mentorului pentru că a acceptat să te însoţească. atunci când dormi – tu şi mentorul tău puteţi părăsi acest loc. ochii să strălucească şi celulele să se multiplice va avea grijă să continue acest proces. către Conştiinţa de Veghe Dacă ţi-ai încheiat călătoria vindecătoare programată pentru astăzi.

Foarte mulţi oameni vin la noi pentru că intuiesc că pot obţine realizări măreţe. Foarte mulţi participanţi au probleme de natură emoţională. fac crize de furie. de băut sau de droguri. Alţii şi-ar dori să se lase de fumat. gata să continue singure procesul de vindecare pe care l-ai declanşat… 10… Poţi deschide acum ochii. Dacă doreşti. dureri cronice de spate sau dureri acute de genunchi. te poţi întinde şi îţi poţi împărtăşi cu partenerul tău experienţele prin care ai trecut. . poţi face câţiva paşi ca să te dezmorţeşti. dar ceva îi împiedică să se desfăşoare la potenţialul lor maxim. cancere. Sunt destui şi cei care vin pentru că nu îşi pot vindeca altfel durerea provocată de pierderea unei persoane dragi sau un eventual blocaj sexual care îi împiedică să ducă o viaţă intimă normală. O anumită „zonă de confort ascunsă” îi blochează. tumori. poţi bea un pahar cu apă. Unii vin la noi pentru că se tem să vorbească în public. artrită.vor simţi pe deplin reintegrate. Cuvânt de încheiere Foarte mulţi oameni vin la seminarele noastre având probleme fizice de genul: oboseală cronică. sunt foarte sensibili la critici sau simt lipsiţi de preţuire de sine. ori pentru că au probleme cu anxietatea şi stresul. Alţii au probleme cu somnul sau au fost diagnosticaţi cu depresie cronică. ori pur şi simplu se simt letargici şi fără chef. Respiră profund.

Înţeleg astfel că dificultăţile fizice sau emoţionale pe care le-au experimentat au fost de fapt nişte daruri primite de la viaţă. care i-au ajutat să „se trezească”. participanţii la seminarele noastre au reuşit să îşi depăşească cu succes problemele de natură emoţională sau fizică. Poate că va veni o zi când voi avea bucuria deosebită de a te cunoaşte în persoană. nu undeva în exterior. Ei au participat astfel la propria lor vindecare. dar pleacă cu convingerea că împărăţia lui Dumnezeu se află în interiorul lor. ei pleacă de la aceste seminare ducând cu ei o experienţă infinit mai preţioasă şi mai importantă decât vindecarea. care a existat dintotdeauna în inimile lor. Speranţa mea cea mai vie este că toate relatările referitoare la călătoriile descoperirii de sine care apar în această carte vor aprinde în inima ta o flacără care te va călăuzi către propria ta descoperire de sine. Ei pleacă acasă ştiind cine sunt cu adevărat. În toate aceste cazuri. ei au descoperit frumuseţea incredibilă a propriului lor suflet şi prezenţa unei iubiri nemărginite. După ce s-au trezit. Mă rog din toată inima ca această carte să fi fost pentru tine un asemenea „apel la trezire”. şi au reuşit să se elibereze. Ei vin la noi pentru a se vindeca.împiedicându-i să se bucure de abundenţa şi de succesul pe care ştiu că l-ar merita. altor prieteni. astfel încât un număr cât mai . Şi totuşi. pătrunzând chiar în inima acestora. sau poate că te vei simţi inspirat să dai această carte mai departe.

Am scris-o de asemenea pentru a-ţi arăta cum poţi participa la propria ta călătorie vindecătoare. Brandon. acesta fiind unul din cele mai frumoase daruri pe care ţi le poţi oferi singur. Cu toată iubirea. Dimpotrivă. care reprezintă adevăratul tău sine. măreţia care sălăşluieşte în tine. poţi sima la numărul de telefon 07000 783646 (pentru . De fapt.mare de oameni să devină conştienţi de propria lor măreţie interioară. În domeniul vindecării nu există garanţii absolute. Nota autoarei Am scris această carte pentru a te ajuta să îţi recunoşti şi să îţi realizezi propriul geniu interior. Scopul ei NU este de a te convinge să renunţi la alte programe vindecătoare în care ai putea fi implicat. care îţi este adresat pentru a-ţi recunoaşte libertatea şi frumuseţea ce există deja în interiorul tău. Cartea de faţă reprezintă un „apel la trezire”. indiferent de calea pe care ai ales-o. există tot atâtea căi care conduc către sănătate câţi oameni. şi să trăieşti ca o expresie vie a Libertăţii divine. fie ele tradiţionale sau alternative. aşa cum sălăşluieşte în noi toţi. Speranţa mea este că aceste pagini te vor inspira şi te vor susţine. Îţi doresc să descoperi prezenţa iubirii din inima ta. cartea îşi propune să te ajute să îţi continui calea aleasă pentru vindecare şi pentru creştere. Dacă simţi impulsul de a afla mai multe despre această carte şi despre seminarele noastre.

dar m-a şi ajutat cu generozitate să editez versiunea preliminară a acestei cărţi. fostul meu soţ. Skip Lackey. precum şi Mark şi Elaine Thomas. care m-a împins întotdeauna de la spate pentru a avansa mai rapid pe calea evoluţiei spirituale. Catherine Curiy. La celălalt capăt al firului se vor afla oameni care vor fi încântaţi să îţi răspundă la întrebări. precum şi prietenilor mei atât de dragi Tony şi Becky Robbins. deopotrivă ca prieten şi ca expert în cadrul seminarelor referitoare la Călătorie. Îi adresez mulţumiri speciale lui David Marshall pentru sprijinul lui generos şi continuu. George. care mi-au inoculat convingerea că mă pol vindeca. Îţi doresc ca drumul ales să te conducă spre bucuria realizării de sine şi a totalităţii. fiicei mele Kelley. a cărei iubire de Adevăr au făcut-o să fie . Mulţumiri Nu i-aş putea enumera niciodată pe toţi cei care ai contribuit într-un fel sau altul la naşterea Călătoriei. „Kabir” Jerem Geffen.Marea Britanie). Îi mulţumesc din inimă lui Don. Îi adresez de asemenea mulţumiri lui Carole Tonkinson. pentru înţelepciunea şi încrederea ei în mine. Îi sunt cu deosebire recunoscătoare lui Vicki St. care mi-a fost nu doar aproape în calitate de prietenă. dar a: dori să îmi exprim recunoştinţa profundă faţă de toţi cei car< şi-au adus un aport la propria mea călătorie către vindecare în primul rând faţă de prietenii mei apropiaţi care au crezu în mine şi care m-au sprijinit de-a lungul întregului proces Debra Angeletti.

ar trebui să scriu o întreagă enciclopedie. Dacă ar fi să enumăr toate numele celor care au avut un impact profund asupra vieţii mele şi asupra acestei cărţi.Kemble. îndeosebi lui Surja Jessup.un editor perfect al versiunii finale a acestei cărţi. precum şi lui Marlisse Karlin. hipnozei medicale. psiho-neuroimunologiei. kineziologiei. Un număr enorm de mare de oameni au susţinut şi au contribuit direct la răspândirea mesajului cuprins în această carte. Teresa Curren. În această direcţie. cărora le-a dovedit că vindecarea la nivel celular este posibilă. care m-au ajutat să ţin primele mele seminare pe tema Călătoriei. al nutriţiei. Le simt recunoscătoare lui Nada. al acupresurii. Jonathan Austin. Nick Williams. care a inspirat prin cercetările sale extinse milioane de oameni. al ştiinţei vindecării cu ajutorul plantelor medicinale. cel al doctorului Deepak Chopra. precum şi lui Mark . există un singur nume pe care ţin în mod deosebit să îl menţionez. Îi mulţumesc mamei mele pentru credinţa ei în mine şi pentru că mi-a transmis marea ei iubire faţă de natură şi faţă de tot ce este frumos pe lume. Catherine şi Peter Whitfield. Ross Marlow şi Shirley Roche. al iridologiei. Le mulţumesc de asemenea din toată inima maeştrilor şi terapeuţilor care m-au inspirat de-a lungul timpului. Suzy Greaves. Intre aceştia. Ie datorez mulţumiri speciale lui Lipi şi Darren Bagshaw. psihologiei şi creşterii personale – toţi mi-au oferit câte o nestemată. Toţi instructorii pe care i-am avut în domeniul NLPului. Carol Marples.

care reprezintă de altfel însăşi esenţa acestei cărţi. De asemenea. doresc să îi mulţumesc lui Gurumayi pentru prima mea trezire spirituală. Gangaji. în mesajul aceste cărţi. cu multă pasiune. îmi doresc să îmi trăiesc viaţa ca pe o rugăciune continuă de recunoştinţă faţă de aceşti oameni şi de revelaţiile pe care mi le-au oferit. le mulţumesc miilor de oameni care s-au folosit deja de Călătorie pentru a-şi transforma viaţa. Îi adresez de asemenea mulţumiri din inimă partenerului meu actual (de afaceri şi de viaţă). Kevin. şi în mod particular acelor sufletelor curajoase şi generoase ale căror poveşti le-am descris în .şi Elizabeth Riminton. iar dorinţa lui de a sluji umanitatea l-a determina să o corecteze din perspectiva luminii pure a Adevărului asigurându-se astfel că se ridică la cele mai înalte standard ale purităţii şi onestităţii. oferindu-mi astfel experienţa realizării directe a Sinelui suprem. Kevin a crezut de la bun început. Catherine Ingram şi Ramana Maharishi. Inima mea se simte profund recunoscătoare faţă de toţi maeştrii iluminaţi care m-au ajutat să mă trezesc în faţa Adevărului din mine şi care şi-au dat viaţa în serviciul Adevărului suprem. În mod deosebit. În final. indicându-le astfel oamenilor măreţia din interiorul lor: Krishnamurti. a cărui devoţiune faţă de Adevăr m-a ajutat constant de-a lungul procesului de scriere şi de editare a acestei cărţi. pentru dedicaţia cu care i-au ajutat pe alţii să îşi găsească propria cale. îi voi fi de-a pururi îndatorată lui HWL Poonja pentru că a distrus în mine conceptul de identitate separată.

îi adresez recunoştinţa mea profundă Adevărului însuşi. Mai presus de orice.această carte (unele nume au fost schimbate. care m-a ajutat să mă trezesc faţă de iubirea şi de măreţia mea interioară. . pentru a le proteja acestora viaţa privată).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful