CĂLĂTORIA „Călătoria lui Brandort descrie noua conştiinţă colectivă legată de vindecare şi de dezvoltarea personală care invadează la ora

actuală întreaga planetă. Cartea reprezintă o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care doresc să se elibereze şi să avanseze pe calea lor spirituală”. Chris James, autoritate internaţională în domeniul puterii vindecătoare a sunetului, compozitor laureat cu multiple premii. „O Călătorie uimitoare, un dar pentru noi toţi”. Jane Seymour, O.B.E. Actriţă, artistă şi autoare a cărţilor: Doi odată şi Când ai gemeni. „Procesul Călătoriei descris de Brandon Bays este o tehnică uluitor de simplă care facilitează vindecarea fizică şi emoţională într-un timp foarte scurt. Tehnica poate fi învăţată şi aplicată practic de către orice om, aproape instantaneu, şi oferă rezultate extrem de profunde, chiar dacă persoana a încercat până atunci alte tehnici care nu au dat randament. Recomand din toată inima Procesul Călătoriei, tuturor oamenilor”. lan Watson, cofondator al Colegiului Lakeland pentru Homeopatie, autor al cărţii un ghid al metodologiilor homeopatiei. „Călătoria oferă o abordare inovativă şi cu totul remarcabilă a accesării resurselor interioare

profunde ce declanşează apoi vindecarea corpului şi a minţii”. Walter, medic, medic şefia Natural Healthlink, director responsabil cu instruirea profesională în cadrul companiei Green Medicine „În timp ce citeam Călătoria, am simţit că am o discuţie intimă cu Brandon. Curajul cu care a depăşit tragedia prin care a trecut, schimbându-şi totodată perspectiva asupra lumii, m-a impresionat profund. La ora actuală citesc din nou cartea”. Becky Robbins, scriitoare şi conferenţiar „Călătoria a reprezentat pentru mine un apel la trezire după un somn de foarte lungă durată şi a generat o serie de schimbări profunde în modul meu de lucru cu pacienţii. Cartea mi-a permis să integrez mai bine ce am învăţat în timpul studiilor de medicină convenţională, oferindu-mi acces la cunoaşterea primordială dirilăuntrul meu”. Birinder Kaur, medic de familie în Marea Britanie „După ce am citit Călătoria, m-am simţit de parcă cineva m-ar fi spălat în interior. Inima mea s-a simţit vindecată şi completă. Simţeam nevoia să dansez, sa cânt şi să sărbătoresc… În sfârşit, mă simţeam eliberată”. Suzy Greaves, ziaristă la The Sunday Times „Călătoria va inspira cu siguranţă milioane de oameni, nu doar pe cei confruntaţi cu provocări fizice, ci şi pe cei care caută eliberarea spirituală”. Candace Pert, autoare a cărţii Moleculele emoţiei Brandon Bays L i Călătoria

Un ghid excepţional pentru vindecarea vieţii tale şi eliberarea ta. Introducere Aceasta este o carte despre libertate, despre libertatea de a-ţi trăi viaţa exact aşa cum ai visat întotdeauna să o trăieşti. Cu toţii avem probleme care ne limitează sau care ne fac să ne simţim prinşi într-o capcană, cum ar fi sentimentele de mânie, de depresie, de durere, anxietate sau teamă. Unii oameni nu reuşesc să îşi definească aceste sentimente, dar simt că viaţa ar trebui să însemne ceva mai mult decât ceea ce trăiesc ei. Alţii se simt pur şi simplu nişte rataţi. Mulţi dintre noi cad pradă dependenţelor, iar unii chiar se îmbolnăvesc de boli grave, care le pun în pericol viaţa. Oricât de gravă ar fi problema cu care te confrunţi şi oricât de mult te-ai luptat cu ea până acum, tu ai posibilitatea să te eliberezi şi să te vindeci, devenind astfel complet. Tu ai capacitatea de a ajunge chiar la rădăcina acestor probleme. La acest nivel, le poţi rezolva şi te poţi detaşa în sfârşit de ele, eliberându-te, astfel încât să îţi poţi trăi viaţa la potenţialul tău maxim, ca expresie plenară a sinelui tău real. După experienţa profund transformatoare prin care mi-am vindecat în mod natural o tumoare în numai şase săptămâni şi jumătate, eu am descoperit o bucurie nesfârşită şi o senzaţie de libertate care nu m-a mai părăsit de atunci. Acesta a devenit darul nepreţuit al vieţii mele.

Am scris cartea de faţă în semn de recunoştinţă profundă faţă de călătoria prin care am trecut. Speranţa mea este că ea va fi un instrument viu care te va inspira să te îmbarci în propria ta călătorie interioară. Iţi doresc să descoperi cu această ocazie bucuria infinită care reprezintă esenţa fiinţei tale. Aceasta este o invitaţie către eliberare. Eşti gata să o accepţi? — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. — Nu putem, Învăţătorule, căci ne e frică. — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. — Nu putem, Învăţătorule, căci ne e frică. — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. Ei au venit. El i-a împins… Iar ei au început să zboare. Libertatea este destinul nostru. Din păcate, noi ne temem să facem pasul care poate restabili în noi acea măreţie ce reprezintă natura noastră reală. Am auzit odată o legendă care spunea că noi ne naştem în această viaţă ca nişte diamante perfect pure, fără nicio zgârietură şi fără niciun defect. Pe măsură ce trecem prin diferite încercări şi greutăţi specifice vieţii, strălucirea noastră interioară devine din ce în ce mai palidă, fiind ascunsă sub un strat de noroi. Când devenim adulţi, noi ascundem acest strat de noroi sub un nou strat strălucitor de ojă. Ne afişăm astfel în faţa lumii exterioare sub această aparenţă fals-strălucitoare şi ne întrebăm de ce nimeni în jurul nostru nu pare impresionat de ea. În timp, mulţi oameni ajung să creadă că acest strat

protector reprezintă însăşi esenţa lor. Drept urmare, ei îşi modelează întreaga identitate personală după chipul şi asemănarea lui. Dacă suntem foarte norocoşi, viaţa ne oferă un dar, un „apel la trezire”. Uneori, din varii motive, noi putem străpunge stratul exterior al învelişului dur pe care ni l-am creat în jurul nostru, apoi şi celelalte straturi de noroi, şi putem surprinde un crâmpei din adevărata noastră strălucire interioară. Dacă suntem încă şi mai norocoşi, noi ne putem petrece tot restul vieţii într-o călătorie de întoarcere acasă, în acest ţinut al frumuseţii şi libertăţii absolute. Descoperim astfel că am fost şi vom rămâne de-a pururi una cu acest diamant interior de o perfecţiune absolută. Aceasta este povestea călătoriei către casă şi a apelului neîncetat al sufletului de a ne recunoaşte propria măreţie interioară. Cartea de faţă este un apel la trezire, o invitaţie să te întorci în sfârşit acasă şi să redevii cel care eşti cu adevărat. Tu eşti chiar ceea ce cauţi. 1 În acea dimineaţă de vară a anului 1992, m-am trezit cu revelaţia că trebuie să înfrunt în sfârşit cauza care mi-a făcut burta să îmi crească atât de mult în ultimele luni. Nu mai puteam rămâne la nesfârşit în faza de negare. O parte din conştiinţa mea ştia că în corpul meu se ascunde o realitate extrem de neplăcută şi că trebuia să îmi fac în sfârşit analizele medicale necesare.

Nu-mi doream să cred că sunt „bolnavă” sau că ceva „nu este în regulă” în interiorul meu. personală din ultimii ani. Locuiam într-o căsuţă mică pe plaja din Malibu. încărcat cu aerosoli. Aveam o căsnicie în care mă simţeam profund împlinită. întrucât mintea mea era orientată în mod natural către acestea. Mâneam numai alimente vii. în sensul că nu mă limitam doar să vorbesc despre aceste principii. Ce mai – viaţa mea reflecta perfect tot ce îmi dorisem vreodată. La urma urmelor. întotdeauna am făcut ceea ce trebuia! Întreaga viaţă am fost extrem de conştientă de sănătatea mea. şi făceam sărituri pe o mini-trambulină în fiecare zi. filtrată. îmi plăcea munca i pe care o desfăşuram şi mă simţeam recunoscătoare pentru acest lucru. în California. şi respiram astfel zilnic numai aer curat. îmi iubeam la nebunie copiii. nu mai trebuia să îmi focalizez în mod deliberat gândurile asupra afirmaţiilor pozitive. . iar în ultimii 12 ani mi-am luat toate precauţiile necesare pentru a nu mă îmbolnăvi. Călătoream în întreaga lume ţinând seminare şi inspirându-i pe ceilalţi oameni să îşi cultive şi să îşi întreţină o stare de sănătate perfectă. Aveam convingerea că îmi trăiesc viaţa la unison cu principiile sănătăţii şi ale bunăstării. Mi-am petrecut întreaga viaţă participând la cele mai variate seminare şi cursuri pe tema autoperfecţionării şi am învăţat tot ce am putut despre vindecarea corpului şi a spiritului. şi peste toate. datorită activităţii direcţionate către creşterea mea. vegetariene. Dar cel mai important lucru. beam numai apă pură.

nu mi-am putut recunoaşte temerile nici măcar în faţa celor mai apropiaţi prieteni. Neavând curajul să le telefonez prietenilor mei şi neştiind la cine altcineva să apelez. eu eram „marea expertă” unanim recunoscută care le preda altora ce trebuie să facă pentru a-şi recăpăta şi menţine starea de sănătate! Şi totuşi. Cu toate acestea. Spre surpriza . aşa că am sunat la numărul de telefon indicat la sfârşitul cărţii. M-am gândit să apelez la ea. pusă în faţa unei potenţiale boli grave. nu ştiam de unde să încep şi la cine să apelez mai întâi. Cum era posibil aşa ceva. mam trezit cu un abdomen atât de umflat încât păream gravidă (ştiam însă foarte bine că nu sunt). dar care era renumită pentru faptul că nu se grăbea să le extirpe acestora organele bolnave înainte de a încerca toate celelalte opţiuni. acum.ci chiar le puneam în practică. mă simţeam terorizată de gândul de a mă duce la medic pentru un control „de rutină”. Deşi eram conştientă de necesitatea urgentă a unui diagnostic medical corect. La urma urmelor. Cu toate acestea. abdomenul meu devenise atât de umflat încât nu-mi mai puteam închide fermoarul la pantaloni! Timp de mai bine de 15 ani m-am ocupat numai de terapii vindecătoare naturiste şi alternative. m-am decis să încerc la librăria locală. de vreme ce făcusem tot ce trebuia să fac pentru a-mi prezerva starea de sănătate? Stânjenită şi ruşinată. Am trecut în revistă cărţile de pe rafturi şi am găsit una scrisă de o femeiechirurg specializată în probleme de sănătate ale femeilor.

spunându-i: „Haideţi. iar ciclul meu s-a deranjat complet. dar lipsită de emoţie: „Brandon. Este ca şi cum ai fi gravidă în luna a cincea”. începând cu mult timp înainte de perioada lui normală. s-a întors liniştită către mine şi m-a privit drept în ochi. Mi-a spus atunci. mi sa făcut rău la gândul bolii pe care mi-ar putea-o diagnostica aceasta. Examinarea a durat 45 de minute şi a fost extrem de amănunţită. mi-am luat iniman dinţi şi i-am spus despre ce este vorba uneia dintre prietenele mele cele mai bune. totul se învârtea în mintea mea. Am făcut o tentativă tragică de a glumi. doamna doctor. În noaptea de dinaintea consultaţiei. Catherine. am reuşit să aranjez o consultaţie într-un interval de timp de numai şase săptămâni. În timp ce încercam cu disperare să înţeleg ce îmi spunea. În timp ce stăteam de vorbă cu Catherine. pântecul meu a continuat să se umfle. În tot acest timp. asistenta a venit în sfârşit şi ne-a chemat înăuntru. ai în pântec o tumoare de mărimea unei mingi de baschet. În tot acest timp. în timp ce valuri succesive de frică mă aduceau în pragul isteriei. părând să nu se mai termine. pe care am rugat-o să mă însoţească la medic. aşteptând să îmi vină rândul. întregul corp mi s-a acoperit cu o transpiraţie rece. Când în sfârşit a terminat. nu credeţi că exageraţi puţin? O tumoare de mărimea unei mingi de baschet – nu .mea. Când am ajuns împreună la biroul doctoriţei. cu o voce blândă. în timp ce eu aşteptam terorizată să aud verdictul fatal. doctoriţa nu mi-a spus practic nimic. După o oră şi jumătate.

indicându-mi exact cât de mult spaţiu ocupa tumoarea]. după care am renunţat şi am întrebat-o dacă pot să-i vorbesc în particular. împiedicându-te să respiri. Parcă m-ar fi lovit cu un ciocan în moalele capului! Am mai făcut câteva încercări stupide de a degaja atmosfera. În timp ce mergeam pe coridor. acestei mase din zona pelviană.este cam mult? La urma urmelor. De fapt. Catherine sporovăia într-una. punându-i tot felul de întrebări doctoriţei. a crescut atât de mult încât trebuie să te internezi chiar astăzi în spital. pentru a-ţi fi înlăturată pe cale chirurgicală”. Şi asta nu e totul: din cauza mărimii ei. iar acum îţi apasă pe diafragmă. Doctoriţa mi-a răspuns: „Se datorează acestei tumori. Fără să răspundă în niciun fel tentativei mele de a o da în glumă. Nu ţi s-a întâmplat să îţi pierzi respiraţia în ultima vreme?” I-am confirmat spăşită din cap şi am murmurat că am crezut că acest lucru se datorează unei balonări interioare şi creşterii mele în greutate din ultima vreme. care s-a extins din această zonă până la nivelul cutiei toracice mi-a atins apoi corpul. zâmbindu-i neîncrezătoare. Am înţeles că dorea să-mi ofere răgazul necesar pentru a-mi reveni şi pentru a-mi aduna . atât de mare el (mi-a indicat mărimea unei mingi de volei). tonul ei a devenit ferm şi chiar tăios: „Ai fi preferat să îi spun o minge de volei? Uite. ea îţi striveşte şi celelalte organe interne. dar simţindu-mă complet nelalocul meu. o minge de baschet este cam atât de mare!” I-am indicat cu mâinile mărimea unei mingi de baschet.

puterile. după care mi-a spus pe un ton ferm. În cele din urmă. am luat loc şi am întrebat-o pe doctoriţă ce trebuie să înţeleg exact şi care sunt opţiunile mele reale. Îmi desfăşor întreaga activitate în acest domeniu. mi-a spus ea. cu atât mai dramatică părea situaţia. încercând să găsesc contraargumente inteligente şi logice pentru tot ce-mi spunea ea. Inima a început să îmi bată nebuneşte. Brandon. a trebuit să îi spun doctoriţei: „Nu pot să fac aşa ceva. Eu nu cred decât în vindecarea minţii şi corpului. dar am nevoie de un anumit timp pentru mine. Principala mea grijă este să nu mori în câteva zile din cauza sângelui pe care îl pierzi. „Nu te înţeleg. De aceea. Când am ajuns în biroul ei particular. şi aceasta făcută de urgenţă”. I-am spus că nu doresc să îmi risc viaţa. Este o hemoragie internă”. Am început să negociez cu doctoriţa. este operaţia chirurgicală. Mă simţeam ca un animal prins în capcană. Cu cât răspunsul ei se prelungea. Cât timp îmi daţi?” Mi-a răspuns că nu ar trebui să iau în derâdere ce mi-a spus. deşi nu lipsit de blândeţe şi uşor condescendent: . Aşa-zisul tău ciclu nu are nimic de-a face cu menstruaţia. „Singura ta opţiune. trebuie să aplic ceea ce le spun oamenilor. exasperată. pentru a încerca tot ce ştiu în domeniul autovindecării. Nu este vorba doar de mărimea tumorii. prin homeopatie sau prin alte mijloace naturiste? Cât timp mi-aţi da atunci?" Doctoriţa a scuturat din cap. Am întrebat-o: „Ce s-ar întâmpla dacă aş putea opri hemoragia prin hipnoză medicală.

În cele din urmă. aveam la dispoziţie o lună pentru a aplica orice tratament naturist doresc. „Dar dacă aţi putea să îmi acordaţi un anumit timp. dacă simptomele se înrăutăţeau. Meseria mea este salvarea vieţilor oamenilor. apoi a continuat: „în toate aceste cărţi. nu am dreptul să te las să părăseşti acest birou. am privit-o în ochii ei îngrijoraţi şi mi-am dat seama că îi păsa cu adevărat de mine. În schimb. iar dacă după o lună tumoarea nu avea să dispară complet. Eu însămi cred în medicina alternativă atunci când diagnosticul o permite. ca şi cum acestea ar fi putut depune mărturie pentru ceea ce dorea să îmi spună. am ajuns la o înţelegere: dacă voi reuşi să îmi opresc hemoragia internă în următoarele două zile. Oricât de bune ar fi intenţiile tale. după încă 30 de minute de negocieri intense. Mi-a indicat nenumăratele cărţi din rafturile bibliotecii. Când am ieşit din biroul doctoriţei. Pe de altă parte. trebuia să mă întorc şi să îi las pe chirurgi să facă ce ştiau ei mai bine. trebuia să o sun imediat. am înţeles că nu îmi acorda nicio şansă în ceea ce priveşte procesul .„Brandon. îmi pari o persoană onestă. dar tumoarea ta pelviană este prea mare pentru a ne putea gândi la aşa ceva". iar ţie nu îţi pot salva viaţa decât internându-te chiar astăzi în spital”. adică să o elimine prin operaţie. nu există nici măcar un singur caz cunoscut al vreunei femei care să îşi fi vindecat prin alte mijloace o tumoare canceroasă de dimensiunea celei pe care o ai tu. cât timp aş avea la dispoziţie?” am continuat să îmi susţin eu cauza.

şi m-am simţit de parcă aş fi ieşit dintr-o închisoare. Copacii păreau să strălucească în razele soarelui. ci cum. Viaţa mi se părea o comoară nepreţuită. Deşi nu mi-a plăcut niciodată oraşul Los Angeles. Şi-a luat rămas bun de la mine spunându-mi pe un ton atotştiutor: „Ne vedem întro lună”. iar eu mă simţeam incredibil de norocoasă că sunt în viaţă. Am simţit atunci o stare de inocenţă şi de încredere absolută în faptul că voi fi ghidată şi ajutată să descopăr mesajul pe care dorea să mi-l transmită această tumoare pelviană. Mi s-a părut că timpul s-a oprit în loc. În acea clipă s-a întâmplat ceva important. I-am simţit în voce certitudinea că operaţia chirurgicală era destinul meu. pe fundalul căreia am „ştiut” că am primit un apel la trezire şi că această tumoare era de fapt un dar al vieţii. făcând loc unei stări de calm profund. am ieşit afară. în soarele californian. . nu se mai punea problema dacă o să mă vindec. în acea zi mi s-a părut cel mai frumos loc din lume. că avea un mesaj important să-mi transmită şi că voi reuşi să mă vindec într-un fel sau altul. Dintr-odată. Cu inima bătându-mi în continuare năvalnic. Deşi nu ştiam încă în ce urma să constea călătoria vindecării mele. am înţeles în acel moment că acea parte a fiinţei mele care a creat tumoarea avea să-şi asume inclusiv responsabilitatea pentru vindecarea ei. Orice teamă mi-a dispărut complet. aerul era înmiresmat.de autovindecare. Toate simţurile mele erau trezite şi sensibile la maxim.

Prin minte au început să îmi treacă cele mai variate gânduri referitoare la tehnicile vindecătoare spirituale. mentale şi corporale pe care le experimentasem până atunci. însemna că orice om poate face acelaşi lucru. Am înţeles cu această ocazie că experienţele lor au fost un exemplu pe care acum a sosit vremea să îl urmez eu însămi. De aceea. dar care au reuşit să se vindece singuri. lăsându-mă inspirată inclusiv de curajul lor. pentru toţi profesorii de la care am învăţat aceste lucruri şi pentru toate cazurile pe care le-am studiat.Aşa a început călătoria vindecării mele. ale unor oameni diagnosticaţi cu boli mai grave ca a mea. Singurul lucru pe care nu îl ştiam . dând dovadă de un mare curaj. Am simţit atunci o recunoştinţă profundă pentru tot ce am învăţat de-a lungul timpului. nu aveam nici cea mai mică îndoială că acest lucru era posibil. 2 În timp ce continuam să stau sub soarele care strălucea în Los Angeles în acele momente de pace. când timpul părea să se fi oprit în loc. dar de-a lungul anilor de practică am avut privilegiul de a ajuta eu însămi foarte mulţi oameni să se vindece cu ajutorul terapiilor recomandate de mine. Ştiam că dacă a existat o singură persoană care a reuşit să se vindece singură la nivel celular. Nu numai că am citit şi am studiat sute de astfel de cazuri. am simţit că întreaga mea viaţă de până atunci a avut rostul de a mă conduce către acest punct.

I-am spus vestea încercând să nu par excesiv de preocupată: „Iţi mai aminteşti de consultaţia medicală pe care mi-am programat-o pentru astăzi. am obţinut o lună ca să încerc să scap de ea”. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam la aşa ceva. mi-a spus: „La naiba! Numai o lună?” Pentru un doctor în filosofie şi un erudit de talia lui. Mă simţeam expusă şi prinsă la colţ. În cele din urmă. ca să văd de ce mi s-a umflat atât de tare pântecul?” „A. m-am întors şi iam spus: „Cel puţin. Mă simt cam tulburată şi simt nevoia să prind puţină forţă”. părea că îşi găseşte foarte greu cuvintele. Din fericire. se pare că am o tumoare de mărimea unei mingi de baschet. Dându-mi seama că am rămas scufundată o vreme în gândurile mele şi că prietena mea Catherine se afla încă lângă mine.încă era în ce va consta propria mea călătorie vindecătoare. am la dispoziţie o lună. . Haide să bem un suc natural de fructe. Ajunsă într-un restaurant naturist. I-am spus: „Salut. da. Tone. A urmat o pauză interminabilă. Se pare că Don rămăsese fără cuvinte. l-am sunat pe soţul meu. i-a dat telefonul lui Tony. cel mai cunoscut profesor în domeniul creşterii personale din America. Murmurând ceva neinteligibil. dar am încercat să par veselă şi încrezătoare. mi-a răspuns el. Cum a mers?” „Ei bine. care se afla într-un turneu de seminare cu Anthony Robbins. Don. care era totodată şi şeful meu.

eu credeam că am reuşit să ascund destul de bine acest lucru. am cam observat”. căruia i-am transmis pe scurt ce mi-a spus doctoriţa. încă uimită de răspunsul lui Tony şi reflectând la el: „Nuţi face probleme. cuvintele au ieşit dintr-odată din mine. m-am simţit stânjenită şi mi-am cam pierdut entuziasmul. dar şi certitudinea . A urmat o nouă pauză lungă. tocmai mi-a fost diagnosticată o tumoare de mărimea unei mingi de baschet şi am la dispoziţie numai o lună pentru a mă vindeca singură de ea”. L-am asigurat că o să încep să mă ocup chiar de astăzi de problema hemoragiei. Tony mi-a spus pe un ton încurajator şi blând: „Nu-ţi face probleme. După o pauză lungă în care nu am ştiut ce să spun. de tip chimono). Tony i-a dat apoi din nou telefonul lui Don. „Sincer să fiu. Pe neaşteptate. Brandon. după care am închis telefonul. aşa că i-am spus aproape fără nicio pauză între ele: „Ei bine. Brandon. Vei reuşi cu siguranţă…”. Mi-am dat seama cât de mare este încrederea pe care mi-o acordă. Ne vedem la Masterat" (un seminar care urma să se ţină în Hawaii peste exact o lună). dar burta mea a crescut cam mult în ultimele luni” (de fapt. în care eu mă aşteptam să primesc un răspuns umilitor pentru mine. Vei reuşi cu siguranţă. Dintr-odată. Brandon. Am rămas o vreme lângă cabina telefonică. mi-a răspuns el.Nu ştiu dacă ai observat. îmbrăcându-mă cu rochii lungi şi romantice.

Acesta mi-a sugerat câteva remedii homeopatice şi din plante medicinale. În final. inclusiv unul pentru oprirea hemoragiei. temerile şi simpatia lor greşită. unde am practicat un proces simplu de autovindecare neurolingvistică. La urma urmelor. De la farmacie. După prânz. fiind absolut siguri că mă voi vindeca. aceste lucruri chiar se petrec şi sunt extrem de rapide.lui în procesul de vindecare rapidă pe care îl poate desfăşura orice corp la nivel celular. am rămas surprinsă şi . Peste o zi şi jumătate. Nu-mi pot permite să invit în mintea mea negativitatea bine intenţionată a celor care îşi proiectează asupra mea îndoielile. Mi-am spus în sinea mea: „Are dreptate. pentru a-mi opri hemoragia internă. întrucât existau date care conduceau la concluzia că această substanţă poate conduce la creşterea dramatică a mărimii unei tumori. Timpul este foarte preţios pentru mine”. am plecat direct acasă. nu le-am vorbit despre ea decât unui număr de opt oameni. m-am dus imediat la farmacia homeopatică locală şi i-am povestit farmacistului despre tumoarea mea. nu am la dispoziţie decât o singură lună. De aceea. trebuie să am grijă să nu le vorbesc de boala mea decât celor care ştiu acest lucru şi care au această certitudine. Mi-am făcut atunci promisiunea solemnă că nu le voi vorbi despre boala mea decât acelor oameni despre care ştiam fără nicio îndoială că mă vor sprijini într-o manieră pozitivă. şi m-a sfătuit să renunţ la orice consum de cafeină.

De aceea. am continuat să simt în interior acea „cunoaştere” care îmi spunea că voi fi ghidată şi că tot ce trebuia să fac era să AM ÎNCREDERE. te rog să mă suni imediat”. Nu aveam nici . întrebându-mă unde mă va conduce această călătorie. Abia după ce am pus telefonul în furcă mi-am dat seama că am reuşit să îmi asigur o lună întreagă în care mă puteam simţi în siguranţă. Mi-am dat apoi seama că adevărata muncă de vindecare abia acum începea. 3 Într-un fel. Am sunat-o atunci pe doctoriţă. fără să uite să mă avertizeze înainte de a încheia conversaţia: „… Dacă vreunul din simptome se înrăutăţeşte. Pe de altă parte. Deşi nu ştiam de unde să încep.uşurată să constat că hemoragia a încetat aproape în totalitate (mi-au mai apărut doar câteva pete rare de sânge). dar totuşi deschisă. M-am relaxat instantaneu şi am oftat uşurată. Miam propus să fac tot ce îmi va sta în puteri. simţeam o curiozitate şi o deschidere aproape copilăreşti. eram pe deplin conştientă de faptul că am primit un „apel urgent la trezire” şi că o lună de zile era o perioadă foarte scurtă de timp. ea mi-a răspuns oarecum sceptică. Auzind vestea. oricare ar fi rezultatele pe care le voi obţine. Mi-am făcut atunci promisiunea că voi accepta toate gândurile care mă vor călăuzi şi că VOI AVEA ÎNCREDERE în direcţia în care mă vor ghida ele. nu-mi puteam permite să risipesc nici măcar un singur moment din ea.

Ştiam. aplicând cele mai cunoscute terapii de purificare prin alimentaţie pe care le-am învăţat de-a lungul anilor. se produce o vindecare profundă pe toate nivelele fiinţei: emoţional. Aceasta este singura modalitate prin care corpul se poate vindeca singur. întrucât acesta urma să elimine o cantitate uriaşă de celule degenerate şi toxice! De aceea.cea mai mică îndoială că vreunul din aspectele principale ale călătoriei mele vindecătoare urma să constea în învăţarea lecţiei pe care trebuia să mi-o transmită tumoarea mea. primul lucru pe care m-am decis să îl fac a fost să îmi purific organismul printr-o dietă adecvată. aveam convingerea absolută că totul se întâmplă cu un scop precis. După ani de zile în care am lucrat în domeniul vindecării minţii şi corpului. Pe de altă parte. ştiam că trebuie să îmi susţin corpul fizic prin toate modalităţile. iar în final să le rezolv şi să mă eliberez de ele. în mod natural. Dacă înveţi lecţia pe care doresc să ţi-o predea boala sau blocajul fizic şi te eliberezi astfel de problemele emoţionale înmagazinate în interiorul celulelor. de asemenea. Ce nu ştiam încă era în ce constau aceste probleme. Ştiam că trebuia să descopăr toate amintirile emoţionale şi tiparele mentale nerezolvate rămase înregistrate în celulele mele. că procesul de vindecare presupunea eliberarea de toate problemele emoţionale nerezolvate înmagazinate în interiorul tumorii. spiritual şi fizic. că trebuia să învăţ lecţiile lor. .

în speranţa că această vacanţă avea să-mi reveleze ce aveam de făcut în continuare. care să îmi asigure cel mai înalt nivel de energie posibil. m-am decis să îl susţin şi nu am insistat să vină. La toate acestea. astfel încât atunci când purificarea emoţională va fi încheiată. Ştiam însă că adevărata muncă pe care urma să o desfăşor consta în descoperirea emoţiilor înmagazinate în interiorul tumorii. incluzând foarte multe sucuri proaspăt stoarse. În acea vreme. Don se afla în Canada. aşa că am luat un avion şi am plecat la Quebec. Dimpotrivă. . Aceste prime măsuri erau terapii fizice. neputând renunţa la seminarele pe care se angajase să le ţină. am adăugat masajele corporale. de data aceasta m-am decis să măresc acest procent la 100%. dar atunci m-am hotărât să îmi creez o dietă optimă.Chiar şi până atunci consumam doar alimente pe care le consideram extrem de sănătoase. declanşând procesul de purificare la nivel fizic. Am început să consum de asemenea anumite plante despre care ştiam că au un rol important în procesul de purificare a organismului. uşor de aplicat şi de implementat. am ajuns la concluzia că o mică vacanţă nu ne-ar strica niciunuia dintre noi. corpul meu să se afle într-o condiţie optimă. şi purificările la nivelul colonului cu ajutorul clismelor. De aceea. Dacă până atunci fructele şi legumele proaspete reprezentau doar 65-70% din dieta mea alimentară. Am adăugat anumite enzime alimentare şi mi-am amplificat semnificativ consumul de substanţe minerale. pentru a-mi stimula sistemul limfatic.

dar mai ales a ÎNCREDERII că următorii paşi îmi vor fi revelaţi la momentul potrivit. fiind nevoită să mă rezum în continuare la salate. o mică vacanţă mi s-a părut cel mai bun lucru cu care puteam să încep. fiind supervizat în totalitate de inteligenţa infinită din interiorul meu.Ştiam instinctiv că adevărata călătorie vindecătoare constă în cultivarea liniştii interioare. timp în care am simţit că devin mai lucidă. la fructe proaspete şi la minerale coloidale. O parte din mintea mea refuza să se împace cu gândul. dar i-am reamintit că nu aveam la dispoziţie decât o singură lună şi că era tot ce puteam face pentru a-mi sprijini propriul organism în lupta pe care urma să o ducă. m-am plimbat împreună cu Don pe străzile liniştite şi pitoreşti ale oraşului. 4 În timp ce stăteam în avionul care mă ducea la Quebec. La Quebec. Altfel spus. a deschiderii. la suc de morcovi. iar simţurile mele se trezesc la viaţă. mi-am dat seama că nu voi putea savura rafinata alimentaţie franţuzească din zonă. Copacii mi se păreau plini de . personalitatea numită Brandon. astfel încât să pot conştientiza următorii paşi pe care îi aveam de făcut. Îmi dădeam intuitiv seama că procesul nu avea nimic de-a face cu mine. şi că aveam nevoie de foarte mult curaj pentru a mă abandona în întregime în faţa ei şi pentru a mă relaxa. ştiam că procesul de vindecare depinde în totalitate de acea parte a fiinţei mele care îmi făcea părul să crească şi inima să îmi bată. De aceea.

chiar dacă vântul era uşor tăios şi rece. iar mirosurile care ieşeau din micuţele cafenele locale. Mă impresionau pietrele rotunjite cu care erau pavate străzile. întrucât ştia cât de important este pentru mine să mă înconjor doar cu oameni care să mă sprijine într-o manieră pozitivă. dar şi norii care întunecau albastrul senin al cerului. Mă simţeam de parcă sufletul meu savura în sfârşit viaţa aşa cum este aceasta în realitate. Din exterior. „Pur şi simplu mi se pare atât de mare…” Am făcut amândoi o pauză lungă… „Chiar este mare”. mă simţeam mai vie ca oricând. . liniştită.energie. i-am răspuns eu. Mă simţeam binecuvântată pentru toate senzaţiile pe care mi Ie ofereau simţurile. întărindu-mi astfel certitudinea că mă voi vindeca. Am trăit atunci sentimentul intuitiv puternic că sunt „ghidată”. Din nou. L-am privit pe Don. probabil că păream liniştită şi gânditoare. Deşi întreaga natură părea că încremenise. extrem de variate şi de delicioase. La insistenţele mele. În ceea ce îl privea pe el însuşi. Am observat că era el însuşi neobişnuit de tăcut. timpul a părut că se opreşte în loc şi mam simţit învăluită într-o linişte desăvârşită. dar în interior aproape că îmi venea să plâng de recunoştinţă pentru această cunoaştere care mi se revela cu atâta putere. Don a recunoscut că nu a dorit să îmi împărtăşească adevăratele sale sentimente. neştiind cât timp am rămas în această stare de linişte. a recunoscut că era speriat.

deşi îmi sărea în ochi. Mi-ar plăcea să îţi pot explica această certitudine liniştită pe care o simt în interiorul meu. starea mea de pace devenea din ce în ce mai profundă. i-am spus: „Şi mie mi-e teamă uneori. să «ştiu» în sinea mea că totul va fi bine. dar ceva din interiorul meu îmi spunea că trebuie să plec. iar eu l-am încurajat să se bucure de minunata bucătărie franceză. Aceştia locuiau într-o comunitate spirituală din . dar cu toate acestea realitatea mi se părea incomprehensibilă. Pe măsură ce treceau zilele. A urmat o nouă pauză lungă… În final. Nu prea ştiam încotro mă îndrept. Don a sfârşit prin a-mi asculta sfatul. haide să ne bucurăm de această vacanţă şi de acest oraş atât de romantic”. Fără să pară prea convins. În astfel de cazuri. chiar dacă eu eram nevoită să consum doar salată. aşa că trebuie să îmi reamintesc să fiu deschisă şi să am încredere. La urma urmelor. care mă face ca. Această cunoaştere interioară este cea care mă susţine de-a lungul acestei călătorii ieşite din comun. oricât de îngrijorate ar fi mintea şi personalitatea mea. nu ai cu cine să te lupţi. De aceea. Mark şi Elaine Thomas. ceea ce spunea el era evident. După trei sau patru zile petrecute la Quebec. Am intrat împreună într-o cafenea. am ştiut că a sosit timpul să merg mai departe.Nu prea ştiam ce altceva să-i răspund. 5 Pe când mă aflam încă la Quebec. m-am decis să îi sun pe prietenii noştri.

nordul statului New York. inclusiv într-un domeniu numit electronica organismului. să fac câteva exerciţii corporale alături de ei şi să le cer sfatul referitor la ce am de făcut în continuare. ce s-a mai întâmplat? Cu siguranţă se petrece ceva!” „Ei bine. aşa că mi-am propus să îi vizitez. şi chiar dacă de atunci au trecut ani. Mark şi Elaine erau prietenii alături de care Don şi cu mine ne-am pregătit cel mai îndelung în domeniul igienei naturiste. al iridologiei. am simţit dintr-odată că ei erau cei mai potriviţi oameni pentru mine în acel moment. şi aşa mai departe. Era a doua oară când mi se întâmpla ca cineva care auzea vestea să reacţioneze exact la fel ca . am fost diagnosticată cu…” – şi i-am spus întreaga poveste. Am încheiat spunând: „Aşa că acum mă las pur şi simplu ghidată”. Şi am crezut-o. după care ne-a întrebat pe loc. Nu am nici cea mai mică îndoială că vei reuşi să o scoţi la capăt… că nu vei avea nicio dificultate… că va fi ca o briză… Pur şi simplu ştiu acest lucru… Crede-mă. Elaine ne-a oferit o ceaşcă de ceai din plante. în stilul ei direct şi intuitiv: „Ei. Mark şi Elaine ne-au fost alături într-o perioadă de mari transformări spirituale şi emoţionale. inclusiv primele măsuri pe care le luasem. Când am ajuns. Intre altele. acupresurii. iar noi ne-am orientat către alte aspecte ale procesului de vindecare a minţii şi corpului. vindecării cu ajutorul plantelor medicinale. mie nici măcar nu mi se pare o problemă reală. Brandon”. ştiam că mă vor sprijini trup şi suflet. Elaine mi-a răspuns pe loc: „Brandon.

Începeam să cred că oamenii din jurul meu erau un fel de oglindă care reflecta cunoaşterea interioară ce se amplifica în permanenţă în interiorul meu! Această confirmare exterioară a adevărului pe care îl simţeam eu însămi la nivel intuitiv era extrem de reconfortantă. este foarte aproape. Nu este foarte departe de Malibu. eşti foarte amabil”. Brandon. Era deja a treia oară! De data aceasta.Tony: „Nicio problemă. indicându-mi acelaşi lucru: TE VEI VINDECA! Luând bileţelul cu numărul de telefon. i-am răspuns eu. Cât timp am stat la Elaine şi la Mark. am simţit cum mi se ridică părul pe cap. Iţi mulţumesc. „Nu-ţi face probleme. şi am găsit un specialist în masajul cranianvisceral care lucrează în Santa Monica. Cu siguranţă te vei face bine”. m-am gândit: „Hm. care mi-a recomandat câteva plante în plus pentru purificarea organismului. dar de data aceasta mi se părea că ele mă invadează de pretutindeni. nu?” „Nu. În timp ce mă pregăteam de plecare. am convingerea că vei scăpa uşor de tumoare”. Nu am crezut niciodată până atunci în astfel de semne. mi-a spus el. „Am făcut câteva cercetări pentru tine. Mi se părea evident că universul încearcă să îmi transmită ceva. masorul mi-a dat o mică foaie de hârtie pe care notase un număr de telefon. iar Elaine a vorbit cu un specialist în plante medicinale. mi-am făcut câteva masaje. cine ştie? Poate că acest tip este exact cel pe care mi-l indică indicatoarele care îmi apar .

m-am repezit direct la telefon şi am format numărul de pe bileţel. Deabia aşteptam să văd unde mă va conduce acest nou semn indicator. Domnul doctor are programul complet”. că era unul din semnele indicatoare pe care mi le-a scos în cale universul. Două minute mai târziu. Dezumflată. am format din nou numărul: „Aş putea vorbi cu domnul doctor?” . „Da. De-abia ajunsă acasă. Ceva nu părea în regulă. am să-i dau un telefon”. am luat în mână bileţelul cu numărul de telefon şi am simţit cum creşte în mine un sentiment de anticipare. De îndată ce ajung înapoi în Malibu. Doream să mă programez peste o lună? O lună? Eu nu aveam la dispoziţie o lună! Nu îmi mai rămăseseră decât mai puţin de trei săptămâni. îmi pare rău. Mi-a răspuns secretara terapeutului. Cum era posibil? Fusesem atât de sigură că noul terapeut făcea parte integrantă din călătoria mea. am întrebat-o pe secretară dacă este absolut sigură că nu mă poate programa mai devreme. Aceasta şi-a cerut scuze.de-a lungul drumului. de parcă m-aş fi aflat în „zona de graţie” de care vorbesc atât de mulţi sportivi. 6 În drumul de la aeroport către casă. am pus receptorul în furcă. Până acum totul s-a desfăşurat atât de perfect. M-am simţit de parcă mi-ar fi spart cineva balonul cu un ac. încă neconvinsă. dar mi-a spus că masorul nu avea nicio zi liberă în următoarea lună. De aceea.

în timp ce îmi luam haina: „Ştii. după care mi-a spus: „Ascultaţi-mă. Sunt terapeutul specializat în masajul cranianvisceral pe care l-aţi sunat mai devreme…”. Ce era asta. la orele 22:45. după care mi-am luat rămas bun zâmbindu-i: „Ne vedem mâine”. Am discutat la telefon până la orele 23:00. dar trăiesc sentimentul acut că îţi vei rezolva fără dificultăţi problema”. întrucât mai ai trei săptămâni până la analize. „Îi puteţi transmite atunci mesajul meu?” „Am să-i transmit că l-aţi căutat”. Voi fi la dumneavoastră la orele 6:45”. am sentimentul că vindecarea nu va fi o problemă pentru tine. o mantra? . am primit un telefon. La sfârşitul primei şedinţe. În aceeaşi seară. Deşi nu mi-a plăcut niciodată să mă trezesc dimineaţa devreme. Vocea de la celălalt capăt al firului a început cu o avalanşă de scuze pentru faptul că mă sună la o oră atât de târzie.„Este împreună cu un client”. dacă nu vă deranjează să veniţi la ora 7:00 dimineaţa. Poate părea ciudat. „Numele meu este Benjamin. vă pot programa pentru oricâte şedinţe doriţi. începând de mâine şi până în ziua când trebuie să vă întoarceţi să vă faceţi analizele. Am repetat cu voce tare ce mi-a spus. Puteţi veni atât de devreme?” „Nu-mi pot permite să nu o fac. m-am simţit plină de entuziasm la gândul că făceam ceva pentru vindecarea mea fizică şi fericită că lucrurile au „reintrat în normal”. Benjamin mi-a spus. Trăiesc chiar senzaţia că a început deja.

Până una alta.Benjamin mi-a dat numele unei terapeute foarte bune în domeniul purificării colonului. I-am explicat ce se întâmplă şi am fost nevoită să ascult o oră de explicaţii tehnice. întrucât eram pe deplin conştientă cât de repede trece timpul! În acea noapte. de care trebuie să te eliberezi”. am primit un telefon de la un prieten spiritual foarte drag din San Francisco. trăiesc sentimentul că se va elimina foarte rapid. Într-adevăr. adică medic specializat în cancer. nu făcusem încă nimic pentru a mă vindeca la nivel emoţional. Am sunat-o imediat şi am reuşit să obţin o programare. Întâmplarea face să fie oncolog. aşa că nu m-am apropiat cu nimic de esenţa cauzei care a declanşat tumoarea. Simţeam totuşi că: „Trebuie să existe un . i-am răspuns eu. eram pe deplin conştientă de faptul că deşi am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a mă purifica la nivel fizic. nu am auzit încă nicio „chemare” care să mă direcţioneze către cauza emoţională a tumorii. ea mi-a palpat pântecul şi mi-a spus: „Ştii. pe nume Kabir. dar că mai ai câteva probleme emoţionale nerezolvate care mai simt încă înmagazinate aici. În timpul şedinţei. pentru a-mi da seama dacă nu cumva evitam să fac acest lucru. dar nu am simţit nimic în această direcţie. Am făcut o scurtă introspecţie. „Ştiu”. din care nu am înţeles nici jumătate. Am avut nevoie de foarte mult curaj şi de mai multă răbdare decât sunt obişnuită să am pentru a continua să am încredere în întregul proces. Eram cât se poate de deschisă şi continuam să am încredere că voi fi călăuzită la momentul potrivit.

Chiar dacă specialista respectivă nu era chiar atât de fantastică. Dacă nu. m-am gândit în sinea mea. În sfârşit. ci că încerc să mă vindec singură înainte de a le da chirurgilor şansa de a mă opera. Am adăugat că doresc să ajung la problemele emoţionale reale care au stat la baza tumorii şi să învăţ lecţia pe care doreşte să mi-o ofere această masă din regiunea pelviană. aveam posibilitatea să îl revăd pe bunul meu prieten Kabir şi să port cu el una din discuţiile noastre pur spirituale. Pentru un medic. către finalul conversaţiei. am o idee! Mi-a spus el. mi s-a părut că sună destul de melodramatic. mă voi putea duce oricând la un centru local de meditaţie pentru a participa la programele sale. O vizitez eu însumi regulat şi trebuie să recunosc că e fantastică! E ca o magie! Şedinţele ei m-au ajutat să scap de o sumedenie de probleme”. a renunţat să mai vorbească precum un medic şi şi-a reamintit că suntem prieteni. În cele din urmă. o să trag concluzia că nu ne-a fost dat să ne întâlnim acum”. „O să verific dacă am un avion bun. care ne fac amândurora o plăcere atât de mare. „Brandon. Cunosc o specialistă în eliminarea problemelor emoţionale prin lucrul asupra corpului fizic. I-am explicat că nu am intenţia să merg pe calea medicinii tradiţionale. . Ar trebui să vii într-o vizită de două zile. Peste toate. dar ceva din interiorul meu m-a făcut să devin atentă.motiv pentru care ascult aceste lucruri”. am putut să spun şi eu ceva.

O anumită parte din fiinţa mea şi-a dat seama instinctiv. Peste toate. Imaginându-mi că nu voi rămâne prea mult la San Francisco. întrucât din clipa în care m-am dat jos din avion am avut sentimentul că în San Francisco se va întâmpla ceva foarte important pentru mine. La acea dată încă nu ştiam cât de importantă se! Va dovedi această decizie. pe strada unde se afla centrul de meditaţie. ci să ne cazăm împreună într-un mic motel în apropierea străzii pe care locuia terapeuta. astfel încât să mă pot vindeca mai uşor. s-a dovedit că avea el însuşi programul foarte încărcat.În cele din urmă. am aflat încântată că prietenul meu Kabir îmi aranjase deja două programări. Mai aveam două săptămâni şi jumătate până la noile analize medicale pe care urma să le fac şi trebuia din nou să merg pe mâna ÎNCREDERII. m-am gândit că. că a venit vremea să mă interiorizez şi să mă confrunt cu mine însămi. 7 . am luat pe loc decizia spontană (care nu mă caracterizează deloc) să nu mă duc direct acasă la Kabir (Don mă însoţea). voi avea nevoie de odihnă între două şedinţe. unde mă puteam retrage pentru a medita în linişte. fapt care mi-a convenit de minime. Când am ajuns. Fiind medic. De aceea. s-a dovedit că o companie de transport aerian oferea o reducere cu totul specială pentru zborurile la San Francisco peste exact două zile. motelul era situat chiar. fiindu-i aproape imposibil să mă vadă.

Era puţin bizar. terapeuta specializată în eliminarea problemelor emoţionale prin intermediul masajului corporal. În cele din urmă. De altfel. am început să discutăm. fiind chiar transmise de la o generaţie la alta. dar reconfortant. „O. În cameră ardea un beţişor parfumat. am alungat orice gând de spaimă şi am sunat la uşă. mi-a răspuns ea. îmi dădeam seama că era o fiinţă foarte spirituală şi că avea aceeaşi sete de cunoaştere ca şi mine. de la bun început şi până la sfârşit. şi că adevărata vindecare nu se poate produce decât atunci când omul se eliberează de aceste amintiri celulare. Am întrebat-o de ce existau atâţia ursuleţi din pluş pe scaune. m-am simţit uşor speriată. Deşi era specializată în primul rând în arta masajului. Aceasta era curată şi caldă. Înainte de a începe. Mi-a deschis o doamnă cu o înfăţişare amabilă. de fapt. M-am întrebat ce se întâmplă.În timp ce urcam treptele de la apartamentul Surjei. I-am explicat astfel că am convingerea fermă că amintirile emoţionale sunt înmagazinate în interiorul celulelor. . Jucăriile îi fac să se simtă imediat în siguranţă. Pe pereţi se aflau fotografiile celor doi maeştri cu care studiase Surja. sunt pentru copiii care vin aici. şi te făcea să te simţi imediat ca acasă. ursuleţii se aflau acolo mai mult pentru adulţi. Mi-a vorbit pe un ton foarte liniştitor şi m-a condus către camera în care făcea tratamentele. aşa că i-am spus întreaga poveste. nu sunt puţini nici adulţii cărora le face plăcere să îi vadă”. Am zâmbit şi am trăit sentimentul că.

gândindu-mă că aşa ceva nu mi se putea întâmpla mie. Surja m-a oprit şi mi-a spus: „Ştii. am încercat tot ce am ştiut de-a lungul ultimilor 20 de ani. Am admis faptul că sar putea să fi devenit arogantă. Am recunoscut că lucrând eu însămi în domeniul vindecării minţii şi corpului. nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că ar putea fi o problemă gravă de sănătate. dar cred că am practicat toate terapiile vindecătoare de pe planetă!” „În orice caz. eu cred că chiar ai făcut tot ce trebuia. corpul tău nu este de aceeaşi părere! . de care a sosit timpul să te eliberezi”. Pur şi simplu nu doream să cred că sănătatea mea se putea deteriora atât de rapid şi de grav. „Bine. Am continuat spunându-i Surjei cât de ruşinată m-am simţit când am aflat de mărimea tumorii mele. am sentimentul că este vorba de nişte emoţii mai vechi. Personal. în condiţiile în care eram convinsă că am făcut întotdeauna ceea ce trebuia pentru a mi-o păstra. De aceea.Dorinţa mea sinceră era să mă confrunt în sfârşit cu aceste amintiri înmagazinate în interiorul tumorii şi speram că Surja mă va putea ajuta. atunci când abdomenul meu a început să se umfle. Mi se părea că am experimentat «toate tehnicile vindecătoare posibile şi avusesem sentimentul că m-am eliberat de toate problemele mele emoţionale. şi mai ales când mi-am dat seama cât de mult timp m-am cantonat în negare.

Ştiam instinctiv că toate răspunsurile îmi veneau atunci când mă aflam în această stare de linişte interioară. sau cu atât mai puţin de la mintea mea raţională. Era evident că aveam aceleaşi convingeri legate de sănătate. aşa că i-am confirmat din cap.Faptul că problemele tale emoţionale s-au manifestat la nivel fizic arată că eşti în sfârşit pregătită să te confrunţi cu ele şi să te eliberezi!" Ştiam că are dreptate. fără să ne dăm seama că timpul atât de preţios trecea. aşa că am început să mă simt din ce în ce mai confortabil. Ne-am împărtăşit apoi realizările spirituale. Înainte de a începe şedinţa propriu-zisă. iar noi nu făceam nimic din punct de vedere terapeutic. Dat fiind că nu a făcut-o. făcândumi inima să îmi bată. ar fi făcut-o cu siguranţă până acum. ochii să îmi strălucească şi . şi nicidecum de la personalitatea mea. Au trecut astfel 45 de minute. Dacă mintea mea gânditoare mi-ar fi putut oferi vreun răspuns. m-am rugat în sinea mea să am curajul de a mă confrunta cu emoţiile înmagazinate în interiorul tumorii. M-am deschis şi m-am abandonat complet în sinea mea. Am continuat să discutăm despre diferite practici terapeutice şi ne-am amuzat împreună amintindune de anumite tehnici ridicole pe care le-am încercat în tinereţea noastră. lăsându-mi conştiinţa să se dilate în acea stare de linişte care m-a însoţit tot timpul în decursul călătoriei mele de până atunci. singura cale pe care mai puteam merge era aceea a încrederii în acea înţelepciune mai profundă care se ascunde în adâncurile fiinţei mele.

am închis ochii şi am simţit că mă relaxez din ce în ce mai profund. În acel moment. m-am rugat din nou să am curajul de a privi în faţă ceea ce trebuia să privesc. a sinelui meu real. Din fericire. pentru a vedea ce se întâmplă acolo?” Sugestia ei mi s-a părut evidentă şi perfect justificată. care a reprezentat întotdeauna adevăratul meu „cămin”. totul pe fundalul unei stări de pace care mi se părea infinită. Imaginea pe care o percepeam cu ochii minţii era de-a dreptul înspăimântătoare şi m-a făcut să îmi doresc să ies de acolo. că simţurile mele sunt pe deplin trezite. De aceea. Eram absolut convinsă că aveam să mă . cu toate că mintea nu îmi mai funcţionează deloc. În timp ce mă masa. nu mi-a plăcut ce am văzut acolo. Când Surja a început să mă maseze. Ştiam că trebuie să am încredere şi să mă abandonez în totalitate în faţa esenţei mele. m-am decis să o pun în practică. Surja mi-a sugerat: „Ce-ar fi să încerci să pătrunzi cu ochii minţii în interiorul tumorii. m-am simţit conectată cu întreaga realitate. M-am scufundat într-o stare de pace interioară şi am simţit din nou că timpul se opreşte în loc. De aceea. în acea inteligenţă de care depinde înmulţirea celulelor mele şi care rămâne trează’ân timp ce eu dorm noaptea. Mi-am spus în sinea mea: „Nu vreau să văd toate acestea”. Când am pătruns în interiorul uterului meu. înţelepciunea mea interioară mi-a reamintit că mă aflam aici pentru un motiv foarte limpede.părul să crească.

La urma urmelor. cadru cu cadru. În timp ce mă „plimbam” în interiorul tumorii. am simţit o emoţie puternică. în minte mi-a revenit o amintire a unei traume intense din copilărie. Aceasta era adevărata emoţie pe care am simţit-o la vremea respectivă. mintea mea gânditoare s-a îndoit că aceasta ar fi cauza reală a tumorii. ce ai de pierdut. În timp ce Surja continua să mă maseze.confrunt cu o realitate pe care nu o voi putea suporta. În mod spontan. am încercat cu sfială să îi împărtăşesc argumentele minţii mele gânditoare. . am simţit o senzaţie puternică de teamă care emana din pereţii ţesuturilor. eu zic să urmezi calea care ţi s-a oferit. dar cu o mişcare încetinită. am continuat să contemplu acea amintire. şi aşa mai departe. am ajuns într-o zonă care mi s-a părut cu deosebire întunecată. chiar dacă mintea ta gânditoare se îndoieşte?” Ascultându-i sfatul. de care uitasem demult. Când mă aşteptam mai puţin. Instantaneu. Apropiindu-mă de ea. uitând mai târziu cât de intensă a fost. Deocamdată. M-am trezit că repet scena din copilărie. Mi-am spus în sinea mea: „Nu poate fi aceasta cauza. Cunosc totul despre această amintire şi m-am eliberat de mult de ea! Nici măcar nu a fost o problemă atât de mare… Nu are cum să fie cauza unor simptome atât de grave…”. Surja mi-a răspuns încurajator: „Probabil că nu întâmplător a scos înţelepciunea corpului tău la suprafaţa conştiinţei tale acea amintire.

Lacrimile au început să îmi curgă pe obraji. Pe de altă parte. . Era prima dată când îmi permiteam să simt cu adevărat emoţiile naturale pe care nu mi-am permis să le experimentez nici măcar în timpul traumei propriuzise. am retrăit acum experienţa emoţională pe care am avut-o în copilărie. Din păcate. nu mi-am permis să le recunosc nici măcar faţă de mine însămi. Încă de când eram copil mic. simţeam o mare uşurare să pot fi în sfârşit sinceră cu mine însămi. am învăţat că nu este permis să îţi arăţi adevăratele sentimente. care m-a întrebat cu blândeţe: „Acum te simţi împlinită?” M-am folosit din nou de înţelepciunea mea interioară pentru a verifica acest lucru şi i-am răspuns: „Nu”. aşa că „descoperirea” ei nu era o revelaţie propriu-zisă. afişând un aer curajos şi demn. Nu am uitat niciodată cu adevărat de această amintire. Amintirea mi se părea foarte intimă şi nu doream să îi împărtăşesc foarte multe Surjei în legătură cu ea. să îmi iau masca de pe faţă şi să experimentez incredibila vulnerabilitate şi neajutorare pe care le-am simţit în acea perioadă timpurie a copilăriei mele. Singura surpriză era intensitatea emoţiilor pe care le-am simţit atunci! La vremea respectivă m-am străduit atât de mult să le acopăr sub preş încât am reuşit să mă conving singură că experienţa nu a fost foarte importantă! I-am împărtăşit câte ceva din ceea ce trăiam Surjei. Într-o manieră foarte simplă şi curată.Încă din copilărie mă specializasem în a-mi masca adevăratele emoţii.

Mi-am imaginat în faţa ochilor minţii un foc de tabără. astfel încât să se simtă în siguranţă şi protejată. Discuţia care s-a desfăşurat în jurul focului de tabără m-a surprins la culme. convinsă că nu aveam nimic de pierdut. aşa că m-am decis să o invit pe fetiţă să stea în poala mea. Încearcă să afli astfel de ce s-au comportat celelalte persoane aşa cum au făcut-o şi spune-le ce ai simţit cu adevărat. imaginează-ţi un foc de tabără şi aşează-te în jurul lui. Ea părea să ştie instinctiv în ce zone corporale aveam acumulate mai multe tensiuni. Lasă-ţi eul din copilărie să vorbească în locul tău. În sfârşit. ea a avut prilejul să spună ceea ce nu a putut face atâţia ani la rând. Se pare că micuţa avea de împărtăşit o mare durere rămasă neexprimată. Eul meu actual era şi el de faţă. ca şi cum scena ar fi reală”. Cuvintele rămase . împreună cu toate celelalte persoane implicate în amintirea ta. În tot acest timp. aşa că le masa mai uşor. Nu mi-am dat niciodată seama cât de intens a suferit fetiţa de patru ani care am fost cândva în urma acestei experienţe. Surja continua să mă maseze cu multă iubire. În jurul lui eram eu şi părinţii mei (care păreau mult mai tineri şi erau îmbrăcaţi în stilul ciudat al anilor 50). În această atmosferă plăcută. în timp ce eu continuam procesul de prelucrare internă. purtaţi cu toţii o conversaţie.„În acest caz. aşa că mam gândit să o pun în practică. Ideea Surjei mi s-a părut din nou bună. Eu aveam patru ani şi păream foarte nesigură pe mine.

m-am întors către părinţii mei şi i-am întrebat de ce s-au comportat aşa cum au făcut-o. Discuţia din jurul focului a continuat până când toată lumea a spus ce avea de spus. micuţul meu eu de la vârsta de patru ani a înţeles în profunzime de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat atunci. ochii mi s-au umplut de lacrimi. iar aceasta m-a întrebat din nou dacă mă simt complet liniştită şi împăcată cu ceea ce s-a întâmplat atunci. Când fetiţa a rămas fără cuvinte.nerostite i-au ieşit pe nerăsuflate pe gură. În urma acestei experienţe. a celorlalţi copii. Înţelegând în sfârşit cauza durerii lor şi cât de frustraţi şi de neajutoraţi s-au simţit în acea perioadă. ca şi cum ar fi aşteptat multă vreme să se poată elibera. pentru prima dată. Îmi dădeam seama că nu are niciun rost să apelez la mintea mea raţională. ce nu m-ar fi putut ajuta cu nimic să mă . după care i-am răspuns: „Nu. Am rămas la fel de surprinsă să aflu prin ce treceau la vremea respectivă aceştia. I-am povestit pe scurt Surjei experienţa pe care am trăit-o. scoţând la lumină cele mai ascunse sentimente. se pare că mai e o problemă care mă macină.. iar ei îşi proiectau uneori durerea pe care nu şi-o puteau exprima direct asupra noastră. Am făcut din nou o introspecţie. Sora mea s-a înecat la vârsta de patru ani. dar nu-mi dau seama despre ce este vorba. Singurul lucru care mi-e clar este că mai am de rezolvat ceva”. am rămas cu o stare de pace şi de înţelegere reală. Nu ştiam unde să caut. În sfârşit. care nu mi-ar fi putut oferi decât un răspuns logic şi evident.

vindec. În timp ce buzele mele rosteau cuvintele de iertare. mintea mea s-a oprit din nou în loc. care de data aceasta mi s-a părut desăvârşită. iar mintea mea s-a lăsat în totalitate pradă tăcerii. în străfunduri. mi-am imaginat din nou focul de tabără şi pe părinţii mei în jurul lui. Intuiţia mi-a spus că TOTUL S-A TERMINAT! În timp ce stăteam pe masa de masaj. Ştiam că dacă voi primi un răspuns. m-am deschis din nou în interior. . aceasta era zona din care va proveni acesta. Parcă m-ar fi lovit o piatră în moalele capului. Am ştiut imediat că acesta era adevărul. Ochii mi s-au umplut din nou de lacrimi. invadându-mi apoi întregul corp. sau m-ar fi judecat şi mi-ar fi spus că toate acestea sunt prostii. Era atât de evident. De aceea. iar eu am simţit iarăşi starea de pace interioară care emana din sufletul meu. Gândurile mele au tăcut. dar palpabilă. Am fost invadată iarăşi de o stare de pace. De aceea. împreună cu mine. Din profunzimile acestei tăceri am auzit cuvintele: „Trebuie să îţi ierţi părinţii”. şi totuşi nu-mi trecuse niciodată prin minte. care îmi trecea prin mâini şi prin picioare. Undeva. am simţit o energie subtilă. am ştiut că tumoarea începe să se vindece. cu inocenţa pe care numai copiii o pot avea. I-am iertat atunci din toată inima. Actul iertării a fost absolut autentic şi a ieşit din profunzimile sufletului meu. am simţit că îmi explodează inima. abandonându-mă în faţa tăcerii spiritului meu. Când tăcerea a devenit omniprezentă.

Chiar dacă nu dispăruse. Nu-mi ardea deloc de vorbit. ci mi se părea mai moale. nu . Mintea mea a luat-o razna. În continuare. În sinea mea.La scurt timp. Este imposibil ca lucrurile să se deruleze atât de rapid”. M-am dat jos de pe masă. şi aşa mai departe. mintea gânditoare a preluat din nou controlul. iar Surja mi-a dat un pahar cu apă. să mă odihnesc şi să las procesul de vindecare să continue. am simţit că îmi pierd echilibrul. mi-a sugerat să mă întorc la motel. Mie mi s-a părut de parcă ar fi trecut doar câteva minute! M-am ridicat uşor ameţită. ai descoperit o amintire veche – şi ce dacă?… Ai mai făcut astfel de lucruri şi înainte… Totul s-a petrecut în imaginaţia ta…”. Prin minte mi-au trecut gânduri de genul: „La naiba! Se întâmplă ceva – ceva important!” Instinctiv. carnea nu mai era atât de întărită. şi m-am aplecat să îmi iau hainele. spunându-mi lucruri de genul: „La urma urmelor. aşa că m-am pregătit să cobor de pe masa de masaj. În timp ce încercam să îmi pun pantalonii. să beau puţină supă. mi-am mângâiat burta. Surja m-a avertizat cu blândeţe că timpul alocat şedinţei se apropie de sfârşit. „Probabil că visez. nu s-a întâmplat mare lucru! Bun. Pur şi simplu. ca să văd dacă nu cumva umflătura a dispărut instantaneu. În acea clipă mintea mea raţională a încetat complet cu criticile şi s-a focalizat în totalitate asupra corpului meu. Am aprobat-o în tăcere. M-am văzut nevoită să iau un scaun şi să stau jos. Trecuseră deja două ore. mi-am zis în sinea mea. cu mintea sporovăindumi în continuare.

Mă simţeam extrem de dezorientată. fără ca eu să trebuiască să mă gândesc la acest proces. Îmi era extrem de rău. Procesul de „prelucrare” internă a continuat de-a lungul întregii zile. Era ca şi cum moleculele corpului meu ar fi intrat în vibraţie. Soţul meu Don se afla în camera alăturată. care îmi transforma celulele! Într-o manieră precisă şi ordonată. fără să înţeleg nimic din ceea ce mi se întâmpla. după care a urmat un somn agitat. am reuşit să ajung la maşină.noscătoare să mă aşez în patul cu aşternuturi curate şi să mă odihnesc. ca şi cum aş fi fost expusă. transformându-se incredibil de repede. lăsând procesul de purificare să continue singur. Corpul meu părea să ştie însă ce are de făcut. ci era controlat în întregime de înţelepciunea corpului meu. Ajutată de Don. care înainte era dur. Un singur lucru mi-era absolut clar: procesul nu avea nimic dea face cu „eul” meu. Când mi-am atins cu mâna abdomenul umflat. cu acordul lor. Simţeam că lucrurile se schimbă rapid în interiorul meu. acesta mi s-a părut la fel de moale ca o piftie. dar! Ştiam că nu pot explica raţional aceste senzaţii. dar nu doream să vadă cât de rău îmi este. . Timp de trei zile. Dimineaţa m-am trezit slăbită şi vulnerabilă. Când am ajuns în sfârşit la motel. m-am simţit extrem de recu. Singurul lucru pe care mi-l mai doream era să mă odihnesc într-un pat. m-am simţit slăbită şi dezorientată. la fel ca în timpul sarcinii. Totul s-a petrecut atât de rapid.înţelegeam ce se întâmplă.

rezolvându-le o dată pentru totdeauna. Inteligenţa înţelepciunii mele corporale îşi făcea liniştită treaba. De aceea. raţiunea de a exista a acesteia a dispărut. fără interferenţele ei. În această stare de spirit. desăvârşindu-şi miracolul intern. pentru a mă proteja astfel de o amintire dureroasă şi de emoţiile asociate cu ea. şi tot ce puteam face eu era să mă odihnesc şi să mă abandonez în totalitate. Corpul a perceput acest corp străin şi a început să construiască un ţesut în jurul lui. pentru a . Era ca şi cum mi-aş fi aşezat singură amintirea dureroasă într-un pachet. fără să mai facă niciun comentariu. Îi era evident că lucrurile se desfăşoară aşa cum trebuie. Pacea care m-a cuprins era desăvârşită. în timp ce în realitate eu eram aceea care se crampona de ea. iar ea a început să se vindece. Când am descoperit în sfârşit tiparele emoţionale care stăteau la baza tumorii. Mă simţeam inocentă. Am continuat să mă relaxez în acea stare de acceptare omniprezentă. şi perfect mulţumită de faptul că nu înţelegeam ce se întâmplă în interiorul meu. prin minte mi-a trecut gândul că până atunci am crezut că tumoarea era cea care se cramponează de mine. pe care l-am înfăşurat apoi într-o cârpă. tumoarea mea s-a pregătit de plecare.În mod paradoxal. recunoscută şi vindecată. nu mai avea nimic de comentat. Când problema care a stat la baza ei a fost atacată frontal. la fel ca un copil mic. Şi-a îndeplinit scopul şi mi-a transmis mesajul pe care dorea să mi-l transmită. mintea mea a tăcut de tot. care a devenit din ce în ce mai mare.

ci mi-au apăsat anumite puncte de acupresură asociate cu organele mele interne. Am rugat câţiva prieteni apropiaţi să mă ajute să repet de încă două ori procesul de prelucrare a amintirilor mele. cu diferenţa că aceştia nu mi-au făcut masaj.mă proteja astfel de amintirea dureroasă care m-a marcat de-a lungul atâtor ani. Totul se petrecea de parcă aş fi avut o singură problemă centrală şi aş fi repetat de-a lungul întregii mele vieţi acelaşi tipar. dar în situaţii şi cu persoane diferite. făcând aceleaşi greşeli dureroase. deşi fiecare amintire (sau perlă) avea o formă. Intre timp mă întorsesem în Malibu. dar asociate cu aceasta. În ambele ocazii. Deşi m-am iertat de fiecare dată pe mine însămi şi persoanele implicate. la fel ca un colier de perle. mi-am dat seama că nu făceam altceva decât să învăţ diferite aspecte ale aceleiaşi lecţii. m-am înconjurat din nou de tăcere. diferite de prima. Abdomenul meu devenea pe zi ce trece mai plat. dar îmi dădeam seama că nu se va dezumfla complet până la data stabilită. o mărime şi o . aşa că mi-am propus să accelerez întrucâtva procesul de vindecare. Era ca un şir de amintiri înlănţuite pe acelaşi fir. Cel puţin aşa mi se părea mie… 8 Mai aveam doar zece zile până când trebuia să mă întorc în biroul doctoriţei. iar cunoaşterea interioară mi-a readus la suprafaţă alte amintiri.

După toate aparenţele. În tot acest timp. iar mâinile îmi erau complet rigide. aceasta m-a examinat în profunzime. Simţeam valuri succesive de teamă. mi-a spus că a trimis analizele de data trecută la un laborator. amestecată însă cu anticipare şi cu entuziasm. temându-mă de tot ce putea fi mai rău şi aşteptând ca doctoriţa să îmi dea verdictul fatal.nuanţă diferite de a celorlalte. îmi . Intre altele. M-am aşezat din nou pe scaun. După fiecare proces de purificare. dar că acestea fuseseră contaminate cu alte mostre de sânge. cu singura diferenţă că de data aceasta mi-a explicat ce vedea pe măsură ce progresa. ca să vadă dacă erau maligne sau benigne. Genunchii îmi tremurau. dar nu era încă perfect plată. aşteptând ca aceasta să mă examineze. iar acum acestea se desprindeau de la sine. Cu două zile înainte de întâlnirea programată cu doctoriţa. în şedinţa de masaj pe care am ţinut-o împreună cu Surja am reuşit să rup firul pe care erau înşirate toate aceste perle. ele reprezentau însă aceleaşi perle. De aceea. aşa că trebuia să le repetăm. amintirile mele asociate cu această temă centrală se disociau singure şi dispăreau din subconştientul meu. încă mai simţeam o anumită presiune în interiorul abdomenului meu. La fel ca şi prima oară. simţeam în interiorul meu o transformare profundă şi o deplasare a energiilor care dura ore întregi. Practic. în ziua în care m-am prezentat în biroul doctoriţei. mi-am simţit din nou inima bătându-mi cu putere. Burta mea scăzuse dramatic. În esenţă.

„Brandon. o pot cuprinde în căuşul palmei. O poţi simţi?” „Da”. De atunci. Vreau să-mi spui ce se întâmplă acum”. . luptându-mă să-mi reţin lacrimile. Dintr-odată. mi-am adus aminte subit că în urmă cu un an mi-am făcut nişte analize. în timp ce acum a coborât cu 5 centimetri sub această linie. Masa pelviană s-a redus considerabil. În cele din urmă. doctoriţa mi-a spus: „Trebuie să recunosc că s-a produs o îmbunătăţire dramatică. La vremea respectivă nu m-am gândit foarte mult la acest lucru. care mi-au ieşit pre-canceroase. dezamăgită. Cuvintele ei m-au lovit din nou în moalele capului. Iată. eu aveam 3. i-am răspuns eu. depăşind cu 7. spunându-mi că există foarte mulţi factori care pot condiţiona un rezultat pre-canceros. nu m-am mai gândit la acele analize. Pe o scară de la 1 la 5. atinge-o cu mâna ta. „Sunteţi sigură că este atât de mare? Am întrebat-o eu.5 centimetri linia taliei. mi-am dat seama că ar fi trebuit să le acord ceva mai multă atenţie. întrucât terapeutul cu care lucram pentru menţinerea sănătăţii mele a desconsiderat din start analizele. de la mărimea unei mingi de baschet la aceea a unui pepene galben”. inclusiv o banală infecţie vaginală. este o schimbare radicală! Înainte tumoarea îţi apăsa pe diafragmă. din care 5 însemna cancer. Practic.spuneam într-una în sinea mea: „Nu vreau să ştiu nimic din ce a fost data trecută. În timp ce doctoriţa continua să vorbească.

Fusesem atât de sigură că tumoarea a scăzut mai mult decât atât… În timp ce stăteam alături de ea. Trebuie să priveşti «realitatea» în faţă. Nu ai de ce să te simţi dezamăgită. Nu este bine să manifeşti uşurinţă în această privinţă. după care am întrebat-o dacă nu putem discuta din nou în cabinetul ei particular. Este evident că ai acţionat corect pentru a te vindeca singură. şi imediat după aceea să accepţi operaţia chirurgicală. păstrându-şi însă hotărârea fermă de a mă convinge să accept operaţia chirurgicală. Brandon. aceasta încerca să mă mângâie. Iţi recomand insistent să faci analizele necesare. „Este o îmbunătăţire dramatică. Văzând că eram supărată. Mi-am întors faţa ca să nu vadă cum îmi şterg ochii de lacrimi. Aşa se explică de ce abdomenul tău s-a umflat atât de tare în cele şase săptămâni de dinainte de prima consultaţie medicală pe care ai făcut-o. dar trebuie să-ţi spun că tumorile sunt vestite pentru volatilitatea lor. o tumoare de mărimea unui pepene este . Brandon. la urma urmelor. nu este suficient de semnificativă. A urmat o pauză lungă… „Din păcate. Acum gândeşte-te la mărimea unui pepene galben… mi-a indicat din nou mărimea acestuia. Trebuie să recunoşti că este o schimbare semnificativă”. cuvintele doctoriţei sunau ca o condamnare la moarte. a continuat ea. Nu există niciun argument care să mă facă să cred că acest lucru nu s-ar putea repeta şi în viitorul apropiat.„Gândeşte-te cât de mare este o minge de baschet… mi-a indicat mărimea cu mâinile. Tot trebuie să faci operaţia chirurgicală”.

Pe de altă parte. încercând să îi absorb pur şi simplu cuvintele şi să le cântăresc validitatea. în speranţa că mă va asculta cu un interes real. în felul ei avea dreptate. nu! Nu doresc să ascult decât faptele concrete. Cu siguranţă. fără să mă opun în niciun fel. combinate cu sucuri proaspăt stoarse. doctoriţa m-a întrebat pe un ton dezinteresat ce am făcut în ultima lună pentru a provoca o schimbare atât de dramatică. Ce ai făcut la nivel fizic? Ce alimente ai consumat? Ce plante medicinale ai luat? În ce fel ţiai modificat dieta alimentară? Ce activităţi fizice ai practicat? Nu doresc să aflu decât faptele reale. Mi-a tăiat-o însă scurt: „Nu. opunându-se din răsputeri ideii de operaţie.suficient de gravă ca să trebuiască să iei imediat măsuri”. şi am încheiat spunându-i că nu am consumat decât fructe şi legume nepreparate la foc. enzimele şi mineralele coloidale pe care le-am consumat. . pentru a le trece în fişa medicală”. dar cunoaşterea interioară continua să îmi transmită acelaşi mesaj: „Te vei descurca singură!” La un moment dat. I-am vorbit despre clismele şi masajele pe care le-am făcut. am continuat să o ascult în tăcere. Am început să-i povestesc plină de entuziasm despre călătoria emoţională pe care am făcut-o recent. Tot ce-mi spunea doctoriţa era perfect raţional dintr-un punct logic de vedere. întreaga mea fiinţă îmi spunea un „NU” hotărât. De aceea. Am început să-i enumăr toate plantele medicinale.

după care i-am spus că aveam convingerea că tumoarea nu va mai reveni la dimensiunea de dinainte şi că mă aflam într-o călătorie a vindecării. dacă eşti de părere că acestea au stat la baza schimbării”. iar ceva din interiorul meu mi-a spus: „DESTUL!” I-am mulţumit în cuvinte simple şi sincere pentru ajutorul acordat. întrucât nu aveam o bază comună. acordându-i timpul necesar pentru a-şi duce la bun sfârşit procesul de vindecare. Mi-a adresat un zâmbet sarcastic. întrucât doctoriţa nu era interesată de adevăratele fapte. care includea şi aspectele ei emoţionale. după care mi-a spus sec: „Mă tem că vei fi nevoită că consumi toată viaţa numai crudităţi. nu m-am mai simţit neajutorată. privind-o cu o combinaţie de compasiune şi dezgust. de imaginea de ansamblu a bolii. faţa ei a căpătat o grimasă neplăcută. Am înţeles atunci că nu acesta era medicul de care aveam nevoie. A încercat să mă convingă cu orice preţ că trăiesc într-o lume a imaginaţiei şi a insistat din nou că singura mea opţiune reală era operaţia. Ea îşi imagina faptele reale doar din perspectiva fizică! Miam dat seama că nu mai avem ce discuta. Dintr-odată. Eram ferm hotărâtă să îmi respect propriul corp. care nu se potrivea deloc cu faţa ei. Doctoriţa a rămas şocată. altminteri frumoasă.Doctoriţa a notat tot ce i-am spus în fişa medicală. Dintr-odată. Am plecat. Oare vindecarea depinde numai de alimentele pe care le consumăm şi de medicamentele pe care le ingerăm? Am înţeles că acesta era modelul ei .

Şi totuşi. care ma ajutat să înţeleg o dată în plus că trebuie să-mi urmez propria cale. Medicii sunt pregătiţi să lucreze exclusiv asupra corpului fizic. ştiam că acest lucru nu este real. uită că oamenii nu sunt exclusiv una cu trupul lor. Norocul meu a constat în lipsa ei de interes faţă de călătoria mea vindecătoare. pentru mine ele erau la fel de reale ca şi schimbările fizice care le-au urmat. ci îndeosebi la abordarea schimbărilor emoţionale care s-au produs în interiorul meu şi care nu erau vizibile sau palpabile din punct de vedere fizic. o minte şi emoţii. m-am simţit din nou recunoscătoare. Medicii îşi încep activitatea cu dorinţa sinceră de a-i ajuta pe oameni să se vindece. dar undeva. de-a lungul drumului. indiferent cât de prostească li se părea aceasta celor din exterior. În timp ce mă întorceam acasă cu maşina. căci nu se referea doar la „atacarea” tumorii din punct de vedere fizic. întrucât aveam numeroşi prieteni şi familia mea. Nu a fost o alegere uşoară.despre lume şi că nu era vina ei. care mă . la fel cum mecanicii sunt pregătiţi să lucreze exclusiv asupra maşinăriilor. Argumentele ei au fost cât se poate de seducătoare şi aproape că m-au convins că nu poţi „repara” un om decât scoţându-i părţile componente. Aşa fusese educată. adică un principiu intangibil. Noi avem un trup. ca rezultat direct. În acel moment m-am simţit foarte singură. dar mai presus de toate suntem un suflet. Logic vorbind. căci lipsa de înţelegere a doctoriţei mi-a reactivat în mod evident apelul la trezire. care nu poate fi testat sau eliminat pe cale chirurgicală.

.sprijineau. Transformarea spirituală este o călătorie interioară şi reprezintă calea personală a sufletului prin care acesta învaţă şi se eliberează de unul singur. dar o parte din mine se simţea singură. Am înţeles atunci că fiecare om trebuie să îşi urmeze cărarea unică a vindecării şi că nimeni altcineva nu poate face această experienţă în locul lui.

m-am simţit încă şi mai singură. Sunt convins că te vei descurca de minune. ca şi cum aş fi dat greş. nu am reuşit să ajung la Masterat. mă sunase cu trei zile mai înainte. dar i-am răspuns liniştită: „Beck. Pe de o parte. doream să vorbesc cu el pentru a mă descărca. Eşecul meu era evident… Soţia lui Tony. dar de data aceasta am nevoie de . Este suficient să te prezinţi şi să îl sprijini prin prezenţa ta pe Don”. întrucât nu mă vindecasem în totalitate. La seminar participau câţiva dintre cei mai apropiaţi prieteni ai mei. Becky. am găsit un mesaj telefonic de la Don. Nu doream ca aceştia să cunoască adevărul despre boala mea. Don şi-a adus aminte de programarea mea la medic şi dorea să mă întrebe cum a decurs aceasta. Şi iată. Ne vedem la Masterat”. Mi-am amintit apoi de prima mea conversaţie cu Tony: „Nu-ţi face probleme. mi-a spus ea. Ştiam că unicul lucru de care aveam nevoie era mai mult timp. Gândindu-mă la Don şi la prietenii mei din Hawaii. gândindu-mă că ar fi dezamăgiţi. care era în Hawaii şi se pregătea pentru acel seminar de două săptămâni ţinut de Tony Robbins şi numit „Masterat” (am mai vorbit despre el).9 Când am intrat în casă. Vocea lui era plină de entuziasm. dar pe de altă parte mă simţeam ruşinată. Tonul ei implorator m-a impresionat. implorându-mă practic să vin Ia Masterat: „Nu trebuie să faci nimic. sunt foarte emoţionată de apelul tău.

Skip mi-a răspuns la telefon cu entuziasmul lui obişnuit: „Bună. Ştiam însă că trebuie să îmi îndeplinesc propria promisiune. Brandon. pe care nu obişnuiesc să le rostesc de regulă. Skip a fost unul din cei opt oameni cărora le-am spus totul despre călătoria mea vindecătoare şi care m-a susţinut cu trup şi i suflet de la bun început. Acum a sosit timpul să mă ocup puţin de mine… Mi-am promis singură acest lucru şi am de gând să mă ţin de promisiune". Se pare că nu am reuşit să reduc mărimea tumorii decât de la dimensiunea unei mingi de baschet la . Erau cuvinte grele. m-am decis să îl sun pe bunul meu prieten Skip. El a fost cel care mi-a apăsat punctele de acupresură în timpul celor două şedinţe pe care le-am făcut după ce m-am întors din San Francisco. aşa că mi-am imaginat că şi această conversaţie mă va ajuta să scap de povara pe care o simţeam pe inimă. De-a lungul întregului proces a fost incredibil de aproape de mine.toată energia mea pentru a o investi în călătoria mea vindecătoare. întrucât doream să vorbesc cu cineva apropiat pentru a-i mărturisi „eşecul” meu şi a mă descărca în acest fel. cu atât mai mult cu cât sufletul meu nu-şi dorea nimic altceva decât să particip la Masterat. nu chiar atât de bine cum mi-aş fi dorit. Ştiind că Don nu va fi de găsit în seara aceea decât târziu în noapte. cum merge?” „Ei bine. În ultimii 13 ani am sprijinit foarte mulţi oameni. aşa că a asistat personal la impresionantul proces de transformare care s-a produs atunci în mine.

aceea a unui pepene galben”. I-am povestit apoi întreaga vizită la medic. „Hei, hei! Opreşte-te, Brandon! Vrei să spui că tumoarea s-a redus de la mărimea unei mingi de baschet la cea a unui pepene? Dar este incredibil! Eşti uimitoare, Brandon! Nu înţeleg de ce îţi mai faci probleme. În mod evident, te afli pe calea cea bună. Nu asculta prostiile pe care ţi le-a spus doctoriţa. Iate numai după rezultate! Tu ştii foarte bine înlăuntrul tău că tumoarea nu va mai reveni niciodată la dimensiunile ei de dinainte, ŞTII FOARTE BINE că transformarea a început deja să se producă, doar eram împreună cu tine atunci când s-a întâmplat!” Apoi, plin de răbdare, ca şi cum i-ar fi vorbit pe un, ton umoristic unui copil, a continuat: „Brandon, nu te recunosc! PRIVEŞTE CAT DE MULT AI REALIZAT DEJA! TUMOAREA ESTE PE PUNCTUL DE A SE RESORBI DE TOT BRANDON!!! Este doar o chestiune de timp. Probabil că nu mai ai nevoie decât de o săptămână sau două. În ritmul în care se resoarbe, abdomenul tău va fi perfect plat înainte de a-ţi da seama! De ce îţi faci astfel de gânduri?" Entuziasmul lui de nezdruncinat, dublat de certitudinea lui absolută că mă voi vindeca erau absolut contagioase, fâcându-mă chiar să mă amuz de mine însămi. Eram nevoită să recunosc că are perfectă dreptate. „Ce să spun, Skipper, nu-i uşor să îţi păstrezi firea când un medic îţi spune verde-n faţă că eşti dus cu pluta!”

„Ea este dusă cu pluta! Mi-a spus el, amuzânduse discret. Doctoriţa ta nu ştie intensitatea trăirilor pe care le-ai avut, abandonarea şi încrederea de care ai avut nevoie pentru a-ţi privi în faţă problemele emoţionale care ţi-au declanşat tumoarea. Ea nu ştie absolut nimic despre senzaţia extraordinară pe care ai simţit-o după ce ai scăpat de aceste probleme. Te asigur că străluceşti pur şi simplu, Brandon. Priveşte-te pur şi simplu în oglindă! Nu vreau să mai aud nimic!” Entuziasmul lui era absolut debordant, aşa că m-a cucerit de tot. „Renunţă la doctoriţa aceea, Brandon, a continuat el. Ea, nu ştie cine eşti tu şi de ce eşti capabilă. Ascultă-mă puţin: soţia mea se duce la o doctoriţă grozavă, care îşi are biroul chiar aici, la spitalul Cedar Sinai. Ce-ar fi să-i dai un telefon şi să îţi aranjezi o programare peste două săptămâni, să zicem? Bănuiala mea este că tumoarea ta va dispărea complet până atunci. Ştii foarte bine că Cedar este unul din cele mai bune spitale din ţară. Au echipamente medicale de cea mai nouă tehnologie, pe care medicii le-au folosit inclusiv în cazul lui Jill soţia lui, care a suferit de nişte complicaţii după naştere şi sunt foarte atenţi cu bolnavii. Vrei să dau un telefon la spital? Tu însăţi eşti o capodoperă, Brandon! De aceea, nu ar trebui să îţi faci analizele decât la cei mai buni specialişti! Intre timp, odihneşte-te şi nu-ţi mai face probleme”. Am acceptat, ezitând uşor şi întrebându-mă dacă tumoarea va dispărea într-adevăr până atunci. „Te sun imediat. Să vedem ce rezolv”.

Peste cinci minute m-a sunat din nou, la fel de entuziasmat ca de obicei: „Bună! Te-am programat pentru miercurea de peste două săptămâni. Te asigur că o să-ţi placă la ei. Toată lumea este extrem de amabilă. S-ar putea să fii nevoită să aştepţi vreo două ore, întrucât au foarte multe programări, dar te asigur că va merita". În următoarea săptămână şi jumătate, am urmărit cu încântare descreşterea continuă a mărimii tumorii mele, aşa: cum îmi prezisese Skip. Abdomenul meu a devenit din ce, în ce mai plat. Când m-am dus din nou la masorul meu, acesta mia spus: „Brandon, am sentimentul că nu mai există nimic acolo. Oricând de mult aş apăsa, eu unul nu mai simt nicio tumoare”. Tarapeuta specializată în clisme mi-a spus acelaşi lucru, afirmând că simte intuitiv că m-am eliberat de ani întregi de balast emoţional. În tot acest timp, am continuat să beau ceaiuri din plante medicinale, să consum numai crudităţi, să beau cât mai multe sucuri proaspăt stoarse, să îmi iau mineralele şi să îmi sprijin organismul prin toate mijloacele pe care le cunoşteam. 10 În miercurea în care m-am prezentat la consultaţie, mă simţeam plină de speranţă şi de entuziasm, dar şi uşor speriată. Skip a avut dreptate: a trebuit să aştept peste două ore în camera de aşteptare, între o sumedenie de femei gravide şi de mame cu copiii lor, care aşteptau să fie primite de medici. Am încercat să răsfoiesc

diferitele reviste care erau răsfirate pe masă, dar mintea mea era prea agitată pentru se putea concentra asupra lor. În cele din urmă, o asistentă mi-a strigat numele, după care m-a condus prin mai multe saloane în care am putut vedea tot felul de echipamente medicale de ultimă generaţie. Asistenta m-a rugat să mă schimb, explicându-mi între timp cu mândrie la ce foloseau echipamentele din camera în care ne aflam. „Sunt de ultimă generaţie. Cu ajutorul lor, medicul poate vedea realmente în interiorul organelor tale. Dacă doreşti, el poate întoarce monitorul către tine, astfel încât să poţi privi şi tu ce face. O să vezi că doctoriţa la care te-ai programat este foarte pricepută. Ea îţi va explica în detaliu tot ce vei vedea pe monitor. Această maşinărie este cea mai nouă pe care am primit-o. Mamele însărcinate o adoră pur şi simplu, întrucât le permite să îşi vadă copiii într-un fel de fotografii pe care le face în numai câteva secunde, la fel ca un aparat Polaroid. Foarte multe mame iau acasă aceste fotografii, pentru a le arăta soţilor şi prietenilor copilul lor în faza intrauterină. Dacă doreşti, roag-o pe doctoriţă să îţi dea această fotografie. O va face cu siguranţă. Totul mi se părea foarte tehnic, dar amabilitatea prietenoasă a asistentei mi-a încălzit inima. Când aceasta a plecat, inima a început din nou să îmi bată cu putere. Mă simţeam singură în acel salon încărcat cu echipamente medicale sofisticate, dar reci, aşteptând venirea doctoriţei.

Cinci minute mai târziu, aceasta a intrat pe uşă, fără să poarte halatul alb specific medicilor. Am simpatizat-o, instantaneu. Am sporovăit o vreme împreună, discutând despre cuplul minunat pe care îl alcătuiesc împreună Skip şi soţia sa, Jill, după care am ajuns în sfârşit la scopul vizitei mele. Luasem deja hotărârea să nu îi spun întreaga poveste. Doream să am parte de o opinie sinceră şi obiectivă, bazată pe rezultate strict tehnice, şi nu pe diagnosticul pus de fosta mea doctoriţă. De aceea, am început prin a-i spune: „Am 39 de ani, iar medicul meu ginecolog s-a gândit că ar fi o idee bună să îmi fac o examinare completă cu ultrasunete, pentru a vedea dacă nu mi-a apărut vreo tumoare, dat fiind că la vârsta mea foarte multe femei se confruntă cu aşa ceva…”. M-a întrerupt imediat şi m-a întrebat: „La nivelul uterului, al ovarelor, sau unde?” „Nu mi-a spus exact”, am încercat eu să rămân cât mai vagă. „În acest caz, ce-ar fi să facem o examinare completă? În acest fel, vom obţine o imagine de ansamblu perfectă. Avem un echipament medical pe care l-am achiziţionat recent şi care permite obţinerea unor date corecte şi uşor de interpretat. S-ar putea să nu fie foarte confortabil, întrucât voi fi nevoită să îţi introduc în corp o sondă, dar promit să fiu delicată. În acest fel, vom obţine o imagine completă, din toate unghiurile”. I-am răspuns că exact asta îmi doresc: o imagine cât mai precisă asupra corpului meu, şi că simt dispusă să cooperez în orice fel va considera

sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. Ea a întors monitorul către mine. dar eşti perfect sănătoasă! Organele tale parcă ar fi desprinse dintr-un manual de medicină. mi-a spus pe un ton uimit: „Cred că e prima dată în viaţa mea când nu descopăr nimic nelalocul lui într-un organism examinat. dar până acum îţi pot spune că am început cu dreptul”. Doctoriţa era foarte vorbăreaţă şi a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a mă face să mă simt bine. „Iată. va trebui să folosească noul echipament de care mi-a vorbit. Am continuat astfel vreme de circa 20 de minute. Mi-a explicat apoi că pentru a obţine o imagine mai detaliată. Sunt impecabile”. Examinarea a decurs exact aşa cum mi-a promis anterior asistenta. deturnându-mi tot timpul atenţia de la corpul meu şi direcţionând-o către monitor.necesar. pentru a-mi dovedi că are dreptate. timp în care a continuat să mă examineze din toate unghiurile posibile. Vom face imediat o analiză mai detaliată a uterului şi a ovarelor tale. După care a luat fotografiile făcute şi a scos un manual de medicină. acesta este ovarul tău stâng… Totul pare în regulă aici. astfel încât să îl putem examina mai amănunţit mai târziu”. A încercat să mă facă să râd de aspectele mai puţin confortabile. în condiţiile în care discutam despre un subiect atât de clinic. Când a terminat. . astfel încât să pot vedea la rândul meu organele pe care mi le descrie. După primele cinci minute. a exclamat: „Nu numai că eşti sănătoasă. Haide să facem o fotografie.

sunt absolut impecabile… Este remarcabil pentru vârsta ta… Am să-ţi scriu o fişă medicală fără niciun simptom. De-abia aşteptam să termin odată. iar ea îl va suna pe medicul tău şi i le va trimite oricând doreşte”. realizat prin mijloace tehnice de ultimă generaţie). La fel ca şi prima dată. am rămas şocată cât de scump costa aceasta (la urma urmelor. după care am sărit ultimele trei trepte ca o ştrengărită. de înţelepciunea infinită care ne face inimile să bată şi părul să crească. sunt perfecte din toate punctele de vedere – ca mărime. Când m-am întors în salonul de recepţie pentru a scrie cecul pentru analiza medicală. Aş fi fericită să îi transmit diagnosticul şi fotografiile medicului tău. ca să ies din biroul acela! În timp ce coboram treptele ca să ajung la ascensor. ce-i drept. am verificat cu grijă dacă mă vede cineva. acesta este un uter perfect… Acum priveşte fotografiile tale.„Vezi. la . Mai mult. eram topleşită de miracolul uimitor ascuns în trupul uman. frumuseţea oraşului Los Angeles m-a izbit din nou. Când am ieşit din ascensor şi din clădirea spitalului. ca poziţie. Organele tale arată exact aşa cum ar trebui să arate. de acea cunoaştere interioară uluitoare care determină secreţia exactă a cantităţii strict necesare de hormoni de care are nevoie organismul. Este suficient în această direcţie să îi comunici asistentei mele detaliile. ca proporţie. ce mai. eram plenar conştientă de darul nepreţuit al vieţii şi mă simţeam profund recunoscătoare pentru el. nu a fost decât un diagnostic care a durat o jumătate de oră.

momentul potrivit. învăţând lecţia pe care trebuia să mi-o predea tumoarea. mă simţeam cea mai norocoasă persoană din lume! 11 În drum spre casă. am continuat să mă simt ca un mânz care sare pe o pajişte. şi am sunat imediat la recepţie. ca să îl pot suna pe Don. întrebând dacă cineva îl poate chema pe soţul meu din sala de seminar. un mister care nu poate decât să ne copleşească şi să ne umple de veneraţie. m-am repezit imediat la telefon. eşti bine?” Don ştia perfect că nu îmi stă în fire să îl sun în timpul şedinţelor. În cazul meu. „Da. Când am intrat pe uşă. În plus. Brandon. fără să mă mai gândesc cât este ora în Hawaii. continuând să lucreze în organismul nostru. acesta se afla în salonul recepţiei. mi s-a permis privilegiul uimitor de a participa în mod conştient la acest proces. unde mi s-a spus că sunt atât de sănătoasă încât aş putea servi . Tocmai m-am întors de la spital. Ce mai. procesul de vindecare s-a petrecut exact aşa cum m-a avertizat cunoaşterea mea interioară – acea parte din mine responsabilă pentru crearea tumorii şi care a dizolvat-o la momentul potrivit. De-abia aşteptam să ajung acasă. care tocmai îşi termina seminarul de Masterat în Hawaii. Această putere uimitoare care rămâne trează în timp ce noi dormim în timpul nopţii. reprezintă o graţie nesfârşită de care avem parte cu toţii. nu departe de telefon! „Bună. Culmea.

îndeosebi în acele momente în care am început să mă îndoiesc de mine însămi. vestea s-a răspândit ca fulgerul printre toţi participanţii la seminar. care s-au grăbit să mă felicite şi să mă bată pe spate. În cele din urmă. Abia şase luni mai târziu. Într-adevăr.drept model pentru un manual de medicină! Tumoarea a dispărut complet”. Am profitat de moment ca să îi spun întreaga poveste. ascultându-i plini de entuziasm pe ceilalţi participanţi. Masteratul este un program incredibil. eşti uimitoare!” În acea noapte. Când Tony a auzit vestea. Nu am crezut nicio clipă că ar fi o problemă reală pentru ea. am reuşit să îmi văd colegii instructori. dar şi că aceasta s-a vindecat în numai şase săptămâni. În final. sincer. la următorul program de mas. i-a spus lui Don pe un ton aparent neutru: „Ştiam eu că o să se descurce. în care vorbitori adunaţi din toate colţurile lumii (toţi fiind lideri în domeniile lor profesionale şi titulari autentici ai titlului de maşter) iau cuvântul şi îşi . spunându-mi: „Incredibil! Brandon. ne-am concentrat cu toţii asupra seminarului. m-am bucurat că am luat decizia de a Ie spune adevărul numai acelor oameni despre care ştiam că vor avea certitudinea că mă voi vindeca. care au aflat nu numai că am avut o tumoare. când el m-a întrerupt. aceştia mi-au fost cu adevărat alături. S-a petrecut exact lucrul la care m-am aşteptat”.terat. Pauză… Don avea nevoie de ceva timp ca să digere ceea ce tocmai i-am spus.

De-abia aşteptam să-l ascult. Chopra era programat să ia cuvântul. dr. dr. dr. Deepak Chopra. Endocrinolog de mare reputaţie. Discursurile lui mă inspirau întotdeauna în mod deosebit. Cu siguranţă. ca să numesc doar câţiva dintre ei. Mai aveam o jumătate de oră până când dr. Printre vorbitori s-au numărat de pildă generalul Norman Schwazkopf. În loc să studieze eşecurile şi simptomele care conduc la moartea pacienţilor. el a preferat să se focalizeze exclusiv asupra succesului. cu atât mai mult cu cât obişnuia să vorbească extrem de elocvent despre vindecarea la nivel celular. am studiat alături de Deepak cu ani de zile înainte de a începe să participăm amândoi la Masterat.împărtăşesc cunoaşterea şi expertiza celorlalţi 1000 de participanţi. Chopra este cel mai cunoscut conferenţiar pe tema vindecării la nivel celular în lumea modernă a vindecării minţii şi corpului. consacrându-şi întreaga viaţă studierii supravieţuitorilor care au reuşit să se vindece singuri de diferite boli grave. John Gray şi Sir John Templeton. pe care o explica dintr-o perspectivă strict ştiinţifică. fără să am la acea vreme nicio idee despre influenţa pe care o va avea mai târziu opera lui asupra propriei mele călătorii vindecătoare. . Personal. Nu mi-am imaginat niciodată că nenumăratele cazuri de oameni care au reuşit să se vindece singuri în pofida faptului că niciun medic nu le mai dădea speranţe aveau să devină un model care să mă inspire atât de mult. el a adoptat o viziune mult mai radicală decât a colegilor săi.

ce-ar fi să urci pe scenă înaintea lui Deepak? Ai zece minute la dispoziţie… în care le poţi spune tuturor ce s-a întâmplat şi cum ai reuşit să te vindeci. m-am gândit imediat că dacă alţii au reuşit să se vindece. Revenind la seminarul nostru. Mă şi vedeam în faţa unei săli pline de oameni şi . dacă va fi vreodată cazul”. simţeam o recunoştinţă particulară faţă de acest om şi faţă de opera lui. Cunoscând toate aceste cazuri. vor afla cu toţii cum se vor putea vindeca. la care s-au adăugat şi pacienţii pe care i-am ajutat eu însămi să se vindece. la oase. Auzind ultima lui observaţie. aşa că i-ai putea inspira perfect pe restul participanţilor. m-am înecat. Datorită acestor exemple mobilizatoare. am citit despre oameni care au reuşit să se vindece într-un timp record de cancer la creier. nu am avut nicio clipă vreo îndoială cât de mică a faptului că maş putea vindeca eu însămi. Brandon. care mi-a spus: „Hei. sau de alte boli cu mult mai grave decât cea pe care am avut-o eu. m-a văzut Tony. aveam şi eu toate şansele să fac acelaşi lucru.De-a lungul anilor. a încheiat el cu un zâmbet binevoitor pe faţă. aşa că de-abia aşteptam să urce pe scenă şi să ia cuvântul. În acest fel. Tu eşti un exemplu viu al lucrurilor despre care urmează să discute Deepak. Există de pildă un caz uimitor al unei femei care avea un cancer atât de generalizat încât medicii i-au prescris moartea în următoarele trei ore şi care s-a trezit a doua zi dimineaţa fără nicio urmă de cancer în organism. lucrând cu ei de-a lungul anilor. Chiar atunci.

spunându-le: „Faceţi A, apoi B, C şi D, după care vă veţi vindeca”. De aceea, i-am răspuns pe un ton blând, dar ferm, încercând să nu îi reduc foarte mult entuziasmul: „Ştii, Tone, nu mă simt pregătită să fac acest lucru. Cred că le-aş face mai degrabă un deserviciu. Nu le poţi spune oamenilor:, Faceţi A, B, C şi D, şi vă veţi vindeca’. Lucrurile nu se petrec în acest fel. De fapt, nici măcar nu m-am vindecat eu singură. Întregul proces de vindecare a fost executat de inteligenţa infinită din interiorul meu. Eu am beneficiat doar de binecuvântarea incredibilă care mi-a permis să particip în mod conştient la această experienţă. De aceea, nu mi s-ar părea corect să urc pe scenă şi să Ie vorbesc oamenilor despre experienţa mea”. De-abia mi-am terminat fraza, că ni s-au alăturat alţi participanţi la seminar, care au început să comenteze cu entuziasm despre discursul ultimului vorbitor. M-am folosit de acest pretext pentru a părăsi grupul înainte de a-i da lui Tony şansa de a reveni la subiectul de dinainte. Energia lui era de obicei atât de mare încât nu de puţine ori m-a convins să fac lucruri pe care de fapt nu doream să le fac, iar subiectul despre care îmi ceruse mai devreme să vorbesc mi se părea cu deosebire sacru. Mă simţeam extrem de smerită şi de privilegiată de călătoria vindecătoare pe care tocmai o încheiasem. Eram foarte recunoscătoare pentru ghidarea perfectă care mi-a fost oferită şi nu doream să pretind în faţa altor oameni că sunt o expertă în domeniu şi că deţin toate răspunsurile pentru astfel de cazuri. Dar cel mai important lucru,

nu doream ca oamenii să creadă că vindecarea mea s-a produs datorită principiului „mintea prevalează în faţa corpului”, întrucât eram pe deplin conştientă că nu mintea mea m-a vindecat. A fost o călătorie a descoperirii de sine, a abandonării, a detaşării şi a vindecării cu care mintea mea practic nu a avut nimic de-a face! De altfel, dacă mintea mea ar fi deţinut aceste răspunsuri, ea mi le-ar fi oferit cu mult timp înainte. Din păcate, nu le-a deţinut, aşa că am fost nevoită să caut în locuri mult mai profunde ale conştiinţei mele pentru a afla ceea ce trebuia să ştiu. Cum ai putea explica unui grup format din 1200 de participanţi plini de entuziasm aceste lucruri? Cum să le explici oamenilor că în interiorul nostru există o putere şi o înţelepciune interioară care ne face inimile să bată, celulele să se multiplice şi respiraţia să continue inclusiv în timpul somnului, sugerându-le apoi că este posibil să intrăm în contact cu ea şi că putem avea încredere că ea ne va ghida către descoperirea amintirilor emoţionale înmagazinate în celulele noastre? Cum să le explici apoi ce trebuie să faci după ce ţi-au fost revelate aceste amintiri? Cum să îţi prelucrezi în totalitate sentimentele nerezolvate, eliberându-te în final de ele? Cum le-aş fi putut explica faptul că am fost călăuzită în mod spontan de-a lungul întregului proces şi că atunci când m-am eliberat de blocajul meu emoţional, iertându-i pe toţi cei implicaţi, în organismul meu a început să se petreacă ceva inexplicabil? Că acesta a început să se regenereze singur, producând spontan şi

automat celule sănătoase, fără ca eu să fac ceva în această direcţie? Cum le-aş fi putut explica oamenilor că o tumoare de mărimea unei mingi de baschet poate dispărea de la sine în numai şase săptămâni după simpla rezolvare a problemei emoţionale care stătea la baza ei, fiind înmagazinată în interiorul celulelor sale? Aşadar, am plecat, având grijă să mă ascund privirilor lui Tony, astfel încât acesta să nu mă descopere întâmplător înainte ca Chopra să urce pe scenă. Totuşi, nu pot spune că apelul său nu m-a pus pe gânduri. O parte din mine îmi spunea: „Brandon, această tumoare a fost un dar – nu doar pentru tine, ci şi pentru alţi oameni care ar putea beneficia în urma descoperirilor tale”. O altă parte din mine îi răspundea însă primeia: „Da, dar fiecare om trebuie să îşi parcurgă singur propria călătorie vindecătoare. Nimeni nu poate face acest lucru în locul lui, întrucât este o călătorie personală a descoperirii de sine, unică şi specifică numai lui. Cine sunt eu ca să urc pe scenă şi să le spun oamenilor ce trebuie să facă? Ar fi un gest de aroganţă pură”. Şi astfel, în mintea mea s-a declanşat un conflict care m-a făcut să oscilez între cele două extreme, în timp ce aşteptam ca Chopra să urce pe scenă. Abia când l-am văzut pe acesta în faţa microfonului, mam simţit în siguranţă şi m-am întors în sala de seminar, unde m-am pregătit să îi ascult discursul referitor la vindecarea la nivel celular.

De altfel, l-am auzit de atâtea ori înainte, şi de fiecare dată mi s-a părut la fel de inspirat. De această dată l-am ascultat însă cu alte urechi. Dintrodată, nu mi s-a mai părut o simplă teorie frumoasă, un model posibil, ci o afirmaţie de facto, care îmi era conformată de propria experienţă. Chopra stătea pe scenă şi prezenta dintr-o perspectivă ştiinţifică exact felul în care a dispărut tumoarea mea, afirmând că amintirile stocate în celulele degenerative pot fi scoase la iveală şi neutralizate, proces care generează producerea unor celule noi, sănătoase, care le înlocuiesc pe primele. După o viaţă întreagă de studii referitoare la „supravieţuitorii” care şi-au învins singuri bolile „fatale”, a spus Chopra, el a descoperit că aceştia aveau două lucruri în comun: capacitatea de a intra în contact cu tăcerea fiinţei, adică cu inteligenţa infinită dinlăuntrul lor sau cu înţelepciunea care transcende mintea, şi capacitatea de a se elibera de amintirile stocate la nivelul celulelor lor. Pentru a ilustra ce doreşte să spună, Chopra a prezentat povestea unei femei căreia i s-a făcut un transplant de inimă şi de plămâni şi care a „moştenit” amintirile celulare ale bărbatului care i-a donat organele. Când s-a trezit în urma operaţiei, ea a descoperit că are o poftă nebună de „Menuggets de pui” şi cartofi prăjiţi, deşi aceste produse alimentare nu i-au plăcut niciodată! Investigaţiile ulterioare au relevat faptul că donatorul organelor sale (mort într-un accident de motocicletă) fusese un mare amator de produse de tip Medonalds, dar îndeosebi de Menuggets şi de cartofi prăjiţi.

Mai târziu, femeii i-au venit în minte foarte multe amintiri legate de familia şi de iubitele din trecut ale bărbatului respectiv, stocate în celulele inimii şi plămânilor săi. Ea s-a întâlnit cu membrii familiei sale şi le-a împărtăşit aceste amintiri, care i-au fost confirmate în toate detaliile. Femeia experimenta literalmente vechile amintiri ale donatorului ei, care continuau să trăiască în celulele noii sale inimi. Chopra a explicat foarte elegant că aceste „amintiri- fantomă” se transmit de la o generaţie la alta de celule, după care a afirmat că celulele din diferitele organe ale corpului se regenerează în ritmuri diferite. De pildă, celulele ficatului au nevoie de şase săptămâni pentru a se regenera, în timp ce cele ale pielii au nevoie de numai trei-patru săptămâni. Când a insistat asupra faptului că noi ne „schimbăm” pielea la fiecare trei sau patru săptămâni, mi-am adus aminte de ultima mea excursie în Hawaii, în care m-am bronzat admirabil, bronz care a dispărut însă în numai trei săptămâni. Chopra avea dreptate: mi-am „schimbat” pielea în trei săptămâni! Deepak a continuat afirmând că noi ne schimbăm căptuşeala stomacului în numai patru zile, şi încă şi mai uimitor, că celulele ochilor noştri se schimbă în întregime în numai două zile. Astfel de statistici pur ştiinţifice mi s-au părut întotdeauna greu de înţeles. Dacă eşti la fel ca mine, probabil că te întrebi cum este posibil ca noi să ne schimbăm în totalitate globii oculari în numai două zile! Mi-am amintit apoi de operaţia recentă la ochi pe care a făcut-o mama. Ea s-a internat în spital într-o

zi de luni şi a efectuat operaţia chirurgicală în aceeaşi zi. I s-a deschis partea frontală a ochiului şi i s-a inserat o nouă lentilă, după care partea frontală i-a fost cusută la loc. În aceeaşi săptămână, în ziua de vineri, ea s-a dus din nou la doctor, care i-a dat jos pansamentul de pe ochi. Ochiul ei s-a vindecat complet şi mama a putut vedea perfect peste numai două zile. Într-adevăr, ea şi-a schimbat complet ochii în numai două zile! Mi-am dat astfel seama că ceea ce spunea Chopra nu era doar o teorie ştiinţifică, ci o realitate demonstrabilă oricând. Nu încetez să mă minunez însă nici astăzi cât de uimitoare este inteligenţa infinită care acţionează în interiorul corpului nostru şi cât de rapid îşi poate regenera acesta celulele. Dr. Chopra şi-a continuat discursul punându-şi următoarea întrebare: „Dacă ne putem schimba celulele ficatului la fiecare şase săptămâni, cum se explică faptul că dacă ne îmbolnăvim de cancer la ficat în ianuarie, noi continuăm să suferim de această boală şi în iunie? Teoretic vorbind, ficatul ar fi trebuit să se regenereze singur în acest interval de timp. Celulele sale ar trebui să fie complet schimbate”. Întreaga audienţă părea şocată de această întrebare. Chopra a continuat explicând faptul că în interiorul celulelor noastre sunt stocate vechile noastre amintiri, pe care el le numea „amintirifantomă”. Acestea reprezintă principala cauză a bolilor noastre degenerative. Înainte ca o celulă bolnavă să moară, ea îşi transmite memoria noii

respectiv cu inteligenţa infinită sau cu înţelepciunea corporală. iar alţii printr-o alegere conştientă. gândindu-mă că omul a văzut prea multe ca să mai fie interesat de un caz ca al meu.celule care se naşte. m-am simţit ruşinată. Chopra a confirmat astfel în teorie ceea ce eu am observat prin experienţa mea directă. şi eu sunt la fel ca sutele de cazuri pe care le-ai studiat. tu trebuie să intri în contact cu acea parte din tine care a creat programarea respectivă. m-am gândit să mă duc şi să îi spun: „Ştii. pătrunzând în interiorul „supei cuantice”. Când discursul lui Deepak s-a încheiat. Dr. EI a comparat corpul uman cu un computer. În cele din urmă. iar tiparul bolii continuă în acest fel. . simt de regulă supravieţuitorii bolilor grave. şi a sugerat că această posibilitate există în fiecare dintre noi. unii spontan. afirmând că această „programare” poate fi întreruptă. Am trecut recent printr-un proces similar”. eliberându-te de ele. Pentru a întrerupe însă programarea şi pentru a scoate la iveală amintirile celulare. moment în care vindecarea devine posibilă. Chopra a sugerat că oamenii care ştiu să intre în contact cu înţelepciunea lor corporală. dar şi de-a lungul anilor în care am lucrat cu diferiţi oameni. făcând parte integrantă din mecanica cuantică a procesului prin care corpul reuşeşte să se vindece singur. El a mai spus că a observat că aceşti oameni realizează acest proces fiecare în felul lui.

beneficiul pe care l-a adus umanităţii prin studiile sale atât de extinse este incomensurabil.Ce nu-mi puteam explica însă era de ce. La urma urmelor. Oricum. La urma urmelor. Cunoşteam programarea neuro-lingvistică. ajutându-i astfel să se vindece singuri. de iridologie. de hipnoză medicală şi numeroase alte forme de terapii alternative. fiind eu însămi participantă la Masterat şi lider de seminar. nu a venit cu un program pas cu pas pe care să-l prezinte oamenilor. Îmi dădeam seama că le puteam oferi cel puţin nişte „indicaţii” referitoare la direcţia în care trebuiau să o apuce pentru a se putea vindeca singuri. în urma tuturor acestor ani de studii. iar în urma numeroşilor ani în . de nutriţie. este un doctor în medicină şi bănuiesc că menirea lui este în principal să observe. ci poate fi dovedită şi documentată. Când m-am întors de la Masterat. Dintr-un motiv sau altul. chiar dacă nu le puteam oferi o cale bătătorită. tehnici de condiţionare neuroasociativă. nu puteam scăpa deloc de această obsesie. să stabilească corelaţii şi să noteze rezultatele obţinute. am continuat să fiu obsedată de provocarea pe care mi-a lansat-o Tony. prezentându-le astfel oamenilor dovezi copleşitoare ale faptului că vindecarea la nivel celular nu este o simplă teorie. Mă simţeam incredibil de egoistă pentru faptul că le refuzam celorlalţi oameni accesul la experienţa mea. în ultimii zece ani am ţinut destule şedinţe particulare în care i-am ajutat pe oameni să se elibereze de diferite probleme emoţionale nerezolvate. de kineziologie.

Personal. supa cuantică’? Nu este suficient să vorbeşti despre această inteligenţă infinită. astfel încât să o experimenteze direct? Fără să vreau. Ce anume mă reţinea în acest caz? De ce ţineam numai pentru mine experienţa mea. ea trebuie experimentată direct”. . am trăit o experienţă directă. prin minte mi-a trecut o amintire de la o vârstă foarte fragedă. şi mai important încă. vidul interior’ sau. Mintea mea s-a scufundat atunci complet în acel univers particular. cum i-aş fi putut ajuta să se conecteze cu partea cea mai profundă a fiinţei lor. Instantaneu. am dobândit o înţelepciune intuitivă care mi-a fost de multe ori de un real folos în şedinţele mele cu ei.care m-am ocupat cu toată atenţia de pacienţii mei. Aveam şase sau şapte ani şi îmi aminteam că stăteam întinsă pe iarbă în faţa casei mele. alcătuit din iarbă. Acest fapt m-a făcut să cred că o astfel de experienţă nu poate fi predată altora şi că nimeni nu o poate trăi decât dacă este călăuzit de propriul său suflet! Cum le-aş fi putut explica eu acest mister celorlalţi oameni. în condiţiile în care mi-am consacrat întreaga viaţă serviciului? Am făcut atunci o introspecţie pentru a afla ce anume mă deranjează de fapt şi mi-am pus următoarea întrebare: „Cum le-aş putea explica oamenilor cum să intre în contact cu ceea ce Chopra numeşte. am început să mă întreb când am trăit eu prima experienţă spontană a acestei conştiinţe situate în afara timpului şi dacă orice om ar putea să experimenteze măcar un crâmpei din ea într-un moment sau altul al vieţii sale.

încercând să-şi găsească locuri de parcare. mi-am adus aminte de un moment în care m-am dus la un meci de baseball. iar în acel moment de linişte desăvârşită mi s-a părut că timpul s-a oprit în loc. perfect concentrată. observându-i segmentele striate. Mi s-a părut că experienţa nu a durat decât un moment. Maşinile făceau cozi de kilometri în jurul stadionului. M-am trezit scufundată într-un ocean de pace interioară. Eram în New York City. Mi-am adus apoi aminte de alte momente din viaţa mea în care am retrăit acest ocean vast de tăcere interioară. iar fumul provenit de la ţevile de eşapament era înecăcios. Era o zi de vară fierbinte în Bronx. Sufletul meu s-a revelat atunci în tăcere eului meu inocent de copil. Am înţeles cu această ocazie că sufletul se revelează adeseori oamenilor. pe stadionul Yankee. ba chiar şi celulele. de multe ori în momentele cele mai neaşteptate. Din pământ ieşea un miros cald şi umed. s-a liniştit complet. Totul scânteia şi pulsa de viaţă. trebuie să fi trecut cel puţin o oră de când m-am scufundat în acea „stare de vid interior”.din pământ şi din insecte. când am auzit vocea mamei chemândumă la masă. De pildă. Iarba era ea însăşi foarte parfumată şi am simţit cum mă scufund din ce în ce mai adânc în micul meu regat. Iarba părea să strălucească într-o lumină de o frumuseţe uluitoare. aşa că mi-a trecut prin minte: „E o nebunie! De ce fac asta? Toată această agitaţie . Mintea mea. Am examinat fiecare fir de iarbă. Din câte mi-am dat seama mai târziu.

cunoaşterea interioară mi-a reamintit că la astfel de evenimente se petrece ceva special. suportând acest spectacol degradant într-o zi atât de fierbinte. Totul părea să se deruleze cu încetinitorul. pentru a-l convinge să tacă din gură. Un puşti de la etajul superior a vărsat nişte bere chiar pe tipul de lângă mine. Din nou. În timp ce mingea se apropia de prinzător. Şi astfel a început show-ul… Iar meciul nici măcar nu începuse! M-am întrebat din nou ce caut aici. mulţimea a făcut linişte şi ne-am ridicat cu toţii ca să cântăm Imnul Naţional. printre cutiile vechi de bere aruncate pe jos. Era beat şi a început să strige obscenităţi la echipa adversă. printre scaunele pe care erau vărsate floricele de porumb şi sub care erau lipite gume de mestecat. Aruncătorul a aruncat mingea. nu de-asta am venit pe stadion.numai ca să văd un om cu o şapcă pe cap care loveşte într-o minge!?” „Nu. Există ceva special care se întâmplă la fiecare meci de baseball. m-am gândit apoi. Într-adevăr. printre miile de copii care alergau încolo şi încoace. Mi-am amintit apoi că am urcat la tribună. Un tip de la capătul rândului pe care stăteam şi-a ieşit rapid din această stare de spirit solemnă. Puştiului i se părea amuzant. Un alt tip. situat cu două rânduri mai jos. mulţimea a tăcut ca prin . momentul special a venit. s-a enervat şi a început să strige la primul. ceva ce nu pot explica”. aruncând cu floricele de porumb. ca un fel de magie. şi că trebuia să rămân. dar bărbatul de lângă mine făcea spume la gură… Când jocul a început.

câtă magie conţinea… Era această magie provocată de acea lovitură a mingii cu bâta? Nu cred. Pentru o clipă.farmec. Când a lovit-o. Întreaga mulţime a explodat într-un extaz generalizat. încetinind la maxim mişcarea. ca un ocean imens care se revelează pe sine… ca o prezenţă nesfârşită… ca o măreţie ce nu poate fi explicată… după care poc! Mingea este lovită. Nu există om care să nu fi fost măcar o dată la un meci de cricket sau de fotbal şi care să nu fi trăit experienţa în care timpul se opreşte în loc şi în care mulţimea îşi ţine la . ne-am scufundat cu toţii în acelaşi „vid”. gata să lovească mingea. Şi atunci – POC! Bâta a lovit mingea. În acea clipă minusculă de dinainte s-a produs o mare revelaţie. întregul stadion a respirat la unison. Nu-i de mirare că oamenii iubesc atât de mult evenimentele sportive. era magie curată! Era un simplu moment dintr-un joc sportiv oarecare. râsete şi ţipete… într-adevăr. Întreaga mulţime a devenit o singură inimă şi o singură respiraţie. De pretutindeni se auzeau strigăte de bucurie. Ce anume făcea atunci ca acest moment să fie atât de special? Am revăzut întreaga scenă de mai multe ori în mintea mea. Şi totuşi. Prinzătorul era perfect concentrat. Toate minţile şi toate privirile erau concentrate asupra mingii… şi timpul a părut să se oprească în loc. iar adevărul ni s-a revelat la unison. şi în acel vid al tăcerii absolute sufletul iese la iveală. Aşadar. mingea se apropie… totul pare că încremeneşte… minţile oamenilor se opresc complet.

În timpul spectacolului. La acea vreme Nureyev era deja o legendă vie şi se afla la apogeul carierei sale.unison respiraţia. fiecare membru al publicului şi-a recunoscut instantaneu propriul sine. dar consideră că merită să suporte tot restul meciului de dragul acestui moment. moment în care o energie inexplicabilă iese la suprafaţă. Ei ştiu că momentul nu va dura decât o singură clipă. în esenţa pură a geniului. ca şi cum ar fi plutit. în momentul în care Nureyev a intrat în contact cu geniul lui interior. şi pentru o clipă ni s-a părut că va continua să se înalţe la nesfârşit. Personal. s-a produs din nou un moment în care timpul a părut să se oprească în loc. Ne-am văzut atunci cu toţii sinele reflectat în oglinda lui Nureyev. cu picioarele larg desfăcute. făcând să ţi se ridice părul pe cap. Era ca şi cum Nureyev ar fi pătruns în profunzimile ultime ale sufletului său. S-a înălţat în aer. ca şi cum în piepturile noastre ar fi bătut o singură inimă. Prin minte mi-a trecut apoi o altă experienţă. sfidând legea gravitaţiei. eu cred că – fără să ştie – acesta este momentul magic pe care îl aşteaptă în secret toţi participanţii la astfel de evenimente sportive. Prin mulţime a trecut un freamăt de bucurie pură. Ne-am cumpărat bilete pentru baletul Romeo şi Julieta. cea a primei mele nopţi din luna de miere petrecută împreună cu Don. întregul public şi-a ţinut respiraţia la unison. spectacol care se juca la Metropolitan Opera House şi în care juca Rudolf Nureyev. Deşi imposibil de . Din nou. Măreţia interioară a fiecăruia dintre cei de faţă a ieşit la suprafaţă. Era ca şi cum.

L-am chemat la scenă deschisă timp de 43 de minute. Simţeam cu toţii că nu îi putem mulţumi îndeajuns acestui om minunat. întreaga sală a explodat în aplauze. fiind simţit de toţi cei prezenţi. lacrimile curgeau şiroaie. Îmi amintesc perfect acest lucru deoarece din acest motiv eu şi Don am pierdut rezervarea pe care o făcuserăm la restaurant! Mâinile îmi erau vinete. dar nu mă puteam opri din aplaudat. în care timpul a părut să se oprească în loc? Nu ai simţit că îţi ieşi complet din minte atunci când aluneci pe schiuri. devenind una cu muntele şi cu mişcarea care părea că ştie de la sine ce are de făcut în continuare? . Mă simţeam incredibil de recunoscătoare acestui om pentru contactul său cu sufletul lui. Când Nureyev s-a întors pe scenă pentru a face plecăciunea de rigoare. Pe feţele multor spectatori. într-o revărsare uriaşă de ovaţii şi de aplauze. uitând în totalitate de egoul tău? Nu ai trăit niciodată această experienţă în mijlocul naturii? Nu ţi s-a întâmplat să te afli pe un vârf de munte. Nu ţi s-a întâmplat niciodată ca la sfârşitul unui concert excepţional sau al unui spectacol de teatru să te identifici complet cu frumuseţea performanţei artistice. Întreaga mulţime şi-a recunoscut la unison Sinele. evenimentul a fost incontestabil. cu respiraţia tăiată în faţa unei frumuseţi atât de mari încât să uiţi complet de sine? Nu ai trăit niciodată experienţa unui apus de soare pe malul mării. dar mai ales pentru că mi-a permis să intru în contact cu propriul meu geniu şi să îmi amintesc de sinele meu.explicat.

nu cred că există om care să nu fi trăit astfel de experienţe într-un moment sau altul al vieţii sale. provocarea rămânea: cum puteam să îi învăţ pe ceilalţi oameni să trăiască în mod conştient o astfel de experienţă? Sufletul îşi alege anumite momente în care îşi revelează dimensiunea nemărginită. identitatea lor reală. această unitate în multiplicitate. Şi totuşi. dar cum putem intra în contact cu el atunci când dorim.recţionează paşii. această iubire eternă? Cum pot fi ei ajutaţi să descopere singuri că aceasta a fost dintotdeauna şi va rămâne de-a pururi realitatea sinelui lor. în exteriorul lor? Că această putere.Personal. această prezenţă plină de iubire. esenţa lor. fiind atât de captivat de ritm încât ai constatat că mintea nu îţi mai di. nucleul central al fiinţei lor? Cum le-aş putea explica eu că acest sine „real” nu se revelează decât atunci când mintea gânditoare tace? Cum să-i ajuţi pe oameni să înţeleagă că nu trebuie să caute ajutor în altă parte. această conştiinţă. ca şi cum aceştia ar fi prins o viaţă a lor. tăcută şi atât de plenar conştientă de . şi cum i-aş putea ajuta eu pe oameni să susţină această experienţă o perioadă suficient de lungă de timp pentru a-şi putea declanşa procesul de vindecare? Cum pot fi oamenii ajutaţi să experimenteze direct această nemărginire. Poate că ai trăit această experienţă în timp ce dansai. această stare de pace. Mi-am dat astfel seama cu această ocazie că în viaţa mea au existat foarte multe momente în care m-am scufundat spontan în „Sursa” mea.

mintea sa s-a oprit de tot la un moment dat din viaţa sa. de uimire absolută. În astfel de momente adevărul se revelează pe sine şi te ajută întotdeauna să îţi descoperi propriul adevăr interior.sine – reprezintă adevărata lor natură? Cum i-aş putea ajuta eu să îşi descopere această esenţă pe care numai ei şi-o pot descoperi şi pe care nu o pot experimenta decât personal? Eu ştiam foarte bine că această experienţă nu poate fi descrisă în cuvinte. era imposibil să îi priveşti pe Torvill şi Dean patinând pe Bolero de Ravel în drumul lor către aurul olimpic fără să trăieşti un moment de tăcere interioară. ci ce poţi face tu pentru ţară”. ori pe Martin Luther King exclamând: „Eu am un vis…”. prin revelarea acestei măreţii interioare. că în cel mai bun caz. dar că experienţa propriu-zisă nu poate fi trăită decât direct. De pildă. dar un pas mare pentru umanitate”. sau pe Neil Armstrong transmiţând de pe Lună: „Este un pas mic pentru om. Acest lucru este absolut sigur”. . să o indice. cuvintele nu pot decât să facă trimitere la ea. Kennedy proclamând: „Nu te întreba ce poate face ţara pentru tine. Poate că l-ai auzit pe Winston Churchill afirmând cu atâta pasiune: „Ne vom lupta cu ei pe plaje…”. şi fără să sesizezi geniul interior al celor doi. sau pe John F. M-am gândit apoi: „Nu există om care să nu fi trăit revelaţia unui crâmpei din acest adevăr măcar o dată în viaţa sa. Fără nici cea mai mică îndoială. într-o stare de deschidere care să îţi reveleze propria măreţie lăuntrică.

el simte un „da” interior. Simţeam că nu îi voi mai putea sluji pe oameni pe nivelul cel mai profund până când nu voi descoperi cum să îi ajut să trăiască experienţa susţinută a sinelui lor real.Adeseori. cerând să fiu ajutată să îi învăţ pe oameni . Numai pe acest nivel se poate naşte adevărata libertate emoţională şi fizică. Ştiam perfect acest lucru. atunci când cineva intră în contact cu geniul său interior. am continuat să mă rog. Este Adevărul care se recunoaşte pe sine. întrucât aceasta nu poate fi atinsă sau testată. nu doar pe cel fizic. Călătoria mea a fost de natură spirituală. dar nu le puteam explica oamenilor puterea inexplicabilă a sufletului lor. A fost o călătorie a eliberării. cu adevărul lui lăuntric. Doream să îi ajut să se vindece pe toate nivelele. ci şi pe cel emoţional şi spiritual. singura care poate conduce la vindecare. Ştiam foarte bine că bolile nu pot fi vindecate în totalitate şi cu uşurinţă decât atunci când problemele emoţionale sunt rezolvate pe acest nivel foarte profund – respectiv pe nivelul sufletului sau al conştiinţei de sine. miam propus să îmi continui propria călătorie spirituală. cerând să fiu călăuzită astfel încât să găsesc o cale prin care să îi pot ajuta şi pe ceilalţi oameni să trăiască experienţa pe care am trăit-o eu. Consecinţa ei a fost însă vindecarea mea la nivel celular. De aceea. Cum poate fi recunoscut însă acest Adevăr atunci când doreşti? Mi-am propus să renunţ pentru o vreme la oferirea de consultanţă terapeutică. Necunoscând răspunsurile pe care le căutam.

Am trăit atunci o experienţă directă a Sursei. astfel încât să o acoperi prin senzaţiile tale fizice. ori încă şi mai rău. Accept-o în momentul prezent. Scufundă-te în totalitate în emoţia ta şi fii conştient de ea. De aceea. nu fugi de ea. ca un fundal permanent al acesteia. să i-o pasezi altcuiva. Câteva luni mai târziu. Nu alerga la frigider pentru a mânca ceva. un cursant din sală a pus următoarea întrebare: „Ce trebuie să fac dacă simt o emoţie foarte intensă? Cum îmi pot găsi pacea interioară în aceste condiţii?” Instructoarea i-a răspuns: „Nu te mişca. dacă . În timpul unei şedinţe de întrebări şi răspunsuri. Întâmpin-o cu bucurie. vei descoperi chiar în esenţa ei starea de pace interioară. Nu-ţi suna la telefon prietenii pentru a-i dispersa energia vorbind despre ea. Dacă nu vei încerca să fugi sau să uiţi de ea. Am pornit din start de la premisa că voi primi acest răspuns.cum să aibă acces la Sursa lor. Nu da drumul la televizor pentru a-ţi distra mintea şi a o face să uite de ea. răspunsul mi-a fost revelat. 12 Participam atunci la un curs ţinut de o instructoare spirituală. atât de plenară încât de-atunci amintirea ei nu m-a mai părăsit nicio clipă. dacă îmi era într-adevăr dat să îi ajut în continuare pe ceilalţi oameni. Dacă este o emoţie negativă. pe când mă aşteptam mai puţin. Sursa a continuat să rămână prezentă în viaţa mea. De atunci. opreşte-te şi simte-o. Pur şi simplu.

Toate cărţile de autoperfecţionare ne învaţă să ne schimbăm gândurile negative. Simţeam tot timpul dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi oameni şi de a le sluji cu orice preţ. M-am decis să încerc. Fii prezent”. în loc să-mi. Ce idee revoluţionară! M-am întrebat atunci: „Şi dacă are dreptate? Ce s-ar întâmpla dacă. Chiar şi medicii prescriu medicamente pentru domolirea emoţiilor foarte intense. Întreb dacă aş descoperi într-adevăr starea de pace de care ne vorbeşte instructoarea chiar în centrul emoţiilor respective”. reformulez’ emoţiile. autorii respectivi ne spun să facem ceva la nivel fiziologic. pe care trebuia la un moment dat să încerc să o rezolv.simţi o emoţie puternică. NU TE MIŞCA. las-o să se manifeste şi conştientizeaz-o. le-aş accepta pur şi simplu cu seninătate. astfel încât să evităm durerea. La urma urmelor. chiar dacă . Ştiam că am o problemă emoţională veche. Accept-o”. întotdeauna am mers pe această cale: nu am putut niciodată să accept sau să resping ceea ce spunea altcineva până când nu treceam personal prin experienţa directă a celor afirmate de el. Îmi amintesc că m-am gândit atunci: „Ce idee radicală”. Dacă nu le putem schimba. Toţi aceşti profesionişti ne învaţă să facem tot ce ne stă în puteri pentru a nu permite adevăratelor noastre emoţii să iasă la suprafaţa conştiinţei. ce aveam de pierdut? De fapt. înlocuindu-le cu gânduri pozitive. Instructoarea noastră ne spunea însă cu totul altceva: „Nu te mişca. lăsându-mă să le simt plenar? Mă.

Nu ştiam ce urma să se întâmple în continuare. acesta mi-a promis să mă ajute şi să nu-mi telefoneze. nu ştiam să spun „nu”. . i-am spus că în lipsa lui voi încerca un experiment: mi-am propus să mă retrag timp de cinci zile în izolare şi în loc să aplic alte tehnici pe care Ie cunoşteam. De aceea. consumând alimente sau apelând la alte mijloace. Înainte ca Don să plece. Don urma să plece din nou de acasă. M-am gândit că această perioadă este ideală pentru a verifica teoria instructoarei mele. mai participasem şi altădată (şi eu şi el) la diferite retrageri spirituale în care se practica metoda tăcerii. Pe scurt. să nu vorbim despre ea şi să nu o evităm privind la televizor. Dimpotrivă. I-am explicat lui Don că instructoarea ne-a recomandat să nu fugim de emoţie. pentru a ţine seminarii într-o altă localitate timp de cinci zile. De altfel. De aceea. l-am rugat pe Don să nu mă sune în acest interval de timp. aşa că acest lucru nu era ceva nou pentru Don. trebuie să ne scufundăm în ea şi să o privim în faţă.aveam apoi eu însămi probleme de sănătate. întrucât nu doream să fiu distrasă de la concentrarea mea. intenţionam să aplic metoda sugerată de instructoarea mea – să mă scufund în inima emoţiei pe care o simţeam şi să descopăr ce se ascunde acolo. dar doream să încerc această tehnică. Pur şi simplu. m-am gândit că aceasta era oportunitatea perfectă pentru a investiga mai îndeaproape cauza acestui tip de comportament.

tu nu îţi încetezi niciodată creşterea interioară”. izolată şi incapabilă să mai iau legătura cu el. m-am întors în sufragerie. Brandon! În fond. nu ştiu niciodată la cine mă voi întoarce!’ Practic. criticându-mă singură: „Eşti ridicolă. îmi dădeam seama că o parte a . În timp ce o pregăteam. lăsându-mă părăsită pe o insulă. încercând să alung acel sentiment. soţul meu mi-a spus: „îmi va fi dor de tine. ca de obicei. dar nu mi s-a părut una din despărţirile noastre obişnuite. ca să-i fac semn cu mâna. Îmi plac atât de mult telefoanele tale nocturne. Am încercat să alung din nou sentimentul. Mi s-a părut mai degrabă un fel de adio trist. În timp ce ieşea pe uşă. atât de romantice de obicei.La plecare. Ştii. Brandon. nimeni nu poate spune că ne plictisim pe aici”. În timp ce închideam uşa. I-am răspuns cu blândeţe: „Ce-i drept. Îmi vor lipsi cu siguranţă. Când maşina lui s-a îndepărtat. „Ce prostie! Mi-am spus în sinea mea. îndreptându-mă către balcon. nu a plecat decât pentru cinci zile… Revino-ţi!” Am încercat să mă adun şi m-am îndreptat către bucătărie ca să-mi fac o salată pentru prânz. l-am sărutat în semn de rămas bun. am simţit un nod în stomac. „Nu. nicio şansă!” Mi-a urat noroc. ca un fel de greaţă. întotdeauna le spun cursanţilor de la seminarele mele: Când plec de acasă pentru un week-end. ca şi cum ar fi plecat într-o călătorie lungă peste ocean. Semnul părea să mă avertizeze că se va întâmpla ceva important! M-au trecut fiorii. şi mi-am dat seama că în sinea lui îmi admira perseverenţa.

pentru a prelungi astfel perioada de timp de dinainte de marea confruntare cu sentimentele mele. De aceea. dar ceva din . De-abia aşteptăm să vorbim cu tine. În timpul prânzului. iar eu mă izolez într-o perioadă de retragere. având grijă ca toate rufele să fie spălate şi toate facturile plătite. O parte a fiinţei mele ştia că aceasta nu este decât o tactică de evitare. ca şi cum mi-aş fi tăiat orice posibilitate de comunicare cu lumea exterioară. Am vrut apoi să dau volumul telefonului la minim. m-am gândit că ar trebui să mă pregătesc în vederea „marelui experiment” făcându-mi curăţenie prin casă. aşa. să dau câteva telefoane urgente prin care să-mi avertizez fiica şi prietenii că nu doresc să fiu deranjată în următoarele cinci zile. simţind cum în regiunea stomacului mi se amplifică senzaţia de teamă. Am început aşadar să îmi fac ordine prin casă. după care am schimbat mesajul de pe robotul telefonului: „Bună! Ai sunat la Don şi Brandon. nu te vom putea suna înapoi decât luni. dar o altă parte considera că este mai bine. Mesajul mi s-a părut mie însămi extrem de categoric. Te rugăm să laşi un mesaj după semnalul sonor”.fiinţei mele încerca să mă ţină ocupată. să am grijă ca nimic să nu-mi distragă atenţia în perioada care va urma. făcându-mă să mă agit şi mai tare. Salata nu mi-a satisfăcut deloc papilele gustative. distrăgându-mi astfel atenţia de la presimţirea sumbră pe care o aveam. Don va lipsi în următoarele cinci zile. Am continuat să tai salata şi legumele.

Am coborât din nou în sufragerie şi m-am decis să încep. adică să mă epuizez în totalitate lucrând săptămâni la rând. ce trebuie să fac?” În timp ce stăteam şi reflectam. Corpul meu nu părea însă să dea crezare cuvintelor mele. Auzindu-mi propriul gând. Mi-am adus aminte cât de mult îmi plăceau aceste retrageri în trecut şi am încercat să mă conving singură că nici aceasta nu va diferi cu nimic de cele de dinainte. De altfel. Acest lucru m-a făcut nu o dată să „mă ard”. dar eu nu o credeam. am devenit conştientă de faptul că o forţă interioară mă determina să le aduc servicii tuturor celor care intrau în viaţa mea. acestea erau momentele în care mă simţeam cel mai bine – atunci când puteam să ajut pe cineva. . Eram dispusă să îi ajut pe cei care apelau la mine la orice oră din zi şi din noapte. pentru a-i ajută pe ceilalţi. uneori zi şi noapte. m-am amuzat eu însămi de dramatismul lui. şi m-am gândit: „Şi acum. uitând complet de nevoile mele. Sosise timpul să îmi privesc în faţă problema emoţională. Mă simţeam de parcă mintea mea ar fi încercat să mă inducă în eroare. am devenit din ce în ce mai conştientă de sentimentul de teamă profundă care se acumula în interiorul meu. vreau cel puţin să le aud vocile”. tapiţat în culoarea piersicii. moale. M-am gândit: „Chiar dacă nu le voi putea vorbi. Nemaiavând altceva de făcut. În timpul seminarelor ţinute de Tony nu obişnuiam să dorm decât câteva ore pe noapte.interiorul meu m-a împiedicat. M-am aşezat aşadar pe fotoliul meu mare.

Am avut atunci convingerea că eforturile mele au fost pe deplin justificate. Mi se părea că întreaga mea identitate este asociată cu serviciul altruist. să îmi schimb hainele şi să mă întorc la muncă. Toţi terapeuţii pe care i-am consultat mi-au spus exact acelaşi lucru: „Brandon. Cu doi ani în urmă.dând tot ce era mai bun în mine. să te odihneşti şi să te refaci. sau…”. dacă doreşti să te vindeci. La sfârşitul seminarului m-am simţit plenar împlinită din punct de vedere emoţional şi spiritual. Au existat chiar nopţi în care m-am limitat să fac un duş. Incidentul s-a produs după un seminar de 14 zile ţinut de Tony. corpul meu mi-a transmis un semnal de alarmă de genul: „Trezeştete. în timpul căruia mi-am asumat atât de multe sarcini încât nu am putut dormi mai mult de 2-3 ore pe noapte. M-am îmbolnăvit atunci de o pneumonie severă. Dar corpul meu simţea cu totul altceva: „Destul!!” – mia spus el. De data aceasta va trebui să aştepţi. dar depăşise de mult toate limitele. tu ai reprimat epuizarea acumulată în celulele tale. Această nevoie de a-mi ajuta semenii nu era un lucru urât. după ce mă bucurasem de 12 ani la rând de o sănătate perfectă. Mi-am adus aminte de un incident care mi-a confirmat o dată în plus profunzimea acestei trăiri. Cum vrei să îi ajuţi pe ceilalţi dacă nu eşti în stare să te ajuţi mai întâi . contribuind din plin la schimbarea în bine a vieţilor participanţilor. care m-a ţinut la pat zile la rând. devenind o nevoie obsesivă şi nesănătoasă pentru mine.

să nu dau şi să nu răspund la niciun telefon. am început să învăţ cum să am mai multă grijă de mine şi cum să îmi creez o viaţă mai echilibrată. şi mai ales ce anume se ascundea în esenţa lui. promiţându-mi să nu mă las distrasă de nimic de la acest proiect. De aceea. o dependenţă şi o obsesie. în timp ce stăteam în fotoliul meu de culoarea piersicii. Nu aveam de gând să îmi mai . Eram în totalitate pe cont propriu. Am făcut un legământ în tăcere. corpul tău o va face în locul tău!” Am ascultat sfaturile lor şi am ajuns la concluzia că nu îmi pot permite să nu ţin cont de ele. fără să ştiu de unde să încep. am înţeles că nu mă aflu acolo numai pentru a încerca să-mi rezolv o veche problemă emoţională. Procesul nu mi se părea deloc minor. Întreaga mea identitate era asociată cu imaginea nobilă şi altruistă pe care o aveam despre mine. căci de ’ fiecare dată când îmi luam o vacanţă numai pentru mine. Ceea ce trebuia să descopăr era impulsul care mă mâna de la spate. mă simţeam ruşinată şi vinovată. ca să mă ţină de mână. Nu aveam un maestru care să îmi indice calea şi care să mă ajute de-a lungul ei. inocentă şi deschisă. ca şi cum aş fi greşit cu ceva. încetul cu încetul. Mă simţeam foarte singură. Nu mi-a fost deloc uşor. Soţul meu nu era de faţă.pe tine însăţi? Dacă nu te vei opri singură. Cu siguranţă. serviciul a devenit pentru mine o nevoie. de-a lungul următorilor doi ani. ci trebuia să mă confrunt cu una dintre cele mai mari provocări ale vieţii mele: examinarea propriei mele identităţi. De aceea. Dimpotrivă! Am continuat să aştept aşadar.

voi rămâne absolut singură. Pentru a-mi calma mintea. m-am decis să nu mă mişc şi să îmi întâmpin frica cu toată deschiderea. mi-am pus întrebarea: „Dacă nu fac niciun serviciu nimănui. Nu te mişca. într-un fel de singurătate. din scaune şi din pereţi. Pe măsură ce mă lăsam copleşită de senzaţia de teamă. Mi-am propus să fac exact ceea ce m-a învăţat instructoarea mea: „Priveşte-ţi în faţă emoţia. m-am decis să încep marele experiment cu o meditaţie. cel puţin timp de cinci zile. oricât de tare m-ar copleşi. Aşadar. m-am aşezat mai bine în fotoliu. m-am decis să privesc în faţă această frică. De acea. să nu o evit. Inima a început să-mi bată cu putere la gândul că nu voi mai răspunde la niciun telefon.tolerez această dependenţă. atunci cine sunt eu?” Am simţit o frică intensă că dacă nu voi mai avea pe nimeni căruia să îi fac un serviciu. Pe scurt. atât de adâncă încât parcă emana din întreaga cameră. Nu mi-a fost însă deloc uşor. Parcă toate moleculele camerei vibrau la unison cu această . Fără să vreau. Mâinile îmi transpirau abundent şi simţeam cum sudoarea mi se prelinge pe corp. Am rămas astfel strângând braţele fotoliului şi conştientizând întreaga energie a fricii. căci meditaţia m-a făcut să îmi privesc şi mai direct teama în faţă. După circa cinci minute am început să transpir. dacă cineva avea nevoie de mine?! Mi-am amintit instantaneu de toţi oamenii din viaţa mea care ar fi putut avea nevoie de mine. ci să mă las în totalitate pătrunsă de ea. Intâmpin-o cu bucurie”. am simţit cum mă scufund în interiorul meu.

Nu am trăit niciodată în viaţă o durere atât de copleşitoare. am conştientizat-o complet şi m-am lăsat purtată în însăşi inima ei. Practic. disperarea exista pretutindeni şi nu mă puteam ascunde de ea. ce rost mai are să trăiesc? De ce să mai îmi dau osteneala?” Mi-am dorit atunci să renunţ la toate şi să mor. Tocmai când mi se părea că această disperare mă va sufoca de tot. Mi-am simţit corpul scăldat într-o transpiraţie rece şi inima cuprinsă de teroare. M-am gândit că dacă o să intru în acea gaură neagră. . Nu am mai experimentat niciodată până atunci o singurătate atât de profundă. am să mor. nu mi-am imaginat nicio clipă cât de dureroasă poate fi această experienţă. mă simţeam pe marginea unui abis fără fund.singurătate. De aceea. am întâmpinat această singurătate cu braţele deschise. Practic. Şi totuşi. Dimpotrivă. a unei găuri negre în care nu exista absolut nimic. am simţit că mă scufund într-un strat încă şi mai profund al emoţiei. Am trăit senzaţia că: „Dacă nu mai am pe cine să ajut. am început să mă scufund din această singurătate într-un alt strat al emoţiei. La fel ca în cazul de dinainte. nu aveam unde să mă ascund de ea. Mi-am respectat însă legământul şi nu m-am mişcat din loc. Am simţit astfel o disperare cum nu mi-aş fi imaginat vreodată că este posibil să simt. dublată de o asemenea neajutorare şi lipsă de speranţă. nu m-am mişcat din loc! După o vreme. încă şi mai profund.

Era . Teroarea pe care o simţeam era copleşitoare. Pur şi simplu nu eram dispusă să mă confrunt cu ceea ce se ascundea în acel vid de nepătruns. În cele din urmă. Practic. Dintr-o dată. a trecut timpul. După o vreme. dacă aş fi blocată pentru totdeauna în el?” În acel moment s-a întâmplat ceva: voinţa mea a cedat şi eu m-am abandonat în totalitate. fiind dublată de o mare iubire. eram incapabilă să mă arunc în prăpastia fără fund. De data aceasta. această teroare intensă m-a epuizat.Am încremenit. Nu doream să intru în acea hrubă care m-ar fi anihilat. am continuat să nu mă mişc (conform legământului făcut). am devenit rigidă şi am – început să opun rezistenţă. fără să simt nici cel mai mic obstacol. convinsă că dincolo de ea nu se ascunde decât moartea – sau cel puţin moartea acelei Brandon pe care o cunosc. Pe de altă parte. M-am aruncat în prăpastie… Am simţit că mă prăbuşesc şi am continuat astfel să cad la nesfârşit. Pacea emana de pretutindeni. conştiinţa mea a continuat să se dilate şi m-a cuprins o pace indescriptibilă. În tot acest timp. Nu mai doream să continui. Lacrimile îmi curgeau abundent pe obraji şi strângeam puternic braţele fotoliului. întreaga cameră vibra la unison cu această frecvenţă a păcii. orice ar fi spus instructoarea mea. încremenită pe marginea prăpastiei. în mintea mea a apărut întrebarea: „Ce s-ar întâmpla dacă nu aş mai putea părăsi niciodată acest loc. Am rămas astfel. Şi totuşi. nu mai ştiam ce să fac! Şi astfel.

aveam sentimentul profund că această pace nu reprezintă o stare trecătoare şi că nu îmi este exterioară. Eu eram ea. Poarta care conduce către ea este devastarea. ca şi cum aş fi inclus în mine întregul univers şi întreaga viaţă. Iar acesta este nesfârşit. eternă şi atemporală. Practic. mă prăbuşisem în propriul meu suflet. Tot ce exista în cameră părea să vibreze la unison cu această pace strălucitoare. libertate absolută şi iubire nelimitată. Am înţeles atunci că aceasta trebuie să fie „pacea care depăşeşte puterea de înţelegere a omului”. Această iubire şi această libertate au existat dintotdeauna în mine. Acesta este singurul adevăr autentic. Nu este o stare trecătoare. Lucrurile s-au petrecut exact aşa cum ne-a învăţat instructoarea noastră spirituală. Capătă aripi. şi din acel moment nu m-au mai părăsit nicio clipă. un dans al moleculelor şi al spaţiilor dintre acestea. În interiorul oricărei . Cum reuşesc să zboare? Ele cad. Acum ştiu cine sunt. Mă simţeam nelimitată. Păsările fac cercuri mari pe cer.acea iubire care reprezintă însăşi sursa vieţii. Asta înseamnă „Acasă”. respectiv a minţii sale gânditoare. Mi-am dat seama că sunt conştiinţă pură. Simultan. Mi-am adus aminte de cuvintele marelui poet sufit Kabir: Calea iubirii nu este Un argument subtil. ci însăşi esenţa mea. bucurându-se de libertatea lor. şi căzând.

Am auzit de multe ori legenda care spune că atunci când ne naştem. dar în decursul vieţii îl acoperim cu „noroiul” nostru emoţional. Eu nu am făcut altceva decât să decojesc aceste straturi succesive. Şi nu orice pace. de o perfecţiune absolută şi de o frumuseţe indescriptibilă. iar acesta s-a dovedit a fi un diamant impecabil. În mod spontan.emoţii se află starea cea mai profundă de pace. sufletul meu. Aceste straturi au devenit în timp nişte văluri groase. ci Pacea supremă. Am descoperit astfel în centrul fiinţei mele o strălucire pe care niciun cuvânt uman nu ar putea-o descrie vreodată. astfel încât să părem cât mai prezentabili în ochii lumii exterioare. Şi totuşi. cu singura diferenţă că de data aceasta nu a mai fost o simplă metaforă reuşită. atunci când ne prezentăm în faţa lumii. noi venim pe lume ca un diamant perfect pur. această strălucire falsă nu reprezintă altceva decât un strat de poleială deasupra unui munte de noroi. noi spunem: „Acesta sunt eu”. noi acoperim acest noroi. am reuşit să îmi transcend straturile emoţionale care mă limitau. În realitate. Când devenim adulţi. împiedicândumă să îmi cunosc adevăratul sine. cu un strat strălucitor de poleială. care m-au împiedicat să mai intru în contact cu sinele meu. până când am ajuns la miezul meu. Experienţa mi-a reamintit de povestea pe care am relatat-o la începutul cărţii. care ne împiedică apoi să îi mai sesizăm strălucirea. după care ne minunăm că nimeni nu ne crede! . ci o experienţă directă. cu P mare.

printr-un act de graţie. şi a tuturor celorlalţi oameni. într-o bună zi. . La început ni se pare că ne prăbuşim într-o prăpastie plină cu noroi. a unei boli sau a unui alt dar pe care ni-l face viaţa.Dacă suntem extrem de norocoşi. foarte mulţi oameni care trăiesc această experienţă ajung în scurt timp să o uite sau să o ignore. a unei cărţi pe care o citim. Am reuşit să trec de straturile de noroi şi am descoperit spontan diamantul cel pur din inima mea. chiar dacă ne-am petrecut întreaga viaţă crezând că suntem una cu straturile succesive de noroi care îl acoperă. a unei crize. nicio experienţă a vieţii nu îi va mai putea întuneca strălucirea şi nicio critică nu îl va mai putea păta. identificându-se din nou cu straturile exterioare artificiale. am înţeles că întreaga lume străluceşte în aceeaşi lumină pură ca şi mine. strălucind mai puternic ca niciodată. dar sub diferitele ei straturi succesive descoperim din nou diamantul pur care a existat acolo dintotdeauna. la fel cum este şi a ta. am înţeles în profunzime această legendă. Din păcate. Odată cu această experienţă. în urma unui seminar la care participăm. Pentru prima oară în viaţă. Acest diamant reprezintă esenţa mea. Nicio emoţie nu mă va mai putea face să uit de el. Ne dăm astfel seama că noi am fost întotdeauna una cu acest diamant. căci însăşi natura sa îl face să fie pur şi intangibil în faţa dramelor exterioare ale vieţii. noi reuşim să străpungem această suprafaţă falsstrălucitoare. realizare pe care nimeni nu mi-o va mai putea lua vreodată.

De ce aş mai fi căutat iubirea în ceilalţi. ci doar trăite. ci se integrau în mod firesc în existenţa mea. ajutându-i pe toţi şi încercând să dăruiesc întotdeauna tot ce este mai bun în mine. aprobarea şi admiraţia celor din jur prin serviciile mele. m-am trezit că mă regăsesc tot timpul în această stare de existenţă lipsită de efort. conştientizate. pentru ca să descopăr în final că această iubire şi această preţuire pe care le-am căutat cu atâta disperare au existat dintotdeauna în mine însămi! Ele nu pot fi obţinute. Dintr-odată. fără să mai simt nevoia de dinainte de ami suna prietenii şi clienţii pentru a le oferi ajutorul meu. chiar dacă acest lucru însemna sacrificarea propriilor mele dorinţe şi scopuri personale. după ce am realizat că această iubire sunt chiar eu? Ce ironie! Mi-am petrecut întreaga viaţă încercând să câştig iubirea. ci pur şi simplu pentru că mi se părea natural să le fac. După acea experienţă profundă. Nu mă mai simţeam obligată să fac ceva pentru a-i ajuta cu orice preţ pe . ba chiar şi a sănătăţii mele. Dintr-odată. nu am mai simţit nevoia să ridic telefonul la prima cerere de ajutor care se înregistra pe robotul meu. Nu mai simţeam nevoia să îi slujesc pe ceilalţi pentru a primi în schimb iubirea şi aprecierea lor. ele nu mai reprezentau un efort. nu pentru că acestea îmi ofereau ceva sau îmi demonstrau că sunt o persoană bună. Astfel scufundată în propria mea iubire. mi-am putut vedea liniştită şi împăcată de treburile mele zilnice.Am continuat să rămân în tăcere de-a lungul celor cinci zile.

căci totul curge în acelaşi flux natural. aprecierea şi aprobarea lor. Îmi era greu chiar şi să accept cadourile materiale pe care mi le făceau din când în când cei dragi. mă simţeam întotdeauna profund ruşinată. am descoperit că este la fel de uşor să primeşti iubirea ca şi să o dăruieşti. A fost o adevărată revelaţie pentru mine. la fel ca şi restul vieţii. nici măcar nu mai poţi vorbi de dăruire sau de primire. Sunt în sfârşit dispusă să admit că nu trebuie să par puternică în faţa celor dragi prin acţiunile mele. Spre uimirea mea. Serviciul se naşte din fluxul iubirii. Mi se părea mult mai reconfortant să le dăruiesc eu lor. În prezenţa adevăratei iubiri nu contează dacă dăruieşti sau primeşti. ci mai degrabă de acţiune executată în prezenţa iubirii. ci că trebuie să fiu suficient de puternică pentru a înţelege că nu pot face totul de una singură. care oferea. care avea grijă de ceilalţi. În trecut eu am fost întotdeauna cea care dăruia. pentru simplul motiv că nu mai simţeam dorinţa să obţin în schimb iubirea.cei din jur. crcându-mi o întreagă identitate în jurul acestui concept de serviciu. Dacă eram nevoită să cer vreodată autorul altcuiva sau dacă aveam nevoie de sprijin emoţional. La ora actuală sunt în sfârşit capabilă să recunosc că am eu însămi nevoie de ajutor şi că nu deţin toate răspunsurile. întrucât reprezintă expresia naturală a iubirii dinlăuntrul meu. că am eu însămi nevoie de ajutor şi că . Serviciul a devenit dintr-odată un aspect natural al vieţii mele. Ca să fiu şi mai precisă. care este la fel de frumos indiferent de direcţia în care curge.

pas cu pas. amintiri şi convingeri. fără ca ei să „intervină” în vreun fel? Cum i-aş putea învăţa pe oameni că procesul de vindecare depinde exclusiv de sufletul lor. cum să îi ajut să îşi reveleze amintirile stocate în celule? Mai mult. cum să îi ajut să le rezolve şi să îşi vindece problemele rămase atâta vreme nerezolvate? Cum să îi ajut să pună astfel capăt experienţelor dureroase prin care au trecut? În sfârşit. de la sine. nu de mintea sau de acţiunile lor fizice. Am găsit cheia care permite experienţa directă şi susţinută a inteligenţei . Aşadar. astfel încât şi ceilalţi oameni să poată parcurge această călătorie a descoperirii de sine. Pe de altă parte.Ie sunt profund recunoscătoare celor din jur atunci când îmi oferă sprijinul lor. corpul ştie automat ce trebuie să facă şi cum să se repare singur? Cum să-i ajut pe oameni să înveţe să aibă ÎNCREDERE şi să treacă de la acţiune la fiinţă? Am înţeles o dată în plus că nu mi-am asumat deloc o sarcină uşoară. în urma acestui experiment unic am învăţat foarte multe lecţii. iar după descoperirea acestei iubiri nesfârşite. ştiam că mi s-a oferit cheia care permite „căderea în vid”. cum să îi ajut să aibă încredere că organismul lor se poate vindeca în mod natural. după încheierea acestor experienţe. adică intrarea în contact cu adevărul. a tăcerii vaste a sufletului lor. Un singur lucru nu m-a ajutat să înţeleg experimentul: cum să îl traduc într-o metodă simplă. şi că odată vindecate vechile tipare. iar acestea continuă să îmi parvină zilnic. după revelarea amintirilor stocate la nivel celular.

care mi-a controlat literalmente viaţa. ca şi cum aceasta s-a afla pe pilot automat. Mi-am stabilit în mod clar intenţia de a lucra cu acei oameni care simt că nu mai au nicio speranţă. m-am decis să încerc să aflu răspunsul la această întrebare. Pe scurt. am reuşit să mă eliberez. De aceea. fiind dispuşi să facă tot ce era necesar în acest scop. Pe scurt. miam propus să îi atrag către mine pe toţi cei care. eu am fost complet „captivată” de nevoia de a-i ajuta pe ceilalţi. 13 Am început prin a mă ruga ca oamenii care se simt blocaţi din cauza unei probleme emoţionale să fie ghidaţi către mine. aşa cum am folosit-o eu. îşi doreau cu adevărat să se elibereze. care au făcut numeroase meditaţii şi introspecţii şi care s-au tratat ani de zile prin cele mai variate terapii. Până la recenta mea experienţă. la fel ca şi mine. oameni care. oameni care au încercat tot ce le-a stat în puteri. Întrebarea care se punea acum era dacă această cheie va putea fi folosită inclusiv de ceilalţi oameni. la fel ca şi mine. dar care nu au obţinut rezultatele scontate. întrucât au încercat totul pentru a-şi vindeca problema emoţională. Ştiam foarte bine că nu există om care să nu fie prins în capcana unor probleme emoţionale de o . Prin scufundarea în interiorul acestor straturi emoţionale succesive.infinite a Sursei. au participat la tot felul de seminare. continuând să fie consumaţi de vechea lor problemă.

disperarea. care m-au condus la o mare transformare interioară. născută chiar din experienţele mele recente. singurătatea. I-am răspuns că eram deschisă în faţa acestei idei. M-am gândit la câteva dintre cele mai comune: mânia. supărarea. sentimentul de inferioritate sau de nevrednicie. etc. trădarea. Dat fiind că nu încercasem acest proces cu altcineva în afara mea.natură sau alta. sensibilitatea faţă de critici. dar că nu mai eram interesată de subiectele şi temele pe care le-am abordat în trecut. aceasta mi-a sugerat să ţinem îm-preună seminarii. Chiar a doua zi am primit un telefon de la buna mea prietenă. mi-am propus să încep cu membrii familiei mele şi cu prietenii cei mai apropiaţi. absenţa preţuirii de sine. teama de eşec sau de critici. depresia. ’ ei şi-ar putea descoperi adevăratul lor sine. frustrarea. furia. durerea provocată de pierderea unei persoane dragi. gelozia. M-am întrebat fără să vreau ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar face acest lucru. teama de pierderea unei persoane dragi. anxietatea. aşa cum am făcut eu. decojind straturile emoţiilor lor şi revelându-şi pacea şi iubirea care se află în centrul fiinţei lor. Ştiam că acestea sunt capcanele emoţionale în care cădem cu toţii şi m-am gândit că dacă ceilalţi oameni s-ar scufunda în straturile succesive ale emoţiilor lor. Nancy. De-a lungul conversaţiei. sentimentul de a fi abandonat. care transcende durerea şi suferinţa. Doream să abordez o tematică nouă. Pe de altă parte. tristeţea. nu- . Există nenumărate emoţii negative şi cu toţii le-am experimentat într-un moment sau altul al existenţei noastre.

ce-ar fi să încercăm împreună recentul proces prin care am trecut eu. i-am spus: „Ascultă. Singurul lucru pe care îl ştiam clar era că am trecut recent printr-o călătorie spirituală ieşită din comun. dureroasă şi intensă. Nu-ţi pot garanta anticipat că va funcţiona. Nancy a făcut aluzie la anumite probleme emoţionale pe care le avea împreună cu soţul ei. tu vei avea un ghid care să te călăuzească în cazul în care te vei confrunta cu aspecte care te vor înspăimânta prea tare. Eu nu îmi mai doresc altceva decât să mă ocup de lucrul la nivelul sufletului. indicându-le ce au de făcut pentru a-şi urma propria călătorie. mi-am imaginat că dacă . vei putea avansa mai rapid decât am făcut-o eu la vremea mea. pentru că nu am mai făcut acest lucru cu altcineva. Nancy. Nancy a fost de acord şi mi-a răspuns că de-abia aşteaptă să începem şi să se confrunte în sfârşit cu problema care o măcina de atâta timp. Deşi călătoria prin care am trecut eu a fost lungă. Ceva mai târziu în decursul conversaţiei noastre. După ce am pus receptorul în furcă. care le-ar putea fi de mare folos celorlalţi oameni. ne-am propus să ne întâlnim chiar a doua zi dimineaţa. dar mi-am propus să am încredere în înţelepciunea născută în mine de-a lungul anilor de lucru cu sinele. dar cel puţin sunt dispusă să încercăm. dacă eşti şi tu”. De aceea. Ronald.mi era foarte limpede ce anume doresc să predau. pentru a vedea unde ne conduce? Spre deosebire de mine. În acest fel. De aceea. mam gândit că probabil voi avea nevoie de întreaga mea cunoaştere în domeniul NLP-ului.

măcinând-o. s-a simţit profund afectată de o furie generată de gelozie. lucrurile devin mult mai simple. A doua zi. Recent. m-am întâlnit cu Nancy acasă la ea. dar m-am simţit obligată să o . m-a asigurat că nu acesta era felul ei obişnuit de a fi. Am asigurat-o că eram fericită să o ajut atât cât mă pricepeam. Ştia că era o emoţie iraţională şi că nu avea nicio bază reală. aşa că nu ştia de unde i-a apărut de data aceasta. Peste toate. şi-ar putea pierde soţul. Indiferent ce şi-ar fi spus pentru a scăpa de această stare neplăcută. dat fiind că era prima oară când încercam acest proces cu altcineva. de fiecare dată pe neaşteptate. Era măritată de puţin timp şi se temea că dacă nu va renunţa la această gelozie. Probabil că voi descoperi anumite instrumente lingvistice cu ajutorul cărora să o ajut pe Nancy să treacă mai uşor şi mai rapid prin straturile succesive ale emoţiei sale decât s-au petrecut lucrurile în cazul meu. care s-a amplificat în ea. iar furia continua să apară din când în când. Nu dorea decât să afle de unde i-a apărut această emoţie şi să se elibereze de ea. Până atunci nu mai experimentase o astfel de gelozie. Mi-a răspuns că înainte de toate se simte profund mişcată de dorinţa mea de a o ajuta. o parte din ea refuza să accepte. Mi-a mai spus că era atât de disperată încât era dispusă să încerce absolut orice tehnică. dar nu se putea împiedica să o simtă. Neam aşezat amândouă pe covorul moale din dormitorul ei şi am întrebat-o dacă este de acord să începem printr-o rugăciune în care să cerem să fim ghidate.înţelegi principiul care stă la baza ei.

Am vorbit mai demult şi cu soţul ei. Personal. întrucât nu mai ştia ce să facă în faţa izbucnirilor ei iraţionale. Am întrebat-o unde îşi . În ultima vreme devenise din ce în ce mai tăcut şi se temea că a ajuns la limita puterilor. dincolo de care nu ştia ce se putea întâmpla. îmi doream să îi ajut pe amândoi. aşa că mi-a spus: „Brandon. mi-a răspuns ea pe un ton ironic. Aşadar. Când emoţia a erupt însă din străfunduri. m-am eliberat în mod spontan de nevoia mea obsesivă de a le fi de folos celorlalţi oameni urmând cuvintele unei instructoare spirituale. Am început aşadar exerciţiul. permiţându-i să iasă la suprafaţa conştiinţei sale. Nancy ştia foarte bine cât de mult am lucrat în trecut în domeniul terapeutic şi ca lider de seminar. Haide să începem”. nicio problemă”. Am rugat-o pe Nancy să îşi conştientizeze şi să îşi simtă plenar gelozia. nici că va putea obţine exact aceleaşi rezultate ca şi mine. m-am rugat în mod particular pentru eliberarea deplină a lui Nancy. Entuziasmul şi deschiderea ei interioară erau emoţionante. tu ai întotdeauna un efect incredibil de profund asupra vieţii celor din jurul tău. Nu eram sigură că ea va putea urma exact acelaşi proces. sunt sincer deschisă să încerc orice crezi tu că mi-ar putea fi de folos. aşa că m-am simţit inspirată. ne-am aşezat împreună şi am început să ne rugăm. Pe scurt.avertizez din nou că nu îi puteam oferi niciun fel de garanţii. Personal. care m-a rugat să fac tot ce ştiu ca să o ajut. dar eram dornică să facem o încercare. De aceea. faţa i s-a înroşit puternic. „Până aici.

corpul lui Nancy devenea din ce în ce mai tensionat. Îmi puteam da seama că sentimentul era foarte intens. am continuat să o întreb cu blândeţe: „Ce se ascunde dincolo de această emoţie?” Nancy s-a scufundat din nou pe nivelul următor: „Abandonare”. nu este o stare de mânie. Văzând că îşi acceptă plenar starea. „Unde simţi această durere. . Parcă o vedeam scufundându-se în adâncurile emoţiei sale. Faţa ei a devenit şi mai roşie.simte cel mai puternic gelozia. mi-a spus ea. „Aici. cu ochii în lacrimi. către nivelul următor. ci de furie oarbă!” „Nicio problemă! Accept-o şi simte-o până la ultima ei consecinţă”. Pe neaşteptate. iar corpul a început să îi tremure. cel al mâniei. în plexul solar”. Pe măsură ce furia se acumula în ea. Nancy s-a scufundat pe următorul nivel emoţional. aşa că am întrebat-o rapid ce se ascundea sub el sau dincolo de el. Mi-a spus: „De fapt. Încearcă să te scufunzi şi mai mult în interiorul acestei stări”. la nivel corporal?” am întrebat-o. „Dincolo de ea se află numai durere”. sau dincolo de ea. A început să plângă deschis. I-am reamintit să îşi experimenteze plenar trăirile şi să nu le respingă deloc. Mi-a indicat cu mâna zona pieptului. „Întreabă-te acum ce se ascunde sub această stare de furie oarbă. la nivelul corpului.

postura ei s-a schimbat vizibil: „Mă simt atât de singură. Faţa lui Nancy a căpătat o expresie copilărească şi inocentă. ca şi cum mi-ar fi fost furată toată iubirea şi prietenia din viaţă”. Fii prezentă în mijlocul ei”. neştiind dacă nu cumva este vorba de o simplă deturnare a atenţiei sale de către mintea ei. Ştiam că este esenţial să rămână la nivelul emoţiei pure. Acum trebuie să continue să îşi decojească straturile succesive ale emoţiei”.Înainte de a o putea întreba în ce parte a corpului simte această senzaţie. Până atunci. Mă jucam pe plajă împreună cu sora mea şi cu cea mai bună prietenă a mea. Tocmai mă pregăteam să mă asigur că se va întoarce la emoţia pură. conştientizează plenar această stare. gâfâind: „La naiba! Acum m-am scufundat într-o stare cum nu am mai . A urmat apoi o pauză lungă. fiind prezentă şi conştientizându-şi plenar sentimentele. „Atunci. când Nancy mi-a spus: „Văd o amintire de la vârsta de opt ani. i-am răspuns eu. Mi-am notat ce mi-a spus. iam spus eu. iar eu mam simţit complet abandonată. Ne vom ocupa mai târziu de această amintire. rămâi la emoţia pură a abandonării… Ce se ascunde dincolo de aceasta?” Dintr-odată. Nancy» mi-a spus. gândindu-mă: „Vom discuta despre aceste chestiuni mai târziu. după care i-am spus: „Am notat. Până acum s-a descurcat de minune. Sora mea s-a îndepărtat. de copil rătăcit de părinţii săi. jucându-se cu prietena mea. de pierdută”. fără să îşi deturneze atenţia de la ele şi fără să le evite. iar faţa ei a devenit din ce în ce mai palidă. m-a întrebat: „Putem vorbi?” „Desigur”.

sincer curioasă. .trăit vreodată. Sper că va avea curajul să sară”. M-am gândit în sinea mea: „O. „Perfect! Simte plenar această stare”. transmiţându-mi-se şi mie. Mi-e frică”. „Este în regulă să-ţi fie frică. de ce mă temeam?” „Unde simţi această stare?” „La nivelul abdomenului. „Mă simt . Nancy a început să tremure din toate încheieturile. Pentru mine a fost o mare încercare. „Ce se ascunde dincolo de această fericire?” i „BUCURIE!” Emoţia ei devenise de-a dreptul contagioasă. începând cu adevărat să râdă. aşa că m-am rugat să o pot linişti îndeajuns de mult pentru a o convinge să se scufunde în ea. în timp ce pe faţă îi înfloreşte un zâmbet. mi-a răspuns ea. aproape sufocându-se de râs. cât de bine cunosc acest loc! Aşadar. după care am observat cum se i relaxează. i-am spus cu blândeţe: „Aruncă-te în această prăpastie”. „Ce simţi?” am întrebat-o. spune-mi. a ajuns şi ea aici. dar de fapt pretutindeni în corp”. Simt o stare de fericire pură”. Îmi vine să mă joc. după care respiraţia ei s-a oprit pentru o clipă. „Îmi vine să râd!” mi-a răspuns ea. De acea. a unui fel de vid…”. ce se ascunde dincolo de acest râs?” „Mă simt de parcă aş fi copil. Lasă-te să cazi lin în această stare de vid”. „Grozav! Acum. A început literalmente să strălucească. Mi-a răspuns: „Nu pot. „De fapt. I-am simţit starea de panică. Parcă m-aş afla în faţa unei găuri negre.

Am continuat să stăm astfel împreună o vreme. în cazul ei procesul nu a durat ore în şir. Pe faţă îi puteam citi o stare de pace profundă şi de veneraţie. iar eu am simţit o prezenţă sacră şi plină de pace care umplea întregul spaţiu al camerei. . Stând alături de ea. Eram uimită la culme. simţeam şi eu aceeaşi pace imensă. bucurându-ne la unison de frumuseţea indescriptibilă a adevărului nostru lăuntric. Ceva în interiorul meu mă avertiza că Nancy nu a ajuns încă la capătul călătoriei sale. propria conştiinţă nemărginită. De aceea. am continuat să o întreb: „Ce se ascunde dincolo de această bucurie?” Dintr-odată. ca şi cum aş fi trecut împreună cu ea prin straturile succesive ale emoţiei sale. căci ai ajuns unde trebuie”. a continuat ea. Întregul proces a durat numai 15 minute. Într-adevăr. Brandon”. A reuşit! Şi-a realizat propriul sine. Sunt una cu eternitatea… Sunt pretutindeni… Sunt una cu totul… Simt una cu Dumnezeu… Sunt o stare de beatitudine… Nu există cuvinte care să descrie această stare. de parcă aceasta ar exista pretutindeni”. care nu poate fi descrisă în cuvinte! Şi peste toate. ci doar un interval de timp de ordinul minutelor! „Perfect. şi totuşi Nancy trăia experienţa profundă a sinelui ei real. „Ştiu. Perfect… Acum relaxează-te în această stare. i-am spus. i-am răspuns eu. corpul lui Nancy a încremenit. „Mă simt eternă. nu există cuvinte”. a esenţei sale.de parcă aş iradia bucurie.

„Dacă această stare de pace. Nancy trebuia să îşi prelucreze amintirea care i-a venit spontan în minte în timpul procesului. . Când Nancy a început să vorbească. cel al bucuriei. ştiam că nu era suficientă. întrebat-o eu. ar avea ceva de spus stratului anterior. Cum puteam face ca înţelepciunea născută din această stare nesfârşită de pace să se adreseze diferitelor straturi emoţionale prin care a trecut Nancy. iar ea va apărea instantaneu”. de eternitate. ce i-ar spune?” am. el nu reprezintă încă imaginea de ansamblu a realităţii. uluită de înţelepciunea care emana din ea. Mi-a spus: „Eu sunt bucurie! Bucuria este de-a pururi esenţa mea. Cum pot să transform această stare profundă într-un proces de vindecare. Deşi sinele nostru etern şi nelimitat este într-adevăr imens. transmiţându-se amintirii care i-a apărut în minte? Nevenindu-mi altă idee. tumoarea a dispărut nu pentru că aveam acces la sufletul meu. ci pentru că am descoperit problema care stătea la baza ei şi am rezolvat-o pentru totdeauna. de iubire. punând astfel capăt întregii poveşti. i-am spus lui Nancy să se adreseze din perspectiva acestei stări de pace diferitelor nivele emoţionale prin care a trecut.„Şi acum. Tot ce trebuie să fac este să îmi focalizez atenţia asupra ei. În cazul meu. astfel încât Nancy să aibă acces la înţelepciunea care se naşte în mod natural din ea?” Deşi experienţa sinelui său era una profundă. ce trebuie să fac? M-am întrebat. mi-am pus creionul jos.

M-am gândit în sinea mea: „Se pare că sufletul ei ştie precis şi perfect cum să deruleze acest proces. Era ca şi cum adevărul însuşi ar fi vorbit prin ea. M-am limitat să stau smerită lângă ea. am rugat-o pe Nancy să îşi imagineze un foc de tabără . Când a terminat de vorbit. Reamintindu-mi de experienţa mea cu Surja. conducând-o pe Nancy prin acelaşi proces prin care am trecut eu atunci când mi-am vindecat tumoarea”. Am continuat astfel. Se pare că acesta ar fi cel mai potrivit moment pentru a o rezolva. Era ca şi cum cuvintele care îi ieşeau lui Nancy pe gură reprezentau exact antidoturile perfecte pentru durerea pe care a experimentat-o ea. am constatat o dată în plus că acela era nivelul pe care i-a apărut amintirea din copilărie. strat după strat. şi din nou. văzând că adevărul nu numai că descrie în cuvinte pline de înţelepciune ce trebuie făcut. I-am pus aceeaşi întrebare pentru stratul emoţional următor. Sunt convinsă că amintirea din copilărie nu i-a apărut deloc întâmplător pe acest nivel. lăsând înţelepciunea ei primordială să se adreseze tuturor nivelelor sale emoţionale.Nu am mai auzit-o niciodată până atunci pe Nancy vorbind în cuvinte atât de simple şi de expresive. Când Nancy a ajuns din nou la stratul abandonării. dar chiar dizolvă durerea de pe nivelele emoţionale respective. ceea ce a spus a fost atât de inspirat încât mi-au dat lacrimile. durerea ei anterioară s-a dizolvat în imensa energie şi pace care umpleau întreaga cameră.

ea a exprimat o durere nerostită pe care a păstrat-o ani de zile în subconştientul ei. care i-au explicat ce s-a întâmplat atunci din perspectiva lor. uitând de ea. ci doar s-au jucat. Procesul prin care a trecut Nancy nu a fost foarte diferit de al meu. Când fetele şi-au spus ce aveau de spus şi chestiunea părea rezolvată. dacă a spus tot ce avea de spus şi dacă a ascultat tot ce era de ascultat. . Ea a ascultat apoi ce aveau de spus sora şi prietena ei. rugându-i să îi explice de ce s-au comportat atunci aşa cum au făcut-o. Când micuţa Nancy le-a spus surorii sale şi celei mai bune prietene a ei cât de rănita s-a simţit atunci când au abandonat-o. De fapt. Am pus-o apoi sa discute cu cei din jurul focului. doreşte să îi spună că o iubeşte foarte mult. cele două fete nu şi-au propus să se ascundă de ea.în jurul căruia stau aşezate toate personajele din amintirea ei. Nancy a rămas astfel cât se poate de surprinsă să audă că intenţia surorii sale nu a fost în niciun caz să-i fure prietena cea mai bună. I-am sugerat de asemenea să vizualizeze în jurul focului şi un mentor în care are o încredere desăvârşită şi în a cărui prezenţă se simte în siguranţă. am întrebat-o pe Nancy dacă se simţea pe deplin împăcată. sau dacă mai avea ceva de împărtăşit surorii sale. eliberându-se astfel de ea. Am întrebat-o din nou dacă se simte pe deplin împlinită. Mi-a răspuns că doreşte să îi mulţumească acesteia şi că deşi au avut de-a lungul anilor numeroase neînţelegeri. Sora lui Nancy şi-a cerut sincer iertare pentru durerea pe care i-a cauzat-o prin acţiunile sale.

soţul ei. La următoarea relaţie.Mi-a răspuns simplu: „Da”. ea îşi deschide valiza şi scoate din ea aceleaşi vechi emoţii şi tipare. am întrebat-o pe Nancy dacă era dispusă să îşi ierte în totalitate sora. cu oameni diferiţi şi în conjuncturi diferite. ochii lui Nancy s-au umplut de lacrimi. Jocul ’ este acelaşi. ci continuăm să reiterăm la infinit acelaşi tipar negativ! Am o prietenă care mi s-a plâns odată că trece de la o relaţie la alta. părăsind apoi relaţia. ci doar în mintea ei). din străfundurile inimii. şi simte o furie şi o gelozie inexplicabilă pentru ceva ce nu s-a petrecut niciodată”. fără să fie capabilă să se stabilizeze. Când şi-a iertat în sfârşit sora pentru trădarea pe care a ţinut-o ascunsă în ea atâţia ani la rând (chiar dacă această trădare nu s-a petrecut în realitate. pornind de la o singură convingere interioară greşită. noi nu reuşim sa ne rezolvăm problema sau să ne învăţăm lecţia. Întotdeauna mă uimeşte să constat cum repetăm noi aceleaşi scenarii. toate tiparele negative şi tot bagajul emoţional. Mi-a spus că se simte de parcă şi-ar împacheta într-o valiză toate vechile obişnuinţe. m-am gândit fără să vreau. Mi-a răspuns sinceră: „Da”. Amintindu-mi cât de importantă a fost iertarea în procesul meu de vindecare. după care le împachetează din nou . Ea se simte trădată de Ronald. numai jucătorii diferă! Şi totuşi. „Hm. este uimitor cât de similar este acest proces cu ceea ce se întâmplă acum în viaţa ei.

apoi peste o săptămână. Păcat că atunci când ne naştem. M-am gândit în sinea mea: „Cu toţii facem la fel. nu imaginar. peste o * lună. Nancy mi-a reamintit de această prietenă. iar gelozia ei iraţională avea să-l determine pe soţul ei să o abandoneze cu adevărat. nu primim un manual de instrucţiuni pentru a şti cum să procedăm în astfel de cazuri”. pentru a vizualiza cum se va descurca în momentele respective cu vechea ei problemă a abandonării geloziei. peste un an. am practicat ceea ce în NLP se numeşte „integrarea în viitor” (un instrument de verificare prin alte mijloace decât cele ale minţii conştiente. pentru a ne asigura că procesul de prelucrare este integrat). peste şase luni. mai întâi peste o zi. şi aşa mai departe. ea va avea un motiv real. la infinit… A adăugat că a obosit să nu-şi înveţe lecţiile şi să repete din nou şi din nou aceleaşi greşeli.şi trece la o nouă relaţie. am rugat-o pe Nancy să îşi lase din nou înţelepciunea interioară să se adreseze celorlalte nivele emoţionale. Când a terminat. de a se simţi abandonată. În acest fel. lăsând energia păcii să dizolve orice durere reziduală. Şi tot aşa. lucrul de care se temea cel mai tare avea să se întâmple cu siguranţă. Dacă nu avea să se trezească în curând. . I-am cerut lui Nancy să privească în viitor. Durerea provocată de falsa abandonare din copilărie nu mi s-a părut deloc diferită de furia pe care o simţea din cauza aşa-zisei trădări a lui Ronald. După ce procesul de prelucrare a amintirii s-a încheiat.

Când a privit ce se va întâmpla a doua zi. A scris o vreme. ce fel de relaţie trebuie să cultivi împreună cu Ronald. mi-a spus că se simte încă şi mai împăcată. iar şase luni mai târziu nici nu mai putea fi vorba de gelozie. şi aşa mai departe”. Un an mai târziu se simţea perfect fericită şi liberă. O săptămână mai târziu. dar şi în multe alte privinţe”. iar cinci ani mai târziu era pur şi simplu „uluită” de înţelepciunea şi libertatea la care ajunsese. iar ea a început să scrie. Gândindu-mă că eul ei din viitor părea destul de înţelept. Nu numai că . Nancy mi-a spus că se simte mult mai senină. prin care acesta îţi oferă un sfat referitor la ce ai de făcut. Scrie o scrisoare adresată ţie de eul tău din viitor. să gândeşti. gândindu-mă din nou: „Parcă i-ar vorbi însăşi înţelepciunea eternă. Mi-a înmânat apoi scrisoarea şi m-a întrebat: „Ce părere ai?” Am citit-o. Zece ani mai târziu mi-a spus că se simţea uşoară. ca şi cum problema nu ar mai deranja-o atât de tare. i-am spus: „Lasă acum înţelepciunea ta din viitor să îţi dea un sfat pentru momentul prezent. emanând lumină şi bucurie. dar încă mai trebuie să îşi reamintească din când în când de vechiul ei tipar. şi nu numai despre relaţia mea cu Ronald. dar că va trebui să aibă totuşi grijă să nu îşi imagineze că soţul ei o înşeală pe la spate. cum să te comporţi. i-am dat o foaie de hârtie. Când Nancy şi-a deschis ochii. ce trebuie să spui. mi-a spus cu un chicotit sfios: „Se pare că eul meu din viitor are foarte multe lucruri să îmi spună. iar după ce a terminat. O lună mai târziu. problema nu o mai preocupa aproape deloc.

De aceea. ca să mă asigur că aşa stau lucrurile. Am fost încântată. care nu a mai i deranjat-o niciodată!. care o făceau să îşi piardă complet controlul. dar când s-a adresat adevăratei probleme. Deci este perfect posibil să ajungi la inima unei probleme. I-am mulţumit pentru că mi-a împărtăşit scrisoarea şi i-am sugerat să o lipească pe oglinda de la baie. m-am gândit eu. dar a reuşit inclusiv să pătrundă în inima geloziei sale şi să îi rezolve la acest nivel cauza. Brandon. Trei zile mai târziu. Am alte probleme pe care trebuie să le rezolv în prezent. dar este şi extrem de practică”. adică la .este foarte profundă. respectiv teama de abandonare. Cât de extraordinar a fost acest prim experiment! Nancy nu numai că a reuşit să îşi reveleze principiul pe care îl căutăm cu toţii de-a lungul întregii noastre vieţi: iubirea şi pacea din centrul fiinţei noastre.j „Interesant. mi-am propus să o sun din nou peste două luni. ca să-şi reamintească astfel cât mai frecvent de diferitele angajamente pe care şi le-a luat. înmagazinată în adâncurile subconştientului său. „Crede-mă. înainte simţea stări de furie iraţională generate de gelozie. dar nu mam simţit încă perfect convinsă. aceasta mi-a spus că problema geloziei nu o mai obsedează deloc. de gelozia a dispărut complet din conştiinţa mea”. nu mi-am amintit nici măcar o dată de fosta mea gelozie. când am discutat din nou cu Nancy. ea şi-a rezolvat pentru totdeauna problema geloziei. mi-a spus Nancy două luni mai târziu.

Poate că m-aş fi putut elibera înainte de apariţia tiparului care a condus la degenerarea celulelor mele. eliberându-se chiar ÎNAINTE de declanşarea bolii? Ce s-ar întâmpla dacă ne-am adresa singuri atât de necesarele «apeluri la trezire». sub forma unei tumori. astfel încât corpul meu să se poată vindeca în mod natural. eu am primit un „apel de urgenţă la trezire”. Dacă reuşeşti să rezolvi cauza centrală a problemei. Eram ferm hotărâtă să îi ajut pe oameni să se scufunde dincolo de problemele de suprafaţă care îi măcinau. până în . astfel încât corpul nostru să nu mai fie nevoit să facă acest lucru în locul nostru?” Spre deosebire de Nancy. dacă toţi ar putea ajunge la cauza centrală a durerii lor. nici nu am avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a descoperi care era cauza centrală care stătea la baza ei şi care era stocată în celulele sale. efectul ei dispare rapid. Ce bine ar fi fost dacă mi-aş fi oferit singură acest „apel la trezire” ceva mai devreme! Poate că atunci tumoarea nu ar mai fi apărut deloc.incidentele care au declanşat-o. Ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar putea face acest lucru. 14 Aşa mi-am început activitatea de consultanţă terapeutică pe baza noilor principii. vindecându-se. Peste toate. Slavă cerului că am fost ghidată corect. că am putut descoperi astfel amintirile din trecut care au declanşat tumoarea şi că m-am eliberat de ele. iar eu nu ar fi trebuit să trec prin tot ce am trecut.

descoperind cu uimire rănile sufleteşti vechi care stăteau la baza durerii lor actuale. şi ştiam că era absolut esenţial ca transformarea să se producă la nivelul sufletului. fără presiuni profesionale. Ştiam foarte bine că gelozia şi abandonarea nu erau singurele probleme emoţionale care ne pot afecta.centrul adevăratei cauze emoţionale care stătea la baza acestora. fie ignorând-o. Absolut toţi cei cu care am lucrat au reuşit să treacă cu succes dincolo de straturile succesive ale emoţiilor lor. lucrurile se vor rezolva de la sine. Între timp. Pentru ca procesul să se poată derula de la sine. oricât de mult ar încerca. Cu toţii avem probleme care ajung uneori să ne controleze în totalitate. fie pretinzând că nu există sau încercând să se convingă singuri că dacă vor repeta anumite afirmaţii pozitive. care se ascunde în spatele durerii pe care o simt. Foarte puţini sunt însă oamenii care ştiu cum să ajungă la adevărata cauză a problemelor lor. Am lucrat astfel cu orice persoană apropiată care era deschisă către revelarea propriului sine şi care îşi dorea cu sinceritate să se elibereze de o problemă emoţională care continua să o macine. iar ei se întreabă de ce nu reuşesc să scape de problemă. Ei îşi abordează problema numai din perspectiva ei de la suprafaţă. indiferent ce ar fi făcut până atunci pentru a o rezolva. am început să lucrez mai întâi cu prietenii mei cei mai apropiaţi şi cu membrii familiei mele. Am lucrat împreună cu aceşti oameni pentru eliberarea . cauza ascunsă continuă să acţioneze din străfundurile subconştientului lor.

teamă. furie etc.de tot felul de probleme. de la gelozie la resentimente. pierderea unor persoane dragi. mi-a creat un întreg program de calculator. Nu am exclus nici scrisoarea scrisă de eul „din viitor” şi adresată eului lor prezent. De-a lungul lunilor care au trecut. am putut observa apariţia unui tipar din ce în ce mai clar. vinovăţie. După ce l-a citit. aşa că Nancy. Scenariul presupune o anumită grafică. cu ajutorul focului de tabără. rusine. i l-am înmânat lui Don. Don mi-a spus: „Este impresionant. Acesta include o discuţie în jurul focului cu persoanele implicate în incidentul de altădată. dar şi că are o natură relativ critică şi sceptică. De îndată ce l-am scos la imprimantă. pentru a-i ajuta pe oameni să îşi descopere şi să îşi rezolve problemele emoţionale. Am creat de asemenea un alt scenariu. Brandon. ajutându-mă astfel să îmi creez o imagine mai limpede a întregului proces. Te deranjează dacă o voi aplica şi eu în consultaţiile mele particulare?” . despre care ştiam că este nu doar un expert în domeniu. care poate fi folosit de oricine pentru a se scufunda în straturile şale emoţionale din ce în ce mai profunde. Bănuiesc că este una dintre cele mai profunde şi mai importante tehnici care se aplică la ora actuală în domeniul vindecării minţii şi corpului. care mi-a permis să creez un scenariu foarte simplu. un proces complet de iertare şi unul de „integrare în viitor” care să le permită oamenilor să vadă din perspectiva prezentă cum se vor schimba lucrurile în viitor. care este o expertă în domeniul calculatoarelor.

aşa că m-am rugat ca şi ceilalţi oameni să recunoască imensa înţelepciune care există înlăuntrul lor. i-am răspuns eu. I-am povestit lui Don viziunea mea legată de „Procesul Călătoriei Emoţionale”. nu doar la nivel fizic. iar eu răsfoiam zecile de pagini ale primei schiţe a „Procesului Călătoriei Emoţionale”. care putea fi folosit într-o manieră cât se poate de pragmatică pentru a-i ajuta pe oameni să îşi parcurgă propria lor călătorie spirituală şi emoţională. Scenariul tău nu este doar remarcabil. I-am spus cât de recunoscătoare mă simţeam pentru tumoarea pe care mi-a oferit-o viaţa şi la ce libertate profundă ma condus „apelul ei la trezire”. În timp ce stăteam împreună pe canapeaua din sufrageria noastră. Ţineam în mâini un instrument „viu”. uimită şi şocată de răspunsul lui. pe care doream să îl transmit şi altora. M-am simţit flatată şi m-am gândit că munca asiduă pe care am depus-o în ultimele câteva luni începea într-adevăr să dea rezultate. nu doar în ceea ce priveşte cuvintele alese. am simţit că una dintre cele mai importante piese ale puzzleului pe care încercam să îl dezleg de atâta vreme a ajuns în sfârşit la locul ei. A adăugat: „Ai muncit luni la rând şi se vede. este şi cât se poate de pragmatic”. dar şi sintaxa şi conţinutul lor.„Nu”. dar Don părea sincer impresionat. Eu mă aşteptasem mai degrabă să fie critic şi să îmi caute nod în papură. Tumoarea a fost pentru mine un dar nepreţuit. ci şi pe alte nivele. lăsându-se inspiraţi de ea să îşi .

I-am mai spus lui Don cât de mişcată m-am simţit în ultimele luni şi cât de privilegiată mă simţeam pentru că mi s-a permis să îi ajut pe alţi oameni să îşi descopere propriul sine real. care stau . Această afirmaţie mi se pare cu deosebire adevărată în cazul procesului de vindecare. de dornici să reuşească. Înţelepciunea corpului de-abia aşteaptă să ne ajute să ne eliberăm de vechile noastre probleme. I-am spus de asemenea lui Don că ceea ce îmi doream cel mai mult era să lucrez cu oameni care aveau probleme fizice. aceasta va face o mie de paşi către tine”.parcurgă propria călătorie spirituală şi fizică a descoperirii de sine. şi că îmi doream cu ardoare să îi ajut nu doar să se elibereze la nivel emoţional. de curajoşi. Este suficient ca noi să facem un mic efort pentru ca ea să facă tot restul. iar rezultatele pe care le-au obţinut au reflectat de fiecare dată măreţia lor interioară. blocaje şi boli. Toţi cei cu care am lucrat au fost incredibil de deschişi. precum şi uimirea pe care mi-o producea de fiecare dată succesul pe care l-am obţinut cu fiecare în parte. am putut vedea cu ochii mei cât de puternică este metoda de revelare şi de descoperire a amintirilor ’ stocate în interiorul celulelor. În urma experienţei pe care am trăit-o cu tumoarea mea. Am auzit odată un maestru spiritual spunând: „Dacă faci un singur pas către Graţie. Dorinţa sufletului de a ajuta corpul să se elibereze de problemele emoţionale stocate în celulele sale ani la rând nu înceta să mă uimească. ci şi să se vindece la nivel fizic.

Don a plecat la New York pentru a ţine unul din seminarele sale din seria Robbins Research. 15 A doua zi. nu credea în proverbul: „Câinele bătrân nu mai învaţă trucuri noi”. Ruth i-a spus lui Don: „Ştii. Aveam convingerea că această experienţă nu avea cum să fie strict personală. în condiţiile în care era programată pentru operaţia chirurgicală peste o lună. Medicii îi spuseseră că singura ei opţiune era operaţia chirurgicală şi extirparea completă a uterului. De fapt. Ştiam că ea trebuie să fie valabilă pentru toţi oamenii. Soţul meu a încurajat-o cu căldură să încerce. Era dispusă să încerce orice metodă care ar fi putut-o ajuta să se vindece. faptul că am trecut de vârsta la care pot avea copii nu înseamnă în niciun caz că doresc să-mi fie extirpate organele genitale. m-am rugat din nou în tăcere să încep să atrag către mine oameni care se confruntau cu probleme fizice şi care doreau să lucreze la nivelul sufletului. În timpul vizitei la New York. mi se pare că acestea stau foarte bine acolo unde sunt!” Auzise de la o prietenă că eu am reuşit să îmi vindec o tumoare mai mare ca a ei şi se întreba dacă Don îi putea da un sfat. dar şi la nivel emoţional. De aceea.la baza bolii. I-a spus că fusese diagnosticată cu o tumoare uterină de mărimea unui grepfrut şi deşi avea peste 60 de ani. spunându-i că nu este niciodată prea târziu pentru a învăţa ceva nou şi că el unul s-a convins că omul se . o femeie pe nume Ruth l-a sunat şi l-a întrebat dacă o poate ajuta.

nu-i aşa?” „Da”. mi-a răspuns ea. am fost încântată să vorbesc cu ea. Oricum. Am întrebat-o ce tip de tumoare are. I-am spus că îi admir curajul şi deschiderea interioară. I-a sugerat să mă sune şi să vorbească direct cu mine. dornici să întreprindă „Călătoria”. „Înseamnă că nu este niciun pericol dacă amâni operaţia”. dar ştii cum sunt medicii…”. Don a uitat să mă sune pentru a mă avertiza că i-a dat femeii numărul meu de telefon. Rugăciunea mi-a fost astfel ascultată. aşa că atunci când aceasta m-a sunat. „Înseamnă că este o tumoare benignă (necanceroasă). Am întrebat-o atunci dacă este dispusă să amâne următoarea consultaţie medicală cu şase săptămâni. nu este. iar ea mi-a răspuns că medicii consideră că este de tip fibroid. . şi i-am precizat că vindecarea la nivel celular este indiscutabil posibilă. m-a luat prin surprindere. Deja începeam să atrag către mine oameni cu probleme fizice. După ce va auzi povestea direct de la sursă. dar nu ai puteao amâna? Mie mi-a luat şase săptămâni pentru a mă vindeca în totalitate şi nu aş dori să urgentăm mai mult lucrurile”.poate vindeca singur. cu un puternic accent new-yorkez. „Nu. „Ştiu că nu îţi cer un lucru minor. el o va ajuta atât cât îi va sta în putinţă. dar sunt programată pentru operaţie peste o lună”. „Bine. la numai o zi după ce am făcut-o.

se va elibera emoţional de cauza care a stat la baza tumorii sale şi va învăţa lecţia pe care trebuia să i-o predea aceasta. Ruth m-a întrebat dacă am mai încercat acest proces cu o altă persoană care avea o tumoare. În cel mai rău caz. nu o puteam învinovăţi. care îi va transmite procesul fizic pe care l-am creat în urma vindecării mele. dar întrucâtva sceptică. Am vorbit la telefon circa 45 de minute. Dacă nu ştiu din experienţă directă că o afirmaţie este adevărată. ar fi putut scăpa de tumoare. În cazul cel mai rău. că vindecarea se poate produce într-un interval de timp atât de scurt. Ruth s-a decis să îşi amâne operaţia cu două luni şi a stabilit o întrevedere cu Don. Şi eu procedez la fel. dar am asigurat-o că nu avea nimic altceva de pierdut decât vechile ei tipare limitate şi amintiri traumatice stocate în interiorul celulelor sale. Am recunoscut că ea era prima.Femeia a ezitat. sugerându-i în final să se programeze la o consultaţie cu soţul meu. iar la sfârşitul conversaţiei mi s-a părut recunoscătoare. nu o consider decât o sumă de cuvinte. considerând cazul ei mai degrabă de rutină decât o urgenţă. am început să-i relatez propria mea poveste. S-a dovedit că medicii nu i-au făcut rticiun fel de probleme. nu era urgentă. oricum. Din fericire. dar se pare că nu am reuşit s-o conving pe deplin. În cazul cel mai fericit. ar fi pierdut două ore din viaţa ei şi ar fi amânat o operaţie care. . I-am explicat limpede. încă de la prima mea frază. La urma urmelor. De aceea.

În acest fel. i-am spus: „Curios. către Sursa lor. Încă şi mai interesant mi se pare faptul că îl vei aplica în cazul unei femei care are o tumoare în interiorul uterului!” . Tocmai terminasem noua versiune scrisă a procesului prin care am trecut în urma şedinţei de masaj. tu eşti cel care aplică pentru prima dată procesul fizic. I-am descris în detaliu lui Don noua sintaxă a Călătoriei Fizice şi i-am dat câteva sugestii specifice pentru cazul lui Ruth. Capsula era ghidată de înţelepciunea corpului lor. După ce mi s-a părut suficient de încrezător că va reuşi să se descurce cu aceasta. Ei îşi puteau accesa şi prelucra amintirile celulare în locurile alese de inteligenţa lor corporală. aşa că nu trebuiau să facă niciun efort personal şi nu trebuiau să se gândească la ceva anume. procesul le cerea acestora să pătrundă mental într-o capsulă magică ce îi putea transporta în orice parte a corpului lor. ci geniul lor interior. Am folosit în textul meu un limbaj uşor accesibil pentru minţile celor care nu erau foarte preocupaţi de conştiinţa de sine şi am creat o „Călătorie Fizică” ce îi putea ghida limpede pe aceştia. Tot ce trebuiau să facă era să lase capsula să îi conducă acolo unde doreau. nu eu. printr-o serie de paşi concreţi. mă asiguram că cea care lua deciziile nu era mintea lor conştientă.Don m-a sunat în seara zilei următoare şi m-a rugat: „Spune-mi din nou cum te-ai scufundat în interiorul tumorii şi cum ai scos la suprafaţă amintirile stocate în ea”. În esenţă.

I-am păcălit de data asta. numai ca să fie sigură că a înţeles totul corect”.„Da. aşa că nu am putut asculta mesajul pe care ni l-a lăsat pe robotul telefonic. Don m-a sunat şi mi-a spus: „în mod surprinzător. Trei zile mai târziu. Voi doi nu veţi fi decât nişte simpli participanţi la acest proces. „Ei bine. Brandon”. dar să nu uităm că are peste 60 de ani şi că nu dispune de cunoaşterea şi de înţelegerea ta. cei doi s-au întâlnit încă o dată. Vreau să ştiu cum a mers”. Medicii nu mi-au mai găsit nicio tumoare. ne-am convins deja de acest lucru. Procesul de vindecare nu va depinde nici de tine. m-am dus în sfârşit la consultaţie. Când ne-am întors acasă. „Foarte bine. Mi-a spus că mai doreşte o consultaţie. Sună-mă după ce ai terminat. Nu are cum să îi strice. ci doar o cantitate mică de lichid pe care au drenat-o cu un ac… M-am gândit să vă comunic acest lucru. a mers foarte bine. spunea mesajul. Fundaţia Robbins Research ne-a trimis pe mine şi pe Don în Australia pentru a ţine seminare. Nu am mai auzit nimic de la Ruth timp de trei luni. ce ziceţi. ci de inteligenţa infinită din organismul ei. nu?” . nici de Ruth. Şi astfel. ci procesul! Din fericire. Aşa cum iam spus şi eu. „Oricum. Femeia are multă deschidere pentru o bătrână de peste 60 de ani şi a acceptat să încerce procesul. nu persoana contează. m-am simţit emoţionată recunoscând accentul new-yorkez înregistrat pe robotul telefonului nostru. nu are nimic altceva de pierdut decât vechile amintiri emoţionale”.

ci puteau aplica procesul de unii singuri. mi-am dat seama că aceşti oameni sunt cei mai potriviţi pentru a învăţa despre „Procesul Călătoriei Emoţionale”. la ei acasă. m-am decis să îl iau cu mine în Australia. în caz că voi avea nevoie de el. le dădeam oamenilor „peşti”. Australienii sunt nişte oameni extrem de primitori şi de amabili. am continuat să lucrez la rafinarea „Procesului Călătoriei Emoţionale”. Altfel spus. dar nu îi învăţam să pescuiască. De fiecare dată când lucram cu cineva. aşa că nu puteam spune că l-ar fi învăţat ei înşişi. ei nu mai trebuiau să se ducă la un terapeut profesionist. M-am gândit adeseori că ar fi mult mai eficient dacă i-aş învăţa pe oameni cum să aplice singuri acest proces. În acest fel. Trecuseră 21 de luni de la boala mea şi până atunci nu lucrasem decât în şedinţe individuale. iar entuziasmul şi deschiderea interioară a locuitorilor săi m-au impresionat plăcut. ţinând cont de tot ce am învăţat în urma lucrului cu alţi oameni. 16 În timp ce ne pregăteam pentru excursia noastră în Australia.Vocea ei avea o intonaţie amuzată şi oarecum detaşată. De aceea. scenariul devenea mai limpede. practic eu eram aceea care îi ghida de-a lungul procesului. . În Australia am petrecut o perioadă realmente minunată. mai precis şi mai „prietenos” (mai uşor de înţeles). Deşi rezultatele pe care le-au obţinut clienţii mei au fost mai mult decât impresionante. Ţara mi s-a părut extrem de tânără. Cât timp am stat acolo.

„Nu ar fi minunat dacă oamenii ar avea la dispoziţie un scenariu cu care să lucreze şi pe care să îl poată împărtăşi celor dragi?”. ci ar trebui să conştientizăm din ce în ce mai plenar diamantul pur care există în centrul fiinţei noastre. era de preferat ca ei să îşi decojească singuri propriile straturi emoţionale. astfel încât să dispună de un instrument cu ajutorul căruia să îşi poată rezolva din mers orice problemă care apare în viaţa lor.La urma urmelor. să îşi rezolve problemele emoţionale. „Decât să stea şi să se uite la televizor în fiecare seară. natura şiar fi urmat apoi cursul. să aplice iertarea şi să uite astfel pentru totdeauna de vechile lor dureri. procesul nu este altceva decât o Călătorie! Nu este un plasture pe care să-l aplici undeva. adică vindecându-le trupul. Noi nu ar trebui să încetăm nicio clipă procesul de transformare interioară. Dimpotrivă. mai bine ar opta pentru a lucra din . făcând ce ştie ea mai bine. Dacă ar fi învăţat să aplice singuri acest proces. iar dorinţa mea sinceră este ca ei să continue să aplice procesul pentru soluţionarea lor. M-am gândit de asemenea cât de minunat ar fi dacă i-aş putea învăţa pe oameni cum să aplice împreună „Procesul Călătoriei Emoţionale”. uitând apoi de el. m-am întrebat în sinea mea. Nu era absolut necesar ca eu să fie prezentă în persoană în timpul călătoriei lor vindecătoare. să descopere astfel tăcerea sinelui lor. eliberându-ne treptat de tot mai multe straturi limitatoare care ne împiedică să ne identificăm cu el. Toţi oamenii au foarte multe probleme emoţionale de rezolvat.

Nu era un număr foarte mare de oameni. În urma acestor gânduri. într-o libertate deplină”.când în când cu ei înşişi în vederea unei transformări interioare profunde. de un tipar mental sau de o boală fizică de care nu au reuşit să scape până atunci. dar nici nu aveam nevoie de mai mult. aşa că am fost nevoită să insist din nou: „Procesul pe care doresc să vi-l predau este adresat celor care . Catherine şi Peter. oricât de mult ar fi încercat şi la oricâte seminare şi cursuri ar fi participat. Le-am povestit pe scurt participanţilor propria mea experienţă şi le-am spus că nu doresc să vină decât acei oameni care aspiră sincer să se elibereze de o problemă emoţională care îi apasă. Într-o seară de duminică la sfârşitul seminarului ţinut de Don. Casa acestora este suficient de încăpătoare şi în ea puteau intra cu uşurinţă 16 persoane. trăindu-şi apoi viaţa ca o expresie a sinelui lor real. oricâtă terapie ar fi făcut. Nu aveam decât 16 locuri libere şi doream ca acestea să fie ocupate de oameni care îşi doreau cu ardoare să se elibereze de o problemă care i-a măcinat ani la rând. întrucât mă aflam eu însămi la început. m-am decis să ţin serile un mic seminar acasă la bunii mei prieteni. am lansat o invitaţie publică pentru noul meu seminar. Jumătate din cei aflaţi în sală şi-au ridicat mâinile. Am adăugat că nu doream să invit la seminarul meu oameni interesaţi doar să înveţe o nouă tehnică. Numărul lor depăşea cu mult posibilităţile mele.

Don se afla şi el lângă mine. aşa că puteam răspunde imediat atunci când cineva avea o nelămurire sau avea de pus o întrebare. şi nu celor care doresc să afle ceva nou dintr-o simplă curiozitate. El se adresează exclusiv celor care doresc să privească tigrul în ochi. Privind expresiile dezamăgite ale celor care nu au apucat locuri. împiedicându-i să se bucure de fericirea care reprezintă esenţa fiinţei lor. Mi s-a părut uşor de gestionat: eram un instructor la fiecare două cupluri care lucrau. Aşadar. aşa că i-am rugat să mă ajute şi să îi asiste pe cei care aplicau pentru prima dată în viaţă noua Călătorie. oferindu-şi imensa expertiză pentru acest prim seminar. îi rog să vină în salonul alăturat doar pe cei care sunt pregătiţi să facă o astfel de muncă profundă pentru a pune o dată pentru totdeauna capăt unei poveşti neplăcute din viaţa lor". adică să se confrunte direct cu vechile lor amintiri şi tipare emoţionale de care s-au temut sau s-au ferit până acum. Nu mi-am imaginat niciodată cât de mare este dorinţa profundă a oamenilor de a-şi cunoaşte adevăratul sine şi de a se elibera de vechile cătuşe emoţionale care i-au ţinut înlănţuiţi. Tocmai terminasem de predat „Procesul Călătoriei Emoţionale” unui cuplu de prieteni apropiaţi din Australia. aveam opt cupluri care aplicau procesul.aspiră sincer către eliberare. m-am simţit groaznic că trebuie să îi refuz. Doream ca . De aceea. supravegheate de patru oameni. Locurile disponibile s-au ocupat imediat.

iar eu m-am pregătit să iau cuvântul.toţi cei prezenţi să ştie că se aflau într-un mediu sigur şi că erau întru totul sprijiniţi. Mi-am dat atunci seama că această tăcere era contagioasă. care reflecta energia acumulată în cameră. Am citit odată un text . dar şi foarte multă nervozitate. Mi s-a părut că ne scăldăm cu toţii într-un ocean de iubire. în care mintea nu mai gândeşte. la nesfârşit. dar în aer plutea o luciditate aparte. Spre surpriza mea. Întreaga cameră părea scufundată în tăcere. ne-am deschis ochii. După câteva minute. pentru ca toţi ceilalţi prezenţi să „intuiască” această stare. Nimeni nu se mişca. Mintea mea a devenit extrem de liniştită şi s-a eliberat complet de gânduri. M-am trezit în scurt timp în starea de pace profundă care a devenit o constantă în viaţa mea din ultimele luni. toţi cei 16 invitaţi au sosit mai devreme sau la timp. Ai fi putut auzi chiar şi căderea unui ac. I-am rugat pe cei prezenţi să facem o scurtă meditaţie pentru a ne linişti energiile şi pentru a ne ancora în momentul prezent. ci se extinde mult dincolo de acesta. Toată lumea şi-a închis ochii şi am făcut împreună o meditaţie în tăcere. am simţit în aer o stare de nerăbdare şi de anticipare. Am simţit cum conştiinţa mea se dilată şi umple nu doar spaţiul din cameră. ancorândune din ce în ce mai profund în prezenţa atotputernică a Sursei. După ce ne-am strâns cu toţii. Este suficient ca o singură persoană să se scufunde în această stare de tăcere profundă. cuprinzând totul în sine.

după ce am trecut de acest „prag”. le-am povestit participanţilor despre propria mea călătorie vindecătoare. B. Sat înseamnă „adevăr”. Le-am împărtăşit uimirea şi veneraţia pe care le-am simţit atunci când m-am trezit în prezenţa înţelepciunii mele interioare. în timp ce eu nu eram decât un simplu participant exterior la acest proces. . Satsang. În timp ce le povesteam. trăind pentru o clipă o viaţă mai intensă şi mai limpede. am auzit foarte des un cuvânt sanscrit folosit frecvent pentru a descrie acest fenomen: satsang. am ajuns în prezenţa extraordinară a iubirii şi am înţeles că aceasta reprezintă esenţa propriului meu suflet. şi cum mi-am dat atunci seama că această inteligenţă lăuntrică era responsabilă pentru orice proces de vindecare. De-a lungul anilor. continuam să simt starea de pace în care ne scăldam cu toţii. iar sang înseamnă „în compania”. Nu am uitat să le vorbesc participanţilor inclusiv despre procesul de decojire a straturilor emoţionale. dincolo de care se află un vid teribil şi aparent negru. Satsang înseamnă aşadar „în compania adevărului”. care descrie perfect acest lucru: „Noi ne putem linişti mintea astfel încât aceasta să devină ca apa unui lac. Yeats. în care ceilalţi oameni îşi pot privi chipul reflectat. datorită liniştii noastre”. După meditaţie. Ei bine.minunat scris de W. starea de satsang. adică în prezenţa acestuia sau în stare de comuniune cu el. într-o astfel de stare colectivă ne aflam în această seară cu toţii: în prezenţa adevărului. Le-am povestit cum.

De aceea. Le-am povestit participanţilor de convingerea mea că adevărata vindecare începe întotdeauna pe nivelul sufletului. descoperind astfel cine suntem cu adevărat. am privit adânc în ochii lor şi m-am simţit încurajată de faptul că toţi păreau să înţeleagă ce le spuneam. În timp ce le vorbeam oamenilor. pentru a ajunge la inima unei probleme emoţionale.Am continuat spunându-le că am căpătat convingerea că toţi oamenii îşi pot cunoaşte sinele real. fapt pentru care i-am fost recunoscătoare. Ian avea o frustrare care îl măcina de mult. dacă doreşte să facă o demonstraţie pe viu a procesului Călătoriei. Numai în acest fel putem ajunge noi la cauza ultimă a problemei cu care ne confruntăm. L-am întrebat apoi pe unul dintre prietenii mei. al conştiinţei pure. eliberându-ne astfel pentru totdeauna de ea. ci mai degrabă o călătorie de revelare a propriului suflet. căpătând astfel acces la înţelepciunea lor interioară care emană în mod natural din sursa lor. după care se reflectă de-a lungul straturilor emoţionale succesive care îmbracă acest suflet. noi trebuie să ajungem mai întâi de toate la inima propriei noastre fiinţe. Ian a consimţit imediat. Am accentuat faptul că metoda pe care le-o propuneam nu era un proces de „prevalenţă a minţii asupra materiei”. Ian. Odată ce intrăm în contact cu esenţa noastră. cu mult entuziasm. până la nivelul corpului fizic. . aşa că ne-am decis să începem cu aceasta. înţelepciunea ei ne poate conduce pas cu pas către descoperirea amintirilor emoţionale îngropate în celulele corpului nostru.

În finalul exerciţiului. şi deci avea o fire uşor rezervată. Am observat atunci că ochii multora dintre participanţi s-au umplut de lacrimi. Camera s-a umplut cu o atmosferă palpabilă de gingăşie şi de compasiune. Am privit în jur. Foarte mulţi dintre cei prezenţi lăcrimau vizibil. toţi cei prezenţi păreau să participe împreună cu el la călătoria pe care o făcea. Ian arăta strălucitor şi părea la fel de deschis ca un copil mic. Pe măsură ce Ian se scufunda din ce în ce mai mult în adâncurile emoţiei sale. Ian a ajuns la un strat al neajutorării şi a început să plângă. Când s-a aruncat însă în ea şi a experimentat starea de pace profundă. faţa lui s-a luminat gradat şi a început să emane o mare fericire. Cu toţii se simţeau incredibil de mişcaţi în faţa transformării profunde la care au asistat într-un timp atât de scurt. Când a ajuns în faţa găurii negre. i-am fost cu atât mai recunoscătoare pentru deschiderea lui emoţională şi pentru dorinţa lui de a parcurge toate straturile emoţiei sale în public. el le-a putut transmite în sfârşit părinţilor săi ce a simţit în acel moment.Deşi ne aflam în Australia. pe care el o numea vid. La un moment dat. De-a lungul procesului. De aceea. Ian era englez. la care se adăuga o mare deschidere . Ian a manifestat o anumită rezistenţă. în jurul focului de tabără. şi-a amintit şi el un incident din copilărie. Când procesul s-a încheiat. după care i-a fost uşor să îi ierte. frustrat şi neputincios că nu îşi poate comunica dorinţa de a fi ajutat. când s-a simţit abandonat.

În timp ce mă plimbam prin cele două camere ale casei în care erau adunaţi invitaţii. de la terapia psihiatrică la medicamente şi la seminare. ne blocăm şi ne întoarcem la vechile noastre obişnuinţe. oare nu facem cu toţii la fel? Chiar când suntem pe punctul de a ne elibera. dar nimic nu a funcţionat. de câte ori ajungea în faţa găurii negre. am discutat cu ea şi femeia mi-a spus că aceasta ar putea fi ultima ei şansă de vindecare. Cu toţii ne temem de necunoscut şi suntem dispuşi să îl evităm cu orice preţ. chiar cu riscul de a nu ne elibera niciodată de vechile noastre suferinţe”. În acest fel. Chiar şi pentru a se da jos din pat dimineaţa trebuia să se lupte cu ea însăşi. Abia a reuşit să se mobilizeze şi să vină la acest seminar. supraveghind ce făceau. nu-mi venea să cred văzând cât de profunde erau experienţele lor şi de câte amintiri emoţionale neplăcute s-au eliberat ei. ceva din interiorul nostru ne opreşte. Femeia de care vorbesc era diagnosticată cu o depresie cronică şi era atât de afectată încât fusese pensionată medical în ultimii şase ani. Momentul era perfect pentru a le sugera oamenilor să îşi ia fiecare exemplarul din scenariu. . Până atunci a încercat absolut totul. Înainte de începerea procesului. Am notat acest lucru şi m-am gândit în sinea mea: „Hm. să se împartă pe perechi şi să îşi înceapă propria călătorie.interioară. O singură femeie părea să aibă dificultăţi în a se scufunda în straturile succesive ale emoţiei sale. ea o evita şi se întorcea de unde a plecat.

Acest ciclu este un prieten vechi. Când am ajuns în dreptul ei. da. Cât de terorizată am fost atunci! Am simţit instantaneu o compasiune profundă pentru femeia din faţa mea. dar ştiam că pentru a se elibera de vechiul ei tipar emoţional. va trebui să îşi adune curajul şi să se confrunte cu gaura neagră. la disperare. întrucât aceasta este lucrul de care se teme cel mai tare!” Mi-am adus aminte de prima mea experienţă a vidului negru şi de teama mea că voi fi anihilată complet dacă voi cădea în el. Tot timpul procedezi aşa?” „O. într-adevăr. aruncându-se în ea. făcuse deja trei „întoarceri”. m-am gândit: „Hm. la anxietate şi la teamă. la dezolare. Nu-i de mirare că refuză să se arunce în gaura neagră. la fel ca în toate celelalte încercări pe care le-a făcut de-a lungul ultimilor şase ani. este singurul lucru pe . Scenariul este clasic. apoi la neajutorare. descrie perfect tiparul depresiei. Când am citit notiţele partenerului ei. De aceea. în care acesta a descris straturile emoţionale prin care a trecut femeia. motiv pentru care te simţi furioasă şi frustrată. dar fermă: „Nu recunoşti acest tipar? Tu treci de la depresie la lipsa de speranţă. De fapt.Vocea ei era complet stinsă. pe care îl cunosc foarte bine. ca şi cum ar fi stabilit dinainte că va da greş şi de această dată. reflectând lipsa ei de speranţă. Ce faci în continuare? Devii şi mai deprimată din cauza noii frustrări pe care o simţi şi reiei de la capăt întregul ciclu. Pur şi simplu nu se putea hotărî să se arunce în gaura neagră. i-am spus cu o voce blândă. după care ajungi în faţa acestei găuri negre şi te blochezi.

Am întrebat-o atunci dacă doreşte cu adevărat să se elibereze din acest ciclu. va trebui să AI ÎNCREDERE”. să te relaxezi şi să te arunci în ea. „Bine. va trebui să te confrunţi cu gaura neagră şi să te abandonezi în faţa ei. De fapt. Am ghidat-o astfel din nou de-a lungul straturilor ei emoţionale succesive. „Ce-ar fi să te relaxezi. Când a ajuns din nou în faţa găurii negre. Ce crezi că s-ar întâmpla atunci?” „Nu ştiu ce s-ar putea întâmpla”.care îl fac. dar nu ştiu ce se va întâmpla cu mine dacă voi face acest lucru”. să zâmbeşti şi să te arunci senină în această gaură neagră? Am întrebat-o eu. având grijă să nu insist foarte mult asupra lor. renunţ. Călătoria nu are nimic de-a face cu lamentările şi cu exprimarea durerii de-a lungul căii. „Înţeleg. dar dacă doreşti să te eliberezi. întrucât avea tendinţa să se lase înghiţită de ele şi nu doream ca gândurile negative să îi distragă atenţia. după care devin atât de frustrată încât mă deprim şi mai tare”. i-am spus. nu-mi mai doresc nimic altceva de la viaţă!” „În acest caz. până când ajungi în sfârşit la sursă. m-a anunţat pe un ton de genul: „Ţi-am spus eu!” că s-a blocat din nou. Mi-a răspuns imediat: „Sigur că da. . Ori de câte ori ajung în faza de anxietate şi de teamă. ci doar cu conştientizarea plenară a emoţiei urmată de scufundarea imediată pe nivelul următor.

Miam dat seama de mai multă vreme că atunci când sunt scufundată în Marea Tăcere. I-am dat din nou scenariul partenerului ei. de la cineva care a parcurs deja acest proces. „Sunt iubire… Sunt Dumnezeu… Este Dumnezeu… Este… Nici nu ştiu ce este… Sunt liberă… Sunt libertate… Sunt frumoasă… Sunt frumuseţe pură…”. iar cei doi au încheiat cu succes procesul. să îl experimentezi tu însuţi direct. După un scurt moment de confuzie. Au mai existat încă două cupluri care au simţit o anumită reticenţă şi care şi-au ridicat mâinile pentru a pune întrebări. nu este suficient să practici procesul. şi că şi-a dat seama că nu avea nimic de ce să se teamă. trebuie SA FII una cu el. A continuat să plângă multă vreme de uşurare şi de extaz. ochii ei au fost inundaţi de lacrimi. . Important era că a ajuns să ştie ce se ascundea sub acel strat al anxietăţii şi al fricii. femeia a început să tremure din toate încheieturile. i-am spus eu. iar ea a început să plângă cu suspine.„Bine. Atunci când lucrezi cu cineva. Sursa este o energie într-adevăr contagioasă. dar eu mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai face acest lucru”. Ştiam că restul procesului va fi floare la ureche pentru ea. dar s-a dovedit că de fapt nu doreau altceva decât să primească asigurări că fac bine ce fac. „Mă prăbuşesc… Mă prăbuşesc!” „Continuă să cazi”. Subit. Cei cu care lucrezi se pot „molipsi” atunci de la tine. cei cu care lucrez îşi găsesc mult mai uşor calea către această conştiinţă de sine.

Femeia îmi scria că în noaptea în care a efectuat Călătoria. „Ciudat. depresia ei a dispărut ca prin farmec. În timp. nu am dat nimănui adresa mea în acea noapte. Era al doamnei care fusese diagnosticată cu depresie cronică. dar oamenii nu se îndurau să plece. s-o fi întâmplat ceva?” M-am liniştit imediat. ne-am dezvoltat capacitatea de a rezolva prompt aceste provocări. în timp ce mă gândeam fără să vreau: „O. Cu toţii l-am parcurs deja de mai multe ori. De atunci şi până în prezent .Am aplicat frecvent acest principiu în şedinţele mele individuale şi la seminarele mele. Când am deschis-o. ne bucuram cu toţii de liniştea vindecătoare a comuniunii cu prezenţa Iubirii. trecând alături de ei prin acelaşi proces. am primit o scrisoare din Australia. a scos la iveală o anxietate copleşitoare ascunsă sub masca depresiei. Practic. Trei luni mai târziu. nu. fiindu-ne astfel mult mai uşor să îi ajutăm pe cei implicaţi în proces. era deja mult după miezul nopţii. noi îi putem asista literalmente. Când seminarul de seară s-a încheiat. aşa că suntem familiarizaţi cu provocările care pot apărea de-a lungul lui. El îmi permite de asemenea să le ofer asistenţilor mei un antrenament din ce în ce mai avansat. Această persoană trebuie să îşi fi dat multă osteneală ca să facă rost de adresa mea de acasă”. după ce am citit cuvintele ei simple. Atunci când lucrăm cu alţi oameni. dar extrem de emoţionante. m-am gândit. După ce şi-a privit în faţă şi şi-a rezolvat această problemă. am recunoscut numele de la sfârşitul ei. Inima a început să îmi bată cu putere.

Ori de câte ori primesc o astfel de scrisoare. În continuare. pentru prima data cât de uimitoare este Gratia care exista. prin care descoperă blocajele ascunse sau locurile rigide din organismul lor. În prima zi parcurgem cu toţii Călătoria Emoţională. ei se lasă ghidaţi de înţelepciunea lor interioară pentru a descoperi şi pentru a rezolva vechile probleme emoţionale care i-au măcinat. În cea de-a doua zi. care pot declanşa apoi boli. se ridica imediat din pat şi îşi vedea liniştită de treburi. Învaţă de asemenea tehnica focului de tabără şi integrarea în viitor. Mai mult. a tuturor. Participanţii învaţă şi experimentează procesul care stă la baza ei şi intră în contact cu sufletul lor. o călătorie minunată a descoperirii de sine la nivel corporal. mă simt la fel de emoţionată ca prima oară. acum se trezea dimineaţa devreme. ei descoperă amintirile stocate în interiorul celulelor lor. Este ca şi cum aş auzi din nou. fiind de fiecare dată uimită şi inspirată de curajul. într-un dosar uriaş pe care îl ţin ca pe o mărturie a imensei înţelepciuni şi a enormului curaj inerent în sufletul oricărui om. Dacă în trecut trebuia să facă un efort uriaş ca să se dea dimineaţa jos din pat.nu a mai fost depresivă nici măcar o secundă. a fost încântată să se întoarcă la muncă după şase ani de absenţă. pe care le rezolvă prin practicarea . Mai mult. participanţii învaţă să parcurgă Călătoria Fizică. Scrisoarea femeii se odihneşte acum într-un teanc alcătuit din sute de scrisori similare. puterea şi înţelepciunea care există înlăuntrul nostru.

Doresc să încep prin a-ţi relata povestea unui bărbat a cărui Călătorie Fizică a fost cu deosebire impresionantă. Scenariul pe care îl aplic la seminarele mele se află chiar la sfârşitul cărţii. de preferinţă unul care a citit la rândul lui această carte şi care este suficient de deschis şi dornic să lucreze cu tine. Nepoata lui a participat la imul din seminarele mele introductive şi i-a sugerat să mă consulte în particular în legătură cu starea sănătăţii sale. 17 Acum. Când nepoata m-a sunat ca să mă întrebe dacă îl pot primi. după ce o vei termina de citit. întrerupând lectura cărţii. astfel încât să pună o dată pentru totdeauna capăt acestor amintiri. a sosit timpul să afli mai multe despre Călătoria Fizică. în secţiunea intitulată „Instrumente”. Jim era un brutar în vârstă de 67 de ani.iertării. lăsândute ghidat chiar de vocea mea. este o fire încăpăţânată şi sceptică. că ai învăţat sau ai experimentat direct „Procesul Călătoriei Emoţionale”. sau o poţi face mai târziu. proprietar al unei mici brutării situată în nordul Angliei. Dacă nu ai cu cine să lucrezi. poţi apela la benzile audio care însoţesc această carte. De altfel. Este din . eliberându-se de ele. Doreşti să trăieşti şi tu experienţa directă a „Procesului Călătoriei Emoţionale”? O poţi face chiar acum. Tot ce trebuie să faci este să îţi rezervi două ore împreună cu un prieten în care ai încredere. ea a simţit nevoia să mă avertizeze: „Jim nu este familiarizat cu tot acest limbaj specific vindecării minţii şi corpului.

ca toţi locuitorii din acea zonă. I-am explicat că. s-a îndreptat direct către sufrageria mea şi s-a aşezat înainte de a avea şansa de a-l invita. „Încăpăţânarea nu este întotdeauna un lucru rău în sine. mia spus: „Nu ştiu cu ce te ocupi. yorkshirez. şi dincolo de privirea lui aprigă se ascundea o lumină interioară. Sper să nu vă lăsaţi intimidată de el!” M-am amuzat şi i-am răspuns că voi fi încântată să îl primesc. În stilul lui direct. L-am servit cu un ceai. pe care i-am detectat-o cu uşurinţă. neştiind nimic despre mine. oamenii care nu ştiu nimic despre acest gen de lucruri sunt cei cu care lucrez cel mai uşor. Avea ochii aprigi şi obrajii de un roşu aprins. dar el nu a mai aşteptat şi a trecut la subiect. „Ştiu şi eu… mi-a spus ea. Când iam deschis uşa. Ea dovedeşte o voinţă puternică. nici măcar povestea vieţii mele. sinceră să fiu…”. Era evident că omul gândea cu mintea lui şi că nu accepta toate prostiile pe care i le spuneau ceilalţi oameni. l-am privit în faţă. Vă asigur că Jim poate fi uneori extrem de încăpăţânat”. Mi-a devenit instantaneu simpatic. Am început deja să îl simpatizez!” Jim a venit Ia Londra cu trenul. M-am pregătit să îi ofer o versiune condensată a poveştii vieţii mele şi am început să-i spun: „Păi. sănătos. adeseori. dar nepoata mea consideră că m-ai putea ajuta”. Avea un licăr specific în ochi. Fără să stea mult pe gânduri.Yorkshire şi are un temperament destul de aprins. doar pentru că aşa l-a sfătuit nepoata lui favorită. dar el . Jim arăta exact aşa cum mi l-a descris Suzy.

ca şi cum ar fi dorit să aibă cu mine o conversaţie de la om la om. „Şi acesta ce a spus?” . Să-mi spună mie un medic că nu mai am decât trei luni de trăit! Ce nesimţire! Eu nu am încă de gând să dau ortul popii! Ştiu că nu mi-a sosit vremea să mor! Chiar dacă am cancer la plămâni nu am de gând să cedez cu una cu două! Ce prostie – la naiba!" „Şi. m-am dus la o consultaţie. în mod evi. aşa că medicul nu mi-a dat mai mult de trei luni de trăit. el s-a lansat imediat în relatarea poveştii vieţii sale: „Cu doi ani în urmă. Jim avea un stil absolut captivant de a povesti! „Ei bine. Jim nu avea nevoie de mai mult. m-a privit direct în ochi şi mi-a spus cu o voce cât se poate de gravă că mi-a găsit o tumoare canceroasă de mărimea unui ou într-unul din plămâni.mi-a tăiat-o scurt: „Nu.dent revoltat. Acesta mi-a spus să stau jos. curioasă la culme. A adăugat că nimeni nu mai poate face nimic pentru mine. ce s-a întâmplat mai departe?” l-am întrebat. aşa că trebuie să îmi pun în ordine afacerile. cu acelaşi licăr şugubăţ în ochi. la medicul meu de familie. a adăugat: „Le-am arătat eu! Le-am arătat tuturor!” Trebuie să recunosc că mi-a trezit interesul la culme. Aceasta era mult prea avansată. mi-am găsit un alt doctor”. După care. nu vreau să ascult povestea vieţii tale! Doresc să îţi spun povestea vieţii mele…”. L-am întrebat ce vrea să spună cu aceste cuvinte. Cu o plăcere evidentă. Îţi poţi imagina aşa ceva? M-a întrebat Jim.

Se pare că una dintre cele mai importante calităţi pe care o au aceştia (şi pe care cercetătorii o consideră principala cauză a supravieţuirii lor) este voinţa lor puternică de a trăi. Nu avea niciun fel de educaţie în domeniul sănătăţii. „Şi apoi. m-am gândit ce bine ar fi dacă am avea cu toţii această voinţă fantastică de a trăi. Am citit în mai multe cărţi despre fiziologia celor care supravieţuiesc în urma cancerului. M-am gândit că pe ea merită să o ascult. Fără să vreau. dar ştia foarte bine că nu trebuie să te iei automat după primul diagnostic. cei mai dificili pacienţi. care le pun medicilor cel mai greu răbdarea la .adevăr. Într. Adeseori. Apoi mi-am găsit un alt doctor. ce s-a întâmplat?” „Ei bine… în cele din urmă am găsit o doctoriţă care părea să aibă mai mult bun simţ. Era vestită pentru succesele pe care le-a avut şi pentru faptul că a ajutat şapte oameni cu acelaşi tip de cancer ca şi mine să intre în remisie. căci măcar ştie că este posibil să supravieţuieşti şi să te vindeci în urma acestei boli.„Mi-a spus că nu mai am decât două luni de trăit!” „Şi tu ce ai făcut?” „Ce puteam să fac? L-am concediat şi pe acesta. Il priveam cu o admiraţie neţărmurită pe acest bătrân vajnic de 67 de ard. Avea spiritul trezit şi un simţ al umorului frust. pe care l-am concediat de asemenea”. a fost primul medic cu care am vorbit şi care nu a fost convins din start că voi muri”. dar puternic. Exemplul bătrânului din faţa mea mi s-a părut minunat.

Îmi vine să le-o relatez oamenilor la seminarele mele. nu am avut nici cea mai mică îndoială că va reuşi. În continuare. Jim mi-a descris diferitele tratamente pe care le-a încercat: chimoterapie. A rămas şocat când m-a văzut! S-a albit la faţă. sunt şi cei care reuşesc să supravieţuiască. şi nu în metastază.încercare şi care sunt cei mai solicitanţi cu asistentele. mi-a repetat cu aceeaşi mândrie în voce: „Le-am arătat eu! Acum trei luni am făcut o scanare MRI (scanare cu raze X a ţesuturilor moi). aveam în faţă o imagine a sănătăţii perfecte. ca şi cum ar fi văzut o stafie! Fusese absolut convins că am murit cu 20 de luni în urmă! Şi nu am de gând să mă opresc aici! Intenţionez să mai trăiesc o vreme!” Văzându-i spiritul. fapt pe care i l-am şi spus. La fel de încăpăţânat cum a început. A adăugat cu un chicotit: „Acum două luni am dat întâmplător peste primul medic. Tumoarea a intrat în remisie. „Şi ce s-a întâmplat în continuare. radiaţii etc. Jim? L-am întrebat eu. Când şi-a terminat povestea. nu ai dat ortul popii!” Sinceră să fiu. Jim. pentru ca ei să afle astfel că este perfect posibil să se implice şi să participe direct la propria îor vindecare. şi-a încheiat povestea cu un triumfalist: „Nu mi-a sosit încă timpul!” I-am spus: „Povestea ta e incredibilă. Nu s-a răspândit!” Faţa lui era de-a dreptul luminoasă. În mod evident. că nu trebuie să se ia după primul diagnostic care le . aşa cum se aşteptau medicii. iar diagnosticul a fost pozitiv. Eu aveam în faţă exact acest gen de om.

mi-a spus el pe acelaşi ton stins. şi că au libertatea de a opta pe ce cale a vindecării doresc să o apuce. aproape vulnerabil. „Atunci de ce ai venit la mine? Mie mi se pare că eu însămi aş avea ce învăţa de la tine. „Ştiu că trebuie să învăţ o lecţie importantă în urma acestei boli. În felul meu. Doresc să aflu de ce mi-a apărut ea. „Aş vrea să ştiu de ce… De ce mi-a apărut această chestie”. tumoarea nu mi-a apărut numai ca să le dovedesc medicilor că se înşeală. El nu se sfia să recunoască în faţa mea că nu deţinea toate răspunsurile şi că spera să îl . Tu eşti un exemplu minunat pentru noi toţi”. ajutându-i astfel să înţeleagă că au posibilitatea să se vindece. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. mi-a şoptit el. felul lui exploziv de a fi s-a liniştit şi Jim a devenit liniştit. ca şi cum acesta ar fi o literă de lege. ştiu foarte bine. Nu mi-aş dori ca ea să apară într-o altă parte a corpului meu numai pentru că nu mi-am învăţat lecţia pe care trebuia să mi-o predea". „O. Mă aflam în prezenţa unui om cu un curaj rareori întâlnit.este prezentat. chiar asta şi fac”. aproape plângăreţ. Cu siguranţă. Tu eşti un exemplu viu al posibilităţilor ascunse în oameni”. iar faţa lui a căpătat expresia unui copil nevinovat. Vocea lui a devenit o şoaptă. dar simultan cu o smerenie copleşitoare. A trebuit să mă aplec către el pentru a auzi motivul vizitei sale. puţin stânjenit. Dintr-odată. mi-a răspuns el. arătând către piept. Cuvintele lui m-au uluit. Ar trebui să te implici tu însuţi şi să le vorbeşti celorlalţi pacienţi care suferă de boala ta.

Atunci. i-am povestit pe scurt propria mea experienţă şi i-am spus în final că aş fi fericită să îl pot ajuta să îşi scoată la lumină vechile amintiri stocate în interiorul tumorii sale. Poate că de data aceasta vei fi mai receptiv’. Chiar aceasta este specialitatea mea. am convingerea că trebuie să învăţ ceva în urma acestei experienţe. Jim m-a privit în ochi. ca şi cum ar fi dorit să îmi testeze sufletul. Şi astfel. astfel încât să înveţe lecţia pe care doreşte să i-o predea aceasta. i-am răspuns simplu: „Perfect. Cred. Hei. De aceea. dar am încredere în tine şi sunt dispus să încerc orice”. Jim a fost întru totul de acord cu mine. . lor le apare o altă tumoare”. De aceea. Mi-a spus: „O.ajut să descopere lecţia pe care dorea să i-o predea tumoarea lui. de asemenea. acesta le spune:. noi nu le vom mai repeta. şi deci nu au acceptat cunoaşterea pe care a dorit să le-o ofere în acest fel sufletul lor. că motivul pentru care atât de mulţi oameni acceptă să le fie extirpate chirurgical tumorile numai pentru a se trezi peste câţiva ani că acestea le apar în alte părţi ale corpului este acela că nu şi-au învăţat lecţiile. Eu îi ajut pe oameni să descopere lecţiile pe care doresc să li le transmită bolile lor. Eram atât de emoţionată de această vulnerabilitate şi de această gingăşie încât nu am reuşit să spun nimic timp de câteva minute. Convingerea mea sinceră este că dacă ne vom învăţa aceste lecţii. În final. nu ai ascultat primul meu apel la trezire. dar nu ştiu încă ce”. o voi face din nou. după care mi-a spus liniştit: „Tot nu ştiu cu ce te ocupi.

Jim era la şcoală. s-a eliberat şi a fugit din şcoală. Aceasta nu se afla însă acolo. S-a dus direct acasă şi şi-a căutat mama. Aveam în faţă un om care nu ştia absolut nimic despre ansamblul minte-corp. unde a găsito. dar care intuia că există ceva mai profund. Jim a luat-o în braţe şi a încercat să o trezească. De îndată ce a ajuns în interiorul plămânului bolnav. când o bombă a căzut chiar în zona în care locuia el. A continuat să o scuture. într-o perioadă în care Anglia se afla în război. care trebuie înţeles. care nu i-a mai trecut niciodată de atunci. Zăcea pe jos. încrederea lui în mine era aproape copilărească. Jim a intrat în panică. În acel moment. în mintea lui a apărut o amintire foarte vie.Am început astfel împreună procesul Călătoriei Fizice. frumoasă şi tânără. aparent intactă. el a ieşit în stradă. Avea 16 ani. fiule”. În cele din urmă. S-a luptat cu profesorii săi. înainte de a apuca să-l întreb ce vede acolo. ca şi cum ar fi adormit. pe atât de deschis şi de sincer s-a dovedit Jim de-a lungul procesului. A simţit atunci o furie oarbă împotriva lui Dumnezeu. Mam gândit din nou în sinea mea cât de însetaţi suntem cu toţii de dorinţa de a ne înţelege lecţiile şi de a ne elibera. Cât de divină este această sete! Pe cât de încăpăţânat şi de puternic era. Bombele germane cădeau deasupra întregii ţări. Tatăl lui îşi părăsise familia. Cum l-ar fi putut ierta pe Dumnezeu pentru . până când un ofiţer de poliţie a venit şi i-a spus: „E moartă. iar el trebuia să aibă grijă de mama sa.

în timp ce Jim a dat glas furiei sale nerostite timp de 50 de ani împotriva lui Dumnezeu. I-am cerut apoi să îşi imagineze ce i-ar răspunde Dumnezeu. I-am cerut să vizualizeze un foc de tabără chiar acolo. Când a sosit timpul ca Jim să îl ierte pe Dumnezeu. Neştiind ce să facă cu ea. furia i s-a amplificat şi mai mult. în plămânul lui stâng. Practic. Cum au putut ucide soldaţii o femeie inocentă? Ce compasiune ar fi putut avea el pentru un popor atât de rău? Toată acea furie imposibil de exprimat şi de rezolvat a ieşit la suprafaţă. Am rămas apoi tăcută. pentru o mică discuţie. inima acestuia s-a deschis la maxim şi din ea a ieşit la iveală o iertare profundă. Se pare că Dumnezeu avea alte planuri pentru mama lui.că i-a răpit mama înainte să-i fi venit sorocul? Cum i-a putut face aşa ceva? Ce fel de Dumnezeu era? Ce fel de Dumnezeu face astfel de lucruri? Apoi. întrucât se afla exact în planul în care trebuia să fíe. era orientată împotriva inamicului. inclusiv pe Dumnezeu. atât de infinită încât . Mai mult. Cum iar fi putut ierta vreodată pe acei nazişti infernali? Mama lui nu s-a putut apăra. scoţând-o astfel pentru prima dată din pieptul său şi din celulele sale. El i-a spus lui Jim că sufletul acesteia era perfect împăcat. ca de obicei în astfel de cazuri. în interiorul plămânului stâng. tânărul Jim a ascuns-o lângă inima lui. l-am sugerat lui Jim un lucru pe care nu l-am mai aplicat până atunci. şi să-i invite pe toţi cei implicaţi în amintirea lui. De data aceasta. iar din adâncurile conştiinţei sale a ieşit. o înţelepciune nebănuită de el. nu era implicată în niciun fel în acel război.

de fapt. Tu ai fost profesorul meu. În continuare. Din el emanau o inocenţă copilărească şi o pace nesfârşită. . Din el a ieşit la iveală o furie atât de năprasnică încât nu ştiam dacă propria mea inimă o va putea suporta.numai asistând la acest proces mi s-a oprit respiraţia. el s-a adresat naziştilor. iar mamele lor erau la fel de ameninţate cum fusese a lui. am rămas tăcută alături de acest om extraordinar. care strălucea într-o lumină plină de pace. Şi asupra lor erau aţintite alte arme. din inima lui Jim s-a revărsat o compasiune uriaşă. şi nu invers”. Apoi din nou. aceasta i-a răspuns prin gura inamicilor săi că nu făceau decât să îndeplinească nişte ordine şi că. iar faţa lui a căpătat o expresie blândă. când şi-a întrebat înţelepciunea interioară de ce au procedat aceştia cum au procedat. Nu mai aveam nevoie de cuvinte. Umilinţa şi iubirea lui Jim m-au făcut să îmi doresc să îngenunchez chiar acolo. erau la fel de speriaţi ca şi el. Aş dori să fii deschis în faţa posibilităţii ca aceasta să nu îţi mai găsească nicio tumoare”. la fel ca diamantele. arătându-şi pentru prima dată adevăratul chip. Înainte de a se ridica să plece. Când procesul s-a încheiat. I-am spus cu blândeţe: „Am avut dreptate. i-am mulţumit pentru vizita pe care mi-a făcut-o şi i-am spus: „Ştiu că urmează să îţi faci o nouă radiografie MRI peste două săptămâni. Înţelegându-le pentru prima dată punctul de vedere. Ochii i-au licărit din nou. Parcă şi-ar fi scos de pe chip o mască de ciment.

Cine ştie? S-ar putea să fii primul caz de acest fel. oarecum surprins de această sugestie. Probabil că sunt cea mai norocoasă fiinţă în viaţă. Au trecut trei săptămâni fără să primesc nicio veste de la Jim. nici vorbă. nu mai ţipă la ajutoarele sale atunci când acestea varsă făina pe jos sau când pâinile nu le ies cum trebuie. I-am răspuns cu aceeaşi blândeţe: „Bine. Nu există nicio mărturie a vreunei persoane care a avut acest gen de tumoare şi căreia să îi fi dispărut. rămâi totuşi deschis în faţa acestei posibilităţi.„O. Vezi tu. Pe un ton de un entuziasm nestăvilit. Aşa ceva nu se poate întâmpla. de altfel. Eu nu am venit la tine ca să mă vindeci de tumoare. În cazul cancerului la plămâni. mi-a răspuns el. A fost o onoare pentru mine să lucrez cu tine”. Continuă să fii exemplul minunat care eşti deja. tumoarea mea este diferită de a ta. Mă simţeam oarecum dezamăgită. Jim s-a transformat într-o pisicuţă! Nu mai face valuri în jur. m-am gândit din nou ce binecuvântare nesfârşită este să poţi face acest gen de muncă. După ce a plecat. adică să nu se răspândească. nici măcar nu mi se pare că lucrez. mi se pare mai degrabă un privilegiu. aceasta mi-a spus: „Mătuşa mea se întreabă ce i-aţi făcut unchiului meu. Nu mai înjură în trafic şi nu se mai enervează atunci când priveşte ştirile la . Am primit apoi un telefon de la nepoata lui. Spune-le oamenilor că vindecarea la nivel celular este perfect posibilă. ci ca să aflu de ce mi-a apărut aceasta şi pentru a învăţa lecţia pe care trebuie să mi-o predea ea”. tot ce poţi spera este ca acesta să intre în remisie.

îl tratează pe Jim ca pe un cobai de laborator. Toată lumea îşi bate capul ca să înţeleagă ce s-a întâmplat. Jumătate din medici sunt convinşi că i-au pus un diagnostic greşit. punându-l să facă toate testele care există pe planetă. Medicii nu au mai găsit nimic. ce s-a întâmplat când i-au făcut lui Jim MRI-ul?” „A. pentru prima dată în viaţa ei. A devenit incredibil de bun şi de blând.televizor. Văzând că îşi ia rămas bun de la mine. l-a descoperit pe adevăratul bărbat cu care ştia că s-a căsătorit acum 45 de ani”. „Uimitor! Şi ce spun medicii?” „Întregul spital s-a transformat într-un circ. după care i-am spus pe scurt ce privilegiu a fost inclusiv pentru mine să lucrez cu unchiul ei. mi-am adunat curajul şi am întrebat-o eu: „Apropo. da. şi-a adus ea aminte. conversaţia se apropia în mod evident de sfârşit. Mătuşa m-a rugat să vă mulţumesc. . Din păcate. Este primul caz cunoscut în istorie în care o tumoare canceroasă la plămâni a dispărut complet”. iar nepoata nu dădea vreun semn că ar pomeni ceva de MRI. Am râs şi i-am răspuns că simt încântată să aud astfel de veşti. „Şi Jim ce zice?” „îl ştiţi pe Jim… Tratează totul cu umorul lui caracteristic”. Mi-a spus că. iar cealaltă jumătate atribuie miracolul unui medicament pe care i l-au administrat acum doi ani. decât o cicatrice de mărimea unui fir de păr”. La ora actuală.

a învăţat lecţia pe care dorea să i-o transmită sufletul lui. care i-a permis să îşi reveleze în sfârşit sinele real. Am auzit de asemenea dintr-o sursă . nu-i de colo…”. am primit o scrisoare fericită şi emoţionantă de la Suzy. dar. Medicii continuă să nu poată explica acest miracol. Circumstanţele exterioare nu fac decât să apese pe buton şi să o activeze. sau „Dacă X ar fi făcut cutare şi cutare lucru. în care aceasta îmi oferea noi amănunte referitoare la progresul remarcabil al lui Jim. din fericire. M-am apucat. Acest om a optat pentru chimoterapie şi radiaţii. iar circumstanţele exterioare nu fac decât să le activeze. Într-adevăr. mam gândit: „Toţi oamenii îşi parcurg propria călătorie spirituală şi emoţională. Foarte mulţi oameni se înfurie şi cred: „E din vina traficului”. darul a constat în eliberarea de 50 de ani de furie. nu maş fi enervat pe el”. dar în realitate aceasta este deja înmagazinată înlăuntrul lor. EI trebuia să se elibereze de cei 50 de ani de furie acumulată. să scriu această carte la doi ani după vindecarea lui Jim. Ei cred că la baza mâniei lor stau factori exteriori. După ce am citit scrisoarea. În cazul lui Jim.O săptămână mai târziu. Există nenumărate emoţii nerezolvate şi îngropate în subconştientul nostru. fiecare în ritmul lui. butonul mâniei nu este singurul de care suferim cu toţii. Suzy m-a sunat recent şi mi-a spus că încă se mai fac teste şi cercetări asupra lui. Uneori mi se pare că bolile sunt cel mai mare dar pe care ni-l oferă viaţa. sau „E din cauza ştirilor de la televizor”. De altfel.

Călătoria nu are nimic de-a face cu revelarea anumitor amintiri numai pentru a ne justifica actualul comportament sau cu folosirea lor ca armă pentru a-i învinovăţi pe cei dragi. ci şi asupra familiei sale. Ea se referă la rezolvarea problemelor noastre. fizic şi sexual. ci şi asupra familiilor lor. cu inima caldă.independentă că niciun jurnal medical britanic nu a acceptat să publice cazul lui Jim. astfel încât să ne putem continua viaţa într-un mod sănătos. Dispariţia tumorii sale continuă să fie atribuită unui medicament care i-a fost administrat cu doi ani înainte de procesul Călătoriei Fizice pe care a întreprins-o. La fel ca mulţi alţi copii . a cărei poveste nu diferea cu nimic de cea a altor mii de femei. până când a fost diagnosticată cu o depresie cronică. Cunosc o femeie a cărei poveste curajoasă mi se pare apogeul absolut al puterii vindecătoare a iertării nu doar asupra persoanei în cauză. 18 Unul din aspectele mele favorite ale lucrului cu oamenii şi ale practicării Călătoriei se referă la efectele vindecătoare profunde pe care le are aceasta nu doar asupra celor implicaţi. de familia ei adoptivă şi de prietenii acesteia. de-a lungul întregii sale copilării. la vindecarea durerilor. Rortnie era o mamă în vârstă de 32 de ani. ea a fost abuzată în mod repetat. la încheierea poveştilor care ne-au măcinat şi la iertarea celor care ne-au rănit. Adoptată la vârsta de doi ani şi jumătate. eliberaţi de poverile emoţionale din trecut.

povestindu-mi uimitoarea revenire prin care a trecut. Apoi. psihiatri şi spitale. ea şi-a amorţit durerea interioară prin intermediul depresiei. întrucât autorităţile au considerat-o prea instabilă din punct de vedere emoţional pentru a se ocupa de ei. ce păreau imposibil de rezolvat. ea a ajuns pentru prima dată la psihoterapeut. A luat toate sedativele şi medicamentele anti-depresive imaginabile. s-a gândit să nu mai ia Temazapam pentru a adormi. oricâte somnifere ar fi luat. scufundându-se într-un abis al disperării din care nimic nu o putea scoate. care i-au fost luaţi şi duşi într-un cămin de copii. După prima ei Călătorie. a dormit profund timp de opt ore. Avea trei copilaşi minunaţi. era atât de insuportabilă încât a făcut prima dintr-un lung şir de tentative de sinucidere. ea nu ştia cum să facă faţă emoţiilor puternice ale traumei insuportabile prin care trecea. Nu am mai avut coşmaruri. dar nimic nu o putea face să renunţe la disperarea ei. într-o noapte. suferinţa ei interioară nu era încă vindecată. Practic. La vârsta de 11 ani. Dimineaţa îmi venea să alerg prin casă de bucurie”. A umblat pe la tot felul de medici.aflaţi în aceleaşi circumstanţe. Ca niciodată. În primele zile nu a simţit practic nicio îmbunătăţire. care i-au diagnosticat aceleaşi crize depresive. De aceea. mi-a scris ea. Dimpotrivă. . La 16 ani. Nu putea dormi nici două ore pe noapte. mi-a scris o scrisoare emoţionantă. Ronnie urma încontinuu o spirală descendentă. „A fost absolut minunat.

au trecut prin acelaşi proces copleşitor de vindecare prin care a trecut şi Ronnie. fiind admirat deopotrivă de către ceilalţi copii şi de către adulţi. a fost minunat să o pot îmbrăţişa şi să îi spun că o iubesc şi că am iertat-o pentru tot ce mi-a făcut”. mi-a transmis vestea cea mare: şi-a recăpătat copiii înapoi. Nu contează cât de tineri sau . A renunţat să mai ia Prozac. fiul ei. afirmând că viaţa ei i se pare din nou completă. A început chiar să zâmbească. şi astfel s-au eliberat cu toţii de ani întregi de dureri emoţionale. şi de atunci nu s-a mai atins de pastile. În final. lucru pe care nu îl mai făcuse de doi ani. procesul de vindecare se poate produce pe toate nivelele. într-un mediu atât de plin de iubire. 19 Unul din aspectele cele mai satisfăcătoare pentru mine ale lucrului cu instrumentul Călătoriei este să asist la vindecarea unei întregi familii. alcătuiesc cu toţii un exemplu perfect care ilustrează faptul că până şi cele mai disperate familii se pot vindeca. S-a dus şi şi-a vizitat mama. şi a fost minunat să îi vadă jucându-se din nou împreună. Sean. Şi el. Au participat cu toţii la o retragere pentru copii unde se practica procesul Călătoriei. „După atâţia ani. Împreună. În acest fel. a fost chiar „vedeta” programului pentru copii. conducându-i pe toţi membrii familiei către o creştere spirituală. şi fratele lui. şi a avut o lungă discuţie cu ea.A început apoi să se privească cu alţi ochi.

căci toate sufletele aspiră către eliberare. Spre deosebire de adulţi. copiii nu fac mare „tapaj” din acest proces. în timpul căreia pătrund într-o . ei au un fel al lor de a-l transforma într-un fel de joc. copiii mici îşi descoperă spontan Sursa. Ei nu ridică în calea procesului prea multe obstacole sau bariere. bucurându-se de viaţă fără să se mai gândească nici măcar un moment la fosta lor durere din trecut. Am lucrat cu copii care. pe care îi consider marii mei învăţători. Copiii reprezintă adeseori exemple ideale de deschidere şi de dorinţă de a se vindeca. astfel încât pentru ei procesul Călătoriei se derulează în mod natural. De cele mai multe ori. există câte un instructorsupraveghetor la fiecare 2-3 copii. Copiii iartă foarte uşor şi nu au nişte identităţi şi nişte egouri suficient de puternice pentru a se crampona de vechile lor tipare şi obişnuinţe limitatoare. Ei îşi doresc cu aviditate să se simtă liberi şi au încredere că se vor vindeca cu uşurinţă. Adeseori. procesul lor favorit este Călătoria Fizică. Mai mult. care obişnuiesc să opună foarte multă rezistenţă. numită Călătoria Juniorilor. copiii sunt însă cei care îi învaţă pe adulţi cât de uşor este să te eliberezi şi să ierţi durerile din trecut. Personal. aşa cum fac adulţii. după ce şi-au încheiat Călătoria. La o retragere pentru copii. De cele mai multe ori. s-au dus să se joace pe dealuri sau în grădină. ador să lucrez cu copiii.de bătrâni sunt aceştia. motiv pentru care transformarea se produce foarte uşor în cazul lor.

Ei se pot deplasa astfel oriunde – în organe. care îi ajută să îşi descopere amintirile stocate în celule. seninătate. în vene. ei primesc odată cu baloanele lor curaj. Nu de puţine ori.capsulă magică ce îi transportă în siguranţă în orice parte a corpului doresc (şi pe care trebuie să o vindece). în sânge. capacitatea de a cere ajutorul de la oamenii cei mai indicaţi. ei îi invită pe oamenii din amintire să coboare de pe ecran şi să se adune în jurul unui foc de tabără. onestitate. De pildă. Ei îşi iau cu ei un erou preferat sau un înger păzitor. oferind descrieri extrem de plastice ale organelor lor interne. ei aprind nişte torţe mari şi privesc în jur. iubire. care i-ar fi putut ajuta în momentul în care s-a desfăşurat incidentul. Atunci când ajung în locul dorit. simţul umorului. putere capacitatea de a comunica şi de a-şi exprima adevăratele sentimente. ca şi cum acesta ar fi proiectat pe un ecran cinematografic. pline cu puteri magice. compasiune. în artere. de la început şi până la sfârşit. înţelegere. . adevăr. în oase etc. creativitate. preţuire de sine. Toţi copiii adoră această parte a procesului. în ţesuturi. Copiii primesc baloane colorate. cu atât mai mult cu cât nu au studiat niciodată anatomia. încredere în sine. ei vizualizează întregul scenariu. un „înveliş de cristal” care îi ajută să se protejeze de comportamentul necorespunzător al celorlalţi oameni etc. După ce le descoperă. rămân profund uimită cu câtă acurateţe reuşesc copiii să îşi descrie organele interne. În continuare. bucurie.

pentru o mică discuţie. scoţându-le astfel din pieptul şi din celulele lor. ei trec apoi printr-un proces de iertare şi spun: „Te iert. După derularea filmului modificat şi după experimentarea noilor lor resurse interne. derulându-l însă aşa cum s-ar fi întâmplat el dacă ei ar fi avut acces la tot arsenalul de resurse pe care le-au primit acum. copiii îşi iau torţele imaginare şi privesc din nou ce se întâmplă în organele lor. Este în regulă”. copiii îi invită pe oamenii din amintire să coboare din nou de pe ecran şi să se adune în jurul focului de tabără. Când a ajuns cu ajutorul capsulei magice în interiorul gâtului său . Chiar şi copiii foarte mici par să înţeleagă semnificaţia acestor cuvinte şi nu opun aproape niciun fel de rezistenţă actului de iertare. copiii se proiectează pe ecranul cinematografic şi pun întregul film de la început.Astfel înarmaţi cu aceste resurse interioare oferite odată cu baloanele colorate. Este incredibil cât de rapid observă ei schimbările petrecute în organe şi cât de colorate sunt descrierile pe care le oferă. Ei au astfel şansa să dea glas adevăratelor lor sentimente din momentul incidentului. Acest proces aparent naiv dă rezultate incredibile. După încheierea întregului proces. iar copiii învaţă că au resurse interne pe care nu şi le bănuiau şi pe care le vor putea folosi în alte circumstanţe asemănătoare din viitor. La fel ca adulţii. Folosindu-se de noile lor calităţi. ei modifică scenariul filmului aşa cum doresc. Îmi amintesc de un copil care avea dureri de gât înainte să îşi înceapă Călătoria Fizică.

spunându-le în sfârşit părinţilor săi ce a simţit în timpul acelui incident. ci roșu şi moale. Tot în jurul focului de tabără. împreună cu părinţii săi. instructoarea care coordona . Neputând vorbi în timpul procesului Călătoriei Fizice. aceştia nu l-au abandonat nicio clipă. Un alt copil care a participat la retragerea noastră nu mai rostise niciun cuvânt de la moartea unuia dintre părinţi. Nu înţelegea limba care se vorbea în jur și nu ştia cum să ceară ajutor. părinţii lui şi-au cerut iertare. E în regulă”. Este interesant faptul că durerea de gât a copilului a dispărut exact în momentul în care el şi-a putut comunica adevăratele sentimente dându-le glas. În cele din urmă. dar el nu le-a spus niciodată cât de speriat a fost. de fapt. el. El s-a pierdut de aceştia şi a crezut că părinţii lui au uitat de el. când şi-a verificat din nou gâtul cu ajutorul torţei aprinse. copilul le-a spus la rându lui: „îmi pare rău. În timpul procesului. La discuţia din jurul focului de tabără. ci doar au dispărut pentru o perioade foarte scurtă de timp. părinţii şi-au făcut apariţia. copilul şi-a revelat o amintire în care se afla în Spania. într-o vacanţă. pe un ton foarte dulce după care s-a simţit perfect împăcat. După iertare. În acest fel. care s-a produs cu câteva luni în urmă. constatat că acesta nu mai arăta aspru şi nisipos. În final. durerea de gât i-a dispărut complet. Copilul şi-a dat seama că. Freya. acesta părea aspru şi nisipos. La sfârşitul Călătoriei Fizice. De aceea. el şi-a scos acest spin din piept.şi şi-a aprins torţa. a intrat în panică. copilul s-a eliberat de povară.

ea l-a adus în timpul weekendului la retragerea pentru copii. i-a spus să îi semnaleze ce se întâmpla prin gesturile sale. Jenny. Mama lui. Tatăl lui l-a asigurat că îl va ajuta întotdeauna din cer şi că iubirea lui va rămâne de-a pururi implantată în inima fiului său. în speranţa că îşi va putea ajuta în acest fel fiul. nea povestit că a fost chemată la şcoală. care nu diferă foarte mult de un basm pentru copii. unde i s-a spus că este puţin probabil ca fiul său să îşi ia examenele. . Băiatul avea o problemă legată de dislexie şi nu se descurca foarte bine la şcoală. În acest caz. Copilul trebuia să-i arate prin gesturi când se afla în interiorul corpului. Distrusă. la sfârşitul şedinţei el a rostit primele sale cuvinte după mai multe luni. Expertiza şi creativitatea Freyei sau combinat cu scenariul Călătoriei Fizice. În urma procesului. Un alt băiat a venit foarte reticent la retragerea pentru copii. Copilul i-a explicat Freyei că din cauza morţii subite a tatălui său. Freya a profitat de prilej şi l-a pus pe copil să stea în jurul focului de tabără împreună cu tatăl lui şi să îi spună acestuia tot ce nu i-a putut spune la momentul potrivit. copilul a continuat să vorbească fluent şi şi-a văzut liniştit de viaţă. În mod uimitor. el nu şi-a putut lua la revedere de la el. copilul s-a simţit în sfârşit împlinit. Mama lui era una dintre asistentele noastre şi el se simţea oarecum adus cu forţa de ea. după care trebuia să răspundă prin da sau nu la întrebările puse.programul pentru copii. şi i-au permis copilului să îşi încheie cu succes Călătoria.

un fel de frate mai mare. în speranţa că îl voi putea ajuta să îşi rezolve problema neîncrederii în sine. Mary şi cu mine am participat la prima întrunire cu părinţii de la noua lui şcoală. dar în scurt timp el a devenit un exemplu pozitiv pentru toţi copiii mai mici. Richard. Încă şi mai surprinzătoare a fost creşterea dramatică a încrederii lui în sine şi talentul de care a dat dovadă la un meci de tenis pe care l-a susţinut în weekendul următor. mi-a scris o scrisoare foarte frumoasă legată de fiul său: …Aş vrea să-ţi povestesc ce s-a întâmplat cu fiul meu. toţi profesorii mi-au spus că au observat o amplificare dramatică a încrederii în sine a lui Richard. În luna noiembrie. . fapt care a avut un efect pozitiv asupra activităţii sale şcolare. tatăl unuia dintre absolvenţii Călătoriei Juniorilor. Brett. băiatul a opus rezistenţă. era un copil destul de mic de statură pentru vârsta lui). care îl măcina de mult. Dar cea mai uimitoare a fost creşterea lui în înălţime. Miercurea trecută. care s-a produs foarte brusc (iniţial. spre uimirea totală a profesorilor săi. l-am adus într-un weekend la retragerea pentru copii.La început. fapt care i-a trezit şi mai mult încrederea în sine. În săptămâna care a urmat. Fără nicio excepţie. S-a împrietenit în mod deosebit cu o fetiţă de cinci ani. băiatul şi-a trecut examenele cu note mari. pentru care a devenit un mentor. Jenny ne-a spus că schimbarea care s-a produs cu Nathan a fost atât de dramatică încât pur şi simplu nu-i venea să creadă cât de încrezător în sine a devenit acesta.

Toată lumea zâmbeşte în aceste imagini.Când ne-am întors acasă şi i-am spus acest lucru lui Richard. iar în ele predomină culorile negru. pe care sunt scrise calităţile pe care şi le . Personajele desenate au zâmbete întipărite pe feţe şi sunt înconjurate de sori mari şi de flori multicolore. noi îi punem să deseneze şi să picteze. Poveştile legate de copii sunt cu miile şi sunt la fel de miraculoase cum sunt ei în general. un seminar ţinut pentru adulţi. cum ar fi galben. despre libertate. înainte şi după lucrul cu sinele. Diferenţa este şocantă. Întotdeauna îi aduc pe copii la Retragerea pentru Manifestarea Abundenţei. Operele lor artistice mă emoţionează de fiecare dată la fel de tare. Contrastul este de necrezut! În timpul seminarelor de weekend. pe care le asemuiesc cu cele ale eroilor lor şi pe care le practică împreună cu ceilalţi copii. Ei primesc în dar baloane colorate reale. Pe feţele personajelor desenate curg adeseori lacrimi. acesta a comentat imediat: „S-a întâmplat datorită weekendului petrecut la seminarul lui Brandon”. La seminarele noastre. însorite. astfel încât aceştia din urmă să înveţe de la copii cât de uşoară şi de miraculoasă poate fi transformarea. picturile „de dinainte” sunt triste şi dezolante. Copiii le cântă adulţilor cântece inspirate cu versuri create de ei. În picturile „de după” predomină de regulă culorile deschise. copiii îşi descoperă calităţile interne. De regulă. roşu şi albastru închis. iubire şi iertare. portocaliu şi roz. şi le povestesc succesele pe care le-au obţinut în urma lucrului cu sinele.

20 În mai multe oraşe în care am organizat seminare ale Călătoriei. este imposibil să te îmbolnăveşti. a sufletului tău. Dorinţa mea cea mai vie este ca ei să îşi trăiască viaţa ca pe o expresie a sinelui lor real. distracţie. În cazul acestor copii. ba chiar distractivă! Dacă inima ta simte chemarea de a lucra cu copiii.doresc: curaj. am convingerea că îşi încep viaţa într-o manieră mai sănătoasă şi mă rog ca ei să continue lucrul cu sinele pentru a-şi păstra acest echilibrul interior. Ce bine ar fi dacă i-am urma exemplul şi dacă am avea încredere că eliberarea de poverile noastre poate fi cât se poate de uşoară. Realitatea este că în fiecare dintre noi există un copil! Interior. i-am încurajat pe absolvenţi să formeze grupuri de sprijin care să se întrunească o . Personal. astfel încât să nu! Ajungă să îşi creeze acele poveri emoţionale limitatoare care conduc la blocaje fizice şi la boli. atât de specifice adulţilor. Li se propun de asemenea procese interactive prin care au posibilitatea de a-şi demonstra aceste calităţi eroice. iertare etc. iubire. onestitate. vei găsi instrucţiuni speciale în această direcţie la sfârşitul cartii. Convingerea mea este că dacă îţi trăieşti viaţa ca pe o expresie a sinelui tău real. bunătate. ador să îi văd pe aceşti „eroi” micuţi plecând de la seminarele noastre convinşi că este cool să fii bun sau generos. amabilitate.

Este minunat să lucrezi cu alţi oameni care au aceleaşi preocupări ca şi tine şi care doresc să te privească aşa cum eşti cu adevărat. Oricât de mult te-ai strădui să comunici cu ei din noua ta perspectivă. Suntem conştienţi că fiecare dintre noi continuă să evolueze şi refuzăm să ne cramponăm de vechile noastre impresii. iar aceştia să te trateze la fel ca altădată? Deşi tu eşti conştient de faptul că te-ai schimbat. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să simţi că ai crescut din punct de vedere spiritual. o femeie în vârstă de peste 50 de ani.dată pe lună. Una din persoanele care au luat cuvântul pentru a ne împărtăşi povestea ei a fost Anita. Aceste întâlniri au devenit extrem de populare. Ea ne-a povestit că a participat cu trei săptămâni în urmă la un seminar al Călătoriei ţinut la Newcastleunder-Lyme într-un weekend. La întrunirile noastre cu absolvenţii. continuând să îi sprijine pe oameni să se elibereze de celelalte văluri emoţionale care le întunecă „diamantul” interior. sau să îţi rezervi acest timp pentru a te elibera din punct de vedere emoţional?” Am participat recent la o mare întrunire de sprijin ţinută în Manchester. iar eu obişnuiesc să îi întreb frecvent pe absolvenţi: „Ce ai prefera. ceilalţi continuă să se cramponeze de imaginea lor de odinioară pe care au avut-o în ceea ce te priveşte. ei continuă să te privească la fel. în urma căruia nu s-a . să te uiţi la televizor timp de două ore. Toată lumea îşi pune întrebarea: „Ce se întâmplă în clipa de faţă?”. noi ne privim de fiecare dată cu alţi ochi. iar apoi să te întorci la rudele şi la cunoscuţii tăi.

Oricum. Iată ce ne-a spus ea: „M-am gândit în sinea mea: poate că Brandon s-o fi vindecat singură. atât de natural mi s-a părut procesul”. cât de uşor să mişc! Înainte nu puteam să îngenunchez deloc. după care mersul a devenit extrem de dificil şi de dureros pentru mine. A suferit ani la rând de dureri cronice de genunchi. . ea mi-a trimis următoarea scrisoare: Dragă Brandon. trebăluind prin grădină şi smulgând buruienile. şi în fiecare an care a urmat am fost nevoită să mai renunţ la o activitate care îmi plăcea: mai întâi la dans. a perseverat şi a realizat două Călătorii Fizice. Şi nu au trecut decât trei săptămâni de când a aplicat procesul! Mai târziu.aşteptat să obţină vreun rezultat fizic notabil. Ce să mai vorbesc de ghemuit! Genunchii mei s-au vindecat şi eu nici măcar nu mi-am dat seama. Abia ieri miam dat seama. nici măcar după ce am făcut fizioterapie. în anul 1991 mă aflam în Austria şi mergeam printr-o zăpadă adâncă. nu m-am aşteptat să obţin vreun rezultat şi nu am observat nicio diferenţă după ce am realizat procesul. Anita a continuat: „Sinceră să fiu. Genunchiul meu nu şi-a revenit niciodată. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să mă eliberez din punct de vedere emoţional”. Am căzut şi mam rănit la genunchiul stâng. Cu un zâmbet seducător pe faţă. apoi la drumeţiile pe dealuri. dar eu nu voi reuşi acest lucru. care s-au înrăutăţit atât de mult în ultima vreme încât abia dacă se mai putea deplasa.

Câteva zile mai târziu. Subit. mi-am dat seama că nici prin minte nu mi-a trecut să merg încet.Anul acesta. După ce a ascultat povestea Anitei la seminarul de care vorbeam mai devreme. atentă la fiecare pas pe care îl fac. într-un pas alert. Ce bucurie! Oricât de minunată mi s-ar părea vindecarea fizică prin care am trecut. Este minunat să pot dansa din nou şi să mă pot plimba pin sat. Nu mai puteam suporta nici măcar greutatea pijamalei peste el. Când am ajuns din nou la poalele lui. Era vorba de un . fără nicio durere. o altă persoană din public s-a ridicat şi a luat cuvântul. procesul de deteriorare a fost atât de accentuat încât. Acum două săptămâni am coborât 80 de trepte şi nu am avut nimic. Doctoriţa pe care am consultat-o mi-a spus că am artrită la genunchi şi că nu se poate face nimic. Îmi era imposibil să îl mai îndoi fără să simt nişte dureri atroce. am urcat aproape 1 km pe un deal. ţinând pe genunchiul bolnav o stropitoare uriaşă. dar fiecare exerciţiu pe care trebuia să îl practic nu făcea decât să îmi inflameze şi mai mult genunchiul. ghemuită. m-am dus la medic. încă şi mai importantă mi se pare cunoaşterea faptului că îmi pot influenţa fiecare celulă din organism. M-a trimis să fac şi mai multă fizioterapie. disperată. În timpul seminarului Călătoriei am fost atât de sigură că nu am practicat corect procesul încât ulterior nu am încercat să conştientizez eventualele schimbări care s-ar putea produce. mi-am dat seama că trebăluiesc prin grădină de 30 de minute.

când scenariul s-a repetat întocmai. Am văzut la distanţă un semn indicator pe care în mod normal l-aş fi putut citi cu uşurinţă. La vremea aceea suferea de depresie cronică. În continuare.bărbat pe nume Bill. am crezut că sunt puţin obosită. transformarea ni se pare de multe ori atât de naturală încât uităm că au fost perioade în viaţa noastră când ne-am simţit cu mult mai rău! 21 Am trăit şi eu o experienţă similară. dar de data aceasta am observat că atunci când conduc maşina. Bill a uitat de proces şi şi-a văzut de viaţă. aşa că nu m-am mai gândit la această problemă până a doua zi. a plecat convins că toţi ceilalţi s-au eliberat de problemele lor. După seminar. am remarcat că vederea mi-a devenit înceţoşată. A adăugat că singurul motiv pentru care a venit la această întrunire a fost acela de a-mi mulţumi personal pentru seminarul pe care l-am organizat şi căruia. „el nu i-a acordat niciun credit”. mă simt uşor ameţită. Acesta a întreprins Călătoria în urmă cu un an. La fel ca şi absolvenţii mei. După o . la vremea respectivă. Întotdeauna am avut o vedere foarte bună. Abia câteva luni mai târziu şi-a dat seama că nu mai suferă deloc de depresie. Este foarte adevărat că atunci când ne întoarcem la viaţa noastră de zi cu zi. Cu circa trei luni în urmă. şi eu continui să practic Călătoria ori de câte ori am vreo problemă fizică sau emoţională. destul de recent. numai el nu. Iniţial. dar care acum mi s-a părut neclar.

Deşi povestea nu părea să aibă vreun sens. Nu înţelegeam ce s-a întâmplat şi nu îmi permiteam să simt sau să . Mi-am ajutat familia şi am participat la organizarea înmormântării. în mintea mea se instaura un fel de ceaţă. am descoperit aici o amintire veche ce a continuat să mă deranjeze de-a lungul anilor. şi până acum nu mi s-a întâmplat să constat vreodată că a greşit. am rămas surprinsă să constat că aceasta m-a condus într-un cu totul alt loc decât mi-am propus iniţial. În interior mă simţeam însă complet devastată. m-am decis să am şi de această dată încredere în ea. dar inteligenţa infinită a corpului meu m-a condus direct în uter. Ajunsă în pântec.săptămână în care vederea mea nu şi-a revenit deloc. Având 43 de ani. Am fost convinsă că voi ajunge în interiorul ochilor pentru a descoperi cauza problemei. Când aveam 19 ani. experienţa din trecut m-a învăţat că înţelepciunea corporală ştie mai bine unde doreşte să meargă. Moartea lui m-a devastat din punct de vedere emoţional. De aceea. dar mi-am spus în sinea mea: „Eu una nu cred în aşa ceva! Cred mai degrabă că este ceva ce refuz să văd!” Când am întreprins călătoria în interiorul corpului meu. tatăl meu s-a sinucis. ştiam foarte bine că cei mai mulţi dintre oameni miar fi spus că este „normal” să nu mai vezi bine după o anumită vârstă. toţi cei din exterior au rămas cu impresia că sunt puternică şi că mi-am păstrat integral autocontrolul. Ori de câte ori încercam să evoc această amintire. m-am decis să întreprind o Călătorie Fizică şi să descopăr care este problema. La vremea respectivă.

în acea noapte m-am comportat sălbatic. fără să-mi pese de nimic. foarte rece. M-am decis să merg la o întâlnire cu un tip pe care abia îl cunoscusem. Mai târziu. m-am întors la universitate. care abia reuşea să îmi mascheze disperarea şi durerea interioară. am auzit de multe ori că atunci când cineva se sinucide. Amorţeala simţurilor. cu numai două săptămâni înainte de sinuciderea tatălui meu. aşa că m-am îmbătat rapid. încercând să par matură şi „stăpână pe situaţie”. mi-am pus o mască veselă şi falsă. singură şi părăsită. ca şi cum aş fi putut face ceva ca să îmi salvez tatăl. Nu i-am spus nimic acestuia despre tatăl meu. Mă aflam în partea de nord a statului New York. Mă simţeam abandonată. iar acum venisem în acest loc ciudat. era o noapte întunecată de toamnă.îmi exprim durerea profundă. fără niciun prieten la care să-mi găsesc alinare. Ne-am dus într-un bar. se amesteca cu o vinovăţie profundă. Dimpotrivă. În amintirea mea. Când am ajuns în . Spre deosebire de modul meu obişnuit de a fi. Nu eram deloc obişnuită cu alcoolul. dar am simţit că trăiesc într-o lume ireală. În drumul de întoarcere spre cămin. unde am băut mai multe cocteiluri. membrii apropiaţi ai familiei sale se simt întotdeauna responsabili. Fusesem o elevă de nota zece. Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi în cazul meu. Aşa că am continuat sa beau la greu. După înmormântare. numai pentru a uita de durere. am intrat într-un magazin de băuturi alcoolice şi am cumpărat împreună încă o sticlă de gin. Mă gândeam: „Ce mai contează? Nimic nu are sens”.

sufletul meu a considerat că a sosit timpul să privesc în faţă ce s-a întâmplat atunci. dublat însă de sentimentul că „Oricum nu-mi pasă”. Simţeam un dezgust total faţă de mine însămi. mintea mea supra-conştientă a preferat să o blocheze complet. de-a lungul acestor ani. Două zile mai târziu. într-o manieră subconştientă. de care nu mi-am mai amintit nimic – până la această Călătorie Fizică. Cred că amintirea celor două zile a fost prea dureroasă pentru a o putea „privi în faţă”. Împleticindu-mă. Îmi era frig. Am pierdut două zile din viaţa mea. Se pare că fusesem dată dispărută şi că mă cautaseră timp de două zile şi jumătate. întrucât nu mi-am mai amintit nimic din ceea ce s-a întâmplat după aceea. În timpul procesului Călătoriei Fizice. mi-am croit drum către dormitoare. după care am continuat lucrul cu . am început să văd flashuri şi să surprind crâmpeie din ceea ce s-a petrecut atunci. Probabil că mi-am pierdut cunoştinţa. Acum.camera tipului. În cele din urmă. Am înţeles imediat de ce m-am protejat singură. Nu erau deloc imagini frumoase. la vârsta de 43 de ani. purtam aceleaşi haine ca în noaptea cu pricina şi mă simţeam devastată din punct de vedere emoţional. Nu ştiam cum ajunsesem în pădure. Eram confuză şi complet dezorientată. unde am găsit o sumedenie de note prinse pe panoul de afişaj. am băut singură trei sferturi din sticlă. m-am trezit mergând prin pădurea de lângă campus. am reuşit însă să îmi privesc în faţă amintirea. De aceea.

nu al pântecului meu”. „Hm. Practic. mi-am dat seama că vederea mea a devenit atât de clară încât puteam vedea la fel de bine ca o pisică.sine şi am practicat intensiv iertarea. De data aceasta. m-am aşteptat ca vederea mea să se îmbunătăţească pe loc. ciudat! Celulele ochilor se schimbă» complet în 48 de ore. Mi-am promis totuşi ca data viitoare când voi face o Călătorie Fizică să mă interiorizez direct la nivelul ochilor. . Poate că ar fi trebuit să fiu condusă în interiorul ochilor. Au trecut astfel trei zile. Trei săptămâni mai târziu m-am întors acasă întro noapte. dar nu s-a produs nicio schimbare. Poate că înţelepciunea infinită a greşit de data aceasta. La urma urmelor. Vederea mea continua să fie înceţoşată şi ori de câte ori mă urcam la volanul maşinii. Grădina mea nu era iluminată. Dar poate că tocmai acesta a fost scopul. m-am gândit. Am uitat apoi de proces şi mi-am văzut de restul treburilor. Şi totul pentru o vinovăţie care nu îmi aparţinea. deveneam uşor ameţită. Dintr-o dată. Am fost norocoasă că am supravieţuit în urma cantităţii uriaşe de alcool pe care am consumat-o în acea noapte. punând-o chiar în pericol. vedeam fiecare fir de iarbă şi fiecare frunză de pe jos. După încheierea Călătoriei mele Fizice. tocmai îmi privisem în faţă o amintire pe care foarte mulţi ani am refuzat să o recunosc. Niciodată în viaţă nu am avut o vedere nocturnă atât de acută. trebuia să mă iert pe mine însămi pentru că mi-am tratat propria viaţă într-o manieră atât de neglijentă.

el nu dispare decât gradat. După ce te vindeci. Şi în cazul meu. le reamintesc mereu oamenilor care aplică acest proces al Călătoriei Fizice să îşi verifice din când în când starea sănătăţii şi eventualele progrese făcute. dar nu-mi dădusem seama până atunci. la fel ca un ventilator care continuă să se învârtă o vreme după ce l-ai oprit. Procesul a fost atât de natural încât nici măcar nu m-am gândit la el. ca şi cum ai stinge lumina. Vederea mea era cât se poate de bună de ceva vreme. conştientizarea succesului atrage după sine un succes şi mai mare. este greu să-ţi mai aduci aminte că ai fost cândva bolnav. De aceea. De altfel. după criterii cunoscute numai de ea (care diferă de la om la om). Am observat de asemenea că uneori. În anumite cazuri particulare. convingerea mea este că aşa se derulează adeseori lucrurile atunci când aplici Călătoria Fizică. Contează foarte mult să îţi aminteşti de unde ai plecat şi să constaţi unde ai ajuns. ritmul natural al vindecării este asigurat de inteligenţa interioară. Procesul este cât se poate de natural. acest lucru poate stimula foarte mult procesul de vindecare. vechiul tipar dispare instantaneu. dar şi în funcţie de problema pentru care este . vindecarea durează o vreme după derularea Călătoriei. În cazul fiecărui proces.A doua zi am observat că nu mai ameţesc atunci când conduc maşina. În altele. Conform legii atracţiei. lucrurile s-au petrecut la fel ca în cazul Anitei şi al lui Bill. Procesul de vindecare diferă nu doar de la om la om. care nu şi-au observat propriul progres decât mult mai târziu.

Vei găsi procesul Călătoriei Fizice la sfârşitul acestei cărţi. renunţă în mod spontan la diferite obiceiuri proaste şi convingeri limitatoare pe care le aveau. ulterior. Rezervaţivă împreună două ore pentru a lucra. Eventual. începe să-l aplici. Când te simţi pregătit. Dacă nu ştii la cine să apelezi. Nu există o perioadă de timp universală pentru fiecare vindecare. în secţiunea intitulată „Instrumente”. el se poate produce instantaneu pentru o anumită problemă şi poate dura mult mai mult pentru o altă problemă. 22 Acum. citeşte de două ori scenariul. Foarte mulţi oameni trăiesc o experienţă atât de profundă a Sursei lor interioare încât. Chiar la aceeaşi persoană. îţi recomand să îţi găseşti un prieten în care ai încredere. că te-ai familiarizat deopotrivă cu „Procesul Călătoriei Emoţionale” şi cu Călătoria Fizică. înainte de a trece la aplicarea procesului propriu-zis. pentru a te familiariza cu el. la fel cum ar proceda un copil. Dacă doreşti să aplici Călătoria Fizică pe care o practicăm noi la seminarele noastre. Ai grijă să nu fii întrerupt de zgomote sau de alte surse de distragere în timpul procesului. Dacă nu te deranjează. poate că n-ar strica să afli câte ceva despre „efectele secundare” pozitive care pot apărea în urma aplicării acestor procese.aplicat. fără să . Este foarte important să citeşti mai întâi instrucţiunile. consideră-l o aventură interioară. foloseşte casetele mele audio. de preferinţă unul care a citit această carte.

De pildă. o prezenţă plină de iubire care părea să emane din ei atunci când le vorbea. . părinţii copiilor. În scurt timp. care au vorbit de acest fenomen. foarte mulţi participanţi au început să discute cu Noreen. Dorind să beneficieze şi ea de acest „ceva” pe care nu îl putea defini. aşteptând cu răbdare ieşirea lui Cathy în timpul pauzelor pentru a-şi alăpta fiul cel mic. cu atât mai nenaturale şi mai depăşite ajung să li se pară vechile lor tipare distructive.facă nici cel mai mic efort în această direcţie. Ea se consideră extrem de binecuvântată pentru că este doică la doi copii ai unor absolvenţi ai seminarului nostru. Noreen este o irlandeză în vârstă de 50 de ani. ea s-a decis să participe la rândul ei la următorul seminar al Călătoriei. care îi împiedică să se bucure de abundenţă în această viaţă). Am avut recent o întrunire cu mai mulţi absolvenţi ai seminarelor noastre. Cu cât intră mai frecvent şi mai profund în contact cu sinele lor real. fermecaţi de carisma ei irlandeză şi de spiritul ei viu. soarta a făcut ca Jerry şi Cathy. un licăr în ochii lor. foarte vorbăreaţă şi cu inima caldă. Noreen a observat că aceşti oameni au ceva „special”. Noreen trebuia să stea cu copiii în afara sălii de seminar. Mai mult. să apeleze la ea pentru a le supraveghea copiii în timpul unui weekend în care doreau să participe la o Retragere a Abundenţei (un seminar organizat de noi cu scopul de a-i elibera pe participanţi de convingerile lor limitatoare legate de bani. La rândul ei. Odată. ea a remarcat o anumită „scânteie”.

nu a cunoscut niciodată o altă viaţă (după cum avea să îmi povestească mai târziu). lui Noreen i-a plăcut întotdeauna să bea. Până atunci. La urma urmelor. Mai important însă decât acest lucru. obişnuia să se ducă la pub. Altfel spus. Aici. să bârfească cu fetele. pe care ar fi dorit să şi le vindece. De altfel. astfel încât să nu mai uite niciodată de el. ce irlandez nu face acest lucru? Serile. a sufletului ei. distrânduse la culme. Noreen a suferit din cauza unor dureri acute şi cronice de spate. păta sau murdări vreodată strălucirea imaculată a sufletului ei. „Nu asta fac toţi oamenii? Ajungi acasă de la serviciu. Noreen a căutat întreaga ei viaţă această măreţie interioară. această iubire care se află în inima tuturor oamenilor. După ce a experimentat-o direct în propria ei inimă. ea a experimentat o Călătorie Emoţională senzaţională. ducând o viaţă simplă şi pură. ea a luat decizia să nu mai facă nimic care ar putea acoperi. Tot ce-şi dorea Noreen era să rămână pentru totdeauna în prezenţa acestuia. devenind una cu diamantul pe care l-a descoperit în centrul fiinţei sale. ea dorea să afle sursa acelei „energii” pe care o simţea la toţi participanţii care îşi treziseră sinele real. iar după ce a trecut prin toate straturile succesive ale emoţiilor sale şi a ajuns în prezenţa Sursei.Ani la rând. ea a făcut legământul să i se devoteze de-a pururi. Noreen s-a înscris aşadar pentru următorul nostru seminar. ceea ce a trăit a fost atât de intens încât a luat decizia să se consacre de-a pururi acestuia. adeseori până spre dimineaţă. să fumeze şi să bea. .

ea nu a mai simţit nevoia de a bea. berea a început să i se pară la fel de dizgraţioasă ca şi urina. după care te duci la pub. Acestea au dispărut în mod spontan după ce Noreen . fumatul şi băutura o făceau întotdeauna să se simtă mai relaxată. De aceea. Noreen s-a simţit atât de împăcată în sinea ei încât nu a mai simţit nevoia să caute tovărăşia altor persoane pentru a se simţi bine. ca să te distrezi cu prietenii!” După ce a parcurs procesul Călătoriei. care să-i confere mai multă energie.mănânci ceva. dar după ce a descoperit starea naturală de relaxare interioară ea nu a mai avut nevoie de ele. De altfel. Ori de câte ori încerca să consume carne. când se putea bucura atât de intens de propria ei companie. Ţigările nu i se mai păreau aromate. Culmea este că nu a făcut niciun efort pentru a renunţa la toate fostele ei plăceri de altădată. Starea de mulţumire nu o mai părăsea practic niciodată. Spre uimirea ei. Până atunci. nu a mai simţit nevoia să meargă serile la crâşmă. De aceea. ci aveau un gust neplăcut. făcând-o să se simtă murdară. Noreen a constatat că ţigările îi provoacă o stare de scârbă. indiferent dacă muncea sau se distra. devenind vegetariană. Dintr-odată. Nici gustul lor nu mai era cel de altădată. Spre surpriza ei. Încă şi mai surprinzător. nici chiar rarele ocazii în care s-a mai dus nu i-au oferit satisfacţia de altădată. întrucât fumul şi întunericul din cârciumi nu mai erau pe placul ei. a renunţat treptat la ea. a simţit dintr-odată nevoia să consume alimente mai sănătoase. ea constata că nu o poate înghiţi.

De aceea. Cunoşti tipul: cei care beau tot timpul apă plată. pe care nu mai era dispusă să îl acopere. Prin comparaţie cu această mare realizare. Pe scurt. râzând: „Brandon. uită-te la mine: am devenit exact ca ei! Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine.şi-a recunoscut sinele real. faptul că nodului pe care îl avea la un sân şi durerile cronice de spate i-au dispărut cu desăvârşire i s-a părut de-a dreptul minor. Noreen mi-a povestit mai târziu că a găsit în interiorul ei o lumină pe care dorea să o onoreze şi să o protejeze. La ora actuală. Noreen a descoperit un diamant nepreţuit. ea a găsit ceea ce a căutat toată viaţa ei. niciodată nu mi-am dorit să fac parte integrantă din această categorie de oameni. dar de când am . a renunţat cu uşurinţă la fostele ei obiceiuri distructive. întotdeauna mi s-au părut extrem de plicticoşi acei oameni care au tot timpul grijă de sănătatea lor fizică. O altă absolventă a seminarului nostru a fost Suzy. Cu această ocazie. Aceasta mi-a spus odată. Iar acum. prin care nu a încercat de-a lungul vremii decât să îşi umple golul interior. Prin el. nu fumează şi nu beau alcool… întotdeauna mi s-au părut nişte ciudaţi. care fac exerciţii fizice. ea a înţeles ce vor să spună aceia care afirmă că trupul este templul sufletului. ea îşi petrece adeseori timpul liber ajutându-ne la organizarea seminarelor de weekend şi consideră că cea mai mare bucurie a vieţii sale este să îi ajute şi pe ceilalţi oameni să îşi descopere pacea din interiorul lor. care mănâncă numai mâncare pentru iepuri.

sufletul nostru nu ne doreşte altceva decât tot ce este mai bun pentru noi. tu nu mai doreşti să o acoperi cu un paravan. Dacă nu îţi întinzi aripile. de talentat. Cu adevărat. Am început să mă iubesc sincer şi doresc să am grijă de mine exact aşa cum aş face cu o altă fiinţă pe care o iubesc”. Atunci când începi să îţi experimentezi lumina interioară. întoarcerea la iubire. aşa cum fac în mod natural copiii. am zâmbit şi am privit-o în ochii ei sănătoşi şi vii. Noi ne naştem în această lume pentru a manifesta slava lui Dumnezeu înlăuntrul nostru. Marieanne Williamson a descris perfect acest lucru: Teama noastră cea mai profundă nu este cea de ina. de sublim. neîncetând să mă minunez de dorinţa sufletului nostru de a coopera cu noi. În cartea ei. am început. Menirea noastră este să strălucim în toată plenitudinea noastră. nu reprezintă în niciun caz un act de nobleţe. pentru prima dată în viaţa mea. tu o îndrăgeşti fără să vrei şi devii din ce în ce mai puţin dispus să o întuneci prin acţiunile tale. Lumina noastră este cea care ne înspăimântă cel mai tare. Noi ne temem cel mai mult să nu devenim excesiv de puternici. de ce nu am fi? Tu eşti copilul lui Dumnezeu. Auzindu-i cuvintele. Noi ne întrebăm adeseori: „Cine sunt eu ca să fiu atât de strălucitor.decvare. pentru ca cei din jur să nu se simtă stânjeniţi în preajma ta. şi nu întunericul nostru. Reducerea propriilor puteri.participat la seminarul tău intitulat “Fără ego” (un seminar pentru avansaţi). de fabulos?” De fapt. să simt nevoia de a avea cu adevărat grijă de corpul meu. Altfel spus. nu ajuţi cu nimic această lume. .

noi le vom permite şi celorlalţi oameni să facă acelaşi lucru. Experienţa m-a învăţat că acest lucru este cu deosebire adevărat în cazul dependenţelor. Dacă ne vom elibera de propria noastră teamă.). noi îi vom ajuta şi pe ceilalţi să se elibereze de teama lor. cumpărăturile obsesive. Adeseori. fără să încercăm vreodată să descoperim CAUZA PROFUNDĂ care se ascunde în spatele acestuia! Spre exemplu. dar nu stă să se întrebe: „Ce anume mă determină să mănânc în exces”? . noi încercăm să ne ascundem inclusiv sentimentele reale. Acestea sunt un mijloc de autodistrugere care ascunde de multe ori în spate o problemă emoţională profundă cu care nu dorim să ne confruntăm. Ea încearcă astfel să îşi schimbe comportamentul. noi suntem învăţaţi să privim în faţă doar COMPORTAMENTUL DE SUPRAFAŢĂ generat de o dependenţă (cum ar fi alimentaţia excesivă. În societatea occidentală. Dacă vom lăsa lumina din interiorul nostru să strălucească. o persoană care are probleme cu greutatea corporală încearcă să şi-o ţină sub control prin schimbarea dietei alimentare sau prin adoptarea unui program de exerciţii fizice. 23 Lumina nu este singura noastră calitate pe care o acoperim sub un paravan. consumul de alcool sau de droguri. jocurile de noroc etc.Ea se manifestă în egală măsură în toţi oamenii. nu doar în unii dintre ei. furtul din magazine.

îmi pun întrebarea ce se ascunde în spatele lor. deplasaţi-vă acum şi mai mult . Aceasta continuă să acţioneze nestingherită în ei.Cel mai adesea. Aceasta nu-şi dă seama că înainte de a se îngrăşa a avut o problemă pe care a îngropat-o în subconştient. Ori de câte ori aud aceste cuvinte. ce problemă are persoana în cauză. Nu de puţine ori. De ce? Deoarece ei nu au încercat să rezolve cauza profundă care a stat la baza comportamentului lor. Le spun: „închideţi ochii… Acum amintiţi-vă un moment recent în care aţi mâncat ceva fără să vă fie cu adevărat foame. la seminarele noastre. Această hrană ne amorţeşte capacitatea de a simţi. Singura mea problemă este că nu mă pot opri din mâncat”. dar nu ne întrebăm ce emoţie sau ce problemă încearcă să aline hrana pe care o consumăm. în timpul seminarelor noastre. oamenii nu au succes cu noile lor diete alimentare decât pentru o perioadă scurtă de timp. după care încep să se îngraşe din nou. De aceea. eu îi invit adeseori pe participanţi să încerce următorul experiment. refuzând să se confrunte cu ea. Foarte puţini oameni pot spune că mănâncă într-adevăr pentru că le este foame. Noi auzim de multe ori înjur expresia: „mâncare pentru alinare”. În continuare. impulsul’ de a mânca… (aştept apoi ca participanţii să îşi conştientizeze acest impuls)… Bun. diferite persoane din sală ridică mâna şi spun: „Eu nu am o problemă emoţională. amintiţi-vă ce s-a întâmplat cu câteva momente înainte de a simţi. dar refuză să o privească în faţă.

astfel încât să uite din nou de ea. o veţi putea rezolva o dată pentru totdeauna cu ajutorul instrumentului pus la dispoziţie de către noi (Procesul Călătoriei Emoţionale). de singurătate. ea a descoperit că la baza . o femeie în jur de 30 de ani a ridicat mâna.în timp. Nu-mi este deloc greu să descopăr expresia uimită de pe feţele celor mai mulţi dintre participanţi atunci când aceştia descoperă ce au simţit chiar înainte de a li se face subit „foame”. Atunci când le predau procesul Călătoriei. de disperare sau de anxietate copleşitoare. cu câteva secunde înainte de apariţia respectivului impuls… Ce aţi simţit cu adevărat chiar înainte de a simţi nevoia să consumaţi un aliment”. Singurul lucru pe care şi-l dorea era să îşi rezolve o dată pentru totdeauna această problemă. este vorba de o emoţie extrem de puternică şi foarte profundă. Dacă o veţi evita însă în continuare. De îndată ce aceasta începe să le „dea târcoale”. eu le spun întotdeauna oamenilor: „Treziţi-vă! Dacă veţi identifica problema emoţională pe care încercaţi să o evitaţi. este vorba de un sentiment de gol interior. ascunzând-o în spatele unor mese copioase. În urma aplicării procesului Călătoriei. De regulă. nu îi veţi putea descoperi niciodată cauza profundă şi nu o veţi putea rezolva”. La un seminar recent ţinut la Londra. Cel mai adesea. Avea exact această problemă. Era obeză şi ne-a spus că s-a luptat toată viaţa cu tot felul de diete. oamenii se reped la frigider şi încearcă să o evite.

Nu îşi dădea însă seama de ce se simţea atât de ruşinată şi de speriată. ea a avut pentru prima dată acces la aceste amintiri reprimate. Slăbise deja 12 kilograme! Plină de entuziasm. În timpul Procesului Călătoriei Emoţionale. femeia a venit la una din întrunirile noastre cu absolvenţii.comportamentului ei se ascunde un sentiment puternic de rusine şi de teamă. Ne-a povestit cu această ocazie că înainte de aplicarea Călătoriei nu a reuşit niciodată să îşi amintească ceva din perioada de dinainte de a împlini zece ani. La fel ca în cazul multor oameni care trec . Femeia era cu adevărat uimită. şi-a deschis ochii şi ne-a spus că nu a bănuit niciodată ce anume se ascundea în spatele poftei ei continue de mâncare. i-am citit pe faţă o uşurare enormă. a fost prima participantă care şi-a ridicat mâna pentru a ne împărtăşi povestea ei de succes. O lună mai târziu. Această perioadă îi era complet ştearsă din memorie. I-am sugerat atunci să pornească de la premisa că în spatele sentimentelor ei se ascundea o motivaţie profundă şi să ţină cont de acest lucru pe măsură ce îşi va continua Călătoria Emoţională. mi-am dat seama că femeia a descoperit o problemă extrem de supărătoare şi foarte profundă. Uluită. întrucât aceste procese de purificare sunt considerate private la seminarele noastre. care s-a reflectat imediat într-o relaxare corporală totală. dar mi-am dat seama că a fost ceva de proporţii. Nu am întrebat-o ce anume a descoperit. Spre finalul exerciţiului. În timpul procesului.

portamentuî bărbatului care a abuzat-o. s-a simţit eliberată. pentru a-mi amorţi aceste sentimente. Deşi mintea mea conştientă îmi spune să nu fac acest lucru. Cum s-ar spune. Apoi. În timpul procesului. ea i-a iertat cu toată sinceritatea sufletul. Această teamă apare de regulă atunci când ajung acasă şi încep să mă relaxez. era vorba de un abuz sexual extrem de traumatic. Şi astfel. În urma aplicării procesului de descoperire de sine. În timpul exerciţiului focului de tabără. ciclul se reiterează la infinit”. dar în fiecare seară obişnuieşte să consume 3-4 beri. îmi împlinesc propria profeţie şi dau greş. nu mă pot abţine şi îmi iau o bere.prin experienţe similare. unde nu dau un randament prea bun. la aceasta se mai adaugă două sau trei. Ultima dată când am auzit veşti de la ea. problemă cu băutura. astfel încât atunci când ajung acasă îmi înec amarul în şi mai multă băutură. În mod evident. Un alt participant la unul din seminarele noastre avea o. iar de pe inimă i s-a luat o mare povară. ea şi-a rezolvat complet această problemă. Acest lucru îmi dă o stare de spirit şi mai proastă. De atunci. adică nu obţin rezultatele pe care mi le doresc. pe care mintea ei l-a blocat în totalitate de memoria ei conştientă. el a deschis ochii şi a spus: „Acum îmi văd întregul tipar comportamental. Ne-a spus că nu se consideră alcoolic. după care mă duc la slujbă. Mi-e frică de eşec. mi-a spus că slăbea în continuare. a doua zi dimineaţa mă trezesc cu o stare de mahmureală. Deşi nu a putut ierta com. bărbatul şi-a descoperit o amintire din copilărie în care tatăl lui i-a spus că .

De atunci. cu toţii intuim că înlăuntrui nostru există o măreţie şi o lumină ieşită din comun. Mi-a spus că a renunţat nu doar la băutură. iar faţa îi strălucea literalmente. Când l-am văzut peste ceva timp. Acesta i-a explicat că pe măsură ce îmbătrâneşte. pentru a-l exprima plenar. Procesul Călătoriei Emoţionale a fost cheia care i-a condus către eliberare. undeva în spate. un fost călugăr catolic în vârstă de 87 de ani. ci şi la fumat. a tuturor. de oameni care au reuşit să se elibereze de dependenţele lor prin rezolvarea cauzei emoţionale care a stat la baza acestora.este un ratat şi că nu va realiza niciodată nimic în viaţă. în loc să trateze doar simptomele exterioare. În sinea noastră. Ei au reuşit să scoată la lumină libertatea şi măreţia care reprezintă esenţa noastră. 24 Indiferent de vârsta pe care o avem. îşi găseşte adevărata linişte numai stând în biserica locală. şi-a căutat şi şi-a găsit o slujbă nouă. în spatele stării de mulţumire şi de pace pe care o simţea în biserică el a început să descopere o . Noreen (prietena noastră despre care am mai discutat) stătea odată de vorbă cu un bătrân irlandez. cu toţii ne dorim să intrăm în contact cu acest geniu interior. Mai mult. Acestea au fost doar două exemple din cele câteva mii pe care Ie cunosc. în el s-a dat o bătălie continuă. burta umflată din cauza berii îi dispăruse. Spre uimirea lui. În ultima vreme a început însă să îl supere ceva. mai bună decât cea precedentă.

şi nu am ştiut niciodată că există aşa ceva!” Indiferent de vârsta pe care o avem. dar de ce ţi-e frică. este imposibil să mai scapi de această amintire. Noreen a început să îl ghideze de-a lungul straturile succesive ale fricii sale de moarte. Arthur?” Bătrânul a roşit şi i-a răspuns în şoaptă: „De moarte… cred”. vino cu mine în sufragerie. Aceasta l-a făcut să devină din ce în ce mai reticent în faţa ideii de a se duce la biserică pentru rugăciunea lui zilnică. La sfârşit. Există şi alte metode prin care putem face acest lucru şi pe care le putem practica în orice moment al vieţii. el şi-a deschis ochii şi a spus: „Oare de ce nu ne învaţă aşa ceva în biserică? Au trecut atâţia ani. Sursa ta continuă să te . din ochi i-au ţâşnit lacrimi. Bătrânul a urmat-o pe Noreen şi s-a aşezat într-un fotoliu confortabil. Noreen l-a întrebat: „Bine. Experienţa m-a învăţat că dacă ai trăit o dată trezirea spirituală plenară. Scufundarea prin straturile emoţionale succesive nu reprezintă singura modalitate de a avea acces direct la pacea şi libertatea specifică Sursei noastre. Haide să facem împreună un mic exerciţiu”.stare din ce în ce mai accentuată de teamă. Când fostul călugăr a trecut de gaura neagră şi a ajuns la starea de pace. cu toţii ne dorim să ne aducem aminte cine suntem cu adevărat. Noreen i-a spus cu blândeţe: „Arthur. Cu toţii ne dorim să ne întoarcem „acasă”.

Ea nu mai este dispusă să te lase în pace! Dacă ai călătorit o dată până acasă. cu atât mai mult cu cât – aşa cum spuneam – procesul este extrem de uşor de aplicat. Dacă te simţi confortabil. o poţi încerca chiar acum. de preferinţă unul care a citit această carte. Dacă doreşti. trecând succesiv prin straturile emoţionale. La modul ideal. În a doua zi a seminarului nostru. Rezervă-ţi o oră în care să nu te poată întrerupe nimeni. Marea majoritate a celor care îl practică rămân de fiecare dată uimiţi cât de profundă este experienţa Sursei. Unul din procesele cele mai eficiente este totodată şi foarte simplu. Le recomand însă întotdeauna oamenilor să aleagă ca primă opţiune cufundarea în conştiinţa lor. închide ochii. dorul de casă te va urmări pretutindeni. să se aşeze lângă tine. oricât de mult ai continua să călătoreşti prin lume. până când vei sfârşi prin a te îndrăgosti complet de el. nemaidorind să faci nimic care te-ar putea îndepărta de el. toate celelalte metode devin mult mai uşor accesibile. Adevărul fiinţei tale va continua să te cheme la el. noi explorăm şi alte mijloace prin care putem avea un acces rapid sau spontan la esenţa fiinţei noastre. ea ar trebui practicată împreună cu un partener. chiar şi numai pentru o singură clipă. Odată trăită experienţa directă a sinelui.obsedeze. practicată de mii de ani în mănăstirile budiste tibetane şi indiene. Roagă un prieten. Prietenul tău îţi va . Este vorba de o tehnică străveche de autointerogare. după ce toţi participanţii au trăit experienţa directă a scufundării în Sursă.

pune o întrebare simplă. El va începe prin a-ţi pune întrebarea: „Cine eşti tu?” Rămâi cu ochii închişi. Spre deosebire de tine. după care te va întreba din nou: „Cine eşti tu?” Continuă să te relaxezi şi focalizează-ţi întreaga atenţie asupra răspunsului primit din interior. partenerul tău îţi va spune: „Mulţumesc”. Apoi dă-i glas cu voce tare. La modul ideal. apoi te va întreba pentru a treia oară: „Cine eşti tu?” Şi aşa mai departe. mamă. fără să îl cenzurezi în niciun fel. ancorat în propria ta luciditate. marea majoritate a oamenilor răspund numind rolurile pe care le joacă în viaţă: „Sunt profesor. şi lasă răspunsul să iasă la suprafaţa conştiinţei tale. La început. prietenul tău trebuie să stea cu ochii deschişi.” Cei care au deschiderea sinceră şi dorinţa arzătoare de a afla cine sunt cu adevărat sfârşesc însă prin a-şi revela din ce în ce mai mult sinele profund. În continuare. iar tu trebuie să fii cât mai relaxat şi mai deschis. În acest fel. el va fi plenar „prezent” în experienţa ta şi va crea astfel „spaţiul sacru” necesar pentru ca tu să îţi poţi începe procesul. Este posibil ca la un moment dat să simţi o stare de dilatare interioară atât de vastă şi o tăcere atât . Trebuie să îţi doreşti cu adevărat să afli răspunsul şi să ai încredere că acesta îţi va parveni. Exprimă verbal acest răspuns. om de afaceri etc. ca şi cum ar asculta cuvintele lui Dumnezeu. Partenerul tău îţi va spune din nou mulţumesc. prietenul tău ar trebui să te asculte cu toată atenţia. în cuvinte sau nu. la fel ca un copil.

îmi amintesc că am trecut pe lângă un cuplu care lucra. oricât de ciudat ţi s-ar părea răspunsul. indiferent cât de ridicole ţi s-ar părea. dar ştiu că la sfârşit. aerul. puteţi schimba rolurile între voi. Lasă Sursa să îşi reveleze natura în . Practic. nu îl cenzura. Primul partener a zâmbit şi i-a spus: „Mulţumesc… Cine eşti tu?” Nu am mai ascultat restul procesului. Chiar dacă răspunsul tău este non-verbal. cel care a simţit că este o sondă de petrol a realizat că este inclusiv petrolul. partenerul trebuie să îţi mulţumească pentru el şi să te întrebe din nou: „Cine eşti tu?” El trebuie să continue să îţi pună această întrebare şi să aştepte răspunsul tău non-verbal până la încheierea exerciţiului. La unul din seminarele noastre. Trebuie să fii la fel de deschis ca un copil mic. chiar în momentul în care apar. La sfârşit. să ai încredere în primele cuvinte care îţi trec prin minte şi să le exprimi verbal cu sinceritate. Unul din cei doi parteneri l-a întrebat pe celălalt: „Cine eşti tu?”. rămâi liniştit şi savurează-ţi experienţa. respectiv încă 15-20 de minute. solul şi tot restul creaţiei. Secretul acestui exerciţiu este deschiderea interioară. întreaga viaţă trecea prin el – inclusiv sonda de petrol! De aceea. chiar dacă pe moment ţi se par stupide.de mare încât să nu mai poţi răspunde nimic la întrebarea: „Cine eşti tu?” În acest caz. Este posibil ca anumite răspunsuri să nu îşi reveleze adevărata semnificaţie decât mai târziu. iar celălalt i-a răspuns: „Sunt o sondă de petrol”.

maniera sa magică şi misterioasă. căci mintea ta nu mai este distrasă de gânduri. În astfel de momente. iar teama nu mai poate exista. acest principiu simplu. Te vei ancora astfel puternic în momentul prezent. poate fi aplicat inclusiv în viaţa de zi cu zi. dar foarte eficient. Nu de puţine ori. Exerciţiul este extrem de simplu. Acţiunea pe care o realizezi curge de la sine. Personal. atunci când aplici această tehnică. lasă-ţi întreaga fiinţă să se focalizeze asupra sarcinii pe care trebuie să o duci la bun sfârşit. „Cine eşti tu?” De altfel. este exerciţiul meu favorit. oricât de ocupată aş fi. dar foarte profund. îmi rup întotdeauna câteva momente pe zi pentru a mă relaxa şi pentru a-mi pune întrebarea: „Cine sunt eu?” De cele mai multe ori. tu poţi experimenta conştiinţa infinită şi eternă care apare întotdeauna atunci când mintea tace. fiind în totalitate prezent în ea. rolul de ascultător se dovedeşte la fel de copleşitor ca şi cel care oferă răspunsurile la întrebarea. Intre altele. dar eficient. Ori de câte ori ai ceva de făcut. în mod liber. Luciditatea interioară nu poate fi distrasă de . de o simplitate perfectă. Mă odihnesc apoi în această prezenţă infinită care îmi aduce întotdeauna lacrimi în ochi şi mă recunosc astfel pe sine. Dacă te vei scufunda în activitatea ta. sub forma unei prezenţe conştiente care include totul în sine. nu apuc bine să rostesc aceste cuvinte că mi se şi revelează sinele real. mintea tace. pe care îl vei experimenta ca pe un flux continuu de conştiinţă pură.

tu ştii că eşti una cu întreaga lume. Foarte mulţi oameni care practică meditaţia confundă starea de transă (autohipnoză) cu libertatea interioară a sinelui suprem. de prezenţă pură. Pentru mulţi oameni. te rog să nu o confunzi cu cea pe care ţio descriu eu aici. În ea. ea reprezintă o perioadă de timp în care mintea lor o ia razna. Ea nu este o stare de tip „zombi”. De aceea. ca o ceată de maimuţe agitate. Este o stare de conştiinţă vie. în care te simţi conectat cu tot ceea ce există. Dimpotrivă. sărind de la un subiect la altul. Pacea de care vorbesc eu în această carte transcende în . Personal. ci doar de gânduri. nici la cele în care îţi focalizezi mintea asupra diferitelor senzaţii corporale.acţiune. Am auzit adeseori spunându-se că meditaţia este o perioadă de timp pe care ţi-o rezervi pentru a-ţi contempla gândurile şi pentru a-ţi pune ordine în ele. Această libertate interioară nu are nimic de-a face cu somnolenţa. O altă metodă prin care îţi poţi experimenta sinele este meditaţia. dacă ai deja o metodă specifică de meditaţie. ci însăşi esenţa stării de luciditate. Mulţi cititori care citesc această carte au învăţat probabil diferite „metode” specifice de meditaţie. ea nu m-a ajutat cu nimic să mă „trezesc” sau să realizez plenar cine sunt. ea devine izvorul din care se nasc geniul şi inspiraţia. strălucitoare. am practicat meditaţia timp de mai bine de 20 de ani. Eu nu mă refer aici la acele meditaţii în care te concentrezi asupra unei mantre sau asupra unui cuvânt. şi deşi mi s-a părut întotdeauna relaxantă şi liniştitoare.

inclusiv dedesubt şi deasupra… Scufundă-te în totalitate în acest ocean nesfârşit de conştiinţă pură. ci doar cu masa infinită a oceanului. Simpla întrebare: „Cine sunt eu?” este adeseori suficientă pentru a revela această prezenţă atotputernică. Nu te identifica cu ele. Dacă preferi. nicio mantra şi nicio metodă. la fel ca nişte valuri care se ridică la suprafaţa oceanului. a fiinţei pure. Găseşte o poziţie confortabilă. poţi lăsa această prezenţă să se dilate la nesfârşit în faţa ta… Las-o apoi să se dilate în spatele tău… Apoi în părţile laterale. Personal. Începe prin a-ţi pune întrebarea: „Cine sunt eu?” Ingăduie-i prezenţei infinite care transcende cuvintele să ţi se reveleze… Scufundă-te în această experienţă. întrucât nu este altceva decât o relaxare şi o resorbţie în sursa ultimă a conştiinţei. de linişte perfectă. Tratează-ţi gândurile ca pe nişte nori efemeri care acoperă pentru o vreme cerul fiinţei tale. Dacă prin minte continuă să îţi apară gânduri.totalitate mintea. . aşanumitul extaz de care vorbesc misticii. după care se resorb în el. în care să nu poţi fi deranjat. Doreşti să încerci o meditaţie „fără metodă”? Iată în continuare descrierea meditaţiei pe care eu o numesc „şederea”: Rezervă-ţi 20-30 de minute. până când devine un spaţiu necuprins care te înconjoară din toate părţile. Ea nu are la bază niciun gând. lasă-le să vină şi să plece. Ea reprezintă o energie a iubirii din care se naşte o bucurie fără seamăn. obişnuiesc să numesc meditaţia de care vorbesc în această carte: „şederea”.

Atunci când mă scufund în ea. 25 La seminarele mele. Scufundă-te în această mare infinită de linişte. acţiunile mele se derulează fără efort. obişnuiesc să îi întreb ce calităţi par să se nască în mod natural din Sursa pe care au conştientizat-o.descoperindu-l apoi din nou. obişnuiesc să rămân astfel oricât de mult doresc. pe care le notez pe o tablă mare din faţa sălii de curs. după ce o completez cu toate calităţile enumerate de participanţi: . după ce toţi participanţii încheie procesul numit „Cine sunt eu?”. realizez de regulă mult mai multe lucruri. rămâi deschis şi lucid. dar cu un efort mai mic. Ţie ce calităţi ţi-au apărut atunci când ei efectuat exerciţiul de mai sus? Iată cum arată de regulă o tablă de la seminarele noastre. Continuă să fii conştient de prezenţa ta care umple întregul spaţiu şi lasă acţiunile zilei să se integreze în mod natural în acest context. ca şi cum o putere mai mare ar acţiona prin mine. După părerea mea. De aceea. am grijă să nu interferez cu ea. Rămâi în această stare de dilatare până când un impuls interior îţi spune că experienţa s-a încheiat. În acest fel. dar nu mai puţin de 20 de minute. Participanţii numesc diferite calităţi. Inevitabil. După ce ieşi din starea de meditaţie şi deschizi ochii. în această conştiinţă pură. această prezenţă conştientă are o inteligenţă înnăscută care permite integrarea mult mai armonioasă a evenimentelor. Personal. întreaga tablă se umple cu aceste calităţi sublime.

după care se găseşte întotdeauna cineva care să răspundă: „Pe toate!” „Absolut corect” – le spun eu. După umplerea tablei. sincronicitate. Aceasta este maniera în care esenţa ta îţi comunică faptul că te afli pe calea cea dreaptă. Ori de câte ori Sursa doreşte să îţi atragă atenţia asupra ei. acceptare. fericire. smerenie. înţelepciune. existenţă pură. simplitate. vastitate. vei primi ca premiu următorul dar!” Atunci când te afli în contact cu sursa. pasiune. râs. de pace etc. adevăr. simţi automat o stare de fericire. uşurinţă. absenţa efortului. ai intrat în contact cu mine. ea îţi face un cadou sub forma uneia dintre aceste calităţi. energie pură. linişte. eternitate. joc.Libertate. iertare. vindecare. Îi întreb apoi câte dintre aceste calităţi au experimentat în timpul acestui weekend. Aceasta este maniera ei de a-ţi comunica faptul că te afli în contact cu ea. în care oamenii reflectează la întrebarea mea. viaţă. absenţa fricii. umor. inspiraţie. entuziasm. putere. nesfârşire. gingăşie. bucurie. unitate. abundenţă. afecţiune. obişnuiesc să le cer participanţilor să privească aceste calităţi şi să se impregneze literalmente cu ele. frumuseţe. de bucurie. De aceea. respect. Este ca şi cum ţi-ar spune: „Bravo. vibraţie. curaj. desfătare. Urmează de regulă o pauză lungă. . claritate. seninătate. puritate. amuzament. tăcere. curiozitate. bunătate. compasiune. împlinire. fluiditate. echilibru. spontaneitate. abandonare de sine. pace. graţie. totalitate. vitalitate. divinitate. încredere. deschidere. înţelegere. luciditate.

indicându-ţi astfel că Sursa nu te-a părăsit niciodată. tu îţi vei putea conduce întreaga viaţă la unison cu ea. deci pe calea cea bună. ei ar constata că ele îi conduc în mod explicit pe calea pe care trebuie să meargă. luciditate). Dacă experimentezi vreuna din calităţile specifice Sursei. Corpul tău nu este altceva decât un barometru al sufletului. sufletul tău te poate ghida de la o experienţă la alta. De fapt. te poţi felicita: înseamnă că te afli la unison cu ea. urmând fără abateri planul sufletului tău.Ori de câte ori restabileşti contactul cu Sursa. Dacă vei urmări momentele din viaţa ta în care ai simţit sau ai manifestat aceste calităţi (compasiune. Dacă ar căuta aceste indicii. Foarte mulţi oameni îşi spun: „Tare mi-aş dori să ştiu ce am de făcut în viaţă”. care transcende conflictele de idei şi confuzia specifică dialogului mental interior. Dacă vei urma aceste „firimituri” (aceste indicii pe care ţi le lasă Sursa). până la sfârşitul vieţii. Dacă doreşti să ştii în ce măsură te afli pe calea cea dreaptă. la fel cum am fost ghidată eu atunci când mi-am propus să mă vindec de tumoarea mea. vei constata că ele se înşiruie ca perlele pe un şirag. În acest fel. majoritatea participanţilor au o viaţă relativ . 26 Nu toţi cei care doresc să participe la seminarele noastre şi să practice Călătoria au probleme emoţionale sau de sănătate majore. aceasta îţi dă un indiciu. verifică-ţi starea corporală. bunătate.

După părerea mea. o casă la ţară sau o slujbă bine plătită – oamenii să gândească astfel: „Am obţinut tot ce am crezut că îmi doresc. nu asta căutau! Aceşti oameni devin de multe ori căutători spirituali cu o mare ardoare. să te maturizezi. Succesul are tendinţa să atragă după sine un succes şi mai mare. unul din cele mai bune indicii ale succesului este recunoaşterea onestă a faptului că întotdeauna există loc pentru mai bine. dar nu şi suficiente. ceva încă şi mai important decât tot ce am realizat”. de la locul de muncă sau cu ei înşişi. Se întâmplă frecvent ca după ce obţin o realizare importantă – o familie perfectă. dar pentru a putea continua să ai succes. . Altfel spus. Foarte mulţi oameni de succes vin la seminarele noastre pentru a-şi face o „curăţenie generală internă”. ei participă la aceste seminare pentru a se putea bucura de un succes încă şi mai mare. După ce au căutat măreţia în lumea exterioară şi după ce şi-au dat seama că le mai lipseşte ceva. Aceştia sunt oamenii care aspiră cel mai sincer să îşi trezească sinele real şi să îşi descopere sursa fiinţei. pentru creştere şi pentru învăţare. Ei se simt deja sănătoşi şi consideră că duc o viaţă împlinită şi de succes. trebuie să creşti. în speranţa că vor găsi aici adevărul care îi va elibera. devenind astfel mai liberi. De fapt.ordonată şi lipsită de provocări semnificative. ei îşi orientează atenţia către interiorul lor. mai sănătoşi şi mai vii în relaţiile lor de familie. Ei constată că realizările exterioare simt plăcute. dar simt că mai este ceva.

să descopere adevărul şi să îşi reveleze propria măreţie interioară. Ei vin ca să îşi descopere sinele real. Când a venit prima dată la mine pentru . Personal. Tot ce ştiu ei este că există ceva mai măreţ şi că doresc să experimenteze acest ceva. chiar dacă totul îţi merge bine. întrucât ştiu că sufletul lor îi cheamă acasă. Mulţi oameni aflaţi în această situaţie vin şi participă la seminarele noastre.Această sete de a şti cine eşti reprezintă din punctul meu de vedere cea mai profundă aspiraţie a omului. dar mai există ceva. Viaţa nu se rezumă la atât”. Ceva în interiorul lor doreşte cu ardoare să se trezească. dar se vor îndrăgosti pentru totdeauna de el şi nu vor mai dori să îl părăsească niciodată. sau îşi programează şedinţe private de consultanţă cu mine. să îl trăiască direct şi să devină o expresie a lui. iar cei mai norocoşi dintre ei nu numai că şi-l vor revela. directorul unei companii de mare succes cu sediul lângă Manchester. aceşti căutători nici măcar nu realizează ce caută. mă simt profund onorată să îi cunosc pe toţi cei care vin la şedinţele mele de consultanţă sau la seminarele noastre. Un astfel de om este Geoffrey. Uneori. Nu există nimic care să se compare cu ea. Eu pornesc întotdeauna de la premisa că dacă sau hotărât să întreprindă Călătoria sau să citească această carte. De multe ori. să îl cunoască. sufletul pare să-ţi şoptească: „Da. chiar dacă mintea lor conştientă nu înţelege încă ce se întâmplă. sufletul lor este pregătit.

întreaga lui viaţă pare să se îndrepte în direcţia cea bună. Geoffrey m-a asigurat de la bun început că totul merge perfect în viaţa lui şi că nu a venit decât ca să-şi pună în ordine anumite aspecte minore din viaţă. iar eu i-am explicat că în Statele Unite s-a făcut un sondaj care a revelat că principala temere de care suferă americanii este teama de a vorbi în public. atunci când trebuie să iau cuvântul în public. te poţi considera în fruntea plutonului. dat fiind succesul companiei şi faptul că era directorul ei executiv. mi-a spus el. dinamic. căci cel puţin tu reuşeşti să ţii . Chiar rezultatele companiei indică acest lucru. Ne-am amuzat împreună. o soţie minunată. Foarte mulţi oameni i-ar invidia viaţa: are o fiică frumoasă. îl deranja faptul că deşi era directorul unei companii de succes. se temea să vorbească în public şi se simţea extrem de ruşinat atunci când trebuia să îşi ţină prezentările în faţa comitetului director. Când a venit la mine. Practic. „Ştiu că sunt un lider bun. De pildă. să nu poată lua cuvântul în faţa propriilor lui subalterni. Se pare că aceasta este chiar mai mare decât frica de moarte! I-am explicat de asemenea că stânjeneala pe care o simte este cât se poate de firească şi de comună. pentru un „acordaj subtil”. Şi totuşi. genul omului de succes. avea aerul unui om sigur de el. I-am spus: „De vreme ce oamenii se tem de vorbitul în public mai mult decât de moarte. Mi-a explicat cât de penibil se simte.o şedinţă privată de consultanţă. o casă splendidă şi o carieră de succes. îmi pierd cu totul firea”.

mi-am reamintit că deşi Jeoffrey s-a prezentat la mine pentru a-şi vindeca teama de a vorbi în public. Omul a venit să scape de temerea lui cea mai puternică şi se aştepta să facă acest lucru în numai o jumătate de oră! Obişnuit cu performanţa. Am fost de acord cu el şi i-am răspuns că mi-am propus eu însămi să mă eliberez de orice factor din viaţa mea care mi-ar putea împiedica mersul înainte. . astfel încât să se poată elibera în sfârşit de ea.discursuri în prezenţa altor oameni. Înainte de a începe. Înainte de a începe lucrul propriu-zis. Mi-a zâmbit. geniul lui interior. aşa că va trebui să terminăm până la orele 2:00. în urma lucrului cu sine el va primi mult mai mult: îşi va cunoaşte sinele real. dar mi-a spus că doreşte să se elibereze complet de orice blocaj. Cu această ocazie. chiar dacă era vorba de propria lui creştere personală! Iam zâmbit şi i-am promis că voi face tot ce-mi va sta în puteri. fizic şi spiritual – şi să fie cât mai profundă cu putinţă. Jeoffrey şi-a consultat ceasul şi m-a informat că trebuie să prindă un avion şi să participe mai târziu la o şedinţă. dorea să obţină rezultatul cel mai bun în timpul cel mai scurt. Alţii se tem de acest lucru mai mult decât de orice altceva”. înţelepciunea infinită dinlăuntrul lui. L-am asigurat apoi că voi face tot ce-mi va sta în puteri pentru a scoate la iveală ce se ascundea în spatele acestei temeri. am făcut rugăciunea pe care o fac întotdeauna atunci când lucrez cu un client nou: m-am rugat ca vindecarea să se producă pe toate nivelele fiinţei sale – emoţional.

De îndată ce a intrat în contact cu această înţelepciune infinită. profund zguduit de prezenţa iubirii infinite din inima lui. A rămas în tăcere. cu o cămaşă perfect călcată şi cu o cravată de mătase. În faţa lui s-a derulat din nou filmul copilăriei sale. căruia îi şiroiau lacrimile pe obraji. amintirile din copilărie care trebuiau rezolvate i-au venit imediat în minte. Experienţa a fost cutremurătoare pentru amândoi. uluit de frumuseţea interioară pe care a descoperit-o şi de imensitatea comuniunii cu restul creaţiei. a reuşit.Deşi el nu era conştient de acest lucru. tatăl lui îi spunea: „De ce ai greşit la cele cinci întrebări?” Oricât de mult ar fi încercat. În cele din urmă. ca şi cum ar fi dorit să-şi confirme cât de bine se descurca. . l-am sfătuit să se detaşeze de mintea conştientă şi să îşi conştientizeze doar emoţiile. de pace şi de adevăr. Aveam în faţă un bărbat îmbrăcat impecabil. Ştiam că dincolo de acest simptom emoţional exterior (teama de vorbitul în public) se ascundea o dorinţă arzătoare de eliberare spirituală. Jeoffrey nu a încetat să facă tot felul de comentarii. Chiar dacă aducea acasă rezultatele unui test la care luase punctajul 95 din 100. eu ştiam că ceva din interiorul lui îşi dorea să se „trezească” şi să afle cine este cu adevărat. Considerând că aceste comentarii l-ar putea împiedica să avanseze. Pe măsură ce s-a scufundat de-a lungul straturilor emoţionale succesive. cu toate scenele în care a simţit că nu va fi niciodată suficient de bun pentru tatăl său. Identitatea lui de om realizat îşi spunea cuvântul chiar şi în timpul acestui proces spiritual.

Mi-am dat imediat seama că bărbatul care a intrat pe uşa cabinetului meu cu doar două ore în urmă nu ar fi putut spune niciodată aşa ceva. M-am bucurat sincer să îl revăd. Jeoffrey şi-a dat seama cu o claritate absolută ce se ascundea în spatele fricii sale de a vorbi în public. ţineam un seminar la Newcastle-under-Lyme. Şi-a privit din nou ceasul şi şi-a dat seama că va ajunge la timp ca să prindă avionul. Aflată în această stare de spirit. După ce a încheiat Procesul Călătoriei Emoţionale şi şi-a rezolvat problema cu tatăl său. deşi nu mă aşteptam să poată veni. A recunoscut imediat că dorinţa de a-şi lua câteva momente pentru el şi de a-şi savura propria fericire era ceva absolut nou pentru el. Spre surpriza mea. chiar o mare revelaţie. Ori de câte ori se ridica să le vorbească directorilor săi. Vechea lui teamă că: „Nu voi fi niciodată suficient de bun pentru el” ieşea din nou la iveală. i se părea tot timpul că nu va câştiga niciodată respectul şi preţuirea tatălui său. el se simţea din nou copilul de odinioară.oricât de mari ar fi fost realizările sale. Jeoffrey şi-a regăsit în sfârşit pacea interioară. care încerca să îşi mulţumească tatăl. Două săptămâni mai târziu. dar şi a incapacităţii sale de a le câştiga respectul propriilor lui subalterni. în sala de seminar a intrat chiar Jeoffrey. Faţa lui arăta ca aceea a unui copil inocent. dat fiind programul lui încărcat. dar s-a gândit să anuleze întrunirea din după-amiaza aceea. în pofida realizărilor sale. . schilodindu-i psihicul.

„Ce transformare”. dar de atunci s-a simţit atât de „integrat” încât până şi jocul lui de golf s-a îmbunătăţit dramatic. la numai două zile după şedinţă. Jeoffrey a ridicat cu mândrie mâna şi a luat fără frică cuvântul în faţa unei săli cu peste 100 de participanţi. l-am privit în ochi şi am regăsit în ei acel licăr pe care îl văd la toţi cei care s-au trezit din punct de vedere spiritual şi care şi-au realizat propriul sine. ca şi cum vorbitul în public ar fi fost un proces la fel de natural pentru el ca şi încheierea la şireturi. În urma şedinţei noastre nu numai că i-a dispărut complet teama de a vorbi în public. am ţinut un discurs de acceptare. Jeoffrey le-a mărturisit participanţilor că a suferit anterior de o teamă viscerală de a vorbi în public. Am vorbit fluent şi liber.În timpul şedinţei de întrebări şi răspunsuri. A vorbit elocvent şi i-a inspirat pe toţi cei de faţă. m-am gândit în sinea mea. motiv pentru care a venit pentru o consultaţie privată la mine. Fără sa vreau. chiar a câştigat un turneu. Întreaga sală a izbucnit în aplauze. Atunci mi-am dat seama că teama de a vorbi în public m-a părăsit pentru totdeauna”. după care Jeoffrey a adăugat: „Când m-am dus să îmi iau trofeul. m-am gândit în sinea mea: „Nu este uimitor faptul ca până şi un om de afaceri care toată viaţa lui nu s-a focalizat decât asupra realizărilor materiale poate cunoaşte această pace supremă şi această iubire infinită?” . Când s-a aşezat la loc. Din. De fapt. ochii lui emana pur şi simplu o lumină interioară.

ca şi cum ar fi fost acoperit de nori. amintirea care i s-a revelat cu această ocazie nu a fost una negativă. reamintindu-i că acelaşi geniu care l-a mânat pe el continuă să existe în interiorul lui. Acum. La exerciţiul focului de tabără.Pentru prima dată. Pe la 40 de ani. care i s-a părut foarte întunecat. El şi-a găsit sinele real. În jurul focului mai era Alan la vârsta actuală şi un mentor pe care l-a invitat. făcând milioane de lire sterline. Tânărul Alan i-a ţinut atunci un discurs fulminant. În timpul Călătoriei Fizice pe care a întreprins-o sa produs un eveniment neaşteptat. pentru că actualul Alan a uitat cine . Capsula magică l-a condus în interiorul ochiului său. Alan s-a simţit proiectat într-unui din momentele vieţii sale când avea un succes nebun şi când totul părea să îi meargă în plin. Un alt bărbat a venit la un seminar pe care l-am ţinut la Birmingham. Alan. el a avut un succes economic uriaş. ci una pozitivă. la fel ca şi calităţile pozitive care i-au permis să devină milionar la vârsta de 40 de ani. Toate acestea continuau să zacă nefolosite în interiorul lui. singura persoană invitată a fost chiar el. În mod paradoxal. şi-a pierdut întreaga avere. Cazul lui era oarecum opus celui al lui Jeoffrey. l-am privit pe Jeoffrey ca pe un om „realizat”. În mod evident. la 60 de ani. Practic. la vârsta de 40 de ani. pe orice punea mâna se transforma în aur şi nimic nu părea să îl poată opri. A trebuit chiar să apeleze la ajutorul unui prieten pentru a plăti taxa seminarului. el a găsit o comoară nepreţuita pe care nimeni nu i-o va mai putea lua vreodată.

El şi-a reamintit de scânteia contactului cu sinele său real. După ce a trecut prin procesul Călătoriei. El şi-a uitat propria măreţie interioară. A fost pentru prima dată după mulţi ani când s-a simţit din nou integrat. i-am văzut în ochi un licăr tineresc. în interiorul tău!” Actualului Alan nu i-a trecut niciodată prin minte că succesul de care s-a bucurat cândva nu s-a datorat unor circumstanţe interioare. A fost prima dată în ultimii zece ani când lui Alan i-a trecut prin minte gândul că ar putea avea din nou succes. 27 Experienţa m-a învăţat că procesul Călătoriei nu se încheie odată cu un singur exerciţiu al Călătoriei Fizice sau Emoţionale. Alan nea declarat că se simte eliberat de statutul de victimă neajutorată pe care l-a adoptat în ultimii ani. tânărul Alan l-a implorat să îl recunoască. când avea un mare succes. ci propriului său geniu interior. Procesul i-a reamintit ce înseamnă să fie în contact cu Sursa lui. Am fost sigură că aşa trebuie să îi fi strălucit ochii cu 20 de ani în urmă. care i-a permis cândva să obţină un succes atât de uriaş. acest proces nu reprezintă decât începutul unui proces de eliberare din chinga vechilor straturi emoţionale şi .este. la unison cu destinul lui. De cele mai multe ori. devenind prizonierul propriei sale convingeri. spunându-i: „Sunt încă aici. Privindu-l cum se pregăteşte de plecare. De mult timp nu mai crezuse că acest lucru ar putea fi posibil. cu propriul său geniu interior. În final.

proces care durează o viaţă întreagă. Sursa rămâne liniştită şi imuabilă. dar tu nu eşti una cu el”. el simte nevoia să se pună din ce în ce mai mult la unison cu ea. Sursa îi revelează toate celelalte văluri care i-au mai rămas şi pe care trebuie să le ridice. libertatea nu are hotare. pură şi neatinsă de dansul vieţii exterioare. De pildă. În urma acestui proces. în toamna anului 1993. Ea are propria ei manieră de a ne indica ce nu suntem.de aprofundare a libertăţii interioare. atunci când am trăit experienţa tumorii. La circa un an şi jumătate după ce mi-am vindecat tumoarea. Nimeni nu ajunge la Sursă pentru a se stabili definitiv în ea. atrăgându-ne în acelaşi timp din ce în ce mai profund în adevărata noastră esenţă. Dimpotrivă. colinele din Malibu au fost devastate de incendii de pădure. eu nu mi-am dat seama că acesta va fi doar începutul unei vieţi întregi în care procesul de eliberare nu va înceta nicio clipă. Prin însăşi natura ei. Dorinţa neobosită a Sursei este aceea de a ne elibera. În tot acest timp. Incendiile s-au extins atât de mult încât au ars 280 . să devină o expresie vie a ei. toate celelalte convingeri greşite pe care trebuie să le elimine şi toate vechile traume de care trebuie să se elibereze. Practic. Probabil îţi mai aminteşti de ştirile de la televizor sau de articolele din ziare pe această temă. Libertatea noastră interioară atrage către suprafaţa conştiinţei noastre toate aspectele care nu sunt încă eliberate şi ne spune: „Acest aspect este binevenit.

în timp ce casa mea se afla pe plajă. era acoperit de un fum negru. Imaginile păreau suprarealiste. una câte una. Malibu.de case. Frumosul meu oraş. Incapabilă să ajung la ei. M-am uitat la ştiri într-o stare de şoc. Nu mi-am putut vedea propria casă. iar . lăsând sute de oameni fără un acoperiş deasupra capului. care se aprindeau de parcă erau nişte chibrituri. într-un studio de televiziune. m-am simţit neputincioasă şi singură. dar flăcările acopereau numai dealurile. din care ieşeau flăcări. Am rămas liniştită pe canapea şi m-am uitat cum flăcările înghit. Directorul acestuia a venit la mine şi mi-a spus: „Cred că ar trebui să te uiţi la ştiri. Părea un film de groază prost şi aproape că mă aşteptam să văd genericul la sfârşit. Îmi doream din suflet să pot face ceva pentru ei. Ştiam că foarte mulţi dintre ei suferă intens la ora actuală. cărora le-am transmis iubirea mea. casele tuturor prietenilor mei. De aceea. Gândindu-mă că nu ajut pe nimeni stând astfel hipnotizată în faţa micului ecran. Părea iadul pe pământ. nu-i aşa? Poate că ar trebui să verifici dacă totul este în regulă acolo. Ai o casă în Malibu. m-am decis să sting televizorul şi să mă rog pentru toţi oamenii care şi-au văzut peste noapte viaţa dată peste cap. nu părea să existe vreo posibilitate ca ele să poată trece de autostradă şi să aprindă inclusiv casele de pe coastă. La acea vreme mă aflam în New York. Nimic nu părea să aibă vreun sens. aşa că m-am gândit la toţi prietenii mei. Reporterii afirmă că lucrurile au scăpat de sub control şi că flăcările au atins o înălţime de 26 de metri”.

„pentru orice eventualitate”. am rămas împietrită îhtr-o linişte atemporală. Doi dintre cei de faţă au avut un schimb de priviri. sentimentul interior de îngrijorare a continuat să îmi dea târcoale. M-am gândit mai întâi la fiica mea. m-am simţit liniştită. După ce mi-am terminat rugăciunile.rugăciunea era singurul lucru care mi-a venit în minte. După ce am făcut acest lucru. La vremea aceea nu mai aveam animale de casă. În acea noapte am dormit prost. Ştiam de asemenea că Don se află la un seminar în Santa Fe. căci de regulă toată lumea este agitată. iar zgomotele sunt continue. m-am decis să o sun pe fiica mea şi pe logodnicul ei pentru a mă asigura că erau în regulă. Am crezut că am întârziat. De aceea. toată lumea s-a oprit din ceea ce făcea şi m-a privit într-un mod ciudat. iar a doua zi dimineaţa m-am trezit cu o migrenă cumplită. Kelley. Ca să îl alung. în mintea mea a apărut un uşor sentiment de îngrijorare. Tăcerea generală a început să mă deranjeze. M-am dus direct la studioul de televiziune. Pe acest fundal. M-am decis să fac rapid o verificare mentală. pentru o clipă. l-am rugat pe director să mă lase să plec mai devreme. Şi totuşi. şi la faptul că s-a mutat recent la opt mile depărtare de Santa Monica. ca şi cum s-ar fi decis care dintre ei avea să îmi dea . ştiind că nimeni din familia mea nu se afla acasă. împreună cu logodnicul ei. Când am ajuns acolo. fără să mă mai pot gândi la ceva. pentru a mă asigura că niciunul din membrii familiei mele nu se afla în casa din Malibu.

De altfel. Era o zi mohorâtă de toamnă. În sfârşit. dar mie mi se păreau potrivite. fără posibilitatea de anulare. dar culorile naturii mi s-au părut excesiv de intense. mirosurile prea pătrunzătoare. Altă pauză… „Bun. simţeam o linişte interioară profundă. înţeleg că trebuie să dau un telefon la agenţia de voiaj”. aşa că am continuat să le cânt. A urmat o pauză stânjenitoare… „Ai asigurare?” „Nu… Nimeni nu şi-a făcut asigurare pe casă în Malibu. zgomotul din trafic asurzitor. Mintea mea a început pe neaşteptate să cânte un cântecel pe care îl auzisem la unul din centrele spirituale în care obişnuiam să mă retrag. m-am simţit ca şi cum o mare povară mi-ar fi fost luată de pe inimă. cred că ar trebui să îţi rezervi un zbor către casă… Casa ta tocmai a ars… îmi pare rău… Aş vrea să ştiu ce să-ţi spun”. în circumstanţele date cei de la agenţie au fost de acord să mi-l schimbe pentru o cursă . Am părăsit studioul şi am simţit din plin vântul tăios şi rece din New York.vestea. cuvintele sunau ridicol. Deşi aveam un bilet de avion pentru o altă dată. în mod ciudat. unul dintre ei a luat cuvântul şi mi-a spus: „Brandon. Cuvintele cântecului sunau astfel: „Ai încredere. ca şi cum maş fi eliberat subit de o mare karma negativă. Este prea scumpă pentru casele de pe plajă…”. Nimeni nu a mai zis nimic. nu mai era nimic de adăugat. Mă simţeam incredibil de uşoară şi de senină. În contextul de faţă. căci totul se va rezolva”. Cu toate acestea. în timp ce mă îndreptam către hotel pentru ami face bagajele. Am sunat la agenţia de voiaj.

soţul meu m-a întâmpinat şi mi-a spus: „Cred că cel mai bine ar fi să ne ducem direct acasă. Cuvintele cântecului: „Ai încredere. am inspirat adânc aerul în piept. ca şi cum ar fi făcut parte dintr-un film prost. avertizându-ma însă că avionul va fi foarte aglomerat. căci totul se va rezolva”. nu? Poliţia a făcut filtre şi nu îi lasă să treacă decât pe cei care pot dovedi că sunt rezidenţii unor case care au ars. Ochii mi s-au umplut de lacrimi văzând generozitatea acestei străine într-o perioadă în care chiar aveam nevoie de alinare. mi-am dat seama că hainele din bagajele mele erau practic singura mea proprietate actuală. au continuat să îmi răsune în minte. dezastrul care cu o zi înainte mi se păruse atât de suprarealist. Eram o femeie de 40 de ani şi singura mea proprietate era o valiză cu numele meu pe ea… Culmea este că situaţia nu mi s-a părut chiar atât de rea. Toţi cei care doresc să treacă trebuie să dovedească acest lucru. Când am ajuns pe aeroportul din Los Angeles. ca să mă pregătesc pentru ceea ce va urma. În drumul către casă. Nimic nu m-ar fi putut . Devastarea era atât de totală încât mi s-a oprit respiraţia.curentă. dar au existat foarte multe jafuri”. În timp ce conduceam de-a lungul autostrăzii Pacific Coast Highway. nu de alta. Ai carnetul de şofer la tine. Când am ajuns la aeroport nu mai existau bilete la clasa a doua. mi s-a părut dintrodată cât se poate de real. dar o doamnă foarte amabilă mi-a acceptat rezervarea şi m-a trecut la clasa întâi. Când ne-am apropiat de locul în care s-a aflat fosta noastră casă.

ce ascundeau rămăşiţele a 18 ani de viaţă de familie. de o valoare nepreţuită. Dimpotrivă. Când am intrat în fosta noastră bucătărie. Don ma avertizat să fiu atentă. dar m-am simţit profund liniştită şi smerită. Nimic din ruina care rămăsese nu mai îmi aducea aminte de căminul din care am plecat cu câteva zile . Mi se părea o neruşinare ca oamenii să profite de pe urma dezastrului prin care trec semenii lor. Nu mai rămăseseră decât câteva lemne cât de cât intacte. în mine s-a născut un sentiment inexplicabil de recunoştinţă: Mi-am dat seama cât de norocoasă sunt pentru că aveam o relaţie atât de plină de iubire cu soţul şi cu fiica mea. Nu doream să suprim sau să refulez nicio emoţie pe care aş fi putut-o simţi. jefuindu-i şi furând de la ei. M-aş fi aşteptat să izbucnesc în lacrimi. în condiţiile în care aceştia nu mai aveau practic nimic. precum şi florile din faţa casei. doream să fiu plenar conştientă de tot ceea ce simt. care rămăseseră – în mod paradoxal – intacte. părând incredibil de vii prin comparaţie cu ruinele din spatele lor. Tot ce mai rămăsese din casa noastră era un morman de scrum care încă mai fumega pe alocuri.pregăti însă. La urma urmelor. Atunci. Eram conştientă că trăiesc un moment sacru. acesta era singurul lucru care conta. Eventualele vase care scăpaseră neatinse din dezastru fuseseră furate (existau indicii în acest sens). Frigiderul şi maşina de spălat vase se topiseră complet. întrucât podeaua arsese. Restul nu erau decât „obiecte materiale”. iar plasticul se amestecase cu metalul topit.

În continuare. M-am amuzat în sinea mea şi mi-am dat seama că toate acestea erau indicii ale Graţiei divine. pe care erau inscripţionate cuvintele: „Când viaţa îţi oferă lămâi.în urmă. lucru pe care nu mi l-aş fi imaginat niciodată când am venit aici. căci totul se va rezolva”. Am continuat să scormonesc împreună cu Don printre ruine. care rămăsese astfel intact. Era ca şi cum mi s-ar fi lăsat pretutindeni semne şi m-am distrat la gândul că limonada pe care o voi pregăti de data aceasta va fi uriaşă. cu atât mai mult cu cât fotografiile erau practic neafectate de flăcări. Subit. pe care hoţii o scăpaseră din vedere. până când am găsit o cană intactă. Era o cană pe care o cumpărasem chiar de la centrul spiritual în care am învăţat şi cântecelul care mă obseda. Ne-am simţit amândoi fericiţi când l-am găsit. fă-ţi o limonadă”. descoperind că priveliştea către ocean este mult mai bună acum. Pe ea erau înscrise cuvintele: „Ai încredere. pentru a vedea dacă nu mai putem găsi şi alte mici obiecte intacte. fiecare moment mi se părea preţios şi încărcat de semnificaţie. întrucât nu mai existau pereţi care să ne împiedice să o privim. chiar dacă erau şifonate. am auzit o voce în spatele meu. Am mai găsit un nasture din metal pe care mi-l dăduse odată un maestru al meu. M-am amuzat împreună cu Don. M-am întors surprinsă şi m-am trezit faţă în faţă cu . Într-un mod de necrezut. care nu mă părăsise. care să ne aducă aminte de fostul nostru trecut. un dulap greu din metal căzuse peste albumul nostru de nuntă.

cum vă simţiţi ca victime ale acestui dezastru?” Nu-mi venea să cred auzind o întrebare atât de lipsită de bun simţ într-un moment ca acesta. mi-a pus întrebarea corectă. abia am ajuns…”. L-am privit pe reporter în faţă şi i-am răspuns: „Sinceră să fiu. „Recunoştinţă!? Cum vă puteţi simţi recunoscătoare într-un asemenea moment?” M-am oprit în sfârşit din scurmat. atât timp cât ne lăsaţi să ne continuăm treaba aici. ceea ce simt la ora actuală este o stare de recunoştinţă profundă”. „Păi. atunci cum vă simţiţi?” În sfârşit. M-am întors şi lam privit pe reporter direct în ochi. nu. dar cum vă simţiţi ca supravieţuitori ai acestui dezastru”. nu mă simt deloc ca o victimă”. mi-a spus el. I-am răspuns totuşi cu blândeţe reporterului: „Sinceră să fiu. Ştiţi. i-am răspuns liniştită: „Mă simt recunoscătoare pentru că sunt mai conştientă ca oricând cât de mulţi oameni ar accepta să le fie arse zece case în schimbul iubirii de care am eu parte în viaţa mea: al relaţiei pe care . În cele din urmă. „Foarte bine. m-am gândit cât de greu trebuie să fie să fii reporter. „Perfect. Un reporter (aproape că) mi-a băgat un microfon în gură şi m-a întrebat: „Vă deranjează dacă vă pun câteva întrebări?” Speriată şi uluită. „Bine.o cameră uriaşă de televiziune. nu mă simt nici ca o supravieţuitoare”. Fără să vreau. i-am răspuns: „Hm.

am vorbit cu un pompier care mi-a spus că a fost aici în . Cu zece minute înainte să apari. Acesta este un dezastru! Eu una am 40 de ani. I-am răspuns liniştită: „Sinceră să fiu. după care m-a întrebat cu seriozitate dacă într-adevăr aşa simt. nu consider că acesta este un dezastru”. „Ascultă. Exact aşa mă simt eu acum. Arătând către mormanul de ruine. în astfel de momente nu-ţi arde să inventezi poveşti. dar cum vă puteţi simţi recunoscătoare ştiind că locuinţa dumneavoastră a fost singura casă de pe plajă care a ars? Nu vă întrebaţi:. Dimpotrivă. De ce tocmai eu? De ce tocmai casa mea?’” L-am văzut că îi face semn cameramanului să pornească din nou camera. sunt înconjurată de oameni care mă iubesc şi am o carieră în domeniul căreia mă simt privilegiată să lucrez. De aceea. Ea nu îşi mai vede niciodată copiii. Reporterul a oprit camera. Chiar dacă am 40 de ani şi nu am avut asigurare pe această casă. iar adevărul vorbeşte prin gura ta. am adăugat: „Acesta nu este un dezastru! Dacă vrei să vezi un dezastru.o am cu soţul meu şi al binecuvântării de a fi atât de apropiată de fiica mea”. lasă-mă să îţi spun povestea acestei case. Avea lacrimi în ochi. vrei nu vrei”. du-te la bătrâna de 80 de ani care locuieşte în partea de sus a dealului. ce dezastru. „Bine. şi tot ce mai avea pe lume era casa ei. te simţi smerit şi vulnerabil. Te afli la început de viaţă şi nu ai decât aceste două valize". Nu îi poţi spune unui tânăr de 18 ani: „Vai. Îi spui: „Ai o viaţă întreagă în faţa ta„. am totuşi o viaţă întreagă înainte.

nu au putut ajunge la un răspuns logic. Părea sincer uluit. a părăsit în linişte locul. mai puţin acea cameră. ale vecinilor noştri. am plasat fotografiile maeştrilor din mai multe tradiţii spirituale chiar în interiorul zidurilor. în timpul construcţiei. Pompierii nu au putut face nimic. din cauza vântului puternic. În faţa acestui răspuns. De aceea. nu pot decât să trag concluzia că din ea a emanat o anumită graţie protectoare. Din cauza acestei camere misterioase care a oprit flăcările.momentul în care a izbucnit focul. încă şi mai interesant: întreaga casă a ars din temelii. de o făcea atât de specială. Scânteile au venit din partea opusă a autostrăzii. care este camera mea de meditaţie. Nu-mi pot explica nici eu misterul opririi flăcărilor. Nu îmi explic de ce focul s-a oprit în faţa acelei camere. reporterul a rămas fără cuvinte. iar casa a ars în cinci minute. Nici el. dacă a fost nevoie ca locuinţa mea să fie sacrificată pentru ca celelalte case să poată fi salvate. Pompierul mi-a spus literal:. nici colegii lui. care sufla cu peste 100 de kilometri pe oră. îţi pot spune că preţul mi se pare prea mic prin comparaţie cu beneficiile obţinute". i-am răspuns eu. . De aceea. „Am construit recent această cameră. Pompierul de care vorbeam mai devreme a trecut mai târziu din nou pe la noi şi m-a întrebat ce anume avea acea cameră. Fiind camera mea de meditaţie. Mi-a mai spus însă un lucru. pompierii au avut timp să intervină şi au salvat celelalte case care urmau. dar dacă focul s-a oprit în faţa acestei camere. întrucât era construită în întregime din lemn.

care este practic lipită de a noastră. dar ca pompier. simţeam o stare de abundenţă interioară. Totul s-a întâmplat la un an după incendiul care ne-a distrus casa. „Tot ce vă pot spune este că dacă flăcările ar fi aprins casa vecinului dumneavoastră. Dar mai presus de orice. reuşisem să mă instalez împreună cu Don într-un apartament nou din Malibu. ele s-ar fi extins cu rapiditate şi ar fi cuprins toate casele de pe plaja Malibu. Chestiile astea te pot face să cazi pe gânduri…”. iar pentru acest lucru mă simt recunoscătoare”. asta am simţit la vremea respectivă. 28 Viaţa îmi rezerva însă o lecţie extrem de profundă legată de adevărata natură a iubirii. Cel puţin. Povestea mi s-a părut o dovadă a Graţiei care a acţionat plenar în cazul de faţă. Nimeni nu le-ar fi putut opri”. fiica mea şi capacitatea de a câştiga suficienţi bani pentru a ne hrăni. În intervalul de timp care s-a scurs. pot să vă spun că nu am mai văzut niciodată aşa ceva. De altfel. iar mai târziu pentru a ne construi o altă casă. A scuturat apoi din cap şi mi-a spus: „Nu prea cred eu în lucrurile astea paranormale. la sud de . întrucât eram binecuvântată cu singurul lucru care contează în viaţă: iubirea.Acesta este singurul răspuns pe care ţi-l pot oferi. Important este că locuinţa vecinului nostru. a rămas intactă. Eu una nu am căzut deloc pe gânduri. ceea ce îmi rămăsese era tot ce îmi doream cu adevărat de la viaţă: soţul meu.

Singurul lucru care a rămas în urma acestei anihilări a identităţii mele a fost o conştiinţă pură. inclusiv de la străini pe care nu i-am cunoscut niciodată. dar avea vedere către ocean. Incendiul a fost absolut devastator din punct de vedere financiar.dezastru. Graţia a continuat să ne ajute să ne refacem viaţa. În tot acest timp. am lucrat împreună cu Don în afara Statelor Unite. De aceea. Într-un fel sau altul. În acel an am primit ajutoare pline de generozitate de la foarte mulţi oameni. ca şi . Călătoria cu avionul ne-a permis o escală în India. luând-o de la zero. apoi incendiul. Apartamentul era situat pe dealuri. care strălucea pretutindeni şi în toate. aşa că la ora actuală încercam împreună să ne refacem viaţa. timp de aproape două luni. În timpul vizitei. Don a scris o scrisoare adresată Serviciului de Venituri Interne (fiscul american) în care cerea să ni se accepte o reeşalonare a plăţilor impozitelor pe care le aveam de plătit. tot ceea ce consideram eu a fi „eul” meu (egoul) să se facă praf şi pulbere. Lecţiile nu conteneau să se succeadă în viaţa mea: la început a fost tumoarea. care m-a făcut să simt că identitatea mea. mi s-a părut că văd totul cu alţi ochi. din cauza circumstanţelor prin care treceam. iar acum această vizită la un maestru spiritual care m-a făcut să simt o sete insaţiabilă de a învăţa tot ce puteam despre adevărata natură a Sursei. Mobilarea noii noastre case ne-a luat fiecare bănuţ pe care îl aveam pus deoparte. am trăit o experienţă spirituală cutremurătoare. aşa că i-am făcut o vizită unui maestru de acolo. Când m-am întors acasă.

Printre celelalte scrisori se aflau şi cinci plicuri groase cu antetul IRS (fiscului american). m-am gândit eu. Totul strălucea în faţa mea. Înainte de a începe să despachetez. „Grozav. De pildă. Pe masa din bucătărie se adunase un morman de scrisori primite şi nedeschise. m-am întrebat dacă acest miros mi s-a mai părut vreodată atât de glorios. Aşteptându-mă să primesc veşti bune. am răsfoit rapid mormanul. să văd dacă am primit vreo veste bună de la cineva. Ce nu ştiam la ora aceea era că evenimentele care mă aşteptau în Malibu aveau să oglindească întru totul experienţa trăită în India. Probabil că i-au răspuns în sfârşit lui Don şi ne-au acceptat planul de reeşalonare”. copacul meu din jad mi se părea că străluceşte. continuam să văd totul în acea lumină nouă. reflectând astfel strălucirea mea interioară. Când am deschis larg uşile glisante ale apartamentului către balcon. . Această imagine îmi era extrem de familiară. În timp ce îmi târam cu greu bagajele în noul meu apartament. obosită după lungul drum.cum aş privi pentru prima oară în viaţă. inspirând aerul cu miros specific al oceanului. iar planta mea de apartament că vibrează de viaţă. fiind ca un mesaj de bun venit din partea casei atunci când mă întorceam dintr-o călătorie mai lungă. nu eram deloc pregătită pentru ce aveam să citesc. Şocată. de data aceasta m-am simţit obligată să deschid aceste scrisori. După ele. viaţa mea nu avea să mai fie niciodată aceeaşi. Deşi de regulă îi las facturile lui Don. purtând date diferite.

în condiţiile în care ai pierdut totul?” m-am întrebat. iar ochii mi sau umplut de lacrimi. Conţineau aceleaşi cuvinte. mai recente. inima mea s-a oprit în loc. precum şi de capacitatea noastră de a ne împărtăşi chiar şi cele mai ascunse secrete. ar trebui să te uiţi la astea”. Simpla vedere a scrisului ei mi-a încălzit pe loc inima. „Don. am deschis pe rând şi celelalte plicuri. incapabilă să mă mai gândesc la ceva. Am rămas aşezată pe scaunul din bucătărie. Relaţia dintre noi nu a fost niciodată una dintre o mamă şi fiica ei. am continuat să răsfoiesc mormanul de scrisori şi am găsit una de la fiica mea. Din nou. ci una între doi prieteni speciali. Am fost întotdeauna mândră de încrederea şi de respectul reciproc pe care ni le-am purtat. aşa că am rupt complet plicul. Cum pot să facă aşa ceva? La urma urmelor. Oare oamenii aceştia nu-şi dădeau seama că îmi luau tot ce aveam? M-am simţit de parcă mi-ar fi căzut cerul în cap. Ea a fost întotdeauna sufletul meu pereche. Cuvintele ei mi se păreau . Ne cereau veniturile noastre în proporţie de sută la sută şi ne îngheţau toate conturile bancare! „Cum este posibil ca guvernul să îţi ia chiar şi capacitatea de a-ţi pune mâncare pe masă.m-am gândit fără să vreau: „Trebuie să fie o greşeală. Kelly. arzând de nerăbdare să îi citesc mai rapid scrisoarea. dar pe un ton din ce în ce mai solicitant. tocmai ne-a fost distrusă casa într-un incendiu!” Convinsă în continuare că este vorba de o greşeală. În speranţa că voi găsi un mesaj mai prietenos.

neştiind ce să mai facem şi la cine să apelăm. temperamentul altminteri calm al lui Don s-a aprins. l-am întrebat: „Cine este? Ce vrei să spui prin. Pur şi simplu nu-mi puteam imagina ce i-am făcut sau ce i-am spus ca să o determinăm să facă un gest atât de drastic. Nu exista niciun semn precursor care să mă facă să o anticipez. aşa că a luat decizia să întrerupă deocamdată orice contact cu noi. Nu ştia când va fi dispusă să reia acest contact. Trăiam amândoi sentimentul acut că solul de sub picioarele noastre se surpa. Scrisoarea ei a venit „din senin”. El şi-a pierdut firea şi mi-a spus că trebuie să „revin cu picioarele pe pământ” şi să „mă trezesc la ceea ce se întâmplă în jurul meu” – şi nu doar în privinţa situaţiei noastre financiare. ea şi-a dat seama că influenţa lui Don şi a mea a fost prea puternică de-a lungul timpului. într-o stare de şoc total. Chiar nu mi-am dat seama că se îndrăgostise de o altă femeie? Cum puteam fi atât de oarbă? Am rămas cu gura căscată.incredibile. Gândindu-mă că este o persoană pe care o cunosc. Revizuindu-şi viaţa. Două zile mai târziu stăteam în dormitor împreună cu Don. Kelley îmi scria că în absenţa noastră în viaţa ei s-au petrecut nişte schimbări dramatice. care nu părea să aibă niciun sens. A părăsit casa în care locuia şi nu ne-a lăsat niciun număr de telefon şi nicio adresă. m-am îndrăgostit de o altă femeie’?… Cine este?” . Din cauza tensiunilor. şi fără vreun ban pentru a angaja un avocat care să ne ajute în legătură cu problema cu IRS-ul.

De atunci. adăugând că suntem un exemplu pentru foarte multe cupluri. Am discutat deja cu ea să ne căsătorim". A trecut atâta timp. Eram consternată. Aveam atâta încredere în Don. Don încă îmi făcea inima să îmi bată cu putere atunci când îi auzeam maşina parcând în faţa casei. De câte ori nu mi-am imaginat bătrâneţea ţinându-mă de mâini cu Don.„O femeie pe care am cunoscut-o la aniversarea vârstei de 50 de ani. iar eu nu am sesizat niciun semn. l-am întrebat: „Este o relaţie fizică?” Mi-a adresat o privire de gen: „Chiar trebuie să îţi scriu pe litere? După care mi-a răspuns pe un ton răstit: „Ce crezi că am vrut să spun prin expresia. Eram convinsă că ne iubeam atât de mult. Căsnicia noastră părea atât de vie. Încă în stare de şoc şi incapabilă să gândesc coerent. Este cât se poate de serioasă. fiecare în balansoarul lui. dar încă îndrăgostiţi unul de celălalt… De fapt. Am fost tot timpul convinsă că numele de Don şi Brandon vor rămâne de-a pururi gravate în piatră şi că . iubirea lui Don a fost singurul lucru din viaţa mea de care nu m-am îndoit niciodată. Brandon. cum nu vezi decât în poveşti şi în basme. în luna august a anului trecut. o poveste intensă de iubire’? Nu a fost o aventură de o noapte. Chiar şi maestrul indian a făcut un comentariu referitor la raritatea unei devoţiuni atât de mari precum aceea pe care ne-o purtam noi doi. Am fost atât de convinsă că am parte de o iubire „legendară”. am trăit o poveste intensă de iubire”. Nu era o căsnicie de convenienţă. aşa cum vedeam pretutindeni în jur.

IRS-ul. nu puteam decât să trag concluzia că ceea ce auzeam acum era o greşeală. niciun sol pe care să aterizez. de soţie devotată şi iubită. la fel cum îl iubeam şi eu pe el. cu sentimentul că întreaga lume pe care o cunoşteam se prăbuşise şi se făcuse bucăţi. Cuvintele pur şi simplu nu descriau corect realitatea. soţul care mă părăsea. am urcat treptele către bucătărie ca să . De aceea. Simţeam pur şi simplu că mă prăbuşesc în gol. M-am îndreptat apoi către sufragerie. ba chiar şi capacitatea mea de a supravieţui – era făcută zob! Oare chiar nu exista nimic sigur şi durabil în această lume? Simţindu-mă în continuare la fel de lucidă şi de prezentă. revelându-mi astfel toate indiciile pe care – în naivitatea mea – le-am ignorat de-a lungul timpului. viaţa mea a început să reflecte întocmai experienţa pe care am trăit-o în India: că egoul meu (identitatea pe care mi-o cunoşteam) a fost făcut ţăndări! De data aceasta. Conversaţia dintre noi s-a focalizat în continuare asupra aspectelor mai lumeşti ale relaţiei lui Don. La început tumoarea. identitatea mea socială – de mamă. şi anume că Don mă iubea mai mult decât îşi iubea propria viaţă. de proprietară a unui cămin. lipsa de bani. apoi incendiul. dispariţia lui Kelley – oare mai trebuia să mă aştept la ceva? Aşa cum spuneam mai devreme. Tot ce am crezut întreaga mea viaţă mi-a fost luat şi nu mai aveam nimic de care să mă agăţ. Nu existau pereţi de care să mă sprijin. Nimic nu mai era aşa cum ştiam eu.nimeni nu le va putea şterge vreodată.

mi-am dat seama de adevărul pe care îl conţin ele. dacă voi şti să mă servesc de el. timpul s-a oprit în loc. indiferent ce s-ar întâmpla! Era o decizie de a şti cu siguranţă că ceea ce mi se .îmi iau un pahar cu apă. Numai lucrurile ireale pe care şi le doreşte imaginaţia ta îţi pot face necazuri”. darul îţi va fi de mare utilitate. recunoscut Adevărul din ele. mi-a sărit în ochi vin bileţel prins pe ea. Cuvintele m-au frapat. Conţinea un citat pe care ni-l dăruise bunul meu prieten Robbie. Deşi nu înţelegeam ce mi se întâmplă. Ca de obicei când mă aflu în mijlocul unei catastrofe. Chiar în timp ce citeam aceste cuvinte. În mintea mea s-a făcut tăcere şi am simţit cum în interiorul meu se naşte o decizie importantă: decizia de a avea încredere. indiciile Graţiei divine sunt pretutindeni în jurul meu. CONŞTIENTIZEAZĂ FAPTUL CĂ TOT CEEA CE ÎŢI OFERĂ PE NEAŞTEPTATE VIATA REPREZINTĂ UN DAR DE LA DUMNEZEU. Dintr-odată. Cuvintele lui mi-au pătruns adânc în inimă. tot ce puteam face era să am încredere că aceste evenimente se vor dovedi în final un dar care îmi va folosi. reţinându-mi în totalitate atenţia: „Conştientizează faptul că tot ceea ce îţi oferă pe neaşteptate viaţa reprezintă un dar de la Dumnezeu. Am citit de trei ori bileţelul. DARUL ÎŢI VA FI DE MARE UTILITATE. Adevărul din mine a. DACĂ TE VEI FOLOSI AŞA CUM TREBUIE DE EL. Dacă te vei folosi aşa cum trebuie de el. În timp ce treceam pe lângă uşa frigiderului. NUMAI LUCRURILE IREALE PE CARE ŞI LE DOREŞTE IMAGINAŢIA TA ÎŢI POT FACE NECAZURI.

Corpurile se nasc şi mor. m-a învăţat că nu sunt una cu banii şi cu capacitatea mea de a supravieţui. prezenţa iubirii se afla pretutindeni şi nu exista niciun loc în care m-aş fi putut duce şi în care să nu o regăsesc. Când mi-a trimis în dar scrisoarea lui Kelley. la fel şi relaţiile. Ca de obicei. Sursa îmi oferea o lecţie importantă. Posesiunile apar şi dispar. Eu sunt una doar cu această iubire infinită. Când mi-a trimis în dar incendiul. ca şi cum m-aş fi scăldat într-un ocean de iubire. Când mi-a trimis în dar răspunsul de la IRS. m-a învăţat că eu nu sunt una cu posesiunile mele materiale. Când mi-a trimis în dar tumoarea. ea m-a învăţat că eu nu sunt una cu căsnicia mea. Mă simţeam îmbrăţişată de ea. Ea este singura iubire . Această iubire este eternă.întâmplă este un dar de la Dumnezeu. şi orice altceva în viaţă. Vie şi luminoasă. ea m-a învăţat că eu nu sunt totuna cu corpul meu. când mi-a trimis în dar trădarea lui Don. dar noi suntem una cu această iubire care rămâne prezentă inclusiv atunci când tot restul a dispărut. îmi dădeam seama că această iubire era esenţa mea. folo. camera în care mă aflam s-a umplut cu o prezenţă a iubirii care a invadat fiecare colţişor. În sfârşit. m-a învăţat că eu nu sunt una cu relaţiile mele. chiar dacă nu îi puteam înţelege deocamdată misterul. în această stare de abandonare.sindu-se de viaţa mea ca de o sală de clasă. m-am abandonat în totalitate. care continuă să rămână prezentă inclusiv atunci când toate celelalte lucruri dispar din viaţa mea. Pe de altă parte. Ca urmare a acestei decizii.

Cum se face. singura valoare pe care merită să o preţuim şi cu care merită să ne căsătorim. Am observat însă că ori de câte ori am avut necazuri mari în viaţă. Pe cer îi apăreau proiectate scene din viaţa sa. la urmele de paşi. că ori . în urma mea nu există decât un singur set de urme de paşi. nu mă vei mai părăsi niciodată. Doamne.reală. Se făcea că mergea pe o plajă împreună cu Dumnezeu. Supărat. El a observat că fiecărei scene îi corespund pe nisip două seturi de urme de paşi: unul era al lui şi celălalt al lui Dumnezeu. singura noastră comoară. el s-a uitat din nou în spate. am făcut un legământ cu mine însămi să îi rămân credincioasă acestei iubiri eterne de-a lungul întregii vieţi care mi-a mai rămas. În acel moment. care a continuat să rămână prezentă atunci când tot restul mi-a fost răpit. Mi-am propus atunci să îmi transform viaţa într-un imn continuu de recunoştinţă şi de abandonare în faţa acestei iubiri. mi-ai spus odată că dacă mă decid să te urmez. Cu această ocazie. mi-am adus aminte de frumoasa poveste intitulată „Urmele de paşi”: Un om a avut odată un vis. A observat cu această ocazie că tuturor momentelor cu adevărat grele din viaţa sa le corespundea un singur set de urme de paşi pe nisip. singurul lucru care nu apare şi dispare. el s-a întors către Dumnezeu şi l-a întrebat: „Doamne. După ce şi ultima scenă din viaţă i-a trecut prin faţa ochilor.

urmele de paşi pe care le-ai văzut întipărite pe nisip erau ale Mele. aşa că m-a rugat să îi acord timp pentru a se clarifica. această poveste a căpătat sens pentru mine. ştiam deja: că mă iubea în continuare foarte mult şi că trăia o stare de confuzie. În acest timp. onorând astfel cei 20 de ani de căsnicie şi de iubire pe care i-am trăit împreună. Sursa mea se afla alături de mine. căci în acele momente team purtat în braţe”. nu ale tale. Am luat decizia să separ suferinţa de frumuseţea celor 20 de ani de viaţă trăită în comun. dar m-am hotărât atunci să nu las cei 20 de ani de „iubire legendară” să fie pătaţi de durerea şi suferinţa din acele ultime momente. Nu mai eram doi. ci eram una cu ea. Nu ştia cum să înţeleagă această stare. Pentru prima dată în viaţa mea. Eu te iubesc prea mult ca să te părăsesc vreodată. În aceste momente cumplite din viaţa mea. Don a venit la mine şi mi-a spus ceea ce. În acelaşi timp. mi-am promis solemn să nu îmi sun prietenii şi familia. să nu pătez în niciun fel frumuseţea iubirii pe care chiar am împărtăşit-o împreună. purtându-mă în braţele ei şi îmbrăţişându-mă. am făcut un legământ secret cu mine însămi ca orice s-ar întâmpla şi oricât de dureros ar fi pentru mine. Am acceptat.de câte ori mi-a fost cu adevărat greu în viaţă. m-ai părăsit?” Domnul i-a răspuns: „Copilul Meu drag. stârnind astfel tot felul de . nici povestea lui de iubire cu Karen. În momentele tale grele. Ştiam că exista posibilitatea ca el să mă părăsească. Mai târziu.

ca o lecţie pe care mi-o preda Dumnezeu. De aceea.bârfe şi atrăgându-i pe ceilalţi în drama mea sub pretextul că simt nevoia de a mă confesa cuiva. Don mi-a promis că o să fie sincer cu mine şi că îmi va spune tot ce se întâmplă în inima lui. viaţa mea continua. În sine. Această iubire nu putea fi atinsă de emoţiile mele sau de circumstanţele din viaţa mea. când dormeam. oceanul nu era afectat de ceea ce făceau peştii în interiorul lui. am ţinut totul în mine. deşi mă scăldam în permanenţă în această iubire infinită. conştientizândumi în permanenţă emoţiile şi scufundându-mă de fiecare dată în acest ocean infinit de iubire care mă înconjura din toate părţile. Iubirea continua să rămână prezentă în viaţa mea atunci când mă trezeam. Deşi îmi erau greu să rămân „deschisă” în timp ce bărbatul cu care eram căsătorită de 20 de ani îşi trăia în prezenţa mea povestea de iubire „la distanţă” cu o altă femeie. Şi totuşi. nu mă părăsea niciodată. Don era cel mai bun prieten al meu şi ştiam că el este singura persoană pe care . cel puţin am avut puterea să rămân la fel de sinceră cu el. la fel cum nici eu nu mai eram dispusă să o părăsesc pe ea. Era ca şi cum m-aş fi odihnit într-un ocean al iubirii în care peştii simbolizau evenimentele din viaţa mea. pentru a le permite celor din jur să îşi proiecteze asupra lor judecăţile lor critice. Momentele pe care le trăiam mi se păreau prea sacre şi prea personale. cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Practic. când mâneam.

iar adevărul nu ne mai însoţea. o voce interioară a început să strige în mintea mea: „NU E ADEVĂRAT!” Deşi enormă. ci ca şi cum Adevărul din mine s-ar fi înfuriat din cauza minciunii pe care o auzea. Mi-a spus că încă nu ştia cum să procedeze şi unde îl vor conduce toate acestea. Nu era ca şi cum „eu” aş fi fost furioasă. a fost pentru prima dată în viaţa mea. mi-am dat seama că îmi ascunde ceva. la următorul telefon. I-am trântit telefonul în nas şi am simţit cum furia mea . Cu siguranţă. fără să se prefacă în niciun fel. Mi s-a părut că Adevărul a căpătat o voce a lui. Puterea lui mi se părea nimicitoare. Între noi se interpusese un văl.mă pot baza în această perioadă extrem de dureroasă din viaţa mea. care nu semăna cu nimic din ceea ce experimentasem vreodată până atunci. Din oceanul de linişte în care mă scăldam. Cred că a fost pentru prima dată în căsnicia noastră când Don a trăit o astfel de experienţă alături de mine. mi-a vorbit deschis despre sentimentele lui. În mod paradoxal. Don a continuat să plece în călătorii de afaceri. iar Karen se ducea cu el. am simţit cum iese la suprafaţă un val de furie. În timp ce îl ascultam pe Don vorbindu-mi pe tonul acela prefăcut. La primul telefon pe care mi l-a dat. onestitatea lui m-a reconfortat. furia mea mi se părea impersonală. făcândumă să mă gândesc că atât timp cât vom păstra această comunicare deschisă şi clară. cel puţin vom avea parte de adevăr. Totuşi. erupând ca un vulcan.

ea a urcat în regiunea abdominală. m-am aşezat pe perna mea de meditaţie. Totul prezentă la acest spectacol!” Subit. Valul a fost . am simţit o durere la baza coloanei vertebrale şi în regiunea pântecului. Mintea mea a continuat să repete: „Nu-i adevărat!” Mi-am adus aminte că am făcut o tumoare pentru că nu mi-am acceptat propriile sentimente şi m-am decis ca de data ca să nu îmi mai reprim în niciun fel emoţiile. De această dată. Am rămas astfel transpirată. De data aceasta. dar a fost urmată de un nou val de linişte. ca un vulcan pe punctul de a exploda. Din pântec. Mi-am vizualizat atunci furia luând forma unei flăcări alb strălucitoare. după care a apărut un nou val emoţional. „Nu mai am de gând să îmi creez singură o altă tumoare! Voi sta aici şi voi lăsa furia să se exprime plenar iar eu voi fi întru. Şi de această dată. În continuare ancorată în Sursă. făcându-mă să transpir şi să mă înroşesc toată. emoţia a luat forma unei dureri cum nu am mai trăit vreodată în această viaţă.interioară continuă să se acumuleze în mine. dar scufundată într-o linişte profundă şi într-o senzaţie de libertate deplină. mi-am acceptat pe deplin durerea. care a început să îmi ardă în interiorul corpului. A urmat apoi un nou val de emoţie. a luat forma anxietăţii. Flacăra alb strălucitoare mi-a purificat întregul corp. permiţându-i să se manifeste până la capăt. ca şi cum aş fi pierdut pe cineva foarte drag. extrem de fierbinte. apoi al gâtului. A ajuns apoi la nivelul pieptului. iar în final a ieşit prin creştetul capului meu. Durerea aproape că ma strivit.

ea a continuat să mă însoţească. timp în care am slăbit cinci kilograme. Ea este prelungită doar de incapacitatea noastră de a o accepta. oricât de intensă ar fi. Nu există durere atât de mare care să necesite un interval mai lung de atâta pentru a se manifesta pe deplin. pornind de la convingerea greşită (indusă de societate) că adevărata durere trebuie să durere mult mai mult. A urmat din nou un moment de tăcere. de cultivarea ei conştientă. Nu aş fi crezut niciodată că simpla permitere a emoţiei pure să se manifeste prin corpul meu poate fi atât de dureroasă. până când a trecut. Mai târziu. Durerea s-a epuizat singură. Cu tot acest proces dureros. am rămas într-o stare de puritate perfectă. dar am învăţat cu această ocazie că dacă o accepţi şi îi permiţi să se manifeste în totalitate. toate emoţiile imaginabile şi-au croit drum atunci prin corpul meu. nu există durere. Chiar şi în toiul suferinţei cele mai profunde. în numai şase zile. Practic. aceasta se epuizează de la sine într-un interval de 5-7 zile. care să nu se epuizeze de la sine într-un interval de maxim şase zile. sau şi mai rău. La sfârşit. prezenţa iubirii dinlăuntrul meu nu a fost afectată în niciun fel. aveam să aud în anmnite cercuri spirituale pe care le-am frecventat că dacă te abandonezi în totalitate în faţa durerii.atât de intens încât m-am încovoiat în poziţia fătului. Procesul a durat şase zile. am rămas cu o stare de pace care nu m-a mai părăsit până astăzi. apoi un nou val. În final. Era ca şi cum corpul .

dar doresc să ştiu încotro urmează să mă îndrept. în timp ce drama vieţii a continuat la rândul ei. Dacă doreşti să rămânem căsătoriţi. În final. chiar dacă „eu” eram întru totul identificată cu iubirea din interiorul meu. dar ştiam că avea dreptate. iar după ce am închis uşa în urma lui ceva din interiorul meu mia spus că are într-adevăr dreptate. Aşa cum spuneam. îngăduie-mi să simt şi eu acest lucru. Era evident că şi el trecea prin cea mai grea perioadă a vieţii lui. Eu una sunt dispusă să accept orice decizie doreşti să iei. Mi-a răspuns că mai are nevoie de timp. l-am privit în ochii lui întristaţi. aşa că mi-a promis că acolo va lua o decizie. Nu mă lăsa însă să mă zbat între aceste două extreme”. . iar dacă doreşti să ne vedem de drum. Mi-a spus: „Ştiu că o să ţi se pară o prostie. Nu îmi dădeam seama în ce fel. În timp ce ieşea pe uşă. Nu ştiu ce înseamnă acest lucru. că doreşte să se retragă în tăcere şi să se lămurească.meu trebuia să treacă prin acest proces prelungit şi dureros de eliberare. Tocmai urma să plece la un seminar ţinut la Hawaii. chiar dacă toţi ceilalţi m-au părăsit. La fel s-au petrecut lucrurile şi în următoarele două luni: iubirea a continuat să rămână prezentă. dar asta simt”. i-am spus lui Don: „Trebuie să te hotărăşti. I-am răspuns că poate are dreptate. această iubire a rămas alături de mine. dar am trăit tot timpul sentimentul că tot ce fac. întrucât îl forţam să ia o decizie înainte ca el să fie pregătit să o ia. de asemenea. fac de dragul tău.

am continuat să mă scufund în luciditate şi în iubire. la trezire. nu cred că fetiţa în vârstă . aşa cum mi se întâmplă de fiecare dată înainte de a începe o Călătorie interioară. Vicki mi-a răspuns imediat: „Sigur. Poţi să treci pe la mine chiar astăzi. dar nu îmi conştientizasem pe deplin sentimentul trădării. Încă din momentul în care am spus: „Nu-i adevărat”. care continua să mă bântuie. căci nu am mai practicat de ceva vreme. Adu cu tine şi scenariul Călătoriei Emoţionale. am auzit distinct cuvântul: „trădare”. Am trecut prin straturile emoţionale succesive aproape instantaneu. pentru a-i spune în sfârşit cuiva ce se întâmpla. iar problema ta nu este deloc una minoră”. Când a auzit despre ce este vorba. şi dacă tot îmi doream să rezolv problema trădării. fiind o problemă curentă.Cât timp Don a rămas în Hawaii. Epuizasem durerea şi suferinţa. De aceea. Brandon. întrucât nu ştiu ce va urma. am observat că ceva mă râcâie în interiorul intestinelor mele. Când m-am întrebat în sfârşit ce simt. îmi simţeam abdomenul arzând. Ştiam că aveam nevoie de o Călătorie Emoţională „de zile mari”. m-am gândit că a sosit momentul să o sun pe prietena mea Vicki. În fiecare dimineaţă. În timp ce m-am aşezat alături de ea pentru a începe procesul. Trebuia să îmi recunosc toate emoţiile şi numi puteam imagina de ce actuala emoţie nu încetează să mă sâcâie. am simţit fiori prin tot corpul. iar când am ajuns la momentul cu focul de tabără. Vicki mi-a spus: „Hm. m-am gândit că Vicki m-ar putea ajuta.

Doamne. el a fost cuprins de un sentiment profund de dezamăgire şi de pierdere. Văzând că povestea de iubire s-a sfârşit. nu are ce să strice dacă o las să vorbească”. Se pare că la vârsta de şapte ani mi-am făcut o promisiune să îl întâlnesc pe „Făt Frumosul meu” şi să trăim fericiţi împreună „până la adânci bătrâneţi”. am ştiut că basmul (legat de povestea mea de iubire „legendară”) s-a terminat şi m-am trezit pentru prima dată la realitate. iar pe de altă parte încă mai am probleme vechi de rezolvat. i-am răspuns eu. ce surpriză a urmat! Am constatat cu această ocazie că nu egoul meu din prezent se simţea trădat şi atât de supărat. La urma urmelor. apoi a spus ceva ce m-a luat pe neaşteptate: „Eu am fost cea care m-am trădat pe mine însămi. Oricum. Fără să vreau. eu am fost cea care am inventat toată această poveste. ea nici nu îl cunoştea pe acesta”. „Nu ştiu ce să zic. De aceea.de şapte ani din interiorul tău ar trebui să vorbească cu Don. Slavă cerului că am făcut această Călătorie . Am crezut că basmele se adeveresc şi te-am urât pentru că mi-ai dovedit contrariul. trăind apoi într-un basm”. Când fetiţa din mine a aplicat în sfârşit iertarea. m-am gândit: „Ce uimitor! Pe de o parte. ci cel al unui eu mult mai timpuriu al meu. mă aflu scufundată în continuare în oceanul infinit de iubire. eul meu de la acea vârstă se simţea profund trădat de acest eşec al meu. În realitate. Tânărul meu eu a început să plângă. Cred că acest arhetip nu mi-a apărut degeaba în acest moment.

Iată cum sunau cuvintele pe care mi leam spus la acea vreme: „Menirea vieţii mele constă în a fi bucurie pură şi în a mă ajuta pe mine însămi şi pe cei din jur să ne descoperim propria măreţie interioară. Am descoperit cu adevărat ce înseamnă bucuria pură şi mi-am revelat sinele meu divin. dar el a fost cel care a contribuit la îndeplinirea dorinţei mele cea mai arzătoare. dorinţa mea supremă s-a împlinit. nici familia. între timp am învăţat lecţia pe care mi-a predat-o Sursa: nimic nu îţi poate oferi acest gen de iubire infinită. pentru simplul motiv că ea reprezintă însăşi esenţa ta. Până la urmă. s-a dovedit că Don a avut dreptate. nici cariera. şi de atunci nu am mai acordat acestei chestiuni niciun gând. În fiecare zi mi-am stabilit ca scop principal această intenţie. În final. Cu zece ani în urmă. el s-a decis să se însoare cu Karen. pentru prima dată. Tu eşti iubirea pe care o căutai. nici serviciile aduse altor persoane. iar eu am fost liberă să îmi continui astfel viaţa. nici casa şi nici posesiunile materiale. iar acum. nici partenerul de cuplu. Din fericire. în timpul căruia mi-am descoperit menirea vieţii. Am rămas prietenă cu Don până în momentul prezent. sinele nostru divin”. şi implicit măreţia din mine. Don . m-am simţit din nou completă şi eliberată.Emoţională!” Când totul s-a terminat. am înscris-o în inima mea şi am făcut tot ce mi-a stat în puteri ca să mi-o împlinesc. am participat la un seminar ţinut de Tony Robbins. Nimeni şi nimic nu îţi poate oferi acest gen de iubire absolută. Nu mi-am dat seama la vremea respectivă. Am reţinut această menire.

Acum am ajuns în sfârşit liberă să îmi folosesc întreaga iubire pentru a sluji umanitatea şi pentru ai ajuta pe oameni să se trezească faţă de Libertatea şi de Iubirea din ei. între noi s-a înfiripat o . am descoperit ce este şi ce nu este iubirea. mi-am putut consacra în sfârşit tot timpul Adevărului pe care doresc să-l slujesc. Până acum. De la plecarea lui din viaţa mea. îmi trăiesc adevărata menire. Ce nu mi-am dat seama multă vreme a fost faptul că Don m-a ajutat să mă eliberez pentru a-mi îndeplini astfel menirea. Un an mai târziu. am auzit în sfârşit veşti de la Kelley. care a participat cu această ocazie la primul ei seminar despre Călătorie. am făcut un turneu în jurul lumii. ţinut la Londra. o fetiţă pe nume Claire Grace. Prin intermediul lui şi al evenimentelor care s-au derulat în viaţa mea. iar un an mai târziu. Acesta este motivul pentru care scriu astăzi această carte – faptul că m-am eliberat în sfârşit să fac ceea ce a constituit întotdeauna dorinţa cea mai arzătoare a inimii mele. ţinând pretutindeni seminarii despre Călătorie. mi-am consacrat o mare parte din energia şi din devoţiunea mea lui Don şi carierei lui. Intre timp.nu a fost decât un vehicul prin care Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune. am avut privilegiul să fiu de faţă când ea a dat naştere minunatei mele nepoate. foarte lent şi foarte delicat. La ora actuală. Pe măsură ce lucrurile au căpătat proporţii. De atunci. am simţit nevoia să îmi iau un partener de afaceri. Când ne-am văzut. am plâns amândouă de fericire şi de iubire.

poveste de iubire. Până la urmă, m-am măritat cu Kevin în luna mai a anului 1998, în Maui. Angajamentul lui de a sluji Adevărul este la fel de mare ca al meu. La fel ca şi mine, ştie şi el că iubirea nu poate fi dăruită sau primită, întrucât noi suntem deja una cu ea. Şi totuşi, este o mare desfătare să te bucuri de viaţă împreună cu o altă persoană în mijlocul acestui ocean de iubire. În ultimă instanţă, viaţa este adevărata călătorie.

29 Instrumentele Călătoriei Notă importantă Trebuie să fi terminat de citit această carte înainte de a începe procesul propriu-zis al Călătoriei. Este esenţial să fi înţeles pe deplin ce înseamnă acest proces şi să fi citit experienţele descrise, pentru a înţelege mai bine diferitele aspecte ale procesului înainte de a începe lucrul cu tine. Instrucţiuni procesului generale pentru aplicarea

Aşa cum probabil ţi-ai dat seama până acum, procesele descrise în această carte pot fi extrem de puternice, conducând la trezirea inimii şi la multă smerenie. De aceea, este foarte important să onorezi acest proces rezervându-ţi doua ore într-un mediu în care să nu poţi fi întrerupt. Inchide-ți telefonul mobil şi creează-ţi în jur un „spaţiu sacru”, în care să nu exişti decât tu şi partenerul tău. Cel mai bine este să lucrezi cu cineva care a citit aceeași carte, care înţelege şi susţine procesul şi care doreşte cu adevărat să te ajute. Este foarte util să citiţi amândoi scenariul procesului de cel puţin două ori, astfel încât să vă familiarizaţi cu el şi să nu aveţi surprize legate de cuvintele folosite sau de conţinutul lor. Sfatul meu este să începi cu o rugăciune rostită mental (sau cu afirmarea unei intenţii).

Vizualizează-te pe tine şi pe partenerul tău ca fiind deja compleţi, deschişi ca nişte copii, oneşti şi având încredere în sine şi în acest proces. De asemenea, ia-ţi angajamentul de a-ţi sprijini partenerul cu aceeaşi iubire şi cu acelaşi respect pe care ţi le acordă el. În final, păstraţi amândoi câteva momente de linişte. Instrucţiuni Emoţională referitoare la Călătoria

Pentru început, citeşte şi urmează Instrucţiunile Generale. Notează pe o foaie de hârtie întrebările şi păstrează la îndemână un creion sau un pix. În timpul Călătoriei Emoţionale este esenţial să te fereşti de gândurile tale analitice, de dialogul mental interior, şi să îţi focalizezi întreaga atenţie asupra emoţiilor pure pe care le simţi în interiorul corpului tău. Conştientizează plenar ceea ce simţi, numeşte emoţia respectivă, apoi treci la sentimentul următor. Conştientizează-l şi pe acesta la fel de plenar, cât mai intens cu putinţă, apoi treci la sentimentul următor. Treci astfel de la un nivel emoţional la altul, până când ajungi în sfârşit la Sursă. Acest proces nu are nimic de-a face cu dialogul mental interior şi cu mintea analitică. De aceea, nu trebuie să îţi explici de ce simţi ceea ce simţi, ci doar să conştientizezi plenar aceste sentimente, trecând apoi la stratul emoţional care urmează. Este ca şi cum ai decoji succesiv o ceapă, până când

ajungi în centrul ei, care în cazul de faţă reprezintă Sursa fiinţei tale. Instrucţiunile te sfătuiesc ca ori de câte ori vezi „…”, să faci o pauză pentru a-i acorda partenerului tău suficient timp ca să experimenteze răspunsul la întrebarea ta. „Suficient timp” poate însemna pentru unii 10-15 secunde, iar pentru alţii între 45 de secunde şi un minut. Este important să înţelegi că scopul procesului este de a simţi cât mai intens emoţiile, şi de îndată ce le experimentezi plenar, de a trece la stratul următor. Nu este deloc necesar (nici indicat) să stărui prea mult asupra unei emoţii, scufundându-te prea adânc în ea. De asemenea, nu este recomandabil să o descrii în detaliu şi să îi povesteşti partenerului tău cum ai ajuns să o simţi. Pentru a avea acces la sentimentele tale, fără a interfera cu procesele mentale, scanează-ţi corpul şi conştientizează unde simţi cel mai puternic emoţiile. La început, procesul poate începe cu o senzaţie extrem de subtilă. Focalizează-ţi atenţia asupra ei şi urmăreşte să o intensifici. Fii pregătit pentru orice, căci emoţia poate deveni extrem de puternică. Păstrează-ţi atenţia focalizată asupra emoţiei din interiorul corpului. Apoi, pur şi simplu treci dincolo de ea. La un moment dat, este posibil să te simţi golit de orice simţire. Starea poate fi descrisă ca o „amorţeală” sau ca o confuzie, un fel de „nu mai ştiu nimic”, o gaură neagră sau un vid, ori chiar ca un fel de blocaj total.

Această etapă face parte integrantă din proces. Toată lumea trece prin acest strat emoţional. Personal, îl numesc „zona necunoscută”. El reprezintă poarta care conduce către Sursă. Dacă partenerul tău experimentează acest strat, descriindu-l printr-una din expresiile de mai sus, încu- rajează-l să se relaxeze plenar, să pătrundă în el şi să treacă mai departe. Dacă partenerul tău are dificultăţi în a pătrunde în acest vid interior, apelează la secţiunea intitulată „Rezolvarea problemelor care pot apărea”. Vei găsi aici instrucţiuni detaliate care îţi vor explica cum poţi ajuta pe cineva care se teme sau care opune rezistenţă în faţa „zonei necunoscute”. Dacă partenerul tău a citit la rândul lui cartea de faţă, el va înţelege mai uşor aceste instrucţiuni pe măsură ce i le vei citi. Teama de necunoscut este absolut naturală. De aceea, linişteşte-ţi partenerul şi asigură-l că se află pe calea cea bună. Invaţă-l să se relaxeze şi să se abandoneze în faţa acestui strat emoţional, trecând astfel mai departe prin el. De îndată ce va trece de „zona necunoscută”, partenerul tău se va simţi probabil mult mai bine, ca şi cum o mare povară i s-a luat de pe piept. Este important în această etapă să continui să îl ghidezi de-a lungul celorlalte straturi emoţionale rămase, până când ajunge la Sursă. Momentul experimentării Sursei este indicat de sentimentul de vastitate şi de prezenţă aflată deopotrivă în interiorul şi în exteriorul corpului (de omniprezenţă).

înainte de „zona necunoscută”. fericire.Este foarte important să înţelegi acest lucru. apoi urmează mai departe scenariul. mulţumire. lumină. întrucât după ce va trece de „zona necunoscută”. proiectând această stare de nemărginire pe fiecare strat emoţional succesiv. lasă-l să se bucure de ea circa 30 de secunde. Dacă partenerul tău a început să stimă această stare de dilatare. Toate aceste emoţii trebuie rostite cu voce tare. Dacă pe unul din aceste nivele. Dacă partenerului tău nu îi apar amintiri legate de persoane. În această stare de dilatare. Acesta este nivelul pe care se va desfăşura mai târziu exerciţiul Focului de Tabără.. dar este totuşi posibil ca el să localizeze în continuare aceste sentimente în interiorul corpului său. dar pe care nu le-a putut exprima. pace. libertate etc. partenerul tău va începe să folosească cuvinte precum iubire. emoţia se transformă în existenţă (conştiinţă) pură. putem vorbi de o realizare autentică a Sursei. dar excluzând nivelul de pornire. râs. alege pentru acest exerciţiu nivelul pe care s-a manifestat emoţia cea mai intensă. Este . Scopul exerciţiului Focului de Tabără este de a-i permite eului mai tânăr să se elibereze de toate emoţiile pe care le-a experimentat la vremea respectivă. ca şi cum s-ar produce o dilatare sau o fuziune a fiinţei individuale cu restul existenţei. notează acest nivel cu un asterisc (*). partenerului tău îi apar amintiri legate de persoane. Abia când senzaţia experimentată devine extrem de spaţioasă.

se dovedeşte că eul mai tânăr nu a spus tot ce avea de spus. Pentru ca acest act să fie unul autentic. întreabă-l dacă este pregătit de iertare.foarte important ca eul mai tânăr să se elibereze de povara sa. mentorul (o fiinţă cu o înţelepciune superioară) îi va da un răspuns care i se potriveşte persoanei în cauză. Dacă. şi deci nu s-a eliberat încă definitiv de povară. ci doar să îi citeşti partenerului tău scenariul. Scopul acestui exerciţiu este de a-i permite acestuia să verifice în ce măsură vindecarea produşă va continua să evolueze în timp. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. dând glas acestor sentimente. dintr-un motiv sau altul. Prezenţa mentorului este necesară pentru a lămuri toate eventualele întrebări care pot apărea de-a lungul acestui proces. partenerul tău nu se simte încă pregătit de iertare. Cel mai adesea. practici împreună cu partenerul tău exerciţiul Integrării în Viitor. Înţelepciunea superioară a partenerului tău ştie exact. pune-l să îşi întrebe mentorul: „Ce trebuie să se întâmple pentru a putea ierta în sfârşit?” De regulă. Dacă partenerul tău s-a eliberat de povara sa emoţională şi se simte din nou complet. ori de câte ori apar îndoieli întreabă mentorul şi cere-i lămuriri. Cu fiecare nou interval de timp care trece (dar nu mai mult de şase luni – un an). ce trebuie să se întâmple (mentorul este doar o imagine pe care o creează ea). Aici nu mai trebuie să notezi nimic. De aceea. el trebuie să se simtă complet golit de orice resentiment. el ar trebui să se simtă din ce în ce mai uşor .

ori chiar dezorientat pentru scurt timp. oferă-i un pahar cu apă sau o ceaşcă de ceai. În acesl scop. Dacă. schimbaţi rolurile. Acestea sunt . este posibil să te simţi uşor vulnerabil sau fragil. acordă-ţi un anumit timp pentru a integra mai bine cele întâmplate. atunci când actul de iertare este foarte profund. această stare de spiril nu se schimbă. lăsându-se inspirat de ea. consumă o supă caldă şi hrănitoare sau dormi puţin. La sfârşit. dintr-un motiv sau altul. nu este necesar ca el să „vadă” viitorul. Dacă aţi terminat din nou exerciţiul Focului de Tabără. ci doar să îşi conştientizeze starea de spirit din viitor. acesta reprezintă un indiciu că procesul de vindecare prin iertare (din timpul exerciţiului Focului de Tabără) nu a fost complet. La sfârşit. Dacă este necesar. Fă o baie fierbinte. după încheierea procesului. astfel încât să o poată reciti zilnic. La modul general. revino împreună cu partenerul tău la acest exerciţiu şi întreabă mentorul ce mai trebuie să se întâmple pentru ca iertarea să fie definitivă. Uneori. În final. problema emoţională dispare (este vindecată). reluaţi împreună Integrarea în Viitor.şi mai eliberat de povara problemei emoţionale pe care şi-a rezolvat-o. De aceea. spune-i să păstreze scrisoarea la vedere. dă-i partenerului tău o foaie de hârtie şi un creion şi pune-l să îşi scrie o scrisoare adresată sieşi de către eul său viitor. Dacă aţi terminat toate aceste procese.

care corespund proceselor de vindecare declanşate în interiorul corpului. La urma urmelor. consideră că aceste simptome sunt indicii pozitive care confirmă faptul că vindecarea a început să se producă. Acordă-ţi timpul necesar pentru a-ţi reveni complet. toxinele simt eliberate în organism. Personal. De aceea.simptome fireşti. le sugerez întotdeauna cursanţilor mei să se oprească. nu-i aşa? Procedează la fel şi cu emoţiile reziduale! Astfel. şi abia după eliminarea lor gradată din corp urmează starea de uşurare propriu-zisă. să respire profund şi să rămână ancoraţi în momentul . nu insista asupra lor. Adeseori. sau chiar să experimentezi emoţii puternice apărute din neant. nu te speriat şi lasă-le să treacă de la sine. De aceea. nu stai să o analizezi şi nu o regurgitezi din nou. Dimpotrivă. Şi aceste indicii sunt tot pozitive. nu trebuie să te sperii. se poate întâmpla ca în zilele următoare să îţi aduci aminte de tot felul de scene asociate cu amintirea pe care ţi-ai vindecat-o. dacă vomiţi o mâncare stricată pe care ai consumat-o. care se simte mai rău. care urmează să fie eliminate. Ele nu reprezintă altceva decât emoţii reziduale toxice puse în mişcare de procesul de vindecare. dacă în conştiinţă îţi apar emoţii din trecut. Dacă te simţi dezorientat sau uşor ameţit. este recomandabil să nu conduci imediat maşina şi să nu practici activităţi care presupun o concentrare susţinută. Procesul este similar cu cel de vindecare fizică prin aplicarea unui tratament naturist: la început.

Nu ai observat niciodată acest lucru la copiii mici? Acum plâng. Singurul lucru care le poate face să rămână stocate în organism este povestea pe care şi-o spune mintea în legătură cu ele. El a ajutat deja mii de oameni să se elibereze de multe probleme emoţionale. Ai încredere în înţelepciunea ta superioară şi în acest proces de vindecare. Nicio emoţie nu poate dura mai mult de câteva momente dacă este lăsată în pace. acum râd. Singurul lucru care se poate întâmpla este ca partenerul tău să simtă nişte emoţii foarte puternice deja stocate în organismul său. Notă importantă Procesul de trecere succesivă prin diferitele straturi emoţionale nu are niciun fel de efecte negative. dovedindu-şi astfel singuri cât de importante sunt acestea. Ei nu simt nevoia să se cramponeze de emoţiile lor.prezent. ei trec mai departe. În acest fel. căci nu a făcut altceva decât să experimenteze propriile sale emoţii. analizarea lor sau ascultarea dialogului mental interior care face comentarii pe marginea lor. Emoţiile în stare pură vin şi trec. Chiar dacă partenerul tău se opreşte în mijlocul procesului şi îşi deschide ochii. emoţiile reziduale vor trece de la sine. Onorează-ţi astfel propria fiinţă şi lasă corpul să se vindece în timp. el nu poate păţi nimic. . După ce le simt.

Unii oameni spun: „Mă tem să deschid această Cutie a Pandorei”. emoţiile simt ceva natural şi sănătos. Este preferabil să nu aplici Călătoria Fizică decât după aplicarea Călătoriei Emoţionale. Dacă nu te vei crampona de ea. În acest fel. . Singura Cutie a Pandorei pe care o poţi deschide constă în ascultarea propriei tale minţi. porneşte de la premisa că emoţiile sunt ceva sănătos. atunci când treci de la un nivel emoţional la următorul. învinovăţind întotdeauna pe cineva. pentru a te familiariza astfel cu procesul. ea va dispărea de la sine. În sine. indiferent cât de puternică este emoţia pe care o simţi. Instrucţiuni referitoare la Călătoria Fizică Începe prin a citi Instrucţiunile Generale şi cele referitoare la Călătoria Emoţională. Citeşte apoi de câteva ori instrucţiunile specifice Călătoriei Fizice. Singurul lucru nenatural este analiza minţii. care inventează poveşti legate de emoţii. vei fi trăit deja experienţa Sursei. Mai devreme sau mai târziu. Capacitatea de a simţi face parte integrantă din fiinţa umană.De aceea. aceasta va trece la fel cum a apărut. conştientizează faptul că te afli într-o siguranţă perfectă. Tot ce trebuie să faci atunci când simţi o emoţie intensă este să te opreşti. De aceea. care încearcă să te convingă să crezi povestea ei legată de emoţia respectivă. să respiri profund şi să o conştientizezi.

Dacă citeşti cuvinte scrise cu majusculă. Personal. Acest lucru nu reprezintă o problemă. Important este să simţi sau să devii conştient de ceea ce se întâmplă în interiorul corpului tău. este bine să îi oferi personal nişte sugestii. lasă-ţi partenerul să îşi parcurgă propria sa Călătorie unică. Se întâmplă de multe ori ca el să fie atât de scufundat în proces încât să nu îşi poată descoperi pe loc resursele emoţionale necesare. Niciun om nu seamănă cu altul. . Alţii pot auzi cuvinte care descriu acest lucru. sau doar imagini metaforice ale acestora. Alţi oameni văd literalmente imagini anatomice corecte. accentuează-le. Când vei ajunge la exerciţiul Schimbării Amintirii. dar simt o anumită textură sau trăiesc intuitiv sentimentul că ştiu ce se întâmplă în interiorul lor. este foarte util să respiri la unison cu partenerul tău. Unii oameni nu au o capacitate de vizualizare foarte bună. fă o pauză. Atunci când îl ghidezi de-a lungul procesului. îi vei cere partenerului tău să îşi creeze nişte „baloane cu resurse”. vorbeşte-i pe un ton cât mai blând şi mai liniştitor. creativitatea în comunicare. De asemenea. În astfel de cazuri. Nu te grăbi şi nu forţa lucrurile. Foloseşte-ţi în acest scop bunul simţ şi ai încredere în capacitatea ta de a-i face sugestiile cele mai potrivite.Călătoria Fizică se poate derula extrem de uşor şi poate fi citită la fel ca un basm sau o meditaţie ghidată. folosesc întotdeauna următoarele resurse emoţionale: preţuirea de sine. De aceea. Unii nu văd nimic. Ori de câte ori vezi „…”.

înţelepciunea. Sursa. foloseşte-le. protejând astfel persoana în cauză. îţi sugerez să nu aplici decât Călătoria Fizică. Dacă eşti de acord cu aceste resurse. inima trezită. Experienţa este adeseori minunată. acordă-i partenerului tău tot timpul necesar pentru a-şi conştientiza transformările petrecute în interiorul corpului. simţul umorului. După încheierea procesului Călătoriei Fizice. compasiunea. În sfârşit. capacitatea de a cere ajutor. puterea interioară. cum ar fi iubirea. aceasta li se pare un fel de basm şi un joc cât se poate de plăcut. capacitatea de a trece de orice obstacol. Exerciţiul Focului de Tabără nu diferă cu nimic de cel practicat în cazul Călătoriei Emoţionale. Dacă lucrezi cu copii cu vârste de până la 14 ani. reciteşte cu atenţie instrucţiunile din secţiunea respectivă. Porneşte de la premisa că el reprezintă o aventură minunată. ai încredere în tine şi în acest proces. capacitatea de a lua măsurile concrete necesare. De aceea. Instrucţiuni pentru lucrul cu copiii Începe prin a citi toate instrucţiunile precedente. iubirea de sine. Înainte de a începe. simţul umorului. încrederea în sine şi scutul de cristal care îndepărtează emoţiile negative ale celorlalţi oameni. Celor mai mulţi copii. . este bine să îl întrebi pe copil care sunt calităţile eroului său preferat şi să comentezi unele dintre ele.

În acest fel. Adeseori. De aceea. apelează la acestea. acordă-i copilului cât de mult timp doreşte pentru a deveni conştient de schimbările petrecute în . în loc de „Te iert”. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. onestitatea. acordă-le timpul necesar pentru a descrie cât mai detaliat aceste imagini. suge. E în regulă”. Copiii foarte mici nu înţeleg încă foarte clar conceptul de iertare. De aceea. este foarte important să porneşti de la premisa că accesul lor la resursele imaginaţiei şi ale creativităţii este foarte rapid. Dacă ai discutat cu el despre calităţile eroului său preferat înainte de proces. adeseori mult mai rapid decât al tău. pentru a le introduce în interiorul baloanelor.capacitatea de a se exprima. copiii percep imagini foarte vii legate de ceea ce se întâmplă în interiorul corpului lor. copilul va deveni conştient de resursele sale interioare posibile încă înainte de a începe procesul. Atunci când lucrezi cu copiii. Căci toţi copiii ştiu ce înseamnă un astfel de erou şi au încredere în puterea şi în înţelepciunea lui.. În timpul exerciţiului de Schimbare a Amintirii. De aceea. sugerează-le să spună: „îmi pare rău. Ei se pot îmbarca în capsula magică şi pot ajunge într-o anumită zonă a corpului lor chiar înainte ca tu să fi terminat de citit instrucţiunile.rează-i copilului resursele interioare pe care le consideri cele mai potrivite. ai grijă să ţii pasul cu ei! Mentorul este înlocuit în acest caz cu un erou preferat.

iartă uşor şi se debarasează rapid de vechile lor probleme. Copiilor le place de regulă acest joc. 30 Schema procesului Călătoria Emoţională – Privire de ansamblu • Aminteşte-ţi să ÎI ACORZI PARTENERULUI TĂU TOT TIMPUL NECESAR pentru a-şi identifica şi pentru a experimenta plenar sentimentele. inclusiv să deseneze imagini de „dinainte” şi de „după” ale lucrurilor pe care le-au simţit. întrucât ei se prind imediat în joc. În plus. lasă-i să se bucure de imaginaţia lor. Ai încredere în el şi în acest proces.organismul său. • Mai presus de orice. sunt dornici să termine cât mai repede. În cele mai multe cazuri. Mulţi copii adoră această parte şi pot fi extrem de plastici în descrierile lor. copiii sunt nerăbdători să se urce din nou în capsula magică pentru a se plimba cu ea. De multe ori. indiferent ce îţi descrie el. fii receptiv la ritmul copilului cu care lucrezi. De aceea. AI ÎNCREDERE ÎN TINE ÎNSUŢI ŞI ÎN ACEST PROCES. după încheierea procesului. Călătoria Fizică a copiilor nu durează mai mult de 11-18 minute. . înainte de a trece mai departe. • AI ÎNCREDERE în spusele partenerului tău şi consideră-le PERFECTE. Dacă simt această nevoie.

Procesul Călătoriei Emotionale Citeşte lent şi cu atenţie. „În ce zonă corporală se manifestă ea?” „Respiră la nivelul ei… Experimenteaz-o plenar… Las-o să se intensifice. Noteaz-o în tabelul pregătit dinainte (vezi pagina 218). 1. . Începe prin a-ţi întreba partenerul în ce constă problema lui emoţională. Ori de câte ori vezi „…”. Spune: „Simte plenar această emoţie…”. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău suficient timp pentru a experimenta plenar emoţia în stare pură.

tăcere. cu această . „Ce simţi acum?… (emoţia pe care o simte partenerul tău ar putea să fie cu totul alta decât cea la care te aşteptai tu)”. dar acestea trebuie să evoce nemărginirea ei. până când ajunge la Sursă. Lasă-l să se odihnească pe acest nivel timp de 1530 de secunde. Continuă să îţi ghidezi partenerul de pe un nivel emoţional pe altul. vid. Dacă partenerului tău i-au apărut una sau mai multe persoane asociate cu o anumită emoţie. pune întrebarea: „Există oameni pe care îi asociezi cu această emoţie?” Dacă da. PE TOATE NIVELELE. vastitate etc. în dreptul emoţiei respective. „Rămâi deschis şi întreabă-te: ce se ascunde sub această emoţie (dincolo de ea)?” „Treci dincolo de această emoţie…”. dar nu-i permite să se cramponeze de ea. Dumnezeu. În continuare. cu această tăcere. conştiinţă pură. 2. spune: „Ştiind că eşti una cu această nemărginire. Acesta este nivelul pe care va trebui să se desfăşoare exerciţiul Focului de Tabără. pace. 3. Partenerul tău trebuie să NUMEASCĂ emoţia pe care o simte. notează în tabel. TRECI MAI DEPARTE. eternitate.Lasă-i partenerului tău suficient timp pentru a experimenta PLENAR emoţia. iubire. un asterisc (*). Sursa poate fi descrisă în diferite feluri. nelimitat. nu mai pune această întrebare pe nivelele emoţionale care urmează. luciditate. prin cuvinte de genul: libertate. Dacă a simţit-o plenar.

continuă să îi transmiţi binecuvântări în tăcere. 5. Vindecă aceste nivele. Începe exerciţiul Focului de Tabără (vezi Fişa Exerciţiului Focului de Tabără de la pagina următoare). continuă cu punctul 6. într-un ritm moderat. până când ajungi pe nivelul de plecare. cu această? (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa). Dă-i partenerului tău o foaie de hârtie şi un creion şi pune-l să îşi scrie o scrisoare adresată sieşi din viitor. 6. pag. 4. continuă cu proiectarea Sursei pe celelalte nivele emoţionale. 7. 216). 8. 9. până când ajungi la nivelul Focului de Tabără (nivelul marcat anterior cu un asterisc). După încheierea exerciţiului. Citeşte Integrarea în Viitor. De data aceasta nu trebuie să notezi nimic (vezi fişa cu Integrarea în Viitor. În tot acest timp. Repetă întrebarea de la punctul 3 pentru fiecare din nivelele succesive. cu mult respect şi cu o mare .iubire pură. repetând întrebarea de la punctul 3. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. Lasă-l să scrie oricât de mult timp doreşte. Mulţumiţi-vă reciproc pentru procesul pe care tocmai l-aţi încheiat. dacă această (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa) ar avea ceva să îi spună (ultimului nivel emoţional). ce i-ar spune ea?" Aşteaptă răspunsul… Apoi spune: „Permite-i (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa) să vindece (ultimul nivel emoţional) ".

Dacă simţiţi nevoia. sau pur şi simplu cineva născut din imaginaţia ta. cum ar fi un sfânt. mama.iubire. cel din prezent… Lângă tine se află un mentor în a cărui înţelepciune divină ai mare încredere. o persoană iubită etc. beţi un pahar cu apă. Ori de câte ori vezi „…”. În continuare. un înţelept. Poţi vedea focul de tabără?… Ţi-l poţi imagina pe eul tău mai tânăr?… Dar pe cel din prezent?… Dar pe mentor?… Cine se mai află lângă foc?… (notează numele indicate. Păstraţi atmosfera creată şi schimbaţi rolurile între voi. Important este să te simţi în siguranţă în prezenţa lui. vizualizează în preajma focului de tabără toate persoanele implicate în problema ta emoţională… Mai trebuie să vină cineva lângă acest foc de tabără?… (pune-l pe partener să răspundă la această întrebare). Călătoria Emoţională – Exerciţiul Focului de Tabără Citeşte lent şi cu atenţie instrucţiunile care urmează. În continuare. într-o atmosferă de linişte eternă şi de iubire necondiţionată. Intrebă-ţi eul . Imaginează-ţi că lângă acest foc stă eul tău mai tânăr. Poate fi o persoană pe care o cunoşti.). Imaginează-ţi un foc de tabără. sau pe care doar ţiai dori să o cunoşti. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar răspunsul la întrebările tale. pentru a te putea referi în mod specific la persoanele respective. spre exemplu: tata. imaginează-ţi că lângă el stai tu.

Pune-i partenerului tău toate întrebările care urmează (1-11). Ştiind că (mama. 2. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). persoana iubită etc. Toţi cei de faţă se află sub protecţia acestui foc de tabără protector. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). tata. ci de pe cel al sufletului său. pentru fiecare din persoanele indicate: 1.mai tânăr căreia dintre aceste persoane ar dori să i se adreseze? (UNA sau DOUA)… (Dacă partenerul numeşte două persoane. întreabă-l: căreia dintre aceste persoane ai dori să i te adresezi mai întâi? …). 4. 5. 3. ce ar spune ea / el?… (aşteaptă răspunsul).lungă). Simte mentorul tău nevoia să adauge ceva?… (aşteaptă răspunsul). Ingăduie-i acum să dea glas acestei dureri. 6. tata. . Dacă (mama. spunând tot ce are de spus. Probabil că eul tău mai tânăr a experimentat foarte multă durere în trecut. astfel încât (mama. îngăduie-i să răspundă (pauză pentru răspuns). tata. persoana iubită etc.) să poată asculta ceea ce trebuie să asculte… (pauză.) ar putea răspunde nu de pe nivelul personalităţii sale. al acceptării şi al iubirii necondiţionate.) a făcut tot ce a ştiut mai bine ţinând cont de resursele pe care le-a avut la vremea respectivă. persoana iubită etc.

întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. repetă întrebările de la 1 la 11 pentru cea de-a doua persoană. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). spune: Iartă-i acum pe toţi cei implicaţi. Dacă da. 11. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul.)?… (aşteaptă răspunsul). Ce are de spus eul tău actual la cele spuse de (mama. Permite-le apoi să fuzioneze cu focul. care reprezintă sursa vieţii… Apoi întoarce-te către eul tău mai tânăr şi spune-i: „Iţi promit că nu va mai trebui să treci niciodată printr-o astfel de experienţă dureroasă. Dacă eul tău actual se simte pregătit. În continuare. persoana iubită etc. tata. De acum înainte. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). Mai are cineva ceva de adăugat?… (aşteaptă răspunsul). Dacă da. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). persoana iubită etc. de pe nivelul sufletului său?… (aşteaptă răspunsul). 8. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). Te iert pentru durerea pe care mi-ai provocat-o. Dacă eul tău mai tânăr se simte pregătit. Ce i-ar răspunde (mama. . 9.7. întrucât nu ai avut acces la resursele de care dispun eu acum. 10.) eului tău actual. În încheiere. Transmite-le binecuvântarea ta. tata.

pune următoarele întrebări „Ştiind că eşti această nemărginire. însă în cursuri se folosesc 12. Ori de câte ori întâlneşti „…”. a 12 fiind: „Dacă ai nevoie să fii iertat. Pe fiecare nivel rămas. E drept că în carte sunt menţionate 11.” (n. deschideţi inima şi lasă să intre toată iertarea.poţi avea oricând doreşti acces la aceste resurse. continuă cu exerciţiul Integrării în Viitor. Călătoria Emoţională – Exerciţiul Integrării în Viitor Citeşte rândurile care urmează într-un ritm moderat. fă o pauză . pentru a continua procesul pe celelalte nivele emoţionale. sunt de fapt 12 puncte specifice focului de tabără. La ambele călătorii. această (descrierea folosită de partener pentru Sursă). Intoarce-te către mentor şi mulţumeşte-i pentru prezenţa lui… Acum întoarce-te în momentul prezent. dacă (Sursa) ar avea ceva să îi spună (ultimului nivel emoţional) ce i-ar spune?"… Aşteaptă răspunsul… Apoi spune: „Permite-i (Sursei) să îl vindece (ultimul nivel emoţional). Te iubesc şi te voi proteja întotdeauna”… Imbrăţişează acum eul mai tânăr şi fuzionează cu el. permiţându astfel să se maturizeze şi să crească în urma iertării tale.. ierţi pe toată lumea implicată şi pe tine însuţi. După terminarea tuturor nivelelor emoţionale. cea emoţională şi cea fizică. Ed.). această linişte deplină această iubire pură.

vizualizează-te peste o săptămână. vizualizează-te peste o zi… Cum te simţi?… Ce faci?… Ce spui?… Ce simţi?… Dar mai presus de toate. vizualizează-te peste o lună. vizualizează-te peste şase luni. după ce ai experimentat tot ce ai experimentat. cum te simţi în ceea ce te priveşte?…” „În continuare. Nu trebuie să notezi nimic. Cum arăţi?… Ce îţi spui?… Ce acţiuni întreprinzi?… Ce simţi?…” ’ „În continuare. vizualizează-te peste un an. plin de încredere şi uşor?… Ce îţi spui?… Ce faci?… Ce ar spune (Sursa) dacă vechea ta problemă emoţională ar încerca să scoată din nou capul la lumină?… Cum te-ai descurca?…" „În continuare.scurtă şi per. Cum se simte corpul tău?… Te simţi eliberat. „După ce ai aflat tot ce ai aflat. Cum arăţi?… Cum te simţi în ceea ce te priveşte?… Eşti conştient că nici măcar o moleculă din cele pe care le-ai avut acum un an nu mai există în corpul tău?… Că ai un corp în întregime nou?… îţi mai poţi imagina vechea ta problemă dându-ţi târcoale?… Ar fi posibil aşa ceva?… Ce spune (Sursa ta) în această privinţă?… Ţi se pare de domeniul trecutului vechea ta problemă?…" . Ce simţi?… în legătură cu tine… cu viaţa ta… Ştiai că în acest moment 70% din celulele tale s-au reînnoit deja? Eşti aproape un alt om… Ce s-ar întâmpla dacă vechea ta problemă ar încerca să se manifeste din nou?… Cum te-ai descurca?…” „În continuare.mite-i partenerului tău să experimenteze procesul.

„În continuare. dându-i sfaturi practice despre ceea ce trebuie să creadă. Ce sfat i-ar da aceasta eului tău actual?… Ce convingeri noi te-ar putea ajuta cel mai mult în momentul prezent?… Ce acţiuni pe care le-ai putea întreprinde ţi-ar fi cel mai utile?… Ce ţi-ai putea spune zilnic. rămâi conectat cu eul tău din viitor – cu Sursa ta de peste zece ani. Te simţi cumva atât de eliberat de vechiul tău tipar încât acesta ţi se pare ireal?… Cum te descurci?… Ce simţi în legătură cu tine şi cu viaţa ta?…” „În continuare. Călătoria Emoţională – Scrisoare către tine * Deschide uşor ochii. Cum te simţi?… Se mai manifestă vreodată vechiul tău comportament?… Cum se simte corpul tău?… Ce simţi în legătură cu viaţa?…” „În continuare. cum vor evolua tendinţele pe care le-a declanşat prin acest proces. Lasă acest eu să îi adreseze eului tău din prezent o scrisoare. dar rămâi conectat cu eul tău din viitor. mai înţelept decât tine. dar rămâi în contact cu eul tău din viitor. ce fel de acţiuni trebuie să întreprindă. cum trebuie să se comporte. vizualizează-te peste zece ani. vizualizează-te peste cinci ani. ce trebuie să îşi spună sieşi şi ce . Lasă acest eu să îţi scrie o scrisoare. dându-ţi sfaturi practice despre cum să fii… ce să crezi… ce să faci… ce să-ţi spui… ce să le spui celorlalţi… ce să faci zilnic… Lasă eul tău din viitor. poţi deschide ochii". să te ghideze în prezent! Dacă eşti pregătit. pentru a-ţi schimba atitudinea în bine?…” „Deschide-ţi uşor ochii.

Lasă eul tău din viitor. PARTENERUL SE SIMTE BLOCAT Dacă partenerul tău îţi spune că se simte blocat sau că nu mai simte nimic. ce trebuie să facă zilnic etc. Călătoria Emoţională problemelor care pot apărea – Rezolvarea 1. Spune-i: PERFECT! Ai mai trecut prin acest tipar de-a lungul vieţii tale… . să te ghideze acum! Dragul meu sine. mai înţelept decât tine.trebuie să le spună celorlalţi oameni. spune-i că acesta este doar un alt nivel emoţional şi că trebuie să continue.

acceptând faptul că te simţi blocat… Aceasta este poarta care te va conduce către cel care eşti cu adevărat… Ce se ascunde dincolo de acest nivel?… Rămâi deschis şi curios. S-ar putea să ai o surpriză… încearcă să treci (să te laşi condus) prin această emoţie. GAURA NEAGRĂ (VIDUL) Felicită-l pe partener pentru că a ajuns pe acest nivel! Linişteşte-l întotdeauna. abandonându-te în faţa acestui vid interior?… Acesta este locul pe care l-ai evitat întreaga viaţă… Fii curajos şi treci în sfârşit prin el… Mă întreb ce anume străluceşte dincolo de acest întuneric?… Fii atent la strălucirea de dincolo… . la fel ca un copil. dincolo de ea… 2.Conştientizează plenar faptul că te simţi blocat (sau că nu înţelegi ce se întâmplă)… Respiră profund în interiorul acestei emoţii… În ce zonă corporală simţi acest blocaj (sau acest vid interior)?… Intensifică această emoţie! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai zâmbi şi dacă te-ai relaxa. nu-i spune niciodată că a greşit cu ceva! Spune-i: PERFECT! Ţi-ai petrecut întreaga viaţă încercând să eviţi acest loc! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai zâmbi şi dacă te-ai relaxa.

spune-i: Ce se întâmplă în corpul tău acum?… Acest sentiment poate fi la fel de discret ca o şoaptă… În ce constă acest sentiment?… 3. nu în corpul lui. S-ar putea să ai o surpriză plăcută…După câteva secunde. DIFICULTĂŢI ÎN CONŞTIENTIZAREA EMOŢIILOR: Dacă partenerul tău are DIFICULTĂŢI ÎN CONŞTIENTIZAREA EMOŢIILOR SALE şi dacă VORBEŞTE PREA MULT. ZÂMBEŞTE ŞI BUCURĂ-TE DE EL. este posibil ca această senzaţie să fie extrem de subtilă… Cum poţi să descrii această senzaţie?… MAI PRESUS DE ORICE. ca un copil. spune-i să NU mai vorbească. Spune-i: Intensifică senzaţia pe care o simţi în interiorul corpului… Conştientizeaz-o plenar – în ce zonă corporală se manifestă ea?… Respiră profund în interiorul ei… Acest sentiment poate fi la fel de discret ca o şoaptă… Ce se petrece în corpul tău chiar acum?… Fii foarte atent. 4. întrucât această poveste se află în mintea lui. AI ÎNCREDERE ÎN TINE ÎNSUŢI ŞI ÎN ACEST PROCES. RELAXEAZĂ-TE. Roagă-l să se pună din nou la unison cu ceea ce simte în interiorul corpului. Cei zece paşi ai Călătoriei Fizice .Rămâi deschis şi curios.

2. . Ghidează-ţi partenerul de-a lungul Procesului Amintirii. 6. Ori de câte ori întâlneşti „…”. Ghidează-ţi partenerul înapoi. 9. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări. Pune-l să exploreze regiunea corporală în care a ajuns 4. b) o altă zonă corporală. Ghidează-ţi partenerul către Sursă. Faceţi apoi amândoi câţiva paşi. Îmbarcarea în capsulă şi călătoria înapoi. 1. Ghidează-ţi partenerul de-a lungul Exerciţiului Focului de Tabără. Spune-i să se îmbarce în capsula magică. Dacă partenerul tău s-a îndreptat către o altă zonă corporală. Descoperirea emoţiei şi a amintirii sau persoanelor asociate cu ea. 7. beţi un pahar cu apă şi schimbaţi rolurile între voi. şi să pornească într-o călătorie a descoperirii 3. către conştiinţa de veghe. Vizualizarea schimbărilor produse în regiunea corporală afectată. 5.Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. 10. repetă paşii 2-8. Mulţumeşte-i partenerului tău şi roagă-l să îţi împărtăşească ce a simţi de-a lungul procesului. 8. către: a) locul în care a început ea. împreună cu mentorul său.

9… apoi pe treapta nr. conştientizează fotoliul în care stai şi aerul pe care îl respiri… Simte cum acestea TE FAC SA TE RELAXEZI… din ce în ce mai profund… Eşti din ce în ce mai relaxat… şi te scufunzi în Sursă… Imaginează-ţi că ai în faţă o scară în spirală. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări. şi RELAXEAZA-TE… Ascultă vocea mea. Ori de câte ori întâlneşti „…”. Continuă acum cu treptele 7… 6… 5… Relaxează-te din ce în ce mai profund… 4… 3… Dilată-te din ce în ce mai mult… 2… În continuare. care coboară în jos… O poţi vedea?… O poţi cel puţin simţi?… (dă-i timp partenerului tău să răspundă). lasă-ţi conştiinţa să se dilate înainte… apoi în spate… apoi în părţile laterale… sub tine… deasupra ta… Scufundă-te în nemărginire… Lasă-ţi sinele să crească şi să devină nelimitat.Călătoria Fizică – Scufundarea În Sursă Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. 8… Cu fiecare nouă treaptă. te scufunzi din ce în ce mai adânc în interiorul Sursei. închide ochii… Conştientizează fotoliul în care stai… Ascultă sunetele din jur… Simte-ţi respiraţia care pătrunde şi iese uşor din pieptul tău. Aşează-te într-o poziţie confortabilă. potrivit naturii sale… treapta 1… Scufundă-te complet în Sursa ta. păşeşte pe treapta nr. Perfect… în continuare. Când te simţi pregătit. înainte de ultima treaptă. în sinele tău… (lasă-ţi partenerul să . 10. cea de sus… Păşeşte apoi pe treapta nr.

pe ce treaptă ai dori să te afli?… Scufundă-te din ce în ce mai adânc în interiorul Sursei tale. sau să vizualizezi treptele termometrului.rămână scufundat în Sursă timp de 15-30 de secunde). iar 10 conştiinţei tale de veghe. iar 10 conştiinţei tale de veghe plenar trezite. Dacă 1 corespunde nivelului cel mai profund de identificare cu Sursa. pe ce treaptă a termometrului te afli?… (lasă-l să răspundă)… Poţi coborî această treaptă cu o unitate?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Acum. 1 corespunde nivelului cel mai profund al conştiinţei tale. în a cărui înţelepciune poţi avea o încredere desăvârşită . imaginează-ţi un termometru cu zece gradaţii (trepte / niveluri). Dacă nu poţi vizualiza termometrul. pe ce nivel crezi că te afli în momentul de faţă?… Este posibil să auzi un anumit număr. a Sursei tale… Natura acestei lumini este iubirea cea mai pură… Dincolo de această uşă se află de asemenea mentorul sau maestrul tău. cu acordul liber al conştiinţei tale… În continuare. ori doar să simţi intuitiv că te afli pe un anumit nivel al lui… Deci. că ştii cine controlează acest proces. nu este nicio problemă… încearcă să îl simţi… îl poţi simţi?… (acordă-i timp să răspundă). o persoană profund spirituală. imaginează-ţi că ai în faţă o uşă… În spatele acesteia există o lumină pură… Este lumina Fiinţei tale. Călătoria magică Fizică – Călătoria cu capsula În continuare.

Este posibil ca aceasta să difere de destinaţia la care te aşteptai tu. deschide uşa şi păşeşte în lumina propriului tău sine… Salută-ţi mentorul… (dă-i timp)… Ai trecut de uşă?… Perfect… Ti-ai salutat mentorul?… Foarte bine. în vene. în muşchi sau în ţesuturi. care te poate conduce în orice parte a corpului tău. De aceea. indiferent cât de mare sau de mică. apasă pe butonul verde şi lasă capsula să te conducă până la prima destinaţie. trage frâna de mână şi spune-mi că ai ajuns… (aşteaptă)… CONTINUĂ CU FIŞA PROCESULUI DE DESCOPERIRE. imaginează-ţi că în faţa ta se află o capsulă magică (sau o navetă spaţială)… Este vorba de un vehicul special. căci capsula este ghidată de înţelepciunea corpului tău… Lasă această înţelepciune să te conducă acolo unde doreşte… Când ajungi.şi în a cărui prezenţă te poţi simţi protejat şi în siguranţă… Când te simţi pregătit. PAGINA URMĂTOARE. . şi care ştie exact unde trebuie să meargă… Ea poate pătrunde în organele tale. În continuare. las-o să te ghideze. fără ca acestea să aibă de suferit… Ai intrat în capsulă?… Perfect… Acum.

imaginează-ţi în faţă o uşă care îţi permite accesul în interior. având amândoi torţe aprinse în mâini… Ce vezi?… Ce simţi sub tălpi?… Cum poţi descrie zona în care te afli?… Ţi se pare că te afli în interiorul unui organ (sau în exteriorul lui)?… (dacă partenerul tău se află în exteriorul organului spune-i: „Atunci. sau să îţi laşi cunoaşterea intuitivă să îţi vorbească… (pauză lungă)… Există vreo regiune din această zonă care îţi atrage atenţia?… Cum arată?… Indreaptă-te către ea… Cum te face să te simţi?… Dacă din ea ar emana o emoţie. împreună cu mentorul tău. Pătrunde împreună cu mentorul tău în interiorul organului / muşchiului sau articulaţiei”)… în continuare. dacă partenerul tău nu ştie încă unde se află. ce emoţie crezi că ar fi?… (lasă-l să răspundă)… Dacă ar trebui să dai un nume acestei emoţii.Călătoria Fizică – Procesul de Descoperire Îţi dai seama unde te afli?… (lasă-l să răspundă. ridicaţi amândoi torţele… Ce vedeţi?… Există neregularităţi care îţi sar în ochi sau care diferă de restul zonei?… Nu te grăbi… Continuă să te plimbi prin zonă şi priveşte cu atenţie în jurul tău… Nu trebuie neapărat să vezi ceva cu precizie… Este suficient să simţi. ce nume i-ai da?… Trăieşte plenar această emoţie… Respiră în interiorul ei… Întreabă-te: „Când am mai simţit această emoţie?” Priveşte hainele şi încălţările pe care le porţi… îţi amintesc acestea de ceva anume?… îţi poţi da seama ce vârstă ai?… Cine mai este de faţă? . nu este nicio problemă)… Perfect… Acum ieşi din capsula magică.

La sfârşit. imaginează-ţi că stai în jurul unui foc de tabără împreună cu mentorul tău. chiar aici. treci direct la Fişa Exerciţiului Focului de Tabără (pagina 213) şi pune-ţi partenerul să îi invite în jurul focului pe toţi cei pe care îi asociază cu această emoţie. lângă acest foc. anunţă-mă… (acordă-i partenerului tău suficient timp)… Descriemi ce s-a întâmplat în filmul amintirii tale… (acordă-i . Dacă nu i-a venit în minte nicio amintire. treci la Fişa Procesului Vindecării Amintirii (pagina următoare). Natura acestui foc de tabără este iubirea necondiţionată şi pacea. Dacă tot nu îi vine în minte nicio amintire.… îţi vine în minte vreo amintire din trecutul tău?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Dacă partenerului tău i-a venit în minte o amintire. De fapt. în interiorul acestui organ. aşteptând să priviţi scenele proiectate pe ecran… Când te simţi pregătit. tu şi mentorul tău vă umpleţi de iubire şi de pace. că ai descoperit amintirea sau seria de amintiri legate de. Conştientizează doar faptul că poţi avea oricând doreşti acces la filmul acestei amintiri… Ai proiectat filmul pe ecran?… Perfect… În continuare. repetă paragraful anterior. plasează întregul film pe un ecran. Călătoria Amintirii Fizică – Procesul Vindecării Acum. dar deocamdată nu te grăbi să îl derulezi. el reprezintă însăşi Sursa ta… În timp ce staţi aici. proiectează filmul amintirii.

timp să îţi răspundă)… Roagă-ţi acum eul tău din trecut (mai tânăr) să coboare de pe ecran şi să vi se alăture în jurul focului de tabără ţie şi mentorului tău. Acum. notează resursele pe care le enumeră). Stând în continuare liniştiţi în jurul focului de tabără. anunţă-mă că filmul s-a terminat… (acordă-i din nou partenerului tău suficient timp)… Cum s-au petrecut de data aceasta lucrurile?… Oferă-mi o scurtă descriere… Perfect. încurajează-l în această direcţie. în final. roagă-ţi eul mai tânăr şi celelalte personaje implicate în filmul amintirii tale să coboare de pe ecran. întreabă-ţi eul actual sau mentorul ce fel de resurse consideră că AR FI FOST UTILE pentru ca eul tău mai tânăr să se descurce mai bine în incidentul pe care tocmai l-aţi vizionat împreună… (acordă-i partenerului timpul necesar pentru a se gândi şi pentru a-ţi da un răspuns. oferă-i eului tău mai tânăr un mănunchi de ba-loane care conţin toate aceste resurse sau emoţii pozitive. În final. Probabil că eul tău de odinioară doreşte să le spună celorlalte personaje implicate câteva cuvinte pe care nu le-a putut rosti la vremea respectivă şi pe care acestea trebuie să le asculte. derulează din nou filmul amintirii şi vizualizează CUM S-AR FI PETRECUT LUCRURILE dacă la vremea respectivă ai fi avut acces la resursele respective… La sfârşit. Acum. .

Toţi cei de faţă se află sub protecţia acestui foc de tabără apărător. al acceptării şi al iubirii necondiţionate. adu-le în jurul focului şi pe celelalte persoane implicate în amintirea ta… Mai trebuie să vină cineva?… (lasă-l să răspundă). ştiind că şi ceilalţi vor auzi ce ai de spus? … Căreia dintre aceste două persoane ai dori să i te adresezi mai întâi?… (lasă-l să răspundă). Poţi vizualiza focul de tabără?… II vezi lângă el pe eul tău mai tânăr?… Dar pe cel actual?… Dar pe mentorul tău?… Cine mai este prezent lângă foc?… (notează numele indicate. Probabil că eul tău mai tânăr a . Stai în jurul acestui foc. cui ai dori să te adresezi (UNA sau DOUA persoane). Imaginează-ţi un foc de tabără. Dintre toate persoanele implicate în această amintire. Pune-i partenerului tău toate întrebările care urmează (1-11). chiar aici. în interiorul organului sau ţesutului… Natura acestui foc este iubirea necondiţionată şi pacea eternă. Ori de câte ori întâlneşti „…”. împreună cu mentorul tău… în continuare.Călătoria Tabără Fizică – Exerciţiul Focului de Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. pentru fiecare din persoanele indicate: 1. astfel încât să te poţi referi în mod specific la fiecare dintre aceste personaje). fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări.

persoana iubită etc. Ce i-ar răspunde (mama. 4. tata. Îngăduie-i acum să dea glas acestei dureri. 7. îngăduie-i să răspundă (pauză pentru răspuns). tata. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. ce ar spune ea / el?… (aşteaptă răspunsul).) ar putea răspunde nu de pe nivelul personalităţii sale. Simte mentorul tău nevoia să adauge ceva?… (aşteaptă răspunsul). persoana iubită etc. 9. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă . ci de pe cel al sufletului său. persoana iubită etc. Dacă eul tău mai tânăr se simte pregătit. 5. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). de pe nivelul sufletului său?… (aşteaptă răspunsul). 10. spunând tot ce are de spus. persoana iubită etc. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul).experimentat foarte multă durere în trecut.) a făcut tot ce a ştiut mai bine ţinând cont de resursele pe care le-a avut la vremea respectivă. persoana iubită etc. 3.) să poată asculta ceea ce trebuie să asculte… (pauză lungă). Mai are cineva ceva de adăugat?… (aşteaptă răspunsul). tata. astfel încât (mama. 6.) eului tău actual. Ştiind că (mama.)?… (aşteaptă răspunsul). tata. Ce are de spus eul tău actual la cele spuse de (mama. tata. 8. 2. Dacă (mama.

care reprezintă sursa vieţii… Apoi întoarce-te către eul tău mai tânăr şi spune-i: „îţi promit că nu va mai trebui să treci niciodată printr-o astfel de experienţă dureroasă. Permite-le apoi să fuzioneze cu focul. Transmite-le binecuvântarea ta. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). Dacă da. spune: Iartă-i acum pe toţi cei implicaţi. În încheiere. permiţându-i astfel să se maturizeze şi să crească în urma iertării tale şi cu ajutorul resurselor oferite. În continuare. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. Dacă eul tău actual se simte pregătit. întrucât nu ai avut acces la resursele de care dispun eu acum. Te iubesc şi te voi proteja întotdeauna”… îmbrăţişeazăţi acum eul mai tânăr şi fuzionează cu el. 11. lasă focul de tabără să dispară… în cadru nu aţi mai rămas decât tu şi mentorul tău… Luaţi-vă din nou torţele şi luminaţi locul de jur împrejur… Ce vezi acum? S-a schimbat ceva?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Mai doreşte să-ţi comunice ceva organul sau ţesutul în cauză?… (acordă-i timp)… . De acum înainte. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima şi în totalitate?… (aşteaptă răspunsul).răspunsul). repetă întrebările de la 1 la 11 pentru cea de-a doua persoană. Te iert pentru durerea pe care mi-ai provocat-o. poţi avea oricând doreşti acces la aceste resurse. Dacă da. În continuare.

1… 2… 3… 4… îţi poţi întinde membrele. cu inimile pline de recunoştinţă. În continuare. Te simţi plin de energie… 5… 6… 7… Devii din ce în ce mai relaxat. fericit şi plin de viaţă. atunci când dormi – tu şi mentorul tău puteţi părăsi acest loc. către Conştiinţa de Veghe Dacă ţi-ai încheiat călătoria vindecătoare programată pentru astăzi. aşa cum procedează de altfel tot timpul. fără ca tu să te mai gândeşti în mod conştient la el. treci la Fişa Călătoriei spre Casă. gata să revii la conştiinţa de veghe. Călătoria Fizică – Călătoria spre Casă.Ştiind că procesul de vindecare va continua de la sine şi că acea parte a fiinţei tale care îţi face inima să bată. ştiind că vei putea face din nou această călătorie ori de câte ori vei dori… Indreaptă-te acum către poarta casei… Aici vei găsi din nou termometrul… Pe ce treaptă te mai afli?… E minunat… Acum revino pe treapta 1… Voi număra în continuare până la 10. mulţumeşte-i mentorului pentru că a acceptat să te însoţească. La sfârşit. întoarce-te în capsula magică împreună cu mentorul tău şi revino în locul din care ai plecat. iar la sfârşit vei deschide ochii şi te vei simţi mai bine ca oricând. profund recunoscător pentru călătoria vindecătoare pe care tocmai ai întreprins-o în interiorul corpului tău… 8… Te simţi plin de viaţă… 9… Nu deschide ochii DECÂT atunci când toate părţile fiinţei tale se . ochii să strălucească şi celulele să se multiplice va avea grijă să continue acest proces.

vor simţi pe deplin reintegrate. . sunt foarte sensibili la critici sau simt lipsiţi de preţuire de sine. Foarte mulţi oameni vin la noi pentru că intuiesc că pot obţine realizări măreţe. Sunt destui şi cei care vin pentru că nu îşi pot vindeca altfel durerea provocată de pierderea unei persoane dragi sau un eventual blocaj sexual care îi împiedică să ducă o viaţă intimă normală. ori pentru că au probleme cu anxietatea şi stresul. Unii vin la noi pentru că se tem să vorbească în public. Foarte mulţi participanţi au probleme de natură emoţională. de băut sau de droguri. poţi face câţiva paşi ca să te dezmorţeşti. O anumită „zonă de confort ascunsă” îi blochează. Alţii au probleme cu somnul sau au fost diagnosticaţi cu depresie cronică. Respiră profund. te poţi întinde şi îţi poţi împărtăşi cu partenerul tău experienţele prin care ai trecut. Dacă doreşti. fac crize de furie. cancere. Cuvânt de încheiere Foarte mulţi oameni vin la seminarele noastre având probleme fizice de genul: oboseală cronică. Alţii şi-ar dori să se lase de fumat. ori pur şi simplu se simt letargici şi fără chef. gata să continue singure procesul de vindecare pe care l-ai declanşat… 10… Poţi deschide acum ochii. tumori. poţi bea un pahar cu apă. dureri cronice de spate sau dureri acute de genunchi. artrită. dar ceva îi împiedică să se desfăşoare la potenţialul lor maxim.

împiedicându-i să se bucure de abundenţa şi de succesul pe care ştiu că l-ar merita. ei au descoperit frumuseţea incredibilă a propriului lor suflet şi prezenţa unei iubiri nemărginite. Mă rog din toată inima ca această carte să fi fost pentru tine un asemenea „apel la trezire”. care i-au ajutat să „se trezească”. altor prieteni. Ei au participat astfel la propria lor vindecare. sau poate că te vei simţi inspirat să dai această carte mai departe. pătrunzând chiar în inima acestora. care a existat dintotdeauna în inimile lor. În toate aceste cazuri. şi au reuşit să se elibereze. Ei pleacă acasă ştiind cine sunt cu adevărat. După ce s-au trezit. participanţii la seminarele noastre au reuşit să îşi depăşească cu succes problemele de natură emoţională sau fizică. astfel încât un număr cât mai . Speranţa mea cea mai vie este că toate relatările referitoare la călătoriile descoperirii de sine care apar în această carte vor aprinde în inima ta o flacără care te va călăuzi către propria ta descoperire de sine. dar pleacă cu convingerea că împărăţia lui Dumnezeu se află în interiorul lor. Înţeleg astfel că dificultăţile fizice sau emoţionale pe care le-au experimentat au fost de fapt nişte daruri primite de la viaţă. Poate că va veni o zi când voi avea bucuria deosebită de a te cunoaşte în persoană. nu undeva în exterior. ei pleacă de la aceste seminare ducând cu ei o experienţă infinit mai preţioasă şi mai importantă decât vindecarea. Şi totuşi. Ei vin la noi pentru a se vindeca.

Nota autoarei Am scris această carte pentru a te ajuta să îţi recunoşti şi să îţi realizezi propriul geniu interior. măreţia care sălăşluieşte în tine. Am scris-o de asemenea pentru a-ţi arăta cum poţi participa la propria ta călătorie vindecătoare. fie ele tradiţionale sau alternative. acesta fiind unul din cele mai frumoase daruri pe care ţi le poţi oferi singur. poţi sima la numărul de telefon 07000 783646 (pentru . şi să trăieşti ca o expresie vie a Libertăţii divine. Cartea de faţă reprezintă un „apel la trezire”. În domeniul vindecării nu există garanţii absolute. care îţi este adresat pentru a-ţi recunoaşte libertatea şi frumuseţea ce există deja în interiorul tău. De fapt. Dacă simţi impulsul de a afla mai multe despre această carte şi despre seminarele noastre. Îţi doresc să descoperi prezenţa iubirii din inima ta. Cu toată iubirea. există tot atâtea căi care conduc către sănătate câţi oameni. Brandon. Scopul ei NU este de a te convinge să renunţi la alte programe vindecătoare în care ai putea fi implicat. cartea îşi propune să te ajute să îţi continui calea aleasă pentru vindecare şi pentru creştere. Speranţa mea este că aceste pagini te vor inspira şi te vor susţine. aşa cum sălăşluieşte în noi toţi. indiferent de calea pe care ai ales-o. care reprezintă adevăratul tău sine. Dimpotrivă.mare de oameni să devină conştienţi de propria lor măreţie interioară.

Marea Britanie). Mulţumiri Nu i-aş putea enumera niciodată pe toţi cei care ai contribuit într-un fel sau altul la naşterea Călătoriei. dar m-a şi ajutat cu generozitate să editez versiunea preliminară a acestei cărţi. fiicei mele Kelley. Îi adresez de asemenea mulţumiri lui Carole Tonkinson. „Kabir” Jerem Geffen. care m-a împins întotdeauna de la spate pentru a avansa mai rapid pe calea evoluţiei spirituale. fostul meu soţ. Îi mulţumesc din inimă lui Don. precum şi prietenilor mei atât de dragi Tony şi Becky Robbins. pentru înţelepciunea şi încrederea ei în mine. Îţi doresc ca drumul ales să te conducă spre bucuria realizării de sine şi a totalităţii. La celălalt capăt al firului se vor afla oameni care vor fi încântaţi să îţi răspundă la întrebări. care mi-au inoculat convingerea că mă pol vindeca. George. Catherine Curiy. care mi-a fost nu doar aproape în calitate de prietenă. Îi adresez mulţumiri speciale lui David Marshall pentru sprijinul lui generos şi continuu. a cărei iubire de Adevăr au făcut-o să fie . dar a: dori să îmi exprim recunoştinţa profundă faţă de toţi cei car< şi-au adus un aport la propria mea călătorie către vindecare în primul rând faţă de prietenii mei apropiaţi care au crezu în mine şi care m-au sprijinit de-a lungul întregului proces Debra Angeletti. deopotrivă ca prieten şi ca expert în cadrul seminarelor referitoare la Călătorie. Skip Lackey. precum şi Mark şi Elaine Thomas. Îi sunt cu deosebire recunoscătoare lui Vicki St.

precum şi lui Marlisse Karlin. Catherine şi Peter Whitfield. Le simt recunoscătoare lui Nada. Suzy Greaves. Nick Williams.un editor perfect al versiunii finale a acestei cărţi. Teresa Curren. kineziologiei. Ross Marlow şi Shirley Roche. al iridologiei. care m-au ajutat să ţin primele mele seminare pe tema Călătoriei. Carol Marples. cel al doctorului Deepak Chopra.Kemble. cărora le-a dovedit că vindecarea la nivel celular este posibilă. Îi mulţumesc mamei mele pentru credinţa ei în mine şi pentru că mi-a transmis marea ei iubire faţă de natură şi faţă de tot ce este frumos pe lume. psiho-neuroimunologiei. îndeosebi lui Surja Jessup. Ie datorez mulţumiri speciale lui Lipi şi Darren Bagshaw. există un singur nume pe care ţin în mod deosebit să îl menţionez. Le mulţumesc de asemenea din toată inima maeştrilor şi terapeuţilor care m-au inspirat de-a lungul timpului. Jonathan Austin. În această direcţie. al ştiinţei vindecării cu ajutorul plantelor medicinale. Un număr enorm de mare de oameni au susţinut şi au contribuit direct la răspândirea mesajului cuprins în această carte. ar trebui să scriu o întreagă enciclopedie. al acupresurii. al nutriţiei. hipnozei medicale. Intre aceştia. precum şi lui Mark . psihologiei şi creşterii personale – toţi mi-au oferit câte o nestemată. Toţi instructorii pe care i-am avut în domeniul NLPului. care a inspirat prin cercetările sale extinse milioane de oameni. Dacă ar fi să enumăr toate numele celor care au avut un impact profund asupra vieţii mele şi asupra acestei cărţi.

Kevin. a cărui devoţiune faţă de Adevăr m-a ajutat constant de-a lungul procesului de scriere şi de editare a acestei cărţi. Îi adresez de asemenea mulţumiri din inimă partenerului meu actual (de afaceri şi de viaţă). Catherine Ingram şi Ramana Maharishi. cu multă pasiune. îi voi fi de-a pururi îndatorată lui HWL Poonja pentru că a distrus în mine conceptul de identitate separată. iar dorinţa lui de a sluji umanitatea l-a determina să o corecteze din perspectiva luminii pure a Adevărului asigurându-se astfel că se ridică la cele mai înalte standard ale purităţii şi onestităţii. care reprezintă de altfel însăşi esenţa acestei cărţi. Gangaji. În mod deosebit. În final. doresc să îi mulţumesc lui Gurumayi pentru prima mea trezire spirituală. oferindu-mi astfel experienţa realizării directe a Sinelui suprem. îmi doresc să îmi trăiesc viaţa ca pe o rugăciune continuă de recunoştinţă faţă de aceşti oameni şi de revelaţiile pe care mi le-au oferit. şi în mod particular acelor sufletelor curajoase şi generoase ale căror poveşti le-am descris în .şi Elizabeth Riminton. le mulţumesc miilor de oameni care s-au folosit deja de Călătorie pentru a-şi transforma viaţa. indicându-le astfel oamenilor măreţia din interiorul lor: Krishnamurti. pentru dedicaţia cu care i-au ajutat pe alţii să îşi găsească propria cale. Kevin a crezut de la bun început. în mesajul aceste cărţi. Inima mea se simte profund recunoscătoare faţă de toţi maeştrii iluminaţi care m-au ajutat să mă trezesc în faţa Adevărului din mine şi care şi-au dat viaţa în serviciul Adevărului suprem. De asemenea.

Mai presus de orice. pentru a le proteja acestora viaţa privată).această carte (unele nume au fost schimbate. . îi adresez recunoştinţa mea profundă Adevărului însuşi. care m-a ajutat să mă trezesc faţă de iubirea şi de măreţia mea interioară.