CĂLĂTORIA „Călătoria lui Brandort descrie noua conştiinţă colectivă legată de vindecare şi de dezvoltarea personală care invadează la ora

actuală întreaga planetă. Cartea reprezintă o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care doresc să se elibereze şi să avanseze pe calea lor spirituală”. Chris James, autoritate internaţională în domeniul puterii vindecătoare a sunetului, compozitor laureat cu multiple premii. „O Călătorie uimitoare, un dar pentru noi toţi”. Jane Seymour, O.B.E. Actriţă, artistă şi autoare a cărţilor: Doi odată şi Când ai gemeni. „Procesul Călătoriei descris de Brandon Bays este o tehnică uluitor de simplă care facilitează vindecarea fizică şi emoţională într-un timp foarte scurt. Tehnica poate fi învăţată şi aplicată practic de către orice om, aproape instantaneu, şi oferă rezultate extrem de profunde, chiar dacă persoana a încercat până atunci alte tehnici care nu au dat randament. Recomand din toată inima Procesul Călătoriei, tuturor oamenilor”. lan Watson, cofondator al Colegiului Lakeland pentru Homeopatie, autor al cărţii un ghid al metodologiilor homeopatiei. „Călătoria oferă o abordare inovativă şi cu totul remarcabilă a accesării resurselor interioare

profunde ce declanşează apoi vindecarea corpului şi a minţii”. Walter, medic, medic şefia Natural Healthlink, director responsabil cu instruirea profesională în cadrul companiei Green Medicine „În timp ce citeam Călătoria, am simţit că am o discuţie intimă cu Brandon. Curajul cu care a depăşit tragedia prin care a trecut, schimbându-şi totodată perspectiva asupra lumii, m-a impresionat profund. La ora actuală citesc din nou cartea”. Becky Robbins, scriitoare şi conferenţiar „Călătoria a reprezentat pentru mine un apel la trezire după un somn de foarte lungă durată şi a generat o serie de schimbări profunde în modul meu de lucru cu pacienţii. Cartea mi-a permis să integrez mai bine ce am învăţat în timpul studiilor de medicină convenţională, oferindu-mi acces la cunoaşterea primordială dirilăuntrul meu”. Birinder Kaur, medic de familie în Marea Britanie „După ce am citit Călătoria, m-am simţit de parcă cineva m-ar fi spălat în interior. Inima mea s-a simţit vindecată şi completă. Simţeam nevoia să dansez, sa cânt şi să sărbătoresc… În sfârşit, mă simţeam eliberată”. Suzy Greaves, ziaristă la The Sunday Times „Călătoria va inspira cu siguranţă milioane de oameni, nu doar pe cei confruntaţi cu provocări fizice, ci şi pe cei care caută eliberarea spirituală”. Candace Pert, autoare a cărţii Moleculele emoţiei Brandon Bays L i Călătoria

Un ghid excepţional pentru vindecarea vieţii tale şi eliberarea ta. Introducere Aceasta este o carte despre libertate, despre libertatea de a-ţi trăi viaţa exact aşa cum ai visat întotdeauna să o trăieşti. Cu toţii avem probleme care ne limitează sau care ne fac să ne simţim prinşi într-o capcană, cum ar fi sentimentele de mânie, de depresie, de durere, anxietate sau teamă. Unii oameni nu reuşesc să îşi definească aceste sentimente, dar simt că viaţa ar trebui să însemne ceva mai mult decât ceea ce trăiesc ei. Alţii se simt pur şi simplu nişte rataţi. Mulţi dintre noi cad pradă dependenţelor, iar unii chiar se îmbolnăvesc de boli grave, care le pun în pericol viaţa. Oricât de gravă ar fi problema cu care te confrunţi şi oricât de mult te-ai luptat cu ea până acum, tu ai posibilitatea să te eliberezi şi să te vindeci, devenind astfel complet. Tu ai capacitatea de a ajunge chiar la rădăcina acestor probleme. La acest nivel, le poţi rezolva şi te poţi detaşa în sfârşit de ele, eliberându-te, astfel încât să îţi poţi trăi viaţa la potenţialul tău maxim, ca expresie plenară a sinelui tău real. După experienţa profund transformatoare prin care mi-am vindecat în mod natural o tumoare în numai şase săptămâni şi jumătate, eu am descoperit o bucurie nesfârşită şi o senzaţie de libertate care nu m-a mai părăsit de atunci. Acesta a devenit darul nepreţuit al vieţii mele.

Am scris cartea de faţă în semn de recunoştinţă profundă faţă de călătoria prin care am trecut. Speranţa mea este că ea va fi un instrument viu care te va inspira să te îmbarci în propria ta călătorie interioară. Iţi doresc să descoperi cu această ocazie bucuria infinită care reprezintă esenţa fiinţei tale. Aceasta este o invitaţie către eliberare. Eşti gata să o accepţi? — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. — Nu putem, Învăţătorule, căci ne e frică. — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. — Nu putem, Învăţătorule, căci ne e frică. — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. Ei au venit. El i-a împins… Iar ei au început să zboare. Libertatea este destinul nostru. Din păcate, noi ne temem să facem pasul care poate restabili în noi acea măreţie ce reprezintă natura noastră reală. Am auzit odată o legendă care spunea că noi ne naştem în această viaţă ca nişte diamante perfect pure, fără nicio zgârietură şi fără niciun defect. Pe măsură ce trecem prin diferite încercări şi greutăţi specifice vieţii, strălucirea noastră interioară devine din ce în ce mai palidă, fiind ascunsă sub un strat de noroi. Când devenim adulţi, noi ascundem acest strat de noroi sub un nou strat strălucitor de ojă. Ne afişăm astfel în faţa lumii exterioare sub această aparenţă fals-strălucitoare şi ne întrebăm de ce nimeni în jurul nostru nu pare impresionat de ea. În timp, mulţi oameni ajung să creadă că acest strat

protector reprezintă însăşi esenţa lor. Drept urmare, ei îşi modelează întreaga identitate personală după chipul şi asemănarea lui. Dacă suntem foarte norocoşi, viaţa ne oferă un dar, un „apel la trezire”. Uneori, din varii motive, noi putem străpunge stratul exterior al învelişului dur pe care ni l-am creat în jurul nostru, apoi şi celelalte straturi de noroi, şi putem surprinde un crâmpei din adevărata noastră strălucire interioară. Dacă suntem încă şi mai norocoşi, noi ne putem petrece tot restul vieţii într-o călătorie de întoarcere acasă, în acest ţinut al frumuseţii şi libertăţii absolute. Descoperim astfel că am fost şi vom rămâne de-a pururi una cu acest diamant interior de o perfecţiune absolută. Aceasta este povestea călătoriei către casă şi a apelului neîncetat al sufletului de a ne recunoaşte propria măreţie interioară. Cartea de faţă este un apel la trezire, o invitaţie să te întorci în sfârşit acasă şi să redevii cel care eşti cu adevărat. Tu eşti chiar ceea ce cauţi. 1 În acea dimineaţă de vară a anului 1992, m-am trezit cu revelaţia că trebuie să înfrunt în sfârşit cauza care mi-a făcut burta să îmi crească atât de mult în ultimele luni. Nu mai puteam rămâne la nesfârşit în faza de negare. O parte din conştiinţa mea ştia că în corpul meu se ascunde o realitate extrem de neplăcută şi că trebuia să îmi fac în sfârşit analizele medicale necesare.

datorită activităţii direcţionate către creşterea mea. nu mai trebuia să îmi focalizez în mod deliberat gândurile asupra afirmaţiilor pozitive. întotdeauna am făcut ceea ce trebuia! Întreaga viaţă am fost extrem de conştientă de sănătatea mea. îmi plăcea munca i pe care o desfăşuram şi mă simţeam recunoscătoare pentru acest lucru. îmi iubeam la nebunie copiii. Mi-am petrecut întreaga viaţă participând la cele mai variate seminare şi cursuri pe tema autoperfecţionării şi am învăţat tot ce am putut despre vindecarea corpului şi a spiritului. personală din ultimii ani. Mâneam numai alimente vii. şi făceam sărituri pe o mini-trambulină în fiecare zi. în California. în sensul că nu mă limitam doar să vorbesc despre aceste principii. La urma urmelor.Nu-mi doream să cred că sunt „bolnavă” sau că ceva „nu este în regulă” în interiorul meu. încărcat cu aerosoli. Ce mai – viaţa mea reflecta perfect tot ce îmi dorisem vreodată. filtrată. Dar cel mai important lucru. Locuiam într-o căsuţă mică pe plaja din Malibu. . Aveam convingerea că îmi trăiesc viaţa la unison cu principiile sănătăţii şi ale bunăstării. şi peste toate. vegetariene. întrucât mintea mea era orientată în mod natural către acestea. Aveam o căsnicie în care mă simţeam profund împlinită. Călătoream în întreaga lume ţinând seminare şi inspirându-i pe ceilalţi oameni să îşi cultive şi să îşi întreţină o stare de sănătate perfectă. şi respiram astfel zilnic numai aer curat. iar în ultimii 12 ani mi-am luat toate precauţiile necesare pentru a nu mă îmbolnăvi. beam numai apă pură.

eu eram „marea expertă” unanim recunoscută care le preda altora ce trebuie să facă pentru a-şi recăpăta şi menţine starea de sănătate! Şi totuşi. aşa că am sunat la numărul de telefon indicat la sfârşitul cărţii. Cum era posibil aşa ceva. de vreme ce făcusem tot ce trebuia să fac pentru a-mi prezerva starea de sănătate? Stânjenită şi ruşinată. nu ştiam de unde să încep şi la cine să apelez mai întâi. Am trecut în revistă cărţile de pe rafturi şi am găsit una scrisă de o femeiechirurg specializată în probleme de sănătate ale femeilor. mă simţeam terorizată de gândul de a mă duce la medic pentru un control „de rutină”. Spre surpriza . Cu toate acestea. Cu toate acestea. M-am gândit să apelez la ea.ci chiar le puneam în practică. abdomenul meu devenise atât de umflat încât nu-mi mai puteam închide fermoarul la pantaloni! Timp de mai bine de 15 ani m-am ocupat numai de terapii vindecătoare naturiste şi alternative. pusă în faţa unei potenţiale boli grave. Deşi eram conştientă de necesitatea urgentă a unui diagnostic medical corect. La urma urmelor. m-am decis să încerc la librăria locală. mam trezit cu un abdomen atât de umflat încât păream gravidă (ştiam însă foarte bine că nu sunt). dar care era renumită pentru faptul că nu se grăbea să le extirpe acestora organele bolnave înainte de a încerca toate celelalte opţiuni. nu mi-am putut recunoaşte temerile nici măcar în faţa celor mai apropiaţi prieteni. Neavând curajul să le telefonez prietenilor mei şi neştiind la cine altcineva să apelez. acum.

mea. în timp ce valuri succesive de frică mă aduceau în pragul isteriei. ai în pântec o tumoare de mărimea unei mingi de baschet. Este ca şi cum ai fi gravidă în luna a cincea”. întregul corp mi s-a acoperit cu o transpiraţie rece. Examinarea a durat 45 de minute şi a fost extrem de amănunţită. Am făcut o tentativă tragică de a glumi. cu o voce blândă. În noaptea de dinaintea consultaţiei. doamna doctor. pântecul meu a continuat să se umfle. părând să nu se mai termine. am reuşit să aranjez o consultaţie într-un interval de timp de numai şase săptămâni. aşteptând să îmi vină rândul. Mi-a spus atunci. În timp ce încercam cu disperare să înţeleg ce îmi spunea. spunându-i: „Haideţi. mi sa făcut rău la gândul bolii pe care mi-ar putea-o diagnostica aceasta. iar ciclul meu s-a deranjat complet. s-a întors liniştită către mine şi m-a privit drept în ochi. totul se învârtea în mintea mea. În tot acest timp. pe care am rugat-o să mă însoţească la medic. După o oră şi jumătate. mi-am luat iniman dinţi şi i-am spus despre ce este vorba uneia dintre prietenele mele cele mai bune. începând cu mult timp înainte de perioada lui normală. Când în sfârşit a terminat. asistenta a venit în sfârşit şi ne-a chemat înăuntru. Catherine. în timp ce eu aşteptam terorizată să aud verdictul fatal. În timp ce stăteam de vorbă cu Catherine. În tot acest timp. Când am ajuns împreună la biroul doctoriţei. doctoriţa nu mi-a spus practic nimic. dar lipsită de emoţie: „Brandon. nu credeţi că exageraţi puţin? O tumoare de mărimea unei mingi de baschet – nu .

dar simţindu-mă complet nelalocul meu. pentru a-ţi fi înlăturată pe cale chirurgicală”. împiedicându-te să respiri. punându-i tot felul de întrebări doctoriţei. zâmbindu-i neîncrezătoare. acestei mase din zona pelviană. Doctoriţa mi-a răspuns: „Se datorează acestei tumori. Fără să răspundă în niciun fel tentativei mele de a o da în glumă. indicându-mi exact cât de mult spaţiu ocupa tumoarea]. iar acum îţi apasă pe diafragmă. Şi asta nu e totul: din cauza mărimii ei. care s-a extins din această zonă până la nivelul cutiei toracice mi-a atins apoi corpul. a crescut atât de mult încât trebuie să te internezi chiar astăzi în spital. Catherine sporovăia într-una. atât de mare el (mi-a indicat mărimea unei mingi de volei). Nu ţi s-a întâmplat să îţi pierzi respiraţia în ultima vreme?” I-am confirmat spăşită din cap şi am murmurat că am crezut că acest lucru se datorează unei balonări interioare şi creşterii mele în greutate din ultima vreme. În timp ce mergeam pe coridor. tonul ei a devenit ferm şi chiar tăios: „Ai fi preferat să îi spun o minge de volei? Uite. după care am renunţat şi am întrebat-o dacă pot să-i vorbesc în particular. Parcă m-ar fi lovit cu un ciocan în moalele capului! Am mai făcut câteva încercări stupide de a degaja atmosfera. o minge de baschet este cam atât de mare!” I-am indicat cu mâinile mărimea unei mingi de baschet. Am înţeles că dorea să-mi ofere răgazul necesar pentru a-mi reveni şi pentru a-mi aduna . ea îţi striveşte şi celelalte organe interne. De fapt.este cam mult? La urma urmelor.

Este o hemoragie internă”. şi aceasta făcută de urgenţă”. este operaţia chirurgicală. Inima a început să îmi bată nebuneşte. Principala mea grijă este să nu mori în câteva zile din cauza sângelui pe care îl pierzi. încercând să găsesc contraargumente inteligente şi logice pentru tot ce-mi spunea ea. trebuie să aplic ceea ce le spun oamenilor. mi-a spus ea. deşi nu lipsit de blândeţe şi uşor condescendent: . după care mi-a spus pe un ton ferm. prin homeopatie sau prin alte mijloace naturiste? Cât timp mi-aţi da atunci?" Doctoriţa a scuturat din cap.puterile. am luat loc şi am întrebat-o pe doctoriţă ce trebuie să înţeleg exact şi care sunt opţiunile mele reale. Cu cât răspunsul ei se prelungea. a trebuit să îi spun doctoriţei: „Nu pot să fac aşa ceva. „Singura ta opţiune. I-am spus că nu doresc să îmi risc viaţa. cu atât mai dramatică părea situaţia. Eu nu cred decât în vindecarea minţii şi corpului. „Nu te înţeleg. Cât timp îmi daţi?” Mi-a răspuns că nu ar trebui să iau în derâdere ce mi-a spus. Aşa-zisul tău ciclu nu are nimic de-a face cu menstruaţia. Când am ajuns în biroul ei particular. Am întrebat-o: „Ce s-ar întâmpla dacă aş putea opri hemoragia prin hipnoză medicală. Îmi desfăşor întreaga activitate în acest domeniu. Mă simţeam ca un animal prins în capcană. Nu este vorba doar de mărimea tumorii. exasperată. În cele din urmă. Brandon. De aceea. dar am nevoie de un anumit timp pentru mine. pentru a încerca tot ce ştiu în domeniul autovindecării. Am început să negociez cu doctoriţa.

cât timp aş avea la dispoziţie?” am continuat să îmi susţin eu cauza. trebuia să o sun imediat. Eu însămi cred în medicina alternativă atunci când diagnosticul o permite. Pe de altă parte. trebuia să mă întorc şi să îi las pe chirurgi să facă ce ştiau ei mai bine. adică să o elimine prin operaţie. apoi a continuat: „în toate aceste cărţi. după încă 30 de minute de negocieri intense. dacă simptomele se înrăutăţeau. Când am ieşit din biroul doctoriţei. iar dacă după o lună tumoarea nu avea să dispară complet. În cele din urmă. Oricât de bune ar fi intenţiile tale. am înţeles că nu îmi acorda nicio şansă în ceea ce priveşte procesul . aveam la dispoziţie o lună pentru a aplica orice tratament naturist doresc. nu există nici măcar un singur caz cunoscut al vreunei femei care să îşi fi vindecat prin alte mijloace o tumoare canceroasă de dimensiunea celei pe care o ai tu. am ajuns la o înţelegere: dacă voi reuşi să îmi opresc hemoragia internă în următoarele două zile.„Brandon. Mi-a indicat nenumăratele cărţi din rafturile bibliotecii. iar ţie nu îţi pot salva viaţa decât internându-te chiar astăzi în spital”. În schimb. Meseria mea este salvarea vieţilor oamenilor. am privit-o în ochii ei îngrijoraţi şi mi-am dat seama că îi păsa cu adevărat de mine. îmi pari o persoană onestă. ca şi cum acestea ar fi putut depune mărturie pentru ceea ce dorea să îmi spună. nu am dreptul să te las să părăseşti acest birou. dar tumoarea ta pelviană este prea mare pentru a ne putea gândi la aşa ceva". „Dar dacă aţi putea să îmi acordaţi un anumit timp.

făcând loc unei stări de calm profund. Orice teamă mi-a dispărut complet. Toate simţurile mele erau trezite şi sensibile la maxim. În acea clipă s-a întâmplat ceva important. Viaţa mi se părea o comoară nepreţuită. în soarele californian. . Mi s-a părut că timpul s-a oprit în loc. Cu inima bătându-mi în continuare năvalnic. pe fundalul căreia am „ştiut” că am primit un apel la trezire şi că această tumoare era de fapt un dar al vieţii. nu se mai punea problema dacă o să mă vindec. Deşi nu mi-a plăcut niciodată oraşul Los Angeles. am ieşit afară. că avea un mesaj important să-mi transmită şi că voi reuşi să mă vindec într-un fel sau altul. în acea zi mi s-a părut cel mai frumos loc din lume. Am simţit atunci o stare de inocenţă şi de încredere absolută în faptul că voi fi ghidată şi ajutată să descopăr mesajul pe care dorea să mi-l transmită această tumoare pelviană. Copacii păreau să strălucească în razele soarelui.de autovindecare. I-am simţit în voce certitudinea că operaţia chirurgicală era destinul meu. ci cum. am înţeles în acel moment că acea parte a fiinţei mele care a creat tumoarea avea să-şi asume inclusiv responsabilitatea pentru vindecarea ei. aerul era înmiresmat. Dintr-odată. iar eu mă simţeam incredibil de norocoasă că sunt în viaţă. Deşi nu ştiam încă în ce urma să constea călătoria vindecării mele. şi m-am simţit de parcă aş fi ieşit dintr-o închisoare. Şi-a luat rămas bun de la mine spunându-mi pe un ton atotştiutor: „Ne vedem întro lună”.

ale unor oameni diagnosticaţi cu boli mai grave ca a mea. nu aveam nici cea mai mică îndoială că acest lucru era posibil. mentale şi corporale pe care le experimentasem până atunci. De aceea. 2 În timp ce continuam să stau sub soarele care strălucea în Los Angeles în acele momente de pace. dar de-a lungul anilor de practică am avut privilegiul de a ajuta eu însămi foarte mulţi oameni să se vindece cu ajutorul terapiilor recomandate de mine.Aşa a început călătoria vindecării mele. am simţit că întreaga mea viaţă de până atunci a avut rostul de a mă conduce către acest punct. Singurul lucru pe care nu îl ştiam . când timpul părea să se fi oprit în loc. însemna că orice om poate face acelaşi lucru. lăsându-mă inspirată inclusiv de curajul lor. dar care au reuşit să se vindece singuri. pentru toţi profesorii de la care am învăţat aceste lucruri şi pentru toate cazurile pe care le-am studiat. Am simţit atunci o recunoştinţă profundă pentru tot ce am învăţat de-a lungul timpului. dând dovadă de un mare curaj. Ştiam că dacă a existat o singură persoană care a reuşit să se vindece singură la nivel celular. Am înţeles cu această ocazie că experienţele lor au fost un exemplu pe care acum a sosit vremea să îl urmez eu însămi. Prin minte au început să îmi treacă cele mai variate gânduri referitoare la tehnicile vindecătoare spirituale. Nu numai că am citit şi am studiat sute de astfel de cazuri.

I-am spus vestea încercând să nu par excesiv de preocupată: „Iţi mai aminteşti de consultaţia medicală pe care mi-am programat-o pentru astăzi. Se pare că Don rămăsese fără cuvinte. A urmat o pauză interminabilă. Mă simt cam tulburată şi simt nevoia să prind puţină forţă”. ca să văd de ce mi s-a umflat atât de tare pântecul?” „A. mi-a răspuns el. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam la aşa ceva. Haide să bem un suc natural de fructe. părea că îşi găseşte foarte greu cuvintele. mi-a spus: „La naiba! Numai o lună?” Pentru un doctor în filosofie şi un erudit de talia lui. Ajunsă într-un restaurant naturist. am obţinut o lună ca să încerc să scap de ea”. Dându-mi seama că am rămas scufundată o vreme în gândurile mele şi că prietena mea Catherine se afla încă lângă mine. cel mai cunoscut profesor în domeniul creşterii personale din America. În cele din urmă. Mă simţeam expusă şi prinsă la colţ. care se afla într-un turneu de seminare cu Anthony Robbins. I-am spus: „Salut. i-a dat telefonul lui Tony. se pare că am o tumoare de mărimea unei mingi de baschet. da. am la dispoziţie o lună. Din fericire. care era totodată şi şeful meu. Tone. m-am întors şi iam spus: „Cel puţin. l-am sunat pe soţul meu. .încă era în ce va consta propria mea călătorie vindecătoare. dar am încercat să par veselă şi încrezătoare. Murmurând ceva neinteligibil. Cum a mers?” „Ei bine. Don.

Dintr-odată. Tony mi-a spus pe un ton încurajator şi blând: „Nu-ţi face probleme. Vei reuşi cu siguranţă. A urmat o nouă pauză lungă. Ne vedem la Masterat" (un seminar care urma să se ţină în Hawaii peste exact o lună). Am rămas o vreme lângă cabina telefonică. Brandon. eu credeam că am reuşit să ascund destul de bine acest lucru. Brandon. de tip chimono). L-am asigurat că o să încep să mă ocup chiar de astăzi de problema hemoragiei. tocmai mi-a fost diagnosticată o tumoare de mărimea unei mingi de baschet şi am la dispoziţie numai o lună pentru a mă vindeca singură de ea”. după care am închis telefonul. dar burta mea a crescut cam mult în ultimele luni” (de fapt. După o pauză lungă în care nu am ştiut ce să spun. Pe neaşteptate. aşa că i-am spus aproape fără nicio pauză între ele: „Ei bine. încă uimită de răspunsul lui Tony şi reflectând la el: „Nuţi face probleme. Vei reuşi cu siguranţă…”. îmbrăcându-mă cu rochii lungi şi romantice. m-am simţit stânjenită şi mi-am cam pierdut entuziasmul. Mi-am dat seama cât de mare este încrederea pe care mi-o acordă. „Sincer să fiu.Nu ştiu dacă ai observat. am cam observat”. dar şi certitudinea . Tony i-a dat apoi din nou telefonul lui Don. mi-a răspuns el. căruia i-am transmis pe scurt ce mi-a spus doctoriţa. Brandon. cuvintele au ieşit dintr-odată din mine. în care eu mă aşteptam să primesc un răspuns umilitor pentru mine.

fiind absolut siguri că mă voi vindeca. m-am dus imediat la farmacia homeopatică locală şi i-am povestit farmacistului despre tumoarea mea. nu le-am vorbit despre ea decât unui număr de opt oameni. temerile şi simpatia lor greşită. aceste lucruri chiar se petrec şi sunt extrem de rapide. unde am practicat un proces simplu de autovindecare neurolingvistică. trebuie să am grijă să nu le vorbesc de boala mea decât celor care ştiu acest lucru şi care au această certitudine. Acesta mi-a sugerat câteva remedii homeopatice şi din plante medicinale. Mi-am făcut atunci promisiunea solemnă că nu le voi vorbi despre boala mea decât acelor oameni despre care ştiam fără nicio îndoială că mă vor sprijini într-o manieră pozitivă. inclusiv unul pentru oprirea hemoragiei. nu am la dispoziţie decât o singură lună. şi m-a sfătuit să renunţ la orice consum de cafeină. Mi-am spus în sinea mea: „Are dreptate. De aceea. pentru a-mi opri hemoragia internă. am rămas surprinsă şi . La urma urmelor.lui în procesul de vindecare rapidă pe care îl poate desfăşura orice corp la nivel celular. Peste o zi şi jumătate. De la farmacie. După prânz. întrucât existau date care conduceau la concluzia că această substanţă poate conduce la creşterea dramatică a mărimii unei tumori. Nu-mi pot permite să invit în mintea mea negativitatea bine intenţionată a celor care îşi proiectează asupra mea îndoielile. Timpul este foarte preţios pentru mine”. În final. am plecat direct acasă.

eram pe deplin conştientă de faptul că am primit un „apel urgent la trezire” şi că o lună de zile era o perioadă foarte scurtă de timp. Abia după ce am pus telefonul în furcă mi-am dat seama că am reuşit să îmi asigur o lună întreagă în care mă puteam simţi în siguranţă. 3 Într-un fel.uşurată să constat că hemoragia a încetat aproape în totalitate (mi-au mai apărut doar câteva pete rare de sânge). Nu aveam nici . Miam propus să fac tot ce îmi va sta în puteri. fără să uite să mă avertizeze înainte de a încheia conversaţia: „… Dacă vreunul din simptome se înrăutăţeşte. nu-mi puteam permite să risipesc nici măcar un singur moment din ea. Auzind vestea. Mi-am făcut atunci promisiunea că voi accepta toate gândurile care mă vor călăuzi şi că VOI AVEA ÎNCREDERE în direcţia în care mă vor ghida ele. ea mi-a răspuns oarecum sceptică. am continuat să simt în interior acea „cunoaştere” care îmi spunea că voi fi ghidată şi că tot ce trebuia să fac era să AM ÎNCREDERE. Pe de altă parte. oricare ar fi rezultatele pe care le voi obţine. Mi-am dat apoi seama că adevărata muncă de vindecare abia acum începea. M-am relaxat instantaneu şi am oftat uşurată. te rog să mă suni imediat”. Am sunat-o atunci pe doctoriţă. simţeam o curiozitate şi o deschidere aproape copilăreşti. Deşi nu ştiam de unde să încep. De aceea. dar totuşi deschisă. întrebându-mă unde mă va conduce această călătorie.

Ştiam că trebuia să descopăr toate amintirile emoţionale şi tiparele mentale nerezolvate rămase înregistrate în celulele mele. ştiam că trebuie să îmi susţin corpul fizic prin toate modalităţile. primul lucru pe care m-am decis să îl fac a fost să îmi purific organismul printr-o dietă adecvată. întrucât acesta urma să elimine o cantitate uriaşă de celule degenerate şi toxice! De aceea. aplicând cele mai cunoscute terapii de purificare prin alimentaţie pe care le-am învăţat de-a lungul anilor. că procesul de vindecare presupunea eliberarea de toate problemele emoţionale nerezolvate înmagazinate în interiorul tumorii. aveam convingerea absolută că totul se întâmplă cu un scop precis. Ce nu ştiam încă era în ce constau aceste probleme. După ani de zile în care am lucrat în domeniul vindecării minţii şi corpului. Pe de altă parte. . în mod natural. spiritual şi fizic.cea mai mică îndoială că vreunul din aspectele principale ale călătoriei mele vindecătoare urma să constea în învăţarea lecţiei pe care trebuia să mi-o transmită tumoarea mea. Dacă înveţi lecţia pe care doresc să ţi-o predea boala sau blocajul fizic şi te eliberezi astfel de problemele emoţionale înmagazinate în interiorul celulelor. de asemenea. Ştiam. Aceasta este singura modalitate prin care corpul se poate vindeca singur. iar în final să le rezolv şi să mă eliberez de ele. se produce o vindecare profundă pe toate nivelele fiinţei: emoţional. că trebuia să învăţ lecţiile lor.

Am început să consum de asemenea anumite plante despre care ştiam că au un rol important în procesul de purificare a organismului. pentru a-mi stimula sistemul limfatic. în speranţa că această vacanţă avea să-mi reveleze ce aveam de făcut în continuare. aşa că am luat un avion şi am plecat la Quebec. uşor de aplicat şi de implementat. şi purificările la nivelul colonului cu ajutorul clismelor. declanşând procesul de purificare la nivel fizic. La toate acestea. Am adăugat anumite enzime alimentare şi mi-am amplificat semnificativ consumul de substanţe minerale. dar atunci m-am hotărât să îmi creez o dietă optimă. . De aceea. astfel încât atunci când purificarea emoţională va fi încheiată. În acea vreme. corpul meu să se afle într-o condiţie optimă. de data aceasta m-am decis să măresc acest procent la 100%. neputând renunţa la seminarele pe care se angajase să le ţină. am adăugat masajele corporale.Chiar şi până atunci consumam doar alimente pe care le consideram extrem de sănătoase. am ajuns la concluzia că o mică vacanţă nu ne-ar strica niciunuia dintre noi. Dimpotrivă. m-am decis să îl susţin şi nu am insistat să vină. Don se afla în Canada. care să îmi asigure cel mai înalt nivel de energie posibil. incluzând foarte multe sucuri proaspăt stoarse. Aceste prime măsuri erau terapii fizice. Dacă până atunci fructele şi legumele proaspete reprezentau doar 65-70% din dieta mea alimentară. Ştiam însă că adevărata muncă pe care urma să o desfăşor consta în descoperirea emoţiilor înmagazinate în interiorul tumorii.

la fructe proaspete şi la minerale coloidale. dar i-am reamintit că nu aveam la dispoziţie decât o singură lună şi că era tot ce puteam face pentru a-mi sprijini propriul organism în lupta pe care urma să o ducă. dar mai ales a ÎNCREDERII că următorii paşi îmi vor fi revelaţi la momentul potrivit. La Quebec. personalitatea numită Brandon. la suc de morcovi.Ştiam instinctiv că adevărata călătorie vindecătoare constă în cultivarea liniştii interioare. Copacii mi se păreau plini de . Altfel spus. O parte din mintea mea refuza să se împace cu gândul. astfel încât să pot conştientiza următorii paşi pe care îi aveam de făcut. De aceea. Îmi dădeam intuitiv seama că procesul nu avea nimic de-a face cu mine. iar simţurile mele se trezesc la viaţă. o mică vacanţă mi s-a părut cel mai bun lucru cu care puteam să încep. fiind nevoită să mă rezum în continuare la salate. timp în care am simţit că devin mai lucidă. a deschiderii. fiind supervizat în totalitate de inteligenţa infinită din interiorul meu. şi că aveam nevoie de foarte mult curaj pentru a mă abandona în întregime în faţa ei şi pentru a mă relaxa. m-am plimbat împreună cu Don pe străzile liniştite şi pitoreşti ale oraşului. ştiam că procesul de vindecare depinde în totalitate de acea parte a fiinţei mele care îmi făcea părul să crească şi inima să îmi bată. mi-am dat seama că nu voi putea savura rafinata alimentaţie franţuzească din zonă. 4 În timp ce stăteam în avionul care mă ducea la Quebec.

dar şi norii care întunecau albastrul senin al cerului. iar mirosurile care ieşeau din micuţele cafenele locale. La insistenţele mele. dar în interior aproape că îmi venea să plâng de recunoştinţă pentru această cunoaştere care mi se revela cu atâta putere. Din nou. Am observat că era el însuşi neobişnuit de tăcut. Mă impresionau pietrele rotunjite cu care erau pavate străzile. Din exterior. Mă simţeam binecuvântată pentru toate senzaţiile pe care mi Ie ofereau simţurile. chiar dacă vântul era uşor tăios şi rece. întărindu-mi astfel certitudinea că mă voi vindeca. extrem de variate şi de delicioase. i-am răspuns eu. Mă simţeam de parcă sufletul meu savura în sfârşit viaţa aşa cum este aceasta în realitate. L-am privit pe Don.energie. În ceea ce îl privea pe el însuşi. timpul a părut că se opreşte în loc şi mam simţit învăluită într-o linişte desăvârşită. a recunoscut că era speriat. Am trăit atunci sentimentul intuitiv puternic că sunt „ghidată”. întrucât ştia cât de important este pentru mine să mă înconjor doar cu oameni care să mă sprijine într-o manieră pozitivă. probabil că păream liniştită şi gânditoare. „Pur şi simplu mi se pare atât de mare…” Am făcut amândoi o pauză lungă… „Chiar este mare”. Don a recunoscut că nu a dorit să îmi împărtăşească adevăratele sale sentimente. mă simţeam mai vie ca oricând. Deşi întreaga natură părea că încremenise. neştiind cât timp am rămas în această stare de linişte. liniştită. .

5 Pe când mă aflam încă la Quebec. A urmat o nouă pauză lungă… În final. Nu prea ştiam încotro mă îndrept. aşa că trebuie să îmi reamintesc să fiu deschisă şi să am încredere. dar ceva din interiorul meu îmi spunea că trebuie să plec. m-am decis să îi sun pe prietenii noştri. am ştiut că a sosit timpul să merg mai departe. starea mea de pace devenea din ce în ce mai profundă. deşi îmi sărea în ochi. De aceea. Aceştia locuiau într-o comunitate spirituală din . i-am spus: „Şi mie mi-e teamă uneori.Nu prea ştiam ce altceva să-i răspund. Mark şi Elaine Thomas. ceea ce spunea el era evident. nu ai cu cine să te lupţi. oricât de îngrijorate ar fi mintea şi personalitatea mea. dar cu toate acestea realitatea mi se părea incomprehensibilă. chiar dacă eu eram nevoită să consum doar salată. Pe măsură ce treceau zilele. iar eu l-am încurajat să se bucure de minunata bucătărie franceză. Mi-ar plăcea să îţi pot explica această certitudine liniştită pe care o simt în interiorul meu. După trei sau patru zile petrecute la Quebec. În astfel de cazuri. să «ştiu» în sinea mea că totul va fi bine. Această cunoaştere interioară este cea care mă susţine de-a lungul acestei călătorii ieşite din comun. haide să ne bucurăm de această vacanţă şi de acest oraş atât de romantic”. La urma urmelor. care mă face ca. Don a sfârşit prin a-mi asculta sfatul. Am intrat împreună într-o cafenea. Fără să pară prea convins.

să fac câteva exerciţii corporale alături de ei şi să le cer sfatul referitor la ce am de făcut în continuare. în stilul ei direct şi intuitiv: „Ei. am fost diagnosticată cu…” – şi i-am spus întreaga poveste. Nu am nici cea mai mică îndoială că vei reuşi să o scoţi la capăt… că nu vei avea nicio dificultate… că va fi ca o briză… Pur şi simplu ştiu acest lucru… Crede-mă. ce s-a mai întâmplat? Cu siguranţă se petrece ceva!” „Ei bine. Intre altele. vindecării cu ajutorul plantelor medicinale. inclusiv primele măsuri pe care le luasem. inclusiv într-un domeniu numit electronica organismului. al iridologiei. iar noi ne-am orientat către alte aspecte ale procesului de vindecare a minţii şi corpului. Şi am crezut-o. şi chiar dacă de atunci au trecut ani. Brandon”. Mark şi Elaine ne-au fost alături într-o perioadă de mari transformări spirituale şi emoţionale. Elaine mi-a răspuns pe loc: „Brandon. aşa că mi-am propus să îi vizitez. acupresurii. şi aşa mai departe. ştiam că mă vor sprijini trup şi suflet. Elaine ne-a oferit o ceaşcă de ceai din plante. după care ne-a întrebat pe loc. Am încheiat spunând: „Aşa că acum mă las pur şi simplu ghidată”. Era a doua oară când mi se întâmpla ca cineva care auzea vestea să reacţioneze exact la fel ca . am simţit dintr-odată că ei erau cei mai potriviţi oameni pentru mine în acel moment. Când am ajuns.nordul statului New York. mie nici măcar nu mi se pare o problemă reală. Mark şi Elaine erau prietenii alături de care Don şi cu mine ne-am pregătit cel mai îndelung în domeniul igienei naturiste.

Cu siguranţă te vei face bine”. Nu este foarte departe de Malibu. m-am gândit: „Hm.Tony: „Nicio problemă. nu?” „Nu. am convingerea că vei scăpa uşor de tumoare”. mi-am făcut câteva masaje. Începeam să cred că oamenii din jurul meu erau un fel de oglindă care reflecta cunoaşterea interioară ce se amplifica în permanenţă în interiorul meu! Această confirmare exterioară a adevărului pe care îl simţeam eu însămi la nivel intuitiv era extrem de reconfortantă. În timp ce mă pregăteam de plecare. am simţit cum mi se ridică părul pe cap. Iţi mulţumesc. Cât timp am stat la Elaine şi la Mark. dar de data aceasta mi se părea că ele mă invadează de pretutindeni. şi am găsit un specialist în masajul cranianvisceral care lucrează în Santa Monica. este foarte aproape. care mi-a recomandat câteva plante în plus pentru purificarea organismului. masorul mi-a dat o mică foaie de hârtie pe care notase un număr de telefon. „Nu-ţi face probleme. Era deja a treia oară! De data aceasta. Brandon. indicându-mi acelaşi lucru: TE VEI VINDECA! Luând bileţelul cu numărul de telefon. „Am făcut câteva cercetări pentru tine. i-am răspuns eu. mi-a spus el. cine ştie? Poate că acest tip este exact cel pe care mi-l indică indicatoarele care îmi apar . eşti foarte amabil”. Nu am crezut niciodată până atunci în astfel de semne. Mi se părea evident că universul încearcă să îmi transmită ceva. iar Elaine a vorbit cu un specialist în plante medicinale.

de parcă m-aş fi aflat în „zona de graţie” de care vorbesc atât de mulţi sportivi. Doream să mă programez peste o lună? O lună? Eu nu aveam la dispoziţie o lună! Nu îmi mai rămăseseră decât mai puţin de trei săptămâni. Mi-a răspuns secretara terapeutului. am pus receptorul în furcă. încă neconvinsă. am să-i dau un telefon”. 6 În drumul de la aeroport către casă. Două minute mai târziu. am întrebat-o pe secretară dacă este absolut sigură că nu mă poate programa mai devreme. dar mi-a spus că masorul nu avea nicio zi liberă în următoarea lună.de-a lungul drumului. De îndată ce ajung înapoi în Malibu. Ceva nu părea în regulă. am format din nou numărul: „Aş putea vorbi cu domnul doctor?” . m-am repezit direct la telefon şi am format numărul de pe bileţel. De aceea. îmi pare rău. Cum era posibil? Fusesem atât de sigură că noul terapeut făcea parte integrantă din călătoria mea. De-abia ajunsă acasă. Aceasta şi-a cerut scuze. am luat în mână bileţelul cu numărul de telefon şi am simţit cum creşte în mine un sentiment de anticipare. „Da. Dezumflată. M-am simţit de parcă mi-ar fi spart cineva balonul cu un ac. Deabia aşteptam să văd unde mă va conduce acest nou semn indicator. Domnul doctor are programul complet”. că era unul din semnele indicatoare pe care mi le-a scos în cale universul. Până acum totul s-a desfăşurat atât de perfect.

Am repetat cu voce tare ce mi-a spus. începând de mâine şi până în ziua când trebuie să vă întoarceţi să vă faceţi analizele. vă pot programa pentru oricâte şedinţe doriţi. În aceeaşi seară. Puteţi veni atât de devreme?” „Nu-mi pot permite să nu o fac. întrucât mai ai trei săptămâni până la analize. „Îi puteţi transmite atunci mesajul meu?” „Am să-i transmit că l-aţi căutat”. în timp ce îmi luam haina: „Ştii. dar trăiesc sentimentul acut că îţi vei rezolva fără dificultăţi problema”. Voi fi la dumneavoastră la orele 6:45”. am primit un telefon. Ce era asta. Vocea de la celălalt capăt al firului a început cu o avalanşă de scuze pentru faptul că mă sună la o oră atât de târzie. am sentimentul că vindecarea nu va fi o problemă pentru tine. o mantra? . Benjamin mi-a spus.„Este împreună cu un client”. Deşi nu mi-a plăcut niciodată să mă trezesc dimineaţa devreme. La sfârşitul primei şedinţe. „Numele meu este Benjamin. Am discutat la telefon până la orele 23:00. m-am simţit plină de entuziasm la gândul că făceam ceva pentru vindecarea mea fizică şi fericită că lucrurile au „reintrat în normal”. Trăiesc chiar senzaţia că a început deja. după care mi-a spus: „Ascultaţi-mă. Poate părea ciudat. dacă nu vă deranjează să veniţi la ora 7:00 dimineaţa. la orele 22:45. Sunt terapeutul specializat în masajul cranianvisceral pe care l-aţi sunat mai devreme…”. după care mi-am luat rămas bun zâmbindu-i: „Ne vedem mâine”.

am primit un telefon de la un prieten spiritual foarte drag din San Francisco. Simţeam totuşi că: „Trebuie să existe un . În timpul şedinţei. adică medic specializat în cancer. din care nu am înţeles nici jumătate. Am făcut o scurtă introspecţie.Benjamin mi-a dat numele unei terapeute foarte bune în domeniul purificării colonului. Am avut nevoie de foarte mult curaj şi de mai multă răbdare decât sunt obişnuită să am pentru a continua să am încredere în întregul proces. dar că mai ai câteva probleme emoţionale nerezolvate care mai simt încă înmagazinate aici. I-am explicat ce se întâmplă şi am fost nevoită să ascult o oră de explicaţii tehnice. nu făcusem încă nimic pentru a mă vindeca la nivel emoţional. pe nume Kabir. nu am auzit încă nicio „chemare” care să mă direcţioneze către cauza emoţională a tumorii. i-am răspuns eu. pentru a-mi da seama dacă nu cumva evitam să fac acest lucru. Într-adevăr. dar nu am simţit nimic în această direcţie. Până una alta. de care trebuie să te eliberezi”. trăiesc sentimentul că se va elimina foarte rapid. întrucât eram pe deplin conştientă cât de repede trece timpul! În acea noapte. Eram cât se poate de deschisă şi continuam să am încredere că voi fi călăuzită la momentul potrivit. ea mi-a palpat pântecul şi mi-a spus: „Ştii. Am sunat-o imediat şi am reuşit să obţin o programare. Întâmplarea face să fie oncolog. eram pe deplin conştientă de faptul că deşi am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a mă purifica la nivel fizic. aşa că nu m-am apropiat cu nimic de esenţa cauzei care a declanşat tumoarea. „Ştiu”.

aveam posibilitatea să îl revăd pe bunul meu prieten Kabir şi să port cu el una din discuţiile noastre pur spirituale.motiv pentru care ascult aceste lucruri”. care ne fac amândurora o plăcere atât de mare. În cele din urmă. Ar trebui să vii într-o vizită de două zile. m-am gândit în sinea mea. Cunosc o specialistă în eliminarea problemelor emoţionale prin lucrul asupra corpului fizic. a renunţat să mai vorbească precum un medic şi şi-a reamintit că suntem prieteni. mă voi putea duce oricând la un centru local de meditaţie pentru a participa la programele sale. ci că încerc să mă vindec singură înainte de a le da chirurgilor şansa de a mă opera. „Brandon. I-am explicat că nu am intenţia să merg pe calea medicinii tradiţionale. Am adăugat că doresc să ajung la problemele emoţionale reale care au stat la baza tumorii şi să învăţ lecţia pe care doreşte să mi-o ofere această masă din regiunea pelviană. În sfârşit. . Peste toate. către finalul conversaţiei. am o idee! Mi-a spus el. dar ceva din interiorul meu m-a făcut să devin atentă. O vizitez eu însumi regulat şi trebuie să recunosc că e fantastică! E ca o magie! Şedinţele ei m-au ajutat să scap de o sumedenie de probleme”. o să trag concluzia că nu ne-a fost dat să ne întâlnim acum”. Chiar dacă specialista respectivă nu era chiar atât de fantastică. am putut să spun şi eu ceva. mi s-a părut că sună destul de melodramatic. Pentru un medic. „O să verific dacă am un avion bun. Dacă nu.

motelul era situat chiar. am aflat încântată că prietenul meu Kabir îmi aranjase deja două programări. ci să ne cazăm împreună într-un mic motel în apropierea străzii pe care locuia terapeuta. O anumită parte din fiinţa mea şi-a dat seama instinctiv. m-am gândit că. Când am ajuns. unde mă puteam retrage pentru a medita în linişte.În cele din urmă. 7 . Fiind medic. La acea dată încă nu ştiam cât de importantă se! Va dovedi această decizie. Imaginându-mi că nu voi rămâne prea mult la San Francisco. că a venit vremea să mă interiorizez şi să mă confrunt cu mine însămi. s-a dovedit că avea el însuşi programul foarte încărcat. Mai aveam două săptămâni şi jumătate până la noile analize medicale pe care urma să le fac şi trebuia din nou să merg pe mâna ÎNCREDERII. fapt care mi-a convenit de minime. am luat pe loc decizia spontană (care nu mă caracterizează deloc) să nu mă duc direct acasă la Kabir (Don mă însoţea). Peste toate. s-a dovedit că o companie de transport aerian oferea o reducere cu totul specială pentru zborurile la San Francisco peste exact două zile. fiindu-i aproape imposibil să mă vadă. astfel încât să mă pot vindeca mai uşor. voi avea nevoie de odihnă între două şedinţe. De aceea. întrucât din clipa în care m-am dat jos din avion am avut sentimentul că în San Francisco se va întâmpla ceva foarte important pentru mine. pe strada unde se afla centrul de meditaţie.

I-am explicat astfel că am convingerea fermă că amintirile emoţionale sunt înmagazinate în interiorul celulelor. „O. sunt pentru copiii care vin aici. Mi-a vorbit pe un ton foarte liniştitor şi m-a condus către camera în care făcea tratamentele. Era puţin bizar. de fapt. am alungat orice gând de spaimă şi am sunat la uşă. am început să discutăm. În cele din urmă. terapeuta specializată în eliminarea problemelor emoţionale prin intermediul masajului corporal. îmi dădeam seama că era o fiinţă foarte spirituală şi că avea aceeaşi sete de cunoaştere ca şi mine. fiind chiar transmise de la o generaţie la alta. Pe pereţi se aflau fotografiile celor doi maeştri cu care studiase Surja. şi că adevărata vindecare nu se poate produce decât atunci când omul se eliberează de aceste amintiri celulare. De altfel. Am zâmbit şi am trăit sentimentul că. şi te făcea să te simţi imediat ca acasă. Jucăriile îi fac să se simtă imediat în siguranţă. Aceasta era curată şi caldă. Am întrebat-o de ce existau atâţia ursuleţi din pluş pe scaune. nu sunt puţini nici adulţii cărora le face plăcere să îi vadă”. Înainte de a începe. Mi-a deschis o doamnă cu o înfăţişare amabilă.În timp ce urcam treptele de la apartamentul Surjei. . Deşi era specializată în primul rând în arta masajului. aşa că i-am spus întreaga poveste. mi-a răspuns ea. dar reconfortant. În cameră ardea un beţişor parfumat. ursuleţii se aflau acolo mai mult pentru adulţi. de la bun început şi până la sfârşit. M-am întrebat ce se întâmplă. m-am simţit uşor speriată.

Am admis faptul că sar putea să fi devenit arogantă. am încercat tot ce am ştiut de-a lungul ultimilor 20 de ani. Mi se părea că am experimentat «toate tehnicile vindecătoare posibile şi avusesem sentimentul că m-am eliberat de toate problemele mele emoţionale. eu cred că chiar ai făcut tot ce trebuia. de care a sosit timpul să te eliberezi”. în condiţiile în care eram convinsă că am făcut întotdeauna ceea ce trebuia pentru a mi-o păstra. gândindu-mă că aşa ceva nu mi se putea întâmpla mie. Pur şi simplu nu doream să cred că sănătatea mea se putea deteriora atât de rapid şi de grav. şi mai ales când mi-am dat seama cât de mult timp m-am cantonat în negare. atunci când abdomenul meu a început să se umfle. Personal. nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că ar putea fi o problemă gravă de sănătate. Am continuat spunându-i Surjei cât de ruşinată m-am simţit când am aflat de mărimea tumorii mele. dar cred că am practicat toate terapiile vindecătoare de pe planetă!” „În orice caz. De aceea. „Bine. Am recunoscut că lucrând eu însămi în domeniul vindecării minţii şi corpului. corpul tău nu este de aceeaşi părere! .Dorinţa mea sinceră era să mă confrunt în sfârşit cu aceste amintiri înmagazinate în interiorul tumorii şi speram că Surja mă va putea ajuta. Surja m-a oprit şi mi-a spus: „Ştii. am sentimentul că este vorba de nişte emoţii mai vechi.

sau cu atât mai puţin de la mintea mea raţională. M-am deschis şi m-am abandonat complet în sinea mea. Ne-am împărtăşit apoi realizările spirituale. lăsându-mi conştiinţa să se dilate în acea stare de linişte care m-a însoţit tot timpul în decursul călătoriei mele de până atunci. iar noi nu făceam nimic din punct de vedere terapeutic. aşa că am început să mă simt din ce în ce mai confortabil. m-am rugat în sinea mea să am curajul de a mă confrunta cu emoţiile înmagazinate în interiorul tumorii. Înainte de a începe şedinţa propriu-zisă. Era evident că aveam aceleaşi convingeri legate de sănătate. Dacă mintea mea gânditoare mi-ar fi putut oferi vreun răspuns. aşa că i-am confirmat din cap. singura cale pe care mai puteam merge era aceea a încrederii în acea înţelepciune mai profundă care se ascunde în adâncurile fiinţei mele. Ştiam instinctiv că toate răspunsurile îmi veneau atunci când mă aflam în această stare de linişte interioară. şi nicidecum de la personalitatea mea.Faptul că problemele tale emoţionale s-au manifestat la nivel fizic arată că eşti în sfârşit pregătită să te confrunţi cu ele şi să te eliberezi!" Ştiam că are dreptate. Dat fiind că nu a făcut-o. ochii să îmi strălucească şi . Au trecut astfel 45 de minute. ar fi făcut-o cu siguranţă până acum. fără să ne dăm seama că timpul atât de preţios trecea. făcândumi inima să îmi bată. Am continuat să discutăm despre diferite practici terapeutice şi ne-am amuzat împreună amintindune de anumite tehnici ridicole pe care le-am încercat în tinereţea noastră.

Eram absolut convinsă că aveam să mă . cu toate că mintea nu îmi mai funcţionează deloc. În timp ce mă masa. De aceea. Când Surja a început să mă maseze. Imaginea pe care o percepeam cu ochii minţii era de-a dreptul înspăimântătoare şi m-a făcut să îmi doresc să ies de acolo. totul pe fundalul unei stări de pace care mi se părea infinită. Ştiam că trebuie să am încredere şi să mă abandonez în totalitate în faţa esenţei mele. Când am pătruns în interiorul uterului meu.părul să crească. în acea inteligenţă de care depinde înmulţirea celulelor mele şi care rămâne trează’ân timp ce eu dorm noaptea. nu mi-a plăcut ce am văzut acolo. am închis ochii şi am simţit că mă relaxez din ce în ce mai profund. m-am decis să o pun în practică. M-am scufundat într-o stare de pace interioară şi am simţit din nou că timpul se opreşte în loc. De aceea. m-am simţit conectată cu întreaga realitate. Surja mi-a sugerat: „Ce-ar fi să încerci să pătrunzi cu ochii minţii în interiorul tumorii. care a reprezentat întotdeauna adevăratul meu „cămin”. În acel moment. că simţurile mele sunt pe deplin trezite. pentru a vedea ce se întâmplă acolo?” Sugestia ei mi s-a părut evidentă şi perfect justificată. Din fericire. înţelepciunea mea interioară mi-a reamintit că mă aflam aici pentru un motiv foarte limpede. Mi-am spus în sinea mea: „Nu vreau să văd toate acestea”. m-am rugat din nou să am curajul de a privi în faţă ceea ce trebuia să privesc. a sinelui meu real.

Instantaneu.confrunt cu o realitate pe care nu o voi putea suporta. Mi-am spus în sinea mea: „Nu poate fi aceasta cauza. am simţit o senzaţie puternică de teamă care emana din pereţii ţesuturilor. chiar dacă mintea ta gânditoare se îndoieşte?” Ascultându-i sfatul. am ajuns într-o zonă care mi s-a părut cu deosebire întunecată. Apropiindu-mă de ea. mintea mea gânditoare s-a îndoit că aceasta ar fi cauza reală a tumorii. Când mă aşteptam mai puţin. eu zic să urmezi calea care ţi s-a oferit. În timp ce mă „plimbam” în interiorul tumorii. Deocamdată. dar cu o mişcare încetinită. . În mod spontan. M-am trezit că repet scena din copilărie. Surja mi-a răspuns încurajator: „Probabil că nu întâmplător a scos înţelepciunea corpului tău la suprafaţa conştiinţei tale acea amintire. ce ai de pierdut. şi aşa mai departe. de care uitasem demult. În timp ce Surja continua să mă maseze. în minte mi-a revenit o amintire a unei traume intense din copilărie. uitând mai târziu cât de intensă a fost. am încercat cu sfială să îi împărtăşesc argumentele minţii mele gânditoare. am continuat să contemplu acea amintire. La urma urmelor. am simţit o emoţie puternică. Aceasta era adevărata emoţie pe care am simţit-o la vremea respectivă. Cunosc totul despre această amintire şi m-am eliberat de mult de ea! Nici măcar nu a fost o problemă atât de mare… Nu are cum să fie cauza unor simptome atât de grave…”. cadru cu cadru.

Era prima dată când îmi permiteam să simt cu adevărat emoţiile naturale pe care nu mi-am permis să le experimentez nici măcar în timpul traumei propriuzise. . aşa că „descoperirea” ei nu era o revelaţie propriu-zisă. nu mi-am permis să le recunosc nici măcar faţă de mine însămi. Din păcate. Încă de când eram copil mic. Într-o manieră foarte simplă şi curată. am învăţat că nu este permis să îţi arăţi adevăratele sentimente. Pe de altă parte. Nu am uitat niciodată cu adevărat de această amintire. simţeam o mare uşurare să pot fi în sfârşit sinceră cu mine însămi.Încă din copilărie mă specializasem în a-mi masca adevăratele emoţii. care m-a întrebat cu blândeţe: „Acum te simţi împlinită?” M-am folosit din nou de înţelepciunea mea interioară pentru a verifica acest lucru şi i-am răspuns: „Nu”. am retrăit acum experienţa emoţională pe care am avut-o în copilărie. afişând un aer curajos şi demn. să îmi iau masca de pe faţă şi să experimentez incredibila vulnerabilitate şi neajutorare pe care le-am simţit în acea perioadă timpurie a copilăriei mele. Lacrimile au început să îmi curgă pe obraji. Singura surpriză era intensitatea emoţiilor pe care le-am simţit atunci! La vremea respectivă m-am străduit atât de mult să le acopăr sub preş încât am reuşit să mă conving singură că experienţa nu a fost foarte importantă! I-am împărtăşit câte ceva din ceea ce trăiam Surjei. Amintirea mi se părea foarte intimă şi nu doream să îi împărtăşesc foarte multe Surjei în legătură cu ea.

Surja continua să mă maseze cu multă iubire. Cuvintele rămase . Discuţia care s-a desfăşurat în jurul focului de tabără m-a surprins la culme. Eul meu actual era şi el de faţă. Încearcă să afli astfel de ce s-au comportat celelalte persoane aşa cum au făcut-o şi spune-le ce ai simţit cu adevărat. aşa că m-am decis să o invit pe fetiţă să stea în poala mea. în timp ce eu continuam procesul de prelucrare internă. aşa că mam gândit să o pun în practică. În această atmosferă plăcută. împreună cu toate celelalte persoane implicate în amintirea ta. convinsă că nu aveam nimic de pierdut. ea a avut prilejul să spună ceea ce nu a putut face atâţia ani la rând. ca şi cum scena ar fi reală”. Ideea Surjei mi s-a părut din nou bună. purtaţi cu toţii o conversaţie. În tot acest timp. În jurul lui eram eu şi părinţii mei (care păreau mult mai tineri şi erau îmbrăcaţi în stilul ciudat al anilor 50). Lasă-ţi eul din copilărie să vorbească în locul tău. astfel încât să se simtă în siguranţă şi protejată. Mi-am imaginat în faţa ochilor minţii un foc de tabără. aşa că le masa mai uşor. Ea părea să ştie instinctiv în ce zone corporale aveam acumulate mai multe tensiuni. Nu mi-am dat niciodată seama cât de intens a suferit fetiţa de patru ani care am fost cândva în urma acestei experienţe.„În acest caz. În sfârşit. Eu aveam patru ani şi păream foarte nesigură pe mine. imaginează-ţi un foc de tabără şi aşează-te în jurul lui. Se pare că micuţa avea de împărtăşit o mare durere rămasă neexprimată.

iar ei îşi proiectau uneori durerea pe care nu şi-o puteau exprima direct asupra noastră. m-am întors către părinţii mei şi i-am întrebat de ce s-au comportat aşa cum au făcut-o. micuţul meu eu de la vârsta de patru ani a înţeles în profunzime de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat atunci. Am rămas la fel de surprinsă să aflu prin ce treceau la vremea respectivă aceştia. Înţelegând în sfârşit cauza durerii lor şi cât de frustraţi şi de neajutoraţi s-au simţit în acea perioadă. I-am povestit pe scurt Surjei experienţa pe care am trăit-o. scoţând la lumină cele mai ascunse sentimente. Nu ştiam unde să caut. În urma acestei experienţe. se pare că mai e o problemă care mă macină. pentru prima dată.nerostite i-au ieşit pe nerăsuflate pe gură. care nu mi-ar fi putut oferi decât un răspuns logic şi evident. după care i-am răspuns: „Nu. dar nu-mi dau seama despre ce este vorba. Discuţia din jurul focului a continuat până când toată lumea a spus ce avea de spus. ce nu m-ar fi putut ajuta cu nimic să mă . Îmi dădeam seama că nu are niciun rost să apelez la mintea mea raţională. În sfârşit. ochii mi s-au umplut de lacrimi.. Singurul lucru care mi-e clar este că mai am de rezolvat ceva”. Am făcut din nou o introspecţie. iar aceasta m-a întrebat din nou dacă mă simt complet liniştită şi împăcată cu ceea ce s-a întâmplat atunci. Când fetiţa a rămas fără cuvinte. Sora mea s-a înecat la vârsta de patru ani. am rămas cu o stare de pace şi de înţelegere reală. a celorlalţi copii. ca şi cum ar fi aşteptat multă vreme să se poată elibera.

Am fost invadată iarăşi de o stare de pace. Era atât de evident. care îmi trecea prin mâini şi prin picioare. Intuiţia mi-a spus că TOTUL S-A TERMINAT! În timp ce stăteam pe masa de masaj.vindec. Din profunzimile acestei tăceri am auzit cuvintele: „Trebuie să îţi ierţi părinţii”. . aceasta era zona din care va proveni acesta. Undeva. mi-am imaginat din nou focul de tabără şi pe părinţii mei în jurul lui. Am ştiut imediat că acesta era adevărul. De aceea. Gândurile mele au tăcut. m-am deschis din nou în interior. împreună cu mine. În timp ce buzele mele rosteau cuvintele de iertare. cu inocenţa pe care numai copiii o pot avea. am ştiut că tumoarea începe să se vindece. dar palpabilă. Ochii mi s-au umplut din nou de lacrimi. am simţit o energie subtilă. Actul iertării a fost absolut autentic şi a ieşit din profunzimile sufletului meu. sau m-ar fi judecat şi mi-ar fi spus că toate acestea sunt prostii. mintea mea s-a oprit din nou în loc. Ştiam că dacă voi primi un răspuns. şi totuşi nu-mi trecuse niciodată prin minte. iar mintea mea s-a lăsat în totalitate pradă tăcerii. Când tăcerea a devenit omniprezentă. iar eu am simţit iarăşi starea de pace interioară care emana din sufletul meu. am simţit că îmi explodează inima. care de data aceasta mi s-a părut desăvârşită. în străfunduri. abandonându-mă în faţa tăcerii spiritului meu. De aceea. invadându-mi apoi întregul corp. Parcă m-ar fi lovit o piatră în moalele capului. I-am iertat atunci din toată inima.

Prin minte mi-au trecut gânduri de genul: „La naiba! Se întâmplă ceva – ceva important!” Instinctiv. În sinea mea. Mie mi s-a părut de parcă ar fi trecut doar câteva minute! M-am ridicat uşor ameţită. mi-am mângâiat burta. nu . Mintea mea a luat-o razna. „Probabil că visez.La scurt timp. aşa că m-am pregătit să cobor de pe masa de masaj. M-am dat jos de pe masă. În acea clipă mintea mea raţională a încetat complet cu criticile şi s-a focalizat în totalitate asupra corpului meu. carnea nu mai era atât de întărită. Nu-mi ardea deloc de vorbit. mi-a sugerat să mă întorc la motel. ai descoperit o amintire veche – şi ce dacă?… Ai mai făcut astfel de lucruri şi înainte… Totul s-a petrecut în imaginaţia ta…”. ci mi se părea mai moale. M-am văzut nevoită să iau un scaun şi să stau jos. Trecuseră deja două ore. spunându-mi lucruri de genul: „La urma urmelor. ca să văd dacă nu cumva umflătura a dispărut instantaneu. Am aprobat-o în tăcere. mintea gânditoare a preluat din nou controlul. Chiar dacă nu dispăruse. să beau puţină supă. Este imposibil ca lucrurile să se deruleze atât de rapid”. iar Surja mi-a dat un pahar cu apă. am simţit că îmi pierd echilibrul. să mă odihnesc şi să las procesul de vindecare să continue. şi m-am aplecat să îmi iau hainele. nu s-a întâmplat mare lucru! Bun. mi-am zis în sinea mea. şi aşa mai departe. Pur şi simplu. cu mintea sporovăindumi în continuare. Surja m-a avertizat cu blândeţe că timpul alocat şedinţei se apropie de sfârşit. În timp ce încercam să îmi pun pantalonii. În continuare.

m-am simţit extrem de recu. ca şi cum aş fi fost expusă. ci era controlat în întregime de înţelepciunea corpului meu. Timp de trei zile. Corpul meu părea să ştie însă ce are de făcut. Ajutată de Don. Totul s-a petrecut atât de rapid. care înainte era dur. Soţul meu Don se afla în camera alăturată. fără să înţeleg nimic din ceea ce mi se întâmpla. Îmi era extrem de rău. după care a urmat un somn agitat. lăsând procesul de purificare să continue singur. am reuşit să ajung la maşină. . Când am ajuns în sfârşit la motel. transformându-se incredibil de repede.înţelegeam ce se întâmplă. la fel ca în timpul sarcinii. cu acordul lor.noscătoare să mă aşez în patul cu aşternuturi curate şi să mă odihnesc. Simţeam că lucrurile se schimbă rapid în interiorul meu. fără ca eu să trebuiască să mă gândesc la acest proces. m-am simţit slăbită şi dezorientată. Dimineaţa m-am trezit slăbită şi vulnerabilă. Când mi-am atins cu mâna abdomenul umflat. dar! Ştiam că nu pot explica raţional aceste senzaţii. Singurul lucru pe care mi-l mai doream era să mă odihnesc într-un pat. Mă simţeam extrem de dezorientată. dar nu doream să vadă cât de rău îmi este. Un singur lucru mi-era absolut clar: procesul nu avea nimic dea face cu „eul” meu. Era ca şi cum moleculele corpului meu ar fi intrat în vibraţie. Procesul de „prelucrare” internă a continuat de-a lungul întregii zile. acesta mi s-a părut la fel de moale ca o piftie. care îmi transforma celulele! Într-o manieră precisă şi ordonată.

pentru a mă proteja astfel de o amintire dureroasă şi de emoţiile asociate cu ea. tumoarea mea s-a pregătit de plecare. la fel ca un copil mic. De aceea. Îi era evident că lucrurile se desfăşoară aşa cum trebuie. pe care l-am înfăşurat apoi într-o cârpă. desăvârşindu-şi miracolul intern. fără să mai facă niciun comentariu. Inteligenţa înţelepciunii mele corporale îşi făcea liniştită treaba. Când am descoperit în sfârşit tiparele emoţionale care stăteau la baza tumorii. nu mai avea nimic de comentat. şi perfect mulţumită de faptul că nu înţelegeam ce se întâmplă în interiorul meu. care a devenit din ce în ce mai mare. rezolvându-le o dată pentru totdeauna. raţiunea de a exista a acesteia a dispărut. fără interferenţele ei. Am continuat să mă relaxez în acea stare de acceptare omniprezentă.În mod paradoxal. Pacea care m-a cuprins era desăvârşită. Mă simţeam inocentă. în timp ce în realitate eu eram aceea care se crampona de ea. mintea mea a tăcut de tot. pentru a . şi tot ce puteam face eu era să mă odihnesc şi să mă abandonez în totalitate. Când problema care a stat la baza ei a fost atacată frontal. În această stare de spirit. prin minte mi-a trecut gândul că până atunci am crezut că tumoarea era cea care se cramponează de mine. recunoscută şi vindecată. Corpul a perceput acest corp străin şi a început să construiască un ţesut în jurul lui. Era ca şi cum mi-aş fi aşezat singură amintirea dureroasă într-un pachet. Şi-a îndeplinit scopul şi mi-a transmis mesajul pe care dorea să mi-l transmită. iar ea a început să se vindece.

Am rugat câţiva prieteni apropiaţi să mă ajute să repet de încă două ori procesul de prelucrare a amintirilor mele. În ambele ocazii. la fel ca un colier de perle. ci mi-au apăsat anumite puncte de acupresură asociate cu organele mele interne. iar cunoaşterea interioară mi-a readus la suprafaţă alte amintiri. deşi fiecare amintire (sau perlă) avea o formă. diferite de prima. mi-am dat seama că nu făceam altceva decât să învăţ diferite aspecte ale aceleiaşi lecţii. o mărime şi o . Cel puţin aşa mi se părea mie… 8 Mai aveam doar zece zile până când trebuia să mă întorc în biroul doctoriţei. aşa că mi-am propus să accelerez întrucâtva procesul de vindecare. dar asociate cu aceasta. cu diferenţa că aceştia nu mi-au făcut masaj. Abdomenul meu devenea pe zi ce trece mai plat. făcând aceleaşi greşeli dureroase. dar în situaţii şi cu persoane diferite. m-am înconjurat din nou de tăcere. Deşi m-am iertat de fiecare dată pe mine însămi şi persoanele implicate. Era ca un şir de amintiri înlănţuite pe acelaşi fir.mă proteja astfel de amintirea dureroasă care m-a marcat de-a lungul atâtor ani. Totul se petrecea de parcă aş fi avut o singură problemă centrală şi aş fi repetat de-a lungul întregii mele vieţi acelaşi tipar. dar îmi dădeam seama că nu se va dezumfla complet până la data stabilită. Intre timp mă întorsesem în Malibu.

La fel ca şi prima oară. ca să vadă dacă erau maligne sau benigne. dar că acestea fuseseră contaminate cu alte mostre de sânge. mi-am simţit din nou inima bătându-mi cu putere. aceasta m-a examinat în profunzime. Genunchii îmi tremurau. simţeam în interiorul meu o transformare profundă şi o deplasare a energiilor care dura ore întregi. Simţeam valuri succesive de teamă. iar acum acestea se desprindeau de la sine. mi-a spus că a trimis analizele de data trecută la un laborator. îmi . aşa că trebuia să le repetăm. dar nu era încă perfect plată. După toate aparenţele. De aceea. cu singura diferenţă că de data aceasta mi-a explicat ce vedea pe măsură ce progresa. încă mai simţeam o anumită presiune în interiorul abdomenului meu. Burta mea scăzuse dramatic. ele reprezentau însă aceleaşi perle. în şedinţa de masaj pe care am ţinut-o împreună cu Surja am reuşit să rup firul pe care erau înşirate toate aceste perle. iar mâinile îmi erau complet rigide. în ziua în care m-am prezentat în biroul doctoriţei. aşteptând ca aceasta să mă examineze. Cu două zile înainte de întâlnirea programată cu doctoriţa. temându-mă de tot ce putea fi mai rău şi aşteptând ca doctoriţa să îmi dea verdictul fatal. Practic.nuanţă diferite de a celorlalte. M-am aşezat din nou pe scaun. În esenţă. Intre altele. amestecată însă cu anticipare şi cu entuziasm. După fiecare proces de purificare. În tot acest timp. amintirile mele asociate cu această temă centrală se disociau singure şi dispăreau din subconştientul meu.

întrucât terapeutul cu care lucram pentru menţinerea sănătăţii mele a desconsiderat din start analizele. depăşind cu 7. în timp ce acum a coborât cu 5 centimetri sub această linie. spunându-mi că există foarte mulţi factori care pot condiţiona un rezultat pre-canceros. De atunci. din care 5 însemna cancer. de la mărimea unei mingi de baschet la aceea a unui pepene galben”. doctoriţa mi-a spus: „Trebuie să recunosc că s-a produs o îmbunătăţire dramatică. o pot cuprinde în căuşul palmei. La vremea respectivă nu m-am gândit foarte mult la acest lucru. inclusiv o banală infecţie vaginală. O poţi simţi?” „Da”. Practic.spuneam într-una în sinea mea: „Nu vreau să ştiu nimic din ce a fost data trecută. nu m-am mai gândit la acele analize. În timp ce doctoriţa continua să vorbească. „Brandon. Masa pelviană s-a redus considerabil. . care mi-au ieşit pre-canceroase. Dintr-odată. Pe o scară de la 1 la 5. dezamăgită.5 centimetri linia taliei. Cuvintele ei m-au lovit din nou în moalele capului. luptându-mă să-mi reţin lacrimile. mi-am adus aminte subit că în urmă cu un an mi-am făcut nişte analize. i-am răspuns eu. mi-am dat seama că ar fi trebuit să le acord ceva mai multă atenţie. Vreau să-mi spui ce se întâmplă acum”. este o schimbare radicală! Înainte tumoarea îţi apăsa pe diafragmă. În cele din urmă. Iată. „Sunteţi sigură că este atât de mare? Am întrebat-o eu. atinge-o cu mâna ta. eu aveam 3.

„Este o îmbunătăţire dramatică. Este evident că ai acţionat corect pentru a te vindeca singură. a continuat ea. Văzând că eram supărată. după care am întrebat-o dacă nu putem discuta din nou în cabinetul ei particular. nu este suficient de semnificativă. la urma urmelor. Nu este bine să manifeşti uşurinţă în această privinţă. Fusesem atât de sigură că tumoarea a scăzut mai mult decât atât… În timp ce stăteam alături de ea. şi imediat după aceea să accepţi operaţia chirurgicală. dar trebuie să-ţi spun că tumorile sunt vestite pentru volatilitatea lor. Trebuie să recunoşti că este o schimbare semnificativă”. aceasta încerca să mă mângâie. Aşa se explică de ce abdomenul tău s-a umflat atât de tare în cele şase săptămâni de dinainte de prima consultaţie medicală pe care ai făcut-o. Acum gândeşte-te la mărimea unui pepene galben… mi-a indicat din nou mărimea acestuia. Tot trebuie să faci operaţia chirurgicală”. Brandon. Brandon.„Gândeşte-te cât de mare este o minge de baschet… mi-a indicat mărimea cu mâinile. A urmat o pauză lungă… „Din păcate. Nu există niciun argument care să mă facă să cred că acest lucru nu s-ar putea repeta şi în viitorul apropiat. Trebuie să priveşti «realitatea» în faţă. Iţi recomand insistent să faci analizele necesare. cuvintele doctoriţei sunau ca o condamnare la moarte. Mi-am întors faţa ca să nu vadă cum îmi şterg ochii de lacrimi. păstrându-şi însă hotărârea fermă de a mă convinge să accept operaţia chirurgicală. o tumoare de mărimea unui pepene este . Nu ai de ce să te simţi dezamăgită.

întreaga mea fiinţă îmi spunea un „NU” hotărât. pentru a le trece în fişa medicală”. Ce ai făcut la nivel fizic? Ce alimente ai consumat? Ce plante medicinale ai luat? În ce fel ţiai modificat dieta alimentară? Ce activităţi fizice ai practicat? Nu doresc să aflu decât faptele reale. încercând să îi absorb pur şi simplu cuvintele şi să le cântăresc validitatea. I-am vorbit despre clismele şi masajele pe care le-am făcut. am continuat să o ascult în tăcere. Mi-a tăiat-o însă scurt: „Nu. şi am încheiat spunându-i că nu am consumat decât fructe şi legume nepreparate la foc. Am început să-i povestesc plină de entuziasm despre călătoria emoţională pe care am făcut-o recent. fără să mă opun în niciun fel. Pe de altă parte. dar cunoaşterea interioară continua să îmi transmită acelaşi mesaj: „Te vei descurca singură!” La un moment dat. opunându-se din răsputeri ideii de operaţie. în felul ei avea dreptate.suficient de gravă ca să trebuiască să iei imediat măsuri”. Am început să-i enumăr toate plantele medicinale. nu! Nu doresc să ascult decât faptele concrete. combinate cu sucuri proaspăt stoarse. doctoriţa m-a întrebat pe un ton dezinteresat ce am făcut în ultima lună pentru a provoca o schimbare atât de dramatică. Cu siguranţă. în speranţa că mă va asculta cu un interes real. De aceea. . enzimele şi mineralele coloidale pe care le-am consumat. Tot ce-mi spunea doctoriţa era perfect raţional dintr-un punct logic de vedere.

întrucât doctoriţa nu era interesată de adevăratele fapte. întrucât nu aveam o bază comună. nu m-am mai simţit neajutorată. Am plecat. după care i-am spus că aveam convingerea că tumoarea nu va mai reveni la dimensiunea de dinainte şi că mă aflam într-o călătorie a vindecării. A încercat să mă convingă cu orice preţ că trăiesc într-o lume a imaginaţiei şi a insistat din nou că singura mea opţiune reală era operaţia. dacă eşti de părere că acestea au stat la baza schimbării”. Oare vindecarea depinde numai de alimentele pe care le consumăm şi de medicamentele pe care le ingerăm? Am înţeles că acesta era modelul ei . Am înţeles atunci că nu acesta era medicul de care aveam nevoie. Ea îşi imagina faptele reale doar din perspectiva fizică! Miam dat seama că nu mai avem ce discuta. Mi-a adresat un zâmbet sarcastic. Dintr-odată. altminteri frumoasă. după care mi-a spus sec: „Mă tem că vei fi nevoită că consumi toată viaţa numai crudităţi. Doctoriţa a rămas şocată. de imaginea de ansamblu a bolii. privind-o cu o combinaţie de compasiune şi dezgust. acordându-i timpul necesar pentru a-şi duce la bun sfârşit procesul de vindecare.Doctoriţa a notat tot ce i-am spus în fişa medicală. care includea şi aspectele ei emoţionale. faţa ei a căpătat o grimasă neplăcută. care nu se potrivea deloc cu faţa ei. Dintr-odată. Eram ferm hotărâtă să îmi respect propriul corp. iar ceva din interiorul meu mi-a spus: „DESTUL!” I-am mulţumit în cuvinte simple şi sincere pentru ajutorul acordat.

Norocul meu a constat în lipsa ei de interes faţă de călătoria mea vindecătoare. dar undeva. adică un principiu intangibil. dar mai presus de toate suntem un suflet. la fel cum mecanicii sunt pregătiţi să lucreze exclusiv asupra maşinăriilor. ştiam că acest lucru nu este real. ca rezultat direct. ci îndeosebi la abordarea schimbărilor emoţionale care s-au produs în interiorul meu şi care nu erau vizibile sau palpabile din punct de vedere fizic. care nu poate fi testat sau eliminat pe cale chirurgicală. Logic vorbind. de-a lungul drumului. Noi avem un trup. căci lipsa de înţelegere a doctoriţei mi-a reactivat în mod evident apelul la trezire. m-am simţit din nou recunoscătoare. căci nu se referea doar la „atacarea” tumorii din punct de vedere fizic. pentru mine ele erau la fel de reale ca şi schimbările fizice care le-au urmat. care mă . În timp ce mă întorceam acasă cu maşina. Nu a fost o alegere uşoară. uită că oamenii nu sunt exclusiv una cu trupul lor. Medicii îşi încep activitatea cu dorinţa sinceră de a-i ajuta pe oameni să se vindece. o minte şi emoţii. Medicii sunt pregătiţi să lucreze exclusiv asupra corpului fizic.despre lume şi că nu era vina ei. Aşa fusese educată. Şi totuşi. care ma ajutat să înţeleg o dată în plus că trebuie să-mi urmez propria cale. În acel moment m-am simţit foarte singură. întrucât aveam numeroşi prieteni şi familia mea. Argumentele ei au fost cât se poate de seducătoare şi aproape că m-au convins că nu poţi „repara” un om decât scoţându-i părţile componente. indiferent cât de prostească li se părea aceasta celor din exterior.

sprijineau. . Transformarea spirituală este o călătorie interioară şi reprezintă calea personală a sufletului prin care acesta învaţă şi se eliberează de unul singur. dar o parte din mine se simţea singură. Am înţeles atunci că fiecare om trebuie să îşi urmeze cărarea unică a vindecării şi că nimeni altcineva nu poate face această experienţă în locul lui.

Nu doream ca aceştia să cunoască adevărul despre boala mea. Eşecul meu era evident… Soţia lui Tony. Sunt convins că te vei descurca de minune. dar i-am răspuns liniştită: „Beck. Gândindu-mă la Don şi la prietenii mei din Hawaii. m-am simţit încă şi mai singură. nu am reuşit să ajung la Masterat. implorându-mă practic să vin Ia Masterat: „Nu trebuie să faci nimic. mă sunase cu trei zile mai înainte. Ne vedem la Masterat”. care era în Hawaii şi se pregătea pentru acel seminar de două săptămâni ţinut de Tony Robbins şi numit „Masterat” (am mai vorbit despre el). Vocea lui era plină de entuziasm. Becky. Pe de o parte. dar pe de altă parte mă simţeam ruşinată. gândindu-mă că ar fi dezamăgiţi. întrucât nu mă vindecasem în totalitate. La seminar participau câţiva dintre cei mai apropiaţi prieteni ai mei.9 Când am intrat în casă. ca şi cum aş fi dat greş. doream să vorbesc cu el pentru a mă descărca. Este suficient să te prezinţi şi să îl sprijini prin prezenţa ta pe Don”. Ştiam că unicul lucru de care aveam nevoie era mai mult timp. Don şi-a adus aminte de programarea mea la medic şi dorea să mă întrebe cum a decurs aceasta. sunt foarte emoţionată de apelul tău. mi-a spus ea. dar de data aceasta am nevoie de . Şi iată. Mi-am amintit apoi de prima mea conversaţie cu Tony: „Nu-ţi face probleme. am găsit un mesaj telefonic de la Don. Tonul ei implorator m-a impresionat.

În ultimii 13 ani am sprijinit foarte mulţi oameni. Erau cuvinte grele. Skip mi-a răspuns la telefon cu entuziasmul lui obişnuit: „Bună. m-am decis să îl sun pe bunul meu prieten Skip. nu chiar atât de bine cum mi-aş fi dorit. El a fost cel care mi-a apăsat punctele de acupresură în timpul celor două şedinţe pe care le-am făcut după ce m-am întors din San Francisco. De-a lungul întregului proces a fost incredibil de aproape de mine. aşa că a asistat personal la impresionantul proces de transformare care s-a produs atunci în mine. Ştiind că Don nu va fi de găsit în seara aceea decât târziu în noapte. Brandon. Skip a fost unul din cei opt oameni cărora le-am spus totul despre călătoria mea vindecătoare şi care m-a susţinut cu trup şi i suflet de la bun început. întrucât doream să vorbesc cu cineva apropiat pentru a-i mărturisi „eşecul” meu şi a mă descărca în acest fel. Acum a sosit timpul să mă ocup puţin de mine… Mi-am promis singură acest lucru şi am de gând să mă ţin de promisiune". Ştiam însă că trebuie să îmi îndeplinesc propria promisiune. pe care nu obişnuiesc să le rostesc de regulă. cum merge?” „Ei bine. aşa că mi-am imaginat că şi această conversaţie mă va ajuta să scap de povara pe care o simţeam pe inimă.toată energia mea pentru a o investi în călătoria mea vindecătoare. cu atât mai mult cu cât sufletul meu nu-şi dorea nimic altceva decât să particip la Masterat. Se pare că nu am reuşit să reduc mărimea tumorii decât de la dimensiunea unei mingi de baschet la .

aceea a unui pepene galben”. I-am povestit apoi întreaga vizită la medic. „Hei, hei! Opreşte-te, Brandon! Vrei să spui că tumoarea s-a redus de la mărimea unei mingi de baschet la cea a unui pepene? Dar este incredibil! Eşti uimitoare, Brandon! Nu înţeleg de ce îţi mai faci probleme. În mod evident, te afli pe calea cea bună. Nu asculta prostiile pe care ţi le-a spus doctoriţa. Iate numai după rezultate! Tu ştii foarte bine înlăuntrul tău că tumoarea nu va mai reveni niciodată la dimensiunile ei de dinainte, ŞTII FOARTE BINE că transformarea a început deja să se producă, doar eram împreună cu tine atunci când s-a întâmplat!” Apoi, plin de răbdare, ca şi cum i-ar fi vorbit pe un, ton umoristic unui copil, a continuat: „Brandon, nu te recunosc! PRIVEŞTE CAT DE MULT AI REALIZAT DEJA! TUMOAREA ESTE PE PUNCTUL DE A SE RESORBI DE TOT BRANDON!!! Este doar o chestiune de timp. Probabil că nu mai ai nevoie decât de o săptămână sau două. În ritmul în care se resoarbe, abdomenul tău va fi perfect plat înainte de a-ţi da seama! De ce îţi faci astfel de gânduri?" Entuziasmul lui de nezdruncinat, dublat de certitudinea lui absolută că mă voi vindeca erau absolut contagioase, fâcându-mă chiar să mă amuz de mine însămi. Eram nevoită să recunosc că are perfectă dreptate. „Ce să spun, Skipper, nu-i uşor să îţi păstrezi firea când un medic îţi spune verde-n faţă că eşti dus cu pluta!”

„Ea este dusă cu pluta! Mi-a spus el, amuzânduse discret. Doctoriţa ta nu ştie intensitatea trăirilor pe care le-ai avut, abandonarea şi încrederea de care ai avut nevoie pentru a-ţi privi în faţă problemele emoţionale care ţi-au declanşat tumoarea. Ea nu ştie absolut nimic despre senzaţia extraordinară pe care ai simţit-o după ce ai scăpat de aceste probleme. Te asigur că străluceşti pur şi simplu, Brandon. Priveşte-te pur şi simplu în oglindă! Nu vreau să mai aud nimic!” Entuziasmul lui era absolut debordant, aşa că m-a cucerit de tot. „Renunţă la doctoriţa aceea, Brandon, a continuat el. Ea, nu ştie cine eşti tu şi de ce eşti capabilă. Ascultă-mă puţin: soţia mea se duce la o doctoriţă grozavă, care îşi are biroul chiar aici, la spitalul Cedar Sinai. Ce-ar fi să-i dai un telefon şi să îţi aranjezi o programare peste două săptămâni, să zicem? Bănuiala mea este că tumoarea ta va dispărea complet până atunci. Ştii foarte bine că Cedar este unul din cele mai bune spitale din ţară. Au echipamente medicale de cea mai nouă tehnologie, pe care medicii le-au folosit inclusiv în cazul lui Jill soţia lui, care a suferit de nişte complicaţii după naştere şi sunt foarte atenţi cu bolnavii. Vrei să dau un telefon la spital? Tu însăţi eşti o capodoperă, Brandon! De aceea, nu ar trebui să îţi faci analizele decât la cei mai buni specialişti! Intre timp, odihneşte-te şi nu-ţi mai face probleme”. Am acceptat, ezitând uşor şi întrebându-mă dacă tumoarea va dispărea într-adevăr până atunci. „Te sun imediat. Să vedem ce rezolv”.

Peste cinci minute m-a sunat din nou, la fel de entuziasmat ca de obicei: „Bună! Te-am programat pentru miercurea de peste două săptămâni. Te asigur că o să-ţi placă la ei. Toată lumea este extrem de amabilă. S-ar putea să fii nevoită să aştepţi vreo două ore, întrucât au foarte multe programări, dar te asigur că va merita". În următoarea săptămână şi jumătate, am urmărit cu încântare descreşterea continuă a mărimii tumorii mele, aşa: cum îmi prezisese Skip. Abdomenul meu a devenit din ce, în ce mai plat. Când m-am dus din nou la masorul meu, acesta mia spus: „Brandon, am sentimentul că nu mai există nimic acolo. Oricând de mult aş apăsa, eu unul nu mai simt nicio tumoare”. Tarapeuta specializată în clisme mi-a spus acelaşi lucru, afirmând că simte intuitiv că m-am eliberat de ani întregi de balast emoţional. În tot acest timp, am continuat să beau ceaiuri din plante medicinale, să consum numai crudităţi, să beau cât mai multe sucuri proaspăt stoarse, să îmi iau mineralele şi să îmi sprijin organismul prin toate mijloacele pe care le cunoşteam. 10 În miercurea în care m-am prezentat la consultaţie, mă simţeam plină de speranţă şi de entuziasm, dar şi uşor speriată. Skip a avut dreptate: a trebuit să aştept peste două ore în camera de aşteptare, între o sumedenie de femei gravide şi de mame cu copiii lor, care aşteptau să fie primite de medici. Am încercat să răsfoiesc

diferitele reviste care erau răsfirate pe masă, dar mintea mea era prea agitată pentru se putea concentra asupra lor. În cele din urmă, o asistentă mi-a strigat numele, după care m-a condus prin mai multe saloane în care am putut vedea tot felul de echipamente medicale de ultimă generaţie. Asistenta m-a rugat să mă schimb, explicându-mi între timp cu mândrie la ce foloseau echipamentele din camera în care ne aflam. „Sunt de ultimă generaţie. Cu ajutorul lor, medicul poate vedea realmente în interiorul organelor tale. Dacă doreşti, el poate întoarce monitorul către tine, astfel încât să poţi privi şi tu ce face. O să vezi că doctoriţa la care te-ai programat este foarte pricepută. Ea îţi va explica în detaliu tot ce vei vedea pe monitor. Această maşinărie este cea mai nouă pe care am primit-o. Mamele însărcinate o adoră pur şi simplu, întrucât le permite să îşi vadă copiii într-un fel de fotografii pe care le face în numai câteva secunde, la fel ca un aparat Polaroid. Foarte multe mame iau acasă aceste fotografii, pentru a le arăta soţilor şi prietenilor copilul lor în faza intrauterină. Dacă doreşti, roag-o pe doctoriţă să îţi dea această fotografie. O va face cu siguranţă. Totul mi se părea foarte tehnic, dar amabilitatea prietenoasă a asistentei mi-a încălzit inima. Când aceasta a plecat, inima a început din nou să îmi bată cu putere. Mă simţeam singură în acel salon încărcat cu echipamente medicale sofisticate, dar reci, aşteptând venirea doctoriţei.

Cinci minute mai târziu, aceasta a intrat pe uşă, fără să poarte halatul alb specific medicilor. Am simpatizat-o, instantaneu. Am sporovăit o vreme împreună, discutând despre cuplul minunat pe care îl alcătuiesc împreună Skip şi soţia sa, Jill, după care am ajuns în sfârşit la scopul vizitei mele. Luasem deja hotărârea să nu îi spun întreaga poveste. Doream să am parte de o opinie sinceră şi obiectivă, bazată pe rezultate strict tehnice, şi nu pe diagnosticul pus de fosta mea doctoriţă. De aceea, am început prin a-i spune: „Am 39 de ani, iar medicul meu ginecolog s-a gândit că ar fi o idee bună să îmi fac o examinare completă cu ultrasunete, pentru a vedea dacă nu mi-a apărut vreo tumoare, dat fiind că la vârsta mea foarte multe femei se confruntă cu aşa ceva…”. M-a întrerupt imediat şi m-a întrebat: „La nivelul uterului, al ovarelor, sau unde?” „Nu mi-a spus exact”, am încercat eu să rămân cât mai vagă. „În acest caz, ce-ar fi să facem o examinare completă? În acest fel, vom obţine o imagine de ansamblu perfectă. Avem un echipament medical pe care l-am achiziţionat recent şi care permite obţinerea unor date corecte şi uşor de interpretat. S-ar putea să nu fie foarte confortabil, întrucât voi fi nevoită să îţi introduc în corp o sondă, dar promit să fiu delicată. În acest fel, vom obţine o imagine completă, din toate unghiurile”. I-am răspuns că exact asta îmi doresc: o imagine cât mai precisă asupra corpului meu, şi că simt dispusă să cooperez în orice fel va considera

. va trebui să folosească noul echipament de care mi-a vorbit. Sunt impecabile”. Examinarea a decurs exact aşa cum mi-a promis anterior asistenta. „Iată. mi-a spus pe un ton uimit: „Cred că e prima dată în viaţa mea când nu descopăr nimic nelalocul lui într-un organism examinat. astfel încât să pot vedea la rândul meu organele pe care mi le descrie. Doctoriţa era foarte vorbăreaţă şi a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a mă face să mă simt bine. deturnându-mi tot timpul atenţia de la corpul meu şi direcţionând-o către monitor. astfel încât să îl putem examina mai amănunţit mai târziu”. dar eşti perfect sănătoasă! Organele tale parcă ar fi desprinse dintr-un manual de medicină.necesar. pentru a-mi dovedi că are dreptate. dar până acum îţi pot spune că am început cu dreptul”. Vom face imediat o analiză mai detaliată a uterului şi a ovarelor tale. în condiţiile în care discutam despre un subiect atât de clinic. acesta este ovarul tău stâng… Totul pare în regulă aici. Ea a întors monitorul către mine. A încercat să mă facă să râd de aspectele mai puţin confortabile. Haide să facem o fotografie. sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. După care a luat fotografiile făcute şi a scos un manual de medicină. Mi-a explicat apoi că pentru a obţine o imagine mai detaliată. timp în care a continuat să mă examineze din toate unghiurile posibile. După primele cinci minute. Am continuat astfel vreme de circa 20 de minute. a exclamat: „Nu numai că eşti sănătoasă. Când a terminat.

la . acesta este un uter perfect… Acum priveşte fotografiile tale. am rămas şocată cât de scump costa aceasta (la urma urmelor. eram plenar conştientă de darul nepreţuit al vieţii şi mă simţeam profund recunoscătoare pentru el. sunt perfecte din toate punctele de vedere – ca mărime. De-abia aşteptam să termin odată. Organele tale arată exact aşa cum ar trebui să arate. iar ea îl va suna pe medicul tău şi i le va trimite oricând doreşte”. ce mai. Mai mult. realizat prin mijloace tehnice de ultimă generaţie). sunt absolut impecabile… Este remarcabil pentru vârsta ta… Am să-ţi scriu o fişă medicală fără niciun simptom. am verificat cu grijă dacă mă vede cineva. ca să ies din biroul acela! În timp ce coboram treptele ca să ajung la ascensor. ca proporţie. frumuseţea oraşului Los Angeles m-a izbit din nou. de acea cunoaştere interioară uluitoare care determină secreţia exactă a cantităţii strict necesare de hormoni de care are nevoie organismul. de înţelepciunea infinită care ne face inimile să bată şi părul să crească. La fel ca şi prima dată. eram topleşită de miracolul uimitor ascuns în trupul uman. nu a fost decât un diagnostic care a durat o jumătate de oră. Când m-am întors în salonul de recepţie pentru a scrie cecul pentru analiza medicală. Aş fi fericită să îi transmit diagnosticul şi fotografiile medicului tău. după care am sărit ultimele trei trepte ca o ştrengărită. Este suficient în această direcţie să îi comunici asistentei mele detaliile. ca poziţie. ce-i drept. Când am ieşit din ascensor şi din clădirea spitalului.„Vezi.

unde mi s-a spus că sunt atât de sănătoasă încât aş putea servi . nu departe de telefon! „Bună. Brandon. fără să mă mai gândesc cât este ora în Hawaii. întrebând dacă cineva îl poate chema pe soţul meu din sala de seminar. şi am sunat imediat la recepţie. În cazul meu. Ce mai. Această putere uimitoare care rămâne trează în timp ce noi dormim în timpul nopţii. m-am repezit imediat la telefon. De-abia aşteptam să ajung acasă. reprezintă o graţie nesfârşită de care avem parte cu toţii. „Da. continuând să lucreze în organismul nostru. un mister care nu poate decât să ne copleşească şi să ne umple de veneraţie.momentul potrivit. învăţând lecţia pe care trebuia să mi-o predea tumoarea. acesta se afla în salonul recepţiei. mă simţeam cea mai norocoasă persoană din lume! 11 În drum spre casă. Tocmai m-am întors de la spital. procesul de vindecare s-a petrecut exact aşa cum m-a avertizat cunoaşterea mea interioară – acea parte din mine responsabilă pentru crearea tumorii şi care a dizolvat-o la momentul potrivit. mi s-a permis privilegiul uimitor de a participa în mod conştient la acest proces. În plus. care tocmai îşi termina seminarul de Masterat în Hawaii. Culmea. ca să îl pot suna pe Don. Când am intrat pe uşă. eşti bine?” Don ştia perfect că nu îmi stă în fire să îl sun în timpul şedinţelor. am continuat să mă simt ca un mânz care sare pe o pajişte.

sincer. la următorul program de mas. m-am bucurat că am luat decizia de a Ie spune adevărul numai acelor oameni despre care ştiam că vor avea certitudinea că mă voi vindeca. în care vorbitori adunaţi din toate colţurile lumii (toţi fiind lideri în domeniile lor profesionale şi titulari autentici ai titlului de maşter) iau cuvântul şi îşi . vestea s-a răspândit ca fulgerul printre toţi participanţii la seminar. i-a spus lui Don pe un ton aparent neutru: „Ştiam eu că o să se descurce. Pauză… Don avea nevoie de ceva timp ca să digere ceea ce tocmai i-am spus. Când Tony a auzit vestea. Masteratul este un program incredibil. am reuşit să îmi văd colegii instructori.drept model pentru un manual de medicină! Tumoarea a dispărut complet”. Într-adevăr. dar şi că aceasta s-a vindecat în numai şase săptămâni. care s-au grăbit să mă felicite şi să mă bată pe spate. eşti uimitoare!” În acea noapte. ascultându-i plini de entuziasm pe ceilalţi participanţi. În cele din urmă. Abia şase luni mai târziu. Am profitat de moment ca să îi spun întreaga poveste. care au aflat nu numai că am avut o tumoare. S-a petrecut exact lucrul la care m-am aşteptat”. ne-am concentrat cu toţii asupra seminarului. îndeosebi în acele momente în care am început să mă îndoiesc de mine însămi.terat. aceştia mi-au fost cu adevărat alături. În final. Nu am crezut nicio clipă că ar fi o problemă reală pentru ea. când el m-a întrerupt. spunându-mi: „Incredibil! Brandon.

dr. Printre vorbitori s-au numărat de pildă generalul Norman Schwazkopf. În loc să studieze eşecurile şi simptomele care conduc la moartea pacienţilor.împărtăşesc cunoaşterea şi expertiza celorlalţi 1000 de participanţi. fără să am la acea vreme nicio idee despre influenţa pe care o va avea mai târziu opera lui asupra propriei mele călătorii vindecătoare. el a preferat să se focalizeze exclusiv asupra succesului. Cu siguranţă. De-abia aşteptam să-l ascult. am studiat alături de Deepak cu ani de zile înainte de a începe să participăm amândoi la Masterat. ca să numesc doar câţiva dintre ei. Discursurile lui mă inspirau întotdeauna în mod deosebit. dr. cu atât mai mult cu cât obişnuia să vorbească extrem de elocvent despre vindecarea la nivel celular. el a adoptat o viziune mult mai radicală decât a colegilor săi. dr. Personal. pe care o explica dintr-o perspectivă strict ştiinţifică. Endocrinolog de mare reputaţie. . Chopra era programat să ia cuvântul. Deepak Chopra. Chopra este cel mai cunoscut conferenţiar pe tema vindecării la nivel celular în lumea modernă a vindecării minţii şi corpului. Nu mi-am imaginat niciodată că nenumăratele cazuri de oameni care au reuşit să se vindece singuri în pofida faptului că niciun medic nu le mai dădea speranţe aveau să devină un model care să mă inspire atât de mult. John Gray şi Sir John Templeton. consacrându-şi întreaga viaţă studierii supravieţuitorilor care au reuşit să se vindece singuri de diferite boli grave. Mai aveam o jumătate de oră până când dr.

Auzind ultima lui observaţie. Există de pildă un caz uimitor al unei femei care avea un cancer atât de generalizat încât medicii i-au prescris moartea în următoarele trei ore şi care s-a trezit a doua zi dimineaţa fără nicio urmă de cancer în organism. Revenind la seminarul nostru. Chiar atunci. ce-ar fi să urci pe scenă înaintea lui Deepak? Ai zece minute la dispoziţie… în care le poţi spune tuturor ce s-a întâmplat şi cum ai reuşit să te vindeci. Tu eşti un exemplu viu al lucrurilor despre care urmează să discute Deepak. În acest fel. aşa că i-ai putea inspira perfect pe restul participanţilor. Cunoscând toate aceste cazuri. m-a văzut Tony.De-a lungul anilor. Brandon. la care s-au adăugat şi pacienţii pe care i-am ajutat eu însămi să se vindece. la oase. sau de alte boli cu mult mai grave decât cea pe care am avut-o eu. m-am gândit imediat că dacă alţii au reuşit să se vindece. Mă şi vedeam în faţa unei săli pline de oameni şi . m-am înecat. vor afla cu toţii cum se vor putea vindeca. Datorită acestor exemple mobilizatoare. aşa că de-abia aşteptam să urce pe scenă şi să ia cuvântul. dacă va fi vreodată cazul”. a încheiat el cu un zâmbet binevoitor pe faţă. simţeam o recunoştinţă particulară faţă de acest om şi faţă de opera lui. care mi-a spus: „Hei. nu am avut nicio clipă vreo îndoială cât de mică a faptului că maş putea vindeca eu însămi. am citit despre oameni care au reuşit să se vindece într-un timp record de cancer la creier. aveam şi eu toate şansele să fac acelaşi lucru. lucrând cu ei de-a lungul anilor.

spunându-le: „Faceţi A, apoi B, C şi D, după care vă veţi vindeca”. De aceea, i-am răspuns pe un ton blând, dar ferm, încercând să nu îi reduc foarte mult entuziasmul: „Ştii, Tone, nu mă simt pregătită să fac acest lucru. Cred că le-aş face mai degrabă un deserviciu. Nu le poţi spune oamenilor:, Faceţi A, B, C şi D, şi vă veţi vindeca’. Lucrurile nu se petrec în acest fel. De fapt, nici măcar nu m-am vindecat eu singură. Întregul proces de vindecare a fost executat de inteligenţa infinită din interiorul meu. Eu am beneficiat doar de binecuvântarea incredibilă care mi-a permis să particip în mod conştient la această experienţă. De aceea, nu mi s-ar părea corect să urc pe scenă şi să Ie vorbesc oamenilor despre experienţa mea”. De-abia mi-am terminat fraza, că ni s-au alăturat alţi participanţi la seminar, care au început să comenteze cu entuziasm despre discursul ultimului vorbitor. M-am folosit de acest pretext pentru a părăsi grupul înainte de a-i da lui Tony şansa de a reveni la subiectul de dinainte. Energia lui era de obicei atât de mare încât nu de puţine ori m-a convins să fac lucruri pe care de fapt nu doream să le fac, iar subiectul despre care îmi ceruse mai devreme să vorbesc mi se părea cu deosebire sacru. Mă simţeam extrem de smerită şi de privilegiată de călătoria vindecătoare pe care tocmai o încheiasem. Eram foarte recunoscătoare pentru ghidarea perfectă care mi-a fost oferită şi nu doream să pretind în faţa altor oameni că sunt o expertă în domeniu şi că deţin toate răspunsurile pentru astfel de cazuri. Dar cel mai important lucru,

nu doream ca oamenii să creadă că vindecarea mea s-a produs datorită principiului „mintea prevalează în faţa corpului”, întrucât eram pe deplin conştientă că nu mintea mea m-a vindecat. A fost o călătorie a descoperirii de sine, a abandonării, a detaşării şi a vindecării cu care mintea mea practic nu a avut nimic de-a face! De altfel, dacă mintea mea ar fi deţinut aceste răspunsuri, ea mi le-ar fi oferit cu mult timp înainte. Din păcate, nu le-a deţinut, aşa că am fost nevoită să caut în locuri mult mai profunde ale conştiinţei mele pentru a afla ceea ce trebuia să ştiu. Cum ai putea explica unui grup format din 1200 de participanţi plini de entuziasm aceste lucruri? Cum să le explici oamenilor că în interiorul nostru există o putere şi o înţelepciune interioară care ne face inimile să bată, celulele să se multiplice şi respiraţia să continue inclusiv în timpul somnului, sugerându-le apoi că este posibil să intrăm în contact cu ea şi că putem avea încredere că ea ne va ghida către descoperirea amintirilor emoţionale înmagazinate în celulele noastre? Cum să le explici apoi ce trebuie să faci după ce ţi-au fost revelate aceste amintiri? Cum să îţi prelucrezi în totalitate sentimentele nerezolvate, eliberându-te în final de ele? Cum le-aş fi putut explica faptul că am fost călăuzită în mod spontan de-a lungul întregului proces şi că atunci când m-am eliberat de blocajul meu emoţional, iertându-i pe toţi cei implicaţi, în organismul meu a început să se petreacă ceva inexplicabil? Că acesta a început să se regenereze singur, producând spontan şi

automat celule sănătoase, fără ca eu să fac ceva în această direcţie? Cum le-aş fi putut explica oamenilor că o tumoare de mărimea unei mingi de baschet poate dispărea de la sine în numai şase săptămâni după simpla rezolvare a problemei emoţionale care stătea la baza ei, fiind înmagazinată în interiorul celulelor sale? Aşadar, am plecat, având grijă să mă ascund privirilor lui Tony, astfel încât acesta să nu mă descopere întâmplător înainte ca Chopra să urce pe scenă. Totuşi, nu pot spune că apelul său nu m-a pus pe gânduri. O parte din mine îmi spunea: „Brandon, această tumoare a fost un dar – nu doar pentru tine, ci şi pentru alţi oameni care ar putea beneficia în urma descoperirilor tale”. O altă parte din mine îi răspundea însă primeia: „Da, dar fiecare om trebuie să îşi parcurgă singur propria călătorie vindecătoare. Nimeni nu poate face acest lucru în locul lui, întrucât este o călătorie personală a descoperirii de sine, unică şi specifică numai lui. Cine sunt eu ca să urc pe scenă şi să le spun oamenilor ce trebuie să facă? Ar fi un gest de aroganţă pură”. Şi astfel, în mintea mea s-a declanşat un conflict care m-a făcut să oscilez între cele două extreme, în timp ce aşteptam ca Chopra să urce pe scenă. Abia când l-am văzut pe acesta în faţa microfonului, mam simţit în siguranţă şi m-am întors în sala de seminar, unde m-am pregătit să îi ascult discursul referitor la vindecarea la nivel celular.

De altfel, l-am auzit de atâtea ori înainte, şi de fiecare dată mi s-a părut la fel de inspirat. De această dată l-am ascultat însă cu alte urechi. Dintrodată, nu mi s-a mai părut o simplă teorie frumoasă, un model posibil, ci o afirmaţie de facto, care îmi era conformată de propria experienţă. Chopra stătea pe scenă şi prezenta dintr-o perspectivă ştiinţifică exact felul în care a dispărut tumoarea mea, afirmând că amintirile stocate în celulele degenerative pot fi scoase la iveală şi neutralizate, proces care generează producerea unor celule noi, sănătoase, care le înlocuiesc pe primele. După o viaţă întreagă de studii referitoare la „supravieţuitorii” care şi-au învins singuri bolile „fatale”, a spus Chopra, el a descoperit că aceştia aveau două lucruri în comun: capacitatea de a intra în contact cu tăcerea fiinţei, adică cu inteligenţa infinită dinlăuntrul lor sau cu înţelepciunea care transcende mintea, şi capacitatea de a se elibera de amintirile stocate la nivelul celulelor lor. Pentru a ilustra ce doreşte să spună, Chopra a prezentat povestea unei femei căreia i s-a făcut un transplant de inimă şi de plămâni şi care a „moştenit” amintirile celulare ale bărbatului care i-a donat organele. Când s-a trezit în urma operaţiei, ea a descoperit că are o poftă nebună de „Menuggets de pui” şi cartofi prăjiţi, deşi aceste produse alimentare nu i-au plăcut niciodată! Investigaţiile ulterioare au relevat faptul că donatorul organelor sale (mort într-un accident de motocicletă) fusese un mare amator de produse de tip Medonalds, dar îndeosebi de Menuggets şi de cartofi prăjiţi.

Mai târziu, femeii i-au venit în minte foarte multe amintiri legate de familia şi de iubitele din trecut ale bărbatului respectiv, stocate în celulele inimii şi plămânilor săi. Ea s-a întâlnit cu membrii familiei sale şi le-a împărtăşit aceste amintiri, care i-au fost confirmate în toate detaliile. Femeia experimenta literalmente vechile amintiri ale donatorului ei, care continuau să trăiască în celulele noii sale inimi. Chopra a explicat foarte elegant că aceste „amintiri- fantomă” se transmit de la o generaţie la alta de celule, după care a afirmat că celulele din diferitele organe ale corpului se regenerează în ritmuri diferite. De pildă, celulele ficatului au nevoie de şase săptămâni pentru a se regenera, în timp ce cele ale pielii au nevoie de numai trei-patru săptămâni. Când a insistat asupra faptului că noi ne „schimbăm” pielea la fiecare trei sau patru săptămâni, mi-am adus aminte de ultima mea excursie în Hawaii, în care m-am bronzat admirabil, bronz care a dispărut însă în numai trei săptămâni. Chopra avea dreptate: mi-am „schimbat” pielea în trei săptămâni! Deepak a continuat afirmând că noi ne schimbăm căptuşeala stomacului în numai patru zile, şi încă şi mai uimitor, că celulele ochilor noştri se schimbă în întregime în numai două zile. Astfel de statistici pur ştiinţifice mi s-au părut întotdeauna greu de înţeles. Dacă eşti la fel ca mine, probabil că te întrebi cum este posibil ca noi să ne schimbăm în totalitate globii oculari în numai două zile! Mi-am amintit apoi de operaţia recentă la ochi pe care a făcut-o mama. Ea s-a internat în spital într-o

zi de luni şi a efectuat operaţia chirurgicală în aceeaşi zi. I s-a deschis partea frontală a ochiului şi i s-a inserat o nouă lentilă, după care partea frontală i-a fost cusută la loc. În aceeaşi săptămână, în ziua de vineri, ea s-a dus din nou la doctor, care i-a dat jos pansamentul de pe ochi. Ochiul ei s-a vindecat complet şi mama a putut vedea perfect peste numai două zile. Într-adevăr, ea şi-a schimbat complet ochii în numai două zile! Mi-am dat astfel seama că ceea ce spunea Chopra nu era doar o teorie ştiinţifică, ci o realitate demonstrabilă oricând. Nu încetez să mă minunez însă nici astăzi cât de uimitoare este inteligenţa infinită care acţionează în interiorul corpului nostru şi cât de rapid îşi poate regenera acesta celulele. Dr. Chopra şi-a continuat discursul punându-şi următoarea întrebare: „Dacă ne putem schimba celulele ficatului la fiecare şase săptămâni, cum se explică faptul că dacă ne îmbolnăvim de cancer la ficat în ianuarie, noi continuăm să suferim de această boală şi în iunie? Teoretic vorbind, ficatul ar fi trebuit să se regenereze singur în acest interval de timp. Celulele sale ar trebui să fie complet schimbate”. Întreaga audienţă părea şocată de această întrebare. Chopra a continuat explicând faptul că în interiorul celulelor noastre sunt stocate vechile noastre amintiri, pe care el le numea „amintirifantomă”. Acestea reprezintă principala cauză a bolilor noastre degenerative. Înainte ca o celulă bolnavă să moară, ea îşi transmite memoria noii

afirmând că această „programare” poate fi întreruptă. În cele din urmă. şi a sugerat că această posibilitate există în fiecare dintre noi. tu trebuie să intri în contact cu acea parte din tine care a creat programarea respectivă. dar şi de-a lungul anilor în care am lucrat cu diferiţi oameni. moment în care vindecarea devine posibilă. m-am gândit să mă duc şi să îi spun: „Ştii.celule care se naşte. Când discursul lui Deepak s-a încheiat. unii spontan. făcând parte integrantă din mecanica cuantică a procesului prin care corpul reuşeşte să se vindece singur. iar alţii printr-o alegere conştientă. gândindu-mă că omul a văzut prea multe ca să mai fie interesat de un caz ca al meu. EI a comparat corpul uman cu un computer. Chopra a confirmat astfel în teorie ceea ce eu am observat prin experienţa mea directă. Dr. . eliberându-te de ele. El a mai spus că a observat că aceşti oameni realizează acest proces fiecare în felul lui. Pentru a întrerupe însă programarea şi pentru a scoate la iveală amintirile celulare. iar tiparul bolii continuă în acest fel. m-am simţit ruşinată. respectiv cu inteligenţa infinită sau cu înţelepciunea corporală. pătrunzând în interiorul „supei cuantice”. simt de regulă supravieţuitorii bolilor grave. Am trecut recent printr-un proces similar”. şi eu sunt la fel ca sutele de cazuri pe care le-ai studiat. Chopra a sugerat că oamenii care ştiu să intre în contact cu înţelepciunea lor corporală.

Ce nu-mi puteam explica însă era de ce. beneficiul pe care l-a adus umanităţii prin studiile sale atât de extinse este incomensurabil. de hipnoză medicală şi numeroase alte forme de terapii alternative. Oricum. nu a venit cu un program pas cu pas pe care să-l prezinte oamenilor. prezentându-le astfel oamenilor dovezi copleşitoare ale faptului că vindecarea la nivel celular nu este o simplă teorie. La urma urmelor. este un doctor în medicină şi bănuiesc că menirea lui este în principal să observe. Dintr-un motiv sau altul. iar în urma numeroşilor ani în . chiar dacă nu le puteam oferi o cale bătătorită. nu puteam scăpa deloc de această obsesie. Îmi dădeam seama că le puteam oferi cel puţin nişte „indicaţii” referitoare la direcţia în care trebuiau să o apuce pentru a se putea vindeca singuri. de nutriţie. de kineziologie. ajutându-i astfel să se vindece singuri. am continuat să fiu obsedată de provocarea pe care mi-a lansat-o Tony. La urma urmelor. fiind eu însămi participantă la Masterat şi lider de seminar. Cunoşteam programarea neuro-lingvistică. în ultimii zece ani am ţinut destule şedinţe particulare în care i-am ajutat pe oameni să se elibereze de diferite probleme emoţionale nerezolvate. să stabilească corelaţii şi să noteze rezultatele obţinute. Când m-am întors de la Masterat. în urma tuturor acestor ani de studii. tehnici de condiţionare neuroasociativă. de iridologie. Mă simţeam incredibil de egoistă pentru faptul că le refuzam celorlalţi oameni accesul la experienţa mea. ci poate fi dovedită şi documentată.

. Aveam şase sau şapte ani şi îmi aminteam că stăteam întinsă pe iarbă în faţa casei mele. şi mai important încă. supa cuantică’? Nu este suficient să vorbeşti despre această inteligenţă infinită. am trăit o experienţă directă. am dobândit o înţelepciune intuitivă care mi-a fost de multe ori de un real folos în şedinţele mele cu ei. în condiţiile în care mi-am consacrat întreaga viaţă serviciului? Am făcut atunci o introspecţie pentru a afla ce anume mă deranjează de fapt şi mi-am pus următoarea întrebare: „Cum le-aş putea explica oamenilor cum să intre în contact cu ceea ce Chopra numeşte. ea trebuie experimentată direct”. cum i-aş fi putut ajuta să se conecteze cu partea cea mai profundă a fiinţei lor. prin minte mi-a trecut o amintire de la o vârstă foarte fragedă. Personal. vidul interior’ sau.care m-am ocupat cu toată atenţia de pacienţii mei. Ce anume mă reţinea în acest caz? De ce ţineam numai pentru mine experienţa mea. Mintea mea s-a scufundat atunci complet în acel univers particular. alcătuit din iarbă. am început să mă întreb când am trăit eu prima experienţă spontană a acestei conştiinţe situate în afara timpului şi dacă orice om ar putea să experimenteze măcar un crâmpei din ea într-un moment sau altul al vieţii sale. astfel încât să o experimenteze direct? Fără să vreau. Acest fapt m-a făcut să cred că o astfel de experienţă nu poate fi predată altora şi că nimeni nu o poate trăi decât dacă este călăuzit de propriul său suflet! Cum le-aş fi putut explica eu acest mister celorlalţi oameni. Instantaneu.

Era o zi de vară fierbinte în Bronx. observându-i segmentele striate. trebuie să fi trecut cel puţin o oră de când m-am scufundat în acea „stare de vid interior”. Eram în New York City. Mintea mea. s-a liniştit complet. aşa că mi-a trecut prin minte: „E o nebunie! De ce fac asta? Toată această agitaţie . încercând să-şi găsească locuri de parcare. Din pământ ieşea un miros cald şi umed. Maşinile făceau cozi de kilometri în jurul stadionului. iar în acel moment de linişte desăvârşită mi s-a părut că timpul s-a oprit în loc. M-am trezit scufundată într-un ocean de pace interioară. Mi-am adus apoi aminte de alte momente din viaţa mea în care am retrăit acest ocean vast de tăcere interioară. de multe ori în momentele cele mai neaşteptate. Iarba părea să strălucească într-o lumină de o frumuseţe uluitoare. Mi s-a părut că experienţa nu a durat decât un moment. perfect concentrată. ba chiar şi celulele. Totul scânteia şi pulsa de viaţă. De pildă. Din câte mi-am dat seama mai târziu. Sufletul meu s-a revelat atunci în tăcere eului meu inocent de copil. Am înţeles cu această ocazie că sufletul se revelează adeseori oamenilor. pe stadionul Yankee. mi-am adus aminte de un moment în care m-am dus la un meci de baseball. iar fumul provenit de la ţevile de eşapament era înecăcios. Am examinat fiecare fir de iarbă. Iarba era ea însăşi foarte parfumată şi am simţit cum mă scufund din ce în ce mai adânc în micul meu regat. când am auzit vocea mamei chemândumă la masă.din pământ şi din insecte.

printre miile de copii care alergau încolo şi încoace. În timp ce mingea se apropia de prinzător. Un tip de la capătul rândului pe care stăteam şi-a ieşit rapid din această stare de spirit solemnă. Un puşti de la etajul superior a vărsat nişte bere chiar pe tipul de lângă mine. ceva ce nu pot explica”. printre scaunele pe care erau vărsate floricele de porumb şi sub care erau lipite gume de mestecat. printre cutiile vechi de bere aruncate pe jos. Şi astfel a început show-ul… Iar meciul nici măcar nu începuse! M-am întrebat din nou ce caut aici. momentul special a venit. Aruncătorul a aruncat mingea.numai ca să văd un om cu o şapcă pe cap care loveşte într-o minge!?” „Nu. m-am gândit apoi. Puştiului i se părea amuzant. cunoaşterea interioară mi-a reamintit că la astfel de evenimente se petrece ceva special. ca un fel de magie. situat cu două rânduri mai jos. suportând acest spectacol degradant într-o zi atât de fierbinte. mulţimea a făcut linişte şi ne-am ridicat cu toţii ca să cântăm Imnul Naţional. Un alt tip. Din nou. Mi-am amintit apoi că am urcat la tribună. pentru a-l convinge să tacă din gură. nu de-asta am venit pe stadion. aruncând cu floricele de porumb. dar bărbatul de lângă mine făcea spume la gură… Când jocul a început. Există ceva special care se întâmplă la fiecare meci de baseball. Totul părea să se deruleze cu încetinitorul. Era beat şi a început să strige obscenităţi la echipa adversă. Într-adevăr. s-a enervat şi a început să strige la primul. şi că trebuia să rămân. mulţimea a tăcut ca prin .

Ce anume făcea atunci ca acest moment să fie atât de special? Am revăzut întreaga scenă de mai multe ori în mintea mea. Nu există om care să nu fi fost măcar o dată la un meci de cricket sau de fotbal şi care să nu fi trăit experienţa în care timpul se opreşte în loc şi în care mulţimea îşi ţine la . Nu-i de mirare că oamenii iubesc atât de mult evenimentele sportive. întregul stadion a respirat la unison. Aşadar.farmec. gata să lovească mingea. încetinind la maxim mişcarea. Când a lovit-o. era magie curată! Era un simplu moment dintr-un joc sportiv oarecare. Toate minţile şi toate privirile erau concentrate asupra mingii… şi timpul a părut să se oprească în loc. mingea se apropie… totul pare că încremeneşte… minţile oamenilor se opresc complet. iar adevărul ni s-a revelat la unison. râsete şi ţipete… într-adevăr. câtă magie conţinea… Era această magie provocată de acea lovitură a mingii cu bâta? Nu cred. Întreaga mulţime a devenit o singură inimă şi o singură respiraţie. Prinzătorul era perfect concentrat. Pentru o clipă. şi în acel vid al tăcerii absolute sufletul iese la iveală. Şi atunci – POC! Bâta a lovit mingea. Întreaga mulţime a explodat într-un extaz generalizat. Şi totuşi. De pretutindeni se auzeau strigăte de bucurie. ca un ocean imens care se revelează pe sine… ca o prezenţă nesfârşită… ca o măreţie ce nu poate fi explicată… după care poc! Mingea este lovită. În acea clipă minusculă de dinainte s-a produs o mare revelaţie. ne-am scufundat cu toţii în acelaşi „vid”.

Era ca şi cum.unison respiraţia. în momentul în care Nureyev a intrat în contact cu geniul lui interior. Ne-am cumpărat bilete pentru baletul Romeo şi Julieta. făcând să ţi se ridice părul pe cap. Era ca şi cum Nureyev ar fi pătruns în profunzimile ultime ale sufletului său. dar consideră că merită să suporte tot restul meciului de dragul acestui moment. s-a produs din nou un moment în care timpul a părut să se oprească în loc. sfidând legea gravitaţiei. ca şi cum ar fi plutit. fiecare membru al publicului şi-a recunoscut instantaneu propriul sine. Ei ştiu că momentul nu va dura decât o singură clipă. Ne-am văzut atunci cu toţii sinele reflectat în oglinda lui Nureyev. şi pentru o clipă ni s-a părut că va continua să se înalţe la nesfârşit. cu picioarele larg desfăcute. întregul public şi-a ţinut respiraţia la unison. Personal. spectacol care se juca la Metropolitan Opera House şi în care juca Rudolf Nureyev. cea a primei mele nopţi din luna de miere petrecută împreună cu Don. în esenţa pură a geniului. Prin mulţime a trecut un freamăt de bucurie pură. Prin minte mi-a trecut apoi o altă experienţă. Din nou. La acea vreme Nureyev era deja o legendă vie şi se afla la apogeul carierei sale. ca şi cum în piepturile noastre ar fi bătut o singură inimă. Deşi imposibil de . moment în care o energie inexplicabilă iese la suprafaţă. În timpul spectacolului. eu cred că – fără să ştie – acesta este momentul magic pe care îl aşteaptă în secret toţi participanţii la astfel de evenimente sportive. S-a înălţat în aer. Măreţia interioară a fiecăruia dintre cei de faţă a ieşit la suprafaţă.

într-o revărsare uriaşă de ovaţii şi de aplauze.explicat. Întreaga mulţime şi-a recunoscut la unison Sinele. fiind simţit de toţi cei prezenţi. întreaga sală a explodat în aplauze. uitând în totalitate de egoul tău? Nu ai trăit niciodată această experienţă în mijlocul naturii? Nu ţi s-a întâmplat să te afli pe un vârf de munte. evenimentul a fost incontestabil. Simţeam cu toţii că nu îi putem mulţumi îndeajuns acestui om minunat. L-am chemat la scenă deschisă timp de 43 de minute. Nu ţi s-a întâmplat niciodată ca la sfârşitul unui concert excepţional sau al unui spectacol de teatru să te identifici complet cu frumuseţea performanţei artistice. devenind una cu muntele şi cu mişcarea care părea că ştie de la sine ce are de făcut în continuare? . cu respiraţia tăiată în faţa unei frumuseţi atât de mari încât să uiţi complet de sine? Nu ai trăit niciodată experienţa unui apus de soare pe malul mării. în care timpul a părut să se oprească în loc? Nu ai simţit că îţi ieşi complet din minte atunci când aluneci pe schiuri. Îmi amintesc perfect acest lucru deoarece din acest motiv eu şi Don am pierdut rezervarea pe care o făcuserăm la restaurant! Mâinile îmi erau vinete. Când Nureyev s-a întors pe scenă pentru a face plecăciunea de rigoare. lacrimile curgeau şiroaie. Pe feţele multor spectatori. Mă simţeam incredibil de recunoscătoare acestui om pentru contactul său cu sufletul lui. dar mai ales pentru că mi-a permis să intru în contact cu propriul meu geniu şi să îmi amintesc de sinele meu. dar nu mă puteam opri din aplaudat.

ca şi cum aceştia ar fi prins o viaţă a lor. identitatea lor reală. Poate că ai trăit această experienţă în timp ce dansai. această conştiinţă. Mi-am dat astfel seama cu această ocazie că în viaţa mea au existat foarte multe momente în care m-am scufundat spontan în „Sursa” mea.Personal. dar cum putem intra în contact cu el atunci când dorim. fiind atât de captivat de ritm încât ai constatat că mintea nu îţi mai di. Şi totuşi. nu cred că există om care să nu fi trăit astfel de experienţe într-un moment sau altul al vieţii sale. esenţa lor. în exteriorul lor? Că această putere.recţionează paşii. această stare de pace. această iubire eternă? Cum pot fi ei ajutaţi să descopere singuri că aceasta a fost dintotdeauna şi va rămâne de-a pururi realitatea sinelui lor. tăcută şi atât de plenar conştientă de . această prezenţă plină de iubire. provocarea rămânea: cum puteam să îi învăţ pe ceilalţi oameni să trăiască în mod conştient o astfel de experienţă? Sufletul îşi alege anumite momente în care îşi revelează dimensiunea nemărginită. nucleul central al fiinţei lor? Cum le-aş putea explica eu că acest sine „real” nu se revelează decât atunci când mintea gânditoare tace? Cum să-i ajuţi pe oameni să înţeleagă că nu trebuie să caute ajutor în altă parte. şi cum i-aş putea ajuta eu pe oameni să susţină această experienţă o perioadă suficient de lungă de timp pentru a-şi putea declanşa procesul de vindecare? Cum pot fi oamenii ajutaţi să experimenteze direct această nemărginire. această unitate în multiplicitate.

ci ce poţi face tu pentru ţară”. M-am gândit apoi: „Nu există om care să nu fi trăit revelaţia unui crâmpei din acest adevăr măcar o dată în viaţa sa. De pildă. sau pe Neil Armstrong transmiţând de pe Lună: „Este un pas mic pentru om. Poate că l-ai auzit pe Winston Churchill afirmând cu atâta pasiune: „Ne vom lupta cu ei pe plaje…”. . Acest lucru este absolut sigur”. într-o stare de deschidere care să îţi reveleze propria măreţie lăuntrică. dar un pas mare pentru umanitate”. În astfel de momente adevărul se revelează pe sine şi te ajută întotdeauna să îţi descoperi propriul adevăr interior. sau pe John F. era imposibil să îi priveşti pe Torvill şi Dean patinând pe Bolero de Ravel în drumul lor către aurul olimpic fără să trăieşti un moment de tăcere interioară. mintea sa s-a oprit de tot la un moment dat din viaţa sa. că în cel mai bun caz. să o indice. ori pe Martin Luther King exclamând: „Eu am un vis…”. şi fără să sesizezi geniul interior al celor doi. Fără nici cea mai mică îndoială. prin revelarea acestei măreţii interioare. dar că experienţa propriu-zisă nu poate fi trăită decât direct.sine – reprezintă adevărata lor natură? Cum i-aş putea ajuta eu să îşi descopere această esenţă pe care numai ei şi-o pot descoperi şi pe care nu o pot experimenta decât personal? Eu ştiam foarte bine că această experienţă nu poate fi descrisă în cuvinte. de uimire absolută. Kennedy proclamând: „Nu te întreba ce poate face ţara pentru tine. cuvintele nu pot decât să facă trimitere la ea.

Ştiam perfect acest lucru. Călătoria mea a fost de natură spirituală. singura care poate conduce la vindecare. A fost o călătorie a eliberării. Consecinţa ei a fost însă vindecarea mea la nivel celular.Adeseori. am continuat să mă rog. dar nu le puteam explica oamenilor puterea inexplicabilă a sufletului lor. cu adevărul lui lăuntric. Ştiam foarte bine că bolile nu pot fi vindecate în totalitate şi cu uşurinţă decât atunci când problemele emoţionale sunt rezolvate pe acest nivel foarte profund – respectiv pe nivelul sufletului sau al conştiinţei de sine. întrucât aceasta nu poate fi atinsă sau testată. Necunoscând răspunsurile pe care le căutam. Doream să îi ajut să se vindece pe toate nivelele. De aceea. el simte un „da” interior. Numai pe acest nivel se poate naşte adevărata libertate emoţională şi fizică. Simţeam că nu îi voi mai putea sluji pe oameni pe nivelul cel mai profund până când nu voi descoperi cum să îi ajut să trăiască experienţa susţinută a sinelui lor real. Cum poate fi recunoscut însă acest Adevăr atunci când doreşti? Mi-am propus să renunţ pentru o vreme la oferirea de consultanţă terapeutică. miam propus să îmi continui propria călătorie spirituală. Este Adevărul care se recunoaşte pe sine. cerând să fiu călăuzită astfel încât să găsesc o cale prin care să îi pot ajuta şi pe ceilalţi oameni să trăiască experienţa pe care am trăit-o eu. ci şi pe cel emoţional şi spiritual. nu doar pe cel fizic. cerând să fiu ajutată să îi învăţ pe oameni . atunci când cineva intră în contact cu geniul său interior.

Am pornit din start de la premisa că voi primi acest răspuns. nu fugi de ea. ori încă şi mai rău. pe când mă aşteptam mai puţin. opreşte-te şi simte-o.cum să aibă acces la Sursa lor. Sursa a continuat să rămână prezentă în viaţa mea. Dacă este o emoţie negativă. Nu da drumul la televizor pentru a-ţi distra mintea şi a o face să uite de ea. Pur şi simplu. Câteva luni mai târziu. dacă . un cursant din sală a pus următoarea întrebare: „Ce trebuie să fac dacă simt o emoţie foarte intensă? Cum îmi pot găsi pacea interioară în aceste condiţii?” Instructoarea i-a răspuns: „Nu te mişca. De aceea. 12 Participam atunci la un curs ţinut de o instructoare spirituală. Întâmpin-o cu bucurie. Accept-o în momentul prezent. Dacă nu vei încerca să fugi sau să uiţi de ea. atât de plenară încât de-atunci amintirea ei nu m-a mai părăsit nicio clipă. Scufundă-te în totalitate în emoţia ta şi fii conştient de ea. Nu-ţi suna la telefon prietenii pentru a-i dispersa energia vorbind despre ea. vei descoperi chiar în esenţa ei starea de pace interioară. astfel încât să o acoperi prin senzaţiile tale fizice. De atunci. În timpul unei şedinţe de întrebări şi răspunsuri. răspunsul mi-a fost revelat. dacă îmi era într-adevăr dat să îi ajut în continuare pe ceilalţi oameni. să i-o pasezi altcuiva. ca un fundal permanent al acesteia. Am trăit atunci o experienţă directă a Sursei. Nu alerga la frigider pentru a mânca ceva.

reformulez’ emoţiile. Ce idee revoluţionară! M-am întrebat atunci: „Şi dacă are dreptate? Ce s-ar întâmpla dacă. le-aş accepta pur şi simplu cu seninătate.simţi o emoţie puternică. Toate cărţile de autoperfecţionare ne învaţă să ne schimbăm gândurile negative. întotdeauna am mers pe această cale: nu am putut niciodată să accept sau să resping ceea ce spunea altcineva până când nu treceam personal prin experienţa directă a celor afirmate de el. Accept-o”. ce aveam de pierdut? De fapt. M-am decis să încerc. pe care trebuia la un moment dat să încerc să o rezolv. chiar dacă . Ştiam că am o problemă emoţională veche. NU TE MIŞCA. lăsându-mă să le simt plenar? Mă. Dacă nu le putem schimba. La urma urmelor. Simţeam tot timpul dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi oameni şi de a le sluji cu orice preţ. Instructoarea noastră ne spunea însă cu totul altceva: „Nu te mişca. astfel încât să evităm durerea. Întreb dacă aş descoperi într-adevăr starea de pace de care ne vorbeşte instructoarea chiar în centrul emoţiilor respective”. Fii prezent”. Toţi aceşti profesionişti ne învaţă să facem tot ce ne stă în puteri pentru a nu permite adevăratelor noastre emoţii să iasă la suprafaţa conştiinţei. las-o să se manifeste şi conştientizeaz-o. Îmi amintesc că m-am gândit atunci: „Ce idee radicală”. în loc să-mi. autorii respectivi ne spun să facem ceva la nivel fiziologic. Chiar şi medicii prescriu medicamente pentru domolirea emoţiilor foarte intense. înlocuindu-le cu gânduri pozitive.

De aceea. m-am gândit că aceasta era oportunitatea perfectă pentru a investiga mai îndeaproape cauza acestui tip de comportament. intenţionam să aplic metoda sugerată de instructoarea mea – să mă scufund în inima emoţiei pe care o simţeam şi să descopăr ce se ascunde acolo. Pur şi simplu. dar doream să încerc această tehnică. i-am spus că în lipsa lui voi încerca un experiment: mi-am propus să mă retrag timp de cinci zile în izolare şi în loc să aplic alte tehnici pe care Ie cunoşteam. De aceea. . De altfel.aveam apoi eu însămi probleme de sănătate. întrucât nu doream să fiu distrasă de la concentrarea mea. mai participasem şi altădată (şi eu şi el) la diferite retrageri spirituale în care se practica metoda tăcerii. Nu ştiam ce urma să se întâmple în continuare. acesta mi-a promis să mă ajute şi să nu-mi telefoneze. pentru a ţine seminarii într-o altă localitate timp de cinci zile. l-am rugat pe Don să nu mă sune în acest interval de timp. Înainte ca Don să plece. consumând alimente sau apelând la alte mijloace. să nu vorbim despre ea şi să nu o evităm privind la televizor. I-am explicat lui Don că instructoarea ne-a recomandat să nu fugim de emoţie. nu ştiam să spun „nu”. M-am gândit că această perioadă este ideală pentru a verifica teoria instructoarei mele. trebuie să ne scufundăm în ea şi să o privim în faţă. Pe scurt. aşa că acest lucru nu era ceva nou pentru Don. Don urma să plece din nou de acasă. Dimpotrivă.

întotdeauna le spun cursanţilor de la seminarele mele: Când plec de acasă pentru un week-end. criticându-mă singură: „Eşti ridicolă. îndreptându-mă către balcon. dar nu mi s-a părut una din despărţirile noastre obişnuite. I-am răspuns cu blândeţe: „Ce-i drept. nu a plecat decât pentru cinci zile… Revino-ţi!” Am încercat să mă adun şi m-am îndreptat către bucătărie ca să-mi fac o salată pentru prânz. Semnul părea să mă avertizeze că se va întâmpla ceva important! M-au trecut fiorii.La plecare. soţul meu mi-a spus: „îmi va fi dor de tine. Mi s-a părut mai degrabă un fel de adio trist. tu nu îţi încetezi niciodată creşterea interioară”. lăsându-mă părăsită pe o insulă. am simţit un nod în stomac. Brandon. nu ştiu niciodată la cine mă voi întoarce!’ Practic. atât de romantice de obicei. încercând să alung acel sentiment. Brandon! În fond. Ştii. Îmi vor lipsi cu siguranţă. „Ce prostie! Mi-am spus în sinea mea. Îmi plac atât de mult telefoanele tale nocturne. ca să-i fac semn cu mâna. În timp ce ieşea pe uşă. În timp ce închideam uşa. şi mi-am dat seama că în sinea lui îmi admira perseverenţa. „Nu. ca un fel de greaţă. nicio şansă!” Mi-a urat noroc. În timp ce o pregăteam. m-am întors în sufragerie. ca de obicei. îmi dădeam seama că o parte a . izolată şi incapabilă să mai iau legătura cu el. Când maşina lui s-a îndepărtat. nimeni nu poate spune că ne plictisim pe aici”. ca şi cum ar fi plecat într-o călătorie lungă peste ocean. Am încercat să alung din nou sentimentul. l-am sărutat în semn de rămas bun.

Don va lipsi în următoarele cinci zile. Am vrut apoi să dau volumul telefonului la minim. O parte a fiinţei mele ştia că aceasta nu este decât o tactică de evitare. având grijă ca toate rufele să fie spălate şi toate facturile plătite. dar ceva din . să dau câteva telefoane urgente prin care să-mi avertizez fiica şi prietenii că nu doresc să fiu deranjată în următoarele cinci zile. distrăgându-mi astfel atenţia de la presimţirea sumbră pe care o aveam. m-am gândit că ar trebui să mă pregătesc în vederea „marelui experiment” făcându-mi curăţenie prin casă. Te rugăm să laşi un mesaj după semnalul sonor”. simţind cum în regiunea stomacului mi se amplifică senzaţia de teamă. De-abia aşteptăm să vorbim cu tine.fiinţei mele încerca să mă ţină ocupată. făcându-mă să mă agit şi mai tare. Salata nu mi-a satisfăcut deloc papilele gustative. iar eu mă izolez într-o perioadă de retragere. pentru a prelungi astfel perioada de timp de dinainte de marea confruntare cu sentimentele mele. Am continuat să tai salata şi legumele. În timpul prânzului. Am început aşadar să îmi fac ordine prin casă. să am grijă ca nimic să nu-mi distragă atenţia în perioada care va urma. Mesajul mi s-a părut mie însămi extrem de categoric. ca şi cum mi-aş fi tăiat orice posibilitate de comunicare cu lumea exterioară. De aceea. după care am schimbat mesajul de pe robotul telefonului: „Bună! Ai sunat la Don şi Brandon. nu te vom putea suna înapoi decât luni. aşa. dar o altă parte considera că este mai bine.

De altfel. Nemaiavând altceva de făcut. adică să mă epuizez în totalitate lucrând săptămâni la rând. În timpul seminarelor ţinute de Tony nu obişnuiam să dorm decât câteva ore pe noapte. am devenit conştientă de faptul că o forţă interioară mă determina să le aduc servicii tuturor celor care intrau în viaţa mea. uneori zi şi noapte. acestea erau momentele în care mă simţeam cel mai bine – atunci când puteam să ajut pe cineva. pentru a-i ajută pe ceilalţi. Mă simţeam de parcă mintea mea ar fi încercat să mă inducă în eroare. Auzindu-mi propriul gând. tapiţat în culoarea piersicii. Am coborât din nou în sufragerie şi m-am decis să încep. . m-am amuzat eu însămi de dramatismul lui. am devenit din ce în ce mai conştientă de sentimentul de teamă profundă care se acumula în interiorul meu. Corpul meu nu părea însă să dea crezare cuvintelor mele. vreau cel puţin să le aud vocile”. M-am gândit: „Chiar dacă nu le voi putea vorbi. şi m-am gândit: „Şi acum. uitând complet de nevoile mele. Mi-am adus aminte cât de mult îmi plăceau aceste retrageri în trecut şi am încercat să mă conving singură că nici aceasta nu va diferi cu nimic de cele de dinainte. M-am aşezat aşadar pe fotoliul meu mare.interiorul meu m-a împiedicat. ce trebuie să fac?” În timp ce stăteam şi reflectam. moale. Acest lucru m-a făcut nu o dată să „mă ard”. dar eu nu o credeam. Sosise timpul să îmi privesc în faţă problema emoţională. Eram dispusă să îi ajut pe cei care apelau la mine la orice oră din zi şi din noapte.

Dar corpul meu simţea cu totul altceva: „Destul!!” – mia spus el. care m-a ţinut la pat zile la rând. dar depăşise de mult toate limitele. Au existat chiar nopţi în care m-am limitat să fac un duş. Am avut atunci convingerea că eforturile mele au fost pe deplin justificate. sau…”. devenind o nevoie obsesivă şi nesănătoasă pentru mine. Mi-am adus aminte de un incident care mi-a confirmat o dată în plus profunzimea acestei trăiri. în timpul căruia mi-am asumat atât de multe sarcini încât nu am putut dormi mai mult de 2-3 ore pe noapte. Toţi terapeuţii pe care i-am consultat mi-au spus exact acelaşi lucru: „Brandon. să îmi schimb hainele şi să mă întorc la muncă. dacă doreşti să te vindeci. De data aceasta va trebui să aştepţi. corpul meu mi-a transmis un semnal de alarmă de genul: „Trezeştete. după ce mă bucurasem de 12 ani la rând de o sănătate perfectă. La sfârşitul seminarului m-am simţit plenar împlinită din punct de vedere emoţional şi spiritual. Cu doi ani în urmă. Cum vrei să îi ajuţi pe ceilalţi dacă nu eşti în stare să te ajuţi mai întâi . să te odihneşti şi să te refaci. M-am îmbolnăvit atunci de o pneumonie severă. Mi se părea că întreaga mea identitate este asociată cu serviciul altruist.dând tot ce era mai bun în mine. contribuind din plin la schimbarea în bine a vieţilor participanţilor. Incidentul s-a produs după un seminar de 14 zile ţinut de Tony. tu ai reprimat epuizarea acumulată în celulele tale. Această nevoie de a-mi ajuta semenii nu era un lucru urât.

fără să ştiu de unde să încep. am început să învăţ cum să am mai multă grijă de mine şi cum să îmi creez o viaţă mai echilibrată. Ceea ce trebuia să descopăr era impulsul care mă mâna de la spate. mă simţeam ruşinată şi vinovată. Nu aveam un maestru care să îmi indice calea şi care să mă ajute de-a lungul ei. ca să mă ţină de mână. căci de ’ fiecare dată când îmi luam o vacanţă numai pentru mine. am înţeles că nu mă aflu acolo numai pentru a încerca să-mi rezolv o veche problemă emoţională. Dimpotrivă! Am continuat să aştept aşadar. serviciul a devenit pentru mine o nevoie. Eram în totalitate pe cont propriu. ci trebuia să mă confrunt cu una dintre cele mai mari provocări ale vieţii mele: examinarea propriei mele identităţi. o dependenţă şi o obsesie. Cu siguranţă. Nu aveam de gând să îmi mai . promiţându-mi să nu mă las distrasă de nimic de la acest proiect. Mă simţeam foarte singură. să nu dau şi să nu răspund la niciun telefon. ca şi cum aş fi greşit cu ceva. Am făcut un legământ în tăcere. Întreaga mea identitate era asociată cu imaginea nobilă şi altruistă pe care o aveam despre mine. corpul tău o va face în locul tău!” Am ascultat sfaturile lor şi am ajuns la concluzia că nu îmi pot permite să nu ţin cont de ele. Soţul meu nu era de faţă. Nu mi-a fost deloc uşor. şi mai ales ce anume se ascundea în esenţa lui. De aceea. Procesul nu mi se părea deloc minor. în timp ce stăteam în fotoliul meu de culoarea piersicii. încetul cu încetul. de-a lungul următorilor doi ani.pe tine însăţi? Dacă nu te vei opri singură. inocentă şi deschisă. De aceea.

să nu o evit. căci meditaţia m-a făcut să îmi privesc şi mai direct teama în faţă. Am rămas astfel strângând braţele fotoliului şi conştientizând întreaga energie a fricii. Nu te mişca. m-am decis să privesc în faţă această frică. m-am decis să încep marele experiment cu o meditaţie. Inima a început să-mi bată cu putere la gândul că nu voi mai răspunde la niciun telefon. De acea. am simţit cum mă scufund în interiorul meu. După circa cinci minute am început să transpir. m-am aşezat mai bine în fotoliu. Aşadar. Intâmpin-o cu bucurie”. Mâinile îmi transpirau abundent şi simţeam cum sudoarea mi se prelinge pe corp. Pentru a-mi calma mintea. Fără să vreau.tolerez această dependenţă. Pe măsură ce mă lăsam copleşită de senzaţia de teamă. oricât de tare m-ar copleşi. într-un fel de singurătate. dacă cineva avea nevoie de mine?! Mi-am amintit instantaneu de toţi oamenii din viaţa mea care ar fi putut avea nevoie de mine. Parcă toate moleculele camerei vibrau la unison cu această . ci să mă las în totalitate pătrunsă de ea. atunci cine sunt eu?” Am simţit o frică intensă că dacă nu voi mai avea pe nimeni căruia să îi fac un serviciu. voi rămâne absolut singură. mi-am pus întrebarea: „Dacă nu fac niciun serviciu nimănui. Nu mi-a fost însă deloc uşor. atât de adâncă încât parcă emana din întreaga cameră. m-am decis să nu mă mişc şi să îmi întâmpin frica cu toată deschiderea. cel puţin timp de cinci zile. Mi-am propus să fac exact ceea ce m-a învăţat instructoarea mea: „Priveşte-ţi în faţă emoţia. din scaune şi din pereţi. Pe scurt.

. Practic. am conştientizat-o complet şi m-am lăsat purtată în însăşi inima ei. Mi-am respectat însă legământul şi nu m-am mişcat din loc. De aceea. Am trăit senzaţia că: „Dacă nu mai am pe cine să ajut. La fel ca în cazul de dinainte. Tocmai când mi se părea că această disperare mă va sufoca de tot. am să mor. am simţit că mă scufund într-un strat încă şi mai profund al emoţiei. disperarea exista pretutindeni şi nu mă puteam ascunde de ea. Şi totuşi. Mi-am simţit corpul scăldat într-o transpiraţie rece şi inima cuprinsă de teroare. nu aveam unde să mă ascund de ea. nu mi-am imaginat nicio clipă cât de dureroasă poate fi această experienţă.singurătate. Dimpotrivă. Nu am mai experimentat niciodată până atunci o singurătate atât de profundă. ce rost mai are să trăiesc? De ce să mai îmi dau osteneala?” Mi-am dorit atunci să renunţ la toate şi să mor. a unei găuri negre în care nu exista absolut nimic. mă simţeam pe marginea unui abis fără fund. nu m-am mişcat din loc! După o vreme. încă şi mai profund. M-am gândit că dacă o să intru în acea gaură neagră. dublată de o asemenea neajutorare şi lipsă de speranţă. am întâmpinat această singurătate cu braţele deschise. Am simţit astfel o disperare cum nu mi-aş fi imaginat vreodată că este posibil să simt. am început să mă scufund din această singurătate într-un alt strat al emoţiei. Practic. Nu am trăit niciodată în viaţă o durere atât de copleşitoare.

Nu mai doream să continui. convinsă că dincolo de ea nu se ascunde decât moartea – sau cel puţin moartea acelei Brandon pe care o cunosc. După o vreme. conştiinţa mea a continuat să se dilate şi m-a cuprins o pace indescriptibilă. Pe de altă parte. această teroare intensă m-a epuizat. În tot acest timp. De data aceasta. Pacea emana de pretutindeni. în mintea mea a apărut întrebarea: „Ce s-ar întâmpla dacă nu aş mai putea părăsi niciodată acest loc. am continuat să nu mă mişc (conform legământului făcut). Pur şi simplu nu eram dispusă să mă confrunt cu ceea ce se ascundea în acel vid de nepătruns. Practic. Dintr-o dată. dacă aş fi blocată pentru totdeauna în el?” În acel moment s-a întâmplat ceva: voinţa mea a cedat şi eu m-am abandonat în totalitate. Teroarea pe care o simţeam era copleşitoare. fără să simt nici cel mai mic obstacol. Şi totuşi. a trecut timpul. Lacrimile îmi curgeau abundent pe obraji şi strângeam puternic braţele fotoliului. Am rămas astfel. nu mai ştiam ce să fac! Şi astfel. M-am aruncat în prăpastie… Am simţit că mă prăbuşesc şi am continuat astfel să cad la nesfârşit. Era . întreaga cameră vibra la unison cu această frecvenţă a păcii. încremenită pe marginea prăpastiei. fiind dublată de o mare iubire.Am încremenit. Nu doream să intru în acea hrubă care m-ar fi anihilat. orice ar fi spus instructoarea mea. În cele din urmă. eram incapabilă să mă arunc în prăpastia fără fund. am devenit rigidă şi am – început să opun rezistenţă.

ci însăşi esenţa mea. mă prăbuşisem în propriul meu suflet. şi din acel moment nu m-au mai părăsit nicio clipă. Această iubire şi această libertate au existat dintotdeauna în mine. ca şi cum aş fi inclus în mine întregul univers şi întreaga viaţă. În interiorul oricărei . Asta înseamnă „Acasă”. Păsările fac cercuri mari pe cer. Mi-am adus aminte de cuvintele marelui poet sufit Kabir: Calea iubirii nu este Un argument subtil. Iar acesta este nesfârşit. Tot ce exista în cameră părea să vibreze la unison cu această pace strălucitoare. Practic. eternă şi atemporală. Acesta este singurul adevăr autentic. Lucrurile s-au petrecut exact aşa cum ne-a învăţat instructoarea noastră spirituală. respectiv a minţii sale gânditoare. Acum ştiu cine sunt.acea iubire care reprezintă însăşi sursa vieţii. un dans al moleculelor şi al spaţiilor dintre acestea. aveam sentimentul profund că această pace nu reprezintă o stare trecătoare şi că nu îmi este exterioară. Nu este o stare trecătoare. şi căzând. Eu eram ea. Cum reuşesc să zboare? Ele cad. Mă simţeam nelimitată. Mi-am dat seama că sunt conştiinţă pură. Am înţeles atunci că aceasta trebuie să fie „pacea care depăşeşte puterea de înţelegere a omului”. Capătă aripi. libertate absolută şi iubire nelimitată. Simultan. bucurându-se de libertatea lor. Poarta care conduce către ea este devastarea.

noi venim pe lume ca un diamant perfect pur. Eu nu am făcut altceva decât să decojesc aceste straturi succesive. care ne împiedică apoi să îi mai sesizăm strălucirea. Şi totuşi. de o perfecţiune absolută şi de o frumuseţe indescriptibilă. ci Pacea supremă. iar acesta s-a dovedit a fi un diamant impecabil. Şi nu orice pace. În mod spontan. dar în decursul vieţii îl acoperim cu „noroiul” nostru emoţional. atunci când ne prezentăm în faţa lumii. Am descoperit astfel în centrul fiinţei mele o strălucire pe care niciun cuvânt uman nu ar putea-o descrie vreodată. ci o experienţă directă. Experienţa mi-a reamintit de povestea pe care am relatat-o la începutul cărţii. În realitate. cu un strat strălucitor de poleială. împiedicândumă să îmi cunosc adevăratul sine. această strălucire falsă nu reprezintă altceva decât un strat de poleială deasupra unui munte de noroi. după care ne minunăm că nimeni nu ne crede! . până când am ajuns la miezul meu. cu singura diferenţă că de data aceasta nu a mai fost o simplă metaforă reuşită. sufletul meu. noi acoperim acest noroi.emoţii se află starea cea mai profundă de pace. Când devenim adulţi. am reuşit să îmi transcend straturile emoţionale care mă limitau. Aceste straturi au devenit în timp nişte văluri groase. astfel încât să părem cât mai prezentabili în ochii lumii exterioare. Am auzit de multe ori legenda care spune că atunci când ne naştem. cu P mare. care m-au împiedicat să mai intru în contact cu sinele meu. noi spunem: „Acesta sunt eu”.

Din păcate. Nicio emoţie nu mă va mai putea face să uit de el. nicio experienţă a vieţii nu îi va mai putea întuneca strălucirea şi nicio critică nu îl va mai putea păta. am înţeles că întreaga lume străluceşte în aceeaşi lumină pură ca şi mine. Acest diamant reprezintă esenţa mea. la fel cum este şi a ta. a unei crize. . căci însăşi natura sa îl face să fie pur şi intangibil în faţa dramelor exterioare ale vieţii. a unei cărţi pe care o citim. identificându-se din nou cu straturile exterioare artificiale. realizare pe care nimeni nu mi-o va mai putea lua vreodată. printr-un act de graţie. foarte mulţi oameni care trăiesc această experienţă ajung în scurt timp să o uite sau să o ignore. într-o bună zi. dar sub diferitele ei straturi succesive descoperim din nou diamantul pur care a existat acolo dintotdeauna. am înţeles în profunzime această legendă. Pentru prima oară în viaţă. noi reuşim să străpungem această suprafaţă falsstrălucitoare. strălucind mai puternic ca niciodată. Odată cu această experienţă. a unei boli sau a unui alt dar pe care ni-l face viaţa. Am reuşit să trec de straturile de noroi şi am descoperit spontan diamantul cel pur din inima mea. şi a tuturor celorlalţi oameni.Dacă suntem extrem de norocoşi. în urma unui seminar la care participăm. La început ni se pare că ne prăbuşim într-o prăpastie plină cu noroi. Ne dăm astfel seama că noi am fost întotdeauna una cu acest diamant. chiar dacă ne-am petrecut întreaga viaţă crezând că suntem una cu straturile succesive de noroi care îl acoperă.

aprobarea şi admiraţia celor din jur prin serviciile mele. ajutându-i pe toţi şi încercând să dăruiesc întotdeauna tot ce este mai bun în mine. ci doar trăite. m-am trezit că mă regăsesc tot timpul în această stare de existenţă lipsită de efort. ci se integrau în mod firesc în existenţa mea. ci pur şi simplu pentru că mi se părea natural să le fac. mi-am putut vedea liniştită şi împăcată de treburile mele zilnice.Am continuat să rămân în tăcere de-a lungul celor cinci zile. ba chiar şi a sănătăţii mele. nu am mai simţit nevoia să ridic telefonul la prima cerere de ajutor care se înregistra pe robotul meu. conştientizate. chiar dacă acest lucru însemna sacrificarea propriilor mele dorinţe şi scopuri personale. ele nu mai reprezentau un efort. Astfel scufundată în propria mea iubire. fără să mai simt nevoia de dinainte de ami suna prietenii şi clienţii pentru a le oferi ajutorul meu. Dintr-odată. Nu mă mai simţeam obligată să fac ceva pentru a-i ajuta cu orice preţ pe . pentru ca să descopăr în final că această iubire şi această preţuire pe care le-am căutat cu atâta disperare au existat dintotdeauna în mine însămi! Ele nu pot fi obţinute. De ce aş mai fi căutat iubirea în ceilalţi. Dintr-odată. nu pentru că acestea îmi ofereau ceva sau îmi demonstrau că sunt o persoană bună. după ce am realizat că această iubire sunt chiar eu? Ce ironie! Mi-am petrecut întreaga viaţă încercând să câştig iubirea. Nu mai simţeam nevoia să îi slujesc pe ceilalţi pentru a primi în schimb iubirea şi aprecierea lor. După acea experienţă profundă.

Mi se părea mult mai reconfortant să le dăruiesc eu lor. Dacă eram nevoită să cer vreodată autorul altcuiva sau dacă aveam nevoie de sprijin emoţional. crcându-mi o întreagă identitate în jurul acestui concept de serviciu. ci că trebuie să fiu suficient de puternică pentru a înţelege că nu pot face totul de una singură. La ora actuală sunt în sfârşit capabilă să recunosc că am eu însămi nevoie de ajutor şi că nu deţin toate răspunsurile. care oferea. Spre uimirea mea. la fel ca şi restul vieţii. că am eu însămi nevoie de ajutor şi că . În prezenţa adevăratei iubiri nu contează dacă dăruieşti sau primeşti.cei din jur. care avea grijă de ceilalţi. ci mai degrabă de acţiune executată în prezenţa iubirii. Serviciul a devenit dintr-odată un aspect natural al vieţii mele. Serviciul se naşte din fluxul iubirii. căci totul curge în acelaşi flux natural. În trecut eu am fost întotdeauna cea care dăruia. care este la fel de frumos indiferent de direcţia în care curge. întrucât reprezintă expresia naturală a iubirii dinlăuntrul meu. Sunt în sfârşit dispusă să admit că nu trebuie să par puternică în faţa celor dragi prin acţiunile mele. am descoperit că este la fel de uşor să primeşti iubirea ca şi să o dăruieşti. Îmi era greu chiar şi să accept cadourile materiale pe care mi le făceau din când în când cei dragi. aprecierea şi aprobarea lor. nici măcar nu mai poţi vorbi de dăruire sau de primire. mă simţeam întotdeauna profund ruşinată. A fost o adevărată revelaţie pentru mine. Ca să fiu şi mai precisă. pentru simplul motiv că nu mai simţeam dorinţa să obţin în schimb iubirea.

de la sine. corpul ştie automat ce trebuie să facă şi cum să se repare singur? Cum să-i ajut pe oameni să înveţe să aibă ÎNCREDERE şi să treacă de la acţiune la fiinţă? Am înţeles o dată în plus că nu mi-am asumat deloc o sarcină uşoară. după încheierea acestor experienţe.Ie sunt profund recunoscătoare celor din jur atunci când îmi oferă sprijinul lor. adică intrarea în contact cu adevărul. fără ca ei să „intervină” în vreun fel? Cum i-aş putea învăţa pe oameni că procesul de vindecare depinde exclusiv de sufletul lor. ştiam că mi s-a oferit cheia care permite „căderea în vid”. şi că odată vindecate vechile tipare. iar acestea continuă să îmi parvină zilnic. Am găsit cheia care permite experienţa directă şi susţinută a inteligenţei . după revelarea amintirilor stocate la nivel celular. cum să îi ajut să aibă încredere că organismul lor se poate vindeca în mod natural. amintiri şi convingeri. nu de mintea sau de acţiunile lor fizice. Un singur lucru nu m-a ajutat să înţeleg experimentul: cum să îl traduc într-o metodă simplă. Pe de altă parte. în urma acestui experiment unic am învăţat foarte multe lecţii. cum să îi ajut să le rezolve şi să îşi vindece problemele rămase atâta vreme nerezolvate? Cum să îi ajut să pună astfel capăt experienţelor dureroase prin care au trecut? În sfârşit. astfel încât şi ceilalţi oameni să poată parcurge această călătorie a descoperirii de sine. cum să îi ajut să îşi reveleze amintirile stocate în celule? Mai mult. a tăcerii vaste a sufletului lor. pas cu pas. Aşadar. iar după descoperirea acestei iubiri nesfârşite.

ca şi cum aceasta s-a afla pe pilot automat. care au făcut numeroase meditaţii şi introspecţii şi care s-au tratat ani de zile prin cele mai variate terapii. 13 Am început prin a mă ruga ca oamenii care se simt blocaţi din cauza unei probleme emoţionale să fie ghidaţi către mine. fiind dispuşi să facă tot ce era necesar în acest scop. miam propus să îi atrag către mine pe toţi cei care. care mi-a controlat literalmente viaţa.infinite a Sursei. Pe scurt. Până la recenta mea experienţă. îşi doreau cu adevărat să se elibereze. întrucât au încercat totul pentru a-şi vindeca problema emoţională. au participat la tot felul de seminare. am reuşit să mă eliberez. m-am decis să încerc să aflu răspunsul la această întrebare. aşa cum am folosit-o eu. Mi-am stabilit în mod clar intenţia de a lucra cu acei oameni care simt că nu mai au nicio speranţă. Pe scurt. Prin scufundarea în interiorul acestor straturi emoţionale succesive. oameni care au încercat tot ce le-a stat în puteri. eu am fost complet „captivată” de nevoia de a-i ajuta pe ceilalţi. De aceea. oameni care. continuând să fie consumaţi de vechea lor problemă. dar care nu au obţinut rezultatele scontate. la fel ca şi mine. la fel ca şi mine. Întrebarea care se punea acum era dacă această cheie va putea fi folosită inclusiv de ceilalţi oameni. Ştiam foarte bine că nu există om care să nu fie prins în capcana unor probleme emoţionale de o .

născută chiar din experienţele mele recente. decojind straturile emoţiilor lor şi revelându-şi pacea şi iubirea care se află în centrul fiinţei lor. De-a lungul conversaţiei. M-am gândit la câteva dintre cele mai comune: mânia. Există nenumărate emoţii negative şi cu toţii le-am experimentat într-un moment sau altul al existenţei noastre. durerea provocată de pierderea unei persoane dragi. singurătatea. Nancy. I-am răspuns că eram deschisă în faţa acestei idei. Dat fiind că nu încercasem acest proces cu altcineva în afara mea. Doream să abordez o tematică nouă. disperarea. supărarea. absenţa preţuirii de sine. aceasta mi-a sugerat să ţinem îm-preună seminarii. anxietatea. sentimentul de a fi abandonat. mi-am propus să încep cu membrii familiei mele şi cu prietenii cei mai apropiaţi. gelozia. Pe de altă parte. aşa cum am făcut eu. dar că nu mai eram interesată de subiectele şi temele pe care le-am abordat în trecut. tristeţea. frustrarea. Chiar a doua zi am primit un telefon de la buna mea prietenă. etc. furia. care m-au condus la o mare transformare interioară. Ştiam că acestea sunt capcanele emoţionale în care cădem cu toţii şi m-am gândit că dacă ceilalţi oameni s-ar scufunda în straturile succesive ale emoţiilor lor. M-am întrebat fără să vreau ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar face acest lucru. teama de pierderea unei persoane dragi. sentimentul de inferioritate sau de nevrednicie. teama de eşec sau de critici. trădarea. care transcende durerea şi suferinţa. depresia. nu- . sensibilitatea faţă de critici. ’ ei şi-ar putea descoperi adevăratul lor sine.natură sau alta.

tu vei avea un ghid care să te călăuzească în cazul în care te vei confrunta cu aspecte care te vor înspăimânta prea tare. Nancy a fost de acord şi mi-a răspuns că de-abia aşteaptă să începem şi să se confrunte în sfârşit cu problema care o măcina de atâta timp.mi era foarte limpede ce anume doresc să predau. ce-ar fi să încercăm împreună recentul proces prin care am trecut eu. mi-am imaginat că dacă . Ronald. dureroasă şi intensă. Eu nu îmi mai doresc altceva decât să mă ocup de lucrul la nivelul sufletului. indicându-le ce au de făcut pentru a-şi urma propria călătorie. Deşi călătoria prin care am trecut eu a fost lungă. Nancy a făcut aluzie la anumite probleme emoţionale pe care le avea împreună cu soţul ei. pentru a vedea unde ne conduce? Spre deosebire de mine. care le-ar putea fi de mare folos celorlalţi oameni. Nancy. În acest fel. dacă eşti şi tu”. Nu-ţi pot garanta anticipat că va funcţiona. ne-am propus să ne întâlnim chiar a doua zi dimineaţa. De aceea. dar mi-am propus să am încredere în înţelepciunea născută în mine de-a lungul anilor de lucru cu sinele. i-am spus: „Ascultă. De aceea. Singurul lucru pe care îl ştiam clar era că am trecut recent printr-o călătorie spirituală ieşită din comun. vei putea avansa mai rapid decât am făcut-o eu la vremea mea. dar cel puţin sunt dispusă să încercăm. Ceva mai târziu în decursul conversaţiei noastre. pentru că nu am mai făcut acest lucru cu altcineva. După ce am pus receptorul în furcă. mam gândit că probabil voi avea nevoie de întreaga mea cunoaştere în domeniul NLP-ului.

Probabil că voi descoperi anumite instrumente lingvistice cu ajutorul cărora să o ajut pe Nancy să treacă mai uşor şi mai rapid prin straturile succesive ale emoţiei sale decât s-au petrecut lucrurile în cazul meu. Indiferent ce şi-ar fi spus pentru a scăpa de această stare neplăcută.înţelegi principiul care stă la baza ei. Nu dorea decât să afle de unde i-a apărut această emoţie şi să se elibereze de ea. Ştia că era o emoţie iraţională şi că nu avea nicio bază reală. de fiecare dată pe neaşteptate. aşa că nu ştia de unde i-a apărut de data aceasta. Am asigurat-o că eram fericită să o ajut atât cât mă pricepeam. măcinând-o. Peste toate. dar m-am simţit obligată să o . Neam aşezat amândouă pe covorul moale din dormitorul ei şi am întrebat-o dacă este de acord să începem printr-o rugăciune în care să cerem să fim ghidate. dar nu se putea împiedica să o simtă. Era măritată de puţin timp şi se temea că dacă nu va renunţa la această gelozie. care s-a amplificat în ea. A doua zi. dat fiind că era prima oară când încercam acest proces cu altcineva. o parte din ea refuza să accepte. m-a asigurat că nu acesta era felul ei obişnuit de a fi. şi-ar putea pierde soţul. m-am întâlnit cu Nancy acasă la ea. lucrurile devin mult mai simple. s-a simţit profund afectată de o furie generată de gelozie. Până atunci nu mai experimentase o astfel de gelozie. Mi-a răspuns că înainte de toate se simte profund mişcată de dorinţa mea de a o ajuta. iar furia continua să apară din când în când. Recent. Mi-a mai spus că era atât de disperată încât era dispusă să încerce absolut orice tehnică.

Nancy ştia foarte bine cât de mult am lucrat în trecut în domeniul terapeutic şi ca lider de seminar. m-am eliberat în mod spontan de nevoia mea obsesivă de a le fi de folos celorlalţi oameni urmând cuvintele unei instructoare spirituale. Pe scurt. Personal. Am vorbit mai demult şi cu soţul ei. nicio problemă”. ne-am aşezat împreună şi am început să ne rugăm. dincolo de care nu ştia ce se putea întâmpla. care m-a rugat să fac tot ce ştiu ca să o ajut. Haide să începem”.avertizez din nou că nu îi puteam oferi niciun fel de garanţii. De aceea. aşa că mi-a spus: „Brandon. sunt sincer deschisă să încerc orice crezi tu că mi-ar putea fi de folos. tu ai întotdeauna un efect incredibil de profund asupra vieţii celor din jurul tău. permiţându-i să iasă la suprafaţa conştiinţei sale. Am rugat-o pe Nancy să îşi conştientizeze şi să îşi simtă plenar gelozia. mi-a răspuns ea pe un ton ironic. „Până aici. Am întrebat-o unde îşi . Când emoţia a erupt însă din străfunduri. Aşadar. m-am rugat în mod particular pentru eliberarea deplină a lui Nancy. dar eram dornică să facem o încercare. nici că va putea obţine exact aceleaşi rezultate ca şi mine. întrucât nu mai ştia ce să facă în faţa izbucnirilor ei iraţionale. faţa i s-a înroşit puternic. Entuziasmul şi deschiderea ei interioară erau emoţionante. Nu eram sigură că ea va putea urma exact acelaşi proces. Am început aşadar exerciţiul. îmi doream să îi ajut pe amândoi. În ultima vreme devenise din ce în ce mai tăcut şi se temea că a ajuns la limita puterilor. aşa că m-am simţit inspirată. Personal.

ci de furie oarbă!” „Nicio problemă! Accept-o şi simte-o până la ultima ei consecinţă”. I-am reamintit să îşi experimenteze plenar trăirile şi să nu le respingă deloc.simte cel mai puternic gelozia. iar corpul a început să îi tremure. la nivel corporal?” am întrebat-o. Îmi puteam da seama că sentimentul era foarte intens. Parcă o vedeam scufundându-se în adâncurile emoţiei sale. în plexul solar”. Faţa ei a devenit şi mai roşie. A început să plângă deschis. Văzând că îşi acceptă plenar starea. corpul lui Nancy devenea din ce în ce mai tensionat. „Unde simţi această durere. „Aici. mi-a spus ea. „Dincolo de ea se află numai durere”. către nivelul următor. aşa că am întrebat-o rapid ce se ascundea sub el sau dincolo de el. sau dincolo de ea. Pe neaşteptate. nu este o stare de mânie. Mi-a spus: „De fapt. am continuat să o întreb cu blândeţe: „Ce se ascunde dincolo de această emoţie?” Nancy s-a scufundat din nou pe nivelul următor: „Abandonare”. Pe măsură ce furia se acumula în ea. Nancy s-a scufundat pe următorul nivel emoţional. la nivelul corpului. cu ochii în lacrimi. . cel al mâniei. Mi-a indicat cu mâna zona pieptului. „Întreabă-te acum ce se ascunde sub această stare de furie oarbă. Încearcă să te scufunzi şi mai mult în interiorul acestei stări”.

Tocmai mă pregăteam să mă asigur că se va întoarce la emoţia pură. Sora mea s-a îndepărtat. gâfâind: „La naiba! Acum m-am scufundat într-o stare cum nu am mai . A urmat apoi o pauză lungă.Înainte de a o putea întreba în ce parte a corpului simte această senzaţie. neştiind dacă nu cumva este vorba de o simplă deturnare a atenţiei sale de către mintea ei. Faţa lui Nancy a căpătat o expresie copilărească şi inocentă. i-am răspuns eu. gândindu-mă: „Vom discuta despre aceste chestiuni mai târziu. rămâi la emoţia pură a abandonării… Ce se ascunde dincolo de aceasta?” Dintr-odată. iar eu mam simţit complet abandonată. conştientizează plenar această stare. când Nancy mi-a spus: „Văd o amintire de la vârsta de opt ani. Până atunci. după care i-am spus: „Am notat. Mă jucam pe plajă împreună cu sora mea şi cu cea mai bună prietenă a mea. Acum trebuie să continue să îşi decojească straturile succesive ale emoţiei”. Fii prezentă în mijlocul ei”. Ştiam că este esenţial să rămână la nivelul emoţiei pure. de pierdută”. m-a întrebat: „Putem vorbi?” „Desigur”. Mi-am notat ce mi-a spus. iam spus eu. „Atunci. Nancy» mi-a spus. fără să îşi deturneze atenţia de la ele şi fără să le evite. de copil rătăcit de părinţii săi. Până acum s-a descurcat de minune. Ne vom ocupa mai târziu de această amintire. iar faţa ei a devenit din ce în ce mai palidă. fiind prezentă şi conştientizându-şi plenar sentimentele. postura ei s-a schimbat vizibil: „Mă simt atât de singură. ca şi cum mi-ar fi fost furată toată iubirea şi prietenia din viaţă”. jucându-se cu prietena mea.

I-am simţit starea de panică. aşa că m-am rugat să o pot linişti îndeajuns de mult pentru a o convinge să se scufunde în ea. aproape sufocându-se de râs. Mi-a răspuns: „Nu pot. mi-a răspuns ea. a unui fel de vid…”. „Este în regulă să-ţi fie frică. i-am spus cu blândeţe: „Aruncă-te în această prăpastie”.trăit vreodată. De acea. Sper că va avea curajul să sară”. după care respiraţia ei s-a oprit pentru o clipă. spune-mi. „Mă simt . A început literalmente să strălucească. a ajuns şi ea aici. . Simt o stare de fericire pură”. transmiţându-mi-se şi mie. M-am gândit în sinea mea: „O. cât de bine cunosc acest loc! Aşadar. „Grozav! Acum. sincer curioasă. în timp ce pe faţă îi înfloreşte un zâmbet. „Perfect! Simte plenar această stare”. ce se ascunde dincolo de acest râs?” „Mă simt de parcă aş fi copil. „De fapt. „Ce se ascunde dincolo de această fericire?” i „BUCURIE!” Emoţia ei devenise de-a dreptul contagioasă. după care am observat cum se i relaxează. Parcă m-aş afla în faţa unei găuri negre. Lasă-te să cazi lin în această stare de vid”. de ce mă temeam?” „Unde simţi această stare?” „La nivelul abdomenului. dar de fapt pretutindeni în corp”. „Îmi vine să râd!” mi-a răspuns ea. Nancy a început să tremure din toate încheieturile. începând cu adevărat să râdă. Îmi vine să mă joc. „Ce simţi?” am întrebat-o. Mi-e frică”. Pentru mine a fost o mare încercare.

Întregul proces a durat numai 15 minute. de parcă aceasta ar exista pretutindeni”. Am continuat să stăm astfel împreună o vreme. şi totuşi Nancy trăia experienţa profundă a sinelui ei real. . Perfect… Acum relaxează-te în această stare. De aceea. ci doar un interval de timp de ordinul minutelor! „Perfect. a continuat ea. i-am răspuns eu. am continuat să o întreb: „Ce se ascunde dincolo de această bucurie?” Dintr-odată. A reuşit! Şi-a realizat propriul sine. care nu poate fi descrisă în cuvinte! Şi peste toate. Ceva în interiorul meu mă avertiza că Nancy nu a ajuns încă la capătul călătoriei sale. Sunt una cu eternitatea… Sunt pretutindeni… Sunt una cu totul… Simt una cu Dumnezeu… Sunt o stare de beatitudine… Nu există cuvinte care să descrie această stare. „Mă simt eternă. corpul lui Nancy a încremenit. i-am spus. bucurându-ne la unison de frumuseţea indescriptibilă a adevărului nostru lăuntric. în cazul ei procesul nu a durat ore în şir. propria conştiinţă nemărginită. căci ai ajuns unde trebuie”. Eram uimită la culme. ca şi cum aş fi trecut împreună cu ea prin straturile succesive ale emoţiei sale. a esenţei sale. iar eu am simţit o prezenţă sacră şi plină de pace care umplea întregul spaţiu al camerei. simţeam şi eu aceeaşi pace imensă. „Ştiu. Pe faţă îi puteam citi o stare de pace profundă şi de veneraţie. Brandon”.de parcă aş iradia bucurie. Stând alături de ea. nu există cuvinte”. Într-adevăr.

el nu reprezintă încă imaginea de ansamblu a realităţii. transmiţându-se amintirii care i-a apărut în minte? Nevenindu-mi altă idee. Tot ce trebuie să fac este să îmi focalizez atenţia asupra ei. ce trebuie să fac? M-am întrebat. Când Nancy a început să vorbească. „Dacă această stare de pace. i-am spus lui Nancy să se adreseze din perspectiva acestei stări de pace diferitelor nivele emoţionale prin care a trecut. astfel încât Nancy să aibă acces la înţelepciunea care se naşte în mod natural din ea?” Deşi experienţa sinelui său era una profundă. În cazul meu. ştiam că nu era suficientă. mi-am pus creionul jos. ce i-ar spune?” am. iar ea va apărea instantaneu”. Cum puteam face ca înţelepciunea născută din această stare nesfârşită de pace să se adreseze diferitelor straturi emoţionale prin care a trecut Nancy. Cum pot să transform această stare profundă într-un proces de vindecare. Nancy trebuia să îşi prelucreze amintirea care i-a venit spontan în minte în timpul procesului. Mi-a spus: „Eu sunt bucurie! Bucuria este de-a pururi esenţa mea. Deşi sinele nostru etern şi nelimitat este într-adevăr imens. de eternitate. ci pentru că am descoperit problema care stătea la baza ei şi am rezolvat-o pentru totdeauna. . întrebat-o eu. ar avea ceva de spus stratului anterior. de iubire. tumoarea a dispărut nu pentru că aveam acces la sufletul meu.„Şi acum. punând astfel capăt întregii poveşti. cel al bucuriei. uluită de înţelepciunea care emana din ea.

durerea ei anterioară s-a dizolvat în imensa energie şi pace care umpleau întreaga cameră. M-am limitat să stau smerită lângă ea. Am continuat astfel. Reamintindu-mi de experienţa mea cu Surja. strat după strat. Sunt convinsă că amintirea din copilărie nu i-a apărut deloc întâmplător pe acest nivel.Nu am mai auzit-o niciodată până atunci pe Nancy vorbind în cuvinte atât de simple şi de expresive. lăsând înţelepciunea ei primordială să se adreseze tuturor nivelelor sale emoţionale. ceea ce a spus a fost atât de inspirat încât mi-au dat lacrimile. dar chiar dizolvă durerea de pe nivelele emoţionale respective. Era ca şi cum cuvintele care îi ieşeau lui Nancy pe gură reprezentau exact antidoturile perfecte pentru durerea pe care a experimentat-o ea. şi din nou. Se pare că acesta ar fi cel mai potrivit moment pentru a o rezolva. am rugat-o pe Nancy să îşi imagineze un foc de tabără . M-am gândit în sinea mea: „Se pare că sufletul ei ştie precis şi perfect cum să deruleze acest proces. văzând că adevărul nu numai că descrie în cuvinte pline de înţelepciune ce trebuie făcut. Când Nancy a ajuns din nou la stratul abandonării. Când a terminat de vorbit. Era ca şi cum adevărul însuşi ar fi vorbit prin ea. am constatat o dată în plus că acela era nivelul pe care i-a apărut amintirea din copilărie. I-am pus aceeaşi întrebare pentru stratul emoţional următor. conducând-o pe Nancy prin acelaşi proces prin care am trecut eu atunci când mi-am vindecat tumoarea”.

doreşte să îi spună că o iubeşte foarte mult. Am pus-o apoi sa discute cu cei din jurul focului. eliberându-se astfel de ea. sau dacă mai avea ceva de împărtăşit surorii sale. ea a exprimat o durere nerostită pe care a păstrat-o ani de zile în subconştientul ei. Ea a ascultat apoi ce aveau de spus sora şi prietena ei. Am întrebat-o din nou dacă se simte pe deplin împlinită. Nancy a rămas astfel cât se poate de surprinsă să audă că intenţia surorii sale nu a fost în niciun caz să-i fure prietena cea mai bună. Sora lui Nancy şi-a cerut sincer iertare pentru durerea pe care i-a cauzat-o prin acţiunile sale. Când micuţa Nancy le-a spus surorii sale şi celei mai bune prietene a ei cât de rănita s-a simţit atunci când au abandonat-o. am întrebat-o pe Nancy dacă se simţea pe deplin împăcată. Când fetele şi-au spus ce aveau de spus şi chestiunea părea rezolvată.în jurul căruia stau aşezate toate personajele din amintirea ei. ci doar s-au jucat. cele două fete nu şi-au propus să se ascundă de ea. Procesul prin care a trecut Nancy nu a fost foarte diferit de al meu. De fapt. care i-au explicat ce s-a întâmplat atunci din perspectiva lor. Mi-a răspuns că doreşte să îi mulţumească acesteia şi că deşi au avut de-a lungul anilor numeroase neînţelegeri. I-am sugerat de asemenea să vizualizeze în jurul focului şi un mentor în care are o încredere desăvârşită şi în a cărui prezenţă se simte în siguranţă. rugându-i să îi explice de ce s-au comportat atunci aşa cum au făcut-o. dacă a spus tot ce avea de spus şi dacă a ascultat tot ce era de ascultat. . uitând de ea.

fără să fie capabilă să se stabilizeze. noi nu reuşim sa ne rezolvăm problema sau să ne învăţăm lecţia. pornind de la o singură convingere interioară greşită.Mi-a răspuns simplu: „Da”. „Hm. cu oameni diferiţi şi în conjuncturi diferite. numai jucătorii diferă! Şi totuşi. Întotdeauna mă uimeşte să constat cum repetăm noi aceleaşi scenarii. după care le împachetează din nou . Ea se simte trădată de Ronald. am întrebat-o pe Nancy dacă era dispusă să îşi ierte în totalitate sora. Când şi-a iertat în sfârşit sora pentru trădarea pe care a ţinut-o ascunsă în ea atâţia ani la rând (chiar dacă această trădare nu s-a petrecut în realitate. Mi-a răspuns sinceră: „Da”. ci continuăm să reiterăm la infinit acelaşi tipar negativ! Am o prietenă care mi s-a plâns odată că trece de la o relaţie la alta. ci doar în mintea ei). toate tiparele negative şi tot bagajul emoţional. soţul ei. ochii lui Nancy s-au umplut de lacrimi. şi simte o furie şi o gelozie inexplicabilă pentru ceva ce nu s-a petrecut niciodată”. din străfundurile inimii. La următoarea relaţie. Mi-a spus că se simte de parcă şi-ar împacheta într-o valiză toate vechile obişnuinţe. Amintindu-mi cât de importantă a fost iertarea în procesul meu de vindecare. este uimitor cât de similar este acest proces cu ceea ce se întâmplă acum în viaţa ei. m-am gândit fără să vreau. părăsind apoi relaţia. ea îşi deschide valiza şi scoate din ea aceleaşi vechi emoţii şi tipare. Jocul ’ este acelaşi.

peste şase luni. ea va avea un motiv real. pentru a ne asigura că procesul de prelucrare este integrat). . Durerea provocată de falsa abandonare din copilărie nu mi s-a părut deloc diferită de furia pe care o simţea din cauza aşa-zisei trădări a lui Ronald. Când a terminat. M-am gândit în sinea mea: „Cu toţii facem la fel. În acest fel. nu imaginar. am rugat-o pe Nancy să îşi lase din nou înţelepciunea interioară să se adreseze celorlalte nivele emoţionale. peste un an. lucrul de care se temea cel mai tare avea să se întâmple cu siguranţă. Şi tot aşa. şi aşa mai departe. După ce procesul de prelucrare a amintirii s-a încheiat. pentru a vizualiza cum se va descurca în momentele respective cu vechea ei problemă a abandonării geloziei. iar gelozia ei iraţională avea să-l determine pe soţul ei să o abandoneze cu adevărat. apoi peste o săptămână. mai întâi peste o zi. de a se simţi abandonată. am practicat ceea ce în NLP se numeşte „integrarea în viitor” (un instrument de verificare prin alte mijloace decât cele ale minţii conştiente. la infinit… A adăugat că a obosit să nu-şi înveţe lecţiile şi să repete din nou şi din nou aceleaşi greşeli. Nancy mi-a reamintit de această prietenă. peste o * lună. lăsând energia păcii să dizolve orice durere reziduală. nu primim un manual de instrucţiuni pentru a şti cum să procedăm în astfel de cazuri”. I-am cerut lui Nancy să privească în viitor. Păcat că atunci când ne naştem.şi trece la o nouă relaţie. Dacă nu avea să se trezească în curând.

ce trebuie să spui. iar cinci ani mai târziu era pur şi simplu „uluită” de înţelepciunea şi libertatea la care ajunsese. şi aşa mai departe”. i-am spus: „Lasă acum înţelepciunea ta din viitor să îţi dea un sfat pentru momentul prezent. iar ea a început să scrie. şi nu numai despre relaţia mea cu Ronald. Nu numai că . cum să te comporţi.Când a privit ce se va întâmpla a doua zi. iar după ce a terminat. Când Nancy şi-a deschis ochii. problema nu o mai preocupa aproape deloc. mi-a spus cu un chicotit sfios: „Se pare că eul meu din viitor are foarte multe lucruri să îmi spună. Zece ani mai târziu mi-a spus că se simţea uşoară. mi-a spus că se simte încă şi mai împăcată. gândindu-mă din nou: „Parcă i-ar vorbi însăşi înţelepciunea eternă. Mi-a înmânat apoi scrisoarea şi m-a întrebat: „Ce părere ai?” Am citit-o. Un an mai târziu se simţea perfect fericită şi liberă. emanând lumină şi bucurie. dar încă mai trebuie să îşi reamintească din când în când de vechiul ei tipar. prin care acesta îţi oferă un sfat referitor la ce ai de făcut. să gândeşti. i-am dat o foaie de hârtie. iar şase luni mai târziu nici nu mai putea fi vorba de gelozie. Scrie o scrisoare adresată ţie de eul tău din viitor. Nancy mi-a spus că se simte mult mai senină. O lună mai târziu. dar şi în multe alte privinţe”. O săptămână mai târziu. ce fel de relaţie trebuie să cultivi împreună cu Ronald. Gândindu-mă că eul ei din viitor părea destul de înţelept. A scris o vreme. ca şi cum problema nu ar mai deranja-o atât de tare. dar că va trebui să aibă totuşi grijă să nu îşi imagineze că soţul ei o înşeală pe la spate.

j „Interesant. mi-a spus Nancy două luni mai târziu. dar a reuşit inclusiv să pătrundă în inima geloziei sale şi să îi rezolve la acest nivel cauza. Deci este perfect posibil să ajungi la inima unei probleme. aceasta mi-a spus că problema geloziei nu o mai obsedează deloc. mi-am propus să o sun din nou peste două luni. care o făceau să îşi piardă complet controlul. adică la . dar când s-a adresat adevăratei probleme. dar este şi extrem de practică”. ea şi-a rezolvat pentru totdeauna problema geloziei. de gelozia a dispărut complet din conştiinţa mea”. Brandon. m-am gândit eu. ca să-şi reamintească astfel cât mai frecvent de diferitele angajamente pe care şi le-a luat. care nu a mai i deranjat-o niciodată!. Am fost încântată.este foarte profundă. I-am mulţumit pentru că mi-a împărtăşit scrisoarea şi i-am sugerat să o lipească pe oglinda de la baie. De aceea. nu mi-am amintit nici măcar o dată de fosta mea gelozie. Cât de extraordinar a fost acest prim experiment! Nancy nu numai că a reuşit să îşi reveleze principiul pe care îl căutăm cu toţii de-a lungul întregii noastre vieţi: iubirea şi pacea din centrul fiinţei noastre. când am discutat din nou cu Nancy. ca să mă asigur că aşa stau lucrurile. Am alte probleme pe care trebuie să le rezolv în prezent. înainte simţea stări de furie iraţională generate de gelozie. respectiv teama de abandonare. Trei zile mai târziu. „Crede-mă. înmagazinată în adâncurile subconştientului său. dar nu mam simţit încă perfect convinsă.

Eram ferm hotărâtă să îi ajut pe oameni să se scufunde dincolo de problemele de suprafaţă care îi măcinau. Slavă cerului că am fost ghidată corect. efectul ei dispare rapid. iar eu nu ar fi trebuit să trec prin tot ce am trecut. eliberându-se chiar ÎNAINTE de declanşarea bolii? Ce s-ar întâmpla dacă ne-am adresa singuri atât de necesarele «apeluri la trezire». 14 Aşa mi-am început activitatea de consultanţă terapeutică pe baza noilor principii. astfel încât corpul meu să se poată vindeca în mod natural. Poate că m-aş fi putut elibera înainte de apariţia tiparului care a condus la degenerarea celulelor mele.incidentele care au declanşat-o. sub forma unei tumori. Dacă reuşeşti să rezolvi cauza centrală a problemei. până în . vindecându-se. că am putut descoperi astfel amintirile din trecut care au declanşat tumoarea şi că m-am eliberat de ele. nici nu am avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a descoperi care era cauza centrală care stătea la baza ei şi care era stocată în celulele sale. Ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar putea face acest lucru. eu am primit un „apel de urgenţă la trezire”. Peste toate. astfel încât corpul nostru să nu mai fie nevoit să facă acest lucru în locul nostru?” Spre deosebire de Nancy. dacă toţi ar putea ajunge la cauza centrală a durerii lor. Ce bine ar fi fost dacă mi-aş fi oferit singură acest „apel la trezire” ceva mai devreme! Poate că atunci tumoarea nu ar mai fi apărut deloc.

oricât de mult ar încerca. Foarte puţini sunt însă oamenii care ştiu cum să ajungă la adevărata cauză a problemelor lor. cauza ascunsă continuă să acţioneze din străfundurile subconştientului lor. şi ştiam că era absolut esenţial ca transformarea să se producă la nivelul sufletului. am început să lucrez mai întâi cu prietenii mei cei mai apropiaţi şi cu membrii familiei mele. fie pretinzând că nu există sau încercând să se convingă singuri că dacă vor repeta anumite afirmaţii pozitive. Ştiam foarte bine că gelozia şi abandonarea nu erau singurele probleme emoţionale care ne pot afecta. Am lucrat astfel cu orice persoană apropiată care era deschisă către revelarea propriului sine şi care îşi dorea cu sinceritate să se elibereze de o problemă emoţională care continua să o macine. fără presiuni profesionale. care se ascunde în spatele durerii pe care o simt. Ei îşi abordează problema numai din perspectiva ei de la suprafaţă. fie ignorând-o. descoperind cu uimire rănile sufleteşti vechi care stăteau la baza durerii lor actuale. lucrurile se vor rezolva de la sine. Între timp. Cu toţii avem probleme care ajung uneori să ne controleze în totalitate.centrul adevăratei cauze emoţionale care stătea la baza acestora. Am lucrat împreună cu aceşti oameni pentru eliberarea . indiferent ce ar fi făcut până atunci pentru a o rezolva. iar ei se întreabă de ce nu reuşesc să scape de problemă. Absolut toţi cei cu care am lucrat au reuşit să treacă cu succes dincolo de straturile succesive ale emoţiilor lor. Pentru ca procesul să se poată derula de la sine.

De îndată ce l-am scos la imprimantă. ajutându-mă astfel să îmi creez o imagine mai limpede a întregului proces. Don mi-a spus: „Este impresionant. Te deranjează dacă o voi aplica şi eu în consultaţiile mele particulare?” . care este o expertă în domeniul calculatoarelor. După ce l-a citit. care poate fi folosit de oricine pentru a se scufunda în straturile şale emoţionale din ce în ce mai profunde. Am creat de asemenea un alt scenariu. despre care ştiam că este nu doar un expert în domeniu. teamă. pentru a-i ajuta pe oameni să îşi descopere şi să îşi rezolve problemele emoţionale. am putut observa apariţia unui tipar din ce în ce mai clar. De-a lungul lunilor care au trecut. Acesta include o discuţie în jurul focului cu persoanele implicate în incidentul de altădată. Nu am exclus nici scrisoarea scrisă de eul „din viitor” şi adresată eului lor prezent. care mi-a permis să creez un scenariu foarte simplu. dar şi că are o natură relativ critică şi sceptică. pierderea unor persoane dragi. Scenariul presupune o anumită grafică. un proces complet de iertare şi unul de „integrare în viitor” care să le permită oamenilor să vadă din perspectiva prezentă cum se vor schimba lucrurile în viitor. vinovăţie. mi-a creat un întreg program de calculator. aşa că Nancy. furie etc. cu ajutorul focului de tabără. i l-am înmânat lui Don.de tot felul de probleme. rusine. Brandon. de la gelozie la resentimente. Bănuiesc că este una dintre cele mai profunde şi mai importante tehnici care se aplică la ora actuală în domeniul vindecării minţii şi corpului.

dar şi sintaxa şi conţinutul lor. ci şi pe alte nivele.„Nu”. În timp ce stăteam împreună pe canapeaua din sufrageria noastră. nu doar la nivel fizic. am simţit că una dintre cele mai importante piese ale puzzleului pe care încercam să îl dezleg de atâta vreme a ajuns în sfârşit la locul ei. A adăugat: „Ai muncit luni la rând şi se vede. care putea fi folosit într-o manieră cât se poate de pragmatică pentru a-i ajuta pe oameni să îşi parcurgă propria lor călătorie spirituală şi emoţională. Tumoarea a fost pentru mine un dar nepreţuit. nu doar în ceea ce priveşte cuvintele alese. i-am răspuns eu. este şi cât se poate de pragmatic”. iar eu răsfoiam zecile de pagini ale primei schiţe a „Procesului Călătoriei Emoţionale”. I-am spus cât de recunoscătoare mă simţeam pentru tumoarea pe care mi-a oferit-o viaţa şi la ce libertate profundă ma condus „apelul ei la trezire”. dar Don părea sincer impresionat. uimită şi şocată de răspunsul lui. I-am povestit lui Don viziunea mea legată de „Procesul Călătoriei Emoţionale”. pe care doream să îl transmit şi altora. Ţineam în mâini un instrument „viu”. aşa că m-am rugat ca şi ceilalţi oameni să recunoască imensa înţelepciune care există înlăuntrul lor. M-am simţit flatată şi m-am gândit că munca asiduă pe care am depus-o în ultimele câteva luni începea într-adevăr să dea rezultate. lăsându-se inspiraţi de ea să îşi . Eu mă aşteptasem mai degrabă să fie critic şi să îmi caute nod în papură. Scenariul tău nu este doar remarcabil.

Această afirmaţie mi se pare cu deosebire adevărată în cazul procesului de vindecare. blocaje şi boli. I-am spus de asemenea lui Don că ceea ce îmi doream cel mai mult era să lucrez cu oameni care aveau probleme fizice. iar rezultatele pe care le-au obţinut au reflectat de fiecare dată măreţia lor interioară. precum şi uimirea pe care mi-o producea de fiecare dată succesul pe care l-am obţinut cu fiecare în parte. ci şi să se vindece la nivel fizic. de dornici să reuşească. În urma experienţei pe care am trăit-o cu tumoarea mea. şi că îmi doream cu ardoare să îi ajut nu doar să se elibereze la nivel emoţional. Este suficient ca noi să facem un mic efort pentru ca ea să facă tot restul. am putut vedea cu ochii mei cât de puternică este metoda de revelare şi de descoperire a amintirilor ’ stocate în interiorul celulelor. aceasta va face o mie de paşi către tine”.parcurgă propria călătorie spirituală şi fizică a descoperirii de sine. Toţi cei cu care am lucrat au fost incredibil de deschişi. care stau . Am auzit odată un maestru spiritual spunând: „Dacă faci un singur pas către Graţie. de curajoşi. Înţelepciunea corpului de-abia aşteaptă să ne ajute să ne eliberăm de vechile noastre probleme. Dorinţa sufletului de a ajuta corpul să se elibereze de problemele emoţionale stocate în celulele sale ani la rând nu înceta să mă uimească. I-am mai spus lui Don cât de mişcată m-am simţit în ultimele luni şi cât de privilegiată mă simţeam pentru că mi s-a permis să îi ajut pe alţi oameni să îşi descopere propriul sine real.

dar şi la nivel emoţional. spunându-i că nu este niciodată prea târziu pentru a învăţa ceva nou şi că el unul s-a convins că omul se . Don a plecat la New York pentru a ţine unul din seminarele sale din seria Robbins Research. nu credea în proverbul: „Câinele bătrân nu mai învaţă trucuri noi”. În timpul vizitei la New York.la baza bolii. m-am rugat din nou în tăcere să încep să atrag către mine oameni care se confruntau cu probleme fizice şi care doreau să lucreze la nivelul sufletului. De fapt. Era dispusă să încerce orice metodă care ar fi putut-o ajuta să se vindece. mi se pare că acestea stau foarte bine acolo unde sunt!” Auzise de la o prietenă că eu am reuşit să îmi vindec o tumoare mai mare ca a ei şi se întreba dacă Don îi putea da un sfat. I-a spus că fusese diagnosticată cu o tumoare uterină de mărimea unui grepfrut şi deşi avea peste 60 de ani. o femeie pe nume Ruth l-a sunat şi l-a întrebat dacă o poate ajuta. De aceea. Soţul meu a încurajat-o cu căldură să încerce. Ştiam că ea trebuie să fie valabilă pentru toţi oamenii. 15 A doua zi. faptul că am trecut de vârsta la care pot avea copii nu înseamnă în niciun caz că doresc să-mi fie extirpate organele genitale. în condiţiile în care era programată pentru operaţia chirurgicală peste o lună. Aveam convingerea că această experienţă nu avea cum să fie strict personală. Ruth i-a spus lui Don: „Ştii. Medicii îi spuseseră că singura ei opţiune era operaţia chirurgicală şi extirparea completă a uterului.

dar ştii cum sunt medicii…”.poate vindeca singur. nu-i aşa?” „Da”. cu un puternic accent new-yorkez. „Înseamnă că este o tumoare benignă (necanceroasă). Rugăciunea mi-a fost astfel ascultată. „Bine. Don a uitat să mă sune pentru a mă avertiza că i-a dat femeii numărul meu de telefon. nu este. Deja începeam să atrag către mine oameni cu probleme fizice. la numai o zi după ce am făcut-o. aşa că atunci când aceasta m-a sunat. Am întrebat-o atunci dacă este dispusă să amâne următoarea consultaţie medicală cu şase săptămâni. iar ea mi-a răspuns că medicii consideră că este de tip fibroid. . „Înseamnă că nu este niciun pericol dacă amâni operaţia”. dornici să întreprindă „Călătoria”. I-am spus că îi admir curajul şi deschiderea interioară. el o va ajuta atât cât îi va sta în putinţă. am fost încântată să vorbesc cu ea. După ce va auzi povestea direct de la sursă. mi-a răspuns ea. dar nu ai puteao amâna? Mie mi-a luat şase săptămâni pentru a mă vindeca în totalitate şi nu aş dori să urgentăm mai mult lucrurile”. I-a sugerat să mă sune şi să vorbească direct cu mine. Oricum. Am întrebat-o ce tip de tumoare are. „Ştiu că nu îţi cer un lucru minor. şi i-am precizat că vindecarea la nivel celular este indiscutabil posibilă. m-a luat prin surprindere. „Nu. dar sunt programată pentru operaţie peste o lună”.

dar am asigurat-o că nu avea nimic altceva de pierdut decât vechile ei tipare limitate şi amintiri traumatice stocate în interiorul celulelor sale. În cazul cel mai rău.Femeia a ezitat. considerând cazul ei mai degrabă de rutină decât o urgenţă. Din fericire. . I-am explicat limpede. S-a dovedit că medicii nu i-au făcut rticiun fel de probleme. nu o consider decât o sumă de cuvinte. Am vorbit la telefon circa 45 de minute. dar se pare că nu am reuşit s-o conving pe deplin. ar fi pierdut două ore din viaţa ei şi ar fi amânat o operaţie care. am început să-i relatez propria mea poveste. oricum. încă de la prima mea frază. dar întrucâtva sceptică. De aceea. Am recunoscut că ea era prima. care îi va transmite procesul fizic pe care l-am creat în urma vindecării mele. Dacă nu ştiu din experienţă directă că o afirmaţie este adevărată. Ruth s-a decis să îşi amâne operaţia cu două luni şi a stabilit o întrevedere cu Don. că vindecarea se poate produce într-un interval de timp atât de scurt. Şi eu procedez la fel. ar fi putut scăpa de tumoare. nu o puteam învinovăţi. iar la sfârşitul conversaţiei mi s-a părut recunoscătoare. nu era urgentă. sugerându-i în final să se programeze la o consultaţie cu soţul meu. Ruth m-a întrebat dacă am mai încercat acest proces cu o altă persoană care avea o tumoare. La urma urmelor. se va elibera emoţional de cauza care a stat la baza tumorii sale şi va învăţa lecţia pe care trebuia să i-o predea aceasta. În cazul cel mai fericit. În cel mai rău caz.

mă asiguram că cea care lua deciziile nu era mintea lor conştientă. După ce mi s-a părut suficient de încrezător că va reuşi să se descurce cu aceasta. către Sursa lor. procesul le cerea acestora să pătrundă mental într-o capsulă magică ce îi putea transporta în orice parte a corpului lor. Tot ce trebuiau să facă era să lase capsula să îi conducă acolo unde doreau. Capsula era ghidată de înţelepciunea corpului lor. Am folosit în textul meu un limbaj uşor accesibil pentru minţile celor care nu erau foarte preocupaţi de conştiinţa de sine şi am creat o „Călătorie Fizică” ce îi putea ghida limpede pe aceştia. tu eşti cel care aplică pentru prima dată procesul fizic. aşa că nu trebuiau să facă niciun efort personal şi nu trebuiau să se gândească la ceva anume. În acest fel. nu eu. i-am spus: „Curios.Don m-a sunat în seara zilei următoare şi m-a rugat: „Spune-mi din nou cum te-ai scufundat în interiorul tumorii şi cum ai scos la suprafaţă amintirile stocate în ea”. ci geniul lor interior. Tocmai terminasem noua versiune scrisă a procesului prin care am trecut în urma şedinţei de masaj. Încă şi mai interesant mi se pare faptul că îl vei aplica în cazul unei femei care are o tumoare în interiorul uterului!” . Ei îşi puteau accesa şi prelucra amintirile celulare în locurile alese de inteligenţa lor corporală. În esenţă. I-am descris în detaliu lui Don noua sintaxă a Călătoriei Fizice şi i-am dat câteva sugestii specifice pentru cazul lui Ruth. printr-o serie de paşi concreţi.

Don m-a sunat şi mi-a spus: „în mod surprinzător. ci procesul! Din fericire. „Foarte bine. ci doar o cantitate mică de lichid pe care au drenat-o cu un ac… M-am gândit să vă comunic acest lucru. numai ca să fie sigură că a înţeles totul corect”. Mi-a spus că mai doreşte o consultaţie. Brandon”. Trei zile mai târziu. aşa că nu am putut asculta mesajul pe care ni l-a lăsat pe robotul telefonic. ci de inteligenţa infinită din organismul ei. nu are nimic altceva de pierdut decât vechile amintiri emoţionale”.„Da. Sună-mă după ce ai terminat. Aşa cum iam spus şi eu. I-am păcălit de data asta. Medicii nu mi-au mai găsit nicio tumoare. Femeia are multă deschidere pentru o bătrână de peste 60 de ani şi a acceptat să încerce procesul. a mers foarte bine. cei doi s-au întâlnit încă o dată. nici de Ruth. spunea mesajul. „Ei bine. ne-am convins deja de acest lucru. „Oricum. m-am dus în sfârşit la consultaţie. nu persoana contează. dar să nu uităm că are peste 60 de ani şi că nu dispune de cunoaşterea şi de înţelegerea ta. Voi doi nu veţi fi decât nişte simpli participanţi la acest proces. Când ne-am întors acasă. Fundaţia Robbins Research ne-a trimis pe mine şi pe Don în Australia pentru a ţine seminare. Vreau să ştiu cum a mers”. Şi astfel. Nu am mai auzit nimic de la Ruth timp de trei luni. Procesul de vindecare nu va depinde nici de tine. m-am simţit emoţionată recunoscând accentul new-yorkez înregistrat pe robotul telefonului nostru. nu?” . Nu are cum să îi strice. ce ziceţi.

la ei acasă. Altfel spus. mai precis şi mai „prietenos” (mai uşor de înţeles). Ţara mi s-a părut extrem de tânără. practic eu eram aceea care îi ghida de-a lungul procesului. În acest fel. ei nu mai trebuiau să se ducă la un terapeut profesionist. le dădeam oamenilor „peşti”. În Australia am petrecut o perioadă realmente minunată.Vocea ei avea o intonaţie amuzată şi oarecum detaşată. scenariul devenea mai limpede. Cât timp am stat acolo. iar entuziasmul şi deschiderea interioară a locuitorilor săi m-au impresionat plăcut. aşa că nu puteam spune că l-ar fi învăţat ei înşişi. Australienii sunt nişte oameni extrem de primitori şi de amabili. 16 În timp ce ne pregăteam pentru excursia noastră în Australia. Deşi rezultatele pe care le-au obţinut clienţii mei au fost mai mult decât impresionante. De aceea. Trecuseră 21 de luni de la boala mea şi până atunci nu lucrasem decât în şedinţe individuale. în caz că voi avea nevoie de el. ţinând cont de tot ce am învăţat în urma lucrului cu alţi oameni. am continuat să lucrez la rafinarea „Procesului Călătoriei Emoţionale”. dar nu îi învăţam să pescuiască. . mi-am dat seama că aceşti oameni sunt cei mai potriviţi pentru a învăţa despre „Procesul Călătoriei Emoţionale”. De fiecare dată când lucram cu cineva. m-am decis să îl iau cu mine în Australia. M-am gândit adeseori că ar fi mult mai eficient dacă i-aş învăţa pe oameni cum să aplice singuri acest proces. ci puteau aplica procesul de unii singuri.

să aplice iertarea şi să uite astfel pentru totdeauna de vechile lor dureri. „Decât să stea şi să se uite la televizor în fiecare seară. făcând ce ştie ea mai bine. să îşi rezolve problemele emoţionale. mai bine ar opta pentru a lucra din . Dacă ar fi învăţat să aplice singuri acest proces. Nu era absolut necesar ca eu să fie prezentă în persoană în timpul călătoriei lor vindecătoare. Noi nu ar trebui să încetăm nicio clipă procesul de transformare interioară. adică vindecându-le trupul. procesul nu este altceva decât o Călătorie! Nu este un plasture pe care să-l aplici undeva. m-am întrebat în sinea mea. Toţi oamenii au foarte multe probleme emoţionale de rezolvat. să descopere astfel tăcerea sinelui lor. uitând apoi de el.La urma urmelor. astfel încât să dispună de un instrument cu ajutorul căruia să îşi poată rezolva din mers orice problemă care apare în viaţa lor. „Nu ar fi minunat dacă oamenii ar avea la dispoziţie un scenariu cu care să lucreze şi pe care să îl poată împărtăşi celor dragi?”. ci ar trebui să conştientizăm din ce în ce mai plenar diamantul pur care există în centrul fiinţei noastre. eliberându-ne treptat de tot mai multe straturi limitatoare care ne împiedică să ne identificăm cu el. era de preferat ca ei să îşi decojească singuri propriile straturi emoţionale. Dimpotrivă. natura şiar fi urmat apoi cursul. M-am gândit de asemenea cât de minunat ar fi dacă i-aş putea învăţa pe oameni cum să aplice împreună „Procesul Călătoriei Emoţionale”. iar dorinţa mea sinceră este ca ei să continue să aplice procesul pentru soluţionarea lor.

trăindu-şi apoi viaţa ca o expresie a sinelui lor real. Am adăugat că nu doream să invit la seminarul meu oameni interesaţi doar să înveţe o nouă tehnică. aşa că am fost nevoită să insist din nou: „Procesul pe care doresc să vi-l predau este adresat celor care . Nu era un număr foarte mare de oameni.când în când cu ei înşişi în vederea unei transformări interioare profunde. În urma acestor gânduri. Nu aveam decât 16 locuri libere şi doream ca acestea să fie ocupate de oameni care îşi doreau cu ardoare să se elibereze de o problemă care i-a măcinat ani la rând. de un tipar mental sau de o boală fizică de care nu au reuşit să scape până atunci. Casa acestora este suficient de încăpătoare şi în ea puteau intra cu uşurinţă 16 persoane. întrucât mă aflam eu însămi la început. m-am decis să ţin serile un mic seminar acasă la bunii mei prieteni. într-o libertate deplină”. Într-o seară de duminică la sfârşitul seminarului ţinut de Don. oricât de mult ar fi încercat şi la oricâte seminare şi cursuri ar fi participat. dar nici nu aveam nevoie de mai mult. Le-am povestit pe scurt participanţilor propria mea experienţă şi le-am spus că nu doresc să vină decât acei oameni care aspiră sincer să se elibereze de o problemă emoţională care îi apasă. am lansat o invitaţie publică pentru noul meu seminar. Numărul lor depăşea cu mult posibilităţile mele. Jumătate din cei aflaţi în sală şi-au ridicat mâinile. oricâtă terapie ar fi făcut. Catherine şi Peter.

oferindu-şi imensa expertiză pentru acest prim seminar. supravegheate de patru oameni. îi rog să vină în salonul alăturat doar pe cei care sunt pregătiţi să facă o astfel de muncă profundă pentru a pune o dată pentru totdeauna capăt unei poveşti neplăcute din viaţa lor". Mi s-a părut uşor de gestionat: eram un instructor la fiecare două cupluri care lucrau. Don se afla şi el lângă mine.aspiră sincer către eliberare. Nu mi-am imaginat niciodată cât de mare este dorinţa profundă a oamenilor de a-şi cunoaşte adevăratul sine şi de a se elibera de vechile cătuşe emoţionale care i-au ţinut înlănţuiţi. De aceea. Doream ca . aşa că puteam răspunde imediat atunci când cineva avea o nelămurire sau avea de pus o întrebare. Tocmai terminasem de predat „Procesul Călătoriei Emoţionale” unui cuplu de prieteni apropiaţi din Australia. adică să se confrunte direct cu vechile lor amintiri şi tipare emoţionale de care s-au temut sau s-au ferit până acum. m-am simţit groaznic că trebuie să îi refuz. El se adresează exclusiv celor care doresc să privească tigrul în ochi. Privind expresiile dezamăgite ale celor care nu au apucat locuri. Aşadar. şi nu celor care doresc să afle ceva nou dintr-o simplă curiozitate. împiedicându-i să se bucure de fericirea care reprezintă esenţa fiinţei lor. aveam opt cupluri care aplicau procesul. aşa că i-am rugat să mă ajute şi să îi asiste pe cei care aplicau pentru prima dată în viaţă noua Călătorie. Locurile disponibile s-au ocupat imediat.

Întreaga cameră părea scufundată în tăcere. Este suficient ca o singură persoană să se scufunde în această stare de tăcere profundă. Ai fi putut auzi chiar şi căderea unui ac. După ce ne-am strâns cu toţii. pentru ca toţi ceilalţi prezenţi să „intuiască” această stare. M-am trezit în scurt timp în starea de pace profundă care a devenit o constantă în viaţa mea din ultimele luni. Spre surpriza mea. Nimeni nu se mişca. Am simţit cum conştiinţa mea se dilată şi umple nu doar spaţiul din cameră. Mintea mea a devenit extrem de liniştită şi s-a eliberat complet de gânduri. dar şi foarte multă nervozitate. După câteva minute. ne-am deschis ochii. dar în aer plutea o luciditate aparte. Mi-am dat atunci seama că această tăcere era contagioasă. în care mintea nu mai gândeşte. Mi s-a părut că ne scăldăm cu toţii într-un ocean de iubire. Toată lumea şi-a închis ochii şi am făcut împreună o meditaţie în tăcere. la nesfârşit. toţi cei 16 invitaţi au sosit mai devreme sau la timp. am simţit în aer o stare de nerăbdare şi de anticipare. Am citit odată un text . I-am rugat pe cei prezenţi să facem o scurtă meditaţie pentru a ne linişti energiile şi pentru a ne ancora în momentul prezent. ancorândune din ce în ce mai profund în prezenţa atotputernică a Sursei. cuprinzând totul în sine. care reflecta energia acumulată în cameră. ci se extinde mult dincolo de acesta.toţi cei prezenţi să ştie că se aflau într-un mediu sigur şi că erau întru totul sprijiniţi. iar eu m-am pregătit să iau cuvântul.

Ei bine. Yeats. care descrie perfect acest lucru: „Noi ne putem linişti mintea astfel încât aceasta să devină ca apa unui lac. Le-am povestit cum. iar sang înseamnă „în compania”. De-a lungul anilor. continuam să simt starea de pace în care ne scăldam cu toţii. am ajuns în prezenţa extraordinară a iubirii şi am înţeles că aceasta reprezintă esenţa propriului meu suflet. adică în prezenţa acestuia sau în stare de comuniune cu el. trăind pentru o clipă o viaţă mai intensă şi mai limpede. Sat înseamnă „adevăr”. în care ceilalţi oameni îşi pot privi chipul reflectat. le-am povestit participanţilor despre propria mea călătorie vindecătoare. datorită liniştii noastre”. dincolo de care se află un vid teribil şi aparent negru. Nu am uitat să le vorbesc participanţilor inclusiv despre procesul de decojire a straturilor emoţionale. . am auzit foarte des un cuvânt sanscrit folosit frecvent pentru a descrie acest fenomen: satsang. într-o astfel de stare colectivă ne aflam în această seară cu toţii: în prezenţa adevărului. în timp ce eu nu eram decât un simplu participant exterior la acest proces. În timp ce le povesteam. starea de satsang. după ce am trecut de acest „prag”. După meditaţie. Satsang înseamnă aşadar „în compania adevărului”. şi cum mi-am dat atunci seama că această inteligenţă lăuntrică era responsabilă pentru orice proces de vindecare. Le-am împărtăşit uimirea şi veneraţia pe care le-am simţit atunci când m-am trezit în prezenţa înţelepciunii mele interioare. Satsang.minunat scris de W. B.

Ian avea o frustrare care îl măcina de mult. eliberându-ne astfel pentru totdeauna de ea.Am continuat spunându-le că am căpătat convingerea că toţi oamenii îşi pot cunoaşte sinele real. Ian a consimţit imediat. până la nivelul corpului fizic. aşa că ne-am decis să începem cu aceasta. pentru a ajunge la inima unei probleme emoţionale. după care se reflectă de-a lungul straturilor emoţionale succesive care îmbracă acest suflet. căpătând astfel acces la înţelepciunea lor interioară care emană în mod natural din sursa lor. descoperind astfel cine suntem cu adevărat. înţelepciunea ei ne poate conduce pas cu pas către descoperirea amintirilor emoţionale îngropate în celulele corpului nostru. am privit adânc în ochii lor şi m-am simţit încurajată de faptul că toţi păreau să înţeleagă ce le spuneam. Ian. ci mai degrabă o călătorie de revelare a propriului suflet. Le-am povestit participanţilor de convingerea mea că adevărata vindecare începe întotdeauna pe nivelul sufletului. L-am întrebat apoi pe unul dintre prietenii mei. Am accentuat faptul că metoda pe care le-o propuneam nu era un proces de „prevalenţă a minţii asupra materiei”. . Odată ce intrăm în contact cu esenţa noastră. noi trebuie să ajungem mai întâi de toate la inima propriei noastre fiinţe. Numai în acest fel putem ajunge noi la cauza ultimă a problemei cu care ne confruntăm. fapt pentru care i-am fost recunoscătoare. al conştiinţei pure. dacă doreşte să facă o demonstraţie pe viu a procesului Călătoriei. De aceea. cu mult entuziasm. În timp ce le vorbeam oamenilor.

frustrat şi neputincios că nu îşi poate comunica dorinţa de a fi ajutat. Când a ajuns în faţa găurii negre. după care i-a fost uşor să îi ierte. Ian arăta strălucitor şi părea la fel de deschis ca un copil mic. De-a lungul procesului. Ian era englez. Când s-a aruncat însă în ea şi a experimentat starea de pace profundă. Când procesul s-a încheiat. el le-a putut transmite în sfârşit părinţilor săi ce a simţit în acel moment. pe care el o numea vid. Foarte mulţi dintre cei prezenţi lăcrimau vizibil. toţi cei prezenţi păreau să participe împreună cu el la călătoria pe care o făcea. Ian a ajuns la un strat al neajutorării şi a început să plângă. şi-a amintit şi el un incident din copilărie. La un moment dat. faţa lui s-a luminat gradat şi a început să emane o mare fericire. şi deci avea o fire uşor rezervată. Am observat atunci că ochii multora dintre participanţi s-au umplut de lacrimi. Am privit în jur. În finalul exerciţiului. la care se adăuga o mare deschidere . Camera s-a umplut cu o atmosferă palpabilă de gingăşie şi de compasiune. i-am fost cu atât mai recunoscătoare pentru deschiderea lui emoţională şi pentru dorinţa lui de a parcurge toate straturile emoţiei sale în public. Cu toţii se simţeau incredibil de mişcaţi în faţa transformării profunde la care au asistat într-un timp atât de scurt. Pe măsură ce Ian se scufunda din ce în ce mai mult în adâncurile emoţiei sale. în jurul focului de tabără. De aceea.Deşi ne aflam în Australia. când s-a simţit abandonat. Ian a manifestat o anumită rezistenţă.

oare nu facem cu toţii la fel? Chiar când suntem pe punctul de a ne elibera. Abia a reuşit să se mobilizeze şi să vină la acest seminar. nu-mi venea să cred văzând cât de profunde erau experienţele lor şi de câte amintiri emoţionale neplăcute s-au eliberat ei. de la terapia psihiatrică la medicamente şi la seminare. Am notat acest lucru şi m-am gândit în sinea mea: „Hm. Cu toţii ne temem de necunoscut şi suntem dispuşi să îl evităm cu orice preţ. Momentul era perfect pentru a le sugera oamenilor să îşi ia fiecare exemplarul din scenariu. dar nimic nu a funcţionat. ea o evita şi se întorcea de unde a plecat. Înainte de începerea procesului. să se împartă pe perechi şi să îşi înceapă propria călătorie. . ne blocăm şi ne întoarcem la vechile noastre obişnuinţe. supraveghind ce făceau. de câte ori ajungea în faţa găurii negre. am discutat cu ea şi femeia mi-a spus că aceasta ar putea fi ultima ei şansă de vindecare.interioară. O singură femeie părea să aibă dificultăţi în a se scufunda în straturile succesive ale emoţiei sale. În acest fel. În timp ce mă plimbam prin cele două camere ale casei în care erau adunaţi invitaţii. chiar cu riscul de a nu ne elibera niciodată de vechile noastre suferinţe”. Până atunci a încercat absolut totul. ceva din interiorul nostru ne opreşte. Femeia de care vorbesc era diagnosticată cu o depresie cronică şi era atât de afectată încât fusese pensionată medical în ultimii şase ani. Chiar şi pentru a se da jos din pat dimineaţa trebuia să se lupte cu ea însăşi.

Cât de terorizată am fost atunci! Am simţit instantaneu o compasiune profundă pentru femeia din faţa mea. la dezolare. Tot timpul procedezi aşa?” „O. după care ajungi în faţa acestei găuri negre şi te blochezi. dar ştiam că pentru a se elibera de vechiul ei tipar emoţional. la fel ca în toate celelalte încercări pe care le-a făcut de-a lungul ultimilor şase ani. Nu-i de mirare că refuză să se arunce în gaura neagră. într-adevăr. în care acesta a descris straturile emoţionale prin care a trecut femeia. la disperare. pe care îl cunosc foarte bine.Vocea ei era complet stinsă. Când am ajuns în dreptul ei. i-am spus cu o voce blândă. dar fermă: „Nu recunoşti acest tipar? Tu treci de la depresie la lipsa de speranţă. De aceea. Scenariul este clasic. Pur şi simplu nu se putea hotărî să se arunce în gaura neagră. apoi la neajutorare. Acest ciclu este un prieten vechi. descrie perfect tiparul depresiei. aruncându-se în ea. motiv pentru care te simţi furioasă şi frustrată. ca şi cum ar fi stabilit dinainte că va da greş şi de această dată. Când am citit notiţele partenerului ei. va trebui să îşi adune curajul şi să se confrunte cu gaura neagră. De fapt. făcuse deja trei „întoarceri”. m-am gândit: „Hm. este singurul lucru pe . la anxietate şi la teamă. Ce faci în continuare? Devii şi mai deprimată din cauza noii frustrări pe care o simţi şi reiei de la capăt întregul ciclu. reflectând lipsa ei de speranţă. întrucât aceasta este lucrul de care se teme cel mai tare!” Mi-am adus aminte de prima mea experienţă a vidului negru şi de teama mea că voi fi anihilată complet dacă voi cădea în el. da.

după care devin atât de frustrată încât mă deprim şi mai tare”. nu-mi mai doresc nimic altceva de la viaţă!” „În acest caz. ci doar cu conştientizarea plenară a emoţiei urmată de scufundarea imediată pe nivelul următor. Când a ajuns din nou în faţa găurii negre. renunţ. . Ori de câte ori ajung în faza de anxietate şi de teamă. să zâmbeşti şi să te arunci senină în această gaură neagră? Am întrebat-o eu. până când ajungi în sfârşit la sursă. Am ghidat-o astfel din nou de-a lungul straturilor ei emoţionale succesive. întrucât avea tendinţa să se lase înghiţită de ele şi nu doream ca gândurile negative să îi distragă atenţia. să te relaxezi şi să te arunci în ea. De fapt. având grijă să nu insist foarte mult asupra lor. va trebui să AI ÎNCREDERE”. Ce crezi că s-ar întâmpla atunci?” „Nu ştiu ce s-ar putea întâmpla”. dar nu ştiu ce se va întâmpla cu mine dacă voi face acest lucru”. „Înţeleg. „Ce-ar fi să te relaxezi. Călătoria nu are nimic de-a face cu lamentările şi cu exprimarea durerii de-a lungul căii. m-a anunţat pe un ton de genul: „Ţi-am spus eu!” că s-a blocat din nou. i-am spus. „Bine. dar dacă doreşti să te eliberezi. Am întrebat-o atunci dacă doreşte cu adevărat să se elibereze din acest ciclu. va trebui să te confrunţi cu gaura neagră şi să te abandonezi în faţa ei.care îl fac. Mi-a răspuns imediat: „Sigur că da.

A continuat să plângă multă vreme de uşurare şi de extaz. După un scurt moment de confuzie. Atunci când lucrezi cu cineva. i-am spus eu. „Mă prăbuşesc… Mă prăbuşesc!” „Continuă să cazi”. să îl experimentezi tu însuţi direct. Ştiam că restul procesului va fi floare la ureche pentru ea. iar cei doi au încheiat cu succes procesul. de la cineva care a parcurs deja acest proces. „Sunt iubire… Sunt Dumnezeu… Este Dumnezeu… Este… Nici nu ştiu ce este… Sunt liberă… Sunt libertate… Sunt frumoasă… Sunt frumuseţe pură…”. trebuie SA FII una cu el. Au mai existat încă două cupluri care au simţit o anumită reticenţă şi care şi-au ridicat mâinile pentru a pune întrebări. dar eu mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai face acest lucru”. ochii ei au fost inundaţi de lacrimi. Important era că a ajuns să ştie ce se ascundea sub acel strat al anxietăţii şi al fricii. Subit. femeia a început să tremure din toate încheieturile. şi că şi-a dat seama că nu avea nimic de ce să se teamă. Miam dat seama de mai multă vreme că atunci când sunt scufundată în Marea Tăcere. nu este suficient să practici procesul. Cei cu care lucrezi se pot „molipsi” atunci de la tine. dar s-a dovedit că de fapt nu doreau altceva decât să primească asigurări că fac bine ce fac. cei cu care lucrez îşi găsesc mult mai uşor calea către această conştiinţă de sine. I-am dat din nou scenariul partenerului ei. . Sursa este o energie într-adevăr contagioasă. iar ea a început să plângă cu suspine.„Bine.

trecând alături de ei prin acelaşi proces. Practic. m-am gândit. „Ciudat. De atunci şi până în prezent . a scos la iveală o anxietate copleşitoare ascunsă sub masca depresiei. Această persoană trebuie să îşi fi dat multă osteneală ca să facă rost de adresa mea de acasă”. nu am dat nimănui adresa mea în acea noapte. După ce şi-a privit în faţă şi şi-a rezolvat această problemă. Când seminarul de seară s-a încheiat. după ce am citit cuvintele ei simple. Trei luni mai târziu. Inima a început să îmi bată cu putere. aşa că suntem familiarizaţi cu provocările care pot apărea de-a lungul lui. El îmi permite de asemenea să le ofer asistenţilor mei un antrenament din ce în ce mai avansat. fiindu-ne astfel mult mai uşor să îi ajutăm pe cei implicaţi în proces. noi îi putem asista literalmente. Era al doamnei care fusese diagnosticată cu depresie cronică. Femeia îmi scria că în noaptea în care a efectuat Călătoria. dar extrem de emoţionante. Când am deschis-o. am primit o scrisoare din Australia. În timp. ne bucuram cu toţii de liniştea vindecătoare a comuniunii cu prezenţa Iubirii. în timp ce mă gândeam fără să vreau: „O. s-o fi întâmplat ceva?” M-am liniştit imediat. era deja mult după miezul nopţii. Cu toţii l-am parcurs deja de mai multe ori. am recunoscut numele de la sfârşitul ei. depresia ei a dispărut ca prin farmec. Atunci când lucrăm cu alţi oameni. ne-am dezvoltat capacitatea de a rezolva prompt aceste provocări.Am aplicat frecvent acest principiu în şedinţele mele individuale şi la seminarele mele. nu. dar oamenii nu se îndurau să plece.

nu a mai fost depresivă nici măcar o secundă. Ori de câte ori primesc o astfel de scrisoare. se ridica imediat din pat şi îşi vedea liniştită de treburi. mă simt la fel de emoţionată ca prima oară. Este ca şi cum aş auzi din nou. Mai mult. a fost încântată să se întoarcă la muncă după şase ani de absenţă. prin care descoperă blocajele ascunse sau locurile rigide din organismul lor. Dacă în trecut trebuia să facă un efort uriaş ca să se dea dimineaţa jos din pat. Mai mult. pentru prima data cât de uimitoare este Gratia care exista. care pot declanşa apoi boli. În cea de-a doua zi. pe care le rezolvă prin practicarea . participanţii învaţă să parcurgă Călătoria Fizică. puterea şi înţelepciunea care există înlăuntrul nostru. Învaţă de asemenea tehnica focului de tabără şi integrarea în viitor. Scrisoarea femeii se odihneşte acum într-un teanc alcătuit din sute de scrisori similare. Participanţii învaţă şi experimentează procesul care stă la baza ei şi intră în contact cu sufletul lor. o călătorie minunată a descoperirii de sine la nivel corporal. În continuare. fiind de fiecare dată uimită şi inspirată de curajul. acum se trezea dimineaţa devreme. În prima zi parcurgem cu toţii Călătoria Emoţională. ei descoperă amintirile stocate în interiorul celulelor lor. a tuturor. ei se lasă ghidaţi de înţelepciunea lor interioară pentru a descoperi şi pentru a rezolva vechile probleme emoţionale care i-au măcinat. într-un dosar uriaş pe care îl ţin ca pe o mărturie a imensei înţelepciuni şi a enormului curaj inerent în sufletul oricărui om.

de preferinţă unul care a citit la rândul lui această carte şi care este suficient de deschis şi dornic să lucreze cu tine. Este din . 17 Acum. Dacă nu ai cu cine să lucrezi. Doresc să încep prin a-ţi relata povestea unui bărbat a cărui Călătorie Fizică a fost cu deosebire impresionantă. că ai învăţat sau ai experimentat direct „Procesul Călătoriei Emoţionale”. sau o poţi face mai târziu. a sosit timpul să afli mai multe despre Călătoria Fizică. este o fire încăpăţânată şi sceptică. după ce o vei termina de citit. Jim era un brutar în vârstă de 67 de ani. astfel încât să pună o dată pentru totdeauna capăt acestor amintiri. Nepoata lui a participat la imul din seminarele mele introductive şi i-a sugerat să mă consulte în particular în legătură cu starea sănătăţii sale. De altfel. poţi apela la benzile audio care însoţesc această carte. în secţiunea intitulată „Instrumente”. Când nepoata m-a sunat ca să mă întrebe dacă îl pot primi. Doreşti să trăieşti şi tu experienţa directă a „Procesului Călătoriei Emoţionale”? O poţi face chiar acum.iertării. întrerupând lectura cărţii. proprietar al unei mici brutării situată în nordul Angliei. Tot ce trebuie să faci este să îţi rezervi două ore împreună cu un prieten în care ai încredere. eliberându-se de ele. Scenariul pe care îl aplic la seminarele mele se află chiar la sfârşitul cărţii. lăsândute ghidat chiar de vocea mea. ea a simţit nevoia să mă avertizeze: „Jim nu este familiarizat cu tot acest limbaj specific vindecării minţii şi corpului.

„Încăpăţânarea nu este întotdeauna un lucru rău în sine. ca toţi locuitorii din acea zonă. În stilul lui direct.Yorkshire şi are un temperament destul de aprins. yorkshirez. pe care i-am detectat-o cu uşurinţă. „Ştiu şi eu… mi-a spus ea. sănătos. Mi-a devenit instantaneu simpatic. Când iam deschis uşa. Era evident că omul gândea cu mintea lui şi că nu accepta toate prostiile pe care i le spuneau ceilalţi oameni. adeseori. dar el nu a mai aşteptat şi a trecut la subiect. I-am explicat că. Sper să nu vă lăsaţi intimidată de el!” M-am amuzat şi i-am răspuns că voi fi încântată să îl primesc. şi dincolo de privirea lui aprigă se ascundea o lumină interioară. Ea dovedeşte o voinţă puternică. l-am privit în faţă. Vă asigur că Jim poate fi uneori extrem de încăpăţânat”. Avea un licăr specific în ochi. oamenii care nu ştiu nimic despre acest gen de lucruri sunt cei cu care lucrez cel mai uşor. M-am pregătit să îi ofer o versiune condensată a poveştii vieţii mele şi am început să-i spun: „Păi. s-a îndreptat direct către sufrageria mea şi s-a aşezat înainte de a avea şansa de a-l invita. mia spus: „Nu ştiu cu ce te ocupi. Avea ochii aprigi şi obrajii de un roşu aprins. sinceră să fiu…”. dar nepoata mea consideră că m-ai putea ajuta”. Am început deja să îl simpatizez!” Jim a venit Ia Londra cu trenul. neştiind nimic despre mine. L-am servit cu un ceai. nici măcar povestea vieţii mele. doar pentru că aşa l-a sfătuit nepoata lui favorită. Jim arăta exact aşa cum mi l-a descris Suzy. Fără să stea mult pe gânduri. dar el .

m-a privit direct în ochi şi mi-a spus cu o voce cât se poate de gravă că mi-a găsit o tumoare canceroasă de mărimea unui ou într-unul din plămâni. A adăugat că nimeni nu mai poate face nimic pentru mine. el s-a lansat imediat în relatarea poveştii vieţii sale: „Cu doi ani în urmă. ca şi cum ar fi dorit să aibă cu mine o conversaţie de la om la om. la medicul meu de familie. Aceasta era mult prea avansată. Cu o plăcere evidentă. ce s-a întâmplat mai departe?” l-am întrebat. cu acelaşi licăr şugubăţ în ochi. După care. nu vreau să ascult povestea vieţii tale! Doresc să îţi spun povestea vieţii mele…”.mi-a tăiat-o scurt: „Nu. mi-am găsit un alt doctor”. aşa că medicul nu mi-a dat mai mult de trei luni de trăit. m-am dus la o consultaţie. Jim nu avea nevoie de mai mult. Acesta mi-a spus să stau jos. Jim avea un stil absolut captivant de a povesti! „Ei bine. Îţi poţi imagina aşa ceva? M-a întrebat Jim. L-am întrebat ce vrea să spună cu aceste cuvinte. curioasă la culme. aşa că trebuie să îmi pun în ordine afacerile.dent revoltat. „Şi acesta ce a spus?” . în mod evi. Să-mi spună mie un medic că nu mai am decât trei luni de trăit! Ce nesimţire! Eu nu am încă de gând să dau ortul popii! Ştiu că nu mi-a sosit vremea să mor! Chiar dacă am cancer la plămâni nu am de gând să cedez cu una cu două! Ce prostie – la naiba!" „Şi. a adăugat: „Le-am arătat eu! Le-am arătat tuturor!” Trebuie să recunosc că mi-a trezit interesul la culme.

Fără să vreau. cei mai dificili pacienţi. Într. Nu avea niciun fel de educaţie în domeniul sănătăţii. m-am gândit ce bine ar fi dacă am avea cu toţii această voinţă fantastică de a trăi. pe care l-am concediat de asemenea”.adevăr. Am citit în mai multe cărţi despre fiziologia celor care supravieţuiesc în urma cancerului. care le pun medicilor cel mai greu răbdarea la . Apoi mi-am găsit un alt doctor. Avea spiritul trezit şi un simţ al umorului frust. Era vestită pentru succesele pe care le-a avut şi pentru faptul că a ajutat şapte oameni cu acelaşi tip de cancer ca şi mine să intre în remisie. a fost primul medic cu care am vorbit şi care nu a fost convins din start că voi muri”. ce s-a întâmplat?” „Ei bine… în cele din urmă am găsit o doctoriţă care părea să aibă mai mult bun simţ. M-am gândit că pe ea merită să o ascult.„Mi-a spus că nu mai am decât două luni de trăit!” „Şi tu ce ai făcut?” „Ce puteam să fac? L-am concediat şi pe acesta. Adeseori. „Şi apoi. dar ştia foarte bine că nu trebuie să te iei automat după primul diagnostic. Se pare că una dintre cele mai importante calităţi pe care o au aceştia (şi pe care cercetătorii o consideră principala cauză a supravieţuirii lor) este voinţa lor puternică de a trăi. dar puternic. Il priveam cu o admiraţie neţărmurită pe acest bătrân vajnic de 67 de ard. Exemplul bătrânului din faţa mea mi s-a părut minunat. căci măcar ştie că este posibil să supravieţuieşti şi să te vindeci în urma acestei boli.

Jim mi-a descris diferitele tratamente pe care le-a încercat: chimoterapie. aveam în faţă o imagine a sănătăţii perfecte. fapt pe care i l-am şi spus. mi-a repetat cu aceeaşi mândrie în voce: „Le-am arătat eu! Acum trei luni am făcut o scanare MRI (scanare cu raze X a ţesuturilor moi). A rămas şocat când m-a văzut! S-a albit la faţă. pentru ca ei să afle astfel că este perfect posibil să se implice şi să participe direct la propria îor vindecare. şi-a încheiat povestea cu un triumfalist: „Nu mi-a sosit încă timpul!” I-am spus: „Povestea ta e incredibilă. La fel de încăpăţânat cum a început. În continuare. şi nu în metastază. Eu aveam în faţă exact acest gen de om. A adăugat cu un chicotit: „Acum două luni am dat întâmplător peste primul medic. iar diagnosticul a fost pozitiv. radiaţii etc. Tumoarea a intrat în remisie. nu am avut nici cea mai mică îndoială că va reuşi. Când şi-a terminat povestea. În mod evident. sunt şi cei care reuşesc să supravieţuiască. „Şi ce s-a întâmplat în continuare. Jim? L-am întrebat eu. aşa cum se aşteptau medicii. Jim. Îmi vine să le-o relatez oamenilor la seminarele mele. că nu trebuie să se ia după primul diagnostic care le . nu ai dat ortul popii!” Sinceră să fiu.încercare şi care sunt cei mai solicitanţi cu asistentele. ca şi cum ar fi văzut o stafie! Fusese absolut convins că am murit cu 20 de luni în urmă! Şi nu am de gând să mă opresc aici! Intenţionez să mai trăiesc o vreme!” Văzându-i spiritul. Nu s-a răspândit!” Faţa lui era de-a dreptul luminoasă.

Dintr-odată. „Aş vrea să ştiu de ce… De ce mi-a apărut această chestie”. iar faţa lui a căpătat expresia unui copil nevinovat. „Atunci de ce ai venit la mine? Mie mi se pare că eu însămi aş avea ce învăţa de la tine. Ar trebui să te implici tu însuţi şi să le vorbeşti celorlalţi pacienţi care suferă de boala ta. şi că au libertatea de a opta pe ce cale a vindecării doresc să o apuce. Cuvintele lui m-au uluit. În felul meu.este prezentat. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. Nu mi-aş dori ca ea să apară într-o altă parte a corpului meu numai pentru că nu mi-am învăţat lecţia pe care trebuia să mi-o predea". ştiu foarte bine. mi-a spus el pe acelaşi ton stins. dar simultan cu o smerenie copleşitoare. ca şi cum acesta ar fi o literă de lege. A trebuit să mă aplec către el pentru a auzi motivul vizitei sale. Doresc să aflu de ce mi-a apărut ea. tumoarea nu mi-a apărut numai ca să le dovedesc medicilor că se înşeală. Mă aflam în prezenţa unui om cu un curaj rareori întâlnit. aproape vulnerabil. chiar asta şi fac”. El nu se sfia să recunoască în faţa mea că nu deţinea toate răspunsurile şi că spera să îl . mi-a şoptit el. ajutându-i astfel să înţeleagă că au posibilitatea să se vindece. „O. Tu eşti un exemplu minunat pentru noi toţi”. felul lui exploziv de a fi s-a liniştit şi Jim a devenit liniştit. Cu siguranţă. Vocea lui a devenit o şoaptă. Tu eşti un exemplu viu al posibilităţilor ascunse în oameni”. arătând către piept. puţin stânjenit. aproape plângăreţ. „Ştiu că trebuie să învăţ o lecţie importantă în urma acestei boli. mi-a răspuns el.

De aceea. Şi astfel. şi deci nu au acceptat cunoaşterea pe care a dorit să le-o ofere în acest fel sufletul lor. de asemenea.ajut să descopere lecţia pe care dorea să i-o predea tumoarea lui. astfel încât să înveţe lecţia pe care doreşte să i-o predea aceasta. Cred. . De aceea. Hei. Eu îi ajut pe oameni să descopere lecţiile pe care doresc să li le transmită bolile lor. Atunci. după care mi-a spus liniştit: „Tot nu ştiu cu ce te ocupi. dar nu ştiu încă ce”. noi nu le vom mai repeta. Poate că de data aceasta vei fi mai receptiv’. Chiar aceasta este specialitatea mea. Mi-a spus: „O. lor le apare o altă tumoare”. dar am încredere în tine şi sunt dispus să încerc orice”. Jim a fost întru totul de acord cu mine. o voi face din nou. i-am răspuns simplu: „Perfect. În final. Eram atât de emoţionată de această vulnerabilitate şi de această gingăşie încât nu am reuşit să spun nimic timp de câteva minute. Convingerea mea sinceră este că dacă ne vom învăţa aceste lecţii. că motivul pentru care atât de mulţi oameni acceptă să le fie extirpate chirurgical tumorile numai pentru a se trezi peste câţiva ani că acestea le apar în alte părţi ale corpului este acela că nu şi-au învăţat lecţiile. ca şi cum ar fi dorit să îmi testeze sufletul. Jim m-a privit în ochi. i-am povestit pe scurt propria mea experienţă şi i-am spus în final că aş fi fericită să îl pot ajuta să îşi scoată la lumină vechile amintiri stocate în interiorul tumorii sale. am convingerea că trebuie să învăţ ceva în urma acestei experienţe. nu ai ascultat primul meu apel la trezire. acesta le spune:.

Mam gândit din nou în sinea mea cât de însetaţi suntem cu toţii de dorinţa de a ne înţelege lecţiile şi de a ne elibera. Avea 16 ani. Cum l-ar fi putut ierta pe Dumnezeu pentru . el a ieşit în stradă. într-o perioadă în care Anglia se afla în război. dar care intuia că există ceva mai profund. Aceasta nu se afla însă acolo. până când un ofiţer de poliţie a venit şi i-a spus: „E moartă. În acel moment. A simţit atunci o furie oarbă împotriva lui Dumnezeu. pe atât de deschis şi de sincer s-a dovedit Jim de-a lungul procesului. aparent intactă. De îndată ce a ajuns în interiorul plămânului bolnav. Jim a intrat în panică. Tatăl lui îşi părăsise familia. A continuat să o scuture. s-a eliberat şi a fugit din şcoală. în mintea lui a apărut o amintire foarte vie. S-a luptat cu profesorii săi. ca şi cum ar fi adormit. S-a dus direct acasă şi şi-a căutat mama. iar el trebuia să aibă grijă de mama sa. Cât de divină este această sete! Pe cât de încăpăţânat şi de puternic era. când o bombă a căzut chiar în zona în care locuia el. frumoasă şi tânără. Aveam în faţă un om care nu ştia absolut nimic despre ansamblul minte-corp.Am început astfel împreună procesul Călătoriei Fizice. care trebuie înţeles. care nu i-a mai trecut niciodată de atunci. fiule”. Jim era la şcoală. înainte de a apuca să-l întreb ce vede acolo. încrederea lui în mine era aproape copilărească. Bombele germane cădeau deasupra întregii ţări. Jim a luat-o în braţe şi a încercat să o trezească. Zăcea pe jos. unde a găsito. În cele din urmă.

I-am cerut apoi să îşi imagineze ce i-ar răspunde Dumnezeu. iar din adâncurile conştiinţei sale a ieşit.că i-a răpit mama înainte să-i fi venit sorocul? Cum i-a putut face aşa ceva? Ce fel de Dumnezeu era? Ce fel de Dumnezeu face astfel de lucruri? Apoi. De data aceasta. I-am cerut să vizualizeze un foc de tabără chiar acolo. Cum au putut ucide soldaţii o femeie inocentă? Ce compasiune ar fi putut avea el pentru un popor atât de rău? Toată acea furie imposibil de exprimat şi de rezolvat a ieşit la suprafaţă. nu era implicată în niciun fel în acel război. în timp ce Jim a dat glas furiei sale nerostite timp de 50 de ani împotriva lui Dumnezeu. ca de obicei în astfel de cazuri. în interiorul plămânului stâng. Când a sosit timpul ca Jim să îl ierte pe Dumnezeu. tânărul Jim a ascuns-o lângă inima lui. era orientată împotriva inamicului. Am rămas apoi tăcută. Mai mult. El i-a spus lui Jim că sufletul acesteia era perfect împăcat. pentru o mică discuţie. l-am sugerat lui Jim un lucru pe care nu l-am mai aplicat până atunci. inclusiv pe Dumnezeu. scoţând-o astfel pentru prima dată din pieptul său şi din celulele sale. Se pare că Dumnezeu avea alte planuri pentru mama lui. întrucât se afla exact în planul în care trebuia să fíe. o înţelepciune nebănuită de el. inima acestuia s-a deschis la maxim şi din ea a ieşit la iveală o iertare profundă. Cum iar fi putut ierta vreodată pe acei nazişti infernali? Mama lui nu s-a putut apăra. atât de infinită încât . Practic. furia i s-a amplificat şi mai mult. şi să-i invite pe toţi cei implicaţi în amintirea lui. Neştiind ce să facă cu ea. în plămânul lui stâng.

din inima lui Jim s-a revărsat o compasiune uriaşă. erau la fel de speriaţi ca şi el. el s-a adresat naziştilor. care strălucea într-o lumină plină de pace. Din el emanau o inocenţă copilărească şi o pace nesfârşită. . Înţelegându-le pentru prima dată punctul de vedere. Aş dori să fii deschis în faţa posibilităţii ca aceasta să nu îţi mai găsească nicio tumoare”.numai asistând la acest proces mi s-a oprit respiraţia. aceasta i-a răspuns prin gura inamicilor săi că nu făceau decât să îndeplinească nişte ordine şi că. Din el a ieşit la iveală o furie atât de năprasnică încât nu ştiam dacă propria mea inimă o va putea suporta. I-am spus cu blândeţe: „Am avut dreptate. arătându-şi pentru prima dată adevăratul chip. când şi-a întrebat înţelepciunea interioară de ce au procedat aceştia cum au procedat. Ochii i-au licărit din nou. iar mamele lor erau la fel de ameninţate cum fusese a lui. iar faţa lui a căpătat o expresie blândă. Apoi din nou. Şi asupra lor erau aţintite alte arme. la fel ca diamantele. Înainte de a se ridica să plece. şi nu invers”. am rămas tăcută alături de acest om extraordinar. Nu mai aveam nevoie de cuvinte. Când procesul s-a încheiat. de fapt. i-am mulţumit pentru vizita pe care mi-a făcut-o şi i-am spus: „Ştiu că urmează să îţi faci o nouă radiografie MRI peste două săptămâni. În continuare. Umilinţa şi iubirea lui Jim m-au făcut să îmi doresc să îngenunchez chiar acolo. Parcă şi-ar fi scos de pe chip o mască de ciment. Tu ai fost profesorul meu.

Nu există nicio mărturie a vreunei persoane care a avut acest gen de tumoare şi căreia să îi fi dispărut.„O. tumoarea mea este diferită de a ta. Pe un ton de un entuziasm nestăvilit. rămâi totuşi deschis în faţa acestei posibilităţi. I-am răspuns cu aceeaşi blândeţe: „Bine. Continuă să fii exemplul minunat care eşti deja. de altfel. Aşa ceva nu se poate întâmpla. mi se pare mai degrabă un privilegiu. Vezi tu. tot ce poţi spera este ca acesta să intre în remisie. Cine ştie? S-ar putea să fii primul caz de acest fel. ci ca să aflu de ce mi-a apărut aceasta şi pentru a învăţa lecţia pe care trebuie să mi-o predea ea”. Spune-le oamenilor că vindecarea la nivel celular este perfect posibilă. Au trecut trei săptămâni fără să primesc nicio veste de la Jim. După ce a plecat. oarecum surprins de această sugestie. Am primit apoi un telefon de la nepoata lui. Nu mai înjură în trafic şi nu se mai enervează atunci când priveşte ştirile la . nici măcar nu mi se pare că lucrez. În cazul cancerului la plămâni. mi-a răspuns el. adică să nu se răspândească. A fost o onoare pentru mine să lucrez cu tine”. nu mai ţipă la ajutoarele sale atunci când acestea varsă făina pe jos sau când pâinile nu le ies cum trebuie. Probabil că sunt cea mai norocoasă fiinţă în viaţă. Mă simţeam oarecum dezamăgită. Jim s-a transformat într-o pisicuţă! Nu mai face valuri în jur. aceasta mi-a spus: „Mătuşa mea se întreabă ce i-aţi făcut unchiului meu. nici vorbă. m-am gândit din nou ce binecuvântare nesfârşită este să poţi face acest gen de muncă. Eu nu am venit la tine ca să mă vindeci de tumoare.

ce s-a întâmplat când i-au făcut lui Jim MRI-ul?” „A.televizor. . iar nepoata nu dădea vreun semn că ar pomeni ceva de MRI. îl tratează pe Jim ca pe un cobai de laborator. A devenit incredibil de bun şi de blând. Din păcate. şi-a adus ea aminte. da. Jumătate din medici sunt convinşi că i-au pus un diagnostic greşit. Toată lumea îşi bate capul ca să înţeleagă ce s-a întâmplat. decât o cicatrice de mărimea unui fir de păr”. pentru prima dată în viaţa ei. mi-am adunat curajul şi am întrebat-o eu: „Apropo. iar cealaltă jumătate atribuie miracolul unui medicament pe care i l-au administrat acum doi ani. Este primul caz cunoscut în istorie în care o tumoare canceroasă la plămâni a dispărut complet”. Mi-a spus că. La ora actuală. Mătuşa m-a rugat să vă mulţumesc. Am râs şi i-am răspuns că simt încântată să aud astfel de veşti. Văzând că îşi ia rămas bun de la mine. „Uimitor! Şi ce spun medicii?” „Întregul spital s-a transformat într-un circ. după care i-am spus pe scurt ce privilegiu a fost inclusiv pentru mine să lucrez cu unchiul ei. punându-l să facă toate testele care există pe planetă. „Şi Jim ce zice?” „îl ştiţi pe Jim… Tratează totul cu umorul lui caracteristic”. l-a descoperit pe adevăratul bărbat cu care ştia că s-a căsătorit acum 45 de ani”. Medicii nu au mai găsit nimic. conversaţia se apropia în mod evident de sfârşit.

Suzy m-a sunat recent şi mi-a spus că încă se mai fac teste şi cercetări asupra lui. Într-adevăr. butonul mâniei nu este singurul de care suferim cu toţii. Ei cred că la baza mâniei lor stau factori exteriori. Circumstanţele exterioare nu fac decât să apese pe buton şi să o activeze. sau „Dacă X ar fi făcut cutare şi cutare lucru. După ce am citit scrisoarea. Uneori mi se pare că bolile sunt cel mai mare dar pe care ni-l oferă viaţa. din fericire. a învăţat lecţia pe care dorea să i-o transmită sufletul lui. În cazul lui Jim. Acest om a optat pentru chimoterapie şi radiaţii. Există nenumărate emoţii nerezolvate şi îngropate în subconştientul nostru.O săptămână mai târziu. dar. am primit o scrisoare fericită şi emoţionantă de la Suzy. Am auzit de asemenea dintr-o sursă . sau „E din cauza ştirilor de la televizor”. nu maş fi enervat pe el”. EI trebuia să se elibereze de cei 50 de ani de furie acumulată. iar circumstanţele exterioare nu fac decât să le activeze. M-am apucat. mam gândit: „Toţi oamenii îşi parcurg propria călătorie spirituală şi emoţională. dar în realitate aceasta este deja înmagazinată înlăuntrul lor. care i-a permis să îşi reveleze în sfârşit sinele real. Medicii continuă să nu poată explica acest miracol. în care aceasta îmi oferea noi amănunte referitoare la progresul remarcabil al lui Jim. să scriu această carte la doi ani după vindecarea lui Jim. nu-i de colo…”. fiecare în ritmul lui. De altfel. Foarte mulţi oameni se înfurie şi cred: „E din vina traficului”. darul a constat în eliberarea de 50 de ani de furie.

ea a fost abuzată în mod repetat. La fel ca mulţi alţi copii . până când a fost diagnosticată cu o depresie cronică. Adoptată la vârsta de doi ani şi jumătate. astfel încât să ne putem continua viaţa într-un mod sănătos. Dispariţia tumorii sale continuă să fie atribuită unui medicament care i-a fost administrat cu doi ani înainte de procesul Călătoriei Fizice pe care a întreprins-o. eliberaţi de poverile emoţionale din trecut. cu inima caldă. la vindecarea durerilor. fizic şi sexual. ci şi asupra familiilor lor.independentă că niciun jurnal medical britanic nu a acceptat să publice cazul lui Jim. Călătoria nu are nimic de-a face cu revelarea anumitor amintiri numai pentru a ne justifica actualul comportament sau cu folosirea lor ca armă pentru a-i învinovăţi pe cei dragi. 18 Unul din aspectele mele favorite ale lucrului cu oamenii şi ale practicării Călătoriei se referă la efectele vindecătoare profunde pe care le are aceasta nu doar asupra celor implicaţi. la încheierea poveştilor care ne-au măcinat şi la iertarea celor care ne-au rănit. Ea se referă la rezolvarea problemelor noastre. de-a lungul întregii sale copilării. ci şi asupra familiei sale. Rortnie era o mamă în vârstă de 32 de ani. de familia ei adoptivă şi de prietenii acesteia. Cunosc o femeie a cărei poveste curajoasă mi se pare apogeul absolut al puterii vindecătoare a iertării nu doar asupra persoanei în cauză. a cărei poveste nu diferea cu nimic de cea a altor mii de femei.

întrucât autorităţile au considerat-o prea instabilă din punct de vedere emoţional pentru a se ocupa de ei. era atât de insuportabilă încât a făcut prima dintr-un lung şir de tentative de sinucidere. . Apoi. În primele zile nu a simţit practic nicio îmbunătăţire. Ronnie urma încontinuu o spirală descendentă. La 16 ani. A luat toate sedativele şi medicamentele anti-depresive imaginabile. „A fost absolut minunat. ea nu ştia cum să facă faţă emoţiilor puternice ale traumei insuportabile prin care trecea. care i-au diagnosticat aceleaşi crize depresive. s-a gândit să nu mai ia Temazapam pentru a adormi. dar nimic nu o putea face să renunţe la disperarea ei. povestindu-mi uimitoarea revenire prin care a trecut. Nu putea dormi nici două ore pe noapte. A umblat pe la tot felul de medici. La vârsta de 11 ani. De aceea. Nu am mai avut coşmaruri. ce păreau imposibil de rezolvat.aflaţi în aceleaşi circumstanţe. ea a ajuns pentru prima dată la psihoterapeut. mi-a scris o scrisoare emoţionantă. oricâte somnifere ar fi luat. care i-au fost luaţi şi duşi într-un cămin de copii. suferinţa ei interioară nu era încă vindecată. Dimineaţa îmi venea să alerg prin casă de bucurie”. După prima ei Călătorie. Ca niciodată. Practic. scufundându-se într-un abis al disperării din care nimic nu o putea scoate. a dormit profund timp de opt ore. într-o noapte. ea şi-a amorţit durerea interioară prin intermediul depresiei. Dimpotrivă. psihiatri şi spitale. mi-a scris ea. Avea trei copilaşi minunaţi.

Sean. şi a avut o lungă discuţie cu ea. Şi el. Împreună. şi fratele lui. şi de atunci nu s-a mai atins de pastile. În acest fel. A renunţat să mai ia Prozac. „După atâţia ani. afirmând că viaţa ei i se pare din nou completă. au trecut prin acelaşi proces copleşitor de vindecare prin care a trecut şi Ronnie. A început chiar să zâmbească. fiind admirat deopotrivă de către ceilalţi copii şi de către adulţi. procesul de vindecare se poate produce pe toate nivelele. S-a dus şi şi-a vizitat mama. mi-a transmis vestea cea mare: şi-a recăpătat copiii înapoi. alcătuiesc cu toţii un exemplu perfect care ilustrează faptul că până şi cele mai disperate familii se pot vindeca. lucru pe care nu îl mai făcuse de doi ani.A început apoi să se privească cu alţi ochi. Nu contează cât de tineri sau . conducându-i pe toţi membrii familiei către o creştere spirituală. În final. a fost minunat să o pot îmbrăţişa şi să îi spun că o iubesc şi că am iertat-o pentru tot ce mi-a făcut”. a fost chiar „vedeta” programului pentru copii. într-un mediu atât de plin de iubire. 19 Unul din aspectele cele mai satisfăcătoare pentru mine ale lucrului cu instrumentul Călătoriei este să asist la vindecarea unei întregi familii. fiul ei. Au participat cu toţii la o retragere pentru copii unde se practica procesul Călătoriei. şi astfel s-au eliberat cu toţii de ani întregi de dureri emoţionale. şi a fost minunat să îi vadă jucându-se din nou împreună.

care obişnuiesc să opună foarte multă rezistenţă. după ce şi-au încheiat Călătoria. Adeseori. Copiii iartă foarte uşor şi nu au nişte identităţi şi nişte egouri suficient de puternice pentru a se crampona de vechile lor tipare şi obişnuinţe limitatoare. Spre deosebire de adulţi. în timpul căreia pătrund într-o . bucurându-se de viaţă fără să se mai gândească nici măcar un moment la fosta lor durere din trecut. pe care îi consider marii mei învăţători. Am lucrat cu copii care. astfel încât pentru ei procesul Călătoriei se derulează în mod natural. Ei îşi doresc cu aviditate să se simtă liberi şi au încredere că se vor vindeca cu uşurinţă. copiii mici îşi descoperă spontan Sursa. Personal.de bătrâni sunt aceştia. La o retragere pentru copii. aşa cum fac adulţii. Copiii reprezintă adeseori exemple ideale de deschidere şi de dorinţă de a se vindeca. procesul lor favorit este Călătoria Fizică. ador să lucrez cu copiii. există câte un instructorsupraveghetor la fiecare 2-3 copii. De cele mai multe ori. căci toate sufletele aspiră către eliberare. ei au un fel al lor de a-l transforma într-un fel de joc. Ei nu ridică în calea procesului prea multe obstacole sau bariere. s-au dus să se joace pe dealuri sau în grădină. Mai mult. numită Călătoria Juniorilor. De cele mai multe ori. copiii sunt însă cei care îi învaţă pe adulţi cât de uşor este să te eliberezi şi să ierţi durerile din trecut. copiii nu fac mare „tapaj” din acest proces. motiv pentru care transformarea se produce foarte uşor în cazul lor.

putere capacitatea de a comunica şi de a-şi exprima adevăratele sentimente. compasiune. ei aprind nişte torţe mari şi privesc în jur. Atunci când ajung în locul dorit. în vene. Ei îşi iau cu ei un erou preferat sau un înger păzitor. ei vizualizează întregul scenariu. .capsulă magică ce îi transportă în siguranţă în orice parte a corpului doresc (şi pe care trebuie să o vindece). bucurie. Toţi copiii adoră această parte a procesului. onestitate. oferind descrieri extrem de plastice ale organelor lor interne. ei primesc odată cu baloanele lor curaj. Ei se pot deplasa astfel oriunde – în organe. pline cu puteri magice. iubire. Nu de puţine ori. înţelegere. în ţesuturi. în sânge. creativitate. rămân profund uimită cu câtă acurateţe reuşesc copiii să îşi descrie organele interne. În continuare. capacitatea de a cere ajutorul de la oamenii cei mai indicaţi. După ce le descoperă. cu atât mai mult cu cât nu au studiat niciodată anatomia. în artere. care îi ajută să îşi descopere amintirile stocate în celule. Copiii primesc baloane colorate. seninătate. ca şi cum acesta ar fi proiectat pe un ecran cinematografic. de la început şi până la sfârşit. în oase etc. încredere în sine. preţuire de sine. ei îi invită pe oamenii din amintire să coboare de pe ecran şi să se adune în jurul unui foc de tabără. simţul umorului. care i-ar fi putut ajuta în momentul în care s-a desfăşurat incidentul. un „înveliş de cristal” care îi ajută să se protejeze de comportamentul necorespunzător al celorlalţi oameni etc. De pildă. adevăr.

După încheierea întregului proces. copiii îşi iau torţele imaginare şi privesc din nou ce se întâmplă în organele lor. derulându-l însă aşa cum s-ar fi întâmplat el dacă ei ar fi avut acces la tot arsenalul de resurse pe care le-au primit acum. copiii se proiectează pe ecranul cinematografic şi pun întregul film de la început. Folosindu-se de noile lor calităţi. După derularea filmului modificat şi după experimentarea noilor lor resurse interne. Ei au astfel şansa să dea glas adevăratelor lor sentimente din momentul incidentului. Când a ajuns cu ajutorul capsulei magice în interiorul gâtului său . Acest proces aparent naiv dă rezultate incredibile. iar copiii învaţă că au resurse interne pe care nu şi le bănuiau şi pe care le vor putea folosi în alte circumstanţe asemănătoare din viitor. La fel ca adulţii. ei trec apoi printr-un proces de iertare şi spun: „Te iert. pentru o mică discuţie.Astfel înarmaţi cu aceste resurse interioare oferite odată cu baloanele colorate. Este în regulă”. copiii îi invită pe oamenii din amintire să coboare din nou de pe ecran şi să se adune în jurul focului de tabără. scoţându-le astfel din pieptul şi din celulele lor. Este incredibil cât de rapid observă ei schimbările petrecute în organe şi cât de colorate sunt descrierile pe care le oferă. Îmi amintesc de un copil care avea dureri de gât înainte să îşi înceapă Călătoria Fizică. Chiar şi copiii foarte mici par să înţeleagă semnificaţia acestor cuvinte şi nu opun aproape niciun fel de rezistenţă actului de iertare. ei modifică scenariul filmului aşa cum doresc.

aceştia nu l-au abandonat nicio clipă. În final. Freya. În timpul procesului. Copilul şi-a dat seama că. El s-a pierdut de aceştia şi a crezut că părinţii lui au uitat de el. Un alt copil care a participat la retragerea noastră nu mai rostise niciun cuvânt de la moartea unuia dintre părinţi. părinţii lui şi-au cerut iertare. Tot în jurul focului de tabără. el şi-a scos acest spin din piept. constatat că acesta nu mai arăta aspru şi nisipos. ci roșu şi moale. a intrat în panică. dar el nu le-a spus niciodată cât de speriat a fost. durerea de gât i-a dispărut complet. părinţii şi-au făcut apariţia. copilul s-a eliberat de povară. copilul şi-a revelat o amintire în care se afla în Spania. E în regulă”. Nu înţelegea limba care se vorbea în jur și nu ştia cum să ceară ajutor. Este interesant faptul că durerea de gât a copilului a dispărut exact în momentul în care el şi-a putut comunica adevăratele sentimente dându-le glas. După iertare. el. În acest fel. instructoarea care coordona . acesta părea aspru şi nisipos. împreună cu părinţii săi. spunându-le în sfârşit părinţilor săi ce a simţit în timpul acelui incident. de fapt. La sfârşitul Călătoriei Fizice. când şi-a verificat din nou gâtul cu ajutorul torţei aprinse. La discuţia din jurul focului de tabără. ci doar au dispărut pentru o perioade foarte scurtă de timp. De aceea. copilul le-a spus la rându lui: „îmi pare rău.şi şi-a aprins torţa. pe un ton foarte dulce după care s-a simţit perfect împăcat. În cele din urmă. într-o vacanţă. Neputând vorbi în timpul procesului Călătoriei Fizice. care s-a produs cu câteva luni în urmă.

Băiatul avea o problemă legată de dislexie şi nu se descurca foarte bine la şcoală. unde i s-a spus că este puţin probabil ca fiul său să îşi ia examenele. în speranţa că îşi va putea ajuta în acest fel fiul. care nu diferă foarte mult de un basm pentru copii. copilul a continuat să vorbească fluent şi şi-a văzut liniştit de viaţă. şi i-au permis copilului să îşi încheie cu succes Călătoria. . Distrusă. Mama lui. după care trebuia să răspundă prin da sau nu la întrebările puse. i-a spus să îi semnaleze ce se întâmpla prin gesturile sale. Copilul trebuia să-i arate prin gesturi când se afla în interiorul corpului. În mod uimitor. ea l-a adus în timpul weekendului la retragerea pentru copii. Un alt băiat a venit foarte reticent la retragerea pentru copii. copilul s-a simţit în sfârşit împlinit. Copilul i-a explicat Freyei că din cauza morţii subite a tatălui său. Expertiza şi creativitatea Freyei sau combinat cu scenariul Călătoriei Fizice. Freya a profitat de prilej şi l-a pus pe copil să stea în jurul focului de tabără împreună cu tatăl lui şi să îi spună acestuia tot ce nu i-a putut spune la momentul potrivit. Tatăl lui l-a asigurat că îl va ajuta întotdeauna din cer şi că iubirea lui va rămâne de-a pururi implantată în inima fiului său. În acest caz.programul pentru copii. la sfârşitul şedinţei el a rostit primele sale cuvinte după mai multe luni. Mama lui era una dintre asistentele noastre şi el se simţea oarecum adus cu forţa de ea. Jenny. În urma procesului. nea povestit că a fost chemată la şcoală. el nu şi-a putut lua la revedere de la el.

pentru care a devenit un mentor. care s-a produs foarte brusc (iniţial. băiatul a opus rezistenţă. spre uimirea totală a profesorilor săi. Brett. mi-a scris o scrisoare foarte frumoasă legată de fiul său: …Aş vrea să-ţi povestesc ce s-a întâmplat cu fiul meu. fapt care a avut un efect pozitiv asupra activităţii sale şcolare. În luna noiembrie. Dar cea mai uimitoare a fost creşterea lui în înălţime. dar în scurt timp el a devenit un exemplu pozitiv pentru toţi copiii mai mici. Încă şi mai surprinzătoare a fost creşterea dramatică a încrederii lui în sine şi talentul de care a dat dovadă la un meci de tenis pe care l-a susţinut în weekendul următor. Miercurea trecută. Richard.La început. Jenny ne-a spus că schimbarea care s-a produs cu Nathan a fost atât de dramatică încât pur şi simplu nu-i venea să creadă cât de încrezător în sine a devenit acesta. un fel de frate mai mare. Fără nicio excepţie. . l-am adus într-un weekend la retragerea pentru copii. care îl măcina de mult. era un copil destul de mic de statură pentru vârsta lui). în speranţa că îl voi putea ajuta să îşi rezolve problema neîncrederii în sine. toţi profesorii mi-au spus că au observat o amplificare dramatică a încrederii în sine a lui Richard. băiatul şi-a trecut examenele cu note mari. fapt care i-a trezit şi mai mult încrederea în sine. În săptămâna care a urmat. S-a împrietenit în mod deosebit cu o fetiţă de cinci ani. Mary şi cu mine am participat la prima întrunire cu părinţii de la noua lui şcoală. tatăl unuia dintre absolvenţii Călătoriei Juniorilor.

Toată lumea zâmbeşte în aceste imagini. despre libertate. cum ar fi galben. copiii îşi descoperă calităţile interne. Copiii le cântă adulţilor cântece inspirate cu versuri create de ei. Poveştile legate de copii sunt cu miile şi sunt la fel de miraculoase cum sunt ei în general. noi îi punem să deseneze şi să picteze. La seminarele noastre. iar în ele predomină culorile negru. pe care sunt scrise calităţile pe care şi le . iubire şi iertare. Personajele desenate au zâmbete întipărite pe feţe şi sunt înconjurate de sori mari şi de flori multicolore. însorite. Operele lor artistice mă emoţionează de fiecare dată la fel de tare. De regulă. înainte şi după lucrul cu sinele.Când ne-am întors acasă şi i-am spus acest lucru lui Richard. roşu şi albastru închis. Întotdeauna îi aduc pe copii la Retragerea pentru Manifestarea Abundenţei. Contrastul este de necrezut! În timpul seminarelor de weekend. un seminar ţinut pentru adulţi. astfel încât aceştia din urmă să înveţe de la copii cât de uşoară şi de miraculoasă poate fi transformarea. acesta a comentat imediat: „S-a întâmplat datorită weekendului petrecut la seminarul lui Brandon”. Ei primesc în dar baloane colorate reale. pe care le asemuiesc cu cele ale eroilor lor şi pe care le practică împreună cu ceilalţi copii. şi le povestesc succesele pe care le-au obţinut în urma lucrului cu sinele. Pe feţele personajelor desenate curg adeseori lacrimi. picturile „de dinainte” sunt triste şi dezolante. portocaliu şi roz. Diferenţa este şocantă. În picturile „de după” predomină de regulă culorile deschise.

20 În mai multe oraşe în care am organizat seminare ale Călătoriei. ador să îi văd pe aceşti „eroi” micuţi plecând de la seminarele noastre convinşi că este cool să fii bun sau generos. este imposibil să te îmbolnăveşti. a sufletului tău. astfel încât să nu! Ajungă să îşi creeze acele poveri emoţionale limitatoare care conduc la blocaje fizice şi la boli. atât de specifice adulţilor. În cazul acestor copii. iubire. Convingerea mea este că dacă îţi trăieşti viaţa ca pe o expresie a sinelui tău real. bunătate. am convingerea că îşi încep viaţa într-o manieră mai sănătoasă şi mă rog ca ei să continue lucrul cu sinele pentru a-şi păstra acest echilibrul interior. Realitatea este că în fiecare dintre noi există un copil! Interior. Li se propun de asemenea procese interactive prin care au posibilitatea de a-şi demonstra aceste calităţi eroice. onestitate. distracţie.doresc: curaj. ba chiar distractivă! Dacă inima ta simte chemarea de a lucra cu copiii. Ce bine ar fi dacă i-am urma exemplul şi dacă am avea încredere că eliberarea de poverile noastre poate fi cât se poate de uşoară. vei găsi instrucţiuni speciale în această direcţie la sfârşitul cartii. iertare etc. amabilitate. Personal. Dorinţa mea cea mai vie este ca ei să îşi trăiască viaţa ca pe o expresie a sinelui lor real. i-am încurajat pe absolvenţi să formeze grupuri de sprijin care să se întrunească o .

ei continuă să te privească la fel. Una din persoanele care au luat cuvântul pentru a ne împărtăşi povestea ei a fost Anita. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să simţi că ai crescut din punct de vedere spiritual. iar apoi să te întorci la rudele şi la cunoscuţii tăi. sau să îţi rezervi acest timp pentru a te elibera din punct de vedere emoţional?” Am participat recent la o mare întrunire de sprijin ţinută în Manchester. continuând să îi sprijine pe oameni să se elibereze de celelalte văluri emoţionale care le întunecă „diamantul” interior. Suntem conştienţi că fiecare dintre noi continuă să evolueze şi refuzăm să ne cramponăm de vechile noastre impresii.dată pe lună. iar eu obişnuiesc să îi întreb frecvent pe absolvenţi: „Ce ai prefera. Aceste întâlniri au devenit extrem de populare. Toată lumea îşi pune întrebarea: „Ce se întâmplă în clipa de faţă?”. ceilalţi continuă să se cramponeze de imaginea lor de odinioară pe care au avut-o în ceea ce te priveşte. La întrunirile noastre cu absolvenţii. Ea ne-a povestit că a participat cu trei săptămâni în urmă la un seminar al Călătoriei ţinut la Newcastleunder-Lyme într-un weekend. noi ne privim de fiecare dată cu alţi ochi. Este minunat să lucrezi cu alţi oameni care au aceleaşi preocupări ca şi tine şi care doresc să te privească aşa cum eşti cu adevărat. Oricât de mult te-ai strădui să comunici cu ei din noua ta perspectivă. în urma căruia nu s-a . să te uiţi la televizor timp de două ore. o femeie în vârstă de peste 50 de ani. iar aceştia să te trateze la fel ca altădată? Deşi tu eşti conştient de faptul că te-ai schimbat.

după care mersul a devenit extrem de dificil şi de dureros pentru mine. Abia ieri miam dat seama. Genunchiul meu nu şi-a revenit niciodată. apoi la drumeţiile pe dealuri. . ea mi-a trimis următoarea scrisoare: Dragă Brandon. nici măcar după ce am făcut fizioterapie. în anul 1991 mă aflam în Austria şi mergeam printr-o zăpadă adâncă. dar eu nu voi reuşi acest lucru. Şi nu au trecut decât trei săptămâni de când a aplicat procesul! Mai târziu. Cu un zâmbet seducător pe faţă. A suferit ani la rând de dureri cronice de genunchi. şi în fiecare an care a urmat am fost nevoită să mai renunţ la o activitate care îmi plăcea: mai întâi la dans. Iată ce ne-a spus ea: „M-am gândit în sinea mea: poate că Brandon s-o fi vindecat singură. trebăluind prin grădină şi smulgând buruienile. Anita a continuat: „Sinceră să fiu. Oricum. a perseverat şi a realizat două Călătorii Fizice. atât de natural mi s-a părut procesul”.aşteptat să obţină vreun rezultat fizic notabil. nu m-am aşteptat să obţin vreun rezultat şi nu am observat nicio diferenţă după ce am realizat procesul. care s-au înrăutăţit atât de mult în ultima vreme încât abia dacă se mai putea deplasa. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să mă eliberez din punct de vedere emoţional”. Am căzut şi mam rănit la genunchiul stâng. cât de uşor să mişc! Înainte nu puteam să îngenunchez deloc. Ce să mai vorbesc de ghemuit! Genunchii mei s-au vindecat şi eu nici măcar nu mi-am dat seama.

disperată. Ce bucurie! Oricât de minunată mi s-ar părea vindecarea fizică prin care am trecut. dar fiecare exerciţiu pe care trebuia să îl practic nu făcea decât să îmi inflameze şi mai mult genunchiul. Îmi era imposibil să îl mai îndoi fără să simt nişte dureri atroce. atentă la fiecare pas pe care îl fac. Era vorba de un .Anul acesta. Doctoriţa pe care am consultat-o mi-a spus că am artrită la genunchi şi că nu se poate face nimic. ghemuită. am urcat aproape 1 km pe un deal. mi-am dat seama că nici prin minte nu mi-a trecut să merg încet. M-a trimis să fac şi mai multă fizioterapie. ţinând pe genunchiul bolnav o stropitoare uriaşă. Câteva zile mai târziu. procesul de deteriorare a fost atât de accentuat încât. fără nicio durere. m-am dus la medic. Nu mai puteam suporta nici măcar greutatea pijamalei peste el. Acum două săptămâni am coborât 80 de trepte şi nu am avut nimic. mi-am dat seama că trebăluiesc prin grădină de 30 de minute. încă şi mai importantă mi se pare cunoaşterea faptului că îmi pot influenţa fiecare celulă din organism. într-un pas alert. Este minunat să pot dansa din nou şi să mă pot plimba pin sat. Subit. o altă persoană din public s-a ridicat şi a luat cuvântul. Când am ajuns din nou la poalele lui. După ce a ascultat povestea Anitei la seminarul de care vorbeam mai devreme. În timpul seminarului Călătoriei am fost atât de sigură că nu am practicat corect procesul încât ulterior nu am încercat să conştientizez eventualele schimbări care s-ar putea produce.

mă simt uşor ameţită. În continuare. Iniţial. am remarcat că vederea mi-a devenit înceţoşată. După o . După seminar. „el nu i-a acordat niciun credit”. dar de data aceasta am observat că atunci când conduc maşina. Cu circa trei luni în urmă. Este foarte adevărat că atunci când ne întoarcem la viaţa noastră de zi cu zi. aşa că nu m-am mai gândit la această problemă până a doua zi. la vremea respectivă. Am văzut la distanţă un semn indicator pe care în mod normal l-aş fi putut citi cu uşurinţă. Întotdeauna am avut o vedere foarte bună. şi eu continui să practic Călătoria ori de câte ori am vreo problemă fizică sau emoţională.bărbat pe nume Bill. transformarea ni se pare de multe ori atât de naturală încât uităm că au fost perioade în viaţa noastră când ne-am simţit cu mult mai rău! 21 Am trăit şi eu o experienţă similară. Acesta a întreprins Călătoria în urmă cu un an. Bill a uitat de proces şi şi-a văzut de viaţă. a plecat convins că toţi ceilalţi s-au eliberat de problemele lor. dar care acum mi s-a părut neclar. am crezut că sunt puţin obosită. destul de recent. numai el nu. Abia câteva luni mai târziu şi-a dat seama că nu mai suferă deloc de depresie. când scenariul s-a repetat întocmai. La fel ca şi absolvenţii mei. A adăugat că singurul motiv pentru care a venit la această întrunire a fost acela de a-mi mulţumi personal pentru seminarul pe care l-am organizat şi căruia. La vremea aceea suferea de depresie cronică.

în mintea mea se instaura un fel de ceaţă. dar inteligenţa infinită a corpului meu m-a condus direct în uter. ştiam foarte bine că cei mai mulţi dintre oameni miar fi spus că este „normal” să nu mai vezi bine după o anumită vârstă.săptămână în care vederea mea nu şi-a revenit deloc. Mi-am ajutat familia şi am participat la organizarea înmormântării. şi până acum nu mi s-a întâmplat să constat vreodată că a greşit. Nu înţelegeam ce s-a întâmplat şi nu îmi permiteam să simt sau să . Deşi povestea nu părea să aibă vreun sens. În interior mă simţeam însă complet devastată. Când aveam 19 ani. Moartea lui m-a devastat din punct de vedere emoţional. Am fost convinsă că voi ajunge în interiorul ochilor pentru a descoperi cauza problemei. m-am decis să întreprind o Călătorie Fizică şi să descopăr care este problema. De aceea. am descoperit aici o amintire veche ce a continuat să mă deranjeze de-a lungul anilor. tatăl meu s-a sinucis. Ajunsă în pântec. Având 43 de ani. Ori de câte ori încercam să evoc această amintire. La vremea respectivă. am rămas surprinsă să constat că aceasta m-a condus într-un cu totul alt loc decât mi-am propus iniţial. experienţa din trecut m-a învăţat că înţelepciunea corporală ştie mai bine unde doreşte să meargă. m-am decis să am şi de această dată încredere în ea. dar mi-am spus în sinea mea: „Eu una nu cred în aşa ceva! Cred mai degrabă că este ceva ce refuz să văd!” Când am întreprins călătoria în interiorul corpului meu. toţi cei din exterior au rămas cu impresia că sunt puternică şi că mi-am păstrat integral autocontrolul.

M-am decis să merg la o întâlnire cu un tip pe care abia îl cunoscusem. Când am ajuns în . Dimpotrivă. în acea noapte m-am comportat sălbatic. membrii apropiaţi ai familiei sale se simt întotdeauna responsabili. Mă gândeam: „Ce mai contează? Nimic nu are sens”. Spre deosebire de modul meu obişnuit de a fi. singură şi părăsită. Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi în cazul meu. Nu i-am spus nimic acestuia despre tatăl meu. numai pentru a uita de durere. mi-am pus o mască veselă şi falsă. Mă aflam în partea de nord a statului New York. unde am băut mai multe cocteiluri. În amintirea mea. dar am simţit că trăiesc într-o lume ireală. fără niciun prieten la care să-mi găsesc alinare. am intrat într-un magazin de băuturi alcoolice şi am cumpărat împreună încă o sticlă de gin. După înmormântare.îmi exprim durerea profundă. Mă simţeam abandonată. se amesteca cu o vinovăţie profundă. Ne-am dus într-un bar. Nu eram deloc obişnuită cu alcoolul. Fusesem o elevă de nota zece. Amorţeala simţurilor. m-am întors la universitate. aşa că m-am îmbătat rapid. În drumul de întoarcere spre cămin. încercând să par matură şi „stăpână pe situaţie”. ca şi cum aş fi putut face ceva ca să îmi salvez tatăl. iar acum venisem în acest loc ciudat. Aşa că am continuat sa beau la greu. cu numai două săptămâni înainte de sinuciderea tatălui meu. am auzit de multe ori că atunci când cineva se sinucide. era o noapte întunecată de toamnă. foarte rece. care abia reuşea să îmi mascheze disperarea şi durerea interioară. Mai târziu. fără să-mi pese de nimic.

În timpul procesului Călătoriei Fizice. de-a lungul acestor ani. Acum. Împleticindu-mă. Simţeam un dezgust total faţă de mine însămi. Nu ştiam cum ajunsesem în pădure. m-am trezit mergând prin pădurea de lângă campus. am reuşit însă să îmi privesc în faţă amintirea. Am pierdut două zile din viaţa mea. de care nu mi-am mai amintit nimic – până la această Călătorie Fizică. la vârsta de 43 de ani. Nu erau deloc imagini frumoase. mintea mea supra-conştientă a preferat să o blocheze complet. mi-am croit drum către dormitoare. De aceea. Două zile mai târziu. Eram confuză şi complet dezorientată. unde am găsit o sumedenie de note prinse pe panoul de afişaj. Se pare că fusesem dată dispărută şi că mă cautaseră timp de două zile şi jumătate. În cele din urmă. sufletul meu a considerat că a sosit timpul să privesc în faţă ce s-a întâmplat atunci. întrucât nu mi-am mai amintit nimic din ceea ce s-a întâmplat după aceea. Îmi era frig. purtam aceleaşi haine ca în noaptea cu pricina şi mă simţeam devastată din punct de vedere emoţional. am băut singură trei sferturi din sticlă. Am înţeles imediat de ce m-am protejat singură. Probabil că mi-am pierdut cunoştinţa. într-o manieră subconştientă. am început să văd flashuri şi să surprind crâmpeie din ceea ce s-a petrecut atunci.camera tipului. Cred că amintirea celor două zile a fost prea dureroasă pentru a o putea „privi în faţă”. dublat însă de sentimentul că „Oricum nu-mi pasă”. după care am continuat lucrul cu .

. mi-am dat seama că vederea mea a devenit atât de clară încât puteam vedea la fel de bine ca o pisică. Dintr-o dată. Poate că ar fi trebuit să fiu condusă în interiorul ochilor.sine şi am practicat intensiv iertarea. Am fost norocoasă că am supravieţuit în urma cantităţii uriaşe de alcool pe care am consumat-o în acea noapte. Niciodată în viaţă nu am avut o vedere nocturnă atât de acută. Dar poate că tocmai acesta a fost scopul. punând-o chiar în pericol. dar nu s-a produs nicio schimbare. Poate că înţelepciunea infinită a greşit de data aceasta. ciudat! Celulele ochilor se schimbă» complet în 48 de ore. Am uitat apoi de proces şi mi-am văzut de restul treburilor. Şi totul pentru o vinovăţie care nu îmi aparţinea. „Hm. Trei săptămâni mai târziu m-am întors acasă întro noapte. nu al pântecului meu”. Mi-am promis totuşi ca data viitoare când voi face o Călătorie Fizică să mă interiorizez direct la nivelul ochilor. După încheierea Călătoriei mele Fizice. tocmai îmi privisem în faţă o amintire pe care foarte mulţi ani am refuzat să o recunosc. m-am gândit. La urma urmelor. deveneam uşor ameţită. Vederea mea continua să fie înceţoşată şi ori de câte ori mă urcam la volanul maşinii. vedeam fiecare fir de iarbă şi fiecare frunză de pe jos. m-am aşteptat ca vederea mea să se îmbunătăţească pe loc. trebuia să mă iert pe mine însămi pentru că mi-am tratat propria viaţă într-o manieră atât de neglijentă. De data aceasta. Au trecut astfel trei zile. Grădina mea nu era iluminată. Practic.

Şi în cazul meu. În cazul fiecărui proces. Conform legii atracţiei. le reamintesc mereu oamenilor care aplică acest proces al Călătoriei Fizice să îşi verifice din când în când starea sănătăţii şi eventualele progrese făcute. Procesul este cât se poate de natural. convingerea mea este că aşa se derulează adeseori lucrurile atunci când aplici Călătoria Fizică.A doua zi am observat că nu mai ameţesc atunci când conduc maşina. ritmul natural al vindecării este asigurat de inteligenţa interioară. conştientizarea succesului atrage după sine un succes şi mai mare. Procesul de vindecare diferă nu doar de la om la om. ca şi cum ai stinge lumina. acest lucru poate stimula foarte mult procesul de vindecare. Am observat de asemenea că uneori. Vederea mea era cât se poate de bună de ceva vreme. dar şi în funcţie de problema pentru care este . care nu şi-au observat propriul progres decât mult mai târziu. Contează foarte mult să îţi aminteşti de unde ai plecat şi să constaţi unde ai ajuns. dar nu-mi dădusem seama până atunci. De aceea. după criterii cunoscute numai de ea (care diferă de la om la om). În anumite cazuri particulare. el nu dispare decât gradat. De altfel. la fel ca un ventilator care continuă să se învârtă o vreme după ce l-ai oprit. Procesul a fost atât de natural încât nici măcar nu m-am gândit la el. lucrurile s-au petrecut la fel ca în cazul Anitei şi al lui Bill. După ce te vindeci. este greu să-ţi mai aduci aminte că ai fost cândva bolnav. vechiul tipar dispare instantaneu. În altele. vindecarea durează o vreme după derularea Călătoriei.

Eventual. Dacă nu ştii la cine să apelezi. poate că n-ar strica să afli câte ceva despre „efectele secundare” pozitive care pot apărea în urma aplicării acestor procese. foloseşte casetele mele audio. începe să-l aplici. pentru a te familiariza cu el. Ai grijă să nu fii întrerupt de zgomote sau de alte surse de distragere în timpul procesului. de preferinţă unul care a citit această carte. renunţă în mod spontan la diferite obiceiuri proaste şi convingeri limitatoare pe care le aveau. în secţiunea intitulată „Instrumente”. Este foarte important să citeşti mai întâi instrucţiunile. îţi recomand să îţi găseşti un prieten în care ai încredere. la fel cum ar proceda un copil. ulterior. Rezervaţivă împreună două ore pentru a lucra. Dacă doreşti să aplici Călătoria Fizică pe care o practicăm noi la seminarele noastre. Nu există o perioadă de timp universală pentru fiecare vindecare. Vei găsi procesul Călătoriei Fizice la sfârşitul acestei cărţi. Dacă nu te deranjează. fără să . 22 Acum. el se poate produce instantaneu pentru o anumită problemă şi poate dura mult mai mult pentru o altă problemă. consideră-l o aventură interioară.aplicat. citeşte de două ori scenariul. Chiar la aceeaşi persoană. înainte de a trece la aplicarea procesului propriu-zis. Foarte mulţi oameni trăiesc o experienţă atât de profundă a Sursei lor interioare încât. că te-ai familiarizat deopotrivă cu „Procesul Călătoriei Emoţionale” şi cu Călătoria Fizică. Când te simţi pregătit.

foarte vorbăreaţă şi cu inima caldă. . foarte mulţi participanţi au început să discute cu Noreen. De pildă. ea s-a decis să participe la rândul ei la următorul seminar al Călătoriei. părinţii copiilor. ea a remarcat o anumită „scânteie”. Noreen este o irlandeză în vârstă de 50 de ani. cu atât mai nenaturale şi mai depăşite ajung să li se pară vechile lor tipare distructive. aşteptând cu răbdare ieşirea lui Cathy în timpul pauzelor pentru a-şi alăpta fiul cel mic. Mai mult. Odată. În scurt timp. o prezenţă plină de iubire care părea să emane din ei atunci când le vorbea. care îi împiedică să se bucure de abundenţă în această viaţă). Ea se consideră extrem de binecuvântată pentru că este doică la doi copii ai unor absolvenţi ai seminarului nostru. La rândul ei. Noreen a observat că aceşti oameni au ceva „special”. soarta a făcut ca Jerry şi Cathy. Noreen trebuia să stea cu copiii în afara sălii de seminar. să apeleze la ea pentru a le supraveghea copiii în timpul unui weekend în care doreau să participe la o Retragere a Abundenţei (un seminar organizat de noi cu scopul de a-i elibera pe participanţi de convingerile lor limitatoare legate de bani.facă nici cel mai mic efort în această direcţie. Am avut recent o întrunire cu mai mulţi absolvenţi ai seminarelor noastre. Dorind să beneficieze şi ea de acest „ceva” pe care nu îl putea defini. care au vorbit de acest fenomen. un licăr în ochii lor. Cu cât intră mai frecvent şi mai profund în contact cu sinele lor real. fermecaţi de carisma ei irlandeză şi de spiritul ei viu.

adeseori până spre dimineaţă. Noreen s-a înscris aşadar pentru următorul nostru seminar. să fumeze şi să bea. Altfel spus. a sufletului ei. obişnuia să se ducă la pub. . pe care ar fi dorit să şi le vindece. ea dorea să afle sursa acelei „energii” pe care o simţea la toţi participanţii care îşi treziseră sinele real. Tot ce-şi dorea Noreen era să rămână pentru totdeauna în prezenţa acestuia. să bârfească cu fetele.Ani la rând. ducând o viaţă simplă şi pură. „Nu asta fac toţi oamenii? Ajungi acasă de la serviciu. ea a experimentat o Călătorie Emoţională senzaţională. păta sau murdări vreodată strălucirea imaculată a sufletului ei. Noreen a suferit din cauza unor dureri acute şi cronice de spate. nu a cunoscut niciodată o altă viaţă (după cum avea să îmi povestească mai târziu). Până atunci. La urma urmelor. iar după ce a trecut prin toate straturile succesive ale emoţiilor sale şi a ajuns în prezenţa Sursei. Noreen a căutat întreaga ei viaţă această măreţie interioară. această iubire care se află în inima tuturor oamenilor. După ce a experimentat-o direct în propria ei inimă. lui Noreen i-a plăcut întotdeauna să bea. ceea ce a trăit a fost atât de intens încât a luat decizia să se consacre de-a pururi acestuia. ea a luat decizia să nu mai facă nimic care ar putea acoperi. ea a făcut legământul să i se devoteze de-a pururi. astfel încât să nu mai uite niciodată de el. ce irlandez nu face acest lucru? Serile. distrânduse la culme. devenind una cu diamantul pe care l-a descoperit în centrul fiinţei sale. Mai important însă decât acest lucru. De altfel. Aici.

când se putea bucura atât de intens de propria ei companie. dar după ce a descoperit starea naturală de relaxare interioară ea nu a mai avut nevoie de ele. după care te duci la pub. Culmea este că nu a făcut niciun efort pentru a renunţa la toate fostele ei plăceri de altădată. Încă şi mai surprinzător. făcând-o să se simtă murdară. devenind vegetariană. De altfel. care să-i confere mai multă energie. a simţit dintr-odată nevoia să consume alimente mai sănătoase. De aceea. Starea de mulţumire nu o mai părăsea practic niciodată. fumatul şi băutura o făceau întotdeauna să se simtă mai relaxată. ci aveau un gust neplăcut. indiferent dacă muncea sau se distra. Noreen s-a simţit atât de împăcată în sinea ei încât nu a mai simţit nevoia să caute tovărăşia altor persoane pentru a se simţi bine. ca să te distrezi cu prietenii!” După ce a parcurs procesul Călătoriei. Ori de câte ori încerca să consume carne. Spre uimirea ei. Până atunci. De aceea.mănânci ceva. a renunţat treptat la ea. ea nu a mai simţit nevoia de a bea. Noreen a constatat că ţigările îi provoacă o stare de scârbă. Dintr-odată. întrucât fumul şi întunericul din cârciumi nu mai erau pe placul ei. berea a început să i se pară la fel de dizgraţioasă ca şi urina. Acestea au dispărut în mod spontan după ce Noreen . ea constata că nu o poate înghiţi. Spre surpriza ei. Nici gustul lor nu mai era cel de altădată. nu a mai simţit nevoia să meargă serile la crâşmă. nici chiar rarele ocazii în care s-a mai dus nu i-au oferit satisfacţia de altădată. Ţigările nu i se mai păreau aromate.

Aceasta mi-a spus odată. uită-te la mine: am devenit exact ca ei! Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. De aceea. prin care nu a încercat de-a lungul vremii decât să îşi umple golul interior. Prin el. ea a înţeles ce vor să spună aceia care afirmă că trupul este templul sufletului. Iar acum. care mănâncă numai mâncare pentru iepuri. dar de când am .şi-a recunoscut sinele real. care fac exerciţii fizice. Noreen a descoperit un diamant nepreţuit. Cunoşti tipul: cei care beau tot timpul apă plată. Noreen mi-a povestit mai târziu că a găsit în interiorul ei o lumină pe care dorea să o onoreze şi să o protejeze. ea a găsit ceea ce a căutat toată viaţa ei. niciodată nu mi-am dorit să fac parte integrantă din această categorie de oameni. Prin comparaţie cu această mare realizare. a renunţat cu uşurinţă la fostele ei obiceiuri distructive. faptul că nodului pe care îl avea la un sân şi durerile cronice de spate i-au dispărut cu desăvârşire i s-a părut de-a dreptul minor. pe care nu mai era dispusă să îl acopere. râzând: „Brandon. Cu această ocazie. nu fumează şi nu beau alcool… întotdeauna mi s-au părut nişte ciudaţi. Pe scurt. La ora actuală. întotdeauna mi s-au părut extrem de plicticoşi acei oameni care au tot timpul grijă de sănătatea lor fizică. ea îşi petrece adeseori timpul liber ajutându-ne la organizarea seminarelor de weekend şi consideră că cea mai mare bucurie a vieţii sale este să îi ajute şi pe ceilalţi oameni să îşi descopere pacea din interiorul lor. O altă absolventă a seminarului nostru a fost Suzy.

participat la seminarul tău intitulat “Fără ego” (un seminar pentru avansaţi). pentru prima dată în viaţa mea. Auzindu-i cuvintele. Lumina noastră este cea care ne înspăimântă cel mai tare. tu o îndrăgeşti fără să vrei şi devii din ce în ce mai puţin dispus să o întuneci prin acţiunile tale. pentru ca cei din jur să nu se simtă stânjeniţi în preajma ta. Altfel spus. Noi ne temem cel mai mult să nu devenim excesiv de puternici. de talentat. Dacă nu îţi întinzi aripile. Marieanne Williamson a descris perfect acest lucru: Teama noastră cea mai profundă nu este cea de ina. În cartea ei. aşa cum fac în mod natural copiii. Noi ne naştem în această lume pentru a manifesta slava lui Dumnezeu înlăuntrul nostru. am zâmbit şi am privit-o în ochii ei sănătoşi şi vii. Reducerea propriilor puteri. Noi ne întrebăm adeseori: „Cine sunt eu ca să fiu atât de strălucitor. nu reprezintă în niciun caz un act de nobleţe. neîncetând să mă minunez de dorinţa sufletului nostru de a coopera cu noi. Atunci când începi să îţi experimentezi lumina interioară. Cu adevărat. de ce nu am fi? Tu eşti copilul lui Dumnezeu. de fabulos?” De fapt. sufletul nostru nu ne doreşte altceva decât tot ce este mai bun pentru noi. . Menirea noastră este să strălucim în toată plenitudinea noastră. tu nu mai doreşti să o acoperi cu un paravan.decvare. să simt nevoia de a avea cu adevărat grijă de corpul meu. şi nu întunericul nostru. nu ajuţi cu nimic această lume. de sublim. am început. Am început să mă iubesc sincer şi doresc să am grijă de mine exact aşa cum aş face cu o altă fiinţă pe care o iubesc”. întoarcerea la iubire.

nu doar în unii dintre ei. Ea încearcă astfel să îşi schimbe comportamentul. noi le vom permite şi celorlalţi oameni să facă acelaşi lucru. În societatea occidentală. Dacă ne vom elibera de propria noastră teamă. Dacă vom lăsa lumina din interiorul nostru să strălucească.Ea se manifestă în egală măsură în toţi oamenii. dar nu stă să se întrebe: „Ce anume mă determină să mănânc în exces”? . cumpărăturile obsesive. noi suntem învăţaţi să privim în faţă doar COMPORTAMENTUL DE SUPRAFAŢĂ generat de o dependenţă (cum ar fi alimentaţia excesivă. Acestea sunt un mijloc de autodistrugere care ascunde de multe ori în spate o problemă emoţională profundă cu care nu dorim să ne confruntăm. noi încercăm să ne ascundem inclusiv sentimentele reale. Adeseori. noi îi vom ajuta şi pe ceilalţi să se elibereze de teama lor. 23 Lumina nu este singura noastră calitate pe care o acoperim sub un paravan. o persoană care are probleme cu greutatea corporală încearcă să şi-o ţină sub control prin schimbarea dietei alimentare sau prin adoptarea unui program de exerciţii fizice. fără să încercăm vreodată să descoperim CAUZA PROFUNDĂ care se ascunde în spatele acestuia! Spre exemplu.). Experienţa m-a învăţat că acest lucru este cu deosebire adevărat în cazul dependenţelor. jocurile de noroc etc. furtul din magazine. consumul de alcool sau de droguri.

În continuare. deplasaţi-vă acum şi mai mult . Ori de câte ori aud aceste cuvinte. oamenii nu au succes cu noile lor diete alimentare decât pentru o perioadă scurtă de timp. la seminarele noastre. Foarte puţini oameni pot spune că mănâncă într-adevăr pentru că le este foame. Le spun: „închideţi ochii… Acum amintiţi-vă un moment recent în care aţi mâncat ceva fără să vă fie cu adevărat foame. dar refuză să o privească în faţă. Aceasta continuă să acţioneze nestingherită în ei. Această hrană ne amorţeşte capacitatea de a simţi. Aceasta nu-şi dă seama că înainte de a se îngrăşa a avut o problemă pe care a îngropat-o în subconştient. Nu de puţine ori. refuzând să se confrunte cu ea. îmi pun întrebarea ce se ascunde în spatele lor. amintiţi-vă ce s-a întâmplat cu câteva momente înainte de a simţi.Cel mai adesea. De aceea. eu îi invit adeseori pe participanţi să încerce următorul experiment. Noi auzim de multe ori înjur expresia: „mâncare pentru alinare”. ce problemă are persoana în cauză. impulsul’ de a mânca… (aştept apoi ca participanţii să îşi conştientizeze acest impuls)… Bun. dar nu ne întrebăm ce emoţie sau ce problemă încearcă să aline hrana pe care o consumăm. De ce? Deoarece ei nu au încercat să rezolve cauza profundă care a stat la baza comportamentului lor. după care încep să se îngraşe din nou. Singura mea problemă este că nu mă pot opri din mâncat”. în timpul seminarelor noastre. diferite persoane din sală ridică mâna şi spun: „Eu nu am o problemă emoţională.

De îndată ce aceasta începe să le „dea târcoale”. Avea exact această problemă. Cel mai adesea. La un seminar recent ţinut la Londra. este vorba de o emoţie extrem de puternică şi foarte profundă. eu le spun întotdeauna oamenilor: „Treziţi-vă! Dacă veţi identifica problema emoţională pe care încercaţi să o evitaţi. astfel încât să uite din nou de ea. Nu-mi este deloc greu să descopăr expresia uimită de pe feţele celor mai mulţi dintre participanţi atunci când aceştia descoperă ce au simţit chiar înainte de a li se face subit „foame”. În urma aplicării procesului Călătoriei. o femeie în jur de 30 de ani a ridicat mâna. de disperare sau de anxietate copleşitoare.în timp. Singurul lucru pe care şi-l dorea era să îşi rezolve o dată pentru totdeauna această problemă. este vorba de un sentiment de gol interior. nu îi veţi putea descoperi niciodată cauza profundă şi nu o veţi putea rezolva”. o veţi putea rezolva o dată pentru totdeauna cu ajutorul instrumentului pus la dispoziţie de către noi (Procesul Călătoriei Emoţionale). oamenii se reped la frigider şi încearcă să o evite. ea a descoperit că la baza . ascunzând-o în spatele unor mese copioase. cu câteva secunde înainte de apariţia respectivului impuls… Ce aţi simţit cu adevărat chiar înainte de a simţi nevoia să consumaţi un aliment”. De regulă. de singurătate. Atunci când le predau procesul Călătoriei. Dacă o veţi evita însă în continuare. Era obeză şi ne-a spus că s-a luptat toată viaţa cu tot felul de diete.

Nu am întrebat-o ce anume a descoperit. Spre finalul exerciţiului. I-am sugerat atunci să pornească de la premisa că în spatele sentimentelor ei se ascundea o motivaţie profundă şi să ţină cont de acest lucru pe măsură ce îşi va continua Călătoria Emoţională. dar mi-am dat seama că a fost ceva de proporţii. În timpul procesului. La fel ca în cazul multor oameni care trec . şi-a deschis ochii şi ne-a spus că nu a bănuit niciodată ce anume se ascundea în spatele poftei ei continue de mâncare.comportamentului ei se ascunde un sentiment puternic de rusine şi de teamă. Slăbise deja 12 kilograme! Plină de entuziasm. femeia a venit la una din întrunirile noastre cu absolvenţii. O lună mai târziu. ea a avut pentru prima dată acces la aceste amintiri reprimate. întrucât aceste procese de purificare sunt considerate private la seminarele noastre. Nu îşi dădea însă seama de ce se simţea atât de ruşinată şi de speriată. Această perioadă îi era complet ştearsă din memorie. În timpul Procesului Călătoriei Emoţionale. mi-am dat seama că femeia a descoperit o problemă extrem de supărătoare şi foarte profundă. i-am citit pe faţă o uşurare enormă. Uluită. Ne-a povestit cu această ocazie că înainte de aplicarea Călătoriei nu a reuşit niciodată să îşi amintească ceva din perioada de dinainte de a împlini zece ani. care s-a reflectat imediat într-o relaxare corporală totală. a fost prima participantă care şi-a ridicat mâna pentru a ne împărtăşi povestea ei de succes. Femeia era cu adevărat uimită.

a doua zi dimineaţa mă trezesc cu o stare de mahmureală. ea i-a iertat cu toată sinceritatea sufletul.prin experienţe similare. Deşi mintea mea conştientă îmi spune să nu fac acest lucru. Ne-a spus că nu se consideră alcoolic.portamentuî bărbatului care a abuzat-o. mi-a spus că slăbea în continuare. pentru a-mi amorţi aceste sentimente. Deşi nu a putut ierta com. Acest lucru îmi dă o stare de spirit şi mai proastă. s-a simţit eliberată. ciclul se reiterează la infinit”. iar de pe inimă i s-a luat o mare povară. Apoi. Această teamă apare de regulă atunci când ajung acasă şi încep să mă relaxez. la aceasta se mai adaugă două sau trei. Şi astfel. Cum s-ar spune. problemă cu băutura. el a deschis ochii şi a spus: „Acum îmi văd întregul tipar comportamental. unde nu dau un randament prea bun. În timpul exerciţiului focului de tabără. astfel încât atunci când ajung acasă îmi înec amarul în şi mai multă băutură. ea şi-a rezolvat complet această problemă. Mi-e frică de eşec. după care mă duc la slujbă. îmi împlinesc propria profeţie şi dau greş. De atunci. În urma aplicării procesului de descoperire de sine. În timpul procesului. nu mă pot abţine şi îmi iau o bere. pe care mintea ei l-a blocat în totalitate de memoria ei conştientă. Un alt participant la unul din seminarele noastre avea o. În mod evident. bărbatul şi-a descoperit o amintire din copilărie în care tatăl lui i-a spus că . adică nu obţin rezultatele pe care mi le doresc. dar în fiecare seară obişnuieşte să consume 3-4 beri. Ultima dată când am auzit veşti de la ea. era vorba de un abuz sexual extrem de traumatic.

cu toţii ne dorim să intrăm în contact cu acest geniu interior. cu toţii intuim că înlăuntrui nostru există o măreţie şi o lumină ieşită din comun. Procesul Călătoriei Emoţionale a fost cheia care i-a condus către eliberare. Spre uimirea lui. Mi-a spus că a renunţat nu doar la băutură. De atunci. Când l-am văzut peste ceva timp. în loc să trateze doar simptomele exterioare. Acestea au fost doar două exemple din cele câteva mii pe care Ie cunosc. Mai mult. un fost călugăr catolic în vârstă de 87 de ani. pentru a-l exprima plenar. de oameni care au reuşit să se elibereze de dependenţele lor prin rezolvarea cauzei emoţionale care a stat la baza acestora. mai bună decât cea precedentă. Ei au reuşit să scoată la lumină libertatea şi măreţia care reprezintă esenţa noastră. în spatele stării de mulţumire şi de pace pe care o simţea în biserică el a început să descopere o . 24 Indiferent de vârsta pe care o avem. în el s-a dat o bătălie continuă. burta umflată din cauza berii îi dispăruse.este un ratat şi că nu va realiza niciodată nimic în viaţă. iar faţa îi strălucea literalmente. În ultima vreme a început însă să îl supere ceva. a tuturor. În sinea noastră. Noreen (prietena noastră despre care am mai discutat) stătea odată de vorbă cu un bătrân irlandez. undeva în spate. ci şi la fumat. îşi găseşte adevărata linişte numai stând în biserica locală. Acesta i-a explicat că pe măsură ce îmbătrâneşte. şi-a căutat şi şi-a găsit o slujbă nouă.

cu toţii ne dorim să ne aducem aminte cine suntem cu adevărat. Noreen a început să îl ghideze de-a lungul straturile succesive ale fricii sale de moarte. La sfârşit. este imposibil să mai scapi de această amintire. Bătrânul a urmat-o pe Noreen şi s-a aşezat într-un fotoliu confortabil. Experienţa m-a învăţat că dacă ai trăit o dată trezirea spirituală plenară.stare din ce în ce mai accentuată de teamă. dar de ce ţi-e frică. Aceasta l-a făcut să devină din ce în ce mai reticent în faţa ideii de a se duce la biserică pentru rugăciunea lui zilnică. Există şi alte metode prin care putem face acest lucru şi pe care le putem practica în orice moment al vieţii. Arthur?” Bătrânul a roşit şi i-a răspuns în şoaptă: „De moarte… cred”. din ochi i-au ţâşnit lacrimi. Cu toţii ne dorim să ne întoarcem „acasă”. şi nu am ştiut niciodată că există aşa ceva!” Indiferent de vârsta pe care o avem. Noreen l-a întrebat: „Bine. Noreen i-a spus cu blândeţe: „Arthur. Haide să facem împreună un mic exerciţiu”. Scufundarea prin straturile emoţionale succesive nu reprezintă singura modalitate de a avea acces direct la pacea şi libertatea specifică Sursei noastre. Când fostul călugăr a trecut de gaura neagră şi a ajuns la starea de pace. vino cu mine în sufragerie. Sursa ta continuă să te . el şi-a deschis ochii şi a spus: „Oare de ce nu ne învaţă aşa ceva în biserică? Au trecut atâţia ani.

dorul de casă te va urmări pretutindeni. La modul ideal. Dacă te simţi confortabil. Odată trăită experienţa directă a sinelui. o poţi încerca chiar acum. toate celelalte metode devin mult mai uşor accesibile. Ea nu mai este dispusă să te lase în pace! Dacă ai călătorit o dată până acasă. Unul din procesele cele mai eficiente este totodată şi foarte simplu. nemaidorind să faci nimic care te-ar putea îndepărta de el. oricât de mult ai continua să călătoreşti prin lume. ea ar trebui practicată împreună cu un partener. Le recomand însă întotdeauna oamenilor să aleagă ca primă opţiune cufundarea în conştiinţa lor. Dacă doreşti. până când vei sfârşi prin a te îndrăgosti complet de el. închide ochii. după ce toţi participanţii au trăit experienţa directă a scufundării în Sursă. practicată de mii de ani în mănăstirile budiste tibetane şi indiene. noi explorăm şi alte mijloace prin care putem avea un acces rapid sau spontan la esenţa fiinţei noastre. să se aşeze lângă tine.obsedeze. Adevărul fiinţei tale va continua să te cheme la el. chiar şi numai pentru o singură clipă. trecând succesiv prin straturile emoţionale. Marea majoritate a celor care îl practică rămân de fiecare dată uimiţi cât de profundă este experienţa Sursei. În a doua zi a seminarului nostru. Prietenul tău îţi va . Rezervă-ţi o oră în care să nu te poată întrerupe nimeni. de preferinţă unul care a citit această carte. Este vorba de o tehnică străveche de autointerogare. Roagă un prieten. cu atât mai mult cu cât – aşa cum spuneam – procesul este extrem de uşor de aplicat.

prietenul tău trebuie să stea cu ochii deschişi. Este posibil ca la un moment dat să simţi o stare de dilatare interioară atât de vastă şi o tăcere atât . Apoi dă-i glas cu voce tare. În continuare. În acest fel. El va începe prin a-ţi pune întrebarea: „Cine eşti tu?” Rămâi cu ochii închişi. Partenerul tău îţi va spune din nou mulţumesc. în cuvinte sau nu. mamă.” Cei care au deschiderea sinceră şi dorinţa arzătoare de a afla cine sunt cu adevărat sfârşesc însă prin a-şi revela din ce în ce mai mult sinele profund. ancorat în propria ta luciditate. om de afaceri etc. fără să îl cenzurezi în niciun fel. prietenul tău ar trebui să te asculte cu toată atenţia. iar tu trebuie să fii cât mai relaxat şi mai deschis. La început. Trebuie să îţi doreşti cu adevărat să afli răspunsul şi să ai încredere că acesta îţi va parveni.pune o întrebare simplă. ca şi cum ar asculta cuvintele lui Dumnezeu. el va fi plenar „prezent” în experienţa ta şi va crea astfel „spaţiul sacru” necesar pentru ca tu să îţi poţi începe procesul. la fel ca un copil. La modul ideal. apoi te va întreba pentru a treia oară: „Cine eşti tu?” Şi aşa mai departe. Exprimă verbal acest răspuns. după care te va întreba din nou: „Cine eşti tu?” Continuă să te relaxezi şi focalizează-ţi întreaga atenţie asupra răspunsului primit din interior. şi lasă răspunsul să iasă la suprafaţa conştiinţei tale. partenerul tău îţi va spune: „Mulţumesc”. Spre deosebire de tine. marea majoritate a oamenilor răspund numind rolurile pe care le joacă în viaţă: „Sunt profesor.

cel care a simţit că este o sondă de petrol a realizat că este inclusiv petrolul. rămâi liniştit şi savurează-ţi experienţa. Practic. Chiar dacă răspunsul tău este non-verbal. Trebuie să fii la fel de deschis ca un copil mic.de mare încât să nu mai poţi răspunde nimic la întrebarea: „Cine eşti tu?” În acest caz. chiar dacă pe moment ţi se par stupide. Este posibil ca anumite răspunsuri să nu îşi reveleze adevărata semnificaţie decât mai târziu. solul şi tot restul creaţiei. puteţi schimba rolurile între voi. La sfârşit. iar celălalt i-a răspuns: „Sunt o sondă de petrol”. să ai încredere în primele cuvinte care îţi trec prin minte şi să le exprimi verbal cu sinceritate. chiar în momentul în care apar. Secretul acestui exerciţiu este deschiderea interioară. nu îl cenzura. dar ştiu că la sfârşit. îmi amintesc că am trecut pe lângă un cuplu care lucra. Lasă Sursa să îşi reveleze natura în . oricât de ciudat ţi s-ar părea răspunsul. aerul. La unul din seminarele noastre. întreaga viaţă trecea prin el – inclusiv sonda de petrol! De aceea. indiferent cât de ridicole ţi s-ar părea. partenerul trebuie să îţi mulţumească pentru el şi să te întrebe din nou: „Cine eşti tu?” El trebuie să continue să îţi pună această întrebare şi să aştepte răspunsul tău non-verbal până la încheierea exerciţiului. Primul partener a zâmbit şi i-a spus: „Mulţumesc… Cine eşti tu?” Nu am mai ascultat restul procesului. Unul din cei doi parteneri l-a întrebat pe celălalt: „Cine eşti tu?”. respectiv încă 15-20 de minute.

în mod liber. sub forma unei prezenţe conştiente care include totul în sine.maniera sa magică şi misterioasă. fiind în totalitate prezent în ea. oricât de ocupată aş fi. tu poţi experimenta conştiinţa infinită şi eternă care apare întotdeauna atunci când mintea tace. Ori de câte ori ai ceva de făcut. dar eficient. atunci când aplici această tehnică. Mă odihnesc apoi în această prezenţă infinită care îmi aduce întotdeauna lacrimi în ochi şi mă recunosc astfel pe sine. rolul de ascultător se dovedeşte la fel de copleşitor ca şi cel care oferă răspunsurile la întrebarea. acest principiu simplu. lasă-ţi întreaga fiinţă să se focalizeze asupra sarcinii pe care trebuie să o duci la bun sfârşit. este exerciţiul meu favorit. pe care îl vei experimenta ca pe un flux continuu de conştiinţă pură. iar teama nu mai poate exista. dar foarte profund. Personal. de o simplitate perfectă. În astfel de momente. mintea tace. Intre altele. nu apuc bine să rostesc aceste cuvinte că mi se şi revelează sinele real. Nu de puţine ori. poate fi aplicat inclusiv în viaţa de zi cu zi. Dacă te vei scufunda în activitatea ta. Luciditatea interioară nu poate fi distrasă de . îmi rup întotdeauna câteva momente pe zi pentru a mă relaxa şi pentru a-mi pune întrebarea: „Cine sunt eu?” De cele mai multe ori. dar foarte eficient. „Cine eşti tu?” De altfel. căci mintea ta nu mai este distrasă de gânduri. Exerciţiul este extrem de simplu. Acţiunea pe care o realizezi curge de la sine. Te vei ancora astfel puternic în momentul prezent.

Personal. Pacea de care vorbesc eu în această carte transcende în . În ea. ea reprezintă o perioadă de timp în care mintea lor o ia razna. Ea nu este o stare de tip „zombi”. am practicat meditaţia timp de mai bine de 20 de ani. dacă ai deja o metodă specifică de meditaţie. Eu nu mă refer aici la acele meditaţii în care te concentrezi asupra unei mantre sau asupra unui cuvânt.acţiune. Am auzit adeseori spunându-se că meditaţia este o perioadă de timp pe care ţi-o rezervi pentru a-ţi contempla gândurile şi pentru a-ţi pune ordine în ele. în care te simţi conectat cu tot ceea ce există. O altă metodă prin care îţi poţi experimenta sinele este meditaţia. Mulţi cititori care citesc această carte au învăţat probabil diferite „metode” specifice de meditaţie. ca o ceată de maimuţe agitate. ci însăşi esenţa stării de luciditate. Dimpotrivă. de prezenţă pură. sărind de la un subiect la altul. nici la cele în care îţi focalizezi mintea asupra diferitelor senzaţii corporale. te rog să nu o confunzi cu cea pe care ţio descriu eu aici. Această libertate interioară nu are nimic de-a face cu somnolenţa. strălucitoare. şi deşi mi s-a părut întotdeauna relaxantă şi liniştitoare. tu ştii că eşti una cu întreaga lume. Este o stare de conştiinţă vie. Pentru mulţi oameni. ci doar de gânduri. De aceea. ea nu m-a ajutat cu nimic să mă „trezesc” sau să realizez plenar cine sunt. Foarte mulţi oameni care practică meditaţia confundă starea de transă (autohipnoză) cu libertatea interioară a sinelui suprem. ea devine izvorul din care se nasc geniul şi inspiraţia.

Ea reprezintă o energie a iubirii din care se naşte o bucurie fără seamăn. Dacă preferi. după care se resorb în el. Ea nu are la bază niciun gând. Găseşte o poziţie confortabilă. Tratează-ţi gândurile ca pe nişte nori efemeri care acoperă pentru o vreme cerul fiinţei tale. Doreşti să încerci o meditaţie „fără metodă”? Iată în continuare descrierea meditaţiei pe care eu o numesc „şederea”: Rezervă-ţi 20-30 de minute. până când devine un spaţiu necuprins care te înconjoară din toate părţile. aşanumitul extaz de care vorbesc misticii. în care să nu poţi fi deranjat. Simpla întrebare: „Cine sunt eu?” este adeseori suficientă pentru a revela această prezenţă atotputernică. lasă-le să vină şi să plece. la fel ca nişte valuri care se ridică la suprafaţa oceanului. Începe prin a-ţi pune întrebarea: „Cine sunt eu?” Ingăduie-i prezenţei infinite care transcende cuvintele să ţi se reveleze… Scufundă-te în această experienţă. inclusiv dedesubt şi deasupra… Scufundă-te în totalitate în acest ocean nesfârşit de conştiinţă pură. Nu te identifica cu ele. Dacă prin minte continuă să îţi apară gânduri. Personal. nicio mantra şi nicio metodă. a fiinţei pure. poţi lăsa această prezenţă să se dilate la nesfârşit în faţa ta… Las-o apoi să se dilate în spatele tău… Apoi în părţile laterale. ci doar cu masa infinită a oceanului. de linişte perfectă.totalitate mintea. obişnuiesc să numesc meditaţia de care vorbesc în această carte: „şederea”. întrucât nu este altceva decât o relaxare şi o resorbţie în sursa ultimă a conştiinţei. .

Ţie ce calităţi ţi-au apărut atunci când ei efectuat exerciţiul de mai sus? Iată cum arată de regulă o tablă de la seminarele noastre. obişnuiesc să îi întreb ce calităţi par să se nască în mod natural din Sursa pe care au conştientizat-o.descoperindu-l apoi din nou. ca şi cum o putere mai mare ar acţiona prin mine. dar nu mai puţin de 20 de minute. După părerea mea. am grijă să nu interferez cu ea. După ce ieşi din starea de meditaţie şi deschizi ochii. dar cu un efort mai mic. 25 La seminarele mele. Inevitabil. realizez de regulă mult mai multe lucruri. această prezenţă conştientă are o inteligenţă înnăscută care permite integrarea mult mai armonioasă a evenimentelor. Personal. după ce o completez cu toate calităţile enumerate de participanţi: . Atunci când mă scufund în ea. Participanţii numesc diferite calităţi. Continuă să fii conştient de prezenţa ta care umple întregul spaţiu şi lasă acţiunile zilei să se integreze în mod natural în acest context. Scufundă-te în această mare infinită de linişte. Rămâi în această stare de dilatare până când un impuls interior îţi spune că experienţa s-a încheiat. De aceea. obişnuiesc să rămân astfel oricât de mult doresc. rămâi deschis şi lucid. după ce toţi participanţii încheie procesul numit „Cine sunt eu?”. întreaga tablă se umple cu aceste calităţi sublime. pe care le notez pe o tablă mare din faţa sălii de curs. În acest fel. în această conştiinţă pură. acţiunile mele se derulează fără efort.

bunătate. înţelegere. Este ca şi cum ţi-ar spune: „Bravo. curiozitate. vastitate. pace. de pace etc. inspiraţie. absenţa efortului. respect. uşurinţă. sincronicitate. smerenie. unitate. vei primi ca premiu următorul dar!” Atunci când te afli în contact cu sursa. Urmează de regulă o pauză lungă. desfătare. pasiune. râs. frumuseţe. energie pură. Aceasta este maniera ei de a-ţi comunica faptul că te afli în contact cu ea. Îi întreb apoi câte dintre aceste calităţi au experimentat în timpul acestui weekend. spontaneitate. Aceasta este maniera în care esenţa ta îţi comunică faptul că te afli pe calea cea dreaptă. puritate. Ori de câte ori Sursa doreşte să îţi atragă atenţia asupra ei. joc. amuzament. în care oamenii reflectează la întrebarea mea. adevăr. deschidere. încredere. iertare. după care se găseşte întotdeauna cineva care să răspundă: „Pe toate!” „Absolut corect” – le spun eu. gingăşie. compasiune. După umplerea tablei. umor. ea îţi face un cadou sub forma uneia dintre aceste calităţi. obişnuiesc să le cer participanţilor să privească aceste calităţi şi să se impregneze literalmente cu ele. vibraţie.Libertate. absenţa fricii. abundenţă. eternitate. tăcere. nesfârşire. simplitate. totalitate. vitalitate. echilibru. bucurie. fluiditate. linişte. de bucurie. . curaj. simţi automat o stare de fericire. divinitate. vindecare. seninătate. putere. viaţă. graţie. entuziasm. ai intrat în contact cu mine. fericire. existenţă pură. împlinire. acceptare. luciditate. De aceea. înţelepciune. abandonare de sine. afecţiune. claritate.

Foarte mulţi oameni îşi spun: „Tare mi-aş dori să ştiu ce am de făcut în viaţă”. 26 Nu toţi cei care doresc să participe la seminarele noastre şi să practice Călătoria au probleme emoţionale sau de sănătate majore.Ori de câte ori restabileşti contactul cu Sursa. Dacă ar căuta aceste indicii. tu îţi vei putea conduce întreaga viaţă la unison cu ea. Dacă vei urma aceste „firimituri” (aceste indicii pe care ţi le lasă Sursa). sufletul tău te poate ghida de la o experienţă la alta. verifică-ţi starea corporală. deci pe calea cea bună. urmând fără abateri planul sufletului tău. majoritatea participanţilor au o viaţă relativ . Dacă vei urmări momentele din viaţa ta în care ai simţit sau ai manifestat aceste calităţi (compasiune. până la sfârşitul vieţii. bunătate. care transcende conflictele de idei şi confuzia specifică dialogului mental interior. În acest fel. Dacă experimentezi vreuna din calităţile specifice Sursei. la fel cum am fost ghidată eu atunci când mi-am propus să mă vindec de tumoarea mea. Dacă doreşti să ştii în ce măsură te afli pe calea cea dreaptă. vei constata că ele se înşiruie ca perlele pe un şirag. ei ar constata că ele îi conduc în mod explicit pe calea pe care trebuie să meargă. Corpul tău nu este altceva decât un barometru al sufletului. De fapt. te poţi felicita: înseamnă că te afli la unison cu ea. aceasta îţi dă un indiciu. indicându-ţi astfel că Sursa nu te-a părăsit niciodată. luciditate).

pentru creştere şi pentru învăţare. ei îşi orientează atenţia către interiorul lor. După ce au căutat măreţia în lumea exterioară şi după ce şi-au dat seama că le mai lipseşte ceva. dar simt că mai este ceva. dar pentru a putea continua să ai succes. De fapt. Succesul are tendinţa să atragă după sine un succes şi mai mare. mai sănătoşi şi mai vii în relaţiile lor de familie. să te maturizezi. Se întâmplă frecvent ca după ce obţin o realizare importantă – o familie perfectă. devenind astfel mai liberi. ei participă la aceste seminare pentru a se putea bucura de un succes încă şi mai mare. în speranţa că vor găsi aici adevărul care îi va elibera. trebuie să creşti. După părerea mea. dar nu şi suficiente. de la locul de muncă sau cu ei înşişi. ceva încă şi mai important decât tot ce am realizat”. Aceştia sunt oamenii care aspiră cel mai sincer să îşi trezească sinele real şi să îşi descopere sursa fiinţei. nu asta căutau! Aceşti oameni devin de multe ori căutători spirituali cu o mare ardoare.ordonată şi lipsită de provocări semnificative. unul din cele mai bune indicii ale succesului este recunoaşterea onestă a faptului că întotdeauna există loc pentru mai bine. Ei se simt deja sănătoşi şi consideră că duc o viaţă împlinită şi de succes. Altfel spus. Ei constată că realizările exterioare simt plăcute. . Foarte mulţi oameni de succes vin la seminarele noastre pentru a-şi face o „curăţenie generală internă”. o casă la ţară sau o slujbă bine plătită – oamenii să gândească astfel: „Am obţinut tot ce am crezut că îmi doresc.

să îl trăiască direct şi să devină o expresie a lui. Personal. Uneori. mă simt profund onorată să îi cunosc pe toţi cei care vin la şedinţele mele de consultanţă sau la seminarele noastre. Mulţi oameni aflaţi în această situaţie vin şi participă la seminarele noastre. sufletul lor este pregătit. Când a venit prima dată la mine pentru . sau îşi programează şedinţe private de consultanţă cu mine. chiar dacă mintea lor conştientă nu înţelege încă ce se întâmplă. Viaţa nu se rezumă la atât”. iar cei mai norocoşi dintre ei nu numai că şi-l vor revela. Ceva în interiorul lor doreşte cu ardoare să se trezească.Această sete de a şti cine eşti reprezintă din punctul meu de vedere cea mai profundă aspiraţie a omului. Tot ce ştiu ei este că există ceva mai măreţ şi că doresc să experimenteze acest ceva. Eu pornesc întotdeauna de la premisa că dacă sau hotărât să întreprindă Călătoria sau să citească această carte. directorul unei companii de mare succes cu sediul lângă Manchester. să îl cunoască. să descopere adevărul şi să îşi reveleze propria măreţie interioară. dar se vor îndrăgosti pentru totdeauna de el şi nu vor mai dori să îl părăsească niciodată. Ei vin ca să îşi descopere sinele real. De multe ori. aceşti căutători nici măcar nu realizează ce caută. sufletul pare să-ţi şoptească: „Da. Nu există nimic care să se compare cu ea. chiar dacă totul îţi merge bine. Un astfel de om este Geoffrey. întrucât ştiu că sufletul lor îi cheamă acasă. dar mai există ceva.

mi-a spus el. Ne-am amuzat împreună. iar eu i-am explicat că în Statele Unite s-a făcut un sondaj care a revelat că principala temere de care suferă americanii este teama de a vorbi în public. îmi pierd cu totul firea”. dat fiind succesul companiei şi faptul că era directorul ei executiv. o casă splendidă şi o carieră de succes. îl deranja faptul că deşi era directorul unei companii de succes.o şedinţă privată de consultanţă. Geoffrey m-a asigurat de la bun început că totul merge perfect în viaţa lui şi că nu a venit decât ca să-şi pună în ordine anumite aspecte minore din viaţă. Mi-a explicat cât de penibil se simte. Când a venit la mine. I-am spus: „De vreme ce oamenii se tem de vorbitul în public mai mult decât de moarte. genul omului de succes. dinamic. să nu poată lua cuvântul în faţa propriilor lui subalterni. avea aerul unui om sigur de el. Foarte mulţi oameni i-ar invidia viaţa: are o fiică frumoasă. Chiar rezultatele companiei indică acest lucru. Practic. o soţie minunată. căci cel puţin tu reuşeşti să ţii . întreaga lui viaţă pare să se îndrepte în direcţia cea bună. Şi totuşi. atunci când trebuie să iau cuvântul în public. se temea să vorbească în public şi se simţea extrem de ruşinat atunci când trebuia să îşi ţină prezentările în faţa comitetului director. te poţi considera în fruntea plutonului. De pildă. „Ştiu că sunt un lider bun. Se pare că aceasta este chiar mai mare decât frica de moarte! I-am explicat de asemenea că stânjeneala pe care o simte este cât se poate de firească şi de comună. pentru un „acordaj subtil”.

geniul lui interior.discursuri în prezenţa altor oameni. dorea să obţină rezultatul cel mai bun în timpul cel mai scurt. Am fost de acord cu el şi i-am răspuns că mi-am propus eu însămi să mă eliberez de orice factor din viaţa mea care mi-ar putea împiedica mersul înainte. Mi-a zâmbit. Înainte de a începe. chiar dacă era vorba de propria lui creştere personală! Iam zâmbit şi i-am promis că voi face tot ce-mi va sta în puteri. Înainte de a începe lucrul propriu-zis. Omul a venit să scape de temerea lui cea mai puternică şi se aştepta să facă acest lucru în numai o jumătate de oră! Obişnuit cu performanţa. dar mi-a spus că doreşte să se elibereze complet de orice blocaj. în urma lucrului cu sine el va primi mult mai mult: îşi va cunoaşte sinele real. mi-am reamintit că deşi Jeoffrey s-a prezentat la mine pentru a-şi vindeca teama de a vorbi în public. înţelepciunea infinită dinlăuntrul lui. fizic şi spiritual – şi să fie cât mai profundă cu putinţă. Jeoffrey şi-a consultat ceasul şi m-a informat că trebuie să prindă un avion şi să participe mai târziu la o şedinţă. . am făcut rugăciunea pe care o fac întotdeauna atunci când lucrez cu un client nou: m-am rugat ca vindecarea să se producă pe toate nivelele fiinţei sale – emoţional. astfel încât să se poată elibera în sfârşit de ea. aşa că va trebui să terminăm până la orele 2:00. L-am asigurat apoi că voi face tot ce-mi va sta în puteri pentru a scoate la iveală ce se ascundea în spatele acestei temeri. Cu această ocazie. Alţii se tem de acest lucru mai mult decât de orice altceva”.

Chiar dacă aducea acasă rezultatele unui test la care luase punctajul 95 din 100. . Jeoffrey nu a încetat să facă tot felul de comentarii. Identitatea lui de om realizat îşi spunea cuvântul chiar şi în timpul acestui proces spiritual. În faţa lui s-a derulat din nou filmul copilăriei sale. Experienţa a fost cutremurătoare pentru amândoi. a reuşit. profund zguduit de prezenţa iubirii infinite din inima lui. Aveam în faţă un bărbat îmbrăcat impecabil. Ştiam că dincolo de acest simptom emoţional exterior (teama de vorbitul în public) se ascundea o dorinţă arzătoare de eliberare spirituală. eu ştiam că ceva din interiorul lui îşi dorea să se „trezească” şi să afle cine este cu adevărat. A rămas în tăcere. ca şi cum ar fi dorit să-şi confirme cât de bine se descurca. căruia îi şiroiau lacrimile pe obraji.Deşi el nu era conştient de acest lucru. cu o cămaşă perfect călcată şi cu o cravată de mătase. amintirile din copilărie care trebuiau rezolvate i-au venit imediat în minte. uluit de frumuseţea interioară pe care a descoperit-o şi de imensitatea comuniunii cu restul creaţiei. De îndată ce a intrat în contact cu această înţelepciune infinită. În cele din urmă. de pace şi de adevăr. cu toate scenele în care a simţit că nu va fi niciodată suficient de bun pentru tatăl său. tatăl lui îi spunea: „De ce ai greşit la cele cinci întrebări?” Oricât de mult ar fi încercat. Considerând că aceste comentarii l-ar putea împiedica să avanseze. l-am sfătuit să se detaşeze de mintea conştientă şi să îşi conştientizeze doar emoţiile. Pe măsură ce s-a scufundat de-a lungul straturilor emoţionale succesive.

Jeoffrey şi-a dat seama cu o claritate absolută ce se ascundea în spatele fricii sale de a vorbi în public. Două săptămâni mai târziu. dar s-a gândit să anuleze întrunirea din după-amiaza aceea. Ori de câte ori se ridica să le vorbească directorilor săi. i se părea tot timpul că nu va câştiga niciodată respectul şi preţuirea tatălui său. Vechea lui teamă că: „Nu voi fi niciodată suficient de bun pentru el” ieşea din nou la iveală. care încerca să îşi mulţumească tatăl. După ce a încheiat Procesul Călătoriei Emoţionale şi şi-a rezolvat problema cu tatăl său. în sala de seminar a intrat chiar Jeoffrey. deşi nu mă aşteptam să poată veni.oricât de mari ar fi fost realizările sale. A recunoscut imediat că dorinţa de a-şi lua câteva momente pentru el şi de a-şi savura propria fericire era ceva absolut nou pentru el. Spre surpriza mea. el se simţea din nou copilul de odinioară. dar şi a incapacităţii sale de a le câştiga respectul propriilor lui subalterni. chiar o mare revelaţie. Mi-am dat imediat seama că bărbatul care a intrat pe uşa cabinetului meu cu doar două ore în urmă nu ar fi putut spune niciodată aşa ceva. Faţa lui arăta ca aceea a unui copil inocent. în pofida realizărilor sale. Şi-a privit din nou ceasul şi şi-a dat seama că va ajunge la timp ca să prindă avionul. dat fiind programul lui încărcat. schilodindu-i psihicul. ţineam un seminar la Newcastle-under-Lyme. M-am bucurat sincer să îl revăd. Aflată în această stare de spirit. . Jeoffrey şi-a regăsit în sfârşit pacea interioară.

A vorbit elocvent şi i-a inspirat pe toţi cei de faţă. am ţinut un discurs de acceptare. „Ce transformare”. ca şi cum vorbitul în public ar fi fost un proces la fel de natural pentru el ca şi încheierea la şireturi. Întreaga sală a izbucnit în aplauze. Când s-a aşezat la loc. În urma şedinţei noastre nu numai că i-a dispărut complet teama de a vorbi în public. după care Jeoffrey a adăugat: „Când m-am dus să îmi iau trofeul. m-am gândit în sinea mea.În timpul şedinţei de întrebări şi răspunsuri. dar de atunci s-a simţit atât de „integrat” încât până şi jocul lui de golf s-a îmbunătăţit dramatic. Din. la numai două zile după şedinţă. l-am privit în ochi şi am regăsit în ei acel licăr pe care îl văd la toţi cei care s-au trezit din punct de vedere spiritual şi care şi-au realizat propriul sine. ochii lui emana pur şi simplu o lumină interioară. motiv pentru care a venit pentru o consultaţie privată la mine. De fapt. Fără sa vreau. Atunci mi-am dat seama că teama de a vorbi în public m-a părăsit pentru totdeauna”. Jeoffrey a ridicat cu mândrie mâna şi a luat fără frică cuvântul în faţa unei săli cu peste 100 de participanţi. Jeoffrey le-a mărturisit participanţilor că a suferit anterior de o teamă viscerală de a vorbi în public. m-am gândit în sinea mea: „Nu este uimitor faptul ca până şi un om de afaceri care toată viaţa lui nu s-a focalizat decât asupra realizărilor materiale poate cunoaşte această pace supremă şi această iubire infinită?” . chiar a câştigat un turneu. Am vorbit fluent şi liber.

pentru că actualul Alan a uitat cine . Alan. ca şi cum ar fi fost acoperit de nori. Practic. Pe la 40 de ani. Cazul lui era oarecum opus celui al lui Jeoffrey.Pentru prima dată. Toate acestea continuau să zacă nefolosite în interiorul lui. Alan s-a simţit proiectat într-unui din momentele vieţii sale când avea un succes nebun şi când totul părea să îi meargă în plin. În timpul Călătoriei Fizice pe care a întreprins-o sa produs un eveniment neaşteptat. el a avut un succes economic uriaş. singura persoană invitată a fost chiar el. care i s-a părut foarte întunecat. el a găsit o comoară nepreţuita pe care nimeni nu i-o va mai putea lua vreodată. la vârsta de 40 de ani. pe orice punea mâna se transforma în aur şi nimic nu părea să îl poată opri. În jurul focului mai era Alan la vârsta actuală şi un mentor pe care l-a invitat. La exerciţiul focului de tabără. El şi-a găsit sinele real. Un alt bărbat a venit la un seminar pe care l-am ţinut la Birmingham. la 60 de ani. ci una pozitivă. amintirea care i s-a revelat cu această ocazie nu a fost una negativă. reamintindu-i că acelaşi geniu care l-a mânat pe el continuă să existe în interiorul lui. În mod evident. l-am privit pe Jeoffrey ca pe un om „realizat”. Acum. făcând milioane de lire sterline. şi-a pierdut întreaga avere. A trebuit chiar să apeleze la ajutorul unui prieten pentru a plăti taxa seminarului. Capsula magică l-a condus în interiorul ochiului său. În mod paradoxal. Tânărul Alan i-a ţinut atunci un discurs fulminant. la fel ca şi calităţile pozitive care i-au permis să devină milionar la vârsta de 40 de ani.

27 Experienţa m-a învăţat că procesul Călătoriei nu se încheie odată cu un singur exerciţiu al Călătoriei Fizice sau Emoţionale. A fost prima dată în ultimii zece ani când lui Alan i-a trecut prin minte gândul că ar putea avea din nou succes. ci propriului său geniu interior. De mult timp nu mai crezuse că acest lucru ar putea fi posibil. care i-a permis cândva să obţină un succes atât de uriaş. acest proces nu reprezintă decât începutul unui proces de eliberare din chinga vechilor straturi emoţionale şi . spunându-i: „Sunt încă aici. El şi-a uitat propria măreţie interioară. După ce a trecut prin procesul Călătoriei. În final. i-am văzut în ochi un licăr tineresc. cu propriul său geniu interior. Privindu-l cum se pregăteşte de plecare. Procesul i-a reamintit ce înseamnă să fie în contact cu Sursa lui.este. devenind prizonierul propriei sale convingeri. El şi-a reamintit de scânteia contactului cu sinele său real. Alan nea declarat că se simte eliberat de statutul de victimă neajutorată pe care l-a adoptat în ultimii ani. A fost pentru prima dată după mulţi ani când s-a simţit din nou integrat. în interiorul tău!” Actualului Alan nu i-a trecut niciodată prin minte că succesul de care s-a bucurat cândva nu s-a datorat unor circumstanţe interioare. când avea un mare succes. De cele mai multe ori. tânărul Alan l-a implorat să îl recunoască. la unison cu destinul lui. Am fost sigură că aşa trebuie să îi fi strălucit ochii cu 20 de ani în urmă.

colinele din Malibu au fost devastate de incendii de pădure. De pildă. atunci când am trăit experienţa tumorii. Sursa îi revelează toate celelalte văluri care i-au mai rămas şi pe care trebuie să le ridice. Sursa rămâne liniştită şi imuabilă. Practic. atrăgându-ne în acelaşi timp din ce în ce mai profund în adevărata noastră esenţă. La circa un an şi jumătate după ce mi-am vindecat tumoarea. în toamna anului 1993. să devină o expresie vie a ei. Ea are propria ei manieră de a ne indica ce nu suntem.de aprofundare a libertăţii interioare. Libertatea noastră interioară atrage către suprafaţa conştiinţei noastre toate aspectele care nu sunt încă eliberate şi ne spune: „Acest aspect este binevenit. toate celelalte convingeri greşite pe care trebuie să le elimine şi toate vechile traume de care trebuie să se elibereze. pură şi neatinsă de dansul vieţii exterioare. Probabil îţi mai aminteşti de ştirile de la televizor sau de articolele din ziare pe această temă. eu nu mi-am dat seama că acesta va fi doar începutul unei vieţi întregi în care procesul de eliberare nu va înceta nicio clipă. În tot acest timp. Dimpotrivă. el simte nevoia să se pună din ce în ce mai mult la unison cu ea. În urma acestui proces. Dorinţa neobosită a Sursei este aceea de a ne elibera. dar tu nu eşti una cu el”. proces care durează o viaţă întreagă. Incendiile s-au extins atât de mult încât au ars 280 . Nimeni nu ajunge la Sursă pentru a se stabili definitiv în ea. libertatea nu are hotare. Prin însăşi natura ei.

lăsând sute de oameni fără un acoperiş deasupra capului. Imaginile păreau suprarealiste. cărora le-am transmis iubirea mea. care se aprindeau de parcă erau nişte chibrituri. din care ieşeau flăcări. Am rămas liniştită pe canapea şi m-am uitat cum flăcările înghit. în timp ce casa mea se afla pe plajă. Nimic nu părea să aibă vreun sens. Ştiam că foarte mulţi dintre ei suferă intens la ora actuală.de case. Reporterii afirmă că lucrurile au scăpat de sub control şi că flăcările au atins o înălţime de 26 de metri”. era acoperit de un fum negru. Gândindu-mă că nu ajut pe nimeni stând astfel hipnotizată în faţa micului ecran. nu părea să existe vreo posibilitate ca ele să poată trece de autostradă şi să aprindă inclusiv casele de pe coastă. La acea vreme mă aflam în New York. m-am simţit neputincioasă şi singură. nu-i aşa? Poate că ar trebui să verifici dacă totul este în regulă acolo. dar flăcările acopereau numai dealurile. De aceea. Incapabilă să ajung la ei. Îmi doream din suflet să pot face ceva pentru ei. Nu mi-am putut vedea propria casă. casele tuturor prietenilor mei. M-am uitat la ştiri într-o stare de şoc. Părea iadul pe pământ. aşa că m-am gândit la toţi prietenii mei. iar . Directorul acestuia a venit la mine şi mi-a spus: „Cred că ar trebui să te uiţi la ştiri. într-un studio de televiziune. una câte una. Malibu. Părea un film de groază prost şi aproape că mă aşteptam să văd genericul la sfârşit. Frumosul meu oraş. Ai o casă în Malibu. m-am decis să sting televizorul şi să mă rog pentru toţi oamenii care şi-au văzut peste noapte viaţa dată peste cap.

Şi totuşi. Când am ajuns acolo. M-am dus direct la studioul de televiziune. m-am decis să o sun pe fiica mea şi pe logodnicul ei pentru a mă asigura că erau în regulă. în mintea mea a apărut un uşor sentiment de îngrijorare. ca şi cum s-ar fi decis care dintre ei avea să îmi dea . fără să mă mai pot gândi la ceva. De aceea. Doi dintre cei de faţă au avut un schimb de priviri. M-am gândit mai întâi la fiica mea. Am crezut că am întârziat. Kelley. şi la faptul că s-a mutat recent la opt mile depărtare de Santa Monica. După ce mi-am terminat rugăciunile. l-am rugat pe director să mă lase să plec mai devreme. sentimentul interior de îngrijorare a continuat să îmi dea târcoale. După ce am făcut acest lucru. toată lumea s-a oprit din ceea ce făcea şi m-a privit într-un mod ciudat. am rămas împietrită îhtr-o linişte atemporală. m-am simţit liniştită. iar a doua zi dimineaţa m-am trezit cu o migrenă cumplită. pentru o clipă. pentru a mă asigura că niciunul din membrii familiei mele nu se afla în casa din Malibu. iar zgomotele sunt continue. „pentru orice eventualitate”. împreună cu logodnicul ei. ştiind că nimeni din familia mea nu se afla acasă. În acea noapte am dormit prost. M-am decis să fac rapid o verificare mentală. La vremea aceea nu mai aveam animale de casă. Ca să îl alung.rugăciunea era singurul lucru care mi-a venit în minte. Pe acest fundal. căci de regulă toată lumea este agitată. Tăcerea generală a început să mă deranjeze. Ştiam de asemenea că Don se află la un seminar în Santa Fe.

Era o zi mohorâtă de toamnă. Mintea mea a început pe neaşteptate să cânte un cântecel pe care îl auzisem la unul din centrele spirituale în care obişnuiam să mă retrag. A urmat o pauză stânjenitoare… „Ai asigurare?” „Nu… Nimeni nu şi-a făcut asigurare pe casă în Malibu. De altfel. în timp ce mă îndreptam către hotel pentru ami face bagajele. nu mai era nimic de adăugat. dar culorile naturii mi s-au părut excesiv de intense. căci totul se va rezolva”. ca şi cum maş fi eliberat subit de o mare karma negativă. cred că ar trebui să îţi rezervi un zbor către casă… Casa ta tocmai a ars… îmi pare rău… Aş vrea să ştiu ce să-ţi spun”. Nimeni nu a mai zis nimic. Mă simţeam incredibil de uşoară şi de senină. înţeleg că trebuie să dau un telefon la agenţia de voiaj”. aşa că am continuat să le cânt. Deşi aveam un bilet de avion pentru o altă dată. Am sunat la agenţia de voiaj. Este prea scumpă pentru casele de pe plajă…”.vestea. Cuvintele cântecului sunau astfel: „Ai încredere. în circumstanţele date cei de la agenţie au fost de acord să mi-l schimbe pentru o cursă . mirosurile prea pătrunzătoare. m-am simţit ca şi cum o mare povară mi-ar fi fost luată de pe inimă. dar mie mi se păreau potrivite. În sfârşit. unul dintre ei a luat cuvântul şi mi-a spus: „Brandon. fără posibilitatea de anulare. Cu toate acestea. în mod ciudat. cuvintele sunau ridicol. simţeam o linişte interioară profundă. În contextul de faţă. Altă pauză… „Bun. Am părăsit studioul şi am simţit din plin vântul tăios şi rece din New York. zgomotul din trafic asurzitor.

În drumul către casă. Nimic nu m-ar fi putut . au continuat să îmi răsune în minte. nu de alta. Devastarea era atât de totală încât mi s-a oprit respiraţia. căci totul se va rezolva”. Ai carnetul de şofer la tine. nu? Poliţia a făcut filtre şi nu îi lasă să treacă decât pe cei care pot dovedi că sunt rezidenţii unor case care au ars. dar au existat foarte multe jafuri”. dezastrul care cu o zi înainte mi se păruse atât de suprarealist. am inspirat adânc aerul în piept. Eram o femeie de 40 de ani şi singura mea proprietate era o valiză cu numele meu pe ea… Culmea este că situaţia nu mi s-a părut chiar atât de rea. Toţi cei care doresc să treacă trebuie să dovedească acest lucru. Cuvintele cântecului: „Ai încredere.curentă. ca să mă pregătesc pentru ceea ce va urma. Ochii mi s-au umplut de lacrimi văzând generozitatea acestei străine într-o perioadă în care chiar aveam nevoie de alinare. În timp ce conduceam de-a lungul autostrăzii Pacific Coast Highway. Când am ajuns la aeroport nu mai existau bilete la clasa a doua. mi-am dat seama că hainele din bagajele mele erau practic singura mea proprietate actuală. soţul meu m-a întâmpinat şi mi-a spus: „Cred că cel mai bine ar fi să ne ducem direct acasă. Când am ajuns pe aeroportul din Los Angeles. Când ne-am apropiat de locul în care s-a aflat fosta noastră casă. dar o doamnă foarte amabilă mi-a acceptat rezervarea şi m-a trecut la clasa întâi. avertizându-ma însă că avionul va fi foarte aglomerat. ca şi cum ar fi făcut parte dintr-un film prost. mi s-a părut dintrodată cât se poate de real.

jefuindu-i şi furând de la ei. dar m-am simţit profund liniştită şi smerită. Tot ce mai rămăsese din casa noastră era un morman de scrum care încă mai fumega pe alocuri. Mi se părea o neruşinare ca oamenii să profite de pe urma dezastrului prin care trec semenii lor. M-aş fi aşteptat să izbucnesc în lacrimi. La urma urmelor. acesta era singurul lucru care conta. Atunci. Eram conştientă că trăiesc un moment sacru. Nimic din ruina care rămăsese nu mai îmi aducea aminte de căminul din care am plecat cu câteva zile . Frigiderul şi maşina de spălat vase se topiseră complet. iar plasticul se amestecase cu metalul topit. Restul nu erau decât „obiecte materiale”. în mine s-a născut un sentiment inexplicabil de recunoştinţă: Mi-am dat seama cât de norocoasă sunt pentru că aveam o relaţie atât de plină de iubire cu soţul şi cu fiica mea. părând incredibil de vii prin comparaţie cu ruinele din spatele lor. doream să fiu plenar conştientă de tot ceea ce simt. Don ma avertizat să fiu atentă. Când am intrat în fosta noastră bucătărie. de o valoare nepreţuită. Dimpotrivă. Eventualele vase care scăpaseră neatinse din dezastru fuseseră furate (existau indicii în acest sens). Nu doream să suprim sau să refulez nicio emoţie pe care aş fi putut-o simţi. în condiţiile în care aceştia nu mai aveau practic nimic.pregăti însă. precum şi florile din faţa casei. care rămăseseră – în mod paradoxal – intacte. ce ascundeau rămăşiţele a 18 ani de viaţă de familie. întrucât podeaua arsese. Nu mai rămăseseră decât câteva lemne cât de cât intacte.

care să ne aducă aminte de fostul nostru trecut. descoperind că priveliştea către ocean este mult mai bună acum. M-am amuzat în sinea mea şi mi-am dat seama că toate acestea erau indicii ale Graţiei divine. Am continuat să scormonesc împreună cu Don printre ruine. până când am găsit o cană intactă. care nu mă părăsise. Am mai găsit un nasture din metal pe care mi-l dăduse odată un maestru al meu. În continuare. lucru pe care nu mi l-aş fi imaginat niciodată când am venit aici.în urmă. pentru a vedea dacă nu mai putem găsi şi alte mici obiecte intacte. am auzit o voce în spatele meu. pe care erau inscripţionate cuvintele: „Când viaţa îţi oferă lămâi. fiecare moment mi se părea preţios şi încărcat de semnificaţie. Ne-am simţit amândoi fericiţi când l-am găsit. Într-un mod de necrezut. căci totul se va rezolva”. Era o cană pe care o cumpărasem chiar de la centrul spiritual în care am învăţat şi cântecelul care mă obseda. care rămăsese astfel intact. Pe ea erau înscrise cuvintele: „Ai încredere. fă-ţi o limonadă”. un dulap greu din metal căzuse peste albumul nostru de nuntă. Subit. cu atât mai mult cu cât fotografiile erau practic neafectate de flăcări. M-am întors surprinsă şi m-am trezit faţă în faţă cu . M-am amuzat împreună cu Don. pe care hoţii o scăpaseră din vedere. chiar dacă erau şifonate. Era ca şi cum mi s-ar fi lăsat pretutindeni semne şi m-am distrat la gândul că limonada pe care o voi pregăti de data aceasta va fi uriaşă. întrucât nu mai existau pereţi care să ne împiedice să o privim.

mi-a spus el. i-am răspuns: „Hm. abia am ajuns…”. „Foarte bine. Ştiţi. atunci cum vă simţiţi?” În sfârşit. nu mă simt nici ca o supravieţuitoare”. „Perfect. m-am gândit cât de greu trebuie să fie să fii reporter. nu mă simt deloc ca o victimă”. atât timp cât ne lăsaţi să ne continuăm treaba aici. nu. În cele din urmă. „Recunoştinţă!? Cum vă puteţi simţi recunoscătoare într-un asemenea moment?” M-am oprit în sfârşit din scurmat.o cameră uriaşă de televiziune. dar cum vă simţiţi ca supravieţuitori ai acestui dezastru”. M-am întors şi lam privit pe reporter direct în ochi. Fără să vreau. i-am răspuns liniştită: „Mă simt recunoscătoare pentru că sunt mai conştientă ca oricând cât de mulţi oameni ar accepta să le fie arse zece case în schimbul iubirii de care am eu parte în viaţa mea: al relaţiei pe care . Un reporter (aproape că) mi-a băgat un microfon în gură şi m-a întrebat: „Vă deranjează dacă vă pun câteva întrebări?” Speriată şi uluită. L-am privit pe reporter în faţă şi i-am răspuns: „Sinceră să fiu. ceea ce simt la ora actuală este o stare de recunoştinţă profundă”. cum vă simţiţi ca victime ale acestui dezastru?” Nu-mi venea să cred auzind o întrebare atât de lipsită de bun simţ într-un moment ca acesta. I-am răspuns totuşi cu blândeţe reporterului: „Sinceră să fiu. „Păi. mi-a pus întrebarea corectă. „Bine.

lasă-mă să îţi spun povestea acestei case. Te afli la început de viaţă şi nu ai decât aceste două valize". Nu îi poţi spune unui tânăr de 18 ani: „Vai. în astfel de momente nu-ţi arde să inventezi poveşti. De ce tocmai eu? De ce tocmai casa mea?’” L-am văzut că îi face semn cameramanului să pornească din nou camera. Reporterul a oprit camera. sunt înconjurată de oameni care mă iubesc şi am o carieră în domeniul căreia mă simt privilegiată să lucrez. „Bine. Cu zece minute înainte să apari. după care m-a întrebat cu seriozitate dacă într-adevăr aşa simt. Îi spui: „Ai o viaţă întreagă în faţa ta„. Arătând către mormanul de ruine. am adăugat: „Acesta nu este un dezastru! Dacă vrei să vezi un dezastru. I-am răspuns liniştită: „Sinceră să fiu. am vorbit cu un pompier care mi-a spus că a fost aici în . dar cum vă puteţi simţi recunoscătoare ştiind că locuinţa dumneavoastră a fost singura casă de pe plajă care a ars? Nu vă întrebaţi:. ce dezastru. nu consider că acesta este un dezastru”. De aceea. Ea nu îşi mai vede niciodată copiii. vrei nu vrei”. „Ascultă. iar adevărul vorbeşte prin gura ta. Exact aşa mă simt eu acum.o am cu soţul meu şi al binecuvântării de a fi atât de apropiată de fiica mea”. Acesta este un dezastru! Eu una am 40 de ani. du-te la bătrâna de 80 de ani care locuieşte în partea de sus a dealului. şi tot ce mai avea pe lume era casa ei. am totuşi o viaţă întreagă înainte. te simţi smerit şi vulnerabil. Avea lacrimi în ochi. Chiar dacă am 40 de ani şi nu am avut asigurare pe această casă. Dimpotrivă.

Nu-mi pot explica nici eu misterul opririi flăcărilor. Pompierul de care vorbeam mai devreme a trecut mai târziu din nou pe la noi şi m-a întrebat ce anume avea acea cameră. nu pot decât să trag concluzia că din ea a emanat o anumită graţie protectoare. i-am răspuns eu. întrucât era construită în întregime din lemn. îţi pot spune că preţul mi se pare prea mic prin comparaţie cu beneficiile obţinute". nici colegii lui. am plasat fotografiile maeştrilor din mai multe tradiţii spirituale chiar în interiorul zidurilor. din cauza vântului puternic. ale vecinilor noştri. care sufla cu peste 100 de kilometri pe oră. În faţa acestui răspuns. iar casa a ars în cinci minute. Scânteile au venit din partea opusă a autostrăzii. Pompierul mi-a spus literal:. de o făcea atât de specială. care este camera mea de meditaţie. . încă şi mai interesant: întreaga casă a ars din temelii. dacă a fost nevoie ca locuinţa mea să fie sacrificată pentru ca celelalte case să poată fi salvate. Mi-a mai spus însă un lucru. reporterul a rămas fără cuvinte. De aceea.momentul în care a izbucnit focul. a părăsit în linişte locul. Din cauza acestei camere misterioase care a oprit flăcările. în timpul construcţiei. De aceea. Părea sincer uluit. dar dacă focul s-a oprit în faţa acestei camere. Nu îmi explic de ce focul s-a oprit în faţa acelei camere. Pompierii nu au putut face nimic. nu au putut ajunge la un răspuns logic. mai puţin acea cameră. Nici el. pompierii au avut timp să intervină şi au salvat celelalte case care urmau. Fiind camera mea de meditaţie. „Am construit recent această cameră.

Nimeni nu le-ar fi putut opri”. iar mai târziu pentru a ne construi o altă casă.Acesta este singurul răspuns pe care ţi-l pot oferi. a rămas intactă. 28 Viaţa îmi rezerva însă o lecţie extrem de profundă legată de adevărata natură a iubirii. De altfel. iar pentru acest lucru mă simt recunoscătoare”. În intervalul de timp care s-a scurs. care este practic lipită de a noastră. simţeam o stare de abundenţă interioară. ele s-ar fi extins cu rapiditate şi ar fi cuprins toate casele de pe plaja Malibu. pot să vă spun că nu am mai văzut niciodată aşa ceva. întrucât eram binecuvântată cu singurul lucru care contează în viaţă: iubirea. Povestea mi s-a părut o dovadă a Graţiei care a acţionat plenar în cazul de faţă. Eu una nu am căzut deloc pe gânduri. Totul s-a întâmplat la un an după incendiul care ne-a distrus casa. dar ca pompier. ceea ce îmi rămăsese era tot ce îmi doream cu adevărat de la viaţă: soţul meu. A scuturat apoi din cap şi mi-a spus: „Nu prea cred eu în lucrurile astea paranormale. „Tot ce vă pot spune este că dacă flăcările ar fi aprins casa vecinului dumneavoastră. Dar mai presus de orice. Chestiile astea te pot face să cazi pe gânduri…”. fiica mea şi capacitatea de a câştiga suficienţi bani pentru a ne hrăni. asta am simţit la vremea respectivă. Important este că locuinţa vecinului nostru. la sud de . Cel puţin. reuşisem să mă instalez împreună cu Don într-un apartament nou din Malibu.

mi s-a părut că văd totul cu alţi ochi. tot ceea ce consideram eu a fi „eul” meu (egoul) să se facă praf şi pulbere. din cauza circumstanţelor prin care treceam. Lecţiile nu conteneau să se succeadă în viaţa mea: la început a fost tumoarea. Într-un fel sau altul. Incendiul a fost absolut devastator din punct de vedere financiar. În acel an am primit ajutoare pline de generozitate de la foarte mulţi oameni. aşa că i-am făcut o vizită unui maestru de acolo. timp de aproape două luni. am lucrat împreună cu Don în afara Statelor Unite.dezastru. În tot acest timp. Mobilarea noii noastre case ne-a luat fiecare bănuţ pe care îl aveam pus deoparte. Călătoria cu avionul ne-a permis o escală în India. luând-o de la zero. iar acum această vizită la un maestru spiritual care m-a făcut să simt o sete insaţiabilă de a învăţa tot ce puteam despre adevărata natură a Sursei. ca şi . am trăit o experienţă spirituală cutremurătoare. Când m-am întors acasă. De aceea. care m-a făcut să simt că identitatea mea. dar avea vedere către ocean. Graţia a continuat să ne ajute să ne refacem viaţa. inclusiv de la străini pe care nu i-am cunoscut niciodată. aşa că la ora actuală încercam împreună să ne refacem viaţa. apoi incendiul. Singurul lucru care a rămas în urma acestei anihilări a identităţii mele a fost o conştiinţă pură. În timpul vizitei. Apartamentul era situat pe dealuri. care strălucea pretutindeni şi în toate. Don a scris o scrisoare adresată Serviciului de Venituri Interne (fiscul american) în care cerea să ni se accepte o reeşalonare a plăţilor impozitelor pe care le aveam de plătit.

copacul meu din jad mi se părea că străluceşte. „Grozav. nu eram deloc pregătită pentru ce aveam să citesc. fiind ca un mesaj de bun venit din partea casei atunci când mă întorceam dintr-o călătorie mai lungă. Ce nu ştiam la ora aceea era că evenimentele care mă aşteptau în Malibu aveau să oglindească întru totul experienţa trăită în India. Deşi de regulă îi las facturile lui Don. Pe masa din bucătărie se adunase un morman de scrisori primite şi nedeschise. purtând date diferite. Această imagine îmi era extrem de familiară. am răsfoit rapid mormanul. . m-am gândit eu. Aşteptându-mă să primesc veşti bune. reflectând astfel strălucirea mea interioară. m-am întrebat dacă acest miros mi s-a mai părut vreodată atât de glorios. Când am deschis larg uşile glisante ale apartamentului către balcon. iar planta mea de apartament că vibrează de viaţă. obosită după lungul drum. Probabil că i-au răspuns în sfârşit lui Don şi ne-au acceptat planul de reeşalonare”. continuam să văd totul în acea lumină nouă. de data aceasta m-am simţit obligată să deschid aceste scrisori.cum aş privi pentru prima oară în viaţă. Înainte de a începe să despachetez. În timp ce îmi târam cu greu bagajele în noul meu apartament. inspirând aerul cu miros specific al oceanului. După ele. Printre celelalte scrisori se aflau şi cinci plicuri groase cu antetul IRS (fiscului american). să văd dacă am primit vreo veste bună de la cineva. viaţa mea nu avea să mai fie niciodată aceeaşi. Şocată. De pildă. Totul strălucea în faţa mea.

Simpla vedere a scrisului ei mi-a încălzit pe loc inima. tocmai ne-a fost distrusă casa într-un incendiu!” Convinsă în continuare că este vorba de o greşeală. Relaţia dintre noi nu a fost niciodată una dintre o mamă şi fiica ei. Am rămas aşezată pe scaunul din bucătărie. Kelly. „Don. Ne cereau veniturile noastre în proporţie de sută la sută şi ne îngheţau toate conturile bancare! „Cum este posibil ca guvernul să îţi ia chiar şi capacitatea de a-ţi pune mâncare pe masă. inima mea s-a oprit în loc.m-am gândit fără să vreau: „Trebuie să fie o greşeală. Din nou. Cuvintele ei mi se păreau . Cum pot să facă aşa ceva? La urma urmelor. incapabilă să mă mai gândesc la ceva. dar pe un ton din ce în ce mai solicitant. Am fost întotdeauna mândră de încrederea şi de respectul reciproc pe care ni le-am purtat. Conţineau aceleaşi cuvinte. aşa că am rupt complet plicul. precum şi de capacitatea noastră de a ne împărtăşi chiar şi cele mai ascunse secrete. mai recente. Oare oamenii aceştia nu-şi dădeau seama că îmi luau tot ce aveam? M-am simţit de parcă mi-ar fi căzut cerul în cap. ci una între doi prieteni speciali. În speranţa că voi găsi un mesaj mai prietenos. ar trebui să te uiţi la astea”. în condiţiile în care ai pierdut totul?” m-am întrebat. am continuat să răsfoiesc mormanul de scrisori şi am găsit una de la fiica mea. Ea a fost întotdeauna sufletul meu pereche. arzând de nerăbdare să îi citesc mai rapid scrisoarea. am deschis pe rând şi celelalte plicuri. iar ochii mi sau umplut de lacrimi.

m-am îndrăgostit de o altă femeie’?… Cine este?” . Nu ştia când va fi dispusă să reia acest contact. într-o stare de şoc total. şi fără vreun ban pentru a angaja un avocat care să ne ajute în legătură cu problema cu IRS-ul. Două zile mai târziu stăteam în dormitor împreună cu Don. El şi-a pierdut firea şi mi-a spus că trebuie să „revin cu picioarele pe pământ” şi să „mă trezesc la ceea ce se întâmplă în jurul meu” – şi nu doar în privinţa situaţiei noastre financiare. Scrisoarea ei a venit „din senin”. Kelley îmi scria că în absenţa noastră în viaţa ei s-au petrecut nişte schimbări dramatice. aşa că a luat decizia să întrerupă deocamdată orice contact cu noi. Chiar nu mi-am dat seama că se îndrăgostise de o altă femeie? Cum puteam fi atât de oarbă? Am rămas cu gura căscată. Trăiam amândoi sentimentul acut că solul de sub picioarele noastre se surpa. Gândindu-mă că este o persoană pe care o cunosc. A părăsit casa în care locuia şi nu ne-a lăsat niciun număr de telefon şi nicio adresă. Din cauza tensiunilor.incredibile. Pur şi simplu nu-mi puteam imagina ce i-am făcut sau ce i-am spus ca să o determinăm să facă un gest atât de drastic. ea şi-a dat seama că influenţa lui Don şi a mea a fost prea puternică de-a lungul timpului. l-am întrebat: „Cine este? Ce vrei să spui prin. Nu exista niciun semn precursor care să mă facă să o anticipez. neştiind ce să mai facem şi la cine să apelăm. care nu părea să aibă niciun sens. Revizuindu-şi viaţa. temperamentul altminteri calm al lui Don s-a aprins.

Eram consternată. adăugând că suntem un exemplu pentru foarte multe cupluri. Încă în stare de şoc şi incapabilă să gândesc coerent. fiecare în balansoarul lui. Am fost tot timpul convinsă că numele de Don şi Brandon vor rămâne de-a pururi gravate în piatră şi că . în luna august a anului trecut. Am fost atât de convinsă că am parte de o iubire „legendară”. l-am întrebat: „Este o relaţie fizică?” Mi-a adresat o privire de gen: „Chiar trebuie să îţi scriu pe litere? După care mi-a răspuns pe un ton răstit: „Ce crezi că am vrut să spun prin expresia. De atunci. am trăit o poveste intensă de iubire”. De câte ori nu mi-am imaginat bătrâneţea ţinându-mă de mâini cu Don. Căsnicia noastră părea atât de vie. iar eu nu am sesizat niciun semn. cum nu vezi decât în poveşti şi în basme. Brandon. Aveam atâta încredere în Don. Chiar şi maestrul indian a făcut un comentariu referitor la raritatea unei devoţiuni atât de mari precum aceea pe care ne-o purtam noi doi. aşa cum vedeam pretutindeni în jur. Am discutat deja cu ea să ne căsătorim".„O femeie pe care am cunoscut-o la aniversarea vârstei de 50 de ani. Nu era o căsnicie de convenienţă. Don încă îmi făcea inima să îmi bată cu putere atunci când îi auzeam maşina parcând în faţa casei. iubirea lui Don a fost singurul lucru din viaţa mea de care nu m-am îndoit niciodată. o poveste intensă de iubire’? Nu a fost o aventură de o noapte. Eram convinsă că ne iubeam atât de mult. dar încă îndrăgostiţi unul de celălalt… De fapt. A trecut atâta timp. Este cât se poate de serioasă.

apoi incendiul. şi anume că Don mă iubea mai mult decât îşi iubea propria viaţă. revelându-mi astfel toate indiciile pe care – în naivitatea mea – le-am ignorat de-a lungul timpului. viaţa mea a început să reflecte întocmai experienţa pe care am trăit-o în India: că egoul meu (identitatea pe care mi-o cunoşteam) a fost făcut ţăndări! De data aceasta. Cuvintele pur şi simplu nu descriau corect realitatea. soţul care mă părăsea. lipsa de bani. M-am îndreptat apoi către sufragerie. de proprietară a unui cămin. am urcat treptele către bucătărie ca să . Conversaţia dintre noi s-a focalizat în continuare asupra aspectelor mai lumeşti ale relaţiei lui Don. Nu existau pereţi de care să mă sprijin. identitatea mea socială – de mamă. Simţeam pur şi simplu că mă prăbuşesc în gol.nimeni nu le va putea şterge vreodată. ba chiar şi capacitatea mea de a supravieţui – era făcută zob! Oare chiar nu exista nimic sigur şi durabil în această lume? Simţindu-mă în continuare la fel de lucidă şi de prezentă. la fel cum îl iubeam şi eu pe el. niciun sol pe care să aterizez. cu sentimentul că întreaga lume pe care o cunoşteam se prăbuşise şi se făcuse bucăţi. IRS-ul. Tot ce am crezut întreaga mea viaţă mi-a fost luat şi nu mai aveam nimic de care să mă agăţ. nu puteam decât să trag concluzia că ceea ce auzeam acum era o greşeală. dispariţia lui Kelley – oare mai trebuia să mă aştept la ceva? Aşa cum spuneam mai devreme. de soţie devotată şi iubită. De aceea. La început tumoarea. Nimic nu mai era aşa cum ştiam eu.

În timp ce treceam pe lângă uşa frigiderului. Deşi nu înţelegeam ce mi se întâmplă. Am citit de trei ori bileţelul. Dintr-odată. Numai lucrurile ireale pe care şi le doreşte imaginaţia ta îţi pot face necazuri”. timpul s-a oprit în loc. Cuvintele m-au frapat. Cuvintele lui mi-au pătruns adânc în inimă. Dacă te vei folosi aşa cum trebuie de el. DARUL ÎŢI VA FI DE MARE UTILITATE. CONŞTIENTIZEAZĂ FAPTUL CĂ TOT CEEA CE ÎŢI OFERĂ PE NEAŞTEPTATE VIATA REPREZINTĂ UN DAR DE LA DUMNEZEU. Chiar în timp ce citeam aceste cuvinte. NUMAI LUCRURILE IREALE PE CARE ŞI LE DOREŞTE IMAGINAŢIA TA ÎŢI POT FACE NECAZURI. În mintea mea s-a făcut tăcere şi am simţit cum în interiorul meu se naşte o decizie importantă: decizia de a avea încredere. Adevărul din mine a. tot ce puteam face era să am încredere că aceste evenimente se vor dovedi în final un dar care îmi va folosi. darul îţi va fi de mare utilitate. Ca de obicei când mă aflu în mijlocul unei catastrofe.îmi iau un pahar cu apă. mi-a sărit în ochi vin bileţel prins pe ea. mi-am dat seama de adevărul pe care îl conţin ele. dacă voi şti să mă servesc de el. indiferent ce s-ar întâmpla! Era o decizie de a şti cu siguranţă că ceea ce mi se . recunoscut Adevărul din ele. indiciile Graţiei divine sunt pretutindeni în jurul meu. DACĂ TE VEI FOLOSI AŞA CUM TREBUIE DE EL. Conţinea un citat pe care ni-l dăruise bunul meu prieten Robbie. reţinându-mi în totalitate atenţia: „Conştientizează faptul că tot ceea ce îţi oferă pe neaşteptate viaţa reprezintă un dar de la Dumnezeu.

Când mi-a trimis în dar incendiul. Ea este singura iubire . Când mi-a trimis în dar răspunsul de la IRS. m-am abandonat în totalitate.întâmplă este un dar de la Dumnezeu. îmi dădeam seama că această iubire era esenţa mea. Corpurile se nasc şi mor. camera în care mă aflam s-a umplut cu o prezenţă a iubirii care a invadat fiecare colţişor. chiar dacă nu îi puteam înţelege deocamdată misterul. Eu sunt una doar cu această iubire infinită. Mă simţeam îmbrăţişată de ea. În sfârşit. m-a învăţat că eu nu sunt una cu relaţiile mele. Ca de obicei. Ca urmare a acestei decizii. care continuă să rămână prezentă inclusiv atunci când toate celelalte lucruri dispar din viaţa mea. dar noi suntem una cu această iubire care rămâne prezentă inclusiv atunci când tot restul a dispărut. Când mi-a trimis în dar scrisoarea lui Kelley. şi orice altceva în viaţă. ea m-a învăţat că eu nu sunt una cu căsnicia mea. Posesiunile apar şi dispar. Vie şi luminoasă. Sursa îmi oferea o lecţie importantă. Această iubire este eternă. m-a învăţat că eu nu sunt una cu posesiunile mele materiale. m-a învăţat că nu sunt una cu banii şi cu capacitatea mea de a supravieţui. ea m-a învăţat că eu nu sunt totuna cu corpul meu. când mi-a trimis în dar trădarea lui Don. Pe de altă parte. la fel şi relaţiile. ca şi cum m-aş fi scăldat într-un ocean de iubire. în această stare de abandonare. prezenţa iubirii se afla pretutindeni şi nu exista niciun loc în care m-aş fi putut duce şi în care să nu o regăsesc.sindu-se de viaţa mea ca de o sală de clasă. folo. Când mi-a trimis în dar tumoarea.

el s-a uitat din nou în spate. El a observat că fiecărei scene îi corespund pe nisip două seturi de urme de paşi: unul era al lui şi celălalt al lui Dumnezeu. Mi-am propus atunci să îmi transform viaţa într-un imn continuu de recunoştinţă şi de abandonare în faţa acestei iubiri. Supărat. singura noastră comoară. în urma mea nu există decât un singur set de urme de paşi. Cum se face. Pe cer îi apăreau proiectate scene din viaţa sa. el s-a întors către Dumnezeu şi l-a întrebat: „Doamne. că ori . A observat cu această ocazie că tuturor momentelor cu adevărat grele din viaţa sa le corespundea un singur set de urme de paşi pe nisip. la urmele de paşi. singura valoare pe care merită să o preţuim şi cu care merită să ne căsătorim.reală. mi-am adus aminte de frumoasa poveste intitulată „Urmele de paşi”: Un om a avut odată un vis. În acel moment. Se făcea că mergea pe o plajă împreună cu Dumnezeu. care a continuat să rămână prezentă atunci când tot restul mi-a fost răpit. am făcut un legământ cu mine însămi să îi rămân credincioasă acestei iubiri eterne de-a lungul întregii vieţi care mi-a mai rămas. Am observat însă că ori de câte ori am avut necazuri mari în viaţă. mi-ai spus odată că dacă mă decid să te urmez. După ce şi ultima scenă din viaţă i-a trecut prin faţa ochilor. Doamne. Cu această ocazie. nu mă vei mai părăsi niciodată. singurul lucru care nu apare şi dispare.

de câte ori mi-a fost cu adevărat greu în viaţă. onorând astfel cei 20 de ani de căsnicie şi de iubire pe care i-am trăit împreună. această poveste a căpătat sens pentru mine. Don a venit la mine şi mi-a spus ceea ce. În momentele tale grele. dar m-am hotărât atunci să nu las cei 20 de ani de „iubire legendară” să fie pătaţi de durerea şi suferinţa din acele ultime momente. Nu mai eram doi. urmele de paşi pe care le-ai văzut întipărite pe nisip erau ale Mele. mi-am promis solemn să nu îmi sun prietenii şi familia. să nu pătez în niciun fel frumuseţea iubirii pe care chiar am împărtăşit-o împreună. În acest timp. purtându-mă în braţele ei şi îmbrăţişându-mă. aşa că m-a rugat să îi acord timp pentru a se clarifica. căci în acele momente team purtat în braţe”. ci eram una cu ea. Ştiam că exista posibilitatea ca el să mă părăsească. Am luat decizia să separ suferinţa de frumuseţea celor 20 de ani de viaţă trăită în comun. ştiam deja: că mă iubea în continuare foarte mult şi că trăia o stare de confuzie. Sursa mea se afla alături de mine. m-ai părăsit?” Domnul i-a răspuns: „Copilul Meu drag. În aceste momente cumplite din viaţa mea. Eu te iubesc prea mult ca să te părăsesc vreodată. stârnind astfel tot felul de . am făcut un legământ secret cu mine însămi ca orice s-ar întâmpla şi oricât de dureros ar fi pentru mine. Mai târziu. nu ale tale. Am acceptat. Nu ştia cum să înţeleagă această stare. În acelaşi timp. Pentru prima dată în viaţa mea. nici povestea lui de iubire cu Karen.

cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Această iubire nu putea fi atinsă de emoţiile mele sau de circumstanţele din viaţa mea. Era ca şi cum m-aş fi odihnit într-un ocean al iubirii în care peştii simbolizau evenimentele din viaţa mea. Şi totuşi. În sine. Practic. am ţinut totul în mine. Don mi-a promis că o să fie sincer cu mine şi că îmi va spune tot ce se întâmplă în inima lui. ca o lecţie pe care mi-o preda Dumnezeu. pentru a le permite celor din jur să îşi proiecteze asupra lor judecăţile lor critice. Don era cel mai bun prieten al meu şi ştiam că el este singura persoană pe care . oceanul nu era afectat de ceea ce făceau peştii în interiorul lui. la fel cum nici eu nu mai eram dispusă să o părăsesc pe ea. conştientizândumi în permanenţă emoţiile şi scufundându-mă de fiecare dată în acest ocean infinit de iubire care mă înconjura din toate părţile. când mâneam. Iubirea continua să rămână prezentă în viaţa mea atunci când mă trezeam. Momentele pe care le trăiam mi se păreau prea sacre şi prea personale. Deşi îmi erau greu să rămân „deschisă” în timp ce bărbatul cu care eram căsătorită de 20 de ani îşi trăia în prezenţa mea povestea de iubire „la distanţă” cu o altă femeie. viaţa mea continua.bârfe şi atrăgându-i pe ceilalţi în drama mea sub pretextul că simt nevoia de a mă confesa cuiva. cel puţin am avut puterea să rămân la fel de sinceră cu el. nu mă părăsea niciodată. De aceea. deşi mă scăldam în permanenţă în această iubire infinită. când dormeam.

Între noi se interpusese un văl. făcândumă să mă gândesc că atât timp cât vom păstra această comunicare deschisă şi clară. La primul telefon pe care mi l-a dat. Nu era ca şi cum „eu” aş fi fost furioasă. Din oceanul de linişte în care mă scăldam. a fost pentru prima dată în viaţa mea. Mi s-a părut că Adevărul a căpătat o voce a lui. În mod paradoxal. I-am trântit telefonul în nas şi am simţit cum furia mea .mă pot baza în această perioadă extrem de dureroasă din viaţa mea. am simţit cum iese la suprafaţă un val de furie. Cred că a fost pentru prima dată în căsnicia noastră când Don a trăit o astfel de experienţă alături de mine. Mi-a spus că încă nu ştia cum să procedeze şi unde îl vor conduce toate acestea. erupând ca un vulcan. mi-a vorbit deschis despre sentimentele lui. iar Karen se ducea cu el. o voce interioară a început să strige în mintea mea: „NU E ADEVĂRAT!” Deşi enormă. fără să se prefacă în niciun fel. ci ca şi cum Adevărul din mine s-ar fi înfuriat din cauza minciunii pe care o auzea. Totuşi. furia mea mi se părea impersonală. Cu siguranţă. În timp ce îl ascultam pe Don vorbindu-mi pe tonul acela prefăcut. onestitatea lui m-a reconfortat. la următorul telefon. iar adevărul nu ne mai însoţea. care nu semăna cu nimic din ceea ce experimentasem vreodată până atunci. cel puţin vom avea parte de adevăr. Don a continuat să plece în călătorii de afaceri. Puterea lui mi se părea nimicitoare. mi-am dat seama că îmi ascunde ceva.

În continuare ancorată în Sursă. „Nu mai am de gând să îmi creez singură o altă tumoare! Voi sta aici şi voi lăsa furia să se exprime plenar iar eu voi fi întru. iar în final a ieşit prin creştetul capului meu.interioară continuă să se acumuleze în mine. A ajuns apoi la nivelul pieptului. dar a fost urmată de un nou val de linişte. extrem de fierbinte. ca şi cum aş fi pierdut pe cineva foarte drag. dar scufundată într-o linişte profundă şi într-o senzaţie de libertate deplină. De această dată. am simţit o durere la baza coloanei vertebrale şi în regiunea pântecului. Totul prezentă la acest spectacol!” Subit. care a început să îmi ardă în interiorul corpului. Şi de această dată. A urmat apoi un nou val de emoţie. Mintea mea a continuat să repete: „Nu-i adevărat!” Mi-am adus aminte că am făcut o tumoare pentru că nu mi-am acceptat propriile sentimente şi m-am decis ca de data ca să nu îmi mai reprim în niciun fel emoţiile. Durerea aproape că ma strivit. ea a urcat în regiunea abdominală. permiţându-i să se manifeste până la capăt. Din pântec. Mi-am vizualizat atunci furia luând forma unei flăcări alb strălucitoare. apoi al gâtului. Valul a fost . De data aceasta. Am rămas astfel transpirată. Flacăra alb strălucitoare mi-a purificat întregul corp. emoţia a luat forma unei dureri cum nu am mai trăit vreodată în această viaţă. m-am aşezat pe perna mea de meditaţie. făcându-mă să transpir şi să mă înroşesc toată. a luat forma anxietăţii. după care a apărut un nou val emoţional. mi-am acceptat pe deplin durerea. ca un vulcan pe punctul de a exploda.

nu există durere. oricât de intensă ar fi. dar am învăţat cu această ocazie că dacă o accepţi şi îi permiţi să se manifeste în totalitate. de cultivarea ei conştientă. am rămas într-o stare de puritate perfectă. Practic. aveam să aud în anmnite cercuri spirituale pe care le-am frecventat că dacă te abandonezi în totalitate în faţa durerii. Era ca şi cum corpul . apoi un nou val. Nu aş fi crezut niciodată că simpla permitere a emoţiei pure să se manifeste prin corpul meu poate fi atât de dureroasă. Ea este prelungită doar de incapacitatea noastră de a o accepta. am rămas cu o stare de pace care nu m-a mai părăsit până astăzi. sau şi mai rău. toate emoţiile imaginabile şi-au croit drum atunci prin corpul meu. Chiar şi în toiul suferinţei cele mai profunde. aceasta se epuizează de la sine într-un interval de 5-7 zile. La sfârşit. timp în care am slăbit cinci kilograme. Mai târziu. pornind de la convingerea greşită (indusă de societate) că adevărata durere trebuie să durere mult mai mult. În final. A urmat din nou un moment de tăcere. Cu tot acest proces dureros. Nu există durere atât de mare care să necesite un interval mai lung de atâta pentru a se manifesta pe deplin. Procesul a durat şase zile. Durerea s-a epuizat singură.atât de intens încât m-am încovoiat în poziţia fătului. în numai şase zile. prezenţa iubirii dinlăuntrul meu nu a fost afectată în niciun fel. până când a trecut. ea a continuat să mă însoţească. care să nu se epuizeze de la sine într-un interval de maxim şase zile.

această iubire a rămas alături de mine. Era evident că şi el trecea prin cea mai grea perioadă a vieţii lui. iar după ce am închis uşa în urma lui ceva din interiorul meu mia spus că are într-adevăr dreptate. aşa că mi-a promis că acolo va lua o decizie. întrucât îl forţam să ia o decizie înainte ca el să fie pregătit să o ia.meu trebuia să treacă prin acest proces prelungit şi dureros de eliberare. Dacă doreşti să rămânem căsătoriţi. Mi-a spus: „Ştiu că o să ţi se pară o prostie. l-am privit în ochii lui întristaţi. În timp ce ieşea pe uşă. dar asta simt”. Tocmai urma să plece la un seminar ţinut la Hawaii. chiar dacă toţi ceilalţi m-au părăsit. Eu una sunt dispusă să accept orice decizie doreşti să iei. În final. îngăduie-mi să simt şi eu acest lucru. fac de dragul tău. I-am răspuns că poate are dreptate. Aşa cum spuneam. că doreşte să se retragă în tăcere şi să se lămurească. iar dacă doreşti să ne vedem de drum. Mi-a răspuns că mai are nevoie de timp. de asemenea. dar doresc să ştiu încotro urmează să mă îndrept. în timp ce drama vieţii a continuat la rândul ei. . Nu mă lăsa însă să mă zbat între aceste două extreme”. i-am spus lui Don: „Trebuie să te hotărăşti. Nu îmi dădeam seama în ce fel. La fel s-au petrecut lucrurile şi în următoarele două luni: iubirea a continuat să rămână prezentă. chiar dacă „eu” eram întru totul identificată cu iubirea din interiorul meu. Nu ştiu ce înseamnă acest lucru. dar am trăit tot timpul sentimentul că tot ce fac. dar ştiam că avea dreptate.

În timp ce m-am aşezat alături de ea pentru a începe procesul. Trebuia să îmi recunosc toate emoţiile şi numi puteam imagina de ce actuala emoţie nu încetează să mă sâcâie. am auzit distinct cuvântul: „trădare”. am observat că ceva mă râcâie în interiorul intestinelor mele. aşa cum mi se întâmplă de fiecare dată înainte de a începe o Călătorie interioară. pentru a-i spune în sfârşit cuiva ce se întâmpla. Când a auzit despre ce este vorba. iar când am ajuns la momentul cu focul de tabără. Ştiam că aveam nevoie de o Călătorie Emoţională „de zile mari”. m-am gândit că Vicki m-ar putea ajuta. Încă din momentul în care am spus: „Nu-i adevărat”. m-am gândit că a sosit momentul să o sun pe prietena mea Vicki. Când m-am întrebat în sfârşit ce simt. Vicki mi-a răspuns imediat: „Sigur. care continua să mă bântuie. Adu cu tine şi scenariul Călătoriei Emoţionale. şi dacă tot îmi doream să rezolv problema trădării. iar problema ta nu este deloc una minoră”. Brandon. Epuizasem durerea şi suferinţa. În fiecare dimineaţă. căci nu am mai practicat de ceva vreme. îmi simţeam abdomenul arzând. am simţit fiori prin tot corpul. dar nu îmi conştientizasem pe deplin sentimentul trădării. întrucât nu ştiu ce va urma. Am trecut prin straturile emoţionale succesive aproape instantaneu. Vicki mi-a spus: „Hm. De aceea. am continuat să mă scufund în luciditate şi în iubire. Poţi să treci pe la mine chiar astăzi. la trezire. nu cred că fetiţa în vârstă .Cât timp Don a rămas în Hawaii. fiind o problemă curentă.

ce surpriză a urmat! Am constatat cu această ocazie că nu egoul meu din prezent se simţea trădat şi atât de supărat.de şapte ani din interiorul tău ar trebui să vorbească cu Don. el a fost cuprins de un sentiment profund de dezamăgire şi de pierdere. Văzând că povestea de iubire s-a sfârşit. eu am fost cea care am inventat toată această poveste. Cred că acest arhetip nu mi-a apărut degeaba în acest moment. Tânărul meu eu a început să plângă. m-am gândit: „Ce uimitor! Pe de o parte. mă aflu scufundată în continuare în oceanul infinit de iubire. Când fetiţa din mine a aplicat în sfârşit iertarea. La urma urmelor. Slavă cerului că am făcut această Călătorie . nu are ce să strice dacă o las să vorbească”. Oricum. De aceea. trăind apoi într-un basm”. i-am răspuns eu. am ştiut că basmul (legat de povestea mea de iubire „legendară”) s-a terminat şi m-am trezit pentru prima dată la realitate. iar pe de altă parte încă mai am probleme vechi de rezolvat. Se pare că la vârsta de şapte ani mi-am făcut o promisiune să îl întâlnesc pe „Făt Frumosul meu” şi să trăim fericiţi împreună „până la adânci bătrâneţi”. ci cel al unui eu mult mai timpuriu al meu. ea nici nu îl cunoştea pe acesta”. Am crezut că basmele se adeveresc şi te-am urât pentru că mi-ai dovedit contrariul. Doamne. apoi a spus ceva ce m-a luat pe neaşteptate: „Eu am fost cea care m-am trădat pe mine însămi. eul meu de la acea vârstă se simţea profund trădat de acest eşec al meu. Fără să vreau. „Nu ştiu ce să zic. În realitate.

Am reţinut această menire. pentru prima dată. Iată cum sunau cuvintele pe care mi leam spus la acea vreme: „Menirea vieţii mele constă în a fi bucurie pură şi în a mă ajuta pe mine însămi şi pe cei din jur să ne descoperim propria măreţie interioară. pentru simplul motiv că ea reprezintă însăşi esenţa ta. el s-a decis să se însoare cu Karen. nici partenerul de cuplu. am participat la un seminar ţinut de Tony Robbins. şi de atunci nu am mai acordat acestei chestiuni niciun gând. m-am simţit din nou completă şi eliberată. s-a dovedit că Don a avut dreptate. Don . între timp am învăţat lecţia pe care mi-a predat-o Sursa: nimic nu îţi poate oferi acest gen de iubire infinită. iar acum. dar el a fost cel care a contribuit la îndeplinirea dorinţei mele cea mai arzătoare. iar eu am fost liberă să îmi continui astfel viaţa. nici cariera. Din fericire.Emoţională!” Când totul s-a terminat. dorinţa mea supremă s-a împlinit. Până la urmă. Nu mi-am dat seama la vremea respectivă. am înscris-o în inima mea şi am făcut tot ce mi-a stat în puteri ca să mi-o împlinesc. Nimeni şi nimic nu îţi poate oferi acest gen de iubire absolută. nici serviciile aduse altor persoane. Tu eşti iubirea pe care o căutai. în timpul căruia mi-am descoperit menirea vieţii. Cu zece ani în urmă. şi implicit măreţia din mine. În final. nici familia. În fiecare zi mi-am stabilit ca scop principal această intenţie. sinele nostru divin”. nici casa şi nici posesiunile materiale. Am rămas prietenă cu Don până în momentul prezent. Am descoperit cu adevărat ce înseamnă bucuria pură şi mi-am revelat sinele meu divin.

îmi trăiesc adevărata menire. La ora actuală. Acesta este motivul pentru care scriu astăzi această carte – faptul că m-am eliberat în sfârşit să fac ceea ce a constituit întotdeauna dorinţa cea mai arzătoare a inimii mele. între noi s-a înfiripat o . am avut privilegiul să fiu de faţă când ea a dat naştere minunatei mele nepoate. Prin intermediul lui şi al evenimentelor care s-au derulat în viaţa mea. Când ne-am văzut. ţinând pretutindeni seminarii despre Călătorie. iar un an mai târziu. am făcut un turneu în jurul lumii. Până acum.nu a fost decât un vehicul prin care Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune. o fetiţă pe nume Claire Grace. Ce nu mi-am dat seama multă vreme a fost faptul că Don m-a ajutat să mă eliberez pentru a-mi îndeplini astfel menirea. Intre timp. De la plecarea lui din viaţa mea. am simţit nevoia să îmi iau un partener de afaceri. am plâns amândouă de fericire şi de iubire. De atunci. Un an mai târziu. care a participat cu această ocazie la primul ei seminar despre Călătorie. Pe măsură ce lucrurile au căpătat proporţii. am descoperit ce este şi ce nu este iubirea. Acum am ajuns în sfârşit liberă să îmi folosesc întreaga iubire pentru a sluji umanitatea şi pentru ai ajuta pe oameni să se trezească faţă de Libertatea şi de Iubirea din ei. ţinut la Londra. mi-am consacrat o mare parte din energia şi din devoţiunea mea lui Don şi carierei lui. am auzit în sfârşit veşti de la Kelley. mi-am putut consacra în sfârşit tot timpul Adevărului pe care doresc să-l slujesc. foarte lent şi foarte delicat.

poveste de iubire. Până la urmă, m-am măritat cu Kevin în luna mai a anului 1998, în Maui. Angajamentul lui de a sluji Adevărul este la fel de mare ca al meu. La fel ca şi mine, ştie şi el că iubirea nu poate fi dăruită sau primită, întrucât noi suntem deja una cu ea. Şi totuşi, este o mare desfătare să te bucuri de viaţă împreună cu o altă persoană în mijlocul acestui ocean de iubire. În ultimă instanţă, viaţa este adevărata călătorie.

29 Instrumentele Călătoriei Notă importantă Trebuie să fi terminat de citit această carte înainte de a începe procesul propriu-zis al Călătoriei. Este esenţial să fi înţeles pe deplin ce înseamnă acest proces şi să fi citit experienţele descrise, pentru a înţelege mai bine diferitele aspecte ale procesului înainte de a începe lucrul cu tine. Instrucţiuni procesului generale pentru aplicarea

Aşa cum probabil ţi-ai dat seama până acum, procesele descrise în această carte pot fi extrem de puternice, conducând la trezirea inimii şi la multă smerenie. De aceea, este foarte important să onorezi acest proces rezervându-ţi doua ore într-un mediu în care să nu poţi fi întrerupt. Inchide-ți telefonul mobil şi creează-ţi în jur un „spaţiu sacru”, în care să nu exişti decât tu şi partenerul tău. Cel mai bine este să lucrezi cu cineva care a citit aceeași carte, care înţelege şi susţine procesul şi care doreşte cu adevărat să te ajute. Este foarte util să citiţi amândoi scenariul procesului de cel puţin două ori, astfel încât să vă familiarizaţi cu el şi să nu aveţi surprize legate de cuvintele folosite sau de conţinutul lor. Sfatul meu este să începi cu o rugăciune rostită mental (sau cu afirmarea unei intenţii).

Vizualizează-te pe tine şi pe partenerul tău ca fiind deja compleţi, deschişi ca nişte copii, oneşti şi având încredere în sine şi în acest proces. De asemenea, ia-ţi angajamentul de a-ţi sprijini partenerul cu aceeaşi iubire şi cu acelaşi respect pe care ţi le acordă el. În final, păstraţi amândoi câteva momente de linişte. Instrucţiuni Emoţională referitoare la Călătoria

Pentru început, citeşte şi urmează Instrucţiunile Generale. Notează pe o foaie de hârtie întrebările şi păstrează la îndemână un creion sau un pix. În timpul Călătoriei Emoţionale este esenţial să te fereşti de gândurile tale analitice, de dialogul mental interior, şi să îţi focalizezi întreaga atenţie asupra emoţiilor pure pe care le simţi în interiorul corpului tău. Conştientizează plenar ceea ce simţi, numeşte emoţia respectivă, apoi treci la sentimentul următor. Conştientizează-l şi pe acesta la fel de plenar, cât mai intens cu putinţă, apoi treci la sentimentul următor. Treci astfel de la un nivel emoţional la altul, până când ajungi în sfârşit la Sursă. Acest proces nu are nimic de-a face cu dialogul mental interior şi cu mintea analitică. De aceea, nu trebuie să îţi explici de ce simţi ceea ce simţi, ci doar să conştientizezi plenar aceste sentimente, trecând apoi la stratul emoţional care urmează. Este ca şi cum ai decoji succesiv o ceapă, până când

ajungi în centrul ei, care în cazul de faţă reprezintă Sursa fiinţei tale. Instrucţiunile te sfătuiesc ca ori de câte ori vezi „…”, să faci o pauză pentru a-i acorda partenerului tău suficient timp ca să experimenteze răspunsul la întrebarea ta. „Suficient timp” poate însemna pentru unii 10-15 secunde, iar pentru alţii între 45 de secunde şi un minut. Este important să înţelegi că scopul procesului este de a simţi cât mai intens emoţiile, şi de îndată ce le experimentezi plenar, de a trece la stratul următor. Nu este deloc necesar (nici indicat) să stărui prea mult asupra unei emoţii, scufundându-te prea adânc în ea. De asemenea, nu este recomandabil să o descrii în detaliu şi să îi povesteşti partenerului tău cum ai ajuns să o simţi. Pentru a avea acces la sentimentele tale, fără a interfera cu procesele mentale, scanează-ţi corpul şi conştientizează unde simţi cel mai puternic emoţiile. La început, procesul poate începe cu o senzaţie extrem de subtilă. Focalizează-ţi atenţia asupra ei şi urmăreşte să o intensifici. Fii pregătit pentru orice, căci emoţia poate deveni extrem de puternică. Păstrează-ţi atenţia focalizată asupra emoţiei din interiorul corpului. Apoi, pur şi simplu treci dincolo de ea. La un moment dat, este posibil să te simţi golit de orice simţire. Starea poate fi descrisă ca o „amorţeală” sau ca o confuzie, un fel de „nu mai ştiu nimic”, o gaură neagră sau un vid, ori chiar ca un fel de blocaj total.

Această etapă face parte integrantă din proces. Toată lumea trece prin acest strat emoţional. Personal, îl numesc „zona necunoscută”. El reprezintă poarta care conduce către Sursă. Dacă partenerul tău experimentează acest strat, descriindu-l printr-una din expresiile de mai sus, încu- rajează-l să se relaxeze plenar, să pătrundă în el şi să treacă mai departe. Dacă partenerul tău are dificultăţi în a pătrunde în acest vid interior, apelează la secţiunea intitulată „Rezolvarea problemelor care pot apărea”. Vei găsi aici instrucţiuni detaliate care îţi vor explica cum poţi ajuta pe cineva care se teme sau care opune rezistenţă în faţa „zonei necunoscute”. Dacă partenerul tău a citit la rândul lui cartea de faţă, el va înţelege mai uşor aceste instrucţiuni pe măsură ce i le vei citi. Teama de necunoscut este absolut naturală. De aceea, linişteşte-ţi partenerul şi asigură-l că se află pe calea cea bună. Invaţă-l să se relaxeze şi să se abandoneze în faţa acestui strat emoţional, trecând astfel mai departe prin el. De îndată ce va trece de „zona necunoscută”, partenerul tău se va simţi probabil mult mai bine, ca şi cum o mare povară i s-a luat de pe piept. Este important în această etapă să continui să îl ghidezi de-a lungul celorlalte straturi emoţionale rămase, până când ajunge la Sursă. Momentul experimentării Sursei este indicat de sentimentul de vastitate şi de prezenţă aflată deopotrivă în interiorul şi în exteriorul corpului (de omniprezenţă).

partenerului tău îi apar amintiri legate de persoane. emoţia se transformă în existenţă (conştiinţă) pură. alege pentru acest exerciţiu nivelul pe care s-a manifestat emoţia cea mai intensă. lumină. apoi urmează mai departe scenariul. Este . Toate aceste emoţii trebuie rostite cu voce tare. libertate etc. mulţumire.. Acesta este nivelul pe care se va desfăşura mai târziu exerciţiul Focului de Tabără. înainte de „zona necunoscută”. Abia când senzaţia experimentată devine extrem de spaţioasă. întrucât după ce va trece de „zona necunoscută”. Scopul exerciţiului Focului de Tabără este de a-i permite eului mai tânăr să se elibereze de toate emoţiile pe care le-a experimentat la vremea respectivă. În această stare de dilatare. Dacă partenerului tău nu îi apar amintiri legate de persoane. putem vorbi de o realizare autentică a Sursei. pace. proiectând această stare de nemărginire pe fiecare strat emoţional succesiv. Dacă partenerul tău a început să stimă această stare de dilatare. dar excluzând nivelul de pornire. notează acest nivel cu un asterisc (*). Dacă pe unul din aceste nivele. lasă-l să se bucure de ea circa 30 de secunde. ca şi cum s-ar produce o dilatare sau o fuziune a fiinţei individuale cu restul existenţei. dar pe care nu le-a putut exprima. partenerul tău va începe să folosească cuvinte precum iubire. râs.Este foarte important să înţelegi acest lucru. dar este totuşi posibil ca el să localizeze în continuare aceste sentimente în interiorul corpului său. fericire.

practici împreună cu partenerul tău exerciţiul Integrării în Viitor. Aici nu mai trebuie să notezi nimic. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. De aceea. Scopul acestui exerciţiu este de a-i permite acestuia să verifice în ce măsură vindecarea produşă va continua să evolueze în timp. el ar trebui să se simtă din ce în ce mai uşor . dând glas acestor sentimente. şi deci nu s-a eliberat încă definitiv de povară. Cu fiecare nou interval de timp care trece (dar nu mai mult de şase luni – un an). ori de câte ori apar îndoieli întreabă mentorul şi cere-i lămuriri. Dacă partenerul tău s-a eliberat de povara sa emoţională şi se simte din nou complet. ci doar să îi citeşti partenerului tău scenariul. Dacă. întreabă-l dacă este pregătit de iertare. el trebuie să se simtă complet golit de orice resentiment. Prezenţa mentorului este necesară pentru a lămuri toate eventualele întrebări care pot apărea de-a lungul acestui proces. pune-l să îşi întrebe mentorul: „Ce trebuie să se întâmple pentru a putea ierta în sfârşit?” De regulă. Pentru ca acest act să fie unul autentic. dintr-un motiv sau altul. se dovedeşte că eul mai tânăr nu a spus tot ce avea de spus. ce trebuie să se întâmple (mentorul este doar o imagine pe care o creează ea). Cel mai adesea. mentorul (o fiinţă cu o înţelepciune superioară) îi va da un răspuns care i se potriveşte persoanei în cauză. Înţelepciunea superioară a partenerului tău ştie exact.foarte important ca eul mai tânăr să se elibereze de povara sa. partenerul tău nu se simte încă pregătit de iertare.

dintr-un motiv sau altul. astfel încât să o poată reciti zilnic. această stare de spiril nu se schimbă.şi mai eliberat de povara problemei emoţionale pe care şi-a rezolvat-o. nu este necesar ca el să „vadă” viitorul. consumă o supă caldă şi hrănitoare sau dormi puţin. atunci când actul de iertare este foarte profund. Dacă este necesar. este posibil să te simţi uşor vulnerabil sau fragil. ori chiar dezorientat pentru scurt timp. În acesl scop. schimbaţi rolurile. dă-i partenerului tău o foaie de hârtie şi un creion şi pune-l să îşi scrie o scrisoare adresată sieşi de către eul său viitor. La modul general. spune-i să păstreze scrisoarea la vedere. În final. Dacă aţi terminat toate aceste procese. oferă-i un pahar cu apă sau o ceaşcă de ceai. Acestea sunt . lăsându-se inspirat de ea. La sfârşit. revino împreună cu partenerul tău la acest exerciţiu şi întreabă mentorul ce mai trebuie să se întâmple pentru ca iertarea să fie definitivă. Fă o baie fierbinte. acordă-ţi un anumit timp pentru a integra mai bine cele întâmplate. De aceea. ci doar să îşi conştientizeze starea de spirit din viitor. Dacă aţi terminat din nou exerciţiul Focului de Tabără. reluaţi împreună Integrarea în Viitor. problema emoţională dispare (este vindecată). Uneori. La sfârşit. Dacă. acesta reprezintă un indiciu că procesul de vindecare prin iertare (din timpul exerciţiului Focului de Tabără) nu a fost complet. după încheierea procesului.

Dimpotrivă. sau chiar să experimentezi emoţii puternice apărute din neant. Acordă-ţi timpul necesar pentru a-ţi reveni complet. dacă vomiţi o mâncare stricată pe care ai consumat-o. nu stai să o analizezi şi nu o regurgitezi din nou. nu insista asupra lor. Ele nu reprezintă altceva decât emoţii reziduale toxice puse în mişcare de procesul de vindecare. le sugerez întotdeauna cursanţilor mei să se oprească. şi abia după eliminarea lor gradată din corp urmează starea de uşurare propriu-zisă. dacă în conştiinţă îţi apar emoţii din trecut. consideră că aceste simptome sunt indicii pozitive care confirmă faptul că vindecarea a început să se producă. Procesul este similar cu cel de vindecare fizică prin aplicarea unui tratament naturist: la început. se poate întâmpla ca în zilele următoare să îţi aduci aminte de tot felul de scene asociate cu amintirea pe care ţi-ai vindecat-o. Şi aceste indicii sunt tot pozitive. De aceea. care se simte mai rău. nu-i aşa? Procedează la fel şi cu emoţiile reziduale! Astfel. Adeseori. De aceea. care urmează să fie eliminate. să respire profund şi să rămână ancoraţi în momentul . Dacă te simţi dezorientat sau uşor ameţit. este recomandabil să nu conduci imediat maşina şi să nu practici activităţi care presupun o concentrare susţinută.simptome fireşti. toxinele simt eliberate în organism. La urma urmelor. Personal. care corespund proceselor de vindecare declanşate în interiorul corpului. nu trebuie să te sperii. nu te speriat şi lasă-le să treacă de la sine.

În acest fel. dovedindu-şi astfel singuri cât de importante sunt acestea. Singurul lucru care se poate întâmpla este ca partenerul tău să simtă nişte emoţii foarte puternice deja stocate în organismul său. . analizarea lor sau ascultarea dialogului mental interior care face comentarii pe marginea lor. Emoţiile în stare pură vin şi trec.prezent. Singurul lucru care le poate face să rămână stocate în organism este povestea pe care şi-o spune mintea în legătură cu ele. Nu ai observat niciodată acest lucru la copiii mici? Acum plâng. Chiar dacă partenerul tău se opreşte în mijlocul procesului şi îşi deschide ochii. Onorează-ţi astfel propria fiinţă şi lasă corpul să se vindece în timp. Ai încredere în înţelepciunea ta superioară şi în acest proces de vindecare. emoţiile reziduale vor trece de la sine. După ce le simt. Notă importantă Procesul de trecere succesivă prin diferitele straturi emoţionale nu are niciun fel de efecte negative. Nicio emoţie nu poate dura mai mult de câteva momente dacă este lăsată în pace. acum râd. el nu poate păţi nimic. căci nu a făcut altceva decât să experimenteze propriile sale emoţii. ei trec mai departe. Ei nu simt nevoia să se cramponeze de emoţiile lor. El a ajutat deja mii de oameni să se elibereze de multe probleme emoţionale.

Singura Cutie a Pandorei pe care o poţi deschide constă în ascultarea propriei tale minţi.De aceea. indiferent cât de puternică este emoţia pe care o simţi. care încearcă să te convingă să crezi povestea ei legată de emoţia respectivă. porneşte de la premisa că emoţiile sunt ceva sănătos. emoţiile simt ceva natural şi sănătos. conştientizează faptul că te afli într-o siguranţă perfectă. Citeşte apoi de câteva ori instrucţiunile specifice Călătoriei Fizice. Tot ce trebuie să faci atunci când simţi o emoţie intensă este să te opreşti. atunci când treci de la un nivel emoţional la următorul. Unii oameni spun: „Mă tem să deschid această Cutie a Pandorei”. să respiri profund şi să o conştientizezi. Este preferabil să nu aplici Călătoria Fizică decât după aplicarea Călătoriei Emoţionale. Mai devreme sau mai târziu. învinovăţind întotdeauna pe cineva. De aceea. Capacitatea de a simţi face parte integrantă din fiinţa umană. . Dacă nu te vei crampona de ea. pentru a te familiariza astfel cu procesul. Instrucţiuni referitoare la Călătoria Fizică Începe prin a citi Instrucţiunile Generale şi cele referitoare la Călătoria Emoţională. Singurul lucru nenatural este analiza minţii. care inventează poveşti legate de emoţii. ea va dispărea de la sine. În sine. vei fi trăit deja experienţa Sursei. aceasta va trece la fel cum a apărut. În acest fel.

Ori de câte ori vezi „…”. lasă-ţi partenerul să îşi parcurgă propria sa Călătorie unică. îi vei cere partenerului tău să îşi creeze nişte „baloane cu resurse”. De asemenea. În astfel de cazuri. Personal. Alţii pot auzi cuvinte care descriu acest lucru. este bine să îi oferi personal nişte sugestii. Important este să simţi sau să devii conştient de ceea ce se întâmplă în interiorul corpului tău. Alţi oameni văd literalmente imagini anatomice corecte. folosesc întotdeauna următoarele resurse emoţionale: preţuirea de sine. Unii nu văd nimic. Dacă citeşti cuvinte scrise cu majusculă. creativitatea în comunicare. De aceea.Călătoria Fizică se poate derula extrem de uşor şi poate fi citită la fel ca un basm sau o meditaţie ghidată. vorbeşte-i pe un ton cât mai blând şi mai liniştitor. Se întâmplă de multe ori ca el să fie atât de scufundat în proces încât să nu îşi poată descoperi pe loc resursele emoţionale necesare. Acest lucru nu reprezintă o problemă. accentuează-le. Foloseşte-ţi în acest scop bunul simţ şi ai încredere în capacitatea ta de a-i face sugestiile cele mai potrivite. Unii oameni nu au o capacitate de vizualizare foarte bună. Niciun om nu seamănă cu altul. dar simt o anumită textură sau trăiesc intuitiv sentimentul că ştiu ce se întâmplă în interiorul lor. este foarte util să respiri la unison cu partenerul tău. . Nu te grăbi şi nu forţa lucrurile. sau doar imagini metaforice ale acestora. fă o pauză. Când vei ajunge la exerciţiul Schimbării Amintirii. Atunci când îl ghidezi de-a lungul procesului.

protejând astfel persoana în cauză. simţul umorului. inima trezită. Celor mai mulţi copii. Instrucţiuni pentru lucrul cu copiii Începe prin a citi toate instrucţiunile precedente. foloseşte-le. Dacă lucrezi cu copii cu vârste de până la 14 ani. De aceea. După încheierea procesului Călătoriei Fizice. reciteşte cu atenţie instrucţiunile din secţiunea respectivă. este bine să îl întrebi pe copil care sunt calităţile eroului său preferat şi să comentezi unele dintre ele. capacitatea de a lua măsurile concrete necesare. Sursa. ai încredere în tine şi în acest proces. iubirea de sine. În sfârşit. aceasta li se pare un fel de basm şi un joc cât se poate de plăcut. Porneşte de la premisa că el reprezintă o aventură minunată. Exerciţiul Focului de Tabără nu diferă cu nimic de cel practicat în cazul Călătoriei Emoţionale. puterea interioară. Experienţa este adeseori minunată. simţul umorului. cum ar fi iubirea. capacitatea de a trece de orice obstacol. Înainte de a începe. capacitatea de a cere ajutor. . încrederea în sine şi scutul de cristal care îndepărtează emoţiile negative ale celorlalţi oameni. compasiunea. acordă-i partenerului tău tot timpul necesar pentru a-şi conştientiza transformările petrecute în interiorul corpului.înţelepciunea. Dacă eşti de acord cu aceste resurse. îţi sugerez să nu aplici decât Călătoria Fizică.

După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. De aceea. în loc de „Te iert”. De aceea. În timpul exerciţiului de Schimbare a Amintirii. este foarte important să porneşti de la premisa că accesul lor la resursele imaginaţiei şi ale creativităţii este foarte rapid.capacitatea de a se exprima. E în regulă”. Căci toţi copiii ştiu ce înseamnă un astfel de erou şi au încredere în puterea şi în înţelepciunea lui. Adeseori. suge. apelează la acestea. copiii percep imagini foarte vii legate de ceea ce se întâmplă în interiorul corpului lor. De aceea. Ei se pot îmbarca în capsula magică şi pot ajunge într-o anumită zonă a corpului lor chiar înainte ca tu să fi terminat de citit instrucţiunile.rează-i copilului resursele interioare pe care le consideri cele mai potrivite. onestitatea. acordă-i copilului cât de mult timp doreşte pentru a deveni conştient de schimbările petrecute în .. acordă-le timpul necesar pentru a descrie cât mai detaliat aceste imagini. Atunci când lucrezi cu copiii. copilul va deveni conştient de resursele sale interioare posibile încă înainte de a începe procesul. Dacă ai discutat cu el despre calităţile eroului său preferat înainte de proces. În acest fel. sugerează-le să spună: „îmi pare rău. Copiii foarte mici nu înţeleg încă foarte clar conceptul de iertare. adeseori mult mai rapid decât al tău. ai grijă să ţii pasul cu ei! Mentorul este înlocuit în acest caz cu un erou preferat. pentru a le introduce în interiorul baloanelor.

inclusiv să deseneze imagini de „dinainte” şi de „după” ale lucrurilor pe care le-au simţit. Copiilor le place de regulă acest joc. fii receptiv la ritmul copilului cu care lucrezi. întrucât ei se prind imediat în joc. • Mai presus de orice.organismul său. 30 Schema procesului Călătoria Emoţională – Privire de ansamblu • Aminteşte-ţi să ÎI ACORZI PARTENERULUI TĂU TOT TIMPUL NECESAR pentru a-şi identifica şi pentru a experimenta plenar sentimentele. iartă uşor şi se debarasează rapid de vechile lor probleme. De aceea. copiii sunt nerăbdători să se urce din nou în capsula magică pentru a se plimba cu ea. În cele mai multe cazuri. În plus. indiferent ce îţi descrie el. Mulţi copii adoră această parte şi pot fi extrem de plastici în descrierile lor. AI ÎNCREDERE ÎN TINE ÎNSUŢI ŞI ÎN ACEST PROCES. Dacă simt această nevoie. . Călătoria Fizică a copiilor nu durează mai mult de 11-18 minute. • AI ÎNCREDERE în spusele partenerului tău şi consideră-le PERFECTE. înainte de a trece mai departe. sunt dornici să termine cât mai repede. după încheierea procesului. De multe ori. Ai încredere în el şi în acest proces. lasă-i să se bucure de imaginaţia lor.

Noteaz-o în tabelul pregătit dinainte (vezi pagina 218). Ori de câte ori vezi „…”. 1.Procesul Călătoriei Emotionale Citeşte lent şi cu atenţie. Începe prin a-ţi întreba partenerul în ce constă problema lui emoţională. Spune: „Simte plenar această emoţie…”. . fă o pauză şi acordă-i partenerului tău suficient timp pentru a experimenta plenar emoţia în stare pură. „În ce zonă corporală se manifestă ea?” „Respiră la nivelul ei… Experimenteaz-o plenar… Las-o să se intensifice.

un asterisc (*). Dumnezeu. pune întrebarea: „Există oameni pe care îi asociezi cu această emoţie?” Dacă da. 2. Partenerul tău trebuie să NUMEASCĂ emoţia pe care o simte. eternitate. Acesta este nivelul pe care va trebui să se desfăşoare exerciţiul Focului de Tabără. prin cuvinte de genul: libertate. vastitate etc. până când ajunge la Sursă. conştiinţă pură. iubire. dar acestea trebuie să evoce nemărginirea ei. 3. Lasă-l să se odihnească pe acest nivel timp de 1530 de secunde. cu această tăcere. spune: „Ştiind că eşti una cu această nemărginire. dar nu-i permite să se cramponeze de ea. nu mai pune această întrebare pe nivelele emoţionale care urmează. PE TOATE NIVELELE. Dacă a simţit-o plenar. luciditate. pace. în dreptul emoţiei respective. cu această . notează în tabel. nelimitat. În continuare. Dacă partenerului tău i-au apărut una sau mai multe persoane asociate cu o anumită emoţie. TRECI MAI DEPARTE. Continuă să îţi ghidezi partenerul de pe un nivel emoţional pe altul. vid. „Rămâi deschis şi întreabă-te: ce se ascunde sub această emoţie (dincolo de ea)?” „Treci dincolo de această emoţie…”. tăcere.Lasă-i partenerului tău suficient timp pentru a experimenta PLENAR emoţia. Sursa poate fi descrisă în diferite feluri. „Ce simţi acum?… (emoţia pe care o simte partenerul tău ar putea să fie cu totul alta decât cea la care te aşteptai tu)”.

continuă cu punctul 6. dacă această (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa) ar avea ceva să îi spună (ultimului nivel emoţional). Dă-i partenerului tău o foaie de hârtie şi un creion şi pune-l să îşi scrie o scrisoare adresată sieşi din viitor. pag. 216). După încheierea exerciţiului.iubire pură. 6. În tot acest timp. până când ajungi la nivelul Focului de Tabără (nivelul marcat anterior cu un asterisc). Repetă întrebarea de la punctul 3 pentru fiecare din nivelele succesive. repetând întrebarea de la punctul 3. continuă să îi transmiţi binecuvântări în tăcere. cu mult respect şi cu o mare . 7. ce i-ar spune ea?" Aşteaptă răspunsul… Apoi spune: „Permite-i (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa) să vindece (ultimul nivel emoţional) ". într-un ritm moderat. Vindecă aceste nivele. Citeşte Integrarea în Viitor. 4. până când ajungi pe nivelul de plecare. 8. Începe exerciţiul Focului de Tabără (vezi Fişa Exerciţiului Focului de Tabără de la pagina următoare). De data aceasta nu trebuie să notezi nimic (vezi fişa cu Integrarea în Viitor. cu această? (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa). După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. 5. 9. Lasă-l să scrie oricât de mult timp doreşte. Mulţumiţi-vă reciproc pentru procesul pe care tocmai l-aţi încheiat. continuă cu proiectarea Sursei pe celelalte nivele emoţionale.

În continuare. într-o atmosferă de linişte eternă şi de iubire necondiţionată. Imaginează-ţi un foc de tabără. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar răspunsul la întrebările tale. Imaginează-ţi că lângă acest foc stă eul tău mai tânăr. spre exemplu: tata. cel din prezent… Lângă tine se află un mentor în a cărui înţelepciune divină ai mare încredere. o persoană iubită etc. cum ar fi un sfânt. pentru a te putea referi în mod specific la persoanele respective. vizualizează în preajma focului de tabără toate persoanele implicate în problema ta emoţională… Mai trebuie să vină cineva lângă acest foc de tabără?… (pune-l pe partener să răspundă la această întrebare). beţi un pahar cu apă. În continuare. mama.iubire. Călătoria Emoţională – Exerciţiul Focului de Tabără Citeşte lent şi cu atenţie instrucţiunile care urmează. Poate fi o persoană pe care o cunoşti. Important este să te simţi în siguranţă în prezenţa lui. Dacă simţiţi nevoia. Ori de câte ori vezi „…”. un înţelept. imaginează-ţi că lângă el stai tu. Poţi vedea focul de tabără?… Ţi-l poţi imagina pe eul tău mai tânăr?… Dar pe cel din prezent?… Dar pe mentor?… Cine se mai află lângă foc?… (notează numele indicate. sau pur şi simplu cineva născut din imaginaţia ta. Intrebă-ţi eul .). Păstraţi atmosfera creată şi schimbaţi rolurile între voi. sau pe care doar ţiai dori să o cunoşti.

6. tata. Dacă (mama. astfel încât (mama.) ar putea răspunde nu de pe nivelul personalităţii sale. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). Pune-i partenerului tău toate întrebările care urmează (1-11). Simte mentorul tău nevoia să adauge ceva?… (aşteaptă răspunsul). întreabă-l: căreia dintre aceste persoane ai dori să i te adresezi mai întâi? …). ci de pe cel al sufletului său. persoana iubită etc. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). 5. 4. pentru fiecare din persoanele indicate: 1. Ingăduie-i acum să dea glas acestei dureri. Ştiind că (mama. Toţi cei de faţă se află sub protecţia acestui foc de tabără protector. ce ar spune ea / el?… (aşteaptă răspunsul). îngăduie-i să răspundă (pauză pentru răspuns). al acceptării şi al iubirii necondiţionate.lungă). spunând tot ce are de spus. tata. . tata.) a făcut tot ce a ştiut mai bine ţinând cont de resursele pe care le-a avut la vremea respectivă. persoana iubită etc. Probabil că eul tău mai tânăr a experimentat foarte multă durere în trecut.) să poată asculta ceea ce trebuie să asculte… (pauză.mai tânăr căreia dintre aceste persoane ar dori să i se adreseze? (UNA sau DOUA)… (Dacă partenerul numeşte două persoane. persoana iubită etc. 3. 2.

Dacă eul tău mai tânăr se simte pregătit. 10. 11. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. spune: Iartă-i acum pe toţi cei implicaţi. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză).7. repetă întrebările de la 1 la 11 pentru cea de-a doua persoană. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). De acum înainte. Ce i-ar răspunde (mama.) eului tău actual. Te iert pentru durerea pe care mi-ai provocat-o. Permite-le apoi să fuzioneze cu focul. Mai are cineva ceva de adăugat?… (aşteaptă răspunsul). În încheiere. 9. tata. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). persoana iubită etc. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). care reprezintă sursa vieţii… Apoi întoarce-te către eul tău mai tânăr şi spune-i: „Iţi promit că nu va mai trebui să treci niciodată printr-o astfel de experienţă dureroasă. Dacă da. Dacă da. Dacă eul tău actual se simte pregătit. Ce are de spus eul tău actual la cele spuse de (mama. de pe nivelul sufletului său?… (aşteaptă răspunsul).)?… (aşteaptă răspunsul). Transmite-le binecuvântarea ta. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. . întrucât nu ai avut acces la resursele de care dispun eu acum. tata. persoana iubită etc. În continuare. 8.

fă o pauză . această (descrierea folosită de partener pentru Sursă).poţi avea oricând doreşti acces la aceste resurse. sunt de fapt 12 puncte specifice focului de tabără. Pe fiecare nivel rămas. Ed.). E drept că în carte sunt menţionate 11. Intoarce-te către mentor şi mulţumeşte-i pentru prezenţa lui… Acum întoarce-te în momentul prezent. deschideţi inima şi lasă să intre toată iertarea. cea emoţională şi cea fizică. dacă (Sursa) ar avea ceva să îi spună (ultimului nivel emoţional) ce i-ar spune?"… Aşteaptă răspunsul… Apoi spune: „Permite-i (Sursei) să îl vindece (ultimul nivel emoţional). această linişte deplină această iubire pură. Ori de câte ori întâlneşti „…”. După terminarea tuturor nivelelor emoţionale. La ambele călătorii. însă în cursuri se folosesc 12. permiţându astfel să se maturizeze şi să crească în urma iertării tale.. pentru a continua procesul pe celelalte nivele emoţionale. continuă cu exerciţiul Integrării în Viitor. pune următoarele întrebări „Ştiind că eşti această nemărginire. ierţi pe toată lumea implicată şi pe tine însuţi. Te iubesc şi te voi proteja întotdeauna”… Imbrăţişează acum eul mai tânăr şi fuzionează cu el. Călătoria Emoţională – Exerciţiul Integrării în Viitor Citeşte rândurile care urmează într-un ritm moderat.” (n. a 12 fiind: „Dacă ai nevoie să fii iertat.

vizualizează-te peste o lună. Cum se simte corpul tău?… Te simţi eliberat. Cum arăţi?… Cum te simţi în ceea ce te priveşte?… Eşti conştient că nici măcar o moleculă din cele pe care le-ai avut acum un an nu mai există în corpul tău?… Că ai un corp în întregime nou?… îţi mai poţi imagina vechea ta problemă dându-ţi târcoale?… Ar fi posibil aşa ceva?… Ce spune (Sursa ta) în această privinţă?… Ţi se pare de domeniul trecutului vechea ta problemă?…" . „După ce ai aflat tot ce ai aflat. vizualizează-te peste o zi… Cum te simţi?… Ce faci?… Ce spui?… Ce simţi?… Dar mai presus de toate. vizualizează-te peste şase luni. Cum arăţi?… Ce îţi spui?… Ce acţiuni întreprinzi?… Ce simţi?…” ’ „În continuare.scurtă şi per.mite-i partenerului tău să experimenteze procesul. plin de încredere şi uşor?… Ce îţi spui?… Ce faci?… Ce ar spune (Sursa) dacă vechea ta problemă emoţională ar încerca să scoată din nou capul la lumină?… Cum te-ai descurca?…" „În continuare. după ce ai experimentat tot ce ai experimentat. vizualizează-te peste un an. Ce simţi?… în legătură cu tine… cu viaţa ta… Ştiai că în acest moment 70% din celulele tale s-au reînnoit deja? Eşti aproape un alt om… Ce s-ar întâmpla dacă vechea ta problemă ar încerca să se manifeste din nou?… Cum te-ai descurca?…” „În continuare. vizualizează-te peste o săptămână. cum te simţi în ceea ce te priveşte?…” „În continuare. Nu trebuie să notezi nimic.

Lasă acest eu să îi adreseze eului tău din prezent o scrisoare. Te simţi cumva atât de eliberat de vechiul tău tipar încât acesta ţi se pare ireal?… Cum te descurci?… Ce simţi în legătură cu tine şi cu viaţa ta?…” „În continuare. vizualizează-te peste zece ani. Călătoria Emoţională – Scrisoare către tine * Deschide uşor ochii. dându-i sfaturi practice despre ceea ce trebuie să creadă. rămâi conectat cu eul tău din viitor – cu Sursa ta de peste zece ani. Lasă acest eu să îţi scrie o scrisoare. cum vor evolua tendinţele pe care le-a declanşat prin acest proces. pentru a-ţi schimba atitudinea în bine?…” „Deschide-ţi uşor ochii. cum trebuie să se comporte. Ce sfat i-ar da aceasta eului tău actual?… Ce convingeri noi te-ar putea ajuta cel mai mult în momentul prezent?… Ce acţiuni pe care le-ai putea întreprinde ţi-ar fi cel mai utile?… Ce ţi-ai putea spune zilnic. vizualizează-te peste cinci ani. să te ghideze în prezent! Dacă eşti pregătit. dându-ţi sfaturi practice despre cum să fii… ce să crezi… ce să faci… ce să-ţi spui… ce să le spui celorlalţi… ce să faci zilnic… Lasă eul tău din viitor. mai înţelept decât tine. poţi deschide ochii". Cum te simţi?… Se mai manifestă vreodată vechiul tău comportament?… Cum se simte corpul tău?… Ce simţi în legătură cu viaţa?…” „În continuare. ce trebuie să îşi spună sieşi şi ce . dar rămâi conectat cu eul tău din viitor. ce fel de acţiuni trebuie să întreprindă.„În continuare. dar rămâi în contact cu eul tău din viitor.

Spune-i: PERFECT! Ai mai trecut prin acest tipar de-a lungul vieţii tale… . Călătoria Emoţională problemelor care pot apărea – Rezolvarea 1. mai înţelept decât tine.trebuie să le spună celorlalţi oameni. Lasă eul tău din viitor. să te ghideze acum! Dragul meu sine. ce trebuie să facă zilnic etc. PARTENERUL SE SIMTE BLOCAT Dacă partenerul tău îţi spune că se simte blocat sau că nu mai simte nimic. spune-i că acesta este doar un alt nivel emoţional şi că trebuie să continue.

nu-i spune niciodată că a greşit cu ceva! Spune-i: PERFECT! Ţi-ai petrecut întreaga viaţă încercând să eviţi acest loc! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai zâmbi şi dacă te-ai relaxa.Conştientizează plenar faptul că te simţi blocat (sau că nu înţelegi ce se întâmplă)… Respiră profund în interiorul acestei emoţii… În ce zonă corporală simţi acest blocaj (sau acest vid interior)?… Intensifică această emoţie! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai zâmbi şi dacă te-ai relaxa. abandonându-te în faţa acestui vid interior?… Acesta este locul pe care l-ai evitat întreaga viaţă… Fii curajos şi treci în sfârşit prin el… Mă întreb ce anume străluceşte dincolo de acest întuneric?… Fii atent la strălucirea de dincolo… . la fel ca un copil. dincolo de ea… 2. S-ar putea să ai o surpriză… încearcă să treci (să te laşi condus) prin această emoţie. GAURA NEAGRĂ (VIDUL) Felicită-l pe partener pentru că a ajuns pe acest nivel! Linişteşte-l întotdeauna. acceptând faptul că te simţi blocat… Aceasta este poarta care te va conduce către cel care eşti cu adevărat… Ce se ascunde dincolo de acest nivel?… Rămâi deschis şi curios.

DIFICULTĂŢI ÎN CONŞTIENTIZAREA EMOŢIILOR: Dacă partenerul tău are DIFICULTĂŢI ÎN CONŞTIENTIZAREA EMOŢIILOR SALE şi dacă VORBEŞTE PREA MULT. ca un copil. întrucât această poveste se află în mintea lui.Rămâi deschis şi curios. 4. nu în corpul lui. Cei zece paşi ai Călătoriei Fizice . spune-i: Ce se întâmplă în corpul tău acum?… Acest sentiment poate fi la fel de discret ca o şoaptă… În ce constă acest sentiment?… 3. Spune-i: Intensifică senzaţia pe care o simţi în interiorul corpului… Conştientizeaz-o plenar – în ce zonă corporală se manifestă ea?… Respiră profund în interiorul ei… Acest sentiment poate fi la fel de discret ca o şoaptă… Ce se petrece în corpul tău chiar acum?… Fii foarte atent. RELAXEAZĂ-TE. ZÂMBEŞTE ŞI BUCURĂ-TE DE EL. este posibil ca această senzaţie să fie extrem de subtilă… Cum poţi să descrii această senzaţie?… MAI PRESUS DE ORICE. spune-i să NU mai vorbească. S-ar putea să ai o surpriză plăcută…După câteva secunde. Roagă-l să se pună din nou la unison cu ceea ce simte în interiorul corpului. AI ÎNCREDERE ÎN TINE ÎNSUŢI ŞI ÎN ACEST PROCES.

beţi un pahar cu apă şi schimbaţi rolurile între voi. Dacă partenerul tău s-a îndreptat către o altă zonă corporală. 9. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări. Vizualizarea schimbărilor produse în regiunea corporală afectată. Ghidează-ţi partenerul înapoi. . b) o altă zonă corporală. 5. către: a) locul în care a început ea. Descoperirea emoţiei şi a amintirii sau persoanelor asociate cu ea. Ghidează-ţi partenerul de-a lungul Exerciţiului Focului de Tabără. Ori de câte ori întâlneşti „…”. Îmbarcarea în capsulă şi călătoria înapoi. 6. 2. repetă paşii 2-8. 10.Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. Spune-i să se îmbarce în capsula magică. 1. Pune-l să exploreze regiunea corporală în care a ajuns 4. Mulţumeşte-i partenerului tău şi roagă-l să îţi împărtăşească ce a simţi de-a lungul procesului. împreună cu mentorul său. Faceţi apoi amândoi câţiva paşi. Ghidează-ţi partenerul de-a lungul Procesului Amintirii. 7. 8. şi să pornească într-o călătorie a descoperirii 3. către conştiinţa de veghe. Ghidează-ţi partenerul către Sursă.

fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări. 8… Cu fiecare nouă treaptă. cea de sus… Păşeşte apoi pe treapta nr. Când te simţi pregătit. lasă-ţi conştiinţa să se dilate înainte… apoi în spate… apoi în părţile laterale… sub tine… deasupra ta… Scufundă-te în nemărginire… Lasă-ţi sinele să crească şi să devină nelimitat. potrivit naturii sale… treapta 1… Scufundă-te complet în Sursa ta. păşeşte pe treapta nr. şi RELAXEAZA-TE… Ascultă vocea mea. care coboară în jos… O poţi vedea?… O poţi cel puţin simţi?… (dă-i timp partenerului tău să răspundă). înainte de ultima treaptă. 10. închide ochii… Conştientizează fotoliul în care stai… Ascultă sunetele din jur… Simte-ţi respiraţia care pătrunde şi iese uşor din pieptul tău.Călătoria Fizică – Scufundarea În Sursă Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. Continuă acum cu treptele 7… 6… 5… Relaxează-te din ce în ce mai profund… 4… 3… Dilată-te din ce în ce mai mult… 2… În continuare. în sinele tău… (lasă-ţi partenerul să . 9… apoi pe treapta nr. conştientizează fotoliul în care stai şi aerul pe care îl respiri… Simte cum acestea TE FAC SA TE RELAXEZI… din ce în ce mai profund… Eşti din ce în ce mai relaxat… şi te scufunzi în Sursă… Imaginează-ţi că ai în faţă o scară în spirală. Ori de câte ori întâlneşti „…”. te scufunzi din ce în ce mai adânc în interiorul Sursei. Aşează-te într-o poziţie confortabilă. Perfect… în continuare.

cu acordul liber al conştiinţei tale… În continuare. sau să vizualizezi treptele termometrului. pe ce treaptă a termometrului te afli?… (lasă-l să răspundă)… Poţi coborî această treaptă cu o unitate?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Acum. o persoană profund spirituală. iar 10 conştiinţei tale de veghe plenar trezite. în a cărui înţelepciune poţi avea o încredere desăvârşită . iar 10 conştiinţei tale de veghe. că ştii cine controlează acest proces. imaginează-ţi că ai în faţă o uşă… În spatele acesteia există o lumină pură… Este lumina Fiinţei tale. a Sursei tale… Natura acestei lumini este iubirea cea mai pură… Dincolo de această uşă se află de asemenea mentorul sau maestrul tău. nu este nicio problemă… încearcă să îl simţi… îl poţi simţi?… (acordă-i timp să răspundă). pe ce nivel crezi că te afli în momentul de faţă?… Este posibil să auzi un anumit număr. Călătoria magică Fizică – Călătoria cu capsula În continuare. pe ce treaptă ai dori să te afli?… Scufundă-te din ce în ce mai adânc în interiorul Sursei tale. 1 corespunde nivelului cel mai profund al conştiinţei tale. ori doar să simţi intuitiv că te afli pe un anumit nivel al lui… Deci.rămână scufundat în Sursă timp de 15-30 de secunde). Dacă 1 corespunde nivelului cel mai profund de identificare cu Sursa. Dacă nu poţi vizualiza termometrul. imaginează-ţi un termometru cu zece gradaţii (trepte / niveluri).

fără ca acestea să aibă de suferit… Ai intrat în capsulă?… Perfect… Acum. în vene. imaginează-ţi că în faţa ta se află o capsulă magică (sau o navetă spaţială)… Este vorba de un vehicul special. indiferent cât de mare sau de mică. trage frâna de mână şi spune-mi că ai ajuns… (aşteaptă)… CONTINUĂ CU FIŞA PROCESULUI DE DESCOPERIRE. şi care ştie exact unde trebuie să meargă… Ea poate pătrunde în organele tale. De aceea. . Este posibil ca aceasta să difere de destinaţia la care te aşteptai tu. În continuare. căci capsula este ghidată de înţelepciunea corpului tău… Lasă această înţelepciune să te conducă acolo unde doreşte… Când ajungi. apasă pe butonul verde şi lasă capsula să te conducă până la prima destinaţie. las-o să te ghideze.şi în a cărui prezenţă te poţi simţi protejat şi în siguranţă… Când te simţi pregătit. în muşchi sau în ţesuturi. care te poate conduce în orice parte a corpului tău. PAGINA URMĂTOARE. deschide uşa şi păşeşte în lumina propriului tău sine… Salută-ţi mentorul… (dă-i timp)… Ai trecut de uşă?… Perfect… Ti-ai salutat mentorul?… Foarte bine.

ridicaţi amândoi torţele… Ce vedeţi?… Există neregularităţi care îţi sar în ochi sau care diferă de restul zonei?… Nu te grăbi… Continuă să te plimbi prin zonă şi priveşte cu atenţie în jurul tău… Nu trebuie neapărat să vezi ceva cu precizie… Este suficient să simţi. imaginează-ţi în faţă o uşă care îţi permite accesul în interior. nu este nicio problemă)… Perfect… Acum ieşi din capsula magică. ce nume i-ai da?… Trăieşte plenar această emoţie… Respiră în interiorul ei… Întreabă-te: „Când am mai simţit această emoţie?” Priveşte hainele şi încălţările pe care le porţi… îţi amintesc acestea de ceva anume?… îţi poţi da seama ce vârstă ai?… Cine mai este de faţă? .Călătoria Fizică – Procesul de Descoperire Îţi dai seama unde te afli?… (lasă-l să răspundă. sau să îţi laşi cunoaşterea intuitivă să îţi vorbească… (pauză lungă)… Există vreo regiune din această zonă care îţi atrage atenţia?… Cum arată?… Indreaptă-te către ea… Cum te face să te simţi?… Dacă din ea ar emana o emoţie. împreună cu mentorul tău. Pătrunde împreună cu mentorul tău în interiorul organului / muşchiului sau articulaţiei”)… în continuare. dacă partenerul tău nu ştie încă unde se află. având amândoi torţe aprinse în mâini… Ce vezi?… Ce simţi sub tălpi?… Cum poţi descrie zona în care te afli?… Ţi se pare că te afli în interiorul unui organ (sau în exteriorul lui)?… (dacă partenerul tău se află în exteriorul organului spune-i: „Atunci. ce emoţie crezi că ar fi?… (lasă-l să răspundă)… Dacă ar trebui să dai un nume acestei emoţii.

treci direct la Fişa Exerciţiului Focului de Tabără (pagina 213) şi pune-ţi partenerul să îi invite în jurul focului pe toţi cei pe care îi asociază cu această emoţie. De fapt. chiar aici. treci la Fişa Procesului Vindecării Amintirii (pagina următoare). dar deocamdată nu te grăbi să îl derulezi. Dacă nu i-a venit în minte nicio amintire. La sfârşit. el reprezintă însăşi Sursa ta… În timp ce staţi aici. Conştientizează doar faptul că poţi avea oricând doreşti acces la filmul acestei amintiri… Ai proiectat filmul pe ecran?… Perfect… În continuare. că ai descoperit amintirea sau seria de amintiri legate de. plasează întregul film pe un ecran. imaginează-ţi că stai în jurul unui foc de tabără împreună cu mentorul tău.… îţi vine în minte vreo amintire din trecutul tău?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Dacă partenerului tău i-a venit în minte o amintire. aşteptând să priviţi scenele proiectate pe ecran… Când te simţi pregătit. lângă acest foc. în interiorul acestui organ. Dacă tot nu îi vine în minte nicio amintire. anunţă-mă… (acordă-i partenerului tău suficient timp)… Descriemi ce s-a întâmplat în filmul amintirii tale… (acordă-i . repetă paragraful anterior. Natura acestui foc de tabără este iubirea necondiţionată şi pacea. Călătoria Amintirii Fizică – Procesul Vindecării Acum. tu şi mentorul tău vă umpleţi de iubire şi de pace. proiectează filmul amintirii.

Stând în continuare liniştiţi în jurul focului de tabără. încurajează-l în această direcţie. . Acum. Acum. roagă-ţi eul mai tânăr şi celelalte personaje implicate în filmul amintirii tale să coboare de pe ecran. derulează din nou filmul amintirii şi vizualizează CUM S-AR FI PETRECUT LUCRURILE dacă la vremea respectivă ai fi avut acces la resursele respective… La sfârşit. Probabil că eul tău de odinioară doreşte să le spună celorlalte personaje implicate câteva cuvinte pe care nu le-a putut rosti la vremea respectivă şi pe care acestea trebuie să le asculte. în final. În final. oferă-i eului tău mai tânăr un mănunchi de ba-loane care conţin toate aceste resurse sau emoţii pozitive. notează resursele pe care le enumeră). anunţă-mă că filmul s-a terminat… (acordă-i din nou partenerului tău suficient timp)… Cum s-au petrecut de data aceasta lucrurile?… Oferă-mi o scurtă descriere… Perfect.timp să îţi răspundă)… Roagă-ţi acum eul tău din trecut (mai tânăr) să coboare de pe ecran şi să vi se alăture în jurul focului de tabără ţie şi mentorului tău. întreabă-ţi eul actual sau mentorul ce fel de resurse consideră că AR FI FOST UTILE pentru ca eul tău mai tânăr să se descurce mai bine în incidentul pe care tocmai l-aţi vizionat împreună… (acordă-i partenerului timpul necesar pentru a se gândi şi pentru a-ţi da un răspuns.

Toţi cei de faţă se află sub protecţia acestui foc de tabără apărător. Probabil că eul tău mai tânăr a .Călătoria Tabără Fizică – Exerciţiul Focului de Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. Imaginează-ţi un foc de tabără. Stai în jurul acestui foc. chiar aici. Pune-i partenerului tău toate întrebările care urmează (1-11). ştiind că şi ceilalţi vor auzi ce ai de spus? … Căreia dintre aceste două persoane ai dori să i te adresezi mai întâi?… (lasă-l să răspundă). al acceptării şi al iubirii necondiţionate. Poţi vizualiza focul de tabără?… II vezi lângă el pe eul tău mai tânăr?… Dar pe cel actual?… Dar pe mentorul tău?… Cine mai este prezent lângă foc?… (notează numele indicate. Dintre toate persoanele implicate în această amintire. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări. împreună cu mentorul tău… în continuare. pentru fiecare din persoanele indicate: 1. cui ai dori să te adresezi (UNA sau DOUA persoane). Ori de câte ori întâlneşti „…”. în interiorul organului sau ţesutului… Natura acestui foc este iubirea necondiţionată şi pacea eternă. astfel încât să te poţi referi în mod specific la fiecare dintre aceste personaje). adu-le în jurul focului şi pe celelalte persoane implicate în amintirea ta… Mai trebuie să vină cineva?… (lasă-l să răspundă).

tata. de pe nivelul sufletului său?… (aşteaptă răspunsul). tata.) să poată asculta ceea ce trebuie să asculte… (pauză lungă). Ştiind că (mama.) ar putea răspunde nu de pe nivelul personalităţii sale. 10. persoana iubită etc. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). persoana iubită etc. 8. tata. Simte mentorul tău nevoia să adauge ceva?… (aşteaptă răspunsul). ce ar spune ea / el?… (aşteaptă răspunsul). Ce are de spus eul tău actual la cele spuse de (mama. 4. Dacă (mama. Îngăduie-i acum să dea glas acestei dureri.)?… (aşteaptă răspunsul). 5. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă . persoana iubită etc. Ce i-ar răspunde (mama. Mai are cineva ceva de adăugat?… (aşteaptă răspunsul). 3. Dacă eul tău mai tânăr se simte pregătit. ci de pe cel al sufletului său. spunând tot ce are de spus. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul).) eului tău actual. persoana iubită etc. tata. 6. astfel încât (mama. persoana iubită etc. 7. tata.experimentat foarte multă durere în trecut.) a făcut tot ce a ştiut mai bine ţinând cont de resursele pe care le-a avut la vremea respectivă. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. 2. îngăduie-i să răspundă (pauză pentru răspuns). 9.

eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima şi în totalitate?… (aşteaptă răspunsul). Te iubesc şi te voi proteja întotdeauna”… îmbrăţişeazăţi acum eul mai tânăr şi fuzionează cu el. Dacă da. lasă focul de tabără să dispară… în cadru nu aţi mai rămas decât tu şi mentorul tău… Luaţi-vă din nou torţele şi luminaţi locul de jur împrejur… Ce vezi acum? S-a schimbat ceva?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Mai doreşte să-ţi comunice ceva organul sau ţesutul în cauză?… (acordă-i timp)… . În continuare. Te iert pentru durerea pe care mi-ai provocat-o. În continuare. repetă întrebările de la 1 la 11 pentru cea de-a doua persoană. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). care reprezintă sursa vieţii… Apoi întoarce-te către eul tău mai tânăr şi spune-i: „îţi promit că nu va mai trebui să treci niciodată printr-o astfel de experienţă dureroasă. De acum înainte. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. În încheiere. Dacă eul tău actual se simte pregătit. 11. întrucât nu ai avut acces la resursele de care dispun eu acum. Dacă da.răspunsul). Transmite-le binecuvântarea ta. poţi avea oricând doreşti acces la aceste resurse. spune: Iartă-i acum pe toţi cei implicaţi. Permite-le apoi să fuzioneze cu focul. permiţându-i astfel să se maturizeze şi să crească în urma iertării tale şi cu ajutorul resurselor oferite.

aşa cum procedează de altfel tot timpul. Călătoria Fizică – Călătoria spre Casă. către Conştiinţa de Veghe Dacă ţi-ai încheiat călătoria vindecătoare programată pentru astăzi. La sfârşit. fără ca tu să te mai gândeşti în mod conştient la el. profund recunoscător pentru călătoria vindecătoare pe care tocmai ai întreprins-o în interiorul corpului tău… 8… Te simţi plin de viaţă… 9… Nu deschide ochii DECÂT atunci când toate părţile fiinţei tale se . gata să revii la conştiinţa de veghe. cu inimile pline de recunoştinţă. Te simţi plin de energie… 5… 6… 7… Devii din ce în ce mai relaxat. fericit şi plin de viaţă. ştiind că vei putea face din nou această călătorie ori de câte ori vei dori… Indreaptă-te acum către poarta casei… Aici vei găsi din nou termometrul… Pe ce treaptă te mai afli?… E minunat… Acum revino pe treapta 1… Voi număra în continuare până la 10. întoarce-te în capsula magică împreună cu mentorul tău şi revino în locul din care ai plecat. atunci când dormi – tu şi mentorul tău puteţi părăsi acest loc. iar la sfârşit vei deschide ochii şi te vei simţi mai bine ca oricând. ochii să strălucească şi celulele să se multiplice va avea grijă să continue acest proces.Ştiind că procesul de vindecare va continua de la sine şi că acea parte a fiinţei tale care îţi face inima să bată. mulţumeşte-i mentorului pentru că a acceptat să te însoţească. treci la Fişa Călătoriei spre Casă. În continuare. 1… 2… 3… 4… îţi poţi întinde membrele.

vor simţi pe deplin reintegrate. Foarte mulţi participanţi au probleme de natură emoţională. Alţii au probleme cu somnul sau au fost diagnosticaţi cu depresie cronică. O anumită „zonă de confort ascunsă” îi blochează. . sunt foarte sensibili la critici sau simt lipsiţi de preţuire de sine. poţi face câţiva paşi ca să te dezmorţeşti. Unii vin la noi pentru că se tem să vorbească în public. ori pentru că au probleme cu anxietatea şi stresul. dureri cronice de spate sau dureri acute de genunchi. gata să continue singure procesul de vindecare pe care l-ai declanşat… 10… Poţi deschide acum ochii. poţi bea un pahar cu apă. ori pur şi simplu se simt letargici şi fără chef. cancere. de băut sau de droguri. Foarte mulţi oameni vin la noi pentru că intuiesc că pot obţine realizări măreţe. fac crize de furie. dar ceva îi împiedică să se desfăşoare la potenţialul lor maxim. tumori. te poţi întinde şi îţi poţi împărtăşi cu partenerul tău experienţele prin care ai trecut. Cuvânt de încheiere Foarte mulţi oameni vin la seminarele noastre având probleme fizice de genul: oboseală cronică. Dacă doreşti. artrită. Respiră profund. Sunt destui şi cei care vin pentru că nu îşi pot vindeca altfel durerea provocată de pierderea unei persoane dragi sau un eventual blocaj sexual care îi împiedică să ducă o viaţă intimă normală. Alţii şi-ar dori să se lase de fumat.

Ei vin la noi pentru a se vindeca. pătrunzând chiar în inima acestora. ei pleacă de la aceste seminare ducând cu ei o experienţă infinit mai preţioasă şi mai importantă decât vindecarea. Mă rog din toată inima ca această carte să fi fost pentru tine un asemenea „apel la trezire”. dar pleacă cu convingerea că împărăţia lui Dumnezeu se află în interiorul lor. şi au reuşit să se elibereze. Ei au participat astfel la propria lor vindecare. Înţeleg astfel că dificultăţile fizice sau emoţionale pe care le-au experimentat au fost de fapt nişte daruri primite de la viaţă. Speranţa mea cea mai vie este că toate relatările referitoare la călătoriile descoperirii de sine care apar în această carte vor aprinde în inima ta o flacără care te va călăuzi către propria ta descoperire de sine.împiedicându-i să se bucure de abundenţa şi de succesul pe care ştiu că l-ar merita. sau poate că te vei simţi inspirat să dai această carte mai departe. care a existat dintotdeauna în inimile lor. După ce s-au trezit. ei au descoperit frumuseţea incredibilă a propriului lor suflet şi prezenţa unei iubiri nemărginite. Poate că va veni o zi când voi avea bucuria deosebită de a te cunoaşte în persoană. În toate aceste cazuri. altor prieteni. care i-au ajutat să „se trezească”. Şi totuşi. participanţii la seminarele noastre au reuşit să îşi depăşească cu succes problemele de natură emoţională sau fizică. nu undeva în exterior. Ei pleacă acasă ştiind cine sunt cu adevărat. astfel încât un număr cât mai .

fie ele tradiţionale sau alternative. care reprezintă adevăratul tău sine. Cartea de faţă reprezintă un „apel la trezire”. există tot atâtea căi care conduc către sănătate câţi oameni. poţi sima la numărul de telefon 07000 783646 (pentru . Cu toată iubirea. Am scris-o de asemenea pentru a-ţi arăta cum poţi participa la propria ta călătorie vindecătoare. Îţi doresc să descoperi prezenţa iubirii din inima ta. indiferent de calea pe care ai ales-o. care îţi este adresat pentru a-ţi recunoaşte libertatea şi frumuseţea ce există deja în interiorul tău. Scopul ei NU este de a te convinge să renunţi la alte programe vindecătoare în care ai putea fi implicat. aşa cum sălăşluieşte în noi toţi. Dacă simţi impulsul de a afla mai multe despre această carte şi despre seminarele noastre. Dimpotrivă. Brandon. Speranţa mea este că aceste pagini te vor inspira şi te vor susţine.mare de oameni să devină conştienţi de propria lor măreţie interioară. şi să trăieşti ca o expresie vie a Libertăţii divine. acesta fiind unul din cele mai frumoase daruri pe care ţi le poţi oferi singur. măreţia care sălăşluieşte în tine. În domeniul vindecării nu există garanţii absolute. De fapt. Nota autoarei Am scris această carte pentru a te ajuta să îţi recunoşti şi să îţi realizezi propriul geniu interior. cartea îşi propune să te ajute să îţi continui calea aleasă pentru vindecare şi pentru creştere.

Skip Lackey. Mulţumiri Nu i-aş putea enumera niciodată pe toţi cei care ai contribuit într-un fel sau altul la naşterea Călătoriei. George. Îi mulţumesc din inimă lui Don. Îi adresez mulţumiri speciale lui David Marshall pentru sprijinul lui generos şi continuu.Marea Britanie). dar m-a şi ajutat cu generozitate să editez versiunea preliminară a acestei cărţi. La celălalt capăt al firului se vor afla oameni care vor fi încântaţi să îţi răspundă la întrebări. pentru înţelepciunea şi încrederea ei în mine. precum şi Mark şi Elaine Thomas. care mi-a fost nu doar aproape în calitate de prietenă. Îi adresez de asemenea mulţumiri lui Carole Tonkinson. „Kabir” Jerem Geffen. dar a: dori să îmi exprim recunoştinţa profundă faţă de toţi cei car< şi-au adus un aport la propria mea călătorie către vindecare în primul rând faţă de prietenii mei apropiaţi care au crezu în mine şi care m-au sprijinit de-a lungul întregului proces Debra Angeletti. precum şi prietenilor mei atât de dragi Tony şi Becky Robbins. Catherine Curiy. care mi-au inoculat convingerea că mă pol vindeca. Îi sunt cu deosebire recunoscătoare lui Vicki St. deopotrivă ca prieten şi ca expert în cadrul seminarelor referitoare la Călătorie. fiicei mele Kelley. fostul meu soţ. Îţi doresc ca drumul ales să te conducă spre bucuria realizării de sine şi a totalităţii. care m-a împins întotdeauna de la spate pentru a avansa mai rapid pe calea evoluţiei spirituale. a cărei iubire de Adevăr au făcut-o să fie .

Suzy Greaves. al ştiinţei vindecării cu ajutorul plantelor medicinale. al nutriţiei. Teresa Curren. care m-au ajutat să ţin primele mele seminare pe tema Călătoriei. hipnozei medicale. Îi mulţumesc mamei mele pentru credinţa ei în mine şi pentru că mi-a transmis marea ei iubire faţă de natură şi faţă de tot ce este frumos pe lume. Ross Marlow şi Shirley Roche. kineziologiei. Un număr enorm de mare de oameni au susţinut şi au contribuit direct la răspândirea mesajului cuprins în această carte. ar trebui să scriu o întreagă enciclopedie. Intre aceştia. Jonathan Austin. cel al doctorului Deepak Chopra. În această direcţie. Dacă ar fi să enumăr toate numele celor care au avut un impact profund asupra vieţii mele şi asupra acestei cărţi. Catherine şi Peter Whitfield.Kemble. cărora le-a dovedit că vindecarea la nivel celular este posibilă. al acupresurii. Ie datorez mulţumiri speciale lui Lipi şi Darren Bagshaw. Nick Williams. al iridologiei. precum şi lui Marlisse Karlin. Toţi instructorii pe care i-am avut în domeniul NLPului. care a inspirat prin cercetările sale extinse milioane de oameni. psiho-neuroimunologiei. Le mulţumesc de asemenea din toată inima maeştrilor şi terapeuţilor care m-au inspirat de-a lungul timpului.un editor perfect al versiunii finale a acestei cărţi. îndeosebi lui Surja Jessup. psihologiei şi creşterii personale – toţi mi-au oferit câte o nestemată. Carol Marples. există un singur nume pe care ţin în mod deosebit să îl menţionez. precum şi lui Mark . Le simt recunoscătoare lui Nada.

Catherine Ingram şi Ramana Maharishi. oferindu-mi astfel experienţa realizării directe a Sinelui suprem. În final. Gangaji. Kevin a crezut de la bun început. le mulţumesc miilor de oameni care s-au folosit deja de Călătorie pentru a-şi transforma viaţa. în mesajul aceste cărţi. şi în mod particular acelor sufletelor curajoase şi generoase ale căror poveşti le-am descris în . În mod deosebit. îmi doresc să îmi trăiesc viaţa ca pe o rugăciune continuă de recunoştinţă faţă de aceşti oameni şi de revelaţiile pe care mi le-au oferit. a cărui devoţiune faţă de Adevăr m-a ajutat constant de-a lungul procesului de scriere şi de editare a acestei cărţi. pentru dedicaţia cu care i-au ajutat pe alţii să îşi găsească propria cale. De asemenea. îi voi fi de-a pururi îndatorată lui HWL Poonja pentru că a distrus în mine conceptul de identitate separată. Kevin. iar dorinţa lui de a sluji umanitatea l-a determina să o corecteze din perspectiva luminii pure a Adevărului asigurându-se astfel că se ridică la cele mai înalte standard ale purităţii şi onestităţii. care reprezintă de altfel însăşi esenţa acestei cărţi. Îi adresez de asemenea mulţumiri din inimă partenerului meu actual (de afaceri şi de viaţă). doresc să îi mulţumesc lui Gurumayi pentru prima mea trezire spirituală. indicându-le astfel oamenilor măreţia din interiorul lor: Krishnamurti.şi Elizabeth Riminton. Inima mea se simte profund recunoscătoare faţă de toţi maeştrii iluminaţi care m-au ajutat să mă trezesc în faţa Adevărului din mine şi care şi-au dat viaţa în serviciul Adevărului suprem. cu multă pasiune.

îi adresez recunoştinţa mea profundă Adevărului însuşi.această carte (unele nume au fost schimbate. pentru a le proteja acestora viaţa privată). Mai presus de orice. care m-a ajutat să mă trezesc faţă de iubirea şi de măreţia mea interioară. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful