P. 1
Brandon Bays Calatoria

Brandon Bays Calatoria

5.0

|Views: 2,831|Likes:
Published by niumul

More info:

Published by: niumul on Aug 29, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/30/2015

pdf

text

original

CĂLĂTORIA „Călătoria lui Brandort descrie noua conştiinţă colectivă legată de vindecare şi de dezvoltarea personală care invadează la ora

actuală întreaga planetă. Cartea reprezintă o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care doresc să se elibereze şi să avanseze pe calea lor spirituală”. Chris James, autoritate internaţională în domeniul puterii vindecătoare a sunetului, compozitor laureat cu multiple premii. „O Călătorie uimitoare, un dar pentru noi toţi”. Jane Seymour, O.B.E. Actriţă, artistă şi autoare a cărţilor: Doi odată şi Când ai gemeni. „Procesul Călătoriei descris de Brandon Bays este o tehnică uluitor de simplă care facilitează vindecarea fizică şi emoţională într-un timp foarte scurt. Tehnica poate fi învăţată şi aplicată practic de către orice om, aproape instantaneu, şi oferă rezultate extrem de profunde, chiar dacă persoana a încercat până atunci alte tehnici care nu au dat randament. Recomand din toată inima Procesul Călătoriei, tuturor oamenilor”. lan Watson, cofondator al Colegiului Lakeland pentru Homeopatie, autor al cărţii un ghid al metodologiilor homeopatiei. „Călătoria oferă o abordare inovativă şi cu totul remarcabilă a accesării resurselor interioare

profunde ce declanşează apoi vindecarea corpului şi a minţii”. Walter, medic, medic şefia Natural Healthlink, director responsabil cu instruirea profesională în cadrul companiei Green Medicine „În timp ce citeam Călătoria, am simţit că am o discuţie intimă cu Brandon. Curajul cu care a depăşit tragedia prin care a trecut, schimbându-şi totodată perspectiva asupra lumii, m-a impresionat profund. La ora actuală citesc din nou cartea”. Becky Robbins, scriitoare şi conferenţiar „Călătoria a reprezentat pentru mine un apel la trezire după un somn de foarte lungă durată şi a generat o serie de schimbări profunde în modul meu de lucru cu pacienţii. Cartea mi-a permis să integrez mai bine ce am învăţat în timpul studiilor de medicină convenţională, oferindu-mi acces la cunoaşterea primordială dirilăuntrul meu”. Birinder Kaur, medic de familie în Marea Britanie „După ce am citit Călătoria, m-am simţit de parcă cineva m-ar fi spălat în interior. Inima mea s-a simţit vindecată şi completă. Simţeam nevoia să dansez, sa cânt şi să sărbătoresc… În sfârşit, mă simţeam eliberată”. Suzy Greaves, ziaristă la The Sunday Times „Călătoria va inspira cu siguranţă milioane de oameni, nu doar pe cei confruntaţi cu provocări fizice, ci şi pe cei care caută eliberarea spirituală”. Candace Pert, autoare a cărţii Moleculele emoţiei Brandon Bays L i Călătoria

Un ghid excepţional pentru vindecarea vieţii tale şi eliberarea ta. Introducere Aceasta este o carte despre libertate, despre libertatea de a-ţi trăi viaţa exact aşa cum ai visat întotdeauna să o trăieşti. Cu toţii avem probleme care ne limitează sau care ne fac să ne simţim prinşi într-o capcană, cum ar fi sentimentele de mânie, de depresie, de durere, anxietate sau teamă. Unii oameni nu reuşesc să îşi definească aceste sentimente, dar simt că viaţa ar trebui să însemne ceva mai mult decât ceea ce trăiesc ei. Alţii se simt pur şi simplu nişte rataţi. Mulţi dintre noi cad pradă dependenţelor, iar unii chiar se îmbolnăvesc de boli grave, care le pun în pericol viaţa. Oricât de gravă ar fi problema cu care te confrunţi şi oricât de mult te-ai luptat cu ea până acum, tu ai posibilitatea să te eliberezi şi să te vindeci, devenind astfel complet. Tu ai capacitatea de a ajunge chiar la rădăcina acestor probleme. La acest nivel, le poţi rezolva şi te poţi detaşa în sfârşit de ele, eliberându-te, astfel încât să îţi poţi trăi viaţa la potenţialul tău maxim, ca expresie plenară a sinelui tău real. După experienţa profund transformatoare prin care mi-am vindecat în mod natural o tumoare în numai şase săptămâni şi jumătate, eu am descoperit o bucurie nesfârşită şi o senzaţie de libertate care nu m-a mai părăsit de atunci. Acesta a devenit darul nepreţuit al vieţii mele.

Am scris cartea de faţă în semn de recunoştinţă profundă faţă de călătoria prin care am trecut. Speranţa mea este că ea va fi un instrument viu care te va inspira să te îmbarci în propria ta călătorie interioară. Iţi doresc să descoperi cu această ocazie bucuria infinită care reprezintă esenţa fiinţei tale. Aceasta este o invitaţie către eliberare. Eşti gata să o accepţi? — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. — Nu putem, Învăţătorule, căci ne e frică. — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. — Nu putem, Învăţătorule, căci ne e frică. — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. Ei au venit. El i-a împins… Iar ei au început să zboare. Libertatea este destinul nostru. Din păcate, noi ne temem să facem pasul care poate restabili în noi acea măreţie ce reprezintă natura noastră reală. Am auzit odată o legendă care spunea că noi ne naştem în această viaţă ca nişte diamante perfect pure, fără nicio zgârietură şi fără niciun defect. Pe măsură ce trecem prin diferite încercări şi greutăţi specifice vieţii, strălucirea noastră interioară devine din ce în ce mai palidă, fiind ascunsă sub un strat de noroi. Când devenim adulţi, noi ascundem acest strat de noroi sub un nou strat strălucitor de ojă. Ne afişăm astfel în faţa lumii exterioare sub această aparenţă fals-strălucitoare şi ne întrebăm de ce nimeni în jurul nostru nu pare impresionat de ea. În timp, mulţi oameni ajung să creadă că acest strat

protector reprezintă însăşi esenţa lor. Drept urmare, ei îşi modelează întreaga identitate personală după chipul şi asemănarea lui. Dacă suntem foarte norocoşi, viaţa ne oferă un dar, un „apel la trezire”. Uneori, din varii motive, noi putem străpunge stratul exterior al învelişului dur pe care ni l-am creat în jurul nostru, apoi şi celelalte straturi de noroi, şi putem surprinde un crâmpei din adevărata noastră strălucire interioară. Dacă suntem încă şi mai norocoşi, noi ne putem petrece tot restul vieţii într-o călătorie de întoarcere acasă, în acest ţinut al frumuseţii şi libertăţii absolute. Descoperim astfel că am fost şi vom rămâne de-a pururi una cu acest diamant interior de o perfecţiune absolută. Aceasta este povestea călătoriei către casă şi a apelului neîncetat al sufletului de a ne recunoaşte propria măreţie interioară. Cartea de faţă este un apel la trezire, o invitaţie să te întorci în sfârşit acasă şi să redevii cel care eşti cu adevărat. Tu eşti chiar ceea ce cauţi. 1 În acea dimineaţă de vară a anului 1992, m-am trezit cu revelaţia că trebuie să înfrunt în sfârşit cauza care mi-a făcut burta să îmi crească atât de mult în ultimele luni. Nu mai puteam rămâne la nesfârşit în faza de negare. O parte din conştiinţa mea ştia că în corpul meu se ascunde o realitate extrem de neplăcută şi că trebuia să îmi fac în sfârşit analizele medicale necesare.

în California. personală din ultimii ani. . vegetariene. încărcat cu aerosoli. în sensul că nu mă limitam doar să vorbesc despre aceste principii. Mâneam numai alimente vii. La urma urmelor. Mi-am petrecut întreaga viaţă participând la cele mai variate seminare şi cursuri pe tema autoperfecţionării şi am învăţat tot ce am putut despre vindecarea corpului şi a spiritului. îmi iubeam la nebunie copiii. întotdeauna am făcut ceea ce trebuia! Întreaga viaţă am fost extrem de conştientă de sănătatea mea. şi peste toate.Nu-mi doream să cred că sunt „bolnavă” sau că ceva „nu este în regulă” în interiorul meu. datorită activităţii direcţionate către creşterea mea. întrucât mintea mea era orientată în mod natural către acestea. Locuiam într-o căsuţă mică pe plaja din Malibu. Dar cel mai important lucru. îmi plăcea munca i pe care o desfăşuram şi mă simţeam recunoscătoare pentru acest lucru. Călătoream în întreaga lume ţinând seminare şi inspirându-i pe ceilalţi oameni să îşi cultive şi să îşi întreţină o stare de sănătate perfectă. Ce mai – viaţa mea reflecta perfect tot ce îmi dorisem vreodată. beam numai apă pură. nu mai trebuia să îmi focalizez în mod deliberat gândurile asupra afirmaţiilor pozitive. Aveam o căsnicie în care mă simţeam profund împlinită. iar în ultimii 12 ani mi-am luat toate precauţiile necesare pentru a nu mă îmbolnăvi. şi respiram astfel zilnic numai aer curat. Aveam convingerea că îmi trăiesc viaţa la unison cu principiile sănătăţii şi ale bunăstării. şi făceam sărituri pe o mini-trambulină în fiecare zi. filtrată.

dar care era renumită pentru faptul că nu se grăbea să le extirpe acestora organele bolnave înainte de a încerca toate celelalte opţiuni. de vreme ce făcusem tot ce trebuia să fac pentru a-mi prezerva starea de sănătate? Stânjenită şi ruşinată. Cu toate acestea. La urma urmelor. Am trecut în revistă cărţile de pe rafturi şi am găsit una scrisă de o femeiechirurg specializată în probleme de sănătate ale femeilor.ci chiar le puneam în practică. Deşi eram conştientă de necesitatea urgentă a unui diagnostic medical corect. eu eram „marea expertă” unanim recunoscută care le preda altora ce trebuie să facă pentru a-şi recăpăta şi menţine starea de sănătate! Şi totuşi. m-am decis să încerc la librăria locală. nu ştiam de unde să încep şi la cine să apelez mai întâi. aşa că am sunat la numărul de telefon indicat la sfârşitul cărţii. abdomenul meu devenise atât de umflat încât nu-mi mai puteam închide fermoarul la pantaloni! Timp de mai bine de 15 ani m-am ocupat numai de terapii vindecătoare naturiste şi alternative. Neavând curajul să le telefonez prietenilor mei şi neştiind la cine altcineva să apelez. pusă în faţa unei potenţiale boli grave. mam trezit cu un abdomen atât de umflat încât păream gravidă (ştiam însă foarte bine că nu sunt). Spre surpriza . Cu toate acestea. nu mi-am putut recunoaşte temerile nici măcar în faţa celor mai apropiaţi prieteni. M-am gândit să apelez la ea. Cum era posibil aşa ceva. acum. mă simţeam terorizată de gândul de a mă duce la medic pentru un control „de rutină”.

aşteptând să îmi vină rândul. părând să nu se mai termine. doamna doctor. Când am ajuns împreună la biroul doctoriţei. Examinarea a durat 45 de minute şi a fost extrem de amănunţită. Catherine. mi sa făcut rău la gândul bolii pe care mi-ar putea-o diagnostica aceasta. asistenta a venit în sfârşit şi ne-a chemat înăuntru. dar lipsită de emoţie: „Brandon. pe care am rugat-o să mă însoţească la medic. iar ciclul meu s-a deranjat complet. mi-am luat iniman dinţi şi i-am spus despre ce este vorba uneia dintre prietenele mele cele mai bune. am reuşit să aranjez o consultaţie într-un interval de timp de numai şase săptămâni. s-a întors liniştită către mine şi m-a privit drept în ochi. Este ca şi cum ai fi gravidă în luna a cincea”. În tot acest timp. În timp ce stăteam de vorbă cu Catherine. În noaptea de dinaintea consultaţiei. Am făcut o tentativă tragică de a glumi. În tot acest timp. în timp ce valuri succesive de frică mă aduceau în pragul isteriei. întregul corp mi s-a acoperit cu o transpiraţie rece. În timp ce încercam cu disperare să înţeleg ce îmi spunea. spunându-i: „Haideţi. Când în sfârşit a terminat.mea. în timp ce eu aşteptam terorizată să aud verdictul fatal. totul se învârtea în mintea mea. ai în pântec o tumoare de mărimea unei mingi de baschet. începând cu mult timp înainte de perioada lui normală. nu credeţi că exageraţi puţin? O tumoare de mărimea unei mingi de baschet – nu . doctoriţa nu mi-a spus practic nimic. Mi-a spus atunci. pântecul meu a continuat să se umfle. cu o voce blândă. După o oră şi jumătate.

În timp ce mergeam pe coridor. zâmbindu-i neîncrezătoare. Doctoriţa mi-a răspuns: „Se datorează acestei tumori. a crescut atât de mult încât trebuie să te internezi chiar astăzi în spital.este cam mult? La urma urmelor. care s-a extins din această zonă până la nivelul cutiei toracice mi-a atins apoi corpul. pentru a-ţi fi înlăturată pe cale chirurgicală”. indicându-mi exact cât de mult spaţiu ocupa tumoarea]. De fapt. o minge de baschet este cam atât de mare!” I-am indicat cu mâinile mărimea unei mingi de baschet. Nu ţi s-a întâmplat să îţi pierzi respiraţia în ultima vreme?” I-am confirmat spăşită din cap şi am murmurat că am crezut că acest lucru se datorează unei balonări interioare şi creşterii mele în greutate din ultima vreme. Şi asta nu e totul: din cauza mărimii ei. Catherine sporovăia într-una. punându-i tot felul de întrebări doctoriţei. tonul ei a devenit ferm şi chiar tăios: „Ai fi preferat să îi spun o minge de volei? Uite. iar acum îţi apasă pe diafragmă. dar simţindu-mă complet nelalocul meu. Am înţeles că dorea să-mi ofere răgazul necesar pentru a-mi reveni şi pentru a-mi aduna . împiedicându-te să respiri. acestei mase din zona pelviană. Fără să răspundă în niciun fel tentativei mele de a o da în glumă. atât de mare el (mi-a indicat mărimea unei mingi de volei). ea îţi striveşte şi celelalte organe interne. Parcă m-ar fi lovit cu un ciocan în moalele capului! Am mai făcut câteva încercări stupide de a degaja atmosfera. după care am renunţat şi am întrebat-o dacă pot să-i vorbesc în particular.

este operaţia chirurgicală. pentru a încerca tot ce ştiu în domeniul autovindecării. „Singura ta opţiune. I-am spus că nu doresc să îmi risc viaţa. Îmi desfăşor întreaga activitate în acest domeniu. Am întrebat-o: „Ce s-ar întâmpla dacă aş putea opri hemoragia prin hipnoză medicală.puterile. „Nu te înţeleg. a trebuit să îi spun doctoriţei: „Nu pot să fac aşa ceva. după care mi-a spus pe un ton ferm. Cu cât răspunsul ei se prelungea. mi-a spus ea. cu atât mai dramatică părea situaţia. încercând să găsesc contraargumente inteligente şi logice pentru tot ce-mi spunea ea. Când am ajuns în biroul ei particular. şi aceasta făcută de urgenţă”. Am început să negociez cu doctoriţa. dar am nevoie de un anumit timp pentru mine. Inima a început să îmi bată nebuneşte. exasperată. În cele din urmă. De aceea. Aşa-zisul tău ciclu nu are nimic de-a face cu menstruaţia. trebuie să aplic ceea ce le spun oamenilor. Brandon. deşi nu lipsit de blândeţe şi uşor condescendent: . Eu nu cred decât în vindecarea minţii şi corpului. Nu este vorba doar de mărimea tumorii. Este o hemoragie internă”. prin homeopatie sau prin alte mijloace naturiste? Cât timp mi-aţi da atunci?" Doctoriţa a scuturat din cap. Mă simţeam ca un animal prins în capcană. Cât timp îmi daţi?” Mi-a răspuns că nu ar trebui să iau în derâdere ce mi-a spus. am luat loc şi am întrebat-o pe doctoriţă ce trebuie să înţeleg exact şi care sunt opţiunile mele reale. Principala mea grijă este să nu mori în câteva zile din cauza sângelui pe care îl pierzi.

Eu însămi cred în medicina alternativă atunci când diagnosticul o permite. „Dar dacă aţi putea să îmi acordaţi un anumit timp. am ajuns la o înţelegere: dacă voi reuşi să îmi opresc hemoragia internă în următoarele două zile. dacă simptomele se înrăutăţeau. În cele din urmă. În schimb. iar ţie nu îţi pot salva viaţa decât internându-te chiar astăzi în spital”. am înţeles că nu îmi acorda nicio şansă în ceea ce priveşte procesul . ca şi cum acestea ar fi putut depune mărturie pentru ceea ce dorea să îmi spună. am privit-o în ochii ei îngrijoraţi şi mi-am dat seama că îi păsa cu adevărat de mine. Când am ieşit din biroul doctoriţei. dar tumoarea ta pelviană este prea mare pentru a ne putea gândi la aşa ceva". adică să o elimine prin operaţie. aveam la dispoziţie o lună pentru a aplica orice tratament naturist doresc. cât timp aş avea la dispoziţie?” am continuat să îmi susţin eu cauza. nu există nici măcar un singur caz cunoscut al vreunei femei care să îşi fi vindecat prin alte mijloace o tumoare canceroasă de dimensiunea celei pe care o ai tu. Oricât de bune ar fi intenţiile tale. trebuia să mă întorc şi să îi las pe chirurgi să facă ce ştiau ei mai bine. după încă 30 de minute de negocieri intense. Pe de altă parte. apoi a continuat: „în toate aceste cărţi. Meseria mea este salvarea vieţilor oamenilor. trebuia să o sun imediat. îmi pari o persoană onestă.„Brandon. nu am dreptul să te las să părăseşti acest birou. iar dacă după o lună tumoarea nu avea să dispară complet. Mi-a indicat nenumăratele cărţi din rafturile bibliotecii.

făcând loc unei stări de calm profund. Copacii păreau să strălucească în razele soarelui. Viaţa mi se părea o comoară nepreţuită. în soarele californian. pe fundalul căreia am „ştiut” că am primit un apel la trezire şi că această tumoare era de fapt un dar al vieţii. aerul era înmiresmat.de autovindecare. iar eu mă simţeam incredibil de norocoasă că sunt în viaţă. . Deşi nu ştiam încă în ce urma să constea călătoria vindecării mele. Am simţit atunci o stare de inocenţă şi de încredere absolută în faptul că voi fi ghidată şi ajutată să descopăr mesajul pe care dorea să mi-l transmită această tumoare pelviană. Cu inima bătându-mi în continuare năvalnic. Deşi nu mi-a plăcut niciodată oraşul Los Angeles. Mi s-a părut că timpul s-a oprit în loc. ci cum. Orice teamă mi-a dispărut complet. că avea un mesaj important să-mi transmită şi că voi reuşi să mă vindec într-un fel sau altul. Dintr-odată. În acea clipă s-a întâmplat ceva important. Şi-a luat rămas bun de la mine spunându-mi pe un ton atotştiutor: „Ne vedem întro lună”. nu se mai punea problema dacă o să mă vindec. în acea zi mi s-a părut cel mai frumos loc din lume. am înţeles în acel moment că acea parte a fiinţei mele care a creat tumoarea avea să-şi asume inclusiv responsabilitatea pentru vindecarea ei. şi m-am simţit de parcă aş fi ieşit dintr-o închisoare. Toate simţurile mele erau trezite şi sensibile la maxim. am ieşit afară. I-am simţit în voce certitudinea că operaţia chirurgicală era destinul meu.

Aşa a început călătoria vindecării mele. pentru toţi profesorii de la care am învăţat aceste lucruri şi pentru toate cazurile pe care le-am studiat. când timpul părea să se fi oprit în loc. lăsându-mă inspirată inclusiv de curajul lor. Singurul lucru pe care nu îl ştiam . Prin minte au început să îmi treacă cele mai variate gânduri referitoare la tehnicile vindecătoare spirituale. ale unor oameni diagnosticaţi cu boli mai grave ca a mea. am simţit că întreaga mea viaţă de până atunci a avut rostul de a mă conduce către acest punct. Am înţeles cu această ocazie că experienţele lor au fost un exemplu pe care acum a sosit vremea să îl urmez eu însămi. 2 În timp ce continuam să stau sub soarele care strălucea în Los Angeles în acele momente de pace. nu aveam nici cea mai mică îndoială că acest lucru era posibil. dar de-a lungul anilor de practică am avut privilegiul de a ajuta eu însămi foarte mulţi oameni să se vindece cu ajutorul terapiilor recomandate de mine. mentale şi corporale pe care le experimentasem până atunci. Nu numai că am citit şi am studiat sute de astfel de cazuri. dând dovadă de un mare curaj. De aceea. Ştiam că dacă a existat o singură persoană care a reuşit să se vindece singură la nivel celular. Am simţit atunci o recunoştinţă profundă pentru tot ce am învăţat de-a lungul timpului. dar care au reuşit să se vindece singuri. însemna că orice om poate face acelaşi lucru.

da.încă era în ce va consta propria mea călătorie vindecătoare. care era totodată şi şeful meu. care se afla într-un turneu de seminare cu Anthony Robbins. I-am spus vestea încercând să nu par excesiv de preocupată: „Iţi mai aminteşti de consultaţia medicală pe care mi-am programat-o pentru astăzi. cel mai cunoscut profesor în domeniul creşterii personale din America. Mă simt cam tulburată şi simt nevoia să prind puţină forţă”. dar am încercat să par veselă şi încrezătoare. am obţinut o lună ca să încerc să scap de ea”. Ajunsă într-un restaurant naturist. părea că îşi găseşte foarte greu cuvintele. În cele din urmă. Din fericire. mi-a spus: „La naiba! Numai o lună?” Pentru un doctor în filosofie şi un erudit de talia lui. ca să văd de ce mi s-a umflat atât de tare pântecul?” „A. m-am întors şi iam spus: „Cel puţin. am la dispoziţie o lună. Cum a mers?” „Ei bine. Mă simţeam expusă şi prinsă la colţ. . Dându-mi seama că am rămas scufundată o vreme în gândurile mele şi că prietena mea Catherine se afla încă lângă mine. I-am spus: „Salut. Haide să bem un suc natural de fructe. Se pare că Don rămăsese fără cuvinte. se pare că am o tumoare de mărimea unei mingi de baschet. i-a dat telefonul lui Tony. l-am sunat pe soţul meu. A urmat o pauză interminabilă. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam la aşa ceva. mi-a răspuns el. Don. Tone. Murmurând ceva neinteligibil.

încă uimită de răspunsul lui Tony şi reflectând la el: „Nuţi face probleme. tocmai mi-a fost diagnosticată o tumoare de mărimea unei mingi de baschet şi am la dispoziţie numai o lună pentru a mă vindeca singură de ea”. Tony mi-a spus pe un ton încurajator şi blând: „Nu-ţi face probleme. Pe neaşteptate. după care am închis telefonul. căruia i-am transmis pe scurt ce mi-a spus doctoriţa. Am rămas o vreme lângă cabina telefonică. dar burta mea a crescut cam mult în ultimele luni” (de fapt. am cam observat”. L-am asigurat că o să încep să mă ocup chiar de astăzi de problema hemoragiei. Brandon. dar şi certitudinea . de tip chimono). eu credeam că am reuşit să ascund destul de bine acest lucru. Dintr-odată. aşa că i-am spus aproape fără nicio pauză între ele: „Ei bine. A urmat o nouă pauză lungă. cuvintele au ieşit dintr-odată din mine. După o pauză lungă în care nu am ştiut ce să spun. m-am simţit stânjenită şi mi-am cam pierdut entuziasmul. Brandon. în care eu mă aşteptam să primesc un răspuns umilitor pentru mine. Tony i-a dat apoi din nou telefonul lui Don. mi-a răspuns el. Brandon. Mi-am dat seama cât de mare este încrederea pe care mi-o acordă. Vei reuşi cu siguranţă.Nu ştiu dacă ai observat. „Sincer să fiu. Ne vedem la Masterat" (un seminar care urma să se ţină în Hawaii peste exact o lună). Vei reuşi cu siguranţă…”. îmbrăcându-mă cu rochii lungi şi romantice.

La urma urmelor. întrucât existau date care conduceau la concluzia că această substanţă poate conduce la creşterea dramatică a mărimii unei tumori. inclusiv unul pentru oprirea hemoragiei. temerile şi simpatia lor greşită. În final. aceste lucruri chiar se petrec şi sunt extrem de rapide. şi m-a sfătuit să renunţ la orice consum de cafeină. pentru a-mi opri hemoragia internă. Nu-mi pot permite să invit în mintea mea negativitatea bine intenţionată a celor care îşi proiectează asupra mea îndoielile. m-am dus imediat la farmacia homeopatică locală şi i-am povestit farmacistului despre tumoarea mea. am plecat direct acasă. Mi-am spus în sinea mea: „Are dreptate. De la farmacie. Timpul este foarte preţios pentru mine”. fiind absolut siguri că mă voi vindeca. am rămas surprinsă şi . După prânz. trebuie să am grijă să nu le vorbesc de boala mea decât celor care ştiu acest lucru şi care au această certitudine.lui în procesul de vindecare rapidă pe care îl poate desfăşura orice corp la nivel celular. Mi-am făcut atunci promisiunea solemnă că nu le voi vorbi despre boala mea decât acelor oameni despre care ştiam fără nicio îndoială că mă vor sprijini într-o manieră pozitivă. Peste o zi şi jumătate. unde am practicat un proces simplu de autovindecare neurolingvistică. nu am la dispoziţie decât o singură lună. Acesta mi-a sugerat câteva remedii homeopatice şi din plante medicinale. nu le-am vorbit despre ea decât unui număr de opt oameni. De aceea.

3 Într-un fel. ea mi-a răspuns oarecum sceptică. Auzind vestea. simţeam o curiozitate şi o deschidere aproape copilăreşti. am continuat să simt în interior acea „cunoaştere” care îmi spunea că voi fi ghidată şi că tot ce trebuia să fac era să AM ÎNCREDERE. Mi-am făcut atunci promisiunea că voi accepta toate gândurile care mă vor călăuzi şi că VOI AVEA ÎNCREDERE în direcţia în care mă vor ghida ele. dar totuşi deschisă. Miam propus să fac tot ce îmi va sta în puteri. Mi-am dat apoi seama că adevărata muncă de vindecare abia acum începea.uşurată să constat că hemoragia a încetat aproape în totalitate (mi-au mai apărut doar câteva pete rare de sânge). Pe de altă parte. Abia după ce am pus telefonul în furcă mi-am dat seama că am reuşit să îmi asigur o lună întreagă în care mă puteam simţi în siguranţă. Nu aveam nici . eram pe deplin conştientă de faptul că am primit un „apel urgent la trezire” şi că o lună de zile era o perioadă foarte scurtă de timp. oricare ar fi rezultatele pe care le voi obţine. nu-mi puteam permite să risipesc nici măcar un singur moment din ea. Deşi nu ştiam de unde să încep. fără să uite să mă avertizeze înainte de a încheia conversaţia: „… Dacă vreunul din simptome se înrăutăţeşte. De aceea. Am sunat-o atunci pe doctoriţă. întrebându-mă unde mă va conduce această călătorie. te rog să mă suni imediat”. M-am relaxat instantaneu şi am oftat uşurată.

iar în final să le rezolv şi să mă eliberez de ele. se produce o vindecare profundă pe toate nivelele fiinţei: emoţional. aplicând cele mai cunoscute terapii de purificare prin alimentaţie pe care le-am învăţat de-a lungul anilor.cea mai mică îndoială că vreunul din aspectele principale ale călătoriei mele vindecătoare urma să constea în învăţarea lecţiei pe care trebuia să mi-o transmită tumoarea mea. Aceasta este singura modalitate prin care corpul se poate vindeca singur. întrucât acesta urma să elimine o cantitate uriaşă de celule degenerate şi toxice! De aceea. Ştiam. în mod natural. . Ştiam că trebuia să descopăr toate amintirile emoţionale şi tiparele mentale nerezolvate rămase înregistrate în celulele mele. că procesul de vindecare presupunea eliberarea de toate problemele emoţionale nerezolvate înmagazinate în interiorul tumorii. primul lucru pe care m-am decis să îl fac a fost să îmi purific organismul printr-o dietă adecvată. spiritual şi fizic. de asemenea. ştiam că trebuie să îmi susţin corpul fizic prin toate modalităţile. că trebuia să învăţ lecţiile lor. Dacă înveţi lecţia pe care doresc să ţi-o predea boala sau blocajul fizic şi te eliberezi astfel de problemele emoţionale înmagazinate în interiorul celulelor. După ani de zile în care am lucrat în domeniul vindecării minţii şi corpului. aveam convingerea absolută că totul se întâmplă cu un scop precis. Ce nu ştiam încă era în ce constau aceste probleme. Pe de altă parte.

astfel încât atunci când purificarea emoţională va fi încheiată. Don se afla în Canada. neputând renunţa la seminarele pe care se angajase să le ţină. pentru a-mi stimula sistemul limfatic. Am adăugat anumite enzime alimentare şi mi-am amplificat semnificativ consumul de substanţe minerale. corpul meu să se afle într-o condiţie optimă. . De aceea. uşor de aplicat şi de implementat. Ştiam însă că adevărata muncă pe care urma să o desfăşor consta în descoperirea emoţiilor înmagazinate în interiorul tumorii. La toate acestea.Chiar şi până atunci consumam doar alimente pe care le consideram extrem de sănătoase. aşa că am luat un avion şi am plecat la Quebec. dar atunci m-am hotărât să îmi creez o dietă optimă. Dimpotrivă. Dacă până atunci fructele şi legumele proaspete reprezentau doar 65-70% din dieta mea alimentară. şi purificările la nivelul colonului cu ajutorul clismelor. În acea vreme. declanşând procesul de purificare la nivel fizic. Aceste prime măsuri erau terapii fizice. am adăugat masajele corporale. care să îmi asigure cel mai înalt nivel de energie posibil. de data aceasta m-am decis să măresc acest procent la 100%. în speranţa că această vacanţă avea să-mi reveleze ce aveam de făcut în continuare. incluzând foarte multe sucuri proaspăt stoarse. Am început să consum de asemenea anumite plante despre care ştiam că au un rol important în procesul de purificare a organismului. m-am decis să îl susţin şi nu am insistat să vină. am ajuns la concluzia că o mică vacanţă nu ne-ar strica niciunuia dintre noi.

ştiam că procesul de vindecare depinde în totalitate de acea parte a fiinţei mele care îmi făcea părul să crească şi inima să îmi bată.Ştiam instinctiv că adevărata călătorie vindecătoare constă în cultivarea liniştii interioare. La Quebec. Altfel spus. 4 În timp ce stăteam în avionul care mă ducea la Quebec. De aceea. a deschiderii. astfel încât să pot conştientiza următorii paşi pe care îi aveam de făcut. Îmi dădeam intuitiv seama că procesul nu avea nimic de-a face cu mine. dar i-am reamintit că nu aveam la dispoziţie decât o singură lună şi că era tot ce puteam face pentru a-mi sprijini propriul organism în lupta pe care urma să o ducă. fiind nevoită să mă rezum în continuare la salate. fiind supervizat în totalitate de inteligenţa infinită din interiorul meu. m-am plimbat împreună cu Don pe străzile liniştite şi pitoreşti ale oraşului. mi-am dat seama că nu voi putea savura rafinata alimentaţie franţuzească din zonă. şi că aveam nevoie de foarte mult curaj pentru a mă abandona în întregime în faţa ei şi pentru a mă relaxa. iar simţurile mele se trezesc la viaţă. la fructe proaspete şi la minerale coloidale. la suc de morcovi. Copacii mi se păreau plini de . dar mai ales a ÎNCREDERII că următorii paşi îmi vor fi revelaţi la momentul potrivit. O parte din mintea mea refuza să se împace cu gândul. personalitatea numită Brandon. o mică vacanţă mi s-a părut cel mai bun lucru cu care puteam să încep. timp în care am simţit că devin mai lucidă.

mă simţeam mai vie ca oricând. Din exterior. Don a recunoscut că nu a dorit să îmi împărtăşească adevăratele sale sentimente. Mă simţeam binecuvântată pentru toate senzaţiile pe care mi Ie ofereau simţurile.energie. neştiind cât timp am rămas în această stare de linişte. Deşi întreaga natură părea că încremenise. întărindu-mi astfel certitudinea că mă voi vindeca. La insistenţele mele. liniştită. dar în interior aproape că îmi venea să plâng de recunoştinţă pentru această cunoaştere care mi se revela cu atâta putere. Mă simţeam de parcă sufletul meu savura în sfârşit viaţa aşa cum este aceasta în realitate. probabil că păream liniştită şi gânditoare. „Pur şi simplu mi se pare atât de mare…” Am făcut amândoi o pauză lungă… „Chiar este mare”. a recunoscut că era speriat. L-am privit pe Don. În ceea ce îl privea pe el însuşi. i-am răspuns eu. chiar dacă vântul era uşor tăios şi rece. extrem de variate şi de delicioase. Din nou. Am trăit atunci sentimentul intuitiv puternic că sunt „ghidată”. dar şi norii care întunecau albastrul senin al cerului. Am observat că era el însuşi neobişnuit de tăcut. iar mirosurile care ieşeau din micuţele cafenele locale. Mă impresionau pietrele rotunjite cu care erau pavate străzile. . întrucât ştia cât de important este pentru mine să mă înconjor doar cu oameni care să mă sprijine într-o manieră pozitivă. timpul a părut că se opreşte în loc şi mam simţit învăluită într-o linişte desăvârşită.

dar ceva din interiorul meu îmi spunea că trebuie să plec. Don a sfârşit prin a-mi asculta sfatul. De aceea. La urma urmelor. chiar dacă eu eram nevoită să consum doar salată. Aceştia locuiau într-o comunitate spirituală din . Mark şi Elaine Thomas. În astfel de cazuri. i-am spus: „Şi mie mi-e teamă uneori. ceea ce spunea el era evident. să «ştiu» în sinea mea că totul va fi bine.Nu prea ştiam ce altceva să-i răspund. iar eu l-am încurajat să se bucure de minunata bucătărie franceză. aşa că trebuie să îmi reamintesc să fiu deschisă şi să am încredere. Nu prea ştiam încotro mă îndrept. m-am decis să îi sun pe prietenii noştri. dar cu toate acestea realitatea mi se părea incomprehensibilă. Am intrat împreună într-o cafenea. După trei sau patru zile petrecute la Quebec. Această cunoaştere interioară este cea care mă susţine de-a lungul acestei călătorii ieşite din comun. deşi îmi sărea în ochi. 5 Pe când mă aflam încă la Quebec. am ştiut că a sosit timpul să merg mai departe. starea mea de pace devenea din ce în ce mai profundă. haide să ne bucurăm de această vacanţă şi de acest oraş atât de romantic”. Pe măsură ce treceau zilele. Mi-ar plăcea să îţi pot explica această certitudine liniştită pe care o simt în interiorul meu. care mă face ca. Fără să pară prea convins. nu ai cu cine să te lupţi. A urmat o nouă pauză lungă… În final. oricât de îngrijorate ar fi mintea şi personalitatea mea.

Era a doua oară când mi se întâmpla ca cineva care auzea vestea să reacţioneze exact la fel ca . Elaine mi-a răspuns pe loc: „Brandon. inclusiv într-un domeniu numit electronica organismului. aşa că mi-am propus să îi vizitez. mie nici măcar nu mi se pare o problemă reală. ştiam că mă vor sprijini trup şi suflet. al iridologiei. în stilul ei direct şi intuitiv: „Ei. Mark şi Elaine erau prietenii alături de care Don şi cu mine ne-am pregătit cel mai îndelung în domeniul igienei naturiste. Şi am crezut-o. după care ne-a întrebat pe loc. am fost diagnosticată cu…” – şi i-am spus întreaga poveste. să fac câteva exerciţii corporale alături de ei şi să le cer sfatul referitor la ce am de făcut în continuare. Brandon”.nordul statului New York. iar noi ne-am orientat către alte aspecte ale procesului de vindecare a minţii şi corpului. ce s-a mai întâmplat? Cu siguranţă se petrece ceva!” „Ei bine. vindecării cu ajutorul plantelor medicinale. şi chiar dacă de atunci au trecut ani. şi aşa mai departe. Nu am nici cea mai mică îndoială că vei reuşi să o scoţi la capăt… că nu vei avea nicio dificultate… că va fi ca o briză… Pur şi simplu ştiu acest lucru… Crede-mă. Am încheiat spunând: „Aşa că acum mă las pur şi simplu ghidată”. Elaine ne-a oferit o ceaşcă de ceai din plante. am simţit dintr-odată că ei erau cei mai potriviţi oameni pentru mine în acel moment. Mark şi Elaine ne-au fost alături într-o perioadă de mari transformări spirituale şi emoţionale. acupresurii. Când am ajuns. Intre altele. inclusiv primele măsuri pe care le luasem.

nu?” „Nu.Tony: „Nicio problemă. Brandon. masorul mi-a dat o mică foaie de hârtie pe care notase un număr de telefon. este foarte aproape. Nu am crezut niciodată până atunci în astfel de semne. Era deja a treia oară! De data aceasta. eşti foarte amabil”. m-am gândit: „Hm. i-am răspuns eu. Începeam să cred că oamenii din jurul meu erau un fel de oglindă care reflecta cunoaşterea interioară ce se amplifica în permanenţă în interiorul meu! Această confirmare exterioară a adevărului pe care îl simţeam eu însămi la nivel intuitiv era extrem de reconfortantă. iar Elaine a vorbit cu un specialist în plante medicinale. dar de data aceasta mi se părea că ele mă invadează de pretutindeni. am convingerea că vei scăpa uşor de tumoare”. În timp ce mă pregăteam de plecare. şi am găsit un specialist în masajul cranianvisceral care lucrează în Santa Monica. Mi se părea evident că universul încearcă să îmi transmită ceva. care mi-a recomandat câteva plante în plus pentru purificarea organismului. cine ştie? Poate că acest tip este exact cel pe care mi-l indică indicatoarele care îmi apar . „Nu-ţi face probleme. indicându-mi acelaşi lucru: TE VEI VINDECA! Luând bileţelul cu numărul de telefon. Cât timp am stat la Elaine şi la Mark. mi-a spus el. „Am făcut câteva cercetări pentru tine. mi-am făcut câteva masaje. am simţit cum mi se ridică părul pe cap. Nu este foarte departe de Malibu. Cu siguranţă te vei face bine”. Iţi mulţumesc.

de-a lungul drumului. îmi pare rău. Cum era posibil? Fusesem atât de sigură că noul terapeut făcea parte integrantă din călătoria mea. Dezumflată. am format din nou numărul: „Aş putea vorbi cu domnul doctor?” . Domnul doctor are programul complet”. De aceea. m-am repezit direct la telefon şi am format numărul de pe bileţel. De-abia ajunsă acasă. Deabia aşteptam să văd unde mă va conduce acest nou semn indicator. De îndată ce ajung înapoi în Malibu. că era unul din semnele indicatoare pe care mi le-a scos în cale universul. M-am simţit de parcă mi-ar fi spart cineva balonul cu un ac. Ceva nu părea în regulă. „Da. Aceasta şi-a cerut scuze. Două minute mai târziu. dar mi-a spus că masorul nu avea nicio zi liberă în următoarea lună. încă neconvinsă. Mi-a răspuns secretara terapeutului. am să-i dau un telefon”. 6 În drumul de la aeroport către casă. am pus receptorul în furcă. Până acum totul s-a desfăşurat atât de perfect. de parcă m-aş fi aflat în „zona de graţie” de care vorbesc atât de mulţi sportivi. am luat în mână bileţelul cu numărul de telefon şi am simţit cum creşte în mine un sentiment de anticipare. Doream să mă programez peste o lună? O lună? Eu nu aveam la dispoziţie o lună! Nu îmi mai rămăseseră decât mai puţin de trei săptămâni. am întrebat-o pe secretară dacă este absolut sigură că nu mă poate programa mai devreme.

în timp ce îmi luam haina: „Ştii. Puteţi veni atât de devreme?” „Nu-mi pot permite să nu o fac. o mantra? . Am repetat cu voce tare ce mi-a spus. începând de mâine şi până în ziua când trebuie să vă întoarceţi să vă faceţi analizele. am primit un telefon. m-am simţit plină de entuziasm la gândul că făceam ceva pentru vindecarea mea fizică şi fericită că lucrurile au „reintrat în normal”. întrucât mai ai trei săptămâni până la analize. Vocea de la celălalt capăt al firului a început cu o avalanşă de scuze pentru faptul că mă sună la o oră atât de târzie. Voi fi la dumneavoastră la orele 6:45”. la orele 22:45. „Numele meu este Benjamin. am sentimentul că vindecarea nu va fi o problemă pentru tine. Trăiesc chiar senzaţia că a început deja. „Îi puteţi transmite atunci mesajul meu?” „Am să-i transmit că l-aţi căutat”. Ce era asta. Sunt terapeutul specializat în masajul cranianvisceral pe care l-aţi sunat mai devreme…”. Benjamin mi-a spus. după care mi-a spus: „Ascultaţi-mă. după care mi-am luat rămas bun zâmbindu-i: „Ne vedem mâine”. În aceeaşi seară. Poate părea ciudat. vă pot programa pentru oricâte şedinţe doriţi. Deşi nu mi-a plăcut niciodată să mă trezesc dimineaţa devreme. dacă nu vă deranjează să veniţi la ora 7:00 dimineaţa. dar trăiesc sentimentul acut că îţi vei rezolva fără dificultăţi problema”. La sfârşitul primei şedinţe. Am discutat la telefon până la orele 23:00.„Este împreună cu un client”.

trăiesc sentimentul că se va elimina foarte rapid. aşa că nu m-am apropiat cu nimic de esenţa cauzei care a declanşat tumoarea. i-am răspuns eu. am primit un telefon de la un prieten spiritual foarte drag din San Francisco. adică medic specializat în cancer. Am avut nevoie de foarte mult curaj şi de mai multă răbdare decât sunt obişnuită să am pentru a continua să am încredere în întregul proces. I-am explicat ce se întâmplă şi am fost nevoită să ascult o oră de explicaţii tehnice. pentru a-mi da seama dacă nu cumva evitam să fac acest lucru. pe nume Kabir. Până una alta. În timpul şedinţei. Întâmplarea face să fie oncolog. Am sunat-o imediat şi am reuşit să obţin o programare. dar că mai ai câteva probleme emoţionale nerezolvate care mai simt încă înmagazinate aici. Am făcut o scurtă introspecţie. nu am auzit încă nicio „chemare” care să mă direcţioneze către cauza emoţională a tumorii. ea mi-a palpat pântecul şi mi-a spus: „Ştii. Eram cât se poate de deschisă şi continuam să am încredere că voi fi călăuzită la momentul potrivit. „Ştiu”. din care nu am înţeles nici jumătate. nu făcusem încă nimic pentru a mă vindeca la nivel emoţional. Într-adevăr. dar nu am simţit nimic în această direcţie.Benjamin mi-a dat numele unei terapeute foarte bune în domeniul purificării colonului. Simţeam totuşi că: „Trebuie să existe un . de care trebuie să te eliberezi”. întrucât eram pe deplin conştientă cât de repede trece timpul! În acea noapte. eram pe deplin conştientă de faptul că deşi am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a mă purifica la nivel fizic.

Peste toate. am putut să spun şi eu ceva. Am adăugat că doresc să ajung la problemele emoţionale reale care au stat la baza tumorii şi să învăţ lecţia pe care doreşte să mi-o ofere această masă din regiunea pelviană. Ar trebui să vii într-o vizită de două zile. dar ceva din interiorul meu m-a făcut să devin atentă. În cele din urmă. Cunosc o specialistă în eliminarea problemelor emoţionale prin lucrul asupra corpului fizic.motiv pentru care ascult aceste lucruri”. „Brandon. mă voi putea duce oricând la un centru local de meditaţie pentru a participa la programele sale. o să trag concluzia că nu ne-a fost dat să ne întâlnim acum”. . Chiar dacă specialista respectivă nu era chiar atât de fantastică. Dacă nu. am o idee! Mi-a spus el. I-am explicat că nu am intenţia să merg pe calea medicinii tradiţionale. aveam posibilitatea să îl revăd pe bunul meu prieten Kabir şi să port cu el una din discuţiile noastre pur spirituale. a renunţat să mai vorbească precum un medic şi şi-a reamintit că suntem prieteni. care ne fac amândurora o plăcere atât de mare. O vizitez eu însumi regulat şi trebuie să recunosc că e fantastică! E ca o magie! Şedinţele ei m-au ajutat să scap de o sumedenie de probleme”. ci că încerc să mă vindec singură înainte de a le da chirurgilor şansa de a mă opera. către finalul conversaţiei. mi s-a părut că sună destul de melodramatic. În sfârşit. m-am gândit în sinea mea. Pentru un medic. „O să verific dacă am un avion bun.

Imaginându-mi că nu voi rămâne prea mult la San Francisco. Peste toate. fapt care mi-a convenit de minime. am aflat încântată că prietenul meu Kabir îmi aranjase deja două programări. 7 . fiindu-i aproape imposibil să mă vadă. Fiind medic. voi avea nevoie de odihnă între două şedinţe. unde mă puteam retrage pentru a medita în linişte. m-am gândit că. pe strada unde se afla centrul de meditaţie. întrucât din clipa în care m-am dat jos din avion am avut sentimentul că în San Francisco se va întâmpla ceva foarte important pentru mine. s-a dovedit că avea el însuşi programul foarte încărcat. ci să ne cazăm împreună într-un mic motel în apropierea străzii pe care locuia terapeuta.În cele din urmă. Mai aveam două săptămâni şi jumătate până la noile analize medicale pe care urma să le fac şi trebuia din nou să merg pe mâna ÎNCREDERII. motelul era situat chiar. am luat pe loc decizia spontană (care nu mă caracterizează deloc) să nu mă duc direct acasă la Kabir (Don mă însoţea). astfel încât să mă pot vindeca mai uşor. Când am ajuns. De aceea. La acea dată încă nu ştiam cât de importantă se! Va dovedi această decizie. că a venit vremea să mă interiorizez şi să mă confrunt cu mine însămi. O anumită parte din fiinţa mea şi-a dat seama instinctiv. s-a dovedit că o companie de transport aerian oferea o reducere cu totul specială pentru zborurile la San Francisco peste exact două zile.

În cele din urmă. m-am simţit uşor speriată. Am zâmbit şi am trăit sentimentul că. şi te făcea să te simţi imediat ca acasă. de la bun început şi până la sfârşit. îmi dădeam seama că era o fiinţă foarte spirituală şi că avea aceeaşi sete de cunoaştere ca şi mine. M-am întrebat ce se întâmplă. Aceasta era curată şi caldă. . Mi-a vorbit pe un ton foarte liniştitor şi m-a condus către camera în care făcea tratamentele. am alungat orice gând de spaimă şi am sunat la uşă. dar reconfortant. mi-a răspuns ea. sunt pentru copiii care vin aici. Înainte de a începe. ursuleţii se aflau acolo mai mult pentru adulţi. Mi-a deschis o doamnă cu o înfăţişare amabilă. fiind chiar transmise de la o generaţie la alta. am început să discutăm. de fapt. De altfel.În timp ce urcam treptele de la apartamentul Surjei. În cameră ardea un beţişor parfumat. I-am explicat astfel că am convingerea fermă că amintirile emoţionale sunt înmagazinate în interiorul celulelor. „O. Era puţin bizar. Am întrebat-o de ce existau atâţia ursuleţi din pluş pe scaune. Jucăriile îi fac să se simtă imediat în siguranţă. terapeuta specializată în eliminarea problemelor emoţionale prin intermediul masajului corporal. nu sunt puţini nici adulţii cărora le face plăcere să îi vadă”. şi că adevărata vindecare nu se poate produce decât atunci când omul se eliberează de aceste amintiri celulare. Deşi era specializată în primul rând în arta masajului. Pe pereţi se aflau fotografiile celor doi maeştri cu care studiase Surja. aşa că i-am spus întreaga poveste.

în condiţiile în care eram convinsă că am făcut întotdeauna ceea ce trebuia pentru a mi-o păstra. Am admis faptul că sar putea să fi devenit arogantă. Mi se părea că am experimentat «toate tehnicile vindecătoare posibile şi avusesem sentimentul că m-am eliberat de toate problemele mele emoţionale. corpul tău nu este de aceeaşi părere! . „Bine.Dorinţa mea sinceră era să mă confrunt în sfârşit cu aceste amintiri înmagazinate în interiorul tumorii şi speram că Surja mă va putea ajuta. am sentimentul că este vorba de nişte emoţii mai vechi. de care a sosit timpul să te eliberezi”. Personal. Pur şi simplu nu doream să cred că sănătatea mea se putea deteriora atât de rapid şi de grav. Am recunoscut că lucrând eu însămi în domeniul vindecării minţii şi corpului. nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că ar putea fi o problemă gravă de sănătate. Surja m-a oprit şi mi-a spus: „Ştii. De aceea. gândindu-mă că aşa ceva nu mi se putea întâmpla mie. dar cred că am practicat toate terapiile vindecătoare de pe planetă!” „În orice caz. am încercat tot ce am ştiut de-a lungul ultimilor 20 de ani. Am continuat spunându-i Surjei cât de ruşinată m-am simţit când am aflat de mărimea tumorii mele. eu cred că chiar ai făcut tot ce trebuia. atunci când abdomenul meu a început să se umfle. şi mai ales când mi-am dat seama cât de mult timp m-am cantonat în negare.

aşa că am început să mă simt din ce în ce mai confortabil. M-am deschis şi m-am abandonat complet în sinea mea. m-am rugat în sinea mea să am curajul de a mă confrunta cu emoţiile înmagazinate în interiorul tumorii. Ştiam instinctiv că toate răspunsurile îmi veneau atunci când mă aflam în această stare de linişte interioară. Era evident că aveam aceleaşi convingeri legate de sănătate. singura cale pe care mai puteam merge era aceea a încrederii în acea înţelepciune mai profundă care se ascunde în adâncurile fiinţei mele. ochii să îmi strălucească şi . Ne-am împărtăşit apoi realizările spirituale. Dat fiind că nu a făcut-o. fără să ne dăm seama că timpul atât de preţios trecea. Dacă mintea mea gânditoare mi-ar fi putut oferi vreun răspuns. sau cu atât mai puţin de la mintea mea raţională. şi nicidecum de la personalitatea mea. iar noi nu făceam nimic din punct de vedere terapeutic. ar fi făcut-o cu siguranţă până acum. lăsându-mi conştiinţa să se dilate în acea stare de linişte care m-a însoţit tot timpul în decursul călătoriei mele de până atunci.Faptul că problemele tale emoţionale s-au manifestat la nivel fizic arată că eşti în sfârşit pregătită să te confrunţi cu ele şi să te eliberezi!" Ştiam că are dreptate. Au trecut astfel 45 de minute. aşa că i-am confirmat din cap. Înainte de a începe şedinţa propriu-zisă. făcândumi inima să îmi bată. Am continuat să discutăm despre diferite practici terapeutice şi ne-am amuzat împreună amintindune de anumite tehnici ridicole pe care le-am încercat în tinereţea noastră.

nu mi-a plăcut ce am văzut acolo. De aceea. Eram absolut convinsă că aveam să mă . De aceea. pentru a vedea ce se întâmplă acolo?” Sugestia ei mi s-a părut evidentă şi perfect justificată. Imaginea pe care o percepeam cu ochii minţii era de-a dreptul înspăimântătoare şi m-a făcut să îmi doresc să ies de acolo. În acel moment. M-am scufundat într-o stare de pace interioară şi am simţit din nou că timpul se opreşte în loc. că simţurile mele sunt pe deplin trezite. Din fericire. totul pe fundalul unei stări de pace care mi se părea infinită. În timp ce mă masa.părul să crească. înţelepciunea mea interioară mi-a reamintit că mă aflam aici pentru un motiv foarte limpede. am închis ochii şi am simţit că mă relaxez din ce în ce mai profund. Mi-am spus în sinea mea: „Nu vreau să văd toate acestea”. care a reprezentat întotdeauna adevăratul meu „cămin”. a sinelui meu real. cu toate că mintea nu îmi mai funcţionează deloc. m-am rugat din nou să am curajul de a privi în faţă ceea ce trebuia să privesc. m-am simţit conectată cu întreaga realitate. Ştiam că trebuie să am încredere şi să mă abandonez în totalitate în faţa esenţei mele. Când am pătruns în interiorul uterului meu. Când Surja a început să mă maseze. Surja mi-a sugerat: „Ce-ar fi să încerci să pătrunzi cu ochii minţii în interiorul tumorii. m-am decis să o pun în practică. în acea inteligenţă de care depinde înmulţirea celulelor mele şi care rămâne trează’ân timp ce eu dorm noaptea.

.confrunt cu o realitate pe care nu o voi putea suporta. am simţit o senzaţie puternică de teamă care emana din pereţii ţesuturilor. Apropiindu-mă de ea. şi aşa mai departe. Instantaneu. Cunosc totul despre această amintire şi m-am eliberat de mult de ea! Nici măcar nu a fost o problemă atât de mare… Nu are cum să fie cauza unor simptome atât de grave…”. cadru cu cadru. mintea mea gânditoare s-a îndoit că aceasta ar fi cauza reală a tumorii. de care uitasem demult. Mi-am spus în sinea mea: „Nu poate fi aceasta cauza. Surja mi-a răspuns încurajator: „Probabil că nu întâmplător a scos înţelepciunea corpului tău la suprafaţa conştiinţei tale acea amintire. eu zic să urmezi calea care ţi s-a oferit. În timp ce mă „plimbam” în interiorul tumorii. M-am trezit că repet scena din copilărie. am ajuns într-o zonă care mi s-a părut cu deosebire întunecată. chiar dacă mintea ta gânditoare se îndoieşte?” Ascultându-i sfatul. La urma urmelor. dar cu o mişcare încetinită. am încercat cu sfială să îi împărtăşesc argumentele minţii mele gânditoare. am continuat să contemplu acea amintire. Când mă aşteptam mai puţin. în minte mi-a revenit o amintire a unei traume intense din copilărie. În timp ce Surja continua să mă maseze. uitând mai târziu cât de intensă a fost. am simţit o emoţie puternică. ce ai de pierdut. În mod spontan. Deocamdată. Aceasta era adevărata emoţie pe care am simţit-o la vremea respectivă.

Încă de când eram copil mic. Într-o manieră foarte simplă şi curată. . care m-a întrebat cu blândeţe: „Acum te simţi împlinită?” M-am folosit din nou de înţelepciunea mea interioară pentru a verifica acest lucru şi i-am răspuns: „Nu”. am retrăit acum experienţa emoţională pe care am avut-o în copilărie. nu mi-am permis să le recunosc nici măcar faţă de mine însămi. Pe de altă parte.Încă din copilărie mă specializasem în a-mi masca adevăratele emoţii. Nu am uitat niciodată cu adevărat de această amintire. Amintirea mi se părea foarte intimă şi nu doream să îi împărtăşesc foarte multe Surjei în legătură cu ea. afişând un aer curajos şi demn. simţeam o mare uşurare să pot fi în sfârşit sinceră cu mine însămi. Era prima dată când îmi permiteam să simt cu adevărat emoţiile naturale pe care nu mi-am permis să le experimentez nici măcar în timpul traumei propriuzise. aşa că „descoperirea” ei nu era o revelaţie propriu-zisă. să îmi iau masca de pe faţă şi să experimentez incredibila vulnerabilitate şi neajutorare pe care le-am simţit în acea perioadă timpurie a copilăriei mele. Din păcate. am învăţat că nu este permis să îţi arăţi adevăratele sentimente. Lacrimile au început să îmi curgă pe obraji. Singura surpriză era intensitatea emoţiilor pe care le-am simţit atunci! La vremea respectivă m-am străduit atât de mult să le acopăr sub preş încât am reuşit să mă conving singură că experienţa nu a fost foarte importantă! I-am împărtăşit câte ceva din ceea ce trăiam Surjei.

Nu mi-am dat niciodată seama cât de intens a suferit fetiţa de patru ani care am fost cândva în urma acestei experienţe. imaginează-ţi un foc de tabără şi aşează-te în jurul lui. în timp ce eu continuam procesul de prelucrare internă. ea a avut prilejul să spună ceea ce nu a putut face atâţia ani la rând. Ideea Surjei mi s-a părut din nou bună. Surja continua să mă maseze cu multă iubire.„În acest caz. aşa că mam gândit să o pun în practică. ca şi cum scena ar fi reală”. În sfârşit. Încearcă să afli astfel de ce s-au comportat celelalte persoane aşa cum au făcut-o şi spune-le ce ai simţit cu adevărat. convinsă că nu aveam nimic de pierdut. Ea părea să ştie instinctiv în ce zone corporale aveam acumulate mai multe tensiuni. Eul meu actual era şi el de faţă. astfel încât să se simtă în siguranţă şi protejată. purtaţi cu toţii o conversaţie. aşa că m-am decis să o invit pe fetiţă să stea în poala mea. Mi-am imaginat în faţa ochilor minţii un foc de tabără. În jurul lui eram eu şi părinţii mei (care păreau mult mai tineri şi erau îmbrăcaţi în stilul ciudat al anilor 50). Lasă-ţi eul din copilărie să vorbească în locul tău. Se pare că micuţa avea de împărtăşit o mare durere rămasă neexprimată. Discuţia care s-a desfăşurat în jurul focului de tabără m-a surprins la culme. În această atmosferă plăcută. Cuvintele rămase . împreună cu toate celelalte persoane implicate în amintirea ta. În tot acest timp. Eu aveam patru ani şi păream foarte nesigură pe mine. aşa că le masa mai uşor.

iar aceasta m-a întrebat din nou dacă mă simt complet liniştită şi împăcată cu ceea ce s-a întâmplat atunci. ce nu m-ar fi putut ajuta cu nimic să mă . Înţelegând în sfârşit cauza durerii lor şi cât de frustraţi şi de neajutoraţi s-au simţit în acea perioadă. scoţând la lumină cele mai ascunse sentimente. Am rămas la fel de surprinsă să aflu prin ce treceau la vremea respectivă aceştia. În sfârşit. Când fetiţa a rămas fără cuvinte. În urma acestei experienţe.nerostite i-au ieşit pe nerăsuflate pe gură. Nu ştiam unde să caut. Sora mea s-a înecat la vârsta de patru ani. iar ei îşi proiectau uneori durerea pe care nu şi-o puteau exprima direct asupra noastră. ochii mi s-au umplut de lacrimi. Singurul lucru care mi-e clar este că mai am de rezolvat ceva”. pentru prima dată. a celorlalţi copii. Am făcut din nou o introspecţie. care nu mi-ar fi putut oferi decât un răspuns logic şi evident. după care i-am răspuns: „Nu. Discuţia din jurul focului a continuat până când toată lumea a spus ce avea de spus.. dar nu-mi dau seama despre ce este vorba. ca şi cum ar fi aşteptat multă vreme să se poată elibera. micuţul meu eu de la vârsta de patru ani a înţeles în profunzime de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat atunci. Îmi dădeam seama că nu are niciun rost să apelez la mintea mea raţională. m-am întors către părinţii mei şi i-am întrebat de ce s-au comportat aşa cum au făcut-o. am rămas cu o stare de pace şi de înţelegere reală. I-am povestit pe scurt Surjei experienţa pe care am trăit-o. se pare că mai e o problemă care mă macină.

m-am deschis din nou în interior. Intuiţia mi-a spus că TOTUL S-A TERMINAT! În timp ce stăteam pe masa de masaj. mi-am imaginat din nou focul de tabără şi pe părinţii mei în jurul lui. De aceea. . În timp ce buzele mele rosteau cuvintele de iertare. Când tăcerea a devenit omniprezentă. Am ştiut imediat că acesta era adevărul. am simţit o energie subtilă. Gândurile mele au tăcut. mintea mea s-a oprit din nou în loc. dar palpabilă. am simţit că îmi explodează inima. iar mintea mea s-a lăsat în totalitate pradă tăcerii. sau m-ar fi judecat şi mi-ar fi spus că toate acestea sunt prostii. care îmi trecea prin mâini şi prin picioare. invadându-mi apoi întregul corp. Am fost invadată iarăşi de o stare de pace. I-am iertat atunci din toată inima. am ştiut că tumoarea începe să se vindece. Din profunzimile acestei tăceri am auzit cuvintele: „Trebuie să îţi ierţi părinţii”. împreună cu mine. care de data aceasta mi s-a părut desăvârşită. Era atât de evident. abandonându-mă în faţa tăcerii spiritului meu. Actul iertării a fost absolut autentic şi a ieşit din profunzimile sufletului meu. iar eu am simţit iarăşi starea de pace interioară care emana din sufletul meu. Ochii mi s-au umplut din nou de lacrimi. şi totuşi nu-mi trecuse niciodată prin minte. Undeva. cu inocenţa pe care numai copiii o pot avea. în străfunduri. Ştiam că dacă voi primi un răspuns. De aceea. aceasta era zona din care va proveni acesta. Parcă m-ar fi lovit o piatră în moalele capului.vindec.

Trecuseră deja două ore. Prin minte mi-au trecut gânduri de genul: „La naiba! Se întâmplă ceva – ceva important!” Instinctiv. spunându-mi lucruri de genul: „La urma urmelor. cu mintea sporovăindumi în continuare. Surja m-a avertizat cu blândeţe că timpul alocat şedinţei se apropie de sfârşit. carnea nu mai era atât de întărită. mintea gânditoare a preluat din nou controlul. Mie mi s-a părut de parcă ar fi trecut doar câteva minute! M-am ridicat uşor ameţită. Este imposibil ca lucrurile să se deruleze atât de rapid”. şi aşa mai departe. am simţit că îmi pierd echilibrul.La scurt timp. ai descoperit o amintire veche – şi ce dacă?… Ai mai făcut astfel de lucruri şi înainte… Totul s-a petrecut în imaginaţia ta…”. M-am văzut nevoită să iau un scaun şi să stau jos. ci mi se părea mai moale. „Probabil că visez. Am aprobat-o în tăcere. mi-am mângâiat burta. nu s-a întâmplat mare lucru! Bun. Nu-mi ardea deloc de vorbit. să mă odihnesc şi să las procesul de vindecare să continue. În sinea mea. Mintea mea a luat-o razna. aşa că m-am pregătit să cobor de pe masa de masaj. mi-am zis în sinea mea. nu . Pur şi simplu. Chiar dacă nu dispăruse. iar Surja mi-a dat un pahar cu apă. mi-a sugerat să mă întorc la motel. În acea clipă mintea mea raţională a încetat complet cu criticile şi s-a focalizat în totalitate asupra corpului meu. ca să văd dacă nu cumva umflătura a dispărut instantaneu. În timp ce încercam să îmi pun pantalonii. să beau puţină supă. M-am dat jos de pe masă. În continuare. şi m-am aplecat să îmi iau hainele.

noscătoare să mă aşez în patul cu aşternuturi curate şi să mă odihnesc. la fel ca în timpul sarcinii. Procesul de „prelucrare” internă a continuat de-a lungul întregii zile. am reuşit să ajung la maşină. Când mi-am atins cu mâna abdomenul umflat. Îmi era extrem de rău. după care a urmat un somn agitat. lăsând procesul de purificare să continue singur. cu acordul lor.înţelegeam ce se întâmplă. dar! Ştiam că nu pot explica raţional aceste senzaţii. Timp de trei zile. Corpul meu părea să ştie însă ce are de făcut. transformându-se incredibil de repede. Singurul lucru pe care mi-l mai doream era să mă odihnesc într-un pat. fără ca eu să trebuiască să mă gândesc la acest proces. care îmi transforma celulele! Într-o manieră precisă şi ordonată. ci era controlat în întregime de înţelepciunea corpului meu. Când am ajuns în sfârşit la motel. Era ca şi cum moleculele corpului meu ar fi intrat în vibraţie. Ajutată de Don. Mă simţeam extrem de dezorientată. m-am simţit slăbită şi dezorientată. Un singur lucru mi-era absolut clar: procesul nu avea nimic dea face cu „eul” meu. m-am simţit extrem de recu. fără să înţeleg nimic din ceea ce mi se întâmpla. care înainte era dur. Dimineaţa m-am trezit slăbită şi vulnerabilă. Simţeam că lucrurile se schimbă rapid în interiorul meu. Totul s-a petrecut atât de rapid. ca şi cum aş fi fost expusă. . Soţul meu Don se afla în camera alăturată. acesta mi s-a părut la fel de moale ca o piftie. dar nu doream să vadă cât de rău îmi este.

Când am descoperit în sfârşit tiparele emoţionale care stăteau la baza tumorii. Era ca şi cum mi-aş fi aşezat singură amintirea dureroasă într-un pachet. şi tot ce puteam face eu era să mă odihnesc şi să mă abandonez în totalitate. rezolvându-le o dată pentru totdeauna. şi perfect mulţumită de faptul că nu înţelegeam ce se întâmplă în interiorul meu. Îi era evident că lucrurile se desfăşoară aşa cum trebuie. nu mai avea nimic de comentat. care a devenit din ce în ce mai mare. Corpul a perceput acest corp străin şi a început să construiască un ţesut în jurul lui. desăvârşindu-şi miracolul intern. recunoscută şi vindecată. fără interferenţele ei. Mă simţeam inocentă. raţiunea de a exista a acesteia a dispărut. De aceea. pentru a mă proteja astfel de o amintire dureroasă şi de emoţiile asociate cu ea. Inteligenţa înţelepciunii mele corporale îşi făcea liniştită treaba. Şi-a îndeplinit scopul şi mi-a transmis mesajul pe care dorea să mi-l transmită. iar ea a început să se vindece.În mod paradoxal. pe care l-am înfăşurat apoi într-o cârpă. mintea mea a tăcut de tot. Când problema care a stat la baza ei a fost atacată frontal. tumoarea mea s-a pregătit de plecare. în timp ce în realitate eu eram aceea care se crampona de ea. fără să mai facă niciun comentariu. Pacea care m-a cuprins era desăvârşită. Am continuat să mă relaxez în acea stare de acceptare omniprezentă. În această stare de spirit. prin minte mi-a trecut gândul că până atunci am crezut că tumoarea era cea care se cramponează de mine. la fel ca un copil mic. pentru a .

Abdomenul meu devenea pe zi ce trece mai plat. dar în situaţii şi cu persoane diferite. cu diferenţa că aceştia nu mi-au făcut masaj. aşa că mi-am propus să accelerez întrucâtva procesul de vindecare. iar cunoaşterea interioară mi-a readus la suprafaţă alte amintiri.mă proteja astfel de amintirea dureroasă care m-a marcat de-a lungul atâtor ani. Cel puţin aşa mi se părea mie… 8 Mai aveam doar zece zile până când trebuia să mă întorc în biroul doctoriţei. o mărime şi o . Intre timp mă întorsesem în Malibu. În ambele ocazii. mi-am dat seama că nu făceam altceva decât să învăţ diferite aspecte ale aceleiaşi lecţii. la fel ca un colier de perle. deşi fiecare amintire (sau perlă) avea o formă. diferite de prima. m-am înconjurat din nou de tăcere. Deşi m-am iertat de fiecare dată pe mine însămi şi persoanele implicate. dar asociate cu aceasta. Era ca un şir de amintiri înlănţuite pe acelaşi fir. Totul se petrecea de parcă aş fi avut o singură problemă centrală şi aş fi repetat de-a lungul întregii mele vieţi acelaşi tipar. dar îmi dădeam seama că nu se va dezumfla complet până la data stabilită. ci mi-au apăsat anumite puncte de acupresură asociate cu organele mele interne. Am rugat câţiva prieteni apropiaţi să mă ajute să repet de încă două ori procesul de prelucrare a amintirilor mele. făcând aceleaşi greşeli dureroase.

aşteptând ca aceasta să mă examineze. Burta mea scăzuse dramatic. dar că acestea fuseseră contaminate cu alte mostre de sânge. îmi . aceasta m-a examinat în profunzime.nuanţă diferite de a celorlalte. După fiecare proces de purificare. Simţeam valuri succesive de teamă. M-am aşezat din nou pe scaun. De aceea. Intre altele. mi-a spus că a trimis analizele de data trecută la un laborator. aşa că trebuia să le repetăm. amestecată însă cu anticipare şi cu entuziasm. Genunchii îmi tremurau. În esenţă. mi-am simţit din nou inima bătându-mi cu putere. simţeam în interiorul meu o transformare profundă şi o deplasare a energiilor care dura ore întregi. încă mai simţeam o anumită presiune în interiorul abdomenului meu. temându-mă de tot ce putea fi mai rău şi aşteptând ca doctoriţa să îmi dea verdictul fatal. în ziua în care m-am prezentat în biroul doctoriţei. În tot acest timp. ca să vadă dacă erau maligne sau benigne. După toate aparenţele. ele reprezentau însă aceleaşi perle. Cu două zile înainte de întâlnirea programată cu doctoriţa. iar acum acestea se desprindeau de la sine. cu singura diferenţă că de data aceasta mi-a explicat ce vedea pe măsură ce progresa. dar nu era încă perfect plată. amintirile mele asociate cu această temă centrală se disociau singure şi dispăreau din subconştientul meu. în şedinţa de masaj pe care am ţinut-o împreună cu Surja am reuşit să rup firul pe care erau înşirate toate aceste perle. iar mâinile îmi erau complet rigide. La fel ca şi prima oară. Practic.

o pot cuprinde în căuşul palmei. depăşind cu 7. Practic. nu m-am mai gândit la acele analize. inclusiv o banală infecţie vaginală. eu aveam 3.5 centimetri linia taliei. spunându-mi că există foarte mulţi factori care pot condiţiona un rezultat pre-canceros. care mi-au ieşit pre-canceroase. dezamăgită. doctoriţa mi-a spus: „Trebuie să recunosc că s-a produs o îmbunătăţire dramatică. La vremea respectivă nu m-am gândit foarte mult la acest lucru. În cele din urmă. atinge-o cu mâna ta.spuneam într-una în sinea mea: „Nu vreau să ştiu nimic din ce a fost data trecută. în timp ce acum a coborât cu 5 centimetri sub această linie. i-am răspuns eu. întrucât terapeutul cu care lucram pentru menţinerea sănătăţii mele a desconsiderat din start analizele. luptându-mă să-mi reţin lacrimile. Masa pelviană s-a redus considerabil. mi-am adus aminte subit că în urmă cu un an mi-am făcut nişte analize. Pe o scară de la 1 la 5. Vreau să-mi spui ce se întâmplă acum”. Iată. Cuvintele ei m-au lovit din nou în moalele capului. „Brandon. este o schimbare radicală! Înainte tumoarea îţi apăsa pe diafragmă. De atunci. mi-am dat seama că ar fi trebuit să le acord ceva mai multă atenţie. O poţi simţi?” „Da”. „Sunteţi sigură că este atât de mare? Am întrebat-o eu. de la mărimea unei mingi de baschet la aceea a unui pepene galben”. . În timp ce doctoriţa continua să vorbească. din care 5 însemna cancer. Dintr-odată.

Aşa se explică de ce abdomenul tău s-a umflat atât de tare în cele şase săptămâni de dinainte de prima consultaţie medicală pe care ai făcut-o. Tot trebuie să faci operaţia chirurgicală”. Trebuie să priveşti «realitatea» în faţă. Văzând că eram supărată. Brandon. Brandon. Nu există niciun argument care să mă facă să cred că acest lucru nu s-ar putea repeta şi în viitorul apropiat. păstrându-şi însă hotărârea fermă de a mă convinge să accept operaţia chirurgicală. Fusesem atât de sigură că tumoarea a scăzut mai mult decât atât… În timp ce stăteam alături de ea. Nu este bine să manifeşti uşurinţă în această privinţă. după care am întrebat-o dacă nu putem discuta din nou în cabinetul ei particular. o tumoare de mărimea unui pepene este . aceasta încerca să mă mângâie. nu este suficient de semnificativă. Trebuie să recunoşti că este o schimbare semnificativă”. la urma urmelor. A urmat o pauză lungă… „Din păcate. Acum gândeşte-te la mărimea unui pepene galben… mi-a indicat din nou mărimea acestuia.„Gândeşte-te cât de mare este o minge de baschet… mi-a indicat mărimea cu mâinile. dar trebuie să-ţi spun că tumorile sunt vestite pentru volatilitatea lor. Iţi recomand insistent să faci analizele necesare. cuvintele doctoriţei sunau ca o condamnare la moarte. a continuat ea. Nu ai de ce să te simţi dezamăgită. „Este o îmbunătăţire dramatică. Mi-am întors faţa ca să nu vadă cum îmi şterg ochii de lacrimi. Este evident că ai acţionat corect pentru a te vindeca singură. şi imediat după aceea să accepţi operaţia chirurgicală.

şi am încheiat spunându-i că nu am consumat decât fructe şi legume nepreparate la foc. . Cu siguranţă. Tot ce-mi spunea doctoriţa era perfect raţional dintr-un punct logic de vedere.suficient de gravă ca să trebuiască să iei imediat măsuri”. doctoriţa m-a întrebat pe un ton dezinteresat ce am făcut în ultima lună pentru a provoca o schimbare atât de dramatică. combinate cu sucuri proaspăt stoarse. Ce ai făcut la nivel fizic? Ce alimente ai consumat? Ce plante medicinale ai luat? În ce fel ţiai modificat dieta alimentară? Ce activităţi fizice ai practicat? Nu doresc să aflu decât faptele reale. Am început să-i povestesc plină de entuziasm despre călătoria emoţională pe care am făcut-o recent. I-am vorbit despre clismele şi masajele pe care le-am făcut. De aceea. dar cunoaşterea interioară continua să îmi transmită acelaşi mesaj: „Te vei descurca singură!” La un moment dat. în speranţa că mă va asculta cu un interes real. Mi-a tăiat-o însă scurt: „Nu. Pe de altă parte. încercând să îi absorb pur şi simplu cuvintele şi să le cântăresc validitatea. nu! Nu doresc să ascult decât faptele concrete. enzimele şi mineralele coloidale pe care le-am consumat. pentru a le trece în fişa medicală”. Am început să-i enumăr toate plantele medicinale. întreaga mea fiinţă îmi spunea un „NU” hotărât. fără să mă opun în niciun fel. opunându-se din răsputeri ideii de operaţie. am continuat să o ascult în tăcere. în felul ei avea dreptate.

faţa ei a căpătat o grimasă neplăcută. Mi-a adresat un zâmbet sarcastic. altminteri frumoasă. Doctoriţa a rămas şocată. nu m-am mai simţit neajutorată. întrucât nu aveam o bază comună. întrucât doctoriţa nu era interesată de adevăratele fapte. acordându-i timpul necesar pentru a-şi duce la bun sfârşit procesul de vindecare. Ea îşi imagina faptele reale doar din perspectiva fizică! Miam dat seama că nu mai avem ce discuta. privind-o cu o combinaţie de compasiune şi dezgust. A încercat să mă convingă cu orice preţ că trăiesc într-o lume a imaginaţiei şi a insistat din nou că singura mea opţiune reală era operaţia. Oare vindecarea depinde numai de alimentele pe care le consumăm şi de medicamentele pe care le ingerăm? Am înţeles că acesta era modelul ei . Dintr-odată. Am înţeles atunci că nu acesta era medicul de care aveam nevoie. iar ceva din interiorul meu mi-a spus: „DESTUL!” I-am mulţumit în cuvinte simple şi sincere pentru ajutorul acordat. de imaginea de ansamblu a bolii. după care i-am spus că aveam convingerea că tumoarea nu va mai reveni la dimensiunea de dinainte şi că mă aflam într-o călătorie a vindecării. care nu se potrivea deloc cu faţa ei. Dintr-odată. Eram ferm hotărâtă să îmi respect propriul corp. care includea şi aspectele ei emoţionale. după care mi-a spus sec: „Mă tem că vei fi nevoită că consumi toată viaţa numai crudităţi. Am plecat.Doctoriţa a notat tot ce i-am spus în fişa medicală. dacă eşti de părere că acestea au stat la baza schimbării”.

În acel moment m-am simţit foarte singură. Şi totuşi. adică un principiu intangibil. dar mai presus de toate suntem un suflet. Noi avem un trup. întrucât aveam numeroşi prieteni şi familia mea. indiferent cât de prostească li se părea aceasta celor din exterior. Aşa fusese educată. Nu a fost o alegere uşoară. Norocul meu a constat în lipsa ei de interes faţă de călătoria mea vindecătoare. căci lipsa de înţelegere a doctoriţei mi-a reactivat în mod evident apelul la trezire. ci îndeosebi la abordarea schimbărilor emoţionale care s-au produs în interiorul meu şi care nu erau vizibile sau palpabile din punct de vedere fizic. Medicii sunt pregătiţi să lucreze exclusiv asupra corpului fizic. Logic vorbind. Argumentele ei au fost cât se poate de seducătoare şi aproape că m-au convins că nu poţi „repara” un om decât scoţându-i părţile componente. În timp ce mă întorceam acasă cu maşina. uită că oamenii nu sunt exclusiv una cu trupul lor. m-am simţit din nou recunoscătoare. o minte şi emoţii. pentru mine ele erau la fel de reale ca şi schimbările fizice care le-au urmat. ştiam că acest lucru nu este real. ca rezultat direct. căci nu se referea doar la „atacarea” tumorii din punct de vedere fizic.despre lume şi că nu era vina ei. care mă . care nu poate fi testat sau eliminat pe cale chirurgicală. la fel cum mecanicii sunt pregătiţi să lucreze exclusiv asupra maşinăriilor. de-a lungul drumului. care ma ajutat să înţeleg o dată în plus că trebuie să-mi urmez propria cale. dar undeva. Medicii îşi încep activitatea cu dorinţa sinceră de a-i ajuta pe oameni să se vindece.

Transformarea spirituală este o călătorie interioară şi reprezintă calea personală a sufletului prin care acesta învaţă şi se eliberează de unul singur. Am înţeles atunci că fiecare om trebuie să îşi urmeze cărarea unică a vindecării şi că nimeni altcineva nu poate face această experienţă în locul lui. .sprijineau. dar o parte din mine se simţea singură.

am găsit un mesaj telefonic de la Don. Ne vedem la Masterat”. Sunt convins că te vei descurca de minune. Don şi-a adus aminte de programarea mea la medic şi dorea să mă întrebe cum a decurs aceasta. m-am simţit încă şi mai singură. Becky. sunt foarte emoţionată de apelul tău. Mi-am amintit apoi de prima mea conversaţie cu Tony: „Nu-ţi face probleme. Nu doream ca aceştia să cunoască adevărul despre boala mea. care era în Hawaii şi se pregătea pentru acel seminar de două săptămâni ţinut de Tony Robbins şi numit „Masterat” (am mai vorbit despre el). Ştiam că unicul lucru de care aveam nevoie era mai mult timp. Eşecul meu era evident… Soţia lui Tony. mă sunase cu trei zile mai înainte. ca şi cum aş fi dat greş. Şi iată. Vocea lui era plină de entuziasm. Este suficient să te prezinţi şi să îl sprijini prin prezenţa ta pe Don”. întrucât nu mă vindecasem în totalitate. Gândindu-mă la Don şi la prietenii mei din Hawaii. Tonul ei implorator m-a impresionat. dar pe de altă parte mă simţeam ruşinată. gândindu-mă că ar fi dezamăgiţi. dar de data aceasta am nevoie de . doream să vorbesc cu el pentru a mă descărca.9 Când am intrat în casă. nu am reuşit să ajung la Masterat. La seminar participau câţiva dintre cei mai apropiaţi prieteni ai mei. dar i-am răspuns liniştită: „Beck. Pe de o parte. implorându-mă practic să vin Ia Masterat: „Nu trebuie să faci nimic. mi-a spus ea.

Ştiind că Don nu va fi de găsit în seara aceea decât târziu în noapte. cu atât mai mult cu cât sufletul meu nu-şi dorea nimic altceva decât să particip la Masterat. Ştiam însă că trebuie să îmi îndeplinesc propria promisiune. aşa că mi-am imaginat că şi această conversaţie mă va ajuta să scap de povara pe care o simţeam pe inimă. El a fost cel care mi-a apăsat punctele de acupresură în timpul celor două şedinţe pe care le-am făcut după ce m-am întors din San Francisco.toată energia mea pentru a o investi în călătoria mea vindecătoare. Skip mi-a răspuns la telefon cu entuziasmul lui obişnuit: „Bună. nu chiar atât de bine cum mi-aş fi dorit. Acum a sosit timpul să mă ocup puţin de mine… Mi-am promis singură acest lucru şi am de gând să mă ţin de promisiune". În ultimii 13 ani am sprijinit foarte mulţi oameni. pe care nu obişnuiesc să le rostesc de regulă. De-a lungul întregului proces a fost incredibil de aproape de mine. Brandon. aşa că a asistat personal la impresionantul proces de transformare care s-a produs atunci în mine. Se pare că nu am reuşit să reduc mărimea tumorii decât de la dimensiunea unei mingi de baschet la . Erau cuvinte grele. Skip a fost unul din cei opt oameni cărora le-am spus totul despre călătoria mea vindecătoare şi care m-a susţinut cu trup şi i suflet de la bun început. m-am decis să îl sun pe bunul meu prieten Skip. întrucât doream să vorbesc cu cineva apropiat pentru a-i mărturisi „eşecul” meu şi a mă descărca în acest fel. cum merge?” „Ei bine.

aceea a unui pepene galben”. I-am povestit apoi întreaga vizită la medic. „Hei, hei! Opreşte-te, Brandon! Vrei să spui că tumoarea s-a redus de la mărimea unei mingi de baschet la cea a unui pepene? Dar este incredibil! Eşti uimitoare, Brandon! Nu înţeleg de ce îţi mai faci probleme. În mod evident, te afli pe calea cea bună. Nu asculta prostiile pe care ţi le-a spus doctoriţa. Iate numai după rezultate! Tu ştii foarte bine înlăuntrul tău că tumoarea nu va mai reveni niciodată la dimensiunile ei de dinainte, ŞTII FOARTE BINE că transformarea a început deja să se producă, doar eram împreună cu tine atunci când s-a întâmplat!” Apoi, plin de răbdare, ca şi cum i-ar fi vorbit pe un, ton umoristic unui copil, a continuat: „Brandon, nu te recunosc! PRIVEŞTE CAT DE MULT AI REALIZAT DEJA! TUMOAREA ESTE PE PUNCTUL DE A SE RESORBI DE TOT BRANDON!!! Este doar o chestiune de timp. Probabil că nu mai ai nevoie decât de o săptămână sau două. În ritmul în care se resoarbe, abdomenul tău va fi perfect plat înainte de a-ţi da seama! De ce îţi faci astfel de gânduri?" Entuziasmul lui de nezdruncinat, dublat de certitudinea lui absolută că mă voi vindeca erau absolut contagioase, fâcându-mă chiar să mă amuz de mine însămi. Eram nevoită să recunosc că are perfectă dreptate. „Ce să spun, Skipper, nu-i uşor să îţi păstrezi firea când un medic îţi spune verde-n faţă că eşti dus cu pluta!”

„Ea este dusă cu pluta! Mi-a spus el, amuzânduse discret. Doctoriţa ta nu ştie intensitatea trăirilor pe care le-ai avut, abandonarea şi încrederea de care ai avut nevoie pentru a-ţi privi în faţă problemele emoţionale care ţi-au declanşat tumoarea. Ea nu ştie absolut nimic despre senzaţia extraordinară pe care ai simţit-o după ce ai scăpat de aceste probleme. Te asigur că străluceşti pur şi simplu, Brandon. Priveşte-te pur şi simplu în oglindă! Nu vreau să mai aud nimic!” Entuziasmul lui era absolut debordant, aşa că m-a cucerit de tot. „Renunţă la doctoriţa aceea, Brandon, a continuat el. Ea, nu ştie cine eşti tu şi de ce eşti capabilă. Ascultă-mă puţin: soţia mea se duce la o doctoriţă grozavă, care îşi are biroul chiar aici, la spitalul Cedar Sinai. Ce-ar fi să-i dai un telefon şi să îţi aranjezi o programare peste două săptămâni, să zicem? Bănuiala mea este că tumoarea ta va dispărea complet până atunci. Ştii foarte bine că Cedar este unul din cele mai bune spitale din ţară. Au echipamente medicale de cea mai nouă tehnologie, pe care medicii le-au folosit inclusiv în cazul lui Jill soţia lui, care a suferit de nişte complicaţii după naştere şi sunt foarte atenţi cu bolnavii. Vrei să dau un telefon la spital? Tu însăţi eşti o capodoperă, Brandon! De aceea, nu ar trebui să îţi faci analizele decât la cei mai buni specialişti! Intre timp, odihneşte-te şi nu-ţi mai face probleme”. Am acceptat, ezitând uşor şi întrebându-mă dacă tumoarea va dispărea într-adevăr până atunci. „Te sun imediat. Să vedem ce rezolv”.

Peste cinci minute m-a sunat din nou, la fel de entuziasmat ca de obicei: „Bună! Te-am programat pentru miercurea de peste două săptămâni. Te asigur că o să-ţi placă la ei. Toată lumea este extrem de amabilă. S-ar putea să fii nevoită să aştepţi vreo două ore, întrucât au foarte multe programări, dar te asigur că va merita". În următoarea săptămână şi jumătate, am urmărit cu încântare descreşterea continuă a mărimii tumorii mele, aşa: cum îmi prezisese Skip. Abdomenul meu a devenit din ce, în ce mai plat. Când m-am dus din nou la masorul meu, acesta mia spus: „Brandon, am sentimentul că nu mai există nimic acolo. Oricând de mult aş apăsa, eu unul nu mai simt nicio tumoare”. Tarapeuta specializată în clisme mi-a spus acelaşi lucru, afirmând că simte intuitiv că m-am eliberat de ani întregi de balast emoţional. În tot acest timp, am continuat să beau ceaiuri din plante medicinale, să consum numai crudităţi, să beau cât mai multe sucuri proaspăt stoarse, să îmi iau mineralele şi să îmi sprijin organismul prin toate mijloacele pe care le cunoşteam. 10 În miercurea în care m-am prezentat la consultaţie, mă simţeam plină de speranţă şi de entuziasm, dar şi uşor speriată. Skip a avut dreptate: a trebuit să aştept peste două ore în camera de aşteptare, între o sumedenie de femei gravide şi de mame cu copiii lor, care aşteptau să fie primite de medici. Am încercat să răsfoiesc

diferitele reviste care erau răsfirate pe masă, dar mintea mea era prea agitată pentru se putea concentra asupra lor. În cele din urmă, o asistentă mi-a strigat numele, după care m-a condus prin mai multe saloane în care am putut vedea tot felul de echipamente medicale de ultimă generaţie. Asistenta m-a rugat să mă schimb, explicându-mi între timp cu mândrie la ce foloseau echipamentele din camera în care ne aflam. „Sunt de ultimă generaţie. Cu ajutorul lor, medicul poate vedea realmente în interiorul organelor tale. Dacă doreşti, el poate întoarce monitorul către tine, astfel încât să poţi privi şi tu ce face. O să vezi că doctoriţa la care te-ai programat este foarte pricepută. Ea îţi va explica în detaliu tot ce vei vedea pe monitor. Această maşinărie este cea mai nouă pe care am primit-o. Mamele însărcinate o adoră pur şi simplu, întrucât le permite să îşi vadă copiii într-un fel de fotografii pe care le face în numai câteva secunde, la fel ca un aparat Polaroid. Foarte multe mame iau acasă aceste fotografii, pentru a le arăta soţilor şi prietenilor copilul lor în faza intrauterină. Dacă doreşti, roag-o pe doctoriţă să îţi dea această fotografie. O va face cu siguranţă. Totul mi se părea foarte tehnic, dar amabilitatea prietenoasă a asistentei mi-a încălzit inima. Când aceasta a plecat, inima a început din nou să îmi bată cu putere. Mă simţeam singură în acel salon încărcat cu echipamente medicale sofisticate, dar reci, aşteptând venirea doctoriţei.

Cinci minute mai târziu, aceasta a intrat pe uşă, fără să poarte halatul alb specific medicilor. Am simpatizat-o, instantaneu. Am sporovăit o vreme împreună, discutând despre cuplul minunat pe care îl alcătuiesc împreună Skip şi soţia sa, Jill, după care am ajuns în sfârşit la scopul vizitei mele. Luasem deja hotărârea să nu îi spun întreaga poveste. Doream să am parte de o opinie sinceră şi obiectivă, bazată pe rezultate strict tehnice, şi nu pe diagnosticul pus de fosta mea doctoriţă. De aceea, am început prin a-i spune: „Am 39 de ani, iar medicul meu ginecolog s-a gândit că ar fi o idee bună să îmi fac o examinare completă cu ultrasunete, pentru a vedea dacă nu mi-a apărut vreo tumoare, dat fiind că la vârsta mea foarte multe femei se confruntă cu aşa ceva…”. M-a întrerupt imediat şi m-a întrebat: „La nivelul uterului, al ovarelor, sau unde?” „Nu mi-a spus exact”, am încercat eu să rămân cât mai vagă. „În acest caz, ce-ar fi să facem o examinare completă? În acest fel, vom obţine o imagine de ansamblu perfectă. Avem un echipament medical pe care l-am achiziţionat recent şi care permite obţinerea unor date corecte şi uşor de interpretat. S-ar putea să nu fie foarte confortabil, întrucât voi fi nevoită să îţi introduc în corp o sondă, dar promit să fiu delicată. În acest fel, vom obţine o imagine completă, din toate unghiurile”. I-am răspuns că exact asta îmi doresc: o imagine cât mai precisă asupra corpului meu, şi că simt dispusă să cooperez în orice fel va considera

acesta este ovarul tău stâng… Totul pare în regulă aici. A încercat să mă facă să râd de aspectele mai puţin confortabile. Mi-a explicat apoi că pentru a obţine o imagine mai detaliată. Sunt impecabile”. deturnându-mi tot timpul atenţia de la corpul meu şi direcţionând-o către monitor. a exclamat: „Nu numai că eşti sănătoasă. mi-a spus pe un ton uimit: „Cred că e prima dată în viaţa mea când nu descopăr nimic nelalocul lui într-un organism examinat. timp în care a continuat să mă examineze din toate unghiurile posibile. Doctoriţa era foarte vorbăreaţă şi a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a mă face să mă simt bine. Examinarea a decurs exact aşa cum mi-a promis anterior asistenta. astfel încât să pot vedea la rândul meu organele pe care mi le descrie. Ea a întors monitorul către mine.necesar. Când a terminat. După care a luat fotografiile făcute şi a scos un manual de medicină. sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. pentru a-mi dovedi că are dreptate. După primele cinci minute. în condiţiile în care discutam despre un subiect atât de clinic. . Am continuat astfel vreme de circa 20 de minute. dar eşti perfect sănătoasă! Organele tale parcă ar fi desprinse dintr-un manual de medicină. Vom face imediat o analiză mai detaliată a uterului şi a ovarelor tale. va trebui să folosească noul echipament de care mi-a vorbit. Haide să facem o fotografie. „Iată. dar până acum îţi pot spune că am început cu dreptul”. astfel încât să îl putem examina mai amănunţit mai târziu”.

eram topleşită de miracolul uimitor ascuns în trupul uman. realizat prin mijloace tehnice de ultimă generaţie). Când am ieşit din ascensor şi din clădirea spitalului. după care am sărit ultimele trei trepte ca o ştrengărită. de acea cunoaştere interioară uluitoare care determină secreţia exactă a cantităţii strict necesare de hormoni de care are nevoie organismul. nu a fost decât un diagnostic care a durat o jumătate de oră. de înţelepciunea infinită care ne face inimile să bată şi părul să crească. am verificat cu grijă dacă mă vede cineva. sunt perfecte din toate punctele de vedere – ca mărime. acesta este un uter perfect… Acum priveşte fotografiile tale. sunt absolut impecabile… Este remarcabil pentru vârsta ta… Am să-ţi scriu o fişă medicală fără niciun simptom. eram plenar conştientă de darul nepreţuit al vieţii şi mă simţeam profund recunoscătoare pentru el. frumuseţea oraşului Los Angeles m-a izbit din nou. am rămas şocată cât de scump costa aceasta (la urma urmelor. ca să ies din biroul acela! În timp ce coboram treptele ca să ajung la ascensor. ca proporţie. iar ea îl va suna pe medicul tău şi i le va trimite oricând doreşte”. La fel ca şi prima dată. Când m-am întors în salonul de recepţie pentru a scrie cecul pentru analiza medicală. Organele tale arată exact aşa cum ar trebui să arate.„Vezi. ce-i drept. ce mai. ca poziţie. la . De-abia aşteptam să termin odată. Aş fi fericită să îi transmit diagnosticul şi fotografiile medicului tău. Este suficient în această direcţie să îi comunici asistentei mele detaliile. Mai mult.

mi s-a permis privilegiul uimitor de a participa în mod conştient la acest proces. unde mi s-a spus că sunt atât de sănătoasă încât aş putea servi . Ce mai. mă simţeam cea mai norocoasă persoană din lume! 11 În drum spre casă. Brandon. eşti bine?” Don ştia perfect că nu îmi stă în fire să îl sun în timpul şedinţelor. reprezintă o graţie nesfârşită de care avem parte cu toţii. întrebând dacă cineva îl poate chema pe soţul meu din sala de seminar. m-am repezit imediat la telefon. În cazul meu. fără să mă mai gândesc cât este ora în Hawaii. un mister care nu poate decât să ne copleşească şi să ne umple de veneraţie. ca să îl pot suna pe Don. „Da. continuând să lucreze în organismul nostru. acesta se afla în salonul recepţiei. De-abia aşteptam să ajung acasă. Tocmai m-am întors de la spital. nu departe de telefon! „Bună. şi am sunat imediat la recepţie. procesul de vindecare s-a petrecut exact aşa cum m-a avertizat cunoaşterea mea interioară – acea parte din mine responsabilă pentru crearea tumorii şi care a dizolvat-o la momentul potrivit.momentul potrivit. Când am intrat pe uşă. În plus. Culmea. am continuat să mă simt ca un mânz care sare pe o pajişte. care tocmai îşi termina seminarul de Masterat în Hawaii. învăţând lecţia pe care trebuia să mi-o predea tumoarea. Această putere uimitoare care rămâne trează în timp ce noi dormim în timpul nopţii.

dar şi că aceasta s-a vindecat în numai şase săptămâni. Masteratul este un program incredibil. sincer. În cele din urmă. spunându-mi: „Incredibil! Brandon. Nu am crezut nicio clipă că ar fi o problemă reală pentru ea. eşti uimitoare!” În acea noapte. Am profitat de moment ca să îi spun întreaga poveste. îndeosebi în acele momente în care am început să mă îndoiesc de mine însămi. am reuşit să îmi văd colegii instructori. aceştia mi-au fost cu adevărat alături. S-a petrecut exact lucrul la care m-am aşteptat”.terat. m-am bucurat că am luat decizia de a Ie spune adevărul numai acelor oameni despre care ştiam că vor avea certitudinea că mă voi vindeca. care au aflat nu numai că am avut o tumoare. Abia şase luni mai târziu.drept model pentru un manual de medicină! Tumoarea a dispărut complet”. în care vorbitori adunaţi din toate colţurile lumii (toţi fiind lideri în domeniile lor profesionale şi titulari autentici ai titlului de maşter) iau cuvântul şi îşi . Într-adevăr. vestea s-a răspândit ca fulgerul printre toţi participanţii la seminar. Când Tony a auzit vestea. la următorul program de mas. ascultându-i plini de entuziasm pe ceilalţi participanţi. În final. i-a spus lui Don pe un ton aparent neutru: „Ştiam eu că o să se descurce. care s-au grăbit să mă felicite şi să mă bată pe spate. ne-am concentrat cu toţii asupra seminarului. Pauză… Don avea nevoie de ceva timp ca să digere ceea ce tocmai i-am spus. când el m-a întrerupt.

dr. el a adoptat o viziune mult mai radicală decât a colegilor săi. În loc să studieze eşecurile şi simptomele care conduc la moartea pacienţilor. Deepak Chopra. Nu mi-am imaginat niciodată că nenumăratele cazuri de oameni care au reuşit să se vindece singuri în pofida faptului că niciun medic nu le mai dădea speranţe aveau să devină un model care să mă inspire atât de mult. pe care o explica dintr-o perspectivă strict ştiinţifică. Mai aveam o jumătate de oră până când dr. el a preferat să se focalizeze exclusiv asupra succesului. . Chopra este cel mai cunoscut conferenţiar pe tema vindecării la nivel celular în lumea modernă a vindecării minţii şi corpului. fără să am la acea vreme nicio idee despre influenţa pe care o va avea mai târziu opera lui asupra propriei mele călătorii vindecătoare. ca să numesc doar câţiva dintre ei. Printre vorbitori s-au numărat de pildă generalul Norman Schwazkopf. Personal. Discursurile lui mă inspirau întotdeauna în mod deosebit. dr. Endocrinolog de mare reputaţie.împărtăşesc cunoaşterea şi expertiza celorlalţi 1000 de participanţi. consacrându-şi întreaga viaţă studierii supravieţuitorilor care au reuşit să se vindece singuri de diferite boli grave. Chopra era programat să ia cuvântul. John Gray şi Sir John Templeton. cu atât mai mult cu cât obişnuia să vorbească extrem de elocvent despre vindecarea la nivel celular. am studiat alături de Deepak cu ani de zile înainte de a începe să participăm amândoi la Masterat. Cu siguranţă. dr. De-abia aşteptam să-l ascult.

m-a văzut Tony. sau de alte boli cu mult mai grave decât cea pe care am avut-o eu. Mă şi vedeam în faţa unei săli pline de oameni şi . lucrând cu ei de-a lungul anilor. aşa că de-abia aşteptam să urce pe scenă şi să ia cuvântul. vor afla cu toţii cum se vor putea vindeca. ce-ar fi să urci pe scenă înaintea lui Deepak? Ai zece minute la dispoziţie… în care le poţi spune tuturor ce s-a întâmplat şi cum ai reuşit să te vindeci. aveam şi eu toate şansele să fac acelaşi lucru. am citit despre oameni care au reuşit să se vindece într-un timp record de cancer la creier. Brandon. simţeam o recunoştinţă particulară faţă de acest om şi faţă de opera lui.De-a lungul anilor. m-am înecat. dacă va fi vreodată cazul”. care mi-a spus: „Hei. Cunoscând toate aceste cazuri. Tu eşti un exemplu viu al lucrurilor despre care urmează să discute Deepak. nu am avut nicio clipă vreo îndoială cât de mică a faptului că maş putea vindeca eu însămi. la care s-au adăugat şi pacienţii pe care i-am ajutat eu însămi să se vindece. Chiar atunci. Revenind la seminarul nostru. aşa că i-ai putea inspira perfect pe restul participanţilor. Există de pildă un caz uimitor al unei femei care avea un cancer atât de generalizat încât medicii i-au prescris moartea în următoarele trei ore şi care s-a trezit a doua zi dimineaţa fără nicio urmă de cancer în organism. Datorită acestor exemple mobilizatoare. la oase. În acest fel. m-am gândit imediat că dacă alţii au reuşit să se vindece. Auzind ultima lui observaţie. a încheiat el cu un zâmbet binevoitor pe faţă.

spunându-le: „Faceţi A, apoi B, C şi D, după care vă veţi vindeca”. De aceea, i-am răspuns pe un ton blând, dar ferm, încercând să nu îi reduc foarte mult entuziasmul: „Ştii, Tone, nu mă simt pregătită să fac acest lucru. Cred că le-aş face mai degrabă un deserviciu. Nu le poţi spune oamenilor:, Faceţi A, B, C şi D, şi vă veţi vindeca’. Lucrurile nu se petrec în acest fel. De fapt, nici măcar nu m-am vindecat eu singură. Întregul proces de vindecare a fost executat de inteligenţa infinită din interiorul meu. Eu am beneficiat doar de binecuvântarea incredibilă care mi-a permis să particip în mod conştient la această experienţă. De aceea, nu mi s-ar părea corect să urc pe scenă şi să Ie vorbesc oamenilor despre experienţa mea”. De-abia mi-am terminat fraza, că ni s-au alăturat alţi participanţi la seminar, care au început să comenteze cu entuziasm despre discursul ultimului vorbitor. M-am folosit de acest pretext pentru a părăsi grupul înainte de a-i da lui Tony şansa de a reveni la subiectul de dinainte. Energia lui era de obicei atât de mare încât nu de puţine ori m-a convins să fac lucruri pe care de fapt nu doream să le fac, iar subiectul despre care îmi ceruse mai devreme să vorbesc mi se părea cu deosebire sacru. Mă simţeam extrem de smerită şi de privilegiată de călătoria vindecătoare pe care tocmai o încheiasem. Eram foarte recunoscătoare pentru ghidarea perfectă care mi-a fost oferită şi nu doream să pretind în faţa altor oameni că sunt o expertă în domeniu şi că deţin toate răspunsurile pentru astfel de cazuri. Dar cel mai important lucru,

nu doream ca oamenii să creadă că vindecarea mea s-a produs datorită principiului „mintea prevalează în faţa corpului”, întrucât eram pe deplin conştientă că nu mintea mea m-a vindecat. A fost o călătorie a descoperirii de sine, a abandonării, a detaşării şi a vindecării cu care mintea mea practic nu a avut nimic de-a face! De altfel, dacă mintea mea ar fi deţinut aceste răspunsuri, ea mi le-ar fi oferit cu mult timp înainte. Din păcate, nu le-a deţinut, aşa că am fost nevoită să caut în locuri mult mai profunde ale conştiinţei mele pentru a afla ceea ce trebuia să ştiu. Cum ai putea explica unui grup format din 1200 de participanţi plini de entuziasm aceste lucruri? Cum să le explici oamenilor că în interiorul nostru există o putere şi o înţelepciune interioară care ne face inimile să bată, celulele să se multiplice şi respiraţia să continue inclusiv în timpul somnului, sugerându-le apoi că este posibil să intrăm în contact cu ea şi că putem avea încredere că ea ne va ghida către descoperirea amintirilor emoţionale înmagazinate în celulele noastre? Cum să le explici apoi ce trebuie să faci după ce ţi-au fost revelate aceste amintiri? Cum să îţi prelucrezi în totalitate sentimentele nerezolvate, eliberându-te în final de ele? Cum le-aş fi putut explica faptul că am fost călăuzită în mod spontan de-a lungul întregului proces şi că atunci când m-am eliberat de blocajul meu emoţional, iertându-i pe toţi cei implicaţi, în organismul meu a început să se petreacă ceva inexplicabil? Că acesta a început să se regenereze singur, producând spontan şi

automat celule sănătoase, fără ca eu să fac ceva în această direcţie? Cum le-aş fi putut explica oamenilor că o tumoare de mărimea unei mingi de baschet poate dispărea de la sine în numai şase săptămâni după simpla rezolvare a problemei emoţionale care stătea la baza ei, fiind înmagazinată în interiorul celulelor sale? Aşadar, am plecat, având grijă să mă ascund privirilor lui Tony, astfel încât acesta să nu mă descopere întâmplător înainte ca Chopra să urce pe scenă. Totuşi, nu pot spune că apelul său nu m-a pus pe gânduri. O parte din mine îmi spunea: „Brandon, această tumoare a fost un dar – nu doar pentru tine, ci şi pentru alţi oameni care ar putea beneficia în urma descoperirilor tale”. O altă parte din mine îi răspundea însă primeia: „Da, dar fiecare om trebuie să îşi parcurgă singur propria călătorie vindecătoare. Nimeni nu poate face acest lucru în locul lui, întrucât este o călătorie personală a descoperirii de sine, unică şi specifică numai lui. Cine sunt eu ca să urc pe scenă şi să le spun oamenilor ce trebuie să facă? Ar fi un gest de aroganţă pură”. Şi astfel, în mintea mea s-a declanşat un conflict care m-a făcut să oscilez între cele două extreme, în timp ce aşteptam ca Chopra să urce pe scenă. Abia când l-am văzut pe acesta în faţa microfonului, mam simţit în siguranţă şi m-am întors în sala de seminar, unde m-am pregătit să îi ascult discursul referitor la vindecarea la nivel celular.

De altfel, l-am auzit de atâtea ori înainte, şi de fiecare dată mi s-a părut la fel de inspirat. De această dată l-am ascultat însă cu alte urechi. Dintrodată, nu mi s-a mai părut o simplă teorie frumoasă, un model posibil, ci o afirmaţie de facto, care îmi era conformată de propria experienţă. Chopra stătea pe scenă şi prezenta dintr-o perspectivă ştiinţifică exact felul în care a dispărut tumoarea mea, afirmând că amintirile stocate în celulele degenerative pot fi scoase la iveală şi neutralizate, proces care generează producerea unor celule noi, sănătoase, care le înlocuiesc pe primele. După o viaţă întreagă de studii referitoare la „supravieţuitorii” care şi-au învins singuri bolile „fatale”, a spus Chopra, el a descoperit că aceştia aveau două lucruri în comun: capacitatea de a intra în contact cu tăcerea fiinţei, adică cu inteligenţa infinită dinlăuntrul lor sau cu înţelepciunea care transcende mintea, şi capacitatea de a se elibera de amintirile stocate la nivelul celulelor lor. Pentru a ilustra ce doreşte să spună, Chopra a prezentat povestea unei femei căreia i s-a făcut un transplant de inimă şi de plămâni şi care a „moştenit” amintirile celulare ale bărbatului care i-a donat organele. Când s-a trezit în urma operaţiei, ea a descoperit că are o poftă nebună de „Menuggets de pui” şi cartofi prăjiţi, deşi aceste produse alimentare nu i-au plăcut niciodată! Investigaţiile ulterioare au relevat faptul că donatorul organelor sale (mort într-un accident de motocicletă) fusese un mare amator de produse de tip Medonalds, dar îndeosebi de Menuggets şi de cartofi prăjiţi.

Mai târziu, femeii i-au venit în minte foarte multe amintiri legate de familia şi de iubitele din trecut ale bărbatului respectiv, stocate în celulele inimii şi plămânilor săi. Ea s-a întâlnit cu membrii familiei sale şi le-a împărtăşit aceste amintiri, care i-au fost confirmate în toate detaliile. Femeia experimenta literalmente vechile amintiri ale donatorului ei, care continuau să trăiască în celulele noii sale inimi. Chopra a explicat foarte elegant că aceste „amintiri- fantomă” se transmit de la o generaţie la alta de celule, după care a afirmat că celulele din diferitele organe ale corpului se regenerează în ritmuri diferite. De pildă, celulele ficatului au nevoie de şase săptămâni pentru a se regenera, în timp ce cele ale pielii au nevoie de numai trei-patru săptămâni. Când a insistat asupra faptului că noi ne „schimbăm” pielea la fiecare trei sau patru săptămâni, mi-am adus aminte de ultima mea excursie în Hawaii, în care m-am bronzat admirabil, bronz care a dispărut însă în numai trei săptămâni. Chopra avea dreptate: mi-am „schimbat” pielea în trei săptămâni! Deepak a continuat afirmând că noi ne schimbăm căptuşeala stomacului în numai patru zile, şi încă şi mai uimitor, că celulele ochilor noştri se schimbă în întregime în numai două zile. Astfel de statistici pur ştiinţifice mi s-au părut întotdeauna greu de înţeles. Dacă eşti la fel ca mine, probabil că te întrebi cum este posibil ca noi să ne schimbăm în totalitate globii oculari în numai două zile! Mi-am amintit apoi de operaţia recentă la ochi pe care a făcut-o mama. Ea s-a internat în spital într-o

zi de luni şi a efectuat operaţia chirurgicală în aceeaşi zi. I s-a deschis partea frontală a ochiului şi i s-a inserat o nouă lentilă, după care partea frontală i-a fost cusută la loc. În aceeaşi săptămână, în ziua de vineri, ea s-a dus din nou la doctor, care i-a dat jos pansamentul de pe ochi. Ochiul ei s-a vindecat complet şi mama a putut vedea perfect peste numai două zile. Într-adevăr, ea şi-a schimbat complet ochii în numai două zile! Mi-am dat astfel seama că ceea ce spunea Chopra nu era doar o teorie ştiinţifică, ci o realitate demonstrabilă oricând. Nu încetez să mă minunez însă nici astăzi cât de uimitoare este inteligenţa infinită care acţionează în interiorul corpului nostru şi cât de rapid îşi poate regenera acesta celulele. Dr. Chopra şi-a continuat discursul punându-şi următoarea întrebare: „Dacă ne putem schimba celulele ficatului la fiecare şase săptămâni, cum se explică faptul că dacă ne îmbolnăvim de cancer la ficat în ianuarie, noi continuăm să suferim de această boală şi în iunie? Teoretic vorbind, ficatul ar fi trebuit să se regenereze singur în acest interval de timp. Celulele sale ar trebui să fie complet schimbate”. Întreaga audienţă părea şocată de această întrebare. Chopra a continuat explicând faptul că în interiorul celulelor noastre sunt stocate vechile noastre amintiri, pe care el le numea „amintirifantomă”. Acestea reprezintă principala cauză a bolilor noastre degenerative. Înainte ca o celulă bolnavă să moară, ea îşi transmite memoria noii

În cele din urmă. Când discursul lui Deepak s-a încheiat. m-am simţit ruşinată.celule care se naşte. făcând parte integrantă din mecanica cuantică a procesului prin care corpul reuşeşte să se vindece singur. dar şi de-a lungul anilor în care am lucrat cu diferiţi oameni. tu trebuie să intri în contact cu acea parte din tine care a creat programarea respectivă. pătrunzând în interiorul „supei cuantice”. Chopra a sugerat că oamenii care ştiu să intre în contact cu înţelepciunea lor corporală. Chopra a confirmat astfel în teorie ceea ce eu am observat prin experienţa mea directă. El a mai spus că a observat că aceşti oameni realizează acest proces fiecare în felul lui. gândindu-mă că omul a văzut prea multe ca să mai fie interesat de un caz ca al meu. Dr. moment în care vindecarea devine posibilă. unii spontan. respectiv cu inteligenţa infinită sau cu înţelepciunea corporală. m-am gândit să mă duc şi să îi spun: „Ştii. afirmând că această „programare” poate fi întreruptă. Am trecut recent printr-un proces similar”. EI a comparat corpul uman cu un computer. simt de regulă supravieţuitorii bolilor grave. eliberându-te de ele. şi a sugerat că această posibilitate există în fiecare dintre noi. Pentru a întrerupe însă programarea şi pentru a scoate la iveală amintirile celulare. şi eu sunt la fel ca sutele de cazuri pe care le-ai studiat. iar tiparul bolii continuă în acest fel. . iar alţii printr-o alegere conştientă.

Cunoşteam programarea neuro-lingvistică.Ce nu-mi puteam explica însă era de ce. La urma urmelor. de kineziologie. în urma tuturor acestor ani de studii. am continuat să fiu obsedată de provocarea pe care mi-a lansat-o Tony. ci poate fi dovedită şi documentată. în ultimii zece ani am ţinut destule şedinţe particulare în care i-am ajutat pe oameni să se elibereze de diferite probleme emoţionale nerezolvate. Când m-am întors de la Masterat. fiind eu însămi participantă la Masterat şi lider de seminar. de nutriţie. beneficiul pe care l-a adus umanităţii prin studiile sale atât de extinse este incomensurabil. ajutându-i astfel să se vindece singuri. nu puteam scăpa deloc de această obsesie. Dintr-un motiv sau altul. nu a venit cu un program pas cu pas pe care să-l prezinte oamenilor. Oricum. iar în urma numeroşilor ani în . chiar dacă nu le puteam oferi o cale bătătorită. La urma urmelor. este un doctor în medicină şi bănuiesc că menirea lui este în principal să observe. să stabilească corelaţii şi să noteze rezultatele obţinute. Mă simţeam incredibil de egoistă pentru faptul că le refuzam celorlalţi oameni accesul la experienţa mea. de iridologie. prezentându-le astfel oamenilor dovezi copleşitoare ale faptului că vindecarea la nivel celular nu este o simplă teorie. Îmi dădeam seama că le puteam oferi cel puţin nişte „indicaţii” referitoare la direcţia în care trebuiau să o apuce pentru a se putea vindeca singuri. tehnici de condiţionare neuroasociativă. de hipnoză medicală şi numeroase alte forme de terapii alternative.

astfel încât să o experimenteze direct? Fără să vreau.care m-am ocupat cu toată atenţia de pacienţii mei. am început să mă întreb când am trăit eu prima experienţă spontană a acestei conştiinţe situate în afara timpului şi dacă orice om ar putea să experimenteze măcar un crâmpei din ea într-un moment sau altul al vieţii sale. Mintea mea s-a scufundat atunci complet în acel univers particular. supa cuantică’? Nu este suficient să vorbeşti despre această inteligenţă infinită. vidul interior’ sau. Personal. Acest fapt m-a făcut să cred că o astfel de experienţă nu poate fi predată altora şi că nimeni nu o poate trăi decât dacă este călăuzit de propriul său suflet! Cum le-aş fi putut explica eu acest mister celorlalţi oameni. am trăit o experienţă directă. Ce anume mă reţinea în acest caz? De ce ţineam numai pentru mine experienţa mea. Instantaneu. şi mai important încă. am dobândit o înţelepciune intuitivă care mi-a fost de multe ori de un real folos în şedinţele mele cu ei. . alcătuit din iarbă. în condiţiile în care mi-am consacrat întreaga viaţă serviciului? Am făcut atunci o introspecţie pentru a afla ce anume mă deranjează de fapt şi mi-am pus următoarea întrebare: „Cum le-aş putea explica oamenilor cum să intre în contact cu ceea ce Chopra numeşte. cum i-aş fi putut ajuta să se conecteze cu partea cea mai profundă a fiinţei lor. prin minte mi-a trecut o amintire de la o vârstă foarte fragedă. ea trebuie experimentată direct”. Aveam şase sau şapte ani şi îmi aminteam că stăteam întinsă pe iarbă în faţa casei mele.

Am înţeles cu această ocazie că sufletul se revelează adeseori oamenilor. s-a liniştit complet. perfect concentrată. Maşinile făceau cozi de kilometri în jurul stadionului. Iarba părea să strălucească într-o lumină de o frumuseţe uluitoare. Din pământ ieşea un miros cald şi umed. Mi-am adus apoi aminte de alte momente din viaţa mea în care am retrăit acest ocean vast de tăcere interioară. iar fumul provenit de la ţevile de eşapament era înecăcios. M-am trezit scufundată într-un ocean de pace interioară. iar în acel moment de linişte desăvârşită mi s-a părut că timpul s-a oprit în loc. Totul scânteia şi pulsa de viaţă. trebuie să fi trecut cel puţin o oră de când m-am scufundat în acea „stare de vid interior”. aşa că mi-a trecut prin minte: „E o nebunie! De ce fac asta? Toată această agitaţie . Mi s-a părut că experienţa nu a durat decât un moment. Eram în New York City. Am examinat fiecare fir de iarbă. mi-am adus aminte de un moment în care m-am dus la un meci de baseball. încercând să-şi găsească locuri de parcare. De pildă. de multe ori în momentele cele mai neaşteptate. când am auzit vocea mamei chemândumă la masă.din pământ şi din insecte. observându-i segmentele striate. Iarba era ea însăşi foarte parfumată şi am simţit cum mă scufund din ce în ce mai adânc în micul meu regat. Din câte mi-am dat seama mai târziu. ba chiar şi celulele. pe stadionul Yankee. Mintea mea. Sufletul meu s-a revelat atunci în tăcere eului meu inocent de copil. Era o zi de vară fierbinte în Bronx.

printre scaunele pe care erau vărsate floricele de porumb şi sub care erau lipite gume de mestecat. mulţimea a făcut linişte şi ne-am ridicat cu toţii ca să cântăm Imnul Naţional. ceva ce nu pot explica”. dar bărbatul de lângă mine făcea spume la gură… Când jocul a început. nu de-asta am venit pe stadion. suportând acest spectacol degradant într-o zi atât de fierbinte. Într-adevăr. situat cu două rânduri mai jos. ca un fel de magie. s-a enervat şi a început să strige la primul. Un alt tip. Un tip de la capătul rândului pe care stăteam şi-a ieşit rapid din această stare de spirit solemnă. aruncând cu floricele de porumb. Mi-am amintit apoi că am urcat la tribună. pentru a-l convinge să tacă din gură. Puştiului i se părea amuzant. printre cutiile vechi de bere aruncate pe jos. Aruncătorul a aruncat mingea. Un puşti de la etajul superior a vărsat nişte bere chiar pe tipul de lângă mine. m-am gândit apoi. Era beat şi a început să strige obscenităţi la echipa adversă. Există ceva special care se întâmplă la fiecare meci de baseball. Totul părea să se deruleze cu încetinitorul.numai ca să văd un om cu o şapcă pe cap care loveşte într-o minge!?” „Nu. cunoaşterea interioară mi-a reamintit că la astfel de evenimente se petrece ceva special. În timp ce mingea se apropia de prinzător. mulţimea a tăcut ca prin . Din nou. Şi astfel a început show-ul… Iar meciul nici măcar nu începuse! M-am întrebat din nou ce caut aici. momentul special a venit. printre miile de copii care alergau încolo şi încoace. şi că trebuia să rămân.

Şi atunci – POC! Bâta a lovit mingea. gata să lovească mingea. Întreaga mulţime a devenit o singură inimă şi o singură respiraţie. Întreaga mulţime a explodat într-un extaz generalizat. era magie curată! Era un simplu moment dintr-un joc sportiv oarecare. Când a lovit-o. De pretutindeni se auzeau strigăte de bucurie. Pentru o clipă. mingea se apropie… totul pare că încremeneşte… minţile oamenilor se opresc complet. iar adevărul ni s-a revelat la unison. încetinind la maxim mişcarea. Aşadar. Şi totuşi. Ce anume făcea atunci ca acest moment să fie atât de special? Am revăzut întreaga scenă de mai multe ori în mintea mea. şi în acel vid al tăcerii absolute sufletul iese la iveală.farmec. Nu-i de mirare că oamenii iubesc atât de mult evenimentele sportive. Nu există om care să nu fi fost măcar o dată la un meci de cricket sau de fotbal şi care să nu fi trăit experienţa în care timpul se opreşte în loc şi în care mulţimea îşi ţine la . câtă magie conţinea… Era această magie provocată de acea lovitură a mingii cu bâta? Nu cred. întregul stadion a respirat la unison. În acea clipă minusculă de dinainte s-a produs o mare revelaţie. ne-am scufundat cu toţii în acelaşi „vid”. Prinzătorul era perfect concentrat. ca un ocean imens care se revelează pe sine… ca o prezenţă nesfârşită… ca o măreţie ce nu poate fi explicată… după care poc! Mingea este lovită. râsete şi ţipete… într-adevăr. Toate minţile şi toate privirile erau concentrate asupra mingii… şi timpul a părut să se oprească în loc.

eu cred că – fără să ştie – acesta este momentul magic pe care îl aşteaptă în secret toţi participanţii la astfel de evenimente sportive. fiecare membru al publicului şi-a recunoscut instantaneu propriul sine. Măreţia interioară a fiecăruia dintre cei de faţă a ieşit la suprafaţă. La acea vreme Nureyev era deja o legendă vie şi se afla la apogeul carierei sale. Din nou. întregul public şi-a ţinut respiraţia la unison. Personal. Ne-am văzut atunci cu toţii sinele reflectat în oglinda lui Nureyev. ca şi cum în piepturile noastre ar fi bătut o singură inimă. în esenţa pură a geniului. ca şi cum ar fi plutit. cu picioarele larg desfăcute. Deşi imposibil de . În timpul spectacolului. şi pentru o clipă ni s-a părut că va continua să se înalţe la nesfârşit. s-a produs din nou un moment în care timpul a părut să se oprească în loc. moment în care o energie inexplicabilă iese la suprafaţă.unison respiraţia. Era ca şi cum. făcând să ţi se ridice părul pe cap. Prin minte mi-a trecut apoi o altă experienţă. cea a primei mele nopţi din luna de miere petrecută împreună cu Don. sfidând legea gravitaţiei. Ei ştiu că momentul nu va dura decât o singură clipă. Ne-am cumpărat bilete pentru baletul Romeo şi Julieta. dar consideră că merită să suporte tot restul meciului de dragul acestui moment. Prin mulţime a trecut un freamăt de bucurie pură. în momentul în care Nureyev a intrat în contact cu geniul lui interior. spectacol care se juca la Metropolitan Opera House şi în care juca Rudolf Nureyev. S-a înălţat în aer. Era ca şi cum Nureyev ar fi pătruns în profunzimile ultime ale sufletului său.

Simţeam cu toţii că nu îi putem mulţumi îndeajuns acestui om minunat. Mă simţeam incredibil de recunoscătoare acestui om pentru contactul său cu sufletul lui. Îmi amintesc perfect acest lucru deoarece din acest motiv eu şi Don am pierdut rezervarea pe care o făcuserăm la restaurant! Mâinile îmi erau vinete. uitând în totalitate de egoul tău? Nu ai trăit niciodată această experienţă în mijlocul naturii? Nu ţi s-a întâmplat să te afli pe un vârf de munte. Întreaga mulţime şi-a recunoscut la unison Sinele. întreaga sală a explodat în aplauze. în care timpul a părut să se oprească în loc? Nu ai simţit că îţi ieşi complet din minte atunci când aluneci pe schiuri. L-am chemat la scenă deschisă timp de 43 de minute. Când Nureyev s-a întors pe scenă pentru a face plecăciunea de rigoare. într-o revărsare uriaşă de ovaţii şi de aplauze. fiind simţit de toţi cei prezenţi. Pe feţele multor spectatori.explicat. evenimentul a fost incontestabil. cu respiraţia tăiată în faţa unei frumuseţi atât de mari încât să uiţi complet de sine? Nu ai trăit niciodată experienţa unui apus de soare pe malul mării. devenind una cu muntele şi cu mişcarea care părea că ştie de la sine ce are de făcut în continuare? . dar nu mă puteam opri din aplaudat. Nu ţi s-a întâmplat niciodată ca la sfârşitul unui concert excepţional sau al unui spectacol de teatru să te identifici complet cu frumuseţea performanţei artistice. lacrimile curgeau şiroaie. dar mai ales pentru că mi-a permis să intru în contact cu propriul meu geniu şi să îmi amintesc de sinele meu.

dar cum putem intra în contact cu el atunci când dorim. această stare de pace. Mi-am dat astfel seama cu această ocazie că în viaţa mea au existat foarte multe momente în care m-am scufundat spontan în „Sursa” mea. ca şi cum aceştia ar fi prins o viaţă a lor. această iubire eternă? Cum pot fi ei ajutaţi să descopere singuri că aceasta a fost dintotdeauna şi va rămâne de-a pururi realitatea sinelui lor. şi cum i-aş putea ajuta eu pe oameni să susţină această experienţă o perioadă suficient de lungă de timp pentru a-şi putea declanşa procesul de vindecare? Cum pot fi oamenii ajutaţi să experimenteze direct această nemărginire.Personal. provocarea rămânea: cum puteam să îi învăţ pe ceilalţi oameni să trăiască în mod conştient o astfel de experienţă? Sufletul îşi alege anumite momente în care îşi revelează dimensiunea nemărginită. această conştiinţă. în exteriorul lor? Că această putere. esenţa lor. nucleul central al fiinţei lor? Cum le-aş putea explica eu că acest sine „real” nu se revelează decât atunci când mintea gânditoare tace? Cum să-i ajuţi pe oameni să înţeleagă că nu trebuie să caute ajutor în altă parte. nu cred că există om care să nu fi trăit astfel de experienţe într-un moment sau altul al vieţii sale. Şi totuşi.recţionează paşii. această unitate în multiplicitate. identitatea lor reală. Poate că ai trăit această experienţă în timp ce dansai. fiind atât de captivat de ritm încât ai constatat că mintea nu îţi mai di. această prezenţă plină de iubire. tăcută şi atât de plenar conştientă de .

de uimire absolută. Acest lucru este absolut sigur”. că în cel mai bun caz. Fără nici cea mai mică îndoială.sine – reprezintă adevărata lor natură? Cum i-aş putea ajuta eu să îşi descopere această esenţă pe care numai ei şi-o pot descoperi şi pe care nu o pot experimenta decât personal? Eu ştiam foarte bine că această experienţă nu poate fi descrisă în cuvinte. dar că experienţa propriu-zisă nu poate fi trăită decât direct. Kennedy proclamând: „Nu te întreba ce poate face ţara pentru tine. prin revelarea acestei măreţii interioare. ci ce poţi face tu pentru ţară”. mintea sa s-a oprit de tot la un moment dat din viaţa sa. De pildă. Poate că l-ai auzit pe Winston Churchill afirmând cu atâta pasiune: „Ne vom lupta cu ei pe plaje…”. sau pe John F. dar un pas mare pentru umanitate”. într-o stare de deschidere care să îţi reveleze propria măreţie lăuntrică. ori pe Martin Luther King exclamând: „Eu am un vis…”. şi fără să sesizezi geniul interior al celor doi. era imposibil să îi priveşti pe Torvill şi Dean patinând pe Bolero de Ravel în drumul lor către aurul olimpic fără să trăieşti un moment de tăcere interioară. M-am gândit apoi: „Nu există om care să nu fi trăit revelaţia unui crâmpei din acest adevăr măcar o dată în viaţa sa. . să o indice. sau pe Neil Armstrong transmiţând de pe Lună: „Este un pas mic pentru om. cuvintele nu pot decât să facă trimitere la ea. În astfel de momente adevărul se revelează pe sine şi te ajută întotdeauna să îţi descoperi propriul adevăr interior.

Ştiam perfect acest lucru. el simte un „da” interior. miam propus să îmi continui propria călătorie spirituală. Doream să îi ajut să se vindece pe toate nivelele. am continuat să mă rog. Simţeam că nu îi voi mai putea sluji pe oameni pe nivelul cel mai profund până când nu voi descoperi cum să îi ajut să trăiască experienţa susţinută a sinelui lor real. singura care poate conduce la vindecare.Adeseori. cerând să fiu călăuzită astfel încât să găsesc o cale prin care să îi pot ajuta şi pe ceilalţi oameni să trăiască experienţa pe care am trăit-o eu. nu doar pe cel fizic. Este Adevărul care se recunoaşte pe sine. Ştiam foarte bine că bolile nu pot fi vindecate în totalitate şi cu uşurinţă decât atunci când problemele emoţionale sunt rezolvate pe acest nivel foarte profund – respectiv pe nivelul sufletului sau al conştiinţei de sine. întrucât aceasta nu poate fi atinsă sau testată. Călătoria mea a fost de natură spirituală. Necunoscând răspunsurile pe care le căutam. Cum poate fi recunoscut însă acest Adevăr atunci când doreşti? Mi-am propus să renunţ pentru o vreme la oferirea de consultanţă terapeutică. Numai pe acest nivel se poate naşte adevărata libertate emoţională şi fizică. dar nu le puteam explica oamenilor puterea inexplicabilă a sufletului lor. ci şi pe cel emoţional şi spiritual. Consecinţa ei a fost însă vindecarea mea la nivel celular. cerând să fiu ajutată să îi învăţ pe oameni . atunci când cineva intră în contact cu geniul său interior. cu adevărul lui lăuntric. De aceea. A fost o călătorie a eliberării.

Întâmpin-o cu bucurie. Accept-o în momentul prezent. De aceea.cum să aibă acces la Sursa lor. Scufundă-te în totalitate în emoţia ta şi fii conştient de ea. Pur şi simplu. un cursant din sală a pus următoarea întrebare: „Ce trebuie să fac dacă simt o emoţie foarte intensă? Cum îmi pot găsi pacea interioară în aceste condiţii?” Instructoarea i-a răspuns: „Nu te mişca. Nu alerga la frigider pentru a mânca ceva. dacă îmi era într-adevăr dat să îi ajut în continuare pe ceilalţi oameni. Sursa a continuat să rămână prezentă în viaţa mea. 12 Participam atunci la un curs ţinut de o instructoare spirituală. să i-o pasezi altcuiva. astfel încât să o acoperi prin senzaţiile tale fizice. atât de plenară încât de-atunci amintirea ei nu m-a mai părăsit nicio clipă. Am pornit din start de la premisa că voi primi acest răspuns. pe când mă aşteptam mai puţin. Dacă este o emoţie negativă. Dacă nu vei încerca să fugi sau să uiţi de ea. răspunsul mi-a fost revelat. dacă . Nu-ţi suna la telefon prietenii pentru a-i dispersa energia vorbind despre ea. Nu da drumul la televizor pentru a-ţi distra mintea şi a o face să uite de ea. ori încă şi mai rău. De atunci. Câteva luni mai târziu. Am trăit atunci o experienţă directă a Sursei. opreşte-te şi simte-o. nu fugi de ea. vei descoperi chiar în esenţa ei starea de pace interioară. În timpul unei şedinţe de întrebări şi răspunsuri. ca un fundal permanent al acesteia.

Întreb dacă aş descoperi într-adevăr starea de pace de care ne vorbeşte instructoarea chiar în centrul emoţiilor respective”. le-aş accepta pur şi simplu cu seninătate. autorii respectivi ne spun să facem ceva la nivel fiziologic. Accept-o”. în loc să-mi. M-am decis să încerc. pe care trebuia la un moment dat să încerc să o rezolv. întotdeauna am mers pe această cale: nu am putut niciodată să accept sau să resping ceea ce spunea altcineva până când nu treceam personal prin experienţa directă a celor afirmate de el. chiar dacă . Îmi amintesc că m-am gândit atunci: „Ce idee radicală”. Toate cărţile de autoperfecţionare ne învaţă să ne schimbăm gândurile negative.simţi o emoţie puternică. Fii prezent”. Instructoarea noastră ne spunea însă cu totul altceva: „Nu te mişca. La urma urmelor. ce aveam de pierdut? De fapt. Ştiam că am o problemă emoţională veche. înlocuindu-le cu gânduri pozitive. Toţi aceşti profesionişti ne învaţă să facem tot ce ne stă în puteri pentru a nu permite adevăratelor noastre emoţii să iasă la suprafaţa conştiinţei. Chiar şi medicii prescriu medicamente pentru domolirea emoţiilor foarte intense. NU TE MIŞCA. las-o să se manifeste şi conştientizeaz-o. lăsându-mă să le simt plenar? Mă. Dacă nu le putem schimba. astfel încât să evităm durerea. reformulez’ emoţiile. Ce idee revoluţionară! M-am întrebat atunci: „Şi dacă are dreptate? Ce s-ar întâmpla dacă. Simţeam tot timpul dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi oameni şi de a le sluji cu orice preţ.

acesta mi-a promis să mă ajute şi să nu-mi telefoneze. să nu vorbim despre ea şi să nu o evităm privind la televizor. nu ştiam să spun „nu”. Nu ştiam ce urma să se întâmple în continuare. De aceea. De aceea. I-am explicat lui Don că instructoarea ne-a recomandat să nu fugim de emoţie. întrucât nu doream să fiu distrasă de la concentrarea mea. Pur şi simplu. l-am rugat pe Don să nu mă sune în acest interval de timp. mai participasem şi altădată (şi eu şi el) la diferite retrageri spirituale în care se practica metoda tăcerii. pentru a ţine seminarii într-o altă localitate timp de cinci zile. i-am spus că în lipsa lui voi încerca un experiment: mi-am propus să mă retrag timp de cinci zile în izolare şi în loc să aplic alte tehnici pe care Ie cunoşteam. intenţionam să aplic metoda sugerată de instructoarea mea – să mă scufund în inima emoţiei pe care o simţeam şi să descopăr ce se ascunde acolo. consumând alimente sau apelând la alte mijloace. De altfel. Pe scurt. dar doream să încerc această tehnică. m-am gândit că aceasta era oportunitatea perfectă pentru a investiga mai îndeaproape cauza acestui tip de comportament. M-am gândit că această perioadă este ideală pentru a verifica teoria instructoarei mele. trebuie să ne scufundăm în ea şi să o privim în faţă.aveam apoi eu însămi probleme de sănătate. Don urma să plece din nou de acasă. . Înainte ca Don să plece. Dimpotrivă. aşa că acest lucru nu era ceva nou pentru Don.

îmi dădeam seama că o parte a . criticându-mă singură: „Eşti ridicolă. soţul meu mi-a spus: „îmi va fi dor de tine. Brandon. încercând să alung acel sentiment. Semnul părea să mă avertizeze că se va întâmpla ceva important! M-au trecut fiorii. Am încercat să alung din nou sentimentul. nicio şansă!” Mi-a urat noroc. Îmi vor lipsi cu siguranţă. Ştii. În timp ce o pregăteam. am simţit un nod în stomac. nimeni nu poate spune că ne plictisim pe aici”. nu a plecat decât pentru cinci zile… Revino-ţi!” Am încercat să mă adun şi m-am îndreptat către bucătărie ca să-mi fac o salată pentru prânz. În timp ce ieşea pe uşă. ca să-i fac semn cu mâna. lăsându-mă părăsită pe o insulă. îndreptându-mă către balcon. Brandon! În fond. Mi s-a părut mai degrabă un fel de adio trist. izolată şi incapabilă să mai iau legătura cu el. Când maşina lui s-a îndepărtat. „Nu. tu nu îţi încetezi niciodată creşterea interioară”. atât de romantice de obicei.La plecare. nu ştiu niciodată la cine mă voi întoarce!’ Practic. „Ce prostie! Mi-am spus în sinea mea. întotdeauna le spun cursanţilor de la seminarele mele: Când plec de acasă pentru un week-end. şi mi-am dat seama că în sinea lui îmi admira perseverenţa. ca şi cum ar fi plecat într-o călătorie lungă peste ocean. l-am sărutat în semn de rămas bun. ca de obicei. dar nu mi s-a părut una din despărţirile noastre obişnuite. I-am răspuns cu blândeţe: „Ce-i drept. În timp ce închideam uşa. Îmi plac atât de mult telefoanele tale nocturne. m-am întors în sufragerie. ca un fel de greaţă.

să dau câteva telefoane urgente prin care să-mi avertizez fiica şi prietenii că nu doresc să fiu deranjată în următoarele cinci zile. În timpul prânzului. dar ceva din . Don va lipsi în următoarele cinci zile. dar o altă parte considera că este mai bine. ca şi cum mi-aş fi tăiat orice posibilitate de comunicare cu lumea exterioară. Am continuat să tai salata şi legumele. având grijă ca toate rufele să fie spălate şi toate facturile plătite. Mesajul mi s-a părut mie însămi extrem de categoric. nu te vom putea suna înapoi decât luni. Am început aşadar să îmi fac ordine prin casă. De-abia aşteptăm să vorbim cu tine. iar eu mă izolez într-o perioadă de retragere. pentru a prelungi astfel perioada de timp de dinainte de marea confruntare cu sentimentele mele. Salata nu mi-a satisfăcut deloc papilele gustative.fiinţei mele încerca să mă ţină ocupată. m-am gândit că ar trebui să mă pregătesc în vederea „marelui experiment” făcându-mi curăţenie prin casă. făcându-mă să mă agit şi mai tare. după care am schimbat mesajul de pe robotul telefonului: „Bună! Ai sunat la Don şi Brandon. să am grijă ca nimic să nu-mi distragă atenţia în perioada care va urma. O parte a fiinţei mele ştia că aceasta nu este decât o tactică de evitare. distrăgându-mi astfel atenţia de la presimţirea sumbră pe care o aveam. Am vrut apoi să dau volumul telefonului la minim. De aceea. Te rugăm să laşi un mesaj după semnalul sonor”. simţind cum în regiunea stomacului mi se amplifică senzaţia de teamă. aşa.

ce trebuie să fac?” În timp ce stăteam şi reflectam. Mă simţeam de parcă mintea mea ar fi încercat să mă inducă în eroare. M-am gândit: „Chiar dacă nu le voi putea vorbi. uneori zi şi noapte. Corpul meu nu părea însă să dea crezare cuvintelor mele. Mi-am adus aminte cât de mult îmi plăceau aceste retrageri în trecut şi am încercat să mă conving singură că nici aceasta nu va diferi cu nimic de cele de dinainte. . m-am amuzat eu însămi de dramatismul lui. dar eu nu o credeam. Am coborât din nou în sufragerie şi m-am decis să încep. Acest lucru m-a făcut nu o dată să „mă ard”. De altfel. Eram dispusă să îi ajut pe cei care apelau la mine la orice oră din zi şi din noapte. M-am aşezat aşadar pe fotoliul meu mare. Sosise timpul să îmi privesc în faţă problema emoţională. tapiţat în culoarea piersicii. am devenit conştientă de faptul că o forţă interioară mă determina să le aduc servicii tuturor celor care intrau în viaţa mea.interiorul meu m-a împiedicat. moale. pentru a-i ajută pe ceilalţi. adică să mă epuizez în totalitate lucrând săptămâni la rând. acestea erau momentele în care mă simţeam cel mai bine – atunci când puteam să ajut pe cineva. vreau cel puţin să le aud vocile”. şi m-am gândit: „Şi acum. am devenit din ce în ce mai conştientă de sentimentul de teamă profundă care se acumula în interiorul meu. uitând complet de nevoile mele. În timpul seminarelor ţinute de Tony nu obişnuiam să dorm decât câteva ore pe noapte. Nemaiavând altceva de făcut. Auzindu-mi propriul gând.

Dar corpul meu simţea cu totul altceva: „Destul!!” – mia spus el. corpul meu mi-a transmis un semnal de alarmă de genul: „Trezeştete. Au existat chiar nopţi în care m-am limitat să fac un duş. contribuind din plin la schimbarea în bine a vieţilor participanţilor. să te odihneşti şi să te refaci. să îmi schimb hainele şi să mă întorc la muncă. devenind o nevoie obsesivă şi nesănătoasă pentru mine. care m-a ţinut la pat zile la rând. De data aceasta va trebui să aştepţi. Cum vrei să îi ajuţi pe ceilalţi dacă nu eşti în stare să te ajuţi mai întâi . dacă doreşti să te vindeci. Această nevoie de a-mi ajuta semenii nu era un lucru urât. Toţi terapeuţii pe care i-am consultat mi-au spus exact acelaşi lucru: „Brandon.dând tot ce era mai bun în mine. după ce mă bucurasem de 12 ani la rând de o sănătate perfectă. La sfârşitul seminarului m-am simţit plenar împlinită din punct de vedere emoţional şi spiritual. în timpul căruia mi-am asumat atât de multe sarcini încât nu am putut dormi mai mult de 2-3 ore pe noapte. tu ai reprimat epuizarea acumulată în celulele tale. Cu doi ani în urmă. Mi-am adus aminte de un incident care mi-a confirmat o dată în plus profunzimea acestei trăiri. sau…”. Incidentul s-a produs după un seminar de 14 zile ţinut de Tony. Am avut atunci convingerea că eforturile mele au fost pe deplin justificate. Mi se părea că întreaga mea identitate este asociată cu serviciul altruist. M-am îmbolnăvit atunci de o pneumonie severă. dar depăşise de mult toate limitele.

ca să mă ţină de mână. inocentă şi deschisă. Eram în totalitate pe cont propriu. am început să învăţ cum să am mai multă grijă de mine şi cum să îmi creez o viaţă mai echilibrată. Cu siguranţă. în timp ce stăteam în fotoliul meu de culoarea piersicii. Mă simţeam foarte singură.pe tine însăţi? Dacă nu te vei opri singură. Am făcut un legământ în tăcere. Procesul nu mi se părea deloc minor. şi mai ales ce anume se ascundea în esenţa lui. corpul tău o va face în locul tău!” Am ascultat sfaturile lor şi am ajuns la concluzia că nu îmi pot permite să nu ţin cont de ele. fără să ştiu de unde să încep. am înţeles că nu mă aflu acolo numai pentru a încerca să-mi rezolv o veche problemă emoţională. serviciul a devenit pentru mine o nevoie. ci trebuia să mă confrunt cu una dintre cele mai mari provocări ale vieţii mele: examinarea propriei mele identităţi. de-a lungul următorilor doi ani. mă simţeam ruşinată şi vinovată. Nu mi-a fost deloc uşor. Dimpotrivă! Am continuat să aştept aşadar. ca şi cum aş fi greşit cu ceva. promiţându-mi să nu mă las distrasă de nimic de la acest proiect. De aceea. încetul cu încetul. Nu aveam un maestru care să îmi indice calea şi care să mă ajute de-a lungul ei. Nu aveam de gând să îmi mai . căci de ’ fiecare dată când îmi luam o vacanţă numai pentru mine. De aceea. Soţul meu nu era de faţă. să nu dau şi să nu răspund la niciun telefon. o dependenţă şi o obsesie. Întreaga mea identitate era asociată cu imaginea nobilă şi altruistă pe care o aveam despre mine. Ceea ce trebuia să descopăr era impulsul care mă mâna de la spate.

Pe măsură ce mă lăsam copleşită de senzaţia de teamă. m-am decis să încep marele experiment cu o meditaţie. Mi-am propus să fac exact ceea ce m-a învăţat instructoarea mea: „Priveşte-ţi în faţă emoţia. ci să mă las în totalitate pătrunsă de ea. cel puţin timp de cinci zile. mi-am pus întrebarea: „Dacă nu fac niciun serviciu nimănui. De acea. Parcă toate moleculele camerei vibrau la unison cu această . voi rămâne absolut singură. Pe scurt. m-am decis să nu mă mişc şi să îmi întâmpin frica cu toată deschiderea. m-am decis să privesc în faţă această frică. După circa cinci minute am început să transpir. atunci cine sunt eu?” Am simţit o frică intensă că dacă nu voi mai avea pe nimeni căruia să îi fac un serviciu. din scaune şi din pereţi. căci meditaţia m-a făcut să îmi privesc şi mai direct teama în faţă. într-un fel de singurătate. Inima a început să-mi bată cu putere la gândul că nu voi mai răspunde la niciun telefon. Nu te mişca. am simţit cum mă scufund în interiorul meu. dacă cineva avea nevoie de mine?! Mi-am amintit instantaneu de toţi oamenii din viaţa mea care ar fi putut avea nevoie de mine. m-am aşezat mai bine în fotoliu. Pentru a-mi calma mintea. să nu o evit. Fără să vreau.tolerez această dependenţă. oricât de tare m-ar copleşi. Am rămas astfel strângând braţele fotoliului şi conştientizând întreaga energie a fricii. Nu mi-a fost însă deloc uşor. atât de adâncă încât parcă emana din întreaga cameră. Mâinile îmi transpirau abundent şi simţeam cum sudoarea mi se prelinge pe corp. Aşadar. Intâmpin-o cu bucurie”.

Nu am mai experimentat niciodată până atunci o singurătate atât de profundă. disperarea exista pretutindeni şi nu mă puteam ascunde de ea. ce rost mai are să trăiesc? De ce să mai îmi dau osteneala?” Mi-am dorit atunci să renunţ la toate şi să mor. Tocmai când mi se părea că această disperare mă va sufoca de tot. am început să mă scufund din această singurătate într-un alt strat al emoţiei. Dimpotrivă. Practic. M-am gândit că dacă o să intru în acea gaură neagră. Am trăit senzaţia că: „Dacă nu mai am pe cine să ajut. nu aveam unde să mă ascund de ea. Practic. nu mi-am imaginat nicio clipă cât de dureroasă poate fi această experienţă. nu m-am mişcat din loc! După o vreme. am simţit că mă scufund într-un strat încă şi mai profund al emoţiei. dublată de o asemenea neajutorare şi lipsă de speranţă. am să mor. Nu am trăit niciodată în viaţă o durere atât de copleşitoare. am conştientizat-o complet şi m-am lăsat purtată în însăşi inima ei. La fel ca în cazul de dinainte. Mi-am simţit corpul scăldat într-o transpiraţie rece şi inima cuprinsă de teroare. a unei găuri negre în care nu exista absolut nimic. Şi totuşi. Mi-am respectat însă legământul şi nu m-am mişcat din loc. De aceea. . am întâmpinat această singurătate cu braţele deschise. Am simţit astfel o disperare cum nu mi-aş fi imaginat vreodată că este posibil să simt. mă simţeam pe marginea unui abis fără fund.singurătate. încă şi mai profund.

orice ar fi spus instructoarea mea. încremenită pe marginea prăpastiei.Am încremenit. nu mai ştiam ce să fac! Şi astfel. fără să simt nici cel mai mic obstacol. în mintea mea a apărut întrebarea: „Ce s-ar întâmpla dacă nu aş mai putea părăsi niciodată acest loc. Şi totuşi. eram incapabilă să mă arunc în prăpastia fără fund. am continuat să nu mă mişc (conform legământului făcut). Teroarea pe care o simţeam era copleşitoare. Am rămas astfel. În tot acest timp. această teroare intensă m-a epuizat. Practic. Pur şi simplu nu eram dispusă să mă confrunt cu ceea ce se ascundea în acel vid de nepătruns. a trecut timpul. Nu doream să intru în acea hrubă care m-ar fi anihilat. convinsă că dincolo de ea nu se ascunde decât moartea – sau cel puţin moartea acelei Brandon pe care o cunosc. dacă aş fi blocată pentru totdeauna în el?” În acel moment s-a întâmplat ceva: voinţa mea a cedat şi eu m-am abandonat în totalitate. fiind dublată de o mare iubire. Era . Pe de altă parte. În cele din urmă. Nu mai doream să continui. Lacrimile îmi curgeau abundent pe obraji şi strângeam puternic braţele fotoliului. am devenit rigidă şi am – început să opun rezistenţă. După o vreme. Dintr-o dată. conştiinţa mea a continuat să se dilate şi m-a cuprins o pace indescriptibilă. M-am aruncat în prăpastie… Am simţit că mă prăbuşesc şi am continuat astfel să cad la nesfârşit. De data aceasta. Pacea emana de pretutindeni. întreaga cameră vibra la unison cu această frecvenţă a păcii.

şi din acel moment nu m-au mai părăsit nicio clipă. Practic. Am înţeles atunci că aceasta trebuie să fie „pacea care depăşeşte puterea de înţelegere a omului”. Mi-am adus aminte de cuvintele marelui poet sufit Kabir: Calea iubirii nu este Un argument subtil. Nu este o stare trecătoare. ci însăşi esenţa mea. şi căzând. Mă simţeam nelimitată. un dans al moleculelor şi al spaţiilor dintre acestea. Mi-am dat seama că sunt conştiinţă pură. Poarta care conduce către ea este devastarea. eternă şi atemporală. Simultan. Păsările fac cercuri mari pe cer. Lucrurile s-au petrecut exact aşa cum ne-a învăţat instructoarea noastră spirituală. respectiv a minţii sale gânditoare.acea iubire care reprezintă însăşi sursa vieţii. În interiorul oricărei . ca şi cum aş fi inclus în mine întregul univers şi întreaga viaţă. Tot ce exista în cameră părea să vibreze la unison cu această pace strălucitoare. libertate absolută şi iubire nelimitată. Acum ştiu cine sunt. Asta înseamnă „Acasă”. Eu eram ea. mă prăbuşisem în propriul meu suflet. Iar acesta este nesfârşit. Capătă aripi. bucurându-se de libertatea lor. Această iubire şi această libertate au existat dintotdeauna în mine. Cum reuşesc să zboare? Ele cad. aveam sentimentul profund că această pace nu reprezintă o stare trecătoare şi că nu îmi este exterioară. Acesta este singurul adevăr autentic.

sufletul meu. această strălucire falsă nu reprezintă altceva decât un strat de poleială deasupra unui munte de noroi. Şi totuşi. care m-au împiedicat să mai intru în contact cu sinele meu. Am descoperit astfel în centrul fiinţei mele o strălucire pe care niciun cuvânt uman nu ar putea-o descrie vreodată. cu P mare. ci o experienţă directă. Eu nu am făcut altceva decât să decojesc aceste straturi succesive. cu un strat strălucitor de poleială.emoţii se află starea cea mai profundă de pace. Şi nu orice pace. până când am ajuns la miezul meu. după care ne minunăm că nimeni nu ne crede! . atunci când ne prezentăm în faţa lumii. Când devenim adulţi. noi acoperim acest noroi. împiedicândumă să îmi cunosc adevăratul sine. Aceste straturi au devenit în timp nişte văluri groase. Experienţa mi-a reamintit de povestea pe care am relatat-o la începutul cărţii. ci Pacea supremă. noi spunem: „Acesta sunt eu”. noi venim pe lume ca un diamant perfect pur. dar în decursul vieţii îl acoperim cu „noroiul” nostru emoţional. care ne împiedică apoi să îi mai sesizăm strălucirea. cu singura diferenţă că de data aceasta nu a mai fost o simplă metaforă reuşită. astfel încât să părem cât mai prezentabili în ochii lumii exterioare. am reuşit să îmi transcend straturile emoţionale care mă limitau. iar acesta s-a dovedit a fi un diamant impecabil. În mod spontan. Am auzit de multe ori legenda care spune că atunci când ne naştem. de o perfecţiune absolută şi de o frumuseţe indescriptibilă. În realitate.

nicio experienţă a vieţii nu îi va mai putea întuneca strălucirea şi nicio critică nu îl va mai putea păta. a unei boli sau a unui alt dar pe care ni-l face viaţa. realizare pe care nimeni nu mi-o va mai putea lua vreodată. Nicio emoţie nu mă va mai putea face să uit de el. la fel cum este şi a ta. Din păcate. foarte mulţi oameni care trăiesc această experienţă ajung în scurt timp să o uite sau să o ignore. căci însăşi natura sa îl face să fie pur şi intangibil în faţa dramelor exterioare ale vieţii.Dacă suntem extrem de norocoşi. a unei crize. am înţeles în profunzime această legendă. Am reuşit să trec de straturile de noroi şi am descoperit spontan diamantul cel pur din inima mea. a unei cărţi pe care o citim. şi a tuturor celorlalţi oameni. noi reuşim să străpungem această suprafaţă falsstrălucitoare. Odată cu această experienţă. identificându-se din nou cu straturile exterioare artificiale. strălucind mai puternic ca niciodată. . Pentru prima oară în viaţă. dar sub diferitele ei straturi succesive descoperim din nou diamantul pur care a existat acolo dintotdeauna. Ne dăm astfel seama că noi am fost întotdeauna una cu acest diamant. chiar dacă ne-am petrecut întreaga viaţă crezând că suntem una cu straturile succesive de noroi care îl acoperă. în urma unui seminar la care participăm. am înţeles că întreaga lume străluceşte în aceeaşi lumină pură ca şi mine. într-o bună zi. Acest diamant reprezintă esenţa mea. La început ni se pare că ne prăbuşim într-o prăpastie plină cu noroi. printr-un act de graţie.

De ce aş mai fi căutat iubirea în ceilalţi. nu pentru că acestea îmi ofereau ceva sau îmi demonstrau că sunt o persoană bună. ci se integrau în mod firesc în existenţa mea. După acea experienţă profundă. chiar dacă acest lucru însemna sacrificarea propriilor mele dorinţe şi scopuri personale.Am continuat să rămân în tăcere de-a lungul celor cinci zile. Dintr-odată. aprobarea şi admiraţia celor din jur prin serviciile mele. m-am trezit că mă regăsesc tot timpul în această stare de existenţă lipsită de efort. Astfel scufundată în propria mea iubire. conştientizate. pentru ca să descopăr în final că această iubire şi această preţuire pe care le-am căutat cu atâta disperare au existat dintotdeauna în mine însămi! Ele nu pot fi obţinute. după ce am realizat că această iubire sunt chiar eu? Ce ironie! Mi-am petrecut întreaga viaţă încercând să câştig iubirea. ajutându-i pe toţi şi încercând să dăruiesc întotdeauna tot ce este mai bun în mine. Nu mă mai simţeam obligată să fac ceva pentru a-i ajuta cu orice preţ pe . ba chiar şi a sănătăţii mele. ci doar trăite. ele nu mai reprezentau un efort. Nu mai simţeam nevoia să îi slujesc pe ceilalţi pentru a primi în schimb iubirea şi aprecierea lor. mi-am putut vedea liniştită şi împăcată de treburile mele zilnice. ci pur şi simplu pentru că mi se părea natural să le fac. nu am mai simţit nevoia să ridic telefonul la prima cerere de ajutor care se înregistra pe robotul meu. Dintr-odată. fără să mai simt nevoia de dinainte de ami suna prietenii şi clienţii pentru a le oferi ajutorul meu.

Serviciul se naşte din fluxul iubirii. Mi se părea mult mai reconfortant să le dăruiesc eu lor. Serviciul a devenit dintr-odată un aspect natural al vieţii mele. care oferea. Ca să fiu şi mai precisă. care avea grijă de ceilalţi. aprecierea şi aprobarea lor. crcându-mi o întreagă identitate în jurul acestui concept de serviciu. În prezenţa adevăratei iubiri nu contează dacă dăruieşti sau primeşti. Spre uimirea mea. întrucât reprezintă expresia naturală a iubirii dinlăuntrul meu. A fost o adevărată revelaţie pentru mine. că am eu însămi nevoie de ajutor şi că . nici măcar nu mai poţi vorbi de dăruire sau de primire. În trecut eu am fost întotdeauna cea care dăruia. Sunt în sfârşit dispusă să admit că nu trebuie să par puternică în faţa celor dragi prin acţiunile mele. pentru simplul motiv că nu mai simţeam dorinţa să obţin în schimb iubirea. ci mai degrabă de acţiune executată în prezenţa iubirii. la fel ca şi restul vieţii. ci că trebuie să fiu suficient de puternică pentru a înţelege că nu pot face totul de una singură. căci totul curge în acelaşi flux natural. mă simţeam întotdeauna profund ruşinată. am descoperit că este la fel de uşor să primeşti iubirea ca şi să o dăruieşti. La ora actuală sunt în sfârşit capabilă să recunosc că am eu însămi nevoie de ajutor şi că nu deţin toate răspunsurile. Îmi era greu chiar şi să accept cadourile materiale pe care mi le făceau din când în când cei dragi. care este la fel de frumos indiferent de direcţia în care curge.cei din jur. Dacă eram nevoită să cer vreodată autorul altcuiva sau dacă aveam nevoie de sprijin emoţional.

Aşadar. amintiri şi convingeri.Ie sunt profund recunoscătoare celor din jur atunci când îmi oferă sprijinul lor. iar după descoperirea acestei iubiri nesfârşite. nu de mintea sau de acţiunile lor fizice. astfel încât şi ceilalţi oameni să poată parcurge această călătorie a descoperirii de sine. a tăcerii vaste a sufletului lor. corpul ştie automat ce trebuie să facă şi cum să se repare singur? Cum să-i ajut pe oameni să înveţe să aibă ÎNCREDERE şi să treacă de la acţiune la fiinţă? Am înţeles o dată în plus că nu mi-am asumat deloc o sarcină uşoară. după revelarea amintirilor stocate la nivel celular. iar acestea continuă să îmi parvină zilnic. în urma acestui experiment unic am învăţat foarte multe lecţii. cum să îi ajut să le rezolve şi să îşi vindece problemele rămase atâta vreme nerezolvate? Cum să îi ajut să pună astfel capăt experienţelor dureroase prin care au trecut? În sfârşit. ştiam că mi s-a oferit cheia care permite „căderea în vid”. adică intrarea în contact cu adevărul. pas cu pas. după încheierea acestor experienţe. de la sine. Am găsit cheia care permite experienţa directă şi susţinută a inteligenţei . Pe de altă parte. cum să îi ajut să aibă încredere că organismul lor se poate vindeca în mod natural. fără ca ei să „intervină” în vreun fel? Cum i-aş putea învăţa pe oameni că procesul de vindecare depinde exclusiv de sufletul lor. cum să îi ajut să îşi reveleze amintirile stocate în celule? Mai mult. şi că odată vindecate vechile tipare. Un singur lucru nu m-a ajutat să înţeleg experimentul: cum să îl traduc într-o metodă simplă.

Pe scurt. m-am decis să încerc să aflu răspunsul la această întrebare. Întrebarea care se punea acum era dacă această cheie va putea fi folosită inclusiv de ceilalţi oameni. fiind dispuşi să facă tot ce era necesar în acest scop. care au făcut numeroase meditaţii şi introspecţii şi care s-au tratat ani de zile prin cele mai variate terapii. dar care nu au obţinut rezultatele scontate. întrucât au încercat totul pentru a-şi vindeca problema emoţională. Ştiam foarte bine că nu există om care să nu fie prins în capcana unor probleme emoţionale de o . 13 Am început prin a mă ruga ca oamenii care se simt blocaţi din cauza unei probleme emoţionale să fie ghidaţi către mine. am reuşit să mă eliberez. eu am fost complet „captivată” de nevoia de a-i ajuta pe ceilalţi.infinite a Sursei. ca şi cum aceasta s-a afla pe pilot automat. Până la recenta mea experienţă. oameni care au încercat tot ce le-a stat în puteri. care mi-a controlat literalmente viaţa. la fel ca şi mine. îşi doreau cu adevărat să se elibereze. aşa cum am folosit-o eu. De aceea. Pe scurt. continuând să fie consumaţi de vechea lor problemă. au participat la tot felul de seminare. la fel ca şi mine. Prin scufundarea în interiorul acestor straturi emoţionale succesive. Mi-am stabilit în mod clar intenţia de a lucra cu acei oameni care simt că nu mai au nicio speranţă. miam propus să îi atrag către mine pe toţi cei care. oameni care.

Nancy. sentimentul de a fi abandonat. disperarea.natură sau alta. durerea provocată de pierderea unei persoane dragi. Dat fiind că nu încercasem acest proces cu altcineva în afara mea. Ştiam că acestea sunt capcanele emoţionale în care cădem cu toţii şi m-am gândit că dacă ceilalţi oameni s-ar scufunda în straturile succesive ale emoţiilor lor. aşa cum am făcut eu. ’ ei şi-ar putea descoperi adevăratul lor sine. I-am răspuns că eram deschisă în faţa acestei idei. sentimentul de inferioritate sau de nevrednicie. supărarea. singurătatea. Doream să abordez o tematică nouă. teama de pierderea unei persoane dragi. absenţa preţuirii de sine. nu- . trădarea. care m-au condus la o mare transformare interioară. tristeţea. aceasta mi-a sugerat să ţinem îm-preună seminarii. anxietatea. frustrarea. etc. mi-am propus să încep cu membrii familiei mele şi cu prietenii cei mai apropiaţi. sensibilitatea faţă de critici. Există nenumărate emoţii negative şi cu toţii le-am experimentat într-un moment sau altul al existenţei noastre. gelozia. decojind straturile emoţiilor lor şi revelându-şi pacea şi iubirea care se află în centrul fiinţei lor. depresia. De-a lungul conversaţiei. care transcende durerea şi suferinţa. dar că nu mai eram interesată de subiectele şi temele pe care le-am abordat în trecut. M-am întrebat fără să vreau ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar face acest lucru. născută chiar din experienţele mele recente. furia. M-am gândit la câteva dintre cele mai comune: mânia. Chiar a doua zi am primit un telefon de la buna mea prietenă. Pe de altă parte. teama de eşec sau de critici.

Nancy. Nancy a fost de acord şi mi-a răspuns că de-abia aşteaptă să începem şi să se confrunte în sfârşit cu problema care o măcina de atâta timp. ne-am propus să ne întâlnim chiar a doua zi dimineaţa. Nu-ţi pot garanta anticipat că va funcţiona. Ronald. tu vei avea un ghid care să te călăuzească în cazul în care te vei confrunta cu aspecte care te vor înspăimânta prea tare. pentru că nu am mai făcut acest lucru cu altcineva. pentru a vedea unde ne conduce? Spre deosebire de mine. dureroasă şi intensă. În acest fel.mi era foarte limpede ce anume doresc să predau. dacă eşti şi tu”. i-am spus: „Ascultă. Deşi călătoria prin care am trecut eu a fost lungă. mam gândit că probabil voi avea nevoie de întreaga mea cunoaştere în domeniul NLP-ului. dar mi-am propus să am încredere în înţelepciunea născută în mine de-a lungul anilor de lucru cu sinele. Eu nu îmi mai doresc altceva decât să mă ocup de lucrul la nivelul sufletului. După ce am pus receptorul în furcă. dar cel puţin sunt dispusă să încercăm. indicându-le ce au de făcut pentru a-şi urma propria călătorie. ce-ar fi să încercăm împreună recentul proces prin care am trecut eu. care le-ar putea fi de mare folos celorlalţi oameni. Nancy a făcut aluzie la anumite probleme emoţionale pe care le avea împreună cu soţul ei. Ceva mai târziu în decursul conversaţiei noastre. mi-am imaginat că dacă . Singurul lucru pe care îl ştiam clar era că am trecut recent printr-o călătorie spirituală ieşită din comun. De aceea. vei putea avansa mai rapid decât am făcut-o eu la vremea mea. De aceea.

Ştia că era o emoţie iraţională şi că nu avea nicio bază reală. lucrurile devin mult mai simple. Mi-a răspuns că înainte de toate se simte profund mişcată de dorinţa mea de a o ajuta. Recent. care s-a amplificat în ea. Indiferent ce şi-ar fi spus pentru a scăpa de această stare neplăcută. m-am întâlnit cu Nancy acasă la ea. şi-ar putea pierde soţul. Am asigurat-o că eram fericită să o ajut atât cât mă pricepeam. Era măritată de puţin timp şi se temea că dacă nu va renunţa la această gelozie. iar furia continua să apară din când în când. s-a simţit profund afectată de o furie generată de gelozie. dar nu se putea împiedica să o simtă. Mi-a mai spus că era atât de disperată încât era dispusă să încerce absolut orice tehnică.înţelegi principiul care stă la baza ei. m-a asigurat că nu acesta era felul ei obişnuit de a fi. Probabil că voi descoperi anumite instrumente lingvistice cu ajutorul cărora să o ajut pe Nancy să treacă mai uşor şi mai rapid prin straturile succesive ale emoţiei sale decât s-au petrecut lucrurile în cazul meu. de fiecare dată pe neaşteptate. A doua zi. Până atunci nu mai experimentase o astfel de gelozie. dat fiind că era prima oară când încercam acest proces cu altcineva. dar m-am simţit obligată să o . măcinând-o. Peste toate. Nu dorea decât să afle de unde i-a apărut această emoţie şi să se elibereze de ea. aşa că nu ştia de unde i-a apărut de data aceasta. Neam aşezat amândouă pe covorul moale din dormitorul ei şi am întrebat-o dacă este de acord să începem printr-o rugăciune în care să cerem să fim ghidate. o parte din ea refuza să accepte.

Am început aşadar exerciţiul. aşa că mi-a spus: „Brandon. sunt sincer deschisă să încerc orice crezi tu că mi-ar putea fi de folos. aşa că m-am simţit inspirată. Haide să începem”. Am vorbit mai demult şi cu soţul ei. m-am eliberat în mod spontan de nevoia mea obsesivă de a le fi de folos celorlalţi oameni urmând cuvintele unei instructoare spirituale. dar eram dornică să facem o încercare. Nu eram sigură că ea va putea urma exact acelaşi proces. Personal. Aşadar. În ultima vreme devenise din ce în ce mai tăcut şi se temea că a ajuns la limita puterilor. permiţându-i să iasă la suprafaţa conştiinţei sale. faţa i s-a înroşit puternic. îmi doream să îi ajut pe amândoi. nici că va putea obţine exact aceleaşi rezultate ca şi mine. mi-a răspuns ea pe un ton ironic. Nancy ştia foarte bine cât de mult am lucrat în trecut în domeniul terapeutic şi ca lider de seminar. Am întrebat-o unde îşi . tu ai întotdeauna un efect incredibil de profund asupra vieţii celor din jurul tău. dincolo de care nu ştia ce se putea întâmpla.avertizez din nou că nu îi puteam oferi niciun fel de garanţii. Entuziasmul şi deschiderea ei interioară erau emoţionante. care m-a rugat să fac tot ce ştiu ca să o ajut. Când emoţia a erupt însă din străfunduri. Personal. De aceea. m-am rugat în mod particular pentru eliberarea deplină a lui Nancy. Pe scurt. nicio problemă”. Am rugat-o pe Nancy să îşi conştientizeze şi să îşi simtă plenar gelozia. „Până aici. întrucât nu mai ştia ce să facă în faţa izbucnirilor ei iraţionale. ne-am aşezat împreună şi am început să ne rugăm.

sau dincolo de ea. Încearcă să te scufunzi şi mai mult în interiorul acestei stări”. corpul lui Nancy devenea din ce în ce mai tensionat. . cu ochii în lacrimi. la nivelul corpului. nu este o stare de mânie. Îmi puteam da seama că sentimentul era foarte intens. I-am reamintit să îşi experimenteze plenar trăirile şi să nu le respingă deloc. Faţa ei a devenit şi mai roşie. „Întreabă-te acum ce se ascunde sub această stare de furie oarbă. Mi-a spus: „De fapt. Pe măsură ce furia se acumula în ea. „Unde simţi această durere. mi-a spus ea.simte cel mai puternic gelozia. am continuat să o întreb cu blândeţe: „Ce se ascunde dincolo de această emoţie?” Nancy s-a scufundat din nou pe nivelul următor: „Abandonare”. „Dincolo de ea se află numai durere”. Pe neaşteptate. ci de furie oarbă!” „Nicio problemă! Accept-o şi simte-o până la ultima ei consecinţă”. „Aici. la nivel corporal?” am întrebat-o. Parcă o vedeam scufundându-se în adâncurile emoţiei sale. Văzând că îşi acceptă plenar starea. Nancy s-a scufundat pe următorul nivel emoţional. A început să plângă deschis. către nivelul următor. iar corpul a început să îi tremure. Mi-a indicat cu mâna zona pieptului. în plexul solar”. aşa că am întrebat-o rapid ce se ascundea sub el sau dincolo de el. cel al mâniei.

iar eu mam simţit complet abandonată. gândindu-mă: „Vom discuta despre aceste chestiuni mai târziu. ca şi cum mi-ar fi fost furată toată iubirea şi prietenia din viaţă”. Sora mea s-a îndepărtat. Ne vom ocupa mai târziu de această amintire. când Nancy mi-a spus: „Văd o amintire de la vârsta de opt ani. Tocmai mă pregăteam să mă asigur că se va întoarce la emoţia pură. de copil rătăcit de părinţii săi. Acum trebuie să continue să îşi decojească straturile succesive ale emoţiei”. iar faţa ei a devenit din ce în ce mai palidă. postura ei s-a schimbat vizibil: „Mă simt atât de singură.Înainte de a o putea întreba în ce parte a corpului simte această senzaţie. jucându-se cu prietena mea. iam spus eu. gâfâind: „La naiba! Acum m-am scufundat într-o stare cum nu am mai . A urmat apoi o pauză lungă. rămâi la emoţia pură a abandonării… Ce se ascunde dincolo de aceasta?” Dintr-odată. Mă jucam pe plajă împreună cu sora mea şi cu cea mai bună prietenă a mea. conştientizează plenar această stare. Ştiam că este esenţial să rămână la nivelul emoţiei pure. Faţa lui Nancy a căpătat o expresie copilărească şi inocentă. Fii prezentă în mijlocul ei”. i-am răspuns eu. „Atunci. Până atunci. fără să îşi deturneze atenţia de la ele şi fără să le evite. de pierdută”. după care i-am spus: „Am notat. Nancy» mi-a spus. Până acum s-a descurcat de minune. Mi-am notat ce mi-a spus. m-a întrebat: „Putem vorbi?” „Desigur”. fiind prezentă şi conştientizându-şi plenar sentimentele. neştiind dacă nu cumva este vorba de o simplă deturnare a atenţiei sale de către mintea ei.

Parcă m-aş afla în faţa unei găuri negre. transmiţându-mi-se şi mie. dar de fapt pretutindeni în corp”. Sper că va avea curajul să sară”. i-am spus cu blândeţe: „Aruncă-te în această prăpastie”. „Îmi vine să râd!” mi-a răspuns ea. „Ce simţi?” am întrebat-o. „Este în regulă să-ţi fie frică. aproape sufocându-se de râs. Simt o stare de fericire pură”. a ajuns şi ea aici. „De fapt. în timp ce pe faţă îi înfloreşte un zâmbet. M-am gândit în sinea mea: „O. începând cu adevărat să râdă. Îmi vine să mă joc. de ce mă temeam?” „Unde simţi această stare?” „La nivelul abdomenului. . Mi-e frică”. De acea. a unui fel de vid…”. spune-mi. sincer curioasă. Lasă-te să cazi lin în această stare de vid”. Mi-a răspuns: „Nu pot. „Mă simt . mi-a răspuns ea. Pentru mine a fost o mare încercare. I-am simţit starea de panică. „Grozav! Acum. Nancy a început să tremure din toate încheieturile. aşa că m-am rugat să o pot linişti îndeajuns de mult pentru a o convinge să se scufunde în ea. ce se ascunde dincolo de acest râs?” „Mă simt de parcă aş fi copil. după care am observat cum se i relaxează. după care respiraţia ei s-a oprit pentru o clipă. „Ce se ascunde dincolo de această fericire?” i „BUCURIE!” Emoţia ei devenise de-a dreptul contagioasă. cât de bine cunosc acest loc! Aşadar. A început literalmente să strălucească.trăit vreodată. „Perfect! Simte plenar această stare”.

iar eu am simţit o prezenţă sacră şi plină de pace care umplea întregul spaţiu al camerei. „Ştiu. ca şi cum aş fi trecut împreună cu ea prin straturile succesive ale emoţiei sale. Sunt una cu eternitatea… Sunt pretutindeni… Sunt una cu totul… Simt una cu Dumnezeu… Sunt o stare de beatitudine… Nu există cuvinte care să descrie această stare. bucurându-ne la unison de frumuseţea indescriptibilă a adevărului nostru lăuntric. Brandon”. care nu poate fi descrisă în cuvinte! Şi peste toate. de parcă aceasta ar exista pretutindeni”. a continuat ea. propria conştiinţă nemărginită. simţeam şi eu aceeaşi pace imensă. nu există cuvinte”. . Eram uimită la culme. şi totuşi Nancy trăia experienţa profundă a sinelui ei real. am continuat să o întreb: „Ce se ascunde dincolo de această bucurie?” Dintr-odată. A reuşit! Şi-a realizat propriul sine. Într-adevăr. Am continuat să stăm astfel împreună o vreme. corpul lui Nancy a încremenit. De aceea. căci ai ajuns unde trebuie”. Pe faţă îi puteam citi o stare de pace profundă şi de veneraţie. i-am spus. a esenţei sale. ci doar un interval de timp de ordinul minutelor! „Perfect. Perfect… Acum relaxează-te în această stare. în cazul ei procesul nu a durat ore în şir. Ceva în interiorul meu mă avertiza că Nancy nu a ajuns încă la capătul călătoriei sale. Stând alături de ea.de parcă aş iradia bucurie. „Mă simt eternă. i-am răspuns eu. Întregul proces a durat numai 15 minute.

Tot ce trebuie să fac este să îmi focalizez atenţia asupra ei. Deşi sinele nostru etern şi nelimitat este într-adevăr imens. „Dacă această stare de pace. . Cum pot să transform această stare profundă într-un proces de vindecare. tumoarea a dispărut nu pentru că aveam acces la sufletul meu. ce i-ar spune?” am. Cum puteam face ca înţelepciunea născută din această stare nesfârşită de pace să se adreseze diferitelor straturi emoţionale prin care a trecut Nancy.„Şi acum. ci pentru că am descoperit problema care stătea la baza ei şi am rezolvat-o pentru totdeauna. Mi-a spus: „Eu sunt bucurie! Bucuria este de-a pururi esenţa mea. de iubire. Nancy trebuia să îşi prelucreze amintirea care i-a venit spontan în minte în timpul procesului. de eternitate. transmiţându-se amintirii care i-a apărut în minte? Nevenindu-mi altă idee. ar avea ceva de spus stratului anterior. ştiam că nu era suficientă. el nu reprezintă încă imaginea de ansamblu a realităţii. Când Nancy a început să vorbească. întrebat-o eu. astfel încât Nancy să aibă acces la înţelepciunea care se naşte în mod natural din ea?” Deşi experienţa sinelui său era una profundă. În cazul meu. punând astfel capăt întregii poveşti. iar ea va apărea instantaneu”. ce trebuie să fac? M-am întrebat. i-am spus lui Nancy să se adreseze din perspectiva acestei stări de pace diferitelor nivele emoţionale prin care a trecut. uluită de înţelepciunea care emana din ea. mi-am pus creionul jos. cel al bucuriei.

Se pare că acesta ar fi cel mai potrivit moment pentru a o rezolva. am rugat-o pe Nancy să îşi imagineze un foc de tabără . am constatat o dată în plus că acela era nivelul pe care i-a apărut amintirea din copilărie. Reamintindu-mi de experienţa mea cu Surja. Era ca şi cum adevărul însuşi ar fi vorbit prin ea. dar chiar dizolvă durerea de pe nivelele emoţionale respective. văzând că adevărul nu numai că descrie în cuvinte pline de înţelepciune ce trebuie făcut. I-am pus aceeaşi întrebare pentru stratul emoţional următor. ceea ce a spus a fost atât de inspirat încât mi-au dat lacrimile. Când Nancy a ajuns din nou la stratul abandonării. strat după strat. Când a terminat de vorbit. durerea ei anterioară s-a dizolvat în imensa energie şi pace care umpleau întreaga cameră. Sunt convinsă că amintirea din copilărie nu i-a apărut deloc întâmplător pe acest nivel.Nu am mai auzit-o niciodată până atunci pe Nancy vorbind în cuvinte atât de simple şi de expresive. M-am limitat să stau smerită lângă ea. M-am gândit în sinea mea: „Se pare că sufletul ei ştie precis şi perfect cum să deruleze acest proces. Am continuat astfel. conducând-o pe Nancy prin acelaşi proces prin care am trecut eu atunci când mi-am vindecat tumoarea”. şi din nou. lăsând înţelepciunea ei primordială să se adreseze tuturor nivelelor sale emoţionale. Era ca şi cum cuvintele care îi ieşeau lui Nancy pe gură reprezentau exact antidoturile perfecte pentru durerea pe care a experimentat-o ea.

am întrebat-o pe Nancy dacă se simţea pe deplin împăcată. I-am sugerat de asemenea să vizualizeze în jurul focului şi un mentor în care are o încredere desăvârşită şi în a cărui prezenţă se simte în siguranţă. sau dacă mai avea ceva de împărtăşit surorii sale. dacă a spus tot ce avea de spus şi dacă a ascultat tot ce era de ascultat. . doreşte să îi spună că o iubeşte foarte mult.în jurul căruia stau aşezate toate personajele din amintirea ei. Am pus-o apoi sa discute cu cei din jurul focului. Procesul prin care a trecut Nancy nu a fost foarte diferit de al meu. Nancy a rămas astfel cât se poate de surprinsă să audă că intenţia surorii sale nu a fost în niciun caz să-i fure prietena cea mai bună. Când fetele şi-au spus ce aveau de spus şi chestiunea părea rezolvată. De fapt. eliberându-se astfel de ea. care i-au explicat ce s-a întâmplat atunci din perspectiva lor. rugându-i să îi explice de ce s-au comportat atunci aşa cum au făcut-o. cele două fete nu şi-au propus să se ascundă de ea. Mi-a răspuns că doreşte să îi mulţumească acesteia şi că deşi au avut de-a lungul anilor numeroase neînţelegeri. Sora lui Nancy şi-a cerut sincer iertare pentru durerea pe care i-a cauzat-o prin acţiunile sale. ea a exprimat o durere nerostită pe care a păstrat-o ani de zile în subconştientul ei. uitând de ea. Am întrebat-o din nou dacă se simte pe deplin împlinită. Când micuţa Nancy le-a spus surorii sale şi celei mai bune prietene a ei cât de rănita s-a simţit atunci când au abandonat-o. Ea a ascultat apoi ce aveau de spus sora şi prietena ei. ci doar s-au jucat.

Întotdeauna mă uimeşte să constat cum repetăm noi aceleaşi scenarii. după care le împachetează din nou . noi nu reuşim sa ne rezolvăm problema sau să ne învăţăm lecţia. La următoarea relaţie. ochii lui Nancy s-au umplut de lacrimi. Mi-a răspuns sinceră: „Da”. pornind de la o singură convingere interioară greşită. ea îşi deschide valiza şi scoate din ea aceleaşi vechi emoţii şi tipare. Amintindu-mi cât de importantă a fost iertarea în procesul meu de vindecare. ci doar în mintea ei). m-am gândit fără să vreau. părăsind apoi relaţia. numai jucătorii diferă! Şi totuşi. Ea se simte trădată de Ronald. Mi-a spus că se simte de parcă şi-ar împacheta într-o valiză toate vechile obişnuinţe. ci continuăm să reiterăm la infinit acelaşi tipar negativ! Am o prietenă care mi s-a plâns odată că trece de la o relaţie la alta. am întrebat-o pe Nancy dacă era dispusă să îşi ierte în totalitate sora.Mi-a răspuns simplu: „Da”. fără să fie capabilă să se stabilizeze. Jocul ’ este acelaşi. este uimitor cât de similar este acest proces cu ceea ce se întâmplă acum în viaţa ei. din străfundurile inimii. „Hm. toate tiparele negative şi tot bagajul emoţional. soţul ei. Când şi-a iertat în sfârşit sora pentru trădarea pe care a ţinut-o ascunsă în ea atâţia ani la rând (chiar dacă această trădare nu s-a petrecut în realitate. şi simte o furie şi o gelozie inexplicabilă pentru ceva ce nu s-a petrecut niciodată”. cu oameni diferiţi şi în conjuncturi diferite.

mai întâi peste o zi. I-am cerut lui Nancy să privească în viitor. peste o * lună. la infinit… A adăugat că a obosit să nu-şi înveţe lecţiile şi să repete din nou şi din nou aceleaşi greşeli. Păcat că atunci când ne naştem. Nancy mi-a reamintit de această prietenă. peste un an. Durerea provocată de falsa abandonare din copilărie nu mi s-a părut deloc diferită de furia pe care o simţea din cauza aşa-zisei trădări a lui Ronald. pentru a ne asigura că procesul de prelucrare este integrat).şi trece la o nouă relaţie. am rugat-o pe Nancy să îşi lase din nou înţelepciunea interioară să se adreseze celorlalte nivele emoţionale. M-am gândit în sinea mea: „Cu toţii facem la fel. Dacă nu avea să se trezească în curând. Când a terminat. de a se simţi abandonată. După ce procesul de prelucrare a amintirii s-a încheiat. Şi tot aşa. nu imaginar. peste şase luni. În acest fel. . nu primim un manual de instrucţiuni pentru a şti cum să procedăm în astfel de cazuri”. lucrul de care se temea cel mai tare avea să se întâmple cu siguranţă. am practicat ceea ce în NLP se numeşte „integrarea în viitor” (un instrument de verificare prin alte mijloace decât cele ale minţii conştiente. şi aşa mai departe. pentru a vizualiza cum se va descurca în momentele respective cu vechea ei problemă a abandonării geloziei. iar gelozia ei iraţională avea să-l determine pe soţul ei să o abandoneze cu adevărat. ea va avea un motiv real. apoi peste o săptămână. lăsând energia păcii să dizolve orice durere reziduală.

iar ea a început să scrie. prin care acesta îţi oferă un sfat referitor la ce ai de făcut. dar că va trebui să aibă totuşi grijă să nu îşi imagineze că soţul ei o înşeală pe la spate. cum să te comporţi. Nu numai că . şi nu numai despre relaţia mea cu Ronald. i-am dat o foaie de hârtie. Mi-a înmânat apoi scrisoarea şi m-a întrebat: „Ce părere ai?” Am citit-o. O lună mai târziu. mi-a spus cu un chicotit sfios: „Se pare că eul meu din viitor are foarte multe lucruri să îmi spună. Zece ani mai târziu mi-a spus că se simţea uşoară.Când a privit ce se va întâmpla a doua zi. ce trebuie să spui. ca şi cum problema nu ar mai deranja-o atât de tare. dar şi în multe alte privinţe”. Scrie o scrisoare adresată ţie de eul tău din viitor. mi-a spus că se simte încă şi mai împăcată. iar şase luni mai târziu nici nu mai putea fi vorba de gelozie. şi aşa mai departe”. Un an mai târziu se simţea perfect fericită şi liberă. Gândindu-mă că eul ei din viitor părea destul de înţelept. Nancy mi-a spus că se simte mult mai senină. O săptămână mai târziu. iar cinci ani mai târziu era pur şi simplu „uluită” de înţelepciunea şi libertatea la care ajunsese. Când Nancy şi-a deschis ochii. iar după ce a terminat. i-am spus: „Lasă acum înţelepciunea ta din viitor să îţi dea un sfat pentru momentul prezent. gândindu-mă din nou: „Parcă i-ar vorbi însăşi înţelepciunea eternă. să gândeşti. ce fel de relaţie trebuie să cultivi împreună cu Ronald. A scris o vreme. dar încă mai trebuie să îşi reamintească din când în când de vechiul ei tipar. problema nu o mai preocupa aproape deloc. emanând lumină şi bucurie.

care o făceau să îşi piardă complet controlul. Deci este perfect posibil să ajungi la inima unei probleme. dar a reuşit inclusiv să pătrundă în inima geloziei sale şi să îi rezolve la acest nivel cauza.este foarte profundă. dar este şi extrem de practică”. Brandon. ea şi-a rezolvat pentru totdeauna problema geloziei. înmagazinată în adâncurile subconştientului său. Am fost încântată. ca să-şi reamintească astfel cât mai frecvent de diferitele angajamente pe care şi le-a luat. care nu a mai i deranjat-o niciodată!. mi-am propus să o sun din nou peste două luni. când am discutat din nou cu Nancy. Cât de extraordinar a fost acest prim experiment! Nancy nu numai că a reuşit să îşi reveleze principiul pe care îl căutăm cu toţii de-a lungul întregii noastre vieţi: iubirea şi pacea din centrul fiinţei noastre. aceasta mi-a spus că problema geloziei nu o mai obsedează deloc. ca să mă asigur că aşa stau lucrurile. dar nu mam simţit încă perfect convinsă. de gelozia a dispărut complet din conştiinţa mea”. Trei zile mai târziu. nu mi-am amintit nici măcar o dată de fosta mea gelozie. dar când s-a adresat adevăratei probleme. respectiv teama de abandonare. m-am gândit eu. înainte simţea stări de furie iraţională generate de gelozie.j „Interesant. I-am mulţumit pentru că mi-a împărtăşit scrisoarea şi i-am sugerat să o lipească pe oglinda de la baie. Am alte probleme pe care trebuie să le rezolv în prezent. De aceea. „Crede-mă. mi-a spus Nancy două luni mai târziu. adică la .

14 Aşa mi-am început activitatea de consultanţă terapeutică pe baza noilor principii. Dacă reuşeşti să rezolvi cauza centrală a problemei. nici nu am avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a descoperi care era cauza centrală care stătea la baza ei şi care era stocată în celulele sale. până în . sub forma unei tumori. Slavă cerului că am fost ghidată corect. Poate că m-aş fi putut elibera înainte de apariţia tiparului care a condus la degenerarea celulelor mele. vindecându-se. astfel încât corpul nostru să nu mai fie nevoit să facă acest lucru în locul nostru?” Spre deosebire de Nancy. Ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar putea face acest lucru.incidentele care au declanşat-o. eliberându-se chiar ÎNAINTE de declanşarea bolii? Ce s-ar întâmpla dacă ne-am adresa singuri atât de necesarele «apeluri la trezire». Peste toate. astfel încât corpul meu să se poată vindeca în mod natural. dacă toţi ar putea ajunge la cauza centrală a durerii lor. că am putut descoperi astfel amintirile din trecut care au declanşat tumoarea şi că m-am eliberat de ele. eu am primit un „apel de urgenţă la trezire”. efectul ei dispare rapid. Ce bine ar fi fost dacă mi-aş fi oferit singură acest „apel la trezire” ceva mai devreme! Poate că atunci tumoarea nu ar mai fi apărut deloc. iar eu nu ar fi trebuit să trec prin tot ce am trecut. Eram ferm hotărâtă să îi ajut pe oameni să se scufunde dincolo de problemele de suprafaţă care îi măcinau.

Absolut toţi cei cu care am lucrat au reuşit să treacă cu succes dincolo de straturile succesive ale emoţiilor lor. fie ignorând-o. am început să lucrez mai întâi cu prietenii mei cei mai apropiaţi şi cu membrii familiei mele. descoperind cu uimire rănile sufleteşti vechi care stăteau la baza durerii lor actuale. Ei îşi abordează problema numai din perspectiva ei de la suprafaţă. fie pretinzând că nu există sau încercând să se convingă singuri că dacă vor repeta anumite afirmaţii pozitive. oricât de mult ar încerca. Foarte puţini sunt însă oamenii care ştiu cum să ajungă la adevărata cauză a problemelor lor. şi ştiam că era absolut esenţial ca transformarea să se producă la nivelul sufletului. Am lucrat astfel cu orice persoană apropiată care era deschisă către revelarea propriului sine şi care îşi dorea cu sinceritate să se elibereze de o problemă emoţională care continua să o macine. Pentru ca procesul să se poată derula de la sine. fără presiuni profesionale. Cu toţii avem probleme care ajung uneori să ne controleze în totalitate. Am lucrat împreună cu aceşti oameni pentru eliberarea . iar ei se întreabă de ce nu reuşesc să scape de problemă. indiferent ce ar fi făcut până atunci pentru a o rezolva. Între timp. lucrurile se vor rezolva de la sine. cauza ascunsă continuă să acţioneze din străfundurile subconştientului lor.centrul adevăratei cauze emoţionale care stătea la baza acestora. Ştiam foarte bine că gelozia şi abandonarea nu erau singurele probleme emoţionale care ne pot afecta. care se ascunde în spatele durerii pe care o simt.

am putut observa apariţia unui tipar din ce în ce mai clar. Scenariul presupune o anumită grafică. Don mi-a spus: „Este impresionant. Te deranjează dacă o voi aplica şi eu în consultaţiile mele particulare?” . care mi-a permis să creez un scenariu foarte simplu. ajutându-mă astfel să îmi creez o imagine mai limpede a întregului proces. i l-am înmânat lui Don. care este o expertă în domeniul calculatoarelor. Brandon. cu ajutorul focului de tabără. Acesta include o discuţie în jurul focului cu persoanele implicate în incidentul de altădată. De îndată ce l-am scos la imprimantă. Am creat de asemenea un alt scenariu. furie etc. teamă. un proces complet de iertare şi unul de „integrare în viitor” care să le permită oamenilor să vadă din perspectiva prezentă cum se vor schimba lucrurile în viitor. care poate fi folosit de oricine pentru a se scufunda în straturile şale emoţionale din ce în ce mai profunde. de la gelozie la resentimente. rusine. De-a lungul lunilor care au trecut.de tot felul de probleme. Nu am exclus nici scrisoarea scrisă de eul „din viitor” şi adresată eului lor prezent. pentru a-i ajuta pe oameni să îşi descopere şi să îşi rezolve problemele emoţionale. vinovăţie. aşa că Nancy. mi-a creat un întreg program de calculator. Bănuiesc că este una dintre cele mai profunde şi mai importante tehnici care se aplică la ora actuală în domeniul vindecării minţii şi corpului. pierderea unor persoane dragi. După ce l-a citit. dar şi că are o natură relativ critică şi sceptică. despre care ştiam că este nu doar un expert în domeniu.

„Nu”. i-am răspuns eu. I-am povestit lui Don viziunea mea legată de „Procesul Călătoriei Emoţionale”. pe care doream să îl transmit şi altora. nu doar la nivel fizic. I-am spus cât de recunoscătoare mă simţeam pentru tumoarea pe care mi-a oferit-o viaţa şi la ce libertate profundă ma condus „apelul ei la trezire”. ci şi pe alte nivele. care putea fi folosit într-o manieră cât se poate de pragmatică pentru a-i ajuta pe oameni să îşi parcurgă propria lor călătorie spirituală şi emoţională. dar Don părea sincer impresionat. M-am simţit flatată şi m-am gândit că munca asiduă pe care am depus-o în ultimele câteva luni începea într-adevăr să dea rezultate. Eu mă aşteptasem mai degrabă să fie critic şi să îmi caute nod în papură. lăsându-se inspiraţi de ea să îşi . iar eu răsfoiam zecile de pagini ale primei schiţe a „Procesului Călătoriei Emoţionale”. nu doar în ceea ce priveşte cuvintele alese. am simţit că una dintre cele mai importante piese ale puzzleului pe care încercam să îl dezleg de atâta vreme a ajuns în sfârşit la locul ei. Scenariul tău nu este doar remarcabil. uimită şi şocată de răspunsul lui. Tumoarea a fost pentru mine un dar nepreţuit. A adăugat: „Ai muncit luni la rând şi se vede. dar şi sintaxa şi conţinutul lor. În timp ce stăteam împreună pe canapeaua din sufrageria noastră. Ţineam în mâini un instrument „viu”. aşa că m-am rugat ca şi ceilalţi oameni să recunoască imensa înţelepciune care există înlăuntrul lor. este şi cât se poate de pragmatic”.

care stau . Am auzit odată un maestru spiritual spunând: „Dacă faci un singur pas către Graţie. blocaje şi boli. iar rezultatele pe care le-au obţinut au reflectat de fiecare dată măreţia lor interioară. precum şi uimirea pe care mi-o producea de fiecare dată succesul pe care l-am obţinut cu fiecare în parte. Această afirmaţie mi se pare cu deosebire adevărată în cazul procesului de vindecare. ci şi să se vindece la nivel fizic. I-am mai spus lui Don cât de mişcată m-am simţit în ultimele luni şi cât de privilegiată mă simţeam pentru că mi s-a permis să îi ajut pe alţi oameni să îşi descopere propriul sine real. Toţi cei cu care am lucrat au fost incredibil de deschişi. de dornici să reuşească. Înţelepciunea corpului de-abia aşteaptă să ne ajute să ne eliberăm de vechile noastre probleme. de curajoşi. am putut vedea cu ochii mei cât de puternică este metoda de revelare şi de descoperire a amintirilor ’ stocate în interiorul celulelor. Dorinţa sufletului de a ajuta corpul să se elibereze de problemele emoţionale stocate în celulele sale ani la rând nu înceta să mă uimească. aceasta va face o mie de paşi către tine”. Este suficient ca noi să facem un mic efort pentru ca ea să facă tot restul. I-am spus de asemenea lui Don că ceea ce îmi doream cel mai mult era să lucrez cu oameni care aveau probleme fizice. În urma experienţei pe care am trăit-o cu tumoarea mea.parcurgă propria călătorie spirituală şi fizică a descoperirii de sine. şi că îmi doream cu ardoare să îi ajut nu doar să se elibereze la nivel emoţional.

15 A doua zi. nu credea în proverbul: „Câinele bătrân nu mai învaţă trucuri noi”. În timpul vizitei la New York. spunându-i că nu este niciodată prea târziu pentru a învăţa ceva nou şi că el unul s-a convins că omul se . în condiţiile în care era programată pentru operaţia chirurgicală peste o lună.la baza bolii. Medicii îi spuseseră că singura ei opţiune era operaţia chirurgicală şi extirparea completă a uterului. Ştiam că ea trebuie să fie valabilă pentru toţi oamenii. I-a spus că fusese diagnosticată cu o tumoare uterină de mărimea unui grepfrut şi deşi avea peste 60 de ani. mi se pare că acestea stau foarte bine acolo unde sunt!” Auzise de la o prietenă că eu am reuşit să îmi vindec o tumoare mai mare ca a ei şi se întreba dacă Don îi putea da un sfat. De aceea. Don a plecat la New York pentru a ţine unul din seminarele sale din seria Robbins Research. Ruth i-a spus lui Don: „Ştii. o femeie pe nume Ruth l-a sunat şi l-a întrebat dacă o poate ajuta. De fapt. faptul că am trecut de vârsta la care pot avea copii nu înseamnă în niciun caz că doresc să-mi fie extirpate organele genitale. Soţul meu a încurajat-o cu căldură să încerce. Aveam convingerea că această experienţă nu avea cum să fie strict personală. dar şi la nivel emoţional. Era dispusă să încerce orice metodă care ar fi putut-o ajuta să se vindece. m-am rugat din nou în tăcere să încep să atrag către mine oameni care se confruntau cu probleme fizice şi care doreau să lucreze la nivelul sufletului.

dar ştii cum sunt medicii…”. . la numai o zi după ce am făcut-o. I-a sugerat să mă sune şi să vorbească direct cu mine. aşa că atunci când aceasta m-a sunat. iar ea mi-a răspuns că medicii consideră că este de tip fibroid. şi i-am precizat că vindecarea la nivel celular este indiscutabil posibilă. Am întrebat-o atunci dacă este dispusă să amâne următoarea consultaţie medicală cu şase săptămâni. Deja începeam să atrag către mine oameni cu probleme fizice. mi-a răspuns ea. Am întrebat-o ce tip de tumoare are. „Înseamnă că este o tumoare benignă (necanceroasă). dar nu ai puteao amâna? Mie mi-a luat şase săptămâni pentru a mă vindeca în totalitate şi nu aş dori să urgentăm mai mult lucrurile”. cu un puternic accent new-yorkez. Don a uitat să mă sune pentru a mă avertiza că i-a dat femeii numărul meu de telefon. dar sunt programată pentru operaţie peste o lună”. nu este. Oricum. nu-i aşa?” „Da”. m-a luat prin surprindere. am fost încântată să vorbesc cu ea. După ce va auzi povestea direct de la sursă. dornici să întreprindă „Călătoria”. „Înseamnă că nu este niciun pericol dacă amâni operaţia”.poate vindeca singur. „Ştiu că nu îţi cer un lucru minor. el o va ajuta atât cât îi va sta în putinţă. „Bine. Rugăciunea mi-a fost astfel ascultată. „Nu. I-am spus că îi admir curajul şi deschiderea interioară.

Am vorbit la telefon circa 45 de minute. dar am asigurat-o că nu avea nimic altceva de pierdut decât vechile ei tipare limitate şi amintiri traumatice stocate în interiorul celulelor sale. Dacă nu ştiu din experienţă directă că o afirmaţie este adevărată. Am recunoscut că ea era prima. oricum. nu o puteam învinovăţi. sugerându-i în final să se programeze la o consultaţie cu soţul meu. dar întrucâtva sceptică. În cazul cel mai fericit. Din fericire. I-am explicat limpede. În cazul cel mai rău. iar la sfârşitul conversaţiei mi s-a părut recunoscătoare. S-a dovedit că medicii nu i-au făcut rticiun fel de probleme. considerând cazul ei mai degrabă de rutină decât o urgenţă. am început să-i relatez propria mea poveste. De aceea. încă de la prima mea frază. La urma urmelor. se va elibera emoţional de cauza care a stat la baza tumorii sale şi va învăţa lecţia pe care trebuia să i-o predea aceasta. care îi va transmite procesul fizic pe care l-am creat în urma vindecării mele. că vindecarea se poate produce într-un interval de timp atât de scurt. nu o consider decât o sumă de cuvinte.Femeia a ezitat. Ruth m-a întrebat dacă am mai încercat acest proces cu o altă persoană care avea o tumoare. Şi eu procedez la fel. În cel mai rău caz. ar fi putut scăpa de tumoare. dar se pare că nu am reuşit s-o conving pe deplin. Ruth s-a decis să îşi amâne operaţia cu două luni şi a stabilit o întrevedere cu Don. nu era urgentă. . ar fi pierdut două ore din viaţa ei şi ar fi amânat o operaţie care.

printr-o serie de paşi concreţi. procesul le cerea acestora să pătrundă mental într-o capsulă magică ce îi putea transporta în orice parte a corpului lor. aşa că nu trebuiau să facă niciun efort personal şi nu trebuiau să se gândească la ceva anume. I-am descris în detaliu lui Don noua sintaxă a Călătoriei Fizice şi i-am dat câteva sugestii specifice pentru cazul lui Ruth. Tot ce trebuiau să facă era să lase capsula să îi conducă acolo unde doreau. ci geniul lor interior. către Sursa lor.Don m-a sunat în seara zilei următoare şi m-a rugat: „Spune-mi din nou cum te-ai scufundat în interiorul tumorii şi cum ai scos la suprafaţă amintirile stocate în ea”. i-am spus: „Curios. În acest fel. Tocmai terminasem noua versiune scrisă a procesului prin care am trecut în urma şedinţei de masaj. Capsula era ghidată de înţelepciunea corpului lor. mă asiguram că cea care lua deciziile nu era mintea lor conştientă. Ei îşi puteau accesa şi prelucra amintirile celulare în locurile alese de inteligenţa lor corporală. Am folosit în textul meu un limbaj uşor accesibil pentru minţile celor care nu erau foarte preocupaţi de conştiinţa de sine şi am creat o „Călătorie Fizică” ce îi putea ghida limpede pe aceştia. nu eu. Încă şi mai interesant mi se pare faptul că îl vei aplica în cazul unei femei care are o tumoare în interiorul uterului!” . După ce mi s-a părut suficient de încrezător că va reuşi să se descurce cu aceasta. tu eşti cel care aplică pentru prima dată procesul fizic. În esenţă.

Şi astfel. Voi doi nu veţi fi decât nişte simpli participanţi la acest proces. Femeia are multă deschidere pentru o bătrână de peste 60 de ani şi a acceptat să încerce procesul. Când ne-am întors acasă. „Oricum. Mi-a spus că mai doreşte o consultaţie. Medicii nu mi-au mai găsit nicio tumoare. Brandon”. Don m-a sunat şi mi-a spus: „în mod surprinzător. Procesul de vindecare nu va depinde nici de tine. spunea mesajul. Fundaţia Robbins Research ne-a trimis pe mine şi pe Don în Australia pentru a ţine seminare. m-am simţit emoţionată recunoscând accentul new-yorkez înregistrat pe robotul telefonului nostru. ci de inteligenţa infinită din organismul ei. aşa că nu am putut asculta mesajul pe care ni l-a lăsat pe robotul telefonic. ci doar o cantitate mică de lichid pe care au drenat-o cu un ac… M-am gândit să vă comunic acest lucru. Vreau să ştiu cum a mers”. nici de Ruth. „Foarte bine. nu persoana contează. ci procesul! Din fericire. dar să nu uităm că are peste 60 de ani şi că nu dispune de cunoaşterea şi de înţelegerea ta. ne-am convins deja de acest lucru. m-am dus în sfârşit la consultaţie.„Da. Aşa cum iam spus şi eu. a mers foarte bine. I-am păcălit de data asta. nu are nimic altceva de pierdut decât vechile amintiri emoţionale”. Nu are cum să îi strice. nu?” . Nu am mai auzit nimic de la Ruth timp de trei luni. cei doi s-au întâlnit încă o dată. Trei zile mai târziu. „Ei bine. ce ziceţi. Sună-mă după ce ai terminat. numai ca să fie sigură că a înţeles totul corect”.

le dădeam oamenilor „peşti”. ei nu mai trebuiau să se ducă la un terapeut profesionist. în caz că voi avea nevoie de el. am continuat să lucrez la rafinarea „Procesului Călătoriei Emoţionale”. Deşi rezultatele pe care le-au obţinut clienţii mei au fost mai mult decât impresionante. mai precis şi mai „prietenos” (mai uşor de înţeles). dar nu îi învăţam să pescuiască. scenariul devenea mai limpede.Vocea ei avea o intonaţie amuzată şi oarecum detaşată. aşa că nu puteam spune că l-ar fi învăţat ei înşişi. De aceea. De fiecare dată când lucram cu cineva. M-am gândit adeseori că ar fi mult mai eficient dacă i-aş învăţa pe oameni cum să aplice singuri acest proces. practic eu eram aceea care îi ghida de-a lungul procesului. ţinând cont de tot ce am învăţat în urma lucrului cu alţi oameni. m-am decis să îl iau cu mine în Australia. Altfel spus. iar entuziasmul şi deschiderea interioară a locuitorilor săi m-au impresionat plăcut. În Australia am petrecut o perioadă realmente minunată. Ţara mi s-a părut extrem de tânără. . ci puteau aplica procesul de unii singuri. Trecuseră 21 de luni de la boala mea şi până atunci nu lucrasem decât în şedinţe individuale. Australienii sunt nişte oameni extrem de primitori şi de amabili. mi-am dat seama că aceşti oameni sunt cei mai potriviţi pentru a învăţa despre „Procesul Călătoriei Emoţionale”. În acest fel. Cât timp am stat acolo. 16 În timp ce ne pregăteam pentru excursia noastră în Australia. la ei acasă.

Dacă ar fi învăţat să aplice singuri acest proces. mai bine ar opta pentru a lucra din . M-am gândit de asemenea cât de minunat ar fi dacă i-aş putea învăţa pe oameni cum să aplice împreună „Procesul Călătoriei Emoţionale”. să descopere astfel tăcerea sinelui lor. Dimpotrivă. Toţi oamenii au foarte multe probleme emoţionale de rezolvat. eliberându-ne treptat de tot mai multe straturi limitatoare care ne împiedică să ne identificăm cu el. procesul nu este altceva decât o Călătorie! Nu este un plasture pe care să-l aplici undeva. „Nu ar fi minunat dacă oamenii ar avea la dispoziţie un scenariu cu care să lucreze şi pe care să îl poată împărtăşi celor dragi?”. făcând ce ştie ea mai bine.La urma urmelor. astfel încât să dispună de un instrument cu ajutorul căruia să îşi poată rezolva din mers orice problemă care apare în viaţa lor. să îşi rezolve problemele emoţionale. „Decât să stea şi să se uite la televizor în fiecare seară. m-am întrebat în sinea mea. era de preferat ca ei să îşi decojească singuri propriile straturi emoţionale. iar dorinţa mea sinceră este ca ei să continue să aplice procesul pentru soluţionarea lor. natura şiar fi urmat apoi cursul. Nu era absolut necesar ca eu să fie prezentă în persoană în timpul călătoriei lor vindecătoare. ci ar trebui să conştientizăm din ce în ce mai plenar diamantul pur care există în centrul fiinţei noastre. adică vindecându-le trupul. să aplice iertarea şi să uite astfel pentru totdeauna de vechile lor dureri. uitând apoi de el. Noi nu ar trebui să încetăm nicio clipă procesul de transformare interioară.

trăindu-şi apoi viaţa ca o expresie a sinelui lor real. Catherine şi Peter. oricât de mult ar fi încercat şi la oricâte seminare şi cursuri ar fi participat. am lansat o invitaţie publică pentru noul meu seminar. Nu era un număr foarte mare de oameni. de un tipar mental sau de o boală fizică de care nu au reuşit să scape până atunci. În urma acestor gânduri. întrucât mă aflam eu însămi la început. dar nici nu aveam nevoie de mai mult. oricâtă terapie ar fi făcut. Într-o seară de duminică la sfârşitul seminarului ţinut de Don. într-o libertate deplină”. aşa că am fost nevoită să insist din nou: „Procesul pe care doresc să vi-l predau este adresat celor care . Numărul lor depăşea cu mult posibilităţile mele.când în când cu ei înşişi în vederea unei transformări interioare profunde. Casa acestora este suficient de încăpătoare şi în ea puteau intra cu uşurinţă 16 persoane. Nu aveam decât 16 locuri libere şi doream ca acestea să fie ocupate de oameni care îşi doreau cu ardoare să se elibereze de o problemă care i-a măcinat ani la rând. m-am decis să ţin serile un mic seminar acasă la bunii mei prieteni. Am adăugat că nu doream să invit la seminarul meu oameni interesaţi doar să înveţe o nouă tehnică. Jumătate din cei aflaţi în sală şi-au ridicat mâinile. Le-am povestit pe scurt participanţilor propria mea experienţă şi le-am spus că nu doresc să vină decât acei oameni care aspiră sincer să se elibereze de o problemă emoţională care îi apasă.

adică să se confrunte direct cu vechile lor amintiri şi tipare emoţionale de care s-au temut sau s-au ferit până acum. aveam opt cupluri care aplicau procesul. oferindu-şi imensa expertiză pentru acest prim seminar. împiedicându-i să se bucure de fericirea care reprezintă esenţa fiinţei lor. aşa că i-am rugat să mă ajute şi să îi asiste pe cei care aplicau pentru prima dată în viaţă noua Călătorie.aspiră sincer către eliberare. Don se afla şi el lângă mine. Nu mi-am imaginat niciodată cât de mare este dorinţa profundă a oamenilor de a-şi cunoaşte adevăratul sine şi de a se elibera de vechile cătuşe emoţionale care i-au ţinut înlănţuiţi. Mi s-a părut uşor de gestionat: eram un instructor la fiecare două cupluri care lucrau. supravegheate de patru oameni. De aceea. Tocmai terminasem de predat „Procesul Călătoriei Emoţionale” unui cuplu de prieteni apropiaţi din Australia. Doream ca . Aşadar. Privind expresiile dezamăgite ale celor care nu au apucat locuri. m-am simţit groaznic că trebuie să îi refuz. Locurile disponibile s-au ocupat imediat. aşa că puteam răspunde imediat atunci când cineva avea o nelămurire sau avea de pus o întrebare. şi nu celor care doresc să afle ceva nou dintr-o simplă curiozitate. îi rog să vină în salonul alăturat doar pe cei care sunt pregătiţi să facă o astfel de muncă profundă pentru a pune o dată pentru totdeauna capăt unei poveşti neplăcute din viaţa lor". El se adresează exclusiv celor care doresc să privească tigrul în ochi.

toţi cei prezenţi să ştie că se aflau într-un mediu sigur şi că erau întru totul sprijiniţi. cuprinzând totul în sine. dar şi foarte multă nervozitate. Întreaga cameră părea scufundată în tăcere. în care mintea nu mai gândeşte. Mi-am dat atunci seama că această tăcere era contagioasă. Mintea mea a devenit extrem de liniştită şi s-a eliberat complet de gânduri. Ai fi putut auzi chiar şi căderea unui ac. dar în aer plutea o luciditate aparte. După ce ne-am strâns cu toţii. Nimeni nu se mişca. M-am trezit în scurt timp în starea de pace profundă care a devenit o constantă în viaţa mea din ultimele luni. toţi cei 16 invitaţi au sosit mai devreme sau la timp. I-am rugat pe cei prezenţi să facem o scurtă meditaţie pentru a ne linişti energiile şi pentru a ne ancora în momentul prezent. ne-am deschis ochii. care reflecta energia acumulată în cameră. ancorândune din ce în ce mai profund în prezenţa atotputernică a Sursei. Spre surpriza mea. Toată lumea şi-a închis ochii şi am făcut împreună o meditaţie în tăcere. la nesfârşit. pentru ca toţi ceilalţi prezenţi să „intuiască” această stare. Am citit odată un text . Este suficient ca o singură persoană să se scufunde în această stare de tăcere profundă. După câteva minute. iar eu m-am pregătit să iau cuvântul. ci se extinde mult dincolo de acesta. am simţit în aer o stare de nerăbdare şi de anticipare. Am simţit cum conştiinţa mea se dilată şi umple nu doar spaţiul din cameră. Mi s-a părut că ne scăldăm cu toţii într-un ocean de iubire.

Sat înseamnă „adevăr”. Ei bine. adică în prezenţa acestuia sau în stare de comuniune cu el. am auzit foarte des un cuvânt sanscrit folosit frecvent pentru a descrie acest fenomen: satsang. dincolo de care se află un vid teribil şi aparent negru. trăind pentru o clipă o viaţă mai intensă şi mai limpede. Nu am uitat să le vorbesc participanţilor inclusiv despre procesul de decojire a straturilor emoţionale. le-am povestit participanţilor despre propria mea călătorie vindecătoare.minunat scris de W. Satsang înseamnă aşadar „în compania adevărului”. după ce am trecut de acest „prag”. Satsang. De-a lungul anilor. iar sang înseamnă „în compania”. B. în timp ce eu nu eram decât un simplu participant exterior la acest proces. . datorită liniştii noastre”. Le-am povestit cum. care descrie perfect acest lucru: „Noi ne putem linişti mintea astfel încât aceasta să devină ca apa unui lac. şi cum mi-am dat atunci seama că această inteligenţă lăuntrică era responsabilă pentru orice proces de vindecare. După meditaţie. într-o astfel de stare colectivă ne aflam în această seară cu toţii: în prezenţa adevărului. continuam să simt starea de pace în care ne scăldam cu toţii. Le-am împărtăşit uimirea şi veneraţia pe care le-am simţit atunci când m-am trezit în prezenţa înţelepciunii mele interioare. în care ceilalţi oameni îşi pot privi chipul reflectat. Yeats. starea de satsang. În timp ce le povesteam. am ajuns în prezenţa extraordinară a iubirii şi am înţeles că aceasta reprezintă esenţa propriului meu suflet.

Ian avea o frustrare care îl măcina de mult. cu mult entuziasm. Le-am povestit participanţilor de convingerea mea că adevărata vindecare începe întotdeauna pe nivelul sufletului. . descoperind astfel cine suntem cu adevărat. până la nivelul corpului fizic. Ian a consimţit imediat. ci mai degrabă o călătorie de revelare a propriului suflet. înţelepciunea ei ne poate conduce pas cu pas către descoperirea amintirilor emoţionale îngropate în celulele corpului nostru. am privit adânc în ochii lor şi m-am simţit încurajată de faptul că toţi păreau să înţeleagă ce le spuneam. L-am întrebat apoi pe unul dintre prietenii mei. noi trebuie să ajungem mai întâi de toate la inima propriei noastre fiinţe. De aceea. fapt pentru care i-am fost recunoscătoare. Numai în acest fel putem ajunge noi la cauza ultimă a problemei cu care ne confruntăm. căpătând astfel acces la înţelepciunea lor interioară care emană în mod natural din sursa lor. aşa că ne-am decis să începem cu aceasta. În timp ce le vorbeam oamenilor.Am continuat spunându-le că am căpătat convingerea că toţi oamenii îşi pot cunoaşte sinele real. Am accentuat faptul că metoda pe care le-o propuneam nu era un proces de „prevalenţă a minţii asupra materiei”. pentru a ajunge la inima unei probleme emoţionale. după care se reflectă de-a lungul straturilor emoţionale succesive care îmbracă acest suflet. dacă doreşte să facă o demonstraţie pe viu a procesului Călătoriei. eliberându-ne astfel pentru totdeauna de ea. al conştiinţei pure. Odată ce intrăm în contact cu esenţa noastră. Ian.

Am observat atunci că ochii multora dintre participanţi s-au umplut de lacrimi. Cu toţii se simţeau incredibil de mişcaţi în faţa transformării profunde la care au asistat într-un timp atât de scurt. Când s-a aruncat însă în ea şi a experimentat starea de pace profundă. după care i-a fost uşor să îi ierte. De aceea. şi deci avea o fire uşor rezervată. Camera s-a umplut cu o atmosferă palpabilă de gingăşie şi de compasiune. frustrat şi neputincios că nu îşi poate comunica dorinţa de a fi ajutat.Deşi ne aflam în Australia. Pe măsură ce Ian se scufunda din ce în ce mai mult în adâncurile emoţiei sale. La un moment dat. când s-a simţit abandonat. toţi cei prezenţi păreau să participe împreună cu el la călătoria pe care o făcea. şi-a amintit şi el un incident din copilărie. pe care el o numea vid. Ian era englez. Ian a manifestat o anumită rezistenţă. Când a ajuns în faţa găurii negre. la care se adăuga o mare deschidere . Ian a ajuns la un strat al neajutorării şi a început să plângă. În finalul exerciţiului. Când procesul s-a încheiat. Foarte mulţi dintre cei prezenţi lăcrimau vizibil. în jurul focului de tabără. i-am fost cu atât mai recunoscătoare pentru deschiderea lui emoţională şi pentru dorinţa lui de a parcurge toate straturile emoţiei sale în public. el le-a putut transmite în sfârşit părinţilor săi ce a simţit în acel moment. faţa lui s-a luminat gradat şi a început să emane o mare fericire. De-a lungul procesului. Am privit în jur. Ian arăta strălucitor şi părea la fel de deschis ca un copil mic.

oare nu facem cu toţii la fel? Chiar când suntem pe punctul de a ne elibera. Femeia de care vorbesc era diagnosticată cu o depresie cronică şi era atât de afectată încât fusese pensionată medical în ultimii şase ani. nu-mi venea să cred văzând cât de profunde erau experienţele lor şi de câte amintiri emoţionale neplăcute s-au eliberat ei.interioară. dar nimic nu a funcţionat. chiar cu riscul de a nu ne elibera niciodată de vechile noastre suferinţe”. În acest fel. Până atunci a încercat absolut totul. Abia a reuşit să se mobilizeze şi să vină la acest seminar. ea o evita şi se întorcea de unde a plecat. ne blocăm şi ne întoarcem la vechile noastre obişnuinţe. supraveghind ce făceau. . de câte ori ajungea în faţa găurii negre. Am notat acest lucru şi m-am gândit în sinea mea: „Hm. am discutat cu ea şi femeia mi-a spus că aceasta ar putea fi ultima ei şansă de vindecare. să se împartă pe perechi şi să îşi înceapă propria călătorie. Momentul era perfect pentru a le sugera oamenilor să îşi ia fiecare exemplarul din scenariu. În timp ce mă plimbam prin cele două camere ale casei în care erau adunaţi invitaţii. ceva din interiorul nostru ne opreşte. O singură femeie părea să aibă dificultăţi în a se scufunda în straturile succesive ale emoţiei sale. de la terapia psihiatrică la medicamente şi la seminare. Înainte de începerea procesului. Cu toţii ne temem de necunoscut şi suntem dispuşi să îl evităm cu orice preţ. Chiar şi pentru a se da jos din pat dimineaţa trebuia să se lupte cu ea însăşi.

aruncându-se în ea. făcuse deja trei „întoarceri”. după care ajungi în faţa acestei găuri negre şi te blochezi. Ce faci în continuare? Devii şi mai deprimată din cauza noii frustrări pe care o simţi şi reiei de la capăt întregul ciclu. Nu-i de mirare că refuză să se arunce în gaura neagră. Pur şi simplu nu se putea hotărî să se arunce în gaura neagră. m-am gândit: „Hm. descrie perfect tiparul depresiei. la dezolare. De aceea. întrucât aceasta este lucrul de care se teme cel mai tare!” Mi-am adus aminte de prima mea experienţă a vidului negru şi de teama mea că voi fi anihilată complet dacă voi cădea în el. Scenariul este clasic. dar ştiam că pentru a se elibera de vechiul ei tipar emoţional. la fel ca în toate celelalte încercări pe care le-a făcut de-a lungul ultimilor şase ani. dar fermă: „Nu recunoşti acest tipar? Tu treci de la depresie la lipsa de speranţă. în care acesta a descris straturile emoţionale prin care a trecut femeia. motiv pentru care te simţi furioasă şi frustrată. Acest ciclu este un prieten vechi.Vocea ei era complet stinsă. este singurul lucru pe . într-adevăr. De fapt. va trebui să îşi adune curajul şi să se confrunte cu gaura neagră. pe care îl cunosc foarte bine. reflectând lipsa ei de speranţă. la disperare. Când am ajuns în dreptul ei. Când am citit notiţele partenerului ei. da. ca şi cum ar fi stabilit dinainte că va da greş şi de această dată. i-am spus cu o voce blândă. apoi la neajutorare. Tot timpul procedezi aşa?” „O. Cât de terorizată am fost atunci! Am simţit instantaneu o compasiune profundă pentru femeia din faţa mea. la anxietate şi la teamă.

. întrucât avea tendinţa să se lase înghiţită de ele şi nu doream ca gândurile negative să îi distragă atenţia. Am ghidat-o astfel din nou de-a lungul straturilor ei emoţionale succesive. Ori de câte ori ajung în faza de anxietate şi de teamă. dar nu ştiu ce se va întâmpla cu mine dacă voi face acest lucru”. „Înţeleg. i-am spus. „Bine. „Ce-ar fi să te relaxezi. Am întrebat-o atunci dacă doreşte cu adevărat să se elibereze din acest ciclu. va trebui să te confrunţi cu gaura neagră şi să te abandonezi în faţa ei. să te relaxezi şi să te arunci în ea. Ce crezi că s-ar întâmpla atunci?” „Nu ştiu ce s-ar putea întâmpla”. ci doar cu conştientizarea plenară a emoţiei urmată de scufundarea imediată pe nivelul următor.care îl fac. până când ajungi în sfârşit la sursă. Călătoria nu are nimic de-a face cu lamentările şi cu exprimarea durerii de-a lungul căii. va trebui să AI ÎNCREDERE”. nu-mi mai doresc nimic altceva de la viaţă!” „În acest caz. renunţ. Când a ajuns din nou în faţa găurii negre. Mi-a răspuns imediat: „Sigur că da. dar dacă doreşti să te eliberezi. având grijă să nu insist foarte mult asupra lor. m-a anunţat pe un ton de genul: „Ţi-am spus eu!” că s-a blocat din nou. să zâmbeşti şi să te arunci senină în această gaură neagră? Am întrebat-o eu. după care devin atât de frustrată încât mă deprim şi mai tare”. De fapt.

i-am spus eu. Important era că a ajuns să ştie ce se ascundea sub acel strat al anxietăţii şi al fricii. Miam dat seama de mai multă vreme că atunci când sunt scufundată în Marea Tăcere. şi că şi-a dat seama că nu avea nimic de ce să se teamă. Subit. trebuie SA FII una cu el. dar s-a dovedit că de fapt nu doreau altceva decât să primească asigurări că fac bine ce fac. Ştiam că restul procesului va fi floare la ureche pentru ea. După un scurt moment de confuzie. femeia a început să tremure din toate încheieturile. „Sunt iubire… Sunt Dumnezeu… Este Dumnezeu… Este… Nici nu ştiu ce este… Sunt liberă… Sunt libertate… Sunt frumoasă… Sunt frumuseţe pură…”. Au mai existat încă două cupluri care au simţit o anumită reticenţă şi care şi-au ridicat mâinile pentru a pune întrebări. de la cineva care a parcurs deja acest proces. cei cu care lucrez îşi găsesc mult mai uşor calea către această conştiinţă de sine. Sursa este o energie într-adevăr contagioasă. să îl experimentezi tu însuţi direct. Cei cu care lucrezi se pot „molipsi” atunci de la tine. „Mă prăbuşesc… Mă prăbuşesc!” „Continuă să cazi”. dar eu mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai face acest lucru”. ochii ei au fost inundaţi de lacrimi. Atunci când lucrezi cu cineva.„Bine. iar ea a început să plângă cu suspine. nu este suficient să practici procesul. . I-am dat din nou scenariul partenerului ei. A continuat să plângă multă vreme de uşurare şi de extaz. iar cei doi au încheiat cu succes procesul.

ne-am dezvoltat capacitatea de a rezolva prompt aceste provocări. nu am dat nimănui adresa mea în acea noapte. Cu toţii l-am parcurs deja de mai multe ori. Era al doamnei care fusese diagnosticată cu depresie cronică. În timp. Atunci când lucrăm cu alţi oameni. ne bucuram cu toţii de liniştea vindecătoare a comuniunii cu prezenţa Iubirii. Când seminarul de seară s-a încheiat. am primit o scrisoare din Australia. aşa că suntem familiarizaţi cu provocările care pot apărea de-a lungul lui. „Ciudat. De atunci şi până în prezent . fiindu-ne astfel mult mai uşor să îi ajutăm pe cei implicaţi în proces. s-o fi întâmplat ceva?” M-am liniştit imediat. m-am gândit. dar oamenii nu se îndurau să plece. noi îi putem asista literalmente. Această persoană trebuie să îşi fi dat multă osteneală ca să facă rost de adresa mea de acasă”. după ce am citit cuvintele ei simple. Inima a început să îmi bată cu putere. Practic. Când am deschis-o. trecând alături de ei prin acelaşi proces. Trei luni mai târziu. După ce şi-a privit în faţă şi şi-a rezolvat această problemă. Femeia îmi scria că în noaptea în care a efectuat Călătoria. era deja mult după miezul nopţii. depresia ei a dispărut ca prin farmec. în timp ce mă gândeam fără să vreau: „O. nu. a scos la iveală o anxietate copleşitoare ascunsă sub masca depresiei. El îmi permite de asemenea să le ofer asistenţilor mei un antrenament din ce în ce mai avansat. dar extrem de emoţionante. am recunoscut numele de la sfârşitul ei.Am aplicat frecvent acest principiu în şedinţele mele individuale şi la seminarele mele.

În cea de-a doua zi.nu a mai fost depresivă nici măcar o secundă. Învaţă de asemenea tehnica focului de tabără şi integrarea în viitor. pentru prima data cât de uimitoare este Gratia care exista. Mai mult. Dacă în trecut trebuia să facă un efort uriaş ca să se dea dimineaţa jos din pat. puterea şi înţelepciunea care există înlăuntrul nostru. care pot declanşa apoi boli. Ori de câte ori primesc o astfel de scrisoare. pe care le rezolvă prin practicarea . Scrisoarea femeii se odihneşte acum într-un teanc alcătuit din sute de scrisori similare. În continuare. într-un dosar uriaş pe care îl ţin ca pe o mărturie a imensei înţelepciuni şi a enormului curaj inerent în sufletul oricărui om. Participanţii învaţă şi experimentează procesul care stă la baza ei şi intră în contact cu sufletul lor. ei descoperă amintirile stocate în interiorul celulelor lor. mă simt la fel de emoţionată ca prima oară. fiind de fiecare dată uimită şi inspirată de curajul. acum se trezea dimineaţa devreme. a tuturor. se ridica imediat din pat şi îşi vedea liniştită de treburi. prin care descoperă blocajele ascunse sau locurile rigide din organismul lor. În prima zi parcurgem cu toţii Călătoria Emoţională. participanţii învaţă să parcurgă Călătoria Fizică. o călătorie minunată a descoperirii de sine la nivel corporal. a fost încântată să se întoarcă la muncă după şase ani de absenţă. Mai mult. ei se lasă ghidaţi de înţelepciunea lor interioară pentru a descoperi şi pentru a rezolva vechile probleme emoţionale care i-au măcinat. Este ca şi cum aş auzi din nou.

eliberându-se de ele. 17 Acum. De altfel. poţi apela la benzile audio care însoţesc această carte. lăsândute ghidat chiar de vocea mea.iertării. astfel încât să pună o dată pentru totdeauna capăt acestor amintiri. Scenariul pe care îl aplic la seminarele mele se află chiar la sfârşitul cărţii. Jim era un brutar în vârstă de 67 de ani. Dacă nu ai cu cine să lucrezi. întrerupând lectura cărţii. Doreşti să trăieşti şi tu experienţa directă a „Procesului Călătoriei Emoţionale”? O poţi face chiar acum. în secţiunea intitulată „Instrumente”. este o fire încăpăţânată şi sceptică. a sosit timpul să afli mai multe despre Călătoria Fizică. că ai învăţat sau ai experimentat direct „Procesul Călătoriei Emoţionale”. sau o poţi face mai târziu. de preferinţă unul care a citit la rândul lui această carte şi care este suficient de deschis şi dornic să lucreze cu tine. ea a simţit nevoia să mă avertizeze: „Jim nu este familiarizat cu tot acest limbaj specific vindecării minţii şi corpului. Doresc să încep prin a-ţi relata povestea unui bărbat a cărui Călătorie Fizică a fost cu deosebire impresionantă. după ce o vei termina de citit. Când nepoata m-a sunat ca să mă întrebe dacă îl pot primi. Nepoata lui a participat la imul din seminarele mele introductive şi i-a sugerat să mă consulte în particular în legătură cu starea sănătăţii sale. Tot ce trebuie să faci este să îţi rezervi două ore împreună cu un prieten în care ai încredere. Este din . proprietar al unei mici brutării situată în nordul Angliei.

Fără să stea mult pe gânduri. l-am privit în faţă. pe care i-am detectat-o cu uşurinţă. dar nepoata mea consideră că m-ai putea ajuta”. Am început deja să îl simpatizez!” Jim a venit Ia Londra cu trenul. mia spus: „Nu ştiu cu ce te ocupi. I-am explicat că. yorkshirez. sănătos. „Încăpăţânarea nu este întotdeauna un lucru rău în sine. Avea un licăr specific în ochi. nici măcar povestea vieţii mele. Ea dovedeşte o voinţă puternică. sinceră să fiu…”. doar pentru că aşa l-a sfătuit nepoata lui favorită. dar el nu a mai aşteptat şi a trecut la subiect. Avea ochii aprigi şi obrajii de un roşu aprins. ca toţi locuitorii din acea zonă. neştiind nimic despre mine. Jim arăta exact aşa cum mi l-a descris Suzy.Yorkshire şi are un temperament destul de aprins. Mi-a devenit instantaneu simpatic. L-am servit cu un ceai. Sper să nu vă lăsaţi intimidată de el!” M-am amuzat şi i-am răspuns că voi fi încântată să îl primesc. oamenii care nu ştiu nimic despre acest gen de lucruri sunt cei cu care lucrez cel mai uşor. dar el . şi dincolo de privirea lui aprigă se ascundea o lumină interioară. Vă asigur că Jim poate fi uneori extrem de încăpăţânat”. Când iam deschis uşa. adeseori. M-am pregătit să îi ofer o versiune condensată a poveştii vieţii mele şi am început să-i spun: „Păi. s-a îndreptat direct către sufrageria mea şi s-a aşezat înainte de a avea şansa de a-l invita. Era evident că omul gândea cu mintea lui şi că nu accepta toate prostiile pe care i le spuneau ceilalţi oameni. În stilul lui direct. „Ştiu şi eu… mi-a spus ea.

Aceasta era mult prea avansată. aşa că medicul nu mi-a dat mai mult de trei luni de trăit. în mod evi. el s-a lansat imediat în relatarea poveştii vieţii sale: „Cu doi ani în urmă.mi-a tăiat-o scurt: „Nu. Jim nu avea nevoie de mai mult. Să-mi spună mie un medic că nu mai am decât trei luni de trăit! Ce nesimţire! Eu nu am încă de gând să dau ortul popii! Ştiu că nu mi-a sosit vremea să mor! Chiar dacă am cancer la plămâni nu am de gând să cedez cu una cu două! Ce prostie – la naiba!" „Şi. m-am dus la o consultaţie. ca şi cum ar fi dorit să aibă cu mine o conversaţie de la om la om. ce s-a întâmplat mai departe?” l-am întrebat. „Şi acesta ce a spus?” . După care. m-a privit direct în ochi şi mi-a spus cu o voce cât se poate de gravă că mi-a găsit o tumoare canceroasă de mărimea unui ou într-unul din plămâni. L-am întrebat ce vrea să spună cu aceste cuvinte. Îţi poţi imagina aşa ceva? M-a întrebat Jim. aşa că trebuie să îmi pun în ordine afacerile. A adăugat că nimeni nu mai poate face nimic pentru mine. la medicul meu de familie. Acesta mi-a spus să stau jos.dent revoltat. a adăugat: „Le-am arătat eu! Le-am arătat tuturor!” Trebuie să recunosc că mi-a trezit interesul la culme. Cu o plăcere evidentă. mi-am găsit un alt doctor”. cu acelaşi licăr şugubăţ în ochi. nu vreau să ascult povestea vieţii tale! Doresc să îţi spun povestea vieţii mele…”. Jim avea un stil absolut captivant de a povesti! „Ei bine. curioasă la culme.

Era vestită pentru succesele pe care le-a avut şi pentru faptul că a ajutat şapte oameni cu acelaşi tip de cancer ca şi mine să intre în remisie. „Şi apoi. cei mai dificili pacienţi.„Mi-a spus că nu mai am decât două luni de trăit!” „Şi tu ce ai făcut?” „Ce puteam să fac? L-am concediat şi pe acesta. Se pare că una dintre cele mai importante calităţi pe care o au aceştia (şi pe care cercetătorii o consideră principala cauză a supravieţuirii lor) este voinţa lor puternică de a trăi. pe care l-am concediat de asemenea”. dar ştia foarte bine că nu trebuie să te iei automat după primul diagnostic. care le pun medicilor cel mai greu răbdarea la . Exemplul bătrânului din faţa mea mi s-a părut minunat. Nu avea niciun fel de educaţie în domeniul sănătăţii. Fără să vreau. dar puternic.adevăr. căci măcar ştie că este posibil să supravieţuieşti şi să te vindeci în urma acestei boli. ce s-a întâmplat?” „Ei bine… în cele din urmă am găsit o doctoriţă care părea să aibă mai mult bun simţ. m-am gândit ce bine ar fi dacă am avea cu toţii această voinţă fantastică de a trăi. Il priveam cu o admiraţie neţărmurită pe acest bătrân vajnic de 67 de ard. Am citit în mai multe cărţi despre fiziologia celor care supravieţuiesc în urma cancerului. Într. a fost primul medic cu care am vorbit şi care nu a fost convins din start că voi muri”. Adeseori. Avea spiritul trezit şi un simţ al umorului frust. M-am gândit că pe ea merită să o ascult. Apoi mi-am găsit un alt doctor.

aveam în faţă o imagine a sănătăţii perfecte. A adăugat cu un chicotit: „Acum două luni am dat întâmplător peste primul medic. aşa cum se aşteptau medicii.încercare şi care sunt cei mai solicitanţi cu asistentele. fapt pe care i l-am şi spus. radiaţii etc. pentru ca ei să afle astfel că este perfect posibil să se implice şi să participe direct la propria îor vindecare. În mod evident. Îmi vine să le-o relatez oamenilor la seminarele mele. nu ai dat ortul popii!” Sinceră să fiu. Jim? L-am întrebat eu. Nu s-a răspândit!” Faţa lui era de-a dreptul luminoasă. nu am avut nici cea mai mică îndoială că va reuşi. Jim. şi-a încheiat povestea cu un triumfalist: „Nu mi-a sosit încă timpul!” I-am spus: „Povestea ta e incredibilă. Eu aveam în faţă exact acest gen de om. iar diagnosticul a fost pozitiv. Când şi-a terminat povestea. Tumoarea a intrat în remisie. sunt şi cei care reuşesc să supravieţuiască. A rămas şocat când m-a văzut! S-a albit la faţă. că nu trebuie să se ia după primul diagnostic care le . La fel de încăpăţânat cum a început. În continuare. şi nu în metastază. „Şi ce s-a întâmplat în continuare. ca şi cum ar fi văzut o stafie! Fusese absolut convins că am murit cu 20 de luni în urmă! Şi nu am de gând să mă opresc aici! Intenţionez să mai trăiesc o vreme!” Văzându-i spiritul. mi-a repetat cu aceeaşi mândrie în voce: „Le-am arătat eu! Acum trei luni am făcut o scanare MRI (scanare cu raze X a ţesuturilor moi). Jim mi-a descris diferitele tratamente pe care le-a încercat: chimoterapie.

„Ştiu că trebuie să învăţ o lecţie importantă în urma acestei boli. dar simultan cu o smerenie copleşitoare. Tu eşti un exemplu viu al posibilităţilor ascunse în oameni”. Dintr-odată. Cu siguranţă. El nu se sfia să recunoască în faţa mea că nu deţinea toate răspunsurile şi că spera să îl . chiar asta şi fac”. Tu eşti un exemplu minunat pentru noi toţi”. puţin stânjenit. Cuvintele lui m-au uluit. A trebuit să mă aplec către el pentru a auzi motivul vizitei sale. ştiu foarte bine. Vocea lui a devenit o şoaptă. mi-a răspuns el. mi-a şoptit el. Ar trebui să te implici tu însuţi şi să le vorbeşti celorlalţi pacienţi care suferă de boala ta. arătând către piept. „Atunci de ce ai venit la mine? Mie mi se pare că eu însămi aş avea ce învăţa de la tine. iar faţa lui a căpătat expresia unui copil nevinovat. ca şi cum acesta ar fi o literă de lege. tumoarea nu mi-a apărut numai ca să le dovedesc medicilor că se înşeală. aproape vulnerabil.este prezentat. Nu mi-aş dori ca ea să apară într-o altă parte a corpului meu numai pentru că nu mi-am învăţat lecţia pe care trebuia să mi-o predea". „O. În felul meu. Mă aflam în prezenţa unui om cu un curaj rareori întâlnit. şi că au libertatea de a opta pe ce cale a vindecării doresc să o apuce. felul lui exploziv de a fi s-a liniştit şi Jim a devenit liniştit. aproape plângăreţ. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. mi-a spus el pe acelaşi ton stins. Doresc să aflu de ce mi-a apărut ea. ajutându-i astfel să înţeleagă că au posibilitatea să se vindece. „Aş vrea să ştiu de ce… De ce mi-a apărut această chestie”.

În final. . Eram atât de emoţionată de această vulnerabilitate şi de această gingăşie încât nu am reuşit să spun nimic timp de câteva minute. Convingerea mea sinceră este că dacă ne vom învăţa aceste lecţii. Eu îi ajut pe oameni să descopere lecţiile pe care doresc să li le transmită bolile lor. Hei. Jim m-a privit în ochi. De aceea. acesta le spune:. De aceea. Mi-a spus: „O. dar am încredere în tine şi sunt dispus să încerc orice”. Jim a fost întru totul de acord cu mine. dar nu ştiu încă ce”. Poate că de data aceasta vei fi mai receptiv’. Atunci. i-am povestit pe scurt propria mea experienţă şi i-am spus în final că aş fi fericită să îl pot ajuta să îşi scoată la lumină vechile amintiri stocate în interiorul tumorii sale. noi nu le vom mai repeta. că motivul pentru care atât de mulţi oameni acceptă să le fie extirpate chirurgical tumorile numai pentru a se trezi peste câţiva ani că acestea le apar în alte părţi ale corpului este acela că nu şi-au învăţat lecţiile. şi deci nu au acceptat cunoaşterea pe care a dorit să le-o ofere în acest fel sufletul lor. nu ai ascultat primul meu apel la trezire. Şi astfel. ca şi cum ar fi dorit să îmi testeze sufletul. Chiar aceasta este specialitatea mea. o voi face din nou. i-am răspuns simplu: „Perfect.ajut să descopere lecţia pe care dorea să i-o predea tumoarea lui. astfel încât să înveţe lecţia pe care doreşte să i-o predea aceasta. lor le apare o altă tumoare”. după care mi-a spus liniştit: „Tot nu ştiu cu ce te ocupi. de asemenea. Cred. am convingerea că trebuie să învăţ ceva în urma acestei experienţe.

A simţit atunci o furie oarbă împotriva lui Dumnezeu. Bombele germane cădeau deasupra întregii ţări. Jim a luat-o în braţe şi a încercat să o trezească. s-a eliberat şi a fugit din şcoală. când o bombă a căzut chiar în zona în care locuia el. S-a luptat cu profesorii săi. Cât de divină este această sete! Pe cât de încăpăţânat şi de puternic era. până când un ofiţer de poliţie a venit şi i-a spus: „E moartă. el a ieşit în stradă. A continuat să o scuture. care nu i-a mai trecut niciodată de atunci. Jim era la şcoală. unde a găsito. înainte de a apuca să-l întreb ce vede acolo. aparent intactă. care trebuie înţeles. Cum l-ar fi putut ierta pe Dumnezeu pentru . S-a dus direct acasă şi şi-a căutat mama. În cele din urmă. într-o perioadă în care Anglia se afla în război. Jim a intrat în panică. pe atât de deschis şi de sincer s-a dovedit Jim de-a lungul procesului. Avea 16 ani. Zăcea pe jos. în mintea lui a apărut o amintire foarte vie. ca şi cum ar fi adormit. Mam gândit din nou în sinea mea cât de însetaţi suntem cu toţii de dorinţa de a ne înţelege lecţiile şi de a ne elibera. dar care intuia că există ceva mai profund. iar el trebuia să aibă grijă de mama sa. Tatăl lui îşi părăsise familia. Aveam în faţă un om care nu ştia absolut nimic despre ansamblul minte-corp. De îndată ce a ajuns în interiorul plămânului bolnav.Am început astfel împreună procesul Călătoriei Fizice. încrederea lui în mine era aproape copilărească. În acel moment. frumoasă şi tânără. fiule”. Aceasta nu se afla însă acolo.

Am rămas apoi tăcută. I-am cerut să vizualizeze un foc de tabără chiar acolo. l-am sugerat lui Jim un lucru pe care nu l-am mai aplicat până atunci. Când a sosit timpul ca Jim să îl ierte pe Dumnezeu. I-am cerut apoi să îşi imagineze ce i-ar răspunde Dumnezeu.că i-a răpit mama înainte să-i fi venit sorocul? Cum i-a putut face aşa ceva? Ce fel de Dumnezeu era? Ce fel de Dumnezeu face astfel de lucruri? Apoi. El i-a spus lui Jim că sufletul acesteia era perfect împăcat. inclusiv pe Dumnezeu. în timp ce Jim a dat glas furiei sale nerostite timp de 50 de ani împotriva lui Dumnezeu. ca de obicei în astfel de cazuri. Practic. iar din adâncurile conştiinţei sale a ieşit. De data aceasta. şi să-i invite pe toţi cei implicaţi în amintirea lui. inima acestuia s-a deschis la maxim şi din ea a ieşit la iveală o iertare profundă. scoţând-o astfel pentru prima dată din pieptul său şi din celulele sale. Cum au putut ucide soldaţii o femeie inocentă? Ce compasiune ar fi putut avea el pentru un popor atât de rău? Toată acea furie imposibil de exprimat şi de rezolvat a ieşit la suprafaţă. întrucât se afla exact în planul în care trebuia să fíe. atât de infinită încât . în plămânul lui stâng. furia i s-a amplificat şi mai mult. în interiorul plămânului stâng. Cum iar fi putut ierta vreodată pe acei nazişti infernali? Mama lui nu s-a putut apăra. o înţelepciune nebănuită de el. pentru o mică discuţie. Mai mult. nu era implicată în niciun fel în acel război. era orientată împotriva inamicului. Neştiind ce să facă cu ea. Se pare că Dumnezeu avea alte planuri pentru mama lui. tânărul Jim a ascuns-o lângă inima lui.

Apoi din nou. el s-a adresat naziştilor. Şi asupra lor erau aţintite alte arme. Tu ai fost profesorul meu. Înainte de a se ridica să plece. am rămas tăcută alături de acest om extraordinar. I-am spus cu blândeţe: „Am avut dreptate. Când procesul s-a încheiat. Din el a ieşit la iveală o furie atât de năprasnică încât nu ştiam dacă propria mea inimă o va putea suporta. la fel ca diamantele. Umilinţa şi iubirea lui Jim m-au făcut să îmi doresc să îngenunchez chiar acolo. iar mamele lor erau la fel de ameninţate cum fusese a lui. iar faţa lui a căpătat o expresie blândă. când şi-a întrebat înţelepciunea interioară de ce au procedat aceştia cum au procedat. care strălucea într-o lumină plină de pace. aceasta i-a răspuns prin gura inamicilor săi că nu făceau decât să îndeplinească nişte ordine şi că. Ochii i-au licărit din nou. erau la fel de speriaţi ca şi el. . Înţelegându-le pentru prima dată punctul de vedere. Parcă şi-ar fi scos de pe chip o mască de ciment. În continuare.numai asistând la acest proces mi s-a oprit respiraţia. arătându-şi pentru prima dată adevăratul chip. Aş dori să fii deschis în faţa posibilităţii ca aceasta să nu îţi mai găsească nicio tumoare”. din inima lui Jim s-a revărsat o compasiune uriaşă. Nu mai aveam nevoie de cuvinte. de fapt. Din el emanau o inocenţă copilărească şi o pace nesfârşită. i-am mulţumit pentru vizita pe care mi-a făcut-o şi i-am spus: „Ştiu că urmează să îţi faci o nouă radiografie MRI peste două săptămâni. şi nu invers”.

rămâi totuşi deschis în faţa acestei posibilităţi. Eu nu am venit la tine ca să mă vindeci de tumoare. ci ca să aflu de ce mi-a apărut aceasta şi pentru a învăţa lecţia pe care trebuie să mi-o predea ea”. nici vorbă. Am primit apoi un telefon de la nepoata lui. adică să nu se răspândească. nu mai ţipă la ajutoarele sale atunci când acestea varsă făina pe jos sau când pâinile nu le ies cum trebuie. Probabil că sunt cea mai norocoasă fiinţă în viaţă. tumoarea mea este diferită de a ta. Aşa ceva nu se poate întâmpla. După ce a plecat. În cazul cancerului la plămâni. mi-a răspuns el. nici măcar nu mi se pare că lucrez. Continuă să fii exemplul minunat care eşti deja. Jim s-a transformat într-o pisicuţă! Nu mai face valuri în jur. Nu există nicio mărturie a vreunei persoane care a avut acest gen de tumoare şi căreia să îi fi dispărut. Au trecut trei săptămâni fără să primesc nicio veste de la Jim. oarecum surprins de această sugestie. de altfel. m-am gândit din nou ce binecuvântare nesfârşită este să poţi face acest gen de muncă. Cine ştie? S-ar putea să fii primul caz de acest fel. mi se pare mai degrabă un privilegiu.„O. I-am răspuns cu aceeaşi blândeţe: „Bine. Nu mai înjură în trafic şi nu se mai enervează atunci când priveşte ştirile la . aceasta mi-a spus: „Mătuşa mea se întreabă ce i-aţi făcut unchiului meu. Vezi tu. A fost o onoare pentru mine să lucrez cu tine”. Mă simţeam oarecum dezamăgită. Spune-le oamenilor că vindecarea la nivel celular este perfect posibilă. Pe un ton de un entuziasm nestăvilit. tot ce poţi spera este ca acesta să intre în remisie.

pentru prima dată în viaţa ei. l-a descoperit pe adevăratul bărbat cu care ştia că s-a căsătorit acum 45 de ani”. decât o cicatrice de mărimea unui fir de păr”.televizor. . şi-a adus ea aminte. „Şi Jim ce zice?” „îl ştiţi pe Jim… Tratează totul cu umorul lui caracteristic”. La ora actuală. Mătuşa m-a rugat să vă mulţumesc. după care i-am spus pe scurt ce privilegiu a fost inclusiv pentru mine să lucrez cu unchiul ei. Am râs şi i-am răspuns că simt încântată să aud astfel de veşti. mi-am adunat curajul şi am întrebat-o eu: „Apropo. conversaţia se apropia în mod evident de sfârşit. iar nepoata nu dădea vreun semn că ar pomeni ceva de MRI. da. Văzând că îşi ia rămas bun de la mine. Toată lumea îşi bate capul ca să înţeleagă ce s-a întâmplat. A devenit incredibil de bun şi de blând. iar cealaltă jumătate atribuie miracolul unui medicament pe care i l-au administrat acum doi ani. Medicii nu au mai găsit nimic. ce s-a întâmplat când i-au făcut lui Jim MRI-ul?” „A. Jumătate din medici sunt convinşi că i-au pus un diagnostic greşit. Este primul caz cunoscut în istorie în care o tumoare canceroasă la plămâni a dispărut complet”. îl tratează pe Jim ca pe un cobai de laborator. Mi-a spus că. „Uimitor! Şi ce spun medicii?” „Întregul spital s-a transformat într-un circ. Din păcate. punându-l să facă toate testele care există pe planetă.

iar circumstanţele exterioare nu fac decât să le activeze. în care aceasta îmi oferea noi amănunte referitoare la progresul remarcabil al lui Jim. dar. dar în realitate aceasta este deja înmagazinată înlăuntrul lor. Ei cred că la baza mâniei lor stau factori exteriori. care i-a permis să îşi reveleze în sfârşit sinele real. Circumstanţele exterioare nu fac decât să apese pe buton şi să o activeze. darul a constat în eliberarea de 50 de ani de furie. am primit o scrisoare fericită şi emoţionantă de la Suzy. mam gândit: „Toţi oamenii îşi parcurg propria călătorie spirituală şi emoţională. Foarte mulţi oameni se înfurie şi cred: „E din vina traficului”. din fericire. Am auzit de asemenea dintr-o sursă . nu maş fi enervat pe el”. sau „E din cauza ştirilor de la televizor”. Uneori mi se pare că bolile sunt cel mai mare dar pe care ni-l oferă viaţa. butonul mâniei nu este singurul de care suferim cu toţii. a învăţat lecţia pe care dorea să i-o transmită sufletul lui. De altfel. Acest om a optat pentru chimoterapie şi radiaţii. fiecare în ritmul lui. Suzy m-a sunat recent şi mi-a spus că încă se mai fac teste şi cercetări asupra lui. sau „Dacă X ar fi făcut cutare şi cutare lucru. Există nenumărate emoţii nerezolvate şi îngropate în subconştientul nostru. M-am apucat. După ce am citit scrisoarea.O săptămână mai târziu. EI trebuia să se elibereze de cei 50 de ani de furie acumulată. să scriu această carte la doi ani după vindecarea lui Jim. nu-i de colo…”. În cazul lui Jim. Medicii continuă să nu poată explica acest miracol. Într-adevăr.

independentă că niciun jurnal medical britanic nu a acceptat să publice cazul lui Jim. ea a fost abuzată în mod repetat. cu inima caldă. La fel ca mulţi alţi copii . de familia ei adoptivă şi de prietenii acesteia. ci şi asupra familiei sale. Călătoria nu are nimic de-a face cu revelarea anumitor amintiri numai pentru a ne justifica actualul comportament sau cu folosirea lor ca armă pentru a-i învinovăţi pe cei dragi. fizic şi sexual. eliberaţi de poverile emoţionale din trecut. la vindecarea durerilor. de-a lungul întregii sale copilării. ci şi asupra familiilor lor. Cunosc o femeie a cărei poveste curajoasă mi se pare apogeul absolut al puterii vindecătoare a iertării nu doar asupra persoanei în cauză. Adoptată la vârsta de doi ani şi jumătate. Dispariţia tumorii sale continuă să fie atribuită unui medicament care i-a fost administrat cu doi ani înainte de procesul Călătoriei Fizice pe care a întreprins-o. Rortnie era o mamă în vârstă de 32 de ani. la încheierea poveştilor care ne-au măcinat şi la iertarea celor care ne-au rănit. astfel încât să ne putem continua viaţa într-un mod sănătos. 18 Unul din aspectele mele favorite ale lucrului cu oamenii şi ale practicării Călătoriei se referă la efectele vindecătoare profunde pe care le are aceasta nu doar asupra celor implicaţi. până când a fost diagnosticată cu o depresie cronică. Ea se referă la rezolvarea problemelor noastre. a cărei poveste nu diferea cu nimic de cea a altor mii de femei.

a dormit profund timp de opt ore. suferinţa ei interioară nu era încă vindecată. scufundându-se într-un abis al disperării din care nimic nu o putea scoate. mi-a scris o scrisoare emoţionantă. Nu am mai avut coşmaruri. întrucât autorităţile au considerat-o prea instabilă din punct de vedere emoţional pentru a se ocupa de ei. La vârsta de 11 ani. Dimineaţa îmi venea să alerg prin casă de bucurie”. era atât de insuportabilă încât a făcut prima dintr-un lung şir de tentative de sinucidere. mi-a scris ea. Ca niciodată. În primele zile nu a simţit practic nicio îmbunătăţire. ce păreau imposibil de rezolvat. Practic.aflaţi în aceleaşi circumstanţe. Apoi. într-o noapte. La 16 ani. De aceea. care i-au fost luaţi şi duşi într-un cămin de copii. A luat toate sedativele şi medicamentele anti-depresive imaginabile. . s-a gândit să nu mai ia Temazapam pentru a adormi. ea nu ştia cum să facă faţă emoţiilor puternice ale traumei insuportabile prin care trecea. ea şi-a amorţit durerea interioară prin intermediul depresiei. psihiatri şi spitale. Nu putea dormi nici două ore pe noapte. ea a ajuns pentru prima dată la psihoterapeut. A umblat pe la tot felul de medici. dar nimic nu o putea face să renunţe la disperarea ei. „A fost absolut minunat. Dimpotrivă. oricâte somnifere ar fi luat. Ronnie urma încontinuu o spirală descendentă. Avea trei copilaşi minunaţi. povestindu-mi uimitoarea revenire prin care a trecut. După prima ei Călătorie. care i-au diagnosticat aceleaşi crize depresive.

Împreună. lucru pe care nu îl mai făcuse de doi ani. În acest fel. Şi el. procesul de vindecare se poate produce pe toate nivelele. „După atâţia ani. fiul ei. într-un mediu atât de plin de iubire. a fost chiar „vedeta” programului pentru copii. Nu contează cât de tineri sau . S-a dus şi şi-a vizitat mama. şi a avut o lungă discuţie cu ea. A renunţat să mai ia Prozac. Au participat cu toţii la o retragere pentru copii unde se practica procesul Călătoriei. şi fratele lui. mi-a transmis vestea cea mare: şi-a recăpătat copiii înapoi. a fost minunat să o pot îmbrăţişa şi să îi spun că o iubesc şi că am iertat-o pentru tot ce mi-a făcut”. În final. fiind admirat deopotrivă de către ceilalţi copii şi de către adulţi. conducându-i pe toţi membrii familiei către o creştere spirituală. şi de atunci nu s-a mai atins de pastile.A început apoi să se privească cu alţi ochi. şi a fost minunat să îi vadă jucându-se din nou împreună. 19 Unul din aspectele cele mai satisfăcătoare pentru mine ale lucrului cu instrumentul Călătoriei este să asist la vindecarea unei întregi familii. afirmând că viaţa ei i se pare din nou completă. Sean. şi astfel s-au eliberat cu toţii de ani întregi de dureri emoţionale. A început chiar să zâmbească. au trecut prin acelaşi proces copleşitor de vindecare prin care a trecut şi Ronnie. alcătuiesc cu toţii un exemplu perfect care ilustrează faptul că până şi cele mai disperate familii se pot vindeca.

numită Călătoria Juniorilor. La o retragere pentru copii. procesul lor favorit este Călătoria Fizică. Spre deosebire de adulţi. bucurându-se de viaţă fără să se mai gândească nici măcar un moment la fosta lor durere din trecut. copiii sunt însă cei care îi învaţă pe adulţi cât de uşor este să te eliberezi şi să ierţi durerile din trecut. Ei nu ridică în calea procesului prea multe obstacole sau bariere. copiii mici îşi descoperă spontan Sursa. ei au un fel al lor de a-l transforma într-un fel de joc. ador să lucrez cu copiii. în timpul căreia pătrund într-o . Adeseori. care obişnuiesc să opună foarte multă rezistenţă. există câte un instructorsupraveghetor la fiecare 2-3 copii. pe care îi consider marii mei învăţători. Copiii reprezintă adeseori exemple ideale de deschidere şi de dorinţă de a se vindeca. De cele mai multe ori. Personal. copiii nu fac mare „tapaj” din acest proces. căci toate sufletele aspiră către eliberare. s-au dus să se joace pe dealuri sau în grădină. De cele mai multe ori. Mai mult. Copiii iartă foarte uşor şi nu au nişte identităţi şi nişte egouri suficient de puternice pentru a se crampona de vechile lor tipare şi obişnuinţe limitatoare. după ce şi-au încheiat Călătoria. Am lucrat cu copii care.de bătrâni sunt aceştia. astfel încât pentru ei procesul Călătoriei se derulează în mod natural. Ei îşi doresc cu aviditate să se simtă liberi şi au încredere că se vor vindeca cu uşurinţă. motiv pentru care transformarea se produce foarte uşor în cazul lor. aşa cum fac adulţii.

în artere. în vene. ei aprind nişte torţe mari şi privesc în jur. seninătate. cu atât mai mult cu cât nu au studiat niciodată anatomia. care îi ajută să îşi descopere amintirile stocate în celule. înţelegere. adevăr. simţul umorului. compasiune. ca şi cum acesta ar fi proiectat pe un ecran cinematografic. încredere în sine. preţuire de sine. ei vizualizează întregul scenariu. Ei se pot deplasa astfel oriunde – în organe. De pildă. pline cu puteri magice. un „înveliş de cristal” care îi ajută să se protejeze de comportamentul necorespunzător al celorlalţi oameni etc. care i-ar fi putut ajuta în momentul în care s-a desfăşurat incidentul. de la început şi până la sfârşit. Atunci când ajung în locul dorit. După ce le descoperă. creativitate. Ei îşi iau cu ei un erou preferat sau un înger păzitor. putere capacitatea de a comunica şi de a-şi exprima adevăratele sentimente. Nu de puţine ori. oferind descrieri extrem de plastice ale organelor lor interne. În continuare.capsulă magică ce îi transportă în siguranţă în orice parte a corpului doresc (şi pe care trebuie să o vindece). iubire. capacitatea de a cere ajutorul de la oamenii cei mai indicaţi. în ţesuturi. . Toţi copiii adoră această parte a procesului. în sânge. Copiii primesc baloane colorate. bucurie. în oase etc. onestitate. rămân profund uimită cu câtă acurateţe reuşesc copiii să îşi descrie organele interne. ei îi invită pe oamenii din amintire să coboare de pe ecran şi să se adune în jurul unui foc de tabără. ei primesc odată cu baloanele lor curaj.

Când a ajuns cu ajutorul capsulei magice în interiorul gâtului său . ei modifică scenariul filmului aşa cum doresc.Astfel înarmaţi cu aceste resurse interioare oferite odată cu baloanele colorate. ei trec apoi printr-un proces de iertare şi spun: „Te iert. Acest proces aparent naiv dă rezultate incredibile. Îmi amintesc de un copil care avea dureri de gât înainte să îşi înceapă Călătoria Fizică. Ei au astfel şansa să dea glas adevăratelor lor sentimente din momentul incidentului. derulându-l însă aşa cum s-ar fi întâmplat el dacă ei ar fi avut acces la tot arsenalul de resurse pe care le-au primit acum. copiii îşi iau torţele imaginare şi privesc din nou ce se întâmplă în organele lor. pentru o mică discuţie. iar copiii învaţă că au resurse interne pe care nu şi le bănuiau şi pe care le vor putea folosi în alte circumstanţe asemănătoare din viitor. Chiar şi copiii foarte mici par să înţeleagă semnificaţia acestor cuvinte şi nu opun aproape niciun fel de rezistenţă actului de iertare. copiii se proiectează pe ecranul cinematografic şi pun întregul film de la început. Este incredibil cât de rapid observă ei schimbările petrecute în organe şi cât de colorate sunt descrierile pe care le oferă. După încheierea întregului proces. După derularea filmului modificat şi după experimentarea noilor lor resurse interne. La fel ca adulţii. copiii îi invită pe oamenii din amintire să coboare din nou de pe ecran şi să se adune în jurul focului de tabără. Este în regulă”. Folosindu-se de noile lor calităţi. scoţându-le astfel din pieptul şi din celulele lor.

ci roșu şi moale. care s-a produs cu câteva luni în urmă. În cele din urmă. copilul le-a spus la rându lui: „îmi pare rău. În final. El s-a pierdut de aceştia şi a crezut că părinţii lui au uitat de el. acesta părea aspru şi nisipos. el şi-a scos acest spin din piept. Freya. aceştia nu l-au abandonat nicio clipă. a intrat în panică. împreună cu părinţii săi. într-o vacanţă. De aceea. Un alt copil care a participat la retragerea noastră nu mai rostise niciun cuvânt de la moartea unuia dintre părinţi.şi şi-a aprins torţa. de fapt. Copilul şi-a dat seama că. spunându-le în sfârşit părinţilor săi ce a simţit în timpul acelui incident. După iertare. constatat că acesta nu mai arăta aspru şi nisipos. În timpul procesului. părinţii şi-au făcut apariţia. copilul s-a eliberat de povară. ci doar au dispărut pentru o perioade foarte scurtă de timp. Nu înţelegea limba care se vorbea în jur și nu ştia cum să ceară ajutor. pe un ton foarte dulce după care s-a simţit perfect împăcat. dar el nu le-a spus niciodată cât de speriat a fost. La sfârşitul Călătoriei Fizice. E în regulă”. durerea de gât i-a dispărut complet. Neputând vorbi în timpul procesului Călătoriei Fizice. copilul şi-a revelat o amintire în care se afla în Spania. În acest fel. Este interesant faptul că durerea de gât a copilului a dispărut exact în momentul în care el şi-a putut comunica adevăratele sentimente dându-le glas. instructoarea care coordona . când şi-a verificat din nou gâtul cu ajutorul torţei aprinse. el. La discuţia din jurul focului de tabără. Tot în jurul focului de tabără. părinţii lui şi-au cerut iertare.

programul pentru copii. ea l-a adus în timpul weekendului la retragerea pentru copii. Expertiza şi creativitatea Freyei sau combinat cu scenariul Călătoriei Fizice. el nu şi-a putut lua la revedere de la el. Copilul trebuia să-i arate prin gesturi când se afla în interiorul corpului. Distrusă. Copilul i-a explicat Freyei că din cauza morţii subite a tatălui său. În urma procesului. Un alt băiat a venit foarte reticent la retragerea pentru copii. În acest caz. la sfârşitul şedinţei el a rostit primele sale cuvinte după mai multe luni. nea povestit că a fost chemată la şcoală. i-a spus să îi semnaleze ce se întâmpla prin gesturile sale. şi i-au permis copilului să îşi încheie cu succes Călătoria. Mama lui. Jenny. copilul a continuat să vorbească fluent şi şi-a văzut liniştit de viaţă. unde i s-a spus că este puţin probabil ca fiul său să îşi ia examenele. . după care trebuia să răspundă prin da sau nu la întrebările puse. Freya a profitat de prilej şi l-a pus pe copil să stea în jurul focului de tabără împreună cu tatăl lui şi să îi spună acestuia tot ce nu i-a putut spune la momentul potrivit. care nu diferă foarte mult de un basm pentru copii. copilul s-a simţit în sfârşit împlinit. Tatăl lui l-a asigurat că îl va ajuta întotdeauna din cer şi că iubirea lui va rămâne de-a pururi implantată în inima fiului său. Mama lui era una dintre asistentele noastre şi el se simţea oarecum adus cu forţa de ea. Băiatul avea o problemă legată de dislexie şi nu se descurca foarte bine la şcoală. în speranţa că îşi va putea ajuta în acest fel fiul. În mod uimitor.

Miercurea trecută. fapt care a avut un efect pozitiv asupra activităţii sale şcolare. În luna noiembrie. fapt care i-a trezit şi mai mult încrederea în sine. Mary şi cu mine am participat la prima întrunire cu părinţii de la noua lui şcoală. mi-a scris o scrisoare foarte frumoasă legată de fiul său: …Aş vrea să-ţi povestesc ce s-a întâmplat cu fiul meu. băiatul şi-a trecut examenele cu note mari. Richard. Dar cea mai uimitoare a fost creşterea lui în înălţime. l-am adus într-un weekend la retragerea pentru copii. în speranţa că îl voi putea ajuta să îşi rezolve problema neîncrederii în sine. Încă şi mai surprinzătoare a fost creşterea dramatică a încrederii lui în sine şi talentul de care a dat dovadă la un meci de tenis pe care l-a susţinut în weekendul următor. băiatul a opus rezistenţă. toţi profesorii mi-au spus că au observat o amplificare dramatică a încrederii în sine a lui Richard. tatăl unuia dintre absolvenţii Călătoriei Juniorilor. dar în scurt timp el a devenit un exemplu pozitiv pentru toţi copiii mai mici. pentru care a devenit un mentor. Jenny ne-a spus că schimbarea care s-a produs cu Nathan a fost atât de dramatică încât pur şi simplu nu-i venea să creadă cât de încrezător în sine a devenit acesta. spre uimirea totală a profesorilor săi. . Fără nicio excepţie. În săptămâna care a urmat. un fel de frate mai mare.La început. era un copil destul de mic de statură pentru vârsta lui). care s-a produs foarte brusc (iniţial. Brett. S-a împrietenit în mod deosebit cu o fetiţă de cinci ani. care îl măcina de mult.

Poveştile legate de copii sunt cu miile şi sunt la fel de miraculoase cum sunt ei în general. pe care sunt scrise calităţile pe care şi le . Copiii le cântă adulţilor cântece inspirate cu versuri create de ei. un seminar ţinut pentru adulţi. Ei primesc în dar baloane colorate reale. şi le povestesc succesele pe care le-au obţinut în urma lucrului cu sinele. copiii îşi descoperă calităţile interne. Întotdeauna îi aduc pe copii la Retragerea pentru Manifestarea Abundenţei. însorite. roşu şi albastru închis. portocaliu şi roz. astfel încât aceştia din urmă să înveţe de la copii cât de uşoară şi de miraculoasă poate fi transformarea. Personajele desenate au zâmbete întipărite pe feţe şi sunt înconjurate de sori mari şi de flori multicolore. Contrastul este de necrezut! În timpul seminarelor de weekend. iar în ele predomină culorile negru. înainte şi după lucrul cu sinele. despre libertate. Toată lumea zâmbeşte în aceste imagini. În picturile „de după” predomină de regulă culorile deschise. Pe feţele personajelor desenate curg adeseori lacrimi. picturile „de dinainte” sunt triste şi dezolante. Diferenţa este şocantă. De regulă. cum ar fi galben. iubire şi iertare.Când ne-am întors acasă şi i-am spus acest lucru lui Richard. La seminarele noastre. pe care le asemuiesc cu cele ale eroilor lor şi pe care le practică împreună cu ceilalţi copii. noi îi punem să deseneze şi să picteze. Operele lor artistice mă emoţionează de fiecare dată la fel de tare. acesta a comentat imediat: „S-a întâmplat datorită weekendului petrecut la seminarul lui Brandon”.

ador să îi văd pe aceşti „eroi” micuţi plecând de la seminarele noastre convinşi că este cool să fii bun sau generos. iubire. amabilitate. Ce bine ar fi dacă i-am urma exemplul şi dacă am avea încredere că eliberarea de poverile noastre poate fi cât se poate de uşoară. i-am încurajat pe absolvenţi să formeze grupuri de sprijin care să se întrunească o . vei găsi instrucţiuni speciale în această direcţie la sfârşitul cartii. Dorinţa mea cea mai vie este ca ei să îşi trăiască viaţa ca pe o expresie a sinelui lor real. este imposibil să te îmbolnăveşti. 20 În mai multe oraşe în care am organizat seminare ale Călătoriei. onestitate. bunătate. a sufletului tău. distracţie. În cazul acestor copii. Li se propun de asemenea procese interactive prin care au posibilitatea de a-şi demonstra aceste calităţi eroice. Realitatea este că în fiecare dintre noi există un copil! Interior. Personal. Convingerea mea este că dacă îţi trăieşti viaţa ca pe o expresie a sinelui tău real. iertare etc. atât de specifice adulţilor. am convingerea că îşi încep viaţa într-o manieră mai sănătoasă şi mă rog ca ei să continue lucrul cu sinele pentru a-şi păstra acest echilibrul interior. astfel încât să nu! Ajungă să îşi creeze acele poveri emoţionale limitatoare care conduc la blocaje fizice şi la boli. ba chiar distractivă! Dacă inima ta simte chemarea de a lucra cu copiii.doresc: curaj.

să te uiţi la televizor timp de două ore. iar eu obişnuiesc să îi întreb frecvent pe absolvenţi: „Ce ai prefera. Ea ne-a povestit că a participat cu trei săptămâni în urmă la un seminar al Călătoriei ţinut la Newcastleunder-Lyme într-un weekend. Oricât de mult te-ai strădui să comunici cu ei din noua ta perspectivă. sau să îţi rezervi acest timp pentru a te elibera din punct de vedere emoţional?” Am participat recent la o mare întrunire de sprijin ţinută în Manchester. o femeie în vârstă de peste 50 de ani. noi ne privim de fiecare dată cu alţi ochi. Suntem conştienţi că fiecare dintre noi continuă să evolueze şi refuzăm să ne cramponăm de vechile noastre impresii. La întrunirile noastre cu absolvenţii. Toată lumea îşi pune întrebarea: „Ce se întâmplă în clipa de faţă?”.dată pe lună. ceilalţi continuă să se cramponeze de imaginea lor de odinioară pe care au avut-o în ceea ce te priveşte. în urma căruia nu s-a . iar aceştia să te trateze la fel ca altădată? Deşi tu eşti conştient de faptul că te-ai schimbat. iar apoi să te întorci la rudele şi la cunoscuţii tăi. continuând să îi sprijine pe oameni să se elibereze de celelalte văluri emoţionale care le întunecă „diamantul” interior. ei continuă să te privească la fel. Una din persoanele care au luat cuvântul pentru a ne împărtăşi povestea ei a fost Anita. Aceste întâlniri au devenit extrem de populare. Este minunat să lucrezi cu alţi oameni care au aceleaşi preocupări ca şi tine şi care doresc să te privească aşa cum eşti cu adevărat. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să simţi că ai crescut din punct de vedere spiritual.

atât de natural mi s-a părut procesul”. şi în fiecare an care a urmat am fost nevoită să mai renunţ la o activitate care îmi plăcea: mai întâi la dans. Şi nu au trecut decât trei săptămâni de când a aplicat procesul! Mai târziu. Cu un zâmbet seducător pe faţă. nu m-am aşteptat să obţin vreun rezultat şi nu am observat nicio diferenţă după ce am realizat procesul. după care mersul a devenit extrem de dificil şi de dureros pentru mine. Iată ce ne-a spus ea: „M-am gândit în sinea mea: poate că Brandon s-o fi vindecat singură. care s-au înrăutăţit atât de mult în ultima vreme încât abia dacă se mai putea deplasa. Genunchiul meu nu şi-a revenit niciodată. A suferit ani la rând de dureri cronice de genunchi. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să mă eliberez din punct de vedere emoţional”. apoi la drumeţiile pe dealuri. nici măcar după ce am făcut fizioterapie.aşteptat să obţină vreun rezultat fizic notabil. Am căzut şi mam rănit la genunchiul stâng. dar eu nu voi reuşi acest lucru. . în anul 1991 mă aflam în Austria şi mergeam printr-o zăpadă adâncă. Anita a continuat: „Sinceră să fiu. ea mi-a trimis următoarea scrisoare: Dragă Brandon. cât de uşor să mişc! Înainte nu puteam să îngenunchez deloc. a perseverat şi a realizat două Călătorii Fizice. Oricum. Abia ieri miam dat seama. Ce să mai vorbesc de ghemuit! Genunchii mei s-au vindecat şi eu nici măcar nu mi-am dat seama. trebăluind prin grădină şi smulgând buruienile.

mi-am dat seama că trebăluiesc prin grădină de 30 de minute. Era vorba de un . o altă persoană din public s-a ridicat şi a luat cuvântul. dar fiecare exerciţiu pe care trebuia să îl practic nu făcea decât să îmi inflameze şi mai mult genunchiul. După ce a ascultat povestea Anitei la seminarul de care vorbeam mai devreme. atentă la fiecare pas pe care îl fac. M-a trimis să fac şi mai multă fizioterapie. fără nicio durere. Subit. într-un pas alert. Când am ajuns din nou la poalele lui. Acum două săptămâni am coborât 80 de trepte şi nu am avut nimic. am urcat aproape 1 km pe un deal. mi-am dat seama că nici prin minte nu mi-a trecut să merg încet. Este minunat să pot dansa din nou şi să mă pot plimba pin sat.Anul acesta. Ce bucurie! Oricât de minunată mi s-ar părea vindecarea fizică prin care am trecut. Îmi era imposibil să îl mai îndoi fără să simt nişte dureri atroce. m-am dus la medic. procesul de deteriorare a fost atât de accentuat încât. Nu mai puteam suporta nici măcar greutatea pijamalei peste el. disperată. încă şi mai importantă mi se pare cunoaşterea faptului că îmi pot influenţa fiecare celulă din organism. Doctoriţa pe care am consultat-o mi-a spus că am artrită la genunchi şi că nu se poate face nimic. ghemuită. ţinând pe genunchiul bolnav o stropitoare uriaşă. Câteva zile mai târziu. În timpul seminarului Călătoriei am fost atât de sigură că nu am practicat corect procesul încât ulterior nu am încercat să conştientizez eventualele schimbări care s-ar putea produce.

am remarcat că vederea mi-a devenit înceţoşată. a plecat convins că toţi ceilalţi s-au eliberat de problemele lor. După o . Bill a uitat de proces şi şi-a văzut de viaţă. La vremea aceea suferea de depresie cronică. Abia câteva luni mai târziu şi-a dat seama că nu mai suferă deloc de depresie. Am văzut la distanţă un semn indicator pe care în mod normal l-aş fi putut citi cu uşurinţă. aşa că nu m-am mai gândit la această problemă până a doua zi. numai el nu. am crezut că sunt puţin obosită. dar de data aceasta am observat că atunci când conduc maşina. destul de recent. A adăugat că singurul motiv pentru care a venit la această întrunire a fost acela de a-mi mulţumi personal pentru seminarul pe care l-am organizat şi căruia. transformarea ni se pare de multe ori atât de naturală încât uităm că au fost perioade în viaţa noastră când ne-am simţit cu mult mai rău! 21 Am trăit şi eu o experienţă similară. mă simt uşor ameţită. şi eu continui să practic Călătoria ori de câte ori am vreo problemă fizică sau emoţională. Cu circa trei luni în urmă.bărbat pe nume Bill. la vremea respectivă. „el nu i-a acordat niciun credit”. Întotdeauna am avut o vedere foarte bună. După seminar. Acesta a întreprins Călătoria în urmă cu un an. Este foarte adevărat că atunci când ne întoarcem la viaţa noastră de zi cu zi. La fel ca şi absolvenţii mei. dar care acum mi s-a părut neclar. Iniţial. când scenariul s-a repetat întocmai. În continuare.

Nu înţelegeam ce s-a întâmplat şi nu îmi permiteam să simt sau să . toţi cei din exterior au rămas cu impresia că sunt puternică şi că mi-am păstrat integral autocontrolul. ştiam foarte bine că cei mai mulţi dintre oameni miar fi spus că este „normal” să nu mai vezi bine după o anumită vârstă. Mi-am ajutat familia şi am participat la organizarea înmormântării. m-am decis să întreprind o Călătorie Fizică şi să descopăr care este problema. La vremea respectivă. am descoperit aici o amintire veche ce a continuat să mă deranjeze de-a lungul anilor. m-am decis să am şi de această dată încredere în ea. Am fost convinsă că voi ajunge în interiorul ochilor pentru a descoperi cauza problemei. Deşi povestea nu părea să aibă vreun sens. De aceea. În interior mă simţeam însă complet devastată. dar inteligenţa infinită a corpului meu m-a condus direct în uter. Ori de câte ori încercam să evoc această amintire. Având 43 de ani. experienţa din trecut m-a învăţat că înţelepciunea corporală ştie mai bine unde doreşte să meargă. în mintea mea se instaura un fel de ceaţă. Ajunsă în pântec.săptămână în care vederea mea nu şi-a revenit deloc. Moartea lui m-a devastat din punct de vedere emoţional. şi până acum nu mi s-a întâmplat să constat vreodată că a greşit. am rămas surprinsă să constat că aceasta m-a condus într-un cu totul alt loc decât mi-am propus iniţial. tatăl meu s-a sinucis. Când aveam 19 ani. dar mi-am spus în sinea mea: „Eu una nu cred în aşa ceva! Cred mai degrabă că este ceva ce refuz să văd!” Când am întreprins călătoria în interiorul corpului meu.

Dimpotrivă. Fusesem o elevă de nota zece. Mă aflam în partea de nord a statului New York. Nu eram deloc obişnuită cu alcoolul. Nu i-am spus nimic acestuia despre tatăl meu. iar acum venisem în acest loc ciudat. în acea noapte m-am comportat sălbatic. Spre deosebire de modul meu obişnuit de a fi. Mă simţeam abandonată. mi-am pus o mască veselă şi falsă. Aşa că am continuat sa beau la greu. care abia reuşea să îmi mascheze disperarea şi durerea interioară. Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi în cazul meu. singură şi părăsită. încercând să par matură şi „stăpână pe situaţie”. Ne-am dus într-un bar. Mai târziu. În amintirea mea. Mă gândeam: „Ce mai contează? Nimic nu are sens”. foarte rece. unde am băut mai multe cocteiluri. aşa că m-am îmbătat rapid. După înmormântare. Când am ajuns în . M-am decis să merg la o întâlnire cu un tip pe care abia îl cunoscusem. numai pentru a uita de durere. cu numai două săptămâni înainte de sinuciderea tatălui meu. era o noapte întunecată de toamnă. fără să-mi pese de nimic. membrii apropiaţi ai familiei sale se simt întotdeauna responsabili. fără niciun prieten la care să-mi găsesc alinare.îmi exprim durerea profundă. am auzit de multe ori că atunci când cineva se sinucide. am intrat într-un magazin de băuturi alcoolice şi am cumpărat împreună încă o sticlă de gin. m-am întors la universitate. Amorţeala simţurilor. În drumul de întoarcere spre cămin. dar am simţit că trăiesc într-o lume ireală. se amesteca cu o vinovăţie profundă. ca şi cum aş fi putut face ceva ca să îmi salvez tatăl.

Cred că amintirea celor două zile a fost prea dureroasă pentru a o putea „privi în faţă”. De aceea. de care nu mi-am mai amintit nimic – până la această Călătorie Fizică. Eram confuză şi complet dezorientată. Îmi era frig. Împleticindu-mă. dublat însă de sentimentul că „Oricum nu-mi pasă”. Probabil că mi-am pierdut cunoştinţa. la vârsta de 43 de ani. într-o manieră subconştientă. unde am găsit o sumedenie de note prinse pe panoul de afişaj. Acum. În timpul procesului Călătoriei Fizice. Am pierdut două zile din viaţa mea. Nu ştiam cum ajunsesem în pădure. mintea mea supra-conştientă a preferat să o blocheze complet. sufletul meu a considerat că a sosit timpul să privesc în faţă ce s-a întâmplat atunci. mi-am croit drum către dormitoare. după care am continuat lucrul cu .camera tipului. am băut singură trei sferturi din sticlă. Simţeam un dezgust total faţă de mine însămi. Nu erau deloc imagini frumoase. Se pare că fusesem dată dispărută şi că mă cautaseră timp de două zile şi jumătate. Două zile mai târziu. întrucât nu mi-am mai amintit nimic din ceea ce s-a întâmplat după aceea. am reuşit însă să îmi privesc în faţă amintirea. purtam aceleaşi haine ca în noaptea cu pricina şi mă simţeam devastată din punct de vedere emoţional. În cele din urmă. Am înţeles imediat de ce m-am protejat singură. de-a lungul acestor ani. am început să văd flashuri şi să surprind crâmpeie din ceea ce s-a petrecut atunci. m-am trezit mergând prin pădurea de lângă campus.

dar nu s-a produs nicio schimbare. Dintr-o dată. trebuia să mă iert pe mine însămi pentru că mi-am tratat propria viaţă într-o manieră atât de neglijentă. Am uitat apoi de proces şi mi-am văzut de restul treburilor. Trei săptămâni mai târziu m-am întors acasă întro noapte. Şi totul pentru o vinovăţie care nu îmi aparţinea. Poate că ar fi trebuit să fiu condusă în interiorul ochilor. Am fost norocoasă că am supravieţuit în urma cantităţii uriaşe de alcool pe care am consumat-o în acea noapte. Dar poate că tocmai acesta a fost scopul. De data aceasta. nu al pântecului meu”. Niciodată în viaţă nu am avut o vedere nocturnă atât de acută. m-am gândit. Grădina mea nu era iluminată. Poate că înţelepciunea infinită a greşit de data aceasta. . Mi-am promis totuşi ca data viitoare când voi face o Călătorie Fizică să mă interiorizez direct la nivelul ochilor. Practic. vedeam fiecare fir de iarbă şi fiecare frunză de pe jos. ciudat! Celulele ochilor se schimbă» complet în 48 de ore. La urma urmelor. m-am aşteptat ca vederea mea să se îmbunătăţească pe loc. deveneam uşor ameţită. După încheierea Călătoriei mele Fizice. mi-am dat seama că vederea mea a devenit atât de clară încât puteam vedea la fel de bine ca o pisică. Vederea mea continua să fie înceţoşată şi ori de câte ori mă urcam la volanul maşinii. Au trecut astfel trei zile. „Hm.sine şi am practicat intensiv iertarea. punând-o chiar în pericol. tocmai îmi privisem în faţă o amintire pe care foarte mulţi ani am refuzat să o recunosc.

În cazul fiecărui proces. convingerea mea este că aşa se derulează adeseori lucrurile atunci când aplici Călătoria Fizică. dar şi în funcţie de problema pentru care este . lucrurile s-au petrecut la fel ca în cazul Anitei şi al lui Bill. De aceea. după criterii cunoscute numai de ea (care diferă de la om la om). le reamintesc mereu oamenilor care aplică acest proces al Călătoriei Fizice să îşi verifice din când în când starea sănătăţii şi eventualele progrese făcute. Conform legii atracţiei.A doua zi am observat că nu mai ameţesc atunci când conduc maşina. Procesul de vindecare diferă nu doar de la om la om. De altfel. În anumite cazuri particulare. el nu dispare decât gradat. vechiul tipar dispare instantaneu. Vederea mea era cât se poate de bună de ceva vreme. Contează foarte mult să îţi aminteşti de unde ai plecat şi să constaţi unde ai ajuns. acest lucru poate stimula foarte mult procesul de vindecare. este greu să-ţi mai aduci aminte că ai fost cândva bolnav. conştientizarea succesului atrage după sine un succes şi mai mare. vindecarea durează o vreme după derularea Călătoriei. care nu şi-au observat propriul progres decât mult mai târziu. la fel ca un ventilator care continuă să se învârtă o vreme după ce l-ai oprit. dar nu-mi dădusem seama până atunci. Am observat de asemenea că uneori. Şi în cazul meu. Procesul a fost atât de natural încât nici măcar nu m-am gândit la el. ritmul natural al vindecării este asigurat de inteligenţa interioară. După ce te vindeci. ca şi cum ai stinge lumina. În altele. Procesul este cât se poate de natural.

poate că n-ar strica să afli câte ceva despre „efectele secundare” pozitive care pot apărea în urma aplicării acestor procese. el se poate produce instantaneu pentru o anumită problemă şi poate dura mult mai mult pentru o altă problemă. Dacă nu ştii la cine să apelezi. Chiar la aceeaşi persoană. Eventual. în secţiunea intitulată „Instrumente”. Când te simţi pregătit. Vei găsi procesul Călătoriei Fizice la sfârşitul acestei cărţi. Rezervaţivă împreună două ore pentru a lucra. Dacă doreşti să aplici Călătoria Fizică pe care o practicăm noi la seminarele noastre.aplicat. de preferinţă unul care a citit această carte. pentru a te familiariza cu el. ulterior. înainte de a trece la aplicarea procesului propriu-zis. Nu există o perioadă de timp universală pentru fiecare vindecare. fără să . Foarte mulţi oameni trăiesc o experienţă atât de profundă a Sursei lor interioare încât. Este foarte important să citeşti mai întâi instrucţiunile. îţi recomand să îţi găseşti un prieten în care ai încredere. la fel cum ar proceda un copil. citeşte de două ori scenariul. foloseşte casetele mele audio. că te-ai familiarizat deopotrivă cu „Procesul Călătoriei Emoţionale” şi cu Călătoria Fizică. începe să-l aplici. 22 Acum. Ai grijă să nu fii întrerupt de zgomote sau de alte surse de distragere în timpul procesului. renunţă în mod spontan la diferite obiceiuri proaste şi convingeri limitatoare pe care le aveau. consideră-l o aventură interioară. Dacă nu te deranjează.

Noreen este o irlandeză în vârstă de 50 de ani. Mai mult. foarte vorbăreaţă şi cu inima caldă. Noreen a observat că aceşti oameni au ceva „special”. ea a remarcat o anumită „scânteie”. . soarta a făcut ca Jerry şi Cathy. să apeleze la ea pentru a le supraveghea copiii în timpul unui weekend în care doreau să participe la o Retragere a Abundenţei (un seminar organizat de noi cu scopul de a-i elibera pe participanţi de convingerile lor limitatoare legate de bani. Ea se consideră extrem de binecuvântată pentru că este doică la doi copii ai unor absolvenţi ai seminarului nostru. un licăr în ochii lor. cu atât mai nenaturale şi mai depăşite ajung să li se pară vechile lor tipare distructive. aşteptând cu răbdare ieşirea lui Cathy în timpul pauzelor pentru a-şi alăpta fiul cel mic. fermecaţi de carisma ei irlandeză şi de spiritul ei viu. părinţii copiilor. o prezenţă plină de iubire care părea să emane din ei atunci când le vorbea. În scurt timp. Noreen trebuia să stea cu copiii în afara sălii de seminar. Dorind să beneficieze şi ea de acest „ceva” pe care nu îl putea defini. Odată. Am avut recent o întrunire cu mai mulţi absolvenţi ai seminarelor noastre.facă nici cel mai mic efort în această direcţie. care îi împiedică să se bucure de abundenţă în această viaţă). De pildă. La rândul ei. Cu cât intră mai frecvent şi mai profund în contact cu sinele lor real. foarte mulţi participanţi au început să discute cu Noreen. ea s-a decis să participe la rândul ei la următorul seminar al Călătoriei. care au vorbit de acest fenomen.

această iubire care se află în inima tuturor oamenilor. să fumeze şi să bea. De altfel. Altfel spus.Ani la rând. a sufletului ei. Până atunci. ceea ce a trăit a fost atât de intens încât a luat decizia să se consacre de-a pururi acestuia. păta sau murdări vreodată strălucirea imaculată a sufletului ei. distrânduse la culme. pe care ar fi dorit să şi le vindece. adeseori până spre dimineaţă. Tot ce-şi dorea Noreen era să rămână pentru totdeauna în prezenţa acestuia. Noreen a suferit din cauza unor dureri acute şi cronice de spate. devenind una cu diamantul pe care l-a descoperit în centrul fiinţei sale. astfel încât să nu mai uite niciodată de el. ce irlandez nu face acest lucru? Serile. nu a cunoscut niciodată o altă viaţă (după cum avea să îmi povestească mai târziu). Noreen s-a înscris aşadar pentru următorul nostru seminar. ea a făcut legământul să i se devoteze de-a pururi. ducând o viaţă simplă şi pură. ea dorea să afle sursa acelei „energii” pe care o simţea la toţi participanţii care îşi treziseră sinele real. Mai important însă decât acest lucru. După ce a experimentat-o direct în propria ei inimă. ea a luat decizia să nu mai facă nimic care ar putea acoperi. lui Noreen i-a plăcut întotdeauna să bea. să bârfească cu fetele. ea a experimentat o Călătorie Emoţională senzaţională. . Noreen a căutat întreaga ei viaţă această măreţie interioară. „Nu asta fac toţi oamenii? Ajungi acasă de la serviciu. Aici. obişnuia să se ducă la pub. iar după ce a trecut prin toate straturile succesive ale emoţiilor sale şi a ajuns în prezenţa Sursei. La urma urmelor.

devenind vegetariană. Starea de mulţumire nu o mai părăsea practic niciodată. fumatul şi băutura o făceau întotdeauna să se simtă mai relaxată. după care te duci la pub.mănânci ceva. Culmea este că nu a făcut niciun efort pentru a renunţa la toate fostele ei plăceri de altădată. care să-i confere mai multă energie. De aceea. Acestea au dispărut în mod spontan după ce Noreen . Spre uimirea ei. a simţit dintr-odată nevoia să consume alimente mai sănătoase. dar după ce a descoperit starea naturală de relaxare interioară ea nu a mai avut nevoie de ele. ea nu a mai simţit nevoia de a bea. întrucât fumul şi întunericul din cârciumi nu mai erau pe placul ei. făcând-o să se simtă murdară. când se putea bucura atât de intens de propria ei companie. nu a mai simţit nevoia să meargă serile la crâşmă. De aceea. De altfel. Noreen a constatat că ţigările îi provoacă o stare de scârbă. ca să te distrezi cu prietenii!” După ce a parcurs procesul Călătoriei. ci aveau un gust neplăcut. Ţigările nu i se mai păreau aromate. Nici gustul lor nu mai era cel de altădată. Spre surpriza ei. Ori de câte ori încerca să consume carne. indiferent dacă muncea sau se distra. berea a început să i se pară la fel de dizgraţioasă ca şi urina. Până atunci. Dintr-odată. Noreen s-a simţit atât de împăcată în sinea ei încât nu a mai simţit nevoia să caute tovărăşia altor persoane pentru a se simţi bine. a renunţat treptat la ea. Încă şi mai surprinzător. nici chiar rarele ocazii în care s-a mai dus nu i-au oferit satisfacţia de altădată. ea constata că nu o poate înghiţi.

uită-te la mine: am devenit exact ca ei! Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. Prin el. La ora actuală. râzând: „Brandon. Noreen mi-a povestit mai târziu că a găsit în interiorul ei o lumină pe care dorea să o onoreze şi să o protejeze. niciodată nu mi-am dorit să fac parte integrantă din această categorie de oameni.şi-a recunoscut sinele real. Iar acum. De aceea. dar de când am . Prin comparaţie cu această mare realizare. faptul că nodului pe care îl avea la un sân şi durerile cronice de spate i-au dispărut cu desăvârşire i s-a părut de-a dreptul minor. prin care nu a încercat de-a lungul vremii decât să îşi umple golul interior. care mănâncă numai mâncare pentru iepuri. O altă absolventă a seminarului nostru a fost Suzy. nu fumează şi nu beau alcool… întotdeauna mi s-au părut nişte ciudaţi. Noreen a descoperit un diamant nepreţuit. Pe scurt. Aceasta mi-a spus odată. ea a găsit ceea ce a căutat toată viaţa ei. întotdeauna mi s-au părut extrem de plicticoşi acei oameni care au tot timpul grijă de sănătatea lor fizică. Cu această ocazie. pe care nu mai era dispusă să îl acopere. care fac exerciţii fizice. ea a înţeles ce vor să spună aceia care afirmă că trupul este templul sufletului. Cunoşti tipul: cei care beau tot timpul apă plată. a renunţat cu uşurinţă la fostele ei obiceiuri distructive. ea îşi petrece adeseori timpul liber ajutându-ne la organizarea seminarelor de weekend şi consideră că cea mai mare bucurie a vieţii sale este să îi ajute şi pe ceilalţi oameni să îşi descopere pacea din interiorul lor.

şi nu întunericul nostru. de fabulos?” De fapt. Am început să mă iubesc sincer şi doresc să am grijă de mine exact aşa cum aş face cu o altă fiinţă pe care o iubesc”.decvare. Noi ne temem cel mai mult să nu devenim excesiv de puternici. nu ajuţi cu nimic această lume. Noi ne naştem în această lume pentru a manifesta slava lui Dumnezeu înlăuntrul nostru. Altfel spus. de ce nu am fi? Tu eşti copilul lui Dumnezeu. Noi ne întrebăm adeseori: „Cine sunt eu ca să fiu atât de strălucitor. Dacă nu îţi întinzi aripile. Atunci când începi să îţi experimentezi lumina interioară. În cartea ei. am început. aşa cum fac în mod natural copiii. am zâmbit şi am privit-o în ochii ei sănătoşi şi vii. Menirea noastră este să strălucim în toată plenitudinea noastră. nu reprezintă în niciun caz un act de nobleţe. să simt nevoia de a avea cu adevărat grijă de corpul meu. . Auzindu-i cuvintele. Lumina noastră este cea care ne înspăimântă cel mai tare. întoarcerea la iubire. neîncetând să mă minunez de dorinţa sufletului nostru de a coopera cu noi. tu nu mai doreşti să o acoperi cu un paravan. de sublim. de talentat. pentru prima dată în viaţa mea. sufletul nostru nu ne doreşte altceva decât tot ce este mai bun pentru noi. Marieanne Williamson a descris perfect acest lucru: Teama noastră cea mai profundă nu este cea de ina. tu o îndrăgeşti fără să vrei şi devii din ce în ce mai puţin dispus să o întuneci prin acţiunile tale. Reducerea propriilor puteri. pentru ca cei din jur să nu se simtă stânjeniţi în preajma ta. Cu adevărat.participat la seminarul tău intitulat “Fără ego” (un seminar pentru avansaţi).

dar nu stă să se întrebe: „Ce anume mă determină să mănânc în exces”? . nu doar în unii dintre ei. Experienţa m-a învăţat că acest lucru este cu deosebire adevărat în cazul dependenţelor. noi încercăm să ne ascundem inclusiv sentimentele reale. Ea încearcă astfel să îşi schimbe comportamentul. 23 Lumina nu este singura noastră calitate pe care o acoperim sub un paravan. Dacă ne vom elibera de propria noastră teamă. noi le vom permite şi celorlalţi oameni să facă acelaşi lucru.). Dacă vom lăsa lumina din interiorul nostru să strălucească. noi suntem învăţaţi să privim în faţă doar COMPORTAMENTUL DE SUPRAFAŢĂ generat de o dependenţă (cum ar fi alimentaţia excesivă. Acestea sunt un mijloc de autodistrugere care ascunde de multe ori în spate o problemă emoţională profundă cu care nu dorim să ne confruntăm. cumpărăturile obsesive. fără să încercăm vreodată să descoperim CAUZA PROFUNDĂ care se ascunde în spatele acestuia! Spre exemplu. o persoană care are probleme cu greutatea corporală încearcă să şi-o ţină sub control prin schimbarea dietei alimentare sau prin adoptarea unui program de exerciţii fizice. jocurile de noroc etc. În societatea occidentală.Ea se manifestă în egală măsură în toţi oamenii. consumul de alcool sau de droguri. furtul din magazine. Adeseori. noi îi vom ajuta şi pe ceilalţi să se elibereze de teama lor.

diferite persoane din sală ridică mâna şi spun: „Eu nu am o problemă emoţională.Cel mai adesea. De ce? Deoarece ei nu au încercat să rezolve cauza profundă care a stat la baza comportamentului lor. Singura mea problemă este că nu mă pot opri din mâncat”. În continuare. dar nu ne întrebăm ce emoţie sau ce problemă încearcă să aline hrana pe care o consumăm. refuzând să se confrunte cu ea. deplasaţi-vă acum şi mai mult . în timpul seminarelor noastre. după care încep să se îngraşe din nou. la seminarele noastre. Nu de puţine ori. Le spun: „închideţi ochii… Acum amintiţi-vă un moment recent în care aţi mâncat ceva fără să vă fie cu adevărat foame. impulsul’ de a mânca… (aştept apoi ca participanţii să îşi conştientizeze acest impuls)… Bun. Foarte puţini oameni pot spune că mănâncă într-adevăr pentru că le este foame. De aceea. Această hrană ne amorţeşte capacitatea de a simţi. oamenii nu au succes cu noile lor diete alimentare decât pentru o perioadă scurtă de timp. Aceasta nu-şi dă seama că înainte de a se îngrăşa a avut o problemă pe care a îngropat-o în subconştient. Aceasta continuă să acţioneze nestingherită în ei. amintiţi-vă ce s-a întâmplat cu câteva momente înainte de a simţi. eu îi invit adeseori pe participanţi să încerce următorul experiment. dar refuză să o privească în faţă. Ori de câte ori aud aceste cuvinte. îmi pun întrebarea ce se ascunde în spatele lor. Noi auzim de multe ori înjur expresia: „mâncare pentru alinare”. ce problemă are persoana în cauză.

o veţi putea rezolva o dată pentru totdeauna cu ajutorul instrumentului pus la dispoziţie de către noi (Procesul Călătoriei Emoţionale). eu le spun întotdeauna oamenilor: „Treziţi-vă! Dacă veţi identifica problema emoţională pe care încercaţi să o evitaţi. De îndată ce aceasta începe să le „dea târcoale”. Cel mai adesea. este vorba de o emoţie extrem de puternică şi foarte profundă. astfel încât să uite din nou de ea. o femeie în jur de 30 de ani a ridicat mâna. de disperare sau de anxietate copleşitoare. Atunci când le predau procesul Călătoriei. oamenii se reped la frigider şi încearcă să o evite. Dacă o veţi evita însă în continuare. Era obeză şi ne-a spus că s-a luptat toată viaţa cu tot felul de diete. Nu-mi este deloc greu să descopăr expresia uimită de pe feţele celor mai mulţi dintre participanţi atunci când aceştia descoperă ce au simţit chiar înainte de a li se face subit „foame”. La un seminar recent ţinut la Londra. În urma aplicării procesului Călătoriei. Singurul lucru pe care şi-l dorea era să îşi rezolve o dată pentru totdeauna această problemă. Avea exact această problemă. cu câteva secunde înainte de apariţia respectivului impuls… Ce aţi simţit cu adevărat chiar înainte de a simţi nevoia să consumaţi un aliment”.în timp. este vorba de un sentiment de gol interior. nu îi veţi putea descoperi niciodată cauza profundă şi nu o veţi putea rezolva”. ascunzând-o în spatele unor mese copioase. de singurătate. De regulă. ea a descoperit că la baza .

O lună mai târziu. femeia a venit la una din întrunirile noastre cu absolvenţii. I-am sugerat atunci să pornească de la premisa că în spatele sentimentelor ei se ascundea o motivaţie profundă şi să ţină cont de acest lucru pe măsură ce îşi va continua Călătoria Emoţională. ea a avut pentru prima dată acces la aceste amintiri reprimate.comportamentului ei se ascunde un sentiment puternic de rusine şi de teamă. întrucât aceste procese de purificare sunt considerate private la seminarele noastre. a fost prima participantă care şi-a ridicat mâna pentru a ne împărtăşi povestea ei de succes. dar mi-am dat seama că a fost ceva de proporţii. Această perioadă îi era complet ştearsă din memorie. În timpul Procesului Călătoriei Emoţionale. În timpul procesului. Uluită. şi-a deschis ochii şi ne-a spus că nu a bănuit niciodată ce anume se ascundea în spatele poftei ei continue de mâncare. Slăbise deja 12 kilograme! Plină de entuziasm. i-am citit pe faţă o uşurare enormă. mi-am dat seama că femeia a descoperit o problemă extrem de supărătoare şi foarte profundă. Nu am întrebat-o ce anume a descoperit. care s-a reflectat imediat într-o relaxare corporală totală. La fel ca în cazul multor oameni care trec . Ne-a povestit cu această ocazie că înainte de aplicarea Călătoriei nu a reuşit niciodată să îşi amintească ceva din perioada de dinainte de a împlini zece ani. Spre finalul exerciţiului. Femeia era cu adevărat uimită. Nu îşi dădea însă seama de ce se simţea atât de ruşinată şi de speriată.

Deşi mintea mea conştientă îmi spune să nu fac acest lucru. bărbatul şi-a descoperit o amintire din copilărie în care tatăl lui i-a spus că . Ultima dată când am auzit veşti de la ea.portamentuî bărbatului care a abuzat-o. îmi împlinesc propria profeţie şi dau greş. Acest lucru îmi dă o stare de spirit şi mai proastă. era vorba de un abuz sexual extrem de traumatic. nu mă pot abţine şi îmi iau o bere. Ne-a spus că nu se consideră alcoolic. mi-a spus că slăbea în continuare. s-a simţit eliberată. pe care mintea ei l-a blocat în totalitate de memoria ei conştientă. În timpul exerciţiului focului de tabără.prin experienţe similare. astfel încât atunci când ajung acasă îmi înec amarul în şi mai multă băutură. În mod evident. Cum s-ar spune. adică nu obţin rezultatele pe care mi le doresc. pentru a-mi amorţi aceste sentimente. ea i-a iertat cu toată sinceritatea sufletul. Apoi. ea şi-a rezolvat complet această problemă. după care mă duc la slujbă. Şi astfel. ciclul se reiterează la infinit”. la aceasta se mai adaugă două sau trei. În timpul procesului. el a deschis ochii şi a spus: „Acum îmi văd întregul tipar comportamental. a doua zi dimineaţa mă trezesc cu o stare de mahmureală. Un alt participant la unul din seminarele noastre avea o. unde nu dau un randament prea bun. Deşi nu a putut ierta com. De atunci. Această teamă apare de regulă atunci când ajung acasă şi încep să mă relaxez. iar de pe inimă i s-a luat o mare povară. Mi-e frică de eşec. dar în fiecare seară obişnuieşte să consume 3-4 beri. problemă cu băutura. În urma aplicării procesului de descoperire de sine.

iar faţa îi strălucea literalmente. undeva în spate. cu toţii intuim că înlăuntrui nostru există o măreţie şi o lumină ieşită din comun. cu toţii ne dorim să intrăm în contact cu acest geniu interior. şi-a căutat şi şi-a găsit o slujbă nouă. În ultima vreme a început însă să îl supere ceva. Când l-am văzut peste ceva timp. Acesta i-a explicat că pe măsură ce îmbătrâneşte. Mai mult. a tuturor. de oameni care au reuşit să se elibereze de dependenţele lor prin rezolvarea cauzei emoţionale care a stat la baza acestora. Acestea au fost doar două exemple din cele câteva mii pe care Ie cunosc. Ei au reuşit să scoată la lumină libertatea şi măreţia care reprezintă esenţa noastră.este un ratat şi că nu va realiza niciodată nimic în viaţă. pentru a-l exprima plenar. îşi găseşte adevărata linişte numai stând în biserica locală. ci şi la fumat. în spatele stării de mulţumire şi de pace pe care o simţea în biserică el a început să descopere o . În sinea noastră. un fost călugăr catolic în vârstă de 87 de ani. în loc să trateze doar simptomele exterioare. Spre uimirea lui. Mi-a spus că a renunţat nu doar la băutură. Procesul Călătoriei Emoţionale a fost cheia care i-a condus către eliberare. 24 Indiferent de vârsta pe care o avem. Noreen (prietena noastră despre care am mai discutat) stătea odată de vorbă cu un bătrân irlandez. burta umflată din cauza berii îi dispăruse. mai bună decât cea precedentă. De atunci. în el s-a dat o bătălie continuă.

Sursa ta continuă să te . este imposibil să mai scapi de această amintire. din ochi i-au ţâşnit lacrimi. Experienţa m-a învăţat că dacă ai trăit o dată trezirea spirituală plenară. el şi-a deschis ochii şi a spus: „Oare de ce nu ne învaţă aşa ceva în biserică? Au trecut atâţia ani. Noreen l-a întrebat: „Bine. Aceasta l-a făcut să devină din ce în ce mai reticent în faţa ideii de a se duce la biserică pentru rugăciunea lui zilnică. Scufundarea prin straturile emoţionale succesive nu reprezintă singura modalitate de a avea acces direct la pacea şi libertatea specifică Sursei noastre. Noreen a început să îl ghideze de-a lungul straturile succesive ale fricii sale de moarte. Când fostul călugăr a trecut de gaura neagră şi a ajuns la starea de pace. cu toţii ne dorim să ne aducem aminte cine suntem cu adevărat. Există şi alte metode prin care putem face acest lucru şi pe care le putem practica în orice moment al vieţii. Noreen i-a spus cu blândeţe: „Arthur. Arthur?” Bătrânul a roşit şi i-a răspuns în şoaptă: „De moarte… cred”. şi nu am ştiut niciodată că există aşa ceva!” Indiferent de vârsta pe care o avem. La sfârşit. vino cu mine în sufragerie. dar de ce ţi-e frică. Haide să facem împreună un mic exerciţiu”. Bătrânul a urmat-o pe Noreen şi s-a aşezat într-un fotoliu confortabil.stare din ce în ce mai accentuată de teamă. Cu toţii ne dorim să ne întoarcem „acasă”.

Marea majoritate a celor care îl practică rămân de fiecare dată uimiţi cât de profundă este experienţa Sursei. ea ar trebui practicată împreună cu un partener. după ce toţi participanţii au trăit experienţa directă a scufundării în Sursă. o poţi încerca chiar acum.obsedeze. Dacă te simţi confortabil. dorul de casă te va urmări pretutindeni. La modul ideal. toate celelalte metode devin mult mai uşor accesibile. Dacă doreşti. Roagă un prieten. noi explorăm şi alte mijloace prin care putem avea un acces rapid sau spontan la esenţa fiinţei noastre. Odată trăită experienţa directă a sinelui. până când vei sfârşi prin a te îndrăgosti complet de el. Unul din procesele cele mai eficiente este totodată şi foarte simplu. Rezervă-ţi o oră în care să nu te poată întrerupe nimeni. chiar şi numai pentru o singură clipă. închide ochii. oricât de mult ai continua să călătoreşti prin lume. să se aşeze lângă tine. Prietenul tău îţi va . nemaidorind să faci nimic care te-ar putea îndepărta de el. cu atât mai mult cu cât – aşa cum spuneam – procesul este extrem de uşor de aplicat. În a doua zi a seminarului nostru. Este vorba de o tehnică străveche de autointerogare. Le recomand însă întotdeauna oamenilor să aleagă ca primă opţiune cufundarea în conştiinţa lor. Adevărul fiinţei tale va continua să te cheme la el. practicată de mii de ani în mănăstirile budiste tibetane şi indiene. de preferinţă unul care a citit această carte. trecând succesiv prin straturile emoţionale. Ea nu mai este dispusă să te lase în pace! Dacă ai călătorit o dată până acasă.

iar tu trebuie să fii cât mai relaxat şi mai deschis. ancorat în propria ta luciditate. Exprimă verbal acest răspuns. fără să îl cenzurezi în niciun fel.” Cei care au deschiderea sinceră şi dorinţa arzătoare de a afla cine sunt cu adevărat sfârşesc însă prin a-şi revela din ce în ce mai mult sinele profund. mamă. prietenul tău ar trebui să te asculte cu toată atenţia. om de afaceri etc. el va fi plenar „prezent” în experienţa ta şi va crea astfel „spaţiul sacru” necesar pentru ca tu să îţi poţi începe procesul. apoi te va întreba pentru a treia oară: „Cine eşti tu?” Şi aşa mai departe. marea majoritate a oamenilor răspund numind rolurile pe care le joacă în viaţă: „Sunt profesor. La început. Apoi dă-i glas cu voce tare. şi lasă răspunsul să iasă la suprafaţa conştiinţei tale. la fel ca un copil.pune o întrebare simplă. În acest fel. Partenerul tău îţi va spune din nou mulţumesc. prietenul tău trebuie să stea cu ochii deschişi. Spre deosebire de tine. partenerul tău îţi va spune: „Mulţumesc”. în cuvinte sau nu. după care te va întreba din nou: „Cine eşti tu?” Continuă să te relaxezi şi focalizează-ţi întreaga atenţie asupra răspunsului primit din interior. Este posibil ca la un moment dat să simţi o stare de dilatare interioară atât de vastă şi o tăcere atât . El va începe prin a-ţi pune întrebarea: „Cine eşti tu?” Rămâi cu ochii închişi. La modul ideal. ca şi cum ar asculta cuvintele lui Dumnezeu. În continuare. Trebuie să îţi doreşti cu adevărat să afli răspunsul şi să ai încredere că acesta îţi va parveni.

La unul din seminarele noastre. cel care a simţit că este o sondă de petrol a realizat că este inclusiv petrolul. La sfârşit. Chiar dacă răspunsul tău este non-verbal. rămâi liniştit şi savurează-ţi experienţa. Practic. dar ştiu că la sfârşit. Primul partener a zâmbit şi i-a spus: „Mulţumesc… Cine eşti tu?” Nu am mai ascultat restul procesului. să ai încredere în primele cuvinte care îţi trec prin minte şi să le exprimi verbal cu sinceritate. Trebuie să fii la fel de deschis ca un copil mic. respectiv încă 15-20 de minute. puteţi schimba rolurile între voi. oricât de ciudat ţi s-ar părea răspunsul.de mare încât să nu mai poţi răspunde nimic la întrebarea: „Cine eşti tu?” În acest caz. îmi amintesc că am trecut pe lângă un cuplu care lucra. Este posibil ca anumite răspunsuri să nu îşi reveleze adevărata semnificaţie decât mai târziu. Lasă Sursa să îşi reveleze natura în . indiferent cât de ridicole ţi s-ar părea. aerul. Secretul acestui exerciţiu este deschiderea interioară. nu îl cenzura. Unul din cei doi parteneri l-a întrebat pe celălalt: „Cine eşti tu?”. iar celălalt i-a răspuns: „Sunt o sondă de petrol”. întreaga viaţă trecea prin el – inclusiv sonda de petrol! De aceea. chiar în momentul în care apar. partenerul trebuie să îţi mulţumească pentru el şi să te întrebe din nou: „Cine eşti tu?” El trebuie să continue să îţi pună această întrebare şi să aştepte răspunsul tău non-verbal până la încheierea exerciţiului. solul şi tot restul creaţiei. chiar dacă pe moment ţi se par stupide.

„Cine eşti tu?” De altfel. oricât de ocupată aş fi. în mod liber. fiind în totalitate prezent în ea. nu apuc bine să rostesc aceste cuvinte că mi se şi revelează sinele real. mintea tace. Acţiunea pe care o realizezi curge de la sine. În astfel de momente. pe care îl vei experimenta ca pe un flux continuu de conştiinţă pură. poate fi aplicat inclusiv în viaţa de zi cu zi. Exerciţiul este extrem de simplu. dar foarte profund. Mă odihnesc apoi în această prezenţă infinită care îmi aduce întotdeauna lacrimi în ochi şi mă recunosc astfel pe sine. iar teama nu mai poate exista. Nu de puţine ori. de o simplitate perfectă. lasă-ţi întreaga fiinţă să se focalizeze asupra sarcinii pe care trebuie să o duci la bun sfârşit. este exerciţiul meu favorit. tu poţi experimenta conştiinţa infinită şi eternă care apare întotdeauna atunci când mintea tace. căci mintea ta nu mai este distrasă de gânduri. Personal. dar foarte eficient. dar eficient. Luciditatea interioară nu poate fi distrasă de . sub forma unei prezenţe conştiente care include totul în sine. rolul de ascultător se dovedeşte la fel de copleşitor ca şi cel care oferă răspunsurile la întrebarea. acest principiu simplu. atunci când aplici această tehnică. Te vei ancora astfel puternic în momentul prezent. îmi rup întotdeauna câteva momente pe zi pentru a mă relaxa şi pentru a-mi pune întrebarea: „Cine sunt eu?” De cele mai multe ori. Intre altele. Dacă te vei scufunda în activitatea ta.maniera sa magică şi misterioasă. Ori de câte ori ai ceva de făcut.

Foarte mulţi oameni care practică meditaţia confundă starea de transă (autohipnoză) cu libertatea interioară a sinelui suprem. am practicat meditaţia timp de mai bine de 20 de ani. de prezenţă pură. Este o stare de conştiinţă vie. ea reprezintă o perioadă de timp în care mintea lor o ia razna. În ea. Dimpotrivă. Am auzit adeseori spunându-se că meditaţia este o perioadă de timp pe care ţi-o rezervi pentru a-ţi contempla gândurile şi pentru a-ţi pune ordine în ele. ci doar de gânduri. strălucitoare. O altă metodă prin care îţi poţi experimenta sinele este meditaţia. Eu nu mă refer aici la acele meditaţii în care te concentrezi asupra unei mantre sau asupra unui cuvânt. Această libertate interioară nu are nimic de-a face cu somnolenţa. ea devine izvorul din care se nasc geniul şi inspiraţia. ea nu m-a ajutat cu nimic să mă „trezesc” sau să realizez plenar cine sunt. Ea nu este o stare de tip „zombi”. Personal. ca o ceată de maimuţe agitate. De aceea.acţiune. te rog să nu o confunzi cu cea pe care ţio descriu eu aici. ci însăşi esenţa stării de luciditate. dacă ai deja o metodă specifică de meditaţie. şi deşi mi s-a părut întotdeauna relaxantă şi liniştitoare. în care te simţi conectat cu tot ceea ce există. tu ştii că eşti una cu întreaga lume. sărind de la un subiect la altul. Pentru mulţi oameni. Pacea de care vorbesc eu în această carte transcende în . nici la cele în care îţi focalizezi mintea asupra diferitelor senzaţii corporale. Mulţi cititori care citesc această carte au învăţat probabil diferite „metode” specifice de meditaţie.

lasă-le să vină şi să plece. Începe prin a-ţi pune întrebarea: „Cine sunt eu?” Ingăduie-i prezenţei infinite care transcende cuvintele să ţi se reveleze… Scufundă-te în această experienţă. inclusiv dedesubt şi deasupra… Scufundă-te în totalitate în acest ocean nesfârşit de conştiinţă pură. Dacă preferi. Nu te identifica cu ele. după care se resorb în el. a fiinţei pure. obişnuiesc să numesc meditaţia de care vorbesc în această carte: „şederea”. întrucât nu este altceva decât o relaxare şi o resorbţie în sursa ultimă a conştiinţei. nicio mantra şi nicio metodă.totalitate mintea. . Dacă prin minte continuă să îţi apară gânduri. Ea reprezintă o energie a iubirii din care se naşte o bucurie fără seamăn. la fel ca nişte valuri care se ridică la suprafaţa oceanului. poţi lăsa această prezenţă să se dilate la nesfârşit în faţa ta… Las-o apoi să se dilate în spatele tău… Apoi în părţile laterale. Găseşte o poziţie confortabilă. ci doar cu masa infinită a oceanului. de linişte perfectă. până când devine un spaţiu necuprins care te înconjoară din toate părţile. Simpla întrebare: „Cine sunt eu?” este adeseori suficientă pentru a revela această prezenţă atotputernică. Personal. aşanumitul extaz de care vorbesc misticii. Doreşti să încerci o meditaţie „fără metodă”? Iată în continuare descrierea meditaţiei pe care eu o numesc „şederea”: Rezervă-ţi 20-30 de minute. în care să nu poţi fi deranjat. Ea nu are la bază niciun gând. Tratează-ţi gândurile ca pe nişte nori efemeri care acoperă pentru o vreme cerul fiinţei tale.

Ţie ce calităţi ţi-au apărut atunci când ei efectuat exerciţiul de mai sus? Iată cum arată de regulă o tablă de la seminarele noastre. Scufundă-te în această mare infinită de linişte. Atunci când mă scufund în ea. În acest fel. Participanţii numesc diferite calităţi. 25 La seminarele mele. am grijă să nu interferez cu ea. ca şi cum o putere mai mare ar acţiona prin mine. Continuă să fii conştient de prezenţa ta care umple întregul spaţiu şi lasă acţiunile zilei să se integreze în mod natural în acest context. pe care le notez pe o tablă mare din faţa sălii de curs. dar nu mai puţin de 20 de minute. Rămâi în această stare de dilatare până când un impuls interior îţi spune că experienţa s-a încheiat.descoperindu-l apoi din nou. realizez de regulă mult mai multe lucruri. în această conştiinţă pură. rămâi deschis şi lucid. Inevitabil. obişnuiesc să rămân astfel oricât de mult doresc. obişnuiesc să îi întreb ce calităţi par să se nască în mod natural din Sursa pe care au conştientizat-o. această prezenţă conştientă are o inteligenţă înnăscută care permite integrarea mult mai armonioasă a evenimentelor. dar cu un efort mai mic. acţiunile mele se derulează fără efort. După ce ieşi din starea de meditaţie şi deschizi ochii. Personal. după ce toţi participanţii încheie procesul numit „Cine sunt eu?”. după ce o completez cu toate calităţile enumerate de participanţi: . întreaga tablă se umple cu aceste calităţi sublime. De aceea. După părerea mea.

puritate. simplitate. eternitate. abundenţă. Aceasta este maniera ei de a-ţi comunica faptul că te afli în contact cu ea. De aceea. acceptare. înţelegere. râs. putere. curaj. bucurie. împlinire. bunătate. fericire. vitalitate. ea îţi face un cadou sub forma uneia dintre aceste calităţi. deschidere. seninătate. frumuseţe. respect. energie pură. afecţiune. iertare. Urmează de regulă o pauză lungă. divinitate. tăcere. abandonare de sine. joc. umor. de pace etc. de bucurie. totalitate. obişnuiesc să le cer participanţilor să privească aceste calităţi şi să se impregneze literalmente cu ele. Aceasta este maniera în care esenţa ta îţi comunică faptul că te afli pe calea cea dreaptă. linişte. compasiune. Este ca şi cum ţi-ar spune: „Bravo. curiozitate. uşurinţă. Ori de câte ori Sursa doreşte să îţi atragă atenţia asupra ei. sincronicitate. Îi întreb apoi câte dintre aceste calităţi au experimentat în timpul acestui weekend. absenţa efortului. gingăşie. smerenie. inspiraţie.Libertate. înţelepciune. după care se găseşte întotdeauna cineva care să răspundă: „Pe toate!” „Absolut corect” – le spun eu. vibraţie. graţie. în care oamenii reflectează la întrebarea mea. vindecare. claritate. echilibru. nesfârşire. absenţa fricii. ai intrat în contact cu mine. încredere. adevăr. spontaneitate. fluiditate. entuziasm. luciditate. amuzament. existenţă pură. pasiune. pace. vei primi ca premiu următorul dar!” Atunci când te afli în contact cu sursa. viaţă. unitate. După umplerea tablei. simţi automat o stare de fericire. desfătare. . vastitate.

deci pe calea cea bună. luciditate). Foarte mulţi oameni îşi spun: „Tare mi-aş dori să ştiu ce am de făcut în viaţă”. ei ar constata că ele îi conduc în mod explicit pe calea pe care trebuie să meargă. În acest fel. aceasta îţi dă un indiciu. care transcende conflictele de idei şi confuzia specifică dialogului mental interior. 26 Nu toţi cei care doresc să participe la seminarele noastre şi să practice Călătoria au probleme emoţionale sau de sănătate majore. tu îţi vei putea conduce întreaga viaţă la unison cu ea. De fapt. Dacă doreşti să ştii în ce măsură te afli pe calea cea dreaptă. te poţi felicita: înseamnă că te afli la unison cu ea. Dacă ar căuta aceste indicii. Dacă experimentezi vreuna din calităţile specifice Sursei. indicându-ţi astfel că Sursa nu te-a părăsit niciodată. Corpul tău nu este altceva decât un barometru al sufletului. Dacă vei urma aceste „firimituri” (aceste indicii pe care ţi le lasă Sursa). la fel cum am fost ghidată eu atunci când mi-am propus să mă vindec de tumoarea mea. până la sfârşitul vieţii. vei constata că ele se înşiruie ca perlele pe un şirag. sufletul tău te poate ghida de la o experienţă la alta.Ori de câte ori restabileşti contactul cu Sursa. Dacă vei urmări momentele din viaţa ta în care ai simţit sau ai manifestat aceste calităţi (compasiune. bunătate. verifică-ţi starea corporală. urmând fără abateri planul sufletului tău. majoritatea participanţilor au o viaţă relativ .

ei participă la aceste seminare pentru a se putea bucura de un succes încă şi mai mare. o casă la ţară sau o slujbă bine plătită – oamenii să gândească astfel: „Am obţinut tot ce am crezut că îmi doresc. Foarte mulţi oameni de succes vin la seminarele noastre pentru a-şi face o „curăţenie generală internă”. devenind astfel mai liberi. De fapt. dar simt că mai este ceva. să te maturizezi. trebuie să creşti. pentru creştere şi pentru învăţare. Ei se simt deja sănătoşi şi consideră că duc o viaţă împlinită şi de succes. ceva încă şi mai important decât tot ce am realizat”. . dar nu şi suficiente. Se întâmplă frecvent ca după ce obţin o realizare importantă – o familie perfectă. unul din cele mai bune indicii ale succesului este recunoaşterea onestă a faptului că întotdeauna există loc pentru mai bine. Ei constată că realizările exterioare simt plăcute. de la locul de muncă sau cu ei înşişi. După părerea mea.ordonată şi lipsită de provocări semnificative. în speranţa că vor găsi aici adevărul care îi va elibera. ei îşi orientează atenţia către interiorul lor. După ce au căutat măreţia în lumea exterioară şi după ce şi-au dat seama că le mai lipseşte ceva. nu asta căutau! Aceşti oameni devin de multe ori căutători spirituali cu o mare ardoare. Aceştia sunt oamenii care aspiră cel mai sincer să îşi trezească sinele real şi să îşi descopere sursa fiinţei. Succesul are tendinţa să atragă după sine un succes şi mai mare. dar pentru a putea continua să ai succes. Altfel spus. mai sănătoşi şi mai vii în relaţiile lor de familie.

Un astfel de om este Geoffrey. aceşti căutători nici măcar nu realizează ce caută. Personal. să îl trăiască direct şi să devină o expresie a lui. chiar dacă totul îţi merge bine. sufletul lor este pregătit. Viaţa nu se rezumă la atât”. să descopere adevărul şi să îşi reveleze propria măreţie interioară. dar mai există ceva. să îl cunoască. Nu există nimic care să se compare cu ea. sau îşi programează şedinţe private de consultanţă cu mine. Uneori. Mulţi oameni aflaţi în această situaţie vin şi participă la seminarele noastre. Ei vin ca să îşi descopere sinele real. directorul unei companii de mare succes cu sediul lângă Manchester. De multe ori. sufletul pare să-ţi şoptească: „Da. mă simt profund onorată să îi cunosc pe toţi cei care vin la şedinţele mele de consultanţă sau la seminarele noastre. Eu pornesc întotdeauna de la premisa că dacă sau hotărât să întreprindă Călătoria sau să citească această carte. dar se vor îndrăgosti pentru totdeauna de el şi nu vor mai dori să îl părăsească niciodată. chiar dacă mintea lor conştientă nu înţelege încă ce se întâmplă. întrucât ştiu că sufletul lor îi cheamă acasă. iar cei mai norocoşi dintre ei nu numai că şi-l vor revela. Tot ce ştiu ei este că există ceva mai măreţ şi că doresc să experimenteze acest ceva. Când a venit prima dată la mine pentru .Această sete de a şti cine eşti reprezintă din punctul meu de vedere cea mai profundă aspiraţie a omului. Ceva în interiorul lor doreşte cu ardoare să se trezească.

genul omului de succes. dinamic.o şedinţă privată de consultanţă. Se pare că aceasta este chiar mai mare decât frica de moarte! I-am explicat de asemenea că stânjeneala pe care o simte este cât se poate de firească şi de comună. o casă splendidă şi o carieră de succes. Mi-a explicat cât de penibil se simte. dat fiind succesul companiei şi faptul că era directorul ei executiv. Chiar rezultatele companiei indică acest lucru. căci cel puţin tu reuşeşti să ţii . avea aerul unui om sigur de el. îmi pierd cu totul firea”. se temea să vorbească în public şi se simţea extrem de ruşinat atunci când trebuia să îşi ţină prezentările în faţa comitetului director. o soţie minunată. să nu poată lua cuvântul în faţa propriilor lui subalterni. întreaga lui viaţă pare să se îndrepte în direcţia cea bună. îl deranja faptul că deşi era directorul unei companii de succes. iar eu i-am explicat că în Statele Unite s-a făcut un sondaj care a revelat că principala temere de care suferă americanii este teama de a vorbi în public. mi-a spus el. te poţi considera în fruntea plutonului. De pildă. Când a venit la mine. pentru un „acordaj subtil”. „Ştiu că sunt un lider bun. Practic. I-am spus: „De vreme ce oamenii se tem de vorbitul în public mai mult decât de moarte. Şi totuşi. Ne-am amuzat împreună. Foarte mulţi oameni i-ar invidia viaţa: are o fiică frumoasă. atunci când trebuie să iau cuvântul în public. Geoffrey m-a asigurat de la bun început că totul merge perfect în viaţa lui şi că nu a venit decât ca să-şi pună în ordine anumite aspecte minore din viaţă.

Cu această ocazie. Înainte de a începe lucrul propriu-zis. Înainte de a începe. geniul lui interior. chiar dacă era vorba de propria lui creştere personală! Iam zâmbit şi i-am promis că voi face tot ce-mi va sta în puteri. mi-am reamintit că deşi Jeoffrey s-a prezentat la mine pentru a-şi vindeca teama de a vorbi în public. în urma lucrului cu sine el va primi mult mai mult: îşi va cunoaşte sinele real. Am fost de acord cu el şi i-am răspuns că mi-am propus eu însămi să mă eliberez de orice factor din viaţa mea care mi-ar putea împiedica mersul înainte. dorea să obţină rezultatul cel mai bun în timpul cel mai scurt. am făcut rugăciunea pe care o fac întotdeauna atunci când lucrez cu un client nou: m-am rugat ca vindecarea să se producă pe toate nivelele fiinţei sale – emoţional. fizic şi spiritual – şi să fie cât mai profundă cu putinţă. dar mi-a spus că doreşte să se elibereze complet de orice blocaj.discursuri în prezenţa altor oameni. Alţii se tem de acest lucru mai mult decât de orice altceva”. L-am asigurat apoi că voi face tot ce-mi va sta în puteri pentru a scoate la iveală ce se ascundea în spatele acestei temeri. astfel încât să se poată elibera în sfârşit de ea. Jeoffrey şi-a consultat ceasul şi m-a informat că trebuie să prindă un avion şi să participe mai târziu la o şedinţă. Mi-a zâmbit. înţelepciunea infinită dinlăuntrul lui. aşa că va trebui să terminăm până la orele 2:00. Omul a venit să scape de temerea lui cea mai puternică şi se aştepta să facă acest lucru în numai o jumătate de oră! Obişnuit cu performanţa. .

. Considerând că aceste comentarii l-ar putea împiedica să avanseze. a reuşit. tatăl lui îi spunea: „De ce ai greşit la cele cinci întrebări?” Oricât de mult ar fi încercat. Pe măsură ce s-a scufundat de-a lungul straturilor emoţionale succesive. În faţa lui s-a derulat din nou filmul copilăriei sale. uluit de frumuseţea interioară pe care a descoperit-o şi de imensitatea comuniunii cu restul creaţiei. ca şi cum ar fi dorit să-şi confirme cât de bine se descurca. Chiar dacă aducea acasă rezultatele unui test la care luase punctajul 95 din 100. cu toate scenele în care a simţit că nu va fi niciodată suficient de bun pentru tatăl său. Identitatea lui de om realizat îşi spunea cuvântul chiar şi în timpul acestui proces spiritual. A rămas în tăcere.Deşi el nu era conştient de acest lucru. cu o cămaşă perfect călcată şi cu o cravată de mătase. Experienţa a fost cutremurătoare pentru amândoi. Ştiam că dincolo de acest simptom emoţional exterior (teama de vorbitul în public) se ascundea o dorinţă arzătoare de eliberare spirituală. de pace şi de adevăr. De îndată ce a intrat în contact cu această înţelepciune infinită. amintirile din copilărie care trebuiau rezolvate i-au venit imediat în minte. l-am sfătuit să se detaşeze de mintea conştientă şi să îşi conştientizeze doar emoţiile. eu ştiam că ceva din interiorul lui îşi dorea să se „trezească” şi să afle cine este cu adevărat. profund zguduit de prezenţa iubirii infinite din inima lui. Jeoffrey nu a încetat să facă tot felul de comentarii. În cele din urmă. căruia îi şiroiau lacrimile pe obraji. Aveam în faţă un bărbat îmbrăcat impecabil.

în pofida realizărilor sale. în sala de seminar a intrat chiar Jeoffrey. dar s-a gândit să anuleze întrunirea din după-amiaza aceea. Două săptămâni mai târziu.oricât de mari ar fi fost realizările sale. Vechea lui teamă că: „Nu voi fi niciodată suficient de bun pentru el” ieşea din nou la iveală. deşi nu mă aşteptam să poată veni. dar şi a incapacităţii sale de a le câştiga respectul propriilor lui subalterni. i se părea tot timpul că nu va câştiga niciodată respectul şi preţuirea tatălui său. . care încerca să îşi mulţumească tatăl. Faţa lui arăta ca aceea a unui copil inocent. După ce a încheiat Procesul Călătoriei Emoţionale şi şi-a rezolvat problema cu tatăl său. chiar o mare revelaţie. Aflată în această stare de spirit. Jeoffrey şi-a regăsit în sfârşit pacea interioară. Jeoffrey şi-a dat seama cu o claritate absolută ce se ascundea în spatele fricii sale de a vorbi în public. A recunoscut imediat că dorinţa de a-şi lua câteva momente pentru el şi de a-şi savura propria fericire era ceva absolut nou pentru el. dat fiind programul lui încărcat. Şi-a privit din nou ceasul şi şi-a dat seama că va ajunge la timp ca să prindă avionul. M-am bucurat sincer să îl revăd. ţineam un seminar la Newcastle-under-Lyme. Ori de câte ori se ridica să le vorbească directorilor săi. schilodindu-i psihicul. el se simţea din nou copilul de odinioară. Mi-am dat imediat seama că bărbatul care a intrat pe uşa cabinetului meu cu doar două ore în urmă nu ar fi putut spune niciodată aşa ceva. Spre surpriza mea.

În timpul şedinţei de întrebări şi răspunsuri. Fără sa vreau. ochii lui emana pur şi simplu o lumină interioară. dar de atunci s-a simţit atât de „integrat” încât până şi jocul lui de golf s-a îmbunătăţit dramatic. În urma şedinţei noastre nu numai că i-a dispărut complet teama de a vorbi în public. m-am gândit în sinea mea. „Ce transformare”. l-am privit în ochi şi am regăsit în ei acel licăr pe care îl văd la toţi cei care s-au trezit din punct de vedere spiritual şi care şi-au realizat propriul sine. Jeoffrey a ridicat cu mândrie mâna şi a luat fără frică cuvântul în faţa unei săli cu peste 100 de participanţi. m-am gândit în sinea mea: „Nu este uimitor faptul ca până şi un om de afaceri care toată viaţa lui nu s-a focalizat decât asupra realizărilor materiale poate cunoaşte această pace supremă şi această iubire infinită?” . De fapt. Atunci mi-am dat seama că teama de a vorbi în public m-a părăsit pentru totdeauna”. ca şi cum vorbitul în public ar fi fost un proces la fel de natural pentru el ca şi încheierea la şireturi. la numai două zile după şedinţă. A vorbit elocvent şi i-a inspirat pe toţi cei de faţă. chiar a câştigat un turneu. Când s-a aşezat la loc. Jeoffrey le-a mărturisit participanţilor că a suferit anterior de o teamă viscerală de a vorbi în public. după care Jeoffrey a adăugat: „Când m-am dus să îmi iau trofeul. Din. Am vorbit fluent şi liber. motiv pentru care a venit pentru o consultaţie privată la mine. am ţinut un discurs de acceptare. Întreaga sală a izbucnit în aplauze.

Alan s-a simţit proiectat într-unui din momentele vieţii sale când avea un succes nebun şi când totul părea să îi meargă în plin. care i s-a părut foarte întunecat. Acum. La exerciţiul focului de tabără. l-am privit pe Jeoffrey ca pe un om „realizat”.Pentru prima dată. În jurul focului mai era Alan la vârsta actuală şi un mentor pe care l-a invitat. În timpul Călătoriei Fizice pe care a întreprins-o sa produs un eveniment neaşteptat. la vârsta de 40 de ani. la fel ca şi calităţile pozitive care i-au permis să devină milionar la vârsta de 40 de ani. pe orice punea mâna se transforma în aur şi nimic nu părea să îl poată opri. Toate acestea continuau să zacă nefolosite în interiorul lui. Cazul lui era oarecum opus celui al lui Jeoffrey. făcând milioane de lire sterline. Pe la 40 de ani. el a avut un succes economic uriaş. Un alt bărbat a venit la un seminar pe care l-am ţinut la Birmingham. singura persoană invitată a fost chiar el. Capsula magică l-a condus în interiorul ochiului său. În mod paradoxal. şi-a pierdut întreaga avere. pentru că actualul Alan a uitat cine . Practic. În mod evident. reamintindu-i că acelaşi geniu care l-a mânat pe el continuă să existe în interiorul lui. El şi-a găsit sinele real. A trebuit chiar să apeleze la ajutorul unui prieten pentru a plăti taxa seminarului. la 60 de ani. el a găsit o comoară nepreţuita pe care nimeni nu i-o va mai putea lua vreodată. ci una pozitivă. Tânărul Alan i-a ţinut atunci un discurs fulminant. amintirea care i s-a revelat cu această ocazie nu a fost una negativă. Alan. ca şi cum ar fi fost acoperit de nori.

De mult timp nu mai crezuse că acest lucru ar putea fi posibil. Privindu-l cum se pregăteşte de plecare. Am fost sigură că aşa trebuie să îi fi strălucit ochii cu 20 de ani în urmă. la unison cu destinul lui. spunându-i: „Sunt încă aici. 27 Experienţa m-a învăţat că procesul Călătoriei nu se încheie odată cu un singur exerciţiu al Călătoriei Fizice sau Emoţionale. A fost prima dată în ultimii zece ani când lui Alan i-a trecut prin minte gândul că ar putea avea din nou succes. cu propriul său geniu interior. A fost pentru prima dată după mulţi ani când s-a simţit din nou integrat. ci propriului său geniu interior. Procesul i-a reamintit ce înseamnă să fie în contact cu Sursa lui. În final. devenind prizonierul propriei sale convingeri. tânărul Alan l-a implorat să îl recunoască. acest proces nu reprezintă decât începutul unui proces de eliberare din chinga vechilor straturi emoţionale şi . Alan nea declarat că se simte eliberat de statutul de victimă neajutorată pe care l-a adoptat în ultimii ani. El şi-a reamintit de scânteia contactului cu sinele său real. După ce a trecut prin procesul Călătoriei. i-am văzut în ochi un licăr tineresc. El şi-a uitat propria măreţie interioară. De cele mai multe ori.este. în interiorul tău!” Actualului Alan nu i-a trecut niciodată prin minte că succesul de care s-a bucurat cândva nu s-a datorat unor circumstanţe interioare. care i-a permis cândva să obţină un succes atât de uriaş. când avea un mare succes.

Ea are propria ei manieră de a ne indica ce nu suntem. în toamna anului 1993. pură şi neatinsă de dansul vieţii exterioare. colinele din Malibu au fost devastate de incendii de pădure. atunci când am trăit experienţa tumorii. Sursa îi revelează toate celelalte văluri care i-au mai rămas şi pe care trebuie să le ridice. Dimpotrivă. Sursa rămâne liniştită şi imuabilă. Dorinţa neobosită a Sursei este aceea de a ne elibera. Libertatea noastră interioară atrage către suprafaţa conştiinţei noastre toate aspectele care nu sunt încă eliberate şi ne spune: „Acest aspect este binevenit. Probabil îţi mai aminteşti de ştirile de la televizor sau de articolele din ziare pe această temă. De pildă. atrăgându-ne în acelaşi timp din ce în ce mai profund în adevărata noastră esenţă. proces care durează o viaţă întreagă. eu nu mi-am dat seama că acesta va fi doar începutul unei vieţi întregi în care procesul de eliberare nu va înceta nicio clipă. libertatea nu are hotare.de aprofundare a libertăţii interioare. toate celelalte convingeri greşite pe care trebuie să le elimine şi toate vechile traume de care trebuie să se elibereze. Prin însăşi natura ei. Incendiile s-au extins atât de mult încât au ars 280 . Practic. dar tu nu eşti una cu el”. La circa un an şi jumătate după ce mi-am vindecat tumoarea. Nimeni nu ajunge la Sursă pentru a se stabili definitiv în ea. el simte nevoia să se pună din ce în ce mai mult la unison cu ea. să devină o expresie vie a ei. În tot acest timp. În urma acestui proces.

Frumosul meu oraş. La acea vreme mă aflam în New York. din care ieşeau flăcări.de case. dar flăcările acopereau numai dealurile. Îmi doream din suflet să pot face ceva pentru ei. casele tuturor prietenilor mei. Ai o casă în Malibu. lăsând sute de oameni fără un acoperiş deasupra capului. Gândindu-mă că nu ajut pe nimeni stând astfel hipnotizată în faţa micului ecran. Părea iadul pe pământ. era acoperit de un fum negru. De aceea. care se aprindeau de parcă erau nişte chibrituri. Imaginile păreau suprarealiste. într-un studio de televiziune. m-am simţit neputincioasă şi singură. Directorul acestuia a venit la mine şi mi-a spus: „Cred că ar trebui să te uiţi la ştiri. Nu mi-am putut vedea propria casă. cărora le-am transmis iubirea mea. Incapabilă să ajung la ei. Reporterii afirmă că lucrurile au scăpat de sub control şi că flăcările au atins o înălţime de 26 de metri”. Nimic nu părea să aibă vreun sens. iar . Ştiam că foarte mulţi dintre ei suferă intens la ora actuală. nu-i aşa? Poate că ar trebui să verifici dacă totul este în regulă acolo. aşa că m-am gândit la toţi prietenii mei. în timp ce casa mea se afla pe plajă. M-am uitat la ştiri într-o stare de şoc. Părea un film de groază prost şi aproape că mă aşteptam să văd genericul la sfârşit. nu părea să existe vreo posibilitate ca ele să poată trece de autostradă şi să aprindă inclusiv casele de pe coastă. m-am decis să sting televizorul şi să mă rog pentru toţi oamenii care şi-au văzut peste noapte viaţa dată peste cap. una câte una. Malibu. Am rămas liniştită pe canapea şi m-am uitat cum flăcările înghit.

„pentru orice eventualitate”. l-am rugat pe director să mă lase să plec mai devreme. De aceea. şi la faptul că s-a mutat recent la opt mile depărtare de Santa Monica. iar zgomotele sunt continue. Şi totuşi. ca şi cum s-ar fi decis care dintre ei avea să îmi dea . împreună cu logodnicul ei. Tăcerea generală a început să mă deranjeze. După ce mi-am terminat rugăciunile. Ca să îl alung. M-am dus direct la studioul de televiziune. fără să mă mai pot gândi la ceva. m-am decis să o sun pe fiica mea şi pe logodnicul ei pentru a mă asigura că erau în regulă. Pe acest fundal. Am crezut că am întârziat. Kelley. pentru o clipă. Ştiam de asemenea că Don se află la un seminar în Santa Fe.rugăciunea era singurul lucru care mi-a venit în minte. M-am decis să fac rapid o verificare mentală. Când am ajuns acolo. După ce am făcut acest lucru. în mintea mea a apărut un uşor sentiment de îngrijorare. iar a doua zi dimineaţa m-am trezit cu o migrenă cumplită. M-am gândit mai întâi la fiica mea. În acea noapte am dormit prost. toată lumea s-a oprit din ceea ce făcea şi m-a privit într-un mod ciudat. pentru a mă asigura că niciunul din membrii familiei mele nu se afla în casa din Malibu. La vremea aceea nu mai aveam animale de casă. am rămas împietrită îhtr-o linişte atemporală. ştiind că nimeni din familia mea nu se afla acasă. căci de regulă toată lumea este agitată. sentimentul interior de îngrijorare a continuat să îmi dea târcoale. Doi dintre cei de faţă au avut un schimb de priviri. m-am simţit liniştită.

Cuvintele cântecului sunau astfel: „Ai încredere. Cu toate acestea. dar mie mi se păreau potrivite.vestea. simţeam o linişte interioară profundă. Altă pauză… „Bun. În sfârşit. Deşi aveam un bilet de avion pentru o altă dată. mirosurile prea pătrunzătoare. Era o zi mohorâtă de toamnă. Am sunat la agenţia de voiaj. Este prea scumpă pentru casele de pe plajă…”. cred că ar trebui să îţi rezervi un zbor către casă… Casa ta tocmai a ars… îmi pare rău… Aş vrea să ştiu ce să-ţi spun”. unul dintre ei a luat cuvântul şi mi-a spus: „Brandon. cuvintele sunau ridicol. În contextul de faţă. A urmat o pauză stânjenitoare… „Ai asigurare?” „Nu… Nimeni nu şi-a făcut asigurare pe casă în Malibu. în mod ciudat. în circumstanţele date cei de la agenţie au fost de acord să mi-l schimbe pentru o cursă . zgomotul din trafic asurzitor. înţeleg că trebuie să dau un telefon la agenţia de voiaj”. Mă simţeam incredibil de uşoară şi de senină. în timp ce mă îndreptam către hotel pentru ami face bagajele. Mintea mea a început pe neaşteptate să cânte un cântecel pe care îl auzisem la unul din centrele spirituale în care obişnuiam să mă retrag. Nimeni nu a mai zis nimic. dar culorile naturii mi s-au părut excesiv de intense. fără posibilitatea de anulare. nu mai era nimic de adăugat. De altfel. ca şi cum maş fi eliberat subit de o mare karma negativă. aşa că am continuat să le cânt. m-am simţit ca şi cum o mare povară mi-ar fi fost luată de pe inimă. căci totul se va rezolva”. Am părăsit studioul şi am simţit din plin vântul tăios şi rece din New York.

mi s-a părut dintrodată cât se poate de real. Cuvintele cântecului: „Ai încredere. ca şi cum ar fi făcut parte dintr-un film prost. Toţi cei care doresc să treacă trebuie să dovedească acest lucru. Când am ajuns la aeroport nu mai existau bilete la clasa a doua. Eram o femeie de 40 de ani şi singura mea proprietate era o valiză cu numele meu pe ea… Culmea este că situaţia nu mi s-a părut chiar atât de rea. Când am ajuns pe aeroportul din Los Angeles. În drumul către casă. ca să mă pregătesc pentru ceea ce va urma. soţul meu m-a întâmpinat şi mi-a spus: „Cred că cel mai bine ar fi să ne ducem direct acasă. Devastarea era atât de totală încât mi s-a oprit respiraţia. căci totul se va rezolva”. am inspirat adânc aerul în piept.curentă. nu de alta. nu? Poliţia a făcut filtre şi nu îi lasă să treacă decât pe cei care pot dovedi că sunt rezidenţii unor case care au ars. au continuat să îmi răsune în minte. Ai carnetul de şofer la tine. dar au existat foarte multe jafuri”. mi-am dat seama că hainele din bagajele mele erau practic singura mea proprietate actuală. Nimic nu m-ar fi putut . Când ne-am apropiat de locul în care s-a aflat fosta noastră casă. dar o doamnă foarte amabilă mi-a acceptat rezervarea şi m-a trecut la clasa întâi. În timp ce conduceam de-a lungul autostrăzii Pacific Coast Highway. Ochii mi s-au umplut de lacrimi văzând generozitatea acestei străine într-o perioadă în care chiar aveam nevoie de alinare. dezastrul care cu o zi înainte mi se păruse atât de suprarealist. avertizându-ma însă că avionul va fi foarte aglomerat.

Tot ce mai rămăsese din casa noastră era un morman de scrum care încă mai fumega pe alocuri. întrucât podeaua arsese. Eram conştientă că trăiesc un moment sacru. M-aş fi aşteptat să izbucnesc în lacrimi. Eventualele vase care scăpaseră neatinse din dezastru fuseseră furate (existau indicii în acest sens). Atunci. jefuindu-i şi furând de la ei. în mine s-a născut un sentiment inexplicabil de recunoştinţă: Mi-am dat seama cât de norocoasă sunt pentru că aveam o relaţie atât de plină de iubire cu soţul şi cu fiica mea. Don ma avertizat să fiu atentă. acesta era singurul lucru care conta. dar m-am simţit profund liniştită şi smerită. Frigiderul şi maşina de spălat vase se topiseră complet. Dimpotrivă. iar plasticul se amestecase cu metalul topit. Restul nu erau decât „obiecte materiale”. părând incredibil de vii prin comparaţie cu ruinele din spatele lor. Când am intrat în fosta noastră bucătărie. doream să fiu plenar conştientă de tot ceea ce simt. La urma urmelor. Nu doream să suprim sau să refulez nicio emoţie pe care aş fi putut-o simţi. în condiţiile în care aceştia nu mai aveau practic nimic. Nimic din ruina care rămăsese nu mai îmi aducea aminte de căminul din care am plecat cu câteva zile . de o valoare nepreţuită. Mi se părea o neruşinare ca oamenii să profite de pe urma dezastrului prin care trec semenii lor. Nu mai rămăseseră decât câteva lemne cât de cât intacte.pregăti însă. care rămăseseră – în mod paradoxal – intacte. precum şi florile din faţa casei. ce ascundeau rămăşiţele a 18 ani de viaţă de familie.

un dulap greu din metal căzuse peste albumul nostru de nuntă. pe care hoţii o scăpaseră din vedere. care rămăsese astfel intact. care să ne aducă aminte de fostul nostru trecut. M-am amuzat împreună cu Don. cu atât mai mult cu cât fotografiile erau practic neafectate de flăcări. M-am amuzat în sinea mea şi mi-am dat seama că toate acestea erau indicii ale Graţiei divine. până când am găsit o cană intactă. În continuare. pe care erau inscripţionate cuvintele: „Când viaţa îţi oferă lămâi. întrucât nu mai existau pereţi care să ne împiedice să o privim. Subit. care nu mă părăsise. am auzit o voce în spatele meu. Am continuat să scormonesc împreună cu Don printre ruine. pentru a vedea dacă nu mai putem găsi şi alte mici obiecte intacte. căci totul se va rezolva”. Pe ea erau înscrise cuvintele: „Ai încredere. Într-un mod de necrezut.în urmă. Era ca şi cum mi s-ar fi lăsat pretutindeni semne şi m-am distrat la gândul că limonada pe care o voi pregăti de data aceasta va fi uriaşă. Am mai găsit un nasture din metal pe care mi-l dăduse odată un maestru al meu. lucru pe care nu mi l-aş fi imaginat niciodată când am venit aici. fă-ţi o limonadă”. descoperind că priveliştea către ocean este mult mai bună acum. chiar dacă erau şifonate. fiecare moment mi se părea preţios şi încărcat de semnificaţie. Ne-am simţit amândoi fericiţi când l-am găsit. Era o cană pe care o cumpărasem chiar de la centrul spiritual în care am învăţat şi cântecelul care mă obseda. M-am întors surprinsă şi m-am trezit faţă în faţă cu .

cum vă simţiţi ca victime ale acestui dezastru?” Nu-mi venea să cred auzind o întrebare atât de lipsită de bun simţ într-un moment ca acesta. i-am răspuns liniştită: „Mă simt recunoscătoare pentru că sunt mai conştientă ca oricând cât de mulţi oameni ar accepta să le fie arse zece case în schimbul iubirii de care am eu parte în viaţa mea: al relaţiei pe care . mi-a spus el. „Păi. atât timp cât ne lăsaţi să ne continuăm treaba aici. M-am întors şi lam privit pe reporter direct în ochi. „Foarte bine. atunci cum vă simţiţi?” În sfârşit. „Bine. „Recunoştinţă!? Cum vă puteţi simţi recunoscătoare într-un asemenea moment?” M-am oprit în sfârşit din scurmat. I-am răspuns totuşi cu blândeţe reporterului: „Sinceră să fiu. nu mă simt nici ca o supravieţuitoare”.o cameră uriaşă de televiziune. Un reporter (aproape că) mi-a băgat un microfon în gură şi m-a întrebat: „Vă deranjează dacă vă pun câteva întrebări?” Speriată şi uluită. ceea ce simt la ora actuală este o stare de recunoştinţă profundă”. În cele din urmă. Ştiţi. nu. i-am răspuns: „Hm. nu mă simt deloc ca o victimă”. abia am ajuns…”. „Perfect. L-am privit pe reporter în faţă şi i-am răspuns: „Sinceră să fiu. m-am gândit cât de greu trebuie să fie să fii reporter. dar cum vă simţiţi ca supravieţuitori ai acestui dezastru”. mi-a pus întrebarea corectă. Fără să vreau.

am vorbit cu un pompier care mi-a spus că a fost aici în . dar cum vă puteţi simţi recunoscătoare ştiind că locuinţa dumneavoastră a fost singura casă de pe plajă care a ars? Nu vă întrebaţi:. am adăugat: „Acesta nu este un dezastru! Dacă vrei să vezi un dezastru. Acesta este un dezastru! Eu una am 40 de ani. „Bine. sunt înconjurată de oameni care mă iubesc şi am o carieră în domeniul căreia mă simt privilegiată să lucrez. ce dezastru. De ce tocmai eu? De ce tocmai casa mea?’” L-am văzut că îi face semn cameramanului să pornească din nou camera. „Ascultă.o am cu soţul meu şi al binecuvântării de a fi atât de apropiată de fiica mea”. Reporterul a oprit camera. De aceea. Îi spui: „Ai o viaţă întreagă în faţa ta„. I-am răspuns liniştită: „Sinceră să fiu. Nu îi poţi spune unui tânăr de 18 ani: „Vai. Exact aşa mă simt eu acum. Ea nu îşi mai vede niciodată copiii. Arătând către mormanul de ruine. şi tot ce mai avea pe lume era casa ei. Avea lacrimi în ochi. nu consider că acesta este un dezastru”. te simţi smerit şi vulnerabil. du-te la bătrâna de 80 de ani care locuieşte în partea de sus a dealului. Chiar dacă am 40 de ani şi nu am avut asigurare pe această casă. după care m-a întrebat cu seriozitate dacă într-adevăr aşa simt. în astfel de momente nu-ţi arde să inventezi poveşti. am totuşi o viaţă întreagă înainte. Cu zece minute înainte să apari. vrei nu vrei”. Dimpotrivă. Te afli la început de viaţă şi nu ai decât aceste două valize". lasă-mă să îţi spun povestea acestei case. iar adevărul vorbeşte prin gura ta.

din cauza vântului puternic. „Am construit recent această cameră. Nici el. care sufla cu peste 100 de kilometri pe oră. Nu-mi pot explica nici eu misterul opririi flăcărilor. încă şi mai interesant: întreaga casă a ars din temelii. Fiind camera mea de meditaţie. Nu îmi explic de ce focul s-a oprit în faţa acelei camere.momentul în care a izbucnit focul. i-am răspuns eu. îţi pot spune că preţul mi se pare prea mic prin comparaţie cu beneficiile obţinute". Pompierii nu au putut face nimic. a părăsit în linişte locul. de o făcea atât de specială. De aceea. am plasat fotografiile maeştrilor din mai multe tradiţii spirituale chiar în interiorul zidurilor. dacă a fost nevoie ca locuinţa mea să fie sacrificată pentru ca celelalte case să poată fi salvate. nici colegii lui. Scânteile au venit din partea opusă a autostrăzii. Pompierul mi-a spus literal:. Părea sincer uluit. Pompierul de care vorbeam mai devreme a trecut mai târziu din nou pe la noi şi m-a întrebat ce anume avea acea cameră. De aceea. nu au putut ajunge la un răspuns logic. ale vecinilor noştri. Din cauza acestei camere misterioase care a oprit flăcările. în timpul construcţiei. În faţa acestui răspuns. iar casa a ars în cinci minute. care este camera mea de meditaţie. reporterul a rămas fără cuvinte. dar dacă focul s-a oprit în faţa acestei camere. pompierii au avut timp să intervină şi au salvat celelalte case care urmau. . întrucât era construită în întregime din lemn. Mi-a mai spus însă un lucru. nu pot decât să trag concluzia că din ea a emanat o anumită graţie protectoare. mai puţin acea cameră.

Cel puţin. ele s-ar fi extins cu rapiditate şi ar fi cuprins toate casele de pe plaja Malibu. iar mai târziu pentru a ne construi o altă casă. asta am simţit la vremea respectivă. „Tot ce vă pot spune este că dacă flăcările ar fi aprins casa vecinului dumneavoastră. a rămas intactă. Eu una nu am căzut deloc pe gânduri. dar ca pompier. întrucât eram binecuvântată cu singurul lucru care contează în viaţă: iubirea. Dar mai presus de orice. 28 Viaţa îmi rezerva însă o lecţie extrem de profundă legată de adevărata natură a iubirii. fiica mea şi capacitatea de a câştiga suficienţi bani pentru a ne hrăni. Totul s-a întâmplat la un an după incendiul care ne-a distrus casa. În intervalul de timp care s-a scurs. pot să vă spun că nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Povestea mi s-a părut o dovadă a Graţiei care a acţionat plenar în cazul de faţă. simţeam o stare de abundenţă interioară. De altfel. la sud de . Chestiile astea te pot face să cazi pe gânduri…”.Acesta este singurul răspuns pe care ţi-l pot oferi. ceea ce îmi rămăsese era tot ce îmi doream cu adevărat de la viaţă: soţul meu. iar pentru acest lucru mă simt recunoscătoare”. Nimeni nu le-ar fi putut opri”. reuşisem să mă instalez împreună cu Don într-un apartament nou din Malibu. Important este că locuinţa vecinului nostru. care este practic lipită de a noastră. A scuturat apoi din cap şi mi-a spus: „Nu prea cred eu în lucrurile astea paranormale.

care m-a făcut să simt că identitatea mea.dezastru. apoi incendiul. Când m-am întors acasă. tot ceea ce consideram eu a fi „eul” meu (egoul) să se facă praf şi pulbere. am trăit o experienţă spirituală cutremurătoare. Don a scris o scrisoare adresată Serviciului de Venituri Interne (fiscul american) în care cerea să ni se accepte o reeşalonare a plăţilor impozitelor pe care le aveam de plătit. timp de aproape două luni. aşa că i-am făcut o vizită unui maestru de acolo. ca şi . Lecţiile nu conteneau să se succeadă în viaţa mea: la început a fost tumoarea. Incendiul a fost absolut devastator din punct de vedere financiar. În timpul vizitei. iar acum această vizită la un maestru spiritual care m-a făcut să simt o sete insaţiabilă de a învăţa tot ce puteam despre adevărata natură a Sursei. dar avea vedere către ocean. În tot acest timp. Călătoria cu avionul ne-a permis o escală în India. inclusiv de la străini pe care nu i-am cunoscut niciodată. Graţia a continuat să ne ajute să ne refacem viaţa. care strălucea pretutindeni şi în toate. mi s-a părut că văd totul cu alţi ochi. Într-un fel sau altul. am lucrat împreună cu Don în afara Statelor Unite. din cauza circumstanţelor prin care treceam. În acel an am primit ajutoare pline de generozitate de la foarte mulţi oameni. aşa că la ora actuală încercam împreună să ne refacem viaţa. De aceea. Mobilarea noii noastre case ne-a luat fiecare bănuţ pe care îl aveam pus deoparte. Apartamentul era situat pe dealuri. luând-o de la zero. Singurul lucru care a rămas în urma acestei anihilări a identităţii mele a fost o conştiinţă pură.

viaţa mea nu avea să mai fie niciodată aceeaşi. Deşi de regulă îi las facturile lui Don. de data aceasta m-am simţit obligată să deschid aceste scrisori. Când am deschis larg uşile glisante ale apartamentului către balcon. iar planta mea de apartament că vibrează de viaţă. Înainte de a începe să despachetez. m-am întrebat dacă acest miros mi s-a mai părut vreodată atât de glorios. m-am gândit eu. nu eram deloc pregătită pentru ce aveam să citesc. obosită după lungul drum. inspirând aerul cu miros specific al oceanului.cum aş privi pentru prima oară în viaţă. Şocată. purtând date diferite. copacul meu din jad mi se părea că străluceşte. Această imagine îmi era extrem de familiară. Totul strălucea în faţa mea. . Probabil că i-au răspuns în sfârşit lui Don şi ne-au acceptat planul de reeşalonare”. Aşteptându-mă să primesc veşti bune. Ce nu ştiam la ora aceea era că evenimentele care mă aşteptau în Malibu aveau să oglindească întru totul experienţa trăită în India. În timp ce îmi târam cu greu bagajele în noul meu apartament. să văd dacă am primit vreo veste bună de la cineva. Printre celelalte scrisori se aflau şi cinci plicuri groase cu antetul IRS (fiscului american). După ele. reflectând astfel strălucirea mea interioară. Pe masa din bucătărie se adunase un morman de scrisori primite şi nedeschise. continuam să văd totul în acea lumină nouă. fiind ca un mesaj de bun venit din partea casei atunci când mă întorceam dintr-o călătorie mai lungă. „Grozav. am răsfoit rapid mormanul. De pildă.

„Don. Cuvintele ei mi se păreau . Simpla vedere a scrisului ei mi-a încălzit pe loc inima. incapabilă să mă mai gândesc la ceva. arzând de nerăbdare să îi citesc mai rapid scrisoarea. Din nou. Am rămas aşezată pe scaunul din bucătărie. mai recente. Oare oamenii aceştia nu-şi dădeau seama că îmi luau tot ce aveam? M-am simţit de parcă mi-ar fi căzut cerul în cap. am continuat să răsfoiesc mormanul de scrisori şi am găsit una de la fiica mea. În speranţa că voi găsi un mesaj mai prietenos. Relaţia dintre noi nu a fost niciodată una dintre o mamă şi fiica ei. inima mea s-a oprit în loc. aşa că am rupt complet plicul. precum şi de capacitatea noastră de a ne împărtăşi chiar şi cele mai ascunse secrete. Cum pot să facă aşa ceva? La urma urmelor.m-am gândit fără să vreau: „Trebuie să fie o greşeală. Ea a fost întotdeauna sufletul meu pereche. Ne cereau veniturile noastre în proporţie de sută la sută şi ne îngheţau toate conturile bancare! „Cum este posibil ca guvernul să îţi ia chiar şi capacitatea de a-ţi pune mâncare pe masă. Kelly. în condiţiile în care ai pierdut totul?” m-am întrebat. iar ochii mi sau umplut de lacrimi. dar pe un ton din ce în ce mai solicitant. ar trebui să te uiţi la astea”. am deschis pe rând şi celelalte plicuri. ci una între doi prieteni speciali. Conţineau aceleaşi cuvinte. tocmai ne-a fost distrusă casa într-un incendiu!” Convinsă în continuare că este vorba de o greşeală. Am fost întotdeauna mândră de încrederea şi de respectul reciproc pe care ni le-am purtat.

Gândindu-mă că este o persoană pe care o cunosc. într-o stare de şoc total. neştiind ce să mai facem şi la cine să apelăm. Pur şi simplu nu-mi puteam imagina ce i-am făcut sau ce i-am spus ca să o determinăm să facă un gest atât de drastic. ea şi-a dat seama că influenţa lui Don şi a mea a fost prea puternică de-a lungul timpului. l-am întrebat: „Cine este? Ce vrei să spui prin. Nu ştia când va fi dispusă să reia acest contact. Din cauza tensiunilor. temperamentul altminteri calm al lui Don s-a aprins. El şi-a pierdut firea şi mi-a spus că trebuie să „revin cu picioarele pe pământ” şi să „mă trezesc la ceea ce se întâmplă în jurul meu” – şi nu doar în privinţa situaţiei noastre financiare. Două zile mai târziu stăteam în dormitor împreună cu Don. aşa că a luat decizia să întrerupă deocamdată orice contact cu noi. Chiar nu mi-am dat seama că se îndrăgostise de o altă femeie? Cum puteam fi atât de oarbă? Am rămas cu gura căscată. Nu exista niciun semn precursor care să mă facă să o anticipez. Scrisoarea ei a venit „din senin”.incredibile. Trăiam amândoi sentimentul acut că solul de sub picioarele noastre se surpa. A părăsit casa în care locuia şi nu ne-a lăsat niciun număr de telefon şi nicio adresă. care nu părea să aibă niciun sens. şi fără vreun ban pentru a angaja un avocat care să ne ajute în legătură cu problema cu IRS-ul. m-am îndrăgostit de o altă femeie’?… Cine este?” . Kelley îmi scria că în absenţa noastră în viaţa ei s-au petrecut nişte schimbări dramatice. Revizuindu-şi viaţa.

Eram convinsă că ne iubeam atât de mult. De atunci. Don încă îmi făcea inima să îmi bată cu putere atunci când îi auzeam maşina parcând în faţa casei. cum nu vezi decât în poveşti şi în basme. Căsnicia noastră părea atât de vie. adăugând că suntem un exemplu pentru foarte multe cupluri. A trecut atâta timp. Încă în stare de şoc şi incapabilă să gândesc coerent. aşa cum vedeam pretutindeni în jur. am trăit o poveste intensă de iubire”. iar eu nu am sesizat niciun semn. Brandon. l-am întrebat: „Este o relaţie fizică?” Mi-a adresat o privire de gen: „Chiar trebuie să îţi scriu pe litere? După care mi-a răspuns pe un ton răstit: „Ce crezi că am vrut să spun prin expresia. în luna august a anului trecut. fiecare în balansoarul lui. Am fost atât de convinsă că am parte de o iubire „legendară”. Nu era o căsnicie de convenienţă. Este cât se poate de serioasă. Eram consternată. o poveste intensă de iubire’? Nu a fost o aventură de o noapte.„O femeie pe care am cunoscut-o la aniversarea vârstei de 50 de ani. iubirea lui Don a fost singurul lucru din viaţa mea de care nu m-am îndoit niciodată. De câte ori nu mi-am imaginat bătrâneţea ţinându-mă de mâini cu Don. Am fost tot timpul convinsă că numele de Don şi Brandon vor rămâne de-a pururi gravate în piatră şi că . Aveam atâta încredere în Don. Chiar şi maestrul indian a făcut un comentariu referitor la raritatea unei devoţiuni atât de mari precum aceea pe care ne-o purtam noi doi. Am discutat deja cu ea să ne căsătorim". dar încă îndrăgostiţi unul de celălalt… De fapt.

cu sentimentul că întreaga lume pe care o cunoşteam se prăbuşise şi se făcuse bucăţi. La început tumoarea. dispariţia lui Kelley – oare mai trebuia să mă aştept la ceva? Aşa cum spuneam mai devreme. soţul care mă părăsea. Simţeam pur şi simplu că mă prăbuşesc în gol. niciun sol pe care să aterizez. IRS-ul. am urcat treptele către bucătărie ca să . identitatea mea socială – de mamă. şi anume că Don mă iubea mai mult decât îşi iubea propria viaţă. Conversaţia dintre noi s-a focalizat în continuare asupra aspectelor mai lumeşti ale relaţiei lui Don. la fel cum îl iubeam şi eu pe el. de soţie devotată şi iubită. viaţa mea a început să reflecte întocmai experienţa pe care am trăit-o în India: că egoul meu (identitatea pe care mi-o cunoşteam) a fost făcut ţăndări! De data aceasta. lipsa de bani. Nimic nu mai era aşa cum ştiam eu.nimeni nu le va putea şterge vreodată. revelându-mi astfel toate indiciile pe care – în naivitatea mea – le-am ignorat de-a lungul timpului. de proprietară a unui cămin. ba chiar şi capacitatea mea de a supravieţui – era făcută zob! Oare chiar nu exista nimic sigur şi durabil în această lume? Simţindu-mă în continuare la fel de lucidă şi de prezentă. Nu existau pereţi de care să mă sprijin. Cuvintele pur şi simplu nu descriau corect realitatea. nu puteam decât să trag concluzia că ceea ce auzeam acum era o greşeală. Tot ce am crezut întreaga mea viaţă mi-a fost luat şi nu mai aveam nimic de care să mă agăţ. De aceea. M-am îndreptat apoi către sufragerie. apoi incendiul.

NUMAI LUCRURILE IREALE PE CARE ŞI LE DOREŞTE IMAGINAŢIA TA ÎŢI POT FACE NECAZURI. mi-a sărit în ochi vin bileţel prins pe ea. Cuvintele m-au frapat. Conţinea un citat pe care ni-l dăruise bunul meu prieten Robbie. DARUL ÎŢI VA FI DE MARE UTILITATE. Deşi nu înţelegeam ce mi se întâmplă. reţinându-mi în totalitate atenţia: „Conştientizează faptul că tot ceea ce îţi oferă pe neaşteptate viaţa reprezintă un dar de la Dumnezeu. indiferent ce s-ar întâmpla! Era o decizie de a şti cu siguranţă că ceea ce mi se . Cuvintele lui mi-au pătruns adânc în inimă. recunoscut Adevărul din ele.îmi iau un pahar cu apă. CONŞTIENTIZEAZĂ FAPTUL CĂ TOT CEEA CE ÎŢI OFERĂ PE NEAŞTEPTATE VIATA REPREZINTĂ UN DAR DE LA DUMNEZEU. Numai lucrurile ireale pe care şi le doreşte imaginaţia ta îţi pot face necazuri”. Am citit de trei ori bileţelul. tot ce puteam face era să am încredere că aceste evenimente se vor dovedi în final un dar care îmi va folosi. În mintea mea s-a făcut tăcere şi am simţit cum în interiorul meu se naşte o decizie importantă: decizia de a avea încredere. mi-am dat seama de adevărul pe care îl conţin ele. Chiar în timp ce citeam aceste cuvinte. darul îţi va fi de mare utilitate. Ca de obicei când mă aflu în mijlocul unei catastrofe. indiciile Graţiei divine sunt pretutindeni în jurul meu. Dintr-odată. Adevărul din mine a. În timp ce treceam pe lângă uşa frigiderului. dacă voi şti să mă servesc de el. timpul s-a oprit în loc. Dacă te vei folosi aşa cum trebuie de el. DACĂ TE VEI FOLOSI AŞA CUM TREBUIE DE EL.

când mi-a trimis în dar trădarea lui Don. m-a învăţat că eu nu sunt una cu relaţiile mele. prezenţa iubirii se afla pretutindeni şi nu exista niciun loc în care m-aş fi putut duce şi în care să nu o regăsesc. Ea este singura iubire . dar noi suntem una cu această iubire care rămâne prezentă inclusiv atunci când tot restul a dispărut. îmi dădeam seama că această iubire era esenţa mea. camera în care mă aflam s-a umplut cu o prezenţă a iubirii care a invadat fiecare colţişor. la fel şi relaţiile. folo. chiar dacă nu îi puteam înţelege deocamdată misterul. Când mi-a trimis în dar răspunsul de la IRS. Ca de obicei. Ca urmare a acestei decizii. În sfârşit. ca şi cum m-aş fi scăldat într-un ocean de iubire. şi orice altceva în viaţă. Când mi-a trimis în dar scrisoarea lui Kelley. Această iubire este eternă.sindu-se de viaţa mea ca de o sală de clasă. Corpurile se nasc şi mor. Pe de altă parte.întâmplă este un dar de la Dumnezeu. m-a învăţat că eu nu sunt una cu posesiunile mele materiale. m-am abandonat în totalitate. Eu sunt una doar cu această iubire infinită. ea m-a învăţat că eu nu sunt totuna cu corpul meu. Vie şi luminoasă. Posesiunile apar şi dispar. ea m-a învăţat că eu nu sunt una cu căsnicia mea. Când mi-a trimis în dar incendiul. care continuă să rămână prezentă inclusiv atunci când toate celelalte lucruri dispar din viaţa mea. m-a învăţat că nu sunt una cu banii şi cu capacitatea mea de a supravieţui. Când mi-a trimis în dar tumoarea. Sursa îmi oferea o lecţie importantă. Mă simţeam îmbrăţişată de ea. în această stare de abandonare.

reală. Supărat. Am observat însă că ori de câte ori am avut necazuri mari în viaţă. mi-am adus aminte de frumoasa poveste intitulată „Urmele de paşi”: Un om a avut odată un vis. Cu această ocazie. Mi-am propus atunci să îmi transform viaţa într-un imn continuu de recunoştinţă şi de abandonare în faţa acestei iubiri. Pe cer îi apăreau proiectate scene din viaţa sa. A observat cu această ocazie că tuturor momentelor cu adevărat grele din viaţa sa le corespundea un singur set de urme de paşi pe nisip. După ce şi ultima scenă din viaţă i-a trecut prin faţa ochilor. am făcut un legământ cu mine însămi să îi rămân credincioasă acestei iubiri eterne de-a lungul întregii vieţi care mi-a mai rămas. singura noastră comoară. în urma mea nu există decât un singur set de urme de paşi. mi-ai spus odată că dacă mă decid să te urmez. la urmele de paşi. singura valoare pe care merită să o preţuim şi cu care merită să ne căsătorim. Doamne. care a continuat să rămână prezentă atunci când tot restul mi-a fost răpit. singurul lucru care nu apare şi dispare. nu mă vei mai părăsi niciodată. Cum se face. Se făcea că mergea pe o plajă împreună cu Dumnezeu. el s-a întors către Dumnezeu şi l-a întrebat: „Doamne. că ori . el s-a uitat din nou în spate. El a observat că fiecărei scene îi corespund pe nisip două seturi de urme de paşi: unul era al lui şi celălalt al lui Dumnezeu. În acel moment.

mi-am promis solemn să nu îmi sun prietenii şi familia. Ştiam că exista posibilitatea ca el să mă părăsească. căci în acele momente team purtat în braţe”. În momentele tale grele. ştiam deja: că mă iubea în continuare foarte mult şi că trăia o stare de confuzie. nici povestea lui de iubire cu Karen. nu ale tale. aşa că m-a rugat să îi acord timp pentru a se clarifica. Sursa mea se afla alături de mine. Nu ştia cum să înţeleagă această stare. dar m-am hotărât atunci să nu las cei 20 de ani de „iubire legendară” să fie pătaţi de durerea şi suferinţa din acele ultime momente. În aceste momente cumplite din viaţa mea. purtându-mă în braţele ei şi îmbrăţişându-mă. această poveste a căpătat sens pentru mine. stârnind astfel tot felul de . În acest timp. onorând astfel cei 20 de ani de căsnicie şi de iubire pe care i-am trăit împreună. Don a venit la mine şi mi-a spus ceea ce. Am luat decizia să separ suferinţa de frumuseţea celor 20 de ani de viaţă trăită în comun. Am acceptat. să nu pătez în niciun fel frumuseţea iubirii pe care chiar am împărtăşit-o împreună. Eu te iubesc prea mult ca să te părăsesc vreodată. ci eram una cu ea. m-ai părăsit?” Domnul i-a răspuns: „Copilul Meu drag. Nu mai eram doi. am făcut un legământ secret cu mine însămi ca orice s-ar întâmpla şi oricât de dureros ar fi pentru mine. urmele de paşi pe care le-ai văzut întipărite pe nisip erau ale Mele.de câte ori mi-a fost cu adevărat greu în viaţă. Pentru prima dată în viaţa mea. Mai târziu. În acelaşi timp.

nu mă părăsea niciodată. cel puţin am avut puterea să rămân la fel de sinceră cu el. viaţa mea continua. Era ca şi cum m-aş fi odihnit într-un ocean al iubirii în care peştii simbolizau evenimentele din viaţa mea. pentru a le permite celor din jur să îşi proiecteze asupra lor judecăţile lor critice. Această iubire nu putea fi atinsă de emoţiile mele sau de circumstanţele din viaţa mea. Deşi îmi erau greu să rămân „deschisă” în timp ce bărbatul cu care eram căsătorită de 20 de ani îşi trăia în prezenţa mea povestea de iubire „la distanţă” cu o altă femeie. Şi totuşi. De aceea. când mâneam. când dormeam. Don era cel mai bun prieten al meu şi ştiam că el este singura persoană pe care . deşi mă scăldam în permanenţă în această iubire infinită. În sine. Practic. conştientizândumi în permanenţă emoţiile şi scufundându-mă de fiecare dată în acest ocean infinit de iubire care mă înconjura din toate părţile. ca o lecţie pe care mi-o preda Dumnezeu. oceanul nu era afectat de ceea ce făceau peştii în interiorul lui. Don mi-a promis că o să fie sincer cu mine şi că îmi va spune tot ce se întâmplă în inima lui. Momentele pe care le trăiam mi se păreau prea sacre şi prea personale.bârfe şi atrăgându-i pe ceilalţi în drama mea sub pretextul că simt nevoia de a mă confesa cuiva. cu toate suişurile şi coborâşurile ei. la fel cum nici eu nu mai eram dispusă să o părăsesc pe ea. am ţinut totul în mine. Iubirea continua să rămână prezentă în viaţa mea atunci când mă trezeam.

I-am trântit telefonul în nas şi am simţit cum furia mea . fără să se prefacă în niciun fel. mi-am dat seama că îmi ascunde ceva. Totuşi. onestitatea lui m-a reconfortat. o voce interioară a început să strige în mintea mea: „NU E ADEVĂRAT!” Deşi enormă. Între noi se interpusese un văl. Don a continuat să plece în călătorii de afaceri. făcândumă să mă gândesc că atât timp cât vom păstra această comunicare deschisă şi clară. am simţit cum iese la suprafaţă un val de furie. la următorul telefon. Nu era ca şi cum „eu” aş fi fost furioasă. furia mea mi se părea impersonală. erupând ca un vulcan. iar Karen se ducea cu el. Din oceanul de linişte în care mă scăldam. a fost pentru prima dată în viaţa mea. În mod paradoxal. iar adevărul nu ne mai însoţea. Mi s-a părut că Adevărul a căpătat o voce a lui. La primul telefon pe care mi l-a dat. Cred că a fost pentru prima dată în căsnicia noastră când Don a trăit o astfel de experienţă alături de mine. Puterea lui mi se părea nimicitoare.mă pot baza în această perioadă extrem de dureroasă din viaţa mea. Mi-a spus că încă nu ştia cum să procedeze şi unde îl vor conduce toate acestea. În timp ce îl ascultam pe Don vorbindu-mi pe tonul acela prefăcut. Cu siguranţă. ci ca şi cum Adevărul din mine s-ar fi înfuriat din cauza minciunii pe care o auzea. cel puţin vom avea parte de adevăr. care nu semăna cu nimic din ceea ce experimentasem vreodată până atunci. mi-a vorbit deschis despre sentimentele lui.

De această dată. „Nu mai am de gând să îmi creez singură o altă tumoare! Voi sta aici şi voi lăsa furia să se exprime plenar iar eu voi fi întru. dar a fost urmată de un nou val de linişte. A ajuns apoi la nivelul pieptului. Totul prezentă la acest spectacol!” Subit. Mintea mea a continuat să repete: „Nu-i adevărat!” Mi-am adus aminte că am făcut o tumoare pentru că nu mi-am acceptat propriile sentimente şi m-am decis ca de data ca să nu îmi mai reprim în niciun fel emoţiile. ca şi cum aş fi pierdut pe cineva foarte drag. dar scufundată într-o linişte profundă şi într-o senzaţie de libertate deplină. Durerea aproape că ma strivit. extrem de fierbinte. permiţându-i să se manifeste până la capăt. a luat forma anxietăţii. În continuare ancorată în Sursă. De data aceasta. făcându-mă să transpir şi să mă înroşesc toată. după care a apărut un nou val emoţional. m-am aşezat pe perna mea de meditaţie. Din pântec. A urmat apoi un nou val de emoţie. Flacăra alb strălucitoare mi-a purificat întregul corp. am simţit o durere la baza coloanei vertebrale şi în regiunea pântecului. care a început să îmi ardă în interiorul corpului. ea a urcat în regiunea abdominală. Am rămas astfel transpirată. Mi-am vizualizat atunci furia luând forma unei flăcări alb strălucitoare. Valul a fost . mi-am acceptat pe deplin durerea. apoi al gâtului. Şi de această dată. iar în final a ieşit prin creştetul capului meu. emoţia a luat forma unei dureri cum nu am mai trăit vreodată în această viaţă. ca un vulcan pe punctul de a exploda.interioară continuă să se acumuleze în mine.

Nu există durere atât de mare care să necesite un interval mai lung de atâta pentru a se manifesta pe deplin. Nu aş fi crezut niciodată că simpla permitere a emoţiei pure să se manifeste prin corpul meu poate fi atât de dureroasă. În final. aceasta se epuizează de la sine într-un interval de 5-7 zile. La sfârşit. care să nu se epuizeze de la sine într-un interval de maxim şase zile.atât de intens încât m-am încovoiat în poziţia fătului. am rămas cu o stare de pace care nu m-a mai părăsit până astăzi. Chiar şi în toiul suferinţei cele mai profunde. timp în care am slăbit cinci kilograme. prezenţa iubirii dinlăuntrul meu nu a fost afectată în niciun fel. Mai târziu. în numai şase zile. ea a continuat să mă însoţească. Ea este prelungită doar de incapacitatea noastră de a o accepta. am rămas într-o stare de puritate perfectă. Practic. Procesul a durat şase zile. apoi un nou val. Cu tot acest proces dureros. aveam să aud în anmnite cercuri spirituale pe care le-am frecventat că dacă te abandonezi în totalitate în faţa durerii. până când a trecut. pornind de la convingerea greşită (indusă de societate) că adevărata durere trebuie să durere mult mai mult. oricât de intensă ar fi. A urmat din nou un moment de tăcere. Era ca şi cum corpul . de cultivarea ei conştientă. sau şi mai rău. nu există durere. Durerea s-a epuizat singură. toate emoţiile imaginabile şi-au croit drum atunci prin corpul meu. dar am învăţat cu această ocazie că dacă o accepţi şi îi permiţi să se manifeste în totalitate.

Tocmai urma să plece la un seminar ţinut la Hawaii. Nu ştiu ce înseamnă acest lucru. iar dacă doreşti să ne vedem de drum. iar după ce am închis uşa în urma lui ceva din interiorul meu mia spus că are într-adevăr dreptate. În timp ce ieşea pe uşă. I-am răspuns că poate are dreptate. că doreşte să se retragă în tăcere şi să se lămurească. în timp ce drama vieţii a continuat la rândul ei. aşa că mi-a promis că acolo va lua o decizie. Era evident că şi el trecea prin cea mai grea perioadă a vieţii lui. întrucât îl forţam să ia o decizie înainte ca el să fie pregătit să o ia. Eu una sunt dispusă să accept orice decizie doreşti să iei. chiar dacă „eu” eram întru totul identificată cu iubirea din interiorul meu. chiar dacă toţi ceilalţi m-au părăsit. dar am trăit tot timpul sentimentul că tot ce fac. Mi-a răspuns că mai are nevoie de timp. dar ştiam că avea dreptate. Nu îmi dădeam seama în ce fel. Dacă doreşti să rămânem căsătoriţi. fac de dragul tău. În final. l-am privit în ochii lui întristaţi. dar doresc să ştiu încotro urmează să mă îndrept. de asemenea. dar asta simt”. . Mi-a spus: „Ştiu că o să ţi se pară o prostie. această iubire a rămas alături de mine. La fel s-au petrecut lucrurile şi în următoarele două luni: iubirea a continuat să rămână prezentă. Aşa cum spuneam. i-am spus lui Don: „Trebuie să te hotărăşti.meu trebuia să treacă prin acest proces prelungit şi dureros de eliberare. îngăduie-mi să simt şi eu acest lucru. Nu mă lăsa însă să mă zbat între aceste două extreme”.

Când m-am întrebat în sfârşit ce simt. În timp ce m-am aşezat alături de ea pentru a începe procesul. dar nu îmi conştientizasem pe deplin sentimentul trădării. care continua să mă bântuie. la trezire. Încă din momentul în care am spus: „Nu-i adevărat”. Ştiam că aveam nevoie de o Călătorie Emoţională „de zile mari”. aşa cum mi se întâmplă de fiecare dată înainte de a începe o Călătorie interioară. Am trecut prin straturile emoţionale succesive aproape instantaneu. îmi simţeam abdomenul arzând. Brandon. am continuat să mă scufund în luciditate şi în iubire. căci nu am mai practicat de ceva vreme. întrucât nu ştiu ce va urma.Cât timp Don a rămas în Hawaii. pentru a-i spune în sfârşit cuiva ce se întâmpla. şi dacă tot îmi doream să rezolv problema trădării. Când a auzit despre ce este vorba. am auzit distinct cuvântul: „trădare”. Poţi să treci pe la mine chiar astăzi. m-am gândit că Vicki m-ar putea ajuta. am simţit fiori prin tot corpul. Epuizasem durerea şi suferinţa. În fiecare dimineaţă. iar când am ajuns la momentul cu focul de tabără. Trebuia să îmi recunosc toate emoţiile şi numi puteam imagina de ce actuala emoţie nu încetează să mă sâcâie. Vicki mi-a spus: „Hm. am observat că ceva mă râcâie în interiorul intestinelor mele. nu cred că fetiţa în vârstă . iar problema ta nu este deloc una minoră”. Vicki mi-a răspuns imediat: „Sigur. fiind o problemă curentă. Adu cu tine şi scenariul Călătoriei Emoţionale. De aceea. m-am gândit că a sosit momentul să o sun pe prietena mea Vicki.

Văzând că povestea de iubire s-a sfârşit. Cred că acest arhetip nu mi-a apărut degeaba în acest moment. trăind apoi într-un basm”. „Nu ştiu ce să zic. am ştiut că basmul (legat de povestea mea de iubire „legendară”) s-a terminat şi m-am trezit pentru prima dată la realitate. Doamne. Se pare că la vârsta de şapte ani mi-am făcut o promisiune să îl întâlnesc pe „Făt Frumosul meu” şi să trăim fericiţi împreună „până la adânci bătrâneţi”. eul meu de la acea vârstă se simţea profund trădat de acest eşec al meu. nu are ce să strice dacă o las să vorbească”.de şapte ani din interiorul tău ar trebui să vorbească cu Don. Fără să vreau. el a fost cuprins de un sentiment profund de dezamăgire şi de pierdere. Slavă cerului că am făcut această Călătorie . m-am gândit: „Ce uimitor! Pe de o parte. iar pe de altă parte încă mai am probleme vechi de rezolvat. Când fetiţa din mine a aplicat în sfârşit iertarea. De aceea. mă aflu scufundată în continuare în oceanul infinit de iubire. ce surpriză a urmat! Am constatat cu această ocazie că nu egoul meu din prezent se simţea trădat şi atât de supărat. apoi a spus ceva ce m-a luat pe neaşteptate: „Eu am fost cea care m-am trădat pe mine însămi. eu am fost cea care am inventat toată această poveste. La urma urmelor. ea nici nu îl cunoştea pe acesta”. Oricum. Am crezut că basmele se adeveresc şi te-am urât pentru că mi-ai dovedit contrariul. În realitate. ci cel al unui eu mult mai timpuriu al meu. i-am răspuns eu. Tânărul meu eu a început să plângă.

iar eu am fost liberă să îmi continui astfel viaţa. dorinţa mea supremă s-a împlinit. Am rămas prietenă cu Don până în momentul prezent. nici casa şi nici posesiunile materiale. s-a dovedit că Don a avut dreptate. pentru simplul motiv că ea reprezintă însăşi esenţa ta. el s-a decis să se însoare cu Karen. Cu zece ani în urmă. m-am simţit din nou completă şi eliberată.Emoţională!” Când totul s-a terminat. Am reţinut această menire. şi de atunci nu am mai acordat acestei chestiuni niciun gând. pentru prima dată. Până la urmă. În fiecare zi mi-am stabilit ca scop principal această intenţie. am înscris-o în inima mea şi am făcut tot ce mi-a stat în puteri ca să mi-o împlinesc. Nimeni şi nimic nu îţi poate oferi acest gen de iubire absolută. Nu mi-am dat seama la vremea respectivă. Am descoperit cu adevărat ce înseamnă bucuria pură şi mi-am revelat sinele meu divin. în timpul căruia mi-am descoperit menirea vieţii. şi implicit măreţia din mine. nici serviciile aduse altor persoane. În final. nici cariera. nici partenerul de cuplu. Tu eşti iubirea pe care o căutai. am participat la un seminar ţinut de Tony Robbins. dar el a fost cel care a contribuit la îndeplinirea dorinţei mele cea mai arzătoare. Iată cum sunau cuvintele pe care mi leam spus la acea vreme: „Menirea vieţii mele constă în a fi bucurie pură şi în a mă ajuta pe mine însămi şi pe cei din jur să ne descoperim propria măreţie interioară. sinele nostru divin”. nici familia. Din fericire. Don . iar acum. între timp am învăţat lecţia pe care mi-a predat-o Sursa: nimic nu îţi poate oferi acest gen de iubire infinită.

Ce nu mi-am dat seama multă vreme a fost faptul că Don m-a ajutat să mă eliberez pentru a-mi îndeplini astfel menirea. Acesta este motivul pentru care scriu astăzi această carte – faptul că m-am eliberat în sfârşit să fac ceea ce a constituit întotdeauna dorinţa cea mai arzătoare a inimii mele. Prin intermediul lui şi al evenimentelor care s-au derulat în viaţa mea. mi-am consacrat o mare parte din energia şi din devoţiunea mea lui Don şi carierei lui. Până acum. iar un an mai târziu. îmi trăiesc adevărata menire. De atunci. am plâns amândouă de fericire şi de iubire. care a participat cu această ocazie la primul ei seminar despre Călătorie. mi-am putut consacra în sfârşit tot timpul Adevărului pe care doresc să-l slujesc. Un an mai târziu. ţinând pretutindeni seminarii despre Călătorie. am avut privilegiul să fiu de faţă când ea a dat naştere minunatei mele nepoate. foarte lent şi foarte delicat. ţinut la Londra. am făcut un turneu în jurul lumii. am descoperit ce este şi ce nu este iubirea. o fetiţă pe nume Claire Grace. Acum am ajuns în sfârşit liberă să îmi folosesc întreaga iubire pentru a sluji umanitatea şi pentru ai ajuta pe oameni să se trezească faţă de Libertatea şi de Iubirea din ei. între noi s-a înfiripat o .nu a fost decât un vehicul prin care Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune. am auzit în sfârşit veşti de la Kelley. Pe măsură ce lucrurile au căpătat proporţii. am simţit nevoia să îmi iau un partener de afaceri. La ora actuală. Intre timp. Când ne-am văzut. De la plecarea lui din viaţa mea.

poveste de iubire. Până la urmă, m-am măritat cu Kevin în luna mai a anului 1998, în Maui. Angajamentul lui de a sluji Adevărul este la fel de mare ca al meu. La fel ca şi mine, ştie şi el că iubirea nu poate fi dăruită sau primită, întrucât noi suntem deja una cu ea. Şi totuşi, este o mare desfătare să te bucuri de viaţă împreună cu o altă persoană în mijlocul acestui ocean de iubire. În ultimă instanţă, viaţa este adevărata călătorie.

29 Instrumentele Călătoriei Notă importantă Trebuie să fi terminat de citit această carte înainte de a începe procesul propriu-zis al Călătoriei. Este esenţial să fi înţeles pe deplin ce înseamnă acest proces şi să fi citit experienţele descrise, pentru a înţelege mai bine diferitele aspecte ale procesului înainte de a începe lucrul cu tine. Instrucţiuni procesului generale pentru aplicarea

Aşa cum probabil ţi-ai dat seama până acum, procesele descrise în această carte pot fi extrem de puternice, conducând la trezirea inimii şi la multă smerenie. De aceea, este foarte important să onorezi acest proces rezervându-ţi doua ore într-un mediu în care să nu poţi fi întrerupt. Inchide-ți telefonul mobil şi creează-ţi în jur un „spaţiu sacru”, în care să nu exişti decât tu şi partenerul tău. Cel mai bine este să lucrezi cu cineva care a citit aceeași carte, care înţelege şi susţine procesul şi care doreşte cu adevărat să te ajute. Este foarte util să citiţi amândoi scenariul procesului de cel puţin două ori, astfel încât să vă familiarizaţi cu el şi să nu aveţi surprize legate de cuvintele folosite sau de conţinutul lor. Sfatul meu este să începi cu o rugăciune rostită mental (sau cu afirmarea unei intenţii).

Vizualizează-te pe tine şi pe partenerul tău ca fiind deja compleţi, deschişi ca nişte copii, oneşti şi având încredere în sine şi în acest proces. De asemenea, ia-ţi angajamentul de a-ţi sprijini partenerul cu aceeaşi iubire şi cu acelaşi respect pe care ţi le acordă el. În final, păstraţi amândoi câteva momente de linişte. Instrucţiuni Emoţională referitoare la Călătoria

Pentru început, citeşte şi urmează Instrucţiunile Generale. Notează pe o foaie de hârtie întrebările şi păstrează la îndemână un creion sau un pix. În timpul Călătoriei Emoţionale este esenţial să te fereşti de gândurile tale analitice, de dialogul mental interior, şi să îţi focalizezi întreaga atenţie asupra emoţiilor pure pe care le simţi în interiorul corpului tău. Conştientizează plenar ceea ce simţi, numeşte emoţia respectivă, apoi treci la sentimentul următor. Conştientizează-l şi pe acesta la fel de plenar, cât mai intens cu putinţă, apoi treci la sentimentul următor. Treci astfel de la un nivel emoţional la altul, până când ajungi în sfârşit la Sursă. Acest proces nu are nimic de-a face cu dialogul mental interior şi cu mintea analitică. De aceea, nu trebuie să îţi explici de ce simţi ceea ce simţi, ci doar să conştientizezi plenar aceste sentimente, trecând apoi la stratul emoţional care urmează. Este ca şi cum ai decoji succesiv o ceapă, până când

ajungi în centrul ei, care în cazul de faţă reprezintă Sursa fiinţei tale. Instrucţiunile te sfătuiesc ca ori de câte ori vezi „…”, să faci o pauză pentru a-i acorda partenerului tău suficient timp ca să experimenteze răspunsul la întrebarea ta. „Suficient timp” poate însemna pentru unii 10-15 secunde, iar pentru alţii între 45 de secunde şi un minut. Este important să înţelegi că scopul procesului este de a simţi cât mai intens emoţiile, şi de îndată ce le experimentezi plenar, de a trece la stratul următor. Nu este deloc necesar (nici indicat) să stărui prea mult asupra unei emoţii, scufundându-te prea adânc în ea. De asemenea, nu este recomandabil să o descrii în detaliu şi să îi povesteşti partenerului tău cum ai ajuns să o simţi. Pentru a avea acces la sentimentele tale, fără a interfera cu procesele mentale, scanează-ţi corpul şi conştientizează unde simţi cel mai puternic emoţiile. La început, procesul poate începe cu o senzaţie extrem de subtilă. Focalizează-ţi atenţia asupra ei şi urmăreşte să o intensifici. Fii pregătit pentru orice, căci emoţia poate deveni extrem de puternică. Păstrează-ţi atenţia focalizată asupra emoţiei din interiorul corpului. Apoi, pur şi simplu treci dincolo de ea. La un moment dat, este posibil să te simţi golit de orice simţire. Starea poate fi descrisă ca o „amorţeală” sau ca o confuzie, un fel de „nu mai ştiu nimic”, o gaură neagră sau un vid, ori chiar ca un fel de blocaj total.

Această etapă face parte integrantă din proces. Toată lumea trece prin acest strat emoţional. Personal, îl numesc „zona necunoscută”. El reprezintă poarta care conduce către Sursă. Dacă partenerul tău experimentează acest strat, descriindu-l printr-una din expresiile de mai sus, încu- rajează-l să se relaxeze plenar, să pătrundă în el şi să treacă mai departe. Dacă partenerul tău are dificultăţi în a pătrunde în acest vid interior, apelează la secţiunea intitulată „Rezolvarea problemelor care pot apărea”. Vei găsi aici instrucţiuni detaliate care îţi vor explica cum poţi ajuta pe cineva care se teme sau care opune rezistenţă în faţa „zonei necunoscute”. Dacă partenerul tău a citit la rândul lui cartea de faţă, el va înţelege mai uşor aceste instrucţiuni pe măsură ce i le vei citi. Teama de necunoscut este absolut naturală. De aceea, linişteşte-ţi partenerul şi asigură-l că se află pe calea cea bună. Invaţă-l să se relaxeze şi să se abandoneze în faţa acestui strat emoţional, trecând astfel mai departe prin el. De îndată ce va trece de „zona necunoscută”, partenerul tău se va simţi probabil mult mai bine, ca şi cum o mare povară i s-a luat de pe piept. Este important în această etapă să continui să îl ghidezi de-a lungul celorlalte straturi emoţionale rămase, până când ajunge la Sursă. Momentul experimentării Sursei este indicat de sentimentul de vastitate şi de prezenţă aflată deopotrivă în interiorul şi în exteriorul corpului (de omniprezenţă).

Dacă pe unul din aceste nivele. Este . putem vorbi de o realizare autentică a Sursei. întrucât după ce va trece de „zona necunoscută”. alege pentru acest exerciţiu nivelul pe care s-a manifestat emoţia cea mai intensă. partenerului tău îi apar amintiri legate de persoane. libertate etc. Toate aceste emoţii trebuie rostite cu voce tare. fericire. proiectând această stare de nemărginire pe fiecare strat emoţional succesiv. În această stare de dilatare. mulţumire. dar pe care nu le-a putut exprima. ca şi cum s-ar produce o dilatare sau o fuziune a fiinţei individuale cu restul existenţei. Acesta este nivelul pe care se va desfăşura mai târziu exerciţiul Focului de Tabără. notează acest nivel cu un asterisc (*). partenerul tău va începe să folosească cuvinte precum iubire. pace. Dacă partenerul tău a început să stimă această stare de dilatare. emoţia se transformă în existenţă (conştiinţă) pură. dar este totuşi posibil ca el să localizeze în continuare aceste sentimente în interiorul corpului său. Scopul exerciţiului Focului de Tabără este de a-i permite eului mai tânăr să se elibereze de toate emoţiile pe care le-a experimentat la vremea respectivă.. dar excluzând nivelul de pornire. Dacă partenerului tău nu îi apar amintiri legate de persoane. apoi urmează mai departe scenariul.Este foarte important să înţelegi acest lucru. lasă-l să se bucure de ea circa 30 de secunde. râs. înainte de „zona necunoscută”. Abia când senzaţia experimentată devine extrem de spaţioasă. lumină.

foarte important ca eul mai tânăr să se elibereze de povara sa. dând glas acestor sentimente. dintr-un motiv sau altul. De aceea. ori de câte ori apar îndoieli întreabă mentorul şi cere-i lămuriri. Dacă. el trebuie să se simtă complet golit de orice resentiment. Aici nu mai trebuie să notezi nimic. întreabă-l dacă este pregătit de iertare. Scopul acestui exerciţiu este de a-i permite acestuia să verifice în ce măsură vindecarea produşă va continua să evolueze în timp. partenerul tău nu se simte încă pregătit de iertare. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. se dovedeşte că eul mai tânăr nu a spus tot ce avea de spus. el ar trebui să se simtă din ce în ce mai uşor . Cu fiecare nou interval de timp care trece (dar nu mai mult de şase luni – un an). Înţelepciunea superioară a partenerului tău ştie exact. Dacă partenerul tău s-a eliberat de povara sa emoţională şi se simte din nou complet. Pentru ca acest act să fie unul autentic. pune-l să îşi întrebe mentorul: „Ce trebuie să se întâmple pentru a putea ierta în sfârşit?” De regulă. ce trebuie să se întâmple (mentorul este doar o imagine pe care o creează ea). Prezenţa mentorului este necesară pentru a lămuri toate eventualele întrebări care pot apărea de-a lungul acestui proces. practici împreună cu partenerul tău exerciţiul Integrării în Viitor. mentorul (o fiinţă cu o înţelepciune superioară) îi va da un răspuns care i se potriveşte persoanei în cauză. ci doar să îi citeşti partenerului tău scenariul. Cel mai adesea. şi deci nu s-a eliberat încă definitiv de povară.

ci doar să îşi conştientizeze starea de spirit din viitor. Dacă aţi terminat din nou exerciţiul Focului de Tabără. nu este necesar ca el să „vadă” viitorul. Fă o baie fierbinte. Dacă este necesar. spune-i să păstreze scrisoarea la vedere.şi mai eliberat de povara problemei emoţionale pe care şi-a rezolvat-o. după încheierea procesului. dă-i partenerului tău o foaie de hârtie şi un creion şi pune-l să îşi scrie o scrisoare adresată sieşi de către eul său viitor. atunci când actul de iertare este foarte profund. Dacă. schimbaţi rolurile. este posibil să te simţi uşor vulnerabil sau fragil. În acesl scop. problema emoţională dispare (este vindecată). Uneori. acesta reprezintă un indiciu că procesul de vindecare prin iertare (din timpul exerciţiului Focului de Tabără) nu a fost complet. Acestea sunt . La sfârşit. La modul general. Dacă aţi terminat toate aceste procese. oferă-i un pahar cu apă sau o ceaşcă de ceai. ori chiar dezorientat pentru scurt timp. această stare de spiril nu se schimbă. reluaţi împreună Integrarea în Viitor. De aceea. În final. acordă-ţi un anumit timp pentru a integra mai bine cele întâmplate. dintr-un motiv sau altul. lăsându-se inspirat de ea. La sfârşit. revino împreună cu partenerul tău la acest exerciţiu şi întreabă mentorul ce mai trebuie să se întâmple pentru ca iertarea să fie definitivă. astfel încât să o poată reciti zilnic. consumă o supă caldă şi hrănitoare sau dormi puţin.

să respire profund şi să rămână ancoraţi în momentul . consideră că aceste simptome sunt indicii pozitive care confirmă faptul că vindecarea a început să se producă. Personal. Ele nu reprezintă altceva decât emoţii reziduale toxice puse în mişcare de procesul de vindecare. Şi aceste indicii sunt tot pozitive. şi abia după eliminarea lor gradată din corp urmează starea de uşurare propriu-zisă. De aceea. care urmează să fie eliminate. nu-i aşa? Procedează la fel şi cu emoţiile reziduale! Astfel. care se simte mai rău. Dimpotrivă. care corespund proceselor de vindecare declanşate în interiorul corpului. Dacă te simţi dezorientat sau uşor ameţit. se poate întâmpla ca în zilele următoare să îţi aduci aminte de tot felul de scene asociate cu amintirea pe care ţi-ai vindecat-o. dacă vomiţi o mâncare stricată pe care ai consumat-o. nu insista asupra lor. dacă în conştiinţă îţi apar emoţii din trecut. De aceea. La urma urmelor. sau chiar să experimentezi emoţii puternice apărute din neant. Adeseori. Acordă-ţi timpul necesar pentru a-ţi reveni complet. toxinele simt eliberate în organism. nu trebuie să te sperii. Procesul este similar cu cel de vindecare fizică prin aplicarea unui tratament naturist: la început. nu stai să o analizezi şi nu o regurgitezi din nou. nu te speriat şi lasă-le să treacă de la sine. le sugerez întotdeauna cursanţilor mei să se oprească.simptome fireşti. este recomandabil să nu conduci imediat maşina şi să nu practici activităţi care presupun o concentrare susţinută.

el nu poate păţi nimic. dovedindu-şi astfel singuri cât de importante sunt acestea. Onorează-ţi astfel propria fiinţă şi lasă corpul să se vindece în timp. Ei nu simt nevoia să se cramponeze de emoţiile lor. Emoţiile în stare pură vin şi trec. El a ajutat deja mii de oameni să se elibereze de multe probleme emoţionale. Singurul lucru care se poate întâmpla este ca partenerul tău să simtă nişte emoţii foarte puternice deja stocate în organismul său.prezent. . Ai încredere în înţelepciunea ta superioară şi în acest proces de vindecare. analizarea lor sau ascultarea dialogului mental interior care face comentarii pe marginea lor. emoţiile reziduale vor trece de la sine. ei trec mai departe. căci nu a făcut altceva decât să experimenteze propriile sale emoţii. Notă importantă Procesul de trecere succesivă prin diferitele straturi emoţionale nu are niciun fel de efecte negative. acum râd. Nu ai observat niciodată acest lucru la copiii mici? Acum plâng. După ce le simt. În acest fel. Chiar dacă partenerul tău se opreşte în mijlocul procesului şi îşi deschide ochii. Nicio emoţie nu poate dura mai mult de câteva momente dacă este lăsată în pace. Singurul lucru care le poate face să rămână stocate în organism este povestea pe care şi-o spune mintea în legătură cu ele.

Singurul lucru nenatural este analiza minţii.De aceea. emoţiile simt ceva natural şi sănătos. Este preferabil să nu aplici Călătoria Fizică decât după aplicarea Călătoriei Emoţionale. pentru a te familiariza astfel cu procesul. porneşte de la premisa că emoţiile sunt ceva sănătos. atunci când treci de la un nivel emoţional la următorul. care încearcă să te convingă să crezi povestea ei legată de emoţia respectivă. conştientizează faptul că te afli într-o siguranţă perfectă. să respiri profund şi să o conştientizezi. În sine. indiferent cât de puternică este emoţia pe care o simţi. aceasta va trece la fel cum a apărut. Capacitatea de a simţi face parte integrantă din fiinţa umană. Dacă nu te vei crampona de ea. învinovăţind întotdeauna pe cineva. . vei fi trăit deja experienţa Sursei. Citeşte apoi de câteva ori instrucţiunile specifice Călătoriei Fizice. Singura Cutie a Pandorei pe care o poţi deschide constă în ascultarea propriei tale minţi. ea va dispărea de la sine. Unii oameni spun: „Mă tem să deschid această Cutie a Pandorei”. În acest fel. Tot ce trebuie să faci atunci când simţi o emoţie intensă este să te opreşti. Instrucţiuni referitoare la Călătoria Fizică Începe prin a citi Instrucţiunile Generale şi cele referitoare la Călătoria Emoţională. Mai devreme sau mai târziu. De aceea. care inventează poveşti legate de emoţii.

Unii oameni nu au o capacitate de vizualizare foarte bună. Important este să simţi sau să devii conştient de ceea ce se întâmplă în interiorul corpului tău. este foarte util să respiri la unison cu partenerul tău. Alţi oameni văd literalmente imagini anatomice corecte. lasă-ţi partenerul să îşi parcurgă propria sa Călătorie unică. De aceea. Atunci când îl ghidezi de-a lungul procesului. accentuează-le. Niciun om nu seamănă cu altul. îi vei cere partenerului tău să îşi creeze nişte „baloane cu resurse”. Nu te grăbi şi nu forţa lucrurile. este bine să îi oferi personal nişte sugestii. De asemenea. În astfel de cazuri. folosesc întotdeauna următoarele resurse emoţionale: preţuirea de sine. dar simt o anumită textură sau trăiesc intuitiv sentimentul că ştiu ce se întâmplă în interiorul lor. creativitatea în comunicare. Ori de câte ori vezi „…”. Alţii pot auzi cuvinte care descriu acest lucru. Acest lucru nu reprezintă o problemă. . Când vei ajunge la exerciţiul Schimbării Amintirii.Călătoria Fizică se poate derula extrem de uşor şi poate fi citită la fel ca un basm sau o meditaţie ghidată. vorbeşte-i pe un ton cât mai blând şi mai liniştitor. Se întâmplă de multe ori ca el să fie atât de scufundat în proces încât să nu îşi poată descoperi pe loc resursele emoţionale necesare. Foloseşte-ţi în acest scop bunul simţ şi ai încredere în capacitatea ta de a-i face sugestiile cele mai potrivite. fă o pauză. sau doar imagini metaforice ale acestora. Dacă citeşti cuvinte scrise cu majusculă. Unii nu văd nimic. Personal.

îţi sugerez să nu aplici decât Călătoria Fizică. De aceea. Înainte de a începe. puterea interioară. reciteşte cu atenţie instrucţiunile din secţiunea respectivă. inima trezită.înţelepciunea. În sfârşit. . foloseşte-le. încrederea în sine şi scutul de cristal care îndepărtează emoţiile negative ale celorlalţi oameni. După încheierea procesului Călătoriei Fizice. simţul umorului. ai încredere în tine şi în acest proces. Celor mai mulţi copii. este bine să îl întrebi pe copil care sunt calităţile eroului său preferat şi să comentezi unele dintre ele. Dacă lucrezi cu copii cu vârste de până la 14 ani. Porneşte de la premisa că el reprezintă o aventură minunată. cum ar fi iubirea. iubirea de sine. simţul umorului. Sursa. Exerciţiul Focului de Tabără nu diferă cu nimic de cel practicat în cazul Călătoriei Emoţionale. capacitatea de a lua măsurile concrete necesare. compasiunea. Experienţa este adeseori minunată. Instrucţiuni pentru lucrul cu copiii Începe prin a citi toate instrucţiunile precedente. acordă-i partenerului tău tot timpul necesar pentru a-şi conştientiza transformările petrecute în interiorul corpului. Dacă eşti de acord cu aceste resurse. capacitatea de a trece de orice obstacol. aceasta li se pare un fel de basm şi un joc cât se poate de plăcut. protejând astfel persoana în cauză. capacitatea de a cere ajutor.

Căci toţi copiii ştiu ce înseamnă un astfel de erou şi au încredere în puterea şi în înţelepciunea lui.. suge. În timpul exerciţiului de Schimbare a Amintirii. Adeseori. ai grijă să ţii pasul cu ei! Mentorul este înlocuit în acest caz cu un erou preferat. acordă-i copilului cât de mult timp doreşte pentru a deveni conştient de schimbările petrecute în . Copiii foarte mici nu înţeleg încă foarte clar conceptul de iertare. Dacă ai discutat cu el despre calităţile eroului său preferat înainte de proces. De aceea. onestitatea. sugerează-le să spună: „îmi pare rău. De aceea.rează-i copilului resursele interioare pe care le consideri cele mai potrivite. acordă-le timpul necesar pentru a descrie cât mai detaliat aceste imagini.capacitatea de a se exprima. Ei se pot îmbarca în capsula magică şi pot ajunge într-o anumită zonă a corpului lor chiar înainte ca tu să fi terminat de citit instrucţiunile. apelează la acestea. copiii percep imagini foarte vii legate de ceea ce se întâmplă în interiorul corpului lor. pentru a le introduce în interiorul baloanelor. adeseori mult mai rapid decât al tău. E în regulă”. În acest fel. De aceea. copilul va deveni conştient de resursele sale interioare posibile încă înainte de a începe procesul. Atunci când lucrezi cu copiii. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. în loc de „Te iert”. este foarte important să porneşti de la premisa că accesul lor la resursele imaginaţiei şi ale creativităţii este foarte rapid.

copiii sunt nerăbdători să se urce din nou în capsula magică pentru a se plimba cu ea. Dacă simt această nevoie. În cele mai multe cazuri. • AI ÎNCREDERE în spusele partenerului tău şi consideră-le PERFECTE.organismul său. fii receptiv la ritmul copilului cu care lucrezi. În plus. De multe ori. De aceea. 30 Schema procesului Călătoria Emoţională – Privire de ansamblu • Aminteşte-ţi să ÎI ACORZI PARTENERULUI TĂU TOT TIMPUL NECESAR pentru a-şi identifica şi pentru a experimenta plenar sentimentele. iartă uşor şi se debarasează rapid de vechile lor probleme. . inclusiv să deseneze imagini de „dinainte” şi de „după” ale lucrurilor pe care le-au simţit. lasă-i să se bucure de imaginaţia lor. AI ÎNCREDERE ÎN TINE ÎNSUŢI ŞI ÎN ACEST PROCES. indiferent ce îţi descrie el. • Mai presus de orice. Călătoria Fizică a copiilor nu durează mai mult de 11-18 minute. după încheierea procesului. Mulţi copii adoră această parte şi pot fi extrem de plastici în descrierile lor. Ai încredere în el şi în acest proces. sunt dornici să termine cât mai repede. înainte de a trece mai departe. întrucât ei se prind imediat în joc. Copiilor le place de regulă acest joc.

Procesul Călătoriei Emotionale Citeşte lent şi cu atenţie. . Spune: „Simte plenar această emoţie…”. Ori de câte ori vezi „…”. Începe prin a-ţi întreba partenerul în ce constă problema lui emoţională. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău suficient timp pentru a experimenta plenar emoţia în stare pură. 1. „În ce zonă corporală se manifestă ea?” „Respiră la nivelul ei… Experimenteaz-o plenar… Las-o să se intensifice. Noteaz-o în tabelul pregătit dinainte (vezi pagina 218).

„Rămâi deschis şi întreabă-te: ce se ascunde sub această emoţie (dincolo de ea)?” „Treci dincolo de această emoţie…”. pune întrebarea: „Există oameni pe care îi asociezi cu această emoţie?” Dacă da. Sursa poate fi descrisă în diferite feluri. 2. vid. cu această . dar nu-i permite să se cramponeze de ea. cu această tăcere. Partenerul tău trebuie să NUMEASCĂ emoţia pe care o simte. luciditate. notează în tabel. 3. tăcere. „Ce simţi acum?… (emoţia pe care o simte partenerul tău ar putea să fie cu totul alta decât cea la care te aşteptai tu)”. în dreptul emoţiei respective.Lasă-i partenerului tău suficient timp pentru a experimenta PLENAR emoţia. vastitate etc. până când ajunge la Sursă. eternitate. dar acestea trebuie să evoce nemărginirea ei. Dacă partenerului tău i-au apărut una sau mai multe persoane asociate cu o anumită emoţie. PE TOATE NIVELELE. un asterisc (*). Lasă-l să se odihnească pe acest nivel timp de 1530 de secunde. În continuare. Dacă a simţit-o plenar. nu mai pune această întrebare pe nivelele emoţionale care urmează. TRECI MAI DEPARTE. conştiinţă pură. Dumnezeu. pace. spune: „Ştiind că eşti una cu această nemărginire. nelimitat. prin cuvinte de genul: libertate. Continuă să îţi ghidezi partenerul de pe un nivel emoţional pe altul. Acesta este nivelul pe care va trebui să se desfăşoare exerciţiul Focului de Tabără. iubire.

iubire pură. În tot acest timp. repetând întrebarea de la punctul 3. După încheierea exerciţiului. De data aceasta nu trebuie să notezi nimic (vezi fişa cu Integrarea în Viitor. continuă cu punctul 6. 6. Dă-i partenerului tău o foaie de hârtie şi un creion şi pune-l să îşi scrie o scrisoare adresată sieşi din viitor. Începe exerciţiul Focului de Tabără (vezi Fişa Exerciţiului Focului de Tabără de la pagina următoare). 7. continuă să îi transmiţi binecuvântări în tăcere. Citeşte Integrarea în Viitor. 216). Lasă-l să scrie oricât de mult timp doreşte. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. 5. 9. continuă cu proiectarea Sursei pe celelalte nivele emoţionale. cu această? (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa). 8. Repetă întrebarea de la punctul 3 pentru fiecare din nivelele succesive. Mulţumiţi-vă reciproc pentru procesul pe care tocmai l-aţi încheiat. Vindecă aceste nivele. pag. până când ajungi pe nivelul de plecare. dacă această (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa) ar avea ceva să îi spună (ultimului nivel emoţional). 4. până când ajungi la nivelul Focului de Tabără (nivelul marcat anterior cu un asterisc). ce i-ar spune ea?" Aşteaptă răspunsul… Apoi spune: „Permite-i (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa) să vindece (ultimul nivel emoţional) ". cu mult respect şi cu o mare . într-un ritm moderat.

Imaginează-ţi un foc de tabără. sau pe care doar ţiai dori să o cunoşti. Păstraţi atmosfera creată şi schimbaţi rolurile între voi. Imaginează-ţi că lângă acest foc stă eul tău mai tânăr. Dacă simţiţi nevoia.iubire. În continuare. Călătoria Emoţională – Exerciţiul Focului de Tabără Citeşte lent şi cu atenţie instrucţiunile care urmează. într-o atmosferă de linişte eternă şi de iubire necondiţionată. un înţelept. cum ar fi un sfânt. imaginează-ţi că lângă el stai tu. mama. pentru a te putea referi în mod specific la persoanele respective. sau pur şi simplu cineva născut din imaginaţia ta. În continuare. cel din prezent… Lângă tine se află un mentor în a cărui înţelepciune divină ai mare încredere. Ori de câte ori vezi „…”. Poate fi o persoană pe care o cunoşti. beţi un pahar cu apă. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar răspunsul la întrebările tale. Intrebă-ţi eul .). spre exemplu: tata. vizualizează în preajma focului de tabără toate persoanele implicate în problema ta emoţională… Mai trebuie să vină cineva lângă acest foc de tabără?… (pune-l pe partener să răspundă la această întrebare). o persoană iubită etc. Important este să te simţi în siguranţă în prezenţa lui. Poţi vedea focul de tabără?… Ţi-l poţi imagina pe eul tău mai tânăr?… Dar pe cel din prezent?… Dar pe mentor?… Cine se mai află lângă foc?… (notează numele indicate.

) a făcut tot ce a ştiut mai bine ţinând cont de resursele pe care le-a avut la vremea respectivă. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). . 2. 3. tata. Ştiind că (mama. 5. Simte mentorul tău nevoia să adauge ceva?… (aşteaptă răspunsul). Ingăduie-i acum să dea glas acestei dureri. ci de pe cel al sufletului său.lungă). persoana iubită etc. al acceptării şi al iubirii necondiţionate. tata. Probabil că eul tău mai tânăr a experimentat foarte multă durere în trecut. spunând tot ce are de spus. întreabă-l: căreia dintre aceste persoane ai dori să i te adresezi mai întâi? …). pentru fiecare din persoanele indicate: 1. ce ar spune ea / el?… (aşteaptă răspunsul). tata. 6.) să poată asculta ceea ce trebuie să asculte… (pauză.mai tânăr căreia dintre aceste persoane ar dori să i se adreseze? (UNA sau DOUA)… (Dacă partenerul numeşte două persoane.) ar putea răspunde nu de pe nivelul personalităţii sale. persoana iubită etc. Toţi cei de faţă se află sub protecţia acestui foc de tabără protector. astfel încât (mama. Dacă (mama. persoana iubită etc. îngăduie-i să răspundă (pauză pentru răspuns). 4. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). Pune-i partenerului tău toate întrebările care urmează (1-11).

eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). persoana iubită etc. spune: Iartă-i acum pe toţi cei implicaţi. Dacă eul tău mai tânăr se simte pregătit. Dacă eul tău actual se simte pregătit.7. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). repetă întrebările de la 1 la 11 pentru cea de-a doua persoană.) eului tău actual. Ce are de spus eul tău actual la cele spuse de (mama. Dacă da.)?… (aşteaptă răspunsul). Permite-le apoi să fuzioneze cu focul. 9. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. tata. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). Transmite-le binecuvântarea ta. În încheiere. Te iert pentru durerea pe care mi-ai provocat-o. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). 8. De acum înainte. . persoana iubită etc. Dacă da. întrucât nu ai avut acces la resursele de care dispun eu acum. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. 11. 10. În continuare. Mai are cineva ceva de adăugat?… (aşteaptă răspunsul). care reprezintă sursa vieţii… Apoi întoarce-te către eul tău mai tânăr şi spune-i: „Iţi promit că nu va mai trebui să treci niciodată printr-o astfel de experienţă dureroasă. Ce i-ar răspunde (mama. de pe nivelul sufletului său?… (aşteaptă răspunsul). tata.

După terminarea tuturor nivelelor emoţionale.” (n. permiţându astfel să se maturizeze şi să crească în urma iertării tale. sunt de fapt 12 puncte specifice focului de tabără.).. cea emoţională şi cea fizică.poţi avea oricând doreşti acces la aceste resurse. Călătoria Emoţională – Exerciţiul Integrării în Viitor Citeşte rândurile care urmează într-un ritm moderat. Te iubesc şi te voi proteja întotdeauna”… Imbrăţişează acum eul mai tânăr şi fuzionează cu el. Intoarce-te către mentor şi mulţumeşte-i pentru prezenţa lui… Acum întoarce-te în momentul prezent. fă o pauză . această linişte deplină această iubire pură. această (descrierea folosită de partener pentru Sursă). Pe fiecare nivel rămas. Ed. Ori de câte ori întâlneşti „…”. continuă cu exerciţiul Integrării în Viitor. dacă (Sursa) ar avea ceva să îi spună (ultimului nivel emoţional) ce i-ar spune?"… Aşteaptă răspunsul… Apoi spune: „Permite-i (Sursei) să îl vindece (ultimul nivel emoţional). pentru a continua procesul pe celelalte nivele emoţionale. deschideţi inima şi lasă să intre toată iertarea. ierţi pe toată lumea implicată şi pe tine însuţi. E drept că în carte sunt menţionate 11. a 12 fiind: „Dacă ai nevoie să fii iertat. La ambele călătorii. pune următoarele întrebări „Ştiind că eşti această nemărginire. însă în cursuri se folosesc 12.

mite-i partenerului tău să experimenteze procesul. vizualizează-te peste o săptămână. Ce simţi?… în legătură cu tine… cu viaţa ta… Ştiai că în acest moment 70% din celulele tale s-au reînnoit deja? Eşti aproape un alt om… Ce s-ar întâmpla dacă vechea ta problemă ar încerca să se manifeste din nou?… Cum te-ai descurca?…” „În continuare. vizualizează-te peste o zi… Cum te simţi?… Ce faci?… Ce spui?… Ce simţi?… Dar mai presus de toate. Cum arăţi?… Cum te simţi în ceea ce te priveşte?… Eşti conştient că nici măcar o moleculă din cele pe care le-ai avut acum un an nu mai există în corpul tău?… Că ai un corp în întregime nou?… îţi mai poţi imagina vechea ta problemă dându-ţi târcoale?… Ar fi posibil aşa ceva?… Ce spune (Sursa ta) în această privinţă?… Ţi se pare de domeniul trecutului vechea ta problemă?…" . cum te simţi în ceea ce te priveşte?…” „În continuare. vizualizează-te peste şase luni. Nu trebuie să notezi nimic.scurtă şi per. după ce ai experimentat tot ce ai experimentat. Cum arăţi?… Ce îţi spui?… Ce acţiuni întreprinzi?… Ce simţi?…” ’ „În continuare. vizualizează-te peste un an. „După ce ai aflat tot ce ai aflat. vizualizează-te peste o lună. plin de încredere şi uşor?… Ce îţi spui?… Ce faci?… Ce ar spune (Sursa) dacă vechea ta problemă emoţională ar încerca să scoată din nou capul la lumină?… Cum te-ai descurca?…" „În continuare. Cum se simte corpul tău?… Te simţi eliberat.

cum vor evolua tendinţele pe care le-a declanşat prin acest proces. Lasă acest eu să îţi scrie o scrisoare.„În continuare. Cum te simţi?… Se mai manifestă vreodată vechiul tău comportament?… Cum se simte corpul tău?… Ce simţi în legătură cu viaţa?…” „În continuare. mai înţelept decât tine. Ce sfat i-ar da aceasta eului tău actual?… Ce convingeri noi te-ar putea ajuta cel mai mult în momentul prezent?… Ce acţiuni pe care le-ai putea întreprinde ţi-ar fi cel mai utile?… Ce ţi-ai putea spune zilnic. pentru a-ţi schimba atitudinea în bine?…” „Deschide-ţi uşor ochii. dar rămâi în contact cu eul tău din viitor. poţi deschide ochii". ce fel de acţiuni trebuie să întreprindă. să te ghideze în prezent! Dacă eşti pregătit. dându-ţi sfaturi practice despre cum să fii… ce să crezi… ce să faci… ce să-ţi spui… ce să le spui celorlalţi… ce să faci zilnic… Lasă eul tău din viitor. Te simţi cumva atât de eliberat de vechiul tău tipar încât acesta ţi se pare ireal?… Cum te descurci?… Ce simţi în legătură cu tine şi cu viaţa ta?…” „În continuare. ce trebuie să îşi spună sieşi şi ce . Călătoria Emoţională – Scrisoare către tine * Deschide uşor ochii. rămâi conectat cu eul tău din viitor – cu Sursa ta de peste zece ani. cum trebuie să se comporte. Lasă acest eu să îi adreseze eului tău din prezent o scrisoare. dar rămâi conectat cu eul tău din viitor. dându-i sfaturi practice despre ceea ce trebuie să creadă. vizualizează-te peste zece ani. vizualizează-te peste cinci ani.

trebuie să le spună celorlalţi oameni. spune-i că acesta este doar un alt nivel emoţional şi că trebuie să continue. ce trebuie să facă zilnic etc. PARTENERUL SE SIMTE BLOCAT Dacă partenerul tău îţi spune că se simte blocat sau că nu mai simte nimic. Spune-i: PERFECT! Ai mai trecut prin acest tipar de-a lungul vieţii tale… . mai înţelept decât tine. Călătoria Emoţională problemelor care pot apărea – Rezolvarea 1. să te ghideze acum! Dragul meu sine. Lasă eul tău din viitor.

dincolo de ea… 2.Conştientizează plenar faptul că te simţi blocat (sau că nu înţelegi ce se întâmplă)… Respiră profund în interiorul acestei emoţii… În ce zonă corporală simţi acest blocaj (sau acest vid interior)?… Intensifică această emoţie! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai zâmbi şi dacă te-ai relaxa. acceptând faptul că te simţi blocat… Aceasta este poarta care te va conduce către cel care eşti cu adevărat… Ce se ascunde dincolo de acest nivel?… Rămâi deschis şi curios. nu-i spune niciodată că a greşit cu ceva! Spune-i: PERFECT! Ţi-ai petrecut întreaga viaţă încercând să eviţi acest loc! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai zâmbi şi dacă te-ai relaxa. la fel ca un copil. GAURA NEAGRĂ (VIDUL) Felicită-l pe partener pentru că a ajuns pe acest nivel! Linişteşte-l întotdeauna. abandonându-te în faţa acestui vid interior?… Acesta este locul pe care l-ai evitat întreaga viaţă… Fii curajos şi treci în sfârşit prin el… Mă întreb ce anume străluceşte dincolo de acest întuneric?… Fii atent la strălucirea de dincolo… . S-ar putea să ai o surpriză… încearcă să treci (să te laşi condus) prin această emoţie.

4. întrucât această poveste se află în mintea lui.Rămâi deschis şi curios. este posibil ca această senzaţie să fie extrem de subtilă… Cum poţi să descrii această senzaţie?… MAI PRESUS DE ORICE. spune-i să NU mai vorbească. RELAXEAZĂ-TE. ca un copil. Spune-i: Intensifică senzaţia pe care o simţi în interiorul corpului… Conştientizeaz-o plenar – în ce zonă corporală se manifestă ea?… Respiră profund în interiorul ei… Acest sentiment poate fi la fel de discret ca o şoaptă… Ce se petrece în corpul tău chiar acum?… Fii foarte atent. nu în corpul lui. S-ar putea să ai o surpriză plăcută…După câteva secunde. AI ÎNCREDERE ÎN TINE ÎNSUŢI ŞI ÎN ACEST PROCES. Roagă-l să se pună din nou la unison cu ceea ce simte în interiorul corpului. ZÂMBEŞTE ŞI BUCURĂ-TE DE EL. spune-i: Ce se întâmplă în corpul tău acum?… Acest sentiment poate fi la fel de discret ca o şoaptă… În ce constă acest sentiment?… 3. Cei zece paşi ai Călătoriei Fizice . DIFICULTĂŢI ÎN CONŞTIENTIZAREA EMOŢIILOR: Dacă partenerul tău are DIFICULTĂŢI ÎN CONŞTIENTIZAREA EMOŢIILOR SALE şi dacă VORBEŞTE PREA MULT.

către conştiinţa de veghe. . Ghidează-ţi partenerul înapoi. 5. Pune-l să exploreze regiunea corporală în care a ajuns 4. 6. către: a) locul în care a început ea. 2. 7. 8. repetă paşii 2-8. Ghidează-ţi partenerul de-a lungul Exerciţiului Focului de Tabără. Vizualizarea schimbărilor produse în regiunea corporală afectată. Îmbarcarea în capsulă şi călătoria înapoi. Ghidează-ţi partenerul de-a lungul Procesului Amintirii. 10. b) o altă zonă corporală. beţi un pahar cu apă şi schimbaţi rolurile între voi. Descoperirea emoţiei şi a amintirii sau persoanelor asociate cu ea. Ghidează-ţi partenerul către Sursă. Ori de câte ori întâlneşti „…”. împreună cu mentorul său. 9. 1. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări.Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. Mulţumeşte-i partenerului tău şi roagă-l să îţi împărtăşească ce a simţi de-a lungul procesului. Spune-i să se îmbarce în capsula magică. Faceţi apoi amândoi câţiva paşi. şi să pornească într-o călătorie a descoperirii 3. Dacă partenerul tău s-a îndreptat către o altă zonă corporală.

păşeşte pe treapta nr. 10. 9… apoi pe treapta nr. şi RELAXEAZA-TE… Ascultă vocea mea. lasă-ţi conştiinţa să se dilate înainte… apoi în spate… apoi în părţile laterale… sub tine… deasupra ta… Scufundă-te în nemărginire… Lasă-ţi sinele să crească şi să devină nelimitat. Perfect… în continuare. potrivit naturii sale… treapta 1… Scufundă-te complet în Sursa ta. 8… Cu fiecare nouă treaptă.Călătoria Fizică – Scufundarea În Sursă Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. care coboară în jos… O poţi vedea?… O poţi cel puţin simţi?… (dă-i timp partenerului tău să răspundă). închide ochii… Conştientizează fotoliul în care stai… Ascultă sunetele din jur… Simte-ţi respiraţia care pătrunde şi iese uşor din pieptul tău. Când te simţi pregătit. Continuă acum cu treptele 7… 6… 5… Relaxează-te din ce în ce mai profund… 4… 3… Dilată-te din ce în ce mai mult… 2… În continuare. cea de sus… Păşeşte apoi pe treapta nr. conştientizează fotoliul în care stai şi aerul pe care îl respiri… Simte cum acestea TE FAC SA TE RELAXEZI… din ce în ce mai profund… Eşti din ce în ce mai relaxat… şi te scufunzi în Sursă… Imaginează-ţi că ai în faţă o scară în spirală. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări. înainte de ultima treaptă. te scufunzi din ce în ce mai adânc în interiorul Sursei. Ori de câte ori întâlneşti „…”. în sinele tău… (lasă-ţi partenerul să . Aşează-te într-o poziţie confortabilă.

nu este nicio problemă… încearcă să îl simţi… îl poţi simţi?… (acordă-i timp să răspundă). imaginează-ţi că ai în faţă o uşă… În spatele acesteia există o lumină pură… Este lumina Fiinţei tale. Dacă 1 corespunde nivelului cel mai profund de identificare cu Sursa. pe ce treaptă a termometrului te afli?… (lasă-l să răspundă)… Poţi coborî această treaptă cu o unitate?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Acum. iar 10 conştiinţei tale de veghe. ori doar să simţi intuitiv că te afli pe un anumit nivel al lui… Deci. în a cărui înţelepciune poţi avea o încredere desăvârşită . pe ce treaptă ai dori să te afli?… Scufundă-te din ce în ce mai adânc în interiorul Sursei tale. sau să vizualizezi treptele termometrului. 1 corespunde nivelului cel mai profund al conştiinţei tale. iar 10 conştiinţei tale de veghe plenar trezite. pe ce nivel crezi că te afli în momentul de faţă?… Este posibil să auzi un anumit număr. că ştii cine controlează acest proces. cu acordul liber al conştiinţei tale… În continuare. Călătoria magică Fizică – Călătoria cu capsula În continuare. o persoană profund spirituală.rămână scufundat în Sursă timp de 15-30 de secunde). Dacă nu poţi vizualiza termometrul. a Sursei tale… Natura acestei lumini este iubirea cea mai pură… Dincolo de această uşă se află de asemenea mentorul sau maestrul tău. imaginează-ţi un termometru cu zece gradaţii (trepte / niveluri).

. fără ca acestea să aibă de suferit… Ai intrat în capsulă?… Perfect… Acum. În continuare.şi în a cărui prezenţă te poţi simţi protejat şi în siguranţă… Când te simţi pregătit. care te poate conduce în orice parte a corpului tău. De aceea. trage frâna de mână şi spune-mi că ai ajuns… (aşteaptă)… CONTINUĂ CU FIŞA PROCESULUI DE DESCOPERIRE. şi care ştie exact unde trebuie să meargă… Ea poate pătrunde în organele tale. deschide uşa şi păşeşte în lumina propriului tău sine… Salută-ţi mentorul… (dă-i timp)… Ai trecut de uşă?… Perfect… Ti-ai salutat mentorul?… Foarte bine. apasă pe butonul verde şi lasă capsula să te conducă până la prima destinaţie. imaginează-ţi că în faţa ta se află o capsulă magică (sau o navetă spaţială)… Este vorba de un vehicul special. în muşchi sau în ţesuturi. Este posibil ca aceasta să difere de destinaţia la care te aşteptai tu. indiferent cât de mare sau de mică. PAGINA URMĂTOARE. las-o să te ghideze. căci capsula este ghidată de înţelepciunea corpului tău… Lasă această înţelepciune să te conducă acolo unde doreşte… Când ajungi. în vene.

imaginează-ţi în faţă o uşă care îţi permite accesul în interior. dacă partenerul tău nu ştie încă unde se află. având amândoi torţe aprinse în mâini… Ce vezi?… Ce simţi sub tălpi?… Cum poţi descrie zona în care te afli?… Ţi se pare că te afli în interiorul unui organ (sau în exteriorul lui)?… (dacă partenerul tău se află în exteriorul organului spune-i: „Atunci. Pătrunde împreună cu mentorul tău în interiorul organului / muşchiului sau articulaţiei”)… în continuare. împreună cu mentorul tău. ce emoţie crezi că ar fi?… (lasă-l să răspundă)… Dacă ar trebui să dai un nume acestei emoţii. nu este nicio problemă)… Perfect… Acum ieşi din capsula magică. sau să îţi laşi cunoaşterea intuitivă să îţi vorbească… (pauză lungă)… Există vreo regiune din această zonă care îţi atrage atenţia?… Cum arată?… Indreaptă-te către ea… Cum te face să te simţi?… Dacă din ea ar emana o emoţie. ridicaţi amândoi torţele… Ce vedeţi?… Există neregularităţi care îţi sar în ochi sau care diferă de restul zonei?… Nu te grăbi… Continuă să te plimbi prin zonă şi priveşte cu atenţie în jurul tău… Nu trebuie neapărat să vezi ceva cu precizie… Este suficient să simţi. ce nume i-ai da?… Trăieşte plenar această emoţie… Respiră în interiorul ei… Întreabă-te: „Când am mai simţit această emoţie?” Priveşte hainele şi încălţările pe care le porţi… îţi amintesc acestea de ceva anume?… îţi poţi da seama ce vârstă ai?… Cine mai este de faţă? .Călătoria Fizică – Procesul de Descoperire Îţi dai seama unde te afli?… (lasă-l să răspundă.

anunţă-mă… (acordă-i partenerului tău suficient timp)… Descriemi ce s-a întâmplat în filmul amintirii tale… (acordă-i .… îţi vine în minte vreo amintire din trecutul tău?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Dacă partenerului tău i-a venit în minte o amintire. Dacă tot nu îi vine în minte nicio amintire. în interiorul acestui organ. dar deocamdată nu te grăbi să îl derulezi. tu şi mentorul tău vă umpleţi de iubire şi de pace. Natura acestui foc de tabără este iubirea necondiţionată şi pacea. proiectează filmul amintirii. chiar aici. treci la Fişa Procesului Vindecării Amintirii (pagina următoare). repetă paragraful anterior. Conştientizează doar faptul că poţi avea oricând doreşti acces la filmul acestei amintiri… Ai proiectat filmul pe ecran?… Perfect… În continuare. treci direct la Fişa Exerciţiului Focului de Tabără (pagina 213) şi pune-ţi partenerul să îi invite în jurul focului pe toţi cei pe care îi asociază cu această emoţie. De fapt. lângă acest foc. Călătoria Amintirii Fizică – Procesul Vindecării Acum. Dacă nu i-a venit în minte nicio amintire. el reprezintă însăşi Sursa ta… În timp ce staţi aici. aşteptând să priviţi scenele proiectate pe ecran… Când te simţi pregătit. plasează întregul film pe un ecran. că ai descoperit amintirea sau seria de amintiri legate de. La sfârşit. imaginează-ţi că stai în jurul unui foc de tabără împreună cu mentorul tău.

. în final.timp să îţi răspundă)… Roagă-ţi acum eul tău din trecut (mai tânăr) să coboare de pe ecran şi să vi se alăture în jurul focului de tabără ţie şi mentorului tău. În final. roagă-ţi eul mai tânăr şi celelalte personaje implicate în filmul amintirii tale să coboare de pe ecran. întreabă-ţi eul actual sau mentorul ce fel de resurse consideră că AR FI FOST UTILE pentru ca eul tău mai tânăr să se descurce mai bine în incidentul pe care tocmai l-aţi vizionat împreună… (acordă-i partenerului timpul necesar pentru a se gândi şi pentru a-ţi da un răspuns. oferă-i eului tău mai tânăr un mănunchi de ba-loane care conţin toate aceste resurse sau emoţii pozitive. anunţă-mă că filmul s-a terminat… (acordă-i din nou partenerului tău suficient timp)… Cum s-au petrecut de data aceasta lucrurile?… Oferă-mi o scurtă descriere… Perfect. Stând în continuare liniştiţi în jurul focului de tabără. derulează din nou filmul amintirii şi vizualizează CUM S-AR FI PETRECUT LUCRURILE dacă la vremea respectivă ai fi avut acces la resursele respective… La sfârşit. notează resursele pe care le enumeră). Acum. Probabil că eul tău de odinioară doreşte să le spună celorlalte personaje implicate câteva cuvinte pe care nu le-a putut rosti la vremea respectivă şi pe care acestea trebuie să le asculte. încurajează-l în această direcţie. Acum.

Imaginează-ţi un foc de tabără. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări. adu-le în jurul focului şi pe celelalte persoane implicate în amintirea ta… Mai trebuie să vină cineva?… (lasă-l să răspundă). Probabil că eul tău mai tânăr a . Ori de câte ori întâlneşti „…”. Pune-i partenerului tău toate întrebările care urmează (1-11). Dintre toate persoanele implicate în această amintire. chiar aici. Stai în jurul acestui foc. al acceptării şi al iubirii necondiţionate. Toţi cei de faţă se află sub protecţia acestui foc de tabără apărător.Călătoria Tabără Fizică – Exerciţiul Focului de Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. Poţi vizualiza focul de tabără?… II vezi lângă el pe eul tău mai tânăr?… Dar pe cel actual?… Dar pe mentorul tău?… Cine mai este prezent lângă foc?… (notează numele indicate. împreună cu mentorul tău… în continuare. cui ai dori să te adresezi (UNA sau DOUA persoane). pentru fiecare din persoanele indicate: 1. astfel încât să te poţi referi în mod specific la fiecare dintre aceste personaje). ştiind că şi ceilalţi vor auzi ce ai de spus? … Căreia dintre aceste două persoane ai dori să i te adresezi mai întâi?… (lasă-l să răspundă). în interiorul organului sau ţesutului… Natura acestui foc este iubirea necondiţionată şi pacea eternă.

7.) să poată asculta ceea ce trebuie să asculte… (pauză lungă). Ce are de spus eul tău actual la cele spuse de (mama. tata.) a făcut tot ce a ştiut mai bine ţinând cont de resursele pe care le-a avut la vremea respectivă. persoana iubită etc. 3. Îngăduie-i acum să dea glas acestei dureri. Ce i-ar răspunde (mama. Simte mentorul tău nevoia să adauge ceva?… (aşteaptă răspunsul). Mai are cineva ceva de adăugat?… (aşteaptă răspunsul). tata.)?… (aşteaptă răspunsul). Dacă (mama. persoana iubită etc. tata. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă . întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. 5. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). îngăduie-i să răspundă (pauză pentru răspuns). Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). 4.) ar putea răspunde nu de pe nivelul personalităţii sale. tata. astfel încât (mama. 2. 10. tata.experimentat foarte multă durere în trecut. persoana iubită etc. 6. spunând tot ce are de spus.) eului tău actual. de pe nivelul sufletului său?… (aşteaptă răspunsul). persoana iubită etc. Ştiind că (mama. 8. ce ar spune ea / el?… (aşteaptă răspunsul). persoana iubită etc. Dacă eul tău mai tânăr se simte pregătit. 9. ci de pe cel al sufletului său.

Permite-le apoi să fuzioneze cu focul. Dacă da. repetă întrebările de la 1 la 11 pentru cea de-a doua persoană. care reprezintă sursa vieţii… Apoi întoarce-te către eul tău mai tânăr şi spune-i: „îţi promit că nu va mai trebui să treci niciodată printr-o astfel de experienţă dureroasă. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. În continuare. întrucât nu ai avut acces la resursele de care dispun eu acum. De acum înainte. poţi avea oricând doreşti acces la aceste resurse. Te iert pentru durerea pe care mi-ai provocat-o. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima şi în totalitate?… (aşteaptă răspunsul). Dacă da. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). permiţându-i astfel să se maturizeze şi să crească în urma iertării tale şi cu ajutorul resurselor oferite. spune: Iartă-i acum pe toţi cei implicaţi. lasă focul de tabără să dispară… în cadru nu aţi mai rămas decât tu şi mentorul tău… Luaţi-vă din nou torţele şi luminaţi locul de jur împrejur… Ce vezi acum? S-a schimbat ceva?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Mai doreşte să-ţi comunice ceva organul sau ţesutul în cauză?… (acordă-i timp)… . Transmite-le binecuvântarea ta.răspunsul). În continuare. 11. Dacă eul tău actual se simte pregătit. În încheiere. Te iubesc şi te voi proteja întotdeauna”… îmbrăţişeazăţi acum eul mai tânăr şi fuzionează cu el. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză).

ştiind că vei putea face din nou această călătorie ori de câte ori vei dori… Indreaptă-te acum către poarta casei… Aici vei găsi din nou termometrul… Pe ce treaptă te mai afli?… E minunat… Acum revino pe treapta 1… Voi număra în continuare până la 10. ochii să strălucească şi celulele să se multiplice va avea grijă să continue acest proces. treci la Fişa Călătoriei spre Casă. gata să revii la conştiinţa de veghe. Călătoria Fizică – Călătoria spre Casă. În continuare.Ştiind că procesul de vindecare va continua de la sine şi că acea parte a fiinţei tale care îţi face inima să bată. 1… 2… 3… 4… îţi poţi întinde membrele. cu inimile pline de recunoştinţă. fără ca tu să te mai gândeşti în mod conştient la el. către Conştiinţa de Veghe Dacă ţi-ai încheiat călătoria vindecătoare programată pentru astăzi. aşa cum procedează de altfel tot timpul. Te simţi plin de energie… 5… 6… 7… Devii din ce în ce mai relaxat. profund recunoscător pentru călătoria vindecătoare pe care tocmai ai întreprins-o în interiorul corpului tău… 8… Te simţi plin de viaţă… 9… Nu deschide ochii DECÂT atunci când toate părţile fiinţei tale se . iar la sfârşit vei deschide ochii şi te vei simţi mai bine ca oricând. mulţumeşte-i mentorului pentru că a acceptat să te însoţească. fericit şi plin de viaţă. atunci când dormi – tu şi mentorul tău puteţi părăsi acest loc. La sfârşit. întoarce-te în capsula magică împreună cu mentorul tău şi revino în locul din care ai plecat.

Foarte mulţi participanţi au probleme de natură emoţională. poţi bea un pahar cu apă. Alţii au probleme cu somnul sau au fost diagnosticaţi cu depresie cronică. Alţii şi-ar dori să se lase de fumat. Foarte mulţi oameni vin la noi pentru că intuiesc că pot obţine realizări măreţe. ori pur şi simplu se simt letargici şi fără chef. poţi face câţiva paşi ca să te dezmorţeşti. Dacă doreşti. Unii vin la noi pentru că se tem să vorbească în public. Respiră profund. tumori. cancere. artrită. de băut sau de droguri. Sunt destui şi cei care vin pentru că nu îşi pot vindeca altfel durerea provocată de pierderea unei persoane dragi sau un eventual blocaj sexual care îi împiedică să ducă o viaţă intimă normală. fac crize de furie. Cuvânt de încheiere Foarte mulţi oameni vin la seminarele noastre având probleme fizice de genul: oboseală cronică. dar ceva îi împiedică să se desfăşoare la potenţialul lor maxim. gata să continue singure procesul de vindecare pe care l-ai declanşat… 10… Poţi deschide acum ochii. te poţi întinde şi îţi poţi împărtăşi cu partenerul tău experienţele prin care ai trecut. ori pentru că au probleme cu anxietatea şi stresul. sunt foarte sensibili la critici sau simt lipsiţi de preţuire de sine. O anumită „zonă de confort ascunsă” îi blochează.vor simţi pe deplin reintegrate. dureri cronice de spate sau dureri acute de genunchi. .

Ei vin la noi pentru a se vindeca. care a existat dintotdeauna în inimile lor. În toate aceste cazuri. sau poate că te vei simţi inspirat să dai această carte mai departe. care i-au ajutat să „se trezească”. Înţeleg astfel că dificultăţile fizice sau emoţionale pe care le-au experimentat au fost de fapt nişte daruri primite de la viaţă. Speranţa mea cea mai vie este că toate relatările referitoare la călătoriile descoperirii de sine care apar în această carte vor aprinde în inima ta o flacără care te va călăuzi către propria ta descoperire de sine. şi au reuşit să se elibereze. ei pleacă de la aceste seminare ducând cu ei o experienţă infinit mai preţioasă şi mai importantă decât vindecarea.împiedicându-i să se bucure de abundenţa şi de succesul pe care ştiu că l-ar merita. dar pleacă cu convingerea că împărăţia lui Dumnezeu se află în interiorul lor. După ce s-au trezit. participanţii la seminarele noastre au reuşit să îşi depăşească cu succes problemele de natură emoţională sau fizică. Ei au participat astfel la propria lor vindecare. Poate că va veni o zi când voi avea bucuria deosebită de a te cunoaşte în persoană. altor prieteni. Mă rog din toată inima ca această carte să fi fost pentru tine un asemenea „apel la trezire”. Ei pleacă acasă ştiind cine sunt cu adevărat. pătrunzând chiar în inima acestora. astfel încât un număr cât mai . nu undeva în exterior. Şi totuşi. ei au descoperit frumuseţea incredibilă a propriului lor suflet şi prezenţa unei iubiri nemărginite.

mare de oameni să devină conştienţi de propria lor măreţie interioară. În domeniul vindecării nu există garanţii absolute. care îţi este adresat pentru a-ţi recunoaşte libertatea şi frumuseţea ce există deja în interiorul tău. Dimpotrivă. Îţi doresc să descoperi prezenţa iubirii din inima ta. Scopul ei NU este de a te convinge să renunţi la alte programe vindecătoare în care ai putea fi implicat. acesta fiind unul din cele mai frumoase daruri pe care ţi le poţi oferi singur. poţi sima la numărul de telefon 07000 783646 (pentru . şi să trăieşti ca o expresie vie a Libertăţii divine. aşa cum sălăşluieşte în noi toţi. Speranţa mea este că aceste pagini te vor inspira şi te vor susţine. Am scris-o de asemenea pentru a-ţi arăta cum poţi participa la propria ta călătorie vindecătoare. Brandon. indiferent de calea pe care ai ales-o. De fapt. Cu toată iubirea. fie ele tradiţionale sau alternative. Nota autoarei Am scris această carte pentru a te ajuta să îţi recunoşti şi să îţi realizezi propriul geniu interior. care reprezintă adevăratul tău sine. măreţia care sălăşluieşte în tine. cartea îşi propune să te ajute să îţi continui calea aleasă pentru vindecare şi pentru creştere. există tot atâtea căi care conduc către sănătate câţi oameni. Dacă simţi impulsul de a afla mai multe despre această carte şi despre seminarele noastre. Cartea de faţă reprezintă un „apel la trezire”.

fiicei mele Kelley. dar m-a şi ajutat cu generozitate să editez versiunea preliminară a acestei cărţi. fostul meu soţ. Îţi doresc ca drumul ales să te conducă spre bucuria realizării de sine şi a totalităţii. Îi adresez mulţumiri speciale lui David Marshall pentru sprijinul lui generos şi continuu. precum şi prietenilor mei atât de dragi Tony şi Becky Robbins. pentru înţelepciunea şi încrederea ei în mine. Skip Lackey.Marea Britanie). precum şi Mark şi Elaine Thomas. Îi sunt cu deosebire recunoscătoare lui Vicki St. Catherine Curiy. „Kabir” Jerem Geffen. a cărei iubire de Adevăr au făcut-o să fie . Îi adresez de asemenea mulţumiri lui Carole Tonkinson. care m-a împins întotdeauna de la spate pentru a avansa mai rapid pe calea evoluţiei spirituale. dar a: dori să îmi exprim recunoştinţa profundă faţă de toţi cei car< şi-au adus un aport la propria mea călătorie către vindecare în primul rând faţă de prietenii mei apropiaţi care au crezu în mine şi care m-au sprijinit de-a lungul întregului proces Debra Angeletti. Îi mulţumesc din inimă lui Don. Mulţumiri Nu i-aş putea enumera niciodată pe toţi cei care ai contribuit într-un fel sau altul la naşterea Călătoriei. George. La celălalt capăt al firului se vor afla oameni care vor fi încântaţi să îţi răspundă la întrebări. care mi-a fost nu doar aproape în calitate de prietenă. care mi-au inoculat convingerea că mă pol vindeca. deopotrivă ca prieten şi ca expert în cadrul seminarelor referitoare la Călătorie.

Ie datorez mulţumiri speciale lui Lipi şi Darren Bagshaw. Un număr enorm de mare de oameni au susţinut şi au contribuit direct la răspândirea mesajului cuprins în această carte. cel al doctorului Deepak Chopra. Catherine şi Peter Whitfield. psiho-neuroimunologiei. Îi mulţumesc mamei mele pentru credinţa ei în mine şi pentru că mi-a transmis marea ei iubire faţă de natură şi faţă de tot ce este frumos pe lume. Toţi instructorii pe care i-am avut în domeniul NLPului. Jonathan Austin. Suzy Greaves. care m-au ajutat să ţin primele mele seminare pe tema Călătoriei. precum şi lui Mark . al acupresurii. Le mulţumesc de asemenea din toată inima maeştrilor şi terapeuţilor care m-au inspirat de-a lungul timpului.Kemble. Le simt recunoscătoare lui Nada. psihologiei şi creşterii personale – toţi mi-au oferit câte o nestemată. Ross Marlow şi Shirley Roche. al nutriţiei. În această direcţie. Dacă ar fi să enumăr toate numele celor care au avut un impact profund asupra vieţii mele şi asupra acestei cărţi. ar trebui să scriu o întreagă enciclopedie. îndeosebi lui Surja Jessup. al iridologiei. Teresa Curren. Nick Williams. există un singur nume pe care ţin în mod deosebit să îl menţionez. precum şi lui Marlisse Karlin. Carol Marples. care a inspirat prin cercetările sale extinse milioane de oameni. cărora le-a dovedit că vindecarea la nivel celular este posibilă. kineziologiei. al ştiinţei vindecării cu ajutorul plantelor medicinale.un editor perfect al versiunii finale a acestei cărţi. hipnozei medicale. Intre aceştia.

a cărui devoţiune faţă de Adevăr m-a ajutat constant de-a lungul procesului de scriere şi de editare a acestei cărţi. îmi doresc să îmi trăiesc viaţa ca pe o rugăciune continuă de recunoştinţă faţă de aceşti oameni şi de revelaţiile pe care mi le-au oferit. Gangaji. Inima mea se simte profund recunoscătoare faţă de toţi maeştrii iluminaţi care m-au ajutat să mă trezesc în faţa Adevărului din mine şi care şi-au dat viaţa în serviciul Adevărului suprem. doresc să îi mulţumesc lui Gurumayi pentru prima mea trezire spirituală. în mesajul aceste cărţi. Kevin. În final. iar dorinţa lui de a sluji umanitatea l-a determina să o corecteze din perspectiva luminii pure a Adevărului asigurându-se astfel că se ridică la cele mai înalte standard ale purităţii şi onestităţii. pentru dedicaţia cu care i-au ajutat pe alţii să îşi găsească propria cale. le mulţumesc miilor de oameni care s-au folosit deja de Călătorie pentru a-şi transforma viaţa. De asemenea. În mod deosebit. Catherine Ingram şi Ramana Maharishi. Îi adresez de asemenea mulţumiri din inimă partenerului meu actual (de afaceri şi de viaţă). care reprezintă de altfel însăşi esenţa acestei cărţi. îi voi fi de-a pururi îndatorată lui HWL Poonja pentru că a distrus în mine conceptul de identitate separată.şi Elizabeth Riminton. Kevin a crezut de la bun început. oferindu-mi astfel experienţa realizării directe a Sinelui suprem. şi în mod particular acelor sufletelor curajoase şi generoase ale căror poveşti le-am descris în . cu multă pasiune. indicându-le astfel oamenilor măreţia din interiorul lor: Krishnamurti.

îi adresez recunoştinţa mea profundă Adevărului însuşi.această carte (unele nume au fost schimbate. Mai presus de orice. . pentru a le proteja acestora viaţa privată). care m-a ajutat să mă trezesc faţă de iubirea şi de măreţia mea interioară.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->