CĂLĂTORIA „Călătoria lui Brandort descrie noua conştiinţă colectivă legată de vindecare şi de dezvoltarea personală care invadează la ora

actuală întreaga planetă. Cartea reprezintă o sursă de inspiraţie pentru toţi cei care doresc să se elibereze şi să avanseze pe calea lor spirituală”. Chris James, autoritate internaţională în domeniul puterii vindecătoare a sunetului, compozitor laureat cu multiple premii. „O Călătorie uimitoare, un dar pentru noi toţi”. Jane Seymour, O.B.E. Actriţă, artistă şi autoare a cărţilor: Doi odată şi Când ai gemeni. „Procesul Călătoriei descris de Brandon Bays este o tehnică uluitor de simplă care facilitează vindecarea fizică şi emoţională într-un timp foarte scurt. Tehnica poate fi învăţată şi aplicată practic de către orice om, aproape instantaneu, şi oferă rezultate extrem de profunde, chiar dacă persoana a încercat până atunci alte tehnici care nu au dat randament. Recomand din toată inima Procesul Călătoriei, tuturor oamenilor”. lan Watson, cofondator al Colegiului Lakeland pentru Homeopatie, autor al cărţii un ghid al metodologiilor homeopatiei. „Călătoria oferă o abordare inovativă şi cu totul remarcabilă a accesării resurselor interioare

profunde ce declanşează apoi vindecarea corpului şi a minţii”. Walter, medic, medic şefia Natural Healthlink, director responsabil cu instruirea profesională în cadrul companiei Green Medicine „În timp ce citeam Călătoria, am simţit că am o discuţie intimă cu Brandon. Curajul cu care a depăşit tragedia prin care a trecut, schimbându-şi totodată perspectiva asupra lumii, m-a impresionat profund. La ora actuală citesc din nou cartea”. Becky Robbins, scriitoare şi conferenţiar „Călătoria a reprezentat pentru mine un apel la trezire după un somn de foarte lungă durată şi a generat o serie de schimbări profunde în modul meu de lucru cu pacienţii. Cartea mi-a permis să integrez mai bine ce am învăţat în timpul studiilor de medicină convenţională, oferindu-mi acces la cunoaşterea primordială dirilăuntrul meu”. Birinder Kaur, medic de familie în Marea Britanie „După ce am citit Călătoria, m-am simţit de parcă cineva m-ar fi spălat în interior. Inima mea s-a simţit vindecată şi completă. Simţeam nevoia să dansez, sa cânt şi să sărbătoresc… În sfârşit, mă simţeam eliberată”. Suzy Greaves, ziaristă la The Sunday Times „Călătoria va inspira cu siguranţă milioane de oameni, nu doar pe cei confruntaţi cu provocări fizice, ci şi pe cei care caută eliberarea spirituală”. Candace Pert, autoare a cărţii Moleculele emoţiei Brandon Bays L i Călătoria

Un ghid excepţional pentru vindecarea vieţii tale şi eliberarea ta. Introducere Aceasta este o carte despre libertate, despre libertatea de a-ţi trăi viaţa exact aşa cum ai visat întotdeauna să o trăieşti. Cu toţii avem probleme care ne limitează sau care ne fac să ne simţim prinşi într-o capcană, cum ar fi sentimentele de mânie, de depresie, de durere, anxietate sau teamă. Unii oameni nu reuşesc să îşi definească aceste sentimente, dar simt că viaţa ar trebui să însemne ceva mai mult decât ceea ce trăiesc ei. Alţii se simt pur şi simplu nişte rataţi. Mulţi dintre noi cad pradă dependenţelor, iar unii chiar se îmbolnăvesc de boli grave, care le pun în pericol viaţa. Oricât de gravă ar fi problema cu care te confrunţi şi oricât de mult te-ai luptat cu ea până acum, tu ai posibilitatea să te eliberezi şi să te vindeci, devenind astfel complet. Tu ai capacitatea de a ajunge chiar la rădăcina acestor probleme. La acest nivel, le poţi rezolva şi te poţi detaşa în sfârşit de ele, eliberându-te, astfel încât să îţi poţi trăi viaţa la potenţialul tău maxim, ca expresie plenară a sinelui tău real. După experienţa profund transformatoare prin care mi-am vindecat în mod natural o tumoare în numai şase săptămâni şi jumătate, eu am descoperit o bucurie nesfârşită şi o senzaţie de libertate care nu m-a mai părăsit de atunci. Acesta a devenit darul nepreţuit al vieţii mele.

Am scris cartea de faţă în semn de recunoştinţă profundă faţă de călătoria prin care am trecut. Speranţa mea este că ea va fi un instrument viu care te va inspira să te îmbarci în propria ta călătorie interioară. Iţi doresc să descoperi cu această ocazie bucuria infinită care reprezintă esenţa fiinţei tale. Aceasta este o invitaţie către eliberare. Eşti gata să o accepţi? — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. — Nu putem, Învăţătorule, căci ne e frică. — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. — Nu putem, Învăţătorule, căci ne e frică. — Veniţi pe marginea prăpastiei, a spus el. Ei au venit. El i-a împins… Iar ei au început să zboare. Libertatea este destinul nostru. Din păcate, noi ne temem să facem pasul care poate restabili în noi acea măreţie ce reprezintă natura noastră reală. Am auzit odată o legendă care spunea că noi ne naştem în această viaţă ca nişte diamante perfect pure, fără nicio zgârietură şi fără niciun defect. Pe măsură ce trecem prin diferite încercări şi greutăţi specifice vieţii, strălucirea noastră interioară devine din ce în ce mai palidă, fiind ascunsă sub un strat de noroi. Când devenim adulţi, noi ascundem acest strat de noroi sub un nou strat strălucitor de ojă. Ne afişăm astfel în faţa lumii exterioare sub această aparenţă fals-strălucitoare şi ne întrebăm de ce nimeni în jurul nostru nu pare impresionat de ea. În timp, mulţi oameni ajung să creadă că acest strat

protector reprezintă însăşi esenţa lor. Drept urmare, ei îşi modelează întreaga identitate personală după chipul şi asemănarea lui. Dacă suntem foarte norocoşi, viaţa ne oferă un dar, un „apel la trezire”. Uneori, din varii motive, noi putem străpunge stratul exterior al învelişului dur pe care ni l-am creat în jurul nostru, apoi şi celelalte straturi de noroi, şi putem surprinde un crâmpei din adevărata noastră strălucire interioară. Dacă suntem încă şi mai norocoşi, noi ne putem petrece tot restul vieţii într-o călătorie de întoarcere acasă, în acest ţinut al frumuseţii şi libertăţii absolute. Descoperim astfel că am fost şi vom rămâne de-a pururi una cu acest diamant interior de o perfecţiune absolută. Aceasta este povestea călătoriei către casă şi a apelului neîncetat al sufletului de a ne recunoaşte propria măreţie interioară. Cartea de faţă este un apel la trezire, o invitaţie să te întorci în sfârşit acasă şi să redevii cel care eşti cu adevărat. Tu eşti chiar ceea ce cauţi. 1 În acea dimineaţă de vară a anului 1992, m-am trezit cu revelaţia că trebuie să înfrunt în sfârşit cauza care mi-a făcut burta să îmi crească atât de mult în ultimele luni. Nu mai puteam rămâne la nesfârşit în faza de negare. O parte din conştiinţa mea ştia că în corpul meu se ascunde o realitate extrem de neplăcută şi că trebuia să îmi fac în sfârşit analizele medicale necesare.

vegetariene. Ce mai – viaţa mea reflecta perfect tot ce îmi dorisem vreodată. beam numai apă pură. iar în ultimii 12 ani mi-am luat toate precauţiile necesare pentru a nu mă îmbolnăvi. îmi iubeam la nebunie copiii. şi făceam sărituri pe o mini-trambulină în fiecare zi. personală din ultimii ani. filtrată. întotdeauna am făcut ceea ce trebuia! Întreaga viaţă am fost extrem de conştientă de sănătatea mea. La urma urmelor. datorită activităţii direcţionate către creşterea mea. în California. Mâneam numai alimente vii. şi respiram astfel zilnic numai aer curat. îmi plăcea munca i pe care o desfăşuram şi mă simţeam recunoscătoare pentru acest lucru. încărcat cu aerosoli. Locuiam într-o căsuţă mică pe plaja din Malibu. Călătoream în întreaga lume ţinând seminare şi inspirându-i pe ceilalţi oameni să îşi cultive şi să îşi întreţină o stare de sănătate perfectă. întrucât mintea mea era orientată în mod natural către acestea. Aveam convingerea că îmi trăiesc viaţa la unison cu principiile sănătăţii şi ale bunăstării. în sensul că nu mă limitam doar să vorbesc despre aceste principii. şi peste toate.Nu-mi doream să cred că sunt „bolnavă” sau că ceva „nu este în regulă” în interiorul meu. Aveam o căsnicie în care mă simţeam profund împlinită. Mi-am petrecut întreaga viaţă participând la cele mai variate seminare şi cursuri pe tema autoperfecţionării şi am învăţat tot ce am putut despre vindecarea corpului şi a spiritului. nu mai trebuia să îmi focalizez în mod deliberat gândurile asupra afirmaţiilor pozitive. Dar cel mai important lucru. .

ci chiar le puneam în practică. abdomenul meu devenise atât de umflat încât nu-mi mai puteam închide fermoarul la pantaloni! Timp de mai bine de 15 ani m-am ocupat numai de terapii vindecătoare naturiste şi alternative. mam trezit cu un abdomen atât de umflat încât păream gravidă (ştiam însă foarte bine că nu sunt). aşa că am sunat la numărul de telefon indicat la sfârşitul cărţii. Cu toate acestea. dar care era renumită pentru faptul că nu se grăbea să le extirpe acestora organele bolnave înainte de a încerca toate celelalte opţiuni. La urma urmelor. acum. Neavând curajul să le telefonez prietenilor mei şi neştiind la cine altcineva să apelez. mă simţeam terorizată de gândul de a mă duce la medic pentru un control „de rutină”. M-am gândit să apelez la ea. pusă în faţa unei potenţiale boli grave. Deşi eram conştientă de necesitatea urgentă a unui diagnostic medical corect. de vreme ce făcusem tot ce trebuia să fac pentru a-mi prezerva starea de sănătate? Stânjenită şi ruşinată. nu mi-am putut recunoaşte temerile nici măcar în faţa celor mai apropiaţi prieteni. m-am decis să încerc la librăria locală. Spre surpriza . Cu toate acestea. nu ştiam de unde să încep şi la cine să apelez mai întâi. Cum era posibil aşa ceva. Am trecut în revistă cărţile de pe rafturi şi am găsit una scrisă de o femeiechirurg specializată în probleme de sănătate ale femeilor. eu eram „marea expertă” unanim recunoscută care le preda altora ce trebuie să facă pentru a-şi recăpăta şi menţine starea de sănătate! Şi totuşi.

aşteptând să îmi vină rândul. dar lipsită de emoţie: „Brandon. pântecul meu a continuat să se umfle. iar ciclul meu s-a deranjat complet. am reuşit să aranjez o consultaţie într-un interval de timp de numai şase săptămâni. doamna doctor. În noaptea de dinaintea consultaţiei. Am făcut o tentativă tragică de a glumi. În timp ce stăteam de vorbă cu Catherine. în timp ce eu aşteptam terorizată să aud verdictul fatal.mea. În timp ce încercam cu disperare să înţeleg ce îmi spunea. Este ca şi cum ai fi gravidă în luna a cincea”. mi sa făcut rău la gândul bolii pe care mi-ar putea-o diagnostica aceasta. pe care am rugat-o să mă însoţească la medic. În tot acest timp. totul se învârtea în mintea mea. doctoriţa nu mi-a spus practic nimic. nu credeţi că exageraţi puţin? O tumoare de mărimea unei mingi de baschet – nu . întregul corp mi s-a acoperit cu o transpiraţie rece. în timp ce valuri succesive de frică mă aduceau în pragul isteriei. Când în sfârşit a terminat. cu o voce blândă. părând să nu se mai termine. Când am ajuns împreună la biroul doctoriţei. În tot acest timp. Catherine. începând cu mult timp înainte de perioada lui normală. s-a întors liniştită către mine şi m-a privit drept în ochi. După o oră şi jumătate. spunându-i: „Haideţi. Examinarea a durat 45 de minute şi a fost extrem de amănunţită. mi-am luat iniman dinţi şi i-am spus despre ce este vorba uneia dintre prietenele mele cele mai bune. asistenta a venit în sfârşit şi ne-a chemat înăuntru. Mi-a spus atunci. ai în pântec o tumoare de mărimea unei mingi de baschet.

iar acum îţi apasă pe diafragmă. Şi asta nu e totul: din cauza mărimii ei. care s-a extins din această zonă până la nivelul cutiei toracice mi-a atins apoi corpul. Catherine sporovăia într-una. zâmbindu-i neîncrezătoare. atât de mare el (mi-a indicat mărimea unei mingi de volei). punându-i tot felul de întrebări doctoriţei.este cam mult? La urma urmelor. acestei mase din zona pelviană. Doctoriţa mi-a răspuns: „Se datorează acestei tumori. Fără să răspundă în niciun fel tentativei mele de a o da în glumă. De fapt. a crescut atât de mult încât trebuie să te internezi chiar astăzi în spital. În timp ce mergeam pe coridor. Nu ţi s-a întâmplat să îţi pierzi respiraţia în ultima vreme?” I-am confirmat spăşită din cap şi am murmurat că am crezut că acest lucru se datorează unei balonări interioare şi creşterii mele în greutate din ultima vreme. dar simţindu-mă complet nelalocul meu. Parcă m-ar fi lovit cu un ciocan în moalele capului! Am mai făcut câteva încercări stupide de a degaja atmosfera. Am înţeles că dorea să-mi ofere răgazul necesar pentru a-mi reveni şi pentru a-mi aduna . împiedicându-te să respiri. indicându-mi exact cât de mult spaţiu ocupa tumoarea]. pentru a-ţi fi înlăturată pe cale chirurgicală”. ea îţi striveşte şi celelalte organe interne. după care am renunţat şi am întrebat-o dacă pot să-i vorbesc în particular. tonul ei a devenit ferm şi chiar tăios: „Ai fi preferat să îi spun o minge de volei? Uite. o minge de baschet este cam atât de mare!” I-am indicat cu mâinile mărimea unei mingi de baschet.

Este o hemoragie internă”. Nu este vorba doar de mărimea tumorii. încercând să găsesc contraargumente inteligente şi logice pentru tot ce-mi spunea ea. dar am nevoie de un anumit timp pentru mine. am luat loc şi am întrebat-o pe doctoriţă ce trebuie să înţeleg exact şi care sunt opţiunile mele reale.puterile. exasperată. Cât timp îmi daţi?” Mi-a răspuns că nu ar trebui să iau în derâdere ce mi-a spus. pentru a încerca tot ce ştiu în domeniul autovindecării. Cu cât răspunsul ei se prelungea. I-am spus că nu doresc să îmi risc viaţa. Brandon. Eu nu cred decât în vindecarea minţii şi corpului. Când am ajuns în biroul ei particular. este operaţia chirurgicală. Inima a început să îmi bată nebuneşte. Am întrebat-o: „Ce s-ar întâmpla dacă aş putea opri hemoragia prin hipnoză medicală. cu atât mai dramatică părea situaţia. a trebuit să îi spun doctoriţei: „Nu pot să fac aşa ceva. „Singura ta opţiune. mi-a spus ea. „Nu te înţeleg. deşi nu lipsit de blândeţe şi uşor condescendent: . De aceea. şi aceasta făcută de urgenţă”. după care mi-a spus pe un ton ferm. Mă simţeam ca un animal prins în capcană. În cele din urmă. prin homeopatie sau prin alte mijloace naturiste? Cât timp mi-aţi da atunci?" Doctoriţa a scuturat din cap. Îmi desfăşor întreaga activitate în acest domeniu. trebuie să aplic ceea ce le spun oamenilor. Principala mea grijă este să nu mori în câteva zile din cauza sângelui pe care îl pierzi. Aşa-zisul tău ciclu nu are nimic de-a face cu menstruaţia. Am început să negociez cu doctoriţa.

„Brandon. îmi pari o persoană onestă. În schimb. Eu însămi cred în medicina alternativă atunci când diagnosticul o permite. Când am ieşit din biroul doctoriţei. am înţeles că nu îmi acorda nicio şansă în ceea ce priveşte procesul . adică să o elimine prin operaţie. am ajuns la o înţelegere: dacă voi reuşi să îmi opresc hemoragia internă în următoarele două zile. iar dacă după o lună tumoarea nu avea să dispară complet. trebuia să mă întorc şi să îi las pe chirurgi să facă ce ştiau ei mai bine. dar tumoarea ta pelviană este prea mare pentru a ne putea gândi la aşa ceva". am privit-o în ochii ei îngrijoraţi şi mi-am dat seama că îi păsa cu adevărat de mine. ca şi cum acestea ar fi putut depune mărturie pentru ceea ce dorea să îmi spună. Pe de altă parte. cât timp aş avea la dispoziţie?” am continuat să îmi susţin eu cauza. dacă simptomele se înrăutăţeau. nu există nici măcar un singur caz cunoscut al vreunei femei care să îşi fi vindecat prin alte mijloace o tumoare canceroasă de dimensiunea celei pe care o ai tu. apoi a continuat: „în toate aceste cărţi. Oricât de bune ar fi intenţiile tale. nu am dreptul să te las să părăseşti acest birou. „Dar dacă aţi putea să îmi acordaţi un anumit timp. Mi-a indicat nenumăratele cărţi din rafturile bibliotecii. trebuia să o sun imediat. Meseria mea este salvarea vieţilor oamenilor. În cele din urmă. aveam la dispoziţie o lună pentru a aplica orice tratament naturist doresc. după încă 30 de minute de negocieri intense. iar ţie nu îţi pot salva viaţa decât internându-te chiar astăzi în spital”.

în acea zi mi s-a părut cel mai frumos loc din lume. Am simţit atunci o stare de inocenţă şi de încredere absolută în faptul că voi fi ghidată şi ajutată să descopăr mesajul pe care dorea să mi-l transmită această tumoare pelviană. În acea clipă s-a întâmplat ceva important. şi m-am simţit de parcă aş fi ieşit dintr-o închisoare. Cu inima bătându-mi în continuare năvalnic. Dintr-odată. Orice teamă mi-a dispărut complet. ci cum. Viaţa mi se părea o comoară nepreţuită. aerul era înmiresmat. . Şi-a luat rămas bun de la mine spunându-mi pe un ton atotştiutor: „Ne vedem întro lună”. am ieşit afară. în soarele californian. nu se mai punea problema dacă o să mă vindec. Mi s-a părut că timpul s-a oprit în loc. Toate simţurile mele erau trezite şi sensibile la maxim. Deşi nu mi-a plăcut niciodată oraşul Los Angeles. Copacii păreau să strălucească în razele soarelui. Deşi nu ştiam încă în ce urma să constea călătoria vindecării mele. am înţeles în acel moment că acea parte a fiinţei mele care a creat tumoarea avea să-şi asume inclusiv responsabilitatea pentru vindecarea ei. că avea un mesaj important să-mi transmită şi că voi reuşi să mă vindec într-un fel sau altul.de autovindecare. pe fundalul căreia am „ştiut” că am primit un apel la trezire şi că această tumoare era de fapt un dar al vieţii. făcând loc unei stări de calm profund. iar eu mă simţeam incredibil de norocoasă că sunt în viaţă. I-am simţit în voce certitudinea că operaţia chirurgicală era destinul meu.

nu aveam nici cea mai mică îndoială că acest lucru era posibil. Singurul lucru pe care nu îl ştiam . pentru toţi profesorii de la care am învăţat aceste lucruri şi pentru toate cazurile pe care le-am studiat. Am simţit atunci o recunoştinţă profundă pentru tot ce am învăţat de-a lungul timpului. Am înţeles cu această ocazie că experienţele lor au fost un exemplu pe care acum a sosit vremea să îl urmez eu însămi. când timpul părea să se fi oprit în loc. 2 În timp ce continuam să stau sub soarele care strălucea în Los Angeles în acele momente de pace. Prin minte au început să îmi treacă cele mai variate gânduri referitoare la tehnicile vindecătoare spirituale. dar de-a lungul anilor de practică am avut privilegiul de a ajuta eu însămi foarte mulţi oameni să se vindece cu ajutorul terapiilor recomandate de mine.Aşa a început călătoria vindecării mele. dând dovadă de un mare curaj. am simţit că întreaga mea viaţă de până atunci a avut rostul de a mă conduce către acest punct. ale unor oameni diagnosticaţi cu boli mai grave ca a mea. De aceea. lăsându-mă inspirată inclusiv de curajul lor. însemna că orice om poate face acelaşi lucru. mentale şi corporale pe care le experimentasem până atunci. Nu numai că am citit şi am studiat sute de astfel de cazuri. dar care au reuşit să se vindece singuri. Ştiam că dacă a existat o singură persoană care a reuşit să se vindece singură la nivel celular.

care se afla într-un turneu de seminare cu Anthony Robbins. da. Cum a mers?” „Ei bine. . mi-a spus: „La naiba! Numai o lună?” Pentru un doctor în filosofie şi un erudit de talia lui. I-am spus vestea încercând să nu par excesiv de preocupată: „Iţi mai aminteşti de consultaţia medicală pe care mi-am programat-o pentru astăzi. Murmurând ceva neinteligibil. cel mai cunoscut profesor în domeniul creşterii personale din America. A urmat o pauză interminabilă. părea că îşi găseşte foarte greu cuvintele. dar am încercat să par veselă şi încrezătoare. se pare că am o tumoare de mărimea unei mingi de baschet. În cele din urmă. am obţinut o lună ca să încerc să scap de ea”. Dându-mi seama că am rămas scufundată o vreme în gândurile mele şi că prietena mea Catherine se afla încă lângă mine. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam la aşa ceva. ca să văd de ce mi s-a umflat atât de tare pântecul?” „A. Ajunsă într-un restaurant naturist. Se pare că Don rămăsese fără cuvinte. m-am întors şi iam spus: „Cel puţin. Mă simt cam tulburată şi simt nevoia să prind puţină forţă”. am la dispoziţie o lună.încă era în ce va consta propria mea călătorie vindecătoare. Don. care era totodată şi şeful meu. Mă simţeam expusă şi prinsă la colţ. i-a dat telefonul lui Tony. Din fericire. Haide să bem un suc natural de fructe. Tone. mi-a răspuns el. l-am sunat pe soţul meu. I-am spus: „Salut.

după care am închis telefonul. Mi-am dat seama cât de mare este încrederea pe care mi-o acordă. Brandon. L-am asigurat că o să încep să mă ocup chiar de astăzi de problema hemoragiei. de tip chimono). Am rămas o vreme lângă cabina telefonică. căruia i-am transmis pe scurt ce mi-a spus doctoriţa. mi-a răspuns el. am cam observat”. Tony mi-a spus pe un ton încurajator şi blând: „Nu-ţi face probleme.Nu ştiu dacă ai observat. îmbrăcându-mă cu rochii lungi şi romantice. eu credeam că am reuşit să ascund destul de bine acest lucru. aşa că i-am spus aproape fără nicio pauză între ele: „Ei bine. „Sincer să fiu. dar burta mea a crescut cam mult în ultimele luni” (de fapt. cuvintele au ieşit dintr-odată din mine. Vei reuşi cu siguranţă. Vei reuşi cu siguranţă…”. dar şi certitudinea . tocmai mi-a fost diagnosticată o tumoare de mărimea unei mingi de baschet şi am la dispoziţie numai o lună pentru a mă vindeca singură de ea”. încă uimită de răspunsul lui Tony şi reflectând la el: „Nuţi face probleme. A urmat o nouă pauză lungă. Pe neaşteptate. în care eu mă aşteptam să primesc un răspuns umilitor pentru mine. După o pauză lungă în care nu am ştiut ce să spun. Tony i-a dat apoi din nou telefonul lui Don. Brandon. m-am simţit stânjenită şi mi-am cam pierdut entuziasmul. Ne vedem la Masterat" (un seminar care urma să se ţină în Hawaii peste exact o lună). Brandon. Dintr-odată.

m-am dus imediat la farmacia homeopatică locală şi i-am povestit farmacistului despre tumoarea mea. Timpul este foarte preţios pentru mine”. După prânz. nu le-am vorbit despre ea decât unui număr de opt oameni. Mi-am făcut atunci promisiunea solemnă că nu le voi vorbi despre boala mea decât acelor oameni despre care ştiam fără nicio îndoială că mă vor sprijini într-o manieră pozitivă. am plecat direct acasă. am rămas surprinsă şi . trebuie să am grijă să nu le vorbesc de boala mea decât celor care ştiu acest lucru şi care au această certitudine. În final. inclusiv unul pentru oprirea hemoragiei. Acesta mi-a sugerat câteva remedii homeopatice şi din plante medicinale. nu am la dispoziţie decât o singură lună. aceste lucruri chiar se petrec şi sunt extrem de rapide. pentru a-mi opri hemoragia internă. temerile şi simpatia lor greşită. Nu-mi pot permite să invit în mintea mea negativitatea bine intenţionată a celor care îşi proiectează asupra mea îndoielile. şi m-a sfătuit să renunţ la orice consum de cafeină. Mi-am spus în sinea mea: „Are dreptate. Peste o zi şi jumătate. întrucât existau date care conduceau la concluzia că această substanţă poate conduce la creşterea dramatică a mărimii unei tumori. fiind absolut siguri că mă voi vindeca. La urma urmelor. De aceea. unde am practicat un proces simplu de autovindecare neurolingvistică.lui în procesul de vindecare rapidă pe care îl poate desfăşura orice corp la nivel celular. De la farmacie.

simţeam o curiozitate şi o deschidere aproape copilăreşti.uşurată să constat că hemoragia a încetat aproape în totalitate (mi-au mai apărut doar câteva pete rare de sânge). eram pe deplin conştientă de faptul că am primit un „apel urgent la trezire” şi că o lună de zile era o perioadă foarte scurtă de timp. Pe de altă parte. nu-mi puteam permite să risipesc nici măcar un singur moment din ea. 3 Într-un fel. De aceea. Nu aveam nici . Mi-am dat apoi seama că adevărata muncă de vindecare abia acum începea. Auzind vestea. fără să uite să mă avertizeze înainte de a încheia conversaţia: „… Dacă vreunul din simptome se înrăutăţeşte. M-am relaxat instantaneu şi am oftat uşurată. am continuat să simt în interior acea „cunoaştere” care îmi spunea că voi fi ghidată şi că tot ce trebuia să fac era să AM ÎNCREDERE. Abia după ce am pus telefonul în furcă mi-am dat seama că am reuşit să îmi asigur o lună întreagă în care mă puteam simţi în siguranţă. Miam propus să fac tot ce îmi va sta în puteri. ea mi-a răspuns oarecum sceptică. întrebându-mă unde mă va conduce această călătorie. dar totuşi deschisă. te rog să mă suni imediat”. Deşi nu ştiam de unde să încep. Mi-am făcut atunci promisiunea că voi accepta toate gândurile care mă vor călăuzi şi că VOI AVEA ÎNCREDERE în direcţia în care mă vor ghida ele. oricare ar fi rezultatele pe care le voi obţine. Am sunat-o atunci pe doctoriţă.

Ce nu ştiam încă era în ce constau aceste probleme. se produce o vindecare profundă pe toate nivelele fiinţei: emoţional. Aceasta este singura modalitate prin care corpul se poate vindeca singur. primul lucru pe care m-am decis să îl fac a fost să îmi purific organismul printr-o dietă adecvată. Pe de altă parte. aveam convingerea absolută că totul se întâmplă cu un scop precis. După ani de zile în care am lucrat în domeniul vindecării minţii şi corpului. în mod natural. că procesul de vindecare presupunea eliberarea de toate problemele emoţionale nerezolvate înmagazinate în interiorul tumorii. . ştiam că trebuie să îmi susţin corpul fizic prin toate modalităţile. Dacă înveţi lecţia pe care doresc să ţi-o predea boala sau blocajul fizic şi te eliberezi astfel de problemele emoţionale înmagazinate în interiorul celulelor. Ştiam. iar în final să le rezolv şi să mă eliberez de ele. aplicând cele mai cunoscute terapii de purificare prin alimentaţie pe care le-am învăţat de-a lungul anilor. că trebuia să învăţ lecţiile lor. spiritual şi fizic. de asemenea.cea mai mică îndoială că vreunul din aspectele principale ale călătoriei mele vindecătoare urma să constea în învăţarea lecţiei pe care trebuia să mi-o transmită tumoarea mea. Ştiam că trebuia să descopăr toate amintirile emoţionale şi tiparele mentale nerezolvate rămase înregistrate în celulele mele. întrucât acesta urma să elimine o cantitate uriaşă de celule degenerate şi toxice! De aceea.

aşa că am luat un avion şi am plecat la Quebec. de data aceasta m-am decis să măresc acest procent la 100%. uşor de aplicat şi de implementat. dar atunci m-am hotărât să îmi creez o dietă optimă. Aceste prime măsuri erau terapii fizice. declanşând procesul de purificare la nivel fizic. La toate acestea. Ştiam însă că adevărata muncă pe care urma să o desfăşor consta în descoperirea emoţiilor înmagazinate în interiorul tumorii. De aceea. incluzând foarte multe sucuri proaspăt stoarse. Dacă până atunci fructele şi legumele proaspete reprezentau doar 65-70% din dieta mea alimentară. astfel încât atunci când purificarea emoţională va fi încheiată. corpul meu să se afle într-o condiţie optimă. şi purificările la nivelul colonului cu ajutorul clismelor. am ajuns la concluzia că o mică vacanţă nu ne-ar strica niciunuia dintre noi.Chiar şi până atunci consumam doar alimente pe care le consideram extrem de sănătoase. Don se afla în Canada. pentru a-mi stimula sistemul limfatic. Am început să consum de asemenea anumite plante despre care ştiam că au un rol important în procesul de purificare a organismului. m-am decis să îl susţin şi nu am insistat să vină. neputând renunţa la seminarele pe care se angajase să le ţină. care să îmi asigure cel mai înalt nivel de energie posibil. . în speranţa că această vacanţă avea să-mi reveleze ce aveam de făcut în continuare. În acea vreme. Am adăugat anumite enzime alimentare şi mi-am amplificat semnificativ consumul de substanţe minerale. Dimpotrivă. am adăugat masajele corporale.

astfel încât să pot conştientiza următorii paşi pe care îi aveam de făcut. a deschiderii. Îmi dădeam intuitiv seama că procesul nu avea nimic de-a face cu mine. Copacii mi se păreau plini de .Ştiam instinctiv că adevărata călătorie vindecătoare constă în cultivarea liniştii interioare. fiind supervizat în totalitate de inteligenţa infinită din interiorul meu. O parte din mintea mea refuza să se împace cu gândul. La Quebec. fiind nevoită să mă rezum în continuare la salate. dar mai ales a ÎNCREDERII că următorii paşi îmi vor fi revelaţi la momentul potrivit. ştiam că procesul de vindecare depinde în totalitate de acea parte a fiinţei mele care îmi făcea părul să crească şi inima să îmi bată. dar i-am reamintit că nu aveam la dispoziţie decât o singură lună şi că era tot ce puteam face pentru a-mi sprijini propriul organism în lupta pe care urma să o ducă. la suc de morcovi. Altfel spus. 4 În timp ce stăteam în avionul care mă ducea la Quebec. timp în care am simţit că devin mai lucidă. De aceea. mi-am dat seama că nu voi putea savura rafinata alimentaţie franţuzească din zonă. m-am plimbat împreună cu Don pe străzile liniştite şi pitoreşti ale oraşului. şi că aveam nevoie de foarte mult curaj pentru a mă abandona în întregime în faţa ei şi pentru a mă relaxa. o mică vacanţă mi s-a părut cel mai bun lucru cu care puteam să încep. la fructe proaspete şi la minerale coloidale. iar simţurile mele se trezesc la viaţă. personalitatea numită Brandon.

Mă simţeam binecuvântată pentru toate senzaţiile pe care mi Ie ofereau simţurile. Am trăit atunci sentimentul intuitiv puternic că sunt „ghidată”. iar mirosurile care ieşeau din micuţele cafenele locale. dar şi norii care întunecau albastrul senin al cerului. întrucât ştia cât de important este pentru mine să mă înconjor doar cu oameni care să mă sprijine într-o manieră pozitivă. „Pur şi simplu mi se pare atât de mare…” Am făcut amândoi o pauză lungă… „Chiar este mare”. Din exterior. chiar dacă vântul era uşor tăios şi rece. Din nou. dar în interior aproape că îmi venea să plâng de recunoştinţă pentru această cunoaştere care mi se revela cu atâta putere. întărindu-mi astfel certitudinea că mă voi vindeca. La insistenţele mele. neştiind cât timp am rămas în această stare de linişte. liniştită. extrem de variate şi de delicioase.energie. L-am privit pe Don. În ceea ce îl privea pe el însuşi. timpul a părut că se opreşte în loc şi mam simţit învăluită într-o linişte desăvârşită. Deşi întreaga natură părea că încremenise. . probabil că păream liniştită şi gânditoare. mă simţeam mai vie ca oricând. Mă impresionau pietrele rotunjite cu care erau pavate străzile. i-am răspuns eu. Am observat că era el însuşi neobişnuit de tăcut. Mă simţeam de parcă sufletul meu savura în sfârşit viaţa aşa cum este aceasta în realitate. Don a recunoscut că nu a dorit să îmi împărtăşească adevăratele sale sentimente. a recunoscut că era speriat.

chiar dacă eu eram nevoită să consum doar salată. iar eu l-am încurajat să se bucure de minunata bucătărie franceză. La urma urmelor. nu ai cu cine să te lupţi. am ştiut că a sosit timpul să merg mai departe. Mark şi Elaine Thomas. să «ştiu» în sinea mea că totul va fi bine. Don a sfârşit prin a-mi asculta sfatul. starea mea de pace devenea din ce în ce mai profundă. dar ceva din interiorul meu îmi spunea că trebuie să plec. Aceştia locuiau într-o comunitate spirituală din . După trei sau patru zile petrecute la Quebec. Nu prea ştiam încotro mă îndrept.Nu prea ştiam ce altceva să-i răspund. dar cu toate acestea realitatea mi se părea incomprehensibilă. i-am spus: „Şi mie mi-e teamă uneori. haide să ne bucurăm de această vacanţă şi de acest oraş atât de romantic”. În astfel de cazuri. De aceea. aşa că trebuie să îmi reamintesc să fiu deschisă şi să am încredere. Fără să pară prea convins. deşi îmi sărea în ochi. A urmat o nouă pauză lungă… În final. Am intrat împreună într-o cafenea. Această cunoaştere interioară este cea care mă susţine de-a lungul acestei călătorii ieşite din comun. oricât de îngrijorate ar fi mintea şi personalitatea mea. ceea ce spunea el era evident. m-am decis să îi sun pe prietenii noştri. 5 Pe când mă aflam încă la Quebec. Pe măsură ce treceau zilele. Mi-ar plăcea să îţi pot explica această certitudine liniştită pe care o simt în interiorul meu. care mă face ca.

Elaine mi-a răspuns pe loc: „Brandon. am fost diagnosticată cu…” – şi i-am spus întreaga poveste. inclusiv într-un domeniu numit electronica organismului. Am încheiat spunând: „Aşa că acum mă las pur şi simplu ghidată”.nordul statului New York. să fac câteva exerciţii corporale alături de ei şi să le cer sfatul referitor la ce am de făcut în continuare. Nu am nici cea mai mică îndoială că vei reuşi să o scoţi la capăt… că nu vei avea nicio dificultate… că va fi ca o briză… Pur şi simplu ştiu acest lucru… Crede-mă. Brandon”. şi aşa mai departe. Şi am crezut-o. mie nici măcar nu mi se pare o problemă reală. Intre altele. inclusiv primele măsuri pe care le luasem. am simţit dintr-odată că ei erau cei mai potriviţi oameni pentru mine în acel moment. Când am ajuns. vindecării cu ajutorul plantelor medicinale. al iridologiei. ce s-a mai întâmplat? Cu siguranţă se petrece ceva!” „Ei bine. Mark şi Elaine erau prietenii alături de care Don şi cu mine ne-am pregătit cel mai îndelung în domeniul igienei naturiste. aşa că mi-am propus să îi vizitez. ştiam că mă vor sprijini trup şi suflet. acupresurii. iar noi ne-am orientat către alte aspecte ale procesului de vindecare a minţii şi corpului. Mark şi Elaine ne-au fost alături într-o perioadă de mari transformări spirituale şi emoţionale. şi chiar dacă de atunci au trecut ani. în stilul ei direct şi intuitiv: „Ei. după care ne-a întrebat pe loc. Elaine ne-a oferit o ceaşcă de ceai din plante. Era a doua oară când mi se întâmpla ca cineva care auzea vestea să reacţioneze exact la fel ca .

Cu siguranţă te vei face bine”. mi-a spus el. am convingerea că vei scăpa uşor de tumoare”. şi am găsit un specialist în masajul cranianvisceral care lucrează în Santa Monica. Începeam să cred că oamenii din jurul meu erau un fel de oglindă care reflecta cunoaşterea interioară ce se amplifica în permanenţă în interiorul meu! Această confirmare exterioară a adevărului pe care îl simţeam eu însămi la nivel intuitiv era extrem de reconfortantă. eşti foarte amabil”. Cât timp am stat la Elaine şi la Mark.Tony: „Nicio problemă. Brandon. i-am răspuns eu. care mi-a recomandat câteva plante în plus pentru purificarea organismului. am simţit cum mi se ridică părul pe cap. Nu am crezut niciodată până atunci în astfel de semne. iar Elaine a vorbit cu un specialist în plante medicinale. m-am gândit: „Hm. Nu este foarte departe de Malibu. „Nu-ţi face probleme. dar de data aceasta mi se părea că ele mă invadează de pretutindeni. indicându-mi acelaşi lucru: TE VEI VINDECA! Luând bileţelul cu numărul de telefon. Era deja a treia oară! De data aceasta. cine ştie? Poate că acest tip este exact cel pe care mi-l indică indicatoarele care îmi apar . În timp ce mă pregăteam de plecare. este foarte aproape. masorul mi-a dat o mică foaie de hârtie pe care notase un număr de telefon. mi-am făcut câteva masaje. Mi se părea evident că universul încearcă să îmi transmită ceva. „Am făcut câteva cercetări pentru tine. nu?” „Nu. Iţi mulţumesc.

încă neconvinsă. am să-i dau un telefon”. Domnul doctor are programul complet”. Două minute mai târziu. m-am repezit direct la telefon şi am format numărul de pe bileţel. 6 În drumul de la aeroport către casă.de-a lungul drumului. am luat în mână bileţelul cu numărul de telefon şi am simţit cum creşte în mine un sentiment de anticipare. Ceva nu părea în regulă. De-abia ajunsă acasă. Dezumflată. dar mi-a spus că masorul nu avea nicio zi liberă în următoarea lună. Doream să mă programez peste o lună? O lună? Eu nu aveam la dispoziţie o lună! Nu îmi mai rămăseseră decât mai puţin de trei săptămâni. „Da. De aceea. M-am simţit de parcă mi-ar fi spart cineva balonul cu un ac. Deabia aşteptam să văd unde mă va conduce acest nou semn indicator. de parcă m-aş fi aflat în „zona de graţie” de care vorbesc atât de mulţi sportivi. am întrebat-o pe secretară dacă este absolut sigură că nu mă poate programa mai devreme. Cum era posibil? Fusesem atât de sigură că noul terapeut făcea parte integrantă din călătoria mea. că era unul din semnele indicatoare pe care mi le-a scos în cale universul. Aceasta şi-a cerut scuze. Mi-a răspuns secretara terapeutului. am format din nou numărul: „Aş putea vorbi cu domnul doctor?” . De îndată ce ajung înapoi în Malibu. Până acum totul s-a desfăşurat atât de perfect. am pus receptorul în furcă. îmi pare rău.

„Numele meu este Benjamin. am sentimentul că vindecarea nu va fi o problemă pentru tine. Poate părea ciudat. Voi fi la dumneavoastră la orele 6:45”. Puteţi veni atât de devreme?” „Nu-mi pot permite să nu o fac. m-am simţit plină de entuziasm la gândul că făceam ceva pentru vindecarea mea fizică şi fericită că lucrurile au „reintrat în normal”. în timp ce îmi luam haina: „Ştii. după care mi-am luat rămas bun zâmbindu-i: „Ne vedem mâine”. vă pot programa pentru oricâte şedinţe doriţi. În aceeaşi seară. Benjamin mi-a spus. Trăiesc chiar senzaţia că a început deja. Sunt terapeutul specializat în masajul cranianvisceral pe care l-aţi sunat mai devreme…”. întrucât mai ai trei săptămâni până la analize. am primit un telefon. Vocea de la celălalt capăt al firului a început cu o avalanşă de scuze pentru faptul că mă sună la o oră atât de târzie. la orele 22:45. începând de mâine şi până în ziua când trebuie să vă întoarceţi să vă faceţi analizele. La sfârşitul primei şedinţe. dar trăiesc sentimentul acut că îţi vei rezolva fără dificultăţi problema”.„Este împreună cu un client”. „Îi puteţi transmite atunci mesajul meu?” „Am să-i transmit că l-aţi căutat”. dacă nu vă deranjează să veniţi la ora 7:00 dimineaţa. Am discutat la telefon până la orele 23:00. o mantra? . Ce era asta. Am repetat cu voce tare ce mi-a spus. Deşi nu mi-a plăcut niciodată să mă trezesc dimineaţa devreme. după care mi-a spus: „Ascultaţi-mă.

eram pe deplin conştientă de faptul că deşi am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a mă purifica la nivel fizic. nu am auzit încă nicio „chemare” care să mă direcţioneze către cauza emoţională a tumorii. dar că mai ai câteva probleme emoţionale nerezolvate care mai simt încă înmagazinate aici. În timpul şedinţei. ea mi-a palpat pântecul şi mi-a spus: „Ştii. nu făcusem încă nimic pentru a mă vindeca la nivel emoţional. Întâmplarea face să fie oncolog. am primit un telefon de la un prieten spiritual foarte drag din San Francisco. Am făcut o scurtă introspecţie. Până una alta. aşa că nu m-am apropiat cu nimic de esenţa cauzei care a declanşat tumoarea. Simţeam totuşi că: „Trebuie să existe un . „Ştiu”.Benjamin mi-a dat numele unei terapeute foarte bune în domeniul purificării colonului. pe nume Kabir. de care trebuie să te eliberezi”. Am sunat-o imediat şi am reuşit să obţin o programare. Eram cât se poate de deschisă şi continuam să am încredere că voi fi călăuzită la momentul potrivit. Într-adevăr. întrucât eram pe deplin conştientă cât de repede trece timpul! În acea noapte. I-am explicat ce se întâmplă şi am fost nevoită să ascult o oră de explicaţii tehnice. pentru a-mi da seama dacă nu cumva evitam să fac acest lucru. adică medic specializat în cancer. i-am răspuns eu. trăiesc sentimentul că se va elimina foarte rapid. Am avut nevoie de foarte mult curaj şi de mai multă răbdare decât sunt obişnuită să am pentru a continua să am încredere în întregul proces. dar nu am simţit nimic în această direcţie. din care nu am înţeles nici jumătate.

mă voi putea duce oricând la un centru local de meditaţie pentru a participa la programele sale. „Brandon. . m-am gândit în sinea mea. „O să verific dacă am un avion bun. am o idee! Mi-a spus el. care ne fac amândurora o plăcere atât de mare. o să trag concluzia că nu ne-a fost dat să ne întâlnim acum”. aveam posibilitatea să îl revăd pe bunul meu prieten Kabir şi să port cu el una din discuţiile noastre pur spirituale. Am adăugat că doresc să ajung la problemele emoţionale reale care au stat la baza tumorii şi să învăţ lecţia pe care doreşte să mi-o ofere această masă din regiunea pelviană. Ar trebui să vii într-o vizită de două zile. Dacă nu. O vizitez eu însumi regulat şi trebuie să recunosc că e fantastică! E ca o magie! Şedinţele ei m-au ajutat să scap de o sumedenie de probleme”. Peste toate. În sfârşit. Cunosc o specialistă în eliminarea problemelor emoţionale prin lucrul asupra corpului fizic. către finalul conversaţiei. dar ceva din interiorul meu m-a făcut să devin atentă. Pentru un medic. mi s-a părut că sună destul de melodramatic. I-am explicat că nu am intenţia să merg pe calea medicinii tradiţionale.motiv pentru care ascult aceste lucruri”. ci că încerc să mă vindec singură înainte de a le da chirurgilor şansa de a mă opera. am putut să spun şi eu ceva. Chiar dacă specialista respectivă nu era chiar atât de fantastică. a renunţat să mai vorbească precum un medic şi şi-a reamintit că suntem prieteni. În cele din urmă.

O anumită parte din fiinţa mea şi-a dat seama instinctiv. am luat pe loc decizia spontană (care nu mă caracterizează deloc) să nu mă duc direct acasă la Kabir (Don mă însoţea). La acea dată încă nu ştiam cât de importantă se! Va dovedi această decizie. s-a dovedit că o companie de transport aerian oferea o reducere cu totul specială pentru zborurile la San Francisco peste exact două zile. motelul era situat chiar. De aceea. întrucât din clipa în care m-am dat jos din avion am avut sentimentul că în San Francisco se va întâmpla ceva foarte important pentru mine.În cele din urmă. voi avea nevoie de odihnă între două şedinţe. Fiind medic. fapt care mi-a convenit de minime. Peste toate. Când am ajuns. fiindu-i aproape imposibil să mă vadă. că a venit vremea să mă interiorizez şi să mă confrunt cu mine însămi. ci să ne cazăm împreună într-un mic motel în apropierea străzii pe care locuia terapeuta. astfel încât să mă pot vindeca mai uşor. unde mă puteam retrage pentru a medita în linişte. am aflat încântată că prietenul meu Kabir îmi aranjase deja două programări. pe strada unde se afla centrul de meditaţie. m-am gândit că. Mai aveam două săptămâni şi jumătate până la noile analize medicale pe care urma să le fac şi trebuia din nou să merg pe mâna ÎNCREDERII. Imaginându-mi că nu voi rămâne prea mult la San Francisco. 7 . s-a dovedit că avea el însuşi programul foarte încărcat.

aşa că i-am spus întreaga poveste. Jucăriile îi fac să se simtă imediat în siguranţă. m-am simţit uşor speriată. sunt pentru copiii care vin aici. „O. terapeuta specializată în eliminarea problemelor emoţionale prin intermediul masajului corporal. Deşi era specializată în primul rând în arta masajului. Aceasta era curată şi caldă. am început să discutăm. Mi-a deschis o doamnă cu o înfăţişare amabilă. În cele din urmă.În timp ce urcam treptele de la apartamentul Surjei. ursuleţii se aflau acolo mai mult pentru adulţi. fiind chiar transmise de la o generaţie la alta. îmi dădeam seama că era o fiinţă foarte spirituală şi că avea aceeaşi sete de cunoaştere ca şi mine. de fapt. În cameră ardea un beţişor parfumat. I-am explicat astfel că am convingerea fermă că amintirile emoţionale sunt înmagazinate în interiorul celulelor. şi te făcea să te simţi imediat ca acasă. Pe pereţi se aflau fotografiile celor doi maeştri cu care studiase Surja. mi-a răspuns ea. . am alungat orice gând de spaimă şi am sunat la uşă. M-am întrebat ce se întâmplă. de la bun început şi până la sfârşit. şi că adevărata vindecare nu se poate produce decât atunci când omul se eliberează de aceste amintiri celulare. Era puţin bizar. Am zâmbit şi am trăit sentimentul că. Mi-a vorbit pe un ton foarte liniştitor şi m-a condus către camera în care făcea tratamentele. Înainte de a începe. De altfel. Am întrebat-o de ce existau atâţia ursuleţi din pluş pe scaune. dar reconfortant. nu sunt puţini nici adulţii cărora le face plăcere să îi vadă”.

eu cred că chiar ai făcut tot ce trebuia. în condiţiile în care eram convinsă că am făcut întotdeauna ceea ce trebuia pentru a mi-o păstra. dar cred că am practicat toate terapiile vindecătoare de pe planetă!” „În orice caz. Am continuat spunându-i Surjei cât de ruşinată m-am simţit când am aflat de mărimea tumorii mele. gândindu-mă că aşa ceva nu mi se putea întâmpla mie. am încercat tot ce am ştiut de-a lungul ultimilor 20 de ani. corpul tău nu este de aceeaşi părere! . am sentimentul că este vorba de nişte emoţii mai vechi. Personal. şi mai ales când mi-am dat seama cât de mult timp m-am cantonat în negare. Am recunoscut că lucrând eu însămi în domeniul vindecării minţii şi corpului. Surja m-a oprit şi mi-a spus: „Ştii. Pur şi simplu nu doream să cred că sănătatea mea se putea deteriora atât de rapid şi de grav. Am admis faptul că sar putea să fi devenit arogantă. nu mi-a trecut nicio clipă prin minte că ar putea fi o problemă gravă de sănătate. de care a sosit timpul să te eliberezi”. De aceea. „Bine. Mi se părea că am experimentat «toate tehnicile vindecătoare posibile şi avusesem sentimentul că m-am eliberat de toate problemele mele emoţionale.Dorinţa mea sinceră era să mă confrunt în sfârşit cu aceste amintiri înmagazinate în interiorul tumorii şi speram că Surja mă va putea ajuta. atunci când abdomenul meu a început să se umfle.

fără să ne dăm seama că timpul atât de preţios trecea. Era evident că aveam aceleaşi convingeri legate de sănătate. lăsându-mi conştiinţa să se dilate în acea stare de linişte care m-a însoţit tot timpul în decursul călătoriei mele de până atunci. M-am deschis şi m-am abandonat complet în sinea mea. singura cale pe care mai puteam merge era aceea a încrederii în acea înţelepciune mai profundă care se ascunde în adâncurile fiinţei mele. ar fi făcut-o cu siguranţă până acum. Au trecut astfel 45 de minute. aşa că i-am confirmat din cap. sau cu atât mai puţin de la mintea mea raţională. Înainte de a începe şedinţa propriu-zisă. făcândumi inima să îmi bată. Ştiam instinctiv că toate răspunsurile îmi veneau atunci când mă aflam în această stare de linişte interioară. şi nicidecum de la personalitatea mea. iar noi nu făceam nimic din punct de vedere terapeutic. Dacă mintea mea gânditoare mi-ar fi putut oferi vreun răspuns. Dat fiind că nu a făcut-o. ochii să îmi strălucească şi . m-am rugat în sinea mea să am curajul de a mă confrunta cu emoţiile înmagazinate în interiorul tumorii. Ne-am împărtăşit apoi realizările spirituale. Am continuat să discutăm despre diferite practici terapeutice şi ne-am amuzat împreună amintindune de anumite tehnici ridicole pe care le-am încercat în tinereţea noastră. aşa că am început să mă simt din ce în ce mai confortabil.Faptul că problemele tale emoţionale s-au manifestat la nivel fizic arată că eşti în sfârşit pregătită să te confrunţi cu ele şi să te eliberezi!" Ştiam că are dreptate.

De aceea. cu toate că mintea nu îmi mai funcţionează deloc. că simţurile mele sunt pe deplin trezite. În acel moment. totul pe fundalul unei stări de pace care mi se părea infinită. care a reprezentat întotdeauna adevăratul meu „cămin”. Surja mi-a sugerat: „Ce-ar fi să încerci să pătrunzi cu ochii minţii în interiorul tumorii. Eram absolut convinsă că aveam să mă . înţelepciunea mea interioară mi-a reamintit că mă aflam aici pentru un motiv foarte limpede. am închis ochii şi am simţit că mă relaxez din ce în ce mai profund. pentru a vedea ce se întâmplă acolo?” Sugestia ei mi s-a părut evidentă şi perfect justificată. M-am scufundat într-o stare de pace interioară şi am simţit din nou că timpul se opreşte în loc. Când am pătruns în interiorul uterului meu. Când Surja a început să mă maseze. În timp ce mă masa. m-am simţit conectată cu întreaga realitate. m-am rugat din nou să am curajul de a privi în faţă ceea ce trebuia să privesc. Din fericire. Ştiam că trebuie să am încredere şi să mă abandonez în totalitate în faţa esenţei mele. m-am decis să o pun în practică. De aceea. Imaginea pe care o percepeam cu ochii minţii era de-a dreptul înspăimântătoare şi m-a făcut să îmi doresc să ies de acolo. a sinelui meu real. nu mi-a plăcut ce am văzut acolo. în acea inteligenţă de care depinde înmulţirea celulelor mele şi care rămâne trează’ân timp ce eu dorm noaptea.părul să crească. Mi-am spus în sinea mea: „Nu vreau să văd toate acestea”.

Mi-am spus în sinea mea: „Nu poate fi aceasta cauza. în minte mi-a revenit o amintire a unei traume intense din copilărie. şi aşa mai departe. chiar dacă mintea ta gânditoare se îndoieşte?” Ascultându-i sfatul. Aceasta era adevărata emoţie pe care am simţit-o la vremea respectivă. cadru cu cadru. am continuat să contemplu acea amintire. dar cu o mişcare încetinită. Deocamdată. mintea mea gânditoare s-a îndoit că aceasta ar fi cauza reală a tumorii. La urma urmelor. Când mă aşteptam mai puţin. am simţit o emoţie puternică. de care uitasem demult.confrunt cu o realitate pe care nu o voi putea suporta. am încercat cu sfială să îi împărtăşesc argumentele minţii mele gânditoare. Surja mi-a răspuns încurajator: „Probabil că nu întâmplător a scos înţelepciunea corpului tău la suprafaţa conştiinţei tale acea amintire. În timp ce mă „plimbam” în interiorul tumorii. uitând mai târziu cât de intensă a fost. am simţit o senzaţie puternică de teamă care emana din pereţii ţesuturilor. Apropiindu-mă de ea. ce ai de pierdut. . eu zic să urmezi calea care ţi s-a oferit. am ajuns într-o zonă care mi s-a părut cu deosebire întunecată. În timp ce Surja continua să mă maseze. Instantaneu. În mod spontan. Cunosc totul despre această amintire şi m-am eliberat de mult de ea! Nici măcar nu a fost o problemă atât de mare… Nu are cum să fie cauza unor simptome atât de grave…”. M-am trezit că repet scena din copilărie.

nu mi-am permis să le recunosc nici măcar faţă de mine însămi. Nu am uitat niciodată cu adevărat de această amintire. am retrăit acum experienţa emoţională pe care am avut-o în copilărie. Pe de altă parte.Încă din copilărie mă specializasem în a-mi masca adevăratele emoţii. . am învăţat că nu este permis să îţi arăţi adevăratele sentimente. Într-o manieră foarte simplă şi curată. simţeam o mare uşurare să pot fi în sfârşit sinceră cu mine însămi. Amintirea mi se părea foarte intimă şi nu doream să îi împărtăşesc foarte multe Surjei în legătură cu ea. Singura surpriză era intensitatea emoţiilor pe care le-am simţit atunci! La vremea respectivă m-am străduit atât de mult să le acopăr sub preş încât am reuşit să mă conving singură că experienţa nu a fost foarte importantă! I-am împărtăşit câte ceva din ceea ce trăiam Surjei. Încă de când eram copil mic. Din păcate. să îmi iau masca de pe faţă şi să experimentez incredibila vulnerabilitate şi neajutorare pe care le-am simţit în acea perioadă timpurie a copilăriei mele. Era prima dată când îmi permiteam să simt cu adevărat emoţiile naturale pe care nu mi-am permis să le experimentez nici măcar în timpul traumei propriuzise. care m-a întrebat cu blândeţe: „Acum te simţi împlinită?” M-am folosit din nou de înţelepciunea mea interioară pentru a verifica acest lucru şi i-am răspuns: „Nu”. Lacrimile au început să îmi curgă pe obraji. aşa că „descoperirea” ei nu era o revelaţie propriu-zisă. afişând un aer curajos şi demn.

aşa că le masa mai uşor. În jurul lui eram eu şi părinţii mei (care păreau mult mai tineri şi erau îmbrăcaţi în stilul ciudat al anilor 50). astfel încât să se simtă în siguranţă şi protejată. în timp ce eu continuam procesul de prelucrare internă. Lasă-ţi eul din copilărie să vorbească în locul tău. imaginează-ţi un foc de tabără şi aşează-te în jurul lui. Nu mi-am dat niciodată seama cât de intens a suferit fetiţa de patru ani care am fost cândva în urma acestei experienţe. convinsă că nu aveam nimic de pierdut. În această atmosferă plăcută. ea a avut prilejul să spună ceea ce nu a putut face atâţia ani la rând. Discuţia care s-a desfăşurat în jurul focului de tabără m-a surprins la culme. Încearcă să afli astfel de ce s-au comportat celelalte persoane aşa cum au făcut-o şi spune-le ce ai simţit cu adevărat.„În acest caz. Eu aveam patru ani şi păream foarte nesigură pe mine. aşa că m-am decis să o invit pe fetiţă să stea în poala mea. Mi-am imaginat în faţa ochilor minţii un foc de tabără. împreună cu toate celelalte persoane implicate în amintirea ta. Cuvintele rămase . Ideea Surjei mi s-a părut din nou bună. În sfârşit. Ea părea să ştie instinctiv în ce zone corporale aveam acumulate mai multe tensiuni. ca şi cum scena ar fi reală”. aşa că mam gândit să o pun în practică. Se pare că micuţa avea de împărtăşit o mare durere rămasă neexprimată. Surja continua să mă maseze cu multă iubire. În tot acest timp. Eul meu actual era şi el de faţă. purtaţi cu toţii o conversaţie.

Am făcut din nou o introspecţie. iar aceasta m-a întrebat din nou dacă mă simt complet liniştită şi împăcată cu ceea ce s-a întâmplat atunci. Când fetiţa a rămas fără cuvinte. pentru prima dată. ce nu m-ar fi putut ajuta cu nimic să mă . Singurul lucru care mi-e clar este că mai am de rezolvat ceva”. dar nu-mi dau seama despre ce este vorba. m-am întors către părinţii mei şi i-am întrebat de ce s-au comportat aşa cum au făcut-o.. Înţelegând în sfârşit cauza durerii lor şi cât de frustraţi şi de neajutoraţi s-au simţit în acea perioadă. Am rămas la fel de surprinsă să aflu prin ce treceau la vremea respectivă aceştia. Sora mea s-a înecat la vârsta de patru ani. se pare că mai e o problemă care mă macină. I-am povestit pe scurt Surjei experienţa pe care am trăit-o. Îmi dădeam seama că nu are niciun rost să apelez la mintea mea raţională. În urma acestei experienţe. Discuţia din jurul focului a continuat până când toată lumea a spus ce avea de spus. micuţul meu eu de la vârsta de patru ani a înţeles în profunzime de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat atunci. Nu ştiam unde să caut. ca şi cum ar fi aşteptat multă vreme să se poată elibera. am rămas cu o stare de pace şi de înţelegere reală. scoţând la lumină cele mai ascunse sentimente.nerostite i-au ieşit pe nerăsuflate pe gură. după care i-am răspuns: „Nu. iar ei îşi proiectau uneori durerea pe care nu şi-o puteau exprima direct asupra noastră. a celorlalţi copii. care nu mi-ar fi putut oferi decât un răspuns logic şi evident. ochii mi s-au umplut de lacrimi. În sfârşit.

mintea mea s-a oprit din nou în loc. Ştiam că dacă voi primi un răspuns. iar eu am simţit iarăşi starea de pace interioară care emana din sufletul meu. cu inocenţa pe care numai copiii o pot avea. Parcă m-ar fi lovit o piatră în moalele capului. Am ştiut imediat că acesta era adevărul. Am fost invadată iarăşi de o stare de pace. mi-am imaginat din nou focul de tabără şi pe părinţii mei în jurul lui. şi totuşi nu-mi trecuse niciodată prin minte. I-am iertat atunci din toată inima. aceasta era zona din care va proveni acesta. abandonându-mă în faţa tăcerii spiritului meu. Undeva.vindec. Ochii mi s-au umplut din nou de lacrimi. Din profunzimile acestei tăceri am auzit cuvintele: „Trebuie să îţi ierţi părinţii”. . am ştiut că tumoarea începe să se vindece. am simţit că îmi explodează inima. dar palpabilă. Era atât de evident. În timp ce buzele mele rosteau cuvintele de iertare. Actul iertării a fost absolut autentic şi a ieşit din profunzimile sufletului meu. Intuiţia mi-a spus că TOTUL S-A TERMINAT! În timp ce stăteam pe masa de masaj. împreună cu mine. sau m-ar fi judecat şi mi-ar fi spus că toate acestea sunt prostii. care îmi trecea prin mâini şi prin picioare. invadându-mi apoi întregul corp. am simţit o energie subtilă. care de data aceasta mi s-a părut desăvârşită. Gândurile mele au tăcut. Când tăcerea a devenit omniprezentă. m-am deschis din nou în interior. De aceea. De aceea. iar mintea mea s-a lăsat în totalitate pradă tăcerii. în străfunduri.

carnea nu mai era atât de întărită. Nu-mi ardea deloc de vorbit. Am aprobat-o în tăcere. ca să văd dacă nu cumva umflătura a dispărut instantaneu.La scurt timp. M-am dat jos de pe masă. aşa că m-am pregătit să cobor de pe masa de masaj. mintea gânditoare a preluat din nou controlul. să mă odihnesc şi să las procesul de vindecare să continue. şi m-am aplecat să îmi iau hainele. mi-am mângâiat burta. am simţit că îmi pierd echilibrul. În timp ce încercam să îmi pun pantalonii. cu mintea sporovăindumi în continuare. În continuare. Surja m-a avertizat cu blândeţe că timpul alocat şedinţei se apropie de sfârşit. ai descoperit o amintire veche – şi ce dacă?… Ai mai făcut astfel de lucruri şi înainte… Totul s-a petrecut în imaginaţia ta…”. Chiar dacă nu dispăruse. nu . În sinea mea. M-am văzut nevoită să iau un scaun şi să stau jos. mi-am zis în sinea mea. În acea clipă mintea mea raţională a încetat complet cu criticile şi s-a focalizat în totalitate asupra corpului meu. mi-a sugerat să mă întorc la motel. iar Surja mi-a dat un pahar cu apă. spunându-mi lucruri de genul: „La urma urmelor. Pur şi simplu. să beau puţină supă. Prin minte mi-au trecut gânduri de genul: „La naiba! Se întâmplă ceva – ceva important!” Instinctiv. şi aşa mai departe. Mintea mea a luat-o razna. Este imposibil ca lucrurile să se deruleze atât de rapid”. „Probabil că visez. Mie mi s-a părut de parcă ar fi trecut doar câteva minute! M-am ridicat uşor ameţită. ci mi se părea mai moale. nu s-a întâmplat mare lucru! Bun. Trecuseră deja două ore.

Soţul meu Don se afla în camera alăturată. care îmi transforma celulele! Într-o manieră precisă şi ordonată. Un singur lucru mi-era absolut clar: procesul nu avea nimic dea face cu „eul” meu. Totul s-a petrecut atât de rapid.noscătoare să mă aşez în patul cu aşternuturi curate şi să mă odihnesc. m-am simţit slăbită şi dezorientată. am reuşit să ajung la maşină. lăsând procesul de purificare să continue singur. cu acordul lor. după care a urmat un somn agitat. Era ca şi cum moleculele corpului meu ar fi intrat în vibraţie. ci era controlat în întregime de înţelepciunea corpului meu. Dimineaţa m-am trezit slăbită şi vulnerabilă. Când am ajuns în sfârşit la motel. dar! Ştiam că nu pot explica raţional aceste senzaţii. dar nu doream să vadă cât de rău îmi este. Simţeam că lucrurile se schimbă rapid în interiorul meu. m-am simţit extrem de recu. Procesul de „prelucrare” internă a continuat de-a lungul întregii zile. ca şi cum aş fi fost expusă. fără ca eu să trebuiască să mă gândesc la acest proces. Singurul lucru pe care mi-l mai doream era să mă odihnesc într-un pat. care înainte era dur. Îmi era extrem de rău. Mă simţeam extrem de dezorientată.înţelegeam ce se întâmplă. Ajutată de Don. la fel ca în timpul sarcinii. Timp de trei zile. Corpul meu părea să ştie însă ce are de făcut. transformându-se incredibil de repede. acesta mi s-a părut la fel de moale ca o piftie. fără să înţeleg nimic din ceea ce mi se întâmpla. Când mi-am atins cu mâna abdomenul umflat. .

Mă simţeam inocentă. rezolvându-le o dată pentru totdeauna. Îi era evident că lucrurile se desfăşoară aşa cum trebuie. Corpul a perceput acest corp străin şi a început să construiască un ţesut în jurul lui. Şi-a îndeplinit scopul şi mi-a transmis mesajul pe care dorea să mi-l transmită. în timp ce în realitate eu eram aceea care se crampona de ea. Când am descoperit în sfârşit tiparele emoţionale care stăteau la baza tumorii. recunoscută şi vindecată. pentru a . care a devenit din ce în ce mai mare. nu mai avea nimic de comentat. Era ca şi cum mi-aş fi aşezat singură amintirea dureroasă într-un pachet. Pacea care m-a cuprins era desăvârşită. În această stare de spirit. desăvârşindu-şi miracolul intern. prin minte mi-a trecut gândul că până atunci am crezut că tumoarea era cea care se cramponează de mine. la fel ca un copil mic. De aceea. şi tot ce puteam face eu era să mă odihnesc şi să mă abandonez în totalitate. raţiunea de a exista a acesteia a dispărut. fără să mai facă niciun comentariu. Inteligenţa înţelepciunii mele corporale îşi făcea liniştită treaba. mintea mea a tăcut de tot. pentru a mă proteja astfel de o amintire dureroasă şi de emoţiile asociate cu ea. şi perfect mulţumită de faptul că nu înţelegeam ce se întâmplă în interiorul meu. tumoarea mea s-a pregătit de plecare. iar ea a început să se vindece. pe care l-am înfăşurat apoi într-o cârpă. fără interferenţele ei. Am continuat să mă relaxez în acea stare de acceptare omniprezentă. Când problema care a stat la baza ei a fost atacată frontal.În mod paradoxal.

dar asociate cu aceasta. diferite de prima. dar îmi dădeam seama că nu se va dezumfla complet până la data stabilită. Am rugat câţiva prieteni apropiaţi să mă ajute să repet de încă două ori procesul de prelucrare a amintirilor mele. iar cunoaşterea interioară mi-a readus la suprafaţă alte amintiri. Deşi m-am iertat de fiecare dată pe mine însămi şi persoanele implicate. În ambele ocazii.mă proteja astfel de amintirea dureroasă care m-a marcat de-a lungul atâtor ani. ci mi-au apăsat anumite puncte de acupresură asociate cu organele mele interne. cu diferenţa că aceştia nu mi-au făcut masaj. dar în situaţii şi cu persoane diferite. mi-am dat seama că nu făceam altceva decât să învăţ diferite aspecte ale aceleiaşi lecţii. Totul se petrecea de parcă aş fi avut o singură problemă centrală şi aş fi repetat de-a lungul întregii mele vieţi acelaşi tipar. Intre timp mă întorsesem în Malibu. Abdomenul meu devenea pe zi ce trece mai plat. făcând aceleaşi greşeli dureroase. Era ca un şir de amintiri înlănţuite pe acelaşi fir. la fel ca un colier de perle. deşi fiecare amintire (sau perlă) avea o formă. m-am înconjurat din nou de tăcere. o mărime şi o . Cel puţin aşa mi se părea mie… 8 Mai aveam doar zece zile până când trebuia să mă întorc în biroul doctoriţei. aşa că mi-am propus să accelerez întrucâtva procesul de vindecare.

Burta mea scăzuse dramatic. aceasta m-a examinat în profunzime. De aceea. În tot acest timp. La fel ca şi prima oară. Cu două zile înainte de întâlnirea programată cu doctoriţa. mi-a spus că a trimis analizele de data trecută la un laborator. cu singura diferenţă că de data aceasta mi-a explicat ce vedea pe măsură ce progresa. M-am aşezat din nou pe scaun. temându-mă de tot ce putea fi mai rău şi aşteptând ca doctoriţa să îmi dea verdictul fatal. dar nu era încă perfect plată. amestecată însă cu anticipare şi cu entuziasm. Genunchii îmi tremurau. dar că acestea fuseseră contaminate cu alte mostre de sânge. iar acum acestea se desprindeau de la sine.nuanţă diferite de a celorlalte. amintirile mele asociate cu această temă centrală se disociau singure şi dispăreau din subconştientul meu. ca să vadă dacă erau maligne sau benigne. simţeam în interiorul meu o transformare profundă şi o deplasare a energiilor care dura ore întregi. aşa că trebuia să le repetăm. După toate aparenţele. Simţeam valuri succesive de teamă. aşteptând ca aceasta să mă examineze. îmi . în şedinţa de masaj pe care am ţinut-o împreună cu Surja am reuşit să rup firul pe care erau înşirate toate aceste perle. în ziua în care m-am prezentat în biroul doctoriţei. iar mâinile îmi erau complet rigide. mi-am simţit din nou inima bătându-mi cu putere. Practic. încă mai simţeam o anumită presiune în interiorul abdomenului meu. Intre altele. După fiecare proces de purificare. ele reprezentau însă aceleaşi perle. În esenţă.

O poţi simţi?” „Da”. Pe o scară de la 1 la 5. . dezamăgită. La vremea respectivă nu m-am gândit foarte mult la acest lucru. o pot cuprinde în căuşul palmei. Practic. spunându-mi că există foarte mulţi factori care pot condiţiona un rezultat pre-canceros. Cuvintele ei m-au lovit din nou în moalele capului. care mi-au ieşit pre-canceroase. Iată. eu aveam 3. „Sunteţi sigură că este atât de mare? Am întrebat-o eu. întrucât terapeutul cu care lucram pentru menţinerea sănătăţii mele a desconsiderat din start analizele. doctoriţa mi-a spus: „Trebuie să recunosc că s-a produs o îmbunătăţire dramatică. depăşind cu 7. inclusiv o banală infecţie vaginală. mi-am dat seama că ar fi trebuit să le acord ceva mai multă atenţie.spuneam într-una în sinea mea: „Nu vreau să ştiu nimic din ce a fost data trecută. luptându-mă să-mi reţin lacrimile. Vreau să-mi spui ce se întâmplă acum”. nu m-am mai gândit la acele analize. Dintr-odată. Masa pelviană s-a redus considerabil. în timp ce acum a coborât cu 5 centimetri sub această linie. de la mărimea unei mingi de baschet la aceea a unui pepene galben”. În cele din urmă. i-am răspuns eu. „Brandon. atinge-o cu mâna ta. din care 5 însemna cancer. mi-am adus aminte subit că în urmă cu un an mi-am făcut nişte analize. De atunci. În timp ce doctoriţa continua să vorbească. este o schimbare radicală! Înainte tumoarea îţi apăsa pe diafragmă.5 centimetri linia taliei.

Brandon. la urma urmelor. cuvintele doctoriţei sunau ca o condamnare la moarte. A urmat o pauză lungă… „Din păcate. Trebuie să priveşti «realitatea» în faţă. Tot trebuie să faci operaţia chirurgicală”. Văzând că eram supărată. şi imediat după aceea să accepţi operaţia chirurgicală. Mi-am întors faţa ca să nu vadă cum îmi şterg ochii de lacrimi. Nu ai de ce să te simţi dezamăgită. Nu este bine să manifeşti uşurinţă în această privinţă. a continuat ea. Trebuie să recunoşti că este o schimbare semnificativă”. Acum gândeşte-te la mărimea unui pepene galben… mi-a indicat din nou mărimea acestuia. „Este o îmbunătăţire dramatică. după care am întrebat-o dacă nu putem discuta din nou în cabinetul ei particular. păstrându-şi însă hotărârea fermă de a mă convinge să accept operaţia chirurgicală. Nu există niciun argument care să mă facă să cred că acest lucru nu s-ar putea repeta şi în viitorul apropiat. aceasta încerca să mă mângâie. o tumoare de mărimea unui pepene este . Este evident că ai acţionat corect pentru a te vindeca singură. Iţi recomand insistent să faci analizele necesare. Aşa se explică de ce abdomenul tău s-a umflat atât de tare în cele şase săptămâni de dinainte de prima consultaţie medicală pe care ai făcut-o. Brandon. nu este suficient de semnificativă.„Gândeşte-te cât de mare este o minge de baschet… mi-a indicat mărimea cu mâinile. Fusesem atât de sigură că tumoarea a scăzut mai mult decât atât… În timp ce stăteam alături de ea. dar trebuie să-ţi spun că tumorile sunt vestite pentru volatilitatea lor.

. pentru a le trece în fişa medicală”. nu! Nu doresc să ascult decât faptele concrete. Am început să-i povestesc plină de entuziasm despre călătoria emoţională pe care am făcut-o recent. şi am încheiat spunându-i că nu am consumat decât fructe şi legume nepreparate la foc. dar cunoaşterea interioară continua să îmi transmită acelaşi mesaj: „Te vei descurca singură!” La un moment dat. doctoriţa m-a întrebat pe un ton dezinteresat ce am făcut în ultima lună pentru a provoca o schimbare atât de dramatică. în speranţa că mă va asculta cu un interes real. Mi-a tăiat-o însă scurt: „Nu. Cu siguranţă. întreaga mea fiinţă îmi spunea un „NU” hotărât. încercând să îi absorb pur şi simplu cuvintele şi să le cântăresc validitatea. Pe de altă parte. fără să mă opun în niciun fel.suficient de gravă ca să trebuiască să iei imediat măsuri”. I-am vorbit despre clismele şi masajele pe care le-am făcut. opunându-se din răsputeri ideii de operaţie. în felul ei avea dreptate. Tot ce-mi spunea doctoriţa era perfect raţional dintr-un punct logic de vedere. combinate cu sucuri proaspăt stoarse. De aceea. Am început să-i enumăr toate plantele medicinale. enzimele şi mineralele coloidale pe care le-am consumat. am continuat să o ascult în tăcere. Ce ai făcut la nivel fizic? Ce alimente ai consumat? Ce plante medicinale ai luat? În ce fel ţiai modificat dieta alimentară? Ce activităţi fizice ai practicat? Nu doresc să aflu decât faptele reale.

dacă eşti de părere că acestea au stat la baza schimbării”. A încercat să mă convingă cu orice preţ că trăiesc într-o lume a imaginaţiei şi a insistat din nou că singura mea opţiune reală era operaţia. de imaginea de ansamblu a bolii. întrucât doctoriţa nu era interesată de adevăratele fapte. Dintr-odată. care nu se potrivea deloc cu faţa ei. întrucât nu aveam o bază comună. după care i-am spus că aveam convingerea că tumoarea nu va mai reveni la dimensiunea de dinainte şi că mă aflam într-o călătorie a vindecării. acordându-i timpul necesar pentru a-şi duce la bun sfârşit procesul de vindecare. Oare vindecarea depinde numai de alimentele pe care le consumăm şi de medicamentele pe care le ingerăm? Am înţeles că acesta era modelul ei . Mi-a adresat un zâmbet sarcastic. Doctoriţa a rămas şocată. privind-o cu o combinaţie de compasiune şi dezgust. altminteri frumoasă. Dintr-odată. Am înţeles atunci că nu acesta era medicul de care aveam nevoie. care includea şi aspectele ei emoţionale. faţa ei a căpătat o grimasă neplăcută. Am plecat. iar ceva din interiorul meu mi-a spus: „DESTUL!” I-am mulţumit în cuvinte simple şi sincere pentru ajutorul acordat. Ea îşi imagina faptele reale doar din perspectiva fizică! Miam dat seama că nu mai avem ce discuta. după care mi-a spus sec: „Mă tem că vei fi nevoită că consumi toată viaţa numai crudităţi. nu m-am mai simţit neajutorată. Eram ferm hotărâtă să îmi respect propriul corp.Doctoriţa a notat tot ce i-am spus în fişa medicală.

Norocul meu a constat în lipsa ei de interes faţă de călătoria mea vindecătoare. Nu a fost o alegere uşoară. întrucât aveam numeroşi prieteni şi familia mea. Medicii sunt pregătiţi să lucreze exclusiv asupra corpului fizic. căci lipsa de înţelegere a doctoriţei mi-a reactivat în mod evident apelul la trezire.despre lume şi că nu era vina ei. m-am simţit din nou recunoscătoare. Noi avem un trup. care nu poate fi testat sau eliminat pe cale chirurgicală. la fel cum mecanicii sunt pregătiţi să lucreze exclusiv asupra maşinăriilor. Medicii îşi încep activitatea cu dorinţa sinceră de a-i ajuta pe oameni să se vindece. Aşa fusese educată. În timp ce mă întorceam acasă cu maşina. o minte şi emoţii. indiferent cât de prostească li se părea aceasta celor din exterior. uită că oamenii nu sunt exclusiv una cu trupul lor. de-a lungul drumului. dar mai presus de toate suntem un suflet. Şi totuşi. adică un principiu intangibil. ca rezultat direct. Logic vorbind. ştiam că acest lucru nu este real. care ma ajutat să înţeleg o dată în plus că trebuie să-mi urmez propria cale. Argumentele ei au fost cât se poate de seducătoare şi aproape că m-au convins că nu poţi „repara” un om decât scoţându-i părţile componente. pentru mine ele erau la fel de reale ca şi schimbările fizice care le-au urmat. ci îndeosebi la abordarea schimbărilor emoţionale care s-au produs în interiorul meu şi care nu erau vizibile sau palpabile din punct de vedere fizic. dar undeva. În acel moment m-am simţit foarte singură. căci nu se referea doar la „atacarea” tumorii din punct de vedere fizic. care mă .

Transformarea spirituală este o călătorie interioară şi reprezintă calea personală a sufletului prin care acesta învaţă şi se eliberează de unul singur. Am înţeles atunci că fiecare om trebuie să îşi urmeze cărarea unică a vindecării şi că nimeni altcineva nu poate face această experienţă în locul lui.sprijineau. . dar o parte din mine se simţea singură.

mă sunase cu trei zile mai înainte. La seminar participau câţiva dintre cei mai apropiaţi prieteni ai mei. Este suficient să te prezinţi şi să îl sprijini prin prezenţa ta pe Don”. Sunt convins că te vei descurca de minune. Vocea lui era plină de entuziasm. dar pe de altă parte mă simţeam ruşinată. gândindu-mă că ar fi dezamăgiţi. Gândindu-mă la Don şi la prietenii mei din Hawaii. implorându-mă practic să vin Ia Masterat: „Nu trebuie să faci nimic. Eşecul meu era evident… Soţia lui Tony. Şi iată. Mi-am amintit apoi de prima mea conversaţie cu Tony: „Nu-ţi face probleme. Tonul ei implorator m-a impresionat. Pe de o parte. Nu doream ca aceştia să cunoască adevărul despre boala mea. dar de data aceasta am nevoie de . am găsit un mesaj telefonic de la Don. ca şi cum aş fi dat greş. nu am reuşit să ajung la Masterat. mi-a spus ea. sunt foarte emoţionată de apelul tău. m-am simţit încă şi mai singură. Ne vedem la Masterat”. întrucât nu mă vindecasem în totalitate. Becky. care era în Hawaii şi se pregătea pentru acel seminar de două săptămâni ţinut de Tony Robbins şi numit „Masterat” (am mai vorbit despre el). doream să vorbesc cu el pentru a mă descărca.9 Când am intrat în casă. Ştiam că unicul lucru de care aveam nevoie era mai mult timp. dar i-am răspuns liniştită: „Beck. Don şi-a adus aminte de programarea mea la medic şi dorea să mă întrebe cum a decurs aceasta.

m-am decis să îl sun pe bunul meu prieten Skip. aşa că mi-am imaginat că şi această conversaţie mă va ajuta să scap de povara pe care o simţeam pe inimă. Acum a sosit timpul să mă ocup puţin de mine… Mi-am promis singură acest lucru şi am de gând să mă ţin de promisiune". El a fost cel care mi-a apăsat punctele de acupresură în timpul celor două şedinţe pe care le-am făcut după ce m-am întors din San Francisco. Erau cuvinte grele. Se pare că nu am reuşit să reduc mărimea tumorii decât de la dimensiunea unei mingi de baschet la . Brandon. În ultimii 13 ani am sprijinit foarte mulţi oameni. Ştiam însă că trebuie să îmi îndeplinesc propria promisiune.toată energia mea pentru a o investi în călătoria mea vindecătoare. pe care nu obişnuiesc să le rostesc de regulă. Skip a fost unul din cei opt oameni cărora le-am spus totul despre călătoria mea vindecătoare şi care m-a susţinut cu trup şi i suflet de la bun început. Ştiind că Don nu va fi de găsit în seara aceea decât târziu în noapte. De-a lungul întregului proces a fost incredibil de aproape de mine. întrucât doream să vorbesc cu cineva apropiat pentru a-i mărturisi „eşecul” meu şi a mă descărca în acest fel. Skip mi-a răspuns la telefon cu entuziasmul lui obişnuit: „Bună. cum merge?” „Ei bine. nu chiar atât de bine cum mi-aş fi dorit. cu atât mai mult cu cât sufletul meu nu-şi dorea nimic altceva decât să particip la Masterat. aşa că a asistat personal la impresionantul proces de transformare care s-a produs atunci în mine.

aceea a unui pepene galben”. I-am povestit apoi întreaga vizită la medic. „Hei, hei! Opreşte-te, Brandon! Vrei să spui că tumoarea s-a redus de la mărimea unei mingi de baschet la cea a unui pepene? Dar este incredibil! Eşti uimitoare, Brandon! Nu înţeleg de ce îţi mai faci probleme. În mod evident, te afli pe calea cea bună. Nu asculta prostiile pe care ţi le-a spus doctoriţa. Iate numai după rezultate! Tu ştii foarte bine înlăuntrul tău că tumoarea nu va mai reveni niciodată la dimensiunile ei de dinainte, ŞTII FOARTE BINE că transformarea a început deja să se producă, doar eram împreună cu tine atunci când s-a întâmplat!” Apoi, plin de răbdare, ca şi cum i-ar fi vorbit pe un, ton umoristic unui copil, a continuat: „Brandon, nu te recunosc! PRIVEŞTE CAT DE MULT AI REALIZAT DEJA! TUMOAREA ESTE PE PUNCTUL DE A SE RESORBI DE TOT BRANDON!!! Este doar o chestiune de timp. Probabil că nu mai ai nevoie decât de o săptămână sau două. În ritmul în care se resoarbe, abdomenul tău va fi perfect plat înainte de a-ţi da seama! De ce îţi faci astfel de gânduri?" Entuziasmul lui de nezdruncinat, dublat de certitudinea lui absolută că mă voi vindeca erau absolut contagioase, fâcându-mă chiar să mă amuz de mine însămi. Eram nevoită să recunosc că are perfectă dreptate. „Ce să spun, Skipper, nu-i uşor să îţi păstrezi firea când un medic îţi spune verde-n faţă că eşti dus cu pluta!”

„Ea este dusă cu pluta! Mi-a spus el, amuzânduse discret. Doctoriţa ta nu ştie intensitatea trăirilor pe care le-ai avut, abandonarea şi încrederea de care ai avut nevoie pentru a-ţi privi în faţă problemele emoţionale care ţi-au declanşat tumoarea. Ea nu ştie absolut nimic despre senzaţia extraordinară pe care ai simţit-o după ce ai scăpat de aceste probleme. Te asigur că străluceşti pur şi simplu, Brandon. Priveşte-te pur şi simplu în oglindă! Nu vreau să mai aud nimic!” Entuziasmul lui era absolut debordant, aşa că m-a cucerit de tot. „Renunţă la doctoriţa aceea, Brandon, a continuat el. Ea, nu ştie cine eşti tu şi de ce eşti capabilă. Ascultă-mă puţin: soţia mea se duce la o doctoriţă grozavă, care îşi are biroul chiar aici, la spitalul Cedar Sinai. Ce-ar fi să-i dai un telefon şi să îţi aranjezi o programare peste două săptămâni, să zicem? Bănuiala mea este că tumoarea ta va dispărea complet până atunci. Ştii foarte bine că Cedar este unul din cele mai bune spitale din ţară. Au echipamente medicale de cea mai nouă tehnologie, pe care medicii le-au folosit inclusiv în cazul lui Jill soţia lui, care a suferit de nişte complicaţii după naştere şi sunt foarte atenţi cu bolnavii. Vrei să dau un telefon la spital? Tu însăţi eşti o capodoperă, Brandon! De aceea, nu ar trebui să îţi faci analizele decât la cei mai buni specialişti! Intre timp, odihneşte-te şi nu-ţi mai face probleme”. Am acceptat, ezitând uşor şi întrebându-mă dacă tumoarea va dispărea într-adevăr până atunci. „Te sun imediat. Să vedem ce rezolv”.

Peste cinci minute m-a sunat din nou, la fel de entuziasmat ca de obicei: „Bună! Te-am programat pentru miercurea de peste două săptămâni. Te asigur că o să-ţi placă la ei. Toată lumea este extrem de amabilă. S-ar putea să fii nevoită să aştepţi vreo două ore, întrucât au foarte multe programări, dar te asigur că va merita". În următoarea săptămână şi jumătate, am urmărit cu încântare descreşterea continuă a mărimii tumorii mele, aşa: cum îmi prezisese Skip. Abdomenul meu a devenit din ce, în ce mai plat. Când m-am dus din nou la masorul meu, acesta mia spus: „Brandon, am sentimentul că nu mai există nimic acolo. Oricând de mult aş apăsa, eu unul nu mai simt nicio tumoare”. Tarapeuta specializată în clisme mi-a spus acelaşi lucru, afirmând că simte intuitiv că m-am eliberat de ani întregi de balast emoţional. În tot acest timp, am continuat să beau ceaiuri din plante medicinale, să consum numai crudităţi, să beau cât mai multe sucuri proaspăt stoarse, să îmi iau mineralele şi să îmi sprijin organismul prin toate mijloacele pe care le cunoşteam. 10 În miercurea în care m-am prezentat la consultaţie, mă simţeam plină de speranţă şi de entuziasm, dar şi uşor speriată. Skip a avut dreptate: a trebuit să aştept peste două ore în camera de aşteptare, între o sumedenie de femei gravide şi de mame cu copiii lor, care aşteptau să fie primite de medici. Am încercat să răsfoiesc

diferitele reviste care erau răsfirate pe masă, dar mintea mea era prea agitată pentru se putea concentra asupra lor. În cele din urmă, o asistentă mi-a strigat numele, după care m-a condus prin mai multe saloane în care am putut vedea tot felul de echipamente medicale de ultimă generaţie. Asistenta m-a rugat să mă schimb, explicându-mi între timp cu mândrie la ce foloseau echipamentele din camera în care ne aflam. „Sunt de ultimă generaţie. Cu ajutorul lor, medicul poate vedea realmente în interiorul organelor tale. Dacă doreşti, el poate întoarce monitorul către tine, astfel încât să poţi privi şi tu ce face. O să vezi că doctoriţa la care te-ai programat este foarte pricepută. Ea îţi va explica în detaliu tot ce vei vedea pe monitor. Această maşinărie este cea mai nouă pe care am primit-o. Mamele însărcinate o adoră pur şi simplu, întrucât le permite să îşi vadă copiii într-un fel de fotografii pe care le face în numai câteva secunde, la fel ca un aparat Polaroid. Foarte multe mame iau acasă aceste fotografii, pentru a le arăta soţilor şi prietenilor copilul lor în faza intrauterină. Dacă doreşti, roag-o pe doctoriţă să îţi dea această fotografie. O va face cu siguranţă. Totul mi se părea foarte tehnic, dar amabilitatea prietenoasă a asistentei mi-a încălzit inima. Când aceasta a plecat, inima a început din nou să îmi bată cu putere. Mă simţeam singură în acel salon încărcat cu echipamente medicale sofisticate, dar reci, aşteptând venirea doctoriţei.

Cinci minute mai târziu, aceasta a intrat pe uşă, fără să poarte halatul alb specific medicilor. Am simpatizat-o, instantaneu. Am sporovăit o vreme împreună, discutând despre cuplul minunat pe care îl alcătuiesc împreună Skip şi soţia sa, Jill, după care am ajuns în sfârşit la scopul vizitei mele. Luasem deja hotărârea să nu îi spun întreaga poveste. Doream să am parte de o opinie sinceră şi obiectivă, bazată pe rezultate strict tehnice, şi nu pe diagnosticul pus de fosta mea doctoriţă. De aceea, am început prin a-i spune: „Am 39 de ani, iar medicul meu ginecolog s-a gândit că ar fi o idee bună să îmi fac o examinare completă cu ultrasunete, pentru a vedea dacă nu mi-a apărut vreo tumoare, dat fiind că la vârsta mea foarte multe femei se confruntă cu aşa ceva…”. M-a întrerupt imediat şi m-a întrebat: „La nivelul uterului, al ovarelor, sau unde?” „Nu mi-a spus exact”, am încercat eu să rămân cât mai vagă. „În acest caz, ce-ar fi să facem o examinare completă? În acest fel, vom obţine o imagine de ansamblu perfectă. Avem un echipament medical pe care l-am achiziţionat recent şi care permite obţinerea unor date corecte şi uşor de interpretat. S-ar putea să nu fie foarte confortabil, întrucât voi fi nevoită să îţi introduc în corp o sondă, dar promit să fiu delicată. În acest fel, vom obţine o imagine completă, din toate unghiurile”. I-am răspuns că exact asta îmi doresc: o imagine cât mai precisă asupra corpului meu, şi că simt dispusă să cooperez în orice fel va considera

acesta este ovarul tău stâng… Totul pare în regulă aici. Haide să facem o fotografie. astfel încât să îl putem examina mai amănunţit mai târziu”. Sunt impecabile”. Când a terminat. Vom face imediat o analiză mai detaliată a uterului şi a ovarelor tale. mi-a spus pe un ton uimit: „Cred că e prima dată în viaţa mea când nu descopăr nimic nelalocul lui într-un organism examinat. Examinarea a decurs exact aşa cum mi-a promis anterior asistenta. . Doctoriţa era foarte vorbăreaţă şi a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a mă face să mă simt bine. dar eşti perfect sănătoasă! Organele tale parcă ar fi desprinse dintr-un manual de medicină. A încercat să mă facă să râd de aspectele mai puţin confortabile. în condiţiile în care discutam despre un subiect atât de clinic. dar până acum îţi pot spune că am început cu dreptul”. Mi-a explicat apoi că pentru a obţine o imagine mai detaliată. Ea a întors monitorul către mine.necesar. După care a luat fotografiile făcute şi a scos un manual de medicină. timp în care a continuat să mă examineze din toate unghiurile posibile. „Iată. a exclamat: „Nu numai că eşti sănătoasă. astfel încât să pot vedea la rândul meu organele pe care mi le descrie. va trebui să folosească noul echipament de care mi-a vorbit. sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. Am continuat astfel vreme de circa 20 de minute. pentru a-mi dovedi că are dreptate. După primele cinci minute. deturnându-mi tot timpul atenţia de la corpul meu şi direcţionând-o către monitor.

Aş fi fericită să îi transmit diagnosticul şi fotografiile medicului tău. Organele tale arată exact aşa cum ar trebui să arate. Este suficient în această direcţie să îi comunici asistentei mele detaliile. de înţelepciunea infinită care ne face inimile să bată şi părul să crească. Când am ieşit din ascensor şi din clădirea spitalului. după care am sărit ultimele trei trepte ca o ştrengărită. de acea cunoaştere interioară uluitoare care determină secreţia exactă a cantităţii strict necesare de hormoni de care are nevoie organismul. frumuseţea oraşului Los Angeles m-a izbit din nou. am rămas şocată cât de scump costa aceasta (la urma urmelor. ca proporţie. La fel ca şi prima dată. ca să ies din biroul acela! În timp ce coboram treptele ca să ajung la ascensor. ce mai. ce-i drept. iar ea îl va suna pe medicul tău şi i le va trimite oricând doreşte”. nu a fost decât un diagnostic care a durat o jumătate de oră. am verificat cu grijă dacă mă vede cineva. Mai mult. sunt perfecte din toate punctele de vedere – ca mărime. ca poziţie. De-abia aşteptam să termin odată. eram plenar conştientă de darul nepreţuit al vieţii şi mă simţeam profund recunoscătoare pentru el. sunt absolut impecabile… Este remarcabil pentru vârsta ta… Am să-ţi scriu o fişă medicală fără niciun simptom. realizat prin mijloace tehnice de ultimă generaţie). acesta este un uter perfect… Acum priveşte fotografiile tale. la . Când m-am întors în salonul de recepţie pentru a scrie cecul pentru analiza medicală.„Vezi. eram topleşită de miracolul uimitor ascuns în trupul uman.

procesul de vindecare s-a petrecut exact aşa cum m-a avertizat cunoaşterea mea interioară – acea parte din mine responsabilă pentru crearea tumorii şi care a dizolvat-o la momentul potrivit. acesta se afla în salonul recepţiei. ca să îl pot suna pe Don. m-am repezit imediat la telefon. eşti bine?” Don ştia perfect că nu îmi stă în fire să îl sun în timpul şedinţelor. Tocmai m-am întors de la spital. În plus. mă simţeam cea mai norocoasă persoană din lume! 11 În drum spre casă. mi s-a permis privilegiul uimitor de a participa în mod conştient la acest proces. reprezintă o graţie nesfârşită de care avem parte cu toţii. care tocmai îşi termina seminarul de Masterat în Hawaii. Culmea. fără să mă mai gândesc cât este ora în Hawaii. şi am sunat imediat la recepţie. Această putere uimitoare care rămâne trează în timp ce noi dormim în timpul nopţii. întrebând dacă cineva îl poate chema pe soţul meu din sala de seminar. De-abia aşteptam să ajung acasă. învăţând lecţia pe care trebuia să mi-o predea tumoarea. nu departe de telefon! „Bună. continuând să lucreze în organismul nostru. Ce mai. un mister care nu poate decât să ne copleşească şi să ne umple de veneraţie. „Da. am continuat să mă simt ca un mânz care sare pe o pajişte. unde mi s-a spus că sunt atât de sănătoasă încât aş putea servi . Brandon.momentul potrivit. În cazul meu. Când am intrat pe uşă.

dar şi că aceasta s-a vindecat în numai şase săptămâni. care au aflat nu numai că am avut o tumoare. îndeosebi în acele momente în care am început să mă îndoiesc de mine însămi. Abia şase luni mai târziu. Când Tony a auzit vestea. când el m-a întrerupt. Am profitat de moment ca să îi spun întreaga poveste. m-am bucurat că am luat decizia de a Ie spune adevărul numai acelor oameni despre care ştiam că vor avea certitudinea că mă voi vindeca. i-a spus lui Don pe un ton aparent neutru: „Ştiam eu că o să se descurce. eşti uimitoare!” În acea noapte. În final. ne-am concentrat cu toţii asupra seminarului. am reuşit să îmi văd colegii instructori. în care vorbitori adunaţi din toate colţurile lumii (toţi fiind lideri în domeniile lor profesionale şi titulari autentici ai titlului de maşter) iau cuvântul şi îşi . Nu am crezut nicio clipă că ar fi o problemă reală pentru ea. În cele din urmă. spunându-mi: „Incredibil! Brandon.terat. sincer. aceştia mi-au fost cu adevărat alături. care s-au grăbit să mă felicite şi să mă bată pe spate. ascultându-i plini de entuziasm pe ceilalţi participanţi. Pauză… Don avea nevoie de ceva timp ca să digere ceea ce tocmai i-am spus. S-a petrecut exact lucrul la care m-am aşteptat”. vestea s-a răspândit ca fulgerul printre toţi participanţii la seminar.drept model pentru un manual de medicină! Tumoarea a dispărut complet”. la următorul program de mas. Într-adevăr. Masteratul este un program incredibil.

Mai aveam o jumătate de oră până când dr. Endocrinolog de mare reputaţie. Printre vorbitori s-au numărat de pildă generalul Norman Schwazkopf. consacrându-şi întreaga viaţă studierii supravieţuitorilor care au reuşit să se vindece singuri de diferite boli grave. fără să am la acea vreme nicio idee despre influenţa pe care o va avea mai târziu opera lui asupra propriei mele călătorii vindecătoare. . Discursurile lui mă inspirau întotdeauna în mod deosebit. dr. Deepak Chopra. Personal. În loc să studieze eşecurile şi simptomele care conduc la moartea pacienţilor. am studiat alături de Deepak cu ani de zile înainte de a începe să participăm amândoi la Masterat. Cu siguranţă. ca să numesc doar câţiva dintre ei.împărtăşesc cunoaşterea şi expertiza celorlalţi 1000 de participanţi. cu atât mai mult cu cât obişnuia să vorbească extrem de elocvent despre vindecarea la nivel celular. el a preferat să se focalizeze exclusiv asupra succesului. Chopra era programat să ia cuvântul. Chopra este cel mai cunoscut conferenţiar pe tema vindecării la nivel celular în lumea modernă a vindecării minţii şi corpului. John Gray şi Sir John Templeton. dr. De-abia aşteptam să-l ascult. dr. el a adoptat o viziune mult mai radicală decât a colegilor săi. pe care o explica dintr-o perspectivă strict ştiinţifică. Nu mi-am imaginat niciodată că nenumăratele cazuri de oameni care au reuşit să se vindece singuri în pofida faptului că niciun medic nu le mai dădea speranţe aveau să devină un model care să mă inspire atât de mult.

Revenind la seminarul nostru. În acest fel. m-a văzut Tony. simţeam o recunoştinţă particulară faţă de acest om şi faţă de opera lui. m-am gândit imediat că dacă alţii au reuşit să se vindece. Tu eşti un exemplu viu al lucrurilor despre care urmează să discute Deepak. Cunoscând toate aceste cazuri. nu am avut nicio clipă vreo îndoială cât de mică a faptului că maş putea vindeca eu însămi. Datorită acestor exemple mobilizatoare. Mă şi vedeam în faţa unei săli pline de oameni şi . Brandon. lucrând cu ei de-a lungul anilor. aşa că de-abia aşteptam să urce pe scenă şi să ia cuvântul. la care s-au adăugat şi pacienţii pe care i-am ajutat eu însămi să se vindece. vor afla cu toţii cum se vor putea vindeca. Auzind ultima lui observaţie.De-a lungul anilor. care mi-a spus: „Hei. a încheiat el cu un zâmbet binevoitor pe faţă. m-am înecat. sau de alte boli cu mult mai grave decât cea pe care am avut-o eu. aveam şi eu toate şansele să fac acelaşi lucru. ce-ar fi să urci pe scenă înaintea lui Deepak? Ai zece minute la dispoziţie… în care le poţi spune tuturor ce s-a întâmplat şi cum ai reuşit să te vindeci. Chiar atunci. Există de pildă un caz uimitor al unei femei care avea un cancer atât de generalizat încât medicii i-au prescris moartea în următoarele trei ore şi care s-a trezit a doua zi dimineaţa fără nicio urmă de cancer în organism. la oase. am citit despre oameni care au reuşit să se vindece într-un timp record de cancer la creier. dacă va fi vreodată cazul”. aşa că i-ai putea inspira perfect pe restul participanţilor.

spunându-le: „Faceţi A, apoi B, C şi D, după care vă veţi vindeca”. De aceea, i-am răspuns pe un ton blând, dar ferm, încercând să nu îi reduc foarte mult entuziasmul: „Ştii, Tone, nu mă simt pregătită să fac acest lucru. Cred că le-aş face mai degrabă un deserviciu. Nu le poţi spune oamenilor:, Faceţi A, B, C şi D, şi vă veţi vindeca’. Lucrurile nu se petrec în acest fel. De fapt, nici măcar nu m-am vindecat eu singură. Întregul proces de vindecare a fost executat de inteligenţa infinită din interiorul meu. Eu am beneficiat doar de binecuvântarea incredibilă care mi-a permis să particip în mod conştient la această experienţă. De aceea, nu mi s-ar părea corect să urc pe scenă şi să Ie vorbesc oamenilor despre experienţa mea”. De-abia mi-am terminat fraza, că ni s-au alăturat alţi participanţi la seminar, care au început să comenteze cu entuziasm despre discursul ultimului vorbitor. M-am folosit de acest pretext pentru a părăsi grupul înainte de a-i da lui Tony şansa de a reveni la subiectul de dinainte. Energia lui era de obicei atât de mare încât nu de puţine ori m-a convins să fac lucruri pe care de fapt nu doream să le fac, iar subiectul despre care îmi ceruse mai devreme să vorbesc mi se părea cu deosebire sacru. Mă simţeam extrem de smerită şi de privilegiată de călătoria vindecătoare pe care tocmai o încheiasem. Eram foarte recunoscătoare pentru ghidarea perfectă care mi-a fost oferită şi nu doream să pretind în faţa altor oameni că sunt o expertă în domeniu şi că deţin toate răspunsurile pentru astfel de cazuri. Dar cel mai important lucru,

nu doream ca oamenii să creadă că vindecarea mea s-a produs datorită principiului „mintea prevalează în faţa corpului”, întrucât eram pe deplin conştientă că nu mintea mea m-a vindecat. A fost o călătorie a descoperirii de sine, a abandonării, a detaşării şi a vindecării cu care mintea mea practic nu a avut nimic de-a face! De altfel, dacă mintea mea ar fi deţinut aceste răspunsuri, ea mi le-ar fi oferit cu mult timp înainte. Din păcate, nu le-a deţinut, aşa că am fost nevoită să caut în locuri mult mai profunde ale conştiinţei mele pentru a afla ceea ce trebuia să ştiu. Cum ai putea explica unui grup format din 1200 de participanţi plini de entuziasm aceste lucruri? Cum să le explici oamenilor că în interiorul nostru există o putere şi o înţelepciune interioară care ne face inimile să bată, celulele să se multiplice şi respiraţia să continue inclusiv în timpul somnului, sugerându-le apoi că este posibil să intrăm în contact cu ea şi că putem avea încredere că ea ne va ghida către descoperirea amintirilor emoţionale înmagazinate în celulele noastre? Cum să le explici apoi ce trebuie să faci după ce ţi-au fost revelate aceste amintiri? Cum să îţi prelucrezi în totalitate sentimentele nerezolvate, eliberându-te în final de ele? Cum le-aş fi putut explica faptul că am fost călăuzită în mod spontan de-a lungul întregului proces şi că atunci când m-am eliberat de blocajul meu emoţional, iertându-i pe toţi cei implicaţi, în organismul meu a început să se petreacă ceva inexplicabil? Că acesta a început să se regenereze singur, producând spontan şi

automat celule sănătoase, fără ca eu să fac ceva în această direcţie? Cum le-aş fi putut explica oamenilor că o tumoare de mărimea unei mingi de baschet poate dispărea de la sine în numai şase săptămâni după simpla rezolvare a problemei emoţionale care stătea la baza ei, fiind înmagazinată în interiorul celulelor sale? Aşadar, am plecat, având grijă să mă ascund privirilor lui Tony, astfel încât acesta să nu mă descopere întâmplător înainte ca Chopra să urce pe scenă. Totuşi, nu pot spune că apelul său nu m-a pus pe gânduri. O parte din mine îmi spunea: „Brandon, această tumoare a fost un dar – nu doar pentru tine, ci şi pentru alţi oameni care ar putea beneficia în urma descoperirilor tale”. O altă parte din mine îi răspundea însă primeia: „Da, dar fiecare om trebuie să îşi parcurgă singur propria călătorie vindecătoare. Nimeni nu poate face acest lucru în locul lui, întrucât este o călătorie personală a descoperirii de sine, unică şi specifică numai lui. Cine sunt eu ca să urc pe scenă şi să le spun oamenilor ce trebuie să facă? Ar fi un gest de aroganţă pură”. Şi astfel, în mintea mea s-a declanşat un conflict care m-a făcut să oscilez între cele două extreme, în timp ce aşteptam ca Chopra să urce pe scenă. Abia când l-am văzut pe acesta în faţa microfonului, mam simţit în siguranţă şi m-am întors în sala de seminar, unde m-am pregătit să îi ascult discursul referitor la vindecarea la nivel celular.

De altfel, l-am auzit de atâtea ori înainte, şi de fiecare dată mi s-a părut la fel de inspirat. De această dată l-am ascultat însă cu alte urechi. Dintrodată, nu mi s-a mai părut o simplă teorie frumoasă, un model posibil, ci o afirmaţie de facto, care îmi era conformată de propria experienţă. Chopra stătea pe scenă şi prezenta dintr-o perspectivă ştiinţifică exact felul în care a dispărut tumoarea mea, afirmând că amintirile stocate în celulele degenerative pot fi scoase la iveală şi neutralizate, proces care generează producerea unor celule noi, sănătoase, care le înlocuiesc pe primele. După o viaţă întreagă de studii referitoare la „supravieţuitorii” care şi-au învins singuri bolile „fatale”, a spus Chopra, el a descoperit că aceştia aveau două lucruri în comun: capacitatea de a intra în contact cu tăcerea fiinţei, adică cu inteligenţa infinită dinlăuntrul lor sau cu înţelepciunea care transcende mintea, şi capacitatea de a se elibera de amintirile stocate la nivelul celulelor lor. Pentru a ilustra ce doreşte să spună, Chopra a prezentat povestea unei femei căreia i s-a făcut un transplant de inimă şi de plămâni şi care a „moştenit” amintirile celulare ale bărbatului care i-a donat organele. Când s-a trezit în urma operaţiei, ea a descoperit că are o poftă nebună de „Menuggets de pui” şi cartofi prăjiţi, deşi aceste produse alimentare nu i-au plăcut niciodată! Investigaţiile ulterioare au relevat faptul că donatorul organelor sale (mort într-un accident de motocicletă) fusese un mare amator de produse de tip Medonalds, dar îndeosebi de Menuggets şi de cartofi prăjiţi.

Mai târziu, femeii i-au venit în minte foarte multe amintiri legate de familia şi de iubitele din trecut ale bărbatului respectiv, stocate în celulele inimii şi plămânilor săi. Ea s-a întâlnit cu membrii familiei sale şi le-a împărtăşit aceste amintiri, care i-au fost confirmate în toate detaliile. Femeia experimenta literalmente vechile amintiri ale donatorului ei, care continuau să trăiască în celulele noii sale inimi. Chopra a explicat foarte elegant că aceste „amintiri- fantomă” se transmit de la o generaţie la alta de celule, după care a afirmat că celulele din diferitele organe ale corpului se regenerează în ritmuri diferite. De pildă, celulele ficatului au nevoie de şase săptămâni pentru a se regenera, în timp ce cele ale pielii au nevoie de numai trei-patru săptămâni. Când a insistat asupra faptului că noi ne „schimbăm” pielea la fiecare trei sau patru săptămâni, mi-am adus aminte de ultima mea excursie în Hawaii, în care m-am bronzat admirabil, bronz care a dispărut însă în numai trei săptămâni. Chopra avea dreptate: mi-am „schimbat” pielea în trei săptămâni! Deepak a continuat afirmând că noi ne schimbăm căptuşeala stomacului în numai patru zile, şi încă şi mai uimitor, că celulele ochilor noştri se schimbă în întregime în numai două zile. Astfel de statistici pur ştiinţifice mi s-au părut întotdeauna greu de înţeles. Dacă eşti la fel ca mine, probabil că te întrebi cum este posibil ca noi să ne schimbăm în totalitate globii oculari în numai două zile! Mi-am amintit apoi de operaţia recentă la ochi pe care a făcut-o mama. Ea s-a internat în spital într-o

zi de luni şi a efectuat operaţia chirurgicală în aceeaşi zi. I s-a deschis partea frontală a ochiului şi i s-a inserat o nouă lentilă, după care partea frontală i-a fost cusută la loc. În aceeaşi săptămână, în ziua de vineri, ea s-a dus din nou la doctor, care i-a dat jos pansamentul de pe ochi. Ochiul ei s-a vindecat complet şi mama a putut vedea perfect peste numai două zile. Într-adevăr, ea şi-a schimbat complet ochii în numai două zile! Mi-am dat astfel seama că ceea ce spunea Chopra nu era doar o teorie ştiinţifică, ci o realitate demonstrabilă oricând. Nu încetez să mă minunez însă nici astăzi cât de uimitoare este inteligenţa infinită care acţionează în interiorul corpului nostru şi cât de rapid îşi poate regenera acesta celulele. Dr. Chopra şi-a continuat discursul punându-şi următoarea întrebare: „Dacă ne putem schimba celulele ficatului la fiecare şase săptămâni, cum se explică faptul că dacă ne îmbolnăvim de cancer la ficat în ianuarie, noi continuăm să suferim de această boală şi în iunie? Teoretic vorbind, ficatul ar fi trebuit să se regenereze singur în acest interval de timp. Celulele sale ar trebui să fie complet schimbate”. Întreaga audienţă părea şocată de această întrebare. Chopra a continuat explicând faptul că în interiorul celulelor noastre sunt stocate vechile noastre amintiri, pe care el le numea „amintirifantomă”. Acestea reprezintă principala cauză a bolilor noastre degenerative. Înainte ca o celulă bolnavă să moară, ea îşi transmite memoria noii

m-am simţit ruşinată.celule care se naşte. Chopra a confirmat astfel în teorie ceea ce eu am observat prin experienţa mea directă. m-am gândit să mă duc şi să îi spun: „Ştii. pătrunzând în interiorul „supei cuantice”. El a mai spus că a observat că aceşti oameni realizează acest proces fiecare în felul lui. Chopra a sugerat că oamenii care ştiu să intre în contact cu înţelepciunea lor corporală. Dr. şi eu sunt la fel ca sutele de cazuri pe care le-ai studiat. Pentru a întrerupe însă programarea şi pentru a scoate la iveală amintirile celulare. iar tiparul bolii continuă în acest fel. simt de regulă supravieţuitorii bolilor grave. Am trecut recent printr-un proces similar”. EI a comparat corpul uman cu un computer. şi a sugerat că această posibilitate există în fiecare dintre noi. tu trebuie să intri în contact cu acea parte din tine care a creat programarea respectivă. gândindu-mă că omul a văzut prea multe ca să mai fie interesat de un caz ca al meu. moment în care vindecarea devine posibilă. respectiv cu inteligenţa infinită sau cu înţelepciunea corporală. Când discursul lui Deepak s-a încheiat. făcând parte integrantă din mecanica cuantică a procesului prin care corpul reuşeşte să se vindece singur. . iar alţii printr-o alegere conştientă. dar şi de-a lungul anilor în care am lucrat cu diferiţi oameni. unii spontan. afirmând că această „programare” poate fi întreruptă. În cele din urmă. eliberându-te de ele.

Când m-am întors de la Masterat. Oricum. La urma urmelor. am continuat să fiu obsedată de provocarea pe care mi-a lansat-o Tony. Mă simţeam incredibil de egoistă pentru faptul că le refuzam celorlalţi oameni accesul la experienţa mea.Ce nu-mi puteam explica însă era de ce. de hipnoză medicală şi numeroase alte forme de terapii alternative. de kineziologie. nu puteam scăpa deloc de această obsesie. fiind eu însămi participantă la Masterat şi lider de seminar. chiar dacă nu le puteam oferi o cale bătătorită. Dintr-un motiv sau altul. prezentându-le astfel oamenilor dovezi copleşitoare ale faptului că vindecarea la nivel celular nu este o simplă teorie. ci poate fi dovedită şi documentată. ajutându-i astfel să se vindece singuri. beneficiul pe care l-a adus umanităţii prin studiile sale atât de extinse este incomensurabil. de iridologie. de nutriţie. Cunoşteam programarea neuro-lingvistică. tehnici de condiţionare neuroasociativă. este un doctor în medicină şi bănuiesc că menirea lui este în principal să observe. La urma urmelor. iar în urma numeroşilor ani în . nu a venit cu un program pas cu pas pe care să-l prezinte oamenilor. în urma tuturor acestor ani de studii. în ultimii zece ani am ţinut destule şedinţe particulare în care i-am ajutat pe oameni să se elibereze de diferite probleme emoţionale nerezolvate. Îmi dădeam seama că le puteam oferi cel puţin nişte „indicaţii” referitoare la direcţia în care trebuiau să o apuce pentru a se putea vindeca singuri. să stabilească corelaţii şi să noteze rezultatele obţinute.

am trăit o experienţă directă. cum i-aş fi putut ajuta să se conecteze cu partea cea mai profundă a fiinţei lor. prin minte mi-a trecut o amintire de la o vârstă foarte fragedă. în condiţiile în care mi-am consacrat întreaga viaţă serviciului? Am făcut atunci o introspecţie pentru a afla ce anume mă deranjează de fapt şi mi-am pus următoarea întrebare: „Cum le-aş putea explica oamenilor cum să intre în contact cu ceea ce Chopra numeşte. . Acest fapt m-a făcut să cred că o astfel de experienţă nu poate fi predată altora şi că nimeni nu o poate trăi decât dacă este călăuzit de propriul său suflet! Cum le-aş fi putut explica eu acest mister celorlalţi oameni. vidul interior’ sau. Personal. Ce anume mă reţinea în acest caz? De ce ţineam numai pentru mine experienţa mea. am dobândit o înţelepciune intuitivă care mi-a fost de multe ori de un real folos în şedinţele mele cu ei. şi mai important încă. Instantaneu. alcătuit din iarbă. am început să mă întreb când am trăit eu prima experienţă spontană a acestei conştiinţe situate în afara timpului şi dacă orice om ar putea să experimenteze măcar un crâmpei din ea într-un moment sau altul al vieţii sale. Mintea mea s-a scufundat atunci complet în acel univers particular. astfel încât să o experimenteze direct? Fără să vreau. supa cuantică’? Nu este suficient să vorbeşti despre această inteligenţă infinită. ea trebuie experimentată direct”. Aveam şase sau şapte ani şi îmi aminteam că stăteam întinsă pe iarbă în faţa casei mele.care m-am ocupat cu toată atenţia de pacienţii mei.

Eram în New York City. observându-i segmentele striate. Mi s-a părut că experienţa nu a durat decât un moment. s-a liniştit complet. Iarba părea să strălucească într-o lumină de o frumuseţe uluitoare. De pildă. M-am trezit scufundată într-un ocean de pace interioară. Iarba era ea însăşi foarte parfumată şi am simţit cum mă scufund din ce în ce mai adânc în micul meu regat. Totul scânteia şi pulsa de viaţă. Am examinat fiecare fir de iarbă. ba chiar şi celulele. Era o zi de vară fierbinte în Bronx. de multe ori în momentele cele mai neaşteptate. iar în acel moment de linişte desăvârşită mi s-a părut că timpul s-a oprit în loc. Am înţeles cu această ocazie că sufletul se revelează adeseori oamenilor. Din câte mi-am dat seama mai târziu. încercând să-şi găsească locuri de parcare.din pământ şi din insecte. Mi-am adus apoi aminte de alte momente din viaţa mea în care am retrăit acest ocean vast de tăcere interioară. mi-am adus aminte de un moment în care m-am dus la un meci de baseball. Din pământ ieşea un miros cald şi umed. pe stadionul Yankee. Sufletul meu s-a revelat atunci în tăcere eului meu inocent de copil. trebuie să fi trecut cel puţin o oră de când m-am scufundat în acea „stare de vid interior”. aşa că mi-a trecut prin minte: „E o nebunie! De ce fac asta? Toată această agitaţie . Mintea mea. iar fumul provenit de la ţevile de eşapament era înecăcios. Maşinile făceau cozi de kilometri în jurul stadionului. perfect concentrată. când am auzit vocea mamei chemândumă la masă.

Un tip de la capătul rândului pe care stăteam şi-a ieşit rapid din această stare de spirit solemnă.numai ca să văd un om cu o şapcă pe cap care loveşte într-o minge!?” „Nu. printre cutiile vechi de bere aruncate pe jos. suportând acest spectacol degradant într-o zi atât de fierbinte. Din nou. Într-adevăr. Totul părea să se deruleze cu încetinitorul. ceva ce nu pot explica”. ca un fel de magie. momentul special a venit. s-a enervat şi a început să strige la primul. Un alt tip. m-am gândit apoi. Puştiului i se părea amuzant. În timp ce mingea se apropia de prinzător. situat cu două rânduri mai jos. mulţimea a tăcut ca prin . Mi-am amintit apoi că am urcat la tribună. printre miile de copii care alergau încolo şi încoace. nu de-asta am venit pe stadion. pentru a-l convinge să tacă din gură. Aruncătorul a aruncat mingea. dar bărbatul de lângă mine făcea spume la gură… Când jocul a început. printre scaunele pe care erau vărsate floricele de porumb şi sub care erau lipite gume de mestecat. Un puşti de la etajul superior a vărsat nişte bere chiar pe tipul de lângă mine. Există ceva special care se întâmplă la fiecare meci de baseball. aruncând cu floricele de porumb. Şi astfel a început show-ul… Iar meciul nici măcar nu începuse! M-am întrebat din nou ce caut aici. Era beat şi a început să strige obscenităţi la echipa adversă. mulţimea a făcut linişte şi ne-am ridicat cu toţii ca să cântăm Imnul Naţional. şi că trebuia să rămân. cunoaşterea interioară mi-a reamintit că la astfel de evenimente se petrece ceva special.

râsete şi ţipete… într-adevăr. Şi atunci – POC! Bâta a lovit mingea.farmec. mingea se apropie… totul pare că încremeneşte… minţile oamenilor se opresc complet. câtă magie conţinea… Era această magie provocată de acea lovitură a mingii cu bâta? Nu cred. întregul stadion a respirat la unison. Ce anume făcea atunci ca acest moment să fie atât de special? Am revăzut întreaga scenă de mai multe ori în mintea mea. Pentru o clipă. Şi totuşi. şi în acel vid al tăcerii absolute sufletul iese la iveală. Întreaga mulţime a explodat într-un extaz generalizat. În acea clipă minusculă de dinainte s-a produs o mare revelaţie. Prinzătorul era perfect concentrat. Nu există om care să nu fi fost măcar o dată la un meci de cricket sau de fotbal şi care să nu fi trăit experienţa în care timpul se opreşte în loc şi în care mulţimea îşi ţine la . era magie curată! Era un simplu moment dintr-un joc sportiv oarecare. iar adevărul ni s-a revelat la unison. Aşadar. De pretutindeni se auzeau strigăte de bucurie. Întreaga mulţime a devenit o singură inimă şi o singură respiraţie. Când a lovit-o. Toate minţile şi toate privirile erau concentrate asupra mingii… şi timpul a părut să se oprească în loc. Nu-i de mirare că oamenii iubesc atât de mult evenimentele sportive. gata să lovească mingea. încetinind la maxim mişcarea. ca un ocean imens care se revelează pe sine… ca o prezenţă nesfârşită… ca o măreţie ce nu poate fi explicată… după care poc! Mingea este lovită. ne-am scufundat cu toţii în acelaşi „vid”.

unison respiraţia. eu cred că – fără să ştie – acesta este momentul magic pe care îl aşteaptă în secret toţi participanţii la astfel de evenimente sportive. Personal. La acea vreme Nureyev era deja o legendă vie şi se afla la apogeul carierei sale. cea a primei mele nopţi din luna de miere petrecută împreună cu Don. Ne-am cumpărat bilete pentru baletul Romeo şi Julieta. spectacol care se juca la Metropolitan Opera House şi în care juca Rudolf Nureyev. Era ca şi cum. Era ca şi cum Nureyev ar fi pătruns în profunzimile ultime ale sufletului său. ca şi cum ar fi plutit. făcând să ţi se ridice părul pe cap. fiecare membru al publicului şi-a recunoscut instantaneu propriul sine. sfidând legea gravitaţiei. şi pentru o clipă ni s-a părut că va continua să se înalţe la nesfârşit. În timpul spectacolului. Deşi imposibil de . în momentul în care Nureyev a intrat în contact cu geniul lui interior. în esenţa pură a geniului. întregul public şi-a ţinut respiraţia la unison. Prin mulţime a trecut un freamăt de bucurie pură. dar consideră că merită să suporte tot restul meciului de dragul acestui moment. Ne-am văzut atunci cu toţii sinele reflectat în oglinda lui Nureyev. cu picioarele larg desfăcute. Ei ştiu că momentul nu va dura decât o singură clipă. s-a produs din nou un moment în care timpul a părut să se oprească în loc. Măreţia interioară a fiecăruia dintre cei de faţă a ieşit la suprafaţă. S-a înălţat în aer. ca şi cum în piepturile noastre ar fi bătut o singură inimă. moment în care o energie inexplicabilă iese la suprafaţă. Din nou. Prin minte mi-a trecut apoi o altă experienţă.

explicat. dar nu mă puteam opri din aplaudat. lacrimile curgeau şiroaie. Nu ţi s-a întâmplat niciodată ca la sfârşitul unui concert excepţional sau al unui spectacol de teatru să te identifici complet cu frumuseţea performanţei artistice. uitând în totalitate de egoul tău? Nu ai trăit niciodată această experienţă în mijlocul naturii? Nu ţi s-a întâmplat să te afli pe un vârf de munte. fiind simţit de toţi cei prezenţi. întreaga sală a explodat în aplauze. cu respiraţia tăiată în faţa unei frumuseţi atât de mari încât să uiţi complet de sine? Nu ai trăit niciodată experienţa unui apus de soare pe malul mării. Pe feţele multor spectatori. Mă simţeam incredibil de recunoscătoare acestui om pentru contactul său cu sufletul lui. dar mai ales pentru că mi-a permis să intru în contact cu propriul meu geniu şi să îmi amintesc de sinele meu. Când Nureyev s-a întors pe scenă pentru a face plecăciunea de rigoare. L-am chemat la scenă deschisă timp de 43 de minute. Simţeam cu toţii că nu îi putem mulţumi îndeajuns acestui om minunat. într-o revărsare uriaşă de ovaţii şi de aplauze. evenimentul a fost incontestabil. devenind una cu muntele şi cu mişcarea care părea că ştie de la sine ce are de făcut în continuare? . în care timpul a părut să se oprească în loc? Nu ai simţit că îţi ieşi complet din minte atunci când aluneci pe schiuri. Îmi amintesc perfect acest lucru deoarece din acest motiv eu şi Don am pierdut rezervarea pe care o făcuserăm la restaurant! Mâinile îmi erau vinete. Întreaga mulţime şi-a recunoscut la unison Sinele.

Personal. nucleul central al fiinţei lor? Cum le-aş putea explica eu că acest sine „real” nu se revelează decât atunci când mintea gânditoare tace? Cum să-i ajuţi pe oameni să înţeleagă că nu trebuie să caute ajutor în altă parte. şi cum i-aş putea ajuta eu pe oameni să susţină această experienţă o perioadă suficient de lungă de timp pentru a-şi putea declanşa procesul de vindecare? Cum pot fi oamenii ajutaţi să experimenteze direct această nemărginire. în exteriorul lor? Că această putere. identitatea lor reală. Poate că ai trăit această experienţă în timp ce dansai. tăcută şi atât de plenar conştientă de . nu cred că există om care să nu fi trăit astfel de experienţe într-un moment sau altul al vieţii sale. această prezenţă plină de iubire. această iubire eternă? Cum pot fi ei ajutaţi să descopere singuri că aceasta a fost dintotdeauna şi va rămâne de-a pururi realitatea sinelui lor. ca şi cum aceştia ar fi prins o viaţă a lor. fiind atât de captivat de ritm încât ai constatat că mintea nu îţi mai di. Mi-am dat astfel seama cu această ocazie că în viaţa mea au existat foarte multe momente în care m-am scufundat spontan în „Sursa” mea.recţionează paşii. esenţa lor. această conştiinţă. dar cum putem intra în contact cu el atunci când dorim. această stare de pace. Şi totuşi. provocarea rămânea: cum puteam să îi învăţ pe ceilalţi oameni să trăiască în mod conştient o astfel de experienţă? Sufletul îşi alege anumite momente în care îşi revelează dimensiunea nemărginită. această unitate în multiplicitate.

Acest lucru este absolut sigur”. prin revelarea acestei măreţii interioare. mintea sa s-a oprit de tot la un moment dat din viaţa sa. sau pe Neil Armstrong transmiţând de pe Lună: „Este un pas mic pentru om. dar un pas mare pentru umanitate”. În astfel de momente adevărul se revelează pe sine şi te ajută întotdeauna să îţi descoperi propriul adevăr interior. Fără nici cea mai mică îndoială. ori pe Martin Luther King exclamând: „Eu am un vis…”. dar că experienţa propriu-zisă nu poate fi trăită decât direct. să o indice. M-am gândit apoi: „Nu există om care să nu fi trăit revelaţia unui crâmpei din acest adevăr măcar o dată în viaţa sa. era imposibil să îi priveşti pe Torvill şi Dean patinând pe Bolero de Ravel în drumul lor către aurul olimpic fără să trăieşti un moment de tăcere interioară. cuvintele nu pot decât să facă trimitere la ea. că în cel mai bun caz. De pildă. Poate că l-ai auzit pe Winston Churchill afirmând cu atâta pasiune: „Ne vom lupta cu ei pe plaje…”. Kennedy proclamând: „Nu te întreba ce poate face ţara pentru tine. de uimire absolută. sau pe John F. ci ce poţi face tu pentru ţară”. . într-o stare de deschidere care să îţi reveleze propria măreţie lăuntrică.sine – reprezintă adevărata lor natură? Cum i-aş putea ajuta eu să îşi descopere această esenţă pe care numai ei şi-o pot descoperi şi pe care nu o pot experimenta decât personal? Eu ştiam foarte bine că această experienţă nu poate fi descrisă în cuvinte. şi fără să sesizezi geniul interior al celor doi.

Necunoscând răspunsurile pe care le căutam. Călătoria mea a fost de natură spirituală. Ştiam perfect acest lucru. singura care poate conduce la vindecare. am continuat să mă rog. cerând să fiu călăuzită astfel încât să găsesc o cale prin care să îi pot ajuta şi pe ceilalţi oameni să trăiască experienţa pe care am trăit-o eu.Adeseori. ci şi pe cel emoţional şi spiritual. el simte un „da” interior. întrucât aceasta nu poate fi atinsă sau testată. Simţeam că nu îi voi mai putea sluji pe oameni pe nivelul cel mai profund până când nu voi descoperi cum să îi ajut să trăiască experienţa susţinută a sinelui lor real. dar nu le puteam explica oamenilor puterea inexplicabilă a sufletului lor. Consecinţa ei a fost însă vindecarea mea la nivel celular. atunci când cineva intră în contact cu geniul său interior. Ştiam foarte bine că bolile nu pot fi vindecate în totalitate şi cu uşurinţă decât atunci când problemele emoţionale sunt rezolvate pe acest nivel foarte profund – respectiv pe nivelul sufletului sau al conştiinţei de sine. Numai pe acest nivel se poate naşte adevărata libertate emoţională şi fizică. nu doar pe cel fizic. Doream să îi ajut să se vindece pe toate nivelele. Cum poate fi recunoscut însă acest Adevăr atunci când doreşti? Mi-am propus să renunţ pentru o vreme la oferirea de consultanţă terapeutică. De aceea. cu adevărul lui lăuntric. Este Adevărul care se recunoaşte pe sine. miam propus să îmi continui propria călătorie spirituală. cerând să fiu ajutată să îi învăţ pe oameni . A fost o călătorie a eliberării.

ori încă şi mai rău. vei descoperi chiar în esenţa ei starea de pace interioară. dacă îmi era într-adevăr dat să îi ajut în continuare pe ceilalţi oameni.cum să aibă acces la Sursa lor. să i-o pasezi altcuiva. Sursa a continuat să rămână prezentă în viaţa mea. Întâmpin-o cu bucurie. un cursant din sală a pus următoarea întrebare: „Ce trebuie să fac dacă simt o emoţie foarte intensă? Cum îmi pot găsi pacea interioară în aceste condiţii?” Instructoarea i-a răspuns: „Nu te mişca. opreşte-te şi simte-o. Nu da drumul la televizor pentru a-ţi distra mintea şi a o face să uite de ea. De atunci. nu fugi de ea. răspunsul mi-a fost revelat. dacă . ca un fundal permanent al acesteia. pe când mă aşteptam mai puţin. Scufundă-te în totalitate în emoţia ta şi fii conştient de ea. În timpul unei şedinţe de întrebări şi răspunsuri. Câteva luni mai târziu. De aceea. Am pornit din start de la premisa că voi primi acest răspuns. Dacă este o emoţie negativă. Pur şi simplu. Accept-o în momentul prezent. Dacă nu vei încerca să fugi sau să uiţi de ea. astfel încât să o acoperi prin senzaţiile tale fizice. Am trăit atunci o experienţă directă a Sursei. atât de plenară încât de-atunci amintirea ei nu m-a mai părăsit nicio clipă. Nu-ţi suna la telefon prietenii pentru a-i dispersa energia vorbind despre ea. Nu alerga la frigider pentru a mânca ceva. 12 Participam atunci la un curs ţinut de o instructoare spirituală.

în loc să-mi. ce aveam de pierdut? De fapt. reformulez’ emoţiile. Îmi amintesc că m-am gândit atunci: „Ce idee radicală”. înlocuindu-le cu gânduri pozitive. Întreb dacă aş descoperi într-adevăr starea de pace de care ne vorbeşte instructoarea chiar în centrul emoţiilor respective”. Accept-o”.simţi o emoţie puternică. M-am decis să încerc. Ştiam că am o problemă emoţională veche. Chiar şi medicii prescriu medicamente pentru domolirea emoţiilor foarte intense. pe care trebuia la un moment dat să încerc să o rezolv. le-aş accepta pur şi simplu cu seninătate. autorii respectivi ne spun să facem ceva la nivel fiziologic. Instructoarea noastră ne spunea însă cu totul altceva: „Nu te mişca. lăsându-mă să le simt plenar? Mă. La urma urmelor. NU TE MIŞCA. las-o să se manifeste şi conştientizeaz-o. Toţi aceşti profesionişti ne învaţă să facem tot ce ne stă în puteri pentru a nu permite adevăratelor noastre emoţii să iasă la suprafaţa conştiinţei. chiar dacă . întotdeauna am mers pe această cale: nu am putut niciodată să accept sau să resping ceea ce spunea altcineva până când nu treceam personal prin experienţa directă a celor afirmate de el. Fii prezent”. Toate cărţile de autoperfecţionare ne învaţă să ne schimbăm gândurile negative. Simţeam tot timpul dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi oameni şi de a le sluji cu orice preţ. astfel încât să evităm durerea. Ce idee revoluţionară! M-am întrebat atunci: „Şi dacă are dreptate? Ce s-ar întâmpla dacă. Dacă nu le putem schimba.

i-am spus că în lipsa lui voi încerca un experiment: mi-am propus să mă retrag timp de cinci zile în izolare şi în loc să aplic alte tehnici pe care Ie cunoşteam. aşa că acest lucru nu era ceva nou pentru Don. Dimpotrivă. întrucât nu doream să fiu distrasă de la concentrarea mea. consumând alimente sau apelând la alte mijloace. să nu vorbim despre ea şi să nu o evităm privind la televizor. Pur şi simplu. De aceea. Pe scurt. M-am gândit că această perioadă este ideală pentru a verifica teoria instructoarei mele. Înainte ca Don să plece. De aceea. m-am gândit că aceasta era oportunitatea perfectă pentru a investiga mai îndeaproape cauza acestui tip de comportament. nu ştiam să spun „nu”. I-am explicat lui Don că instructoarea ne-a recomandat să nu fugim de emoţie. Don urma să plece din nou de acasă. dar doream să încerc această tehnică. . Nu ştiam ce urma să se întâmple în continuare.aveam apoi eu însămi probleme de sănătate. pentru a ţine seminarii într-o altă localitate timp de cinci zile. De altfel. intenţionam să aplic metoda sugerată de instructoarea mea – să mă scufund în inima emoţiei pe care o simţeam şi să descopăr ce se ascunde acolo. trebuie să ne scufundăm în ea şi să o privim în faţă. l-am rugat pe Don să nu mă sune în acest interval de timp. acesta mi-a promis să mă ajute şi să nu-mi telefoneze. mai participasem şi altădată (şi eu şi el) la diferite retrageri spirituale în care se practica metoda tăcerii.

Îmi vor lipsi cu siguranţă. Când maşina lui s-a îndepărtat. ca de obicei. Ştii. întotdeauna le spun cursanţilor de la seminarele mele: Când plec de acasă pentru un week-end. nimeni nu poate spune că ne plictisim pe aici”. nu ştiu niciodată la cine mă voi întoarce!’ Practic. atât de romantice de obicei. criticându-mă singură: „Eşti ridicolă. nu a plecat decât pentru cinci zile… Revino-ţi!” Am încercat să mă adun şi m-am îndreptat către bucătărie ca să-mi fac o salată pentru prânz. ca un fel de greaţă. şi mi-am dat seama că în sinea lui îmi admira perseverenţa. îndreptându-mă către balcon.La plecare. I-am răspuns cu blândeţe: „Ce-i drept. Brandon. m-am întors în sufragerie. Mi s-a părut mai degrabă un fel de adio trist. încercând să alung acel sentiment. soţul meu mi-a spus: „îmi va fi dor de tine. dar nu mi s-a părut una din despărţirile noastre obişnuite. am simţit un nod în stomac. tu nu îţi încetezi niciodată creşterea interioară”. Îmi plac atât de mult telefoanele tale nocturne. ca să-i fac semn cu mâna. În timp ce ieşea pe uşă. ca şi cum ar fi plecat într-o călătorie lungă peste ocean. lăsându-mă părăsită pe o insulă. l-am sărutat în semn de rămas bun. Semnul părea să mă avertizeze că se va întâmpla ceva important! M-au trecut fiorii. „Ce prostie! Mi-am spus în sinea mea. În timp ce închideam uşa. „Nu. îmi dădeam seama că o parte a . Brandon! În fond. izolată şi incapabilă să mai iau legătura cu el. Am încercat să alung din nou sentimentul. nicio şansă!” Mi-a urat noroc. În timp ce o pregăteam.

simţind cum în regiunea stomacului mi se amplifică senzaţia de teamă. dar ceva din . având grijă ca toate rufele să fie spălate şi toate facturile plătite. m-am gândit că ar trebui să mă pregătesc în vederea „marelui experiment” făcându-mi curăţenie prin casă. În timpul prânzului. iar eu mă izolez într-o perioadă de retragere. aşa. distrăgându-mi astfel atenţia de la presimţirea sumbră pe care o aveam. să dau câteva telefoane urgente prin care să-mi avertizez fiica şi prietenii că nu doresc să fiu deranjată în următoarele cinci zile. De-abia aşteptăm să vorbim cu tine. Am continuat să tai salata şi legumele. să am grijă ca nimic să nu-mi distragă atenţia în perioada care va urma. Salata nu mi-a satisfăcut deloc papilele gustative. pentru a prelungi astfel perioada de timp de dinainte de marea confruntare cu sentimentele mele. Am vrut apoi să dau volumul telefonului la minim. făcându-mă să mă agit şi mai tare.fiinţei mele încerca să mă ţină ocupată. Mesajul mi s-a părut mie însămi extrem de categoric. Don va lipsi în următoarele cinci zile. dar o altă parte considera că este mai bine. ca şi cum mi-aş fi tăiat orice posibilitate de comunicare cu lumea exterioară. după care am schimbat mesajul de pe robotul telefonului: „Bună! Ai sunat la Don şi Brandon. De aceea. nu te vom putea suna înapoi decât luni. O parte a fiinţei mele ştia că aceasta nu este decât o tactică de evitare. Am început aşadar să îmi fac ordine prin casă. Te rugăm să laşi un mesaj după semnalul sonor”.

Acest lucru m-a făcut nu o dată să „mă ard”. pentru a-i ajută pe ceilalţi.interiorul meu m-a împiedicat. tapiţat în culoarea piersicii. . adică să mă epuizez în totalitate lucrând săptămâni la rând. dar eu nu o credeam. uitând complet de nevoile mele. şi m-am gândit: „Şi acum. moale. uneori zi şi noapte. Eram dispusă să îi ajut pe cei care apelau la mine la orice oră din zi şi din noapte. Auzindu-mi propriul gând. acestea erau momentele în care mă simţeam cel mai bine – atunci când puteam să ajut pe cineva. am devenit conştientă de faptul că o forţă interioară mă determina să le aduc servicii tuturor celor care intrau în viaţa mea. am devenit din ce în ce mai conştientă de sentimentul de teamă profundă care se acumula în interiorul meu. Mă simţeam de parcă mintea mea ar fi încercat să mă inducă în eroare. ce trebuie să fac?” În timp ce stăteam şi reflectam. Corpul meu nu părea însă să dea crezare cuvintelor mele. m-am amuzat eu însămi de dramatismul lui. M-am aşezat aşadar pe fotoliul meu mare. Sosise timpul să îmi privesc în faţă problema emoţională. Am coborât din nou în sufragerie şi m-am decis să încep. M-am gândit: „Chiar dacă nu le voi putea vorbi. vreau cel puţin să le aud vocile”. De altfel. Nemaiavând altceva de făcut. În timpul seminarelor ţinute de Tony nu obişnuiam să dorm decât câteva ore pe noapte. Mi-am adus aminte cât de mult îmi plăceau aceste retrageri în trecut şi am încercat să mă conving singură că nici aceasta nu va diferi cu nimic de cele de dinainte.

Incidentul s-a produs după un seminar de 14 zile ţinut de Tony. sau…”. Am avut atunci convingerea că eforturile mele au fost pe deplin justificate. care m-a ţinut la pat zile la rând. Mi-am adus aminte de un incident care mi-a confirmat o dată în plus profunzimea acestei trăiri. La sfârşitul seminarului m-am simţit plenar împlinită din punct de vedere emoţional şi spiritual. Au existat chiar nopţi în care m-am limitat să fac un duş. Toţi terapeuţii pe care i-am consultat mi-au spus exact acelaşi lucru: „Brandon. Mi se părea că întreaga mea identitate este asociată cu serviciul altruist. dar depăşise de mult toate limitele. Dar corpul meu simţea cu totul altceva: „Destul!!” – mia spus el. tu ai reprimat epuizarea acumulată în celulele tale. M-am îmbolnăvit atunci de o pneumonie severă. Cum vrei să îi ajuţi pe ceilalţi dacă nu eşti în stare să te ajuţi mai întâi . De data aceasta va trebui să aştepţi. în timpul căruia mi-am asumat atât de multe sarcini încât nu am putut dormi mai mult de 2-3 ore pe noapte. contribuind din plin la schimbarea în bine a vieţilor participanţilor. Cu doi ani în urmă. dacă doreşti să te vindeci. să îmi schimb hainele şi să mă întorc la muncă. devenind o nevoie obsesivă şi nesănătoasă pentru mine. după ce mă bucurasem de 12 ani la rând de o sănătate perfectă.dând tot ce era mai bun în mine. corpul meu mi-a transmis un semnal de alarmă de genul: „Trezeştete. să te odihneşti şi să te refaci. Această nevoie de a-mi ajuta semenii nu era un lucru urât.

Mă simţeam foarte singură. inocentă şi deschisă.pe tine însăţi? Dacă nu te vei opri singură. Nu aveam un maestru care să îmi indice calea şi care să mă ajute de-a lungul ei. să nu dau şi să nu răspund la niciun telefon. am înţeles că nu mă aflu acolo numai pentru a încerca să-mi rezolv o veche problemă emoţională. în timp ce stăteam în fotoliul meu de culoarea piersicii. Întreaga mea identitate era asociată cu imaginea nobilă şi altruistă pe care o aveam despre mine. Ceea ce trebuia să descopăr era impulsul care mă mâna de la spate. ca şi cum aş fi greşit cu ceva. Eram în totalitate pe cont propriu. Cu siguranţă. am început să învăţ cum să am mai multă grijă de mine şi cum să îmi creez o viaţă mai echilibrată. încetul cu încetul. Procesul nu mi se părea deloc minor. de-a lungul următorilor doi ani. Am făcut un legământ în tăcere. şi mai ales ce anume se ascundea în esenţa lui. Nu aveam de gând să îmi mai . ci trebuia să mă confrunt cu una dintre cele mai mari provocări ale vieţii mele: examinarea propriei mele identităţi. căci de ’ fiecare dată când îmi luam o vacanţă numai pentru mine. De aceea. serviciul a devenit pentru mine o nevoie. Dimpotrivă! Am continuat să aştept aşadar. mă simţeam ruşinată şi vinovată. Soţul meu nu era de faţă. promiţându-mi să nu mă las distrasă de nimic de la acest proiect. fără să ştiu de unde să încep. Nu mi-a fost deloc uşor. ca să mă ţină de mână. o dependenţă şi o obsesie. De aceea. corpul tău o va face în locul tău!” Am ascultat sfaturile lor şi am ajuns la concluzia că nu îmi pot permite să nu ţin cont de ele.

ci să mă las în totalitate pătrunsă de ea. Parcă toate moleculele camerei vibrau la unison cu această . m-am decis să încep marele experiment cu o meditaţie. Nu te mişca. într-un fel de singurătate. m-am aşezat mai bine în fotoliu. m-am decis să nu mă mişc şi să îmi întâmpin frica cu toată deschiderea. Am rămas astfel strângând braţele fotoliului şi conştientizând întreaga energie a fricii. m-am decis să privesc în faţă această frică. Inima a început să-mi bată cu putere la gândul că nu voi mai răspunde la niciun telefon. Pe măsură ce mă lăsam copleşită de senzaţia de teamă. Fără să vreau. mi-am pus întrebarea: „Dacă nu fac niciun serviciu nimănui. oricât de tare m-ar copleşi. atât de adâncă încât parcă emana din întreaga cameră. dacă cineva avea nevoie de mine?! Mi-am amintit instantaneu de toţi oamenii din viaţa mea care ar fi putut avea nevoie de mine. Pentru a-mi calma mintea. Intâmpin-o cu bucurie”. căci meditaţia m-a făcut să îmi privesc şi mai direct teama în faţă. cel puţin timp de cinci zile. Mi-am propus să fac exact ceea ce m-a învăţat instructoarea mea: „Priveşte-ţi în faţă emoţia. După circa cinci minute am început să transpir.tolerez această dependenţă. Aşadar. Pe scurt. Nu mi-a fost însă deloc uşor. am simţit cum mă scufund în interiorul meu. voi rămâne absolut singură. Mâinile îmi transpirau abundent şi simţeam cum sudoarea mi se prelinge pe corp. atunci cine sunt eu?” Am simţit o frică intensă că dacă nu voi mai avea pe nimeni căruia să îi fac un serviciu. De acea. să nu o evit. din scaune şi din pereţi.

Nu am trăit niciodată în viaţă o durere atât de copleşitoare. mă simţeam pe marginea unui abis fără fund. am simţit că mă scufund într-un strat încă şi mai profund al emoţiei. Tocmai când mi se părea că această disperare mă va sufoca de tot. La fel ca în cazul de dinainte. nu aveam unde să mă ascund de ea.singurătate. Practic. am întâmpinat această singurătate cu braţele deschise. Nu am mai experimentat niciodată până atunci o singurătate atât de profundă. încă şi mai profund. a unei găuri negre în care nu exista absolut nimic. Mi-am respectat însă legământul şi nu m-am mişcat din loc. . am să mor. Am simţit astfel o disperare cum nu mi-aş fi imaginat vreodată că este posibil să simt. Am trăit senzaţia că: „Dacă nu mai am pe cine să ajut. M-am gândit că dacă o să intru în acea gaură neagră. nu m-am mişcat din loc! După o vreme. am început să mă scufund din această singurătate într-un alt strat al emoţiei. disperarea exista pretutindeni şi nu mă puteam ascunde de ea. Dimpotrivă. Şi totuşi. De aceea. Practic. am conştientizat-o complet şi m-am lăsat purtată în însăşi inima ei. ce rost mai are să trăiesc? De ce să mai îmi dau osteneala?” Mi-am dorit atunci să renunţ la toate şi să mor. dublată de o asemenea neajutorare şi lipsă de speranţă. Mi-am simţit corpul scăldat într-o transpiraţie rece şi inima cuprinsă de teroare. nu mi-am imaginat nicio clipă cât de dureroasă poate fi această experienţă.

Şi totuşi.Am încremenit. După o vreme. întreaga cameră vibra la unison cu această frecvenţă a păcii. Pe de altă parte. nu mai ştiam ce să fac! Şi astfel. Era . eram incapabilă să mă arunc în prăpastia fără fund. Teroarea pe care o simţeam era copleşitoare. Nu mai doream să continui. M-am aruncat în prăpastie… Am simţit că mă prăbuşesc şi am continuat astfel să cad la nesfârşit. În tot acest timp. fiind dublată de o mare iubire. am devenit rigidă şi am – început să opun rezistenţă. În cele din urmă. fără să simt nici cel mai mic obstacol. Practic. conştiinţa mea a continuat să se dilate şi m-a cuprins o pace indescriptibilă. Am rămas astfel. această teroare intensă m-a epuizat. Pur şi simplu nu eram dispusă să mă confrunt cu ceea ce se ascundea în acel vid de nepătruns. încremenită pe marginea prăpastiei. dacă aş fi blocată pentru totdeauna în el?” În acel moment s-a întâmplat ceva: voinţa mea a cedat şi eu m-am abandonat în totalitate. a trecut timpul. Pacea emana de pretutindeni. în mintea mea a apărut întrebarea: „Ce s-ar întâmpla dacă nu aş mai putea părăsi niciodată acest loc. orice ar fi spus instructoarea mea. am continuat să nu mă mişc (conform legământului făcut). Nu doream să intru în acea hrubă care m-ar fi anihilat. De data aceasta. convinsă că dincolo de ea nu se ascunde decât moartea – sau cel puţin moartea acelei Brandon pe care o cunosc. Lacrimile îmi curgeau abundent pe obraji şi strângeam puternic braţele fotoliului. Dintr-o dată.

În interiorul oricărei . Asta înseamnă „Acasă”. Această iubire şi această libertate au existat dintotdeauna în mine. Acesta este singurul adevăr autentic. şi căzând. bucurându-se de libertatea lor. Nu este o stare trecătoare. Eu eram ea. aveam sentimentul profund că această pace nu reprezintă o stare trecătoare şi că nu îmi este exterioară. Mi-am dat seama că sunt conştiinţă pură. respectiv a minţii sale gânditoare. Mă simţeam nelimitată. ci însăşi esenţa mea. Acum ştiu cine sunt. libertate absolută şi iubire nelimitată. Capătă aripi. Practic. Păsările fac cercuri mari pe cer. Mi-am adus aminte de cuvintele marelui poet sufit Kabir: Calea iubirii nu este Un argument subtil. şi din acel moment nu m-au mai părăsit nicio clipă. Lucrurile s-au petrecut exact aşa cum ne-a învăţat instructoarea noastră spirituală. Simultan. ca şi cum aş fi inclus în mine întregul univers şi întreaga viaţă. mă prăbuşisem în propriul meu suflet.acea iubire care reprezintă însăşi sursa vieţii. un dans al moleculelor şi al spaţiilor dintre acestea. Poarta care conduce către ea este devastarea. eternă şi atemporală. Iar acesta este nesfârşit. Tot ce exista în cameră părea să vibreze la unison cu această pace strălucitoare. Am înţeles atunci că aceasta trebuie să fie „pacea care depăşeşte puterea de înţelegere a omului”. Cum reuşesc să zboare? Ele cad.

atunci când ne prezentăm în faţa lumii. ci Pacea supremă. am reuşit să îmi transcend straturile emoţionale care mă limitau. Şi nu orice pace. noi spunem: „Acesta sunt eu”. Am descoperit astfel în centrul fiinţei mele o strălucire pe care niciun cuvânt uman nu ar putea-o descrie vreodată. Şi totuşi. ci o experienţă directă. Când devenim adulţi. Eu nu am făcut altceva decât să decojesc aceste straturi succesive. de o perfecţiune absolută şi de o frumuseţe indescriptibilă. împiedicândumă să îmi cunosc adevăratul sine. cu P mare. care ne împiedică apoi să îi mai sesizăm strălucirea. astfel încât să părem cât mai prezentabili în ochii lumii exterioare. cu un strat strălucitor de poleială. care m-au împiedicat să mai intru în contact cu sinele meu. iar acesta s-a dovedit a fi un diamant impecabil. Experienţa mi-a reamintit de povestea pe care am relatat-o la începutul cărţii. cu singura diferenţă că de data aceasta nu a mai fost o simplă metaforă reuşită. dar în decursul vieţii îl acoperim cu „noroiul” nostru emoţional. sufletul meu. după care ne minunăm că nimeni nu ne crede! . În mod spontan. această strălucire falsă nu reprezintă altceva decât un strat de poleială deasupra unui munte de noroi. În realitate.emoţii se află starea cea mai profundă de pace. Aceste straturi au devenit în timp nişte văluri groase. noi venim pe lume ca un diamant perfect pur. Am auzit de multe ori legenda care spune că atunci când ne naştem. noi acoperim acest noroi. până când am ajuns la miezul meu.

printr-un act de graţie. la fel cum este şi a ta. Odată cu această experienţă. foarte mulţi oameni care trăiesc această experienţă ajung în scurt timp să o uite sau să o ignore. noi reuşim să străpungem această suprafaţă falsstrălucitoare. într-o bună zi. a unei boli sau a unui alt dar pe care ni-l face viaţa. a unei cărţi pe care o citim. am înţeles că întreaga lume străluceşte în aceeaşi lumină pură ca şi mine. Acest diamant reprezintă esenţa mea. Am reuşit să trec de straturile de noroi şi am descoperit spontan diamantul cel pur din inima mea. căci însăşi natura sa îl face să fie pur şi intangibil în faţa dramelor exterioare ale vieţii. nicio experienţă a vieţii nu îi va mai putea întuneca strălucirea şi nicio critică nu îl va mai putea păta. şi a tuturor celorlalţi oameni. dar sub diferitele ei straturi succesive descoperim din nou diamantul pur care a existat acolo dintotdeauna. Ne dăm astfel seama că noi am fost întotdeauna una cu acest diamant. identificându-se din nou cu straturile exterioare artificiale. Din păcate. realizare pe care nimeni nu mi-o va mai putea lua vreodată. Nicio emoţie nu mă va mai putea face să uit de el. strălucind mai puternic ca niciodată. chiar dacă ne-am petrecut întreaga viaţă crezând că suntem una cu straturile succesive de noroi care îl acoperă. La început ni se pare că ne prăbuşim într-o prăpastie plină cu noroi.Dacă suntem extrem de norocoşi. am înţeles în profunzime această legendă. . în urma unui seminar la care participăm. a unei crize. Pentru prima oară în viaţă.

ci se integrau în mod firesc în existenţa mea. m-am trezit că mă regăsesc tot timpul în această stare de existenţă lipsită de efort. chiar dacă acest lucru însemna sacrificarea propriilor mele dorinţe şi scopuri personale. ajutându-i pe toţi şi încercând să dăruiesc întotdeauna tot ce este mai bun în mine. aprobarea şi admiraţia celor din jur prin serviciile mele. ci pur şi simplu pentru că mi se părea natural să le fac. ci doar trăite. nu am mai simţit nevoia să ridic telefonul la prima cerere de ajutor care se înregistra pe robotul meu.Am continuat să rămân în tăcere de-a lungul celor cinci zile. De ce aş mai fi căutat iubirea în ceilalţi. după ce am realizat că această iubire sunt chiar eu? Ce ironie! Mi-am petrecut întreaga viaţă încercând să câştig iubirea. ele nu mai reprezentau un efort. ba chiar şi a sănătăţii mele. Nu mă mai simţeam obligată să fac ceva pentru a-i ajuta cu orice preţ pe . Dintr-odată. conştientizate. După acea experienţă profundă. Nu mai simţeam nevoia să îi slujesc pe ceilalţi pentru a primi în schimb iubirea şi aprecierea lor. fără să mai simt nevoia de dinainte de ami suna prietenii şi clienţii pentru a le oferi ajutorul meu. mi-am putut vedea liniştită şi împăcată de treburile mele zilnice. pentru ca să descopăr în final că această iubire şi această preţuire pe care le-am căutat cu atâta disperare au existat dintotdeauna în mine însămi! Ele nu pot fi obţinute. Dintr-odată. Astfel scufundată în propria mea iubire. nu pentru că acestea îmi ofereau ceva sau îmi demonstrau că sunt o persoană bună.

cei din jur. În trecut eu am fost întotdeauna cea care dăruia. că am eu însămi nevoie de ajutor şi că . Serviciul a devenit dintr-odată un aspect natural al vieţii mele. Serviciul se naşte din fluxul iubirii. care este la fel de frumos indiferent de direcţia în care curge. mă simţeam întotdeauna profund ruşinată. Îmi era greu chiar şi să accept cadourile materiale pe care mi le făceau din când în când cei dragi. Ca să fiu şi mai precisă. La ora actuală sunt în sfârşit capabilă să recunosc că am eu însămi nevoie de ajutor şi că nu deţin toate răspunsurile. Dacă eram nevoită să cer vreodată autorul altcuiva sau dacă aveam nevoie de sprijin emoţional. Mi se părea mult mai reconfortant să le dăruiesc eu lor. Sunt în sfârşit dispusă să admit că nu trebuie să par puternică în faţa celor dragi prin acţiunile mele. care oferea. În prezenţa adevăratei iubiri nu contează dacă dăruieşti sau primeşti. pentru simplul motiv că nu mai simţeam dorinţa să obţin în schimb iubirea. care avea grijă de ceilalţi. crcându-mi o întreagă identitate în jurul acestui concept de serviciu. aprecierea şi aprobarea lor. ci că trebuie să fiu suficient de puternică pentru a înţelege că nu pot face totul de una singură. întrucât reprezintă expresia naturală a iubirii dinlăuntrul meu. am descoperit că este la fel de uşor să primeşti iubirea ca şi să o dăruieşti. A fost o adevărată revelaţie pentru mine. ci mai degrabă de acţiune executată în prezenţa iubirii. nici măcar nu mai poţi vorbi de dăruire sau de primire. căci totul curge în acelaşi flux natural. Spre uimirea mea. la fel ca şi restul vieţii.

după revelarea amintirilor stocate la nivel celular. adică intrarea în contact cu adevărul. astfel încât şi ceilalţi oameni să poată parcurge această călătorie a descoperirii de sine. Aşadar. Un singur lucru nu m-a ajutat să înţeleg experimentul: cum să îl traduc într-o metodă simplă. iar după descoperirea acestei iubiri nesfârşite. de la sine. cum să îi ajut să le rezolve şi să îşi vindece problemele rămase atâta vreme nerezolvate? Cum să îi ajut să pună astfel capăt experienţelor dureroase prin care au trecut? În sfârşit. corpul ştie automat ce trebuie să facă şi cum să se repare singur? Cum să-i ajut pe oameni să înveţe să aibă ÎNCREDERE şi să treacă de la acţiune la fiinţă? Am înţeles o dată în plus că nu mi-am asumat deloc o sarcină uşoară. Pe de altă parte. şi că odată vindecate vechile tipare. nu de mintea sau de acţiunile lor fizice. cum să îi ajut să aibă încredere că organismul lor se poate vindeca în mod natural. pas cu pas. după încheierea acestor experienţe. iar acestea continuă să îmi parvină zilnic. a tăcerii vaste a sufletului lor. fără ca ei să „intervină” în vreun fel? Cum i-aş putea învăţa pe oameni că procesul de vindecare depinde exclusiv de sufletul lor.Ie sunt profund recunoscătoare celor din jur atunci când îmi oferă sprijinul lor. Am găsit cheia care permite experienţa directă şi susţinută a inteligenţei . amintiri şi convingeri. ştiam că mi s-a oferit cheia care permite „căderea în vid”. în urma acestui experiment unic am învăţat foarte multe lecţii. cum să îi ajut să îşi reveleze amintirile stocate în celule? Mai mult.

îşi doreau cu adevărat să se elibereze. Întrebarea care se punea acum era dacă această cheie va putea fi folosită inclusiv de ceilalţi oameni. Ştiam foarte bine că nu există om care să nu fie prins în capcana unor probleme emoţionale de o . am reuşit să mă eliberez. la fel ca şi mine. oameni care. Prin scufundarea în interiorul acestor straturi emoţionale succesive. m-am decis să încerc să aflu răspunsul la această întrebare.infinite a Sursei. care au făcut numeroase meditaţii şi introspecţii şi care s-au tratat ani de zile prin cele mai variate terapii. la fel ca şi mine. Până la recenta mea experienţă. Pe scurt. au participat la tot felul de seminare. miam propus să îi atrag către mine pe toţi cei care. Pe scurt. 13 Am început prin a mă ruga ca oamenii care se simt blocaţi din cauza unei probleme emoţionale să fie ghidaţi către mine. oameni care au încercat tot ce le-a stat în puteri. Mi-am stabilit în mod clar intenţia de a lucra cu acei oameni care simt că nu mai au nicio speranţă. ca şi cum aceasta s-a afla pe pilot automat. continuând să fie consumaţi de vechea lor problemă. care mi-a controlat literalmente viaţa. fiind dispuşi să facă tot ce era necesar în acest scop. dar care nu au obţinut rezultatele scontate. întrucât au încercat totul pentru a-şi vindeca problema emoţională. eu am fost complet „captivată” de nevoia de a-i ajuta pe ceilalţi. aşa cum am folosit-o eu. De aceea.

natură sau alta. dar că nu mai eram interesată de subiectele şi temele pe care le-am abordat în trecut. Ştiam că acestea sunt capcanele emoţionale în care cădem cu toţii şi m-am gândit că dacă ceilalţi oameni s-ar scufunda în straturile succesive ale emoţiilor lor. mi-am propus să încep cu membrii familiei mele şi cu prietenii cei mai apropiaţi. Pe de altă parte. gelozia. etc. teama de pierderea unei persoane dragi. născută chiar din experienţele mele recente. aceasta mi-a sugerat să ţinem îm-preună seminarii. decojind straturile emoţiilor lor şi revelându-şi pacea şi iubirea care se află în centrul fiinţei lor. Chiar a doua zi am primit un telefon de la buna mea prietenă. nu- . sensibilitatea faţă de critici. ’ ei şi-ar putea descoperi adevăratul lor sine. care transcende durerea şi suferinţa. supărarea. frustrarea. Doream să abordez o tematică nouă. singurătatea. teama de eşec sau de critici. sentimentul de a fi abandonat. Nancy. I-am răspuns că eram deschisă în faţa acestei idei. depresia. care m-au condus la o mare transformare interioară. absenţa preţuirii de sine. furia. Dat fiind că nu încercasem acest proces cu altcineva în afara mea. trădarea. disperarea. tristeţea. aşa cum am făcut eu. sentimentul de inferioritate sau de nevrednicie. Există nenumărate emoţii negative şi cu toţii le-am experimentat într-un moment sau altul al existenţei noastre. durerea provocată de pierderea unei persoane dragi. anxietatea. De-a lungul conversaţiei. M-am întrebat fără să vreau ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar face acest lucru. M-am gândit la câteva dintre cele mai comune: mânia.

mi-am imaginat că dacă .mi era foarte limpede ce anume doresc să predau. După ce am pus receptorul în furcă. Deşi călătoria prin care am trecut eu a fost lungă. dar cel puţin sunt dispusă să încercăm. Eu nu îmi mai doresc altceva decât să mă ocup de lucrul la nivelul sufletului. mam gândit că probabil voi avea nevoie de întreaga mea cunoaştere în domeniul NLP-ului. De aceea. ne-am propus să ne întâlnim chiar a doua zi dimineaţa. dacă eşti şi tu”. Ronald. De aceea. Ceva mai târziu în decursul conversaţiei noastre. pentru că nu am mai făcut acest lucru cu altcineva. Nu-ţi pot garanta anticipat că va funcţiona. Nancy. Singurul lucru pe care îl ştiam clar era că am trecut recent printr-o călătorie spirituală ieşită din comun. vei putea avansa mai rapid decât am făcut-o eu la vremea mea. Nancy a fost de acord şi mi-a răspuns că de-abia aşteaptă să începem şi să se confrunte în sfârşit cu problema care o măcina de atâta timp. tu vei avea un ghid care să te călăuzească în cazul în care te vei confrunta cu aspecte care te vor înspăimânta prea tare. dar mi-am propus să am încredere în înţelepciunea născută în mine de-a lungul anilor de lucru cu sinele. i-am spus: „Ascultă. Nancy a făcut aluzie la anumite probleme emoţionale pe care le avea împreună cu soţul ei. pentru a vedea unde ne conduce? Spre deosebire de mine. indicându-le ce au de făcut pentru a-şi urma propria călătorie. ce-ar fi să încercăm împreună recentul proces prin care am trecut eu. care le-ar putea fi de mare folos celorlalţi oameni. În acest fel. dureroasă şi intensă.

Indiferent ce şi-ar fi spus pentru a scăpa de această stare neplăcută. care s-a amplificat în ea.înţelegi principiul care stă la baza ei. Neam aşezat amândouă pe covorul moale din dormitorul ei şi am întrebat-o dacă este de acord să începem printr-o rugăciune în care să cerem să fim ghidate. Recent. A doua zi. Mi-a mai spus că era atât de disperată încât era dispusă să încerce absolut orice tehnică. Am asigurat-o că eram fericită să o ajut atât cât mă pricepeam. m-am întâlnit cu Nancy acasă la ea. aşa că nu ştia de unde i-a apărut de data aceasta. Ştia că era o emoţie iraţională şi că nu avea nicio bază reală. m-a asigurat că nu acesta era felul ei obişnuit de a fi. s-a simţit profund afectată de o furie generată de gelozie. şi-ar putea pierde soţul. dar m-am simţit obligată să o . dar nu se putea împiedica să o simtă. Nu dorea decât să afle de unde i-a apărut această emoţie şi să se elibereze de ea. de fiecare dată pe neaşteptate. iar furia continua să apară din când în când. o parte din ea refuza să accepte. Mi-a răspuns că înainte de toate se simte profund mişcată de dorinţa mea de a o ajuta. Probabil că voi descoperi anumite instrumente lingvistice cu ajutorul cărora să o ajut pe Nancy să treacă mai uşor şi mai rapid prin straturile succesive ale emoţiei sale decât s-au petrecut lucrurile în cazul meu. Până atunci nu mai experimentase o astfel de gelozie. dat fiind că era prima oară când încercam acest proces cu altcineva. lucrurile devin mult mai simple. Peste toate. Era măritată de puţin timp şi se temea că dacă nu va renunţa la această gelozie. măcinând-o.

Nu eram sigură că ea va putea urma exact acelaşi proces. tu ai întotdeauna un efect incredibil de profund asupra vieţii celor din jurul tău. Personal. permiţându-i să iasă la suprafaţa conştiinţei sale. Personal. dar eram dornică să facem o încercare.avertizez din nou că nu îi puteam oferi niciun fel de garanţii. aşa că mi-a spus: „Brandon. Când emoţia a erupt însă din străfunduri. În ultima vreme devenise din ce în ce mai tăcut şi se temea că a ajuns la limita puterilor. „Până aici. mi-a răspuns ea pe un ton ironic. aşa că m-am simţit inspirată. Pe scurt. nici că va putea obţine exact aceleaşi rezultate ca şi mine. Am rugat-o pe Nancy să îşi conştientizeze şi să îşi simtă plenar gelozia. întrucât nu mai ştia ce să facă în faţa izbucnirilor ei iraţionale. îmi doream să îi ajut pe amândoi. nicio problemă”. sunt sincer deschisă să încerc orice crezi tu că mi-ar putea fi de folos. m-am eliberat în mod spontan de nevoia mea obsesivă de a le fi de folos celorlalţi oameni urmând cuvintele unei instructoare spirituale. m-am rugat în mod particular pentru eliberarea deplină a lui Nancy. care m-a rugat să fac tot ce ştiu ca să o ajut. Nancy ştia foarte bine cât de mult am lucrat în trecut în domeniul terapeutic şi ca lider de seminar. Entuziasmul şi deschiderea ei interioară erau emoţionante. De aceea. Haide să începem”. Aşadar. Am început aşadar exerciţiul. faţa i s-a înroşit puternic. Am întrebat-o unde îşi . dincolo de care nu ştia ce se putea întâmpla. ne-am aşezat împreună şi am început să ne rugăm. Am vorbit mai demult şi cu soţul ei.

către nivelul următor. Pe neaşteptate.simte cel mai puternic gelozia. aşa că am întrebat-o rapid ce se ascundea sub el sau dincolo de el. I-am reamintit să îşi experimenteze plenar trăirile şi să nu le respingă deloc. Văzând că îşi acceptă plenar starea. nu este o stare de mânie. Mi-a spus: „De fapt. corpul lui Nancy devenea din ce în ce mai tensionat. ci de furie oarbă!” „Nicio problemă! Accept-o şi simte-o până la ultima ei consecinţă”. am continuat să o întreb cu blândeţe: „Ce se ascunde dincolo de această emoţie?” Nancy s-a scufundat din nou pe nivelul următor: „Abandonare”. . sau dincolo de ea. cu ochii în lacrimi. „Aici. la nivelul corpului. iar corpul a început să îi tremure. Îmi puteam da seama că sentimentul era foarte intens. cel al mâniei. „Unde simţi această durere. Faţa ei a devenit şi mai roşie. „Întreabă-te acum ce se ascunde sub această stare de furie oarbă. la nivel corporal?” am întrebat-o. Parcă o vedeam scufundându-se în adâncurile emoţiei sale. „Dincolo de ea se află numai durere”. Mi-a indicat cu mâna zona pieptului. mi-a spus ea. în plexul solar”. Nancy s-a scufundat pe următorul nivel emoţional. Încearcă să te scufunzi şi mai mult în interiorul acestei stări”. Pe măsură ce furia se acumula în ea. A început să plângă deschis.

gâfâind: „La naiba! Acum m-am scufundat într-o stare cum nu am mai . iar faţa ei a devenit din ce în ce mai palidă. neştiind dacă nu cumva este vorba de o simplă deturnare a atenţiei sale de către mintea ei. fiind prezentă şi conştientizându-şi plenar sentimentele. Ştiam că este esenţial să rămână la nivelul emoţiei pure.Înainte de a o putea întreba în ce parte a corpului simte această senzaţie. „Atunci. rămâi la emoţia pură a abandonării… Ce se ascunde dincolo de aceasta?” Dintr-odată. de pierdută”. Până acum s-a descurcat de minune. Mi-am notat ce mi-a spus. jucându-se cu prietena mea. când Nancy mi-a spus: „Văd o amintire de la vârsta de opt ani. conştientizează plenar această stare. de copil rătăcit de părinţii săi. Nancy» mi-a spus. i-am răspuns eu. fără să îşi deturneze atenţia de la ele şi fără să le evite. Fii prezentă în mijlocul ei”. Mă jucam pe plajă împreună cu sora mea şi cu cea mai bună prietenă a mea. gândindu-mă: „Vom discuta despre aceste chestiuni mai târziu. A urmat apoi o pauză lungă. iar eu mam simţit complet abandonată. postura ei s-a schimbat vizibil: „Mă simt atât de singură. m-a întrebat: „Putem vorbi?” „Desigur”. Sora mea s-a îndepărtat. Ne vom ocupa mai târziu de această amintire. Tocmai mă pregăteam să mă asigur că se va întoarce la emoţia pură. Acum trebuie să continue să îşi decojească straturile succesive ale emoţiei”. ca şi cum mi-ar fi fost furată toată iubirea şi prietenia din viaţă”. Până atunci. Faţa lui Nancy a căpătat o expresie copilărească şi inocentă. după care i-am spus: „Am notat. iam spus eu.

„Ce simţi?” am întrebat-o. De acea. Simt o stare de fericire pură”. mi-a răspuns ea. „Perfect! Simte plenar această stare”. Mi-a răspuns: „Nu pot. începând cu adevărat să râdă. spune-mi. cât de bine cunosc acest loc! Aşadar. dar de fapt pretutindeni în corp”. „Este în regulă să-ţi fie frică. aşa că m-am rugat să o pot linişti îndeajuns de mult pentru a o convinge să se scufunde în ea. „Grozav! Acum. M-am gândit în sinea mea: „O. transmiţându-mi-se şi mie. Nancy a început să tremure din toate încheieturile. sincer curioasă. „Mă simt . Parcă m-aş afla în faţa unei găuri negre. „Îmi vine să râd!” mi-a răspuns ea. după care am observat cum se i relaxează. după care respiraţia ei s-a oprit pentru o clipă. Îmi vine să mă joc. de ce mă temeam?” „Unde simţi această stare?” „La nivelul abdomenului. Mi-e frică”. Pentru mine a fost o mare încercare. A început literalmente să strălucească. i-am spus cu blândeţe: „Aruncă-te în această prăpastie”. în timp ce pe faţă îi înfloreşte un zâmbet. a ajuns şi ea aici. Lasă-te să cazi lin în această stare de vid”. aproape sufocându-se de râs. a unui fel de vid…”. . I-am simţit starea de panică. „Ce se ascunde dincolo de această fericire?” i „BUCURIE!” Emoţia ei devenise de-a dreptul contagioasă. ce se ascunde dincolo de acest râs?” „Mă simt de parcă aş fi copil.trăit vreodată. Sper că va avea curajul să sară”. „De fapt.

Sunt una cu eternitatea… Sunt pretutindeni… Sunt una cu totul… Simt una cu Dumnezeu… Sunt o stare de beatitudine… Nu există cuvinte care să descrie această stare. . a continuat ea. i-am răspuns eu. bucurându-ne la unison de frumuseţea indescriptibilă a adevărului nostru lăuntric. care nu poate fi descrisă în cuvinte! Şi peste toate. Perfect… Acum relaxează-te în această stare.de parcă aş iradia bucurie. Eram uimită la culme. Am continuat să stăm astfel împreună o vreme. căci ai ajuns unde trebuie”. în cazul ei procesul nu a durat ore în şir. A reuşit! Şi-a realizat propriul sine. Brandon”. propria conştiinţă nemărginită. a esenţei sale. de parcă aceasta ar exista pretutindeni”. „Ştiu. ca şi cum aş fi trecut împreună cu ea prin straturile succesive ale emoţiei sale. Întregul proces a durat numai 15 minute. nu există cuvinte”. Pe faţă îi puteam citi o stare de pace profundă şi de veneraţie. Ceva în interiorul meu mă avertiza că Nancy nu a ajuns încă la capătul călătoriei sale. corpul lui Nancy a încremenit. simţeam şi eu aceeaşi pace imensă. „Mă simt eternă. iar eu am simţit o prezenţă sacră şi plină de pace care umplea întregul spaţiu al camerei. am continuat să o întreb: „Ce se ascunde dincolo de această bucurie?” Dintr-odată. i-am spus. De aceea. Într-adevăr. Stând alături de ea. şi totuşi Nancy trăia experienţa profundă a sinelui ei real. ci doar un interval de timp de ordinul minutelor! „Perfect.

tumoarea a dispărut nu pentru că aveam acces la sufletul meu. de eternitate. ştiam că nu era suficientă. Mi-a spus: „Eu sunt bucurie! Bucuria este de-a pururi esenţa mea. de iubire. În cazul meu. iar ea va apărea instantaneu”. cel al bucuriei. Când Nancy a început să vorbească. astfel încât Nancy să aibă acces la înţelepciunea care se naşte în mod natural din ea?” Deşi experienţa sinelui său era una profundă. punând astfel capăt întregii poveşti. . Tot ce trebuie să fac este să îmi focalizez atenţia asupra ei. Deşi sinele nostru etern şi nelimitat este într-adevăr imens. el nu reprezintă încă imaginea de ansamblu a realităţii. mi-am pus creionul jos. ci pentru că am descoperit problema care stătea la baza ei şi am rezolvat-o pentru totdeauna. Cum pot să transform această stare profundă într-un proces de vindecare. transmiţându-se amintirii care i-a apărut în minte? Nevenindu-mi altă idee. „Dacă această stare de pace. ar avea ceva de spus stratului anterior. Cum puteam face ca înţelepciunea născută din această stare nesfârşită de pace să se adreseze diferitelor straturi emoţionale prin care a trecut Nancy. i-am spus lui Nancy să se adreseze din perspectiva acestei stări de pace diferitelor nivele emoţionale prin care a trecut. ce trebuie să fac? M-am întrebat. Nancy trebuia să îşi prelucreze amintirea care i-a venit spontan în minte în timpul procesului. ce i-ar spune?” am. uluită de înţelepciunea care emana din ea. întrebat-o eu.„Şi acum.

am rugat-o pe Nancy să îşi imagineze un foc de tabără . Când Nancy a ajuns din nou la stratul abandonării. Era ca şi cum adevărul însuşi ar fi vorbit prin ea. conducând-o pe Nancy prin acelaşi proces prin care am trecut eu atunci când mi-am vindecat tumoarea”. lăsând înţelepciunea ei primordială să se adreseze tuturor nivelelor sale emoţionale. dar chiar dizolvă durerea de pe nivelele emoţionale respective. am constatat o dată în plus că acela era nivelul pe care i-a apărut amintirea din copilărie. M-am limitat să stau smerită lângă ea. Când a terminat de vorbit. M-am gândit în sinea mea: „Se pare că sufletul ei ştie precis şi perfect cum să deruleze acest proces. Sunt convinsă că amintirea din copilărie nu i-a apărut deloc întâmplător pe acest nivel. strat după strat. Am continuat astfel. văzând că adevărul nu numai că descrie în cuvinte pline de înţelepciune ce trebuie făcut. Era ca şi cum cuvintele care îi ieşeau lui Nancy pe gură reprezentau exact antidoturile perfecte pentru durerea pe care a experimentat-o ea. Se pare că acesta ar fi cel mai potrivit moment pentru a o rezolva. ceea ce a spus a fost atât de inspirat încât mi-au dat lacrimile. durerea ei anterioară s-a dizolvat în imensa energie şi pace care umpleau întreaga cameră.Nu am mai auzit-o niciodată până atunci pe Nancy vorbind în cuvinte atât de simple şi de expresive. şi din nou. I-am pus aceeaşi întrebare pentru stratul emoţional următor. Reamintindu-mi de experienţa mea cu Surja.

Mi-a răspuns că doreşte să îi mulţumească acesteia şi că deşi au avut de-a lungul anilor numeroase neînţelegeri. Ea a ascultat apoi ce aveau de spus sora şi prietena ei. uitând de ea. sau dacă mai avea ceva de împărtăşit surorii sale. am întrebat-o pe Nancy dacă se simţea pe deplin împăcată. Am întrebat-o din nou dacă se simte pe deplin împlinită. Sora lui Nancy şi-a cerut sincer iertare pentru durerea pe care i-a cauzat-o prin acţiunile sale. care i-au explicat ce s-a întâmplat atunci din perspectiva lor.în jurul căruia stau aşezate toate personajele din amintirea ei. Am pus-o apoi sa discute cu cei din jurul focului. Când micuţa Nancy le-a spus surorii sale şi celei mai bune prietene a ei cât de rănita s-a simţit atunci când au abandonat-o. I-am sugerat de asemenea să vizualizeze în jurul focului şi un mentor în care are o încredere desăvârşită şi în a cărui prezenţă se simte în siguranţă. . dacă a spus tot ce avea de spus şi dacă a ascultat tot ce era de ascultat. eliberându-se astfel de ea. cele două fete nu şi-au propus să se ascundă de ea. ci doar s-au jucat. Când fetele şi-au spus ce aveau de spus şi chestiunea părea rezolvată. Procesul prin care a trecut Nancy nu a fost foarte diferit de al meu. ea a exprimat o durere nerostită pe care a păstrat-o ani de zile în subconştientul ei. De fapt. doreşte să îi spună că o iubeşte foarte mult. Nancy a rămas astfel cât se poate de surprinsă să audă că intenţia surorii sale nu a fost în niciun caz să-i fure prietena cea mai bună. rugându-i să îi explice de ce s-au comportat atunci aşa cum au făcut-o.

după care le împachetează din nou . m-am gândit fără să vreau. ochii lui Nancy s-au umplut de lacrimi. Mi-a spus că se simte de parcă şi-ar împacheta într-o valiză toate vechile obişnuinţe. Când şi-a iertat în sfârşit sora pentru trădarea pe care a ţinut-o ascunsă în ea atâţia ani la rând (chiar dacă această trădare nu s-a petrecut în realitate. numai jucătorii diferă! Şi totuşi. am întrebat-o pe Nancy dacă era dispusă să îşi ierte în totalitate sora. „Hm. cu oameni diferiţi şi în conjuncturi diferite. Ea se simte trădată de Ronald. noi nu reuşim sa ne rezolvăm problema sau să ne învăţăm lecţia. ci doar în mintea ei). La următoarea relaţie. Amintindu-mi cât de importantă a fost iertarea în procesul meu de vindecare. părăsind apoi relaţia. ci continuăm să reiterăm la infinit acelaşi tipar negativ! Am o prietenă care mi s-a plâns odată că trece de la o relaţie la alta. din străfundurile inimii. pornind de la o singură convingere interioară greşită. Mi-a răspuns sinceră: „Da”. ea îşi deschide valiza şi scoate din ea aceleaşi vechi emoţii şi tipare. Jocul ’ este acelaşi. soţul ei. Întotdeauna mă uimeşte să constat cum repetăm noi aceleaşi scenarii. este uimitor cât de similar este acest proces cu ceea ce se întâmplă acum în viaţa ei. şi simte o furie şi o gelozie inexplicabilă pentru ceva ce nu s-a petrecut niciodată”. fără să fie capabilă să se stabilizeze. toate tiparele negative şi tot bagajul emoţional.Mi-a răspuns simplu: „Da”.

nu imaginar. Durerea provocată de falsa abandonare din copilărie nu mi s-a părut deloc diferită de furia pe care o simţea din cauza aşa-zisei trădări a lui Ronald.şi trece la o nouă relaţie. am rugat-o pe Nancy să îşi lase din nou înţelepciunea interioară să se adreseze celorlalte nivele emoţionale. Şi tot aşa. nu primim un manual de instrucţiuni pentru a şti cum să procedăm în astfel de cazuri”. ea va avea un motiv real. M-am gândit în sinea mea: „Cu toţii facem la fel. peste şase luni. Când a terminat. pentru a ne asigura că procesul de prelucrare este integrat). iar gelozia ei iraţională avea să-l determine pe soţul ei să o abandoneze cu adevărat. apoi peste o săptămână. peste un an. am practicat ceea ce în NLP se numeşte „integrarea în viitor” (un instrument de verificare prin alte mijloace decât cele ale minţii conştiente. mai întâi peste o zi. lăsând energia păcii să dizolve orice durere reziduală. şi aşa mai departe. pentru a vizualiza cum se va descurca în momentele respective cu vechea ei problemă a abandonării geloziei. Nancy mi-a reamintit de această prietenă. . Dacă nu avea să se trezească în curând. de a se simţi abandonată. la infinit… A adăugat că a obosit să nu-şi înveţe lecţiile şi să repete din nou şi din nou aceleaşi greşeli. Păcat că atunci când ne naştem. După ce procesul de prelucrare a amintirii s-a încheiat. lucrul de care se temea cel mai tare avea să se întâmple cu siguranţă. I-am cerut lui Nancy să privească în viitor. peste o * lună. În acest fel.

Nancy mi-a spus că se simte mult mai senină. problema nu o mai preocupa aproape deloc. dar că va trebui să aibă totuşi grijă să nu îşi imagineze că soţul ei o înşeală pe la spate. Nu numai că . Un an mai târziu se simţea perfect fericită şi liberă. O săptămână mai târziu. emanând lumină şi bucurie. prin care acesta îţi oferă un sfat referitor la ce ai de făcut. A scris o vreme. iar şase luni mai târziu nici nu mai putea fi vorba de gelozie. dar încă mai trebuie să îşi reamintească din când în când de vechiul ei tipar. mi-a spus că se simte încă şi mai împăcată. iar cinci ani mai târziu era pur şi simplu „uluită” de înţelepciunea şi libertatea la care ajunsese. i-am dat o foaie de hârtie. şi aşa mai departe”. Scrie o scrisoare adresată ţie de eul tău din viitor. gândindu-mă din nou: „Parcă i-ar vorbi însăşi înţelepciunea eternă. mi-a spus cu un chicotit sfios: „Se pare că eul meu din viitor are foarte multe lucruri să îmi spună. să gândeşti. dar şi în multe alte privinţe”. Gândindu-mă că eul ei din viitor părea destul de înţelept. i-am spus: „Lasă acum înţelepciunea ta din viitor să îţi dea un sfat pentru momentul prezent. ca şi cum problema nu ar mai deranja-o atât de tare. şi nu numai despre relaţia mea cu Ronald. Când Nancy şi-a deschis ochii. iar după ce a terminat. cum să te comporţi. Zece ani mai târziu mi-a spus că se simţea uşoară. iar ea a început să scrie. Mi-a înmânat apoi scrisoarea şi m-a întrebat: „Ce părere ai?” Am citit-o. O lună mai târziu. ce fel de relaţie trebuie să cultivi împreună cu Ronald.Când a privit ce se va întâmpla a doua zi. ce trebuie să spui.

De aceea. ca să mă asigur că aşa stau lucrurile. nu mi-am amintit nici măcar o dată de fosta mea gelozie. care nu a mai i deranjat-o niciodată!. I-am mulţumit pentru că mi-a împărtăşit scrisoarea şi i-am sugerat să o lipească pe oglinda de la baie. dar este şi extrem de practică”. Am alte probleme pe care trebuie să le rezolv în prezent. adică la . aceasta mi-a spus că problema geloziei nu o mai obsedează deloc. când am discutat din nou cu Nancy. ea şi-a rezolvat pentru totdeauna problema geloziei. dar când s-a adresat adevăratei probleme. de gelozia a dispărut complet din conştiinţa mea”. dar a reuşit inclusiv să pătrundă în inima geloziei sale şi să îi rezolve la acest nivel cauza.j „Interesant. mi-a spus Nancy două luni mai târziu. m-am gândit eu. dar nu mam simţit încă perfect convinsă. respectiv teama de abandonare. Cât de extraordinar a fost acest prim experiment! Nancy nu numai că a reuşit să îşi reveleze principiul pe care îl căutăm cu toţii de-a lungul întregii noastre vieţi: iubirea şi pacea din centrul fiinţei noastre. înmagazinată în adâncurile subconştientului său. care o făceau să îşi piardă complet controlul. Trei zile mai târziu.este foarte profundă. ca să-şi reamintească astfel cât mai frecvent de diferitele angajamente pe care şi le-a luat. Brandon. înainte simţea stări de furie iraţională generate de gelozie. „Crede-mă. Deci este perfect posibil să ajungi la inima unei probleme. mi-am propus să o sun din nou peste două luni. Am fost încântată.

14 Aşa mi-am început activitatea de consultanţă terapeutică pe baza noilor principii. Poate că m-aş fi putut elibera înainte de apariţia tiparului care a condus la degenerarea celulelor mele. vindecându-se. că am putut descoperi astfel amintirile din trecut care au declanşat tumoarea şi că m-am eliberat de ele. iar eu nu ar fi trebuit să trec prin tot ce am trecut. sub forma unei tumori. Ce s-ar întâmpla dacă toţi oamenii ar putea face acest lucru. Slavă cerului că am fost ghidată corect.incidentele care au declanşat-o. eu am primit un „apel de urgenţă la trezire”. Dacă reuşeşti să rezolvi cauza centrală a problemei. Ce bine ar fi fost dacă mi-aş fi oferit singură acest „apel la trezire” ceva mai devreme! Poate că atunci tumoarea nu ar mai fi apărut deloc. până în . eliberându-se chiar ÎNAINTE de declanşarea bolii? Ce s-ar întâmpla dacă ne-am adresa singuri atât de necesarele «apeluri la trezire». efectul ei dispare rapid. nici nu am avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a descoperi care era cauza centrală care stătea la baza ei şi care era stocată în celulele sale. dacă toţi ar putea ajunge la cauza centrală a durerii lor. astfel încât corpul meu să se poată vindeca în mod natural. Eram ferm hotărâtă să îi ajut pe oameni să se scufunde dincolo de problemele de suprafaţă care îi măcinau. Peste toate. astfel încât corpul nostru să nu mai fie nevoit să facă acest lucru în locul nostru?” Spre deosebire de Nancy.

Foarte puţini sunt însă oamenii care ştiu cum să ajungă la adevărata cauză a problemelor lor. cauza ascunsă continuă să acţioneze din străfundurile subconştientului lor. oricât de mult ar încerca. şi ştiam că era absolut esenţial ca transformarea să se producă la nivelul sufletului. Ei îşi abordează problema numai din perspectiva ei de la suprafaţă. Am lucrat împreună cu aceşti oameni pentru eliberarea . descoperind cu uimire rănile sufleteşti vechi care stăteau la baza durerii lor actuale. am început să lucrez mai întâi cu prietenii mei cei mai apropiaţi şi cu membrii familiei mele. fie ignorând-o. Am lucrat astfel cu orice persoană apropiată care era deschisă către revelarea propriului sine şi care îşi dorea cu sinceritate să se elibereze de o problemă emoţională care continua să o macine. lucrurile se vor rezolva de la sine. care se ascunde în spatele durerii pe care o simt. Absolut toţi cei cu care am lucrat au reuşit să treacă cu succes dincolo de straturile succesive ale emoţiilor lor. iar ei se întreabă de ce nu reuşesc să scape de problemă.centrul adevăratei cauze emoţionale care stătea la baza acestora. Între timp. indiferent ce ar fi făcut până atunci pentru a o rezolva. Pentru ca procesul să se poată derula de la sine. fără presiuni profesionale. Cu toţii avem probleme care ajung uneori să ne controleze în totalitate. Ştiam foarte bine că gelozia şi abandonarea nu erau singurele probleme emoţionale care ne pot afecta. fie pretinzând că nu există sau încercând să se convingă singuri că dacă vor repeta anumite afirmaţii pozitive.

de la gelozie la resentimente. mi-a creat un întreg program de calculator. am putut observa apariţia unui tipar din ce în ce mai clar. teamă. Scenariul presupune o anumită grafică. Acesta include o discuţie în jurul focului cu persoanele implicate în incidentul de altădată. cu ajutorul focului de tabără. pentru a-i ajuta pe oameni să îşi descopere şi să îşi rezolve problemele emoţionale. De-a lungul lunilor care au trecut. i l-am înmânat lui Don. Nu am exclus nici scrisoarea scrisă de eul „din viitor” şi adresată eului lor prezent. rusine. De îndată ce l-am scos la imprimantă. Te deranjează dacă o voi aplica şi eu în consultaţiile mele particulare?” .de tot felul de probleme. dar şi că are o natură relativ critică şi sceptică. Bănuiesc că este una dintre cele mai profunde şi mai importante tehnici care se aplică la ora actuală în domeniul vindecării minţii şi corpului. Don mi-a spus: „Este impresionant. care este o expertă în domeniul calculatoarelor. Brandon. ajutându-mă astfel să îmi creez o imagine mai limpede a întregului proces. un proces complet de iertare şi unul de „integrare în viitor” care să le permită oamenilor să vadă din perspectiva prezentă cum se vor schimba lucrurile în viitor. pierderea unor persoane dragi. aşa că Nancy. Am creat de asemenea un alt scenariu. despre care ştiam că este nu doar un expert în domeniu. vinovăţie. furie etc. care mi-a permis să creez un scenariu foarte simplu. care poate fi folosit de oricine pentru a se scufunda în straturile şale emoţionale din ce în ce mai profunde. După ce l-a citit.

ci şi pe alte nivele. Scenariul tău nu este doar remarcabil. Tumoarea a fost pentru mine un dar nepreţuit. A adăugat: „Ai muncit luni la rând şi se vede. În timp ce stăteam împreună pe canapeaua din sufrageria noastră. iar eu răsfoiam zecile de pagini ale primei schiţe a „Procesului Călătoriei Emoţionale”. care putea fi folosit într-o manieră cât se poate de pragmatică pentru a-i ajuta pe oameni să îşi parcurgă propria lor călătorie spirituală şi emoţională. este şi cât se poate de pragmatic”. dar şi sintaxa şi conţinutul lor. M-am simţit flatată şi m-am gândit că munca asiduă pe care am depus-o în ultimele câteva luni începea într-adevăr să dea rezultate. Ţineam în mâini un instrument „viu”. pe care doream să îl transmit şi altora. am simţit că una dintre cele mai importante piese ale puzzleului pe care încercam să îl dezleg de atâta vreme a ajuns în sfârşit la locul ei. uimită şi şocată de răspunsul lui. nu doar în ceea ce priveşte cuvintele alese. I-am spus cât de recunoscătoare mă simţeam pentru tumoarea pe care mi-a oferit-o viaţa şi la ce libertate profundă ma condus „apelul ei la trezire”. nu doar la nivel fizic. i-am răspuns eu. aşa că m-am rugat ca şi ceilalţi oameni să recunoască imensa înţelepciune care există înlăuntrul lor.„Nu”. lăsându-se inspiraţi de ea să îşi . dar Don părea sincer impresionat. Eu mă aşteptasem mai degrabă să fie critic şi să îmi caute nod în papură. I-am povestit lui Don viziunea mea legată de „Procesul Călătoriei Emoţionale”.

parcurgă propria călătorie spirituală şi fizică a descoperirii de sine. Înţelepciunea corpului de-abia aşteaptă să ne ajute să ne eliberăm de vechile noastre probleme. I-am spus de asemenea lui Don că ceea ce îmi doream cel mai mult era să lucrez cu oameni care aveau probleme fizice. ci şi să se vindece la nivel fizic. I-am mai spus lui Don cât de mişcată m-am simţit în ultimele luni şi cât de privilegiată mă simţeam pentru că mi s-a permis să îi ajut pe alţi oameni să îşi descopere propriul sine real. Am auzit odată un maestru spiritual spunând: „Dacă faci un singur pas către Graţie. aceasta va face o mie de paşi către tine”. şi că îmi doream cu ardoare să îi ajut nu doar să se elibereze la nivel emoţional. Dorinţa sufletului de a ajuta corpul să se elibereze de problemele emoţionale stocate în celulele sale ani la rând nu înceta să mă uimească. iar rezultatele pe care le-au obţinut au reflectat de fiecare dată măreţia lor interioară. În urma experienţei pe care am trăit-o cu tumoarea mea. de dornici să reuşească. de curajoşi. am putut vedea cu ochii mei cât de puternică este metoda de revelare şi de descoperire a amintirilor ’ stocate în interiorul celulelor. Este suficient ca noi să facem un mic efort pentru ca ea să facă tot restul. Toţi cei cu care am lucrat au fost incredibil de deschişi. blocaje şi boli. care stau . Această afirmaţie mi se pare cu deosebire adevărată în cazul procesului de vindecare. precum şi uimirea pe care mi-o producea de fiecare dată succesul pe care l-am obţinut cu fiecare în parte.

spunându-i că nu este niciodată prea târziu pentru a învăţa ceva nou şi că el unul s-a convins că omul se . Don a plecat la New York pentru a ţine unul din seminarele sale din seria Robbins Research. De aceea. Soţul meu a încurajat-o cu căldură să încerce. Ruth i-a spus lui Don: „Ştii. Medicii îi spuseseră că singura ei opţiune era operaţia chirurgicală şi extirparea completă a uterului. mi se pare că acestea stau foarte bine acolo unde sunt!” Auzise de la o prietenă că eu am reuşit să îmi vindec o tumoare mai mare ca a ei şi se întreba dacă Don îi putea da un sfat. o femeie pe nume Ruth l-a sunat şi l-a întrebat dacă o poate ajuta. 15 A doua zi.la baza bolii. nu credea în proverbul: „Câinele bătrân nu mai învaţă trucuri noi”. Aveam convingerea că această experienţă nu avea cum să fie strict personală. În timpul vizitei la New York. Era dispusă să încerce orice metodă care ar fi putut-o ajuta să se vindece. faptul că am trecut de vârsta la care pot avea copii nu înseamnă în niciun caz că doresc să-mi fie extirpate organele genitale. I-a spus că fusese diagnosticată cu o tumoare uterină de mărimea unui grepfrut şi deşi avea peste 60 de ani. Ştiam că ea trebuie să fie valabilă pentru toţi oamenii. m-am rugat din nou în tăcere să încep să atrag către mine oameni care se confruntau cu probleme fizice şi care doreau să lucreze la nivelul sufletului. dar şi la nivel emoţional. în condiţiile în care era programată pentru operaţia chirurgicală peste o lună. De fapt.

„Înseamnă că este o tumoare benignă (necanceroasă). dar nu ai puteao amâna? Mie mi-a luat şase săptămâni pentru a mă vindeca în totalitate şi nu aş dori să urgentăm mai mult lucrurile”. Deja începeam să atrag către mine oameni cu probleme fizice. Don a uitat să mă sune pentru a mă avertiza că i-a dat femeii numărul meu de telefon. am fost încântată să vorbesc cu ea. nu-i aşa?” „Da”. m-a luat prin surprindere. „Înseamnă că nu este niciun pericol dacă amâni operaţia”. Rugăciunea mi-a fost astfel ascultată. el o va ajuta atât cât îi va sta în putinţă. nu este. „Bine. iar ea mi-a răspuns că medicii consideră că este de tip fibroid. mi-a răspuns ea. Oricum. dar ştii cum sunt medicii…”. şi i-am precizat că vindecarea la nivel celular este indiscutabil posibilă. Am întrebat-o atunci dacă este dispusă să amâne următoarea consultaţie medicală cu şase săptămâni. la numai o zi după ce am făcut-o. „Nu. aşa că atunci când aceasta m-a sunat. Am întrebat-o ce tip de tumoare are. . „Ştiu că nu îţi cer un lucru minor.poate vindeca singur. I-a sugerat să mă sune şi să vorbească direct cu mine. dornici să întreprindă „Călătoria”. I-am spus că îi admir curajul şi deschiderea interioară. dar sunt programată pentru operaţie peste o lună”. cu un puternic accent new-yorkez. După ce va auzi povestea direct de la sursă.

sugerându-i în final să se programeze la o consultaţie cu soţul meu. Ruth s-a decis să îşi amâne operaţia cu două luni şi a stabilit o întrevedere cu Don. Am vorbit la telefon circa 45 de minute. considerând cazul ei mai degrabă de rutină decât o urgenţă. Din fericire. dar se pare că nu am reuşit s-o conving pe deplin. Am recunoscut că ea era prima. nu era urgentă. I-am explicat limpede. ar fi putut scăpa de tumoare. La urma urmelor. nu o puteam învinovăţi. am început să-i relatez propria mea poveste. Şi eu procedez la fel. care îi va transmite procesul fizic pe care l-am creat în urma vindecării mele. . De aceea. nu o consider decât o sumă de cuvinte. Dacă nu ştiu din experienţă directă că o afirmaţie este adevărată. încă de la prima mea frază. dar am asigurat-o că nu avea nimic altceva de pierdut decât vechile ei tipare limitate şi amintiri traumatice stocate în interiorul celulelor sale. ar fi pierdut două ore din viaţa ei şi ar fi amânat o operaţie care. În cazul cel mai rău. că vindecarea se poate produce într-un interval de timp atât de scurt. dar întrucâtva sceptică. se va elibera emoţional de cauza care a stat la baza tumorii sale şi va învăţa lecţia pe care trebuia să i-o predea aceasta. În cel mai rău caz.Femeia a ezitat. S-a dovedit că medicii nu i-au făcut rticiun fel de probleme. Ruth m-a întrebat dacă am mai încercat acest proces cu o altă persoană care avea o tumoare. În cazul cel mai fericit. oricum. iar la sfârşitul conversaţiei mi s-a părut recunoscătoare.

aşa că nu trebuiau să facă niciun efort personal şi nu trebuiau să se gândească la ceva anume. Tocmai terminasem noua versiune scrisă a procesului prin care am trecut în urma şedinţei de masaj. i-am spus: „Curios. către Sursa lor. ci geniul lor interior. Tot ce trebuiau să facă era să lase capsula să îi conducă acolo unde doreau. În acest fel. Încă şi mai interesant mi se pare faptul că îl vei aplica în cazul unei femei care are o tumoare în interiorul uterului!” . I-am descris în detaliu lui Don noua sintaxă a Călătoriei Fizice şi i-am dat câteva sugestii specifice pentru cazul lui Ruth. În esenţă. Capsula era ghidată de înţelepciunea corpului lor. tu eşti cel care aplică pentru prima dată procesul fizic. mă asiguram că cea care lua deciziile nu era mintea lor conştientă. După ce mi s-a părut suficient de încrezător că va reuşi să se descurce cu aceasta. Am folosit în textul meu un limbaj uşor accesibil pentru minţile celor care nu erau foarte preocupaţi de conştiinţa de sine şi am creat o „Călătorie Fizică” ce îi putea ghida limpede pe aceştia.Don m-a sunat în seara zilei următoare şi m-a rugat: „Spune-mi din nou cum te-ai scufundat în interiorul tumorii şi cum ai scos la suprafaţă amintirile stocate în ea”. printr-o serie de paşi concreţi. nu eu. Ei îşi puteau accesa şi prelucra amintirile celulare în locurile alese de inteligenţa lor corporală. procesul le cerea acestora să pătrundă mental într-o capsulă magică ce îi putea transporta în orice parte a corpului lor.

„Da. Când ne-am întors acasă. Voi doi nu veţi fi decât nişte simpli participanţi la acest proces. numai ca să fie sigură că a înţeles totul corect”. Nu are cum să îi strice. ci doar o cantitate mică de lichid pe care au drenat-o cu un ac… M-am gândit să vă comunic acest lucru. Don m-a sunat şi mi-a spus: „în mod surprinzător. cei doi s-au întâlnit încă o dată. „Foarte bine. m-am simţit emoţionată recunoscând accentul new-yorkez înregistrat pe robotul telefonului nostru. Fundaţia Robbins Research ne-a trimis pe mine şi pe Don în Australia pentru a ţine seminare. ci de inteligenţa infinită din organismul ei. aşa că nu am putut asculta mesajul pe care ni l-a lăsat pe robotul telefonic. a mers foarte bine. nu?” . I-am păcălit de data asta. ne-am convins deja de acest lucru. ci procesul! Din fericire. Vreau să ştiu cum a mers”. Sună-mă după ce ai terminat. „Oricum. m-am dus în sfârşit la consultaţie. Brandon”. Aşa cum iam spus şi eu. Medicii nu mi-au mai găsit nicio tumoare. Şi astfel. Nu am mai auzit nimic de la Ruth timp de trei luni. „Ei bine. spunea mesajul. Trei zile mai târziu. ce ziceţi. nu are nimic altceva de pierdut decât vechile amintiri emoţionale”. Femeia are multă deschidere pentru o bătrână de peste 60 de ani şi a acceptat să încerce procesul. nu persoana contează. Mi-a spus că mai doreşte o consultaţie. nici de Ruth. Procesul de vindecare nu va depinde nici de tine. dar să nu uităm că are peste 60 de ani şi că nu dispune de cunoaşterea şi de înţelegerea ta.

mai precis şi mai „prietenos” (mai uşor de înţeles). 16 În timp ce ne pregăteam pentru excursia noastră în Australia. mi-am dat seama că aceşti oameni sunt cei mai potriviţi pentru a învăţa despre „Procesul Călătoriei Emoţionale”. Deşi rezultatele pe care le-au obţinut clienţii mei au fost mai mult decât impresionante. Cât timp am stat acolo. În acest fel. Australienii sunt nişte oameni extrem de primitori şi de amabili. ţinând cont de tot ce am învăţat în urma lucrului cu alţi oameni. De aceea. Ţara mi s-a părut extrem de tânără. le dădeam oamenilor „peşti”. ei nu mai trebuiau să se ducă la un terapeut profesionist. ci puteau aplica procesul de unii singuri. aşa că nu puteam spune că l-ar fi învăţat ei înşişi. iar entuziasmul şi deschiderea interioară a locuitorilor săi m-au impresionat plăcut. în caz că voi avea nevoie de el. Trecuseră 21 de luni de la boala mea şi până atunci nu lucrasem decât în şedinţe individuale. Altfel spus.Vocea ei avea o intonaţie amuzată şi oarecum detaşată. scenariul devenea mai limpede. la ei acasă. am continuat să lucrez la rafinarea „Procesului Călătoriei Emoţionale”. dar nu îi învăţam să pescuiască. m-am decis să îl iau cu mine în Australia. De fiecare dată când lucram cu cineva. M-am gândit adeseori că ar fi mult mai eficient dacă i-aş învăţa pe oameni cum să aplice singuri acest proces. . În Australia am petrecut o perioadă realmente minunată. practic eu eram aceea care îi ghida de-a lungul procesului.

Toţi oamenii au foarte multe probleme emoţionale de rezolvat. eliberându-ne treptat de tot mai multe straturi limitatoare care ne împiedică să ne identificăm cu el. ci ar trebui să conştientizăm din ce în ce mai plenar diamantul pur care există în centrul fiinţei noastre. astfel încât să dispună de un instrument cu ajutorul căruia să îşi poată rezolva din mers orice problemă care apare în viaţa lor. procesul nu este altceva decât o Călătorie! Nu este un plasture pe care să-l aplici undeva. „Decât să stea şi să se uite la televizor în fiecare seară. Dacă ar fi învăţat să aplice singuri acest proces. Dimpotrivă. m-am întrebat în sinea mea. mai bine ar opta pentru a lucra din . Nu era absolut necesar ca eu să fie prezentă în persoană în timpul călătoriei lor vindecătoare. era de preferat ca ei să îşi decojească singuri propriile straturi emoţionale. făcând ce ştie ea mai bine. să descopere astfel tăcerea sinelui lor. natura şiar fi urmat apoi cursul. iar dorinţa mea sinceră este ca ei să continue să aplice procesul pentru soluţionarea lor. Noi nu ar trebui să încetăm nicio clipă procesul de transformare interioară. „Nu ar fi minunat dacă oamenii ar avea la dispoziţie un scenariu cu care să lucreze şi pe care să îl poată împărtăşi celor dragi?”. adică vindecându-le trupul. uitând apoi de el.La urma urmelor. să îşi rezolve problemele emoţionale. să aplice iertarea şi să uite astfel pentru totdeauna de vechile lor dureri. M-am gândit de asemenea cât de minunat ar fi dacă i-aş putea învăţa pe oameni cum să aplice împreună „Procesul Călătoriei Emoţionale”.

când în când cu ei înşişi în vederea unei transformări interioare profunde. Numărul lor depăşea cu mult posibilităţile mele. aşa că am fost nevoită să insist din nou: „Procesul pe care doresc să vi-l predau este adresat celor care . am lansat o invitaţie publică pentru noul meu seminar. Jumătate din cei aflaţi în sală şi-au ridicat mâinile. Într-o seară de duminică la sfârşitul seminarului ţinut de Don. Nu era un număr foarte mare de oameni. într-o libertate deplină”. Nu aveam decât 16 locuri libere şi doream ca acestea să fie ocupate de oameni care îşi doreau cu ardoare să se elibereze de o problemă care i-a măcinat ani la rând. Casa acestora este suficient de încăpătoare şi în ea puteau intra cu uşurinţă 16 persoane. oricâtă terapie ar fi făcut. întrucât mă aflam eu însămi la început. În urma acestor gânduri. de un tipar mental sau de o boală fizică de care nu au reuşit să scape până atunci. dar nici nu aveam nevoie de mai mult. oricât de mult ar fi încercat şi la oricâte seminare şi cursuri ar fi participat. Am adăugat că nu doream să invit la seminarul meu oameni interesaţi doar să înveţe o nouă tehnică. trăindu-şi apoi viaţa ca o expresie a sinelui lor real. m-am decis să ţin serile un mic seminar acasă la bunii mei prieteni. Catherine şi Peter. Le-am povestit pe scurt participanţilor propria mea experienţă şi le-am spus că nu doresc să vină decât acei oameni care aspiră sincer să se elibereze de o problemă emoţională care îi apasă.

oferindu-şi imensa expertiză pentru acest prim seminar. Don se afla şi el lângă mine. Mi s-a părut uşor de gestionat: eram un instructor la fiecare două cupluri care lucrau. Locurile disponibile s-au ocupat imediat. aşa că puteam răspunde imediat atunci când cineva avea o nelămurire sau avea de pus o întrebare. Doream ca . aşa că i-am rugat să mă ajute şi să îi asiste pe cei care aplicau pentru prima dată în viaţă noua Călătorie. El se adresează exclusiv celor care doresc să privească tigrul în ochi. m-am simţit groaznic că trebuie să îi refuz. Aşadar. Privind expresiile dezamăgite ale celor care nu au apucat locuri. şi nu celor care doresc să afle ceva nou dintr-o simplă curiozitate. adică să se confrunte direct cu vechile lor amintiri şi tipare emoţionale de care s-au temut sau s-au ferit până acum. Nu mi-am imaginat niciodată cât de mare este dorinţa profundă a oamenilor de a-şi cunoaşte adevăratul sine şi de a se elibera de vechile cătuşe emoţionale care i-au ţinut înlănţuiţi. supravegheate de patru oameni. împiedicându-i să se bucure de fericirea care reprezintă esenţa fiinţei lor. aveam opt cupluri care aplicau procesul.aspiră sincer către eliberare. De aceea. Tocmai terminasem de predat „Procesul Călătoriei Emoţionale” unui cuplu de prieteni apropiaţi din Australia. îi rog să vină în salonul alăturat doar pe cei care sunt pregătiţi să facă o astfel de muncă profundă pentru a pune o dată pentru totdeauna capăt unei poveşti neplăcute din viaţa lor".

Mi-am dat atunci seama că această tăcere era contagioasă. M-am trezit în scurt timp în starea de pace profundă care a devenit o constantă în viaţa mea din ultimele luni. cuprinzând totul în sine. la nesfârşit. Ai fi putut auzi chiar şi căderea unui ac. ne-am deschis ochii. am simţit în aer o stare de nerăbdare şi de anticipare. Mintea mea a devenit extrem de liniştită şi s-a eliberat complet de gânduri. în care mintea nu mai gândeşte. Spre surpriza mea. După câteva minute. care reflecta energia acumulată în cameră. Este suficient ca o singură persoană să se scufunde în această stare de tăcere profundă. Am citit odată un text .toţi cei prezenţi să ştie că se aflau într-un mediu sigur şi că erau întru totul sprijiniţi. dar şi foarte multă nervozitate. După ce ne-am strâns cu toţii. Nimeni nu se mişca. iar eu m-am pregătit să iau cuvântul. I-am rugat pe cei prezenţi să facem o scurtă meditaţie pentru a ne linişti energiile şi pentru a ne ancora în momentul prezent. Am simţit cum conştiinţa mea se dilată şi umple nu doar spaţiul din cameră. Toată lumea şi-a închis ochii şi am făcut împreună o meditaţie în tăcere. Mi s-a părut că ne scăldăm cu toţii într-un ocean de iubire. toţi cei 16 invitaţi au sosit mai devreme sau la timp. ci se extinde mult dincolo de acesta. dar în aer plutea o luciditate aparte. ancorândune din ce în ce mai profund în prezenţa atotputernică a Sursei. Întreaga cameră părea scufundată în tăcere. pentru ca toţi ceilalţi prezenţi să „intuiască” această stare.

B. le-am povestit participanţilor despre propria mea călătorie vindecătoare. Sat înseamnă „adevăr”. După meditaţie. Satsang înseamnă aşadar „în compania adevărului”. Ei bine. în timp ce eu nu eram decât un simplu participant exterior la acest proces. am auzit foarte des un cuvânt sanscrit folosit frecvent pentru a descrie acest fenomen: satsang. continuam să simt starea de pace în care ne scăldam cu toţii. . trăind pentru o clipă o viaţă mai intensă şi mai limpede. Nu am uitat să le vorbesc participanţilor inclusiv despre procesul de decojire a straturilor emoţionale. care descrie perfect acest lucru: „Noi ne putem linişti mintea astfel încât aceasta să devină ca apa unui lac. într-o astfel de stare colectivă ne aflam în această seară cu toţii: în prezenţa adevărului. în care ceilalţi oameni îşi pot privi chipul reflectat. Le-am împărtăşit uimirea şi veneraţia pe care le-am simţit atunci când m-am trezit în prezenţa înţelepciunii mele interioare. Satsang. şi cum mi-am dat atunci seama că această inteligenţă lăuntrică era responsabilă pentru orice proces de vindecare. Le-am povestit cum. adică în prezenţa acestuia sau în stare de comuniune cu el. am ajuns în prezenţa extraordinară a iubirii şi am înţeles că aceasta reprezintă esenţa propriului meu suflet. De-a lungul anilor. Yeats. dincolo de care se află un vid teribil şi aparent negru.minunat scris de W. după ce am trecut de acest „prag”. datorită liniştii noastre”. iar sang înseamnă „în compania”. starea de satsang. În timp ce le povesteam.

până la nivelul corpului fizic. Ian a consimţit imediat. pentru a ajunge la inima unei probleme emoţionale. dacă doreşte să facă o demonstraţie pe viu a procesului Călătoriei. Odată ce intrăm în contact cu esenţa noastră. Ian. al conştiinţei pure. De aceea. căpătând astfel acces la înţelepciunea lor interioară care emană în mod natural din sursa lor. noi trebuie să ajungem mai întâi de toate la inima propriei noastre fiinţe. Numai în acest fel putem ajunge noi la cauza ultimă a problemei cu care ne confruntăm. cu mult entuziasm. eliberându-ne astfel pentru totdeauna de ea. Ian avea o frustrare care îl măcina de mult. ci mai degrabă o călătorie de revelare a propriului suflet. Am accentuat faptul că metoda pe care le-o propuneam nu era un proces de „prevalenţă a minţii asupra materiei”. după care se reflectă de-a lungul straturilor emoţionale succesive care îmbracă acest suflet. fapt pentru care i-am fost recunoscătoare. aşa că ne-am decis să începem cu aceasta. În timp ce le vorbeam oamenilor. descoperind astfel cine suntem cu adevărat.Am continuat spunându-le că am căpătat convingerea că toţi oamenii îşi pot cunoaşte sinele real. Le-am povestit participanţilor de convingerea mea că adevărata vindecare începe întotdeauna pe nivelul sufletului. L-am întrebat apoi pe unul dintre prietenii mei. înţelepciunea ei ne poate conduce pas cu pas către descoperirea amintirilor emoţionale îngropate în celulele corpului nostru. am privit adânc în ochii lor şi m-am simţit încurajată de faptul că toţi păreau să înţeleagă ce le spuneam. .

De aceea. Ian arăta strălucitor şi părea la fel de deschis ca un copil mic. Am privit în jur. frustrat şi neputincios că nu îşi poate comunica dorinţa de a fi ajutat. Am observat atunci că ochii multora dintre participanţi s-au umplut de lacrimi. Când a ajuns în faţa găurii negre. pe care el o numea vid. când s-a simţit abandonat. Ian a manifestat o anumită rezistenţă. Cu toţii se simţeau incredibil de mişcaţi în faţa transformării profunde la care au asistat într-un timp atât de scurt. după care i-a fost uşor să îi ierte. Ian era englez. i-am fost cu atât mai recunoscătoare pentru deschiderea lui emoţională şi pentru dorinţa lui de a parcurge toate straturile emoţiei sale în public. Când s-a aruncat însă în ea şi a experimentat starea de pace profundă. el le-a putut transmite în sfârşit părinţilor săi ce a simţit în acel moment. faţa lui s-a luminat gradat şi a început să emane o mare fericire. Camera s-a umplut cu o atmosferă palpabilă de gingăşie şi de compasiune. şi deci avea o fire uşor rezervată. şi-a amintit şi el un incident din copilărie. Foarte mulţi dintre cei prezenţi lăcrimau vizibil.Deşi ne aflam în Australia. Când procesul s-a încheiat. toţi cei prezenţi păreau să participe împreună cu el la călătoria pe care o făcea. În finalul exerciţiului. în jurul focului de tabără. Pe măsură ce Ian se scufunda din ce în ce mai mult în adâncurile emoţiei sale. La un moment dat. De-a lungul procesului. Ian a ajuns la un strat al neajutorării şi a început să plângă. la care se adăuga o mare deschidere .

În timp ce mă plimbam prin cele două camere ale casei în care erau adunaţi invitaţii. O singură femeie părea să aibă dificultăţi în a se scufunda în straturile succesive ale emoţiei sale. Înainte de începerea procesului. ea o evita şi se întorcea de unde a plecat. Cu toţii ne temem de necunoscut şi suntem dispuşi să îl evităm cu orice preţ. ceva din interiorul nostru ne opreşte. Până atunci a încercat absolut totul. dar nimic nu a funcţionat. Femeia de care vorbesc era diagnosticată cu o depresie cronică şi era atât de afectată încât fusese pensionată medical în ultimii şase ani. de câte ori ajungea în faţa găurii negre. oare nu facem cu toţii la fel? Chiar când suntem pe punctul de a ne elibera. să se împartă pe perechi şi să îşi înceapă propria călătorie. Abia a reuşit să se mobilizeze şi să vină la acest seminar. Am notat acest lucru şi m-am gândit în sinea mea: „Hm. de la terapia psihiatrică la medicamente şi la seminare. Chiar şi pentru a se da jos din pat dimineaţa trebuia să se lupte cu ea însăşi. am discutat cu ea şi femeia mi-a spus că aceasta ar putea fi ultima ei şansă de vindecare. nu-mi venea să cred văzând cât de profunde erau experienţele lor şi de câte amintiri emoţionale neplăcute s-au eliberat ei. În acest fel. chiar cu riscul de a nu ne elibera niciodată de vechile noastre suferinţe”. Momentul era perfect pentru a le sugera oamenilor să îşi ia fiecare exemplarul din scenariu. .interioară. supraveghind ce făceau. ne blocăm şi ne întoarcem la vechile noastre obişnuinţe.

la anxietate şi la teamă. descrie perfect tiparul depresiei. într-adevăr. Pur şi simplu nu se putea hotărî să se arunce în gaura neagră. Cât de terorizată am fost atunci! Am simţit instantaneu o compasiune profundă pentru femeia din faţa mea. Acest ciclu este un prieten vechi. apoi la neajutorare. Când am citit notiţele partenerului ei. i-am spus cu o voce blândă. dar ştiam că pentru a se elibera de vechiul ei tipar emoţional. Când am ajuns în dreptul ei.Vocea ei era complet stinsă. întrucât aceasta este lucrul de care se teme cel mai tare!” Mi-am adus aminte de prima mea experienţă a vidului negru şi de teama mea că voi fi anihilată complet dacă voi cădea în el. reflectând lipsa ei de speranţă. ca şi cum ar fi stabilit dinainte că va da greş şi de această dată. Tot timpul procedezi aşa?” „O. este singurul lucru pe . De fapt. Ce faci în continuare? Devii şi mai deprimată din cauza noii frustrări pe care o simţi şi reiei de la capăt întregul ciclu. făcuse deja trei „întoarceri”. în care acesta a descris straturile emoţionale prin care a trecut femeia. da. pe care îl cunosc foarte bine. motiv pentru care te simţi furioasă şi frustrată. aruncându-se în ea. la fel ca în toate celelalte încercări pe care le-a făcut de-a lungul ultimilor şase ani. la disperare. va trebui să îşi adune curajul şi să se confrunte cu gaura neagră. Nu-i de mirare că refuză să se arunce în gaura neagră. după care ajungi în faţa acestei găuri negre şi te blochezi. la dezolare. Scenariul este clasic. m-am gândit: „Hm. De aceea. dar fermă: „Nu recunoşti acest tipar? Tu treci de la depresie la lipsa de speranţă.

„Ce-ar fi să te relaxezi. având grijă să nu insist foarte mult asupra lor. Am întrebat-o atunci dacă doreşte cu adevărat să se elibereze din acest ciclu. Călătoria nu are nimic de-a face cu lamentările şi cu exprimarea durerii de-a lungul căii. dar nu ştiu ce se va întâmpla cu mine dacă voi face acest lucru”. Când a ajuns din nou în faţa găurii negre. . i-am spus. întrucât avea tendinţa să se lase înghiţită de ele şi nu doream ca gândurile negative să îi distragă atenţia. va trebui să AI ÎNCREDERE”.care îl fac. să zâmbeşti şi să te arunci senină în această gaură neagră? Am întrebat-o eu. să te relaxezi şi să te arunci în ea. ci doar cu conştientizarea plenară a emoţiei urmată de scufundarea imediată pe nivelul următor. m-a anunţat pe un ton de genul: „Ţi-am spus eu!” că s-a blocat din nou. „Bine. Mi-a răspuns imediat: „Sigur că da. Am ghidat-o astfel din nou de-a lungul straturilor ei emoţionale succesive. dar dacă doreşti să te eliberezi. până când ajungi în sfârşit la sursă. renunţ. „Înţeleg. Ori de câte ori ajung în faza de anxietate şi de teamă. după care devin atât de frustrată încât mă deprim şi mai tare”. Ce crezi că s-ar întâmpla atunci?” „Nu ştiu ce s-ar putea întâmpla”. va trebui să te confrunţi cu gaura neagră şi să te abandonezi în faţa ei. De fapt. nu-mi mai doresc nimic altceva de la viaţă!” „În acest caz.

ochii ei au fost inundaţi de lacrimi. iar cei doi au încheiat cu succes procesul. de la cineva care a parcurs deja acest proces. I-am dat din nou scenariul partenerului ei. să îl experimentezi tu însuţi direct. Atunci când lucrezi cu cineva. iar ea a început să plângă cu suspine. Important era că a ajuns să ştie ce se ascundea sub acel strat al anxietăţii şi al fricii. Sursa este o energie într-adevăr contagioasă. cei cu care lucrez îşi găsesc mult mai uşor calea către această conştiinţă de sine. şi că şi-a dat seama că nu avea nimic de ce să se teamă. Ştiam că restul procesului va fi floare la ureche pentru ea. Au mai existat încă două cupluri care au simţit o anumită reticenţă şi care şi-au ridicat mâinile pentru a pune întrebări. trebuie SA FII una cu el. dar s-a dovedit că de fapt nu doreau altceva decât să primească asigurări că fac bine ce fac. Cei cu care lucrezi se pot „molipsi” atunci de la tine. . i-am spus eu. „Mă prăbuşesc… Mă prăbuşesc!” „Continuă să cazi”. A continuat să plângă multă vreme de uşurare şi de extaz. Miam dat seama de mai multă vreme că atunci când sunt scufundată în Marea Tăcere. Subit.„Bine. femeia a început să tremure din toate încheieturile. nu este suficient să practici procesul. dar eu mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai face acest lucru”. „Sunt iubire… Sunt Dumnezeu… Este Dumnezeu… Este… Nici nu ştiu ce este… Sunt liberă… Sunt libertate… Sunt frumoasă… Sunt frumuseţe pură…”. După un scurt moment de confuzie.

aşa că suntem familiarizaţi cu provocările care pot apărea de-a lungul lui. ne-am dezvoltat capacitatea de a rezolva prompt aceste provocări. Trei luni mai târziu. Atunci când lucrăm cu alţi oameni. noi îi putem asista literalmente. nu. dar oamenii nu se îndurau să plece. era deja mult după miezul nopţii. Cu toţii l-am parcurs deja de mai multe ori. Această persoană trebuie să îşi fi dat multă osteneală ca să facă rost de adresa mea de acasă”. Era al doamnei care fusese diagnosticată cu depresie cronică. am primit o scrisoare din Australia.Am aplicat frecvent acest principiu în şedinţele mele individuale şi la seminarele mele. După ce şi-a privit în faţă şi şi-a rezolvat această problemă. s-o fi întâmplat ceva?” M-am liniştit imediat. Femeia îmi scria că în noaptea în care a efectuat Călătoria. în timp ce mă gândeam fără să vreau: „O. Când seminarul de seară s-a încheiat. am recunoscut numele de la sfârşitul ei. Inima a început să îmi bată cu putere. nu am dat nimănui adresa mea în acea noapte. El îmi permite de asemenea să le ofer asistenţilor mei un antrenament din ce în ce mai avansat. Când am deschis-o. Practic. ne bucuram cu toţii de liniştea vindecătoare a comuniunii cu prezenţa Iubirii. trecând alături de ei prin acelaşi proces. dar extrem de emoţionante. a scos la iveală o anxietate copleşitoare ascunsă sub masca depresiei. fiindu-ne astfel mult mai uşor să îi ajutăm pe cei implicaţi în proces. depresia ei a dispărut ca prin farmec. după ce am citit cuvintele ei simple. „Ciudat. m-am gândit. De atunci şi până în prezent . În timp.

Mai mult. pentru prima data cât de uimitoare este Gratia care exista. fiind de fiecare dată uimită şi inspirată de curajul. În prima zi parcurgem cu toţii Călătoria Emoţională. În cea de-a doua zi. Învaţă de asemenea tehnica focului de tabără şi integrarea în viitor. mă simt la fel de emoţionată ca prima oară. Dacă în trecut trebuia să facă un efort uriaş ca să se dea dimineaţa jos din pat.nu a mai fost depresivă nici măcar o secundă. acum se trezea dimineaţa devreme. puterea şi înţelepciunea care există înlăuntrul nostru. ei se lasă ghidaţi de înţelepciunea lor interioară pentru a descoperi şi pentru a rezolva vechile probleme emoţionale care i-au măcinat. Scrisoarea femeii se odihneşte acum într-un teanc alcătuit din sute de scrisori similare. pe care le rezolvă prin practicarea . într-un dosar uriaş pe care îl ţin ca pe o mărturie a imensei înţelepciuni şi a enormului curaj inerent în sufletul oricărui om. participanţii învaţă să parcurgă Călătoria Fizică. În continuare. Mai mult. se ridica imediat din pat şi îşi vedea liniştită de treburi. prin care descoperă blocajele ascunse sau locurile rigide din organismul lor. ei descoperă amintirile stocate în interiorul celulelor lor. a fost încântată să se întoarcă la muncă după şase ani de absenţă. a tuturor. Ori de câte ori primesc o astfel de scrisoare. Este ca şi cum aş auzi din nou. care pot declanşa apoi boli. Participanţii învaţă şi experimentează procesul care stă la baza ei şi intră în contact cu sufletul lor. o călătorie minunată a descoperirii de sine la nivel corporal.

Dacă nu ai cu cine să lucrezi. Este din . că ai învăţat sau ai experimentat direct „Procesul Călătoriei Emoţionale”. Când nepoata m-a sunat ca să mă întrebe dacă îl pot primi. Tot ce trebuie să faci este să îţi rezervi două ore împreună cu un prieten în care ai încredere. lăsândute ghidat chiar de vocea mea. 17 Acum. după ce o vei termina de citit. Jim era un brutar în vârstă de 67 de ani. în secţiunea intitulată „Instrumente”. Doresc să încep prin a-ţi relata povestea unui bărbat a cărui Călătorie Fizică a fost cu deosebire impresionantă. poţi apela la benzile audio care însoţesc această carte. sau o poţi face mai târziu. întrerupând lectura cărţii. astfel încât să pună o dată pentru totdeauna capăt acestor amintiri. De altfel. este o fire încăpăţânată şi sceptică. Scenariul pe care îl aplic la seminarele mele se află chiar la sfârşitul cărţii. de preferinţă unul care a citit la rândul lui această carte şi care este suficient de deschis şi dornic să lucreze cu tine.iertării. Nepoata lui a participat la imul din seminarele mele introductive şi i-a sugerat să mă consulte în particular în legătură cu starea sănătăţii sale. Doreşti să trăieşti şi tu experienţa directă a „Procesului Călătoriei Emoţionale”? O poţi face chiar acum. a sosit timpul să afli mai multe despre Călătoria Fizică. proprietar al unei mici brutării situată în nordul Angliei. eliberându-se de ele. ea a simţit nevoia să mă avertizeze: „Jim nu este familiarizat cu tot acest limbaj specific vindecării minţii şi corpului.

adeseori. L-am servit cu un ceai. yorkshirez. dar el . Fără să stea mult pe gânduri. doar pentru că aşa l-a sfătuit nepoata lui favorită. oamenii care nu ştiu nimic despre acest gen de lucruri sunt cei cu care lucrez cel mai uşor. neştiind nimic despre mine. Sper să nu vă lăsaţi intimidată de el!” M-am amuzat şi i-am răspuns că voi fi încântată să îl primesc. În stilul lui direct. Vă asigur că Jim poate fi uneori extrem de încăpăţânat”. pe care i-am detectat-o cu uşurinţă. „Încăpăţânarea nu este întotdeauna un lucru rău în sine. ca toţi locuitorii din acea zonă. Avea ochii aprigi şi obrajii de un roşu aprins. Era evident că omul gândea cu mintea lui şi că nu accepta toate prostiile pe care i le spuneau ceilalţi oameni. Mi-a devenit instantaneu simpatic. dar nepoata mea consideră că m-ai putea ajuta”. l-am privit în faţă. nici măcar povestea vieţii mele. M-am pregătit să îi ofer o versiune condensată a poveştii vieţii mele şi am început să-i spun: „Păi. Jim arăta exact aşa cum mi l-a descris Suzy. sinceră să fiu…”.Yorkshire şi are un temperament destul de aprins. Ea dovedeşte o voinţă puternică. Avea un licăr specific în ochi. dar el nu a mai aşteptat şi a trecut la subiect. Am început deja să îl simpatizez!” Jim a venit Ia Londra cu trenul. s-a îndreptat direct către sufrageria mea şi s-a aşezat înainte de a avea şansa de a-l invita. Când iam deschis uşa. „Ştiu şi eu… mi-a spus ea. sănătos. mia spus: „Nu ştiu cu ce te ocupi. I-am explicat că. şi dincolo de privirea lui aprigă se ascundea o lumină interioară.

aşa că medicul nu mi-a dat mai mult de trei luni de trăit. ce s-a întâmplat mai departe?” l-am întrebat. a adăugat: „Le-am arătat eu! Le-am arătat tuturor!” Trebuie să recunosc că mi-a trezit interesul la culme. După care. în mod evi. Acesta mi-a spus să stau jos. Aceasta era mult prea avansată. L-am întrebat ce vrea să spună cu aceste cuvinte.dent revoltat. mi-am găsit un alt doctor”. m-a privit direct în ochi şi mi-a spus cu o voce cât se poate de gravă că mi-a găsit o tumoare canceroasă de mărimea unui ou într-unul din plămâni. nu vreau să ascult povestea vieţii tale! Doresc să îţi spun povestea vieţii mele…”. cu acelaşi licăr şugubăţ în ochi. „Şi acesta ce a spus?” . curioasă la culme. Jim nu avea nevoie de mai mult. ca şi cum ar fi dorit să aibă cu mine o conversaţie de la om la om. el s-a lansat imediat în relatarea poveştii vieţii sale: „Cu doi ani în urmă.mi-a tăiat-o scurt: „Nu. aşa că trebuie să îmi pun în ordine afacerile. Îţi poţi imagina aşa ceva? M-a întrebat Jim. Cu o plăcere evidentă. m-am dus la o consultaţie. Jim avea un stil absolut captivant de a povesti! „Ei bine. la medicul meu de familie. A adăugat că nimeni nu mai poate face nimic pentru mine. Să-mi spună mie un medic că nu mai am decât trei luni de trăit! Ce nesimţire! Eu nu am încă de gând să dau ortul popii! Ştiu că nu mi-a sosit vremea să mor! Chiar dacă am cancer la plămâni nu am de gând să cedez cu una cu două! Ce prostie – la naiba!" „Şi.

Adeseori. care le pun medicilor cel mai greu răbdarea la . Am citit în mai multe cărţi despre fiziologia celor care supravieţuiesc în urma cancerului. dar ştia foarte bine că nu trebuie să te iei automat după primul diagnostic. „Şi apoi.adevăr.„Mi-a spus că nu mai am decât două luni de trăit!” „Şi tu ce ai făcut?” „Ce puteam să fac? L-am concediat şi pe acesta. a fost primul medic cu care am vorbit şi care nu a fost convins din start că voi muri”. M-am gândit că pe ea merită să o ascult. Se pare că una dintre cele mai importante calităţi pe care o au aceştia (şi pe care cercetătorii o consideră principala cauză a supravieţuirii lor) este voinţa lor puternică de a trăi. Într. Nu avea niciun fel de educaţie în domeniul sănătăţii. pe care l-am concediat de asemenea”. ce s-a întâmplat?” „Ei bine… în cele din urmă am găsit o doctoriţă care părea să aibă mai mult bun simţ. dar puternic. Apoi mi-am găsit un alt doctor. căci măcar ştie că este posibil să supravieţuieşti şi să te vindeci în urma acestei boli. Fără să vreau. Il priveam cu o admiraţie neţărmurită pe acest bătrân vajnic de 67 de ard. Era vestită pentru succesele pe care le-a avut şi pentru faptul că a ajutat şapte oameni cu acelaşi tip de cancer ca şi mine să intre în remisie. cei mai dificili pacienţi. Avea spiritul trezit şi un simţ al umorului frust. Exemplul bătrânului din faţa mea mi s-a părut minunat. m-am gândit ce bine ar fi dacă am avea cu toţii această voinţă fantastică de a trăi.

că nu trebuie să se ia după primul diagnostic care le . Jim? L-am întrebat eu. nu am avut nici cea mai mică îndoială că va reuşi. Jim mi-a descris diferitele tratamente pe care le-a încercat: chimoterapie. şi nu în metastază.încercare şi care sunt cei mai solicitanţi cu asistentele. aşa cum se aşteptau medicii. Tumoarea a intrat în remisie. Când şi-a terminat povestea. Îmi vine să le-o relatez oamenilor la seminarele mele. A rămas şocat când m-a văzut! S-a albit la faţă. iar diagnosticul a fost pozitiv. ca şi cum ar fi văzut o stafie! Fusese absolut convins că am murit cu 20 de luni în urmă! Şi nu am de gând să mă opresc aici! Intenţionez să mai trăiesc o vreme!” Văzându-i spiritul. Nu s-a răspândit!” Faţa lui era de-a dreptul luminoasă. mi-a repetat cu aceeaşi mândrie în voce: „Le-am arătat eu! Acum trei luni am făcut o scanare MRI (scanare cu raze X a ţesuturilor moi). nu ai dat ortul popii!” Sinceră să fiu. „Şi ce s-a întâmplat în continuare. aveam în faţă o imagine a sănătăţii perfecte. radiaţii etc. La fel de încăpăţânat cum a început. fapt pe care i l-am şi spus. sunt şi cei care reuşesc să supravieţuiască. Eu aveam în faţă exact acest gen de om. pentru ca ei să afle astfel că este perfect posibil să se implice şi să participe direct la propria îor vindecare. În mod evident. Jim. În continuare. şi-a încheiat povestea cu un triumfalist: „Nu mi-a sosit încă timpul!” I-am spus: „Povestea ta e incredibilă. A adăugat cu un chicotit: „Acum două luni am dat întâmplător peste primul medic.

„Ştiu că trebuie să învăţ o lecţie importantă în urma acestei boli. aproape vulnerabil. Dintr-odată. aproape plângăreţ. A trebuit să mă aplec către el pentru a auzi motivul vizitei sale. puţin stânjenit. Tu eşti un exemplu minunat pentru noi toţi”. mi-a şoptit el. ajutându-i astfel să înţeleagă că au posibilitatea să se vindece. Ar trebui să te implici tu însuţi şi să le vorbeşti celorlalţi pacienţi care suferă de boala ta. şi că au libertatea de a opta pe ce cale a vindecării doresc să o apuce. În felul meu. ca şi cum acesta ar fi o literă de lege. Doresc să aflu de ce mi-a apărut ea. Vocea lui a devenit o şoaptă. Nu mi-aş dori ca ea să apară într-o altă parte a corpului meu numai pentru că nu mi-am învăţat lecţia pe care trebuia să mi-o predea". Cu siguranţă. arătând către piept. mi-a răspuns el. dar simultan cu o smerenie copleşitoare.este prezentat. „Atunci de ce ai venit la mine? Mie mi se pare că eu însămi aş avea ce învăţa de la tine. Mă aflam în prezenţa unui om cu un curaj rareori întâlnit. „O. felul lui exploziv de a fi s-a liniştit şi Jim a devenit liniştit. chiar asta şi fac”. tumoarea nu mi-a apărut numai ca să le dovedesc medicilor că se înşeală. mi-a spus el pe acelaşi ton stins. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. ştiu foarte bine. Tu eşti un exemplu viu al posibilităţilor ascunse în oameni”. iar faţa lui a căpătat expresia unui copil nevinovat. El nu se sfia să recunoască în faţa mea că nu deţinea toate răspunsurile şi că spera să îl . „Aş vrea să ştiu de ce… De ce mi-a apărut această chestie”. Cuvintele lui m-au uluit.

dar am încredere în tine şi sunt dispus să încerc orice”. Hei. după care mi-a spus liniştit: „Tot nu ştiu cu ce te ocupi. Convingerea mea sinceră este că dacă ne vom învăţa aceste lecţii. i-am răspuns simplu: „Perfect. că motivul pentru care atât de mulţi oameni acceptă să le fie extirpate chirurgical tumorile numai pentru a se trezi peste câţiva ani că acestea le apar în alte părţi ale corpului este acela că nu şi-au învăţat lecţiile. Şi astfel. De aceea. Mi-a spus: „O. Atunci. Jim m-a privit în ochi. acesta le spune:. de asemenea. Jim a fost întru totul de acord cu mine. am convingerea că trebuie să învăţ ceva în urma acestei experienţe. Eu îi ajut pe oameni să descopere lecţiile pe care doresc să li le transmită bolile lor. noi nu le vom mai repeta. i-am povestit pe scurt propria mea experienţă şi i-am spus în final că aş fi fericită să îl pot ajuta să îşi scoată la lumină vechile amintiri stocate în interiorul tumorii sale. . astfel încât să înveţe lecţia pe care doreşte să i-o predea aceasta. Poate că de data aceasta vei fi mai receptiv’. Eram atât de emoţionată de această vulnerabilitate şi de această gingăşie încât nu am reuşit să spun nimic timp de câteva minute. dar nu ştiu încă ce”. lor le apare o altă tumoare”. Cred. o voi face din nou. ca şi cum ar fi dorit să îmi testeze sufletul.ajut să descopere lecţia pe care dorea să i-o predea tumoarea lui. nu ai ascultat primul meu apel la trezire. În final. şi deci nu au acceptat cunoaşterea pe care a dorit să le-o ofere în acest fel sufletul lor. Chiar aceasta este specialitatea mea. De aceea.

Jim a intrat în panică. Aveam în faţă un om care nu ştia absolut nimic despre ansamblul minte-corp. În acel moment. unde a găsito. Zăcea pe jos. Cum l-ar fi putut ierta pe Dumnezeu pentru . ca şi cum ar fi adormit. înainte de a apuca să-l întreb ce vede acolo. care trebuie înţeles. Jim era la şcoală. Mam gândit din nou în sinea mea cât de însetaţi suntem cu toţii de dorinţa de a ne înţelege lecţiile şi de a ne elibera. Cât de divină este această sete! Pe cât de încăpăţânat şi de puternic era. Jim a luat-o în braţe şi a încercat să o trezească. într-o perioadă în care Anglia se afla în război. pe atât de deschis şi de sincer s-a dovedit Jim de-a lungul procesului. aparent intactă. Aceasta nu se afla însă acolo. A continuat să o scuture. A simţit atunci o furie oarbă împotriva lui Dumnezeu. care nu i-a mai trecut niciodată de atunci. iar el trebuia să aibă grijă de mama sa. când o bombă a căzut chiar în zona în care locuia el. în mintea lui a apărut o amintire foarte vie. S-a dus direct acasă şi şi-a căutat mama. încrederea lui în mine era aproape copilărească. În cele din urmă. frumoasă şi tânără. fiule”. De îndată ce a ajuns în interiorul plămânului bolnav. Avea 16 ani. dar care intuia că există ceva mai profund. el a ieşit în stradă. până când un ofiţer de poliţie a venit şi i-a spus: „E moartă. Tatăl lui îşi părăsise familia.Am început astfel împreună procesul Călătoriei Fizice. s-a eliberat şi a fugit din şcoală. S-a luptat cu profesorii săi. Bombele germane cădeau deasupra întregii ţări.

că i-a răpit mama înainte să-i fi venit sorocul? Cum i-a putut face aşa ceva? Ce fel de Dumnezeu era? Ce fel de Dumnezeu face astfel de lucruri? Apoi. Neştiind ce să facă cu ea. I-am cerut apoi să îşi imagineze ce i-ar răspunde Dumnezeu. în plămânul lui stâng. în timp ce Jim a dat glas furiei sale nerostite timp de 50 de ani împotriva lui Dumnezeu. Am rămas apoi tăcută. inclusiv pe Dumnezeu. nu era implicată în niciun fel în acel război. în interiorul plămânului stâng. Practic. era orientată împotriva inamicului. iar din adâncurile conştiinţei sale a ieşit. Mai mult. De data aceasta. inima acestuia s-a deschis la maxim şi din ea a ieşit la iveală o iertare profundă. furia i s-a amplificat şi mai mult. Când a sosit timpul ca Jim să îl ierte pe Dumnezeu. El i-a spus lui Jim că sufletul acesteia era perfect împăcat. pentru o mică discuţie. Cum iar fi putut ierta vreodată pe acei nazişti infernali? Mama lui nu s-a putut apăra. I-am cerut să vizualizeze un foc de tabără chiar acolo. Se pare că Dumnezeu avea alte planuri pentru mama lui. atât de infinită încât . întrucât se afla exact în planul în care trebuia să fíe. tânărul Jim a ascuns-o lângă inima lui. l-am sugerat lui Jim un lucru pe care nu l-am mai aplicat până atunci. şi să-i invite pe toţi cei implicaţi în amintirea lui. ca de obicei în astfel de cazuri. o înţelepciune nebănuită de el. Cum au putut ucide soldaţii o femeie inocentă? Ce compasiune ar fi putut avea el pentru un popor atât de rău? Toată acea furie imposibil de exprimat şi de rezolvat a ieşit la suprafaţă. scoţând-o astfel pentru prima dată din pieptul său şi din celulele sale.

aceasta i-a răspuns prin gura inamicilor săi că nu făceau decât să îndeplinească nişte ordine şi că. Înţelegându-le pentru prima dată punctul de vedere. Nu mai aveam nevoie de cuvinte. el s-a adresat naziştilor. Umilinţa şi iubirea lui Jim m-au făcut să îmi doresc să îngenunchez chiar acolo. Din el a ieşit la iveală o furie atât de năprasnică încât nu ştiam dacă propria mea inimă o va putea suporta. Când procesul s-a încheiat. iar faţa lui a căpătat o expresie blândă. . la fel ca diamantele. Apoi din nou. Tu ai fost profesorul meu. Din el emanau o inocenţă copilărească şi o pace nesfârşită.numai asistând la acest proces mi s-a oprit respiraţia. când şi-a întrebat înţelepciunea interioară de ce au procedat aceştia cum au procedat. arătându-şi pentru prima dată adevăratul chip. i-am mulţumit pentru vizita pe care mi-a făcut-o şi i-am spus: „Ştiu că urmează să îţi faci o nouă radiografie MRI peste două săptămâni. de fapt. Parcă şi-ar fi scos de pe chip o mască de ciment. erau la fel de speriaţi ca şi el. iar mamele lor erau la fel de ameninţate cum fusese a lui. şi nu invers”. am rămas tăcută alături de acest om extraordinar. În continuare. I-am spus cu blândeţe: „Am avut dreptate. care strălucea într-o lumină plină de pace. Aş dori să fii deschis în faţa posibilităţii ca aceasta să nu îţi mai găsească nicio tumoare”. Înainte de a se ridica să plece. din inima lui Jim s-a revărsat o compasiune uriaşă. Ochii i-au licărit din nou. Şi asupra lor erau aţintite alte arme.

Nu există nicio mărturie a vreunei persoane care a avut acest gen de tumoare şi căreia să îi fi dispărut. Au trecut trei săptămâni fără să primesc nicio veste de la Jim. nici vorbă. Pe un ton de un entuziasm nestăvilit. Am primit apoi un telefon de la nepoata lui. Mă simţeam oarecum dezamăgită. m-am gândit din nou ce binecuvântare nesfârşită este să poţi face acest gen de muncă. I-am răspuns cu aceeaşi blândeţe: „Bine. ci ca să aflu de ce mi-a apărut aceasta şi pentru a învăţa lecţia pe care trebuie să mi-o predea ea”. Vezi tu. Aşa ceva nu se poate întâmpla. A fost o onoare pentru mine să lucrez cu tine”. adică să nu se răspândească. Jim s-a transformat într-o pisicuţă! Nu mai face valuri în jur. tumoarea mea este diferită de a ta. Spune-le oamenilor că vindecarea la nivel celular este perfect posibilă. După ce a plecat. nici măcar nu mi se pare că lucrez. tot ce poţi spera este ca acesta să intre în remisie. Probabil că sunt cea mai norocoasă fiinţă în viaţă. de altfel. mi-a răspuns el. mi se pare mai degrabă un privilegiu. nu mai ţipă la ajutoarele sale atunci când acestea varsă făina pe jos sau când pâinile nu le ies cum trebuie. Cine ştie? S-ar putea să fii primul caz de acest fel.„O. oarecum surprins de această sugestie. În cazul cancerului la plămâni. Continuă să fii exemplul minunat care eşti deja. rămâi totuşi deschis în faţa acestei posibilităţi. Nu mai înjură în trafic şi nu se mai enervează atunci când priveşte ştirile la . aceasta mi-a spus: „Mătuşa mea se întreabă ce i-aţi făcut unchiului meu. Eu nu am venit la tine ca să mă vindeci de tumoare.

„Şi Jim ce zice?” „îl ştiţi pe Jim… Tratează totul cu umorul lui caracteristic”. decât o cicatrice de mărimea unui fir de păr”. Medicii nu au mai găsit nimic. Mătuşa m-a rugat să vă mulţumesc. l-a descoperit pe adevăratul bărbat cu care ştia că s-a căsătorit acum 45 de ani”. ce s-a întâmplat când i-au făcut lui Jim MRI-ul?” „A. pentru prima dată în viaţa ei. Din păcate. iar nepoata nu dădea vreun semn că ar pomeni ceva de MRI. Văzând că îşi ia rămas bun de la mine. Este primul caz cunoscut în istorie în care o tumoare canceroasă la plămâni a dispărut complet”. îl tratează pe Jim ca pe un cobai de laborator. La ora actuală. da. Toată lumea îşi bate capul ca să înţeleagă ce s-a întâmplat. „Uimitor! Şi ce spun medicii?” „Întregul spital s-a transformat într-un circ. punându-l să facă toate testele care există pe planetă. mi-am adunat curajul şi am întrebat-o eu: „Apropo. Mi-a spus că. şi-a adus ea aminte. conversaţia se apropia în mod evident de sfârşit. A devenit incredibil de bun şi de blând. iar cealaltă jumătate atribuie miracolul unui medicament pe care i l-au administrat acum doi ani.televizor. după care i-am spus pe scurt ce privilegiu a fost inclusiv pentru mine să lucrez cu unchiul ei. Am râs şi i-am răspuns că simt încântată să aud astfel de veşti. Jumătate din medici sunt convinşi că i-au pus un diagnostic greşit. .

O săptămână mai târziu. Uneori mi se pare că bolile sunt cel mai mare dar pe care ni-l oferă viaţa. Am auzit de asemenea dintr-o sursă . butonul mâniei nu este singurul de care suferim cu toţii. fiecare în ritmul lui. sau „Dacă X ar fi făcut cutare şi cutare lucru. Acest om a optat pentru chimoterapie şi radiaţii. dar în realitate aceasta este deja înmagazinată înlăuntrul lor. sau „E din cauza ştirilor de la televizor”. În cazul lui Jim. EI trebuia să se elibereze de cei 50 de ani de furie acumulată. care i-a permis să îşi reveleze în sfârşit sinele real. De altfel. nu-i de colo…”. M-am apucat. din fericire. Suzy m-a sunat recent şi mi-a spus că încă se mai fac teste şi cercetări asupra lui. să scriu această carte la doi ani după vindecarea lui Jim. dar. Ei cred că la baza mâniei lor stau factori exteriori. darul a constat în eliberarea de 50 de ani de furie. am primit o scrisoare fericită şi emoţionantă de la Suzy. Foarte mulţi oameni se înfurie şi cred: „E din vina traficului”. în care aceasta îmi oferea noi amănunte referitoare la progresul remarcabil al lui Jim. Circumstanţele exterioare nu fac decât să apese pe buton şi să o activeze. iar circumstanţele exterioare nu fac decât să le activeze. mam gândit: „Toţi oamenii îşi parcurg propria călătorie spirituală şi emoţională. După ce am citit scrisoarea. Medicii continuă să nu poată explica acest miracol. Într-adevăr. a învăţat lecţia pe care dorea să i-o transmită sufletul lui. nu maş fi enervat pe el”. Există nenumărate emoţii nerezolvate şi îngropate în subconştientul nostru.

eliberaţi de poverile emoţionale din trecut. Rortnie era o mamă în vârstă de 32 de ani. a cărei poveste nu diferea cu nimic de cea a altor mii de femei. astfel încât să ne putem continua viaţa într-un mod sănătos. ea a fost abuzată în mod repetat. 18 Unul din aspectele mele favorite ale lucrului cu oamenii şi ale practicării Călătoriei se referă la efectele vindecătoare profunde pe care le are aceasta nu doar asupra celor implicaţi. fizic şi sexual. ci şi asupra familiilor lor. de-a lungul întregii sale copilării. Dispariţia tumorii sale continuă să fie atribuită unui medicament care i-a fost administrat cu doi ani înainte de procesul Călătoriei Fizice pe care a întreprins-o. Ea se referă la rezolvarea problemelor noastre. până când a fost diagnosticată cu o depresie cronică. Cunosc o femeie a cărei poveste curajoasă mi se pare apogeul absolut al puterii vindecătoare a iertării nu doar asupra persoanei în cauză. La fel ca mulţi alţi copii . Călătoria nu are nimic de-a face cu revelarea anumitor amintiri numai pentru a ne justifica actualul comportament sau cu folosirea lor ca armă pentru a-i învinovăţi pe cei dragi.independentă că niciun jurnal medical britanic nu a acceptat să publice cazul lui Jim. la încheierea poveştilor care ne-au măcinat şi la iertarea celor care ne-au rănit. la vindecarea durerilor. de familia ei adoptivă şi de prietenii acesteia. Adoptată la vârsta de doi ani şi jumătate. ci şi asupra familiei sale. cu inima caldă.

psihiatri şi spitale. Apoi. Dimpotrivă. oricâte somnifere ar fi luat. După prima ei Călătorie. mi-a scris o scrisoare emoţionantă. ea nu ştia cum să facă faţă emoţiilor puternice ale traumei insuportabile prin care trecea. Ca niciodată. De aceea. A umblat pe la tot felul de medici. povestindu-mi uimitoarea revenire prin care a trecut. La vârsta de 11 ani. Nu putea dormi nici două ore pe noapte. Nu am mai avut coşmaruri. era atât de insuportabilă încât a făcut prima dintr-un lung şir de tentative de sinucidere. ea şi-a amorţit durerea interioară prin intermediul depresiei. suferinţa ei interioară nu era încă vindecată. Dimineaţa îmi venea să alerg prin casă de bucurie”. În primele zile nu a simţit practic nicio îmbunătăţire. într-o noapte. A luat toate sedativele şi medicamentele anti-depresive imaginabile. întrucât autorităţile au considerat-o prea instabilă din punct de vedere emoţional pentru a se ocupa de ei. scufundându-se într-un abis al disperării din care nimic nu o putea scoate. a dormit profund timp de opt ore. . ea a ajuns pentru prima dată la psihoterapeut. ce păreau imposibil de rezolvat. Practic. Avea trei copilaşi minunaţi. La 16 ani. „A fost absolut minunat. s-a gândit să nu mai ia Temazapam pentru a adormi. mi-a scris ea. care i-au fost luaţi şi duşi într-un cămin de copii. dar nimic nu o putea face să renunţe la disperarea ei. Ronnie urma încontinuu o spirală descendentă. care i-au diagnosticat aceleaşi crize depresive.aflaţi în aceleaşi circumstanţe.

Sean. alcătuiesc cu toţii un exemplu perfect care ilustrează faptul că până şi cele mai disperate familii se pot vindeca. Au participat cu toţii la o retragere pentru copii unde se practica procesul Călătoriei. „După atâţia ani. au trecut prin acelaşi proces copleşitor de vindecare prin care a trecut şi Ronnie. S-a dus şi şi-a vizitat mama. şi de atunci nu s-a mai atins de pastile. În final. şi a fost minunat să îi vadă jucându-se din nou împreună. şi a avut o lungă discuţie cu ea. În acest fel. mi-a transmis vestea cea mare: şi-a recăpătat copiii înapoi. lucru pe care nu îl mai făcuse de doi ani. fiul ei. şi astfel s-au eliberat cu toţii de ani întregi de dureri emoţionale. A început chiar să zâmbească. Şi el. 19 Unul din aspectele cele mai satisfăcătoare pentru mine ale lucrului cu instrumentul Călătoriei este să asist la vindecarea unei întregi familii. a fost chiar „vedeta” programului pentru copii. într-un mediu atât de plin de iubire. şi fratele lui. Împreună. Nu contează cât de tineri sau . conducându-i pe toţi membrii familiei către o creştere spirituală.A început apoi să se privească cu alţi ochi. afirmând că viaţa ei i se pare din nou completă. fiind admirat deopotrivă de către ceilalţi copii şi de către adulţi. a fost minunat să o pot îmbrăţişa şi să îi spun că o iubesc şi că am iertat-o pentru tot ce mi-a făcut”. A renunţat să mai ia Prozac. procesul de vindecare se poate produce pe toate nivelele.

Ei îşi doresc cu aviditate să se simtă liberi şi au încredere că se vor vindeca cu uşurinţă. Adeseori. Copiii reprezintă adeseori exemple ideale de deschidere şi de dorinţă de a se vindeca. ador să lucrez cu copiii. astfel încât pentru ei procesul Călătoriei se derulează în mod natural. pe care îi consider marii mei învăţători. ei au un fel al lor de a-l transforma într-un fel de joc. copiii nu fac mare „tapaj” din acest proces. după ce şi-au încheiat Călătoria. De cele mai multe ori. numită Călătoria Juniorilor. De cele mai multe ori. Am lucrat cu copii care. copiii mici îşi descoperă spontan Sursa. procesul lor favorit este Călătoria Fizică. în timpul căreia pătrund într-o . Mai mult. copiii sunt însă cei care îi învaţă pe adulţi cât de uşor este să te eliberezi şi să ierţi durerile din trecut. motiv pentru care transformarea se produce foarte uşor în cazul lor. care obişnuiesc să opună foarte multă rezistenţă. Ei nu ridică în calea procesului prea multe obstacole sau bariere. s-au dus să se joace pe dealuri sau în grădină. căci toate sufletele aspiră către eliberare. aşa cum fac adulţii. există câte un instructorsupraveghetor la fiecare 2-3 copii. La o retragere pentru copii. Spre deosebire de adulţi.de bătrâni sunt aceştia. Copiii iartă foarte uşor şi nu au nişte identităţi şi nişte egouri suficient de puternice pentru a se crampona de vechile lor tipare şi obişnuinţe limitatoare. bucurându-se de viaţă fără să se mai gândească nici măcar un moment la fosta lor durere din trecut. Personal.

putere capacitatea de a comunica şi de a-şi exprima adevăratele sentimente. capacitatea de a cere ajutorul de la oamenii cei mai indicaţi. Toţi copiii adoră această parte a procesului. creativitate. în oase etc. De pildă. care îi ajută să îşi descopere amintirile stocate în celule. pline cu puteri magice. care i-ar fi putut ajuta în momentul în care s-a desfăşurat incidentul. Copiii primesc baloane colorate. ei primesc odată cu baloanele lor curaj. cu atât mai mult cu cât nu au studiat niciodată anatomia. simţul umorului. oferind descrieri extrem de plastice ale organelor lor interne. compasiune. preţuire de sine. de la început şi până la sfârşit. înţelegere. rămân profund uimită cu câtă acurateţe reuşesc copiii să îşi descrie organele interne. încredere în sine. Ei se pot deplasa astfel oriunde – în organe. adevăr.capsulă magică ce îi transportă în siguranţă în orice parte a corpului doresc (şi pe care trebuie să o vindece). Atunci când ajung în locul dorit. în ţesuturi. onestitate. iubire. în vene. seninătate. bucurie. în artere. un „înveliş de cristal” care îi ajută să se protejeze de comportamentul necorespunzător al celorlalţi oameni etc. În continuare. ei aprind nişte torţe mari şi privesc în jur. ca şi cum acesta ar fi proiectat pe un ecran cinematografic. ei vizualizează întregul scenariu. Ei îşi iau cu ei un erou preferat sau un înger păzitor. Nu de puţine ori. După ce le descoperă. ei îi invită pe oamenii din amintire să coboare de pe ecran şi să se adune în jurul unui foc de tabără. în sânge. .

Este în regulă”. Îmi amintesc de un copil care avea dureri de gât înainte să îşi înceapă Călătoria Fizică. ei trec apoi printr-un proces de iertare şi spun: „Te iert. copiii se proiectează pe ecranul cinematografic şi pun întregul film de la început. Chiar şi copiii foarte mici par să înţeleagă semnificaţia acestor cuvinte şi nu opun aproape niciun fel de rezistenţă actului de iertare. pentru o mică discuţie. Ei au astfel şansa să dea glas adevăratelor lor sentimente din momentul incidentului. După derularea filmului modificat şi după experimentarea noilor lor resurse interne. La fel ca adulţii. Este incredibil cât de rapid observă ei schimbările petrecute în organe şi cât de colorate sunt descrierile pe care le oferă. derulându-l însă aşa cum s-ar fi întâmplat el dacă ei ar fi avut acces la tot arsenalul de resurse pe care le-au primit acum. iar copiii învaţă că au resurse interne pe care nu şi le bănuiau şi pe care le vor putea folosi în alte circumstanţe asemănătoare din viitor. scoţându-le astfel din pieptul şi din celulele lor. Când a ajuns cu ajutorul capsulei magice în interiorul gâtului său . Folosindu-se de noile lor calităţi.Astfel înarmaţi cu aceste resurse interioare oferite odată cu baloanele colorate. După încheierea întregului proces. copiii îi invită pe oamenii din amintire să coboare din nou de pe ecran şi să se adune în jurul focului de tabără. Acest proces aparent naiv dă rezultate incredibile. ei modifică scenariul filmului aşa cum doresc. copiii îşi iau torţele imaginare şi privesc din nou ce se întâmplă în organele lor.

Copilul şi-a dat seama că. Neputând vorbi în timpul procesului Călătoriei Fizice. părinţii lui şi-au cerut iertare. acesta părea aspru şi nisipos. pe un ton foarte dulce după care s-a simţit perfect împăcat. a intrat în panică. În final. de fapt. spunându-le în sfârşit părinţilor săi ce a simţit în timpul acelui incident. copilul le-a spus la rându lui: „îmi pare rău. într-o vacanţă. el şi-a scos acest spin din piept. Tot în jurul focului de tabără. E în regulă”. copilul s-a eliberat de povară. Freya. împreună cu părinţii săi. constatat că acesta nu mai arăta aspru şi nisipos. care s-a produs cu câteva luni în urmă. În cele din urmă. ci doar au dispărut pentru o perioade foarte scurtă de timp. el. Nu înţelegea limba care se vorbea în jur și nu ştia cum să ceară ajutor. copilul şi-a revelat o amintire în care se afla în Spania. În timpul procesului. La sfârşitul Călătoriei Fizice. De aceea. durerea de gât i-a dispărut complet.şi şi-a aprins torţa. Este interesant faptul că durerea de gât a copilului a dispărut exact în momentul în care el şi-a putut comunica adevăratele sentimente dându-le glas. părinţii şi-au făcut apariţia. când şi-a verificat din nou gâtul cu ajutorul torţei aprinse. După iertare. instructoarea care coordona . În acest fel. Un alt copil care a participat la retragerea noastră nu mai rostise niciun cuvânt de la moartea unuia dintre părinţi. dar el nu le-a spus niciodată cât de speriat a fost. La discuţia din jurul focului de tabără. aceştia nu l-au abandonat nicio clipă. El s-a pierdut de aceştia şi a crezut că părinţii lui au uitat de el. ci roșu şi moale.

copilul a continuat să vorbească fluent şi şi-a văzut liniştit de viaţă. Tatăl lui l-a asigurat că îl va ajuta întotdeauna din cer şi că iubirea lui va rămâne de-a pururi implantată în inima fiului său. după care trebuia să răspundă prin da sau nu la întrebările puse.programul pentru copii. Mama lui era una dintre asistentele noastre şi el se simţea oarecum adus cu forţa de ea. copilul s-a simţit în sfârşit împlinit. Copilul i-a explicat Freyei că din cauza morţii subite a tatălui său. Distrusă. Freya a profitat de prilej şi l-a pus pe copil să stea în jurul focului de tabără împreună cu tatăl lui şi să îi spună acestuia tot ce nu i-a putut spune la momentul potrivit. Copilul trebuia să-i arate prin gesturi când se afla în interiorul corpului. i-a spus să îi semnaleze ce se întâmpla prin gesturile sale. . Mama lui. În acest caz. unde i s-a spus că este puţin probabil ca fiul său să îşi ia examenele. Jenny. şi i-au permis copilului să îşi încheie cu succes Călătoria. care nu diferă foarte mult de un basm pentru copii. la sfârşitul şedinţei el a rostit primele sale cuvinte după mai multe luni. ea l-a adus în timpul weekendului la retragerea pentru copii. Băiatul avea o problemă legată de dislexie şi nu se descurca foarte bine la şcoală. în speranţa că îşi va putea ajuta în acest fel fiul. Un alt băiat a venit foarte reticent la retragerea pentru copii. el nu şi-a putut lua la revedere de la el. nea povestit că a fost chemată la şcoală. Expertiza şi creativitatea Freyei sau combinat cu scenariul Călătoriei Fizice. În urma procesului. În mod uimitor.

Brett. Încă şi mai surprinzătoare a fost creşterea dramatică a încrederii lui în sine şi talentul de care a dat dovadă la un meci de tenis pe care l-a susţinut în weekendul următor. un fel de frate mai mare. toţi profesorii mi-au spus că au observat o amplificare dramatică a încrederii în sine a lui Richard. care s-a produs foarte brusc (iniţial. . În luna noiembrie. băiatul a opus rezistenţă. tatăl unuia dintre absolvenţii Călătoriei Juniorilor. Dar cea mai uimitoare a fost creşterea lui în înălţime. Fără nicio excepţie. spre uimirea totală a profesorilor săi. Richard. l-am adus într-un weekend la retragerea pentru copii. pentru care a devenit un mentor. era un copil destul de mic de statură pentru vârsta lui). care îl măcina de mult. mi-a scris o scrisoare foarte frumoasă legată de fiul său: …Aş vrea să-ţi povestesc ce s-a întâmplat cu fiul meu. Mary şi cu mine am participat la prima întrunire cu părinţii de la noua lui şcoală. dar în scurt timp el a devenit un exemplu pozitiv pentru toţi copiii mai mici. fapt care a avut un efect pozitiv asupra activităţii sale şcolare.La început. Miercurea trecută. băiatul şi-a trecut examenele cu note mari. În săptămâna care a urmat. în speranţa că îl voi putea ajuta să îşi rezolve problema neîncrederii în sine. Jenny ne-a spus că schimbarea care s-a produs cu Nathan a fost atât de dramatică încât pur şi simplu nu-i venea să creadă cât de încrezător în sine a devenit acesta. fapt care i-a trezit şi mai mult încrederea în sine. S-a împrietenit în mod deosebit cu o fetiţă de cinci ani.

Contrastul este de necrezut! În timpul seminarelor de weekend. cum ar fi galben. copiii îşi descoperă calităţile interne. pe care le asemuiesc cu cele ale eroilor lor şi pe care le practică împreună cu ceilalţi copii. şi le povestesc succesele pe care le-au obţinut în urma lucrului cu sinele. acesta a comentat imediat: „S-a întâmplat datorită weekendului petrecut la seminarul lui Brandon”. Poveştile legate de copii sunt cu miile şi sunt la fel de miraculoase cum sunt ei în general. Întotdeauna îi aduc pe copii la Retragerea pentru Manifestarea Abundenţei. Toată lumea zâmbeşte în aceste imagini. pe care sunt scrise calităţile pe care şi le . portocaliu şi roz. un seminar ţinut pentru adulţi. Pe feţele personajelor desenate curg adeseori lacrimi. despre libertate. De regulă. Operele lor artistice mă emoţionează de fiecare dată la fel de tare. Diferenţa este şocantă. În picturile „de după” predomină de regulă culorile deschise. Ei primesc în dar baloane colorate reale. La seminarele noastre. însorite. iubire şi iertare. picturile „de dinainte” sunt triste şi dezolante. iar în ele predomină culorile negru. astfel încât aceştia din urmă să înveţe de la copii cât de uşoară şi de miraculoasă poate fi transformarea. înainte şi după lucrul cu sinele. roşu şi albastru închis. noi îi punem să deseneze şi să picteze. Personajele desenate au zâmbete întipărite pe feţe şi sunt înconjurate de sori mari şi de flori multicolore. Copiii le cântă adulţilor cântece inspirate cu versuri create de ei.Când ne-am întors acasă şi i-am spus acest lucru lui Richard.

amabilitate. a sufletului tău. Ce bine ar fi dacă i-am urma exemplul şi dacă am avea încredere că eliberarea de poverile noastre poate fi cât se poate de uşoară. distracţie. Dorinţa mea cea mai vie este ca ei să îşi trăiască viaţa ca pe o expresie a sinelui lor real. atât de specifice adulţilor. 20 În mai multe oraşe în care am organizat seminare ale Călătoriei. ador să îi văd pe aceşti „eroi” micuţi plecând de la seminarele noastre convinşi că este cool să fii bun sau generos. bunătate. onestitate. În cazul acestor copii. Personal. i-am încurajat pe absolvenţi să formeze grupuri de sprijin care să se întrunească o . iertare etc. Convingerea mea este că dacă îţi trăieşti viaţa ca pe o expresie a sinelui tău real. Realitatea este că în fiecare dintre noi există un copil! Interior. am convingerea că îşi încep viaţa într-o manieră mai sănătoasă şi mă rog ca ei să continue lucrul cu sinele pentru a-şi păstra acest echilibrul interior. vei găsi instrucţiuni speciale în această direcţie la sfârşitul cartii. ba chiar distractivă! Dacă inima ta simte chemarea de a lucra cu copiii.doresc: curaj. iubire. Li se propun de asemenea procese interactive prin care au posibilitatea de a-şi demonstra aceste calităţi eroice. este imposibil să te îmbolnăveşti. astfel încât să nu! Ajungă să îşi creeze acele poveri emoţionale limitatoare care conduc la blocaje fizice şi la boli.

Aceste întâlniri au devenit extrem de populare. noi ne privim de fiecare dată cu alţi ochi. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să simţi că ai crescut din punct de vedere spiritual. Toată lumea îşi pune întrebarea: „Ce se întâmplă în clipa de faţă?”. Ea ne-a povestit că a participat cu trei săptămâni în urmă la un seminar al Călătoriei ţinut la Newcastleunder-Lyme într-un weekend. ceilalţi continuă să se cramponeze de imaginea lor de odinioară pe care au avut-o în ceea ce te priveşte.dată pe lună. ei continuă să te privească la fel. continuând să îi sprijine pe oameni să se elibereze de celelalte văluri emoţionale care le întunecă „diamantul” interior. iar apoi să te întorci la rudele şi la cunoscuţii tăi. Este minunat să lucrezi cu alţi oameni care au aceleaşi preocupări ca şi tine şi care doresc să te privească aşa cum eşti cu adevărat. în urma căruia nu s-a . iar aceştia să te trateze la fel ca altădată? Deşi tu eşti conştient de faptul că te-ai schimbat. Una din persoanele care au luat cuvântul pentru a ne împărtăşi povestea ei a fost Anita. sau să îţi rezervi acest timp pentru a te elibera din punct de vedere emoţional?” Am participat recent la o mare întrunire de sprijin ţinută în Manchester. să te uiţi la televizor timp de două ore. o femeie în vârstă de peste 50 de ani. iar eu obişnuiesc să îi întreb frecvent pe absolvenţi: „Ce ai prefera. Oricât de mult te-ai strădui să comunici cu ei din noua ta perspectivă. La întrunirile noastre cu absolvenţii. Suntem conştienţi că fiecare dintre noi continuă să evolueze şi refuzăm să ne cramponăm de vechile noastre impresii.

Singurul lucru pe care mi-l doresc este să mă eliberez din punct de vedere emoţional”. Oricum. Am căzut şi mam rănit la genunchiul stâng. a perseverat şi a realizat două Călătorii Fizice. Genunchiul meu nu şi-a revenit niciodată. A suferit ani la rând de dureri cronice de genunchi. atât de natural mi s-a părut procesul”. Ce să mai vorbesc de ghemuit! Genunchii mei s-au vindecat şi eu nici măcar nu mi-am dat seama.aşteptat să obţină vreun rezultat fizic notabil. nu m-am aşteptat să obţin vreun rezultat şi nu am observat nicio diferenţă după ce am realizat procesul. ea mi-a trimis următoarea scrisoare: Dragă Brandon. şi în fiecare an care a urmat am fost nevoită să mai renunţ la o activitate care îmi plăcea: mai întâi la dans. . după care mersul a devenit extrem de dificil şi de dureros pentru mine. care s-au înrăutăţit atât de mult în ultima vreme încât abia dacă se mai putea deplasa. Iată ce ne-a spus ea: „M-am gândit în sinea mea: poate că Brandon s-o fi vindecat singură. în anul 1991 mă aflam în Austria şi mergeam printr-o zăpadă adâncă. Şi nu au trecut decât trei săptămâni de când a aplicat procesul! Mai târziu. Abia ieri miam dat seama. dar eu nu voi reuşi acest lucru. cât de uşor să mişc! Înainte nu puteam să îngenunchez deloc. Anita a continuat: „Sinceră să fiu. apoi la drumeţiile pe dealuri. nici măcar după ce am făcut fizioterapie. trebăluind prin grădină şi smulgând buruienile. Cu un zâmbet seducător pe faţă.

într-un pas alert. În timpul seminarului Călătoriei am fost atât de sigură că nu am practicat corect procesul încât ulterior nu am încercat să conştientizez eventualele schimbări care s-ar putea produce. ghemuită. Este minunat să pot dansa din nou şi să mă pot plimba pin sat. Câteva zile mai târziu. disperată. Era vorba de un . Doctoriţa pe care am consultat-o mi-a spus că am artrită la genunchi şi că nu se poate face nimic. mi-am dat seama că nici prin minte nu mi-a trecut să merg încet. M-a trimis să fac şi mai multă fizioterapie. După ce a ascultat povestea Anitei la seminarul de care vorbeam mai devreme. Când am ajuns din nou la poalele lui. ţinând pe genunchiul bolnav o stropitoare uriaşă. atentă la fiecare pas pe care îl fac. Ce bucurie! Oricât de minunată mi s-ar părea vindecarea fizică prin care am trecut. dar fiecare exerciţiu pe care trebuia să îl practic nu făcea decât să îmi inflameze şi mai mult genunchiul.Anul acesta. încă şi mai importantă mi se pare cunoaşterea faptului că îmi pot influenţa fiecare celulă din organism. Subit. mi-am dat seama că trebăluiesc prin grădină de 30 de minute. o altă persoană din public s-a ridicat şi a luat cuvântul. Acum două săptămâni am coborât 80 de trepte şi nu am avut nimic. m-am dus la medic. Îmi era imposibil să îl mai îndoi fără să simt nişte dureri atroce. fără nicio durere. Nu mai puteam suporta nici măcar greutatea pijamalei peste el. am urcat aproape 1 km pe un deal. procesul de deteriorare a fost atât de accentuat încât.

a plecat convins că toţi ceilalţi s-au eliberat de problemele lor. La vremea aceea suferea de depresie cronică. Cu circa trei luni în urmă. am remarcat că vederea mi-a devenit înceţoşată. La fel ca şi absolvenţii mei. În continuare. dar de data aceasta am observat că atunci când conduc maşina. După o . După seminar. Este foarte adevărat că atunci când ne întoarcem la viaţa noastră de zi cu zi. numai el nu. şi eu continui să practic Călătoria ori de câte ori am vreo problemă fizică sau emoţională. dar care acum mi s-a părut neclar. Întotdeauna am avut o vedere foarte bună. când scenariul s-a repetat întocmai. „el nu i-a acordat niciun credit”. am crezut că sunt puţin obosită. Acesta a întreprins Călătoria în urmă cu un an. Iniţial.bărbat pe nume Bill. Abia câteva luni mai târziu şi-a dat seama că nu mai suferă deloc de depresie. transformarea ni se pare de multe ori atât de naturală încât uităm că au fost perioade în viaţa noastră când ne-am simţit cu mult mai rău! 21 Am trăit şi eu o experienţă similară. mă simt uşor ameţită. A adăugat că singurul motiv pentru care a venit la această întrunire a fost acela de a-mi mulţumi personal pentru seminarul pe care l-am organizat şi căruia. Bill a uitat de proces şi şi-a văzut de viaţă. aşa că nu m-am mai gândit la această problemă până a doua zi. Am văzut la distanţă un semn indicator pe care în mod normal l-aş fi putut citi cu uşurinţă. destul de recent. la vremea respectivă.

ştiam foarte bine că cei mai mulţi dintre oameni miar fi spus că este „normal” să nu mai vezi bine după o anumită vârstă. dar inteligenţa infinită a corpului meu m-a condus direct în uter. Deşi povestea nu părea să aibă vreun sens. Mi-am ajutat familia şi am participat la organizarea înmormântării. Având 43 de ani. La vremea respectivă. Ajunsă în pântec. toţi cei din exterior au rămas cu impresia că sunt puternică şi că mi-am păstrat integral autocontrolul. În interior mă simţeam însă complet devastată.săptămână în care vederea mea nu şi-a revenit deloc. în mintea mea se instaura un fel de ceaţă. Am fost convinsă că voi ajunge în interiorul ochilor pentru a descoperi cauza problemei. De aceea. m-am decis să întreprind o Călătorie Fizică şi să descopăr care este problema. dar mi-am spus în sinea mea: „Eu una nu cred în aşa ceva! Cred mai degrabă că este ceva ce refuz să văd!” Când am întreprins călătoria în interiorul corpului meu. am descoperit aici o amintire veche ce a continuat să mă deranjeze de-a lungul anilor. Când aveam 19 ani. şi până acum nu mi s-a întâmplat să constat vreodată că a greşit. experienţa din trecut m-a învăţat că înţelepciunea corporală ştie mai bine unde doreşte să meargă. am rămas surprinsă să constat că aceasta m-a condus într-un cu totul alt loc decât mi-am propus iniţial. Nu înţelegeam ce s-a întâmplat şi nu îmi permiteam să simt sau să . Moartea lui m-a devastat din punct de vedere emoţional. Ori de câte ori încercam să evoc această amintire. tatăl meu s-a sinucis. m-am decis să am şi de această dată încredere în ea.

în acea noapte m-am comportat sălbatic. aşa că m-am îmbătat rapid. Amorţeala simţurilor. singură şi părăsită. care abia reuşea să îmi mascheze disperarea şi durerea interioară. Mă simţeam abandonată. încercând să par matură şi „stăpână pe situaţie”. ca şi cum aş fi putut face ceva ca să îmi salvez tatăl. dar am simţit că trăiesc într-o lume ireală. În drumul de întoarcere spre cămin. Mă gândeam: „Ce mai contează? Nimic nu are sens”. În amintirea mea. unde am băut mai multe cocteiluri. Mă aflam în partea de nord a statului New York. M-am decis să merg la o întâlnire cu un tip pe care abia îl cunoscusem. Când am ajuns în . mi-am pus o mască veselă şi falsă. cu numai două săptămâni înainte de sinuciderea tatălui meu.îmi exprim durerea profundă. După înmormântare. Nu eram deloc obişnuită cu alcoolul. foarte rece. membrii apropiaţi ai familiei sale se simt întotdeauna responsabili. iar acum venisem în acest loc ciudat. m-am întors la universitate. Dimpotrivă. numai pentru a uita de durere. Nu i-am spus nimic acestuia despre tatăl meu. Fusesem o elevă de nota zece. Mai târziu. se amesteca cu o vinovăţie profundă. Spre deosebire de modul meu obişnuit de a fi. Ne-am dus într-un bar. Aşa că am continuat sa beau la greu. fără să-mi pese de nimic. am auzit de multe ori că atunci când cineva se sinucide. era o noapte întunecată de toamnă. Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi în cazul meu. am intrat într-un magazin de băuturi alcoolice şi am cumpărat împreună încă o sticlă de gin. fără niciun prieten la care să-mi găsesc alinare.

Nu erau deloc imagini frumoase. unde am găsit o sumedenie de note prinse pe panoul de afişaj. Împleticindu-mă. într-o manieră subconştientă. Acum. Eram confuză şi complet dezorientată. În timpul procesului Călătoriei Fizice. am început să văd flashuri şi să surprind crâmpeie din ceea ce s-a petrecut atunci. Am înţeles imediat de ce m-am protejat singură. Două zile mai târziu. Am pierdut două zile din viaţa mea. de care nu mi-am mai amintit nimic – până la această Călătorie Fizică. purtam aceleaşi haine ca în noaptea cu pricina şi mă simţeam devastată din punct de vedere emoţional. la vârsta de 43 de ani. Se pare că fusesem dată dispărută şi că mă cautaseră timp de două zile şi jumătate. după care am continuat lucrul cu .camera tipului. Îmi era frig. întrucât nu mi-am mai amintit nimic din ceea ce s-a întâmplat după aceea. de-a lungul acestor ani. Simţeam un dezgust total faţă de mine însămi. dublat însă de sentimentul că „Oricum nu-mi pasă”. sufletul meu a considerat că a sosit timpul să privesc în faţă ce s-a întâmplat atunci. De aceea. Nu ştiam cum ajunsesem în pădure. m-am trezit mergând prin pădurea de lângă campus. În cele din urmă. mintea mea supra-conştientă a preferat să o blocheze complet. am reuşit însă să îmi privesc în faţă amintirea. mi-am croit drum către dormitoare. Cred că amintirea celor două zile a fost prea dureroasă pentru a o putea „privi în faţă”. Probabil că mi-am pierdut cunoştinţa. am băut singură trei sferturi din sticlă.

De data aceasta. Am uitat apoi de proces şi mi-am văzut de restul treburilor. vedeam fiecare fir de iarbă şi fiecare frunză de pe jos. m-am gândit. m-am aşteptat ca vederea mea să se îmbunătăţească pe loc. ciudat! Celulele ochilor se schimbă» complet în 48 de ore. Poate că înţelepciunea infinită a greşit de data aceasta. Dar poate că tocmai acesta a fost scopul. „Hm. La urma urmelor. tocmai îmi privisem în faţă o amintire pe care foarte mulţi ani am refuzat să o recunosc. Mi-am promis totuşi ca data viitoare când voi face o Călătorie Fizică să mă interiorizez direct la nivelul ochilor. Vederea mea continua să fie înceţoşată şi ori de câte ori mă urcam la volanul maşinii. Dintr-o dată. trebuia să mă iert pe mine însămi pentru că mi-am tratat propria viaţă într-o manieră atât de neglijentă. Au trecut astfel trei zile. . Niciodată în viaţă nu am avut o vedere nocturnă atât de acută. Poate că ar fi trebuit să fiu condusă în interiorul ochilor. nu al pântecului meu”. Am fost norocoasă că am supravieţuit în urma cantităţii uriaşe de alcool pe care am consumat-o în acea noapte. dar nu s-a produs nicio schimbare. Practic. După încheierea Călătoriei mele Fizice. Şi totul pentru o vinovăţie care nu îmi aparţinea. deveneam uşor ameţită. mi-am dat seama că vederea mea a devenit atât de clară încât puteam vedea la fel de bine ca o pisică. Grădina mea nu era iluminată. punând-o chiar în pericol.sine şi am practicat intensiv iertarea. Trei săptămâni mai târziu m-am întors acasă întro noapte.

dar nu-mi dădusem seama până atunci. Conform legii atracţiei. Vederea mea era cât se poate de bună de ceva vreme. acest lucru poate stimula foarte mult procesul de vindecare.A doua zi am observat că nu mai ameţesc atunci când conduc maşina. care nu şi-au observat propriul progres decât mult mai târziu. Procesul a fost atât de natural încât nici măcar nu m-am gândit la el. vechiul tipar dispare instantaneu. el nu dispare decât gradat. conştientizarea succesului atrage după sine un succes şi mai mare. Am observat de asemenea că uneori. după criterii cunoscute numai de ea (care diferă de la om la om). Procesul de vindecare diferă nu doar de la om la om. De altfel. De aceea. ca şi cum ai stinge lumina. convingerea mea este că aşa se derulează adeseori lucrurile atunci când aplici Călătoria Fizică. Procesul este cât se poate de natural. dar şi în funcţie de problema pentru care este . Contează foarte mult să îţi aminteşti de unde ai plecat şi să constaţi unde ai ajuns. lucrurile s-au petrecut la fel ca în cazul Anitei şi al lui Bill. Şi în cazul meu. În cazul fiecărui proces. vindecarea durează o vreme după derularea Călătoriei. le reamintesc mereu oamenilor care aplică acest proces al Călătoriei Fizice să îşi verifice din când în când starea sănătăţii şi eventualele progrese făcute. În anumite cazuri particulare. la fel ca un ventilator care continuă să se învârtă o vreme după ce l-ai oprit. ritmul natural al vindecării este asigurat de inteligenţa interioară. În altele. este greu să-ţi mai aduci aminte că ai fost cândva bolnav. După ce te vindeci.

Chiar la aceeaşi persoană. Dacă nu te deranjează. Este foarte important să citeşti mai întâi instrucţiunile. renunţă în mod spontan la diferite obiceiuri proaste şi convingeri limitatoare pe care le aveau. 22 Acum. el se poate produce instantaneu pentru o anumită problemă şi poate dura mult mai mult pentru o altă problemă.aplicat. poate că n-ar strica să afli câte ceva despre „efectele secundare” pozitive care pot apărea în urma aplicării acestor procese. Nu există o perioadă de timp universală pentru fiecare vindecare. foloseşte casetele mele audio. Când te simţi pregătit. în secţiunea intitulată „Instrumente”. Rezervaţivă împreună două ore pentru a lucra. începe să-l aplici. de preferinţă unul care a citit această carte. că te-ai familiarizat deopotrivă cu „Procesul Călătoriei Emoţionale” şi cu Călătoria Fizică. înainte de a trece la aplicarea procesului propriu-zis. Eventual. consideră-l o aventură interioară. ulterior. la fel cum ar proceda un copil. citeşte de două ori scenariul. îţi recomand să îţi găseşti un prieten în care ai încredere. Ai grijă să nu fii întrerupt de zgomote sau de alte surse de distragere în timpul procesului. Foarte mulţi oameni trăiesc o experienţă atât de profundă a Sursei lor interioare încât. fără să . Dacă nu ştii la cine să apelezi. Dacă doreşti să aplici Călătoria Fizică pe care o practicăm noi la seminarele noastre. Vei găsi procesul Călătoriei Fizice la sfârşitul acestei cărţi. pentru a te familiariza cu el.

Am avut recent o întrunire cu mai mulţi absolvenţi ai seminarelor noastre. ea a remarcat o anumită „scânteie”. Noreen este o irlandeză în vârstă de 50 de ani. ea s-a decis să participe la rândul ei la următorul seminar al Călătoriei. Mai mult. soarta a făcut ca Jerry şi Cathy. . foarte vorbăreaţă şi cu inima caldă. foarte mulţi participanţi au început să discute cu Noreen. cu atât mai nenaturale şi mai depăşite ajung să li se pară vechile lor tipare distructive. care au vorbit de acest fenomen. Noreen trebuia să stea cu copiii în afara sălii de seminar. Ea se consideră extrem de binecuvântată pentru că este doică la doi copii ai unor absolvenţi ai seminarului nostru. fermecaţi de carisma ei irlandeză şi de spiritul ei viu. Dorind să beneficieze şi ea de acest „ceva” pe care nu îl putea defini. Noreen a observat că aceşti oameni au ceva „special”.facă nici cel mai mic efort în această direcţie. La rândul ei. Cu cât intră mai frecvent şi mai profund în contact cu sinele lor real. De pildă. aşteptând cu răbdare ieşirea lui Cathy în timpul pauzelor pentru a-şi alăpta fiul cel mic. părinţii copiilor. Odată. un licăr în ochii lor. o prezenţă plină de iubire care părea să emane din ei atunci când le vorbea. să apeleze la ea pentru a le supraveghea copiii în timpul unui weekend în care doreau să participe la o Retragere a Abundenţei (un seminar organizat de noi cu scopul de a-i elibera pe participanţi de convingerile lor limitatoare legate de bani. În scurt timp. care îi împiedică să se bucure de abundenţă în această viaţă).

De altfel. ce irlandez nu face acest lucru? Serile. distrânduse la culme. lui Noreen i-a plăcut întotdeauna să bea. Tot ce-şi dorea Noreen era să rămână pentru totdeauna în prezenţa acestuia. ea a luat decizia să nu mai facă nimic care ar putea acoperi. Altfel spus. Aici. să fumeze şi să bea. . La urma urmelor. Noreen a căutat întreaga ei viaţă această măreţie interioară. a sufletului ei. obişnuia să se ducă la pub. păta sau murdări vreodată strălucirea imaculată a sufletului ei. Noreen a suferit din cauza unor dureri acute şi cronice de spate. ea dorea să afle sursa acelei „energii” pe care o simţea la toţi participanţii care îşi treziseră sinele real. să bârfească cu fetele. După ce a experimentat-o direct în propria ei inimă. ducând o viaţă simplă şi pură. adeseori până spre dimineaţă. Până atunci. astfel încât să nu mai uite niciodată de el. „Nu asta fac toţi oamenii? Ajungi acasă de la serviciu. Mai important însă decât acest lucru. pe care ar fi dorit să şi le vindece. ea a făcut legământul să i se devoteze de-a pururi. Noreen s-a înscris aşadar pentru următorul nostru seminar. ceea ce a trăit a fost atât de intens încât a luat decizia să se consacre de-a pururi acestuia. ea a experimentat o Călătorie Emoţională senzaţională. această iubire care se află în inima tuturor oamenilor. nu a cunoscut niciodată o altă viaţă (după cum avea să îmi povestească mai târziu). iar după ce a trecut prin toate straturile succesive ale emoţiilor sale şi a ajuns în prezenţa Sursei. devenind una cu diamantul pe care l-a descoperit în centrul fiinţei sale.Ani la rând.

care să-i confere mai multă energie. De aceea. Dintr-odată. Culmea este că nu a făcut niciun efort pentru a renunţa la toate fostele ei plăceri de altădată. Încă şi mai surprinzător. a simţit dintr-odată nevoia să consume alimente mai sănătoase. Starea de mulţumire nu o mai părăsea practic niciodată.mănânci ceva. făcând-o să se simtă murdară. ea constata că nu o poate înghiţi. nici chiar rarele ocazii în care s-a mai dus nu i-au oferit satisfacţia de altădată. De aceea. a renunţat treptat la ea. Acestea au dispărut în mod spontan după ce Noreen . nu a mai simţit nevoia să meargă serile la crâşmă. dar după ce a descoperit starea naturală de relaxare interioară ea nu a mai avut nevoie de ele. berea a început să i se pară la fel de dizgraţioasă ca şi urina. ea nu a mai simţit nevoia de a bea. Ţigările nu i se mai păreau aromate. indiferent dacă muncea sau se distra. Până atunci. fumatul şi băutura o făceau întotdeauna să se simtă mai relaxată. Noreen s-a simţit atât de împăcată în sinea ei încât nu a mai simţit nevoia să caute tovărăşia altor persoane pentru a se simţi bine. Spre surpriza ei. întrucât fumul şi întunericul din cârciumi nu mai erau pe placul ei. când se putea bucura atât de intens de propria ei companie. ca să te distrezi cu prietenii!” După ce a parcurs procesul Călătoriei. Nici gustul lor nu mai era cel de altădată. De altfel. Ori de câte ori încerca să consume carne. Spre uimirea ei. după care te duci la pub. ci aveau un gust neplăcut. Noreen a constatat că ţigările îi provoacă o stare de scârbă. devenind vegetariană.

Prin el. care mănâncă numai mâncare pentru iepuri. Noreen a descoperit un diamant nepreţuit. nu fumează şi nu beau alcool… întotdeauna mi s-au părut nişte ciudaţi. niciodată nu mi-am dorit să fac parte integrantă din această categorie de oameni. O altă absolventă a seminarului nostru a fost Suzy. Cunoşti tipul: cei care beau tot timpul apă plată. ea a găsit ceea ce a căutat toată viaţa ei.şi-a recunoscut sinele real. râzând: „Brandon. ea îşi petrece adeseori timpul liber ajutându-ne la organizarea seminarelor de weekend şi consideră că cea mai mare bucurie a vieţii sale este să îi ajute şi pe ceilalţi oameni să îşi descopere pacea din interiorul lor. Aceasta mi-a spus odată. Cu această ocazie. Noreen mi-a povestit mai târziu că a găsit în interiorul ei o lumină pe care dorea să o onoreze şi să o protejeze. a renunţat cu uşurinţă la fostele ei obiceiuri distructive. Iar acum. Pe scurt. Prin comparaţie cu această mare realizare. uită-te la mine: am devenit exact ca ei! Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. faptul că nodului pe care îl avea la un sân şi durerile cronice de spate i-au dispărut cu desăvârşire i s-a părut de-a dreptul minor. De aceea. care fac exerciţii fizice. prin care nu a încercat de-a lungul vremii decât să îşi umple golul interior. întotdeauna mi s-au părut extrem de plicticoşi acei oameni care au tot timpul grijă de sănătatea lor fizică. dar de când am . ea a înţeles ce vor să spună aceia care afirmă că trupul este templul sufletului. La ora actuală. pe care nu mai era dispusă să îl acopere.

Lumina noastră este cea care ne înspăimântă cel mai tare. neîncetând să mă minunez de dorinţa sufletului nostru de a coopera cu noi. nu reprezintă în niciun caz un act de nobleţe. sufletul nostru nu ne doreşte altceva decât tot ce este mai bun pentru noi. În cartea ei. Dacă nu îţi întinzi aripile. Auzindu-i cuvintele. Marieanne Williamson a descris perfect acest lucru: Teama noastră cea mai profundă nu este cea de ina. Am început să mă iubesc sincer şi doresc să am grijă de mine exact aşa cum aş face cu o altă fiinţă pe care o iubesc”. Noi ne temem cel mai mult să nu devenim excesiv de puternici. întoarcerea la iubire. tu o îndrăgeşti fără să vrei şi devii din ce în ce mai puţin dispus să o întuneci prin acţiunile tale. şi nu întunericul nostru. Menirea noastră este să strălucim în toată plenitudinea noastră. Reducerea propriilor puteri. Noi ne naştem în această lume pentru a manifesta slava lui Dumnezeu înlăuntrul nostru. tu nu mai doreşti să o acoperi cu un paravan. Noi ne întrebăm adeseori: „Cine sunt eu ca să fiu atât de strălucitor. de ce nu am fi? Tu eşti copilul lui Dumnezeu. Cu adevărat. am zâmbit şi am privit-o în ochii ei sănătoşi şi vii.participat la seminarul tău intitulat “Fără ego” (un seminar pentru avansaţi). aşa cum fac în mod natural copiii.decvare. pentru prima dată în viaţa mea. Altfel spus. de fabulos?” De fapt. de talentat. am început. . nu ajuţi cu nimic această lume. pentru ca cei din jur să nu se simtă stânjeniţi în preajma ta. de sublim. Atunci când începi să îţi experimentezi lumina interioară. să simt nevoia de a avea cu adevărat grijă de corpul meu.

Acestea sunt un mijloc de autodistrugere care ascunde de multe ori în spate o problemă emoţională profundă cu care nu dorim să ne confruntăm.Ea se manifestă în egală măsură în toţi oamenii. noi suntem învăţaţi să privim în faţă doar COMPORTAMENTUL DE SUPRAFAŢĂ generat de o dependenţă (cum ar fi alimentaţia excesivă. Adeseori. Ea încearcă astfel să îşi schimbe comportamentul. 23 Lumina nu este singura noastră calitate pe care o acoperim sub un paravan. fără să încercăm vreodată să descoperim CAUZA PROFUNDĂ care se ascunde în spatele acestuia! Spre exemplu. noi încercăm să ne ascundem inclusiv sentimentele reale. furtul din magazine. Dacă vom lăsa lumina din interiorul nostru să strălucească. noi îi vom ajuta şi pe ceilalţi să se elibereze de teama lor. Experienţa m-a învăţat că acest lucru este cu deosebire adevărat în cazul dependenţelor. nu doar în unii dintre ei. cumpărăturile obsesive. În societatea occidentală. consumul de alcool sau de droguri. jocurile de noroc etc. noi le vom permite şi celorlalţi oameni să facă acelaşi lucru.). Dacă ne vom elibera de propria noastră teamă. o persoană care are probleme cu greutatea corporală încearcă să şi-o ţină sub control prin schimbarea dietei alimentare sau prin adoptarea unui program de exerciţii fizice. dar nu stă să se întrebe: „Ce anume mă determină să mănânc în exces”? .

diferite persoane din sală ridică mâna şi spun: „Eu nu am o problemă emoţională. dar nu ne întrebăm ce emoţie sau ce problemă încearcă să aline hrana pe care o consumăm. îmi pun întrebarea ce se ascunde în spatele lor. Singura mea problemă este că nu mă pot opri din mâncat”. refuzând să se confrunte cu ea. deplasaţi-vă acum şi mai mult . ce problemă are persoana în cauză. impulsul’ de a mânca… (aştept apoi ca participanţii să îşi conştientizeze acest impuls)… Bun. Această hrană ne amorţeşte capacitatea de a simţi. dar refuză să o privească în faţă. Le spun: „închideţi ochii… Acum amintiţi-vă un moment recent în care aţi mâncat ceva fără să vă fie cu adevărat foame. amintiţi-vă ce s-a întâmplat cu câteva momente înainte de a simţi. la seminarele noastre. eu îi invit adeseori pe participanţi să încerce următorul experiment. Aceasta continuă să acţioneze nestingherită în ei. oamenii nu au succes cu noile lor diete alimentare decât pentru o perioadă scurtă de timp. Aceasta nu-şi dă seama că înainte de a se îngrăşa a avut o problemă pe care a îngropat-o în subconştient. De aceea. Noi auzim de multe ori înjur expresia: „mâncare pentru alinare”. Ori de câte ori aud aceste cuvinte.Cel mai adesea. Nu de puţine ori. după care încep să se îngraşe din nou. În continuare. în timpul seminarelor noastre. Foarte puţini oameni pot spune că mănâncă într-adevăr pentru că le este foame. De ce? Deoarece ei nu au încercat să rezolve cauza profundă care a stat la baza comportamentului lor.

De regulă. Singurul lucru pe care şi-l dorea era să îşi rezolve o dată pentru totdeauna această problemă. de singurătate. Era obeză şi ne-a spus că s-a luptat toată viaţa cu tot felul de diete. oamenii se reped la frigider şi încearcă să o evite. de disperare sau de anxietate copleşitoare. o femeie în jur de 30 de ani a ridicat mâna. Dacă o veţi evita însă în continuare. eu le spun întotdeauna oamenilor: „Treziţi-vă! Dacă veţi identifica problema emoţională pe care încercaţi să o evitaţi.în timp. La un seminar recent ţinut la Londra. astfel încât să uite din nou de ea. este vorba de o emoţie extrem de puternică şi foarte profundă. nu îi veţi putea descoperi niciodată cauza profundă şi nu o veţi putea rezolva”. ea a descoperit că la baza . cu câteva secunde înainte de apariţia respectivului impuls… Ce aţi simţit cu adevărat chiar înainte de a simţi nevoia să consumaţi un aliment”. Cel mai adesea. De îndată ce aceasta începe să le „dea târcoale”. o veţi putea rezolva o dată pentru totdeauna cu ajutorul instrumentului pus la dispoziţie de către noi (Procesul Călătoriei Emoţionale). Avea exact această problemă. ascunzând-o în spatele unor mese copioase. Nu-mi este deloc greu să descopăr expresia uimită de pe feţele celor mai mulţi dintre participanţi atunci când aceştia descoperă ce au simţit chiar înainte de a li se face subit „foame”. este vorba de un sentiment de gol interior. În urma aplicării procesului Călătoriei. Atunci când le predau procesul Călătoriei.

În timpul procesului. Spre finalul exerciţiului. Uluită. ea a avut pentru prima dată acces la aceste amintiri reprimate. şi-a deschis ochii şi ne-a spus că nu a bănuit niciodată ce anume se ascundea în spatele poftei ei continue de mâncare. întrucât aceste procese de purificare sunt considerate private la seminarele noastre. La fel ca în cazul multor oameni care trec . dar mi-am dat seama că a fost ceva de proporţii. a fost prima participantă care şi-a ridicat mâna pentru a ne împărtăşi povestea ei de succes. care s-a reflectat imediat într-o relaxare corporală totală. Ne-a povestit cu această ocazie că înainte de aplicarea Călătoriei nu a reuşit niciodată să îşi amintească ceva din perioada de dinainte de a împlini zece ani. Slăbise deja 12 kilograme! Plină de entuziasm. Această perioadă îi era complet ştearsă din memorie. Nu am întrebat-o ce anume a descoperit.comportamentului ei se ascunde un sentiment puternic de rusine şi de teamă. i-am citit pe faţă o uşurare enormă. I-am sugerat atunci să pornească de la premisa că în spatele sentimentelor ei se ascundea o motivaţie profundă şi să ţină cont de acest lucru pe măsură ce îşi va continua Călătoria Emoţională. Femeia era cu adevărat uimită. O lună mai târziu. mi-am dat seama că femeia a descoperit o problemă extrem de supărătoare şi foarte profundă. În timpul Procesului Călătoriei Emoţionale. femeia a venit la una din întrunirile noastre cu absolvenţii. Nu îşi dădea însă seama de ce se simţea atât de ruşinată şi de speriată.

astfel încât atunci când ajung acasă îmi înec amarul în şi mai multă băutură. ciclul se reiterează la infinit”. Apoi. el a deschis ochii şi a spus: „Acum îmi văd întregul tipar comportamental. era vorba de un abuz sexual extrem de traumatic. problemă cu băutura. ea i-a iertat cu toată sinceritatea sufletul. În urma aplicării procesului de descoperire de sine. pe care mintea ei l-a blocat în totalitate de memoria ei conştientă. iar de pe inimă i s-a luat o mare povară. dar în fiecare seară obişnuieşte să consume 3-4 beri. Mi-e frică de eşec. În mod evident. nu mă pot abţine şi îmi iau o bere. ea şi-a rezolvat complet această problemă. Un alt participant la unul din seminarele noastre avea o. Deşi nu a putut ierta com. bărbatul şi-a descoperit o amintire din copilărie în care tatăl lui i-a spus că . a doua zi dimineaţa mă trezesc cu o stare de mahmureală. Cum s-ar spune. Acest lucru îmi dă o stare de spirit şi mai proastă. În timpul exerciţiului focului de tabără. la aceasta se mai adaugă două sau trei.portamentuî bărbatului care a abuzat-o. adică nu obţin rezultatele pe care mi le doresc. Ne-a spus că nu se consideră alcoolic. De atunci.prin experienţe similare. Ultima dată când am auzit veşti de la ea. Această teamă apare de regulă atunci când ajung acasă şi încep să mă relaxez. Deşi mintea mea conştientă îmi spune să nu fac acest lucru. s-a simţit eliberată. mi-a spus că slăbea în continuare. În timpul procesului. Şi astfel. pentru a-mi amorţi aceste sentimente. unde nu dau un randament prea bun. după care mă duc la slujbă. îmi împlinesc propria profeţie şi dau greş.

ci şi la fumat. Ei au reuşit să scoată la lumină libertatea şi măreţia care reprezintă esenţa noastră. iar faţa îi strălucea literalmente. Procesul Călătoriei Emoţionale a fost cheia care i-a condus către eliberare. Când l-am văzut peste ceva timp. 24 Indiferent de vârsta pe care o avem. şi-a căutat şi şi-a găsit o slujbă nouă. în loc să trateze doar simptomele exterioare. în el s-a dat o bătălie continuă. a tuturor. Acesta i-a explicat că pe măsură ce îmbătrâneşte. Spre uimirea lui. undeva în spate. mai bună decât cea precedentă. În ultima vreme a început însă să îl supere ceva. burta umflată din cauza berii îi dispăruse. cu toţii intuim că înlăuntrui nostru există o măreţie şi o lumină ieşită din comun. de oameni care au reuşit să se elibereze de dependenţele lor prin rezolvarea cauzei emoţionale care a stat la baza acestora. În sinea noastră. Mai mult. Acestea au fost doar două exemple din cele câteva mii pe care Ie cunosc. cu toţii ne dorim să intrăm în contact cu acest geniu interior. Noreen (prietena noastră despre care am mai discutat) stătea odată de vorbă cu un bătrân irlandez. îşi găseşte adevărata linişte numai stând în biserica locală. pentru a-l exprima plenar. De atunci. un fost călugăr catolic în vârstă de 87 de ani.este un ratat şi că nu va realiza niciodată nimic în viaţă. în spatele stării de mulţumire şi de pace pe care o simţea în biserică el a început să descopere o . Mi-a spus că a renunţat nu doar la băutură.

vino cu mine în sufragerie. Aceasta l-a făcut să devină din ce în ce mai reticent în faţa ideii de a se duce la biserică pentru rugăciunea lui zilnică. din ochi i-au ţâşnit lacrimi. Scufundarea prin straturile emoţionale succesive nu reprezintă singura modalitate de a avea acces direct la pacea şi libertatea specifică Sursei noastre. Noreen i-a spus cu blândeţe: „Arthur.stare din ce în ce mai accentuată de teamă. dar de ce ţi-e frică. La sfârşit. Noreen a început să îl ghideze de-a lungul straturile succesive ale fricii sale de moarte. el şi-a deschis ochii şi a spus: „Oare de ce nu ne învaţă aşa ceva în biserică? Au trecut atâţia ani. Arthur?” Bătrânul a roşit şi i-a răspuns în şoaptă: „De moarte… cred”. Experienţa m-a învăţat că dacă ai trăit o dată trezirea spirituală plenară. cu toţii ne dorim să ne aducem aminte cine suntem cu adevărat. Sursa ta continuă să te . Noreen l-a întrebat: „Bine. şi nu am ştiut niciodată că există aşa ceva!” Indiferent de vârsta pe care o avem. Haide să facem împreună un mic exerciţiu”. Cu toţii ne dorim să ne întoarcem „acasă”. Când fostul călugăr a trecut de gaura neagră şi a ajuns la starea de pace. este imposibil să mai scapi de această amintire. Bătrânul a urmat-o pe Noreen şi s-a aşezat într-un fotoliu confortabil. Există şi alte metode prin care putem face acest lucru şi pe care le putem practica în orice moment al vieţii.

toate celelalte metode devin mult mai uşor accesibile. până când vei sfârşi prin a te îndrăgosti complet de el. chiar şi numai pentru o singură clipă. oricât de mult ai continua să călătoreşti prin lume. nemaidorind să faci nimic care te-ar putea îndepărta de el. În a doua zi a seminarului nostru. Este vorba de o tehnică străveche de autointerogare. cu atât mai mult cu cât – aşa cum spuneam – procesul este extrem de uşor de aplicat. La modul ideal. Roagă un prieten. de preferinţă unul care a citit această carte. o poţi încerca chiar acum. trecând succesiv prin straturile emoţionale. Ea nu mai este dispusă să te lase în pace! Dacă ai călătorit o dată până acasă. Odată trăită experienţa directă a sinelui. Marea majoritate a celor care îl practică rămân de fiecare dată uimiţi cât de profundă este experienţa Sursei. ea ar trebui practicată împreună cu un partener. Le recomand însă întotdeauna oamenilor să aleagă ca primă opţiune cufundarea în conştiinţa lor.obsedeze. Rezervă-ţi o oră în care să nu te poată întrerupe nimeni. Prietenul tău îţi va . după ce toţi participanţii au trăit experienţa directă a scufundării în Sursă. practicată de mii de ani în mănăstirile budiste tibetane şi indiene. dorul de casă te va urmări pretutindeni. Adevărul fiinţei tale va continua să te cheme la el. închide ochii. Unul din procesele cele mai eficiente este totodată şi foarte simplu. noi explorăm şi alte mijloace prin care putem avea un acces rapid sau spontan la esenţa fiinţei noastre. Dacă doreşti. Dacă te simţi confortabil. să se aşeze lângă tine.

iar tu trebuie să fii cât mai relaxat şi mai deschis.pune o întrebare simplă. la fel ca un copil. Este posibil ca la un moment dat să simţi o stare de dilatare interioară atât de vastă şi o tăcere atât . om de afaceri etc. apoi te va întreba pentru a treia oară: „Cine eşti tu?” Şi aşa mai departe. prietenul tău ar trebui să te asculte cu toată atenţia. Spre deosebire de tine. şi lasă răspunsul să iasă la suprafaţa conştiinţei tale. marea majoritate a oamenilor răspund numind rolurile pe care le joacă în viaţă: „Sunt profesor. mamă. fără să îl cenzurezi în niciun fel. În continuare. În acest fel. prietenul tău trebuie să stea cu ochii deschişi. Partenerul tău îţi va spune din nou mulţumesc. după care te va întreba din nou: „Cine eşti tu?” Continuă să te relaxezi şi focalizează-ţi întreaga atenţie asupra răspunsului primit din interior. La modul ideal. Apoi dă-i glas cu voce tare. el va fi plenar „prezent” în experienţa ta şi va crea astfel „spaţiul sacru” necesar pentru ca tu să îţi poţi începe procesul. La început. ca şi cum ar asculta cuvintele lui Dumnezeu. El va începe prin a-ţi pune întrebarea: „Cine eşti tu?” Rămâi cu ochii închişi. în cuvinte sau nu.” Cei care au deschiderea sinceră şi dorinţa arzătoare de a afla cine sunt cu adevărat sfârşesc însă prin a-şi revela din ce în ce mai mult sinele profund. Trebuie să îţi doreşti cu adevărat să afli răspunsul şi să ai încredere că acesta îţi va parveni. ancorat în propria ta luciditate. partenerul tău îţi va spune: „Mulţumesc”. Exprimă verbal acest răspuns.

chiar dacă pe moment ţi se par stupide. întreaga viaţă trecea prin el – inclusiv sonda de petrol! De aceea.de mare încât să nu mai poţi răspunde nimic la întrebarea: „Cine eşti tu?” În acest caz. Secretul acestui exerciţiu este deschiderea interioară. chiar în momentul în care apar. Trebuie să fii la fel de deschis ca un copil mic. să ai încredere în primele cuvinte care îţi trec prin minte şi să le exprimi verbal cu sinceritate. Primul partener a zâmbit şi i-a spus: „Mulţumesc… Cine eşti tu?” Nu am mai ascultat restul procesului. respectiv încă 15-20 de minute. solul şi tot restul creaţiei. dar ştiu că la sfârşit. cel care a simţit că este o sondă de petrol a realizat că este inclusiv petrolul. La unul din seminarele noastre. Chiar dacă răspunsul tău este non-verbal. puteţi schimba rolurile între voi. aerul. nu îl cenzura. La sfârşit. partenerul trebuie să îţi mulţumească pentru el şi să te întrebe din nou: „Cine eşti tu?” El trebuie să continue să îţi pună această întrebare şi să aştepte răspunsul tău non-verbal până la încheierea exerciţiului. Unul din cei doi parteneri l-a întrebat pe celălalt: „Cine eşti tu?”. Practic. iar celălalt i-a răspuns: „Sunt o sondă de petrol”. Lasă Sursa să îşi reveleze natura în . rămâi liniştit şi savurează-ţi experienţa. indiferent cât de ridicole ţi s-ar părea. Este posibil ca anumite răspunsuri să nu îşi reveleze adevărata semnificaţie decât mai târziu. îmi amintesc că am trecut pe lângă un cuplu care lucra. oricât de ciudat ţi s-ar părea răspunsul.

poate fi aplicat inclusiv în viaţa de zi cu zi. Nu de puţine ori. oricât de ocupată aş fi. tu poţi experimenta conştiinţa infinită şi eternă care apare întotdeauna atunci când mintea tace. atunci când aplici această tehnică. Acţiunea pe care o realizezi curge de la sine. pe care îl vei experimenta ca pe un flux continuu de conştiinţă pură. Personal. rolul de ascultător se dovedeşte la fel de copleşitor ca şi cel care oferă răspunsurile la întrebarea.maniera sa magică şi misterioasă. este exerciţiul meu favorit. În astfel de momente. Mă odihnesc apoi în această prezenţă infinită care îmi aduce întotdeauna lacrimi în ochi şi mă recunosc astfel pe sine. fiind în totalitate prezent în ea. „Cine eşti tu?” De altfel. Dacă te vei scufunda în activitatea ta. lasă-ţi întreaga fiinţă să se focalizeze asupra sarcinii pe care trebuie să o duci la bun sfârşit. Te vei ancora astfel puternic în momentul prezent. Intre altele. în mod liber. dar foarte eficient. Exerciţiul este extrem de simplu. nu apuc bine să rostesc aceste cuvinte că mi se şi revelează sinele real. mintea tace. Luciditatea interioară nu poate fi distrasă de . sub forma unei prezenţe conştiente care include totul în sine. dar eficient. de o simplitate perfectă. dar foarte profund. acest principiu simplu. căci mintea ta nu mai este distrasă de gânduri. iar teama nu mai poate exista. îmi rup întotdeauna câteva momente pe zi pentru a mă relaxa şi pentru a-mi pune întrebarea: „Cine sunt eu?” De cele mai multe ori. Ori de câte ori ai ceva de făcut.

ca o ceată de maimuţe agitate. Ea nu este o stare de tip „zombi”. tu ştii că eşti una cu întreaga lume. Pentru mulţi oameni. Este o stare de conştiinţă vie. ea reprezintă o perioadă de timp în care mintea lor o ia razna. ci doar de gânduri. şi deşi mi s-a părut întotdeauna relaxantă şi liniştitoare. Dimpotrivă. Am auzit adeseori spunându-se că meditaţia este o perioadă de timp pe care ţi-o rezervi pentru a-ţi contempla gândurile şi pentru a-ţi pune ordine în ele. ea nu m-a ajutat cu nimic să mă „trezesc” sau să realizez plenar cine sunt. dacă ai deja o metodă specifică de meditaţie. sărind de la un subiect la altul. Această libertate interioară nu are nimic de-a face cu somnolenţa. O altă metodă prin care îţi poţi experimenta sinele este meditaţia. Mulţi cititori care citesc această carte au învăţat probabil diferite „metode” specifice de meditaţie. Eu nu mă refer aici la acele meditaţii în care te concentrezi asupra unei mantre sau asupra unui cuvânt. De aceea. strălucitoare. nici la cele în care îţi focalizezi mintea asupra diferitelor senzaţii corporale. în care te simţi conectat cu tot ceea ce există. Foarte mulţi oameni care practică meditaţia confundă starea de transă (autohipnoză) cu libertatea interioară a sinelui suprem. În ea. Pacea de care vorbesc eu în această carte transcende în . am practicat meditaţia timp de mai bine de 20 de ani.acţiune. ci însăşi esenţa stării de luciditate. de prezenţă pură. te rog să nu o confunzi cu cea pe care ţio descriu eu aici. Personal. ea devine izvorul din care se nasc geniul şi inspiraţia.

Tratează-ţi gândurile ca pe nişte nori efemeri care acoperă pentru o vreme cerul fiinţei tale. la fel ca nişte valuri care se ridică la suprafaţa oceanului. nicio mantra şi nicio metodă. întrucât nu este altceva decât o relaxare şi o resorbţie în sursa ultimă a conştiinţei. Doreşti să încerci o meditaţie „fără metodă”? Iată în continuare descrierea meditaţiei pe care eu o numesc „şederea”: Rezervă-ţi 20-30 de minute. Nu te identifica cu ele. în care să nu poţi fi deranjat. obişnuiesc să numesc meditaţia de care vorbesc în această carte: „şederea”.totalitate mintea. a fiinţei pure. până când devine un spaţiu necuprins care te înconjoară din toate părţile. lasă-le să vină şi să plece. poţi lăsa această prezenţă să se dilate la nesfârşit în faţa ta… Las-o apoi să se dilate în spatele tău… Apoi în părţile laterale. Dacă preferi. Găseşte o poziţie confortabilă. Ea nu are la bază niciun gând. Ea reprezintă o energie a iubirii din care se naşte o bucurie fără seamăn. . Simpla întrebare: „Cine sunt eu?” este adeseori suficientă pentru a revela această prezenţă atotputernică. ci doar cu masa infinită a oceanului. aşanumitul extaz de care vorbesc misticii. după care se resorb în el. de linişte perfectă. Dacă prin minte continuă să îţi apară gânduri. Personal. Începe prin a-ţi pune întrebarea: „Cine sunt eu?” Ingăduie-i prezenţei infinite care transcende cuvintele să ţi se reveleze… Scufundă-te în această experienţă. inclusiv dedesubt şi deasupra… Scufundă-te în totalitate în acest ocean nesfârşit de conştiinţă pură.

întreaga tablă se umple cu aceste calităţi sublime. De aceea. obişnuiesc să rămân astfel oricât de mult doresc. după ce o completez cu toate calităţile enumerate de participanţi: . dar cu un efort mai mic. după ce toţi participanţii încheie procesul numit „Cine sunt eu?”. În acest fel.descoperindu-l apoi din nou. Rămâi în această stare de dilatare până când un impuls interior îţi spune că experienţa s-a încheiat. 25 La seminarele mele. Participanţii numesc diferite calităţi. rămâi deschis şi lucid. Atunci când mă scufund în ea. Ţie ce calităţi ţi-au apărut atunci când ei efectuat exerciţiul de mai sus? Iată cum arată de regulă o tablă de la seminarele noastre. Personal. ca şi cum o putere mai mare ar acţiona prin mine. Inevitabil. După părerea mea. în această conştiinţă pură. acţiunile mele se derulează fără efort. După ce ieşi din starea de meditaţie şi deschizi ochii. am grijă să nu interferez cu ea. Continuă să fii conştient de prezenţa ta care umple întregul spaţiu şi lasă acţiunile zilei să se integreze în mod natural în acest context. pe care le notez pe o tablă mare din faţa sălii de curs. dar nu mai puţin de 20 de minute. Scufundă-te în această mare infinită de linişte. obişnuiesc să îi întreb ce calităţi par să se nască în mod natural din Sursa pe care au conştientizat-o. realizez de regulă mult mai multe lucruri. această prezenţă conştientă are o inteligenţă înnăscută care permite integrarea mult mai armonioasă a evenimentelor.

divinitate. Este ca şi cum ţi-ar spune: „Bravo. compasiune. obişnuiesc să le cer participanţilor să privească aceste calităţi şi să se impregneze literalmente cu ele. adevăr. uşurinţă. de bucurie. vibraţie. Îi întreb apoi câte dintre aceste calităţi au experimentat în timpul acestui weekend. entuziasm. gingăşie. ea îţi face un cadou sub forma uneia dintre aceste calităţi. iertare. claritate. vei primi ca premiu următorul dar!” Atunci când te afli în contact cu sursa. vitalitate. spontaneitate. sincronicitate. absenţa fricii. simţi automat o stare de fericire. inspiraţie. echilibru. seninătate. absenţa efortului. după care se găseşte întotdeauna cineva care să răspundă: „Pe toate!” „Absolut corect” – le spun eu. De aceea. înţelepciune. de pace etc. frumuseţe. râs. acceptare. vindecare. curaj. umor. fluiditate. eternitate. graţie. luciditate. totalitate. deschidere. abundenţă. bunătate. unitate.Libertate. nesfârşire. Ori de câte ori Sursa doreşte să îţi atragă atenţia asupra ei. curiozitate. existenţă pură. în care oamenii reflectează la întrebarea mea. viaţă. energie pură. putere. joc. împlinire. abandonare de sine. Aceasta este maniera ei de a-ţi comunica faptul că te afli în contact cu ea. înţelegere. pasiune. puritate. vastitate. smerenie. linişte. . fericire. bucurie. După umplerea tablei. respect. simplitate. ai intrat în contact cu mine. Urmează de regulă o pauză lungă. tăcere. afecţiune. pace. Aceasta este maniera în care esenţa ta îţi comunică faptul că te afli pe calea cea dreaptă. desfătare. amuzament. încredere.

Dacă vei urmări momentele din viaţa ta în care ai simţit sau ai manifestat aceste calităţi (compasiune. 26 Nu toţi cei care doresc să participe la seminarele noastre şi să practice Călătoria au probleme emoţionale sau de sănătate majore. aceasta îţi dă un indiciu. până la sfârşitul vieţii. la fel cum am fost ghidată eu atunci când mi-am propus să mă vindec de tumoarea mea. Foarte mulţi oameni îşi spun: „Tare mi-aş dori să ştiu ce am de făcut în viaţă”. verifică-ţi starea corporală. luciditate). Dacă vei urma aceste „firimituri” (aceste indicii pe care ţi le lasă Sursa). tu îţi vei putea conduce întreaga viaţă la unison cu ea. Dacă doreşti să ştii în ce măsură te afli pe calea cea dreaptă. În acest fel. bunătate. majoritatea participanţilor au o viaţă relativ . Dacă experimentezi vreuna din calităţile specifice Sursei. ei ar constata că ele îi conduc în mod explicit pe calea pe care trebuie să meargă. vei constata că ele se înşiruie ca perlele pe un şirag. te poţi felicita: înseamnă că te afli la unison cu ea. Corpul tău nu este altceva decât un barometru al sufletului. De fapt. indicându-ţi astfel că Sursa nu te-a părăsit niciodată. Dacă ar căuta aceste indicii. care transcende conflictele de idei şi confuzia specifică dialogului mental interior. sufletul tău te poate ghida de la o experienţă la alta.Ori de câte ori restabileşti contactul cu Sursa. deci pe calea cea bună. urmând fără abateri planul sufletului tău.

ei participă la aceste seminare pentru a se putea bucura de un succes încă şi mai mare. ei îşi orientează atenţia către interiorul lor. o casă la ţară sau o slujbă bine plătită – oamenii să gândească astfel: „Am obţinut tot ce am crezut că îmi doresc. dar simt că mai este ceva.ordonată şi lipsită de provocări semnificative. Succesul are tendinţa să atragă după sine un succes şi mai mare. mai sănătoşi şi mai vii în relaţiile lor de familie. Ei se simt deja sănătoşi şi consideră că duc o viaţă împlinită şi de succes. Foarte mulţi oameni de succes vin la seminarele noastre pentru a-şi face o „curăţenie generală internă”. dar nu şi suficiente. . dar pentru a putea continua să ai succes. ceva încă şi mai important decât tot ce am realizat”. După ce au căutat măreţia în lumea exterioară şi după ce şi-au dat seama că le mai lipseşte ceva. Aceştia sunt oamenii care aspiră cel mai sincer să îşi trezească sinele real şi să îşi descopere sursa fiinţei. să te maturizezi. unul din cele mai bune indicii ale succesului este recunoaşterea onestă a faptului că întotdeauna există loc pentru mai bine. nu asta căutau! Aceşti oameni devin de multe ori căutători spirituali cu o mare ardoare. de la locul de muncă sau cu ei înşişi. trebuie să creşti. pentru creştere şi pentru învăţare. De fapt. Ei constată că realizările exterioare simt plăcute. în speranţa că vor găsi aici adevărul care îi va elibera. devenind astfel mai liberi. Se întâmplă frecvent ca după ce obţin o realizare importantă – o familie perfectă. Altfel spus. După părerea mea.

să îl trăiască direct şi să devină o expresie a lui. să descopere adevărul şi să îşi reveleze propria măreţie interioară. Tot ce ştiu ei este că există ceva mai măreţ şi că doresc să experimenteze acest ceva. chiar dacă totul îţi merge bine. Eu pornesc întotdeauna de la premisa că dacă sau hotărât să întreprindă Călătoria sau să citească această carte. dar se vor îndrăgosti pentru totdeauna de el şi nu vor mai dori să îl părăsească niciodată. dar mai există ceva. chiar dacă mintea lor conştientă nu înţelege încă ce se întâmplă. aceşti căutători nici măcar nu realizează ce caută. Ceva în interiorul lor doreşte cu ardoare să se trezească. Ei vin ca să îşi descopere sinele real. sufletul lor este pregătit. mă simt profund onorată să îi cunosc pe toţi cei care vin la şedinţele mele de consultanţă sau la seminarele noastre. sau îşi programează şedinţe private de consultanţă cu mine. Un astfel de om este Geoffrey. Mulţi oameni aflaţi în această situaţie vin şi participă la seminarele noastre. sufletul pare să-ţi şoptească: „Da.Această sete de a şti cine eşti reprezintă din punctul meu de vedere cea mai profundă aspiraţie a omului. Nu există nimic care să se compare cu ea. Personal. iar cei mai norocoşi dintre ei nu numai că şi-l vor revela. Uneori. De multe ori. Când a venit prima dată la mine pentru . Viaţa nu se rezumă la atât”. directorul unei companii de mare succes cu sediul lângă Manchester. întrucât ştiu că sufletul lor îi cheamă acasă. să îl cunoască.

o soţie minunată. avea aerul unui om sigur de el. întreaga lui viaţă pare să se îndrepte în direcţia cea bună. se temea să vorbească în public şi se simţea extrem de ruşinat atunci când trebuia să îşi ţină prezentările în faţa comitetului director. căci cel puţin tu reuşeşti să ţii . Ne-am amuzat împreună. genul omului de succes. îl deranja faptul că deşi era directorul unei companii de succes. dat fiind succesul companiei şi faptul că era directorul ei executiv. Geoffrey m-a asigurat de la bun început că totul merge perfect în viaţa lui şi că nu a venit decât ca să-şi pună în ordine anumite aspecte minore din viaţă. De pildă. dinamic. Când a venit la mine. Chiar rezultatele companiei indică acest lucru. atunci când trebuie să iau cuvântul în public. pentru un „acordaj subtil”. Se pare că aceasta este chiar mai mare decât frica de moarte! I-am explicat de asemenea că stânjeneala pe care o simte este cât se poate de firească şi de comună. iar eu i-am explicat că în Statele Unite s-a făcut un sondaj care a revelat că principala temere de care suferă americanii este teama de a vorbi în public. „Ştiu că sunt un lider bun. îmi pierd cu totul firea”. te poţi considera în fruntea plutonului. să nu poată lua cuvântul în faţa propriilor lui subalterni.o şedinţă privată de consultanţă. Şi totuşi. mi-a spus el. Practic. Foarte mulţi oameni i-ar invidia viaţa: are o fiică frumoasă. Mi-a explicat cât de penibil se simte. I-am spus: „De vreme ce oamenii se tem de vorbitul în public mai mult decât de moarte. o casă splendidă şi o carieră de succes.

dorea să obţină rezultatul cel mai bun în timpul cel mai scurt. Mi-a zâmbit. L-am asigurat apoi că voi face tot ce-mi va sta în puteri pentru a scoate la iveală ce se ascundea în spatele acestei temeri. astfel încât să se poată elibera în sfârşit de ea. Înainte de a începe lucrul propriu-zis. dar mi-a spus că doreşte să se elibereze complet de orice blocaj. chiar dacă era vorba de propria lui creştere personală! Iam zâmbit şi i-am promis că voi face tot ce-mi va sta în puteri. geniul lui interior. Am fost de acord cu el şi i-am răspuns că mi-am propus eu însămi să mă eliberez de orice factor din viaţa mea care mi-ar putea împiedica mersul înainte. aşa că va trebui să terminăm până la orele 2:00. Cu această ocazie.discursuri în prezenţa altor oameni. în urma lucrului cu sine el va primi mult mai mult: îşi va cunoaşte sinele real. am făcut rugăciunea pe care o fac întotdeauna atunci când lucrez cu un client nou: m-am rugat ca vindecarea să se producă pe toate nivelele fiinţei sale – emoţional. Jeoffrey şi-a consultat ceasul şi m-a informat că trebuie să prindă un avion şi să participe mai târziu la o şedinţă. . înţelepciunea infinită dinlăuntrul lui. mi-am reamintit că deşi Jeoffrey s-a prezentat la mine pentru a-şi vindeca teama de a vorbi în public. Alţii se tem de acest lucru mai mult decât de orice altceva”. Înainte de a începe. fizic şi spiritual – şi să fie cât mai profundă cu putinţă. Omul a venit să scape de temerea lui cea mai puternică şi se aştepta să facă acest lucru în numai o jumătate de oră! Obişnuit cu performanţa.

ca şi cum ar fi dorit să-şi confirme cât de bine se descurca. de pace şi de adevăr. Aveam în faţă un bărbat îmbrăcat impecabil. cu o cămaşă perfect călcată şi cu o cravată de mătase. . profund zguduit de prezenţa iubirii infinite din inima lui. uluit de frumuseţea interioară pe care a descoperit-o şi de imensitatea comuniunii cu restul creaţiei. cu toate scenele în care a simţit că nu va fi niciodată suficient de bun pentru tatăl său. De îndată ce a intrat în contact cu această înţelepciune infinită. l-am sfătuit să se detaşeze de mintea conştientă şi să îşi conştientizeze doar emoţiile. În faţa lui s-a derulat din nou filmul copilăriei sale. eu ştiam că ceva din interiorul lui îşi dorea să se „trezească” şi să afle cine este cu adevărat. Identitatea lui de om realizat îşi spunea cuvântul chiar şi în timpul acestui proces spiritual. amintirile din copilărie care trebuiau rezolvate i-au venit imediat în minte. a reuşit. Chiar dacă aducea acasă rezultatele unui test la care luase punctajul 95 din 100. Considerând că aceste comentarii l-ar putea împiedica să avanseze.Deşi el nu era conştient de acest lucru. În cele din urmă. căruia îi şiroiau lacrimile pe obraji. Ştiam că dincolo de acest simptom emoţional exterior (teama de vorbitul în public) se ascundea o dorinţă arzătoare de eliberare spirituală. tatăl lui îi spunea: „De ce ai greşit la cele cinci întrebări?” Oricât de mult ar fi încercat. Jeoffrey nu a încetat să facă tot felul de comentarii. A rămas în tăcere. Experienţa a fost cutremurătoare pentru amândoi. Pe măsură ce s-a scufundat de-a lungul straturilor emoţionale succesive.

în sala de seminar a intrat chiar Jeoffrey. care încerca să îşi mulţumească tatăl. Vechea lui teamă că: „Nu voi fi niciodată suficient de bun pentru el” ieşea din nou la iveală. Jeoffrey şi-a regăsit în sfârşit pacea interioară. dar s-a gândit să anuleze întrunirea din după-amiaza aceea. el se simţea din nou copilul de odinioară. i se părea tot timpul că nu va câştiga niciodată respectul şi preţuirea tatălui său.oricât de mari ar fi fost realizările sale. ţineam un seminar la Newcastle-under-Lyme. Mi-am dat imediat seama că bărbatul care a intrat pe uşa cabinetului meu cu doar două ore în urmă nu ar fi putut spune niciodată aşa ceva. chiar o mare revelaţie. Spre surpriza mea. M-am bucurat sincer să îl revăd. Faţa lui arăta ca aceea a unui copil inocent. în pofida realizărilor sale. După ce a încheiat Procesul Călătoriei Emoţionale şi şi-a rezolvat problema cu tatăl său. Două săptămâni mai târziu. schilodindu-i psihicul. dat fiind programul lui încărcat. deşi nu mă aşteptam să poată veni. Şi-a privit din nou ceasul şi şi-a dat seama că va ajunge la timp ca să prindă avionul. dar şi a incapacităţii sale de a le câştiga respectul propriilor lui subalterni. . Ori de câte ori se ridica să le vorbească directorilor săi. A recunoscut imediat că dorinţa de a-şi lua câteva momente pentru el şi de a-şi savura propria fericire era ceva absolut nou pentru el. Jeoffrey şi-a dat seama cu o claritate absolută ce se ascundea în spatele fricii sale de a vorbi în public. Aflată în această stare de spirit.

ca şi cum vorbitul în public ar fi fost un proces la fel de natural pentru el ca şi încheierea la şireturi. Atunci mi-am dat seama că teama de a vorbi în public m-a părăsit pentru totdeauna”. chiar a câştigat un turneu. l-am privit în ochi şi am regăsit în ei acel licăr pe care îl văd la toţi cei care s-au trezit din punct de vedere spiritual şi care şi-au realizat propriul sine. Am vorbit fluent şi liber. după care Jeoffrey a adăugat: „Când m-am dus să îmi iau trofeul. A vorbit elocvent şi i-a inspirat pe toţi cei de faţă. ochii lui emana pur şi simplu o lumină interioară. În urma şedinţei noastre nu numai că i-a dispărut complet teama de a vorbi în public. Din. Jeoffrey le-a mărturisit participanţilor că a suferit anterior de o teamă viscerală de a vorbi în public. Când s-a aşezat la loc. De fapt. la numai două zile după şedinţă. m-am gândit în sinea mea: „Nu este uimitor faptul ca până şi un om de afaceri care toată viaţa lui nu s-a focalizat decât asupra realizărilor materiale poate cunoaşte această pace supremă şi această iubire infinită?” . „Ce transformare”. dar de atunci s-a simţit atât de „integrat” încât până şi jocul lui de golf s-a îmbunătăţit dramatic. motiv pentru care a venit pentru o consultaţie privată la mine. m-am gândit în sinea mea. Fără sa vreau. am ţinut un discurs de acceptare. Jeoffrey a ridicat cu mândrie mâna şi a luat fără frică cuvântul în faţa unei săli cu peste 100 de participanţi. Întreaga sală a izbucnit în aplauze.În timpul şedinţei de întrebări şi răspunsuri.

el a găsit o comoară nepreţuita pe care nimeni nu i-o va mai putea lua vreodată. la fel ca şi calităţile pozitive care i-au permis să devină milionar la vârsta de 40 de ani. făcând milioane de lire sterline. singura persoană invitată a fost chiar el. Un alt bărbat a venit la un seminar pe care l-am ţinut la Birmingham. care i s-a părut foarte întunecat. În jurul focului mai era Alan la vârsta actuală şi un mentor pe care l-a invitat. Acum. pe orice punea mâna se transforma în aur şi nimic nu părea să îl poată opri. A trebuit chiar să apeleze la ajutorul unui prieten pentru a plăti taxa seminarului. Cazul lui era oarecum opus celui al lui Jeoffrey. şi-a pierdut întreaga avere. la vârsta de 40 de ani. ci una pozitivă. el a avut un succes economic uriaş. Tânărul Alan i-a ţinut atunci un discurs fulminant. Toate acestea continuau să zacă nefolosite în interiorul lui. l-am privit pe Jeoffrey ca pe un om „realizat”. la 60 de ani. Alan s-a simţit proiectat într-unui din momentele vieţii sale când avea un succes nebun şi când totul părea să îi meargă în plin. În timpul Călătoriei Fizice pe care a întreprins-o sa produs un eveniment neaşteptat.Pentru prima dată. Practic. amintirea care i s-a revelat cu această ocazie nu a fost una negativă. Capsula magică l-a condus în interiorul ochiului său. Pe la 40 de ani. ca şi cum ar fi fost acoperit de nori. În mod paradoxal. În mod evident. pentru că actualul Alan a uitat cine . Alan. La exerciţiul focului de tabără. El şi-a găsit sinele real. reamintindu-i că acelaşi geniu care l-a mânat pe el continuă să existe în interiorul lui.

tânărul Alan l-a implorat să îl recunoască. cu propriul său geniu interior. De cele mai multe ori. la unison cu destinul lui. care i-a permis cândva să obţină un succes atât de uriaş. acest proces nu reprezintă decât începutul unui proces de eliberare din chinga vechilor straturi emoţionale şi . În final. De mult timp nu mai crezuse că acest lucru ar putea fi posibil. El şi-a reamintit de scânteia contactului cu sinele său real. A fost prima dată în ultimii zece ani când lui Alan i-a trecut prin minte gândul că ar putea avea din nou succes. 27 Experienţa m-a învăţat că procesul Călătoriei nu se încheie odată cu un singur exerciţiu al Călătoriei Fizice sau Emoţionale. A fost pentru prima dată după mulţi ani când s-a simţit din nou integrat. După ce a trecut prin procesul Călătoriei. când avea un mare succes.este. i-am văzut în ochi un licăr tineresc. Privindu-l cum se pregăteşte de plecare. Alan nea declarat că se simte eliberat de statutul de victimă neajutorată pe care l-a adoptat în ultimii ani. Am fost sigură că aşa trebuie să îi fi strălucit ochii cu 20 de ani în urmă. în interiorul tău!” Actualului Alan nu i-a trecut niciodată prin minte că succesul de care s-a bucurat cândva nu s-a datorat unor circumstanţe interioare. spunându-i: „Sunt încă aici. devenind prizonierul propriei sale convingeri. ci propriului său geniu interior. El şi-a uitat propria măreţie interioară. Procesul i-a reamintit ce înseamnă să fie în contact cu Sursa lui.

Sursa îi revelează toate celelalte văluri care i-au mai rămas şi pe care trebuie să le ridice. Probabil îţi mai aminteşti de ştirile de la televizor sau de articolele din ziare pe această temă. Sursa rămâne liniştită şi imuabilă. Dorinţa neobosită a Sursei este aceea de a ne elibera. proces care durează o viaţă întreagă. Prin însăşi natura ei. în toamna anului 1993. Dimpotrivă. În urma acestui proces. colinele din Malibu au fost devastate de incendii de pădure. libertatea nu are hotare. De pildă. dar tu nu eşti una cu el”. atrăgându-ne în acelaşi timp din ce în ce mai profund în adevărata noastră esenţă. Incendiile s-au extins atât de mult încât au ars 280 . pură şi neatinsă de dansul vieţii exterioare. În tot acest timp. Nimeni nu ajunge la Sursă pentru a se stabili definitiv în ea. La circa un an şi jumătate după ce mi-am vindecat tumoarea. Libertatea noastră interioară atrage către suprafaţa conştiinţei noastre toate aspectele care nu sunt încă eliberate şi ne spune: „Acest aspect este binevenit. toate celelalte convingeri greşite pe care trebuie să le elimine şi toate vechile traume de care trebuie să se elibereze. Ea are propria ei manieră de a ne indica ce nu suntem. atunci când am trăit experienţa tumorii. să devină o expresie vie a ei. Practic.de aprofundare a libertăţii interioare. el simte nevoia să se pună din ce în ce mai mult la unison cu ea. eu nu mi-am dat seama că acesta va fi doar începutul unei vieţi întregi în care procesul de eliberare nu va înceta nicio clipă.

Nu mi-am putut vedea propria casă. cărora le-am transmis iubirea mea. dar flăcările acopereau numai dealurile. Incapabilă să ajung la ei. Am rămas liniştită pe canapea şi m-am uitat cum flăcările înghit. Ai o casă în Malibu. Directorul acestuia a venit la mine şi mi-a spus: „Cred că ar trebui să te uiţi la ştiri. m-am decis să sting televizorul şi să mă rog pentru toţi oamenii care şi-au văzut peste noapte viaţa dată peste cap. La acea vreme mă aflam în New York. nu părea să existe vreo posibilitate ca ele să poată trece de autostradă şi să aprindă inclusiv casele de pe coastă. De aceea. Îmi doream din suflet să pot face ceva pentru ei. m-am simţit neputincioasă şi singură. într-un studio de televiziune. Nimic nu părea să aibă vreun sens. casele tuturor prietenilor mei. în timp ce casa mea se afla pe plajă. M-am uitat la ştiri într-o stare de şoc. una câte una. Reporterii afirmă că lucrurile au scăpat de sub control şi că flăcările au atins o înălţime de 26 de metri”. care se aprindeau de parcă erau nişte chibrituri. Gândindu-mă că nu ajut pe nimeni stând astfel hipnotizată în faţa micului ecran. Părea un film de groază prost şi aproape că mă aşteptam să văd genericul la sfârşit. Ştiam că foarte mulţi dintre ei suferă intens la ora actuală. nu-i aşa? Poate că ar trebui să verifici dacă totul este în regulă acolo. Părea iadul pe pământ. Frumosul meu oraş. aşa că m-am gândit la toţi prietenii mei.de case. Imaginile păreau suprarealiste. lăsând sute de oameni fără un acoperiş deasupra capului. din care ieşeau flăcări. iar . Malibu. era acoperit de un fum negru.

iar a doua zi dimineaţa m-am trezit cu o migrenă cumplită. ştiind că nimeni din familia mea nu se afla acasă.rugăciunea era singurul lucru care mi-a venit în minte. Kelley. Pe acest fundal. Când am ajuns acolo. şi la faptul că s-a mutat recent la opt mile depărtare de Santa Monica. Şi totuşi. împreună cu logodnicul ei. La vremea aceea nu mai aveam animale de casă. sentimentul interior de îngrijorare a continuat să îmi dea târcoale. După ce am făcut acest lucru. Ca să îl alung. M-am gândit mai întâi la fiica mea. pentru a mă asigura că niciunul din membrii familiei mele nu se afla în casa din Malibu. După ce mi-am terminat rugăciunile. Am crezut că am întârziat. m-am simţit liniştită. în mintea mea a apărut un uşor sentiment de îngrijorare. Ştiam de asemenea că Don se află la un seminar în Santa Fe. M-am decis să fac rapid o verificare mentală. „pentru orice eventualitate”. toată lumea s-a oprit din ceea ce făcea şi m-a privit într-un mod ciudat. căci de regulă toată lumea este agitată. De aceea. pentru o clipă. Doi dintre cei de faţă au avut un schimb de priviri. M-am dus direct la studioul de televiziune. iar zgomotele sunt continue. ca şi cum s-ar fi decis care dintre ei avea să îmi dea . am rămas împietrită îhtr-o linişte atemporală. În acea noapte am dormit prost. l-am rugat pe director să mă lase să plec mai devreme. Tăcerea generală a început să mă deranjeze. fără să mă mai pot gândi la ceva. m-am decis să o sun pe fiica mea şi pe logodnicul ei pentru a mă asigura că erau în regulă.

De altfel. aşa că am continuat să le cânt. căci totul se va rezolva”. nu mai era nimic de adăugat. simţeam o linişte interioară profundă. Deşi aveam un bilet de avion pentru o altă dată. m-am simţit ca şi cum o mare povară mi-ar fi fost luată de pe inimă. cuvintele sunau ridicol. Cu toate acestea. În sfârşit. Este prea scumpă pentru casele de pe plajă…”. cred că ar trebui să îţi rezervi un zbor către casă… Casa ta tocmai a ars… îmi pare rău… Aş vrea să ştiu ce să-ţi spun”. Am sunat la agenţia de voiaj. Mă simţeam incredibil de uşoară şi de senină. Era o zi mohorâtă de toamnă. ca şi cum maş fi eliberat subit de o mare karma negativă. dar culorile naturii mi s-au părut excesiv de intense. Mintea mea a început pe neaşteptate să cânte un cântecel pe care îl auzisem la unul din centrele spirituale în care obişnuiam să mă retrag.vestea. mirosurile prea pătrunzătoare. în timp ce mă îndreptam către hotel pentru ami face bagajele. Altă pauză… „Bun. dar mie mi se păreau potrivite. zgomotul din trafic asurzitor. Nimeni nu a mai zis nimic. în circumstanţele date cei de la agenţie au fost de acord să mi-l schimbe pentru o cursă . Am părăsit studioul şi am simţit din plin vântul tăios şi rece din New York. în mod ciudat. fără posibilitatea de anulare. În contextul de faţă. A urmat o pauză stânjenitoare… „Ai asigurare?” „Nu… Nimeni nu şi-a făcut asigurare pe casă în Malibu. înţeleg că trebuie să dau un telefon la agenţia de voiaj”. unul dintre ei a luat cuvântul şi mi-a spus: „Brandon. Cuvintele cântecului sunau astfel: „Ai încredere.

dar o doamnă foarte amabilă mi-a acceptat rezervarea şi m-a trecut la clasa întâi. În drumul către casă.curentă. Nimic nu m-ar fi putut . mi-am dat seama că hainele din bagajele mele erau practic singura mea proprietate actuală. mi s-a părut dintrodată cât se poate de real. au continuat să îmi răsune în minte. avertizându-ma însă că avionul va fi foarte aglomerat. Ai carnetul de şofer la tine. Când ne-am apropiat de locul în care s-a aflat fosta noastră casă. ca şi cum ar fi făcut parte dintr-un film prost. dar au existat foarte multe jafuri”. Când am ajuns la aeroport nu mai existau bilete la clasa a doua. În timp ce conduceam de-a lungul autostrăzii Pacific Coast Highway. nu de alta. Eram o femeie de 40 de ani şi singura mea proprietate era o valiză cu numele meu pe ea… Culmea este că situaţia nu mi s-a părut chiar atât de rea. Când am ajuns pe aeroportul din Los Angeles. ca să mă pregătesc pentru ceea ce va urma. Ochii mi s-au umplut de lacrimi văzând generozitatea acestei străine într-o perioadă în care chiar aveam nevoie de alinare. soţul meu m-a întâmpinat şi mi-a spus: „Cred că cel mai bine ar fi să ne ducem direct acasă. nu? Poliţia a făcut filtre şi nu îi lasă să treacă decât pe cei care pot dovedi că sunt rezidenţii unor case care au ars. Devastarea era atât de totală încât mi s-a oprit respiraţia. căci totul se va rezolva”. Toţi cei care doresc să treacă trebuie să dovedească acest lucru. dezastrul care cu o zi înainte mi se păruse atât de suprarealist. am inspirat adânc aerul în piept. Cuvintele cântecului: „Ai încredere.

La urma urmelor. care rămăseseră – în mod paradoxal – intacte. Mi se părea o neruşinare ca oamenii să profite de pe urma dezastrului prin care trec semenii lor. Restul nu erau decât „obiecte materiale”. Nimic din ruina care rămăsese nu mai îmi aducea aminte de căminul din care am plecat cu câteva zile . Eram conştientă că trăiesc un moment sacru. acesta era singurul lucru care conta. Nu mai rămăseseră decât câteva lemne cât de cât intacte. Don ma avertizat să fiu atentă. Nu doream să suprim sau să refulez nicio emoţie pe care aş fi putut-o simţi. M-aş fi aşteptat să izbucnesc în lacrimi. Frigiderul şi maşina de spălat vase se topiseră complet. dar m-am simţit profund liniştită şi smerită.pregăti însă. Tot ce mai rămăsese din casa noastră era un morman de scrum care încă mai fumega pe alocuri. Când am intrat în fosta noastră bucătărie. întrucât podeaua arsese. doream să fiu plenar conştientă de tot ceea ce simt. de o valoare nepreţuită. precum şi florile din faţa casei. iar plasticul se amestecase cu metalul topit. Dimpotrivă. în mine s-a născut un sentiment inexplicabil de recunoştinţă: Mi-am dat seama cât de norocoasă sunt pentru că aveam o relaţie atât de plină de iubire cu soţul şi cu fiica mea. Eventualele vase care scăpaseră neatinse din dezastru fuseseră furate (existau indicii în acest sens). în condiţiile în care aceştia nu mai aveau practic nimic. jefuindu-i şi furând de la ei. Atunci. părând incredibil de vii prin comparaţie cu ruinele din spatele lor. ce ascundeau rămăşiţele a 18 ani de viaţă de familie.

care rămăsese astfel intact. Era ca şi cum mi s-ar fi lăsat pretutindeni semne şi m-am distrat la gândul că limonada pe care o voi pregăti de data aceasta va fi uriaşă. fiecare moment mi se părea preţios şi încărcat de semnificaţie. cu atât mai mult cu cât fotografiile erau practic neafectate de flăcări. Într-un mod de necrezut. Subit. Era o cană pe care o cumpărasem chiar de la centrul spiritual în care am învăţat şi cântecelul care mă obseda. până când am găsit o cană intactă.în urmă. M-am întors surprinsă şi m-am trezit faţă în faţă cu . descoperind că priveliştea către ocean este mult mai bună acum. pentru a vedea dacă nu mai putem găsi şi alte mici obiecte intacte. pe care erau inscripţionate cuvintele: „Când viaţa îţi oferă lămâi. am auzit o voce în spatele meu. fă-ţi o limonadă”. M-am amuzat împreună cu Don. întrucât nu mai existau pereţi care să ne împiedice să o privim. chiar dacă erau şifonate. lucru pe care nu mi l-aş fi imaginat niciodată când am venit aici. Ne-am simţit amândoi fericiţi când l-am găsit. care nu mă părăsise. căci totul se va rezolva”. care să ne aducă aminte de fostul nostru trecut. Pe ea erau înscrise cuvintele: „Ai încredere. un dulap greu din metal căzuse peste albumul nostru de nuntă. Am mai găsit un nasture din metal pe care mi-l dăduse odată un maestru al meu. În continuare. pe care hoţii o scăpaseră din vedere. Am continuat să scormonesc împreună cu Don printre ruine. M-am amuzat în sinea mea şi mi-am dat seama că toate acestea erau indicii ale Graţiei divine.

o cameră uriaşă de televiziune. „Recunoştinţă!? Cum vă puteţi simţi recunoscătoare într-un asemenea moment?” M-am oprit în sfârşit din scurmat. atât timp cât ne lăsaţi să ne continuăm treaba aici. „Perfect. „Păi. mi-a pus întrebarea corectă. nu mă simt deloc ca o victimă”. Un reporter (aproape că) mi-a băgat un microfon în gură şi m-a întrebat: „Vă deranjează dacă vă pun câteva întrebări?” Speriată şi uluită. nu mă simt nici ca o supravieţuitoare”. „Bine. abia am ajuns…”. Fără să vreau. Ştiţi. mi-a spus el. m-am gândit cât de greu trebuie să fie să fii reporter. i-am răspuns liniştită: „Mă simt recunoscătoare pentru că sunt mai conştientă ca oricând cât de mulţi oameni ar accepta să le fie arse zece case în schimbul iubirii de care am eu parte în viaţa mea: al relaţiei pe care . I-am răspuns totuşi cu blândeţe reporterului: „Sinceră să fiu. L-am privit pe reporter în faţă şi i-am răspuns: „Sinceră să fiu. nu. ceea ce simt la ora actuală este o stare de recunoştinţă profundă”. În cele din urmă. „Foarte bine. dar cum vă simţiţi ca supravieţuitori ai acestui dezastru”. atunci cum vă simţiţi?” În sfârşit. cum vă simţiţi ca victime ale acestui dezastru?” Nu-mi venea să cred auzind o întrebare atât de lipsită de bun simţ într-un moment ca acesta. M-am întors şi lam privit pe reporter direct în ochi. i-am răspuns: „Hm.

am totuşi o viaţă întreagă înainte. ce dezastru. nu consider că acesta este un dezastru”. Îi spui: „Ai o viaţă întreagă în faţa ta„. vrei nu vrei”. în astfel de momente nu-ţi arde să inventezi poveşti. Nu îi poţi spune unui tânăr de 18 ani: „Vai. Ea nu îşi mai vede niciodată copiii. I-am răspuns liniştită: „Sinceră să fiu. „Ascultă. Reporterul a oprit camera. Acesta este un dezastru! Eu una am 40 de ani. Exact aşa mă simt eu acum. Dimpotrivă. Chiar dacă am 40 de ani şi nu am avut asigurare pe această casă. dar cum vă puteţi simţi recunoscătoare ştiind că locuinţa dumneavoastră a fost singura casă de pe plajă care a ars? Nu vă întrebaţi:. Avea lacrimi în ochi. Te afli la început de viaţă şi nu ai decât aceste două valize". De ce tocmai eu? De ce tocmai casa mea?’” L-am văzut că îi face semn cameramanului să pornească din nou camera. după care m-a întrebat cu seriozitate dacă într-adevăr aşa simt. Arătând către mormanul de ruine. am adăugat: „Acesta nu este un dezastru! Dacă vrei să vezi un dezastru. lasă-mă să îţi spun povestea acestei case. Cu zece minute înainte să apari. am vorbit cu un pompier care mi-a spus că a fost aici în . te simţi smerit şi vulnerabil. iar adevărul vorbeşte prin gura ta.o am cu soţul meu şi al binecuvântării de a fi atât de apropiată de fiica mea”. du-te la bătrâna de 80 de ani care locuieşte în partea de sus a dealului. sunt înconjurată de oameni care mă iubesc şi am o carieră în domeniul căreia mă simt privilegiată să lucrez. De aceea. şi tot ce mai avea pe lume era casa ei. „Bine.

nici colegii lui. încă şi mai interesant: întreaga casă a ars din temelii. din cauza vântului puternic. De aceea. iar casa a ars în cinci minute. mai puţin acea cameră. nu pot decât să trag concluzia că din ea a emanat o anumită graţie protectoare. De aceea. care sufla cu peste 100 de kilometri pe oră. în timpul construcţiei. reporterul a rămas fără cuvinte. dar dacă focul s-a oprit în faţa acestei camere. dacă a fost nevoie ca locuinţa mea să fie sacrificată pentru ca celelalte case să poată fi salvate. Din cauza acestei camere misterioase care a oprit flăcările. de o făcea atât de specială. „Am construit recent această cameră. Nu îmi explic de ce focul s-a oprit în faţa acelei camere. Pompierul de care vorbeam mai devreme a trecut mai târziu din nou pe la noi şi m-a întrebat ce anume avea acea cameră. pompierii au avut timp să intervină şi au salvat celelalte case care urmau. ale vecinilor noştri. i-am răspuns eu. am plasat fotografiile maeştrilor din mai multe tradiţii spirituale chiar în interiorul zidurilor. a părăsit în linişte locul. Mi-a mai spus însă un lucru. În faţa acestui răspuns. Scânteile au venit din partea opusă a autostrăzii. nu au putut ajunge la un răspuns logic. Pompierul mi-a spus literal:. Nu-mi pot explica nici eu misterul opririi flăcărilor. . care este camera mea de meditaţie. întrucât era construită în întregime din lemn. Nici el. Pompierii nu au putut face nimic. îţi pot spune că preţul mi se pare prea mic prin comparaţie cu beneficiile obţinute".momentul în care a izbucnit focul. Fiind camera mea de meditaţie. Părea sincer uluit.

A scuturat apoi din cap şi mi-a spus: „Nu prea cred eu în lucrurile astea paranormale. Chestiile astea te pot face să cazi pe gânduri…”. simţeam o stare de abundenţă interioară. a rămas intactă. Cel puţin. ceea ce îmi rămăsese era tot ce îmi doream cu adevărat de la viaţă: soţul meu. care este practic lipită de a noastră. Important este că locuinţa vecinului nostru. dar ca pompier. iar pentru acest lucru mă simt recunoscătoare”. Eu una nu am căzut deloc pe gânduri. asta am simţit la vremea respectivă. În intervalul de timp care s-a scurs. reuşisem să mă instalez împreună cu Don într-un apartament nou din Malibu. Dar mai presus de orice. Nimeni nu le-ar fi putut opri”. 28 Viaţa îmi rezerva însă o lecţie extrem de profundă legată de adevărata natură a iubirii. fiica mea şi capacitatea de a câştiga suficienţi bani pentru a ne hrăni. întrucât eram binecuvântată cu singurul lucru care contează în viaţă: iubirea. Totul s-a întâmplat la un an după incendiul care ne-a distrus casa.Acesta este singurul răspuns pe care ţi-l pot oferi. la sud de . „Tot ce vă pot spune este că dacă flăcările ar fi aprins casa vecinului dumneavoastră. De altfel. Povestea mi s-a părut o dovadă a Graţiei care a acţionat plenar în cazul de faţă. iar mai târziu pentru a ne construi o altă casă. ele s-ar fi extins cu rapiditate şi ar fi cuprins toate casele de pe plaja Malibu. pot să vă spun că nu am mai văzut niciodată aşa ceva.

În timpul vizitei. tot ceea ce consideram eu a fi „eul” meu (egoul) să se facă praf şi pulbere. mi s-a părut că văd totul cu alţi ochi. ca şi . am lucrat împreună cu Don în afara Statelor Unite. timp de aproape două luni. inclusiv de la străini pe care nu i-am cunoscut niciodată. aşa că la ora actuală încercam împreună să ne refacem viaţa. De aceea. În tot acest timp. care strălucea pretutindeni şi în toate. Călătoria cu avionul ne-a permis o escală în India. luând-o de la zero. apoi incendiul. Când m-am întors acasă. Singurul lucru care a rămas în urma acestei anihilări a identităţii mele a fost o conştiinţă pură. Mobilarea noii noastre case ne-a luat fiecare bănuţ pe care îl aveam pus deoparte. am trăit o experienţă spirituală cutremurătoare. Lecţiile nu conteneau să se succeadă în viaţa mea: la început a fost tumoarea. iar acum această vizită la un maestru spiritual care m-a făcut să simt o sete insaţiabilă de a învăţa tot ce puteam despre adevărata natură a Sursei. Apartamentul era situat pe dealuri. din cauza circumstanţelor prin care treceam. În acel an am primit ajutoare pline de generozitate de la foarte mulţi oameni. Incendiul a fost absolut devastator din punct de vedere financiar. aşa că i-am făcut o vizită unui maestru de acolo. care m-a făcut să simt că identitatea mea. dar avea vedere către ocean. Într-un fel sau altul.dezastru. Don a scris o scrisoare adresată Serviciului de Venituri Interne (fiscul american) în care cerea să ni se accepte o reeşalonare a plăţilor impozitelor pe care le aveam de plătit. Graţia a continuat să ne ajute să ne refacem viaţa.

„Grozav. copacul meu din jad mi se părea că străluceşte. m-am întrebat dacă acest miros mi s-a mai părut vreodată atât de glorios. să văd dacă am primit vreo veste bună de la cineva. nu eram deloc pregătită pentru ce aveam să citesc. Totul strălucea în faţa mea. Printre celelalte scrisori se aflau şi cinci plicuri groase cu antetul IRS (fiscului american). Deşi de regulă îi las facturile lui Don. obosită după lungul drum. Şocată. Probabil că i-au răspuns în sfârşit lui Don şi ne-au acceptat planul de reeşalonare”. În timp ce îmi târam cu greu bagajele în noul meu apartament. fiind ca un mesaj de bun venit din partea casei atunci când mă întorceam dintr-o călătorie mai lungă. Înainte de a începe să despachetez. De pildă. reflectând astfel strălucirea mea interioară. purtând date diferite. am răsfoit rapid mormanul. Această imagine îmi era extrem de familiară. Ce nu ştiam la ora aceea era că evenimentele care mă aşteptau în Malibu aveau să oglindească întru totul experienţa trăită în India. viaţa mea nu avea să mai fie niciodată aceeaşi. continuam să văd totul în acea lumină nouă. inspirând aerul cu miros specific al oceanului. Când am deschis larg uşile glisante ale apartamentului către balcon. După ele. de data aceasta m-am simţit obligată să deschid aceste scrisori.cum aş privi pentru prima oară în viaţă. Pe masa din bucătărie se adunase un morman de scrisori primite şi nedeschise. m-am gândit eu. . iar planta mea de apartament că vibrează de viaţă. Aşteptându-mă să primesc veşti bune.

„Don. ci una între doi prieteni speciali. Conţineau aceleaşi cuvinte. Cum pot să facă aşa ceva? La urma urmelor. arzând de nerăbdare să îi citesc mai rapid scrisoarea. În speranţa că voi găsi un mesaj mai prietenos. Am fost întotdeauna mândră de încrederea şi de respectul reciproc pe care ni le-am purtat. Din nou. am continuat să răsfoiesc mormanul de scrisori şi am găsit una de la fiica mea. Relaţia dintre noi nu a fost niciodată una dintre o mamă şi fiica ei. Am rămas aşezată pe scaunul din bucătărie. tocmai ne-a fost distrusă casa într-un incendiu!” Convinsă în continuare că este vorba de o greşeală. ar trebui să te uiţi la astea”. iar ochii mi sau umplut de lacrimi. în condiţiile în care ai pierdut totul?” m-am întrebat. Ne cereau veniturile noastre în proporţie de sută la sută şi ne îngheţau toate conturile bancare! „Cum este posibil ca guvernul să îţi ia chiar şi capacitatea de a-ţi pune mâncare pe masă. Oare oamenii aceştia nu-şi dădeau seama că îmi luau tot ce aveam? M-am simţit de parcă mi-ar fi căzut cerul în cap. mai recente. Kelly. incapabilă să mă mai gândesc la ceva.m-am gândit fără să vreau: „Trebuie să fie o greşeală. precum şi de capacitatea noastră de a ne împărtăşi chiar şi cele mai ascunse secrete. am deschis pe rând şi celelalte plicuri. Cuvintele ei mi se păreau . aşa că am rupt complet plicul. Simpla vedere a scrisului ei mi-a încălzit pe loc inima. dar pe un ton din ce în ce mai solicitant. inima mea s-a oprit în loc. Ea a fost întotdeauna sufletul meu pereche.

Revizuindu-şi viaţa. care nu părea să aibă niciun sens. A părăsit casa în care locuia şi nu ne-a lăsat niciun număr de telefon şi nicio adresă. Kelley îmi scria că în absenţa noastră în viaţa ei s-au petrecut nişte schimbări dramatice. Din cauza tensiunilor. aşa că a luat decizia să întrerupă deocamdată orice contact cu noi. temperamentul altminteri calm al lui Don s-a aprins. ea şi-a dat seama că influenţa lui Don şi a mea a fost prea puternică de-a lungul timpului.incredibile. Nu exista niciun semn precursor care să mă facă să o anticipez. Scrisoarea ei a venit „din senin”. şi fără vreun ban pentru a angaja un avocat care să ne ajute în legătură cu problema cu IRS-ul. Nu ştia când va fi dispusă să reia acest contact. într-o stare de şoc total. neştiind ce să mai facem şi la cine să apelăm. Chiar nu mi-am dat seama că se îndrăgostise de o altă femeie? Cum puteam fi atât de oarbă? Am rămas cu gura căscată. El şi-a pierdut firea şi mi-a spus că trebuie să „revin cu picioarele pe pământ” şi să „mă trezesc la ceea ce se întâmplă în jurul meu” – şi nu doar în privinţa situaţiei noastre financiare. Gândindu-mă că este o persoană pe care o cunosc. m-am îndrăgostit de o altă femeie’?… Cine este?” . Două zile mai târziu stăteam în dormitor împreună cu Don. l-am întrebat: „Cine este? Ce vrei să spui prin. Trăiam amândoi sentimentul acut că solul de sub picioarele noastre se surpa. Pur şi simplu nu-mi puteam imagina ce i-am făcut sau ce i-am spus ca să o determinăm să facă un gest atât de drastic.

De atunci. Eram convinsă că ne iubeam atât de mult. Chiar şi maestrul indian a făcut un comentariu referitor la raritatea unei devoţiuni atât de mari precum aceea pe care ne-o purtam noi doi. l-am întrebat: „Este o relaţie fizică?” Mi-a adresat o privire de gen: „Chiar trebuie să îţi scriu pe litere? După care mi-a răspuns pe un ton răstit: „Ce crezi că am vrut să spun prin expresia. Am discutat deja cu ea să ne căsătorim". Nu era o căsnicie de convenienţă. Eram consternată. Don încă îmi făcea inima să îmi bată cu putere atunci când îi auzeam maşina parcând în faţa casei. cum nu vezi decât în poveşti şi în basme. dar încă îndrăgostiţi unul de celălalt… De fapt. în luna august a anului trecut. Căsnicia noastră părea atât de vie. o poveste intensă de iubire’? Nu a fost o aventură de o noapte. iubirea lui Don a fost singurul lucru din viaţa mea de care nu m-am îndoit niciodată. Încă în stare de şoc şi incapabilă să gândesc coerent.„O femeie pe care am cunoscut-o la aniversarea vârstei de 50 de ani. A trecut atâta timp. aşa cum vedeam pretutindeni în jur. adăugând că suntem un exemplu pentru foarte multe cupluri. Brandon. Am fost tot timpul convinsă că numele de Don şi Brandon vor rămâne de-a pururi gravate în piatră şi că . Este cât se poate de serioasă. am trăit o poveste intensă de iubire”. Aveam atâta încredere în Don. iar eu nu am sesizat niciun semn. fiecare în balansoarul lui. De câte ori nu mi-am imaginat bătrâneţea ţinându-mă de mâini cu Don. Am fost atât de convinsă că am parte de o iubire „legendară”.

apoi incendiul. identitatea mea socială – de mamă. ba chiar şi capacitatea mea de a supravieţui – era făcută zob! Oare chiar nu exista nimic sigur şi durabil în această lume? Simţindu-mă în continuare la fel de lucidă şi de prezentă. şi anume că Don mă iubea mai mult decât îşi iubea propria viaţă. IRS-ul. dispariţia lui Kelley – oare mai trebuia să mă aştept la ceva? Aşa cum spuneam mai devreme. M-am îndreptat apoi către sufragerie. Nu existau pereţi de care să mă sprijin.nimeni nu le va putea şterge vreodată. am urcat treptele către bucătărie ca să . Cuvintele pur şi simplu nu descriau corect realitatea. soţul care mă părăsea. nu puteam decât să trag concluzia că ceea ce auzeam acum era o greşeală. de soţie devotată şi iubită. revelându-mi astfel toate indiciile pe care – în naivitatea mea – le-am ignorat de-a lungul timpului. Tot ce am crezut întreaga mea viaţă mi-a fost luat şi nu mai aveam nimic de care să mă agăţ. La început tumoarea. Nimic nu mai era aşa cum ştiam eu. de proprietară a unui cămin. viaţa mea a început să reflecte întocmai experienţa pe care am trăit-o în India: că egoul meu (identitatea pe care mi-o cunoşteam) a fost făcut ţăndări! De data aceasta. cu sentimentul că întreaga lume pe care o cunoşteam se prăbuşise şi se făcuse bucăţi. niciun sol pe care să aterizez. la fel cum îl iubeam şi eu pe el. De aceea. Conversaţia dintre noi s-a focalizat în continuare asupra aspectelor mai lumeşti ale relaţiei lui Don. lipsa de bani. Simţeam pur şi simplu că mă prăbuşesc în gol.

Cuvintele m-au frapat. Cuvintele lui mi-au pătruns adânc în inimă. Ca de obicei când mă aflu în mijlocul unei catastrofe. timpul s-a oprit în loc. Am citit de trei ori bileţelul. Deşi nu înţelegeam ce mi se întâmplă.îmi iau un pahar cu apă. Numai lucrurile ireale pe care şi le doreşte imaginaţia ta îţi pot face necazuri”. În mintea mea s-a făcut tăcere şi am simţit cum în interiorul meu se naşte o decizie importantă: decizia de a avea încredere. tot ce puteam face era să am încredere că aceste evenimente se vor dovedi în final un dar care îmi va folosi. indiferent ce s-ar întâmpla! Era o decizie de a şti cu siguranţă că ceea ce mi se . NUMAI LUCRURILE IREALE PE CARE ŞI LE DOREŞTE IMAGINAŢIA TA ÎŢI POT FACE NECAZURI. Dintr-odată. DACĂ TE VEI FOLOSI AŞA CUM TREBUIE DE EL. dacă voi şti să mă servesc de el. reţinându-mi în totalitate atenţia: „Conştientizează faptul că tot ceea ce îţi oferă pe neaşteptate viaţa reprezintă un dar de la Dumnezeu. În timp ce treceam pe lângă uşa frigiderului. mi-a sărit în ochi vin bileţel prins pe ea. Conţinea un citat pe care ni-l dăruise bunul meu prieten Robbie. darul îţi va fi de mare utilitate. Adevărul din mine a. DARUL ÎŢI VA FI DE MARE UTILITATE. recunoscut Adevărul din ele. CONŞTIENTIZEAZĂ FAPTUL CĂ TOT CEEA CE ÎŢI OFERĂ PE NEAŞTEPTATE VIATA REPREZINTĂ UN DAR DE LA DUMNEZEU. indiciile Graţiei divine sunt pretutindeni în jurul meu. Chiar în timp ce citeam aceste cuvinte. Dacă te vei folosi aşa cum trebuie de el. mi-am dat seama de adevărul pe care îl conţin ele.

la fel şi relaţiile. Ea este singura iubire . în această stare de abandonare. Mă simţeam îmbrăţişată de ea. prezenţa iubirii se afla pretutindeni şi nu exista niciun loc în care m-aş fi putut duce şi în care să nu o regăsesc. Când mi-a trimis în dar scrisoarea lui Kelley. Pe de altă parte. Posesiunile apar şi dispar. Când mi-a trimis în dar tumoarea. Această iubire este eternă. când mi-a trimis în dar trădarea lui Don.întâmplă este un dar de la Dumnezeu. dar noi suntem una cu această iubire care rămâne prezentă inclusiv atunci când tot restul a dispărut. m-am abandonat în totalitate. În sfârşit. îmi dădeam seama că această iubire era esenţa mea.sindu-se de viaţa mea ca de o sală de clasă. Vie şi luminoasă. m-a învăţat că eu nu sunt una cu posesiunile mele materiale. Eu sunt una doar cu această iubire infinită. folo. Sursa îmi oferea o lecţie importantă. Ca de obicei. m-a învăţat că nu sunt una cu banii şi cu capacitatea mea de a supravieţui. ea m-a învăţat că eu nu sunt una cu căsnicia mea. chiar dacă nu îi puteam înţelege deocamdată misterul. Când mi-a trimis în dar răspunsul de la IRS. Corpurile se nasc şi mor. Când mi-a trimis în dar incendiul. care continuă să rămână prezentă inclusiv atunci când toate celelalte lucruri dispar din viaţa mea. şi orice altceva în viaţă. m-a învăţat că eu nu sunt una cu relaţiile mele. camera în care mă aflam s-a umplut cu o prezenţă a iubirii care a invadat fiecare colţişor. ca şi cum m-aş fi scăldat într-un ocean de iubire. Ca urmare a acestei decizii. ea m-a învăţat că eu nu sunt totuna cu corpul meu.

singurul lucru care nu apare şi dispare. El a observat că fiecărei scene îi corespund pe nisip două seturi de urme de paşi: unul era al lui şi celălalt al lui Dumnezeu. În acel moment. Am observat însă că ori de câte ori am avut necazuri mari în viaţă. singura valoare pe care merită să o preţuim şi cu care merită să ne căsătorim. el s-a uitat din nou în spate. el s-a întors către Dumnezeu şi l-a întrebat: „Doamne. Se făcea că mergea pe o plajă împreună cu Dumnezeu. Cu această ocazie. După ce şi ultima scenă din viaţă i-a trecut prin faţa ochilor. Doamne.reală. mi-am adus aminte de frumoasa poveste intitulată „Urmele de paşi”: Un om a avut odată un vis. în urma mea nu există decât un singur set de urme de paşi. Cum se face. singura noastră comoară. Supărat. Pe cer îi apăreau proiectate scene din viaţa sa. care a continuat să rămână prezentă atunci când tot restul mi-a fost răpit. mi-ai spus odată că dacă mă decid să te urmez. nu mă vei mai părăsi niciodată. că ori . am făcut un legământ cu mine însămi să îi rămân credincioasă acestei iubiri eterne de-a lungul întregii vieţi care mi-a mai rămas. la urmele de paşi. Mi-am propus atunci să îmi transform viaţa într-un imn continuu de recunoştinţă şi de abandonare în faţa acestei iubiri. A observat cu această ocazie că tuturor momentelor cu adevărat grele din viaţa sa le corespundea un singur set de urme de paşi pe nisip.

Mai târziu. Ştiam că exista posibilitatea ca el să mă părăsească. mi-am promis solemn să nu îmi sun prietenii şi familia. Pentru prima dată în viaţa mea. ci eram una cu ea. Nu ştia cum să înţeleagă această stare. Nu mai eram doi. Sursa mea se afla alături de mine. căci în acele momente team purtat în braţe”. purtându-mă în braţele ei şi îmbrăţişându-mă. dar m-am hotărât atunci să nu las cei 20 de ani de „iubire legendară” să fie pătaţi de durerea şi suferinţa din acele ultime momente. În acelaşi timp. Am acceptat. am făcut un legământ secret cu mine însămi ca orice s-ar întâmpla şi oricât de dureros ar fi pentru mine. În aceste momente cumplite din viaţa mea. această poveste a căpătat sens pentru mine. Am luat decizia să separ suferinţa de frumuseţea celor 20 de ani de viaţă trăită în comun. nu ale tale. Eu te iubesc prea mult ca să te părăsesc vreodată.de câte ori mi-a fost cu adevărat greu în viaţă. onorând astfel cei 20 de ani de căsnicie şi de iubire pe care i-am trăit împreună. să nu pătez în niciun fel frumuseţea iubirii pe care chiar am împărtăşit-o împreună. În acest timp. nici povestea lui de iubire cu Karen. urmele de paşi pe care le-ai văzut întipărite pe nisip erau ale Mele. stârnind astfel tot felul de . Don a venit la mine şi mi-a spus ceea ce. ştiam deja: că mă iubea în continuare foarte mult şi că trăia o stare de confuzie. În momentele tale grele. m-ai părăsit?” Domnul i-a răspuns: „Copilul Meu drag. aşa că m-a rugat să îi acord timp pentru a se clarifica.

oceanul nu era afectat de ceea ce făceau peştii în interiorul lui. Iubirea continua să rămână prezentă în viaţa mea atunci când mă trezeam. când dormeam. Practic. Era ca şi cum m-aş fi odihnit într-un ocean al iubirii în care peştii simbolizau evenimentele din viaţa mea. Deşi îmi erau greu să rămân „deschisă” în timp ce bărbatul cu care eram căsătorită de 20 de ani îşi trăia în prezenţa mea povestea de iubire „la distanţă” cu o altă femeie.bârfe şi atrăgându-i pe ceilalţi în drama mea sub pretextul că simt nevoia de a mă confesa cuiva. Momentele pe care le trăiam mi se păreau prea sacre şi prea personale. pentru a le permite celor din jur să îşi proiecteze asupra lor judecăţile lor critice. Don mi-a promis că o să fie sincer cu mine şi că îmi va spune tot ce se întâmplă în inima lui. deşi mă scăldam în permanenţă în această iubire infinită. Don era cel mai bun prieten al meu şi ştiam că el este singura persoană pe care . am ţinut totul în mine. Şi totuşi. Această iubire nu putea fi atinsă de emoţiile mele sau de circumstanţele din viaţa mea. În sine. viaţa mea continua. nu mă părăsea niciodată. când mâneam. ca o lecţie pe care mi-o preda Dumnezeu. la fel cum nici eu nu mai eram dispusă să o părăsesc pe ea. De aceea. cel puţin am avut puterea să rămân la fel de sinceră cu el. cu toate suişurile şi coborâşurile ei. conştientizândumi în permanenţă emoţiile şi scufundându-mă de fiecare dată în acest ocean infinit de iubire care mă înconjura din toate părţile.

fără să se prefacă în niciun fel. am simţit cum iese la suprafaţă un val de furie. iar adevărul nu ne mai însoţea. Între noi se interpusese un văl. Totuşi. Mi s-a părut că Adevărul a căpătat o voce a lui. Don a continuat să plece în călătorii de afaceri. erupând ca un vulcan. onestitatea lui m-a reconfortat. Cred că a fost pentru prima dată în căsnicia noastră când Don a trăit o astfel de experienţă alături de mine. Mi-a spus că încă nu ştia cum să procedeze şi unde îl vor conduce toate acestea. În mod paradoxal. iar Karen se ducea cu el. În timp ce îl ascultam pe Don vorbindu-mi pe tonul acela prefăcut. a fost pentru prima dată în viaţa mea. care nu semăna cu nimic din ceea ce experimentasem vreodată până atunci. Nu era ca şi cum „eu” aş fi fost furioasă. cel puţin vom avea parte de adevăr. la următorul telefon. La primul telefon pe care mi l-a dat. o voce interioară a început să strige în mintea mea: „NU E ADEVĂRAT!” Deşi enormă. ci ca şi cum Adevărul din mine s-ar fi înfuriat din cauza minciunii pe care o auzea. Cu siguranţă. I-am trântit telefonul în nas şi am simţit cum furia mea . Puterea lui mi se părea nimicitoare.mă pot baza în această perioadă extrem de dureroasă din viaţa mea. mi-am dat seama că îmi ascunde ceva. Din oceanul de linişte în care mă scăldam. făcândumă să mă gândesc că atât timp cât vom păstra această comunicare deschisă şi clară. furia mea mi se părea impersonală. mi-a vorbit deschis despre sentimentele lui.

ca un vulcan pe punctul de a exploda. mi-am acceptat pe deplin durerea. iar în final a ieşit prin creştetul capului meu. Am rămas astfel transpirată. făcându-mă să transpir şi să mă înroşesc toată. Valul a fost . De această dată. emoţia a luat forma unei dureri cum nu am mai trăit vreodată în această viaţă. dar scufundată într-o linişte profundă şi într-o senzaţie de libertate deplină. Şi de această dată. permiţându-i să se manifeste până la capăt.interioară continuă să se acumuleze în mine. ca şi cum aş fi pierdut pe cineva foarte drag. am simţit o durere la baza coloanei vertebrale şi în regiunea pântecului. Din pântec. apoi al gâtului. A urmat apoi un nou val de emoţie. În continuare ancorată în Sursă. după care a apărut un nou val emoţional. A ajuns apoi la nivelul pieptului. a luat forma anxietăţii. Flacăra alb strălucitoare mi-a purificat întregul corp. Totul prezentă la acest spectacol!” Subit. Durerea aproape că ma strivit. Mintea mea a continuat să repete: „Nu-i adevărat!” Mi-am adus aminte că am făcut o tumoare pentru că nu mi-am acceptat propriile sentimente şi m-am decis ca de data ca să nu îmi mai reprim în niciun fel emoţiile. Mi-am vizualizat atunci furia luând forma unei flăcări alb strălucitoare. De data aceasta. „Nu mai am de gând să îmi creez singură o altă tumoare! Voi sta aici şi voi lăsa furia să se exprime plenar iar eu voi fi întru. extrem de fierbinte. m-am aşezat pe perna mea de meditaţie. ea a urcat în regiunea abdominală. dar a fost urmată de un nou val de linişte. care a început să îmi ardă în interiorul corpului.

nu există durere. Ea este prelungită doar de incapacitatea noastră de a o accepta. Nu există durere atât de mare care să necesite un interval mai lung de atâta pentru a se manifesta pe deplin. Nu aş fi crezut niciodată că simpla permitere a emoţiei pure să se manifeste prin corpul meu poate fi atât de dureroasă. Cu tot acest proces dureros. Procesul a durat şase zile. care să nu se epuizeze de la sine într-un interval de maxim şase zile. până când a trecut. timp în care am slăbit cinci kilograme. sau şi mai rău. Era ca şi cum corpul . dar am învăţat cu această ocazie că dacă o accepţi şi îi permiţi să se manifeste în totalitate. am rămas într-o stare de puritate perfectă. apoi un nou val. La sfârşit. Durerea s-a epuizat singură. ea a continuat să mă însoţească. aceasta se epuizează de la sine într-un interval de 5-7 zile.atât de intens încât m-am încovoiat în poziţia fătului. pornind de la convingerea greşită (indusă de societate) că adevărata durere trebuie să durere mult mai mult. În final. aveam să aud în anmnite cercuri spirituale pe care le-am frecventat că dacă te abandonezi în totalitate în faţa durerii. prezenţa iubirii dinlăuntrul meu nu a fost afectată în niciun fel. toate emoţiile imaginabile şi-au croit drum atunci prin corpul meu. de cultivarea ei conştientă. A urmat din nou un moment de tăcere. Practic. am rămas cu o stare de pace care nu m-a mai părăsit până astăzi. oricât de intensă ar fi. Mai târziu. în numai şase zile. Chiar şi în toiul suferinţei cele mai profunde.

că doreşte să se retragă în tăcere şi să se lămurească.meu trebuia să treacă prin acest proces prelungit şi dureros de eliberare. iar după ce am închis uşa în urma lui ceva din interiorul meu mia spus că are într-adevăr dreptate. chiar dacă toţi ceilalţi m-au părăsit. iar dacă doreşti să ne vedem de drum. întrucât îl forţam să ia o decizie înainte ca el să fie pregătit să o ia. dar am trăit tot timpul sentimentul că tot ce fac. Dacă doreşti să rămânem căsătoriţi. Eu una sunt dispusă să accept orice decizie doreşti să iei. această iubire a rămas alături de mine. chiar dacă „eu” eram întru totul identificată cu iubirea din interiorul meu. În final. Nu mă lăsa însă să mă zbat între aceste două extreme”. de asemenea. i-am spus lui Don: „Trebuie să te hotărăşti. Nu îmi dădeam seama în ce fel. Mi-a spus: „Ştiu că o să ţi se pară o prostie. fac de dragul tău. Aşa cum spuneam. l-am privit în ochii lui întristaţi. La fel s-au petrecut lucrurile şi în următoarele două luni: iubirea a continuat să rămână prezentă. . Nu ştiu ce înseamnă acest lucru. Era evident că şi el trecea prin cea mai grea perioadă a vieţii lui. dar doresc să ştiu încotro urmează să mă îndrept. I-am răspuns că poate are dreptate. Tocmai urma să plece la un seminar ţinut la Hawaii. în timp ce drama vieţii a continuat la rândul ei. aşa că mi-a promis că acolo va lua o decizie. dar asta simt”. îngăduie-mi să simt şi eu acest lucru. Mi-a răspuns că mai are nevoie de timp. dar ştiam că avea dreptate. În timp ce ieşea pe uşă.

fiind o problemă curentă. Brandon. În timp ce m-am aşezat alături de ea pentru a începe procesul. nu cred că fetiţa în vârstă . am observat că ceva mă râcâie în interiorul intestinelor mele. Ştiam că aveam nevoie de o Călătorie Emoţională „de zile mari”. Adu cu tine şi scenariul Călătoriei Emoţionale. şi dacă tot îmi doream să rezolv problema trădării. m-am gândit că a sosit momentul să o sun pe prietena mea Vicki. Epuizasem durerea şi suferinţa. iar problema ta nu este deloc una minoră”. Vicki mi-a răspuns imediat: „Sigur. m-am gândit că Vicki m-ar putea ajuta. Trebuia să îmi recunosc toate emoţiile şi numi puteam imagina de ce actuala emoţie nu încetează să mă sâcâie. am auzit distinct cuvântul: „trădare”. Când a auzit despre ce este vorba. întrucât nu ştiu ce va urma. îmi simţeam abdomenul arzând. Încă din momentul în care am spus: „Nu-i adevărat”.Cât timp Don a rămas în Hawaii. care continua să mă bântuie. De aceea. dar nu îmi conştientizasem pe deplin sentimentul trădării. pentru a-i spune în sfârşit cuiva ce se întâmpla. am continuat să mă scufund în luciditate şi în iubire. aşa cum mi se întâmplă de fiecare dată înainte de a începe o Călătorie interioară. Vicki mi-a spus: „Hm. În fiecare dimineaţă. am simţit fiori prin tot corpul. la trezire. Când m-am întrebat în sfârşit ce simt. iar când am ajuns la momentul cu focul de tabără. căci nu am mai practicat de ceva vreme. Am trecut prin straturile emoţionale succesive aproape instantaneu. Poţi să treci pe la mine chiar astăzi.

m-am gândit: „Ce uimitor! Pe de o parte. i-am răspuns eu. eu am fost cea care am inventat toată această poveste. ea nici nu îl cunoştea pe acesta”. Tânărul meu eu a început să plângă. Cred că acest arhetip nu mi-a apărut degeaba în acest moment. În realitate. Am crezut că basmele se adeveresc şi te-am urât pentru că mi-ai dovedit contrariul.de şapte ani din interiorul tău ar trebui să vorbească cu Don. eul meu de la acea vârstă se simţea profund trădat de acest eşec al meu. mă aflu scufundată în continuare în oceanul infinit de iubire. am ştiut că basmul (legat de povestea mea de iubire „legendară”) s-a terminat şi m-am trezit pentru prima dată la realitate. Slavă cerului că am făcut această Călătorie . el a fost cuprins de un sentiment profund de dezamăgire şi de pierdere. „Nu ştiu ce să zic. ce surpriză a urmat! Am constatat cu această ocazie că nu egoul meu din prezent se simţea trădat şi atât de supărat. De aceea. Văzând că povestea de iubire s-a sfârşit. La urma urmelor. ci cel al unui eu mult mai timpuriu al meu. Se pare că la vârsta de şapte ani mi-am făcut o promisiune să îl întâlnesc pe „Făt Frumosul meu” şi să trăim fericiţi împreună „până la adânci bătrâneţi”. nu are ce să strice dacă o las să vorbească”. Când fetiţa din mine a aplicat în sfârşit iertarea. Fără să vreau. Doamne. Oricum. iar pe de altă parte încă mai am probleme vechi de rezolvat. apoi a spus ceva ce m-a luat pe neaşteptate: „Eu am fost cea care m-am trădat pe mine însămi. trăind apoi într-un basm”.

nici partenerul de cuplu. pentru prima dată. iar acum. între timp am învăţat lecţia pe care mi-a predat-o Sursa: nimic nu îţi poate oferi acest gen de iubire infinită. dorinţa mea supremă s-a împlinit. pentru simplul motiv că ea reprezintă însăşi esenţa ta. Tu eşti iubirea pe care o căutai. Nu mi-am dat seama la vremea respectivă. Don . el s-a decis să se însoare cu Karen. dar el a fost cel care a contribuit la îndeplinirea dorinţei mele cea mai arzătoare. am participat la un seminar ţinut de Tony Robbins. în timpul căruia mi-am descoperit menirea vieţii. nici cariera. m-am simţit din nou completă şi eliberată. sinele nostru divin”. În final. Iată cum sunau cuvintele pe care mi leam spus la acea vreme: „Menirea vieţii mele constă în a fi bucurie pură şi în a mă ajuta pe mine însămi şi pe cei din jur să ne descoperim propria măreţie interioară. Am rămas prietenă cu Don până în momentul prezent. Din fericire. s-a dovedit că Don a avut dreptate. Am reţinut această menire. şi de atunci nu am mai acordat acestei chestiuni niciun gând.Emoţională!” Când totul s-a terminat. nici casa şi nici posesiunile materiale. iar eu am fost liberă să îmi continui astfel viaţa. Cu zece ani în urmă. şi implicit măreţia din mine. În fiecare zi mi-am stabilit ca scop principal această intenţie. nici serviciile aduse altor persoane. Am descoperit cu adevărat ce înseamnă bucuria pură şi mi-am revelat sinele meu divin. nici familia. Până la urmă. Nimeni şi nimic nu îţi poate oferi acest gen de iubire absolută. am înscris-o în inima mea şi am făcut tot ce mi-a stat în puteri ca să mi-o împlinesc.

Pe măsură ce lucrurile au căpătat proporţii. am descoperit ce este şi ce nu este iubirea. am simţit nevoia să îmi iau un partener de afaceri. Acum am ajuns în sfârşit liberă să îmi folosesc întreaga iubire pentru a sluji umanitatea şi pentru ai ajuta pe oameni să se trezească faţă de Libertatea şi de Iubirea din ei. am auzit în sfârşit veşti de la Kelley. mi-am consacrat o mare parte din energia şi din devoţiunea mea lui Don şi carierei lui. foarte lent şi foarte delicat. La ora actuală. De atunci. îmi trăiesc adevărata menire. care a participat cu această ocazie la primul ei seminar despre Călătorie. am plâns amândouă de fericire şi de iubire. Acesta este motivul pentru care scriu astăzi această carte – faptul că m-am eliberat în sfârşit să fac ceea ce a constituit întotdeauna dorinţa cea mai arzătoare a inimii mele. Intre timp. ţinut la Londra. Ce nu mi-am dat seama multă vreme a fost faptul că Don m-a ajutat să mă eliberez pentru a-mi îndeplini astfel menirea. am făcut un turneu în jurul lumii. De la plecarea lui din viaţa mea. Până acum. iar un an mai târziu. între noi s-a înfiripat o . o fetiţă pe nume Claire Grace. ţinând pretutindeni seminarii despre Călătorie. Prin intermediul lui şi al evenimentelor care s-au derulat în viaţa mea.nu a fost decât un vehicul prin care Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciune. am avut privilegiul să fiu de faţă când ea a dat naştere minunatei mele nepoate. mi-am putut consacra în sfârşit tot timpul Adevărului pe care doresc să-l slujesc. Un an mai târziu. Când ne-am văzut.

poveste de iubire. Până la urmă, m-am măritat cu Kevin în luna mai a anului 1998, în Maui. Angajamentul lui de a sluji Adevărul este la fel de mare ca al meu. La fel ca şi mine, ştie şi el că iubirea nu poate fi dăruită sau primită, întrucât noi suntem deja una cu ea. Şi totuşi, este o mare desfătare să te bucuri de viaţă împreună cu o altă persoană în mijlocul acestui ocean de iubire. În ultimă instanţă, viaţa este adevărata călătorie.

29 Instrumentele Călătoriei Notă importantă Trebuie să fi terminat de citit această carte înainte de a începe procesul propriu-zis al Călătoriei. Este esenţial să fi înţeles pe deplin ce înseamnă acest proces şi să fi citit experienţele descrise, pentru a înţelege mai bine diferitele aspecte ale procesului înainte de a începe lucrul cu tine. Instrucţiuni procesului generale pentru aplicarea

Aşa cum probabil ţi-ai dat seama până acum, procesele descrise în această carte pot fi extrem de puternice, conducând la trezirea inimii şi la multă smerenie. De aceea, este foarte important să onorezi acest proces rezervându-ţi doua ore într-un mediu în care să nu poţi fi întrerupt. Inchide-ți telefonul mobil şi creează-ţi în jur un „spaţiu sacru”, în care să nu exişti decât tu şi partenerul tău. Cel mai bine este să lucrezi cu cineva care a citit aceeași carte, care înţelege şi susţine procesul şi care doreşte cu adevărat să te ajute. Este foarte util să citiţi amândoi scenariul procesului de cel puţin două ori, astfel încât să vă familiarizaţi cu el şi să nu aveţi surprize legate de cuvintele folosite sau de conţinutul lor. Sfatul meu este să începi cu o rugăciune rostită mental (sau cu afirmarea unei intenţii).

Vizualizează-te pe tine şi pe partenerul tău ca fiind deja compleţi, deschişi ca nişte copii, oneşti şi având încredere în sine şi în acest proces. De asemenea, ia-ţi angajamentul de a-ţi sprijini partenerul cu aceeaşi iubire şi cu acelaşi respect pe care ţi le acordă el. În final, păstraţi amândoi câteva momente de linişte. Instrucţiuni Emoţională referitoare la Călătoria

Pentru început, citeşte şi urmează Instrucţiunile Generale. Notează pe o foaie de hârtie întrebările şi păstrează la îndemână un creion sau un pix. În timpul Călătoriei Emoţionale este esenţial să te fereşti de gândurile tale analitice, de dialogul mental interior, şi să îţi focalizezi întreaga atenţie asupra emoţiilor pure pe care le simţi în interiorul corpului tău. Conştientizează plenar ceea ce simţi, numeşte emoţia respectivă, apoi treci la sentimentul următor. Conştientizează-l şi pe acesta la fel de plenar, cât mai intens cu putinţă, apoi treci la sentimentul următor. Treci astfel de la un nivel emoţional la altul, până când ajungi în sfârşit la Sursă. Acest proces nu are nimic de-a face cu dialogul mental interior şi cu mintea analitică. De aceea, nu trebuie să îţi explici de ce simţi ceea ce simţi, ci doar să conştientizezi plenar aceste sentimente, trecând apoi la stratul emoţional care urmează. Este ca şi cum ai decoji succesiv o ceapă, până când

ajungi în centrul ei, care în cazul de faţă reprezintă Sursa fiinţei tale. Instrucţiunile te sfătuiesc ca ori de câte ori vezi „…”, să faci o pauză pentru a-i acorda partenerului tău suficient timp ca să experimenteze răspunsul la întrebarea ta. „Suficient timp” poate însemna pentru unii 10-15 secunde, iar pentru alţii între 45 de secunde şi un minut. Este important să înţelegi că scopul procesului este de a simţi cât mai intens emoţiile, şi de îndată ce le experimentezi plenar, de a trece la stratul următor. Nu este deloc necesar (nici indicat) să stărui prea mult asupra unei emoţii, scufundându-te prea adânc în ea. De asemenea, nu este recomandabil să o descrii în detaliu şi să îi povesteşti partenerului tău cum ai ajuns să o simţi. Pentru a avea acces la sentimentele tale, fără a interfera cu procesele mentale, scanează-ţi corpul şi conştientizează unde simţi cel mai puternic emoţiile. La început, procesul poate începe cu o senzaţie extrem de subtilă. Focalizează-ţi atenţia asupra ei şi urmăreşte să o intensifici. Fii pregătit pentru orice, căci emoţia poate deveni extrem de puternică. Păstrează-ţi atenţia focalizată asupra emoţiei din interiorul corpului. Apoi, pur şi simplu treci dincolo de ea. La un moment dat, este posibil să te simţi golit de orice simţire. Starea poate fi descrisă ca o „amorţeală” sau ca o confuzie, un fel de „nu mai ştiu nimic”, o gaură neagră sau un vid, ori chiar ca un fel de blocaj total.

Această etapă face parte integrantă din proces. Toată lumea trece prin acest strat emoţional. Personal, îl numesc „zona necunoscută”. El reprezintă poarta care conduce către Sursă. Dacă partenerul tău experimentează acest strat, descriindu-l printr-una din expresiile de mai sus, încu- rajează-l să se relaxeze plenar, să pătrundă în el şi să treacă mai departe. Dacă partenerul tău are dificultăţi în a pătrunde în acest vid interior, apelează la secţiunea intitulată „Rezolvarea problemelor care pot apărea”. Vei găsi aici instrucţiuni detaliate care îţi vor explica cum poţi ajuta pe cineva care se teme sau care opune rezistenţă în faţa „zonei necunoscute”. Dacă partenerul tău a citit la rândul lui cartea de faţă, el va înţelege mai uşor aceste instrucţiuni pe măsură ce i le vei citi. Teama de necunoscut este absolut naturală. De aceea, linişteşte-ţi partenerul şi asigură-l că se află pe calea cea bună. Invaţă-l să se relaxeze şi să se abandoneze în faţa acestui strat emoţional, trecând astfel mai departe prin el. De îndată ce va trece de „zona necunoscută”, partenerul tău se va simţi probabil mult mai bine, ca şi cum o mare povară i s-a luat de pe piept. Este important în această etapă să continui să îl ghidezi de-a lungul celorlalte straturi emoţionale rămase, până când ajunge la Sursă. Momentul experimentării Sursei este indicat de sentimentul de vastitate şi de prezenţă aflată deopotrivă în interiorul şi în exteriorul corpului (de omniprezenţă).

pace. În această stare de dilatare. notează acest nivel cu un asterisc (*). Dacă pe unul din aceste nivele. fericire. emoţia se transformă în existenţă (conştiinţă) pură. dar este totuşi posibil ca el să localizeze în continuare aceste sentimente în interiorul corpului său. partenerul tău va începe să folosească cuvinte precum iubire. râs. lumină. putem vorbi de o realizare autentică a Sursei. partenerului tău îi apar amintiri legate de persoane. ca şi cum s-ar produce o dilatare sau o fuziune a fiinţei individuale cu restul existenţei. dar excluzând nivelul de pornire. apoi urmează mai departe scenariul. dar pe care nu le-a putut exprima. Este . libertate etc. Abia când senzaţia experimentată devine extrem de spaţioasă. Scopul exerciţiului Focului de Tabără este de a-i permite eului mai tânăr să se elibereze de toate emoţiile pe care le-a experimentat la vremea respectivă. înainte de „zona necunoscută”. alege pentru acest exerciţiu nivelul pe care s-a manifestat emoţia cea mai intensă. proiectând această stare de nemărginire pe fiecare strat emoţional succesiv. Dacă partenerul tău a început să stimă această stare de dilatare.Este foarte important să înţelegi acest lucru. Acesta este nivelul pe care se va desfăşura mai târziu exerciţiul Focului de Tabără. întrucât după ce va trece de „zona necunoscută”.. mulţumire. Toate aceste emoţii trebuie rostite cu voce tare. Dacă partenerului tău nu îi apar amintiri legate de persoane. lasă-l să se bucure de ea circa 30 de secunde.

pune-l să îşi întrebe mentorul: „Ce trebuie să se întâmple pentru a putea ierta în sfârşit?” De regulă. şi deci nu s-a eliberat încă definitiv de povară. partenerul tău nu se simte încă pregătit de iertare. Înţelepciunea superioară a partenerului tău ştie exact. Cel mai adesea.foarte important ca eul mai tânăr să se elibereze de povara sa. ci doar să îi citeşti partenerului tău scenariul. el trebuie să se simtă complet golit de orice resentiment. Dacă partenerul tău s-a eliberat de povara sa emoţională şi se simte din nou complet. ori de câte ori apar îndoieli întreabă mentorul şi cere-i lămuriri. Aici nu mai trebuie să notezi nimic. întreabă-l dacă este pregătit de iertare. dând glas acestor sentimente. Dacă. se dovedeşte că eul mai tânăr nu a spus tot ce avea de spus. Pentru ca acest act să fie unul autentic. el ar trebui să se simtă din ce în ce mai uşor . De aceea. mentorul (o fiinţă cu o înţelepciune superioară) îi va da un răspuns care i se potriveşte persoanei în cauză. practici împreună cu partenerul tău exerciţiul Integrării în Viitor. Prezenţa mentorului este necesară pentru a lămuri toate eventualele întrebări care pot apărea de-a lungul acestui proces. dintr-un motiv sau altul. Scopul acestui exerciţiu este de a-i permite acestuia să verifice în ce măsură vindecarea produşă va continua să evolueze în timp. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. ce trebuie să se întâmple (mentorul este doar o imagine pe care o creează ea). Cu fiecare nou interval de timp care trece (dar nu mai mult de şase luni – un an).

lăsându-se inspirat de ea. schimbaţi rolurile. Fă o baie fierbinte. ci doar să îşi conştientizeze starea de spirit din viitor. Dacă aţi terminat din nou exerciţiul Focului de Tabără. acesta reprezintă un indiciu că procesul de vindecare prin iertare (din timpul exerciţiului Focului de Tabără) nu a fost complet. În final. ori chiar dezorientat pentru scurt timp. La modul general. atunci când actul de iertare este foarte profund. spune-i să păstreze scrisoarea la vedere. nu este necesar ca el să „vadă” viitorul. după încheierea procesului. La sfârşit. această stare de spiril nu se schimbă. dintr-un motiv sau altul. problema emoţională dispare (este vindecată). Acestea sunt . În acesl scop.şi mai eliberat de povara problemei emoţionale pe care şi-a rezolvat-o. La sfârşit. Dacă este necesar. dă-i partenerului tău o foaie de hârtie şi un creion şi pune-l să îşi scrie o scrisoare adresată sieşi de către eul său viitor. acordă-ţi un anumit timp pentru a integra mai bine cele întâmplate. este posibil să te simţi uşor vulnerabil sau fragil. reluaţi împreună Integrarea în Viitor. astfel încât să o poată reciti zilnic. revino împreună cu partenerul tău la acest exerciţiu şi întreabă mentorul ce mai trebuie să se întâmple pentru ca iertarea să fie definitivă. consumă o supă caldă şi hrănitoare sau dormi puţin. Uneori. De aceea. oferă-i un pahar cu apă sau o ceaşcă de ceai. Dacă. Dacă aţi terminat toate aceste procese.

nu trebuie să te sperii. nu te speriat şi lasă-le să treacă de la sine. este recomandabil să nu conduci imediat maşina şi să nu practici activităţi care presupun o concentrare susţinută. sau chiar să experimentezi emoţii puternice apărute din neant. Dacă te simţi dezorientat sau uşor ameţit. toxinele simt eliberate în organism. dacă vomiţi o mâncare stricată pe care ai consumat-o. Adeseori. nu stai să o analizezi şi nu o regurgitezi din nou. consideră că aceste simptome sunt indicii pozitive care confirmă faptul că vindecarea a început să se producă. Dimpotrivă. care se simte mai rău. Acordă-ţi timpul necesar pentru a-ţi reveni complet. Şi aceste indicii sunt tot pozitive. dacă în conştiinţă îţi apar emoţii din trecut. Procesul este similar cu cel de vindecare fizică prin aplicarea unui tratament naturist: la început. De aceea. Personal. să respire profund şi să rămână ancoraţi în momentul . nu insista asupra lor. La urma urmelor. nu-i aşa? Procedează la fel şi cu emoţiile reziduale! Astfel. se poate întâmpla ca în zilele următoare să îţi aduci aminte de tot felul de scene asociate cu amintirea pe care ţi-ai vindecat-o.simptome fireşti. Ele nu reprezintă altceva decât emoţii reziduale toxice puse în mişcare de procesul de vindecare. De aceea. care corespund proceselor de vindecare declanşate în interiorul corpului. le sugerez întotdeauna cursanţilor mei să se oprească. şi abia după eliminarea lor gradată din corp urmează starea de uşurare propriu-zisă. care urmează să fie eliminate.

Singurul lucru care se poate întâmpla este ca partenerul tău să simtă nişte emoţii foarte puternice deja stocate în organismul său. Nu ai observat niciodată acest lucru la copiii mici? Acum plâng. Nicio emoţie nu poate dura mai mult de câteva momente dacă este lăsată în pace. După ce le simt. Emoţiile în stare pură vin şi trec. Onorează-ţi astfel propria fiinţă şi lasă corpul să se vindece în timp. el nu poate păţi nimic. . Ei nu simt nevoia să se cramponeze de emoţiile lor. dovedindu-şi astfel singuri cât de importante sunt acestea. Notă importantă Procesul de trecere succesivă prin diferitele straturi emoţionale nu are niciun fel de efecte negative. Singurul lucru care le poate face să rămână stocate în organism este povestea pe care şi-o spune mintea în legătură cu ele. Ai încredere în înţelepciunea ta superioară şi în acest proces de vindecare. căci nu a făcut altceva decât să experimenteze propriile sale emoţii. El a ajutat deja mii de oameni să se elibereze de multe probleme emoţionale. Chiar dacă partenerul tău se opreşte în mijlocul procesului şi îşi deschide ochii. acum râd. analizarea lor sau ascultarea dialogului mental interior care face comentarii pe marginea lor.prezent. emoţiile reziduale vor trece de la sine. În acest fel. ei trec mai departe.

conştientizează faptul că te afli într-o siguranţă perfectă. care încearcă să te convingă să crezi povestea ei legată de emoţia respectivă. Capacitatea de a simţi face parte integrantă din fiinţa umană. porneşte de la premisa că emoţiile sunt ceva sănătos. aceasta va trece la fel cum a apărut. .De aceea. Unii oameni spun: „Mă tem să deschid această Cutie a Pandorei”. Citeşte apoi de câteva ori instrucţiunile specifice Călătoriei Fizice. În sine. În acest fel. Tot ce trebuie să faci atunci când simţi o emoţie intensă este să te opreşti. Dacă nu te vei crampona de ea. ea va dispărea de la sine. Mai devreme sau mai târziu. emoţiile simt ceva natural şi sănătos. indiferent cât de puternică este emoţia pe care o simţi. pentru a te familiariza astfel cu procesul. Instrucţiuni referitoare la Călătoria Fizică Începe prin a citi Instrucţiunile Generale şi cele referitoare la Călătoria Emoţională. atunci când treci de la un nivel emoţional la următorul. să respiri profund şi să o conştientizezi. Singura Cutie a Pandorei pe care o poţi deschide constă în ascultarea propriei tale minţi. învinovăţind întotdeauna pe cineva. Este preferabil să nu aplici Călătoria Fizică decât după aplicarea Călătoriei Emoţionale. vei fi trăit deja experienţa Sursei. De aceea. care inventează poveşti legate de emoţii. Singurul lucru nenatural este analiza minţii.

lasă-ţi partenerul să îşi parcurgă propria sa Călătorie unică. De asemenea. dar simt o anumită textură sau trăiesc intuitiv sentimentul că ştiu ce se întâmplă în interiorul lor. Dacă citeşti cuvinte scrise cu majusculă.Călătoria Fizică se poate derula extrem de uşor şi poate fi citită la fel ca un basm sau o meditaţie ghidată. creativitatea în comunicare. De aceea. accentuează-le. . Alţii pot auzi cuvinte care descriu acest lucru. Acest lucru nu reprezintă o problemă. Unii nu văd nimic. Niciun om nu seamănă cu altul. Atunci când îl ghidezi de-a lungul procesului. îi vei cere partenerului tău să îşi creeze nişte „baloane cu resurse”. Se întâmplă de multe ori ca el să fie atât de scufundat în proces încât să nu îşi poată descoperi pe loc resursele emoţionale necesare. fă o pauză. folosesc întotdeauna următoarele resurse emoţionale: preţuirea de sine. este bine să îi oferi personal nişte sugestii. vorbeşte-i pe un ton cât mai blând şi mai liniştitor. Unii oameni nu au o capacitate de vizualizare foarte bună. Personal. Când vei ajunge la exerciţiul Schimbării Amintirii. Nu te grăbi şi nu forţa lucrurile. este foarte util să respiri la unison cu partenerul tău. sau doar imagini metaforice ale acestora. Ori de câte ori vezi „…”. Foloseşte-ţi în acest scop bunul simţ şi ai încredere în capacitatea ta de a-i face sugestiile cele mai potrivite. În astfel de cazuri. Alţi oameni văd literalmente imagini anatomice corecte. Important este să simţi sau să devii conştient de ceea ce se întâmplă în interiorul corpului tău.

înţelepciunea. Porneşte de la premisa că el reprezintă o aventură minunată. protejând astfel persoana în cauză. Dacă eşti de acord cu aceste resurse. acordă-i partenerului tău tot timpul necesar pentru a-şi conştientiza transformările petrecute în interiorul corpului. compasiunea. Exerciţiul Focului de Tabără nu diferă cu nimic de cel practicat în cazul Călătoriei Emoţionale. Sursa. simţul umorului. În sfârşit. cum ar fi iubirea. Înainte de a începe. După încheierea procesului Călătoriei Fizice. . simţul umorului. reciteşte cu atenţie instrucţiunile din secţiunea respectivă. puterea interioară. Dacă lucrezi cu copii cu vârste de până la 14 ani. Celor mai mulţi copii. ai încredere în tine şi în acest proces. inima trezită. foloseşte-le. încrederea în sine şi scutul de cristal care îndepărtează emoţiile negative ale celorlalţi oameni. iubirea de sine. capacitatea de a cere ajutor. capacitatea de a trece de orice obstacol. aceasta li se pare un fel de basm şi un joc cât se poate de plăcut. De aceea. îţi sugerez să nu aplici decât Călătoria Fizică. capacitatea de a lua măsurile concrete necesare. Experienţa este adeseori minunată. este bine să îl întrebi pe copil care sunt calităţile eroului său preferat şi să comentezi unele dintre ele. Instrucţiuni pentru lucrul cu copiii Începe prin a citi toate instrucţiunile precedente.

copiii percep imagini foarte vii legate de ceea ce se întâmplă în interiorul corpului lor. Căci toţi copiii ştiu ce înseamnă un astfel de erou şi au încredere în puterea şi în înţelepciunea lui. De aceea. în loc de „Te iert”. copilul va deveni conştient de resursele sale interioare posibile încă înainte de a începe procesul. suge. Copiii foarte mici nu înţeleg încă foarte clar conceptul de iertare. Atunci când lucrezi cu copiii. În acest fel. Dacă ai discutat cu el despre calităţile eroului său preferat înainte de proces. adeseori mult mai rapid decât al tău. pentru a le introduce în interiorul baloanelor. onestitatea. acordă-le timpul necesar pentru a descrie cât mai detaliat aceste imagini. ai grijă să ţii pasul cu ei! Mentorul este înlocuit în acest caz cu un erou preferat. În timpul exerciţiului de Schimbare a Amintirii.rează-i copilului resursele interioare pe care le consideri cele mai potrivite. E în regulă”. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. acordă-i copilului cât de mult timp doreşte pentru a deveni conştient de schimbările petrecute în . este foarte important să porneşti de la premisa că accesul lor la resursele imaginaţiei şi ale creativităţii este foarte rapid. De aceea.. Adeseori. De aceea. sugerează-le să spună: „îmi pare rău. apelează la acestea. Ei se pot îmbarca în capsula magică şi pot ajunge într-o anumită zonă a corpului lor chiar înainte ca tu să fi terminat de citit instrucţiunile.capacitatea de a se exprima.

fii receptiv la ritmul copilului cu care lucrezi. indiferent ce îţi descrie el. De multe ori. AI ÎNCREDERE ÎN TINE ÎNSUŢI ŞI ÎN ACEST PROCES. Călătoria Fizică a copiilor nu durează mai mult de 11-18 minute. . • Mai presus de orice. lasă-i să se bucure de imaginaţia lor. inclusiv să deseneze imagini de „dinainte” şi de „după” ale lucrurilor pe care le-au simţit. • AI ÎNCREDERE în spusele partenerului tău şi consideră-le PERFECTE. Mulţi copii adoră această parte şi pot fi extrem de plastici în descrierile lor. Copiilor le place de regulă acest joc. întrucât ei se prind imediat în joc. înainte de a trece mai departe.organismul său. În cele mai multe cazuri. sunt dornici să termine cât mai repede. De aceea. 30 Schema procesului Călătoria Emoţională – Privire de ansamblu • Aminteşte-ţi să ÎI ACORZI PARTENERULUI TĂU TOT TIMPUL NECESAR pentru a-şi identifica şi pentru a experimenta plenar sentimentele. după încheierea procesului. copiii sunt nerăbdători să se urce din nou în capsula magică pentru a se plimba cu ea. Dacă simt această nevoie. iartă uşor şi se debarasează rapid de vechile lor probleme. Ai încredere în el şi în acest proces. În plus.

Noteaz-o în tabelul pregătit dinainte (vezi pagina 218). 1. Spune: „Simte plenar această emoţie…”. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău suficient timp pentru a experimenta plenar emoţia în stare pură.Procesul Călătoriei Emotionale Citeşte lent şi cu atenţie. Începe prin a-ţi întreba partenerul în ce constă problema lui emoţională. Ori de câte ori vezi „…”. „În ce zonă corporală se manifestă ea?” „Respiră la nivelul ei… Experimenteaz-o plenar… Las-o să se intensifice. .

Sursa poate fi descrisă în diferite feluri. nu mai pune această întrebare pe nivelele emoţionale care urmează. în dreptul emoţiei respective. PE TOATE NIVELELE. Continuă să îţi ghidezi partenerul de pe un nivel emoţional pe altul. 3. vid. spune: „Ştiind că eşti una cu această nemărginire. eternitate. cu această tăcere. conştiinţă pură. pace. Acesta este nivelul pe care va trebui să se desfăşoare exerciţiul Focului de Tabără. iubire. Partenerul tău trebuie să NUMEASCĂ emoţia pe care o simte. până când ajunge la Sursă. cu această .Lasă-i partenerului tău suficient timp pentru a experimenta PLENAR emoţia. vastitate etc. nelimitat. dar nu-i permite să se cramponeze de ea. dar acestea trebuie să evoce nemărginirea ei. TRECI MAI DEPARTE. 2. „Rămâi deschis şi întreabă-te: ce se ascunde sub această emoţie (dincolo de ea)?” „Treci dincolo de această emoţie…”. Dumnezeu. Lasă-l să se odihnească pe acest nivel timp de 1530 de secunde. Dacă a simţit-o plenar. În continuare. notează în tabel. „Ce simţi acum?… (emoţia pe care o simte partenerul tău ar putea să fie cu totul alta decât cea la care te aşteptai tu)”. un asterisc (*). luciditate. pune întrebarea: „Există oameni pe care îi asociezi cu această emoţie?” Dacă da. Dacă partenerului tău i-au apărut una sau mai multe persoane asociate cu o anumită emoţie. tăcere. prin cuvinte de genul: libertate.

continuă cu proiectarea Sursei pe celelalte nivele emoţionale. 216). până când ajungi la nivelul Focului de Tabără (nivelul marcat anterior cu un asterisc). până când ajungi pe nivelul de plecare. După încheierea exerciţiului Focului de Tabără. După încheierea exerciţiului. Mulţumiţi-vă reciproc pentru procesul pe care tocmai l-aţi încheiat. continuă cu punctul 6. Vindecă aceste nivele. 5. De data aceasta nu trebuie să notezi nimic (vezi fişa cu Integrarea în Viitor.iubire pură. 8. Lasă-l să scrie oricât de mult timp doreşte. Repetă întrebarea de la punctul 3 pentru fiecare din nivelele succesive. pag. Începe exerciţiul Focului de Tabără (vezi Fişa Exerciţiului Focului de Tabără de la pagina următoare). dacă această (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa) ar avea ceva să îi spună (ultimului nivel emoţional). într-un ritm moderat. 9. În tot acest timp. Dă-i partenerului tău o foaie de hârtie şi un creion şi pune-l să îşi scrie o scrisoare adresată sieşi din viitor. cu mult respect şi cu o mare . continuă să îi transmiţi binecuvântări în tăcere. 4. 6. repetând întrebarea de la punctul 3. ce i-ar spune ea?" Aşteaptă răspunsul… Apoi spune: „Permite-i (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa) să vindece (ultimul nivel emoţional) ". cu această? (expresia folosită de partener pentru a descrie Sursa). Citeşte Integrarea în Viitor. 7.

un înţelept. cel din prezent… Lângă tine se află un mentor în a cărui înţelepciune divină ai mare încredere. Important este să te simţi în siguranţă în prezenţa lui. sau pur şi simplu cineva născut din imaginaţia ta. Intrebă-ţi eul . fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar răspunsul la întrebările tale. imaginează-ţi că lângă el stai tu. mama. cum ar fi un sfânt. o persoană iubită etc. Dacă simţiţi nevoia. Poţi vedea focul de tabără?… Ţi-l poţi imagina pe eul tău mai tânăr?… Dar pe cel din prezent?… Dar pe mentor?… Cine se mai află lângă foc?… (notează numele indicate. pentru a te putea referi în mod specific la persoanele respective. Păstraţi atmosfera creată şi schimbaţi rolurile între voi. sau pe care doar ţiai dori să o cunoşti. Ori de câte ori vezi „…”. spre exemplu: tata. În continuare. Imaginează-ţi un foc de tabără.). În continuare. Călătoria Emoţională – Exerciţiul Focului de Tabără Citeşte lent şi cu atenţie instrucţiunile care urmează. într-o atmosferă de linişte eternă şi de iubire necondiţionată. Imaginează-ţi că lângă acest foc stă eul tău mai tânăr.iubire. Poate fi o persoană pe care o cunoşti. vizualizează în preajma focului de tabără toate persoanele implicate în problema ta emoţională… Mai trebuie să vină cineva lângă acest foc de tabără?… (pune-l pe partener să răspundă la această întrebare). beţi un pahar cu apă.

6. . astfel încât (mama. spunând tot ce are de spus. îngăduie-i să răspundă (pauză pentru răspuns). Simte mentorul tău nevoia să adauge ceva?… (aşteaptă răspunsul).) a făcut tot ce a ştiut mai bine ţinând cont de resursele pe care le-a avut la vremea respectivă. Ştiind că (mama.) să poată asculta ceea ce trebuie să asculte… (pauză. persoana iubită etc. tata. 5. 2.lungă).mai tânăr căreia dintre aceste persoane ar dori să i se adreseze? (UNA sau DOUA)… (Dacă partenerul numeşte două persoane. persoana iubită etc. Dacă (mama. Ingăduie-i acum să dea glas acestei dureri. Pune-i partenerului tău toate întrebările care urmează (1-11). întreabă-l: căreia dintre aceste persoane ai dori să i te adresezi mai întâi? …). pentru fiecare din persoanele indicate: 1. Toţi cei de faţă se află sub protecţia acestui foc de tabără protector. 4. ci de pe cel al sufletului său. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). Probabil că eul tău mai tânăr a experimentat foarte multă durere în trecut. ce ar spune ea / el?… (aşteaptă răspunsul). Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). al acceptării şi al iubirii necondiţionate. tata. 3.) ar putea răspunde nu de pe nivelul personalităţii sale. tata. persoana iubită etc.

persoana iubită etc. Dacă da. Ce i-ar răspunde (mama.) eului tău actual. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. spune: Iartă-i acum pe toţi cei implicaţi. de pe nivelul sufletului său?… (aşteaptă răspunsul). Mai are cineva ceva de adăugat?… (aşteaptă răspunsul). Ce are de spus eul tău actual la cele spuse de (mama. . întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). întrucât nu ai avut acces la resursele de care dispun eu acum. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). Dacă eul tău mai tânăr se simte pregătit. 9. repetă întrebările de la 1 la 11 pentru cea de-a doua persoană.7. tata. Dacă da. Transmite-le binecuvântarea ta. Permite-le apoi să fuzioneze cu focul. 11. În încheiere. persoana iubită etc. În continuare. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). Te iert pentru durerea pe care mi-ai provocat-o. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă răspunsul). Dacă eul tău actual se simte pregătit. 8.)?… (aşteaptă răspunsul). 10. care reprezintă sursa vieţii… Apoi întoarce-te către eul tău mai tânăr şi spune-i: „Iţi promit că nu va mai trebui să treci niciodată printr-o astfel de experienţă dureroasă. tata. De acum înainte.

această (descrierea folosită de partener pentru Sursă). Călătoria Emoţională – Exerciţiul Integrării în Viitor Citeşte rândurile care urmează într-un ritm moderat. pune următoarele întrebări „Ştiind că eşti această nemărginire.poţi avea oricând doreşti acces la aceste resurse. După terminarea tuturor nivelelor emoţionale. permiţându astfel să se maturizeze şi să crească în urma iertării tale. Te iubesc şi te voi proteja întotdeauna”… Imbrăţişează acum eul mai tânăr şi fuzionează cu el. această linişte deplină această iubire pură. a 12 fiind: „Dacă ai nevoie să fii iertat. continuă cu exerciţiul Integrării în Viitor. pentru a continua procesul pe celelalte nivele emoţionale.). La ambele călătorii. dacă (Sursa) ar avea ceva să îi spună (ultimului nivel emoţional) ce i-ar spune?"… Aşteaptă răspunsul… Apoi spune: „Permite-i (Sursei) să îl vindece (ultimul nivel emoţional). cea emoţională şi cea fizică. Ed. Intoarce-te către mentor şi mulţumeşte-i pentru prezenţa lui… Acum întoarce-te în momentul prezent.. însă în cursuri se folosesc 12. Pe fiecare nivel rămas. Ori de câte ori întâlneşti „…”. sunt de fapt 12 puncte specifice focului de tabără. deschideţi inima şi lasă să intre toată iertarea. ierţi pe toată lumea implicată şi pe tine însuţi. E drept că în carte sunt menţionate 11. fă o pauză .” (n.

Cum se simte corpul tău?… Te simţi eliberat. cum te simţi în ceea ce te priveşte?…” „În continuare. vizualizează-te peste şase luni. vizualizează-te peste o lună. vizualizează-te peste o zi… Cum te simţi?… Ce faci?… Ce spui?… Ce simţi?… Dar mai presus de toate. vizualizează-te peste o săptămână.mite-i partenerului tău să experimenteze procesul.scurtă şi per. vizualizează-te peste un an. Nu trebuie să notezi nimic. Cum arăţi?… Cum te simţi în ceea ce te priveşte?… Eşti conştient că nici măcar o moleculă din cele pe care le-ai avut acum un an nu mai există în corpul tău?… Că ai un corp în întregime nou?… îţi mai poţi imagina vechea ta problemă dându-ţi târcoale?… Ar fi posibil aşa ceva?… Ce spune (Sursa ta) în această privinţă?… Ţi se pare de domeniul trecutului vechea ta problemă?…" . Cum arăţi?… Ce îţi spui?… Ce acţiuni întreprinzi?… Ce simţi?…” ’ „În continuare. „După ce ai aflat tot ce ai aflat. Ce simţi?… în legătură cu tine… cu viaţa ta… Ştiai că în acest moment 70% din celulele tale s-au reînnoit deja? Eşti aproape un alt om… Ce s-ar întâmpla dacă vechea ta problemă ar încerca să se manifeste din nou?… Cum te-ai descurca?…” „În continuare. după ce ai experimentat tot ce ai experimentat. plin de încredere şi uşor?… Ce îţi spui?… Ce faci?… Ce ar spune (Sursa) dacă vechea ta problemă emoţională ar încerca să scoată din nou capul la lumină?… Cum te-ai descurca?…" „În continuare.

ce trebuie să îşi spună sieşi şi ce . cum vor evolua tendinţele pe care le-a declanşat prin acest proces. ce fel de acţiuni trebuie să întreprindă. dar rămâi conectat cu eul tău din viitor. Lasă acest eu să îi adreseze eului tău din prezent o scrisoare. pentru a-ţi schimba atitudinea în bine?…” „Deschide-ţi uşor ochii. dându-i sfaturi practice despre ceea ce trebuie să creadă. Ce sfat i-ar da aceasta eului tău actual?… Ce convingeri noi te-ar putea ajuta cel mai mult în momentul prezent?… Ce acţiuni pe care le-ai putea întreprinde ţi-ar fi cel mai utile?… Ce ţi-ai putea spune zilnic. poţi deschide ochii".„În continuare. dar rămâi în contact cu eul tău din viitor. vizualizează-te peste zece ani. să te ghideze în prezent! Dacă eşti pregătit. Călătoria Emoţională – Scrisoare către tine * Deschide uşor ochii. vizualizează-te peste cinci ani. rămâi conectat cu eul tău din viitor – cu Sursa ta de peste zece ani. cum trebuie să se comporte. Cum te simţi?… Se mai manifestă vreodată vechiul tău comportament?… Cum se simte corpul tău?… Ce simţi în legătură cu viaţa?…” „În continuare. Te simţi cumva atât de eliberat de vechiul tău tipar încât acesta ţi se pare ireal?… Cum te descurci?… Ce simţi în legătură cu tine şi cu viaţa ta?…” „În continuare. Lasă acest eu să îţi scrie o scrisoare. dându-ţi sfaturi practice despre cum să fii… ce să crezi… ce să faci… ce să-ţi spui… ce să le spui celorlalţi… ce să faci zilnic… Lasă eul tău din viitor. mai înţelept decât tine.

trebuie să le spună celorlalţi oameni. să te ghideze acum! Dragul meu sine. Călătoria Emoţională problemelor care pot apărea – Rezolvarea 1. mai înţelept decât tine. Lasă eul tău din viitor. PARTENERUL SE SIMTE BLOCAT Dacă partenerul tău îţi spune că se simte blocat sau că nu mai simte nimic. ce trebuie să facă zilnic etc. Spune-i: PERFECT! Ai mai trecut prin acest tipar de-a lungul vieţii tale… . spune-i că acesta este doar un alt nivel emoţional şi că trebuie să continue.

dincolo de ea… 2. acceptând faptul că te simţi blocat… Aceasta este poarta care te va conduce către cel care eşti cu adevărat… Ce se ascunde dincolo de acest nivel?… Rămâi deschis şi curios.Conştientizează plenar faptul că te simţi blocat (sau că nu înţelegi ce se întâmplă)… Respiră profund în interiorul acestei emoţii… În ce zonă corporală simţi acest blocaj (sau acest vid interior)?… Intensifică această emoţie! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai zâmbi şi dacă te-ai relaxa. GAURA NEAGRĂ (VIDUL) Felicită-l pe partener pentru că a ajuns pe acest nivel! Linişteşte-l întotdeauna. S-ar putea să ai o surpriză… încearcă să treci (să te laşi condus) prin această emoţie. nu-i spune niciodată că a greşit cu ceva! Spune-i: PERFECT! Ţi-ai petrecut întreaga viaţă încercând să eviţi acest loc! Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ai zâmbi şi dacă te-ai relaxa. la fel ca un copil. abandonându-te în faţa acestui vid interior?… Acesta este locul pe care l-ai evitat întreaga viaţă… Fii curajos şi treci în sfârşit prin el… Mă întreb ce anume străluceşte dincolo de acest întuneric?… Fii atent la strălucirea de dincolo… .

S-ar putea să ai o surpriză plăcută…După câteva secunde. este posibil ca această senzaţie să fie extrem de subtilă… Cum poţi să descrii această senzaţie?… MAI PRESUS DE ORICE. AI ÎNCREDERE ÎN TINE ÎNSUŢI ŞI ÎN ACEST PROCES. Spune-i: Intensifică senzaţia pe care o simţi în interiorul corpului… Conştientizeaz-o plenar – în ce zonă corporală se manifestă ea?… Respiră profund în interiorul ei… Acest sentiment poate fi la fel de discret ca o şoaptă… Ce se petrece în corpul tău chiar acum?… Fii foarte atent. ca un copil. întrucât această poveste se află în mintea lui. spune-i să NU mai vorbească. spune-i: Ce se întâmplă în corpul tău acum?… Acest sentiment poate fi la fel de discret ca o şoaptă… În ce constă acest sentiment?… 3. 4. DIFICULTĂŢI ÎN CONŞTIENTIZAREA EMOŢIILOR: Dacă partenerul tău are DIFICULTĂŢI ÎN CONŞTIENTIZAREA EMOŢIILOR SALE şi dacă VORBEŞTE PREA MULT. nu în corpul lui. RELAXEAZĂ-TE.Rămâi deschis şi curios. Roagă-l să se pună din nou la unison cu ceea ce simte în interiorul corpului. ZÂMBEŞTE ŞI BUCURĂ-TE DE EL. Cei zece paşi ai Călătoriei Fizice .

Faceţi apoi amândoi câţiva paşi. Ori de câte ori întâlneşti „…”. Ghidează-ţi partenerul înapoi. împreună cu mentorul său. Pune-l să exploreze regiunea corporală în care a ajuns 4. 8. şi să pornească într-o călătorie a descoperirii 3. 6. Ghidează-ţi partenerul de-a lungul Procesului Amintirii. Descoperirea emoţiei şi a amintirii sau persoanelor asociate cu ea. beţi un pahar cu apă şi schimbaţi rolurile între voi. Vizualizarea schimbărilor produse în regiunea corporală afectată. Mulţumeşte-i partenerului tău şi roagă-l să îţi împărtăşească ce a simţi de-a lungul procesului. 7. 10. Îmbarcarea în capsulă şi călătoria înapoi. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări.Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. 1. Ghidează-ţi partenerul de-a lungul Exerciţiului Focului de Tabără. către: a) locul în care a început ea. b) o altă zonă corporală. Ghidează-ţi partenerul către Sursă. 5. . Dacă partenerul tău s-a îndreptat către o altă zonă corporală. repetă paşii 2-8. 9. către conştiinţa de veghe. 2. Spune-i să se îmbarce în capsula magică.

8… Cu fiecare nouă treaptă. potrivit naturii sale… treapta 1… Scufundă-te complet în Sursa ta. şi RELAXEAZA-TE… Ascultă vocea mea. care coboară în jos… O poţi vedea?… O poţi cel puţin simţi?… (dă-i timp partenerului tău să răspundă). Continuă acum cu treptele 7… 6… 5… Relaxează-te din ce în ce mai profund… 4… 3… Dilată-te din ce în ce mai mult… 2… În continuare. 9… apoi pe treapta nr. Aşează-te într-o poziţie confortabilă. conştientizează fotoliul în care stai şi aerul pe care îl respiri… Simte cum acestea TE FAC SA TE RELAXEZI… din ce în ce mai profund… Eşti din ce în ce mai relaxat… şi te scufunzi în Sursă… Imaginează-ţi că ai în faţă o scară în spirală. cea de sus… Păşeşte apoi pe treapta nr. 10. închide ochii… Conştientizează fotoliul în care stai… Ascultă sunetele din jur… Simte-ţi respiraţia care pătrunde şi iese uşor din pieptul tău. păşeşte pe treapta nr.Călătoria Fizică – Scufundarea În Sursă Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. înainte de ultima treaptă. Când te simţi pregătit. în sinele tău… (lasă-ţi partenerul să . te scufunzi din ce în ce mai adânc în interiorul Sursei. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări. Ori de câte ori întâlneşti „…”. Perfect… în continuare. lasă-ţi conştiinţa să se dilate înainte… apoi în spate… apoi în părţile laterale… sub tine… deasupra ta… Scufundă-te în nemărginire… Lasă-ţi sinele să crească şi să devină nelimitat.

ori doar să simţi intuitiv că te afli pe un anumit nivel al lui… Deci. nu este nicio problemă… încearcă să îl simţi… îl poţi simţi?… (acordă-i timp să răspundă). Dacă 1 corespunde nivelului cel mai profund de identificare cu Sursa. cu acordul liber al conştiinţei tale… În continuare. 1 corespunde nivelului cel mai profund al conştiinţei tale. Dacă nu poţi vizualiza termometrul. că ştii cine controlează acest proces.rămână scufundat în Sursă timp de 15-30 de secunde). în a cărui înţelepciune poţi avea o încredere desăvârşită . iar 10 conştiinţei tale de veghe. iar 10 conştiinţei tale de veghe plenar trezite. sau să vizualizezi treptele termometrului. imaginează-ţi un termometru cu zece gradaţii (trepte / niveluri). pe ce treaptă ai dori să te afli?… Scufundă-te din ce în ce mai adânc în interiorul Sursei tale. o persoană profund spirituală. Călătoria magică Fizică – Călătoria cu capsula În continuare. pe ce treaptă a termometrului te afli?… (lasă-l să răspundă)… Poţi coborî această treaptă cu o unitate?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Acum. imaginează-ţi că ai în faţă o uşă… În spatele acesteia există o lumină pură… Este lumina Fiinţei tale. a Sursei tale… Natura acestei lumini este iubirea cea mai pură… Dincolo de această uşă se află de asemenea mentorul sau maestrul tău. pe ce nivel crezi că te afli în momentul de faţă?… Este posibil să auzi un anumit număr.

fără ca acestea să aibă de suferit… Ai intrat în capsulă?… Perfect… Acum. în vene. În continuare.şi în a cărui prezenţă te poţi simţi protejat şi în siguranţă… Când te simţi pregătit. în muşchi sau în ţesuturi. trage frâna de mână şi spune-mi că ai ajuns… (aşteaptă)… CONTINUĂ CU FIŞA PROCESULUI DE DESCOPERIRE. De aceea. apasă pe butonul verde şi lasă capsula să te conducă până la prima destinaţie. şi care ştie exact unde trebuie să meargă… Ea poate pătrunde în organele tale. deschide uşa şi păşeşte în lumina propriului tău sine… Salută-ţi mentorul… (dă-i timp)… Ai trecut de uşă?… Perfect… Ti-ai salutat mentorul?… Foarte bine. Este posibil ca aceasta să difere de destinaţia la care te aşteptai tu. PAGINA URMĂTOARE. indiferent cât de mare sau de mică. . las-o să te ghideze. care te poate conduce în orice parte a corpului tău. căci capsula este ghidată de înţelepciunea corpului tău… Lasă această înţelepciune să te conducă acolo unde doreşte… Când ajungi. imaginează-ţi că în faţa ta se află o capsulă magică (sau o navetă spaţială)… Este vorba de un vehicul special.

împreună cu mentorul tău. imaginează-ţi în faţă o uşă care îţi permite accesul în interior. ridicaţi amândoi torţele… Ce vedeţi?… Există neregularităţi care îţi sar în ochi sau care diferă de restul zonei?… Nu te grăbi… Continuă să te plimbi prin zonă şi priveşte cu atenţie în jurul tău… Nu trebuie neapărat să vezi ceva cu precizie… Este suficient să simţi. nu este nicio problemă)… Perfect… Acum ieşi din capsula magică. având amândoi torţe aprinse în mâini… Ce vezi?… Ce simţi sub tălpi?… Cum poţi descrie zona în care te afli?… Ţi se pare că te afli în interiorul unui organ (sau în exteriorul lui)?… (dacă partenerul tău se află în exteriorul organului spune-i: „Atunci. dacă partenerul tău nu ştie încă unde se află. sau să îţi laşi cunoaşterea intuitivă să îţi vorbească… (pauză lungă)… Există vreo regiune din această zonă care îţi atrage atenţia?… Cum arată?… Indreaptă-te către ea… Cum te face să te simţi?… Dacă din ea ar emana o emoţie. ce emoţie crezi că ar fi?… (lasă-l să răspundă)… Dacă ar trebui să dai un nume acestei emoţii.Călătoria Fizică – Procesul de Descoperire Îţi dai seama unde te afli?… (lasă-l să răspundă. Pătrunde împreună cu mentorul tău în interiorul organului / muşchiului sau articulaţiei”)… în continuare. ce nume i-ai da?… Trăieşte plenar această emoţie… Respiră în interiorul ei… Întreabă-te: „Când am mai simţit această emoţie?” Priveşte hainele şi încălţările pe care le porţi… îţi amintesc acestea de ceva anume?… îţi poţi da seama ce vârstă ai?… Cine mai este de faţă? .

anunţă-mă… (acordă-i partenerului tău suficient timp)… Descriemi ce s-a întâmplat în filmul amintirii tale… (acordă-i . Dacă tot nu îi vine în minte nicio amintire. Dacă nu i-a venit în minte nicio amintire. el reprezintă însăşi Sursa ta… În timp ce staţi aici. Călătoria Amintirii Fizică – Procesul Vindecării Acum. treci direct la Fişa Exerciţiului Focului de Tabără (pagina 213) şi pune-ţi partenerul să îi invite în jurul focului pe toţi cei pe care îi asociază cu această emoţie. dar deocamdată nu te grăbi să îl derulezi.… îţi vine în minte vreo amintire din trecutul tău?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Dacă partenerului tău i-a venit în minte o amintire. plasează întregul film pe un ecran. La sfârşit. aşteptând să priviţi scenele proiectate pe ecran… Când te simţi pregătit. în interiorul acestui organ. proiectează filmul amintirii. lângă acest foc. repetă paragraful anterior. că ai descoperit amintirea sau seria de amintiri legate de. treci la Fişa Procesului Vindecării Amintirii (pagina următoare). De fapt. imaginează-ţi că stai în jurul unui foc de tabără împreună cu mentorul tău. Conştientizează doar faptul că poţi avea oricând doreşti acces la filmul acestei amintiri… Ai proiectat filmul pe ecran?… Perfect… În continuare. tu şi mentorul tău vă umpleţi de iubire şi de pace. Natura acestui foc de tabără este iubirea necondiţionată şi pacea. chiar aici.

în final. încurajează-l în această direcţie. roagă-ţi eul mai tânăr şi celelalte personaje implicate în filmul amintirii tale să coboare de pe ecran. În final. Acum. oferă-i eului tău mai tânăr un mănunchi de ba-loane care conţin toate aceste resurse sau emoţii pozitive. Acum. notează resursele pe care le enumeră). Probabil că eul tău de odinioară doreşte să le spună celorlalte personaje implicate câteva cuvinte pe care nu le-a putut rosti la vremea respectivă şi pe care acestea trebuie să le asculte. anunţă-mă că filmul s-a terminat… (acordă-i din nou partenerului tău suficient timp)… Cum s-au petrecut de data aceasta lucrurile?… Oferă-mi o scurtă descriere… Perfect. derulează din nou filmul amintirii şi vizualizează CUM S-AR FI PETRECUT LUCRURILE dacă la vremea respectivă ai fi avut acces la resursele respective… La sfârşit.timp să îţi răspundă)… Roagă-ţi acum eul tău din trecut (mai tânăr) să coboare de pe ecran şi să vi se alăture în jurul focului de tabără ţie şi mentorului tău. Stând în continuare liniştiţi în jurul focului de tabără. întreabă-ţi eul actual sau mentorul ce fel de resurse consideră că AR FI FOST UTILE pentru ca eul tău mai tânăr să se descurce mai bine în incidentul pe care tocmai l-aţi vizionat împreună… (acordă-i partenerului timpul necesar pentru a se gândi şi pentru a-ţi da un răspuns. .

Toţi cei de faţă se află sub protecţia acestui foc de tabără apărător. fă o pauză şi acordă-i partenerului tău timpul necesar pentru a experimenta plenar ceea ce simte şi pentru a-ţi răspunde la întrebări. adu-le în jurul focului şi pe celelalte persoane implicate în amintirea ta… Mai trebuie să vină cineva?… (lasă-l să răspundă). Pune-i partenerului tău toate întrebările care urmează (1-11). ştiind că şi ceilalţi vor auzi ce ai de spus? … Căreia dintre aceste două persoane ai dori să i te adresezi mai întâi?… (lasă-l să răspundă). al acceptării şi al iubirii necondiţionate. Dintre toate persoanele implicate în această amintire. Stai în jurul acestui foc. Poţi vizualiza focul de tabără?… II vezi lângă el pe eul tău mai tânăr?… Dar pe cel actual?… Dar pe mentorul tău?… Cine mai este prezent lângă foc?… (notează numele indicate.Călătoria Tabără Fizică – Exerciţiul Focului de Citeşte lent şi cu atenţie rândurile care urmează. Imaginează-ţi un foc de tabără. în interiorul organului sau ţesutului… Natura acestui foc este iubirea necondiţionată şi pacea eternă. Probabil că eul tău mai tânăr a . Ori de câte ori întâlneşti „…”. împreună cu mentorul tău… în continuare. pentru fiecare din persoanele indicate: 1. chiar aici. cui ai dori să te adresezi (UNA sau DOUA persoane). astfel încât să te poţi referi în mod specific la fiecare dintre aceste personaje).

experimentat foarte multă durere în trecut. 2. ci de pe cel al sufletului său.) eului tău actual. tata. astfel încât (mama. tata. Ştiind că (mama. tata. 8. îngăduie-i să răspundă (pauză pentru răspuns).) ar putea răspunde nu de pe nivelul personalităţii sale. Îngăduie-i acum să dea glas acestei dureri. persoana iubită etc. 5. persoana iubită etc. persoana iubită etc. 4. persoana iubită etc. 3. 10. ce ar spune ea / el?… (aşteaptă răspunsul). Mai are cineva ceva de adăugat?… (aşteaptă răspunsul).)?… (aşteaptă răspunsul). Ce i-ar răspunde (mama. tata. Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). Ce are de spus eul tău mai tânăr la toate acestea?… (aşteaptă răspunsul). persoana iubită etc. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima?… (aşteaptă . de pe nivelul sufletului său?… (aşteaptă răspunsul). Simte mentorul tău nevoia să adauge ceva?… (aşteaptă răspunsul). 6. Ce are de spus eul tău actual la cele spuse de (mama. 7.) să poată asculta ceea ce trebuie să asculte… (pauză lungă). întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. tata.) a făcut tot ce a ştiut mai bine ţinând cont de resursele pe care le-a avut la vremea respectivă. 9. Dacă eul tău mai tânăr se simte pregătit. spunând tot ce are de spus. Dacă (mama.

De acum înainte. întrucât nu ai avut acces la resursele de care dispun eu acum. În continuare. Transmite-le binecuvântarea ta. poţi avea oricând doreşti acces la aceste resurse. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). 11. fă-o chiar acum… (aşteaptă ca partenerul tău să ierte persoana în cauză). Dacă da. Te iert pentru durerea pe care mi-ai provocat-o. întreabă-l: „Chiar dacă atitudinea sa anterioară nu este acceptabilă după niciun standard şi chiar dacă nu îi susţii comportamentul. care reprezintă sursa vieţii… Apoi întoarce-te către eul tău mai tânăr şi spune-i: „îţi promit că nu va mai trebui să treci niciodată printr-o astfel de experienţă dureroasă. În continuare. Permite-le apoi să fuzioneze cu focul. lasă focul de tabără să dispară… în cadru nu aţi mai rămas decât tu şi mentorul tău… Luaţi-vă din nou torţele şi luminaţi locul de jur împrejur… Ce vezi acum? S-a schimbat ceva?… (lasă-l să răspundă)… Perfect… Mai doreşte să-ţi comunice ceva organul sau ţesutul în cauză?… (acordă-i timp)… . În încheiere. Dacă eul tău actual se simte pregătit. eşti dispus să ierţi persoana în cauză din toată inima şi în totalitate?… (aşteaptă răspunsul). Te iubesc şi te voi proteja întotdeauna”… îmbrăţişeazăţi acum eul mai tânăr şi fuzionează cu el. spune: Iartă-i acum pe toţi cei implicaţi. repetă întrebările de la 1 la 11 pentru cea de-a doua persoană.răspunsul). permiţându-i astfel să se maturizeze şi să crească în urma iertării tale şi cu ajutorul resurselor oferite. Dacă da.

Te simţi plin de energie… 5… 6… 7… Devii din ce în ce mai relaxat. În continuare. La sfârşit. fericit şi plin de viaţă. cu inimile pline de recunoştinţă. ochii să strălucească şi celulele să se multiplice va avea grijă să continue acest proces.Ştiind că procesul de vindecare va continua de la sine şi că acea parte a fiinţei tale care îţi face inima să bată. gata să revii la conştiinţa de veghe. aşa cum procedează de altfel tot timpul. atunci când dormi – tu şi mentorul tău puteţi părăsi acest loc. fără ca tu să te mai gândeşti în mod conştient la el. Călătoria Fizică – Călătoria spre Casă. profund recunoscător pentru călătoria vindecătoare pe care tocmai ai întreprins-o în interiorul corpului tău… 8… Te simţi plin de viaţă… 9… Nu deschide ochii DECÂT atunci când toate părţile fiinţei tale se . treci la Fişa Călătoriei spre Casă. iar la sfârşit vei deschide ochii şi te vei simţi mai bine ca oricând. mulţumeşte-i mentorului pentru că a acceptat să te însoţească. 1… 2… 3… 4… îţi poţi întinde membrele. către Conştiinţa de Veghe Dacă ţi-ai încheiat călătoria vindecătoare programată pentru astăzi. ştiind că vei putea face din nou această călătorie ori de câte ori vei dori… Indreaptă-te acum către poarta casei… Aici vei găsi din nou termometrul… Pe ce treaptă te mai afli?… E minunat… Acum revino pe treapta 1… Voi număra în continuare până la 10. întoarce-te în capsula magică împreună cu mentorul tău şi revino în locul din care ai plecat.

dureri cronice de spate sau dureri acute de genunchi. sunt foarte sensibili la critici sau simt lipsiţi de preţuire de sine. Dacă doreşti. tumori. te poţi întinde şi îţi poţi împărtăşi cu partenerul tău experienţele prin care ai trecut. Foarte mulţi oameni vin la noi pentru că intuiesc că pot obţine realizări măreţe. Foarte mulţi participanţi au probleme de natură emoţională. Cuvânt de încheiere Foarte mulţi oameni vin la seminarele noastre având probleme fizice de genul: oboseală cronică. Alţii şi-ar dori să se lase de fumat. cancere. artrită. de băut sau de droguri. O anumită „zonă de confort ascunsă” îi blochează. ori pentru că au probleme cu anxietatea şi stresul. ori pur şi simplu se simt letargici şi fără chef. Unii vin la noi pentru că se tem să vorbească în public. . Sunt destui şi cei care vin pentru că nu îşi pot vindeca altfel durerea provocată de pierderea unei persoane dragi sau un eventual blocaj sexual care îi împiedică să ducă o viaţă intimă normală. poţi face câţiva paşi ca să te dezmorţeşti. Respiră profund. gata să continue singure procesul de vindecare pe care l-ai declanşat… 10… Poţi deschide acum ochii.vor simţi pe deplin reintegrate. dar ceva îi împiedică să se desfăşoare la potenţialul lor maxim. Alţii au probleme cu somnul sau au fost diagnosticaţi cu depresie cronică. fac crize de furie. poţi bea un pahar cu apă.

împiedicându-i să se bucure de abundenţa şi de succesul pe care ştiu că l-ar merita. care a existat dintotdeauna în inimile lor. Ei vin la noi pentru a se vindeca. Şi totuşi. Poate că va veni o zi când voi avea bucuria deosebită de a te cunoaşte în persoană. Ei pleacă acasă ştiind cine sunt cu adevărat. După ce s-au trezit. care i-au ajutat să „se trezească”. astfel încât un număr cât mai . Mă rog din toată inima ca această carte să fi fost pentru tine un asemenea „apel la trezire”. şi au reuşit să se elibereze. nu undeva în exterior. În toate aceste cazuri. ei pleacă de la aceste seminare ducând cu ei o experienţă infinit mai preţioasă şi mai importantă decât vindecarea. Înţeleg astfel că dificultăţile fizice sau emoţionale pe care le-au experimentat au fost de fapt nişte daruri primite de la viaţă. sau poate că te vei simţi inspirat să dai această carte mai departe. Ei au participat astfel la propria lor vindecare. Speranţa mea cea mai vie este că toate relatările referitoare la călătoriile descoperirii de sine care apar în această carte vor aprinde în inima ta o flacără care te va călăuzi către propria ta descoperire de sine. altor prieteni. pătrunzând chiar în inima acestora. ei au descoperit frumuseţea incredibilă a propriului lor suflet şi prezenţa unei iubiri nemărginite. participanţii la seminarele noastre au reuşit să îşi depăşească cu succes problemele de natură emoţională sau fizică. dar pleacă cu convingerea că împărăţia lui Dumnezeu se află în interiorul lor.

şi să trăieşti ca o expresie vie a Libertăţii divine. poţi sima la numărul de telefon 07000 783646 (pentru . Nota autoarei Am scris această carte pentru a te ajuta să îţi recunoşti şi să îţi realizezi propriul geniu interior. indiferent de calea pe care ai ales-o. există tot atâtea căi care conduc către sănătate câţi oameni. Îţi doresc să descoperi prezenţa iubirii din inima ta. De fapt. Cartea de faţă reprezintă un „apel la trezire”. aşa cum sălăşluieşte în noi toţi. măreţia care sălăşluieşte în tine.mare de oameni să devină conştienţi de propria lor măreţie interioară. Cu toată iubirea. care îţi este adresat pentru a-ţi recunoaşte libertatea şi frumuseţea ce există deja în interiorul tău. acesta fiind unul din cele mai frumoase daruri pe care ţi le poţi oferi singur. Dimpotrivă. Brandon. cartea îşi propune să te ajute să îţi continui calea aleasă pentru vindecare şi pentru creştere. care reprezintă adevăratul tău sine. Am scris-o de asemenea pentru a-ţi arăta cum poţi participa la propria ta călătorie vindecătoare. În domeniul vindecării nu există garanţii absolute. Speranţa mea este că aceste pagini te vor inspira şi te vor susţine. Scopul ei NU este de a te convinge să renunţi la alte programe vindecătoare în care ai putea fi implicat. fie ele tradiţionale sau alternative. Dacă simţi impulsul de a afla mai multe despre această carte şi despre seminarele noastre.

a cărei iubire de Adevăr au făcut-o să fie . precum şi prietenilor mei atât de dragi Tony şi Becky Robbins. fiicei mele Kelley. dar a: dori să îmi exprim recunoştinţa profundă faţă de toţi cei car< şi-au adus un aport la propria mea călătorie către vindecare în primul rând faţă de prietenii mei apropiaţi care au crezu în mine şi care m-au sprijinit de-a lungul întregului proces Debra Angeletti. Mulţumiri Nu i-aş putea enumera niciodată pe toţi cei care ai contribuit într-un fel sau altul la naşterea Călătoriei.Marea Britanie). pentru înţelepciunea şi încrederea ei în mine. George. Îţi doresc ca drumul ales să te conducă spre bucuria realizării de sine şi a totalităţii. Skip Lackey. care m-a împins întotdeauna de la spate pentru a avansa mai rapid pe calea evoluţiei spirituale. precum şi Mark şi Elaine Thomas. „Kabir” Jerem Geffen. Îi adresez de asemenea mulţumiri lui Carole Tonkinson. Îi sunt cu deosebire recunoscătoare lui Vicki St. Îi mulţumesc din inimă lui Don. deopotrivă ca prieten şi ca expert în cadrul seminarelor referitoare la Călătorie. dar m-a şi ajutat cu generozitate să editez versiunea preliminară a acestei cărţi. care mi-a fost nu doar aproape în calitate de prietenă. care mi-au inoculat convingerea că mă pol vindeca. Îi adresez mulţumiri speciale lui David Marshall pentru sprijinul lui generos şi continuu. La celălalt capăt al firului se vor afla oameni care vor fi încântaţi să îţi răspundă la întrebări. Catherine Curiy. fostul meu soţ.

Îi mulţumesc mamei mele pentru credinţa ei în mine şi pentru că mi-a transmis marea ei iubire faţă de natură şi faţă de tot ce este frumos pe lume. Teresa Curren. Catherine şi Peter Whitfield. există un singur nume pe care ţin în mod deosebit să îl menţionez. cărora le-a dovedit că vindecarea la nivel celular este posibilă. psihologiei şi creşterii personale – toţi mi-au oferit câte o nestemată. îndeosebi lui Surja Jessup. Le mulţumesc de asemenea din toată inima maeştrilor şi terapeuţilor care m-au inspirat de-a lungul timpului. precum şi lui Marlisse Karlin. kineziologiei. Suzy Greaves. Un număr enorm de mare de oameni au susţinut şi au contribuit direct la răspândirea mesajului cuprins în această carte. al acupresurii. al iridologiei. hipnozei medicale. Carol Marples. care a inspirat prin cercetările sale extinse milioane de oameni. cel al doctorului Deepak Chopra.Kemble. Dacă ar fi să enumăr toate numele celor care au avut un impact profund asupra vieţii mele şi asupra acestei cărţi. Jonathan Austin. Ie datorez mulţumiri speciale lui Lipi şi Darren Bagshaw. ar trebui să scriu o întreagă enciclopedie. Le simt recunoscătoare lui Nada. psiho-neuroimunologiei.un editor perfect al versiunii finale a acestei cărţi. Ross Marlow şi Shirley Roche. În această direcţie. care m-au ajutat să ţin primele mele seminare pe tema Călătoriei. al ştiinţei vindecării cu ajutorul plantelor medicinale. Toţi instructorii pe care i-am avut în domeniul NLPului. Nick Williams. precum şi lui Mark . al nutriţiei. Intre aceştia.

Catherine Ingram şi Ramana Maharishi.şi Elizabeth Riminton. îi voi fi de-a pururi îndatorată lui HWL Poonja pentru că a distrus în mine conceptul de identitate separată. Inima mea se simte profund recunoscătoare faţă de toţi maeştrii iluminaţi care m-au ajutat să mă trezesc în faţa Adevărului din mine şi care şi-au dat viaţa în serviciul Adevărului suprem. oferindu-mi astfel experienţa realizării directe a Sinelui suprem. cu multă pasiune. De asemenea. Gangaji. a cărui devoţiune faţă de Adevăr m-a ajutat constant de-a lungul procesului de scriere şi de editare a acestei cărţi. în mesajul aceste cărţi. Îi adresez de asemenea mulţumiri din inimă partenerului meu actual (de afaceri şi de viaţă). îmi doresc să îmi trăiesc viaţa ca pe o rugăciune continuă de recunoştinţă faţă de aceşti oameni şi de revelaţiile pe care mi le-au oferit. În final. Kevin. doresc să îi mulţumesc lui Gurumayi pentru prima mea trezire spirituală. care reprezintă de altfel însăşi esenţa acestei cărţi. iar dorinţa lui de a sluji umanitatea l-a determina să o corecteze din perspectiva luminii pure a Adevărului asigurându-se astfel că se ridică la cele mai înalte standard ale purităţii şi onestităţii. indicându-le astfel oamenilor măreţia din interiorul lor: Krishnamurti. pentru dedicaţia cu care i-au ajutat pe alţii să îşi găsească propria cale. le mulţumesc miilor de oameni care s-au folosit deja de Călătorie pentru a-şi transforma viaţa. În mod deosebit. Kevin a crezut de la bun început. şi în mod particular acelor sufletelor curajoase şi generoase ale căror poveşti le-am descris în .

. care m-a ajutat să mă trezesc faţă de iubirea şi de măreţia mea interioară. pentru a le proteja acestora viaţa privată). îi adresez recunoştinţa mea profundă Adevărului însuşi. Mai presus de orice.această carte (unele nume au fost schimbate.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful