Sunteți pe pagina 1din 6

Reprezinta miscarea orizontala sau predominant orizontala a aerului sub numele de advectie.

Alaturi de miscarile verticale sau predominant verticale ale aerului cunoscute sub numele de convectie, vantul contribuie la schimbarea vremii. Vantul este rezultatul interactiunii mai multor forte dintre care forta gradientului baric datorata diferentelor de presiune genereaza miscarea, iar celelalte forta coriolis, forta de frecare si forta centrifuga ii modifica directia si viteza. Fortele care actioneaza asupra aerului 1. Forta gradientului baric orizontal analiza campului baric se realizeaza prin trasarea suprafetei izobarice sau cand este vorba de analiza distributiei presiunii pe o suprafata orizontala se realizeaza prin trasarea liniilor izobare.

Gradientul baric (G) reprezinta o caracteristica importanta a campului baric ce poate fi diferentiata ca : vectorul indreptat dupa normala pe suprafata izobarica in directia scaderii presiunii. Marimea acestui vector este egala cu valoarea scaderii presiunii corespunzatoare unei unitati de distanta. Gradientul baric se calculeaza G = dp/dn (dp/dn valoarea presiunii atmosferice raportata la unitatea de distanta). Forta gradientului baric are 2 componente: orizontala (Go) verticala (Gv) Gradientul baric reprezinta forta rezultanta a celor 2 componente Go si Gv.

2. Forta de deviatie datorata rotatiei Pamantului (A) (forta Coriolis) forta electrica de inertie care joaca un rol important in modificarea directiei de miscare a aerului din atmosfere in raport cu suprafata terestra. Ea se datoreaza rotatiei Pamantului in jurul axei sale si actioneaza asupra oricarui corp aflat in miscare sau deasupra suprafetei terestre abatandu-l de la directia initiala spre dreapta in emisfera N si stanga in emisfera S. Acceleratia acestei forte se exprima prin : A = 2vsinf 3. Forta de frecare ia nastere datorita interactiunii nemijlocite a aerului in miscare cu suprafata terestra. In toate cazurile cand un lichid sau un gaz se scurge pe o suprafata solida la nivelul acesteia din urma se formeaza un strat foarte subtire de lichid sau gaz care ramane nemiscat. Acesta exercita o actiune de retinere asupra straturilor. Mecanismul interactiunii straturilor invecinate se datoreaza miscarilor dezordonate ale moleculelor ce

patrund dintr-un strat in altul. Consecinta acestui schimb de molecule este tendinta de egalizare a vitezelor de miscare din straturile invecinate. Acest fenomen se numeste frecare interna sau moleculara. In atmosfera insa schimbul dintre straturi se realizeaza mult mai eficient prin volume mari de aer de miscarile turbulente si convective care iau nastere fie din cauze termice fie din cauze dinamice. Fenomenul de schimb realizat pe acestea din urma se numeste frecare virtuala. Datorita complexitatii factorilor care o determina, frecarea virtuala variaza in limite largi in functie de caracteristicile suprafetei active, situatie sinoptica, anotimp si moment al zilei. Forta de frecare este orientata in sensul opus deplasarii aerului, relatia prin care se exprima R = - Kv ; R- acceleratia fortei de frecare; Kv coeficientul de frecare. 4. Forta centrifuga in afara fortei centrifuge, care actioneaza pe verticala se constata si o forta centrala in plan orizontal care apare si se dezvolta atunci cand aerul se deplaseaza pe traiectorii curbilinii (ciclonii si anticiclonii). Aceasta forta este d.p. cu patratul vitezei vantului si i.p. cu raza traiectoriei curbilinii de-a lungul careia se deplaseaza aerul. In ciclonii si anticiclonii de la latitudini temperate caracterizate prin valori relativ reduse ale vantului, dar si prin valori mari ale razelor traiectoriilor curbilinii forta centrifuga este mai mica decat cea datorata rotatiei Pamantului. In schimb in ciclonii tropicali unde raza curburii izobarelor este mai mica, iar viteza de deplasare a aerului este foarte mare, atunci forta centrifuga o depaseste pe cea datorata rotatiei Pamantului, datorita in parta si scaderii spre ecuator a fortei de deviatie. In absenta frecarii rezultanta G si a fortei A este paralela cu izobarele formandu-se vantul de gradient. Cand izobarele sunt rectilinii vantul ciclostofic. Masele de aer Repartitia inegala a radiatiei solaree si neomogenitatea suprafetei de incidenta determina deosebiri considerabile in incalzirea troposferei; aceasta este alcatuita din portiuni cu intinderi continentale sau ale unor parti din continente numite mase de aer. Masele de aer se caracterizeaza prin unele insusiri fizice comune care le confera o oarecare omogenitate si sunt antrenate in circulatia generala a atmosferei de catre pricipalii ei curenti. Omogenitatea unei mase de aer se exprima prin lipsa unor variatii importante in distributia orizontala a elementelor meteorologice ceea ce inseamna ca pentru un anumit interval starea vremii din regiuni deasupra careia se deplaseaza ori stagneaza aceasta este pretutindeni aceeasi sau prezinta diferente foarte mici. Pentru a imprima vremii un anumit aspect masa de aer trebuie sa aiba h= 1-2 km uneori ajungand pana la nivelul tropopauzei. Principalele insusiri prin care se deosebesc intre ele, masele de aer sunt : - temperatura - umezeala - gradul de transpiratie Formarea maselor de aer - masele de aer cu insusiri fizice caracteristice pot lua nastere numai cu conditia stationarii mai indelungate a aerului deasupra unei regiuni oarecare. In timpul stationarii insusirile fizice care constituie specificul regiunii respective si transmit aerului de deasupra; ulterior cand o masa de aer astfel formata se deplaseaza spre alte regiuni ea transporta cu sine aceste insusiri modificand starea vremii pe traseul strabatut. Incetarea deplasarii si stationarea in regiuni unde a ajuns determinarea transformarii masei initiale intr-o alta cu insusiri fizice distincte - in mod obisnuit orice anticiclon care stationeaza intr-o regiune oarecare favorizeaza formarea maselor de aer. Masele de aer se pot forma si in partile superioare ale depresiunii

barice; au caracter evasipermanent. Ele se datoreaza miscarilor ascendente ale aerului ce determina racirea adiabatica a aerului tropical si transformarea lui in aer polar. - Formatiunile barice au caracter evasipermanent si cvasistationar in care iau nastere masele de aerpoarta numele de centrii barici de actiune ai atmosferei - Principalii centrii barici ai atmosferei din regiunea sinoptica naturala europeana sunt: anticiclonul azonelor depresiunea mediteraneana depresiunea islandeza Clasificarea maselor de aer 1. Dupa criteriul termic se disting : mase de aer cald mase de aer rece Acest criteriu este relativ deoarece o masa de aer este considerata rece daca temperatura celui pe care acesta o inlocuieste este mai mare. 2. Criteriul termodinamic mase de aer stabile e < a mase de aer instabile e > a 3. Criteriul geografic se bazeaza pe originea maselor de aer; exista 4 tipuri: mase de aer arctic sau antarctic mase de aer polar mase de aer tropical mase de aer ecuatorial - primele 3 tipuri au 2 subtipuri : oceanic si continental - deplasasea maselor de aer in lungul meridianelor determina tranformarea lor dintr-un tip geografic in altul - deplasarea maselor de aer de-alungul paralelelor determina transformarea lor dintr-un subtip in altul 4. Forta centrifuga In afara fortei centrifuge care ia nastere datorita rotatiei Pamantului si acitoneaza pe verticala asupra intregii atmosfere, se constata si o forta centrifuga in plan orizontal care apare si se dezvolta atunci cand aerul se deplaseaza pe traiectorii curbilinii (cum este cazul in cicloni si anticicloni). Aceasta forta este direct proportionala cu patratul vitezei vantului si invrs proportionala cu raza traiectoriei curbilinii de-a lungul caruia se deplaseaza aerul. In cicloni si anticicloni, de la latitudini temperate caracterizate prin valori reduse ale vantului dar prin valori mari ale razelor traiectoriilor curbilinii, forta centrifuga este mai mica decat cea datorata rotatiei Pamantului (forta Coriolis). In schimb, in ciclonii tropicali, unde raza curburii izobarelor este mica iar viteza de deplasare a aerului este foarte mare, forta centrifuga o depaseste pe cea datorata rotatiei Pamantului si datorita scaderii spre ecuator a forte de deviatiei (Coriolis). In absenta frecarii, rezultanta fortei gradientului baric (G) si a fortei de deviatie datoratarotatiei Pamantului, este paralela cu izobarele, rezultand vantul de gradient. Cand izobarele sunt rectilinii, rezulta vantul ciclostrofic.

Masele de aer
Repartitia inegala a radiatiei solare si neomogenitatea suprafetei de incidenta, determina deosebiri considerabile in incalzirea troposferei. Aceasta este alcatuita din portiuni cu volume mari de aer, cu intinderi continentale, numite mase de aer. Masele de aer se caracterizeaza prin unele insusiri fizice comune, care le confera o oarecare omogenitate si sunt antrenate in circulatia generala a atmosferei de catre principalii ei curenti. Omogenitatea unei mase de aer se exprima prin lipsa unor variatii importante in distributia

orizontala a elementelor meteorologice, ceea ce inseamna ca pentru un anumit interval, starea vremii din regiunea deasupra careia se deplaseaza ori stagneaza aceasta, ste pretutindeni aceeasi, sau prezinta diferente foarte mici. Pentru a imprima vremii un anumit aspect, masa de aer trebuie sa aibe inaltimi de cel putin 1- 2 km, uneori ajungand pana la nivelul propopauzei. Principalele insusiri prin care se deosebesc intre ele masele de aer, sunt: - temperatura - umezeala - gradul de transparenta Deplasarea maselor de aer in lungul meridianelor, determina transformarea lor dintr-un tip geografic in altul, iar deplasarea de-a lungul paralelelor, determina transformarea lor dintr-un subtip in altul.

Curs 9
Fronturile atmosferice
Frontul atmosferic este zona de separatie intre doua sau mai multe mase de aer cu insusiri fizice diferite, in care gradientii principalelor elemente meteorologice au valori deosebit de mari. In mod conventional, aceasta zona se numeste suprafata de discontinuitate sau suprafata frontala; cand este situata la inaltimi, se numeste lini frontala. Fronturile trasate pe hartile sinoptice reprezinta liniile de intersectie ale diferitelor suprafete frontale cu suprafata terestra. Frontogeneza (procesul de formare a fronturilor atmosferice) este conditionata de existenta curentilor aerieni de sens contrar, care apropie masele de aer cu insusiri diferite. Acestia apar de regula in formatiunile barice caracteristice prin fenomenul de convergenta a maselor de aer: cicloni, talveg depresionar si a barica pe axa de comprimare. Fronturile atmosferice iau nastere si in situatiile in care convergenta se datoreaza deplasarii in aceeasi directie dar cu viteze diferite a doua mase de aer, precum si in cadrul aceleiasi mase de aer cand instabilitatea si contrastele termice orizontale sunt deosebit de mari. Frontoliza (procesul de distrugere a fronturilor atmosferice) are loc in formatiunile barice caracterizate prin divergetna maselor de aer: anticicloni, dorsala anticiclonala si in aua barica pe axa de dilatare. Miscarile specifice fronturilor Pe lini frontului, in afara miscarilor convergente orizontale, iau nastere si curenti ascendenti cu viteze mari de pana la 100 200 km/h. Acestia determina formarea norilor frontali si a averselor de precipitatii. Deplasarea fronturilor se realizeaza cu o viteza egala cu cea a componentei vantului perpendicular ape front, in directia catre care este orientate aceasta. Clasificarea fronturilor 1. Dupa dimensiuni si dinamismul aerului: fronturi principale si secundare a) Fronturile principale separa mase de aer cu origini geografice diferite. Acestea poarta denumirea unei dintre masele de aer separate: - front arctic separa aerul arctic de cel polar - f antarctic separa aerul antarctic de cel polar - f polar separa aerul polar de cel tropical - f ecuatorial separa aerul alizeelor din cele doua emisfere, constituind si limita extrema de actiune a musonilor. Fronturile principale nu alcatuiesc bruri circumterestre, ci formeaza numai sectoare intrerupte, cu ramificatii. Ex: frontal polar este alcatuit din 4 sectoare front polar atlantic, pacific, asiatic si mediteranean.

b) Fronturile secundare separa mase de aer cu aceeasi origine, dar avand insusiri fizice diferite (temperatura, umezeala), din cauza interactiunii cu suprafata terestra, peste care s-au deplasat. Aceste tipuri de front sunt mai frecvente in masele de aer polar, care prezinta diferente accentuate de temperatura si umezeala intre varietatile continentala si oceanica. Intr-o alta acceptiune, fronturile principale sunt cele importante dpdv dinamic, iar cele secundare sunt cele mai putin active dpdv dinamic. Acestea pot evolua sau involua, transformandu-se unele in altele. 2. Gradul de dezvoltare verticala al fronturilor: - fronturi troposferice cu extindere verticala mare - fronturi la sol putin inalte; si acestea se pot transforma unele in altele 3. Modul cum circula aerul: - anafronturi fronturi caracterizate prin ascendenta aerului cald pe deasupra suprafetei frontale - catafronturi fronturi caracterizate prin miscarea descendenta a aerului deasupra suprafetei frontale. 4. Directia de deplasare a) fronturi calde se deplaseaza spre masa de aer rece, in timp ce aerul cald aluneca ascendant peste cel rece b) fronturi reci se deplaseaza spre masa de aer cald, deasupra partii lor posterioare, putand exista atat miscari ascendente ale aerului cald (front rece de ordinal I), cat si miscari descendente (se formeaza fronturi reci de ordin II). Spre deosebire de acestea, fronturile stationare paralele cu izobarele, nu isi modifica pozitia in spatiu, de-a lungul lor, masele de aer deplasandu-se orizontal. Frontul cald se formeaza cand o masa de aer rece in retragere este inlocuita de o masa calda, care are o viteza de deplasare mai mare, aluneca ascendant pe suprafata frontala caracterizata printr-o inclinare slaba (1 10 ). Aceste miscari ascendente determina racirea adiabatica a aerului si formarea norilor Nb, As, Cr, Cu ce alcatuiesc impreuna un sistem noros extins pe o distanta de 900 1000 km. Din norii As cad precipitatii slabe, care adesea se evapora inainte de a atinge suprafata terestra (se produce fenomenul Virga). Din norii Ns, cei mai apropiati de linia frontului, cad precipitatii stabile de intensitate moderata, generalizate pe distante de 300 400 km in fata linei frontului. Vara, aceste precipitatii sunt sub forma de ploaie, ninsoare linistita, sau sub forma ploiilor cu picaturi supraracite => polei. Deoarece in apropierea liniei frontului plafonul norilor Nb este sub 50 100 m inaltime, avianele care zboara la nivelul picaturilor supraracite intampina dificultati din cauza givrajului. Frontul rece ia nastere in situatia in care aerul rece cu viteze de deplasare mai mari, inlocuieste aerul cald pe sub care patrunde ca o pana, dizlocandu-l spre inaltime. Frecarea cu suprafata terestra face ca viteza partii inferioare a penei respective sa fie mai redusa, stfel incat deplasarea maselor de aer rece se aseamana cu cea a unei enile. Drept urmare, fronul rece are panta abrupta, adesea cu surplomba, iar cortegiul fenomenelor ce-l insotesc se desfasoara pe o distanta relative ingusta. Fronturile reci au intotdeauna viteze de deplasare mai mari decat cele calde si in functie de aceste ivteze, se disting: fronturi reci de ordinul I si fronturi reci de ordinul II. a) Frontul rece de ordin I se deplaseaza cu viteza mai mica si este anafront pe toata latimea suprafetei frontale.

In partea anterioara mai abrupta a suprafetei frontale, si in fata liniei frontului, dizvlocarea brusca spre inaltime a aerului cald, determina racirea lui adiabatica intense si formarea norilor Cb de mare dezvoltare verticala, din care cad precipitatii sub forma de averse insotite de fenomene orajoase. In partea posterioara a suprafetei frontale mai slab inclinata si in spatele liniei frontului, alunecarea ascendenta lenta a aerului cald, determina formarea norilor Ns, As si Cs din care cad precipitatii generalizate. Sistemul noros al frontului rece de ordin I, exceptand norii Cb, se aseamana cu cel al forntulul cald, de care se deosebeste insa prin sipunerea inversa a genruilor de nori si situarea zonei de procipitatii generalizate in spatele liniei frontului, ingustate la o distanta de 150 250 km. b) Frontul rece de ordin II se deplaseaza cu viteza mai mare fiind anafront in sectorul anterior-inferior si catafront in sectorul posterior-superior. Acesta face ca viteza mare a valului de aer erce care se deplaseaza asemenea unui tavalug urias, sa determina dizlocarea violenta a aerului cald spre inaltime. Ascensiunea fortata a aerului cald pe distante verticale foarte mari, determina racirea lui adiabatica si formarea norilor de mare dezvoltare verticala de tip Cb din care cad precipitatii sub forma de averse, insotite de fenomene orajoase si vijelii. Vitezele mari ale aerului cald de la inaltime, determina descendenta acestuia in partea posterior-superioara a fronului, limitand fia de nori pe o distanta de 50 200 km, in fata linei frontului. Aceleasi miscari descendente ale aerului cald din altitudine, determina si deformarea partii supreioare a norilor Cb, care capata aspectul unei nicovale, cu streasina alungita in fata linei frontului. Prin efilarea acesteia, rezulta norii Ac care pot preceeda linia frontului pe o distanta de cca 200 300 km. Acelasi fenomen se poate produce si in spatele liniei frontului. Frontul rece de ordin II este deosebit de primejdios pentru navigatia aeriana, avioanele fiind amenintate atat de givraj, cat si de miscarile verticale intense ale aerului, care in timpul fenomenelor orajoase pot atinge viteze de zeci de m/s. 5. Complexitatea zonei de separatie: - fronturi simple separa doua mase de aer cu insusiri fizice diferite - fronturi ocluse separa 3 sau mai multe mase de aer cu insusiri fizice diferite Fronturile ocluse iau nastere in formatiunile depresionare noroase barice, din cauza deplasarii mai rapide a frontului rece care il ajunge pe cel cald, contopindu-se cu el. In functie de temperatura celor 3 mase de aer pe care le separa, fronturile pot fi: de tip cald sau de tip rece. a) Frontul oclus de tip cald se formeaza atunci cand aerul din spatele frontului rece care se deplaseaza mai rapid este mai putin rece decat aerul rece din fata frontului cald, pe care il ajunge din urma. Frontul rece posterior ajunge din urma frotnul cald anterior, formand frontal oclus de tip cald. Formarea frontului oclus de tip cald prin unirea fronturilor rece si cald preexistente, determina unirea sistemelor lor noroase si sporirea complexitatii fenomenelor meteorologice care il insotesc. Ulterior, frontal rece posterior aluncea ascendent peste frontal cald, astfel incat frontului oclus de tip cald de la sol i se adauga un front rece superior situat in fata celui dintai si care constituie linia de jonctiune dintre cele 3 mase de aer diferite. Treptat, sistemele noroase ale celor doua fronturi se despart, de frontul rece superior fiind legat inorii de tip Cirrus, iar de frontal oclus de tip cald de la sol, fiind legati nori inferior, mai putin dezvoltati pe verticala decat in cazul frontului cald obisnuit.