P. 1
Prutl nr. 37

Prutl nr. 37

|Views: 184|Likes:
Published by Costin Tilc

More info:

Published by: Costin Tilc on Aug 30, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/22/2015

pdf

text

original

“Arta nu trădează niciodată dacă îi jertfeşti consecvent tot ce ai mai bun.

E singura pasiune care creşte din propriul ei foc şi pe care numai moartea o curmă.” Marin Preda

Anul IV. Nr. 6(37) - noiembrie 2004 * REVISTĂ DE CULTURĂ * Apare la Huşi * Fondator Costin CLIT

PRUTUL
Având ca principal scop conducerea, îndrumarea şi controlul întregului proces de învăţământ, inspectoratele şcolare judeţene sau revizoratele - după o denumire mai veche - erau principalele instituţii, desemnate să aplice legile şi regulamentele şcolare emise de către Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor, ulterior, al Educaţiei Naţionale. În aria de competenţă a inspectoratelor şcolare judeţene erau cuprinse atribuţii ce aveau menirea să asigure coordonarea activităţilor din învăţământ: efectuarea inspecţiilor pentru cunoaşterea situaţiei şcolilor din subordine şi a activităţii cadrelor didactice, cercetarea şi soluţionarea reclamaţiilor la adresa acestora, încadrarea, promovarea şi scoaterea din serviciu a personalului didactic, întocmirea rapoartelor de activitate cu privire la starea învăţământului, înaintate instituţiilor superioare şi analiza rapoartelor întocmite de către şcolile din judeţ, asigurarea aprovizionării acestora cu toate cele necesare desfăşurării în bune condiţii a procesului de învăţământ. Inspectorii şcolari din judeţe erau subordonaţi ministerului de resort, fiind la rândul lor controlaţi de către inspectorii generali şi cei teritoriali, care vegheau la buna desfăşurare a procesului de învăţământ în judeţul respectiv. În decursul timpului, activitatea inspectoratelor şcolare a fost reglementată îndeosebi prin actele normative privitoare la învăţământ, emise în anii 1864, 1893, 1924, 1939 şi

Hameleonismul la români
Theodor Codreanu Tema ticăloşiei la români ar putea suna ca blasfemiatoare pentru cei care îl citează trunchiat pe Herodot, reţinând, cu mândrie, că strămoşii noştri geţi erau „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Asemenea, contravine flagrant cu imaginea tradiţională a omeniei românului. Dar de la Dimitrie Cantemir, îndeobşte, imaginarul optimism despre fiinţa naţională începe să se zdruncine serios, fiindcă în prim-plan apare fauna reprezentată de celebrul Hameleon din Istoria ieroglifică, un personaj care-l întrece cu mult în ticăloşie pe Iago al lui Shakespeare. Este adevărat că de la romantici la Blaga şi la Constantin Noica specificul românesc s-a cristalizat, în concept, îndeobşte din perspectiva luminoasă a lucrurilor. Totuşi, nici spiritul critic, vădit încă la Cantemir, n-a încetat să se manifeste, trecând prin Ion Budai-Deleanu, prin Caragiale, prin Eminescu, prin D.Drăghicescu, C.RădulescuMotru, Emil Cioran până la „demitizanţii” de ultim ceas, unii chiar în vogă, precum Luca Piţu sau H.-R.Patapievici. Poporul român nu constituie o excepţie nici în bine, nici în rău chiar la nivelul imaginarului despre sine, deşi contrastele par mai izbitoare decât la ceilalţi europeni. S-a născut chiar o obsesie sub semnul lui cei mai: românii pot trece de la megalomanie („cei mai omenoşi”, „cei mai drepţi”, „cei mai deştepţi”, „cei mai grozavi” etc.) la autoînjosire („cei mai ticăloşi”, „ultimii din Europa”, „ca la noi la nimenea”, „cei mai corupţi din lume” ş.a.m.d.). Insist însă, că poporul român nu e nici mai bun, nici mai rău decât altele. Totuşi, românii constituie un fenomen balcanic specific care-i predispune pe indivizii alcătuitori ai naţiei la excese antitetice, ajungând, adesea, ca aceste antiteze să devină „monstruoase”, dacă e să mă exprim în limbaj eminescian. Asemenea „predispoziţii” vin din două izvoare: unul etnic, altul istoric. În pofida credinţei unora, poporul român nu este rezultatul unei „purităţi” etnice daco-romane, ci produsul unei interminabile hibridări polietnice. - continuare în pag. 22 -

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vaslui - mărturii documentare Prof. Mihai Antipa
1948. Fondul arhivistic creat de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vaslui conţine o gamă variată de informaţii, ce oferă cercetătorului interesat o imagine amplă asupra învăţământului vasluian, în diferite perioade, cu dificultăţile şi problemele apărute în diversele conjuncturi economice, sociale şi politice. Pentru judeţul Vaslui, învăţământul constituie un domeniu cu tradiţii, ce datează de circa două secole. Afirmaţia se întemeiază pe o serie de informaţii conţinute într-un raport înaintat Prefecturii judeţului Vaslui de către Inspectoratul Şcolar1). Astfel, în prima jumătate a sec. al XIX-lea, funcţionau şcolile bisericeşti, conduse de către dascăli, unde se predau exclusiv materii bisericeşti: psaltirea, ceaslovul, cele opt glasuri ale cânturilor, rânduielile slujbelor. Se pare că scrierea era neglijată, neconferindu-i-se o importanţă deosebită, iar dascălii erau plătiţi de către părinţii elevilor. Se menţionează, în acest sens, Şcoala de la Schitul Rafaila, înfiinţată în jurul anului 1800 de către călugării schitului şi Şcoala din Cosmeşti, înfiinţată în anul 1815 de către dascălul Gheorghe Atudorei. Aceste şcoli au funcţionat până în anul 1841. Cincisprezece ani mai târziu, în 1856, s-a deschis o altă şcoală, de data aceasta, pe lângă Mănăstirea Fâstâci, sub conducerea preotului grec Nicanor. Ulterior, s-au înfiinţat alte 20 astfel de şcoli. - continuare în pag. 16 -

Documente inedite privind alegerea, investitura şi instalarea Episcopului Iacov Antonovici
de Mihai Rotariu Născut în satul Similişoara, comuna Bogdana, din fostul judeţ Tutova, este fiul dascălului Caramfil, care a dobândit numele Antonovici prin înfierea de către preotul bucovinean Dimitrie (Domiţian din călugărie), şi al Mariei. Îşi are originea în familia Darie din Bogdana, din care primul cunoscut este mazilul Pavel Darie de la Corneşti, comuna Bogdăniţa, sosit în Bogdana pe la 1790. Pavel Darie (1790), căsătorit cu Ioana, fiica lui Constantin Stavăr, cu 5 băieţi şi o fată, unul dintre ei Ştefan, căsătorit cu Ilinca, îl are ca fiu pe Caramfil. Maria, soţia lui Caramfil este fiica Zoiţii Mihale, născută Anton Bacalu, din Bârlad. Nedespărţit de bisericuţa din Similişoara, hotărăşte să-şi aleagă calea slujirii lui Dumnezeu. Fiu de răzeş, dorea o biserică oarecare din satele tutovene, deoarece cea din Similişoara era destinată fratelui său, Constantin. Urmează cursurile Şcolii primare din Bogdana (1865-1866), Şcolii nr.1 din Bârlad (1861-1872), Seminarului teologic din Huşi (1872-1876), Seminarului “Veniamin Costachi” din Iaşi (1876-1880) şi ale Facultăţii de teologie din Bucureşti (1885-1889). Din căsătoria oficiată la 24 februarie 1880 cu Ana Teodor Ursulescu va avea 6 copii. Este hirotonit ca diacon (23 septembrie 1880), apoi ca preot (26 iulie 1881) de către Episcopul Huşului, Calinic Dima (martie 1879-noiembrie 1886), pentru biserica Sf.Ilie din Bârlad, unde funcţionează ca paroh între 1892-1912, devine preot al Capelei de la Şcoala de fete „N.R.Codreanu” (1912-1918), protoiereu al judeţului Tutova (19001902), membru şi preşedinte al Consistoriului Eparhial (1897-1900; 1903-1918), membru în Consistoriul Superior Bisericesc (1909-1918), duhovnic la Spitalul „Crucea Roşie” din Bârlad, care adăpostea ostaşi răniţi (1916-1918).1 - continuare în pag. 13 -

2

ªtefan cel Mare între imagine ºi autoimagine
- urmare din numărul trecut de drd. Silviu Buburuzan
În continuarea analizei este necesar să facem câteva referiri la percepţia domnului moldovean la curtea otomană care probabil l-a receptat diferit faţă de mediile catolice. Până în momentul rupturii cu Poarta imaginea lui Ştefan a fost probabil pozitivă, coincizând cu cea dorită de Ştefan însuşi, care avea nevoie de linişte pentru a-şi consolida domnia. Şi să nu uităm că Ştefan a menţinut bune relaţii cu Imperiul otoman timp de aproape treisprezece ani. Analizându-i comportamentul constatăm că acesta corespunde dorinţei turcilor de a avea un supus fidel care să nu le creeze probleme suplimentare. Probabil şi acesta să fi fost un motiv pentru care Ştefan nu s-a implicat în conflictul dintre vărul său Vlad Ţepeş şi Mehmed al II-lea din 1462, (excepţie făcând tentativa de ocupare a Chiliei) Ştefan a şi adoptat o serie de modele politice otomane, probabil nu atât ca strategie imagologică, cât mai mult datorită faptului că pentru un stat în curs de centralizare şi reorganizare structurile otomane erau mult mai indicate. Oricum, până la iniţierea politicii de aducere a Ţării Româneşti în frontul antiotoman Ştefan a jucat rolul unui vasal liniştit, care nu a ridicat probleme în faţa turcilor. Mai mult, manifestările sale de forţă ca şef de stat autoritar, înconjurat de dregători promovaţi în mare parte pe criterii valorice, având la dispoziţie o oaste disciplinată, aptă să răspundă la chemarea sa, incluzând unităţi de profesionişti, puteau fi eventual interpretate ca reflexe ale modelului otoman iar purtătorul acestei imagini era un principe fidel sultanului. Cotitura politică marcată de campaniile din Muntenia a căpătat conotaţii deosebite la Constantinopol datorită pe de o parte orgoliului rănit şi al dificultăţilor inerente apariţiei unui nou teatru de luptă, cât şi a faptului că urmau să se confrunte cu un personaj care deja avea faima unui bun comandant militar. La toate acestea cred că nu putem să uităm moştenirea lăsată de Vlad Ţepeş. Nu poate fi eliminată supoziţia că în mod conştient sau nu otomanii au suprapus măcar parţial imaginea de neşters a campaniilor şi modului de acţiune a lui Vlad peste Ştefan. Aceasta şi în condiţiile în care de multe ori tacticile utilizate de cei doi domnitori au multe puncte comune, iar condiţiile climatice şi de relief ale celor două regiuni, Moldova şi Muntenia, sunt asemănătoare. Este, de asemenea , posibil ca Ştefan însuşi să fi acţionat în sensul preluării parţiale a imaginii deja create de Vlad Ţepeş, evident, mai puţin imaginea satanică a acestuia. Ştefan cel Mare acţionând cu precădere în sensul identificării sale cu un personaj protejat de Dumnezeu. Folosirea imaginii ca armă psihologică de Ştefan cel Mare şi în special efectele acestei acţiuni poate fi regăsită în documentele vremii, în maniera în care oamenii vremii l-au perceput pe domnitorul român. Relevant din acest punct de vedere pentru imaginea de cruciat cred că sunt remarcile transmise Senatului veneţian de trimisul acestuia, care menţiona la anul 1500: „românii sunt nenumăraţi şi cu toţi dornici de război cu turcii; sunt un popor foarte aprig şi în primul rând acel Ştefan Voievod, unul din mai marii românilor”51. Se adaugă în acelaşi sens şi cuvintele Papei Sixt al IV-lea care menţiona, trecând peste conflictul ce a opus tot Evul Mediu papalitatea Europei ortodoxe, „faptele tale contra turcilor păgâni au adus atâta celebritate numelui tău încât toată lumea vorbeşte despre tine şi în unanimitate eşti foarte lăudat”52. Iar J. Dlugosz menţiona şi el referitor la Ştefan: „întru nimic mai prejos comandanţilor eroi pe care îi admirăm atât de mult, acesta în vremea noastră este cel dintâi dintre principii lumii care a îl ştia acoperi şi unde nu gândiai acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vârâea ca văzându-l ai săi să nu îndepărteze şi pentru aceia rar războiu de nu biruia. Şi unde-l biruia alţii nu pierdea nădejdea, că ştiindu-se căzut jos se ridica deasupra biruitorilor /.../ Că după moartea lui, până astăzi îi zicu Sueti Ştefan Vodă, nu pentru suflet, ce ieste în mâna lui Dumnezeu, că el încă nu a fost om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile nimenia din domnie, nici mai înainte, nici după aceea l-au ajunsu”55. Am ales acest pasaj din târzia lucrare a vornicului moldovean deoarece reprezintă în linii mari imaginea generală pe care au avut-o urmaşii lui Ştefan despre el. Exceptând poate rândurile legate de firea sa năvalnică, aprecierile se regăsesc în mai toate scrierile. Cea mai spectaculoasă, poate, consecinţă a strategiei imagologice, integrată, este drept, în activitatea sa generală politică şi militară, este perpetuarea imaginii sale de „Sveti Ştefan”, materializată prin sanctificarea domnului în anul 1992. Voievodul, considerat încă de contemporani ca întruchipare a tuturor virtuţilor („eşti drept, prevăzător, ager, biruitor contra tuturor duşmanilor lui, în zadar eşti socotit printre eroii secolului nostru”56), a marcat profund epoca sa, precum şi perioada următoare, rămânând un model pentru urmaşii săi direcţi sau îndepărtaţi. Modelul de voievod propus posterităţii de Ştefan cel Mare, sinteză a experienţei bizantino-otomane a apăsat greu pe umerii celor ce au purtat coroana Moldovei. „Stephanus ille magnus predecessor tuus” îi scria lui Petru Rareş Sigismund I al Poloniei, învinsul alături de Ioan Albert la Codrii Cozminului în 1531. Sau într-o scrisoare primită de Aron Vodă la 1593 de la unul dintre consilierii împăratului austriac Rudolf al II-lea se menţionează: „Măria ta, acum ţi-ai putea trece la nemurire faima măriei tale de viteaz, rămânându-ţi pe veci acelaşi renume bun ca al înaintaşului măriei tale, evlaviosul Ştefan Vodă de odinioară, a cărui slavă de viteaz mai trăieşte şi acum şi nici nu se va şterge slava lui cât va fiinţa lumea”57. Multe dintre faptele amintite în Letopiseţul anonim sunt reluate şi uneori amplificate în alte cazuri, vezi aici episodul prinşilor aduşi în 1473 din Ţara Românească relatat de Cronica moldogermană: „...a adus mulţi oşteni prinşi la Suceava, dintre care a pus de au spânzurat 700 în faţa castelului”50. Din analiza documentelor menţionate mai sus apare ca probabilă utilizarea de către Ştefan cel Mare a unei strategii imagologice bazate pe un set de indicatori de imagine capabili să genereze spaimă, nesiguranţă, să influenţeze în sens negativ potenţialul psihologic al agresorilor, obţinând în final diminuarea capacităţii de luptă a oştirii duşmane. În paralel obţine un rezultat invers în rândurile propriei oştiri care capătă motivaţie în plus pentru a se comporta bine în luptă. Note
50. 51. 52. 53. 54. 55. 56. 57. I. Bogdan, op. cit., p. 32. Cf. Hurmuzache, vol. 8, p. 31, apud IMPR, vol II, p.357. Cf. Hurmuzache, vol. 2/1, p. 8, apud IMPR, vol II, p.367. J. Dlugosz, op. cit., p.527-528 apud IMPR, vol.II, P.367. N. Iorga, Istoria românilor, vol. IV, p.237. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti, 1959. Arhiva istorică a Romăniei, vol. I/2, p.36. A. Bitay, O apreciere maghiară din 1593, Revista de istorie, nr. 1-3/1936, p. 11.

repurtat asupra turcilor o victorie atât de măreaţă”53. Din fragmentele citate transpare pe lângă caracterul de principe cruciat şi imaginea unui luptător cu succes împotriva expansiunii otomane, aceasta constituind şi un important indicator de imagine pentru domnitorul moldovean. Imaginea de luptător neobosit contra turcilor transpare şi din aceea că în ciuda faptului că s-a închinat în cele din urmă acestora, Ştefan cel Mare a fost inclus cu regularitate în planurile de cruciadă făcute de liderii apuseni. În acelaşi context se înscriu şi tentativele repetate ale suzeranilor creştini pe care Ştefan i-a avut, în speţă regii Ungariei şi Poloniei, de a prelua din imaginea sa de luptător antiotoman, în corespondenţa lor sau în documentele încheiate cu Moldova căutând să insereze formulări din care să reiasă statutul ei de vasal, inclusiv coborârea lui Ştefan la rang de căpitan al regelui. Trebuie remarcat totuşi că în permanenţă Ştefan cel Mare a fost cel care şi-a gestionat fie scris, fie prin fapte propria imagine, tentativele de genul celor menţionate mai sus neavând succes. Poate la aceasta să fi contribuit şi învăţămintele trase din trista experienţă a lui Vlad Ţepeş, căzut victimă în ultimă instanţă şi faptului că gestiunea imaginii sale fusese preluată de Matei Corvin, care l-a părăsit când interesele sale au cerut-o. Această consecvenţă a lui Ştefan a făcut să rămână fără rezultat palpabil tentativa lui Ioan Albert de a-l discredita în faţa creştinătăţii catolice după nefericita sa expediţie din Moldova. În viziunea regelui pan „acelaşi voievod al Moldovei uitând de omagiul făcut şi de datoria la care se obligase înainte de jurământ, după obiceiul înaintaţilor, aţâţat de frica mărimii puterii tiranului turcilor al cărui tributar s-a mărturisit făţiş şi nerecunoscând alt domn, s-a umplut de obişnuinţa perfidiei cum e obiceiul neamului său şi astfel, tulburând cele începute de Maiestatea Sa, neapărat că a întors războiul împotriva sa”54. În consecinţă, pe lângă multiplele conflicte câştigate în mod direct pe câmpul de bătălie, Ştefan cel Mare a mai câştigat unul, şi anume ceea ce am putea numi „bătălia pentru imagine”, fapt ce s-a reflectat şi în imaginea creată urmaşilor săi. „Fost-au acest Ştefan Vodă om nu mare de statu, mânios şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat. De multe ori la ospeţe omora fără judeţu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

PRUTUL

3

Documente inedite privind şcolile săteşti din judeţul Fălciu (1864-1869)
Costin Clit I Învăţătorii de la şcolile comunale - ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie 1864. 1. Vasile Stoica - com. Brădiceşti 2. Petru Pavlovu - com. Iveneşti 3. Nicolae Constantinescu - com. Creţeşti 4. Ioan Joldescu - com. Scoposeni 5. Teodor Dabija - com. Vicoleni 6. Ioan Possa - com. Buneşti 7. Preo Ioan Forăscu - com. Văleni 8. Ieremia Donea - com. Stănileşti Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale (D.A.N.I.C.), Fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (F.M.C.I.P.), dosar 562/1864. II Revisorele scolariu din judeţile Vasluiu şi Fălciu N0. 28 1865 Fevruariu 6 zile preparandal de la scola din Trei Ierarhi, Dăscălescu Petrea cu atestat de cinci clase din seminarul din Huşi. Comitetul a găsit că numiţii merită a fi recomandaţi învăţători pe la comunele rurale din judeţul Fălciu precum urmează: Domnul Ionnu Cociorvei la comuna Şchiopeni plasa Mijloc, locuitori (274), Domnul Dăscălescu Petrea la comuna Cozmeşti, plasa Podoleni, locuitori (255). În vederea deci a dispoziţiunior cuprinse în circulara onoratului Ministru N0 48.864 şi acelor prescrise prin oficia N0 940 subscrisul înaintând pe de o parte cuvenitele lucrări pentru instalarea lor în posturile de învăţători prin arătatele comune cu retribuţiunea fiecare de 1200 lei pe annu, pe de alta cu onoru îi recomandă Domniilor Voastre Domnule Ministru spre definitiva întărire. Primiţi vă rogu Domnule Ministru încredinţarea pria osebitei mele consideraţii. Revisor şcolar «ss» Vişinescu On. Domniei Sale Domnului Ministru de Justiţie, Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Ibidem, f.2; Numirea celor doi de minister s-a realizat la 22 februarie 1865 (vezi Ibidem, f.3). IV Bucureşti 22 Fevruarie 1865 Domnule Ministru! Elevul seminarial Chinan Gavril sau preoţit pentru satul Podoleni districtul Fălciu, plasa Podoleni, după ştirea ce am primit de la zisa comună, fiind că, sânt vechil obştesc şi al numitei comune, sar fi făcut dispoziţie (de către Prefect şi subprefect) de a aduce profesore la comună pe un altul, scop de îngreuia cheltuielile satului. Domnule Ministru vin şi vă rog în interesul binelui comun ţărănesc, binevoiţi a nu tolera una ca această urmare şi a ordona cui se cuvine să fie această urmare şi a ordona cui se cuvine să fie preferat preotul satului numit mai sus, care este seminarist profesore, căci în toate feliurile vine mai bine fiind o singură cheltuială pentru comună care are destule alte greutăţi. Bine voiţi vă rog Domnule Ministru a primi adâncul şi devotatul meu respect. «ss» N. Bossie Domniei Sale Domnului Ministru al Justiţiei, Culte şi Învăţământului Public. Ibidem, f.4. V Proces Verbal Marţi 23 Fevruarie 1865 Asupra raportului Dlui revizor al şcolilor din jud. Vaslui şi Fălciu sub. N0 28, Consiliul Superior de Instrucţiune, aprobă recomendaţiunea făcută pentru numirea de învăţători a indivizilor arătaţi la şcolile din comunele însemnate «ss» Aaron Florian «ss» Ibidem, f.6. VI Revisorele şcolar din în 28 martie 1865 judeţele Vasluiul şi Fălciul N0 85 Domnule Ministru Prezentânduse înaintea comitetului şcolar al judeţului Fălciul Dnul Romaşcu Ion cu atestatul de curs primar eliberat de comitetul şcolar din Huşi la anul 1863 sub N0 71. Dnul Arhire Ion cu atestatul de cursul seminarial din Huşi eliberat de onor: Ministeriu de culte la anul 1864 sub N0 57682. Dnul Raşcanul Panaite cu atestatu de cursul seminarial din Huşi eliberat de onor Ministeriu la anul 1864 sub N 57.693. Dnul Şuşnia Mateiu cu atestatu de cursu primar eliberat de comitetul şcolar din Huşi la anul 1864 sub N0 60 Dnul Dima Teodor cu atestatu de cursul seminarial eliberat de comitetul şcolar din Huşi la anul 1864 sub N0 182 Dnul Flondor Emanoil cu atestatu de cursu primar eliberat de comitetul şcolar din Huşi la anul 1865 sub N0 37. Comitetul găsind că numiţii merită a fi rânduiţi învăţători comunali pe la comunele din judeţul Fălciul, au încheiat prescriptul verbal N0 38 spre a fi rânduiţi precum urmează. Romaşcu Ion la comuna Tăbălăeşti, plasa Crasna (216 locuitori) Arhire Ion la comuna Oţeleni, plasa Mijloc (174 locuitori) Raşcanu Panaite la comuna Dodeşti, plasa Mijloc (200 locuitori) Şuşnia Mateiu la comuna Grumezoaia, plasa Mijloc (244 locuitori) Dima Teodor la comuna Hurdugi răzeşi, plasa Mijloc (140 locuitori) Flondor Emanoil la comuna Bohotinul plasa Podoleni (155 locuitori) Subscrisul dar înaintând pe de o parte cuvenitele lucrări pentru instalarea lor în posturile de învăţători pe la arătatele comune, pe de alta cu onor îi recomandă la Dvostre; Domnule Ministru spre definitiva întărire la retribuţiune de către una sută lei pe lună. Primiţi vă rogu Domnule Ministru încredinţarea pria osăbitei mele consideraţiuni. Revisore şcolare «ss» Vişinescu Onor: Dsale Domnului Ministru al Justiţiei, Cultelor şi al Instrucţiunii Publice. Ibidem, f.20 (sunt numiţi la 13 IV.1865 - vezi Ibidem, f.21). VII Prescriptu verbalu Joi 24 Iunie Luânduse în consideraţiune recomandarea făcută prin raportul N0 27 de revizorul şcolar în judeţul Fălciu, Consiliul permanent de Instrucţiune opinează a se aproba numirea recomandatului Manoliu Pavleanu în postul de învăţător la comuna Albeşti acelu judeţ, cu salariul de lei 100 pe lună cu începere însă de la 1 septembrie viitoru. «ss» Laurian «ss» «ss» «ss» Ibidem, f.23. VIII Revisorele şcolar din judeţele Vaslui şi Fălciu N0 130 Domnule Ministru! Prin numirea Dlui N.Constantinescu în funcţiunea de capu pedagogu şi profesore de muzică orientală la Seminarul din Huşi, catedra de învăţătoriu la şcoala din comuna Creţeşti plasa Crasna, judeţiul Fălciului pe care Dlui Constantinescu o ocupa au rămas vacantă şi după toate stăruinţele ce subscrisul au întrebuinţat, i-au fost cu neputinţă de a găsi dintre candidaţii ce s-a

Domnule Ministru, Conform publicaţiei înaintate prin foaia Progresulu N0 11 din anulu curentu relativu la ocuparea funcţiiloru de învăţători săteşti pe la şcolele ce urmează a se înfiinţa din nou prin comunele rurale din judeţul Fălciu, prezentându-se ca candidaţi înaintea comitetului şcolar din acest judeţ. Dnii Teofan Oancea cu atestat de cursul seminaricesc a Seminarului din Socola. Luca Nicolaie cu atestat de cursul seminaricesc din Huşi. Lupescu Atanasie cu atestat de cursul primar al Şcolii de arte şi meserii din Iaşi Comitetul a găsit că numiţii merită a fi rânduiţi învăţători pe la comunele rurale din judeţul Fălciu precum urmează Domnul Teofan Oancea la comuna Fălciu plasa Prut (356 locuitori) Domnul Luca Nicolae la comuna Ghermăneşti plasa Podoleni (223 locuitori). Domnul Lupescu Atanasiu la comuna Bazga plasa Podoleni (249 locuitori). În vederea dar a dispoziţiunilor cuprinse în circulara onor: Ministeriu N0 48864 şi a celor prescrisă prin oficia N0 940, subscrisul înaintând pe de o parte cuvenitele lucrări pentru instalarea lor în posturile de învăţători prin arătatele comune cu retribuţiune fiecare de către 1200 lei pe an, pe de alta cu onoare îi recomandă Domniei Voastre Domnule Ministru spre definitiva întărire. Primiţi Domnule Ministru încredinţarea deosebitei consideraţiuni. Revisore şcolar «ss» Vişinescu D.A.N.I.C., F.M.C.I.P., dosar 16/1865, f.7. III Revisorele şcolelor din 1865 - 8 fevruariu giudeţul Vaslui şi Fălciu Hussi Domnule Ministru Conform publicaţiei înaintată prin foaia Progresului N0 11 din anulu curentu relativu la ocuparea funcţiilor de învăţători săteşti, pe la şcoalele ce urmează a se înfiinţa din nou prin comunele rurale din judeţul Fălciu, prezentându-se ca candidaţi înaintea comitetului şcolar din acel judeţ. Domnii Cociarvei Ionnu cu atestat de cinci clase seminariale din Socola şi alt atestat

PRUTUL

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

4
presentat până acuma vreun învăţător care să se însărcineze a ocupa acea catedră cu salariul de 100 lei pe lună, aşa precum s-au ordonat prin oficia Dvoastre N0 940 anul curent aşa precum la acea şcoală funcţionează actualminte patru clase, încât din asemenea cauză şcoala stă fără învăţător. Această împrejurare am onorul a o supune Dvoastre Domnule Ministru, rugânduve de a regula precum veţi găsi de cuviinţia, spre a nu suferi şcola şi în viitoriu din cauza lipsei de profesori. Binevoiţi Domnule Ministru a primi încredinţaria pre deosebitei mele consideraţii. Revisore şcolar «ss» Vişinescu Domniei Sale Domnului Ministru de Justiţie, Culte şi Instrucţie Publice Ibidem, f.28. IX Prescriptu verbale Vineri 25 Iunie 1865 În vederea motivelor expuse de revisorul şcolar din judeţul Vaslui şi Fălciu prin raportul N0 130 Consiliul permanent de Instrucţiune opinează că pentru ocuparea postului vacant de învăţător la şcoala din comuna Creţeşti din judeţul Fălciu să se publice concurs. «ss» Laurian «ss» «ss» Ibidem, f.27. X România 1865 August în 12 Institutorul comunei Bohotinul din Giudeţiul Fălciu Nr. 27 Domnule Ministru ! Acum timp aproape de cinci luni de când am tot reclemat Domnule Ministru, atât la Primăria locală cât şi Dlui subprefect de plasă, spre a mi se regula facerea a: 1. Tabelă, clopoţelu, 1 masă, 1 sobă, 4 scaune mici, o uşă, 1 fereastră şi nu mi s-au realizat nimic din cerinţele mele, ba cu atât mai mult că din salariul meu pe 5 luni nu am primit decât vreo 9 # de la comună şi aceştia încă cu vai nevoie, nu miar fi ciudă dacă comuna ar fi fără venit; Am petiţionat în acest caz subprefecturei şi Dlui adjutoriu au dat ordine Primarilor spre satisfacerea mea căci la această şcoală sunt întrunite trei comune şi unul dintre ei acel de la Gura-Bohotinului au refuzat ordinul şi l-au înapoiat; A trebuit dar Domnule Ministru ca să-l trimit şi Eu Subprefectului îndărăptu şi să arăt insubordonabilitatea ce predomină pre acest primar şi ami pretinde iarăşi satisfacerea mea cu salariul, aceea ce am şi făcut. Dlu subprefectu prin adresa D-le Nr.4321 între altele mă moderează (se vede că de a reclama) şi că de altădată voi fi refuzat. Acum dar Domnule Ministru cu justa binevoiţi a constata pentru că reclam necesităţile ce mă împresoară, atât pentru salariu care de când am intrat nu lam primit nici de la Domnia voastră, şi cum vam spus [...] nici de la comună, cât pentru acelea ale Institutului; şi Dlu subprefectul vroeşte a-mi pune pumnul în gură şi să tac; Să tac de frică, vă spun drept Domnule Ministru că pentru dreptul meu nu tac. Străbătut de suferinţă dar, de atâta aşteptare, întru realizarea cerinţelor mele, vin dar respectuos a mă adresa la utilitate către Domnia Voastră. Domnule Ministru, să binevoiţi a regula facerea tuturor celor necesare în Institutul cemi este confi[...]; căci nimica regulatu, şapoi ami mai zice că să şi tac şi vroesc a mă face mut când am gură. Institutoriu «ss» M.G. Flondor Domniei salle Domnului Ministru de Justiţie, Culte şi Instrucţiune Publică. Ibidem, f.41. XI Revisorele din judeţele în 20 august 1865 Vaslui şi Fălciu N0 159 Domnule Ministru La concursul publicat prin foaia Progresul pentru ocuparea postului de învăţător la şcoala din comuna Creţăşti, judeţul Fălciu, nu sau prezentat nici un concurent şi după toate stăruinţele întrebuinţate, mi-a fost cu neputinţă de a găsi un învăţător pentru acea comună, din cauză că şcoala fiind o şcoală veche bine întemeiată nimeni nu voieşte a se angaja cu salariul numai de 100 lei pe lună, încât şcoala riscă de a rămâne fără învăţător şi pe semestrul curent, de aceea vă rog Domnule Ministru binevoiţi ami da dezlegare de măsurile ce trebue să eu pentru această şcoală, aşa precum 1 iu septemvrie soseşte. Primiţi vă rog Domnule Ministru încredinţarea prea osebitei mele consideraţiuni. Revisor şcolar «ss» Vişinescu Domniei Sale Domnului Ministru al Justiţiei, Cultelor şi a Instrucţiunii Publice. Ibidem, f.43, Original. XII 6852 Diressiunea Şcolelor Biur. III Anul 1865 sept. 11 N0 30 248 Revizorul şcoalelor din judeţele Vaslui şi Fălciu Asupra celor spuse de Dvs. prin raportul N0 159 subsemnatul, vă răspunde că Ministerul speră ca în urma stăruinţelor ce veţi pune, se va găsi şi pentru această şcoală1) un învăţător după cum sau găsit şi pentru alte sute de şcoli, ce anul încetat s-au înfiinţat. Primiţi 1) Creţeşti. Ibidem, f.44, Concept. XIII Revisorele şcolar din în 31 August 1865 judeţele Vasluiu şi Fălciu Domnule Ministru Înaintea comitetului şcolar al judeţului Fălciu prezentânduse Dnii Andriescu Ştefan cu atestat de patru clase seminariale eliberat de seminarul din Huşi. Theodorescu Gheorghie, Idem cu atestatul seminarului Nicolae Tenie s-au esaminat de comitet Ştefan Macarie cu atestat de două clase seminariale eliberat de seminarul din Huşi. Constantin Tomescu cu atestat de curs primar eliberat de Şcoala de Arte şi Meserii din Iaşi. Comitetul găsind că numiţii merită a fi rânduiţi învăţători comunali pe la comunele din judeţul Fălciu am încheiat prescriptele verbale N 111, 121, 166 şi 168 spre a fi rânduiţi precum urmează: Dnul Andriescu Ştefan la comuna Moşna plasa Podoleni (236 locuitori) Theodorescu Gheorghie la comuna Pogoneşti, plasa Podoleni (185 locuitori) Neculai Tenie la comuna Covasna, plasa Podoleni (282 locuitori) Ştefan Macarie la comuna Şişcani, plasa Mijlocu (200 locuitori) Constantin Tomescu la comuna Pâhneşti plasa Podoleni (220 locuitori) Subscrisul dar înaintând pe de o parte cuvenitele lucrări pentru instalarea lor în posturile de învăţători pe la arătatele comune pe de alta cu onor îi recomandă Domniei Voastre Domnule Ministru spre definitiva întărire cu retribuţiune de către una sută lei pe luna socotită de la 1iu octomv: Primiţi vă rog Domnule Ministru încredinţarea prea osebitei mele consideraţiuni. Revizore şcolar «ss» Vişinescu Domniei Sale Dom. Ministru al Justiţiei Culte şi al Instrucţiunii Publice Ibidem, f.59, Original XIV Principatele Unite Române Hussi, Prefectura Fălciu 1865 septemvrie 13 Biroul I adm. N0 12065 Domnule Ministru! La şcoalele din nou înfiinţate în comunele rurale din acest judeţ şi anume: la Vutcani, Dodeşti şi Barboşi lipsesc institutorii, la acea din comuna Oţeleni nu s-au instalat pe institutorele Arhire Ioan, dupre mijlocirea domnului Revizor a Şcoalelor, pentru că nu s-au mai prezentat la post până acum; iar şcoala din comuna Creţeşti stă închisă din cauză că institutorul este permutat în altă funcţiune. Toate aceste le-am arătat D. Revizor şi iam mijlocit de mai multe ori ca să ia dispoziţiuni pentru instituirea învăţătorului şi pentru prezentarea D. Arhire la îndatorirea sa dar până acum nu se vede doritul rezultat. Cu respect Vă aduc dar la scienţia şi Vă rog a lua măsurile ce veţi socoti mai eficace pentru a se institui şi trimite institutori trebuitori pe la comunele menţionate. Binevoiţi Vă rog Domnule Ministru a primi încredinţarea pre osebitei mele consideraţii. Prefect «ss» Domniei Salle Domnului Ministru al Justiţiei, Culte şi Instrucţiunii Publice Ibidem, f.45, Original.

Documente inedite privind şcolile din Huşi
Ligia-Maria Fodor I N0 867 1887 Septembre 20 Huşi Domnule Ministru, Vă raportezu cu respectu, că şi după cele patru raporte ce am făcutu Ministerului, descriindu starea oribilă şi periculosă a localuriloru N0 2 şi N0 3 de băeţi, ca şi a reparaţiiloru neefectuate şi după care credu că Vi s-a raportatu şi de Dlu Inspectoru; aceeaşi stare de lucruri găsescu că apasă şi azi scolele şi pe institutori. Vă potu afirma, Domnule Ministru, că după cercetările multiple făcute spre a mă convinge, de causa pentru care primăriile trecute a suferitu a ţine acele scoli în aceste localuri de 50 ani; causa nu e de cătu, hotărulu şi influinţa proprietariloru. - Aceste au făcutu victime pe: defunctulu institutoru Caramfilu şi pe defunctulu directoru Constantinescu. Vă rogu cu totu respectulu şi totă insistenţa, Domnule Ministru, să binevoiţi a ordona telegraficu, ca actualulu primaru, împreună cu subscrisulu; să alegemu doue localuri cătu s-aru pute mai convenabile pentru scolele N0 2 şi 0 N 3 de băeţi, căci afirmu că se potu găsi localuri. Astă-zi finescu concursurile şi plecu în inspecţie, dela Huşi în susu.

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

PRUTUL

5
Primiţi, vă rogu, Domnule Ministru, stima ce conserv. Revisore Scolaru «ss» V. Docan Domniei Sale Domnului Ministru Culteloru şi Instrucţiunei Publice A.N.I.C., Fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar nr.4039/1887, f.73. II Romania Iassy 1888 Inspectoratulu Generalu Luna Decembre 10 alu Scoleloru Circumscripţiunea II N 471 Domnule Ministru, Cu ocasiunea inspecţiei şcolelor din Huşi, 0 am visitat şi Şcola N 1 de fete, în ziua de 17 Novembre trecut. na Am asistat la clasa II. D institutore respectivă, Ec. Saghinescu, e cu totul departe de a fi la înălţimea misiunei ce-i este încredinţată, ca capacitate, prin urmare şi ca autoritate; copilele şi perd timpul în clasă. Domna Directoră, Ec. Roiu, institutore de Clasa IV, este cu totul neglijentă. Am găsit archiva şcolei în mare neregulă; matriculele nu sunt în curent; notele pe Septembre şi Octombre netrecute; unele copile nici macar înscrise în matricule. Pe catalogul său zilnic nu erau puse note pe Octombre, nici pe Septembre măcar. Constatând, după registrul de inspecţiune, că această Şcolă nu fusese inspectată de mai bine de un an, am invitat pe Revisorul respectiv ca s-o visiteze mai des. Dl Revisor de Tutova-Fălciu, prin raportul său cu N0 157 din 3 ale curentei, îmi scrie între altele: „în această Şcolă după trei inspecţiuni consecutive, am constatat că Dnele institutore vin neregulat şi neregulamentar la şcolă..., iar în ceace privesce partea didactică, lasă forte mult de dorit, fără a mai vorbi de partea administrativă, care cade în sarcina Dnei Directore şi care este cu totul negligentă... Ast-fel, între altele, am constatat la acestă Şcolă să negligeze Ord. Ministeriale de a nu să da elevele afară din clasă în timpul lecţiunelor espunându-le la intemperiele atmosferei...” Aducându-Vă respectuos aceasta la cunoscinţă, Vă rog să bine-voiţi a regula cele mai de cuviinţă. Bine-voiţi, Vă rog, Domnule Ministru, a primi asigurarea deosebitei mele consideraţiuni. Inspector General Secretar «ss» indescifrabil «ss» indescifrabil Ibidem, dosar 4949/1889, f.1. III România Direcţia şcolei primare de băeţi N0 2 din Huşi Anul 1889 August 25 0 N 93 rugămintea şi de a binevoi să închirieze local pentru Direcţie, cât mai în apropierea şcolei. Până acuma însă nu sunt îndeplinite multe dintre cele mai de căpetenie cerinţi ale acestei şcole, pentru ca să potă fi redeschisă; dar apoi, onorab. Consiliu Comunal refuză: 1iu Închirierea localului pentru Direcţie, pretinzând a-l închirie pe comptu-nu, care m-ar costa duplu 300 lei anual ca cel unde mă aflu, şi din departarea cu cale de preste 20 minute până la mencionata şcola, îmi e preste putinţă a o administra; 2le Onorab. Consiliu Comunal refuză a adaoga 10 lei lunar - pe lângă cei 20 - servului şcolei, din care cauză şcola a suferit prea adeseori atât iarna cât şi vara, fiindcă cu simbria de 20 lei nu se găsesce om vrednic şi la timp; 3le Onorab. Consiliu Comunal refuză a face trotuarul la intrarea în curtea şcolei - unde, în timpuri ploiose şi de lapoviţe, e bălhocul cu noroiu în care pică mulţi dintre şcolarii mici - precum li se întămplă acesta şi prin noroiul genuncher din curtea şcolei, în întindere de 60 metri pătraţi; 4le În cancelaria şcolei soba e stricată şi nu se face, ca şi trotuarul indicat, sub pretecst că acestea ar privi pe proprietarul caselor; casele fiind închiriate. A enumera Onorab. Minister şi amănunţimele strict necesare, dar neîndeplinite încă la acestă şcolă, ca: curăţirea şi repararea latrinei, care, fiind în faţa claselor - la distanţa de 10 metri, e aprope să deborde; repararea băncilor - care sunt în cea mai prostă stare; facerea uşelor la trei beciuri pustii ce stau cu gura în curtea şcolei în cari pică copiii, înghesuindu-se; precum şi multe alte lipsuri de capetenie ale acestei şcole, cunoscute onor. Consiliu Comunal, ar fi a Vă prea detalia în scriptul de faţă nesămuibilul indiferentism din un lung şir de ani în gospodăria astei şcole - care, în întregul ei local, e un trist spectacol, dejoseşce numele de şcolă. Din aceste împrejurări, Domnule Ministru, şcola mencionată nu numai că nu-mi permite a-i aduce o administraţie conform cerinţelor: didactice, igienice, moralo-pedagogice, dar nici de-a pute fi la curent cu lucrările strict necesare cancelariei. Respectuos vă aduc la cunoscinţă, Domnule Ministru, şi acesta că, în cazul de neîndeplinirea la timp acelor arătate mai sus, subsemnatul va solicita acordarea dimisiei din postul de onore ce i s-a încredinţat prin decretul din 12 Iulie anul curent, N0 7665. Dacă n-am făcut cunoscut acestea mai din timp Onorab. Minister, cauza a fost că am insistat în mai multe dăţi la locul competent de-aci cu măgulirea de a lua finit chestiunea, fără a mă tângui Domniilor Vostre. Rămâne - deci - la aprecierea şi hotărârea onorab. Minister respectiv, ceea ce e de urmat în cazul de faţă, precum şi întrucât subsemnatului îi incumba responsabilitatea în afacerile şcolei, după starea în care se află acumă. Bine-voiţi, vă rog, Domnule Ministru, a primi încredinţarea prea supusului Domniilor Vostre servitoru. Director, «ss» indescifrabil Domniei sale Domnului Ministru de Culte şi Instrucţiune Publică. Ibidem, f.40. IV Regatul României 1892 ianuariu în 16 zile Şcola Primară No.1 de Băeţi din Huşi N0 46 Domnule Ministru ! Prin ordinul Domniei-Vostre Seria A N 267 aţi decis înfiinţarea unei divisionare la Clasa I de la acestă şcolă plătită de comună. Sub-semnatul în urma acestui ordin, în unire cu titulariul Clasei I şi cu noul suplinitor, am format listă de elevii ce trebuie a frecventa clasa divisionară, înse domnul primar prin adresa N 381 din 15 a curentei îmi impune a primi să frecventeze divisionara încă un N0 de 24 elevi de la Şcola N 2 de băeţi din acestă urbă. Aflându-mă la mijlocul anului şcolar, în matricularea eleviloru fiind de mult făcută; şi noile înscrieri conform regulamentului şcolar, fiind oprite în cursul anului şcolar, vin respectos a vă rugă, să bine voiţi a da autorisaţiune sau nu, dacă pot a mai primi indivisionara înfiinţată pe lângă acesta scolă şi elevii ce mi se impun de Dlu Primar. Primiţi, Domnule Ministru, asigurarea respectul meu. Director, «ss» M. Leondar Domniei-Sele Domnului Ministru instrucţiunei publice şi al Culteloru Ibidem, dosar nr. 159/1892, f.2. V România 1891 Luna Decem în 13 zile Primăria Urbei Husi Judeţul Fălciu No 8758 Domnule Ministru, Cu ocasiunia inspecţiunelor ce am făcut la şcolile primare din acest oraş în ce privesce staria localurilor şi higiena, am mers şi la scola N0 1 de fete unde este Directora Domna Ecaterina Roiu, şi în unire cu Domnia sa visitând clasile acelei şcoli, 0 la clasa 1 unde este Institutore Domna Savastia Palade am găsit afară din clasă în frig amorţite de răceală patru copile anume: Elena Berehoi, Nemţanu Natalia, Budurescu Lucreţia şi Epuraş Maria lucrând lucru de mână; li am întrebat pentru ce şed afară şi ele mi-au răspuns, că Domna Institutore li au pus la pedeapsă afară; am intrat în clasă împreună cu Domna Directoră şi găsind pe Domna Institutore Paladi, am şi întrebato pentru ce au scos din clasă acele copile şi le ţine afară, Domnia sa mi a respuns că aceasta a făcuto ca o măsură disciplinară pentru că copilele faciau nelinişte în clasă. Sub semnatul, pe de o parte a pus în vedere Domnei Institutore, că aciastă mesură pe lângă că nu pote fi disciplinară dupe prevederile art.36 din regulamentul scolilor Primare, dar apoi este barbară şi inumană de a ţinia afară din clasă în present în timpul ernei pe când gerul este forte simţit aseminia copile, a căror vârstă fragedă este între 6 şi 7 ani mai ales având părinţi saraci şi reu îmbrăcate, iar pe de alta mă grăbescu a aduce la cunoştinţa Domniei vostre procedaria ne umană a Domnei Institutore, rugându-vă Domnule Ministru se bine voiţi a regula ce aveţi crede de cuviinţă în privinţia sa. Bine voiţi vă rog Domnule Ministru a primi asiguraria prea osebitei mele consideraţii. Primar Secretareparhial Muzeul «ss» indescifrabil «ss» indescifrabil D-sale Domnului Ministru Cultelor şi Instrucţiunei Publice Bucuresci Ibidem, f.5.

Domnule Ministru, Şcola acesta e lipsită de încăperi pentru Director precum e lipsită şi de multe altele în interesul învăţământului şi cu atât mai mult al administraţiei educative celor preste 230 elevi cu cari e împoporată. Subsemnatul, prin referatul din 18 Iulie anul curent a detailat Onorabilului Consiliu Comunal indispensabilele necesităţi ce-deocamdată se reclamă a fi îndeplinite la această şcolă, cu

PRUTUL

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

6

Învăţători din satele judeţului Fălciu la 1895
Costin Clit Mediul rural s-a axat pe două instituţii spirituale: biserica şi şcoala. Cunoaşterea trecutului instituţiilor amintite este necesară în condiţiile efervescenţei elaborării monografiilor săteşti. Oferim lista slujilor catedrelor din mediu rural în judeţul Fălciu la 1895, preluate din statele de plată. Remarcăm că asemenea liste au mai fost publicate1). Notă: 1) Constantin Lascăr, Contribuţiuni monografice asupra şcoalei primare din judeţul Fălciu, Huşi, 1936, pp.33-50 (pe anii 18631864, 1882-1883, 1889-1890, 1936); Mircea Agavriloaiei, Cadrele didactice din judeţul Fălciu la 1925, în revista Zorile, Revistă literar-ştiinţifică a Liceului Teoretic „Cuza Vodă” din Huşi, nr.1-2, ianuarie-decembrie 2004, An XVI, nr.30-31, Editura Sfera, Bârlad, 2004, pp.84-86. Ianuarie 1895 Plasa Mijloc 1. Şt. Iliescu - Creţeşti 2. I. Lovin - Curteni 3. N. Georgescu - Duda 4. D. Sălcean - Epureni 5. I. Pandelea - Grumezoaia 6. Gh. Balţatu - Ivăneşti 7. M. Ghibănescu - Şchiopeni 8. I. Aramă - Stănileşti 9. Gh. Croitoru - Urlaţi 10. Ilie Trandafir - Crăsnăşeni 11. Gh. Toderaşc - Rusca 12. I. Melinte - Curteni 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. Plasa Crasna Al. Holban - Albeşti V. Sterian - Deleni V. Dimitriu - Corni G.V. Cireş - Hurdugi Opr. Ghiga - Mălăeşti Ster. Ciochină - Olteneşti I. Dimitriu - Oţeleni 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. Iancu Gavril - Roşieşti C. Negoiţă - Târzii C. Maxim - Şişcani V. Alexa - Vutcani Maria Constantinescu - Vutcani I. Ulea - Vineţeşti M. Manea - Idrici T. Bostan - Roşieşti Sofia Lăzărescu - Hurdugi G.V. Cireş - Guşiţei (şcoală de cătun) 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. C. Hotnog - Covasna D. Dabija - Dolheşti A. Pandelea - Sălăgeni N. Oghină - Sberoaia C. Ionescu - Brădiceşti Şt. Filon - Răducăneni T. Iordan - Răducăneni Al. Bucur - Gura Bohotinului (şcoală de cătun) 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. C. Maxim - Şişcani V. Alexa - Vutcani Maria Constantinescu - Vutcani Ion Ulea - Vineţeşti G.V. Cireş - Hurdugi-Guşiţei Sofia Lăzărescu - Hurdugi M. Manea - Roşieşti - Idrici Th. Bostan - Roşieşti pr. Gavr. Dăscălescu - Valea lui Darie Plasa Podoleni G. Alexandrescu - Avereşti C.M. Cogălniceanu - Avereşti P. Onofrei - Boţeşti P. Dăscălescu - Cozmeşti I. Porumbeanu - Drânceni Elena Porumbeanu - Drânceni Şt. Trandafir - Ghermăneşti N.V. Enciu - Moşna N. Sofronie - Pâhneşti Gh. Pascal - Podoleni Gh. Motaş - Râşeşti Plasa Prutul I.Ghibănescu - Băseşti Sim. Bălţatu - Berezeni C. Mihăilescu - Bozia pr. Spiridon Popa - Bozia I.M. Cezar - Dodeşti C. Mircea - Găgeşti - Giurcani D. Lovin - Rânceni N. Caraivan - Şuletea Gh. Sălceanu - Şuletea P. Mităchescu - Vetrişoaia N. Georgescu - Vetrişoaia Ana Moţet - Fălciu Ana Georgescu Grecescu - Fălciu I. Artene - Băseşti - Viltoteşti I. Butnăreanu - Găgeşti - Jigălia H.G. Manoliu - Ţifu - Stoeşeşti

Plasa Podoleni 1. Gh. Alexandrescu - Avereşti 2. Al. Manoliu - Avereşti 3. P. Onofrei - Cozmeşti 4. P. Dăscălescu - Cozmeşti 5. I. Porumbeanu - Drânceni 6. Elena Porumbeanu - Drânceni 7. Şt. Trandafir - Ghermăneşti 8. C.G. Olăreanu - Gugeşti 9. N.V. Enciu - Moşna 10. N. Sofrone - Pâhneşti 11. Gh. Pascal - Podoleni 12. Gh. Motaş - Râşeşti Plasa Prutul I. Ghibănescu - Băseşti Sim. Bălţatu - Berezeni C. Mihăilescu - Bozia I.M. Cezar - Dodeşti C. Mircea - Giurcani D. Lovin - Rânceni N. Caraivan - Şuletea Gh. Sălceanu - Şuletea P. Mităchescu - Vetrişoaia Ana Moţet - Fălciu Ana Grecescu-Georgescu Fălciu 12. I. Butnăreanu - Jigălia 13. Gh. Codreanu - Stoeşeşti 14. I. Artene - Viltoteşti 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 1. 2. Plasa Răducăneni Alex Bucur - Bohotin G. Şendrea - Buneşti

Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Fond Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, dosar 265/1895, f.5-7. Septembrie 1895 Plasa Mijloc Şt. Iliescu - Creţeşti I. Lovin - Curteni N. Georgescu - Duda P. Mihăilescu - Duda D. Sălcianu - Epureni I. Pandelea - Grumezoaia G. Bălţatu - Ivăneşti M. Ghibănescu - Şchiopeni I. Aramă - Stănileşti Ilie Trandafir - Tătărăni Crăsnăşăni Sterea Ciochină - Tătărăni Crăsnăşăni Gh. Râpanu - Urlaţi I. Melinte - Curteni G. Toderaşcu - Şchiopeni-Rusca Plasa Crasna Al. Holban - Albeşti Gh. Croitoru - Albeşti V. Dimitriu - Corni V. Sterian - Deleni G.V. Cireş - Hurdugi O. Ghiga - Mălăeşti Sterea Ciochină - Olteneşti Ilie Trandafir - Olteneşti I. Dimitriu - Oţeleni Iancu Gavril - Roşieşti Gh. Negoiţă - Târzii

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11.

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16.

Ibidem, f.73-75.

Documente inedite despre biserica cu hramul Sf. Dumitru din satul Mărăşeni (III)
XV România Nr. 1406 Eparhia Huşilor 1913 Luna Septembrie 19 Protoieria Judeţului Vaslui Prea Sfinţite Stăpâne, Epitropia parohiei Mărăşeni cu raportul Nr. 10 a.c. face cunoscut că a expirat terminul de autorizaţia condicei de milostenie a bisericei parohiale respective rugându-se a mijloci locului în drept pentru prelungirea terminului de autorizaţie pe timp de un an. Subsemnatul motivat de raportul sus zisei epitropii şi având în vedere că până acuma s-a adunat cu această condică 1675 lei - 15% cari s-au întrebuinţat la construirea acelei biserici şi acoperământul bisericei şi pentru terminarea definitivă este nevoie a se mai strânge ofrande. Cu cel mai profund respect supunând cunoştinţei Prea Sfinţiei Voastre smerit Vă rog Prea Sfinţite Stăpâne ca să bine voiţi a da înaltă binecuvântare pentru circularea condicei pe timpul mai sus arătat. Anexez şi condica Sunt Prea Sfinţite Stăpâne Cu cel mai profund respect Al Prea Sfinţiei Voastre Prea Plecat şi smerit servitor Protoiereu Iconom. Const. Ulea Prea Sfinţiei Sale D.D. Nicodem Episcop Eparhiei Huşilor. Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vaslui, Fond Episcopia Huşilor, dosar 10/1911, f.27. XVI România Nr. 1426 Eparhia Huşilor 1913 Luna septembrie 27 Protoieria Judeţului Vaslui Prea Sfinţite Stăpâne, La ord. Prea Sfinţiei Voastre Nr. 3327 a.c. cu cel mai profund respect Vă supun cunoştinţei că s-a adunat cu condica de milostenie a bisericei parohiale Sf. M.M. Dimitrie din parohia Mărăşeni 1675 lei 15% şi aceşti bani s-au întrebuinţat la rezidirea acestei biserici, cari este gata din zidărie şi acoperemânt. Anexez şi temeiul Al Prea Sfinţiei Voastre Prea Plecat şi smerit slujitor Protoiereu, Const. Ulea. Prea Sfinţiei Sale D.D. Nicodem Episcop Eparhiei Huşilor Ibidem, f.28. XVII România Sfânta Episcopie a Huşilor Noi, Nicodem Episcopul Huşilor având în vedere raportul P.C. Protoiereu de Vaslui Nr. 1426 Noi, Nicodem Episcopul Huşilor, având în vedere raportul P.C. Protoiereu al jud. Vaslui Nr. 1375 a.c. prin care Ne roagă a aproba adunarea de ofrande în scopul terminărei bisericei cu hramul „Sfântul Dumitru” parohia Mărăşeni, din judeţul Vaslui, am eliberat prezenta pantahuză sub Nr. 3377 cu care epitropia Sfintei Biserici să adune ofrande în Eparhia Huşilor, povăţuindu-se în totul de regulile din fruntea acestei pantahuze. Cu acest prilej facem un călduros apel cătră toţi fiii noştri duhovniceşti să ajute cu ce vor putea la terminarea bisericei mai sus amintită, urmând pilda părinţilor şi strămoşilor noştri, prin a căror dărnicie sau ridicat şi sau împodobit toate lăcaşurile sfinte de la un cap la altul a scumpei noastre Patrii. Dat în Reşedinţa Noastră Episcopală Huşi, astăzi 21 octombrie, anul una mie nouă sute patru spre zece. Nr. 3377. Ibidem, f. 32. Marian Ceru a.c. prelungim termenul Pantahuzei de faţă, încă pe 1 an, în condiţiunile prevăzute prin permisiunea din fruntea ei. Nr. 3523. 5 Octombrie 1913. Ibidem, f.29. XVIII România Sfânta Episcopie a Eparhiei Huşilor

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

PRUTUL

7

Documente inedite despre bisericile din parohia Bereasa, judeţul Vaslui (III)
Florin Constantin Pârcălabu - urmare din nr.5 (36) IX Prea Sfinţite Stăpâne No 1445 29 octombrie 1914 Cu adânc respect Vă supun cunoştinţei că am chemat pe pr. Mihai Lapteş de la parohia Fereşti şi i am pus în vedere dispoziţiunea ord. Prea Sfinţiei Voastre No 3434 a.c. Anecsez şi temeiul Al Preasfinţiei Voastre prea plecat şi smerit servitor Protoiereu Econ. Const. Ulea Prea Sfinţiei Sale D.D. Nicodem Episcop Eparhiei Huşilor Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vaslui, Fond Episcopia Huşilor, dosar 13/1911, f.21. X Onorabile Părinte No 35 2 Decembrie 1914 Cu raportul nostru No 20 din anul 1909 vam raportat că în cotuna Cârleşti din această comună şi parohie se află o biserică veche şi ruinată construită din lemn, ce la punerea în aplicare a legii Clerului na fost trecută în tabloul bisericilor; locuitorii din cotuna Bolaţi şi Cârleşti ce sunt în apropiere ceruse bine cuvântarea şi aprobarea Prea sfinţitului Episcop de ale învoi strămutarea cimitirului şi a bisericii din satul Bolaţi. În urma cărora onor sfţia aducând aceste la cunoştinţa Prea Sfinţitului Episcop, cu ordinul No 1164/909 ne puneţi în vedere că Prea Sfinţitul Episcop a aprobat în totul concluziile raportului nostru, trimiţândune totodată spre o mai bună orientare în copie şi ordin Prea Sfinţitului Episcop No 1344/909 [...] 26 prin care ne aprobă aceasta. Locuitorii luând cunoştinţe de această aprobare sau asociat la aceasta însă sau decis a nu mai strămuta vechea biserică şi nici cimitirul şi sau hotărât a o repara pe aceasta; au adunat materialu necesar a început lucrarea întrun timp şi din cauza lipsei de mijloace a încetat cu lucrarea de a merge înainte. Astăzi în urma stăruinţilor noastre dânşii sau asociat din nou şi voiesc să urmeze cu lucrarea înainte reparând vechea biserică aşa cum a fost în trecut în care scop ei au adunat tot materialul necesar, a angajat lucrători şi au bani trebuitori la executarea lucrării, aşa fiind respectuos venim pe de o parte a vă aduce aceasta la cunoştinţe şi a vă ruga să bine voiţi a le cere de la Prea Sfinţitul Ep. o nouă aprobare şi bine cuvântare de a repara vechea biserică aşa cum a fost din trecut fără nici un adaus, întrucât acea aprobare şi binecuvântare a fost dată de fostul Preasfinţit Episcop, Conon actual Mitropolit Prismat. Dânşii nu posedă nici un deviz aprobat de lucrarea ce o fac şi de ore ce lucrarea e pe sama lor şi deja e începută de mai mult timp, Sf. Prislop e acelaşi în stare bună şi nu se face nici o schimbare credim că nu mai e nevoie de divis, rămâne cum veţi binevoi a aprecia. Binevoiţi vă rugăm a lua act şi a dispune cum veţi bine voi a găsi de cuviinţă. Paroh Mihai Lapteş Ibidem, f. 19 Ibidem, f.18. XI No 1575 18 Decembre 1914 Prea Sfinţite Stăpâne Cucernicul paroh M. Lapteş suplinitor la parohia Bereasa cu alăturatul raport No a.c. cere autorizaţiunea pentru reparaţia bisericii din cătuna Cârleşti rămasă în ruină de mai mulţi ani şi care nu este trecută în tablou Legii Cler mirean. Acest lucru s-a cerut şi în 1909, când prin raportul No 981/909 am rescris în amănunţime starea de ruină în care se află şi Sf. Episcopie cu ord. No 1513/909 a aprobat în principiu restaurarea ei însă pe locul unde urma să se înfiinţeze un cimitir în apropiere de cătuna Bolaţi şi să servească de capela pentru cimitir. Acuma numitul paroh arată prin menţionatul raport, că locuitori voiesc să o repare fără să o mai strămute de acolo; dar în cătuna Căileşti sunt 8 locuitori şi în Bolaţi vreo 40 cari pot să se servească de biserica filială din cătun Boţoaia o aşa că nu este o necesitate de a se repara mai ales că în parohia Bereasa sunt deja două biserici şi amândouă în stare mediocră. Subsemnatul cu cel mai profund respect supunând cunoştinţei Prea Sfinţiei Voastre smerit Vi rog Prea Sfinţite Stăpâne ca să bine voiţi a dispune cele ce veţi găsi de cuviinţă. Sunt Prea Sfinţite Stăpâne Cu cel mai profund respect Al Prea Sfinţiei Voastre prea plecat şi smerit servitor Protoiereu Econ. Const. Ulea

Documente inedite privind Mănăstirea Adam, judeţul Tutova
Ionuţ Ciprina Pilă I Statistică De numele şi prenumele surorilorui aflate în Monastirea Adamu din judeţul Tutova, primite în Mănăstire mai înainte de noua Lege de Călugărie din 30 Noiemb. 1864. Numele şi Prenumele Etate Data primirei în Monastire Elena Dobrea 65 1863 Martie 17 Ioana Spânache 78 Idem Februaru 20 Stanca Crihană 68 1862 Dicembri 25 Ecaterina Chiracopu 60 1862 Noembri 20 Elena Buzdugan 70 1862 Mart. 15 Maria Antoniu 56 1862 Idem Efrarina Antoniu 25 Idem, Iidem Marta Camlilu 28 1863 April 20 Ecaterina Barlaba 28 1856 Noiembri 13 Csanfia Bârlălescu 26 1857 Maiu 9 Maria Mână Scurtă 62 1863 Ianuarie 6 Adică unsprezece sau [...] întru totului pentru care se adevereşte 1872 Martie 21 zile. Protoier S.S. Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vaslui, Fond Episcopia Huşilor, dosar 2/1871-1873, f.9. II România Anul 1872 luna Maiu 10 zile Sânta Mitropolie a Moldovei şi Sucevei N 942 Cu Frăţească în Hristosu dragoste Îmbrăţişemu pe Frăţia Voastră Domnului Ministru Cultură şi alu Instrucţiunei publice cu adressa N0 3997, Ne trimite lista, fraţiloru şi a suroriloru recunoscuţi prin Monastirele din Eparhia Noastră, între care au trimisu şi lista suroriloru din Monastirea Adamu. Aceasta avem onore a o comunica Frăţiei Voastre spre regulă. A lu Frăţiei Voastre în Hristosu Frate Director Mitropoliei + K Mitropolit Moldovei «ss» Iubitorului de Dumnezeu Arhiereului Iosifu Episcop Eparhiei Huşşu. Ibidem, f.11. III România Comitetul Monastirei Adam N. 32 Preasfinţite Stăpâne, Prin adresa Protoereului respectiv de Tutova N0 7, anul curent, motivată în ordinul Preasfinţiei-voastre N0 428 anul curentu mi sa cerut o listă exactă, de surorile care să vor constata că sunt venite înainte de legea călugări de 30 noiembrie 1864 care constatare sau şi făcută de comisia rânduită şi lista sau înaintată preasfinţiei voastre venimu respectosu Preasfinţite a vă ruga să bine voiţi a ne comunica rezultatul, ca la formarea listeloru să ştim dacă so poate trece surorile pe Trimestrul de Iulie Primiţi Vă rugăm Preasfinţite Stăpâne încredinţare înaltă stimă şi consideraţiuni ce vă conservămu. Superioara Elisabeta Sturza Membrile comitetului: Pamfilia Işcovescu Epraxia Zaharia Rarisia Ionescu Prea Sfinţiei sale D.D. Iosifu Episcop Eparhiotu de Huşi Ibidem, f.10.

PRUTUL

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

8

Documente inedite despre biserica din satul Dolheşti, judeţul Fălciu (III)
- urmare din nr. trecut XIII România Parohia Dolheşti comuna Dolheşti Proces Verbal Anul una mie nouă sute 12 luna August în 6 Vizitând astăzi satul Dolheşti precum şi Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din această parohie, am găsito în stare de ruină, pentru care lucru am dispus închiderea ei cu începere dela 16 al curentei. Odoarele bisericeşti, parte bune, iar parte degradate. Parohia fiind vacantă de paroh, serviciul divin şi serviciile religioase ale enoriaşilor se îndeplinesc de către preotul supranumerar Pavel Profir din parohia Moşna, care este însărcinat cu interimatul. Numitul preot se prezintă foarte bine. Am obligat pe epitropii parohiei, ca să avizeze de urgenţă la mijloacele necesare pentru construcţiunea unei noi Biserici. Drept care s-adresat prezentul proces Verbal în dublu exemplar din care unul s-a luat de noi. s.s. + Nicodem Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Vaslui, Fond Episcopia Huşilor, dosar 23/1912, fila 8. XIV Jurnal Noi, Nicodem, Episcopul Huşilor, cu prilejul vizitei canonice, ce am făcutu în parohia Dolheşti, judeţul Fălciu, am găsit biserica în cea mai rea stare, ameninţată chiar cu căderea. De aceea dispunem ca biserica să fie închisă şi sfântul antimis rădicat. Aceasta se va aduce la cunoştinţa protoiereului respectiv, care la rândul său va comunica locţiitorului de paroh precum şi locuitorilor prin Primăria respectivă, dându-se acestor îndemnul de a se îngriji pentru construirea unei noi biserici. + Nicodem Nr. 1913 8 August 1912 Ibidem, f.6. XV Prea Sfinţite Stăpâne Subsemnatul Preot V. Ursăcescu parohul parohiei Dolheşti din jud. Fălciu vin prin aceasta a supune cunoştinţei P.S. Voastre următoarele: Pe lângă o încunoştiinţare verbală, prin ord. N0 743 din 28 Iunie a.c. P.C. Protoiereu îmi face cunoscut că P.S. Voastră mi-aţi dat pedeapsa avertismentului pentru că m-am amestecat în lucrări ce nu sunt în căderea mea. Da, e drept că am intervenit printr-un raport la Administraţia Cassei Bisericii, dar fără ca un moment să mă gândesc că prin acea intervenire voi supăra pe P.S.V. şi eu mă voi alege cu o pedeapsă. Am fost acuzat, deşi pe nedrept, că aş fi piedica de nu se poate clădi biserică în localitate, şi dacă am fost piedică apoi nu bisericii am fost, ci acuzatorului meu care avea intenţia de a reînoi vechile sale proceduri în materie de clădiri de biserici, asociindu-şi pentru o şi mai bună reuşită şi un evreu. Din pricină că lucrarea începută, deşi nu după regula canonică, era să fie întreruptă şi ştiind că cele debitate pe seama mea în trecut vor fi renoite şi eu voi fi acuzat din nou de împedecător şi voi fi făcut responsabil cu atât mai mult cu cât am de făcut ascultare dată de P.S. Voastră şi crezând că întârzierea întrevederii pentru a se pune piatra fundamentală se datoreşte tot duşmanului meu de moarte arhitectul delegat, am făcut acea intervenire cu urmări atât de neplăcute acum în urmă. Rezultatul a fost diametral opus celui ţintit şi dacă poate am scăpat de o acuzaţie, am dat în schimb peste alta mai mare adică că am intervenit cu premeditare pentru a supăra pe P.S. Voastră. Martor mi-i Dumnezeu, care ştie sufletele tuturora, că în această chestiune am căutat să-mi salvez situaţia mea atât de zdruncinată de acel om, versat în materii de intrigă şi acuzaţiuni, iar dacă lucrările au luat o întorsătură de o aşa natură în care am supărat pe P.S. Voastră şi mi-am îngreuiat şi mai rău situaţia, apoi aceasta se datoreşte unei greşeli de procedare din partea mea; aşa că în cazul de faţă respectuos rog pe P.S.V. să binevoiască a observa că la mijloc nu-i decât o greşeală, iar nu un păcat făptuit cu premeditare, şi care ar fi vrednic de pedeapsă. Şi nimic nu-i mai uşor pentru noi preuţii decât de a face greşeli de procedare în multe privinţi din viaţa practică şi aceasta datorită faptului că preuţii săteşti neînvăţaţi nu vin mai des în contact cu mai marii lor pentru a primi unele instrucţiuni măcar de ordin general, după cum de altfel bine a spus-o un membru al Consiliului superior bisericesc în ultima sesiune, iar confirmarea observaţiilor sale a avut-o prin faptul că nimeni nu l-a contrazis. Astfel stând lucrurile, respectuos vin a ruga pe P.S. Voastră să binevoiască a avea în vedere: situaţia atât de duşmănoasă în care am fost până acum şi datorită căruia am conceput acea intervenire fatală; faptul apoi că la mijloc nu-i un păcat făptuit cu premeditare ci o greşeală din neştiinţă şi neprevederei; apoi că destul de pedepsit sunt de împrejurări care fac să mă fiu menţinut, cine ştie câtă vreme în această parohie unde cu ai mei îndur o adevărată mizerie materială şi care jigneşte adânc demnitatea mea de preut pe de o parte iar pe de alta mă consumă sufleteşte ca om; apoi fiindcă această pedeapsă apasă prea greu moralul meu, de aceia apelez la mărinimia P.S. Voastre şi vă rog să binevoiţi a-mi ridica pedeapsa dată a avertismentului, promiţând că pe viitor voi lua toate precauţiunile necesare pentru a nu mai cădea în greşeli ce ar aduce supărări P.S. Voastre. Sărutând mânile P.S. Voastre sânt şi rămân cu cel mai profund respect prea plecat şi supus serv. Preut V. Ursăcescu P.S. Sale P.S. Episcop al Eparhiei Huşilor. Ibidem, f. 33. XVI România Huşi 1915, Ministerul Lucrărilor Publice luna Ianuarie, ziua 27 Serviciul de Poduri şi Şosele Jud. Fălciu No: 270 P.S.S. Episcopului Eparhiei Huşilor La ordinul P.S. Voastre No. 234, am onoarea a raporta că am luat cunoştinţă de cele conţinute. Ionuţ-Marius Oatu Respectuos, Vă rugăm să binevoiţi a interveni telegrafic cătră Dl. Administrator al Casei Bisericilor, pentru a dispune ordonanţarea sumei de 5000 lei, întrucât ne este absolut necesară pentru plata lucrătorilor şi mobilierului. Subsemnatul am intervenit cu raportul No. 2657 din 29 Noiembrie 1914 şi înafară de aceasta, am stârnit personal în 2 rânduri la serviciul contabilităţii din suszisa administraţie fără nici un rezultat. Această întârziere este nejustificată, întrucât suma este depusă de către Dl. donator N. Ioan. Primiţi, Vă Rog, Prea Sfinţite, asigurarea celor mai respectuoase consideraţiuni. Şeful Serviciului Inginer, «s.s.» Ibidem, f.44. XVII Domnule Administrator, Subsemnatul Gheorghe Ionescu Zaharia pictor bisericesc domiciliat în comuna Albeşti jud. Fălciu pentru facerea picturei şi poleitul catapetesmei nouei Biserici din paroha Dolheşti după planul alăturat, pentru pictarea icoanelor de la iconostas, de la strana Maicii Domnului, precum şi pentru pictarea a 6 icoane pe plafonul Bisericii care ni se va indica şi la locurile determinate, mă oblig pentru suma de 3500 lei. În caz când nu se vor face polieturile catapetezmei, se va ridica din preţ suma de 500 lei. Cu stimă, Gheorghi Ionescu Zaharia 10 Iulie 1915 Domniei Sale Domnului Administrator al Casei Bisericei. Ibidem, f.83 XVIII România Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Administraţia Cassei Bisericii No. 33957 18 iul 1915 Prea Sfinţite, Ca urmare la adresa Prea Sfinţiei Voastre cu No. 2667 din 1915 înregistrată de noi la No 33956/915, avem onoarea a vă aduce la cunoştinţă că s-a aprobat conform ofertelor înaintate pentru biserica din Dolheşti, atât executarea mobilierului prin maiestrul Ioan D. Patraş pentru suma de lei 3200, cât şi execuţia picturei prin D-l Pictor G. Ionescu Zaharia pentru suma de lei 3500. Privitor la alegerea icoanelor care vor trebui pictate pe bolta bisericii credem potrivit să dispuneţi Prea Sfinţia Voastră. Înaintându-vă cu aceasta ofertele împreună cu desemnele lucrărilor, cum şi conceptele de contracte care vor trebui făcute definitiv pe timbrele legale, vă rugăm să binevoiţi a dispune să se angajeze executarea lucrărilor şi terminarea lor în termenul cel mai scurt posibil. Sumele necesare achitărei vi le vom ordonanţa la cerere. Primiţi vă rugăm Prea Sfinţite, asigurarea deosebitei noastre consideraţiuni. Ministru, Administrator «s.s». «s.s.» Ibidem, f.51. Bucureşti

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

PRUTUL

9

Bazga-Cetăţuie
Vicu Merlan

Situl de la Bazga: 83/2004; cod RAN 98694.03; Finanţare: Fundaţia „Cucuteni pentru Mileniul III”; Perioada de săpături: 2 aug. - 4 sept. 2004; Colectiv: Vicu Merlan - responsabil; Paul Salomeia - responsabil adjunct (Muzeul municipal

Pl.1 - Plan general

Pl. 3 - Complex ceramic cucutenian
s-a conturat o groapă G1 care se continuă şi în afara secţiunii (Pl.4). Se adânceşte concentric până la 1,20 m. În umplutura gropii G1 s-au descoperit bucăţi mari de chirpic negricios cu urme de pari şi nuiele, câteva pietre mari şi mult material ceramic fragmentat. Materialele sunt de provenienţă hallstattiană. În caroul 10 s-au descoperit două ulcele întregibile şi două fusaiole din lut ars (Pl.5: 10, 12). În nivelul de secol IV-III î.Hr. s-au descoperit şi unelte şi arme din fier (vârfuri de cuţite, cuie mari, fragmente de brăţară, un vârf de săgeată etc.) (Pl. 5: 11-12). Vârful de săgeată este puternic oxidat. Are forma unui peduncul cu trei nervuri, fiind folosit la străpungerea întăriturilor de apărare a corpului. Între nivelul geto-dacic şi cel cucutenian au fost descoperite materiale aparţinând Hallstattului iar deasupra celui getic, fragmente ceramice sporadice ale culturilor Sântana de Mureş şi Răducăneni. În nivelul cucutenian cea mai mare densitate de material ceramic s-a descoperit în caroul 9 şi 10 din care pot fi întregite câteva vase (Pl.3). Pereţii acestora sunt puternic corodaţi de aciditatea solului nemaipăstrând pictura iniţială. O mică aglomeraţie de fragmente ceramice s-a descoperit şi în caroul 13 dar nici acestea nu mai păstrau urme de pictură. S-au găsit două obiecte din cupru: în caroul 4 un obiect puternic oxidat, de formă aproximativ pătrată cu o grosime de 2-3 mm (L=10 cm; l=9 cm). La partea superioară obiectul păstrează urmele a două nituri. Este posibil să fi fost un suport de oglindă sau să fi avut altă destinaţie. În caroul 5 în malul vestic al secţiunii S1 s-a descoperit o fusaiolă

bitronconică din aramă, oxidată parţial (Pl. 5:9). Pentru oprirea distrugerii vestigiilor arheologice din acest sit am efectuat săpături chiar în partea afectată de alunecări de teren iar pentru a împiedica accesul căutătorilor de obiecte arheologice, platoul unde este situat situl a fost achiziţionat de la proprietarul locului de către Fundaţia „Cucuteni pentru Mileniul III” care, va susţine financiar în continuarea obiectivul propus. Locul a fost împrejmuit şi pus sub pază. Bazga-Cetăţuie, Iaşi Departament The arheological sit from Bazga-Cetăţuie is placed in Răducăneni, Iaşi Departament. There are many levels but two of them are the most important level the superior level - geto-dacic; the inferior level - cucutenian. On the superior level has discovered weapons and tools, a house, two stone

Pl.2 - Vedere generală a secţiunii nr. 1
Huşi); Cadrul natural: Bazga este un sat component al localităţii Răducăneni din judeţul Iaşi. Localitatea se află la limita bordurii estice a Podişului Central Moldovenesc cu Câmpia Jijiei, în microdepresiunea Bohotinului. Situl este amplasat pe un fragment de terasă mijlocie pe partea dreaptă a pârâului Bohotin. Acesta suprapune un platou încadrat de două pârâuri: Beşleaga şi Băzguţa. În latura nordică, imediat sub mal cele două pârâuri îşi unesc albiile, albie comună care se uneşte la un km cu cea a pârâului Bohotin. Situl are mai multe niveluri arheologice însă cel mai reprezentativ este cel aparţinând culturii Cucuteni A3. Celelalte niveluri aparţin culturii Halstatt, la Téne, Sântana de Mureş şi Răducăneni; Istoric: situl a fost descoperit prin periegheze de înv. Nicolae Buţa şi cercetătorul Vasile Chirica fiind menţionat şi în Repertoriul Arheologic al judeţului Iaşi, vol. II, 1985. Siturile cucuteniene au o densitate relativ mare în microdepresiunea Bohotinului fiind întâlnite din 2 în 2 km. Cele mai apropiate de situl de la Bazga sunt cele din punctul «Poiana Albinei» şi «Bacalul - Râtul Porcului»; Starea de conservare a sitului este precară avându-se în vedere că sectorul nord-vestic a fost afectat integral de alunecările de teren (1/3 din suprafaţa sitului) alunecări care distrug în continuare situl în această porţiune; Obiectivul cercetării noastre este de a salva vestigiile arheologice, de a le restaura, conserva şi prelucra ştiinţific. În urma săpăturilor de salvare din augustseptembrie 2004 a fost decopertată o suprafaţă de 30 mp (L=15 m, l=2 m) (Pl.1-2); În caroul 1 şi 2 al secţiunii S1 la cca.0,40 m a fost surprinsă o locuinţă geto-dacică pe latura nord-vestică a acesteia (2,5 mp). În caroul 7 a apărut un complex de pietre şi un altul în caroul 11. La capătul sud-vestic al secţiunii S1 între caroul 14 şi 15 de la adâncimea de 0,40 m

Pl.5 - Obiecte: cucuteniene (1-9), geto-dace (10-13)
complexes and a residual whole. On the inferior level has discovered a ceramic complex at 8 metters underground and 2 objects made from yron. Ilustraţii: Planşa 1 - Plan General. Planşa 2 - Vedere generală a secţiunii nr.1. Planşa 3 - Complex ceramic cucutenian. Planşa 4 - Groapa nr.1. Planşa 5 - Obiecte: 1. fragment plastică zoomorfă; 2. vârf de săgeată silex; 3-4. aşchii silex; 5. nucleu; 6-8. gratoare; 9. fusaiolă bitronconică din cupru; 10-12. fusaiole sec.IV î.Hr.; 11.obiect din fier; 12. vârf de săgeată din fier.

Pl.4 - Groapa nr. 1

PRUTUL

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

10

În Bazinul hidrografic al Bârladului superior - Crâmpeie de istorie locală Sergiu Ştefănescu - urmare din numărul trecut IV. Comuna Tansa. Judeţul Iaşi. IV.a. Satul Tansa. Sat mare de răzeşi este sediul comunei omonime. A fost atestat documentar la 6 mai 1676133). Locuitorii săi se trag din partea răzăşească a fostului sat Brudureşti134), anume cea din stânga pârâului Gârbovăţ (la nr.51). După ultima împărţire a teritoriului ţării (în 1968), comunei Tansa i-au revenit doar satele Tansa şi Suhuleţ - sate mari. Tot pe teritoriul comunei se mai găseşte jumătatea de apus a seliştii Glodeni135). Teritoriul satului Tansa este străbătut în partea de nord de pârâul Gârla Oanei; iar în centru, pe direcţia N-S de pârâul Gârla Tansei, ambii afluenţi ai Gârbovăţului. IV.b. Satul Suhuleţ. Are trei atestări documentare timpurii. Primele două sunt indirecte, la 1399 Noiembrie 28136) şi la 1469 Februarie 9 137), o a treia, directă, la 1469 iunie 6138), emisă la Suceava. Menţionarea satului s-a făcut într-un uric dat lui „...pan Oană Păşcu şi frati-său Ivaşcă Păscu... di li-am dat şi li-am întărit drepti ocinili lor, aice, în ţara noastră a Moldovii, sate anumi: Lipovăţul, pe Bârlad, din gios de Vasluiu, şi moară pe Bârlad, şi Suhuleţii în obârşie Hulubăţului, şi Suhuleţii pe Gârbovăţ şi prisacă...”. Satul Suhuleţ, sat întins, ocupă un platou înalt, la cca. 400 m altitudine. Din acest platou izvorăsc trei pâraie mai însemnate: Găureanca, în NE, Pârâul Suhuleţ, în sud şi Pârâul Molanul în SV. Primele două pâraie sunt afluenţi de stânga ai Bârladului. Ultimul este afluent de stânga al Gârbovăţului la Ţibăneştii Buhlii. În partea de est a comunei teritoriul ei este irigat de pâraiele Jigoranca şi Glodeanca, afluenţi de stânga ai pârâului Găureanca. Prezentăm în continuare istoria mai veche a acestor sate, aşa cum rezultă în urma cercetărilor arheologice. Vom apela în mică măsură şi la informaţii preluate din repertoriul arheologic al judeţului Iaşi, unde va fi necesar, menţionând aceasta. Începem cu satul Tansa, sediul comunei. VI.a. Satul Tansa 48 a, b. Pe Dealul Viilor. a) La un km N de şoseaua Tansa-Dagâţa, şi de la 100200 m V de Gârla Oanei, pe numeroase ridicături ale terenului, răspândite pe cca.500 m N-S, pe versantul estic al dealului, au fost descoperite numeroase urme de locuire umană. Se remarcă fragmente de oale şi străchini mari, brune şi negricioase, cu cioburi pisate în pastă. Printre altele am găsit şi două topoare fragmentare din piatră, unul confecţionat dintr-o rocă negricioasă dură, celălalt făcut dintr-o rocă cenuşie. Toate acestea aparţin complexului Horodiştea-Folteşti. b) Pe aceeaşi mare suprafaţă, adesea amestecate, se găsesc şi urme de locuire Horodiştea-Erbiceni, la care se observă certe reminescenţe cucuteniene. Au fost recoltate cioburi de culoare brună-cenuşie, modelate din pastă fină, bine arse. 49. Lângă şosea. În apropierea aceleiaşi şosele, acolo unde Dealul Viilor devine un interfluviu, între pâraiele Gârla Oanei, spre est şi Mănăstirea, spre vest, de la 30 m N de la primul pârâu, s-a descoperit o fostă aşezare. De pe suprafaţa acesteia s-a recoltat

ceramică fină şi grosieră, ce provine de la căniţe, fructiere, străchini. Între ele se găsesc şi cioburi masive, cenuşii, cu calcar pisat fin în pastă. Acesta a fost dizolvat de apa ploilor, pe feţele exterioare ale cioburilor, ceea ce le-a imprimat un aspect aparte. Resturile ceramice aparţin carpilor din sec.IV p.Chr., şi se găsesc amestecate cu ceramică de factură Sântana de Mureş, târzie. 50. Pe tarlaua Silişte (I). De la 700-800 m SV, de ultimele case ale satului, la poala versantului vestic al dealului, incluzând şi o suprafaţă de teren pe care au fost efectuate desecări subterane, la N şi S, de o mică vale seacă, s-a găsit o lamă de silex, fragmentară, ce poate fi datată acum 16.000-20.000 de ani, în Gravettian, împreună cu un frecător din piatră. Au mai fost recoltate şi materiale ceramice, care aparţin atât complexului cultural Horodiştea-Erbiceni, cât şi Hallstatt-ului final - sec.VII-VI a.Chr. Pe o suprafaţă mai mare s-au descoperit urme de locuire umană, datorate sec.III-IV; ceramica carpică avea, în amestec, şi cioburi de amforă romană, cum şi din sec.IV-V, Sântana de Mureş. 51. Pe tarlaua Silişte (II). Pe stânga pârâului Gârbovăţ, mai jos de confluenţa sa cu pârâul mănăstirea, afluent de stânga, la sud de izlazul satului Tansa, la 400-800 m V de marginea satului, pe cca.400 m, N-S, cu partea mai veche jos, spre pârâu, am descoperit un obiectiv arheologic. Sus, spre est, lângă nişte mlaştini, a existat, acum circa 5000 de ani, o locuire ce aparţine Amforelor sferice. De la aceasta ne-a rămas şi un toporaş de gresie fragmentar. Peste această fostă locuire s-au aşezat, în sec.III-IV e.n., carpii. Peste toate aceste foste locuiri, pe o suprafaţă mare, a fost depistată şi o intensă locuire medievală, ce a fiinţat în sec.XI/XII-XIX. Aici a existat cca.700 de ani, jumătatea de est, dinspre Suhuleţ, a fostului sat Brudureşti140). Includem aici, pentru o mai bună orientare în spaţiu, o copie după „Planul judeţul Vaslui” nr.39, datat 1824 Iunie, aflat la Arh.Stat.Bucureşti. În acest „plan” se cuprinde şi întreaga comună Tansa. 52. La est de Gârbovăţ. La sud de ultimul obiectiv arheologic amintit anterior este un mic canal de drenarea surplusului de apă din sol, care deversează în Gârbovăţ, la nord de confluenţa cu Gârla Tansei. Acesta a secţionat două bordeie (locuinţe adâncite). Din acestea s-au recoltat resturi ceramice (lipituri arse, cenuşă), care aparţin sec.XVII/XVIII. Presupunem a fi fost locuinţele unor prisecari pe moşia Brudureşti. 53. Pe Gârla Tansei, sus. Pe malul drept al pârâului, ca şi peste un canal de irigaţii, la cca. 100 m E de velniţa (locul unde funcţionau cazanele de făcut ţuică) fostei CAP Tansa, s-au descoperit urme de locuire umană constând, printre altele, în fragmente ceramice, fine şi grosiere, cu feţe negre şi cu miezul roşcat-maroniu. Între ele o spărtură, o aşchie, dintr-o rocă negricioasă, dură, de formă mamelonară. S-au mai recoltat şi alte resturi ceramice între care tortiţe în formă de mosor, toate databile în

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

PRUTUL

11
sec.II-III e.n. specifice carpilor şi sarmaţilor141). Peste pârâu, pe versantul mijlociu al dealului, s-au identificat resturi ceramice specifice sec.XV(?), XVII şi XVII/XVIII, ce aparţin actualului sat Tansa. 54. Pe Gârla Tansei, Jos. La cca.200 m SSV de grădinăria fostei CAP şi de la 50 m V de pârâu, pe o mică culme de deal, secţionată de un drum de pământ, au fost descoperite resturile de locuire Nouă. În afara resturilor ceramice specifice, s-a recoltat şi o aşchie mare de silex roziu, acoperită de un cortex de carbonaţi. 55. La Balta Oii. Un baraj (dig) solid construit din pământ, la poala versantului de deal numit coasta Vişinului, a oprit apele pluviale creând un frumos iaz numit Balta Oii. Este situat la cca.2 km S de satul Tansa, la est de linia ferată Dagâţa-Băceşti, şi ceva mai jos de confluenţa Gârbovăţului cu Gârla Tansei. Aici, la construirea canalului deversar (de prea plin) „...au ieşit Gârburi mari roşii”142). Acestea, cu timpul, au fost acoperite cu aluviuni, astfel că nu au mai putut fi identificate. F.Nr. Pe pârâul Molan, sus. În amonte de coturile mari ale pârâului, acolo unde a fost, până prin 1956, trupul de pădure Rediul Mielului, pe ambele maluri ale apei, am descoperit, la mică adâncime, resturi ceramice provenind din sec.XVIII-XIX. Pot proveni de la două prisăci pe moşia satului. 56.a, b. Pe Botul Molanului. a) La cca.1,5 km NV de satul Ţibăneştii Buhlii (com. Băceşti) şi la cca. un km SE de satul Băluşeşti (com. Dagâţa), într-o buclă largă a pârâului Molan (afluent de stânga al Gârbovăţului) înainte de a ieşi în şes, pe un versant domol, înclinat E şi V, a fost descoperit un obiectiv arheologic. Acesta este constituit dintr-o fostă aşezare Cucuteni, faza A, suprapusă apoi de o locuire Noua. Resturile ceramice ale acesteia prezintă brâie simple şi uneori caneluri specifice începutului de Hallstatt. Pe aceiaşi suprafaţă se locuieşte şi în sec.II-III şi de la aceasta au mai rămas numeroase cioburi. Câteva resturi de vase aparţinând sec.XVII/XVIII-XIX, au rămas probabil de la o prisacă. b) La cca. 400 m ESE pe terasa a II-a s-a găsit un nucleu de silex, negricios, epuizat. LXXIV.1.A. Gârla Budăilor143) La circa 600-700 m N de sat, pe coasta dealului, într-o ravenă, s-a găsit un vas mare de culoare roşietică, cu decor adâncit, probabil Cucuteni A. Informaţie Gh. Mantale - Tansa. IV.b. Satul Suhuleţ. 57. La vest de Dealul Crucii. La cca.300 m V de jidovina de sub satul Suhuleţ, la izvoarele pârâului Marcoceni144), la est de o lăsătură a terenului cu numeroase izvoare, s-au recoltat resturi ceramice de sorginte Horodiştea - Folteşti şi din sec.XVI/XVIIXVIII/XIX. Ultimele pot proveni de la o prisacă de pe moşia Hodoreni. 58. Pe tarlaua Mireşti a fostului CAP Tansa. Pe un versant domol şi întins, mărginit la vest de pârâul Jigoranca, iar la nord de drumul ce constituie hotar între comunele Tansa şi Ţibăneşti (ambele din judeţul Iaşi), pe o mare suprafaţă, au fost recoltate resturi ceramice mărunte, de provenienţă Horodiştea-Folteşti, iar altele, atipice, par să provină de la amfore greceşti. 59 a,b. În Cotul Gârlelor (I). Prezentăm aici doar jumătatea de vest a fostului sat Glodeni, care se regăseşte pe teritoriul comunei Tansa. Cealaltă jumătate care s-a aflat la est de pârâul Glodeanca, un pârâu mai mic, afluent de stânga al pârâului Găureanca145), aparţinea comunei Ţibăneşti, împreună cu care va fi prezentat. Acest sat s-a aflat pe 5-6 ravene, deosebit de mari, fapt ce i-a obligat pe locuitori să se mute la cca. 15 km spre nord, înfiinţând acolo satul Glodenii Gândului. a) În bazinul superior al pârâului Glodeanca, pe malul drept, pe două interfluvii au fost descoperite intense urme de locuire umană, datate în perioada Horodiştea-Folteşti. Aceeaşi suprafaţă a fost locuită şi în sec.III-IV e.n., de purtătorii culturii Sântana de MureşCerneahov. Peste acestea s-au aşezat locuitorii viitorului sat Glodeni, care a existat între sec.VIII/IX, XI, XIII/XIV, XIV/XV-XIX. Satul a fost atestat documentar printr-un uric dat de voievozii Moldovei, Ilieş, Ştefan, la 31 mai 1433146). Seliştea sa a fost identificată exact, cu ajutorul a două „planuri”147). Prezentăm aici şi al doilea „plan”, intitulat: „Harta închipuitoare moşiilor Glodenii, Jăgorenii şi Mireştii”, aflată în arhiva Epitropiei Sfântul Spiridon din Iaşi, în dosar VI, plic 7 nr.10. Pe ceramica din sec.XVI/XVII apar sub buza oalelor dungi trase cu humă albă şi, tot aici, semnalăm existenţa cioburilor de teracotă nesmălţuită. b) La intrarea în sat a pârâului Glodeanca, pe primul interfluviu pe care îl face cu un pârâiaş fără nume, afluent al său de dreapta, pe un platou ceva mai ridicat, se găsesc numeroase oase mărunte ce par a fi omeneşti. Probabil aici s-a aflat cimitirul şi biserica, ridicată de cămăraşul Andronic, atestată la 18 iunie 1697148). LXXIV.2.A. Dealul Suhuleţului-Dealul Crucii149) La SE de marginea sudică a satului, pe cărarea spre satul Văleni (com. Ţibăneşti) într-o livadă de meri, sau găsit câteva piese din silex de Prut patinat, de aspect gravettian. LXXIV.2.B. Platoul de la SSE de releu Schinetea150) Pe platoul înalt, situat la 1,5 km SSE de releul de televiziune, la cca.2 km SSE de sat, un fragment de vas Horodiştea-Erbiceni. Pe panta de E a dealului, spre limita cu jud. Vaslui, s-a găsit un nucleu din silex patinat şi un fragment de pipă de lut ars cenuşie, cu decor executat cu rotiţa dinţată. LXXIV.2.C. Siliştea-Dealul Bobric151) În marginea de S a satului, pe locul numit Siliştea, încadrat de pârâul Bobric (la vest) şi nişte izvoare fără nume (la est), pe panta lină, situată spre SV, aşezare din sec. III-II î.e.n., cu ceramică decorată cu brâu alveolat, modelată din pastă cu cioburi pisate, de culoare cărămizie-neagră. Urmează o locuire din secolele XIVXV (probabil fostul sat Brudureşti sau un alt sat dispărut), cu ceramică aspră, cenuşie sau roşie. Un singur fragment de vas pare să dateze din sec.V-VI. LXXIV.2.D. Marginea de N a satului (6)152) În marginea de N a satului, spre pădure, pe drumul spre cantonul (pădurarul) Chilat, ceramică La Tène cu brâu alveolat şi un toporaş fragmentar, din gresie, probabil eneolitic. LXXIV.3.C.153) Pe teritoriul satului Suhuleţ s-a găsit un toporaş de silex cu patru muchii, trapezoidal, aparţinând culturii amforelor sferice. D. În 1943, cu ocazia arăturilor, pe dealul Jindău, locuitorul Gh.Pălănceanu, a descoperit un vas cu mai multe seceri de bronz cu cârlig...154) E. În 1923 a fost găsit un tezaur de monede imperiale romane155), din care s-au recuperat denari emişi de împăraţii Domiţian, Traian, Hadrian, Antonius Pius... Se mai consideră că tezaurul ar data din vremea împăratului Marcus Aurelius, cu ultima monedă anterioară anului 170. Prezentăm în continuare şi mărturii ale istoriei mai noi a acestor sate, aşa cum le-am găsit înscrise în documentele vremii. Vom începe firesc cu satul sediu de comună, Tansa. VI.a. Satul Tansa. Am luat notă, în numărul trecut al revistei, de uricul domnesc, din 1469 februarie 9, dat fraţilor Brudur, pentru satul Brudureşti, acum vă vom prezenta un alt act. Datat 1488 (6996) martie 1, emis la Suceava156), ne informează că clucerul Duma Brudur, cel mai proeminent dintre toţi fraţii săi, îşi extinde proprietatea în satul Brudureşti. Astfel: „...credinciosul nostru pan Duma clucer cu verii săi, Toader şi fratele lui Duma şi sora lor Stana, fiii lui Simion Tansea, de bunăvoia lor... şi şi-au schimbat satele. Şi s-au sculat slugile noastre Toader şi... şi-au dat partea lor, jumătate de sat din Brudureşti, partea de la «dinspre» Soholeţ, credinciosului nostru pan Duma clucer, ...el le-a dat, pentru această jumătate din Brudureşti, un sat, anume Grozeştii, pe Stebnic, pe care acel sat l-a cumpărat de la Ivan Sacălaş şi de la sora lui Anuşca, pentru 150 de zloţi tătărăşti, şi încă le-a mai dat 270 zloţi...” Acest act, deşi original, prin conţinutul său naşte o serie de neconcordanţe, astfel: În actul de la 1469 februarie 9, satul Brudureşti apare ca fiind în întregime al fraţilor Brudur. Dar, din acest act rezultă că jumătatea de sat dinspre Suhuleţ era a copiilor lui Simion Tansea - veri primari ai fraţilor Brudur. Şi era normal să fie aşa, deoarece aflăm că Simion Tansea fusese căsătorit cu o fată a lui Oană Csiuratul (acesta era bunicul fraţilor Brudur - nu ştim dacă patern sau matern - deci şi a copiilor lui Simion Tansea), care la rândul ei era soră cu mama - tatăl fraţilor Brudur. Aşadar drept era ca fiecare grup să moştenească câte o jumătate din sat. Pentru a intra şi în posesia acestei jumătăţi de sat, clucerul Duma le oferă pe lângă bani şi satul Grozeşti. Dar, curios, din alt document vom vedea că el schimbase acest sat, Grozeştii, la 1484, cu satul Băleşti, aşa cum rezultă dintro înregistrare, mai târzie de la Judecătoria Vaslui. Ca atare, la 1488, el nu mai avea acest sat în posesia sa. Ori poate înregistrarea de la judecătorie era greşită? Prezentăm, în continuare, alte hrisoave domneşti: La 24 aprilie 1656157) Gheorghe Ştefan v.v. întăreşte uric preotului Simion din Sohuleţ stăpânirea a mai multor părţi de moşie din Sohuleţ, ţinutul Vaslui, din vatra satului, câmp, ţarină, fânaţ şi livezi, cumpărate de acesta şi de feciorul lui Sava, de la Gavril şi cumnatul lui Isaia, Oprea şi soţia lui, cu 10 ughi, bani buni; de la Gligorie, feciorul lui Isac şi alţii cu 6 ughi... şi de la Ionaşco feciorul Floarei, cu 7 unghi... după zapis de mărturie de la Ionaşco(?) Focşa, Irimia şi alţii din Hodăreni, Sohăleţ, târgul Iaşi şi Dumeşti. Actul se găseşte depozitat la A.N. sub nr. MMDCLXXXIII/4. Prezentăm şi un act de danie din 25 iunie 1671158), în care stă scris: „Ioana, preoteasa din Suhuleţ, fata ţigăncii, nepoata lui Ursu, dăruieşte mănăstirii Cetăţuia părţile ei de moşie din Suhuleţ: o parte dinspre moşul ei Ursul, precum şi o parte de loc dăruită de Dumitraşcu, feciorul lui Constantin, a treia parte din partea lui Bobric, din vatra satului, cu pomeţi, ţarină şi locuri de prisăci, pentru pomenire. Urmează martorii...” Actul este arhivat la mănăstirea Sf. Sava - Iaşi, sub nr. XIII/8. Din altă colecţie de acte, traduse şi publicate de Gh.Ghibănescu, în Ispisoace şi zapise, IV, 1, p.48, prezentăm doc.65 din 1683 (7191) Ghenar 20, în Iaşi. Redăm, pe scurt, două documente: Aniţa, fata lui Gavril din Sohuleţ, nepoată de frate lui Necoară, ficior lui Mihăilă Drumeţ din Sohuleţ, am vândut a mea dreaptă ocină şi moşie, partea tătâne-meu Gavril din Marcoviceni... drept patru lei, lui Andronic diacul... martori... Acesta era un zapis provizoriu cu valabilitate până la alegerea părţilor ei, către alţi fraţi. Pe spatele documentului s-a găsit însemnarea: „Feciorii lui Mihail Drumeţ ce au moşie în sat la Marcoviceni, anume: Necoară, Gavril, Vlasă, Ionaşco, Maria şi Merla”. Actul se găseşte în arhiva Epitropiei, la moşia Dumeşti, seliştea Marcoviceni, plic IV, nr.10. Din acelaşi volum prezentăm încă un document. Acesta poartă data de 30 august 1684 (7192)159), spicuim din cuprins: Eu Vasâlca, fata Anghelinei, nepoată de fată popii lui Misăilă din Suhuleţ şi lui Simion Moşniagul de visterie nepoată de soră, am dat şi am dăruit toată partea mea de moşie din Marcoviceni, partea imămea Anghenia... vărului meu Andronic, diac (la Vodă). Contrasemnează actul o „echipă” de martori adunaţi dimprejur; astfel: Preotul Ursu de la biserica domnească de pe poartă, Mipon diaconul de acolo, preotul Mihail de la biserica doamnei, Nacul şi Lupul de visterie şi... unchiul meu Sămion Moşneag de visterie, Ştefan ot tam (tot de acolo), Ion Gherman hotnog, Vârlan căpitanu... Ion... A scris Tanasă diacul de cămară. Actul este arhivat ca şi cel anterior dar la nr.IV/15. Întrerupem prezentarea documentelor pentru a vă oferi lămuriri privind înţelegerea modului în care se calculau părţile cuvenite unor răzeşi ce moşteneau o moşie. Exemplu: dacă avea dreptul de 1/3 din 1/3, deci 1/9, nu se scria aşa. Asta însemna că cel în cauză mai avea doi fraţi, că tatăl sau mama sa fuseseră tot trei fraţi şi, doar bunicul lor stăpânise toată moşia (1/1)160). Relatăm modul în care se efectuează o departajare complicată cu mulţi moştenitori. Luăm, ca exemplu, o vânzare de părţi din satul Glodeni la anul 1553, când se vinde: „...din giumătate a patra parte a satului a cincia parte... pe preţ de 600 zloţi tătărăşti...” „...din giumătate a patra parte de sat de Glodeni a zăcia parte... cu 300 de zloţi”. Din act nu rezultă, direct, că este vorba de 1/40 sau 1/80 din hotarul sătesc, ci se enumeră fracţionările succesive, după fiecare generaţie de proprietari. Satul umbla pe două jumătăţi, aceasta fiind singura despărţire în părţi egale valabilă pentru întregul sat. Reprezentate schematic cele de mai sus arată astfel161):
1 2 4 1 2 3 4 4 4 5 4 2 4 4 4 4

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Aşa cum am afirmat anterior, secolul XVII a fost perioadă de vârf în formarea latifundiilor, când marii boieri şi cei care deţineau slujbe mănoase, cumpărau zeci de sate, moşii, mori de apă etc., intensificând presiunile asupra micilor boieri şi ale răzeşilor, pe care îi despuiau de ocinile lor. În sprijinul acestor afirmaţii prezentăm un document, nr.62 din 1617 (7125) aprilie 16162), emis la Iaşi, din care aflăm: Radu Vodă întăreşte vornicului Nestor Ureche toată averea sa din Moldova, compusă din: 52 de sate întregi, 45 de părţi de sat, 17 mori, 6 heleştee, 1 fânaţ, o prisacă şi 45 de fălci de vie răspândite în cele 19 judeţe ale Moldovei, între care: „...şi partea lui din sat din Brudureşti, cu prisacă «şi» cu moară, care este în ţinutul Vasluiului”. VI.c. Seliştea Glodeni pol sal (jumătatea de sat) dinspre apus. Aici îşi avea obârşia şi reşedinţa Andronic, cămăraş de visterie, boier mic dar cu funcţie bănoasă. El şi urmaşii lui vor cumpăra numeroase ocine de la răzeşi în satele din jur163). Prezentăm mai jos mai multe documente, ce s-au păstrat care atestă cumpărări şi vânzări de ocine, în această jumătate de sat. Astfel: Într-un uric domnesc, Ilie şi Ştefan voievozi întăresc lui Sima logofătul şi surorii sale Ana, satele Glodenii, jumătate din Voinova, Socii şi Duşeştii164). Dintr-un alt document ce poartă data de 6 mai 1637 (7145)165), emis la Iaşi aflăm că: Vasile (Lupu) v.v. judecă o

}

}

= 600 zloţi

= 300 zloţi

PRUTUL

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

12
pâră dintre Ionaşco Curea cu Ionaşco Daraban şi cumnaţii săi, nepoţii lui Văchiul pentru o parte de ocină din satul Glodeni, care a fost a moşului său şi hotărăşte ca Ionaşcu Cupea să primească de la ceilalţi, în timp de 2 săptămâni, cei 30 de taleri daţi... pentru birul lui Văchiul sau, dacă nu i se vor întoarce banii, să stăpânească pe acea ocină... după care pentru a curma cearta, domnitorul adaugă: „...iar cine se va mai pârî să dea gloabă 12 boi”. Actul se găseşte la A.N. sub nr. MMDCXCI/7. De-a lungul anilor „nevoile” se mută de la o casă la alta; după 45 de ani vom vedea că aceleaşi pământuri vor fi amanetate... Astfel: La 1 aprilie 1672166) Stratina, fata Ulianei, nepoata lui Curea şi ginerele ei Gavrilă, „zălogesc lui Stratul partea lor de moşie din satul Glodeni, pentru 41 de lei bătuţi; feciori ei, dacă vor avea putere, pot să-l răscumpere...”. Semnează martorii: Mihalcea, din Glodeni, Toader Ilea din Mireşti (pe acest răzeş vrednic îl vom întâlni, semnând în numeroase documente), Isac din Jigoreni, Pintilei, Fratele lui Mihalcea, ş.a. Actul a fost scris de popa Lupul din Mireşti şi se găseşte la AN sub nr. MMDCXCI/8 (129). Ocinile se mai vindeau şi în sistem „Carter”, aşa cum rezultă dintr-un document datat 1676 (7184) februarie 9167), astfel: Mihăilă Ţâşnea, feciorul lui Obrejie, nepotul lui Pintea din Glodeni, vinde lui Stratul o livadă ce a fost în fundătură la satul Glodeni, pentru un bou de jug. Printre martori semnează: Mihalcea din Glodeni, Toader Ilea din Mireşti, ş.a. Scrie Stratul fost „tiparnic”. Actul se găseşte tot la A.N. sub indic. MMDCXCI/9 şi /29 (nr.6). Vânzările continuă, ocinile trec de la cei bătrâni şi slabi, la cei puternici... Dintr-un alt act întocmit la 20 iunie 168) 1677 aflăm că: Maria, fata Nastasiei, nepoata Cârstii... cu nepoţii ei Enache şi Tudosea, vând lui Stratul şi femeii sale, Ştefania, partea lor de moşie din satul Glodeni, din ţarină, câmp, pădure, fând de cosit, silişte şi vatră de sat, cu 28 de lei. Actul, întocmit la Iaşi, este semnat şi de: preotul Toader din Crăeşti, Apostol blănarul din Roman, Zamfir neguţător din Iaşi, ş.a. Scrie Gligoraş, feciorul popii din Crăeşti. Documentul este păstrat la A.N. sub nr. MMDCXCI/10. Şi atunci domnii porunceau anchetele, la faţa locului, pentru clarificarea diferendum-urilor ce se iscau în ţară. Astfel: La 3 ianuarie 1679169) Duca v.v. porunceşte lui Toader Ilea din Mireşti să cerceteze „pecetluirile” ce le are Stratul din Glodeni de la Ionaşco Colivă, căpitanul, pentru 11 ughi şi 8 potronici cu care el a plătit dăjdiile curteneşti ale lui Vasile Curea din Borăşti şi dacă este adevărat, să le achite. Şi acest document este depozitat la A.N. la nr. MMDCXCI/11. Uneori se reuşeşte, plătind din greu datorii, pentru ocinile zălogite, să se reintre în posesia lor. Aşa rezultă şi din documentul datat 17 ianuarie 1679170), în care: Pintelei, ginerele lui Crăciun Curea, se obligă să plătească în 4 săptămâni, lui Stratul din Glodeni, 8 galbeni şi 16 potronici... pe care acesta îi plătise la dajdia curtenească pentru socrul său Vasile Curea, şi să scoată partea «de ocină» zălogită. Printre martori găsim pe Toader Ilea. Act păstrat la A.N. sub nr. MMDCXCI/12. În continuare vom găsi adesea numele lui Andronic cămăraşul, care începe să cumpere ocinile răzeşilor bătrâni ori scăpătaţi. Astfel, dintr-un înscris din 15 februarie 1679171), aflăm că: Vasilie, fiul lui Gâdea din Glodeni, cu verii lui Istratie şi Drăguna, feciorii Nastasiei, vând lui Andronic de la visterie şi soţiei sale, Maria, partea lor de moşie din Glodeni... de la mătuşa lor Uliana, din vatra satului... cu 10 lei bătuţi; din acest moş a cumpărat întâi Stratul, partea Stratinei. Martori: Nacul, Toader, vornicul din Dumeşti, Chiriţă vornicul din Gârceni ş.a. Actul este depozitat tot la A.N. sub nr. MMDCXCI/13. Şi atunci, cu peste trei secole în urmă, se întâlneau escroci şi oameni de nimic, aşa cum rezultă din documentul încheiat la 20 decembrie 1680172), prin care Duca v.v. porunceşte lui Ilea din Mireşti să cerceteze pricina lui Andronic diacul, cu Toader şi Pintilei din Glodeni, care i-au vândut 28 pământuri în Jigoreni, cu 28 lei bătuţi şi la alegere s-au aflat numai 10 pământuri, urmând să-i dea pământ... sau bani. Şi această poruncă domnească se află tot la A.N. indic. MMDCLXV/16. Cu uricul domnesc din 5 februarie 1690173), Constantin v.v. întăreşte lui Andronic logofăt de visterie, stăpânirea peste moşia sa din satul Glodeni... cumpărată de la Vasile feciorul Gâdei, din Glodeni şi de la verii săi Istratie şi Drăguna, cu 15 lei bani gata, din vatra satului... şi cu o vie făcută pe acel loc din pajişte, din loc sterp, cu toată cheltuiala lui. Actul se găseşte arhivat la A.N. la indic. MMDCCVI/9. Din documentul de mai jos, aflăm cum se defrişau, treptat, trupurile de pădure înlocuite cu suprafeţe agricole. Înscrisul a fost întocmit la Iaşi, la data de 24 ianuarie 1693174) şi ne informează peste veacuri că: Lupul, feciorul lui Stratul din Glodeni, vinde lui Andronic cămăraşul... un loc de prisacă cu pomeţi şi cu pădure împrejur, pe care îl are de la părinţi împreună cu sora lui, cu 11 lei bani de argint... Hotare, martori. Şi acest înscris se găseşte tot la A.N. la nr. MMDCXCI/15. Pentru a-şi apăra şi fructifica investiţiile făcute, 175) Andronic se adresează domniei care, la 23 mai 1696 , porunceşte lui Pilat vornic de poartă, să meargă şi să stâlpească părţile de moşie ale lui Andronic... din Glodeni, Jigoreni şi Marcoviceni... dinspre alţi răzeşi, după cumpărăturile făcute şi după hotărnicia lui Iuraşco clucerul şi Blebea vornicul. Actul se află tot la A.N., sub indic.MMDCXCI/16. Iarăşi întâlnim personaje dubioase, ca în mărturia din 7 iulie 1696176), dată la Iaşi, de Gavril Cobălianu, Lupul, feciorul lui Cozma şi alţii care au fost la hotărnicia satului Glodeni... făcută de Pilat, vornicul, dau mărturie cum că nu ştiu că Aftimia, fata lui Vicol, soacra lui Iancu Dobromir este vară primară cu Stratul din Glodeni şi nici că a stăpânit pământ în acest sat, după cum spune ea, arătând un ispisoc de la Alexandru v.v. Act arhivat tot la A.N. sub nr.MMDCXCI/17. Din documentul următor luăm notă că şi acum trei secole nu toate rudele se aveau bine... Astfel, la 8 septembrie 1696177), Protasie, cu sora sa Pelina şi cu fratele lor Constantin, copiii lui Mihăilă Ţâşne, nepoţii lui Obrejie din Armeneşti... vând lui Andronic cămăraşul 9 pământuri la Glodeni cu 9 lei bani gata, afară de o livadă vândută de părinţii lor, însă şi partea lui Constantin, 3 pământuri, pentru că şi acesta le-a vândut părţile lor de moşie din Surineşti, ţinutul Vaslui. Înscrisul este întărit prin semnăturile martorilor, între care marele logofăt Neculai Donici şi Lupul de visterie. Şi acest act este păstrat la A.N., indicativ MMDCXCI/18. La 5 mai 1698, în Iaşi178), se perfectează o altă vânzare; astfel: Ioniţă cu femeia lui Ioana, fata lui Crăciun şi copiii lor, Toderaşco şi Paraschiva, vând lui Andronic cămăraşul... 20 de pământuri din Glodeni, din partea dinspre apus, cu 1 1/2 leu pământul, moşie stâlpită de Pilat vornicul... Martori Enache Ilea din Mireşti şi alţii. Acest document este păstrat la A.N., la nr. MMDCLXXVIII/5. Într-un document ce poartă data de 17 Mai 1699179) întâlnim personaje cunoscute, astfel: Ioniţă Colţea cu femeia lui Ioana, fata lui Crăciun Curea, nepoată de frate lui Constantin Curea, cu copiii lor, Toader şi Paraschiva, vând lui Andronic cămăraş 14 pământuri din satul Glodeni... pe apa Bârlăzelului, afară de cele 20 pământuri vândute mai înainte, total 34 pământuri, cu 1 leu bătut pământul. Aceste pământuri le au de la tatăl şi unchiul lor şi nu le-au mai rămas decât 10 pământuri în partea de apus «a satului». Documentul este păstrat la A.N. sub nr. MMDCLXXVIII/6. Informaţia din acest document nu se potriveşte cu cea din actul de mai sus, deşi sunt aceleaşi personaje. Astfel: La data de 15 octombrie 1701180) Ioniţă Colţea cu soţia sa Ioana, fata lui Crăciun Curea şi cu copiii lor, Toader, Simion (un copil în plus faţă de actul anterior deci erau oameni tineri) şi Paraschiva, vând lui Andronic cămăraşul şi jupânesei sale, moşia lor, 22 de pământuri din satul Glodeni, pe care le aveau de la părintele lor Curea Crăciun, din ţarină, câmp cu fânaţ, sălişte şi pădure, cu 22 de lei, deosebit de cele 34 pământuri vândute mai înainte. Documentul este arhivat la A.N., purtând trei numere (sau fiind scris în 3 exemplare) nr. MMDCLXXVIII/7; ...LXXVIII/4 şi ...LXXVIII/47. Prezentăm un ultim document din care aflăm cum se proceda atunci pentru obţinerea unui împrumut. Astfel, în actul cu data de 6 ianuarie 1705181) se spune: Toader şi soţia lui Rubina, zălogesc lui Andronic vistierul, partea lor de moşie din Glodeni... pentru 10 lei pe care i-a împrumutat până la lăsatul secului de postul mare, plătindu-i şi camăta de 1 leu, aşa cum i-a luat şi acesta cu camătă de la un turc. Dacă nu va da banii la zi, să se socotească moşia... să le mai dea bani... sau să înapoieze ei lui... Urmează semnăturile martorilor. În nota tergală se menţionează că banii i-a plătit Lupul vistierul, Rubinei vară-sa şi a rămas doar dobândă de 1 leu. Şi acest act poate fi găsit la A.N. sub nr.MMDCXCI/19. Aducem în continuare o serie de diverse informaţii colaterale, necesare unei mai bune înţelegeri, a modului de trai din acele timpuri... Gh. Ghibănescu, în Surete şi Izvoade, II, la p.8587, doc.35182), la „note” afirmă: „...când ţara fiind acoperită cu păduri întregi, adică codri seculari, pământul acoperit cu pădure nu era al nimănui hotărât, ci rămânea aceluia, ce desfunda întâi locul, ca să descalece sat, ori o prisacă, sau să facă o livadă cu pomeţi”. Tot Gh. Ghibănescu observă, şi semnalează ca pe o curiozitate, întâlnită în diverse documente moldoveneşti, trei denumiri diferite de sat, care au totuşi acelaşi înţeles. Astfel: Popeştii (vine de la popă, din latină), Preuţeştii (de la preot, din limba greacă) şi Zvişteleştii (de la sveştelnic, în slavonă)183). Deoarece în toate documentele în care se fac vânzări de bunuri, mobile sau imobile, se arată valoarea tranzacţiei, dar aceasta este dată în diverse monede, pentru a avea oarecare idee despre paritatea acestora, apelăm la unele informaţii oferite tot de Gh. Ghibănescu184), care arată că în Moldova anului 1672 era astfel: „...umblau cinci feluri de monede: zloţii tătărăşti, ughii ungureşti, galbeni veneţieni sau olandeji, talerii prusaci şi leii româneşti. Iar ca monedă măruntă, de aramă, era ortul = 1/4 leu”. Din cele de mai jos185) ni se dau unele precizări. Astfel: În zapisul de vânzare al unei moşii se arată că aceasta s-a vândut cu 8 galbeni, iar pentru întocmirea actului s-a dat un leu de argint. Deci, pe la 1648 începuse a se face diferenţierea dintre galbenii de aur şi leii de argint, deoarece „...mai din vechi... şi aurul şi argintul erau la fel de scumpe, întru-cât zlotul tătărăsc şi ughiul unguresc era tot una cu leii şi talerii de argint”. La finele sec.XVII se dădeau 2,25 lei de argint pentru un galben de aur. Următoarea informaţie clarifică (pentru noi) relaţiile dintre monedele mărunte186). Aşadar: 1 leu = 12 potronici; 1 potronic = 10 bani; deci 1 leu = 120 bani; 1 para = 30 bani, 1 kg făină de grâu = 1 ban. Deci cu 1 leu se puteau cumpăra 120 kg făină de grâu! Note: 133. CDM, IV (1686-1700), p.33, doc.37. Antonie Ruset v.v. întăreşte lui Iani Hadâmbul, postelnic, şi mănăstirii Dealul Mare, din codrul Iaşilor, ctitoria lui, stăpânirea peste „...nişte vii, în fundătură la Tansa...”. 134. DRH, A, II, p.230-232, doc.156 din 9 februarie 1469. 135. DRH, A, I, doc.235 din 1443 mai 31. 136. DRH, A, I, doc.9 B, p.12-13, „...apoi drept către Soholeţ, din movilă în movilă, până la al triile movilă...”. 137. DRH, A, II, doc.156, p.230-231, „...şi Bereştii, mai jos de Soholeţi...”. 138. DRH, A, II, doc.159, p.236-237. 139. Vezi nota 134 şi Arh.St.Buc., Planuri judeţul Vaslui, 1824. 140. Prezentăm o copie, de slabă calitate, a „Planului” de la 1824, corectată de noi. 141. Sarmaţi, o populaţie paşnică, care s-a infiltrat „pe tăcute”, venind dinspre est, în masa băştinaşilor, de care, treptat, au fost asimilaţi. 142. Informaţie de la localnici. 143. După R.A.Is., II, p.395. 144. C.Chirica, Dicţionar..., p.111. 145. Afluent de stânga al Bârladului, mai jos de satul Dumeşti. 146. DRH, A, I, doc. 235. 147. Arh.St. Buc., Planuri judeţul Vaslui, 1824, şi Spiridonia, Harta închipuitoare, moşiilor Glodenii, Jăgorenii şi Mireştii. Ambele planuri (şi altele) au fost copiate din arhive de prof.univ.dr. Mircea Ciubotaru, cercetător la I.F.R.Iş., căruia îi mulţumim. Pentru o mai facilă orientare în teren, anexăm în copie cele două planuri. În diverse documente, satul a fost denumit în numeroase feluri, astfel: Coholeţul, Socolez, Soholeţul, Socoleţul, Soculeţul, Soholenţul, Soholetcul, Soholinţul, Sohuleştiul, Soholitul, Suhuleţii, Stuhuleţul, Suhuleştii etc., datele provin din Tezaur, I, 2, p.1129-1130, col.2, 1. 148. Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Iaşi. De aici AIIAI, XXIII/1, 1986, p.460, Mircea Ciubotaru „Observaţii” la „Observaţii” (pct.B) făcute la R.A.Iş., de V.Chirica şi M.Tanasachi, II, p.430, LXXXI.9.B. 149. Din R.A.Iş., II, p.395, col.1. 150. Ibidem, col2. 151. Ibidem. 152. Ibidem, p.395, col.2, p.397, col.1 153. Ibidem, p.397, col.1. 154. Ibidem. 155. Ibidem, col.1-2. 156. DRH, A, III, p.48-49, doc.30. 157. CDM, III, p.61, doc.184. 158. Ibidem, p.437, doc.2081. 159. Gh.Ghibănescu, Ispisoace şi Zapise, IV, 1, p.8081, doc.64. 160. Gh.Ghibănescu, Surete şi Izvoade, II, p.7-8. 161. Apud Henri H.Stahl, Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, III, p.169,

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

PRUTUL

13
Bucureşti 1965. 162. G h . G h i b ă n e s c u , S u r e t e ş i Izvoade, II, p.168-173. 163. În satele Glodeni, Jigoreni, Mireşti, Slobozieni, Meleşcani, Marcoviceni, Leucuşeni etc. 164. Mihai Costăchescu, Documente Moldoveneşti, II, p.114-118, doc.35 din 1436-1442. 165. C a t . D o c . M o l d . , I I I , p . 2 8 4 , doc.1214. 166. Ibidem, III, p.450, doc.2150. 167. Ibidem, IV, p.26, doc.15. 168. Ibidem, p.64, doc.189. 169. Ibidem, p.92, doc.326. 170. Ibidem, p.93, doc.334. 171. Ibidem, p.95, doc.340. 172. Ibidem, p.138, doc.551. 173. Ibidem, p.279, doc.1234. 174. Ibidem, p.345, doc.1544. 175. 176. 177. 178. 179. 180. 181. 182. 183. 184. 185. 186. Ibidem, p.400, doc.1810. Ibidem, p.404-405, doc.1829. Ibidem, p.411, doc.1858. Ibidem, p.439, doc.1993. Ibidem, p.459, doc.2097. Ibidem, V, p.23, doc.89. Ibidem, p.106, doc.404. Gh.Ghibănescu, op.cit., II, p.8587, doc.35 din 21 decembrie 7139 (1632). Ibidem, I, p.170-171. I b i d e m , I V, p . 3 1 6 - 3 1 7 , doc.CCLXXV din 23 iulie 1672 (7170). Ibidem, III, în „nota” de jos de la doc.28 din 1 mai 1648 (7156). Gh. Ghibănescu, Ispisoace şi Zapise, IV, 1, p.119-120, doc.89 din 15 mai 1686 (7194).

Comuna Tansa Aşezarea nr. 48a. Pe Dealul Viilor. Toporaş din piatră (482) şi buze de oale (483-4) specifice complexului cultural Horodiştea-Folteşti. Aşezarea nr. 56. Pe Botul Molanului. Resturi ceramice specifice culturii Noua. 561-2 - Secţiuni prin tortiţe de vase. 563 - fragment ceramic - buză cu brâu de butoni, faţă şi profil. 564 - buză de vas cu tortiţă prinsă lateral.

Documente inedite privind alegerea, investitura şi instalarea Episcopului Iacov Antonovici
de Mihai Rotariu - urmare din pag. 1 Funcţionează ca „Şef pedagog” la Seminarul teologic din Huşi, calitate în care îl va înscrie la cursurile seminariale pe Gheorghe Ghibănescu, căruia îi va insufla dragostea pentru istorie. Gheorghe Ghibănescu devine un mare istoric. Va publica numeroase documente inedite în colecţiile Surete şi isvoade, Ispisoace şi zapise, tipăreşte lucrarea Originea Huşilor.2 Activează ca institutor la Pensionul profesorului I.Popescu (1879-1880), profesor de religie la Şcoala secundară profesională de fete „N.Roşca Codreanu” din Bârlad (numit la 1881), ocupă catedra de religie la Şcoala Normală de Băieţi, la liceul „Codreanu” şi la Externatul secundar de fete, însumând 37 de ani de activitate didactică.3 Avem descrisă atmosfera în care îşi desfăşura activitatea didactică: „severitatea şi liniştea în care-şi făcea lecţiile , unite cu căldura sufletului, ce punea în acele lecţii, pe cari noi le sorbiam cu nesaţ, au radiat atâta lumină şi iubire de studii, cât şi muncă stăruitoare în inimile noastre fragede, încât mulţi dintre elevii, cari ş-au croit în viaţă un drum mai de seamă, o datoresc într-o bună măsură „Părinţelului”.4 Este văzut ca un „abil artist în pătrunderea sufletească, posedând acel sacru atât necesar în educaţia morală, ţinta câtre care trebuie să tindă orice profesor în predarea religiei”.5 Îmbracă haina monahală la mănăstirea Cetăţuia, când îşi schimbă numele de botez Ioan în numele de călugărie Iacov, devine arhiereu cu titlul Bârlădeanu la 18 iunie 1918, hirotonit la 14 iunie 1918, rânduit locţiitorul episcopului Nicodem Munteanu, care va conduce ca locţiitor Arhiepiscopia din stânga Prutului. Iacov Antonovici devine vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei la 1921, apoi Episcop al Dunării de Jos (martie 1923-martie 1924) şi Episcop de Huşi (martie 1924-decembrie 1931).6 Studiile teologice din cadrul Facultăţii de teologie au fost însoţite de audierea cursurilor de filozofie, istorie, arheologie, epigrafie de care era atras. Aceste realităţi sunt demonstrate de studiile şi scrierile sale cu tematică teologică, istorică şi geografică. Amintim lucrările sale cele mai importante:Geografia comunei Bogdana din judeţul Tutova, 1889; Istoria comunei Bogdana, judeţul Tutova, Bârlad, 1906 (premiată de Academia Română);Fraţii Gheorghe şi Neculai Roşca Codreanu, fondatorii liceului şi a şcoalei secundare profesionale de fete din Bârlad, Bârlad, 1909; Notiţe istorice şi tradiţionale despre schitul Magariu din judeţul Tutova, Bârlad, 1911; Tipografiile, xilogravurile, librăriile şi legătoriile din Bârlad, Bucureşti, 1911; Actele de proprietate ale casei obştei târgului Bârlad, 1912; Acte de proprietate ale moşiilor Pălădeşti, 1915; Documente bârlădene (vol.I, 1911, premiat de Academia Română, vol.II, 1912 premiat de Academia Română, vol. III, 1915, vol.IV, 1924, vol.V 1926), Bârlad, a lăsat vol.VI în manuscris; Mănăstirea Floreşti, Tutova, Bucureşti, 1916; Acte de la mulţi şoltuzi şi dregători ai Bârladului..., 1926; În slujba bisericii şi a şcoalei, 1926; Un dascăl ardelean la Bârlad..., Huşi, 1928, Documente de la fostele schituri Orgoeştii, Bogdăniţa, Pîrveştii, Cârţibaşii şi Mânzaţii din judeţul Tutova, Huşi, 1929; O călătorie la mănăstirea Putna cu prilejul celui de-al patrulea centenar de la moartea marelui Ştefan, Bârlad, 1904; Sclavia şi Creştinismul, Bârlad, 1909 (teza de licenţă în teologie); Rânduiala sfinţirii steagului unei corporaţiuni de meseriaşi, Bucureşti, 1922; Rânduiala ridicării panaghiei, Huşi, 1939 (postumă); Carte pastorală către clerul şi creştinii din Eparhia Huşilor, (1924); Carte pastorală către creştinii din Eparhia Huşilor pentru a-i feri de rătăcirea adventistă, ediţia III, 1927. A publicat cuvântări şi articole în: România Liberă (Bucureşti), Unirea (Bucureşti), Biserica Ortodoxă Română, Făt-Frumos (Bârlad), Revista pentru istorie, arheologie, (Bucureşti), Miron Costin (Bârlad), Paloda (Bârlad), Ramuri (Craiova), Ion Creangă (Bârlad), Buletinul Episcopiei Huşilor (apare din dispoziţia sa de la 1 noiembrie 1924, până în februarie 1934).7 Episcopul Iacov Antonovici a fost remarcat de o serie de personalităţi printre care şi Nicolae Iorga, ale cărui aprecieri le reproducem:”Câţi dintre membrii clerului nostru îşi mai aduc aminte că în domeniul culturii ei trebuie să fie „sarea pământului”? Şi câţi scapă de influenţa ideilor curente şi în loc să se amestece în „filosofii” la modă şi într-o literatură nepotrivită chemării lor, se interesează de acel trecut al nostru pe care şi cea din urmă bisericuţă de sat îl păstrează şi în cuvinte şi în lucruri? Părintele Episcop Iacov e unul dintre cei putini care continuă vechea şi buna tradiţie. Culegerea sa de „Documente bârlădene” este şi va rămâne baza cercetărilor cu privire la acest vechiu şi interesant-şi părăsit-oraş, precum şi la toată regiunea înconjurătoare. Făcută cinstit şi modest, discret şi cuminte, fără risipă de erudiţie împrumutată, dar şi fără desordinea diletantului, ea e nu numai folositoare, dar şi simpatică. Unul dintre Episcopii cari merg pe urmele lui Melchisedec are dreptul la stima generală.”8 Cuvintele de apreciere ale marelui istoric Nicolae Iorga sunt dăltuite şi pe piatra de mormânt a celui care a fost Episcopul Iacov Antonovici, mormânt aflat în curtea Episcopiei. Documentele pregătite pentru tipar pun în evidenţă alegerea Episcopului Iacov Antonovici de Marele Colegiu Electoral la 19 martie 1924, Decretul de întărire dat de regele Ferdinand, instalarea sa în Scaunul Episcopal la 13 aprilie 1924, iventarierea averii Episcopiei, precum şi procesul de constatare a inventarului Episcopiei Huşilor. Scarlat Porcescu susţine că alegerea lui Iacov Antonovici ca Episcop s-a realizat la 26 martie 1924. Documentele de faţă ne indică data de 19 martie 1924 ( vezi documentul I şi II). Acelaşi autor arată investirea şi înscăunarea în aprilie 19249 (documentele publicate ne indică data exactă: 13 aprilie 1924). ANEXĂ I. 1924, martie, 11. Adresa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române către locotenentul de Episcop, Teofil Mihăilescu Râmniceanul (ianuarie-martie 1924) prin care este anunţată alegerea de episcop pentru Huşi la 19 martie 1924 de către Marele Colegiu Electoral SFÂNTUL SINOD al Sf.Biserici Autocefale Ortodoxe Române Bucureşti Prea Sfinţite, Urmând ca pe ziua de 19 martie 1924, Marele Colegiu Electoral să procedeze la alegerea de Episcop în locul vacant dela Eparhia Huşilor, Vă rugăm să binevoiţi a lua parte la alegerea ce va avea loc în sus arătata zi şi a asista şi la Te-Deum-ul ce se va oficia în Biserica Catedrală a Sf.Mitropolii la orele 10 1. Primiţi Vă rog, Prea sfinţite, ale Noastre Întru Hristos frăţeşti îmbrătişări. PREŞEDINTE, MITROPOLIT PRIMAT, <ss> DIRECTOR, <ss> No.119 11 III 924

PREA SFINŢIEI SALE, PREA SFINŢITULUI Arhiereu Teofil Râmniceanul Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, Dosar 40/1924, f.1, P.149. II. 1924 martie 24.- Decretul de întărire a Episcopului Iacov Antonovici dat de regele Ferdinand al României (1914-1927) Ferdinand Iiu Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională

PRUTUL

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

14
Rege al României La toţi de faţă şi viitori sănătate Asupra Raportului Ministrului Nostru Secretar de Stat la Departamentul Cultelor şi Artelor sub Nr.15676/a.c.,; Văzând că Marele Colegiu Electoral, prevăzut la art.1 din legea Sinodală, întrunit în ziua de 19 Martie a.c., a ales, pentru Scaunul vacant de Episcop al Eparhiei Huşilor, pe Prea Sfinţitul Episcop Iacov Antonovici cu majoritate de 201 voturi din 268 votanţi; În puterea art.IV din citata lege; AM DECRETAT ŞI DECRETĂM: Art. I. Prea Sfinţitul Episcop Iacov Antonovici, este întărit în Scaunul de Episcop al Eparhiei Huşilor, pentru care a fost ales. Art.II.- Ministrul Nostru Secretar de Stat la Departamentul Cultelor şi Artelor, este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a dispoziţiunilor prezentului Decret. Dat în Bucureşti la 24 Martie 1924. <ss>. FERDINAND. Ministrul Cultelor şi Artelor, Nr.1116 <ss>. Al.Lapedatu. Ibidem, f.5. III.- 1924 aprilie 5 Adresa Ministerului Cultelor şi Artelor către Episcopia Huşilor prin care anunţă instalarea Episcopului Iacov Antonovici la 13 aprilie 1924. Ministerul Cultelor şi Artelor Direcţiunea Generală a Cultelor Nr.19302 Prea Sfinţite, Avem onoare a Vă aduce la cunoştinţă că, în ziua de Duminică 13 Aprilie a.c., va avea loc instalarea Prea Sfinţitului Iacov Antonovici nou ales Episcop al acelei Eparhii, şi Vă rugăm să binevoiţi a dispune luarea măsurilor cuvenite, în acest scop. Primiţi, Vă rugăm, Prea Sfinţite, asigurarea deosebitei noastre consideraţiuni. MINISTRU, <ss> Prea Sfinţiei Sale, Prea Sfinţitului Episcop al Eparhiei Huşilor Ibidem, f.2 IV.- 1924 aprilie 5.- Adresa inisterului Cultelor şi Artelor prin care este anunţată desmnarea Inspectorului general Chiru Costescu pentru inventarierea averii Episcopiei Ministerul Cultelor şi Artelor Direcţiunea Generală a Cultelor Nr.19302 5 aprilie 1924 Prea Sfinţite, Avem onoare a Vă aduce la cunoştinţă că am însărcinat pe Domnul Chiru Costescu, Inspector General, ca împreună cu delegatul Prea Sfinţiei Voastre să purceadă la inventarierea zestrei acelei Sfinte Episcopii. Primiţi, Vă rugăm, Prea Sfinţite, asigurarea deosebitei noastre consideraţiuni. MINISTRU, DIRECTOR GENERAL, <ss> <ss> Prea Sfinţiei Sale, Prea Sfinţitului Episcop al Eparhiei Huşilor Ibidem, f.3. V.- 1924 aprilie 11.- Adresa Primăriei către diferitele instituţii judeţene prin care înaintează programul primirii şi instalării episcopului Iacov Antonovici la 13 aprilie 1924. Primăria Comunei Huşi luna Aprilie, ziua 11 Judeţul Fălciu Nr.3419 Domnule, Am onoare a Ministerul Cultelor şi Artelor Direcţiunea Generală a Cultelor Bucureşti Anul 1924, CHELTUIELI Bucureşti DIRECTOR GENERAL, <ss> Bucureşti Nr.19302 Prea Sfinţite, Am onoare a vă înainta un exemplar program pentru primirea şi instalarea P.S.S. Iacov Antonovici ca Episcop al Eparhiei Huşilor, care va avea loc Duminică 13 Aprilie c. ora 8 a.m., şi vă rog să binevoiţi a lua şi Dv. Parte. Preşedinte, Ibidem, f.4. VI.- 1925 ianuarie 14,- Procesul verbal de constatare a inventarului Episcopiei Huşilor, predat Episcopului Iacov Antonovici PROCES VERBAL, Astăzi 14 Ianuarie 1925 Noi, Gh. Costescu Inspector G-ral, în baza ordinului Domnului Ministru de Culte şi Arte No. 19302/924 şi Econom Const. Isăcescu în baza ordinului cu No.614/924 al Sfintei Episcopii de Huşi, după ce ne-am întrunit în mai multe şedinţei anterioare am procedat la inventarierea averii mobile şi imobile a Sfintei Episcopii a Huşilor pentru a fi dat în primirea P.S. Iacov, noul episcop. Pentru facerea acestei operaţiuni am luat la bază inventariile din anul 1912 şi 1918 aflate în Arhiva Episcopiei. Cu această ocazie am scos din inventar, toate obiectele constatate uzate şi degradate, trecând în noul inventar numai obiectele găsite în bună stare, precum şi cele procurate din nou. Obiectele scoase s-au trecut într-o listă, în dublu exemplar, care s-a anexat la inventaru. În ceia ce priveşte cărţile din biblioteca Episcopiei, cuprinse în 4 dulapuri s-au trecut într-un catalog, în două exemplare, care e anexat la inventaru. Acest catalog se închee cu no.1806. Astfel alcătuit noul inventar cuprinde 839 numere şi s-a şnuruit, parafat, numerotat şi sigilat. Gestiunea bănească a Episcopiei pe timpul dela 1 Ianuarie 1924, data demisiei P.S. Nicodem, şi până la 31 Decembrie 1924, se prezintă astfel: I.SITUAŢIA LĂSATĂ DE P.S. NICODEM LA 1 IANUARIE 1924 a) Numerar în casă lei 11.678,39 b)Depuşi la banca „Grădina” lei 204.194,25 c)Depuşi la banca „Albina” lei 3.026,10 TOTAL, 218.898,74 II.SITUAŢIA LA 30 IANUARIE 1924, CÂND S-A DAT PE SEAMA P.S. TEOFIL a) Numerar în casă lei 11.678,39 b)Rămaşi la Banca”Grădina” după ce s-a retras P.S.Nicodem, lei 40.000, pentru acoperirea sumelor plătite de P.S.Sa, în plus pe anul 1923 şi suma de 16.147,05 oprită de Banca Grădina împrumutată de I.Cristea şi garantată de P.S.Nicodem, deci în total lei 86.147,05, rămaşi 118.047,20 c) Depuşi la Banca „Albina” 3.026,10 132.751,69 III. GESTIUNEA BĂNEASCĂ A P.S.TEOFIL DELA 30 IANUARIE-31 MARTIE. 1924 a)Primiţi dela P.S. Nicodem la 30 Ianuarie 1924 lei 132.751,69 b)Încasaţi din cupoane lei 46.029 TOTAL, 178.780,69 Cheltuieli lei 24.003,80 Excedent la 31 Martie 1924, 154.776,89 IV.GESTIUNEA P.S.EPISCOP IACOV DELA 1 APRLIE-31 DECEMBRIE 1924 1) Excedentul primit dela P.S.Teofil la 1 Aprilie 1924, în sumă totală de lei 154, 776, 89 şi se descompune astfel: a) În numerar lei 33.703,59 b)La Banca „Grădina” lei 118.047,20 c)La Banca „Albina” lei 3.026,10 TOTAL 154.776,89 2)Diferite încasări 3)Împrumutaţi dela Banca Moldova de Jos, Bârlad 4)Procente dela suma depusă la Banca „Grădina” 5)Procente la suma depusă la Banca „Albina” lei lei lei lei TOTAL lei 315.252,30 95.000 3.707 263,70 568.999,89 517.250,19 51.749,70

Deci situaţia la 31 Decembrie era următoarea: a)Sold în numerar lei 6.705,70 b)Depuşi la Banca „Grădina” lei 41.754,20 c)Depuşi la Banca „Albina” lei 3.289,80 51.749,70

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

PRUTUL

15
De plătit datoria dela Banca Moldova de Jos, Bârlad lei 95.000. Pentru cheltuielile făcute în cursul anului 1924, împărţite pe gestiune, există acte justificative în regulă clasate în (17) şapte spre zece dosare. Drept care am dresat acest proces-verbal în două exemplare din care unul se va lua de delegatul Ministarului şi celălalt de delegatul P.S. Episcop, împreună cu câte un inventar cu anexele lor spre a se înainta locului în drept. Delegatul Ministerului, Inspector General Ch.Costescu, <ss> Delegatul Episcopiii, Econ.C.Isăcescu, Ibidem, f.7-7v. Note: 1. Biografia P.S. Iacov Antonovici în Buletinul Episcopiei Huşilor din 19 noiembrie 1926, Număr festiv, cu prilejul aniversării de 70 de ani de la naşterea P.S.S. Iacov Episcopul Huşilor (1856-1926), p.2; Ec.N.Donos, Biografia P.S. Iacov Antonovici în Econ. Stavrofor V.Ursăcescu, Sărbătorirea P.S. Iacov Antonovici, Episcopul Huşilor, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani la 18 noembrie 1926, pp.69-72; V.I Antonovici, Date biografice ale Episcopului Iacov Antonovici, în Cronica Episcopiei Huşilor, II, 1996, pp.501-503; pr. Theodor A.Lificu, Episcopul Academician Iacov Antonovici, apărător al ortodoxiei Basarabene în Ibidem, pp.503-507. 2. Gheorghe Ghibănescu, P.S. Iacov, elev în Seminarul din Huşi în Econ. Stavrofor V.Ursăcescu, op.cit.; pp.94-100. 3. Biografia P.S. Iacov Antonovici în Buletinul Episcopiei Huşilor, 1926, p.3; Ec. N. Donos, op.cit., p.72. Constantin T. Moroşanu, P.S. Iacov ca professor la liceul „Codreanu » , Bârlad, în Econ.Stavrofor V.Ursăcescu, op.cit., p.90. Mina.S.Popa, P.S. Iacov ca professor la şcoala secundară-profesională „N.Roşca Codreanu” din Bârlad, în Econ.Stavrofor V.Ursăcescu, op.cit., p.101. Preot Scarlat Porcescu, Episcopia Huşilor, Pagini de istorie, editată de Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990, p.106; pr.prof.dr.Mircea Păcurariu, Episcopia HuşilorScurt istoric-La 400 de ani de la întemeiere, în Cronica Episcopiei Huşilor, IV, 1998, p.54. Ec.Stavrofor V.Ursăcescu, op.cit., p.118; Mircea Păcurariu, op.cit., p.54; Scarlat Porcescu, op.cit., p.109; Ec.Stavrofor V.Ursăcescu, op.cit., p.75. Preot Scarlat Porcescu, op.cit., p.107.

4.

5.

6.

<ss>

7.

8. 9.

Notiţe genealogice privind familia episcopului Iacov Antonovici
Oferim spre publicare scrisoarea Anei Bălănescu adresată lui Marin Benghiuj care a elaborat Monografia Creţeştilor, jud.Vaslui, păstrată în manuscris la Biblioteca Liceului teoretic “Cuza-Vodă” din Huşi. Autorul a ţinut legătura cu fii satului ce urmau a fi incluşi într-un dicţionar al localităţii. În lucrare se păstrează scrisoarea amintită, care oferă date inedite privitoare la familia Antonovici Se ştie că Ioan Antonovici (viitorul episcop) prin căsătoria cu Ana Teodor Ursulescu va avea 6 copii, din care Livia a decedat în ianuarie 1913. Potrivit scrisorii de faţă Elena Antonovici, fiica celor doi, sa-a căsătorit cu Nicolae Bălănescu din satul Curteni, cu care va avea trei copii: Alexandru (mort la 3 ani şi jumătate), Ana şi Alexandru (mort în 1957). Scrisoarea oferă informaţii şi despre activitatea lui Nicolae Bălănescu, ginerele episcopului Iacov Antonovici. Iaşi, 14 IX 1970 Stimate dle.Benghiuj, Am primit de la unchiul meu Vasile Antonovici, de la Huşi, prin intermediul dlui. Andrei Bucureşteanu1), o scrisoare prin care îmi spune că mata ţi-ai propus să întocmeşti o carte de aur a şcolii şi satului Creţeşti şi că intenţionezi să-l incluzi şi pe tataia, care este originar din Curteni-ce aparţine de com.Creţeşti. Mă bucură acest lucru şi faptul că vom avea ocazia să reluăm firul întrerupt-prin corespondenţă. Mi-ar face plăcere să-mi scriţi ce mai faceţi, atât mata, cât şi dna.-soţia mata. Trimit alăturat două fotografii de ale lui tataia ca să alegi mata pe aceea pe care o vei crede mai potrivită, dimpreună cu câteva date biografice şi extrase din referatul Inspectoratului Reg. Iaşi, sub No.4383/1106 din 16 Febr. 1947 la acordarea gradaţiei de merit. Tatăl meu, Nicolae Bălănescu, născut la 8 XI 1885 în satul Curteni, jud.Fălciu, din părinţii: Maranda, născută Melinte şi Hristache Bălănescu, de profesie agricultori fiind unicul bărbat printre cele 3 surori: Adela, Safta şi Ecaterina. El s-a căsătorit, în august 1912, cu Elena Antonovici, fiica Anei, născută Ursulescu, a Econ. Stavrofor Ioan Antonovici din Bârlad, care în 1920 a fost ales Episcop de Huşi, oferindu-i-se între timp scaunul de Mitropolit al Bucovinei, post pe care l-a refuzat, dorind să fie mai aproape de fii lui, doi dintre ei neterminându-şi nici studiile. El a decedat la 30 XII 1930. Tatăl meu a avut trei copii: Alexandru, decedat la 3 ani jumătate, Ana, profesoară de arte plastice la Casa Pionerilor din Iaşi, pictoriţă, Alexandru (al 2-lea), fiind medic la Spitalul din Bârlad, decedat în vârstă de 37 ani, în 1957. În referatul mai sus pomenit se spun următoarele: În urma cercetării activităţii dlui. Bălănescu H. Nicolae s-a stabilit că a fost numit în învăţământ la 1 XI 1906 şi a funcţionat timp de 37 ani şi 7 luni, fiind pensionat la 1 iunie 1943 din postul de Insp. Şc. Reg. Iaşi-absolvent eminent al Şc.Normale „Vasile Lupu” din Iaşi, cu media g-rală la examenul de capacitate 9,25. Dsa. Şi-a trecut examenul pentru definitivat, înaintare pe loc (gr.II şi gr.I) plasându-se printre fruntaşi, dovedind în toate ocaziile: inspecţii didactice, administrative şi speciale, ca şi în examenele susţinute că are o pregătire generală şi profesională deosebit de temeinică. Activitatea şcolară. Dl. Bălănescu în întreaga sa carieră didactică, timp de aproape 37 ani, n-a dezminţit aprecierile profesorilor săi, dovedind multă pricepere, râvnă şi curaj în lupta pentru luminarea poporului, reuşind să realizeze înfăptuiri de mare valoare, atât în şcolile la care a funcţionat, cât şi în munca de director şi organ de îndrumare şi control al învăţământului primar din Regiunile Şcolare Chişinău şi Iaşi, timp de 18 ani-dsa. Şi-a închinat întreaga sa fiinţă educaţiei poporului, fiind apreciat elogios de toţi superiorii săi, care i-au scos în evidenţă frumoasele calităţi şi valoarea activităţii constructive puse în slujba şcolii: priceput şi foarte perseverent în munca didactică, corect şi punctual la datorie, spirit idealist şi foarte bun organizator în domeniul şcolar, dotat cu o memorie excepţională, pe care a folosit-o din plin pentru coordonarea şi planificarea lucrărilor învăţământului şi pentru stimularea colegilor în îndeplinirea datoriei. Dl. Bălănescu a bătut recordul în munca şcolară şi cu sufletul lui bun a cucerit pretutindeni tineretul pentru care şi-a închinat cei mai frumoşi ani din viaţa sa, reuşind să se plaseze în suflatul acestui tineret, ca un mare binefăcător, căruia îi arată stimă şi respect neţărmurit. Dotat cu o mare putere de pătrundere, dsa, a lucrat întotdeauna în şcoală în mod planificat, întrebuinţând o corelaţie perfectă între teorie şi practică şi dând o mare atenţie lucrărilor practice şi înstrucţiunilor organice, introducând pe elevii săi în tot complexul vieţii. Pentru valoarea sa didactică, organele superioare l-au dat ca model pe judeţ şi Regiune, iar Ministerul i-a încredinţat posturi de mare răspundere în îndrumarea şi controlul învăţământului primar: subrevizor şi revizor şcolar la Fălciu timp de 4 ani, Inspector Şc. de Circumscripţie la Reg.Şcolară Chişinău şi Iaşi-de la 15 mai 1929 şi până la pensionare (1 iunie 1943), posturi pe care le-a servit cu mare competenţă şi demnitate-încât la mulţi ani după pensionare se vorbeşte cu admiraţie despre priceperea şi capacitatea de muncă a d-sale. Activitatea extraşcolară. Cu aceeaşi pricepere şi dorinţă de progres a activat dl. Bălănescu şi în munca de ridicare culturală, socială şi economică a sătenilor din satele: Voineşti-Tutova, Corai şi GaluNeamţ şi Idrici-Fălciu, pentru ca mai târziu să realizeze înfăptuiri frumoase şi pentru orăşenii din Huşi şi Iaşi. Pretutindeni a fost iniţiator şi organizator de instituţii

de Mihai Rotariu

folositoare pentru popor, pe care le-a condus cu pricepere şi cinste desăvârşită, obţinând o încredere preţioasă din partea membrilor şi colaboratorilor săi. Prin toată activitatea sa, dl. Bălănescu a dat exemplu tuturor celor din jurul său şi a contribuit într-o largă măsură la ridicarea prestigiului şcolii şi învăţătorului din toate punctele de vedere. A folosit în munca de luminare a poporului ştiinţa, dragostea de progres, ca şi toate mijloacele puse la îndemână [...] experienţa trecutului şi instrucţiunea autorităţilor culturale, sociale şi economice, cursuri de alfabetizare, casă de sfat şi cetire, conferinţe populare, predici, cor popular şi religios, şezători şi serbări populare, comitete şcolare şi de construcţii, bănci populare etc. Pretutindeni a fost înconjurat cu dragoste, stimă şi respect, obţinând de la fiecare din colaboratorii săi maxim de randament în munca încredinţată. Ca recompense binemeritate, onor minister i-a adus în două rânduri „Mulţumiri” scrise, apoi: Răsplata Muncii pentru construcţii şcolare, I.D.R, nr.8344/1926 Răsplata Muncii pentru 25 ani în serviciul statului, I.D.R, nr.3042/1939 Este premiat de Muzeul Limbii Române, Cluj, cu dresa nr. 25/1925 Coroana României cu spade şi panglică de virtute militară, pentru bravură şi avânt în luptele de la Mărăşeşti, I.D.R, nr. 3233/1917 (unde a căzut rănit la 6 Aug. 1917) Concluzii şi propuneri. Dl. Învăţător pensionar Bălănescu H. Nicolae, a fost un element de mare valoare pentru învăţământul nostru primar, care a adus foloase reale şi strălucite pentru ridicarea nivelului cultural, social şi economic a poporului Român şi a realizat înfăptuiri vrednice de toată atenţia, în toate ramurile de activitate educativă. Având în vedere frumoasa şi rodnica activitate şcolară depusă de colegul pensionar Bălănescu H. Nicolae propunem Onor.Ministerului Educaţiei Naţionale să-i acorde- gradaţia de merit-în învăţământul primar, ca unuia ce îndeplineşte cu prisosinţă prevederile legii nr.610/1946 care dă dreptul la această distincţie şi răsplată bine meritată. Iscălit de, Inspector gral. Şc. la 18 II 1947 Constantineanu Dle. Benghiuj, acestea au fost extrasele din referat. Dacă mai este nevoie şi de alte amănunte vă rog să-mi scriţi. Eu vă doresc să duceţi cu succes la îndeplinire ceea ce v-ati propus. Cu cele mai bune gânduri <ss> Ana Bălănescu Notă: 1. Revizor şcolar la Revizoratul Şcolar al Judeţului Fălciu, pe care l-a condus.

PRUTUL

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

16

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vaslui - mărturii documentare
- urmare din pagina 1 Anul 1842 marchează data de la care şcolile au fost subvenţionate de către stat. Este anul în care, la 12 ianuarie, sub conducerea profesorului Iordache Galer s-a înfiinţat Şcoala Primară de Băieţi nr.1 din Vaslui. În rândul şcolilor urbane se menţionează, de asemenea, Şcoala Primară nr.1 de Fete, înfiinţată în anul 1857, Şcoala Primară nr.2 de Băieţi, înfiinţată în anul 1886 şi Şcoala Primară nr.2 de Fete, înfiinţată trei ani mai târziu. În privinţa şcolilor rurale, documentele atestă faptul că acestea erau în exclusivitate mixte. În perioada cuprinsă între anii 1858 şi 1942, pe teritoriul de atunci al judeţului Vaslui, au fost înfiinţate 194 şcoli rurale. La începutul anului 1943, situaţia statistică a şcolilor din judeţ, întocmită de către Inspectoratul Şcolar, menţiona: 43 şcoli de zid, din care 16 cu o sală, 15 cu două săli, 6 cu trei săli, 5 cu patru săli şi una cu 5 săli. La acestea se adăugau 118 şcoli de vălătuci, din care: 51 cu o sală, 56 cu două săli, 5 cu trei săli şi 6 cu patru săli. Spaţiul destinat învăţământului era completat cu un număr de 32 de şcoli închiriate, unele dintre ele dispunând de locuinţă pentru director. Tot atunci, în judeţ, îşi desfăşurau activitatea 532 învăţători, având diverse grade didactice (gradul I, gradul al II-lea, învăţători definitivi). Sunt menţionaţi, de asemenea, învăţătorii provizorii, „cu încredere” şi cei suplinitori. Numărul elevilor înscrişi la cursuri, pe ansamblul judeţului, era de 23.525, cifră rezultată în urma recensământului şcolar din anul 1942. Din nefericire, documentele fondului, aferente perioadei 1915-1926, oferă un volum redus de informaţii, cu privire la situaţia învăţământului vasluian, deoarece acestea conţin exclusiv state de plată ale cadrelor didactice din diferite şcoli ale judeţului. Astfel, la sfârşitul anului 1915 figurau, în aceste documente, 164 de învăţători. Unele informaţii cu privire la starea învăţământului în judeţul Vaslui, în primii ani ai secolului trecut, decurg dintr-o expunere prezentată la Sesiunea ordinară a Consiliului Judeţean, din 15 octombrie 1904. În privinţa învăţământului primar, era semnalată lipsa şcolilor rurale, necesare „pentru ca toţi fiii sătenilor să aibă unde primi lumină”. A fost elogiat, însă, cu acel prilej, actul filantropic înfăptuit de către Gheorghe Racoviţă, proprietar al moşiei Şurăneşti, care a „înzestrat comuna cu un local măreţ pentru şcoală, clădită numai pe spesele sale”. Lipsa cărţilor şi a rechizitelor şcolare, pe care părinţii nu le puteau procura datorită sărăciei, a determinat rezultatele slabe la învăţătură ale elevilor. Din păcate, această situaţie dificilă se perpetua încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea, fapt sesizat şi de către Mihai Eminescu, revizor şcolar în acea perioadă. În ceea ce priveşte învăţământul secundar, la sesiunea amintită, s-a remarcat activitatea Gimnaziului „M.Kogălniceanu” din Vaslui, având un corp didactic format din şase profesori şi trei maiştri. Tot în oraşul Vaslui, funcţiona o şcoală profesională de gradul I pentru fete, iar în târguşorul Negreşti o şcoală inferioară de meserii. Revenind la structura fondului arhivistic, se constată o diversificare a genurilor de documente, create după anul 1926, deşi statele de plată ale personalului didactic continuă să deţină o pondere însemnată. În acest context, semnalăm corespondenţa Inspectoratului Şcolar cu ministerul de resort, cu Prefectura şi Primăria Vaslui, cu Inspectoratul Şcolar al Ţinutului Prut şi cel al Regiunii a VIII-a Şcolare Iaşi, cu şcolile şi comitetele şcolare, precum şi cu alte diferite autorităţi, privind probleme specifice învăţământului - examene, serbări şcolare, recensământuri ale elevilor etc. Pe lângă aceste documente, se remarcă proceseleverbale de îndrumare şi control, rapoartele de activitate ale inspectoratului şi şcolilor din judeţ, fişele individuale ale personalului didactic, diversele situaţii statistice. Sunt documente ce atestă o intensă şi variată activitate a instituţiei, începând cu primii ani ai perioadei interbelice. A fost o etapă care a stat sub semnul celui mai important act legislativ al edificiului politic şi instituţional al României - Constituţia din 28 martie 1923. În acest context, legislaţia privitoare la învăţământ prevedea existenţa, atât a şcolilor publice (de stat), cât şi a celor particulare, autorizate de către stat. Este cazul Legii pentru învăţământul primar al statului şi învăţământul normal-primar, promulgată prin Decret Regal la 24 iulie 1924. Potrivit acesteia, învăţământul primar, având durata de şapte ani, era unitar pe întreg cuprinsul ţării, obligatoriu pentru copiii tuturor cetăţenilor români şi gratuit în şcolile aparţinând statului. O mare importanţă era atribuită frecvenţei elevilor la cursuri, fiind prevăzute, pentru absenţe nemotivate, amenzi aplicate de către delegaţiile comitetelor şcolare şi chiar închisoare, în caz de rea-voinţă din partea părinţilor, în a-şi trimite copiii la şcoală. Şcolile normale asigurau pregătirea personalului didactic pentru învăţământul primar. Învăţământul secundar cuprindea două cicluri: ciclul inferior (gimnaziul), cu durata de 3 ani şi ciclul superior (liceul), având durata de patru ani.2) În ceea ce priveşte învăţământul particular, la 10 martie 1926 a fost emis Regulamentul pentru punerea în aplicare a legii referitoare la acest tip de învăţământ. Funcţionarea şcolilor particulare era condiţionată de existenţa, în medie, a cel puţin 10 elevi pentru fiecare clasă şi a minim 20 de elevi pe şcoală, în cazul învăţământului primar.3) Fiecare an şcolar se finaliza cu un examen. Prin procesulverbal, încheiat la 7 iunie 1926, membrii corpului didactic primar din oraşul Vaslui au hotărât ca examenul elevilor pregătiţi în şcolile particulare să se susţină în fiecare şcoală, cu întregul corp didactic, conform regulamentului. Dacă numărul elevilor înscrişi era prea mare, examenul se putea susţine, simultan, la mai multe şcoli. Totodată, s-a convenit ca sumele rezultate din taxele stabilite să se împartă anual fiecărui cadru didactic, indiferent dacă a fost sau nu membru în comisia de examinare. Acest procedeu urma să asigure un plus de calitate şi o mai strânsă solidaritate între membrii corpului didactic.4) Conform situaţiei de care dispunea revizoratul şcolar, în anul 1926, 41 de elevi din oraşul Vaslui au solicitat susţinerea examenului particular, pentru diferite clase.5) În urma promovării examenului, elevii primeau un „Certificat de clasă”, unde se menţiona clasa absolvită, anul şcolar şi notele obţinute la obiectele de studiu, printre care: limba română, matematica, religia, istoria, dexterităţile (caligrafia, desenul, cântul etc.). Ca o modalitate de desfăşurare a învăţământului particular, era statuată şi pregătirea elevilor în familie. Făceau excepţie de la această formă, învăţământul normal, profesional şi cel agricol.6) Elevii pregătiţi „în familie” erau examinaţi, la sfârşitul fiecărui an şcolar, de către o comisie numită la propunerea revizorului şcolar,7) comisie care Prof. Mihai Antipa stabilea subiectele pentru proba scrisă (clasa a III-a şi a IV-a) la limba română şi aritmetică.8) Pentru clasele I şi a II-a, examinarea se desfăşura numai oral.9) Tot în privinţa învăţământului particular, direcţia de profil din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale solicita anual inspectoratelor şcolare judeţene situaţii ale şcolilor particulare din judeţul respectiv. Aceste situaţii se refereau la activitatea şcolilor în cauză, fiind însoţite de un tabel cuprinzând personalul didactic.10) Dintr-o astfel de situaţie, înaintată ministerului de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vaslui, rezultă că în anul 1940, singura şcoală particulară din judeţ era şcoala Assey-Tow, înfiinţată în anul 1901 şi aparţinând Comunităţii Evreilor din Vaslui.11) Organizarea şi desfăşurarea învăţământului secundar a suferit o serie de modificări prin Legea din 22 iulie 1931. Astfel, acesta îşi menţinea structura pe cele două trepte (gimnaziul şi liceul), dar durata gimnaziului se prelungea de la trei la patru ani.12) O nouă lege pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului primar şi a celui normal a fost adoptată la 27 mai 1939, dată de la care revizoratele şcolare şi-au schimbat denumirea în aceea de inspectorate şcolare judeţene.13) Între prevederile noii legi semnalăm posibilitatea colaborării Ministerului Educaţiei Naţionale cu Serviciul Social în scopul înfiinţării unor cursuri speciale, destinate absolvenţilor şcolilor primare, pentru dezvoltarea spiritului practic. Se instituia, astfel, ciclul primar superior, cu profil agricol-gospodăresc, industrial sau comercial.14) La începutul anului 1940, astfel de cursuri se desfăşurau în 103 şcoli de pe cuprinsul judeţului Vaslui.15) În acelaşi scop, al sprijinirii pregătirii practice a elevilor, îşi desfăşurau activitatea, în anul amintit, 17 ateliere practice, din care două în oraşul Vaslui. În comunele Deleni, Pungeşti, Tansa şi Zăpodeni existau ateliere profilate pe practica agricolă şi pomicultură, fiind conduse de către agronomi.16) Pentru anul şcolar 1942-1943, urmau să se înfiinţeze ateliere în 48 de localităţi rurale din cuprinsul judeţului, având diverse profiluri: dogărie, tâmplărie, croitorie, rotărie, fierărie etc.17) Un capitol al Legii învăţământului primar şi normal din anul 1939, reglementa controlul în şcoli, personalul cu astfel de atribuţii fiind compus din subinspectori şcolari, inspectori şcolari judeţeni, inspectori de Ţinut şi inspectori generali, fiecare categorie cu atribuţii specifice. În condiţiile reglementărilor legale, controlul activităţii la clasă a învăţătorilor, al frecvenţei la cursuri a elevilor, al modului cum sunt alcătuite fişele acestora, precum şi urmărirea raporturilor dintre învăţători şi părinţii elevilor intrau în obligaţiile subinspectorilor şcolari. Inspectorii şcolari judeţeni puteau fi delegaţi să efectueze inspecţii speciale, în vederea acordării gradelor didactice II şi I, iar inspectorii de Ţinut aveau ca atribuţii îndrumarea şi controlul şcolilor din ţinutul respectiv, precum şi efectuarea anchetelor dispuse de către autorităţile şcolare superioare. În sfârşit, controlul administraţiei şcolare din ţinut (directorii de şcoli şi inspectoratele şcolare) era de competenţa inspectorilor generali.18) Ulterior, printr-o decizie a Ministerului Culturii Naţionale şi Cultelor, s-a hotărât constituirea unor secţii administrative, îndrumare şi control al şcolilor primare, normale, seminariale şi speciale. Aceste secţii erau conduse de către un inspector general,

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

PRUTUL

17
care-şi desfăşura activitatea în cadrul fiecărei regiuni şcolare. Hotărârea se înscria între măsurile care vizau descentralizarea învăţământului.19) Principala formă de cunoaştere a activităţii şi situaţiei din şcoli a constituit-o controlul efectuat de către inspectorii şcolari. Numeroase dosare ale fondului arhivistic conţin procese-verbale întocmite în urma inspecţiilor efectuate în şcoli. Consultarea acestora oferă posibilitatea cunoaşterii atât a activităţii cadrelor didactice, cât şi a problemelor generale ale şcolilor - starea localurilor, frecvenţa elevilor, dotarea cu mobilierul necesar, aprovizionarea cu combustibil pentru iarnă etc.20) Inspectoratul şcolar avea posibilitatea cunoaşterii situaţiei din şcolile subordonate şi prin intermediul rapoartelor generale de activitate, pe care respectivele şcoli le întocmeau anual. Astfel, se intra în posesia informaţiilor privitoare la condiţiile asigurate de localul şcolii, populaţia şcolară, personalul didactic, situaţia materială (loturile şi grădinile şcolii), materialul didactic, modul de desfăşurare a cursurilor, igiena şcolii, inspecţiile avute în cursul anului.21) Datele referitoare la înscrierea şi frecvenţa elevilor, rezultatele şcolare ale acestora, precum şi cauzele care au generat rezultatele negative, constituiau obiectul unor situaţii generale, înaintate anual inspectoratului, de către şcoli.22) Pe baza acestor rapoarte, inspectoratul şcolar înainta prefecturii judeţului dări de seamă anuale privind activitatea din domeniul învăţământului. Acestea cuprindeau date despre numărul şcolilor primare şi al grădiniţelor de copii din judeţ, în anul respectiv, personalul didactic, elevii înscrişi, procentajul frecvenţei şi promovabilităţii acestora. Totodată, erau vizate problemele administrative ale şcolilor (întreţinerea şi reparaţia localurilor), precum şi activităţile extraşcolare. Un capitol distinct al dărilor de seamă anuale avea în vedere propunerile pentru anul următor.23) Lunar, la nivelul inspectoratului şcolar se întocmeau rapoarte de activitate, care urmăreau două principale probleme: constatările făcute în urma inspecţiilor şi vizitelor în şcoli, cu o vastă arie problematică legată de învăţământ, precum şi activitatea serviciilor şi birourilor din cadrul inspectoratului şcolar (serviciul personal, serviciul contabilităţii, secretariat, administrativ, biroul pedagogic).24) Pe lângă îndrumarea şi controlul şcolilor subordonate, în atribuţiile inspectoratului şcolar intra şi activitatea de perfecţionare profesională a cadrelor didactice, care se realiza prin diverse mijloace: cercuri culturale, cursuri speciale, călătorii de studii, cursuri de completare a cunoştinţelor şi cursuri de repetiţie, care erau obligatorii,25) ca şi susţinerea examenului de definitivat.26) În condiţiile legii din anul1939, examenul de definitivat consta în lucrări scrise la limba română şi pedagogie, colocviu din pedagogie, limba şi literatura română, istoria şi geografia României, cunoştinţe generale despre regiunea în care candidatul îşi desfăşura activitatea şi o probă practică la pedagogie, susţinută la o şcoală primară.27) În scopul admiterii la definitivat, ministerul a dispus notarea candidaţilor, în funcţie de rezultatele obţinute la inspecţiile anterioare, nefiind necesară o inspecţie specială în acest sens.28) Înscrierea candidaţilor, condiţiile ce trebuiau îndeplinite de către aceştia şi modalitatea de desfăşurare a examenelor pentru obţinerea gradelor didactice II şi I erau reglementate prin acelaşi act normativ.29) Condiţiile grele din perioada războiului s-au răsfrânt şi asupra învăţământului, cu întreaga serie de consecinţe, de la lipsa alimentelor şi combustibilului, până la mobilizarea învăţătorilor în unităţile militare. La aceste aspecte negative s-au adăugat şi efectele cutremurului din 10 noiembrie 1940. Numeroase şcoli au fost avariate, impunânduse lucrări de reparaţii şi consolidări ale acestora. Pentru acoperirea cheltuielilor necesare urmau să se utilizeze fonduri alocate prin buget, iar acolo unde acestea erau insuficiente, trebuia să se apeleze, atât la Ministerul Culturii Naţionale, cât şi la Ministerul Lucrărilor Publice, unde s-a deschis un credit extraordinar în valoare de 75.000.000 lei, în scopul refacerii clădirilor publice afectate de cutremur.30) În anul 1941, între Banca Populară „Corpul Didactic” din Vaslui, ca proprietar, pe de o parte, şi Ministerul Instrucţiunii, Educaţiei, Cultelor şi Artelor, pe de altă parte, s-a încheiat un contract, soldat cu închirierea unui apartament situat în imobilul din strada I.C.Brătianu nr.12 din Vaslui. Conform contractului, încheiat pe timp de un an (de la 1 aprilie 1941 până la 1 aprilie 1942), apartamentul respectiv era destinat ca sediu al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Vaslui.31) Printr-un contract similar, în anul 1946, Ministerul Educaţiei Naţionale a închiriat o parte a imobilului învecinat, situat în strada I.C.Brătianu nr.14, proprietari fiind Iţic Zilberman şi Sura Rifca. Spaţiul era destinat birourilor inspectoratului şcolar.32) Activitatea din domeniul învăţământului, după al doilea război mondial, a fost reglementată prin Decretul nr.266 din anul 1948, pentru organizarea Ministerului Învăţământului Public.33) Inspectoratele şcolare îşi menţineau aceleaşi atribuţii, în subordinea lor intrând şi instituţiile din învăţământul mediu, ce aparţineau fie Ministerului Învăţământului Public, fie altor ministere. Inspectorii şefi, care asigurau conducerea inspectoratelor şcolare, colaborau cu inspectorii şi subinspectorii pentru învăţământul preşcolar, elementar şi mediu şi cu cei răspunzători de activitatea administrativă. Începând cu anul 1949, inspectoratele şcolare au devenit secţii de învăţământ, mai întâi, în cadrul comitetelor provizorii şi, ulterior, din anul 1950, în cadrul sfaturilor populare raionale. După anul 1968, s-a instituit actuala denumire. Un volum important de documente, create de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, după anul 1948, cuprinde state personale ale învăţătorilor din judeţ. Sunt incluse aici 704 astfel de dosare, cu date privind pregătirea şi activitatea didactică a învăţătorilor respectivi. Schimbarea regimului social-politic, intervenită după cel de-al doilea război mondial, a dus la o accentuare a procesului de ideologizare a învăţământului, în acord cu orientarea politică a perioadei. Dincolo de acest aspect nefast, se remarcă preocuparea în vederea înlăturării neştiinţei de carte. Că este aşa, o dovedesc acţiunile privind organizarea „şcolilor de adulţi”, în cadrul întreprinderilor organizate sindical, în instituţii, precum şi în şcolile primare din mediul rural. Sarcina organizării acestor „şcoli” revenea Inspectoratului Şcolar, în colaborare cu Consiliul Sindical Judeţean şi Comitetul de Întreprindere, iar în mediul rural, obligaţia revenea directorului şcolii primare din localitatea respectivă34). Începerea şi impulsionarea muncii de alfabetizare şi culturalizare devenise o obligaţie de prim ordin a tuturor cadrelor didactice, în primă urgenţă înscriindu-se înfiinţarea, în fiecare localitate rurală, a „şcolilor de carte”, destinate exclusiv acţiunii de alfabetizare. Inspectorii ce aveau ca atribuţie coordonarea acţiunii de alfabetizare se numeau „inspectori de îndrumare, control şi culturalizare”, care, împreună cu Preşedintele Sindicatului Învăţătorilor, constituiau un Comitet de Coordonare la nivelul judeţului35). În sprijinul acestei acţiuni, au fost înfiinţate 47 şcoli de alfabetizare în judeţul Vaslui, unde figurau înscrişi 1913 elevi, împărţiţi pe trei cicluri de învăţământ36). Preocupări au existat şi în privinţa extinderii reţelei unităţilor de învăţământ. În acest sens, printrun raport din luna aprilie 1949, s-a propus înfiinţarea unei şcoli medii cu profil agricol şi a unei şcoli pedagogice, pentru pregătirea cadrelor necesare învăţământului elementar, dată fiind insuficienţa şcolilor de acest profil37). Documentele fondului, create după anul 1960, vizează, exclusiv, probleme curente ale inspectoratului şcolar, cuprinzând: dispoziţii de repartizare în învăţământ şi încadrări ale personalului didactic, planuri de şcolarizare, numiri şi transferări în învăţământ, acte privind bursele şcolare acordate elevilor, dări de seamă anuale, diferite situaţii statistice. În condiţiile diversităţii informaţiilor conţinute, documentele ce alcătuiesc fondul arhivistic creat de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vaslui, constituie o sursă utilă de informare, în scopul conturării unei imagini ample asupra evoluţiei învăţământului. Pe de altă parte, semnalarea şi prezentarea acestor informaţii se doresc a fi un argument şi, în acelaşi timp, o sugestie pentru cei interesaţi în studiul şi aprofundarea întregii game de aspecte legate de învăţământ. Note: 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. D.J.A.N. Vaslui, fond Inspectoratul Şcolar al Jud. Vaslui, dosar 16/1942. C.Hamangiu, „Codul general al României”, vol.XV-XVI, 1926-1929, pag.1064. Ibidem, pag.59. D.J.A.N. Vaslui, fond.cit., dosar 3/1926, f.1. Ibidem, f.3. C.Hamangiu, op.cit., pag.79. Ibidem, pag.81. D.J.A.N.Vaslui, fond cit., dosar 3/1926. C.Hamagiu, op.cit., p.82. D.J.A.N. Vaslui, fond.cit., dosar 6/1939, f.8586. Ibidem, f.84. C.Hamangiu, op.cit., vol.XIX, pag.622. Ibidem, vol.XXVII, 1939, pag.1626. Ibidem, pag.1629. D.J.A.N. Vaslui, fond cit., dosar 8/1939, f.167. Ibidem, f.252. Ibidem, dosar 16/1942, f.6. C.Hamangiu, op.cit., vol.XXVII, 1939, pag.1639-1640. D.J.A.N. Vaslui, fond cit., dosar 24/1941, f.153-160. Ibidem, dosar 9/1927. Ibidem, dosar 15/1945. Ibidem. Ibidem, dosar 16/1942. Ibidem, dosar 22/1949. C.Hamagiu, op.cit., vol.XXVII, 1939, pag.1657. Ibidem, pag.1647. Ibidem. D.J.A.N. Vaslui, fond cit., dosar 7/1939, f.77. C.Hamangiu, op.cit., vol.XXVII, 1939, pag.1648-1650. D.J.A.N. Vaslui, fond cit., dosar 23/1941. Ibidem. Ibidem, dosar 47/1946. „Monitorul Oficial”, nr.224, din 27 septembrie 1948, pag.7833-7836. D.J.A.N. Vaslui, fond cit., dosar 50/1947. Ibidem. Ibidem, dosar 10/1947. Ibidem, dosar 20/1949.

PRUTUL

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

18

Blajul Anul 1754 - 250 de ani de la înfiinţarea primei Şcoli Româneşti
Ca fost elev al Blajului (Liceul Sfântul Vasile cel Mare: 1932-1940) încărcat de anii vieţii, simt de datoria mea să fac mărturie scrisă, omagiu Blajului şi şcolilor sale, la împlinirea a 250 de ani de la înfiinţare. Păşind pe pământul sfânt al Blajului încerc întotdeauna un simţământ deosebit de meditaţie şi reconfortare spirituală care m-a călăuzit în drumul vieţii. Aici este leagănul copilăriei şi tinereţii mele, de aici primesc încă puterea de a învinge greul. Blajul este pentru mine, astăzi, raţiunea de a trăi viaţa, drumul ei până la sfârşit. Ajuns în faţa zidurilor bătrânului liceu Sfântul Vasile cel Mare pe zidul de la intrare o placă comemorativă, document de mare valoare, citesc: „La data de 11 octombrie 1754 şi-a deschis în această clădire cursurile cea de întâi şcoală sistematică din ţara noastră în care învăţământul s-a predat în limba română: şcoala de obşte, deschisă tuturor şi de toate vârstele pentru a se deprinde în cetanie, cântare şi scrisoare, nici o plată de la ucenici aşteptându-se”. Gândind o clipă la timpul acela, cugeţi la dimensiunea actului istoric şi de cultură, şi cauţi a găsi marea importanţă pe care o au aceste începuturi în viaţa poporului român. Răsfoind filele istoriei adevărate, reproduc decretul Episcopului P.P. Aaron din 11 octombrie 1754 privitor la deschiderea şcolilor din Blaj: Noi, Petru Pavel Aaron de la Bistra din mila lui Dumnezeu şi a Scaunului apostolicesc, celor din legea grecească prin toată ţara Ardealului şi părţilor ei adause Vladicul Făgăraşului iproc... „Lângă toate acestea necurmata şcoală de obşte va fi tuturor de toată vârsta de cetanie, de cântare şi de scrisoare nici o plată de la ucenici aşteptându-se, numai într-sele care va vrea după rânduiala celui mai mare spre a cea treabă pus să, să chivernisească. Carele toate aşa fiind rânduite şi aşezate pentru aceea am vrut a le face în ştire şi la arătare tuturor cu nu numai cei care vor fi datori a le cerceta, şi după putinţa a le învăţa adecă care vor trage de nădejde sufletească păstorire să le poată ştii şi spre cuprindere aceloraşi să se poată îndrepta, ci încă şi alţii toţi carii iubitori de spatanie fiind cugeta a avea dintr-nsele ceva cunoştinţă de lipsa să se poată îndrepta şi în ce vreme precum şi dorim tuturor cum întrânsele chivernisindu-se să se poată deprinde şi cuprinzându-le să le înviaţă spre îndreptarea vieţii creştineşti şi a dobândi prin plinirea lor viaţa de veaci care tuturor o poftim prin darul Domnului Nostru Isus Cristos. Dat în Blaj Anul Domnului 1754 (omieşaptesutecincizecişipatru) unsprezece zile ale lui Octombrie. P.Pavel Din porunca Măriei Sale Logofăt S.S. Mare Rat Petru. (s-a transcris după originalul cu litere chirilice care se păstrează în Biblioteca Centrală din Blaj, Alexandru Lupeanu - Bibliotecar) S-au înfiinţat următoarele şcoli: 1. Şcoala de obşte (elementară) „De cetanie de cântare şi de scrisoare - de toate vârstele... nici o plată de la ucenici aşteptându-se. Limba de predare română.” 2. Şcoala latinească (de grad mediu) din care s-a dezvoltat Liceul Sfântul Vasile cel Mare. La început a avut 2 clase în care privitor la primirea elevilor e intitulată: „Instrucţie pentru cuprinderea gramaticilor”. În acest regulament se preciza: „fiindcă mai toţi sunt însetoşaţi şi flămânzi de hrana sufletească pentru a cea tuturor fiilor noştrii, ori care vor cere trebuie după putinţă a li se frânge sfânta pâine şi a-i cuprinde la învăţătură”. Deschiderea solemnă a şcolilor româneşti din Blaj, a avut loc la 1 noiembrie 1754. Câţi elevi erau: În şcoala de obşte 79, în Şcoala latinească 74, şi în şcoala de preoţie 25. În total 178. Numai 20 aveau locuinţa în seminarul Mănăstirii Sfânta Treime ceilalţi la gazde în târg. Episcopul Petru Pavel Aaron îi numea: „Cor nostrum” (inima noastră). Acest mare eveniment din istoria neamului nostru nu poate fi înţeles decât în urma unirii spirituale cu Biserica Romei. Într-un studiu a istoricului contemporan Iacob Marza se menţionează: „Dacă iniţial unirea cu Biserica Romei a fost concepută şi înţeleasă ca un instrument de stăpânire politică, treptat s-a transformat după cum au demonstrat evenimentele istorice într-un termen propice de materializare a unei legitime aspiraţii pentru care au militat românii din Transilvania în secolul al XVIII-lea recunoaşterea lor cu toate consecinţele care derivau din acestea, printre naţiunile privilegiate ale principatului”. Gymnazium Balasfalyene era singura instituţie românească de acest fel din cuprinsul marelui principat al Transilvaniei. Dar privitor la importanţa deschiderii primelor şcoli româneşti în inima Transilvaniei, la Blaj, istoricul nostru Silviu Dragomir face următoare caracterizare: „Apostoli ai culturii româneşti din Ardeal, umili drumeţi care au pornit la 1754 cu o făclie aprinsă în mână pentru a risipi întunericul ce copleşea poporul nostru de atunci, au devenit din generaţie în generaţie luptători ai luminii, reprezentanţi ai culturii şi precursori, inspiraţi ai crezului adânc din care a încolţit ideea de înălţare a neamului”. Episcopul P.P. Aaron trăia foarte sărac, se mulţumea cu câte un pitac la zi (3 ceceri) încingea trupul cu un brâu de lanţ, cu gândul ca Bunul Dumnezeu să ajute neamul românesc. El a înfiinţat şi tipografia din Blaj, denumită încă de-atunci tipografia seminarului. Această tipografie a devenit în primul rând aşezământ cultural înfiinţat la Blaj, din această tipografie plecau cărţi scrise în limba română în toate celelalte provincii româneşti. De la Petru Pavel Aaron şi până la Timotei Ciparu s-au tipărit aici pentru toţi românii următoarele opere principale: - Doctrina Christiana ad uzumm huius; - Scholasticae juventutis (1757); - Despre sfânta unire „Din cărţile bisericii culese” (1780); - Teologia dogmatică şi moralicească despre taine peste tot (1801). - Teologia dogmatică I-II (1804-1811); - Ioan Bob - Carte de învăţătură creştină (1805-1806); - Th. Kempis - De urmare la Hristos (traducere de Samuel Micu); - Catehismul cel mare sau Învăţătura creştină cu întrebări şi răspunsuri (1836); - D. Boer, Plan de a scrie limba cu litere latineşti (1841); - I.Rusu, Icoana pământului sau cărţile de geografie I-II (1842-1843). Toate aceste tipărituri ne redau conţinutul învăţământului din şcolile româneşti ale Blajului. Tipografia de la Blaj înfiinţată de Petru Pavel Aaron este restaurarea vechii tipografii de la Alba Iulia unde s-a tipărit pentru prima dată în 1648 „Noul testament” şi în 1699 „Bucoavna”. După unirea de la 1700 această tipografie e preluată de arhiereii Blajului adusă la Blaj de Inocentiu Micu Klein şi modernizată de Petru Pavel Aron. Episcopul Petru Pavel Aron a fost un arhiereu foarte activ, în întreg Ardealul vizitele sale canonice, munca sa de îndrumare către întreg poporul a fost foarte prodigioasă. Acesta nu a cunoscut oboseală şi a luptat pentru redeşteptarea spirituală şi naţională a poporului român. La 9 martie 1764 se stinge în timpul unei vizitaţii canonice la Baia Mare. Trupul său a fost adus la Blaj şi nici după 8 zile nu a intrat în descompunere, iar icoana Sfintei Fecioare Maria de la Prislop, aflată în Biserica de la Curtea Vlădicească, ar fi lăcrimat. Astăzi osemintele sale se află în capela din spatele Institutului Recunoştinţei. Sufletul marelui ctitor al primelor şcoli româneşti veghează... Marele istoric blăjean Augustin Bunea spunea entuziasmat: „Şcolile din Blaj, iată opera cea nepieritoare a Episcopului Aaron! Dorul care-i mistuise pe întemeietorii Sfintei Uniri şi cererile necontenite ale sinoadelor unite a se înfiinţa şi pentru poporul român şcoale şi seminarii teologice, s-au împlinit prin acest mare episcop, care continuând edificiul măreţ al culturii naţionale pe fundamentele puse de zelosul său înaintaş Inocentiu şi jertfiind tot ce a putut cruţa printr-o viaţă cumpătată cum numai la sfinţi mai putem găsi, a inaugurat gimnaziul şi seminarul, sau internatul de băieţi de la Sfânta Treime şi a întemeiat seminarul teologic de la Buna Vestire din Blaj”. Şcolile Blajului devin adevărate „Fântâni ale darurilor”, din ele adăpându-se setos de cultură şi cuvânt scris românesc întreaga naţiune de pe tot cuprinsul Daciei. Şi-n timpurile mai apropiate nouă marele istoric Nicolae Iorga, după o vizită făcută la Blaj în 1930, spunea la Bucureşti: „De câte ori văd Blajul aşa cum este azi, cum a fost lăsat până azi supt aripile României întregite, cu aceleaşi străzi mărite, cu aceleaşi clădiri simple, cu aceleaşi şcoli pline de trecut, uneori mai mult decât aer, cu aceeaşi catedrală, în care e bine că nimeni nu se atinge de superba catapeteasmă, una din cele mai frumoase de pe tot pământul românesc, de frescele din cupola aşa tradiţionale şi, totuşi, de atâta îngrijire tehnică, cu acelaşi palat episcopal ale cărui scări se mai ţin, încă, şi ale cărui săli se mândresc cu vechile portrete chipul slab, chinuit dar bucuros de orice suferinţă a lui Petru Pavel Aaron, îmi răsare în minte. Blajul este al lui... undeva el trebuie să fi trăind suflet îngrijat veşnic de soarta şcolilor lui, rătăcind prin satele cuprinse de noapte, suind treptele catedrelor goale, uitându-se prin caiete, bucuros de tot ce e bine într-sele”. Deschiderea şcolilor din Blaj acum 250 de ani rămâne simbol luminos în istoria noastră milenară, flacără nestinsă în marea „Olimpiadă” a culturii româneşti. În anul 1990 iunie 3 la împlinirea a 50 de ani de la terminarea Liceului Sfântu Vasile cel Mare, ne-am adunat în curtea Castelului Metropolitan din Blaj şi în faţa bustului marelui Episcop întemeietor al Şcolilor Blăjene, Petru Pavel Aaron, am rostit o rugăciune către Bunul Dumnezeu. Episcopul ne privea cu ochi de piatră, dar noi îi vedeam vii şi pătrunzători. Din aceste prime şcoli româneşti (11 octombrie 1754 din Blaj), făclia aprinsă a luminat toate ţinuturile româneşti locuite de poporul nostru şi a dat naştere culturii noastre naţionale din care măreaţa Şcoală Ardeleană, şi urmaşii săi, până în timpurile contemporane. Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai şi marele Timotei Cipariu sunt Luceferi nemuritori în Panteonul culturii noastre. Istoria Şcoalelor din Blaj, primele şcoli româneşti din ţara noastă, luminează şi va lumina puternic totdeauna drumul culturii spre cinstirea noastră şi a întregii culturi universale. Lucian Petrescu, fost elev al Blajului

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

PRUTUL

19

Floarea generozităţii
prof. dr. ing. A.D. Tudosie În loc de „La revedere”, dragi şi scumpi moldoveni, huşeni şi vasluieni, cu care m-am înfrăţit şi contopit, de 50 de ani, în fapte şi realizări - în domeniul viticulturii, oenologiei şi chiar al publicisticii într-o manieră literară, vă mărturisesc că această Moldovă cu blazonul ei matern şi fratern, m-a înfiat „etern” cu o jumătate de veac în urmă, cu spiritul ei blând şi rafinat, magnific-cultivat, cu gustul ei dulce şi înmiresmat - cum numai solemnul ei vin aromat şi roz-colorat de Busuioacă de Bohotin sau cel sprinţar, de Zghihară de Huşi, mai „rimează sau se asociază” („cu care am dat nu numai turcii ci şi ruşii afară...” I.Petcu şi P.Coruţ). În eterna Moldovă, Podgoria Huşi şi Şcoala Viticolă Centenară m-am ocupat - printre altele - şi cu lansarea şi lustruirea a două vinuri devenite emblema podgoriei Huşi ca să strălucească, să cucerească, să onoreze şi să captiveze. Lor şi moldovenilor le închin cele ce urmează: Vă las cu bine Moldovă şi Şcoală, Atât de magnifice în destin, Cu-a voastră istorie - o comoară, Şi cultura un măreţ festin, Vinurile voastre-s o avere planetară, De la Zghihara pân' la Bohotin, Captivând adesea de la Decebal la Cantemir, Şi acum în, în încheiere - cu durere Vă iubesc, mulţumesc şi-mi iau la revedere. Multă dreptate avea N.Iorga, când rostea într-o vizită la Şcoala Viticolă din Huşi, în 1931, ca prim-ministru - următoarea sintagmă: „Trăiască ospitaliera şi viteaza Moldovă, înfrăţită cu înţeleapta Transilvanie şi statornicul Regat al Munteniei şi Olteniei...” Pentru mine Moldova a fost a doua mamă - prin podgoria şi Şcoala Viticolă din Huşi. Mă bucur şi mă mândresc că în glorioasa Moldovă, a lui Ştefan şi Cantemir, am ajuns, ca specialist, prin repartiţie guvernamentală şi de care nu m-am despărţit 50 de ani. Aici m-am realizat plenar şi profesional, sociouman şi familial: 5 ani la G.A.S. Iveşti-Tecuci (ca director tehnic şi al Şcolii Viticole), 5 ani ca director la Staţiunea Experimentală Viticolă Odobeşti şi profesor la Şcoala Viticolă, şi, aproape 40 de ani la vestita Şcoală de Viticultură din Huşi (ca profesor, cercetător, director şi „cronicar-literar” - Prof. T. Martin). La Huşi s-a produs adevărata mea împlinire, alături de onoarea şi cinstea colegilor şi podgorenilor, cu care am „urcat”, împreună, podgoria şi şcoala, pe scara de sus a valorilor (Prof. M.Oslomeanu). Aici, la Huşi, scria acad. V.D. Cotea „am făcut etapă şi am durat operă, trecând în rândul reputaţiilor..” Mă mândresc că am activat pe aceste meleaguri, încărcate de istorie şi legendă milenară, „cu dealuri în formă de coroană domnească, înmuiate în miere şi vin şi recunoscută ospitalitate”, în care mi-am adus şi eu obolul prin câteva înfăptuiri şi scrieri. Trec în revistă câteva din ele, cum au fost reliefate de acad.prof.univ.dr. Valeriu D.Cotea (vicepreşedinte al Academiei Române şi preşedintele Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (O.I.V.V. Paris, în broşura: „Omagiul unei mare viticultor şi oenolog - Prof.dr.Avram D. Tudosie - la 70 de ani de viaţă şi 45 de ani de activitate”: un doctorat strălucit (primul din judeţele Vaslui şi Galaţi), care a contribuit decisiv la extinderea podgoriei Iveşti, la 3000 de ha. Am înfiinţat primul Punct experimental viticol, din podgoria Iveşti (1957), în care a studiat tema sa de doctorat, „obţinând doctoratul în domeniu - sub conducerea marelui profesor T. Martin”. La Staţiunea Viticolă Odobeşti m-am remarcat prin extinderea suprafeţei Staţiunii şi a plantaţiilor de vie experimentală, de la 5 ha la 350 de ha; înfiinţarea, în premieră naţională, a 50 de puncte (nuclee) experimentale de sprijin - în marile unităţi de producţie (din jud. Vrancea, Galaţi şi Bacău) - pentru implementarea rezultatelor ştiinţifice în marea producţie; am construit - în regie proprie - primul Combinat de vinificaţie modern, de 300 de vagoane pentru cercetare şi producţie (model preluat şi de alte ţări viticole) (Conf.Rev. Vinohrad, HortiViticultura şi ziarul „Scânteia”). În primele podgorii vestite Iveşti şi Odobeşti am funcţionat (în paralel) şi ca profesor de viticultură şi vinificaţie, în care şi-a descoperit vocaţia şi amplificat pasiunea spre învăţământul viti-vinicol. Considerându-se atras şi convins că se poate „clădi” durabil şi benefic în/şi prin tineretul studios şi se poate transmite mai împlinit, prin noile generaţii, în 1964 s-a transferat, la cerere, cu sprijinul prof.univ.dr.doc.st. Nicolae Ştefan - ministru adjunct şi Stan Dragomir, la Şcoala de Viticultură „D.Cantemir” din Huşi considerată - ca unitate etalon - pentru învăţământul mediu şi cercetare viti-vinicolă, întrucât dispune de o fermă didacticăexperimentală, de 8,5 ha, o adevărată staţiune de cercetări.. La prestigiul şi progresul acestei şcoli şi al bazei sale materiale-experimentale şi-au adus contribuţia unii din corifeii învăţământului şi cercetării viti-vinicole româneşti, ca prof.ing. Constantin Hogaş, prof. dr. ing. Gh. Bălţatu, prof. ing. Th. Volcov, prof. ing. V.Moleavin, precum prof.univ.dr. Aurel Săvescu, prof.univ.dr. P. Alexa, care şi-au început experimentarea lucrărilor pentru teza de doctorat, chiar aici, unde absolviseră şi şcoala. Ajuns aici, în ianuarie 1964, ca profesor şi doctorand, am iniţiat, împreună cu colegii, un curajos plan tematic de cercetări viti-vinicole, stringente pentru podgorie şi şcoală. După 40 de ani de muncă şi dăruire - în învăţământ şi cercetare - rezum bilanţul rezultatelor: un doctorat, onorabil, o fermă didacticăexperimentală şi de producţie (de la 8,5 ha la 50 de ha.), cu multiple câmpuri şi colecţii, un Muzeu Viticol (cu peste 500 de obiecte), unic, în ţară. Mă mândresc că am contribuit esenţial la construirea şi dotarea noii Vinoteci, cu peste 25.000 de sticle, din toate vinurile podgoriilor româneşti (fiind prima din lume, din acest punct de vedere). De aceea a fost numită şi Vinoteca Naţională. De asemenea, mă bucură faptul că am trudit, aproape 30 de ani la studiul Busuioacei de Bohotin-Huşi, de la origini şi până în prezent, stabilindu-i tehnologia de producere şi optimizarea ei, făcând-o să strălucească şi să cucerească, încât la Congresul Internaţional Viti-Vinicol, din 1993, de la Atena, a fost declarată „Vin solemn licoros aromat şi roz-colorat”, făcând astfel parte din “Comoara planetară a vinurilor celebre”, în „Comoara Naţională a Grupului Şcolar Agro-Viticol „D.Cantemir” din Huşi. Din acest vin s-a produs, în 1971-1972, prima şarjă de vin spumant (şampanizat), care, la Concursul Naţional de Vinuri din 1972, de la Bucureşti, a fost premiat (ca şi cel obţinut din Zghihara de Huşi), iar Marele profesor emerit I.C.Teodorescu (preşedintele Concursului şi al juriului) a elogiat public „marele eveniment”. Tot la Huşi, în cei 40 de ani am publicat c.400 de studii şi articole în reviste, gazete şi ziare, precum şi 20 de cărţi (tehnico-ştiinţifice şi unele chiar în maniera literară). Amintesc faptul - remarcat şi relevant de mai multe personalităţi - că „Ambrozie şi Nectar” a fost nominalizată pentru Premiul Oficiului Internaţional al Viei şi Vinului (OIVV - Paris), iar la „Centenarul Şcolii Viticole Huşene” (2003) a fost premiată, la recomandarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. În complexa bază materială-experimentală a Şcolii s-au instruit peste 7500 de absolvenţi, din care 1000 au devenit ingineri, 37 doctori în ştiinţe, 47 doctoranzi, 27 cadre didactice universitare, din care 15 profesori şi chiar academicieni şi laureaţi ai Premiului de Stat. În aceeaşi bază experimentală sau finalizat 7 teze de doctorat şi 5 sunt în curs de experimentare. Pentru activitatea ştiinţifică şi lucrările publicate - în articole, dar mai ales în volum, sunt menţionat în majoritatea lucrărilor de specialitate, cât şi în dicţionare, monografii şi enciclopedii de specialitate.

Domnitori ai Ţărilor Române - lumini şi umbre MIHAIL STURDZA - ctitorul Capelei Ortodoxe Române din Baden-Baden
Vasile CALESTRU Am sosit la Baden-Baden (Germania) în ziua de 2 ianuarie 2004, după ce am parcurs următorul traseu: Wertingen - Dilingen - Heidenheim - Ellwangen Crailsheim - Heilbronn - Walldorf - Heidelberg - Karlsruhe - Rastatt - BadenBaden. Am vizitat renumita staţiune montană de odihnă şi tratament, cu numeroasele sale palate, băi termale, teatre, cu cel mai mare cazinou din Germania. Apoi, am străbătut un parc cu arbori seculari, în mijlocul căruia se află o biserică (capelă) ortodoxă română, ctitoria domnitorului Mihail Sturdza, care a ocupat tronul Moldovei timp de peste 15 ani (1834-1849)1). Ca urmare a Convenţiei de la Balta Liman (1849), încheiată între Rusia şi Poarta Otomană, primul şi singurul domnitor regulamentar al Moldovei a fost silit să renunţe la tron şi a luat drumul exilului. A stat un timp la Viena, apoi s-a stabilit la Paris, locuind împreună cu familia într-un palat situat pe Rue Vavenue 73. Fostul domnitor a mai cumpărat un alt palat şi în oraşul Baden-Baden (Germania) care era cunoscut prin renumitele sale băi termale şi care devenise la jumătatea secolului al XIX-lea un loc de întâlnire a „protipendadei internaţionale”. După moartea fiului său, Mihail, din cea de-a doua căsătorie, cu Smaragda Vogoride (1863), părinţii îndureraţi s-au hotărât ca „în memoria prea iubitului şi mult regretatului fiu, Principele Mihail, să nalţe o biserică în oraşul Baden-Baden spre eterna lui amintire şi să poarte numele de Capela Sturdza, cu destinaţia de a fi cavou al familiei”. În acelaşi an - 1863 - M.Sturdza a cumpărat o parte din platoul muntelui Friesenberg, îi schimbă denumirea în Michaelsberg şi a hotărât începerea construcţiei capelei. Planul a fost conceput de Leo von Klenze, unul din cei mai renumiţi arhitecţi germani, care însă a murit în 1864. Arhitectul Georg Dolmann a

PRUTUL

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

20
continuat lucrările, sub supravegherea permanentă a ctitorului, care s-au încheiat în anul 1866. Capela se remarcă prin stilul clasic, proporţiile ornamentale bizantine şi romane, toate frumos îmbinate. Intrarea în biserică este pusă în relief de o arhitravă2) sprijinită de patru pilaştri groşi şi înalţi de piatră, cu capiteluri în stil ionic. Faţada capelei este lucrată din asize din piatră de nisip (Sandsteinplatten), care alternează în trei culori. Monumentul arhitectonic cuprinde: pronaos, naos, altar, care se încheie sub formă de absidă pentagonală în dreptul criptei. Alte elemente artistice, care adaugă bisericii un plus de valoare şi frumuseţe, sunt: forma piramidală a acoperişului, turla octogonală cu ferestre colorate, bogăţia ornamentală de la uşi, ferestre, cornişe, ca şi crucea bizantină cu două braţe transversale. Din pridvor se intră în pronaos, iar deasupra uşii de intrare se află o inscripţie (pisanie) care are următorul conţinut: „O Dumnezeule! Primeşte în milostivirea Ta, pentru slujba celor care vin la Tine, biserica aceasta clădită de inima nemângâiată a părinţilor, adică a Domnitorului Mihail Sturdza şi a Doamnei Smaragda Sturdza, născută Vogoride închinând acest sfânt locaş memoriei prea iubitului lor fiu principele Mihail Sturdza, născut la Iaşi în 19/31 decembrie 1846 şi răposat la Paris la 18/30 iunie 1863. Primeşte, Atotputernice Doamne, rugăciunile aceluia care a fost chemat în locaşurile cereşti, pentru ca atunci când va veni plinirea vremii, să fie şi ei împreună cu el în viaţa cea viitoare, fericită, aşa cum se află acum inimile lor unite, fără să se despartă”. În apropierea acestei inscripţii se află, în limba latină, date referitoare la autorii sculpturilor din biserică: Rinaldus Rinaldi-Romanus; Gabriel Julius Thomas-Parisienses; Alsenus Sickiner-Monacenses Sculptores. Mai jos sunt înfăţoşate portretele lui Mihail Sturdza, al soţiei sale Smaragda Sturdza, al fiului Mihail şi al fiicei Maria. În mărime naturală, aceste portrete au fost pictate pe plăci de aramă, în anul 1866, de cunoscutul pictor francez Alexis Joseph Pérignon. În naos, se află o sculptură din marmură de Carrara reprezentând pe tânărul Mihail studiind. Lângă el apare Arhanghelul Mihail, patronul familiei şi al bisericii, opera sculptorului italian Rinaldo Rinaldi. În partea stângă, se poate vedea o sculptură, înfăţişându-i pe părinţii îndureraţi privind cu mâhnire spre fiul lor şi având între ei pe Maica Domnului cu o cruce mare în mâini, opera sculptorului francez Thomas Gabriel. Deasupra naosului, în marea cupolă sunt zugrăviţi „Ochiul lui Dumnezeu”, cei 12 apostoli şi cei patru Sfinţi Evanghelişti cu simbolurile lor. Sub arcele laterale din naos, apar picturi în frescă: Buna-Vestire, Naşterea Domnului, Botezul Domnului. La intrarea spre altar se găsesc icoane de mare valoare istorică şi artistică, icoanele împărăteşti, a hramului şi pe Sf. Ioan Botezătorul, ale profeţilor din Vechiul Testament, şase icoane ale profeţilor din Vechiul Testament. În interiorul Sfântului Altar, care este pictat în frescă, operă a prof. Wilhelm Hauschild, sunt expuse picturi reprezentând: Cina cea de Taină, Învierea Domnului în trei tablouri, Sfânta Treime şi Sfinţii Atanasie cel Mare, Grigore Dialogul, Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur. Sub altar se află cripta care adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale celor patru membri ai familiei Sturdza. Capela a fost înzestrată de ctitori cu cărţi, veşminte, icoane, un policandru din bronz, candele şi sfetnice, o evanghelie ferecată în plăci de argint aurit etc., iar sfinţirea ei a avut loc la 26 octombrie 1866. La început capela a ţinut de Patriarhia din Constantinopol, dar în anul 1882, prin voinţa ctitorului, a trecut sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei, cu reşedinţa în Iaşi. Astfel s-a împlinit o veche şi mult aşteptată dorinţă a ctitorului care a vrut „a dovedi devotamentul meu de fiu al Bisericii Moldovei - patria mea”. În Capela Mihail Sturdza din Baden-Baden, unde se aude cuvântul lui Dumnezeu în frumoasa limbă românească, chipul dăltuit în marmură al fostului domnitor, care a ridicat prin truda şi cheltuiala sa această sfântă biserică, ne invită să ne gândim la toţi vrednicii noştri înaintaşi, la tot neamul românesc, cu istoria şi tradiţiile lui, cu credinţa şi evlavia lui, cu strădania şi nădejdea lui spre mai bine. Note: 1) Despre domnitorul Moldovei; vezi articolul „O personalitate controversată a istoriei noastre moderne: Domnitorul Mihail Strudza”, în „Magazin istoric”, nr.10, Bucureşti, 1995, p.37-42. 2) Partea inferioară a antablamentului (element din arhitectura clasică, aşezat deasupra zidurilor de faţadă sau coloanelor unei construcţii şi care susţine acoperişul. Cuprinde arhitrava, friza şi cornişa), care se sprijină pe capitelele coloanelor sau pe zid.

Istoria celui de-al doilea război mondial prin ochii unui soldat român
Vicu Merlan Soldatul Hurez Nicolae s-a născut în 1918, în satul Isaiia, raionul Huşi. A fost înrolat ca soldat într-o perioadă destul de frământată a istoriei acestui neam. La 20 de ani (1939) soldatul Hurez Nicolae avea să trăiască cele mai oribile clipe care şi astăzi încă îi mai sunt vii în memorie. Înregimentat la Vaslui, va face parte din Regimentul 25 Infanterie. După perioada de instrucţie este dus pe graniţa estică a ţării (României Mari) la Nistru. Regimentul său era deja pus în alertă având ordin, la Podul de la Dăbăsari-Căuşeni, de tragere, în cazul în care ruşii i-ar fi forţat trecerea. Acest fapt se petrecea în mai 1940. În urma dictatelor impuse, regele Carol al II-lea, pentru a evita pierderile de sânge (avându-se în vedere raportul numeric de forţe masat la graniţa cu România de URSS) a cedat Basarabia şi Bucovina ruşilor. Retragerea Regimentului 25 de pe linia Nistrului s-a făcut în „linişte” până la ieşirea din localitatea Hrânceşti (sau Hânceştii). În afara acestei localităţi trei tancuri ruseşti baricadaseră drumul. Prin traducători, ruşii au somat Regimentul 25 Infanterie, format din 4000 de soldaţi înarmaţi cu puşti şi câteva mitraliere, să dezarmeze şi apoi să-şi continue drumul spre România. Îndrăzneala şi curajul colonelului român care comanda Regimentul 25 a mers până la a ameninţa că minează întreaga localitate Hânceşti şi o aruncă în aer în câteva minute. Fiecare soldat român purta la brâu câte o mină de aproape 1 kg. Văzându-le curajul şi mai ales „obiectul” cu care fuseseră ameninţaţi, ruşii au retras tancurile pe marginea drumului şi au lăsat cale liberă armatei române. La câţiva kilometri prin pădurea de la marginea Hânceştiului erau lăsate în voia nimănui peste 50 de tunuri româneşti trase de cai. Dl. Hurez povesteşte că încă mai erau caii înhămaţi la acestea. Rupţi de oboseală şi venirea serii i-a determinat să ia poziţie de luptă (în adăposturi improvizate), oprindu-se pentru odihnă. În cursul nopţii Regimentul 25 a avut surpriza să fie interceptat de o coloană de maşini (camioane) româneşti, venite din ţară pentru a remorca tunurile lăsate în pădurea de la Hânceşti. Retragerea a continuat, trecându-se Prutul pe la Albiţa spre Vaslui. Din 1940 până în 1941 Regimentul 25 Infanterie a fost mutat dintr-un loc în altul (Vaslui, Fântânele etc.). La Fântânele, jud. Vaslui, dl. Hurez Nicolae a fost instruit la Şcoala de cadre, obţinând gradul de fruntaş, după care a primit în subordine o grupă de recruţi pe care a instruit-o. Cu această grupă a primit ordin să se deplaseze prin Huşi (Coasta Lohanului) la Cozmeşti unde a intrat în componenţa Batalionului 3 Infanterie. Din acest loc au fost masaţi pe linia Prutului, în dreptul localităţii Ghermăneşti unde au rămas vreo lună până la trecerea Prutului pentru eliberarea Basarabiei. La 22 iunie 1941 la ordinul generalului Ion Antonescu, Batalionul 3 Infanterie trece Prutul. Din acest moment fruntaşul Hurez Nicolae din Isaiia primeşte misiunea de curier agent. În această funcţie trebuia să ducă ordinele scrise din prima linie spre liniile din urmă sau laterale. Nu de puţine ori a fost în situaţia, pentru a scăpa cu viaţă, să tragă în ruşi alături de cei din prima linie. De asemenea, pe toată perioada războiului, fiind instruit şi ca trăgător de puşcă mitralieră şi de puşcă „cu burlan” (armă antitanc), a folosit armamentul din dotare ori de câte ori împrejurările i-o cereau. În perioada 1941-1944 Batalionul 3 Infanterie în care acţiona fruntaşul Hurez s-a deplasat pe litoralul Mării Negre de la Odessa până la vărsarea Bugului. Dintr-un efectiv de peste 1000 de soldaţi Batalionul 3 număra la jumătatea anului 1944 doar 150. În timpul unei confruntări fruntaşul Hurez a fost rănit la piciorul drept. Printre brancardierii sanitari care l-au deplasat de pe linia frontului se afla şi un văr de-al său din Isaiia. Este adus în România la Spitalul din Ploieşti. Într-o lună şi jumătate piciorul se vindecă, iar fruntaşul este dus la Roman, spre o nouă instruire. Cu această nouă instruire şi cu experienţa de pe front este pus să pregătească noi recruţi. Este trimis din nou pe front. Marea Ofensivă rusească din 1944 surprinde Batalionul 3 Infanterie cu un număr foarte mic de soldaţi, refăcut parţial cu noi recruţi. La 23 august 1944, fruntaşul Hurez se retrăsese împreună cu batalionul său pe linia Nistrului (zona sudică). În acest timp, la Iaşi, fusese spart frontul şi armata română era înconjurată din toate părţile. Regimentul 3 fiind încercuit, lipsit de muniţie şi hrană, se predă în localitatea Tătărăşti din Basarabia. Au fost încercuiţi şi luaţi prizonieri cca. 4000 de soldaţi. Au fost duşi cu trenurile la Dombas, în Rusia, şi închişi într-un lagăr. Pe ansamblu, în lagărele în care a fost dus dl. Hurez ruşii s-au comportat omeneşte. Raţia alimentară era de subsidenţă. Din lagărul de la Dombas dl. Hurez a fost repartizat în lagărul Volsk de pe malul Volgăi. A lucrat ca tăietor de lemne într-o pădure din împrejurimi. La ordinul lui Stalin prizonierii români care au terminat munca au fost eliberaţi la jumătatea lunii octombrie 1945. A ajuns la trecerea peste graniţa cu România (la Ungheni) pe data de 28 octombrie 1945. Pentru merite deosebite, dl. Hurez Nicolae a fost decorat cu „Bărbăţie şi Credinţă - Clasa a II-a”, pentru că descoperise spioni ruşi într-o pădure din dreptul localităţii Gorban, spioni care se aflau în spatele frontului şi raportau mişcările de trupe ale ostaşilor români. A fost lăsat la vatră cu gradul de sergent-major. Încă mai posedă tăria şi curajul care l-a însufleţit în acea perioadă de grele încercări ale vieţii. Pentru că şia apărat cu credinţă şi vitejie ţara, statul român îi oferă o pensie de veteran de război de 1.300.000 lei/lună. El este mulţumit şi spune că şi-a făcut datoria faţă de Patrie, chiar dacă gestul lui de atunci nu mai face trei parale în ochii politicienilor de astăzi.

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

PRUTUL

21

I. Revoluţia franceză (I)
1. Iosif Visarionovici Stalin şi Napoleon Bonaparte
de pr. Nicolae Trofin Cea de-a doua ediţie a cărţii lui Des Griffin, „Fourth Reich of the Rich” (Cel de-al patrulea imperiu al plutocraţiei), din 1995, conţine un adaos de 57 de pagini faţă de prima ediţie, adaos care cuprinde dovada de necontestat a faptului că bolşevismul nu numai că a fost şi este creaţia bancherilor şi a cămătarilor internaţionali, dar execută întocmai comenzile primite de la directoratul acestei plutocraţii, care nu se sfieşte să-şi arate puterea. Ilustrativă este aroganţa cu care la 17.02.1950, când aşa-zisul „război rece” şi aşa-zisul „antagonism sovietoamerican” despărţeau chipurile lumea în tabere adverse, James Warburg, fiul bancherului evreu Paul M.Warburg, care organizase sistemul monetar american în 1913, declara în faţa senatului american: „Va fi un guvern mondial indiferent de ce părere are lumea. Dezbatem acum doar dacă guvernul mondial va fi instaurat cu arma în mână sau de bună-voie”. (Des Griffin, Fourth Reich of the Rich, p.252). O dovadă că comunismul, creaţia cămătarilor evrei internaţionali, execută întocmai ordinile primite de la aceştia, o conţine procesul intentat în 1938 lui Christian G. Rakovski, alături de Buharin, Rakov, Iagoda, Karahan şi alţi „troţkişti”. Christian Rakovski, bulgar născut în Dobrogea, medic francez, cu studii la Paris, vorbitor fluent al francezei, germanei, englezei, românei, rusei, turcei şi bulgarei, personalitate influentă în internaţionala socialistă şi unul din fondatorii statului sovietic, a fost preşedintele R.S.Ucraina şi ambasador sovietic în Franţa. Dorind să afle cât mai multe, poliţia secretă a lui Stalin îl ancheta pe acuzat în secret în prezenţa unui medic a cărei sarcină era să-i administreze celui anchetat drogul care să-l facă să vorbească raţional şi veridic fără să-şi dea seama dar şi fără să-l facă să sufere căci acuzatul, cum s-a dovedit ulterior, făcea parte din cercul intim al directoratului plutocraţiei. După acest interogatoriu, Stalin i-a comutat pedeapsa lui Rakovski de la împuşcare la 20 de ani de puşcărie (pg.252255). La proces a asistat ambasadorul Statelor Unite, Davis, care a făcut acuzaţilor Rosenholz şi Rakovski, un mic semn secret masonic, şi în decursul convorbirilor cu oficialităţile sovietice, ambasadorul Davis a pomenit despre efectele favorabile pe care le-ar avea în opinia publică americană amnistierea lui Rakovski (pg.308). Des Griffin notează că cele dezvăluite de Rakovski sunt lucruri cunoscute de zeci de ani cercetătorilor care au consultat documentele originale şi nu s-au lăsat orbiţi de mass-media şi de pseudo-istoria academică şi politică, dar aceste lucruri sunt dezvăluite pentru prima dată în mod închegat şi cursiv de către unul din operatorii Planului. Relatările lui Rakovski sunt unul din cele mai importante documente politice ale secolului şi ar trebui să fie lectură obligatorie pentru toţi cei ce doresc să afle ce şi de ce se întâmplă în întreaga lume. Atât de importantă este depoziţia lui încât vom reda toate pasajele. Aducem aici doar o observaţie de-a lui Rakovski care ne-a izbit şi ne-a determinat să examinăm mai atent ce s-a întâmplat în Europa cu două secole în urmă. La moartea lui Lenin, care a avut multiple hemoragii cerebrale, dar n-a murit de moarte naturală, Troţki era cel care trebuia să devină dictatorul suprem al statului sovietic, dar s-a îmbolnăvit şi a fost incapabil de orice acţiune timp de câteva luni, interval în care trebuia imediat realizată centralizarea puterii totalitarismului bolşevic. Cum Troţki refuza să-şi ajute eventualii rivali, cum toţi ceilalţi evrei bolşevici, inclusiv Zinoviev, nu erau pregătiţi pentru a realiza această sarcină, şi cum Stalin lucra febril să-şi asigure sprijin în cadrul comitetului central, soluţia a fost ca grupul din care făcea parte şi Rakovski şi care pregătise moartea lui Lenin şi ascensiunea lui Troţki să se alieze temporar cu Stalin, devenind mai stalinişti decât Stalin şi sabotându-l în mod subteran, lucru de care Stalin îşi dădea seama. În această luptă subterană, Stalin câştigă teren, căci avea un „atavism naţional” (expresia lui Rakovski) care i-a permis să mizeze pe puternicul şovinism şi panslavism rus, să construiască un comunism naţionalist rus opus comunismului internaţional cosmopolit al ocultei. „El a pus Internaţionala în slujba Uniunii Sovietice care deja îl accepta ca stăpân”, zice Rakovski; „Dacă vrem să găsim o paralelă în istorie, atunci indicăm bonapartismul şi dacă vrem să găsim pe cineva de tipul lui Stalin, nu vom găsi pe nimeni ca el în istorie... Asemenea lui Napoleon, Stalin atinge stinge revoluţia, el n-o slujeşte ci se serveşte de ea” (p.286). Am căutat paralele staliniste în biografia lui Napoleon scrisă dă Walter Scott, contemporanul lui: „Life of Napoleon Buonaparte. Emperor of the Franch, with a Preliminary View of the French, Revolution” (9 volume, Edinburgh: Ballantyne, 1827). Astfel metoda folosită de Stalin în cel de-al doilea război mondial, de epuizare a inamicului obligându-l să măcelărească un număr infinit de soldaţi sovietici, este descrisă de Walter Scott în biografia lui (op.cit., vol.2, pp.387-388) ca principala cauză a victoriei trupelor noii republici franceze, căci, scrie el, „generalii francezi ştiau că viaţa omenească era marfa cea mai puţin preţuită de republică, şi că atunci când moartea era ospătată din plin cu atâta generozitate de la un capăt la celălalt al Franţei, nu trebuiau să se zgârcească ospătând-o pe câmpul de luptă... Atunci generalii francezi au început să folosească acele atacuri succesive în coloane, în care se aruncă o brigadă după alta fără întrerupere şi fără nici o grijă pentru pierderea atâtor vieţi, până când braţele adversarilor sunt istovite de atâta măcel” (p.391). Cu un secol înainte de revoluţia bolşevică, Walter Scott remarcă deja că scopul revoluţiei franceze fusese răspândirea terorii în întreaga lume, şi distrugerea structurilor societăţilor europene şi a civilizaţiei creştine în Europa, căci principalul scop al directorului francez, scria el „era să provoace revoluţia în guvernele ţărilor vecine şi să le remodeleze după tiparul republican, care să-i corespundă celui folosit în Marea Naţiune” (vol.3, p.174). Ca şi măreaţa Uniune Sovietică, Napoleon nu s-a mulţumit să jefuiască popoarele „eliberate” de el luându-le alimentele, banii şi recruţii, ci a început să care în Franţa operele de artă care constituiau bogăţia cea mai mare a italienilor, de pildă. Ca şi elitele comuniste, Napoleon nu credea propaganda despre „libertate, egalitate şi fraternitate”, ştia foarte bine că oamenii nu s-au născut şi nu vor fi niciodată egali, şi că revoluţia franceză era în realitate duşmana cruntă a libertăţii. Asemănarea dintre poliţia napoleoniană şi securitatea din ţările socialiste este frapantă. Poliţia napoleoniană făcea uz de agenţi provocatori, care, scrie Scott, „dirijau, încurajau, chiar sugerau comiterea de infracţiuni, pentru a-şi recolta apoi răsplata pentru arestarea infractorilor... În Franţa puterea poliţiei devenise covârşitoare: de fapt întreaga existenţă a guvernului părea că depindea în mare măsură de exactitatea informaţiilor pe care le obţinea; şi pentru acest scop numărul poliţiştilor fusese sporit, şi disciplina lor îmbunătăţită sub administraţia expertului şi vicleanului Fouché” (vol.4, p.330). Fouché îşi construise o reţea perfectă de spionaj al cetăţenilor pe bazele reţelei de spioni existente din vremea revoluţiei franceze, care-i făcuse pe francezi să nu îndrăznească să rostească o vorbă care să nu fie spre lauda regimului. Ca şi Stalin, Napoleon era suspicios şi nu tolera rivalii la putere (pp.333334): „Datoria poliţiei era să supravegheze opinia publică... Ziarele publice erau sub supravegherea zilnică şi constantă a poliţiei, şi redactorii lor erau somaţi să apară în faţa lui Fouché de câte ori apărea ceva care putea fi considerat că nu-i respectă autoritatea. Suprimarea ziarului care păcătuia era adesea însoţită de exilul sau încarcerarea redactorului. Aceleaşi măsuri erau luate împotriva autorilor, librarilor, editorilor” (pp.334-335). Napoleon era nu numai un ateu, dar avea un fel de credinţă ocultă în care recunoaştem elementele luceferianismului masonic. Se considera superior oamenilor şi în ultimii lui ani de captivitate depănându-şi amintirile susţinea că n-a fost învins de armatele duşmane ci de elementele naturii. Ca şi masonii, fiinţa supremă era pentru Napoleon Natura (forţa generativă), şi cu toată mintea lui ascuţită de matematician şi general, gândea în termenii ocultismului cabalistic ai celor patru elemente. Napoleon a inaugurat un sistem de propagandă oficială şi personală prin buletinele oficiale în care, scrie Scott, „anunţa poporului francez succesele sale, arăta publicului acele adevăruri pe care dorea el să le ştie publicul, şi în acelaşi timp acele minciuni pe care dorea ca publicul să le creadă”. Împăratul era deja obiectivul unei adoraţii binemeritate: nu mai trebuiau decât să-i ridice temple şi să-i construiască altarele. Ca şi Stalin, Napoleon şi-a plantat marionete în vârful guvernelor ţărilor ocupate de el, a căror datorie era să sacrifice naţiunile în vârful cărora erau plantate, lăcomiei şi ambiţiei napoleoniene (p.267). Jaful şi violenţa trupelor sovietice în ţările prin care treceau, chiar ţări aliate, sunt comparabile cu trecerea hunilor, tătarilor sau vandalilor dar Napoleon practicase aceeaşi metodă. Ca şi Stalin, Napoleon tăia şi spânzura ţările şi teritoriile lor, desfiinţându-le şi mutându-le graniţele la bunul lui plac - în numele păcii - şi spunând că le face un bine (p.119). Ca şi Stalin, care în timp ce încheia cea mai strânsă alianţă cu Hitler se pregătea să-i invadeze ţara, Napoleon îi scria regelui Spaniei urgentând o mai strânsă alianţă printr-o căsătorie între moştenitorul tronului Bourbonilor din Spania şi o rudă a sa, în timp ce ordona armatei să invadeze Spania (p.143). Demagogia tipic comunistă nu-i era străină lui Napoleon care ţinea discursuri în faţa Adunării Legislative a Franţei în care spunea că „triumful meu în război va fi triumful geniului binelui asupra geniului răului, triumful moderaţiei, ordinii şi moralei asupra războiului civil, anarhiei şi pariurilor rele” (op.cit., vol.7, p.14). Regimul lui Napoleon aducea mult cu o democraţie populară socialistă. Înainte de revoluţie Franţa avusese o singură închisoare pentru deţinuţii politici, sub Napoleon pentru deţinuţii politici se înfiinţaseră 6 închisori, în care erau închişi oameni care nu puteau fi acuzaţi de nimic altceva decât de lipsă de devotament politic pentru cauza lui Napoleon. La 3 martie 1810, Fouché, şeful poliţiei a adoptat procedeul de încarcerare a cetăţenilor fără procedură judiciară pe baza unui simplu ordin emanat de la Napoleon (pp.67-68). Napoleon se considera „omul destinului”, predestinat ca să fie conducătorul suprem al lumii unite sub un singur guvern mondial - acelaşi ca şi guvernul Noii Ordini Mondiale de astăzi. Avertizat de Fouché asupra pericolului unei campanii împotriva Rusiei care ar putea fi dezastruoasă (lucru care s-a şi întâmplat în 1812), Napoleon a răspuns: „E vina mea dacă puterea pe care o deţin deja mă obligă să iau în mâinile mele dictatura întregii lumi? Destinul meu nu s-a împlinit încă, situaţia mea este astăzi (când stăpânea aproape întreaga Europă continentală) doar un început al situaţiei pe care trebuie s-o realizez. Trebuie să fie doar o singură legislaţie Europeană, o singură curte de apel. Aceeaşi monedă, aceleaşi măsuri şi greutăţi, aceleaşi legi, trebuie să domnească în toată Europa. Trebuie să fac o singură naţiune din toate statele Europene” (p.161). Napoleon ştia însă ceea ce Walter Scott, biograful său, nu ştia. Napoleon ştia cine trage sforile din umbră pentru anihilarea naţiunilor şi instaurarea guvernului mondial, ştia că bancherii care deţineau Banca Angliei erau cei care

PRUTUL

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

22
finanţau războaiele şi decideau astfel care armată va fi victorioasă, în care război; redând fidel reproşul făcut de Napoleon lui Metternich, că s-a lăsat plătit de acei bancheri („Ah Metternich, cât ţi-a dat Anglia ca să te determine să-mi declari război?”), Walter Scott vede clar mâna ocultei în Franţa şi nu în Anglia (p.512). Walter Scott şi-a scris cele 9 volume ale biografiei lui Napoleon ca să justifice felul în care guvernul englez l-a eliminat pe Napoleon dintre cei vii - bineînţeles, negând că guvernul britanic ar avea vreo vină în otrăvirea lui Napoleon, pe care el n-o denumeşte otrăvire, ci „ulcer stomacal”. Desigur, comparată cu Revoluţia Franceză, domnia lui Napoleon a fost raiul pe pământ; şi poate chiar şi comparată cu domnia aristocraţiei franceze dinainte de revoluţie; căci oligarhia parizitară întotdeauna împilează şi sărăceşte organismul gazdă, dar domnia lui Napoleon n-a fost decât un stadiu în planul general de distrugere a civilizaţiei creştine; a fost un pas înapoi în revoluţia permanentă masonică - iudeo-comunistă, după tactica lui Lenin: „doi paşi înainte, un pas înapoi”. Catapultat în fruntea armatei franceze, ales şi sprijinit ca să fie stăpânul totalitar al Franţei unde avea să slujească planul rothschildian o vreme, ca mulţi dintre marionetele N.O.M., Napoleon n-a bănuit că va fi şi el înlăturat şi distrus după ce-şi va juca rolul. Când arsenicul cu care îl otrăveau începuse să-şi facă efectul şi când doctorul O'Meara în care avea încredere a fost înlăturat, a înţeles că va fi ucis, şi şi-a exprimat această convingere - pe care Walter Scott, conform liniei politice al cărei apologet este, o ridiculizează (vol.9, p.278). În testamentul pe care l-a scris la 15 aprilie 1821, Napoleon scrie: „Mor în credinţa apostolică şi catolică, în sânul căreia m-am născut acum mai bine de 50 de ani” asta după ce fusese un instrument de distrugere al Franţei catolice, acest mare braţ al creştinismului european, pentru a cărui mutilare fusese organizată revoluţia din 1789. Şi mai scrie: „Mor prematur, asasinat de oligarhia engleză şi de xxx” (apud Walter Scott, Life of Napoleon Buonaparte, vol.9, appendix XII). Nu ştim la ce se referă xxx, şi nu ştim de ce Walter Scott a înlocuit originalul cu xxx. Înainte de moarte, Napoleon a întrezărit marele plan anticreştin al cărui marionetă fusese; a renunţat la pseudoreligia lui masonică cu terminologia ei egipteană şi a cerut să i se trimită un preot catolic (vol.9, p.279). În testamentul său din 15 aprilie 1821, Napoleon îi acuză pe Marmont, Augereau. Talleyrand şi La Fayette că-l trădase pe el şi trădase Franţa. Un alt contemporan, William Blake, scrie cu insistenţă despre trădarea lui La Fayette, care, zice poetul, s-a vândut pe bani. Dar iată cum descrie Nicola Nicolov înfrângerea lui Napoleon la Waterloo: „Este dovedit prin documente aflate în Arhivele naţionale de la Paris că James, Carl şi Nathan Rotschild făceau multe intrigi şi conspiraţii. Ministrul poliţiei avea, de asemenea, o cantitate mare de scrisori şi alte dovezi care dovedeau că existau numeroase conspiraţii clandestine ale Rotschilzilor... Bătălia de la Waterloo de asemenea este un mister. Până în ultimul moment, armata lui Napoleon avansa pe toate fronturile. Dar Napoleon s-a îmbolnăvit şi cel care deţinea comanda sub el, Mareşalul Soult, a pierdut bătălia în mod intenţionat. S-a descoperit ulterior că Soult era rudă de sânge cu Rotschild. A fost ulterior răsplătit cu multă generozitate pentru trădarea lui şi familia lui s-a bucurat de multe favoruri” (The World Conspiracy, p.173). - va urma -

Hameleonismul la români
Theodor Codreanu - continuare din pagina 1 Faptul se oglindeşte nu numai în tipologia antropologică foarte diversă (care nu a fost studiată cu seriozitatea ştiinţifică necesară), ci şi în complexitatea limbii române, încă o enigmă de dezlegat. Româna este o limbă romanică atipică, în stare să primească aluviuni lingvistice din toate zările. Când Emil Cioran spunea că limba română răscumpără întreaga subistorie a românilor (alături de Eminescu), el ştia ce spune. Din păcate, indivizii vorbitori de limbă română sunt, în mare măsură, creaturi hibridate în precaritatea lor istorică, predispuse la toate vicleniile celor ameninţaţi în securitatea lor interioară, fenomen cu mult mai redus în sânul statelor puternice, aşezate în politici statornice, dominatoare. Aşezarea „în calea tuturor răutăţilor” nu este o vorbă gratuită a cronicarului. Această aşezare-neaşezare a intrat atavic în mentalul indivizilor care, din stăpâni la ei acasă, s-au văzut mai mereu în postura de slugi ale altora mai puternici. Nici comunităţile tradiţionale ţărăneşti n-au putut rezista în faţa agresivităţilor, fiindcă n-au avut norocul istoric al unor elite capabile să reziste şi să făurească o istorie românească propriu-zisă. Domnii puternice precum cea a lui Ştefan cel Mare au fost excepţia, iar nu regula în istoria românilor. Într-o ambianţă precară etnic şi istoric, supravieţuirea individului devine mai importantă decât comunitatea, tocmai fiindcă individul nu se poate împlini în comunitate. Supravieţuirea a ceea ce numim românitate s-a datorat exclusiv Bisericii Ortodoxe şi limbii române, iar nu statului care, la români, n-a ajuns niciodată atât de puternic, încât să nu-şi oprime indivizii. După opinia mea, numai un stat deosebit de puternic poate garanta libertatea reală a indivizilor, aşa cum se-ntâmplă în S.U.A., în Anglia sau în Germania. Statele slabe sunt state-slugi, cum e România. În astfel de state, individualismul cel mai viclean cu putinţă e legea de supravieţuire, încât nu e de mirare că fenomenul corupţiei înăbuşă orice licăr de politică în folosul comunităţii. Ajungem, astfel, la ticăloşie, care, etimologic vorbind, înseamnă mizerie materială devenită mizerie psihologică şi spirituală. Ticăloşia la români arată imensa slăbiciune a statului român, condamnat să fie condus de ceea ce Eminescu numea „pătură superpusă”, o oligarhie rapace, care face politică întotdeauna pentru interese personale şi de grup, încât, în România, s-a dovedit cu prisosinţă că nu există încă partide politice în adevăratul sens al cuvântului. Deruta Cetăţeanului turmentat care nu ştie cu cine să voteze este oglinda teribilă a acestei realităţi ameninţând să devină „specific naţional”. În ciuda acestui fapt, ticăloşia aferentă nu poate fi considerată consubstanţială individului român. Dar întrucât ticăloşia românească este produsul statului român ea trebuie judecată ca atare, în sensul că nu mai avem legitimitatea să-i învinuim pe alţii de ceea ce au copt şi au dat pe piaţă românii înşişi erijaţi sau nu în politicieni, dar nu numai. Ticăloşia concetăţenilor noştri l-a impus pe Eminescu la casa de nebuni, tot ea i-a asasinat pe Nicolae Iorga, pe Corneliu Zelea-Codreanu, pe mareşalul Ion Antonescu, pe Ceauşeşti etc. Tot ticăloşia de slugă a trimis zeci de mii de ţărani înstăriţi la canal, i-a băgat în puşcării pe Mircea Vulcănescu, pe Gheorghe I.Brătianu, pe Vasile Voiculescu, pe Mina Dobzeu, pe Constantin Noica, pe N.Steinhardt, pe Nichifor Crainic... Tot ea, sărmana, a produs jaful ţării postdecembriste şi i-a condamnat pe pensionari la moarte, la frig, la foame. Ticăloşia, însă, îmbracă forme uneori „elevate”, „elitiste”, în cultură. O colegă din Bucureşti îmi spunea că după ce un critic, cu nume de oarecare rezonanţă, a pledat prin 1998, în ziua de 15 ianuarie, la televiziunea naţională, ca asupra lui Eminescu să se instituie o tăcere de vreo zece ani, la scurt timp a primit un premiu gras de 5000 de dolari. Nici tinerii de la Dilema n-au ieşit la rampă împotriva lui Eminescu pe gratis. Unul dintre ei, după ce a calificat publicistica lui Eminescu „milă din toate punctele de vedere”, a fost promovat consilier al preşedintelui Emil Constantinescu. Ulterior, însă, a avut „slăbiciunea” să recunoască faptul că nu citise cele cinci volume de publicistică eminesciană. Nu e asta elocventă şcoală de ticăloşie? Un altul, tot dintre „dilematici”, nu s-a sfiit, în 2000, să primească Premiul Naţional „M.Eminescu”, la Botoşani, alături de Cezar Ivănescu. Pentru el, Eminescu nu exista ca poet, în 1998, dar a acceptat premiul cu numele „nulităţii”. Nu e şi asta o formă de ticăloşie? Ticăloşie e şi atunci când o revistă te atacă, dar nu-ţi acordă dreptul la replică. Or, în România aceasta e regula. În România, eşti „valoros” numai atâta vreme cât întruneşti favorului unei anumite grupări literare. Principiul comunist „cine nu e cu noi e împotriva noastră” se îmbogăţeşte: „cine nu e cu noi nu are nici o valoare”. Când deschizi anumite reviste, ştii sigur că anumiţi autori nu pot fi decât lăudaţi, pe când asupra altora fie se instituie tăcerea, fie sunt luaţi în tărbacă. Nu e şi aici tot o formă de ticăloşie? Mi s-a întâmplat că un critic literar, înainte de 1989, mă „curta”, intrasem în corespondenţă cu el, i-am făcut şi vizite la Bucureşti, pentru ca după „rivoluţie” să se prefacă a nu mă mai cunoaşte, la o întâlnire scriitoricească, obişnuit acum să mă „înţepe” prin reviste ori de câte ori are prilejul. Ce să mai vorbim despre oamenii politici? Ei, cel puţin, se dau în spectacol în văzul întregii lumi. Cu dânşii, „legea Hameleonului” atinge performanţe la care nici n-au putut visa Cantemir sau Caragiale. Iar mass-media românească jubilează în a le aduce în presă şi pe micul ecran isprăvile. Românul de rând nu se lasă nici el mai prejos, fiindcă are acum la dispoziţie ceea ce nici gândul din basme n-a putut gândi: este vorba de internet. Cine vrea să afle firea românului „dăştept”, să „navigheze” pe internet şi va vedea cât de „curajoşi” sunt concetăţenii noştri încă de tineri, la adăpostul anonimatului, încât gazete de scandal ca România Mare, Atac la persoană sau Caţavencu par mieluşele. Poţi spune fără teamă orice despre oricine nu ţi-e simpatic. Multe din aceste spurcări nu sunt, însă, simple exerciţii scatologice. Ele au ţinte precise. De pildă, atentatele fizice de la Chişinău, să zicem, împotriva unor intelectuali incomozi ca Grigore Vieru, sunt dublate nu numai de odioase tiruri din presă, dar şi de campanii pe internet. Un „viteaz” anonim, bunăoară, informa mapamondul că Grigore Vieru este un infractor de drept comun, fiindcă a ucis cu maşina personală un copil, fără să fie pedepsit de lege. Evident, cine nu-l cunoaşte pe Grigore Vieru, care se sfieşte să strivească şi o muscă, poate crede orice, neştiind că poetul n-a fost în viaţa lui posesorul unui automobil şi nu s-a urcat niciodată la volan. Şi, totuşi, în pofida unor astfel de exemple, nu dintre cele mai revelatoare, cred că ticăloşia la români n-a atins grosul populaţiei şi, deci, nu ţine de „specificul” naţiei, cum încearcă să acrediteze unii neprieteni ai noştri vecini sau ba. S-ar putea ca alţii să ne întreacă în ticăloşie, având, însă, priceperea de a-i da o spoială propagandistică atât de reuşită, încât să pară cu totul altceva. Prin contrast, s-ar constata că potlogăria românilor va fi fiind de o naivitate dezarmantă. Încât pecetluirea ei ca moft naţional de către Caragiale ar putea să-i fie adevărata măsură.

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

PRUTUL

23

Drama trăită de familia mea în anii 1946-1947
Aşa cum am arătat în partea introductivă a „monografiei” satului Oţeleni, din cauza secetei cumplite ce a cuprins întreaga Moldovă, am fost nevoit să-mi întrerup cursurile şi să plec în căutarea unui loc de muncă, pentru a mă întreţine şi a-mi ajuta familia să iasă din această situaţie grea în care se afla. Fără a mai sta pe gânduri, pe 17 iunie 1946 am plecat în capitală - unde aveam un unchi - şi după zile de căutări, am reuşit să mă angajez ca „băiat de prăvălie” la fostul restaurant „2 Aviatori” de pe Calea Griviţei nr.152, patroni fiind grecul Tache Spireli şi un macedonean. Pentru început mi-au oferit doar masă, apoi, după o lună de probă, fiind mulţumit de muncile pe care le prestam, mi-au cumpărat 2-3 cămăşi de vară, de la ţiganii ce umblau cu haine vechi pe stradă. Deşi nu aveam decât 17 ani, programul era de la orele 8 la 23, iar muncile pe care le executam erau grele şi umilitoare pentru un tânăr absolvent a 6 clase primare şi a 4 clase de Gimnaziu Comercial. Dar nu aveam încotro să o iau şi trebuia să muncesc şi să mă întreţin. După orele de program, mă duceam la unchiul meu, care locuia într-o cameră cu chirie, în spatele Gării de Nord, împreună cu soţia sa, iar eu dormeam jos, pe duşumea. Între timp, cu sprijinul patronului grec, am găsit un loc de muncă şi fratelui meu, Ion - de 12 ani -, tot la un restaurant („bodegă”) din cartierul Tei, tot pentru masă şi cazare. Deoarece patronul îl punea la munci peste puterile sale şi începuse să-l şi lovească, fratele meu după 2 luni a fost nevoit să se înapoieze la părinţi. Pe 15 septembrie 1946, când la radio s-a anunţat începerea anului de învăţământ, am început să plâng în hohote, deoarece nu mai eram elev, ci un oropsit al soartei. La sfârşitul lunii octombrie 1946, m-am hotărât să mă înapoiez la părinţi şi să lucrez cu tata şi alt frate mai mic la pădure, unde în loc de bani ne dădea câteva kilograme de porumb pentru fiecare m3 de lemne tăiat - steri. În plus ne făceam şi câte o grămadă de lemne pentru foc, iar seara mai aduceam în spate, câte o bucată de lemn de frasin, sau câte 1 doagă de stejar cioplită, pentru butoaie de vin. La înapoiere am adus din Bucureşti cca. 20-25 de pâini pentru familie şi o sumă modestă de bani pe care-i obţinusem din vânzarea cu supra-preţ a ţigărilor în timp de noapte, la bar, cât şi dintr-un mic ajutor dat de ospătari şi picoliţe, din cheta pe care o făceau pe linie de sindicat. Cu această sumă şi cu ce mai aveau acasă, tata a plecat la Târnăveni, în Ardeal, unde avea o consăteancă, pentru a cumpăra porumb. Eu cu fratele Valentin am continuat lucrul la pădure. La înapoiere tata ne-a informat că la Braşov C.F.R.-ul angajează muncitori necalificaţi pentru diferite munci şi pe lângă salar ne asigură masa şi cazarea. Nu am stat prea mult pe gânduri şi am plecat la Braşov, unde ne-am angajat toţi trei la depozitul de materiale de la „Triajul Nou” situat în partea de est a Braşovului. Cazarea ne-au asigurat-o în barăci din scândură aflate în incinta depozitului - rămase de la nemţi - pline de ploşniţe, iar masa ne-o aducea de la o cantină a C.F.R.-ului, dar din fasole, varză, cartofi şi sfeclă, însoţită de o bucată de mămăligă de 200-250 grame şr pe care noi am denumit-o „chirpici”. În fiecare baracă locuiam câte 25-30 de lucrători, parte din ei şi din Oltenia, dar mai mulţi erau moldoveni. Dormeam pe paturi din scândură suprapuse, ne înveleam cu 2 pături, cu căciula pe cap, iar când bătea vântul şi ningea, ne trezeam cu grămezi de zăpadă pe perne, care intra prin crăpăturile scândurilor de la baracă. Toată noaptea stăteam cu lumina aprinsă pentru a ne apăra de ploşniţe. Ne încălzeam cu o plită de fontă şi un godin montate în mijlocul încăperii, dar trebuiau păzite de plantoane, pentru a fi în siguranţă că nu luăm foc. Tata era cunoscător al muncilor de pe şantierele C.F.R., deoarece la începutul căsătoriei - în timpul iernilor - mai lucrase la Dobrina - Huşi, la Crasna Vaslui, sau la Babadag - Tulcea. Fiind remarcat de picher, la chemat la birou şi i-a propus ca după orele de program să se ocupe de cele două vaci de rasă şi alte munci din gospodăria sa. Pentru această muncă, soţia picherului îi dădea din când în când câte o farfurie de mâncare, iar nouă ne trimitea câte 1-2 felii de pâine. Drept recunoştinţă - în afara orelor de program - mergeam şi noi de-i tăiam traverse scoase din uz pentru foc şi le depozitam într-o magazie improvizată de lângă baraca în care locuia picherul. În afară de salar, C.F.R. asigurau fiecărui lucrător câte o foaie de drum, dusîntors, după 3 luni de serviciu. Cum noi eram trei, tata în fiecare lună după primirea salarului pleca în Banat, de unde cumpăra câte un sac de porumb pe care-l ducea familiei în Moldova, apoi se înapoia la muncă pe şantier. Călătoria o făcea cu trenul „Foamei” ce se forma din gările Timişoara, Arad şi alte oraşe mari din ţară. Având adeverinţă că lucrează la C.F.R., plus foile de drum, niciodată nu i s-a confiscat cerealele cumpărate şi asta pentru că avea şi o cantitate ce nu depăşea 100 kg. de porumb. Confiscările se făceau la cei care aveau cantităţi mai mari şi erau bănuiţi că fac speculă. În schimb, dacă nu erai atent, îţi dispărea sacul cu cereale, în special atunci când te prindea somnul. În luna februarie 1947, pe un ger năprasnic, am plecat în Banat după porumb, eu şi fratele Valentin, având asupra noastră şi 2 leghicere, din zestrea mamei, pentru a le da pe cereale. Cum trenul era aglomerat, ne-am urcat deasupra unui vagon. În gara Teiuş am fost observaţi, daţi jos de conductori şi, cum eram îngheţaţi de nu puteam nici să vorbim, am fost duşi la infirmeria gării şi trataţi cu ceaiuri. După ce ne-am revenit am continuat drumul în com. Fenlac - jud. Timiş - Torontal, pentru a cumpăra porumb. Menţionez că, dacă nu am fi fost daţi jos de pe vagon, eram predispuşi să cădem, aşa cum am auzit că s-a întâmplat cu alţi moldoveni. În Banat preţurile la porumb crescuseră enorm de mult şi de abia am putut cumpăra 2 saci de boabe, pe care i-am dus acasă mamei, bunicii şi celorlalţi fraţi. După această călătorie, fratele Valentin a avut mari necazuri, deoarece din cauza îngheţului (frigului îndurat), nu i s-au mai dezvoltat muşchii de la picior, şchiopătând. De altfel, la vârsta de 69 de ani a decedat, făcând şi alte complicaţii. Cât am lucrat pe şantierul de la Triajul Nou Braşov, au decedat doi moldoveni mai în etate. Unul era din Corni - Albeşti, pensionar C.F.R., iar al doilea de prin părţile Dorohoiului. După deces i-au ridicat cu salvările şi duşi au fost, noi ne mai aflând nimic de ei. Pe şantier erau angajate şi câteva fete tinere tot din Moldova, pentru a face curăţenie în barăcile în care erau cazaţi muncitorii. În realitate erau folosite ca femei de serviciu la domiciliul inginerului-şef şi a picherului. Am omis să menţionez faptul că de la 1 decembrie 1946 şi până la sfârşitul lunii februarie 1947, am făcut parte din „brigada de intervenţie” care avea încadraţi numai tineri şi lucrători în putere, până în 50 de ani. Oltenii care mai lucraseră pe acest şantier şi în alţi ani, ştiind ce înseamnă „brigadă de intervenţie”, nu s-au înscris nici unul, dar nici nu ne-au informat. De altfel, ei nu erau înscrişi la cantină şi mâncau din merindele aduse de acasă. A doua zi după ce ne-am dat consimţământul că intrăm în brigadă, ne-am trezit în faţa barăcii cu două camioane cu prelată şi scaune şi duşi să săpăm şanţuri în zona Gării din Braşov, pentru introducerea gazului metan în locuinţele unor ingineri şi alţi salariaţi superiori ai C.F.R. Aici am lucrat din greu la târnăcop, hârleţ şi lopată, deoarece pământul era îngheţat, iar după introducerea ţevilor am astupat şanţul bătând cu maiele pentru a nivela bine pământul. Până la revelion lucrarea a fost terminată. În lunile ianuarie şi februarie 1947 - când apele râului Timiş au îngheţat, zilnic am fost duşi cu camioanele la spart gheaţa cu târnăcoape şi răngi, pentru alimentarea cu apă a oraşului şi a depoului C.F.R. După 1 martie 1947, când vremea s-a mai încălzit, „Brigada de intervenţie” a fost desfiinţată, iar noi am fost puşi să sortăm şinele de cale ferată, traversele de lemn şi alte materiale sosite în timpul iernii descărcate în dezordine. Când soseau vagoane cu materiale, le descărcam, iar când erau comenzi de materiale de pe şantier, încărcam vagoanele. Peste câteva zile de muncă, picherul mi-a propus să duc zilnic 6 kg. de lapte muls de la vacile sale unui inginer şef care locuia sub poalele muntelui Tâmpa, distanţă 12-14 km de şantier. Am acceptat propunerea şi zilnic făceam această cursă pe jos, până la primirea salariului de la sfârşitul lunii martie. Primăvara sosind mai timpuriu, am hotărât ca tata şi fratele să se înapoieze acasă, deoarece începuseră muncile agricole, iar eu să merg în Banat, comuna Fenlac şi să mă angajez la lucru pentru porumb sau alte cereale. Ajuns la destinaţie, am tras la un consătean, tâmplar, care construia un hambar pentru cereale la un funcţionar al Primăriei din sat. Mi-a oferit găzduire 2-3 zile şi dormeam pe un pat improvizat în staulul vitelor şi cailor. Drept recunoştinţă faţă de gazdă am ascuţit o grămadă de araci pentru vie şi am ajutat în muncă pe tâmplar şi gazdă. Între timp m-am angajat - dar numai pentru masă - la cărat cu roaba cărămidă şi mortar la zidarii care construiau o casă notarului din Fenlac. De dormit mă duceam tot la consăteanul meu tâmplar. După zidirea casei, am rămas fără serviciu şi aflând că un sârb bogat îşi construieşte o casă nouă, l-am rugat pe notar să mă recomande, ceea ce a şi făcut, deoarece îmi apreciase munca depusă. Sârbul, Jiva Jivo, observând că sunt harnic şi ascultător, mi-a propus după câteva zile să mă angajeze ca argat, oferindu-mi în schimb o cantitate infimă de porumb şi orz (100 kg. porumb şi 60 kg. orz). Am acceptat propunerea, dar i-am spus că voi sta numai până în august, deoarece intenţionez să mă reîntorc la părinţi, pentru a-mi relua cursurile. Printr-o telegramă am chemat pe tata în Banat, pentru a lua cerealele promise şi de care familia avea mare nevoie. La sosirea tatei am stabilit cu sârbul ca la începutul secerii să vină şi tata la Fenlac şi împreună cu un localnic specialist în cosirea păioaselor, să cosească cele 10 ha. de orz şi grâu ale sale şi ale tatălui său, cu care locuia împreună. În familia sârbului am fost tratat omeneşte şi m-au considerat ca şi cum aş fi un membru al familiei lor. Serveam masa împreună cu ei, mă apreciau, iar eu îndeplineam tot ceea ce îmi cereau şi fără a ieşi din cuvântul lor. Un singur lucru nu-mi convenea, că dormeam în grajdul vitelor, unde ţineau 4 cai şi 2 vaci. În cele din urmă am înţeles că nu aveau să-mi ofere pentru găzduire o altă încăpere, iar casa nouă, aflată în plină construcţie, nu avea încă uşi şi ferestre. Conform înţelegerii, în luna iulie a sosit şi tata în Banat şi cu cosaşul localnic, am format o echipă de recoltat orz şi grâu. Mie îmi revenea sarcina de a aduna

PRUTUL

* Anul IV * Nr. 6(37) * noiembrie 2004 *

24
orzul şi grâul în urma coasei, şi să-l pun pe legători, iar tata lega snopii şi făcea clăi ca în Moldova. După terminarea secerişului, care a durat aproape o lună, sârbul ne-a dat ce ni se cuvenea, ba chiar mai mult, iar noi am plecat acasă, în Moldova. La despărţire în gară, unde sârbul ne-a adus sacii cu cereale, cu ochii în lacrimi ne-a urat „drum bun”, iar mie mult noroc în viaţă, dându-mi sfatul să nu abandonez şcoala. Menţionez că în localitatea Fenlac se aflau la lucru zeci de moldoveni, unii angajaţi cu ziua la muncile agricole, alţii ca argaţi, paznici de câmp sau chiar văcari. În toată perioada cât am lucrat în acest sat bănăţean, am auzit că au decedat 2-3 moldoveni, printre care şi o femeie şi că au fost înmormântaţi creştineşte de către primărie. Ajunşi acasă, după vreo două zile de odihnă, tata mi-a dat o nouă misiune şi anume să merg la CARS-ul din Sibiu, să stabilesc unde a fost repartizat fratele mai mic, Ştefan, şi să-l aduc acasă, pentru a-l înscrie la şcoala primară. Din decembrie 1946, când a fost luat de CARS-ul din Huşi, şi până în august 1947, părinţii nu mai ştiau nimic de el. Cum ordinul nu se discută, ci se execută, am plecat la Sibiu de unde CARS-ul m-a informat că fratele a fost repartizat în comuna Alţina, într-o zonă foarte frumoasă din munţii acestui judeţ. M-am prezentat la primărie, le-am spus scopul venirii şi mi-au dat numele persoanei la care a fost repartizat. Totodată mi-au spus că în cazul în care întâmpin greutăţi din partea gazdei, să vin să-i informez. Localnicul, care era cunoscut în sat ca un om avar şi zgârcit, afirmă că nu se opune să-mi iau fratele, dar cu hainele cu care a venit la el şi că tot ce i-a făcut, i le va opri. Întrebându-l unde este fratele, mi-a răspuns că este plecat cu bivoliţele la păşune. După indicaţii, am găsit păşunea unde se afla fratele, care cu lacrimi în ochi mi-a povestit traiul avut la acest bogătaş şi muncile la care a fost pus, deşi era un copil de 7 ani. M-a enervat poziţia lui şi m-am întors la Primărie, unde am informat pe vice-primar informându-l asupra discuţiilor avute cu acest hapsân. Vice-primarul a venit cu mine şi după ce la făcut „albie de porcit” a hotărât să-i dea hainele şi bocancii pe care-i făcuse el, altfel va avea de lucru cu el. Împreună cu vice-primarul şi fratele neam întors la primărie, refuzându-i pâinea şi slănina pe care ne-a oferit-o pentru drum gazda fratelui meu. După ce am făcut toate formele necesare, vice-primarul ne-a luat acasă, ne-a pus la masă, ne-a asigurat hrana pentru drum şi ne-a rugat să uităm incidentul petrecut cu acest localnic, bogat, lipsit de orice bun simţ şi de omenie. După ce am ajuns acasă, prima grijă a fost aceea de a-i scrie vice-primarului din comuna Alţâna - jud. Sibiu şi a-i mulţumi pentru ajutorul dat în rezolvarea problemei reîntoarcerii în familie a fratelui mai mic Ştefan. De asemenea am transmis mulţumiri şi toate cele cuvenite soţiei sale, care ne-a oferit o masă şi merinde pentru drumul spre satul natal. După câteva zile, într-o seară de vară - pe sfârşite -, mi-am făcut „bilanţul” activităţii desfăşurate timp de un an, a rezultatelor obţinute şi ce am de făcut în viitor. Acest „bilanţ” l-am făcut deoarece eram absolvent al Gimnaziului comercial din Huşi şi ştiam ce importanţă are. Activitate desfăşurată în perioada iunie 1946 - august 1947: - 20 iunie - 10 oct.1946, „băiat de prăvălie” la Restaurantul „2 Aviatori” din Bucureşti; - 10 oct. - 15 noiembrie 1946, lucrător la Pădurea din Cantonul „Răgoaza” din împrejurimile satului Oţeleni; - 15 noiembrie 1946 - 30 martie 1947, muncitor necalificat la C.F.R. „Şantierul Triajul Nou” de lângă Braşov; - 1 aprilie - 15 mai 1947 am lucrat la construcţia a două imobile, cărând cu roaba cărămizi şi mortar la zidari şi numai pentru masă, în com. Fenlac - fostul judeţ Timiş Torontal din Banat; - 15 mai - 15 iulie 1947, argat la sârbul Jiva Jiva tot din Fenlac, la care lucrasem şi la construcţia casei; - 15 iulie - 15 august 1947 am făcut parte dintr-o echipă de recoltat grâul şi orzul de pe 10 ha. tot la sârbul Jiva Jivo din Fenlac. Rezultatul muncii Pentru a mă întreţine şi a-mi ajuta familia, greu lovită de secetă, pentru a ieşi din această situaţie în care se afla. Plan de viitor Să-mi reiau studiile, ceea ce am şi realizat, înscriindu-mă în anul şcolar 19471948 în clasa a V-a a Liceului Comercial din Bârlad. La acest liceu am avut ca profesor la Istorie pe dr.prof. Traian Tănase la care am avut media 10 anuală. Sub îndrumarea şi pregătirea sa, în ianuarie 1948 am participat la un concurs de istorie pe oraşul Bârlad - cu tema „Unirea Principatelor Române”, luând premiul III, de altfel singurul premiu obţinut de Liceul Comercial. Mai precizez că la sfârşitul anului şcolar 1947-1948 am obţinut premiul I din cei 40 de elevi proveniţi din Gimnaziile Comerciale din Huşi, Vaslui, Bârlad, Tecuci şi altele. Dar pentru că mă caracterizează modestia, doresc să mă opresc aici cu descrierea unor aspecte din viaţa şi activitatea mea. Neculai I. Tănasă

Foametea şi starea de spirit din Moldova în anii 1945-1946
de prof. dr. Nicolae Ionescu - urmare din nr. trecut Populaţia din oraşul Rădăuţi „manifesta îngrijorare pe tema lipsei produselor de primă necesitate. Această situaţie se datorează lipsei mijloacelor de transport şi speculei”52). Aceeaşi situaţie o raportează şi Legiunea de Jandarmi Tutova prin care locuitorii oraşului Bârlad sunt îngrijoraţi de faptul că „majoritatea produselor de primă necesitate nu se găsesc pe piaţă, iar cele care au preţuri exagerate”, îndeosebi cele de la comercianţii evrei53). Toate aceste lipsuri făceau ca o parte a populaţiei să fie receptivă la propaganda dusă cu tot mai multă insistenţă de FND care prin programul anunţat le oferea o speranţă pentru viitor. Pe plan politic, în urma discuţiilor care au avut loc la Moscova în ianuarie 1945, cu ocazia vizitei lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în capitala Uniunii Sovietice, s-a apreciat că în acel moment numai un guvern al Frontul Naţional Democrat poate salva ţara care se afla în pragul prăbuşirii54). La începutul anului 1945 în mai multe judeţe din Moldova funcţionarii administraţiei locale şi a instituţiilor de ordine publică nu mai recunoşteau autoritatea guvernului. Ei refuzau să execute ordinele primite conformându-se doar dispoziţiilor transmise de conducerea forţelor Frontului Naţional Democrat care le incitau la acţiuni ilegale în vederea înlăturării autorităţilor locale. Astfel, într-un Buletin Informativ de la sfârşitul anului 1944 al Legiunii de Jandarmi Tutova se sublinia că „unii membri ai gărzilor patriotice lucrează pe cont propriu...” „Multe elemente dubioase, cu trecut negru, foşti condamnaţi la pedepse criminale, (cazul lui Madrichi Vasile - şeful gărzii patriotice din comuna Unţeşti-Bogdăneşti) fac percheziţii de la sine putere, iar lucrurile ridicate de la locuitorii paşnici le împart între ei”55). Frontul Naţional Democrat nu s-a limitat numai la atragerea muncitorilor, a populaţiei de la oraşe, ci şi-a îndreptat atenţia şi spre ţărănime. Pentru atragerea ei, programul Frontului Naţional Democrat preconiza realizarea imediată a reformei agrare. Se prevedea confiscarea şi nu exproprierea moşiilor peste 50 ha, iar cele care aparţineau criminalilor de război se confiscau în întregime. Se exceptau de la confiscare pământurile bisericilor, mănăstirilor şi monarhiei pentru a nu îndepărta aceste instituţii de Frontul Naţional Democrat şi a folosi influenţa lor în rândurile populaţiei „Ţăranul are un ataşament religios şi e periculos să-l ridicăm împotriva noastră [...]. Şi dacă şi popii vor fi alături de noi, nu există forţă care să împiedice reforma agrară”56). - va urma Note: 52) Arhivele Naţionale Bucureşti, Fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 2/1945, f.45. 53) DJAN Vaslui, Fond Prefectura Judeţului Tutova, dosar 30/1944, f.10. 54) Ioan Scurtu (coord.), România. Viaţa politică în documente. 1945, Bucureşti, 1994, p.89. 55) DJAN Vaslui, fond Prefectura Judeţului Tutova, dosar 30/1944, f.10. 56) Ioan Scurtu (coord.), op.cit., p.83, 87.

S.C. TEHN
PRODUCE ªI COMERCIALIZEAZÃ:

UTILAJ S.A.

Str. A.I. Cuza Nr.2, Huşi, Jud. Vaslui, COD 735100 Str. Calea Basarabiei Nr.8 - Hala Industrială Tel./Fax: 0235/481695, Tel.: 0235/480696

Redactor şef: Costin CLIT Redactor şef-adjunct: Mihai ROTARIU Tehnoredactor: Bogdan ARTENE ISSN 1582 - 618X
(Corespondenţa de la cititori o primim pe adresa - C.P.47-Cod 735100 Huşi. Manuscrisele nu se înapoiază)

* Piese de schimb pentru utilaj petrolier, metalurgic ºi alimentar * Garnituri din cauciuc
Tipărit la: S.C. IRIMPEX S.R.L. Bârlad - Str. Republicii nr.85, Tel./Fax: 0235424170

PRUTUL

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->