Sunteți pe pagina 1din 95

1

Daris Basarab

AMALGAM
I

MOÇAMBIQUE
(SELECŢIUNI)

www.darisbasarab.com
2008
2

Singur

Când mă gândesc că la plecare


Am fost atât de vesel
Mă-ntreb de ce acuma
Sunt singur şi sunt trist?!

Pe drum văzut-am locuri frumoase ca-n poveste


Şi-aici mai văd destule ce pe-alţii copleşesc
Căci tropicul oferă culori de flori şi soare
Ce pe alte meleaguri adeseori pălesc.

Răsare şi apune un soare de poveste


Oceanul se întinde-n zări, la infinit
Oraşul parcă arde de-a flame tree-urilor floare
Miasmele te-mbată la orice asfinţit.

Aici e totul mare


Şi arborii şi frunza şi fruct de coconat
Aici e totu-aproape
Şi epoca de piatră şi viitorul care, surâde de-astădat’.
3

De ce atuncea oare eu nu-mi găsesc astâmpăr?!


De ce compar întruna cu cele ce-am lăsat?!
Sau poate este vorba de datina română
De-a nu te simţi bine departe de-al nost’ nat?!

Ori poate că acolo lăsat-am eu pe cine


Ce gândurile toate la dus mi le-a luat?
Poate că două nume care şi hăt-departe
Îmi sună în ureche mereu, neîncetat?!...

Maputo
20 iulie ’77
4

Întrebări

Mă plimb ades’ pe stradă şi caut


La întrebare să dau răspuns -
Ce-i oare mai frumos sub soare
Din ce nu este-ascuns.

E floarea oare care natura a-nzestrat-o


Cu două dintre cele mai falnici calităţi -
Parfumul şi culoarea ce umplu viaţa toată
Şi chiar şi după moarte pe om îl însoţesc?

Sau poate că e cerul albastru infinit


Căci omu-ntotdeauna spre el a tot privit
Când căutând Puterea, când vrând a fi el Totul
Zburând înspre planete pentru-a privi de sus?

Dar apa mări-ntinsă cu spume de cristal


Atunci când adierea aduce valu-n mal
Nu-i oare o minune a lumii nesfârşite
Ce face ca şi cerul să vină s-o sărute?

Sau poate că frumosul e undeva tot sus


Pe munţi, pe creste dalbe, unde e greu să urci
Acolo unde numai îndrăgostita floare
Sălăşluieşte-n marea-i regească izolare?
5

Ori poate că minunea, frumosul, suntem noi?


Noi oamenii ce facem ca totu’ să-nflorească
Şi din iubire sfântă copilul să se nască
Creaţia supremă, al vieţii unic sens.

Da! acesta e frumosul, cel mai frumos din lume


Copilul ce se naşte dintr-o durere-a mumii
Răsare ca o floare şi cere alinare
Iar când deschide ochii şi îi aruncă-n zare
Taie în carne vie iubirea părintească
Iubind un alt cu care visează să trăiască
Nepoţi să dea luminii şi ţie desfătare
Adăugând verigi la a vieţii cale.

Maputo
21 iulie ’77
6

Tabla de şah

Se pierde-n neguri vremea când vechiul orient


A pus pe alb şi negru amprenta înfruntării -
Un joc părea să fie-mpotriva plictiselii
Un simbol al lui Marte având în el ascuns.

Azi jocul cu războiul cu piese alb şi negre


Îl întâlneşti oriunde, în orice colţ al lumii
Şi alb şi negru joacă pe rând culoarea piesei
Sfidând însă pe tablă pe ce culori ei umblă.

Aleargă de-a valma pe tabla alb şi neagră


Uitând că-n lupta asta culoarea îi desparte -
Căci nimeni nu se uită ce calcă în picioare
Ci doar la ce prin forţă alungă de pe tablă.

Şi-acolo doar nebunii, simbol de-nţelepciune


Aleg şi o respectă culoarea ce-o iubesc
Luptând doar pentru crezul în capetele-nalte
Sub ale căror flamuri în luptă ei pornesc.

Cândva, şi nu departe, ziceau că albu-i tare


Că-n luptă el învinge al negrului abis -
Dar ca şi-n lupta care o duc ziua şi noaptea
Pe rând învinge-acela ce ieri a fost învins.
7

Mulţi ştiu aceste lucruri şi mulţi azi le acceptă


Căci jocul te obligă şi n-ai cum să fii zeu -
Dar care ar fi rostul ca acum să schimbăm rolul
Şi negrului să-i spunem: eşti tare,-i rândul tău?!

Un joc, sau chiar o luptă, cum deseori îi zicem


Nu dă câştig culorii pe tabla ce jucăm
Şi dacă vrem să facem ca jocul să trăiască
Va trebui să spunem că toţi suntem la fel
Şi jocul să rămână o mare confruntare
Căci alb şi negru nu spun ce este mai de preţ
Şi noaptea şi lumina sunt cele două feţe
Ce paşnic de vecie alăturea domnesc…

Maputo
22 iulie ’77
8

Expoziţie

Cu gândul la prietenul
meu drag, sculptorul
Nicolae Kruch.
Chiar şi-atunci când depărtarea
rupe firu-obişnuinţei,
Trebuie să ştii să-ţi aperi
obiceiurile fiinţei…

Dacă poţi citi o carte şi s-asculţi harpa oriunde,


E mai greu când gândul zboară undeva la expoziţii -
Ce poţi face tu aicea, l-acest capăt dur de lume,
Unde arta-i o ficţiune, iar sculptura-n stalactite?

Stai, visezi, revezi aievea ce-ai lăsat tu la plecare,


Apoi scrii scrisori mărunte ca să uiţi de depărtare -
Şi deodată, o minune! Un răspuns venit de-acasă,
O scrisoare de prieten, care singur nu te lasă.

Greu e plicul, ai emoţii şi rupi marginile iute.


Doamne! şapte piese, şapte piese minunate!
Ce le-aşterni pe toată masa
Şi le tragi apoi aproape.

Le întorci pe toate feţe ca să vezi cât sunt de groase.


Curios! sunt file fine, mărginite şi lucioase
Dar au, totuşi, profunzimea unei piese-adânc sculptată:
Reliefuri minunate, şlefuite cu o daltă.
9

Le privesc acum pe toate, nu ştiu unde să m-opresc,


Le întorc să văd şi titlul, nu! vreau singur să-l găsesc.
Uite! Un portret de fată. E frumoasă, dar e tristă.
Cu bărbia sprijinită pe un pumn de mână fină,
Mângâiat uşor de alta. Vai! ce degete de zână!
Îi văd bluza ce se-aşează ca o ie pe-al ei gât,
Îi simt părul lung şi aspru şi privirea-n infinit,
Şi mă-ntreb cine-a-ntristat-o alungând zâmbetul vârstei?
Să fi fost artistul oare? Poate că aşa şi este!
Când întorc fotografia văd citeţ scris doar ”portret”
Şi-n discretu-i titlu simt eu că e vorba de-un regret.

Hai să le vedem pe toate, zic eu cu-ochii la portrete


Şi împins de nu ştiu cine mă opresc din nou la fete.
Uite-o faţă-ngândurată cu ochi mari privind aparte,
Arătându-şi frumuseţea, dar nu gândurile toate;
Ascunzând discret cu mâna buza-i caldă, senzuală,
Mângâind fără să ştie minunatu-i păr de fată.
Întorc fila şi văd titlul scris ”Pe gânduri”.
E frumos, iar am ghicit, dar nu ştiu la ce-a gândit
Acest blond obraz de fată când artistul a privit.

Văd un ochi ce mă priveşte cu o mină încurcată,


Celălalt însă, mecanic, se ascunde de-astă dată;
Cu un gest grăbit de fată mâna-şi pune pe-un obraz:
Gândul faptei împlinite acţionează făr’ răgaz.
Ce e-n capul ăstei fete ce nu ştie ce-a făcut?
E regret, speranţă, teamă? Sau e simplu prefăcut?
Întorc fila şi văd ”Jenă”. Asta e! Am priceput.
10

Vin acum şi compoziţii - tot pe teme feminine:


Două grupuri, patru fete; cred că voi avea probleme!
Bunăoară, astea două, nu ştii care-i mai frumoasă:
Două fete, două genuri, dar cu-o unică tristeţe.
Stau tăcute,-ngândurate - intuiesc prietenie.
Gestul mâinii care-atârnă-nlănţuită după gât,
Mâna care îi răspunde mângâind a mulţumire,
Toate-mi spun că am dreptate. Dar ce fac? Era să uit!
Nu-i o simplă lucrătură, e ceva mai mult:
Mâinile ce stau unite nu sunt mâini obişnuite,
Sunt minuni de artă pură, de un sculptor de demult.
Titlul sună pe aproape, ”Prietenele” am citit.
Simt mai mult că-i sunt prieten, căci şi-aicea am ghicit!

Alte două sunt duioase: ce-i comun stă în privire!


Aţintită hăt departe, simt că e melancolie.
Întorc fila şi mă bucur - scrie sus că-i ”Nostalgie”.
Dar mă bucur şi mai tare când descopăr eu şi scopul,
Că-n priviri a pus artistul tot talentul său, tot focul.

Mult lirism în aste lucruri, multă dragoste de viaţă:


Iată deci care-i secretul lungilor tăceri de gheaţă!
Doar subiecte-obişnuite, fără căutări deşarte -
Viaţa-i ce-i în jurul nostru - gură, mâini, priviri de fete.
Să mă odihnesc îmi vine, simt că nu-i lucru uşor
Să pătrunzi artistu-n suflet doar pe urma sculelor!
Nu ştiu care-i mai puternic, el ce sapă-n lemn simţirea,
Sau, eu care o pătrund? descifrându-i nemurirea
Când el încă-i pe pământ.
11

Uite-o piesă deosebită, cu lirism de-altă factură -


Un bătrân privind un prâslea, de o şchioapă ca altură.
Prâslea plin de încântare scoate sunete cum poate,
Moşul plin de-nţelepciune, se gândeşte-acum la moarte:
Timpul zboară, mâine poate! Nu e vreme de gândire,
Astăzi facem ce în viaţă se numeşte moştenire.
Să obţii contrastul vârstei pe o unică plachetă,
Uite-o lecţie de artă, demonstraţie concretă!
Şi din nou sunt mulţumit - ”Transmiterea” - Am nimerit!

Cu regret privesc eu şirul pieselor ce le-am primit -


Una mai şi încântarea va avea şi ea sfârşit.
Dar să văd despre ce-i vorba:
Iată-un grup cu un prim plan -
Un bătrân cu fruntea largă, cu ochi plini de-nţelepciune,
Ţintind drept înaintează cu o jalbă strânsă-n mână;
După haina-i ţărănească ce-o găseşti descrisă-n carte,
Te gândeşti la revoluţii, la Rebreanu, l-anul 7.
Pe un umăr poartă mâna altuia ce nu mai poate -
Or fi cei ce fură-n lanţuri ferecaţi pentru dreptate!?
Spatele, o ariergardă, un chipiu de muncitor.
Da! E cert acel an 7, e un act liberator.
Întorc fila şi citesc confirmarea celor spuse
Şi din nou la el privesc
La ţăranul care parcă prinde viaţă şi păşeşete
Pe ecranul artei noastre, care, azi a câştigat,
O lucrare despre care vor vorbi cu-adevărat!
12

Bravo, Kruch! mulţam amice! astăzi tu mi-ai demonstrat


Că oricât de neamţ ţi-e neamul, simţi român cu-adevărat!
Iar aici, departe tare de-al meu nat, cum am mai zis,
Am împodobit pereţii cu tot ceea ce-ai trimis
Şi ca semn de preţuire eu alături am mai pus
O ţărancă - Grigorescu - şi la vernisaj am spus:

Pentru cei ce iubesc arta şi prieteni zi că-i sunt,


Un salon de ”EXPOZIŢII”, cum nu a mai fost nicicând…

24 iulie ’77
Maputo
13

Amintiri

Ţintuiesc fotografia
Aşezată-n faţa mea
Şi mă-ntreb ce mă frapează -
Faptul că e fiica mea
Sau că-i după gât cu Radu?
Pare ea cam încurcată
Dar nu asta mă opreşte
Ci el, care-mi aminteşte
Ce a fost ca niciodată.
Nu ştiu ce asemănare
’Ntrezăresc cu el deodată
Părul vâlvoi, înălţimea
Şi privirea încruntată?
Sau e doar pretextul vârstei
Pentru-a-ntoarce gândul tot
Înspre-o zi când altă fată
Tot pe-o bancă aşezată
Înghiţea înfrigurată
Notele cu foi cu tot.
Era-n anul patruşnouă
Şi la fel ca şi-a mea fată
Învăţa de zor chimie
La examen ca să treacă.
Eu, aveam o altă fire
Şi-n acelaşi parc cu ea
Aşezat pe-o altă bancă
Cu Orest vorbeam ceva.
14

- Ce zici frate de-o-ncercare?


Merită aşa ceva?
- Nu-i de tine măi amice
Are lacăte la ea!
E o sfântă, cum se zice
E departe ca o stea.
E frumoasă, nu pot spune
Dar să fim serioşi băiete
Crezi că pe la ea prin clasă
N-a aflat că eşti scaiete?
Că te-aprinzi la toate cele
Şi lucrezi pe fronturi multe
Sau că te încurci în nume
Când memoria-ţi joacă fente?
- Eşti invidios colega
Pe cel care-a depistat-o
Dar îţi jur pe-a noastră gaşcă
C-o fi altfel de-astă dată!

Zilele s-au scurs alene


Cu emoţii, probe scrise
Bâlbâieli în faţa tablei
Şi cu lista cu proscrişii.
Am luat-o-ntâi pe asta
Căutându-mă în faţă
Mare-mi fu însă mirarea
Când nu m-am mai dus acasă.
Am rămas studenţi cu toţii
Ea, Orest şi cel de faţă
Ea, în banca celor harnici
Noi, cu două fete-n faţă.
15

Eram veseli şi adesea


Atrăgeam priviri discrete
Mai lipseam şi de la cursuri
Dimineaţa-având concerte.
Colo sus, în amfiteatru
Jucam cărţi, luam notiţe
Şi-având timp pentru de toate
Ne-ocupam şi de fetiţe.
Erau trăsnet amândouă
Sport făceau de performanţă
Una gata măritată
Se uita după Oreste.
Cealălaltă, campioană
Nu spun că nu îmi plăcea
Dar era în perspectivă
”Cu-n profesor”, cum zicea.
Zis-făcut, prietenie
Mie asta îmi ajunge
Am de împlinit menirea
Cucerirea-unei redute.
Ce-a fost Plevna pentru alţii
Nu-i nimic în comparaţii
Cu ce-aveam să-nfrunt cu anii -
Gheaţă, aşteptări, dizgraţii…

Drept că nu fugea de mine


Veşnic eram împreună
Cu serviete până noaptea
Chiar şi fără clar de lună.
16

Mai erau şi alţii care


O iubeau de la distanţă
Dar fiind tot împreună
Îi priveam zâmbind din faţă.
Şi avea ea şi un cerber
Bunul unchi de mai apoi
Care o păzea năprasnic
Neplăcându-i al meu soi.
Părul meu ce pentru alţii
Era ca ceva de vis
Pentru el lăsa impresia
Haosului nedescris.
Totuşi anul trecu iute
Şi-n vacanţă am ajuns
Ea, la unchiul de pe Mureş
Eu, la Cheile din Turzi.
Vina însă ea o poartă
Căci atunci când am rugat-o
Ca să Ceară Turda-ndată
Ea pe loc a refuzat-o.
Ce să faci? S-asculţi de-Oreste?
Acum era cam târziu
Gândul alerga la dânsa
Lângă ea doream să fiu.
La Câmpia Turzii frate
Am cercat s-o las eu baltă
Şi pe drumu-obişnuinţei
Am luat-o după alta.
17

Era suplă şi zurlie


Şi cu voce subţirică
Piţigoi i-am spus pe dată
Şi să vezi ce-avea să fie.
La Oradea, în vacanţă
A venit să-şi vadă tuşa
Eu, m-am lăudat cu Turda
Ea, mi-a arătat uşa!
Cine oare mă pusese
Să-i vorbesc de Piţigoi?!
E ceva în firea noastră
De-a ne prezenta eroi.
Eram sigur c-o sfeclisem
N-aveam chef nici de mâncare
Mă gândeam la Timişoara
Ca la un examen mare.
Să pierzi totul într-o oră
Când un an ai pătimit
Să înfrunţi priviri subtile
Şi să spui că s-a sfârşit?!
Ce-ar fi râs amici-n gaşcă
Să mă vadă revenit
L-ale noastre sfinte treburi
Cu priviri de pocăit!
Şi cum eu îi părăsisem
După multe-avertismente
Aveau drept să mă primească
Cu-anumite-amendamente.
18

De noroc însă nu asta-i


Ceea ce s-a întâmplat
Nu ştiu cum, dar la cantină
Tot cu ea m-am aşezat.
Apoi totul a pornit-o
Pe aceleaşi vechi cărări
Dimineaţa pe la cursuri
Seara-n lungile plimbări.
Nu e parc, nu e străduţă
Noi să n-o fi cunoscut
Eu, jurând iubire sfântă
Ea, tăcând parc-era lut.
Cin’ putea oare să creadă
Că trecea şi anul iar
Fără să primesc răspunsul
Dragostei ce-o dam în dar?!
Şi în aste vremuri crude
Toţi vorbeau ca de-un erou
Ea, era reduta-nvinsă
Eu, umblam ca şi cu-n ou.
Veşnic teama că l-aş sparge
M-a-ndemnat s-amân atacul
Dacă aş trece la fapte?
Pe la toamnă, totuşi, poate!
Toamna-şi numără bobocii
Cei ce reuşesc în viaţă
Eu priveam cu disperare
Ce-mi mai rămânea în faţă.
19

Şi-ntr-o zi de toamnă plină


În drum spre Pădurea Verde
Lângă un spital cu bolnavi
Pe-un maidan cu multe pietre
Ne-am strâns mâinile deodată
Ş-am ’lergat şi ne-am oprit
Ne-am zâmbit şi din privire
Nu ştiu care ce-a citit
Dar văd totul, parc-acuma
Totul cum s-a împlinit.
Ea, m-a prins de gât cu braţul
Şi la buze a ţintit
Eu, am strâns-o după mijloc
Şi m-am aplecat grăbit.
Nu era timp pentru gânduri
Împrejur să fi privit
Noi strigam iubirea noastră
’Ntr-un sărut la infinit.
Toţi stăteau în geam ca-n lojă
Şi priveau piesa iubirii
Ea, juca rolul Julietei
Eu, pe-acel al fericirii.
Cine poate să-nţeleagă
Azi ce-a fost iubirea noastră?!
A fost vis? A fost un soare?
Sau o filă de poveste?
Prea a fost ea ideală
Prea ne-a tulburat simţirea
Mă temeam că tot ce-i mare
Nu cunoaşte nemurirea.
20

Că se năruie deodată
Când îţi e lumea mai dragă
Că dispare fără urme
Ca o pulbere purtată.
Multe gânduri dă iubirea
Când cei doi nu-s laolaltă
Căci nu poţi opri visarea
Nici să schimbi legile firii.
Teama asta era însă
Un pretext al întâlnirii
Noi plimbări sub clar de lună
Cu o stea, sol al iubirii.
Da, Oreste, stea ea fuse
Pân’ iubire-a cunoscut
Dar căzând din cer în braţe-mi
Chip de fată a avut.

Stau şi văd fotografia


Celei care fată-mi este
Şi-i doresc iubire mare
Mare ca într-o poveste!...

26 iulie ’77
Maputo
21

Speranţa

Atunci când visurile mele


S-au spulberat fără speranţă
Când resemnat am scris eu versuri
Dând liber frâu gândirilor deşarte
Nu mai credeam că voi fi pus din nou
Să prind iar taurul de coarne
Şi-n noi plimbări lăsa-voi iar să zboare
Speranţele, ce nu las’ oamenii să moară.

Căci ce-ar fi bietul om fără speranţă


Fără un vis care să-i descreţească fruntea
Fără un poate, cine ştie, oare
Lăsat în voia clipei trecătoare.

Natura, sau instinctul conservării


Au semănat în oameni sâmburi de credinţă
Că’ ceea ce azi încă nu se poate
Pe-un mâine să se sprijine dorinţa.

Ce greu e să înfrunţi dezamăgirea


Ce-o clipă trecătoare ţi-o aduce!
Te simţi ades la capătul luminii
Şi-aştepţi să te înghită nefiinţa.

Dar când deschizi iar ochi-n zare


Şi vezi cum merge totul înainte
Iar clipa care-a tulburat fiinţa
Se pierde-n iureşul mulţimii
22

Începi să înţelegi mişcarea


Că totul curge fără-o unică oprire
Că viaţa, moartea, au o-nlănţuire
La fel ca bucuria, disperarea.

Şi cum speranţa e ca infinitul


Arunci privirea-n sus fără oprelişti
Şi-ntrezăreşti, ici-colo, câte-o rază
Ce luminează alte căi de visuri…

3 septembrie ’77
Maputo
23

Părinţi şi copii

Trist e omul când priveşte


Cum aleargă-n faţă timpul
Cum în mod ireversibil
S-alterează chiar şi gândul
Cum tot ceea ce odată
A fost crezul tinereţii
Astăzi nu-i decât o filă
Ruptă din albumul vieţii.

Trist, am zis, dar nu şi-n cazul


Când cinstit el recunoaşte
Că ce-a fost ieri bun şi logic
Azi nu se mai potriveşte
Că-ntr-un fel privea el viaţa
De pe scara tinereţii
Că nu-nţelegea privirea
De pe banca bătrâneţii.

Cum rostea fără zăbavă -


Conflict între generaţii!
Ca o scuză la-ndemână
Pentru ce nu-i intra-n graţii
Cum tot ce era povaţă
Rod al multor generaţii
Căpăta un iz de putred
Frână-a noilor vibraţii.
24

Orice sfat dat de ”bătrânii”


Era doar o vorbă goală
Ce stârnea nedumerire
Când o comentau mezinii
- Ai mei sunt ca şi bunicii
Mă cred veşnic un copil
Ei nu înţeleg mişcarea
Că noi suntem, argint viu.

- Cum să le spui că povestea


Cu ce-a fost pe vremi, odată
Are un cusur în miezu-i
Nu se lasă mestecată
Că acum totul e altfel
Suntem oameni dintr-odată
Timpul zboară înspre-o lume
Ce nu e ca altădată.

- N-avem timp de sentimente


Totul azi e doar raţiune
Ne schimbăm, trăim în fugă
Ca să ne-adaptăm în lume
Că-ntr-un timp atât de-alert
E de-a drept hilariant
Să pretinzi cuiva în viaţă
Să rămână azi constant.

Toate cele dacă astăzi


Ai curaj să le revezi
Să-ţi aduci aminte sincer
Cum erai de ”ne-nţeles”
25

Cum bătrânii cu-a lor toane


Te făceau chiar să roşeşti
Când în cercu-ţi de prieteni
Apăreau făr’ să-i doreşti.

Poţi cerca atunci o punte


Peste groapa bătrâneţii
S-acorzi credit celor tineri
Din bagajul tinereţii
Să-nţelegi a lor pornire
Şi-a lor gânduri de copii
Ce aleargă privind ţintă
Înspre zări ce nu le ştii.

Sunt şi astăzi lucruri care


Ţi se par fără de ţel
Să nu uiţi însă vreodată
Că şi-ai tăi au zis la fel
Şi că nici felul în care
Tu cândva te-ai exprimat
N-a avut nimic de-a face
Cu ceea ce ei ţi-au dat…

18 septembrie ’77
Maputo
26

Pretext liric pe marginea unui titlu de roman…

Ce mult te-am iubit!...

Nu ştiu de-ţi aminteşti


Cum odată, demult
Ţi-am promis că voi da
În vileag tot ce-a fost
Mai frumos între noi.

Cum văzând un roman


Ce-n vitrină zăcea
Eu vorbeam la trecut
Despre dragostea mea
Despre noi amândoi.

Tu, râdeai ascunzând


Lacrimi ce străluceau
Căci ştiai că cerând
Să te las, voi pleca
Şi nu vom mai fi noi.

Noi la toţi ne-am gândit


La dureri ce vom da
Dacă-n doi vom pleca
Să-nălţăm tot ce-a fost
Între noi amândoi.
27

Doar de noi am uitat


Şi nu ne-am întrebat
Ce va face acel
Ce nu va suporta
Ce s-a stins între noi.

Nu ştiu ce pot să cred


Despre dragostea ta
Despre ce ne spuneam
Când la lună priveam
Şi credeam că suntem numai noi.

Eu de-atunci am umblat
Zeci de ori ca să văd
Mănăstirea din Deal
Ori anume un val
De pe ţărmul iubit de noi doi.

Pe Snagovu-ngheţat
Ore-ntregi am cercat
Să găsesc paşii tăi
Ce-i urmam eu cândva
Neştiind că-ncepea un sfârşit între noi.

Dar mai trist a fost când


Rătăcind pe alt lac
Te-am văzut cum plângeai
Şi duios mă rugai
Să-ţi promit c-am să uit de noi doi.
28

Stând acolo pe mal


Mă întreb şi acum
De ce te-am ascultat
Când de fapt tu plângeai
Vrând să rupi cu noi doi.

De atunci ne-ntâlnim
Deseori ne zâmbim
Şi în glumă vorbim
De ce-a fost mai de preţ
Între noi…

25 septembrie ’77
Maputo
29

Floare i s-a spus că este,


Şi ca o floare-a dispărut..

Iris

Nu ştiu dacă e să blestemi


Când obiectul îţi lipseşte
Căci sunt sigur că Cel Mare
E doar filă de poveste.
Cum poţi crede că există
O fiinţă zis supremă
Când nepăsător priveşte
Cum se stinge-o diademă?!
Zâmbet, soare şi iubire
Întrunite-ntr-un buchet
Fulger de înţelepciune
Clocot demn de un poet.
Cine va putea să uite
Al tău chip gingaş de fată
Ce-ascundea în neastâmpăr
Dragoste de tot ce-i viaţă?
Te grăbeai mereu în toate
Căci ştiai că viaţa-ţi trece
Dar păstrai secretul sacru
Prefăcându-te-a fi rece.
Doar hârtiei cu creionul
I-ai mărturisit plecarea
Cin’ putea atunci să creadă
Că-ţi închei în gând visarea?!
30

Totul ce ne pare straniu


Când citim acele rânduri
Ştim că nu-s coincidenţe
Ci puterea ta în gânduri.
Dintre toţi ai fost cea tare
Şi sub masca-ţi de copil
Pregăteai senin plecarea
Înţelegând al tău destin.
Când gândesc la astea toate
Mă întreb, de ce, ce-i mare
Nu cunoaşte nemurirea
Pentru cei fără chemare?!
De ce-atunci când concentrează
Ce-i mai nobil şi mai bun
Cel de Sus uită să spună:
Veşnicie-ţi dau la drum?
O fi acesta echilibrul
Între ce e mic şi mare
Căci nu-i prima oară când
Câte-o stea sclipind, dispare.
Tu-ai plecat dar amintirea-ţi
În orice gând al nostru este
Şi mă-ntreb dacă şi moartea
Nu-i o filă de poveste?!...

4 octombrie ’77
Maputo
31

Barutzului meu drag,


departe,…departe…
Mitzura

Dragă tăticule,

Te rog să mă ierţi
Ştiu că ţi-e greu
Dar ştii ce multe
Am şi eu…

Am fost la mare
Şi-am simţit
C-a fost grozav
Dar mi-ai lipsit…

Ieri noul an a început


Boboc de-ndată m-au făcut
M-a dezumflat
Şi mi-a plăcut…

Cu gândul sunt
Tot la cei vechi
Chiar dac-a fost şi câte-un ”dar”
La bunul nostru Cronicar…
32

Acum închei şi îţi promit


Că în curând îţi scriu mai mult
Despre colegi din noul an
Şi despre cât învăţ de mult…

Dar vai! era să uit să-ţi spun


Că-i un răspuns la tot ce-ai scris
Că Gândul mi-e mereu în drum
Spre al tău dalnic paradis…

15 octombrie ’77
Maputo
33

Cristi studentă!
Nu-mi vine să cred…

Iubire

Mămică, mămică
De când tot aştept
Să laşi totul baltă
Spre mine să-ndrept
A ta mângâiere
Şi-apoi al tău sfat
Să stai doar cu mine
La cap să te bat!
Tu nu vezi ce mare
Fetiţ-am crescut?!
Tu uiţi că şi-acum
Poveşti vreau s-ascult?!
Cu zâne ca mine
Şi noi Feţi Frumoşi
Cu multă iubire
Şi zmei fioroşi.
Iubire am zis?
Dar Zău, nu ştiu ce-i
De ce se-ocoleşte
Când nu-i pentru Zei?!
34

Ştiu doar că iubirea


E-un lucru sfânt
Cum spune-acel cântec:
Nu-i vorbă în vânt!

Dar nu definiţii
Eu vreau să ascult
Ci basmul iubirii
Aşa…de demult.
Cine-a fost Zâna
Şi-acel Făt Frumos
Ce-n prima iubire
Pornit-au duios?
Cum a fost drumul
Pe care-au umblat?
Cum au făcut
Că şi nouă ne-au dat?
De ce din iubire
Minuni s-au născut?
De ce prin iubire
Mai toţi au trecut?
Cât ţine iubirea
Şi-ale ei desfătări?
Şi ce-i cu tristeţea
Cu-a sale mustrări?
De ce un alt cântec
Ne spune aşa?
Bucuria-i de-o clipă
Tristeţea-i mai grea.
35

De câte ori omul


În viaţă iubeşte
De ce nu e veşnic
Ce-odat’ îndrăgeşte?
Sunt multe enigme
Ce vreau să dezleg
Hai! Stai lângă mine
Să pot să-nţeleg…

16 octombrie ’77
Maputo
36

Amintiri din Tanzania


Micilor mei prieteni,
Cătălin şi Luminiţa.

Mikumi Park

Parcă vad cum într-o seară


Stând de vorbă cu-n prieten
Am pus gând rău unui ARO
Ce făcea doar mici navete.
Zis, făcut! Îl scot în lume
N-avem ce a ne gândi
Chiar dacă nu-i un Land Rover
Să înfrunte-un safari.
Stăm aici în ţara care
A atras atâţi turişti!
Ce vom povesti acasă
Că am fost profesionişti?
Am luat iute o hartă
Şi-am văzut MIKUMI PARK
La 300 kilometri
De al nostru iubit Dar’.
Eu, şofer de mare clasă
El, un ARO cam umblat
Ei, familie bogată
Doi copii, doamna şi-un tat’.
Totul a-nceput cu bine
Doamna hrană a luat
Nikos, tată şi prieten
În ariergardă s-a plasat.
37

Socotind ce poate-un ARO


După masă am plecat
Seara vom fi pe aproape
La-un hotel bine plasat.
La-nceput am tras mai tare
Drumul lin tot cobora
Dar mai greu a fost când seara
Am dat de o rampă grea.
Am întârziat şi pace!
Puştii mei zâmbeau în vis
Am aprins un far din două
Altul fiind veşnic stins.
Greu la deal cu-n ARO care
Urcă orice rampă grea
L-am văzut la 30 grade
Într-o poză cum stătea.
Totuşi am ajuns cu bine
Un hotel ca-n paradis
Dar sosind alţii devreme
Pentru noi a fost închis.
- Mergeţi dacă vreţi la camping
E chiar la intrarea-n parc
Faceţi cale de vreo oră
Şi vă odihniţi ca-n ţarc.
Ora aia fuse două
Şi-n sfârşit am dat de ţarc
Cu un bar deschis în noapte
Şi cabane colo-n larg…
- Bună seara…,bună seara…
Vrem aici să ne-odihnim
38

- Câţi sunteţi? doar cinci persoane?!


Avem saloane de duzini.
- Nu-i nimic, plătim noi totul
Cald să fie şi închis
Că de…la doi paşi de ”ăia”
Nu prea stai sub cer deschis.
Am băut câte o duşcă
Să ne mai schimbăm din mină
În salon de rogojină
Doamna a făcut de cină.
Am mâncat şi râs cât şapte
Apoi repede în pat
Noaptea se-anunţa cam scurtă
Ziua-aveam de alergat.
Peste cinci-zece minute
Somnul lin ne-a cucerit
Dar un oaspete de noapte
Pe la uşă-a scârţâit.
Doamna, l-a strigat pe Nikos
El s-a-ntors şi n-a clipit
Puştii au ciulit urechea
Eu, lanterna am ţintit.
Se făcea că rogojina
Era-ncet roasă de-afară
Apoi, gaura străpunsă
A lăsat un cap s-apară.
In lumina reflectată
Ochii străluceau mărgele
Zâmbetul larg, fotogenic
Scotea colţii la vedere.
39

Doamna a strigat surprinsă


Nu văzuse-aşa fantasme
Puştii au intrat sub pături
Nu le prea ardea de basme.
Eu, şofer primit în casă
Am sărit să-ncep duelul
Şi ţintindu-l cu pantoful
Am eliberat crenelul.
Şi văzând că-i era frică
Am mai prins ceva curaj
Am deschis uşa afară
Şi-am luat şi un făraş.
Aplicând tehnica care
În război a fost uzată
Tot plimbând raza lanternei
Javra a fost reperată.
Era-aşa, cam de vreun metru
Socotind coada cu tot
Alb pe burtă, negru-n spate
Se-nvârtea mereu pe-un loc.
Eu, cu inima-ntr-o mână
Ea, cu coada-ntre picioare
Şi deodat’ minune mare
În pământ javra-mi dispare!
-Bun! Zic plin de importanţă
Hai să-ncepem să dormim!
Mâine-i ziua noastră mare
Doar dihănii întâlnim.
Mai uşor i-a fost lui Nikos
Căci visa încă ne-ntors
40

Noi, am stins repede vorba


Şi ne-am pus gândul la tors.
- Vaiii!...iar vine, strigă doamna
Dar n-apuc să mai ţintesc
Căci dihania cea lungă
Sare-n patul ei direct.
- Ăsta urlet! Zic pe gânduri
Căutând s-o liniştesc
- Doamnă, cu aşa primire
Aţi trimis-o în deşert.
Cine credeţi că-ndrăzneşte
Să se-ntoarcă înapoi?!
A-nţeles că-n vocea asta
E-o femeie în război.
Pun-te-acum pe baricade
Căci habar nu aveam ce-i
Masă, scaune, de toate
De-a valma-n faţa ei.
Dimineaţa, dimineaţa
Motelierul ne-a-ntrebat
- Aţi dormit cu toţii bine?
- Aşi! un zmeu ne-a vizitat.
- Oh! a fost o subterană
Nu prea face rău cuiva…
Aţi mâncat cumva banane?
Da?...îi place-aşa ceva!
Are un miros teribil
Şi cum simte undeva
Un iz proaspăt de banane
Se invită,…hop şi ea!
41

- Bun!...azi e o zi frumoasă
O să fie minunat
Dar ceva parcă îmi spune
Că lui, ARO nu-i pe plac.
Apoi, nedorind să lase
Întrebarea în suspans
Motelierul ne întreabă
- Cu-asta mergeţi colo-n parc?!...
- Da!...de ce?!...e-o piesă bună
A mai fost şi-altundeva!
- Da…, dar ştiţi…, cu pânza asta
Nu se face-aşa ceva…
Pânza-i pânză…, ghiara-i ghiară
Tabla-i, totuşi, altceva…
Dar, în fine, vă priveşte
Asta nu e treaba mea!
M-am uitat tăcut la Nikos
El la mine a privit
- Gata! N-avem ce să facem
Pân’ aici dac-am venit.
Asta e! zâmbiţi cu toţii!
Clipa mare a sosit.
Dar cu bateria slabă
ARO nu a mai pornit…
- Ce să-i faci? a fost cam rece
Zice Nikos împingând
- Dacă dăm prin parc o tură
Se încarcă ea mergând.
Şi apoi, nici nu e cazul
Să oprim motoru-n drum
42

Mergem, vizităm dihănii


Veşnic gata să-i dăm fum.
Parcul, cum să zic? E mare
E-o savană fără gard
Totul mişună prin iarbă
ARO-i sperie, dispar…
Şi aşa, cale de-o oră
Totul ne întoarce coada
Dar cu timpul, frica piere
Şi suntem priviţi cu moaca.
Rolurile sunt întoarse
Pare greu de înţeles
Noi stârnim curiozitatea
Apar zâmbete pe şest.
Pe un vânt uşor de stepă
ARO tremură vizibil
Şi-auzim din firul ierbii
- Uite ce oţel flexibil!...
Deodat’ doamna ne strigă
- Colo-n dreapta o leoaică!
Lângă-o turmă de bufalo
Sta la pândă, jos, în iarbă.
Noi vedem cum turma-o simte
Şeful dă discret plecarea
La-nceput pe nesimţite
Apoi,…tropot de copite.
Sar nerăbdător din ARO
Şi avându-l interpus
Fac clişee fără număr
Pân’ ce doamna-mi strigă - Sus!
43

Intru repede-n maşină


Nu-nţeleg ce s-a-ntâmplat
-Între mine şi leoaică
Era ARO intercalat!
- Da, dar cine-ţi poate spune
Că-n savană la vânat
A plecat numai leoaica
Ce în faţă ţi-a picat?
De-unde ştii că alta-n spate
Nu-şi lingea flămândă colţii?
Erai doar o noutate
Trufanda prin aste locuri.
Am închis complet şi geamul
Drept e, doamn-avea dreptate
Între timp însă leoaica
O-ntinsese-n altă parte.
Noi, ne-am dus spre alte locuri
Vrând să-l vedem pe ”bătrânul”
L-am găsit sus pe-o movilă
Aşteptând cu puii prânzul.
Da, aşa e cum se spune
El e rege-n toată firea
Ea, vânează, îi aduce
Şi-i pândeşte doar privirea
Şi doar când acesta spune
Că El masa-a terminat
Că puştimea e sătulă
Poate trece la mâncat.
Ne-am plimbat ocolind tronul
De la zece metri poate
44

N-a mişcat nici o sprânceană


Pentru nişte goale-coate.
Şi deodat’, înmărmurire!
La un hop, ARO s-a stins…
Îmi venea să-l plâng pe Nikos
Cum să iasă la împins?!
Nimeni nu scotea o vorbă
Toţi ştiam de baterie
Şi-ngroziţi priveam cum leul
Se mira de-aşa solie.
Parcul gol, ca niciodată
Ne făcea să ne-alarmăm
Eu scoteam tot fel de scule
Noaptea să ne înarmăm.
Apoi, fără de speranţe
Am întors spre dreapta cheia
Cârâit prelung şi jalnic…
-Nu va porni comedia!
Între timp, Leone tatăl
Se făcu c-o ia-nspre noi
Am întors din nou cheia…
Şi-am pornit spre zone noi!
Da, acum îmi pare simplu
Dar când stau să mă gândesc
Ce putea să ni se-ntâmple
Mici broboane azi ţâşnesc.
De atunci însă cu grijă
Eu maşina o opream
Doar în pantă cu unghi mare
Admiram…fotografiam…
45

Şi aşa văzui deodată


O familie măreaţă
Elefantul tată, mama
Şi copilul mic în faţă.
Am zbughit-o din maşină
Şi m-am furişat tiptil
Sforăit şi joc de trompe
M-au făcut să fiu febril.
Le-am întors spatele iute
Şi-n maşină am ţâşnit
Apoi, cum mergeam la vale
Fără cheie am pornit.
Mai târziu am dat de-o tablă
Cu tot fel de indicaţii
Ne rugau cu insistenţă
Să nu stârnim elefanţii!!!
Zice-se că dintre toate
Rele ce poţi întâlni
E să fii prins de o trompă
Şi băgat sub un călcâi…

16 octombrie ’77
Maputo
46

La deschiderea C.P.,
pe marginea unei dispute dintre
Raţiune şi Inimă…

Iluzii pierdute…

- Când ţi-am spus - zice Raţiunea -


Că-s iluzii, că-i un vis
Să aştepţi prea mult de-acolo
Unde sufletul ţi-ai prins
Ai sărit de şapte metri
Sentimente-ai invocat
Legături nebănuite…
Praf în ochi mi-ai aruncat.
Zi acum, de-ţi mai dă mâna
Cum e cu acel ”iubit” ?
Sentiment etern şi nobil
Ce-n copil ai investit.
Tot mai crezi, Inimă dragă
Că pământu-ţi e un plan?
Nu-nţelegi că e o sferă?
Că se-nvârte…, că e-n van
Să închizi ochii la toate
Să crezi că nu s-a schimbat
Ceea ce credeai că este
Bun, frumos, cu-adevărat.
47

Ai uitat că vremea zboară


Te-ai scăldat în utopii
Vrând să fie c-altădată
Când era între copii.
- Binee,… binee,…- îi răspunde
Inima îngândurată -
Ce te face să-mi arunci
Totul, astăzi, dintr-odată?
Crezi că dacă mă gândesc
Că nu ştiu cum mai arată
Pot să cred că totul ţine
De uitare-adevărată?
Prea eşti rece şi vezi totul
În contur de linii drepte
Viaţa nu-i un desen tehnic
E-un complex cu multe trepte.
E un curcubeu în care
Lin culorile se schimbă
Deseori doar o nuanţă-n
Sentimente te frământă.
N-oi fi eu în pas cu vremea
Ca să pot să te-nţeleg
Dar te-ntreb, cum e posibil
Aritmetic să dezleg
Ceea ce încă mai este
Pentru noi toţi un mister?
Legătura sufletească
Al vieţii noastre ser.
48

- Veşnic ai răspuns la toate


Cu cuvinte-ntortochiate
Dacă nu le caţi în gură
Zici că sunt adevărate.
Totu-i frază, poezie
Explicaţii camuflate
Am să-ţi spun la încheiere
Ce cred despre astea toate.
Nedorind să-ţi schimbi imperiul
Unor visuri mai mult vrute
N-ai curaj să spui pe faţă
Că-s iluziile pierdute.

21 octombrie ’77
Maputo
49

În amintirea primului meu


”mare prieten” !

Corb

Mare, cât nu pot a spune


Galben-maroniu, regesc
Ciobănesc, zis după rasă
Astfel eu mi-l amintesc.

Eram mic copil atuncea


Când prieten l-am făcut
L-am hrănit, spălat adesea
El, în spate m-a ţinut.

Ziua-ntreagă împreună
Noi prin curte doi zburdam
De aveam ceva mai dulce
Eu cu el îl împărţeam.

El era al meu tovarăş


Lângă el eu adormeam
Când aveam câte o rană
Lacrimi în ochi îi citeam.
50

Înarmat cu-n băţ drept spadă


Eu de coamă mă ţineam
Cînd porneam la vânătoare
Toţi motanii asmuţeam.

Când a început războiul


Şi toţi mască am primit
Eu cu grijă de prieten
Una lui i-am construit.

La plimbare când pe stradă


Zgomotoşi noi alergam
Toţi treceau de altă parte
Doar respect noi provocam.

Azi nu pot să uit durerea


Plânsul ce m-a podidit
Când vecinul, om feroce
Într-o zi l-a otrăvit.

Am simţit ce-nseamnă-n viaţă


Un prieten nelipsit
Am simţit şi ce e ura
Când la crimă m-am gândit.

21 octombrie ’77
Maputo
51

Ca la tropic…

Furtuna

La sfârşit de săptămână
Pe o zi frumoasă-n soare
Pregăteam echipamentul
Pentru-o nouă confruntare.

Era cam după vreo două


Când spre club eu am pornit
Dar n-am scos bine nici cheia
Că-n infern m-am pomenit.

Se făcea că tună, plouă


Ropot nemaiauzit
Fulgerări, strigăte, fugă
Şi un zgomot de-asurzit.

Nu înţelegeam nimica
La cutremur m-am gândit
Aşteptam să cadă totul
De-aşa zgomot îngrozit.

Am intrat în casă-n fugă


La balcon m-am repezit
Şi-am văzut ce doar în basme
Dacă am mai auzit.
52

O perdea deasă de pietre


Ce cădeau din infinit
Sub un unghi de 30 grade
Întreg pământu-era ţintit.

Geamurile-intrau în casă
Jos, totul era strivit
Crengile erau tocate
Oamenii cădeau subit

După numai cinci minute


Totul era transformat
Un covor de crengi, flori, oameni
Totu-n gheaţă cufundat.

Apoi, cu-o intensitate


Ce nu s-a mai întâlnit
Vântul a suflat năprasnic
Schimbând unghiul la ţintit.

Şi o grindină cât pumnul


Lovind sub un unghi mărit
Făcea victime acolo
Unde nu te-ai fi gândit.

După alte cinci minute


Pietrele au dispărut
Dar n-am apucat să suflu
Când din nou au apărut.
53

De-astă dată însă cerul


Verticala a ales
Şi-a lăsat încărcătura
Într-un ropot şi mai des.

Astea patruzeci secunde


Au durat la infinit
Apoi, totul dintr-odată
Din senin s-a potolit.

Cerul luminat feeric


De un soare mult dorit
A strigat, parcă, şăgalnic:
Gata! acum totul s-a sfârşit…

22 octombrie ’77
Maputo
54

Ca ţiganul la mal! De ce?!


Barutzu

Confesiune

Treizeci ani am ştiut


Să păstrez un secret
Treizeci ani au trecut
Fără nici un regret.

Şi deodat’ am simţit
Cât de mult am dorit
Să mă descătuşez
Să mă fac auzit.

Era un legământ
Ce de mic l-am făcut
Să nu dau în vileag
Ce atât mi-a plăcut!

Stau, privesc în trecut


Şi ca azi parcă văd
Cum mansarda lui Tit
M-a făcut să mă leg.

La cei şapteşpe ani


Ce noi doi îi aveam
El citea din ce-a scris
În el geniu vedeam.
55

Mă simţeam aşa mic


Că nici nu îndrăzneam
Să-i propun un mic schimb
Să-i citesc ce scriam.

Am ştiut că e greu
Să renunţi la un vis
Şi atunci am semnat
Acel mic compromis.

Am jurat să distrug
Tot ce noaptea scriam
Ani de ani am tot rupt
Gânduri ce aşterneam.

Stau acum şi privesc


Legamântul trădat
Şi nu pot să-nţeleg
Cum de fapt s-a-ntâmplat.

Treizeci ani m-am scăldat


Într-o lume de vis
Treizeci ani am păstrat
Al meu mic paradis.

Ştiam că, nu puteam


Să pătrund între Zei
Şi atunci, mă jucam
Pe ascuns, ca şi Ei.
56

Cât de mult mi-a lipsit


Ce acas-am lăsat
Văd acum când privesc
Jurământul călcat.

M-am simţit abătut


Cum n-an fost niciodat’
M-am simţit părăsit
De toţi cei ce-am lăsat…

28 octombrie ’77
Bucureşti
57

Fantezie pură! Orice asemănare


nu este decât o simplă coincidenţă.

Portret

E de-ajuns doar o privire


Ca să vezi că-i caz aparte
Trăsături ce nu te-nşeală
Gesturi şi priviri deşarte.

Limbă ce nu are-astâmpăr
Veşnic buza umectează
Gestu-i tipic pentru toţi cei
Care vinul degustează.

Nasul, acvilin aş zice


Ar fi pentr-un bărbat bine
Dacă n-ar avea culoarea
Ce trădează de la sine.

Doi ochi stranii, fără viaţă


Făr’ un pic de-nţelepciune
Se aprind şi scânteiază
Doar când despre vin se spune.

Şi la toată masca asta


De epavă-ngândurată
Stau căscate două pâlnii
Ce aduc a Haplea-ndată.
58

Pentru un gâtlej de orice


Din alcool e preparat
E în stare să se vândă
Sufletul să-l dea pe dat’.

Ca la toţi ce iubesc vinul


Vorba n-are stăpânire
După două-trei pahare
La toţi le dă de gândire.

Nu cunoaşte vreo măsură


Nu-şi cunoaşte nici puterea
’N orice cerc se află dânsul
El e primul cu căderea.

E erou în aste clipe


Strigă, cântă şi înjură
Hai sictir! Leit motivul
Vorbelor ce ies din gură.

Dacă-l vezi când se trezeşte


Simţi că-i plin doar de complexe
Căci în aste clipe rare
Îşi dă seama de ce este.

Gol, cum rareori se-ntâmplă


Să-ntâlneşti om cu pretenţii
Filmu-i bun dacă e sexi
Cartea, când îl aţipeşte.
59

Muzica, e doar un zgomot


Ce nu-l lasă să vorbească
Dar cunoaşte repertoriul
Pentru cântece de ”masă”.

Şi cu-o astfel de ţinută


E ţinut, totuşi, din spate
E exemplu, e fruntaş chiar
În a sa activitate.

E ales - parcă-i pe vremuri -


Ridicat în slăvi, exemplu
Şi convins că totu-i astfel
Neclintit stă ca-ntr-un templu.

Să-i vezi ochi-n clipe de-astea


Simţi că-n el ceva trăieşte
Şi văzând mişcarea limbii
Afli şi la ce gândeşte.

4 noiembrie ’77
Maputo
60

N.Kruch
Ploieşti 1977
Meditaţie
Rond-bosse, marmură
27/20

Gânitorul

Meditaţie - aş zice
E ceva prea general -
Gânditorul! Am strigat eu
Când am dat de acest val.

Ani de ani am aşteptat


O lucrare de proporţii
Căci simţeam că tot ce faci
Sunt doar chinuri de creaţii.

Astăzi tu ai răbufnit
Ai scuipat lavă fierbinte
Ai aprins în acest chip
Un nou far care-o să-ncânte.
61

Într-o marmură ce ieri


Nu-şi găsea loc printre grinde
Ai săpat cu har de zeu
Ce în gând doar poţi cuprinde.

E fantastic să-l priveşti


Te atrage şi te-obligă
Să-i pătrunzi în gânduri tot
Să simţi ce e ce-l frământă.

Totu-n el e doar trăire


Ce din tine i-ai suflat-o
E profundă-a sa gândire
Ce n-aş da s-o aflu-ndată.

Ştiu că nu-mi e cu putinţă


Să dezleg ce ma încântă
Simt însă că-n gânditorul
Ai ascuns ce te frământă.

9 noiembrie ’77
Maputo
62

Între ”Meditaţie” şi ”Gânditorul”

Kruch, prietene, recunoaşte că sunt


încăpăţânat. Am crezut în tine şi n-a
fost uşor să aştept confirmarea descoperirii mele.
Ţii minte cum ţi-am spus ca eşti ”mare” ?
Ai râs şi doar la beţie ai repetat, din când în când,
acelaşi lucru spus la persoana întâia.

Obsesie

Sentimentul ce ţi-l dă
Faptul c-ai găsit ceva
La ce nimeni nu gândea
E-un complex de bucurie
Îngâmfare şi putere
Ce te prinde-n mreaja lui
Oricât de modest se pare
Tonul gândului ce-l spui.
63

Astfel lucrurile cată


În a invenţiilor lume
Unde totul e mai simplu
Cu brevetul pe-al tău nume
Unde-a lumii îndoială
O înfrunţi cu-experimente
Şi sfidezi cu cifre certe
A opiniei dileme.

E mai greu în lumea artei


Când convins eşti că artistul
Ce se zbate-acum în viaţă
E de fapt vulcanul care
Să erupă se prepară
Pentru-a-nlătura sclipirea
Celor ce-l umbresc acuma
Cu-o arhaică splendoare.

Căci nu poţi să demonstrezi


Pe căi scoase din algebră
Că-n ce face el acum
E mai mult decât o febră
Că gândirea lui e azi
Ce a fost praful de puşcă
Că-i un zeu ce va zidi
Chiar de-i azi ţinut în cuşcă.

Toate gândurile astea


Mă frământă-acum când proba
Pentru ce-am întrezărit odată
Stă în faţă-mi aşezată.
64

Chipul ăsta-atât de straniu


Dăltuit în piatră albă
Defineşte cugetarea -
O noţiune-atât de-abstractă!

Astăzi văd că-n ce crezut-am


E mai mult decât speram
Şi aşa îmi dau şi seama
Ce în el descopeream.
Nu e vorba de talentu-i
Ce l-a-mpins spre-al său destin
E acel ceva ce-n artă
Se numeşte har divin.

Stau, privesc, la gânditoru-i


Simbol dăltuit în piatră
Şi citesc în măreţia-i
Viitorul ce-l aşteaptă.
Caut să-mi desprind privirea
Să fiu cel de altădată
Simt îsă ceva magnific
Ce mă-ntoarce mai o dată.

Somnul nu e o scăpare
Gânditorul mă urmează
Gândul nopţii îl priveşte
Caută, îl descifrează.
Văd cum gândurile-i toate
Spre-nainte se îndreaptă
Ştie care i-e menirea
Viitorul pentru artă.
65

Obsedat de-a lui fiinţă


Căci de mult nu mai e piatră
Simt cum mă cuprinde-o teamă
Egoistă de-astă dată.
Tremur c-aş putea să pierd
Dreptul la paternitate
Căci în lumea asta-a artei
N-ai brevet de prioritate...

11 noiembrie ’77
Maputo
66

Din lumea lui Cris...

Ea...

Dragul meu...ce mult îi place


Să m-alinte cu privirea-i!
Ce cuvinte poa’ s-aleagă
Când mă-mbată cu privirea-i!
Când îi simt ochii albaştri
Cum mă mângâie sfios
Văd cum ceru-ntreg coboară
Cum ne-nvăluie duios.
Căci în lumea-i infinită
Nu cred că a mai văzut vreodată
O iubire-atât de mare
O privire-aşa curată.
Pentru el sunt zâna care
În poveşti a fost creată
Sunt o stea ce străluceşte
Într-o lume-adevărată.
Dac-ar fi să cred ce spune
Când portretul meu îl face
Aş putea să spun că-n lume
Nu voi fi lăsată-n pace.
Oare e adevărat ce spune?
Sunt eu chiar aşa frumoasă?
Oare-n lumea asta mare
Alta n-o fi mai aleasă?
67

Dacă-mi văd chipu-n oglindă


Mă gândesc la tot ce-mi spune
Şi luând de bun portretul
Recunosc că-s una-n lume.
Ce n-aş da să-i cat în gânduri
Să-i măsor cumva simţirea
Dacă-s chiar aşa frumoasă
Cât de mare-i e iubirea?
Nu, nu este vorbă goală
El nu ştie a minţi
Căci privirea-i oglindeşte
Tot ce poate a gândi.
Iar sărutu-i? of! mi-e jenă
Să spun cât de mult vorbeşte
Căci limbaju-acesta unic
Spune tot, ca-ntr-o poveste...

13 noiembrie ’77
Maputo
68

Replică la Ea...

El...

Draga mea...de-ar şti cât tremur


Când văd cum iradiază
Cum mă tem când sunt cu dânsa
De toţi cei ce-o asaltează!
Stau şi-mi văd chipu-n oglindă
Şi mă-ntreb - cum oi fi oare?
Căci subiectu-ăsta nu face
Parte din a ei visare.
Niciodată nu îmi spune
Cum apar în faţa ei
Dar mă-ntreb - daco-i fi altfel
Aş mai fi iubit de zei?!

Eu aleg mereu cuvinte


Care să-i dea să-nţeleagă
Cât de făr’ asemănare
Îi e chipul, că mi-e dragă.
Uneori vreau să fiu rece
Dar privirea mă trădează
’Ncerc să nu-i spun că-i frumoasă
Dar îi spun că m-obsedează.
Nu, e clar că ceva-i place
Altfel cum de s-a oprit?!
I-o fi jenă să mi-o spună
Dar din ochi, tot am citit.
69

Ochi, am spus, dar ce n-aş face


Să pot să-i decsriu cumva
E-o privire visătoare
Greu să vezi în ei ceva.
Veşnic mă întreb, ce oare
Pot scruta în depărtări?
Căci acel ce o adoră
E pe-aici, nu peste zări.
O, dilemă!...chin al nopţii
Făr’ să vreau sunt răscolit
Tot mereu pun întrebarea
Cea cu-a fi, sau nu, iubit.
Dar sărutu-i?...ce-a fost oare?
Nu mi-a spus tot ce-am dorit?
Oh!...ce mult aş vrea să aflu
Azi, la ce s-a mai gândit...

13 noiembrie ’77
Maputo
70

De la 1952 la 1977, sau,


De la o căciuliţă la
Un gând scris...

Aniversare

Sfert de veac, zi de zi
Orice gând, orice gest
Au ’semnat unic sens
În ce eu am ales, al meu drum.

An de an, Moş Culai


Mi-a făcut câte-un semn
Să nu uit un mic gest
Ce-l prepar eu aici, chiar acum.

Veşnic cu frământări, deseori alergând


Să aleg un ceva
Mai altfel ca oricând
Să nu fie nicicând un oricum.
71

Gândul meu, neschimbat peste ani


Se frământă-ncercând
Să-ţi dorească ceva
Astăzi când e ajun.

La mulţi ani! Peste mări


Înspre zări unde tu
Peste ani de argint
Neschimbat-ai rămas şi acum.

5 decembrie ’77
Maputo
72

Gânduri pentru Ludmila.

Se stinge neamul!

Şase-am fost pân’ a sosit


Clipa primei despărţiri
N-am să pot uita vreodat’
Mamă, blândele-ţi priviri.
Chinuită de dureri
Dar cu zâmbetul senin
Îmi vorbeai cu înţeles
Ca să-nvăţ ce-i un destin.
Toţi am stat la căpătâi
Ca să simţi al nostru chin
Tuturor ne-ai dat un sfat
Să-nvăţăm să ne iubim.
Anii au trecut iar noi
Ne-adunam l-al tău mormânt
Şi-am aflat ce-ai însemnat
Când şi tata te-a urmat.
De-ai şti cât de mult
I-ai lipsit, l-ai chemat!
Zi de zi se stingea
Lacrimi el ascunzând.
A plecat dintre noi
Demn, aşa cum îl ştii
De dureri chinuit
Nu s-a plâns niciodat’.
73

Astăzi iar un semn rău


Ne apare-n priviri
Ne-ntrebăm cât mai e
Când un alt va pieri.
Cea pe care-aţi iubit
Vrea să plece spre voi
Ea pe rând v-a-ngrijit
Azi se stinge grăbit.
Mă întrteb, de ce toţi
La plecare-aţi plătit
Un tribut mult prea greu
În dureri ce nu pot să descriu.
În curând nu vom fi
Decât trei din ce-am fost
Şi ce greu înţeleg
Cum cu toţi, ne-nvârtim fără rost...

10 decembrie ’77
Maputo
74

Apropo de Ajun!

Vin ploile

Zice-se că anu-acesta
Au sosit cam prea devreme -
Mă gândesc că-s pentru mine
Un omagiu tropical
Un gest de-ospitalitate
Pe meleagul austral.

De fapt îmi este totuna


Căci în ploaie mi se scaldă
De o vreme, parcă, totul -
Orice gând, orice simţire
Ce se-ndreaptă înspre casă
Înspre cei ce m-au uitat.

Plouă-n mine, plouă-afară


Plouă unde nu te-aştepţi
Totul curge în şuvoaie
Te pătrunde şi te-nmoaie
Te transformi în murătură
Şi simţi cum mucegăieşti.
75

Mucegaiul invadează
Se strecoară până-n oase
Sufletul îţi înverzeşte
Creierul se alterează
Sub a apelor acţiune
Vezi cum, parcă, putrezeşti.

Şi muiat pe toate feţe


Zile, nopţi, pe îndelete
Te cufunzi pierdut în vise
Te gândeşti la ce-i acasă
Aşteptând să iasă astrul
Să te scoată la uscat.

24 decembrie ’77
Maputo
76

Gânduri negre...

Gânduri negre mă apasă


Nu găsesc un pic de-astâmpăr
Totu-mi pare azi potrivnic
Când gândesc la ce-i pe-acasă.
În singurătatea-mi care
Mă subjugă, copleşeşte
Am pierdut din mână-mi hăţul
Simt cum totul se-ofileşte.
Am lăsat plecând de-acasă
Numai flori, numai iubire
De ce simt cum bucuria
Azi se pierde în neştire?!
Ce mă face să văd negru
Tot ce ieri a fost doar roz?!
O fi doar singurătatea?
Sau presimt că-s de prisos?
Nu cumva cei ce-i lăsat-am
Trec acum prin clipe grele?
Sau e numai reflectarea
Gândurilor mele rele?...

25 decembrie ’77
Maputo
77

Am vorbit doar 6 minute şi m-au taxat cu 12!


Probabil pentru că am vorbit cu două persoane!

Alo!...Bucureşti?...

-Alo!...Alo!...Tu eşti, Cristina?


-Da tatiii...da tatiii...-Dar ce s-a-ntâmplat?!
Răspunde Cristina!...Cine-ntrerupe?
-Vorbeşte cu mine, căci eu am intrat...
Cristina se-neacă de plâns...
Ce să-i faci?!
Surpriza e mare să-ţi audă vocea
De fapt, îi lipseşti, ne lipseşti ne-ncetat.

Simt nodul cum parcă-mi înăbuşă vocea,


Tuşesc, îmi dreg glasul, vorbesc de tabac,
Uit tot ce-am avut pregătit dinainte,
Mă bâlbâi, strig tare, să fiu mai bărbat.
Cu vocea aceasta ce-mi sună-n ureche
Mă simt iar acasă şi uit c-am plecat;
Decenii de-a rândul am tot ascultat-o
Şi-acum parcă-ntrînsa e totul schimbat.
La ăst cap al lumii, departe de casă,
O văd parc-aievea, o simt c-altădat’,
Acuma-mi vorbeşte cu pauze scurte,
Se-ncurcă în gânduri, aud un oftat.
78

-Vorbeşte cu Cristi, acum iarăşi râde...


-Alo! Cristi scumpă, Mitzura, ce faci?
-Sunt bine...când vii?...spune odată!
Barutzu, ce tristă-s că tu eşti plecat...
Aş vrea să-ţi văd casa, să văd Mozambicul,
Examene însă am multe de dat...
Poate că după...dar ştiu că-s doar vise...
De ce oare-n viaţă mereu eşti frustrat?!
-De ce nu-mi scrii fată şi mie trei rânduri?
-Hî...-Nu hî, căci am să te bat!
-Mai scrie-mi tu, tati, căci nu mă mai satur,
A tale zis’ ”gânduri”, citesc ne-ncetat.
-O.K! Mitzu, dragă, An Nou, Bun, Ferice!
La toţi să le spui c-am să-nchin în Ajun
O cupă de whisky, cu noduri de ghiaţă,
Căci singur voi fi, cum am fost de Crăciun...

29 decembrie ’77
Maputo
79

Sunet de vecernie

Bat clopote-
I vecernie
Ce multe văd
În sunete.

Mă văd copil
De unde-am plecat
Unde-am iubit
Unde-am visat.

Văd satul meu


Pe veci pierdut
Ultima dat’
Unde-aţi bătut.

Bat clopote-
I vecernie
Ce mult vorbesc
Prin sunete!...

3 ianuarie ’77
Maputo
80

Presimţiri

Ce tulburi sunt gândurile mele în noapte!


Ce haos domneşte în sufletul meu!
Văd numai morminte-ntr-o ceaţă de iarnă
Aud numai şoapte, mă sperii mereu.

Ce caut eu oare în lumea uitării?!


Ce glas mă îndeamnă să calc pe morminte?!
Simt parcă cum Cerul vorbeşte cu mine
Mă zbat să-nţeleg ale Sale cuvinte.

Ce rost are astăzi această chemare?!


Ce vor să-mi transmită acei ce-au plecat?
Să fie doar simple aduceri aminte
Sau strigătul jalnic - De ce ne-aţi uitat?

Uitarea-i o vorbă de om inventată


Aş vrea să le spun că nimic n-am uitat
Mă tem însă tare că n-au cum s-audă
C-aşteaptă să-l vadă pe-un altul plecat.

14 ianuarie ’77
Maputo
81

Să fie oare suferinţa unul din


izvoarele inspiraţiei?
O fi având dreptate Kruch!

De ce nu scriu?...

De ce nu scriu
Nici eu nu ştiu;
De ce nu scriu
Când ştiu că ştiu?

Cu ochi-n vid
Stau şi privesc
Cum zi de zi
Mă ofilesc.

Parc-a fost ieri


Când nu lăsam
Un gând, un dor
Eu îl notam.
82

Chiar dac-apoi
Eu îl rupeam
Ştiam c-am scris
Mă bucuram.

Era pe când
Aşa-mi vorbeam
Şi tot pe-ascuns
Îmi răspundeam.

Apoi deodat’
Departe dus
Am început să nu mai rup
Şi-n scris eu gândul mi l-am spus.

Aşa am dat eu
În vileag
Tot ce aveam eu mai al meu
Atunci când mă simţeam pribeag.

Şi, deodat’
Am pus eu stop -
Pe drumul meu
Am dat de-un hop.

Nedumerit eu mă întreb -
Ce s-a schimbat?
De ce nu scriu?
De ce-am secat?
83

De ce când chinuit de dor


Uitat de-ai mei
Eu aşterneam scrisori
Dictate chiar de Zei?

Acum când totul s-a schimbat


Când nu am griji şi-s răsfăţat
De ce eu gânduri am pierdut?
De ce acum eu am clacat?

O fi ceva adevărat
În vorba celui ce mi-a spus
Că doar în suferinţă cufundat
El a aflat ce este sus!?...

4 martie ’77
Maputo
84

Pe marginea unui film cu


E.Taylor şi H.Fonda...

”Porquê morre o nosso amor?”

Ah! ce mult am crezut


Că-n mormânt vom intra
Şi că-n veci vom păstra
Tot ce parcă mai ieri
Ideal îmi părea.

A fost parcă în vis


Firul ce ne lega
Vorbe dragi, mângâieri
Jurăminte ce ieri
Vocea lui îmi şoptea.

Astăzi când îmi privesc


În oglind-al meu chip
Mă revolt, nu-nţeleg
Cum de nu-l readuc
Când la fel îi zâmbesc.

Am simţit pe-al nost’ drum


Cum cu-al anilor rid
Zi de zi ne-am răcit
Şi uitând să zâmbim
Chiar trăind, am murit.
85

Fructul marii iubiri


Un copil minunat
Tot crescând, a plecat
Şi-nţelept a oftat murmurând -
Da!...S-a stins!...

Ştie el ce-a-nsemnat
Să-ţi refaci al tău chip
Să revii la ce-ai fost
Cu un preţ prea plătit
De-ndoieli şi de chin?

Numai de ar putea
Să zărească în vis
Tot ce eu am simţit
Când trezită din somn
În oglind-am privit!

Să-ţi vezi trupul brăzdat


Plin de copci şi catgut
Să nu speri în minuni
Şi să vrei să re-nvii -
Asta el n-a ştiut!

Apoi cum dintr-odat’


După lungi aşteptări
În oglind-am zărit
Acel chip minunat
Ce cândva l-a vrăjit.
86

Plină de îndoieli
Cu un suflet rănit
Transplantat în ce-am fost
Am sperat, am crezut
Că-l voi recuceri.

Parcă-l văd cum zărind


Al meu chip de-altădat’
M-a privit, sărutat
Şi cu gândul a mers
Spre ce-a fost mai demult.

Dar n-a fost ce-am crezut -


Doar un gând trecător
La fetiţa de ieri
Ce-l vrăjea ca-n poveşti
Doar cu-n singur cuvânt.

Astfel am înţeles
Că nu poţi regăsi
Ce odat-ai pierdut
După treizeci de ani
Sub a timpului pas.

Astăzi pot păcăli


Doar pe altcineva
Ce priveşte-al meu chip
Cum şi el l-a privit
Parcă ieri, prima dat’.
87

Căci aşa s-a-ntâmplat


Când un tânăr frumos
Ce-mi putea fi copil
M-a privit, mi-a vorbit
Şi vrăjit m-a urmat.

La-nceput am zis ”da”


Căci doream să mai fiu
Cum am fost altădat’
Dar cu ochii închişi
Tot pe el l-am visat.

Acum, când m-a lăsat


După tot ce-am făcut
Ştiu că e în zadar
Să visezi la ceva
Ce odat’, a trecut...

24 martie ’77
Maputo
88

”Barutzu” se retrage...

Despărţire

Mal de ocean
Mal indian
Zile întregi
Eu te-aş privi
Zile şi nopţi
Te-aş străjui.
În apele-ţi line
M-aş tot scălda
Pe plajele-ntinse
M-aş tot plimba.
Ce mult îndrăgit-am
Eu fluxul diurn
Ce mult am brăzdat
Al refluxului drum!
Eşti plin de fantasme
’N poveşti cu rechini
Ce bine îţi aperi
A tale-adâncimi!
Cu zid de recifuri
Din flori de coral
Fixat-ai frontiere
De pact ideal.
89

Armata-ţi de strajă
Nu saltă pe val
Căci tu iubeşti pacea
Cu cei ce-s pe mal.
Iubeşti cum pe malu-ţi
Se joacă copiii
Al nimfelor forme
Le mângâi divin
Cu luna din ceruri
Îndemni la iubire
Cu soarele galben
Încerci să ne schimbi
Căci cine şti poate
Mai bine ca tine
Ce mult iubim bronzul
Chiar dacă-i un chin.
Acum, spun adio!
Căci casa, mă cheamă
Şi ştiu că nu pot
Să-ţi promit să revin
Dar ştiu că oriunde
În visuri şi gânduri
Cu gândul la tine
Voi pierde-un suspin...

16 aprilie ’77
Maputo
90

În ajun de plecare.

Maputo

Când a fost să plec de-acasă


Înspre vechiul Mozambic
Am cules tot fel de date
Am răsfoit şi am citit
Despre ţară, despre climă
Floră, faună şi om.
Despre cei ce de cinci veacuri
Au clădit un rai terestru
Pe spinări încovoiate, negre
Ca-ntr-un iad celestu.
Despre lanţuri de robie
Şi pogromuri aranjate
Ca distracţie supremă
A armatei îmbătate
Fapte demne de neom.
Apoi, alte informaţii
Despre boli, mortalitate
Despre unele mişcări spontane
Mai târziu organizate
Lupta pentru libertate
Şi un nume ce trăieşte -
Eduardo Mondelane.
91

În sfârşit, despre dreptate


Cucerită-n marşul care
Din Ruvuma la Maputo
A tăiat verigi din lanţul
Iadului păstrat de veacuri
Semănând doar libertate.

Toate aste informaţii


Făceau sângele să-mi fiarbă
Gândul că-n curând vedea-voi
Ţara-atâtor nestemate
Că pe viu voi citi totul
Mă făceau să mă întreb -
Cât din tot ce astăzi scriem
Despre ceea ce a fost
Mai stă încă în picioare
Martor viu al nedreptăţii
Temelia de la care
Urcă lin scara dreptăţii
Sub stindardul lui Frelim?
Simbol a ce noi numim
Azi, condiţia umană.
Primul meu contact fu aspru
Căci intrarea în Maputo
Te obligă să-ţi dai seama
Că trecutul ăstor oameni
Se prezintă de la poartă
Ca un martor conservat.
92

Auzit-am multe despre


Ceea ce numim suburbii
Dar nu am crezut vreodată
Că mizeria umană
A stat chiar atât de-aproape
De cei ce-au avut palate
În colibe de pământ
Şi de tablă ondulată
Definiţie nescrisă
Pentru promiscuitate.
Şi de-odat se schimbă totul -
Nu-nţelegi cum e posibil -
Un oraş făcut din vile, largi
Prea largi, prea luminoase
Cu alei de flori şi arbori
Şi cu garduri vii la case.
Totul strigă sănătate
Fericire şi belşug
Florile aprind peisajul
Frunzele-ţi ofera umbra
Albi şi negri râd pe stradă
Uitând, parcă, ce-a fost ura
Despre care-atât s-a scris.
Simţi un iz de înălţare
Înspre culmi din lumi de vise
Vezi în ochi luciri de stele
Zâmbetele pretutindeni
Iar în strângeri lungi de mână
Afli-un cult al înfrăţirii.
93

Un oraş ce nimeni încă


N-a ştiut să mi-l descrie
O minune australă
Ascunsă după mii de mile
Şi în cadru-acesta unic
Catifeaua-a mii de fete.
Când afirm aceste lucruri
Nu-s furat de aparenţe
E un rai de lângă tropic
Cu minunăţii terestre
E un marş înspre mai bine
E o lume-a tinereţii.
Da, spun sincer, mă surprinde
Când văd care-a fost trecutul
Cum azi toţi întind o mână
Tuturor ce li-s prieteni
Şi uitând ce-a fost culoarea
Urcă lin treptele păcii...

20 aprilie ’77
Maputo

Adio Moçambique, adio Africa!


94

Cuprins

1.- Singur ................................................1


2.- Întrebări .............................................3
3.- Tabla de şah ......................................5
4.- Expoziţie ...........................................7
5.- Amintiri ...........................................12
6.- Speranţa ...........................................20
7.- Părinţi şi copii ..................................22
8.- Ce mult te-am iubit ..........................25
9.- Iris ....................................................28
10.- Dragă tăticule, ................................30
11.- Iubire ..............................................32
12.- Mikumi Park ...................................35
13.- Iluzii pierdute ..................................45
14.- Corb ................................................48
15.- Furtuna ............................................50
16.- Confesiune ......................................53
17.- Portret ............................................56
18.- Gânditorul .......................................59
19.- Obsesie ............................................61
20.- Ea... ..................................................65
21.- El... ...................................................67
22.- Aniversare ........................................69
23.- Se stinge neamul! .............................71
24.- Vin ploile ........................................73
25.- Gânduri negre ...................................75
26.- Alo!...Bucureşti?... ............................76
27.- Sunet de vecernie .............................78
28.- Presimţiri ........................................79
95

29.- De ce nu scriu?... ..............................80


30.- ”Porquê morre o nosso amor?” ..........83
31.- Despărţire .........................................87
32.- Maputo .............................................89