ATESTAREA ISTORIC

Pucheni, comun situat n nord- vestul judeului Dmbovia, la poalele muniilor Leaota, n bazinul hidrologic al Vii Largi, este pentru prima oar atestat documentar ntr-un zapis din 8 octombrie 1564 , prin care voievodul Petru cel Tnr ( 1559-1568) ntrete pori de ocin unor boieri la Runcu i Brebu, sate vecine cu satul Pucheni. Cadru deosebit de fermector n care este amplasat comuna simbolizeaz nsi denumirea de Pucheni ce echivaleaz cu cuvntul de origine latin pulcher pulchra pulchrum care nseamn frumos, ncntator, fermector. Numele comunei provine de la rdacina Puk-puck indieuropean i aparine limbii trace sau de la regionalismul puchi-puchina- puchios care ar nsemna loc murdar, noroios, aluzie la drumurile din sat care se desfundau primvara datorit ploilor. n Marele Dicionar Geografic al Romniei din 1902 se arat c Pucheni aparinea de judeul Mucel, plasa Argeului, la 22 km sud-est de Cmpulung. Se compune din 2 ctune: Pucheni i Valea Larg cu o populaie de 1035 locuitori i 206 case. Comuna este situat pe ambele maluri ale grlei Valea Larg i se marginete la nord cu Munii Gvana i Marginea Domneasc, la sud i vest cu Comuna Micloani i la est cu Rul Alb din judeul Dmbovia i cu Comuna Brdelul. Comuna Pucheni are o biseric i o coal iar n 1899 se ntindea pe o suprafat de 1250 hectare din care 400 hectare sunt cu livezi de pruni apoi pduri cu tot felul de lemne. n comun se afl : Dealul Crucii, Dealul Flatei, Dealul Omului Mort, Munii Gvana i Marginea Domneasc. Grla Valea Larg, care izvorte din poalele Muntelui Gvana , ud comuna prin centru i dup ce primete la vale de biseric i coal apa Valea Murgii, care curge din pdure de lang ctunul Meioare , trece prin comuna Micloani i se vars n rul Dmbovia.Numele de Pucheni se mai ntlnete i n urmtoarele localitii: - Pucheni- Mari, comun din judeul Prahova numit i Rstoieni, - Pucheni Mici , comun din judeul Prahova la 12 km de Ploieti, - Pucheni- Miroslaveti, comun din judeul Prahova la 14 km de Ploieti - Pucheni- Moneni, comun din judeul Prahova la 15 km de capitala judeului - Pucheni sat din comuna Moroieni la 39 km de Municipiul Trgovite i 11 km de Fieni oraul cel mai apropiat.

Foto. 2.1. Amplasara comunei Pucheni n cadrul rii

AEZAREA GEOGRAFIC . LIMITELE

Comuna Pucheni se afl aezat n partea de nord-vest a judeului Dmbovia, n zona Subcarpailor de Curbur, n cadrul subunitaii Subcarpaii Ialomiei. Aezat ntr-o zon depresionar, sub culmea Muntelui Leaota, la 45 km deprtare de Municipiul Trgovite i 38 km faa de Municipiul Cmpulung, dou foste capitale ale Trii Romneti, comuna Pucheni are o suprafat de 35, 18 km2.

Munii Leaota- vzui din Vrfureni Localitatea Pucheni se remarc n cadrul judeului ca un teritoriu locuit din vremuri strvechi cu o poziie geografic favorabil, de la nceputurile sale i pn astzi comuna a purtat aceeai denumire. n componena comunei Pucheni intr cinci sate: Pucheni- satul reedin, Meioare, Vrfureni, Brdel, Valea Larg care au drumuri ce le leag doar cu comunele Malu cu Flori i Ru- Alb si numai prin satul de centru. Ca localizare geografic se poate observa c Satul Pucheni se gasete ntr-o arie depresionar ce i poart numele. Pe lnga acesta ,doar satul Valea Larg se rsfir , de o parte i de alta a vii Rului Valea Larg, restul urc spre culmi: satul Meioare situat la altitudini ce depaesc 800 m, Vrfureni ntre 600-700 m, Brdel ntre 600- 700 m. Satele componente ale comunei sunt situate la distane de 2 -5 km faa de satul reedin.

2.3. RELIEFUL
PARTICULARITI MORFOMETRICE Din punct de vedere fizico-geografic, comuna Pucheni este situat n cadrul Subcarpatilor interni ocupnd o suprafat de 35, 2 km 2. Din punct de vedere hipsometric , formele de relief corespunztoare teritoriului se desfaoar ntre altitudinile de 520 m ( la ieirea rului Valea Larg din comun ) i 1230m ( n

zona de obrie a rului Valea Larg aflat sub Plaiul Gvanei), avnd o altitudine maxim de 710m.

Foto. 2.3. Harta hipsometric a comunnei Pucheni Sectorul nordic al comunei detine altitudinile cele mai mari- Gvana 1230 m, Negria 1119 m. n sectorul sudic al comunei se constat o scdere a nlimilor- Dealul Bradel 836 m, i Dealul Micloanilor 826 m. Doar o mic parte a teritoriului comunei se situeaz la peste 1200 m altitudine- muntele Gvana.

CLIMA
Clima regiunii studiate ntrunete caracterele unitailor n care se ncadreaz i o serie de particularitai determinate de condiiile fizico geografice locale. Formele de relief specifice sunt culmile deluroase i depresiunile subcarpatice unde parametrii climatici primesc influiena unor factori locali cum sunt:altitudinea, dispunerea formelor de relief i expoziia fa de soare, nclinarea versanilor, gradul de acoperire cu vegetaie , regimul depresionar de acumulare a aerului rece. Pentru caracterizarea elementelor climei s-au folosit datele observaiilor meteorologice diurne,lunare i anuale din perioada 2002-2010 obinute de la statia meteorologic Voineti- cea mai apropiat de sectorul studiat, pe baza crora au fost ntocmite tabelele cu datele statistice si reprezentri grafice. Regimul termic Particularitiile regimului temperaturii aerului sunt determinate de interaciunea proceselor de circulaie a atmosferei i a radiaiei solare cu suprafaa terestr, caracterul continental al climei face ca temperaturile s difere mult de la un anotimp la altul, lunar i diurn, condiiile locale introducnd unele deosebiri n profil teritorial i altitudinal. Temperatura medie anulal Din analiza temperaturilor medii anuale se constat existena unei zonalitai

altitudinale.Astfel n zona mai joas a comunei, la altitudini medii i joase ( 600- 700 m) se nregistreaz o temperatur medie de 9,2 grade Celsuis. Datorit regionrii altitudinale pe culmile dealurilor nalte (750 800 m) temperatura medie scade pn la 8,2 i chiar 6 grade Celsius n zona nalt a comunei cu altitudini de peste 1000 m. Astfel temperaturile medii relativ ridicate din aceast zon trebuie asociate cu situaia de calm atmosferic care poate ajunge la 50-55% datorit expoziiei favorabile fa de soare.

2.5 HIDROGRAFIA Apele curgtoare Apele curgtoare de pe teritoriul comunei Pucheni sunt reprezentate de rurile Valea Larg ( la care se adaug afluienii acestuia), Ialomicioara n partea de nord-est i Rul- Alb n est. Lungimea rului Valea Larg de la izvor i pn la vrsare este de 12,3 km, nscriindu-se pe o zona submontan i o zon deluroas subcarpatic. Fiind un ru mic i cu o scurgere sezonier fluctuan, chiar intermitent, rul Valea Larg are ca prim caracteristic scurgerea de tip torenial, ceea ce face ca acest ru se fie considerat torent ajuns ntr-o stare avansat de dezvoltare. Prin urmare i afluenii lui prin caracteristicile imprimate de scurgere i de morfologie au configuraia unor ravene. O alt carcteristic a rului este numrul mare de tributari secundari ( toi cu scurgere temporar ) i cu o dezvoltare mai mare a celor ce se formeaz pe versantul drept. Dintre acetia de pe teritoriul comunei amintim: Valea Murgii, Prul Popetilor, Prul Glodului i Prul Merinzi. mpreun cu vile secundare ce dreneaz versantul stng reeaua hidrologic temporar realizez o lungime a cursurilor de 3,2 km cu o fragmentare a reliefului de 1,1 km/ km patrati.

Rul Valea Larg VEGETAIA, FAUNA , SOLURILE Vegetaia

Comuna Pucheni prin caracteristicile climatice, prin influena sistemelor barice europene, prin altitudinile prezentate reuete s reflecte nu numai inegalitatea i discontinuitatea arealului vegetal dar i componena vegetal care ocupa acest spatiu. Din acest punct de vedere sectorul studiat se include n etajul vegetal de dealuri cu pduri de foioase. Se noteaz prezena a dou tipuri principale de vegetaie : pdurile i pajistile, o a treia suprafa fiind reprezentat printr-o vegetaie impus antropic- livezile de pomi fructiferi. n cadrul comune Pucheni ntlnim urmtoarele tipuri de pduri: a)Pdurile de fag Se ntlnesc n cadrul comunei pn la altitudini de peste 900 m, urcnd pn la zona submontan n nord.Specia dominant este fagul care alctuiete fie pduri pure de fag , fie pduri de amestec. Fgetele montane care coboar uneori pn la 600 m altitudine sunt reprezentate prin pduri pure de fag, dar i de asociaii cu alte specii: paltinul, teiul rou, scoruul psresc, frasinul, mesteacanul. n aceste pduri se ntlnesc o serie de arbuti, unii iubitori de mai mult lumin ( lemnul cinesc ) alii de umbr i umiditate (lemnul rios). b ) Pdurile de amestec de fag cu rinoase Se ntlnesc pe versanii umbrii ce depesc 800 m altitudine mai ales spre contactul cu muntele i n zona submontan, care datorit maselor de aer au permis o rspndire a fagului i la nlimi de peste 900 m. Specia dominant a acestor pduri este fagul, ce se ntlneste n cadrul intervalului altitudinal menionat n amestec cu molidul i bradul n proporii mai mici. Pe lng cele trei specii menionate n pdurile de amestec mai cresc: ulmul de munte, frasinul comun, carpenul, mesteacnul, paltinul i plopul.

Foto.2.10. Pdure Pucheni c ) Pajitile

Foto.2.11. Pdure de fag

Ocup o suprafa de 1624 ha ( aproximativ 46,16 % din suprafaa comunei ). Se prezint la baza etajului fagului n sectorul montan dar i n partea superioar a pdurilor de amestec fagrainoase n aceeai regiune, n rest ea se prezint alternnd cu pdurile de fag. Pajistile de dealuri
si podisuri, dezvoltate intre 700 si 200 m altitudine, au ca specii edificatoare ierburile Agrostis tenuis,

Achillea millefolium, Festuca rupicola, Festuca valesiaca, Chrysopogon gryllus etc., iar pajistile de
campie, situate la sub 200 m altitudine sunt alcatuite predominant din Poa pratensis, festuca valesiaca, Stipa capillata, Agropyron cristatum. Ca vegetatie azonala, se inscriu pajistile de lunca, ce acopera luncile raurilor din toate regiunile, diferind de la o sectiune la alta in functie de gradul de umiditate si de structura solului. In portiunile cu umiditate relativ ridicata, mai frecvente sunt Agrostis stolonifere, Agrostis stolonifere Poa pratensis, Lolium perenne, specii de Carex si de Juncus; in cele mlastinoase Poa trivialis, iar in cele umede si cu soluri aluviale - Alopecurus pratensis, Poa pratensis, Festuca pratensis, etc.

Izm - Mentha x piperita

Izm bun (Mentha x piperita) este o plant erbacee, peren, din familia Lamiaceae, cunoscut sub mai multe denumiri populare: izm de grdin, izm bun, izm proast, izm de les, camfor, ment, mint, mint de grdin, mint de cmp, minta calului, mint slbatic, vaeni.

Descriere
Plant erbacee, peren, erect, inalt de pn la 1 m, cu frunze opuse, scurt peiolate, cu peri secretori de ulei etiric i cu flori mici (sub frunz) de culoare rosu-violaceu, grupate n cime, dispuse ntr-o inflorescen speciform conic, avand inflorirea in lunile iunie-septembrie. Se cultiv n scopuri farmaceutice dar crete i spontan n locuri cu soluri uoare, bogate n materii nutritive, n locuri aluvionare, turboase i desecate. nflorete ncepnd cu luna iunie i pn n septembrie. n scopuri medicinale se recolteaz n perioada de nflorire, frunzele.Izma buna este o planta erbacee, perena, cultivata, fiind una din cele mai cunoscute si folosite plante medicinale. Planta este rezistenta la temperaturile scazute din timpul iernii. Temperatura optima de vegetatie pentru izma buna este moderata, de 18-20C, cu maxime in jur de 22-25C. Izma buna trebuie sa fie insorita pana la baza, avand cerinte deosebit de ridicate fata de umiditate. Plantei ii merge bine in zona cu 600-1000 mm precipitatii anuale. Nevoia cea mai mare de apa o are pana la butonizare, apa stagnanta fiind daunatoare. Izma buna prefera soluri usoare, afanate, bogate in materii nutritive, respectiv pe cele aluvionare, turboase. Planta nu suporta terenurile grele, argiloase, fara structura, impermeabile.

La Mentha piperita, tulpina este erecta, in patru muchii, glabra sau cu peri scurti pe muchii. Frunze oval-lanceolate, acute la varf, cu nervuri proeminente pe fata inferioara, cu peri secretori de ulei etiric, marginile serate. Frunzele si toate partile verzi ale plantei contin ulei eteric (0,20-3,60 %), lipide (3,60 %), acizii oleic, oleanolic, linolic, melisic, ursolic, sisterol, ergocalciferol, amestec de parafine, acizi fenolici, taninuri, glucide, carotina, enzime, vitamina C, vitamina D2, tocoferoli, acid nicotinic, saruri minerale cu elementele potasiu, calciu, fosfor, magneziu, natriu, fier, mangan, zinc, bor, cupru, molibden. Frunzele de izma buna se recolteaza cand ajung la lungimea de 6 cm. La recoltare se rupe frunza cu frunza. Partile aeriene se recolteaza pentru uscare cand plantele sunt inflorite in proportie de 15-20%, iar pentru extragerea uleiului eteric, atunci cand plantele sunt inflorite peste 25%. Uscarea se face la soare sau la umbra, in strat subtire. Uscarea artificiala la 35C. Frunele de izma bruna se pastreaza in saci de hartie. Principiile active din izma buna au rol antiseptic, bacteriostatic, astringent, sedativ. Izma buna - Mentha piperita este utilizata pentru ingrijirea tenurilor grase, seboreice si a celor ofilite, pentru ingrijirea picioarelor ca decongestionant si in combaterea transpiratiei. Planta poate atinge inaltimea de 75 de cm. Frunzele sunt de culoare verde-inghis, au forma lunguiata si sunt usor crestate pe margine. Aroma puternica este data de uleiul esential numit menthol. Izma poate fi crescuta atat in gradina cat si in ghiveci. Nu se inmulteste prin seminte.

Componeni principali
Ulei volatil (cu componenta principal, mentolul), mentone, mento-furan, alfa pinen, fenandren, limonen, cadinen, cincol, aldehid acetic, alcool (amilic i izomilic), carvacrol, timol, tanin, substane antibiotice, substane minerale, hipericin, acid piruvic, polifenoli.

Propriettia
- antiseptic gastrointestinal - bacteriostatic i carminativ - colagog - sudorific - diuretic

Indicatii
Intern n infecii gastro-intestinale, balonri abdominale, dispepsii, dischinezii biliare cu hipertonie, diaree, calmant n vrsturi (att la sugari ct i la aduli), spasme pilorice. Extern, sub form de cataplasme reci: contribuie la ameliorarea durerilor de cap; n dureri reumatice i urticarie; n ngrijirea tenurilor grase i seboreice.

COADA SORICELULUI
- Achillea millefolium L. Nu se poate sa nu o vezi! Iti iese in drum si iti sare in ochi cu frunzele acelea verzi si fine, lunguiete ca o... coada de soricel, cu florile albe si parfumate, raspandind, mai ales pe caldurile toride ale verii, un miros aromatamarui. Alaturi de papadie, Coada-soricelului este planta medicinala cea mai raspandita de la noi din tara, fiind intalnita din campie si pana in zona montana inalta. Totodata, este si una din plantele cu cea mai indelungata "cariera medicala" de pe teritoriul Romaniei, dovezi arheologice aratand ca ea era folosita in scopuri rituale si terapeutice cu cel putin patru-cinci mii de ani in urma. Denumirea dacica a acestei plante, "chodela", a fost consemnata in tratatele lui Dioscoride (medic militar roman) si - asa cum se poate lesne remarca este destul de apropiata de cea romaneasca din prezent. In Moldova, in nordul si in centrul Transilvaniei, precum si in nordul Olteniei, Coada-soricelului era folosita drept cicatrizant, calmant pentru "oparitura" (alergie cutanata), ca planta aperitiva. In zona de vest a Transilvaniei, era folosita in scaldatori pentru pruncii debili, ca spalaturi in "poala alba" (leucoree), ca cicatrizant dupa extractiile dentare. In Bucovina, ceaiul de Coada-soricelului se lua atunci cand tinerelor femei "nu le veneau randurile" (amenoree), pentru "schimbarea sangelui" (dezintoxicarea organismului si intarirea imunitatii), inaintea venirii toamnei. In nordul si estul Moldovei, Coada-soricelului se mai folosea intern contra "aprinderii de mate" (colon iritabil sau colita de fermentatie), extern contra "tranjilor" (hemoroizi sangeranzi) si, tot extern, pentru inchiderea rapida a ranilor. In peste o suta de afectiuni si tulburari, este consemnata folosirea Cozii-soricelului in medicina populara romaneasca si in cea europeana. Iar cercetarile facute in diverse laboratoare de medicina si farmacie ale lumii confirma, treptat, tot mai multe din aceste utilizari medicinale. Denumire populara: bradetel, iarba oii, iarba soricelului, iarba stranutatoare, prisnel, sorocina, tata forcotecii. DESCRIERE:coada soricelului este o planta erbacee, perena, intalnita de la campie pana in regiunea subalpina, prin fanete, poieni, margini de padure, margini de drum si cai ferate, pe soluri nisipoase, relativ umede, insorite sau umbrite. Planta medicinala straveche, coada soricelului este una dintre cele mai cunoscute si utilizate specii in medicina populara. FRUNZE,FLORI:Coada soricelului prezinta o tulpina erecta, simpla sau ramificata in partea superioara, inalta pana la 80 cm. Frunzele sunt de doua-trei ori penat-sectate, cu lacinii foarte inguste, usor-paroase, dispuse altern pe tulpina. Florile marginale sunt rosii, uneori nuantate cenusiu, cele centrale tubuloase, hermafrodite. INALTIMEA MAXIMA: ajunge pana la inaltime de 80 cm. NECESITATE LUMINA:este pretentioasa la lumina pe intreaga perioada de vegetatie, dar mai ales in timpul infloritului, lumina stimuland acumularea uleiului volatil si a proazulenelor. SOLUL:tipul de sol influenteaza cresterea si dezvoltarea plantei, coada soricelului preferand soluri luto-nisipoase, pe cele cu textura mijlocie si chiar pe cele nisipoase. Coada soricelului prefera solul bine drenat si soarele, fiind indicat sa permiteti buna circulatie a aerului

pentru a preveni bolile provocate de ciuperci parazite. UDAREA:coada soricelului are pretentii moderate la apa, fara exces in sol. In conditii de clima calda si umeda acumuleaza cantitati mari de azulene, mai mari decat in zonele secetoase. INGRIJIRI SI PARTICULARITATI:fiind planta perena nu necesita ingrijire speciala.Coada soricelului contine ulei eteric, acizii.Inflorescentele se recolteaza in zilele senine, intre orele 12-14, cand continutul de azulene este maxim. Uscarea se face la umbra, in strat subtire. FERTILIZARE:nu are nevoie de fertilizare speciala, se dezvolta mai bine in sol fertil. BOLI SI DAUNATORI:trebuie protejata de umiditate pentru ca frunzele sa nu fie atacate de ciuperca vitei de vie sau alte boli fungice. Planta rezistenta si foarte robusta, Achillea va fi cu greu infestata de insecte. CONDITII DE IERNARE:specie termofila, cu o buna dezvoltare in zonele sudice, coada soricelului este rezistenta la temperaturile joase din timpul iernii precum si la cele ridicate din timpul verii. Temperatura ridicata influenteaza pozitiv acumularea principiilor active. Semanatul Se face in teren bine manuntit si nivelat in lunile august septembrie sau in pragul iernii, realizandu-se densitatea de 12-16 plante la m. Se seamana cu semanatori universale, adaptate pentru seminte mici, la 45 cm intre randuri si la o adancime de 0,5 cm, folosindu-se cca 6 kg/ha. Recoltarea Plantele se taie la 20 cm deasupra solului, in timpul infloririi (lunile mai-iunie, augustseptembrie), pe vreme insorita evitandu-se partile lignificate ale tulpinii. Uscarea naturala se face la umbra, iar cea artificiala nu trebuie sa depaseasca 35 C. Randamentul la uscare este de 4-5:1 la partea aeriana si de 3-5:1 la inflorescente. Dupa uscare, produsul pastreaza un miros placut, gust sarat, astringent si putin amar. Productia In fiecare an, la prima recoltare se obtin 600-700 kg/ha inflorescente uscate, iar la a doua recoltare 300 -350 kg/ha inflorescente uscate. Raspandire.si conditii de crestere si dezvoltare a plantei Specia este foarte frecventa in toata tara, pe toate formele de relief pana la altitudinea de 1.000 m, prin fanete, pasuni, livezi, margini de drumuri si ogoane, de-a lungul cailor ferate, rape, locuri uscate, poieni si margini de padure. Este o specie termofila,cu o buna dezvoltare in zonele sudice (Campia Munteniei, Olteniei, Burnasului), este rezistenta la temperaturile joase din timpul iernii precum si la cele ridicate din timpul verii. Temperatura ridicata influenteaza pozitiv acumularea principiilor active.Are pretentii moderate la apa, fara exces in sol. In conditii de clima calda si umeda acumuleaza cantitati mari de azulene, mai mari decat in zonele secetoase. Este pretentioasa la lumina pe intreaga perioada de vegetatie, dar mai ales in timpul infloritului, lumina stmuland acumularea uleiului volatile si a proazulenelor. Tipul de sol influenteaza cresterea si dezvoltarea plantei, coada soricelului preferand solul luto- nisipoase, pe cele cu textura mijlocie si pe cele nisipoase.

Date tehnologice O cultura rezista 4-5 ani. Epoca de semanat: lunile august- septembrie Distante de semanat: randuri in benzi la 45-15-45 cm Adancimea de semanat: 0,5 cm Cantitatea de samanta necesara: 6 kg/ha. Productia : 8-12 tone/ha herba proaspata 1,5- 2,2 tone/ha herba uscata Forme de utilizare: Uz intern Infuzie: din 1 lingura planta uscata si maruntita la 250 ml apa fierbinte; se infuzeaza acoperit 10 minute, se strecoara si se bea caldut pentru tuse, tonifierea organismului si ca antispasmodic. Decoct din 10 g planta uscata la 1 litru apa; se fierbe pana apa scade la jumatate si se consuma cate 3 cani pe zi pentru diaree, colici abdominali si ulcer; Decoct din amestec, in parti egale, de coada soricelului cu sunatoare din care se ia 1 lingura la 250 ml apa; se fierbe 30 de minute, se infuzeaza 15-20 minute acoperit, se strecoara si se bea cate o can ape zi, dimineata, la 20 de minute dupa micul dejun, timp de 4 saptamani, avand efecte in tratarea bolilor de nervi, a durerilor reumatice, dureri de stomac provocate de hemoroizi si viermi intestinali, dureri de cap, bronhiilor si plamanilor; Tinctura din herba de coada soricelului in alcool de 40, consumata cate 20-30 picaturi de 3 ori pe zi, contra secretiei mucoasei gatului, piptului si a indigestiei; Suc proaspat obtinut prin presarea plantei proaspete si consumat in cura de primavara ( 30g suc pe zi consumat in reprize sau in 2-3 lingurite puse in supe de pasare); Suc proaspat de coada soricelului amestecat cu o cantitate egala de suc de urzica vie care se bea in 2 reprize pe zi, la interval de o ora, in combaterea hemoragiilor interne. Un extern Infuzie dublu concentrate pentru tratarea ranilor vechi si infectate Baile locale din 2-3 pumni de herba uscata pusi in cada de baie pentru copii slabiti, batrani si bolnavi de reumatism si guta; Infuzie din amestec cu scoarta de crusin si rizomi de pir pentru spalaturi vaginale, cu efecte in afectiunile cornice; Inhalatii aplicate in cazul afectiunilor respiratorii; Suc proaspat aplicat direct pe rani,fisuri, crapaturi.

Coada-calului
Equisetum arvense

Coada-calului, sau baba-ursului, (Equisetum arvense L.) este o specie de plante erbacee, perene (prin rizomul orizontal articulat, adesea tuberculat).

Descriere
De pe rizom se dezvolt dou tipuri de tulpini aeriene: tulpinile fertile apar primvara, au 5-15 cm nlime, sunt neramificate, brune, neasimilatoare, purtnd la noduri frunze verticilate, unite ntr-o teac ce are marginea dinat. n vrf este situat spicul sporifer. tulpinile sterile apar mai trziu (cam la mijlocul primverii), sunt nalte de 20-50 cm, verzi, asimilatoare. La noduri exist frunze uninerve, verticilate, unite ntr-o teac, precum i ramuri verticilate ce au aceeai morfologie ca i tulpinile, dnd aspect de coad de cal. Tulpinile sterile produc substane de rezerv care se vor depozita n rizomi i vor hrni viitoarea tulpin fertil.

Utilizri n medicina naturist

Coada-calului este cunoscut si folosit nc din antichitate n medicina tradiional ca i surs de acid salicilic (substan activ coninut n Aspirina modern). Dioscoride, medic, farmacolog i botanist al Greciei antice, laud proprietile hemostatice ale acestei plante. Plinius cel Btrn pretinde chiar c proprietile hemostatice ale plantei ar fi att de mari, nct ar fi suficient ca aceasta s fie inut n mn pentru a beneficia de proprietile sale vindectoare. Substane active: oxid salicic (5-7%), gluteolin, nicotin, palustrin i palustridin, fitosterin, beta-sitosterol, acid malic, acid oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic, oleic, dimetil sulfone, vitamina C, urme de ulei volatil, sruri de potasiu. Sporii contin acizii cu lant lung alfa, omega-dicarboxilici, prezeni n fraciunea lipidic (sursa: v. legturi externe). Principiile active din coada-calului au aciune antimicrobian, antiseptic, antiinflamatoare, mresc rezistena esutului conjunctiv, activeaz circulaia local. Planta este indicat pentru uzul intern, sub form de ceai cu aciune diuretic, sau extern, sub form de comprese i bi.

ntrebuinri
Coada-calului este folosita pentru vindecarea contuziilor (umflturi, vnti), cicatrizarea rnilor, ulcerului varicos, bubelor, edemelor la picioare att de frecvente in climacterium, degerturilor, eczemelor, neurodermitelor, combaterea transpiraiei excesive a picioarelor. Deasemenea, datorit aciunii diuretice a ceaiului, acesta este indicat n prevenirea calculozei renale (spal rinichii i cile urinare). Medicul german Sebastian Kneipp, care a readus aceast plant n medicina naturist n Germania secolului XIX, recomand aceast plant i n tratamentul artrozei sub form de ceai/elixir. n zilele noastre, aceast plant se regsete n

diverse preparate (nu doar marca dr. Kneipp) de tip ceai pentru tratamentul reumatismului, tusei, rinichilor i purificare a sngelui. Prepararea ceaiului/decoctului: 1 lingur de plant uscat la 250ml ap se fierbe timp de 10-15min. Se va consuma zilnic o ceac. Prepararea bii: Un pumn de plante se pune la macerat n 10L ap timp de 6h. Dup aceea, se strecoar lichidul n van iar peste plantele rmase se toarn iari 10L de ap i se fierbe cca. 10min. Decoctul obinut se strecoar i el n van, se adaug ap cald ct s acopere corpul i se st cca. 20-25 min n baia obinut. Dup aceast baie nu se face du.

Recoltare si depozitare
Tulpinile sterile se vor recolta n lunile iunieseptembrie, pe vreme frumoasa, dupa ce s-a ridicat roua. Se va folosi partea superioar a plantei, cca. 2/3 din tulpin. Se usuc la umbr, n strat subire, n locuri bine aerisite i lipsite de umezeal. Se intorc zilnic. Uscarea artificial la 40 C. Se pstreaz n saci de hrtie sau din material textil. A se culege doar de persoane initiate, deoarece exist plante asemntoare din aceeai familie, care sunt otrvitoare!

PIUUL DE LIVEZI
Festuca pratensis Huds.

Descriere : Frecvent n puni i fnee revene. Planta este de talie mijlocie, cu tuf rar i cu frunze late, de 4-6 mm, lucioase pe partea inferioar. Paniculul este mare. Spiculeele sunt multiflore i cu paleele nearistate. Este una dintre cele mai preioase plante de nutre. Denumire populara : paius de livada Sinonime : Bromus pratensis 1. Importana furajer Valoarea furajer a piuului de livezi este dat de urmtoarele nsuiri: foliajul bogat i fineea frunzelor confer furajului o valoare nutritiv ridicat; rezisten deosebit la ger, dar sensibil la secet, motiv pentru care este o bun plant de pajiti n zonele rcoroase; se folosete n amestecuri cu golom i lucern pentru fnee irigate i cu trifoi alb, raigras peren i golom pentru puni, iar n regiunile colinare i montane n amestecuri complexe folosite prin punat sau mixt. 2. Sistematic i soiuri Genul Festuca cuprinde peste 450 de specii, dintre care trei au o valoare economic mai mare: piuul de livezi (Festuca pratensis Huds.), piuul nalt (Festuca arundinacea Sch.) i piuul rou (Festuca rubra L.). Datorit unei variabiliti morfologice i fiziologice mai reduse dect la alte specii, la piuul de livezi s-au obinut soiuri amfiploide prin hibridri intergenice: Festuca pratensis x Lolium perene i Festuca pratensis x Lolium multiflorum. Soiurile create n ara noastr au urmtoarele caracteristici: Paltar, omologat n anul 1981, este un soi tardiv, poate fi valorificat mixt, rezisten bun la iernare i medie la boli i cdere. Este recomandat n zonele cu peste 600 mm precipitaii anual, n amestecuri complexe, unde poate produce 10-11 t / ha fn; Transilvan, omologat n anul 1988, este un soi semitardiv, destinat exploatrii ca fnea sau mixt, cu un potenial mare de producie de mas verde (peste 50 t / ha) sau smn (peste 800 Kg/ha);

Piuul de livezi Festuca pratensis Huds.

Tmpa, omologat n anul 1989, rezistent la boli foliare, calitate superioar a furajului, rezistent la iernare. Este un soi tardiv, putnd fi valorificat prin punat sau mixt i realizeaz producii de peste 40 t / ha mas verde; Postvar, omologat n anul 1996, este un soi tardiv, dar realizeaz producii mai mari de smn dect soiul Tmpa. Se caracterizeaz printr-o capacitate de regenerare dup coas, bun, rezistent la bolile foliar4e i palatabilitate ridicat. 3. Caracteristici tehnologice Datorit capacitii mari de refacere dup folosire i al gradului ridicat de competitivitate, piuul de livezi se folosete n aproape toate tipurile de amestecuri destinate folosirii prin punat sau mixt. n amestecurile pentru fnea se seamn n amestecuri simple, cu urmtoarele leguminoase perene: 7-8 Kg/ha lucern + 20-22 Kg/ha piu de livezi, 8-10 Kg/ha trifoi rou + 20 Kg/ha piu de livezi, 10-12 Kg/ha ghizdei + 20-22 Kg/ha piu de livezi. n funcie de modul de semnat (n cultur pur sau n amestec) reacioneaz bine la fertilizarea mineral, cu ngrminte azotate, i la irigare. Norma de semnat n cultur pur este de 25-30 Kg / ha.

PIUUL ROU
Festuca rubra L. 1. Importana furajer Piuul rou este o specie cu o perenitate mare, adaptat zonelor cu climat rece i umed, pe solurile slab acide, dar nu rezist n zonele cu climat cald i umed i pe solurile slab drenate sau srturate. Din punct de vedere furajer, valoarea sa este potenat de structura amestecurilor de specii perene cu care se cultiv, pentru formarea de pajiti temporare de lung durat, valorificate prin punat. Piuul rou se recomand pentru ameliorarea pajitilor permanente degradate, prin lucrri de suransmnare .

2. Sistematic i soiuri n flora pajitilor permanente piuul rou este reprezentat de specia Festuca rubra L. ssp rubra. La aceast specie exist populaii cu dou niveluri de ploidie: hexaploide (2n = 6x = 42) i octoploide (2n = 8x = 56). Pn n prezent, n ara noastr, s-au creat i omologat urmtoarele soiuri: Feruma, omologat n anul 1983, caracterizat printr-o bun rezisten la iernare i boli, semitimpuriu, bun regenerare dup punat, recomandat a se cultiva n amestecuri complexe de pajiti destinate punatului cu ovine i bovine; Pastoral, omologat n anul 1993, soi semitimpuriu, cu pornire n vegetaie primvara mai devreme dect Feruma, capacitate bun de regenerare, cultivat n amestecuri complexe pentru punat.

Piuul rou Festuca rubra L., ssp rubra. 3. Caracteristici tehnologice n cultur pur norma de semnat este de 25-30 kg / ha, dar practic piuul rou se cultiv n amestecuri complexe de graminee i leguminoase perene, destinate nfiinrii de pajiti temporare de lung durat, din zona colinar i submontan, valorificate prin punatul cu ovinele sau taurinele. n amestec cu raigrasul peren poate fi utilizat n realizarea de culturi pentru gazon, mai ales pentru terenurile sportive i n zonele umbroase.

PIUUL NALT Festuca arundinacea Schreb.

1. Importana furajer Este originar din Europa de Vest, fiind rspndit n multe zone din Europa i America. Valoarea economic i furajer a piuului nalt este dat de urmtoarele particulariti: are potenial ridicat de cretere i regenerare dup cosire sau punat; grad ridicat de adaptabilitate pentru diferite condiii ecologice i de tehnologie; rezisten la ger i perenitate foarte bun (810 ani); pornete n vegetaie devreme primvara i crete i la temperaturi mai mari de 250C; este o specie bun pentru combaterea eroziunii solului, datorit att sistemului radicular puternic dezvoltat ct i al cerinelor foarte reduse pentru sol (se dezvolt pe soluri cu pH-ul cuprins ntre 4,5-9,5), n condiii favorabile realizeaz 15-18 t / ha S.U. 2. Sistematic i soiuri Piuul nalt aparine genului Festuca, specia Festuca arundinacea ssp. arundinacea Schreb., care are dou varieti: varietatea european, rspndit n Europa i pe celelalte continente i varietatea mediteranean, rspndit n nordul Africii i sudul Spaniei. n ara noastr s-au creat i omologat urmtoarele soiuri: Pandur, omologat n anul 1975, soi precoce, producie de 13-14 t/ha S.U., 15-16 % PB, recomandat pentru zonele umede din Transilvania, Banat, moldova; Parnas, omologat n anul 1975, rezistent la secet, iernare i boli, semiprecoce; Alin, omologat n anul 1991, plasticitate ecologic bun, tardiv, producie de S.U. (14 t/ha), capacitate bun de regenerare, rezisten la iernare i boli, recomandat pe terenurile umede, srturate sau exces de umiditate; Brio, omologat n anul 1992, potenial ridicat de producie, tardiv, rezistent la boli, secet, iernare, recomandat n zonele umede.

Piuul nalt Festuca arundinacea

3. Caracteristici tehnologice n cultur pur norma de semnat este de 30-35 kg/ha. n amestec se cultiv pentru nfiinarea de pajiti temporare, de lung durat, cu specii cu grad de competitivitate asemntor: Dactylis glomerata, Medicago sativa, Trifolium repens var. giganteum. Piuul de livezi realizeaz producii mari de biomas furajer numai prin aplicarea unor doze ridicate cu azot.