Sunteți pe pagina 1din 33

Efectul Compton

n fizic, efectul Compton sau mprtierea Compton reprezint scderea energiei (i


creterea lungimii de und) a unui foton de raze X sau gama, la nteraciunea acestuia cu
materia. Exist i mprtierea Compton invers, unde fotonului i crete energia (sczndu-i
lungimea de und) la interaciunea cu materia. Cantitatea cu care se mrete lungimea de und
se numete deplasare Compton. Dei exist i mprtiere Compton nuclear, efectul Compton
se refer de regul la interaciunea care implic doar electronii unui atom. Efectul Compton a
fost descoperit de Arthur Holly Compton n 1923 i ulterior verificat de studentul su Y. H.
Woo n anii care au urmat. Arthur Compton a primit pentru aceast descoperire Premiul Nobel
pentru Fizic n 1927.
Importana efectului const n faptul c demonstreaz c lumina nu poate fi explicat
doar ca fenomen ondulatoriu. mprtierea Thomson, teoria clasic a undelor electromagnetice
mprtiate de particule cu sarcin, nu poate explica nicio modificare a lungimii de und. Pentru
a explica mprtierea Compton, lumina trebuie s se comporte ca i cum ar fi compus din
particule. Experimentul lui Compton a convins fizicienii c lumina se poate comporta ca un
flux de particule a crui energie este proporional cu frecvena radiaiei.
Interaciunea ntre electroni i fotoni de mare energie are ca rezultat primirea de ctre
electron a unei pri din energie, i emiterea unui foton care conine restul de energie ntr-o
direcie diferit de cea a originalului, astfel nct impulsul total al sistemului s se conserve.
Dac fotonul mai are suficient energie, procesul poate fi repetat. Dac fotonul are suficient
energie (n general civa eV, n preajma energiei fotonilor din domeniul luminii vizibile), poate
elibera complet un electron de pe orbita atomic (proces cunoscut sub numele de efect
fotoelectric).
Formula deplasrii Compton
Compton a folosit o combinaie de trei formule fundamentale reprezentnd diferitele
aspecte ale fizicii clasice i moderne, combinndu-le pentru a descrie comportamentul cuantic
al luminii.
Lumina ca particul, anterior observat n efectul fotoelectric.
Dinamica relativist: teoria relativitii restrnse
Trigonometrie: teorema cosinusului
Rezultatul final este Ecuaia mprtierii Compton:
unde
este lungimea de und a fotonului nainte de mprtiere,
este lungimea de und a fotonului dup mprtiere,
me este masa electronului,
este unghiul de deplasare a direciei fotonului,
h este constanta lui Planck, i c este viteza luminii.
este cunoscut sub numele de Lungime de und Compton.
Un foton cu lungimea de und sosete
din stnga, se ciocnete cu un obiect n repaus, i
rezult un nou foton de lungime de und la
unghiul
Variatia lungimii de unda a fotonului
Un fascicul ingust de radiatii X, cu lungimea de unda cunoscuta cade pe un bloc de
grafit care imprastie radiatiile incidente in toate directiile. Cu ajutorul unui spectometru
Rntgen, pentru diferite unghiuri de imprastiere q , Compton a constatat ca, pe langa radiatiile
cu lungimea de unda egala cu a radiatiilor incidente, mai exista si o alta radiatie, cu o lungime
de unda mai mare. Acest fenomen a fost numit efect Compton.

Efectul Compton nu poate fi explicat cu ajutorul teoriei ondulatorii. Conform acestei
teorii, radiatiile electromagnetice imprastiate ar avea aceeasi lungime de unda ca si radiatiile
incidente. Radiatiile electromagetice ar trebui sa produca electronilor din materialul
imprastietor oscilatii fortate cu aceeasi frecventa ca si a radiatiilor incidente. Electronii aflati in
circulatie ar trebui sa radieze unde electromagnetice cu frecventa egala cu a miscarii oscilatorii,
deci aceeasi cu a radiatiilor incidente.
Explicarea acestui efect a fost data de catre Compton pe baza interactiunii dintre un
foton si un electron al substantei imprastietoare. Daca notam cu no frecventa fotonului incident
si cu n frecventa fotonului imprastiat sub unghiul q , pe baza legii conservarii energiei scriem:
hn o = hn + Ec + L unde
hno este energia fotonului incident
hn este energia fotonului imprastiat
Ec energia cinetica a electronului presupus initial in repaus
L lucrul mecanic de iesire a electronului din materialul imprastietor
Tinand seama ca energia fotonului incident este mult mai mare decat lucrul mecanic
de iesire (in experientele lui Compton energia fotonului incident era de aproximativ 1550 ori
mai mare decat lucrul de iesire), in relatia anterioara termenul L poate fi neglijat, ca si cum am
presupune ca electronul ar fi liber. Electronii atomilor usori ai paturii periferice a unui atom
greu pot fi aproximati ca electroni liberi.
Considerand ciocnirea foton-electron ca o ciocnire elastica, impunem respectarea
legilor de conservare a energiei si impulsului. Introducand in relatia anterioaea L=0 si
Ec=mc-mo c (potrivit teoriei relativitatii), se obtine:
hn o= hn + mc - moc sau mc = h(no - n ) + mo c
relatii ce exprima conservarea impulsului. In final, din aceste relatii Compton a ajuns
la formula:
D l = 2L sin (q /2) unde L =h/(moc) se numeste lungimea de unda
Compton.
Analiza ultimei ecuatii obtinute, care reprezinta variatia lungimii de unda a unui foton
la interactiunea cu un electron liber in repaus, conduce la urmatoarele interpretari:
a. variatia lungimii de unda (D l ) este independenta de natura substantei imprastietoare; in
expresia ei intra numai constantele universale h, c, mo;
b. variatia lungimii de unda se schimba odata cu unghiul de imprastiere, luand valorile
extreme 0 (pt q =0) si 2L (pt q =180).
Aceste proprietati au fost in primul rand stabilite experimental. Explicarea lor cu
ajutorul acestei relatii, dedusa din ipoteza fotonica a luminii, constituie inca o dovada a
valabilitatii acestei ipoteze.
Cand particula cu care interactioneaza fotonul este un electron, lungimea de unda
Compton are valoarea L =2,426 pm. Pentru alte particule, cu mase mai mari decat cea a
electronului, lungimea de unda Compton (si odata cu ea si D l ) ia valori foarte mici, de cele
mai multe ori neglijabile in raport cu lungimea de unda a radiatiilor incidente.
Unul din procesele prin care are loc interactia radiatiilor X cu substanta este efectul
Compton. Procesul consta in imprastierea unui foton pe un electron liber sau slab legat (in
atom). Energia relativista si momentul se conserva in acest proces; fotonul imprastiat va avea
energia mai mica decat cel initial si o lungime de unda mai mare. Modificarea lungimii de unda
este data de relatia urmatoare unde teta este unghiul sub care este imprastiat fotonul:
Aplicatia de mai jos simuleaza imprastierea Compton. Cand un foton ciocneste un
atom este imprastiat pe o alta directie decat cea initiala; in acelasi timp el pierde energie pe care
electronul o foloseste pentru a se desprinde de atom.
- Teta reprezinta unghiul facut de fotonul imprastiat cu axa-x; schimbarea lui se poate face,
cu mouse-ul, in suprafata de lucru.
- Phi este unghiul facut de electron cu axa-x.
- Pentru fiecare unghi nou va apare un punct rosu pe grafic; graficul reprezinta energia
relativa a fotonului imprastiat in functie de unghiul de imprastiere (exprimat in grade
sexagesimale).
Mai jos sunt ilustrate calculele teoretice care stau la baza explicarii efectului Compton
(tratare nerelativista); la energii mari trebuie aplicata o corectie relativista asupra energiei
relative a fotonului imprastiat cunoscuta sub numele de formula Klein-Nishina:
Caracterul corpuscular al radiaiei electromagnetice
Caracterul corpuscular al radiaiei electromagnetice a fost confirmat i de efectul
Compton. Se observ c n urma unor experiene privind difuzia radiaiei X prin substan, n
componenta difuzat, pe lng radiaiile incidente mai apar i radiaii cu lungimi de und mai
mari dect ale acestora. Acest fenomen de apariie n componena difuzat a unor lungimi de
und mai mari dect a incidentei a fost denumit efect Compton. Efectul Compton nu poate fi
explicat dac considerm c radiaia electromagnetic are numai un caracter ondulatoriu.
Radiaiile X fiind electromagnetice ar trebui s se comporte n ceea ce privete difuzia
ca i undele luminoase. Conform acestei teorii, radiaia difuzat rezult din vibraiile
electronilor provocate de radiaia incident i deci trebuie s aib aceiai frecven ca i a
acestora.
Aplicnd teoria cuantic, difuzia radiaiilor X trebuie considerat ca un proces de
ciocnire elastic ntre fotonii incideni i electronii substanei aflai n repaos.
Dispozitivul prin care s-a pus n eviden difuzia radiaiilor X de ctre Compton este:





F2

F3


F1
film fotografic
Asupra unei substane difuzate, de exemplu grafit (R) se trimite un fascicul ngust de
radiaii X de o anumit lungime de und cunoscut prin fanta de plumb F1. Din fascicolul
difuzat de raze X de ctre grafit sub un unghi , se separ un fascicol ngust cu ajutorul fantelor
de plumb F2 i F3. Acest fascicol intr ntr-un spectrograf de raze X cu reea cristalin P. Cu
ajutorul unui film fotosensibil se nregistreaz i apoi se msoar distribuia spectral a
radiaiilor. Aa cum am artat, n radiaia X difuzat de radiatorul R de grafit sub un unghi , pe
lng radiaia cu lungimea de und , se afl i o radiaie cu

>
,
S-a constatat experimental c:


, ,
crete cu ct crete unghiul de
difuzie . Aceast deplasare nu depinde de lungimea de und incident i nici de natura
substanei difuzante.
Pentru stabilirea relaiei variaiei lungimii de und vom considera c un foton de
energie h se ciocnete cu un electron cu masa de repaos
m
0
. Aplicnd legea de conservare a
energiei i impulsului nainte i dup ciocnire se poate scrie:
(1)

'

+
+ +
v m
c
h
c
h
mc h c m h


'
2 , 2
0



c
h
,



c
h





v m

Din figur rezult:


(2)


cos 2
2
, 2
2
2 , 2
2
2 2
2 2
+
c
h
c
h
c
h
v m
sau:
(3)
cos 2
, 2
2
, 2 2 2 2 2 2
h h h c v m +
Scriind prima relaie (1) sub forma:
(4) ( )
2
0
, 2
c m h mc +

i ridicnd (4) la ptrat obinem:
(5)
) ' ( 2 ' 2 '
2
0
4 2
0
2 2 2 2 2 4 2
+ + + h c m c m h h h c m
Scznd din relaia (5) relaia (3) obinem:
(6) ) ' ( 2 ) cos 1 ( ' 2 ) (
2
0
2 4 2
0
2 2 2 2
+ h c m h c m v c c m
innd cont de relativitatea masei:
2
2
0
1
c
v
m m
,
atunci:
4 2
0
4
2
2
2 2 2 2 2
1 ) ( c m c
c
v
m v c c m

,
_


n acest caz relaia (6) devine:
) ' ( 2 ) cos 1 ( ' 2
2
0
2 4 2
0
4 2
0
+ h c m h c m c m
(7)

'



2
sin 2 cos 1
) cos 1 ( ' ) ' (
2
2
0

h c m
(8)
2
sin ' 2 ) ' (
2 2
0

h c m
nlocuind


c
i '
'


c
se obine:
(9)
2
sin
2
'
2
0


c m
h

Notm
c
c m
h

0
se numete lungimea de und Compton. Deci relaia devine:
(10)
2
sin 2
2


c

n radiaia difuzat se observ frecvent i o radiatie a crei lungime de und este egal
cu cea a radiaiei incidente. Aceasta arat c fotonii n afara ciocnirilor cu electronii slab legai
ai atomilor de la suprafaa corpului difuzat, mai produc ciocniri i cu electroni din interiorul
corpului difuzat. Aceti electroni de adncime fiind puternic legai de atomi, ciocnirea are de
fapt loc intre fotoni i atomi a cror mas este mult mai mare dect a fotonului, ca urmare nu
are loc nici un transfer de energie de la fotonul incident la atomul ciocnit i deci o parte din
radiaia incident de raze X difuzeaz cu aceeai lungime de und.
Rezultatele experimentale asupra efectului Compton precum i concordana lor cu
teoria confirm c radiaia electromagnetic se manifest ca un flux de particule (fotoni) avnd
o anumit energie i un anumit impuls.
Electronul de recul
Alaturi de radiatia electromagnetica imprastiata cu lungimea de unda marita, in timpul
producerii efectului Compton, apare si electronul de recul, caruia ne propunem sa-i determinam
energia cinetica. Scriem energia cinetica a electronului sub forma cunoscuta din teoria
relativitatii si facem uz de relatia variatiei lungimii de unda. In acest fel, obtinem pentru energia
cinetica a electronului de recul expresia:
Ec = (hc / l o) . {[2L sin(q /2)] / [l o + 2L sin(q /2)]}
Energia cinetica a electronului de recul depinde deci de lungimea de unda a fotonului
incident l o si de unghiul de imprastiere a fotonului.
Faptele experimentale legate de efectele fotoelectric si compton au contribuit la
fundamentarea teoriei corpusculare (fotonice) a luminii. Desi aceasta teorie complementara a
cunoscut succese spectaculoase in explicarea acestor fenomene, nu s-a renuntat la teoria
ondulatorie prin care se pot interpreta corect interferenta, difractia si polarizarea luminii. A
aparut, in mod evident, intrebarea: ce este lumina, unda sau corpuscul? Raspunsul la aceasta
intrebare se gaseste in urmatoarea afirmatie a lui A. Einstein: "este mult mai probabil sa
spunem ca lumina are atat caracter ondulatoriu cat si corpuscular". Astazi acest raspuns este
depasit. Din punct de vedere macroscopic lumina si, in general, radiatia electromagnetica este o
unda. Microscopic, lumina este un ansamblu de particule cuantice, care nu sunt nici unde, nici
corpusculi, ci obiecte radical diferite de cele clasice.
Experimentul compton
Verificarea experimentala a teoriei efectului Compton
Verificarea experimentala a teoriei efectului Compton, de schimbare a lungimii de
unda a fotonilor imprastiati, in functie de unghiul de imprastiere folosind un spectrometru cu
detector cu scintilatie si o sursa de 661 keV.
Efectul Compton este imprastierea elastica a unui foton pe un electron cu schimbarea
lungimii de unda a fotonului. In calculele teoretice consideram electronul liber si in repaus.
Un foton avand energia h, impulsul h/c si lungimea de unda interactioneaza cu un
electron liber in repaus, conform legilor de conservare ale energiei si impulsului.
2 2
0
' mc h c m h + +


cos
'
2
'
2 2
2
c
h
c
h
c
h
c
h
p
,
_

+
,
_

,
unghi , mc
2
energia totala a electronului imprastiat, iar
p

impulsul electronului dupa


interactie. Scotand din prima relatie mc
2
si din a doua p
2
si introducandu-le in relatia relativista
dintre impuls si energie :
( )
2
2
0
2 2 2 2
) ( c m c p mc +

obtinem:
2 2
0
2 2 2 2 2 2
0
) ( cos ' 2 ' ) ' ( c m h h h h c m h + + + +
De aici se poate calcula functie de , respectiv
) ( ' f
rezulta cresterea lungimii de unda a fotonului imprastiat:
( ) cos 1
0

c m
h
In prezenta lucrare se verifica relatia de mai sus, masurand schimbarea lungimiide
unda () in functie de unghiul de imprastiere.
Montajul experimental
Dispozitivul experimental este ilustrat in figura 1. Sursa radioactiva (S) de
137
Cs de
5mCi emite cuante de E

= 661 KeV, printr-un colimator de Pb (CP) spre o tinta cilindrica de


fier (Fe). Atomii de fier contin electroni slab legati si cu energia destul de mica in comparatie
cu cea a radiatiilor gamma incidente, incat pot fi considerati practic liberi si in repaus.
Energia E

a radiatiilor imprastiate Compton la diferite unghiuri este masurata cu


ajutorul unui lant spectrometric format dintr-un detector cu scintilatie, un amplificator-
analizor monocanal de impulsuri si dintr-un numarator electronic.
Figura 1
Variatia unghiului se face prin deplasarea bratului mobil pe care este fixat
detectorul, unghiul putand fi citit pe un cerc gradat coaxial cu cilindrul de Fe (centrul
cercului).
In cristalul (C) de NaI(Tl) al detectorului, cuanta produce prin efect fotoelectric
fotoelectroni de energie E sau prin imprastiere Compton in atomii cristalului, electroni de
recul. Energia disipata in cristal se transforma partial si foarte rapid (in 10
-8
s), in scintilatii
luminoase, care apoi cu ajutorul fotomultiplicatorului se transforma in impulsuri de tensiune
electrica U
d
, fiecare impuls avand o amplitudine proportionala cu energia cuantei .
Impulsurile U
d
furnizate de sonda de detectie sunt amplificate si apoi analizate cu ajutorul
analizorului monocanal.
Pentru o valoare constanta a largimii pragului E
p
(0,1V) al analizorului monocanal,
se determina dependenta N(E
p
) a numarului de impulsuri inregistrate in functie de valoarea E
p
a
pragului de analiza. (fig. 2).
Prima portiune corespunde electronilor Compton produsi de cuantele in cristal, iar
picul din a doua portiune corespunde absorbtiei totale a energiei cuantelor in cristalul
scintilator.
Picul de absorbtie totala se mai numeste si fotopic pentru ca la formarea lui contribuie
cel putin un proces de absorbtie fotoelectrica a cuantelor detectate sau a cuantelor
imprastiate Compton. In acelasi timp, se observa ca prezenta efectului fotoelectric nu produce
decat numai un fotoelectron de energie E - E
X
urmat de o radiatie X caracteristica atomului de
iod, E
X
fiind energia de ionizare a paturii K ( sau L). Numai prin detectia si a acestei radiatii X
emise imediat dupa primul efect fotoelectric (tot printr-un efect fotoelectric produs de radiatia
X) in cristal se disipa intreaga energie a cuantei initiale.
Pozitia pragului picului de absorbtie totala (E
pi
)
max
este proportionala cu: energia
cuantelor , randamentul de scintilatie luminoasa (n
s
/E) produs pe cristalul de NaI(Tl), de
sensibilitatea fotocatodei fotomultiplicatorului, de coeficientul de amplificare al
fotomultiplicatorului de coeficientul de amplificare al amplificatorului electronic.
Etalonarea in energie a spectrometrului se face masurand spectrul une surse de radiatii
ce produc cuanted ded energie cunoscuta. Astfel, din spectrul sursei de
137
Cs care emite cuante
de 661KeV reprezentat in fig. 2 se deduce ca picul apare la pragul (E
p
)max. Aceasta permite
reprezentarea in fig. 3. a dreptei de etalonare a spectrometrului , din care apoi sa se poata
deduce energia cuantei detectate corespunzatoare oricarei pozitii a pragului de discriminare,
cuprinsa in intervalul 0-10V.
Figura 2. Figura 3
Propotionalitatea dintre pozitia picului de absorbtie totala (a fotopicului) si energia
cuantelor permite determinarea energiei cuantelor pentru diferite unghiuri si apoi
calcularea lungimii
'
'

E
hc

.
Viteza Lumini in Vid
Viteza luminii este viteza de propagare a luminii n vid i, conform cunotintelor pe
care le avem n prezent, este viteza maxim pe care o poate atinge un corp, indiferent de mediul
n care se deplaseaz.
Viteza lumini in vid are aceiasi valoare in toate sistemele de referinta initiale si in
toate directiile, adica nu depinde de miscarea sursei de lumina sau a observatorului. Viteza
lumini in vid reprezinta viteza maxima de transmisie a oricarei interactiuni.
Lumina (i toate celelalte forme de radiaie electromagnetic) cltoresc n vid cu o
vitez de circa 300.000 km/s, iar n aer ceva mai ncet. Viteza luminii n vid reprezint o
constant universal, notat cu c , i, conform teoriei relativitii, nimic nu poate fi mai rapid.
ntr-o secund o raz de lumin ar putea nconjura de peste 7 ori Pmntul pe la Ecuator, pe
cnd cltoria ei de la Soare la Pmnt, pe o distan de circa 150.000.000 km, dureaz cam 8
minute.
Viteza luminii n vid este la ora actual determinat precis la valoarea de 299.792.458
m s
-1
. Aceast valoare este folosit la aflarea unor distane lungi prin msurarea timpului
necesar unui puls de lumin s ajung ntr-un loc i s se ntoarc. Reprezint de asemenea baza
anului lumin (distana parcurs de lumin ntr-un an), o unitate folosit la msurarea unor
distane astronomice foarte mari. La o scar mai redus, valoarea vitezei luminii permite o
determinare foarte precis a distanelor iar metrul este definit la ora actual ca lungimea
drumului parcurs de lumin ntr-o fraciune de 1/299.792.458 dintr-o secund.
Viteza luminii n aer i ap a fost pentru prima dat msurat la mijlocul secolului
XIX de ctre fizicienii francezi Jean Foucault i Armand Fizeau. Acest lucru a dus la o
respingere a teoriei corpusculare a luminii propus de Isaac Newton. Newton sugerase c un
corp luminos emite un curent de particule care cltoresc n linie dreapt prin eter (un mediu
despre care se credea la acea vreme c ocup ntregul spaiu). Dar faptul c lumina se deplasa
mai ncet n ap nu putea fi explicat dect prin teoria ondulatorie a luminii i nu prin cea
stabilit de Newton.
Paradoxul constanei vitezei luminii a creat o mare problem pentru fizic, problem
pe care fizicianul american de origine german, Albert Einstein, a rezolvat-o n cele din urm n
1905. Einstein sugera c teoriile fizice nu ar trebui s depind de starea de micare a
observatorului. n schimb el spunea c viteza luminii trebuia s rmn constant, i restul
fizicii trebuia s se schimbe pentru a respecta acest lucru. Aceast teorie special a relativitii a
prezis multe consecine fizice neateptate, dintre care toate au fost de atunci observate n natur.
Conservarea energiei
Energia se transforma, dar ea nu poate fi nici creata nici distrusa: acesta este principiul
conservarii energiei, principiu fondat de Antoine Laurent de Lavoisier (1743-1794) chemist
francez si fondatorul chimiei moderne. El este autorul expresiei nimic nu se pierde, nimic nu
se creaza. Universul contine o cantitate data de energie, care ramane constanta.Pe parcursul
diferitelor transformari, cantitatea de energie finala, ramane egala cu cantitatea de energie
initiala.
Teoria energiei nu a fost ncheiata prin recunoasterea principiului conservarii, ci,
dimpotriva a generat pna n prezent dezvoltari mereu noi.
O data cu recunoasterea principiului conservarii energiei a devenit de actualitate:
problema originii energiei pe care Soarele si stelele o radiaza continuu. Se pare ca temperaturile
nalte din interiorul acestora fac posibile reactiile dintre nucleele atomice, eliberndu-se astfel o
cantitate uriasa de energie.
.
Legea conservarii energiei
Energia sistemelor va fi energia totala relativista: W=mc2=m0c2+Ec
Legea conservarii energiei totale relativiste: Wa+Wx=Wy+Wb
Deci:
Energia de reactie:
Legea conservarii impulsului
Razele Rontgen
Ce sunt radiaiile X (Roentgen)?
Radiaiile X sunt radiaii electromagnetice ionizante, invizibile, cu lungimi de und
cuprinse ntre 0,1 i 100. Datorit lungimii de und mici, aceste radiaii sunt foarte penetrante,
putnd trece prin diferite materiale cum ar fi corpul uman, lemnul, piese metalice (nu foarte
groase), etc. Radiaiile sunt absorbite de ctre corpuri n funcie de densitatea lor. Cu ct
densitatea este mai mare, radiaiile sunt absorbite mai mult. Pe acest principiu se bazeaz
radiodiagnosticul. Exemplu: mna unui om st pe o bucat de film, neexpus la radiaii i
lumin. Prin mna omului se trimite pentru scurt timp un fascicul de radiaie X. Oasele, fiind
mai dense vor absorbi mai mult radiaie, deci vor aprea pe film ca fiind albe (filmul se
nnegrete n prile expuse la radiaie) Radiaiile X (Roentgen) au fost descoperite n anul 1895
de ctre fizicianul german Wilhelm Conrad Roentgen accidental, n timp ce experimenta cu
razele catodice (fascicul de electroni) provenite de la un tub de sticl vidat cu 2 electrozi.
Razele Rontgen razele ce se obin la frnarea electronilor rapizi n tuburi cu vid.

Aceste raze minunate ptrund prin corpuri netransparente pentru lumina neobinuit.
Gradul de absorbie al acestor raze este proporional cu densitatea substanei. Deacea cu
ajutorul razelor Rontgen se pot obine fotografii ale organelor interne ale omului. Pe aceste
fotografii se disting bine oasele scheletului, inima .a.m.d. Acum n ara noastr o dat pe an
toi cetenii trebuie s treac aa numitul examen flouorografic. Cu ajutorul razelor Rontgen se
fac fotografii ale cutiei toracice n scopul de a descoperi nceputul unei boli nainte ca omul sa
aib senzaii de durere.
Componentele aparatului Roentgen
Un aparat Roentgen este realizat dintr-un tub radiogen (tub generator de radiaii, tub
Roentgen), un transformator de nalt tensiune pentru crearea unei diferene de potenial ntre
electrozii tubului, un transformator de joas tensiune pentru nclzirea filamentului (respectiv
catodului) tubului radiogen. De asemenea, aparatul Roentgen este prevzut cu organe de reglaj
i msur a tensiunii de accelerare, a curentului anodic a timpului de expunere la radiaii etc.
Tubul radiogen
Poate cea mai important component a unei instalaii generatoare de radiaii X este
tubul radiogen constituit dintr-o incint vidat, de obicei de sticl, n care sunt plasate o int de
tungsten (wolfram), cupru sau molibden i o spiral de tungsten menit s emit electroni n
momentul nclzirii. Diferena de potenial (tensiune) creat cu ajutorul unui transformator de
nalt tensiune accelereaz electronii emii de spiral, izbindu-i astfel de inta de tungsten (sau
alt metal greu fuzibil, cu numr atomic mare). n urma ciocnirii unui electron cu un atom de
metal, electronul va intra ntr-unul din straturile superioare de electroni ale atomului, unde va
expulza pe alt electron. n urma acestui fenomen, va fi produs un foton de radiaie X.
Construcia tubului Rontgen
n prezent pentru a obine raze Rontgen sunt elaborate dispozitive foarte perfecte,
numite tuburi Rontgen. Ele sunt mult superioare primelor aparate, pe care le-a construit
Rontgen.
Catodul reprezint o spiral din wolfram, ce emite electroni datorit emisiunii
termoelectronice. Cilindrul focalizeaz fluxul de elecroni, care apoi se ciocnesc de electrodul
metalic. n acest caz iau natere razele Rontgen. Tensiunea dintre anod i catod atinge cteva
zeci de kilovoli. n tub se creaz un vid naintat; presiunea gazului din el depete 10
5
mm ai
coloanei de mercur.
n tuburile de Rontgen puternice anodul se rcete cu ap curgtoare, la frnarea
electronilor se degaj o mare cantitate de cldur. n radiaie util se transform numai circa 3%
din energia electronilor.
Tubul radiogen utilizat n prezent (fig.14) reprezint o form perfecionat tehnic, n
grade diferite, a tubului Coolidge, adic un tub cu un vid foarte naintat, la extremitile cruia
snt montai cei doi electrozi.
Fig.14. Tub radiogen cu anod rotativ, utilizat n Rontgendiagnostic: l - discul anodului; 2 -
axul de rotaie; 3 - rotorul anodului; 4 - filamentul catodului; 5 - peretele de sticl al
tubului; 6 - statorul anodului.
Catodul este constituit dintr-o spiral metalic (filament) din tungsten, care n timpul
funcionrii tubului este adus la incanescen. n acest mod, el elibereaz electroni, ntr-un
numr proporional cu gradul de nclzire a filamentului, respectiv cu intensitatea curentului
aplicat acestuia ("emisiune termoionic"). Filamentul este nconjurat de o pies metalic
cilindric, avnd rolul de a concentra i focaliza electronii emii grupndu-i ntr-un fascicul
conic cu vrful situat pe anod.
Anodul (anticatodul) este construit n principiu dintr-un bloc metalic, n care este
ncorporat un disc de tungsten, metal cu punct de topire foarte ridicat (3200C). El este destinat
frnrii electronilor provenii din catod i puternic accelerai n timpul funcionrii efective a
tubului. In cursul procesului de frnare, aproximativ 98% din energia electronilor se transform
n cldur i doar 1% n energie cuantic transferat fotonilor X. Aceasta oblig la
particulariti constructive deosebit de elaborate, pentru a se evita deteriorarea anodului, prin
topirea regiunii supuse impactului electronilor.
Descoperirea razelor Rontgen
Aceste raze au fost descoperite n anul 1895 de fizicianul german Wilhelm Rontgen.
Rontgen tia s urmreasc, s observe ceva nou acolo, unde muli savani pn la el nu
observau nimic curios. Acest talent deosebit i-a ajutat sa fac o descoperire remarcabil.

La sfritul secolului XIX atenia general a fizicienilor a fost atras de descrcarea n
gaze la o presiune mic. n aceste condiii n tubul de descrcare n gaz se creau fluxuri de
electroni foarte rapizi. Pe atunci ele erau numite raze catodice. Natura acestor raze nc nu era
stabilit exact; se tia doar, c aceste raze i iau nceputul de la catodul tubului.
Cercetnd razele catodice, Rontgen a observat n curnd, c o plac fotografic din
apropierea tubului era stricat chiar i n cazul, cnd era nvelit n hrtie neagr. Dup aceasta
el a mai observat nc un fenomen uimitor. Dac nfurm tubul de descrcare cu un ecran de
hrtie muiat ntr-o soluie de platinocianur de bariu, acesta devenea luminiscent. Cnd Rontgen
inea mina ntre tub i ecran, el observa pe ecran umbrele ntunecate ale scheletului minii pe
fondul contururilor mai luminoase ale ei.
Savantul a neles, c n timpul funcionrii tubului de descrcare apare o radiaie care
ptrunde puternic, necunoscut pn atunci. El a numit-o raze x. Ulterior acestei radiaii i s-a
atribuit cu fermitate terminul raze Rontgen.
Rontgen a observat, c aceast radiaie apare n locul, unde razele catodice (fluxurile
de electroni rapizi) se ciocneau cu peretele de sticl al tubului. n acest loc sticla lumina cu o
lumin verde. Experienele ulterioare au artat, c razele x apar la frnarea electronilor rapizi de
orice obstacol, n particular, de electrozii metalici.
Proprietile razelor Rontgen
Razele, descoperite de Rontgen, acionau asupra plcii fotografice, provocau ionizarea
aerului, ns nu se reflectau n mod vdit de la orice substan i nu se refractau. Cmpul
electromagnetic nu influena asupra direciei de propagare a acestora.
ndat a aprut ipoteza, c razele Rontgen sunt unde electromagnetice, emise la
frnarea brusc a electronilor. Spre deosebire de razele de lumin ale spectrului vizibil i
ultraviolet ele au o lungime de und cu mult mai mic. Capacitatea mare de ptrundere a
razelor i alte particulariti ale acestora se explicau anume prin lungimea de und mic. ns
aceast ipotez necesita dovezi, i aceste dovezi au fost obinute abia dup 15 ani.
Difracia razelor Rontgen
Dac radiaia Rontgen reprezint unde electromagnetice, ea trebuie s manifeste
difracie fenomen propriu tuturor tipurilor de unde. La nceput razele Rontgen treceau prin
fante foarte nguste fcute n plci de plumb, ns nu s-a observat nimic asemntor cu difracia.
Atunci fizicianul german Max Laue i-a venit ideia, c lungimea razei Rontgen probabil e foarte
mic, pentru ca s se poat observa difracia acestor unde la obstacole create artificial. Doar nu
se pot face fante cu dimensiunea de 10
8
cm, deoarece aceasta e tocmai dimensiunea atomilor.
Dar cum putem proceda, dac razele Rontgen au anume acest ordin al lungimii de und? Atunci
rmne unica posibilitate de a folosi cristalele. Ele reprezint structuri ordonate, n care
distanele dintre atomi dup ordinul de mrime sunt egale cu dimensiunea atomilor, adic cu
10
8
cm. Anume cristalul cu structura lui periodic este dispozitivul natural, care trebuie s
provoace neaprat difracia undelor, lungimea crora e de acelai ordin, ca i dimensiunile
atomilor.
i iat c un fascicul de raze Rontgen a fost orientat asupra unui cristal, n spatele
cruia era situat o plac fotografic. Rezultatul a coincis pe deplin cu cele mai optimiste
ateptri. Afar de pata mare central, pe care o ddeau razele, care se propagau dup o dreapt,
au aprut pete mici aezate regulat n jurul petei centrale. Apariia petelor mici a fost explicat
numai ca rezultat al faptului, c are loc difracia razelor Rontgen la structura ordonat a
cristalului.
Cercetarea figurii de difracie a permis de a determina lungimea de und a razelor
Rontgen. Ea s-a dovedit a fi mai scurt dect undele ultraviolete i dup ordinul de mrime este
egal cu dimensiunele atomului - 10
8
cm.
Aplicaiile razelor Rontgen
Un adevrat triumf al analizei radiologice a structurii cristaline a fost stabilirea
structurii moleculelor ADN-ului (acidului dezoxiribonucleic), care intr n compoziia
cromozomilor nucleelor celulare ale tuturor organismelor vii. Aceste molecule sunt purttorii
codului genetic, adic a informaiei despre structura organismului viu, transmis prin ereditate.
Toate aceste realizri s-au dovedit a fi posibile datorit faptului, c lungimea razelor
Rontgen este att de mic, nct cu ajutorul lor se pot vedea n principiu structurile
moleculare. Se vede, desigur, nu n sensul adevrat al cuvntului, e vorba despre obinerea
figurilor de difracie, cu ajutorul crora, dup o munc mare depus pentru a le descifra, se
poate restabili caracterul aezrii spaiale a atomilor.
Electronii i pozitronii
Radiatiile catodice care izbesc in drumul lor anticatodul, inclinat cu 45 pe directia
radiatiilor dau nastere radiatiilor X sau Rontgen.
Electronii sunt respinsi de catod si atrasi de anticatod, iar in urma interatiunii dintre
electronii si atomii metalului din care este confectionat anticatodul, au loc fenomene care
genereaza radiatii X sau Rontgen.
In cazul interactiunii electronilor (-e) cu protoni din nucleul atomic, acestia emit
perechi de particule electroni (-e)-pozitroni (+e) si se transforma din protoni in neutroni si trec
de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara.
Electroni (-e) si pozitroni (+e) emisi formeaza radiatiile care sunt alcatuite din
electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ si radiatii care sunt formate
din pozitroni, particule incarcate din punct de vedere electric pozitiv.
Alctuirea radiaiei Rontgen
Aceste particule avand sarcini electrice diferite se atrag si se neutralizeaza reciproc
printr-un proces de anihilare A, in urma caruia rezulta doua particule (o) neutre din punct de
vedere electric, care sunt emise sub forma unor cuante de radiatii X sau moi, care sunt
identice si au caracteristici asemanatoare cu radiatiile radioactive emise de nucleele atomice
in procesul dezintegrari nucleare radioactive.
La revenirea neutronilor de pe orbita superioara, pe orbita fundamentala, acestia emit
fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua orbite nucleare.
In cazul interactiunii electronilor (-e) cu neutroni din nucleul atomic, acestia emit
perechi de particule electroni (-e)-neutrini (on)) si se transforma din neutroni in protoni si trec
de pe orbita fundamentala pe o orbita superioara.
Electroni (-e) si neutrini (on)) emisi formeaza radiatiile care sunt alcatuite din
electroni, particule incarcate din punct de vedere electric negativ si radiatii X sau moi, care
sunt formate din neutrini, particule neutre din punct de vedere electric.
Protoni nu au o situatie stabila pe aceasta orbita superioara si revin pe orbita
fundamentala, emitand fotonii nucleari (of) Xd duri si diferenta de energie dintre cele doua
orbite nucleare.
Aceste radiatii X nu sunt purtatoare de sarcini electrice.
Radiatiile X au o mare putere de patrundere si proprietatea de a fi absorbite de
tesuturile moi, oasele capului, metalele grele si plumbul. Rontgen a iradiat mana sotiei sale,
obtinand prima fotografie in care apareau oasele minii si verigheta sotiei. Sotii Curie
descopera radiul, totodata si existenta a trei feluri de radiatii nucleare radioactive , i emise
de acesta.

Acestia au observat ca, radiatiile radioactive beta si alfa sunt deviate de un camp
electric format din doi electrozi, unul avand polaritatea electrica pozitiva (+), iar celalalt
polaritatea electrica negativa (-), iar radiatiile gama nu sunt deviate.
Radiatiile sunt deviate si curbate foarte puternic spre polaritatea electrica pozitiva
(+), fiind alcatuite din particule care au sarcina electrica negativa (-), electronii, radiatiile sunt
deviate de polaritatea electrica negativa (-), acestea sunt compuse din particule care au sarcina
electrica pozitiva (+), pozitronii, iar radiatiile nu sunt deviate de polaritatile electrice pozitive
(+) si negative (-) a celor doi electrozi, fiind particulele neutre din punct de vedere electric si
alcatuite din neutrini si fotoni nucleari (0).
In interiorul acestui metal radioactiv, radiu are loc un proces de dezintegrare nucleara
radioactiva care duce la transformarea spontana a nucleului atomic, in urma caruia din
interiorul acestuia sunt expulzate particulele nucleare subatomice electroni, pozitroni si
neutrini.
Urmarind cu atentie alcatuirea din punct de vedere al sarcinilor electrice si
proprietatile radiatiilor anodice, canal, catodice, X si comparate cu radiatiile radioactive , si
se poate constata cu usurinta ca sunt identice, singura deosebire importanta consta in faptul
ca, prima categorie de radiatii se obtin pe cale artificiala si pot fi usor controlate, iar radiatiile
nucleare radioactive sunt emise spontan si total necontrolat de metale sau substante radioactive.
Concluzii
Razele Rontgen i-au gsit foarte multe aplicaii practice importante.
n primul rnd n medicin. Nimeni nu poate indica numrul exact de oameni, viaa
crora a fost salvat datorit diagnosticului corect stabilit la timp cu ajutorul razelor Rontgen. E
clar, c acest numr e foarte mare.

n al doilea rnd, cu ajutorul figurilor de difracie, pe care le dau razele Rontgen la
trecerea lor prin cristale, se stabilete ordinea de repartizare a atomilor n spaiu structura
cristalelor. Pentru substanele organice cristaline aceasta nu e att de complicat. ns cu ajutorul
analizei radiologice a structurii cristaline se descifreaz structura celor mai complicai compui
organici, inclusiv proteinele. n particular, a fost determinat structura moleculei de
hemoglobin, care conine zeci de mii de atomi.
Cred, c descoperirea razelor Rontgen este cea mai important descoperire aplicat n
medicin, care a contribuit la dezvoltarea acestei ramuri.
Radiatiile X
Notiuni generale
Fizica radiatiilor se ocupa cu studiul producerii razelor rntgen si a proprietatilor
acestora .Din punct de vedere al interesului urmarit n radiologie , radiatiile se mpart n:
- radiatii corpusculare ;
- radiatii ondulatorii
Radiatiile corpusculare au suport masic imediat si energie cinetica, iar cele
ondulatorii sunt fara suport masic imediat nsa cu energie electromagnetica.
Radiatiile corpusculare au energia transportata din atom n spatiu, sub forma de
energie cinetica, pe suportul unor particule care parasesc atomul si se pot sesiza cu precizie prin
mijloacele actuale.
Radiatiile ondulatorii - electromagnetice - au o energie care se constata n jurul
atomului din care emana, ca o nsusire a acelui atom pus ntr-o anumita stare fizica speciala,
fara ca din atom sa plece vreo particula sesizabila cu mijloacele actuale de investigatie. S-a
demonstrat nsa ca si energia electromagnetica este corpusculara, n sensul ca este
fragmentabila numai n unitati cuantice, deci poate fi considerata ca formata din unitati
energetice numite fotoni.

Radiatiile corpusculare sunt formate din particule ce provin din dezintegrarea
atomilor Aceste particule sunt proiectate n spatiu, cu o viteza n general foarte mare, si au o
sarcina electrica oarecare (pozitiva, negativa sau chiar neutra). Radiatiile iau nastere prin
dezintegrarea atomului. Aceasta dezintegrare poate avea loc n mod spontan (cum este cazul cu
radiul), sau se poate obtine prin procedee tehnice foarte complicate.
Ca exemplu de radiatii corpusculare emise n mod spontan se pot enumera :
- radiatii alfa, constituite din corpusculi cu sarcina pozitiva ;
- radiatii beta, constituite din corpusculi cu sarcina negativa ;
- radiatii gamma, fara sarcina electrica
Radiatiile X sunt de natura electromagnetica, deosebindu-se de lumina prin lungimea
de unda mai mica.
Radiatiile electromagnetice sunt produse prin oscilatia sau acceleratia unei sarcini
electrice.Undele electromagnetice au atat componente electrice cat si magnetice. Gama
radiatiilor electromagnetice este foarte larga: unde cu frecventa foarte inalta si lungime mica
sau frecventa foarte joasa si lungime mare.
Lumina vizibila constituie numai o parte din spectrul undelor electromagnetice. In
ordine descrescatoare de frecventa, spectrul undelor electromagnetice se compune din: radiatii
gama, radiatii X, radiatii ultraviolete, lumina vizibila, radiatii infrarosii, microunde si unde
radio.
Undele electromagnetice nu au nevoie de mediu pentru a se transmite. Astfel,
lumina si undele radio pot circula in spatial interplanetar si interstelar, la soare si stele, pana la
Pamant. Indiferent de frecventa si lungimea de unda, undele electromagnetice au o viteza de
299.792km/s in vid. Lungimea si frecventa undeleor electromagnetice sunt importante in
determinarea efectului termic, al vizibilitatii, al penetrarii si a altor caracteristici.
Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice penetrante, cu lungime de unda mai scurta
decat a luminii si rezulta prin bombardarea unei tinte de tungsten cu electroni cu viteza mare.
Au fost descoperite intamplator in anul 1895 de fizicianul german Wilhem Conrad Roentgen, in
timp ce facea experimente de descarcari electrice in tuburi vidate, respectiv el a observat ca
din locul unde razele catodice cadeau pe sticla tubului razbeau in exterior raze cu insusiri
deosebite; aceste raze strabateau corpurile, impresionau placutele fotografice, etc. El le-a numit
raze X deoarece natura lor era necunoscuta. Ulterior au fost numite raze (radiatii) Roentgen, in
cinstea fizicianului care le-a descoperit.
Generatorii de radiatii X
Daca un electron n miscare accelerata, deci ncarcat cu o mare energie cinetica
izbeste un atom, atunci el este franat brusc din miscarea lui ; prin aceasta franare, energia lui
cinetica se transforma astfel:

- parte din aceasta energie este luata de catre un electron al atomului izbit (acel electron
trece pe o orbita mai periferica, sau este proiectat n afara atomului), producandu-se astfel
razele corpusculare Atomul din care un electron a fost ndepartat devine ionizat Atomul n
care un electron a fost deplasat pe o alta orbita mai periferica, se constituie n atom excitat;
- cea mai mare parte din energia cinetica se transforma n caldura ;
- alta parte din energia cinetica ramane eventual a acelui electron care a venit din afara,
folosindu-i acestuia pentru a ramane n sistemul atomic ;
- n sfarsit, o foarte mica parte din energia cinetica se transforma n energie electro-
magnetica, care se manifesta n jurul acelui atom, constituind razele Rntgen.
Se produc deci raze Rntgen ori de cate ori electronii n miscare foarte rapida, se
lovesc de corpuri materiale, unde produc dislocari de electroni de pe orbitele energetice ale
atomilor acestor corpuri. Pentru a se mentine echilibrul atomului, electronii de pe orbitele mai
periferice, ale corpului izbit, vor lua locul electronilor dislocati de pe orbitele mai centrale. Din
acest salt de pe un nivel energetic pe altul, n sensul mentionat mai sus, rezulta un plus de
energie, care constituie razele Rntgen.

Aceste raze au fost descrise prima oara de Wilhelm Konrad Rntgen n anul 1895, si
denumite raze X, dupa necunoscuta X din matematica.
Ceea ce le caracterizeaza este extrem de mica lor lungime de unda, n medie de 10000
ori mai mica decat cea a luminii.
Asadar pentru producerea de raze Rntgen este nevoie mai ntai de producerea unui
fascicol de electroni liberi, care apoi sa fie proiectati cu mare viteza spre o tinta, nivel la care
interactiunea energiei radiante cu obstacolul material mbraca aspecte variate. Modificarile
suferite de energia radianta la diverse nivele n corpul omenesc alcatuiesc n ansamblul lor
elemente utile, pe care fascicolul de raze X le poate transmite examinatorului sub forma de
imagini radiologice, produse datorita modificarilor care au loc n fascicolul de raze X la nivelul
tesuturilor si organelor de examinat.

Toate fenomenele care se produc sunt considerate manifestari de interrelatii proprii
razelor X si materiei, care se produc ntre fotoni si particulele materiale la nivel subcelular,
ndeosebi cu electronii periferici din atomii regiunii examinate.

In aceasta ordine de idei, cele mai importante manifestari ale acestor interrelatii sunt
efectul Compton , efectul Thomson , efectul fotoelectric si efectul de materializare, care duce
la formarea de perechi de electroni
Natura radiatiilor X
Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice cu o putere de penetrare indirect
proportionala cu lungimea de unda. Cu cat lungimea de unda este mai mica, cu atat puterea de
penetrare este mai mare. Razele mai lungi, apropiate de banda razelor ultraviolete sunt
cunoscute sub denumirea de radiatii moi. Razele mai scurte , apropiate de radiatiile gama, se
numesc raze x dure.
Radiatiile X se produc cand electronii cu viteza mare lovesc un obiect material. O
mare parte din energia electronilor se transforma in caldura iar restul se transforma in raze x,
producand modificari in atomii tintei, ca rezultat al impactului.Radiatia emisa nu este
monocromatica ci este compusa dintr-o gama larga de lungimi de unda.
Primul tub care a produs raze X a fost conceput de fizicianul William Crookes.
Cu un tub de sticla partial vidat, continand doi electrozi prin care trece curent electric. Ca
rezultat al ionizarii, ionii pozitivi lovesc catodul si provoaca iesirea electronilor din catod.
Acesti electroni, sub forma unui fascicul de raze catodice, bombardeaza peretii de sticla ai
tubului si rezulta razele X. Acest tub produce numai raze X moi, cu energie scazuta.
Un tub catodic imbunatatit, prin introducerea unui catod curbat pentru focalizarea
fasciculului de electroni pe o tinta din metal greu, numita anod, produce raze X mai dure, cu
lungimi de unda mai scurte si energie mai mare. Razele X produse, depind de presiunea gazului
din tub.
Urmatoarea imbunatatire a fost realizata de William David Coolidge in 1913 prin
inventarea tubului de raze X cu catod incalzit. Tubul este vacuumat iar catodul emite electroni
prin incalzire cu un curent electric auxiliar. Cauza emiterii electronilor nu este bombardarea cu
ioni, ca in cazurile precedente. Accelerarea procesului de emitere a electronilor se face prin
aplicarea unui current electric de inalta tensiune, prin tub. Cu cat creste voltajul, scade lungimea
de unda a radiatiei.
Fizicianul american Arthur Holly Compton (1892 1962), laureat al Premiului Nobel,
prin studiile sale a descoperit asa numitul effect Compton in anul 1922. Teoria sa
demonstreaza ca lungimile de unda ale radiatiilor X si gama cresc atunci cand fotonii care le
formeaza se ciocnesc de electroni. Fenomenul demonstreaza si natura corpusculara a razelor
X.
Proprietatile radiatiilor X
n timpul unor experimente, fizicianul german Rntgen, bombardnd un corp metalic
cu electroni rapizi, a descoperit c acesta emite radiaii foarte penetrante, radiaii pe care le-a
denumit raze X. Radiaiile X se obin n tuburi vidate, n care electronii emii de un catod
incandescent sunt accelerai de cmpul electric dintre catod si anod (anticatod). Electronii cu
vitez mare ciocnesc anticatodul care emite radiaii X. Electronii rapizi care ciocnesc
anticatodul interacioneaz cu atomii acestua n dou moduri:
Electronii, avnd vitez mare, trec prin nveliul electronic al atomilor anticatodului i
se apropie de nucleu. Nucleul, fiind pozitiv, deviaz electronul de la direcia lui iniial. Cnd
electronul se ndeparteaz de nucleu, el este frnat de cmpul electric al nucleului i emite
radiaii X.
La trecerea prin nveliul electronic al atomilor anticatodului, electroni rapizi pot
ciocni electronii atomilor acestuia. n urma ciocnirii, un electron de pe un strat interior (de
exemplu de pe stratul K) poate fi dislocat. Locul rmas vacant este ocupat de un electron aflat
pe straturile urmtoare (de exemplu de pe straturile L, M sau N). Rearanjarea electronilor
atomilor anticatodului este nsoit de emisia radiaiilor X.
Proprietile radiaiilor X:
- se propag n vid, cu viteza luminii;
- impresioneaz placa fotografic;
- nu sunt deviate de cmpuri electrice i magnetice;
- produc fluorescena unor substane (emisie de lumin)
- sunt invizibile, adic spre deosebire de lumin, nu impresioneaz ochiul;
- ptrund cu uurin prin unele corpuri opace pentru lumin (de exemplu prin corpul
omenesc, lamele de metale cu densitate mic, corpuri din hrtie, lemn, sticl) dar, sunt
absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu: plumb). Puterea lor de ptrundere depinde
de masa atomic a substanei prin care trec i de grosimea stratului de substan.
Radiatiille X impresioneaza solutia fotografica, ca si lumina. Absorbtia radiatiilor
depinde de densitatea si de greutatea atomica. Cu cat greutatea atomica este mai mica,
materialul este mai usor patruns de razele X. Cand corpul uman este expus la radiatiii X, oasele,
cu greutate atomica mai mare decat carnea, absorb in mai mare masura radiatiile si
apar umbre mai pronuntate pe film. Radiatiile cu neutroni se folosesc in anumite tipuri de
radioagrafii, cu rezultate total opuse: partile intunecate de pe film sunt cele mai usoare.
Radiatiile X provoaca fluorescenta anumitor materiale, cum ar fi platinocianidul de
bariu si sulfura de zinc. Daca filmul fotografic este inlocuit cu un ecran tratat cu un asemenea
material, structura obiectelor opace poate fi observata direct. Aceasta tehnica se numeste
fluoroscopie.
Alta caracteristica importanta este puterea de ionizare, care depinde de lungimea de
unda. Capacitatea razelor X monocromatice de a ioniza, este direct proportionala cu energia
lor. Aceasta proprietate ne ofera o metoda de masurare a energiei razelor X. Cand razele X trec
printr-o camera de ionizare, se produce un curent electric proportional cu energia fasciculului
incidental. De asemenea, datorita capacitatii de ionizare, razele X pot fi vazute intr-un nor. Alte
proprietati: difractia, efectul fotoelectric, efectul Compton si altele.
Aplicatiile radiatiilor X
Principalele utilizari: cercetari stiintifice, industrie, medicina.
Studiul radiatiilor X a jucat un rol vital in fizica, in special in dezvoltarea mecanicii
cuantice. Ca mijloc de cercetare, radiatiile X au permis fizicienilor sa confirme experimental
teoria cristalografiei. Folosind metoda difractiei, substantele cristaline pot fi identificate si
structura lor determinate. Metoda poate fi aplicata si la pulberi, care nu au structura cristalina,
dar o structura moleculara regulata. Prin aceste mijloace se pot identifica compusi chimici si se
poate stabili marimea particulelor ultramicroscopice. Prin spectroscopie cu raxe X se pot
identifica elementele chimice si izotopii lor. In afara de aplicatiile din fizica, chimie,
mineralogie, metalurgie si biologie, razele X se utilizeaza si in industrie, pentru testarea
nedestructiva a unor aliaje metalice. Pentru asemenea radiografii se utilizeaza Cobalt 60 si
Caesium 137.
De asemenea prin radiatii X se testeaza anumite faze de productie si se elimina
defectele. Razele X ultramoi se folosesc in determinarea autenticitatii unor lucrari de arta sau la
restaurarea unor picturi. In medicina, radiografele sau fluoroscoapele sunt mijloace de
diagnosticare. In radiotarapie se utilizeaza in tratamentul cancerului. Aparatul computerizat,
tomograful axial (scanner CAT sau CT) a fost inventat in 1972 de inginerul eletronist Godfrey
Hounsfield si a fost pus in aplicare pe scara larga dupa anul 1979.
Constanta lui Planck
Constanta Planck (notat cu h) este o constant fizic folosit pentru a descrie
dimensiunile cuantelor. Joac un rol central n teoria mecanicii cuantice, i i trage numele de
la Max Planck, unul din fondatorii teoriei cuantice. O cantitate strns legat de aceasta este
constanta Planck redus (cunoscut i sub numele de Constanta lui Dirac i notat cu ,
pronunat "h-bar"). Constanta Planck se folosete i la msurarea energiei emise de fotoni, ca n
ecuaia E=h, unde E este energia, h este constanta lui Planck, iar este frecvena.
Constanta Planck i constanta Planck redus sunt utilizate pentru a descrie
cuantificarea, un fenomen ce are loc la nivelul particulelor subatomice, cum ar fi electronul i
fotonul unde anumite proprieti fizice apar n cantiti fixate, i nu pot lua valori dintr-un
spectru continuu.
Uniti, valoare i simboluri
Constanta Planck are dimensiune de energie nmulit cu timp, care sunt i
dimensiunile aciunii. n Sistemul Internaional de Uniti, constanta Planck este exprimat n
joule-secunde. Dimensiunea constantei poate fi scris impuls ori distan (Nms), care sunt
dimensiunile impulsului unghiular. Adesea, unitatea aleas este eVs, datorit energiilor mici
adesea ntlnite n fizica cuantic.
Valoarea constantei Planck constant este:
Cele dou cifre dintre paranteze reprezint incertitudinea standard a ultimelor cifre ale
valorii.
Valoarea constantei Dirac este:
Cifrele citate aici sunt valorile recomandate de CODATA n 2006 pentru constante i
incertitudinile lor. Rezultatele CODATA din 2006 au fost publicate n Martie 2007 i reprezint
cele mai bine cunoscute, internaional acceptate valori pentru aceste constante, bazate pe toate
datele disponibile la data de 31 Decembrie 2006. Noi cifre CODATA sunt publicate la intervale
de patru ani.
Unicode rezerv poziiile U+210E () pentru constanta Planck, i U+210F () pentru
constanta Dirac.
Legea de distribuie a lui Planck
S-a artat c legea lui Wien (13) este valabila numai pentru frecvenele mari, iar legea
lui Rayleigh-Jeans (14) numai pentru frecvene mici, deci fiecare dintre ele este verificabil
experimental numai pentru o regiune delimitat a spectrului. Nici una dintre ele nu putea s
explice ntregul spectru energetic al corpului negru obinut experimental.
Max Planck, n 1900 stabilete o lege a radiaiei corpului negru, care a fost verificat
experimental n toate regiunile spectrale. Pentru a ajunge la aceast lege el consider c un
corp negru, e format din oscilatori elementari (atomi,molecule, etc.) ce emit radiaia termic de
echilibru n mod discontinuu, cu o energie ce reprezint un multiplu ntreg al unei valori
elementare h W
0
, numit cuant de energie.
Mrime
s J h
34
10 62 , 6
se numete constanta lui Planck, iar repezint
frecvena proprie a oscilatorului. Astfel energia oscilatorului poate lua numai valorile:
(15) ...... 2 , 1 ;
0
n nh nW W
n

Pentru deducerea expresiei densitii spectrale de energie ) , ( T , Planck consider
c radiaia termic dintr-o incint este echivalent cu un numr de oscilatori liniari. Se gasete
energia medie a unui oscilator are, n cazul spectrului energetic discret, expresia:
1

kT
h
e
h
W

(16)
nmulind (16) cu numrul de oscilatori din unitatea de volum care au frecvena
cuprins ntre i +d:

d
c
d Z
3
2
8
) (
(17)
obinem:
1
1 8
) , (
3
3


kT
h
e
c
h
T



(18)
Relaia (18) este cunoscut sub numele de legea de distribuie a lui Planck i
reprezentarea ei se suprapune perfect peste curba experimental ce d repartiia de energie, n
spectrul corpului negru.
Cazuri particulare a legii de distribuie a lui Planck
Din formula radiaiei a lui Planck (18) se pot stabili, pentru anumite condiii,
cunoscutele legi ale corpului negru, stabilite iniial n urma unor rezultate experimentale.
Astfel calculnd densitatea total de energie se poate regasi legea lui Stefan-
Boltzmann


0
3
0
3
1
8
) , ( ) (
kT
h
e
d
c
h
d T T W



Dac se face notaia:
kT
h
x

se obine:

0
3
3 3
4 4
1
8
) (
x
e
dx x
h c
T k
T W

Valoarea integralei este
15
4

, deci:
4
3 3
4 5
15
8
) ( T
h c
k
T W

(19)
Dac se noteaz cu
3 3
4 5
15
8
h c
k
a

, relaia (19) devine:


(20)
4 4
) ( ) ( T T sauR aT T W
(21)
Valoarea constantei Stefan-Boltzmann care rezult din teoria lui Planck este n bun
concordan cu valoarea obinut experimental.
Din legea de distribuie a lui Planck rezult si legea de deplasare a lui Wien, conform
creia la creterea temperaturii corpului negru, maximul densittii spectrale de energie se
deplaseaz spre domeniul valorilor mici ale lungimilor de und.
Pentru a obine aceast lege se exprim densitatea spectral de energie funcie de
lungimea de und, adica:

0
) , ( ) ( d T T W
(22)
i fcnd nlocuirea

c
avem:

d
c
T d T T W ) )( , ( ) , ( ) (
0 0
2


d T
c
T W ) , ( ) (
0
2

(23)
Din relaiile (22) i (23) avem:
1
1 8
) , ( ) , (
5 2


T k
hc
e
hc
T
c
T


Introducnd notaia
T k
hc
x

i impunnd condiia de maxim pentru funcia


) , ( T , adica 0
dx
d
rezult urmtoarea ecuaie:
x e
x

5 5
Soluia acestei ecuaii, care trebuie rezolvat grafic sau numeric este:
965 , 4
965 , 4
max
max

T k
hc
sau
x

de unde rezult legea de deplasare a lui Wien:


(24) A T
max

unde:
(25)
mk
k
hc
A
3
10 89 , 2
965 . 4

de asemenea valoarea acestei constante dedus cu relaia (25)este n bun concordan cu cea
dedus pe cale experimental. n cazul frecvenelor mici, adic
0 << kTsau h
, atunci:
.....
! 2
1
1
2
+

,
_

+ +
kT
h
kT
h
e
kT
h

i atunci relaia (18) devine:


kT
c
T
3
2
8
) , (


ceea ce exprim legea lui Rayleigh-Jeans valabil pentru domeniul spectral cu mici, deci cu
mari.
Dac 0 << kTsau h , atunci:
1 >>
kT
h
e

i deci la numitorul relaiei (18) se poate neglija 1. Astfel se obine legea semiempiric a lui
Wien:
kT
h
e
c
h
T



3
3
8
) (