P. 1
Caile de Atac Extraordinare

Caile de Atac Extraordinare

|Views: 79|Likes:

More info:

Published by: Costel Schengen Sentes on Sep 08, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/08/2012

pdf

text

original

CUPRINS

1. CLASIFICAREA CĂILOR DE ATAC......................................................................2 1.1. CLASIFICAREA CĂILOR DE ATAC EXTRAORDINARE...............................3 2. CONTESTAŢIA ÎN ANULARE................................................................................4 2.1. CAZURILE CONTESTATIEI IN ANULARE......................................................5 2.2. INTRODUCEREA CONTESTAŢIEI ÎN ANULARE .........................................6 2.3. JUDECAREA CONTESTAŢIEI ÎN ANULARE.................................................8 3. REVIZUIREA.............................................................................................................10 3.1. ISTORICUL REVIZUIRII....................................................................................10 3.2. HOTĂRÂRILE SUPUSE REVIZUIRII................................................................11 3.3. CAZURILE REVIZUIRII .....................................................................................12 3.4. TITULARII CERERII...........................................................................................12 3.5. CEREREA DE REVIZUIRE ...............................................................................12 3.6. PROCEDURA SOLUŢIONĂRII REVIZUIRII..................................................14 3.7. REVIZUIREA ÎN CAZUL HOTĂRÂRILOR CEDO .........................................17 3.8. REVIZUIREA ÎN CAZUL HOTARÂRILOR CURŢII CONSTITUŢIONALE 18 4. RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII...................................................................19 5. BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................22

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

CĂILE DE ATAC EXTRAORDINARE

Căile de atac în procesul penal au un rol esenţial, promovând un control judecătoresc, în cadrul căruia se are în vederea repararea unor erori de fapt sau de drept, rezultând, în cele din urmă, hotărâri conforme cu legea şi adevărul. Cu alte cuvinte, scopul final al acestor mijloace este de a se evita, pe cât posibil, aducerea unor prejudicii grave drepturilor fundamentale ale oamenilor, ale societăţii. Aşadar, existenţa unei posibilităţi de verificare a modului de soluţionare a unei cauze, nu face decât să constituie, prin intermediul acestui remediu procesual, un mijloc de prevenire a eludării legii şi a erorilor judiciare. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că soluţionarea justă a cauzelor este asigurată şi de existenţa acestor proceduri, prin caracterul lor de remedii procesuale, având un vădit caracter reparator, în cazul în care se ajunge la desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti. Importanta căilor de atac pentru înfăptuirea justiţiei este confirmată prin înscrierea în Constituţia României a principiului potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii” (art. 129). Acest principiu este enunţat şi în Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice, unde se prevede că „orice persoană declarată că răspunzând de săvârşirea unei infracţiuni are dreptul, în conformitate cu normele prescrise de această lege, să ceară examinarea de către o jurisdicţie superioară a declarării vinovăţiei sale şi a pedepsei aplicate”. Căile de atac constituie un mijloc reparator, un remediu procesual susceptibil de folosire facultativă, prin care se realizează o soluţionare legală şi temeinică a cauzelor penale.

1.

CLASIFICAREA CĂILOR DE ATAC

Căile de atac pot fi clasificate după următoarele criterii: a) în funcţie de condiţiile de exercitare: – căile de atac ordinare sunt acelea pe care legea le conferă în mod normal şi care se folosesc contra hotărârilor nedefinitive care nu au dobândit putere de lucru judecat;

2

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

– căile extraordinare sunt acelea pe care legea le acordă în mod excepţional şi pot fi exercitate numai împotriva unor hotărâri definitive care au intrat în puterea lucrului judecat. b) în funcţie de consecinţele pe care le pot produce în caz de admitere: – căile de atac de reformare: atunci când hotărârea atacată este viciată de erori de fapt sau de drept, ea este desfiinţată şi se pronunţă o nouă hotărâre; – căile de atac de anulare: atunci când hotărârea atacată este viciată de erori de fapt sau de drept, ea este anulată, urmând a se proceda la rejudecarea cauzei de instanţa de fond care a pronunţat-o; – căile de atac de retractare: atunci când se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea atacată pentru pronunţarea unei alte hotărâri (revizuirea) sau pentru deschiderea unei noi judecăţi în primă instanţă sau în recurs. c) în raport cu natura chestiunilor asupra cărora provoacă controlul judiciar declanşat prin folosirea căilor de atac: – căile de atac de fapt sunt acelea care repun în discuţie toate constatările şi soluţiile adoptate prin hotărârea atacată, atât de fapt, cât şi de drept; – căile de atac de drept provoacă reexaminarea chestiunilor de drept; d) în raport cu limitele în care pot fi folosite: – căile de atac comune pot fi folosite în toate cauzele penale, fără nici o limitare; – căile de atac speciale pot fi folosite limitat, doar pentru anumite cauze. 1.1. CLASIFICAREA CĂILOR DE ATAC EXTRAORDINARE În sistemul nostru jurisdicţional, în virtutea principiului autorităţii de lucru judecat, hotărârile judecătoreşti rămase definitive sunt prezumate că exprimă adevărul (res judecata pro veritate habetur) şi o nouă judecată cu privire la aceeaşi faptă şi la aceeaşi persoană nu mai este posibilă (non bis în idem). Ca atare, hotărârile definitive sunt executorii şi au autoritate de lucru judecat. Practica învederează însă şi cazuri de hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, care au soluţionat cauza penala cu grave erori de fapt şi de drept. Aceleaşi cauze care determină lipsurile în activitatea primei instanţe şi a celei de apel, pot exista şi în activitatea instanţei de recurs, ceea ce împiedica înlăturarea de către această instanţa a erorilor produse. Cu atât mai mult pot exista hotărâri penale cu grave erori de fapt şi de drept dacă nu au fost folosite căile de atac ordinare. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteza, raţiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare, ca mijloace procesual penale de desfiinţare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat, dar care nu corespund legii şi adevărului. 3

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

Instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduc atingere autorităţii de lucru judecat, aşadar stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, menite a da încredere în activitatea justiţiei, de a se asigura executarea pedepselor de către cei condamnaţi, prevenind astfel săvârşirea de noi infracţiuni. De aceea, legiuitorul a intervenit cu grijă în reglementarea căilor de atac extraordinare care aduc atingere autorităţii de lucru judecat.1 Fără să reprezinte noi grade de jurisdicţie, căile extraordinare de atac constituie remedii procesuale menite să repare erorile existente în hotărârile penale rămase definitive. În sistemul nostru procesual penal, sunt reglementate 3 căi extraordinare de atac: a) contestaţia în anulare; b) revizuirea; c) recursul în interesul legii.

2.

CONTESTAŢIA ÎN ANULARE

Astfel cum este reglementată în prezent, contestaţia în anulare constituie o cale de atac extraordinară, fiind o instituţie juridică cu tradiţie şi evoluţie destul de îndelungată în legislaţia română. Contestaţia a fost reglementată prima oară în legislaţia noastră prin Codul de procedură penală din 1936. În Codul de procedură penală anterior, instituţia era prevăzută sub o dublă formă: contestaţie contra hotărârii şi contestaţie contra executării. Ambele forme erau considerate ca făcând parte din căile extraordinare de atac. În actualul Cod contestaţia în anulare a preluat principiile de bază ale fostei contestaţii contra hotărârii, pe care le-a lărgit şi le-a sistematizat de aşa manieră încât a creat o cale de atac extraordinară independentă. Contestaţia în anulare este calea de atac extraordinară prin intermediul căreia se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi, survenite, în principal, în cadrul judecării cauzei în recurs. Contestaţia în anulare are o natură juridică mixtă: • cale de anulare (prin exercitarea ei se urmăreşte desfiinţarea hotărârii definitive, pronunţate prin îndeplinirea unor acte procedurale cu încălcarea legii; anularea are drept efect repunerea cauzei în aceeaşi etapă a judecăţii în care aceasta s-a aflat înainte de rămânerea definitivă a hotărârii);

1

Grigore Theodoru – Tratat de drept procesual penal –Editura Hamangiu 2007 pg. 837

4

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

• cale de atac de retractare (se adresează întotdeauna instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă atacată, provocând un autocontrol judecătoresc). . 2.1. CAZURILE CONTESTATIEI IN ANULARE2 a) Când procedura de citare a părţii, pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, nu a fost îndeplinită conform legii (art. 386 lit. a C.pr.pen.). − condiţiile cu îndeplinirea cărora se poate invoca acest caz de contestaţie în anulare sunt următoarele: • de recurs; • partea care invocă încălcarea dispoziţiilor relative la citare să nu fi participat la judecarea cauzei de către instanţa de recurs; Neîndeplinirea procedurii legale de citare trebuie să aibă loc în cadrul judecării recursului, putând consta în neemiterea citaţiei, nerespectarea dispoziţiilor legale care privesc menţiunile pe care trebuie să le cuprindă citaţia, neîntocmirea sau întocmirea greşită a dovezii de primire sau a procesului-verbal de înmânare a citaţiei etc; nelegalitatea procedurii de citare poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare de ori care dintre părţi, acestea, însă, putânduse prevala doar de propria lor citare nelegală. b) Când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa despre această împiedicare (art. 386 lit. b C.pr.pen.) − condiţiile cu îndeplinirea cumulativă a cărora se poate invoca acest caz de contestaţie în anulare sunt următoarele: • cauza în recurs; • împiedicare; Imposibilitatea de prezentare şi cea de încunoştinţare a instanţei despre această împiedicare trebuie să fie cauzate de un caz fortuit sau de o cauză de forţă majoră: • • război sau calamitate; boală gravă a celui care trebuie să participe la judecarea recursului; partea să fi fost în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa despre această partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul la care s-a judecat vicierea procedurii de citare a avut loc pentru judecarea cauzei în faţa instanţei

2

MANUAL 2011

5

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

întreruperea căilor de acces şi a comunicaţiilor între localitatea în care se află

partea şi localitatea în care îşi are sediul instanţa etc. c) Când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe la dosar (art. 386 lit. c C.pr.pen.) − condiţiile cu îndeplinirea cumulativă a cărora se poate invoca acest caz de contestaţie în anulare sunt următoarele: • • instanţa de recurs să nu se fi pronunţat asupra unei cauze de încetare a la dosar să existe probe despre existenţa unuia din cazurile de la art. 10 procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i1) C.pr.pen.; lit. f)-i1) C.pr.pen., probe omise însă de către instanţa de recurs. d) Când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri penale definitive pentru aceeaşi faptă (art. 386 lit. d C.pr.pen.) − condiţiile cu îndeplinirea cumulativă a cărora se poate invoca acest caz de contestaţie în anulare sunt următoarele: • • să existe două hotărâri penale rămase definitive; între aceste hotărâri să existe identitate de obiect şi persoană, în sensul că în

cadrul celei de-a doua judecăţi a fost inculpată aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă pentru care a mai fost judecată. e) Când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat (art. 386 lit. e C.pr.pen.) − condiţiile cu îndeplinirea cumulativă a cărora se poate invoca acest caz de contestaţie în anulare sunt următoarele: • • la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, ascultarea inculpatului să fi fost obligatorie. 2.2. INTRODUCEREA CONTESTAŢIEI ÎN ANULARE Contestaţia în anulare se introduce prin cererea făcută de titularii îndrituiţi a folosi această cale de atac. Cererea de contestaţie poate fi introdusă de oricare parte în proces, personal, prin apărător sau reprezentant legal. Procurorul poate face şi el contestaţie, dar posibilităţile lui de folosire a acestei căi de atac sunt mai reduse. Din cele patru motive de contestaţie procurorul nu poate folosi decât ultimele două cazuri (art.386 lit.c şi d C.pr.pen.). Primele două cazuri de contestaţie sunt inoperante în privinţa 6 inculpatul prezent nu a fost ascultat;

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

procurorului, pentru că, pe de o parte, acesta nu este citat în cauză, pe de altă parte, participarea lui în recurs fiind obligatorie, instanţa nu trece la judecarea cauzei în absenţa acestuia. Procurorul nu poate folosi primele două cazuri de contestaţie nici în favoarea părţilor, pentru că motivele înscrise în art.386 lit.a şi b C.pr.pen. pot fi învederate numai de cei interesaţi3. Deşi nici legea nu specifică expres, în literatura de specialitate s-a precizat şi argumentat că cererea de contestaţie trebuie introdusă în scris. Cererea de contestaţie în anulare bazată pe art.386 lit.a-c C.pr.pen. trebuie să arate toate cazurile pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acestora (art.387 alin.2 C.p.p.). Dispoziţia are drept scop evitarea posibilităţii de reiterare a cazurilor şi motivelor odată soluţionate (repetarea cazurilor şi motivelor de contestaţie rezolvate şi introducerea unor contestaţii repetate). Partea este obligată a formula toate motivele de contestaţie cunoscute, iar instanţa, în virtutea rolului activ, trebuie să atragă atenţia contestatorului asupra acestei obligaţii şi asupra consecinţelor nerespectării ei. Încălcarea art.387 alin.2 C.pr.pen. duce la inadmisibilitatea oricărei contestaţii introduse ulterior de aceeaşi parte. Termenul de introducere al cererii de contestaţie în anulare este reglementat în mod diferenţiat de art.388 C.p.p.: • când cererea se întemeiază pe unul din primele trei cazuri de contestaţie, se poate introduce de persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în zece zile de la începerea executării hotărârii definitive atacate; • în aceleaşi cazuri, când cererea de contestaţie este introdusă de celelalte părţi, ea se poate face în termen de 30 zile de la data pronunţării hotărârii atacate a cărei anulare se cere; • când se invocă drept motiv de contestaţie autoritatea lucrului judecat (art.386 lit.d) nu se prevede pentru introducerea cererii un termen, legea specificând că ea se poate face oricând. În legătură cu termenul indicat la lit.a este de menţionat că el specifică doar pragul limită al lui dies ad quem, fără a fixa şi momentul începerii scurgerii termenului. Precizarea se impune, pentru a se conchide că introducerea cererii de contestaţie în anulare este posibilă în orice moment după rămânerea definitivă a hotărârii atacate, sesizarea putând fi făcută şi înainte de începerea executării.

3

Contestaţia în anulare poate fi introdusă de procuror sau de părţi. Este inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de o instanţă de judecată care sesizează altă instanţă de judecată prin declinarea competenţei (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dec.pen. nr.4903/2004, nepublicată).

7

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

Deşi textul art.388 C.p.p. prevede că termenele sunt aplicabile părţilor, redactarea nu trebuie să ducă la concluzia excluderii procurorului de la această reglementare, mai ales că în privinţa procurorului legea nu cuprinde dispoziţii în materie. Rezultă, că dispoziţiile art.378 se referă în mod corespunzător şi la procuror, cu excepţia termenului de 10 zile, care nu îi este aplicabil. În consecinţă, dacă procurorul invocă motivul prevăzut de art.386 lit.c, poate introduce contestaţia în 30 de zile de la pronunţarea hotărârii atacate, iar în legătură cu autoritatea de lucru judecat oricând. 2.3. JUDECAREA CONTESTAŢIEI ÎN ANULARE Competenţa judecării contestaţiei este reglementată în concordanţă cu natura juridică a acestei căi de atac de anulare şi retractare. Aceasta impune ca judecarea contestaţiei să se facă de către instanţa care a rezolvat pentru ultima dată cauza cu nerespectarea dispoziţiilor legale. Art.389 C.p.p. prevede că cererea de contestaţie în anulare pentru cazurile înscrise în art.386 lit.a-c introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, iar pentru cazul prevăzut de art.386 lit.d C.p.p. instanţa unde a rămas definitivă ultima hotărâre4. După introducerea cererii de contestaţie în anulare, instanţa sesizată poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere. Asupra acestei chestiuni instanţa nu poate decide decât după luarea concluziilor procurorului (art.390 C.p.p). Concluziile procurorului pot fi exprimate oral (de exemplu, dacă problema suspendării se ridică în cadrul judecării cererii de contestaţie) sau scris (de exemplu, prin actul cu care acesta a sesizat instanţa cu o contestaţie). Asupra suspendării instanţa se pronunţă atât la cerere cât şi din oficiu. Deşi legea se referă la suspendarea executării, ceea ce presupune că executarea să fie în curs, este unanim admis că instanţa poate dispune măsura şi când executarea hotărârii nu a început încă. Suspendarea în acest caz determină nu o întrerupere a executării, ci o amânare a acesteia până după rezolvarea contestaţiei. Suspendarea se pronunţă de instanţă prin încheiere. Întrucât în majoritatea ipotezelor judecarea contestaţiei – şi deci rezolvarea problemelor suspendării – are loc în faţa instanţei de recurs, încheierile pronunţate în această materie nu pot fi atacate cu recurs, pentru că potrivit legii sunt susceptibile de recurare numai încheierile primei instanţe şi instanţei de apel. Încheierea prin care se dispune asupra suspendării executării, poate fi atacată cu recurs numai dacă s-a invocat cel de-al patrulea caz de contestaţie (art.386 lit.d C.p.p.) şi doar în ipoteza când competenţa de judecată revine primei instanţe sau instanţei de apel.

4

Vezi art.416-417 C.p.p. privind rămânerea definitivă a hotărârilor judecătoreşti.

8

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

Procedura de judecată a contestaţiei este diferenţiată în funcţie de cauza invocată drept temei al căii de atac. Există două ipoteze diferite după cum contestaţia se întemeiază pe: A) primele trei cazuri (art.386 lit.a-c); B) ultimul caz (art.386 lit.d). A. Când contestaţia s-a introdus pentru un motiv din cele prevăzute în art.386 lit.a-c C.p.p., judecarea propriu-zisă este precedată de o procedură prealabilă, aşa numită admitere în principiu a contestaţiei. Procedură este asemănătoare cu cea existentă în cadrul revizuirii. Între admiterea în principiu proprie revizuirii şi procedura corespunzătoare din domeniul contestaţiei există totuşi unele diferenţe. Spre deosebire de revizuire verificarea făcută de instanţă în cadrul admiterii în principiu a contestaţiei nu poate fi considerată o parte a judecării acesteia ci o procedură prealabilă întrucât instanţa examinează întrunirea condiţiilor legale fără citarea părţilor şi fără contradictorialitatea prevăzută de lege în mod obişnuit (art.391 alin.1 C.p.p.); de asemenea, în acest cadru nu se administrează probe, iar hotărârea de admitere sau respingere nu poate fi atacată cu apel sau recurs. În cadrul examinării în principiu instanţa constată dacă cererea de contestaţie este făcută în termen, dacă motivele invocate se încadrează în prevederile art.386 C.p.p. şi dacă în sprijinul contestaţiei sau depus ori se invocă dovezi care sunt la dosar. În ipoteza întrunirii tuturor acestor condiţii prealabile instanţa admite în principiu contestaţia, prin încheiere şi dispune citarea părţilor interesate în vederea judecării sau respinge în principiu contestaţia în anulare, prin decizie. La termenul fixat instanţa ascultă părţile şi concluziile procurorului, iar dacă găseşte contestaţia întemeiată desfiinţează hotărârea atacată şi procedează, fie de îndată fie acordând un termen, la rejudecarea recursului sau la rejudecarea cauzei după casare; în urma dezbaterilor instanţa poate pronunţa şi respingerea cererii (art.392). Când inculpatul se află în stare de deţinere soluţionarea contestaţiei se face în condiţiile art.375 alin.2 şi 3 C.p.p. Rejudecarea se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile obişnuite aplicabile recursului. Instanţa de recurs investită cu rejudecarea cauzei care a făcut obiectul deciziei desfiinţate, nu poate da o soluţie care ar produce părţii contestatoare o situaţie mai grea decât cea din hotărârea retractată. Deşi în materia contestaţiei legea nu prevede expres, practica judiciară a hotărât, de multă vreme şi în mod constant, aplicarea regulii „non reformatio în pejus”. B. Când contestaţia în anulare se întemeiază pe cauza prevăzută de art.386 lit.d C.p.p. procedura prealabilă admiterii în principiu nu se mai efectuează, după introducerea cererii fixându-se un termen şi trecându-se de îndată la judecarea cauzei. Procedura de judecată în 9

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

acest caz este asemănătoare cu cea examinată în ipoteza precedentă, cu unele particularităţi determinate de existenţa autorităţii lucrului judecat. Judecarea contestaţiei are loc cu citarea numai a părţilor interesate în cauza în care s-a pronunţat ultima hotărâre. Dispoziţia este evidentă, citarea părţilor interesate în prima hotărâre rămasă definitivă neimpunându-se din moment ce această hotărâre nu poate fi atacată prin contestaţie introdusă. După ascultarea părţilor prezente şi a concluziilor procurorului, instanţa, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează după caz prin decizie sau prin sentinţă ultimă hotărâre său acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat. Hotărârea instanţei de contestaţie va fi decizie sau sentinţă corespunzător cu hotărârea a cărei anulare se cere pe motivul încălcării autorităţii de lucru judecat. Art.392 alin.4 C.p.p. prevede că sentinţa dată în contestaţie este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului. În consecinţă hotărârile date în contestaţiile introduse pentru primele trei cazuri nu pot fi atacate pe cale ordinară 5. De asemenea, deciziile pronunţate în recurs în soluţionarea cazului prevăzut de art.386 lit.d nu pot fi atacate cu recurs. Singurele ipoteze concrete de declarare a unei căi de atac împotriva hotărârii pronunţată în contestaţie subzistă când această cale de atac se îndreaptă împotriva hotărârii primei instanţe sau a instanţei de apel care rămânând definitivă a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri definitive6. Prin decizia nr.525/20047 Curtea Constituţională a statuat că prevederile art.394 alin.4 sunt constituţionale.

3.

REVIZUIREA

3.1. ISTORICUL REVIZUIRII Revizuirea este cunoscută încă din dreptul roman sub denumirea restitutio în integrum, dar a dobândit caracterul unei căi de atac extraordinare în dreptul modern. În România, în vechiul drept, faţă de arbitrariul domnului şi nestatornicia judecăţilor nu se punea problema revizuirii; domnul putea “ierta de osândă” pe cel condamnat pe nedrept, dar nu putea acorda “scrisori de revizuire” divanului sau judecătorilor.8
5 6 7

Recursul declarat împotriva unei decizii prin care s-a respins contestaţia întemeiată pe cazurile prevăzute de art.386 lit.a-c este inadmisibil (C.S.J. – secţ.pen. dec. nr.46/2000. Buletinul jurisprudenţei 1990-2003. Bucureşti, 2004, p.1103). Decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei în anulare care se referă la o hotărâre pronunţată în recurs nu poate fi atacată cu recurs (C.S.J. – secţ.pen. dec. nr.631/1996. Buletinul jurisprudenţei 1990-2003, p.1108). Publicată în M.Of. nr.89/2005. E.C.Decusară, Revizuirea în penal, Editura tipografiei “Curierul judiciar”, Bucureşti, 1922, pg.9
89

10

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

De la un timp însă, revizuirea a fost cunoscută şi de vechile legiuiri româneşti, fiind admis – după cum arată I.Tanoviceanu – “cu multă uşurinţă”; “acest lucru nu trebuie să ne mire – spune mai departe I.Tanoviceanu - , deoarece judecăţile erau atât de părtinitoare, greşelile atât de mari, încât nu ştim dacă în acele vremi respectul lucrului judecat ar fi fost un bine sau un rău”. Pravila domnitorului moldovean Ion S. Sturză din 1826 prevedea (Partea I. cap.XI, art. 159) că “cel osândit are slobodă voie din pravilă ca să ceară să se facă de iznoavă cercetare când va avea îndestule dovezi spre dezvinovăţirea sa”. În studiul consacrat revizuirii, E.C. Decusară arată că în Condica criminală din 1926, se prevedea în art. 56 – probabil sub influenţa codului austriac – şi revizuirea în defavoarea celui achitat, reproducând următoarea dispoziţie: “acel care prin judecată s-a făcut a fi nevinovat, poate pentru fapta de care a fost învinovăţit, să se îndatorească ca să se dezvinovăţească de-al doilea, când din vremea judecăţii dintâi nu va fi trecut paragrafia anilor “. Revizuirea a fost admisă, de asemenea, de Regulamentul organic al Munteniei din 1832, putând fi cerută pentru contrarietate de hotărâri şi existenţa în viaţă a pretinsei victime (art.296 lit.g ). În fine, codicele penale şi de procedură penală Barbu Ştirbei din 1850, aplicabil în Muntenia, admitea revizuirea (art.244 şi urm.) în cele trei cazuri prevăzute de codul de instrucţiune criminală francez din 1808, de la care s-a şi inspirat. Codul de procedură penală din 1864 prevedea – după modelul codului de instrucţiune criminală francez din 1808 – numai trei cazuri de revizuire (contrarietate de hotărâri, existenţa în viaţă a pretinsei victime şi mărturia mincinoasă), aplicabile în materie criminală şi în favoarea condamnatului. Acest cod a rămas neschimbat în ceea ce priveşte materia revizuirii până la înlocuirea lui cu codul de procedură penală din 1936. 3.2. HOTĂRÂRILE SUPUSE REVIZUIRII Constituie obiect al revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, în ceea ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă. Pentru a fi supusă revizuirii, hotărârea judecătorească, pe lângă faptul că trebuie să fie definitivă, trebuie să conţină o rezolvare a fondului cauzei. Nu pot constitui obiect al revizuirii hotărârile judecătoreşti ce nu rezolvă fondul cauzei, cum ar fi: încheierile de şedinţă date pe perioada judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile definitive prin care s-a dispus întreruperea executării pedepsei sau hotărârile prin care s-au rezolvat cererile de recuzare.

11

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

3.3. CAZURILE REVIZUIRII Având în vedere că revizuirea este o cale de atac extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situaţiile în care aceasta se poate declanşa la următoarele cazuri, când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei (constituie motiv de revizuire dacă, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare); b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauză a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. Aceste ultime trei cazuri constituie motive de revizuire dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Ele se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. Când organele arătate nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situaţiile menţionate se constată în procedura de revizuire; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia (toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii). 3.4. TITULARII CERERII Pot cere revizuirea : • • • • oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale; soţul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia; procurorul poate din oficiu să iniţieze procedura revizuirii; organele de conducere ale unităţilor la care se referă art.145 din Codul penal care

au cunoştinţă despre vreo faptă sau împrejurare care ar motiva revizuirea, sunt obligate să sesizeze pe procuror. 3.5. CEREREA DE REVIZUIRE Fiind o manifestare de voință a unei persoane care are dreptul să declanșeze revizuirea, cererea de revizuire este un act procesual. Cererea de revizuire poate fi făcuta, conform art. 396 din Codul de procedură penală, de oricare parte din proces în limitele calității sale procesuale, 12

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

precum și de soțul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia; soțul sau rudele apropiate nu au dreptul să se substituie inculpatului achitat sau față de care s-a pronunțat încetarea procesului penal și nici altor părți, putând să exercite această cale de atac extraordinară numai împotriva hotărârii prin care inculpatul a fost condamnat. Prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzut că cererea de revizuire adresată direct instanţei se trimite pe cale administrativă procurorului competent, în vederea asigurării celerităţii procedurilor penale (anterior trimiterea se realiza prin sentinţă atacabilă cu recurs, ceea ce conducea la prelungirea nejustificată a procedurii); în cazul în care cererea de revizuire a fost adresată parchetului necompetent, se va dispune declinarea pentru efectuarea actelor de cercetare prealabilă către parchetul competent. Procedura revizuirii poate fi inițiată, din oficiu, de către procuror, atât în favoarea, cât și în defavoarea unei părți din proces și în legătura cu oricare dintre laturile procesului. Termenul de revizuire este reglementat de dispoziţiile art. 398 din Codul de procedura penală. În privinţa termenului în care poate fi cerută revizuirea, legea distinge două reglementări distincte, după cum cererea de revizuire este în favoarea condamnatului sau în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care s-a încetat procesul penal. Potrivit art. 398 alin.1 C.proc.pen., cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după executarea pedepsei sau după moartea condamnatului. Potrivit art. 398 alin. 2 C.proc.pen., cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care s-a încetat procesul penal se poate face în termen de 1 an, care curge : • în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) și d), C.proc.pen., când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea; • în cazurile prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d), C.proc.pen., dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea. În cazul în care procurorul se sesizează din oficiu și declanșează revizuirea în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care s-a încetat procesul penal, termenul de 1 an curge de la momentul când a cunoscut faptele sau împrejurările ce constituie cazurile de revizuire, iar pentru cazurile prevăzute de art. 394 lit.b), c) și d), C.proc.pen., dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscută de procuror. Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face dacă a intervenit o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal, adică, dacă a 13

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

intervenit vreuna din cauzele prevăzute, expres și limitativ de lege, în art. 10 din Codul de procedură penală.

3.6. PROCEDURA SOLUŢIONĂRII REVIZUIRII Dacă cererea de revizuire s-a făcut de către un solicitant, procurorul va dispune începerea procedurii prin rezoluţie, iar în caz de sesizare din oficiu vă întocmi un proces verbal9. După introducerea cererii de revizuire, procurorul o examinează şi dacă aceasta nu îndeplineşte condiţiile legale, cheamă pe revizuent în vederea completării sau precizării acesteia (art.397 alin.3), iar dacă este cazul îl şi ascultă (art.399 alin.1)10. De cele mai multe ori pot exista dubii în legătură cu veridicitatea celor arătate în cererea de revizuire. De aceea s-a prevăzut că dacă este necesar procurorul dispune prin ordonanţă efectuarea de cercetări. Totodată când necesităţile impun, procurorul cere şi dosarul iniţial al cauzei. Cercetarea seamănă cu cea întreprinsă în cadrul urmăririi penale, principala sarcină fiind strângerea şi verificarea probelor legate de temeinicia cauzei de revizuire invocate. Deosebirea fundamentală faţă de cercetările din cadrul urmăririi penale rezultă din obiectivul diferit al celor două activităţi. În cadrul cercetărilor efectuate potrivit art.399 C.proc.pen nu se iau de pildă, măsuri preventive faţă de cel în defavoarea căruia s-a făcut cererea, nu se pot iniţia măsuri asiguratorii şi alte asemenea activităţi care depăşesc obiectul cercetărilor efectuate în cadrul revizuirii. Pentru efectuarea cercetărilor procurorul poate delega organul de cercetare penală; dispoziţiile art.217 alin. ultim C.proc.pen se aplică în mod corespunzător. Termenul de efectuare a cercetărilor este de 2 luni de la data introducerii cererii de revizuire. La terminarea cercetărilor procurorul întocmeşte concluzii de revizuire în care sintetizează rezultatele cercetărilor şi opinia sa în legătură cu temeinicia cererii de revizuire. Concluziile procurorului nu pot fi echivoce sau să nu exprime un punct de vedere. Aceste concluzii împreună cu întreg materialul cauzei se înaintează instanţei. Ele se întocmesc şi se înaintează chiar dacă procurorul este de părere că cererea de revizuire este

9

În absenţa unei reglementări exprese se aplică prin analogie normele de la începerea urmăririi penale (art.228).

10

În practică s-a hotărât că, dacă în cererea de revizuire condamnatul a arătat că se află în posesia unor probe de natură să stabilească adevăratul făptuitor şi solicită audierea sa de procuror spre a-i comunica datele noi pe care le deţine, audierea este necesară pentru a cunoaşte probele noi şi a se obţine explicaţii în legătură cu cele menţionate în cererea scrisă (Trib.Suprem, secţ.pen., dec. nr.2833/1971, RRD nr.10/1971 p.162).

14

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

neîntemeiată, fiind obligat a sesiza instanţa în toate cazurile11. Singură în măsură a hotărî asupra netemeiniciei cererii (respingerii ei) este instanţa de judecată. Ședința de judecată în cadrul revizuirii Ca și la contestația în anulare, ședința de judecată în revizuire este compartimentată în două etape distincte, și anume: admiterea în principiu și rejudecarea după admiterea în principiu. Parcurgerea celor două etape procesuale nu este obligatorie, deoarece, în cazul în care, după etapa admiterii în principiu, instanța respinge cererea de revizuire, etapa rejudecării nu va mai avea loc. Întotdeauna, însă, indiferent dacă concluziile procurorului sunt pozitive sau negative, cererea de revizuire parcurge în fața instanței etapa admiterii în principiu. Judecarea în principiu (iudicium rescindens), cât și judecarea fondului după admiterea în principiu (iudicium rescissorium) sunt date în competența aceleiași instanțe adoptându-se în acest sens sistemul competenței unitare. Admiterea în principiu Astfel, urmare a modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 primul stadiu, admisibilitatea în principiu, presupune o procedură necontradictorie în care instanţa examinează, în camera de consiliu fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului următoarele aspecte: • dacă sunt invocate motive de revizuire cu respectarea prevederilor art. 394 C.proc.pen.12; • dacă hotărârea atacată este o hotărâre definitivă prin care a fost soluţionat fondul cauzei; • dacă cererea de revizuire a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 398 alin. (2) C.proc.pen. şi de către una dintre persoanele prevăzute de art. 396 alin. (1) şi (2) C.proc.pen. în limitele calităţii lor procedurale; • dacă motivele şi probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei cereri de revizuire anterioare, respinsă definitiv; • dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

11

Dacă inculpatul a cerut revizuirea sub ambele aspecte ale cauzei – penal şi civil – chiar dacă procurorul în concluziile sale a apreciat că cererea se justifică numai sub aspect civil, instanţa soluţionează cauza cu privire la ambele laturi ale procesului penal. Trib.Suprem, dec.pen. nr.133/1973. Reportoriu de practică judiciară, vol.II, p.384.
12

Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală, este inadmisibilă (I.C.C.J., SecTiile Unite, decizia nr. LX/2007, www.scj.ro).

15

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

În baza celor constatate, instanţa poate dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinţă, respingerea acesteia; încheierile prin care se dispune admiterea în principiu pot fi atacate numai odată cu fondul; sentinţa prin care s-a respins cererea de revizuire este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea (dacă hotărârea a cărei revizuire se cere putea fi atacată cu apel, atunci şi sentinţa prin care se respinge cererea de revizuire în faza analizei admisibilităţii în principiu este supusă, de asemenea, apelului. În acest caz, hotărârea ce s-ar pronunţa în apel este susceptibilă de recurs; dacă hotărârea a cărei revizuire se cere putea fi atacată cu recurs, atunci şi sentinţa prin care se respinge cererea de revizuire în faza analizei admisibilităţii în principiu este supusă numai recursului). După respingerea prin hotărâre definitivă ca inadmisibilă sau neîntemeiată a unei cereri de revizuire cererile ulterioare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi apărări cu cea judecată definitiv iniţial. Între normele care reglementează desfășurarea judecării în vederea admiterii în principiu sunt și dispozițiile derogatorii de la regulile comune privind stingerea procesului penal. Astfel, potrivit art.403 alin.4 C.proc.pen., când cererea de revizuire a fost făcută pentru un condamnat decedat sau când condamnatul care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. g C.proc.pen procedura de revizuire îşi va urma cursul, iar în cazul admiterii în principiu, după rejudecarea cauzei, instanţa va hotărî potrivit dispoziţiilor din art. 13 alin. 2 şi 3 C.proc.pen. care se aplică în mod corespunzător. Soluția admiterii în principiu atrage după sine posibilitatea luării anumitor măsuri de către instanța de judecată. Astfel, potrivit art. 404 alin. 1 C.proc.pen., odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire, precum și în tot cursul judecării din nou a cauzei, instanța poate menține suspendarea acordată de procuror ori poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supusa revizuirii. În ipoteza în care cererea de revizuire a fost făcuta în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui față de care s-a încetat procesul penal, instanța poate lua oricare din măsurile preventive, dacă sunt întrunite condițiile legale. În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronunțate se reunesc, în vederea judecării. Rejudecarea după admiterea în principiu 16

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în prima instanță, astfel cum prevăd dispozițiile art. 405 din Codul de procedura penală. În această etapă este obligatorie aducerea inculpatului arestat la judecata. Unele dispoziții care au incidență obligatorie la judecata în prima instanța nu se aplica întocmai în cazul rejudecării cauzei după admiterea în principiu. Astfel, în privința cercetării judecătorești, instanța are posibilitatea și nu obligația să administreze din nou probele care au fost efectuate în cadrul primei judecăți sau cu ocazia admiterii în principiu a cererii de revizuire. După rejudecarea cauzei a cărei revizuire s-a cerut, instanța poate admite cererea de revizuire sau o poate respinge. În cazul în care instanța admite cererea de revizuire, anulează hotărârea în măsura în care a fost admisa revizuirea sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunța o nouă hotărâre potrivit articolelor 345-353 C.proc.pen., care se aplică în mod corespunzător. În ipoteza în care cererea de revizuire are ca obiect o singură hotărâre, legea permite anularea acesteia în măsura în care a fost admisa revizuirea. Instanța, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează hotărârea în măsura în care a fost admisă revizuirea sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunța o nouă hotărâre potrivit dispozițiilor art 345-353 C.proc.pen., care se aplică în mod corespunzător. Dacă instanța constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, o respinge. Sentințele instanței de revizuire, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului. 3.7. REVIZUIREA ÎN CAZUL HOTĂRÂRILOR CEDO Prin Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală a fost introdus art. 4081 care reglementează revizuirea în cazul hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. Reglementarea acestui caz de revizuire a fost perfecţionata prin legea nr.356/2006 . Necesitatea unei asemenea caz de revizuire decurge din obligaţia Statului Român prevăzută în Convenţia Europeană la care am aderat, de a da eficienţă hotărârilor pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în cauzele în care Statul Român a fost parte, prin rejudecarea acestor cauze. Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenţia Europeană pentu apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecinţele grave 17

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate. Pot cere revizuirea: • • • persoana al cărui drept a fost încălcat; soţul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia; procurorul.

Cererea de revizuire se introduce la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, care judecă cererea în complet de 5 judecători (procesele în curs de judecată la completul de 9 judecători la data de 25 noiembrie 2010 vor continua să fie judecate de acest complet13). Cererea de revizuire se poate face în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului. După sesizare, instanţa poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea părții, suspendarea executării hotărârii atacate. Participarea procurorului este obligatorie. La judecarea cererii de revizuire, părţile se citează. Partea arestată este adusă la judecată. Când părţile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, se ascultă și concluziile acestora. Instanta examinează cererea în baza actelor dosarului și se pronunţă prin decizie. Când instanța constată că cererea este tardivă, inadmisibilă sau nefondată, o respinge. Când instanţa constată că cererea este fondată: • desfiinţează, în parte, hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat şi, rejudecând cauza, cu aplicarea dispoziţiilor din capitolul III, secţiunea II, înlătură consecinţele încălcării dreptului; • desfiinţează hotărârea şi, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea dreptului, aplicându-se dispoziţiile din capitolul III, secţiunea II. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este supusă niciunei căi de atac. 3.8. REVIZUIREA ÎN CAZUL HOTARÂRILOR CURŢII CONSTITUŢIONALE Art. 4082 C. proc. pen. reglementează un nou caz de revizuire, şi anume revizuirea hotărârilor definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de
13

a se vedea art. XXV din Legea nr. 202/2010

18

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

neconstituţionalitate, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. Pot cere revizuirea oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale, soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, şi procurorul. Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale şi se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere. Cu privire la procedura de judecată, se aplică dispoziţiile art. 4081 alin. (5)-(11) privind judecata în revizuirea în cazul hotărârilor C.E.D.O. Hotărârea instanţei de revizuire este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea supusă revizuirii.

4.

RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Recursul în interesul legii apare în multe legislaţii ca o cale de atac extraordinară cu un conţinut şi o natură juridică cu totul aparte. Principala sa caracteristică se bazează pe faptul că în caz de admitere casarea hotărârii definitive este pur teoretică, fiind pronunţată fără să urmeze o altă rejudecare şi care nu are alt scop decât de a da satisfacţie principiilor de drept şi de a indica instanţelor jurisprudenţa instanţei supreme. Recursul în interesul legii reprezintă o instituţie tradiţională în legislaţia română, Codul de procedură penală din 1936 reglementându-l într-o formă evoluată şi diferenţiată faţă de modelele clasice occidentale. Codul din 1936 instituia recursul în interesul legii în două modalităţi distincte după cum această instituţie se exercita într-o speţă concretă sau avea caracter de indicaţie generală în privinţa jurisprudenţei instanţei supreme, faţă de diverse chestiuni cu privire la care interpretările celorlalte instanţe erau neunitare. În art.496 al Codului din 1936 se prevedea că dacă împotriva unei hotărâri definitive supuse casării (deci în care existau vicii dintre cele care constituiau motive de recurs), nici una din părţi nu declara recurs, Ministerul Public putea face recurs din oficiu în interesul legii. Dacă în urma admiterii recursului în interesul legii hotărârea era casată, părţile nu se puteau raporta la această decizie pentru a o opune executării hotărârii. Casarea nu se răsfrângea în principiu asupra părţilor decât în anumite cazuri. În art.497 al aceluiaşi Cod se reglementa cea de-a doua modalitate a recursului în interesul legii, care practic nu se manifesta ca o cale de atac îndreptată împotriva unui caz concret, cu rezolvarea corespunzătoare a unei anumite speţe. În acest cadru juridic instanţa 19

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

supremă îşi manifesta punctul de vedere teoretic cu privire la interpretarea corectă a unor chestiuni care primiseră soluţionări diferite din partea celorlalte instanţe. Prin legea nr.45/ 1993 a fost introdusă Secțiunea IV a capitolului III (,,Căile extraordinare de atac”) vizând recursul în anulare , ulterior abrogat și recursul în interesul legii, căi de atac ce au înlocuit recursul extraordinar. Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe. Prin instituirea acestei căi de atac extraordinare, legiuitorul a urmărit să asigure o interpretare și pe cale de consecință, o aplicare unitară a legilor penale și de procedură penală pe întreg teritoriul țării, de către toate instanțele judecătorești. Calea de atac a recursului contribuie, pe de o parte, la repararea greșelilor ce s-ar putea strecura într-o hotărâre judecătorească, iar pe de altă parte, ajută la realizarea uniformității în interpretarea şi aplicarea legilor. Reglementat de dispozițiile articolului 4142 din Codul de procedura penală, recursul în interesul legii este o cale de atac extraordinară cu un conținut și o natură juridică cu totul aparte. Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează la cerere. În ceea ce priveşte termenul, legea nu cuprinde precizări; de principiu, poate fi introdus oricând, cu condiţia ca la momentul respectiv să îndeplinească condiţiile de admisibilitate. Deşi legea nu cuprinde precizări concrete, conţinutul cererii este dedus din celelalte reglementări: trebuie să cuprindă precizări privind problemele controversate, soluţiile diferite, motivarea lor, cât şi soluţia care este apreciată drept corectă. În motivare trebuie invocate ca argumente soluţii ale instanţelor, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, ale Curţii Constituţionale, opinii ale specialiştilor. Legea prevede obligaţia ca la cerere să fie anexate hotărârile judecătoreşti definitive prin care au fost soluţionate în mod diferit problemele de drept care constituie obiectul judecăţii. 20

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, în lipsa acestuia, din vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii din cadrul acesteia, un număr de 14 judecători din secţia în a cărei competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii. Preşedintele completului este preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, preşedintele sau, în lipsa acestuia, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabileşte secţiile din care provin cei 20 de judecători [art. 4144 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.]. Preşedintele completului desemnează un judecător din cadrul secţiei în a cărei competenţă intră problema de drept pentru a întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. Dacă obiectul judecăţii prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, vor fi desemnaţi judecători pentru întocmirea raportului din fiecare secţie. Raportorii nu sunt incompatibili. Pentru întocmirea raportului, preşedintele completului poate solicita unor specialişti recunoscuţi opinia scrisă asupra problemelor de drept soluţionate diferit. Preşedintele completului convoacă şedinţa completului cu cel puţin 20 zile înainte de fixarea termenului de judecată. La şedinţă participă membrii completului desemnaţi în condiţiile legii. Dacă există motive obiective, aceştia vor fi înlocuiţi, desemnarea noilor membri fiind făcută în aceleaşi condiţii ca şi în privinţa celorlalţi membrii. Recursul în interesul legii se susţine în faţa completului, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv al curţii de apel [art. 4144 alin. (9)]. Legiuitorul fixează un termen pentru soluţionarea recursului în interesul legii: cel mult 3 luni de la data sesizării. Soluţia este adoptată cu participarea a cel puţin două treimi din numărul judecătorilor desemnaţi ai completului. La stabilirea rezolvării cauzei în urma deliberării nu se admit abţineri de la vot. Completul, în urma judecării cauzei, pronunţă o decizie care are efecte numai în interesul legii: nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti definitive care au motivat acest demers şi, de asemenea, cu privire la părţile din cauzele respective. Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare şi se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Prin noua reglementare a recursului în interesul legii este creată o modalitatea mai rapidă si mai specializată de soluţionare a chestiunilor de drept care au generat soluţii diferite în 21

CAILE DE ATAC EXTRAORDINARE

jurisprudenţă, în vederea asigurării cu celeritate a unei practici unitare si îmbunătăţirii, astfel, a calităţii actului de justiţie. Faţă de dispoziţiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, noua reglementare a recursului în interesul legii se aplică numai sesizărilor formulate după data de 25 noiembrie 2010. Sesizările pentru pronunţarea unei decizii în recurs în interesul legii înregistrate la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2010 vor fi soluţionate în continuare de Secţiile Unite ale instanţei supreme.

5.

BIBLIOGRAFIE

• I. Poiana, I. Păcurariu, Drept procesual penal-note de curs, Universul Juridic, Bucuresti, 2011 • www.inm-lex.ro : Explicaţii preliminare ale Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor în domeniul penal • Anastasiu Crişu, Drept procesual penal, ediţie revizuită şi actualizată conform Legii nr. 202/2010, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011 • Grigore Theodoru, Tratat de drept procesual penal, Editura Hamangiu, 2007 • Codul de procedură penală cu modificările aduse prin Legea nr. 202/2010 • www.csm1909.ro • http://www.avocatnet.ro • www.mpublic.ro/jurisprudenta/publicatii/cai_de_atac.pdf

22

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->