0 evaluări0% au considerat acest document util (0 voturi)
15 vizualizări2 pagini
[apărut în Bărăganul ortodox nr. 42, noiembrie 2006, p. 4] tradiţia în contemporaneitate Literalismul sfinţilor Interpretări patristice la Facere: (2) Sfântul Ioan Hrisostom
preot dr. Doru Costache
St Andrew’s Greek Orthodox Theological College, Sydney
Antiohianul ar fi trebuit să realizeze un comentariu la Facere care să nu depăşească nivelul unei parafraze servile faţă de text, încadrată de rigoarea savantă a unor consideraţii de natură critică, asemenea diverselor încercări exegetice ale pro
[apărut în Bărăganul ortodox nr. 42, noiembrie 2006, p. 4] tradiţia în contemporaneitate Literalismul sfinţilor Interpretări patristice la Facere: (2) Sfântul Ioan Hrisostom
preot dr. Doru Costache
St Andrew’s Greek Orthodox Theological College, Sydney
Antiohianul ar fi trebuit să realizeze un comentariu la Facere care să nu depăşească nivelul unei parafraze servile faţă de text, încadrată de rigoarea savantă a unor consideraţii de natură critică, asemenea diverselor încercări exegetice ale pro
Drepturi de autor:
Attribution Non-Commercial (BY-NC)
Formate disponibile
Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
[apărut în Bărăganul ortodox nr. 42, noiembrie 2006, p. 4] tradiţia în contemporaneitate Literalismul sfinţilor Interpretări patristice la Facere: (2) Sfântul Ioan Hrisostom
preot dr. Doru Costache
St Andrew’s Greek Orthodox Theological College, Sydney
Antiohianul ar fi trebuit să realizeze un comentariu la Facere care să nu depăşească nivelul unei parafraze servile faţă de text, încadrată de rigoarea savantă a unor consideraţii de natură critică, asemenea diverselor încercări exegetice ale pro
Drepturi de autor:
Attribution Non-Commercial (BY-NC)
Formate disponibile
Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
[apărut în Bărăganul ortodox nr. 42, noiembrie 2006, p.
4]
tradiţia în contemporaneitate Literalismul sfinţilor Interpretări patristice la Facere: (2) Sfântul Ioan Hrisostom
preot dr. Doru Costache
St Andrew’s Greek Orthodox Theological College, Sydney
Antiohianul ar fi trebuit să realizeze un comentariu la Facere care să nu depăşească nivelul unei
parafraze servile faţă de text, încadrată de rigoarea savantă a unor consideraţii de natură critică, asemenea diverselor încercări exegetice ale profesorului său, Diodor din Tars, ori ale controversatului său coleg şi prieten, Teodor al Mopsuestiei. Altfel spus, Hrisostom ar fi trebuit să literalizeze enervant pe marginea textului Facerii, cam ca în comentariile bibliştilor neoprotestanţi de astăzi, obsedaţi de promovarea unei ştiinţe divine a creaţiei – în sensul modern al cuvântului – revelată verbal prin intermediul naraţiunii care deschide Scriptura… Şi, totuşi, sfântul Ioan (om al Bisericii, nu doar fost şcolar prin excesiv-elenizata, aproape non- tradiţionala, Antiohie) a ales o altă cale pentru a se apropia de Cartea Facerii. Sunt de relevat câteva aspecte specifice manierei hrisostomice de abordare a textului (corespunzând criteriilor conştiinţei eclesiale), cum apar în a doua omilie la Facere. Primul aspect e legat de contextul interpretării. Comentariul sfântului nu a avut loc în bibliotecă ori în tihna biroului; Hrisostom a ales să se apropie de text în biserică, în cadrul sfintei adunări a unei comunităţi care tocmai intrase în postul mare. Raţiunea pentru această opţiune era simplă: postul subţiază trupul şi purifică mintea, permiţând deopotrivă interpretului şi ascultătorilor să perceapă dedesubturile duhovniceşti ale textului. Sesizăm şi de această dată, precum în cazul comentariului vasilian asupra celor şase zile, ideea potrivit căreia textul nu poate fi citit fără o prealabilă purificare spirituală: cum s-ar putea cineva apropia de sensurile duhovniceşti, mântuitoare, situate dincolo de coaja literei, fără realizarea unei stări de conformitate cu aceste sensuri? Exact acest tip de punere a problemei relevă spiritul în care Biserica citeşte Scriptura. Al doilea aspect este legat de natura textului. Tot în linia sfântului Vasile – cu a cărui viziune se află totuşi în dezacord în câteva importante privinţe –, Hrisostom a înţeles că Facerea, patronată de statura profetului Moise şi redactată sub inspiraţia Duhului Sfânt, nu constituie un arid referat ştiinţific. De fapt, textul este scrisoarea de dragoste trimisă de Duhul Sfânt poporului său, prin intermediul lui Moise. Astfel, apropierea de text nu poate urmări prioritar altceva decât discernerea cuvântului lui Dumnezeu disimulat în ţesătura gramaticală. Or, în efortul exegetic şi în măsura în care el însuşi se purifică îndeajuns, interpretul nu va mai produce cuvintele înţelepciunii omeneşti, ci va proclama în auzul poporului cuvintele lui Dumnezeu însuşi, degajate de straiele scriiturii. Prin urmare, este de neconceput ca textul să fie abordat cu aroganţa posesorului cheii ştiinţifice; similar, un comentariu literal, ignorând substraturile spirituale ale textului, va rătăci inutil prin ceţurile literei, în speranţa descifrării manierei în care Dumnezeu creează lumea... Există însă şi o altă dimensiune a naturii textului, anume amprenta pusă de autorul uman. Potrivit lui Hrisostom, textul Genezei nu reflectă nici pe departe profunzimile spirituale ale mesajului divin. Textul a fost redactat prin aplicarea unei necesare ajustări a calităţii ori intensităţii mesajului, în condiţiile în care primii cititori ai scrierii nu se aflau, duhovniceşte vorbind, pe o treaptă foarte avansată a sensibilităţii faţă de înţelepciunea Creatorului. Cu atât mai puţin poate fi luat acest text, în consecinţă, ca ultima măsură a înţelepciunii divine. Al treilea aspect este legat de intenţiile interpretării. În fapt, acestea corespund chiar intenţiilor textului. Facerea nu reprezintă un compendiu al cunoaşterii ştiinţifice, al presupusei ştiinţe despre creaţie, urmărind în schimb instruirea cititorului în taina teologiei, a înţelepciunii active a lui Dumnezeu, singurul criteriu care poate determina reaşezarea vieţii umane între coordonatele călătoriei sigure spre realizarea desăvârşirii. Potrivit lui Hrisostom (pe urmele lui Origen), nici Scriptura, nici interpretarea acesteia, nu au alt sens decât orientarea conştiinţei umane în privinţa mântuirii, prin conformare cu parametrii înţelepciunii divine. Textul se descoperă astfel ca parabolă a vieţii eclesiale, învăţându-ne în primul rând nu despre cum a făcut Dumnezeu lumea, ci despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Întreg comentariul hrisostomian asupra Facerii se constituie, în urmare, ca îndrumare pentru viaţa duhovnicească. Ştiinţa pentru ştiinţă, căutată cu infantilă curiozitate de comentatorii literalişti ai Facerii, nu are ce căuta în lectura eclesială a textului.