Sunteți pe pagina 1din 1

tradiţia în contemporaneitate

Liturghia, tradiţia vie a Bisericii


preot dr. Doru Costache

De obicei, când oamenii vorbesc despre tradiţie, cu mai multă ori mai puţină veneraţie, cu
mai multă ori mai puţină înţelegere, se referă la ceva ce ţine de trecut. Chiar şi mentalul
teologic s-a lăsat corupt de această idee. Există până şi demarcaţii istorice, gen „tradiţia
apostolică”, „tradiţia primelor secole creştine”, „tradiţia primului mileniu”, sau chiar distincţii
oarecum sofisticate, gen „tradiţia şi tradiţiile” ori „Tradiţia cu T mare şi tradiţiile cu t mic”…
Din punctul meu de vedere, al unui preot slujind liturghia Bisericii, asemenea discuţii sunt
în mare măsură irelevante pentru înţelegerea realităţii pe care o numim tradiţie. Tradiţia nu
este un depozit, ceva despre care să te referi cu veneraţia şi nostalgia legată de realităţi apuse.
Chiar dacă vine de undeva, ea nu a rămas sigilată în trecut. Tradiţia este prin definiţie viaţă,
ceva ce se trăieşte aici şi acum, într-o anumită manieră, potrivit anumitor criterii şi urmărind
anumite scopuri. A fi tradiţional este a asuma viaţa de zi cu zi într-un anumit spirit, ar spune
Mircea Eliade, după cum a nu fi tradiţional reprezintă reversul acelei maniere, deşi nu mai
puţin un mod de viaţă. A fi tradiţional este a trăi nu orbeşte, ci plasându-te într-un sistem de
referinţă, în interiorul unei înţelepciuni care garantează eficienţa modului tău de a vieţui. A nu
fi tradiţional înseamnă a trăi după a ta voie, lipsit de criterii, ignorând acea înţelepciune a
experienţei care nu poate fi până la urmă înlocuită, înţelepciunea generaţiilor dinainte, fără
incalculabile riscuri (de altfel, în lumea noastră non-tradiţională, ştim foarte bine unde ne-a
condus marginalizarea tradiţiei şi a înţelepciunii ei).
A ocoli liturghia eclesială este a recunoaşte că vrei să trăieşti după a ta voie şi poftă. Pentru
că liturghia Bisericii este tradiţia. Savanţii noştri (numiţi de Scriptură cărturari şi farisei) vor
căuta mult şi bine tradiţia în trecut, plimbând cuvinte alese şi neînţelese prin propriile minţi şi
în faţa ochilor noştri. Dar noi ştim că liturghia este tradiţia şi că nu avem de ce să o căutăm în
trecut. Sau, dacă ne vom uita în urmă, va fi pentru a primi confirmarea că aşa a fost dintru
început. Liturghia Bisericii este tradiţia vie şi tradiţia trăită de noi. Un act eminamente
eclesial, angajând viaţa, credinţa şi sentimentele noastre, pentru a le transporta în curtea
cugetului evanghelic, acolo unde ele şi noi vom suferi treptata prefacere întru ceea ce auzim,
vedem şi mâncăm.
Liturghia este tradiţia vie pentru că aici se consumă într-un ameţitor rezumat toată iconomia
iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Aici suntem îndumnezeiţi prin ascultarea Cuvântului rostit,
aici suntem îndumnezeiţi prin şederea la masa Cuvântului întrupat. Aici ne adunăm din lume,
aici învăţăm ritmurile Împărăţiei ce va să fie, de aici ne întoarcem spre lume, purtând un nou
mesaj, altul decât cel pe care-l reprezentam mai înainte de a fi venit spre sfânta adunare. Toată
tradiţia este aici. Mai rămâne să şi înţelegem, iar apoi să facem lucrurile potrivit acestei
înţelegeri.
„În pace să ieşim!”