1.

Izvoarele formale ale dreptului administrativ

a. Actul normativ Are o determinare constitutionala, Constitutia fiind chiar principalul izvor al dreptului administrativ. Forta juridica a actelor normative, n functie de care se realizeaza si o ierarhizare a acestora, este determinata de continutul si caracterul acestuia, de natura si pozitia autoritatii publice de la care emana. Clasificare: - Constitutia - legile - decretele-legi - ordonantele Guvernului - hotarrile Guvernului - actele administratiei ministeriale si extraministeriale, indiferent de denumirea lor: ordine, instructiuni, precizari, circulare - actele autoritatilor administrative centrale autonome indiferent de denumirea lor - ordinele prefectilor - hotarrile consiliilor judetene - hotarrile consiliilor locale - dispozitiile presedintelui consiliului judetean - dispozitiile primarilor b. Contractul normativ Tratatul international, spre exemplu, poate fi considerat izvor al dreptului administrativ daca: - este de aplicatie directa si nemijlocita; - este ratificat conform normelor constitutionale; - reglementeaza relatii sociale ce fac obiectul dreptului administrative c. Cutuma n doctrina elvetiana se considera ca, cutuma este izvor de drept administrativ daca sunt ndeplinite cumulativ doua conditii: practica ndelungata si formarea convingerii opiniei publice asupra caracterului obligatoriu al regulii. n dreptul nostru nu este considerata a fi izvor de drept. d. Doctrina Nu este izvor al dreptului administrativ, dar poate avea o influenta deosebita asupra legislatiei si jurisprudentei. e. Jurisprudenta Nu este izvor al dreptului administrativ, cu doua exceptii: deciziile Curtii Constitutionale si deciziile naltei Curti de Casatie si Justitie urmare a promovarii si solutionarii recursului n interesul legii.

2.

Argumente in favoarea calificarii regimului din Romnia ca regim semiprezidential atenuat sau parlamentarizat

Experienta dobndita n timpul dictaturii, se arata n doctrina actuala, a ndemnat la un exces de precautii fata de orice forma de organizare statala ce ar fi putut conduce la concentrarea puterii, la personalizarea ei, manifestndu-se grija de a diminua ct mai mult competentele Presedintelui, greutatea" influentei politice a acestuia. S-a articulat astfel, un regim mixt, n care balanta este nclinata n favoarea Parlamentului. Mai apropiat de un regim parlamentar dect de un regim semi-prezidential, acest regim a fost calificat de majoritatea specialistilor ca fiind un regim semi-prezidential atenuat sau parlamentarizat, calificare pe care o ntlnim pentru prima data ntr-o lucrare aparuta n anul 1992, consacrata comentarii si adnotarii Constitutiei Romniei din 1991. In doctrina romneasca actuala, pornind de la dispozitiile constitutionale privind raporturile dintre autoritatile publice care realizeaza functia legislativa si cea executiva au fost formulate o serie de argumente prin care este justificata aceasta calificare ( aceste argumenete sun preluate de la A.Iorgovan), respectiv : 1. Att Parlamentul, ct si Presedintele sunt alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, fiind organe reprezentative la nivel national, nsa doar Parlamentul este calificat expres ca fiind organul reprezentativ suprem al poporului romn si unica autoritate legiuitoare a tarii [art. 61 alin. (1) din Constitutia republicata]. De aici concluzia din doctrina, potrivit careia, atunci cnd stabileste ca Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului romn, Constitutia Romniei situeaza Parlamentul deasupra oricarui alt organ reprezentativ, respectiv deasupra Presedintelui Romniei 2. Dreptul Presedintelui de a dizolva Parlamentul prevazut expres n art. 89 presupune ndeplinirea cumulativa a nu mai putin de sase conditii. 3. Constitutia consacra n art. 95 o forma de raspundere politica a Presedintelui, prevaznd suspendarea acestuia din functie n anumite conditii, urmata de organizarea unui referendum pentru demiterea sa. Constitutia consacra, n art. 96 din Constitutia republicata, o forma de raspundere penala a Presedintelui, caz n care, dupa punerea sa sub acuzarea de nalta tradare, cu votul a doua treimi din totalul parlamentarilor, competenta de judecata apartine naltei Curti de Casatie si Justitie. 4. Presedintele poate cere poporului sa-si exprime vointa cu privire a probleme de interes national, prin referendum, numai dupa consultarea Parlamentului, potrivit art. 90 din Constitutie, ramas nemodificat. 5. Investitura Guvernului, desi initiata si finalizata de Presedinte presupune obligatoriu acordarea votului de ncredere de catre Parlament. 6. Guvernul n ntregul sau si fiecare membru solidar cu ceilalti membrii, raspund politic numai n fata Parlamentului, potrivit art. 109 alin. (1) din Constitutia republicata. 7. Nu doar Presedintele, ci si fiecare Camera a Parlamentului are dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului, pentru faptele savrsite n exercitiul functiei lor, Presedintele

putnd dispune nsa suspendarea acestora din functie, daca s-a cerut urmarirea penala, potrivit art. 109 alin. (2) din Constitutia republicata. 8. Presedintele nu are drept de initiativa legislativa, aceasta apartinnd doar Guvernului, parlamentarilor sau unui numar de cetateni, potrivit art. 74 alin. (1) din Constitutia republicata. 9. Refuzul Presedintelui de a promulga o lege se poate exercita o singura data dupa primirea acesteia. Daca Presedintele a cerut reexaminarea legii sau daca s-a cerut verificarea constitutionalitatii ei, promulgarea se face n cel mult 10 zile. 10. Cele mai importante atributii ale Presedintelui n domeniul politicii externe, al apararii, al starilor exceptionale sunt conditionate, n exercitarea lor, fie de interventia Guvernului, fie de cea a Parlamentului sau se afla sub controlul acestuia din urma. 11. Decretele Presedintelui emise n exercitarea celor mai importante atributii ale sale sunt contrasemnate de primul-ministru, potrivit art. 100 alin. (2) din Constitutia republicata.

3.

Mandatul preedintelui Romniei

Conform art.83 din Constitutie, este de 5 ani si se exercita de la data depunerii juramntului pna la depunerea juramntului de Presedintele nou ales. Mandatul Presedintelui Romniei poate fi prelungit, prin lege organica, n caz de razboi sau de catastrofa. Prin prelungirea duratei mandatului prezidential de la 4 la 5 ani, cu ocazia recentei revizuiri, s-a intentionat decalarea alegerilor prezidentiale de alegerile parlamentare, devenita o necesitate si pentru viata politica romneasca. S-a urmarit, astfel, mentinerea continuitatii institutiei prezidentiale n perioada campaniilor electorale parlamentare, aspect ce reprezinta si un plus de garantie pentru stabilitatea politica a tarii. Organizarea alegerilor prezidentiale trebuie efectuata n asa fel nct mandatul sa nu fie depasit, n principiu, dect cu perioada necesara desfasurarii acestor alegeri. Singurele situatii n care mandatul presedintelui poate fi prelungit sunt starea de razboi sau catastrofa, gravitatea situatiei si necesitatea prelungirii mandatului fiind lasate la aprecierea exclusiva a Parlamentului, care va dispune de o veritabila putere discretionara n acest sens, cel putin n cazul catastrofei, fiind vorba despre un concept juridic nedeterminat. Pe perioada exercitarii mandatului prezidential pot interveni unele evenimente care sadetermine o imposibilitate temporara sau definitiva a exercitarii atributiilor, n aceste mprejurari vorbim de vacanta functiei si de interimatul functiei, mprejurari reglementate de dispozitiile art. 97, 98 si 99 din Constitutie. Astfel, potrivit art. 98 din Constitutia republicata, daca functia de Presedintele devine vacanta ori daca Presedintele este suspendat din functie sau daca se afla n imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile, interimatul se asigura, n ordine, de presedintele Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor. n acest caz atributiile prevazute la art. 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului functiei prezidentiale.

Aceste prevederi constitutionale sunt menite sa asigure continuitatea exercitarii functiei executive supreme n stat, n cazul n care, din motivele expres enumerate, Presedintele nu si mai poate exercita atributiile. Interimatul are, nsa, prin natura sa, un caracter temporar, pna la alegerea noului Presedinte sau pna la ncetarea situatiei care a determinat instituirea sa. Vacanta functiei de Presedinte al Romniei, conform art.97 din legea fundamentala, intervine n caz de demisie, de demitere din functie, de imposibilitate definitiva a exercitarii atributiilor sau de deces. n termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanta functiei de Presedinte al Romniei, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Presedinte. Fiecare din cele patru cauze de ncetare a mandatului se raporteaza la o situatie diferita, survenita n conditii diferite. Unica trasatura ce le uneste este faptul ca ele pot aparea pe timpul mandatului prezidential, inclusiv pe perioada n care exercitiul acestuia este suspendat. Demisia este un act unilateral al Presedintelui datorat fie unor motive personale, fie unor motive ce tin de domeniul functiei sale, care se apreciaza n doctrina, ar trebui notificata n fata Parlamentului. Demiterea din functie poate interveni fie n urma referendumului care a confirmat suspendarea sa din functie, n conditiile art. 95 din Constitutie, fie n urma ramnerii definitive a hotarrii de condamnare de catre nalta Curte de Casatie si Justitie, n conditiile art. 96 din Constitutia republicata. O situatie mai deosebita o prezinta imposibilitatea definitiva a exercitarii atributiilor, cauza ce instituie o dubla conditie, constnd n imposibilitatea exercitarii functiilor (din motive de sanatate, de exemplu) si n caracterul ei definitiv. Constatarea acestor mprejurari, care duc la vacanta functiei de Presedinte al Romniei, trebuie stabilita prin decizie a Curtii Constitutionale, potrivit art. 146 lit. g) din Constitutia republicata, care se comunica Parlamentului si Guvernului, pentru ca n termen de cel mult trei luni sa se organizeze alegeri prezidentiale. Sub aspectul naturii functiei prezidentiale n Romnia, ntr-o opinie s-a apreciat ca, ea are un caracter mixt si anume politico-reprezentativ, constitutional-legislativ precum si administrativexecutiv.

4.

Atribuiile preedintelui n raport cu Parlamentul

n doctrina romneasca actuala, atributiile Presedintelui sunt n principal analizate dupa doua criterii. Astfel, dupa criteriul subiectelor n raport cu care se exercita sunt avute n vedere, n principiu, atributiile pe care Presedintele le exercita n raporturile sale cu celelalte autoritati constitutionale care realizeaza clasicele functii ale statului. Fata de puterea legislativa sunt analizate atributiile sale n raporturile cu Parlamentul. Fata de puterea executiva, Presedintele intrnd n componenta acesteia, dupa cum am precizat deja, sunt analizate atributiile sale n raporturile cu Guvernul si alte autoritati ale administratiei publice.

Fata de puterea judecatoreasca sunt analizate atributiile sale n raporturile cu justitia si, distinct, datorita naturii juridice speciale a acestei autoritati publice, atributiile sale n raporturile cu Curtea Constitutionala. Dupa criteriul domeniului n care intervin, specialistii n drept administrativ evoca, de regula, atributiile Presedintelui n domeniul apararii si n cazuri exceptionale precum si n domeniul politicii externe. In timp ce atributiile n domeniul apararii si n cazuri exceptionale sunt conditionate de acordul prealabil al Parlamentului, atributiile n domeniul politicii externe implica, n principiu, interventia Guvernului. Este motivul pentru care, primele doua categorii le vom include n prezentarea atributiilor Presedintelui n raporturile sale cu Parlamentul, urmnd ca cea de-a treia categorie sa fie evocata n sfera larga a atributiilor Presedintelui n cadrul puterii executive, n prelegerea urmatoare. n cadrul acestora doctrina administrativa postdecembrista a analizat n mod traditional urmatoarele atributii: adresarea de mesaje Parlamentului, convocarea si dizolvarea Parlamentului si promulgarea.

5.

Adresarea de mesaje Parlamentului de ctre Preedinte

Analiza acestor atributii porneste de la dispozitiile art. 88 din Constitutie, ramas neschimbat ca urmare a revizuirii, potrivit caruia Presedintele Romniei adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale natiunii. O prevedere constitutionala cu privire la obligativitatea prezentarii unui mesaj de catre Presedintele Romniei se regaseste si n art. 92 consacrat atributiilor n domeniul apararii. Astfel, potrivit art. 92 alin. (3), masurile de respingere a unei agresiuni armate mpotriva tarii, luate de Presedintele Romniei, trebuie aduse nentrziat la cunostinta Parlamentului, de catre acesta, printr-un mesaj. Practic, se subliniaza n doctrina recenta, Constitutia consacra un mesaj n situatii normale si unul n cazuri de exceptie. n ce priveste mesajul Presedintelui reglementat prin art. 88 din Constitutie, n doctrina actuala s-a apreciat ca, n calitate de sef al executivului, alaturi de primul-ministru, este firesc ca Presedintele sa dispuna de legaturi institutionalizate cu Parlamentul, autoritatea publica ce exercita controlul asupra Guvernului si a administratiei publice. Astfel, n cazul n care Presedintele Romniei apreciaza ca anumite aspecte legate de mbunatatirea activitatii Guvernului, a administratiei centrale de specialitate sau chiar a autoritatilor autonome locale tin de procesul legislativ sau de controlul parlamentar este firesc si necesar sa existe un canal de comunicare cu Parlamentul.

Rolul mesajelor prezidentiale, s-a apreciat n doctrina, este acela de a sensibiliza forul legislative cu problemele politice prioritare sau care n optica puterii legiuitoare si a puterii executive sunt private n mod diferit, riscnd sa produca blocaje n activitatea statala sau convulsii n viata sociala. Cu alte cuvinte, Presedintele nu face dect sa atraga atentia asupra unor probleme, fara a dobndi o pozitie de superioritate n cadrul sistemului constitutional, Parlamentul fiind suveran sa adopte sau nu anumite masuri ulterioare. Legat de exercitarea acestei atributii constitutionale, n absenta unui cadru legislativ adecvat, n doctrina s-au ridicat probleme cu privire la continutul mesajului, la forma de adresare a acestuia precum si la regimul juridic aplicabil si implicit, efectele mesajului. In ce priveste primul aspect continutul mesajului - s-a apreciat ca sfera problemelor ce pot face obiectul mesajului este relativ determinata, fiind lasata la libera apreciere a Presedintelui, care poate decide asupra continutului acestuia. Este vorba despre o veritabila putere discretionara de care dispune Presedintele n alegerea continutului mesajului, care trebuie n mod firesc sa fie de competenta Parlamentului. Sub aspectul formei de adresare a mesajului, nici Constitutia si nici vreun alt text legal nu contin vreo precizare, putnd fi imaginate diverse forme de adresare si anume: prezentarea directa de catre Presedinte, citirea mesajului de catre un consilier prezidential sau chiar trimiterea mesajului sub forma unei scrisori publice. Fata de continutul art. 88, legat de regimul juridic si efectele mesajului, n practica parlamentara si, implicit, n doctrina s-a ridicat problema daca dezbaterea efectiva a acestuia ar trebui sa aiba loc imediat sau poate fi facuta si ulterior. Singura precizare constitutionala legata de mesajul Presedintelui, fara a se distinge daca este vorba despre un mesaj adresat n conditiile art. 88 sau n conditiile art. 92 alin. (3) este cea referitoare la obligatia celor doua Camere de a se reuni n sedinta comuna pentru a primi mesajul Presedintelui Romniei", potrivit art. 65 alin. (2) lit. a) din Constitutia republicata. Sub acest aspect, la sesizarea Presedintilor celor doua Camere, n conditiile art. 144 lit. b) din Constitutia Romniei din 1991, Curtea Constitutionala a fost solicitata sa se pronunte cu privire la continutul art. 7 alin. (1) din Regulamentul sedintelor comune ale celor doua Camere, potrivit caruia prezentarea si dezbaterea mesajelor adresate parlamentului se nscriu cu prioritate pe ordinea de zi". Prin Decizia nr. 87/1994, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionala aceasta prevedere, n ceea ce priveste obligativitatea dezbaterii, ntruct reuneste doua aspecte ce nu pot fi dect distincte, cu exceptia situatiei avute n vedere de art. 92 alin. (3), referitor la aducerea la cunostinta Parlamentului a masurilor luate pentru respingerea unei agresiuni. Din considerentele deciziei retinem urmatoarele elemente definitorii pentru conturarea regimului juridic aplicabil mesajului Presedintelui. Nici o dispozitie constitutionala nu prevede obligatia supunerii acestui mesaj spre dezbatere Parlamentului. Mesajul constituie un act politic exclusiv al Presedintelui pe care Camerele, ntrunite n sedinta comuna au numai obligatia de a-l primi", motiv pentru care organizarea dezbaterii mesajului cu participarea presedintelui este n contradictie cu aceste prevederi. Prin locul si rolul sau, derivate din alegerea directa de catre popor, asemeni Parlamentului, Presedintele nu poate fi participant la o dezbatere parlamentara, deoarece aceasta ar nsemna sa-si angajeze raspunderea politica, ceea ce este contrar pozitiei sale constitutionale.

Primirea mesajului de catre Camerele reunite constituie o modalitate a colaborarii celor doua autoritati alese prin vot direct (Parlamentul si Presedintele Romniei) constnd n aducerea la cunostinta parlamentarilor a opiniilor Presedintelui cu privire la principalele probleme politice ale natiunii. De aceea, dupa primirea, mesajului, aspecte ce alcatuiesc continutul sau ar putea face obiectul unei dezbateri, dar ca o problema separata. Prin urmare, dupa cum se precizeaza n comentariul acestui articol din Constitutie, Presedintele nu este mputernicit prin dispozitiile constitutionale dect sa-si prezinte pozitia cu privire la una sau mai multe probleme ce privesc statul n acel moment, iar n cazul n care se impune o hotarre n chestiunea respectiva, Parlamentul avnd libertarea deplina de a decide dupa cum crede de cuviinta.

6.

Convocarea i dizolvarea Parlamentului

Convocarea Parlamentului de catre Presedintele Romniei intervine n doua situatii. Astfel, potrivit art. 63 alin. (3) din Constitutia republicata: Parlamentul nou ales se ntruneste la convocarea Presedintelui Romniei, n cel mult 20 de zile de la alegeri", iar potrivit art. 66 alin. (2) din Constitutie, Presedintele Romniei (biroul permanent al fiecarei Camere ori cel putin o treime din numarul deputatilor sau senatorilor) poate cere ntrunirea Camerei Deputatilor si a Senatului n sesiune extraordinara". In primul caz, Presedintele are obligatia constitutionala de a convoca noul parlament dupa alegerile parlamentare generale, n sesiune ordinara, daca termenul se mplineste n perioada celor doua sesiuni ordinare (de la nceputul lunii februarie pna la sfrsitul lunii iunie sau de la nceputul lunii septembrie pna la sfrsitul lunii decembrie) sau n sesiune extraordinara daca mplinirea termenului are loc n perioada vacantei parlamentare. Termenul de 20 de zile ncepe sa curga de la data stabilita pentru desfasurarea alegerilor parlamentare, indiferent de rezultatul acestora si indiferent de numarul tururilor de scrutin care se pot stabili prin legea electorala. In al doilea caz, Presedintele este unul din subiectele de sezina a unei sesiuni extraordinare,alaturi de biroul permanent al fiecarei Camere ori cel putin o treime din numarul deputatilor sau al senatorilor. Convocarea propriu-zisa nsa revine presedintilor celor doua Camere, prevedere apreciata n doctrina ca fiind de natura sa dea expresie principiului independentei Camerelor n raport cu executivul. In Constitutie nu este nsa clarificata, dupa cum s-a remarcat n doctrina, valoarea juridica a cererii Presedintelui, n sensul daca solicitarea Presedintelui este sau nu obligatorie pentru Parlament, nsa raspunsul se afla nsa n cele doua Regulamente ale Camerelor care precizeaza, n articolele referitoare la procedura convocarii, ca neaprobarea de catre Camera, respectiv respingerea de catre Senat, a ordinii de zi solicitate mpiedica tinerea sesiunii extraordinare. Deasemenea, o discutie speciala se face n doctrina cu privire la posibilitatea convocarii de catre Presedinte, n sesiune extraordinara, doar a unei singure Camere. Daca n cazul celorlalte doua subiecte de sezina este firesc sa interpretam ca poate fi avuta n vedere convocarea unei sesiuni extraordinare doar pentru o singura Camera, desi din interpretarea sistematica a Constitutiei rezulta ca regula ar reprezenta-o formularea de catre Presedinte a unei cereri pentru convocarea ambelor Camere, n doctrina s-a apreciat cu deplin temei consideram si noi, ca motive speciale ar putea ndreptati si cererea Presedintelui de convocare doar a unei singure Camere.

Practica parlamentara a demonstrat ca cele doua Camere ale Parlamentului pot fi convocate n sesiuni extraordinare diferite. Astfel, Camera Deputatilor a fost convocata n sesiune extraordinara n data de 3 ianuarie 1994, iar Senatul n data de 25 ianuarie 1994. Dizolvarea Parlamentului este reglementata expres n art. 89 din Constitutie, putnd sa intervina n caz de criza guvernamentala grava cu ndeplinirea cumulativa a nu mai putin de sase conditii, aspect care o face aproape imposibil de realizat n practica de Stat. Din continutul prevederii constitutionale reiese ca dizolvarea Parlamentului este o atributie lasata la latitudinea Presedintelui, dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, daca acesta nu a acordat votul de ncredere pentru formarea Guvernului n termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de nvestitura". In plus, n cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singura data si el nu poate fi dizolvat n ultimele sase luni ale mandatului Presedintelui Romniei si nici n timpul starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta." Vom aminti doar n acest context ca referirea la starea de mobilizare sau de razboi, pe lnga starea de asediu sau de urgenta, a fost introdusa prin legea de revizuire. Dupa cum s-a apreciat n primul comentariu al acestui articol, n sistemul nostru constitutional s-a optat pentru restrngerea acestei atributii a sefului statului numai la situatia n care trebuie format un nou Guvern, fie dupa alegerile legislative, fie n urma exprimarii unui vot de nencredere n cel existent. Masura dizolvarii Camerelor trebuie sa fie rezultatul esecului evident de formare a unui Guvern care sa aiba acceptul Parlamentului. Cu alte cuvinte, exercitarea dreptului de dizolvare a Parlamentului este supusa unor limite constitutionale care au n vedere esecul evident al tentativelor de formare a Guvernului. De aici identificarea a doua categorii de conditii: o conditie obiectiva, care consta n refuzul de a acorda votul de ncredere Guvernului si o conditie subiectiva, care consta n consultarea Parlamentului. n absenta oricaror precizari cu privire la valoarea juridica a consultarii parlamentarilor, n doctrina s-a facut propunerea nlaturarii acestei conditii subiective. S-a sustinut astfel ca, refuzul Parlamentului de a acorda votul de ncredere, ar trebui sa atraga automat, de drept, posibilitatea dizolvarii acestuia de catre Presedinte, chiar daca presedintii celor doua Camere si liderii grupurilor parlamentare nu ar fi de acord cu aceasta. Este clar ca masura dizolvarii Parlamentului este o masura grava, s-a apreciat ntr-un alt comentariu al art. 89 din Constitutie, ce nu poate fi luata dect n situatii cu totul deosebite, dar n conditii normale ale vietii politice si n nici un caz n timpul starii de asediu, de urgenta sau n ultimele sase luni ale mandatului prezidential, ntr-un asemenea caz existnd temeri ca dizolvarea ar putea fi facuta de Presedinte pentru a-si asigura n continuare influenta politica.

7.

Promulgarea legii

Reprezinta o constanta a dreptului public contemporan constnd n recunoasterea n favoarea sefului de stat, fie monarh constitutional, fie presedinte de republica, a dreptului de a nvesti legile adoptate de Parlament cu formula executorie, oblignd autoritatile publice sa treaca la executarea prevederilor lor. Cu alte cuvinte, promulgarea reprezinta actul prin care seful de stat autentifica textul legii, altfel spus, constata si atesta regularitatea adoptarii sale. Potrivit art. 77 din Constitutie ramas neschimbat n urma revizuirii: Legea se trimite, spre promulgare Presedintelui Romniei. Promulgarea legii se face n termen de cel mult 2G de zile de la primire. nainte de promulgare, Presedintele poate cere Parlamentului, o singura data, reexaminarea legii. Daca Presedintele a cerut reexaminarea legii ori daca s-a cerut verificarea constitutionalitatii ei, promulgarea se face n cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate dupa reexaminare sau de la primirea deciziei Curtii Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea. Ca regula, Presedintele promulga legea n termen de 20 de zile de la primirea ei. Fata de aceasta succinta prevedere constitutionala, un autor s-a grabit sa precizeze ca este vorba despre un termen de decadere, nsa nu putem fi sub nici o forma de acord cu un asemenea punct de vedere, legea neputnd intra n vigoare n absenta nvestirii sale cu formula executorie, adica a promulgarii ei de catre seful statului. Daca Presedintele are nsa ndoieli cu privire la continutul legii n ntregime sau doar cu privire la anumite prevederi ale ei, fie sub aspectul constitutionalitatii, fie sub aspectul oportunitatii, Constitutia i ofera doua prghii de actiune. Potrivit prevederii mai sus evocate, Presedintele poate cere reexaminarea legii, pentru orice motive, care pot merge de la inacceptabilitatea unor texte pna la ndreptarea erorilor materiale, caz n care legea se va ntoarce la Camere, fiind puse n discutie observatiile facute de acesta. ntr-o astfel de situatie Parlamentul trebuie sa tina cont de observatiile Presedintelui care, trimitnd spre reexaminare o lege nainte de promulgare, urmareste sa determine forul legislativ sa mai reflecteze o data la continutul acesteia, n special pe considerente de oportunitate, Parlamentului neputnd sa-i fie stabilita o obligatie expresa n acest sens. Sub aspect procedural, cererea de reexaminare se adreseaza printr-un mesaj prezidential avnd ca efect repetarea procedurii parlamentare, punerea din nou n dezbatere a legii, ncepnd cu acea Camera n care a fost initial dezbatuta. Reexaminarea este sinonima cu o noua lectura a legii adoptate, dar una n care nu este obligatorie rediscutarea ntregii legi. Astfel, ca urmare a noii dezbateri pot aparea doua situatii: fie parlamentari si nsusesc n totalitate sau doar partial punctul de vedere al Presedintelui, acesta fiind obligat apoi sa o promulge n termen de 10 zile, fie parlamentarii si mentin punctul de vedere initial, refuznd sa tina cont de propunerile facute de Presedinte, votul fiind acelasi ca si la nceput, dupa tipul de lege adoptata, Presedintele fiind de asemenea obligat sa promulge legea n maxim 10 zile dupa ce i-a fost retumata. A doua prghie constitutionala o gasim n art. 146 lit. a) din Constitutia republicata, potrivit caruia, Presedintele Romniei, alaturi de alte subiecte de drept, poate sesiza Curtea Constitutionala nainte de promulgarea legii, evident doar cu unele aspecte de neconstitutionalitate ale acesteia. Daca solutionnd sesizarea, Curtea Constitutionala decide ca legea este constitutionala, o retrimite Presedintelui care va fi obligat sa o promulge n termen de 10 zile. Daca dimpotriva, Curtea Constitutionala mpartaseste pozitia Presedintelui, total sau doar partial, legea se retrimite

Parlamentului care, potrivit unui nou alineat al art. 147 din Constitutia republicata, va fi obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale. O problema care s-a ridicat n doctrina, n absenta unor precizari legislative adecvate priveste raspunsul la ntrebarea daca Presedintele ar putea cere direct Parlamentului reexaminarea legii sub aspectul neconstitutionalitatii dar sa sesizeze n acelasi timp cu aceleasi aspecte si Curtea Constitutionala. La o analiza atenta, raspunsul nu poate fi dect negativ. Desi nimic nu opreste ca Presedintele Romniei sa sesizeze numai Curtea Constitutionala sau numai Parlamentul, invocnd n cererea de reexaminare si motive de neconstitutionalitate, o buna ordine juridica nu permite ca una si aceeasi problema de neconstitutionalitate sa fie sesizata concomitent Parlamentului si Curtii pentru ca s-ar ajunge la un blocaj institutional. De asemenea, nu pot fi sesizate unele aspecte de neconstitutionalitate Curtii Constitutionale si altele sa fie cuprinse n cererea de reexaminare adresata Parlamentului. Ramne nsa deschisa posibilitatea ca Presedintele sa sesizeze" Curtea Constitutionala si Parlamentul cu aceeasi lege, dar pentru probleme diferite si anume, Curtea Constitutionala pentru probleme de natura constitutionala, iar Parlamentul pentru probleme de oportunitate.

8.

Atribuiile Preedintelui n situaie excepional

Din considerente didactice, analizam n continuare atributiile Presedintelui Romniei n situatii exceptionale care includ la o analiza atenta att atributiile n domeniul apararii (declararea mobilizarii, respingerea agresiunii armate), ct si atributiile privind masuri exceptionale, prin instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta, reglementate n mod expres prin Constitutia Romniei din 1991. In statele occidentale, potrivit unei analize din perspectiva dreptului comparat, s-a dezvoltat-mai ales o practica administrativa si n baza ei a evoluat doctrina, n absenta, de regula, a unui cadru legislativ adecvat si cu att mai putin a unor prevederi exprese de natura constitutionala. Este vorba despre teoria circumstantelor exceptionale, luarea unor masuri exceptionale fiind de regula ncredintata executivului, dar supusa unor forme variate de control parlamentar. Este ratiunea pentru care analizam aceste atributii n contextul mai larg al atributiilor Presedintelui n raporturile cu Parlamentul. In domeniul apararii, Presedintele Romniei este comandantul fortelor armate si ndeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, potrivit art. 92 alin. (1) din Constitutie. In exercitarea acestei functii, prevede art. 92 alin. (2) din Constitutie, el poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau totala a fortelor armate. Numai n cazuri exceptionale, hotarrea Presedintelui se supune ulterior aprobarii Parlamentului, n cel mult 5 zile de la adoptare" Aceasta norma constitutionala atrage doua observatii. In primul rnd, dupa cum se apreciaza n doctrina, o astfel de decizie nu va putea fi luata dect dupa dezbaterea n Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, al carui presedinte este Presedintele Romniei, ntr-o asemenea situatie neputnd fi vorba despre exercitiul unei puteri discretionare. Regula enuntata prevede ca aprobarea Parlamentului trebuie sa fie prealabila si numai n cazuri cu totul exceptionale ea poate surveni ulterior, n maximum 5 zile.

Cu alte cuvinte, n primul caz, oportunitatea si necesitatea luarii acestei masuri si deci aprecierea situatiilor de fapt care ar justifica-o este lasata la aprecierea Parlamentului. In al doilea caz, al unor situatii exceptionale, aceasta apreciere este lasata, ntr-o prima etapa la ndemna Presedintelui, deoarece el poate sa o dispuna fara aprobarea prealabila a Parlamentului, dar sub conditia aprobarii ulterioare a acestuia si nca ntr-un termen foarte scurt, de cel mult 5 zile. Aceste dispozitii trebuie coroborate cu dispozitiile art. 65 alin. (2) lit. c) din Constitutia republicata, care prevad ca declararea mobilizarii totale sau partiale se face de catre Camerele reunite n sedinta comuna. Constitutia nu precizeaza care sunt aceste cazuri exceptionale, dar ele nu ar putea fi dect situatii de o urgenta cu totul deosebita, cum ar fi iminenta unei agresiuni, amenintarea indubitabila a tarii cu deschiderea ostilitatilor mpotriva sa etc. In al doilea rnd, trebuie precizat ca refuzul Parlamentului de a aproba hotarrea Presedintelui Romniei are ca efect anularea decretului prezidential de mobilizare. In plus, mai observam, fata de dispozitiile initiale ale art. 92 din Constitutia din 1991, ca legea de revizuire a remediat o deficienta evidenta de redactare, si anume, absenta oricarei precizari cu privire la situatia n care Parlamentul nu se afla n sesiune, spre deosebire de prevederea imediat urmatoare care reglementeaza atributiile Presedintelui, n cazul unei agresiuni armate. Astfel, potrivit alin. (4) din art. 92, nou introdus: In caz de mobilizare sau de razboi, Parlamentul si continua activitatea pe toata durata acestor stari, iar daca nu se afla n sesiune, se convoaca de drept n 24 de ore de la declararea lor." Potrivit art. 92 alin. (3): In caz de agresiune armata ndreptata mpotriva tarii, Presedintele Romniei ia masuri pentru respingerea agresiunii si le aduce nentrziat la cunostinta Parlamentului, printr-un mesaj. Daca Parlamentul nu se afla n sesiune, el se convoaca de drept n 24 de ore de la declansarea agresiunii. Aceasta prerogativa a Presedintelui trebuie interpretata nsa, n lumina dispozitiei constitutionale potrivit careia Camerele reunite n sedinta comuna declara starea de razboi. In ce priveste cea de-a doua categorie de atributii constnd n masuri exceptionale, conform art. 93 din Constitutia republicata: Presedintele Romniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta, n ntreaga tara ori n unele unitati administrativ-teritoriale si solicita Parlamentului ncuviintarea masurii adoptate, n cel mult 5 zile de la luarea acesteia. Daca Parlamentul nu se afla n sesiune, el se convoaca de drept n cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si functioneaza pe toata durata acestora." Prevederea privind necesitatea ncuviintarii de catre Parlament a masurii adoptate a fost apreciata n doctrina, ca fiind deosebit de importanta, deoarece n trecut, n practica unor state, au existat situatii n care starea de asediu sau starea de urgenta a dus practic la paralizarea activitatii forumului legislativ, ntreaga putere concentrndu-se la nivelul executivului, Parlamentul nemaifiind informat n legatura cu masurile adoptate si uneori, dizolvat chiar, n mod arbitrar. In aceasta materie a fost adoptata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul starii de asediu si regimul starii de urgenta. In continutul acestei reglementari, adoptata pe fondul ultimei mineriade din ianuarie 1999, starea de asediu si starea de urgenta sunt calificate ca reprezentnd masuri exceptionale care se instituie n cazuri determinate de aparitia unor pericole grave la adresa apararii tarii si sigurantei nationale sau a democratiei constitutionale ori pentru prevenirea, limitarea si nlaturarea urmarilor unor dezastre" (art. 1).

Starea de asediu reprezinta ansamblul de masuri cu caracter politic, militar, economic si social, care se instituie n anumite zone sau pe ntregul teritoriu al tarii, n scopul cresterii capacitatii de aparare a tarii, n situatia iminentei unei actiuni sau inactiuni ndreptate mpotriva suveranitatii, independentei, unitatii statului sau integritatii teritoriale (art. 2). Starea de urgenta reprezinta ansamblul de masuri cu caracter economic, social si de ordine publica, instituit n ntreaga tara sau n anumite zone ori n unele unitati administrativ-teritoriale, n urmatoarele situatii: a) existenta unor amenintari la adresa sigurantei nationale sau democratiei constitutionale, ceea ce face necesare apararea institutiilor statului de drept si mentinerea sau stabilirea starii de legalitate; b) iminenta producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea si nlaturarea efectelor acestora. Din analiza acestor definitii este evident, ca instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta presupune restrngerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, n conditiile art. 53 din Constitutia republicata. De aici problema cu privire la ntrebarea cine va putea decide proportiile acestei restrngeri, Presedintele, prin decretul de instituire a masurii exceptionale sau Parlamentul, prin lege? Raspunsul nu poate fi dect unul singur, rezultat din coroborarea art. 73 alin. (3) lit. g) din Constitutie, care consacra necesitatea adoptarii unei legi organice cu privire la regimul starii de asediu si al celei de urgenta si, respectiv, dispozitia constitutionala care dispune expres ca exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrns numai prin lege. Actul normativ (legea) la care doctrina recenta se refera este evident, la ora actuala, O.U.G. nr. 1/1999. Tot din sfera atributiilor prezidentiale care necesita interventia Parlamentului, de data aceasta n raporturile sale cu poporul, face parte referendumul, Presedintele Romniei, dupa consultarea Parlamentului, putnd cere poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national (art. 90 din Constitutie). Pe aceasta cale se realizeaza mbinarea democratiei reprezentative cu procedee ale democratiei semi-directe, prin care poporul este consultat cu privire la probleme de interes national. S-ar parea, potrivit comentariului acestui articol, ca apelul la electorat i este ngaduit Presedintelui, doar pentru mari probleme cu care ar putea fi confruntata natiunea la un moment dat, si nu n legatura cu aprobarea sau respingerea unui proiect de lege. Presedintele nedispunnd de initiative legislativa. De altfel, formularea referitoare la probleme de interes national" a fost criticata n doctrina ca avnd un caracter prea general, ntr-o acceptie extensiva, toate problemele importante fiind de interes national, indiferent daca sunt de ordin economic, militar sau politic. O interpretare corecta, ar putea fi aceea ca referendumul ar trebui sa se refere la alte probleme dect cele care sunt n mod expres date n competenta puterii legislative. Spre exemplu, un referendum ar putea fi organizat n legatura cu programul de reforme al Guvernului etc. Termenul de consultare" nu trebuie sa constituie un motiv de minimalizare a interventiei Parlamentului; n cazul n care acesta ar da un aviz negativ, dar referendumul ar avea loc totusi, exista pericolul unui conflict cu urmari imprevizibile, motiv pentru care nici una din cele doua autoritati publice implicate nu ar putea fi interesata ntr-o asemenea eventualitate. Cu alte cuvinte, s-a apreciat n doctrina, riscurile politice ale unui asemenea demers pot anula efectele scontate ale referendumului. De aici rezulta si faptul ca referendumul prevazut de art. 90 din Constitutie este un referendum facultativ, Presedintele nefiind obligat sa- declanseze.

n orice caz, atributia prevazuta la art. 90 din Constitutie, s-a apreciat n doctrina, poate deveni o arma eficienta pusa la dispozitia Presedintelui n vederea contrabalansarii unor tendinte spre omnipotenta ale Parlamentului.

9.

Atribuiile Preedintelui Romniei n cadrul puterii executive

ntr-o formulare generala, s-a afirmat n doctrina ca toate atributiile Presedintelui Romniei care nu privesc sarcinile de reprezentare a statului si respectiv, de mediere ntre puterile statului, ntre stat si societate" sunt atributii din sfera executivului. Presedintele Romniei fiind unul din cei doi sefi ai executivului, potrivit tezei devenita traditionala la ora actuala, atributiile sale n cadrul puterii executive se exercita n raport cu Guvernul si, n principal, cu conducatorul acestuia, cu primul-ministru si apoi cu alte autoritati ale administratiei publice, potrivit dispozitiilor constitutionale si legale n materie. n raport cu primul-ministru, figura politica centrala a Guvernului, care poate fi un om politic sau o personalitate neutra fata de partidele politice (un tehnocrat), Presedintele are atributii limitate. n primul rnd, Presedintele initiaza si finalizeaza de a Guvernului, exercitnd urmatoarele doua atributii n acest scop: desemnarea candidatului la functia de prim-ministru si numirea Guvernului pe baza votului de ncredere acordat de Parlament. [art. 85 alin. (1) si art. 103 din Constitutia republicata]. Tot n raporturile cu Guvernul, Constitutia mai prevede urmatoarele atributii n sarcina Presedintelui: revocarea si numirea unor membri ai Guvernului, n caz de vacanta a postului sau de remaniere guvernamentala [art. 85 alin. (2) si (3) din Constitutie], consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita (art. 86 din Constitutie) si participarea la sedintele Guvernului (art. 87 din Constitutie). Pentru ca aceste atributii sunt legate strns de formarea, organizarea si functionarea Guvernului vor fi prezentate la prelegerea destinata acestuia din urma. n ceea ce priveste raporturile cu celelalte autoritati ale administratiei publice punctam faptul ca Presedintele Romniei este comandantul fortelor armate si presedintele Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, calitate n care, potrivit legii speciale n materie, convoaca lucrarile, coordoneaza si ndruma ntreaga activitate a acestuia. Conform art. 119 din Constitutia republicata, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii organizeaza si coordoneaza unitar activitatile care privesc apararea tarii si securitatea nationala, participarea la mentinerea securitatii internationale si la apararea colectiva n sistemele de alianta militara, precum, si la actiuni de mentinere sau de restabilire a pacii. Potrivit unei dispozitii din Legea nr. 415/2002 privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, acesta este format din presedinte, vicepresedinte si 10 membri. Presedintele Romniei ndeplineste functia de presedinte al autoritati, iar primul-ministru pe aceea de vicepresedinte.

Situatia juridica a Presedintelui Romniei n cadrul lucrarilor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii este diferita de cea pe care o are acesta n sedintelor Guvernului, la care participa, n conditiile prevazute de Constitutie la care vom reveni ulterior, n sensul ca la acestea din urma participa cu vot consultativ, iar n cadrul primelor dispune de un vot deliberativ. Tot n categoria atributiilor n raporturile cu alte autoritati ale administratiei publice, Presedintele Romniei propune numirea conducatorilor unor autoritati ale administratiei publice. Spre exemplu, potrivit art. 65 alin. (2) lit.h) din Constitutia republicata, astfel cum acesta a fost completat, Parlamentul reunit, n sedinta comuna, numeste la propunerea Presedintelui pe directorii serviciilor de informatii si exercita controlul asupra activitatii acestor servicii, respectiv att a Serviciului Romn de Informatii, ct si a Serviciului de Informatii Externe. De asemenea, potrivit art. 94 lit. c) din Constitutie: Presedintele Romniei numele n functii publice n conditiile prevazute de lege." Spre exemplu, conform unei dispozitii din Legea nr. 504/2002, legea audiovizualului, Presedintele Romniei numeste doi membri n Consiliul National al Audiovizualului. De asemenea, Presedintele Romniei numeste n functii pe prim-adjunctul directorului Serviciului Romn de Informatii si pe cei trei adjuncti ai acestuia, la propunerea directorului Serviciului Romn, de Informatii, potrivit legii speciale n materie. n plus, potrivit art. 94 lit. a) si b) din Constitutie: Presedintele Romniei confera decoratii si titluri de onoare si acorda gradele de maresal, de general si de amiral," Atributiile reglementate n. art. 94 din Constitutie, sub titlul marginal alte atributii sunt legate de pozitia de sef al statului pe plan intern a Presedintelui Romniei. Considernd politica externa tot o dimensiune a administratiei publice rezulta ca reglementarea unor atributii si pentru seful de stat n acest domeniu prezinta si semnificatia implicarii sale n procesul decizional administrativ. Politica externa a Romniei, fiind nteleasa n mod uzual ca o exteriorizare a pozitiei statului roman fata de alte state, dar mai ales fata de alte organisme internationale, atrage, n mod inevitabil, implicarea n procesul decizional politic nu doar a autoritatilor administratiei publice situate la nivelul puterii executive, ci si a tuturor autoritatilor publice, n general, inclusiv a Parlamentului, pentru a se credibilitatea n exterior. Pe planul politicii externe, Constitutia Romniei contine o serie de prevederi care circumscriu rolul ti atributiile Parlamentului, Presedintelui Romniei si Guvernului n stabilirea si realizarea n concret a acesteia, atributii care asigura, n mod necesar, si o colaborare pe acest plan a acestor autoritati publice ale statului. Art. 91 din Constitutie consacrat n domeniul politicii externe reglementeaza doua mari categorii de atributii n acest domeniu, prin care se exprima rolul de reprezentare a intereselor tarii noastre de catre Presedintele sau, n relatiile internationale. Potrivit acestui articol Presedintele ncheie tratate internationale n numele Romniei, negociate de Guvern, si le supune spre ratificare Parlamentului, ntr-un termen rezonabil. Celelalte tratate si acorduri internationale se ncheie, se aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite de lege.

Cu ocazia revizuirii Constitutiei s-au operat doua modificari esentiale. Pe de-o parte, de la termenul fix de 60 de zile, n care Presedintele trebuia sa trimita tratatul international spre ratificare Parlamentului, a fost introdusa o formulare generica, sintagma consacrata inclusiv prin Conventia Europeana a Drepturilor Omului, n acelasi timp, textul constitutional, astfel cum a fost completat, permite o delimitare ntre tratatele internationale semnate de Presedintele Romniei, urmare a negocierilor Guvernului, si restul tratatelor de mai mica importanta, care se negociaza de experti din diferite ministere, fiind semnate de ministrii de resort sau, dupa caz, de ministrul de externe ori de catre Guvern. Asadar tratatele internationale devin opera comuna a Presedintelui, Guvernului si Parlamentului. nsa, semnatura Presedintelui nu va avea nici o relevanta daca Parlamentul nu va ratifica acel tratat, Presedintele fiind doar obligat sa-l trimita Parlamentului ntr-un termen rezonabil. O alta categorie de atributii n domeniul politicii externe, prevazuta n art. 91 alin. (2) si (3) din Constitutie, priveste asigurarea legaturilor diplomatice cu alte state prin: acreditarea si rechemarea reprezentantilor diplomatici ai Romniei, la propunerea Guvernului; aprobarea, nfiintarii, desfiintarii sau schimbarii rangului misiunilor diplomatice, la propunerea Guvernului si acreditarea reprezentantilor diplomatici ai altor state (una din putinele atributii prezidentiale exercitata neconditionat). In ce priveste primele doua atributii rezulta ca cei doi sefi ai executivului trebuie sa negocieze, sa se nteleaga asupra persoanelor si rangului, misiunilor diplomatice, conditionarea instituita de Constitutie scotnd n evidenta caracterul temperat al semi-prezidentialismului specific regimului constitutional actual. n plus, reprezentantii diplomatici ce urmeaza a fi acreditati sunt supusi unui vot consultativ n comisiile de specialitate ale celor Camere, potrivit prevederilor din Regulamentele de organizare si functionare a Camerelor. Decretele Presedintelui de acreditare si rechemare a reprezentantilor diplomatici trebuie contrasemnate de primul-ministru, potrivit art. 100 alin. (2) din Constitutia republicata. Acreditarea reprezentantilor diplomatici ai altor state reprezinta o practica general urmata n relatiile dintre state, prezentarea scrisorilor de acreditare avnd loc n cadrul unui ceremonial, catre seful statului, tot el primind reprezentantii diplomatici si dupa ncheierea misiunii lor, pentru o vizita protocolara de ramas bun.

10. Atribuiile preedintelui Romniei n raport cu justiia

Cu privire la aceste atributii, n doctrina au fost analizate doua astfel de categorii si anume: numirea magistratilor si acordarea gratierii individuale. Fata de profundele schimbari aduse dispozitiilor constitutionale referitoare la autoritatea judecatoreasca, prin recenta lege de revizuire, si, n special, fata de noua configuratie a Consiliului Superior al Magistraturii, se impune a adauga si o a treia atributie, respectiv cea privind posibilitatea Presedintelui de a participa la sedintele acestui organism. Potrivit alin. (6) al art.133 din Constitutie, Presedintele Romniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa".

Este o solutie interesanta si inedita, dupa cum se remarca n doctrina recenta, spre deosebire de alte tari (ca, de exemplu, Franta sau Italia) unde Presedintele Republicii este si presedintele Consiliului Superior al Magistraturii. La noi, Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii este un magistrat, ales prin rotatie pe un mandat unic de un an, dintre membrii acestuia, fara a se exclude nsa posibilitatea pentru Presedintele tarii de a participa la lucrarile Consiliului. Astfel, acesta invitat de drept la lucrarile Consiliului, el participnd ori de cte ori considera prezenta sa ca fiind necesara, se ntelege, din proprie initiativa, fara a fi nevoie de o invitatie. Fata de rangul sau, el va prezida lucrarile acestui organism cnd participa la sedintele sale, fara drept de vot, nefacnd parte dintre membrii Consiliului. Mai mult dect att, participarea Presedintelui la lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii, apare ca o forma de garantare a drepturilor cetatenilor, care i sesizeaza acestuia diferite aspecte din justitie, pe care le poate aduce astfel n discutie, ntr-o forma institutionalizata, pentru a se trage concluziile si a se adopta masurile care se impun. Potrivit art. 134 alin. (1) din Constitutia republicata: Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romniei numirea n functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, n conditiile legii," Consiliul Superior al Magistraturii, n virtutea atributiilor sale constitutionale, astfel cum acestea au fost reglementate n varianta initiala a Constitutiei din 1991 era posesorul a doua functii izvorte din necesitatea protejarii independentei judecatorilor si a impartialitatii procurorilor, si anume: functia de a asigura numirea judecatorilor si functia de a veghea la respectarea principiului inamovibilitatii judecatorilor, n calitate de consiliu de disciplina. n realizarea primei functii (mentinuta si n prezent subl.ns.) Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul de a propune Presedintelui Romniei numirea n functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, care continua sa fie recrutati de Ministerul Justitiei. asadar, n baza dispozitiilor constitutionale, n activitatea de numire a magistratilor este implicat astfel si Presedintele Romniei care va proceda la numire n baza unei competente legate. n considerarea unor situatii din practica, n doctrina romneasca actuala s-a admis ca Presedintele poate refuza numirea unor persoane, dar nu poate adauga nici un nume pe lista propusa de Consiliul Superior al Magistraturii, organism prevazut n Constitutie, exclus de la imixtiunea politicului, prin modalitatile de compunere si de functionare. Potrivit art. 94 lit. d) din Constitutie, Presedintele Romniei acorda gratierea individuala. Acordarea gratierii individuale un universal al sefului de stat ce consta ntr-o masura de clementa n virtutea careia o persoana este scutita de executarea totala sau partiala a pedepsei stabilite judecatoreasca de condamnare definitiva. Fata de aceasta prevedere, n doctrina, au fost formulate doua concluzii si anume: gratierea poate fi si colectiva, caz n care ea va fi acordata doar prin lege organica conform art. 73 lit. i) din Constitutie; acordarea gratierii individuale este o atributie exclusiva a Presedintelui Romniei, fiind exercitata fara vreo alta conditionare procedurala prealabila, dar nu si posterioara, decretele emise de Presedinte n exercitarea acestei atributii urmnd a fi contrasemnate de primul-ministru.

11. Atribuiile Preedintelui Romniei n raport cu Curtea Constituional

n ce priveste atributiile Presedintelui n raport cu Curtea Constitutionala, autoritatea publica avnd n principal, atributii de control al constitutionalitatii legilor, reglementata n titlul V din Constitutie (art. 142-147), vom retine ca, potrivit art. 142 alin. (3), Presedintele Romniei numeste trei din judecatorii Curtii Constitutionale, trei fiind numiti de Camera Deputatilor si trei de catre Senat. In plus, dupa cum am subliniat cu ocazia evocarii atributiei Presedintelui de promulgare a legii, potrivit art. 146 lit. a), Presedintele poate sesiza Curtea Constitutionala, alaturi de alte subiecte de sezina, cu privire la neconstitutionalitatea unei legi, nainte de promulgare, cu toate consecintele ce decurg de aici. n sfera raporturilor dintre Presedinte si Curtea Constitutionala s-ar mai putea nscrie si cele referitoare la: sesizarea Curtii, alaturi de alte subiecte de sezina, pentru solutionarea conflictelor juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice [art. 146 alin. e) din Constitutia republicata, atributie nou introdusa]; controlul respectarii procedurii alegerii Presedintelui Romniei si confirmarii rezultatelor sufragiului de catre Curte [art. 146 lit. f) din Constitutia republicata]; constatarea existentei mprejurarilor care justifica interimatul n exercitarea functiei de Presedinte al Romniei si comunicarea celor constatate Parlamentului si Guvernului, de catre Curte [art. 146 lit. g) din Constitutia republicata], acordarea unui aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui de catre Curte [art. 146 lit. h)din Constitutia republicata].

12. Actele preedintelui Potrivit art. 100 din Constitutia republicata: n exercitarea atributiilor sale, Presedintele Romniei emite decrete care se publica n Monitorul Oficial al Romniei. Nepublicarea atrage inexistenta decretului. Decretele emise de Presedintele Romniei n exercitarea atributiilor sale prevazute n articolul 91 alineatele (1) si (2), articolul 92 alineatele (2) si (3), articolul 93 alineatul (1) si articolul 94 literele a), b) si d) se contrasemneaza de primul-ministru." Desi art. 100 din. Constitutie (fost art. 99), are ca titlu marginal Actele Presedintelui", n realitate sunt avute n vedere doar juridice ale sefului de stat, numite decrete, a caror publicare n Monitorul Oficial al Romniei este obligatorie, sub sanctiunea inexistentei, Constatam, astfel ca, desi cu ocazia recentei revizuiri ar fi putut fi remediata aceasta inadvertenta de tehnica de redactare, prin schimbarea titlului marginal, eventual, n Decretele Presedintelui", acest lucru nu s-a ntmplat, norma constitutionala ramnnd neschimbata, In exercitarea atributiilor sale constitutionale, Presedintele poate fi si autorul unor acte cu caracter politic care nu se concretizeaza, n decrete, deci n acte producatoare de efecte juridice. Un exemplu l reprezinta mesajele potrivit art. 88 din Constitutie, respectiv cele adresate Parlamentului. Prin urmare, Presedintele emite decrete, ca acte juridice, care pot avea nsa si o conotatie politica, precum si mesaje, declaratii, etc., ca acte exclusiv politice.

Prin stabilirea expresa a obligativitatii publicarii decretelor Presedintelui n Monitorul Oficial al Romniei, sub sanctiunea inexistentei, legiuitorul constituant a dorit sa se creeze cadrul juridic necesar ndepartarii definitive a unei practici profund nedemocratice a decretelor nepublicate, care vizau ncalcarea drepturilor cetatenesti sau reglementarea unor probleme n afara cunostintei opiniei publice. Termenul de inexistenta a unui act are, n dreptul public, acceptiunea lipsei totale de valoare juridica, fiindca actul nici nu a existat vreodata. n ce priveste regimul juridic aplicabil decretelor Presedintelui, n principiu, ele sunt supuse regulii contrasemnarii de catre primul-ministru. Contrasemnarea este ceruta expres pentru decretele prin care Presedintele: nainteaza Parlamentului, spre ratificare, tratatele internationale pe care le-a ncheiat; acrediteaza sau recheama reprezentanti, diplomatici ai Romniei si aproba nfiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice; declara mobilizarea totala sau partiala a fortelor armate sau ia masuri de respingere a unei agresiuni armate declansate mpotriva tarii, instituie starea de asediu sau de urgenta; confera distinctii, face avansari n gradele superioare ale armatei si acorda gratierea individuala. Daca aceasta reprezinta regula, exceptia o reprezinta doar decretele care concretizeaza atributii inerente Presedintelui, ca, de exemplu, desemnarea candidatului la functia de prim-ministru, dizolvarea Parlamentului, numirea n functii publice. Contrasemnarea decretelor Presedintelui contribuie, n esenta, la angajarea raspunderii sefului Guvernului pentru continutul actului, atestnd conformitatea acestuia att cu prevederile legale, ct si cu vointa organului pe care primul-ministru l reprezinta. Deci, implicit, se sustine n doctrina, pentru actele contrasemnate de acesta, Presedintele nu poarta nici un fel de raspundere, fapt ce reiese ca firesc din analiza cazurilor n care Constitutia solicita n mod, obligatoriu aceasta forma legala. Totodata, n doctrina recenta s-a exprimat si opinia conform careia contrasemnatura premierului este o conditie formala esentiala, de valabilitate a decretului, fara de care actul este lovit de nulitate absoluta - antrennd concomitent si raspunderea solidara a acestuia, alaturata sefului statului, cu att mai necesara pentru a se evita un eventual abuz al puterii prezidentiale - certificnd legalitatea actului care, de cele mai multe ori, produce efecte pe planul dreptului administrativ . n plus s-a mai remarcat faptul ca existenta unor decrete ale Presedintelui care sunt supuse regulii contrasemnarii primuluiministru si a altora care sunt exceptate de la aceasta regula se explica prin modul concret de exercitare a atributiilor prezidentiale care fac obiectul decretelor emise n exercitarea acestor atributii. Astfel, n cea mai mare parte, decretele care nu sunt contrasemnate de primul-ministru intra n sfera relatiilor Presedintelui Romniei cu Parlamentul, emiterea acestora fiind conditionata de consultarea sau ncuviintarea Parlamentului, iar o alta categorie de decrete, n special cele de numiri n functii, sunt supuse unor conditii stabilite de lege, majoritatea fiind conditionate de propunerile altor autoritati publice. Lipsa contrasemnaturii atrage nulitatea decretului Presedintelui, primul-ministru asumndu-si o raspundere politica fata de Parlament, n momentul contrasemnarii, aspect ce apropie regimul nostrum politic de unul parlamentar. In ce priveste natura juridica a decretelor prezidentiale, acestea sunt calificate de toti autorii de drept administrativ ca fiind producatoare de efecte juridice. Prin urmare decretele pot fi atacate n

instanta de contencios administrativ, potrivit legii speciale n materie, cu exceptia decretelor care intra n categoria actelor exceptate de la controlul n contencios administrativ. Desi o parte a doctrine actuale sustine ca decretele Presedintelui pot fi si acte administrative normative, exemplificnd cu decretele de mobilizare partiala sau totala a fortelor armate sau cu cele de instituire a starii de asediu sau de urgenta, emise n conditiile art. 92 si 93 din Constitutie, n ce ne priveste consideram si noi, alaturi de alti autori, ca ele nu pot fi dect acte administrative individuale.

12. Rspunderea politic a Preedintelui

Art. 95 din Constitutia Romniei, republicata, prevede suspendarea din functie privita ca o raspundere politica a Presedintelui, urmata de sanctiunea demiterii prin referendum, fiind vorba deci fata de formele raspunderii administrative, de o raspundere administrativ-disciplinara sau, cum o califica dreptul constitutional, o raspundere politica. Doctrina apreciaza ca nu poate fi vorba despre o imunitate completa a Presedintelui pe plan politic, dar nici de caracterul exclusiv politic al raspunderii reglementate de acest articol constitutional. Pe de alta parte denumim astfel aceasta forma de raspundere pentru a o putea distinge de raspunderea penala, dar si pentru ca urmarile acesteia sunt de fapt politico-juridice. n ce priveste regimul raspunderii politice a Presedintelui Romniei, C.R. leaga procedura acesteia de initiativa parlamentara, de pozitia autoritatii ce exercita jurisdictia constitutionala si, n final, de votul poporului. Procedura tragerii la raspundere, n cazul savrsirii unor fapte grave prin care Presedintele ncalca prevederile Constitutiei, poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si trebuie adusa nentrziat la cunostinta Presedintelui. Comiterea unei fapte grave de ncalcare a C.R. nu trebuie confundata cu neexercitarea sau exercitarea ntr-un anumit mod a unor atributii pe care seful statului le poate ndeplini n mod facultativ, avnd deplina libertate de alegere. Propunerea trebuie sa fie temeinic motivata, iar treimea de parlamentari trebuie sa se raporteze la totalul acestora si nu la membrii uneia din Camere. Propunerea de suspendare motivata si lista celor care o sustin trebuie sa fie depuse la Secretarul general al Camerei unde cei care au formulat-o au ponderea, iar data depunerii semnifica declansarea procedurii de suspendare. Secretarul general al acestei Camere este obligat sa comunice Presedintelui o copie de pe lista si motivele sesizarii si sa aduca la cunostinta celeilalte Camere, continutul propunerii de suspendare. Competenta dezbaterii si votarii propunerii va apartine Camerelor reunite n sedinta comuna. nainte de dezbaterea propunerii de suspendare este necesara si obligatoria sesizarea Curtii Constitutionale n vederea emiterii unui aviz consultativ potrivit art. 95 alin. 1 coroborat cu art.

146 lit. h) C.R. Fiind vorba de un aviz consultativ, conform teoriei generale a actului administrativ, vom mentiona faptul ca acesta trebuie cerut n mod obligatoriu, dar nu exista obligatia respectarii continutului sau. Dupa primirea acestui aviz se poate trece la dezbaterea propunerii de suspendare, conform C.R. Presedintele putnd da explicatii cu privire la faptele ce i se imputa, acest aspect este lasat la latitudinea sefului de stat, acesta neavnd nici o obligatie n acest sens. Faptele pentru care se declanseaza raspunderea politica pot fi clasificate ca fiind abateri administrative. Procedura de suspendare este dezbatuta dupa procedura stabilita de Regulamentul sedintelor comune, iar pentru a deveni efectiva trebuie sa fie votata de majoritatea deputatilor si senatorilor, n cazul aprobarii ei, n cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea presedintelui. Referendumul este acea forma juridica primara de manifestare a suveranitatii nationale, evocnd democratia directa, iar n acest caz va aparea si ca un mijloc de solutionare a conflictului politic dintre Parlament si Presedinte, ambele fiind autoritati legitimate de votul popular. n urma referendumului pot sa apara doua situatii: Poporul va confirma votul parlamentar, caz n care Presedintele se considera demis pe data organizarii referendumului, intervenind vacanta functiei si declansndu-se procedura organizarii de noi alegeri prezidentiale, n maximum 3 luni de la data referendumului. Poporul are o pozitie diferita fata de cea a Parlamentului nevotnd n favoarea demiterii Presedintelui, situatie ce poate fi apreciata ca echivalnd cu un vot de blam dat forului legislativ, aspect ce ar putea determina punerea n discutie a dizolvarii sale. Acest lucru fiind posibil doar daca va fi reglementat ca atare de normele constitutionale. Prin urmare, n momentul de fata, n cazul n care poporul se va pronunta contrar demiterii Presedintelui si, implicit, contrar pozitiei exprimate de parlament, Presedintele are trebui sa-si reia activitatea, cu toate consecintele juridice ce decurg de aici. Problema: Presedintele demis ca urmare a referendumului popular, organizat n baza art. 95 din C.R., aflat la primul sa mandat, mai are dreptul sa candideze la urmatoarele alegeri sau, eventual, ulterior? Doctrina opineaza ca, n prezent, n absenta unei interdictii constitutionale sau legale exprese, aceasta este doar o chestiune de moralitate, doar electoratul putnd sa sanctioneze un astfel de candidat prin votul sau, chiar daca actuala C.R. vorbeste de un nou Presedinte pentru ca aceasta sintagma nu este echivalenta n mod obligatoriu cu cea de alt Presedinte.

14. Rspunderea penal a Preedintelui Presedintele, asemeni parlamentarilor, se bucura de imunitate ceea ce nseamna ca acesta beneficiaza de un regim special n ceea ce priveste raspunderea pentru faptele comise n exercitarea prerogativelor functiei sale care intra sub incidenta legii penale. Astfel art. 96 din C.R. consacra posibilitatea nlaturarii acestei imunitati a Presedintelui si punerea sub acuzare a sa

pentru o fapta deosebit de grava, acuzarea de nalta tradare, respectiv regimul raspunderii penale a Presedintelui. Imunitatea Presedintelui se refera exclusiv la perioada exercitarii mandatului si priveste n exclusivitate faptele legate de exercitarea acestuia, ce pot deschide calea unor actiuni civile sau penale. Daca pe plan politic se poate vorbi de o imunitate completa a Presedintelui, constnd n faptul ca el nu raspunde, n principiu, pentru modul n care si exercita atributiile ce i revin din functia pe care o ocupa, inclusive pentru opiniile pe care le exprima n aceeasi ipostaza, art. 96 din C.R. consacra o importanta exceptie de la aceasta regula care consta n posibilitatea nlaturarii imunitatii Presedintelui si a punerii sale sub acuzare pentru o fapta deosebit de grava nalta tradare. Aprecierea unei fapte a Presedintelui ca fiind sau nu nalta tradare, spre a decide punerea sub acuzare, este prin excelenta, o apreciere politica, dar trebuie luate n considerare si prevederile de natura penala referitoare la infractiunea de tradare. Doctrina apreciaza ca sintagma nalta tradare depaseste sfera stricta a conceptelor juridice, avnd mai ales o semnificatie politica, putnd fi definita ca cea mai grava ncalcare a juramntului si intereselor poporului si tarii, n exercitiul atributiilor prezidentiale. Un alt doctrinar apreciaza ca aceasta fapta de nalta tradare este apreciata pe planul consecintelor politice de catre autoritatea legiuitoare, iar pe planul consecintelor juridice de catre Parchetul de pe lnga .C.C.J si .C.C.J (nalta Curte de Casatie si Justitie). Cu alte cuvinte, acestea se situeaza la granita dintre politica si drept, evocnd o crima politica. Pe baza analogiei cu art. 95 alin. 1 C.R. se sustine faptul ca si n acest caz Presedintele poate sa se prezinte n fata Parlamentului sa-si formuleze apararea. Tot prin analogie cu dispozitiile art. 95 C.R. se apreciaza ca Presedintele ar trebui suspendat din functie pe data votului Parlamentului de punere sub acuzare de nalta tradare. Actuala reglementare constitutionala prevede expres suspendarea din functie a Presedintelui de la data punerii sub acuzare si pna la data demiterii, urmare a condamnarii, iar, pe de alta parte, este prevazut expres numarul deputatilor si senatorilor care pot face propunerea de punere sub acuzare, respectiv majoritatea absoluta, adica exact majoritatea necesara pentru a vota suspendarea Presedintelui din functie n cazul raspunderii politice. Noile dispozitii constitutionale, cele ulterioare revizuirii C.R., consacra faptul ca Parlamentul nu ndeplineste rolul de instanta de judecata, punerea sub acuzare avnd n primul rnd un sens politic, iar sub aspect strict juridic, ridicarea imunitatii parlamentare prevazute de art. 84 alin. 2 din C. R. Parchetului de pe lnga .C.C.J. i va reveni rolul de a ntocmi rechizitoriul pentru trimiterea n judecata a Presedintelui, dupa efectuarea urmaririi penale, n conditiile legii. Procedura propriu-zisa cuprinde doua faze: Faza punerii sub acuzare pentru nalta tradare faza politica Faza judiciara faza tehnico-juridica care cuprinde, la rndul ei trei etape: o Trimiterea n judecata realizata de Parchetul de pe lnga .C.C.J. o Judecata n fond de catre sectia penala a .C.C.J. o Judecata n recurs de catre .C.C.J., n Sectii Unite n cazul n care n urma declansarii acestei forme de raspundere nu exista o finalizare fie chiar nainte de a se ajunge la instanta prin simpla constatare a Parchetului de pe lnga .C.C.J. ca nu sunt ntrunite elementele punerii sub acuzare de nalta tradare si, implicit, refuzul trimiterii n judecata, fie pe parcursul judecatii, n fond sau n recurs, Presedintele si va rencepe.

Pentru actele sale administrative, doctrina actuala admite faptul ca Presedintele poate fi tras la raspundere administrativ-patrimoniala, n baza art. 21 si art. 52 din C.R., asemeni oricarei autoritati a administratiei publice, n baza Legii contenciosului administrativ. Pentru fapte care nu au legatura cu prerogativele functiei de presedinte al tarii, acesta va raspunde ca orice cetatean, potrivit dreptului comun.

15. Regimul nvestiturii Guvernului nvestitura Guvernului poate fi definita ca reprezentnd complexul de acte si fapte juridice, precum si procedurile corespunzatoare, cerute de Constitutie, pentru a ne afla n prezenta unei echipe guvernamentale legale si legitime. n mod obisnuit, procedura de nvestitura a Guvernului se declanseaza dupa alegerile generale, deci la nceputul unui mandat parlamentar, respectiv dupa alegerile prezidentiale, adica la nceputul mandatului Presedintelui de Republica. Ea poate interveni nsa si n cursul unui mandat parlamentar sau prezidential, n caz de criza guvernamentala grava. n Constitutia actuala a Romniei, procedura de nvestitura a Guvernului este prevazuta n art. 85 alin. 1 coroborat cu art. 103 si art. 104. Astfel, conform art. 85 alin. 1 C.R., Presedintele Romniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de ncredere acordat de catre Parlament. Initiata si finalizata de Presedintele Romniei, procedura de nvestitura presupune patru etape procedurale bine definite, dar ponderea n realizarea ei efectiva revine Parlamentului prin acordarea votului de nvestitura. Cele patru etape sunt: 1. desemnarea candidatului la functia de prim-ministru Art. 103 alin.1 C.R. prevede ca Presedintele Romniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, n urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta n Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate n Parlament. Acest text recunoaste partidelor parlamentare calitatea de subiecte n raporturile de drept public, mai precis n raporturile de drept constitutional si, dupa caz, de drept administrativ, n virtutea careia ele au dreptul de a pretinde Presedintelui Romniei sa le consulte. n ceea ce priveste modalitatile concrete de consultare, n absenta oricaror detalii constitutionale sau legislative, Presedintele urmeaza singur sa decida, fiind o chestiune de fapt, de practica vietii politice, de stilul Presedintelui ca om politic. Daca vreun partid politic va fi omis de la consultari, n absenta partidului care are majoritatea absoluta, atunci acesta se va face vinovat de ncalcarea Constitutiei, cu toate consecintele juridice ce decurg de aici, putnd fi declansata procedura de suspendare din functie a sa. Legat de candidatul la functia de prim-ministru, nu exista obligatia constitutionala de apartenenta politica sau parlamentara a candidatului, ci doar obligativitatea obtinerii sprijinului politic parlamentar. Desemnarea candidatului la functia de prim-ministru prezinta semnificatia unui mandat acordat de Presedintele Romniei, personalitatii nsarcinate cu formarea listei viitorului Guvern, elaborarea programului de guvernare si prezentarea cererii pentru acordarea votului de ncredere catre Parlament.

2. solicitarea votului de nvestitura si 3. acordarea votului de ncredere de catre Parlament Potrivit art. 103 alin.2 C.R., candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, n termen de 10 zile de la desemnare, votul de ncredere al Parlamentului asupra programului si a ntregii liste a Guvernului. Dupa nvestitura, se apreciaza n doctrina, orice schimbare n programul de guvernare, pe parcursul guvernarii, va presupune acordarea unui nou vot de ncredere. Daca, nsa, prim vointa celor aflati la putere, se asociaza spre exemplu si un alt partid politic la guvernare, dar pentru realizarea aceluiasi program, un asemenea vot nu va mai fi necesar. Alin. 3 al aceluiasi articol precizeaza ca programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, n sedinta comuna, Parlamentul acordnd ncrederea Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor. Acest text scoate n evidenta egalitatea celor doua Camere n procedura de nvestitura a Guvernului, de unde necesitatea retragerii ncrederii Guvernului, pe calea motiunii de cenzura, tot n sedinta comuna a celor doua Camere, cu aceeasi majoritate. Candidatii la functiile de ministri urmeaza sa fie audiati n comisiile de specialitate ale celor doua Camere, n vederea obtinerii unui aviz consultativ, care desi este obligatoriu a fi solicitat, este facultativ pentru optiunea candidatului la functia de prim-ministru. Pentru acordarea ncrederii Guvernului nvestitura Cabinetului este necesar votul majoritatii parlamentarilor, votul fiind secret, cu bile. Hotarrea Parlamentului prin care s-a acordat votul de ncredere se va comunica Presedintelui Romniei care va emite decretul de numire a noului Cabinet, acesta fiind publicat mpreuna cu programul de guvernare n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I. 4. numirea Guvernului, finalizata prin depunerea juramntului de credinta Aceasta reprezinta manifestarea unei competente legate, n sensul ca Presedintele nu ar putea sa refuze numirea, el este obligat sa o faca, ntruct nu dispune de o libertate de apreciere n acest sens. Aceasta nu nseamna ca numirea ar fi un act exclusiv formal al Presedintelui, dimpotriva, ea are un caracter solemn, semnificnd ncheierea procedurii de nvestitura. Actul de numire a Guvernului de catre Presedinte ramne fara consecinte juridice n ceea ce priveste raporturile dintre Presedinte si Guvern, n sensul ca el nu va naste raporturi de subordonare ntre cele doua autoritati publice care formeaza executivul, Presedintele si Guvernul, prin primul-ministru. Fata de Parlament, Guvernul este beneficiarul unui mandat de ncredere, acordat prin efectul votului de nvestitura, care fundamenteaza pozitia sa constitutionala n relatia sa cu Parlamentul. Din acest moment, Guvernul dobndeste dreptul de initiativa legislativa si dreptul de a participa la lucrarile Parlamentului, iar Parlamentul poate exercita controlul parlamentar asupra Guvernului si-i poate retrage ncrederea acordata. Art. 104 alin. C.R. prevede ca Primul-ministru, ministri si ceilalti membri ai cabinetului vor depune individual, n fata Presedintelui Romniei, juramntul de credinta fata de tara prevazut de art. 82 din Constitutie. Obligativitatea depunerii juramntului decurge tot din prevederile constitutionale, art. 54 alin.2, n conformitate cu care cetatenii carora le sunt ncredintate functii publice, ca expresie a obligatiei de fidelitate fata de tara, trebuie sa depuna juramntul cerut de lege, n fata Presedintelui.

Guvernul n ntregul sau si fiecare membru n parte si exercita mandatul ncepnd de la data depunerii juramntului (art. 104 alin. 2 C.R.). Prin urmare, data depunerii efective a juramntului de credinta, individual, n fata Presedintelui Romniei, reprezinta momentul de la care Cabinetul nou nvestit ncepe exercitarea mandatului, nlocuind Cabinetul demisionar. n ceea ce priveste componenta Guvernului, art. 36 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romniei si a ministerelor prevede ca ministerele si ministrii se aproba de catre parlament, prin acordarea votului de ncredere asupra Programului de guvernare si ntregii liste a Guvernului, la nvestitura. Art. 59 al aceleasi legi precizeaza ca organizarea si functionarea ministerelor privind apararea nationala si ordinea publica sunt reglementate prin legi speciale ceea ce nseamna ca reglementarea celorlalte ministere poate fi facuta si prin adoptarea unor hotarri de guvern.

16. Durata mandatului Guvernului Referitor la durata mandatului vom specifica faptul ca n mod normal ea este echivalenta cu cea a mandatului Parlamentului, ntr-un regim parlamentar si cu cea a mandatului Presedintelui, ntr-un regim prezidential. n practica, un Cabinet rezista atta timp ct este sustinut de majoritatea parlamentara. Art. 110 alin. 1 C.R. prevede faptul ca Guvernul si exercita mandatul pna la data validarii alegerilor parlamentare generale. Alin. 2 mentioneaza ca Guvernul este demis la data retragerii de Parlament a ncrederii acordate sau daca primul-ministru se afla ntr-una din situatiile prevazute de art. 106, cu exceptia revocarii, ori este n imposibilitatea de a-ti exercita atributiile mai mult de 45 de zile. Apar, astfel trei situatii atipice de ncetare a activitatii unui Cabinet: retragerea ncrederii acordate unui Cabinet prin introducerea unei motiuni de cenzura, n conditiile art. 113 C.R., sau n cazul angajarii raspunderii Guvernului, potrivit art. 114 C.R., daca s-a introdus o motiune de cenzura si aceasta a fost aprobata. Intervenirea uneia dintre situatiile de ncetare a functiei de membru al Guvernului avute n vedere de art. 106 C.R., si anume: demisie, pierderea drepturilor electorale, starea de incompatibilitate, deces, si alte cazuri prevazute de lege. De mentionat ca primul-ministru nu poate fi revocat din functie, aspect prevazut de art. 110 alin. 2 C.R., pentru ca astfel va atrage, pe cale de consecinta, caderea ntregului cabinet. Cazul n care primul-ministru nu si poate exercita atributiile pe o perioada mai mare de peste 45 de zile (art. 107 alin. 4C.R.) n toate aceste trei situatii atipice de ncetare a mandatului unui Guvern, n timpul unui mandate parlamentar, se declanseaza procedura de nvestitura a unui nou Cabinet devenind aplicabile prevederile art. 103, potrivit art. 110 alin. 3 din C.R.

Guvernul al carui mandat a ncetat potrivit art. 110 alin. 1 si 2 ndeplineste, conform art. 110 alin. 4, numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, pna la depunerea juramntului de membrii noului Guvern. n aceasta situatie functionarea Guvernului nu mai este consecinta ncrederii acordate de Parlament, ci a prorogarii atributiilor sale, pna la depunerea juramntului de catre membrii noului Guvern, activitatea sa fiind limitata exclusiv la administrarea treburilor publice. Un astfel de Guvern demisionar nu ar putea adopta dect hotarri de Guvern.

17. Hotrrile Guvernului Romniei Art.108 alin.(1) din Constitutie mentioneaza actele pe care Guvernul, ca organ colegial, le adopta n ndeplinirea rolului sau constitutional, anume hotarri si ordonante, alin.(2) identificnd, cu character general, domeniul n care sunt emise cele dinti, respectiv cel al organizarii executarii legilor. Prin hotarri, Guvernul asigura practic punerea n executare a legilor, spre deosebire de ordonante care sunt emise n domeniul legii organice sau ordinare. Legea nr.90/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, prin art.11 lit.c), specifica faptul ca n realizarea functiilor sale Guvernul emite si hotarri pentru organizarea executarii legilor, acestea reprezentnd alaturi de ordonante, si potrivit art.26 alin.(1), unul dintre actele Guvernului.. Proiectele pentru hotarrile de Guvern pot fi propuse de catre membrii Guvernului. nsa, n cazul n care mandatul Guvernului a ncetat, n conditiile prevazute de Constitutie, pna la depunerea juramntului de catre membrii noului Guvern, cel dinti nu va putea emite ordonante, ci numai hotarri cu caracter normativ sau individual, si acestea doar pentru administrarea treburilor publice, nu si pentru promovarea unor politici noi, precum prevede art.26 alin.(3) din acelasi ultim act normativ indicat. Prin hotarre, Guvernul si realizeaza competenta originara, competenta tipica pentru o autoritate a puterii executive care trebuie sa asigure realizarea politicii interne si externe a statului, chiar mai mult dect att sa asigure conducerea generala a administratiei publice. Or, aceasta ultima dimensiune a rolului Guvernului presupune si conferirea acestei puteri de reglementare care, ntr-un sens strict, se reduce la edictarea de norme cu caracter general si impersonal destinate a administra, a conduce o situatie, norme emise cu respectarea, dar n aplicarea unei legi sau a unei ordonante. Subliniem faptul ca, prin jurisprudenta1 sa Curtea Constitutionala a Romniei a precizat ca notiunea de organizare a executarii legii din cuprinsul art.108 alin.(2) din Constitutie are un sens mai larg dect cea privind aplicarea legii. S-a subliniat astfel ca prin hotarri ale Guvernului pot fi dispuse masuri organizatorice, financiare, institutionale sau sanctionatorii n vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la ndeplinire a dispozitiilor legii.

n consecinta ori de cte ori executarea unor prevederi dintr-o lege sau dintr-o ordonanta reclama stabilirea de masuri sau de reguli subsecvente, care sa asigure corecta lor aplicare, nlaturarea unor greutati sau organizarea corespunzatoare a unor activitati, Guvernul este ndreptatit sa emita o hotarre. Aceasta nu nseamna, nsa, ca Guvernul este obligat sa emita cte o hotarre pentru organizarea executarii oricarei legi sau a oricarei ordonante, aceasta nereprezentnd o conditie sine qua non de aplicare a unuia dintre aceste acte normative. Legiuitorul constituant romn a limitat, dupa cum am mentionat si anterior, domeniul n care pot fi adoptate hotarrile de catre Guvern doar la cel subsecvent legii, nefiind de acceptat ca o asemenea hotarre sa fie adoptata fara sa aiba drept temei o lege sau o ordonanta. Astfel, n sistemul nostru, nu se poate distinge asa precum se ntmpla n cel francez sau n cel suedez, ntre hotarri adoptate n materii altele dect cele ale legii si hotarri adoptate n vederea aplicarii legii. Riscul unei asemenea permisiuni prin dispozitii constitutionale ar fi ca ntre domeniul legislativ rezervat si domeniul propriu de reglementare al Guvernului sa se creeze un spatiu care sa fie revendicat de catre autoritatea de reglementare, respectiv de catre Guvern, sau care sa fie ocupat de legislativ, soarta acestei lupte depinznd de forta politica a Guvernului, respectiv a Parlamentului, existnd posibilitatea ca oricare dintre cele doua autoritati sa patrunda, poate chiar sa acapareze domeniul specific de normare al celeilalte. Asadar, hotarrile Guvernului adoptndu-se ntotdeauna n baza legii, sunt secundum legem si praeter legem, niciodata contra legem, producnd efecte juridice pentru viitor, respectiv de la data publicarii n Monitorul Oficial al Romniei, Constitutia nedistingnd sub acest aspect asa precum a facut, prin art.78, n cazul intrarii n vigoare a legilor, respectiv prin art.115 alin.(5), n cazul ordonantelor de urgenta, si avnd, n principiu, putere obligatorie fata de toti cei carora li se adreseaza, nsa, ntotdeauna, avnd forta juridica inferioara legii sau actului normativ cu aceeasi forta juridica cu cea a legii. Fiind un act unilateral cu caracter normativ sau individual emis de o autoritate publica, n regim de putere publica, n vederea organizarii executarii legii, dar si a executarii n concret a acesteia, hotarrea Guvernului este un act administrativ, complementar legii pe care nu o poate contrazice sau abroga, trebuind sa o respecte n litera si n spiritul sau. n consecinta, atunci cnd o hotarre prevede contra legii, abroga sau adauga prevederi ale legii, n conformitate cu art.52 si 126 alin.(6) din Constitutia republicata, dar si a prevederilor Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, ea poate fi atacata n instanta de contencios administrativ. Pentru ca hotarrea de Guvern nu poate fi dect secundum legem, evident ca aceasta nu poate fi adoptata direct n aplicarea Constitutiei, nsa, n cazul n care prin prevederile sale sunt inculcate dispozitii ale legii fundamentale, plecndu-se de la premisa ca neconstitutionalitatea este o forma mai agravanta de ilegalitate, hotarrea va putea sa fie atacata tot n instanta de contencios administrativ, ea excednd controlului de constitutionalitate realizat de Curtea Constitutionala.

18. Regimul constituional al ordonanelor simple de Guvern

Asadar Constitutia noastra contine reglementari privind actele normative expresie a delegarii legislative ordonantele si ordonantele de urgenta n art.108 alin.(1), (3) si (4), precum si n art.115. nsa, cunoasterea si aplicarea corecta a acestor norme constitutionale presupune coroborarea si cu alte dispozitii de aceeasi forta juridica, precum: art. 61 potrivit caruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii, iar legile elaborate de acesta sunt, conform art. 73 alin.(1), de trei tipuri: constitutionale, organice si ordinare. O importanta deosebita o are n noul context normative constitutional alin.(3) al art. 73 al legii fundamentale care precizeaza, n mod expres si limitativ, domeniile legii organice, domenii n care, urmare a revizuirii si republicarii Constitutiei, poate "legifera" si Guvernul prin ordonante de urgenta. Avnd n vedere ca art. 75 al Constitutiei, republicate, stabileste competenta materiala distincta a celor doua Camere, specificnd n ce domenii Camera Deputatilor va fi prima Camera Sesizata, subntelegndu-se ca n celelalte domenii aceasta atributie o va avea Senatul; ct si procedura ce va fi urmata, n aceste noi conditii, de cele doua Camere pentru adoptarea unui proiect sau a unei propuneri legislative; depunerea sau trimiterea spre aprobare a ordonantelor de urgenta emise n domenii ale legilor organice, dar si n domeniul legilor ordinare se va face tinnd cont si de aceste prevederi. De asemenea, pentru stabilirea regimului constitutional al ordonantei guvernamentale trebuie coroborate cele doua articole 108 si 115 -, iar pentru a explica natura juridica a acestora trebuie luate n considerare si dispozitiile art. 146 lit. d) din acelasi act normativ conform carora Curtea Constitutionala hotaraste si asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind ordonantele, ridicate n fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial, exceptia putnd fi ridicata si direct de catre Avocatul Poporului. Legea nr.90/2001 (Reglementari cu privire la ordonante, mai precis cu privire la procedura si conditiile ce trebuie respectate pentru aprobarea legii de abilitare, respectiv pentru votarea legii privind aprobarea sau respingerea ordonantelor, se regasesc inclusiv n Regulamentul Camerei Deputatilor art.97, art.105, art.113, art.115 si art.134, precum si n Regulamentul Senatului art.72, art.73, art.85, art.89, art.108, art.111 si art.141. ) , cu modificarile si completarile ulterioare nu precizeaza, prin art.11 lit.c), dect ca, n realizarea functiilor sale, Guvernul emite hotarri pentru organizarea executarii legilor, ordonante n temeiul unei legi speciale de abilitare si ordonante de urgenta. Legiuitorul ordinar nu procedeaza dect la preluarea esentei prevederilor constitutionale sus mentionate. Expresie a unei competente legislative delegate, ordonanta reprezinta o modalitate de participare a Guvernului la realizarea puterii legislative. Daca alte constitutii au nteles sa utilizeze ca terminologie decrete-legi sau decrete legislative, ordonante, ordonante regulamentare, decrete - legea noastra fundamentala, a preferat termenul de ordonanta, mprumutat din sistemului francez, pentru a determina actul juridic prin care Guvernul si exercita delegarea legislativa. Asadar o distinctie importanta ntre cele doua tipuri de ordonante se reflecta n originea lor, n temeiul juridic al acestora. Pentru a emite ordonante simple, obisnuite, Guvernul trebuie sa fie abilitat printr-o lege adoptata n acest sens de catre Parlament. Necesitatea adoptarii unei asemenea legi este evidenta pentru ca emiterea unei ordonante care produce efecte similare legii si care urmeaza sa fie aprobata de Parlament, transforma Guvernul, organ al executivului, ntr-un veritabil participant la realizarea puterii legislative specifica Parlamentului". Constitutia recunoaste Guvernului dreptul de a emite acte normative secundum legem hotarrile de Guvern care pot fi adoptate, conform art.108 alin. (2), doar pentru organizarea executarii legilor, pe cnd posibilitatea acestuia de a emite acte ce

contin norme cu putere de lege sau, altfel spus, norme cu caracter primar, este admisa doar n conditiile si n limitele impuse de legea de abilitare care va da legitimitate activitatii Guvernului de a legifera. n contextul constitutional actual legea de abilitare doar permite Guvernului sa exercite, n conditii prestabilite si doar pe o perioada delimitata, competenta legislativa a Parlamentului. Pe de alta parte legea de abilitare nu poate avea drept singur beneficiar dect Guvernul si nu orice alta autoritate publica, n caz contrar legea nu ar avea eficacitate ad extra, ceea ce semnifica si faptul ca Guvernului nu-i este recunoscuta drept atributie aceea de a delega, la rndul sau, posibilitatea de a legifera n conditiile stabilite prin legea de abilitare niciunei alte autoritati publice, dar niciunui alt organism privat. Sub aspectul naturii sale juridice, legea de abilitare este o lege ordinara avnd n vedere ca nu se regaseste printre domeniile rezervate legii organice de alin.(3) al art.73 din Constitutie, precum nici nu poate fi considerat ca revizuieste legea fundamentala precum legile constitutionale ce sunt de competenta exclusiva a Parlamentului. n mod obligatoriu, legea de abilitare, conform alin.(1)-(3) ale art.115 din Constitutie, trebuie sa prevada: domeniile n care Guvernul va putea legifera prin adoptarea ordonantei; data pna la care vor putea fi emise aceste ordonante; posibilitatea ca ordonantele sa fie supuse aprobarii Parlamentului, potrivit procedurii parlamentare, pna la mplinirea termenului de abilitare. n ceea ce priveste cel dinti element obligatoriu al legii de abilitare, alin.(1) al art. 115 din Constitutie precizeaza, n mod expres, ca domeniile n care Guvernul poate fi abilitat sa emita ordonante sunt doar cele care nu fac obiectul legilor organice. Se poate deduce ca astfel de ordonante vor putea fi emise de Guvern, n baza unei legi de abilitare, doar n domeniul legilor ordinare. Legea de abilitare nu va contine, nsa, o norma generala prin care va permite Guvernului posibilitatea de a legifera n domenii specifice legii ordinare, pentru ca alin.(2) al art. 115 restrnge si mai mult dreptul Guvernului de a adopta ordonante simple doar n domeniile care sunt stabilite de legea de abilitare, Parlamentul fiind obligat sa stabileasca astfel aceste domenii. De altfel n acelasi sens sa pronuntat si Curtea Constitutionala care fiind solicitata a se pronunta asupra neconstitutionalitatii unora dintre prevederile din legile de abilitare a Guvernului de a emite ordonante, a calificat un domeniu sau mai multe din aceste legi ca fiind de natura legii ordinare si nu a legii organice, precum s-a apreciat, de regula, de cei care ridicasera exceptia sau obiectia de neconstitutionalitate n fata Curtii. S-a distins, astfel, ntre domeniile ce fac obiectul de reglementare al celor doua tipuri de legi, dar s-a si subliniat faptul ca domeniile ce pot face obiectul ordonantei legale sunt doar cele specifice legii ordinare. n doctrina s-a mai punctat faptul ca aceasta forma de delegare legislativa al carei rezultat este ordonanta simpla, poate privi doar competentele recunoscute de Constitutie Parlamentului, nu si cele ale altor autoritati, chiar daca este vorba despre seful de stat, delegarea putnd fi, astfel, extinsa si la alte atributii ale Parlamentului, alaturi de cea de legiferare. O asemenea apreciere poate constitui, n opinia noastra, un precedent de nedorit ce ar putea avea drept consecinta posibilitatea Parlamentului de a delega Guvernului si alte atributii ale sale, indiferent ca ndeplinirea acestora se finalizeaza sau nu cu adoptarea unei legi. n ceea ce priveste data pna la care se pot emite aceste ordonante, alin.(2) al art.115 din Constitutie prevede, expres si imperativ, faptul ca aceasta trebuie sa fie stabilita prin chiar legea de abilitare adoptata de Parlament. Adoptarea ordonantelor legale ulterior mplinirii acestui termen, chiar daca acestea vor reglementa domenii pentru care Guvernul a fost abilitat, constituie un argument n favoare aprecierii ca neconstitutionale a acestora, delegarea devenind caduca.

Caracterul de exceptie al ordonantei determina impunerea unei asemenea limite temporale, dreptul de a emite ordonante neputnd fi acordat Guvernului niciodata pentru o perioada nedeterminata. Pe perioada ct i este acordata abilitarea, Guvernul poate nu doar a adopta ordonante, ci si a le modifica sau chiar abroga, pentru ca odata ce abilitarea a ncetat, Guvernul sa poata actiona n acest sens doar prin exercitarea dreptului de initiativa legislativa, existnd nsa riscul ca Parlamentul sa nu-si nsuseasca punctul de vedere al Guvernului sau sa si-l nsuseasca cu modificari. Legiuitorul constituant nu a fost la fel de categoric si atunci cnd a lasat, conform alin.(3) al art.115 din Constitutie, la aprecierea legiuitorului ordinar includerea n legea de abilitare a obligativitatii supunerii aprobarii Parlamentului, potrivit procedurii parlamentare, a ordonantelor emise pna la mplinirea termenului de abilitare. n cazul n care aceasta ultima conditie este prevazuta, nerespectarea termenului pna la care ordonantele pot fi supuse aprobarii de catre Parlament, va atrage ncetarea de drept a efectelor acestora, valabilitatea lor fiind practic conditionata de supunerea, n acest interval de timp, spre dezbatere si aprobare Parlamentului. Discutabil ni se pare, nsa, ca prin legea de aprobare a unei ordonante sa se aduca modificari sau completari nu doar dispozitiilor acesteia, ci chiar titlul ordonantei transformnd-o astfel ntrun act normativ nou (ntr-o ordonanta noua, s.n.) care si va produce efectele juridice de la data la care intra n vigoare legea de aprobare (3Art.78 din Constitutia Romniei, precum si art.11 alin. (1) din Legea nr.24/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad ca att legile, ct si ordonantele emise de Guvern n baza unei legi de abilitare intra n vigoare, daca n continutul lor nu este prevazuta o alta data, la 3 zile de la data publicarii n Monitorul Oficial al Romniei,partea I.) a ordonantei pe care, astfel, o modifica sau poate chiar o abroga. Indiferent cui i apartine aceasta initiativa Parlamentului care propune, odata cu dezbaterea legii de aprobare, includerea acestei modificari, sau Guvernului care si exprima aceasta intentie prin nota de fundamentare a ordonantei sau prin expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acesteia (Potrivit art.29 alin.(1) lit.b) din Legea nr.24/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, proiectele de acte normative, precum sunt, n acest caz, cele ale ordonantele care trebuie supuse aprobarii Parlamentului, potrivit legii de abilitare, se transmit Parlamentului nsotite de expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acestora, precum si de propria nota de fundamentare.) fiecare dintre aceste autoritati are posibilitatea de a recurge la modalitatile clasice de initiere a unui act normativ. 19. Regimul constituional al ordonanelor de urgen Spre deosebire de ordonanta legala, alin. (4)-(6) ale art. 115 din Constitutia, republicata, prevad regimul constitutional de exceptie cel al ordonantelor de urgenta preciznd ca n situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amnata, urgenta acestora trebuind sa fie explicata, n mod obligatoriu, n continutul ordonantei, Guvernul poate emite, fara a fi emisa o lege de abilitare prealabila n acest sens, ordonante de urgenta. Textul constitutional precizeaza expres domeniile n care nu pot fi adoptate ordonante de urgenta, dar si conditiile n care aceste ordonante vor intra n vigoare. Astfel, este necesar ca ordonanta de urgenta sa ndeplineasca doua conditii cumulative pentru a intra n vigoare: sa fie depusa spre dezbatere n procedura de urgenta la Camera competenta sa fie sesizata (Art.115 si urm. din Regulamentul Camerei Deputatilor, precum si art.108-112 din Regulamentul Senatului contin dispozitii, n concret, cu privire la procedura de adoptare n procedura de urgenta a ordonantelor de urgenta ale Guvernului de catre cele doua Camere ale Parlamentului, prin raportare la competenta materiala stabilita de normele constitutionale n

vigoare, anume art.75 din Constitutia, republicata.). Daca nu se afla n sesiune, Camerele vor fi convocate n mod obligatoriu n 5 zile de la depunere sau, dupa caz, de la trimitere; sa fie publicata n Monitorul Oficial. Camera sesizata are obligatia ca, n termen de cel mult 30 de zile de la depunere, sa se pronunte asupra ordonantei, n caz contrar, ordonanta se considera adoptata si se trimite celeilalte Camere care decide tot n procedura de urgenta. Alin.(7) si (8) ale art. 115 din Constitutie specifica faptul ca ordonantele cu care Parlamentul a fost sesizat se aproba sau se resping printr-o lege n care vor fi cuprinse si ordonantele ale caror efecte au ncetat pentru ca nu au fost supuse aprobarii, potrivit legii de abilitare, pna la mplinirea termenului de abilitare, iar, daca este cazul, prin aceasta lege de aprobare sau respingere vor fi reglementate si masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonantei. Pentru ca textul constitutional nu face nici o precizare cu privire la ce ordonante cele emise n baza legii de abilitare sau cele de urgenta vor fi cuprinse de o astfel de lege prevazuta la alin.(7) art. 115 din Constitutia, republicata, consideram ca legiuitorul constituant a avut n vedere ambele tipuri de ordonante, fara a distinge ntre acestea. Spre deosebire de ordonanta legala care permite Guvernului a legifera doar n anumite domenii expres mentionate prin legea de abilitare, ngradindu-i astfel, n mare masura, libertatea de apreciere asupra acestora, sfera domeniilor n care pot fi adoptate ordonantele de urgenta este mai larga, Guvernul putnd sa-si exercite puterea discretionara mai evident, fara nsa a atinge excesul de putere. Legea noastra fundamentala conditioneaza Guvernul n emiterea de ordonante de urgenta de respectarea, cumulativa, a doua reguli: - existenta unei situatii extraordinare a carei reglementare nu poate fi amnata, Guvernul avnd obligatia de a motiva urgenta n cuprinsul ordonantei (Curtea Constitutionala a subliniat, raportat la aceasta dispozitie constitutionala, distingerea a trei conditii ce trebuie a fi ntrunite cumulativ pentru ca Guvernul sa poata adopta, conform cu normele constitutionale, o ordonanta de urgenta, anume: existenta unei situatii extraordinare, reglementarea acesteia sa nu poata fi amnata, iar urgenta sa fie motivata n cuprinsul ordonantei. Decizia nr.255/2005 a Curtii Constitutionale a Romniei, publicata n M. Of., Partea I, nr.511 din 16 iunie 2005.); - domeniul sau domeniile n care ordonanta de urgenta este emisa putnd coincide cu cel sau cele al/ale legilor ordinare sau organice, asadar, n niciun caz, al legilor constitutionale a caror adoptare este o atributie exclusiva a Parlamentului, si, oricum normele ordonantei de urgenta nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si ndatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri n proprietate publica. Referitor la prima regula, doctrina recunoaste caracterul exceptional si provizoriu al normei reglementate prin ordonanta de urgenta, caracter justificat prin necesitatea de a reglementa cu rapiditate sau urgenta, situatii ce nu pot astepta parcurgerea procedurii legislative, situatii n care nu se pot ncadra cele avute n vedere expres de lege si cnd interesul public lezat de caracterul anormal si excesiv al cazurilor exceptionale justifica interventia Guvernului pe calea ordonantei de urgenta. De altfel, revizuirea Constitutiei noastre de la 2003 a impus, urmare a practicii, a jurisprudentei Curtii Constitutionale, apreciindu-se si prevederile constitutionale ale altor state, o schimbare de conceptie a fundamentului ordonantei de urgenta care, astfel, nu se mai identifica cu situatiile exceptionale care, potrivit art.93, justificau instaurarea starii de asediu sau de urgenta, traducndu-se mai nou printr-o stare de urgenta n reglementarea unui aspect ce nu comporta niciun fel de amnare. n acest sens legiuitorul constituant a optat pentru nlocuirea sintagmei cazuri exceptionale cu cea de situatii extraordinare.

Cu toate acestea legiuitorul a considerat necesar, mai mult dect att, a o pune la adapost de orice interpretare de natura sa minimalizeze o atare diferenta, prin adaugarea sintagmei a caror reglementare nu poate fi amnata, consacrnd, astfel in terminis imperativul urgentei reglementarii. n noul context constitutional ramne valabila, n opinia noastra, o precizare anterioara revizuirii legii fundamentale, ce apartine Curtii Constitutionale, potrivit careia daca Guvernul dispune de un drept de apreciere asupra masurilor pe care trebuie sa le ia, este ndreptatit, atunci cnd este confruntat cu o situatie exceptionala, sa recurga la adoptarea uneia sau a unor ordonante de urgenta. Orice caz exceptional (actualmente orice situatie extraordinara) are un caracter obiectiv, n sensul ca existenta sa nu depinde de vointa Guvernului, care, n asemenea mprejurari, este constrns sa reactioneze prompt pentru apararea unui interes public pe calea ordonantei de urgenta (Decizia nr.83/1998 a Curtii Constitutionale a Romniei, publicata n M.Of., Partea I, nr.211 din 8 iunie 1998). Definita n doctrina (I. Deleanu, Institutii si proceduri constitutionale n dreptul comparat si n dreptul romn, op.cit., pag.616) ca fiind o situatie imprevizibila, care se abate de la regulile sau asteptarile obisnuite, de natura sa ntretina, sa determine ori sa favorizeze periclitarea interesului public, implicnd, din acest motiv si n lipsa altor mijloace constitutionale imediate, masuri urgente pentru nlaturarea sau prevenirea pericolului, aplicabile de ndata, macar partial, situatia extraordinara trebuie sa fie identificata de Guvern att n nota de fundamentare a proiectului ordonantei de urgenta, ct si n expunerea de motive a proiectului legii de aprobare a acestei ordonante ce va fi naintat Parlamentului spre dezbatere si aprobare (Art.29 alin.(1) lit.b) din Legea nr.24/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, mentioneaza, printer instrumentele de prezentare si motivare a actelor normative, notele de fundamentare - n cazul ordonantelor, specificnd faptul ca n ceea ce priveste ordonantele care trebuie supuse aprobarii Parlamentului, potrivit legii de abilitare, precum si ordonantele de urgenta, acestea se vor transmite Parlamentului nsotite de expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acestora.). Se justifica astfel si urgenta, dar si necesitatea reglementarii prin aceasta procedura a unei situatii juridice ce ar putea face si obiectul reglementarii printr-o lege, permitndu-i-se Guvernului sa adopte un act normativ cu rang de lege prin care deroga, modifica, suspenda sau abroga alte legi sau dispozitii din legi adoptate de Parlament, sarind astfel peste procedura legislativa comuna. Alaturi de aceasta limita impusa de legiuitorul constituant Guvernului, respectiv existenta uneia sau a unor situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amnata din cauza caracterului urgent al acesteia sau al acestora, legiuitorul constitutional a impus si alte limite cu scopul de a nu permite Guvernului sa abuzeze, ntr-o maniera irationala sau arbitrara, de posibilitatea constitutionala de emitere a ordonantelor de urgenta, obligndu-l pe acesta sa le supuna dezbaterii si aprobarii parlamentare (Curtea Constitutionala a statuat, prin mai multe decizii ale sale, faptul ca nu trebuie confundata operatiunea de depunere spre aprobare la Parlament a unei ordonante de urgenta cu o operatiune ulterioara - de aprobare sau respingere, prin lege, a respectivei ordonante de urgenta, cea dinti reprezentnd doar o conditie necesara sine qua non pentru intrarea ordonantei n vigoare si, implicit, pentru producerea de efecte juridice n urma publicarii n Monitorul Oficial al Romniei. A se vedea n acest sens, spre exemplu, Decizia nr.552/2005 a Curtii Constitutionale a Romniei, publicata n M. Of., Partea I, nr.1014 din 16 noiembrie 2005 sau Decizia nr.370/2005 a Curtii Constitutionale a Romniei, publicata n M. Of., Partea I, nr. 699 din 3 august 2005.). Aceasta veritabila forma de control parlamentar, impune normelor adoptate prin ordonante de urgenta un caracter provizoriu pentru ca ulterior dezbaterii parlamentare, pe de o parte acestea vor trece din sfera actelor Guvernului n cea a celor ale legislativului, iar, pe de alta parte exista posibilitatea ca normele n discutie sa fie modificate sau chiar abrogate de acesta din urma. n ceea ce priveste domeniile n care pot fi adoptate ordonante de urgenta, spre deosebire de vechea reglementare constitutionala, prin prevederile constitutionale actuale s-a pus capat unei

dispute doctrinare, ce fusese, nsa, transata anterior de catre Curtea Constitutionala. S-a statuat, astfel, ca ordonantele de urgenta pot fi emise si n domeniul legii organice, caz n care aprobarea lor se face cu majoritatea ceruta de art. 76 alin.(1) al Constitutiei, republicata, pentru aprobarea legilor organice, respectiv cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere. Astfel prin Decizia nr. 65/1995 (Aceasta decizie a fost publicata n M. Of., Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995.), respective prin Decizia nr. 34/1998 (Aceasta decizie a fost publicata n M. Of., Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998.), Curtea Constitutionala a consfintit cele anterior afirmate, aratndu-se ca ordonanta de urgenta nu este o varietate a ordonantei pe baza legii de abilitare, ci o masura de ordin constitutional ce permite Guvernului, sub controlul stric al Parlamentului, sa faca fata unui caz exceptional si care se justifica pe necesitatea si urgenta reglementarii unei situatii care, datorita circumstantelor sale exceptionale, impune adoptarea de solutii imediate n vederea evitarii unei grave atingeri aduse interesului public. Revizuirea Constitutiei a stabilit, nsa, limitele n care pot fi emise ordonantele de urgenta nu doar prin raportare la categoriile de legi prevazute de art. 73 (legi constitutionale, legi organice si legi ordinare), ci si la anumite materii, prin alin.(6) al art. 115 reglementndu-se expres aceste limite de admisibilitate a ordonantelor n cauza. Astfel, sfera acestor fine de neprimire (limite) include: legile constitutionale, dispozitie prin care s-a nlaturat orice dubiu cu privire la posibilitatea emiterii de ordonante de urgenta n domeniul rezervat acestor categorii de legi si reconfirmarea, indirecta, a posibilitatii Guvernului de a emite ordonante de urgenta si n domeniile legii organice, nu doar n cele ale legii ordinare; regimul institutiilor fundamentale ale statului. Terminologia folosita de legiuitorul constituant ar permite, n mod aparent si poate chiar rau intentionat, o interpretare restrictiva potrivit careia aceste institutii ar fi doar autoritatile cuprinse n Titlul III din Constitutie, corespondente celor trei clasice puteri legislativa, executiva si judecatoreasca. Ori democratia constitutionala nu se poate circumscribe doar la aceste autoritati, ct si la institutiile fundamentale ale statului, al carui rol constitutional l reprezinta tocmai gardarea functionarii autoritatilor publice prin care se realizeaza cele trei puteri, precum Curtea Constitutionala a Romniei, Avocatul Poporului, Curtea de Conturi (n considerarea acestei prevederi constitutionale, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr.544/2006, publicata n M.Of., Partea I, nr.568 din 30 iunie 2006, urmare a ridicarii direct de catre Avocatul Poporului a unei exceptii de neconstitutionalitate, a constat ca fiind neconstitutionala Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.43/2006 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, publicata n M.Of., Partea I, nr.525 din 19 iunie 2006. n acest sens, Curtea Constitutionala a subliniat ca att prin rolul sau, ct si prin statutul sau constitutional, ambele fiind consacrate prin art.140 din Constitutia, republicata, este reflectata natura Curtii de institutie fundamentala a statului. Chiar daca art.73 alin.(3) lit.l) din Constitutie mentioneaza, printre domeniile ce fac obiectul de reglementare al legilor organice si regimul juridic al Curtii de Conturi, respectiv organizarea si functionarea acesteia, ordonantele de urgenta putnd fi adoptate si n domeniul acestor legii, nu trebuie omis faptul ca autoritatea n discutie este una dintre institutiile fundamentale ale statului, ori art.115 alin.(6) din acelasi act normativ mentioneaza expres n sfera finelor de neprimire si regimul acestor institutii care nu poate fi, astfel, afectat, prin ordonante de urgenta.), Consiliul Economic si Social. Pe de alta parte, daca legiuitorul constituant ar fi dorit sa restrnga sfera acestor institutii, ar fi avut posibilitatea de-a o face n mod expres. drepturile, libertatile si ndatoririle prevazute de Constitutie. Se asigura astfel o protectie suplimentara a drepturilor, libertatilor si ndatoririlor fundamentale, legiuitorul constituant asigurnduse ca nici chiar o restrngere a exercitiului unor drepturi sau al unor libertati n conditiile expres mentionate de art.53 din Constitutia, republicata, nu se va putea reglementa dect printr-o lege ca act

juridic al Parlamentului, si nu printr-un act normativ cu aceeasi forta juridica, dar expresie a delegarii legislative, adoptat de Guvern. drepturile electorale. Conform puntelor de vedere exprimate n doctrina enumerare trebuie nteleasa ca o repetitie de ntarire, dar si o subliniere a legiuitorului ca, sub nici o forma, printr-o ordonanta de urgenta nu poate fi afectat regimul de realizare al drepturilor electorale, neputnd fi adoptate legi sau coduri electorale. masuri de trecere silita a unor bunuri n proprietate publica. Astfel se realizeaza o corelare mai evidenta a art. 44 cu art. 115 din Constitutia Romniei, republicata, art. 44 fiind temeiul constitutional al dreptului de proprietate privata si care prin alin.(3) si (4) fie conditioneaza posibilitatea de a trece n proprietate publica a unor bunuri cu respectarea unor conditii expres specificate atunci cnd aceasta se realizeaza prin expropriere, fie interzice clar, fara putinta de tagada, aceasta posibilitate daca aceasta s-ar produce prin nationalizare sau prin orice alte masuri de trecere silita n aceasta proprietate a bunurilor pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor. Prin aceste modificari constitutionale ale regimului juridic al ordonantelor de urgenta s-a ncercat nu doar solutionarea unor conflicte doctrinare, ci si conturarea mai stricta si mai riguroasa a acestui regim pentru a mpiedica Guvernul sa transfere practic functia legislativa de la Parlament aducndu-se, n acest mod, atingere principiilor constitutionale si, n primul rnd, principiului separatiei si echilibrului puterilor n stat. Cu toate acestea practica ultimilor ani nu a descurajat Guvernul sa apeleze la ordonanta de urgenta pentru a reglementa n domeniile legii ordinare sau organice, normele astfel adoptate fiind n vigoare chiar si pentru o perioada scurta de timp n cazul n care Parlamentul nu confirma prin adoptare normele astfel statuate de catre Guvern. S-a ncurajat, n acest mod, o instabilitate legislativa deloc benefica n contextul economic si social-politic actual. Din pacate aceasta practica este ncurajata de nsasi autoritatea legislativa care, desi este obligata a respecta, potrivit art.115 alin.(5) teza a II-a, n a se pronunta adoptnd, adoptnd cu modificari si/sau completari, respingnd, n termenele constitutionale, ordonante de urgenta, n cele mai multe cazuri n practica nu se procedeaza astfel. Din pacate, pna n prezent legiuitorul constitutional nu a reusit sa contureze regimul constitutional al ordonantelor de urgenta astfel nct functia legislativa a Parlamentului sa nu fie serios afectata ceea ce ne determina a aprecia ca printr-o viitoare revizuire a Constitutie, reglementarile privind ordonanta de urgenta sa fie abrogate. Sub aspectul naturii juridice, ordonanta, fiind, ca si hotarrea de Guvern, un act care provine de la Guvern, ncorporeaza exclusiv vointa acestuia, ca sef al executivului si ca autoritate suprema n administratia publica, fiind sub aspectul naturii juridice act administrativ. Aceasta afirmatie ar fi valabila daca luam n considerare numai unele dintre prevederile Constitutiei, republicate, anume art. 108 alin. (1)-(3) si art. 115. nsa, nu putem ignora prevederile art. 146 lit.d) din ale aceluiasi act normativ, potrivit carora si ordonanta guvernamentala, alaturi de lege, poate fi supusa controlului de constitutionalitate a posteriori. Interpretarea sistematica a dispozitiilor amintite permite a se afirma faptul ca ordonanta apare ca un act administrativ aflat ntr-un regim juridic mixt, de drept constitutional si de drept administrativ, pastrndu-si aceasta trasatura de act administrativ pna la data aprobarii ei de catre Parlament conform procedurii constitutionale. La rndul sau, Curtea Constitutionala a apreciat ca ordonanta este consecinta extinderii, n anumite conditii si limite, a competentei generale a Guvernului de organizare a executarii legilor, motiv pentru care natura juridica a ordonantei nu poate fi diferita de a oricarui alt act guvernamental emis de Guvern n cadrul competentei sale normative (Decizia Curtii Constitutionale a Romniei nr. 9/1996 publicata n M. Of., Partea I, nr. 108 din 28 mai 1996), n speta de hotarre, precizare ce ntareste cele afirmate la alineatul anterior.

Pe de alta parte, distingnd ntre ordonanta adoptata n temeiul legii de abilitare si ordonanta de urgenta adoptata, dar n temeiul prevederilor constitutionale, Curtea Constitutionala (Decizia Curtii Constitutionale a Romniei nr. 34/1998 publicata n M. Of., Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998) a precizat ca ordonanta de urgenta nu este o varietate a ordonantei pe baza legii de abilitare, ci o masura de ordin constitutional ce permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, sa faca fata unui caz exceptional.

20. Controlul parlamentar exercitat prin ntrebri i interpelri Apreciata ca fiind cea mai raspndita forma de control parlamentar asupra Guvernului si a administratiei publice, ntrebarile si interpelarile pot fi formulate de catre deputati si senatori, n conditiile prevazute de Regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului. Distinctiile dintre ntrebare si interpelare nu sunt doar de natura formala, efectele juridice ale acestora fiind, de asemenea, diferite. Astfel sub aspect formal, procedural, ntrebarile pot fi adresare oral, caz n care ntr-o zi si ntrun anumit interval stabilit prin Regulamentele Parlamentului, celui/celor carora le-a/le-au fost adresate sunt obligati a se prezenta n sedinta Camerei din care face parte cel care a adresat ntrebarea pentru a preciza raspunsul. ntrebarile pot fi adresate si scris, situatie n care, n functie de cum parlamentarul ce a formulat ntrebarea doreste a-i fi comunicat raspunsul, acesta poate fi primit scris, dar si prezentat verbal n fata Camerei din care face parte parlamentarul adresant. Spre deosebire, interpelarile nu pot fi formulate dect scris, fiind citite n sedinta publica, iar dezvoltarea interpelarii va avea loc n alta sedinta publica, cnd se va da si raspunsul la interpelare, parlamentarii avnd drept la a interveni cu ntrebari suplimentare sau cu comentarii. Urmare a dezbaterii asupra punctelor ce au facut obiectul interpelarii, parlamentarii vor putea sa adopte o motiune simpla, art.112 alin.(2) al legii fundamentale specificnd faptul ca o astfel de motiune poate fi adoptata de catre fiecare Camera a Parlamentului n parte, exprimnd pozitia acesteia cu privire la o problema de politica interna sau externa ce a facut obiectul interpelarii. Spre deosebire, nsa, de motiunea de cenzura, motiunea simpla reprezinta un instrument mai eficient de control al Parlamentului asupra Guvernului, dar adoptarea unei motiuni simple nu are ca efect juridic direct revocarea din functie a unui ministru. Camerele Parlamentului nu au nici macar abilitarea necesara sa prevada n propriile regulamente o atare posibilitate, efectele motiunii producndu-se doar pe plan politic (A se vedea n acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr.148 din 21 februarie 2007 asupra sesizarii privind neconstitutionalitatea dispozitiilor art.157 alin.(2) din Regulamentul Senatului, publicata n M. Of., Partea I, nr.162 din 7 martie 2007.), stiut fiind faptul ca motiunea individuala nu este consacrata constitutional, cel putin pentru moment, n Romnia. Asadar, chiar daca n urma unei astfel de motiuni simple, parlamentarii din oricare Camera a Parlamentului si exprima opinia potrivit careia un membru al Guvernului ar trebuie sa fie demis din functie, primul-ministru nu este obligat a tine cont, dect eventual moral sau politic, de acest punct de vedere, cu att mai putin nu este obligat a actiona n acest sens. n consecinta, distinctiile dintre ntrebare si interpelare nu se reduc doar la aspectele de natura procedurala, acestea reflectndu-se si asupra efectelor juridice pe care le pot produce n sensul ca, desi ambele sunt exponente ale unui control cu caracter informativ al Parlamentului asupra Guvernului, totusi prin adresarea de ntrebari (ntrebarea este definita ca fiind o simpla cerere de a raspunde daca un fapt este adevarat, daca o informatie este exacta, daca Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice nteleg sa comunice Camerei actele sau informatiile solicitate

sau, dupa caz, daca au intentia sa adopte o hotarre ntr-o problema anume [art.165 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, respectiv art.158 alin.(2) din Regulamentul Senatului].), parlamentarii nu obtin dect confirmarea sau infirmarea unor informatii, pe cnd urmare a unei interpelari (Interpelarea este o cerere adresata Guvernului, prin care se solicita explicatii asupra politicii sale n probleme importante ale activitatii interne sau externe [art.173 alin.(2) teza I din Regulamentul Camerei Deputatilor, respectiv art.162 alin.(1) din Regulamentul Senatului].) parlamentarii vor putea obtine chiar explicatii asupra celor solicitate, putnd chiar a-si expune propriul punct de vedere.

21. Controlul parlamentar exercitat prin intermediul moiunilor

Spre deosebire, nsa, de motiunea de cenzura, motiunea simpla reprezinta un instrument mai eficient de control al Parlamentului asupra Guvernului, dar adoptarea unei motiuni simple nu are ca efect juridic direct revocarea din functie a unui ministru. Camerele Parlamentului nu au nici macar abilitarea necesara sa prevada n propriile regulamente o atare posibilitate, efectele motiunii producndu-se doar pe plan politic16, stiut fiind faptul ca motiunea individuala nu este consacrata constitutional, cel putin pentru moment, n Romnia. Asadar, chiar daca n urma unei astfel de motiuni simple, parlamentarii din oricare Camera a Parlamentului si exprima opinia potrivit careia un membru al Guvernului ar trebuie sa fie demis din functie, primul-ministru nu este obligat a tine cont, dect eventual moral sau politic, de acest punct de vedere, cu att mai putin nu este obligat a actiona n acest sens. Apreciem, ca fie prin motiunea simpla, fie prin raportul unei comisii de ancheta, Parlamentul, prin fiecare dintre Camerele sale, poate atrage atentia att membrului Guvernului n cauza, ct chiar si primului-ministru asupra activitatii ineficiente a sectorului, a ministerului supus controlului si, de ce nu, chiar asupra faptului ca membrul respectiv al Guvernului nu mai beneficiaza de ncrederea parlamentarilor. Chiar daca nici un text constitutional sau legal nu-l obliga pe membrul Guvernului sau pe primul-ministru a adopta o masura pentru corectarea deficientelor constatate cu privire la activitatea supusa controlului, salvgardarea politica a membrului Guvernului, poate, pe viitor, chiar a Guvernului, ar trebui sa determine luarea unor masuri. Preciznd aspectul ca Guvernul este parlamentar prin origine am punctat faptul ca n sistemul nostru constitutional, nasterea unui Guvern este conditionata, inclusiv, de acordarea votului de ncredere de catre Parlament n conditiile prevazute de art.103 din Constitutie si dezvoltate prin Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului21. Din pacate, nsa, ncetarea activitatii unui Guvern poate sa fie anticipata fata de momentul stabilit prin art.104 alin.(2) din Constitutie, respectiv data depunerii juramntului de catre membrii Guvernului nou nvestit, iar una dintre modalitatile prin care se poate produce acest eveniment este retragerea votului de ncredere de catre Camerele Parlamentului reunite n sedinta comuna. n acest context, art.113 din Constitutie prevede posibilitatea Camerei Deputatilor si Senatului ca, n sedinta comuna, sa poata retrage ncrederea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, scop n care cel putin o patrime dintre acestia trebuie sa initieze aceasta motiune ce se comunica Guvernului la data depunerii sale. ntre momentul initierii si cel al supunerii la vot a motiunii de cenzura operatiune simetric opusa votului de ncredere - aceasta va fi supusa dezbaterii n sedinta comuna a celor doua Camere, dupa trei zile de la data la care a fost prezentata tot n sedinta comuna a acelorasi

Camere. n acest interval de timp, Guvernul, primind motiunea de cenzura de la Presedintele Camerei Deputatilor22, si poate formula apararea. Data si locul sedintei comune n care va avea loc dezbaterea motiunii de cenzura, mpreuna cu invitatia de participare, se va comunica Guvernului tot de catre presedintele Camerei Deputatilor, cu 24 de ore nainte ca aceasta sa aiba loc. Ulterior prezentarii motiunii de cenzura de catre deputatul sau senatorul desemnat de initiatorii acesteia, presedintele care conduce sedinta comuna va da cuvntul primului-ministru sau, n cazul imposibilitatii participarii acestuia, membrului Guvernului care l reprezinta, pentru prezentarea pozitiei Guvernului, iar, mai apoi, deputatilor si senatorilor n ordinea nscrierii lor la cuvnt. ncheierea dezbaterilor va fi urmata de votarea motiunii de cenzura, votul fiind unul secret si exprimat prin bile, asa precum se procedeaza si n momentul acordarii votului de ncredere Guvernului, preferndu-se astfel respectarea principiului simetriei. Spre deosebire de efectele produse de adoptarea unei motiuni simple, efectele juridice ale adoptarii motiunii de cenzura sunt de nedorit pentru Guvern care, n aceste conditii, si va nceta mandatul nainte de termen, urmnd ca pna la depunerea juramntului de catre membrii noului Guvern, Guvernul demisionar sa ndeplineasca, n conditiile art.110 alin.(4) din Constitutie, doar actele necesare pentru administrarea treburilor publice. Procedura de formare a unui nou Guvern va fi initiata de catre Presedintele Romniei, urmare a primirii de la Parlament a hotarrii, semnate de presedintii celor doua Camere, prin care se atesta adoptarea motiunii de cenzura prin votul majoritatii absolute a membrilor celor doua Camere ale Parlamentului. nsa, n cazul n care motiunea de cenzura este respinsa, cei care au initiat-o nu mai pot depune o alta n aceeasi sesiune, cu o singura exceptie, respectiv atunci cnd n virtutea art.114 din Constitutie este angajata raspunderea Guvernului. Initierea unei motiuni de cenzura poate fi apreciata, cel putin, ca un avertisment al Parlamentului, mai precis a majoritatii parlamentare care sustine echipa guvernamentala, iar adoptarea acesteia poate indica chiar o reorganizare a fortelor politice din cadrul Parlamentului care, astfel, vor ncerca sa-si impuna propriul Guvern. Oricum promovarea si, cu att mai mult, adoptarea unei motiuni de cenzura denota existenta unei crize politice n stat, stabilitatea guvernamentala fiind pusa sub semnul ntrebarii. Avnd n vedere faptul ca Guvernul este o autoritate cu o activitate permanenta care, prin rolul sau constitutional, asigura, practic si n fapt, guvernarea si administrarea statului, legiuitorii constituanti au ncercat a consacra nu doar, asa precum a facut si legiuitorul romn, acest sistem al ncrederii prezumate n care Guvernul aflat la putere prezuma ca are ncrederea Parlamentului atta timp ct aceasta nu i-a fost retrasa explicit. Astfel, a fost consacrat si un sistem al ncrederii alternative n cadrul caruia Parlamentul nu-i poate retrage ncrederea Guvernului dect cu conditia de a fi transferata unui alt Guvern.. n sistemele parlamentare, am spune noi chiar si n cele semiprezidentiale si semiparlamentare, puterea relativa a executivului si a legislativului va putea fi masurata printr-unul dintre cele mai bune indicatoare durabilitatea cabinetului. Astfel un cabinet care sta la putere putin timp este relativ slab, pe cnd un cabinet care sta la putere timp ndelungat este, probabil, dominant vis-avis de legislativ. n acest ultim context, apreciem noi, guvernul va putea fi cel care va risca a-si angaja raspunderea n fata parlamentului, apelnd astfel la ceea ce doctrina a identificat a fi o motiune de cenzura provocata. Constitutia noastra a consacrat aceasta institutie prin art.114, permitndu-i, astfel Guvernului, dar, n primul rnd primului-ministru sa verifice raporturile pe care le are cu Parlamentul, dar chiar si sa-i ntareasca pozitia fata de acesta. Astfel, Guvernul are posibilitatea de a-si angaja raspunderea n fata celor doua Camere reunite ale Parlamentului, n sedinta comuna, fie asupra unui program, fie a unei declaratii de politica

generala sau a unui proiect de lege. n cazul n care n termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaratiei sau a proiectului de lege, este depusa si votata n conditiile art.113, mentionate n cele ce preced, o motiune de cenzura, Guvernul este demis. n cazul n care fie o astfel de motiune este depusa, dar nu este votata, fie nu este depusa o asemenea motiune de cenzura, proiectul de lege este considerat adoptat, iar programul sau declaratia de politica generala devin aplicabile n mod obligatoriu pentru Guvern. Apelnd la aceasta procedura constitutionala, n cazul n care nu este demis, Guvernul va putea completa sau, dupa caz, modifica, programul de guvernare acceptat de catre Parlament, n cazul n care si-a asumat raspunderea asupra unui program sau declaratie de politica generala. n situatia n care si-a asumat raspunderea pentru un proiect de lege, cum de altfel s-a si ntmplat de regula n practica de stat, Guvernul, folosind aceasta arma suprema a parlamentarismului rationalizat, evita procedura legislativa impusa de Constitutie pentru adoptarea unui text de lege ce mbraca forma unui proiect de lege. Revizuirea Constitutiei noastre din 2003 a limitat aceasta posibilitate a Guvernului pentru ca a permis ca proiectul de lege ce se doreste a fi adoptat prin angajarea raspunderii Guvernului, sa fie, potrivit art.114 alin.(3), modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente, acestea din urma trebuind sa fie acceptate, totusi, de catre Guvern. Astfel legiuitorul nostru constituant a evitat folosirea abuziva a acestei modalitati de adoptare a unui proiect de lege prin sarirea peste procedura constitutionala de adoptare a legii, iar, pe de alta parte, a evitat o posibila si ulterioara modificare sau completare a proiectului de lege proaspat adoptat, prin procedura parlamentara specifica. Pentru ca n practica noastra de stat, guvernele au preferat a adopta, prin aceasta modalitate, proiecte de lege ce contineau mai multe obiecte de reglementare, doctrina a apreciat ca de vreme ce legiuitorul nu a nteles sa faca distinctie nici n procesul de adoptare a Constitutiei, nici n procedura de revizuire a acesteia, ramne la latitudinea Guvernului sa contureze dimensiunile si continutul acestui proiect de lege, obiectul de reglementare si forma tehnico-juridica a proiectului respectiv urmnd a fi apreciate doar de catre Guvern. Contrar acestui punct de vedere, s-a exprimat si opinia potrivit careia expresia un proiect de lege trebuie sa fie interpretata n sens restrictiv, angajarea raspunderii neputndu-se face cu privire la doua proiecte de lege sau la un pachet de asemenea proiecte pentru ca n acest caz s-ar anula practic rolul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare. Suntem de parere ca, desi ntr-adevar Guvernul are libertatea de a aprecia dimensiunile, continutul proiectului si, mai ales, obiectul de reglementare pentru care ntelege sa-si angajeze raspunderea n fata Parlamentului, iar parlamentarii au posibilitatea de a sanctiona optiunea Guvernului prin depunerea si votarea unei motiuni de cenzura n conditiile art.113 din Constitutie, de lege ferenda, s-ar impune ca n cazul codurilor si a altor legi de o complexitatea deosebita o astfel de procedura de adoptare sa nu fie acceptata. Sustinerea acestui punct de vedere se ntemeiaza tocmai pe caracterul complex al acestor legi ceea ce ar impune, cu att mai mult, elaborarea acestora prin procedura parlamentara clasica.

22. Rspunderea Guvernului Romniei i a membrilor acestuia

Prevederile constitutionale n vigoare n prezent, cu precadere cele ale art.103 alin.(2) potrivit carora candidatul la functia de prim-ministru solicita Parlamentului votul de ncredere asupra programului si a ntregii liste a Guvernului, asadar nu pentru fiecare membru al acestuia n parte, nu permit sustinerea punctului de vedere interbelic cu privire la raspunderea individuala. Mai mult dect att art.109 alin.(1) din Constitutie prevede, expresis verbis, faptul ca Guvernul raspunde politic numai n fata Parlamentului pentru ntreaga sa activitate, iar fiecare membru al celei dinti autoritati raspunde solidar cu ceilalti membri pentru aceasta activitate, ct si pentru actele acestuia. De asemenea, art.31 din Legea nr.90/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si art.2 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad faptul ca fiecare membru al Guvernului raspunde politic n mod solidar cu ceilalti membri att pentru activitatea Guvernului, ct si pentru actele acestuia, cea din urma prevedere legala indicata subliniind faptul ca Guvernul nu poate raspunde politic dect n fata Parlamentului, ca urmare a votului de ncredere acordat de catre acesta cu prilejul nvestirii. Consecinta logica a nvestirii Guvernului pe baza acordarii votului de ncredere n bloc, respectiv a ntregii echipe guvernamentale ce se regaseste pe lista propusa de candidatul la functia de primministru, nu este cea potrivit careia ncetarea mandatului poate privi doar ntregul Guvern asa cum componenta acestuia a fost aprobata de Parlament pentru ca nimic nu mpiedica schimbarea acesteia fie n urma unei remanieri guvernamentale, fie n urma demisiei unuia sau a mai multora dintre membrii acestuia, cu exceptia situatiei, prevazute de art.85 alin.(3), n care prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului caz n care primul-ministru trebuie sa solicite aprobarea Parlamentului. n acelasi sens, Curtea Constitutionala a Romniei (Decizia nr.148 din 21 februarie 2007 asupra sesizarii privind neconstitutionalitatea dispozitiilor art.157 alin.(2) din Regulamentul Senatului, publicata n M. Of., Partea I, nr.162 din 07 martie 2007) a relevat faptul ca niciuna dintre Camerele Parlamentului nu are posibilitatea ca, prin motiunea simpla asa cum este reglementata de art.112 alin.(2) din Constitutia, republicata, odata cu exprimarea pozitiei sale, sa dispuna si luarea unor masuri concrete obligatorii pentru Guvern, cum ar fi revocarea din functie a unui ministru, dar nici nu abiliteaza Camerele sa prevada fiecare n propriul regulament o atare posibilitate. Spre deosebire de raspunderea politica care se centreaza pe principiul solidaritatii, raspunderea penala a membrilor Guvernului, consacrata constitutional prin art.109 alin.(2), fiind, prin natura sa, una individuala, personala, priveste pe fiecare membru al acestei autoritati, n parte. Oricare dintre acestia poate raspunde n conditiile si cu respectarea procedurii stabilite cu titlu de principiu de prevederile constitutionale si dezvoltate, conform alin.(3) al aceluiasi art.109, prin Legea nr.115/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nsa numai pentru faptele savrsite n exercitiul functiei lor, art.11 al legii identificnd perioada n care faptele savrsite cad sub incidenta prevederilor sus mentionate, ca fiind cea de la data depunerii juramntului si pna la ncetarea functiei. Pentru faptele care cad sub incidenta prevederilor Legii nr.115/1999 vor raspunde nu doar membrii Guvernului n functie, ct si cei care au fost n functie, dar au savrsit astfel de fapte n timpul n care-si exercitau mandatul, normele de procedura aplicabile fiind, conform art.7 alin. (3), cele mentionate de aceasta lege. Per a contrario, alin.(2) al art.7 din Legea nr.115/1999 prevede ca pentru savrsirea altor infractiuni, n afara functiei lor, membrii Guvernului raspund potrivit dreptului comun. n aceeasi ordine de idei, subliniem si faptul ca acest regim derogatoriu de la dreptul comun al raspunderii penale a membrilor Guvernului nu vizeaza nici persoanele ce detin functii asimilate ministrilor, dar nici persoanele ce detin alte demnitati din sfera puterii executive.

Pe de alta parte, sub aspect procedural, se poate identifica o asemanare ntre tragerea la raspundere penala a Presedintelui Romniei si cea a membrilor Guvernului n sensul ca ambele comporta doua faze. Astfel, si-n cazul celei din urma putem vorbi despre o faza politica cea a punerii sub acuzare cnd dreptul de a cere punerea sub urmarire penala poate apartine numai Camerei Deputatilor, Senatului si Presedintelui Romniei, o eventuala trimitere n judecata fiind conditionata de o astfel de solicitare, dar nepresupunnd niciun vot al vreuneia dintre Camere sau optiunea Presedintelui Republicii, ci aprecierea si decizia procurorului. Cea de-a doua faza - cea judiciara se suprapune momentului n care vorbim despre trimiterea n judecata, judecata n fond, respectiv recursul, competenta de solutionare apartinnd Parchetului de pe lnga nalta Curte de Casatie si Justitie, respectiv a naltei Curti de Casatie si Justitie. Ct priveste aceasta controversata problema a autoritatii competente a cere nceperea urmariri penale a membrilor Guvernului care sunt si membri ai Parlamentului, consideram ca va fi solutionata cnd, urmare, a unei revizuiri a Constitutiei, calitatea de membru al Guvernului nu va mai fi compatibila cu cea de parlamentar, fiind preluata, n acest mod, o incompatibilitate consacrata de legiuitorul constitutional francez. Desi Constitutia nu contine o prevedere expresa n acest sens, art.5 din Legea nr.115/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, specifica faptul ca membrii Guvernului pot raspunde, nu doar politic si penal, ci si civil, contraventional sau disciplinar, dupa caz, potrivit dreptului comun din aceste materii, n masura n care actul normativ mentionat nu contine dispozitii derogatorii. Legiuitorul a ales a face trimitere n cazul acestor forme de raspundere la dreptul comun, neapreciind a fi necesara reglementarea unui regim juridic exorbitant n ceea ce priveste aceste forme de raspundere. n ceea ce priveste raspunderea civila sau patrimoniala, aceasta poate sa priveasca att un membru al Guvernului, ct si Guvernul ca autoritate, coroborarea prevederilor art.126 alin.(6) si ale art.52 alin.(1) si (2) din Constitutia Romniei, republicata, precum si aprecierea dispozitiilor art.1 alin.(1), respectiv ale art. 16 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, determinnd formularea unei astfel de sustineri. Guvernul fiind, la rndul sau, o autoritate publica, orice persoana titulara a unui drept ori a unui interes legitim, vatamata printr-un act administrativ, prin nesolutionarea n termenul legal a unei cereri sau urmare a refuzului nejustificat de a solutiona o cerere de catre acesta, se va putea adresa instantei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. nsa, o astfel de raspundere civila a Guvernului poate sa rezulte si ca urmare a unei actiuni civile n cadrul unui proces penal. Sustinerea si n prezent a acestui punct de vedere este si mai potrivita fata de acel moment cnd normele juridice specificau faptul ca o astfel de actiune n contenciosul administrativ putea fi ndreptata si contra unui functionar public, fiind discutabila considerarea ministrului ca fiind un asemenea functionar. Argumentam acest punct de vedere, pe de o parte prin faptul ca nu putem ignora legislatia actuala, anume Legea nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, care a preferat utilizarea termenului de persoana, fara a restrnge aplicabilitatea prevederilor legii contenciosului administrative doar cu privire la cererile n justitie ce ar putea fi formulate mpotriva unui functionar, ci, mpotriva unei persoane n conditiile formulate de art.16 alin.(1) din Legea nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Pe de alta parte prin atributiile stabilite de art.53 din Legea nr.90/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, o asemenea persoana poate fi conducatorul unui minister, respectiv un ministru, dar si orice alt membru al Guvernului, chiar si primul-ministru n situatia n care

un organ de specialitate, un departament sau un alt organism se afla n subordinea directa a sa. Mai mult dect att, potrivit alin.(2) al art.16 din Legea nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, cel actionat astfel n justitie va putea chema n garantie pe superiorul sau ierarhic de la care a primit ordin scris sa elaboreze sau sa nu elaboreze actul, ori ministrul n raport cu personalul propriu al ministerului pe care-l conduce este un astfel de superior, precum si primul-ministru fata de structurile organizate n subordinea sa. nsa, privind Guvernul, n virtutea prevederilor constitutionale si legale, ca fiind o autoritate colegiala n cadrul careia primulministru se distinge ntre ceilalti membrii ai acestuia ca fiind un primus inter pares, si nu ca un primus inter partes, apreciem ca un ministru sau un alt membru al Guvernului nu-l poate chema n garantie pe primul-ministru precum un superior ierarhic. n doctrina s-a mai sustinut, de asemenea, si faptul ca dreptul persoanei actionate n justitie n conformitate cu prevederile art.16 alin.(2) din Legea nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, nu poate fi exercitat de catre membrii Guvernului fata de primul-ministru pentru ca, potrivit art.108 alin.(4) din Constitutia Romniei, republicata, si art.27 alin.(3) din Legea nr.90/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, actele Guvernului hotarrile si ordonantele, nu sunt semnate dect de catre acesta din urma, si doar ministrii care au obligatia punerii lor n executare, au obligatia numai a contrasemnarii acestor acte. Dar, n virtutea principiului disponibilitatii, nimic nu-l mpiedica pe cel vatamat n drepturile sau interesele sale legitime prin acte ale Guvernului sa cheme n judecata pentru a raspunde patrimonial n solidar alaturi de Guvern, fie pe toti membrii care au votat, fie doar pe cei ce le-au semnat doar. n sensul celor afirmate, consideram ca, de lege ferenda, legiuitorul constituant sau cel ordinar, fiind de preferat ca o astfel de prevedere sa se regaseasca printre cele privind contenciosul administrativ, ar trebui sa aiba n vedere nscrierea expresa a dreptului oricarei persoane fizice sau juridice - vatamate ntr-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ, precum este o hotarre a Guvernului, sau printr-o dispozitie dintr-un astfel de act, de a cere a raspunde patrimonial inclusive ministrul sau membrul Guvernului care a contrasemnat acel act. Asadar, legiuitorul actual a preferat a lua-n considerare acceptiunea larga a termenului de functionar, identificata astfel nca din perioada interbelica, ministrul fiind, totusi, un functionar al statului ce are, n acelasi timp, un caracter politic, ct si unul administrativ, natura administrativa a acestuia trebuind sa predomine, si n opinia noastra, n detrimentul celeilalte. Pe de alta parte, desi continutul art.16 alin.(1) a fost modificat prin Legea nr.262/2007 privind modificarea si completarea Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, titlul articolului Introducerea n cauza a functionarului a fost pastrata, totusi o viitoare adaptare a acesteia nu ar trebui ignorata cu att mai mult cu ct aceasta ultima modificare legislativa a oferit posibilitatea ca asemenea actiuni sa fie introduse nu doar fata de persoane fizice, ci fata de orice persoane, inclusiv juridice, care ndeplinesc conditiile impuse. De asemenea, fata de perioada interbelica, reglementarile legale anterior mentionate nu au mai retinut si, implicit, conditionat, angajarea raspunderii civile a membrilor Guvernului de probarea relei-credinte a acestora, fiind necesar si suficient ca acela care introduce o astfel de actiune sa solicite plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru ntrziere. n ceea ce priveste raspunderea contraventionala, doctrina a subliniat faptul ca actuala reglementare generala n materie Ordonanta de Guvern nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor (Ordonanta a fost publicata n M. Of., Partea I, nr.410 din 25 iulie 2001 si a fost aprobata, cu modificari si completari, prin Legea nr.180/2002, fiind ulterior modificata si completata n nenumarate rnduri.)- nu mai retine, printre elementele definitorii ale contraventiei, gradul de pericol social mai redus dect infractiunea, pericolul social tinznd a ramne fara

relevanta n delimitarea dintre cele doua concepte, putndu-se vorbi chiar despre recunoasterea autonomiei raspunderii contraventionale n raport cu celelalte forme de raspundere. Cu toate acestea actuala reglementare legala, respectiv art.5 din Legea nr.115/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, face trimitere la dispozitiile dreptului comun atunci cnd prevede si aceasta forma a raspunderii membrilor Guvernului, fara, nsa, a cuprinde dispozitii derogatorii aplicabile doar atunci cnd subiectul activ al unei contraventii este unul dintre acestia. Mai mult dect att revizuirea din 2003 a Constitutiei nu a mai conditionat, conform art.72 alin.(2), trimiterea n judecata pentru posibila savrsire a uneia sau a unor contraventii a deputatilor si senatorilor de ncuviintarea Camerei din care fac parte acestia, dispozitie relevanta n acest context stiut fiind faptul ca, potrivit art.71 alin.(2) al Constitutiei, oricare dintre aceste calitati este compatibila cu cea de membru al Guvernului. Sub aspectul raspunderii disciplinare, desi art.5 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, o enumera alaturi de formele de raspundere mai sus mentionate, nici acest act normativ, precum nici altul nu dezvolta aceasta dispozitie legala. Doctrina a retinut ca forme de concretizare ale raspunderii disciplinare a membrilor Guvernului suspendarea acestora din functie atunci cnd s-a cerut urmarirea penala sau cnd s-a dispus trimiterea n judecata a acestora, subliniindu-se, nsa si faptul ca sanctiunile disciplinare nu pot avea gravitatea demiterii din functie pentru ca aceasta poate intervene doar atunci cnd, conform art.8 alin.(2) din Legea nr.90/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, acestia au fost condamnati penal printr-o hotarre judecatoreasca definitiva sau averea lor a fost declarata, n tot sau n parte, ca fiind dobndita n mod ilicit, printr-o hotarre judecatoreasca irevocabila. n acelasi sens s-a specificat si faptul ca sanctiunile disciplinare nu pot fi asimilate nici revocarii din functia de membru al Guvernului pentru ca aceasta are natura unei sanctiuni politice ce intervine n caz de remaniere guvernamentala. n ceea ce ne priveste, fara a contesta caracterul politic al sanctiunii revocarii, care conform art.85 alin.(2) din Constitutie coroborat cu prevederile art.7 din Legea nr.90/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, poate sa intervina doar n caz de remaniere guvernamentala, consideram ca aceasta poata sa mbrace si natura unei sanctiuni administrative pentru ca motivele care dicteaza aplicarea unei astfel de sanctiuni nu ar trebui si nici nu pot fi ntotdeauna doar de natura politica, chiar daca este dificil a distinge uneori ntre acestea. Exista, asadar, posibilitatea ca cel desemnat a ocupa o functie de membru al Guvernului sa se dovedeasca a nu corespunde cerintelor impuse de functia respectiva sau ndeplinirea atributiilor ce-i revin astfel sa fie defectuoasa.

23. Autonomia local. Prezentare general Autonomia locala este considerata ca fiind una dintre cele mai eficiente forme de autogestiune administrativa, aceasta asigurnd un nalt grad de democratie, colectivitatile teritoriale autonome fiind veritabile contraputeri, calitate n care pot sa previna abuzul guvernului central. Conform art. 1 din Legea nr. 215/2001, republicata, privind administratia publica locala, prezenta lege reglementeaza regimul general al autonomiei locale, precum si organizarea si functionarea autoritatilor administratiei publice locale. Asadar, alaturi de normele constitutionale n aceasta materie, acest domeniu este reglementat de legea mai sus amintita. n fapt, aceasta din urma va dezvolta normele fundamentate de Constitutia Romniei.

Autonomia locala reprezinta un principiu constitutional, dar si un mod de organizare a administratiei colectivitatilor locale care are o aplicare general valabila la nivelul ntregului sistem al administratiei publice locale. Continutul acestui principiu se regaseste, potrivit doctrinei actuale, att n activitatea administratiei publice locale romnesti, ct si n raporturile dintre autoritatile comunale, orasenesti si judetene si n relatiile dintre acestea si autoritatile administratiei publice deconcentrate. n formula sa initiala Constitutia Romniei a folosit sintagma descentralizarea serviciilor publice care, n fapt, stiintific vorbind, se referea la deconcentrarea serviciilor publice pentru ca erau avute n vedere, n primul rnd, serviciile exterioare ale ministerelor, cele de la nivelul teritoriului, ce ramn pe mai departe subordonate acestora, pe verticala, si prefectului, pe orizontala. Mai putea fi vorba si despre nfiintarea unor servicii publice la nivelul colectivitatilor locale care, la rndul lor, ar fi fost subordonate autoritatilor administratiei publice locale. n plus, n acord cu standardele europene, art. 120 la alin. (2) din Constitutie prevede ca n unitatile administrativ-teritoriale n care cetatenii apartinnd unei minoritati nationale au o pondere semnificativa se asigura folosirea limbii minoritatii nationale respective n scris si oral n relatiile cu autoritatile administratiei publice locale si cu serviciile publice deconcentrate, n conditiile prevazute de legea organica, n speta de Legea nr. 215/2001. Exercitarea acestui drept nu poate fi realizata dect n consonanta cu drepturile cetatenilor care nu vorbesc limba acelei minoritati, dar trebuie sa cunoasca actele si faptele administratiei, respective cu observarea principiului constitutional referitor la limba oficiala a statului romn. Apreciem ca, totusi, avnd n vedere faptul ca potrivit art. 13 din Constitutie, n Romnia limba oficiala este limba romna, ar fi necesar ca si cetatenii romni reprezentanti ai minoritatilor nationale sa cunoasca un minim de limba romna pentru a-si putea solicita drepturile n fata autoritatilor administratiei publice locale. Autonomia locala este cel mai important principiu, cel din care decurg toate celelalte, definitia lui fiind preluata din Carta europeana a autonomiei locale adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985 si ratificata de Romnia prin Legea nr. 199/1997. Astfel, prin autonomie locala se ntelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, n numele si n interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, n conditiile legii (art. 3 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicata). Alin.(2) al aceluiasi articol precizeaza ca acest drept se exercita de consiliile locale si primari, precum si de consiliile judetene si de presedintii acestora din urma, autoritati ale administratiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Se mai precizeaza, n alin. (4) al aceluiasi articol, ca prin colectivitate locala se ntelege totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativa-teritoriala. Art. 4 al Legii nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, subliniaza limitele acestei autonomii locale, specificnd faptul ca aceasta este numai una administrativa si financiara, fiind exercitata pe baza si n limitele prevazute de lege, aceasta privind organizarea, functionarea, competentele si atributiile, precum si resursele care, potrivit legii, apartin comunei, orasului sau judetului, dupa caz. Competentele si atributiile autoritatilor administratiei publice locale se stabilesc numai prin lege (art. 5), iar aceste competente sunt depline si exclusive, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Mai trebuie precizat ca, n baza autonomiei locale, autoritatile administratiei publice locale nu se afla n raporturi de subordonare. Astfel, chiar art. 123 alin. (4) din Constitutie prevede ca ntre prefecti, pe de o parte, consiliile locale si primari, precum si consiliile judetene si presedintii acestora, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare. n acest mod acest principiu, care initial a fost prevazut doar de Legea nr. 215/2001 n art. 6 alin. (2) ( n relatiile dintre autoritatile administratiei publice locale si consiliul judetean, pe de o parte, precum si ntre consiliul local si primar, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare), a fost ridicat, n urma revizuirii

Constitutiei din anul 2003, la rangul unui principiu constitutional. Alin.(1) al aceluiasi art.6 din Legea nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca raporturile dintre autoritatile administratiei publice locale din comune si orase si autoritatile administratiei publice la nivel judetean se bazeaza pe principiile autonomiei, legalitatii, responsabilitatii, cooperarii si solidaritatii n rezolvarea problemelor ntregului judet. Asadar, comunele, orasele si judetele sunt unitati administrativ-teritoriale n care se exercita autonomia locala si n care se organizeaza si functioneaza autoritati ale administratiei publice locale. Aceste unitati administrativ-teritoriale au personalitate juridica. n calitate de persoane juridice civile ele au n proprietate bunuri din domeniul privat, iar n calitate de persoane juridice de drept public, ele sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public de interes local sau judetean si emit acte administrative de autoritate, dar si de gestiune. Conform art. 21 alin.(1) din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, acestea avnd patrimoniu propriu si capacitate juridica deplina. Principiile contemporane de organizare a administratiei publice locale dominante, n prezent, nu doar n Europa, ci peste tot n lume, sunt aplicabile si-n ceea ce priveste organizarea administratiei publice locale din Romnia. Astfel, n doctrina administrativa se analizeaza n mod traditional, principiul descentralizarii prin raportare la cel al centralizarii, deconcentrarea ca formula intermediara si federalismul. Initial, centralizarea si descentralizarea nu au fost notiuni juridice, apreciaza doctrina actuala, ci ele exprimau tendintele politicii administrative, legate de istorie, de regimul constitutional, de cerintele practice. Prin dreptul administrativ, centralizarea si descentralizarea au luat forme prin care se concretizeaza. Prin aplicarea acestor doua principii se ncearca rezolvarea celor doua tendinte care se manifesta n guvernarea oricarei tari si anume: tendinta la unitate centralizatoare si tendinta la diversitate descentralizatoare. Centralizarea este caracterizata prin dependenta organelor locale de cele centrale ce stabilesc deciziile aplicabile n teritoriu, presupunnd, astfel, o stricta subordonare, n acest mod are loc centralizarea sarcinilor administrative din teritoriul national la nivelul statului, sarcini care sunt realizate de o administratie ierarhizata si unitara. Centralizarea administrativa nu presupune nsa, lipsa vreunui raport dintre puterea centrala si cea locala, dintre autoritatile care exercita puterea centrala, respectiv puterea locala, pentru ca absenta oricarui raport dintre cele doua puteri nu poate fi admis, chiar si ntr-un stat democratic. Prin urmare, descentralizarea nu reprezinta opusul centralizarii, ci micsorarea ei, diminuarea concentrarii puterilor. Asadar, practic, problema ce preocupa orice stat este cea a gradului de descentralizare necesar, ce variaza dupa ntinderea teritoriului, marimea populatiei, conditiile economice si politice existente, traditii, etc. Descentralizarea administrativa presupune existenta unor persoane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriului, cu atributii proprii, ce intervin direct n gestionarea si administrarea problemelor colectivitatii, implicnd autonomia locala. Deconcentrarea constituie o masura intermediara n procesul descentralizarii, fiind privita ca un transfer de atributii de la centru la agentii puterii centrale aflati la conducerea diferitelor organisme locale, ea nseamna mult mai putin dect descentralizarea si presupune recunoasterea unei anumite puteri de decizie, n favoarea agentilor statului repartizati pe ntreg teritoriul tarii. Raspund astfel ideii de deconcentrare prefectul, serviciile exterioare ale ministerelor (sau serviciile publice deconcentrate). Pe de alta parte, descentralizarea administrativa nu trebuie confundata cu

descentralizarea politica ce implica federalismul. n doctrina administrativa au fost n mod traditional doua forme ale descentralizarii si anume: descentralizarea teritoriala si descentralizarea tehnica sau prin servicii. Descentralizarea teritoriala presupune existenta unor autoritati alese, la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, autoritati ce dispun de competenta materiala generala. Descentralizarea tehnica sau prin servicii presupune existenta unor persoane morale de drept public care presteaza anumite servicii publice, distincte de masa serviciilor publice prestate de autoritatile statale. Gradul descentralizarii depinde de: - numarul de servicii publice date n competenta autoritatilor publice locale; - modul cum sunt organizate autoritatilor publice locale si raporturile lor cu cele centrale; - forma n care se exercita controlul special efectuat de autoritatea centrala. Elementele descentralizarii sunt: personalitatea juridica, rezolvarea propriilor afaceri, autonomie locala. Asadar, autonomia locala constituie un drept, iar descentralizarea este un sistem ce o presupune, netrebuind sa fie nteleasa n sensul unei libertati totale, cu eliminarea oricarei interventii a statului atunci cnd aceasta se dovedeste necesara. Altfel spus, autonomia locala reprezinta un drept recunoscut unitatilor administrativteritoriale de a-si satisface interesele proprii dupa cum considera oportun, cu respectarea legalitatii, dar fara interventia puterii centrale dect atunci cnd se impune. Autonomia locala constituie principiul fundamental al organizarii administrativ-teritoriale. Prin urmare, descentralizarea administrativa nu poate fi conceputa n statele unitare fara existenta unui control statal, cunoscut n doctrina sub denumirea de tutela administrativa, aceasta materializndu-se n sistemul romnesc de organizare si functionare a autoritatilor administratiei publice locale n dreptul si obligatia corelativa acestui drept ce revine prefectului de a ataca n contencios administrativ actele acestor autoritati pe care, prin serviciul sau de specialitate, le considera ilegale. Cadrul constitutional al administratiei publice se regaseste n capitolul V intitulat Administratia publica, din Titlul III (Autoritatile publice), n sectiunea a doua a acestui capitol intitulat Administratia publica locala. Doctrina administrativa a interpretat aceasta delimitare n doua sectiuni a capitolului de mai sus (n Administratia publica centrala de specialitate si administratia publica locala), ca o dorinta a legiuitorului constituant de a delimita, n cadrul administratiei publice, doua sfere cu regimuri juridice diferite. Astfel, autoritatile administratiei publice centrale de specialitate sunt n exclusivitate autoritati ale administratiei de stat, pe cnd autoritatile administratiei publice din unitatile administrativ-teritoriale se mpart n: servicii publice ale autoritatilor administratiei publice de specialitate deconcentrate n unitatile adminitrativ-teritoriale (serviciile publice deconcentrate) si autoritatile administrativ autonome ale comunelor, oraselor si judetelor. Este necesar a aminti faptul ca art. 3 alin. (3) din Constitutia Romniei, republicata, precizeaza ca teritoriul Romniei este organizat, sub aspect administrativ, n comune, orase si judete, iar n conditiile legii unele orase sunt declarate municipii. Organizarea administrative teritoriala a teritoriului presupune delimitarea acestuia n unitati adminitrativ-teritoriale, n scopul situarii autoritatilor administratiei publice locale si judetene, precum si a instantelor judecatoresti, ca si n scopul aplicarii principiilor autonomiei locale si al descentralizarii serviciilor publice. Constitutia Romniei reglementeaza administratia publica locala n patru articole si anume: - art. 120 principii de baza

- art. 121 autoritati comunale si orasenesti - art. 122 consiliul judetean - art. 123 prefectul Constitutia s-a limitat la a preciza care sunt autoritatile administratiei publice locale la nivelul oraselor si comunelor (consiliile comunale, orasenesti si primarii) si autoritatile administratiei publice locale la nivelul judetelor (consiliile judetene), respectiv organele de tutela administrativa (prefectul), precum si principiile care stau la baza raporturilor dintre acestea. Din interpretarea dispozitiilor constitutionale rezulta ca sfera administratiei publice locale se circumscrie la autoritatile administratiei publice locale, alese, prin care se realizeaza autonomia locala n comune, orase si anume, consiliile locale si primarii, iar n judete - consiliul judetean. Pe lnga aceste autoritati identificate la nivel constitutional, Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, cu modificarile si completarile ulterioare, modificnd art.3 alin.(2) al Legii nr. 215/2001, a identificat si presedintele consiliului judetean ca fiind una dintre autoritatile administratiei publice locale prin care se realizeaza autonomia locala. n alta ordine de idei, art. 73 alin. 3 lit.o) din Constitutie precizeaza ca organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala se reglementeaza prin lege organica, Legea nr. 215/2001 respectnd acest imperativ. Art. 120 din Constitutie prevede cele trei principii de baza pe care se ntemeiaza administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale si anume: descentralizarea, autonomia locala si deconcentrarea serviciilor publice. Legea nr. 215/2001, republicata, n art. 2, dar si cu precizarea ca aplicarea acestora nu poate aduce atingere caracterului de stat national, unitar si indivizibil al Romniei, mai adauga la principiile cu valoare constitutionala mai sus mentionate, trei alte principii: ligibilitatea autoritatilor administratiei publice locale e legalitatea consultarea cetatenilor n probleme locale de interes deosebit

24. Constituirea Consiliului local Legea nr. 251/2001 introduce o serie de precizari de ordin procedural, prevaznd atributia prefectului de a stabili, prin ordin, numarul membrilor fiecarui consiliu local, n functie de populatia comunei sau a orasului, raportata de Institutul National de Statistica si Studii Economice la data de 1 ianuarie a anului n curs sau, dupa caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile (art. 29). Pe baza acestui principiu cu ocazia alegerilor locale din anul 2004, precum si din anul 2008, numarul consilierilor locali a fost diferit de la 9 membri, n localitatile cu pna la 1500 de locuitori, pna la 31 de membri, n localitatile cu peste 400.000 de locuitori.Consiliul Municipiului Bucuresti este compus din 55 membri. Conditiile de eligibilitate, stabilite de Constitutie si de Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

ce trebuie ntrunite de o persoana fizica pentru ca aceasta sa fie aleasa ca si consilier, sunt urmatoarele, cu mentiunea ca aceste conditii trebuie sa fie ntrunite cumulativ: sa aiba calitatea de alegator, cu alte cuvinte sa aiba dreptul de vot; sa aiba vrsta de cel putin 23 de ani; sa aiba domiciliul n comuna sau orasul unde candideaza; sa nu aiba functia de magistrat sau sa nu fie militar activ ori alt functionar caruia i este interzisa asocierea n partide politice, conform art. 40 alin. 3 din Constitutie; n cazul n care candidatul este unul independent, candidatura acestuia trebuie sa fie nsotita de lista sustinatorilor. ct priveste cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene, acestia nu pot fi alesi dect n functiile de consilier local sau consilier judetean si doar cu ndeplinirea conditiilor ce se cer a fi ndeplinite de cetatenii romni. Potrivit Legii nr. 161/2003 privind incompatibilitatile n exercitarea demnitatilor publice si functiilor publice, prin art.88, functia de consilier local sau judetean este incompatibila cu: functia de primar sau viceprimar; functia de prefect sau subprefect; calitatea de functionar public sau angajat cu contract individual de munca n aparatul propriu al consiliului local respectiv sau n aparatul propriu al consiliului judetean ori al prefecturii din judetul respectiv; functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la regiile autonome si societatile comerciale de interes local nfiintate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judetean respectiv sau la regiile autonome si societatile comerciale de interes national care si au sediul sau care detin filiale n unitatea administrativ-teritoriala respectiva; functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatiilor la o societate comerciala de interes local ori la o societate comerciala de interes national care si are sediul sau care detine filiala n unitatea administrativteritoriala respectiva; functia de reprezentant al statului la o societate comerciala care si are sediul ori care detine filiale n unitatea administrativ-teritoriala respectiva; calitatea de deputat sau senator; functia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat si functiile asimilate acestora. Legea n cauza mai adauga si alte astfel de incompatibilitati, cu precizarea expresa ca nu pot fi exercitate n acelasi timp un mandat de consilier local si un mandat de consilier judetean. n art. 30 din Legea nr. 251/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se specifica faptul ca aceste consilii locale se constituie n termen de 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor, la convocarea prefectului, sedinta fiind legal constituita daca participa doua treimi din numarul consilierilor alesi. n cazul n care nu se poate asigura aceasta majoritate, sedinta se va organiza, n aceleasi conditii, peste 3 zile, la convocarea prefectului. Daca nici la a doua convocare, reuniunea nu este legal constituita, se va proceda la o noua convocare, de catre prefect, peste alte trei zile, n aceleasi conditii. n situatia n care consiliul local nu se poate reuni nici la a treia convocare din cauza absentei nemotivate a consilierilor locali, prefectul va declara vacante, prin ordin, locurile consilierilor alesi care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocari anterioare, daca acestia nu pot fi nlocuiti de supleanti nscrisi pe listele de candidati respective, organizndu-se alegeri pentru completare, n terme de 30 de zile, n conformitate cu prevederile Legii nr. 67/2004. Acest ordin al prefectului poate fi atacat, n conditiile art. 30 alin.(4) din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de cei interesati la instanta de contencios administrativ, n termen de 5 zile de la comunicare, hotarrea instantei fiind definitive si irevocabila. Practic, n acest mod sunt sanctionati administrativ acei consilieri locali alesi care nu-si ndeplinesc o prima sarcina acea de a se prezenta la prima sedinta a consiliului local,

neprezentare cauzata de motive netemeinice. Absenta consilierilor locali de la sedinta de constituire este considerata motivata daca se face dovada ca aceasta a intervenit din cauza unei boli care a necesitat spitalizarea sau a facut imposibila prezenta acestora, a unei deplasari n strainatate n interes de serviciu sau a unor evenimente de forta majora. Lucrarile sedintei de constituire sunt conduse de cel mai n vrsta consilier local, ajutat de cei mai tineri 2 consilieri locali, cu asistenta de specialitate a secretarului unitatii administrativteritoriale, care ntocmeste si procesul-verbal al sedintei. Pentru validarea mandatelor, consiliile locale aleg, conform art.31 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin vot deschis, dintre membrii lor, pe ntreaga durata a mandatului, o comisie de validare alcatuita din 3-5 consilieri. Comisia de validare examineaza legalitatea alegerii fiecarui consilier si propune consiliului local validarea sau invalidarea mandatelor. Comisia de validare va propune invalidarea alegerii unui consilier numai n cazul n care se constata ncalcarea conditiilor de eligibilitate sau daca alegerea consilierului s-a facut prin frauda electorala, constatata n conditiile Legii privind alegerea autoritatilor administratiei publice locale. Validarea sau invalidarea mandatelor se face, n ordine alfabetica, cu votul deschis al majoritatii consilierilor prezenti la sedinta, persoana al carei mandat este supus validarii sau invalidarii neputnd participa la vot. Hotarrea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacata de cei interesati la instanta de contencios administrativ n termen de 5 zile de la adoptare sau, n cazul celor absenti de la sedinta, de la comunicare. Instanta de contencios administrativ fiind obligata a se pronunta n cel mult 30 de zile. n acest caz, ca o exceptie de regula consacrata de Legea nr. 554 din 2004 privind contenciosul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare, procedura prealabila nu se mai efectueaza, iar hotarrea primei instante este definitiva si irevocabila. Dupa validare, n sedinta de constituire a consiliului local, consilierii locali depun juramntul prevazut de Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cei care refuza acest lucru fiind considerati demisionati de drept. Doctrina a sustinut, punct de vedere pe care-l mpartasim, ca nu poti demisionat dintr-o functie sau o demnitate pe care nici nu ai dobndit-o, astfel ca, ar fi mai indicat ca pentru refuzul de a depune juramntul cerut de lege, sanctiunea aplicata sa fie cea a retragerii validarii. Consiliul este considerat legal constituit daca majoritatea consilierilor locali validati au depus juramntul (art.34 alin.2 din Legea nr.215/2001). Constituirea consiliului local se constata prin hotarre, adoptata cu votul majoritatii consilierilor locali validati. Ulterior declararii ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii sai, prin votul deschis al majoritatii consilierilor n functie, un presedinte de sedinta, pe o perioada de cel mult 3 luni, pentru a conduce sedintele consiliului local si a semna hotarrile adoptate de acesta (art.35 din Legea nr. 215/2001). Se poate observa ca n cazul consiliului local nu se poate vorbi despre un presedinte al acestuia ca n cazul consiliului judetean, ci doar de un presedinte de sedinta. Dupa constituire, consiliul local si organizeaza comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate (acestea pot fi asemanate cu comisiile permanente care functioneaza n Parlamentul Romniei si care ncearca sa corespunda, din punct de vedere al domeniului lor de activitate, ministerelor). Conform art. 54 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, comisiile de specialitate si aleg cte un presedinte si un secretar. Rolul comisiilor este de a analiza si aviza proiectele de hotarre din domeniul lor de activitate. Comisiile de specialitate lucreaza n plen si iau hotarri cu votul majoritatii membrilor lor. n afara acestor comisii, consiliile locale pot organiza, din proprie initiativa sau la initiativa primarului, comisii speciale de analiza si verificare, pe perioada determinata. 25. Funcionarea Consiliului local

n ceea ce priveste organizarea si functionarea consiliilor locale, Constitutia Romniei nu face nici o precizare, legea organica fiind cea care reglementeaza aceste aspecte. Astfel, conform art. 38 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, mandatul consiliului local este de 4 ani si poate fi prelungit, prin lege organica, n caz de razboi sau de catastrofa. Acest mandat se exercita de la data constituirii consiliului local pna la data declararii ca legal constituit a consiliului nou ales. Legea anterioara n materie, Legea nr. 69/1991 ntr-o modificare a sa din anul1996, a introdus o precizare obligatorie care privea situatia celor care si ncepeau exercitarea mandatului n perioada dintre doua alegeri locale generale. Astfel se prevedea ca n cazul n care consiliul local sau judetean sau primarul sunt alesi n cursul unui mandat, ca urmare a dizolvarii consiliului local sau judetean, respectiv a vacantei functiei postului de primar, aceste autoritati ncheie mandatul precedentei autoritati a administratiei publice locale. Legiuitorul a luat n considerare si posibilitatea reorganizarii administrativ-teritoriale prevaznd o norma tranzitorie, si anume consiliul local sau consiliul judetean, precum si primarul alesi, n urma organizarii unei noi unitati administrativ-teritorial sau n urma dizolvarii unor consilii, respectiv vacantarii unor posturi de primari, si exercita mandatul numai pna la organizarea urmatoarelor alegeri locale generale. Aceste prevederi nu au fost preluate de legislatia n vigoare, desi pastrarea lor ar duce la nlaturarea oricaror posibile interpretari mai mult sau mai putin ntemeiate. Consiliul local se ntruneste, conform art. 39 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, n sedinte ordinare, lunar, la convocarea primarului si n sedinte extraordinare, la cererea primarului sau a cel putin unei treimi din numarul membrilor consiliului. Convocarea n aceste sedinte se face n scris, prin intermediul secretarului unitatii administrativ-teritoriale, cu cel putin 5 zile naintea sedintelor ordinare sau cu cel putin 3 zile nainte de sedintele extraordinare. Ordinea de zi a acestor sedinte trebuie adusa la cunostinta locuitorilor comunei sau orasului prin intermediul mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. Doctrina precizeaza ca, de fapt, este vorba despre proiectul ordinii de zi pentru ca, potrivit art. 43 din Legea nr. 215/2001, ordinea de zi se aproba de consiliul local, la propunerea celui care, n conditiile art. 39, a cerut ntrunirea acestui consiliu. Ordinea de zi poate fi modificata, conform aceluiasi articol, numai pentru probleme urgente si numai cu votul majoritatii consilierilor prezenti. Convocarea sedintelor consiliului local se poate face de ndata, fara a fi respectate astfel termenele enuntate mai sus, n caz de forta majora si de maxima urgenta pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau ai orasului. n lipsa vreunei precizari exprese cu privire la autoritatea competenta sa faca convocarea, n situatia sedintelor extraordinare si, respectiv, n caz de forta majora si de maxima urgenta, aceasta atributie, se apreciaza n doctrina, va reveni tot primarului care va emite o dispozitie n acest sens. Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precizeaza la art. 39 alin. (7) ca n comunele sau orasele n care cetatenii unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor, ordinea de zi se aduce la cunostinta publica si n limba materna a cetatenilor apartinnd minoritatilor nationale. Sedintele consiliului local sunt legal constituite daca este prezenta majoritatea consilierilor n functie, prezenta consilierilor fiind, de fapt, obligatorie. Art. 40 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precizeaza ca acele cazuri n care absenta unui consilier de la sedintele consiliului local este considerata motivata vor fi stabilite prin regulamentul de organizare si functionare a consiliului local. Sedintele consiliului local sunt conduse, conform art.41, de un presedinte de sedinta ales n conditiile mai sus precizate si reglementate de Legea nr. 215/2001, republicata. Sedintele consiliului local sunt publice.

Lucrarile sedintelor se desfasoara n limba romna pentru ca, dupa cum am amintit deja aceasta este limba oficiala a statului romn conform prevederilor constitutionale, nsa, n consiliile locale n care consilierii locali apartinnd minoritatilor nationale reprezinta cel putin o cincime din numarul total, se poate folosi si limba materna a acestora. Aceasta formulare din art. 42 alin.(2) din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost contestata n doctrina, principalele critici aduse fiind urmatoarele: si limba romna este tot limba materna pentru majoritatea populatiei, astfel ca, de lege ferenda, ar fi indicat ca formularea sa fie urmatoarea limba materna a minoritatii nationale; aceasta dispozitie impune o situatie nedemocratica, anume supunerea a patru cincimi dintre consilieri vointei celeilalte cincimi; folosirea limbii materne nu se face la solicitarea consilierilor locali apartinnd minoritatii nationale, legea preciznd n art. 42 alin. (2), ca n aceste cazuri traducerea n limba romna se face prin grija primarului; traducerea ar trebui sa fie facuta si n sens invers, adica n cazul n care luarile de cuvnt au loc n limba unei minoritati nationale, acestea sa fie traduse n limba romna. Indiferent de faptul ca luarile de cuvnt pot fi tinute si n limba unei minoritati nationale, documentele sedintelor de consiliu se ntocmesc doar n limba romna. Dezbaterile din sedintele consiliului local, precum si modul n care si-a exercitat votul fiecare consilier se consemneaza ntr-un proces verbal semnat de consilierul care conduce sedintele de consiliu si de secretarul unitatii administrativ-teritoriale. Prin aceste semnaturi, presedintele de sedinta si secretarul comunei sau orasului si asuma responsabilitatea veridicitatii celor consumate. Procesul-verbal al unei sedinte va fi supus aprobarii consilierilor locali n sedinta imediat urmatoare, iar consilierii nemultumiti de continutul acestuia pot sa-l conteste si pot solicita mentionarea exacta a opiniilor exprimate n sedinta anterioara. 26. Actele Consiliului local n epoca moderna, actele autoritatilor publice poarta, de regula, astfel precum subliniaza doctrina, o denumire specifica. Astfel, actele organelor colegiale, precum consiliul local sau consiliul judetean, sunt denumite hotarri sau regulamente, iar actele organelor de conducere unipersonala, precum primar sau presedintele consiliului judetean, n functie de calitatea pe care o detine persoana emitenta a actului, sunt denumite dispozitii, ordine, decrete. Conform art. 45 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, n exercitarea atributiilor ce i revin consiliul local adopta hotarri, cu votul majoritati membrilor prezenti, n afara de cazurile n care legea sau regulamentul de organizare si functionare a consiliului cere o alta majoritate. Regula instituita de legiuitor este, asadar, cea a adoptarii hotarrilor consiliului local cu votul majoritatii simple a consilierilor locali n functie. Acelasi articol la alin.(2) prevede expres situatiile n care, prin exceptie de regula anterior mentionata, hotarrile consiliului local se adopta cu votul majoritatii consilierilor n functie, asadar cu o majoritate absoluta, fiind vorba despre: hotarrile privind bugetul local; hotarrile privind contractarea de mprumuturi, n conditiile legii; hotarrile prin care se stabilesc impozite si taxe locale; hotarrile privind participarea la programe de dezvoltare judeteana, regionala, zonala sau de cooperare transfrontaliera; hotarrile privind organizarea si dezvoltarea urbanistica a localitatilor si amenajarea teritoriului;

hotarrile privind asocierea sau cooperarea cu alte autoritati publice, cu persoane juridice romne sau straine O alta exceptie instituita expres de lege este cea a hotarrilor privesc patrimoniul, acestea adoptndu-se cu o majoritate calificata de doua treimi din numarul total al consilierilor locali n functie. Acelasi articol mai mentioneaza ca n anumite situatii consiliul local poate stabili ca unele hotarri sa fie adoptate prin vot secret. Legea nu mentioneaza aceste situatii ramnnd la latitudinea consiliului local care sunt aceste situatii. nsa, n nici un caz, iar aceasta este o mentiune expresa a legii, nu pot fi adoptate n urma unui vot secret hotarrile care au character individual si sunt cu privire la persoane, exceptiile n aceste situatii putnd fi expres prevazute de lege. Initiativa legislativa la nivel local, anume cine poate propune proiecte de hotarre, apartine consilierilor, primarului, viceprimarilor, dar si cetatenilor. Indiferent de cine le propune, redactarea acestora se face de cei care le propun cu sprijinul secretarului unitatii administrativteritoriale si al serviciilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului. n anumite cazuri expres delimitate de lege, n cazul consilierii locali actioneaza o restrngere legala a exercitiului dreptului de vot, acestia neputnd sa-si exprime votul, legea stabilind astfel o serie de incompatibilitati. Astfel, art. 46 alin.(1) din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, mentioneaza ca nu poate lua parte la deliberarea si adoptarea hotarrilor consilierul care, fie personal, fie prin sot, sotie, afini sau rude pna la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial n problema supusa dezbaterilor consiliului local. n cazul n care se adopta o hotarre de consiliu cu ncalcarea acestor prevederi, sanctiunea impusa de lege este nulitatea de drept a hotarrii, nulitate care va fi constatata de instanta de contencios administrativ. n acest caz actiunea n instanta poate fi introdusa de orice persoana interesata. Conform art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, hotarrile consiliului local se semneaza de consilierul local care ndeplineste functia presedintele de sedinta, desemnat n conditiile art.35 din acelasi act normativ, care a condos sedinta de consiliu si se contrasemneaza, pentru legalitate, de catre secretarul unitatii administrativ-teritoriale. Daca acesta din urma va aprecia ca respectiva hotarre este ilegala, va putea sa refuze contrasemnarea, caz n care secretarul va expune consiliului local opinia sa motivata. Din pacate legea prezinta o lacuna n sensul ca nu este prevazuta solutia juridica pentru aceasta situatie si, practic, raspunsul la ntrebarea Se va mai putea considerata adoptata legal hotarrea daca aceasta nu este contrasemnata de secretar? Doctrina a oferit o posibila solutie secretarul are dreptul sa l sesizeze pe prefect pentru ca acesta sa poata actiona n contencios administrativ mpotriva acesteia. Este adevarat ca si aceasta rezolvare comporta un risc, anume acela ca prefectul sa nu o atace n contenciosul administrativ din diverse motive. Indirect aceasta solutie poate fi desprinsa si din prevederea legala pentru ca, potrivit alin.(2) si (3) al ale art.48, secretarul unitatii administrativ-teritoriale va comunica hotarrile consiliului local primarului si prefectului de ndata, dar nu mai trziu de 10 zile lucratoare de la data adoptarii, asadar inclusive cele fata de care a avut obiectii si a refuzat a le semna, comunicarea, nsotita de eventualele obiectii cu privire la legalitate, facndu-se n scris chiar de catre secretar. Aceasta ultima obligatie trebuie sa fie respectata de catre secretar si iarasi putem identifica o lacuna a legii prin faptul ca nu este precizata o sanctiune pentru situatia n care acesta nu-si ndeplineste aceasta obligatie, pentru ca altfel primarul nu are cum sa le aduca la ndeplinire, iar prefectul nu poate exercita controlul de legalitate asupra acestora conform legii, daca este cazul, prin atacarea lor n contenciosul administrativ. Hotarrile consiliului local sunt acte administrative, putnd avea un caracter individual sau normativ. n functie de acest ultim aspect difera si momentul n care intra n vigoare hotarrea respectiva. Astfel, art. 49 din Legea nr. 215/2001, republicata, prevede ca hotarrile cu caracter normativ devin obligatorii si produc efecte juridice de la data aducerii lor la cunostinta publica,

aducerea la cunostinta a acestora se face n termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale catre prefect. Acest termen de 5 zile reprezinta chiar termenul aflat la dispozitia prefectului n care acesta poate lua o decizie cu privire la legalitatea actului, putnd aprecia chiar necesitatea introducerii unei actiuni n contenciosul administrativ. Doctrina apreciaza ca aceasta dispozitie legala introduce practic o prezumtie de ilegalitate. Fata de acestea, actele administrative hotarri ale consiliului local cu caracter individual si produc efectele juridice de la data comunicarii lor catre persoanele interesate. Din cauza ambiguitatii actualei legi, doctrina si-a pus ntrebarea daca poate consiliul local sa emita sau sa ncheie si alte categorii de acte juridice. Desi actuala reglementare prevede pentru unitatile administrativ-teritoriale doar calitatea de persoane juridice de drept public, ce dispun de patrimoniu propriu si capacitate juridica deplina, doctrina apreciaza ca acestea si pastreaza si calitatea de persoane juridice civile, calificarea de persoane de drept public presupunnd personalitatea de drept civil, dar si prerogative de putere publica. Asadar, trebuie sa facem distinctie, n ceea ce priveste consiliul local, ntre: Calitatea de persoane juridice de drept public caz n care acesta poate ncheia acte administrative unilaterale si contracte administrative, precum un contract de concesiune Calitatea de persoana juridica de drept privat caz n care poate ncheia acte supuse unui regim de drept civil, precum un contract de vnzare-cumparare a unui bun din domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale Mai mult dect att trebuie sa luam n considerare si faptul ca n sarcina primarului sunt prevazute atributii de reprezentare a comunei sau orasului, inclusiv n justitie, fapt ce a dus la formularea n doctrina a opiniei conform careia atunci cnd actiunea n instanta vizeaza hotarri ale consiliului local, existnd si capete de cerere de natura patrimoniala, n litigiu, alaturi de consiliul local, trebuie sa fie chemat si primarul, care exercita si functia de ordonator principal de credite.

27. Rspunderea consilierilor locali Raspunderea solidara a consilierilor pentru activitatea consiliului local din care fac parte sau, dupa caz, n nume propriu pentru activitatea desfasurata n exercitarea mandatului, precum si pentru hotarrile pe care le-au votat. Art. 51 alin.1 prevede clar faptul ca acesti consilieri locali, n exercitarea mandatului, sunt n serviciul colectivitatii locale. Pentru a se vedea situatia exacta a celor care au votat, legea dispune obligatia consemnarii n procesul-verbal al sedintei consiliului local a rezultatului votului si, la cererea consilierilor, a votului nominal. Implicit a fost, astfel, consacrata lipsa de raspundere a persoanei care a absentat sau a persoanei care a votat mpotriva unei hotarri care ulterior atrage raspunderea consilierilor. Raspunderea administrativ disciplinara constnd fie n declararea vacanta a locului de consilier, fie n suspendarea din functie, fie n alte sanctiuni prevazute de regulamentul de functionarea a consiliului sau de Statutul alesilor locali (Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, cu modificarile si completarile ulterioare) Raspunderea administrativ-patrimoniala ce consta n repararea prejudiciului cauzat printr-un act administrativ Raspunderea penala Suspendarea mandatului de consilier intervine de drept, conform art. 56 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, numai n cazul n care acesta a fost arestat preventiv. Aceasta masura a arestarii trebuie sa fie comunicata de ndata de catre instanta de judecata prefectului care, prin ordin, constata suspendarea mandatului. Este, n consecinta, o obligatie a prefectului de a constata existenta acestei situatii si de a lua masura

suspendarii din functie. Aceasta masura va dura pna la ncetarea situatiei care a determinat luarea masurii arestarii preventive, iar n cazul n care consilierul este gasit nevinovat, el va avea dreptul la a solicita, conform legii, despagubiri. Mandatul unui consilier local poate nceta nainte de termen, adica nainte de data declararii ca legal constituit a noului consiliu local ales, n urmatoarele cazuri: demisie; incompatibilitate; schimbarea domiciliului ntr-o alta unitatea administrativ-teritoriala, inclusiv urmare a reorganizarii acesteia; condamnarea, prin hotarre judecatoreasca definitiva, la o pedeapsa privativa de libertate; punerea sub interdictie judecatoreasca; pierderea drepturilor electorale; deces; pierderea calitatii de membru al partidului politic sau al organizatiei minoritatii nationale pe a carei lista a fost ales; lipsa nemotivata de la mai mult de 3 sedinte ordinare consecutive ale consiliului local; imposibilitatea exercitarii mandatului pe o perioada mai mare de 6 luni consecutive. ncetarea de drept a mandatului de consilier se constata de catre consiliul local, prin hotarre, la propunerea primarului sau a oricarui consilier, constatare ce vizeaza inclusiv situatia de ncetare a mandatului urmare a demisiei consilierului local. Astfel, conform art.12 din Legea nr. 393/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, n toate situatiile de ncetare a mandatului nainte de expirarea duratei normale a acestuia consiliul local adopta n prima sedinta ordinara, la propunerea primarului, o hotarre prin care se ia act de situatia aparuta si se declara vacant locul consilierului n cauza. Fata de cele mentionate prin art.12, acelasi act normativ Legea nr. 393/2004 subliniaza ntr-o modificare a art.9 alin.(4), ca n cazurile n care aceasta hotarre a consiliului local a fost adoptata urmare a intervenirii uneia dintre urmatoarele situatii: schimbarea domiciliului ntr-o alta unitate administrativ-teritoriala, inclusiv ca urmare a reorganizarii acesteia; lipsa nemotivata de la mai mult de 3 sedinte ordinare consecutive ale consiliului; imposibilitatea exercitarii mandatului pe o perioada mai mare de 6 luni consecutive, cu exceptia cazurilor prevazute de lege; pierderea calitatii de membru al partidului politic sau al organizatiei minoritatii nationale pe a carei lista a fost ales, aceasta va putea fi atacata de consilier, la instanta de contencios administrativ, n termen de 10 zile de la comunicare. Instanta se va pronunta n termen de cel mult 30 de zile, n acest caz, procedura prealabila nu se mai efectueaza, iar hotarrea primei instante de judecata este definitiva si irevocabila. Consideram ca aceste prevederi de natura procedurala ar trebui extinse la situatiile n care o astfel de contestare a fi adusa n fata instantei de judecata, neexistnd, n opinia noastra, veritabile motive pentru a institui un regim de exceptie, derogatoriu doar pentru unele dintre acestea, astfel precum ar reiesi dintr-o interpretare ad literam a prevederilor legale mai sus mentionate.

28. Rspunderea Consiliului local

Ct priveste consiliul local, sanctiunea prevazuta de Legea nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin art.55 este cea a dizolvarii acestuia. Dizolvarea consiliului local poate fi, n functie de modalitatea prin care se decide sau impune luarea acestei masurii:

Dizolvare prin referendum local referendumul se organizeaza, n conditiile Legii nr. 3/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, ca urmare a cererii adresate n acest sens prefectului de cel putin 25% din numarul cetatenilor cu drept de vot nscrisi pe listele electorale ale unitatii administrativ-teritoriale. Cheltuielile pentru organizarea referendumului se suporta din bugetul local. Referendumul local este organizat de catre o comisie numita prin ordin al prefectului, compusa dintr-un reprezentant al prefectului, cte un reprezentant al primarului, al consiliului local si al consiliului judetean si un judecator de la judecatoria n a carei jurisdictie se afla unitatea administrativ-teritoriala n cauza. Secretarul comisiei este asigurat de institutia prefectului. Referendumul este valabil daca sau prezentat la urne cel putin jumatate plus unu din numarul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului local nceteaza nainte de termen daca s-au pronuntat n acest sens cel putin jumatate plus unu din numarul total al voturilor valabil exprimate. Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizeaza n termen de maximum 90 de zile de la ramnerea definitiva si irevocabila a hotarrii judecatoresti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, dupa caz, de la validarea rezultatului referendumului. Dizolvarea de drept a consiliului local poate interveni, conform art. 55 alin.1 din Legea nr. 215/2001, republicata, n urmatoarele situatii: o n cazul n care acesta nu se ntruneste timp de doua luni consecutiv, desi a fost convocat legal; o n cazul n care nu a adoptat n 3 sedinte ordinare consecutive nicio hotarre; o n situatia n care numarul consilierilor locali se reduce sub jumatate plus unu si nu se poate completa prin supleanti. Fata de ultima situatie, n doctrina, s-a ridicat problema organizarii doar a unor alegeri partiale pentru cazul n care consiliul este n functiune, dar numarul consilierilor a scazut la jumatate plus unul, iar lista supleantilor nu este suficienta pentru a se completa locurile ramase vacante. De asemenea, avnd n vedere ca primarul este cel care convoaca consiliul local n sedinte ordinare, doctrina a relevat ca exista si posibilitatea ca acesta sa nu convoace consiliul pentru 3 luni consecutive, caz n care s-ar ajunge, practic, la dizolvarea consiliului local nu din cauza consilierilor sai. Aceasta constatare a dus la modificarea Legii nr. 215/2001 n anul 2010, prin introducerea, n mod expres a conditiei convocarii legale. n vederea dizolvarii de drept, primarul, viceprimarul, secretarul unitatii administrativteritoriale sau orice alta persoana interesata sesizeaza instanta de contencios administrative cu privire la cazurile prevazute mai sus, instanta analiznd situatia de fapt si pronuntnduse cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotarrea instantei este definitiva si se comunica prefectului. Asadar, dupa aceasta modificare din 2010 a Legii nr. 2150/2001, dizolvarea de drept a consiliului local nu se mai constata prin ordin al prefectului, ci direct de catre instanta de judecata. Si-n cazul dizolvarii de drept, stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului. Pna la constituirea noului consiliu local, primarul sau, n absenta acestuia, secretarul unitatii administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei, orasului sau municipiului, potrivit competentelor si atributiilor ce i revin, potrivit legii. Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, reglementeaza la art. 78-86, situatia speciala pe care o prezinta, din punct de vedere juridic, administratia publica a municipiului Bucuresti. Astfel, pornindu-se de la organizarea municipiului Bucuresti n 6 subdiviziuni administrativ-teritoriale sectoarele n Capitala functioneaza 7 consilii locale si 7 primari, respectiv: consiliul general al municipiului Bucuresti si consiliile locale ale sectoarelor, primarul general al capitalei si primarii de sectoare.

Potrivit art.85 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, hotarrile Consiliului General al Municipiului Bucuresti si dispozitiile cu caracter normativ ale primarului general sunt obligatorii si pentru autoritatile administratiei publice locale organizate n sectoarele municipiului Bucuresti. Aceasta prevedere a determinat doctrina sa afirme, pe buna dreptate, ca astfel se consacra o forma de subordonare ntre autoritatile alese la nivelul sectoarelor Capitalei si cele alese la nivelul Capitalei, punndu-se sub semnul ntrebarii respectare principiului autonomiei locale la nivel acestor autoritati. Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti se constituie, functioneaza si pot fi dizolvate n conditiile prevazute de dispozitiile legii administratiei publice locale pentru consiliile locale care se aplica n mod corespunzator. Doctrina apreciaza ca orict de mult s-a ncercat prin aceste norme legale ca organizarea, functionarea si atributiile consiliilor locale de la nivelul Bucurestiului sa fie realizate potrivit principiului autonomiei locale, nu poate fi asimilat consiliul unui sector cu cel al unui oras sau al unei comune, precum nici consiliul general nu poate fi asimilat cu un consiliu judetean. Raporturile acestuia din urma cu consiliile judetene se bazeaza pe principiile autonomiei, legalitatii, responsabilitatii, cooperarii si solidaritatii, fapt contestabil ct priveste raporturile dintre consiliile de sector si Consiliul Municipiului Bucuresti.

29. Rolul primarului Rolul primarului reiese din prevederile art. 61 din Legea nr. 215/2001 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, conform carora primarul ndeplineste o functie de autoritate publica, nefiind functionar public, acesta fiind seful administratiei publice locale si al aparatului propriu de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale, pe care l conduce si l controleaza. Rolul acestuia este tridimensional, anume: - asigura respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei, precum si punerea n aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui Romniei, a hotarrilor si ordonantelor Guvernului, a hotarrilor consiliului local; - dispune masurile necesare si acorda sprijin pentru aplicarea ordinelor si instructiunilor cu caracter normativ ale ministrilor, ale celorlalti conducatori ai autoritatilor administratiei publice centrale, ale prefectului, precum si a hotarrilor consiliului judetean; - reprezinta unitatea administrativ-teritoriala n relatiile cu alte autoritati publice, cu persoanele fizice sau juridice romne ori straine, precum si n justitie. Pentru ndeplinirea acestui rol, a acestor functii, primarul beneficiaza si conduce un aparat de specialitate, precum si servicii publice locale. n baza acestor prevederi, doctrina a stabilit trei categorii de sarcini ale primarului, n calitatea sa de autoritate executiva a consiliului local, acesta din urma putnd fi considerat autoritatea deliberativa. Acestea sunt: cea de reprezentare primarul reprezintnd comuna sau orasul n relatiile cu alte autoritati publice, cu persoanele fizice sau juridice romne sau straine, precum si n justitie; cea de executiv al consiliului local acesta avnd atributii pentru pregatirea deciziei consiliului local, pentru punerea n aplicare a acesteia si de a raporta; cea de sef al administratiei locale si aparatului de specialitate primarul are trei directii de actiune - cea privind personalul, cea privind mijloacele materiale si financiare si cea privind serviciile publice locale.

30. Raportul primarului cu Consiliul local i actele emise de primar n ceea ce priveste raporturile primarului cu consiliul local, n primul rnd trebuie sa amintim faptul ca acesta participa la sedintele acestuia avnd si dreptul de a-si exprima punctual de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii. De asemenea, potrivit art. 63 alin.(3) din Legea nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, primarul prezinta consiliului local, n primul trimestru, un raport anual privind starea economica, sociala si de mediu a unitatii administrativ-teritoriale; prezinta, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte si informari; elaboreaza proiectele de strategii privind starea economica, sociala si de mediu a unitatii administrativ-teritoriale si le supune aprobarii consiliului local. Pe de alta parte, n cazul n care primarul refuza sa puna n aplicare o hotarre a consiliului local, avnd n vedere faptul ca legea nu prevede nimic n mod expres cu privire la consecintele juridice ale unei astfel de inactiuni si pentru ca acesta nu poate fi tras la raspundere de catre consiliul local pentru simplul motiv ca nu a fost ales de catre acesta, singura solutie posibila este actionarea n fata instantei de contencios administrativ a primarului. Iata cum inclusiv aceasta situatie a determinat doctrina a propune ca, de lege ferenda, primarul sa fie ales de catre consiliul local, caz n care acesta l va putea trage la raspundere pentru activitatea sa ceea ce ar putea ntari spiritul de raspundere si responsabilitatea acestuia n raporturile cu consiliul local si, n special cu colectivitatea locala. Primarul emite dispozitii cu caracter normativ sau individual, acestea fiind practic actele pe care primarul le poate elibera. Acestea devin executorii fie de la data la care sunt aduse la cunostinta publicului, prin formele consacrate legislativ, precum Monitorul Oficial al judetului sau al orasului, proiect nefinalizat si abandonat ntre timp, sau prin publicare n presa locala sau afisate n locuri special amenajate n cazul n care este vorba despre dispozitii cu caracter normativ fie de la data la care au fost comunicate persoanelor interesate n cazul dispozitiilor cu caracter individual. Ca si-n cazul hotarrile consiliului local, si dispozitiile primarului cu caracter normativ se aduc la cunostinta publica n termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale catre prefect, termen 10 n care acesta din urma poate lua o decizie privind atacarea actului respectiv la instanta de contencios administrativ. 31. Mandatul primarului Mandatul primarului este, conform art. 69 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de 4 ani si se exercita pna la depunerea juramntului de catre primarul nou ales, putnd fi prelungit prin lege organica, n caz de razboi, calamitate naturala, dezastru sau sinistru deosebit de grav. Evident ca mandatul ncepe de la data la care primarul nou ales a depus juramntul. Mandatul primarului poate sa nceteze si nainte de termen, putndu-se vorbi despre: ncetare de drept n urmatoarele cazuri expres prevazute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, si anume: o demisie; o incompatibilitate; o schimbarea domiciliului ntr-o alta unitate administrativ-teritoriala; o condamnarea printr-o hotarre judecatoreasca ramasa definitiva la o pedeapsa privativa de libertate;

o punerea sub interdictie judecatoreasca; o pierderea drepturilor electorale; o decesul; o pierderea calitatii de membru al partidului politic sau al organizatiei minoritatii nationale pe a carei lista a fost ales; o dar si n urmatoarele situatii, prevazute de art.69 alin.(2) din Legea nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare: daca acesta se afla n imposibilitatea exercitarii functiei datorita unei boli grave, certificate, care nu permite desfasurarea activitatii n bune conditii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic; daca acesta nu si exercita, n mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv. n toate aceste cazuri, prefectul, prin ordin, ia act de ncetarea mandatului primarului. Desi nu se mai regasesc printre prevederile Legii nr. 393/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, considera, ca urmatoarele prevederi legale din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica n mod corespunzator n toate cazurile. astfel, ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanta de contencios administrativ n termen de 10 zile de la comunicare. Instanta de contencios administrativ este obligata sa se pronunte n termen de 30 de zile. n acest caz, procedura prealabila nu se mai efectueaza, iar hotarrea primei instante este definitiva si irevocabila. n consecinta, n toate cazurile enuntate mai sus, prefectul este cel care ia act de ncetarea mandatului primarului. Legea nr. 215/2001 nu prevede cine l sesizeaza pe prefect daca ne afla ntr-unul dintre cazurile mai sus amintite. Doctrina ofera mai multe solutii, printre care o putem aminti pe urmatoarea: adoptarea de catre consiliul local a unei hotarri n care sa arate motivul ncetarii mandatului primarului, iar prin intermediul secretarului aceasta sa fie adusa la cunostinta prefectului, urmnd ca n urma verificarii de catre cel din urma a acestor motive, acesta sa emita sau nu ordinul prin care constata ncetarea de drept a mandatului primarului. ncetare ca urmare a organizarii unui referendum la nivel local pe principiul simetriei juridice posibilitate prevazuta de art. 70 din Legea nr. 215/2001, republicata. Acest referendum va fi organizat cu respectarea normelor legale n materie norme prevazute de Legea nr. 3/2000 si conform procedurii prevazute de art.55 alin.(3)-(7) din Legea 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, privind organizarea unui referendum local cu acelasi scop pentru dizolvarea consiliului local. Pentru organizarea acestui referendum este necesara o cerere adresata n acest sens prefectului de locuitorii comunei, orasului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de catre acesta a intereselor generale ale colectivitatii locale sau a neexercitarii atributiilor ce i revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercita ca reprezentant al statului. Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele si prenumele, data si locul nasterii, seria si numarul buletinului sau ale cartii de identitate si semnatura olografa ale cetatenilor care au solicitat organizarea referendumului. Organizarea referendumului trebuie sa fie solicitata, n scris, de cel putin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie sa fie realizat n fiecare dintre localitatile componente ale comunei, orasului sau municipiului. Fata de aceste prevederi, de lege ferenda, pot fi luate n considerare urmatoarele propuneri: o pentru evitarea unor eventuale abuzuri din parte prefectului, ar fi indicat ca analizarea motivelor cererii pentru organizarea referendumului sa nu fie analizate doar de catre prefect, ci, mpreuna cu acesta, de catre o comisie de la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor; o pe perioada organizarii si desfasurarii referendumului local, ar fi indicat ca printr-o hotarre a consiliului local, acesta sa delege unuia dintre viceprimari sau

viceprimarului atributiile primarului, avnd n vedere ca nu se mai justifica ramnerea n activitate a primarului. O astfel de solutie este cu att mai justificata cu ct conform art.72 alin.(1)-(3) din Legea nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, n caz de vacanta a functiei de primar, precum si n caz de suspendare din functie a acestuia, atributiile ce i sunt conferite prin lege vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, dupa caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majoritatii consilierilor locali n functie. n aceasta situatie consiliul local poate delega, prin hotarre, din rndul membrilor sai, un consilier local care va ndeplini temporar atributiile viceprimarului, iar n situatia n care sunt suspendati din functie, n acelasi timp, att primarul, ct si viceprimarul, consiliul local deleaga un consilier local care va ndeplini att atributiile primarului, ct si pe cele ale viceprimarului, pna la ncetarea suspendarii. Ca si n cazul consilierilor local si mandatul primarului se suspenda de drept numai n cazul n care acesta a fost arestat preventiv. Masura arestarii preventive se comunica de ndata de catre instanta de judecata prefectului care, prin ordin, constata suspendarea mandatului. Ordinul de suspendare se comunica de ndata primarului, suspendarea durnd pna la ncetarea situatiei care a determinat-o, anume pna la ncetarea starii de arest preventiv. Daca primarul suspendat din functie a fost gasit nevinovat, acesta are dreptul la a solicita plata drepturilor salariale corespunzatoare perioadei n care a fost suspendat. 32. Constituirea Consiliului judeean Constituirea consiliului judetean este precedata de validarea alegerii presedintelui consiliului judetean. Astfel, conform art.89 din legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, validarea alegerii presedintelui consiliului judetean se face n termen de 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor, n camera de consiliu a tribunalului, de catre presedintele tribunalului sau nlocuitorul acestuia. Rezultatul validarii sau invalidarii alegerii presedintelui consiliului judetean se aduce la cunostinta publica. Hotarrea de validare sau invalidare a presedintelui consiliului judetean poate fi atacata de cei interesati la curtea de apel n termen de doua zile de la aducerea la cunostinta publica. Curtea de apel se pronunta n termen de doua zile de la sesizare, hotarrea fiind definitiva si irevocabila. n termen de doua zile de la ramnerea definitiva si irevocabila a hotarrii de validare, presedintele consiliului judetean care a fost validat depune n fata presedintelui tribunalului si a prefectului, n sedinta publica, juramntul n limba romna. Presedintele consiliului judetean care refuza sa depuna juramntul este considerat demisionat de drept, solutie consacrata de legiuitor pe care o criticam si cu aceasta ocazie tinnd cont de acelasi aspect al imposibilitatii de a fi demisionat dintr-o functie pe care nca nu o detii. Invalidarea alegerii presedintelui consiliului judetean se poate pronunta doar daca se constatata ncalcarea conditiilor de eligibilitate sau alegerea acestuia s-a facut prin frauda electorala. n cazul n care este invalidata alegerea presedintelui consiliului judetean, n conformitate cu aceleasi prevederi ale art. 59 alin.(2) din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Guvernul, la propunerea prefectului, va stabili data alegerilor ce se vor organiza n termen de maximum 90 de zile de la data invalidarii sau, dupa caz, de la data ramnerii definitive si irevocabile a hotarrii judecatoresti, solutie ce este valabila si-n cazul n care acesta si da demisie. Spre deosebire de primar care nu face parte din consiliul local, presedintele consiliului judetean este membru al acestuia din urma. De altfel chiar art.88 alin.(2) din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca aceste consilii judetene alese se completeaza cu presedintele consiliului judetean, care are drept de vot si conduce sedintele

acestuia. Desi, conform prevederilor constitutionale, presedintele consiliului judetean nu a fost construit ca autoritate a administratiei publice locala distincta de consiliul judetean similara cu cea a primarului, Legea nr. 35/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, a introdus si-n cazul acestuia principiul desemnarii sale urmare a unui scrutin electoral local, organizat la nivelul judetului, contribuind astfel la transformarea ntr-o noua autoritate distincta si de sine statatoare a administratiei publice locale. Fata de legiuitorul constituant, legiuitorul ordinar a recunoscut presedintele consiliului judetean ca fiind o autoritate publica unipersonala care reprezinta consiliul judetean, conferindu-i unele atributii pe care nu le-a recunoscut si primarului. Ulterior validarii alegerii presedintelui consiliului judetean, conform art. 89 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, constituirea consiliului judetean se face n termen de 3 zile de la data depunerii juramntului de catre presedintele consiliului judetean. Convocarea consilierilor declarati alesi pentru sedinta de constituire se face de catre presedintele consiliului judetean. La sedinta de constituire pot participa prefectul sau un reprezentat al acestuia. Sedinta este legal constituita daca participa cel putin doua treimi din numarul consilierilor judeteni alesi. n cazul n care nu se poate asigura aceasta majoritate, sedinta se va organiza, n aceleasi conditii, peste doua zile, la convocarea presedintelui consiliului judetean. Daca nici la a doua convocare reuniunea nu este legal constituita, se va proceda la o noua convocare de catre presedintele consiliului judetean, peste alte doua zile, n aceleasi conditii. n situatia n care consiliul judetean nu se poate reuni nici la aceasta ultima convocare, din cauza absentei fara motive temeinice a consilierilor, presedintele consiliului judetean va declara vacante, prin dispozitie, locurile consilierilor alesi care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocari anterioare, urmnd sa fie completate cu supleanti (Si-n cazul consilierilor judeteni, absenta acestora de la sedinta de constituire este considerata motivata daca se face dovada ca aceasta a intervenit din cauza unei boli care a necesitat spitalizarea sau a facut imposibila prezenta acestora, a unei deplasari n strainatate n interes de serviciu sau a unor evenimente de forta majora.). Daca locurile vacante nu pot fi completate cu supleanti nscrisi pe listele de candidati respective, se va proceda la organizarea alegerilor pentru completarea locurilor vacante n termen de 30 de zile, n conditiile Legii pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale. Dispozitia presedintelui consiliului judetean prin care se declara vacante locurile consilierilor care au lipsit nemotivat poate fi atacata de cei n cauza la instanta de contencios administrativ, n termen de 5 zile de la comunicare, hotarrea instantei fiind definitiva si irevocabila. Lucrarile sedintei de constituire sunt conduse de presedintele consiliului judetean, iar pentru validarea mandatelor, consiliile judetene aleg prin vot deschis, dintre membrii lor, pe ntreaga durata a mandatului, o comisie de validare alcatuita din 3-5 consilieri alesi. Comisia de validare examineaza legalitatea alegerii fiecarui consilier judetean si propune consiliului validarea sau invalidarea mandatelor. Comisia de validare va propune invalidarea alegerii unui consilier judetean numai n cazul n care se constata ncalcarea conditiilor de eligibilitate sau daca alegerea consilierului judetean s-a facut prin frauda electorala, constatata n conditiile Legii pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale. Validarea sau invalidarea mandatelor se face n ordine alfabetica, cu votul deschis al majoritatii consilierilor judeteni prezenti la sedinta. Persoana al carei mandat este supus validarii sau invalidarii nu participa la vot. Hotarrea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacata de cei interesati la instanta de contencios administrativ n termen de 5 zile de la adoptare sau, n cazul celor absenti de la sedinta, de la comunicare, instanta fiind obligata a se pronunta n cel mult 15 de zile. 33. Funcionarea Consiliului judeean

Referitor la functionarea consiliului judetean trebuie mentionat faptul ca mandatul acestuia este de 4 ani, putnd fi prelungit, ca si-n cazul consiliului local, prin lege organica, n caz de razboi sau de catastrofa. Mandatul acestuia se exercita de la data declararii ca legal constituit a consiliului nou ales. Conform art. 94 din acelasi act normativ, consiliul judetean se ntruneste n sedinte ordinare n fiecare luna, la convocarea presedintelui consiliului judetean, iar n cazul n care acesta nu poate face convocarea, aceasta va fi facuta de vicepresedintele desemnat n acest sens, prin dispozitie, de presedinte, conform art. 94 alin. (6) coroborat cu art. 107 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Acesta se poate ntruni si n sedinte extraordinare ori de cte ori este necesar, la cererea presedintelui sau a cel putin 1/3 din numarul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresata presedintelui consiliului judetean. n acest din urma caz este necesar sa existe un caz exceptional care necesita adoptarea de masuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau nlaturarea urmarilor calamitatilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizotiilor, precum si pentru apararea ordinii si linistii publice. Convocarea consiliului judetean n sedinte se face n scris, prin intermediul secretarului general al judetului, cu cel putin 5 zile naintea sedintelor ordinare sau cu cel mult 3 zile naintea celor extraordinare. Ordinea de zi a sedintei consiliului judetean se aduce la cunostinta locuitorilor judetului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate, nsa n fapt, ar trebui sa precizam ca este facut public. si de aceasta data, proiectul acestei ordini de zi. Cvorumul necesar pentru desfasurarea sedintelor este, conform art.95 alin.1 din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de 50% plus 1 din numarul consilierilor n functie, este necesara, asadar, o majoritate absoluta. Evident ca prezenta consilierilor la sedinte este obligatorie, legea prevaznd n art.95 alin.2, posibilitatea ca n cazul n care un consilier lipseste nemotivat de 2 ori consecutiv de la aceste sedinte, sa poata fi sanctionat conform regulamentului de organizare si functionare a consiliului judetean. Cazurile n care se considera ca absenta este determinata de motive temeinice se vor stabili prin Regulamentul de organizare si functionare a consiliului judetean.

34. Statutul preedintelui Consiliului judeean Presedintele consiliului judetean, potrivit art.102 din acelasi act normativ, reprezinta judetul n relatiile cu celelalte autoritati publice, cu persoanele fizice si juridice romne si straine, precum si n justitie. Acesta raspunde, n prezent, n fata alegatorilor (si nu a consiliului judetean) de buna functionare a administratiei publice judetene, consecinta fireasca a modului n care este desemnat n functie, iar aparatul propriu al consiliului judetean i este subordonat.

? Presedintele consiliului judetean este o autoritate administrativ-executiv, distincta de consiliul judetean care are si atributii proprii. Aceste atributii sunt prevazute de Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, n art. 104 si sunt clasificate astfel: atributii privind functionarea aparatului de specialitate al consiliului judetean, a

institutiilor si serviciilor publice de interes judetean si a societatilor comerciale si regiilor autonome de interes judetean precum ntocmirea si supunerea spre aprobarea consiliului judetean regulamentul de organizare si functionare a acestuia, organigrama, statul de functii si regulamentul de organizare si functionare a aparatului de specialitate, precum si ale institutiilor si serviciilor publice de interes judetean si ale societatilor comerciale si regiilor autonome de interes judetean; atributii privind relatia cu consiliul judetean precum conducerea sedintelor consiliului judetean si dispunerea masurilor necesare pentru pregatirea si desfasurarea n bune conditii a acestora, respectiv prezentarea consiliului judetean, anual sau la cerere, rapoarte cu privire la modul de ndeplinire a atributiilor sale si a hotarrilor consiliului judetean; atributii privind bugetul propriu al judetului precum exercitarea functiei de ordonator principal de credite, respectiv ntocmirea proiectului bugetului judetului si a contului de ncheiere a exercitiului bugetar si supunerea lor spre aprobare consiliului judetean, n conditiile si la termenele prevazute de lege; atributii privind relatia cu alte autoritati ale administratiei publice locale si serviciile publice precum ndrumarea metodologica, prin aparatul de specialitate al consiliului judetean, a activitatilor de stare civila si autoritate tutelara desfasurate n comune si orase, respectiv posibilitatea acordarii, fara plata, prin aparatul de specialitate al consiliului judetean, sprijin, asistenta tehnica, juridica si de orice alta natura consiliilor locale sau primarilor, la cererea expresa a acestora; atributii privind serviciile publice de interes judetean precum coordonarea realizarii serviciilor publice si de utilitate publica de interes judetean prestate prin intermediul aparatului de specialitate al consiliului judetean sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice si de utilitate publica de interes judetean, coordonarea si controlarea organismele prestatoare de servicii publice si de utilitate publica de interes judetean, nfiintate de consiliul judetean si subordonate acestuia, respectiv coordonarea si controlul realizarii activitatilor de investitii si reabilitare a infrastructurii judetene. 35. Actele preedintelui Consiliului judeean n exercitarea atributiilor prevazute de lege, presedintele consiliului judetean emite dispozitii cu caracter normativ sau individual, care devin executorii numai dupa ce au fost aduse la cunostinta publica sau dupa ce au fost comunicate persoanelor interesate, dupa caz.(art. 106 din Legea nr. 215/2001, republicata). O parte a doctrinei a criticat aceste ultime prevederi legale mentionate pe motiv ca ar fi nu doar neoportune, ci chiar neconstitutionale pentru ca n Constitutie nu este prevazuta aceasta autoritate a administratiei publice locale, cum lasa legea sa se nteleaga ca este presedintele consiliului judetean. Cu att mai mult legea i da acestuia dreptul de a adopta acte normative. Si-n cazul actelor emise de presedintele consiliului judetean este prevazuta posibilitatea supunerii acestora controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ prin intermediul prefectului. Evident ca si la nivelul consiliului judetean, secretarul are obligatia de transmite prefectului att actele presedintelui acestuia, ct si ale consiliului ca atare. Vicepresedintii acestuia si pastreaza pe toata durata mandatului calitatea de consilier, durata mandatului lor fiind egala cu cea a consiliului judetean. Deasemenea, si suspendarea din functie a consilierilor judeteni se face, potrivit art. 108 alin.(2) din Legea nr. 215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare n aceleasi conditii si conform aceleasi proceduri ca si-n cazul consilierilor locali.

36. Sarcinile prefectului Prefectul, n calitatea sa de reprezentant n teritoriu al Guvernului, are doua sarcini importante: Conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unitatilor adminitrativ-teritoriale. Aceste servicii publice deconcentrate sunt stabilite de primulministru prin decizie, actualiznduse la propunerea ministrului administratiei si internelor (art. 3 alin. 2). Mai mult dect att, conform art. 1 alin. (4), ministrii si conducatorii celorlalte organe ale administratiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atributiile lor de conducere si control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine, aceste atributii urmnd sa fie stabilite prin hotarre de Guvern. Trebuie sa fie subliniat si faptul ca astfel a fost nlocuita sintagma contestata de doctrina descentralizarea serviciilor publice cu una noua consacrata printre principiile de baza aplicabile administratiei publice locale deconcentrarea serviciilor publice. Verifica legalitatea actelor administrative ale consiliului judetean, ale consiliului local sau ale primarului (art. 19 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 340/2004, republicata). Desi n aceasta noua reglementare legala a prefectului, aceasta este considerata a fi una dintre atributiile acestuia, apreciem ca importanta acesteia, mai ales sub aspectele efectelor care pot apare n urma exercitarii acestui control, justifica considerarea acestei atributii ca fiind o veritabila sarcina a prefectului. 37. Actele emise de prefect Pentru ndeplinirea atributiilor sale, prefectul emite ordine cu caracter individual sau normativ (art. 26 din Legea nr. 340/2004, republicata). Ordinele prefectului cu caracter normativ devin executorii dupa ce au fost aduse la cunostinta publica si se comunica de ndata Ministerului Internelor si Reformei Administrative care poate propune guvernului anularea acestora daca le considera nelegale su netemeinice. Ordinele cu caracter individual devin executorii de la data comunicarii persoanelor interesate. Prin ordinele sale, prefectul poate stabili si masuri cu caracter tehnic sau de specialitate dupa consultarea conducatorului serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din subordinea guvernului, organizate la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale. Aceste ordine trebuie sa fie comunicate de prefect conducatorului institutiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. Ministerele si celelalte organe ale administratiei publice centrale pot propune Guvernului masuri de anulare a ordinelor emise n acest caz de prefect daca le considera nelegale. Prefectul poate propune ministerelor si celorlalte organe ale administratiei publice centrale, uneori, doar masuri pentru mbunatatirea activitatii serviciilor publice deconcentrate, organizate la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale. Legea 554/2004, legea contenciosului administrativ Art. 1 (1) Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public. (2) Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.