Sunteți pe pagina 1din 91

Studiu de caz:

Romnia, ntre Orient i Occident

Realizatori:

Profesor coordonator:

Jurnalul echipei:

15.04.2011

Fixarea

etapelor desfurrii activitii

echipei;
22.04.2011 mprirea ndatoririlor membrilor echipei; 06.05.2011 Vizionarea i discutarea materialelor culese; 13.05.2011 Realizarea structurii studiului de caz; 27.05.2011 Realizarea sintezei studiului de caz; 05.06.2011 ntlnirea echipei n vederea realizrii prii

practice;
07.06.2011 Crearea colajului de poze; 08.06.2011 Definitivarea studiului de caz i evaluarea

final a datelor.

Cuprins

1. Jurnalul echipei 2. Introducere 3. Orientul 4. Mesajul Orientului 5. Occidentul 6. Criza Occidentului 7. Culturi diferite 8. Despre epoc
9. Dou tipuri de culturi 10. 11. 12.

Introversiune i extraversiune Dimensiunea balcanic n lirica lui Ion Barbu Balcanismul, problem a filozofiei culturii

13. Concluzii

INTRODUCERE

Tema Romnia, ntre Orient i Occident nu are intenia nici de a supraestima, nici de a deprecia cele dou culturi. Fenomenul culturilor va fi un termen de comparaie, un examen al unor structuri culturale, al unor mentaliti deosebite, care ar putea s sugereze anumite soluii pentru problemele cu care se confrunt Orientul si Occidentul. De-a lungul dezvoltrii lor culturale, romnii s-au artat preocupai de nelegerea acestei dezvoltri ca fenomen dublu: pe de o parte, expresie a unor trsturi spirituale proprii, pe de alt parte, ca expresie a interaciunii cu alte culturi i a influenelor suportate din partea acelora care au marcat istoria lor. nc de la primele manifestri ale culturii romne, la cronicari, tema condiiei noastre istorice ( n calea tuturor rutilor ) i culturale de grani este prezent. Interogaiile de tip autoreflexiv i dorina de a ti cine suntem intr ntr-o nou etap din momentul istoric al Unirii Principatelor i al constituirii naiunii romne moderne. Reperele pe baza crora s-a construit imaginea de sine a romnilor s-au diversificat, formarea poporului i a limbii, istoria, literatura furniznd banca de date pentru acest demers. Astfel, odat cu problema originilor se contureaz i

aceea a influenelor, a relaiilor cu alte culturi i a contribuiei acestora la cultura romn. Ca i problema originilor, cea a influenelor culturale a parcurs diferite momente i a apelat la diferite registre de interpretare: rdcinile noastre culturale au fost plasate n continuitatea Orientului sau, dimpotriv, n cea a Occidentului.

*** Problema lucrrii de fa este Occidentul, aceast lume bizar, unde inteligena, ntr-un elan prea mare, s-a ntors destructiv mpotriva ei insi, s-a infrnt singur. Vechea mentalitate oriental nu este dect un termen de comparaie. Dar n aceast lume ncremenit descoperi unele preocupri care a Soarelui-Rsare putem au scpat, n general,

mentalitii europene i care, cercetate mai de aproape, arat c echilibrul tradus la exterior prin aceast ngheare aparent se datoreaz punerii unei probleme ignorat de cultura noastr. Toate soluiile noastre, toate domeniile de investigaie privesc mai mult ceea ce este n afar omul, dect ceea ce este nluntrul lui. Individul se reflecteaz n natur i cucerirea acesteia nseamn pentru el propria lui cucerire. El este n obiectele pe care le posed, n aciunile lui, n orice, dar nu este n el nsui nimic sau aproape nimic. Orientul a avut o viziune invers: n om se reflecteaz ntreaga existen i pentru a ctiga lumea individul trebuie s se cunoasc pe sine.

Noi avem metode din ce n ce mai puternice de a stpni lumea, dar nu avem nicio medot de a domina propria noastr natur. De aceea alergm tot timpul dup lucruri efemere. Nu vreau sa spun c Orientul ne aduce soluia, ceea ce ar fi o eroare tot att de mare ca i aceea de a ignora gndirea lui. Dar el ne ofer o deschidere, i n aceasta const mesajul lui. i aceast mare problem, mai vast dect toate celelalte, este cea mai apropiat de noi, i, poate tocmai de aceea, mai greu vizibil: suntem noi nine. Prin tiina sa, Occidentul va putea da, desigur, alt soluie, mai puin complicat de explicaiile mitice orientale, dar, nu este mai puin adevrat, c nu va putea s ignore ceea ce este mai important dect toate lucrurile existente nconjurtoare: omul i problema lui. Aceast ncercare, pe care o dm astzi luminii tiparului, s-a redus, voit, la o discuie general a chestiunii, la o problem de principiu. Pe ct a fost posibil, am eliminat balastul erudiiei, cutnd s nfim, mai mult, cadrul natural al ideilor. i aceste idei, cu ct vor fi mai puine, cu att vor exprima lucrurile mai bine. Cci,... tot ce se tie, ce nu a fost auzit numai vjind i mugind, poate fi spus in trei cuvinte. Sunt vorbele lui Kuernberger, pe care logicianul Ludwig Wittgenstein le aaz pe frontispiciul su Logico-Philosophicus.

Anton Dumitrescu

ORIENTUL

Orient ( lat. oriens = est) ulterior numit i ara rsritului Denumirea de orient provine din timpul romanilor care definesc colurile lumii (lat. plagae mundi) ca plaga orientalis, azi grecii numesc regiunea acea Anatole iar italienii Levante (Levant). In decursul istoriei se schimb nelesul termenului de orient, care ulterior cuprinde toat regiunea continentului asiatic, (ca rile arabe, Iran, India, China). rile arabe, Turcia, Iran, Africa de nord vor aparine de orientul apropiat. Termenul fiind nu numai o zon geografic, ci definind i o regiune cu o anumit cultur i religie (islam). Din anul 1970 prin debaterile despre orientalism, a fost criticat vehement tendina de separare a lumii n orient i occident, separare legat de prejudeci care ne ofer o imagine subiectiv rupt de realitate. ***

n filozofia culturii, Orientul semnific zona de est a Europei care cuprinde rile foste componente ale Imperiului Roman de Rsrit, iar la polul opus se situeaz Occidentul, alctuit din statele Europei Occidentale, care alctuiau cndva Imperiul Roman de Apus. Esena Orientului este socotit zona Peninsulei Balcanice, avnd la granie Romnia, despre care s-a mpmntenit sintagma "o insul latin ntr-o mare slav". Situarea rii noastre ntre Orient care i Occident definete cultura principalele romn, caracteristici naional. Orientul nu este numai adiacent Europei, el este, de asemenea, locul celor mai mari, mai bogate, mai vechi colonii ale Europei, sursa civilizaiilor i a limbilor ei, concurentul ei cultural i una dintre cele mai profunde i mai recurente imagini a Celuilalt. n plus, Orientul a ajutat la definirea Europei (sau a Vestului) ca fiind contrastul propriei imagini, idei, personaliti, experiene." Oamenii au mprit ntotdeauna lumea n regiuni, particularizeaz

individualizeaz mentalitatea poporului i determin specificul

distincte n mod real sau imaginar una de alta. Demarcaia absolut dintre Est i Vest [...] s-a construit n ani, chiar n secole. Au existat, desigur, nenumrate cltorii soldate cu descoperiri; au existat contacte prin intermediul comerului i al rzboiului. Dar mai mult, ncepnd cu mijlocul secolului al XVIIIlea, au existat dou elemente principale n relaia dintre Est i Vest. Unul a fost sporirea cunotinelor sistematice ale

europenilor despre Orient, ca urmare a extinderii coloniilor, ca i a interesului larg pentru ceea ce era strin i necunoscut [...]; n plus, acestor cunotine sistematice li s-a adugat o producie literar considerabil, datorat romancierilor, poeilor, traductorilor i cltorilor talentai. Cealalt trstur a relaiilor dintre Orient i Europa a fost faptul c Europa s-a aflat mereu pe o poziie de for, ca s nu spunem de dominaie. Un alt exemplu ar putea fi reprezentat de emblema teritorial a capitalei, numit micul Paris, prin care, n perioada dintre cele rzboaie mondiale, s-a elaborat imaginea onorant a unei capitale romneti cu model european, Parisul. La captul cellalt al continentului se afl Bizanul,

Constantinopolul, Istanbulul de astzi, emblema culturii de contrast, invocat i ea n reprezentrile de sine ale romnilor i proiectat n imaginea unui Bucureti pestri, necoagulat, fr centru. Literatura a produs variantele de hrtie ale acestor spaii, cu rol hotrtor n reprezentrile noastre, cci, de multe ori, Bucuretiul occidental din scrierile Hortensiei Papadat-Bengescu, ale lui Camil Petrescu, Mircea Eliade, G. Clinescu, scriitori studiai n coal, poate fi mai adevrat dect cel de fiecare zi. Cum adevrat este i cel balcanic, de mahala, din opera lui I.L. Caragiale sau cel al fiului su, Mateiu Caragiale, romanul Craii de Curtea-Veche. Psihologia orientalului e excepional. Ea se reduce, de obicei, la o resemnare pasiv. Dac occidentalul se impune mediului, orientalul se supune. Fora naturii l zpcete, l

zdrobete, l apas. Recunoate ntr-nsa cine tie ce for religioas misterioas, contra creia i se pare inutil s mai lupte. Ordinea evenimentelor i se pare stabilit de un zeu infailibil. Fatalismul, adic constatarea acestei aezri prestabilite i pe care voina omului e prea slab ca s o ndrepte, i se pare singura soluie. Totul e acceptat aa cum se prezint. Nici un orgoliu, nici o ambiie, nici o rezisten. Imaginaia i voina nu prefac deloc realitatea nconjurtoare. Filozofia vieii e supunerea, resemnarea la forele care ne depesc i pe care nu le putem schimba, ci doar mblnzi prin ascultare. Idealul su e n masa anonim, n colectivitatea absorbant. ntre tipuri extreme de civilizaie, ntre aceste dou interpretri ale existenei, datorit a dou structuri deosebite, ntre creaiunea occidentalului i resemnarea orientalului, se poate gsi o valoare. S numim aceast structur sufleteasc adaptabilitate. Mihai Ralea, n studiul Fenomenul romnesc, identific trsturi eseniale ale orientalului: Sub diferite variaii de detaliu, omul care locuiete continentul nostru se prezint sub dou tipuri bine definite: occidentalul i orientalul. n apusul i centrul Europei, domnete o mentalitate, iar ctre rsrit, ctre posturile cele mai avansate ale Asiei, o alta. Englezul, francezul, germanul, italianul, scandinavul cu toate deosebirile dintre ei, constituie la un loc acelai fel de civilizaie. Tehnicile lor, felul de a vedea viaa, felul adaptrii la mediu sunt comune. Dincolo, la frontierele Asiei, ca o peninsul intrat n viaa Europei, turcii, ruii, o parte din popoarele balcanice constituie o alt lume, cu alte legi, cu alt suflet, cu alt filozofie. Toat

civilizaia occidental st ntr-un singur cuvnt: aptitudine creatoare. Ridicat deasupra mediului, dominndu-1 prin stpnire de sine, prin curaj, prin rbdare i iniiativ, occidentalul e spirit activ mai nainte de toate. El preface ambiana, sfinete locul, cruia i impune legea i ideea sa i care l ascult docil i nvins. Apuseanul e stpnul voinei sale elastice i ferme n acelai timp i pentru aceasta e i stpnul lucrurilor nconjurtoare. Curajul su e cnd temerar, cnd rezonabil. tie s rite i s fie n acelai timp subjug forele naturii, sezoanele, fauna i flora. Dar mai ales a inventat tehnica, care i-a devenit aliat asculttoare. n asemenea condiii, filozofia sa nu poate fi dect voluntarist. El crede c totul e posibil, e optimist n ncrederea pe care o acord forelor sale, crede n libertate, mai mult, n liber arbitru, pentru c rezistena determinismului orb o nvinge cu puterea nelepciunii sale; foreaz evenimentele prin voina sa de triumf. Individualismul e, fr ndoial, idealul su ultim.

MESAJUL ORIENTULUI

Document original

n Orient, am vzut, individul nu contribuia la dezvoltarea societii. Aceasta era ncremenit n structura ei eleat; nimic nu-i putea schimba fatalitatea pe care o purta cu ea, de la nceputul timpurilor. Condiiile mentalitii orientale au sugerat, ba chiar au impus, singurul efort posibil, n mprejurrile acestea, pe care putea s-l fac omul: efortului individului asupra lui nsui, dezvoltarea lui, nu prin colectivitatea din care fcea parte, ci prin propria lui for. Orientul a cercetat mai puin raporturile omului cu oamenii sau cu natura acestea au fost exprimate prin forme odat pentru totdeauna ct mai ales raporturile omului cu sine nsui, existena sa i posibilitatea direct de ridicare a individului prin propria lui for. n acest sens, efortul orientului era direct i vertical. Dar fiindc eforturile indivizilor de autoafirmare contribuie prin prea puin la naintarea omenirii, aceast naintare nu se face simit de individ dect la intervale de timp foarte mari. Trebuie de aceea ca individul s se plece i asupra lui nsui. Neglijndu-se pe sine, el a fcut un act de jertf; dar pe el s-a redus la un simplu factor n cmpul de munc a omenirii ntregi. Agitaia exasperat a occidentului manifest tocmai aceast lips de echilibru interior al individului, tocmai aceast lips din propriile lui preocupri. Orientul a nceput s fie studiat. Pe lng munca oamenilor de tiin, care au cutat s fac cunoscute, n limbile europene, culturile orientale, hieroglifice etc., mai exist o serie de cercettori entuziati care, depii de un anume lirism,

consider c singura soluie este integrarea individului n mentalitatea oriental, n special n cea hindus. Ceea ce este esenial i pe ceea ce trebuie pus accentul este faptul c n culturile orientale, marii gnditori fundeaz nelepciunea pe cunoaterea omului, i n niciun caz pe ideile pe care le profeseaz sau care ar trebui adoptate de individ. Orice dogm este nociv, scrie Tchuang-tse, i nc: Meditaia solitar este calea unic a cunoaterii puterii. A cunoate pe altul nu este dect tiin; a te cunoate pe tine nsui nseamn a nelege. Nu putem judeca Orientul dup cultura maselor, ci dup ceea ce au reuit s realizeze, n cadrul acestei mentaliti, marii gnditori ai Rsritului. Exist, aadar, o rsturnare de perspective, n cele dou viziuni: gndirea european pleac de la om aa cum este, ca un dat definitiv; gndirea oriental ndreapt toate eforturile ei, cele mai nalte, asupra omului, pentru a-l transforma i a-l ridica dincolo de toate slbiciunile. Pentru noi mesajul Orientului nu poate consta din propoziia Iat omul, ci din Cercetai omul. Poate c ceea ce au fcut orientalii n aceast direcie s ne fie de vreun folos. Personalitatea omeneasc se poate prelucra, se poate forma i reforma printr-o aciune direct asupra ei nsi. n Occident suntem obinuii ca societatea, nvmntul, familia s formeze exclusiv individul. n Orient, marile personaliti se nasc prin ele nsele, prin autoeducaie i printr-un autoefort.

Pentru oriental, problemele eseniale sunt problemele omului; nu cuta n afara ta, vor recomanda toate textele. Rezolvnd ct de puin problema sa, omul rezolv tot att i problema omenirii. Aici se reveleaz marea sarcin a Occidentului, necunoscut culturilor mai vechi. Poate c atunci cnd omenirea i va fi soluionat toate problemele, ea se va comporta ca un singur individ, i nimic din ce va face nu o va privi exclusiv. Oricum ar fi, spiritul occidental nu poate accepta fuga de umanitate, pe care o realizeaz gnditorul hindus. Adevrata libertate a spiritului nu const n eliminarea o condiiilor apstoare cu care ne copleete societatea, ct n nvingerea lor. Eludarea acestor condiii nu nseamn rezolvare a problemei, ci o fug departe de orice soluie. De aceea Spinoza avea s spun in Erhica sa: Omul care este condus de raiune este mai liber n cetate, unde triete dup legile comune, dect n solitudine, unde nu ascult dect de el nsui. Dac reduc problema la individ, egoismul meu a eliminat, pulveriznd-o n domeniul iluziei, omenirea; dac reduc problema exclusiv la colectivitatea uman, am necat n oceanul biologic al speei individul. Prima eroare a fost fcut, n general, de Orient; a doua a fost comis n bun parte de Occident. Aceste probleme pot deveni complementare: cele dou mari Fiine, Omul i Omenirea, pot colabra prin idealul lor, prin activitatea lor liber. Cci ceea ce nu e fcut liber nu are nicio valoare. Efortul individului apre umanitate i efortul umanitpii spre individ ntr-att conteaz ca druire a unor

bogii, pe care i le fac reciproc, ntruct sunt libere. Nu este dar acela care nu este fcut liber i gratuit.

OCCIDENTUL

Substantivul occident denumete marginea orizontului unde apune soarele, precum i spaiul geografic aferent, din centrul, vestul Europei i America de Nord; pe cnd substantivul orient denumete punctul cardinal situat n direcia de unde rsare soarele i, prin extensie, teritoriul situat la est fa de partea occidental a Europei, cuprinznd Orientul Apropiat i Extremul Orient. n filozofia culturii, noiunile orient i occident

alctuiesc reperele spaiale ka confluena crora se ntlnesc dou unitpi spirituale antitetice i crora le corespund dou mentaliti bazate pe filozofii diferite, dup cum constata Anton Dumitriu n lucrarea Orient i Occident (1943). n acest spaiu de frontier, unde se afl Europa de Sud-Est i Peninsula Balcanic, s-au conturat ulterior noiunile de balcanism, cu valenele lui literare, i balcanistic, ansamblu de studii i cercetri referitoare la limba, folclorul, etnografia i istoria popoarelor balcanice. Analiznd aspectele balcanismului din perspectiva

istoricului, Nicolae Iorga raporta ara noastr la spaiul balcanic prin trei argumente: unul istoric substratul traco-iliric; altul

lingvistic dialectele limbii romne, aromna i megleoronna, diseminate n Balcani, iar ultimul, geografic prin Dobrogea avem o legtur direct cu spaiul balcanic (Histoire des Etats Balkanuques, 1914). Manifestnd mereu o aspiraie nativ spre Occident, dar legai de mozaicul etnic al regiunii, romnii, neam carpatic, au asimilat tradiiile balcanice, alctuindu-i o structur individualizat n romanitatea european. Tudor Vianu subliniaz componenta balcanic din firea romnului, mai cu seam a valahului de la Dunre. Dar aduce i o alt nuan. Psihologia romnului, aa cum s-a conturat ntr-un veac i mai bine de literatur cult, a pus n valoare nzuina lui ctre Occidentul latin n care triesc neamurile nrudite cu el, fie substratul lui patriarhal i rural, care i-a ngduit s se pstreze de-a lungul attor veacuri neprielnice. El a dus cu sine, prin ani, idealul unei demniti cutate fie n integrarea culturii occidentale, fie n perpetuarea vechiului fond autohton, depozit al unor virtui simple i durabile. Din aceste motive, balcanismul a devenit pentru intelectualul i ranul romn o categorie inferioar, demn mai degrab s fie combtut. (Ion Barbu, 1930) Aa se explic relativa lips de ecou n spaiul literar romnesc a rapsodului otoman Nasr Cantemir n Istoria Imperiului Otoman: bufonul maskarlk-ul sau mai bine Esopul turc. Fabulele lui Khodja, tiprite la Constantinopol n 1837, au fost traduse de Anton Pann, cunosctor al limbii turceti, care a autohtonizat numele autorului n volumul Nzdrvniile lui Nastratin Hogea.

Treptat, poezia i proza exploreaz valenele artistice ale mentalului sud-est european dintr-un unghi parodic cu accent pe derizoriu i pe componentele sale caracteriale negative: lene, dezinteres, dorin de parvenire -, i un altul axat pe elementele spiritualitii balcanice: contemplaia, nelepciunea oriental, reflecia meditativ. Pe aceast filier ptrunde n universul ficional parvenitul: Dinu Pturic, Tnase Scatiu, Stnic Raiu. Refcnd n existena cotidian tipul unui mucalit oriental i balcanic, Ion Luca Caragiale a fost atras n povestirea lui Kir Ianuela de cealalt fa a balcanismului. n perioada interbelic se accentueaz diversitatea stilistic i tematic. Gala Galaction nclin spre un balcanism etic i religios, Panait Istrati spre aspecte sociale, Mateiu Carahiale evoc o lume dominat nc de influenele fanariote. n poezie, Ion Barbu recreeaz prin poemele de pitoresc balcanic spiritul vechii Elade.

***

n Povestea vorbii, Anton Pann a sintetizat tematic proverbele atuhtone i le-a exemplificat El printr-o satirizeaz naraiune n versuri. trsturile

caracteriale negative ale contemporanilor: lenea, beia, prostia, lcomia .a., dar

elogiaz, n egal msur, i nzestrarea intelectual a fiinei umane.

Anton Pann

DESPRE NVTUR

Ce vei n tineree, aceea tii la btrnee, Omul n copilrie lesne-nva orce fie. Meteugul la om e brar de aur. Nici un meteug nu e ru, ci oamenii sunt ri. Cine nva la tineree se odihnete la btrnee. Calul btrn nu se nva n buiestru. Cine tie care are patru ochi. Dar Orce cu btaie de cap se dobndete, Pe drumuri nu se gsete, Procopseala nu se cumpr cu bani, ci s ctig cu ani, Banii nu aduc procopseala, ci procopseala aduce banii,
3

Omul ct triete nva i tot moare nenvat. Nimeni nu poate s zic: acum le tiu pe toate.

POVESTEA VORBII

Doi precupei tineri se-ntovrir i dup negou-i prin ar ieir. Colindnd prin sate n lunga lor cale, Odat-nserar la un sat p-o vale, i s mie noapte au tras impreun La o cas care le-au prut mai bun, Unde-n bttur le iei-nainte Un btrn de treab i foarte de cinste. i priimi bine, i bg n cas, i ei i cerur nti i-nti mas. Zicndu-i: Ttu! sntem flmnzi tare, F bine,-ngrijete de ceva mncare. Btrnul le zise: edei, fii n pace, C despre mncare vom face ce-om face.
3

Pn cnd dar masa moul s le puie, De vro veste nou ntreb s-i spuie. Vorbind una-alta cu toii-mpreun, Ca i unii-alii cndva cnd s-adun, Ieind din ei unul afar la treab, Moul gsind vreme pe cellalt ntreab Zicndu-i: Jupne! voi frai sntei poate, C v vz prea bine semnnd la toate? Tovaru-i zise cu scrb ntr-nsul: A! n-a mai vrea frate s am i ca dnsul, C att doar are, chip i trup ca omul, Dar poi s-i dai paie ca i la tot boul. Vorbind ei, sosete cel ieit afar i ndat vorba ntre ei schimbar. Puin daca trece i acestlalt iese, Moul iari, care curios fusese, Asemeni -acestui face ntrebare: Jupne! zicndu-i frai sntei mi pare? C semnai, uite, la chip cu-ntregime, Potrivii ntocma i la nlime.

-acest iar rspune: Ai greal, tat, S-mi fie el frate n-a vrea niciodat, C e mgar mare, care nu mai simte, S-i pui s mnnce tre-nainte.

Auzind btrnul aceste cuvinte, Ctre unul-altul nedndu-i ei cinste, Se scoal ndat, caut copaie, Merge i o umple pn sus cu paie, Mai ia nc un, se duce cu dnsa, Apuc i pune tre ntr-nsa, i cu amndou intrnd el n cas Le puse-nainte pe pat fr mas. Ei, vznd aceasta, l ntreb dodat: De ce ne pui aste nainte, tat? Poftii, el rspunse c v dau eu nc, Boul i mgarul de aste mnnc. Iar ei ncepur-n ochi s se priveasc i unul de altul faa s-i roasc.

Btrnul atuncea gura-i ntremeaz i nvtura astfel i urmeaz, Zicnd: Copii tineri! ru s nu v par De aceast glum ce-o fac ast-sear, C, ct are omul n lume via, Tot mereu nva i nu se nva; i voi de aceasta avei trebuin, Numai d-ai lua-o cu bunvoin. Dei nu-s att nelept, cuminte, Dar tot poci a zice dou-trei cuvinte. De sntei tovaroi or frai, eu n-am treab Cum vrei putei zice la cine v-ntreab. Dect zic, e bine c omul vrodat P-alt s nu defaime, s-i puie vro pat, i mai mult p-acela care-l nsoete Sau altfel cu dnsu-mpreun triete. C cine-i de treab cu prost nu s-adun, Cinstea cu ocara nu pot fi-mpreun. Cine i defaim contovaroia i arat nsui necuvioia. Ca el prin urmare lumea-l preuiete.
3

A umbla pe sine mai bun s se fac, Defimnd pe altul nu poate s plac. C e o zical mai de toi vorbit: Omul la om trage i vita la vit. Atunci lund moul copile date, Le puse-nainte pine i bucate i i cinsti bine dup cuviin, Fcndu-i el astfel greala s-i simt. Carii ct trir tot l pomenir i aceasta nsui ei o povestir.

CRIZA OCCIDENTULUI

Document original

Nu mai este o chestiune de meditaie filosofic constatarea c Europa trece printr-o criz. O dezorientare complet s-a insinuat n sufletul omului panic, n inima burghezului comod, ca i n mintea acelora frmntai, n general, de ntrebri. Toate categoriile sociale, oameni de afaceri i filosofi, ignorani i nvai, politicieni i teoreticieni au fost prini de panica incertitudinii. Nimic nu mai pare sigur, totul este fluidic, orice are un caracter de nspimnttor provizorat: ideea ca i viaa noastr cea de toate zilele. Demonul distrugerii domin toate actele noastre, n ordinea abstract sau n cea concret. i peste ruinele acumulate n toate domeniile, un semn de ntrebare se ridic, ca o imens piatr funerar: care este termenul final al acestei tragedii? Spre ce abis se ndreapt omenirea? Ctre ce mare a morii i face loc fluviul turbure ce a inundat Occidentul? Este adevrat c n special cele dou mari rzboaie care au zguduit Apusul au sugerat ideea de criz a Europei. n ele se oglindete, impresionant i mai bine definit, imaginea Soarelui nsngerat, care apune, poate, definitiv, pentru ziua european. Imediat dup primul rzboi mondial, n 1918, un japonez, Marchizul Okuma, scria n America: "n faa unor fapte de aceast natur nu pot face dect s m ntreb dac civilizaia european nu este pe marginea unei ruini definitive? M ntreb dac aceast strlucit civilizaie european nu a ajuns la acelai punct unde se gseau acelea alea Greciei, Romei, Egiptului, Babilonului sau Indiei, naintea dispariiei lor. Toate lucrurile din lumea aceasta sunt supuse decadenei i ruinii. Dup ce au ajuns la zenit, ncep s decline ncetul cu

ncetul, dar egoismul este prima cauz a ruinii lor". Iat tema esenial a celor care s-au ocupat de criza Occidentului, socotind-o o perioad catastrofic, de decdere, un declin al umanitii. A fi tentat s citez un numr nesfrit de autori, care ncep prin a considera epoca actual ca un apus, ca o decaden i o dezagregare funciar a ceea ce a dat mai bun omenirea pn acum: cultura i civilizaia occidental. Astfel, un Oswald Spengler va scrie o lucrare masiv, n scopul acesta, Untergang des Abendlandes, n care, un lux de argumente uneori discutabile, va cauta s arate c fiecare cultur are un destin circular, ca i omul: se nate, ajunge la maturitate, apoi se anchilozeaz i moare. Cultura noastr ar fi ajuns n ultima faz, aceea a btrneii; astzi ea se gsete ntr-o stare de disoluie i nu vor mai rmne din ea dect vestigiile, aa cum au rmas, de pild, n Egipt. Un Ludwing Bauer ne va nfia Agonia unei lumi, pe care un Henri Massis i va propune s o apere n Defense de l'Occident, de pericolul misticii asiatice; un Ren Buenon va vedea Criza lumii moderne n lipsa de tradiii i de adevruri revelate, pe care le va cuta n Orient; un Berdiaeff va vedea ieirea din criz printr-un Nou Ev Mediu; iar un Keyserling va propune un nou ideal de nelepciune, izvort din cererea gndirii orientale. Dar trebuie s m opresc; nu este nevoie s ni se demonstreze c exist o criz, ea este prezent pretutindeni, avem contiina dramatic a ei: noi o trim. ***

Ce este o criz? Dup Spengler, criza culturii occidentale st n rsturnarea valurilor. Declinul unei culturi se manifest printr-o criz a valurilor create i acceptate de generaiile anterioare. n faza critic, aceste valuri sunt contestate, interpretate, criticate i respinse. O astfel de revoluie negativ ar fi nceputul, n Occident, odat cu Jean-Jacques Rousseau i nihilismul european s-ar fi accentuat prin Schopenhauer, Hebbel, Wagner, Nietzsche, Ibsen, Strindbarg etc. n epoca de nflorire a unei culturi - crede Spengler - normele i valurile sunt trite instinctiv. Decadena este o perioad de teoretizare, n care valurile sunt speculaii abstracte, tocmai fiindc nu exist n concret. n domeniul etic, de pild, n loc s se plece de la valorile morale, pe care viaa le impune organic i necesar, acestea sunt fgduielile unor sisteme teoretice i viaa se desfoar fr suflet, fr certitudinile directe ale instinctului, sub conducerea intelectului: viaa avea un suflet i, sub tutela inteligenei abstracte, acesta a murit. Este adevr i eroare n afirmaia lui Spengler. Simplul fapt ns, de a rsturna valorile instaurate n trecut, nu poate constitui un declin; el nu poate primi, n sens peiorativ, nici numele de criz. Dac privim omenirea, n ansamblul ei, ca o singur fiin, putem constata c ea i-a schimbat continuu modalitatea vieii de la primitivi i pn astzi. n particular, Occidentul poate fi reconstitui istoric, ca o realitate permanent schimbtoare; s-a crezut totdeauna c idei sau doctrine, forme i instituii nvechite pot fi nlocuite prin altele mai bune i mai potrivite cu mentalitatea unei epoci. Ar fi, astfel, omenirea n permanent declin? O astfel de afirmaie
3

nu poate fi susinut, fiindc ar pune perfeciunea n oamenii primitivi, n nuditatea conceptual a intelectului. Este adevrat c Spengler crede c diferitele culturi, care au existat sau exist astzi, sunt nchise, c nu au nici o comunicaie ntre ele, i c nu pot fi nelese ca stadii diferite i ierarhice ale evoluiei umanitii. Dar, n felul acesta, n cadrul unei aceleiai culturi, omul - ca i criteriile vieii lui - ar fi un dat complet i definitiv, nesusceptibil de perfecionare, sau un simplu mecanism instinctiv, a crui cretere ar fi sarcina exclusiv a naturii, un elan vital sau psihic, incontient i obscur... Aciunea contient a inteligenei ar avea un caracter nefast i destructiv: prin ea valorile s-ar pulveriza i ndoiala s-ar introduce n orice domeniu. Examenul critic, specific mentalitii europene, ar constitui, prin el nsui, o faz de declin, iar alegerea liber a criteriilor vieii ar duce, fatal, criza n inima ei. O criz ns nu poate fi o simpl rsturnare de valori; ea const, n primul rnd, n faptul - i aici este gravitatea - c se nltur valori care au avut o circulaie, fr a fi nlocuite cu altele. Dac unui stat, care nu a avut o constituie, i dm una, adic, dac dintr-un stat care a avut o structur arbitrar i confuz facem un stat cu o structur constituional, nu poate fi vorba de o criz, ci de un progres. Dac n art introducem alte principii, cu nlturarea celor vechi, nu ne aflm n faa unei crize, ci n faa unei schimbri mai adecvate mentalitii momentului. i aa i n alte domenii; schimbarea unor valori, prin altele, nu constituie, inevitabil, un moment de recul. S-ar putea rspunde, totui, c exist o ierarhie a valorilor, i c substituirea unor valori noi celor vechi poate nsemna o criz,

atunci cnd primele sunt inferioare ultimelor. Un criteriu de ordine pentru valori nu exist ns pn acum, iar o evaluare a valorilor nsei este o operaie relativ, care depinde de criteriul ales. Valorile au un caracter subiectiv, ele "sunt artificii i o satisfacie dat unor tendine ale oamenilor", scrie S. Alexander. Obiectivitatea lor nu ar consta ntr-o oarecare constrngere a naturii asupra spiritului, spune acelai autor, ntr-o coercivitate intrinsec a lucrurilor, a obiectivului, ci n constrngerea exercitat de acordul inteligenelor asupra minii individuale. Aciunea spiritulu instaureaz regnul unor valori, i nu aciunea lor direct i obiectiv asupra noastr. Lsnd la o parte discuia vast, care poate fi urmrit indefinit n domeniu axiologic, dup noi, numai o apreciere de ordin pur formal a valorilor va putea avea, singur, o garanie n ea nsi. Din acest punct de vedere, o valoare nu este dect un centru organizator al unor activiti, sentimente sau idei. Valorile, care domin, la un moment dat, cultura i civilizaia, denot, astfel, o anume organicitate i cu ct aceast organicitate este mai complet, cu att valorile sunt mai vaste. Singura ierarhie posibil i obiectiv a valorilor este aceea a vastitii domeniului pe care-l organizeaz. Astfel, binele urmrit de un individ pentru sine este o valoare minor fa de binele care se adreseaz unei grupe din ce n ce mai mari de oameni. i tot aa, adevrul tiinific, fiind accesibil oricrei inteligene, capt o valoare universal, spre deosebire de adevrurile afirmate individual, incapabile s organizeze lumea ideilor. Chiar i n art, n politic, n sociologie etc., valorile vor avea un caracter major, cu ct structurile pe care le vor nfiina
3

vor fi mai ample i mai riguros organizate. De aceea, se poate abserva c nlocuirea unor valori vechi prin altele noi, pentru a nu conduce la o criz i un declin, trebuie s coordoneze cel puin egal, dac nu mai mult, domeniul pe care-l structurau cele vechi. Cu alte cuvinte, dac un sector al culturii sau al civilizaiei este ngustat de intervenia valorilor noi, dac noua lui structur las afar un segment de activitate i gndire, pe care nu-l mai fundeaz, ne gsim iari n criz, deoarece, prin definiie, dintr-un domeniu am exclus unele valori. Pe scurt, criza exist, dac excludem, pur i simplu, valorile vechi, fr a le nlocui; sau dac le subestituim altele noi, mai restrnse dect cele vechi. S examinm situaia Occidentului. ceea ce se poate observa, de la nceput, este o stare de confuzie turburtoare. n domeniul social se caut principiile unei societi noi, dar s-a nceput eliminarea celei vechi. Chiar dac se formuleaz unele principii sociale, ele sunt particulare fiecrei colectiviti. ns, mai mult sau mai puin, statele europene erau constituite pe o structur comun i este important faptul c aveau un acelai sistem ideal de valori. Se respinge astzi ceea ce forma un principiu mai vast, n folosul unui principiu mai redus. Confluctul este inevitabil. Se caut a se funda o filosofie a crei naiuni, o art naional sau, n general, un ideal care s nu fie idealul altora. Este o goan nebun dup principii, care se improvizeaz, neavnd dect o valoare particular. Criza, n general, se definete printr-o lips de valori sau prin introducerea unor valori particulare, pentru care luptm ca i cum ar avea o semnificaie universal.

Iat, sumar, n ce const criza Occidentului. Ea se caracterizeaz nu att prin rsturnarea valorilor, cum credea Spengler, nu att prin faptul c valorile nu mai fac parte din nsi exitena noastr, ci mai curnd prin inexistena vastelor valori, susceptibile s ordoneze, s concentreze ntreaga activitate a omului, n familie, n societate, n omenire sau n cosmos. Nu fiindc nu trim pe baza unor valori etice date ne zbatem n aceast conflagraie, care a cuprins ntreaga lume, ci fiindc am pierdut din vedere valorie ideale, singurele capabile s reflecteze o armonie i o organicitate n gndire, simire sau aciune. Desigur, o valoare ideal nu poate fi realizat concret, prin mijloacele imperfecte de care dispune omul. Dar existena ei ca un punct cardinal al nzuinelor noastre ar cluzi speranele, voina, certitudinile i incertitudinile vieii. O asemenea stea polar a oricrei activiti nu exist n Occident. Conduita noastr este ghidat de meteorii efemeri ai tuturor ideologiilor particulare si meschine, n loc s o unifice. n special n lumea ideilor unde au semnificaia de principii valorile au devenit din ce n ce mai restrnse. Dac principiu mai nseamn i ceea ce este esenial, putem vedea ntreg conflictul lumii actuale n dispariia trepatat a esenialului. Bogia de rezultate pe care le-au nscris munca i efortul extraordinar al Occidentului i-a fost, n mod paradoxal, fatal: Occidentul s-a pierdut n detalii, cnd nu s-a rtcit complet; el i-a pierdut orizontul din pricin c s-a afundat n adncimile amnuntului. Dar numai de pe marile nlimi, viziunea devine mai ampl; ochiul care privete de pe piscul muntelui poate scruta marile deprtri...
3

Astfel i-a pierdut Occidentul marile probleme, i n aceasta const criza lui.

***

Este evident c ne gsim n faa unei dezagregri. Exist ceva viciat n aceast lume. Am recunoscut, ntr-un prim examen general, cauza acestei crize, n lipsa de valori autentice, n nchinarea la valori particulare, n confuzia i absena principiilor. Aceasta se traduce, n concret, printr-o situaie dintre cele mai bizare. Jocul de fapte i de aciuni, actele indivizilor ca i ale societilor nu sunt dominate de principii directoare. Explicnd actele noastre prin motive i valori particulare, nu mai este ideea care justific actul, ci acesta justific ideea. Mecanismul lumii s-a ntors. Explicaia, i cu aceasta motivarea unui lucru, se face integrnd lucrul ntr-o idee general, deja admis. Acesta este mersul normal al raionamentului, care pleac de la general la particular. Justificnd activitatea lui prin idei particulare, gsite ad hoc, Occidentul a rsturnat problema; nu mai este vorba despre a arta ntruct o aciune se integreaz ntr-un sistem de idei i este compatibil cu el, ci de a gsi idei particulare care s explice o anumit activitate. Antecedentul problemei este schimbat: actul premerge principiului. Also im Anfang war die Tat, va conchide lumea occidental, odat cu Goethe.

Deoarece se pot gsi idei particulare care s sprijine accidental orice acitivitate, aceasta s-a dezlnuit orb, tocmai fiindc nu mai este stpnit de principii. Se poate constata o hipertrofiere a activitii, o preocupare demonic de a face. Primatul faptului, iat ce conduce astzi viaa individului. Am dezlnuit sentimentele i resentimentele noastre i am cutat s le dm curs n faptele cele mai bizare, care necesit doctrinele cele mai absurde i contrare. Ideile? Ele nu sunt dect anexe sofistice, i uneori chiar de natur propagandistic desfurarea sau retoric. noastre. O logic morbid psiholog conduce Ribot a vieii Cunoscutul

analizat, n diverse cazuri patologice, aspectele mecanismului logic; el a constat o logic special, o nlnuire curioas, pe care a denumit-o logica sentimentelor. n logica obinuit se dau premisele i se caut apoi concluzia. n logica sau mai bine zis, ilogica sentimentelor se d, mai nti, concluzia i se caut premisele care i se potrivesc. Concluzia este dorit, cutat i se impune prin premise artificiale sau particulare. Aceast logic stranie guverneaz activitatea Occidentului: unui act, care este dorit, i se caut premise justificatoare. Dar acest act este orb.

Este contiina permanent tragic a Occidentului, care crede c sufer mai mult dect sufer n realitate. Corolarul acestui sentiment este dorina de a schimba, de a face perfecte toate lucrurile din lume: societatea ca i omul. De aici urmeaz o agitaie perpetu, o nelinite permanent, care ncarc
3

sufletul europeanului cu un dinamism bizar, sursa tuturor soluiilor perfecte, pe care le construiete pentru a le abandona, i a ncepe de la capt iari, i aa la nesfrit. Occidentul este n cutarea unei ordini principiale prin speculaii aventuroase, dar minunate. Singurele epoci europene n care o asemenea ordine a fost ncercat n mod efectiv au fost aceea bizantin i aceea catolic, imperiul Basileilor i imperiul Papilor. Dar, doctrina cretin, fie cea din Rsrit, fie cea din Apus, era o ntur abia n formaie, care i cuta ea nsi fundamentele. Cretinismul preluase o lume n care nu se nscuse, o lume ptruns de cultura greceasc. Putem conchide c regatul timpurilor trecute, pe care-l constatm istoric, este, mai curnd, nostalgia viitorului. Exprimm greit, raportndu-ne la trecut, decadena Europei; tristeea contemporan este, n fond, recunoaterea unui ideal mplinit, a unui viitor mai bun, pe care fora inteligenei Occidentului putea s-l realizeze i nu l-a realizat. Este n toat Renaterea i n toat perioada istoric de la ea i pn la noi, un sentiment de neterminat. Cum se mplineti opera nceput atunci? Iat singura problem real, care se ridic n mod obiectiv i care arat c nu poate fi vorba de un declin al Occidentului

CULTURI DIFERITE

Rentoarcerea la origine este prezent, sub diverse aspecte, la mai toi gnditorii chinezi. n apendicele la Cartea mutaiilor, care este, dupa cum am vazut, unul din documentele de baza ale intregii filosofii antice chineze, gasim o serie de adagio care exemplifica reintoarcerrea : cand soarele soseste la punctual culminant, el declica, sic and luna a devenit plina, ea descreste.; Cand caldura vine, frigul pleaca; Prin intoarcere, noi vedemspiritul Cerului si Pamantului, etc.1 Confucius si scoala lui, cum am spus, au in vedere, mai ales, perspective sociala a unei restaurari. Este o realizare a omului in societatea umana, prin cultivarea, in primul rand a virtutii (te). Forta omului este in unirea tuturor fortelor umane, si prin reglementarea functionarii lor in comunitate, fiecare poate sa devina un intelept (yu). Dar pentru a deveni un yu, Confucius pune o conditie, si anume , sa se cunoasca vointa cerului (ming): Cine nu cunoaste vointa Cerului nu poate fi un yu2. El e singur arata etapele pe care le-a parcurs pana la acest summum social: La cincisprezece ani m-am daruit studiilor; la treizeci, am stiut sa ma comport in societatea [li]; la patruzeci m-am eliberat de indoieli [ conditie pentru a deveni intelept]; la cincizeci am cunoscut vointa Cerului; la saizeci am putut sa ma conformez [ acestei vointe]; la saptezeci am putut lasa spiritual sa-si urmeze dorintele fara exces. A actiona just, in mod spontan, cu masura, inseamna in filosofia chineza antica realizarea deplina a inteleptului. Omul care traieste in societatea trebuie sa parcurga moste trepte, sa se supuna unor norme, si aceste norme reflecta ordinea celesta. De aceea, zice Mencius, un intelept, pentru a deveni un intelept, trebuie sa

cunoasca propria sa natura, acela care se cunoaste pe sine, cunoaste Cerul. Omul devine un aom adevarat, numai in baza normelor sociale. De aici idea de li, care, in general, este tradusa prin reguli de conduit, dar continutul ei este mult mai amplu, cuprinzand idea de ceremonii, ritualuri, muzica, etc. Chinezul nu considera insa aceste rituri etichete sau ceremonii ca simple conventii sau traditii. A le practica inseamna sa te realizezi ca om, adica sa te integrezi in ordinea existent. Dar in afara de aceasta perfectionare exoterica exista, dupa cum am vazut, pentru taoisti, si o realizare umana de ordin esoteric. Viata omului urmeaza un cilcu care consista dintr-o indepartare de Tao si o intoarcere la Tao. Acesta este sensul adagiului: Cand un lucru ajunge la extremitatea lui, trebuie sa se intoarca inapoi. In Tao-te-king gasim versetul; Miscarea lui Tao este intoarcerea. Prin regresiune a aparut cunoasterea si inteligenta si marele artificiu a inceput. Aceasta firmatie, care poate aparea paradoxala, este centrata in gandirea lui Lao-tse si a celor care l-au urmat. Dupa teoria lor, indepartarea de starea originara duce numai la o anumita cunoastere a lucrurilor transnitorii. Tchuang-tse, discutand aceasta problema spune: Cand este viata, este si moarte; cand exista posibilitate, exista si imposibilitate; fiindca exista devarul, exista si falsul. Adica orice punct de vedere implica si contrariul lui. Constiinta se dezvolta astfel pe distinctiuni accidentale si nu atinge esentialul. De aceea ea nu face pe om intelept. Lao-tse cere chiar oamenilor sa aiba mai putina stiinta, fiind si ea o dorinta.

Inteleptii nu sunt invatati Cei ce sunt invatati nu sunt intelepti. O asemenea afirmatie se poate intalni si in Grecia antica, la Heraclit. Si el spune: Polymathia nu duce la intelepciune, Polymathia fiind inteleasa ca multa cunoastere, eruditie, stiinta multor lucruri, a multor detalii. Lucrurile fiind diverse ca aspect, pot fi sustinute multe opinii asupra unuia si aceluasi lucru, de unde Tchuang-tse conchide ca trebuie sa fie admis un punct de vedere mai elevat, o cunoastere in lumina Cerului. In capitolul citat din scrierea acestui filosof, gasim afirmatia ca aceasta si acela formeaza un system de adevarat si fals, unde aceea, formand un cerc a carui revolutie merge la infinit. In momentul insa cand se ajunge la esente si posibilul este posibil si imposibilul este imposibil. Dar cand toate acestea sunt unificate de Tao ele devin unul. Lao-tse poate sa ne spuna in versetele Cine intelege Tao acela pare de neinteles. EL se refera atunci la o stare existential in sine. Care esre drumul pe care omul trebuie sa-l urmeze pentru a ajunge la o astfel de cunoastere superioara? Este realizarea unei stari de uitare a acestor distinctii. Aceasta stare de uitare, asupra careia revin si taoistii si confucianistii in diverse texte, este chiar una din denumirile metodei de a ajunge la intelepciune. Insusi Lao-tse ne spune in urmatoarele versete ce poate insemna aceasta stare de uitare: Cine se dedica invataturii, castiga zilnic Cine se dedica lui Tao, pierde zilnic [ din eul lui] Pierzand si uitand sa invete el ajunge Treptat pana la a nu mai fi active

Si [totusi] nimic nu ramane nefacut. Cu alte cuvinte, uitarea inseamna o stare de incordare a constiintei, care ramane fixate pe essential, toate distinctiile accidentale fiind eliminate din campul ei. Este un fel de a desinvata, ceea ce ai invatat. Lao-tse spune ca inteleptul tinde sa devina un Yu, un ignorant, adica anu mai avea cunostinte. Dar dupa cum remarca Fung Yu-Ian este o deosebire intre a nu avea cunoasterea si a avea non-cunoasterea(). Prima este un dat de la natura, in timp ce a doua este o perfectionare a spiritului. Aceasta stare existential speciala se caracterizeaza tocmai prin abandonara cunoasterii si de aceea Lao-tse zice ca inteleptul isi retrage eul inapoi. Retragerea aceasta face din om un Cheng jen, un om veritabil, un om authentic. O asemenea realizare, spune Tchuang-tse, depaseste distinctiunile dintre eu si non eu, dintre mine si lume. El s-a eliberat de conditia idividualitatii umane, a devenit un insetat de uitare, cum spune acelasi ganditor, un nediferentiat. Dar acest nediferentiat nu a atins inca punctual culminant al calatoriei sale. Uitarea trebuie sa mearga pana la ultima ei limita, uitandu-se chiar sip e ea isasi. Exista in aceasta conceptie o realizare a inteleptului care merge mai departe de conditia umana spre o stare denumitaomul spiritual. Iata cum il descrie Tchuang-tse: Infinit de mic este acel ceva prin care el este inca un om, infinit de mare este acel ceva prin care el este una cu Cerul. Intr-adevar, trebuie sa precizam ca omul veritabil are inca o activitate, care la omul transcendent este non-activa, (ruhende Tatigkeit, cum spune Hegel).Omul perfect nu are eu, omul spiritual nu

are utilitate, inteleptul adevarat nu are nume ca si Tao, cu care este unul. Adevaratul intelept calaoreste pe fortele constant ale universului si domina transformarile celor cinci elemente. Aceasta inseamna ca inteleptul intergrandu-se in univers, in marele Unu, calatorseste in ceea ce nu poate pierde si el ramane impreuna cu acesta. Inteleptul a ajuns la capatul calatoriei prin infinit si a ajuns la marea desteptare : Si intro zi se va ivi marea desteptare si vom intelege atunci ca viata insasi a fost un mare vis Din cele spuse pana aici am putea conchide despre filosofia chineza prin vorbele unui filosof neoconfucianist din dinastia Song: Ea nu se departeaza de activitatea obisnuita,cotidiana, si cu toate acestea se indreapta drept spre ceea ce lasa sa se presimta Cerul.

Fiecare civilizatie a avut un stil propriu si mai ales un tip uman ideal, pe care a cautat sa-l realizeze prin mijloace particulare, specifice timpului si locului in care civilizatia respective s-a dezvoltat. China antica a imaginat pe omul veritabil , cheng-jen, tip ideal al civilizatiei creata de ea, ca inserat in ordinea cosmic si prin aceasta si in ordinea de pe Pamant, in aceea sociala. Idealul de intelepciune al chinezului antic era sa intre in armonie,mai intai cu mediul inconjurator si, pana la sfarsit, cu intreaga lume. Cheng-jen trebuia sa inteleaga lumea si ordinea ei ; atunci el se integra in mod firesc in ea si astfel isi ocupa locul lui natural. Este o intelepciune

calma , de intelegere directa a realitatii, a ordinii si a ritmului din univers. Ni se pare ca acest mod de realizare ar putea sa fie calificat cel mai bine, daca facem apel la o distinctive pe care a facut-o Blaise Pascal. Pentru acest ganditor exista doua feluri de spirite: spiritual geometric si spiritul de finite---lesprit geometrique et lesprit de finesse. Primul spirit, zice Pascal, are vederi lente,dure,inflexibile; ultimul are o suplete de gandire care face ca sa patrunda de la ochi pana la inima, si prin miscarea din afara cunoaste ceea ce se petrece inauntru. Spiritele de primul fel pleaca intotdeauna de la un mic numar de principii rationale, celalalt de la un mare numar de intuitii. Spiritele geometrice sunt constranse de consecintele ce urmeaza din micul numar de axiome admise; spiritele de finite inteleg direct, si fara nici o constrangere, prin intuitive, si numai dupa aceea cauta explicatii. Tocmai in aceasta deosebire consta, mi se pare, specificitatea spiritului antic chinez, care desparte civilizatia chineza de odinioara de oricare alta civilizatie. Spiritul chinez era un spirit de finite, care nu avea nevoie de dezvoltari analitice vaste, de consecinte demonstrate, expuse in teorii filosofice, ca in Grecia sau chiar in India, de exemplu, ci de o intelegere intuitiva a armoniei sociale si universale. Acest dar al intuitiei, al echilibrului, pe care chinezii antici l-au avut in mod exceptional, i-a facut sa realizeze o civilizatie a rafinamentului, a subtilitatilor. Cheng-jen, omul veritabil, este in realitate un om subtil, care, asa cum spune Pascal, are in vedere directa a lucrurilor, a indivizilor etc., ca a unor complexe indivizibile.

Am spune mai simplu, ca in civilizatia greceasca, Indiana si mai ales europeana, omul a fost supus capului, pe cand cheng-jenul chinez a fost un om al inimii (in sensul pascalian al cuvantului). Principiile se simt spune Pascal. Intreaga civilizatie a Chinei antice este, de fapt, o civilizatie a intuitiei. De aceea ne apare foarte natural ca ea este foarte greu de inteles pentru spiritele secoulului XX-lea, rationalisti cartesieni sau chiar hegelieni, a caror ptuere de intelegere se bazeaza pe minutioase analize. Cred ca la imposibilitatea de a face sa coincida cele doua feluri de ratiune, specificate de Pascal, se gandea si F.Northrop cand spunea ca exista doua tipuri majore de concepte, acela realizat prin intuitie si acela care este realizat prin postulare. Un concept prin intuitie este un concept a carui semnificatie este completa si imediata; un concept prin postulare este acela a carui semnificatie completa este rezultatul une teorii care se dezvolta din pustulatele ei. De astfel, aceeleasi aspecte ale deosebirilor dintre cele doua formae mentis, cel european si cel antic chinez, au fost surprinse si de alti cercetatori, cum este de exemplu ganditorul chinez contemporan Liu Kia-kway, care spune ca exista un spirit analitic european si un spirit sintetic chinez. Cele doua moduri de a gandi nu sunt superpozabile, nu se pot traduce fara rest unul in altul; nu pot exprima analiticul prin sintetic sau invers, dekt aproximativ si partial. Aceasta este sensul profund al gandului lui Tchuang-tse, citat deja: O! daca as putea vorbi cu cineva care a incetat sa se gandeasca la cuvinte! Aceasta idee a fst exprimata deseori in scrierile chineze, iar poetul Tao Tsien (372-427 e.n) o spune in forma urmatoare: Exista un

sens profund al lucrurilor; Dar daca vrem sa-l exprimam brusc, vorbele ne lipsesc.

DESPRE EPOC

,, Portul national al boierilor nu se prea deosebeste de cel al turcilor din clasele cele mai inalte , atata doar ca in loc de turban , poarta un fel de caciula nemaipomenit de mare , careia ei ii zic calpac , din blana de Astrahan si in forma de para. Caciula aceasta este goala cat e ea de mare , are vreo trei picioare de jur imprejurul partii celei mai umflate , inaltimea fiind si ea pe masura ; daca ne gandim bine , este tare urata si tare caraghioasa , nicidecum potrivita cu frumusetea si bogatia costumului . Un tanar elevetian , Francois Recordon , secretar al lui Caragea , ingroasa lucrurile , spunand ca un calpac este o caciula facuta dintr-o piele cu parul foarte scurt si cret , de forma aproape sferica , so care are cel putin cinci picioare de jur imprejur (subl . n . ) . Oricum va fi fost, ingrozitoarea caciula in forma de dovleac sau de para rasturnata era atat de mare , incat doi boieri de rangul intai - marimea calpacului era pe potriva rangului personajului nu puteau sta alaturi in aceeasi caleasca fara sa-si descopere capul . Din fericire , in portretele lasate urmasilor si pe care le-au comandat , cel mai adesea , unor pictori veniti ,, din Europa , boierii noastri isi pun pe cap islicul , deoarece ,asa cum aflam de la acelasi Recordon , ,, in timpul marilor ceremonii , au pe cap o alta caciula , din samur , de forma unui cilindru un pic turtit , partea
3

de sus fiind acoperita cu un postav de culoare rosie , niciodata alba , aceasta fiind culoarea rezervata domnitorilor , numai ei avand dreptul s-o poarte , dupa cum tot numai ei pot purta turbanul . In aceasta din urma privinta , Recordon se insala , deoarece , chiar daca , la Constantinopol , turbanul este interzis ghiaurilor sub amenintarea pedepsei cu moartea , la Bucuresti moda lui se raspandeste la inceputul secolului al XIX-lea . Insa , in afara familiei domnitorului , doar cativa mari boieri se incumeta sa si-l puna pe cap : este vorba de acel tarabolus , turban facut dintr-un sal oriental foarte scump si care-si trage numele de la Tarabulus , numele arab al orasului Tripoli . In 1823 , din porunca Portii , Grigore Ghica interzice cu desavarsire portul acestei nobile caciuli de catre orice categorie sociala in afara de boierii cei mari . Iar cand se vorbea de pedeapsa cu moartea , amenintarea , cel putin la Istanbul , nu era o vorba in vant . Se povesteste ca cineva dintr-o familie fanariota , care traise mult timp in strainatate , cand s-a intors la Constantinopol , a avut nesabuinta sa se arate la fereastra ,, palatului sau din Fanar cu un turban pe cap asijderea unui Credincios . Mare grozavie ! Un turc ce trecea pe acolo il zareste , scoala cartierul in picioare ; multimea manioasa il taraste in fata judecatorului , care , pe loc , pune sa-i taie capul Iata cum traiau si mureau grecii din Fanar , in Orasul ce fusese vestita capitala a imperiului lor .

Moda apuseana

a fost insusita , mai intai , de catre

femei . La inceput , la Iasi , in timpul razboiului austro-rusoturc , din 1787-1791 ( in urma caruia , prin pacea de la Iasi 9 ianuarie 1792 Rusia devenea pentru prima oara vecina nemijlocita a Moldovei ) . Insa ,, marele salt se face , in ambele Principate , in timpul ocupatieirusesti din 1806 1812 . Langeron scrie in jurnalul sau : ,, In 1806 , am intalnit multe femeipurtand imbracamintea orientala , traind in case fara mobila si cu barbati gelosi nevoie mare . Insa revolutia care s-a petrecut atunci la Iasi , apoi la Bucuresti si in provincie , a fost pe cat de rapida pe tot atat de completa : dupa un an , toate femeile din Moldova si din Tara Romaneasca au luat portul european .De pretutindeni , au sosit , in cele doua capitale , negustori de mode , croitorese , croitori ,iar pravaliile de la Viena si de la Paris au scapat de toate vechiturile care , la Iasi au parut nou-noute si au fost platite foarte scump . Curand , s-a vazut si mobila , ceva mai veche , adusa de la Viena cu mare cheltuiala. Trasurile care , mai inainte , aratau ca niste birje vechi din Viena , au fost inlocuite cu trasuri si calesti elegante.Casele s-au umplut de servitori straini , de bucatari francezi si , prin saloane si iatacuri , nu s-a mai vorbit decat frantuzeste . Afland ca , in tarile civilizate , unei femei ii sedea bine sa aiba un amant , doamnele din Moldova si-au luat cate doi , ca sa fie cat mai la moda. Nici Petru I n-a schimbat infatisarea imperiului sau mai iute decat a schimbat-o pe cea a Moldovei sosirea noastra acolo . Cativa tineri au inceput sa poarte frac ; insa batranii si

barbatii cu slujbe si-au purtat mai departe barba si anteriul lung pana la glezne . Dansul a trecut si el printr-o revolutie.Dansurile nationale au fost interzise sau macar , dispretuite . Lumea a invatat dansurile poloneze, englezesti , valsurile , dansurile frantuzesti si , cum doamnele acestea au mare aplecare pentru tot ce au ele chef sa invete , au ajuns , intr-un singur an , sa danseze minunat ; cand am sosit noi in Moldova , nu stiau nici sa mearga . Stim din alta sursa ca , la cererea boierilor ,batranul print Prozorowski , comandantul-sef al ostirilor rusesti , ii ceruse maestrului de ceremonii Nariskin de la Sankt-Petersburg sa trimita un maestru de dans . A fost trimis la Iasi , pentru un an , un anume Ivanov , insa , dupa un an , n-a fost lasat sa mai ramana , asa cum ar fi dorit doamnele In 1813 , contele de Lagarde , la randul sau , noteaza ca , la Bucuresti : Vesmantul femeilor se aseamana cu cel al doamnelor grecoaice de la Constantinopol, atat ca-si pun mai multe giuvaieruri; insa numai femeile in varsta si nevestele boierilor de rangul al treilea il mai poarta . Celelalte se tin dupa moda de la Paris si de la Viena , si se intrec in bun-gust si cochetarie cu elegantele din capitalele noastre. Iar cativa ani mai tarziu , Laurencon , in ale sale Nouvelles observations sur la Valachie : Ramai uluit vazand cat de mult se cheltuieste pe toalete si cat de mare este luxul lor , care , cu siguranta , in multe privinte , il intrece pe cel al doamnelor din cele mai mari capitale , caci diamantele si rochiile de casmir sunt podoabele lor obisnuite.Moda de la Paris este urmata cu

sfintenie , iar croitoresele venite din strainatate nu sunt degeaba. Se pare insa ca educatia , cultura generala nu au inaintat la fel de iute. Laurencon isi exprima parerea de rau dupa cum urmeaza : Este pacat ca sexul frumos, inzestrat in tara aceasta cu o fire atat de placuta si cu forme atat de fermecatoare , nu primeste nici una din binefacerile educatiei . Doamnele din Muntenia , pe langa mintea pe care le-a dat-o din plin natura , sunt foarte vioaie si, cu putina osteneala , s-ar putea infrunta cu cele mai distinse femei din Europa . Despre moravurile societatii moldovenesti in timpul

ocupatiei rusesti , generalul conte de Rochechouart ( care il insotise in 1807 , ca tanar ofiter in armata rusa , pe ducele de Richelieu , pe vremea aceea guvernator al Odessei , intr- o calatorie in Moldova ) avea sa scrie , mai tarziu , in memoriile sale : Societatea din Iasi , ca si cea din Bucuresti , oferea pe atunci un spectacol rar : barbatii purtau haine lungi , barbi lungi , pe cap aveau o caciula numita calpac , asemanator cu toca magistratilor de pe la noi , cu turbanul sau cu scufita umpluta cu calti purtata de copiii nostri ; erau imbracati cu stofe din cele mai scumpe , incaltati cu papuci turcesti , in sfarsit , aratau ca niste orientali ; erau insa cu totii oameni alesi prin invatatura si purtarile lor europenesti , cei mai multi vorbeau o frantuzeasca desavarsita si cu expresii din cele mai frumoase ; doar in felul de a umbla mai aveau ceva din gravitatea plictisitoare a turcilor , lucru ce nu-i prindea deloc , intr-un salon , alaturi de doamne ; ca sa nu para gelosi si ca sa faca pe europenii civilizati , lasau , impotriva vointei si obisnuintei lor , o libertate fara margini
3

scumpelor lor jumatati , care le supuneau fruntea la grele incercari : doamnele urmanu moda cea mai noua de la Paris si Viena , atat in imbracaminte , care nu mai avea nimic asiatic , cat si cand era vorba sa-si mobileze somptuoasele lor apartamente.Aratau ca niste cuconite din cele mai elegante , cu purtarile ce se intalneau pe vremuri la curtea Frantei [].Pe de alta parte , vreo zece frumuseti , nu mai putin ispititoare , isi exercitau puterea farmecelor lor irezistibile asupra stralucitorilor ofiteri de la cartierul general , incat mai fiecare cavaler isi avea draguta sa. Judecand dupa toate acestea, ne putem lesne inchipui cat de frumoasa era viata , in aceasta noua Capua , pentru roiul acela de ofiteri insetati de placeri , si care , aproape toti , si-au lasat aici inima , o parte din sanatate sau din avere , unii dintre ei chiar libertatea. Mare deosebire fata de fetele pe care , cu mai putin de douazeci de ani in urma , printul de Ligne le vedea , in gineceu , printre zabrele aurite sau nu ! Totusi ca sa fim drepti , sa-l citim acum pe memorialistul Radu Rosetti ; la inceputul veacului nostru , el reda parerea bunicii sale ( care pentru nimic in lume nu ar fi vrut sa aiba un ginere rus ) despre fetele boierilor moldoveni ce se maritasera cu ofiteri rusi ; niste nefericite care , de pe urma acestor soti cu titluri si decoratii , dar fara invatatura si fara educatie , si care se tineau numai de betii , nu s-au ales decat cu batai si cu averea tocata , ca mai apoi sa fie parasite. Adevarul este ca , foarte curand , moda apuseana accentueaza , la aceste doamne , gustul pentru lux mult mai

mult decat la barbatii lor. Un boiernas care , dupa 1830 , avea sa fie ofiter in armata moldoveneasca reconstituita , povesteste , cu oarecare acreala , in amintirile sale, in ce fel tatal sau , un om ce nu avusese cine stie ce avere, fusese impins de tanara cu care se insurase dupa ce ramasese vaduv la niste cheltuieli nesabuite : Fusese crescuta la pensionat , la Odessa , cu franceza si pian a se remarca cele doua criterii ! ,, care si varase in cap sa-l puna pe tata sa cumpere o casa la Dorohoi , sa dea petreceri , sa-i cumpere o trasura numai pentru ea , cu patru bidivii , vizitiu , valet si o multime de slujnice , caci traia ca o domnita La barbati , schimbarea este intr-adevar mai inceata. Si , mai ales , li se intampla sa se intoarca la ce fusese altadata.Unii tineri care poarta haine europenesti ( straie nemtesti ) in timpul ocupatiei rusesti din 1806 - 1812 se grabesc sa imbrace vesmintele orientale de indata ce turcii vin inapoi.Cu vreo cativa ani inainte de Eterie , calatorul britanic William Mac Michael afirma ca in timpul ultimului razboi moldovalahii parasisera hainele cele largi si se imbracau dupa moda frantuzeasca, dar , cand au ajuns iar sub stapanire turceasca au fost siliti sa imbrace din nou <<anteriul>> si sa-si puna <<calpacul>> pe cap . Ultima interdictie : la 23 iulie 1823 , Grigore Ghica , domnul Tarii Romanesti , da , din porunca Portii , un decret , ce trebuia executat in trei zile , care interzice barbatilor sa poarte haine dupa moda frantuzeasca . Insa ,de data aceasta , ordinul n-a mai fost executat .Un an mai tarziu , un alt calator englez constata ca , pe strazile din Bucuresti , se vad la fel de multi ,,
3

europeni cat si orientali. Tot tineretul , boieri si burghezi , imbraca fracul si pantalonii , cu atat mai mult cu cat un numar tot mai mare de tineri se duce in Occident la invatatura . Nici vorba sa se mai imbrace , turceste atunci cand se intorc in tara ! Pentru boierii mai in varsta , o alta opreliste este prestigiul legat de hainele lor cele scumpe.Daca nu le-ar mai fi imbracat , ar fi insemnat sa se coboare in randul negustorilor si al mestesugarilor nemti , pe care nici macar slugile nu-i respectau Iata de ce autorii din vremea aceea numesc

imbracamintea occidentala imbracamintea egalitatii. Insa traditionalistii caci mai sunt si din acestia - ar fi numit-o mai curand imbracamintea Diavolului . Un cojocar , ajuns tarcovnic , Ion fiul lui Dobre, sau Ion Dobrescu , tuna si fulgera , in notele sale , impotriva pacatelor care , dupa parerea lui , sunt pricina tuturor relelor care pedeapsa dumnezeiasca ! s-au abatut asupra acestei nefericite tari ; razboaie , foamete , ciuma , cutremure de pamant Iar printre pacate , la loc de frunte se afla purtarea nerusinata a femeilor , care umbla despuiate pana la brau , si a barbatilor care si-au lasat hainele lor cele bune ca sa umble imbracati ca niste pacatosi , nemteste , frantuzeste ! In anii 1830 , imbracamintea europeneasca s-a

generalizat la tinerii din clasele instarite . Saint-Marc Girardin noteaza in ale sale Souvenirs de voyages et detudes : Dupa inegalitate, lucrul cel mai izbitor pentru un strain , la Iasi si la

Bucuresti, este amestecul si diversitatea hainelor.Unii barbati au pastrat portul oriental ; altii umbla imbracati europeneste ; iar aceste doua porturi pot fi vazute in aceeasi familie ; tatal este imbracat boiereste , fiul frantuzeste ; [] nu am vazut pe nimeni sub patruzeci de ani sa poarte haine orientale . Femeile insa , de multa vreme , se imbraca toate europeneste Se stie bine ca femeile sunt intotdeauna primele care pasesc pe calea civilizatiei Pe vremea fanariotilor , casele boieresti , in general , mai pastrau o oarecare simplitate taraneasca , nu numai lasate , dar si la oras .In Moldova , la tara , conacele erau niste cladiri mari , cu un singur cat , cam ca locuintele nobililor polonezi . In Muntenia , cu deosebire catre munte si in Oltenia , unde aceste conace erau numite cule ( din turcescul kula , turn , imprumutat si de bulgari , si de sarbi ) , avem inca un cat , cu un pridvor mare in fata , impodobit cu coloane , cel mai adesea sculptate sau facute din stuc frumos modelat . La parter , partial un fel de subsol , se gasea camara cu provizii , pe langa vreo cateva odai de locuit . In aceste cladiri , scrie Doamna Reinhard in 1806 , impartirea in interior este peste tot aceeasi : o sala foarte mare la mijloc , toate celelalte odai dand in ea : aici stau slugile cele multe , pe jos sau intinse pe divanuri , si tot aici au loc marile petreceri cand este vreo sarbatoare. Iar Recordon , in 1815 , scrie : O sofa mare , de vreo patru-cinci picioare, ocupa un capat al salii ; o masa mare , cateva cufere lipite de peretii dati cu var de sus pana jos , si cateva scaune alcatuiesc tot mobilierul din incaperea aceasta.Printul de Ligne , vorbind
3

despre locuintele din Iasi , carora el le spune asa cum am vazut superbe palate , fusese mai ingaduitor in descrierea mobilierului : Divanurile cele mai late sunt acoperite cu niste superbe tesaturi turcesti ; zabrele aurite , parmaclicuri scunde , covoare minunate , perne cusute cu fir de aur si de argint impodobesc de jur imprejur apartamentele care , pe langa toate acestea , au tavanele facute din lemn pretios sau sunt pictate cu rafinament. Casele erau din caramida , cu zidurile foarte groase . La tara , mai ales cula olteneasca , erau concepute ca niste mici fortarete , cu deschizaturi in ziduri , ca sa se poata trage asupra haiducilor pusi pe jaf sau asupra cetelor de turci fugiti din armata . Ion Ghica , care cunoscuse multe din aceste resedinte boieresti in copilarie , ne vorbeste despre ele in memoriile sale : ,,Casele boieresti aveau ziduri tari ca de cetate , in cate patru si sase caramizi , cu odai multe si mari , cu pivnite adanci si boltite , cu beciuri si un rand de odai dasupra , cu pod din streasina pana-n streasina ; grinzile erau ca ursii de pod de groase ; la cheresteaua unei singure case mergea un parchet de padure seculara intreg ; pardoseala salilor si a tinzilor era de caramida pusa pe muchi , invelitoarea de sindrila batuta pe sapte si pe noua , inalta aproape de doua ori cat casa, ca sa nu tie zapada si ca sa se poata scurge apa mai lesne. [] Corpul principal se compunea de o sala mare de acolo pana acolo , cu odai in dreapta si in stanga , cu tinzi in cruci prin care se comunica cu celelalte parti ale edificiului , case cu

scosuri in toate partile si cu sacnacsiu , fiecare odaie cu ferestre spre trei parti ale lumei , tavanurile erau de stejar , streasina scoasa de o jumatate stanjin ca sa-i tie vara umbra , s-o apere toamna si primavara de ploi si iarna de viscol si de zapada ; curtea era inconjurata de zid bolovanit inalt si gros , poarta cu bolta , cu doua randuri de usi de stejar ferecate , cu foisor deasupra , unde pazea ziua si noaptea arnautii ; sub gang era o odaie pentru pazardighean in timp de ciuma . Din pridvor , o galerie deschisa ducea la biserica , caci fiecare casa mare avea biserica in curte sau in corpul casei , la colt . O casa boiereasca , scrie el in alta parte ,era o adevarata cetate , un stat in stat , nici politia , nici justitia domneasca nu indraznea sa treaca pragul portii unui ban sau unui vornic , desi un asemenea drept nu era scris nicaieri; la trebuinta boierul putea sa inchiza portile si sa traiasca luni de zile cu familia , cu slugile si cu oamenii casei , optzeci si o suta de suflete , fara sa aiba cea mai mica trebuinta de cei din afara . Avea malai si faina in ambare , camara lui gemea de tot felul de bacanii si de saraturi , in tiganie avea franzelari , croitori , cizmari etc. [] , la caz putea cu oamenii din curte sa se apere contra puterei domnesti , cand ea nu era sprijinita pe vreo porunca de la Taringrad. Facand descrierea aceasta , la peste o jumatate de veac mai tarziu , Ion Ghica isi amintea indeosebi de casa unchiului sau mare , marele logofat Constantin Dudescu , conte al Sfantului Imperiu , personaj pitoresc si risipitor , original si generos pana la extravaganta .

Lagarde , care in 1813 , calatoreste cu el la Viena , il prezinta cu umor , intr-o scrisoare catre prietenul sau Griffith : M-am intalnie adineauri cu tovarasul meu de calatorie , contele Dudescu , mare logofat al Tarii Romanesi , care , pe timpul bailor , se va afla la Baden , si pe care-l voi insoti pana la Viena.Acest boier peste boieri , cu infatisarea lui de pocitanie , caci n-are nici patru picioare inaltime , si este ghebos cum nu se mai poate , are o minte ascutita si, cateodata , profunda ; bun si darnic, si-a irosit imensa lui avere dandu-si multa osteneala ca sa faca bine unor nerecunoscatori.Acum , cred ca nu mai poate spune decat ce spunea Antoniu pe patul de moarte : <<Nu-mi ramane decat ceea ce am dat altora >> ; traind insa din trecerea pe care a acut-o candva , calatoreste ca un satrap : doisprezece arnauti il insotesc calare pana la granita , cu o pompa de parca s-ar duce sa cucereasca Transilvania : pretutindeni i se fac onoruri , de care are bunulsimt sa nu se sinchiseasca , singura lui dorinta fiind s-o stearga cat mai repede din Tara Romaneasca, sa poata respira un aer ceva mai putin slugarnic . Pentru mintea lui si pentru cunoasterea limbilor straine , Dudescu fusese desemnat de catre partida boierilor nationalisti sa se duca la Paris ca sa-i atraga atentia lui Bonaparte asupra situatiei din Principate.Instalat intr-un palat din cartierul SaintHonore , risipise o avere pe petreceri stralucitoare si excentrice , date in cinstea celor ce traiau in preajma Primului Consul , fara sa fi ajuns vreodata sa-l vada pe acesta sau sa-i trezeasca interesul pentru soarta Principatelor danubiene , care , in planurile lui Napoleon , n-aveau sa fie niciodata altceva decat

obiecte de schimb , pentru a caror cedare se targuia cand cu rusul , cand cu austriacul . Asupra pregatirii acestei misiuni secrete in casa

strabunicului sau , marele ban Dimitrie Ghica zis Dumitrache banul batranul - , Ion Ghica ne-a lasat , intr-una din scrisorile sale catre Vasile Alecsandri , o descriere plina de vioiciune si de pitoresc : In seara de Mucenici , boierii cei mai coltati erau adunati la sfat la banul Dumitrache Ghica , fratele lui Grigorievoda , asasinat pentru impotrivirea ce facuse la darea Bucovinei. Erau adunati la banul batranul , cum ii ziceau ca sa-l deosebeasca de doi fii ai sai , Costache si Scarlat , cari amandoi ajunsesera mari bani si ei. Curtea banului Ghica era cat o mosie de mare. Boierii erau bogati , foarte bogati , dar averile lor erau in mosii , in scutelnici , post-slujnici si tigani . Bani , argintarii , saluri si scule cate avusesera le vandura si cheltuira in bejenii.Niculae Dudescu , care stia bine frantuzeste , se oferea sa se duca la Paris , sa pledeze cauza tarei cu cheltuiala lui ; dar , desi averea lui era colosala , insa nu era in stare sa gaseasca nici o mie de lei bani batuti.Ce bruma moneta mai ramasese pe ici pe acolo de-abia ajungea ca sa se incropeasca haraciul catre Poarta si , in stramtoarea de bani in care se aflau , trimisera sa aduca oe Baltaretu. Trecura doua ore dupa sfintitul soarelui , si cerul era fara luna si fara stele , cand o butca numai bronzuri si poleieli , dinainte , de-a dreapta si de-a stanga caprei vizitiului , cu doua sirene aurite , cu coadele incolacite si cu capetele catand spre

doua martoage de cai cu hamurile legate cu sfoara , vizitiul cu cojoc peste camasa lunga si cu doi feciori dindarat cu cauce pe cap cobora la vale spre curtea banului Ghica , urmand la pas dupa dupa un tigan descult si zdrenturos . cu o masala mare pe spinare .Podelele jucau ca clapele unui clavir sub roatele butcei si aruncau in sus din hazna stropi de noroi apatos , care la lumina pacurei luminau parc-ar fi fost pietre scumpe.Acel straniu echipaj purta un fel de boie cu ceacsiri si cizme rosii , cu o giubea soioasa imblanita cu nafe si in cap cu un islic in patru colturi ; degetele boierului erau pline de inele de rubin , de smarald si de diamant.Era asteptat la sfatul boieresc , si de la dansul depindea realizarea cugetarilor patriotice ale boierilor.El manuia banii ce mai ramasesera in tara.El avea daraveri cu Taringradul si cu Beciul ; iscalitura lui ajunsese sa aiba trecere chiar si dincolo de Lipsca.Soproanele lui si lazile din pimnita gemeau de scule , saluri si argintarii , tot amaneturi de pe la boieri . Butca in care se zdruncina , adusa pentru o nunta mare , nu-i fusese platita si sta amanet in sopronul sau ; iar inelele din degete erau marfa de vanzare . [] Dupa multe rugaminte si fagaduieli de tot felul , ca i se va inlesni luarea otcupului vamilor , al ocnelor s-al postelor , Baltaretu s-a induplecat in sfarsit a imprumuta pe Dudescu cu 7 la punga pe luna ( 18%) , primind amanet toate mosiile . La dobanda adaogand comisionul bancherilor si schimbul banilor cu Lipsca si cu Viena , imprumutul venea la 30 % si la 40 % pe an.

Pe cand iesise closca pe cer, boierii intrau unul dupa altul in butcile lor , fiecare precedata de doua masalale ; Dudescu intra acasa ca sa-si faca pregatirile de drum.Nu trecusera trei ani de la acea seara , si averea cea mare a Dudescului , case si mosii , trecuse in mainile Baltaretului . Pe fiecare luna , acest camatar ii scotea cate o mosie la mezat si, negasindu-se concurenti , mosia ramanea pe seama lui , pe nimic : mosii care dau astazi cinci si sase mii de galbeni pe an , le-a luat Baltaretu de la mezat , la Cochii-Vechi , pe trei si patru mii de lei , galbenul valorand sapte lei. Din pacate , nu toti boierii isi cheltuiau averea pentru binele tarii.Calatorii straini sunt uluiti de luxul boierilor din cele doua Principate si de cheltuielile mari pe care le fac.Mai intai , pentru imbracaminte . Am vazut mai sus ce gandea printul de Ligne , sau Raicevich , Lagarde , Laurencon , despre luxul vesmintelor feminine . Insa nici cel al barbatilor nu era mai prejos . In 1821 , elvetianul Recordon , fostul secretar al lui Caragea , ne spune : Aflati mai intai ca imbracamintea unui boier din Tara Romaneasca , fara sa socotim giuvaierurile , costa indeobste pana la trei-patru mii de franci ( sa nu uitam ca est vorba de franci-aur , deci pana la 80 000 de franci francezi actuali , adica , la pretul vietii , azi , vreo 24 de milioane de lei ! ) . Iar tot cam pe atunci , doctorul Zallony biciuieste luxul acesta nerusinat : Boierii pamanteni sunt in general foarte instariti ; cel mai sarac dintre ei are cel putin treizeci d mii de franci venit , altii ajungand la peste doua sute cincizeci de mii de franci .

Luxul este una dintre cele mai costisitoare placeri ale boierilor pamanteni : imbracamintea lor este foarte scumpa , au haine ce reprezinta un capital de o suta cincizeci de mii de franci , iar unii chiar mai mult . Daca , la cheltuielile pentru imbracaminte , se adauga cele patru trasuri , giuvaieruri , vase si mobila , ne putem inchipui cam cati bani jertfesc domnii acestia ca sa-si multumeasca trufia. Boierii fanarioti , ajunsi in Principate in urma bagajelor domnitorului , si veniti anume ca sa se capatuiasca , sunt , la inceput , ispiti de lux ; doresc , desi nu sunt cu adevarat bogati , dar numai ca sa fie la inaltimea mandriei trezite de rangurile date de domnitor , doresc , spuneam , sa se intreaca in lux cu boierii pamanteni ; si fara sa-si bata prea mult capul cu ce va fi pe viitor , dupa cum nu-si aduc aminte de trecut , se invoiesc , lacomi cum sunt , sa se indatoreze la negustori si la zarafi , incat , curand , ajung sa umbreasca intrucatva fastul boierilor pamanteni. Multimea si luxul trasurilor , contrastand nu numai cu mizeria satelor din jur , dar chiar si cu infatisarea generala a capitalei , ii impresioneaza in mod deosebit pe straini. Viena scrie Laurencon vinde in Tara Romaneasca o multime de calesti din cele mai elegante [] . Cred ca , daca tinem seama de populatie , in Europa sunt putine orase unde sa se gaseasca un atat de mare numar de echipaje ca la Bucuresti . Fiecare negustor isi are trasura sa , iar boierii si le schimba in fiecare an .

Un calator englez , reverendul Robert Walsh , care strabate Bucurestii in anii 1820 , venind de la Constantinopol , intr-un moment cand tocmai izbucnise ciuma , noteaza si el : Cel dintai lucru ce m-a izbit uitandu-ma pe strada a fost multimea de echipaje stralucitoare , care alergau in toate partile sau asteptau in fata portilor. Erau noi si frumoase datorita lacului si podoabelor aurite . Era ceva cu totul nou pentru mine care , de multa vreme , nu mai vazusem decat cate o arouba trecand din cand in cand pe strazile din Pera ( cartier european din Constantinopol n.n ). Boierilor le place nespus de mult sa-si arate obiectele acestea , pe care dau sume foarte mari ; caci nu sunt decat de fudulie , dupa un an sau doi se harbuiesc , si trebuie dati alti bani , pe altele , noi . [] Vazand multimea de trasuri pe strada , am crezut ca este cine stie ce mare primire la Curte , ca sa aflu ca , dimpotriva , in momentul acela , nici vorba nu era de asa ceva ; numai ca desertaciunea acestor boeri este atat de mare , incat nu se pot impiedica sa nu-si arate luxul , chiar si in timp de ciuma. Cu toate acestea , noteaza acelasi Walsh ( dar si alti calatori ) , vizitiii nu sunt intotdeauna la inaltime ! Caci , daca boierii cei mai bogati isi fac rost de arnauti cu infatisare semeata , cu haine brodate pe la toate cusaturile , cei mai multi se multumesc cu tigani , mai mult sau mai putin zdrentarosi , in asa fel incat vizitiul , dupa spusele lui Walsh , face un contrast desavarsit cu stapanul . Un alt calator britanic , Sir Robert Ker Porter , care strabate Principatele tot cam pe vremea aceea , este si el mirat

de luxul boierilor, care i se par eleganti , cu o anumita nonsalanta ( graceful carelesness of the manners ) . Traiesc , scrie el , intr-un lux si intr-o bogatie care cu greu pot fi depasite in vreuna din capitalele Europei . Balurile si petrecerile date de ei, cu rochiille si pietrele scumpe pe care le poarta sotiile lor , intrec orice inchipuire . Aceeasi impresie de eleganta si de lux o are si brigadierul general Sir Robert Wilson , care trece prin Principate in 1812 , cu prilejul unei misiuni diplomatice legate de tratativele de pace ruso-turce pe care Anglia ar dori sa le vada duse cat mai grabnic la bun sfarsit . Despre receptia data in cinstea lui la Bucuresti , scrie : The costume of the women is here very gay ; and i think that i have noticed one or two fashions , which will be admired in England.[] I have never read of Wallachias beauties , but they are no mean rivals of Venuss better known and more vanted establishments.If I may judge from my dinner today , Wallachia must also be an Epicurean abode.I have seldom sat down to a greater variety , or to viands better dressed. La Iasi , este primit de boierul principal ( bas-boierul ?) intr-un interior splendid , unde sufrageria avea o lungime de o suta douazeci de picioare. Daca membrii elitei occidentale erau uluiti de luxul izbitor al boierilor nostri , este usor de inchipuit ce efect putea el sa aiba asupra nevoiasilor din tara. Povestirea , indrazneata si pitoreasca lasata de arhimandritul Grigore , care avea sa ajunga episcop de Arges , despre vizita lui la marele spatar
3

Ienachita Vacarescu , ajuta sa ne facem o idee.Intrucat , in ajun de Pasti , sfintia sa primise vizita boierului , pe cat de invatat pe atat de bogat , se hotaraste sa i-o intoarca : Dar cand ma apropiai de poarta cea mare , deodata ma oprii , vazui o multime de oameni inarmati cu tot felul de arme, Seimeni , Slujitori , Arnauti , Panduri ; fel de fel de strigari s-auzeau , deodata rasunand trambitele , surlele si tobele , multime de cai , multi armasari nechezand , povolnici , iedecuri cu harsale de sus pana jos stralucind de aur si de argint . Ma strecurai cum putui pana langa poarta scarii ; acolo intampinai pe altii , inarmati cu sulite lungi , cu buzdugane groase , cu pusti , cu pistoale; tare spaimantat pasii tot inainte , nevazand pe cineva ca sa ma opreasca , ajunsei la usa salii cei mari ; acolo imi strapunse vederile lumina flacarilor de niste mangale de tombak poleit ; un sunet placut de viori , de naie , de tambure , amestecat cu glasuri femeiesti , dulci si patrunzatoare , ma fermecara si pare ca imi legara mainile si picioarele in fiare ; nu mai stiu cum deodata ma aflai sculat repede si , in fuga mare , trecand peste cate spusei , abia am nimerit poarta cea mare a curtii si am multumit lui Dumnezeu , caci m-am vazut cu picioarele slobode scapat din asemenea ispite. Vechile resedinte , precum cea a lui Vacarescu sau cele descrise de Ion Ghica sunt treptat inlocuite , incepand cu sfarsitul veacului al XVIII lea , cu cladiri mari dupa stilul apusean mai exact , vienez unora din ele acordandu-li-se , ca la Viena , titlul de palate , Francois Recordon , care locuieste la Bucuresti din 1815 pana in 1821 , scrie in ale sale Lettres sur la Valachie :

Unele din aceste cladiri , de pilda palatele boierilor Brancoveanu , Golescu , Romanetti , Filipescu , Cantacuzino si Vilarat , pot sa atraga chiar si privirile persoanelor cat mai nepasatoare , atat prin stralucirea ce se descopera inauntru , cat si prin constructia care se va schimba de la cladire la cladire ( dupa ce se va intoarce in Elvetia , Recordon va deveni arhitect). Totusi cele mai somptuoase din locuintele acestea curand nu vor mai apartine marilor boieri ci semn al capitalismului pe cale de aparitie unor bancheri sau oameni de afaceri , grecul Romanit si macedoromanul Meitani , de pilda , acesta din urma capatand de la imparatul Austriei , in 1825 , titlul de baron . La sosirea rusilor , la Bucuresti , in 1828 , pentru cartierul general al comandantului-sef , a fost greu sa se aleaga intre palatul lui Meitani si cel al banului Grigore Brancoveanu . Un mare boier , Constantin ( Dinicu ) Golescu , cheltuieste mult pentru a infiinta la Bucuresti o Societate literara ( cu caracter politic foarte limpede ) si la Golesti o scoala deschisa tuturor , dar nu sta in cumpana nici cand este vorba sa-si ridice pentru el , la Bucuresti , incepand cu 1812 , pe podul Mogosoaiei , langa biserica mai mica a Kretzulestilor , un palat cu peste douazeci si cinci de incaperi , care , dupa 1837 , avea sa devina palatul domnesc al lui Alexandru Ghica si , mai tarziu , dupa ce a fost transformat si marit , palatul regal al lui Carol I pana ce , in anii 1930 , regele Carol II a pus sa fie daramat si inlocuit cu actualul Palat ( Muzeul National de Arta al Romaniei ) .

Conacele de la tara isi schimba stilul mult mai putin . Adevarul este ca boierii de rangul intai , cel putin cei din Tara Romaneasca , nu-si mai vad de mosii , ca sa se poata afla in preajma puterii la Bucuresti.Toti strainii observa aceasta deosebire intre munteni si moldoveni . Wilkinson scrie , vorbind despre boierii din Tara

Romaneasca: Pun sa li se ridice case frumoase la tara , dar fara gand sa stea vreodata in ele ; incat , dupa cativa ani , se darapana.Locurile cele mai minunate din incantatoarea lor tara nu au puterea de a-i atrage si rareori ii vezi plecand din oras , oricare ar fi anotimpul. Ca si cei din Tara Romneasca , boierii din Moldova sunt adevaratii mari mosieri ; insa acestia isi dau mult mai multa silinta si nu precupetesc timpul ca sa-si vada de mosii , din care fac principala lor sursa de bogatie.Venitul teritorial al unora din cei mai bogati se ridica la doua-trei sute de mii de piastri , iar cand ajung in slujbe publice , lucrul acesta se face fara sa-l fi cerut ei. DHauterive stabilise si el aceasta paralela , afirmand ca boierii moldoveni sunt in general mai bogati si mai gospodari decat cei din Tara Romaneasca , ca le place viata la tara , preferand o viata indestulata si patriarhala , ca niste stapani absoluti pe satele lor , unei vieti de slugi la curtea domnitorului.Se teme insa ca si aici moravurile incep sa se strice . Curand , vom vedea cum lumea sporeste la oras , in dauna satelor , si cum luxul ce duce la saracie inlocuieste luxul de la tara , adevarata podoaba si bogatie a unui tinut agricol , lux binefacator care nu zvarle comori pe placeri nebunesti , ci care se mandreste cu imprejmuiri foarte bune , cu herghelii
3

frumoase , cu sate foarte ingrijite , ogoare bine muncite , stiind cum sa scoata comori din toate acestea . Parrant , in 1798 , in raportul sau catre Talleyrand , merge si mai departe : In Moldova , boierii sunt mai bogati decat in Muntenia. In aceasta din urma provincie , toti boierii , obisnuiti sa-si gaseasca rostul vietii in diferite slujbe date de Curte , nu se ingrijesc de mosiile lor , de satele de pe acestea , preferand viata de curteni ce stau de pomana.La Iasi , mai toti boierii sunt bogati si , in loc sa umble dupa favorurile domnitorului , mai curand le dispretuiesc.O parte din an , si-o petrec la mosie , ingrijind pamantul care , cu putina bataie de cap , le aduce venituri mari.De aceea au si de unde cheltui ; duc o viata imbelsugata ; casele lor sunt mari si bine mobilate , si tot ce-i inconjoara este de bun gust , ceea ce nu se prea vede la Bucuresti , unde putem spune chiar ca domneste un soi de saracie Viceconsului nostru ,care doar trecuse prin Bucuresti , poate ca exagera un pic , insa impresia lui confirma alte marturii. Cativa mari boieri moldoveni incep sa-si ridice , si la tara ,locuinte ce pot fi calificate , in termeni occidentali , drept castele.Nicolas de Giers , viitorul ministru al afacerilor externe al Rusiei , care , in 1841 , isi incep modest , ca viceconsul la Iasi , stralucita lui cariera , isi mai aminteste inca , minunandu-se , in Memoriile pe care le-a scris , peste o jumatate de secol , de locuinta familiei Rosetti de la Stanca, pe care o zareste foarte curand dupa ce intra in tara . Descrie mai intai , ca atatia altii ,

goana nebuna a celor opt cai , care , spre marea lui mirare , la frontiera de la Sculeni , au fost inhamati la trasura in care se afla el , o trasura din cele usoare : Goneam atat de tare pe drumul acela plin de hartoape , de suisuri si coborasuri , incat , la fiecare clipa , ma asteptam sa vad trasura rasturnandu-se sau facandu-se zob.In ciuda stradaniilor noastre , ne-a fost cu neputinta sa domolim inflacararea surugiilor [] . Curand , am ajuns la Jijia [] , pe malul careia se ridica in toata splendoarea sa minunatul castel al boierului Nicolae Rosetti-Rosnovanu La tara , ca si la oras ,casa boierului este tot timpul deschisa prietenilor si strainului in trecere pe acolo. Ospitalitatea boierilor moldovalahi este proverbiala. Chiar si observatorii cei mai putin binevoitori sunt nevoiti sa o recunoasca.Laurencon scrie in legatura cu aceasta : Boierii sunt nobilii din Tara Romaneasca sunt foarte primitori cu strainii ; sunt bogati si darnici : trebuie s-o recunoastem mai inainte de orice . Fedor Karacsay noteaza ca un strain poate intra in casa celui mai mare boier si ca acesta il va gazdui fara macar sa-l intrebe cum il cheama.In anii 1830 , Raoul Perrin va lauda simplitatea de buna calitate a acestei ospitalitati : Am fost primiti in cateva case cu o politete cat se poate de frantuzeasca.Lucrul ce ne-a placut cel mai mult , si de care ne vom aminti cu mare incantare , a fost usurinta cu care moldovenii stiu sa lase la o parte eticheta stingheritoare , mofturile , mandria nelalocul ei , si sa faca in asa fel incat intalnirile din casele lor sa aiba farmecul imbietor al intalnirilor intre oameni apropiati.
3

Vedem din aceasta observatie , care se potriveste cu atatea altele , in ce fel contactul cu Occidentul si educatia frantuzeasca indepartasera , intr-o singura generatie , corsetul de rezerva scortoasa adus din lumea turco-fanariota si pe care inca o mai vedea in societate un print de Ligne sau un Rochechouart , atat de putin potrivita cu firea simpla si vesela a romanului din orice clasa sociala. Occidentalizarea rapida inlaturase insa si alte bariere , alte piedici avea sarupa , treptat , legaturile care , in familia traditionala , ii data in ele ; incat , dupa cativa ani , se darapana.Locurile cele mai minunate din incantatoarea lor tara nu au putrea de a-i atrage si rareori ii vezi plecand din oras , oricare ar fi anotimpul.

DOU TIPURI DE CULTURI

Comparaia pe care am fcut-o ntre Orient i Occident ne-a condus la constatarea c n Orient s-au dezvoltat culturi statice ,echilibrate,tradiionale, spre deosebire de cultura noastr,care este dinamic,fr un sistem de principii, ntr-o permanent frmntare. Din punct de vedere formal ,punct de vedere care dezlipete ideea de coninuutl ei,cultura chinez sau cultura
3

hindus

reprezint

un

sistem

de

idei,un

sistem

de

propoziii,care se articuleaz ntre ele ntr-un mod perfect; n opoziie cu acestea,cultura occidental,dup cum am mai spus, nu a reuit s-i defineasc un sistem de idei complet i armonie.Ceea ce pare paradoxal,este faptul c, dei tipul unei tiine ,al unei teorii,n general,este pentru Occident tipul matematic sau geometric , c o tiin ajunge la apogeul ei deabia atunci cnd se matematizeaz,cnd formeaz un sistem perfect coerent, raional constituit, nu n Europa sistemul de idei pe care-l reprezint cultura s-a matematizat,ci n China sau India. n Orient,cultura reprezint un sistem geometric de idei; exist principii i consecinele lor,care se articuleaz cu primele, n mod coerent. Nu este important c n Orient propoziiile secundare nu sunt obinute n chip deductivdin principii; important este c aceste propoziii se articuleaz cu primele ntr-un mod perfect ,formnd un corp. n schimb, cultura european ,din punct de vedere

formal,neavnd principii coordonate,nu formeaz un corp de propoziii matematic articulate ntr-o ierarhie perfect. Aceasta poziie ntoars,aceast geometrizare a culturilor orientale i aceast lips de geometrie a culturii europene,singura care cunoate n toat istoria cea mai strluciti mai dezvoltat matematic din cte au existat vreodat,constituie bizareria i paradoxul Occidentului.

Cultura Occidentului matematizeaz totul,ea are cultul numruluii al demonstraiei,dar nu a putut s se matematizeze ea nsi. Aceast particularitate necesit un examen mai amnunit pe care l vom face imediat. *** Ce este un sistem de idei? S detam ideea i propoziiile de semnificaiile lor particulare; vom putea, astefel,s studiem din punct de vedere formal.al structurii,un de idei sistem perfect oarecare.Teoriile care reprezint sisteme

articulate sunt,n fond,teorii matematice,chiar dac ele nu sunt exprimate n limbajul simbolic al matematicilor.S considerm o teorie oarecare,de pild geometria elementar; se gsesc aici cteva sistem principii,cteva matematic;vom valabile,n axiome,din gsi,la fel, o care serie pe de baz de raionament,se deduc alte propoziii.S cercetm oricare alt propoziii deducie.n recunoscute cadrul teoriei,prin

realitate,ntr-un astfel de sistem nu este important procedeul prin care obinem propoziiile unei teorii;caracterul ei formal manifest un grup de axiome considerate adevrate i un grup de propoziii care se articuleaz cu primele ntr-un sistem perfect coerent.Vom spune c fiecare sistem este compus dintr-o serie de propoziii primitive i o serie de propoziii derivate.Cum nu intereseaz metoda prin care propoziiile derivate sunt obinute,putem nc afirma: compune din propoziii primitive i un sistem se din propoziii

secundare,care,mpreun,alctuiesc un corp realizat armonic.n

realitate ns mai niciodat o teorie nu izbutete s fie ntru totul armonic;exut n ea fisuri,lacune,contradicii,ceea ce face ca ea s nu fie admis dect un timp i s fie nlocuit cu alta.Nuami teoriile perfect matematice au realizat aceast armonie strict i rigid.De aceea,n Occident,o tiin este matur,n momentul cnd s-a matematizat.Acesta a fost i visul lui Descartes,al lui Leibniz,i n trecut al lui Platon.Spinoza a ncercat,n Ethica sa, s constituie n mod geometric ntreaga sa filosofie. Care este condiia ca un sistem de propoziii s alctuiasc o teorie,adic un corp armonic? David Hilbert a artat c atenia trebuie s se ndrepte ctre propoziiile axiomatice; pentru ca un sistem s fie absolut coerent,trebuie ca axiomele lui s fie necontradictorii.Cum deducia este analitic,ea nu poate aduce nimic nou,ci expliciteaz tot timpul ce am pus n axiome.Aadar,o teorie ca alctui un sistem,dac axiomele ei sut compatibile.O asemenea teorie este nchis.Se demonstreaz c dac ntr-o teorie ncap dou propoziii contradictorii, dac acestea sunt ambele valabile,sistemul se deschide i orice propoziie e adevrat n acea teorie;totul e adevrat i nimic nu e fals,ceea ce nseamn c distinciunea dintre adevr i fals nceteaz de a exista; sistemul acesta s-a dezorganizat,nu mai reprezint o coeren,o ordine,ci un haos. Vechea cultur hindus sau cea chinezformeaz un corp de propoziii necontradictorii,stabilite pe baza unui principiu de ordine; este un sistem axiomatizat,are adic axiomele ei compatibile.Cultura european nu a izbutit s se axiomatizeze i de aceea nu formeaz un corp de doctrin bine
3

definit:ea este deschis,falsul i adevrul nefiind ntotdeauna absolut disctincte.

Din cele ce am spus,rezult c un sistem de propoziii este perfect valabil dac este axiomatizat.Dar un asemenea sistem nu e,fortamente,adevrat.Vrem s spunem c nu e adevrat n mod absolut.S ne explicm.Geometria euclidian,care formeaz un sistem necontradictoriu,are ntre axiomele ei pe aceea cunoscut sub numele de Postulatul lui Euclid: printrun punct exterior unei drepte date, se poate duce o paralel la drapta dat, i numai una.ns s-au putut constitui geometrii neeuclidiene,tot att de coerente,cum sunt acelea ale lui Bolyai,Lobacevski sau Riemann.n aceste geometrii,postulatul lui Euclid nu mai e valabil,fie c nu se poate duce nicio dreapt paralel,fie c s epot duce mai multe sau chiar o infinitate.Cum trebuie interpretat rezultatul acesta?Interpretarea este foarte simpl:nu exist adevr tiinific absolut,ci numai adevruri n cadrul unei teorii,fa de axiomele necontradictorii alese.Avem libertate axiomatic; putem alege axiomele noastre cum vrem,cu unele condiii pe care trebuie s le ndeplineasc,esenial fiind aceea de necontradicie. n condiiile acestea,orice cultur fiind un sistem

particular,care are axiomele sale proprii,nu poate fi cultura ,n general, ci e o cultur,tot aa cum nu avem o geometrie,ci diverse geometrii. A susine,atunci,c Adevrul absolut se gsete n cultura hindus sau ,n general,numai ntr-o cultur static,de tip
3

nchis, ceea ce noi am numit o cultur axiomatizat,este din punct de vedere tiinific o ignorare a ceea ce nseamn un sistem de idei.Se susine c principiile culturilor orientale sunt revelate i de aceea garantate.Astfel se poate realiza o cultur tradiional nchis,perfect coerent,plecnd de la alte propoziii primitive;caracterul tradiional nu este deci o dovad a unor adevruri absolute,fiindc acestea pot varia n funcie de cultur i cu toate acestea,cultura respectiv poate fi axiomatizat. Singura superioritate a unei culturi tradiionaliste,fa de cultura occidental,este coerena ei.Aceasta nu-i d ,ns niciun caracter absolut. n fond,aceast problem revine la marea dezbatere istoric,care a desprit gndirea filosofic n dou curente: dac adevrul e unic i absolut,atunci Fiina,adic existena ,este imuabil,neschimbtoare i permanent; dac nu exist adevr absolut,existena este,ea nsi ,o schimbare continu,o devenire n timp. Aadar, dac socotim c exist adevruri schimbtoare,presupunem,implicit, c existena se sustrage devenirii,c aceasta e o pur aparen,creat de simuri i imaginaie;dac socotim c adevrul e multiplu,c exist adevruri,nu Adevrul,atunci,introducem axiooma c existena este funciarmente i acestea temporal,schimbtoare.n sunt teorii;din punct primul caz,devenirea este o iluzie; n al doilea caz ,ea este o realitate.Dar de vedere formal,ele reprezint adevruri relative,care depind de punctele d eplecare alese.n concluzie, din acest punct de vedere nu se poate susine c exist un adevr imuabil,pentru c aceast
3

afirmaie

nu

ar

putea

fi

susinut

dect

pe

premise

particulare,deci nu ar fi universal valabil, ci numai n cadrul unui sistem;nu se poate ,de asemenea,afirma c devenirea esenial a lumii justific concluzia c nu exist dect adevruri particulare,n cadrul unor teorii particulare.ns analiza formal a teoriilor,fr nicio ipotez n plus,arat c valoarea de adevr a unei propoziii depinde de cadrul n care o aezm,de premisele,e axiomele fa de care o comparm.n cadrul formal,propoziia nu exist adevr absolut nu e o concluzie,ci o constatarede fapt. Cum nu exist un adevr absolut,realitatea pe care ne-o reprezentm,prin diverse teorii,nu poate fi o realitate imuabil,ci una schimbtoare.

Cele dou curente de care am vorbit,unul care afirm iulzia devenirii i altul care susine realitatea acesteia,sunt cele dou mari concepii ale antichitii,care,sub o form sau alta,au fost susinute pn n timpul nostru.Eleaii au profesat ideea c realitatea este imuabil,fr modificri ,i c devenirea nu e dect o aparen i o iluzie.Dimpotriv,Heraclit se intereseaz de aceast micare,pe care eleaii o negau;pentru el,toate curg,lumea seamn cu o butur fermentat ,care are nevoie s fie micat tot timpul pentru a nu se descompune.Nimic nu este,totul devine.Dac totul se schimb,orice lucru are n el i contrariul su;din aceast lupt se nate devenirea,care este jocul fcea ca contrariilor.Deasupra devenirea s nu fie acestei un joc instabiliti orb.Natura este permanente,Heraclit vedea ns un principiu armonic,care

schimbtoare,dar exist anume raporturi generale care au o uniformitate imuabil. Iat descrise sumar caracterele celor doua tipuri de culturi.Cultura oriental care crede n adevruri eterne,pentru care curgerea i devenirea sunt iluzorii;o cultur eleat,care neag datele imediate ale simului comun.Metafizica Vedelor,rezumat aforistic Vedanta,se ntemeiaz tocmai pe aceast distinciune.Exist o realitate absolut Brahman sau Atman,Dumnezeu nemanifestat sau sufletul universal,creia i se opune marea iluzie a manifestrii,Maya.A atinge absolutul nseamn a iei din lumea iluziilor neltoare,nseamn a te smulge din irealitatea sensibil.

INTROVERSIUNE I EXTRAVERSIUNE
Se face, n general, deosebirea ntre lumea occidental i cea oriental, spunnd c prima este extravertit - plecat n
3

afar - i a dou introvertit - plecat asupra ei nsi. Aceast introversiune a orientului ar explica tocmai staticismul lui, prin retragerea luntric a tuturor energiilor psihice i renunarea la lumea extern. i astfel, ajungem la o problem de al crei rspuns depinde ntreaga semnificaie a acestor realizri; este introversiunea numai o iluzie psihic, o deformare i o adormire a tuturor forelor sufleteti? n concepia de care ne ocupm, ntre lume i contiin se interpune instrumentul mental, i noi suntem dominate de acesta, de jocul lui. Prin acest joc se urmrete stpnirea funciilor psihice. Nu poate fi vorba de o deviaie, deoarece funciile mentale pot fi utilizate pe toat gama de la obinuit, pn la starea de independen absolut a contiinei. Nu cred dar se poate vorbi despre o deformare psihic, de natur patologic, fiindc n cazurile morbide, normalitatea i anormalitatea unui bolnav nu stau la libera lui alegere... *** Aceast transformare a funciilor psihice este o iluzie? Unii psihologi sunt de prere c starea de contiin de care am vorbit este o stare patologic. Acest punct de vedere se poate admite, desigur, pentru cele mai multe dintre cazurile zice mistice, unde nebunia i morbiditatea se mbin hibrid cu sublimul i absurditatea, cum sunt unele cazuri bine cunoscute chiar din presa zilelor noastre. De aceea nici nu ne-am oprit dect la metoda tehnic cea mai cunoscut care pare dintre toate metodele de acest gen cea mai puin afectat de superstiie i obscuritate.

Dar s ne referim la aceast introversiune, care e atribuit, ca rezultat, ntregii discipline yoghinice i creia psihologii i-au atribuit, cum am vzut, o semnificaie morbid. S examinm opiniile psiho-patologilor. Ribot a emis o teorie, aa-numit a regresiunii, dup care funciile cele mai uor atinse de o maladie sunt acelea ctigate mai recent n evoluia individului. Cum, pentru Ribot, teoria paralelismului ontogenez - filogenez este valabil, adic evoluia individului repet pe aceea a speei, i cum spea se ridic treptat la funcii psihologice superioare, urmeaz c dispariia unei funcii ctigate recent nseamn anihilaarea unei funcii superioare... Maladiile psihice ating, n primul rnd, aadar, funciile superioare, i acesta nseamn o regresiune, un recul al individului pe scara evoluiei speei. Pe de alt parte, nsui individul decade i se ntoarce ctre fazele psihice ale copilriei, pn ajunge, la limita extrem, n starea de incontien embrionar. Dac numim odat cu Janet funciunea suprem a spiritului, funciunea realului, atenie la prezent, aciune prezent etc. - este clar c, n cazurile de introversiune, inhibare psihic, ceea ce pare c se pierde este tocmai aceast funciune a realului, contactul direct i imediat cu realitatea. Psihanalistul Ferdinand Morel admite aproape n ntregime concluziile acestea, afirmnd: "Narcisismul funciar al introversiunii este o regresiune profund n snul mamei, ... o ntoarcere la stadiul primar, la starea intrauterin". Examenul psihanalitic al vocabularului misticilor ar confirma aceast concluzie, ntruct vorbele "fund", "rdcin", "indefinit",
3

"strfund" etc. revin tot timpul n textele marilor introvertii. Cu toate acestea, Ferdinand Morel recunoate o oarecare realitate n experiena introversiunii: "n introversiunea cea mai absolut, nu exist pierdere de contiin, i deplasare de atenie... Aceste experiene rmn profund gravate la extatic, ceea ce nu ar fi cazul dac ar fi experiene ale vidului sau ale neantului...". Teza patologic a fost susinut de Janet, Murisier, Godfernaux i, ntr-o oarecare msur, de Leuda etc. William James s-a crezut ndreptit s conchid c "este mai raional s atribuim (aceste elanuri extatice) unor impulsuri impetuoase, originea lor fiind n viaa incontient, i ale cror concomitente cerebrale le ignorm, cel puin n prezent". Roger Bastide va conchide i el c acest fenomen "nu este o disoluie; dimpotriv, este, n general, creaia unui nou eu, i acest lent efort constructor a scpat cercetrilor". Din nefericire, psihopatologia s-a ocupat mai mult de cazurile banale de introversiune, examinnd aspectul morbid al lor. Asupra acestui punct nu poate exista ndoial, la marea majoritate a acestor aa -zii mistici, ignorana i demena, maladia i fabulaia sunt prezente totdeauna. Dar, trebuie reinut faptul c nici psihopatologii nu au putut contesta total, chiar n cazurile nsoite de fenomene morbide, existena paralel i a unor menomene reale. "Efectele fericite, realizate de aceste metode, foarte vecine unele de altele, scrie Leuda, au n comun o dubl surs: 1. Se produce un reconfort moral i fizic, care e total independent de ideile sau de scopurile diverse cu care poate fi ocupat spiritul subiectului: 2. ideile i idealurile
3

prezente spiritului subiectului exercit o aciune excepional de puternic...". i el conchide c este necesar, dac vrem ca umanitatea s nainteze cu un pas mai repede, ca metodele acestea "s fac loc unei doctrine cu adevrat tiinifice". "n acea zi, se va vedea perfecionarea spiritual rivaliznd cu progresele n materie de igien i de longevitate crescnd, pe care le-au fcut posibile i le-au accelerat cuceririle tiinei medicale". *** Ce putem conchide din toate acestea? Pe de o parte, psihopatologia atribuie toate cazurile de transformare psihologic a individului unor stri morbide; de alt parte, psihologia actual nu le poate nega - dei este la nceputul studiului acestor fenomene - o realitate oarecare. Adevrul care pare s se degaje din aceast mas inextricabil de fapte este c experienele i disciplinele de care ne ocupm i care caut o reformare complet a planului psihic, au fost fcute, n general, la un nivel intelectual sczut. Ideile cele mai stupide ntunec i fac s se eueze experienele. n fond, se poate reine din aventurile spirituale ale marilor introvertii c personalitatea omeneasc ar putea fi prelucrat. Dac presupunem c funciunea suprem psihic este, cum vrea Janet, aceea a realului, aceasta nu poate nsemna dect acordarea unei preeminene fazei actuale a spiritului omenesc. Nu avem ns dreptul s limitm posibilitile intelectului la ceea ce se cunoate despre el acum. i apoi ci dintre oameni,
3

care au aceast funciune ntr-un mod complet, nu sunt afectai de maladii psihice? Psihanaliza ne arat, sondnd pe om n subcontientul lui, c marea majoritate a indivizilor, chiar genii, poart cu ei povara unor boli psihice mai mult sau mai puin grave. Sunt acetia normali fiindc maladiile lor, dei acute, sunt ascunse, refulate? Linia de demarcaie ntre normal i anormal este foarte elastic, dac nu arbitrar, i este mereu avansat sau reculat. i aceasta arat c existena funciunii realului nu este o condiie suficient pentru a elimina orice ipotez de morbiditate. Cum s judecm atunci fenomenele de introversiune, n ceea ce privete normalitatea lor, dup un criteriu relativ, care nu este o condiie necesar i nici suficient? Faptul care se impune este ncercarea de a prelucra personalitatea omeneasc, printr-o aciune direct i concret asupra structurii ei psihice. O astfel de intervenie, controlat tiinific, nu e posibil s adauge ceva pozitiv la sraca i mediocra noastr constituie psihic, care se formeaz aproape la ntmplare sau datorit numai unor factori externi i obscuri? Nu cred c este posibil o altfel de poziie, care ar reduce omul la ceea ce ntmpltor este la un moment dat. De altfel, chiar marile personaliti occidentale s-au format, totdeauna, printr-o autoeducaie, printr-un efort continuu i istoria vieii lor ne dovedete aceasta. Este drept c pn acum metodele de amplificare i de control al energiilor psihice, fiind de origine asiatic, au condus, n general, la o introversiune, la un eleatism al spiritului care corespunde tocmai naturii culturilor unde acesta se realiza. n
3

Occident este posibil ca o asemenea tehnic acceptat desigur, pe msur ce e verificat i explicat, s nu conduc numai la o izolare a individului de lume, ci la o ridicare a lui n mijlocul ei. n cultura heracleitic a Occidentului, realizrile interioare vor putea fi socotite reale, ntr-att ct pot fi, n acelai timp, fcute exterioare. Omul aezat numai nluntrul lui, sau exclusiv n afara lui, este un om parial. i vom putea judeca o astfel de reform a omului, dup nivelul la care l situeaz ntre cei doi poli: eu i non-eu, obiectiv i subiectiv, realitatea intern i realitatea extern. Dac un om nu poate fi n afar ceea ce este n interiorul lui, nu este dect o iluzie; dac un om nu este n interiorul lui ceea ce este exterior, el nu este nici mcar o iluzie. O fiin uman complet nu este, astfel, nici un introvertit, nici un extravertit, ci un echilibru armonic ntre aceste dou mari puteri, care tind a-l absorbi fiecare: lumea obiectiv i lumea subiectiv.

DIMENSIUNEA BALCANIC N LIRICA LUI ION BARBU


Incluznd n sumarul Jocului secund ciclul Isarlk, Ion Barbu prezenta Orientul ca norm de civilizaie i creaie.

Delimitndu-se de pitorescul i pastia folclorizant, surs, dup unii scriitori, a tradiionalismului autentic, Ion Barbu se ntoarce n lumea ideal a Isarlkului, ca spre o fastuoas lume balcanic, cu reminescene din copilria petrecut ntr-un trg n care, n primul deceniu al veacului al XX-lea, mai dinuiau vestigii ale vechilor obiceiuri orientale. Lumea acestui Isarlk este o imagine ideal a

permanenei trsturii balcanice din spaiul romnesc. Cu poemul Isarlk revenim n spaiul cunoscut, trg temut, ilar i balcanic peninsular, cu esurile vetede i linitile lui tencuite. O lume nrmat ntr-o slav stttoare, situat la mijloc de Ru i Bun. Este una dintre rile imaginare ale lui Ion Barbu, cci are mai multe. n poemele de nceput, sugereaz o ar cosmic, indeterminat, germinativ, agitat de Vitala Histerie i prins n chingile unei lave pietrificate. I se substituie mitologia greac, o ar, cu alte vorbe, a iniierii n mistere, o ar imaginar reconstituit prin cultura ei veche. (Eugen simion, Prefa la vol. Ion Barbu, Opere. I. Versuri. Ed. Cit. XXX)

Ion Barbu ISARLK


La vreo Dunare turceasca, Pe ses vested, cu tutun,

La mijloc de Ru si Bun Pnla cer frngndu-si treapta, Trebuie s nfloreasca: Alba, Dreapta Isarlk! Rupt din coast de soare! Cu glas gales, de unsoare, Ce te-ajunge-asa de lin Cnd un sfnt de muezin Flfie, nalt, o rug Pe fuisor, la zna-n fuga * - Isarlk, inima mea, Data n alb, ca o raia Intr-o zi cu var si ciuma, Cuib de piatra si leguma - Raiul meu, rami asa! Fii un trg temut, hilar Si balcan - peninsular La fundul marii de aer Toarce gtul, ca un caer, In patrusprezece furci, La raiele;

rar, la turci! Beat, ntr-un singur vin: Hazul Hogii Nastratin * Colo, cu doniti n spate, Asinii de la cetate, Gzii, printre fete mari, Simigii si gogosari, Guri casca cnd Nastratin La jar alb topeste n, Vinde-n leas de copoi Catei iuti de usturoi, Joaca, si-n cazane suna Cnd cadna curge-n Luna. * Deschideti-va, porti mari! Marfa-aduc, pe doi magari, Ca s vnd acelor case Pulberi, de pe luna rase, Si-alte poleieli frumoase; Pietre ca apa de grele, Ce fireturi, ce inele, Opinci pentru hagealk - Deschide-te, Isarlk!

S-ti fiu printre foi un mugur S-aud multe, s m bucur La rastimpuri, cnd Kemal Pe Bosfor, la celalt mal, Din zecime, n zecime, Taie-n Asia grecime; Cnd noi, a Turchiei floare, Intr-o slav stttoare Dm cu sc Din Isarlk!

BALCANIMSUL O PROBLEM DE FILOSOFIA CULTURII

n eseul Orient i Occident (1943), Anton Dumitru studiaz noiunile ca dou mentaliti bazate pe filosofii diferite, fr a fi antonimice, deoarece mentalitatea tiinific a nvecinat toate regiunile globului i se poate spune c planeta noastr este unificat intelectual prin modul de a gndi, prin tiin. Occidentul, scrie Anton Dumitru, aceast lume bizar, unde inteligena, ntr-un elan prea mare, s-a nfrnt singur. Vechea mentalitate oriental nu este dect un termen de comparaie. Orientul a avut o viziune invers: n om se reflecteaz ntreaga existen i pentru a ctiga lumea individului trebuie s se cucereasc pe sine. Noi avem metode din ce n ce mai puternice de a stpni lumea, dar nu avem nici o metod de a domina propria noastr natur. De aceea alergm tot timpul dup lucruri efemere. Nu vreau s spun c Orientul ne aduce soluia, ceea ce ar fi o eroare tot att de mare ca i aceea de a ignora gndirea lui. Dar el ne ofer o deschidere, i, poate tocmai de aceea, mai greu vizibil: suntem noi nine. Prin tiina sa, Occidentul va putea da, desigur, alt soluie, mai puin complicat de explicaiile mitice orientale, dar, nu este mai puin adevrat, c nu va putea s ignoreze ceea ce este mai important dect toate lucrurile existente nconjurtoare: omul i problema lui. (Anton Dumitru, Culturi eleate i culturi heraclitice, Bucureti, 1987)

Literaturile sud-est europene nu au intrat efectiv n circuit internaional dect din secolul trecut, cnd operele sud-est europene au nceput s fie traduse n limbi universale i cnd a devenit constant scrierea de opere literare n aceast parte a continentului. Comparnd acest fenomen cu cel occidental, s-a ajuns repede la concluzia c literaturile sud-est europene sunt tinere i c principala lor surs este folclorul. Afirmaia nu este convingtoare dac vom lua n considerare faptul c scrisul s-a dezvoltat spectaculos n Bizan, a evoluat n aratele bulgar i srb, dar a fost frnat de condiiile sociale i politice din imperiul otoman; afirmaia se dovedete inexact de ndat ce recunoatem n insistena cu care se vorbete despre folclorul balcanic un clieu romantic. n momentul n care micrile de eliberare au impus ateniei opiniei publice, nu numai diplomailor sau erudiilor, popoarele sud-est europene, receptarea european a culturii lor s-a fcut n lumina teoriilor romantice privind geniul popoarelor i puritatea creaiei orale n raport cu artificialul provocat de scris. (Al. Duu, Cltorii, imagini, constante, Bucureti, 1985)

CONCLUZII
3

Orientul si toti ascentii de pretutindeni au profesat o mutilare tot atat de mare a persoanei omenesti,renuntarea absoluta la ceea ce este viata,incercand sa comprime,sa ignore viata.Pe o parte,o libertate insuficienta sau una anarhica,daca se reduce numia la atat ,ingaduie dezvoltarea omuli pe linia deficientelor lui ;pe de alta parte,mortificatiile si tehnicile ascetice mutileaza omul,anihilandu-i o fata,care este tocmai viata lui de toate zilele.In abele cazuri,ne aflam in viata unui tip de om incomplet,fiindca instaureaza printr-o lipsa de libertate sau o libertate rau inteleasa insusi regnul imperfectiunii ;incomplet,fiindca ucide insasi viata.In primul caz,este vorba de un viciu dezlantuit,in al doilea,de un viciu mort ;dar odata cu viciu,a murit si virtutea. Care poate fi atunci omul ideal speranta si viitorul nostru ? Occidentul nu-si pune problema.Orientul,in genere,a eliminateo,profisand in afara de cazurile marilor ganditori tipul ascetic.Unde este atunci omul? Acel tip de om,arhetipul,daca pot spune asa,pe care sa urmarim a-l realize,in fiecare din noi,pe cat putem,prin toate eforturile noastre? Europa nu are inca un astel de ideal. Cand spun ca Occidentul nu a cunoscut inca un tip de om ideal, nu vreau sa afirm ca nici nu si-a propus un astfel de om; numai ca idealui care mai mult sau mai putin efemer, a preocupat lumea occidentala, in aceasta privinta, a fost in buna parte imperfect. Grecii au avut ideea de om concretizata in erou si intelept. Ahile si Socrate, iata oamenii ideali ai vechii Hellade. Inteleptul insa era o realizare pur imana si terestra; tipul ideal, zeul era defapt un erou mai puternic decat Hercule sau Ahile, dotat cu forte mult mai vaste

subordonat mai putin contingentelor faptelor. Zeus, stapanul lumii si al zeilor, nu era un intelept ci un erou. El participa la lupte si le influenta, dupa preferintele nu dupa intelepciunea sa. Occidentul a mai avut de asemenea dout tipuri de idealui de om sfantul si eroul. Evul Mediu a admirat aceste fapturi atat de diferite si le-a fuzionat intr-una medie: cavalerul. Ordinele cavaleresti care imbinau hibrid seninatatea sfinteniei si impetuozitatea eroismului, au fost poate singurele care au incercat marea aventura a descoperii omului ideal complet. Astazim, omenirea numai are un tip de om ideal: sfantul si cavalerul numai pot apartine prezentului. Dar, in mijlocul bataliei de motoare, moartea unui erou nu va fi in nici un caz un eveniment inscris intr-o alta Iliada sau in legendele popoarelor. Cultura occidentala si-a asezat, cum am spus , in trecut pe culmile realizarilor ei, inteleptul si eroul, inteleptul luind, in perioada crestina infatisarea sfantului. Dar in acesti oameni ideali v-om recunoaste un element tragic care face din viata o drama si o continua infaptuire a mortii. Sfantul paraseste viata. Eroul, razboinicul adevarat ucide si este ucis. Occidentul a venerat cel mai mult pe aceea care au murit, fie prin eroismul lor, fie prin sfintenia lor. Eroii sunt mortii nostri; toti marii eroi ai lumii au fost ucisi de dusmanii lor. Ahile, Hercule, Roland, Napoleon Cei mai straluciti dintre oameni sunt martirii care si-au sacrificat viata pentru triumful undei idei. Socrate este mare fiindca a baut cucuta. Este o putere neobisnuita, omajestate chiar in gestul lor. Dar nu putem sa nu recunoastem in aceste acte un caracter tragic si tipul de om care a fost idealul intregii omeniri a crescut sub aripile mortii. A

murit pentru o idee, iata deviza lor. O astfel de preocupare constanta care face din moarte un ideal si din viata o povara a persecutat Occidentul de la greci incoace. Omul liber n interiorul lui i construiete propria lui existen, funcia lui n Univers, a spune destinul lui. Important nu este s fii numai liber, ci ca aceast libertate s fie creatoare, s-i dea un loc i o funcie n lume, s-i creeze un destin, s-i atribuie un rol funcional n ntreg mecanismul existenei. i acest ideal nu poate fi ntrevzut dect pe marile culmi, acolo unde Omul se ntlnete cu Cerul. Omul i-a cutat destinul n astre, dar tot att de bine putea s-l citeasc n adncul lui, fiindc destinul su este ceea ce nseamn el nsui n lume. Este situaia paradoxal a omului de a nu se vedea direct, ci oglindit totdeauna n altceva. i oglinda n care i-a cutat imaginea a fost cerul nstelat. Faptul acesta are o explicaie, dac ne amintim un gnd al lui Bergson: "Pentru a sonda misterul adncimilor trebuie, uneori, s scrutezi nlimile; focul din centrul pmntului nu apare dect pe vrfurile vulcanilor". S-ar putea spune c att putem ptrunde n adncul fiinei noastre, ct ne-au fost accesibile culmile. i astfel, ne dm seama c a sonda abisul existenei noastre i a avea viziunea marilor nlimi este unul i acelai lucru. De aceea suntem n lume att ct nseamn idealul nostru.