IMAGINEA GENERALA ASUPRA SISTEMULUI FISCAL DIN UNIUNEA EUROPEANA Uniunea Europeana de la momentul inaugurarii sale a atras atentia

asupra sistemului fiscal, care influenteaza direct asupra circulatiei marfurilor si anume a produselor alimentare. Ideea crearii pietei interne a Comunitatii Europene consta in faptul, ca intr-o perioada restransa de timp Uniunea Europeana a devenit o entitate teritoriala unica. Din punct de vedere fiscal, aceasta implica necesitatea lichidarii tuturor acelor diferente in ratele de impozitare si a altor prevederi, care ar putea influenta deciziile atat ale companiilor, cat si ale fiecarui cetatean in parte. Pe de o parte, impozitarea este o sfera a politicii, pazita de guvernele nationale. Guvernele nationale nu doresc cedarea acestui instrument de forta si impozitul apare ca o veriga dintre guvern si cetateni. In acest caz, pentru moment, restrictiile fiscale in domeniul agriculturii, ca si in celelalte domenii, impuse de Uniune, necesita o aprobare unanima din partea guvernelor statelor membre. Subiectul armonizarii fiscale a aparut in agenda din 1957, odata cu Tratatul de la Roma, care a stat la baza fondarii Comunitatii Economice Europene. In 1992 comitetul Ruding a constatat ca diferitele sisteme fiscale ale Statelor Membre din cadrul Uniunii Europene au cauzat o distorsiune in concurenta si, de acea, a propus crearea unui sistem fiscal comun. In 1998 Comisarul Fiscal al Uniunii Europene, Mario Monti, a comunicat ca scopurile pachetului fiscal si anume, reducerea distorsiunilor de piata unica si crearea unor structuri fiscale mai prietenoase fata de angajati, au fost recunoscute de toti ca fiind esentiale pentru succesul unei uniuni economice si monetare. Au fost deja obtinute rezultate, dar in continuare este necesar un imbold politic pentru finalizarea implementarii pachetului fiscal. Principiul de baza ce reglementeaza legislatia fiscala a Uniunii Europene, valabil atat pentru impozitarea directa, cat si cea indirecta, stabileste ca statele membre nu pot supune produsele altor state membre vreunui impozit intern de orice tip, care ar depasi acel impozit direct sau indirect, aplicat marfurilor similare locale. Mai mult ca atat, nici un stat membru nu poate supune produsele altor state membre oricarui impozit intern, de natura sa previna protejarea indirecta a altor produse. Articolul 93 al Tratatului Uniunii Europene referitor la legislatia fiscala solicita unanimitatea (si nu majoritatea) voturilor tuturor statelor membre in adoptarea prevederilor, vizand armonizarea legislatiei cu privire la sfera circulatiei impozitelor, accizelor si a altor forme de impozitare indirecta. Scopul armonizarii fiscale in cadrul Uniunii Europene, conform articolului dat, tine de necesitatea asigurarii stabilirii si functionarii pietei interne.

5.1. Impozite directe Fiecare sistem de impozitare statal prezinta in sine o structura contradictorie, care pe de o parte este menit sa formeze partea de venituri din buget, iar pe de alta parte trebuie sa stimuleze dezvoltarea fructuoasa a tuturor sectoarelor economiei nationale. Sistemul de impozitare include in sine totalitatea impozitelor, obiectele de impozitare, principiile de baza a procesului de impozitare, baza legislativa de reglementare in conditiile economiei de piata. Agricultura ocupa un loc vital in viata politica, economica si sociala internationala. Dezvoltarea acestui sector determina cresterea veniturilor populatiei, care, la randul sau, creeaza o sursa preponderenta in bugetul national si daca e sa vorbim despre Uniunea Europeana si a bugetului Uniunii. In Uniunea Europeana nu exista o cota unica pentru statele membre la impozitul pe venit (impozitul pe venit reprezinta impozitul de baza din categoria impozitelor directe). In cadrul UE se discuta problema unificarii pentru statele membre a cotei de impozitare la acest impozit, insa la etapa actuala ea este foarte diversificata in cadrul Comunitatii. Spre exemplu, in Europa de Vest exista cateva gradatii fiscale. Cele mai ridicate cote sunt in Tarile Europei de Sud: Portugalia, Spania, Italia, Grecia 35%. In Nordul Europei exista alta gradatie fiscala: Finlanda 29%, Suedia 28% (insa impozitul pe venit al persoanelor fizice poate atinge in unele cazuri si circa 60%), Norvegia 28%. In Danemarca impozitul pe venit reprezinta 32%, iar din anul 2002 va fi de 26%. Fusul european central este mult mai diversificat, comparativ cu cel sudic si cel nordic. In Belgia, spre exemplu, circa 40%, in Germania, daca e sa includem si cota bugetelor regionale, este de 38%. Dar exista si un exemplu invers Elvetia are cota de impozitare doar 8,5%. Aproximativ au acelasi impozit pe venit: Franta 33% si Austria 34%, de asemenea Olanda si Marea Britanie 30%. In Irlanda, tara care in ultima perioada de timp demonstreaza cele mai ridicate ritmuri de crestere 8 economica, impozitul pe venit este de 20%, iar pentru companiile producatoare doar de 10%. Diversificarea impozitului pe venit in diferitele ramuri ale economiei, si in acelasi timp in sectorul agrar, in cadrul Comunitatii Europene, ne vorbeste despre echitatea sectorului agrar in corelatie cu celelalte sectoare ale economiei integre a Uniunii Europene. 5.2. Impozite indirecte Armonizarea fiscala in Uniunea Europeana nu poate fi divizata in dependenta de ramurile economiei nationale ale statelor membre, deoarece legislatia aprobata este aplicabila pentru toate ramurile. Daca e sa vorbim despre legislatia fiscala in sectorul agricol, atentia principala trebuie de atras impozitelor si taxelor indirecte si anume taxelor vamale. Taxele vamale existente in cadrul PAC protejeaza aceasta piata de interventia produselor importate de pe pietele externe prin intermediul sistemului de protectie. Impozitele indirecte sunt impozitele care pot afecta substantial circulatia libera a bunurilor si serviciilor si, de asemenea, pot avea un impact negativ asupra pietei interne. Acest lucru explica cauza introducerii noilor reguli de colectare a accizelor si a noilor aranjamente intra-comunitare privind impozitul pe valoarea adaugata, care pune punct frontierelor fiscale si formalitatilor vamale intre statele membre. 5.2.1. Taxa pe valoarea adaugata Primul pas important in armonizarea impozitarii indirecte in cadrul Uniunii Europene se refera la anul 1967, cand au fost aprobate primele Directive privind TVA (67/227/EEC si 67/228/EEC), care la etapa respectiva au avut o influenta benefica asupra tuturor sectoarelor economiei Uniunii Europene, inclusiv si asupra Pietei Agricole Comune.
8

Sursa: Ziarul

din data de 19 octombrie Nr. 38 (438).

Directiva 67/227/EEC privind TVA a reprezentat una din primele Directive, care a stabilit principiile fundamentale, conform carora a fost elaborat sistemul TVA din Uniunea Europeana. Ea a stabilit necesitatea crearii unei baze comune a impozitului pe venit (adica impozitul pe vanzare efectuata de intreprindere), pentru evitarea atat a obstacolelor in circulatia libera a produselor, cat si evitarea distorsiunilor in concurenta. De asemenea, Directiva 67/227/EEC privind TVA solicita statelor membre substituirea impozitelor lor curente pe venit cu forma comuna a TVA. Ea defineste forma comuna a TVA cu referire la principiul impozitului aplicat produselor conform consumului exact proportional cu pretul produselor, indiferent de numarul de tranzactii, care au loc in procesul de producere si distribuire, pana la momentul cand se percepe impozitul. Directiva 67/228/EEC privind TVA furniza unele detalii referitoare la structura si procedura de aplicare a sistemului comun TVA. Cu toate acestea, aceasta Directiva ne permite a intelege unele momente ce tin de stabilirea formei comune reale a TVA. Rezultatul a constat in eliminarea numai a unei parti din distorsiunile in concurenta si din obstacolele la circulatia libera a produselor. Din aceasta cauza au inceput negocierile pentru substituirea celei de-a doua Directive in vederea implementarii principiilor primei Directive privind TVA. Acest lucru a stimulat aprobarea Directivei 77/338/EEC, care a substituit Directiva a doua si a intrat in vigoare in 1987. In conformitate cu aranjamentele de tranzitie privind TVA, aplicabile de la 1 ianuarie 1993 pana in prezent, controalele fiscale la frontierele interne ale Uniunii au fost abolite atat pentru persoanele fizice, cat si pentru persoanele juridice. Impozitarea cu TVA a importurilor intre Statele Membre a fost oprita, sistemul de plata a TVA se bazeaza pe distinctia dintre comercializarile intre persoanele impozabile, comercializarile catre particulari si comercializarile catre comercianti, care nu se supun sau sunt scutiti de plata TVA. In acest context, Comisia a prezentat un program de lucru bine structurat, prin care a intentionat grabirea procesului de trecere de la sistemul tranzitiv al TVA la un sistem comun definitiv. Acest program este compus din cinci etape: 1. Principiile de baza ale TVA (scopul fizic, suma impozabila, stabilirea persoanei impozabile, determinarea ratelor TVA, scutirile posibile de TVA etc.); 2. Locul perceperii taxei, adica principiul impozitarii la locul de origine (scopul teritorial al TVA, locul impozitarii si controlul persoanelor impozabile); 3. Masurile de tranzactie pentru trecerea la sistemul final; 4. Mentinerea schemelor; 5. Mecanismul de alocare a veniturilor impozitare intre Statele Membre. Abolirea frontierelor fiscale a dus la crearea unui nou nivel de armonizare a ratelor TVA. Dupa noile aranjamente, Statele Membre aplica o rata standard a TVA de cel putin 15% si au optiunea de aplicare a unei sau mai multor rate reduse numai pentru anumite bunuri si servicii de natura culturala si sociala. Principiul impozitarii in tara de consum a bunurilor si serviciilor a fost mentinut pana la introducerea sistemului definitiv de impozitare a comertului intre statele membre. Scopul acestei proceduri fiscale este eliminarea posibilei distorsiuni in concurenta si relocalizarea activitatii, in timp ce aceste rate sunt aliniate sufic ient. In acest mod, aranjamentele date sunt destinate ranforsarii integrarii Comunitatii, in acelasi timp protejand interesele fiscale ale statelor membre. 5.2.2. Accizele Accizele sunt, de asemenea, impozite indirecte aplicate mai des produselor agro-alimentare. Colectarea accizelor in cadrul Uniunii Europeane a cunoscut o dezvoltare recenta. Spre deosebire de domeniul TVA, aranjamentele definitive stabilite in Directiva 92/12/EEC reglementeaza

detinerea, circulatia si monitorizarea produselor supuse accizelor. Principiul adoptat este cel al impozitarii in tara de consum. Aceste aranjamente, in vigoare de la 1 ianuarie 1993, sunt elementele de baza ale strategiei generale pentru armonizarea ratelor si structurilor de impozitare indirecta, pentru a asigura faptul ca produsele supuse accizelor pot circula liber. A fost definit cadrul teritorial pentru detinerea si circulatia produselor supuse accizelor: produsele fabricate pentru consum intr-un stat membru si depozitate pentru scopuri comerciale intr- un alt stat membru, sunt supuse accizelor la locul depozitarii; produsele procurate de persoanele fizice pentru consum curent si transportate de ele, sunt supuse impozitarii in Statul Membru in care ele sunt procurate; produsele achizitionate de persoanele care nu sunt autorizate cu dreptul de a pastra bunurile in depozit, comerciantii inregistrati sau neinregistrati, si transportate direct sau indirect de catre vanzator sau din partea sa, sunt supuse accizelor in statul membru de destinatie. Aranjamentele se aplica bauturilor spirtoase, tutunului prelucrat si uleiului mineral si permit circulatia lor cu suspendarea accizelor si fara cecuri intre frontierele interne ale Uniunii Europene. Fiecare stat membru are regulile sale referitoare la producerea, prelucrarea si pastrarea produselor supuse accizelor, in dependenta de prevederile Directivei in cauza. Atunci cand accizele sunt suspendate, circulatia produselor este monitorizata de aranjamentele privind impozitarea la depozit. Accizele sunt platite cand produsul este realizat pentru consumul intern si la rata in vigoare in statul membru de consum. Ratele minime pentru produsele agroalimentare supuse accizelor au fost introduse in 1992. Spre exemplu, Directiva Consiliului 72/464/EEC stabileste ratele minime de consum la tigari: accizul specific pentru unitatea de produs; accizul proportional, calculat in baza pretului maxim de comercializare en-gros; TVA proportionala pretului de vanzare. Fiecare Stat Membru trebuie sa aplice un minim general al accizului, echivalent cu 57% din pretul de comercializare a tigarilor la pretul categoriei cele mai solicitate. Prevederile referitoare la accizele la tutun sunt reflectate in Directiva 92/80/EEC: plata ad valorem, calculata in baza pretului maxim de comercializare en-gros pentru fiecare produs; plata specifica, pe cantitate; plata compusa, care combina ad valorem si elemente specifice. O alta Directiva demna de a fi mentionata aici este Directiva 92/83/EEC, care prevede accizele la alcool si bauturile spirtoase si aplica o rata fixa reiesind din continutul alcoolului in produsul finit. S-a convenit ca in fiecare doi ani Consiliul sa examineze ratele minime, tinand cont de functionarea corespunzatoare a pietei interne si de valoarea reala a acestor rate. Pe langa aproximarea ratelor in vigoare in statele membre, este, de asemenea, necesar un grad minim de armonizare a structurilor (scopul impozitarii, metoda de colectare, scutirile de impozite, termenele de plata) pentru anularea frontierelor fiscale. Scopul lor este definitivarea mai exacta a produselor supuse impozitarii, astfel asigurand o baza comuna de impozitare si determina scutirile aplicabile.

5.2.3. vamale

Instrumente

De la crearea Pietei Agricole Comune Uniunea Europeana a lansat o politica protectionista pentru produsele importate in Comunitate, utilizand un ansamblu vast de reglementari, documente si instrumente. Instrumentul traditional de asigurare a economiei nationale al fiecarui stat in parte este Politica Vamala, inclusiv si pentru sectorul agro-alimentar, a unei protectii adecvate fata de concurenta externa, deci, in linii generale, fata de produsele concurente din alte state. Politica Vamala a Uniunii Europene are un sir de obiective bine structurate: Stabilirea continua a echilibrului dintre import si export; Supravegherea riguroasa a aplicarii regulamentelor referitoare la controlul relatiilor financiare cu strainatatea; Supravegherea regulamentelor sanitare, produsele alimentare si la alte marfuri. de ordine morala publica referitoare la

Politica Vamala este un instrument economic flexibil in Politica Agricola Comuna, care 9 actioneaza direct asupra preturilor la marfuri, inclusiv si la produsele alimentare . Politica vamala poate contribui prin taxele vamale la majorarea preturilor la produsele agroalimentare, determinand consumatorul local sa consume produsele locale. Pe de alta parte, taxa vamala, daca nu este prohibitiva, da posibilitate consumatorului sa se apere de preturi excesive practicate de producatorii locali. Politica vamala ii permite consumatorului sa opteze intre aprovizionarea cu produse locale sau cu cele de import, in dependenta de nivelul preturilor si de calitatea lor. Unul din documentele de baza ale politicii vamale este Tariful Vamal, care determina protectia agricultorilor comunitari impotriva concurentei externe. Tarifele vamale sunt mai ridicate in cazul cerealelor, zaharului, vinului, produselor lactate, carnii si produselor avicole. In cazul fructelor si legumelor, pe langa tarifele vamale, sunt impuse si preturi minime de intrare. Tariful vamal al Uniunii Europene a fost adoptat de catre organele legislative comunitare abilitate. Prin acest document se determina relatiile agricultorilor comunitari din tarile membre ale Uniunii Europene si protectia lor impotriva concurentei externe. Piata Comuna, formata de CEE este cea mai importanta uniune vamala. Efectele tarifare se realizeaza prin: Taxa vamala este un impozit indirect, ce se aplica asupra produselor alimentare care fac obiectul tranzactiilor comerciale cu tarile din afara Comunitatii. Taxa vamala este unul din instrumentele principale in PAC, destinat protejarii agricultorilor din Comunitatea Europeana. Taxele vamale in tariful vamal figureaza la valoarea lor nominala. Plafonul lor oscileaza de la 0% pana la mai mult de 200%. Reiesind din datele statistice, s-a stabilit ca la aproximativ 13% din produsele alimentare taxele vamale sunt zero, iar la 39% ad valorem. Restrictiile cantitative, prin care se limiteaza cantitatea produselor agro-alimentare importate fie in general, fie, in mod special, din anumite tari sau se delimiteaza cantitatile de produse pentru care nu se aplica prevederile tarifului vamal. Reglementari tehnice si administrative, care au caracter de obstacole netarifare si se refera la stabilirea normelor tehnice si de calitate pe care trebuie sa le indeplineasca produsele agro- alimentare si marfurile importate.

In acelasi timp trebuie de mentionat, ca in cazul agriculturii, mentinerea preturilor interne ridicate si a ratelor inalte de protectie in Uniunea Europeana a provocat o deturnare considerabila a comertului cu tarile nemembre.