Nu alegem vorbele dupa cum ndulcesc sau naspresc lucrul, ci dupa cum acopar mai exact ideea noastra.

Vorba nu e dect o unealta pentru a esprima o gndire, un signal pe care-l da unul pentru a trezi n capul celuilalt, identic, aceeasi idee, si cnd suntem aspri nu vorbele, ci adevarul ce voim a-l spune e aspru. De aceea, nu prea ntrebuintam eufemismi. Orict de mpodobit cu titluri si ranguri ar fi un cumulard ori o nulitate, n ochii si sub pana noastra ramne ceea ce este, iar luxul orbitor al unei virtuti problematice nu ne va ndupleca sa-i dam un atestat de moralitate. Ne pare rau ca n tara aceasta nu s-au aflat pururi destui oameni care sa aiba curajul de-a numi lucrurile cu numele lor propriu, nu cu cel figurat.

Am avut neplacuta datorie caci pentru individ poate deveni o continua neplacere de-a constata un adevar despre care ma mir ca nu-l formulasera altii naintea mea, de vreme ce plutea n aer si se impunea de sine nsusi, de-a constata adica, ca tocmai n Romnia poporul romnesc n-a ajuns dect cu rare esceptii de-a da espresie fiintei sale proprii. n viata publica, n scoli, n literatura chiar s-a superpus o promiscuitate etnica, din parinti ce nu vorbeau n casa lor romneste, si aceasta patura superpusa e cuprinsa de-un fel de daltonism intelectual fata cu calitatile unuia dintre cele mai inteligente si mai drepte popoare, poporul romnesc. ntmplarea m-a facut ca, din copilarie nca, sa cunosc poporul romnesc, din apele Nistrului ncepnd, n crucis si-n curmezis, pna-n Tisa si-n Dunare, si am observat ca modul de-a fi, caracterul

Un singur remediu exista n adevar n contra acestor rele, dar trebuie aplicat cu toata rigoarea, cu tot esclusivismul: munca, acest corelat mecanic al adevarului; adevarul, acest corelat intelectual al muncii. Dar munca, nu nimicuri, nu mnare de musti la apa; si adevar, nu fraze lustruite si negustorie de vorbe. Reteta cea mai simpla n contra saraciei ar fi urmatoarea: Fiece organism omenesc, prin inspirare de oxigen si prin combinarea acestuia cu carbonul n acid carbonic, dezvolta caldura. Caldura produce putere musculara si intelectuala sau ceea ce c-un termen din fizica se numeste: echivalentul mecanic al caldurii. Acest echivalent omul l poate ntrebuinta spre a produce lucruri utile sau l poate cheltui dormind la umbra. Deci fiecine sa miste numai din mni, sa produca obiecte de utilitate si nu va exista saracie. Acest sfat nsa l poti da unui om n toata firea si nestricat. Pungasul care traieste nselnd pe altii, desfrnatul care fuge de lucru ca dracul de tamie vor rde de tine daca le vei da sfatul sa munceasca, sa ntrebuinteze ntrun mod util echivalentul de putere mecanica pe care l produce organismul lor viu. Taranul ntrebuinteaza acest echivalent mecanic pentru a ara, a semana, a secera; adica pentru a da materiei o forma noua, aceea a grnelor, de o utilitate incontestabila. Ce fac nsa (;)alti[i] cu acest echivalent, la ce ntrebuinteaza mecanismul fizicului lor pretios? Spre a produce luc

poporului este cu totul altul, absolut altul dect acela al populatiunilor din orase din care se recruteaza guvernele, gazetarii, deputatii s.a.m.d. Am vazut ca romnul nu seamana nicairi nici a C.A. Rosetti, nici a Giani, nici a Carada, nici a Xenopulos, ca acest popor e nti, fizic, cu mult superior celor numiti mai sus, intelectual asemenea, caci are o inteligenta calda si deschisa adevarului, iar n privirea onestitatii cugetarii si nclinarilor e incomparabil superior acestor oameni. Am observat si mai mult: ca clasa veche superioara, rea-buna cum o fi fost, seamana n toate cu mult mai mult poporului; ca are mai multa francheta de caracter si incomparabil mai multa onestitate, ca sunt n ea ramasite de vrednicie dintro vreme anterioara epocii fanariotilor. Se putea oare sa nu conchid ca patura superpusa(;) nu e nici romna de origine, nici asimilabila macar? Dovada cea mai stralucita despre aceasta mi-a dat-o banchetul d-lui C.A. Rosetti, la care mesenii erau ntr-adevar de-o stranie, de-o absurda promiscuitate. Din citirea izvoarelor istorice m-am convins ca n decursul evului mediu, care pentru noi a ncetat cu venirea fanariotilor, n'am avut clasa de mijloc dect ca slabe nceputuri si ca aceasta clasa esceptie facnd de olteni si ardeleni e cea mai mare parte de origine straina. De aici abia am putut sa-mi explic revolutia sociala petrecuta n zilele lui Cuza Voda, al carei apogeu e sub domnia lui Carol ngaduitorul. Este n realitate nimic mai mult, nimic mai putin dect proclamarea perpetua a predominarii elementelor straine asupra poporului istoric, compus nca pna azi din tarani mici si mari. Odata ajuns la aceasta convingere, totul era hotart pentru mine; era o datorie de-a fi si de-a ramnea n partea poporului istoric, din care nsumi fac parte, si n contra paturii superpuse de venetici. M-am convins ca acea ura n contra trecutului, acea aruncare n apa a tuturor traditiilor, acel abis creat ntre trecutul de ieri si prezentul de azi nu e un rezultat organic si necesar al istoriei romne, ci ceva factice si artificial. Nu omul in abstracto se misca n d[omnul] C.A. Rosetti n contra boiarilor, ci grecul: nu omul in

abstracto, Fundescu, njura n Telegraful, ci tiganul din el. Romnii nu mai sunt o natiune, ci o adunatura de nationalitati. Negot, functii publice, proprietate fonciara toate foiesc de numiri straine, carora li-i de Romnia cum ni-i noua de China. Si asta merge crescendo. n fiece an, de la venirea lui Carol ngaduitorul ncoace, intra cte 20.000 de straini n tara, un oras ntreg de esploatatori. ntre acesti 20.000 abia vor fi(;) poate(;) 1.000 de oameni dispusi a munci. Restul sunt oameni incapabili de munca, speculanti, mijlocitori, rase neuropatice, fara musculatura, cari fug de munca ca dracul de tamie.

Cnd vede cineva suma imensa de pierde-vara care populeaza orasele, sutele de mii de oameni care se ocupa cu treburi fara de nici o utilitate, e silit a admite ca ntretinerea acestor oameni cata sa se traduca undeva, ntr-un punct al tarii, n munca

veritabila, caci numai munca produce bunuri. Cnd vedem dar ca se vnd taranii cu ziua si cu luna, lucru care se-ntmpla an de an, de la 1866 ncoace, am ajuns la punctul n care pensii reversibile, pomenele bugetare, matasa care-o mbraca cocotele, misiunile pretinse stiintifice, plagiatele ignorantilor, discursurile insipide, enciclicele d-lui C.A. Rosetti se traduc n munca veritabila, n munca vnduta de administratie pentru a ntretine aceste paturi superpus. Clasele rurale mai au pentru stat si alta nsemnatate. Ele nu sunt numai pastratoarele cele mai credincioase ale acelor formatiuni istorice pe care le numim natiune si stat, ci totodata aparatoarele lor n vreme de razboi; ele reprezinta principiul conservator al istoriei. Nu e azi pentru nimeni o ndoiala ca proletarizarea claselor rurale are drept efect nimicirea statului. Nu se poate tagadui ca nemultumirea generala e mai mare dect oricnd, ca nu e om nu cu vro minte deosebita sau pretentios, ci oricum l-ar fi lasat Dumnezeu care sa nu simta ca Parlamentul e n mare parte compus din farsori Nu se poate tagadui cu toate acestea ca un fel de apatie generala a cuprins tara, ca ea nu mai poseda nici un fel de elasticitate a puterilor ei n fata complicatiunilor, ca ceea ce se observa n genere e un fel de nepasare, de dezinteres n cestiuni politice, nct chiar ncercarile de galvanizare facute prin proiectele de reforma(;) nu produc efect asupra publicului. Sunt o suma de oameni desigur nu prosti capabili din contra de-a se interesa de orice manifestatiune a activitatii omenesti afara de una singura, de politica. Naufragiul pe care l-au suferit aproape toti n iluziile lor politice []i mpinge sa caute un refugiu, un liman asigurat nlauntrul egoismului lor chiar. Nimic n-a putut sa cauzeze attea deceptiuni dect acea himera care se pretinde arta de-a guverna si care nu nsemneaza la urma urmelor dect triumful limbutiei si a[l] siretlicului, triumful inteligentelor sterpe asupra celor adevarate. Orice-ar face un ins n lume, orice ocupatiune cu care s-ar deda de gust ori de nevoie, care e scopul ce urmareste? O sporire morala a persoanei sale

nsasi, o augmentatiune a fiintei sale. Aceasta augmentare se gaseste pretutindeni, n toate ramurile de munca, de aspiratiuni: meserie proasta afara de meseria politica nu exista. La ce serveste politica? Cta njosire, cta umilire, cta mputinare a omului nu cuprind acele esplicatiuni mai mult ori mai putin ntortocheate, acele precautiuni oratorii, acele vorbe cu doua ntelesuri, reticentele neleale, scuzele, fagaduintele de-a nu mai face pe viitor ceea ce s-a facut n trecut, programele propuse s.c.l. Niciodata strengarul n-a tremurat asa naintea dascalului, niciodata lacheul parvenit nu s-a aplecat naintea stapnului sau ca lacheii politici naintea pretinselor suveranitati politice. Nu e unul care sa-si spuie vreodata gndirea de-a dreptul si ntreaga, nu e unul sa n-aiba recurs la circumlocutiuni si crciocarii, unul care, vorbind, sa nu fi ascuns sau sa nu fi exagerat ideea sa, unul care sa nu fi justificat ntr-o masura oarecare portretul ce Sallust []l face de Catilina simulator ac dissimulator dibaci a simula ceea ce nu e si a disimula ceea ce este. Pna azi nca Romnia e n pericolul de-a deveni ceea ce erau republicele n decadenta ale Greciei si Roma n timpul discompunerii sociale. Dupa cte vedem astazi nu se mai poate admite ca dezvoltarea Romniei a fost normala. Din contra: a fost n gradul cel mai mare anormala, sacrificnduse, n favorul ei, bunastarea, sanatatea si moralul tocmai a acelor clase pe cari liberalismul esploatator si ignorant pretindea a le emancipa. Ceea ce dar a adus dezvoltarea de pn-acum n-a fost o noua clasa de producatori, nu ridicarea muncitorului la un nivel mai nalt de cultura si de bun trai, ci o clasa de stapnitori, o aristocratie noua, compusa din oameni cu putina stiinta de carte dar cu multa impertinenta, cu mult spirit de sicana si de-o rusinoasa mladiosie de caracter. Admitem ca apreciatiunile oamenilor asupra cestiunilor de pura politica sa poata fi determinate prin temperamentul fiecarui: ca unul sa creaza ca e bun ceea ce altul crede ca ar fi rau. Dar oare tot astfel e cu realitatea? Tot astfel e cnd ochii cari vad atribuie realitatii relele pe care ea le cuprinde n adevar?

Zilnic vedem foile guvernamentale(;) laudnd starea actuala, batjocorind pe cea din trecut. Suntem departe de a fi laudatores temporis acti n mod absolut; ceea ce afirmam nsa n puterea cuvntului este ca, cu acele trebuinte putine ale societatii din trecut si cu mijloacele prisositoare dea le realiza, starea oamenilor era mai fericita dect azi. E drept ca bogatii enorme nu se gramadisera n lazile industriasilor politici, dar ceea ce nu exista deloc si nicairi era mizeria. Nu era om n tara care sa n-aiba o ocupatiune certa, o piata sigura pentru munca sa. Azi e fara-ndoiala altfel.

De sase sute de ani am zis viata Romniei e legata de proprietatea istorica, de proprietari istorici. De sase sute de ani acestia n timp de cadere, aproape numai ei au tinut sus ideea statului si a nationalitatii romne. Da! Familiile vechi sunt menite a se stinge, pentru ca n-a vrut Dumnezeu ca un copac al padurilor sale

sa creasca pna la cer. Da! n locul stejarului secular stejarul cel tnar senalta(;) neam vine si neam trece aceasta e legenda veacurilor. Dar nu e indiferent pentru un popor ce rasare n locul stejarului, nu [e] indiferent cnd plante parazite, orict de trecatoare ar fi ele, si nfig radacinile n trunchi si ajung mai repede sus dect stejarul. Nu e indiferent pentru un popor carui principiu se datoreaza ridicarea unui om n mijlocul lui: daca ea se datoreste tariei, curajului, energiei tot attea numiri diverse pentru principiul puterii de munca si pentru barbatie sau daca ea se datoreaza speculei, apucaturilor, instinctelor feline si oarecum femeiesti ale omenirii. Nu e indiferent pentru viata unui popor ca, n loc de stejar, sa rasara slabul si pururea de vnt leganatul mesteacan. Nu e indiferent daca cei ce se ridica au sau nu radacini adnci n pamntul tarii. Nu e, c-un cuvnt, indiferent daca soarta unei tari e condusa de oamenii ei proprii sau de aristocratia diferentelor de pret si a diferentelor de opinii, de aristocratia cursului de bursa si a limbutiei. Coruptibilitatea n sine si ca rau constant(;) atrna de adncimea culturii, de valoarea pe care oamenii o dau adevarului recunoscut. Coruptibilitatea de moravuri si superficialitatea de educatie merg mna n mna. Figura cu roata, mprumutata mecanicei, ne da ocazia de-a repeta un adevar foarte vechi: nici o lege electorala, nici o constitutie, nici o punere la cale omeneasca nu e n stare sa ridice n mod spontan treapta de cultura pe care se afla un popor, precum nici o vorba, nici un volum scris nu e n stare a nmulti puterea unui copil. Acest spor nu se cstiga dect prin munca. O munca crescnd n progresiune mica, dar continua, va spori puterile copilului la maximul posibil; o munca intelectuala, crescnd asemenea n progresiune, va spori cultura unui popor la maximul ei si prin aceasta capacitatea lui de a ntelege interesele publice. Dar pentru aceasta trebuie timp, una la mna, economie de forte, doua la mna. Cine nsa cheltuieste fortele nationale pentru a

ntretine cu ele clase ntregi de Caradale si de Serurii, de oameni improductivi, incapabili de munca si avizati la buget si la favori guvernamentale, acela nu poate pretinde sa aiba ce cheltui pentru cultura poporului sau. Blocul de marmura din care-ai taiat un satir nu mai e bun sa tai din el pe Minerva. Cum vedem, decrepitudinea morala si intelectuala de care suntem izbiti merge n paralel cu degenerarea fizica; una serveste de complement celeilalte. Astfel, tot progresul de care ni se mpuiaza urechile exista numai la suprafata; fundul este o adevarata mocirla. Pe cnd droaia satisfacutilor si a chivernisitilor zilei se rasfata n onori si se ngrasa din sinecure, masa natiunii sufera de toate neajunsurile fizice si morale.

Hrana taranului este redusa astazi la cea mai simpla espresiune, pentru ca toata munca lui de peste an nu ajunge sa plateasca nenumaratele biruri pe cari stapnirea(;) i le-a pus n spinare. Daca [el] reuseste a-si scapa vita din batatura din gheara teribilului perceptor, vine peste noapte hotul si i-o fura si, oricum ar face, el este obligat sa ramie tot sarac. n asemenea conditiuni este de toata evidenta ca tara merge catre o adevarata ruina. S-a zis, si cu drept cuvnt, ca taranul este temelia casei. Ori, slabindu-se necontenit aceasta temelie, edificiul ntreg al statului romn poate sa se pravaleasca. Daca aceia cari au n mna soarta si viitorul tarii nu vad primejdia, att rau pentru ei, att mai rau mai cu seama pentru cetatenii cari-i

sufar nca n fruntea afacerilor publice. Este un adevar dureros astazi ca administratiunea(;) n-are alta preocupatiune, nu urmareste alt scop dect mantinerea sa la putere prin toate mijloacele putincioase, morale si imorale. Aceasta explica pentru ce, de(;) ani, asistam la repetirea uneia si aceleiasi drame, care se numeste decadenta fizica si morala a Romniei. Grija prefectului(;) nu este(;) pe satean (n sens larg pe truditor n.n) de al ajuta si a-l ocroti n vremuri de nevoie, de a-l nvata principie de igiena casnica, de a-l ndemna sa nu lase n parasire biserica, de ai inspira idei de patrie si de solidaritate nationala(;). Sub domnia acestor falsi patrioti prefectul nu mai este mentorul si parintele administratilor sai; el este sicarul puterii centrale, asupritorul lor. Ce-i pasa acestei slugi credincioase, care, lipsita de orice valoare proprie, nu nsemneaza ceva dect prin partidul din care face parte, ce-i pasa lui Chiritopol(;), bunaoara, daca numarul mortilor din judetul sau ntrece pe al nascutilor, daca epizootia decimeaza vitele locuitorilor, daca tlharii se nmultesc, daca siguranta publica descreste, si daca belsugul de odinioara al satelor este nlocuit prin saracie lucie?

Nu pentru ndreptarea acestor rele a fost numit el prefect; el are o misiune mai nalta, mai nobila si mai demna de dnsul: aceea de a asigura alegerea de deputat a unui Iepurescu, a unui Dimancea, a unui Patrlageanu si a attor alte talente distinse (si a attor alte nulitati venale n.n.) cari onoreaza partidul sau. Din momentul ce aceasta grea sarcina este realizata, prefectul si freaca minile cu

satisfactiune, caci rolul sau a ncetat. Ct timp, prin urmare, destinele tarii, vor fi ncredintate pe minile unor astfel de oameni, pentru cari cuvintele de patriotism si de conservatiune nationala nu sunt dect mijloace ntrebuintate pentru capatuiala partidului, vom avea sa nregistram cu durere bilantul de care am vorbit mai sus si care se traduce prin degenerarea fizica si intelectuala a natiunii.

Un singur remediu exista n adevar n contra acestor rele, dar trebuie aplicat cu toata rigoarea, cu tot esclusivismul: munca, acest corelat mecanic al adevarului; adevarul, acest corelat intelectual al muncii. Dar munca, nu nimicuri, nu mnare de musti la apa; si adevar, nu fraze lustruite si negustorie de vorbe. Reteta cea mai simpla n contra saraciei ar fi urmatoarea: Fiece organism omenesc, prin inspirare de oxigen si prin combinarea acestuia cu carbonul n acid carbonic, dezvolta caldura. Caldura produce putere musculara si intelectuala sau ceea ce c-un termen din fizica se numeste: echivalentul mecanic al caldurii. Acest echivalent omul l poate ntrebuinta spre a produce lucruri utile sau l poate cheltui dormind la umbra. Deci fiecine sa miste numai din mni, sa produca obiecte de utilitate si nu va exista saracie. Acest sfat nsa l poti da unui om n toata firea si nestricat. Pungasul care traieste nselnd pe altii, desfrnatul care fuge de lucru ca dracul de tamie vor rde de tine daca le vei da sfatul sa munceasca, sa ntrebuinteze ntr-un mod util echivalentul de putere mecanica pe care l produce organismul lor viu. Taranul ntrebuinteaza acest echivalent mecanic pentru a ara, a semana, a secera; adica pentru a da materiei o forma noua, aceea a grnelor, de o utilitate incontestabila. Ce fac nsa (;)alti[i] cu acest echivalent, la ce ntrebuinteaza mecanismul fizicului lor pretios? Spre a produce lucruri de utilitate? Fereasca Dumnezeu. Unii, nefacnd nimic, l pierd pur si simplu, unii joaca carti, altii scriu articole insipide de gazete, altii precupetesc lucruri ce nu sunt produse de ei, scumpindu-le artificial, c-un cuvnt: secaturi, pierde-vara, si cum []i mai cheama, nu fac dect o ntrebuintare inutila de mecanismul lor de munca cu care i-a nzestrat natura. Echivalentul mecanic se pierde pe nimicuri si pe zadarnicii. Daca consideram pe om ca pe-o masina care trebuie alimentata cu material combustibil, a carui

ardere se preface n putere si care putere cata a se-ntrebuinta la productiune, daca e sa nu se prefaca fara nici un folos n acid carbonic, si dac-am face bilantul celor mai multi, punnd de-o parte suma de bunuri ce o consuma si de alta parte ceea ce n schimb produc, am ramnea uimiti de risipa, de irosirea de puteri vii ce se face n aceasta tara. Mii de franci, reprezentnd zeci de mii de kilogrami metrici de putere vie, i se dau ca pensie reversibila unui om ce nu e-n stare a scrie dect nerozii; mii de franci se dau pentru a plati venalitatea cutarui deputat, ignoranta cutarui profesor, coruptiunea cutarui functionar, tradarea si felonia cutarui ofiter superior, negustoria de vorbe a cutarui advocat. Milioane de kilogrammetri de putere se cheltuiesc pentru a ntretine mii de masini omenesti cari nu sunt bune de nimica si nu sunt n stare a produce nimic. Caci, cnd e vorba de productiune, nu trebuie s-o luam dupa cum o ia limbajul ordinar, care nu tine seama nici de utilitatea lucrului produs, nici de cheltuielile ce le exige actul productiunii. Productiune nu poate fi numita dect opera din care rezulta un produs superior serviciilor de tot felul pe care le-a absorbit operatiunea. Numai obtinndu-se acest bilant poate fi vorba n adevar de productiune. Ct costa nsa tacerea unui deputat? Mii de franci. Ct produce? Nimic. Ct costa pledoariile? Milioane. Ce produc? Absolut nimic. Ct costa plagiatorii intelectual sterpi cari uzurpeaza catedre universitare si secundare? Sute de mii. Ce produce nsa un om care nsusi nu stie nimic? Nimic, fara ndoiala. nsa cine-a introdus mizeria aceasta economica si intelectuala, domnia ineptiei si a ignorantei, daca nu liberalismul? Liberalismul a scos din gunoi oameni ignoranti si netrebnici cari, n loc de a fi avizati sa se hraneasca din munca proprie, li senlesneste a trai din munca altora. Liberalismul a nmultit clasa consumatorilor improductivi, cari nu adauga, prin toata negustoria lor de vorbe, un centigram la greutatea grului nostru, liberalismul nmulteste functiile, atragnd din ce n ce mai multi incapabili n serviciile publice. Toate darile cte mplinesc(;) venitul(;) anual al statului se platesc de catra acelas pamnt si de catra aceeasi munca. Si nu numai darile. Literele asezate n sir de zatarul foii liberale sunt platite cu fire de gru; hrtia pe care se tipareste, condeiul cu care se scriu articolele asemenea. Cine plateste n ultima linie toate acestea dect productiunea, adica taranul si proprietarul? Oare samsarul care cauta gru, grnarul care-l cumpara, corabia care-l transporta, comisionarul care-l primeste, toti acestia, cari platesc ei nsisi dari, le platesc de la ei, sau venitul, precum si darea, nu consista dect n ctimi pe care le iau din acelas gru, pe drumul de la mna celui ce-l produce pn-la gura consumatorului? Daca valoarea reala a unei banite ar fi nsemnata cu litera V, toate actele de mijlocire, pna ce ajunge la Marsilia, sunt reprezentate prin valori negative (V-a-b-c-x). Aceasta serie de transmisiuni si mijlociri poate fi att de lunga nct suma reprezintata prin ele sa mistuie aproape valoarea ntreaga a produsului, iar producatorul sa nu capete aproape nimic, adica un pret de batjocura pe munca sa. Cine dar plateste darile si din ce se platesc ele, mai cu seama ntr-o tara n care [aproape] numai taranul munceste, iar [cei mai multi dintre] ceilalti traiesc din mijlociri? Cine alt dect munca ce se-ntrebuinteaza pentru producerea grului, lnei s.a. pe de o parte,

munca pe de alta, care le da o schimbare de forma si preface lna n postav, bumbacul n pnza bunaoara? La noi, unde nu se opereaza nici un fel de schimbare de forma dect cea mai primitiva, aceea dea prepara pamntul pentru ca, din carbon, oxigen, azot, [h]idrogen si alte cteva substante, sa se produca grne, cine sa plateasca darile dect cel care le produce pe aceste? Samsarul nu produce nimic; negustorul nu adaoga absolut nimic nici la calitatea, nici la cantitatea produsului; perceptorul nu da ajutor pamntului n activitatea lui chimica. Daca perceptorii, advocatii, negustorii ar sti sa faca din carbon, [h]idrogen, oxigen si azot ceea ce planta face din ele, adica faina si albumina, admirabili oameni ar fi toti. Dar pentr-un asemenea lucru toate seriile de oameni de mai sus sunt absolut netrebnice; cu aceasta se-nsarcineaza saruri acidofosforice si alcaline, cari fac serviciul gratis, fara remiza si fara dobnzi la dobnzi, si-l fac de-ar exista perceptori ori nu, de-ar fi ori n-ar fi politiciani, gazetari, proroci si alte soiuri(;).

Taranul este singurul care contribuie la aceasta productiune, caci arnd pamntul, []l face capabil de-a absorbi elementele ce-i trebuiesc din aer si din apa si de a le combina n materia organica a plantei nutritoare. Asadar pamntul si munca lui platesc la urma urmelor toate darile, oricum s-ar percepe ele si oricum s-ar numi; ba nca ele hranesc toate clasele de mijlocitori. Secretul unei sanatoase dezvoltari economice ar fi asadar de-a elimina pe ct se poate termenii mijlocitori si a face ca valoarea oferita de producator sa ajunga ntreaga sau aproape ntreaga n mna consumatorului. Cu ct mai numeroase vor fi minele prin cari trece un obiect de consumatiune, fara a i se fi modificat forma, cu att mai multe ocazii sunt de-a-l impune indirect; darile indirecte sunt dar asa cu toate escamotate asupra aceluiasi obiect, asupra aceluias producator. Prin mijlociri si

remijlociri taranul ce produce grul e sarac si lucratorul care-l mannca n Marsilia asemenea. Si-n acelasi timp n care agenti fiscali ucid oamenii si lumea tipa de saracie, de neputinta de-a suporta attea misiuni n strainatate, attea pensii reversibile, attea rascumparari, atta lux guvernamental si atta brigandaj parlamentar, n acelasi moment foile oficioase ne spun ca finantele merg bine, ca mai trebuiesc cteva zeci de milioane pentru poduri peste Dunare si pentru noua linii de cai ferate.

Apoi deie-ni-se voie (;)n trecutul cel odios, omul cu car, cu boi, cu pamnt platea un galben pe an si atta tot. Nici chiar darea aceasta, ct de mica, nu se repartea n mod nedrept. Satul se aduna, facea cisla, platea fiecare dupa averea lui, vornicul aduna banii si fara leafa si fara remiza i ducea cinstit la samesie. Nici hotii, nici bilete souche fara iscalituri, nici perceptori, nici nimic. Vaznd oare mizeriile de acum, nu avem cuvnt sa spunem ca e epoca noilor fanarioti? Zi cu zi se adauga greutatile asupra tarii si, cu toate acestea, populatia ei producatoare n-a primit nimic n schimb cu aceste greutati. Tot plugul lui Mircea Voda brazdeaza acest nefericit pamnt si, pe cnd, dupa vechile asezaminte, taranul nu datorea pentru pamnt si pasune dect 12 zile pe an si aducerea unui car cu lemne de Craciun, astazi guvernul decreteaza ca macar 2 zile pe saptamna sa fie ale taranului. Toata diferenta ntre munca celor 12 zile ale codului consuetudinar si munca actuala a taranilor o nghit clasele de mijlocitori, caci taranul acum sta mai rau dect nainte. Si-n asemenea conditii detestabile, cnd vedem producatorul tot att de incult, nsa cu mult mai sarac dect sub regimul vechi, cnd se constata ca nsasi constitutia fizica a poporului nostru degenereaza, ca nu mai mergem nainte, dar, prin degenerare, pierdem si posibilitatea progresului, tot atunci limbuti lustruiti, nchinatori de vorbe, ne spun zilnic pe zeci de coloane ce imense progrese ar fi facut Romnia. Cnd ne aducem aminte de bunul-simt de-odinioara a[l] poporului nostru ne atmosferizam oarecum c-o alta epoca, plina de senin si de cumintie, lipsita de pretentii, sanatoasa. Poporul citea pe atunci scrierile unui Anton Pann, ale unui Gherasim Gorjan. Azi citeste Dramele Parisului, Mizeriile Londrei, Misterele Puscariei Nu era vreun lucru mare Tilu Buhoglinda, Arghir ori Leonat din Longobarda, dar formau de bine de rau o atmosfera intelectuala de-un admirabil bun-simt si adesea cu mult haz. n orice caz nu se corumpea fantazia oamenilor si nu li se vicia judecata. Astazi, dac-am judeca intelectul popular dupa ceea ce el citeste, am trebui sa ramnem uimiti de coruptia de fantazie si judecata care se introduce sistematic n el, dar totodata am nceta de-a ne mira de ce acest ogor al creierului omenesc a devenit att de primitor pentru orice idee supta din degete, de ce judecata omului din popor nu mai e n stare de-a rezista nici celei mai comune

sofisme facute de-o gazeta guvernamentala, de ce acest teren e att de pregatit pentru a primi absurdul n el si a ramnea indiferent fata cu cele mai elementare adevaruri. E desigur ceva elementar ca o reforma, nainte de-a fi introdusa, sa fi devenit necesara, sa fie ceruta de cineva, de grupuri ale populatiunii sau de populatiunea ntreaga. Ceea ce va cere lumea nu e sa-i luati ochii cu formari, deformari si reformari; munca va cere. Daca avem nevoie de ceva este mai nainte de toate o administratie cu stiinta de carte si insuflata de spiritul probitatii; acelasi lucru se cere de la judecatori, de la profesori, de la orice organe ale statului. n loc dea restitui poporului prin munca serioasa ceea ce va da ca buget al cheltuielilor, ne veniti zilnic cu aerul tragic al Dramelor Parisului si al Mizeriilor Londrei, sa cereti ba reformarea legii electorale, ba electivitatea magistratilor, ba cte toate. Toate acestea nu ajuta nimic, nu usureaza c-un graunte macar sarcina sociala, din contra o ngreuie fara de niciun folos si tara sta tot pe loc, taranul ara tot cu plugul lui Mircea cel Mare, administratia tot rea, scoala tot mediocra, justitia tot njghebata din oameni ce vor sa-si faca n tribunale practica de advocatura. Dupa cum ni se pare noua, legile si organizarea politica ar fi putut sa ramie cu totul aceleasi cari erau nainte de 1700; nu lar fi durut pe nimenea capul de toate acestea. De ce cautam n legi, n forme si n reforme scrise ceea [ce] nu este, nu poate fi cuprins n ele: probitatea aplicarii lor si cunostintele tehnice de resort? Legile cele mai bune nu fac din subprefect om cu stiinta de carte(;); legi scrise nu pot nlocui munca, nu probitatea, nu cunostintele si practica afacerilor publice. Acesta este nsa blestemul demagogiei, de-a vedea relele acolo unde nu sunt si de-a nu le recunoaste acolo unde sunt n adevar. Ele sunt n ignoranta(;); ele sunt n lipsa de probitate, n lipsa de crestere si de cultura; n contractarea de trebuinte straine, pe cari ineptia de-a munci nu le poate satisface dect recurgnd la mijloace maloneste si la sarlatanerie politica. Acestea sunt relele ce trebuiesc combatute, nu legea electorala(;). Nu exista fara ndoiala o mai mare tiranie dect cea demagogica. Nu-i vorba, nici absolutismul unui singur om nu-i vro poama. S-aci te pomenesti ca un individ cu sistemul nervos compromis prin vitii si desfrnari se constituie n reprezentant absolut al statului si-i impune ca lege fel de fel de insanitati cari-i trec prin minte, far-a tinea seama nici de deprinderile abituale ale oamenilor, nici de necesitatile aievea ale statului. Dar la despotii din mila lui Dumnezeu se ntmpla totusi ca interesul lor propriu si interesul statului sunt pana la un grad oarecare identice: despotul stie ca puterea statului e puterea sa proprie si deja interesul sau []i impune mai multa circumspectiune n dictarea masurilor sale. La demagog lucrurile stau cu totul altfel. Si el dispune de-o putere absoluta, caci si demagogii sunt toti tirani si liberalismul lor e-o fraza, dar interesul statului nu este identic cu al lor propriu. Ei n-au absolut nici un interes ca masina guvernamentala sa functioneze exact si regulat; din contra, cu ct dezordinea si neclaritatea de idei va fi mai mare, cu att demagogul e mai sigur dea ramnea sus. Si demagogii sunt aproape toti vitiosi, netrebnici, lasi ca caracter si nerozi ca minte(;), lipsiti cu totul de un complex de idei morale care sa constituie normativul unei vieti oneste si serioase, fara stapnire pe faptele si cugetul lor, dar pe lnga aceste rele se adaoga si acela ca interesele lor private si personale sunt departe de-a fi identice cu ale statului, sunt din contra opuse acestora, caci statul, cu natura sa permanenta si moralizatoare, este cel mai mare adversar al destrabalarii de idei si de instincte.

De aceea ei cauta sa-l sape n toate chipurile, sa-i sustraga toate elementele de statornicie. Daca-am numara zecile de mii de feneanti cari, direct ori indirect, traiesc, fara nici o munca musculara sau intelectuala, din sudoarea poporului de jos, am ntelege de ce azi exista o cestiune sociala si de ce nainte nu putea sa existe. n adevar de la 1270 si pna n zilele de acum(;) nu ntlnim n izvoadele tarii nici umbra de cestiune agrara ori sociala. Ce cestiune agrara putea exista n adevar cnd clase dominante foarte putin numeroase se ntemeiau pe baza larga a unui popor numeros? Piramida avea temeliile largi si vrful ascutit, multi dedesupt, putini deasupra, si de-aceea mergeau bine si cei multi dedesupt si cei putini deasupra; de aceea pe atunci boierul numara banii lui cu banita, iar taranul pe ai lui cu causul; si suflet de om din tara aceasta nu cunostea mizeria, dect doar din auzite. Iata dar cauza adevarata a raului: stricarea proportiei ntre clasele consumatoare si cele producatoare. Azi, n locul a o mna de oameni cari nu-i cereau poporului romnesc dect 10 milioane pe an pentru conducerea afacerilor lui publice au venit zeci de mii de postulanti si de lefegii cari-i cer aceluiasi popor, acelasi ca numar si ca putere de productiune, de douazeci de ori pe atta, caci azi si Giani e boier, si Carada este, si multi altii al caror numar nu mai are sfrsit. Asta e buba, onorabila tagma! n generatia ntia erati unde v-a gasit Ypsilant al d-voastra, la coada trasurilor, si-n generatia a doua toti boieri, toti scosi din cutie, toti roznd pita lui Voda cum vine vorba, si toti nemuncind nimic, nepricepndu-va la nimic, toti avnd o singura pravalie si un singur negot, pravalia principiilor ponosite si spalate-n sapte ape, negotul vorbelor goale din cari nici paserile n-au cu ce se satura. Munca, onorabila tagma, iata ce vi se cere(;). Munca vi se cere si poporul nu va mai fi apasat, caci nu va avea de cine sa fie apasat. Fiti economic si social ceea ce sunteti intelectual si moraliceste; fiti plebea care-ati fost, plebea scursa din ctesipatru unghiurile lumii pe ulitele oraselor noastre, si poporul romnesc nu ar mai avea a se plnge de apasare, ci ar deveni tot acela care-a fost mai nainte. Caine, ce ai facut pe Abel? suntem n drept a va ntreba. De cnd tineti puterea n mna ce ati facut cu acest popor pe care l-ati momit ntotdauna cu fraze sforaitoare si care nu v-a ntrebat niciodata de unde ati venit si unde va duceti? Apostoli ai unui liberalism nselator, ati falsificat simtul natiunei prin promisiuni irealizabile, considernd negresit ca a promite e nobil, dar a-si tine cuvntul e burghez. Patrioti fatarnici, v-ati prefacut ca varsati lacrime pe nenorocirile poporului si, ndata ce ati ajuns la guvern, cea denti grije a voastra a fost de-a arunca sortii pe camasa lui si de a va mparti functiunile si grasele sinecure, caci niciodata nu v-ati gndit dect la satisfacerea poftelor voastre nesatioase.

Ati ntreit darile sateanului, l-ati executat cu dorobantul si i-ati vndut cenusa din vatra, l-ati batut si torturat prin subprefectii si agentii vostri si astazi pozati n aparatorul lui(;). Aroganti n cuvinte, cnd a fost vorba de fapte ati ngenuncheat naintea strainului si i-ati oferit fata fara sa va gnditi ca palma aplicata pe dnsa o resimtea tara pe obrazul ei. Cu gura plina de principie mari, n-ati neglijat niciodata micele voastre interese si, de(;) ani, prezentati tarei spectacolul scandalos ce-l vedem n istoria popoarelor numai n timpuri de decadenta; mbuibati nsa nesatisfacuti, va certati unii pe altii, va acuzati ntre voi de imoralitate, va aruncati n fata epitetele de cumularzi si concesionari toate acestea n ochii natiunei uimita de attea turpitudini! Ati comis pacatul neiertat de care istoria va va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desavrsire sentimentul onestitatii ntre cetateni. Ah! raspunderea va este teribila, caci o natiune corupta este o natiune pierduta. Lumea v-a vazut cu mirare transformndu-va de azi pe mine n milionari, fara sa poata a-si explica secretul acestei extraordinare schimbari. Cetateanul onest si-a zis atunci cu descurajare ca secretul avutiei nu e n munca, ci aiurea: ndoiala s-a introdus n sufletul lui, dezgustat, el a repetit cuvntul lui Catone: Virtutea e o fictiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a latit, cangrena a coprins parte din corpul social, si astazi ameninta sa pravaleasca natiunea n prapastie. Va trebuie satirici ca Juvenal si ca Barbier spre a va descrie, cu vii culori, opera voastra, de care singuri va