Sunteți pe pagina 1din 13

Dinamica formelor de viata in timp geologic si in timp istoric Aspecte paleobiogeografice Raspandirea formelor de viata in trecutul geologic a fost

determinata de conditiile geografice si climatice existente la un moment dat. Studiul asociatiilor faunistice si floristice fosile din diferite regiuni ale globului permite stabilirea regiunilor in care s-au dezvoltat unele in raport cu altele, caile de migratie reprezentate prin punti de uscat sau prin legaturi intre bazinele marine, etc. S-a constatat ca anumite asociatii fosile se gasesc localizate in regiuni limitate; ele par diferite de acelea care se intalnesc in alte regiuni si care s-au dezvoltat simultan. Totusi, dupa caracterele generale comune, ele se incadreaza in aceeasi etapa de evolutie a vietii. Asemenea regiuni constituie provincii zoologice sau floristice, dupa caz. Cauzele izolarii se datoreaza unor obstacole care au impiedicat migrarea, printre care si diferntierile climatice. in cazul faunelor marine, obstacolele au putut fi reprezentate prin fose oceanice sau prin existenta unor praguri (dorsale) interpuse intre bazinele marine. De exemplu, fosa care se afla in cambrianul mediu si superior in zona Muntilor Verzi din estul Americii de Nord a impiedicat migrarea faunelor de trilobiti; asociatiile din provincia atlantica (Europa, Africa de Nord) se deosebesc de cele din provincia pacifica (centrul si vestul Americii de Nord); de asemenea, faunele pliocenului din vestul Europei (Mediterana occidentala) se deosebesc de acelea din centrul si estul Europei (Paratethys). Diferentierile climatice din timpul erelor geologice imprima anumite trasaturi generale asociatiilor faunistice si floristice contemporane. Astfel, flora carboniferului superior din Europa si de la aceleasi latitudini din America de Nord si Asia preinta deosebiri fata de cea din Gondwana ; prima indica existenta unui climat tropical, iar cea de-a doua se gaseste in regiuni care au fost acoperite de calote glaciare, dupa cum arata prezenta morenelor (tillite). Racirea climei din emisfera sudica, in carbonifer, este anuntata de fauna marina devoniana, care se caracterizeaza prin lipsa coralilor si prezenta altor specii de brachiopode si trilobiti, in contrast cu fauna care s-a dezvoltat in acelasi timp in zonele corespunzatoare Africii de Nord si Europei, unde se gasesc destul de frecvent constructii recifale. Raspandirea larga a unor genuri sau asociatii fosile marine sau continentale indica legaturile existente intre bazinele marine sau intre regiunile continentale din etapa data. De exemplu, fauna de fusulinide, ce caracterizeaza carboniferul mediu si superior, se gaseste in regiunea tethysiana, incepand din zona americana, pana in insulele Sunde. Genuri identice se cunosc in depozitele de aceeasi varsta de pe platforma rusa si din Muntii Urali. De asemenea, s-a constatat prezenta, in depozitele marine paleozoice din vestul Americii de Sud, a unor genuri de brachiopode, trilobiti, etc., specifice regiunilor europene si nord africane. Raspandirea lor presupune existenta unor mari putin adanci intre regiunile indicate, in care aceste vietuitoare au avut posibilitatea sa migreze. Este cunoscut faptul ca bazinele marine adanci reprezinta obstacole in calea migrarii faunelor adaptate la viata in ape putin adanci. Aparitia si evolutia vietii pe Terra Originea organismelor vii - care continua inca sa ramana o incertitudine - a preocupat lumea oamenilor de stiinta inca din perioada antica. Solutiile oferite s-au diferentiat de-a lungul timpului, potrivit fiecarei epoci si nivelului dezvoltarii sale cultural stiintifice. in

jurul acestui subiect a existat si continua sa existe un conflict de opinii intre cele doua tabere filozofice opuse - idealismul si materialismul. Acest conflict s-a accentuat la inceputul secolului XX, cand stiintele naturii, desi repurtasera mari succese in numeroase domenii, nu erau inca in masura sa raspunda plauzibil, stiintific, la problema originii vietii, parand a fi intrat intr-un impas total in aceasta directie. Situatia creata era consecinta faptului ca , pana in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, incercarile de elucidare a problemei aparitiei vietii, se bazau aproape exclusiv pe ideea autogenezei spontane (a generatiei spontane). Conform acesteia, vietuitoarele se pot naste din semenii lor, dar si spontan, din materia anorganica, ca forme perfect organizate (viermii, larvele, unele insecte, etc. pot aparea spontan din putrezirea malului, a gunoaielor , din lemn uscat, din par, sudoare sau carne). Teoria , acceptata atat de materialisti cat si de idealisti, genera disensiuni in privinta cauzelor si fortelor care dirijeaza acest proces (idealistii considera aparitia de la bun inceput a fiintelor vii inclusiv a omului, in forma actuala, datorita actului creator al divinitatii sau influentei creatoare a spiritului, a unei forte vitale, a entelehiei etc; pentru materialisti viata este materiala prin insasi natura ei, originea vietii reclamand observarea in natura sau reproducerea in laborator a fenomenului genezei spontane a unui organism dat, care va fi apoi studiat prin toate metodele de care dispune stiinta). Printre cei care au emis si acceptat diferite variante ale autogenezei spontane, se numara: Aristotel, figura ilustra a filozofiei antice; Toma d?Aquino (1225 - 1274), reprezentant al scolasticii evului mediu; W. Harvey (1578 - 1657), descoperitorul circulatiei sanguine; Francis Bacon, intemeietorul materialismului englez, in sec. al XVII-lea; Descartes, mare filozof al secolului al XVII-lea. Desi inca din secolul al XVII-lea, medicul italian Francesco Redi aduce unele contraargumente acestei teorii, totusi ea se mentine inca pe parcursul secolelor XVIII si XIX, dar cu aplicare la nivelul microorganismelor (G. Buffon, G. Hegel, F. Scelling, L. Oken). Cel care da lovitura de gratie teoriei generatiei spontane, demonstrand experimental imposibilitatea aparitiei spontane a fiintelor vii din materia nevie este Louis Pasteur (1822 1895), premiat de Academia de Stiinte a Frantei. Prin urmare, in prezent, teoria generatiei spontane prezinta numai valoare istorica. Alte teorii asupra vietii sustin originea extraterestra a acesteia: panspermia, conform careia germenii vietii au ajuns in mod intamplator (panspermia nedirijata) sau deliberat, prin interventia unor fiinte cosmice inteligente (panspermia dirijata) pe suprafata terestra. Teoria, sustinuta de unele cercuri si in prezent, porneste de la premisa ca, sistemul nostru solar nefiind unic, nimic nu ne impiedica sa presupunem existenta vietii si in alte sisteme solare. in secolul al XIX-lea, naturalistul CH. Darwin (1809 - 1882) lanseaza teoria potrivit careia, fiintele superioare au putut sa-si faca aparitia in mediul terestru, numai in urma unei dezvoltari indelungate, a unei evolutii de la inferior la superior. Abia in epoca noastra, datorita acumularii si generalizarii unui important material faptic in stiintele naturii, s-a putut schita tabloul schematic al dezvoltarii evolutive a materiei, s-au putut contura etapele probabile ale desfasurarii prograsivea acestei evolutii. Astfel, in 1924, savantul rus A.I. Oparin arata ca, problema devine solvabila stiintific in masura in care evidentiem unele trasaturi esentiale si elementare ale fenomenului vietii, care s-au putut contura in timp, devenind atributele primelor vietuitoare. Teoria sa, bazata pe principiul evolutionist, leaga aparitia vietii de dezvoltarea generala a materiei, ajunsa la un anumit stadiu de organizare si complexitate. in sprijinul acestei teorii, vin numeroase date din domeniile biochimiei,

geochimiei, astrofizicii, astrochimiei, etc. Atat cercetarile asupra evolutiei carbonului (elementul principal care intra in alcatuirea organismelor vii) si compusilor sai in cosmos, cat si reconstituirea acestui proces pe Pamant si cercetarile experimentale conduc la aceeasi concluzie: principalele grupe de substante organice cu structura simpla sau mai complicata, pe care astazi le gasim obligatoriu in structura vietuitoarelor, au putut aparea pe cale abiogena ca rezultat firesc al evolutiei materiei in Univers. Dupa A.I. Oparin, apa a fost mediul obligatoriu, de neanlocuit, unde a avut loc formarea celor mai complicate combinatii organice, care au devenit apoi caramizile corpului organismelor vii. Argumentele care sustin aceasta ipoteza sunt numeroase. Dintre acestea putem cita: - atmosfera primitiva anoxica, bogata in compusi ai azotului, CH4, H2S, etc.,gaze toxice care nu intretin viata; - absenta ecranului protector de ozon impotriva radiatiilor ultraviolete, nocive pentru fiintele vii, la nivelul stratosferei; - cantitatea mare de diferiti derivati oxigenati, azotati si sulfati ai hidrocarburilor, ajunsi aici din litosfera si mai ales din atmosfera. Transformarea ulterioara a acestora s-a produs partial sub actiunea razelor ultraviolete si, indeosebi, pe cale catalitica. Catalizatorii au putut fi atat diferite saruri dizolvate, cat si unele precipitate, insolubile in apa, pe suprafata carora erau absorbite substante organice. Compusii aparuti astfel erau din ce in ce mai complicati si interactionau mai activ. Pentru a demonstra procesul prin care din combinatii ale substantelor anorganice au putut rezulta unele dintre primele caramizi ale vietii, chimistul american S. Miller (1953) a realizat urmatorul experiment: intr-un balon de sticla de 5 l a inchis un amestec de gaze si vapori de apa, considerat a corespunde parametrilor atmosferei secundare (hidrogen -13%, metan -26%, amoniac -26% si vapori de apa -35%, la temperaturi de 60oC). Acest amestec a fost supus timp de o saptamana descarcarilor electrice generatoare de radiatii ultraviolete. Analizand lichidul format pe fundul balonului, cat si gazele acumulate in interiorul sau, Miller a identificat, in afara substantelor initiale, numerosi compusi - acidul cianhidric, acidul formic, aldehida formica, glucide, grasimi, acid acetic, numerosi aminoacizi (glicocolul, alanina, glicina, sarcosina, ?-alanina, ?-aminobutiric, glutamic, asparagic), precum si CO, CO2 si N2. Acidul cianhidric reprezinta un produs intermediar, esential in sistemele prebiologice de substante organice. Timpul scurs de la trecerea materiei minerale la starea noua, de materie vie, se apeciaza la peste 1,5 miliarde de ani. Dinamica formelor de viata pe parcursul erelor geologice ERA PRECAMBRIANa Aceasta era, cu cele doua perioade ale sale, Arhaic si Proterozoic, a durat aprox. 4 miliarde de ani (7/8 din istoria Pamantului); poate fi supranumita era aparitiei vietii. Caracteristici ale mediului - se formeaza scoarta solida si apar primele continente; - au loc manifestari vulcanice care degaja in atmosfera CO2, CH4, H2O, H2S, NH3, elemente chimice care caracterizau atmosfera initiala anoxica; - cresterea presiunii atmosferice, datorata gazelor si vaporilor degajati in atmosfera, conduce la condensarea vaporilor si aparitia hidrosferei;

- reactiile chimice produse intre gazele componente ale atmosferei, sub influenta descarcarilor electrice si a radiatiilor ultraviolete, conduc la aparitia compusilor organici ai carbonului (monomeri, polimeri): aminoacizi, acizi grasi, proteine si mai ales acizi nucleici, cu rol important in biogeneza; - din combinarea acizilor nucleici cu proteinele rezulta protobiontii (picaturi coloidale, capabile sa creasca si sa se reproduca prin autodiviziune; - primele microorganisme procariote (fara nucleu individualizat in cadrul celulei), reprezentate prin cianobacterii generatoare de stromatolite, marcheaza inceputul fazei de evolutie biologica propriu-zisa; - apar organismele eucariote (cu nucleu individualizat, separat de citoplasma), care se diferentiaza in cele doua regnuri: vegetal (diferite specii de alge) si animal (protozoare si metazoare); - cu 1,7 - 1,8 miliarde de ani in urma, atmosfera terestra, formata aproape exclusiv din NH3 si CO2, incepe sa se imbibe cu oxigen, ca urmare a activitatii de fotosinteza desfasurata timp indelungat de producatorii primari (plante autotrofe) din mediul acvatic; - temperatura suprafetei terestre scade pana la 6oC; raza Pamantului creste de la 5000 km, la 6000 km, nucleele continentale marindu-se prin adaugarea de materie adusa de vulcani; - pana la sfarsitul proterozoicului, asa cum demonstreaza cel mai mare depozit de fosile precambriene (fauna de ediacrarieni), descoperit la Ediacra, in Australia, aparusera reprezentanti ai tuturor increngaturilor de nevertebrate cunoscute in prezent: spongieri, corali tabulati, meduze, viermi, protoartropode etc. - pana la sfarsitul precambrianului, viata se dezvolta exclusiv in mediul acvatic ERA PALEOZOICa Dureaza aprox. 325 mil de ani (570 - 245 mil. de ani)si poate fi supranumita era primelor plante si animale de uscat. inceputul si sfarsitul acestei ere, este marcat de aparitia si disparitia trilobitilor in apele oceanice. Paleozoicul timpuriu (570 - 395 mil. de ani) cuprinde perioadele: cambrian (Cambria ? numele latin al Tarii Galilor); ordovician si silurian (ordovicii si silurii ?popoare antice, care populau teritoriile de varsta ordoviciana si siluriana). Paleozoicul tarziu (395 - 245. mil. de ani) include perioadele devonian (Devon ?localitate in SV Angliei), carbonifer si permian (Perm ?oras din Muntii Urali). Caracteristici ale mediului - in cambrian, clima se incalzeste, devenind apropiata de cea de tip subtropical; - flora este reprezentata de alge marine; - fauna era alcatuita din nevertebrate marine; incepe sa se dezvolte fauna de trilobiti (artropode); se dezvolta archeocyathidele (metazoare care au generat depozite calcaroase), brachiopodele inarticulate; - in ordovician se mentine climatul de tip subtropical; - incepe orogeneza caledonica; - viata se dezvolta in continuare in mediul marin - primele vertebrate, agnathe (lipsite de maxilare cu falci) si gnathostomate (cu maxilare cu falci), pesti placodermi apar in ordovician; in domeniul acvatic, in ordovician si silurian se dezvolta graptolitii, antozoarele (tetracorali si corali tabulati, care genereaza calcare recifale), molustele (monoplacofore, cefalopode nautiloidee), brachiopodele articulate, echinodermele fixate de substrat printr-un peduncul

calcaros sau prin placi bazale; - in silurian, ca urmare a imbibarii atmosferei cu oxigen, se contureaza ecranul protector de ozon, care creeaza premise pentru diversificarea domeniilor de viata ale Terrei (extinderea formelor de viata din mediul acvatic pe uscat); - pe uscat, in apropierea tarmurilor, pe terenuri mlastinoase, apar plante primitive (psilofite), iar dintre animale, reprezentanti ai artropodelor (miriapode); - la sfarsitul silurianului, in biotopurile lagunare, traiau gigantostracei - in devonian se diferentiaza trei zone de clima: calda, arida tropicala in nord si rece in sud; - flora terestra este formata la inceputul devonianului, exclusiv din reprezentanti primitivi ai criptogamelor vasculare, grupati in clasa Psilopsida; in decursul acestei perioade, criptogamele vasculare se diversifica, aparand clase noi: Lycopsida, Sphaenopsida, Filicopsida; - lumea vertebratelor se diversifica; apar pesti ostracodermi, placodermi, crosopterigieni, dipnoi; - la sfarsitul devonianului, apar primii reprezentanti ai amfibienilor - batracienii stegocefali (genul Ichthyostega). - in carbonifer, in conditiile unui climat tropical-umed, flora continentala cunoaste o dezvoltare impresionanta, fiind dominata de ferigi arborescente uriase (30 - 40m inaltime), din genurile Calamites, Sigillaria, Lepidodendron; apar primele gimnosperme; - in fauna se semnaleaza aparitia insectelor, dezvoltarea amfibienilor si aparitia reptilelor; - sub raport tectonic, incepe orogeneza hercinica; - prin fosilizarea vegetatiei, se formeaza cele mai importante depozite de carbuni din istoria pamantului. - in permian, clima se raceste si se aridizeaza; - ferigile arborescente inregistreaza un declin; - se dezvolta gimnospermele; - atat in devonian, cat si in carbonifer si permian, flora marina este formata din alge verzi si rosii, cu tal calcaros, care contribuie la formarea calcarelor recifale; dintre animalele marine care au lasat fosile caracteristice, pot fi citate: foraminiferele Fusulinide, cefalopodele ammonoidee, brachiopodele articulate (Spirifer, Productus), cordatele primitive (urme). ERA MEZOZOICa Cunoscuta si sub denumirea de "era a faunelor intermediare", dureaza cca. 150 milioane de ani, fiind incadrata intre doua momente de extinctii majore care au afectat lumea animala: la sfarsitul permianului, cand au disparut principalele grupe de animale paleozoice (tetracorali, trilobiti, ordine si familii ale brachiopodelor si briozoarelor, echinoderme primitive, ca blastoideele si palechinoideele, graptoliti etc.; la sfarsitul cretacicului, cand au disparut amonitii, belemnitii, bivalvele fixate din mediile recifale (rudistii), reptilele marine de talie mare (plesiosaurii, ichtyosaurii) si reptilele uriase terestre (dinosaurienii si pterosaurienii). Caracteristici ale mediului - cu exceptia cretacicului, mezozoicul este o era de relativa liniste tectonica - in triasic se estompeaza zonele climatice de la sfarsitul paleozoicului; climatul triasicului este relativ uniform, semidesertic in nord si mai umed in sud - sub raport tedctonic, perioada triasica este marcata de usoare miscari de cutare, cunoscute

sub numele de orogeneza kimmerica veche si kimmerica noua - in mediul marin se dezvolta algele verzi calcaroase din familia Dasycladaceelor, care singure sau impreuna cu hexacoralii conduc la formarea calcarelor recifale - pe uscat, flora este de tip mezofitic, alcatuita predominant din plante gimnosperme, multe cu aspect de palmieri, care au inlocuit padurile de criptogame vasculare caracteristice florei paleolitice. - in domeniul faunei continentale incepe dezvoltarea reptilelor; amfibienii stegocephali se mentin pana catre sfarsitul perioadei, cand isi fac aparitia si primii reprezentanti ai mamiferelor monotreme, in forme primitive, aplacentare, de tipul echidnei si ornitorincului. - in jurasic, climatul devine cald si umed, de tip tropical, favorizand dezvoltarea unei vegetatii luxuriante, in cadrul careia, dominante raman gimnospermele: Coniferale, Bennettitale, Gingkoale, Cycadole, Araucariacee etc. - reptilele, reprezentate prin testoase, rhyncocephali (cu maxilare in forma de cioc), crocodilieni, dinosaurieni si pterosaurieni (reptile zburatoare) ating apogeul dezvoltarii, fiind adaptate atat la mediul acvatic, cat si la cel continental si la cel aerian. - La sfarsitul jurasicului si inceputul cretacicului apar primele nuclee ale lantului alpinocarpato-himalayan, care adauga un nou val de uscat in continuarea celui hercinic; incepe deplasarea maselor continentale, individualizandu-se liniile de expansiune in zonele oceanice, ceea ce determina ample transformari ale mediului terestru, cu implicatii in dinamica florei si faunei - in domeniul floristic, gimnospermele intra in regres, locul acestora fiind luat treptat de angiosperme, plante cu flori si seminte inchise in fruct, care inaugureaza era vegetatiei neofitice, ce se continua si in prezent. - in fauna marina, animalele nevertebrate care au lasat fosile caracteristice au fost: dintre protozoare, ciliatele (cretacuc inferior), foraminiferele planctonice, iar dintre metazoare, amonitii si belemnitii (care intra in regres spre sfarsitul erei mezozoice), specii de bivalve, ostracode, echinide exociclice etc. - pestii ososi se imbogatesc cu specii de Anguile si Cyprinide, se dezvolta formele mici de batracieni anuri - mamiferele placentare si pasarile se vor dezvolta incepand din cretacicul superior, in paralel cu declinul reptilelor. ERA NEOZOICa Cunoscuta si sub denumirea de era cainozoica, a durat aprox. 75 mil de ani, inceputul sau fiind marcat de disparitia amonitilor si a reptilelor uriase. Caracteristici ale mediului - din punct de vedere tectonic, continua deriva continentelor - in paleogen, se mai pastra legatura dintre America de Nord si Eurasia peste Groenlanda si Scandinavia; Oceanul Atlantic nu era schitat in emisfera nordica; persista de asemenea legatura dintre Asia si Alaska, peste stramtoarea Behring; se tinde la stabilirea unui istm consolidat intre America de Nord si America de Sud; continua orogeneza alpina - climatul este de tip subtropical; din scutul Gondwana, numai blocul antarctic ramane supus climatului rece - in flora terestra domina angiospermele; in aceasta perioada, elementele floristice de clima calda sunt prezente in toate continentele; la sfarsitul paleogenului, racirea climei determina reducerea numarului de plante de tip tropical;

- asociatiile vegetale de clima temperata sunt edificate de esente ca: salcie, plop, ulm, alun, fag, mesteacan, stejar, magnolie, in nordul Eurasiai si in America de Nord; asociatia vegetala subtropicala din Europa Centrala si coastele nordice ale Marii Tethys, cuprindea specii de laur, smochin, vita, chiparos de balta si arbore mamut. - fauna terestra este dominata de pasari si mamifere; dintre pasari, retin atentia tipurile de alergatoare asemanatoare strutilor (aprox. 2 m sau chiar 3m inaltime); mamiferele sunt reprezentate aproape exclusiv prin marsupiale si placentare, in paleogen aparand reprezentanti primitivi ai tuturor ordinelor actuale: Insectivore, Rozatoare, Carnivore, Paricopitate (girafe, camile, bizoni, capre, antilope), Imparicopitate (cai, tapiri, rinoceri), Proboscidieni (elefanti), Primate (maimute, hominide). - in neogen se dezvolta asociatii vegetale de clima temperata si rece, care vor avea larga raspandire in decursul epocilor glaciare din Cuaternar. - fauna de mamifere era deja asemanatoare celei actuale; in cadrul ordinului Primate, in miocen apar dryopitecii, din care, la inceputul pliocenului, se vor desprinde australopitecii aflati la originea oamenilor fosili. - continentele ajung in linii mari la configuratia actuala; intre Asia si America de Nord, legatura peste stramtoarea Behring se mentine pana la sfarsitul perioadei, ceea ce a permis faunei din Asia sa migreze spre America de Nord; la sfarsitul neogenului, cele doua Americi se vor uni definitiv prin intermediul istmului Tehuantepec, iar legatura dintre Asia si Alaska se va intrerupe. - clima incepe sa se aridizeze, iar catre sfarsitul perioadei neogene devine din ce in ce mai rece. CUATERNARUL Dureaza aprox. 1.5 mil. de ani si se remarca prin instalarea celei mai importante glaciatiuni din istoria pamantului si prin aparitia omului. Caracteristici ale mediului - se incheie ultimele ecouri ale orogenezei alpine - pentru mentinerea echilibrului izostatic, se produc ridicari ale catenelor muntoase (cu peste 1000 m in Carpatii Meridionali) - alternanta epocilor reci (glaciare) cu cele relativ calde (interglaciare)este bine reflectata in raspandirea mamiferelor: in timpul epocilor interglaciare, elementele faunistice de clima calda inaintau spre nordul continentelor, iar in timpul perioadelor glaciare, elementele faunistice boreale coborau la latitudini sudice; - asociatia faunistica de clima calda a cuaternarului cuprindea specii de: elefantide, rinocerotide, hopopotami, gazele, feline (tigrii cu "dinti-pumnal") - asociatia faunistica de clima rece era reprezentata prin specii ca: mamuti, rinoceri lanosi, reni, marmote, iepuri si vulpi polare - bovidele, aparute in Asia si India, au migrat pana in Europa; unele, precum bizonul (Bos priscus) sau zimbrul (Bos primigenius) au disparut din ecosistemele naturale in timpuri istorice, in prezent, cateva familii fiind conservate in rezervatii. - carnivorele neogene s-au mentinut si in cuaternar, imbogatindu-se cu specii de clima rece ca: ursul de pestera (Ursus spelaeus) si hiena de pestera (Crocuta spelaea), disparute la sfarsitul pleistocenului.

- deoarece in depozitele cuaternare se afla numeroase resturi ale corpului omenesc si urme ale activitatii lui, aceasta era mai poarta denumirea de antropogen

Categorii Trofice Intre vietuitoarele care alcatuiesc biocenoza unui ecosystem se stabilesc diferite relatii dintre care cele mai importante sunt relatiile de nutritie numite relatii trofice.Ele asigura

circulatia substantelor in biocenoza si functionarea ecosistemului. Datorita acestor relatii,fiecare ecosystem,terestru sau acvatic,prezinta o anumita structura trofica a biocenozei.Aceasta include trei categorii de vietuitoare numite categorii trofice si anumume:producatorii,consumatorii si descumpunatorii. Producatorii sunt organismele autotrofe.Cele mai importante sunt plantele verzi terestre. Producatorii,datorita fotosintezei ,produc substante organice din substante anorganice.Aceasta productie de substanta organica constituie elementul de baza in nutritia majoritatii organismelor;de aceea,plantele verzi se numesc producatori. Producatorii sunt consumati direct sau ajung indirect in hrana animalelor(in hrana omului ajung direct prin consumul de cereale,fructe,legume si indirect,prin consumul de lapte,carne etc. care provin de la animale ce s-au hranit cu producatorii). Consumatorii sunt animalele heterotrofe;acestia consuma substante organice produse de plante verzi pe care le transforma in substante proprii. Consumatorii influenteaza producatorii in mod diferit.De exemplu,unii consumatori pot simula raspandirea anumitor plante,care sunt greu consummate(urzica,cactusii etc.) sau pot limita raspandirea altora,mergand uneori pana la distrugerea lor; de exemplu,in unele regiuni din Grecia si Africa,caprele sunt ,,responsabile?de distrugerea padurilor,respectiv extinderea deserturilor. Dupa felul hranei, consumatorii se clasifica in: - Consumatori primari (de ordinul 1)-animale care se hranesc cu plante;ele se numesc animale fitofage(de exemplu , mamifere erbivore) - Consumatori secundari (de ordinul 2)-animalele care se hranesc cu consumatori primary;ei folosesc indirect substantele organice de la producatori prin intermediul consumatorilor primari(de exemplu, buburuza se hraneste cu paduchi de plante, care la randul lor sug seva plantelor) - Consumatori tertiari(de ordinul 3)-animalele care se hranesc cu consumatori secundari; ei sunt carnivore, de talie mare, care nu cad prada altor animale; se numesc si carnivore de varf(de exemplu, acvila, leul, rechinul) - Consumatori cuaternari(de ordinul 4)-animalele care se hranesc cu consumatori tertiary(de exemplu, parazitii pasarilor rapitoare mari).Consumatorii care se hranesc numai cu alte animale se numesc animale zoofage.In categoria consumatorilor intra si animalele omnivore(porcul mistret, ursul), precum si animalele saprofage; ele se hranesc cu dijectii sau detritusul organic(de exemplu, ramele). Descompunatorii(reducatorii) sunt bacteriile si ciupercile microscopice care descompun, prin oxidare sau reducere, substantele organice in substante anorganice, din material provenita dupa moartea producatorilor si a consumatorilor .Aceste substante sunt redate biotopului si vor fi folosite de plantele verzi in fotosinteza.Dintre descompunatori, bacteriile gasesc conditii favorabile de viata mai ales, in materialul de origine animala aflat in putrefactie, iar ciupercile, in materialul vegetal.Descompunatorii sunt prezenti in toate ecosistemele. Lanturi Si Retele Trofice

Majoritatea organismelor, cu exceptia celor autotrofe, traiesc unele pe seama altora fiind consumatori, dar in acelasi timp sunt si hrana pentru alte organisme. In ecosystem, hrana circula de la producatori -> consumatori fitofagi -> consumatori zoofagi. Asezand organismele in linie, in ordinea in care sunt mancate unele de altele se obtin un lant in care hrana circula intr-un singur sens. Calea de circulatie a materiei si energiei intre nivelurile trofice successive se numeste lant trofic. El este consecinta relatiilor trofice care se stabilesc intre indivizii nivelulilor trofice successive. Lantul trofic este un sir de verigi care se succed de la producatori pana la ultimul consummator.Fiecare veriga reprezinta o specie. Dupa tipul de ecosystem, lanturile trofice pot fi terestre si acvatice. Dupa timpul de activitate al diferitor specii, lanturile trofice sunt diurne si nocturne.In unele lanturi trofice, prima veriga o constituie materialul organic mort, de origine vegetala sau animala, urmata de verigile animalelor saprofage si zoofage.Numarul verigilor intr-un lant trofic este variabil; frecvent sunt 3-5 verigi, rareori ajungand la un numar mai mare.Acest numar este limitat datorita mai multor factori care amintim: - Nu toata hrana(substanta) dintr-o veriga trofica este transferata la veriga urmatoare; o parte este neutilizabila, alta parte nesimilanta, iar alta parte se pierde prin respiratie. - Volumul limitat la cantitatii de substante mineral care patrund in veriga initiala si care depend de resursele minerale din soi; - Dimensiunea hranei (de exemplu, o balena sau un elefant nu pot fi inghitite de alte animale). - Cresterea consumului de energies pre capatul lantului trofic (animalele zoofage consuma mai multa energie pentru a obtine prada decat animalele fitofage, iar acestea, consuma mai multa energie decat producatorii).Intr-un lant trofic se constata cresterea dimensiunilor consumatorilor spre capatul lui.In multe lanturi trofice intra si omul, care poate fi: Plante-> animale domestice -> om sau prin consumul de peste, omul incheie unele lanturi trofice. - Consumator dintr-o viata intermediara, urmatoarea veriga fiind constituita din diferiti paraziti la om (viermi paraziti, tantari).In ecosistemele antropizate, datorita interventiei omului, lanturile trofice sunt mult mai scurte decat in cele naturale, deoarece dispar o serie de verigi (insecte daunatoare, pasari care se hranesc cu acestea, animale care nu-si mai pot gasi un adapost prin distrugerea unor plante).Intr-un ecosystem, lanturile trofice nu sunt isolate unele de altele.Ele se intretaie in anumite puncte de contacu sau noduri.In aceste noduri se gasesc specii care consuma hrana diferita si de aceea pot functiona in doua sau mai multe lanturi trofice(de exemplu , o planta de grau este consumata de insecte, dar si de diferite mamifere; uliul se hraneste cu pasari, dar si cu mamifere mici).Datorita intretaierii lanturile, biocenoza se prezinta ca o retea.Ea se numeste retea trofica.Intr-o retea trofica sunt lanturi trofice principale, alcatuite din specii dominate ca numar si lanturi trofice secundare, conectate intre ele prin diferite verigi.Retelele trofice dintr-un ecosystem vin in contact cu ecositemele vecine(de exemplu, reteaua trofica a unei pajisti de campie sic ea a unei manoculturi).In zona de contact se constata un numar mare de specii care sunt active in ambele retele (de exemplu, pe malul unui lac cuibaresc numeroase pasari se hranesc cu peste).Intr-o retea trofica circulatia substantei nu este liniara ca intr-un lant trofic, ci descrie un ciclu trofic, in care toate lanturile trofice se inched si se reunsesc prin descompunatori dupa schema: Substante anorganice -> Producatori (P) -> Consumatori fitofagi (C1) ->

Consumatori zoofagi(C2,C3) -> Descompunatori (D) -> Substante anorganice. Niveluri si piramide trofice Numarul si masa plantelor verzi (P) dintr-un ecosystem (de exemplu, un lan de grau) este mult mai mare decat numarul consumatorilor C1.Daca am comprima toate plantele de grau (P) s-ar obtine un strat mult mai gros decat al consumatorilor C1, iar stratul consumatorilor C2 ar fi mult mai subtire decat stratul C1. Organismele care apartin aceleiasi categorii trofice, deci au aceeasi functie trofica poarta numele de nivel trofic. Nivelurile trofice poarta numele categoriilor trofice(de exemplu, plantele de grau formeaza nivelul producatorilor, soarecii de camp ?nivelul consumatorilor primari). Numarul nivelurilor trofice este redus (cel mult cinci) datorita, in primul rand, pierderilor de energie transferata de la un nivel trofic la altul. Unele organsime apartin unui singur nivel trofic )plantele autotrofe,animale fitofage, animale zoofage si animale parasite). Alte organisme apartin mai multor niveluri trofice in functie de hrana consumata (porcul mistret care este omnivore, vrabiile care vare se hranesc mai mult cu insecte, iar iarna cu seminte si resturi menajere). Uneori, indivizii aceleiasi specii apartin unor niveluri trofice diferite( de exemplu, puietul unor pesti este fitofag, iar adultii sunt zoofagi). Daca asezam nivelurile trofice dintr-un ecosystem in ordinea unui lant trofic se obtine graphic o piramida numita piramida trofica .Ea exprima raporturile dintre nivelurile trofice successive. Piramida numerelor este reprezentarea grafica a numarului diferitelor organisme din fiecare nivel trofic la un moment dat. Ea exprima numarul organismelor din fiecare nivel trofic al unui ecosystem la un moment dat.Acest numar este reprezentat graphic prin ari unui dreptunghi. Baza piramidei o formeaza nivelul producatorilor, iar varful piranidei, nivelul consumatorilor tertiari.Ingustarea piramidei, spre varful ei indica descresterea numarului indivizilor care apartin speciilor reactive (talia acestora creste, insa). De exemplu intr-o padure, munarul producatorilor este mai mare decat cel al consumatorilor. Piramida numerelor se aplica in orice ecosystem, terestru sau acvatic.Exista insa si exceptii care se inscriu sub forma unor priramide imperfecte( de exemplu, intr-un ecosystem acvatic, fitofagele pot consuma rapid fitoplanctonul si inmultindu-se foarte mult, ele pot depasi numarul producatorilor); un alt exemplu este atunci cand producatorul este foarte mare in raport cu consumatorul direct ( de exemplu, stejarul si omizile paroase ale stejarului). Daca in locul numerelor se ia in considerare biomasa unui nivel trofic se obtine tot o piramida trofica numita piramida biomasei. Microelementele (numite i oligoelemente) sunt elemente chimice care se gsesc n cantiti foarte mici n soluri, roci, ape i organisme i care sunt necesare pentru sporirea recoltei, mbuntirea calitii produselor vegetale i proteciei plantelor i animalelor mpotriva bolilor i agenilor patogeni. n organismele vegetale i animale sunt identificate cca. 80 de elemente, dintre care 75 % sunt microelemente.

Microelementele se clasific n trei grupe:


microelemente cu o vitalitate real: arsen, brom, cobalt, cupru, flor, iod, mangan, siliciu i zinc, ; microelemente cu o vitalitate potenial: aluminiu, bariu, beriliu, bor, cadmiu, litiu, molibden, nichel, rubidiu, stroniu, titan i vanadiu, ; microelemente cu un rol biologic neglijabil sau necunoscut: actiniu, argint, aur, bismut, clor, indiu, mercur, plumb, radiu, seleniu, staniu, stibiu, telur, toriu etc..

[modific] Importan
Microelementele intr n componena unor enzime, vitamine, hormoni i pigmeni. Astfel se afl zincul n carboxilaz, cuprul n tirozinaz, iodul n tiroxin, cobaltul n vitamina B12 etc. Microelementele servesc drept catalizatori n metabolismul plantelor i animalelor. Ele mresc activitatea enzimelor, accelereaz procesele biochimice n organism, stimuleaz sinteza amidonului, zahrului, pectinei, acizilor nucleici, protidelor, grsimilor .a. Borul acioneaz pozitiv asupra metabolismului nucleic, nlesnete polenizarea i fecundarea, grbete formarea calusului i cambiului la via-de-vie, protejeaz sfecla de zahr de putregaiul inimii sfeclei i sporete roada i calitatea ei la culturile tehnice (bumbac, in, tutun etc.). Zincul are un rol important pentru existena vieuitoarelor. La plante el ia parte la formarea clorofilei. Insuficiena zincului n plante duce la cloroz. Zincul stimuleaz coacerea fructelor, formarea seminelor i mrete rezistena cerealelor la polignire. n esuturile organismelor animale i umane, el se afl sub form de compui, de exemplu carbonanhidraz, cea mai mare parte revenind glandei tiroide, ficatului i pancreasului. Zincul mai activizeaz carotinaza. Iodul se acumuleaz n cantiti mici n toate organele animalelor, se depoziteaz n glanda tiroid stimulnd procesele de asimilaie i reglnd metabolismul. Hrnirea vitelor cu nutreuri ce conin compui minerali sau organici ai iodului sporete considerabil cantitatea de lapte i asigur o cretere mai rapid a lnii la ovine. Adugarea unei mici cantiti de iod n sol duce la mbuntirea calitii recoltei i la obinerea unor produse vegetale cu un coninut asimilabil de iod. Cobaltul acioneaz asupra procesului hematopoetic, nlesnete formarea reticulocitelor i transformarea lor n eritrocite mature, intensific activitatea mai multor tipuri de enzime, , datorit ctui fapt se intensific procesele de sintez a protidelor, de transformarea a grsimilor i a glucidelor din esuturi. Cuprul este un element absolut necesar pentru creterea plantelor i animalelor. Lipsa cuprului n plante duce la apariia clorozei. Rolul fiziologic al cuprului se manifest prin formarea clorofilei i prin sinteza axorbinoxidazei, polifenoloxidazei etc., accelereaz folosirea de ctre plante a formei amoniacale i de azot i a celei nitrate. Deficiena cuprului n plant duce la micorarea intensitii procesului de fotosintez i la tulburarea

metabolismului de azot. Cuprul activeaz respiraia tisular la plante i la unele animale i particip, mpreun cu fierul, la formarea hemoglobinei. El este folosit la profilaxia i tratamentul anemiei, ataxiei .a. Manganul este prezent n diferite umori i esuturi i asigur activitatea unor enzime, aa ca lactaza. Deficiena manganului n sol duce la apariia unor boli specifice la plante. n organismul animal i uman el stimuleaz creterea i nmulirea celulelor. Molibdenul intr n componena unor enzime, stimuleaz fixarea azotului din aer de ctre nitrobacterii i acumularea n sol a azotului legat, procesul de sintez a protidelor la plante, grbete transformarea fosfailor anorganici din celule n fosfai organici. Molibdenul este un purttor de electroni n procesul de reducere a nitrailor n nitrii, caracteristici ciupercilor i plantelor superioare.