Ana Blandiana - Cuplu

Unii te vd numai pe tine, Alii m vd numai pe mine, Ne suprapunem att de perfect nct nimeni nu ne poate zri deodat i nimeni nu indrznete s locuiasc pe muchia De unde putem fi vzui amndoi. Tu vezi numai luna, Eu vd numai soarele, Tu duci dorul soarelui, Eu duc dorul lunii, Stm spate n spate, Oasele noastre s-au unit de mult, Sngele duce zvonuri De la o inima la alta. Cum eti? Dac ridic braul i-l ntind mult napoi, i descopr clavicula dulce i, urcnd, degetele ii ating Sfintele buze, Apoi brusc se-ntorc i-mi strivesc Pn la snge gura. Cum suntem? Avem patru brae s ne apram, Dar eu pot sa lovesc numai dumanul din faa mea i tu numai dumanul din faa ta, Avem patru picioare s alergm, Dar tu poi fugi numai n partea ta i eu numai n cealalt parte. Orice pas este o lupta pe viata i pe moarte. Suntem egali? Vom muri deodat sau unul va purta, nc o vreme, Cadavrul celuilalt lipit de el i molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?

Sau poate nici nu va muri ntreg i va purta-n eternitate Povara dulce-a celuilalt, Atrofiat de vecie, Ct o cocoas, Ct un neg... Oh, numai noi cunoatem dorul De-a ne putea privi in ochi i-a nelege astfel totul, Dar stm spate n spate, Crescui ca doua crengi i dac unul dintre noi s-ar smulge, Jertfindu-se pentru o singura privire, Ar vedea numai spatele din care s-a smuls nsangerat, nfrigurat, Al celuilalt.