Sunteți pe pagina 1din 2

Cum sa iti mantuiesti sufletul

Sfantul Teofan Zavoratul

Ce graieste cineva unei persoane care intreaba: „Cum imi pot mantui sufletul?”

Aceasta: Pocaieste-te, si fii intarit de puterea harului din Sfintele Taine,


paseste pe calea poruncilor dumnezeiesti, sub indrumarea pe care Sfanta
Biserica ti-o da prin preotia ei dumnezeiasca. Toate acestea trebuie facute in
duhul credintei sincere, fara nici o indoiala.

Atunci ce este credinta?

Credinta este marturisirea sincera ca Dumnezeu, Caruia ne inchinam, Treimea,


Cel care este ziditorul si datatorul a toate, ne mantuieste pe noi cei cazuti,
prin puterea mortii pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu cel intrupat, cu harul Prea
Sfantului Duh in Sfanta Sa Biserica. Inceputurile reinnoirii, care sunt puse in
viata aceasta, vor aparea in intreaga lor slava in veacul ce va veni, intr-un fel
pe care mintea nu il poate intelege, nici limba glasui.

O, Dumnezeul nostru, cat de marete sunt fagaduintele tale!

Cum poate atunci cineva sa paseasca pe calea poruncilor fara sa se abata din
drum?

Nu se poate raspunde la aceasta cu un singur cuvant, caci viata este un subiect


lipsit de simplitate. Iata ceea ce este trebuincios:

a) Pocaieste-te si intoarce-te catre Domnul, recunoaste-ti pacatele, plangi


pentru ele, cu strangere de inima, si marturiseste-le in fata parintelui
duhovnicesc. Jura-te cu vorba si cu inima inaintea fetei Domnului sa nu il mai
superi de acum inainte cu pacatele tale.

b) Apoi, statornicind cu Dumnezeu in minte si in inima, nazuieste sa implinesti


in trup indatoririle si treburile pe care sederea in aceasta viata ti le impune.

c) In aceasta nevointa mai ales sa iti pazesti inima de cugetele si simtirile cele
rele – mandria, slava desarta, mania, judecarea celorlalti, ura, invidia,
dispretul, deznadejdea, atasamentul fata de lucruri si de oameni, ganduri
imprastiate, neliniste, toate placerile simturilor si tot ceea ce desparte mintea
si inima de Dumnezeu.
d) Pentru a rezista in nevointa aceasta, hotaraste inainte de toate sa nu te
retragi din ceea ce recunosti ca este trebuincios, chiar de ar insemna moartea.
Pentru a dobandi aceasta, cand te-ai hotarat sa faci astfel, daruieste-ti viata
lui Dumnezeu pentru a nu mai trai de dragul tau, ci doar pentru Dumnezeu.

e) Sustinerea unei vieti dusa astfel este o jertfa smerita a sinelui catre vointa
lui Dumnezeu, si a nebizuirii pe sine; arena duhovniceasca in care aceasta viata
se savarseste este rabdarea sau sederea neabatuta in randul vietii
rascumparate, cu indurarea plina de bucurie a tuturor nevointelor si
neplacerilor care sunt legate de aceasta.

f) O temelie pentru rabdare este credinta, sau convingerea ca, nevoindu-te in


acest fel pentru Dumnezeu, esti sluga Sa si El este Stapanul tau, Care iti vede
stradaniile, se bucura de ele si le pretuieste; nadejdea ca ajutorul lui
Dumnezeu care te ocroteste pururea, este mereu pregatit si asteptandu-te, si
se va pogori asupra ta la vreme de trebuinta, ca Dumnezeu nu te va parasi la
sfarsitul vietii tale, si pastrandu-te ca unul credincios poruncilor Sale aici,
printre toate ispitele, te va calauzi prin moarte la vesnica Sa Imparatie;
dragostea, care cugeta zi si noapte asupra Domnului iubit, in toate felurile
straduindu-se sa faca numai ceea ce este placut Lui, si sa evite tot ceea ce L-ar
putea supara cu gandul, cu vorba sau cu fapta.

g) Armele unei astfel de vieti sunt: rugaciunile in biserica si acasa, mai ales
rugaciunea mintii, postirea pe masura puterii fiecaruia si a randuielilor
Bisericii, trezvia, singuratatea, muncile fizice, marturisirea deasa a pacatelor,
Sfanta Impartasanie, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si a scrierilor Sfintilor
Parinti, discutii cu oameni tematori de Dumnezeu, cercetarea deasa a
parintelui duhovnicesc asupra tuturor intamplarilor vietii launtrice si
exterioare. Temelia tuturor acestor nevointe in masura, vreme si loc este
intelepciunea, cu povata celor experimentati.

h) Pazeste-te cu teama. Pentru aceasta adu-ti aminte de sfarsit – moartea,


judecata, iadul, Imparatia cerurilor. Mai ales, fii cu bagare de seama la tine:
pastreaza-ti mintea treaza si inima netulburata.

i) Aseaza-ti ca tel din urma aprinderea focului duhului, ca focul duhovnicesc sa


arda intru inima ta si, strangandu-ti toate puterile laolalta, sa inceapa a-ti zidi
omul launtric si, in cele din urma, sa arda neghina pacatelor si patimilor tale.

Randuieste-ti viata in acest chip si, cu harul lui Dumnezeu, te vei mantui.

Evaluare