Profesor ROMEO BLAJ Grup Scolar Forestier Arad

PROBLEMATIZAREA, METODA DIDACTICA LA ORELE DE LITERATURA ROMANA SI MODALITATE DE REFLECTIE IN OPERA LUI EMIL CIORAN

Metoda didactica, problematizarea consta din punerea in fata elevului a unor dificultati create in mod deliberat, in depasirea carora, prin efort propriu, elevul invata ceva nou. Varianta a euristicii, problematizarea solicita din partea elevilor un sustinut si complex efort intelectual pentru a gasi solutiile unor probleme, pentru a le verifica si aplica, pentru a descoperi singuri noi adevaruri. Problematizarea a primit aceasta denumire pentru ca in procesul cunoasterii se foloseste intrebarea problema cu scopul stimularii gandirii si dezvoltarii creativitatii elevilor. Dupa Jean Piaget, gandirea este un sistem de operatii logice(1), iar operatiunea(2) constituie elementul activ(3) al gandirii. Aceasta poate fi stimulata in special prin intrebari problema. O intrebare devine problema cand genereaza o nedumerire, o incertitudine, o neliniste, care alerteaza subiectul ca un conflict interior rezolvabil prin tatonari repetate, prin demonstratii si argumentari rationale. Indatorirea profesorului este de a crea asemenea situatii conflictuale de cunoastere, de a le constientiza pentru ca invatarea sa devina astfel un experiment gandit(4). Asadar, intrebarea porneste de la cunoscut si se adreseaza necunoscutului pentru ca acesta sa devina cunoscut(5). Analiza informatiilor cunoscute, prelucrarea si integrarea lor in noi structuri pentru a afla

solutia problemei angajeaza capacitatile intelectuale ale elevilor. In aceasta consta valoarea formativa a acestei modalitati de invatare. Problematizarea, ca metoda de insusire a noilor cunostinte, este imbinata cu alte metode: conversatia, descoperirea. Precum invatarea prin descoperire, problematizarea are un caracter formativ. Intrebarea problema cere o solutie si cautarea ei este stimulata conflictual. Esenta metodei consta in crearea situatiilor problema, in actiunea de rezolvare si in rezolvarea propriu-zisa. Criteriul de stabilire a unei situatii problema sau a intrebarilor problema este impus de factura particulara a unei opere literare, de aria problematica implicata in valoarea ei artistica si ideatica. Modalitatea de lucru consta in punerea si rezolvarea de probleme, cu scopul de a activa elevii la orele de literatura romana si de a da o mai mare eficienta invatarii, insusirii de cunostinte si dezvoltarii functiilor intelectuale in procesul cunoasterii. In crearea situatiei problema exista anumite cerinte stiintifice, pedagogice si metodice(6), dintre care amintim: problemele de cunoastere sa se structureze pe logica interna a materialului de invatat, sa se respecte principiile didactice si sa se gradeze dificultatile, in structura metodica a lectiei sa se gaseasca momentul si locul potrivit pentru plasarea problemei, gandirea elevului sa fie stimulata euristic, iar metoda sa aiba eficienta formativa; miscarea gandirii sa fie creatoare si sa se asigure caracterul autentic, tensional si educativ al problemelor. Rezultatele concrete ale aplicarii acestei metode la studierea operei literare arata ca: problematizarea reprezinta o perfectionare a conversatiei euristice, analiza literara e terenul propice pentru aplicarea problematizarii. Fiind eficienta la toate tipurile de lectie, problematizarea sustine invatarea prin descoperire. Eficienta problematizarii a fost semnalata si la prezentarea caracteristicilor in opera unui scriitor.

In liceu, activitatile bazate pe problematizare pot detine ponderea, avand in vedere stadiul de dezvoltare psiho-intelectuala(7) in care se incadreaza elevii acestor clase. Problematizarea se verifica pe deplin ca o modalitate de predare a literaturii romane. Aplicatiile practice arata aceleasi convingeri. De exemplu, lectia despre caracteristicile operei lui Emil Cioran poate fi elaborata ca o suita de raspunsuri la intrebarea problema: De ce il putem numi pe Emil Cioran un << clasic al deznadejdii>> (8) ? Pot fi mentionate alte exemple de utilizare a problematizarii la orele de literatura romana:

Considerati ca afirmatia lui Emil Cioran in care acesta marturiseste ca opera sa descinde direct(9) din creatia eminesciana Rugaciunea unui dac, se remarca prin veridicitate? In eseul Amurgul gandurilor, moralistul Emil Cioran sustine ca forma atroce a mortii este cea spirituala, implinita cu fiecare dezamagire, suferinta sau esec in viata: Nevoia de a te savarsi in Dumnezeu nu-i altceva decat dorinta de a-ti muri moartea pana la capat, de a nu te sfarsi supravietuit de viata ce n-ai trait-o(10). Puteti corela aceasta idee cioraniana cu versul eminescian din Oda (in metru antic): Nu credeam sa-nvat a muri vrodata(11)? Fiind o modalitate de reflectie asupra existentei omului, o metoda de a

descoperi relationarea dintre divin si umanitate, problematizarea se constituie intr-o paradigma a operei lui Emil Cioran. In eseul Pe culmile disperarii, Cioran scrie despre triumful crestinismului prin jertfa mesianica, dar si despre momentele cand, in natura lui umana, Mantuitorul s-a indoit inaintea crucificarii si a cerut sa se indeparteze de la el suferinta si moartea. Afirmand omniprezenta religiozitatii (Totul este religios(12)), in Cartea amagirilor, Cioran cere inaltarea celui de-al doilea rai (paradisul terestru(13)),
3

prin care umanitatea creatoare sa invinga vina, supliciul si acea moarte ofensatoare. Este improbabila realizazea unui adevar universal(14), certe raman doar adevarurile particulare(15) ce singularizeaza existenta omeneasca. Daca profunzimea spirituala a unei natiuni se reprezinta prin gradul de religiozitate(16), atunci se poate spune ca romanii au fost intotdeauna apropiati de Dumnezeu, dupa cum marturiseste Cioran in Schimbarea la fata a Romaniei. Durerea se manifesta prin metoda suferintei(17) ce conduce spre Divinitate, precizeaza scriitorul in Lacrimi si sfinti, eseu in care, asemenea altor texte apartinand lui Cioran, totul este pus in legatura cu Dumnezeu(18). Deoarece fiecare purtam o manastire in suflet(19), solitudinea este cea care ii confera omului demnitate in fata Divinitatii. In Amurgul gandurilor, se considera ca omul, descendent al lui Adam, isi cauta destinul, iar, prin tragismul luptei cu raul, umanitatea poate sa-si dobandeasca un prestigiu incontestabil. Eseistul scrie, intr-un stil remarcabil, despre timpul care inseamna regretul dupa Absolut, despre singuratatea ce poate deveni o cale spre sfintenie, despre acel farmec dat de neliniste, constand in dezavuarea solutiilor , in a sti totul in intrebari(20). Se evoca acea absoluta solitudine mesianica, prezentata in Evanghelie: Vulpile au vizuini si pasarile cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-si odihni capul(21). Indreptar patimas este eseul unde redemptiunea inseamna o modalitate prin care omul poate sa-si afirme, cu onestitate, eul. In Tratat de descompunere, Dumnezeu este considerat pretext suprem pentru dialog(22), ruga indreptata de eseist spre interlocutorul divin fiind nazuinta catre linistea miraculoasa ce a precedat devenirea. Problematizand, eseistul prezinta, in Silogismele amaraciunii, certitudinea, uneori interogativa, a onestitatii (Se poate vorbi cinstit de altceva decat de Dumnezeu si de sine ?(23)), reflectii despre beatitudinea paradiziaca dinainte de Pacat (aceasta neputinta de a uita(24)) cel ce a instaurat omniprezenta suferintei.
4

Ispita de a exista semnifica tentatia de a gasi inefabilul fiintei si mai inseamna ravna misticilor ce, eludand stigmatele timpului (25), il cauta pe Dumnezeu in acea libertate din imparatia inimii. In Istorie si utopie, elogiind prezentul vesnic(26), eseistul constata ca paradisul reprezinta o dimensiune a eului nostru originar(27). Dumnezeu este o tema recurenta in scrierile lui Cioran, in paginile acestui eseu apreciindu-se ca setea de absolut(28) defineste menirea omeneasca. Soarta omului e reprezentata de conditia lui creatoare, utopia putand fi considerata un vis cosmogonic la scara istoriei(29). Caderea in timp se refera la izgonirea temporala a omului, cunoasterea harazindu-i acestuia o soarta in afara paradisului(30). Observand gradatia din experienta singuratatii(31) si urmarile indepartarii de la unitatea inceputului, eseistul constata ca drama scepticului ce succede gestului luciferic, precum si revoltei lui Adam, depaseste, in intensitate, dramatismul negatiei. In Demiurgul cel rau se prezinta libertatea politeismului sovaitor, dar si impunerea, uneori cu frenezie, a credintei in crestinism. Prin cunoastere si prin rugaciune, in pofida limitarilor dogmatice, religia crestina a oferit posibilitatea de a sonda abisurile(32) divine si omenesti. Rugi ale deznadajduirii, reflectiile din Despre neajunsul de a te fi nascut s-au conturat in solitudine, cu fata la Dumnezeu(33). Afirmand primatul trairii mistice, Sfartecare este un eseu in care permaneta primejdiei(34) o reprezinta necontenita ravna sfasietoare spre transcendenta. Eseistul pledeaza, in Exercitii de admiratie, pentru puterea limbajului(35) avand functie purificatoare. Scriitorului are menirea ca, solitar, prin cuvant, prin insusi simbolul fragilitatii(36), sa isi dobandeasca redemptiunea, atingand Absolutul. In Marturisiri si anateme, solitudinea reprezinta o crucificare incununand acel destin al suferintei.
5

Dupa cum se mentioneaza in Singuratate si destin, religia poate insemna o ratacire divina a omului(37). Pentru o gandire teologala timpul reprezinta cadere(38). In Convorbiri, Emil Cioran se declara interesat de religie, precizand ca, in crestinism, Dumnezeu indeplineste functia dialogului, pe cand budismul este intemeiat pe conditia suferintei(39). Scrisori catre cei de acasa ii ofera ganditorului posibilitatea sa isi marturiseasca povoara luciditatii(40), dar si beatitudinea rara a solitudinii. Totul este supus pacatului originar, ce reprezinta izvorul suferintei, astfel incat, dupa cum afirma Cioran, intelesul libertatii este cel de a-ti fi credincios tie insusi(41), prin descoperirea adevarului pentru existenta umana. In opera lui Emil Cioran, temele valorificate (Dumnezeu, timp, singuratate, suferinta, moarte) reprezinta modalitati de problematizare, de a descoperi adevarul innoitor despre om, cel ce isi poate depasi conditia vulnerabila prin amploarea gandirii sale.

NOTE
1) Apud V. Goia, I. Dragotoiu, Metodica predarii limbii si literaturii romane,

Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1995, p. 106. 2) Ibidem. 3) Ibidem.

4) Constantin Perfene, Metodica studierii limbii si literaturii romane in scoala.

Ghid teoretico aplicativ, Iasi, Editura Polirom, 1999, p. 56.

5) V.Goia, I. Dragotoiu, op. cit., p. 105. 6) Ioan Dersidan, Metodica predarii si invatarii limbii si literaturii romane, Cluj

Napoca , Editura Casa Cartii de Stiinta, 2003, p. 291.

7) Georgeta Cornita, Metodica predarii si invatarii limbii si literaturii romane,

Baia Mare, Editura Umbria, 1993, p. 74.

8) Cf. Eugen Simion, Un clasic al deznadejdii, in Literatorul, nr. 11, 1993, p.

6.
9) Emil Cioran, Scrisori catre cei de acasa. Stabilirea si transcrierea textelor

de Gabriel Liiceanu si Theodor Enescu. Traduceri din franceza de Tania Radu. Editie, note si indici de Dan C. Mihailescu, Bucuresti, Editura Humanitas, 1995, p. 130.
10) Idem, Amurgul gandurilor, Bucuresti, Editura Humanitas, 1998, p. 135. 11) Mihai Eminescu, Poezii, Bucuresti, Editura Minerva, 1999, p. 171. 12) Emil Cioran, Cartea amagirilor, Bucuresti, Editura Humanitas, 2000, p. 178. 13) Ibidem, p. 110. 14) Ibidem, p. 161.

15)

Ibidem.

16) Emil Cioran, Schimbarea la fata a Romaniei, Bucuresti, Editura Humanitas,

1998, p. 75.
17) Idem, Lacrimi si sfinti, Bucuresti, Editura Humanitas, 1991, p. 51. 7

18) Ibidem, p. 41. 19) Ibidem, p. 119. 20) Emil Cioran, Amurgul gandurilor, ed. cit., p. 183. 21) Luca 9, 58. 22) Emil Cioran, Tratat de descompunere. Traducere din franceza de Irina

Mavrodin, Bucuresti, Editura Humanitas, 1996, p. 122.

23) Idem, Silogismele amaraciunii. Traducere din franceza de Nicolae Barna,

Bucuresti, Editura Humanitas, 2000, p. 72.

24) Ibidem, p. 87. 25) Emil Cioran, Ispita de a exista. Traducere din franceza de Emanoil Marcu,

Bucuresti, Editura Humanitas, 1997, p. 94.

26) Idem, Isorie si utopie. Traducere din franceza de Emanoil Marcu. Editia a

doua revazuta, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997, p. 120.

27) Ibidem. 28) Ibidem, p. 29. 29) Ibidem, p. 110. 30) Emil Cioran, Caderea in timp. Traducere din franceza de Irina Mavrodin,

Bucuresti, Editura Humanitas, 1998, p. 7.

31) Ibidem, p. 78. 32) Emil Cioran, Demiurgul cel rau. Traducere din franceza de Irina Badescu,

Bucuresti, Editura Humanitas, 1996, p. 33.

33) Idem, Despre neajunsul de a te fi nascut. Traducere de Florin Sicoie. Editia a

doua, Bucuresti, Editura Humanitas, 1998, p. 63.

34) Emil Cioran, Sfartecare. Traducere din franceza de Vlad Russo. Editia a doua

revazuta, Bucuresti, Editura Humanitas, 1998, p. 106.

35) Idem, Exercitii de admiratie. Eseuri si portrete. Traducere de Emanoil Marcu.

Editura a doua revazuta, Bucuresti, Editura Humanitas, 1997, p. 196.

36) Ibidem.

37) Emil Cioran, Singuratate si destin. Publicistica 1931 1944. Cu un cuvant

inainte al autorului. Editie ingrijita de Marin Diaconu, Bucuresti, Editura Humanitas, 1991, p. 228.
38) Ibidem. 39) Idem, Convorbiri, Bucuresti, Editura Humanitas, 2004, p. 216. 40) Emil Cioran, Scrisori catre cei de acasa, ed. cit., p. 233. 41) Ibidem, p. 227.