Socializarea juridica, constiinta de drept si comportamentul

Normele de drept reprezinta etaloane comportamentale in raport cu valorile sociale, aflate sub protectia statului si a oraganelor juridice, stabilite prin lege si prevazind o sanctionare institutionalizata in cazul nerespectarii.

Dreptul reprezinta un fenomen social complex caracterizat printr-o serie de trasaturi esentiale ce rezulta din factorii care-i configureaza existenta si anume: esenta economica, datorita determinarii sale de catre conditiile vietii materiale; esenta social-politica, datorita faptului ca este expresia intereselor fundamentale si generale ale societatii; esenta normativa, pentru ca el reprezinta o manifestare de vointa ridicata la rangul de lege. In ansamblul dreptul reprezinta expresia intereselor si vointei sociale generale si fundamentale. Aceasta vointa generala isi gaseste consacrarea in norma juridica adoptata si care ne apare, astfel, ca o promovare a unui interes general derivat nu intr-atita din suma intereselor individuale concrete ci din modul lor de conciliere sau cu alte cuvinte ca rezultanta desprinsa si vazuta prin prisma nevoilor si intereselor fundamentale ale societatii. Aceasta explica de ce este posibil, pe de o parte, cu tot caracterul general al intereselor promovate printr-o regula juridica se apara contradictii intre interesul individual si cel general chiar la nivelul unei persoane care desi recunoaste justetea unei reglementari, incalca totusi norma de drept. Relatiile sociale constituie un prim factor in determinarea dreptului intrucit asigurarea desfasurarii lor organizate, reclama necesitatea interventiei normative, astfel incit ele se prezinta atit ca baza dar si ca obiectiv al reglementarii. Dreptul regleaza conduita umana in diverse relatii sociale in functie de specificul acestora( politice, economice, morale, culturale sau de alta natura), conferindu-le, alaturi de normativitatea lor proprie, interna sau intrinseca, si o normativitate juridica, externa sau extrinseca, ajungindu-se pina la starea in care in diferite genuri de relatii sociale sa nu poata subzista in afara cadrului legal care le consacra. Cu cit relatiile sociale de diverse categorii se diversifica si se amplifica, cu atit mai mult creste actiunea normelor juridice in societate, dreptul putind contribui la accelerarea sau incetinirea evolutiei respectivelor relatii. Asemenea

reglementari intervin frecvent in domenii ale vietii cotidiene cum sunt, de exemplu, relatiile dintre stat si cetateni( in domeniul fiscalitatii, cetateniei, protectiei mediului inconjurator), in relatiile contractuale, in cele de proprietate ori in relatiile de familie. Dreptul poseda o imensa capacitate de modelare a raporturilor sociale si de garantare a respectarii normelor consacrate, constituind mijlocul cel mai eficient de sanctionare a titularilor unei conduite ce se abat de la modelul prestabilit legislativ. O form instituionalizat a controlului social const n aplicarea normelor de drept. Fiind nite reguli elaborate i confirmate de ctre organe speciale legislative, ele sunt asigurate de controlul unor instituii speciale, de stat. Dup adoptare ele capt denumirea de lege i caracterul obligatoriu pentru toi subiecii sociali, att colectivi, ct i individuali. Asimilarea conduitelor care vin n acord cu normele de drept decurge n procesul socializrii juridice a individului. Socializarea juridic prevede nglobarea valorilor i normelor aprate prin lege. Pe parcursul acestui proces are loc formarea contiinei de drept a individului uman - a unui sistem de cunotine, atitudini, reprezentri i evaluri ale normativitii juridice care-i reglementeaz viaa n cadrul social i juridic concret n care el este inclus. Constiinta juridica joaca rolul unui receptor si al unui tampon. Receptor, in sensul ca primeste stimulii pe care-i emite societatea, ii ordoneaza si-i supune unui examen axiologic si tampon, pentru ca se ineterpune intre acesti stimuli( care se infatiseaza de multe ori ca adevarate comandamente, presiuni din partea fortelor sociologice creatoare ale dreptului) si realitatea normativa. Constiinta juridica apare ca o premisa a dreptului, functia sa normativa fiind mijlocita de ipostazeleconstiintei prin care omul devine propriu-zis subiect. Constiinta juridica este o parte componenta a constiintei sociale. Ea este alcatuita din totalitatea ideilor, conceptiilor si reprezentarilor, precum si sentimentele si volitiunile cu privire la dreptul existent si la modul in care acesta ar trebuii sa reglementeze raporturile sociale. Contiina de drept nu prevede posedarea perfect a coninutului integru al spectrului de legi adoptate n stat, asemenea competen innd de prerogativa lucrtorilor din domeniul jurisprudenei, ci contientizarea i acceptarea acelor valori care sunt asigurate de norma de drept. Contiina de drept determin caracterul aciunilor individului n societate. n funcie de caracterul dezvoltrii contiinei de drept putem distinge cteva niveluri ale acesteia. La nivelul elementar, iniial, individul posed cunotine empirice ale normelor de drept, care-i permit un acord cu acestea. Omul i organizeaz activitatea n scopul satisfacerii trebuinelor personale n conformitate cu normativitatea social i juridic, se ncadreaz comportamental n modelele

recunoscute de societate, deseori fr a fi contient de existena unor norme juridice, dirijat fiind doar de intenia de a face fa controlului social, de a nu veni n dezacord cu grupul. Este de fapt un model de conformare, de adaptare la cerinele sociale. La urmtorul nivel, mai elevat, individul uman se orienteaz n diverse situaii, instituii de drept, este contient de statutul i rolul lui n societate. Posed cunotine empirice, la nivelul simului comun, mai rar teoretice, despre drepturile i obligaiile sale, reglementate prin norma de drept. Cel mai nalt nivel prevede posedarea unor opinii, contientizarea rolului i a importanei dreptului n societate. Este, de fapt, o contientizare conceptual a normei de drept, o respectare a ei reglementat de convingerea intern n modelele comportamentale ajustate la sistemul de legi. Contiina juridic are cteva funcii. 1. Cea de cunoatere realizeaz reflectarea normativitii juridice, mai frecvent la nivel de tradiii, reprezentri, experien, norme, care duc la formarea unor modele de comportament n situaiile controlate de lege. 2. Funcia de evaluare se prezint ca o apreciere a sistemului de drept, motivnd comportamentul i selectnd conduitele n vigoarea circumstanelor. 3. Cea de reglementare duce la un control contient al aciunilor i apreciere a rezultatelor acestora. Inacceptarea unei norme sociale, adoptarea unui model de comportament care violeaz prescripiile neformale ale societii poate fi etichetat n funcie de tolerana societii date ca un fapt mai mult sau mau puin periculos i duce la o anumit atitudine social - de la marginalizarea total a subiectului cu comportament deviant, pn la modificare normei i schimbarea ei n funcie de noile cerine ale timpului. nclcarea unei norme de drept este considerat ntotdeauna ca devian, ducnd la sanciuni juridice i la calificarea comportamentului cu noiunea de infraciune (delincven) Comportamentul infracional (delincvent) este un tip de conduit cu un grad sporit de periculozitate social, afectnd cele mai importante valori i nclcnd normele juridice de care se ghideaz cadrul social. n conformitate cu legislaia penal infraciunea este definit n urmtorul mod: Articolul 14. Noiunea de infraciune (1) Infraciunea este o fapt (aciune sau inaciune) prejudiciabil, prevzut de legea penal, svrit cu vinovie i pasibil de pedeaps penal.

(2) Nu constituie infraciune aciunea sau inaciunea care, dei, formal, conine semnele unei fapte prevzute de prezentul cod, dar, fiind lipsit de importan, nu prezint gradul prejudiciabil al unei infraciuni1.

Din definitia legala a notiunii de infractiune reiese ca in primul rind infractiunea reprezinta o fapta, un act de conduita exterioara a omului, prezentind un anumit grad prejudiciabil. Prin fapta se vatama sau se pune in pericol valorile sociale ocrotite de lege, de aceea prin ea se intelege activitatea infaptuita impreuna cu urmarile daunatoare pe care lea cauzat. Activitatea desfasurata nu reprezinta un act mecanic, ci este o manifestare constienta a omului, care are reprezentarea actiunilor si a urmarilor sale, actiune dirijata si stapinita continuu de el in tot procesul infapuirii sale.
1

Ca o fapta sa fie considerata infractiune ea trebuie sa fie prevazuta de legea penala. O fapta se considera ca fiind prevazuta de legea penala atunci cindo dispozitie din aceasta lege arata in ce conditie acea fapta este socotita ca fiind susceptibila de a fi considerate infractiune. Pentru existenta infractiunii nu este sufficient numai savirsirea unei fapte prejudiciabile, chiar daca sa stability ca aceasta este prevazuta de legea penala ci este absolute necesar sa se constate si existenta unei legaturi de cauzalitate psihica intre faptuitor si fapta prejudiciabila savirsita de el. Aceasta legatura subiectiva dintre faptuitor si fapta prejudiciabila pe care el a savirsit-o, ce reflecta in fond atitudinea constiientei si vointei lui in raport cu fapta savirsita si cu urmarile ei si sta la baza vinovatiei catrasatura esentiala a infractiunii. Astfel vinovatia poate fi definita ca atitudinea psihica a persoanei fata de fapta prejudiciabila savirsita si urmarile ei. Fapta este incriminata de lege atunci cind aceasta o prevede sub sanctiunea unei pedepse. Sanctionarea cu pedeapsa inseamna recunoasterea ca fapta prezinta un caracter prejudiciabil, pentru combaterea caruia sunt necesare sanctiunile penale. Sanctiunile penale sint cele mai bune metode de prevenire si combatere a criminalitatii, astfel incit persoanele vinovate in comiterea unei infractiunii sint supuse unui proces de reeducarea prin intermediul sanctiunilor penale.

Dura lex sed lex. Dixi