Sunteți pe pagina 1din 4

ALTE CULORI Argintiu.

Este o specie de alb care se delimiteaza de acesta datorita incidentei sale multiple la metalul pretios Argint, iar cuvantul "argint" insusi deriva dintr-un cuvant sanscrit insemnand alb si stralucitor. El este asociat lunii, feminitatii, apei, principiului feminin, spiritualitatii feminine, protectiei si reflectiei. Alb si luminos, argintul este asemenea unui simbol al oricarei forme de puritate. El este lumina pura, asa cum este ea primita si redata de transparenta cristalului, de limpezimea apei, de reflexele oglinzii, de stralucirea diamantului, se asemuieste cu claritatea constiintei, cu sinceritatea, cu loialitatea actiunii, el chemand fidelitatea care decurge de aici. Argintul, in simbolistica crestina, reprezinta intelepciunea divina este sacru si este asociat lui Dumnezeu si ritualilor legate de acesta, implinirii dorintei divine, implinirii dorintelor umane sau sortii. El este simbolul apelor purificatoare (Dumnezeu reuneste cele doaua elemente purificatoare, focul si apa, aur si argint) si al gestului botezului ajungand inclusiv sa aiba puterea de a vindeca bolile (este binecunoscut efectul antiseptic asupra apei potabile al vaselor de argint, faptul ca este un metal utilizat in ortopedie, s.a.). Insa, in planul eticii, simbolizeaza de asemenea obiectul lacomiei si nenorocirile pe care acestea le provoaca, precum si degradarea constiintei, fiind efectul sau negativ, pervertirea valorii sale.

Auriu.
Este o specie de galben care se delimiteaza datorita asocierilor la metalul pretios Aur. El este asociat cu intelepciunea divina, cu dragostea divina pentru oameni, cu Dumnezeu, darurile de la Dumnezeu, cu masculinitatea, soarele, cunoasterea rationala, alchemia, descoperirea adevaratelor dorinte ale sufletului si cunoasterea spirituala. El are stralucirea luminii, in India spunandu-se ca aurul ar fi lumina minerala, fiind un produs al focului divin, solar, regal, Brahmanele afirmand ca el este si nemurirea. Poate ca din aceste motive, in China, culoarea simbolica a aurului este albul (si nu galbenul care corespunde pamantului de unde apare aurul). El este considerat a fi aurul lumina, simbol al cunoasterii, yang-ul esential. In Grecia auriul evoca soarele si intreaga sa simbolistica legata de fecunditate, bogatie, dominatie, centru al caldurii, dragoste, daruire, lacas al luminii, cunoastere, stralucire, etc. Nu ar trebui sa uitam de multiplele interpretari legate nasterea auriului din amestecul galbenului cu rosu (metalul aur fiinnd chintesenta aramei rosii) care induce consideratii legate de conclucrarea celor doua in persoana care place auriul si, bineinteles, de latura negativa a acestei culori care devine un simbol al pervertirii si exaltarii impure a dorintelor, materializarea celor spirituale si estetice, o degradare a nemuritorului in muritor, al dorintelor umane in dorintele barbarului (oricat de nobil sau erudit ar fi el).

Brun.
Aceasta culoare este considerata a fi un "compromis" intre culorile roscat si negru, nuantele ei mergand de la ocru pana la pamantiu inchis (cu toate ca "interpretarile" cele mai evidente tin de tonurile inchise ale "roscatului - negru"). Din punct de vedere al simbolisticii, inainte de toate, este culoarea bulgarelui de pamant, a lutului, a taranei - o culoare germinativa care "tine" sa aminteasca permanent de puterea "hranitoare" a excrementelor care sunt utilizate in agricultura. Cu toate ca este o culoare "germinativa" ea este asociata si cu frunzele vestede, cu toamna, cu tristetea, fiind o degradare si un fel de mezalianta a culorilor pure. Acest amestec "semnalizeaza" ca este virba despre trecerea de la rosul sau verdele vietii la tentele impure, apropiate de negru, de moarte, nascand ideea ciclicitatii naturii dinspre moarte spre o noua viata sau spre o noua ordine.

Interpretarea cea mai cunoscuta apare la romani si la catolici, unde culoarea bruna este simbolul umilintei si saraciei, fapt ce va determina pe unii calugari sa poarte imbracaminte de aceasta culoare pentru a "semnala" intentia de penitenta. In Irlanda, culoarea bruna (donn) capata o simbolistica particulara devenind un substitut "activ" al negrului, caruia ii preia intregul simbolism infernal sau militar - plecand de la sange, durere, moarte apropiata, ajungand la putred si mirositor, la moarte dupa moarte. Culoarea bruna "aminteste" si de culoarea excrementelor fiind usor de asociat cu complexul anal (descris de Freud) si care poate explica predilectia sadicilor pentru aceasta culoare.

Cenusiu = Gri.
Griul este o culoare neutra care reprezinta punctul de echilibru intre a contrasta si motivatia necesara acestui lucru. Astfel, cu cat este mai placut cu atat inseamna ca acea persoana are tendinta de a nu se implica in nimic (chiar daca acest lucru este in totalitate legat de aparente si/ sau de raspunderi), de a se retrage din fata responsabilitatilor sau gesturilor fie pentru a acumula cele necesare, fie pentru a putea realiza schimbul de opinii si emotii necesar. Se ajunge pana la a evita gesturi deosebit de utile pentru scopurile proprii numai datorita temerilor legate de consecinte si implicare. De asemenea, astfel de persoane tind sa evite grupurile umane pastrand placerea de a le observa si de a gasi momentul prielnic unei interventii asupra indivizilor care le compun (de multe ori acest tip de comportament este nascut din tendinte de comoditate dar si dintr-un fel de dorinta a jocului in care el doreste poziia pisicii intr-un joc cu soarecele). Cu cat este mai putin placut cu atat inseamna ca individul respectiv este mai inclinat/ dornic/ entuziast spre colaborare, spre relatia cu orice alt individ fiind capabil de a incerca orice in eforturile lor de a-si atinge obiectivele. Din cele mai vechi timpuri omul a cautat sa materializeze culorile perfecte pe care le vede sau si le inchipuie (constient sau in vis). De aceea el ajunge deseori sa caute o culoare proprie (a "pielii") care sa delimiteze sau sa arate ceva legat de el sau de semenii sai. Toata aceasta nevoie de culoare era normal sa nasca si nevoia opusului ei, opus care omul la identificat in culoarea cenusie, compromisul tuturor culorilor opuse (alb si negru, galben si albastru, rosu si verde - in valoarea absoluta a acestora) trecerea de la una la alta si intre nenumaratele culori complementare avand mereu in centrul lor cenusiul mediu. Din acest motiv s-a nascut sfera cromatica, perfecta si ideala, unde culorile reale si ireale sunt intr-un echilibru perfect, nascand omului senzatia ca se gaseste intr-un camp de forte cromatice foarte puternice, in centrul altui spatiu, viu, pulsatil, care delimiteaza continua incercare de evadare a omului din cenusiul anost si plictisitor al "mediei". Mergand mai departe ne vom aminti de "clasificarea" culorilor in calde si reci. In raport cu cenusiul se poate sesiza ca fiecare tonalitate fndamentala domina nenumarate culori inrudite care sunt mai calde sau mai reci decat culoarea fundamentala, aleasa "reper", fata de cenusiu care nu "releva" ceva anume dar poate fi regasit inconstient si in cald (fum, cenusa, caldura intensa) sau in frig (vreme rea, umezeala sau gheata, frig patrunzator). Se poate aminti de faptul ca toate culorile care au o tendinta spre galben, rosu si intermediara lor, portocaliul, manifesta o tendinta spre cald pe cand toate culorile care au o tendinta spre albastru, verde si intermediara lor, albastru - verzui, manifesta o tendinta spre rece. Portocaliul devine astfel polul care pare sa atraga toate tonalitatile calde in timp ce albastru - verzui constituie polul rece, amestecul acestor doi poli nascand irefutabil cenusiu. Avand la baza aceste considerente nu este greu sa identificam o descoperire psihologica care afirma ca cenusiul este culoarea neutrilor, general declarati. Bineinteles ca exista si aici tonuri "de compromis" cum sunt violetul pentru tineri (care este indiferent de cald sau rece) sau galben - verdele pentru tinere (fiind o culoare complementara violetului), cu toate nuantele de adaptare in ideea de "atractie inversa", reversul cromatic aflandu-se tot in cenusiul neutralitatii. Astfel, atitudinea omului aflat in centrul cenusiu se schimba in functie de conditiile caracterului si vietii sale "incercand" sa evadeze in permanenta din centrul cenusiu sau identificandu-se lui pentru ca actiunea "cromatica" sa ii indice un plasament in care sa plece sau sa il refuze complacandu-se in neutralitate. Se poate spune, citind cele de mai sus ca se ajunge intr-un mod irational si imprevizibil la faptul ca orice culoare este semnificativa pentru om si chiar pentru umanitate. Dupa cum aminteam, culoarea cenusie este compusa din proprotii relativ egale de alb si negru. Din acest motiv, principala sa interpretare este data de catre crestini care asociaza culoarea cenusie

invierii mortilor (vesmintele cenusii ale lui Iisus infatisat la Judecata de Apoi). In plus, cenusiul este culoarea cenusii si a cetii. In vechime se obisnuia ca la moartea cuiva sa se toarne in capul celor vii cenusa pentru a exprima in acest fel marea durere a pierderii - din acest motiv, cu trecerea timpului, hainele cenusii au devenit exprimarea unui fel de semidoliu, albul sau negru fiind "semnalizatorul" principal in aceasta directie. Ceata sau aspectul inchis al vremii, cenusiul atmosferei, da o senzatie de apasare, tristete si melancolie, dar mai ales de plictiseala, fapt ce a dus usor la asocieri legate de vreme si simbolistica descrisa anterior.

Maro.
Maro este culoarea pamantului bogat si a trunchiului copacilor solizi. El descrie o persoana practica, demna de incredere, solida, stabila, senzuala, inclinat spre confort si placere, spre siguranta, spre mediul in care isi desfasoara activitatea. De asemenea este un indicator al perceptiei legate de starea de sanatate proprie, cu cat este mai placuta cu atat persoana respectiva tinde sa se ingrijeasca/ protejeze mai mult, chiar daca exista sau nu suportul dereglarilor organice (boala sau viitoare afectiune), determinand percepii de neliniste si insecuritate. Astfel avem de a face cu o persoana relativ comoda, care tinde sa isi ordoneze viata dupa un program propriu, inteles sau nu de cei din jur, avand la baza in special considerente legate de starea de sanatate (de repercusiunile care le poate avea un anumit fel de viata asupra viitorului). Opusul reprezentat de respingerea culorii maro reprezinta dezinteres fata de propriul trup si, deseori, se poate ca persoana respectiva sa nu fie atat de sanatoasa pe cat pare. Datorita faptului ca semnalizeaza necesitatea de siguranta si confort este o culoare care tinde sa se afle spre finalul alegerilor unui individ, aflandu-se pe primele pozitii semnalizand necesitatea de a ocoli/ elimina o situatie destul de presanta si grava datorata unor trairi de insecuriate, disconfort fizic si/ sau psihic (este celebru cazul celor care au trecut prin al doilea razboi mondial si care preferau generalizat culoarea maro). O alegere pe primele pozitii semnalizeaza disponibilitate la efort, capacitate de angajament indiferent de sitatiile care se vor naste datorita actiunii individului in cauza. In plus nu trebuie sa uitam ca multe persoane considera culoarea maro a fi castaniu (brun roscat) si, din aceste motive, se poate "alipi" culorii maro si interpretarea uneia din cele doua culori, "reflexul" predominant (primul citat) fiind cel definitoriu.

Roscat.
Roscatul este o culoare care se afla intre rosu si ocru, fiind deseori numit rosu ca tarana, ca pamantul fertil. Totodata, roscatul aminteste de flacara, de foc, de unde si expresia rosu aprins atribuita culorii fetei omului "aprins" (de efort, de boala, etc.). Cand este vorba despre foc se poate spune ca aceasta culoare capata conotatii "inverse", in loc sa reprezinte focul limpede al dragostei ceresti (simbolizat de culoarea rosie) el caracterizeaza focul impur, care arde sub pamant, focul impur, focul infernului sau al pedepsei, foc devastator, simbol si putere al delirului si dezmatului, al patimei dorintei, caldura venita de jos care mistuie faptura fizica si pe cea spirituala (traditia spune ca Iuda Iscarioteanul a avut parul roscat sau... la egipteni, Seth Typhoon, zeu al senzualitatii distrugatoare, devastatoare, era infatisat ca fiind roscat).

Roz.
Cristale: Cuartul roz, Rubellitul, Rhodonitul. Este o specie de rosu dar datorita multiplelor asocieri de culoare (la rosu) care pot duce la culoarea roz se delimiteaza ca o culoare distincta asemenea auriului si argintiului. Roz este culoarea sanatatii si este asociat si cu feminitatea, prospetimea, primavara, jocurile dragostei, afectiunea, gentiletea. De asemenea se considera ca alunga starile negative si calmeaza, cei care plac culoarea roz devenind asemenea ei, persoane placute, gata de a face tot posibilul pentru liniste, gratie si beatitudine. In plus gasesc intotdeauna resursele necesare de a vedea lumea intr-o aura pozitiva

sau, cel putin, de a zambi macar pentru a nu plictisi pe cei din jur, mai ales pe cei care nu ii cunosc (umorul acestora este deseori folosit ca o arma pacificatoare si nu ca o unealta prin care sa isi etaleze indiferenta sau forta). Din acest motiv se poate spune ca optimismul si prezenta lor este fara varsta, anii avand doar functia unui punct de reper pentru trupul lor sau pentru estimarea evolutiei acestora. Interesanta este tendinta acestor indivizi de a lupta permanent pentru a scoate tot ceea ce este mai bun in cei din jur si capacitatea de a stima si iubi cu adevarat chiar si pe dusmani, pe considerentul ca nu exista rau perfect asa cum nu exista bun imperfect (tarele ascunse de exprimare, pozitionare, etc. fiind cele care opresc perfectiunea binelui). Este evident ca aceste persoane sunt inteligente si contemplative. Din acest motiv vor actiona numai dupa studierea, analizarea celei mai bune cai pentru a trece la actiune. Poate ca acesta este motivul pentru care sunt deseori interpretati ca fiind lenti in reactii cu toate ca se recunoaste anduranta iesita din comun si un metodism de exceptie. Cu cat este mai placut rozul de o persoana cu atat inseamna ca ea este interesata de parerea altora despre ea si doreste sa suprime orice posibil gest sau actiune care poate aduce prejudicii in acest sens si cu cat este mai putin placuta avem de a face cu o individualitate destul de cinica, deseori rupta de realitatea acceptabila de cei din jur.

Turcoaz.
Cristale - Turcoaz (peruzea), Chrysocolla, Aquamarinul. Este o culoare ce se naste din combinatia a doua culori considerate a fi simbolul echilibrului si al echidistantei, verde si albastru. Prin urmare vom avea de a face cu un individ care tinde a fi nehotarat asupra gesturilor care urmeaza sa le faca in conditiile in care stie, evident, ce are de facut. Poate ca, aceasta "placere" se naste dintr-o capacitate iesita din comun de a disimula, de a se implica intr-un joc "cameleonic" in ceea ce priveste viata sa si a celor din jurul sau. Fiind in marea majoritate a vietii sale destul de stapan pe propriile perceptii asupra "cerintelor vietii" el este genul care are timp intotdeauna si de preocupari "sociale" inaccesibile celorlalti, la baza stabnd o individualitate plina de umor, un fin observator, cu un autocontrol al expresiei deosebit. Interesanta este perceptia atribuita acestei culori de populatiile americane (care difera de restul celorlati oameni) care atribuie turcoazului puterea soarelui si a focului, cu forta si divinul. Poate ca totul se naste din dorinta de a invinge a celor care plac culoarea turcoaz...

S-ar putea să vă placă și