Sunteți pe pagina 1din 2

Mihai EMINESCU Sonet III (Cand insusi glasul) Sonetul este o poezie cu forma fixa, alcatuita din 14 versuri,

grupate, in gener al, in doua catrene si doua tertine; catrenele au rima imbratisata, iar tertinel e - rima libera, variata. Ultimul vers poate avea valoarea unei maxime, a unei s entinte. Sonetul romanesc, asemenea celui italian, are masura de 11 silabe si ri tmul iambic {endecasilab iambiC), in timp ce sonetul francez prefera alexandrinu l (versul de 12 silabE), iar cel englez versul de 10 silabe. Aparut in secolul al XIH-lea, la trubadurii francezi, sonetul apare frecvent in Renasterea italiana (Dante, PetrarcA), dar este cultivat si de Ronsard, Musset, T. Gautier, Baudelaire, P. Valery, Goethe, Milton, Cervantes. in literatura roma na, primul sonet a fost scris de Gheorghe Asachi, urmat de I. Heliade--Radulescu , Cezar Bolliac, V. Alecsandri, M. Eminescu, Al. Macedonski, G. Cosbuc, Mihai*Co dreanu, Vasile Voiculescu. Cele trei sonete eminesciene intitulate astfel au aparut in 1879, in revista Con vorbiri literare, fiind diferentiate ca titlu prin secvente din primul vers. Sen timentele dominante sunt tristetea, melancolia, amintind de etimologia speciei ton mic", sonet" -, ca o discreta tanguire nascuta din pierderea iubitei sau st ingerea treptata a trairii. Singuratatea poetului, dublata de imaginea unei natu ri ravasite, stinghere proiecteaza spre cosmic starea fiintei, anticipand esteti ca simbolista prin motivele solitudinii si muzicalitatii difuze. Ultimul sonet este o meditatie pe tema iubirii, evocare nostalgica a clipei de d ragoste consumate intr-un trecut ireversibil. Tonalitatea este de tristete, de r egret stins si melancolic. intr-o prima secventa lirica, eul poetic abandoneaza ipostaza intelectual-reflexiva pentru a face loc viziunii erotice retrospective, receptata afectiv, cu evlavie" si smerenie duioasa : Cand insusi glasul gandurilor tace, Ma-ngana cantul unei dulci evlavii -Atunci t e chem; chemarea-mi asculta-vei ? ". Invocatia este ritualica, incarcata de emotie, dar si dubitativa, nelinistita, d ublata de interogatiile retorice care proiecteaza in nedeterminare aparitia iubi tei. Ea trebuie sa se desfaca" din neguri reci", metafora sugestiva a mortii sau a trecutului pierdut, dupa cum verbul derivat te vei desface" trimite la imagin ea concreta a recuperarii fiintei din ceata intunecata a amintirii. Rostul invocatiei este nevoia de liniste, de pace sufleteasca pe care fiinta iub ita o poate aduce cu ochii mari si plini de pace". Sintagma rasai din umbra vrem ilor" reia motivul genezei finite care apartine unui alt taram, unei alte ordini temporale. Asocierile concret/abstract, spatiu/timp, trecut/prezent subliniaza atat contrastele dureroase ale existentei, profunzimea trairii, cat si intuitia unei pierderi irevocabile, potentata de onirismul viziunii romantice -ca-n vis, asa vii". A doua secventa poetica contureaza in plan imaginativ ritualul intalnirii: astep tarea hieratica a femeii, apropierea, atingerea fugara ca semn al iubirii durero ase (A ta iubire c-un suspin arat-o"). Prezenta diafana - cu geana ta m-atinge p e pleoape" -, iubita readuce fiorul trairii de altadata, erosul fiind la Eminesc u o forma de atingere a absolutului, aspiratie spre ideal, traire inaltatoare, f undamentala pentru conditia umana. De aici si dorinta coplesitoare, tanjirea spr e iubire, dorul de dragoste - sa simt fiorii strangerii in brate". Versurile ami ntesc de ceremonialul erotic din Dorinta sau Sara pe deal, dar tonul este elegia c, nostalgic, un vis de dragoste apartinand trecutului. Ultimul vers atinge intensitatea unei lamentatii. Sirul intrebarilor retorice di n primele doua strofe se inchide acum cu o constatare implacabila: Pe veci pierd uta, vecinie adorata", pentru ca realitatea si luciditatea s-au substituit visul

ui, dorintei imposibile de recuperare a fiintei. Sinteza celor doua trairi spore ste latura tragica a discursului eminescian ; adoratia indragostitului este eter na, in timp ce moartea sau stingerea iubirii a anulat definitiv armonia cuplului . Constructiile adverbiale sinonimice, cu tenta arhaica -pe veci", vecinie" -, s ubliniaza temporalitatea tragica a fiintei umane prinse in cercul efemeritatii. Poetul este un alt Orfeu in cautarea lui Euridice, el pare sa refaca simbolic pe regrinarea dantesca in paradisul si infernul iubirii. Se remarca simbolistica grava a imaginilor (neguri reci", puterea noptii", umbra vremilor"), valorificarea poetica a categoriilor filosofice de timp si spatiu, relativ si absolut, curgerea muzicala a versurilor, eufonia lor desavarsita. Sil abele neaccentuate predomina, conferind versului iambic o cadenta monotona, lent a, in acord cu trairea melancolica si reveria poetica, o impresie de curgere tar aganata si obosita a versului" (G.I. TohaneanU). Iubirea ca tema poetica este in sonetele eminesciene o ipostaza romantica a pier derii unui reper esential pentru implinirea omenescului. Visul de iubire, trait cu voluptate si durere, va fi convertit din memorie individuala in datum univers al pentru fiinta umana. Crezi ca ne lipseste ceva? Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.